ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 229

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 63
16 iulie 2020


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

ACORDURI INTERNAŢIONALE

 

*

Decizia (UE) 2020/1026 a Consiliului din 24 aprilie 2020 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea provizorie a Acordului privind siguranța aviației civile dintre Uniunea Europeană și Japonia

1

 

*

Acord în domeniul siguranței aviației civile între uniunea Europeană și Japonia

4

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

ACORDURI INTERNAŢIONALE

16.7.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 229/1


DECIZIA (UE) 2020/1026 A CONSILIULUI

din 24 aprilie 2020

privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea provizorie a Acordului privind siguranța aviației civile dintre Uniunea Europeană și Japonia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (5) și cu articolul 218 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Comisia a negociat, în numele Uniunii, un acord privind siguranța aviației civile între Uniunea Europeană și Japonia (denumit în continuare „acordul”) în conformitate cu Decizia Consiliului din 7 martie 2016. Negocierile s-au încheiat cu succes prin parafarea acordului la 25 iulie 2019.

(2)

Obiectivul acordului îl constituie promovarea cooperării bilaterale în domeniul siguranței aviației civile și facilitarea investițiilor și a schimburilor comerciale dintre Uniune și Japonia în ceea ce privește produsele aeronautice civile.

(3)

Este necesar să se stabilească dispoziții procedurale pentru participarea Uniunii la organismele mixte constituite în temeiul acordului pentru adoptarea de măsuri de salvgardare, pentru solicitările de consultare și pentru măsurile de suspendare a obligațiilor de acceptare, precum și pentru adoptarea de decizii referitoare la modificarea anexelor la acord.

(4)

Acordul ar trebui să fie semnat și să se aplice cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Acordului privind siguranța aviației civile între Uniunea Europeană și Japonia, sub rezerva încheierii acordului menționat (1).

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Uniunii.

Articolul 3

(1)   În cadrul comitetului mixt al părților, constituit în temeiul articolului 11 din acord (denumit în continuare „comitetul mixt”), Uniunea este reprezentată de Comisie, asistată de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației și însoțită de autoritățile aeronautice ale statelor membre în calitate de reprezentanți ai acestora.

(2)   În cadrul Consiliului de supraveghere a certificării constituit în temeiul articolului 3 din anexa 1 la acord, Uniunea este reprezentată de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, asistată de autoritățile aeronautice ale statelor membre direct interesate de agenda fiecărei reuniuni.

Articolul 4

(1)   Comisia poate să întreprindă următoarele acțiuni:

(a)

să adopte măsuri de salvgardare în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din acord;

(b)

să solicite consultări în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din acord;

(c)

să ia măsuri de suspendare a obligațiilor de acceptare reciprocă, precum și de anulare a unei astfel de suspendări, în conformitate cu articolul 17 din acord.

(2)   Comisia notifică Consiliului cu suficient timp înainte intenția sa de a întreprinde orice acțiune în temeiul prezentului articol.

Articolul 5

Comisia este autorizată să aprobe, în numele Uniunii, modificări ale anexelor la acord adoptate de comitetul mixt în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) litera (c) din acord, în măsura în care astfel de modificări respectă actele juridice relevante ale Uniunii și nu implică modificări ale acestora, sub rezerva următoarelor condiții:

(a)

Comisia se asigură că aprobarea acordată în numele Uniunii:

este în interesul Uniunii;

servește obiectivelor urmărite de Uniune în cadrul politicii sale în domeniul siguranței aviației și al politicii sale comerciale;

ține seama de interesele producătorilor, comercianților și consumatorilor din Uniune;

nu contravine dreptului Uniunii sau dreptului internațional;

după caz, sprijină îmbunătățirea calității produselor aeronautice civile, prin îmbunătățirea detectării practicilor frauduloase și înșelătoare;

după caz, vizează apropierea standardelor legate de produsele aeronautice civile;

după caz, evită crearea de obstacole în calea inovării; și

după caz, facilitează comerțul cu produse aeronautice civile; și

(b)

Comisia transmite Consiliului în timp util modificările propuse, înainte de a le aproba.

Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Guvernelor statelor membre evaluează dacă modificările propuse îndeplinesc condițiile prevăzute la litera (a) de la primul paragraf.

Cu excepția cazului în care un număr de state membre, care formează o minoritate de blocare în Consiliu în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, se opun modificărilor propuse, Comisia aprobă în numele Uniunii modificările respective. Dacă există o astfel de minoritate de blocare, Comisia respinge, în numele Uniunii, amendamentele propuse.

Articolul 6

Acordul se aplică cu titlu provizoriu, de la data semnării sale (2), până la finalizarea procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare.

Articolul 7

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 24 aprilie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

G. GRLIĆ RADMAN


(1)  A se vedea pagina 4 din prezentul Jurnal Oficial.

(2)  Data de la care acordul se va aplica cu titlu provizoriu va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.


16.7.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 229/4


ACORD

în domeniul siguranței aviației civile între uniunea Europeană și Japonia

UNIUNEA EUROPEANĂ și JAPONIA (denumite în continuare „părțile”),

RECUNOSCÂND tendința continuă de proiectare, producție și distribuție la nivel multinațional a produselor aeronautice civile;

DORIND să promoveze siguranța aviației civile și compatibilitatea cu mediul și să faciliteze fluxul liber al produselor aeronautice civile;

DORIND să consolideze cooperarea și să sporească eficiența în privința aspectelor referitoare la siguranța aviației civile;

AVÂND ÎN VEDERE că prin cooperare pot contribui în mod pozitiv la încurajarea unei mai mari armonizări internaționale a standardelor și a proceselor legate de siguranța aviației civile și de compatibilitatea cu mediul;

AVÂND ÎN VEDERE reducerea posibilă a sarcinii economice impuse industriei aviației prin înlăturarea duplicării inspecțiilor tehnice, a evaluărilor și a încercărilor;

RECUNOSCÂND că orice acceptare reciprocă a constatărilor de conformitate și a certificatelor trebuie să se bazeze pe încrederea reciprocă a părților că sistemele lor de reglementare pentru siguranța aviației civile asigură un nivel de siguranță suficient de echivalent;

RECUNOSCÂND că orice astfel de acceptare reciprocă necesită, totodată, încrederea permanentă a fiecăreia dintre părți în fiabilitatea proceselor de constatare a conformității ale celeilalte părți în toate domeniile reglementate de prezentul acord;

RECUNOSCÂND dorința părților de a coopera în domeniul siguranței aviației civile și al compatibilității cu mediul, pe baza unei comunicări și încrederi reciproce permanente;

RECUNOSCÂND angajamentele fiecăreia dintre părți asumate în temeiul acordurilor bilaterale, regionale și multilaterale în domeniul siguranței aviației civile și al compatibilității cu mediul,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Obiective

Obiectivele prezentului acord sunt următoarele:

(a)

să permită acceptarea reciprocă, în conformitate cu anexele la prezentul acord, a constatărilor de conformitate efectuate și a certificatelor emise de autoritățile competente sau de organizațiile aprobate ale fiecăreia dintre părți;

(b)

să promoveze cooperarea în vederea atingerii unui nivel ridicat al siguranței aviației civile și al compatibilității cu mediul;

(c)

să faciliteze dimensiunea multinațională a sectorului aviației civile; și

(d)

să înlesnească și să promoveze fluxul liber al produselor și al serviciilor aeronautice civile.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului acord:

(a)

„organizație aprobată” înseamnă orice persoană juridică certificată de autoritatea competentă a oricăreia dintre părți să exercite privilegii legate de domeniul de aplicare al prezentului acord;

(b)

„certificat” înseamnă orice aprobare, licență sau alt document eliberat ca formă de recunoaștere a conformării unui produs aeronautic civil, a unei organizații sau a unei persoane fizice sau juridice din domeniul aeronautic civil cu cerințele aplicabile prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale uneia dintre părți;

(c)

„produs aeronautic civil” înseamnă orice aeronavă civilă, motor de aeronavă sau elice de aeronavă; sau subansamblu, dispozitiv, piesă sau componentă, instalat(ă) sau care urmează să fie instalat(ă) pe acestea;

(d)

„autoritate competentă” înseamnă o agenție guvernamentală sau o entitate guvernamentală responsabilă cu siguranța aviației civile, desemnată de o parte în scopul prezentului acord pentru a îndeplini următoarele funcții:

