|
ISSN 1977-0782 |
||
|
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 142 |
|
|
||
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 65 |
|
Cuprins |
|
I Acte legislative |
Pagina |
|
|
* |
|
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
I Acte legislative
|
20.5.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 142/1 |
ADOPTAREA DEFINITIVĂ (UE, Euratom) 2022/718
a bugetului rectificativ nr. 1 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022
PREȘEDINTA PARLAMENTULUI EUROPEAN,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 314 alineatul (4) litera (a) și articolul 314 alineatul (9),
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a,
având în vedere Decizia (UE, Euratom) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene și de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom (1),
având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (2), în special articolul 43,
având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (3),
având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii (4),
având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022, adoptat definitiv la 24 noiembrie 2021 (5),
având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 1 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022, adoptat de Comisie la 28 ianuarie 2022,
având în vedere poziția privind proiectul de buget rectificativ nr. 1/2022 adoptată de Consiliu la 24 februarie 2022 și transmisă Parlamentului European la 25 februarie 2022,
având în vedere aprobarea de către Parlament a poziției Consiliului la 5 aprilie 2022,
având în vedere articolele 94 și 96 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European,
CONSTATĂ URMĂTOARELE:
Articol unic
Procedura prevăzută la articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este încheiată, iar bugetul rectificativ nr. 1 al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2022 este adoptat definitiv.
Adoptat la Strasbourg, 5 aprilie 2022.
Președinta
R. METSOLA
(1) JO L 424, 15.12.2020, p. 1.
(2) JO L 193, 30.7.2018, p. 1.
(3) JO L 433 I, 22.12.2020, p. 11.
SECȚIUNEA III
COMISIE
CHELTUIELI
|
Titlul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
01 |
CERCETARE ȘI INOVARE |
13 236 770 624 |
13 558 016 676 |
|
|
13 236 770 624 |
13 558 016 676 |
|
02 |
INVESTIȚII STRATEGICE EUROPENE |
5 506 694 851 |
4 853 018 709 |
|
|
5 506 694 851 |
4 853 018 709 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
2 487 000 |
2 487 000 |
|
|
2 487 000 |
2 487 000 |
|
|
|
5 509 181 851 |
4 855 505 709 |
|
|
5 509 181 851 |
4 855 505 709 |
|
03 |
PIAȚA UNICĂ |
952 519 960 |
903 584 361 |
|
|
952 519 960 |
903 584 361 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
69 000 |
69 000 |
|
|
69 000 |
69 000 |
|
|
|
952 588 960 |
903 653 361 |
|
|
952 588 960 |
903 653 361 |
|
04 |
SPAȚIUL |
2 076 537 905 |
2 156 359 905 |
|
|
2 076 537 905 |
2 156 359 905 |
|
05 |
DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI COEZIUNE |
36 569 573 509 |
42 651 471 185 |
8 420 196 413 |
|
44 989 769 922 |
42 651 471 185 |
|
06 |
REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ |
1 508 039 285 |
1 092 578 376 |
|
|
1 508 039 285 |
1 092 578 376 |
|
07 |
INVESTIȚII ÎN CAPITALUL UMAN, COEZIUNE SOCIALĂ ȘI VALORI |
17 961 378 754 |
18 308 722 097 |
3 185 189 904 |
|
21 146 568 658 |
18 308 722 097 |
|
08 |
AGRICULTURĂ ȘI POLITICĂ MARITIMĂ |
54 253 630 349 |
56 002 672 390 |
162 411 579 |
|
54 416 041 928 |
56 002 672 390 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
4 250 000 |
4 250 000 |
|
|
4 250 000 |
4 250 000 |
|
|
|
54 257 880 349 |
56 006 922 390 |
|
|
54 420 291 928 |
56 006 922 390 |
|
09 |
MEDIU ȘI POLITICI CLIMATICE |
1 977 562 867 |
594 844 448 |
283 257 264 |
|
2 260 820 131 |
594 844 448 |
|
10 |
MIGRAȚIE |
1 273 116 205 |
1 445 427 205 |
99 359 253 |
|
1 372 475 458 |
1 445 427 205 |
|
11 |
GESTIONAREA FRONTIERELOR |
1 816 418 182 |
1 631 125 361 |
69 624 839 |
|
1 886 043 021 |
1 631 125 361 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
1 713 000 |
1 713 000 |
|
|
1 713 000 |
1 713 000 |
|
|
|
1 818 131 182 |
1 632 838 361 |
|
|
1 887 756 021 |
1 632 838 361 |
|
12 |
SECURITATE |
591 860 020 |
567 259 774 |
27 035 754 |
|
618 895 774 |
567 259 774 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
15 987 411 |
15 987 411 |
|
|
15 987 411 |
15 987 411 |
|
|
|
607 847 431 |
583 247 185 |
|
|
634 883 185 |
583 247 185 |
|
13 |
APĂRARE |
1 177 444 514 |
654 614 000 |
|
|
1 177 444 514 |
654 614 000 |
|
14 |
ACȚIUNEA EXTERNĂ |
15 158 937 445 |
10 544 347 150 |
|
|
15 158 937 445 |
10 544 347 150 |
|
15 |
ASISTENȚĂ PENTRU PREADERARE |
2 011 505 473 |
2 371 704 787 |
|
|
2 011 505 473 |
2 371 704 787 |
|
16 |
CHELTUIELI ÎN AFARA PLAFOANELOR DE CHELTUIELI STABILITE ÎN CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL |
50 000 000 |
75 000 000 |
|
|
50 000 000 |
75 000 000 |
|
20 |
CHELTUIELI ADMINISTRATIVE ALE COMISIEI EUROPENE |
3 868 129 450 |
3 868 229 450 |
|
|
3 868 129 450 |
3 868 229 450 |
|
21 |
ȘCOLI EUROPENE ȘI PENSII |
2 331 236 116 |
2 331 236 116 |
|
|
2 331 236 116 |
2 331 236 116 |
|
30 |
REZERVE |
2 749 170 382 |
2 547 838 000 |
|
|
2 749 170 382 |
2 547 838 000 |
|
|
Total (fără rezerve) |
165 070 525 891 |
166 158 049 990 |
12 247 075 006 |
|
177 317 600 897 |
166 158 049 990 |
|
|
Rezerve: 30 02 02 |
24 506 411 |
24 506 411 |
|
|
24 506 411 |
24 506 411 |
TITLUL 05
DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI COEZIUNE
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
05 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI COEZIUNE” |
14 627 475 |
14 627 475 |
|
|
14 627 475 |
14 627 475 |
|
05 02 |
FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (FEDR) |
30 169 131 991 |
29 592 776 589 |
7 250 379 248 |
|
37 419 511 239 |
29 592 776 589 |
|
05 03 |
FONDUL DE COEZIUNE (FC) |
6 350 730 518 |
13 005 758 538 |
1 169 817 165 |
|
7 520 547 683 |
13 005 758 538 |
|
05 04 |
SPRIJIN PENTRU COMUNITATEA CIPRIOTĂ TURCĂ |
32 402 525 |
35 000 000 |
|
|
32 402 525 |
35 000 000 |
|
05 20 |
PROIECTE-PILOT, ACȚIUNI PREGĂTITOARE, PREROGATIVE ȘI ALTE ACȚIUNI |
2 681 000 |
3 308 583 |
|
|
2 681 000 |
3 308 583 |
|
|
Titlul 05 — Total |
36 569 573 509 |
42 651 471 185 |
8 420 196 413 |
|
44 989 769 922 |
42 651 471 185 |
CAPITOLUL 05 02 — FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (FEDR)
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
05 02 |
FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (FEDR) |
|||||||
|
05 02 01 |
FEDR — Cheltuieli operaționale |
2.1 |
30 010 356 313 |
2 237 309 303 |
7 224 718 708 |
|
37 235 075 021 |
2 237 309 303 |
|
05 02 02 |
FEDR — Asistență tehnică operațională |
2.1 |
96 922 412 |
43 900 000 |
|
|
96 922 412 |
43 900 000 |
|
05 02 03 |
Inițiativa europeană privind dezvoltarea urbană |
2.1 |
61 853 266 |
49 482 613 |
|
|
61 853 266 |
49 482 613 |
|
05 02 04 |
