(1)

Sistemul de resurse proprii ale Uniunii trebuie să asigure resurse adecvate pentru dezvoltarea armonioasă a politicilor Uniunii și să se supună unei discipline bugetare stricte. Evoluția sistemului de resurse proprii poate și ar trebui, de asemenea, să contribuie, în cea mai mare măsură posibilă, la dezvoltarea politicilor Uniunii.

(2)

Tratatul de la Lisabona a introdus modificări ale dispozițiilor referitoare la sistemul de resurse proprii ale Uniunii care permit eliminarea unei categorii de resurse proprii existente și crearea unei noi categorii.

(3)

În cadrul reuniunii din 7 și 8 februarie 2013, Consiliul European a solicitat Consiliului să își continue activitatea pe marginea propunerii Comisiei privind o nouă resursă proprie bazată pe taxa pe valoare adăugată (TVA), cu obiectivul de a asigura o cât mai mare simplitate și transparență a acesteia, de a consolida legătura cu politica Uniunii în materie de TVA și cu încasările reale de TVA, precum și de a asigura tratamentul egal al contribuabililor în toate statele membre.

(4)

În iunie 2017, Comisia a adoptat un document de reflecție privind viitorul finanțelor UE. În cadrul acestuia, Comisia a propus o serie de opțiuni care corelează într-un mod mai vizibil resursele proprii cu politicile Uniunii, în special cu piața unică și cu creșterea durabilă. Conform documentului menționat, la introducerea unor noi resurse proprii ar trebui acordată atenție transparenței, simplității, stabilității și coerenței acestora cu obiectivele de politică ale Uniunii, impactului lor asupra competitivității și asupra creșterii durabile, precum și repartizării lor echitabile între statele membre.

(5)

Actualul sistem de stabilire a resursei proprii bazate pe TVA a fost criticat în repetate rânduri de Curtea de Conturi, de Parlamentul European și de statele membre pentru complexitatea sa excesivă. Prin urmare, Consiliul European din 17-21 iulie 2020 a concluzionat că este oportun să se simplifice calcularea acestei resurse proprii.

(6)

Pentru o mai bună aliniere a instrumentelor de finanțare ale Uniunii la prioritățile sale de politică, pentru a reflecta mai bine rolul bugetului general al Uniunii (denumit în continuare „bugetul Uniunii”) în funcționarea pieței unice, pentru a sprijini mai bine obiectivele politicilor Uniunii și pentru a reduce contribuțiile statelor membre bazate pe venitul național brut (VNB) la bugetul anual al Uniunii, Consiliul European din 17-21 iulie 2020 a concluzionat că Uniunea va acționa în următorii ani în direcția reformării sistemului de resurse proprii și va introduce noi resurse proprii.

(7)

Ca un prim pas, ar trebui introdusă o nouă categorie de resurse proprii bazată pe o contribuție națională calculată pe baza deșeurilor de ambalaje din plastic nereciclate. În conformitate cu strategia europeană pentru materialele plastice, bugetul Uniunii poate contribui la reducerea poluării cauzate de deșeurile de ambalaje din plastic. O resursă proprie bazată pe contribuții naționale care sunt proporționale cu greutatea deșeurilor de ambalaje din plastic nereciclate din fiecare stat membru va constitui un stimulent pentru reducerea consumului de ambalaje din plastic de unică folosință, va încuraja reciclarea și va stimula economia circulară. În același timp, statele membre vor fi libere să ia măsurile cele mai adecvate pentru realizarea obiectivelor respective, în conformitate cu principiul subsidiarității. Pentru a evita un impact regresiv excesiv asupra contribuțiilor naționale, ar trebui să se aplice un mecanism de ajustare cu o reducere anuală forfetară asupra contribuțiilor statelor membre cu un VNB pe cap de locuitor în 2017 sub media UE. Reducerea ar trebui să corespundă unei valori de 3,8 kilograme înmulțite cu populația din 2017 a statelor membre în cauză.

(8)

Consiliul European din 17-21 iulie 2020 a menționat că, drept bază pentru resursele proprii suplimentare, Comisia va prezenta în primul semestru al anului 2021 propuneri privind un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon și o taxă digitală, în vederea introducerii acestora cel târziu la 1 ianuarie 2023. Consiliul European a invitat Comisia să prezinte o propunere revizuită privind sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, extinzându-l eventual la sectorul aviației și la cel maritim. Consiliul European a concluzionat că Uniunea, în cursul cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 („CFM 2021-2027”), va acționa în direcția introducerii altor resurse proprii, care pot include o taxă pe tranzacțiile financiare.

