(1)

Articolul 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (2) stabilește că dacă sunt îndeplinite formalități vamale de către titularul unei decizii referitoare la informațiile tarifare obligatorii (ITO) sau pe seama acestuia pentru mărfuri care fac obiectul deciziei ITO, acest lucru se indică în declarația vamală prin menționarea numărului de referință al deciziei ITO. Obligația de a indica numărul de referință al deciziei referitoare la informațiile obligatorii privind originea în declarația vamală este stipulată numai în anexa B la Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (3) ca notă la elementul de date 12 12 001 000.

(2)

Pentru a permite o monitorizare adecvată de către autoritățile vamale a utilizării unei decizii referitoare la informațiile obligatorii privind originea de către titularul acesteia și a respectării obligațiilor care decurg din decizia respectivă, cerința de a indica numărul de referință al deciziei în declarația vamală, prevăzută la articolul 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447, trebuie să se aplice tuturor deciziilor referitoare la informațiile obligatorii.

(3)

În cursul primei reuniuni tehnice privind regulile de origine tranzitorii, care a avut loc la Bruxelles la 5 februarie 2020, Uniunea și alte 20 părți contractante la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene (Convenția PEM) (4) au convenit să pună în aplicare regulile revizuite ale Convenției PEM (5) (denumite în continuare „regulile de origine tranzitorii”) în paralel cu regulile Convenției PEM, cu titlu tranzitoriu începând cu 1 septembrie 2021, până la adoptarea regulilor revizuite ale Convenției PEM.

(4)

De la 1 septembrie 2021, au intrat deja în vigoare 13 protocoale bilaterale privind regulile de origine între Uniune și părțile contractante la Convenția PEM, ceea ce face ca regulile tranzitorii să fie aplicabile (6). Procesul de punere în aplicare a regulilor tranzitorii cu celelalte părți contractante avansează, sub rezerva finalizării de către părți a procedurilor de adoptare.

(5)

Obiectivul regulilor de origine tranzitorii este de a introduce reguli mai flexibile pentru a facilita obținerea caracterului originar preferențial pentru mărfuri. Întrucât regulile de origine tranzitorii sunt, în general, mai relaxate decât cele din Convenția PEM, mărfurile care le îndeplinesc pe cele din urmă ar putea, de asemenea, să se califice drept originare în temeiul regulilor de origine tranzitorii, cu excepția anumitor produse agricole clasificate la capitolele 2, 4-15, 16 (cu excepția produselor pescărești prelucrate) și 17-24, în cazul în care regulile de origine tranzitorii nu sunt mai relaxate decât regulile de origine din Convenția PEM. Prin urmare, articolele 61 și 62 trebuie modificate pentru a introduce posibilitatea ca exportatorii din UE să solicite eliberarea unui certificat de circulație sau să întocmească o declarație de origine pe baza declarațiilor furnizorului făcute în contextul Convenției PEM.

(6)

Regulile de origine tranzitorii sunt aplicabile în paralel cu regulile de origine din Convenția PEM, ceea ce creează două zone de cumul distincte. Prin urmare, în declarația furnizorului, acesta trebuie să menționeze cadrul juridic utilizat pentru determinarea originii mărfurilor, permițându-i exportatorului să determine caracterul originar al mărfurilor în temeiul cadrului corect pentru materialele care îndeplinesc ambele seturi de reguli de origine.

(7)

Declarația furnizorului din anexele 22-17 și 22-18 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 se utilizează pentru produsele care nu au caracter originar preferențial. Având în vedere că respectivele produse pot fi fabricate numai prin utilizarea de materiale fără caracter originar, completarea celui de al doilea punct al declarației trebuie să fie opțională. Prin urmare, notele de subsol 4 și 5 din anexa 22-17 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 și notele de subsol 5 și 6 din anexa 22-18 trebuie modificate în consecință.

(8)

În conformitate cu articolul 61 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447, furnizorii pot furniza declarațiile furnizorului în orice moment chiar și după livrarea mărfurilor și, în conformitate cu articolul 62 alineatul (2) litera (b) din regulamentul respectiv, declarațiile pe termen lung ale furnizorului se întocmesc pentru transporturile expediate în decursul unei perioade care nu poate fi cu mai mult de 12 luni înainte sau cu mai mult de 6 luni după data emiterii declarației pe termen lung a furnizorului. Pentru a utiliza declarațiile furnizorului emise înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare pentru stocurile de materiale constituite după 1 septembrie 2021, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 septembrie 2021, data intrării în vigoare a regulilor de origine tranzitorii între Uniune și mai multe părți contractante la Convenția PEM.

