(1)

Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) stabilește norme la nivelul Uniunii privind contractele de credit de consum.

(2)

În 2014, Comisia a prezentat un raport privind punerea în aplicare a Directivei 2008/48/CE. În 2020, Comisia a prezentat un al doilea raport privind punerea în aplicare a directivei respective și un document de lucru al serviciilor Comisiei conținând rezultatele unei evaluări a directivei respective din perspectiva adecvării și funcționalității sale, care a inclus o amplă consultare a părților interesate relevante.

(3)

Aceste rapoarte și consultări au evidențiat faptul că Directiva 2008/48/CE a fost parțial eficace în ceea ce privește asigurarea unor standarde ridicate de protecție a consumatorilor și promovarea dezvoltării unei piețe unice a creditelor, precum și faptul că aceste obiective sunt în continuare relevante. Motivele pentru care directiva respectivă a fost doar parțial eficace sunt legate atât de directiva însăși (de exemplu, de formularea imprecisă a anumitor articole), cât și de factori externi, de pildă evoluțiile legate de digitalizare, aplicarea sa în practică și felul în care s-a asigurat respectarea sa în statele membre, precum și de faptul că anumite aspecte ale pieței creditelor de consum nu fac obiectul directivei respective.

(4)

Digitalizarea a contribuit la evoluții ale pieței care nu erau prevăzute la momentul adoptării Directivei 2008/48/CE. De fapt, evoluțiile tehnologice rapide înregistrate de la adoptarea directivei respective au adus schimbări semnificative pe piața creditelor de consum, în ceea ce privește atât oferta, cât și cererea, cum ar fi apariția de produse noi și evoluția comportamentului și a preferințelor consumatorilor.

(5)

Formularea imprecisă a anumitor dispoziții din Directiva 2008/48/CE, care le-a permis statelor membre să adopte dispoziții divergente ce depășesc cadrul dispozițiilor prevăzute în directiva respectivă, a condus la un cadru de reglementare fragmentat în întreaga Uniune în ceea ce privește o serie de aspecte legate de contractele de credit de consum.

(6)

Situația de fapt și de drept care rezultă din aceste diferențe de la nivel național duce, în anumite cazuri, la denaturarea concurenței între creditorii din Uniune și creează obstacole în calea funcționării pieței interne. Această situație limitează capacitatea consumatorilor de a beneficia de o ofertă din ce în ce mai amplă de credite transfrontaliere, care se preconizează că va crește în continuare ca urmare a digitalizării. Denaturările și limitările menționate pot avea, la rândul lor, drept consecință reducerea cererii de bunuri și servicii. Această situație conduce, de asemenea, la un nivel necorespunzător și inconsecvent de protecție a consumatorilor din întreaga Uniune.

(7)

În ultimii ani, creditele oferite consumatorilor au evoluat și s-au diversificat considerabil. Au apărut noi produse de credit, în special în mediul online, iar utilizarea acestora continuă să se dezvolte. Acest lucru a generat insecuritate juridică în ceea ce privește aplicarea Directivei 2008/48/CE în cazul acestor produse noi.

(8)

Prezenta directivă completează normele prevăzute în Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Pentru a garanta securitatea juridică, ar trebui clarificat faptul că, în cazul unui conflict între dispozițiile prezentei directive și cele ale Directivei 2002/65/CE, ar trebui să se aplice dispozițiile din prezenta directivă ca lex specialis.

(9)

În conformitate cu articolul 26 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), piața internă cuprinde un spațiu în care este asigurată libera circulație a bunurilor, a persoanelor și a serviciilor. Dezvoltarea unui cadru juridic mai transparent și mai eficient pentru creditele de consum ar trebui să sporească încrederea consumatorilor și protejarea acestora, precum și să faciliteze dezvoltarea activităților transfrontaliere.

(10)

Pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne a creditelor de consum, este necesar să se prevadă un cadru armonizat la nivelul Uniunii într-o serie de domenii esențiale. Având în vedere dezvoltarea pieței creditelor de consum, în special în mediul online, și mobilitatea tot mai mare a cetățenilor Uniunii, o legislație la nivelul Uniunii orientată spre viitor, care să poată fi adaptată la viitoarele forme de creditare și care să permită statelor membre un grad corespunzător de flexibilitate în procesul de punere în aplicare, va facilita crearea unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi.

(11)

La articolul 169 alineatul (1) și la articolul 169 alineatul (2) litera (a) din TFUE se prevede că Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor prin măsuri adoptate în temeiul articolului 114 din TFUE. Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) prevede că politicile Uniunii trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

(12)

Este important ca nivelul de protecție de care se bucură consumatorii să fie ridicat. Astfel, libera circulație a ofertelor de creditare ar trebui să poată avea loc în condiții optime, atât pentru cei care oferă credite, cât și pentru cei care le solicită, ținând seama în mod corespunzător de situațiile specifice din statele membre.

(13)

O armonizare completă este necesară pentru a se asigura un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor tuturor consumatorilor din Uniune și pentru a se crea o piață internă care funcționează optim. Prin urmare, nu ar trebui să li se permită statelor membre să mențină sau să introducă dispoziții de drept intern diferite de cele prevăzute în prezenta directivă, cu excepția cazului în care aceasta prevede altfel. Cu toate acestea, o astfel de limitare nu ar trebui să se aplice decât în cazul în care există dispoziții armonizate în prezenta directivă. În absența unor astfel de dispoziții armonizate, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a menține sau de a introduce dispoziții de drept intern. În consecință, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce dispoziții de drept intern cu privire la răspunderea solidară a furnizorului de bunuri sau a prestatorului de servicii și a creditorului. Statele membre ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce dispoziții de drept intern privind anularea unui contract de vânzare de bunuri sau de prestare de servicii în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere din contractul de credit. În acest sens, în cazul contractelor de credit pe durată nedeterminată, ar trebui să li se permită statelor membre să stabilească un termen minim care trebuie să curgă între momentul în care creditorul solicită rambursarea și ziua în care trebuie rambursat creditul.

(14)

Definițiile prevăzute în prezenta directivă stabilesc anvergura armonizării. În consecință, obligația care revine statelor membre de a transpune prezenta directivă ar trebui să fie limitată la domeniul de aplicare al acesteia, astfel cum este stabilit prin definițiile menționate. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere punerii în aplicare de către statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, a dispozițiilor prezentei directive în domenii care nu intră în domeniul său de aplicare. Un stat membru ar putea astfel să mențină sau să introducă dispoziții de drept intern corespunzătoare prezentei directive sau anumitor dispoziții ale prezentei directive, cu privire la contractele de credit care nu intră în domeniul de aplicare al acesteia, de exemplu, cu privire la contractele de credit la încheierea cărora consumatorului i se cere să pună un bun la dispoziția creditorului, cu titlu de garanție, și în cazul cărora răspunderea consumatorului este strict limitată la bunul pus la dispoziție sau cu privire la contractele de credit al căror obiect îl constituie un credit cu o valoare totală mai mare de 100 000 EUR. De asemenea, statele membre ar putea aplica prezenta directivă și în cazul creditelor legate care nu se încadrează în definiția unui contract de credit legat prevăzută de prezenta directivă. Astfel, dispozițiile prezentei directive cu privire la contractele de credit legate ar putea să se aplice contractelor de credit care servesc doar parțial la finanțarea unui contract pentru furnizarea de bunuri sau prestarea unui serviciu.

(15)

O serie de state membre au aplicat Directiva 2008/48/CE în sectoare care nu se încadrează în domeniul său de aplicare pentru a spori nivelul de protecție a consumatorilor, în timp ce alte state membre aplică, pentru reglementarea sectoarelor respective, dispoziții de drept intern diferite care decurg din particularitățile pieței, menținându-se astfel anumite divergențe între dispozițiile de drept intern ale diferitelor state membre cu privire la respectivele tipuri de credite. În fapt, o serie de contracte de credit care nu se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2008/48/CE pot fi în detrimentul consumatorilor, inclusiv contractele de credit pe termen scurt cu costuri ridicate, a căror valoare este, de regulă, mai mică decât pragul minim de 200 EUR prevăzut în directiva respectivă. În acest context și cu scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și de a facilita piața creditelor de consum transfrontaliere, prezenta directivă ar trebui să reglementeze anumite contracte care au fost excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2008/48/CE, cum ar fi contractele de credit de consum care au ca obiect un credit cu o valoare mai mică de 200 EUR. În mod similar, prezenta directivă ar trebui să reglementeze și alte produse potențial defavorabile din cauza costurilor ridicate pe care le implică sau a penalităților ridicate aplicate în cazul neefectuării plăților, pentru a se asigura o mai mare transparență și o mai bună protecție a consumatorilor, ceea ce ar determina sporirea încrederii consumatorilor. În acest sens, contractele de închiriere sau de leasing cu opțiune de cumpărare, contractele de credit sub forma unei facilități de tip „descoperit de cont” în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună, contractele de credit în baza cărora creditul este acordat fără dobândă și fără niciun alt cost și contractele de credit în baza cărora creditul trebuie să fie rambursat în termen de trei luni și pentru care sunt de plătit doar costuri nesemnificative nu ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Cu toate acestea, pentru unele dintre contractele de credit care au fost excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2008/48/CE și care ar trebui să intre sub incidența prezentei directive, și anume contractele de credit care au ca obiect un credit cu o valoare mai mică de 200 EUR, creditele acordate fără dobândă și fără să implice niciun alt cost ci doar costuri limitate pe care consumatorul le suportă pentru efectuarea plăților cu întârziere, precum și creditele care trebuie rambursate în termen de trei luni și pentru care sunt de plătit doar costuri nesemnificative, statele membre ar trebui să poată exclude aplicarea unui număr bine definit și limitat de dispoziții ale prezentei directive referitoare la publicitate, informații precontractuale și informații contractuale, pentru a evita o sarcină inutilă pentru creditori, ținând seama de particularitățile pieței și de caracteristicile specifice acestor contracte de credit, cum ar fi durata lor mai scurtă, asigurând în același timp un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.

