(1)

În conformitate cu Decizia (UE) 2019/2025 a Consiliului (2), Protocolul de modificare a Convenției internaționale pentru conservarea tonului de Atlantic (denumit în continuare „protocolul”) a fost semnat la 20 noiembrie 2019.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede că Uniunea trebuie să garanteze faptul că activitățile de pescuit și de acvacultură asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung și sunt gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de realizare de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de contribuire la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. De asemenea, regulamentul prevede că Uniunea trebuie să aplice o abordare precaută a gestionării pescuitului și trebuie să aibă ca obiectiv garantarea faptului că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime sustenabile. Regulamentul prevede, de asemenea, că Uniunea trebuie să ia măsuri de gestionare și de conservare pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, să sprijine dezvoltarea cunoștințelor științifice și a elaborării de avize științifice, să elimine treptat aruncarea capturilor înapoi în mare și să promoveze metode de pescuit care contribuie la un pescuit mai selectiv și la evitarea și reducerea, în măsura posibilului, a capturilor nedorite, precum și la utilizarea unor metode de pescuit cu impact redus asupra ecosistemului marin și a resurselor piscicole. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede explicit că obiectivele și principiile respective trebuie să fie aplicate de Uniune în cadrul relațiilor sale externe din domeniul pescuitului. Protocolul este în concordanță cu respectivele obiective.

(3)

După cum s-a afirmat în Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate intitulată „Guvernanța internațională a oceanelor: o agendă pentru viitorul oceanelor noastre” și în concluziile Consiliului privind comunicarea comună menționată, promovarea măsurilor de susținere și de sporire a eficacității organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și, după caz, îmbunătățirea guvernanței acestora sunt esențiale pentru acțiunea Uniunii în cadrul acestor foruri. Protocolul este pe deplin în concordanță cu respectivele obiective.

(4)

Protocolul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii Europene,

(1)

Articolul 300 alineatul (3) din tratat prevede că Comitetul Regiunilor este format din reprezentanți ai colectivităților regionale și locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorități regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în fața unei adunări alese.

(2)

Articolul 305 din tratat prevede numirea de către Consiliu, pentru o perioadă de cinci ani, a membrilor Comitetului Regiunilor și a unui număr egal de supleanți, în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru.

(3)

Deoarece mandatul membrilor și al supleanților din Comitetul Regiunilor a expirat la 25 ianuarie 2020, ar trebui numiți noi membri și supleanți.

(4)

La 10 decembrie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2019/2157 (2), în conformitate cu propunerile făcute de statele membre. Prin decizia respectivă au fost numiți, pentru perioada 26 ianuarie 2020-25 ianuarie 2025, membrii și supleanții propuși de guvernele ceh, danez, estonian, cipriot, leton, luxemburghez, neerlandez, austriac, român, sloven, slovac și suedez. Prin Decizia (UE) 2019/2157 au fost numiți, de asemenea, pentru aceeași perioadă, trei membri propuși de guvernul belgian, 21 de membri și 20 de supleanți propuși de guvernul german, opt membri și opt supleanți propuși de guvernul irlandez, 16 membri și 16 supleanți propuși de guvernul spaniol, 10 membri și 14 supleanți propuși de guvernul italian, patru membri și patru supleanți propuși de guvernul maltez, precum și opt membri și opt supleanți propuși de guvernul finlandez.

(5)

La 20 ianuarie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2020/102 (3), în conformitate cu propunerile făcute de statele membre. Prin decizia respectivă au fost numiți, pentru perioada 26 ianuarie 2020-25 ianuarie 2025, membrii și supleanții propuși de guvernele elen, francez, croat, lituanian, maghiar și portughez, precum și patru membri și patru supleanți propuși de guvernul belgian, un membru propus de guvernul bulgar, un membru și un supleant propuși de guvernul irlandez, un membru și un supleant propuși de guvernul spaniol, 14 membri și 10 supleanți propuși de guvernul italian și 21 de membri și 20 de supleanți propuși de guvernul polonez.

(6)

La 3 februarie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2020/144 (4), în conformitate cu propunerile făcute de statele membre. Prin decizia respectivă au fost numiți, pentru perioada 26 ianuarie 2020-25 ianuarie 2025, patru membri și patru supleanți propuși de guvernul spaniol, precum și un membru și un supleant propuși de guvernul finlandez.

