(1)

Prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 (2), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC” sau „China”). Măsurile respective sunt denumite în continuare „măsuri inițiale”, iar ancheta care a condus la măsurile respective este denumită în continuare „ancheta inițială”.

(2)

În urma instituirii taxei antidumping definitive, Comisia a primit elemente de probă care indică faptul că aceste măsuri erau eludate prin transbordarea via Malaysia.

(3)

Din acest motiv, la 28 noiembrie 2010, Comisia a deschis, prin Regulamentul (UE) nr. 966/2010 (3), o anchetă privind o eventuală circumvenție a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 (denumită în continuare „ancheta anticircumvenție”).

(4)

La 26 iulie 2011, Consiliul a extins, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 al Consiliului (4) (denumit în continuare „regulamentul anticircumvenție”), taxa antidumping instituită prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 pentru anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia.

(5)

La 27 februarie 2016, Comisia a abrogat taxa antidumping definitivă instituită prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009, astfel cum a fost extinsă prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/278 al Comisiei (5).

(6)

Prin Hotărârea sa în cauza C-644/17, Eurobolt, din 3 iulie 2019 (6), Curtea de Justiție a declarat că Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 este nul, întrucât a fost adoptat cu încălcarea procedurii de consultare prevăzute la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (7).

(7)

Curtea de Justiție a statuat că cerința de a furniza comitetului consultativ toate informațiile utile cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii comitetului respectiv, astfel cum este prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, constituie o cerință de procedură esențială care vizează buna desfășurare a procedurii și a cărei încălcare determină nevaliditatea actului vizat (8). Potrivit Curții, această dispoziție a fost încălcată, întrucât observațiile Eurobolt, un importator neerlandez de elemente de fixare provenind din Malaysia, nu au fost comunicate statelor membre cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de reuniunea comitetului consultativ.

(8)

În conformitate cu articolul 266 din TFUE, instituțiile Uniunii trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, la 27 august 2019, Comisia a redeschis ancheta anticircumvenție pentru a corecta ilegalitatea identificată de Curtea de Justiție (9).

(9)

Redeschiderea anchetei privind circumvenția măsurilor s-a limitat la punerea în aplicare a hotărârii Curții de Justiție în cauza C-644/17, Eurobolt, și anume asigurarea respectării tuturor cerințelor procedurale care decurg din procedura comitetului consultativ prevăzută la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (10). Între timp, procedura respectivă a fost înlocuită cu procedura comitetului de examinare prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(10)

În această privință, trebuie amintit că actele Uniunii Europene trebuie să fie adoptate în conformitate cu normele de procedură în vigoare la data adoptării lor. Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, în forma în care era în vigoare la momentul anchetei subiacente, a fost abrogat. Prin urmare, o procedură precum actuala redeschidere a unei anchete anticircumvenție, deschisă în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, poate fi finalizată, ulterior abrogării articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, în forma aplicabilă la momentul adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011, numai pe baza procedurii comitetului în vigoare în prezent pentru instituirea de măsuri anticircumvenție (12). În conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, astfel cum a fost modificat și codificat în Regulamentul (UE) 2016/1036, procedura de urmat în scopul acestei redeschideri este cea prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(11)

În comunicarea sa din 13 iunie 2011, Eurobolt a pus sub semnul întrebării legalitatea interpretării date de Comisie articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 sub două aspecte. În primul rând, ea a susținut că măsurile extinse nu ar trebui să se aplice produsului în cauză dacă acesta este în mod real originar din Malaysia. În al doilea rând, Eurobolt a pus sub semnul întrebării competența Comisiei, în cadrul unei anchete anticircumvenție din oficiu, de a invoca un prejudiciu pe baza datelor anchetei inițiale, fără a furniza elemente de probă privind existența unui prejudiciu.

(12)

Comisia a observat că niciuna dintre aceste afirmații nu este legată de punerea în aplicare a hotărârii. Observațiile Eurobolt au vizat, prin urmare, aspecte care nu intră în domeniul de aplicare al exercițiului de punere în aplicare. În orice caz, afirmațiile ar putea fi, de asemenea, respinse pe fond.

(13)

În ceea ce privește prima afirmație a Eurobolt, și astfel cum s-a menționat în considerentul 46 din regulamentul anticircumvenție, articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază permite extinderea măsurilor la importurile de produs similar din „țări terțe”. Articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede excepții pentru producătorii autentici din țara terță respectivă. Întrucât ancheta anticircumvenție a evidențiat practici de circumvenție a măsurilor în conformitate cu constatările anchetelor efectuate de OLAF și de autoritățile din Malaysia, articolul 1 din regulamentul anticircumvenție a extins măsurile antidumping la importurile expediate din Malaysia. Cu toate acestea, orice societate care a demonstrat că este într-adevăr un producător autentic din Malaysia a beneficiat de o scutire de la măsurile extinse. În plus, cererile de acordare a unor derogări viitoare erau posibile în temeiul articolului 2 din regulamentul anticircumvenție. În consecință, având în vedere că existența transbordării produselor de origine chineză prin Malaysia a fost confirmată (a se vedea considerentele 34 și 45 din regulamentul anticircumvenție), iar exporturile producătorilor malaysieni autentici au fost scutite de extinderea măsurilor, prima afirmație a Eurobolt a fost respinsă.

(14)

În ceea ce privește a doua afirmație a Eurobolt, ar trebui subliniat faptul că articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede, printre altele, „fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețul și/sau cantitățile de produse similare […]” (sublinierea noastră). Aceste două cerințe nu sunt cumulative. Considerentele 37 și 38 ale regulamentului anticircumvenție arată că efectele corective ale taxei antidumping instituite prin regulamentul inițial au fost compromise prin circumvenție, atât în ceea ce privește prețul, cât și cantitățile. Prin urmare, cerințele legale prevăzute la articolul 13 din regulamentul de bază au fost îndeplinite. În consecință, nu a existat nicio necesitate sau obligație juridică de a reevalua sau a reutiliza datele privind prejudiciul din ancheta inițială cu privire la importurile din China. În consecință, această afirmație a fost, de asemenea, respinsă.

(15)

Comisia a concluzionat din cele de mai sus că observațiile Eurobolt din 13 iunie 2011 au fost luate în considerare în mod corespunzător, iar afirmațiile Eurobolt au fost abordate în regulamentul anticircumvenție, în special la punctele 2.8 și 4 ale acestuia. În plus, este important să se remarce în această privință că Eurobolt nu a pus sub semnul întrebării nici dovada transbordării produselor de origine chineză prin Malaysia, nici constatarea că societățile de la care Eurobolt s-a aprovizionat cu produsul în cauză furnizaseră informații înșelătoare Comisiei și nu fuseseră în măsură să demonstreze că erau producători malaysieni autentici.

(16)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1374 al Comisiei de redeschidere a anchetei anticircumvenție a invitat părțile interesate să formuleze observații referitoare la redeschiderea anchetei anticircumvenție. Două părți au prezentat observații.

(17)

Eurobolt a susținut că încălcarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 constatată de Curtea de Justiție nu poate fi remediată ex post, deoarece constituie o încălcare a unei cerințe esențiale de procedură și, prin urmare, ea afectează întreaga conduită a anchetei inițiale anticircumvenție.

