(1)

În conformitate cu Decizia (UE) 2018/385 a Consiliului (2), la 6 februarie 2018 s-a semnat, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”).

(2)

În ceea ce privește chestiunile care intră în sfera de competență a Comunității Europene a Energiei Atomice, încheierea protocolului face obiectul unei proceduri separate.

(3)

Protocolul ar trebui aprobat în numele Uniunii și al statelor membre,

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1484/95 al Comisiei (3) a stabilit normele de aplicare a sistemului de taxe la import suplimentare și a fixat prețurile reprezentative în sectorul cărnii de pasăre și în cel al ouălor, precum și pentru ovalbumină.

(2)

Din controlul regulat al datelor pe baza cărora se stabilesc prețurile reprezentative pentru produsele din sectorul cărnii de pasăre și din cel al ouălor, precum și pentru ovalbumină, rezultă că este necesară modificarea prețurilor reprezentative pentru importurile de anumite produse, ținând cont de variațiile prețurilor în funcție de origine.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1484/95 ar trebui modificat în consecință.

(4)

Deoarece este necesar să se asigure aplicarea măsurii respective cât mai rapid posibil după ce devin disponibile datele actualizate, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale,

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 al Comisiei (3) a deschis vânzările de lapte praf degresat prin procedură de licitație.

(2)

Având în vedere ofertele primite pentru a treizeci și treia invitație parțială de participare la licitație, este necesar să se stabilească un preț minim de vânzare.

(3)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

(1)

Regatul Unit participă la Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 493/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 (2).

(2)

La 1 octombrie 2018, în termenul stabilit de trei luni, Regatul Unit a notificat președintelui Consiliului dorința sa de a nu participa la adoptarea reformării Regulamentului (CE) nr. 377/2004, propusă de Comisie la 16 mai 2018 și primită de Consiliu în toate limbile necesare la 2 iulie 2018.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 377/2004 urmărește să consolideze cooperarea dintre ofițerii de legătură în materie de imigrație detașați în țări terțe, în special prin stabilirea unei obligații de a înființa rețele locale sau regionale în rândul ofițerilor de legătură în materie de imigrație, precum și prin promovarea utilizării unui instrument electronic specific pentru schimbul regulat de informații în cadrul rețelelor locale, precum și prin instituirea unui sistem de raportare privind activitățile rețelelor de ofițeri de legătură în materie de imigrație prin intermediul unor rapoarte bianuale ale președinției, fără a se impune utilizarea unor sisteme operaționale sau o interacțiune directă cu vreuna din dispozițiile legale cuprinse în alte instrumente juridice care fac parte din acquis-ul Schengen.

(4)

Propunerea din 16 mai 2018 de reformare a Regulamentului (CE) nr. 377/2004 urmărește consolidarea coordonării și optimizarea utilizării ofițerilor de legătură în materie de imigrație, inclusiv a noilor ofițeri de legătură europeni trimiși în țări terțe, pentru a răspunde în mod mai eficace priorităților UE în domeniul migrației, însă nu se îndepărtează de natura actualului Regulament (CE) nr. 377/2004, în ceea ce privește interacțiunea specifică cu celelalte părți ale acquis-ului Schengen.

(5)

Prin urmare, propunerea de reformare a Regulamentului (CE) nr. 377/2004, ca și actualul Regulament (CE) nr. 377/2004, poate fi considerată drept o măsură de sine stătătoare în cadrul acquis-ului Schengen, care nu interacționează din punct de vedere operațional cu alte instrumente juridice care fac parte din acquis-ul Schengen.

(6)

În acest caz excepțional și având în vedere caracterul de sine stătător în cadrul acquis-ului Schengen al actualului Regulament (CE) nr. 377/2004, se poate considera că, în cazul în care Regatul Unit nu mai participă la actualul regulament sau la alte modificări ulterioare ale acestuia, însă continuă să participe la restul acquis-ului Schengen la care participă în prezent în temeiul Deciziei 2000/365/CE a Consiliului (3), acest lucru ar asigura cea mai amplă participare posibilă a Regatului Unit, fără a afecta în mod grav funcționarea practică a celorlalte părți ale acquis-ului Schengen și cu respectarea, în același timp, a coerenței acestora.