(7)

La 26 martie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2020/511 (5), în conformitate cu propunerile făcute de statele membre. Prin decizia respectivă au fost numiți, pentru perioada 26 ianuarie 2020-25 ianuarie 2025, cinci membri și opt supleanți propuși de guvernul belgian, un supleant propus de guvernul german, precum și un membru propus de guvernul maltez.

(8)

Decizia (UE) 2019/852 cu privire la componența Comitetului Regiunilor a fost considerată ca restabilind echilibrul în ceea ce privește alocarea locurilor existente înainte de adoptarea Deciziei 2014/930/UE a Consiliului (6) și, în acest scop, Decizia (UE) 2019/852 a crescut cu câte un membru și și câte un supleant numărul alocat Estoniei, Ciprului și Luxemburgului. Noua componență urma să se aplice doar în cazul retragerii Regatului Unit din Uniune. Întrucât retragerea Regatului Unit din Uniune produce efecte juridice de la 1 februarie 2020, numărul membrilor Comitetului Regiunilor este, începând cu data respectivă, cel prevăzut la articolul 1 din Decizia (UE) 2019/852. În consecință, guvernele estonian, cipriot și luxemburghez au dreptul să propună un membru suplimentar și un supleant suplimentar.

(9)

Guvernele estonian, cipriot și luxemburghez și-au propus candidații pentru locurile suplimentare de membri și supleanți. Membrii și supleanții respectivi ar trebui să fie numiți pentru perioada 1 februarie 2020-25 ianuarie 2025. Prezenta decizie ar trebui, prin urmare, să se aplice retroactiv începând cu 1 februarie 2020,

—

în calitatea de membri, persoanele propuse, grupate pe state membre, în anexa I;

—

în calitatea de supleanți, persoanele propuse, grupate pe state membre, în anexa II.

(1)

Convenția privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), care reglementează transportul aerian internațional, a intrat în vigoare la 4 aprilie 1947. Prin această convenție a fost înființată Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI).

(2)

Statele membre ale Uniunii sunt state contractante la Convenția de la Chicago și membre ale OACI, iar Uniunea are statut de observator în anumite organisme ale OACI.

(3)

În temeiul articolului 54 din Convenția de la Chicago, Consiliul OACI poate adopta standarde internaționale și practici recomandate.

(4)

În cadrul uneia dintre următoarele sale reuniuni, Consiliul OACI urmează să adopte amendamentul 91 la anexa 10 volumul III la Convenția de la Chicago privind sistemul de apelare selectivă (SELCAL) (denumit în continuare „amendamentul 91”).

(5)

Principalul scop al amendamentului 91 este să introducă noi tonuri pentru a extinde lista disponibilă de coduri SELCAL și, prin urmare, pentru a reduce incidența semnalelor false în carlinga aeronavelor. Amendamentul 91 modifică totodată cerințele referitoare la caracteristicile sistemului și introduce noi tonuri care prevăd un mecanism pentru creșterea numărului codurilor SELCAL cu impact minim asupra operatorilor de aeronave.

(6)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului OACI, deoarece amendamentul 91 va fi obligatoriu pentru Uniune și poate influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 al Comisiei (1). Odată adoptat, amendamentul 91 va fi obligatoriu pentru toate statele membre ale OACI, inclusiv pentru toate statele membre ale Uniunii, în conformitate cu Convenția de la Chicago și limitele stabilite în aceasta. Articolul 38 din Convenția de la Chicago impune statelor contractante să notifice OACI, prin mecanismul de notificare a diferențelor, în cazul în care intenționează să se abată de la un standard.

(7)

Uniunea sprijină ferm eforturile depuse de OACI pentru a îmbunătăți siguranța aviației prin asigurarea furnizării sigure și corecte a serviciilor de comunicații, navigație și supraveghere. Prin urmare, Uniunea ar trebui să sprijine amendamentul 91.

(8)

Poziția Uniunii, în cadrul uneia dintre următoarele sesiuni ale Consiliului OACI, cu privire la amendamentul 91 urmează să fie exprimată de statele membre ale Uniunii care sunt membre ale Consiliului OACI, acționând împreună în numele Uniunii.

(9)

Poziția Uniunii după adoptarea amendamentului 91 de către Consiliul OACI, care urmează să fie anunțată de Secretarul General al OACI prin procedura scrisorilor OACI adresate statelor, ar trebui să fie notificarea conformării cu amendamentul 91 și urmează să fie exprimată de toate statele membre ale Uniunii.