(9)

Consiliul European din 17-21 iulie 2020 a concluzionat că regimul pentru resursele proprii ar trebui să se bazeze pe obiectivele generale de simplitate, transparență și echitate, precum și pe principiul repartizării echitabile a sarcinii. Acesta a concluzionat, de asemenea, că Danemarca, Țările de Jos, Austria și Suedia, precum și, în contextul sprijinului pentru redresare și reziliență, Germania urmează să beneficieze de corecții forfetare la contribuțiile lor anuale bazate pe VNB pentru perioada 2021-2027.

(10)

Statele membre ar trebui să rețină 25 % din cuantumurile resurselor proprii tradiționale colectate de ele, sub formă de costuri de colectare.

(11)

Integrarea Fondului European de Dezvoltare în bugetul Uniunii ar trebui să fie însoțită de o creștere a plafoanelor resurselor proprii stabilite prin prezenta decizie. Este necesar să se prevadă o marjă suficientă între plăți și plafonul resurselor proprii care să ofere certitudinea că Uniunea își poate îndeplini obligațiile financiare indiferent de împrejurări, chiar și în perioadele de criză economică.

(12)

Ar trebui să se mențină o marjă suficientă în cadrul plafoanelor resurselor proprii, pentru ca Uniunea să își poată acoperi toate obligațiile financiare și datoriile contingente scadente în orice an dat. Cuantumul total al resurselor proprii alocate Uniunii pentru a acoperi creditele anuale de plată ar trebui să nu depășească 1,40 % din totalul VNB-urilor tuturor statelor membre. Cuantumul total anual al creditelor de angajament înregistrate în bugetul Uniunii ar trebui să nu depășească 1,46 % din totalul VNB-urilor tuturor statelor membre.

(13)

Pentru a menține neschimbat cuantumul resurselor financiare puse la dispoziția Uniunii, este necesară ajustarea plafonului resurselor proprii pentru credite pentru plăți și pentru credite de angajament, exprimate ca procent din VNB, în cazul modificării Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2), ceea ce determină modificări semnificative ale nivelului VNB.

(14)

Impactul economic al crizei provocate de COVID-19 subliniază importanța asigurării faptului că Uniunea dispune de o capacitate financiară suficientă în eventualitatea unor șocuri economice. Uniunea trebuie să se asigure că dispune de mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele. Sunt necesare resurse financiare de o amploare excepțională pentru abordarea consecințelor crizei provocate de COVID-19, fără a pune o presiune și mai mare asupra finanțelor statelor membre într-un moment în care bugetele lor sunt deja supuse unei presiuni enorme pentru finanțarea măsurilor economice și sociale luate la nivel național în contextul crizei. Prin urmare, ar trebui să se producă un răspuns excepțional la nivelul Uniunii. Din acest motiv, este oportun să fie împuternicită Comisia ca în mod excepțional să împrumute temporar în numele Uniunii de pe piețele de capital o sumă de până la 750 000 de milioane EUR, în prețuri 2018. Un cuantum de maximum 360 000 de milioane EUR, în prețuri 2018, din fondurile împrumutate ar fi utilizat pentru acordarea de împrumuturi și un cuantum de maximum 390 000 de milioane EUR, în prețuri 2018, din fondurile împrumutate ar fi utilizat pentru cheltuieli, ambele cu scopul exclusiv de a aborda consecințele crizei provocate de COVID-19.

(15)

Acest răspuns excepțional ar trebui să abordeze consecințele crizei provocate de COVID-19 și evitarea reapariției acesteia. Prin urmare, sprijinul ar trebui să fie limitat în timp și majoritatea finanțării ar trebui furnizată în perioada imediat următoare crizei, ceea ce înseamnă că angajamentele juridice ale unui program finanțat din aceste resurse suplimentare ar trebui să fie asumate până la 31 decembrie 2023. Aprobarea plăților în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență va fi condiționată de îndeplinirea satisfăcătoare a obiectivelor de etapă și a țintelor relevante stabilite în planul de redresare și reziliență, care va fi evaluată în conformitate cu procedura relevantă prevăzută în regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, care reflectă concluziile Consiliului European din 17-21 iulie 2020.

(16)

Pentru a se suporta obligațiile care decurg din împrumutul preconizat de fonduri, este necesară o majorare extraordinară și temporară a plafoanelor resurselor proprii. Prin urmare, în scopul exclusiv de a acoperi toate datoriile Uniunii care rezultă din împrumuturile sale pentru a face față consecințelor crizei provocate de COVID-19, suma aferentă plafonului pentru creditele de plată și plafonului pentru creditele de angajament ar trebui să fie majorate fiecare cu câte 0,6 puncte procentuale. Împuternicirea Comisiei de a împrumuta fonduri de pe piețele de capital, în numele Uniunii, exclusiv în scopul finanțării măsurilor de abordare a consecințelor crizei provocate de COVID-19, este strâns legată de majorarea plafoanelor resurselor proprii prevăzute în prezenta decizie și, în ultimă instanță, de funcționarea sistemului de resurse proprii ale Uniunii. În consecință, această împuternicire ar trebui inclusă în prezenta decizie. Având în vedere caracterul fără precedent al acestei operațiuni și cuantumul excepțional al fondurilor ce urmează a fi împrumutate, este necesar să existe certitudine în ceea ce privește volumul global al datoriei Uniunii și caracteristicile esențiale ale rambursării acesteia și să se pună în aplicare o strategie de împrumut diversificată.