(16)

Sistemele de tip „buy now, pay later” („cumpără acum, plătește mai târziu”), prin care creditorul acordă un credit unui consumator cu scopul exclusiv de a achiziționa bunuri sau servicii furnizate de un furnizor și care sunt instrumente financiare digitale noi care permit consumatorilor să facă achiziții și să le plătească ulterior, sunt adesea acordate fără dobândă și fără niciun alt cost și, prin urmare, ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(17)

Amânarea la plată de un anumit tip, care survine atunci când un furnizor de bunuri sau un prestator de servicii acordă consumatorului timp pentru a plăti un bun sau un serviciu fără dobândă și fără să implice niciun alt cost, cu excepția costurilor limitate suportate, în conformitate cu dreptul intern, pentru efectuarea plăților cu întârziere, ar trebui exclusă din domeniul de aplicare al prezentei directive, cu condiția să nu existe nicio terță parte, ca de exemplu în cadrul sistemelor de tip „buy now, pay later” („cumpără acum, plătește mai târziu”), care să ofere un credit pentru bunul sau serviciul respectiv și cu condiția ca plata să fie efectuată integral într-un interval de timp limitat, de 50 de zile de la livrarea bunului sau de la prestarea serviciului. În fapt, astfel de amânări la plată constituie practici comerciale utilizate în mod obișnuit pentru a permite consumatorilor să plătească abia după primirea bunurilor sau serviciilor, ceea ce reprezintă un avantaj pentru consumatori, de exemplu în cazul amânării la plata facturilor medicale, când spitalele acordă consumatorilor timp pentru a-și achita cheltuielile medicale. Pentru anumiți furnizori mari de bunuri sau prestatori de servicii online care au acces la o bază mare de clienți, excluderea respectivă ar trebui să fie limitată la situațiile în care niciun terț nu oferă sau achiziționează credite, iar plata trebuie efectuată integral în termen de 14 zile de la livrarea bunurilor sau de la prestarea serviciilor, fără dobândă și fără să implice nici un alt cost ci doar costuri limitate suportate de consumator, în conformitate cu dreptul intern, pentru efectuarea plăților cu întârziere. În caz contrar, având în vedere posibilitățile lor financiare și capacitatea lor de a încuraja consumatorii să cumpere în mod impulsiv și, eventual, să se angajeze într-un consum excesiv, astfel de mari furnizori online ar putea să ofere pe scară largă facilități de amânare la plată, fără nicio protecție pentru consumatori, subminând astfel concurența loială cu alți furnizori de bunuri sau prestatori de servicii. O astfel de limitare ar continua să permită consumatorilor să efectueze plăți în mod convenabil în termen de două săptămâni, garantând totodată că, în cazul în care marii furnizori de bunuri sau prestatori de servicii online doresc să acorde credite pe scară largă cu o scadență mai lungă, aceștia intră sub incidența prezentei directive.

(18)

Astfel cum se precizează la considerentul 17 din Regulamentul (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului (5), cardurile de debit cu plată amânată sunt carduri de credit disponibile în mod obișnuit pe piață, iar titularului acestui tip de card i se debitează contul cu valoarea totală a tranzacțiilor la o anumită dată convenită în prealabil, de obicei o dată pe lună, fără a plăti dobândă. Statele membre ar trebui să poată exclude de la aplicarea prezentei directive anumite contracte de credit care iau forma cardurilor de debit cu amânare la plată, deoarece astfel de contracte de credit pot ajuta gospodăriile să își adapteze mai ușor bugetul în funcție de venitul lunar, fiind vorba de cazurile în care creditul trebuie rambursat în termen de 40 de zile, este scutit de dobândă și nu implică niciun alt cost ci doar costuri limitate legate de prestarea serviciului de plată, fiind acordat de o instituție de credit sau de o instituție de plată. Această derogare nu ar trebui să aducă atingere aplicării dispozițiilor relevante privind facilitatea de tip „descoperit de cont” sau depășirea limitei de credit, care ar trebui să se aplice în cazul în care rambursarea depășește soldul pozitiv al contului curent.

(19)

Contractele de închiriere și de leasing în cazul cărora obligația cumpărătorului sau opțiunea acestuia de a cumpăra obiectul contractului nu este prevăzută nici în respectivul contract, nici în vreun contract separat, cum ar fi contractele obișnuite de închiriere, nu ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive, având în vedere că acestea nu implică niciun transfer eventual de proprietate până la sfârșitul contractului.

(20)

În plus, toate contractele de credit cu o valoare de până la 100 000 EUR ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive. Pragul superior pentru contractele de credit prevăzut în prezenta directivă ar trebui să fie mai ridicat decât cel prevăzut în Directiva 2008/48/CE pentru se lua în considerare indexarea în scopul ajustării la efectele inflației începând din 2008 și pentru anii următori.

(21)

În ceea ce privește contractele de credit care prevăd acorduri între creditor și consumator vizând amânarea la plată sau metodele de rambursare pentru cazurile în care consumatorul se află deja în situație de nerespectare a obligațiilor de plată sau este probabil să se regăsească în situație de nerespectare a obligațiilor de plată în conformitate cu contractul de credit inițial, și atunci când astfel de acorduri sunt de natură să evite riscul demarării unor proceduri judiciare privind neplata, iar clauzele acestora nu sunt mai puțin favorabile decât cele prevăzute în contractul de credit inițial, statele membre ar trebui să poată decide să aplice doar un număr limitat de dispoziții ale prezentei directive, scutindu-i, printre altele, pe creditori de obligația de a efectua o evaluare a bonității. Aceasta nu îi poate împiedica pe consumatorii aflați în dificultate de plată să obțină un nou contract de credit care să îi ajute să ramburseze mai ușor creditul inițial. Spre exemplu, consumatorii ar fi considerați susceptibili de a intra în situație de nerespectare a obligațiilor de plată în cazul în care și-au pierdut locul de muncă.

(22)

Începând din 2008, finanțarea participativă s-a dezvoltat ca o formă de finanțare disponibilă pentru consumatori, de obicei pentru cheltuieli sau investiții mici. Un furnizor de servicii de creditare prin finanțare participativă exploatează o platformă digitală deschisă publicului pentru a pune în legătură sau pentru a facilita punerea în legătură a potențialilor creditori, care acționează sau nu în cadrul activității lor comerciale, economice sau profesionale, cu consumatorii care caută finanțare. O astfel de finanțare ar putea lua forma unui credit de consum. În cazul în care furnizorii de servicii de creditare prin finanțare participativă oferă în mod direct credite consumatorilor, acestora ar trebui să li se aplice dispozițiile prezentei directive referitoare la creditori. În cazul în care furnizorii de servicii de creditare prin finanțare participativă facilitează acordarea de credite între creditori care acționează în cadrul activității lor comerciale, economice sau profesionale și consumatori, creditorilor respectivi ar trebui să li se aplice obligațiile care le revin creditorilor în temeiul prezentei directive. Într-o astfel de situație, furnizorii de servicii de creditare prin finanțare participativă acționează ca intermediari de credit și, prin urmare, acestora ar trebui să li se aplice obligațiile care le revin intermediarilor de credit în temeiul prezentei directivă.

(23)

În cazul unor tipuri specifice de contracte de credit cărora li se aplică numai unele dispoziții din prezenta directivă, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a reglementa, în dreptul lor intern, aceste tipuri de contracte de credit în ceea ce privește alte aspecte nearmonizate de prezenta directivă.

(24)

Contractele pentru prestarea de servicii în mod continuu sau pentru furnizarea de bunuri de același fel, atunci când consumatorul plătește pentru acestea în rate, pe durata furnizării lor, pot să difere considerabil, din punctul de vedere al intereselor părților contractante implicate, precum și al modalităților și al efectuării tranzacțiilor, de contractele de credit care intră sub incidența prezentei directive. Prin urmare, astfel de contracte nu ar trebui considerate contracte de credit în sensul prezentei directive. Astfel de contracte includ, de exemplu, contractele de asigurare în care prima de asigurare este plătită în rate lunare.

(25)

Contractele de credit care acoperă acordarea de credite garantate cu bunuri imobile și contractele de credit al căror scop este de a finanța achiziționarea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate, inclusiv asupra unor incinte folosite pentru desfășurarea de activități comerciale, economice sau profesionale, ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive deoarece aceste contracte sunt reglementate de Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6). Cu toate acestea, creditele având drept scop renovarea unui bun imobil rezidențial și care au o valoare totală mai mare de 100 000 EUR și care nu sunt garantate nici prin ipotecă, nici printr-o altă garanție comparabilă utilizată în mod curent într-un stat membru având ca obiect bunuri imobile sau printr-un drept asupra bunurilor imobile, nu ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.

(26)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice indiferent dacă creditorul este o persoană juridică sau fizică. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a stabili că creditele de consum pot fi acordate numai de persoane juridice sau numai de anumite persoane juridice.

(27)

Anumite dispoziții ale prezentei directive ar trebui să se aplice intermediarilor de credit care sunt persoane fizice și juridice și care, în cursul desfășurării activității lor comerciale, economice sau profesionale, în schimbul unei remunerații, prezintă sau oferă consumatorilor contracte de credit, le oferă asistență prin desfășurarea de activități pregătitoare privind contractele de credit sau încheie contracte de credit cu consumatorii în numele creditorului.

(28)

Informațiile destinate consumatorilor, cum ar fi explicațiile adecvate, informațiile precontractuale, informațiile generale și informațiile privind consultarea unor baze de date, ar trebui să fie furnizate gratuit. Ar trebui să se acorde o atenție specială nevoilor persoanelor cu dizabilități.

(29)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Cartă. În special, prezenta directivă respectă pe deplin dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la proprietate, dreptul la nediscriminare, dreptul la protecția vieții de familie și a vieții profesionale, precum și dreptul la protecția consumatorilor în temeiul Cartei.

(30)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7), care se aplică oricărei prelucrări de date cu caracter personal efectuate de creditori și de intermediarii de credit care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, și, în special, nu ar trebui să aducă atingere principiilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal prevăzute la articolul 5 din regulamentul respectiv, inclusiv principiilor reducerii la minimum a datelor, exactității și limitării legate de scop.

