European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2500

13.11.2023

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/2500 AL CONSILIULUI

din 10 noiembrie 2023

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2063 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/2063 al Consiliului din 13 noiembrie 2017 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (1), în special articolul 17 alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 13 noiembrie 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/2063.

(2)

La 10 noiembrie 2022, având în vedere actuala criză politică, economică, socială și umanitară din Venezuela și acțiunile persistente care subminează democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/2201 (2), prin care au fost prelungite măsurile restrictive în vigoare, inclusiv toate desemnările, până la 14 noiembrie 2023. La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2194 (3), prin care a fost modificată expunerea de motive referitoare la 17 persoane incluse pe listă.

(3)

Consiliul a reexaminat măsurile restrictive în vigoare în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2063. Pe baza respectivei reexaminări, măsurile restrictive împotriva tuturor persoanelor de pe lista care figurează în acesta, cu excepția unei persoane decedate, ar trebui să fie prelungite până la 14 mai 2024, iar expunerea de motive pentru 16 persoane ar trebui să fie actualizată.

(4)

Măsurile respective nu afectează populația în general și pot fi anulate dacă se înregistrează progrese în direcția restaurării democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului în Venezuela.

(5)

Prin urmare, anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 noiembrie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

P. NAVARRO RÍOS


(1)   JO L 295, 14.11.2017, p. 21.

(2)  Decizia (PESC) 2022/2201 a Consiliului din 10 noiembrie 2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2074 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (JO L 292, 11.11.2022, p. 61).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2194 al Consiliului din 10 noiembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2063 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (JO L 292, 11.11.2022, p. 24).


ANEXĂ

Anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063 se modifică după cum urmează:

1.

De pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor, se elimină rubrica 3.

2.

Rubricile 2, 7, 8, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 24, 25, 29, 31, 38, 51 și 53 se înlocuiesc cu rubricile următoare:

 

Nume

Informații de identificare

Expunere de motive

Data includerii pe listă

„2.

Gustavo Enrique GONZÁLEZ LÓPEZ

Data nașterii: 2 noiembrie 1960

Sexul: masculin

Numit din nou în funcția de director general al Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN) la 30 aprilie 2019. Consilier pe probleme de securitate și informații al președintelui Maduro din ianuarie 2019 și director general al SEBIN din februarie 2014 până în octombrie 2018. În timpul mandatelor sale de director general al SEBIN, funcționarii aflați sub autoritatea sa directă au comis acte de detenție arbitrară, tortură și tratament crud și inuman, inclusiv violențe sexuale, în centrul de detenție El Helicoide. În calitate de director general al SEBIN, el este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv detenție arbitrară, tratamente inumane și degradante și tortură și de reprimarea societății civile și a opoziției democratice din Venezuela.

22.1.2018

7.

Diosdado CABELLO RONDÓN

Data nașterii: 15 aprilie 1963

Sexul: masculin

Membru al Adunării Naționale alese în mod nedemocratic, fost președinte al Adunării Constituante și prim-vicepreședinte al Partidului Socialist Unit din Venezuela (PSUV). Implicat în subminarea democrației și a statului de drept în Venezuela și în reprimarea societății civile și a opoziției democratice, inclusiv prin utilizarea mass-mediei pentru a ataca și a amenința public opoziția politică, alte mijloace de informare în masă și societatea civilă și prin emiterea de ordine prin care solicita deținerea unor persoane, adresate inclusiv Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN).

22.1.2018

8.

Tareck Zaidan EL-AISSAMI MADDAH

Data nașterii: 12 noiembrie 1974

Sexul: masculin

Fost vicepreședinte al economiei și fost ministru al puterii populare a petrolului, precum și al industriei și producției naționale. În calitate de fost vicepreședinte al Venezuelei cu atribuții de supraveghere a conducerii Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN), Tareck El-Aissami este responsabil de încălcările grave ale drepturilor omului comise de respectiva organizație, inclusiv detenții arbitrare, anchete motivate politic, tratamente inumane și degradante și acte de tortură. Acesta este, de asemenea, responsabil de susținerea și implementarea politicilor și activităților care subminează democrația și statul de drept, inclusiv interzicerea manifestațiilor publice și conducerea «comandamentului împotriva loviturii de stat» al președintelui Maduro, care a fost îndreptat împotriva societății civile și a opoziției democratice.

25.6.2018

11.

Iván HERNÁNDEZ DALA

Data nașterii: 18 mai 1966

Sexul: masculin

General-maior în cadrul Forțelor Armate Naționale Bolivariene (FANB). Director general al Direcției Generale de Contrainformații Militare (DGCIM) din ianuarie 2014 și șef al Gărzii Prezidențiale din septembrie 2015. În calitate de director general al DGCIM, Iván Hernández Dala este responsabil de reprimarea societății civile și a opoziției democratice și de încălcările grave ale drepturilor omului comise de membri ai DGCIM aflați sub comanda sa, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților.

25.6.2018

14.