(17)

Majorarea plafoanelor resurselor proprii este necesară deoarece, în caz contrar, plafoanele nu ar fi suficiente pentru a asigura disponibilitatea resurselor adecvate de care are nevoie Uniunea pentru a-și îndeplini obligațiile care decurg din împuternicirea excepțională și temporară de a împrumuta fonduri. Necesitatea recurgerii la această alocare suplimentară va fi, de asemenea, numai temporară întrucât obligațiile financiare și datoriile contingente relevante vor scădea pe măsură ce fondurile împrumutate vor fi rambursate și împrumuturile vor ajunge la scadență. Prin urmare, majorarea ar trebui să expire atunci când vor fi rambursate toate fondurile împrumutate și când se vor stinge toate datoriile contingente aferente împrumuturilor acordate pe baza acestor fonduri, ceea ce ar trebui să aibă loc cel târziu la 31 decembrie 2058.

(18)

Este necesar ca activitățile Uniunii pentru abordarea consecințelor crizei provocate de COVID-19 să fie semnificative și să se realizeze pe o perioadă relativ scurtă. Împrumutarea de fonduri trebuie să urmeze acest calendar. Prin urmare, noua activitate de împrumutare netă ar trebui să înceteze cel târziu la sfârșitul anului 2026. După 2026, operațiunile de împrumut ar trebui să se limiteze strict la operațiuni de refinanțare, pentru a asigura o administrare eficientă a datoriei. La realizarea operațiunilor printr-o strategie de finanțare diversificată, Comisia ar trebui să utilizeze în mod optim capacitatea piețelor de a absorbi împrumutul acestor fonduri semnificative cu scadențe diferite, inclusiv finanțare pe termen scurt în scopul gestionării numerarului, și să asigure condițiile cele mai avantajoase de rambursare. În plus, Comisia ar trebui să informeze în mod regulat și cuprinzător Parlamentul European și Consiliul cu privire la toate aspectele administrării datoriei sale. După ce sunt cunoscute graficele de plată pentru politicile care urmează să fie finanțate prin împrumut, Comisia va comunica Parlamentului European și Consiliului un calendar de emisiune care conține datele preconizate ale emisiunii și volumele preconizate pentru anul următor, precum și un plan de stabilire a plăților preconizate ale principalului și ale dobânzilor. Comisia ar trebui să actualizeze periodic acest calendar.

(19)

Rambursarea fondurilor împrumutate pentru a oferi sprijin nerambursabil, pentru a oferi sprijin rambursabil prin instrumente financiare sau provizioane pentru garanții bugetare, precum și plata dobânzii aferente datorate ar trebui finanțate din bugetul Uniunii. Fondurile împrumutate care sunt utilizate pentru acordarea de împrumuturi statelor membre ar trebui să fie rambursate utilizând sumele primite de la statele membre beneficiare. Este necesar să se aloce și să se pună la dispoziția Uniunii resursele necesare pentru ca aceasta să fie în măsură să își acopere, în orice an dat și în orice circumstanțe, toate obligațiile financiare și datoriile contingente care decurg din împuternicirea excepțională și temporară de a împrumuta fonduri, în conformitate cu articolul 310 alineatul (4) și cu articolul 323 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(20)

Cuantumurile care nu sunt utilizate pentru plata dobânzilor, astfel cum fuseseră prevăzute, vor fi utilizate pentru rambursări anticipate înainte de sfârșitul CFM 2021-2027, cu un cuantum minim, și pot fi majorate peste acest nivel, cu condiția să fi fost introduse noi resurse proprii după 2021, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 311 al treilea paragraf din TFUE. Toate datoriile care decurg din împuternicirea excepțională și temporară de a împrumuta fonduri ar trebui rambursate integral până la 31 decembrie 2058. Pentru a se asigura gestionarea bugetară eficientă a creditelor necesare pentru acoperirea rambursării fondurilor împrumutate, este oportun să se prevadă posibilitatea ca angajamentele bugetare subiacente să fie defalcate în tranșe anuale.