(31)

Consumatorii care sunt rezidenți legali în Uniune nu ar trebui să fie discriminați din motive de cetățenie sau loc de reședință sau din oricare alt motiv, astfel cum se prevede la articolul 21 din Cartă, atunci când solicită, încheie sau dețin un contract de credit pe teritoriul Uniunii. Acest lucru nu aduce atingere posibilității de a oferi condiții diferite de acces la un credit atunci când aceste condiții diferite sunt justificate corespunzător de criterii obiective. În plus, acest lucru nu ar trebui înțeles ca generând o obligație pentru creditori sau pentru intermediarii de credit de a furniza servicii în domenii în care nu desfășoară activități comerciale.

(32)

Consumatorii ar trebui protejați împotriva practicilor neloiale sau înșelătoare, în special în ceea ce privește informațiile furnizate de creditor sau de intermediarul de credit, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8). Directiva menționată continuă să se aplice contractelor de credit și funcționează ca o „plasă de siguranță” care asigură menținerea unui nivel comun ridicat de protecție a consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale în toate sectoarele, inclusiv prin completarea altor dispoziții din dreptul Uniunii.

(33)

Ar trebui prevăzute dispoziții specifice privind publicitatea referitoare la contractele de credit și privind anumite informații standard care trebuie să fie oferite consumatorilor pentru a le permite acestora, în special, să compare diferitele oferte. Aceste informații standard ar trebui oferite într-o manieră clară, concisă și vizibilă prin intermediul unui exemplu reprezentativ. Valoarea totală a creditului și durata de rambursare aleasă de creditor pentru un astfel de exemplu reprezentativ ar trebui să corespundă, pe cât posibil, caracteristicilor contractului de credit pe care îl promovează creditorul. Informațiile standard ar trebui să fie prezentate imediat, într-un mod vizibil și clar și într-un format atractiv. Acestea ar trebui să fie perfect lizibile și adaptate pentru a ține seama de constrângerile de natură tehnică ale anumitor suporturi, cum ar fi ecranele telefoanelor mobile. Pe canalele digitale, o parte din informațiile standard aferente exemplului reprezentativ ar putea fi furnizate prin intermediul unui clic, al derulării conținutului sau al glisării pe ecran. Cu toate acestea, înainte de a accesa ofertele de credit, consumatorilor ar trebui să li se prezinte toate informațiile standard care trebuie incluse în publicitatea referitoare la contractele de credit, chiar și în cazul în care clicul, derularea conținutului sau glisarea pe ecran există ca opțiune. Informațiile standard ar trebui, de asemenea, să fie clar separate de orice informații suplimentare referitoare la contractul de credit. Condițiile promoționale temporare, cum ar fi o rată a dobânzii aferente creditului mai mică utilizată drept „momeală” pentru primele luni ale contractului de credit, ar trebui să fie clar identificate ca atare. Consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a vizualiza rapid toate informațiile esențiale, chiar și pe ecranul unui telefon mobil.

Consumatorului ar trebui să i se comunice, de asemenea, numărul de telefon și adresa de e-mail a creditorului și, dacă este cazul, a intermediarului de credit, pentru a-i permite acestuia să contacteze creditorul sau intermediarul de credit în mod rapid și eficient. În cazul în care nu este posibil să se indice valoarea totală a creditului sub forma cuantumurilor totale puse la dispoziție, în special în cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în privința efectuării tragerilor cu o limitare privind cuantumul, ar trebui să se prevadă un prag. Acesta ar trebui să indice limita superioară a creditului care poate fi pus la dispoziția consumatorului. În cazuri specifice și justificate, pentru a îmbunătăți înțelegerea de către consumatori a informațiilor incluse în publicitatea referitoare la contractele de credit, atunci când suportul utilizat nu permite afișarea vizuală a informațiilor, cum ar fi în cazul publicității difuzate la radio, cantitatea de informații furnizate ar trebui redusă. În plus, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a prevedea în dreptul lor intern cerințe de informare privind publicitatea referitoare la contractele de credit care nu conține informații cu privire la costul creditului. Pentru a reduce cazurile de vânzare necorespunzătoare a creditelor unor consumatori care nu sunt în măsură să și le permită și pentru a promova creditarea durabilă, publicitatea referitoare la contractele de credit ar trebui să conțină, în toate cazurile, un avertisment clar și vizibil prin care consumatorii să fie informați că banii împrumutați costă bani. Pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor, ar trebui interzise anumite tipuri de publicitate, cum ar fi cele care încurajează consumatorii să solicite un credit sugerându-le că acesta le-ar îmbunătăți situația financiară sau pretinzând că creditele înregistrate în bazele de date au o influență redusă sau inexistentă asupra evaluării unei cereri de credit. De asemenea, statelor membre ar trebui să li se permită să interzică publicitatea pe care o consideră riscantă pentru consumatori, cum ar fi cea care scoate în evidență ușurința sau viteza cu care se poate obține un credit.

(34)

Un suport durabil, inclusiv versiuni pe hârtie sau versiuni digitale interoperabile, portabile și prelucrabile automat ale documentelor, ar trebui să permită transmiterea informațiilor personal către consumator, ar trebui să permită consumatorului să păstreze informațiile astfel încât acestea să fie accesibile pentru consultări ulterioare și pentru o durată adecvată scopului informațiilor, ar trebui să permită reproducerea fără modificări a informațiilor stocate și ar trebui să asigure lizibilitatea informațiilor, astfel încât informațiile să poată fi citite și invocate. Consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege tipul de suport durabil pe care să primească informații în etapa precontractuală și după încheierea contractului și prin intermediul căruia să își notifice retragerea. Cu toate acestea, consumatorii nu ar trebui să-și poată notifica retragerea și nici să solicite creditorilor sau, după caz, intermediarilor de credit, să furnizeze informații prin intermediul unor tipuri de suporturi durabile care nu sunt utilizate în mod curent.

(35)

Publicitatea tinde să se axeze cu precădere pe unul sau mai multe produse, însă consumatorii ar trebui să poată lua deciziile cunoscând întreaga gamă de produse de credit oferite. În acest sens, informațiile generale joacă un rol important în educarea consumatorului cu privire la gama variată de produse și servicii disponibile și la principalele caracteristici ale acestora. Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă în orice moment acces la informațiile generale referitoare la produsele de credit disponibile. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere obligației de a furniza consumatorilor informații precontractuale personalizate.

(36)

Pentru a putea lua decizii în deplină cunoștință de cauză, consumatorii ar trebui să primească, nu concomitent cu încheierea contractului de credit, ci cu suficient timp înainte, informații precontractuale adecvate, pe care să le poată analiza cu atenție într-un moment potrivit pentru ei, inclusiv informații privind condițiile și costul creditului și obligațiile care le revin, precum și explicații adecvate cu privire la acestea. Scopul este de a se asigura că consumatorii au suficient timp pentru a citi și a înțelege informațiile precontractuale, pentru a compara ofertele și pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. O astfel de cerință nu ar trebui să aducă atingere Directivei 93/13/CEE a Consiliului (9).

(37)

Informațiile precontractuale ar trebui furnizate prin intermediul formularului „Informații standard la nivel european privind creditul de consum”, prevăzut în anexa I la prezenta directivă. Pentru a-i ajuta pe consumatori să înțeleagă și să compare diferitele oferte, elementele principale ale creditului ar trebui să figureze în mod vizibil pe prima pagină a formularului respectiv, astfel încât consumatorii să aibă posibilitatea de a vizualiza rapid toate informațiile esențiale, chiar și pe ecranul unui telefon mobil. În cazul în care nu toate elementele principale pot fi afișate în mod vizibil pe o singură pagină, acestea ar trebui să fie afișate în prima parte a formularului „Informații standard la nivel european privind creditul de consum”, pe cel mult două pagini. Informațiile furnizate în formularul respectiv ar trebui să fie clare, perfect lizibile și adaptate la constrângerile de natură tehnică ale anumitor suporturi, cum ar fi ecranele telefoanelor mobile. Acestea ar trebui să fie afișate într-un mod adecvat și corespunzător pe diferitele canale, pentru a se asigura că fiecare consumator poate avea acces la informațiile respective în condiții de egalitate și în conformitate cu Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului (10).

(38)

Pentru a asigura cel mai înalt grad de transparență și comparabilitate a ofertelor, informațiile precontractuale ar trebui să includă în special dobânda anuală efectivă aferentă creditului, stabilită în același mod în întreaga Uniune. Dat fiind faptul că dobânda anuală efectivă nu poate fi indicată în acest stadiu decât printr-un exemplu, acest exemplu ar trebui să fie reprezentativ. Prin urmare, aceasta ar trebui să corespundă, de exemplu, duratei medii și valorii totale a creditului acordat pentru tipul de contract de credit în cauză și, dacă este cazul, bunurilor achiziționate. La stabilirea exemplului reprezentativ ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, frecvența anumitor tipuri de contracte de credit pe o anumită piață. În ceea ce privește rata dobânzii aferente creditului, frecvența ratelor și capitalizarea dobânzii, creditorii ar trebui să folosească metoda lor obișnuită de calcul pentru respectivul credit de consum. În cazul în care informațiile precontractuale sunt furnizate cu mai puțin de o zi înainte ca consumatorul să își asume obligații în temeiul unui contract de credit sau al unei oferte, creditorul și, dacă este cazul, intermediarul de credit ar trebui să atenționeze consumatorul, în intervalul cuprins între o zi și șapte zile de la încheierea contractului sau, după caz, a transmiterii ofertei de credit de către consumator, despre posibilitatea de a se retrage din contractul de credit.

(39)

Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să cuprindă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele, onorariile intermediarilor de credit și orice alt tip de onorarii pe care consumatorul trebuie să le plătească în legătură cu contractul de credit, cu excepția taxelor notariale. Cunoștințele reale ale creditorilor cu privire la costuri ar trebui evaluate în mod obiectiv, ținând seama de cerințele de profesionalism prevăzute în prezenta directivă.

(40)

Contractele de credit în care rata dobânzii aferente creditului este periodic revizuită ca urmare a schimbărilor care afectează rata de referință la care face trimitere contractul de credit nu trebuie considerate drept contracte de credit cu rată fixă a dobânzii.