(9)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 trebuie modificat în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

1.

articolul 20 se înlocuiește cu următorul text:

2.

la articolul 61, se introduc următoarele alineate (1a) și (1b):

(*1)   JO L 54, 26.2.2013, p. 1."

(*2)  Regulile de origine tranzitorii sunt regulile revizuite ale Convenției PEM (JO L 339, 30.12.2019, p. 1) aplicabile în paralel cu regulile actuale ale Convenției PEM, cu titlu tranzitoriu, până la adoptarea regulilor revizuite ale Convenției PEM.”;"

3.

la articolul 62, se introduc următoarele alineate (1a) și (1b):

4.

în anexa 22-15, nota de subsol 3 se înlocuiește cu următorul text:

În cazul în care țara, grupul de țări sau teritoriul reprezintă o parte contractantă la Convenția PEM și în cazul în care nu este specificat cadrul juridic, se consideră în mod implicit că declarația furnizorului indică faptul că a fost utilizată Convenția PEM pentru a determina originea mărfurilor.”;

5.

în anexa 22-16, nota de subsol 5 se înlocuiește cu următorul text:

În cazul în care țara, grupul de țări sau teritoriul reprezintă o parte contractantă la Convenția PEM și în cazul în care nu este specificat cadrul juridic, se consideră în mod implicit că declarația furnizorului indică faptul că a fost utilizată Convenția PEM pentru a determina originea mărfurilor.”;

6.

în anexa 22-17, nota de subsol 4 se înlocuiește cu următorul text:

7.

în anexa 22-17, nota de subsol 5 se înlocuiește cu următorul text:

În cazul în care țara, grupul de țări sau teritoriul reprezintă o parte contractantă la Convenția PEM și în cazul în care nu este specificat cadrul juridic, se consideră în mod implicit că declarația furnizorului indică faptul că a fost utilizată Convenția PEM pentru a determina originea mărfurilor.”;

8.

în anexa 22-18, nota de subsol 5 se înlocuiește cu următorul text:

9.

în anexa 22-18, nota de subsol 6 se înlocuiește cu următorul text:

În cazul în care țara, grupul de țări sau teritoriul reprezintă o parte contractantă la Convenția PEM și în cazul în care nu este specificat cadrul juridic, se consideră în mod implicit că declarația furnizorului indică faptul că a fost utilizată Convenția PEM pentru a determina originea mărfurilor.”

(1)

La 1 octombrie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2015/2169 (1) privind încheierea Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte.

(2)

Protocolul privind cooperarea culturală (denumit în continuare „protocolul”) (2), anexat la Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte (3) (denumit în continuare „acordul”) stabilește cadrul în care părțile cooperează în vederea facilitării schimburilor privind activități, bunuri și servicii culturale, inclusiv în sectorul audiovizual.

(3)

Protocolul cuprinde dispoziții privind o autorizare acordată coproducțiilor audiovizuale de a beneficia de sistemele părților la acord.

(4)

În temeiul articolului 5 alineatul (8) litera (b) din protocol, după încheierea perioadei inițiale de trei ani, autorizarea se va reînnoi pentru perioade suplimentare succesive de aceeași durată, cu excepția cazului în care o parte anulează autorizarea prin avizare în scris cu cel puțin trei luni înainte de expirarea perioadei inițiale sau a oricărei perioade ulterioare.

(5)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Decizia (UE) 2015/2169, Comisia avizează Republica Coreea cu privire la intenția Uniunii de a nu prelungi perioada de aplicare a dreptului acordat coproducțiilor cu excepția cazului în care, la propunerea Comisiei, Consiliul își exprimă acordul în unanimitate, cu patru luni înaintea expirării perioadei de aplicare a autorizării, privind prelungirea aplicării dreptului în cauză.

(6)

În Hotărârea sa din 1 martie 2022 în cauza C-275/20, Comisia/Consiliul (4), Curtea de Justiție a statuat că procedura stabilită la articolul 3 alineatul (1) din Decizia (UE) 2015/2169 nu este conformă cu articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în măsura în care impune Consiliului să voteze în unanimitate. Regula de vot aplicabilă pentru adoptarea unor astfel de decizii precum cele avute în vedere la articolul 3 alineatul (1) din Decizia (UE) 2015/2169 ar trebui să fie cea prevăzută la articolul 218 alineatul (8) primul paragraf din TFUE, și anume vot cu majoritate calificată în cadrul Consiliului.