(21)

Graficul rambursărilor ar trebui să respecte principiul bunei gestiuni financiare și să acopere volumul integral al fondurilor împrumutate prin împuternicirea Comisiei, în vederea obținerii unei reduceri constante și previzibile a datoriilor în cursul întregii perioade. În acest scop, sumele datorate de Uniune într-un an dat pentru rambursarea principalului ar trebui să nu depășească 7,5 % din cuantumul maxim de 390 000 de milioane EUR pentru cheltuieli.

(22)

Având în vedere caracterul excepțional, temporar și limitat al împuternicirii Comisiei pentru a împrumuta fonduri pentru abordarea consecințelor crizei provocate de COVID-19, ar trebui să se clarifice faptul că Uniunea nu ar trebui să utilizeze, ca regulă generală, fondurile împrumutate de pe piețele de capital pentru finanțarea cheltuielilor operaționale.

(23)

Pentru a se asigura că Uniunea este întotdeauna în măsură să își îndeplinească în timp util obligațiile juridice față de terți, prezenta decizie ar trebui să prevadă norme specifice de autorizare a Comisiei, în perioada majorării temporare a plafonului resurselor proprii, să solicite statelor membre să pună la dispoziție în mod provizoriu lichiditățile relevante dacă creditele autorizate înregistrate în bugetul Uniunii nu sunt suficiente pentru a acoperi obligațiile care decurg din împrumut, legate de respectiva majorare temporară. Comisia ar trebui, ca ultimă soluție, să poată solicita lichidități numai în cazul în care nu poate genera lichiditățile necesare prin activarea altor măsuri de gestionare activă a numerarului, inclusiv, dacă este necesar, prin recurgerea la o finanțare pe termen scurt pe piețele de capital, pentru a asigura respectarea la timp a obligațiilor Uniunii față de creditori. Este necesar să se prevadă că aceste solicitări ar trebui anunțate de Comisie statelor membre cu suficient timp înainte și ar trebui să fie strict proporționale cu veniturile bugetare estimate ale fiecărui stat membru și, în orice caz, ar trebui să fie limitate la cota acestora din plafonul majorat temporar al resurselor proprii, și anume 0,6 % din VNB-ul statelor membre. Cu toate acestea dacă un stat membru nu onorează, integral sau parțial, o solicitare în timp util sau dacă acesta notifică Comisiei că nu va putea onora solicitarea, Comisia ar trebui totuși să fie autorizată, cu titlu provizoriu, să facă solicitări suplimentare către alte state membre, pe o bază proporțională. Este oportun să se prevadă o sumă maximă pe care Comisia o poate solicita anual unui stat membru. Se așteaptă din partea Comisiei prezentarea propunerilor necesare în scopul înregistrării cheltuielilor acoperite de valoarea lichidităților puse la dispoziție provizoriu de statele membre în bugetul Uniunii pentru a se asigura că respectivele resurse sunt luate în considerare cât mai devreme posibil în scopul creditării de resurse proprii în conturi de către statele membre, și anume în conformitate cu cadrul juridic aplicabil și astfel pe baza cheilor VNB respective și fără a se aduce atingere altor resurse proprii și altor venituri.

(24)

În temeiul articolului 311 al patrulea paragraf din TFEU, se va adopta un regulament al Consiliului de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii. Respectivele măsuri ar trebui să includă dispoziții de natură generală și tehnică, care sunt aplicabile tuturor categoriilor de resurse proprii. Măsurile respective ar trebui să includă norme detaliate pentru calcularea și includerea în buget a soldului, precum și dispoziții și măsuri necesare pentru controlul și supravegherea colectării resurselor proprii.

(25)

Prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare numai după ce a fost aprobată de toate statele membre, în conformitate cu normele constituționale ale acestora, respectându-se astfel pe deplin suveranitatea națională. Consiliul European din 17-21 iulie 2020 a luat act de intenția statelor membre de a proceda la aprobarea prezentei decizii cât mai curând posibil.

(26)

Din motive de coerență, de continuitate și de securitate juridică, este necesar să se prevadă dispoziții care să permită o tranziție armonioasă de la sistemul introdus prin Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului (3) la sistemul prevăzut în prezenta decizie.

(27)

Decizia 2014/335/UE, Euratom ar trebui abrogată.

(28)

În sensul prezentei decizii, toate sumele monetare ar trebui să fie exprimate în euro.

(29)

Având în vedere necesitatea de a permite de urgență împrumuturi în vederea finanțării măsurilor care abordează consecințele crizei provocate de COVID-19, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în prima zi a primei luni care urmează primirii ultimei notificări privind finalizarea procedurilor de adoptare a prezentei decizii.

