(1)

În avizul său din 30 iulie 2018 (2) (denumit în continuare „avizul CSSC”), Comitetul științific pentru siguranța consumatorilor (CSSC) a concluzionat că utilizarea substanței „Phenylene Bis-Diphenyltriazine”în calitate de filtru UV este sigură în produsele de protecție solară și în alte produse cosmetice, la o concentrație maximă de 5 %, și că utilizarea acesteia este sigură doar în produsele cu aplicare cutanată, nu și în produsele care pot duce la expunerea prin inhalare.

(2)

Având în vedere avizul CSSC și pentru a ține seama de progresele tehnice și științifice, utilizarea substanței „Phenylene Bis-Diphenyltriazine” în calitate de filtru UV în produsele cosmetice ar trebui să fie autorizată la o concentrație maximă de 5 %, cu excepția aplicațiilor care pot duce la expunerea plămânilor utilizatorului final prin inhalare.

(3)

Prin urmare, anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 ar trebui modificată în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse cosmetice,

(1)

Substanța 2-Chloro-p-Phenylenediamine inclusiv sărurile sale de sulfat și diclorhidrat, este utilizată în formulele pentru colorarea sprâncenelor și a genelor într-o concentrație maximă de 4,6 %. Comitetul științific pentru siguranța consumatorilor (CSSC) a afirmat în avizul său din 19 septembrie 2013 (2) (denumit în continuare „avizul CSSC”) că nu a putut fi dedusă o marjă suficientă de siguranță pentru utilizarea substanței 2-Chloro-p-Phenylenediamine în formulele oxidante de colorare a părului pentru sprâncene și gene într-o concentrație de maximum 4,6 %. În plus, CSSC a declarat că nu a fost posibil să se furnizeze o concluzie cu privire la potențialul genotoxic al substanței 2-Chloro-p-Phenylenediamine pe baza datelor disponibile și în absența unui veritabil test in vivo de inducere a mutației genetice. Prin urmare, CSSC nu a considerat că utilizarea substanței 2-Chloro-p-Phenylenediamine este sigură pentru consumatori. CSSC a clarificat ulterior că este de părere că sărurile de sulfat și diclorhidrat ale substanței 2-Chloro-p-Phenylenediamine ar trebui tratate cu aceeași prudență ca și 2-Chloro-p-Phenylenediamine, până la probarea siguranței lor, deoarece au aceeași structură de bază, inclusiv același potențial genotoxic, precum 2-Chloro-p-Phenylenediamine. În plus, CSSC a clarificat faptul că domeniul de aplicare al avizului său și concluzia acestuia pot fi extinse la părul capilar (3).

(2)

Având în vedere avizul și clarificarea ulterioară ale CSSC, există un risc potențial pentru sănătatea umană care rezultă din utilizarea substanței 2-Chloro-p-Phenylenediamine, precum și din utilizarea sărurilor sale de sulfat și diclorhidrat în produsele pentru colorarea sprâncenelor și a genelor. În ceea ce privește produsele pentru colorarea părului capilar, expunerea la substanță este chiar mai mare, deoarece aceste produse sunt aplicate pe o suprafață mai mare a corpului. Pe această bază și având în vedere clarificarea formulată de CSSC, există un risc potențial pentru sănătatea umană care rezultă din utilizarea substanței 2-Chloro-p-Phenylenediamine, precum și din utilizarea sărurilor sale de sulfat și diclorhidrat în produsele pentru colorarea părului capilar. Prin urmare, 2-Chloro-p-Phenylenediamine și sărurile sale de sulfat și diclorhidrat ar trebui să fie interzise în produsele pentru colorarea părului, inclusiv în cele pentru colorarea sprâncenelor și a genelor, și ar trebui să fie adăugate pe lista substanțelor interzise din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009.

(3)

Este adecvat să se acorde perioade de timp rezonabile pentru ca industria de profil să se adapteze la noua interdicție. La determinarea acestor perioade, interesul operatorilor economici ar trebui pus în balanță cu factorii de risc pentru sănătate specifici identificați.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 ar trebui modificat în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse cosmetice,

(1)

La 6 iunie 2013, Consiliul a autorizat Comisia să participe, în numele Uniunii, la negocierile privind modernizarea Convenției Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (ETS nr. 108) (denumită în continuare „Convenția 108”) și privind condițiile și modalitățile pentru aderarea Uniunii la Convenția 108 modificate.