(i)

să evalueze conformitatea produselor, organizațiilor, instalațiilor, operațiunilor și serviciilor aeronautice civile care fac obiectul supravegherii sale cu cerințele aplicabile prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale părții respective;

(ii)

să efectueze monitorizarea conformității lor continue cu cerințele respective; și

(iii)

să ia măsuri de asigurare a respectării legii pentru a asigura conformitatea lor cu cerințele respective;

(e)

„constatări de conformitate” înseamnă determinarea conformității cu cerințele aplicabile prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale unei părți ca rezultat al unor acțiuni precum încercările, inspecțiile, calificările, aprobările și monitorizarea;

(f)

„monitorizare” înseamnă supravegherea periodică efectuată de o autoritate competentă a unei părți pentru a determina conformarea continuă cu cerințele aplicabile prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale respectivei părți; și

(g)

„agent tehnic” înseamnă, pentru Uniunea Europeană, Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (denumită în continuare „AESA”) sau succesoarea acesteia și, pentru Japonia, Biroul de Aviație Civilă din cadrul Ministerului Amenajării Teritoriului, Infrastructurii, Transportului și Turismului (denumit în continuare „BACJ”) sau succesorul acestuia. În pofida faptului că AESA și BACJ sunt autorități competente în sensul literei (d) din prezentul articol, acestea sunt menționate în prezentul acord și în anexele la acesta ca „agent tehnic”, după caz.

Articolul 3

Sfera de aplicare și punerea în aplicare

(1)   Sfera cooperării desfășurate în temeiul prezentului acord poate include următoarele domenii:

(a)

certificatele de navigabilitate și monitorizarea produselor aeronautice civile;

(b)

certificatele de mediu și încercările produselor aeronautice civile;

(c)

certificatele de proiect și de producție și monitorizarea organizațiilor de proiectare și de producție;

(d)

certificatele de organizație de întreținere și monitorizarea organizațiilor de întreținere;

(e)

licențele și pregătirea personalului;

(f)

evaluarea calificărilor simulatoarelor de zbor;

(g)

operarea aeronavelor; și

(h)

alte domenii legate de siguranța aviației care fac obiectul anexelor la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944.

(2)   Pentru punerea în aplicare a fiecărui domeniu de cooperare prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol, părțile întocmesc o anexă individuală care descrie termenii, condițiile și metodele de acceptare reciprocă a constatărilor de conformitate și a certificatelor și, dacă este necesar, măsurile tranzitorii, în cazul în care convin că standardele, normele, practicile, procedurile și sistemele de aviație civilă ale fiecăreia dintre părți asigură un nivel de siguranță suficient de echivalent pentru a permite acceptarea constatărilor de conformitate efectuate și a certificatelor eliberate de autoritățile lor competente sau de organizațiile lor aprobate. Agenții tehnici elaborează procedurile de punere în aplicare pentru o anexă individuală. În anexe și în procedurile de punere în aplicare se abordează diferențele tehnice dintre standardele, normele, practicile, procedurile și sistemele de aviație civilă ale părților.

Articolul 4

Obligații generale

(1)   Fiecare parte acceptă constatările de conformitate efectuate și certificatele eliberate de autoritățile competente sau de organizațiile aprobate ale celeilalte părți, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în anexele la prezentul acord.

(2)   Părțile pot de asemenea accepta aprobările, licențele sau alte documente eliberate de o țară terță ca formă de recunoaștere a conformării unui produs aeronautic civil, a unei organizații sau a unei persoane fizice sau juridice din domeniul aeronautic civil cu cerințele aplicabile prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale respectivei țări terțe. Termenii și condițiile unei astfel de acceptări sunt specificate în anexele corespunzătoare.

(3)   Nicio prevedere din prezentul acord nu presupune acceptarea reciprocă a standardelor sau a reglementărilor tehnice ale părților.

(4)   Fiecare parte se asigură că autoritățile sale competente își mențin capacitatea și își îndeplinesc responsabilitățile care le revin în temeiul prezentului acord.

Articolul 5

Menținerea autorității de reglementare și măsuri de salvgardare

(1)   Nicio prevedere din prezentul acord nu este de natură să limiteze autoritatea unei părți:

(a)

de a stabili, prin măsurile sale legislative, de reglementare și administrative, nivelul de protecție pe care îl consideră adecvat pentru siguranță și pentru mediu;

(b)

de a lua toate măsurile adecvate și imediate ori de câte ori există un risc rezonabil ca un produs aeronautic civil, un serviciu sau orice activitate care intră sub incidența prezentului acord:

(i)

să compromită siguranța sau mediul;

(ii)

să nu respecte măsurile legislative, de reglementare sau administrative ale părții respective; sau

(iii)

să nu îndeplinească într-un alt mod o cerință prevăzută în anexa aplicabilă la prezentul acord.

(2)   În cazul în care oricare dintre părți ia măsuri în temeiul alineatului (1) litera (b) din prezentul articol, partea respectivă informează cealaltă parte în scris, în termen de 15 zile lucrătoare, cu privire la măsurile luate, menționând și motivele acestor măsuri.

(3)   Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol nu constituie o încălcare a prezentului acord.

Articolul 6

Comunicarea

(1)   Părțile desemnează și își notifică reciproc un punct de contact pentru comunicarea cu privire la punerea în aplicare a prezentului acord. Orice astfel de comunicare se face în limba engleză.

(2)   La intrarea în vigoare a prezentului acord, părțile își notifică reciproc o listă a autorităților competente și, ulterior, o listă actualizată de fiecare dată când acest lucru devine necesar.

Articolul 7

Transparența, cooperarea în materie de reglementare și asistența reciprocă

(1)   Fiecare parte se asigură că cealaltă parte este informată cu privire la actele sale cu putere de lege și normele sale administrative legate de prezentul acord și cu privire la modificările semnificative ale acestora.

(2)   În măsura posibilului, părțile se informează reciproc cu privire la propunerile de modificare semnificativă a actelor cu putere de lege, normelor administrative, standardelor și cerințelor lor relevante, precum și a sistemelor lor de eliberare a certificatelor, dacă respectivele modificări pot avea un impact asupra prezentului acord. În măsura posibilului, părțile își oferă reciproc ocazia de a face observații pe marginea acestor modificări și acordă atenția corespunzătoare unor astfel de observații.

(3)   În scopul investigării și al soluționării problemelor de siguranță, autoritățile competente ale fiecăreia dintre părți pot autoriza autoritățile competente ale celeilalte părți să participe, în calitate de observatori, la activitățile lor de supraveghere, după cum se specifică în anexa corespunzătoare.

(4)   În scopul monitorizării și al inspecțiilor, autoritățile competente ale fiecărei părți asistă, dacă este necesar, autoritățile competente ale celeilalte părți cu obiectivul de a oferi acces neîngrădit la entitățile reglementate care fac obiectul supravegherii celeilalte părți.

(5)   Pentru a asigura încrederea continuă a fiecărei părți în fiabilitatea proceselor aferente constatărilor de conformitate ale celeilalte părți, fiecare agent tehnic poate participa, în calitate de observator, la activitățile de supraveghere ale celeilalte părți, în conformitate cu procedurile definite în anexele la prezentul acord.

Articolul 8

Schimbul de informații în materie de siguranță

Fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 10 și sub rezerva legislației aplicabile a părților, acestea convin:

(a)

să își furnizeze reciproc, la cerere și în timp util, informațiile aflate la dispoziția agenților lor tehnici referitoare la accidente, incidente grave sau evenimente legate de produsele aeronautice civile, serviciile sau activitățile reglementate de anexele la prezentul acord; și

(b)

să facă schimb de alte informații în materie de siguranță, în funcție de ce decid agenții tehnici.

Articolul 9

Cooperarea în privința activităților de asigurare a aplicării legii

Prin agenții lor tehnici sau prin autoritățile lor competente, la cerere și sub rezerva actelor cu putere de lege și a normelor administrative aplicabile, precum și a disponibilității resurselor necesare, părțile cooperează reciproc și oferă asistență în cadrul anchetelor sau al activităților de asigurare a aplicării legii în orice caz presupus sau suspectat de încălcare a oricăror acte cu putere de lege sau norme administrative care intră sub incidența prezentului acord. În plus, fiecare parte înștiințează de îndată cealaltă parte cu privire la orice anchetă în care sunt implicate interese reciproce.