(30)

Pentru a asigura tranziția la sistemul revizuit de resurse proprii și pentru ca prezenta decizie să coincidă cu exercițiul financiar, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2021,

(a)

procedura de calculare și de includere în buget a soldului bugetar anual, astfel cum se prevede la articolul 8;

(b)

dispozițiile și procedurile necesare pentru controlul și supravegherea colectării resurselor proprii menționate la articolul 2 alineatul (1), precum și orice cerințe de raportare relevante.

(1)

Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Confederația Elvețiană (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Regulamentul (CEE) nr. 2840/72 al Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1973.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 3”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 3, Comitetul mixt instituit prin articolul 29 din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 3.

(3)

Comitetul mixt va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 3 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Confederația Elvețiană au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a fi folosite certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și guvernul local al Insulelor Feroe, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 97/126/CE a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1997.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul 3 privind definiția conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul 3”). În temeiul articolului 3 din Protocolul 3, Comitetul mixt instituit prin articolul 31 din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului 3.

(3)

Comitetul mixt va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului 3 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, până la sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Insulele Feroe au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Regulamentul (CEE) nr. 1691/73 al Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 iulie 1973.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 3”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 3, Comitetul mixt instituit prin articolul 29 din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 3.

(3)

Comitetul mixt va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 3 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Regatul Norvegiei au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a fi folosite certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Regulamentul (CEE) nr. 2842/72 al Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 aprilie 1973.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 3”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 3, Comitetul mixt instituit prin articolul 30 din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 3.

(3)

Comitetul mixt va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 3 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Islanda au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 94/1/CECO, CE a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.

(2)

Protocolul 4 la Acordul privind SEE stabilește regulile de origine. În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt instituit prin articolul 92 din Acordul privind SEE (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului 4.

(3)

Comitetul mixt va adopta o decizie de modificare Protocolului 4 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023,

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, părțile SEE au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(7)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), semnat la 30 iulie 2009, a stabilit un cadru pentru un acord de parteneriat economic. Statul Independent Papua-Noua Guinee și de Republica Fiji aplică cu titlu provizoriu acordul de la 20 decembrie 2009 și, respectiv, 28 iulie 2014. În urma aderării lor la acord, Statul Independent Samoa și Insulele Solomon aplică, de asemenea, acordul, cu titlu provizoriu, începând de la 31 decembrie 2018 și, respectiv, de la 17 mai 2020.

(2)

În temeiul articolului 68 din acord și al articolului 41 din protocolul II privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „protocolul II”), Comitetul pentru comerț instituit în temeiul acordului (denumit în continuare „Comitetul pentru comerț UE-Pacific”) poate decide modificarea dispozițiilor din protocolul II.

(3)

În cadrul celei de-a opta reuniuni a Comitetului pentru comerț UE-Pacific, acesta urmează să adopte o decizie de modificare a anumitor dispoziții din protocolul II.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului pentru comerț UE-Pacific, întrucât decizia avută în vedere are caracter obligatoriu pentru Uniune.

(5)

Este necesară modificarea anumitor dispoziții din protocolul II pentru a reflecta evoluțiile recente privind regulile de origine, a oferi reguli de origine mai flexibile și mai simple care facilitează activitatea comercială pentru operatorii economici și optimizează rata de utilizare a tratamentului preferențial.

(6)

Este necesară modificarea pozițiilor și a descrierilor anumitor produse incluse în anexa II la protocolul II, pentru a le alinia la actualizările cuprinse în edițiile 2012 și 2017 ale nomenclaturii Sistemului armonizat (SA) efectuate de Organizația Mondială a Vămilor (OMV) și pentru a menține coerența descrierii și clasificării SA a produselor.

(7)

Tratatul privind aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană a fost semnat la 9 decembrie 2011 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2013. Acordul se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în condițiile prevăzute în respectivul tratat și, pe de altă parte, teritoriilor statelor din Pacific semnatare. Prin urmare, anexa IV la protocolul II ar trebui să fie modificată, pentru a include versiunea în limba croată a declarației pe factură.

(8)

Anexa VIII la protocolul II conține lista țărilor și teritoriilor de peste mări ale Uniunii. În sensul protocolului II, „țări și teritorii de peste mări” înseamnă țările și teritoriile menționate în partea a patra din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Lista din anexa VIII la protocolul II ar trebui actualizată pentru a se ține seama de modificarea recentă a statutului unora dintre țările și teritoriile de peste mări.

(9)

Ca urmare a aderării Statului Independent Samoa și a Insulelor Solomon la acord, ambele state ar trebui să fie eliminate din lista „Alte state ACP” prevăzută în anexa X la protocolul II,

(1)

Acordul interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic a fost semnat la Londra la 30 iulie 2009. Acordul este aplicat cu titlu provizoriu de Statul Independent Papua-Noua Guinee și de Republica Fiji de la 20 decembrie 2009 și, respectiv, de la 28 iulie 2014.