(2)

Protocolul de modificare a Convenției 108 (denumit în continuare „Protocolul de modificare”) a fost adoptat de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 18 mai 2018.

(3)

Protocolul de modificare vizează extinderea domeniului de aplicare, sporirea nivelului protecției datelor și îmbunătățirea eficacității protecției datelor prevăzute în Convenția 108.

(4)

Dispozițiile Convenției 108 modificate reglementează atât activitățile care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii cât și activități din afara acestui domeniu de aplicare, precum securitatea națională și apărarea.

(5)

În măsura în care se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în contextul activităților care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, dispozițiile Convenției 108 modificate pot afecta normele comune sau pot modifica domeniul de aplicare al acestora în sensul articolului 3 alineatul (2) din tratat, întrucât respectivele dispoziții se bazează pe aceleași principii ca cele enunțate în Regulamentul (UE) 2016/679 (1) și în Directiva (UE) 2016/680 (2) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(6)

Având în vedere că în Convenția 108 modificată vor fi prevăzute garanții care se bazează pe aceleași principii ca cele enunțate în Regulamentul (UE) 2016/679 și în Directiva (UE) 2016/680, intrarea sa în vigoare va contribui la promovarea la nivel global a standardelor Uniunii în materie de protecție a datelor, va facilita fluxurile de date dintre Uniune și părțile la Convenția 108 din exteriorul Uniunii, va asigura respectarea de către statele membre a obligațiilor internaționale care le revin în temeiul Convenției 108 și va permite viitoarea aderare a Uniunii la Convenția 108.

(7)

Uniunea Europeană nu poate semna sau ratifica Protocolul de modificare întrucât, în temeiul Convenției 108, doar statele sunt părți.

(8)

Statele membre ar trebui, prin urmare, să fie autorizate să ratifice Protocolul de modificare, acționând împreună în interesul Uniunii, în măsura în care dispozițiile sale intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii,

(1)

Convenția Consiliului Europei privind o abordare integrată în materie de siguranță, securitate și servicii la meciurile de fotbal și la alte evenimente sportive (denumită în continuare „Convenția”) a fost întocmită la Saint-Denis la 3 iulie 2016 și a fost deschisă spre semnare și ratificare începând cu această dată.

(2)

Convenția are scopul de a oferi un mediu sigur, securizat și primitor la meciurile de fotbal și la alte evenimente sportive.

(3)

Articolul 11 alineatele (2), (3) și (4) din Convenție, care se referă la punctele naționale de informare fotbalistică, poate afecta normele comune sau poate modifica domeniul de aplicare a acestora în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), întrucât dispozițiile respective coincid cu anumite obligații conținute în Decizia 2002/348/JAI a Consiliului (2).

(4)

Sprijinul Uniunii pentru Convenție este important pentru combaterea violenței legate de evenimente sportive și ar completa eforturile depuse deja în acest domeniu prin sprijinirea proiectelor care figurează în capitolul referitor la sport al programului Erasmus+ instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(5)

Uniunea nu poate deveni parte la Convenție, întrucât numai statele pot fi părți la aceasta.

(6)

Prin urmare, statele membre ar trebui să fie autorizate să semneze și să ratifice Convenția, acționând împreună în interesul Uniunii, în ceea ce privește părțile Convenției care țin de competența exclusivă a Uniunii.

(7)

Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Deciziei 2002/348/JAI și, în consecință, participă la adoptarea prezentei decizii.

(8)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,

(1)

Articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede un mecanism care să asigure coerența dintre mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare stabilite de Uniune și cele ale țărilor terțe în domeniile care intră în sfera de aplicare a regulamentului menționat. Comisia este împuternicită să adopte decizii de echivalență prin care mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare ale unei țări terțe să fie declarate echivalente cu cerințele prevăzute la articolele 4, 9, 10 și 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, astfel încât ar trebui să se considere că acele contrapărți care încheie o tranzacție care intră în sfera de aplicare a regulamentului menționat, în cazul în care cel puțin una dintre contrapărți este stabilită în respectiva țară terță, au îndeplinit cerințele în cauză prin respectarea cerințelor prevăzute în regimul juridic al respectivei țări terțe. Declarația de echivalență permite evitarea aplicării unor norme repetitive sau conflictuale. În plus, declarația de echivalență contribuie la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, și anume reducerea riscului sistemic și sporirea transparenței piețelor instrumentelor financiare derivate, prin asigurarea aplicării consecvente la nivel internațional a principiilor convenite cu țările terțe și prevăzute în regulamentul menționat.