(18)

Această afirmație este nefondată din următoarele motive. O încălcare a articolului 15 alineatul (2) nu afectează întreaga procedură, întrucât ilegalitatea identificată de Curte nu s-a referit la concluziile de fond privind circumvenția. Prin urmare, încălcarea poate fi remediată prin redeschiderea anchetei anticircumvenție de la stadiul în care a intervenit ilegalitatea. Acest lucru a implicat transmiterea către comitet a observațiilor inițiale ale Eurobold, împreună cu proiectul de act de punere în aplicare, în conformitate cu procedura în vigoare pentru instituirea de măsuri anticircumvenție. Aceasta este procedura la care se face referire în considerentul 10 de mai sus. Termenul legal aplicabil pentru ca informațiile relevante să parvină comitetului necesită ca acestea să fie transmise cel târziu cu 14 zile înainte de reuniunea comitetului respectiv. Aceasta permite comitetului, format din reprezentanți ai statelor membre, să se familiarizeze cu toate informațiile relevante, astfel încât statele membre să poată formula o poziție cu privire la proiectul de act de punere în aplicare. Astfel cum a recunoscut recent Curtea de Justiție, reluarea procedurii administrative și reinstituirea taxelor antidumping asupra importurilor care au fost efectuate în perioada de aplicare a regulamentului anulat nu pot fi considerate, de asemenea, ca fiind contrare normei privind neretroactivitatea (13).

(19)

În cazul în care o hotărâre a Curții de Justiție invalidează un regulament antidumping, instituția care execută hotărârea respectivă (în acest caz, Comisia) are opțiunea de a relua procedura aflată la originea regulamentului respectiv (14). În plus, în afară de cazul în care neregularitatea constatată a afectat ansamblul procedurii, instituția are posibilitatea, în vederea adoptării unui act prin care se urmărește înlocuirea actului declarat lipsit de validitate, de a relua această procedură în stadiul în care s-a produs neregula (15).

(20)

Eurobolt a afirmat, de asemenea, că ar fi nepotrivit ca Comisia să reinstituie măsurile anticircumvenție, deoarece, între timp, ele au expirat și au fost abrogate.

(21)

În această privință, ar trebui subliniat că, prin remedierea unei nereguli procedurale și confirmarea constatărilor anchetei, care nu au fost contestate prin hotărârea în cauză, Comisia își îndeplinește obligația de a institui măsuri asupra importurilor de produs în cauză care au avut loc în perioada de aplicare a acestor măsuri, și anume între 27 iulie 2011 și 27 februarie 2016. Prin urmare, Comisia a respins afirmația formulată de Eurobolt.

(22)

O altă parte, European Fastener Distributor Association (Asociația distribuitorilor europeni de elemente de fixare - EFDA), a susținut că au existat „deficiențe persistente privind luarea în considerare în mod serios a observațiilor valabile și examinate cu atenție ale distribuitorilor europeni de elemente de fixare și ale organismele lor de reprezentare respective”. Ea a afirmat, de asemenea, că, în cazul în care un importator poate demonstra că a îndeplinit diligența cuvenită și a luat toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a se asigura că produsul importat a fost fabricat în mod legal în Malaysia, acesta nu ar trebui să fie responsabil de plata taxei antidumping, iar astfel de taxe plătite ar trebui rambursate.

(23)

Comisia a respins prima afirmație a EFDA, întrucât asociația nu a arătat nicio încălcare specifică a procedurii cuvenite în cadrul procedurii de redeschidere a anchetei și nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.

(24)

În ceea ce privește a doua afirmație a EFDA, articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede că, în cazul în care practicile, operațiunile sau prelucrările care constituie o circumvenție au loc în afara Uniunii, pot fi acordate scutiri producătorilor produsului în cauză despre care s-a constatat că nu sunt implicați în practicile de circumvenție. Prin urmare, nu există posibilități de scutire fondate pe obligația de diligență a importatorului atunci când circumvenția are loc în afara UE (așa cum se întâmplă în cazul de față). Dimpotrivă, este de datoria exportatorului să demonstreze că este un producător malaysian autentic și să solicite o scutire. Astfel cum se menționează la punctul 4 din regulamentul anticircumvenție, o serie de exportatori din Malaysia au solicitat o scutire, iar cererea lor a fost luată în considerare, nouă societăți beneficiind de astfel de scutiri din partea Comisiei. Prin urmare, Comisia a respins cea de a doua afirmație a EFDA.

(25)

Luând în considerare observațiile și analiza acestora, Comisia a concluzionat că măsurile inițiale ar trebui să fie reinstituite asupra importurilor de produs în cauză expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Malaysia.

(26)

Toate părțile care s-au prezentat în cadrul redeschiderii anchetei anticircumvenție au fost informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora s-a intenționat reinstituirea taxei antidumping. Părților li s-a acordat un termen pentru a-și prezenta observațiile asupra informațiilor comunicate. Eurobolt și EFDA au transmis observații.

(27)

În primul rând, Eurobolt a susținut că încălcarea unor cerințe procedurale esențiale afectează întreaga procedură și, prin urmare, nu poate fi remediată ex post. În al doilea rând, Eurobolt a susținut că reinstituirea măsurilor al căror temei juridic este un act considerat ilegal de OMC încalcă statul de drept și principiul bunei administrări. În al treilea rând, Eurobolt a susținut că propunerea Comisiei vizând reinstituirea măsurilor are drept consecință absența unei protecții jurisdicționale efective, întrucât aceasta înseamnă că Comisia poate remedia pur și simplu orice încălcare ex post, și că această soluție are ca efect destabilizarea echilibrului de putere din cadrul procedurilor de apărare comercială. În al patrulea rând, Eurobolt a susținut că propunerea Comisiei nu ține cont de decizia instanței Hoge Raad (Înalta Curte a Țărilor de Jos) în cauza Eurobolt/Staatssecretaris van Financiën (16) și a cerut insistent Comisiei să se abțină de la orice intervenție în competența exclusivă a autorităților vamale de a decide cu privire la rambursarea taxelor anticircumvenție plătite de Eurobolt.

(28)

În ceea ce privește primul argument al Eurobolt, care a fost deja prezentat cu ocazia deschiderii anchetei anticircumvenție, Comisia face trimitere la considerentele 18 și 19 de mai sus. Întrucât nu au fost furnizate argumente noi, această afirmație a fost respinsă.

(29)

În ceea ce privește al doilea argument al Eurobolt, Comisia a decis să alinieze măsurile la constatările comitetului OMC și ale organului de apel, acesta fiind motivul pentru care regulamentul din 26 februarie 2016 (a se vedea considerentul 5 de mai sus) a fost publicat. Comisia a decis să nu facă acest lucru cu efect ex tunc. Ulterior, Comisia avea obligația de a lua măsurile necesare pentru a se conforma unei hotărâri a Curții de Justiție, și anume să corecteze o ilegalitate identificată de Curte. Întrucât eroarea procedurală a putut fi remediată iar constatările circumvenției au fost confirmate, Comisia avea dreptul să reinstituie taxele anticircumvenție pentru perioada de aplicare a măsurilor, pe baza constatărilor necontestate ale anchetei anticircumvenție. Niciuna dintre acțiunile de mai sus nu implică încălcarea principiului bunei administrări. În orice caz, Eurobolt a făcut referire la principiul bunei administrări, dar nu a precizat ce drepturi au fost încălcate în acest sens (17). Prin urmare, Comisia a respins această afirmație.