(2)

Articolul 80 din acord prevede posibilitatea aderării celorlalte state insulare din Pacific. Prin Deciziile (UE) 2018/1908 (2) și, respectiv, (UE) 2020/409 (3), Consiliul a aprobat aderarea la acord a Statului Independent Samoa (Samoa) și aderarea Insulelor Solomon. Samoa a aderat la acord la 21 decembrie 2018 și îl aplică cu titlu provizoriu de la 31 decembrie 2018. Insulele Solomon au aderat la acord la 7 mai 2020 și îl aplică cu titlu provizoriu de la 17 mai 2020.

(3)

În urma aderării Samoa și a Insulelor Solomon, este necesar să se modifice anexa II la acord pentru a adăuga respectivele oferte de acces la piață din partea acestor țări în respectiva anexă.

(4)

Articolul 68 din acord stabilește Comitetul pentru comerț care gestionează toate aspectele necesare pentru punerea în aplicare a acordului.

(5)

Prin Decizia (UE) 2019/1707 (4), Consiliul a stabilit poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului pentru comerț, în ceea ce privește amendamentele respective. În cadrul celei de a șaptea reuniuni care a avut loc la 3-4 octombrie 2019, Comitetul pentru comerț a adoptat o recomandare adresată părților la acord vizând, printre altele, modificarea acordului pentru a se ține seama de aderarea Samoa și de viitoarele aderări ale altor state insulare din Pacific.

(6)

Articolul 13 din acord prevede că, prin acord comun, Comitetul pentru comerț poate modifica anexa II la acord în orice mod considerat adecvat. În consecință, la cea de a opta sa reuniune, Comitetul pentru comerț va fi în măsură să introducă respectiva modificare tehnică a acordului pentru a se ține seama de aderarea Samoa și a Insulelor Solomon.

(7)

Uniunea ar trebui să stabilească poziția care urmează să fie adoptată în cadrul Comitetului pentru comerț cu ocazia celei de a opta reuniuni a acestuia în ceea ce privește amendamentul propus.

(8)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului pentru comerț cu ocazia celei de a opta reuniuni a acestuia ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie a Comitetului pentru comerț,

(1)

La 30 iulie 2009, Uniunea a semnat un Acord interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), care stabilește un cadru pentru un acord de parteneriat economic. Acordul este aplicat, cu titlu provizoriu, de Papua-Noua Guinee de la 20 decembrie 2009, de Fiji de la 28 iulie 2014, de Samoa de la 31 decembrie 2018 și de Insulele Solomon de la 17 mai 2020.

(2)

Articolul 68 din acord instituie un Comitet pentru comerț (denumit în continuare „Comitetul pentru comerț UE-Pacific”), care urmează să gestioneze toate aspectele necesare pentru punerea în aplicare a acordului.

(3)

În temeiul articolului 68 din acord, Comitetul pentru comerț UE-Pacific urmează să își stabilească propriul regulament de procedură și poate înființa comitete speciale cărora le deleagă puteri specifice de punere în aplicare a deciziilor, astfel cum se prevede în dispozițiile relevante ale acordului.

(4)

Comitetul pentru comerț UE-Pacific, pe parcursul celei de a opta sa reuniuni, va adopta propriul regulament de procedură și pe cel al comitetelor speciale.

(5)

Uniunea ar trebui să determine poziția care urmează să fie adoptată în cadrul Comitetului pentru comerț UE-Pacific în ceea ce privește adoptarea respectivelor regulamente de procedură,

(1)

Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Albania, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2009/332/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2009.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 4 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 4”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 4, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 116 din acord (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 4.

(3)

Consiliul de stabilizare și de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 4 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 4 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Albania au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bosnia și Herțegovina, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE, Euratom) 2015/998 a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 iunie 2015.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 2 privind definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 2”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 2, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 115 din acord (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 2.

(3)

Consiliul de stabilizare și de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 2 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 2 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Bosnia și Herțegovina au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral, ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Arabă Egipt, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2004/635/CE a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 iunie 2006.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 4 privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 4”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 4, Consiliul de asociere instituit prin articolul 74 alineatul (1) din acord (denumit în continuare „Consiliul de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 4.

(3)

Consiliul de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 4 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 4 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Arabă Egipt au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost încheiat de către Uniune prin Decizia 2014/495/Euratom a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul I privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul I”). În temeiul articolului 3 din Protocolul I, Subcomitetul vamal instituit prin articolul 74 alineatul (1) din acord (denumit în continuare „Subcomitetul vamal”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului I.

