(1)

Prin scrisoarea din 3 iulie 2013, Comisia a trimis un chestionar cuprinzător tuturor statelor membre, pentru a colecta informații despre impozitarea porturilor și despre alte forme posibile de sprijin din partea statului pentru diferite tipuri de investiții sau pentru operarea porturilor. Autoritățile italiene au trimis răspunsurile la chestionarul sus-menționat prin scrisoarea din 12 septembrie 2013 și prin scrisoarea din 1 octombrie 2013. Prin scrisorile din 24 ianuarie 2014 și 2 septembrie 2014, Comisia a solicitat informații suplimentare, care au fost transmise de Italia prin scrisorile din 14 februarie 2014, 11 septembrie 2014 și 29 septembrie 2014. Prin scrisoarea din 14 noiembrie 2014, autoritățile italiene au furnizat informații suplimentare. Prin scrisoarea din 27 aprilie 2017, Comisia a adresat autorităților italiene o nouă solicitare de informații, la care acestea au răspuns la 24 mai 2017.

(2)

Prin scrisoarea din 30 aprilie 2018, Comisia, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”) (2), a informat Italia cu privire la evaluarea preliminară, din perspectiva ajutorului de stat, a dispozițiilor referitoare la impozitarea porturilor și a invitat autoritățile italiene să își prezinte observațiile. La 22 mai 2018 și la 27 iunie 2018 au avut loc reuniuni între Comisie și autoritățile italiene. Prin scrisoarea din 3 iulie 2018, Italia a răspuns la scrisoarea Comisiei din 30 aprilie 2018. Italia a furnizat informații suplimentare prin scrisoarea din 10 septembrie 2018.

(3)

La 8 ianuarie 2019, Comisia a propus măsuri adecvate în temeiul articolului 22 din Regulamentul de procedură. Comisia a invitat Italia să adopte măsuri care să garanteze că autoritățile sistemului portuar care desfășoară activități economice sunt supuse impozitului pe profit în același mod precum alte întreprinderi. În plus, Comisia a invitat autoritățile italiene să o informeze în scris, în termen de două luni de la primirea propunerii, că acceptă, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, necondiționat, fără echivoc și în întregime propunerea de măsuri adecvate.

(4)

Prin scrisoarea din 7 martie 2019, Italia a respins în mod oficial propunerea Comisiei. La 2 aprilie 2019 și la 7 mai 2019 au avut loc reuniuni suplimentare între autoritățile italiene și Comisie. La aceste reuniuni, Italia și-a reiterat poziția.

(5)

Întrucât autoritățile italiene nu au acceptat propunerea de măsuri adecvate, Comisia a decis, prin scrisoarea din 15 noiembrie 2019, să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din tratat, în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3). Comisia a invitat Italia și părțile interesate să prezinte observații.

(6)

Italia a transmis observațiile sale Comisiei prin scrisoarea din 4 februarie 2020.

(7)

Comisia a primit observații de la următoarele părți interesate:

(8)

Comisia a primit, de asemenea, observații din partea așa-numitei Reprezentanțe Internaționale Provizorii a Teritoriului Liber Trieste.

(9)

Comisia a transmis observațiile respective Italiei, oferindu-i posibilitatea de a formula comentarii cu privire la acestea. Italia nu a transmis comentarii.

(10)

Autoritățile sistemului portuar (ASP) din Italia nu sunt supuse impozitului pe profit (IRES). Scutirea ASP din Italia de la plata impozitului pe profit este măsura examinată în prezenta decizie.

(11)

Legea nr. 84/1994 (4), astfel cum a fost modificată („Legea nr. 84/1994”), guvernează activitățile portuare și reglementează sarcinile și funcțiile autorităților sistemului portuar, ale autorității maritime și ale altor întreprinderi legate de activitățile portuare.

(12)

Porturile în care se află ASP sunt definite ca „porturi sau zone portuare specifice de importanță economică națională și internațională” (porturi de categoria II, clasa I și II).

(13)

„Porturile sau zonele portuare specifice de importanță economică națională și internațională” (categoria II, clasa I și II) au următoarele funcții:

(14)

În urma intrării în vigoare a Decretului legislativ nr. 169/2016, în Italia au fost înființate 16 ASP care cuprinde cele 57 de porturi principale. Porturile administrate de ASP sunt indicate în anexa A, care face parte integrantă din Legea nr. 84/1994. Anexa A poate fi modificată pentru a permite includerea unui port sau pentru a transfera un port către o altă ASP, sub rezerva anumitor condiții.

(15)

În conformitate cu Legea nr. 84/1994, ASP sunt entități publice fără scop lucrativ cu relevanță națională, cu statut juridic special și autonomie administrativă, organizatorică, de reglementare, bugetară și financiară. Acestea sunt supuse competențelor de supraveghere ale ministrului infrastructurii și transporturilor. Aprobarea bugetului și a bilanțului acestora se efectuează de către ministrul infrastructurii și transporturilor de comun acord cu ministrul economiei și finanțelor. Gestiunea financiară a ASP face obiectul auditului Curții de Conturi.

(16)

În conformitate cu Legea nr. 84/1994, ASP trebuie să elaboreze un program de planificare strategică în care să stabilească obiectivele lor de dezvoltare. Acestea trebuie să promoveze și să pregătească un document de planificare pentru măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice și a utilizării energiilor din surse regenerabile în porturi.

(17)

În conformitate cu Legea nr. 84/1994, statului îi revine responsabilitatea de a efectua lucrări majore de infrastructură (construirea de canale maritime, diguri de protecție, docuri și docuri echipate, dragarea și adâncirea fundului mării) în porturi din categoria II (clasa I și clasa II). Regiunile, municipalitățile sau ASP pot interveni din resurse proprii. Pentru a acoperi costurile lucrărilor pe care le-au efectuat, ASP pot impune taxe suplimentare pentru mărfurile încărcate sau descărcate sau pot majora valoarea taxelor de concesiune.

(18)

În conformitate cu articolul 6 din Legea nr. 84/1994, ASP trebuie să îndeplinească următoarele sarcini:

(19)

În conformitate cu Legea nr. 84/1994, autoritatea maritimă este responsabilă pentru funcțiile de poliție și securitate prevăzute de Codul navigației și de legi speciale.

(20)

În conformitate cu articolul 6 din Legea nr. 84/1994, ASP nu sunt autorizate să desfășoare, direct sau prin intermediul entităților în care s-a investit, operațiuni portuare (5) și activități strâns legate de acestea. În plus, ASP nu pot exercita serviciile tehnico-nautice de pilotare, remorcare, amarare și alimbare.

(21)

Este necesară constituirea unui comitet consultativ, care să fie format din cinci reprezentanți ai angajaților întreprinderilor care își desfășoară activitatea în port, un reprezentant al angajaților ASP și un reprezentant al fiecăreia dintre următoarele categorii de întreprinderi care își desfășoară activitatea în port: armatori; întreprinderi industriale; societățile menționate la articolele 16 (a se vedea punctul 2.1.4 de mai jos) și 18 (a se vedea punctul 2.1.5 de mai jos); comisionari de transport; marinari și agenți; și transportatori care își desfășoară activitatea în sectorul portuar. Acest comitet trebuie să aibă funcții consultative în ceea ce privește acordarea, suspendarea sau retragerea autorizațiilor și a concesiunilor.

(22)

ASP înființează birouri teritoriale proprii, unde secretarul general al ASP sau reprezentantul acestuia este responsabil, printre altele, de acordarea concesiunilor pentru perioade de până la patru ani și de stabilirea taxelor de concesiune relevante, sub rezerva avizului comitetului consultativ și al comitetului de gestionare.

(23)

Veniturile ASP sunt formate din:

(24)

Potrivit unui raport al Ministerului Infrastructurii și Transporturilor din Italia, „taxele portuare” (și anume taxele pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxele de ancorare, mai exact tassa portuale și, respectiv, tassa di ancoraggio), împreună cu taxele de concesiune, au fost cele două componente principale ale veniturilor porturilor italiene în 2017, reprezentând 53,2 % și, respectiv, 27,1 % din veniturile din exploatare (6).

(25)

Operațiunile portuare sunt încărcarea, descărcarea, transbordarea, depozitarea, circulația generală a mărfurilor și a tuturor celorlalte articole în zona portuară. Serviciile portuare sunt servicii specializate, complementare și auxiliare ciclului operațiunilor portuare. Aceste servicii pot fi identificate de ASP prin intermediul unor norme specifice care trebuie emise printr-un decret al ministrului transporturilor și navigației.

(26)

ASP reglementează și supraveghează operațiunile portuare și serviciile portuare, precum și aplicarea tarifelor publicate de către fiecare întreprindere și raportează periodic ministrului transporturilor și navigației.

(27)

Desfășurarea operațiunilor portuare și a serviciilor portuare efectuate pe cont propriu sau de către părți terțe trebuie să facă obiectul autorizării de către ASP. Această autorizare trebuie să acopere desfășurarea operațiunilor portuare ori a unuia sau mai multor servicii portuare, care trebuie identificate în autorizația propriu-zisă.

(28)

Întreprinderile autorizate trebuie să fie înregistrate în registre separate ținute de ASP și trebuie să plătească o taxă anuală și să furnizeze o garanție.

(29)

În scopul eliberării autorizațiilor, ministrul transporturilor și navigației stabilește, prin decret:

(30)

Tarifele pentru operațiunile portuare urmează să fie publicate de către ASP. Întreprinderile autorizate trebuie să comunice ASP tarifele pe care intenționează să le perceapă utilizatorilor, precum și orice modificare ulterioară.

(31)

Durata autorizației trebuie să fie legată de programul operațional propus de întreprindere sau, în cazul în care întreprinderea autorizată este, de asemenea, concesionară în sensul articolului 18 din Legea nr. 84/1994 (a se vedea punctul 2.1.5 de mai jos), aceasta trebuie să fie identică cu durata concesiunii în sine. Autorizația poate fi reînnoită împreună cu noile programe operaționale sau în urma reînnoirii concesiunii.

(32)

ASP, după consultarea comitetului consultativ local, stabilește numărul maxim de autorizații care vor fi eliberate, ținând seama de cerințele operaționale și de traficul portului, asigurând, în orice caz, un nivel maxim de concurență în acest sector.

