|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2023/2577 |
15.11.2023 |
DECIZIA (UE) 2023/2577 A CONSILIULUI
din 9 noiembrie 2023
privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
La 17 decembrie 2020, Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”) a semnat Acordul sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în temeiul articolului XXVIII din Acordul general pentru tarife și comerț (GATT) din 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (1) (denumit în continuare „Acordul din 17 decembrie 2020”). |
|
(2) |
Dacă rezultatul negocierilor cu ceilalți membri ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) cu drepturi în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994 modifică cotele convenite în cadrul negocierilor lor bilaterale, Uniunea ar trebui să informeze Regatul Norvegiei (denumit în continuare „Norvegia”) cu privire la modificările respective. |
|
(3) |
Ca urmare a negocierilor cu alți membri ai OMC, Uniunea a convenit să modifice cotele celor trei contingente tarifare pentru care Norvegia are drepturi de negociere. |
|
(4) |
Uniunea a informat Norvegia cu privire la modificările respective și discuțiile s-au încheiat cu succes la 29 iunie 2023 prin parafarea Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”). |
|
(5) |
Obiectivul acordului este de a modifica Acordul din 17 decembrie 2020 în ceea ce privește volumul a trei contingente tarifare și de a prevedea repartizarea contingentelor tarifare incluse în lista CLXXV a UE din GATT 1994 în urma retragerii Regatului Unit din Uniune. |
|
(6) |
Acordul ar trebui să fie semnat, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”), sub rezerva încheierii acordului menționat (2).
Articolul 2
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Uniunii.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 9 noiembrie 2023.
Pentru Consiliu
Președintele
N. CALVIÑO SANTAMARÍA
(1) JO L 181, 21.5.2021, p. 3.
(2) Textul acordului se publică împreună cu decizia privind semnarea acestuia.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2577/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)