Fondul pentru o tranziție justă (FTJ) — Contribuție din partea FEDR |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
14 353 159 |
|
14 353 159 |
p.m. |
|
05 02 05 |
FEDR — Finanțare în cadrul REACT-EU |
|||||||
|
05 02 05 01 |
FEDR — Cheltuieli operaționale — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 05 02 |
FEDR — Asistență tehnică operațională — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 05 03 |
Cooperare teritorială europeană — Cheltuieli operaționale — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
|
Articolul 05 02 05 — Subtotal |
|
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 06 |
Fondul InvestEU — Contribuție din FEDR |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 07 |
Instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) — Contribuție din FEDR |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
11 307 381 |
|
11 307 381 |
p.m. |
|
05 02 08 |
Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEPAM) — Contribuție din FEDR |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 09 |
Orizont Europa — Contribuție din FEDR |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 10 |
Europa digitală — Contribuție din FEDR |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 02 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
05 02 99 01 |
Finalizarea FEDR — Cheltuieli operaționale (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
27 197 926 201 |
|
|
p.m. |
27 197 926 201 |
|
05 02 99 02 |
Finalizarea FEDR — Asistență tehnică operațională (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
31 300 000 |
|
|
p.m. |
31 300 000 |
|
05 02 99 03 |
Finalizarea FEDR — Articolul 25 — Articolul 11 (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
1 000 000 |
|
|
p.m. |
1 000 000 |
|
05 02 99 04 |
Finalizarea FEDR — Acțiuni inovatoare în domeniul dezvoltării urbane durabile (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
31 858 472 |
|
|
p.m. |
31 858 472 |
|
|
Articolul 05 02 99 — Subtotal |
|
p.m. |
27 262 084 673 |
|
|
p.m. |
27 262 084 673 |
|
|
Capitolul 05 02 — Total |
|
30 169 131 991 |
29 592 776 589 |
7 250 379 248 |
|
37 419 511 239 |
29 592 776 589 |
Comentarii
Sprijinul din partea FEDR în cadrul obiectivului privind investițiile pentru locuri de muncă și creștere economică și al obiectivului de cooperare teritorială europeană (Interreg) în perioada de programare 2021-2027 și în perioadele de programare anterioare.
Acesta va acoperi următoarele trei categorii de regiuni:
|
— |
regiunile mai puțin dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75 % din PIB-ul mediu al Uniunii; |
|
— |
regiunile de tranziție, cu un PIB pe cap de locuitor între 75 % și 100 % din PIB-ul mediu al Uniunii; |
|
— |
regiunile mai dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mare de 100 % din PIB-ul mediu al Uniunii. |
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
În plus, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/2094, veniturile alocate externe rezultate din încasările instrumentului de redresare al Uniunii Europene, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite pentru programele finanțate prin REACT-EU în cadrul titlurilor 05 și 07, cu o valoare totală de 50 620 000 000 EUR în credite de angajament. Sumele indicate în comentariile bugetare de la liniile bugetare relevante din cadrul prezentului titlu oferă informații cu privire la valoarea preconizată a angajamentelor juridice în 2022.
Temei juridic
Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 433I, 22.12.2020, p. 23).
Regulamentul (UE) 2020/2221 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 decembrie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește resursele suplimentare și măsurile de implementare cu scopul de a oferi asistență pentru sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pentru pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei (REACT-EU) (JO L 437, 28.12.2020, p. 30).
Regulamentul (UE) 2021/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului pentru o tranziție justă (JO L 231, 30.6.2021, p. 1).
Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune (JO L 231, 30.6.2021, p. 60).
Regulamentul (UE) 2021/1059 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind dispoziții specifice pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană (Interreg) sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională și de instrumentele de finanțare externă (JO L 231, 30.6.2021, p. 94).
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
Acte de referință
Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, prezentată de Comisie la 29 mai 2018, privind un mecanism de soluționare a obstacolelor juridice și administrative în context transfrontalier [COM(2018) 373 final].
05 02 01
FEDR — Cheltuieli operaționale
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
30 010 356 313 |
2 237 309 303 |
7 224 718 708 |
|
37 235 075 021 |
2 237 309 303 |
Comentarii
Acest credit este destinat să acopere sprijinul din partea FEDR în cadrul obiectivului privind investițiile pentru locuri de muncă și creștere economică și al obiectivului de cooperare teritorială europeană (Interreg) în perioada de programare 2021-2027.
Acesta va acoperi următoarele trei categorii de regiuni:
|
— |
regiunile mai puțin dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75 % din PIB-ul mediu al Uniunii; |
|
— |
regiunile de tranziție, cu un PIB pe cap de locuitor între 75 % și 100 % din PIB-ul mediu al Uniunii; |
|
— |
regiunile mai dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mare de 100 % din PIB-ul mediu al Uniunii. |
05 02 04
Fondul pentru o tranziție justă (FTJ) — Contribuție din partea FEDR
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
p.m. |
p.m. |
14 353 159 |
|
14 353 159 |
p.m. |
Comentarii
Decizia de a transfera resurse în mod voluntar de la FEDR și FSE+ se va lua pe baza provocărilor identificate în planurile teritoriale pentru o tranziție justă. O alocare financiară preliminară poate fi inclusă în acordurile de parteneriat, iar transferurile pot fi efectuate în cadrul programelor. Prin urmare, transferul total din FEDR va fi cunoscut numai după adoptarea programelor.
05 02 07
Instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) — Contribuție din FEDR
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
p.m. |
p.m. |
11 307 381 |
|
11 307 381 |
p.m. |
Comentarii
Acest credit este destinat să completeze resursele instrumentului pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) ca urmare a cererii (cererilor) statului membru (statelor membre) din cadrul Acordului de parteneriat sau în cadrul unei cereri de modificare a unui program în vederea transferului, în temeiul articolului 26 din Regulamentul (UE) 2021/1060 (RDC), a până la 5 % din alocarea inițială națională din FEDR către IGFV. Resursele transferate vor fi implementate în conformitate cu normele aferente IGFV și în beneficiul statului membru (statelor membre) în cauză.
