European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2721

5.12.2023

DECIZIA (PESC) 2023/2721 A CONSILIULUI

din 4 decembrie 2023

de modificare a Deciziei (PESC) 2020/1999 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 7 decembrie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/1999 (1).

(2)

Pe baza unei reexaminări a Deciziei (PESC) 2020/1999, Consiliul consideră că aplicarea deciziei respective ar trebui să fie prelungită până la 8 decembrie 2026. În plus, Consiliul consideră că este oportun să se introducă o clauză de revizuire referitoare la mecanismul de derogare existent.

(3)

Pe baza unei reexaminări a anexei la Decizia (PESC) 2020/1999, aplicarea măsurilor prevăzute la articolele 2 și 3 din decizia respectivă în ceea ce privește persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele care figurează pe lista din anexa respectivă ar trebui să fie prelungită până la 8 decembrie 2024. Rubricile referitoare la nouă persoane fizice și trei entități incluse în anexa respectivă ar trebui să fie actualizate.

(4)

Prin urmare, Decizia (PESC) 2020/1999 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia (PESC) 2020/1999 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 10

(1)   Prezenta decizie se aplică până la 8 decembrie 2026 și se reexaminează permanent. Măsurile prevăzute la articolele 2 și 3 se aplică persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor care figurează pe lista cuprinsă în anexă până la 8 decembrie 2024.

(2)   Derogarea menționată la articolul 4 alineatul (1) se revizuiește la intervale regulate și cel puțin o dată la 12 luni sau la cererea urgentă a oricărui stat membru, a Înaltului Reprezentant sau a Comisiei, în urma unei schimbări fundamentale a circumstanțelor.”

2.

Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

O. PUENTE SANTIAGO


(1)  Decizia (PESC) 2020/1999 a Consiliului din 7 decembrie 2020 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului (JO L 410I, 7.12.2020, p. 13).


ANEXĂ

Anexa la Decizia (PESC) 2020/1999 se modifică după cum urmează:

1.

În secțiunea A („Persoane fizice”), rubricile referitoare la următoarele nouă persoane fizice se înlocuiesc cu următorul text:

 

Nume (transcriere cu caractere latine)

Nume

Informații de identificare

Motivele înscrierii pe listă

Data includerii pe listă

„2.

Alexander (Alexandr) Ivanovich BASTRYKIN

Алексaндр Ивaнович БАСТРЫКИН

Funcție (funcții): președintele Comisiei de Anchetă a Federației Ruse

Data nașterii: 27.8.1953

Locul nașterii: Pskov, RSFS Rusă (în prezent, Federația Rusă)

Cetățenie: rusă

Sexul: masculin

Alexander Bastrykin este președintele Comisiei de Anchetă a Federației Ruse (denumită în continuare «comisia») din ianuarie 2011 (și a fost președinte interimar în perioada octombrie-decembrie 2010). În această funcție, el supraveghează toate activitățile comisiei. În mod oficial, comisia este prezidată de președintele Rusiei. În calitatea de președinte al comisiei, Alexander Bastrykin este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului în Rusia, inclusiv de arestări și detenții arbitrare.

Alexander Bastrykin este responsabil de campanii represive larg răspândite și sistematice desfășurate de comisie împotriva opoziției din Rusia, prin care membrii opoziției sunt vizați și anchetați. La 29 decembrie 2020, comisia a lansat o anchetă privind liderul opoziției, Aleksei Navalnîi, prin care acesta a fost acuzat de fraudă la scară largă. Alexei Navalnîi și alții au publicat articole cu privire la faptul că Alexander Bastrykin deținea compania imobiliară cehă LAW Bohemia în anii 2000.

În 2022, Comisia de Anchetă, pe care Alexander Bastrykin încă o prezidează, a acuzat 92 de soldați ucraineni de crime împotriva umanității în timpul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

2.3.2021

6.

WANG Junzheng

王君正

(ortografia chineză)

Funcție (funcții): membru al celui de al 20-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) (decembrie 2022-decembrie 2026); adjunct al celui de al 14-lea Congres Național al Poporului (CNP, februarie 2023-februarie 2027); secretar de partid al Partidului Comunist Chinez (PCC) în Regiunea Autonomă Tibet (TAR); fost secretar de partid al Corpului de producție și construcții din Xinjiang (XPCC) și fost secretar adjunct al Comitetului de partid al Regiunii Autonome Uigure Xinjiang din China; comisar politic al XPCC și director general al Grupului China Xinjiang

Data nașterii: mai 1963

Locul nașterii: Linyi, Shandong (China)

Cetățenie: chineză

Sexul: masculin

Secretar de partid al Partidului Comunist Chinez (PCC) în Regiunea Autonomă Tibet (TAR) din octombrie 2021. Membru al celui de al 20-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) (decembrie 2022-decembrie 2026). Adjunct al celui de al 14-lea Congres Național al Poporului (CNP, februarie 2023-februarie 2027).