(41)

Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a păstra sau introduce dispoziții de drept intern care să interzică creditorului să impună consumatorului, pentru respectivul contract de credit, să își deschidă un cont bancar sau să încheie un contract pentru un alt serviciu accesoriu ori să plătească cheltuielile sau comisioanele aferente unor asemenea conturi bancare sau altor servicii accesorii. În statele membre în care sunt permise astfel de oferte combinate, consumatorii ar trebui să fie informați, înainte de încheierea contractului de credit, cu privire la eventualele servicii accesorii care sunt obligatorii pentru obținerea creditului sau cu privire la clauzele și condițiile contractuale oferite. Costurile aferente acestor servicii accesorii, în special primele de asigurare, ar trebui să fie incluse în costul total al creditului. Ca alternativă, în cazul în care valoarea unor astfel de costuri nu poate fi determinată în prealabil, consumatorii ar trebui să primească informații adecvate privind existența costurilor în etapa precontractuală. Ar trebui să se pornească de la prezumția că respectivii creditori au cunoștință de costurile serviciilor accesorii pe care le oferă consumatorilor, ei înșiși sau în numele unui terț, cu excepția cazului în care prețul acestora depinde de caracteristicile specifice ale consumatorilor sau de situația specifică a acestora.

(42)

Cu toate acestea, pentru anumite tipuri specifice de contracte de credit și pentru a se asigura un nivel corespunzător de protecție a consumatorilor fără a se impune o povară excesivă creditorilor sau, dacă este cazul, intermediarilor de credit, este recomandabilă limitarea cerințelor referitoare la informațiile precontractuale, luând în considerare caracterul specific al acestor tipuri de contracte de credit.

(43)

Consumatorii ar trebui să primească informații complete înainte de încheierea unui contract de credit, indiferent dacă un intermediar de credit este sau nu implicat în comercializarea creditului. Prin urmare, cerințele referitoare la informațiile precontractuale ar trebui să se aplice, în general, și intermediarilor de credit. Cu toate acestea, în cazul în care furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii acționează cu titlu accesoriu în calitate de intermediari de credit, nu este recomandabil să li se impună acestora obligația juridică de a furniza informații precontractuale în conformitate cu prezenta directivă. Se consideră, de exemplu, că furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii acționează cu titlu accesoriu în calitate de intermediari de credit în cazul în care activitatea lor în această calitate nu reprezintă scopul principal al activității lor comerciale, economice sau profesionale. În aceste cazuri, se asigură totuși un nivel suficient de protecție a consumatorilor, întrucât creditorul ar trebui să poarte responsabilitatea de a se asigura că consumatorul primește informații precontractuale complete, fie de la intermediarul de credit, în cazul în care creditorul și intermediarul de credit convin în acest mod, fie într-un alt mod corespunzător.

(44)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a reglementa caracterul potențial obligatoriu al informațiilor care trebuie furnizate consumatorului de către creditor sau, dacă este cazul, de către intermediarul de credit, înainte de încheierea contractului de credit, precum și perioada în care creditorul va avea această obligație.

(45)

În ciuda informațiilor precontractuale care trebuie furnizate, consumatorul poate să aibă nevoie în continuare de asistență suplimentară pentru a decide care este contractul de credit, din gama de produse propusă, care se potrivește cel mai bine nevoilor și situației sale financiare. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că înainte de încheierea unui contract de credit creditorii și, dacă este cazul, intermediarii de credit acordă o astfel de asistență cu privire la produsele de credit pe care le oferă consumatorului, oferind în mod gratuit explicații adecvate cu privire la informațiile relevante, inclusiv și în special cu privire la caracteristicile esențiale ale produselor propuse consumatorului într-o manieră personalizată, astfel încât consumatorul să poată înțelege efectele pe care acestea le pot avea asupra situației sale economice, inclusiv consecințele juridice și financiare ce pot decurge din neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Creditorii și, dacă este cazul, intermediarii de credit ar trebui să adapteze modul în care sunt oferite astfel de explicații la circumstanțele în care se oferă creditul și la nevoia de asistență a consumatorului, ținând seama de cunoștințele și experiența consumatorului în materie de credite și de natura fiecărui produs de credit. Aceste explicații nu ar trebui să constituie, în sine, o recomandare personalizată. Statele membre ar trebui să poată solicita creditorilor și, dacă este cazul, intermediarilor de credit să consemneze în ce formă și în ce moment astfel de explicații au fost furnizate consumatorului.

(46)

După cum s-a subliniat în propunerea Comisiei de regulament de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială (Regulamentul privind inteligența artificială), publicată la 21 aprilie 2021, sistemele de inteligență artificială (sistemele de IA) pot fi implementate cu ușurință în mai multe sectoare ale economiei și societății, inclusiv la nivel transfrontalier, și pot circula în întreaga Uniune. În acest context, atunci când personalizează prețul ofertelor lor pentru anumiți consumatori sau pentru anumite categorii de consumatori pe baza procesului decizional automatizat, creditorii și intermediarii de credit ar trebui să îi informeze pe consumatori în mod clar că prețul care le este prezentat este personalizat pe baza unui proces de prelucrare automată a datelor cu caracter personal, inclusiv a datelor deduse, astfel încât aceștia să poată ține seama de potențialele riscuri atunci când iau decizia de cumpărare. În temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (UE) 2016/679, creditorii și intermediarii de credit au, de asemenea, obligația de a informa consumatorii care primesc oferta cu privire la sursele din care provin datele utilizate pentru personalizarea ofertei.

(47)

Este important să se prevină practicile de tipul celor de legare a anumitor produse, care pot determina consumatorii să încheie un contract de credit care nu este în interesul lor, fără a restricționa, totuși, gruparea de produse, care poate fi în avantajul consumatorilor. Statele membre ar trebui, în orice caz, să continue să monitorizeze îndeaproape piețele de servicii financiare cu amănuntul pentru a se asigura că practicile de grupare nu denaturează alegerea consumatorului sau concurența. Ca regulă generală, practicile de legare nu ar trebui permise, cu excepția cazului în care serviciul sau produsul financiar oferit împreună cu contractul de credit nu ar putea fi oferit separat, fiind o parte integrantă a creditului, de exemplu în cazul unei facilități de tip „descoperit de cont”. Deși, ținând seama de considerente legate de proporționalitate, creditorul ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita consumatorului să dețină o poliță de asigurare relevantă pentru a garanta rambursarea creditului sau pentru a asigura valoarea garanției, consumatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a-și alege propriul furnizor de asigurări. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere condițiilor de creditare stabilite de creditor, cu condiția ca polița de asigurare a furnizorului respectiv să aibă un nivel de garanție echivalent cu polița de asigurare propusă sau oferită de creditor. În plus, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a standardiza, integral sau parțial, acoperirea oferită de contractele de asigurări pentru a facilita compararea diferitelor oferte pentru consumatorii care doresc să facă astfel de comparații. Pentru a permite consumatorului să aibă la dispoziție un timp suplimentar în care să poată compara ofertele de asigurare înainte de a achiziționa o poliță de asigurare, statele membre ar trebui să impună să i se acorde consumatorului cel puțin trei zile pentru compararea ofertelor de asigurare legate de contractele de credit, fără ca ofertele să fie modificate, iar consumatorul să fie informat în acest sens. Consumatorii ar trebui să poată încheia o poliță de asigurare înainte de expirarea termenului de trei zile în cazul în care solicită acest lucru în mod explicit.

(48)

Din cauza istoricului lor medical, multe persoane care au supraviețuit cancerului și care se află în remisie de multă vreme se confruntă adesea cu un tratament inechitabil în ceea ce privește accesul la servicii financiare. Adesea astfel de persoane se confruntată cu prime restrictiv de mari, deși sunt vindecați de mulți ani, uneori chiar de zeci de ani. Pentru a oferi consumatorilor care au supraviețuit unui cancer acces egal la asigurările legate de contractele de credit, statele membre ar trebui să impună ca polițele de asigurare să nu se bazeze pe date cu caracter personal privind diagnosticele de boli oncologice ale consumatorilor după scurgerea unei anumite perioade de timp de la încheierea tratamentului medical suportat de consumatorii respectivi. O astfel de perioadă de timp stabilită de statele membre nu ar trebui să depășească 15 ani de la încheierea tratamentului medical suportat de consumator.

(49)

Contractele de credit și serviciile accesorii ar trebui să fie prezentate într-un mod clar și transparent. Nu ar trebui să fie posibil să se deducă tacit consimțământul consumatorului pentru încheierea unor contracte de credit sau pentru achiziționarea de servicii accesorii. Un astfel de consimțământ al consumatorului ar trebui să fie o afirmație explicită care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoștință de cauză și lipsită de ambiguitate a acordului consumatorului. În acest context, tăcerea, inactivitatea sau opțiunile implicite cum ar fi casetele bifate în prealabil nu ar trebui să fie considerate drept o manifestare a consimțământului consumatorului.

(50)

Oferirea de servicii de consiliere sub forma unei recomandări personalizate, altfel spus serviciile de consiliere, reprezintă o activitate care poate fi combinată cu alte aspecte legate de acordarea sau intermedierea de credite. Prin urmare, pentru a putea înțelege natura serviciilor care le sunt oferite, consumatorilor ar trebui să li se aducă la cunoștință în ce constau serviciile de consiliere, precum și dacă li se oferă sau li se pot oferi sau nu astfel de servicii. Având în vedere importanța pe care consumatorii o acordă termenilor „consiliere” și „consilieri”, ar trebui să li se permită statelor membre să interzică utilizarea acestor termeni sau a unor termeni similari, în cazul în care serviciile de consiliere sunt oferite consumatorilor de creditori sau de intermediari de credit. Este, de asemenea, oportun ca statele membre să impună garanții în cazul în care serviciile de consiliere sunt descrise ca fiind independente, pentru a se asigura că gama de produse analizate și acordurile de remunerare corespund așteptărilor consumatorilor cu privire la serviciile de consiliere respective. Atunci când oferă servicii de consiliere, creditorii sau intermediarii de credit ar trebui să menționeze dacă recomandarea se va baza numai pe propria gamă de produse sau pe o gamă largă de produse de pe piață, astfel încât consumatorul să poată înțelege baza pe care se face recomandarea. În plus, creditorii și intermediarii de credit ar trebui să indice tariful datorat de consumator pentru furnizarea serviciilor de consiliere sau, în cazul în care suma nu poate fi determinată la momentul aducerii la cunoștință, metoda utilizată pentru calcularea acesteia. Consilierea ar trebui să fie întotdeauna furnizată în interesul consumatorului, de către consilieri care se informează cu privire la nevoile și situația consumatorului și care recomandă contracte de credit adecvate nevoilor, situației financiare și situației personale ale consumatorului, ținând seama, de asemenea, de obiectivul de a reduce la minimum situațiile de nerespectare a obligațiilor de plată și restanțele. În plus, atunci când se oferă consiliere, ar trebui avut în vedere un număr suficient de mare de contracte de credit din gama de produse a furnizorului de consiliere.