CAPITOLUL 05 03 — FONDUL DE COEZIUNE (FC)
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
05 03 |
FONDUL DE COEZIUNE (FC) |
|||||||
|
05 03 01 |
Fondul de coeziune — Cheltuieli operaționale |
2.1 |
4 847 527 746 |
342 014 739 |
1 166 831 558 |
|
6 014 359 304 |
342 014 739 |
|
05 03 02 |
Fondul de coeziune — Asistență tehnică operațională |
2.1 |
15 428 938 |
8 270 000 |
|
|
15 428 938 |
8 270 000 |
|
05 03 03 |
Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) — Transport — Alocare din Fondul de coeziune (FC) |
2.1 |
1 487 773 834 |
841 200 000 |
|
|
1 487 773 834 |
841 200 000 |
|
05 03 04 |
Fondul InvestEU — Contribuție din Fondul de coeziune (FC) |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 03 05 |
Instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) — Contribuție din Fondul de coeziune (FC) |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
2 985 607 |
|
2 985 607 |
p.m. |
|
05 03 06 |
Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEPAM) — Contribuție din Fondul de coeziune (FC) |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 03 07 |
Orizont Europa — Contribuție din Fondul de coeziune (FC) |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 03 08 |
Europa digitală — Contribuție din Fondul de coeziune (FC) |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
05 03 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
05 03 99 01 |
Finalizarea Fondului de coeziune — Cheltuieli operaționale (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
10 802 073 799 |
|
|
p.m. |
10 802 073 799 |
|
05 03 99 02 |
Finalizarea Fondului de coeziune — Asistență tehnică operațională (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
8 200 000 |
|
|
p.m. |
8 200 000 |
|
05 03 99 03 |
Finalizarea Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) — Alocare din Fondul de coeziune (2014-2020) |
2.1 |
p.m. |
1 003 700 000 |
|
|
p.m. |
1 003 700 000 |
|
05 03 99 04 |
Finalizarea Fondului de coeziune — Articolul 25 – Articolul 11 (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
300 000 |
|
|
p.m. |
300 000 |
|
|
Articolul 05 03 99 — Subtotal |
|
p.m. |
11 814 273 799 |
|
|
p.m. |
11 814 273 799 |
|
|
Capitolul 05 03 — Total |
|
6 350 730 518 |
13 005 758 538 |
1 169 817 165 |
|
7 520 547 683 |
13 005 758 538 |
Comentarii
Sprijinul acordat din Fondul de coeziune (FC) în cadrul obiectivului privind investițiile pentru locuri de muncă și creștere economică în perioada de programare 2021-2027 și în perioadele de programare anterioare. Fondul de coeziune va sprijini statele membre al căror venit național brut (VNB) pe cap de locuitor, măsurat în standardul puterii de cumpărare (SPC) și calculat pe baza cifrelor aferente perioadei 2014-2016 din Uniune, este mai mic de 90 % din VNB-ul mediu pe cap de locuitor din UE-27 pentru aceeași perioadă de referință. Creditul, asigurând în același timp un echilibru corespunzător și în conformitate cu necesitățile de investiție și de infrastructură specifice fiecărui stat membru, este destinat să sprijine:
|
— |
investiții în domeniul mediului, inclusiv în domenii legate de dezvoltarea și energia durabile care prezintă beneficii de mediu; |
|
— |
Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE). |
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
Temei juridic
Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE (JO L 348, 20.12.2013, p. 1).
Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune (JO L 231, 30.6.2021, p. 60).
Regulamentul (UE) 2021/1059 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind dispoziții specifice pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană (Interreg) sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională și de instrumentele de finanțare externă (JO L 231, 30.6.2021, p. 94).
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
Regulamentul (UE) 2021/1153 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Mecanismului pentru interconectarea Europei și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1316/2013 și (UE) nr. 283/2014 (JO L 249, 14.7.2021, p. 38).
Acte de referință
Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, prezentată de Comisie la 29 mai 2018, privind un mecanism de soluționare a obstacolelor juridice și administrative în context transfrontalier [COM(2018) 373].
05 03 01
Fondul de coeziune — Cheltuieli operaționale
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
4 847 527 746 |
342 014 739 |
1 166 831 558 |
|
6 014 359 304 |
342 014 739 |
Comentarii
Acest credit este destinat să acopere sprijinul acordat din FC în cadrul obiectivului privind investițiile pentru locuri de muncă și creștere economică în perioada de programare 2021-2027. FC va sprijini statele membre al căror VNB pe cap de locuitor, măsurat în standarde ale puterii de cumpărare (SPC) și calculat pe baza cifrelor aferente perioadei 2014-2016 din Uniune, este mai mic de 90 % din VNB-ul mediu pe cap de locuitor din UE-27 pentru aceeași perioadă de referință. Creditul, asigurând în același timp un echilibru corespunzător și în conformitate cu necesitățile de investiție și de infrastructură specifice fiecărui stat membru, este destinat să sprijine:
|
— |
investiții în domeniul mediului, inclusiv în domenii legate de dezvoltarea și energia durabile care prezintă beneficii de mediu; |
|
— |
Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE). |
05 03 05
Instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) — Contribuție din Fondul de coeziune (FC)
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
p.m. |
p.m. |
2 985 607 |
|
2 985 607 |
p.m. |
Comentarii
Acest credit este destinat să completeze resursele instrumentului pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) ca urmare a cererii (cererilor) statului membru (statelor membre) din cadrul Acordului de parteneriat sau în cadrul unei cereri de modificare a unui program în vederea transferului, în temeiul articolului 26 din Regulamentul (UE) 2021/1060 (RDC), a până la 5 % din alocarea inițială națională din FC către IGFV. Resursele transferate vor fi implementate în conformitate cu normele aferente IGFV și în beneficiul statului membru (statelor membre) în cauză.
TITLUL 07
INVESTIȚII ÎN CAPITALUL UMAN, COEZIUNE SOCIALĂ ȘI VALORI
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
07 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „INVESTIȚII ÎN CAPITALUL UMAN, COEZIUNE SOCIALĂ ȘI VALORI” |
96 736 708 |
96 736 708 |
|
|
96 736 708 |
96 736 708 |
|
07 02 |
FONDUL SOCIAL EUROPEAN PLUS (FSE+) |
13 270 820 498 |
13 814 385 000 |
3 185 189 904 |
|
16 456 010 402 |
13 814 385 000 |
|
07 03 |
ERASMUS+ |
3 351 367 154 |
3 250 383 002 |
|
|
3 351 367 154 |
3 250 383 002 |
|
07 04 |
CORPUL EUROPEAN DE SOLIDARITATE |
134 710 226 |
109 218 236 |
|
|
134 710 226 |
109 218 236 |
|
07 05 |
EUROPA CREATIVĂ |
385 653 096 |
379 369 204 |
|
|
385 653 096 |
379 369 204 |
|
07 06 |
„CETĂȚENI, EGALITATE, DREPTURI ȘI VALORI” |
206 401 193 |
161 825 357 |
|
|
206 401 193 |
161 825 357 |
|
07 07 |
JUSTIȚIE |
42 527 000 |
36 465 825 |
|
|
42 527 000 |
36 465 825 |
|
07 10 |
AGENȚIILE DESCENTRALIZATE ȘI PARCHETUL EUROPEAN |
246 262 181 |
237 773 002 |
|
|
246 262 181 |
237 773 002 |
|
07 20 |
PROIECTE-PILOT, ACȚIUNI PREGĂTITOARE, COMPETENȚE ȘI ALTE ACȚIUNI |
226 900 698 |
222 565 763 |
|
|
226 900 698 |
222 565 763 |
|
|
Titlul 07 — Total |
17 961 378 754 |
18 308 722 097 |
3 185 189 904 |
|
21 146 568 658 |
18 308 722 097 |
CAPITOLUL 07 02 — FONDUL SOCIAL EUROPEAN PLUS (FSE+)
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
07 02 |
FONDUL SOCIAL EUROPEAN PLUS (FSE+) |
|||||||
|
07 02 01 |
Componenta FSE+ cu gestiune partajată — Cheltuieli operaționale |
2.1 |
13 142 458 498 |
1 000 000 000 |
3 175 830 376 |
|
16 318 288 874 |
1 000 000 000 |
|
07 02 02 |
Componenta FSE+ cu gestiune partajată — Asistență tehnică operațională |
2.1 |
23 880 000 |
18 000 000 |
|
|
