|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2023/2623 |
22.11.2023 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2023/2623 AL COMISIEI
din 22 august 2023
de completare a Regulamentului (UE) 2019/472 al Parlamentului European și al Consiliului prin precizarea detaliilor obligației de debarcare pentru anumite activități de pescuit în apele occidentale pentru perioada 2024-2027
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/472 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile pescuite în apele occidentale și apele adiacente și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective, de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/1139 și (UE) 2018/973 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007 și (CE) nr. 1300/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 13,
întrucât:
|
(1) |
Articolul 13 din Regulamentul (UE) 2019/472 împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a completa regulamentul respectiv prin specificarea detaliilor privind obligația de debarcare pentru toate stocurile de specii din Marea Nordului cărora li se aplică obligația de debarcare în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2), astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (5) literele (a)-(e) din regulamentul menționat, pe baza recomandărilor comune elaborate de statele membre. |
|
(2) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 al Comisiei (3) precizează detaliile punerii în aplicare a obligației de debarcare pentru anumite activități de pescuit de specii demersale din apele occidentale pentru perioada 2021-2023, în urma a două recomandări comune transmise Comisiei de Belgia, Spania, Franța, Irlanda și Țările de Jos (statele membre din apele de nord-vest) și Belgia, Spania, Franța, Țările de Jos și Portugalia (statele membre din apele de sud-vest). Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 a fost modificat în 2021 (4), 2022 (5) și în 2023 (6). |
|
(3) |
Statele membre din apele de nord-vest, după consultarea Consiliului consultativ pentru apele de nord-vest și a Consiliului consultativ pentru stocuri pelagice, au prezentat Comisiei, la 3 mai 2023, o recomandare comună inițială. |
|
(4) |
Statele membre din apele de sud-vest, după consultarea Consiliului consultativ pentru apele de sud-vest și a Consiliului consultativ pentru stocuri pelagice, au prezentat Comisiei, la 2 mai 2023, o recomandare comună inițială. |
|
(5) |
Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a evaluat recomandările comune inițiale în cadrul sesiunii plenare din 8-12 mai 2023 (7). |
|
(6) |
La 6 iulie 2023, statele membre din apele de sud-vest au prezentat o recomandare comună actualizată. |
|
(7) |
La 13 iulie 2023, statele membre din apele de nord-vest au prezentat o recomandare comună actualizată. |
|
(8) |
Grupul de experți pentru pescuit și acvacultură a luat în considerare recomandările comune actualizate în cadrul unei reuniuni din 28 iulie 2023 la care Parlamentul European a participat în calitate de observator. |
|
(9) |
În temeiul articolului 13 din Regulamentul (UE) 2019/472, Comisia a analizat recomandările comune actualizate având în vedere evaluarea de către CSTEP a recomandărilor comune inițiale pentru a se asigura că recomandările comune actualizate sunt compatibile cu măsurile de conservare relevante ale Uniunii, inclusiv cu obligația de debarcare. |
|
(10) |
De asemenea, Comisia a ținut seama de faptul că: (i) se preconizează că viitoarea evaluare va furniza mai multe informații cu privire la eficacitatea, eficiența, coerența, relevanța și valoarea adăugată pentru Uniune a obligației de debarcare; și (ii) CSTEP a remarcat (8) că procesul actual de evaluare a recomandărilor comune este ineficient, că este necesară o reflecție suplimentară cu privire la modul în care acesta poate fi îmbunătățit în continuare și că o astfel de reflecție ar permite discuții cu privire la aspecte legate de date și la găsirea de noi modalități de îmbunătățire a punerii în aplicare a obligației de debarcare. |
|
(11) |
În apele de nord-vest trebuie să se aplice următoarele excepții de la obligația de debarcare, legate de rata de supraviețuire ridicată. |
|
(12) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru langustina capturată cu vârșe, capcane și coșuri, precum și cu traule de fund în subzonele 6 și 7 ale Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES). Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși estimările privind supraviețuirea și ratele de aruncare a capturilor înapoi în mare variază de la o zonă la alta, studiile privind rata de supraviețuire au fost efectuate în mod riguros și evidențiază beneficiile îmbunătățirii selectivității prin măsuri tehnice (9). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(13) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru limba-de-mare comună sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare capturată cu traule de fund cu o dimensiune a ochiului de plasă de 80-99 mm în diviziunea ICES 7d în limita a șase mile marine de coastă, dar în afara zonelor de creștere identificate, și cu traule cu panouri cu o dimensiune a ochiului de plasă al sacului traulului mai mare de 80 mm în diviziunea ICES 7e, în limita a șase mile marine de coastă, dar în afara zonelor de creștere identificate. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și, potrivit concluziilor la care a ajuns, rata de supraviețuire este rezonabilă și studiile prezentate au fost efectuate în mod riguros (10). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(14) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru speciile de Rajiformes capturate cu orice tip de unelte în subzonele ICES 6 și 7. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși rata de supraviețuire variază în funcție de unealta de pescuit și de sezon, nivelul de cooperare între statele membre este demn de remarcat, iar excepția a reprezentat catalizatorul acestei activități (11). De asemenea, în recomandarea comună actualizată, statele membre s-au angajat să efectueze o metaanaliză a ratei de supraviețuire, cu scopul de a evalua efectul global al excepției. Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(15) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru cambula de Baltica capturată cu setci cu sirec, traule cu panouri, beam-traule, traule de fund fără panouri (daneze) și plase-pungă în diviziunea ICES 7. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși ratele de supraviețuire sunt variabile și cele mai scăzute în segmentele care reprezintă cele mai mari capturi, cu cele mai mari rate și volume ale capturilor aruncate înapoi în mare, se lucrează în prezent la activitățile de pescuit în cauză pentru a îmbunătăți selectivitatea și probabilitățile de supraviețuire prin unelte și tehnologii inovatoare (12). Prin urmare, pentru a permite continuarea acestei activități și din motivele prezentate în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(16) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru speciile capturate cu vârșe și capcane în subzonele ICES 5 (cu excepția diviziunii 5a și incluzând numai apele Uniunii din diviziunea 5b), 6 și 7. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că respectivele cantități totale de pește propuse sunt neglijabile, tipurile de unelte sunt relativ benigne, iar impactul excepției este probabil minim (13). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(17) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru macrou și hering în cadrul activităților de pescuit cu plase-pungă din subzona ICES 6 și pentru macrou și hering în cadrul activităților de pescuit cu plase-pungă cu inele care vizează specii pelagice care nu fac obiectul unor cote în diviziunile ICES 7e și 7f. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși nu a putut verifica măsura în care condițiile îndeplinite în timpul experimentelor prezentate sunt reprezentative pentru condițiile întâlnite în cadrul operațiunilor de pescuit comercial, estimările de supraviețuire de 70 % pentru macrou și hering sunt cele mai bune disponibile pentru pescuitul cu plase-pungă (14). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(18) |
În apele de sud-vest trebuie să se aplice următoarele excepții de la obligația de debarcare, legate de rata de supraviețuire ridicată. |
|
(19) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru langustina capturată cu traule de fund în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că ratele de supraviețuire variază de la o flotă la alta și că jgheaburile de aruncare înapoi în mare s-au dovedit a fi eficiente în reducerea mortalității capturilor aruncate înapoi în mare (15). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027 pentru navele echipate cu jgheaburi de aruncare înapoi în mare. |
|
(20) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru speciile de Rajiformes, cu excepția Leucoraja naevus, capturate cu orice tip de unelte în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși există indicii că impactul variază în funcție de tipurile de unelte și de specii, sunt în curs o serie de studii științifice menite să evalueze rata de supraviețuire a diferitelor specii de Rajiformes (16). Prin urmare, pentru a permite finalizarea acestor studii, pentru a asigura coerența cu apele de nord-vest și din motivele prezentate în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(21) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru pagelul argintiu capturat cu unelte de pescuit artizanale voracera în diviziunea ICES 9a și pentru pagelul argintiu capturat cu unelte cu cârlige și linie în subzonele ICES 8 și 10 și în diviziunea 9a. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate și că există incertitudini în ceea ce privește estimările referitoare la rata de supraviețuire a capturilor aruncate înapoi în mare și cantități necunoscute ale capturilor aruncate înapoi în mare, combinate cu o scădere a debarcărilor. Raportul CSTEP indică faptul că sunt necesare noi studii pentru a estima ratele de supraviețuire pe baza observațiilor din captivitate care au fost obținute din operațiuni comerciale reprezentative (17). Prin urmare, pentru a permite finalizarea acestor studii și din motivele prezentate în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(22) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție legată de rata de supraviețuire ridicată pentru hamsie, stavrid și macrou în cadrul activităților de pescuit cu plasă-pungă. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși unele efecte nu au putut fi evaluate, estimările privind supraviețuirea din studiile anterioare s-au dovedit a fi ridicate pentru aceste specii. De asemenea, există studii științifice în curs (18). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(23) |
În apele de nord-vest trebuie să se aplice următoarele excepții de minimis de la obligația de debarcare. |
|
(24) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru merlan capturat de nave care utilizează traule de fund și seine cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 80 mm, traule pelagice și beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm în diviziunile ICES 7d și 7e. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși nu au fost prezentate informații noi care să justifice excepția, studiile anterioare au demonstrat că utilizarea anumitor dispozitive de selecție a dus la pierderi semnificative de capturi comerciale (19). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(25) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru limba-de-mare comună capturată de nave care utilizează setci cu sirec și setci simple în diviziunile ICES 7d-7g. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că uneltele de pescuit care fac obiectul acestei excepții sunt montate pentru a captura limbă-de-mare comună de dimensiunea minimă de referință pentru conservare și peste această dimensiune. De asemenea, în raportul său, CSTEP a indicat că este probabil ca îmbunătățirea selectivității să conducă la pierderi comerciale. Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(26) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru capturile de limbă-de-mare comună efectuate de nave care utilizează beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm echipate cu panou flamand, în diviziunile ICES 7d-7h, 7j și 7k. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că informațiile sunt limitate în ceea ce privește nivelul de absorbție sau datele de monitorizare privind dispozitivul de selecție. Cu toate acestea, în raportul său, CSTEP a indicat, de asemenea, că este pozitiv faptul că excepția este legată de utilizarea unei modificări a uneltelor de pescuit despre care s-a demonstrat că reduce nivelul capturilor nedorite. Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(27) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 a inclus o excepție de minimis pentru eglefin capturat de nave care utilizează o dimensiune a ochiului de plasă mai mare sau egală cu 100 mm pentru toate traulele de fund și toate seinele, de nave care utilizează o dimensiune a ochiului de plasă mai mare sau egală cu 80 mm, cu anumite specificații privind componența capturilor și de nave care pescuiesc cu beam-traule ce utilizează o dimensiune a ochiului de plasă mai mare sau egală cu 80 mm în combinație cu un panou flamand, în diviziune ICES 7b, 7c și 7e-7k. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși stocul de eglefin din Marea Celtică este în prezent pescuit în mod sustenabil, există o rată ridicată a capturilor aruncate înapoi în mare în cadrul anumitor activități de pescuit. CSTEP a concluzionat, de asemenea, că îmbunătățirea selectivității ar trebui să rămână o prioritate în aceste activități de pescuit și că s-au înregistrat deja îmbunătățiri în cadrul mai multor activități de pescuit (20). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027, cu condiția ca măsurile tehnice prevăzute la punctul 1.3.2 din partea B a anexei VI la Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului (21) să rămână în vigoare după 31 decembrie 2023. |
