European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2864

20.12.2023

DIRECTIVA (UE) 2023/2864 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 13 decembrie 2023

de modificare a anumitor directive în ceea ce privește înființarea și funcționarea punctului unic de acces european

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 50, 53, 62 și 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

întrucât:

(1)

Accesul facil și structurat la date, inclusiv la informațiile furnizate în mod voluntar, este important pentru a permite factorilor de decizie din economie și societate să ia decizii solide care să contribuie la funcționarea eficientă a pieței. Un astfel de acces este, de asemenea, necesar pentru a spori oportunitățile de creștere, de vizibilitate și de inovare ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Introducerea unor spații europene comune ale datelor în sectoare esențiale, inclusiv în sectorul financiar, contribuie la îndeplinirea obiectivului de a oferi acces ușor la surse de informații fiabile în aceste sectoare. Se preconizează că sectorul financiar însuși va suferi o transformare digitală în următorii ani, iar Uniunea ar trebui să sprijine această transformare, în special prin promovarea finanțării bazate pe date. În plus, plasarea finanțării durabile în centrul sistemului financiar este un mijloc esențial de realizare a tranziției verzi a economiei Uniunii. Pentru a asigura succesul acestei tranziții verzi, este esențial ca informațiile referitoare la durabilitatea și guvernanța socială a întreprinderilor să poată fi accesate cu ușurință de către investitori, astfel încât aceștia să fie mai bine informați atunci când iau decizii cu privire la investiții. În acest scop, trebuie îmbunătățit accesul publicului la informațiile financiare și nefinanciare și la informațiile legate de riscurile de mediu, sociale și de guvernanță privind persoanele fizice sau juridice (denumite în continuare „entități”) care au ele însele obligația de a publica astfel de informații sau care divulgă public astfel de informații, în mod voluntar, către un organism de colectare. Un mijloc eficient de a face acest lucru la nivelul Uniunii este instituirea unei platforme centralizate care să ofere acces electronic la toate informațiile relevante.

(2)

În Comunicarea sa din 24 septembrie 2020 intitulată „O uniune a piețelor de capital pentru cetățeni și întreprinderi – un nou plan de acțiune”, Comisia a propus îmbunătățirea accesului public la informațiile financiare și nefinanciare ale entităților prin crearea unui punct unic de acces european (ESAP). Comunicarea Comisiei din 24 septembrie 2020 intitulată „O strategie a UE privind finanțele digitale” a stabilit, în termeni generali, modul în care Uniunea ar putea promova transformarea digitală a finanțelor în următorii ani, în special modul de promovare a finanțării bazate pe date. Ulterior, în Comunicarea sa din 6 iulie 2021 intitulată „Strategia de finanțare a tranziției către o economie durabilă”, Comisia a plasat finanțarea durabilă în centrul sistemului financiar, ca un mijloc esențial de realizare a tranziției verzi a economiei Uniunii, deziderat care se înscrie în Pactul verde european stabilit în Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019.

(3)

ESAP este înființat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (3) pentru a oferi publicului acces facil și centralizat la informații cu privire la entități și la produsele acestora relevante pentru serviciile financiare, piețele de capital și durabilitate, pe care autoritățile și entitățile au obligația de a le publica în conformitate cu actele legislative ale Uniunii din aceste domenii. O astfel de publicare ar trebui efectuată în conformitate cu principiul transmiterii unice a informațiilor și fără a impune cerințe suplimentare de divulgare în afara celor prevăzute de lege. În plus, orice entitate reglementată de legislația unui stat membru ar trebui să fie în măsură să transmită unui organism de colectare, în mod voluntar, informații despre activitățile sale economice relevante pentru serviciile financiare sau pentru piețele de capital ori durabilitate, pentru ca informațiile respective să fie puse la dispoziție în ESAP, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/2859.