23 880 000 |
18 000 000 |
|
07 02 03 |
Fondul pentru o tranziție justă (FTJ) — Contribuție de la FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
3 588 359 |
|
3 588 359 |
p.m. |
|
07 02 04 |
FSE+ — Componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” (EaSI) |
2.2 |
104 482 000 |
50 800 000 |
|
|
104 482 000 |
50 800 000 |
|
07 02 05 |
Fondul social european (FSE) — Finanțare în cadrul REACT-EU |
|||||||
|
07 02 05 01 |
FSE — Cheltuieli operaționale — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 05 02 |
FSE — Asistență tehnică operațională — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
|
Articolul 07 02 05 — Subtotal |
|
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 06 |
Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD) — Finanțare în cadrul REACT-EU |
|||||||
|
07 02 06 01 |
FEAD — Cheltuieli operaționale — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 06 02 |
FEAD — Asistență tehnică operațională — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
|
Articolul 07 02 06 — Subtotal |
|
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 07 |
Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) — Finanțare în cadrul REACT-EU |
|||||||
|
07 02 07 01 |
YEI — Cheltuieli operaționale — Finanțare în cadrul REACT-EU |
2 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
|
Articolul 07 02 07 — Subtotal |
|
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 08 |
Fondul InvestEU — Contribuție din FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 09 |
Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (IGFV) — Contribuție din FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
5 771 169 |
|
5 771 169 |
p.m. |
|
07 02 10 |
Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEPAM) — Contribuție din FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 11 |
Orizont Europa — Contribuție din FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 12 |
Europa digitală — Contribuție din FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 13 |
Erasmus+ — Contribuție din FSE+ |
2.1 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
07 02 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
07 02 99 01 |
Finalizarea FSE — Cheltuieli operaționale (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
11 754 050 000 |
|
|
p.m. |
11 754 050 000 |
|
07 02 99 02 |
Finalizarea FSE — Asistență tehnică operațională (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
10 155 000 |
|
|
p.m. |
10 155 000 |
|
07 02 99 03 |
Finalizarea YEI (2014-2020) |
2.1 |
p.m. |
400 950 000 |
|
|
p.m. |
400 950 000 |
|
07 02 99 04 |
Finalizarea FEAD (2014-2020) |
2.1 |
p.m. |
545 000 000 |
|
|
p.m. |
545 000 000 |
|
07 02 99 05 |
Finalizarea Programului Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială și a altor activități conexe (înainte de 2021) |
2.2 |
p.m. |
34 430 000 |
|
|
p.m. |
34 430 000 |
|
07 02 99 06 |
Finalizarea FSE — Articolul 25 (înainte de 2021) |
2.1 |
p.m. |
1 000 000 |
|
|
p.m. |
1 000 000 |
|
|
Articolul 07 02 99 — Subtotal |
|
p.m. |
12 745 585 000 |
|
|
p.m. |
12 745 585 000 |
|
|
Capitolul 07 02 — Total |
|
13 270 820 498 |
13 814 385 000 |
3 185 189 904 |
|
16 456 010 402 |
13 814 385 000 |
Comentarii
Creditele de la prezentul capitol sunt destinate să acopere cheltuielile menite să sprijine eforturile statelor membre în vederea atingerii unor niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă și a asigurării unei protecții sociale echitabile și a unei forțe de muncă calificate și reziliente, care să fie pregătită pentru viitoarea piață a muncii, precum și cheltuielile menite să sprijine, să completeze și să confere o valoare adăugată politicilor statelor membre, pentru a asigura egalitatea de șanse, accesul la piața muncii, condiții de lucru echitabile, protecția și incluziunea socială.
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
În plus și în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/2094, veniturile alocate externe rezultate din încasările aferente Instrumentului de redresare al Uniunii Europene, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite pentru programele finanțate prin REACT-EU în cadrul titlurilor 05 și 07 cu o valoare totală de 50 620 000 000 EUR în credite de angajament. Sumele indicate în comentariile bugetare de la liniile bugetare relevante din cadrul prezentului titlu oferă informații cu privire la valoarea preconizată a angajamentelor juridice în 2022.
Temei juridic
Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).
Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (JO L 72, 12.3.2014, p. 1).
Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 433I, 22.12.2020, p. 23).
Regulamentul (UE) 2020/2221 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 decembrie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește resursele suplimentare și măsurile de implementare cu scopul de a oferi asistență pentru sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pentru pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei (REACT-EU) (JO L 437, 28.12.2020, p. 30).
Regulamentul (UE) 2021/177 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 223/2014 în ceea ce privește introducerea unor măsuri specifice pentru soluționarea crizei asociate epidemiei de COVID-19 (JO L 53, 16.2.2021, p. 1).
Regulamentul (UE) 2021/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului pentru o tranziție justă (JO L 231, 30.6.2021, p. 1).
Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1296/2013 (JO L 231, 30.6.2021, p. 21).
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
07 02 01
Componenta FSE+ cu gestiune partajată — Cheltuieli operaționale
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
13 142 458 498 |
1 000 000 000 |
3 175 830 376 |
|
16 318 288 874 |
1 000 000 000 |
Comentarii
Acest credit este destinat să acopere cheltuielile care vizează reducerea disparităților economice, sociale și teritoriale care au apărut, în special în țările și regiunile rămase în urmă, în legătură cu accelerarea restructurării economice și sociale, cu tranziția către o energie curată, cu digitalizarea locului de muncă, cu deficiențele tot mai accentuate în materie de competențe și de forță de muncă și cu implicațiile și impactul schimbărilor demografice, inclusiv îmbătrânirea populației, pentru a crea o Europă mai socială. Acest lucru trebuie să se realizeze în conformitate cu principiile Pilonului european al drepturilor sociale.
Vor fi vizate următoarele trei categorii de regiuni:
|
— |
regiunile mai puțin dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75 % din PIB-ul mediu al Uniunii; |
|
— |
regiunile de tranziție, cu un PIB pe cap de locuitor cuprins între 75 % și 100 % din PIB-ul mediu al Uniunii; |
|
— |
regiunile mai dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mare de 100 % din PIB-ul mediu al Uniunii. |
Promovarea egalității dintre femei și bărbați în plan orizontal și prin acțiuni specifice ar trebui să facă parte din sprijinul oferit de FSE+, pentru a îmbunătăți participarea femeilor pe piața forței de muncă, precum și concilierea dintre viața profesională și cea personală, și pentru a combate sărăcia în rândul femeilor și discriminarea pe criterii de gen pe piața forței de muncă și în educație și formare.
07 02 03
Fondul pentru o tranziție justă (FTJ) — Contribuție de la FSE+
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
p.m. |
p.m. |
3 588 359 |
|
3 588 359 |
p.m. |
Comentarii
Decizia de a transfera resurse pe bază voluntară de la Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și de la FSE+ se va lua pe baza provocărilor identificate în planurile teritoriale pentru o tranziție justă. În acordurile de parteneriat se poate include o alocare financiară preliminară, iar transferurile se pot efectua în cadrul programelor. Transferul total din FSE+ va fi, așadar, cunoscut numai după adoptarea programelor.