Fost secretar adjunct al Corpului de producție și construcții din Xinjiang (XPCC) și fost secretar adjunct al Comitetului de partid al Regiunii Autonome Uigure Xinjiang (XUAR) din China din aprilie 2020 până în octombrie 2021, precum și fost comisar politic al XPCC din mai 2020 până în octombrie 2021. Fost secretar al Comitetului pentru afaceri politice și juridice al XUAR între februarie 2019-septembrie 2020. Wang Junzheng a deținut și alte funcții de conducere în cadrul XPCC.

XPCC este o organizație economică și paramilitară de stat din XUAR, care exercită autoritatea administrativă și controlează activitățile economice din Xinjiang.

În calitate de secretar de partid și de comisar politic al XPCC, Wang Junzheng este implicat în coordonarea tuturor politicilor puse în aplicare de XPCC. În această funcție, a fost responsabil pentru încălcări grave ale drepturilor omului în China, în special pentru detenția arbitrară și la scară largă a uigurilor și a persoanelor aparținând altor minorități etnice musulmane și pentru tratamentele degradante aplicate acestora, precum și pentru încălcarea sistematică a libertății lor religioase sau de convingere, în contextul, printre altele, al punerii în aplicare de către XPCC a unui program amplu de supraveghere, detenție și îndoctrinare îndreptat împotriva uigurilor și a persoanelor aparținând altor minorități etnice musulmane.

A fost, de asemenea, responsabil pentru folosirea sistematică de către XPCC a uigurilor și a persoanelor aparținând altor minorități etnice musulmane la muncă forțată, în special pe plantațiile de bumbac.

În calitate de secretar adjunct al Comitetului de partid al XUAR, Wang Junzheng a fost implicat în coordonarea tuturor politicilor în materie de securitate puse în aplicare în Xinjiang, inclusiv a programului sus-menționat îndreptat împotriva uigurilor și a persoanelor aparținând altor minorități etnice musulmane. În calitate de secretar al Comitetului pentru afaceri politice și juridice al XUAR între februarie 2019-septembrie 2020, Wang Junzheng a fost responsabil pentru menținerea securității interne și pentru asigurarea respectării legii în XUAR. În acest context, el a ocupat o poziție politică importantă, fiind însărcinat cu coordonarea și implementarea programului respectiv.

22.3.2021

7.

WANG Mingshan

王明山 (ortografia chineză)

Funcție (funcții): adjunct al celui de al 14-lea Congres Național al Poporului (CNP, februarie 2023-februarie 2027); membru al Comitetului permanent al Comitetului de partid al Regiunii Autonome Uigure Xinjiang (XUAR); secretar al Comitetului pentru afaceri politice și juridice al XUAR

Data nașterii: ianuarie 1964

Locul nașterii: Wuwei, Gansu (China)

Cetățenie: chineză

Sexul: masculin

Membru al Comitetului permanent al Comitetului de partid al Regiunii Autonome Uigure Xinjiang (XUAR) și secretar al Comitetului pentru afaceri politice și juridice al XUAR, din septembrie 2020. Adjunct al celui de al 14-lea Congres Național al Poporului (CNP, februarie 2023-februarie 2027).

Fost director și secretar adjunct de partid al Biroului Public de Securitate din Xinjiang (XPSB) între 2017 și ianuarie 2021.

În calitate de secretar al Comitetului pentru afaceri politice și juridice al XUAR din septembrie 2020, Wang Mingshan este responsabil pentru menținerea securității interne și pentru asigurarea respectării legii în XUAR. În acest context, ocupă o poziție politică importantă, fiind însărcinat cu coordonarea unui program amplu de supraveghere, detenție și îndoctrinare îndreptat împotriva uigurilor și a persoanelor aparținând altor minorități etnice musulmane.