|
(28) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru capturile de caproide efectuate de nave care utilizează traule de fund în diviziunile ICES 7b, 7c și 7f-7k. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși informațiile sunt limitate în ceea ce privește pierderile potențiale rezultate din eliminarea excepției, au fost furnizate informații privind testele de selectivitate și sunt posibile îmbunătățiri ale selectivității în cadrul anumitor activități de pescuit. De asemenea, în evaluările sale anterioare, CSTEP a concluzionat că îmbunătățirea selectivității numai pentru caproide va fi dificilă (22). În plus, există, de asemenea, riscul ca specia caproidelor să devină o specie de blocaj în cadrul mai multor activități de pescuit de specii demersale. Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(29) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru cardină albă sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare, capturată de nave care utilizează beam-traule cu o dimensiune a ochiurilor de plasă între 80 și 119 mm în subzona ICES 7 și care utilizează traule de fund în anumite condiții. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate și că sunt posibile îmbunătățiri ale selectivității. Cu toate acestea, în raportul său, CSTEP a indicat, de asemenea, că unele studii au arătat că dispozitivele de selecție au condus la reduceri semnificative ale capturilor comercializabile în cadrul anumitor activități de pescuit (23). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(30) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru capturile de limbă-de-mare comună efectuate de nave care utilizează beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm, cu selectivitate crescută (panou flamand) în diviziunea ICES 7a. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că informațiile prezentate pentru a justifica această excepție au fost aceleași ca în anii precedenți. De asemenea, în evaluarea sa anterioară (24), CSTEP a recunoscut că au fost puse în aplicare măsuri de reducere a capturilor nedorite de limbă-de-mare. Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(31) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru capturile de argentină mare efectuate de nave care utilizează traule de fund cu o dimensiune a ochiurilor de plasă mai mare sau egală cu 100 mm (TR1) în diviziunea ICES 5b (apele Uniunii) și în subzona ICES 6. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că este puțin probabil ca excepția să aibă un impact semnificativ asupra stocului din cauza nivelului scăzut al capturilor aruncate înapoi în mare (25). De asemenea, în evaluările sale anterioare, CSTEP a indicat că îmbunătățirea selectivității este dificil de realizat pentru unele activități de pescuit, fără ca acest lucru să implice costuri disproporționate pentru flotele în cauză (26). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(32) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include două excepții de minimis pentru capturile de stavrid și macrou efectuate în cadrul unor activități de pescuit mixt de specii demersale de către nave care utilizează traule de fund, seine și beam-traule în subzona ICES 6 și în diviziunile ICES 7b-7k. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că o creștere a selectivității fără reducerea capturilor este foarte dificilă (27). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(33) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru putasu în cadrul pescuitului cu traulere pelagice industriale în subzonele ICES 6 și 7 și în diviziunea 5b. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că informațiile care justifică excepția sunt în mare măsură aceleași ca în anii precedenți, și anume dificultatea de a îmbunătăți selectivitatea și costurile suplimentare de manipulare (28). CSTEP a concluzionat, de asemenea, că descrierea operațiunii de la bordul navei și informațiile furnizate în sprijinul afirmației potrivit căreia costurile de manipulare a capturilor nedorite la bord sunt disproporționate oferă o justificare rezonabilă pentru această excepție (29). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(34) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru capturile de stavrid, macrou și merlan efectuate cu traulere pelagice cu o lungime totală de până la 25 de metri care utilizează traule pelagice în diviziunea ICES 7d. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate. Cu toate acestea, în raportul său, CSTEP a indicat, de asemenea, că îmbunătățirea selectivității este dificil de realizat (30). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(35) |
În apele de sud-vest trebuie să se aplice următoarele excepții de minimis de la obligația de debarcare. |
|
(36) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru merluciu capturat cu traule și seine în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, în pofida numeroaselor studii privind selectivitatea, nu au fost găsite soluții. În plus, în raportul său, CSTEP a indicat că studiile au arătat, în general, că modificările uneltelor testate sunt ineficace sau conduc la pierderi inacceptabile de capturi comercializabile (31). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(37) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru limba-de-mare comună capturată cu traule pelagice, cu beam-traule și cu traule de fund în diviziunile ICES 8a și 8b. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate. Cu toate acestea, în raportul său, CSTEP a indicat că informațiile furnizate arată o creștere a timpului de sortare la bord asociată cu obligația de debarcare (32). De asemenea, rata de aruncare a capturilor înapoi în mare și volumul capturilor nedorite sunt scăzute. Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(38) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 a inclus o excepție de minimis pentru limba-de-mare comună capturată folosind setci cu sirec și setci simple în diviziunile ICES 8a și 8b. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că selectivitatea plaselor fixe folosite pentru limbă-de-mare este ridicată (33). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(39) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 a inclus o excepție de minimis pentru speciile de beryx capturate cu unelte cu cârlige și linie în subzona ICES 10. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate (34), evaluările sale anterioare privind dificultățile legate de selectivitate și costuri disproporționate au rămas relevante (35). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(40) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru stavrid capturat cu beam-traule, traule de fund și seine în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că o creștere a selectivității fără reducerea producției este foarte dificilă (36). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(41) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru stavrid capturat cu setci simple în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în zonele 34.1.1, 34.1.2 și 34.2.0 ale Comitetului pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului (CECAF). Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate, evaluările sale anterioare au rămas relevante. De asemenea, în evaluările anterioare respective (37), CSTEP a indicat că ar fi rezonabil să se presupună că selectivitatea pentru stavrid în cadrul acestor activități de pescuit este dificil de realizat. Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(42) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include două excepții de minimis pentru macrou capturat cu beam-traule, traule de fund și seine în subzonele ICES 8 și 9 și macrou capturat cu setci simple în subzonele ICES 8 și 9 și în zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2, 34.2.0. Statele membre au solicitat ca excepțiile să fie menținute. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că o creștere a selectivității fără reducerea producției este foarte dificilă în cadrul acestor activități de pescuit (38). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepțiile solicitate ar trebui acordate în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(43) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru cardină albă capturată cu beam-traule, traule de fund și seine în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, în pofida numeroaselor experimente privind selectivitatea, nu au fost găsite soluții. De asemenea, în evaluările sale anterioare, CSTEP a indicat că reducerea ratelor capturilor aruncate înapoi în mare prin îmbunătățirea selectivității este dificilă în cadrul acestor activități de pescuit (39). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(44) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru cardină albă capturată cu setci simple în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că se poate presupune că selectivitatea plaselor fixe pentru cardină albă este ridicată și costurile de manipulare a volumelor foarte mici de cardină sunt semnificative (40). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(45) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru pește-pescar capturat cu traule pelagice, beam-traule, traule de fund și seine în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat continuarea excepției, dar excluzând traulele pelagice, deoarece nu au fost raportate capturi de pește-pescar efectuate utilizând aceste unelte. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că studiile privind îmbunătățirea selectivității au indicat pierderi relativ mari de capturi comerciale (41). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(46) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru pește-pescar capturat cu setci simple în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că există indicii că selectivitatea plaselor fixe pentru peștele-pescar nu poate fi îmbunătățită din cauza morfologiei speciei și costurile de manipulare a volumelor foarte mici de pește-pescar sunt semnificative (42). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(47) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru merlan capturat cu setci simple în subzona ICES 8. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși noile informații furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate, evaluările sale anterioare au rămas relevante. În plus, în evaluările sale anterioare (43), CSTEP a concluzionat că îmbunătățirea selectivității este dificil de realizat în cadrul activităților de pescuit cu setci simple. Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(48) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru hamsie capturată cu beam-traule, traule de fund și seine în subzonele ICES 8 și 9. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că datele privind capturile sugerează că nivelul capturilor nedorite în cadrul activităților de pescuit relevante este scăzut și că este probabil ca impactul excepției să fie scăzut (44). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(49) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include două excepții de minimis pentru pagel argintiu capturat cu beam-traule, traule de fund și seine în partea Golfului Cádiz din diviziunea ICES 9a și pentru limbă-de-mare comună capturată cu beam-traule, traule de fund și seine în partea Golfului Cádiz din diviziunea ICES 9a. Statele membre au solicitat ca excepțiile să fie menținute. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși informațiile furnizate pentru a justifica excepția sunt limitate, evaluările sale anterioare au rămas relevante. De asemenea, în evaluările anterioare respective (45), CSTEP a indicat că analiza furnizată cu privire la costurile disproporționate a arătat că ar exista o creștere a timpului de manipulare și sortare la bord în funcție de dimensiunea navei, în cazul în care excepțiile nu ar fi acordate. Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepțiile solicitate ar trebui acordate în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(50) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 include o excepție de minimis pentru putasu capturat cu traule pelagice și traule pelagice tractate de două ambarcațiuni în subzona ICES 8. Statele membre au solicitat ca excepția să fie menținută. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși noile informații furnizate în sprijinul excepției sunt limitate, impactul acestei excepții pare scăzut. De asemenea, informațiile furnizate în sprijinul afirmației potrivit căreia costurile de manipulare a capturilor nedorite la bord sunt disproporționate oferă o justificare rezonabilă pentru această excepție (46). Prin urmare, din aceste motive și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepția solicitată ar trebui acordată în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(51) |
Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 a inclus două excepții de minimis pentru hamsie și stavrid capturate cu traule pelagice în subzona ICES 8 și pentru stavrid capturat cu plase-pungă în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în diviziunile CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2.0. Statele membre au solicitat ca excepțiile să fie menținute. CSTEP a evaluat informațiile prezentate ca parte a recomandării comune inițiale și a concluzionat că, deși limitate, informațiile prezentate indică faptul că o creștere a selectivității fără reducerea producției este foarte dificilă (47). Prin urmare, din acest motiv și din motivele expuse în considerentele 9 și 10 de mai sus, Comisia consideră că excepțiile solicitate ar trebui acordate în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2027. |
|
(52) |
Măsurile sugerate în recomandările comune actualizate sunt conforme cu articolul 15 alineatul (4), cu articolul 15 alineatul (5) litera (c) și cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, precum și cu Regulamentul (UE) 2019/472, în special cu articolul 13, și pot fi, așadar, incluse în prezentul regulament. |
|
(53) |