07 02 09
Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (IGFV) — Contribuție din FSE+
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
p.m. |
p.m. |
5 771 169 |
|
5 771 169 |
p.m. |
Comentarii
Acest credit este destinat să completeze resursele IGFV ca urmare a cererii (cererilor) statului membru (statelor membre) din cadrul Acordului de parteneriat sau în cadrul unei cereri de modificare a unui program în vederea transferului, în temeiul articolului 26 din Regulamentul (UE) 2021/1060, a până la 5 % din alocarea inițială națională din FSE+ către IGFV. Resursele transferate vor fi implementate în conformitate cu normele aferente IGFV și în beneficiul statului membru (statelor membre) în cauză.
TITLUL 08
AGRICULTURĂ ȘI POLITICĂ MARITIMĂ
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
08 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „AGRICULTURĂ ȘI POLITICĂ MARITIMĂ” |
13 958 278 |
13 958 278 |
|
|
13 958 278 |
13 958 278 |
|
08 02 |
FONDUL EUROPEAN DE GARANTARE AGRICOLĂ (FEGA) |
40 364 561 277 |
40 388 741 104 |
|
|
40 364 561 277 |
40 388 741 104 |
|
08 03 |
FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ (FEADR) |
12 725 848 920 |
14 678 340 175 |
|
|
12 725 848 920 |
14 678 340 175 |
|
08 04 |
FONDUL EUROPEAN PENTRU AFACERI MARITIME, PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ (FEAMPA) |
964 063 750 |
724 603 246 |
162 411 579 |
|
1 126 475 329 |
724 603 246 |
|
08 05 |
ACORDURILE DE PARTENERIAT ÎN DOMENIUL PESCUITULUI SUSTENABIL (APPS) ȘI ORGANIZAȚIILE REGIONALE DE GESTIONARE A PESCUITULUI (ORGP) |
154 968 754 |
162 140 754 |
|
|
154 968 754 |
162 140 754 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
4 250 000 |
4 250 000 |
|
|
4 250 000 |
4 250 000 |
|
|
|
159 218 754 |
166 390 754 |
|
|
159 218 754 |
166 390 754 |
|
08 10 |
AGENȚII DESCENTRALIZATE |
28 738 870 |
28 738 870 |
|
|
28 738 870 |
28 738 870 |
|
08 20 |
PROIECTE-PILOT, ACȚIUNI PREGĂTITOARE, PREROGATIVE ȘI ALTE ACȚIUNI |
1 490 500 |
6 149 963 |
|
|
1 490 500 |
6 149 963 |
|
|
Titlul 08 — Total |
54 253 630 349 |
56 002 672 390 |
162 411 579 |
|
54 416 041 928 |
56 002 672 390 |
|
|
Rezervă (30 02 02) |
4 250 000 |
4 250 000 |
|
|
4 250 000 |
4 250 000 |
|
|
Total + rezervă |
54 257 880 349 |
56 006 922 390 |
162 411 579 |
|
54 420 291 928 |
56 006 922 390 |
CAPITOLUL 08 04 — FONDUL EUROPEAN PENTRU AFACERI MARITIME, PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ (FEAMPA)
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
08 04 |
FONDUL EUROPEAN PENTRU AFACERI MARITIME, PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ (FEAMPA) |
|||||||
|
08 04 01 |
FEAMPA – Cheltuieli operaționale în gestiune partajată |
3.2 |
867 704 926 |
44 184 924 |
162 067 555 |
|
1 029 772 481 |
44 184 924 |
|
08 04 02 |
FEAMPA – Cheltuieli operaționale în gestiune directă și în gestiune indirectă |
3.2 |
91 785 953 |
55 687 237 |
|
|
91 785 953 |
55 687 237 |
|
08 04 03 |
FEAMPA – Asistență tehnică operațională |
3.2 |
4 572 871 |
4 000 000 |
|
|
4 572 871 |
4 000 000 |
|
08 04 04 |
Fondul InvestEU — Contribuție din partea FEPAM |
3.2 |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
08 04 05 |
Instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) — Contribuție din partea FEPAM |
3.2 |
p.m. |
p.m. |
344 024 |
|
344 024 |
p.m. |
|
08 04 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
08 04 99 01 |
Finalizarea acțiunilor finanțate de Fondul european pentru pescuit (FEP) și de Fondul european pentru afaceri maritime și pescuit (FEPAM) — Cheltuieli operaționale în gestiune partajată (înainte de 2021) |
3.2 |
p.m. |
575 000 000 |
|
|
p.m. |
575 000 000 |
|
08 04 99 02 |
Finalizarea acțiunilor finanțate de Fondul european pentru pescuit (FEP) și de Fondul european pentru afaceri maritime și pescuit (FEPAM) — Cheltuieli operaționale în gestiune directă (înainte de 2021) |
3.2 |
p.m. |
45 055 400 |
|
|
p.m. |
45 055 400 |
|
08 04 99 03 |
Finalizarea acțiunilor finanțate de Fondul european pentru pescuit (FEP) și de Fondul european pentru afaceri maritime și pescuit (FEPAM) — Asistență tehnică operațională (înainte de 2021) |
3.2 |
p.m. |
675 685 |
|
|
p.m. |
675 685 |
|
|
Articolul 08 04 99 — Subtotal |
|
p.m. |
620 731 085 |
|
|
p.m. |
620 731 085 |
|
|
Capitolul 08 04 — Total |
|
964 063 750 |
724 603 246 |
162 411 579 |
|
1 126 475 329 |
724 603 246 |
Comentarii
Creditele prevăzute la acest capitol sunt destinate să acopere cheltuielile legate de punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și al politicii maritime, cu privire la:
|
— |
promovarea pescuitului sustenabil și restaurarea și conservarea resurselor biologice acvatice; |
|
— |
promovarea activităților de acvacultură durabilă, precum și prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură, contribuind astfel la securitatea alimentară în Uniune; |
|
— |
facilitarea unei economii albastre durabile în zonele costiere, insulare și interioare și promovarea dezvoltării comunităților de pescuit și de acvacultură; |
|
— |
consolidarea guvernanței internaționale a oceanelor și contribuirii la siguranța, securitatea, curățenia și gestionarea sustenabilă a mărilor și oceanelor. |
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
Temei juridic
Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, 20.5.2014, p. 1).
Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU și de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p. 30).
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
Regulamentul (UE) 2021/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004 (JO L 247, 13.7.2021, p.1).
08 04 01
FEAMPA – Cheltuieli operaționale în gestiune partajată
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
867 704 926 |
44 184 924 |
162 067 555 |
|
1 029 772 481 |
44 184 924 |
Comentarii
Acest credit este destinat să acopere cheltuielile menționate în titlul II din Regulamentul (UE) 2021/1139.
08 04 05
Instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) — Contribuție din partea FEPAM
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
p.m. |
p.m. |
344 024 |
|
344 024 |
p.m. |
Comentarii
Acest credit este destinat să completeze resursele instrumentului pentru gestionarea frontierelor și vize (IGFV) ca urmare a unei cereri a statului membru (statelor membre) în cadrul acordului de parteneriat sau a unei cereri de modificare a unui program în vederea transferului, în temeiul articolului 26 din Regulamentul (UE) 2021/1060, a maximum 5 % din alocarea națională inițială din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEPAM) către IGFV. Resursele transferate sunt puse în aplicare în conformitate cu normele IGFV și în beneficiul statului membru (statelor membre) în cauză.