(2)

Dispozițiile articolului 11 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care este completat de Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 al Comisiei (2) și de Regulamentul delegat (UE) 2016/2251 al Comisiei (3), stabilesc cerințele juridice ale Uniunii privind confirmarea la timp a termenilor unui contract derivat extrabursier, efectuarea unui exercițiu de comprimare a portofoliului și acordurile în temeiul cărora sunt reconciliate portofoliile în legătură cu contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o contraparte centrală („CPC”). În plus, alineatele menționate stabilesc obligațiile de evaluare și de soluționare a litigiilor aplicabile contractelor respective („tehnici de atenuare a riscului operațional”), precum și obligațiile privind schimbul de garanții („marje”) între contrapărți.

(3)

Pentru ca regimul juridic, de supraveghere și de punere în aplicare al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul Uniunii în ceea ce privește cerințele în materie de tehnici de atenuare a riscului operațional și de marje, rezultatul mecanismelor juridice, de supraveghere și de punere în aplicare aplicabile ar trebui să fie echivalent, pe fond, cu cerințele Uniunii prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și să asigure o protecție a secretului profesional echivalentă cu cea prevăzută în regulamentul menționat și mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare ar trebui să fie efectiv aplicate și respectate în mod echitabil și fără să creeze distorsiuni, astfel încât să se asigure eficacitatea supravegherii și a aplicării normelor în respectiva țară terță. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este de a verifica dacă mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare ale Japoniei asigură faptul că, prin contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC și care au fost încheiate de cel puțin o contraparte stabilită în această țară terță, piețele financiare din Uniune nu sunt expuse unui nivel de risc mai ridicat și că, în consecință, nu se generează niveluri inacceptabile al riscului sistemic în Uniune.

(4)

La 1 septembrie 2013, Comisia a primit avizul tehnic al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe („ESMA”) referitor la mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare ale Japoniei (4) în ceea ce privește, printre altele, tehnicile de atenuare a riscului operațional aplicabile contractelor derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC. În avizul său tehnic, ESMA a constatat că nu există cerințe obligatorii din punct de vedere juridic privind confirmarea la timp a termenilor unui contract derivat extrabursier, mecanisme privind efectuarea reconcilierii portofoliilor, efectuarea unei comprimări a portofoliului, evaluarea portofoliului și obligația de soluționare a litigiilor sau privind schimbul de garanții între contrapărțile la contractele derivate extrabursiere din Japonia. ESMA a constatat, de asemenea, că echivalența dintre regimurile pentru marjele bilaterale nu putea fi evaluată la momentul respectiv, deoarece nu fuseseră încă elaborate standardele tehnice de specificare a normelor privind marjele bilaterale în Uniune.

(5)

La efectuarea evaluării sale, Comisia a luat în considerare avizul tehnic al ESMA și a ținut cont de evoluțiile în materie de reglementare înregistrate după emiterea avizului. Prezenta decizie nu se bazează numai pe o analiză comparativă a cerințelor juridice, de supraveghere și de punere în aplicare aplicabile în Japonia, ci și pe o evaluare a rezultatelor acestor cerințe, precum și a măsurii în care acestea sunt adecvate pentru a atenua riscurile care decurg din contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC într-un mod considerat echivalent cu rezultatele cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6)

Mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare aplicabile în Japonia pentru contractele derivate extrabursiere sunt prevăzute în Legea nr. 25 din 1948 privind instrumentele financiare și bursa (Financial Instruments and Exchange Act – „FIEA”) și se aplică operatorilor de instrumente financiare (Financial Instrument Business Operators – „FIBO”) și instituțiilor financiare înregistrate (Registered Financial Institutions – „RFI”), printre care se numără băncile reglementate, cooperativele, companiile de asigurări, fondurile de pensii și fondurile de investiții. Agenția pentru Servicii Financiare a Japoniei (Financial Services Agency of Japan – „JFSA”) are competențe extinse de punere în aplicare a FIEA și se bazează pe Ordonanța Cabinetului, pe Orientările privind supravegherea și pe notificări publice (denumite împreună „normele Japoniei privind instrumentele financiare derivate extrabursiere”). JFSA are jurisdicție asupra instrumentelor financiare derivate extrabursiere în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, cu excepția instrumentelor financiare derivate extrabursiere pe mărfuri, care se află sub jurisdicția Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia (Ministry of Economy, Trade and Industry – „METI”) și a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Pescuitului din Japonia (Ministry of Agriculture, Forestry and Fisheries – „MAFF”).