(33)

ASP oferă în concesiune întreprinderilor menționate la articolul 16 din Legea nr. 84/1994, terenuri și docuri în zona portuară, în vederea desfășurării de operațiuni portuare.

(34)

Concesiunile se atribuie pe baza unor forme adecvate de publicitate stabilite prin decret al ministrului transporturilor și navigației, în acord cu ministrul finanțelor. Același decret indică, de asemenea:

(35)

Pentru acordarea concesiunilor, solicitanții trebuie:

(36)

În fiecare port, concesionarul unui teren deținut de stat trebuie să desfășoare în mod direct activitatea pentru care a fost acordată concesiunea. Concesionarul nu poate fi în același timp concesionar al unui alt teren deținut de stat în același port, cu excepția cazului în care activitatea pentru care este necesară o nouă concesiune este diferită de cea acoperită de concesiunile existente pentru același teren deținut de stat; de asemenea, concesionarul nu poate desfășura activități portuare pe alte terenuri decât cele care au fost alocate prin concesionare.

(37)

ASP trebuie să efectueze inspecții anuale pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerințele la momentul acordării concesiunii și al punerii în aplicare a investițiilor din planul de afaceri.

(38)

În cazul nerespectării nejustificate a obligațiilor asumate de concesionar și al neîndeplinirii obiectivelor stabilite în planul de afaceri, ASP retrage concesiunea.

(39)

Impozitul pe profit este reglementat în Italia prin Decretul prezidențial nr. 917 din 22 decembrie 1986: Testo Unico delle Imposte sui Redditi (Legea fiscală consolidată, „TUIR”) (7). Titlul II din TUIR stabilește normele privind impozitul pe profit.

(40)

Principalele elemente ale impozitului italian pe profit (Imposta sul reddito sulle società IRES„IRES”) sunt prezentate mai jos (8).

(41)

Articolul 73 alineatul (1) din TUIR supune impozitului pe profit următoarele entități:

(42)

Articolul 74 din TUIR introduce dispoziții speciale pentru organismele publice și de stat și definește activitățile care nu sunt considerate activități comerciale.

(43)

În conformitate cu articolul 74 alineatul (1) din TUIR, organismele și administrațiile de stat, inclusiv administrațiile autonome și, în cazul în care au personalitate juridică, municipalitățile, consorțiile de organisme locale, asociațiile și organismele care administrează proprietăți publice, comunitățile montane, provinciile și regiunile nu sunt supuse impozitului pe profit. În conformitate cu articolul 74 alineatul (2) din TUIR, exercitarea funcțiilor de stat de către organismele publice nu constituie o activitate comercială.

(44)

Toate veniturile obținute de societățile care desfășoară activități comerciale sunt considerate venituri din activități economice și sunt supuse IRES (articolul 81 din TUIR). Baza impozabilă este venitul global înregistrat în contul de profit și pierdere, întocmit pentru exercițiul financiar relevant în conformitate cu normele de drept al societăților comerciale și ajustat în conformitate cu dispozițiile legislației fiscale privind veniturile din activități economice.

(45)

Tratamentul, din perspectiva impozitului pe profit, al veniturilor din active imobiliare depinde de tipul de active imobiliare. În cazul în care activul imobiliar este utilizat efectiv și exclusiv pentru desfășurarea unei activități comerciale (sau, datorită caracteristicilor sale, poate fi utilizat numai pentru desfășurarea unei activități comerciale), venitul obținut din activul imobiliar este considerat venit din activități comerciale. În consecință, acest venit este inclus în venitul impozabil al societății.

(46)

Perioada fiscală în scopul impozitului pe profit este exercițiul fiscal al societății, astfel cum este stabilit prin lege sau prin statut. În cazul în care exercițiul fiscal nu este stabilit astfel sau dacă depășește 2 ani, perioada fiscală este anul calendaristic (articolul 76 din TUIR).

(47)

Cota IRES este de 24 % (articolul 77 din TUIR) (11).

(48)

Articolul 1 alineatul (716) din Legea nr. 160 din 27 decembrie 2019 a introdus o nouă suprataxă IRES de 3,5 puncte procentuale pe veniturile obținute din activități desfășurate pe baza autorizațiilor și concesiunilor portuare acordate în temeiul articolelor 16 și 18 din Legea nr. 84/1994 (12). Aceasta este o măsură temporară care ar trebui să se aplice numai exercițiilor financiare 2019-2021.

(49)

ASP din Italia nu sunt supuse impozitului pe profit (IRES). Scutirea ASP din Italia de la plata impozitului pe profit este măsura examinată în prezenta decizie. Această scutire se bazează în special pe articolul 74 din TUIR, astfel cum a fost interpretat și aplicat de autoritățile italiene.

(50)

În conformitate cu articolul 74 din TUIR, organismele și administrațiile de stat, inclusiv cele cu o organizare autonomă, chiar dacă au personalitate juridică, municipalitățile, consorțiile formate din autorități locale, asociațiile și organismele care gestionează proprietăți colective, comunitățile montane, provinciile și regiunile nu sunt supuse impozitului pe profit.

(51)

În opinia autorităților italiene, ASP sunt organisme publice însărcinate exclusiv cu funcții administrative și, prin urmare, li se aplică articolul 74 din TUIR. Potrivit acestora, articolul 73 din TUIR ar presupune, dimpotrivă, ca entitatea în cauză să desfășoare o activitate comercială, deși ca activitate secundară, și, prin urmare, nu ar fi aplicabil în cazul ASP.

(52)

Articolele 73 și 74, astfel cum au fost interpretate și aplicate de autoritățile italiene, conduc la o situație în care ASP din Italia sunt scutite de impozitul pe profit, inclusiv în ceea ce privește veniturile provenite din exploatarea infrastructurii portuare.

(53)

La 8 ianuarie 2019, Comisia a propus măsuri adecvate în temeiul articolului 22 din Regulamentul de procedură și a invitat Italia să adopte măsuri care să asigure că ASP care desfășoară activități economice sunt supuse impozitului pe profit în același mod precum alte întreprinderi. Cu toate acestea, prin scrisoarea din 7 martie 2019, Italia a respins în mod oficial propunerea Comisiei și a refuzat să adopte măsuri care să garanteze că ASP care desfășoară activități economice sunt supuse impozitului pe profit în același mod precum alte întreprinderi.

(54)

În măsura în care Comisia a continuat să considere că scutirea de la plata impozitului pe profit de care beneficiază ASP ce desfășoară activități economice constituie o schemă de ajutor de stat existentă și să aibă îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea respectivei scheme de ajutor cu piața internă, aceasta a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. În această decizie, Comisia a concluzionat în mod provizoriu că scutirea de la plata impozitului pe profit de care beneficiază ASP constituie ajutor de stat existent în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, care nu poate fi considerat compatibil cu piața internă.

(55)

Italia și alte părți interesate susțin că, în absența legislației Uniunii privind porturile și a unui concept comun de autorități portuare în dreptul Uniunii, statele membre au competența de a identifica și a reglementa natura și funcțiile organismelor de administrare ale porturilor, după cum reiese din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului (13).

(56)

Acestea consideră că aplicarea în Italia a principiilor stabilite în deciziile adoptate de Comisie în cazuri specifice în alte state membre nu este rezonabilă. În opinia lor, situația din Italia nu este comparabilă cu cea din alte state membre (14).

(57)

Potrivit Italiei și majorității observațiilor părților interesate, ASP nu sunt întreprinderi și nu desfășoară activități economice (15). Sistemul juridic italian impune ca ASP să fie organisme publice fără scop lucrativ de importanță națională, cu autonomie administrativă, organizațională, de reglementare, bugetară și financiară.

(58)

ASP sunt supravegheate de Ministerul Infrastructurii și Transporturilor, rapoartele privind gestiunea financiară a acestora fac obiectul auditurilor Curții de Conturi în același mod precum în cazul tuturor organismelor care fac parte din administrația publică. Acestea sunt incluse în lista întocmită de Institutul Național de Statistică al Italiei, utilizată pentru stabilirea contului financiar consolidat al statului. Prin urmare, ASP nu se află doar în proprietatea publică, ci sunt adevărate organisme publice fără scop lucrativ (16).

(59)

Italia și majoritatea părților interesate observă că ASP nu prestează ele însele servicii portuare sau servicii tehnico-nautice (17). Competențele de reglementare pentru serviciile tehnico-nautice de pilotare, remorcare, amarare și alimbare aparțin autorității maritime, care este o structură descentralizată a Ministerului Infrastructurii și Transporturilor. Normele de atribuire a unor astfel de servicii sunt prevăzute în Codul italian al navigației și în regulamentele de punere în aplicare. De asemenea, alte activități, precum buncherarea și colectarea deșeurilor, nu sunt realizate efectiv de ASP.

(60)

Potrivit autorităților italiene și majorității părților interesate, ASP asigură, în interesul public, accesul nediscriminatoriu la piețele serviciilor portuare în condiții de liberă concurență și se asigură că proprietatea statului este administrată în deplină transparență și imparțialitate (18). Activitățile ASP identificate prin Legea nr. 84/1994 sunt ghidate de interesul public în ceea ce privește buna funcționare a zonelor portuare.

(61)

Italia și alte câteva părți interesate consideră că acordarea concesiunilor portuare de către ASP este o activitate de reglementare care vizează o alocare mai productivă a infrastructurii portuare în interesul comunității portuare și al utilizatorilor portuari. ASP se asigură că se acordă concesiuni pentru utilizarea zonelor portuare aflate în proprietate publică pentru a îmbunătăți administrarea portului și a tuturor activităților legate de acesta. Acordarea concesiunilor nu este în niciun caz efectuată cu scop lucrativ. Aceasta nu are loc pe o piață competitivă (19).

(62)

Italia și alte părți interesate indică faptul că respectivii concesionari sunt selectați prin proceduri transparente și nediscriminatorii (20). Selectarea acestora nu depinde neapărat de cele mai înalte perspective de profitabilitate, sub forma unei remunerații mai mari pentru ocuparea terenului. Scopul este mai degrabă de a maximiza utilitatea și valoarea zonelor portuare în interesul public.