Sandra OBLITAS RUZZA

Data nașterii: 7 iunie 1969

Sexul: feminin

Ministra învățământului universitar. Fostă rectoră a Universidad Bolivariana de Venezuela. Fostă vicepreședintă a Consiliului Național Electoral (CNE) și fostă președintă a Comisiei pentru Registrul Civil și Electoral. Este responsabilă de activitățile CNE care au subminat democrația în Venezuela, inclusiv prin facilitarea instituirii Adunării Constituante nelegitime și manipularea procesului electoral.

25.6.2018

16.

Katherine Nayarith HARRINGTON PADRÓN

Data nașterii: 5 decembrie 1971

Sexul: feminin

Președinta circuitului judiciar penal din zona metropolitană Caracas. Fostă procuroare generală adjunctă din iulie 2017 până în octombrie 2018. A fost numită procuroare generală adjunctă nu de Adunarea Națională, ci de Curtea Supremă, prin încălcarea Constituției. Responsabilă de subminarea democrației și a statului de drept în Venezuela, inclusiv ca urmare a faptului că a inițiat urmăriri penale motivate politic și a omis să investigheze acuzațiile privind comiterea de încălcări ale drepturilor omului de către regimul Maduro.

25.6.2018

19.

Néstor Neptali BLANCO HURTADO

Data nașterii: 26 septembrie 1982

Numărul documentului de identitate: V-15222057

Sexul: masculin

Comandant al zonei militare de contrainformații nr. 32 din regiunea Los Llanos. În calitate de maior în Garda Națională Bolivariană (GNB), el a acționat alături de funcționari ai Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] cel puțin din decembrie 2017. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților din centrele DGCIM.

27.9.2019

21.

Carlos Alberto CALDERÓN CHIRINOS

Numărul documentului de identitate: V-10352300

Sexul: masculin

Demnitar în cadrul comandamentului Poliției Naționale a Venezuelei (PNB/FAES). Fost titular al unei funcții înalte (denumit comisar general, director al El Helicoide și director al investigațiilor strategice) în cadrul Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN). Funcționarii din cadrul Direcției pentru investigații strategice, aflată sub supravegherea sa, au comis acte de detenție ilegală, tortură și alte rele tratamente, precum și acte de violență sexuală și bazată pe gen. Este responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților din centrele SEBIN. În special, a participat la acte de tortură și la aplicarea de tratamente crude, inumane sau degradante deținuților din El Helicoide, una dintre închisorile SEBIN, fiind responsabil de aceste acte.

27.9.2019

23.

Rafael Antonio FRANCO QUINTERO

Data nașterii: 14 octombrie 1973

Numărul documentului de identitate: V-11311672

Sexul: masculin

General de brigadă al Armatei Naționale Bolivariene a Venezuelei (FANB). Agent al Serviciului Național Bolivarian de Informații (SEBIN). Șeful Departamentului de Securitate al Aeroportului Internațional Maiquetía din august 2019. Șef al Direcției Speciale a Anchetelor Penale și de Criminalistică (DEIPC) din cadrul Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] în perioada noiembrie 2016-noiembrie 2018. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților din centrele DGCIM, comise de membri ai DGCIM aflați sub comanda sa, mai ales în centrul de detenție Boleita. Funcționarii aflați sub comanda sa au fost implicați, de asemenea, în violențe sexuale împotriva deținuților. Responsabil, de asemenea, de reprimarea societății civile și a opoziției democratice de către membri ai DGCIM aflați sub comanda sa. Asociat decesului căpitanului Acosta Arévalo.

27.9.2019

24.

Alexander Enrique GRANKO ARTEAGA

Data nașterii: 25 martie 1981

Numărul documentului de identitate: V-14970215

Sexul: masculin

Șef (director) al Diviziei pentru Afaceri Speciale (DAE) din cadrul Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] începând din 2017. Șef al centrului de detenție Boleita al DGCIM începând cu 29 august 2022. Din 2017 până în 2022, a ordonat, a supravegheat și a participat direct la detenții arbitrare, dispariții forțate pe termen scurt, tortură, inclusiv violență sexuală, și alte tratamente crude, inumane sau degradante. Promovat la gradul de locotenent-colonel al Gărzii Naționale Bolivariene la 1 iulie 2020. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, o folosire excesivă a forței cauzând moarte sau vătămări corporale și aplicarea de rele tratamente deținuților din centrele DGCIM, comise de el însuși și de alți funcționari ai DGCIM aflați sub comanda sa. Responsabil, de asemenea, de reprimarea societății civile de către membri ai DGCIM aflați sub comanda sa și implicat direct în astfel de acte de represiune. Asociat decesului căpitanului Acosta Arévalo.

27.9.2019

25.

Hannover Esteban GUERRERO MIJARES

Data nașterii: 14 ianuarie 1971

Sexul: masculin

Comandant secund și șef al Statului-Major al Brigăzii 35 de Poliție Militară începând din 2019. Șef al Direcției Speciale a Anchetelor Penale și de Criminalistică (DEIPC) din cadrul Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] din noiembrie 2018 până în august 2019. În calitatea de director al DEIPC, a supravegheat centrul DGCIM din cadrul centrului de detenție Boleita. În această perioadă, funcționarii DGCIM de la Boleita au comis acte de tortură și alte tratamente crude, inumane sau degradante, precum și acte de violență sexuală. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortură, folosirea excesivă a forței și aplicarea de rele tratamente deținuților, comise de el însuși și de alți funcționari aflați sub comanda sa, în special la Boleita. Asociat decesului căpitanului Acosta Arévalo.