(7)

Tehnicile de atenuare a riscului operațional pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC, astfel cum sunt prevăzute în normele Japoniei privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, sunt în continuare insuficiente în comparație cu obligațiile prevăzute la articolul 11 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013 în ceea ce privește confirmarea la timp a termenilor unui contract derivat extrabursier, efectuarea unui exercițiu de comprimare a portofoliului și acordurile în temeiul cărora sunt reconciliate portofoliile. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să acopere numai mecanismele juridice, de supraveghere și de punere în aplicare privind obligațiile de evaluare și de soluționare a litigiilor prevăzute la articolul 11 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în Regulamentul delegat (UE) nr. 149/2013, precum și cele privind cerințele de marjă prevăzute la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în Regulamentul delegat (UE) 2016/2251.

(8)

În ceea ce privește cerințele privind evaluarea tranzacțiilor și soluționarea litigiilor aplicabile instrumentelor financiare derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC, normele Japoniei privind instrumentele financiare derivate extrabursiere conțin obligații similare celor prevăzute la articolul 11 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Mai precis, secțiunea IV-2-4 din Orientările privind supravegherea conține cerințe specifice referitoare la soluționarea litigiilor aplicabile contractelor derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC, iar articolul 123 din Ordonanța Cabinetului stabilește cerințele privind efectuarea evaluărilor zilnice în scopul schimburilor de marje.

(9)

În ceea ce privește marjele pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic ale Japoniei constau într-un set de reglementări finale adoptate de JFSA, care au fost publicate la 31 martie 2016 și au intrat în vigoare la 1 septembrie 2016. Printre reglementările respective se numără Ordonanța nr. 52 a Cabinetului din 6 august 2007 privind operatorii din sectorul instrumentelor financiare, inclusiv dispozițiile suplimentare, notificările publice nr. 15, 16 și 17 din 31 martie 2016 și nr. 33 din 25 august 2017 ale Agenției pentru Servicii Financiare, Orientările generale revizuite pentru supravegherea băncilor importante etc., Orientările generale revizuite pentru supravegherea instituțiilor financiare mici și mijlocii și a instituțiilor financiare regionale, Orientările generale revizuite pentru supravegherea băncilor cooperatiste, Orientările generale revizuite pentru supravegherea operatorilor de instrumente financiare etc., Orientările generale revizuite pentru supravegherea companiilor de asigurări și Orientările generale revizuite pentru supravegherea societăților fiduciare etc. Normele aplicabile instrumentelor financiare derivate extrabursiere pe mărfuri care se află sub jurisdicția METI și a MAFF reproduc setul de reglementări finale adoptate de JFSA (denumite împreună „normele Japoniei privind marja”).

(10)

Astfel cum se prevede în normele Japoniei privind marja, instituțiile financiare care au, pentru o anumită perioadă de timp, o valoare totală medie a principalului noțional al instrumentelor financiare derivate extrabursiere egală cu sau mai mare de 300 de miliarde JPY, trebuie să facă schimb de marjă de variație zilnic în temeiul FIEA, în timp ce instituțiile financiare care se situează sub acest prag trebuie să facă schimb de marjă de variație cu „o frecvență suficientă”. Întrucât Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede obligația tuturor contrapărților la o tranzacție cu instrumente financiare derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC să facă schimb de marjă de variație zilnic, prezenta decizie ar trebui, prin urmare, să fie condiționată de schimbul zilnic de marjă de variație pentru tranzacțiile efectuate cu operatori de instrumente financiare (FIBO) și cu instituții financiare înregistrate (RFI) a căror valoare totală medie a principalului noțional al instrumentelor financiare derivate extrabursiere pentru o perioadă de un an, începând din luna aprilie cu doi ani înainte de anul în care este necesar calculul (sau cu un an înainte, dacă se calculează în decembrie), este mai mică de 300 de miliarde JPY.