(63)

Italia și alte câteva părți interesate consideră că taxele pentru acordarea de concesiuni și autorizații de către ASP întreprinderilor private pentru utilizarea comercială a infrastructurii portuare de bază și furnizarea de servicii nu constituie o contraprestație pentru un serviciu furnizat sau pentru un bun oferit. În opinia acestora, serviciile în cauză nu pot fi considerate activități economice (21).

(64)

Concesiunile acordate de ASP se bazează pe proceduri transparente, competitive și nediscriminatorii. Procedura de atribuire care conduce la selectarea concesionarului este complet disociată de valoarea taxei. ASP au obligația de a supraveghea concesionarul și de a verifica dacă acesta respectă condițiile concesiunii. Acestea efectuează verificări ale conformității și dispun de competențe specifice de sancționare a concesionarului, cum ar fi competența de a revoca o concesiune în caz de nerespectare a obligațiilor. ASP nu au relații contractuale directe cu armatorii și operatorii de nave, doar concesionarii au astfel de relații.

(65)

Potrivit observațiilor prezentate de Italia și de mai multe alte părți interesate, există o diferență substanțială între acordarea de proprietăți deținute de stat concesionarilor (precum în cazul Italiei) și închirierea unor astfel de proprietăți (22). Drepturile conferite concesionarului de către ASP sunt mai puțin importante decât cele de care beneficiază un utilizator tipic într-o relație de leasing în contextul modelelor tradiționale de porturi de tip landlord port. Acest lucru este evidențiat de următoarele particularități ale sistemului italian:

(66)

În consecință, potrivit Italiei și mai multor părți interesate, taxele de concesiune plătite de concesionari către ASP nu sunt nici chirii, nici prețuri de piață, deoarece nu există nicio marjă de discreție între părțile la negocieri. Acestea sunt stabilite prin lege și au caracteristicile unei taxe plătite de concesionar statului prin intermediul ASP în schimbul accesului pe piață pentru activitățile economice portuare, în special pentru a desfășura operațiuni și servicii care utilizează domeniul public (23).

(67)

Rezultă că ASP nu desfășoară nicio activitate economică, întrucât nu pot interveni asupra elementului principal al oricărei tranzacții economice efectuate în condițiile pieței, și anume prețul serviciului (24).

(68)

Unele dintre părțile interesate (25) observă că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu există activitate economică în cazul în care metodele specifice de oferire a anumitor mărfuri sau servicii sunt stabilite direct prin lege și, prin urmare, nu se bazează pe evaluări economice efectuate de părțile la licitație (26). Prezența unei taxe comerciale stabilite direct de întreprinderea care exploatează infrastructura ar fi, prin urmare, o condiție pentru clasificarea acesteia drept întreprindere (27).

(69)

Italia și unele dintre părțile interesate susțin că activitățile desfășurate de ASP în administrarea domeniului portuar nu au niciun impact asupra domeniului public. Aceasta înseamnă că, deși anumite elemente ale activităților ASP sunt de natură economică, acest lucru nu poate conduce la concluzia că ASP sunt întreprinderi (28). Potrivit Italiei, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede că organismele înființate și reglementate pentru îndeplinirea unor funcții și activități publice și neeconomice, dar care desfășoară în același timp anumite activități economice, sunt clasificate drept întreprinderi (29).

(70)

Italia admite că taxele plătite de concesionari includ o componentă economică. Taxele sunt stabilite în conformitate cu criteriile prevăzute la nivel național. Cu toate acestea, taxele iau în considerare, de asemenea, angajamentele asumate de concesionar în ceea ce privește volumul de marfă, tipul de investiții și volumul traficului. În consecință, taxa de bază poate fi redusă, de exemplu, atunci când concesionarii fac investiții pentru lucrări majore de infrastructură sau efectuează lucrări extraordinare de întreținere a bunurilor publice care intră în competența ASP.

(71)

În concluzie, potrivit autorităților italiene, taxele de concesiune sunt constituite atât dintr-o componentă fixă, cât și dintr-o componentă variabilă. Componenta fixă este proporțională cu suprafața zonelor în cauză și ia în considerare alți câțiva parametri (amplasarea și nivelul infrastructurii zonelor în cauză). Componenta variabilă se calculează pe baza mecanismelor de stimulare pentru a obține o productivitate mai bună, performanțe energetice și de mediu mai bune, precum și îmbunătățirea nivelurilor serviciilor, în special în ceea ce privește transportul și integrarea intermodală a porturilor. Parametrii de stimulare utilizați în componenta variabilă a taxelor de concesiune iau în considerare, de regulă, volumul traficului, atât în ceea ce privește navele, cantitățile și tipurile de mărfuri, cât și elaborarea unor indicatori specifici privind piața și calitatea serviciilor (durata medie de depozitare a mărfurilor în zonele de depozitare; nivelul de eficiență a operațiunilor de transfer modal; nivelul de eficiență energetică și de mediu a întregului ciclu portuar; nivelul productivității pe unitate de suprafață a zonei portuare care face obiectul concesiunii).

(72)

Prin urmare, taxa de concesiune (componenta fixă și cea variabilă) acoperă, pe de o parte, componenta de remunerare a administrării portuare și a utilizării proprietății portuare ca infrastructură de bază, care nu este de natură economică, și, pe de altă parte, operarea și utilizarea proprietății publice care permit concesionarilor să își desfășoare activitățile.

(73)

Italia consideră că distincția dintre partea neeconomică (componenta fixă) și cea economică (componenta variabilă) ale taxei de concesiune este confirmată indirect de Regulamentul (UE) 2017/352. Regulamentul respectiv stabilește că taxele de utilizare a infrastructurii portuare pot fi diferențiate în conformitate cu strategia economică și politica de amenajare a teritoriului ale portului pentru a promova o utilizare mai eficientă a infrastructurii portuare (30).

(74)

Italia consideră, de asemenea, că, atunci când se evaluează natura taxelor de concesiune, trebuie să se țină seama de activitățile desfășurate de ASP în calitate de organisme publice de administrare a proprietății publice. Jurisprudența oferă îndrumări în sensul că, în măsura în care un organism public desfășoară o activitate economică ce poate fi disociată de exercitarea prerogativelor sale de autoritate publică, acesta acționează în calitate de întreprindere în ceea ce privește o astfel de activitate. Totuși, atunci când această activitate economică este indisociabilă de exercitarea prerogativelor sale de autoritate publică, toate activitățile desfășurate de acest organism rămân activități legate de exercitarea acestor prerogative (31).

(75)

În cazul ASP, activitățile care ar putea avea o importanță economică în administrarea proprietății portuare și care pot fi relevante pentru stabilirea taxei de concesiune sunt, în orice caz, indisociabile de activitățile publice încredințate prin lege ASP, cum ar fi controlul și administrarea proprietății portuare și planificarea tuturor activităților prin utilizarea zonelor portuare. Prin urmare, taxele de concesiune percepute de ASP nu ar trebui considerate venituri ale societăților comerciale.

(76)

Italia recunoaște că respectiva componentă variabilă a taxei de concesiune este de natură economică și că acest lucru ar justifica, teoretic, includerea sa în baza de evaluare pentru o eventuală impozitare a veniturilor unei întreprinderi.

(77)

Cu toate acestea, în opinia sa, parametrii de stimulare ai componentei variabile a taxelor de concesiune au ca efect reducerea progresivă a valorii taxei rezultate atunci când concesionarii îndeplinesc obiectivele economice. Potrivit Italiei, aceasta conduce la o reducere globală a taxei de concesiune în sine. Prin urmare, veniturile ASP sunt alcătuite în întregime sau aproape în întregime din componenta fixă, care se limitează la remunerarea activităților de administrare și de reglementare ale ASP. Prin urmare, în opinia Italiei, ASP nu desfășoară nicio activitate economică.

(78)

În conformitate cu observațiile primite de unele dintre părțile interesate, excluderea ASP de la obligația de a plăti impozitul pe profit nu ar implica nicio pierdere de venituri fiscale, întrucât ASP face parte din stat. Prin urmare, nu ar exista niciun consum de resurse de stat sub formă de cheltuieli fiscale sau bugetare (32).

(79)

Unele dintre părțile interesate observă, de asemenea, că sumele plătite de ASP statului în cazul impozitării veniturilor ASP ar deturna resurse de la ASP, care, în acest caz, nu ar fi disponibile pentru îndeplinirea misiunii instituționale a ASP. În această situație, statul ar trebui să își majoreze contribuțiile la ASP.

(80)

În ceea ce privește scutirea de la plata impozitului pe profit (IRES) pentru ASP, Italia și majoritatea părților interesate susțin că o clasificare a ASP în categoria organismelor publice fără scop lucrativ în Legea fiscală consolidată din Italia, TUIR, implică în mod necesar scutirea acestora de la plata impozitului pe profit (33). Aceasta nu ar constitui o excepție de la sistem sau o măsură specifică în favoarea ASP, întrucât este perfect conformă cu principiile sistemului fiscal italian (34).

(81)

Sistemul fiscal prevăzut de TUIR din Italia este, de asemenea, perfect consecvent cu natura și cu funcțiile atribuite ASP, întrucât acestea sunt organisme publice însărcinate exclusiv cu funcții administrative și, prin urmare, supuse aplicării articolului 74 din TUIR. În schimb, articolul 73 din TUIR presupune că entitatea în cauză desfășoară activități comerciale, deși ca activitate secundară, și, prin urmare, nu ar fi aplicabil în cazul ASP (35).

(82)

O parte interesată consideră că măsura nu are niciun efect asupra schimburilor comerciale și a concurenței, întrucât nu există porturi private în Italia (36). ASP nu trebuie să stimuleze potențialii concesionari prin oferirea unor taxe de concesiune scăzute sau reduse, deoarece cererea de acces în zonele portuare este, în orice caz, mai mare decât oferta de zone disponibile.

(83)

Unele părți interesate susțin, de asemenea, că porturile nu concurează cu alți furnizori de servicii de transport, deoarece diferitele infrastructuri de transport deservesc piețe diferite de mărfuri și de trafic și nu sunt substituibile.

(84)

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor mărfuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(85)

Conform jurisprudenței, conceptul de întreprindere cuprinde orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată (37). Faptul că o entitate nu desfășoară activități cu scop lucrativ nu este un factor pe baza căruia să se poată determina dacă aceasta este sau nu o întreprindere (38). Nici faptul că aceasta este proprietate publică nu este decisiv.