(4)

O serie de directive în domeniul serviciilor financiare, al piețelor de capital și al durabilității ar trebui modificate pentru a facilita funcționarea ESAP. Pentru a obține funcționarea corectă și eficientă a ESAP în mod proporțional, este necesar ca intensificarea colectării și a transmiterii informațiilor să se producă treptat. Se intenționează ca cerința de a pune informații la dispoziția ESAP să constituie o parte integrantă a actelor legislative sectoriale ale Uniunii enumerate în anexa la Regulamentul (UE) 2023/2859 și a oricărui alt act legislativ subsecvent al Uniunii care prevede punerea la dispoziție a informațiilor în ESAP în mod centralizat. Informațiile care urmează să fie puse la dispoziție în ESAP și organismele de colectare desemnate pentru colectarea informațiilor respective ar putea fi reexaminate cu prilejul revizuirii respectivelor acte legislative sectoriale ale Uniunii, pentru a se asigura că ESAP oferă participanților la piață acces facil și centralizat la informațiile de care au nevoie, precum și că ESAP devine punctul de referință.

(5)

ESAP ar trebui să fie înființat cu un calendar ambițios, luându-se, în același timp, măsuri intermediare pentru a-i asigura soliditatea și eficiența operațională. În special, ar trebui să se aloce timp suficient pentru punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a ESAP și pentru colectarea de informații care urmează să fie realizată în statele membre. Dezvoltarea ESAP ar trebui să prevadă o fază inițială de 12 luni, pentru a acorda suficient timp statelor membre și Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (ESMA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4), să creeze infrastructura informatică și să o testeze pe baza colectării unui număr limitat de fluxuri de informații. Ulterior, dezvoltarea ESAP ar trebui să includă treptat, în timp, un număr suplimentar de fluxuri de informații și de funcționalități într-un ritm care să permită dezvoltarea solidă și eficientă a ESAP. Funcționarea ESAP ar trebui evaluată periodic pe parcursul punerii sale în aplicare și în timpul funcționării sale, pentru a permite orice ajustare care să răspundă nevoilor utilizatorilor săi și pentru a-i asigura eficiența tehnică.

(6)

În scopul funcționării ESAP, ar trebui să fie desemnate organisme de colectare pentru a colecta de la entități informații relevante pentru serviciile financiare, piețele de capital și durabilitate. În absența unui organism de colectare deja înființat în temeiul dreptului Uniunii, statele membre ar trebui să își păstreze flexibilitatea în privința modului în care organizează colectarea de informații în jurisdicția lor, ar trebui să desemneze cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției din Regulamentul (UE) 2023/2859, pentru colectarea și stocarea informațiilor, și ar trebui să informeze ESMA în consecință. În scopul punerii la dispoziție a informațiilor în ESAP la un cost redus, colectarea, transmiterea și stocarea informațiilor ar trebui să se bazeze, în măsura posibilului, pe procedurile și infrastructura de colectare, transmitere și stocare existente la nivel național, precum și pe cele existente pentru transmiterea informațiilor de la organismele de colectare către ESMA.

(7)

Pentru a se asigura că ESAP pune la dispoziție în timp util informațiile relevante pentru serviciile financiare, piețele de capital și durabilitate, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2023/2859, entitățile ar trebui să transmită informațiile care le privesc unui organism de colectare în momentul în care publică informațiile respective. La rândul lor, organismele de colectare ar trebui să pună informațiile la dispoziția ESAP în mod automat. Organismele de colectare ar trebui să se bazeze, în măsura posibilului, pe procedurile și infrastructura existente de colectare a informațiilor, la nivelul Uniunii și la nivel național, pentru a transmite informațiile către ESMA fără întârzieri nejustificate.