(51)

Acordarea unor credite care nu au fost solicitate de consumator poate fi asociată, în unele cazuri, unor practici dăunătoare pentru consumator. În acest sens, ar trebui interzise acordarea nesolicitată de credite, inclusiv cardurile de credit nesolicitate, aprobate în prealabil și trimise consumatorilor, introducerea unilaterală a unei noi facilități de tip „descoperit de cont” ori de tip „depășirea limitei de credit”, sau majorarea unilaterală a limitei descoperitului de cont, a limitei de credit sau a limitei cardurilor de credit ale consumatorului. De asemenea, ar trebui interzisă acordarea nesolicitată de credite sub formă de contracte negociate în afara spațiilor comerciale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 8 din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11). Interzicerea acordării nesolicitate de credite nu ar trebui să împiedice creditorii și intermediarii de credit să facă publicitate sau să ofere credite în cadrul unei relații comerciale, în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția consumatorilor și cu măsurile naționale adoptate în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv să facă publicitate și să ofere credite în punctele de vânzare pentru a finanța achiziționarea unui bun sau a unui serviciu.

(52)

Statele membre pot să ofere consumatorilor posibilitatea de a recurge, în conformitate cu dreptul intern, la măsuri reparatorii proporționate și eficace împotriva creditorilor sau a intermediarilor de credit în cazul nerespectării prezentei directive. Respectivele măsuri reparatorii ar putea include despăgubiri pentru daune și o reducere a costului total al creditului pentru consumator sau rezilierea contractului de credit.

(53)

Statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a promova practici responsabile pe parcursul tuturor etapelor relației de creditare, luând în considerare caracteristicile specifice ale pieței lor de credit. Ar trebui ca printre respectivele măsuri să se poată număra, de exemplu, furnizarea de informații pentru consumatori și educarea acestora, inclusiv acordarea de avertismente cu privire la riscurile asociate nerespectării obligațiilor de plată și supraîndatorării. Este important, mai ales pe o piață a creditelor în expansiune, ca creditorii să nu se lanseze într-un proces iresponsabil de acordare de împrumuturi și să nu ofere credite fără evaluarea prealabilă a bonității. Statele membre ar trebui să efectueze supravegherea necesară evitării unui astfel de comportament al creditorilor și să stabilească modalitățile necesare pentru sancționarea unui astfel de comportament. Fără a aduce atingere dispozițiilor privind riscul de credit din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12), creditorii ar trebui să poarte răspunderea de a verifica individual bonitatea consumatorului. În acest scop, creditorilor ar trebui să li se permită să utilizeze informațiile furnizate de către consumator nu numai pe durata întocmirii contractului de credit în cauză, ci și pe parcursul unei relații comerciale de lungă durată cu respectivul consumator. Totodată, consumatorii ar trebui să acționeze cu prudență și să își respecte obligațiile contractuale.

(54)

Este esențial ca înainte de încheierea unui contract de credit să se evalueze și să se verifice capacitatea și predispoziția consumatorului de a rambursa creditul. Această evaluare a bonității ar trebui să fie proporționată și efectuată în interesul consumatorului, pentru a preveni practicile iresponsabile de acordare de credite și supraîndatorarea și ar trebui să ia în considerare toți factorii necesari și relevanți care ar putea influența capacitatea consumatorului de a rambursa creditul. Calendarul de rambursare ar trebui adaptat la nevoile specifice ale consumatorului și la capacitatea de rambursare a acestuia. În cazurile în care cererea de credit este depusă în comun de mai mulți consumatori, evaluarea bonității ar putea fi efectuată pe baza capacității comune de rambursare. O evaluare pozitivă nu ar trebui să aducă atingere libertății contractuale a creditorului în ceea ce privește acordarea de credite. Statele membre ar trebui să poată elabora orientări suplimentare cu privire la alte criterii și metode de evaluare a bonității unui consumator, de exemplu, prin stabilirea unor limite privind raportul între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului sau raportul între valoarea împrumutului și cea a veniturilor.

(55)

Evaluarea bonității ar trebui să se bazeze pe informații privind situația financiară și economică a consumatorului. Astfel de informații ar trebui să fie necesare și proporționale cu natura, durata, valoarea și riscurile creditului pentru consumator, în conformitate cu principiul reducerii la minimum a datelor prevăzut în Regulamentul (UE) 2016/679, și ar trebui să fie relevante, complete și exacte. Aceste informații ar trebui să includă cel puțin veniturile și cheltuielile consumatorului, luând în considerare în mod corespunzător și obligațiile curente ale consumatorului, printre care cheltuielile de întreținere ale acestuia și ale gospodăriei sale, precum și obligațiile financiare ale consumatorului. Informațiile respective nu ar trebui să includă categoriile speciale de date cu caracter personal menționate la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679, cum ar fi datele privind sănătatea, inclusiv datele referitoare la cancer, și nici informațiile obținute de pe rețelele de socializare. Orientările Autorității Bancare Europene din 29 mai 2020 privind inițierea și monitorizarea creditelor oferă orientări cu privire la categoriile de date care pot fi utilizate pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul evaluării bonității, ce includ dovezi ale veniturilor sau ale altor surse de rambursare, informații privind activele și pasivele financiare sau informații privind alte angajamente financiare. Consumatorii ar trebui să furnizeze informații cu privire la situația lor financiară și economică pentru a facilita evaluarea bonității. Creditul ar trebui pus la dispoziția consumatorului numai în cazul în care rezultatul evaluării bonității indică faptul că este probabil ca obligațiile care decurg din contractul de credit să fie îndeplinite în modul prevăzut în contractul respectiv. Atunci când evaluează capacitatea consumatorului de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul contractului de credit, creditorul ar trebui să țină seama de factori relevanți și de circumstanțe specifice, de exemplu, în cazul creditelor acordate în conformitate cu prezenta directivă pentru finanțarea studiilor sau pentru acoperirea unor cheltuieli excepționale pentru asistență medicală, dar nu numai, de existența unor dovezi suficiente că astfel de credite vor aduce venituri consumatorului în viitor sau de existența unor garanții reale sau a altor forme de garanții pe care consumatorul le-ar putea aduce pentru a garanta creditul.

(56)

Propunerea de regulament a Comisiei de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială (Regulamentul privind inteligența artificială) prevede că sistemele de IA utilizate pentru a evalua punctajul de credit sau bonitatea persoanelor fizice ar trebui clasificate ca sisteme de IA cu grad ridicat de risc, întrucât acestea determină accesul persoanelor respective la resurse financiare sau la servicii esențiale, cum ar fi locuințe, electricitate și servicii de telecomunicații. Având în vedere aceste mize ridicate, ori de câte ori evaluarea bonității implică prelucrarea automată a datelor, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a obține o intervenție umană din partea creditorului. Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a obține o explicație pertinentă și ușor de înțeles cu privire la evaluarea efectuată și cu privire la funcționarea sistemului de prelucrare automată a datelor utilizat, inclusiv cu privire la principalele variabile, logica și riscurile implicate, precum și dreptul de a-și exprima punctul de vedere și de a solicita o reanalizare a evaluării bonității sale și o reanalizare a deciziei privind acordarea creditului. Consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a fi informat cu privire la aceste drepturi după ce primește în mod corect informații cu privire la procedura care trebuie urmată. Posibilitatea de a solicita o reanalizare a evaluării inițiale și a deciziei de acordare a creditului nu ar trebui să conducă neapărat la acordarea unui credit consumatorului.

(57)

În vederea evaluării bonității unui consumator, creditorul ar trebui să consulte și bazele de date de credit. Circumstanțele de fapt și cele de natură juridică pot impune ca aceste consultări să varieze ca anvergură. Pentru a preveni orice denaturare a concurenței între creditori, cei care sunt supervizați și respectă pe deplin Regulamentul (UE) 2016/679 ar trebui să aibă acces la bazele de date de credit private sau publice care îi vizează pe consumatorii dintr-un stat membru în care creditorii respectivi nu își au sediul, în condiții nediscriminatorii în raport cu creditorii din respectivul stat membru. Statele membre ar trebui să faciliteze accesul transfrontalier la bazele de date private sau publice, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679. Pentru a consolida reciprocitatea, bazele de date de credit ar trebui să conțină cel puțin informații cu privire la restanțele consumatorilor în ceea ce privește rambursarea creditului, cu privire la tipul de credit și identitatea creditorului, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern. Creditorii și intermediarii de credit nu ar trebui să prelucreze categoriile speciale de date, cum ar fi datele privind sănătatea, menționate la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679, și nici informațiile obținute de pe rețelele de socializare, întrucât nici astfel de categorii de date nici astfel de informații nu ar trebui să fie utilizate în scopul evaluării bonității consumatorilor. Furnizorii de baze de date de credit ar trebui să stabilească proceduri prin care să se asigure că informațiile conținute în bazele lor de date sunt actualizate și exacte. În cazul în care cererea de credit este respinsă în urma consultării unei baze de date, creditorii ar trebui să informeze consumatorii gratuit și fără întârzieri nejustificate cu privire la rezultatul consultării respective și la detaliile bazei de date consultate, precum și cu privire la categoriile de date luate în considerare. În plus, pentru a asigura sensibilizarea consumatorilor, statele membre ar trebui să se asigure că consumatorii sunt informați cu privire la înregistrarea într-o bază de date a oricăror restanțe de plată a creditului în timp util și în termen de 30 de zile de la înregistrare, de exemplu prin trimiterea unui avertisment prin e-mail prin care li se solicită să se conecteze la baza de date pentru a vizualiza informații care îi privesc referitoare la restanțele de plată a creditului.