Articolul 10

Confidențialitatea și protecția datelor și a informațiilor

(1)   În conformitate cu actele sale cu putere de lege și normele sale administrative, fiecare parte păstrează confidențialitatea datelor și a informațiilor primite de la cealaltă parte în temeiul prezentului acord. Astfel de date și informații pot fi utilizate de partea care primește datele și informațiile numai în scopul aplicării prezentului acord.

(2)   Mai exact, sub rezerva actelor cu putere de lege și a normelor administrative proprii, părțile nu divulgă niciunui terț, inclusiv publicului, și nici nu permit autorităților lor competente să divulge niciunui terț, inclusiv publicului, niciuna dintre datele și informațiile pe care le primesc de la cealaltă parte în temeiul prezentului acord și care constituie secrete comerciale, proprietate intelectuală, informații comerciale sau financiare confidențiale, date care constituie obiectul dreptului de proprietate sau informații legate de o anchetă în curs de derulare. În acest scop, astfel de date și informații sunt considerate confidențiale.

(3)   Atunci când furnizează date sau informații celeilalte părți sau unei autorități competente a celeilalte părți, o parte sau o autoritate competentă a unei părți poate să desemneze datele sau informațiile pe care le consideră confidențiale și care trebuie să nu fie divulgate. În acest caz, partea în cauză sau autoritatea sa competentă marchează clar respectivele date sau informații drept confidențiale.

(4)   În cazul în care o parte nu este de acord cu desemnarea făcută de cealaltă parte sau de autoritatea competentă a părții respective în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol, prima parte poate solicita consultări cu cealaltă parte în temeiul dispozițiilor de la articolul 16 pentru a soluționa această problemă.

(5)   Fiecare parte ia toate măsurile de precauție rezonabile necesare pentru a proteja de divulgarea neautorizată datele și informațiile primite în temeiul prezentului acord.

(6)   Partea care primește datele și informațiile de la cealaltă parte în temeiul prezentului acord nu dobândește niciun drept de proprietate exclusivă asupra unor astfel de date și informații în virtutea primirii lor de la cealaltă parte.

Articolul 11

Comitetul mixt al părților

(1)   Se constituie un comitet mixt, alcătuit din reprezentanți ai fiecărei părți, în calitate de organism responsabil cu punerea efectivă în aplicare a prezentului acord. Comitetul mixt adoptă decizii și formulează recomandări pe bază de consens. Acesta se reunește la intervale de timp regulate, la cererea oricăreia dintre părți, sub copreședinția părților.

(2)   Comitetul mixt poate examina orice aspect referitor la punerea în aplicare a prezentului acord. Comitetul mixt este îndeosebi responsabil cu:

(a)

soluționarea oricărei probleme apărute între părți în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentului acord;

(b)

examinarea modurilor în care poate fi consolidată punerea în aplicare a prezentului acord și formularea, după caz, a unor recomandări adresate părților în ceea ce privește modificarea prezentului acord în temeiul articolului 20;

(c)

adoptarea de noi anexe sau modificarea sau eliminarea anexelor existente, sub rezerva articolul 20 alineatul (7); și

(d)

luarea de decizii, după caz, cu privire la procedurile de lucru privind cooperarea în toate domeniile de cooperare menționate la articolul 3.

(3)   Comitetul mixt face eforturi să își elaboreze și să își adopte regulamentul de procedură în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord.

Articolul 12

Recuperarea costurilor

Fiecare parte se obligă să se asigure că taxele impuse de una dintre părți sau de un agent tehnic al acesteia persoanelor fizice sau juridice ale căror activități fac obiectul prezentului acord sunt corecte, rezonabile și proporționale cu serviciile furnizate și că nu creează o barieră în calea comerțului.

Articolul 13

Alte acorduri și înțelegeri prealabile

(1)   La data intrării sale în vigoare, prezentul acord înlocuiește toate acordurile bilaterale sau înțelegerile privind siguranța aviației dintre statele membre ale Uniunii Europene și Japonia cu privire la orice aspect reglementat de prezentul acord care a fost implementat în conformitate cu dispozițiile de la articolul 3.

(2)   Pe perioada aplicării cu titlu provizoriu în temeiul articolului 20 alineatul (2), se suspendă orice acord bilateral sau orice înțelegere privind siguranța aviației dintre statele membre ale Uniunii Europene și Japonia cu privire la orice aspect reglementat de prezentul acord care a fost implementat în conformitate cu dispozițiile de la articolul 3.

(3)   Agenții tehnici iau măsurile necesare pentru a revizui sau pentru a denunța, după caz, înțelegerile prealabile dintre ei.

(4)   Sub rezerva dispozițiilor de la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, nicio prevedere din prezentul acord nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților asumate prin orice alte acorduri internaționale.

Articolul 14

Aplicarea

În absența unor dispoziții contrare în anexele la prezentul acord, prezentul acord se aplică, pe de o parte, sistemului de reglementare a aviației civile din Uniunea Europeană și, pe de altă parte, sistemului de reglementare a aviației civile din Japonia.

Articolul 15

Participarea țărilor terțe

Părțile au obiectivul comun de a maximiza beneficiile prezentului acord prin posibila participare a țărilor terțe la cooperarea desfășurată în temeiul prezentului acord. În acest scop, comitetul mixt înființat în temeiul articolului 11 poate avea în vedere stabilirea, după caz, a condițiilor și a procedurilor aplicabile unei astfel de participări, ceea ce poate include orice modificări necesare ale prezentului acord.

Articolul 16

Consultări și soluționarea dezacordurilor

(1)   Părțile depun toate eforturile pentru a soluționa, prin consultare, inclusiv în cadrul reuniunilor comitetului mixt constituit în temeiul articolului 11, orice dezacord apărut între ele cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului acord.

(2)   Agenții tehnici depun toate eforturile pentru a soluționa, prin consultare, orice dezacord apărut între ei cu privire la interpretarea sau aplicarea procedurilor de punere în aplicare menționate la articolul 3 alineatul (2). În cazul în care un astfel de dezacord nu este soluționat de agenții tehnici prin consultare, fiecare dintre agenții tehnici poate să supună dezacordul atenției părților, care trebuie să se consulte în această privință, inclusiv în cadrul reuniunilor comitetului mixt.

(3)   În pofida dispozițiilor de la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, oricare dintre părți poate solicita organizarea unor consultări cu cealaltă parte cu privire la orice aspect referitor la prezentul acord. Părțile încep consultările la o dată convenită de către acestea, în termen de 45 de zile de la data solicitării. Consultările pot avea loc în cadrul reuniunilor comitetului mixt.

Articolul 17

Suspendarea obligațiilor de acceptare reciprocă

(1)   O parte are dreptul de a-și suspenda, în totalitate sau parțial, obligațiile de acceptare în temeiul articolului 4 alineatul (1), atunci când cealaltă parte își încalcă grav obligațiile care îi revin în temeiul prezentului acord.

(2)   Înainte de a-și exercita dreptul de suspendare a obligațiilor sale de acceptare, o parte trebuie să solicite organizarea de consultări în temeiul articolului 16 în scopul de a solicita luarea de măsuri corective de către cealaltă parte. În timpul consultărilor, părțile trebuie să ia în considerare efectele suspendării, atunci când este cazul.

(3)   Drepturile născute în temeiul prezentului articol pot fi exercitate numai în cazul în care, în urma consultărilor, cealaltă parte nu adoptă măsuri corective într-o perioadă adecvată de timp. În cazul în care o parte își exercită drepturile, aceasta notifică în scris celeilalte părți intenția de a-și suspenda obligațiile de acceptare și precizează motivele suspendării.

(4)   Suspendarea intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data notificării, cu excepția cazului în care, înainte de sfârșitul acestei perioade, partea care a inițiat suspendarea notifică în scris celeilalte părți retragerea notificării.

(5)   Suspendarea nu aduce atingere valabilității constatărilor de conformitate efectuate și valabilității certificatelor eliberate de autoritățile competente sau de organizațiile aprobate ale celeilalte părți înainte de data la care a intrat în vigoare suspendarea. Orice astfel de suspendare intrată deja în vigoare poate fi anulată de îndată în urma unui schimb de note diplomatice în acest sens între părți.