(8)

Pentru ca informațiile din ESAP să poată fi utilizate în format digital, entitățile ar trebui să transmită informațiile organismelor de colectare într-un format care să permită extragerea de date sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat. Informațiile transmise de entități organismelor de colectare ar trebui să fie însoțite de metadatele solicitate de respectivele organisme de colectare. Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE) înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5), de autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) (EIOPA) înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6) sau de ESMA (împreună denumite în continuare „autorități europene de supraveghere” sau „AES”), precizând metadatele pentru fiecare informație, modul în care trebuie să fie structurate datele la nivelul informațiilor, informațiile pentru care este necesar un format prelucrabil automat și formatul prelucrabil automat care trebuie utilizat în astfel de cazuri. În ceea ce privește implementarea standardelor tehnice referitoare la informațiile privind durabilitatea, AES, acționând prin intermediul Comitetului comun, ar trebui să consulte EFRAG cu privire la elaborarea acestor proiecte de standarde. Introducerea unui format care poate fi citit automat ar trebui să fie justificată printr-o analiză care ia în considerare costurile și beneficiile pentru entități și pentru utilizatorii informațiilor, precum și pentru orice alte părți interesate, în special organismele de colectare, autoritățile competente și AES.

(9)

Organismele de colectare nu ar trebui să fie responsabile pentru verificarea corectitudinii conținutului informațiilor transmise de entități, cu excepția cazului în care sunt mandatate să facă acest lucru în conformitate cu actele legislative ale Uniunii aplicabile enumerate în anexa la Regulamentul (UE) 2023/2859. Entitățile care au obligația de a transmite informații ar trebui să fie responsabile pentru asigurarea corectitudinii informațiilor transmise în virtutea obligațiilor legale ce le revin în temeiul actelor legislative ale Uniunii aplicabile enumerate în anexa respectivă sau în dreptul intern.

(10)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și a emis observații formale la 19 ianuarie 2022.

(11)

Banca Centrală Europeană a emis un aviz la 7 iunie 2022 (8).

(12)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a armoniza cerințele în materie de prezentare a informațiilor publice care ar trebui să fie puse la dispoziție prin intermediul ESAP, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul respectiv.

(13)

Așadar, următoarele directive ar trebui să fie modificate în consecință:

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9);

Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10);

Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11);

Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European a Consiliului (12);

Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13);

Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European a Consiliului (14);

Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European a Consiliului (15);

Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (16);

Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (17);

Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18);

Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (19);

Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (20);

Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului (21);

Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului (22);

Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului (23);

Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului (24),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Modificarea Directivei 2002/87/CE

În Directiva 2002/87/CE se introduce următorul articol:

„Articolul 30b

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 9 alineatul (4) din prezenta directivă, entitățile reglementate transmit în același timp informațiile respective organismului de colectare menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*1).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile entității reglementate la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al entității reglementate, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a entității reglementate, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre solicită entităților reglementate să obțină un identificator al entității juridice.

(3)   În scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

(4)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ESMA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(5)   Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (4) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 2

Modificarea Directivei 2004/25/CE

În Directiva 2004/25/CE se introduce următorul articol:

„Articolul 16a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (c), la articolul 6 alineatele (1) și (2) și la articolul 9 alineatul (5) din prezenta directivă, societățile transmit în același timp respectivele informații organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol, pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*2).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile societății la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al societății, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a societății, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

sectorul (sectoarele) industrial(e) a(le) activităților economice ale societății, astfel cum sunt precizate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (e) din regulamentul respectiv;

(v)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(vi)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre solicită societăților să obțină un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 5 alineatul (4) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă pentru controlul ofertei desemnată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din prezenta directivă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile societății la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al societății, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ESMA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(6)   Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (5) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 3

Modificarea Directivei 2004/109/CE

Directiva 2004/109/CE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 21a se elimină.

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 23a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 iulie 2026, statele membre se asigură că, atunci când publică informațiile menționate la articolul 21 alineatul (1) din prezenta directivă, emitentul sau persoana care a solicitat admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată, fără consimțământul emitentului, transmite în același timp respectivele informații reglementate organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*3).

Statele membre se asigură că informațiile reglementate respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii sau de dreptul intern, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile emitentului la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al emitentului, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a emitentului, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

sectorul (sectoarele) industrial(e) a(le) activităților economice ale emitentului, astfel cum sunt precizate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (e) din regulamentul respectiv;

(v)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(vi)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În scopul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre solicită emitenților să obțină un identificator al entității juridice.