(30)

În ceea ce privește al treilea argument al Eurobolt, potrivit unei jurisprudențe constante, domeniul de aplicare și motivele declarării nulității de către Curte într-o hotărâre ar trebui să fie stabilite în fiecare caz specific (C-283/14 și C-284/14, CM Eurologistik și GLS, Hotărârea din 28 ianuarie 2016, EU:C:2016:57, punctul 49 și jurisprudența citată) și ar putea fi de așa natură încât să nu necesite rambursarea integrală și imediată a taxelor respective (cauza C-256/16, Deichmann SE/Hauptzollamt Duisburg, Hotărârea Curții din 15 martie 2018, punctul 70). În cazul de față, încălcarea nu afectează întreaga procedură de nereguli. Astfel cum s-a menționat mai sus în considerentele 7-10, în acest caz încălcarea cerinței procedurale ar putea fi remediată, iar măsura ar putea fi reinstituită în conformitate cu normele de procedură aplicabile. Aceste obligații nu aduc atingere principiului protecției jurisdicționale efective. Prin urmare, Comisia a respins și această afirmație.

(31)

În ceea ce privește al patrulea argument al Eurobolt, astfel cum este prevăzut în considerentul 8 de mai sus, Comisia a trebuit să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene. Decizia Înaltei Curți din Țările de Jos, care printre altele privea problema dacă dobânzile ar trebui plătite în cazul rambursării taxelor antidumping, nu putea să exonereze Comisia de îndeplinirea obligației sale care decurge din hotărârea Curții de Justiție. În orice caz, acțiunea Comisiei nu uzurpă nici competențele autorităților vamale ale statelor membre, astfel cum a recunoscut Curtea de Justiție în cauzele C & J Clark International (18) și Deichmann (19). Prin urmare, Comisia a respins această afirmație.

(32)

EFDA și-a exprimat regretul cu privire la respingerea afirmației sale anterioare vizând scutirea importatorilor de la plata taxelor antidumping în cazurile în care importatorii erau în măsură să dea dovadă de diligența necesară pentru a se asigura că produsul importat era fabricat în mod legal în Malaysia. EFDA a solicitat Comisiei să reexamineze preocupările exprimate.

(33)

Așa cum s-a afirmat în considerentul 24, nu există posibilități de scutire fondate pe obligația de diligență a importatorului atunci când circumvenția are loc în afara UE (așa cum se întâmplă în cazul de față). Prin urmare, Comisia a confirmat respingerea anterioară a afirmației EFDA.

(34)

Având în vedere cele de mai sus, observațiile formulate în urma comunicării constatărilor nu au determinat o modificare a concluziei Comisiei, astfel cum se prevede la considerentul 25 de mai sus.

(35)

Având în vedere articolul 109 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (20), în cazul rambursării unei sume ca urmare a unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dobânda care trebuie plătită ar trebui să fie rata aplicată de Banca Centrală Europeană principalelor sale operațiuni de refinanțare, astfel cum este publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în prima zi calendaristică a fiecărei luni.

(36)

Prezentul regulament este în conformitate cu avizul comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,

(1)

Dispozițiile specifice existente privind posibilitatea pe care o au statele membre de a decide să nu înscrie nicio limitare la vehicule cu transmisie automată pe permisul de conducere al titularilor de permise de conducere pentru vehicule din categoriile C, CE, D și DE trebuie să fie extinse și asupra titularilor permiselor de conducere pentru vehiculele din categoriile BE, C1, C1E, D1 și D1E, în cazul în care solicitantul deține deja un permis de conducere obținut pe un vehicul cu transmisie manuală pentru cel puțin una dintre următoarele categorii: B, BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 sau D1E.

(2)

Această extindere trebuie să se facă în lumina progresului tehnic, în special pentru a lua în considerare dezvoltarea și utilizarea crescândă, în industria transporturilor, a unor vehicule mai moderne, mai sigure și mai puțin poluante, echipate cu o gamă largă de sisteme de transmisie semiautomată, automată sau hibridă. În plus, simplificarea restricțiilor existente referitoare la conducerea vehiculelor cu transmisie automată ar reduce sarcina administrativă și financiară pentru părțile interesate, inclusiv pentru IMM-urile și microîntreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier.

(3)

Cerințele pentru motocicletele de încercare din categoria A2 care urmează să fie utilizate în timpul probei de verificare a aptitudinilor și comportamentului trebuie să fie adaptate la progresul tehnic, în special având în vedere dezvoltarea motoarelor cu ardere și a șasiului, precum și utilizarea pe scară mai largă a motocicletelor electrice. Adaptarea specificațiilor tehnice pentru vehiculele de încercare din categoria A2 trebuie, de asemenea, să se asigure că solicitanții sunt testați pe vehicule care sunt reprezentative pentru categoria pentru care urmează să fie eliberat permisul de conducere.

(4)

Prin urmare, Directiva 2006/126/CE trebuie modificată în consecință,

(5)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (2), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente ale instrumentelor naționale de transpunere.

(6)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului privind permisele de conducere,

(1)

În 1994, United Parcel Service („UPS”) a depus o plângere privind acordarea unui ajutor de stat ilegal în favoarea Deutsche Bundespost POSTDIENST („POSTDIENST”).

(2)

La 23 octombrie 1999, Comisia a inițiat procedura oficială de investigare („decizia de inițiere a procedurii”) a mai multor măsuri de stat: compensații acordate pentru obligația de serviciu universal, o garanție guvernamentală și subvenții pentru pensii pentru perioada 1995-1999.

(3)

Decizia de inițiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2). Comisia a invitat părțile interesate să prezinte observații.

(4)

Germania a prezentat observații la 16 septembrie 1999.

(5)

După publicare, Comisia a primit observații de la 14 părți interesate, pe care le-a transmis în mod cuvenit guvernului german prin scrisoarea din 15 decembrie 1999, oferindu-i acestuia posibilitatea de a face comentarii cu privire la aceste observații.

(6)

Autoritățile germane au răspuns prin scrisoarea din 1 februarie 2000, care a fost înregistrată la 2 februarie 2000.

(7)

La 19 iunie 2002, Comisia a adoptat Decizia 2002/753/CE (3) („decizia din 2002”), prin care constata că POSTDIENST și succesorul său Deutsche Post AG („DPAG”, iar Postdienst și DPAG vor fi menționate în mod solidar ca „Deutsche Post”) au perceput tarife pentru serviciul de coletărie rapidă inferioare costurilor incrementale, această politică agresivă de tarifare nefăcând parte din obligația de serviciu universal a Deutsche Post.

(8)

Comisia a considerat că pierderile rezultate, în valoare de 572 de milioane EUR, au fost finanțate în cele din urmă, cu încălcarea articolelor 106 și 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prin resurse de stat care au fost acordate Deutsche Post sub diferite forme (de exemplu, plăți compensatorii de stat de la societatea-soră Deutsche Bundespost TELEKOM („TELEKOM”), garanții de stat pentru împrumuturi și subvenții de stat pentru finanțarea pensiilor funcționarilor publici).

(9)

În urma deciziei din 2002, Germania a recuperat de la DPAG ajutorul de stat incompatibil în valoare de 572 de milioane EUR. Deutsche Post a contestat decizia înaintea instanțelor Uniunii.

(10)

La 13 mai 2004, UPS a depus o nouă plângere cu privire la ajutorul de stat ilegal acordat în favoarea Deutsche Post în urma deciziei din 2002. UPS susține că decizia din 2002 nu a luat în considerare toate măsurile enumerate în plângerea inițială din 1994, iar Deutsche Post a beneficiat de avantaje financiare semnificativ mai mari decât ajutorul incompatibil în valoare de 572 de milioane EUR. În plus, UPS este de părere că Deutsche Post a utilizat resurse de stat pentru a-și extinde serviciile de coletărie (de exemplu, pentru achiziționarea altor societăți) și a vinde servicii la prețuri de transfer nejustificat de reduse către filialele sale Postbank AG („POSTBANK”) și Deutsche Post Euro Express GmbH & Co OHG, care își desfășoară activitatea în domeniul serviciilor bancare, respectiv al distribuției de colete comerciale sub marca „DHL”.