(3)

Subcomitetul vamal va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului I (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Subcomitetului vamal, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce o trimitere dinamică la convenție în Protocolul I, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Georgia au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Subcomitetului vamal ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și statul Israel, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2000/384/CE, CECO a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 iunie 2000.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 4 privind definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 4”). În temeiul articolului 39 din Protocolul nr. 4, Consiliul de asociere instituit prin articolul 67 din acord (denumit în continuare „Consiliul de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 4.

(3)

Consiliul de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 4 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 4 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Statul Israelul au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele din convenția modificată, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2002/357/CE, CECO a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 mai 2002.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 3 privind definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 3”). În temeiul articolului 39 din Protocolul nr. 3, Consiliul de asociere instituit prin articolul 89 din acord (denumit în continuare „Consiliul de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 3.

(3)

Consiliul de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 3 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens decizia va introduce în Protocolul nr. 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Regatul Hașemit al Iordaniei au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele din convenția modificată, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de stabilizare și de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Kosovo (*), pe de altă parte, (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2016/342 a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2016.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul III privind noțiunea de „produse originare” (denumit în continuare „Protocolul III”). În temeiul articolului 4 din Protocolul III, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 126 din acord (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”) poate decide să modifice Protocolul III.

(3)

Consiliul de stabilizare și de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului III (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul III o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Kosovo (*) au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2006/356/CE a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2006.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 4 privind definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 4”). În temeiul articolului 38 din Protocolul nr. 4, Consiliul de asociere instituit prin articolul 74 alineatul (1) din acord (denumit în continuare „Consiliul de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 4.

(3)

Consiliul de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului 4 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 4 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Libanul au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2004/239/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2004.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul nr. 4 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 4”). În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 4, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 108 din acord (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 4.

(3)

Consiliul de stabilizare și de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 4 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 4 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Macedonia de Nord au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, trebuie să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost încheiat de către Uniune prin Decizia 2014/493/Euratom a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul II privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul II”). În temeiul articolului 3 din Protocolul II, Subcomitetul vamal instituit prin articolul 200 din acord (denumit în continuare „Subcomitetul vamal”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului II.

(3)

Subcomitetul vamal va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului II (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Subcomitetului vamal, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul II o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Moldova au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Subcomitetului vamal ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2013/490/UE, Euratom a Consiliului și a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 septembrie 2013.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul 3 privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul 3”). În temeiul articolului 3 din Protocolul 3, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin articolul 119 din acord (denumit în continuare „Consiliul de stabilizare și de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului 3.

(3)

Consiliul de stabilizare și de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului 3 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Serbia au convenit să aplice, cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine bazate pe cele din convenția modificată, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Decizia nr. 1/98 a Consiliului de asociere CE-Turcia din 25 februarie 1998 privind regimul comercial pentru produsele agricole (1) (denumită în continuare „decizia”) a fost adoptată de Uniune prin Decizia 98/223/CE a Consiliului și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.

(2)

Decizia cuprinde Protocolul nr. 3 privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul nr. 3”). Prin Decizia nr. 3/2006 a Consiliului de asociere CE-Turcia (2), Protocolul nr. 3 a fost înlocuit de un nou protocol. În temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 3, Consiliul de asociere poate decide să modifice dispozițiile Protocolului nr. 3.

(3)

Consiliul de asociere va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului nr. 3 (denumită în continuare „decizia”). în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (3) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul nr. 3 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Turcia au convenit să aplice cât mai curând posibil, un set de reguli de origine alternative, bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniune, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între respectivii participanți, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul dintre Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Republica Turcia privind schimburile comerciale cu produse care intră sub incidența Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 96/528/CECO a Comisiei (1) și a intrat în vigoare la 1 august 1996.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul 1 privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul 1”). În temeiul articolului 39 din Protocolul 1, Comitetul mixt instituit prin articolul 14 alineatul (1) din acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului 1.

(3)

Comitetul mixt va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului 1 (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023,

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul 1 o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Republica Turcia au convenit să aplice cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine, bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, reguli tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între participanții menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarația de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarației de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost încheiat de către Uniune prin Decizia 2014/670/Euratom a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017.

(2)

Acordul cuprinde Protocolul I privind definiția conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (denumit în continuare „Protocolul I”). În temeiul articolului 3 din Protocolul I, Subcomitetul vamal instituit prin articolul 83 din acord (denumit în continuare „Subcomitetul vamal”) poate decide să modifice dispozițiile Protocolului I.

(3)

Subcomitetul vamal va adopta o decizie de modificare a acordului prin înlocuirea Protocolului I (denumită în continuare „decizia”) în cadrul următoarei sale reuniuni, înainte de sfârșitul anului 2023.

(4)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Subcomitetului vamal, întrucât decizia va produce efecte juridice obligatorii pentru Uniune.