(3)   În scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, mecanismul numit oficial desemnat în temeiul articolului 21 alineatul (2) din prezenta directivă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

(4)   De la 10 iulie 2026, statele membre asigură punerea la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la articolul 29 alineatul (1) din prezenta directivă. În acest scop, autoritatea competentă în temeiul prezentei directive este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile persoanei fizice sau ale entității juridice la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al entității juridice, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile respective, inclusiv raportul financiar semestrial menționat la articolul 5 alineatul (1);

(b)

modul de structurare a datelor și formatul prelucrabil automat aplicabil informațiilor menționate la litera (a) de la prezentul paragraf.

În sensul literei (b), ESMA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(6)   Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (5) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

(*3)  Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înființare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informațiile puse la dispoziția publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru piețele de capital și pentru durabilitate (JO L, 2023/2859, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2859/oj).” "

Articolul 4

Modificarea Directivei 2006/43/CE

În Directiva 2006/43/CE se introduce următorul articol:

„Articolul 20a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 30c din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*4). În acest scop, autoritatea competentă în temeiul prezentei directive este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din regulamentul respectiv.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile auditorului legal sau ale firmei de audit la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al firmei de audit, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 15 din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, registrul public este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile auditorului legal sau ale firmei de audit la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al firmei de audit, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

Articolul 5

Modificarea Directivei 2007/36/CE

În Directiva 2007/36/CE se introduce următorul capitol:

Capitolul IIb

Punctul unic de acces european

Articolul 14c

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 3g alineatul (1), la articolul 3h alineatele (1) și (2), la articolul 3j alineatele (1) și (2), la articolul 9a alineatul (7), la articolul 9b alineatul (5), la articolul 9c alineatele (2) și (7) și la articolul 14 alineatul (2) din prezenta directivă, investitorii instituționali, administratorii de active, consilierii de vot și societățile transmit concomitent informațiile respective organismului de colectare menționat la alineatul (3) de la prezentul articol cu scopul de a asigura accesul la ele în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*5).

Statele membre se asigură că informațiile respective respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

informațiile trebuie însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile investitorului instituțional, administratorului de active, consilierului de vot sau societății la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al investitorului instituțional, al administratorului de active, al consilierului de vot sau al societății, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a investitorului instituțional, a administratorului de active, a consilierului de vot sau a societății, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

sectorul (sectoarele) industrial(e) a(le) activităților economice ale societății, astfel cum sunt precizate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (e) din regulamentul respectiv;

(v)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(vi)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre solicită investitorilor instituționali, administratorilor de active, consilierilor de vot și societăților să obțină un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ESMA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(5)   Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (4) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 6

Modificarea Directivei 2009/65/CE

În Directiva 2009/65/CE, în capitolul IX se adaugă următoarea secțiune:

„SECȚIUNEA 4

PUNEREA LA DISPOZIȚIE A INFORMAȚIILOR IN PUNCTUL UNIC DE ACCES EUROPEAN

Articolul 82a

(1)   De la 10 ianuarie 2028, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 68 alineatul (1) și la articolul 78 alineatul (1) din prezenta directivă, societățile de administrare și societățile de investiții transmit concomitent informațiile respective organismului de colectare menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*6).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile OPCVM la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al OPCVM, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a OPCVM, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că OPCVM obțin un identificator al entității juridice.

(3)   În scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) din prezentul articol, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

(4)   De la 10 ianuarie 2028, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea națională competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile societății de administrare la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al societății de administrare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din regulamentul respectiv;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   De la 10 ianuarie 2028, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 99b alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile OPCVM la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al OPCVM, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(6)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ESMA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(7)   Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (6) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 7

Modificarea Directivei 2009/138/CE

În Directiva 2009/138/CE se introduce următorul articol:

„Articolul 304b

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 51 alineatul (1) și la articolul 256 alineatul (1) din prezenta directivă, întreprinderile de asigurare sau reasigurare transmit în același timp informațiile respective organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP), înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*7).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile întreprinderii de asigurare sau reasigurare la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare sau reasigurare obțin un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) din prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, informațiile menționate la articolul 25a din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, EIOPA este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859. EIOPA extrage aceste informații din informațiile notificate de autoritățile competente în conformitate cu articolul 25a din prezenta directivă cu scopul de a întocmi lista menționată la articolul 25a din prezenta directivă.