În calitate de fost director și secretar adjunct de partid al XPSB (din 2017 până în ianuarie 2021), a deținut o poziție importantă în aparatul de securitate din Xinjiang și a fost direct responsabil pentru punerea în aplicare a programului sus-menționat. În special, XPSB a implementat «platforma integrată pentru operațiuni comune» (IJOP), un program bazat pe volume mari de date folosit pentru a urmări milioane de uiguri din regiunea Xinjiang și pentru a-i selecta pe cei considerați «potențial periculoși» pentru a fi trimiși în lagăre.

În funcția actuală și luând în considerare și funcțiile anterioare, Wang Mingshan este responsabil pentru încălcări grave ale drepturilor omului în China, în special pentru detenția arbitrară și la scară largă a uigurilor și a persoanelor aparținând altor minorități etnice musulmane și pentru tratamentele degradante aplicate acestora, precum și pentru încălcarea sistematică a libertății lor religioase sau de convingere.

22.3.2021

10.

RI Yong Gil

alias RI Yong Gi, RI Yo’ng-kil, YI Yo’ng-kil

리영길

(ortografia coreeană)

Funcție (funcții): șeful Statului Major al Armatei Populare Coreene

Grad: vicemareșal

Data nașterii: 1955

Cetățenie: Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC)

Sexul: masculin

Ri Yong Gil este șeful Statului Major al Armatei Populare Coreene. A fost ministrul apărării naționale din Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) începând din iunie sau iulie 2021 până în decembrie 2022. A fost ministrul securității sociale din ianuarie 2021 până în iunie sau iulie 2021. A fost de asemenea șeful Statului Major al Armatei Populare Coreene în perioada 2018-ianuarie 2021. A fost promovat în funcția de vicemareșal al Armatei Populare Coreene la 14 aprilie 2022.

În calitatea sa de șef al Statului-Major al Armatei Populare Coreene și de fost ministru al apărării naționale, Ri Yong Gil este responsabil de încălcări grave pe scară largă ale drepturilor omului comise de Armata Populară Coreeană, inclusiv de către membri ai Comandamentului militar de securitate și ai altor unități ale Armatei Populare Coreene.

Ministerul Securității Sociale din RPDC (cunoscut anterior drept Ministerul Securității Populare sau Ministerul Securității Publice) și Comandamentul militar de securitate sunt principalele instituții responsabile de punerea în aplicare a politicilor de securitate represive ale RPDC, inclusiv de interogarea și pedepsirea persoanelor care fug «în mod ilegal» din RPDC. În special, Ministerul Securității Sociale are în sarcină gestionarea, prin intermediul Biroului corecțional, a lagărelor de detenție și a lagărelor de muncă pe termen scurt în care prizonierii/deținuții sunt supuși înfometării deliberate sau altor tratamente inumane și degradante.

În calitatea sa de fost ministru al securității sociale, Ri Yong Gil este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului în RPDC, în special tortură și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare și asasinate, dispariții forțate de persoane, precum și de arestări sau detenții arbitrare, precum și recurgerea la scară largă la munca forțată și violență sexuală împotriva femeilor.

22.3.2021

18.

Valery (Valeriy) Nikolaevich ZAKHAROV

Валерий Николаевич Захаров

(ortografia rusă)

Funcție (funcții): consilier pe probleme de securitate pe lângă președintele Republicii Centrafricane (RCA)

Număr de identificare în Grupul Wagner: M-5658

Data nașterii: 12.1.1970

Locul nașterii: Leningrad, RSFS Rusă (în prezent, Federația Rusă)

Cetățenie: rusă

Sexul: masculin

Valery Zakharov, fost membru al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB), este fostul consilier de securitate al președintelui Republicii Centrafricane (RCA). Este o figură-cheie în structura de comandă a Grupului Wagner și menține legături strânse cu autoritățile ruse.

Având în vedere fosta sa poziție influentă în RCA și rolul său de conducere în cadrul Grupului Wagner, Valery Zakharov este responsabil de abuzuri grave comise de acest grup împotriva drepturilor omului în RCA, inclusiv execuții și asasinate extrajudiciare, sumare sau arbitrare.

Printre acestea se numără asasinarea a trei jurnaliști ruși în 2018, a căror securitate se afla în responsabilitatea lui Valery Zakharov.

13.12.2021

19.