Articolul 18

Titlurile

Titlurile articolelor din prezentul acord se introduc numai pentru facilitarea referinței și nu afectează interpretarea prezentului acord.

Articolul 19

Anexele

Anexele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta și toate trimiterile la „acord” includ trimiteri la anexe, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Articolul 20

Intrarea în vigoare, aplicarea provizorie, denunțarea și modificarea

(1)   Prezentul acord intră în vigoare la data la care părțile au schimbat note diplomatice prin care confirmă finalizarea propriilor proceduri interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.

(2)   Până la intrarea sa în vigoare, prezentul acord se aplică cu titlu provizoriu de la data semnării sale, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative ale părților.

(3)   O parte poate denunța prezentul acord în orice moment printr-un preaviz scris de șase luni adresat celeilalte părți, cu excepția cazului în care respectivul preaviz este retras de comun acord de către părți înainte de expirarea acestei perioade.

(4)   În urma preavizului de denunțare a prezentului acord, părțile continuă să își îndeplinească obligațiile ce le revin în temeiul prezentului acord până la data la care denunțarea produce efecte.

(5)   Denunțarea prezentului acord nu afectează valabilitatea niciunui certificat eliberat de autoritățile competente sau de organizațiile aprobate în temeiul condițiilor prezentului acord.

(6)   Părțile pot modifica, prin acord scris, prezentul acord. O astfel de modificare intră în vigoare în prima zi a celei ce-a doua luni următoare datei la care părțile au făcut un schimb de note diplomatice, prin care confirmă finalizarea procedurilor interne proprii necesare pentru intrarea în vigoare a modificării.

(7)   În pofida alineatului (6), adoptarea de noi anexe sau modificarea sau eliminarea anexelor existente intră în vigoare la data la care Uniunea Europeană primește notificarea scrisă din partea guvernului Japoniei cu privire la finalizarea procedurilor sale interne necesare.

Articolul 21

Textele autentice

(1)   Prezentul acord este întocmit în două exemplare în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și japoneză, toate textele fiind autentice în egală măsură.

(2)   În caz de divergențe în interpretare, prevalează textul în limba engleză.

DREPT CARE subsemnații, pe deplin autorizați în acest scop, semnează prezentul acord.

Image 1

Image 2

Image 3


ANEXA 1

CERTIFICAREA NAVIGABILITĂȚII ȘI CERTIFICAREA DE MEDIU

Secțiunea A

Dispoziții generale

Articolul 1

Scopul și domeniul de aplicare

(1)   Prezenta anexă este elaborată pentru punerea în aplicare a cooperării în următoarele domenii, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din prezentul acord, descriind clauzele, condițiile și metodele pentru acceptarea reciprocă a constatărilor de conformitate și a certificatelor:

(a)

certificatele de navigabilitate și monitorizarea produselor aeronautice civile menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din prezentul acord;

(b)

certificatele de mediu și încercările produselor aeronautice civile menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din prezentul acord; și

(c)

certificatele de proiect și de producție și monitorizarea organizațiilor de proiectare și de producție menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din prezentul acord.

(2)   Prin excepție de la alineatul (1), produsele aeronautice civile folosite, altele decât aeronavele folosite, sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentei anexe.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei anexe:

(a)

„certificat de autorizare a punerii în serviciu” înseamnă un certificat eliberat de o autoritate competentă sau de o organizație aprobată a părții exportatoare ca formă de recunoaștere a faptului că un produs aeronautic civil nou, altul decât o aeronavă, este conform unui proiect aprobat de partea exportatoare și poate fi exploatat în siguranță;

(b)

„autoritate de certificare” înseamnă agentul tehnic al părții exportatoare care eliberează un certificat de proiect pentru un produs aeronautic civil, în calitate de autoritate care exercită responsabilitățile de stat de proiectare stabilite în anexa 8 la Convenția privind aviația civilă internațională;

(c)

„certificat de proiect” înseamnă un certificat eliberat de agentul tehnic sau de o organizație aprobată a unei părți ca formă de recunoaștere a faptului că proiectul sau o modificare adusă proiectului unui produs aeronautic civil respectă cerințele de navigabilitate și, după caz, cerințele de protecție a mediului, îndeosebi în privința nivelului de zgomot, a evacuărilor de combustibil nears sau a emisiilor de evacuare, prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale părții respective;

(d)

„cerințe operaționale legate de proiectare” înseamnă cerințele operaționale, inclusiv de protecție a mediului, care afectează elementele de proiectare, datele de proiectare ale unui produs aeronautic civil legate de operarea sau de întreținerea respectivului produs aeronautic civil, care îl fac eligibil pentru un anumit tip de operare;

(e)

„export” înseamnă procesul prin care un produs aeronautic civil este eliberat din sistemul de reglementare pentru siguranța aviației civile al unei părți către sistemul omolog al celeilalte părți;

(f)

„certificat de navigabilitate pentru export” înseamnă un certificat eliberat de autoritatea competentă a părții exportatoare sau, în cazul aeronavelor folosite, de autoritatea competentă a statului de înmatriculare din care produsul este exportat, ca formă de recunoaștere a faptului că o aeronavă este conformă cu cerințele de navigabilitate și de protecție a mediului aplicabile, notificate de partea importatoare;

(g)

„parte exportatoare” înseamnă partea din al cărei sistem de reglementare pentru siguranța aviației civile este exportat un produs aeronautic civil;

(h)

„import” înseamnă procesul prin care un produs aeronautic civil exportat din sistemul de reglementare pentru siguranța aviației civile al unei părți este introdus în sistemul omolog al celeilalte părți;

(i)

„parte importatoare” înseamnă partea în al cărei sistem de reglementare pentru siguranța aviației civile este importat un produs aeronautic civil;

(j)

„modificare majoră” înseamnă toate modificările aduse proiectului de tip care sunt diferite de „modificările minore”;

(k)

„modificare minoră” înseamnă o modificare adusă proiectului de tip care nu are un efect apreciabil asupra masei, centrajului, rezistenței structurii, fiabilității, caracteristicilor funcționale, nivelului de zgomot, evacuărilor de combustibil nears și emisiilor de evacuare sau asupra altor caracteristici ce afectează navigabilitatea produsului aeronautic civil;

(l)

„date privind conformitatea operațională” înseamnă setul de date necesar pentru a sprijini și permite aspectele operaționale specifice tipului corespunzătoare anumitor tipuri de aeronave reglementate de sistemul Uniunii Europene de reglementare pentru siguranța aviației civile. Acest set de date trebuie să fie proiectat de solicitantul sau de titularul certificatului de tip al aeronavei și trebuie să facă parte din certificatul de tip. În cadrul sistemului Uniunii Europene de reglementare pentru siguranța aviației civile, o cerere inițială de eliberare a unui certificat de tip sau a unui certificat de tip restrictiv trebuie să includă sau trebuie să fie completată ulterior de o cerere de aprobare a datelor privind conformitatea operațională, după cum este aplicabil tipului de aeronavă;

(m)

„autorizație de producție” înseamnă un certificat eliberat de autoritatea competentă a unei părți unui producător care produce produse aeronautice civile, ca formă de recunoaștere a faptului că producătorul în cauză respectă cerințele aplicabile prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale părții respective pentru producerea anumitor produse aeronautice civile;

(n)

„autorizație de producție de sine stătătoare” înseamnă o autorizație de producție care este eliberată unui producător al unui produs aeronautic civil și care nu constituie o extindere a autorizației de producție la nicio altă entitate afiliată a producătorului;

(o)

„proceduri de implementare tehnică” înseamnă procedurile de implementare a prezentei anexe elaborate de agenții tehnici în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din prezentul acord; și

(p)

„autoritate de validare” înseamnă agentul tehnic al părții importatoare care acceptă sau validează automat, astfel cum se specifică în prezenta anexă, un certificat de proiect eliberat de autoritatea de certificare sau de o organizație aprobată.

Secțiunea B

Consiliul de supraveghere a certificării

Articolul 3

Înființare și componență

(1)   Se înființează Consiliul de supraveghere a certificării, care răspunde în fața comitetului mixt constituit în temeiul articolului 11 din prezentul acord, sub copreședinția agenților tehnici, în calitate de organism de coordonare tehnică responsabil cu punerea efectivă în aplicare a prezentei anexe. Consiliul de supraveghere a certificării este compus din reprezentanți ai agentului tehnic al fiecărei părți și poate invita și alți participanți să ajute la îndeplinirea mandatului său.