(7)

Prin urmare, este necesar să se elimine cerința impusă Consiliului de a hotărî în unanimitate în scopul adoptării deciziilor privind continuarea autorizării.

(8)

În conformitate cu articolul 266 din TFUE, în vederea punerii în aplicare rapide a hotărârii, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data adoptării,

(1)

Media emisiilor specifice de CO2 ale unui producător ar trebui determinată pe baza datelor raportate de statele membre și de producători în temeiul Regulamentului (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului (2) pentru vehiculele respectivului producător.

(2)

Media emisiilor specifice de CO2 ale tuturor vehiculelor grele noi înmatriculate în Uniune ar trebui să se bazeze pe datele raportate pentru vehiculele provenind de la toți producătorii.

(3)

Factorul de emisii zero și scăzute pentru fiecare producător ar trebui determinat luându-se în considerare vehiculele grele cu emisii zero și scăzute astfel raportate.

(4)

Traiectoria de reducere a emisiilor de CO2 și creditele de emisii ar trebui să fie determinate pe baza numărului de vehicule grele noi, excluzând vehiculele rutiere special amenajate, astfel raportat.

(5)

Datele prezentate în anexa la prezenta decizie se bazează pe datele de care dispunea Comisia la 1 august 2022.

(6)

În cazul în care primește date suplimentare care ar afecta rezultatele acestor calcule, Comisia ar putea fi nevoită să actualizeze datele publicate în prezenta decizie,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

(1)

Prin Recomandarea 2003/670/CE a Comisiei din 19 septembrie 2003 privind Lista europeană a bolilor profesionale (1), Comisia a recomandat statelor membre să pună în aplicare o serie de măsuri în vederea actualizării și a îmbunătățirii diverselor aspecte ale politicilor lor referitoare la bolile profesionale. Aceste măsuri se referă la recunoașterea, despăgubirea și prevenirea bolilor profesionale, stabilirea de obiective naționale pentru reducerea bolilor profesionale, raportarea și înregistrarea bolilor profesionale, colectarea de date privind epidemiologia bolilor, promovarea cercetării în domeniul afecțiunilor legate de o activitate profesională, îmbunătățirea diagnosticării bolilor profesionale, diseminarea datelor statistice și epidemiologice privind bolile profesionale și promovarea unui rol activ pentru sistemele naționale de sănătate publică și îngrijiri de sănătate în prevenirea bolilor profesionale.

(2)

Pandemia de COVID-19 a afectat toate statele membre de la începutul anului 2020, cauzând perturbări majore în toate sectoarele și serviciile și afectând sănătatea și siguranța lucrătorilor din întreaga Uniune Europeană (UE). În prezent, situația epidemiologică din UE legată de COVID-19 s-a îmbunătățit, în principal datorită disponibilității pe scară largă a vaccinurilor, dar rămâne dificilă, în special având în vedere posibilele noi valuri de COVID-19 și apariția unor variante ale virusului SARS-CoV-2, precum și a unor cazuri de COVID de lungă durată.

(3)

În acest context, printre alte măsuri, Comisia a anunțat, în comunicarea sa intitulată „Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța la locul de muncă 2021-2027 – Securitatea și sănătatea în muncă într-o lume a muncii în schimbare” (2) („Cadrul strategic al UE”), că va actualiza Recomandarea 2003/670/CE a Comisiei pentru a include COVID-19, cu scopul de a promova recunoașterea COVID-19 ca boală profesională de către statele membre și de a încuraja convergența.

(4)

În urma adoptării cadrului strategic al UE, Comitetul consultativ pentru securitate și sănătate la locul de muncă (CCSS) a instituit un grup de lucru dedicat cu mandatul de a pregăti un proiect de aviz în vederea adoptării de către CCSS pe tema actualizării Recomandării 2003/670/CE pentru a include COVID-19. La 18 mai 2022, CCSS a adoptat avizul aferent, care recomandă includerea COVID-19 în anexa I la Recomandarea 2003/670/CE prin adăugarea unei noi rubrici nr. 408 referitoare la COVID-19 cauzată de activitatea de prevenire a bolilor, de asistență medicală și socială și de asistență la domiciliu sau, în contextul pandemiei, în sectoarele în care există o epidemie în activități în care s-a dovedit existența unui risc de infectare.