(10)

În 2016, Consiliul OACI a adoptat amendamente la mai multe anexe la Convenția de la Chicago, menite să reducă accidentele și incidentele legate de ieșirile în afara pistei. Aceste amendamente (denumite în continuare „amendamentele”) sunt prevăzute în scrisorile AN 4/1 2.26-16/19, AN 2/2.4-16/18, AN 10/1.1-16/17 și AN 11/1.3.29-16/12 adresate statelor și vor fi aplicabile în statele contractante începând cu 5 noiembrie 2020.

(11)

Uniunea sprijină ferm eforturile depuse de OACI pentru a îmbunătăți siguranța aviației. Amendamentele care introduc o nouă metodologie armonizată de evaluare și de raportare a stărilor suprafeței pistei vor contribui la reducerea riscului de incidente și accidente de ieșire în afara pistei din cauza contaminării pistei, de exemplu cu zăpada, gheață, zloată sau apă.

(12)

Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2019/1387 (2) și (UE) 2020/469 (3) ale Comisiei încorporează amendamentele în dreptul Uniunii.

(13)

Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2019/1387 și (UE) 2020/469 se vor aplica parțial de la 5 noiembrie 2020, pentru a coincide cu data de aplicare a amendamentelor. Pandemia de COVID-19 a avut însă un impact considerabil asupra eforturilor depuse de statele membre ale Uniunii și de părțile interesate din domeniul aviației pentru a pregăti aplicarea noilor măsuri enumerate în amendamentul 77B la anexa 3, amendamentul 13B la anexa 14, amendamentul 40C la anexa 6 și amendamentul 39B la anexa 15 la Convenția de la Chicago.

(14)

Mai exact, progresele în acest sens au fost afectate de măsurile de izolare și de șomajul parțial, combinate cu volumul de muncă suplimentar necesar pentru a gestiona consecințele negative semnificative ale pandemiei de COVID-19 asupra tuturor părților interesate.

(15)

Autoritățile competente și operatorii se confruntă cu dificultăți în procesul de pregătire a punerii în aplicare a amendamentelor. Prin urmare, poate fi necesară amânarea cu șase luni a datei de aplicare prevăzute în Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2019/1387 și (UE) 2020/469.

(16)

În cazul în care Consiliul OACI nu amână cu șase luni data aplicării amendamentelor, în timp ce dreptul Uniunii amână cu șase luni data aplicării standardelor OACI relevante, poziția Uniunii ar trebui să fie notificarea către OACI a unei diferențe în conformitate cu articolul 38 din Convenția de la Chicago și informarea OACI cu privire la intenția de a amâna cu șase luni data aplicării amendamentelor,

(1)

În 2016, în Rezoluția sa A39-3 (denumită în continuare „Rezoluția A39-3”), cea de a 39-a Adunare a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), instituită prin Convenția de la Chicago privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „convenția”), a decis să elaboreze o măsură globală bazată pe piață pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră generate de aviația internațională la nivelurile acestora din 2020. Poziția Uniunii în ceea ce privește elaborarea și adoptarea mecanismului respectiv, precum și a diverselor sale elemente detaliate a fost stabilită prin Decizia (UE) 2016/915 a Consiliului (1).

(2)

La 27 iunie 2018, cu ocazia celei de a zecea reuniuni a celei de a 214-a sesiuni, Consiliul OACI a adoptat prima ediție a volumului IV din anexa 16 la convenție: Standardele internaționale și practicile recomandate referitoare la protecția mediului – Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (denumită în continuare „CORSIA”). În conformitate cu Rezoluția A39-3, care a fost înlocuită de Rezoluția A40-19, adoptată de Adunarea OACI în cadrul celei de a 40-a sesiuni a sale (denumită în continuare „Rezoluția A40-19”), acea prima ediție menționată stabilește, printre altele, valorile emisiilor care urmează să fie utilizate pentru calcularea factorilor de creștere (atât factorul de creștere al sectorului, cât și factorii de creștere ai operatorilor de aeronave). Respectivele valori sunt stabilite ca fiind media emisiilor de CO2 generate de aviația internațională care fac obiectul CORSIA în cursul anilor 2019 și 2020 (la nivel de sector și la nivelul fiecărui operator de aeronave).

