(1)

Pentru a stabili dacă statele membre ar trebui să acorde instituțiilor din jurisdicțiile lor obligații simplificate, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE impune statelor membre să se asigure că autoritățile competente și autoritățile de rezoluție evaluează impactul pe care l-ar putea avea, ca urmare a mai multor factori specificați la articolul respectiv, intrarea în dificultate a unei instituții.

(2)

Evaluarea în cauză ar trebui să fie diferită de orice altă evaluare efectuată de autoritățile de rezoluție, inclusiv, în special, de orice evaluare a posibilităților de soluționare a unei instituții sau a unui grup ori sau a îndeplinirii condițiilor pentru rezoluție menționate în Directiva 2014/59/UE și în Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (2), și nu ar trebui să predetermine aceste evaluări.

(3)

Precizarea criteriilor menționate la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE ar trebui să fie practică, eficientă și eficace. Prin urmare, impactul pe care îl poate avea intrarea în dificultate a unei instituții ar trebui să fie evaluat, mai întâi pe baza unor criterii cantitative și, ulterior, a unor criterii calitative. În general, evaluarea bazată pe criterii calitative ar trebui să se efectueze numai în cazul în care evaluarea bazată pe criterii cantitative nu duce la concluzia că, având în vedere impactul pe care l-ar putea avea intrarea în dificultate a instituției, este necesară aplicarea obligațiilor depline, și nu doar a obligațiilor simplificate.

(4)

Pentru a asigura o aplicare convergentă și eficace a prezentului regulament, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să evalueze criteriile cantitative prin raportare la un prag comun stabilit la nivelul Uniunii sub forma unui punctaj cantitativ total. Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să calculeze respectivul punctaj cantitativ total în conformitate cu un set de indicatori, utilizând valorile din cadrul aplicabil de raportare în scopuri de supraveghere prevăzut în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 (3).

(5)

Pentru a asigura un echilibru dezirabil în ceea ce privește rata preconizată a instituțiilor neeligibile pentru aplicarea de obligații simplificate din statele membre și distribuția instituțiilor neeligibile în rândul statelor membre, pragul Uniunii pentru punctajul cantitativ total aferent instituțiilor de credit ar trebui, în principiu, să fie stabilit la 25 de puncte de bază. Cu toate acestea, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să aibă posibilitatea de a majora sau de a reduce pragul de 25 de puncte de bază și de a-l stabili în intervalul 0-105 puncte de bază, în funcție de specificul sectorului bancar al statului membru. Un sector bancar foarte concentrat poate justifica un prag mai ridicat, în timp ce un număr mare de instituții mici combinat cu un număr mic de instituții mari poate duce la un prag mai scăzut. Pragul ar trebui să asigure un echilibru adecvat între valoarea cumulată a activelor totale ale instituțiilor de credit care ar putea fi eligibile pentru aplicarea obligațiilor simplificate într-un anumit stat membru și a celor ale instituțiilor de credit care ar fi neeligibile pe baza evaluării cantitative.

(6)

Atunci când nu primesc valorile indicatorilor din partea instituțiilor în cadrul raportării în scopuri de supraveghere, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să utilizeze substituenți adecvați, bazați pe principiile contabile general acceptate la nivel național (GAAP). Autoritățile competente sau autoritățile de rezoluție ar trebui să poată atribui o valoare egală cu zero indicatorilor relevanți în cazul în care identificarea substituenților ar fi excesiv de dificilă. Această posibilitate ar trebui totuși să fie limitată la instituțiile care nu raportează formularul 20 în temeiul articolului 5 litera (a) punctul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 deoarece nu depășesc pragul menționat la articolul respectiv.

(7)

Pentru a se asigura că abordarea adoptată în prezentul regulament respectă pe deplin principiul proporționalității și pentru a elimina orice sarcină disproporționată, instituțiile de credit mici ar trebui să poată fi evaluate din punct de vedere cantitativ numai pe baza dimensiunii lor. Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să concluzioneze, fără a aplica punctajul cantitativ total, că intrarea în dificultate a unei instituții de credit mici nu este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, cu condiția ca evaluarea calitativă să susțină această concluzie. În cazul instituțiilor de credit mici, evaluarea criteriilor calitative ar trebui să fie realizată, de asemenea, într-un mod proporțional.

(8)

Pentru a asigura eficacitatea și eficiența evaluării impactului intrării în dificultate a instituțiilor asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, precizarea criteriilor cantitative și calitative ar trebui să se bazeze pe condițiile și categoriile stabilite deja în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(9)

În special, în temeiul articolului 131 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, instituțiile globale de importanță sistemică (G-SII) sunt identificate ca atare, printre altele, pe baza dimensiunii, a interconectării cu sistemul financiar, a complexității și a activității lor transfrontaliere. Dat fiind că aceste criterii se suprapun în mare măsură cu criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a unei G-SII este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, fără să fie nevoie să efectueze o evaluare cantitativă.