TITLUL 09
MEDIU ȘI POLITICI CLIMATICE
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
09 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „MEDIU ȘI POLITICI CLIMATICE” |
23 529 592 |
23 529 592 |
|
|
23 529 592 |
23 529 592 |
|
09 02 |
PROGRAMUL PENTRU MEDIU ȘI POLITICI CLIMATICE (LIFE) |
732 015 892 |
505 003 984 |
|
|
732 015 892 |
505 003 984 |
|
09 03 |
FONDUL PENTRU O TRANZIȚIE JUSTĂ |
1 159 748 744 |
1 315 000 |
283 257 264 |
|
1 443 006 008 |
1 315 000 |
|
09 04 |
FACILITATEA DE ÎMPRUMUT PENTRU SECTORUL PUBLIC DIN CADRUL MECANISMULUI PENTRU O TRANZIȚIE JUSTĂ |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
09 10 |
AGENȚII DESCENTRALIZATE |
54 147 639 |
54 147 639 |
|
|
54 147 639 |
54 147 639 |
|
09 20 |
PROIECTE-PILOT, ACȚIUNI PREGĂTITOARE, PREROGATIVE ȘI ALTE ACȚIUNI |
8 121 000 |
10 848 233 |
|
|
8 121 000 |
10 848 233 |
|
|
Titlul 09 — Total |
1 977 562 867 |
594 844 448 |
283 257 264 |
|
2 260 820 131 |
594 844 448 |
CAPITOLUL 09 03 — FONDUL PENTRU O TRANZIȚIE JUSTĂ
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
09 03 |
FONDUL PENTRU O TRANZIȚIE JUSTĂ |
|||||||
|
09 03 01 |
Fondul pentru o tranziție justă — Cheltuieli operaționale |
3.2 |
1 155 689 623 |
p.m. |
283 257 264 |
|
1 438 946 887 |
p.m. |
|
09 03 02 |
Fondul pentru o tranziție justă — Asistență tehnică operațională |
3.2 |
4 059 121 |
1 315 000 |
|
|
4 059 121 |
1 315 000 |
|
|
Capitolul 09 03 — Total |
|
1 159 748 744 |
1 315 000 |
283 257 264 |
|
1 443 006 008 |
1 315 000 |
Comentarii
Creditele de la prezentul capitol sunt destinate să acopere sprijinul acordat din Fondul pentru o tranziție justă pentru teritoriile care se confruntă cu provocări socioeconomice grave în urma procesului de tranziție către o economie a Uniunii neutră din punct de vedere climatic până în 2050.
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscris în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
În plus și în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/2094, veniturile alocate externe rezultate din încasările din fondurile Instrumentului de redresare al Uniunii Europene (EURI) înscrise în situația veniturilor conduc la deschiderea de credite pentru acest program în cadrul prezentului titlu pentru o sumă totală de 10 868 467 855 EUR în credite de angajament. Sumele indicate în comentariile bugetare de la liniile bugetare relevante din cadrul prezentului titlu oferă informații cu privire la valoarea preconizată a angajamentelor juridice în 2022.
Temei juridic
Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 433 I, 22.12.2020, p. 23).
Regulamentul (UE) 2021/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului pentru o tranziție justă (JO L 231, 30.6.2021, p. 1).
09 03 01
Fondul pentru o tranziție justă — Cheltuieli operaționale
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
1 155 689 623 |
p.m. |
283 257 264 |
|
1 438 946 887 |
p.m. |
Comentarii
Acest credit este destinat să acopere sprijinul acordat din Fondul pentru o tranziție justă pentru teritoriile care se confruntă cu provocări socioeconomice grave în urma procesului de tranziție către o economie a Uniunii neutră din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/1056.
Venituri alocate (origine, sumele estimate și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor).
|
Încasări din EURI |
4 307 820 215 |
5 0 4 0 |
TITLUL 10
MIGRAȚIE
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
10 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „MIGRAȚIE” |
3 000 000 |
3 000 000 |
|
|
3 000 000 |
3 000 000 |
|
10 02 |
FONDUL PENTRU AZIL, MIGRAȚIE ȘI INTEGRARE |
1 116 455 000 |
1 288 766 000 |
99 359 253 |
|
1 215 814 253 |
1 288 766 000 |
|
10 10 |
AGENȚII DESCENTRALIZATE |
153 661 205 |
153 661 205 |
|
|
153 661 205 |
153 661 205 |
|
10 20 |
PROIECTE-PILOT, ACȚIUNI PREGĂTITOARE, COMPETENȚE ȘI ALTE ACȚIUNI |
p.m. |
p.m. |
|
|
p.m. |
p.m. |
|
|
Titlul 10 — Total |
1 273 116 205 |
1 445 427 205 |
99 359 253 |
|
1 372 475 458 |
1 445 427 205 |
CAPITOLUL 10 02 — FONDUL PENTRU AZIL, MIGRAȚIE ȘI INTEGRARE
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
10 02 |
FONDUL PENTRU AZIL, MIGRAȚIE ȘI INTEGRARE |
|||||||
|
10 02 01 |
Fondul pentru azil, migrație și integrare |
4 |
1 116 455 000 |
676 766 000 |
99 359 253 |
|
1 215 814 253 |
676 766 000 |
|
10 02 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
10 02 99 01 |
Finalizarea acțiunilor anterioare din domeniile migrației (anterioare anului 2021) |
4 |
p.m. |
612 000 000 |
|
|
p.m. |
612 000 000 |
|
|
Articolul 10 02 99 — Subtotal |
|
p.m. |
612 000 000 |
|
|
p.m. |
612 000 000 |
|
|
Capitolul 10 02 — Total |
|
1 116 455 000 |
1 288 766 000 |
99 359 253 |
|
1 215 814 253 |
1 288 766 000 |
Comentarii
Creditele din cadrul prezentului capitol sunt destinate să acopere acțiuni care contribuie la o gestionare eficientă a fluxurilor migratorii în concordanță cu acquis-ul relevant al Uniunii și cu respectarea angajamentelor Uniunii privind drepturile fundamentale.
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii și orice alt venit alocat înscris în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
Temei juridic
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului pentru azil, migrație și integrare (JO L 251, 15.7.2021, p. 1).
Acte de referință
Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, înaintată de Comisie la 23 septembrie 2020, privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație și de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului și a Propunerii de regulament (UE) XXX/XXX [Fondul pentru azil și migrație] [COM(2020) 610 final].
Propunere modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, înaintată de Comisie la 23 septembrie 2020, de stabilire a unei proceduri comune în materie de protecție internațională în Uniune și de abrogare a Directivei 2013/32/UE [COM(2020) 611 final].
Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, înaintată de Comisie la 23 septembrie 2020, privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului [COM(2020) 613 final].
Propunere modificată de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, înaintată de Comisie la 23 septembrie 2020, privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea datelor biometrice în scopul aplicării eficiente a Regulamentului (UE) XXX/XXX [Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație] și a Regulamentului (UE) XXX/XXX [Regulamentul privind relocarea], al identificării unui resortisant al unei țări terțe sau a unui apatrid în situație neregulamentară și privind cererile de comparare cu datele Eurodac prezentate de autoritățile de aplicare a legii din statele membre și de Europol în scopul asigurării respectării legii și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1240 și (UE) 2019/818 [COM(2020) 614 final].
10 02 01
Fondul pentru azil, migrație și integrare
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
1 116 455 000 |
676 766 000 |
99 359 253 |
|
1 215 814 253 |
676 766 000 |
Comentarii
Acest credit este destinat să acopere acțiuni care contribuie la o gestionare eficientă a fluxurilor migratorii în concordanță cu acquis-ul relevant al Uniunii și cu respectarea angajamentelor Uniunii privind drepturile fundamentale.