(86)

După cum a clarificat instanța Uniunii, orice activitate care constă în oferirea unor bunuri și servicii pe o piață determinată, cu alte cuvinte serviciile prestate în mod normal în schimbul unei remunerații, reprezintă o activitate economică. Caracteristica esențială a remunerației constă în faptul că aceasta reprezintă contraprestația economică a prestației în cauză (39). Entitățile fără scop lucrativ pot oferi, de asemenea, bunuri și servicii pe o piață (40).

(87)

În ceea ce privește construirea și exploatarea infrastructurii publice, instanța Uniunii a clarificat faptul că utilizarea viitoare a infrastructurii, mai exact existența exploatării economice a acesteia este cea care determină dacă finanțarea construirii unei astfel de infrastructuri intră sau nu sub incidența normelor Uniunii privind ajutoarele de stat (41). Este recunoscut faptul că exploatarea comercială și construirea unor infrastructuri portuare sau aeroportuare în vederea unei astfel de exploatări comerciale constituie activități economice (42).

(88)

În conformitate cu această jurisprudență, Comisia a concluzionat într-o serie de decizii că respectiva construire și exploatarea comercială a infrastructurilor portuare constituie activități economice (43). De exemplu, exploatarea comercială a unui terminal portuar sau aeroportuar prin punerea acestuia la dispoziția utilizatorilor în schimbul plății unei taxe constituie o activitate economică (44). În consecință, finanțarea publică a unei infrastructuri portuare favorizează o activitate economică și este, în principiu, supusă normelor privind ajutoarele de stat (45).

(89)

În schimb, investițiile pentru infrastructura necesară activităților care țin de responsabilitatea statului în exercitarea prerogativelor sale de autoritate publică nu fac obiectul controlului ajutoarelor de stat (46). Numai infrastructurile care fac parte din funcțiile esențiale ale statului sunt de natură neeconomică.

(90)

Italia și majoritatea părților interesate susțin că ASP sunt organisme publice fără scop lucrativ de importanță națională, cu autonomie administrativă, organizațională, de reglementare, bugetară și financiară. În opinia acestora, ASP nu desfășoară activități economice și nu sunt întreprinderi.

(91)

Comisia consideră că respectiva clasificare a ASP drept organisme publice fără scop lucrativ în temeiul legislației italiene nu este suficientă pentru a concluziona că acestea nu sunt întreprinderi. Pentru a determina dacă activitățile desfășurate de ASP sunt cele ale unei întreprinderi în sensul tratatului, este necesar să se determine natura acestor activități (47).

(92)

Pe baza descrierii activităților ASP (a se vedea secțiunile 2.1.2-2.1.5), Comisia consideră că acordarea accesului la porturi în schimbul unei remunerații (taxe de ancorare și taxe pentru mărfurile încărcate și descărcate), acordarea de autorizații în schimbul unei remunerații pentru efectuarea operațiunilor portuare și acordarea de concesiuni în schimbul unei remunerații constituie activități economice. Prin urmare, Comisia concluzionează că ASP desfășoară atât activități neeconomice, cât și activități economice.

(93)

Comisia nu contestă faptul că ASP-urilor li se poate conferi competența de exercitare a anumitor prerogative de autoritate publică care nu sunt de natură economică (cum ar fi controlul și siguranța traficului maritim sau supravegherea antipoluare, efectuate pe cont propriu sau în colaborare cu alte organisme publice, cum ar fi autoritatea maritimă) (48). În desfășurarea acestor activități, ele nu sunt întreprinderi în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(94)

Cu toate acestea, faptul că, atunci când desfășoară o parte dintre activități, ASP exercită prerogative de autoritate publică nu împiedică, în sine, clasificarea acestora drept întreprinderi (49).

(95)

ASP desfășoară, de asemenea, activități economice. Acestea oferă un serviciu general utilizatorilor porturilor (armatori și operatori de nave), oferind navelor acces la infrastructura portuară în schimbul unei remunerații cunoscute, de obicei, sub denumirea de taxe portuare (și anume taxe pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxe de ancorare). Prin acordarea de autorizații și de concesiuni în schimbul unei remunerații, acestea pun anumite infrastructuri sau terenuri la dispoziția întreprinderilor care utilizează zonele respective în scopuri proprii sau pentru a furniza servicii armatorilor și operatorilor de nave.

(96)

Italia și mai multe alte părți interesate susțin că ASP nu au relații contractuale directe cu armatorii și operatorii de nave (numai concesionarii au astfel de relații directe). Totuși, Comisia consideră că faptul că respectivii concesionari utilizează anumite terenuri și infrastructuri portuare pentru a oferi servicii armatorilor și operatorilor de nave nu exclude ca anumite activități desfășurate de ASP, cum ar fi închirierea terenurilor și a infrastructurii portuare acestor întreprinderi terțe să fie de asemenea de natură economică (50).

(97)

Această poziție concordă cu poziția adoptată de Comisie în mai multe cazuri care implică ajutoare de stat pentru ASP din Italia (51). În plus, în cazurile referitoare la scutirea de la plata impozitului pe profit pentru porturile din Belgia și Franța, Comisia a precizat, de asemenea, că închirierea domeniului public în schimbul unei plăți constituie o activitate economică (52). Tribunalul a confirmat această poziție (53).

(98)

În concluzie, o ASP va fi considerată întreprindere dacă – și în măsura în care – aceasta desfășoară efectiv una sau mai multe activități economice (54). ASP acordă acces la infrastructura portuară armatorilor și operatorilor de nave în schimbul unei remunerații (mai exact, taxe pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxe de ancorare). Acestea acordă autorizații pentru operațiuni portuare în schimbul unei remunerații (taxe de autorizare) și închiriază domeniul public în schimbul unei remunerații (taxe de concesiune). Aceste activități se califică drept activități economice. Prin urmare, Comisia consideră că ASP sunt întreprinderi în raport cu activitățile economice pe care le desfășoară.

(99)

Italia și mai multe părți interesate susțin că ASP nu urmează o logică comercială și nu vizează maximizarea profitului. În această privință, Comisia dorește să sublinieze că faptul că bunurile sau serviciile sunt oferite fără scop lucrativ nu se opune ca entitatea care efectuează aceste operațiuni pe piață să trebuiască să fie considerată o întreprindere (55).

(100)

Comisia observă că nici Italia, nici părțile interesate nu susțin că taxele percepute de ASP sunt doar simbolice sau nu au legătură cu costul serviciilor furnizate. De asemenea, Comisia observă că taxele portuare (mai exact, taxele pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxele de ancorare), precum și taxele de autorizare și de concesiune constituie cea mai mare parte a veniturilor ASP. Potrivit unui raport al Ministerului Infrastructurii și Transporturilor din Italia, în 2017, taxele portuare (taxele pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxele de ancorare) și taxele de concesiune au reprezentat 53,2 % și, respectiv, 27,1 % din veniturile ASP (56).

(101)

Italia și mai multe părți interesate susțin că taxele pentru concesiunile și autorizațiile acordate de ASP întreprinderilor private pentru utilizarea comercială a infrastructurii portuare de bază și pentru furnizarea de operațiuni și servicii portuare nu constituie o contraprestație pentru un serviciu prestat sau pentru un bun oferit (a se vedea 3.2.3).

(102)

Italia susține că taxele de concesiune sunt stabilite prin lege. Prin urmare, ASP nu ar desfășura activități economice, întrucât nu ar putea interveni în elementul principal al oricărei tranzacții economice efectuate în condițiile pieței, și anume prețul serviciului.

(103)

În primul rând, Comisia dorește să reamintească faptul că, potrivit jurisprudenței, serviciile care pot fi calificate drept activități economice sunt cele care sunt prestate în mod normal în schimbul unei remunerații. Caracteristica esențială a remunerației constă în faptul că aceasta constituie contravaloarea economică a prestației în cauză (57). Existența unei remunerații constituie, așadar, un factor determinant pentru a stabili existența unei activități economice (58).

(104)

Prestarea de servicii în schimbul unei remunerații stabilite prin lege nu este suficientă în sine pentru a împiedica clasificarea activității în cauză drept activitate economică (59).

(105)

Prin urmare, Comisia consideră că argumentul potrivit căruia taxele de concesiune sunt stabilite prin lege nu este suficient pentru a concluziona că ASP nu desfășoară activități economice. Comisia observă, de asemenea, că legea doar stabilește taxele minime pentru concesiuni, permițând ASP-urilor să influențeze taxele în conformitate cu strategiile lor de afaceri. În orice caz, chiar dacă ar fi adevărat că taxele de concesiune sunt stabilite în întregime prin lege, acest fapt ar fi lipsit de relevanță, întrucât ASP pun anumite infrastructuri sau terenuri la dispoziția întreprinderilor în schimbul unei remunerații, situație care este considerată activitate economică.

(106)

În consecință, Comisia concluzionează că acordarea de concesiuni în schimbul unei remunerații ar trebui calificată drept activitate economică.

(107)

Comisia constată că stabilirea taxelor prin lege nu exclude stabilirea acestora, cel puțin parțial, pe baza unor argumente economice. În cazul de față, numeroase părți interesate publice și private (autorități naționale și regionale, ASP și alte organisme publice, întreprinderi care prestează servicii portuare și operațiuni portuare, sindicate) sunt consultate înainte ca taxele pentru concesiuni și taxele de autorizare pentru operațiunile portuare să fie stabilite la nivel național. Același lucru este valabil și pentru taxele portuare (taxele pentru mărfurile încărcate și descărcate și taxele de ancorare).

(108)

Comisia consideră că scutirea de la plata impozitului pe profit acordată ASP permite ASP să aplice taxe mai mici. Nivelul taxelor este un element important al politicii comerciale puse în aplicare de porturi pentru a încuraja armatorii și operatorii de nave să utilizeze infrastructura portuară și societățile comerciale să se stabilească în port pentru a-și dezvolta activitățile de producție sau de servicii (60).

(109)

De asemenea, în cazul concesiunilor, doar o parte din taxa de concesiune (taxa minimă) este stabilită la nivel național. Această parte a taxei este componenta fixă a taxei de concesiune. Componenta variabilă a taxei de concesiune permite ASP să își urmeze propriile strategii de afaceri în funcție de circumstanțele specifice ale pieței.

