European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2810

15.12.2023

DECIZIA (UE) 2023/2810 A CONSILIULUI

din 11 decembrie 2023

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC) și de abrogare a Deciziei (UE) 2019/862

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Prin Decizia 2005/75/CE a Consiliului (1), Uniunea a aderat la Convenția privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești mari migratori din Oceanul Pacific de Vest și Central (denumită în continuare „Convenția WCPF”), care a instituit Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC).

(2)

WCPFC adoptă măsuri de conservare și gestionare pentru a asigura durabilitatea pe termen lung a stocurilor de pești mari migratori în zona Convenției WCPF și pentru a promova utilizarea optimă a acestora. Aceste măsuri ar putea deveni obligatorii pentru Uniune.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) prevede că Uniunea trebuie să garanteze faptul că activitățile de pescuit și de acvacultură sunt durabile din punctul de vedere al mediului pe termen lung și sunt gestionate într-un mod coerent cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de a contribui la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. De asemenea, regulamentul prevede că Uniunea trebuie să aplice o abordare precaută a gestionării pescuitului și trebuie să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea capturii maxime durabile. Acesta prevede, de asemenea, că Uniunea trebuie să ia măsuri de gestionare și de conservare pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, să susțină dezvoltarea cunoștințelor și a avizelor științifice, să elimine treptat practicile de aruncare înapoi în mare a capturilor și să promoveze metode de pescuit care contribuie la un pescuit mai selectiv și evitarea și reducerea, în măsura posibilului, a capturilor nedorite, precum și să utilizeze metode de pescuit cu impact scăzut asupra ecosistemului marin și a resurselor piscicole. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede în mod expres că obiectivele și principiile respective trebuie să fie aplicate de Uniune în relațiile sale externe din domeniul pescuitului.

(4)

În conformitate cu Comunicările Comisiei adresate Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulate „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre”, „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” și „O Strategie «De la fermă la consumator» pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic”, este esențial să se protejeze natura și să se inverseze degradarea ecosistemelor. Schimbările climatice și pierderea biodiversității nu trebuie să pună în pericol disponibilitatea bunurilor și serviciilor pe care ecosistemele marine sănătoase le oferă pescarilor, comunităților costiere și umanității în general.

(5)

Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară” se referă la măsuri specifice de reducere a poluării cu materiale plastice și a poluării marine, precum și la pierderea sau abandonarea în larg a uneltelor de pescuit. În plus, Comunicarea Comisiei adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată „Calea către o planetă sănătoasă pentru toți – Plan de acțiune al UE: «Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului»” vizează reducerea cu 50 % a deșeurilor de plastic din mare și cu 30 % a microplasticelor eliberate în mediu.

(6)

Comunicarea comună adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor intitulată„Stabilirea cursului pentru o planetă albastră sustenabilă” subliniază importanța protecției și a conservării biodiversității marine în cadrul acțiunii externe a Uniunii. Uniunea este cel mai important actor din cadrul organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și al organismelor din domeniul pescuitului din întreaga lume. În cadrul acestora, Uniunea promovează durabilitatea stocurilor de pește și un proces decizional transparent, bazat pe avize științifice solide, îmbunătățește cercetarea științifică și consolidează respectarea normelor.

(7)

Este adecvat să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor WCPFC referitor la perioada 2024-2028, întrucât măsurile de conservare și executare ale WCPFC pot fi obligatorii pentru Uniune și pot influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentele (CE) nr. 1005/2008 (3), (CE) nr. 1224/2009 (4) ale Consiliului și Regulamentele (UE) 2017/2403 (5) și (UE) 2022/2056 (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(8)

În prezent, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor WCPFC este stabilită prin Decizia (UE) 2019/862 a Consiliului (7). Este oportun ca respectiva decizie să fie abrogată și să fie înlocuită de o nouă decizie care să reglementeze perioada 2024-2028.

(9)

Având în vedere caracterul dinamic al resurselor piscicole din zona Convenției WCPF și implicit necesitatea ca poziția Uniunii să țină seama de noile evoluții, inclusiv de noile informații științifice și de alte informații relevante prezentate înainte sau în timpul reuniunilor WCPFC, ar trebui să fie stabilite proceduri, în conformitate cu principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii prevăzut la articolul 13 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru precizarea anuală a poziției Uniunii pentru perioada 2024-2028,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor Comisiei pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC) este stabilită în anexa I.

Articolul 2

Precizarea anuală a poziției pe care Uniunea urmează să o adopte în cadrul reuniunii anuale a WCPFC se realizează în conformitate cu anexa II.

Articolul 3

Poziția Uniunii stabilită în anexa I este evaluată și, după caz, revizuită de către Consiliu la propunerea Comisiei cel târziu până la reuniunea anuală a WCPFC din 2029.

Articolul 4

Decizia (UE) 2019/862 se abrogă.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 11 decembrie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

L. PLANAS PUCHADES


(1)  Decizia 2005/75/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 privind aderarea Comunității la Convenția privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești mari migratori din Oceanul Pacific de Vest și Central (JO L 32, 4.2.2005, p. 1).