(58)

Prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze aspectele legate de dreptul contractelor referitoare la valabilitatea contractelor de credit. Prin urmare, în acest domeniu, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau introduce dispoziții de drept intern în conformitate cu dreptul Uniunii. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a reglementa regimul juridic al ofertei de încheiere a contractului de credit, în special în ceea ce privește momentul prezentării ofertei și termenul pe parcursul căruia o asemenea ofertă are forță obligatorie pentru creditor. În cazul în care o asemenea ofertă este propusă în același timp cu furnizarea informațiilor precontractuale prevăzute în prezenta directivă, oferta ar trebui propusă într-un document separat, la fel ca orice informație suplimentară pe care creditorul ar dori să o aducă la cunoștința consumatorului. Acest document separat ar putea fi anexat la formularul „Informații standard la nivel european privind creditul de consum”.

(59)

Contractul de credit ar trebui să cuprindă toate informațiile necesare într-un mod clar și concis pentru a-i permite consumatorului să își cunoască drepturile și obligațiile care îi revin în temeiul contractului respectiv.

(60)

Fără a aduce atingere Directivei 93/13/CEE și obligațiilor precontractuale în temeiul prezentei directive și pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, consumatorului ar trebui să i se prezinte, în timp util și înainte de orice modificare a clauzelor și condițiilor contractului de credit: o descriere a modificărilor propuse, menționându-se, dacă este cazul, necesitatea consimțământului consumatorului sau o explicație privind modificările introduse prin lege; calendarul de punere în aplicare a modificărilor respective; și mijloacele de depunere a plângerilor aflate la dispoziția consumatorului, termenul în care consumatorul poate depune o plângere și numele și adresa autorității competente la care poate fi depusă plângerea. Modificarea unui contract de credit nu ar trebui să afecteze niciun drept al consumatorului, inclusiv dreptul la informare în temeiul prezentei directive. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor din dreptul Uniunii sau din dreptul intern referitoare la admisibilitatea, condițiile și valabilitatea modificărilor aduse contractului.

(61)

Pentru a asigura o transparență deplină, consumatorului ar trebui să i se ofere informații cu privire la rata dobânzii aferente creditului, atât în etapa precontractuală, cât și la încheierea contractului de credit. Pe parcursul relației contractuale, consumatorul ar trebui informat, de asemenea, cu privire la modificările ratei variabile a dobânzii aferente creditului și cu privire la modificările corespunzătoare ale plăților respective. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor din dreptul intern care nu se referă la informarea consumatorului și care stabilesc condițiile sau consecințele modificărilor, cu excepția celor referitoare la plăți, aduse ratelor dobânzilor aferente creditelor sau altor condiții economice care privesc creditul, de exemplu, dispozițiilor care prevăd faptul că un creditor nu are dreptul să modifice rata dobânzii aferente creditului decât atunci când există un motiv valabil pentru o asemenea modificare sau faptul că, în cazul modificării ratei dobânzii aferente creditului sau a altor condiții economice specifice care privesc creditul, consumatorul este liber să rezilieze contractul de credit.

(62)

Facilitățile de tip „descoperit de cont” și depășirea limitei de credit reprezintă forme din ce în ce mai frecvente de credite de consum. Prin urmare, este necesar să se reglementeze respectivele produse financiare pentru a spori nivelul de protecție a consumatorilor și pentru a evita supraîndatorarea. Există pericolul ca consumatorii să nu poată plăti dacă creditorii decid să solicite rambursări imediate. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să includă dispoziții privind drepturile consumatorilor în ceea ce privește facilitățile de tip „descoperit de cont” și depășirea limitei de credit.

(63)

În cazul unei depășiri semnificative a limitei de credit pentru o perioadă mai lungă de o lună, creditorul ar trebui să prezinte consumatorului, fără întârziere, informații cu privire la depășirea limitei de credit, inclusiv cuantumul în cauză, rata dobânzii aferente creditului și eventualele penalități, costuri sau dobânzi de întârziere aplicabile. În cazul depășirii regulate a limitei de credit, creditorul ar trebui să ofere consumatorului servicii de consiliere, atunci când acestea sunt disponibile, pentru a-l ajuta să identifice alternative mai puțin costisitoare și să îndrume consumatorul către servicii de consiliere în materie de îndatorare.

(64)

Consumatorii ar trebui să dispună de dreptul de retragere, fără penalități și fără obligația de a prezenta vreun motiv. Cu toate acestea, în vederea sporirii securității juridice, perioada de retragere ar trebui, în orice caz, să expire la 12 luni și 14 zile de la încheierea contractului de credit dacă consumatorul nu a primit clauzele și condițiile contractuale și informațiile prevăzute în prezenta directivă. Perioada de retragere nu ar trebui să expire în cazul în care consumatorul nu a fost informat cu privire la dreptul său de retragere.

(65)

În cazul în care un consumator se retrage dintr-un contract de credit în baza căruia a primit bunuri, în special în urma unei achiziții în rate sau a unui contract de închiriere sau de leasing care prevede o obligație de cumpărare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor statelor membre care reglementează chestiuni referitoare la restituirea bunurilor sau orice alte chestiuni în legătură cu aceasta.

(66)

În unele cazuri, dreptul intern prevede deja că fondurile nu pot fi puse la dispoziția consumatorilor înainte de expirarea unui anumit termen. În aceste cazuri, este posibil ca consumatorii să dorească să se asigure că primesc mai devreme bunurile sau serviciile achiziționate. De aceea, în cazul contractelor de credit legate, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă în mod excepțional că, în situația în care consumatorii solicită în mod explicit primirea bunurilor sau a serviciilor mai devreme, termenul pentru exercitarea dreptului de retragere ar putea fi redus astfel încât să fie același cu termenul înainte de care fondurile nu pot fi puse la dispoziție.

(67)

În cazul contractelor de credit legate, există o legătură de interdependență între achiziția bunurilor sau a serviciilor și contractul de credit încheiat în acest scop. Prin urmare, în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere din contractul de achiziție, pe baza dreptului Uniunii, acesta nu ar trebui să mai aibă obligații în temeiul contractului de credit legat. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern aplicabil contractelor de credit legate, în cazurile în care un contract de achiziție a fost anulat sau consumatorul și-a exercitat dreptul de retragere în temeiul dreptului intern. De asemenea, nu ar trebui să afecteze nici drepturile consumatorilor acordate prin dreptul intern conform căruia nu poate fi încheiat niciun angajament contractual între un consumator și un furnizor de bunuri sau un prestator de servicii și nu poate fi efectuată nicio plată între aceste persoane atât timp cât consumatorul nu a semnat contractul de credit pentru a finanța achiziția de bunuri sau de servicii.

(68)

Părțile contractante ar trebui să aibă dreptul de a rezilia un contract de credit pe durată nedeterminată. De asemenea, în cazul în care acest lucru a fost convenit în contractul de credit, creditorul ar trebui să poată suspenda, din motive justificate obiectiv, dreptul consumatorului de a efectua trageri în cadrul unui contract de credit pe durată nedeterminată. Aceste motive pot include, de exemplu, suspiciunea unei utilizări neautorizate sau frauduloase a creditului sau un risc semnificativ de ridicat de incapacitate a consumatorului de a-și îndeplini obligațiile de rambursare a creditului. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern al contractelor care reglementează dreptul părților contractante de a rezilia contractul de credit în urma unei încălcări a condițiilor contractuale.

(69)

În anumite condiții, consumatorului ar trebui să i se permită să solicite măsuri reparatorii din partea creditorului în cazul în care apar probleme legate de contractul de achiziție. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să stabilească în ce măsură și în ce condiții consumatorul trebuie să solicite măsuri reparatorii din partea furnizorului de bunuri sau a prestatorului de servicii, în special prin introducerea unei acțiuni împotriva furnizorului de bunuri sau a prestatorului de servicii, înainte de a putea să solicite despăgubirile respective din partea creditorului. Consumatorii nu ar trebui să fie privați de drepturile care le-au fost acordate prin dreptul intern care prevăd răspunderea solidară a furnizorului de bunuri sau a prestatorului de servicii și a creditorului.

(70)

Consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a-și îndeplini obligațiile înainte de data convenită în contractul de credit. Potrivit interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Lexitor (13), dreptul consumatorului la reducerea costului total al creditului pentru consumator în caz de rambursare anticipată a creditului de către acesta include toate costurile impuse consumatorului. Reducerea costului total al creditului pentru consumator ar trebui să fie proporțională cu durata rămasă a contractului de credit și ar trebui să includă, de asemenea, costurile care nu depind de durata contractului de credit respectiv, inclusiv cele care sunt integral achitate la momentul acordării creditului. Cu toate acestea, taxele și comisioanele aplicate de un terț și plătite direct acestuia care nu depind de durata contractului de credit nu ar trebui să fie luate în considerare la calcularea reducerii, întrucât aceste costuri nu sunt impuse de creditor și, prin urmare, nu pot fi modificate unilateral de către acesta. Comisioanele percepute însă de un creditor în beneficiul unui terț ar trebui totuși luate în considerare la calcularea reducerii. În caz de rambursare anticipată, creditorul ar trebui să fie îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru costurile legate direct de rambursarea anticipată, luându-se în calcul, de asemenea, orice economii realizate în acest fel de creditor. Cu toate acestea, pentru a determina metoda de calcul al compensațiilor, este important să se respecte mai multe principii. Calcularea compensației datorate creditorului ar trebui să fie transparentă și inteligibilă pentru consumatorii care se află deja în etapa precontractuală și, în orice caz, în timpul executării contractului de credit. În plus, metoda de calcul ar trebui să fie ușor de aplicat de către creditori și ar trebui facilitat controlul supravegherii compensației de către autoritățile competente. În consecință și ca urmare a faptului că un credit de consum – având în vedere durata și volumul său – nu este finanțat prin mecanisme de finanțare pe termen lung, plafonul pentru compensație ar trebui să fie stabilit sub forma unei sume forfetare. Această abordare reflectă natura specifică a creditelor de consum și nu ar trebui să aducă atingere abordării în cazul altor produse care sunt finanțate prin mecanisme de finanțare pe termen lung, precum creditele ipotecare cu dobândă fixă.