(11)

Serviciile Comisiei au trimis Germaniei solicitări de informații la 9 noiembrie 2004 și la 1 aprilie 2005. Germania și-a prezentat răspunsurile la 2 decembrie 2004, respectiv la 3 iunie 2005.

(12)

La 16 iulie 2004, TNT Post AG & Co KG („TNT”) a depus o plângere prin care susținea, de asemenea, că Deutsche Post a vândut servicii la prețuri de transfer nejustificat de reduse către POSTBANK. Aceasta a susținut că, întrucât POSTBANK plătea doar costuri variabile pentru serviciile furnizate, Deutsche Post finanța costurile fixe comune ale rețelei de distribuție exclusiv din veniturile realizate din monopolul livrării de corespondență.

(13)

Serviciile Comisiei au trimis Germaniei solicitări de informații la 11 noiembrie 2004 și la 25 aprilie 2005. Germania și-a transmis răspunsurile la 17 decembrie 2004 și, respectiv, la 23 iunie 2005.

(14)

În urma noilor plângeri, Comisia a informat Germania, prin scrisoarea din 12 septembrie 2007 (4), în privința deciziei sale de a extinde procedura inițiată în anul 1999 („decizia de extindere din 2007”).

(15)

Obiectivul deciziei de extindere din 2007 a fost acela de a include noile informații prezentate și de a analiza în mod cuprinzător toate posibilele denaturări ale concurenței rezultate din măsurile publice acordate în favoarea Deutsche Post.

(16)

Germania și-a prezentat observațiile la 14 decembrie 2007, iar Deutsche Post a contestat valabilitatea deciziei de extindere din 2007 (5). La 16 noiembrie 2007, UPS și TNT și-au prezentat observațiile. În urma unei solicitări inițiale de prelungire a termenului la 20 decembrie 2007, Germania și-a prezentat în cele din urmă, la 12 martie 2008, comentariile privind observațiile UPS și TNT.

(17)

La 17 iulie 2008, Comisia a transmis Germaniei o solicitare de informații cu privire la toate măsurile de ajutor de stat care fac obiectul investigației, inclusiv un chestionar privind veniturile și costurile Deutsche Post în perioada 1989-2007. La 5 august 2008, Germania a solicitat o prelungire a termenului pe durată nedeterminată, pentru a verifica disponibilitatea anumitor date înainte de furnizarea unui răspuns.

(18)

La 12 august 2008, Comisia a explicat de ce investigația privind veniturile și costurile Deutsche Post ar trebui să acopere perioada 1989-2007 și a insistat asupra transmiterii informațiilor solicitate.

(19)

În comunicarea sa din 14 august 2008, Germania a susținut că nu exista niciun motiv să se examineze veniturile și costurile Deutsche Post pentru perioada ulterioară anului 1994. La 22 august 2008, Comisia și-a rezervat dreptul de a adopta un ordin de furnizare a informațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (6) în cazul în care Germania nu furniza informațiile solicitate.

(20)

La 2 octombrie 2008, Germania a prezentat rezultatele unei expertize suplimentare în sprijinul poziției sale potrivit căreia nu era necesară o analiză contabilă după anul 1994 și că, prin urmare, perioada de investigare corespunzătoare trebuia să acopere intervalul 1990-1994.

(21)

La 28 octombrie 2008, Germania a transmis informații referitoare la garanția de stat și măsura privind pensiile.

(22)

Comisia nu a acceptat argumentele Germaniei și a insistat că era necesară o analiză până în anul 2007, pentru a evalua pe deplin efectele concurențiale ale măsurilor de ajutor de stat puse în aplicare. Ulterior celor două noi solicitări de informații, din 12 august 2008 și 22 august 2008, Comisia a emis, la 30 octombrie 2008, un ordin de furnizare a informațiilor, prin care solicita Germaniei să transmită toate informațiile contabile necesare pentru întreaga perioadă 1989-2007.

(23)

Germania și Deutsche Post au contestat valabilitatea ordinului de furnizare a informațiilor (7).

(24)

La 27 noiembrie 2008, Germania a transmis informațiile contabile solicitate aferente perioadei 1989-1994. La 5 și 16 decembrie 2008, Germania a actualizat informațiile contabile care fuseseră transmise la data de 27 noiembrie 2008.

(25)

În urma unei reuniuni din 6 februarie 2009 între secretarul de stat german responsabil, președintele executiv al DPAG și comisarul responsabil pentru politica în domeniul concurenței, Germania și Deutsche Post au fost de acord să furnizeze informații contabile pentru perioada ulterioară anului 1994.

(26)

La 3 martie 2009, Germania a prezentat un prim set de informații contabile pentru întreaga perioadă de investigare 1989-2007.

(27)

Reuniuni între Deutsche Post și serviciile Comisiei au avut loc la 3 martie 2009, la Bruxelles, precum și la 12 martie 2009, 2 aprilie 2009, 28 mai 2009, 23 iunie 2009 și 18 septembrie 2009 la Bonn. Germania a transmis informațiile suplimentare ale Deutsche Post la 26 martie 2009, 7 mai 2009 și 22 iunie 2009.

(28)

În urma acestor reuniuni și a două liste de întrebări pe care Comisia le-a transmis Deutsche Post la 4 iunie 2009 și 30 iulie 2009, Germania a furnizat informații contabile actualizate și clarificări suplimentare la 9 iulie 2009, 31 iulie 2009, 17 august 2009, 8 septembrie 2009, 10 septembrie 2009 și 15 octombrie 2009.

(29)

La 16 și 24 septembrie 2009, serviciile Comisiei au prezentat întrebări suplimentare, la care Germania a răspuns la 14 octombrie 2009.

(30)

Prin scrisoarea din 10 mai 2011 (8), Comisia a comunicat Germaniei decizia sa de a extinde procedura inițiată în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE, deschisă inițial în 1999 și extinsă în 2007, cu scopul de a efectua o investigație aprofundată privind subvențiile pentru pensii de care Deutsche Post a beneficiat începând din anul 1995 („decizia de extindere din 2011”).

(31)

După o primă solicitare de prelungire a termenului-limită la 23 mai 2011, Germania și-a prezentat observațiile la 29 iulie 2011.

(32)

La 4 octombrie 2011, UPS și-a prezentat observațiile. Acestea au fost urmate de observațiile prezentate de Free and Fair Postal Initiative la 5 octombrie 2011 și de observațiile prezentate de Bundesverband Internationaler Express und Kurierdienste („BIEK”) la 7 octombrie 2011. La 13 octombrie 2011, Comisia a comunicat Germaniei observațiile prezentate de părțile interesate.

(33)

La 14 noiembrie 2011, Germania și-a prezentat răspunsurile cu privire la observațiile părților terțe.

(34)

La 18 noiembrie 2011, Comisia a trimis o solicitare de informații suplimentară privind detaliile finanțării pensiilor aferente perioadei ulterioare anului 2007. Germania a transmis răspunsuri la 2 ianuarie 2012 și la 19 ianuarie 2012. La 16 decembrie 2011, Comisia a transmis Germaniei o expertiză efectuată de Charles River Associates, referitoare la nivelul de referință al profitului (9) pentru observații, la care Germania a răspuns la 16 ianuarie 2012.