(2)   Consiliul de supraveghere a certificării se reunește la intervale de timp regulate, la cererea oricăruia dintre agenții tehnici, și ia decizii și face recomandări prin consens. Consiliul de supraveghere a certificării își elaborează și își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 4

Mandatul

Mandatul Consiliului de supraveghere a certificării include în special:

(a)

elaborarea, adoptarea și revizuirea procedurilor de implementare tehnică menționate la articolul 6 din prezenta anexă;

(b)

comunicarea informațiilor referitoare la problemele majore de siguranță și, atunci când este cazul, elaborarea de planuri de acțiune în vederea remedierii acestor probleme;

(c)

soluționarea problemelor tehnice care se înscriu în sfera de responsabilitate a autorităților competente și care afectează punerea în aplicare a prezentei anexe;

(d)

atunci când este cazul, conceperea unor modalități eficiente de cooperare, de asistență tehnică și de schimb de informații cu privire la cerințele în materie de siguranță și de protecție a mediului, la sistemele de certificare și la sistemele de management al calității și de standardizare;

(e)

adresarea unor propuneri de modificare a prezentei anexe comitetului mixt;

(f)

în conformitate cu dispozițiile de la articolul 29 din prezenta anexă, definirea unor proceduri pentru a asigura încrederea continuă a fiecărei părți în fiabilitatea proceselor aferente constatărilor de conformitate ale celeilalte părți;

(g)

analizarea punerii în aplicare a procedurilor menționate la litera (f) și luarea de măsuri în această privință; și

(h)

raportarea problemelor nesoluționate comitetului mixt și asigurarea punerii în aplicare a deciziilor luate de comitetul mixt în ceea ce privește prezenta anexă.

Secțiunea C

Punerea în aplicare

Articolul 5

Autoritățile competente în ceea ce privește certificarea proiectelor, certificarea producției și certificatele de export

(1)   Autoritățile competente în ceea ce privește certificarea proiectelor sunt:

(a)

în cazul Uniunii Europene: Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației; și

(b)

în cazul Japoniei: Biroul de Aviație Civilă din cadrul Ministerului Amenajării Teritoriului, Infrastructurii, Transportului și Turismului din Japonia.

(2)   Autoritățile competente în ceea ce privește certificarea producției și certificatele de export sunt:

(a)

în cazul Uniunii Europene: Agenția Europeană de Siguranță a Aviației și autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene. În cazul certificatului de export pentru aeronave folosite, este autoritatea competentă a statului de înmatriculare a aeronavelor din care sunt exportate aeronavele respective; și

(b)

în cazul Japoniei: Biroul de Aviație Civilă din cadrul Ministerului Amenajării Teritoriului, Infrastructurii, Transportului și Turismului din Japonia.

Articolul 6

Procedurile de implementare tehnică

(1)   Procedurile de implementare tehnică sunt elaborate de agenții tehnici prin intermediul Consiliului de supraveghere a certificării în scopul de a oferi proceduri specifice pentru facilitarea punerii în aplicare a prezentei anexe, prin definirea procedurilor pentru activitățile de comunicare între autoritățile competente ale părților.

(2)   Procedurile de implementare tehnică abordează și diferențele dintre standardele, normele, practicile, procedurile și sistemele de aviație civilă ale părților legate de punerea în aplicare a prezentei anexe, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (2) din prezentul acord.

Articolul 7

Schimbul de informații și date confidențiale și care fac obiectul dreptului de proprietate și protecția acestora

(1)   Datelor și informațiilor care fac obiectul schimbului în cadrul punerii în aplicare a prezentei anexe li se aplică dispozițiile articolului 10 din prezentul acord.

(2)   Datele și informațiile care fac obiectul schimbului în cursul procesului de validare sunt limitate ca tip și conținut la ceea ce este necesar în scopul demonstrării conformității cu cerințele tehnice aplicabile, detaliate în procedurile de implementare tehnică.

(3)   Orice dezacord cu privire la schimbul de date și informații între autoritățile competente ale părților este tratat după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică. Fiecare parte își rezervă dreptul de a transmite dezacordul spre soluționare Consiliului de supraveghere a certificării.

Secțiunea D

Certificarea proiectelor

Articolul 8

Principii generale

(1)   Prezenta secțiune vizează toate certificatele de proiect și modificările acestora care intră sub incidența prezentei anexe, în speță:

(a)

certificatele de tip;

(b)

aprobările de tip și aprobările de specificații;

(c)

certificatele de tip suplimentare;

(d)

aprobările de proiecte de reparație;

(e)

aprobările de standarde tehnice; și

(f)

certificatele de tip restrictive. Certificatele de tip restrictive sunt eliberate de agenții tehnici și trebuie tratate individual de agenții tehnici, după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

(2)   Autoritatea de validare fie validează, în funcție de nivelul de implicare menționat la articolul 12 din prezenta anexă, fie acceptă automat un certificat de proiect sau o modificare care a fost sau este în curs de a fi emisă sau aprobată de autoritatea de certificare, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în prezenta anexă și cu detaliile prevăzute în procedurile de implementare tehnică, inclusiv cu modalitățile de acceptare automată și de validare a certificatelor.

(3)   În scopul punerii în aplicare a prezentei anexe, fiecare parte se asigură că, în cadrul sistemului său de reglementare pentru siguranța aviației civile, demonstrarea capacității oricărei organizații de proiectare de a-și asuma responsabilitățile este controlată suficient printr-un sistem de certificare a organizațiilor de proiectare.

Articolul 9

Procesul de validare

(1)   Cererea de validare a unui certificat de proiect al unui produs aeronautic civil se adresează autorității de validare prin intermediul autorității de certificare, după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

(2)   Autoritatea de certificare se asigură că autoritatea de validare primește toate datele și informațiile relevante necesare pentru validarea certificatului de proiect, după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

(3)   La primirea cererii de validare a unui certificat de proiect, autoritatea de validare stabilește baza de certificare pentru validare în conformitate cu articolul 11 din prezenta anexă, precum și nivelul de implicare a autorității de validare în procesul de validare în conformitate cu articolul 12 din prezenta anexă.

(4)   După cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică, autoritatea de validare își fondează cât mai mult posibil validarea pe evaluările, încercările și inspecțiile tehnice, precum și pe constatările de conformitate efectuate de autoritatea de certificare.

(5)   După examinarea datelor și a informațiilor relevante furnizate de autoritatea de certificare, autoritatea de validare eliberează certificatul de proiect produsului aeronautic civil validat (denumit în continuare „certificat de proiect validat”) atunci când:

(a)

se confirmă că autoritatea de certificare a eliberat propriul certificat de proiect produsului aeronautic civil în cauză;

(b)

autoritatea de certificare a declarat că produsul aeronautic civil respectă baza de certificare menționată la articolul 11 din prezenta anexă;

(c)

au fost soluționate toate problemele ridicate pe parcursul procesului de validare realizat de autoritatea de validare; și

(d)

solicitantul a îndeplinit cerințele administrative suplimentare, detaliate în procedurile de implementare tehnică.

(6)   Fiecare parte se asigură că, pentru a obține și menține un certificat de proiect validat, solicitantul trebuie să dețină și să păstreze la dispoziția autorității de certificare toate informațiile, desenele și rapoartele de încercare relevante cu privire la proiect, inclusiv fișele de inspecție, aferente produsului aeronautic civil certificat în vederea furnizării informațiilor necesare pentru a se asigura navigabilitatea continuă a produsului aeronautic civil și conformarea acestuia cu cerințele de protecție a mediului aplicabile.

Articolul 10

Modalități de validare a certificatelor de proiect

(1)   Certificatele de tip eliberate de Uniunea Europeană în calitate de autoritate de certificare sunt validate de Japonia în calitate de autoritate de validare. Anumite date, detaliate în procedurile de implementare tehnică, sunt acceptate în mod automat. Aceste date includ următoarele documente, după caz:

(a)

manualul de instalare a motorului (pentru certificatul de tip al motorului);

(b)

manualul de reparații structurale;

(c)

instrucțiunile de navigabilitate continuă a sistemelor de interconectare a cablurilor electrice; și

(d)

manualul de echilibrare a maselor.