Informațiile respectă următoarele cerințe:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile întreprinderii de asigurare sau reasigurare la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 271 alineatul (1) și la articolul 280 alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile întreprinderii de asigurare sau reasigurare la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(6)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), EIOPA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

EIOPA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(7)   Dacă este necesar, EIOPA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (6) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 8

Modificarea Directivei 2011/61/UE

În Directiva 2011/61/UE se introduce următorul articol:

„Articolul 69b

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

De la 10 ianuarie 2030, informațiile menționate la articolul 7 alineatul (5) al doilea paragraf din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*8). În acest scop, ESMA este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Informațiile respectă următoarele cerințe:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile AFIA autorizați în temeiul prezentei directive și lista FIA administrate sau distribuite de AFIA respectivi la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al AFIA autorizați în temeiul prezentei directive și lista FIA administrate sau distribuite de AFIA respectivi, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

Articolul 9

Modificarea Directivei 2013/34/UE

În Directiva 2013/34/UE se introduce următorul articol:

„Articolul 33a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2028, statele membre se asigură că, atunci când publică raportul administratorilor, raportul consolidat al administratorilor, incluzând în ambele rapoarte informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2020/852, precum și situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate, raportul de audit, raportul de asigurare, rapoartele privind durabilitatea întreprinderilor din țări terțe și avizul de asigurare aferent, declarația menționată la articolul 40a alineatul (2) al patrulea paragraf din prezenta directivă, raportul asupra plăților către guverne, precum și raportul consolidat asupra plăților către guverne menționate la articolele 30, 40d și 45 din prezenta directivă, întreprinderile menționate la articolele 19a, 29a și 40a din prezenta directivă prezintă respectivele declarații și rapoarte în același timp organismului de colectare menționat la alineatul (4) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*9).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii sau de dreptul intern, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile întreprinderii la care se referă informațiile și, în cazul în care întreprinderea raportoare este o filială exceptată, astfel cum se menționează la articolul 29a alineatul (4) al doilea paragraf, denumirea întreprinderii-mamă care raportează informații la nivel de grup;

(ii)

identificatorul entității juridice al întreprinderii și, în cazul în care întreprinderea raportoare este o filială exceptată, astfel cum se menționează la articolul 29a alineatul (4) al doilea paragraf, dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al întreprinderii-mamă care raportează informații la nivel de grup, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a întreprinderii, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

sectorul (sectoarele) industrial(e) a(le) activităților economice ale întreprinderii, astfel cum sunt precizate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (e) din regulamentul respectiv;

(v)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(vi)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   Atunci când o întreprindere transmite informațiile menționate la alineatul (1) de la prezentul articol unui mecanism desemnat oficial în temeiul articolului 23a din Directiva 2004/109/CE pentru ca informațiile să fie puse la dispoziție în ESAP, întreprinderea respectivă se consideră a-și fi îndeplinit obligațiile în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, cu condiția ca informațiile respective să respecte toate cerințele cu privire la metadate prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol.

(3)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că întreprinderile obțin identificatorul entității juridice.

(4)   Până la 9 ianuarie 2028, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(5)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), Comisia este împuternicită să adopte măsuri de punere în aplicare pentru a preciza:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

(6)   Dacă este necesar, Comisia adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (5) litera (a) sunt corecte.

