|
ISSN 1977-0782 |
||
|
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 359I |
|
|
||
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 64 |
|
Cuprins |
|
II Acte fără caracter legislativ |
Pagina |
|
|
|
REGULAMENTE |
|
|
|
* |
||
|
|
|
DECIZII |
|
|
|
* |
|
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
REGULAMENTE
|
11.10.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 359/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1791 AL CONSILIULUI
din 11 octombrie 2021
privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1), în special articolul 14 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 269/2014. |
|
(2) |
Uniunea Europeană nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă. |
|
(3) |
De la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, Federația Rusă a depus eforturi continue pentru a subordona teritoriile ocupate guvernării sale. În special, Federația Rusă își utilizează puterea judiciară pentru a persecuta persoanele care se opun anexării ilegale a Crimeei și a Sevastopolului. |
|
(4) |
Mai mulți judecători, procurori și ofițeri de securitate răspund de asigurarea respectării dreptului rus în teritoriile ocupate ilegal, Crimeea și Sevastopol. Aceste persoane au adoptat decizii părtinitoare în cadrul mai multor proceduri penale motivate politic sau au urmărit penal activiști pro-ucraineni sau au intensificat campania de opresiune împotriva persoanelor care se opun anexării ilegale. |
|
(5) |
Consiliul consideră că opt persoane fizice ar trebui adăugate pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014, ca urmare a rolului lor în subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei. |
|
(6) |
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Persoanele enumerate în anexa la prezentul regulament se adaugă pe lista care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Luxemburg, 11 octombrie 2021.
Pentru Consiliu
Președintele
J. PODGORŠEK
ANEXĂ
Următoarele persoane se adaugă pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014:
|
|
Nume |
Date de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
|
„193. |
Mikhail Nikolaevich BELOUSOV (Михаил Николаевич Белоусов) |
Sexul: masculin Data nașterii: 26.11.1964 Locul nașterii: Rusia Cetățenie: ucraineană, rusă (Uniunea nu recunoaște pașapoartele eliberate de Federația Rusă în Crimeea) Adresă: 117 Balaklavs’ka St, App. 48, Simferopol, Crimeea, Ucraina |
Judecător la Tribunalul districtual Kievskiy din Simferopol. A pronunțat mai multe hotărâri părtinitoare în cauze motivate politic împotriva opozanților anexării ilegale a Crimeei și Sevastopolului.Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
194. |
Andrey Nikolaevich DOLGOPOLOV (Андрей Николаевич Долгополов) |
Sexul: masculin Data nașterii: 15.2.1959 Locul nașterii: Kârgâzstan Cetățenie: ucraineană, rusă (Uniunea nu recunoaște pașapoartele eliberate de Federația Rusă în Crimeea) Adresă: 82 Peremohy Ave, App. 343, Simferopol, Crimeea, Ucraina |
Președintele Tribunalului districtual Kievskiy din Simferopol. A pronunțat mai multe hotărâri părtinitoare în cauze motivate politic împotriva opozanților anexării ilegale a Crimeei și Sevastopolului. Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
195. |
Yevgeniy Sergeevich KOLPIKOV (Евгений Сергеевич КОЛПИКОВ) |
Sexul: masculin Data nașterii: 6.5.1974 Locul nașterii: Beryozovskaya, districtul Danilovsky, regiunea Volgograd, Rusia Cetățenie: rusă Adresă: Parchetul militar al Districtului militar sudic al Federației Ruse Pushkinskaya Ulitsa, 72А, Rostov, Rostov Oblast, Rusia, 344022 Tel. (+ 7) 8863263-04-67, (+ 7) 8863282-79-68 |
Procuror al Parchetului militar al Districtului militar sudic al Federației Ruse la Rostov-pe-Don. A urmărit în justiție activiști pro-ucraineni persecutați pentru că s-au opus anexării peninsulei Crimeea de către Federația Rusă. A inițiat proceduri la o instanță din Federația Rusă împotriva cetățenilor ucraineni transferați forțat din peninsula Crimeea aflată sub ocupație.. Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
196. |
Magomed Farmanovich MAGOMEDOV (Магомед Фарманович Магомедов) |
Sexul: masculin Data nașterii: 5.2.1981 |
Anchetator pentru cazuri speciale în cadrul Departamentului de investigații nr. 1, Direcția de investigare a cazurilor deosebit de importante din cadrul Departamentului principal de anchetă al Comisiei de anchetă a Rusiei pentru Republica Crimeea și orașul Sevastopol. A fost implicat în anchetele penale motivate politic împotriva liderilor Mejlisului poporului tătar din Crimeea, urmăriți penal pentru opoziția lor activă față de anexarea ilegală a peninsulei Crimeea. Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
197. |
Leonid Vladimirovich MIKHAILIUK (Леонид Владимирович МИХАЙЛЮК) |
Sexul: masculin Data nașterii: 1.1.1970 sau 8.7.1963 Cetățenie: rusă Adresa (locul de muncă): 295034, Simferopol, 13 I. Franko blvd., Crimeea, Ucraina |
Șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) în Crimeea și Sevastopol și al Comitetului regional de combatere a terorismului. A condus forțele FSB, care au intensificat campania de opresiune împotriva persoanelor care se opun ocupației ilegale a peninsulei Crimeea de către Federația Rusă. Unii dintre activiștii pro-ucraineni arestați de unitățile FSB aflate sub comanda sa au fost transferați forțat la Krasnodar și Rostov-pe-Don în Rusia. Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
198. |
Viktor Anatolyevich MOZHELIANSKIY (Виктор Анатольевич Можелянский) |
Sexul: masculin Data nașterii: 10.5.1964 Locul nașterii: Kharkiv (Harkov), Ucraina Cetățenie: ucraineană, rusă (Uniunea nu recunoaște pașapoartele eliberate de Federația Rusă în Crimeea) Adresă: 35 Marshala Zhukova St., Ap. 53, Simferopol, Crimeea, Ucraina sau Anhars’ka St., 8 Simferopol, Crimeea, Ucraina |
Vicepreședinte al Tribunalului districtual central din Simferopol și fost judecător la Tribunalul districtual Kievskiy din Simferopol. A pronunțat mai multe hotărâri părtinitoare în cauze motivate politic împotriva opozanților anexării ilegale a Crimeei și Sevastopolului. Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
199. |
Galina Vladimirovna REDKO (Галина Владимировна Редько) |
Sexul: feminin Data nașterii: 22.3.1974 Locul nașterii:Romany, regiunea Poltava, Ucraina Cetățenie: ucraineană, rusă (Uniunea nu recunoaște pașapoartele eliberate de Federația Rusă în Crimeea) |
Judecătoare la Curtea Supremă a Republicii Crimeea. A pronunțat mai multe hotărâri părtinitoare în cauze motivate politic împotriva opozanților anexării ilegale a Crimeei și Sevastopolului. Aceasta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021 |
|
200. |
Vladimir Nikolaevich TERENTEV (Владимир Николаевич Терентьев) |
Sexul: masculin Data nașterii: 11.11.1977 Locul nașterii: Voronezh, Rusia Cetățenie: rusă Numărul pașaportului, numărul național de identificare, alte numere de documente de identitate: 03 01 118013 |
Șeful Departamentului principal de anchetă al Comisiei de anchetă a Rusiei pentru Republica Crimeea și orașul Sevastopol. A supravegheat activitățile comisiei în cazurile motivate politic împotriva activiștilor pro-ucraineni persecutați pentru acțiunile lor care vizau opoziția la anexarea ilegală și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei. A condus activitatea anchetatorilor penali și a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |
11.10.2021” |
DECIZII
|
11.10.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 359/6 |
DECIZIA (PESC) 2021/1792 A CONSILIULUI
din 11 octombrie 2021
de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC (1). |
|
(2) |
Uniunea Europeană nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Federația Rusă. |
|
(3) |
De la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, Federația Rusă a depus eforturi continue pentru a subordona teritoriile ocupate guvernării sale. În special, Federația Rusă își utilizează puterea judiciară pentru a persecuta persoanele care se opun anexării ilegale a Crimeei și a Sevastopolului. |
|
(4) |
Mai mulți judecători, procurori și ofițeri de securitate răspund de asigurarea respectării dreptului rus în teritoriile ocupate ilegal, Crimeea și Sevastopol. Respectivele persoane au adoptat decizii părtinitoare în cadrul mai multor proceduri penale motivate politic sau au urmărit penal activiști pro-ucraineni sau au intensificat campania de opresiune împotriva persoanelor care se opun anexării ilegale. |
|
(5) |
Consiliul consideră că opt persoane fizice ar trebui adăugate pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC, ca urmare a rolului lor în subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei. |
|
(6) |
Prin urmare, anexa la Decizia 2014/145/PESC ar trebui modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Persoanele enumerate în anexa la prezenta decizie se adaugă pe lista care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Luxemburg, 11 octombrie 2021.
Pentru Consiliu
Președintele
J. PODGORŠEK
(1) Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, p. 16).
ANEXĂ
Următoarele persoane se adaugă pe lista persoanelor, entităților și organismelor care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC:
|
|
Nume |
Date de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
|
„193. |
Mikhail Nikolaevich BELOUSOV (Михаил Николаевич Белоусов) |
Sexul: masculin Data nașterii: 26.11.1964 Locul nașterii: Rusia Cetățenie: ucraineană, rusă (Uniunea nu recunoaște pașapoartele eliberate de Federația Rusă în Crimeea) Adresă: 117 Balaklavs’ka St, App. 48, Simferopol, Crimeea, Ucraina |
Judecător la Tribunalul districtual Kievskiy din Simferopol. A pronunțat mai multe hotărâri părtinitoare în cauze motivate politic împotriva opozanților anexării ilegale a Crimeei și Sevastopolului. Acesta a sprijinit astfel în mod activ acțiuni și a pus în aplicare politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. |