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1936/2001 și (CE) nr. 601/2004 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1093/94 și (CE) nr. 1447/1999 (JO L 286, 29.10.2008, p. 1).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (JO L 347, 28.12.2017, p. 81).

(6)  Regulamentul (UE) 2022/2056 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 de stabilire a măsurilor de conservare și gestionare aplicabile în zona Convenției pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 520/2007 al Consiliului (JO L 276, 26.10.2022, p. 1).

(7)  Decizia (UE) 2019/862 a Consiliului din 14 mai 2019 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC) și de abrogare a Deciziei din 12 iunie 2014 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești mari migratori în cadrul WCPFC (JO L 140, 28.5.2019, p. 44).


ANEXA I

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comisiei pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC)

1.   PRINCIPII

În cadrul WCPFC, Uniunea:

(a)

se asigură că măsurile adoptate în cadrul WCPFC respectă dreptul internațional și, în special, Convenția ONU asupra dreptului mării din 1982, Acordul ONU din 1995 privind conservarea și gestionarea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori, Acordul Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din 1993 privind promovarea respectării măsurilor internaționale de conservare și gestionare de către navele de pescuit în marea liberă, precum și Acordul FAO din 2009 privind măsurile de competența statului portului;

(b)

promovează obiectivele acordului în temeiul Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării referitoare la conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale și în cadrul celei de a 15-a Conferințe a părților la Convenția privind diversitatea biologică, în special în ceea ce privește consolidarea protecției biodiversității marine și protejarea a 30 % din oceanele lumii prin intermediul zonelor marine protejate;

(c)

contribuie la punerea în aplicare a Pactului verde european, în concordanță cu Concluziile Consiliului din 23 octombrie 2020 privind „Biodiversitatea – nevoia urgentă de acțiune”, cu Concluziile Consiliului din 10 iunie 2021 privind „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice”, în special în ceea ce privește protecția naturii, și cu Concluziile Consiliului din 19 octombrie 2020 privind strategia „De la fermă la consumator”, precum și a ambiției emblematice „O Europă mai puternică pe plan internațional”;

(d)

acționează în conformitate cu obiectivele și principiile urmărite de Uniune în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului, în special prin intermediul abordării precaute și al obiectivelor privind captura maximă durabilă menționate la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pentru a promova implementarea unei abordări ecosistemice a gestionării pescuitului, pentru a evita și reduce, în măsura posibilului, capturile nedorite și pentru a elimina treptat practica aruncării înapoi în mare a capturilor, precum și pentru a reduce la minimum impactul activităților de pescuit asupra ecosistemelor marine și asupra habitatelor acestora și, prin promovarea în Uniune a unui pescuit competitiv și viabil din punct de vedere economic, pentru a garanta un nivel de trai decent persoanelor care depind de activitățile de pescuit, ținând seama de interesul consumatorilor;

(e)

se conformează concluziilor Consiliului din 19 martie 2012 referitoare la Comunicarea Comisiei privind dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului;

(f)

se conformează Concluziilor Consiliului din 13 decembrie 2022 privind guvernanța internațională a oceanelor pentru oceane și mări sigure, securizate, curate, sănătoase și gestionate în mod durabil în ceea ce privește conservarea biodiversității marine;

(g)

depune eforturi în vederea unei implicări corespunzătoare a părților interesate în faza de pregătire a măsurilor WCPFC și se asigură că măsurile adoptate în cadrul WCPFC sunt conforme cu obiectivele Convenției WCPFC;

(h)

promovează poziții coerente cu cele mai bune practici ale organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP);

(i)

urmărește consecvența și crearea de sinergii cu politica urmărită de Uniune în cadrul relațiilor bilaterale cu țări terțe în domeniul pescuitului și asigură coerența cu celelalte politici ale sale, în special în materie de relații externe, ocupare a forței de muncă, mediu, comerț, dezvoltare, cercetare și inovare;

(j)

urmărește să creeze condiții de concurență echitabile pentru flota din Uniune în zona Convenției WCPFC, pe baza acelorași principii și standarde ca cele aplicabile în temeiul dreptului Uniunii, și să promoveze punerea în aplicare uniformă a respectivelor principii și standarde;

(k)

promovează coordonarea dintre WCPFC, ORGP existente și convențiile maritime regionale și cooperarea cu organizațiile mondiale, dacă este cazul, în cadrul mandatelor acestora, după caz;

(l)

promovează mecanisme de cooperare între ORGP care se ocupă de pescuitul de ton, prin intermediul așa-numitului proces Kobe pentru ORGP care se ocupă de pescuitul de ton.