(3)

Actuala pandemie de COVID-19 va avea drept rezultat o reducere substanțială a emisiilor de CO2 generate de aviația internațională în 2020. Prin urmare, aceasta va conduce, de asemenea, la utilizarea unor valori CORSIA ale emisiilor, semnificativ mai scăzute, pentru calcularea factorilor de creștere. Cu excepția cazului în care respectivele valori sunt modificate, utilizarea unor astfel de valori CORSIA ale emisiilor, semnificativ mai scăzute, ar putea duce la cerințe de compensare semnificativ mai ridicate, în funcție de rata de reluare a traficului aerian internațional și de evoluția emisiilor de CO2 generate de traficul aerian internațional.

(4)

Este probabil și cu adevărat important ca, în cadrul celei de a 220-a sesiuni din 8-26 iunie 2020, Consiliul OACI să ia o decizie în ceea ce privește modificarea valorilor emisiilor utilizate pentru calcularea factorilor de creștere în temeiul CORSIA, mai exact în ceea ce privește perioada de referință care urmează să fie luată în considerare (denumită în continuare „perioada de referință”).

(5)

Orice modificare a Standardelor internaționale și a practicilor recomandate CORSIA ar constitui o decizie luată de un organism creat printr-un acord și producând efecte juridice în înțelesul articolului 218 alineatul (9) din TFUE.

(6)

Deși Uniunea și statele sale membre au pledat în mod constant pentru un obiectiv de reducere globală a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de aviația internațională la un nivel care să nu depășească nivelurile din 2020, se pare că, în circumstanțele actuale, o raportare la anul 2019 ca fiind perioada de referință este substitutul bazat pe date reale cel mai apropiat posibil în scopul reflectării obiectivului pe termen lung al OACI de creștere neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon începând cu 2020, astfel cum s-a stabilit în Rezoluția A39-3. În acest context și pentru a se menține un sprijin suficient, pentru a se păstra principalele elementele ale proiectării CORSIA și pe baza informațiilor disponibile în prezent, anul calendaristic 2019 ar trebui să fie acceptat ca perioadă de referință.

(7)

Alternativa propusă în dezbaterea actuală, și anume stabilirea unor perioade de referință diferite pentru țări diferite, în funcție de nivelul lor de dezvoltare, anul aderării la CORSIA sau de alte criterii, nu ar trebui să fie sprijinită. Aceasta ar încălca principiul nediscriminării, astfel cum este amintit în Rezoluția A40-19, și ar putea pune în pericol existența în continuare a CORSIA în forma sa actuală.

(8)

Prin urmare, Decizia (UE) 2016/915 ar trebui modificată, astfel încât să permită Uniunii și statelor sale membre să accepte anul calendaristic 2019 ca perioadă de referință.

(9)

Principiul unei revizuiri periodice ar trebui să se aplice în continuare. În acest context, ar trebui amintit faptul că Rezoluția A40-19 prevede o revizuire a CORSIA din trei în trei ani. Prima revizuire urmează să aibă loc în 2022. Relevanța unui astfel de revizuiri în ceea ce privește valorile emisiilor utilizate pentru calcularea factorilor de creștere sporește pe măsură ce acest sector are nevoie de mai mult timp pentru a atinge nivelul de trafic și de emisii conexe anterior crizei. În cazul unei redresări lente a sectorului aviației, este probabil ca, în timpul fazei-pilot a CORSIA (2021-2023), un nivel de referință al emisiilor din 2019 să nu ducă la nicio cerință de compensare sau să ducă doar la cerințe minime. Relevanța unei astfel de revizuiri este subliniată de necesitatea de a asigura coerența cu un obiectiv indicativ pe termen lung de reducere a emisiilor de CO2, în concordanță cu obiectivele în materie de temperatură ale Acordului de la Paris, care va fi luat în considerare de către Adunarea OACI. O astfel de revizuire ar putea include, dacă este cazul, definiția perioadei de referință.

(10)

În conformitate cu articolul 28b alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în termen de 12 luni de la adoptarea de către OACI a instrumentelor relevante și înainte ca măsura globală bazată pe piață să devină operațională, Comisia ar trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport în care să examineze modalități pentru ca aceste instrumente să fie puse în aplicare în dreptul Uniunii prin intermediul unei revizuiri a directivei menționate și ar trebui să prezinte o propunere de punere în aplicare a CORSIA, după caz, care să fie în concordanță cu asigurarea contribuției aviației la angajamentul Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul întregii economii pentru 2030,

„—

în vederea luării în considerare a impactului pandemiei de COVID-19 asupra emisiilor din 2020, Uniunea acceptă să fie modificate valorile emisiilor care urmează să fie utilizate pentru calcularea factorilor de creștere stabilite în CORSIA, astfel încât să se raporteze la nivelurile de emisii din 2019.”