Deoarece măsurile prevăzute de prezentul regulament au un impact direct asupra planificării sezonului de pescuit al navelor din Uniune și asupra activităților economice conexe, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării. |
|
(54) |
Regulamentul ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2024, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
|
1. |
„panou flamand” înseamnă ultima secțiune de plasă conică a unui beam-traul, unde:
|
|
2. |
„panou Seltra” înseamnă un dispozitiv de selecție care:
|
|
3. |
„dispozitiv de selecție de tip sită (netgrid)” înseamnă un dispozitiv de selecție constând într-o secțiune cu patru panouri introdusă într-un traul cu două panouri, prevăzut cu o plasă înclinată cu ochiuri în formă de romb având o dimensiune a ochiurilor de cel puțin 200 mm, care conduce la un orificiu de evacuare în partea superioară a traulului; |
|
4. |
„dispozitiv de tip sită CEFAS” înseamnă un dispozitiv de selecție de tip sită conceput de Centre for Environment, Fisheries and Aquaculture Science pentru capturile de langustină (Nephrops) din Marea Irlandei; |
|
5. |
„traul flip-flap” înseamnă un traul prevăzut cu o plasă de tip sită conceput pentru a reduce capturile de cod, eglefin și merlan în cadrul pescuitului de langustină; |
|
6. |
„plasă anti-pietre” (flip-up rope) înseamnă o modificare efectuată asupra beam-traulelor pentru pescuitul de specii demersale cu scopul de a ajuta la oprirea pătrunderii în traul a pietrelor și a bolovănișului care cauzează daune și vătămări uneltelor și capturilor; |
|
7. |
„panou de eliberare a bentosului” (benthos release panel) înseamnă un panou cu ochiuri mai mari sau cu ochiuri pătrate montat pe panoul inferior al traulului, de obicei un beam-traul, pentru a elibera eventualele materiale bentonice și reziduuri de pe fundul mării înainte ca acestea să ajungă în sacul traulului; |
|
8. |
„zona de protecție din Marea Celtică” înseamnă apele din diviziunile ICES 7f, 7g și partea din 7j situată la nord de 50° latitudine N și la est de 11° longitudine V; |
|
9. |
„voracera” înseamnă un paragat mecanic de concepție și fabricație locală, utilizat de flota artizanală care vizează pagel argintiu în sudul Spaniei, în diviziunea ICES 9a. |
Articolul 2
Punerea în aplicare a obligației de debarcare
În apele de nord-vest [subzonele ICES 5 (exceptând diviziunea 5a și numai apele Uniunii din diviziunea 5b), 6 și 7] și în apele de sud-vest [subzonele ICES 8, 9 și 10 (apele din jurul insulelor Azore) și zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2.0 (apele din jurul insulelor Madeira și Canare)], obligația de debarcare prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică activităților de pescuit de specii demersale și pelagice în conformitate cu prezentul regulament pentru perioada 2024-2027.
CAPITOLUL II
EXCEPȚII LEGATE DE RATA DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN APELE DE NORD-VEST
Articolul 3
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru langustină
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire, prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, se aplică pentru:
|
(a) |
langustină (Nephrops norvegicus) capturată cu vârșe, capcane sau coșuri [codurile uneltelor (48): FPO, FIX și FYK], în subzonele ICES 6 și 7; |
|
(b) |
langustină (Nephrops norvegicus) capturată cu traule de fund (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX) cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 100 mm în subzona ICES 7; |
|
(c) |
langustină (Nephrops norvegicus) capturată în subzona ICES 7 cu traule de fund (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX) cu dimensiunea ochiului de plasă de 70-99 mm în combinație cu unelte de pescuit foarte selective, astfel cum sunt prevăzute la alineatele (2) și (3); |
|
(d) |
langustină (Nephrops norvegicus) capturată cu traule cu panouri (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX) cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-110 mm în diviziunea ICES 6a în limita a 12 mile marine de coastă. |
(2) Această excepție se aplică în conformitate cu dispozițiile prevăzute în partea B din anexa VI la Regulamentul (UE) 2019/1241.
(3) La aruncarea înapoi în mare, langustina capturată în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat, întreagă, în zona în care a fost capturată.
Articolul 4
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru limba-de-mare comună
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică capturilor de limbă-de-mare comună (Solea solea) sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare, în limita a șase mile marine față de coastă, dar în afara zonelor de creștere identificate:
|
(a) |
în diviziunea ICES 7d, efectuate cu unelte de pescuit cu traule cu panouri (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX) cu dimensiunea ochiului de plasă al sacului traulului de 80-99 mm; și
|
|
(b) |
în diviziunea ICES 7e, efectuate cu unelte de pescuit cu traule cu panouri (OTB) cu dimensiunea ochiului de plasă al sacului traulului de 80-99 mm, de nave mai mici de 12 metri. |
(2) La aruncarea înapoi în mare, limba-de-mare comună capturată în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat.
Articolul 5
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru speciile de Rajiformes
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire, prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, se aplică speciilor de Rajiformes capturate cu orice unelte de pescuit în apele de nord-vest (subzonele ICES 6 și 7).
(2) Statele membre care au un interes direct de gestionare transmit, până la 1 mai 2027, o metaanaliză a ratelor de supraviețuire pentru a evalua impactul excepției. Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) evaluează informațiile științifice respective până la 31 iulie 2027.
(3) La aruncarea înapoi în mare, speciile de Rajiformes capturate în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat.
Articolul 6
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru cambula de Baltica
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică pentru cambula de Baltica (Pleuronectes platessa) capturată în:
|
(a) |
diviziunile ICES 7d-7g cu setci cu sirec (GTR, GTN, GEN, GN); |
|
(b) |
diviziunile ICES 7d-7g cu traule cu panouri (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX); |
|
(c) |
diviziunile ICES 7a-7g de nave cu o putere maximă a motorului de peste 221 kW și care utilizează beam-traule (TBB) echipate cu plasă anti-pietre sau cu panou de eliberare a bentosului; |
|
(d) |
diviziunile ICES 7a-7g de nave care utilizează beam-traule (TBB), cu o putere maximă a motorului de 221 kW sau o lungime maximă de 24 de metri, construite pentru a pescui în limita a 12 mile marine de coastă și cu durate medii de traulare de maximum 90 de minute; |
|
(e) |
diviziunea ICES 7d cu traule de fund fără panouri (daneze) (codurile uneltelor: SDN); |
|
(f) |
diviziunile ICES 7d-7k cu seine (SSC). |
(2) La aruncarea înapoi în mare, cambula de Baltica capturată în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat.