Maxim SHUGALEY

alias

Maksim SHUGALEI

Максим ШУГАЛЕЙ (ortografia rusă)

Funcție (funcții): președintele Fundației pentru Apărarea Valorilor Naționale (FDNV)

Data nașterii: 24.2.1966

Locul nașterii: Leningrad, fosta URSS (în prezent Sankt Petersburg, Federația Rusă)

Cetățenie: rusă

Sexul: masculin

Număr de pașaport sau act de identitate:

710508436 (pașaport rusesc)

Maxim Shugaley este șeful Fundației pentru Apărarea Valorilor Naționale (FDNV), o entitate asociată Grupului Wagner. FDNV funcționează ca organ însărcinat cu relațiile publice al Grupului Wagner, iar rolul lui Maxim Shugaley în cadrul FDNV implică coordonarea campaniilor de propagandă în favoarea Grupului Wagner și de dezinformare, inclusiv pentru a consolida reputația Grupului Wagner și a sprijini desfășurarea acestuia, precum și intervenind în mod disimulat în numele Grupului Wagner în diferitele țări în care își desfășoară activitatea.

Grupul Wagner este inclus pe listă pentru abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv tortura și execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, și asasinate, săvârșite în mai multe țări, inclusiv în Libia, Mali și Republica Centrafricană.

Maxim Shugaley este asociat cu Grupul Wagner și este responsabil de sprijinirea și încurajarea acțiunilor Grupului Wagner prin propagandă în favoarea acestuia și prin dezinformare.

25.2.2023

21.

Konstantin Alexandrovich PIKALOV

Константин Александрович ПИКАЛОВ

(ortografia rusă)

Funcție (funcții): unul dintre comandanții PMC Wagner Group din Africa

Data nașterii: 23.7.1968

Cetățenie: rusă

Sexul: masculin

Konstantin Pikalov, nume de cod «Mazaï» (Mazay), este unul dintre liderii Grupului Wagner și este responsabil de activitățile operaționale ale Grupului Wagner în Africa, în special în Republica Centrafricană (RCA). Este acuzat că a fost instigatorul asasinării a trei jurnaliști ruși în iulie 2018. Din aprilie 2023, se află, de asemenea, la conducerea unui nou grup paramilitar (Convoy) creat în noiembrie 2022 pentru a acționa în războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Grupul Wagner este inclus pe listă pentru abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv tortura și execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, și asasinate, săvârșite în mai multe țări, inclusiv în RCA.

Având în vedere funcția sa de lider în cadrul Grupului Wagner, Konstantin Pikalov este răspunzător pentru abuzuri grave comise de Grupul Wagner împotriva drepturilor omului în RCA.

25.2.2023

24.

Alexander Alexandrovich IVANOV

alias Aleksandr Alexandrovich IVANOV; Alexandre Alexandrovich IVANOV

Александр Александрович ИВАНОВ

(ortografia rusă)

Funcție (funcții): reprezentantul instructorilor Grupului Wagner din Republica Centrafricană

Data nașterii: 14.6.1960

Cetățenie: rusă

Sexul: masculin

Adresă: Bangui, Republica Centrafricană

Alexander Ivanov este purtătorul de cuvânt al Grupului Wagner în Republica Centrafricană (RCA). Este, de asemenea, șeful «Officers Union for International Security» (Asociația ofițerilor pentru securitate internațională) din Rusia, denumită și Comunitatea ofițerilor pentru securitate internațională (COSI), o firmă-paravan a Grupului Wagner care trimite instructori militari din Rusia în RCA. Respectivii instructori sunt mercenari din Grupul Wagner.

Grupul Wagner este inclus pe listă pentru abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv tortura și execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, și asasinate, săvârșite în mai multe țări, inclusiv în RCA.

În funcția sa de reprezentant oficial al instructorilor militari ruși, Alexander Ivanov este implicat în abuzurile grave împotriva drepturilor omului comise de Grupul Wagner în RCA.

25.2.2023

35.

Toe UI

alias Toe YI

 

Funcție (funcții): ministru adjunct al afacerilor interne

Grad: general-maior

Cetățenie: Myanmar/Birmania

Sexul: masculin

Generalul-maior Toe Ui a fost numit ministru adjunct al afacerilor interne la 3 februarie 2023. El este fostul al doilea în grad în cadrul Oficiului șefului securității militare (OCMSA). OCMSA este responsabil de gestionarea centrelor de detenție și de interogare din Myanmar/Birmania și are, de asemenea, sarcina de a colecta informații.

Personalul OCMSA aflat sub autoritatea lui Ui recurge la nuditate forțată, violuri, electroșocuri, arsuri aplicate organelor genitale și violență excesivă în timpul detenției arbitrare și al interogării bărbaților, femeilor și membrilor comunității LGBTIQ.