(110)

Într-adevăr, taxele de concesiune sunt alcătuite dintr-o componentă fixă și o componentă variabilă. Componenta fixă este, în general, proporțională cu suprafața zonelor vizate de concesiune și ține seama de mulți alți parametri (amplasarea, nivelul de infrastructură al zonelor în cauză). Componenta variabilă include mecanisme de stimulare economică pentru a obține o productivitate mai mare, performanțe energetice și de mediu mai bune, precum și îmbunătățirea nivelurilor serviciilor, în special în ceea ce privește transportul și integrarea intermodală a porturilor.

(111)

Italia recunoaște că componenta variabilă a taxelor de concesiune este de natură economică și, prin urmare, ar justifica luarea în considerare în baza de evaluare a unei posibile impozitări a venitului ASP. Cu toate acestea, atunci când concesionarii îndeplinesc obiectivele economice stabilite, valoarea corespunzătoare a taxei ar fi redusă progresiv și ar conduce la o reducere a taxei globale de concesiune. Prin urmare, potrivit autorităților italiene, veniturile ASP din concesiuni sunt practic alcătuite aproape în întregime din componenta fixă, care se limitează la remunerarea activităților de administrare și de reglementare ale ASP. Întrucât Italia consideră că respectiva componentă fixă a taxelor de concesiune este o remunerație pentru activități neeconomice, aceasta concluzionează că ASP nu desfășoară activități economice.

(112)

Totuși, Comisia observă că nici Italia, nici vreuna dintre părțile interesate nu au prezentat dovezi în sprijinul afirmației lor potrivit căreia componenta variabilă a taxei conduce la o reducere a taxei de concesiune globale.

(113)

Mai important, nu se contestă faptul că taxele de concesiune sunt stabilite într-un mod care reflectă valoarea serviciului prestat (domeniul de aplicare, amplasare și nivelul infrastructurii). Nici taxele de concesiune nu sunt doar simbolice.

(114)

Prin urmare, Comisia concluzionează că faptul că respectiva componentă variabilă a taxelor de concesiune ar putea reduce veniturile totale din taxele de concesiune atunci când concesionarii ating obiectivele economice prevăzute în contractul de concesiune nu este suficient pentru a exclude faptul că ASP desfășoară activități economice. De asemenea, Comisia consideră că faptul că veniturile din taxele de concesiune pot finanța, de asemenea, anumite activități neeconomice nu aduce atingere faptului că taxele sunt percepute în schimbul unui serviciu, și anume accesul la infrastructura portuară (61).

(115)

Italia și mai multe părți interesate susțin, de asemenea, că taxele care trebuie plătite ASP au caracteristicile unui impozit plătit de concesionar statului prin intermediul ASP.

(116)

Comisia consideră că acest argument nu este relevant pentru a stabili dacă ASP desfășoară o activitate economică, întrucât numai calificările naționale nu pot fi utilizate pentru a eluda aplicarea normelor comune ale Uniunii. Serviciile care pot fi calificate drept activități neeconomice sunt cele care sunt prestate în mod normal în schimbul unei remunerații (62). Taxele încasate de ASP constituie remunerație plătită de utilizatori pentru prestarea în schimb a unor servicii specifice. După cum a observat deja Tribunalul în cazul porturilor spaniole, unde porturile au susținut, de asemenea, că taxele portuare sunt impozite, taxele portuare sunt redevențe percepute pentru utilizarea infrastructurii portuare (63).

(117)

Italia este de părere că activitățile economice desfășurate de ASP în administrarea porturilor sunt marginale și insuficiente pentru a califica ASP drept întreprinderi. Jurisprudența Curții de Justiție ar exclude faptul că organismele înființate și reglementate pentru exercitarea unor funcții și activități publice și neeconomice, dar care, în același timp, desfășoară anumite activități neeconomice, sunt clasificate drept întreprinderi (64).

(118)

Italia consideră, de asemenea, că activitățile care ar putea avea o importanță economică pentru administrarea proprietății portuare și care pot fi relevante pentru stabilirea taxelor de concesiune sunt indisociabile de activitățile publice încredințate prin lege ASP, cum ar fi controlul și administrarea proprietății portuare. Potrivit Italiei, taxele percepute de ASP nu ar trebui, prin urmare, să fie considerate venituri ale întreprinderilor.

(119)

Comisia dorește să reamintească faptul că împrejurarea că o entitate dispune, pentru exercitarea unei părți din activitățile sale, de prerogative de autoritate publică nu împiedică, prin ea însăși, calificarea acesteia drept întreprindere în sensul dreptului Uniunii în domeniul concurenței pentru activitățile sale economice (65).

(120)

Potrivit jurisprudenței, în măsura în care o entitate publică desfășoară o activitate economică care poate fi disociată de exercitarea prerogativelor sale de autoritate publică, această entitate, în ceea ce privește această activitate, acționează în calitate de întreprindere. Pe de altă parte, dacă activitatea economică respectiv este indisociabilă de exercitarea prerogativelor sale de autoritate publică, toate activitățile desfășurate de entitatea menționată rămân activități legate de exercitarea acestor prerogative (66).

(121)

Comisia constată că nici Italia, nici vreuna dintre părțile interesate nu au prezentat dovezi care să demonstreze că activitățile economice desfășurate de porturi nu pot fi disociate de exercitarea prerogativelor lor de autoritate publică. Simplul fapt că poate exista o legătură economică între aceste activități, în sensul că activitățile economice ale porturilor permit finanțarea, integrală sau parțială, a activităților lor neeconomice, nu este suficient pentru a demonstra caracterul indisociabil al acestor activități, în sensul jurisprudenței (67).

(122)

Comisia observă, de asemenea, că, în cazul de față, activitățile economice ale ASP nu sunt obligatorii ca urmare a activităților lor neeconomice de interes general și că, în absența lor, activitățile neeconomice nu sunt în mod necesar lipsite de utilitate (68).

(123)

Comisia observă, de asemenea, că nici Italia, nici părțile interesate nu au demonstrat că activitățile economice ale porturilor sunt auxiliare activităților lor neeconomice desfășurate/exercitate în interes public (69). Dimpotrivă, taxele portuare (mai exact, taxele pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxele de ancorare) și taxele de concesiune reprezintă majoritatea veniturilor operaționale ale ASP, întrucât activitățile conexe constituie activitatea principală a ASP (70).

(124)

Prin urmare, Comisia concluzionează că activitățile economice ale ASP nu sunt indisociabile de activitățile lor neeconomice desfășurate/exercitate în interes public, în sensul jurisprudenței (71). În consecință, Comisia consideră că ASP ar trebui considerate întreprinderi dacă – și în măsura în care – desfășoară efectiv una sau mai multe activități neeconomice (72).

(125)

Italia și mai multe părți interesate susțin că ASP nu au concurenți și că nu există o piață pe care acestea să își desfășoare activitatea. În lipsa unei piețe pe care să își ofere serviciile, ASP nu pot fi considerate întreprinderi. Unele dintre părțile interesate indică, de asemenea, că administrarea porturilor este diferită de administrarea aeroporturilor.

(126)

În această privință, Comisia observă că o entitate care beneficiază de un monopol legal poate foarte bine să ofere bunuri și servicii pe o piață și, prin urmare, să fie o întreprindere în sensul articolului 107 din tratat. Conceptul de activitate economică este un concept obiectiv, care decurge din elemente de fapt, în special existența unei piețe pentru serviciile în cauză (73).

(127)

Comisia amintește, de asemenea, că instanța Uniunii a statuat că furnizarea de facilități aeroportuare companiilor aeriene, în schimbul plății unei taxe, constituie o activitate economică (74). Comisia consideră că nu există nicio diferență fundamentală între acordarea accesului la infrastructura aeroportuară în schimbul taxelor de aeroport și acordarea accesului la infrastructura portuară în schimbul taxelor portuare (75), în special deoarece aeroporturile dețin un monopol legal similar celui de care beneficiază ASP din Italia. ASP exploatează ele însele infrastructura portuară atunci când acordă acces armatorilor și operatorilor de nave la infrastructura portuară sau o închiriază în schimbul unei remunerații (76).

(128)

Prin urmare, Comisia concluzionează că argumentele prezentate de Italia și de unele dintre părțile interesate nu sunt suficiente pentru a considera că activitățile desfășurate de ASP sunt neeconomice.

(129)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că ASP desfășoară activități economice și, în legătură cu acestea, se califică drept întreprinderi în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(130)

Articolul 107 alineatul (1) din tratat prevede că, pentru a fi considerată ajutor de stat, măsura să fie acordată de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă. În cazul de față, scutirea de la plata impozitului pe profit se bazează în special pe articolul 74 din TUIR, astfel cum a fost interpretat și aplicat de autoritățile italiene [a se vedea punctele (50)-(52)]. În conformitate cu articolul 74 din TUIR, organismele și administrațiile de stat și alte organisme teritoriale, de exemplu, regiunile și municipalitățile, nu sunt supuse impozitului pe profit. În opinia autorităților italiene, ASP sunt organisme publice însărcinate exclusiv cu funcții administrative și, prin urmare, sunt supuse aplicării articolului 74 din TUIR. În consecință, măsura este imputabilă statului.

(131)

De asemenea, pierderea de venituri fiscale este echivalentă cu un consum al resurselor de stat sub formă de cheltuieli fiscale.

(132)

După cum au statuat instanțele Uniunii, o măsură prin care autoritățile publice acordă anumitor întreprinderi o scutire fiscală care, deși nu implică un transfer de resurse de stat în numerar, conferă beneficiarilor scutirii o situație financiară mai favorabilă decât a celorlalți contribuabili, corespunde noțiunii de „resurse de stat” în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat (77).

(133)

Prin urmare, prin scutirea ASP angajate în activități neeconomice de la plata impozitului pe profit, autoritățile italiene renunță la venituri care constituie resurse de stat. Prin urmare, Comisia este de părere că măsura în cauză implică pierderea unor resurse de stat și este acordată, așadar, prin intermediul resurselor de stat.