Articolul 7
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru speciile capturate cu vârșe, capcane și coșuri
(1) Excepția privind rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică speciilor capturate cu vârșe, capcane și coșuri (FPO, FIX, FYK) în subzonele ICES 5 (cu excepția diviziunii 5a și incluzând numai apele Uniunii din diviziunea 5b), 6 și 7.
(2) La aruncarea înapoi în mare, peștele capturat în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat.
Articolul 8
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru speciile pelagice
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică capturilor de macrou (Scomber scombrus) și de hering (Clupea harengus) efectuate în cadrul activităților de pescuit cu plase-pungă în subzona ICES 6, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
|
(a) |
captura este eliberată înainte ca un anumit procent al plasei-pungă prevăzut la alineatele (2) și (3) de mai jos să se închidă (denumit în continuare „punctul de recuperare”); |
|
(b) |
plasa pungă este prevăzută cu balize vizibile care marchează clar limita punctului de recuperare; |
|
(c) |
nava și unealta de pescuit cu plasă-pungă sunt prevăzute cu un sistem electronic de înregistrare și de documentare care consemnează momentul, locul și gradul utilizării plasei-pungă pentru toate operațiunile de pescuit. |
(2) Punctul de recuperare corespunde închiderii în proporție de 80 % a plasei-pungă în cadrul pescuitului de macrou și închiderii în proporție de 90 % a plasei-pungă în pescuitul de hering.
(3) Dacă bancul de pești înconjurat este format dintr-o combinație a ambelor specii, punctul de recuperare corespunde închiderii în proporție de 80 % a plasei-pungă.
(4) Se interzice eliberarea capturilor de macrou și de hering după atingerea punctului de recuperare.
(5) Bancul de pești înconjurat este eșantionat înainte de a fi eliberat pentru a estima compoziția pe specii, compoziția pe dimensiuni și cantitatea de pește.
(6) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică capturilor de macrou și de hering efectuate în cadrul pescuitului cu plase-pungă cu inele, care vizează specii pelagice care nu fac obiectul unor cote în diviziunile ICES 7e și 7f, în cazul în care cerințele prevăzute la alineatele (1)-(5) din prezentul articol și la articolul 15 din prezentul regulament sunt îndeplinite mutatis mutandis.
CAPITOLUL III
EXCEPȚII LEGATE DE RATA DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN APELE DE SUD-VEST
Articolul 9
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru langustină
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică langustinei (Nephrops norvegicus) capturate în subzonele ICES 8 și 9 cu traule de fund echipate cu un sistem de jgheaburi instalat la bord (OTB, OTT, PTB, TBN, TBS, TB, TBB, OT, PT și TX).
(2) La aruncarea înapoi în mare, langustina capturată în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat, în zona în care a fost capturată.
Articolul 10
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru speciile de Rajiformes
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică speciilor de Rajiformes, cu excepția Leucoraja naevus, capturate cu orice tip de unelte în subzonele ICES 8 și 9.
(2) În cazurile menționate la alineatul (1), la aruncarea înapoi în mare, speciile de Rajiformes capturate se eliberează imediat.
Articolul 11
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru pagel argintiu
(1) Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică pentru pagelul argintiu (Pagellus bogaraveo) capturat cu unelte de pescuit artizanale voracera în diviziunea ICES 9a și pentru pagelul argintiu (Pagellus bogaraveo) capturat cu unelte cu cârlige și linie (LHP, LHM, LLS, LLD) în subzonele ICES 8 și 10 și în diviziunea ICES 9a.
(2) La aruncarea înapoi în mare, pagelul argintiu capturat în cazurile menționate la alineatul (1) se eliberează imediat.
Articolul 12
Excepția legată de rata de supraviețuire pentru hamsie, stavrid și macrou
Excepția legată de rata de supraviețuire prevăzută la articolul 15 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică capturilor de hamsie (Engraulis encrasicolus), stavrid (Trachurus spp) și macrou (Scomber scombrus) în pescuitul cu plase-pungă (PS), cu condiția ca plasa să nu fi fost adusă în întregime la bord.
CAPITOLUL IV
EXCEPȚII DE MINIMIS ÎN APELE DE NORD-VEST
Articolul 13
Excepții de minimis în apele de nord-vest
Prin derogare de la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, următoarele cantități pot fi aruncate înapoi în mare în apele de nord-vest, în conformitate cu articolul 15 alineatul (5) litera (c) din regulamentul menționat, sub rezerva alineatelor (2)-(7):
|
1. |
pentru merlan (Merlangius merlangus), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează traule de fund și seine cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 80 mm (OTB, OTT, OT, PTB, PT, SSC, SDN, SPR, SX, SV, TBN, TBS, TB, TX), traule pelagice (OTM, PTM) și beam-traule (BT2) cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm, în diviziunile ICES 7d și 7e; |
|
2. |
pentru limba-de-mare comună (Solea solea), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează setci cu sirec și setci simple (GN, GNS, GND, GNC, GTN, GTR, GEN, GNF) pentru captura de limbă-de-mare comună în diviziunile ICES 7d-7g; |
|
3. |
pentru limba-de-mare comună (Solea solea), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează beam-traule (TBB) cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm și echipate cu panou flamand pentru captura de limbă-de-mare comună în diviziunile ICES 7-7h, 7j-7k; |
|
4. |
pentru eglefin (Melanogrammus aeglefinus), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate în diviziunile ICES 7b, 7c și 7e-7k:
Această excepție se aplică cu condiția aplicării măsurilor prevăzute la punctul 1.3.2 din partea B a anexei VI la Regulamentul (UE) 2019/1241; |
|
5. |
pentru caproide (Caproidae) până la maximum 0,5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate cu orice tip de unelte de pescuit în zonele respective de nave care utilizează traule de fund (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB) în diviziunile ICES 7b, 7c și 7f-7k; |
|
6. |
pentru cardină albă (Lepidorhombus spp.) sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare, până la maximum 4 % din totalul capturilor anuale din aceste specii efectuate de nave care utilizează beam-traule (TBB) cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm (BT2) în subzona ICES 7 și traule de fund (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX) în următoarele condiții:
|
|
7. |
pentru limba-de-mare comună (Solea solea), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă de 80-119 mm (BT2), cu selectivitate crescută (panou flamand) în diviziunea ICES 7a; |
|
8. |
pentru argentină mare (Argentina silus) până la 0,6 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate cu orice tip de unelte de pescuit în zonele respective de nave care utilizează traule de fund (OTT, OTB, TBS, TBN, TB, PTB, OT, PT, TX) cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 100 mm (TR1) în diviziunea ICES 5b (apele Uniunii) și în subzona ICES 6; |
|
9. |
pentru stavrid (Trachurus spp.), până la maximum 3 % din totalul capturilor accidentale anuale din aceste specii, efectuate în cadrul unor activități de pescuit mixt de specii demersale de către nave care utilizează traule de fund, seine și beam-traule (OTB, OTT, OT, PTB, PT, SSC, SDN, SPR, SX, SV, TBB, TBN, TBS, TB, TX) în subzona ICES 6 și în diviziunile ICES 7b-7k; |
|
10. |
pentru macrou (Scomber scombrus), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale accidentale din această specie, capturate în cadrul unor activități de pescuit mixt de specii demersale de nave care utilizează traule de fund, seine și beam-traule (OTB, OTT, OT, PTB, PT, SSC, SDN, SPR, SX, SV, TBB, TBN, TBS, TB, TX) în subzona ICES 6 și în diviziunile ICES 7b-7k; |
|
11. |
pentru putasu (Micromesistius poutassou), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie în cadrul pescuitului cu traulere pelagice industriale care vizează specia respectivă în subzonele ICES 6 și 7 și în diviziunea 5b și care procesează specia respectivă la bord pentru a obține baza pentru surimi; |
|
12. |
pentru macrou (Scomber scombrus), stavrid (Trachurus spp.) și merlan (Merlangius merlangus), până la maximum 1 % din totalul capturilor anuale de specii pelagice efectuate cu traulere pelagice cu o lungime totală de până la 25 de metri, care utilizează traule pelagice (OTM și PTM) și care vizează capturarea de macrou, stavrid și hering în diviziunea ICES 7d. |
CAPITOLUL V
EXCEPȚII DE MINIMIS ÎN APELE DE SUD-VEST
Articolul 14
Excepții de minimis în apele de sud-vest
Prin derogare de la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, următoarele cantități pot fi aruncate înapoi în mare în apele de sud-vest, în conformitate cu articolul 15 alineatul (5) litera (c) din regulamentul menționat:
|
1. |
pentru merluciu (Merluccius merluccius), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează traule și seine (OTM, PTM, OTT, OTB, PTB, OT, PT, TBN, TBS, TX, SSC, SPR, TB, SDN, SX, SV) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
2. |
pentru limba-de-mare comună (Solea solea), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează traule pelagice, beam-traule și traule de fund (OTM, PTM, OTB, OTT, PTB, TBN, TBS, TBB, OT, PT, TX) în diviziunile ICES 8a și 8b; |
|
3. |
pentru limba-de-mare comună (Solea solea), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează setci cu sirec și setci simple (GNS, GN, GND, GNC, GTN, GTR, GEN) în diviziunile ICES 8a și 8b; |
|
4. |
pentru speciile de beryx (Beryx spp.), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din aceste specii efectuate de nave care utilizează unelte cu cârlige și linie (LHP, LHM, LLS, LLD) în subzona ICES 10; |
|
5. |
pentru stavrid (Trachurus spp.), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale de stavrid efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTB, OTT, PTB, TBN, TBS, TBB, OT, PT, TX, SSC, SPR, SDN, SX, SV) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
6. |
pentru stavrid (Trachurus spp.), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din aceste specii efectuate de nave care utilizează setci simple (GNS, GND, GNC, GTR, GTN) în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2, 34.2.0; |
|
7. |
pentru macrou (Scomber scombrus), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTB, OTT, PTB, TBN, TBS, TBB, OT, PT, TX, SSC, SPR, SDN, SX, SV) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
8. |
pentru macrou (Scomber scombrus), până la maximum 3 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează setci simple (GNS, GND, GNC, GTR, GTN) în subzonele ICES 8 și 9 și în zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2, 34.2.0; |
|
9. |
pentru cardină albă (Lepidorhombus spp.), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale de cardină albă efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTB, OTT, PTB, TBN, TBS, TBB, OT, PT, TX, SSC, SPR, SDN, SX, SV) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
10. |
pentru cardină albă (Lepidorhombus spp.), până la maximum 4 % din totalul capturilor anuale din aceste specii efectuate de nave care utilizează setci simple (GNS, GND, GNC, GTR, GTN) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
11. |
pentru pește-pescar (Lophiidae), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTB, OTT, PTB, TBN, TBS, TBB, OT, PT, TX, SSC, SPR, SDN, SX, SV) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
12. |
pentru pește-pescar (Lophiidae), până la maximum 4 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează setci simple (GNS, GND, GNC, GTR, GTN) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
13. |
pentru merlan (Merlangius merlangus), până la maximum 4 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează setci simple (GNS, GND, GNC, GTR, GTN) în subzona ICES 8; |
|
14. |
pentru hamsie (Engraulis encrasicolus), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTT, OTB, PTB, OT, PT, TBN, TX, SSC, SPR, TB, TBB, SDN, SX, SV) în subzonele ICES 8 și 9; |
|
15. |
pentru pagel argintiu (Pagellus bogaraveo), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTT, OTB, PTB, OT, PT, TBN, TBS, TX, SSC, SPR, TB, TBB, SDN, SX, SV) în partea din Golful Cadiz care aparține subzonei ICES 9a; |
|
16. |
pentru limbă-de-mare (Solea spp.), până la maximum 1 % din totalul capturilor anuale din aceste specii efectuate de nave care utilizează beam-traule, traule de fund și seine (OTT, OTB, PTB, OT, PT, TBN, TBS, TX, SSC, SPR, TB, TBB, SDN, SX, SV) în partea din Golful Cadiz care aparține subzonei ICES 9a; |
|
17. |
pentru putasu (Micromesistius poutassou), până la maximum 5 % din totalul capturilor anuale din această specie în cadrul pescuitului cu traulere pelagice industriale care vizează putasu în subzona ICES 8 și care utilizează traule pelagice (OTM) și traule pelagice tractate de două ambarcațiuni (PTM) și procesează specia respectivă la bord pentru a obține baza pentru surimi; |
