|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2023/2169 |
18.10.2023 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/2169 AL COMISIEI
din 17 octombrie 2023
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1477 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/776, asupra importurilor de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) („regulamentul de bază”), în special articolul 11 alineatul (3),
întrucât:
1. MĂSURILE ÎN VIGOARE
|
(1) |
Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492 (2) al Comisiei, aceasta din urmă a instituit taxe antidumping definitive la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă din Republica Populară Chineză și din Egipt. |
|
(2) |
În urma investigațiilor anticircumvenție, aceste măsuri au fost extinse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1477 (3) al Comisiei la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia, cu excepția celor produse de Saertex Turkey Tekstil Ltd Şti, Sonmez Asf Iplik Dokuma Ve Boya San Tic A. Ş. și Telateks Tekstil Ürünleri Sanayi ve Ticaret Anonim Şirketi/Telateks Dış Ticaret ve Kompozit Sanayi Anonim Şirketi. |
2. PROCEDURĂ
2.1. Deschiderea procedurii
|
(3) |
Comisia a primit o cerere pentru o reexaminare intermediară parțială în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază. Cererea a fost depusă de Fibroteks Dokuma Sanayi Ve Ticaret AS (denumit în continuare „solicitantul”), un producător din Turcia, și se limitează ca domeniu de aplicare la examinarea posibilității de a acorda solicitantului o scutire de la măsurile în vigoare. |
|
(4) |
După ce a examinat elementele de probă prezentate de solicitant și a consultat statele membre și după ce industriei din Uniune i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta observațiile, Comisia a deschis din oficiu o reexaminare intermediară parțială la 4 iulie 2023, prin publicarea unui aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (4). |
2.2. Produsul care face obiectul reexaminării
|
(5) |
Produsul care face obiectul reexaminării este reprezentat de materialele țesute și/sau cusute din semitorturi și/sau fire din fibră de sticlă cu filament continuu, cu sau fără alte elemente, cu excepția produselor impregnate sau preimpregnate (pre-preg) și cu excepția țesăturilor cu ochiuri deschise cu o dimensiune a ochiurilor mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 61 00, ex 7019 62 00, ex 7019 63 00, ex 7019 64 00, ex 7019 65 00, ex 7019 66 00, ex 7019 69 10, ex 7019 69 90 și ex 7019 90 00 (codurile TARIC 7019610081, 7019610084, 7019620081, 7019620084, 7019630081, 7019630084, 7019640081, 7019640084, 7019650081, 7019650084, 7019660081, 7019660084, 7019691081, 7019691084, 7019699081, 7019699084, 7019900081 și 7019900084) expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia (codurile TARIC 7019610083, 7019620083, 7019630083, 7019640083, 7019650083, 7019660083, 7019691083, 7019699083 și 7019900083) |
|
(6) |
Produsul care face obiectul reexaminării este utilizat pentru armarea rășinilor termoplastice și termorezistente din industria materialelor compozite. |
2.3. Perioada investigației de reexaminare
|
(7) |
Perioada investigației de reexaminare a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 30 iunie 2023 (denumită în continuare „perioada investigației de reexaminare”). |
2.4. Investigația
|
(8) |
Comisia l-a informat în mod oficial pe solicitant, precum și pe reprezentanții Guvernului Turciei cu privire la deschiderea reexaminării. Părțile interesate au fost invitate să își prezinte punctele de vedere și au fost informate cu privire la posibilitatea de a solicita o audiere. Nu a fost formulată nicio solicitare în acest sens. |
|
(9) |
Comisia a cerut solicitantului să completeze un chestionar pentru a obține informațiile pe care le-a considerat necesare pentru investigație. Solicitantul a transmis răspunsul la chestionar în termenul stabilit. |
|
(10) |
Ulterior, Comisia a efectuat o vizită de verificare la sediul solicitantului în iulie 2023. Comisia a căutat să verifice toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru a stabili dacă solicitantul întrunește condițiile necesare. |
3. CONSTATĂRI
|
(11) |
Investigația a confirmat că solicitantul este într-adevăr un producător al produsului care face obiectul reexaminării și că nu este afiliat niciunuia dintre exportatorii sau producătorii chinezi supuși măsurilor antidumping în vigoare. Investigația a confirmat, de asemenea, că solicitantul a fost capabil să producă întreaga cantitate pe care a exportat-o în Uniune și că nu are legături comerciale cu producătorii-exportatori chinezi sau egipteni în ceea ce privește fabricarea produsului care face obiectul reexaminării. |
|
(12) |
În consecință, Comisia a concluzionat că solicitantul îndeplinea condițiile pentru a beneficia de o scutire. |
4. MODIFICAREA LISTEI SOCIETĂȚILOR CARE BENEFICIAZĂ DE O SCUTIRE DE MĂSURILE EXTINSE
|
(13) |
Având în vedere constatările menționate mai sus, Comisia a concluzionat că solicitantul ar trebui să fie adăugat pe lista societăților care sunt scutite de măsurile antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1477. |
|
(14) |
Solicitantul și industria din Uniune au fost informați cu privire la intenția Comisiei de a scuti Fibroteks Dokuma Sanayi Ve Ticaret AS de la măsurile antidumping în vigoare. |
|
(15) |
Părților li s-a acordat posibilitatea de a prezenta observații. Nu s-au primit observații. |
|
(16) |
Prezentul regulament este conform cu avizul comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din regulamentul (UE) 2016/1036, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Tabelul prezentat la articolul 1din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1477 se înlocuiește cu următorul tabel:
|
„Țara |
Societate |
Cod adițional TARIC |
|
Turcia |
Saertex Turkey Tekstil Ltd. Şti. |
C115 |
|
Turcia |
Sonmez Asf Iplik Dokuma Ve Boya San Tic A. Ş. |
C116 |
|
Turcia |
Telateks Tekstil Ürünleri Sanayi ve Ticaret Anonim Şirketi Telateks Dış Ticaret ve Kompozit Sanayi Anonim Şirketi |
C117 |
|
Turcia |
Fibroteks Dokuma Sanayi Ve Ticaret AS |
899G” |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 octombrie 2023.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 176, 30.6.2016, p. 21.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492 al Comisiei din 1 aprilie 2020 de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt (JO L 108, 6.4.2020, p. 1).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1477 al Comisiei din 6 septembrie 2022 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/776, asupra importurilor de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia (JO L 233, 8.9.2022, p. 1).
(4) Aviz de deschidere a unei reexaminări intermediare parțiale a măsurilor antidumping și a măsurilor compensatorii aplicabile importurilor de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt, extinse la importurile expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia (JO C 236, 4.7.2023, p. 7).
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2169/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)