Fondul pentru azil, migrație și integrare va contribui în special la consolidarea și dezvoltarea tuturor aspectelor sistemului european comun de azil, inclusiv a dimensiunii externe a acestuia; la susținerea migrației legale către statele membre, inclusiv la integrarea resortisanților țărilor terțe și, în sfârșit, la combaterea migrației neregulamentare și la asigurarea eficacității returnării și a readmisiei în țările terțe.
Fondul va promova măsuri comune în domeniul azilului, inclusiv prin sprijinirea eforturilor statelor membre în ceea ce privește primirea persoanelor care au nevoie de protecție internațională prin relocarea și transferul solicitanților sau al beneficiarilor de protecție internațională între statele membre, prin sprijinirea strategiilor de integrare și printr-o politică mai eficace privind migrația legală, în vederea asigurării competitivității pe termen lung a Uniunii și a viitorului modelului său social și a reducerii factorilor care încurajează migrația neregulamentară cu ajutorul unei politici durabile în materie de returnare și de readmisie. Fondul va sprijini intensificarea cooperării cu țările terțe pentru a consolida gestionarea fluxurilor de persoane care solicită azil sau alte forme de protecție internațională și căile de migrație legală și pentru a combate migrația neregulamentară și a asigura durabilitatea returnărilor și readmisia eficace în țările terțe.
Veniturile alocate (origine, sumele estimate și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor).
|
Alte venituri alocate |
1 |
6 3 0 0 |
TITLUL 11
GESTIONAREA FRONTIERELOR
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
11 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „GESTIONAREA FRONTIERELOR” |
2 079 000 |
2 079 000 |
|
|
2 079 000 |
2 079 000 |
|
11 02 |
FONDUL DE GESTIONARE INTEGRATĂ A FRONTIERELOR (FGIF) – INSTRUMENTUL DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU GESTIONAREA FRONTIERELOR ȘI VIZE |
669 117 589 |
508 891 340 |
69 624 839 |
|
738 742 428 |
508 891 340 |
|
11 03 |
FONDUL DE GESTIONARE INTEGRATĂ A FRONTIERELOR (FGIF) - INSTRUMENTUL DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU ECHIPAMENTE DE CONTROL VAMAL |
138 111 000 |
136 176 561 |
|
|
138 111 000 |
136 176 561 |
|
11 10 |
AGENȚII DESCENTRALIZATE |
1 007 110 593 |
983 978 460 |
|
|
1 007 110 593 |
983 978 460 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
1 713 000 |
1 713 000 |
|
|
1 713 000 |
1 713 000 |
|
|
|
1 008 823 593 |
985 691 460 |
|
|
1 008 823 593 |
985 691 460 |
|
|
Titlul 11 — Total |
1 816 418 182 |
1 631 125 361 |
69 624 839 |
|
1 886 043 021 |
1 631 125 361 |
|
|
Rezervă (30 02 02) |
1 713 000 |
1 713 000 |
|
|
1 713 000 |
1 713 000 |
|
|
Total + rezervă |
1 818 131 182 |
1 632 838 361 |
69 624 839 |
|
1 887 756 021 |
1 632 838 361 |
CAPITOLUL 11 02 — FONDUL DE GESTIONARE INTEGRATĂ A FRONTIERELOR (FGIF) – INSTRUMENTUL DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU GESTIONAREA FRONTIERELOR ȘI VIZE
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
11 02 |
FONDUL DE GESTIONARE INTEGRATĂ A FRONTIERELOR (FGIF) – INSTRUMENTUL DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU GESTIONAREA FRONTIERELOR ȘI VIZE |
|||||||
|
11 02 01 |
Instrumentul de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vize |
4 |
669 117 589 |
211 891 340 |
69 624 839 |
|
738 742 428 |
211 891 340 |
|
11 02 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
11 02 99 01 |
Finalizarea acțiunilor anterioare din domeniul frontierelor, vizelor și sistemelor informatice (înainte de 2021) |
4 |
p.m. |
297 000 000 |
|
|
p.m. |
297 000 000 |
|
|
Articolul 11 02 99 — Subtotal |
|
p.m. |
297 000 000 |
|
|
p.m. |
297 000 000 |
|
|
Capitolul 11 02 — Total |
|
669 117 589 |
508 891 340 |
69 624 839 |
|
738 742 428 |
508 891 340 |
Comentarii
Creditele prevăzute la acest capitol sunt destinate să acopere acțiuni care asigură o gestionare europeană integrată solidă și eficace a frontierelor externe și, în același timp, protejarea liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii, cu respectarea deplină a angajamentelor Uniunii privind drepturile fundamentale, contribuind astfel la asigurarea unui nivel înalt de securitate în Uniune.
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
Temei juridic
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
Regulamentul (UE) 2021/1134 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (CE) nr. 810/2009, (UE) 2016/399, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240, (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861, (UE) 2019/817 și (UE) 2019/1896 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziilor 2004/512/CE și 2008/633/JAI ale Consiliului, în scopul reformării Sistemului de informații privind vizele (JO L 248, 13.7.2021, p. 11).
Regulamentul (UE) 2021/1148 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire, ca parte a Fondului de management integrat al frontierelor, a Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 251, 15.7.2021, p. 48).
Acte de referință
Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, prezentată de Comisie la 23 septembrie 2020, de introducere a unei proceduri de screening pentru resortisanții țărilor terțe la frontierele externe și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240 și (UE) 2019/817 [COM(2020) 612 final].
11 02 01
Instrumentul de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vize
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
669 117 589 |
211 891 340 |
69 624 839 |
|
738 742 428 |
211 891 340 |
Comentarii
Creditul prevăzut la acest capitol este destinat să asigure o gestionare europeană integrată solidă și eficace a frontierelor externe și, în același timp, protejarea liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii, cu respectarea deplină a angajamentelor Uniunii privind drepturile fundamentale, contribuind astfel la asigurarea unui nivel înalt de securitate în Uniune.
Mai precis, instrumentul de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vize (denumit în continuare „instrumentul”) ar trebui să contribuie la sprijinirea gestionării europene integrate eficace a frontierelor externe de către poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, ca responsabilitate partajată a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și a autorităților naționale responsabile cu gestionarea frontierelor, în scopul facilitării trecerii legitime a frontierei, al prevenirii și al depistării imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere și al gestionării eficace a fluxurilor de migrație, precum și la sprijinirea politicii comune în domeniul vizelor în scopul facilitării călătoriilor în scopuri legitime și al prevenirii riscurilor în materie de migrație și de securitate.
Instrumentul va promova punerea în aplicare a gestionării europene integrate a frontierelor, definită prin componentele sale, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2019 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1052/2013 și (UE) 2016/1624 (JO L 295, 14.11.2019, p. 1): controlul la frontiere, operațiunile de căutare și salvare în cursul supravegherii frontierelor, analiza riscurilor, cooperarea dintre statele membre (susținută și coordonată de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă). Instrumentul va promova, de asemenea, cooperarea dintre agenții, cooperarea cu țările terțe, măsurile tehnice și operaționale din spațiul Schengen legate de controlul la frontiere și concepute pentru a aborda imigrația ilegală și a combate mai bine criminalitatea transfrontalieră, utilizarea tehnologiei de ultimă generație, controlul calității și mecanismele de solidaritate. De asemenea, instrumentul va contribui la o mai mare eficacitate a prelucrării cererilor de viză, din perspectiva identificării și a evaluării riscurilor la adresa securității și a riscurilor legate de migrația neregulamentară, precum și a facilitării procedurilor de acordare a vizelor pentru călătorii de bună credință. Instrumentul va sprijini digitalizarea prelucrării cererilor de viză, cu scopul de a asigura proceduri de acordare a vizelor rapide, sigure și adaptate clienților, acest lucru fiind atât în beneficiul solicitanților de viză, cât și al consulatelor.