Articolul 10

Modificarea Directivei 2013/36/UE

În Directiva 2013/36/UE se introduce următorul articol:

„Articolul 116a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 68 alineatele (1) și (2) și la articolul 131 alineatul (12) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*10). În acest scop, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din regulamentul respectiv.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile persoanei fizice sau ale instituției la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al instituției, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

Articolul 11

Modificarea Directivei 2014/59/UE

În Directiva 2014/59/UE se introduce următorul articol:

„Articolul 128a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 26 alineatul (1) și la articolul 45i alineatul (3) din prezenta directivă, entitatea relevantă transmite concomitent informațiile respective organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*11).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile entității raportoare relevante la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al entității relevante, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a firmei de investiții, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că entitățile obțin un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol în ESAP, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 29 alineatul (1) și la articolul 112 alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile instituției relevante la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al instituției relevante, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile respective conțin date cu caracter personal.

(5)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 33a alineatul (8), la articolul 35 alineatul (1), la articolul 83 alineatul (4) și la articolul 112 alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile instituției relevante la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al instituției relevante, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din regulamentul respectiv;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(6)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ABE evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare în acest scop.

ABE prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(7)   Dacă este necesar, ABE adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (6) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 12

Modificarea Directivei 2014/65/UE

În Directiva 2014/65/UE se introduce următorul articol:

„Articolul 87a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 27 alineatele (3) și (6), la articolul 33 alineatul (3) literele (c), (d) și (f) și la articolul 46 alineatul (2) din prezenta directivă, firmele de investiții, operatorii de piață sau emitenții transmit concomitent informațiile respective organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*12).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile firmei de investiții, ale operatorului de piață sau ale emitentului la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al firmei de investiții, al operatorului de piață sau al emitentului, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a firmei de investiții, a operatorului de piață sau a emitentului, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că firmele de investiții, operatorii de piață și emitenții obțin un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la articolul 27 alineatele (3) și (6) și la articolul 33 alineatul (3) literele (c), (d) și (f) ale prezentei directive, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

În scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la articolul 46 alineatul (2) din prezenta directivă, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 32 alineatul (2) primul paragraf, la articolul 52 alineatul (2) și la articolul 71 alineatele (1) și (2) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile firmei de investiții sau ale operatorului de piață la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este cazul, identificatorul entității juridice al firmei de investiții sau al operatorului de piață, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   De la 10 ianuarie 2030, informațiile menționate la articolul 5 alineatul (3), la articolul 18 alineatul (10) a patra teză și la articolul 58 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, ESMA este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Informațiile respectă următoarele cerințe:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile firmei de investiții sau ale operatorului de piață la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al firmei de investiții sau al operatorului de piață, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(6)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 29 alineatul (3) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, registrul public este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile agentului delegat la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al agentului delegat, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(7)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ESMA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare în acest scop.

ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

(8)   Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (7) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 13

Modificarea Directivei (UE) 2016/97

În Directiva (UE) 2016/97 se introduce următorul articol:

„Articolul 40a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 32 alineatele (1) și (2) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*13). În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile entității la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul specific al entității juridice, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

Articolul 14

Modificarea Directivei (UE) 2016/2341

În Directiva (UE) 2016/2341 se introduce următorul articol:

„Articolul 63a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 23 alineatul (2), la articolul 29 și la articolul 30 din prezenta directivă, IORP transmit informațiile respective în același timp organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*14).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile IORP la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al IORP, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a IORP, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că IORP obțin un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 48 alineatul (4) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate numele persoanei căreia i-a fost impusă sancțiunea administrativă sau altă măsură și la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al persoanei căreia i-a fost impusă sancțiunea administrativă sau altă măsură, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), EIOPA evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

EIOPA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(6)   Dacă este necesar, EIOPA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (5) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 15

Modificarea Directivei (UE) 2019/2034

În Directiva (UE) 2019/2034 se introduce următorul articol:

„Articolul 44a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 44 din prezenta directivă, firmele de investiții sau întreprinderile-mamă transmit concomitent informațiile respective organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*15).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile firmei de investiții sau ale întreprinderii-mamă la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al firmei de investiții sau al întreprinderii-mamă, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a firmei de investiții sau a întreprinderii-mamă, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că firmele de investiții și întreprinderile-mamă obțin un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 20 din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile firmei de investiții la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul entității juridice al firmei de investiții, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ABE evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare în acest scop.