(10)

În plus, în temeiul articolului 131 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE, alte instituții de importanță sistemică (O-SII) sunt identificate ca atare, printre altele, pe baza dimensiunii lor, a importanței lor pentru economia Uniunii sau a statului membru relevant, a anvergurii activităților lor transfrontaliere și a interconectării lor cu sistemul financiar. Dat fiind că aceste criterii sunt foarte asemănătoare cu criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a unei O-SII este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, fără să fie nevoie să efectueze o evaluare cantitativă.

(11)

În plus, articolul 107 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE prevede obligația Autorității Bancare Europene (ABE) de a emite orientări privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP) în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Autoritățile competente și instituțiile financiare cărora li se adresează orientările respective au obligația de a depune toate eforturile necesare pentru a se conforma acestora. Clasificarea efectuată de către autoritățile competente în conformitate cu orientările SREP ale ABE ar trebui, prin urmare, să fie luată în considerare în contextul evaluării menționate la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE. Autoritățile competente clasifică instituțiile în patru categorii. Prima categorie (categoria SREP 1) este alcătuită din G-SII și O-SII și, după caz, din alte instituții clasificate ca atare de o autoritate competentă pe baza dimensiunii, a organizării interne și a naturii, amplorii și complexității activităților lor. În consecință, atunci când autoritatea competentă a stabilit că o instituție se încadrează în categoria SREP 1, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a instituției respective este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, fără să fie nevoie să efectueze o evaluare cantitativă.

(12)

Pentru a asigura o evaluare consecventă a instituțiilor, este necesar să se precizeze o listă minimă de considerente pe baza cărora autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să efectueze evaluări calitative, fără a împiedica autoritățile respective să ia în considerare alte considerente relevante. Lista minimă de considerente calitative ar trebui să se refere la circumstanțe care indică faptul că intrarea în dificultate a unei instituții ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare.

(13)

Având în vedere diversitatea firmelor de investiții care intră sub incidența Directivei 2014/59/UE și necesitatea de a nu aduce atingere activității în curs la nivelul Uniunii privind revizuirea cerințelor prudențiale pentru firmele respective, în prezentul regulament ar trebui să se precizeze doar indicatorii pe care autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să îi ia în considerare pentru a evalua criteriul dimensiunii. Aceste autorități ar trebui să stabilească ponderile atribuite indicatorilor respectivi, precum și pragurile relevante.

(14)

O instituție aparținând unui grup care face obiectul supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 și 112 din Directiva 2013/36/UE (grup transfrontalier) este foarte interconectată, iar activitățile sale sunt mult mai complexe decât cele ale unei instituții de sine stătătoare. Prin urmare, este probabil ca impactul intrării în dificultate ale unei instituții care aparține unui grup transfrontalier să fie mai semnificativ. Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui, așadar, să concluzioneze că intrarea în dificultate a unei instituții care aparține unui grup transfrontalier este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, atunci când aceasta este concluzia vreuneia dintre evaluările efectuate la nivelul fiecărui stat membru în care grupul este prezent. Pentru a realiza acest lucru, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să își coordoneze evaluările și să facă schimb de toate informațiile necesare, în cadrul structurii uniunii bancare și al colegiilor de supraveghere și de rezoluție.

(15)

Autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să poată decide că intrarea în dificultate a anumitor instituții nu este susceptibilă să aibă un impact negativ semnificativ de tipul celui menționat la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, chiar dacă punctajul lor cantitativ total atinge pragul prestabilit. Respectivul tratament diferit aplicat instituțiilor în cauză ar trebui să fie justificat de caracteristicile lor excepționale. Primul grup de acest tip îl reprezintă băncile de promovare, care vizează promovarea obiectivelor de politică publică ale unei administrații centrale sau regionale ori ale unei autorități locale dintr-un stat membru, în principal prin punerea la dispoziție a unor credite promoționale acordate pe bază neconcurențială și nonprofit. Creditele acordate de instituțiile respective sunt garantate, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală. Astfel, băncile de promovare pot fi considerate instituții a căror intrare în dificultate nu este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, cu condiția ca această concluzie să fie conformă cu evaluarea calitativă efectuată pentru respectivele bănci de promovare. Al doilea grup îl reprezintă instituțiile de credit care au făcut obiectul unui proces de lichidare ordonată. Dat fiind că un proces de lichidare ordonată împiedică în general desfășurarea de noi activități, instituțiile de credit care au făcut obiectul unui astfel de proces pot fi, de asemenea, considerate instituții a căror intrare în dificultate nu este susceptibilă să aibă un efect negativ semnificativ asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau asupra condițiilor de finanțare, cu condiția ca acest lucru să fie conform cu evaluarea calitativă efectuată pentru instituțiile de credit în cauză.