27.9.2019

29.

Elvis Eduardo HIDROBO AMOROSO

Data nașterii: 4 august 1963

Locul nașterii: Caracas, Distrito Capital, Venezuela

Numărul documentului de identitate: V-7659695

Sexul: masculin

Președinte al Comisiei Naționale Electorale a Venezuelei de la 24 august 2023. Fost inspector general (între 23 octombrie 2018 și august 2023) și fost prim-vicepreședinte și vicepreședinte secund al Adunării Naționale Constituante (ANC) nerecunoscute. Acțiunile sale au subminat democrația și statul de drept în Venezuela, inclusiv prin faptul că le-a interzis membrilor opoziției să ocupe funcții publice timp de 15 ani și că a condus ANC nerecunoscută, a semnat «Legea împotriva urii», a justificat îndepărtarea unui guvernator al opoziției ales în mod legal și i-a interzis lui Juan Guaidó să candideze pentru orice funcție publică.

29.6.2020

31.

Jorge Elieser MÁRQUEZ MONSALVE

Data nașterii: 20 februarie 1971

Locul nașterii: Caracas, Venezuela

Numărul documentului de identitate: V-8714253

Sexul: masculin

Ministru al cabinetului Președinției din noiembrie 2017 și director general al Comisiei Naționale de Telecomunicații (CONATEL) începând cu 7 august 2017. Acțiunile sale au subminat democrația și statul de drept în Venezuela, inclusiv prin restricționarea gravă a dreptului la presă liberă, a libertății de exprimare și a dreptului la informare ale poporului venezuelean. A folosit competențele speciale ale CONATEL pentru a reduce la tăcere criticile și disidenții prin blocarea, filtrarea și obstrucționarea site-urilor de internet, prin revocarea licențelor existente pentru posturile de radio și de televiziune și prin refuzul de a acorda licențe noi.

29.6.2020

38.

Omar José PRIETO FERNÁNDEZ

Data nașterii: 25 mai 1969

Numărul documentului de identitate: V-9761075

Sexul: masculin

Fost guvernator al statului Zulia (2017-2021). În această funcție, el a subminat democrația și statul de drept în statul Zulia. A fost numit de către Adunarea Națională Constituantă (ANC), nerecunoscută, după ce câștigătorul legitim al alegerilor a refuzat să fie numit în funcție de ANC. Omar José Prieto Fernández a promovat în mod activ alegerile nedemocratice pentru Adunarea Națională, care au avut loc la 6 decembrie 2020. Mai mult, în statul Zulia a amenințat liderii opoziției cu «vizite la domiciliu» și a afirmat intenția sa de a declara independența statului Zulia în cazul în care un guvern interimar condus de Juan Guaidó va prelua puterea. Membru activ al Partidului Socialist Unit din Venezuela (PSUV).

22.2.2021

51.

Carlos Ramón Enrique CARVALLO GUEVARA

Numărul documentului de identitate: V-10132041

Sexul: masculin

Președinte al întreprinderii de stat Corporación Ecosocialista Ezequiel Zamora (CORPOEZ) începând din martie 2021. General de divizie și director adjunct al Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] începând cu 21 august 2020. Succesor al generalului Rafael Ramón Blanco Marrero. Anterior, Carvallo Guevara a lucrat pentru DGCIM în regiunea Los Andes și a deținut un rang înalt în Garda Națională Bolivariană. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului în Venezuela, comise de membri ai DGCIM aflați sub comanda sa. În constatările din 20 septembrie 2022 ale Misiunii internaționale independente de stabilire a faptelor cu privire la Republica Bolivariană a Venezuelei, DGCIM este descrisă ca o instituție direct responsabilă de comiterea de încălcări grave ale drepturilor omului.

22.2.2021

53.

Carlos Enrique TERÁN HURTADO

Numărul documentului de identitate: V-8042567

Sexul: masculin

General de divizie al Forțelor Armate Naționale Bolivariene din Venezuela din 2022. Șef al Direcției Speciale a Anchetelor Penale și de Criminalistică (DEIPC) din cadrul Direcției Generale de Contrainformații Militare [Dirección General de Contrainteligencia Militar (DGCIM)] în perioada august 2019-februarie 2021. În funcțiile sale anterioare, generalul de brigadă Terán Hurtado a fost șef al poliției în statul Falcón și șef al DGCIM în statul Táchira. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv aplicarea de tratamente crude și inumane deținuților, comise de către membri ai DGCIM aflați sub comanda sa. În constatările detaliate ale Misiunii internaționale independente de stabilire a faptelor cu privire la Republica Bolivariană a Venezuelei, generalul de brigadă Terán Hurtado este indicat în mod special ca fiind unul dintre actorii responsabili și este asociat cu cazul căpitanului de la Sotta.

22.2.2021”


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2500/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)