|
18. |
pentru hamsie (Engraulis encrasicolus), macrou (Scomber scombrus) și stavrid (Trachurus spp.), până la maximum 4 % din totalul capturilor anuale din aceste specii în cadrul pescuitului cu traule pelagice, care vizează speciile respective în subzona ICES 8 utilizând traule pelagice; |
|
19. |
pentru stavrid (Trachurus spp.) și macrou (Scomber scombrus), până la maximum 4 % din totalul capturilor anuale, iar pentru hamsie (Engraulis encrasicolus), până la maximum 1 % din totalul capturilor anuale din această specie efectuate cu plase-pungă (PS) în subzonele ICES 8, 9 și 10 și în diviziunile CECAF 34.1.1, 34.1.2, 34.2.0. |
CAPITOLUL VI
DOCUMENTAREA CAPTURILOR
Articolul 15
Documentarea capturilor efectuate de flotele de pescuit pelagic
Cantitățile de pești eliberați în conformitate cu excepția prevăzută la articolul 8 și rezultatele eșantionării prevăzute la articolul 8 alineatul (5) se înregistrează în jurnalul de bord, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (49).
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 16
Intrarea în vigoare și aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2024 până la 31 decembrie 2027.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 august 2023.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(2) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2020/2015 al Comisiei din 21 august 2020 de precizare a detaliilor punerii în aplicare a obligației de debarcare pentru anumite activități de pescuit din apele occidentale pentru perioada 2021-2023 (JO L 415, 10.12.2020, p. 22).
(4) Regulamentul delegat (UE) 2021/2063 al Comisiei din 25 august 2021 de modificare și rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/2015 de precizare a detaliilor punerii în aplicare a obligației de debarcare pentru anumite activități de pescuit din apele occidentale pentru perioada 2021-2023 (JO L 421, 26.11.2021, p. 6).
(5) Regulamentul delegat (UE) 2022/2290 al Comisiei din 19 august 2022 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/2015 în ceea ce privește anumite excepții de la obligația de debarcare în apele occidentale pentru 2023 (JO L 303, 23.11.2022, p. 12).
(6) Regulamentul delegat (UE) 2023/828 al Comisiei din 2 februarie 2023 de rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/2015 în ceea ce privește excepția legată de rata de supraviețuire pentru capturile de limbă-de-mare comună efectuate de către nave care au o lungime mai mică de 12 metri și care utilizează traule de fund cu panouri, în apele occidentale, diviziunea ICES 7e, pentru 2023 (JO L 104, 19.4.2023, p. 23).
(7) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(8) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(9) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(10) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(11) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(12) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(13) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(14) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(15) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(16) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(17) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(18) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(19) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(20) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(21) Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 și (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului (JO L 198, 25.7.2019, p. 105).
(22) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/26710926/STECF+22-05+-+Eval+JRs+Lo+and+TM.pdf/fedda422-cdab-4d25-a259-ea2d9dde3af9
(23) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(24) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/26710926/STECF+22-05+-+Eval+JRs+Lo+and+TM.pdf/fedda422-cdab-4d25-a259-ea2d9dde3af9
(25) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(26) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/26710926/STECF+22-05+-+Eval+JRs+Lo+and+TM.pdf/fedda422-cdab-4d25-a259-ea2d9dde3af9
(27) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(28) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/812327/STECF+PLEN+14-02.pdf
(29) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(30) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(31) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(32) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(33) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(34) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(35) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/2124128/STECF+18-06+-+Evaluation+of+LO+joint+recommendations.pdf/7abb0ef7-934a-4f9d-992a-3e4b13bb35a7
(36) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(37) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/2694823/STECF+20-04+-+Eval+JRs+LO+and+TM+Reg.pdf/6176f9ad-0855-4985-b7de-64685862b6cb
(38) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(39) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(40) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(41) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(42) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(43) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/2694823/STECF+20-04+-+Eval+JRs+LO+and+TM+Reg.pdf/6176f9ad-0855-4985-b7de-64685862b6cb
(44) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(45) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/2694823/STECF+20-04+-+Eval+JRs+LO+and+TM+Reg.pdf/6176f9ad-0855-4985-b7de-64685862b6cb
(46) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(47) https://stecf.jrc.ec.europa.eu/documents/43805/61703874/STECF+23-0406+-+Ev+JRs+LO.pdf/5cf75911-6a7f-4aa5-be7d-3f371440b2bd
(48) Codurile uneltelor utilizate în prezentul regulament se referă la codurile din anexa XI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 4 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (JO L 112, 30.4.2011, p. 1). În cazul navelor a căror lungime totală este mai mică de 10 metri, codurile uneltelor utilizate în acest tabel fac trimitere la codurile din clasificarea uneltelor de pescuit a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
(49) Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/2623/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)