(134)

În ceea ce privește argumentul prezentat de unele părți interesate potrivit căruia excluderea ASP de la obligația de a plăti impozitul pe profit nu ar determina nicio pierdere de venituri fiscale, întrucât ASP sunt autorități de stat, se reamintește că ordinea juridică a Uniunii este neutră în ceea ce privește regimul proprietății (78) și nu aduce în niciun fel atingere dreptului statelor membre de a acționa ca operatori economici. În același timp, atunci când autoritățile publice efectuează, direct sau indirect, tranzacții economice sub orice formă, acestea sunt supuse normelor Uniunii privind ajutoarele de stat (79). Prin urmare, în conformitate cu jurisprudența constantă, trebuie să se facă o distincție între obligațiile pe care statul și le asumă în calitate de proprietar al unei societăți și obligațiile acestuia în calitate de autoritate publică (80). Aceasta înseamnă că veniturile pe care statul le poate obține din deținerea unei societăți publice nu pot fi luate în considerare atunci când se evaluează dacă un avantaj fiscal acordat acesteia afectează resursele de stat. În plus, nici Italia, nici părțile interesate nu au prezentat vreun argument pentru a demonstra că avantajul fiscal legat de scutirea ASP de la plata impozitului pe profit s-ar limita la suma necesară pentru finanțarea sarcinilor instituționale ale ASP.

(135)

Pentru a fi considerată ajutor de stat, o măsură trebuie, de asemenea, să confere un avantaj financiar beneficiarului. Noțiunea de avantaj se referă nu numai la beneficiile efective, ci și la intervențiile care, sub diverse forme, diminuează taxele suportate în mod normal de o întreprindere (81).

(136)

În temeiul prezentei măsuri, ASP sunt scutite de plata impozitului pe profit, în timp ce alte întreprinderi sunt, în principiu, supuse impozitului pe profit. Scutirea fiscală reduce taxele care sunt incluse în mod normal în cheltuielile de funcționare ale unei întreprinderi care desfășoară activități neeconomice. Aceasta oferă un avantaj economic pentru ASP în detrimentul altor întreprinderi, care nu au putut beneficia de un astfel de avantaj fiscal, deși desfășoară activități neeconomice. Rezultă de aici că măsura implică un avantaj pentru ASP.

(137)

Comisia constată că autoritățile italiene nu susțin că ASP sunt însărcinate cu obligații de serviciu public și că scutirea fiscală ar compensa ASP pentru costurile suportate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu public. De asemenea, Comisia nu consideră că sunt îndeplinite criteriile „hotărârii pronunțate în cauza Altmark” (82), întrucât ASP nu sunt obligate să îndeplinească obligații de serviciu public care au fost clar definite. În plus, măsura în cauză, care leagă cuantumul ajutorului de profitul realizat, nu este legată de costurile nete ale unei misiuni de serviciu public și nici limitată la acestea. De asemenea, aceasta nu rezultă nici dintr-un mandat acordat beneficiarilor măsurii pentru a îndeplini o astfel de misiune.

(138)

Prin urmare, prin scutirea ASP angajate în activități economice de la plata impozitului pe profit, autoritățile italiene le oferă acestora un avantaj. Astfel, Comisia concluzionează că măsura în cauză conferă ASP un avantaj.

(139)

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat, pentru a fi calificată drept ajutor, o măsură trebuie să afecteze schimburile comerciale în interiorul Uniunii și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența.

(140)

Comisia reamintește în primul rând că, în contextul consultării publice a părților interesate cu privire la proiectul de regulament în domeniul portuar, toate părțile interesate au subliniat necesitatea unor condiții de concurență echitabile și stabile între porturile din Uniune (83).

(141)

Este adevărat că, în anumite state membre, operarea infrastructurii portuare de bază este rezervată din punct de vedere juridic anumitor entități. În această privință, operatorii din alte state membre nu pot exploata infrastructura portuară de bază în aceste state membre, astfel încât această piață specifică poate fi considerată, cel puțin într-o anumită măsură, ca nefiind liberalizată sau deschisă concurenței. Totuși, această piață specifică nu este singura piață pe care un avantaj acordat autorităților portuare ar putea denatura concurența (84).

(142)

În primul rând, companiile de logistică și de transport care doresc să transporte mărfuri pot utiliza diferite modalități în acest demers, implicând utilizarea altor porturi (străine sau interne) administrate de alte autorități portuare sau chiar evitând utilizarea porturilor. Porturile din diferite state membre pot împărți același hinterland, astfel încât autoritățile portuare să concureze pentru a furniza servicii de transport operatorilor dispuși să deservească hinterlandul respectiv. Acesta poate fi, de exemplu, cazul operatorilor portuari din nord-vestul Italiei și din sudul Franței. Astfel, serviciile oferite de ASP (acordarea accesului la porturi) sunt, cel puțin într-o anumită măsură, în concurență cu cele oferite de alte autorități portuare și de alți furnizori de servicii de transport din Italia și din alte state membre. La un nivel mai general, Comisia observă că, întrucât porturile sunt în mare măsură implicate în transportul internațional de mărfuri și călători, orice avantaj acordat ASP italiene este, de asemenea, prin natura sa, susceptibil să afecteze concurența și schimburile comerciale în interiorul Uniunii.

(143)

În această privință, faptul că ASP sunt singurele entități care au dreptul să exploateze propria infrastructură portuară (și să ofere acces la infrastructura portuară) nu pune sub semnul întrebării existența unei piețe concurențiale mai largi, pe care serviciile de transport (accesul la infrastructura portuară) furnizate de ASP sunt în concurență cu serviciile oferite de alți operatori de transport stabiliți în Italia și de alte porturi sau alți furnizori de servicii de transport din alte state membre (85). Utilizatorii infrastructurii portuare sunt liberi să utilizeze alte porturi (în Italia sau în străinătate) și alte moduri de transport, astfel încât ASP furnizează servicii în concurență cu alți operatori de pe piața largă a serviciilor de transport și de pe piața mai restrânsă a serviciilor portuare (alte porturi ale Uniunii acordă acces la piața Uniunii și, prin urmare, Italiei, uneori în combinație cu transportul rutier, feroviar sau pe căi navigabile) (86).

(144)

De asemenea, concesionarii care doresc să furnizeze servicii portuare pot face acest lucru în alte porturi administrate de alte autorități portuare. ASP concurează pentru a atrage acești operatori (concesionari care prestează servicii portuare). Nivelul taxelor percepute de ASP în schimbul punerii la dispoziția concesionarilor a terenurilor și a infrastructurii (echipamente portuare) joacă, de asemenea, un rol în alegerea făcută de concesionari de a se stabili într-un anumit port și nu în altul (87). Existența concurenței și a efectelor transfrontaliere pe această piață este recunoscută de jurisprudență (88).

(145)

În plus, întreprinderile care doresc să se stabilească în apropierea unui port se pot stabili, de asemenea, în afara portului (și nu neapărat pe terenuri deținute sau administrate de autoritățile portuare), astfel încât ASP sunt în concurență cu alți operatori care închiriază terenuri în afara porturilor.

(146)

În concluzie, Comisia consideră că ASP pot concura între ele și cu alte porturi din Europa, precum și că scutirea fiscală pentru ASP este, prin urmare, de asemenea susceptibilă să afecteze concurența și schimburile comerciale dintre statele membre.

(147)

Se consideră că o măsură acordată de stat denaturează sau amenință să denatureze concurența în cazul în care aceasta este susceptibilă să amelioreze poziția concurențială a beneficiarului în comparație cu celelalte întreprinderi cu care acesta concurează (89). Se consideră, în general, că există o denaturare a concurenței în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat atunci când statul acordă un avantaj financiar unei întreprinderi dintr-un sector în care există sau ar putea exista concurență (90). Sprijinul public este susceptibil să denatureze concurența chiar dacă acesta nu ajută întreprinderea beneficiară să se extindă și să își majoreze cota de piață. Este suficient ca ajutorul să îi permită să își mențină o poziție competitivă mai puternică decât cea pe care ar fi avut-o în cazul în care ajutorul nu ar fi fost acordat. În acest context, pentru a se considera că ajutorul denaturează concurența este suficient, în mod normal, ca ajutorul să îi confere beneficiarului un avantaj prin scutirea de cheltuieli pe care, în caz contrar, acesta ar fi trebuit să le suporte în cursul operațiunilor comerciale curente (91).

(148)

Întrucât măsura în cauză constituie o schemă de ajutor, care se aplică în cazul ASP care au dimensiuni și locații geografice diferite și desfășoară activități diferite, nu este necesar să se demonstreze în mod individual că măsura respectivă conduce, pentru fiecare ASP în parte, la o denaturare a concurenței și la o afectare a schimburilor comerciale, pentru a stabili că măsura examinată constituie ajutor de stat (92).

(149)

Scutirea de la plata impozitului pe profit acordă un avantaj ASP, care este de natură să îmbunătățească poziția concurențială a acestora. În special, prețul serviciilor furnizate de ASP (taxe de autorizare și de concesiune, taxe pentru mărfurile descărcate și încărcate și taxe de ancorare) este unul dintre factorii care influențează competitivitatea relativă a diferitelor porturi din Europa (93).

(150)

Italia a susținut că ASP au doar o influență limitată asupra stabilirii taxelor pentru activitățile lor. Cu toate acestea, criteriile de stabilire a taxelor de autorizare și de concesiune stabilite prin decret public definesc doar taxa minimă și, prin urmare, lasă ASP o marjă de discreție pentru a stabili nivelul taxelor lor (a se vedea punctul 4.1.1.5). În orice caz, chiar existența unor taxe stabilite exclusiv la nivel central – fără nicio marjă de discreție pentru ca ASP individuale să influențeze nivelul taxelor stabilite la nivel central – nu ar exclude o denaturare a concurenței, deoarece întreprinderile pot concura și în ceea ce privește parametrii care nu au legătură cu prețul (calitatea serviciului etc.), iar avantajul conferit ASP prin scutirea fiscală în cauză le poate ajuta, de asemenea, să consolideze calitatea ofertei lor și să atragă armatori și operatori de nave.

(151)

Prin urmare, Comisia concluzionează că, prin scutirea ASP angajate în activități economice de la plata impozitului pe profit, autoritățile italiene le oferă acestora un avantaj care are potențialul de a afecta concurența. Așadar, Comisia consideră că măsura în cauză denaturează sau amenință să denatureze concurența.