(2)   Certificatele de tip suplimentare semnificative și aprobările de modificări majore semnificative eliberate de Uniunea Europeană în calitate de autoritate de certificare sunt validate de Japonia în calitate de autoritate de validare. Se folosește în principiu un proces de validare simplificat, limitat la familiarizare tehnică, fără implicarea autorității de validare în activitățile de demonstrare a conformării realizate de solicitant, cu excepția cazului în care agenții tehnici decid altfel, de la caz la caz.

(3)   Certificatele de tip și aprobările de tip pentru un motor de aeronavă și pentru o elice de aeronavă eliberate de Japonia în calitate de autoritate de certificare sunt validate de Uniunea Europeană în calitate de autoritate de validare.

(4)   Aprobările de tip pentru alte produse aeronautice civile decât motoarele de aeronavă sau elicele de aeronavă, certificatul de tip suplimentar și aprobările de modificări majore, reparații majore și specificații eliberate de Japonia în calitate de autoritate de validare sunt validate de Uniunea Europeană în calitate de autoritate de validare. Se poate folosi un proces de validare simplificat limitat la familiarizare tehnică, fără implicarea autorității de validare în activitățile de demonstrare a conformării realizate de solicitant, atunci când agenții tehnici decid astfel, de la caz la caz.

Articolul 11

Baza de certificare pentru validare

(1)   În scopul validării unui certificat de proiect al unui produs aeronautic civil, autoritatea de validare se raportează la următoarele cerințe prevăzute în actele cu putere de lege și normele administrative ale părții sale pentru stabilirea bazei de certificare:

(a)

cerințele de navigabilitate aplicabile unui produs aeronautic civil similar, care erau în vigoare la data efectivă a depunerii cererii, stabilite de autoritatea de certificare, completate, atunci când este cazul, de condiții tehnice suplimentare, detaliate în procedurile de implementare tehnică; și

(b)

cerințele de protecție a mediului aplicabile produsului aeronautic civil care erau în vigoare la data depunerii cererii de validare la autoritatea de validare.

(2)   Autoritatea de validare precizează, după caz, orice:

(a)

exonerare de la cerințele aplicabile;

(b)

abatere de la cerințele aplicabile; sau

(c)

factori compensatori care asigură un nivel de siguranță echivalent atunci când nu se respectă cerințele aplicabile.

(3)   În plus față de cerințele indicate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, autoritatea de validare precizează orice condiții speciale care trebuie aplicate în cazul în care codurile, actele cu putere de lege și normele administrative aferente în materie de navigabilitate nu cuprind cerințe de siguranță adecvate sau corespunzătoare pentru produsul aeronautic civil, deoarece:

(a)

produsul aeronautic civil are elemente de proiectare noi sau inedite în raport cu practicile de proiectare pe care se bazează codurile, actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile în materie de navigabilitate;

(b)

utilizarea prevăzută a produsului aeronautic civil este neconvențională; sau

(c)

din experiența acumulată în cazul altor produse aeronautice civile similare puse în serviciu sau în cazul unor produse aeronautice civile care prezintă elemente de proiectare similare reiese că pot apărea riscuri la adresa siguranței.

(4)   Atunci când se precizează exonerările, abaterile, factorii compensatori sau condițiile speciale, autoritatea de validare acordă atenția corespunzătoare elementelor similare aplicate de autoritatea de certificare și nu poate fi mai exigentă în cazul produselor aeronautice civile care urmează să fie validate decât ar fi în cazul produselor proprii similare. Autoritatea de validare înștiințează autoritatea de certificare cu privire la orice astfel de exonerări, abateri, factori compensatori sau condiții speciale.

Articolul 12

Nivelul de implicare al autorității de validare

(1)   Nivelul de implicare al autorității de validare al unei părți în timpul procesului de validare menționat la articolul 9 din prezenta anexă și detaliat în procedurile de implementare tehnică este stabilit în principal în funcție de:

(a)

experiența și înregistrările autorității competente a celeilalte părți în calitate de autoritate de certificare;

(b)

experiența deja acumulată de autoritatea de validare în cauză în cursul exercițiilor de validare precedente alături de autoritatea competentă a celeilalte părți;

(c)

natura proiectului care urmează să fie validat;

(d)

istoricul și experiența solicitantului în relație cu autoritatea de validare; și

(e)

rezultatele evaluărilor cerințelor de calificare menționate la articolele 28 și 29 din prezenta anexă.

(2)   Autoritatea de validare aplică proceduri speciale și exercită controlul, îndeosebi asupra proceselor și metodelor autorității de certificare, în decursul primei validări a unei categorii de produse date, astfel cum se prezintă în detaliu în procedurile de implementare tehnică.

(3)   Punerea efectivă în aplicare a principiilor precizate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol este măsurată, monitorizată și evaluată periodic de Consiliul de supraveghere a certificării, cu ajutorul indicatorilor prezentați în detaliu în procedurile de implementare tehnică.

Articolul 13

Procesul de acceptare automată

(1)   În cazul unui certificat de proiectare care face obiectul acceptării automate, autoritatea de validare acceptă certificatul de proiect eliberat de autoritatea de certificare fără a efectua activități de validare. În acest caz, certificatul de proiect este recunoscut de autoritatea de validare ca fiind echivalent cu un certificat eliberat în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative ale părții sale, iar autoritatea de validare nu eliberează un certificat corespunzător propriu.

(2)   Certificatele de tip suplimentare nesemnificative, aprobările de modificări majore nesemnificative sau de reparații majore nesemnificative și aprobările de standarde tehnice eliberate de agentul tehnic al Uniunii Europene în calitate de autoritate de certificare sunt acceptate în mod automat de agentul tehnic al Japoniei în calitate de autoritate de validare.

(3)   Modificările minore și reparațiile minore aprobate de agentul tehnic al Uniunii Europene în calitate de autoritate de certificare sau de o organizație aprobată, în temeiul dreptului Uniunii Europene, sunt acceptate în mod automat de agentul tehnic al Japoniei în calitate de autoritate de validare.

(4)   Modificările minore și reparațiile minore aprobate de agentul tehnic al Japoniei în calitate de autoritate de certificare sau de o organizație aprobată, în temeiul actelor cu putere de lege și al normelor administrative ale Japoniei, sunt acceptate în mod automat de agentul tehnic al Uniunii Europene în calitate de autoritate de validare.

Articolul 14

Punerea în aplicare a articolelor 10 și 13

(1)   Clasificările modificărilor minore sau modificărilor majore sunt făcute de autoritatea de certificare în conformitate cu definițiile prevăzute în prezenta anexă și sunt interpretate în conformitate cu normele și procedurile aplicabile ale autorității de certificare.

(2)   Pentru clasificarea ca semnificativ(ă) sau nesemnificativ(ă) a unui certificat de tip suplimentar sau a unei modificări majore, autoritatea de certificare analizează modificarea în contextul tuturor modificărilor anterioare relevante ale proiectului și al tuturor reviziilor corespunzătoare ale specificațiilor de certificare aplicabile, incluse în certificatul de tip al produsului aeronautic civil. Sunt considerate în mod automat semnificative modificările care îndeplinesc oricare dintre următoarele criterii:

(a)

nu se păstrează configurația generală sau principiile de construcție; sau

(b)

nu mai sunt valabile ipotezele utilizate pentru certificarea produsului aeronautic civil ce urmează a fi modificat.

Articolul 15

Transferul unui certificat de proiect

În cazul în care titularul unui certificat de proiect își transferă certificatul de proiect unei alte entități, autoritatea de certificare responsabilă cu certificatul de proiect înștiințează de îndată autoritatea de validare cu privire la transfer și aplică procedura de transfer al certificatelor de proiect, după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

Articolul 16

Cerințele operaționale legate de proiectare

(1)   Agenții tehnici se asigură că, atunci când este necesar, în timpul procesului de validare se face schimb de date și informații referitoare la cerințele operaționale legate de proiectare.

(2)   Sub rezerva unei decizii luate de agenții tehnici în privința unor cerințe operaționale legate de proiectare, autoritatea de validare poate să accepte declarația de conformare a autorității de certificare, prin procesul de validare.