(71)

Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a prevedea ca această compensație pentru rambursare anticipată să fie solicitată de creditor numai cu condiția ca suma rambursată într-o perioadă de 12 luni să depășească un anumit prag definit de statele membre. La stabilirea pragului, care nu ar trebui să depășească cuantumul de 10 000 EUR, statele membre ar trebui să ia în considerare valoarea medie a creditelor de consum de pe piața lor internă.

(72)

Pentru promovarea stabilirii și a funcționării pieței interne și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor în întreaga Uniune, este necesar să se asigure comparabilitatea informațiilor referitoare la dobânzile anuale efective în întreaga Uniune.

(73)

Stabilirea de plafoane ale ratelor dobânzii aferente creditului, ale dobânzii anuale efective sau ale costului total al creditului pentru consumator este o practică obișnuită în mai multe state membre. Un astfel de sistem de plafonare s-a dovedit util pentru protejarea consumatorilor împotriva ratelor excesiv de ridicate ale dobânzii aferente creditului, ale dobânzii anuale efective sau ale costului total al creditului pentru consumator. În acest context, statele membre ar trebui să își poată menține regimul juridic actual. În efortul de a spori protecția consumatorilor fără a impune limite inutile statelor membre, ar trebui să existe măsuri adecvate, precum plafoane sau stabilirea unor limite ale dobânzilor excesive, pentru a se împiedica în mod eficient abuzurile și pentru a se garanta că nu se percep consumatorilor rate ale dobânzii aferente creditului, dobânzi anuale efective sau costuri totale ale creditului excesiv de ridicate.

(74)

Pentru a asigura transparența, Comisia ar trebui comunice publicului astfel de măsuri introduse de statele membre, într-o formă concisă și clară.

(75)

Există diferențe substanțiale la nivelul dreptului intern al statelor membre privind desfășurarea activității constând în acordarea de contracte de credit. Cu toate că se recunoaște diversitatea tipurilor de actori implicați în intermedierea de credite, este esențială existența anumitor standarde la nivelul Uniunii pentru a se asigura un nivel ridicat al profesionalismului și al serviciilor.

(76)

Cadrul Uniunii aplicabil ar trebui să le ofere consumatorilor încrederea că atât creditorii, cât și intermediarii de credit iau în considerare interesul consumatorilor, inclusiv posibila lor vulnerabilitate și dificultățile pe care le-ar putea avea în a înțelege natura produsului, pe baza informațiilor aflate la dispoziția creditorului sau a intermediarului de credit în orice moment și pe baza unor ipoteze rezonabile privind riscurile aferente situației consumatorului pe durata contractului de credit propus. Un element esențial pentru dobândirea încrederii consumatorilor îl constituie cerința de a asigura un nivel ridicat de corectitudine, onestitate și profesionalism în cadrul sectorului, ceea ce include și un comportament responsabil pentru a evita practicile care au un impact negativ asupra consumatorului, o gestionare corespunzătoare a conflictelor de interese, inclusiv a celor cauzate de remunerare, precum și acordarea de consiliere în interesul consumatorului.

(77)

Este necesar să se asigure faptul că personalul relevant al creditorilor și intermediarilor de credit deține un nivel adecvat de cunoștințe și competență pentru a asigura un nivel ridicat de profesionalism. Prin urmare, ar trebui să se ceară ca atât creditorii, cât și intermediarii de credit să demonstreze că dețin cunoștințele și competența relevante la nivel de societate comercială, pe baza cerințelor minime în materie de cunoștințe și competență. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a introduce sau de a menține astfel de cerințe și în cazul persoanelor fizice și de a adapta cerințele minime în materie de cunoștințe și competență la diferitele tipuri de creditori și intermediari de credit, în special atunci când aceștia acționează cu titlu accesoriu. În sensul prezentei directive, personalul implicat direct în activități care fac obiectul prezentei directive ar trebui să includă atât personalul care interacționează cu clienții („front-office”), cât și personalul administrativ („back-office”), inclusiv personalul de conducere și, dacă este cazul, membrii consiliilor de administrație ale creditorilor și ale intermediarilor de credit, care joacă un rol important în procesul de încheiere a contractelor de credit. Persoanele care îndeplinesc funcții auxiliare care nu sunt direct legate de procesul de încheiere a contractelor de credit, inclusiv personalul din domeniul resurselor umane și din domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor, nu ar trebui considerate ca făcând parte din personal în temeiul prezentei directive. Statele membre ar trebui să stabilească măsuri prin care să contribuie la sporirea gradului de informare cu privire la cerințele prezentei directive în rândul întreprinderilor mici și mijlocii care acționează drept creditori sau intermediari de credit și să faciliteze respectarea acestora, de exemplu prin campanii de informare, ghiduri de utilizare sau programe de formare a angajaților.

(78)

Pentru a îmbunătăți capacitatea consumatorilor de a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la practicile responsabile de împrumut și de administrare a datoriilor, statele membre ar trebui să conceapă și să promoveze măsuri care sprijină educarea consumatorilor cu privire la aceste practici, în special în ceea ce privește contractele de credit de consum, precum și cu privire la gestionarea bugetului general. O astfel de obligație ar putea fi îndeplinită ținând seama de cadrul de competențe financiare elaborat de Uniune împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Este deosebit de important să se ofere orientări consumatorilor care beneficiază pentru prima dată de un credit de consum, mai ales atunci când acesta este obținut prin intermediul instrumentelor digitale. În acest sens, Comisia ar trebui să identifice exemple de bune practici pentru a facilita elaborarea în viitor a unor măsuri destinate să îmbunătățească nivelul de cunoștințe în domeniul financiar în rândul consumatorilor. Comisia ar putea publica astfel de exemple de bune practici în coordonare cu rapoarte similare elaborate în legătură cu alte acte legislative ale Uniunii. La elaborarea și promovarea acestor măsuri, statele membre trebuie să consulte părțile interesate relevante, inclusiv organizațiile de consumatori. O astfel de obligație nu împiedică statele membre să prevadă măsuri suplimentare de educație financiară.

(79)

Având în vedere consecințele importante ale procedurilor de executare silită pentru creditori și consumatori și, eventual, pentru stabilitatea financiară, este necesar ca creditorii să gestioneze în mod proactiv riscul de credit emergent încă dintr-un stadiu incipient și să fie adoptate măsurile necesare pentru a se asigura faptul că aceștia iau măsuri rezonabile de restructurare datorată dificultăților financiare, unde este cazul, înainte de inițierea procedurii de executare silită. Atunci când decide dacă este cazul să se aplice măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare sau dacă se justifică acordarea acestora în mod repetat, creditorul ar trebui să țină seama, printre alte elemente, de situația personală a consumatorului, de exemplu de interesele și drepturile consumatorului, de capacitatea acestuia de a rambursa creditul și de nevoile sale rezonabile aferente traiului zilnic, și ar trebui să limiteze costurile pentru consumator în caz de nerespectare a obligațiilor de plată. În special, atunci când consumatorul nu oferă un răspuns la oferta creditorului într-un termen rezonabil, creditorul nu ar trebui să fie obligat să ofere măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare în mod repetat. Statele membre nu ar trebui să împiedice părțile la un contract de credit să convină în mod explicit că transferul către creditor al bunurilor care fac obiectul unui contract de credit legat sau al veniturilor obținute din vânzarea unor astfel de bunuri este suficient pentru a rambursa creditul.

(80)

Atunci când măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare sunt considerate adecvate, acestea ar trebui să includă o modificare a clauzelor și condițiilor contractului de credit inițial și ar putea să includă, printre altele, o refinanțare totală sau parțială a unui contract de credit. Modificarea acestor clauze și condiții ar putea să includă, printre altele,: prelungirea duratei contractului de credit; modificarea tipului de contract de credit; amânarea plății integrale sau parțiale a ratei pentru o anumită perioadă; reducerea ratei dobânzii aferente creditului; oferirea unei perioade fără plăți; rambursări parțiale; conversia valutară; iertarea parțială de plată și consolidarea datoriei. Atunci când măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare sunt considerate adecvate, creditorii nu ar trebui să aibă obligația de a efectua o evaluare a bonității atunci când modifică clauzele și condițiile contractului de credit, cu excepția cazului în care valoarea totală plătibilă de către consumator crește semnificativ atunci când se modifică clauzele și condițiile respective. Deși obligația de a aplica măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind procedurile de executare silită, statele membre ar trebui să se asigure că măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare prevăzute în prezenta directivă sunt aplicate în mod corespunzător.

(81)

Consumatorii care se confruntă cu dificultăți în a-și respecta angajamentele financiare vor beneficia de ajutor specializat în ceea ce privește administrarea propriilor datorii. Dificultățile financiare acoperă o gamă largă de situații, de exemplu, printre multe altele, amânarea rambursării datoriei cu mai mult de 90 de zile. Obiectivul serviciilor de consiliere în materie de îndatorare este de a-i ajuta pe consumatorii care se confruntă cu dificultăți financiare și de a le oferi îndrumarea necesară pentru ca aceștia să își poată rambursa, pe cât posibil, datoriile restante, menținându-și în același timp un nivel de trai decent și demnitatea. Această asistență personalizată și independentă poate include consultanță juridică, administrarea banilor și a datoriilor, precum și asistență socială și psihologică. Asistența ar trebui să fie oferită de operatori profesioniști care nu sunt creditori, intermediari de credit sau furnizori de servicii de creditare prin finanțare participativă, cumpărători de credite sau administratori de credite și care sunt independenți de aceștia. Statele membre ar trebui să se asigure că serviciile de consiliere în materie de îndatorare furnizate de operatori profesioniști independenți sunt puse, direct sau indirect, la dispoziția consumatorilor, cu costuri limitate. Aceste costuri ar trebui, în principiu, să acopere numai cheltuielile de funcționare și să nu reprezinte o povară inutilă pentru consumatorii care se confruntă sau s-ar putea confrunta cu dificultăți în respectarea obligațiilor lor financiare. Atunci când este posibil, consumatorii care se confruntă cu dificultăți legate de rambursarea datoriilor sunt îndrumați către serviciile de consiliere în materie de îndatorare înainte de inițierea procedurii de executare silită. Serviciile de consiliere în materie de îndatorare ar trebui să fie ușor accesibile pentru consumatori, ținându-se seama, de exemplu, de locul de reședință al consumatorilor și, de asemenea, de limba vorbită de aceștia. Statele membre au în continuare libertatea de a menține sau de a introduce cerințe specifice referitoare la serviciile de consiliere în materie de îndatorare. Creditorii joacă un rol important în prevenirea supraîndatorării prin detectarea timpurie și sprijinirea consumatorilor care se confruntă cu dificultăți financiare. Din acest motiv, creditorii ar trebui să dispună de proceduri și politici pentru detectarea unor astfel de consumatori, pentru a se asigura că aceștia pot fi îndrumați prompt către servicii de consiliere în materie de îndatorare ușor accesibile.

(82)

Pentru a asigura transparența și stabilitatea pieței și până la realizarea unei armonizări mai aprofundate, statele membre ar trebui să se asigure că sunt adoptate măsuri corespunzătoare pentru reglementarea sau supravegherea activității creditorilor.

(83)

Statele membre ar trebui să se asigure că creditorii și intermediarii de credit, inclusiv instituțiile care nu sunt de credit fac obiectul unei proceduri corespunzătoare de acces la activitate corespunzătoare, care include să includă de autorizare sau înscrierea acestora într-un registru, precum și mecanisme de supraveghere de către o autoritate competentă. Cerința privind o procedură corespunzătoare de acces la activitate și înregistrarea nu ar trebui să se aplice instituțiilor de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (14), care fac deja obiectul unei proceduri de autorizare în temeiul Directivei 2013/36/UE, nici instituțiilor de plată, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 4 din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului (15), în ceea ce privește serviciile menționate la punctul 4 din anexa I la Directiva (UE) 2015/2366 și nici instituțiilor emitente de monedă electronică, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16), în ceea ce privește acordarea de credite menționată la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din Directiva 2009/110/CE. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere procedurilor naționale de acces la activitate și mecanismelor de înregistrare sau de supraveghere impuse fie instituțiilor de plată și instituțiilor emitente de monedă electronică în scopul acordării de credite consumatorilor, fie instituțiilor de credit în scopul activităților de intermediere de credit, în conformitate cu dreptul Uniunii.

(84)

Statele membre ar trebui să îi poată excepta de la cerințele privind accesul la activitate și înregistrarea pe furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii care se califică drept microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum sunt acestea definite în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (17), și care acționează ca intermediari de credit cu titlu accesoriu sau care acordă credite sub formă de amânare la plată pentru achiziționarea bunurilor și serviciilor pe care le oferă, fără ca vreo terță parte să fie implicată în acordarea creditelor, dacă creditul este acordat fără dobândă și fără niciun alt cost, cu excepția costurilor limitate suportate pentru efectuarea plăților cu întârziere în conformitate cu dreptul intern. Posibila exceptare menționată nu ar trebui să fie utilizată de către întreprinderile mari pentru a evita cerințele de acces la activitate și înregistrare prevăzute în prezenta directivă.

(85)

Prezenta directivă reglementează numai anumite obligații ale intermediarilor de credit față de consumatori. Prin urmare, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a menține sau introduce obligații suplimentare pentru intermediarii de credit, inclusiv condițiile în care un intermediar de credit poate primi onorarii de la un consumator care i-a solicitat serviciile.

(86)

Cesiunea drepturilor creditorului care decurg dintr-un contract de credit nu ar trebui să aibă drept efect plasarea consumatorului într-o poziție mai puțin favorabilă. De asemenea, consumatorul ar trebui informat corespunzător în cazul în care contractul de credit este cesionat unui terț. Cu toate acestea, în cazul în care creditorul inițial, în acord cu cesionarul, administrează în continuare creditul pentru consumator, acesta din urmă nu are un interes major în a fi informat cu privire la cesiune. Prin urmare, o cerință la nivel Uniunii de a informa consumatorul cu privire la cesiune în astfel de cazuri ar fi excesivă.

(87)

Statele membre ar trebui să aibă în continuare libertatea de a menține sau de a introduce dispoziții de drept intern care să prevadă forme de comunicare colectivă, atunci când acest lucru este necesar în scopuri legate de eficiența operațiunilor complexe, precum securizarea sau lichidarea activelor, care au loc în procesul de lichidare administrativă obligatorie a băncilor.

(88)

Consumatorii ar trebui să aibă acces la proceduri de soluționare alternativă a litigiilor adecvate, prompte și eficiente în vederea soluționării litigiilor ce pot apărea în urma exercitării drepturilor și obligațiilor care decurg din contractele de credit, recurgând la entitățile existente, dacă este cazul. Acest acces este deja asigurat prin Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18) în ceea ce privește litigiile contractuale relevante. Cu toate acestea, consumatorii ar trebui să aibă, de asemenea, acces la proceduri de soluționare alternativă a litigiilor în cazul litigiilor precontractuale privind drepturile și obligațiile prevăzute în prezenta directivă, de exemplu, în ceea ce privește cerințele referitoare la informațiile precontractuale, serviciile de consiliere și evaluarea bonității, precum și în ceea ce privește informațiile furnizate de intermediarii de credit care sunt remunerați de creditori și, prin urmare, nu au o relație contractuală directă cu consumatorii. Astfel de proceduri de soluționare alternativă a litigiilor și entitățile care le oferă ar trebui să respecte cerințele de calitate prevăzute în Directiva 2013/11/UE.

(89)

Statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente abilitate să asigure respectarea prezentei directive și să se asigure că respectivele autorități competente dispun de competențe de anchetă și de asigurare a respectării legislației, precum și de resursele necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată acorda autorităților naționale competențe de intervenție asupra produselor în cazul în care produsele de credit sunt în detrimentul consumatorilor și trebuie retrase. Statele membre ar trebui să analizeze datele privind ratele lunare de nerespectare a obligațiilor de plată asociate diferitelor tipuri de produse de credit de consum care sunt relevante pentru domeniul de aplicare al prezentei directive. Autoritățile competente din diferite state membre ar trebui să coopereze între ele ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin în temeiul prezentei directive.

(90)

Statele membre ar trebui să stabilească dispoziții privind sancțiunile aplicabile în cazurile de încălcare a dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că acestea sunt puse în aplicare. Cu toate că alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancțiunile prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționate și cu efect de descurajare. Statele membre ar trebui să notifice fără întârziere Comisiei dispozițiile și măsurile respective, precum și orice modificare ulterioară care le afectează.

(91)

Dispozițiile de drept intern actuale referitoare la sancțiuni diferă semnificativ la nivelul Uniunii. În special, nu toate statele membre se asigură că se pot aplica comercianților amenzi efective, proporționate și cu efect de descurajare pentru încălcările pe scară largă sau încălcările pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii. În anumite cazuri, respectivii comercianți pot fi și un grup de întreprinderi. Pentru a se asigura faptul că autoritățile statelor membre pot aplica sancțiuni efective, proporționate și cu efect de descurajare în ceea ce privește încălcările pe scară largă și încălcările pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii care fac obiectul unor măsuri coordonate de anchetă și de asigurare a respectării legislației în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului (19), amenzile ar trebui introduse ca element al sancțiunilor pentru astfel de încălcări.

(92)

Pentru a spori transparența și încrederea consumatorilor, autoritățile competente ar trebui să poată face publică orice sancțiune administrativă aplicată în caz de încălcare a măsurilor adoptate în temeiul prezentei directive, cu excepția cazului în care această publicare riscă să perturbe în mod grav piețele financiare sau să aducă un prejudiciu disproporționat părților implicate.

(93)

Eficiența funcționării prezentei directive trebuie reanalizată, împreună cu progresele înregistrate în ceea ce privește stabilirea unei piețe interne a contractelor de credit care să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. La fiecare patru ani, Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentei directive pentru a analiza pragul superior de 100 000 EUR prevăzut în aceasta și procentele utilizate pentru calcularea compensației de plată în caz de rambursare anticipată, precum și o evaluare pentru a stabili dacă domeniul de aplicare al prezentei directive rămâne adecvat în ceea ce privește contractele de credit care sunt garantate cu bunuri imobile nerezidențiale. Evaluarea respectivă ar trebui să includă, de asemenea, o analiză a evoluției pieței creditelor de consum care sprijină tranziția verde, o analiză a oportunității unor măsuri suplimentare menite să crească popularitatea acestor credite, precum și o analiză a punerii în aplicare a sancțiunilor impuse în conformitate cu prezenta directivă și, în special, a eficacității și a efectului disuasiv al acestora. La evaluarea prezentei directive, Comisia ar trebui să analizeze tendințele economice din Uniune și situația de pe piața vizată, cum ar fi apariția unor noi forme de servicii financiare, tendințele digitale și amploarea și direcția furnizării transfrontaliere de credite. De asemenea, ar trebui să analizeze eficiența prezentei directive, inclusiv costurile și beneficiile pe care le implică pentru întreprinderi și consumatori. În plus, finanțarea participativă a devenit o formă de finanțare disponibilă din ce în ce mai mult pentru consumatori, de obicei pentru cheltuieli sau investiții mici. Regulamentul (UE) 2020/1503 al Parlamentului European și al Consiliului (20) exclude din domeniul său de aplicare serviciile de finanțare participativă, inclusiv pe cele care facilitează acordarea de credite, ce sunt furnizate consumatorilor. Comisia ar trebui să evalueze necesitatea unor măsuri suplimentare pentru a proteja consumatorii care doresc să obțină un credit sau să investească prin intermediul unui furnizor de servicii de creditare prin finanțare participativă.

(94)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea unor norme comune pentru anumite aspecte ale actelor cu putere de lege și ale actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre având în vedere evoluțiile pieței din perspectiva digitalizării și obiectivul de a facilita acordarea de credite transfrontaliere, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(95)

În vederea modificării anumitor elemente neesențiale ale prezentei directive, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește ipotezele suplimentare pentru calcularea dobânzii anuale efective. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (21). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(96)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (22), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită alături de notificarea măsurilor lor de transpunere și unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(97)

Având în vedere numărul de modificări care trebuie aduse Directivei 2008/48/CE ca urmare a evoluției sectorului creditelor de consum și din motive de claritate a legislației Uniunii, directiva respectivă ar trebui abrogată și înlocuită cu prezenta directivă.

(98)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (23) și a emis un aviz la 26 august 2021 (24),