(152)

Sprijinul public pentru întreprinderi constituie ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat doar în măsura în care acesta afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Nu este necesar să se stabilească că ajutorul în cauză are un efect real asupra schimburilor comerciale dintre statele membre, ci doar că ajutorul este susceptibil să afecteze aceste schimburi (94). În special, instanța Uniunii a hotărât că atunci când un ajutor financiar acordat de un stat membru consolidează poziția anumitor întreprinderi în raport cu aceea a altor întreprinderi concurente în schimburile comerciale din interiorul Uniunii, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influențate de ajutor (95).

(153)

Această jurisprudență poate fi aplicată în prezenta cauză, întrucât scutirea de la plata impozitului pe profit consolidează poziția ASP. Acest lucru le permite acestora din urmă să își reducă taxele și să sporească atractivitatea infrastructurii portuare pe care o administrează pentru armatori și operatorii de nave, în special din alte state membre.

(154)

În cazul de față, porturile italiene sunt implicate în schimburi comerciale în interiorul Uniunii, astfel încât un avantaj acordat ASP în cauză afectează schimburile comerciale în interiorul Uniunii. Porturile italiene sunt implicate activ în schimburile comerciale în interiorul Uniunii, iar mai multe porturi italiene se numără printre cele mai importante porturi in Uniune în ceea ce privește traficul containerizat și tonajul de marfă. Pe baza informațiilor disponibile public, se pare că printre primele 15 porturi pentru transport containerizat din Europa în 2019 există două porturi italiene, și anume Genova și Gioia Tauro (96).

(155)

Prin scutirea acestor ASP de o obligație fiscală pe care ar fi trebuit să o suporte în caz contrar și pe care întreprinderile concurente trebuie să o suporte, scutirea de la plata impozitului pe profit eliberează resurse financiare pentru ca aceste întreprinderi să investească în activitățile lor comerciale, ceea ce, la rândul său, afectează condițiile în care acestea își pot oferi produsele și serviciile pe piață, denaturând astfel concurența pe piața internă. În consecință, scutirea fiscală a ASP afectează schimburile comerciale în interiorul Uniunii.

(156)

În ceea ce privește argumentul Italiei potrivit căruia majoritatea porturilor italiene sunt departe de a concura, chiar și potențial, pe piețele europene, dar se află în principal în concurență cu porturile din Africa de Nord, Comisia constată că autoritățile italiene nu au prezentat niciun element care să susțină acest punct de vedere (97).

(157)

Prin urmare, prin scutirea ASP angajate în activități economice de la plata impozitului pe profit, autoritățile italiene le oferă acestora un avantaj care are potențialul de a afecta schimburile comerciale în interiorul Uniunii.

(158)

Pentru a fi considerată ajutor de stat, o măsură trebuie să fie selectivă (98), în sensul că trebuie să favorizeze numai anumite întreprinderi sau producția de anumite mărfuri. Potrivit jurisprudenței constante (99), evaluarea selectivității materiale a unei măsuri fiscale se efectuează în trei etape: în primul rând, este necesar să se identifice și să se examineze regimul comun sau „normal” („sistemul de referință”) aplicabil în statul membru în cauză. În al doilea rând, în raport cu acest regim fiscal comun sau „normal”, este necesar să se evalueze și să se stabilească dacă un avantaj acordat prin măsura fiscală în cauză poate fi selectiv. Acest lucru trebuie să fie realizat prin demonstrarea faptului că măsura constituie o derogare de la regimul comun, în măsura în care face distincție între operatorii economici care, având în vedere obiectivul urmărit prin regimul respectiv, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă. În al treilea rând, în cazul în care există o astfel de derogare, este necesar să se examineze dacă ea rezultă din natura sau economia generală a sistemului fiscal din care face parte și, prin urmare, ar putea fi justificată de natura sau logica sistemului. În acest context, statul membru este cel care trebuie să demonstreze că tratamentul fiscal diferențiat decurge în mod direct din principiile de bază sau orientative ale sistemului respectiv (100).

(159)

Pentru a evalua selectivitatea unei măsuri fiscale, este necesar să se înceapă prin definirea cadrului de referință adecvat, urmând apoi să se stabilească dacă măsura în cauză dă naștere unei discriminări în temeiul acestui cadru. Cadrul de referință este alcătuit dintr-un set coerent de norme care se aplică, în general, – pe baza unor criterii obiective – tuturor întreprinderilor vizate de domeniul său de aplicare, astfel cum este prevăzut în obiectivul acestuia.

(160)

În cazul de față, Comisia consideră că respectivul cadru de referință este sistemul italian privind impozitul pe profit, astfel cum este prevăzut în Legea fiscală consolidată italiană TUIR (a se vedea 38-43), inclusiv definiția persoanelor impozabile și a venitului impozabil, care rezultă de la articolul 72 coroborat cu articolul 73 din TUIR.

(161)

Articolul 72 din TUIR stabilește principiul potrivit căruia impozitul pe profit se aplică tuturor veniturilor în bani sau în natură.

(162)

Articolul 73 alineatul (1) din TUIR supune impozitului pe profit toate tipurile de societăți comerciale, inclusiv companiile de asigurări mutuale, precum și cooperativele, entitățile publice și private, altele decât societățile comerciale, și trusturile, indiferent dacă au sau nu ca obiect exclusiv sau principal exercitarea de activități comerciale.

(163)

Articolul 75 stabilește principiul conform căruia impozitul pe profit se percepe asupra venitului net total și se aplică norme diferite pentru definirea venitului impozabil, pe de o parte, pentru societățile și entitățile publice sau private care au ca scop exclusiv sau principal desfășurarea de activități comerciale (articolele 81-141 din TUIR) (101) și, pe de altă parte, pentru entitățile publice sau private care nu au ca scop exclusiv sau principal desfășurarea unei activități comerciale (articolele 143-150 din TUIR) (102). Articolele 76 și 77 definesc cota de impozitare și, respectiv, perioada impozabilă pentru impozitul pe profit.

(164)

Din cele de mai sus rezultă că normele privind impozitul pe profit aplicabile în Italia supun impozitului pe profit ca o chestiune de principiu toate tipurile de venituri generate de societăți comerciale [articolul 73 alineatul (1) litera (a)] sau de entități publice sau private, altele decât societățile comerciale [articolul 73 alineatul (1) litera (b) și (c)], inclusiv atunci când entitățile relevante nu au ca obiect exclusiv sau principal exercitarea unei activități comerciale.

(165)

Articolul 74 din TUIR prevede normele aplicabile în mod specific statului și organismelor publice. Această dispoziție identifică, de asemenea, activitățile care nu sunt considerate activități comerciale.

(166)

În conformitate cu articolul 74 din TUIR, organismele și administrațiile de stat, inclusiv cele cu o organizare autonomă, chiar dacă au personalitate juridică, municipalitățile, consorțiile formate din autorități locale, asociații și organisme care gestionează proprietăți colective, comunitățile montane, provinciile și regiunile nu sunt supuse impozitului pe profit. Autoritățile italiene consideră ASP drept organisme care administrează proprietăți publice. Prin urmare, articolul 74 din TUIR, astfel cum este interpretat și aplicat de autoritățile italiene, conduce la o situație în care ASP în Italia sunt scutite de impozitul pe profit, inclusiv în ceea ce privește veniturile provenite din exploatarea infrastructurii ASP.

(167)

În cazul în care o măsură favorizează anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri care se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă din perspectiva obiectivului sistemului de referință, măsura este selectivă prima facie. În cazul de față, ASP și alte entități juridice se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă, având în vedere obiectivul IRES, care este de a impozita veniturile societăților comerciale și ale altor entități juridice indiferent dacă scopul lor unic sau principal constă sa nu în exercitarea de activități comerciale. Prin urmare, articolul 74 din TUIR, astfel cum a fost interpretat și aplicat de autoritățile italiene, favorizează ASP în raport cu alte entități juridice care fac obiectul IRES, având în vedere obiectivul său.

(168)

Potrivit autorităților italiene, scutirea ASP de la plata impozitului pe profit nu constituie o derogare de la principiile generale ale sistemului italian de impozitare a societăților comerciale, ci urmează, mai degrabă, logica acestuia, și anume aceea că activitățile necomerciale nu sunt, în general, supuse impozitului pe profit. Aceasta ar implica faptul că toate activitățile ASP sunt activități necomerciale. Totuși, Comisia observă că articolul 73 supune impozitului pe profit toate entitățile publice și private, inclusiv atunci când acestea nu au ca scop exclusiv sau principal desfășurarea de activități comerciale. Prin derogare de la acest principiu, articolul 74 din TUIR scutește statul și alte organisme publice de la plata impozitului pe profit.

(169)

Autoritățile italiene consideră, de asemenea, că ASP nu intră sub incidența articolului 73 din TUIR, ci mai degrabă a articolului 74 din TUIR. Potrivit autorităților italiene, articolul 74 din TUIR prevede că organismele publice însărcinate exclusiv cu funcții administrative [a se vedea considerentele (51) și (52)] nu sunt supuse impozitului pe profit. Prin urmare, în opinia autorităților italiene, articolul 74 din TUIR nu poate fi interpretat ca o derogare de la articolul 73 din TUIR. În schimb, articolul 73 și articolul 74 din TUIR au domenii de aplicare diferite și paralele. Potrivit autorităților italiene, acestea instituie două regimuri fiscale ordinare diferite, aplicabile unor categorii specifice de entități, definite în mod general și abstract, care nu se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă. Prin urmare, Italia susține că scutirea de la plata impozitului pe profit nu este selectivă, întrucât articolul 74 din TUIR se aplică atât ASP, cât și statului, diferitelor organisme publice și altor entități care aparțin administrației publice, pe baza unor criterii obiective, generale și abstracte. Toate aceste entități care intră sub incidența articolului 74 din TUIR s-ar afla în aceeași situație de fapt și de drept.

(170)

Comisia constată că articolul 74 scutește statul și alte organisme publice de la plata impozitului pe profit în măsura în care activitățile lor se referă la exercitarea funcțiilor de autoritate publică. În schimb, activitățile comerciale ale acestor organisme sunt, în principiu, supuse impozitului pe profit. În cazul în care articolul 74 din TUIR – sau interpretarea sa de către administrație – ar fi de natură să conducă la neplata impozitului pe profit de către ASP în toate cazurile (inclusiv atunci când acestea desfășoară activități considerate economice în temeiul normelor privind ajutoarele de stat), aceasta ar introduce o discriminare între întreprinderile care desfășoară activități economice în sensul articolului 107 din TFUE. În acest caz, articolul 74 din TUIR, astfel cum a fost interpretat de autoritățile italiene, ar genera avantaje pentru o anumită categorie de întreprinderi (103), și anume ASP, în timp ce acestea se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă cu cea a altor întreprinderi (în ceea ce privește veniturile pe care le obțin din activitățile lor economice) (104).

