European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2787

11.12.2023

DECIZIA (PESC) 2023/2787 A CONSILIULUI

din 8 decembrie 2023

de modificare a Deciziei (PESC) 2020/732 în sprijinul mecanismului secretarului general al ONU de anchetă a utilizării prezumate a armelor chimice și biologice sau cu toxine

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 31 alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 2 iunie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/732 (1), prin care s-a prevăzut o perioadă de 36 de luni începând de la data încheierii acordului menționat la articolul 3 alineatul (3) din decizia respectivă pentru punerea în aplicare a proiectelor menționate în articolul 1 din decizia respectivă (denumită în continuare „perioada de punere în aplicare”.

(2)

Perioada de punere în aplicare urma să se încheie la 14 decembrie 2023.

(3)

La 22 septembrie 2023, Biroul pentru Probleme de Dezarmare al Organizației Națiunilor Unite (UNODA), care este responsabil pentru punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a proiectelor menționate la articolul 1 din Decizia (PESC) 2020/732, a solicitat o prelungire cu 13 luni, fără costuri, a perioadei de punere în aplicare.

(4)

Prelungirea perioadei de punere în aplicare până la 14 ianuarie 2025 nu are nicio implicație în ceea ce privește resursele financiare.

(5)

Prin urmare, Decizia (PESC) 2020/732 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 5 din Decizia (PESC) 2020/732, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Prezenta decizie expiră la 14 ianuarie 2025.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 8 decembrie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

N. CALVIÑO SANTAMARÍA


(1)  Decizia (PESC) 2020/732 a Consiliului din 2 iunie 2020 în sprijinul mecanismului secretarului general al ONU de anchetă a utilizării prezumate a armelor chimice și biologice sau cu toxine (JO L 172 I, 3.6.2020, p. 5).


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2787/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)