Fiind al doilea în grad în cadrul OCMSA, generalul-maior Toe Ui este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului în Myanmar/Birmania, inclusiv de detenții arbitrare și tortură, precum și de violență sexuală și bazată pe gen sistematică și pe scară largă.

7.3.2023”

2.

În secțiunea B („Persoane juridice, entități și organisme”), rubricile referitoare la următoarele trei entități se înlocuiesc cu următorul text:

 

Nume (transcriere cu caractere latine)

Nume

Informații de identificare

Motivele înscrierii pe listă

Data includerii pe listă

„8.

Fundația pentru Apărarea Valorilor Naționale (FDNV)

Fondul pentru Apărarea Valorilor Naționale (FDNV)

Fundația/organizația pentru Protecția Valorilor Naționale (FPNV)/(FZNC)

Fundația pentru protecția Valorilor Naționale

 

Locul înregistrării: Moscova (64 Zemlyanoy Val str., building 2, office 201, Moscova, Federația Rusă)

Site web: https://en.fznc.ru/

Fundația pentru Apărarea Valorilor Naționale (FDNV) este asociată cu Grupul Wagner. FDNV funcționează drept organ însărcinat cu relațiile publice al Grupului Wagner. Aceasta conduce propaganda în favoarea Grupului Wagner și campaniile de dezinformare, inclusiv pentru a consolida reputația Grupului Wagner și a sprijini desfășurarea acestuia, și se implică în ingerințe disimulate în numele Grupului Wagner în diferitele țări în care își desfășoară activitatea.

Grupul Wagner este inclus pe listă pentru abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv tortura și execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, și asasinate, săvârșite în mai multe țări, inclusiv în Libia, Mali și Republica Centrafricană.

FNDV este asociată cu Grupul Wagner și este responsabilă de sprijinirea și încurajarea acțiunilor Grupului Wagner prin desfășurarea de acțiuni de propagandă în favoarea Grupului Wagner, ingerințe politice și dezinformare.

25.2.2023

10.

Meroe Gold Co. Ltd

alias Meroe For Agricultural & Animal Production (Meroe pentru producția agricolă și animală); Al-Solag; Al-Sarraj Mining Company Ltd; Al-Sawlaj Mining Company Ltd; Al-Solaj Mining Company)

 

Locul înregistrării: Al-jref Gharb Plot 134 Blok 1h, Khartoum, Sudan

Alte informații: extracția altor minereuri metalice neferoase

Asociată cu:

Al Sawlaj for Mining Ltd

الصولج

Aswar Multi Activities Co., Ltd

Meroe Gold este o entitate de acoperire pentru operațiunile Grupului Wagner din Sudan, cu care are legături strânse. Prin legăturile sale cu armata sudaneză, Grupul Wagner a asigurat exploatarea și exportul de aur sudanez către Rusia.

Meroe Gold este asociată cu Grupul Wagner, inclus pe listă pentru abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv tortura și execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, și asasinate, săvârșite în mai multe țări, inclusiv în Sudan. De asemenea, prin activitatea sa, Meroe Gold oferă sprijin pentru astfel de abuzuri comise în Sudan.

25.2.2023

14.

Garda Republicană Siriană

 

Locul înregistrării: Siria

Persoane fizice asociate:

General de brigadă Mohamed Qasem (locțiitor de comandant),

General Malik Aliaa (comandant suprem),

Mohammad Nayouf, Mohamed Kaddor (comandanți),

Președintele Bashar Al-Assad

Garda Republicană Siriană este o entitate responsabilă cu securitatea funcționarilor și este parte a forțelor de securitate siriene.

În rândurile sale, violența sexuală și bazată pe gen împotriva femeilor este larg răspândită, în special în timpul conflictului sirian în curs. Victimele au raportat violuri violente și tortură după arestări arbitrare și în timpul detenției arbitrare.

Garda Republicană Siriană face parte dintr-o abordare sistematică a regimului sirian de a utiliza violența sexuală și bazată pe gen pentru a reprima și intimida poporul sirian, în special femeile și fetele.

Prin urmare, Garda Republicană Siriană este responsabilă de încălcări grave ale drepturilor omului în Siria, inclusiv de tortură și de alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, de arestări arbitrare și detenție arbitrară, precum și de violență sexuală și bazată pe gen pe scară largă.

7.3.2023”


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2721/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)