(35)

La 25 ianuarie 2012, Comisia a adoptat Decizia 2012/636/UE (10) („decizia din 2012”).

(36)

În această decizie, Comisia a concluzionat în ceea ce privește măsura referitoare la pensii că aceasta constituie ajutor de stat ilegal și incompatibil și a dispus recuperarea ajutorului aferent perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2003 și până la încheierea avantajului comparativ. În ceea ce privește ajutorul aferent perioadei 1995-2002, Comisia a concluzionat că este imposibil de cuantificat valoarea ajutorului incompatibil. În consecință, Comisia nu a dispus recuperarea ajutorului pentru această perioadă.

(37)

În ceea ce privește plățile compensatorii de stat, Comisia a ajuns la concluzia că acestea au fost acordate de Germania în mod ilegal prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, dar sunt compatibile cu piața internă. În ceea ce privește garanția de stat, Comisia a concluzionat că măsura constituie un ajutor existent în favoarea Deutsche Post în conformitate cu articolul 107 alineatul (1) și cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(38)

În hotărârea din 2008 (11), Tribunalul a anulat decizia din 2002, deoarece Comisia nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a tuturor veniturilor și costurilor aferente serviciului universal pentru a stabili dacă Deutsche Post a fost insuficient compensată sau supracompensată.

(39)

Ulterior, Germania a rambursat Deutsche Post ajutorul de stat recuperat în valoare de 572 de milioane EUR, plus dobânzile acumulate.

(40)

La 2 septembrie 2010, Curtea de Justiție a respins apelul Comisiei împotriva deciziei Tribunalului (12).

(41)

Deutsche Post a contestat validitatea deciziei de extindere din 2007, susținând că decizia din 2002 a creat așteptări legitime cu privire la faptul că Comisia nu își va relua investigațiile.

(42)

La 8 decembrie 2011, Tribunalul a respins această contestație ca fiind inadmisibilă (13), întrucât decizia de extindere din 2007 privea aceleași măsuri vizate de decizia de inițiere a procedurii.

(43)

La 24 octombrie 2013, Curtea de Justiție a anulat hotărârea din 2011 a Tribunalului cu privire la decizia de extindere din 2007 (14), trimițând cauza înapoi la Tribunal.

(44)

La 18 septembrie 2015, Tribunalul a anulat decizia de extindere din 2007 (15). Hotărârea nu a fost atacată.

(45)

La 14 iulie 2016, Tribunalul a anulat articolele 1 și 4 din decizia din 2012 (16), considerând că Comisia nu a dovedit existența unui avantaj conferit Deutsche Post. Hotărârea nu a fost atacată.

(46)

Restul deciziei din 2012 nu a fost atacat.

(47)

La 10 aprilie 2019, Tribunalul a anulat decizia de extindere din 2011 (17), considerând că Comisia nu a motivat suficient deschiderea procedurii oficiale (încălcarea articolului 296 din TFUE) privind existența unui avantaj. Hotărârea nu a fost atacată.

(48)

În urma anulării deciziei din 2012 și a deciziei de extindere din 2011, Comisia a primit observații suplimentare, de la UPS prin scrisorile din 24 mai 2019 și 17 iulie 2019, și de la BIEK prin scrisoarea din 31 mai 2019. În scrisorile lor, UPS și BIEK au subliniat că sunt în continuare îngrijorate de măsura privind pensiile și au îndemnat Comisia să continue investigația și să o finalizeze. La 28 noiembrie 2019, UPS a transmis alte observații.

(49)

De la bun început, având în vedere numeroasele decizii adoptate de Comisie și anularea anumitor decizii, Comisia consideră necesară clarificarea sferei prezentei decizii.

(50)

Comisia reamintește că în decizia din 2012 a concluzionat:

(51)

În ceea ce privește aceste concluzii, decizia din 2012 nu a fost atacată și, prin urmare, rămâne în vigoare.

(52)

În plus, Comisia observă că deciziile de extindere din 2007 și din 2011 au fost anulate de instanțe.

(53)

În acest context, investigația se referă numai la plățile descrise în decizia de inițiere a procedurii.

(54)

În special, decizia de inițiere a procedurii se referă la următoarele:

(55)

În acest context, măsura privind pensiile descrisă mai sus face obiectul prezentei decizii.

(56)

Măsura privind pensiile în temeiul Legii cu privire la reglementările privind personalul fostului serviciu poștal federal german [Gesetz zum Personalrecht der Beschäftigten der früheren Deutschen Bundespost (Postpersonalrechtsgesetz)] (18) („PostPersRG”) a finanțat din 1995 o parte importantă a pensiilor funcționarilor publici pensionați ai Deutsche Post. Pentru a înțelege pe deplin efectele măsurii privind pensiile asupra evaluării din secțiunea 5, următoarele secțiuni descriu mai detaliat prestațiile sociale și contribuțiile de asigurări sociale ale funcționarilor publici comparativ cu asigurările sociale obligatorii pentru angajații cu contracte de drept privat („angajații privați”).

(57)

Funcționarii publici au dreptul la pensii pentru limită de vârstă, îngrijire medicală și îngrijire pe termen lung. Prestațiile acordate funcționarilor publici ai Deutsche Post sunt identice cu cele de care beneficiază toți ceilalți funcționari publici.

(58)

După prima reformă poștală din 1989, în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Legea privind structura juridică corporativă a serviciului poștal federal german [Gesetz über die Unternehmensverfassung der Deutschen Bundespost (Postverfassungsgesetz – PostVerfG)] (20), POSTDIENST, TELEKOM și POSTBANK au fost nevoite să finanțeze integral plata pensiilor și cheltuielile medicale ale funcționarilor publici pensionați alocați respectivelor companii pe baza activităților lor anterioare.

(59)

Această dispoziție prevede că, deși funcționarii publici își mențin creanța împotriva statului, statul are dreptul să solicite rambursarea întregii sume de la POSTDIENST, TELEKOM și, respectiv, POSTBANK.

(60)

Odată cu reforma serviciilor poștale și a telecomunicațiilor din 1994 (Gesetz zur Neuordnung des Postwesens und der Telekommunikation), funcționarii publici care au lucrat pentru POSTDIENST au fost transferați la DPAG, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din PostPersRG. Astfel, conform articolului 2 alineatul (3) din PostPersRG, funcționarii publici și-au menținut statutul juridic existent. În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din PostPersRG, DPAG a preluat toate drepturile și obligațiile angajatorului de la statul federal și, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din PostPersRG, a preluat toate creanțele funcționarilor publici legate de drepturile de proprietate.

(61)

În temeiul articolului 15 din PostPersRG, plata cheltuielilor cu pensiile și îngrijirea medicală pentru funcționarii publici pensionați a fost preluată de un fond de pensii nou constituit pentru funcționarii publici ai Deutsche Post. La 1 iulie 2001, fondurile de pensii ale Deutsche Post, TELEKOM, și POSTBANK au fuzionat, constituind Fondul de pensii pentru funcționarii publici din sectorul poștal (Postbeamtenversorgungskasse) („Fondul de pensii”).

(62)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din PostPersRG, Deutsche Post a fost obligată să achite o contribuție anuală de 2,045 miliarde EUR la Fondul de pensii pentru perioada 1995-1999, în valoare totală de 10,225 miliarde EUR.

(63)

Deficitul rămas (de exemplu, diferența dintre pensiile pentru funcționarii publici pensionați și contribuția Deutsche Post la Fondul de pensii) a fost acoperit de o măsură privind pensiile, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din PostPersRG. Măsura privind pensiile a crescut de la 151 de milioane EUR în 1995 la 1,118 miliarde EUR în 1999.

(64)

Graficele din figurile 1 și 2 de mai jos reprezintă contribuțiile Deutsche Post și, respectiv, ale Germaniei (exprimate ca valoare și ca procent) la Fondul de pensii.

(65)

Angajații privați trebuie să contribuie la patru fonduri de asigurări sociale obligatorii: fondul de pensii, fondul de șomaj, fondul de asigurări de sănătate și fondul de îngrijire medicală pe termen lung (21). În comparație cu regimul funcționarilor publici, schemele de asigurări sociale obligatorii oferă un nivel de acoperire diferit pentru asigurările de pensii și de îngrijire pe termen lung.

(66)

Există, de asemenea, diferențe considerabile în ceea ce privește finanțarea prestațiilor sociale în comparație cu cele ale funcționarilor publici:

(67)

Figura 3 de mai jos indică ratele contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii pentru angajații privați aferente perioadei 1995-1999.

(68)

Figura 3 arată că ratele contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii au variat între aproximativ 39 % și 42 % din salariul brut (salariul brut = salariul net + cota angajatului). Având în vedere că cota angajatorului și cota angajatului acoperă aproximativ jumătate din rata totală a contribuțiilor sociale obligatorii, ratele contribuțiilor sociale obligatorii respective s-au încadrat fiecare în intervalul de aproximativ 19-21 % din salariul brut.

(69)

Angajații privați ai Deutsche Post au beneficiat nu doar de asigurările sociale obligatorii, ci și de o asigurare pentru pensie suplimentară. Angajaților privați care și-au început activitatea înainte de 1997 li s-a oferit o asigurare pentru pensie suplimentară care le permitea să primească o pensie similară celei a funcționarilor publici. Astfel, asigurarea pentru pensie suplimentară acoperea diferența dintre pensia obligatorie a angajaților privați – egală cu un anumit procent din salariul mediu pe întreaga perioadă activă – și pensia funcționarilor publici, egală cu un anumit procent din ultimul salariu. Normele detaliate sunt prevăzute în Carta Agenției de pensii suplimentare a serviciului poștal federal german (Satzung der Versorgungsanstalt der Deutschen Bundespost).

(70)

În decizia de inițiere a procedurii, Comisia a considerat că faptul că statul a acoperit deficitul acumulat până în 1999 – în legătură cu pensionarea anticipată a unui număr considerabil de funcționari publici din Deutsche Post între 1995 și 1999 – ar fi putut conferi un avantaj Deutsche Post.

(71)

Prin urmare, Comisia a considerat că investigația sa preliminară a măsurii nu a putut confirma concluzia că măsura nu a constituit ajutor de stat.

(72)

În plus, Comisia a concluzionat în decizia de inițiere a procedurii că, pe baza investigației sale preliminare, s-au exprimat îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii cu piața internă.

(73)

Părțile interesate au transmis observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii, la decizia de extindere din 2007 (în prezent anulată) și la decizia de extindere din 2011 (în prezent anulată).

(74)

Această secțiune rezumă observațiile considerate a fi relevante pentru evaluarea măsurii în cauză (și anume măsura privind pensiile aferentă perioadei 1995-1999), fără a reflecta toate observațiile primite în cursul investigațiilor anterioare în legătură cu alte măsuri și/sau cu măsura privind pensiile pentru perioada de după 1999.

(75)

Potrivit Serviciului Poștal Britanic („Serviciul Poștal”), asumarea obligațiilor în materie de pensii pe care DPAG le-a suportat ca urmare a pensionării anticipate a 25 % din personalul său reprezintă ajutor de stat. Serviciul Poștal susține că deficitul sistemului de pensii ar fi trebuit să fie finanțat prin vânzarea de active comerciale.

(76)

Potrivit UPS, Deutsche Post a beneficiat de un avantaj, deoarece a fost parțial eliberată de obligația de plată pe care trebuia să o îndeplinească înainte de 1995. Întrucât operatorii obișnuiți trebuie să suporte singuri costurile cu pensiile, Deutsche Post a fost pusă într-o poziție avantajoasă în comparație cu concurenții săi.

(77)

În comunicarea sa din 28 noiembrie 2019 (ca urmare a hotărârii Tribunalului din 2019 de anulare a deciziei de extindere din 2011), UPS susține că Comisia ar trebui să continue investigarea măsurii privind pensiile și, mai ales, să evalueze măsura aplicând jurisprudența Orange (22) (și nu jurisprudența Combus) (23). În plus, UPS consideră că, chiar și pe baza jurisprudenței Combus, Comisia ar trebui să concluzioneze că măsura privind pensiile a constituit un ajutor incompatibil.

(78)

Potrivit autorităților germane, contribuția statului la Fondul de pensii s-a limitat la ceea ce era necesar pentru a compensa un dezavantaj obiectiv impus de stat DPAG.

(79)

Potrivit autorităților germane, finanțarea pensionării anticipate a funcționarilor publici recrutați înainte de privatizarea DPAG a rămas o obligație de bază a statului față de funcționarii săi publici. Responsabilitatea comună a DPAG pentru finanțarea Fondului de pensii a presupus, prin urmare, costuri speciale atipice. Contribuția statului la obligațiile privind pensiile a compensat doar parțial un dezavantaj obiectiv impus anterior de stat DPAG. Prin urmare, Germania consideră că DPAG nu a avut niciun avantaj și nu există nicio denaturare a concurenței sau a comerțului atunci când statul contribuie la Fondul de pensii.

(80)

Germania, bazându-se pe hotărârea Combus (24), este de părere că, în contextul privatizării furnizorilor de servicii universale anterior deținuți de stat, plata de către stat a costurilor cu pensiile – care depășește nivelul asumat în mod normal de concurenții privați – nu constituie ajutor de stat. Germania consideră că ar trebui făcută o comparație între prestațiile sociale pentru funcționarii publici ai Deutsche Post și prestațiile sociale ale concurenților pentru a evalua existența ajutorului.

(81)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(82)

O măsură constituie ajutor de stat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative: (a) măsura este acordată de statele membre prin resurse de stat; (b) conferă un avantaj economic selectiv anumitor întreprinderi sau producției de anumite bunuri; (c) avantajul denaturează sau amenință să denatureze concurența; și (d) măsura afectează comerțul de pe teritoriul UE.

(83)

Întrucât măsura privind pensiile se bazează pe articolul 16 din PostPersG și este finanțată din bugetul public, aceasta este imputabilă statului și se acordă prin intermediul resurselor statului în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În plus, întrucât măsura privind pensiile a fost pusă în aplicare doar pentru a scuti parțial Deutsche Post de costurile cu pensiile funcționarilor publici și, prin urmare, este în cele din urmă în beneficiul Deutsche Post, aceasta este selectivă.

(84)

Pe baza hotărârii Combus, Germania susține că măsura privind pensiile nu a oferit niciun avantaj financiar, deoarece a scutit Deutsche Post de costuri excesive cu pensiile.

(85)

În decizia din 2012, Comisia a respins afirmațiile Germaniei conform cărora existența unui avantaj trebuia stabilită pe baza jurisprudenței Combus.

(86)

Cu toate acestea, în urma anulării deciziei din 2012 și a deciziei de extindere din 2011, Comisia consideră că hotărârile Tribunalului în cauzele T-143/12 (25) și T-388/11 (26) obligă Comisia, în conformitate cu articolul 266 din TFUE, să aplice jurisprudența Combus în legătură cu măsura privind pensiile. Într-adevăr, în conformitate cu articolul 266 primul paragraf din TFUE, „[i]nstituția […] emitentă a actului anulat sau a cărei abținere a fost declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene”.

(87)

În hotărârea sa din 14 iulie 2016, Tribunalul a apreciat că „simpla afirmație potrivit căreia obligațiile aferente pensiilor fac parte din costurile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi nu era suficientă să demonstreze, în speță, existența unui avantaj economic în favoarea Deutsche Post. Comisia, care avea obligația de a dovedi avantajul respectiv, nu a îndeplinit-o, săvârșind astfel o eroare de drept” (27).

(88)

În acest context, Comisia va evalua existența unui avantaj pentru Deutsche Post prin aplicarea jurisprudenței Combus. În special, Comisia consideră că, contrar opiniei UPS, Comisia este obligată să aplice mai degrabă jurisprudența Combus pentru a evalua măsura privind pensiile, decât jurisprudența Orange (28). Mai concret, Comisia consideră că faptul că, în această hotărâre, Curtea de Justiție s-ar fi putut abate de la abordarea legală aplicată în hotărârea Combus și că, în consecință, jurisprudența Combus ar putea să nu mai fie aplicabilă unor măsuri similare în alte cazuri, nu pune în discuție obligația Comisiei de a aplica metodologia Combus măsurii privind pensiile în cazul în speță, în conformitate cu articolul 266 primul paragraf din TFUE (a se vedea considerentul 86).

(89)

În vederea aplicării jurisprudenței Combus în cazul în speță, Comisia va evalua dacă Germania, asumându-și responsabilitatea pentru diferența dintre suma forfetară stabilită între 1995 și 1999 și valoarea totală a costurilor cu pensiile foștilor funcționari publici ai Deutsche Post, a conferit un avantaj economic Deutsche Post în comparație cu concurenții săi.

(90)

Comisia va efectua această analiză în următoarele trei etape pentru a stabili existența unui avantaj:

(91)

Concurenții din sectorul privat trebuie să plătească în mod obligatoriu din veniturile lor atât cota angajatorului, cât și cota angajaților din contribuțiile de asigurări sociale către stat. Astfel cum se arată în figura 3, ratele totale ale contribuției sociale obligatorii pentru perioada 1995-1999 au fost de aproximativ 39-42 % din salariul brut. Ratele contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii ale angajatorului și ale angajatului au fost fiecare în intervalul de aproximativ 19-21 % din salariul brut (a se vedea considerentul 68).

(92)

În comparație cu angajații privați, funcționarii publici nu trebuie să plătească o parte din contribuțiile de asigurări sociale în ceea ce privește asistența medicală și îngrijirea pe termen lung, ci trebuie să acopere singuri, în schimb, între 30 % și 50 % din cheltuielile cu îngrijirea medicală și pe termen lung (în special prin încheierea unei asigurări private suplimentare). Cu toate acestea, se poate presupune că contribuția funcționarilor publici, cuprinsă între 30 % și 50 %, la cheltuielile cu îngrijirea medicală și îngrijirea pe termen lung corespunde în mare măsură ca efect economic cu contribuția angajaților privați la asigurările obligatorii de sănătate și îngrijire medicală pe termen lung (29).

(93)

În plus, funcționarii publici nu plătesc contribuții la asigurările lor de pensie și de șomaj. Prin urmare, contribuția Deutsche Post ar trebui să depășească cota angajatorilor privați și să includă întregul cost al asigurărilor de pensie și șomaj, precum și celelalte cheltuieli de sănătate și de îngrijire pe termen lung ale funcționarilor publici.

(94)

Prin urmare, rata de referință pentru contribuțiile de asigurări sociale ale Deutsche Post („rata de referință”) trebuie să includă contribuția totală (contribuția totală = cota angajatorului + cota angajatului) la fondurile de asigurări de pensii și de șomaj, precum și cota angajatorului din contribuțiile la asigurările de sănătate și îngrijire pe termen lung.

(95)

După cum se arată în tabelul 1 de mai jos, rata de referință a fost cuprinsă între 32 % și 34,5 % din salariul brut al angajaților privați pentru perioada 1995-1999.

Tabelul 1

Rata de referință a contribuției de asigurări sociale a Deutsche Post

(96)

Întrucât nivelul contribuțiilor de asigurări sociale pe care Deutsche Post trebuie să le suporte pentru funcționarii săi publici ar trebui să fie echivalent cu nivelul contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii, este important nu doar ca Deutsche Post să fie supusă unei rate echivalente, ci și ca rata să fie aplicată la o bază salarială brut echivalent.

(97)

Prin urmare, este necesar să se stabilească un salariu brut pentru funcționarii publici (denumit în continuare „salariul brut al funcționarilor publici”) care reprezintă un salariu de bază echivalent cu salariul brut al angajaților din sectorul privat.

(98)

Se presupune că contribuțiile funcționarilor publici la cheltuielile lor de sănătate și de îngrijire pe termen lung sunt egale cu contribuția angajaților privați la asigurările obligatorii de sănătate și îngrijire medicală pe termen lung (a se vedea considerentul 92). Prin urmare, nu este necesară nicio ajustare a bazei salariale în această privință. Cu toate acestea, întrucât funcționarii publici nu contribuie la asigurările lor de pensie și de șomaj (a se vedea considerentul 93), salariul real (respectiv costurile salariale reale) ar trebui majorat prin aplicarea unui factor care ține cont de cota de contribuții a angajaților din sectorul privat la asigurările obligatorii de pensie și șomaj.

(99)

Următoarea formulă transformă salariul real într-un salariu brut echivalent cu salariul brut al angajaților privați:

(100)

Următoarea formulă aplicată anului 1997 ar conduce, de exemplu, la următorul rezultat:

(101)

Luând, de exemplu, ratele contribuțiilor din 1997, salariul brut al funcționarilor publici este cu 15 % mai mare decât salariul real al funcționarilor publici.

(102)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din PostPersRG, Deutsche Post a fost obligată să achite o contribuție anuală de 2,045 miliarde EUR la Fondul de pensii pentru perioada 1995-1999, rezultând o sumă totală de 10,225 miliarde EUR.

(103)

Pe această bază și având în vedere cele de mai sus, este posibil să se calculeze contribuțiile de asigurări sociale în funcție de salariul brut suportate de Deutsche Post pentru perioada 1995-1999 și să se compare acestea cu rata de referință stabilită la considerentul 95.

Tabelul 2

Contribuțiile de asigurări sociale ale Deutsche Post calculate pe baza salariului brut și rata de referință

(104)

Din acest calcul, nu ar reieși că Deutsche Post a beneficiat de un avantaj, deoarece a plătit mai mult decât rata de referință calculată.

(105)

Ar trebui menționat că, în considerentele 332-338 din decizia din 2012, Comisia a considerat că reglementarea prețurilor de către Deutsche Post a constituit un factor relevant pentru calcularea contribuțiilor de asigurări sociale în funcție de salariul brut suportate efectiv de Deutsche Post și pentru a evalua proporționalitatea măsurii privind pensiile.

(106)

Acest lucru a fost justificat de faptul că articolul 20 alineatele (1) și (2) din Legea privind serviciile poștale (Postgesetz) din 22 decembrie 1997 (30) („PostG”) permite Deutsche Post să solicite ca, atunci când autoritatea de reglementare din sectorul poștal stabilește nivelul permis al veniturilor din dreptul exclusiv și serviciile reglementate, aceasta să includă în costurile de recuperat de la consumatori, între altele, „costurile sociale suplimentare”, precum și costurile de furnizare eficientă a serviciului universal.

(107)

Autoritatea de reglementare din sectorul poștal a acceptat această abordare pentru prima dată în decizia de plafonare a prețurilor din 2002 (aplicată de la 1 ianuarie 2003) și a aprobat, de asemenea, „costurile sociale suplimentare” în deciziile de plafonare a prețurilor din 2007 și 2011. Comisia a considerat că, din punct de vedere economic, acest lucru a determinat Deutsche Post să suporte rate efectiv mai mici ale contribuției la costurile sociale decât contribuția sa aparentă la Fondul de pensii. Plecând de la acest considerent, în decizia din 2012, Comisia a fost în măsură să stabilească și să cuantifice valoarea ajutorului incompatibil de recuperat pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și momentul în care s-a încheiat avantajul comparativ.

(108)

În ceea ce privește prezenta decizie și, astfel, evaluarea măsurii privind pensiile pentru perioada 1995-1999, s-ar putea discuta dacă, la evaluarea existenței unui avantaj conform metodologiei Combus, eventualul impact al reglementării prețurilor Deutsche Post ar trebui să fie luat în considerare la stabilirea eventualului avantaj acordat operatorului prin intermediul măsurii privind pensiile.

(109)

Cu toate acestea, Comisia consideră că, în orice caz, eventualul impact al reglementării prețurilor nu este relevant în ceea ce privește sfera de aplicare în timp a măsurii supuse evaluării în prezenta decizie, și anume perioada 1995-1999.

(110)

Într-adevăr, așa cum a observat Comisia în decizia din 2012, prima decizie de plafonare a prețurilor a autorității de reglementare din sectorul poștal care a luat în considerare „costurile sociale suplimentare”, astfel cum se prevede în PostG, a fost adoptată abia în 2002 pentru perioada 2003-2007 (31). În schimb, Comisia a considerat, în ceea ce privește perioada anterioară anului 2003, că nu se poate deduce cu certitudine, din baza legală a prețurilor reglementate în vigoare în perioada 1995-2002, modul în care autoritățile competente au decis, ex ante, componența prețurilor reglementate (32). În acest context, Comisia a explicat că, în lipsa unui element al tarifului prevăzut pentru costurile sociale, nu a fost posibil să se stabilească nivelul contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariul brut, luând în considerare reglementarea prețurilor la Deutsche Post (33). Pe baza acestor considerații, în decizia din 2012, Comisia a concluzionat că nu poate stabili și cuantifica o valoare a ajutorului incompatibil pentru perioada 1995-2002 (34).

(111)

În ceea ce privește prezenta decizie, în opinia Comisiei, aceste considerații se aplică în același mod la evaluarea existenței unui avantaj conform metodologiei Combus, și anume la exercițiul de evaluare comparativă descris în considerentul 90. Întrucât Comisia nu poate, în pofida eforturilor susținute depuse, să cuantifice un eventual impact al reglementării prețurilor asupra contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariul brut suportate de Deutsche Post pentru funcționarii săi publici, aceasta nu poate stabili existența unui avantaj în acest mod.

(112)

Din cele de mai sus rezultă că, dacă Comisia se limitează la o comparație directă a contribuțiilor Deutsche Post la Fondul de pensii cu rata de referință relevantă, nu se poate constata existența unui avantaj pentru Deutsche Post. În plus, chiar dacă Comisia și-ar extinde evaluarea pentru a lua în considerare eventualul impact al reglementării prețurilor Deutsche Post – presupunând că acest lucru ar fi justificat – tot nu ar fi posibil să se stabilească, să se cuantifice și să se asocieze cu măsura privind pensiile un avantaj precis pentru perioada 1995-1999.

(113)

Pe baza celor de mai sus, Comisia consideră că nu poate stabili dacă măsura privind pensiile pusă în aplicare în favoarea Deutsche Post în perioada 1995-1999 a conferit operatorului un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Având în vedere că nu se poate stabili existența unui avantaj, aceasta reprezentând una dintre condițiile cumulative pentru existența unui ajutor de stat, Comisia concluzionează că măsura privind pensiile nu a implicat un ajutor de stat.

(114)

Comisia constată că măsura privind pensiile pusă în aplicare de Germania în perioada 1995-1999 nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE,

(1)

În conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), Consiliul guvernatorilor poate schimba oricând mijloacele, instrumentele, cerințele, criteriile și procedurile de punere în aplicare a operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.

(2)

La data de 22 iulie 2019, în scopul îndeplinirii mandatului său de asigurare a stabilității prețurilor, precum și pentru a contribui la menținerea unor condiții favorabile de creditare bancară și pentru a sprijini orientarea acomodativă a politicii monetare în statele membre a căror monedă este euro, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia (UE) 2019/1311 a Băncii Centrale Europene (BCE/2019/21) (2). Această decizie a prevăzut o a treia serie de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (targeted longer-term refinancing operations) (denumite în continuare „TLTRO-III”) care urmau să fie desfășurate în perioada septembrie 2019-martie 2021.

(3)

La 12 martie 2020, pentru a susține accesul la credite bancare al celor mai afectați de răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), în special al întreprinderilor mici și mijlocii, Consiliul guvernatorilor a decis modificarea anumitor parametri-cheie ai TLTRO-III. La 16 martie 2020, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia (UE) 2020/407 a Băncii Centrale Europene (ECB/2020/13) (3) pentru a pune în aplicare unele dintre aceste modificări. Prezenta decizie este necesară pentru punerea în aplicare a modificărilor suplimentare decise de Consiliul guvernatorilor, în special pentru a prevedea reducerea temporară a ratelor dobânzii aplicate tuturor TLTRO-III și pentru a reduce, în anumite condiții, pragul de performanță a activității de creditare.

(4)

În ceea ce privește decizia de reducere a pragului de performanță a activității de creditare, la 12 martie 2020, Consiliul guvernatorilor a decis că acesta ar trebui redus la 0 % în ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 și 31 martie 2021. Pentru a ține seama, de asemenea, de creditele deja acordate de bănci de la începutul crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) în Europa, se modifică data de începere a acestei perioade, care devine 1 martie 2020, astfel cum s-a decis la 30 aprilie, în timp ce data de încheiere rămâne neschimbată, respectiv 31 martie 2021. În plus, pentru a răspunde diminuării preconizate a creditării bancare începând cu 1 martie 2020, devierea de la soldul de referință pentru a obține reducerea maximă prin intermediul criteriilor precedente de performanță a activității de creditare se reduce la 1,15 % de la 2,5 %.

(5)

În plus, la 30 aprilie, pentru a sprijini în continuare acordarea de credite gospodăriilor și firmelor în contextul perturbărilor economice importante și al incertitudinii sporite, Consiliul guvernatorilor a decis să prevadă o reducere temporară suplimentară a ratelor dobânzii aplicate tuturor TLTRO-III în anumite condiții.

(6)

Pentru a aplica cu efect imediat acești parametri ajustați, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare fără întârziere.

(7)

Prin urmare, Decizia (UE) 2019/1311 (BCE/2019/21) ar trebui modificată în mod corespunzător,