(5)

Prezenta recomandare ia în considerare avizul CCSS și introduce COVID-19 în anexa I la recomandare. Este necesar ca termenul „asistență medicală și socială” să fie înțeles ca referindu-se la activitățile economice din secțiunea Q din nomenclatorul statistic NACE Rev. 2 (3). În ceea ce privește activitățile economice, cu excepția celor care intră sub incidența secțiunii Q din nomenclatorul statistic NACE Rev. 2, este necesar ca respectivele condiții și anume, existența unui „context pandemic” și existența unei „epidemii în activități în care s-a dovedit existența unui risc de infectare”, să fie înțelese ca fiind stabilite cumulativ. În acest sens, este necesar ca un „context pandemic” să fie înțeles ca situația în care organismele internaționale competente, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), declară anumite epidemii de boală ca fiind pandemie. Este necesar ca, în sensul noii dispoziții din recomandare, statele membre să definească o „epidemie” în conformitate cu legislația sau practicile naționale. Există un risc „dovedit” de infectare în activitățile pentru care, în conformitate cu legislația sau practica națională, s-a stabilit o legătură de cauzalitate între activitatea desfășurată în cadrul acestor activități și expunerea crescută la SARS-CoV-2.

(6)

În conformitate cu principiul subsidiarității și având în vedere competențele respective ale UE și ale statelor membre în domeniul sănătății publice și al politicii sociale în temeiul tratatelor, este necesar ca stabilirea măsurilor de sănătate publică care trebuie luate în contextul oricărei pandemii, inclusiv a celor care se aplică locurilor de muncă și întreprinderilor, precum și constatarea existenței unei epidemii în activități în care s-a dovedit existența unui risc de infectare, să fie la latitudinea statelor membre, acționând în deplină conformitate cu legislația UE, inclusiv cu legislația UE privind securitatea și sănătatea în muncă. În acest context, este necesar să se țină seama în special de regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și de abrogare a Deciziei 1082/2013/UE [2020/0322 (COD)] (4).

(7)

Raportul Eurostat din 2021 intitulat „Posibilitatea de a recunoaște COVID-19 ca fiind de origine profesională la nivel național în UE și în țările AELS” (5) arată că majoritatea statelor membre recunosc COVID-19 ca boală profesională sau ca accident de muncă, în conformitate cu condițiile definite la nivel național.

(8)

Deși recunoașterea bolilor profesionale este o chestiune strâns legată de conceperea sistemelor de securitate socială, care este o competență a statelor membre, Comisia promovează recunoașterea de către statele membre a bolilor profesionale enumerate în Lista europeană a bolilor profesionale. Astfel cum se menționează în cadrul strategic al UE, este în continuare necesar să se pună un accent mai mare pe bolile profesionale. În conformitate cu principiile generale de prevenire care constituie nucleul Directivei-cadru din 1989 privind securitatea și sănătatea la locul de muncă (6) și al directivelor conexe privind sănătatea și securitatea la locul de muncă, este necesar ca prezenta recomandare să fie un instrument principal pentru prevenirea bolilor profesionale la nivelul UE. În plus, este, de asemenea, important să fie sprijiniți lucrătorii infectați, în special cei suferinzi de COVID-19, precum și familiile care au pierdut membri ai familiei din cauza expunerii profesionale.

(9)

În conformitate cu cadrul strategic al UE, este necesar ca statele membre să fie invitate să implice activ toți actorii, în special partenerii sociali, în elaborarea de măsuri pentru prevenirea eficientă a bolilor profesionale.

(10)

Cadrul strategic al UE se referă la necesitatea unei baze de dovezi mai solide care să stea la baza legislației și a politicilor, precum și a cercetării și a colectării de date, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, ca o condiție prealabilă pentru prevenirea bolilor profesionale și a accidentelor de muncă. Cooperarea și schimbul de informații, experiența și bunele practici sunt esențiale pentru îmbunătățirea analizei și a prevenirii în întreaga UE.

(11)

Recomandarea adresată statelor membre de a transmite Comisiei și de a pune la dispoziția părților interesate date statistice și epidemiologice privind bolile profesionale recunoscute la nivel național rămâne relevantă, ținând seama de Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 (7), precum și având în vedere evoluțiile legate de lucrările-pilot referitoare la Statisticile europene privind bolile profesionale (EODS).

(12)

Rolul Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, instituită prin Regulamentul (UE) 2019/126 al Parlamentului European și al Consiliului (8), este, printre altele, de a furniza instituțiilor și organismelor Uniunii și statelor membre informațiile tehnice, științifice și economice obiective disponibile și expertiza calificată de care au nevoie pentru a formula și a pune în aplicare politici judicioase și eficace menite să protejeze securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum și de a colecta, analiza și disemina informații tehnice, științifice și economice în statele membre. În consecință, este în plus necesar ca agenția să joace un rol important în schimbul de informații, de experiență și de bune practici privind prevenirea bolilor profesionale.

(13)

Sistemele naționale de sănătate publică și de îngrijiri de sănătate pot juca un rol important în îmbunătățirea prevenirii bolilor profesionale, de exemplu prin creșterea nivelului de informare a personalului medical în vederea îmbunătățirii cunoștințelor și a diagnosticării acestor boli.

(14)

Având în vedere considerațiile de mai sus și ținând seama, pe de o parte, de faptul că includerea COVID-19 în anexa I la prezenta recomandare este sensibilă la factorul temporal, în special având în vedere posibilele noi valuri de COVID-19 și apariția unor variante ale virusului SARS-CoV-2 și, pe de altă parte, de faptul că Recomandarea 2003/670/CE rămâne în mare măsură relevantă și adecvată scopului urmărit, este necesar ca prezenta recomandare să includă COVID-19 în anexa sa I și să reitereze conținutul Recomandării 2003/670/CE, fără a aduce atingere actualizărilor ulterioare ale prezentei recomandări,

1.

să introducă cât mai curând posibil în legislația, în reglementările sau în dispozițiile administrative naționale privind bolile profesionale recunoscute științific care pot beneficia de despăgubiri și care fac obiectul unor măsuri preventive, lista europeană din anexa I;

2.

să ia măsuri pentru a introduce în legislația, în reglementările sau în dispozițiile administrative naționale dreptul unui lucrător la despăgubiri pentru boli profesionale în cazul în care lucrătorul suferă de o afecțiune care nu este menționată în anexa I, dar despre care se poate dovedi că are origine și că este de natură profesională, în special dacă afecțiunea este menționată în anexa II;

3.

să elaboreze și să îmbunătățească măsuri eficace de prevenire a bolilor profesionale menționate în lista europeană din anexa I, implicând în mod activ toți actorii și, după caz, să facă schimb de informații, de experiență și de bune practici prin intermediul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă;

4.

să stabilească obiective naționale cuantificate în vederea reducerii ratelor bolilor profesionale recunoscute, în special a celor incluse în lista europeană din anexa I;

5.

să asigure faptul că toate cazurile de boli profesionale sunt raportate și să compatibilizeze în mod treptat statisticile lor privind bolile profesionale cu lista europeană din anexa I, în conformitate cu activitatea desfășurată în cadrul sistemului de armonizare a statisticilor europene privind bolile profesionale, astfel încât informațiile privind agentul sau factorul cauzator, diagnosticul medical și sexul pacientului să fie disponibile pentru fiecare caz de boală profesională;

6.

să introducă un sistem de colectare a informațiilor sau a datelor privind epidemiologia bolilor enumerate în anexa II și a oricărei alte boli de natură profesională;

7.

să promoveze cercetarea în domeniul afecțiunilor legate de o activitate profesională, în special al celor enumerate în anexa II și al tulburărilor de natură psihosocială legate de muncă;

8.

să asigure faptul că documentele care ajută la diagnosticarea bolilor profesionale incluse în programele lor naționale sunt difuzate pe scară largă, ținând seama în special de sintezele referitoare la diagnosticarea bolilor profesionale publicate de Comisie;

9.

să transmită Comisiei și să pună la dispoziția părților interesate date statistice și epidemiologice privind bolile profesionale recunoscute la nivel național, în special prin intermediul rețelei de informare înființate de Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă;

10.

să promoveze un rol activ al sistemelor naționale de sănătate în prevenirea bolilor profesionale, în special prin creșterea nivelului de informare a personalului medical în vederea îmbunătățirii cunoștințelor despre aceste boli și a diagnosticării lor.