Articolul 17

Documente și date operaționale referitoare la tip

(1)   Unele seturi de documente și date operaționale specifice tipului, inclusiv datele privind conformitatea operațională din sistemul Uniunii Europene și datele echivalente din sistemul japonez, furnizate de titularul certificatului de tip, trebuie aprobate sau acceptate de autoritatea de certificare și, atunci când este necesar, trebuie partajate în cursul procesului de validare.

(2)   Documentele și datele operaționale menționate la alineatul (1) din prezentul articol pot fi acceptate automat sau validate de autoritatea de validare, după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

Articolul 18

Validarea simultană

Dacă solicitantul și agenții tehnici decid astfel, se poate recurge la un proces simultan de validare, atunci când este cazul și astfel cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

Articolul 19

Navigabilitatea continuă

(1)   Agenții tehnici iau măsuri de remediere a gradului nesatisfăcător de siguranță al produselor aeronautice civile pentru care au rol de autoritate de certificare.

(2)   La cerere, o autoritate competentă a unei părți oferă asistență, în ceea ce privește produsele aeronautice civile proiectate sau fabricate sub sistemul său de reglementare, autorității competente a celeilalte părți pentru identificarea oricărei măsuri considerate necesare pentru navigabilitatea continuă a produselor aeronautice civile.

(3)   Atunci când existența unor dificultăți de funcționare sau a altor probleme de siguranță potențiale care afectează un produs aeronautic civil inclus în domeniul de aplicare al prezentei anexe determină derularea unei investigații de către agentul tehnic al unei părți care are rol de autoritate de certificare pentru respectivul produs aeronautic civil, agentul tehnic al celeilalte părți acordă, la cerere, sprijin respectivei investigații, inclusiv prin furnizarea de informații relevante raportate de entitățile sale relevante cu privire la defecțiuni, funcționarea defectuoasă, defecte sau alte evenimente care afectează respectivul produs aeronautic civil.

(4)   Îndeplinirea de către titularii de certificate de proiect a obligațiilor de raportare către autoritatea de certificare și mecanismul de schimb de informații creat prin prezenta anexă se consideră o îndeplinire a obligației fiecărui titular de certificat de proiect de a raporta, către autoritatea de validare, defecțiunile, funcționarea defectuoasă, defectele sau alte evenimente care afectează produsul aeronautic civil în cauză.

(5)   Măsurile care vizează remedierea gradului nesatisfăcător de siguranță și schimbul de informații în materie de siguranță menționate la alineatele (1)‐(4) din prezentul articol se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

(6)   Agentul tehnic al unei părți informează agentul tehnic al celeilalte părți cu privire la toate informațiile obligatorii referitoare la navigabilitatea continuă pe care le deține în ceea ce privește produsele aeronautice civile proiectate sau fabricate sub sistemul său de supraveghere și incluse în domeniul de aplicare al prezentei anexe.

(7)   Orice modificare referitoare la starea de navigabilitate dintr-un certificat eliberat de agentul tehnic al unei părți se comunică în timp util agentului tehnic al celeilalte părți.

Secțiunea E

Certificarea producției

Articolul 20

Recunoașterea sistemului de certificare a producției și de supraveghere a producției

(1)   Partea importatoare recunoaște sistemul de certificare a producției și de supraveghere a producției al părții exportatoare, deoarece sistemul este considerat suficient de echivalent cu sistemul părții importatoare în cadrul domeniului de aplicare al prezentei anexe, sub rezerva dispozițiilor de la articolul 26 alineatul (2) din prezenta anexă.

(2)   Dispozițiile de la alineatul (1) din prezentul articol se aplică, de asemenea:

(a)

producției unui produs aeronautic civil pentru care responsabilitățile de stat de proiectare sunt exercitate de o altă țară decât partea exportatoare a produsului aeronautic civil, cu condiția ca autoritatea competentă a părții exportatoare să fi stabilit și să fi implementat, împreună cu autoritatea relevantă a statului de proiectare, procedurile necesare pentru a controla interacțiunea dintre titularul certificatului de proiect și titularul aprobării de producție pentru respectivul produs aeronautic civil;

(b)

producției unui alt produs aeronautic civil decât o aeronavă civilă, un motor de aeronavă sau o elice de aeronavă produs de un titular al unei autorizații de producție de sine stătătoare al părții exportatoare situat în afara teritoriilor părților; și

(c)

producției unui motor de aeronavă și unei elice de aeronavă produse de un titular al unei autorizații de producție de sine stătătoare al părții exportatoare situat în afara teritoriului părților, sub rezerva revizuirii de către agenții tehnici, de la caz la caz.

Articolul 21

Extinderea sferei autorizației de producție și a autorizației de producție de sine stătătoare

(1)   O autorizație de producție eliberată de autoritatea competentă a părții exportatoare unui producător situat în principal pe teritoriul părții exportatoare și recunoscut în temeiul dispozițiilor de la articolul 20 alineatul (1) din prezenta anexă poate fi extinsă pentru a include și instalații și unități de producție ale respectivului producător situate pe teritoriul părții importatoare sau pe teritoriul unei țări terțe, indiferent de statutul juridic al respectivelor instalații și unități de producție și indiferent de tipul de produs aeronautic civil fabricat în aceste instalații și unități. În acest caz, autoritatea competentă a părții exportatoare continuă să fie responsabilă cu supravegherea respectivelor instalații și unități de producție, iar autoritatea competentă a părții importatoare nu eliberează o autorizație proprie de producție respectivelor instalații și unități de producție pentru același produs aeronautic civil.

(2)   Autorizațiile de producție de sine stătătoare care au fost eliberate de autoritatea competentă a unei părți unui producător situat pe teritoriul celeilalte părți și care se află încă în vigoare la data semnării prezentului acord sunt analizate individual de către agenții tehnici. Prin consultare cu titularii de autorizații de producție de sine stătătoare, unele dintre aceste autorizații de producție de sine stătătoare pot fi anulate într-un interval de timp rezonabil.

Articolul 22

Interacțiunea dintre titularul autorizației de producție și titularul certificatului de proiect

(1)   În cazul în care titularul autorizației de producție pentru un produs aeronautic civil este reglementat de autoritatea competentă a unei părți, iar titularul certificatului de proiect pentru același produs aeronautic civil este reglementat de autoritatea competentă a celeilalte părți, autoritățile competente stabilesc proceduri pentru a defini responsabilitățile fiecăreia dintre părți de a controla interacțiunea dintre titularul autorizației de producție și titularul certificatului de proiect.

(2)   În scopul exportului de produse aeronautice civile în contextul prezentei anexe, atunci când titularul certificatului de proiect și titularul autorizației de producție nu sunt una și aceeași entitate, autoritățile competente ale părților se asigură că titularul certificatului de proiect stabilește, împreună cu titularul autorizației de producție, modalitățile adecvate de lucru pentru a asigura coordonarea corespunzătoare între proiectare și producție și un sprijin adecvat pentru navigabilitatea continuă a produsului aeronautic civil în cauză.

Articolul 23

Evitarea duplicării autorizațiilor de producție

Cu excepția cazului în care agenții tehnici decid altfel, autoritatea competentă a părții importatoare nu eliberează o autorizație de producție unui titular al unei autorizații de producție al părții exportatoare dacă respectiva autorizație de producție ar viza produsele aeronautice civile care sunt deja incluse în autorizația de producție eliberată de autoritatea competentă a părții exportatoare.

Secțiunea F

Certificatele de export

Articolul 24

Domeniul de aplicare

Prezenta anexă vizează următoarele certificate de export care intră în domeniul de aplicare al prezentei anexe, astfel cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică:

(a)

certificatul de navigabilitate pentru export pentru aeronave noi și folosite; și

(b)

certificatul de autorizare a punerii în serviciu pentru alte produse aeronautice civile noi decât aeronavele.

Articolul 25

Eliberarea unui certificat de export

(1)   Atunci când eliberează un certificat de navigabilitate pentru export pentru o aeronavă nouă sau un certificat de autorizare a punerii în serviciu pentru un alt produs aeronautic civil nou decât o aeronavă, autoritatea competentă a părții exportatoare se asigură că respectivul produs aeronautic civil:

(a)

este conform cu proiectul acceptat automat, validat sau certificat de partea importatoare în conformitate cu prezenta anexă și astfel cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică;

(b)

se află într-o stare care permite exploatarea în condiții de siguranță;

(c)

îndeplinește toate cerințele suplimentare notificate de partea importatoare; și

(d)

în ceea ce privește aeronavele civile, motoarele de aeronave și elicele de aeronave, este conform cu informațiile obligatorii aplicabile în materie de continuitate a navigabilității, inclusiv cu directivele de navigabilitate ale părții importatoare, notificate de partea respectivă.