(16)

Având în vedere scopurile diferite ale planificării redresării și ale planificării rezoluției, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție din același stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a ajunge la concluzii diferite în cadrul evaluărilor lor efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Mai precis, acestea ar putea să ia decizii diferite atunci când stabilesc pragurile pentru punctajul cantitativ total, aplicând un tratament special pentru băncile de promovare și instituțiile care fac obiectul unui proces de lichidare ordonată, precum și să ajungă la concluzii diferite cu privire la posibilitatea de a acorda obligații simplificate. În aceste cazuri, autoritățile competente și autoritățile de rezoluție ar trebui să evalueze periodic dacă diferența este în continuare justificată.

(17)

Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de ABE.

(18)

ABE a efectuat consultări publice cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010,

(1)

Uniunea este parte la Acordul revizuit privind achizițiile publice (denumit în continuare „AAP revizuit”) și statele sale membre fac obiectul acordului revizuit în conformitate cu dreptul Uniunii.

(2)

La 29 martie 2017, Regatul Unit a prezentat notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatele nu se vor mai aplica Regatului Unit de la data intrării în vigoare a unui acord de retragere sau, în lipsa încheierii unui acord, la doi ani după respectiva notificare, și anume începând cu data de 30 martie 2019, cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, decide în unanimitate să prelungească această perioadă. AAP revizuit va înceta automat să se aplice Regatului Unit de la data respectivă.

(3)

La 1 iunie 2018, Regatul Unit, cu sprijinul Uniunii, a depus o cerere de aderare la AAP revizuit.

(4)

În conformitate cu articolul XXII alineatul (2) din AAP revizuit, orice membru al OMC poate adera la acordul respectiv în condiții care urmează a fi convenite între membrul respectiv și părți, condiții prevăzute într-o decizie adoptată de Comitetul pentru achizițiile publice (denumit în continuare „comitetul AAP”). Aderarea urmează să aibă loc prin depunerea la directorul general al OMC a unui instrument de aderare care precizează condițiile convenite în acest sens. AAP revizuit intră în vigoare pentru un membru aderent la acesta în cea de a treizecea zi de la data depunerii instrumentului său de aderare.

(5)

Angajamentele Regatului Unit privind domeniul de aplicare al accesului pe piață în sectorul achizițiilor publice sunt prevăzute în oferta sa finală transmisă părților la AAP la 2 octombrie 2018.

(6)

Oferta finală a Regatului Unit este una adecvată având în vedere faptul că angajamentele Regatului Unit privind domeniul de aplicare oferă Uniunii domeniul de aplicare maxim de care beneficiază Regatul Unit în prezent în temeiul listei Uniunii din AAP, care corespunde domeniului de aplicare actual al Regatului Unit în temeiul listei Uniunii în calitate de stat membru. Uniunea ar trebui să acorde tratament reciproc și să își adapteze lista pentru a oferi un nivel corespunzător de acces operatorilor economici din Regatul Unit în temeiul AAP revizuit. În plus, este necesară includerea unor clarificări în lista Uniunii din apendicele I la AAP revizuit, dat fiind că Regatul Unit nu va mai face obiectul listei menționate în temeiul AAP revizuit. Condițiile respective, astfel cum sunt prevăzute în anexa la prezenta decizie, vor deveni parte a condițiilor de aderare a Regatului Unit la AAP revizuit și se vor regăsi în decizia care urmează să fie adoptată de către comitetul AAP privind aderarea Regatului Unit.

(7)

Prin urmare, este necesar să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului AAP în ceea ce privește aderarea Regatului Unit la AAP revizuit.

(8)

În cazul încheierii unui acord de retragere între Regatul Unit și Uniune care prevede o perioadă de tranziție în cursul căreia dreptul Uniunii se va aplica Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, Uniunea ar trebui să informeze celelalte părți la AAP că, în timpul perioadei de tranziție, Regatul Unit urmează să fie tratat ca un stat membru în sensul AAP revizuit. Prin urmare, Regatul Unit ar urma să facă obiectul AAP revizuit până la data expirării perioadei de tranziție convenite. În acest caz, Regatul Unit ar trebui să prezinte o serie actualizată de răspunsuri la lista de verificare cel târziu cu trei luni înainte de expirarea perioadei de tranziție. Comitetul AAP va examina seria actualizată de răspunsuri ale Regatului Unit la lista de verificare și va lua în considerare o decizie corespunzătoare la momentul respectiv.

(9)

Chiar dacă Regatul Unit nu va fi o țară terță atunci când comitetul AAP decide cu privire la aderarea Regatului Unit la AAP revizuit, este în interesul Uniunii să se asigure că AAP revizuit intră în vigoare pentru Regatul Unit începând din ziua următoare datei la care dreptul Uniunii încetează să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia. Până la retragerea sa din Uniune, Regatul Unit rămâne un stat membru care beneficiază de toate drepturile și respectă toate obligațiile care decurg din tratate, inclusiv principiul cooperării loiale.

(10)

În cazul în care dreptul Uniunii continuă să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, Comisia ar trebui să fie autorizată să notifice comitetului AAP, în numele Uniunii, în termen de 30 de zile de la depunerea instrumentului de aderare al Regatului Unit, faptul că Regatul Unit face în continuare obiectul AAP revizuit în temeiul dreptului Uniunii,