(1)

Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (1) (denumit în continuare „Acordul de retragere”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.

(2)

Articolul 164 alineatul (5) litera (d) din Acordul de retragere împuternicește Comitetul mixt să adopte decizii de modificare a acordului menționat, cu condiția ca astfel de modificări să fie necesare pentru corectarea erorilor, remedierea omisiunilor sau a altor deficiențe ori pentru soluționarea unor situații care nu au fost prevăzute în momentul semnării acordului și cu condiția ca astfel de decizii să nu modifice elementele esențiale ale acordului menționat. În temeiul articolului 166 alineatul (2) din Acordul de retragere, deciziile adoptate de Comitetul mixt sunt obligatorii pentru Uniune și pentru Regatul Unit. Uniunea și Regatul Unit trebuie să pună în aplicare astfel de decizii, care au același efect juridic ca și Acordul de retragere. În temeiul articolulului 182 din Acordul de retragere, Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord constituie parte integrantă a acordului menționat.

(3)

Anumite date menționate în Acordul de retragere au trecut deja la momentul intrării în vigoare a acordului. Prin urmare, respectivele date ar trebui modificate și ar trebui efectuate ajustările corespunzătoare în Acordul de retragere, din considerente de securitate juridică.

(4)

Articolul 145 din Acordul de retragere nu conține dispoziții de reglementare a granturilor care au fost acordate în temeiul Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel beneficiarilor din Regatul Unit înainte de încheierea perioadei de tranziție. Prin urmare, articolul 145 din Acordul de retragere ar trebui să fie completat în acest sens, pentru a oferi securitate juridică în ceea ce privește granturile în curs.

(5)

Din omisiune, două decizii ale Comisiei administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială nu au fost enumerate în partea I a anexei I la Acordul de retragere și opt acte care sunt esențiale pentru aplicarea normelor pieței interne pentru mărfuri în Irlanda de Nord nu au fost enumerate în anexa 2 la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord. Respectivele decizii și acte ar trebui, prin urmare, să fie adăugate în anexele respective. De asemenea, sunt necesare trei note pentru definirea mai precisă a domeniului de aplicare al anumitor acte specifice enumerate în anexa 2 la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord. Aceste note ar trebui, așadar, adăugate în anexa 2 la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord.

(6)

Comitetul mixt ar trebui să adopte o decizie în temeiul articolului 164 alineatul (5) litera (d) din Acordul de retragere pentru a remedia aceste omisiuni și deficiențe.

(7)

Este, așadar, oportun să se stabilească poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt,

1.

La articolul 135, în titlu, cuvintele „bugetelor Uniunii pentru exercițiile 2019 și 2020” se înlocuiesc cu cuvintele „bugetului Uniunii pentru exercițiul 2020”, la alineatul (1), cuvintele „exercițiile 2019 și” se înlocuiesc cu cuvântul „exercițiul”, iar cuvântul „bugete” se înlocuiește cu cuvântul „buget”.

2.

La articolul 137, în titlu și la alineatul (1) primul paragraf, cuvintele „2019 și” se elimină.

3.

Articolul 143 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

4.

La articolul 144 alineatul (1), la al doilea paragraf, „31 iulie 2019” se înlocuiește cu „31 iulie 2020”.

5.

La articolul 145, se adaugă următorul paragraf:

„În ceea ce privește proiectele din cadrul Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel, instituit prin Protocolul nr. 37 la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul acordurilor de grant semnate înainte de încheierea perioadei de tranziție, dreptul aplicabil al Uniunii continuă să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia după încheierea perioadei de tranziție, până la finalizarea proiectelor. Dreptul aplicabil al Uniunii include în special următoarele dispoziții, precum și orice modificare adusă acestora, indiferent de data adoptării, a intrării în vigoare sau de aplicare a modificării:

6.

Articolul 150 se modifică după cum urmează:

7.

În anexa 2 la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, se introduc următoarele note:

8.

În anexa 2 la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, se adaugă următoarele acte:

9.

În partea I a anexei I la Acordul de retragere se adaugă următoarele acte: