ANEXĂ

1.   INTRODUCERE

Prezenta recomandare prezintă doar opiniile Comisiei; ea nu modifică efectele juridice ale directivelor și ale regulamentelor și nu aduce atingere interpretării cu caracter obligatoriu de către Curtea de Justiție a articolelor 7, 7a și 7b din Directiva modificată 2012/27/UE privind eficiența energetică („DEE”) și a anexei V la aceasta. Prezenta recomandare se bazează pe feedbackul primit de Comisie de la statele membre după transpunerea Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică și pe elementele identificate de Comisie în notificările și în evaluările efectuate de statele membre în ceea ce privește planurile de acțiune și rapoartele anuale naționale privind eficiența energetică (1).

Sinteză: Modificări majore aduse Directivei 2012/27/UE

1.

Structura obligației privind economiile de energie și a dispozițiilor aferente — articolele 7 (norme generale legate de cerința privind economiile), 7a [norme pentru schemele de obligații în materie de eficiență energetică (EEOS)] și 7b (norme pentru măsuri de politică alternative); — anexa V (metode și principii comune de calcul) și — obligațiile în materie de planificare și de raportare în temeiul Regulamentului privind guvernanța.

2.

Domeniul de aplicare al obligației privind economiile de energie (2021-2030) — o nouă perioadă de obligații privind economiile de energie, 2021-2030, și extinderea obligației după 2030, fără dată limită, dar sub rezerva revizuirii până în 2027 și la fiecare 10 ani după aceea; — obligația de a realiza economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale în 2021-2030 echivalente cu economii anuale noi de cel puțin 0,8 % din consumul final de energie (cu excepția Ciprului și a Maltei, care trebuie să obțină economii noi de 0,24 % din consumul final de energie), adică un nivel mai ridicat decât în perioada actuală; — opțiuni pentru statele membre de a calcula economiile în mod diferit, atât timp cât ating obiectivele stabilite pentru economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale și — o cerință adresată statelor membre de a ține seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică atunci când elaborează măsuri de politică, în conformitate cu criterii pe care trebuie să le stabilească.

3.

Calcularea impactului măsurilor de politică — Statele membre nu pot declara economii de energie rezultate din punerea în aplicare a legislației UE, cu excepția cazului în care acestea se referă la renovarea clădirilor. Prin derogare de la această cerință și sub rezerva anumitor condiții, statele membre pot include economiile prevăzute de cerințele minime naționale pentru clădirile noi în calculul economiilor obligatorii, dar numai pentru prima perioadă de obligații (2014-2020).

4.

Clarificări — EEOS și măsurile de politică alternative sunt mijloace în egală măsură valabile pentru transpunerea DEE; — economiile de energie rezultate din fiecare tip de măsură de politică trebuie calculate în conformitate cu principiile și cu metodele comune din anexa V la DEE; — clarificarea cerințelor de măsurare și de verificare și importanța prelevării unui eșantion reprezentativ de măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice; — statele membre pot institui un Fond național pentru eficiență energetică (FNEE) în conformitate cu articolul 20 alineatul (6) din DEE, fie ca o măsură de politică alternativă, fie ca parte a unei EEOS care impune părților obligate ca toate economiile lor sau o parte din acestea să constituie o contribuție la fond; — clarificarea cerinței de adiționalitate (economiile de energie ar trebui să fie suplimentare față de cele care ar fi fost realizate oricum, fără activitatea părții obligate sau participante), inclusiv anumiți factori – efectele „oportuniste”, efectele de piață și impactul politicilor existente; — calcularea economiilor de energie trebuie să țină seama de durata de viață a măsurilor și de rata cu care economiile se diminuează odată cu trecerea timpului și — economiile de energie datorate instalării tehnologiilor la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi eligibile, sub rezerva respectării anexei V.

2.   CALCULAREA ECONOMIILOR DE ENERGIE NECESARE PENTRU PERIOADA DE OBLIGAȚII 2021-2030

Litera (b) de mai sus impune statelor membre să obțină:

—	economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale (cu alte cuvinte, cantitatea totală de economii de energie) în 2021-2030 și

—	noi economii în fiecare an din perioada respectivă (cantitatea acestora nu este specificată).

Deși rata noilor economii de energie anuale în prima perioadă de obligații (2014-2020) este aceeași pentru toate statele membre (mai exact, 1,5 %), situația este diferită în a doua perioadă (2021-2030), întrucât Cipru și Malta trebuie să obțină economii cumulate la nivelul utilizării finale echivalente cu economii noi de 0,24 % din consumul final de energie (1).

Fiecare stat membru trebuie să realizeze, până la 31 decembrie 2030, cantitatea calculată de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale (cu alte cuvinte, economiile totale de energie pentru perioada 2021-2030). Spre deosebire de prima perioadă de obligații, această cantitate nu poate fi redusă ca rezultat al flexibilității utilizate de statul membru (2).

Statele membre nu au obligația de a obține noi economii echivalente cu 0,8 % (0,24 % pentru Malta și Cipru) din consumul final de energie anual (3) în fiecare an din a doua perioadă de obligații. Flexibilitatea actuală, în temeiul căreia pot eșalona cantitatea de economii noi pe parcursul întregii perioade, se aplică în continuare în a doua perioadă și în perioadele ulterioare (4).

2.1.   Calcularea economiilor cumulate de energie la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru a doua perioadă de obligații

Pentru a calcula cantitatea de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru a doua perioadă de obligații, fiecare stat membru trebuie să calculeze mai întâi media consumului final de energie pentru cei trei ani de dinainte de 2019 (mai exact, 2016-2018) (5).

Următorul pas este înmulțirea acestei medii cu 0,8 % (0,24 % în cazul Ciprului și al Maltei) pentru a stabili valoarea echivalentă a economiilor anuale „noi”.

Exemplu

Un stat membru are un consum de energie de 102 milioane de tone echivalent petrol (Mtep) în 2016, de 98 Mtep în 2017 și de 100 Mtep în 2018 – de unde rezultă o medie de 100 Mtep pe trei ani.

Prin urmare, pentru calcularea cantității cumulate de economii de energie la nivelul utilizării finale (2021-2030), valoarea minimă a economiilor noi din fiecare an este de 0,8 Mtep (100 Mtep × 0,8 %).

Statele membre pot să calculeze apoi cantitatea cumulată a economiilor la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru întreaga perioadă de obligații.

Exemplu

Un stat membru își calculează consumul final de energie mediu pentru perioada 2016-2018 ca fiind de 100 Mtep. Prin urmare, economiile totale la nivelul utilizării finale în raport cu 2021 ar fi (100 × 0,8 % × 1) = 0,8 Mtep.

Întrucât se impune obținerea unor economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale cel puțin echivalente cu noile economii în fiecare an din perioada 2021-2030, statul membru trebuie să calculeze noile economii pentru fiecare an ulterior până în 2030.

Cantitatea totală calculată pentru 2022 ar fi (100 × 0,8 % × 2) = economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale de 1,6 Mtep [inclusiv noile economii de 0,8 Mtep din 2022 (marcate cu gri mai jos)].

Cantitățile pentru fiecare an ulterior până în 2030 pot fi calculate în același mod. Cantitatea totală de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale care sunt obligatorii pentru perioada de 10 ani este de 44,0 Mtep (100 × 0,8 % × 55).

Anul	2021	2022	2023	2024	2025	2026	2027	2028	2029	2030
Economii de energie la nivelul utilizării finale (Mtep)										0,8	Totalul economiilor cumulate de energie la nivelul utilizării finale (până în 2030)
									0,8	0,8
								0,8	0,8	0,8
							0,8	0,8	0,8	0,8
						0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
					0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
				0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
			0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
		0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
Total (Mtep)	0,8	1,6	2,4	3,2	4,0	4,8	5,6	6,4	7,2	8,0	44,0  (6)

2.2.   Set de date statistice

2.2.1.   Utilizarea setului de date de la Eurostat

Pentru a stabili seturile de date statistice care vor fi utilizate pentru perioada de obligații 2021-2030, statele membre ar trebui să utilizeze setul de date de la Eurostat, care este considerat sursa implicită pentru calcularea cantităților de economii obligatorii [a se vedea anexa III punctul 1 litera (c) la Regulamentul privind guvernanța].

În 2019, Eurostat a revizuit bilanțul energetic pe baza recomandărilor internaționale pentru statisticile în domeniul energiei publicate de Comisia pentru statistică a ONU (7). În ceea ce privește contribuțiile la eficiența energetică și obligațiile privind economiile de energie ale statelor membre, s-a stabilit o categorie specifică de „consum final de energie (Europa 2020-2030)” (8) (cod FEC2020-2030). Aceasta conține elementele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE, iar statele membre ar trebui să o utilizeze în scopul îndeplinirii obligației privind economiile de energie (9).

Noua categorie include următoarele definiții aritmetice, pe baza celor mai recente modificări aduse Regulamentului (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (10):

Consumul final de energie (Europa 2020-2030) [Total pentru toate produsele] =

Consumul final de energie [Total pentru toate produsele]

– Consumul final de energie [Căldură ambiantă (pompe de căldură)]

+ Aviația internațională [Total pentru toate produsele]

+ Intrări prelucrare Furnale înalte [Total pentru toate produsele]

– Rezultate prelucrare Furnale înalte [Total pentru toate produsele]

+ Sectorul energetic Furnale înalte [Combustibili fosili solizi]

+ Sectorul energetic Furnale înalte [Gaze artificiale]

+ Sectorul energetic Furnale înalte [Turbă și produse din turbă]

+ Sectorul energetic Furnale înalte [Șisturi bituminoase și nisip petrolifer]

+ Sectorul energetic Furnale înalte [Petrol și produse petroliere]

+ Sectorul energetic Furnale înalte [Gaze naturale]

2.2.2.   Utilizarea surselor statistice alternative și a estimărilor experților

Statele membre pot utiliza surse statistice alternative, dar trebuie să explice și să justifice utilizarea acestora și orice diferență la nivelul cantităților rezultate, în notificarea lor către Comisie [a se vedea anexa III punctul 1 litera (c) la Regulamentul privind guvernanța].

Dacă datele pentru anumiți ani nu sunt disponibile la momentul în care statele membre trebuie să prezinte rapoartele, acestea pot utiliza estimări ale experților (justificând și în acest caz respectivele informații în notificare). Dacă, atunci când devin disponibile datele oficiale, se constată discrepanțe semnificative între cifrele estimate și cele reale, cantitatea economiilor obligatorii trebuie ajustată la acestea din urmă.

Se recomandă ca statele membre să ajusteze estimările la datele oficiale cât mai curând posibil în cadrul mecanismului de guvernanță, cu ocazia următoarei prezentări de date sau raportări obligatorii în temeiul Regulamentului privind guvernanța [de exemplu, în cadrul actualizării planului național privind energia și clima (PNEC) până la 30 iunie 2023, în temeiul articolului 14 alineatul (1) din regulament].

2.2.3.   Energia utilizată în transporturi

Fără a aduce atingere articolului 7 alineatul (2) litera (b) din DEE (11), statele membre nu mai pot exclude consumul final de energie al transporturilor din calculul lor de referință pentru a doua perioadă de obligații și pentru perioadele următoare.

2.2.4.   Energia produsă pentru utilizarea finală proprie

În timp ce economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale din prima perioadă de obligații se bazează pe „vânzările de energie către clienții finali”, DEE modifică în mod deliberat referința pentru a doua perioadă și următoarele în „consumul final de energie”.

Ca urmare, statele membre trebuie să includă în calculul de referință pentru perioadele respective energia produsă pentru utilizarea finală proprie (de exemplu, energia electrică produsă de sistemele fotovoltaice, căldura generată de captatoarele solare sau coincinerarea industrială a deșeurilor).

Categoria „consum final de energie” (cod B 101700 (12)) a Eurostat aplicabilă la data negocierii și a adoptării DEE includea anumite surse regenerabile relevante pentru utilizarea la scară mică pe sau în clădiri (energie solară, inclusiv fotovoltaică și solară termică, energie eoliană, biomasă solidă, biogaz și biocombustibili lichizi (13)). Căldura ambiantă, de exemplu cea folosită de pompele de căldură, nu a fost inclusă în categoria „consum final de energie”. Pentru a se asigura faptul că obligația privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE, convenită de colegiuitori, nu este modificată prin revizuirea bilanțurilor energetice, în scopul eficienței energetice, Eurostat a stabilit și publică categoria specifică „consum final de energie (Europa 2020-2030)” (cod FEC2020-2030), care continuă să excludă căldura ambiantă din această categorie până în 2030 (14).

Cu toate acestea, deși anexa III punctul 1 litera (c) la Regulamentul privind guvernanța prevede utilizarea setului de date Eurostat ca sursă implicită, statele membre trebuie să țină seama de toate datele disponibile la nivel național. În cazul în care acestea diferă de datele Eurostat, statele membre trebuie să citeze sursele lor naționale, dacă acestea sunt mai precise. Statele membre trebuie să includă aceste date în scenariul lor de referință pentru calcul și să comunice și să explice în PNEC ce surse de date au fost utilizate, inclusiv orice alte volume oficiale sau estimative de consum final de energie care nu se regăsesc în setul de date Eurostat.

2.3.   Eșalonarea economiilor de energie pe parcursul perioadei 2021-2030

Articolul 7 alineatul (1) ultimul paragraf din DEE impune statelor membre „[să decidă] modul în care eșalonează cantitatea calculată de economii noi pe [parcursul fiecărei perioade de obligații], cu condiția ca economiile obligatorii cumulate totale de energie la nivelul utilizării finale să fi fost realizate până la finalul fiecărei perioade de obligații”.

Exemple

Un stat membru ar putea alege o creștere liniară a economiilor în timp; un altul ar putea decide să înceapă mai târziu, dar să impună economii mai mari către jumătatea/sfârșitul celei de a doua perioade de obligații.

Un alt stat membru poate decide să eșaloneze cantitatea obligatorie de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale (de exemplu, 44,0 Mtep), astfel cum se arată mai jos, atât timp cât cantitatea cumulată de economii obligatorii este realizată între 2021 și 2030 (presupunând că toate măsurile au efecte de durată care asigură economii în fiecare an, cel puțin până în 2030):

Anul	2021	2022	2023	2024	2025	2026	2027	2028	2029	2030
Economii de energie la nivelul utilizării finale (Mtep)										0,8	Totalul economiilor cumulate de energie la nivelul utilizării finale (până în 2030)
									1,1	1,1
								0,5	0,6	0,6
							0,7	0,7	0,7	0,7
						0,6	0,6	0,6	0,6	0,6
					0,8	0,8	0,8	0,8	0,8	0,8
				1,0	1,0	1,0	1,0	1,0	1,0	1,0
			1,2	1,2	1,2	1,2	1,2	1,2	1,2	1,2
		0,9	0,9	0,9	0,9	0,9	0,9	0,9	0,9	0,9
	0,4	0,4	0,4	0,4	0,4	0,4	0,4	0,4	0,4	0,4
Total (Mtep)	0,4	1,3	2,5	3,5	4,3	4,9	5,6	6,1	7,3	8,1	44

Dacă un stat membru stabilește sau menține o schemă de obligații în materie de eficiență energetică (EEOS), el nu este obligat să raporteze modul în care va eșalona efortul pe parcursul perioadei de obligații. Cu toate acestea, se recomandă ca statele membre să stabilească și să raporteze modul în care vor proceda. În conformitate cu partea 3.1 litera (b) din anexa III la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să notifice cantitatea cumulată și anuală preconizată a economiilor și durata schemelor lor.

Statele membre care instituie sau mențin măsuri de politică alternative în temeiul articolului 7b din DEE și/sau un fond național pentru eficiență energetică (FNEE)- în temeiul articolului 20 alineatul (6) din DEE dispun de o marjă de apreciere deplină pentru a eșalona economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale pe parcursul celei de a doua perioade de obligații. Acestea pot – fără a fi obligate – să introducă perioade intermediare, care nu este necesar să aibă durate egale. Cu toate acestea, partea 3.2 litera (c) din anexa III la Regulamentul privind guvernanța impune ca acestea să notifice „cantitatea totală cumulată și anuală preconizată a economiilor pentru fiecare măsură și/sau cantitatea de economii de energie în raport cu orice perioade intermediare”.

3.   ALTE MODALITĂȚI DE CALCULARE A CERINȚELOR PRIVIND ECONOMIILE

3.1.   Raport și domeniu de aplicare

Opțiunile de la articolul 7 alineatul (2) din DEE nu afectează obligația privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. Articolul 7 alineatele (2) și (4) din DEE permite statelor membre să utilizeze diferite metode de calcul (de exemplu, pentru a aborda anumite circumstanțe naționale), dar acest lucru nu trebuie să conducă la reducerea cantității de economii de energie obligatorii, cu alte cuvinte statele membre trebuie să se asigure că calcularea prin una sau mai multe dintre metodele de la articolul 7 alineatul (2) din DEE are ca rezultat aceleași economii cumulate de energie minime prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE.

Astfel, în ceea ce privește perioada de obligații 2021-2030, indiferent dacă statele membre utilizează sau nu opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (4) din DEE, ele trebuie să se asigure că cantitatea obligatorie de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale echivalentă cu noile economii anuale de cel puțin 0,8 % (15) este atinsă până la 31 decembrie 2030. Pentru a se asigura faptul că flexibilitățile aplicate în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (4) din DEE nu reduc cantitatea netă minimă calculată a economiilor de energie noi care trebuie realizate la nivelul consumului final de energie în perioada de obligații, ratele anuale de economisire ale statelor membre trebuie să fie, prin urmare, mai mari decât cele solicitate pentru a realiza economiile cumulate de energie prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE (16). Statele membre nu sunt obligate să utilizeze opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din DEE.

3.2.   Opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din DEE

Articolul 7 alineatul (2) din DEE permite statelor membre să calculeze cantitatea obligatorie de economii de energie prin:

—	aplicarea unei rate anuale de economisire la vânzările de energie către clienții finali sau la consumul final de energie, calculată ca medie pentru perioada 2016-2018 și/sau

—	excluderea din scenariul de referință pentru calcul, parțial sau total, a energiei utilizate în transporturi și/sau

—	utilizarea oricăreia dintre opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din DEE.

3.3.   Rata anuală de economisire proprie și scenariul de referință pentru calcul propriu

În cazul în care statele membre utilizează una sau mai multe dintre opțiuni, articolul 7 alineatul (3) din DEE le impune să stabilească:

—	rata anuală de economisire proprie – aceasta se aplică la calcularea economiilor lor cumulate de energie la nivelul utilizării finale pentru a se asigura că economiile obligatorii nu sunt mai mici decât cele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE și

—	propriul scenariu de referință pentru calcul, care poate exclude parțial sau total energia utilizată în transporturi (17).

Acestea se adaugă (18) calculelor privind rata economiilor anuale noi și economiile cumulate la nivelul utilizării finale în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE.

Articolul 7 alineatul (5) al doilea paragraf din DEE prevede că, indiferent dacă statele membre exclud parțial sau total energia utilizată în transporturi din scenariul lor de referință pentru calcul sau utilizează oricare dintre opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din DEE, ele trebuie să se asigure că cantitatea netă calculată a economiilor noi care trebuie realizate în ceea ce privește consumul final de energie în perioada de obligații 2021-2030 nu este mai scăzută decât cantitatea care rezultă din aplicarea ratei anuale a economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b), și anume 0,8 % (0,24 % pentru Cipru și Malta).

3.4.   Opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din DEE

Pentru perioada de obligații 2021-2030, statele membre pot utiliza una sau mai multe dintre următoarele opțiuni [articolul 7 alineatul (4) din DEE]:

(b)	excluderea totală sau parțială a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS);

(c)	cuantificarea anumitor economii de energie din sectorul transformării energiei și din sectorul transportului de energie;

(d)	acțiuni timpurii după sfârșitul anului 2008, care încă generează economii după 2020;

(e)	acțiuni individuale desfășurate de la începutul anului 2018 până la sfârșitul anului 2020, care încă generează economii după 2020;

(f)	excluderea a 30 % din energia produsă pe sau în clădiri, pentru uzul propriu, ca urmare a măsurilor de politică prin care se promovează noi instalații de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile și

(g)	cuantificarea anumitor economii de energie care le depășesc pe cele impuse pentru perioada de obligații 2014-2020.

În temeiul articolului 7 alineatul (5) litera (b) din DEE, aceste opțiuni pot fi utilizate numai pentru „[cantitatea] de economii de energie calculată în conformitate cu [articolul 7] alineatele (2) și (3)” și, cumulate, „nu vor conduce la o reducere cu mai mult de 35 %” a acestei cantități.

În mod esențial, opțiunile nu pot fi utilizate pentru a reduce cantitatea totală de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale prevăzută la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE. Cu alte cuvinte, indiferent dacă statele membre exclud parțial sau total energia utilizată în transporturi din scenariul lor de referință pentru calcul sau utilizează oricare dintre opțiuni, ele trebuie să se asigure că cantitatea netă calculată de economii noi care trebuie obținute în ceea ce privește consumul final de energie în perioada de obligații 2021-2030 nu este mai scăzută decât cantitatea care rezultă din aplicarea ratei anuale a economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE (19). Pentru a asigura acest lucru, articolul 7 alineatul (5) din DEE impune statelor membre să calculeze efectul, în perioada de obligații, al deciziei de a utiliza una sau mai multe dintre opțiuni (20).

Opțiunile de la articolul 7 alineatul (4) literele (b) și (f) din DEE pot fi utilizate numai pentru calcularea referinței proprii în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din DEE. Cantitățile pot fi deduse din acest calcul (sub rezerva restricțiilor prevăzute).

Opțiunile prevăzute la literele (c), (d), (e) și (g) se referă la economiile de energie și pot fi incluse numai în cantitatea calculată a economiilor prevăzută la articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE. Astfel, ele nu pot fi utilizate pentru a reduce nivelul obligației privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE, dar pot fi utilizate drept contribuție la realizarea acesteia.

3.4.1.   Opțiunile detaliate

3.4.1.1.   Excluderea totală sau parțială a sectorului ETS [articolul 7 alineatul (4) litera (b)]

Dacă un stat membru utilizează numai opțiunea de a exclude total sau parțial vânzările de energie folosită în sectorul ETS [articolul 7 alineatul (4) litera (b) din DEE], el trebuie să stabilească ce volume de energie livrată sau furnizată sunt utilizate pentru respectivele activități industriale. Calculul se bazează pe energia utilizată pentru activitățile enumerate în anexa I la Directiva ETS (21).

Energia utilizată pentru „activitățile în domeniul energetic” enumerate în anexa respectivă [instalațiile de ardere cu un aport termic nominal de peste 20 MW (cu excepția instalațiilor de incinerare a deșeurilor periculoase sau municipale), rafinăriile de ulei mineral și cuptoarele de cocs] și energia utilizată în aviație sunt apoi deduse din cantitatea respectivă (22).

3.4.1.2.   Economii de energie din sectoarele transformării și transportului energiei [articolul 7 alineatul (4) litera (c)]

Articolul 7 alineatul (4) litera (c) din DEE permite statelor membre să includă economiile de energie realizate în sectoarele transformării, distribuției și transportului de energie, incluzând infrastructura de termoficare și de răcire centralizată eficientă, ca urmare a punerii în aplicare a cerințelor prevăzute la articolul 14 alineatul (4), la articolul 14 alineatul (5) litera (b) și la articolul 15 alineatele (1)-(6) și (9) din DEE, în cantitatea de economii de energie calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE (23).

3.4.1.3.   Economii de energie rezultate din acțiuni individuale recent implementate, începând de la 31 decembrie 2008 [articolul 7 alineatul (4) litera (d)]

Dacă un stat membru include economiile de energie rezultate din acțiuni individuale recent implementate, începând de la 31 decembrie 2008, în cantitatea de economii de energie obligatorii calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE, aceste acțiuni trebuie să aibă în continuare un impact după 2020 în ceea ce privește perioada de obligații 2021-2030, cu alte cuvinte trebuie să conducă la noi economii de energie după 31 decembrie 2020. Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 19 din DEE, „acțiunea individuală” înseamnă o acțiune care duce la îmbunătățiri verificabile și măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienței energetice și care este efectuată ca rezultat al unei măsuri de politică. De asemenea, economiile de energie trebuie măsurate și verificate.

3.4.1.4.   Acțiuni individuale desfășurate între începutul anului 2018 și sfârșitul anului 2020 [articolul 7 alineatul (4) litera (e)]

În temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (e) din DEE, un stat membru poate să includă economiile de energie rezultate din măsurile de politică în cantitatea de economii calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE, cu condiția să demonstreze că aceste măsuri conduc la acțiuni individuale care se desfășoară între 1 ianuarie 2018 și 31 decembrie 2020 și continuă să genereze economii de energie ulterior.

Întrucât articolul 7 alineatul (4) litera (d) din DEE se referă la punerea în aplicare a acțiunilor individuale între 31 decembrie 2008 și 31 decembrie 2013, articolul 7 alineatul (4) litera (e) din DEE se aplică numai acțiunilor individuale implementate între 1 ianuarie 2018 și 31 decembrie 2020. Această diferență este relevantă atunci când statele membre iau în calcul o durată de viață de până la 21 de ani a unei acțiuni implementate în 2008, respectiv o durată de viață de până la 12 ani a unei acțiuni implementate în 2018. În practică, aceasta înseamnă că primul caz este relevant, de exemplu, pentru acțiuni cu o durată lungă de viață, cum ar fi izolarea anvelopei unei clădiri.

3.4.1.5.   Energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu, de noi instalații de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile [articolul 7 alineatul (4) litera (f)]

Această opțiune permite statelor membre să excludă din calculul economiilor de energie obligatorii în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din DEE o cantitate verificabilă de energie produsă pentru uz propriu de noi instalații de producere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri.

Utilizarea acesteia este limitată în trei privințe:

—	se poate exclude din calculul de referință maximum 30 % din energia produsă pentru uz propriu de noile instalații de producere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri;

—	acest lucru nu trebuie să conducă la o reducere mai mare de 35 % a cantității calculate în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din DEE și

—	această cantitate de energie nu trebuie exclusă din calculul obligației de economisire prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE.

Anexa V punctul 2 litera (e) din DEE stabilește modul în care economiile de energie rezultate din măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi incluse în calculul economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din DEE (24). Acest aspect nu face obiectul restricțiilor de volum.

întrucât articolul 7 alineatul (4) litera (f) din DEE vizează „cantitatea verificabilă de energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu” (25) (nu cantitatea utilizată efectiv), statele membre trebuie să determine și să verifice volumele de energie din surse regenerabile (în ktep, MW sau echivalent) care vor fi produse pe clădiri, pentru uz propriu, ca urmare a politicilor care promovează noi instalări în perioada de obligații 2021-2030. Întrucât dispoziția privește o „cantitate verificabilă”, acest calcul poate ține seama de volumul mediu estimat de energie din surse regenerabile care va fi produs pentru uz propriu în perioada 2021-2030 numai de la unitățile instalate pe sau în clădiri după 31 decembrie 2020.

Articolul 21 litera (b) punctul 3 din Regulamentul privind guvernanța impune statelor membre să includă informații cu privire la punerea în aplicare a EEOS naționale și a măsurilor de politică alternative în rapoartele lor naționale intermediare integrate privind energia și clima. Prin urmare, începând de la 15 martie 2021 (și, ulterior, din doi în doi ani), ele ar trebui să furnizeze informații cu privire la cantitatea reală de energie produsă pe sau în clădiri, pentru uz propriu, de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile nou instalate.

Exemplu orientativ și neexhaustiv

Tabelul de mai jos prezintă, pentru o listă neexhaustivă de tehnologii, cantitatea de energie care poate fi exclusă din calculul economiilor de energie obligatorii. De exemplu, instalarea unui pachet de captatoare solare/cazan pe gaz ar putea conduce la producerea a 1 000 kWh de energie regenerabilă, din care 30 % (300 kWh) ar putea fi excluși din calcul (cu condiția să nu depășească 35 % din economiile obligatorii):

Tipul de tehnologie		Cererea finală de energie (kWh)	Ponderea de energie din surse regenerabile produsă pe clădiri (%)	Energia produsă responsabilă pentru reducerea obiectivului de economisire (kWh)	Ponderea de 30 % care poate fi exclusă din cerința de economisire (kWh)
1.	Cazan cu condensare pe gaz	10 526	0	0
2.	Cazan cu condensare pe lemne	10 870	100	10 870	3 261
3.	Pompă de căldură (cu energie electrică din rețea)	2 857	0	0
4.	Pachet de captatoare solare cu cazan pe gaz	10 474	~10	1 000	300
	Instalație termică solară	1 000	100	1 000	300
	Cazan cu condensare pe gaz	9 474	0	0
5.	Instalație fotovoltaică	3 500	100	3 500	1 050

3.4.1.6.   Economii de energie care depășesc cantitatea necesară pentru prima perioadă de obligații [articolul 7 alineatul (4) litera (g)]

Statele membre pot include în calculul prevăzut la articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE economii de energie care depășesc cantitatea necesară pentru prima perioadă de obligații (2014-2020), cu următoarele condiții:

—	acestea au rezultat din acțiuni individuale în cadrul unei EEOS sau din măsuri de politică alternative și

—	statul membru a notificat măsurile de politică relevante din planul său național de acțiune pentru eficiență energetică (PNAEE) și le-a prezentat în raportul său intermediar în temeiul articolului 24 alineatul (2) (26).

4.   ALEGEREA MĂSURILOR DE POLITICĂ PENTRU OBȚINEREA CANTITĂȚII SOLICITATE DE ECONOMII CUMULATE DE ENERGIE LA NIVELUL UTILIZĂRII FINALE

În temeiul articolului 7 alineatul (10) din DEE, statele membre trebuie să obțină economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale obligatorii prin:

—	instituirea unei EEOS;

—	adoptarea unor măsuri de politică alternative sau

—	o combinație între acestea.

Articolul 7 din DEE clarifică faptul că EEOS și măsurile de politică alternative sunt în egală măsură valabile în acest sens. Statele membre dispun de un grad semnificativ de flexibilitate și de o marjă largă de apreciere în sensul alegerii, dintre diferitele tipuri de scheme, a sistemului cel mai potrivit pentru situația și circumstanțele lor particulare (27).

Articolul 7a alineatul (1) și articolul 7b alineatul (1) din DEE impun ca toate măsurile de politică să fie concepute în scopul îndeplinirii obligației privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE și să fie eligibile pentru a contribui la „economii de energie la nivelul utilizării finale” care să fie realizate „în rândul clienților finali”. Cu toate acestea, nu este o problemă dacă o măsură de politică abordează și alte obiective și valori-țintă (de exemplu, în cadrul politicilor energetice, pentru a aborda necesitatea de a conserva, a proteja și a îmbunătăți calitatea mediului sau pentru a promova utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale).

Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 18 din DEE, „măsură de politică” înseamnă un instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informațiilor stabilit în mod oficial și pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerință sau un stimulent pentru ca actorii de pe piață să furnizeze și să achiziționeze servicii energetice și să ia alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice. Măsurile de politică destinate să sprijine exclusiv obiective de politică diferite de eficiența energetică, concepute exclusiv pentru furnizarea sau achiziționarea de servicii energetice sau care declanșează economii de energie la nivelul utilizării finale care nu sunt realizate în rândul consumatorilor finali nu pot fi considerate eligibile în temeiul articolului 7 din DEE. În orice caz, statele membre vor trebui să evalueze măsurile cu atenție și să demonstreze că economiile de energie le pot fi atribuite în mod direct.

Indiferent dacă un stat membru decide să utilizeze o EEOS sau să adopte măsuri de politică alternative, acesta trebuie să se asigure că măsurile de politică sunt eligibile pentru a realiza economiile cumulate de energie necesare la nivelul utilizării finale până la 31 decembrie 2030 (sau într-o perioadă de economisire ulterioară, în funcție de momentul în care se formulează măsurile).

Următoarea listă neexhaustivă de definiții este relevantă pentru stabilirea măsurilor de politică (acestea rămân neschimbate în DEE modificată):

Articolul 2 din DEE

„4.	„eficiență energetică” înseamnă raportul dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop;

5.

„economii de energie” înseamnă o cantitate de energie economisită determinată prin măsurarea și/sau estimarea consumului înainte și după punerea în aplicare a unei măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, asigurând în același timp normalizarea condițiilor externe care afectează consumul de energie;

6.	„îmbunătățirea eficienței energetice” înseamnă o creștere a eficienței energetice ca rezultat al schimbărilor tehnologice, comportamentale și/sau economice;”

„14.	„parte obligată” înseamnă distribuitorul de energie sau furnizorul de energie pentru care sunt obligatorii schemele naționale de obligații în ceea ce privește eficiența energetică, prevăzute la articolul 7;

15.	„parte mandatată” înseamnă o entitate juridică căreia i-au fost delegate competențe de către administrația publică sau de un alt organism public pentru a dezvolta, gestiona sau exploata un sistem de finanțare în numele administrației publice sau al altui organism public;

16.	„parte participantă” înseamnă o întreprindere sau un organism public care s-a angajat să atingă anumite obiective în cadrul unui acord voluntar sau căruia i se aplică un instrument național de politică de reglementare;

17.

„autoritate publică de punere în aplicare” înseamnă un organism reglementat de dreptul public, responsabil cu realizarea sau monitorizarea impozitării energiei sau a carbonului, a sistemelor și instrumentelor financiare, a stimulentelor fiscale, a standardelor și normelor, a sistemelor de etichetare energetică, a formării și educației;

18.

„măsură de politică” înseamnă un instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informațiilor stabilit în mod oficial și pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerință sau un stimulent pentru ca actorii de pe piață să furnizeze și să achiziționeze servicii energetice și să întreprindă alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice;

19.	„acțiune individuală” înseamnă o acțiune care duce la îmbunătățiri verificabile și măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienței energetice și care este efectuată ca rezultat al unei măsuri de politică;

20.	„distribuitor de energie” înseamnă o persoană fizică sau juridică, inclusiv un operator de sistem de distribuție, responsabilă de transportul energiei în vederea livrării acesteia la consumatorii finali sau la stațiile de distribuție care vând energie consumatorilor finali;

21.	„operator de sistem de distribuție” înseamnă „operator de distribuție” astfel cum este definit în Directiva 2009/72/CE și, respectiv, în Directiva 2009/73/CE;

22.	„furnizor de energie” înseamnă o persoană fizică sau juridică care vinde energie consumatorilor finali;

23.	„consumator final” înseamnă o persoană fizică sau juridică care achiziționează energie pentru propriul său consum final;

24.	„furnizor de servicii energetice” înseamnă o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii energetice sau alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice către instalația sau sediul consumatorului final;”

În sensul articolului 7 alineatul (10) din DEE, statele membre pot include economiile de energie rezultate din măsuri de politică nou adoptate în perioada de obligații 2021-2030. De asemenea, ele pot include economiile de energie rezultate din măsurile de politică adoptate în perioada de obligații 2014-2020 (sau anterior), cu condiția ca acestea să respecte cerințele de la articolele 7, 7a sau 7b din DEE.

Statele membre pot include economiile rezultate din măsurile adoptate până la 31 decembrie 2020 sau ulterior numai dacă aceste măsuri conduc la noi acțiuni individuale care sunt realizate după 31 decembrie 2020 și înainte de 31 decembrie 2030.

Exemple de măsuri, acțiuni și economii

În 2010 a fost pus în aplicare un program de sprijin financiar pentru renovarea energetică a clădirilor. Atât timp cât acesta rămâne în vigoare și generează noi renovări în perioada relevantă, economiile de energie rezultate în urma acestor noi renovări pot fi incluse în calculul economiilor necesare pentru a doua perioadă de obligații.

S-a instituit o taxă pe carburanți înainte de 2021 pentru a stimula comportamente de economisire și pentru a îmbunătăți eficiența transporturilor. Atât timp cât aceasta rămâne în vigoare și efectele asupra comportamentelor sunt măsurabile și verificabile în contextul celor mai recente elasticități ale prețurilor, economiile de energie rezultate în urma acestei măsuri pot fi incluse în calculul economiilor necesare pentru a doua perioadă de obligații.

4.1.   Scheme de obligații în materie de eficiență energetică

Motivul esențial al alegerii de a pune în aplicare o EEOS pentru a realiza economiile cumulate de energie la nivelul utilizării finale necesare în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE ar putea fi faptul că furnizorii de energie de dimensiuni mai mici sau mai mari și distribuitorii de energie sunt cei mai în măsură să identifice realizarea de economii de energie de către clienții lor și vor fi în măsură să realizeze economii de energie în modelele de afaceri pentru servicii energetice. În acest caz, statele membre trebuie să desemneze una sau mai multe părți obligate la nivel național (28) care trebuie să realizeze economii de energie în rândul clienților finali (29). Desemnarea unei părți obligate trebuie să se bazeze pe criterii obiective și nediscriminatorii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 7a alineatul (2) din DEE.

Atunci când desemnează părțile obligate în cadrul unei EEOS, statele membre ar trebui să ia în considerare Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-561/16. Curtea a stabilit că statele membre pot „impune obligații în ceea ce privește eficiența energetică [doar] anumitor întreprinderi determinate din sectorul energiei, cu condiția ca desemnarea acestor întreprinderi ca părți obligate să se bazeze efectiv pe criterii obiective și nediscriminatorii expuse în mod explicit, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere” (30).

În plus, statele membre trebuie să stabilească cantitatea de economii de energie care trebuie realizată de fiecare parte obligată sau de fiecare subcategorie de părți obligate. Aceste cantități trebuie apoi alocate fiecărei părți obligate, pentru a verifica dacă aceasta și-a îndeplinit obligațiile.

Articolul 7a alineatul (4) permite statelor membre să exprime cantitatea obligatorie de economii de energie care revine fiecărei părți obligate drept consum de energie finală sau primară al acestora (31), folosind factorii de conversie stabiliți în anexa IV.

De asemenea, statele membre pot decide să permită sau să impună părților obligate să își îndeplinească integral sau parțial obligațiile care le revin în temeiul legislației naționale drept contribuție la FNEE (32). Ele pot permite părților obligate să includă în calculul obligației lor economiile realizate de furnizorii de servicii energetice (33) sau de alți terți. Articolul 7a alineatul (6) litera (a) din DEE impune statelor membre să se asigure că certificarea economiilor de energie urmează un proces de aprobare care este clar, transparent și deschis tuturor participanților de pe piață și care vizează reducerea la minimum a costurilor de certificare (34).

Articolul 7a alineatul (3) din DEE clarifică faptul că statele membre trebuie să se asigure că furnizorii de energie nu creează bariere care să descurajeze consumatorii să treacă de la un furnizor la altul.

Articolul 7a alineatul (5) din DEE impune statelor membre să instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care să se efectueze o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice instituite de către părțile obligate (35).

În conformitate cu articolul 7a alineatul (6) litera (b) din DEE, statele membre pot prevedea posibilitatea „constituirii de rezerve și a împrumuturilor”, adică să permită părților obligate să ia în calcul economiile obținute într-un anumit an ca și când acestea ar fi fost obținute în oricare dintre cei patru ani anteriori sau în oricare dintre următorii trei ani. Trebuie menționat că această flexibilitate:

—	se aplică numai pentru economiile de energie care rezultă din EEOS implementate începând de la 1 ianuarie 2014 și nu se aplică pentru măsuri de politică alternative și

—	este limitată în timp – statele membre pot permite părților obligate să „constituie rezerve sau să facă împrumuturi” doar pe parcursul unei perioade de obligații.

Cu alte cuvinte, economiile realizate între 2014 și 2020 nu trebuie să facă obiectul unor „rezerve sau împrumuturi” după 31 decembrie 2020. Cele realizate între 2021 și 2030 nu trebuie să facă obiectul unor „rezerve sau împrumuturi” înainte de 31 decembrie 2020 sau după 31 decembrie 2030. Economiile realizate după 2010 și înainte de 1 ianuarie 2014 nu pot face obiectul unor „rezerve sau împrumuturi” în sensul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din DEE.

întrucât articolul 7 alineatul (8) din DEE prevede în mod explicit o derogare, aplicarea sa este restrictivă și se limitează la sensul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din DEE.

Exemple

Economiile de energie realizate în 2014 (ca rezultat al unei EEOS) pot fi contabilizate ca și când ar fi fost obținute în 2017.

Economiile de energie realizate în 2014 (ca rezultat al unei EEOS) nu pot fi contabilizate ca și când ar fi fost obținute în 2021.

Economiile de energie realizate în 2018 (ca rezultat al unei EEOS) pot fi contabilizate ca și când ar fi fost obținute în 2014.

Articolul 7a alineatul (6) al doilea paragraf din DEE prevede că statele membre „evaluează și, după caz, iau măsuri pentru a reduce la minimum impactul costurilor directe și indirecte ale schemelor privind obligația de economisire a energiei asupra competitivității industriilor energointensive expuse concurenței internaționale”.

În general, este vorba despre două tipuri de costuri:

—	costuri de investiție și

—	costuri administrative (inclusiv de monitorizare și de raportare).

În evaluarea sa a impactului (36), Comisia a arătat, pe baza elementelor de probă disponibile, că EEOS sunt foarte eficiente din punctul de vedere al costurilor. Atunci când implementează astfel de scheme, părțile obligate trebuie să se asigure că realizează economii la nivelul utilizării finale la cele mai mici costuri (de investiții și administrative), în special în cazul în care costurile sunt transferate utilizatorilor finali. Această cerință se aplică și în cazul în care părțile obligate aleg să contabilizeze economiile certificate de energie realizate de furnizorii de energie și de alți terți.

Articolul 7a alineatul (7) din DEE prevede că statele membre „publică anual economiile de energie realizate de fiecare parte obligată sau de fiecare subcategorie de părți obligate, precum și economiile totale realizate în cadrul schemei”. Statele membre pot publica aceste informații împreună cu alte date pe care au obligația de a le pune la dispoziția publicului. Publicarea acestor date de către alte părți, de exemplu de Comisie, nu eliberează statele membre de obligația menționată.

4.2.   Măsuri de politică alternative

DEE clarifică faptul că statele membre ar trebui să dispună de un grad ridicat de flexibilitate în ceea ce privește conceperea și punerea în aplicare a unor măsuri de politică alternative. Deși DEE nu mai enumeră tipuri de măsuri, articolul 2 punctul 18 din DEE include, în cadrul definiției termenului „măsură de politică”, o listă neexhaustivă a tipurilor posibile, și anume: „un instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informațiilor stabilit în mod oficial și pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerință sau un stimulent pentru ca actorii de pe piață să furnizeze și să achiziționeze servicii energetice și să întreprindă alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice”.

Statele membre pot lua în considerare promovarea contribuției comunităților locale de energie din surse regenerabile la punerea în aplicare a măsurilor de politică alternative (37).

Anexa V punctul 3 la DEE stabilește cerințele pentru elaborarea și administrarea măsurilor de politică alternative:

„(a)	măsurile de politică și acțiunile individuale generează economii de energie verificabile la nivelul utilizării finale;

(b)	responsabilitatea fiecărei părți participante, părți mandatate sau autorități publice de punere în aplicare, după caz, este clar definită;

(c)	economiile de energie care sunt obținute sau urmează a fi obținute sunt determinate într-un mod transparent;

(d)	cantitatea obligatorie de economii de energie sau care urmează a fi obținută prin măsura de politică este exprimată în termeni de consum de energie primară sau finală, utilizând factorii de conversie prevăzuți în anexa IV;

(e)	trebuie prezentat un raport anual privind economiile de energie realizate de părțile mandatate, de părțile participante și de autoritățile publice de punere în aplicare, care să fie pus la dispoziția publicului, precum și datele privind tendința anuală a economiilor de energie;

(f)	monitorizarea rezultatelor și luarea de măsuri adecvate în cazul în care progresele nu sunt satisfăcătoare;

(g)	economiile de energie generate de o acțiune individuală sunt declarate doar de o singură parte;

(h)	se demonstrează că activitățile părții participante, ale părții mandatate sau ale autorității publice de punere în aplicare au contribuit în mod esențial la realizarea economiilor de energie declarate.”

Articolul 7b alineatul (2) din DEE impune statelor membre să instituie sisteme de măsurare, de control și de verificare prin care să se efectueze o verificare documentată în scris a cel puțin unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din cadrul măsurile alternative de îmbunătățire a eficienței energetice (cu excepția impozitării) instituite de către părțile participante sau mandatate.

Trebuie menționat că:

—	măsurarea, controlul și verificarea în cauză trebuie realizate în mod independent față de părțile respective (38) și

—

formularea „[parte semnificativă] și [un] eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic” ar trebui înțeleasă ca un subset care reflectă cu acuratețe populația statistică de măsuri de economisire a energiei și permite astfel formularea unor concluzii suficient de fiabile în ceea ce privește încrederea în ansamblul măsurilor.

4.2.1.   Scheme și instrumente de finanțare și stimulente fiscale

Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru în temeiul cărora un stimulent monetar și fiscal conduce la aplicarea de tehnologii sau de tehnici eficiente din punct de vedere energetic, și care au ca efect reducerea consumului de energie la nivelul utilizării finale (39).

Trebuie menționat că:

—	efectele trebuie măsurate, controlate și verificate în mod independent față de părțile participante sau mandatate (40) și

—

în cazul schemelor sau instrumentelor de finanțare, finanțarea ar trebui să provină din: — surse publice (europene sau naționale) sau — o combinație de surse publice (europene sau naționale) și de surse private (de exemplu, bănci, fonduri de investiții, fonduri de pensii) care vizează în mod explicit realizarea de acțiuni individuale ce conduc la economii de energie la nivelul utilizării finale.

4.2.2.   Fondul național pentru eficiență energetică

Statele membre pot institui un FNEE în conformitate cu articolul 20 alineatul (6) din DEE, fie ca o măsură de politică alternativă, fie în cadrul unei EEOS, astfel încât părțile obligate să își poată realiza toate economiile sau o parte din acestea ca o contribuție la fond.

Dacă un stat membru instituie un mecanism de contribuții anuale la FNEE ca principală metodă de îndeplinire a obligațiilor în materie de eficiență energetică, legislația sa națională trebuie să asigure faptul că:

—	economiile de energie realizate sunt echivalente cu cele din cadrul EEOS și

—	măsurile finanțate îndeplinesc cerințele de la articolul 7b și de la articolul 20 alineatul (6) din DEE, precum și din anexa V punctul 3 la aceasta (41).

FNEE poate fi orice fond instituit de un stat membru cu scopul de a sprijini inițiativele naționale în materie de eficiență energetică. El poate fi creat pentru a finanța scheme de sprijin economic și financiar, de asistență tehnică, de formare și de informare sau alte măsuri destinate sporirii eficienței energetice, astfel încât să contribuie la realizarea obiectivelor prevăzute de legislația UE (42). În general, se poate institui, de asemenea, o combinație de fonduri publice (de exemplu, pentru abordarea disfuncționalităților pieței – categorii de costuri sau măsuri care nu sunt abordate de obicei în cadrul mecanismelor bazate pe piață) și de capital privat, pentru a oferi soluții mai eficace.

Pentru a putea fi luată în calcul în sensul articolului 7 din DEE, finanțarea trebuie să provină din:

—	surse publice (europene sau naționale) sau

—	o combinație de surse publice (europene sau naționale) și de surse private (de exemplu, bănci, fonduri de investiții, fonduri de pensii, părți obligate) care vizează în mod explicit realizarea de acțiuni individuale ce conduc la economii de energie la nivelul utilizării finale.

4.2.3.   Reglementări și acorduri voluntare

Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru care conduc la aplicarea de tehnologii sau de tehnici eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la nivelul utilizării finale. Ele pot fi:

—	măsuri obligatorii din punct de vedere juridic care impun utilizarea unor tehnologii sau tehnici specifice sau

—	acorduri voluntare în temeiul cărora întreprinderile sau autoritățile locale se angajează să adopte anumite măsuri (43).

O „parte participantă” poate fi „o întreprindere sau un organism public care s-a angajat să atingă anumite obiective în cadrul unui acord voluntar sau căruia i se aplică un instrument național de politică de reglementare”.

4.2.4.   Standarde și norme

Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru care au ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a (de exemplu) produselor, serviciilor, clădirilor și vehiculelor (44). Părțile care intervin în cadrul acestor scheme sunt „autorități publice de punere în aplicare”.

4.2.5.   Sisteme de etichetare energetică

Acestea sunt sisteme de etichetare instituite de un stat membru, cu excepția celor obligatorii în temeiul legislației UE (de exemplu, economiile obținute prin aplicarea reglementărilor privind etichetarea energetică sau a Regulamentului privind etichetarea energetică (45) nu pot fi luate în calcul) (46).

Alte măsuri de politică puse în aplicare în același timp pot avea, de asemenea, un impact asupra economiilor de energie, astfel că nu toate modificările observate de la introducerea măsurii care face obiectul evaluării pot fi atribuite exclusiv respectivei măsuri. Este necesară o examinare atentă a impactului unui sistem de etichetare pentru a putea stabili legătura cu o acțiune individuală care conduce la economii ce i se pot atribui.

4.2.6.   Formare și educare, inclusiv programe de consiliere în domeniul energiei

Acestea sunt măsuri de politică stabilite de un stat membru care conduc la aplicarea de tehnologii sau de tehnici eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la nivelul utilizării finale prin (de exemplu) programe de formare pentru auditorii energetici, programe educative pentru managerii energetici sau programe de consiliere în domeniul energiei pentru gospodării.

Trebuie menționat că:

—	aceste măsuri trebuie să fie monitorizate de o „autoritate publică de punere în aplicare” și

—	este necesară o examinare atentă a impactului lor pentru a stabili: — o legătură între activitatea de formare sau educare și acțiunea individuală care i se poate atribui și — perioada în care programele pot continua să aibă efect (47).

4.2.7.   Alte măsuri alternative

Lista măsurilor de politică alternative nu este exhaustivă, putând fi aplicate și alte măsuri de politică. Cu toate acestea, statele membre trebuie să explice, în notificarea lor către Comisie, modul în care se realizează un nivel echivalent de economii, de monitorizare și de verificare (48).

Reducerea consumului de energie și utilizarea energiei din surse regenerabile în clădiri reprezintă măsuri importante pentru a reduce dependența energetică și emisiile de gaze cu efect de seră, îndeosebi având în vedere obiectivele ambițioase ale UE privind clima și energia stabilite pentru 2030, precum și angajamentul global asumat de Uniune în contextul Acordului de la Paris. Prin urmare, măsurile de politică care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi considerate, de asemenea, ca îndeplinind obligația privind economiile de energie (49).

Măsurile trebuie să fie concepute pentru a genera economii de energie la nivelul utilizării finale în comparație cu tehnologia pe care o înlocuiesc. De exemplu, astfel de economii pot fi declarate odată cu trecerea la sisteme mai eficiente de încălzire sau de răcire sau de alimentare cu apă caldă în clădiri, indiferent dacă acestea implică sau nu energie din surse regenerabile. Aceste economii sunt eligibile chiar dacă măsura de politică alternativă nu este concepută în primul rând pentru a îmbunătăți eficiența energetică, cu condiția ca statul membru să poată demonstra că sunt suplimentare, măsurabile și verificabile în conformitate cu metodele și principiile din anexa V la DEE.

4.2.8.   Impozitele pe energie sau pe CO2

Pot fi eligibile măsurile fiscale ale statelor membre de reducere a consumului de energie la nivelul utilizării finale. De asemenea, statele membre pot combina măsurile fiscale cu alte măsuri, precum subvențiile (50).

Impozitarea în scopul îmbunătățirii eficienței energetice urmărește în principal abordarea disfuncționalităților pieței generate de consumul de energie, prin perceperea unei taxe sau a unei redevențe pe anumite tipuri de surse de energie sau de utilizări ale energiei. Taxele pe CO2 sau pe carbon pot fi, de asemenea, un factor de stimulare a acțiunilor individuale destinate tranziției către surse de energie cu emisii mai mici de CO2. Cu toate acestea, trebuie menționat că un astfel de control al surselor nu conduce în mod neapărat la îmbunătățiri ale eficienței energetice.

Obiectivul măsurilor fiscale este de a determina consumatorii și producătorii să plătească costurile sociale ale bunului utilizat (inclusiv sub forma emisiilor de carbon și a efectelor de seră).

În practică, măsurile (51) constau de obicei în:

—

măsuri directe – acestea includ taxele legate direct de „externalitate”, și anume de activitatea care impune un efect asupra unei terțe părți externe. Acest tip de măsuri presupune implicit că disfuncționalitatea pieței este observabilă și cuantificabilă. Un exemplu îl constituie taxele pe emisiile de carbon și

—	măsuri indirecte – acestea sunt taxe legate de consumabilele care generează externalitatea (de exemplu, combustibilii care generează emisii de carbon) sau de consumabilele corelate cu aceasta (de exemplu, autoturismele care utilizează astfel de combustibili).

Statele membre pot stabili noi măsuri fiscale în scopul îndeplinirii obligației privind economiile de energie pentru noua perioadă (2021-2030) și/sau pot continua să aplice măsurile existente din prima perioadă (2014-2020).

Pentru a stabili economiile de energie care pot fi declarate ca suplimentare (52), anexa V punctul 2 litera (a) prevede că „statele membre iau în considerare modul în care ar evolua utilizarea energiei și cererea de energie în absența măsurii de politică în cauză, ținând cont cel puțin de factorii următori: tendințele consumului de energie, modificările survenite în comportamentul consumatorilor, progresul tehnologic și schimbările generate de alte măsuri puse în aplicare la nivelul Uniunii și la nivel național”.

În plus, la calcularea efectului măsurilor fiscale statele membre ar trebui să țină seama de cerințele anexei V punctul 4:

„(a)	se ține cont doar de economiile de energie obținute în urma măsurilor de impozitare care depășesc nivelurile minime de impozitare aplicabile combustibililor în conformitate cu Directiva 2003/96/CE a Consiliului sau cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului;

(b)	datele privind elasticitatea cererii în funcție de preț pentru calcularea impactului măsurilor de impozitare (a energiei) trebuie să reflecte capacitatea de reacție a cererii de energie la schimbările de preț și sunt estimate pe baza unor surse de date oficiale recente și reprezentative;

(c)	economiile de energie generate de instrumente însoțitoare ale politicii în materie de impozitare, inclusiv stimulentele fiscale sau plata către un fond, sunt contabilizate separat.”

Statele membre ar trebui să pună în aplicare măsuri care vizează depășirea nivelurilor minime în conformitate cu legislația UE, inclusiv:

—	niveluri minime pentru impozitarea produselor energetice și a energiei electrice (53) și

—	dispoziții privind sistemul comun de TVA (54) în ceea ce privește produsele și bunurile care consumă energie.

Atunci când calculează impactul măsurilor lor de impozitare (energetică), statele membre ar trebui să țină seama de elasticitățile prețurilor (care reprezintă sensibilitatea cererii de energie la schimbările de prețuri), estimându-le pe baza surselor de date oficiale recente și reprezentative (55). În conformitate cu partea 3.3 litera (f) din anexa III la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să furnizeze informații despre metodologia lor de calcul, inclusiv elasticitățile prețurilor pe care le-au utilizat și modul în care au fost stabilite, în conformitate cu anexa V punctul 4 la DEE.

În sensul anexei V punctul 4 litera (c) la DEE, este important să se evalueze modul în care măsurile fiscale interacționează cu alte măsuri de politică. Atunci când se calculează impactul măsurilor fiscale utilizate în combinație cu alte măsuri, se recomandă statelor membre să utilizeze:

—	numai elasticități pe termen scurt sau

—	elasticități pe termen scurt și lung, dar fără să declare, în acest caz, economii de energie pentru celelalte măsuri (de exemplu, tratând măsura fiscală ca principala măsură de politică dintr-un pachet).

Pentru măsurile fiscale puse în aplicare înainte de perioada de obligații 2021-2030, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită articolului 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DEE: „Statele membre pot lua în calcul economiile de energie care rezultă în urma măsurilor de politică, indiferent dacă au fost introduse până la 31 decembrie 2020 sau după această dată, cu condiția ca măsurile respective să ducă la noi acțiuni individuale care să fie întreprinse după 31 decembrie 2020.”

Dacă un stat membru stabilește o combinație de măsuri fiscale și de subvenții, el trebuie să contabilizeze separat economiile de energie față de măsurile fiscale și față de măsurile de politică însoțitoare (inclusiv stimulentele fiscale).

Utilizarea estimărilor de elasticitate pe termen scurt pe parcursul întregii perioade-țintă va reduce probabilitatea ca economiile să fie contabilizate de două ori.

4.3.   Măsuri de politică pentru atenuarea sărăciei energetice

În temeiul articolului 7 alineatul (11) din DEE, atunci când elaborează măsuri de politică pentru a-și îndeplini obligațiile privind economiile de energie, statele membre trebuie să țină seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică, impunând, după caz, ca o parte din măsurile de eficiență energetică în temeiul EEOS lor naționale, din măsurile de politică alternative sau din programele/măsurile finanțate în cadrul unui FNEE să fie puse în aplicare în mod prioritar în rândul gospodăriilor vulnerabile, inclusiv în rândul celor afectate de sărăcie energetică și, după caz, al locuințelor sociale (56).

În contextul PNEC, statele membre trebuie să evalueze numărul de gospodării afectate de sărăcie energetică în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul privind guvernanța (57).

Ținând seama de practicile lor existente, statele membre ar trebui să stabilească criterii pentru modul în care vor aborda sărăcia energetică în cadrul măsurilor lor de politică. Măsurile pe termen lung de renovare a parcului imobiliar și de îmbunătățire a performanței energetice a acestuia, conform cerințelor din Directiva privind performanța energetică a clădirilor („DPEC”) (58), vor genera, de asemenea, beneficii pentru persoanele afectate de sărăcie energetică. În conformitate cu articolul 2a din DPEC, statele membre trebuie să stabilească strategii pe termen lung pentru a sprijini renovarea parcului național de clădiri publice și private, rezidențiale și nerezidențiale, într-un parc imobiliar decarbonizat și cu un nivel ridicat de eficiență energetică, până în 2050.

Acestea urmăresc:

—	facilitarea transformării eficiente din punctul de vedere al costurilor a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero și

—	includerea unei prezentări generale a acțiunii naționale relevante care urmează să contribuie la atenuarea sărăciei energetice (59).

De la intrarea sa în vigoare și transpunerea/punerea în aplicare în legislația națională, această cerință de a ține seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică se aplică măsurilor adoptate în cadrul EEOS și măsurilor de politică alternative. Statele membre au libertatea de a decide ce tip de măsuri de politică vor utiliza, cele două fiind pe picior de egalitate. Indiferent de tipul lor, măsurile alese trebuie să vizeze atenuarea sărăciei energetice.

Observatorul european al sărăciei energetice este o inițiativă a Comisiei concepută să ajute statele membre să îmbunătățească măsurarea, monitorizarea și schimbul de cunoștințe și bune practici cu privire la sărăcia energetică. El are ca obiectiv să ajute statele membre la elaborarea măsurilor de politică. Secțiunea „Policies & Measures” (Politici și măsuri) de pe site-ul web al Observatorului (60) conține exemple de tipuri specifice de politici și de măsuri.

4.4.   Alegerea sectoarelor

Statele membre dispun de flexibilitatea de a viza unul sau mai multe sectoare specifice pentru a îndeplini obligația privind economiile de energie, prin introducerea de măsuri de politică în conformitate cu articolul 7a sau 7b din DEE (61).. În conformitate cu secțiunile 3.1, 3.2 și 3.3 din anexa III la Regulamentul privind guvernanța, ele trebuie să furnizeze informații despre sectorul (sectoarele) (și, în cazul impozitării, categoria de contribuabili) vizat(e) de fiecare măsură. Anexa V punctul 2 litera (d) la DEE permite măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a produselor, a echipamentelor, a sistemelor de transport, a vehiculelor și a combustibililor, a clădirilor și a elementelor clădirilor (62), a proceselor sau a piețelor.

După caz, aceste măsuri ar trebui să fie în concordanță cu cadrele de politică națională instituite în conformitate cu Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului (63). Statele membre ar putea viza, de exemplu, clădirile sau sectorul industrial.

Potrivit evaluărilor referitoare la economiile de energie realizate și preconizate notificate de statele membre în rapoartele anuale și în planurile naționale de acțiune privind eficiența energetică („PNAEE”) în conformitate cu articolul 24 din DEE, se preconizează că:

—	cea mai mare proporție din economii va fi realizată, în general, de măsuri care vizează clădirile (sprijinite, de exemplu, prin scheme de finanțare pentru renovare);

—	a doua și a treia proporție ca dimensiune vor proveni din industrie și din transporturi și

—

EEOS (o politică transsectorială) va genera cea mai mare pondere de economii per măsură de politică; aceasta vizează și clădirile, prin măsuri care promovează înlocuirea sistemelor de încălzire etc. (64). Alte sectoare cu potențial încă neexploatat de economisire a energiei (de exemplu, transporturile și gestionarea apei) ar putea contribui la îndeplinirea obligației privind economiile de energie în perioada 2021-2030.

4.4.1.   Sectorul transporturilor

Pe baza rapoartelor primite de la statele membre, Comisia a concluzionat, în evaluarea impactului pe care a realizat-o în 2016, că 6 % din economiile de energie în temeiul articolului 7 ar putea fi asociate cu măsuri care vizează sectorul transporturilor (65).

De la primele PNAEE din 2014 și, cel mai recent, în PNAEE din 2017, statele membre și-au actualizat listele de EEOS și de măsuri de politică alternative și au notificat mai multe măsuri în sectorul transporturilor. Aceste evoluții indică faptul că proporția (potențială) de economii de energie realizată în sectorul transporturilor în perioada 2014-2020 poate fi chiar mai mare decât cea calculată în evaluarea impactului.

Având în vedere că consumul final de energie în sectorul transporturilor este inclus în scenariul de referință pentru calcul, acest sector poate fi, în mod evident, vizat pentru realizarea obligației privind economiile în perioada 2021-2030.

Exemple

Măsurile de politică ar putea promova vehicule mai eficiente [care să depășească nivelurile minime prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 443/2009 (66), (UE) nr. 510/2011 (67) sau (UE) 2019/631 (68) ale Parlamentului European și ale Consiliului sau în Directiva revizuită privind vehiculele nepoluante (69)], un transfer modal către ciclism, mers pe jos și transportul public sau măsuri de mobilitate și de planificare urbană care reduc cererea de transport.

Pot fi eligibile, de asemenea, măsurile care accelerează adoptarea unor vehicule noi și mai eficiente sau politicile care încurajează trecerea la combustibili mai performanți ce reduc consumul de energie pe kilometru, sub rezerva pertinenței și a adiționalității (a se vedea anexa V punctul 2).

4.4.2.   Sectorul apei

Energia și apa sunt strâns legate în viața economică și la multe niveluri („legătura esențială dintre energie și apă”). Apa este necesară în scopuri energetice, de exemplu pentru răcire, depozitare, biocombustibili sau hidroenergie. Energia este necesară în sectorul apei, de exemplu pentru a pompa, trata și desaliniza (70).

Sectorul de producere a energiei este cel mai mare consumator de apă, reprezentând 44 % din consum (71). Sectorul apei și cel al apelor uzate reprezintă 3,5 % din consumul de energie electrică în UE și se estimează că această pondere va crește (72). În același timp, scurgerile reprezintă 24 % din totalul de apă consumată în UE, ceea ce înseamnă o risipă semnificativă și o pierdere sub forma resurselor de apă irosite și a energiei utilizate pentru tratarea acestor resurse.

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind guvernanța și a DEE modificate, se aplică principiul „eficiența energetică pe primul loc”. Sectorul apei poate fi unul dintre beneficiarii acestui principiu.

Gestionarea apei într-un mod eficace și eficient din punctul de vedere al energiei poate contribui la economii semnificative de energie. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (AIE), 10 % din captările globale de apă sunt legate producerea de energie și se estimează că această cifră va crește semnificativ odată cu promovarea mai multor procese cu emisii reduse de carbon, dar cu consum intensiv de apă, inclusiv producerea de energie electrică și de biocombustibili și captarea și stocarea carbonului (73). Prin urmare, statele membre ar putea explora potențialul de economisire a energiei prin utilizarea unor tehnologii și procese inteligente.

Datorită explorării depline a potențialului de economisire a energiei prin utilizarea de tehnologii și de procese inteligente – pe care statele membre sunt încurajate de către DEE să le utilizeze (74) – statele membre ar putea găsi soluții pentru a rupe legătura dintre consumul de energie și consumul de apă.

Statele membre ar putea, de exemplu, să evalueze potențialul construirii unui sistem pe două niveluri necesar pentru tratarea separată a apelor pluviale și a apelor uzate menajere. Acest lucru ar putea preveni nevoia de capacități suplimentare de tratare a apei, care ar putea conduce la creșterea consumului de energie.

Statele membre au notificat un număr limitat de măsuri legate de sectorul apei pentru a îndeplini obligația privind economiile de energie prevăzută la articolul 7. Cea mai frecventă este producerea de apă caldă prin intermediul captatoarelor solare (înlocuirea surselor neregenerabile de producere a apei calde) sau al unor instalații pe gaz pentru încălzirea apei mai eficiente, dar aceste măsuri se referă la producerea de căldură, și nu la producerea de apă.

Măsurile de politică referitoare la producerea de apă potabilă eficientă din punct de vedere energetic pot fi luate în considerare de-a lungul întregului lanț de aprovizionare (distribuție, utilizare și tratarea apelor uzate). Până în prezent, principalele obiective naționale au fost atenuarea deficitului de apă și îmbunătățirea calității apei. În afară de instalarea unor pompe mai eficiente, acțiunea notificată are ca rezultat economii de energie indirecte, realizate prin cererea redusă de apă sau prin refolosirea apei.

Potențialul de economisire a energiei în sectorul apei constă în:

—	reducerea cantității de energie utilizate pentru producerea și tratarea diferitelor tipuri de apă și

—	reducerea cererii de apă și a pierderilor din rețea, ceea ce se traduce într-un necesar de energie pentru pompare și tratare redus.

Economiile de energie din sectorul apei pot degreva bugetele municipalităților. Mai ales în cazul în care municipalitățile dețin serviciul public de alimentare cu apă, consumul de energie electrică al instalațiilor de apă (uzată) ar putea reprezenta o pondere semnificativă din factura de energie electrică a municipalității. Întrucât, de exemplu, conștientizarea situației, experiența și capacitățile pot varia în mare măsură de la o municipalitate la alta, programele regionale sau naționale pot fi utile pentru a facilita schimbul de experiență și sprijinul tehnologic, iar ajutoarele financiare ar putea spori astfel potențialul de economisire a energiei.

Exemple orientative neexhaustive

Statele membre ar putea lua măsuri pentru a economisi energie în cadrul producției, al utilizării și al eliminării apei sub toate formele sale de-a lungul întregului lanț de aprovizionare:

—	producerea de apă potabilă (pompare, purificarea apei subterane sau de suprafață, desalinizarea apei de mare);

—	reducerea pierderilor de apă de-a lungul rețelei de distribuție;

—	reducerea consumului de apă de către utilizatorii finali (inclusiv pentru procese industriale, irigare, gospodării);

—	reducerea consumului de apă prin recircularea apei menajere;

—	tratarea apelor uzate în vederea reutilizării sau a evacuării (pompare, procese de tratare a apelor uzate, recuperare de căldură) și

—	reducerea consumului de energie pentru tratarea apelor pluviale (reducerea sarcinii de tratare asupra sistemelor de ape pluviale).

5.   IMPACTUL REVIZUIRII ASUPRA PRIMEI PERIOADE DE OBLIGAȚII

Statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma obligației modificate privind economiile de energie în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a DEE, mai exact până la 25 iunie 2020.

Statele membre trebuie să respecte:

—	metodele și principiile comune de calcul al impactului EEOS sau al altor măsuri de politică (anexa V la DEE);

—	cerința de a ține seama de necesitatea de a atenua sărăcia energetică atunci când proiectează măsuri de politică (EEOS și măsuri de politică alternative), deși se pot adopta diferite măsuri pentru a viza gospodăriile afectate de sărăcie energetică [articolul 7 alineatul (11) din DEE];

—	dispoziția potrivit căreia economiile rezultate din punerea în aplicare a legislației UE nu pot fi declarate, cu excepția măsurilor de renovare și a celor de înlocuire timpurie a aparatelor și a vehiculelor cu unele mai eficiente [anexa V punctul 2 litera (b) la DEE];

—	cerința potrivit căreia calcularea economiilor de energie trebuie să țină seama de durata de viață a măsurilor și de rata cu care economiile se diminuează în timp [anexa V punctul 2 litera (g) din DEE – de la intrarea în vigoare] și

—	cerința ca, atunci când își îndeplinesc obligația privind economiile, furnizorii de energie (în cadrul EEOS) să nu împiedice consumatorii să treacă de la un furnizor la altul [articolul 7a alineatul (3) din DEE].

Statele membre pot transpune și pune în aplicare DEE modificată înainte de termen. În astfel de cazuri, pe durata perioadei rămase până la sfârșitul primei perioade de obligații, statele membre pot:

—	să se prevaleze de derogarea prevăzută la articolul 7 alineatul (8) din DEE;

—	să se prevaleze de derogarea prevăzută în anexa V punctul 2 litera (b) la DEE și

—	să decidă că părțile obligate îndeplinesc obligația privind economiile, integral sau parțial, ca o contribuție la FNEE [articolul 20 alineatul (6) din DEE].

Statele membre care se prevalează de articolul 7 alineatul (4) literele (a)-(d) din DEE în vederea calculării cantității obligatorii de economii de energie pentru prima perioadă de obligații trebuie să aplice și să calculeze separat efectul opțiunilor alese pentru prima perioadă, în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) litera (a) din DEE.

6.   ELEMENTELE INCLUSE ÎN CALCULUL OBLIGAȚIEI PRIVIND ECONOMIILE DE ENERGIE

Articolul 7 alineatul (1) din DEE prevede că cele două perioade de obligații [2014-2020, menționată la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din DEE, și 2021-2030, menționată la litera (b)] sunt două perioade separate.

În principiu, astfel cum s-a prevăzut deja în ceea ce privește prima perioadă, doar economiile de energie realizate într-o perioadă pot fi contabilizate în sensul îndeplinirii obligației pentru perioada respectivă, cu excepția cazului în care DEE prevede altfel.

Statele membre nu pot contabiliza economiile de energie retroactiv: mai exact, în temeiul articolului 7 alineatul (7) din DEE, economiile realizate după 31 decembrie 2020 nu pot fi incluse în cantitatea necesară pentru perioada 2014-2020.

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DEE, statele membre pot include economiile care rezultă din măsurile de politică introduse înainte sau după 31 decembrie 2020 în calculul cantității necesare pentru perioada 2021-2030, cu condiția ca măsurile să conducă la noi acțiuni individuale după 31 decembrie 2020 (75).

În principiu, statele membre pot contabiliza economiile de energie realizate într-un an dat numai pentru acel an. Cu toate acestea, articolul 7a alineatul (6) litera (b) din DEE oferă statelor membre care utilizează o EEOS posibilitatea de a permite părților obligate să includă economiile realizate într-un an dat în cantitatea aferentă oricăruia dintre cei patru ani anteriori sau dintre cei trei ani ulteriori, atât timp cât anul în cauză se încadrează în perioada de obligații relevantă, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1) din DEE.

Exemplu orientativ

Economiile realizate în 2014 pot fi incluse în calculul pentru 2017 (trei ani mai târziu), dar economiile realizate în 2024 nu pot fi incluse în calculul pentru 2020, chiar dacă acest an este unul dintre cei patru ani anteriori, deoarece face parte dintr-o perioadă de obligații diferită.

Articolul 7 alineatul (8) din DEE prevede o derogare specifică de la acest principiu. Dacă o EEOS în vigoare în orice moment cuprins între 31 decembrie 2009 și 31 decembrie 2014 a permis unei părți obligate să se prevaleze de posibilitatea „constituirii de rezerve și a împrumuturilor” [articolul 7a alineatul (6) litera (b) din DEE], statul membru în cauză poate contabiliza economiile de energie realizate în orice an de după 2010 și înainte de 1 ianuarie 2014 ca și când ar fi fost obținute după 31 decembrie 2013 și înainte de 1 ianuarie 2021, cu condiția îndeplinirii tuturor cerințelor de la articolul 7 alineatul (8) din DEE:

„(a)	EEOS a fost în vigoare în orice moment în perioada cuprinsă între 31 decembrie 2009 și 31 decembrie 2014 și a fost inclusă în primul PNAEE al statului membru, transmis în temeiul articolului 24 alineatul (2);

(b)	economiile au fost realizate în cadrul EEOS;

(c)	economiile sunt calculate în conformitate cu anexa V și

(d)	anii pentru care sunt luate în calcul economiile ca fiind obținute au fost raportați în cadrul PNAEE.”

7.   METODE ȘI PRINCIPII COMUNE DE CALCUL AL IMPACTULUI SCHEMELOR DE OBLIGAȚII ÎN MATERIE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ SAU AL ALTOR MĂSURI DE POLITICĂ ÎN TEMEIUL ARTICOLELOR 7, 7A, 7B ȘI AL ARTICOLULUI 20 ALINEATUL (6)

Articolul 7 alineatul (9) din DEE prevede că statele membre trebuie să se asigure că economiile rezultate în urma măsurilor de politică menționate la articolele 7a și 7b și la articolul 20 alineatul (6) din DEE sunt calculate în conformitate cu anexa V la DEE.

7.1.   Metode de măsurare

7.1.1.   Metode de măsurare pentru alte măsuri de politică decât măsurile de impozitare

Anexa V partea 1 la DEE stabilește metode de calculare a altor economii de energie decât cele care rezultă din măsurile de impozitare în sensul articolelor 7, 7a, 7b și al articolului 20 alineatul (6) din DEE.

Părțile obligate, participante sau mandatate și autoritățile publice de punere în aplicare pot utiliza următoarele metode de calcul al economiilor de energie:

„(a)	economii preconizate, prin referire la rezultatele îmbunătățirilor energetice anterioare monitorizate independent în instalații similare. Abordarea generică este denumită «ex ante»;

(b)

economii contorizate, în cazul cărora economiile rezultate în urma aplicării unei măsuri sau a unui pachet de măsuri sunt stabilite prin înregistrarea reducerii efective a energiei utilizate, ținând seama în mod corespunzător de factori precum adiționalitatea, ocuparea, nivelurile de producție și condițiile meteorologice care pot afecta consumul. Abordarea generică este denumită «ex post»;

(c)

economii ponderate, în cazul cărora sunt utilizate estimări tehnice ale economiilor. Această abordare este utilizată doar în cazul în care determinarea unor date strict măsurate pentru o instalație specifică este dificilă sau mult prea costisitoare, de exemplu înlocuirea unui compresor sau a unui motor electric cu o valoare nominală în kWh diferită de cea pentru care au fost măsurate informații independente privind economiile de energie, sau în cazul în care estimările respective se realizează pe baza metodologiilor și standardelor de referință stabilite la nivel național de experți calificați sau acreditați care sunt independenți față de părțile obligate, participante sau mandatate implicate;

(d)

economii de energie monitorizate, în cazul cărora este determinat răspunsul consumatorilor la recomandări, la campaniile de informare, la schemele de etichetare sau de certificare sau la contorizarea inteligentă. Această abordare este utilizată doar pentru economiile de energie rezultate în urma modificării comportamentului consumatorilor. Ea nu poate fi utilizată pentru economii rezultate din introducerea unor măsuri concrete.”

7.1.2.   Metode de măsurare pentru măsurile de impozitare

Pentru calcularea economiilor de energie rezultate din măsurile de politică legate de impozitare introduse în temeiul articolului 7b din DEE (76), se aplică principiile din anexa V punctul 4 la DEE:

„(a)	se ține cont doar de economiile de energie obținute în urma măsurilor de impozitare care depășesc nivelurile minime de impozitare aplicabile combustibililor în conformitate cu Directiva 2003/96/CE a Consiliului sau cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului;

(b)	datele privind elasticitatea cererii în funcție de preț pentru calcularea impactului măsurilor de impozitare (a energiei) trebuie să reflecte capacitatea de reacție a cererii de energie la schimbările de preț și sunt estimate pe baza unor surse de date oficiale recente și reprezentative;

(c)	economiile de energie generate de instrumente însoțitoare ale politicii în materie de impozitare, inclusiv stimulentele fiscale sau plata către un fond, sunt contabilizate separat.”

7.2.   Durata de viață a măsurilor și rata cu care economiile se diminuează de-a lungul acesteia

Conform anexei V punctul 2 litera (i) la DEE, „calcularea economiilor de energie trebuie să țină seama de durata de viață a măsurilor și de rata cu care economiile se diminuează odată cu trecerea timpului. Respectivul calcul se face prin contabilizarea economiilor pe care le va realiza fiecare acțiune individuală în perioada dintre data punerii sale în aplicare și 31 decembrie 2020 sau, după caz, 31 decembrie 2030. Alternativ, statele membre pot adopta o altă metodă, preconizată să obțină cel puțin aceeași cantitate totală de economii. Atunci când utilizează alte metode, statele membre se asigură că valoarea totală a economiilor de energie calculată pe baza acestor metode diferite nu depășește valoarea economiilor de energie care ar fi rezultat din calculul lor în momentul contabilizării economiilor pe care le va realiza fiecare acțiune individuală în perioada dintre data punerii sale în aplicare și 31 decembrie 2020 sau, după caz, 31 decembrie 2030”.

Conceptul de „durată de viață” a unei acțiuni individuale de economisire a energiei se referă la faptul că economiile pot fi realizate nu numai în anul implementării, ci și în anii ulteriori. Prin urmare, „durata de viață” este perioada în care acțiunea va continua să genereze economii măsurabile.

Atunci când calculează economiile de energie pe parcursul duratei de viață a unei acțiuni, statele membre pot:

—

să atribuie fiecărei acțiuni economiile „reale” pe care le va realiza între anul implementării respectivei acțiuni și sfârșitul celei de a doua perioade de obligații (adică 31 decembrie 2030) – aceasta este numită metoda „simplă” (77). Atribuirea economiilor după 2030 nu este permisă. Statele membre pot include economiile generate de măsurile de politică introduse înainte de 2030 în calculul obligației privind economiile de energie de după 2030 numai dacă aceste măsuri conduc la o acțiune individuală nouă în perioada de obligații ulterioară;

—	să aplice o „valoare de indice” care reflectă durata de viață preconizată (78);

—	să „plafoneze” duratele de viață atribuite acțiunilor individuale (79): de exemplu, statul membru ar putea „plafona” durata de viață la cinci ani. Statele membre care utilizează această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel obținut prin abordarea „simplă” sau

—

să utilizeze durate de viață întregi, dar să „sconteze” economiile aferente anului următor (80) – pe baza acestei metode, statul membru ar putea sconta economiile din anii următori la o rată de 10 % pe an, dacă acest lucru este rezonabil. Și în acest caz, statele membre trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel obținut prin abordarea „simplă”.

În contextul includerii economiilor în calculul cantității obligatorii de economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale rezultate din orice măsură de politică, statele membre trebuie să țină seama de următoarele:

(i)	momentul în care este pusă în aplicare măsura;

(ii)	cantitatea economiilor anuale de energie și

(iii)

dacă măsura va conduce în continuare la economii de energie în 2030 (81).

În ceea ce privește măsurile de politică vizând clădirile, standardul UE EN 15459-1:2017 (82) oferă deja orientări pentru evaluarea duratelor de viață.

Ar trebui să se acorde o atenție deosebită declarării duratelor de viață ale măsurilor comportamentale care nu sunt asociate cu instalarea de măsuri fizice (83). Măsurile comportamentale sunt extrem de reversibile, întrucât durata dincolo de care va fi continuat un comportament eficient poate să depindă de o diversitate de factori. Dacă, de exemplu, comportamentul eficient promovat este șofatul ecologic, efectele unui stagiu de formare în materie de șofat ecologic pot dura de la câteva zile la mai mulți ani, în funcție de conducătorii auto implicați și de tipul de formare oferită.

Exemple privind modul în care se pot contabiliza duratele de viață ale măsurilor

1.   Metoda „simplă”

O acțiune individuală (de exemplu, înlocuirea ferestrelor) economisește 1 tep din consumul de energie anual și asigură în continuare această economie, de la un an la altul. Dacă acțiunea se desfășoară în 2021, această acțiune va asigura economii de 1 tep în 2021 și de 1 tep în fiecare an ulterior până în 2030, adică un total de 10 tep până în 2030. Dacă acțiunea se desfășoară în 2022, acțiunea va asigura economii de 1 tep în fiecare an din perioada 2022-2030, adică un total de 9 tep. Dacă acțiunea se desfășoară în 2030, ea va contribui la cerința de economisire doar în anul respectiv, asigurând economii totale de 1 tep.

Un stat membru trebuie să economisească 65 Mtep pe parcursul perioadei și preconizează că va realiza acest lucru printr-o campanie de informare anuală care implică, de exemplu, un milion de acțiuni (o anchetă a demonstrat că eficacitatea fiecărei acțiuni este de 1 tep) și înlocuirea unui milion de ferestre pe an (valoarea preconizată a fiecărei astfel de acțiuni este de 1 tep). Fiecare dintre campaniile de informare va asigura economii de 1 Mtep în anul în care se desfășoară, iar cele 10 campanii vor asigura economii totale de 10 Mtep pe durata celor 10 ani până la 31 decembrie 2030. Economiile vor fi următoarele: 10 Mtep pentru milionul de ferestre înlocuite în primul an, 9 Mtep pentru milionul înlocuit în al doilea an, 8 Mtep pentru al treilea an, 7 Mtep pentru al patrulea, 6 Mtep pentru al cincilea, 5 Mtep pentru al șaselea, 4 Mtep pentru al șaptelea, 3 Mtep pentru al optulea, 2 Mtep pentru al nouălea și 1 Mtep pentru al zecelea, ceea ce înseamnă 55 Mtep în total până la 31 decembrie 2030. Astfel, economiile rezultate din campaniile de informare și din înlocuirile de ferestre sunt de 10 Mtep + 55 Mtep = 65 Mtep.

În schimb, o acțiune cu o durată de viață mai scurtă (de exemplu, o campanie de informare) poate asigura economii de 1 tep în anul de implementare și nicio economie în perioada ulterioară. Indiferent care este anul de implementare, dacă acesta aparține perioadei 2021-2030, contribuția sa la economiile de energie va fi de 1 tep.

Dacă un stat membru introduce acțiuni preponderent individuale cu durate scurte de viață la începutul perioadei de obligații de 10 ani, el va trebui să ia măsuri suplimentare pentru a realiza economiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b).

În mod evident, metoda „simplă” îndeplinește condiția potrivit căreia metoda de calcul trebuie să conducă la realizarea efectivă a cantității de economii necesare. Cu toate acestea, statele membre pot considera că sunt mai adecvate unele metode alternative.

2.   Metoda „valorii de indice”

O alternativă este de a asocia fiecărei acțiuni o „valoare de indice” care să reflecte durata sa de viață preconizată. O campanie de informare ar putea primi o valoare de indice de 0,25, în timp ce înlocuirii unei ferestre i s-ar putea aloca o valoare de indice de 6. Dacă fiecare dintre aceste acțiuni asigură economii de 1 tep pe an, economia asociată unei campanii de informare ar fi (1 × 0,25 tep) = 0,25 tep. Economia asociată înlocuirii unei ferestre, indiferent de anul implementării, va fi (1 × 6 tep) = 6 tep.

Astfel, campaniile de informare ar asigura economii de 0,25 Mtep în anul în care se desfășoară, ceea ce înseamnă 2,5 Mtep în total pentru 10 campanii desfășurate în cei 10 ani care vor trece până la sfârșitul anului 2030. Dacă pe parcursul perioadei se înlocuiesc 7 milioane de ferestre, aceasta va asigura economii de 7 Mtep înmulțite cu factorul 6, ceea ce dă un rezultat total de 42 Mtep. Astfel, economiile rezultate din campaniile de informare și din înlocuirile de ferestre ar fi contabilizate ca 2,5 Mtep + 42 Mtep = 44,5 Mtep.

Un stat membru care utilizează această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel obținut prin abordarea „simplă”.

3.   Metoda „plafonării”

O altă metodă alternativă este „plafonarea” duratelor de viață alocate acțiunilor individuale. De exemplu, se poate opta pentru un „plafon” de cinci ani. Economiile atribuite unei campanii de informare ar fi de 1,25 Mtep, de exemplu 0,25 Mtep în 2022, 0,25 Mtep în 2023, 0,25 Mtep în 2024, 0,25 Mtep în 2025 și 0,25 Mtep în 2026. Economiile atribuite înlocuirii unei ferestre, indiferent de anul implementării, ar fi de (1 × 5) = 5 Mtep, de exemplu 1 Mtep în 2022, 1 Mtep în 2023, 1 Mtep în 2024, 1 Mtep în 2025 și 1 Mtep în 2026.

Și în acest caz, statele membre care utilizează această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel obținut prin abordarea „simplă”.

Pentru a reflecta valoarea integrală a unei măsuri de politică în materie de eficiență energetică, anexa V punctul 2 litera (i) la DEE impune statelor membre să țină seama de diminuarea economiilor de energie pe parcursul duratei de viață a fiecărei măsuri (84). Intenția este să se asigure faptul că economiile sunt contabilizate în mod realist, având în vedere, de exemplu, că un nou produs eficient din punct de vedere energetic nu poate genera aceleași economii de energie după câțiva ani de utilizare (85). Prin urmare, statele membre trebuie să țină seama de acest aspect în metodologiile lor. Rata de diminuare poate varia în funcție de tipul măsurii de politică și trebuie notificată și explicată de fiecare stat membru în conformitate cu anexa V punctul 2 litera (i) la DEE (86).

7.3.   Adiționalitatea

La calcularea economiilor de energie pentru toate tipurile de măsuri de politică trebuie să se țină seama de cerința de adiționalitate. Principiile de bază sunt stabilite în anexa V punctul 2 literele (a) și (b) la DEE:

„(a)

economiile trebuie să fie vădit suplimentare față de cele care s-ar fi produs oricum și în absența activității părților obligate, participante sau mandatate sau a autorităților publice de punere în aplicare. Pentru a stabili economiile care pot fi declarate ca suplimentare, statele membre iau în considerare modul în care ar evolua utilizarea energiei și cererea de energie în absența măsurii de politică în cauză, ținând cont cel puțin de factorii următori: tendințele consumului de energie, modificările survenite în comportamentul consumatorilor, progresul tehnologic și schimbările generate de alte măsuri puse în aplicare la nivelul Uniunii și la nivel național;

(b)	economiile rezultate din punerea în aplicare a legislației obligatorii a Uniunii sunt considerate economii care s-ar fi produs oricum și, prin urmare, nu sunt declarate ca economii de energie în sensul articolului 7 alineatul (1) …”

Acest lucru înseamnă că, dacă legislația UE impune statelor membre să realizeze o anumită cantitate sau un anumit nivel de economii, statele membre pot declara doar economiile care depășesc acest nivel – cu condiția să fie îndeplinite și celelalte cerințe relevante, de exemplu să se poată demonstra și verifica faptul că economiile se datorează acțiunii/măsurii în cauză.

Anexa V punctul 2 litera (a) la DEE impune, de asemenea, statelor membre să analizeze evoluțiile actuale ale pieței și să stabilească un scenariu de referință. Acest lucru este deosebit de important pentru a se evita contabilizarea efectelor „oportuniste”, care apar frecvent în contextul obligațiilor furnizorilor și al schemelor de sprijin financiar. De exemplu, dacă o schemă națională de sprijin pentru renovarea clădirilor sprijină 100 de acțiuni individuale într-un an dat, unele dintre aceste acțiuni s-ar fi realizat oricum (și în absența schemei respective), deci trebuie deduse.

De asemenea, atunci când o politică este în vigoare de mai mulți ani, este foarte probabil să aibă efecte de transformare a pieței. De exemplu, părțile interesate private țin seama de respectiva politică la elaborarea propriilor strategii de dezvoltare a produselor, a serviciilor etc. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că tendințele actuale ale valorii medii a pieței se pot datora în parte efectelor politicii din anii precedenți. Prin urmare, dacă se realizează o anchetă pentru a evalua efectele „oportuniste”, este probabil ca unele dintre aceste efecte să reprezinte, de asemenea, efecte de propagare a rezultatelor din anii precedenți. Anexa V punctul 2 literele (b) și (c) la DEE prevede derogări de la aceste principii de bază:

„… cu titlu de derogare de la respectiva cerință, economiile legate de renovarea clădirilor existente pot fi declarate ca economii de energie în sensul articolului 7 alineatul (1), cu condiția îndeplinirii cerinței de pertinență menționate la punctul 3 litera (h) din anexa V. Economiile care rezultă din punerea în aplicare a cerințelor naționale minime stabilite pentru clădirile noi înainte de transpunerea Directivei 2010/31/UE pot fi declarate ca economii de energie în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a), cu condiția îndeplinirii cerinței de pertinență și ca economiile respective să fi fost notificate de statele membre în planurile lor de acțiune naționale privind eficiența energetică, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2);

(c)

se poate ține cont doar de economiile care depășesc următoarele niveluri: (i) standardele de performanță ale Uniunii privind emisiile pentru noile autoturisme și noile vehicule utilitare ușoare în urma punerii în aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 ale Parlamentului European și ale Consiliului; (ii) cerințele Uniunii privind eliminarea de pe piață a anumitor produse cu impact energetic în urma implementării măsurilor de punere în aplicare în temeiul Directivei 2009/125/CE.”

În plus, statele membre trebuie să ia în considerare și să depășească, în cadrul legislației lor naționale, nivelurile stabilite prin Regulamentul (UE) 2019/631 și obiectivele minime pentru achizițiile publice de vehicule nepoluante și cu emisii zero în ceea ce privește anumite vehicule de transport rutier în urma punerii în aplicare a Directivei revizuite privind vehiculele nepoluante.

7.3.1.   Adiționalitatea legată de măsurile care vizează renovarea clădirilor (87)

Ca principiu general, anexa V punctul 2 litera (b) la DEE prevede că economiile de energie care rezultă din punerea în aplicare a legislației UE obligatorii trebuie considerate economii care ar fi fost realizate oricum și, prin urmare, nu ar trebui declarate.

În general, codurile privind construcțiile asociate cu performanța energetică a clădirilor prevăd cerințe obligatorii în temeiul legislației UE (DPEC) și fac parte din scenariul de statu quo.

Prin derogare, statele membre pot să includă integral economiile realizate prin renovarea clădirilor, cu condiția ca cerința de pertinență menționată în anexa V punctul 3 litera (h) la DEE să fie îndeplinită și toate economiile de energie să provină din măsuri de politică prin care se promovează renovarea. De asemenea, statele membre trebuie să demonstreze că economiile declarate ca fiind realizate prin măsurile în cauză depășesc economiile care ar fi fost obținute în absența măsurilor. Statele membre ar trebui să demonstreze că partea obligată, participantă sau mandatată a contribuit la realizarea economiilor declarate (88).

Punctul de plecare pentru calcularea economiilor este măsurarea consumului clădirii înainte și după renovare. Statele membre se pot prevala de această derogare pentru ambele perioade de obligații, de la intrarea în vigoare a Directivei de modificare [(UE) 2018/2002], adică începând de la 24 decembrie 2018.

Exemplu

Un cod național privind construcțiile impune ca clădirile care fac obiectul unei renovări majore să fie modernizate cel puțin la clasa de performanță energetică B. Statul membru în cauză nu poate declara în sensul articolului 7 economiile rezultate din această renovare.

Cu toate acestea, statul membru respectiv poate declara economii dacă a luat o măsură care promovează renovarea (de exemplu, oferă gospodăriilor o subvenție pentru o renovare pe care acestea nu ar realiza-o în alte circumstanțe). În acest caz, se pot declara toate economiile rezultate din această măsură, indiferent de clasa de performanță energetică la care a fost adusă clădirea (cu alte cuvinte, se pot declara toate economiile de energie realizate prin modernizări energetice de la clasa D la C, de la D la B sau de la D la A etc.).

Proiectele de renovare trebuie să respecte cerințele naționale minime de performanță energetică stabilite prin DPEC. Pot fi încurajate măsurile care susțin un grad mai mare de ambiție, adică o performanță energetică care depășește nivelurile obligatorii.

7.3.2.   Adiționalitatea legată de măsurile care vizează construirea de clădiri noi

De la intrarea în vigoare a DEE modificată și, dacă este necesar, de la transpunerea sau punerea în aplicare a acesteia la nivel național, statele membre pot include economiile de energie rezultate din punerea în aplicare a cerințelor minime naționale stabilite pentru clădirile noi doar în calculul cantității de economii necesare pentru prima perioadă de obligații (2014-2020), cu următoarele condiții:

(i)	respectivele economii îndeplinesc cerințele minime naționale stabilite anterior transpunerii DPEC, adică până la 9 iulie 2012 [a se vedea articolul 28 alineatul (1) din DPEC];

(ii)	sunt „pertinente” și

(iii)

au fost notificate în cadrul PNAEE până la 30 aprilie 2017 [a se vedea articolul 24 alineatul (2) din DEE].

Economiile de energie pot fi declarate numai de la data intrării în vigoare a DEE modificate și pot fi incluse numai în calculul economiilor cumulate la nivelul utilizării finale care trebuie realizate până la 31 decembrie 2020. Statele membre trebuie să demonstreze că aplicarea cerințelor minime naționale a condus la economii măsurabile care nu ar fi fost realizate altfel. Dacă sunt necesare măsuri de transpunere sau de punere în aplicare la nivel național pentru ca a permite declararea acestor economii, respectivele măsuri trebuie adoptate și trebuie să intre în vigoare înainte de declararea oricăror economii.

Dacă un stat membru se prevalează de derogare, el ar trebui să evalueze cu atenție posibila interacțiune dintre derogare și scutirea prevăzută la articolul 7 alineatul (4) litera (d) din DEE („acțiunea timpurie”) și să se asigure că se evită contabilizarea dublă.

Proiectele de construire a clădirilor trebuie să respecte cerințele naționale minime de performanță energetică. Pot fi încurajate măsurile care susțin un grad mai mare de ambiție, adică o performanță energetică care depășește nivelurile obligatorii.

7.3.3.   Adiționalitatea legată de clădirile organismelor publice

În principiu, derogarea de la principiul adiționalității prevăzut în anexa V punctul 2 litera (b) la DEE se aplică și economiilor de energie care rezultă din renovarea clădirilor organismelor publice, întrucât aceste economii sunt „legate de renovarea clădirilor existente” [a se vedea anexa V punctul 2 litera (b) a doua teză la DEE].

Obiectivul derogării este de a permite statelor membre să declare, începând de la intrarea în vigoare a directivei de modificare, toate economiile de energie în sensul articolului 7 alineatul (1) din DEE care rezultă, de exemplu, din măsurile luate pentru atingerea unei rate de renovare de 3 % din suprafața clădirilor încălzite și/sau răcite deținute și ocupate de administrația centrală (a se vedea articolul 5.

Cu toate acestea, statele membre trebuie să demonstreze că toate economiile declarate rezultă din măsurile de politică implementate pentru renovarea clădirilor organismelor publice (89). Statele membre nu pot contabiliza economiile de energie care ar fi fost realizate în absența măsurii de politică. Prin urmare, statele membre trebuie să demonstreze pertinența. Dacă sunt necesare măsuri de transpunere sau de punere în aplicare la nivel național pentru a permite declararea acestor economii, respectivele măsuri trebuie implementate înainte de declararea oricăror economii.

Statele membre trebuie să calculeze economiile de energie declarate ca rezultând din măsurile de politică puse în aplicare pentru renovarea clădirilor organismelor publice în conformitate cu anexa V. Cantitatea de economii de energie inclusă în calculul economiilor de energie obligatorii la nivelul utilizării finale în temeiul articolului 7 alineatul (1) din DEE trebuie exprimată în consum final de energie. În cazul în care cantitatea de economii de energie este exprimată în energie primară, statele membre trebuie să utilizeze factorii de conversie stabiliți în anexa IV la DEE.

7.3.4.   Adiționalitatea legată de măsurile de punere în aplicare în temeiul Directivei privind proiectarea ecologică (90)

Înlocuirea exclusiv a cazanelor nu este considerată o măsură de renovare, din cauza dispozițiilor specifice din anexa V punctul 2 litera (c) la DEE. Astfel, punctul de plecare va fi reprezentat întotdeauna de cerințele minime în temeiul dispozițiilor specifice privind proiectarea ecologică (91). Economiile de energie rezultate din înlocuirea aparatelor reglementate de legislația privind proiectarea ecologică, de exemplu instalațiile pentru încălzirea incintelor, pot fi contabilizate numai dacă depășesc cerințele minime de proiectare ecologică, cu excepția cazului de înlocuire timpurie [a se vedea anexa V punctul 2 litera (e) la DEE].

Dacă statele membre oferă stimulente sau subvenții pentru produsele care intră în domeniul de aplicare al regulamentelor UE privind etichetarea energetică, se recomandă ca acestea să vizeze clasele mai înalte de eficiență energetică. De exemplu, un stimulent sau o subvenție destinate să încurajeze instalarea de cazane noi, mai eficiente din punct de vedere energetic, ar viza doar cazanele din cele mai înalte două clase de eficiență energetică utilizate foarte des pentru cazane, pe baza datelor de piață relevante pentru perioada în cauză.

7.3.5.   Adiționalitatea legată de auditurile energetice în temeiul articolului 8

Articolul 8 alineatul (4) impune statelor membre să se asigure că întreprinderile mari (cu alte cuvinte, firmele care nu sunt IMM-uri) efectuează un audit energetic la fiecare patru ani; acest lucru nu conduce în sine la economii de energie.

Măsurile de încurajare sau de susținere a punerii în aplicare a recomandărilor unui audit depășesc minimul prevăzut la articolul 8 – articolul 8 alineatul (7) al doilea paragraf prevede că statele membre „pot pune în aplicare sisteme de stimulare și de sprijin”. Prin urmare, cu condiția îndeplinirii cerinței de pertinență, economiile de energie rezultate din astfel de măsuri pot fi contabilizate, întrucât nu s-ar fi realizat oricum. Același lucru este valabil și pentru economiile rezultate din măsuri care vizează IMM-urile.

7.4.   Pertinență și eligibilitate

Pe lângă principiul adiționalității, statele membre trebuie să respecte cerința de „pertinență”. Adoptarea automată a legislației UE sau îmbunătățirile autonome datorate forțelor pieței sau evoluțiilor tehnologice (de exemplu) nu pot fi luate în considerare, întrucât statele membre nu pot contabiliza acțiunile care s-ar fi realizat oricum.

Activitățile desfășurate de autoritățile publice naționale pentru punerea în aplicare a măsurilor de politică trebuie să fie „pertinente” din perspectiva realizării economiilor de energie declarate; cu alte cuvinte:

—	acestea trebuie să fi contribuit la acțiunea individuală în cauză și

—	subvenția sau implicarea părții obligate, participante sau mandatate trebuie să fi avut, în mod evident, mai mult decât un efect minim asupra deciziei utilizatorului final de a efectua investiția în materie de eficiență energetică în cauză.

Prin urmare, statele membre trebuie să demonstreze că economiile se datorează unei măsuri de politică menite să genereze economii de energie la nivelul utilizării finale (92). Măsurile adoptate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului (93) pot fi considerate pertinente, însă statele membre trebuie să demonstreze că acestea au ca rezultat îmbunătățiri verificabile și măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienței energetice.

Pentru schemele de finanțare, de exemplu, indicarea cuantumului subvenției nu este suficientă pentru a demonstra pertinența, întrucât acest lucru în sine nu dovedește că subvențiile au influențat deciziile de investiții ale utilizatorilor finali. Rolul jucat de actorii implicați în acțiuni poate să fie demonstrat, în principiu, fără a avea o subvenție ca reper; acțiunile standardizate (de exemplu, crearea unor standarde de instalare pentru produse, furnizarea de consiliere energetică și realizarea de audituri energetice urmate de punerea efectivă în aplicare a unor acțiuni) ar putea fi un indicator important al pertinenței.

Pentru a asigura conformitatea, statele membre ar putea stabili cerințe generale de pertinență în temeiul unei EEOS sau al unor măsuri alternative și ar putea să verifice respectarea acestora de la proiect la proiect (94). Statele membre ar putea stabili că părțile (de exemplu, atunci când solicită un „certificat alb” (95)) trebuie să documenteze în scris și să demonstreze contribuția directă la punerea în aplicare a acțiunii.

Părților obligate li s-ar putea impune să demonstreze:

—	dacă contribuția a fost directă sau indirectă (aceasta din urmă implicând intermediari) și

—	dacă a fost decisă înainte de instalarea acțiunii.

De asemenea, statele membre ar putea impune, de exemplu:

—	încheierea unui contract între operatorii de sisteme de distribuție (adică părțile obligate) și terți;

—	ca economiile de energie să nu fie generate înainte de încheierea contractului;

—	ca părțile să poată contabiliza economiile doar în cazul în care au fost direct implicate în punerea în aplicare a măsurii (de exemplu, prin efectuarea de audituri energetice, prin subvenții etc.) și

—	încheierea de acorduri care să includă întregul lanț, de la actorii obligați la utilizatorii finali ai energiei.

7.5.   Măsuri care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri, pentru uz propriu

Este important să se facă distincție între:

—	posibilitatea prevăzută la articolul 7 alineatul (4) litera (f) din DEE, care se referă la o cantitate de energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu ce poate fi exclusă din cantitatea de economii de energie calculată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din DEE și

—

clarificarea din anexa V punctul 2 litera (e) din DEE, potrivit căreia economiile de energie rezultate din măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pot fi incluse, în principiu, în calculul economiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1).

Acest lucru este explicat și în considerentul 43 din DEE.

În conformitate cu anexa V punctul 2 litera (e) din DEE, statele membre pot include în calculul cantității obligatorii de economii de energie prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din DEE economiile de energie care rezultă din măsuri ce promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri pentru uz propriu, cu condiția ca respectivele măsuri să conducă la economii de energie la nivelul utilizării finale verificabile, măsurabile sau care pot fi estimate și să fie calculate în conformitate cu anexa V la DEE (96).

Astfel, se aplică, de asemenea, cerințele de adiționalitate și de pertinență, precum și normele de monitorizare și de verificare stabilite de statul membru.

Statele membre trebuie să demonstreze că aceste măsuri conduc la economii de energie la nivelul utilizării finale datorită instalării noii tehnologii. De exemplu, economiile realizate prin trecerea la tehnologii mai eficiente de încălzire și de producere a apei calde în clădiri, inclusiv tehnologii de obținere a energiei din surse regenerabile, rămân pe deplin eligibile, atât timp cât statele membre se pot asigura că acestea sunt suplimentare, măsurabile și verificabile în conformitate cu metodele și cu principiile din anexa V (97).

Acest lucru este clarificat în anexa V punctul 2 litera (e) la DEE și este orientat către obiectivul general prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din DEE, și anume economisirea de energie la nivelul utilizării finale, indiferent de tehnologie (măsură care promovează o tehnologie de producere a energiei fie din surse regenerabile, fie din combustibili fosili și care conduce la reducerea consumului real de energie în clădiri, în transporturi sau în sectorul industrial).

Anexa V punctul 2 litera (e) la DEE menționează în mod explicit obligația privind economiile de energie în temeiul articolului 7 alineatul (1), care impune statelor membre să obțină economii cumulate de energie la nivelul utilizării finale și vizează reducerea efectivă a consumului de energie de către o persoană fizică sau juridică [în conformitate cu anexa V punctul 1 litera (b)]. Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 5, „economii de energie” înseamnă o cantitate de energie economisită determinată prin măsurarea și/sau estimarea consumului înainte și după punerea în aplicare a unei măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, asigurând în același timp normalizarea condițiilor externe care afectează consumul de energie. Întrucât articolul 7 din DEE vizează o reducere efectivă a utilizării finale a energiei, se poate concluziona că anexa V punctul 2 litera (e) impune necesitatea de a demonstra că măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri au ca rezultat economii de energie, cu alte cuvinte o reducere efectivă a energiei la nivelul utilizării finale.

Statele membre dispun de flexibilitatea de a exprima economiile de energie drept consum de energie finală sau primară, astfel cum se prevede în anexa V punctul 3 litera (d) (măsuri de politică alternative) și la articolul 7a alineatul (4) (EEOS). Această flexibilitate nu modifică obligația privind economiile cumulate de energie în ceea ce privește vânzările de energie (în perioada care curge până în 2020) și consumul final de energie (2021-2030).

7.6.   Măsuri care promovează adoptarea unor produse și vehicule mai eficiente

Măsurile statelor membre de îmbunătățire a eficienței energetice în transporturi sunt eligibile pentru a fi luate în considerare în ceea ce privește îndeplinirea obligației care le revine privind economiile de energie la nivelul utilizării finale (98). Aceste măsuri includ:

—	politici de promovare a unor vehicule mai eficiente sau a unui transfer modal către ciclism, mers pe jos și transport public și

—	măsuri de mobilitate și de planificare urbană care reduc cererea de transport.

Achizițiile publice de vehicule nepoluante și cu emisii zero sunt eligibile, sub rezerva adiționalității acestora față de cerințele minime prevăzute de Directiva revizuită privind vehiculele nepoluante.

Sunt eligibile, de asemenea, schemele care accelerează adoptarea unor vehicule noi, mai eficiente, sau politicile care încurajează trecerea la combustibili mai performanți, care reduc consumul de energie pe kilometru, sub rezerva respectării normelor privind pertinența și adiționalitatea (99).

Anexa V punctul 2 litera (f) clarifică faptul că se poate ține cont pe deplin de economiile aferente politicilor care accelerează adoptarea unor produse și vehicule mai eficiente, cu condiția să se demonstreze că:

—	astfel de adoptare are loc înainte de expirarea duratei de viață medii anticipate a produsului sau a vehiculului ori înainte de înlocuirea normală a produsului sau a vehiculului și

—	cantitatea totală de economii este declarată doar pentru perioada care se încheie la expirarea duratei de viață medii anticipate a produsului sau a vehiculului care urmează să fie înlocuit (100).

După caz, aceste măsuri ar trebui să fie în concordanță cu cadrele de politică națională ale statelor membre instituite în conformitate cu Directiva 2014/94/UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

7.7.   Asigurarea menținerii standardelor de calitate

Anexa V punctul 2 litera (g) la DEE clarifică faptul că promovarea măsurilor de eficiență energetică nu trebuie să conducă la coborârea standardelor de calitate pentru produse, servicii și instalarea de măsuri. Statele membre trebuie să asigure menținerea standardelor de calitate sau introducerea acestora în cazul în care încă nu există.

7.8.   Soluționarea problemei variațiilor climatice

Anexa V punctul 2 litera (h) la DEE permite statelor membre să ajusteze economiile de energie pentru a soluționa problema variațiilor climatice dintre regiuni. Dispoziția menționează două opțiuni:

(i)	ajustarea la o valoare standard sau

(ii)	stabilirea unor economii de energie diferite în funcție de variațiile de temperatură.

7.9.   Evitarea contabilizării duble

Articolul 7 alineatul (12) din DEE impune statelor membre să demonstreze că economiile de energie nu sunt contabilizate de două ori în cazul în care impacturile măsurilor de politică sau ale acțiunilor individuale se suprapun. Având în vedere larga varietate de instrumente notificate de statele membre și probabilitatea ridicată a suprapunerii politicilor din cauza folosirii EEOS și a măsurilor alternative în tandem (de exemplu, interacțiunea dintre impozitarea energiei și subvențiile acordate gospodăriilor pentru înlocuirea ferestrelor sau a instalațiilor de încălzire a incintelor), este esențial să se abordeze riscurile de contabilizare dublă.

O bază de date națională ar putea fi un instrument eficace în acest sens. De exemplu, baza de date ar înregistra faptul că s-a acordat o subvenție pentru încurajarea înlocuirii cazanelor vechi unei anumite gospodării și ar avertiza utilizatorul dacă aceeași gospodărie ar depune o nouă cerere.

Utilizarea unei combinații între mai multe măsuri de politică conduce la o complexitate mai mare pentru statele membre în ceea ce privește următoarele:

—	un efort mai mare asociat cu punerea în aplicare, de exemplu calcularea economiilor de energie și (mai important)

—	asigurarea: — execuției, în special în cazul în care diferitele instrumente au o sferă de aplicare extinsă și — verificării impactului fără contabilizare dublă.

Articolul 7 alineatul (12) din DEE interzice, de asemenea, contabilizarea dublă în cazul în care politicile se suprapun, cu alte cuvinte statele membre trebuie să țină seama de posibilitatea ca alte măsuri de politică adoptate în același interval de timp să aibă un impact asupra cantității de economii de energie, astfel încât este posibil ca nu toate modificările observate de la introducerea unei anumite măsuri de politică să se datoreze exclusiv măsurii în cauză.

8.   MĂSURARE, MONITORIZARE, CONTROL, CALITATE ȘI VERIFICARE

DEE subliniază importanța normelor de monitorizare și de verificare pentru punerea în aplicare a EEOS și a măsurilor de politică alternative, inclusiv a cerinței de a verifica un eșantion de măsuri reprezentativ din punct de vedere statistic.

Selectarea unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice implică stabilirea unui subset de populație statistică format din acțiuni de economisire a energiei în cadrul fiecărei măsuri, care să reflecte cu acuratețe întreaga populație a tuturor acțiunilor de economisire a energiei și să permită astfel formularea unor concluzii suficient de fiabile în ceea ce privește încrederea în ansamblul măsurilor (101).

Articolul 7a alineatul (5) din DEE (pentru EEOS):

Articolul 7b alineatul (2) din DEE (pentru măsuri de politică alternative):

Sistemele de măsurare, de control și de verificare ar trebui să asigure verificarea calculării economiilor de energie prin analizarea unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice.

Aceste cerințe pot fi îndeplinite, între altele, prin:

—	verificări computerizate automate sau examinare în fața computerului a datelor și a calculelor raportate de părțile obligate, participante sau mandatate sau de beneficiari (în cazul în care beneficiarii raportează datele direct autorității publice);

—	evaluarea economiilor de energie contorizate prin examinarea unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic de măsuri sau de beneficiari;

—	utilizarea verificărilor efectuate în cadrul unui sistem de reglementare, de calificare, de acreditare sau de certificare, de exemplu în cazul în care economiile de energie raportate se bazează pe audituri energetice sau pe certificate de performanță energetică (economii ponderate).

Documentația aferentă măsurii de politică ar trebui să explice modul în care cerințele acestei alte scheme asigură faptul că verificările sau controalele sunt efectuate asupra unei părți semnificative și a unui eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic din auditurile energetice sau din alte evaluări ale economiilor.

Sistemul de monitorizare și de verificare poate fi organizat în diferite etape sau pe diferite niveluri. Inspecțiile la fața locului pot face parte din abordare, ca o a doua etapă de verificare a subeșantioanelor de acțiuni individuale identificate ca fiind expuse riscului de nerespectare a cerințelor aferente măsurilor. În cazul în care aceste inspecții nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic sau economic, acest lucru poate fi explicat în documentația aferentă măsurii.

Statele membre trebuie să explice modul în care utilizează valorile de referință pentru a verifica economiile preconizate sau ponderate [anexa V punctul 5 litera (g) la DEE].

Independența sistemelor de măsurare, de control și de verificare [a se vedea anexa V punctul 5 litera (j) la DEE] poate fi documentată în scris pe baza faptului că organismul de verificare (listă neexhaustivă de criterii):

—	este un organism public cu independență statutară sau

—	nu are nicio legătură financiară cu (cu alte cuvinte, nu este deținut parțial sau integral și nici plătit de către) părțile obligate, participante sau mandatate sau

—	poate fi contractat de părțile obligate, participante sau mandatate, dar în acest caz face obiectul controalelor din partea autorității publice sau a unui organism de calificare, de acreditare sau de certificare.

Organismul de verificare poate fi:

—	direct responsabil pentru verificarea măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice sau a calculelor economiilor de energie sau

—	responsabil pentru controlul proceselor de verificare și al verificărilor eșantionării efectuate de alte organizații, inclusiv de către părțile obligate, participante sau mandatate.

9.   OBLIGAȚIILE ÎN MATERIE DE PLANIFICARE ȘI DE RAPORTARE

9.1.   Prima perioadă de obligații

Pentru perioada de obligații 2014-2020, statele membre trebuie să prezinte rapoarte anuale până la 30 aprilie 2019 și 30 aprilie 2020 [articolul 24 alineatul (1) și anexa XIV partea 2] (102). În acest sens, ele raportează, printre altele, progresele înregistrate în direcția realizării obiectivului de economisire a energiei și măsurile de politică adoptate sau planificate în temeiul anexei XIV partea 2. Acest aspect va fi evaluat de Comisie.

Articolul 27 din Regulamentul privind guvernanța impune fiecărui stat membru să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la realizarea obiectivului său național de eficiență energetică pentru 2020 [astfel cum este stabilit în temeiul articolului 3 alineatul (1) din DEE], furnizând informațiile prevăzute în anexa IX partea 2 la Regulamentul privind guvernanța.

9.2.   A doua perioadă de obligații și perioadele următoare

Pentru perioada de obligații 2021-2030 și pentru perioadele următoare se aplică următoarele obligații majore în materie de planificare și de raportare (articolele 7, 7a și 7b din DEE și anexa V la aceasta):

—

în (versiunea de proiect și cea finală a) PNEC integrat (anexa III la Regulamentul privind guvernanța), statele membre trebuie să prezinte calculul cantității de economii de energie care trebuie realizate în perioada 2021-2030, astfel cum este prevăzută la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) [a se vedea articolul 7 alineatul (6) din DEE];

—

întrucât este posibil ca unele date (de exemplu, consumul final anual de energie, exprimat ca medie a perioadei 2016-2018, în ktep) să nu fi fost disponibile pentru notificare în primul proiect de PNEC (103), probabil că nu a fost posibilă prezentarea calculului de mai sus. Cu toate acestea, statele membre trebuie să prezinte, în primul PNEC final și în proiectul și versiunea finală ale PNEC ulterioare, modul în care au luat în considerare elementele enumerate în anexa III la Regulamentul privind guvernanța;

—

pe lângă elementele menționate mai sus și dacă este relevant, statele membre trebuie să explice în (versiunea de proiect și cea finală a) PNEC modul în care au stabilit rata anuală de economisire și scenariul de referință pentru calcul în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din DEE, precum și modul și măsura în care au aplicat opțiunile menționate la articolul 7 alineatul (4) [a se vedea articolul 7 alineatul (6) din DEE];

—	dacă un stat membru decide să aplice una sau mai multe dintre opțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din DEE, el trebuie să aplice și să calculeze efectul pentru perioada de obligații [a se vedea articolul 7 alineatul (5) din DEE] și

—

dacă un stat membru se prevalează de opțiunea prevăzută la articolul 7 alineatul (4) litera (c) din DEE pentru perioada 2021-2030, el trebuie să informeze Comisia, prin (versiunea de proiect și cea finală a) PNEC, cu privire la măsurile de politică avute în vedere. Statul membru respectiv trebuie să calculeze impactul măsurilor în conformitate cu anexa V la DEE și să îl includă în PNEC [a se vedea articolul 7 alineatul (4) litera (c)]. El trebuie să prezinte pentru prima dată aceste informații în primul PNEC final (până la 31 decembrie 2019).

De asemenea, statele membre trebuie:

—	să includă informații despre rezultatul măsurilor de atenuare a sărăciei energetice în contextul DEE, în rapoartele lor naționale intermediare privind energia și clima în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul privind guvernanța [a se vedea articolul 7 alineatul (11) din DEE];

—	să publice anual economiile de energie realizate de fiecare parte obligată sau de fiecare subcategorie de părți obligate și economiile totale realizate în cadrul schemei [a se vedea articolul 7a alineatul (7) din DEE] și

—

să descrie în detaliu în PNEC metoda alternativă și dispozițiile destinate asigurării faptului că acestea îndeplinesc cerințele din anexa V punctul 2 litera (i) din DEE, și anume a faptului că calculul economiilor de energie ține seama de durata de viață a măsurilor și de rata cu care economiile se diminuează odată cu trecerea timpului. Alternativ, statele membre pot adopta o altă metodă despre care se consideră că va realiza cel puțin aceeași cantitate totală de economii. În acest caz, statele membre trebuie să se asigure că valoarea calculată prin această metodă nu depășește valoarea obținută printr-un calcul care contabilizează economiile pe care le va realiza fiecare acțiune individuală pe parcursul perioadei, de la data punerii în aplicare a respectivei acțiuni până la 31 decembrie 2020 sau 2030, după caz.

În concluzie, următoarele obligații în materie de planificare și de raportare în temeiul Regulamentului privind guvernanța se aplică, de asemenea, în ceea ce privește punerea în aplicare și progresele înregistrate în direcția îndeplinirii obligației de economisire a energiei în temeiul articolelor 7, 7a și 7b din DEE și al anexei V la aceasta:

Calendar

31 decembrie 2018 (apoi până la 1 ianuarie 2028 și, ulterior, la fiecare 10 ani)	Prezentarea proiectului de PNEC [articolul 9 alineatul (1) și articolele 4 și 6 din Regulamentul privind guvernanța și anexele I și III la acesta]
Cu 6 luni înainte de PNEC final	Comisia poate emite recomandări adresate statelor membre ale căror contribuții [inclusiv contribuția la îndeplinirea obligației privind economiile de energie prevăzute la articolul 3 alineatul (5) din DEE] le consideră insuficiente [articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul privind guvernanța]
31 decembrie 2019 (apoi până la 1 ianuarie 2029 și, ulterior, la fiecare 10 ani)	Prezentarea PNEC final [articolul 3 alineatul (1) și articolele 4 și 6 din regulamentul privind guvernanța și anexele I și III la acesta]
10 martie 2020	Prezentarea primei strategii de renovare pe termen lung [articolul 2a alineatul (8) din DPEC]
Până la 31 octombrie 2021 (și, ulterior, la fiecare 2 ani)	Evaluarea de către Comisie a progreselor înregistrate în direcția realizării obiectivelor UE, în special pe baza rapoartelor naționale intermediare integrate privind energia și clima (articolul 29 din Regulamentul privind guvernanța). În ceea ce privește obligația referitoare la economiile de energie, sunt relevante articolele 29, 21 (raportarea integrată cu privire la eficiența energetică) și 24 (raportarea integrată cu privire la sărăcia energetică) din Regulamentul privind guvernanța. În cazul în care un stat membru nu înregistrează progrese suficiente, Comisia va emite recomandări [articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul privind guvernanța].
Până la 30 aprilie 2022	Raport privind realizarea obiectivelor de eficiență energetică pentru 2020 de către fiecare stat membru (articolul 27 din Regulamentul privind guvernanța și anexa IX partea 2 la acesta)
Până la 15 martie 2023 (și, ulterior, la fiecare 2 ani)	Raport privind punerea în aplicare a PNEC („rapoartele naționale intermediare integrate privind energia și clima”) (articolul 17 din Regulamentul privind guvernanța)
30 iunie 2023 (apoi până la 1 ianuarie 2033 și, ulterior, la fiecare 10 ani)	Prezentarea proiectului de actualizare a PNEC [articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul privind guvernanța]
30 iunie 2024 (apoi până la 1 ianuarie 2034 și, ulterior, la fiecare 10 ani)	Prezentarea versiunii finale a actualizării PNEC [articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul privind guvernanța]

9.3.   Notificarea EEOS și a măsurilor alternative (cu excepția impozitării)

În conformitate cu anexa V punctul 5 la DEE și cu anexa III la Regulamentul privind guvernanța, statele membre trebuie să notifice Comisiei metodologia lor detaliată propusă pentru operarea măsurilor de politică menționate la articolele 7a și 7b și la articolul 20 alineatul (6) din DEE. Cu excepția cazului impozitării (a se vedea secțiunea 9.4), notificarea trebuie să includă detalii privind:

(a)	nivelul economiilor de energie obligatorii în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) sau al economiilor preconizate a fi realizate pe întreaga perioadă 2021-2030;

(b)	părțile obligate, participante sau mandatate sau autoritățile publice de punere în aplicare;

(c)	sectoarele țintă;

(d)	măsurile de politică și acțiunile individuale, inclusiv cantitatea totală preconizată de economii cumulate de energie pentru fiecare măsură;

(e)	durata perioadei de obligații pentru EEOS;

(f)	acțiunile prevăzute de măsurile de politică;

(g)	metodologia de calcul, inclusiv modalitățile de stabilire a adiționalității și a pertinenței, precum și metodologiile și valorile de referință care sunt folosite pentru economiile preconizate și ponderate;

(h)	durata de viață a măsurilor și modul de calcul al acesteia sau pe ce se fundamentează aceasta;

(i)	abordarea aleasă pentru soluționarea problemei variațiilor climatice în cadrul statului membru și

(j)	sistemele de monitorizare și de verificare a măsurilor în temeiul articolelor 7a și 7b și modul în care este asigurată independența acestora față de părțile obligate, participante sau mandatate.

În plus, părțile 3.1 și 3.2 din anexa III la Regulamentul privind guvernanța impun statelor membre să notifice următoarele informații:

9.4.   Măsuri de impozitare

Anexa V punctul 5 litera (k) la DEE impune statelor membre (în conformitate cu Regulamentul privind guvernanța) să notifice Comisiei metodologia lor pentru operarea măsurilor de impozitare. În special, ele trebuie să comunice următoarele detalii:

„(i)	sectoarele țintă și segmentul de contribuabili;

(ii)	autoritatea publică de punere în aplicare;

(iii)

economiile preconizate a fi realizate;

(iv)	durata măsurii de impozitare și

(v)	metodologia de calcul, inclusiv ce elasticități ale prețurilor sunt utilizate și cum au fost stabilite.”

În plus, partea 3.3 din anexa III la Regulamentul privind guvernanța impune statelor membre să notifice următoarele informații cu privire la măsurile de impozitare:

„(a)	scurtă descriere a măsurilor;

(b)	durata măsurilor;

(c)	autoritatea publică de punere în aplicare;

(d)	cantitatea cumulată și anuală preconizată a economiilor pentru fiecare măsură;

(e)	sectoarele-țintă și segmentul de contribuabili;

(f)	metodologia de calcul, inclusiv ce elasticități ale prețurilor sunt utilizate și modul în care au fost stabilite acestea, în conformitate cu punctul 4 din anexa V la Directiva 2012/27/UE.”

Statele membre ar trebui să prezinte modul în care au calculat elasticitățile și care sunt sursele de date oficiale recente și reprezentative pe care le-au utilizat (104).

10.   PERIOADA DE OBLIGAȚII PENTRU ECONOMIILE DE ENERGIE DE DUPĂ 2030

Articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din DEE impune statelor membre să obțină în continuare noi economii anuale în conformitate cu primul paragraf litera (b) pentru perioade a câte 10 ani după 2030, cu excepția cazului în care evaluările efectuate de Comisie până în 2027 și, ulterior, la fiecare 10 ani ajung la concluzia că acest lucru nu este necesar pentru a atinge obiectivele pe termen lung ale UE în domeniul energiei și al climei pentru 2050.

---

(1)  A se vedea, printre altele, Economidou et al., 2018. Assessment of the Second National Energy Efficiency Action Plans under the Energy Efficiency Directive („Evaluarea celui de al doilea plan național de acțiune privind eficiența energetică temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29272 EN, Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2018, ISBN 978-92-79-87946-3, doi:10.2760/780472, JRC110304 (raport disponibil la adresa https://ec.europa.eu/jrc/en/publication/eur-scientific-and-technical-research-reports/assessment-second-national-energy-efficiency-action-plans-under-energy-efficiency-directive) și Tsemekidi-Tzeiranaki et al., 2019. Analysis of the Annual Reports 2018 under the Energy Efficiency Directive („Analiza rapoartelor anuale pentru 2018 în temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29667 EN, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2019, ISBN 978-92-79-00173-7, doi:10.2760/22313, JRC 115238 (raport disponibil la adresa http://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/bitstream/JRC115238/kjna29667enn.pdf).

(1)  Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 3 din DEE, consumul final de energie înseamnă „toată energia furnizată industriei, transporturilor, gospodăriilor, sectoarelor prestatoare de servicii și agriculturii. Acesta exclude livrările către sectorul de transformare a energiei și către industriile din sectorul energetic”. „Utilizarea finală” nu este definită în DEE și, prin urmare, ar trebui interpretată în conformitate cu motivul care stă la baza obligației privind economiile de energie. Articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b) vizează reducerea consumului final de energie prin scăderea cantității de energie destinate utilizării finale proprii de către o persoană fizică sau juridică (dacă nu se prevede altfel). Se stabilesc condiții specifice pentru economiile de energie datorate energiei din surse regenerabile produse pe sau în clădiri (a se vedea considerentul 43 din DEE și secțiunea 7.5 din prezentul document).

(2)  A se vedea secțiunea 3.

(3)  Ca medie pentru perioada 2016-2018 [a se vedea articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (b)].

(4)  A se vedea și secțiunea 2.3.

(5)  În schimb, articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) se referă la vânzările de energie către clienții finali ca bază pentru stabilirea scenariului de referință al calculului pentru perioada 2014-2020 [a se vedea SWD(2013) 451 final, p. 3].

(6)  = 100 × 0,8 % × 55.

(7)  https://unstats.un.org/unsd/energy/ires/

(8)  https://ec.europa.eu/eurostat/documents/10186/6246844/Eurobase-changes-energy.pdf (a se vedea p. 25).

(9)  Metodologia Eurostat revizuită este descrisă la adresa:

https://ec.europa.eu/eurostat/documents/10186/6246844/Eurobase-changes-energy.pdf

(10)  Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (JO L 304, 14.11.2008, p. 1).

(11)  A se vedea secțiunile 3.2 și 3.4.

(12)  „Consumul total de energie pentru toate utilizările energetice”.

(13)  „Energie finală”, astfel cum este definită în Regulamentul (CE) nr. 1099/2008.

(14)  A se vedea punctul 2.2.1. Noua metodologie Eurostat este descrisă la adresa:

https://ec.europa.eu/eurostat/documents/10186/6246844/Eurobase-changes-energy.pdf

(15)  0,24 % pentru Cipru și Malta.

(16)  A se vedea apendicele I și secțiunile 3.2, 3.3 și 3.4.

(17)  A se vedea apendicele I.

(18)  A se vedea anexa III punctul 2 la Regulamentul privind guvernanța.

(19)  În limitele prevăzute la articolul 7 alineatul (5) al doilea paragraf.

(20)  A se vedea secțiunea 9.

(21)  Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009.

(22)  În mod alternativ, pentru a stabili cantitățile de energie utilizată în alte industrii decât ETS, cifra aferentă consumului final de energie raportată pentru sectorul industrial corespunzător ar putea fi înmulțită cu raportul dintre emisiile de gaze cu efect de seră ETS/non-ETS, astfel cum este raportat în inventarele de gaze cu efect de seră.

(23)  A se vedea secțiunea 9.

(24)  A se vedea secțiunea 7.5 și apendicele X.

(25)  DEE nu oferă o definiție referitoare la „energia produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu”. Cu toate acestea, conceptul ar trebui înțeles în sensul unui client final care își desfășoară activitatea pe sau în interiorul clădirii sale, astfel cum a fost definită la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor, care produce energie din surse regenerabile pentru consumul propriu și care poate stoca energia regenerabilă autoprodusă în spațiile sale situate între anumite limite. Conceptul „energie produsă pe sau în clădiri pentru uz propriu” exclude energia autoprodusă vândută sau reintrodusă în rețea. Pentru un prosumator necasnic, conceptul exclude, de asemenea, producerea de energie care constituie o activitate comercială sau profesională primară.

(26)  Prin urmare, măsurile trebuie să fi fost notificate până la 30 aprilie 2017, întrucât articolul 24 alineatul (2) a fost eliminat la 24 decembrie 2018 în conformitate cu articolul 59 și cu articolul 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind guvernanța.

(27)  Hotărârea Curții din 7 august 2018 în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctul 35), cu trimitere, prin analogie, la hotărârea din 26 septembrie 2013 în cauza C-195/12 – IBV & Cie (ECLI:EU:C:2013:598, punctele 62 și 70).

(28)  Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 14, „parte obligată” înseamnă un distribuitor de energie sau un furnizor de energie pentru care EEOS naționale sunt obligatorii. De asemenea, atunci când proiectează EEOS, statele membre ar putea lua în considerare rolul comunităților energetice locale sau al comunităților de energie din surse regenerabile.

(29)  A se vedea anexa I partea 3.2 punctul (v) la Regulamentul privind guvernanța.

(30)  Hotărârea în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctul 56).

(31)  În conformitate cu articolul 7a alineatul (4), metoda aleasă pentru a exprima cantitatea obligatorie de economii de energie ar trebui să fie, de asemenea, utilizată pentru a calcula economiile declarate de părțile obligate.

(32)  A se vedea considerentul 17 din DEE și secțiunea 4.2.2.

(33)  Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 24, „furnizor de servicii energetice” înseamnă o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii energetice sau alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice către instalația sau sediul consumatorului final.

(34)  A se vedea secțiunea 8 și exemplele din apendicele XII.

(35)  A se vedea apendicele XII.

(36)  SWD(2016) 402 final, pp. 46 și 47.

(37)  A se vedea anexa I partea 3.2 punctul (v) la Regulamentul privind guvernanța.

(38)  A se vedea apendicele XII.

(39)  A se vedea apendicele III.

(40)  „Parte mandatată” înseamnă o entitate juridică căreia i-au fost delegate competențe de către o administrație publică sau de către alt organism public pentru a dezvolta, a gestiona sau a exploata o schemă de finanțare în numele său.

(41)  Hotărârea în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctul 37, referitor la articolele 7 și 20 din DEE).

(42)  A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții în cauza C-561/16, Saras Energía (ECLI:EU:C:2018:633, punctele 30-33).

(43)  Apendicele III.

(44)  Apendicele III.

(45)  Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE (JO L 198, 28.7.2017, p. 1).

(46)  Apendicele III.

(47)  Apendicele III.

(48)  Apendicele XII.

(49)  Apendicele X.

(50)  A se vedea apendicele IV.

(51)  A se vedea apendicele IV.

(52)  A se vedea apendicele IV.

(53)  Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283, 31.10.2003, p. 51).

(54)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1).

(55)  A se vedea apendicele IV.

(56)  Apendicele V.

(57)  Statele membre ar trebui să evalueze, în cadrul PNEC, numărul gospodăriilor afectate de sărăcie energetică, ținând seama de serviciile energetice interne de care este nevoie pentru a garanta un nivel de trai minim în contextul național relevant, de politicile sociale și de alte politici pertinente existente, precum și de îndrumarea orientativă a Comisiei privind indicatorii pertinenți, inclusiv dispersia geografică, bazați pe o abordare comună pentru sărăcia energetică. Dacă un stat membru constată că are un număr semnificativ de gospodării afectate de sărăcie energetică, el ar trebui să includă în planul său un obiectiv orientativ național pentru reducerea sărăciei energetice.

(58)  Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor (JO L 153, 18.6.2010, p. 13).

(59)  Considerentul 11 din Directiva (UE) 2018/844 a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 156, 19.6.2018, p. 75), care modifică DPEC și DEE, prevede că „[a]r trebui să se țină seama de necesitatea atenuării sărăciei energetice, în conformitate cu criteriile definite de statele membre. În prezentarea în linii mari a acțiunilor naționale care contribuie la atenuarea sărăciei energetice în cadrul strategiilor lor de renovare, statele membre au dreptul de a stabili ceea ce consideră drept acțiuni relevante”.

(60)  https://www.energypoverty.eu/policies-measures

(61)  A se vedea apendicele II și III.

(62)  Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 9 din DPEC, „element al clădirii” înseamnă un sistem tehnic al clădirii sau un element al anvelopei clădirii.

(63)  Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (JO L 307, 28.10.2014, p. 1).

(64)  A se vedea Economidou et al., 2018. Assessment of the Second National Energy Efficiency Action Plans under the Energy Efficiency Directive („Evaluarea celui de al doilea plan național de acțiune privind eficiența energetică temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29272 EN, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2018, ISBN 978-92-79-87946-3, doi:10.2760/780472, JRC110304 (raport disponibil la adresa https://ec.europa.eu/jrc/en/publication/eur-scientific-and-technical-research-reports/assessment-second-national-energy-efficiency-action-plans-under-energy-efficiency-directive), și Tsemekidi-Tzeiranaki et al., 2019. Analysis of the Annual Reports 2019 under the Energy Efficiency Directive („Analiza rapoartelor anuale pentru 2019 în temeiul Directivei privind eficiența energetică”). EUR 29667 EN, Publications.

(65)  Apendicele VII.

(66)  Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunității de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele ușoare (JO L 140, 5.6.2009, p. 1).

(67)  Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2011 de stabilire a unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, ca parte a abordării integrate a Uniunii de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele ușoare (JO L 145, 31.5.2011, p. 1).

(68)  Regulamentul (UE) 2019/631 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi și pentru vehiculele utilitare ușoare noi și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 (JO L 111, 25.4.2019, p. 13).

(69)  „Directiva Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic” – nepublicată încă în Jurnalul Oficial.

(70)  Pentru informații suplimentare, a se vedea publicația Water – Energy Nexus in Europe („Legătura esențială dintre energie și apă în Europa”) a JRC, 2019, http://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC115853

(71)  A se vedea considerentul 22.

(72)  A se vedea considerentul 22.

(73)  Pentru informații suplimentare, a se vedea documentul World Energy Outlook 2018 (Perspectivele energetice mondiale 2018) al AIE; https://www.iea.org/weo/water

(74)  A se vedea considerentul 22.

(75)  A se vedea definițiile prevăzute în secțiunea 4.

(76)  A se vedea apendicele IV.

(77)  SWD(2013) 451 final, considerentele 47 și 49-52.

(78)  SWD(2013) 451 final, considerentul 53.

(79)  SWD(2013) 451 final, considerentul 54.

(80)  SWD(2013) 451 final, considerentul 55.

(81)  Lees, E., și Bayer, E. (februarie 2016), Toolkit for energy efficiency obligations (Regulatory Assistance Project) („Set de instrumente pentru obligațiile privind eficiența energetică”) (proiect de asistență în materie de reglementare); http://www.raponline.org/document/download/id/8029

(82)  Performanța energetică a clădirilor. Procedură de evaluare economică a sistemelor energetice din clădiri. Partea 1: Proceduri de calcul; https://www.en-standard.eu/din-en-15459-1-energy-performance-of-buildings-economic-evaluation-procedure-for-energy-systems-in-buildings-part-1-calculation-procedures-module-m1-14

(83)  A se vedea, de asemenea, apendicele VI și apendicele VIII.

(84)  Pentru explicații și exemple suplimentare, a se vedea apendicele VIII.

(85)  Pentru explicații și exemple suplimentare, a se vedea apendicele VIII.

(86)  A se vedea, de asemenea, apendicele VIII.

(87)  Articolul 7 primul paragraf din DPEC prevede că „[s]tatele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că, atunci când clădirile sunt supuse unor renovări majore, performanța energetică a clădirii sau a părții clădirii care a făcut obiectul renovării este îmbunătățită pentru a satisface cerințele minime de performanță energetică stabilite în conformitate cu articolul 4, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic”.

Potrivit definiției de la articolul 2 punctul 10 din DPEC, „renovare majoră” înseamnă renovarea unei clădiri în cazul căreia:

(a)	costul total al renovării referitoare la anvelopa clădirii sau la sistemele tehnice ale acesteia depășește 25 % din valoarea clădirii, excluzând valoarea terenului pe care este situată clădirea sau

(b)	peste 25 % din suprafața anvelopei clădirii este supusă renovării.

Statele membre pot alege să aplice opțiunea (a) sau opțiunea (b).

(88)  A se vedea considerentul 41 din DEE.

(89)  A se vedea considerentul 41 din DEE.

(90)  Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (JO L 285, 31.10.2009, p. 10).

(91)  Pentru a consulta reglementările enumerate după categorii de produse, a se vedea:

https://ec.europa.eu/info/energy-climate-change-environment/standards-tools-and-labels/products-labelling-rules-and-requirements/energy-label-and-ecodesign/energy-efficient-products_en

(92)  Criteriile pe baza cărora se demonstrează pertinența în cadrul PNAEE și al notificărilor prevăzute la articolul 7 sunt prezentate în apendicele IX.

(93)  Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (JO L 156, 19.6.2018, p. 26).

(94)  A se vedea apendicele XII.

(95)  Un instrument juridic emis de un organism de autorizare, care garantează că s-a realizat o cantitate specificată de economii de energie. Fiecare certificat constituie un produs unic și trasabil, care conferă un drept de proprietate asupra unei anumite cantități de economii suplimentare de energie și garantează că beneficiile acestor economii nu au fost contabilizate în altă parte.

(96)  Măsurile care promovează instalarea unor tehnologii la scară mică de obținere a energiei din surse regenerabile pe sau în clădiri sunt prezentate în apendicele X.

(97)  A se vedea apendicele X.

(98)  A se vedea apendicele VII.

(99)  Considerentul 15 din DEE.

(100)  A se vedea apendicele VII.

(101)  A se vedea apendicele XII.

(102)  În conformitate cu articolul 59 al doilea paragraf din Regulamentul privind guvernanța, articolul 24 alineatul (1) se elimină începând de la 1 ianuarie 2021.

(103)  Acesta trebuia să fie prezentat până la 31 decembrie 2018 [articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul privind guvernanța].

(104)  Pentru alte propuneri privind elasticitățile care pot fi utilizate pentru a descrie sensibilitatea cererii, a se vedea apendicele IV.