(11)

În mod similar cu cerințele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2016/2251, în temeiul normelor Japoniei privind marja, toate instituțiile financiare care agregă valorile noționale ale instrumentelor financiare derivate extrabursiere necompensate, ale instrumentelor financiare derivate extrabursiere pe mărfuri necompensate, ale contractelor forward pe cursul de schimb decontate prin livrare fizică și ale swap-urilor valutare ale unui grup consolidat, excluzând tranzacțiile intragrup, pentru lunile martie, aprilie și mai cu un an înainte de anul în care calculul depășește 1,1 mii de miliarde JPY, trebuie să facă schimb de informații privind marja inițială. Normele Japoniei privind marja prevăd, de asemenea, o valoare minimă de transfer combinată a marjei inițiale și a marjei de variație de 70 de milioane JPY, în timp ce pragul prevăzut la articolul 25 din Regulamentul delegat (UE) 2016/2251 este de 500 000 EUR. Având în vedere diferența marginală de valoare dintre aceste monede, sumele menționate ar trebui să fie considerate echivalente.

(12)

Normele Japoniei privind marja se aplică aproape tuturor contractelor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, cu excepția contractelor forward pe cursul de schimb decontate prin livrare fizică și a swap-urilor valutare, pentru care normele Japoniei privind marja nu stabilesc nicio cerință. Tranzacțiile de schimb valutar legate de schimbul de principal prin intermediul swap-urilor valutare sunt exceptate de la cerințele de marjă inițială. În plus, normele Japoniei privind marja nu prevăd niciun tratament specific pentru produse structurate, inclusiv pentru obligațiuni garantate și securitizări. În conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 648/2012, numai swap-urile valutare și contractele forward pe cursul de schimb sunt exceptate de la cerințele de marje inițiale și numai instrumentele financiare derivate asociate obligațiunilor garantate în scopuri de acoperire împotriva riscurilor sunt exceptate de la toate cerințele de marjă. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să se aplice numai contractelor cu instrumente financiare derivate extrabursiere care fac obiectul cerințelor de marjă prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și în normele Japoniei privind marja.

(13)

Cerințele prevăzute în normele Japoniei privind marja referitoare la calcularea marjei inițiale sunt echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. În mod similar cu metoda standardizată de calculare a marjei inițiale prevăzută în anexa IV la Regulamentul delegat (UE) 2016/2251, normele Japoniei privind marja permit utilizarea unui model standardizat echivalent cu cel prevăzut în anexa menționată. Alternativ, pentru calcularea marjei inițiale se pot utiliza modele interne sau ale unor părți terțe, cu condiția ca modelele respective să conțină anumiți parametri specifici, inclusiv intervale de încredere minime și perioade de risc de marjă, precum și anumite date istorice, inclusiv perioade de criză. Contrapărțile trebuie să notifice JFSA, METI sau MAFF, după caz, intenția lor de a utiliza respectivele modele interne sau modele ale unor părți terțe și trebuie să comunice orice presupuneri și ipoteze necesare, precum și orice modificări aduse acestora.

(14)

Cerințele prevăzute în normele Japoniei privind marja referitoare la garanțiile eligibile și la modul în care sunt deținute și segregate garanțiile respective sunt echivalente cu cele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2016/2251. Normele Japoniei privind marja conțin, de asemenea, o listă echivalentă de garanții eligibile și impun FIBO și RFI obligația de a diversifica în mod rezonabil garanțiile pe care le colectează, inclusiv prin limitarea valorilor mobiliare cu un nivel scăzut de lichiditate pentru a se evita concentrarea garanțiilor. Cerințele prevăzute în normele Japoniei privind marja aplicabile evaluării garanțiilor sunt comparabile cu cerințele prevăzute la articolul 19 din Regulamentul delegat (UE) 2016/2251.

(15)

În ceea ce privește nivelul echivalent de protecție a secretului profesional în Japonia, informațiile deținute de JFSA fac obiectul politicii în domeniul securității informațiilor a JFSA, iar angajaților JFSA li se aplică Legea privind serviciul public național, care le interzice angajaților să divulge informații care le-au fost aduse la cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor. Prin urmare, atât Legea privind serviciul public național, cât și politica în domeniul securității informațiilor a JFSA oferă garanții cu privire la secretul profesional, inclusiv cu privire la protecția secretelor de afaceri comunicate de autoritățile competente părților terțe, care sunt echivalente cu cele prevăzute la titlul VIII din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, ar trebui să se considere că Legea privind serviciul public național și politica în domeniul securității informațiilor a JFSA oferă împreună un nivel de protecție în ceea ce privește secretul profesional care este echivalent cu cel prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(16)