ABE prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)   Dacă este necesar, ABE adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (5) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 16

Modificarea Directivei (UE) 2019/2162

În Directiva (UE) 2019/2162 se introduce următorul articol:

„Articolul 26a

Punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european

(1)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informație menționată la articolul 14 din prezenta directivă, instituțiile de credit autorizate să emită obligațiuni garantate transmit concomitent informațiile respective organismului de colectare relevant menționat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziție în punctul unic de acces european (ESAP) înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului (*16).

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;

(b)

sunt însoțite de fiecare dintre următoarele metadate:

(i)

toate denumirile instituției de credit autorizate să emită obligațiuni garantate la care se referă informațiile;

(ii)

identificatorul entității juridice al instituției de credit autorizate să emită obligațiuni garantate, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

categoria de dimensiune a instituției de credit autorizate să emită obligațiuni garantate, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;

(iv)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(v)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b) punctul ii), statele membre se asigură că instituțiile de credit autorizate să emită obligațiuni garantate obțin un identificator al entității juridice.

(3)   Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziție în ESAP a informațiilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre numesc cel puțin un organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, și notifică ESMA în acest sens.

(4)   De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informațiile menționate la articolul 24 și la articolul 26 alineatul (1) literele (b) și (c) din prezenta directivă sunt puse la dispoziție în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

Statele membre se asigură că informațiile respectă cerințele următoare:

(a)

sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(b)

sunt însoțite de următoarele metadate:

(i)

toate denumirile instituției de credit autorizate să emită obligațiuni garantate la care se referă informațiile;

(ii)

dacă este disponibil, identificatorul instituției de credit autorizate să emită obligațiuni garantate, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;

(iii)

tipul de informații, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;

(iv)

o mențiune care să indice dacă informațiile conțin date cu caracter personal.

(5)   În scopul colectării și gestionării eficiente a informațiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

(a)

orice alte metadate care trebuie să însoțească informațiile;

(b)

modul de structurare a datelor la nivelul informațiilor prezentate;

(c)

pentru ce informații este necesar un format prelucrabil automat și, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

În sensul literei (c), ABE evaluează avantajele și dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat și efectuează teste adecvate în condiții reale de utilizare.

ABE prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)   Dacă este necesar, ABE adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (5) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Articolul 17

Transpunere

(1)   Statele membre adoptă și publică, până la 10 ianuarie 2026, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, statele membre adoptă și publică până la 10 iulie 2025 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 3. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 18

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 19

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 13 decembrie 2023.

Pentru Parlamentul European

Președinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Președintele

P. NAVARRO RÍOS


(1)   JO C 290, 29.7.2022, p. 58.

(2)  Poziția Parlamentului European din 9 noiembrie 2023 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 27 noiembrie 2023.

(3)  Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înființare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informațiile puse la dispoziția publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru piețele de capital și pentru durabilitate (JO L, 2023/2859, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2859/oj).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 48).

(7)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(8)   JO C 307, 12.8.2022, p. 3.

(9)  Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1).

(10)  Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare (JO L 142, 30.4.2004, p. 12).

(11)  Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 390, 31.12.2004, p. 38).

(12)  Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, 9.6.2006, p. 87).

(13)  Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă (JO L 184, 14.7.2007, p. 17).

(14)  Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

(15)  Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).

(16)  Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).

(17)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

(18)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(19)  Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).

(20)  Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).

(21)  Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări (JO L 26, 2.2.2016, p. 19).

(22)  Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP) (JO L 354, 23.12.2016, p. 37).

(23)  Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64).

(24)  Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivelor 2009/65/CE și 2014/59/UE (JO L 328, 18.12.2019, p. 29).


ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2023/2864/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)