(2)   Atunci când eliberează un certificat de navigabilitate pentru export pentru o aeronavă folosită înmatriculată în partea exportatoare, în plus față de cerințele menționate la alineatul (1) literele (a)‐(d) din prezentul articol, autoritatea competentă a părții exportatoare se asigură că respectiva aeronavă a fost întreținută corespunzător pe durata sa de serviciu pe baza procedurilor și metodelor aprobate ale părții exportatoare, astfel cum reiese din livretele și evidențele lucrărilor de întreținere.

Articolul 26

Acceptarea unui certificat de export pentru un produs aeronautic civil nou

(1)   Sub rezerva dispozițiilor de la alineatul (2) din prezentul articol și din secțiunea E a prezentei anexe, autoritatea competentă a părții importatoare acceptă un certificat de export eliberat, pentru un produs aeronautic civil nou, de autoritatea competentă a părții exportatoare sau de un titular de autorizație de producție în calitate de organizație aprobată a părții exportatoare, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite în prezenta anexă și detaliate în procedurile de implementare tehnică.

(2)   În cazul categoriilor de produse aeronautice civile care nu au fost acceptate anterior în cadrul sistemului de reglementare pentru siguranța aviației civile al părții importatoare, autoritatea competentă a părții importatoare poate decide ca, înainte de acceptarea certificatelor de export pentru respectivele produse aeronautice civile în temeiul prezentului articol, să efectueze o evaluare a titularului autorizației de producție după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică, pentru a verifica dacă se îndeplinesc efectiv cerințele prevăzute la articolul 25 alineatul (1) din prezenta anexă. Atunci când are intenția de a efectua o astfel de evaluare, partea importatoare informează partea exportatoare. Lista titularilor de autorizații de producție care au trecut cu succes de o astfel de evaluare se publică în publicația oficială a agentului tehnic al părții importatoare.

Articolul 27

Acceptarea unui certificat de navigabilitate pentru export pentru o aeronavă folosită

(1)   Autoritatea competentă a părții importatoare acceptă un certificat de navigabilitate pentru export eliberat de autoritatea competentă a părții exportatoare pentru o aeronavă folosită, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite în prezenta anexă și în procedurile de implementare tehnică, numai în cazul în care există un titular al certificatului de tip sau al certificatului de tip restrictiv pentru aeronava folosită care să demonstreze navigabilitatea continuă a tipului respectiv de aeronavă.

(2)   În cazul unui certificat de navigabilitate pentru export al unei aeronave folosite care este fabricată sub supravegherea producției exercitată de partea exportatoare și care urmează să fie acceptată în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, autoritatea competentă a părții exportatoare asistă, la cerere, autoritatea competentă a părții importatoare pentru a obține date și informații cu privire la:

(a)

configurația aeronavei în momentul expedierii de la producător; și

(b)

modificările și reparațiile ulterioare aduse aeronavei pe care le-a aprobat.

(3)   Partea importatoare poate solicita fișele de inspecție și evidențele de întreținere astfel cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică.

(4)   Dacă în procesul de evaluare a stării de navigabilitate a unei aeronave folosite avută în vedere pentru export autoritatea competentă a părții exportatoare nu poate să îndeplinească toate cerințele specificate la articolul 25 alineatul (2) din prezenta anexă și la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, respectiva autoritate trebuie:

(a)

să notifice acest lucru autorității competente a părții importatoare;

(b)

să coordoneze, împreună cu autoritatea competentă a părții importatoare, astfel cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică, acceptarea sau respingerea excepțiilor de la cerințele aplicabile; și

(c)

la export, să păstreze o evidență a tuturor excepțiilor acceptate.

Secțiunea G

Calificarea autorităților competente

Articolul 28

Cerințe de calificare care trebuie îndeplinite pentru acceptarea constatărilor de conformitate și a certificatelor

Fiecare parte menține un sistem structurat și eficace de certificare și de supraveghere pentru punerea în aplicare a prezentei anexe, inclusiv:

(a)

un cadru juridic și de reglementare care să asigure în special competențe de reglementare asupra entităților reglementate în cadrul sistemului de reglementare pentru siguranța aviației civile al părții respective;

(b)

o structură organizatorică, inclusiv o descriere clară a responsabilităților;

(c)

suficiente resurse, inclusiv personal calificat corespunzător cu suficiente cunoștințe, experiență și pregătire;

(d)

procese adecvate documentate în politici și în proceduri;

(e)

documentație și înregistrări; și

(f)

un program de inspecție solid, care să asigure un nivel uniform de punere în aplicare a cadrului juridic și de reglementare între diferitele componente ale sistemului de supraveghere.

Articolul 29

Calificarea continuă a autorităților competente

(1)   Pentru a menține încrederea reciprocă în sistemele de reglementare ale celeilalte părți în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentei anexe, astfel încât să asigure un nivel de siguranță suficient de echivalent, agentul tehnic al fiecărei părți evaluează în mod regulat respectarea de către autoritățile competente ale celeilalte părți a cerințelor de calificare menționate la articolul 28 din prezenta anexă. Modalitățile de efectuare a acestor evaluări reciproce continue sunt prezentate în detaliu în procedurile de implementare tehnică.

(2)   Autoritatea competentă a unei părți cooperează cu autoritatea competentă a celeilalte părți ori de câte ori sunt necesare astfel de evaluări și se asigură că entitățile reglementate pe care le supraveghează oferă acces agenților tehnici.

(3)   În cazul în care agentul tehnic al oricăreia dintre părți consideră că autoritatea competentă a celeilalte părți nu mai deține competența tehnică corespunzătoare sau că ar trebui suspendată acceptarea constatărilor de conformitate făcute sau a certificatelor eliberate de autoritatea competentă respectivă, deoarece sistemele prin care cealaltă parte pune în aplicare prezenta anexă nu mai asigură un nivel de siguranță suficient de echivalent pentru a permite o astfel de acceptare, agenții tehnici se consultă pentru a identifica măsuri de remediere.

(4)   Dacă încrederea reciprocă nu este restabilită prin mijloace acceptabile pentru ambele părți, agentul tehnic al fiecărei părți poate să aducă chestiunea menționată la alineatul (3) din prezentul articol în atenția Comitetului de supraveghere a certificării.

(5)   Dacă Comitetul de supraveghere a certificării nu soluționează situația, fiecare parte poate să aducă chestiunea menționată la alineatul (3) din prezentul articol în atenția Comitetului mixt constituit în temeiul articolului 11 din prezentul acord.

Secțiunea H

Comunicări, consultări și sprijin

Articolul 30

Comunicările

Sub rezerva excepțiilor hotărâte de agenții tehnici de la caz la caz, toate comunicările dintre autoritățile competente ale părților, inclusiv documentația, după cum se detaliază în procedurile de implementare tehnică, se redactează în limba engleză.

Articolul 31

Consultările tehnice

(1)   Agenții tehnici abordează orice aspect legat de punerea în aplicare a prezentei anexe în cadrul unor consultări.

(2)   Dacă prin consultările organizate în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol nu se ajunge la o soluție acceptabilă pentru ambele părți, agentul tehnic al fiecărei părți poate să aducă aspectul menționat la alineatul (1) din prezentul articol în atenția Comitetului de supraveghere a certificării.

(3)   Dacă Comitetul de supraveghere a certificării nu soluționează situația, fiecare parte poate să aducă aspectul menționat la alineatul (1) din prezentul articol în atenția comitetului mixt constituit în temeiul articolului 11 din prezentul acord.

Articolul 32

Sprijinul pentru activitățile de certificare și de supraveghere continuă a navigabilității

La cerere, de comun acord și în funcție de resursele disponibile, autoritatea competentă a unei părți poate oferi autorității competente a celeilalte părți asistență tehnică, date și informații în ceea ce privește activitățile de certificare și de supraveghere a navigabilității continue legate de proiectare, de producție și de protecția mediului. Sprijinul care urmează să fie acordat și procesul de acordare a unui astfel de sprijin sunt detaliate în procedurile de implementare tehnică.