În fine, în ceea ce privește aplicarea efectivă și respectarea în mod echitabil și fără să creeze distorsiuni, astfel încât să se asigure eficacitatea supravegherii și a aplicării normelor în respectiva țară terță, JFSA dispune de competențe ample de investigare și de supraveghere pentru a evalua respectarea cerințelor de marjă aplicabile contractelor derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC. JFSA poate lua o gamă largă de măsuri de supraveghere pentru a preveni orice încălcare a cerințelor aplicabile, cum ar fi un ordin de îmbunătățire a activităților în temeiul articolului 51 din FIEA și alte măsuri de supraveghere în temeiul articolului 52 din FIEA. Prin urmare, ar trebui să se considere că măsurile respective asigură aplicarea efectivă a mecanismelor juridice, de supraveghere și de punere în aplicare relevante prevăzute în normele Japoniei privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, în mod echitabil și fără să creeze distorsiuni, astfel încât să se asigure eficacitatea supravegherii și a aplicării normelor.

(17)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la contractele derivate extrabursiere aplicabile la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia, în cooperare cu ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze cu regularitate evoluția mecanismelor juridice, de supraveghere și de punere în aplicare privind aceste contracte derivate extrabursiere și implementarea lor consecventă și eficace referitor la cerințele în materie de confirmare la timp, de comprimare și de reconciliere a portofoliilor, de evaluare, de soluționare a litigiilor și de marjă aplicabile contractelor derivate extrabursiere care nu sunt compensate printr-o CPC, pe baza cărora a fost adoptată prezenta decizie. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua în orice moment o reexaminare specifică, în cazul în care evoluții relevante fac necesară reevaluarea de către Comisie a declarației de echivalență acordată prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare poate conduce la abrogarea prezentei decizii, ceea ce ar însemna că, în mod automat, contrapărțile fac din nou obiectul tuturor cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(18)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

(1)

Valoarea totală a taxelor anuale de supraveghere care trebuie percepute în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1163/2014 (BCE/2014/41) ar trebui să acopere, dar să nu depășească, cheltuielile suportate de Banca Centrală Europeană (BCE) în legătură cu atribuțiile de supraveghere ale acesteia în cursul perioadei de taxare relevante. Aceste cheltuieli constau în costurile legate în mod direct de atribuțiile de supraveghere ale BCE, precum supravegherea directă a entităților semnificative, monitorizarea supravegherii entităților mai puțin semnificative, îndeplinirea atribuțiilor orizontale și desfășurarea serviciilor specializate. Ele includ și costurile legate în mod indirect de atribuțiile de supraveghere ale BCE, precum serviciile furnizate de departamentele de suport ale BCE, inclusiv serviciile privind sediul, administrarea resurselor umane, servicii administrative, buget și control, servicii contabile, juridice, de comunicare și traducere, audit intern, precum și servicii statistice și de tehnologia informației.

(2)

Pentru a calcula taxele anuale de supraveghere de plătit corespunzătoare entităților supravegheate semnificative și grupurilor supravegheate semnificative, precum și entităților supravegheate mai puțin semnificative și grupurilor supravegheate mai puțin semnificative, costurile totale ar trebui împărțite pe baza cheltuielilor alocate funcțiilor relevante care efectuează supravegherea directă a entităților supravegheate semnificative și a grupurilor supravegheate semnificative și supravegherea indirectă a entităților supravegheate mai puțin semnificative și a grupurilor supravegheate mai puțin semnificative.

(3)

Valoarea totală a taxelor anuale de supraveghere pentru 2019 ar trebui calculată ca suma următoarelor: (a) costurile anuale estimate pentru atribuțiile de supraveghere pentru 2019, pe baza bugetului BCE aprobat pentru 2019 și avându-se în vedere orice evoluții ale costurilor anuale estimate preconizate a fi suportate de BCE și cunoscute la data adoptării prezentei decizii; și (b) excedentul sau deficitul din 2018.

(4)

Excedentul sau deficitul ar trebui determinat prin deducerea costurilor anuale efective ale atribuțiilor de supraveghere care au fost suportate în 2018, astfel cum sunt prezentate în conturile anuale ale BCE pentru 2018 (3), din costurile anuale estimate colectate pentru 2018 prevăzute în anexa la Decizia (UE) 2018/667 a Băncii Centrale Europene (BCE/2018/12) (4).

(5)

În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1163/2014 (BCE/2014/41), valorile taxelor legate de perioade de taxare anterioare care nu erau colectabile, plățile dobânzii primite în conformitate cu articolul 14 și sumele primite sau rambursate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din acest regulament, dacă este cazul, ar trebui de asemenea luate în calcul pentru stabilirea costurilor anuale estimate ale atribuțiilor de supraveghere pentru 2019,