(171)

Într-adevăr, Comisia consideră că ASP nu se ghidează după „principii de funcționare speciale, care le disting în mod clar de ceilalți operatori economici” supuși impozitului pe profit (105). În special, faptul că ASP nu desfășoară o activitate cu scop lucrativ este insuficient pentru a considera că acestea se află într-o situație diferită de cea a altor operatori supuși impozitului pe profit (106). Niciunul dintre argumentele invocate de Italia pentru a demonstra că ASP nu sunt întreprinderi și nu sunt angajate în activități economice (a se vedea punctul 3.2) nu este relevant și coerent în ceea ce privește obiectivul sistemului de impozitare a societăților comerciale, care este de a impozita veniturile societăților comerciale și ale altor entități juridice (107).

(172)

Prin urmare, chiar dacă articolul 74 din TUIR ar constitui temeiul juridic pentru neplata impozitului pe profit de către ASP, această scutire fiscală ar fi selectivă prima facie în ceea ce privește activitățile economice ale ASP (108).

(173)

Întrucât Comisia consideră că scutirea fiscală în cauză este selectivă prima facie, aceasta va trebui să stabilească, în conformitate cu jurisprudența instanței Uniunii, dacă această scutire este justificată de natura sau economia generală a sistemului din care face parte. Astfel, o măsură care constituie o excepție de la aplicarea sistemului fiscal general poate fi justificată atunci când statul membru în cauză poate demonstra că măsura respectivă decurge în mod direct din principiile fundamentale sau directoare ale sistemului său fiscal.

(174)

Nici autoritățile italiene, nici părțile interesate nu au furnizat astfel de argumente. De asemenea, Comisia nu a fost în măsură să identifice o astfel de justificare. Prin urmare, Comisia consideră că măsura nu este justificată de logica sistemului fiscal. Astfel, Comisia concluzionează că măsura este selectivă.

(175)

Prin urmare, Comisia concluzionează că scutirea ASP din Italia de la plata impozitului pe profit constituie o derogare, fără o justificare validă, de la principiul sistemului italian de impozitare a societăților comerciale, conform căruia impozitul pe profit se aplică tuturor tipurilor de venituri generate de societățile comerciale sau de entitățile publice sau private, altele decât societățile comerciale. Chiar dacă s-ar considera că scutirea ASP de la plata impozitului pe profit este conformă cu sistemul italian de impozitare a societăților comerciale, deoarece, potrivit autorităților italiene, acestea îndeplinesc exclusiv funcții publice, acest lucru ar echivala cu o situație în care sunt favorizate „anumite” întreprinderi sau producția de „anumite” bunuri în sensul articolului 107 din TFUE (109). Prin urmare, Comisia concluzionează că nesupunerea activităților economice ale ASP la plata impozitului pe profit implică un avantaj selectiv.

(176)

În plus, Comisia conchide că un astfel de tratament mai favorabil acordat de stat întreprinderilor și imputabil statului este susceptibil să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale în interiorul Uniunii. Prin urmare, Comisia concluzionează că scutirea fiscală acordată ASP constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1)din tratat (110).

(177)

Măsurile de ajutor de stat pot fi considerate compatibile cu piața internă pe baza excepțiilor prevăzute la articolul 93, articolul 106 alineatul (2), articolul 107 alineatul (2) și articolul 107 alineatul (3) din tratat.

(178)

Articolul 93 din TFUE prevede că ajutoarele „care răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public” pot fi declarate compatibile cu piața internă.

(179)

Comisia observă în primul rând că, în cazul de față, nu există indicii că ajutorul finanțează măsuri care răspund necesităților de coordonare a transporturilor. Dimpotrivă, ajutorul constă într-o scutire de la plata impozitului pe profit, care nu este legată de nicio investiție specifică și nici de necesitățile de coordonare a transporturilor. Măsura nu vizează nici rambursarea obligațiilor de serviciu public.

(180)

În consecință, în opinia Comisiei, măsura nu poate fi considerată compatibilă în temeiul articolului 93 din tratat.

(181)

Întrucât măsura examinată constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, ar trebui să se analizeze dacă aceasta este compatibilă cu piața internă în temeiul excepțiilor prevăzute la articolul 107 alineatul (2) și la articolul 107 alineatul (3) din tratat.

(182)

Autoritățile italiene nu au furnizat argumente cu privire la aplicabilitatea excepțiilor descrise la articolul 107 alineatul (2) sau la articolul 107 alineatul (3) din tratat în ceea ce privește scutirea de la plata impozitului pe profit acordată ASP.

(183)

Comisia consideră că nu se aplică niciuna dintre excepțiile prevăzute la articolul 107 alineatul (2) din tratat, întrucât măsura examinată nu vizează niciunul dintre obiectivele menționate la această dispoziție. Mai precis, măsura examinată nu pare să aibă legătură cu ajutoarele cu caracter social, care sunt acordate consumatorilor individuali, sau cu ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare sau cu ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania.

(184)

Articolul 107 alineatul (3) din tratat prevede că: (a) ajutoarele destinate să promoveze dezvoltarea anumitor regiuni, (b) ajutoarele pentru anumite proiecte importante de interes european comun, (c) ajutoarele pentru dezvoltarea anumitor activități sau regiuni economice, (d) ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului și (e) ajutoarele stabilite prin decizie a Consiliului pot fi considerate compatibile cu piața internă.

(185)

Articolul 107 alineatul (3) litera (a) din tratat prevede autorizarea ajutoarelor destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut. Această excepție nu se aplică.

(186)

În plus, măsura nu promovează realizarea unui proiect important de interes european comun și nu remediază perturbări grave ale economiei Italiei, după cum prevede articolul 107 alineatul (3) litera (b) din tratat.

(187)

În plus, măsura nu vizează promovarea culturii și a conservării patrimoniului, după cum prevede articolul 107 alineatul (3) litera (d) din tratat.

(188)

Conform articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, ajutoarele acordate pentru facilitarea dezvoltării anumitor activități sau a anumitor regiuni economice pot fi considerate compatibile cu piața internă în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Cu toate acestea, informațiile disponibile nu indică faptul că avantajul fiscal acordat este legat de investiții specifice eligibile pentru a primi ajutor în temeiul normelor și orientărilor Uniunii.

(189)

Dimpotrivă, Comisia consideră că măsura constituie o reducere a taxelor care ar trebui, în mod normal, să fie suportate de ASP în cursul desfășurării normale a activității lor și, prin urmare, aceasta ar putea fi considerată ajutor pentru funcționare. În general, un astfel de ajutor nu este considerat compatibil cu piața internă în măsura în care nu este nici limitat în timp, nici necesar sau proporțional pentru finanțarea costurilor legate de îndeplinirea unui obiectiv de interes european bine identificat.

(190)

În consecință, Comisia consideră că excepțiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) din tratat nu se aplică.

(191)

Ca urmare a celor de mai sus, în opinia Comisiei, măsura nu poate fi considerată compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (2) și al articolului 107 alineatul (3) din tratat.

(192)

În cazul în care beneficiarul ajutorului a fost însărcinat de stat cu prestarea serviciilor de interes economic general („SIEG”), ajutorul poate fi, de asemenea, compatibil în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat.

(193)

Cu toate acestea, autoritățile italiene nu au furnizat nicio informație din care să se poată concluziona că scutirea de la plata impozitului pe profit pentru ASP ar putea fi justificată în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat. Măsura în cauză, care leagă cuantumul ajutorului de profitul impozabil al entităților, nu este legată de costurile nete ale unei misiuni de serviciu public sau limitată la acestea. Măsura nu decurge nici dintr-un mandat acordat beneficiarilor săi pentru a îndeplini o astfel de misiune. În consecință, în opinia Comisiei, măsura nu poate fi considerată o compensație compatibilă cu piața internă pentru o obligație de serviciu public și, prin urmare, aceasta nu este compatibilă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din tratat.

(194)

Având în vedere cele de mai sus, în opinia Comisiei, scutirea ASP din Italia de la plata impozitului pe profit nu poate fi considerată compatibilă cu piața internă.

(195)

Ajutorul existent, definit la articolul 1 litera (b) din Regulamentul de procedură, ar fi o măsură care era în vigoare înainte de intrarea în vigoare a tratatului în Italia, o măsură care a fost autorizată, o măsură care este considerată ajutor existent în temeiul articolului 17 din Regulamentul de procedură sau o măsură care nu a reprezentat un ajutor la momentul punerii în aplicare, dar a devenit ajutor în urma evoluției pieței interne. Orice ajutor care nu se încadrează în definiția ajutorului existent ar fi considerat ajutor nou în temeiul articolului 1 litera (c) din Regulamentul de procedură.

(196)

Scutirea ASP din Italia de la plata impozitului pe profit se bazează pe articolul 74 din TUIR, astfel cum a fost interpretat și aplicat de autoritățile italiene.

(197)

Autoritățile italiene au confirmat că regimul fiscal aplicabil ASP înainte de 1958 era identic cu regimul actual. Acestea au confirmat, în special, că autoritățile portuare nu au fost niciodată supuse impozitului pe profit. În plus, Comisia nu dispune de niciun element care să contrazică acest aspect.

(198)

Prin urmare, Comisia consideră că aceasta constituie ajutor existent în conformitate cu articolul 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul de procedură.

(199)

Scutirea ASP din Italia de la plata impozitului pe profit constituie o schemă de ajutoare de stat existentă, care este incompatibilă cu piața internă.

(200)

Prin urmare, este oportun ca autoritățile italiene să sisteze schema de ajutoare prin eliminarea scutirii ASP din Italia de la plata impozitului pe profit. Această măsură ar trebui adoptată în termen de 2 luni de la data notificării prezentei decizii și ar trebui să se aplice cel târziu pentru veniturile din activități economice, generate de la începutul exercițiului financiar care urmează după adoptarea acestei măsuri și cel târziu în 2022,