Veniturile alocate (origine, sumele estimate și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor).
|
Alte venituri alocate |
1 |
6 3 2 0 |
TITLUL 12
SECURITATE
|
Titlul Capitolul |
Rubrică |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
||
|
12 01 |
CHELTUIELI DE SPRIJIN ADMINISTRATIV ÎN CADRUL CLUSTERULUI „SECURITATE” |
4 760 000 |
4 760 000 |
|
|
4 760 000 |
4 760 000 |
|
12 02 |
FONDUL PENTRU SECURITATE INTERNĂ (FSI) |
224 642 000 |
238 280 000 |
27 035 754 |
|
251 677 754 |
238 280 000 |
|
12 03 |
DEZAFECTARE NUCLEARĂ PENTRU LITUANIA |
98 900 000 |
40 000 000 |
|
|
98 900 000 |
40 000 000 |
|
12 04 |
SECURITATE NUCLEARĂ ȘI DEZAFECTARE NUCLEARĂ, INCLUSIV PENTRU BULGARIA ȘI SLOVACIA |
41 628 672 |
63 000 000 |
|
|
41 628 672 |
63 000 000 |
|
12 10 |
AGENȚII DESCENTRALIZATE |
199 954 774 |
199 954 774 |
|
|
199 954 774 |
199 954 774 |
|
|
Rezerve (30 02 02) |
15 987 411 |
15 987 411 |
|
|
15 987 411 |
15 987 411 |
|
|
|
215 942 185 |
215 942 185 |
|
|
215 942 185 |
215 942 185 |
|
12 20 |
PROIECTE-PILOT, ACȚIUNI PREGĂTITOARE, PREROGATIVE ȘI ALTE ACȚIUNI |
21 974 574 |
21 265 000 |
|
|
21 974 574 |
21 265 000 |
|
|
Titlul 12 — Total |
591 860 020 |
567 259 774 |
27 035 754 |
|
618 895 774 |
567 259 774 |
|
|
Rezervă (30 02 02) |
15 987 411 |
15 987 411 |
|
|
15 987 411 |
15 987 411 |
|
|
Total + rezervă |
607 847 431 |
583 247 185 |
27 035 754 |
|
634 883 185 |
583 247 185 |
CAPITOLUL 12 02 — FONDUL PENTRU SECURITATE INTERNĂ (FSI)
|
Titlul Capitolul Articolul Postul |
Rubrică |
CF |
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|||
|
12 02 |
FONDUL PENTRU SECURITATE INTERNĂ (FSI) |
|||||||
|
12 02 01 |
Fondul pentru securitate internă (FSI) |
5 |
224 642 000 |
122 280 000 |
27 035 754 |
|
251 677 754 |
122 280 000 |
|
12 02 99 |
Finalizarea programelor și activităților anterioare |
|||||||
|
12 02 99 01 |
Finalizarea acțiunilor anterioare din domeniul securității și al politicii în materie de droguri (înainte de 2021) |
5 |
p.m. |
116 000 000 |
|
|
p.m. |
116 000 000 |
|
|
Articolul 12 02 99 — Subtotal |
|
p.m. |
116 000 000 |
|
|
p.m. |
116 000 000 |
|
|
Capitolul 12 02 — Total |
|
224 642 000 |
238 280 000 |
27 035 754 |
|
251 677 754 |
238 280 000 |
Comentarii
Creditele de la acest capitol sunt destinate să acopere acțiunile care contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de securitate în Uniune, în special prin combaterea terorismului și a radicalizării, a criminalității grave și organizate și a criminalității informatice, precum și prin sprijinirea și protejarea victimelor criminalității.
În conformitate cu articolele 21, 22 și 24 din Regulamentul financiar, contribuțiile primite din partea țărilor terțe (statele AELS, în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European, țările candidate și, dacă este cazul, țările potențial candidate din Balcanii de Vest sau alte țări terțe) pentru participarea la programele Uniunii, precum și orice alt venit alocat, înscrise în situația veniturilor, conduc la deschiderea de credite corespunzătoare și la execuție în cadrul prezentului capitol.
Sumele estimate aferente, precum și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor sunt indicate, ori de câte ori este posibil, în liniile bugetare relevante.
Temei juridic
Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).
Regulamentul (UE) 2021/1149 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului pentru securitate internă (JO L 251, 15.7.2021, p. 94).
Acte de referință
Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului, înaintată de Comisie la 17 aprilie 2018, privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală [COM(2018) 225 final].
Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului, înaintată de Comisie la 17 aprilie 2018, de stabilire a unor norme armonizate privind desemnarea reprezentanților legali în scopul obținerii de probe în cadrul procedurilor penale [COM(2018) 226 final].
Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului, prezentată de Comisie la 16 decembrie 2020, privind reziliența entităților critice [COM(2020) 829 final].
12 02 01
Fondul pentru securitate internă (FSI)
Cifre (Credite diferențiate)
|
Bugetul 2022 |
Bugetul rectificativ nr. 1/2022 |
Sumă nouă |
|||
|
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
Angajamente |
Plăți |
|
224 642 000 |
122 280 000 |
27 035 754 |
|
251 677 754 |
122 280 000 |
Comentarii
Acest credit este destinat să contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de securitate în Uniune, în special prin combaterea terorismului și a radicalizării, a criminalității grave și organizate și a criminalității informatice, precum și prin sprijinirea și protejarea victimelor criminalității.
În special, Fondul pentru securitate internă (FSI) are obiectivul de a spori schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii și alte autorități competente și organisme din Uniune și în cadrul acestora, precum și cu țările terțe și organizațiile internaționale; de a intensifica operațiunile transfrontaliere comune între autoritățile de aplicare a legii și alte autorități competente din Uniune și în cadrul acestora în ceea ce privește criminalitatea gravă și organizată cu o dimensiune transfrontalieră; de a sprijini eforturile de consolidare a capacităților în ceea ce privește combaterea și prevenirea criminalității, inclusiv a terorismului, în special prin cooperarea sporită dintre autoritățile publice, societatea civilă și partenerii privați din statele membre.
FSI ar trebui să sprijine în special activitățile de cooperare polițienească și judiciară și de prevenire în ceea ce privește criminalitatea gravă și organizată, traficul ilicit de arme, corupția, spălarea de bani, traficul de droguri, infracțiunile împotriva mediului, schimbul de informații și accesul la informații, terorismul, traficul de persoane, exploatarea imigrației ilegale, exploatarea sexuală a copiilor, distribuirea de imagini cu abuzuri asupra copiilor și pornografia infantilă, precum și criminalitatea informatică. FSI ar trebui să sprijine, de asemenea, protecția persoanelor, a spațiilor publice și a infrastructurii critice împotriva incidentelor legate de securitate, precum și gestionarea eficace a riscurilor și a crizelor legate de securitate, inclusiv prin dezvoltarea de politici comune (strategii, cicluri de elaborare a politicilor, programe și planuri de acțiune), prin legislație și prin cooperarea practică.
Venituri alocate (origine, sumele estimate și articolul sau postul corespunzător din situația veniturilor).
|
Alte venituri alocate |
1 |
6 4 0 0 |