2.   ORIENTĂRI

Uniunea face eforturi, dacă este necesar, pentru a sprijini adoptarea de către WCPFC a următoarelor acțiuni:

(a)

măsuri menite să promoveze conservarea și refacerea ecosistemelor marine și a biodiversității și să promoveze durabilitatea stocurilor, ținând seama de aspecte legate de schimbările climatice;

(b)

măsuri de conservare și gestionare a resurselor piscicole în zona Convenției WCPFC, bazate pe cele mai bune avize științifice disponibile, precum capturile totale admisibile și cotele sau măsurile de reglementare a efortului în cadrul activităților de pescuit care exploatează resursele biologice marine vii reglementate de WCPFC, având drept scop să refacă sau să mențină aceste resurse cel puțin la niveluri capabile să asigure captura maximă durabilă. Dacă este necesar, respectivele măsuri de conservare și gestionare includ măsuri specifice pentru stocurile afectate de pescuitul excesiv, în vederea menținerii efortului de pescuit la niveluri care să permită refacerea acestor stocuri;

(c)

măsuri menite să promoveze colectarea de date în domeniul pescuitului pentru a permite evaluări solide ale stocurilor, să sprijine activitatea științifică a Comitetului științific al WCPFC și deciziile de gestionare bazate pe date științifice, precum și măsuri menite să consolideze comitetul său pentru conformitate, să promoveze o cultură a respectării normelor și să realizeze periodic evaluări independente ale performanței;

(d)

măsuri menite să consolideze cooperarea dintre WCPFC și Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție pentru a asigura o abordare coerentă a conservării speciilor marine vizate, în special în ceea ce privește colectarea datelor pentru a permite evaluări solide ale stocurilor;

(e)

măsuri de prevenire, descurajare și eliminare a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) în zona Convenției WCPFC, inclusiv includerea navelor pe lista INN și pe liste încrucișate cu alte ORGP, precum și măsuri de promovare a trasabilității peștelui și a produselor pescărești, bazate pe Orientările voluntare privind sistemele de documentare a capturilor;

(f)

măsuri de monitorizare, de control și de supraveghere în zona Convenției WCPFC, pentru a asigura eficiența controalelor și respectarea măsurilor adoptate în cadrul WCPFC, inclusiv consolidarea măsurilor de control asupra operațiunilor de transbordare, bazate pe orientările voluntare ale FAO privind transbordarea;

(g)

măsuri de reducere la minimum a impactului negativ al activităților de pescuit asupra biodiversității și ecosistemelor marine și asupra habitatelor acestora, inclusiv măsuri de protecție a ecosistemelor marine vulnerabile în zona Convenției WCPFC în conformitate cu Convenția WCPFC și cu Orientările internaționale ale FAO pentru gestionarea pescuitului de adâncime în marea liberă, precum și măsuri care să prevină și să reducă pe cât posibil capturile nedorite, în special ale speciilor marine vulnerabile, și care să elimine treptat practicile de aruncare înapoi în mare a capturilor;

(h)

măsuri de reducere a poluării marine, de prevenire a evacuării de materiale plastice în mare și de reducere a impactului materialelor plastice prezente în mare asupra biodiversității și ecosistemelor marine, inclusiv măsuri de reducere a impactului uneltelor de pescuit abandonate, pierdute sau aruncate în alt mod în ocean și de facilitare a identificării și recuperării unor astfel de unelte, bazate pe Orientările voluntare ale FAO privind marcarea uneltelor de pescuit;

(i)

măsuri care vizează interzicerea activităților de pescuit desfășurate exclusiv în scopul recoltării înotătoarelor de rechin și care impun ca toți rechinii să fie debarcați cu toate înotătoarele atașate în mod natural;

(j)

recomandări, dacă este cazul și în măsura în care acest lucru este permis de documentele constitutive relevante, care încurajează punerea în aplicare a Convenției privind munca în domeniul pescuitului a Organizației Internaționale a Muncii;

(k)

abordări comune cu alte ORGP, dacă este cazul, în special cu cele implicate în gestionarea pescuitului din aceeași regiune;

(l)

măsuri tehnice suplimentare bazate pe avizele organismelor subsidiare și ale grupurilor de lucru ale WCPFC;

(m)

măsuri coerente cu obiectivele de a obține beneficii economice, sociale și în materie de ocupare a forței de muncă și de a contribui la disponibilitatea aprovizionării cu alimente.


ANEXA II

Precizarea anuală a poziției care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul reuniunilor Comisiei pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC)

Înainte de fiecare reuniune a WCPFC, atunci când organismul în cauză este chemat să adopte decizii cu efecte juridice asupra Uniunii, se iau măsurile necesare astfel încât poziția care urmează a fi exprimată în numele Uniunii să țină cont de cele mai recente informații științifice și de alte informații relevante transmise Comisiei, în conformitate cu principiile și orientările stabilite în anexa I.

În acest sens și pe baza informațiilor menționate, Comisia transmite Consiliului sau grupurilor sale de pregătire, cu suficient timp înainte de fiecare reuniune anuală a WCPFC, un document scris care prezintă în detaliu propunerea de precizare a poziției Uniunii, în vederea dezbaterii și a adoptării detaliilor referitoare la poziția care urmează să fie exprimată în numele Uniunii.

Dacă în cadrul unei reuniuni a WCFPC nu se poate ajunge la un acord, inclusiv la fața locului, chestiunea este supusă atenției Consiliului sau a grupurilor sale de pregătire, astfel încât poziția Uniunii să ia în considerare noile elemente.


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2810/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)