(5)

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (denumită în continuare „convenția”) a fost încheiată de Uniune prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare pentru Uniune la 1 mai 2012. Convenția stabilește dispoziții privind originea mărfurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în temeiul acordurilor bilaterale de comerț liber relevante încheiate între părțile contractante la convenție, care se aplică fără a aduce atingere principiilor stabilite în acordurile bilaterale respective.

(6)

Conform articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, decizia va introduce în Protocolul I o trimitere dinamică la convenție, astfel încât să existe întotdeauna trimitere la cea mai recentă versiune a convenției în vigoare.

(7)

Tratativele privind modificarea convenției au avut drept rezultat un nou set de reguli de origine modernizate și mai flexibile, care urmează să fie încorporate în convenție. Până la încheierea și intrarea în vigoare a modificării convenției, Uniunea și Ucraina au convenit să aplice cât mai curând posibil, un set alternativ de reguli de origine, bazate pe cele ale convenției modificate, care pot fi utilizate la nivel bilateral ca reguli de origine alternative celor prevăzute de convenție (denumite în continuare „reguli tranzitorii”). În acest sens, decizia va stabili, de asemenea, regulile tranzitorii.

(8)

În cadrul zonei de cumul din care fac parte statele AELS, Insulele Feroe, Uniunea Europeană, Republica Turcia, participanții la procesul de stabilizare și de asociere, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, prin derogare de la dispozițiile convenției aplicabile cumulului diagonal între partenerii menționați, ar trebui să se mențină posibilitatea de a folosi certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 sau declarațiile de origine în locul certificatelor de circulație a mărfurilor EUR-MED sau a declarațiilor de origine EUR-MED.

(9)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Subcomitetului vamal ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie,

(1)

La 10 decembrie 2019, 20 ianuarie 2020, 3 februarie 2020 și 26 martie 2020, Consiliul a adoptat Deciziile (UE) 2019/2157 (1), (UE) 2020/102 (2), (UE) 2020/144 (3) și (UE) 2020/511 (4) de numire a membrilor și supleanților Comitetului Regiunilor pentru perioada cuprinsă între 26 ianuarie 2020 și 25 ianuarie 2025. La 8 iunie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2020/766 de numire a membrilor și a supleanților în Comitetul Regiunilor pentru perioada 1 februarie 2020-25 ianuarie 2025 (5). La 30 iulie 2020, Consiliul a adoptat o nouă decizie, și anume Decizia (UE) 2020/1153 de numire a membrilor și a supleanților în Comitetul Regiunilor (6).

(2)

Un loc de supleant în Comitetul Regiunilor a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului dnei Monica MARINI.

(3)

Un loc de supleant în Comitetul Regiunilor a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului în temeiul căruia a fost propus dl Nicola MARINI [Sindaco del Comune di Albano Laziale (RM)],

—

dl Nicola MARINI, Consigliere comunale di Albano Laziale (RM) (schimbare de mandat);

—

dl Enrico ROSSI, Assessore del Comune di Signa (FI).

(1)

Acordul dintre Comunitatea Europeană și Canada privind cooperarea vamală și asistența reciprocă în probleme vamale (denumit în continuare „CMAA”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 98/18/CE a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.

(2)

Articolul 2 din CMAA invită autoritățile vamale să dezvolte o cooperare vamală cât mai extinsă.

(3)

În temeiul articolului 20 din CMAA, Comitetul mixt de cooperare vamală (denumit în continuare „JCCC”) ia măsurile necesare unei cooperări vamale.

(4)

Acordul dintre Uniunea Europeană și Canada privind cooperarea vamală sub aspectele referitoare la securitatea lanțului de aprovizionare (denumit în continuare „SCSA”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2014/941/UE a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2013.

(5)

În temeiul articolului 5 din SCSA, JCCC este împuternicit să adopte decizii privind recunoașterea reciprocă a tehnicilor de gestionare a riscurilor, a normelor privind riscurile, a controalelor de securitate și a programelor de parteneriat comercial.

(6)

JCCC intenționează să adopte o decizie privind recunoașterea reciprocă a Programului de parteneriat pentru protecție al Canadei și a Programului Uniunii Europene privind operatorii economici autorizați în cadrul celei de-a cincea reuniuni ale sale și în orice caz înainte de sfârșitul anului 2022.

(7)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul JCCC, întrucât decizia privind recunoașterea reciprocă a Programului de parteneriat pentru protecție al Canadei și a Programului Uniunii Europene privind operatorii economici autorizați va produce efecte juridice în Uniune.

(8)

Poziția Uniunii în cadrul JCCC privind recunoașterea reciprocă a Programului de parteneriat pentru protecție al Canadei și a Programului Uniunii Europene privind operatorii economici autorizați ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie al JCCC,