(7)

Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Protocolul nr. 19, articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE ar trebui să înceteze să se mai aplice Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în ceea ce privește actualul Regulament (CE) nr. 377/2004, și orice alte modificări ulterioare, inclusiv propunerea de reformare a Regulamentului (CE) nr. 377/2004, începând cu data intrării în vigoare a reformării propuse a Regulamentului (CE) nr. 377/2004.

(8)

În consecință, punctul 6 din anexa I la Decizia 2004/926/CE a Consiliului (4) în ceea ce privește Regulamentul (CE) nr. 377/2004 ar trebui, de asemenea, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Protocolul nr. 19, să înceteze să se aplice de la data intrării în vigoare a reformării propuse,

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau a reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și statele contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 11 august 2004, Republica Dominicană și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Republica Dominicană la 1 noiembrie 2004.

(11)

Toate statele membre, cu excepția Austriei, a Ciprului, a Croației, a Danemarcei, a Luxemburgului, a Portugaliei, a României și a Regatului Unit au acceptat deja aderarea Republicii Dominicane la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Republica Dominicană a condus la concluzia că Austria, Ciprul, Croația, Luxemburgul, Portugalia, România și Regatul Unit sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii Dominicane în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, Austria, Ciprul, Croația, Luxemburgul, Portugalia, România și Regatul Unit ar trebui autorizate să depună declarațiile lor de acceptare a aderării Republicii Dominicane la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Republicii Dominicane la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau a reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și statele contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 22 ianuarie 1992, Ecuadorul și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Ecuador la 1 aprilie 1992.

(11)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei și a Danemarcei, au acceptat deja aderarea Ecuadorului la Convenția de la Haga din 1980. Ecuadorul a acceptat aderarea Bulgariei, a Ciprului, a Estoniei, a Letoniei, a Lituaniei, a Maltei, a Poloniei, a Sloveniei și a României la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Ecuador a condus la concluzia că Austria este în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Ecuadorului în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

La 2 iunie 2006, Ucraina și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Ucraina la 1 septembrie 2006.

(13)

Toate statele membre, cu excepția Austriei și a Danemarcei, au acceptat deja aderarea Ucrainei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Ucraina a condus la concluzia că Austria este în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Ucrainei în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(14)

Prin urmare, Austria ar trebui autorizată să depună declarațiile sale de acceptare a aderării Ecuadorului și a Ucrainei la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Ecuadorului și a Ucrainei la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(15)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(16)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau a reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și statele contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 20 decembrie 1993, Hondurasul și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Honduras la 1 martie 1994.

(11)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei, a Danemarcei și a României, au acceptat deja aderarea Hondurasului la Convenția de la Haga din 1980. Hondurasul a acceptat aderarea Bulgariei, a Ciprului, a Estoniei, a Letoniei, a Lituaniei, a Maltei și a Sloveniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Honduras a condus la concluzia că Austria și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Hondurasului în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, Austria și România ar trebui autorizate să depună declarațiile lor de acceptare a aderării Hondurasului la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Hondurasului la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau a reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și statele contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 12 ianuarie 1998, Belarusul și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Belarus la 1 aprilie 1998.

(11)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei, a Danemarcei, a Luxemburgului și a României, au acceptat deja aderarea Belarusului la Convenția de la Haga din 1980. Belarusul a acceptat aderarea Bulgariei, a Estoniei, a Letoniei, a Lituaniei și a Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Belarus a condus la concluzia că Austria, Luxemburgul și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Belarusului în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

La 31 mai 1999, Uzbekistanul și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Uzbekistan la 1 august 1999.

(13)

Toate statele membre, cu excepția Austriei, a Danemarcei, a Luxemburgului și a României, au acceptat deja aderarea Uzbekistanului la Convenția de la Haga din 1980. Uzbekistanul a acceptat aderarea Bulgariei, a Estoniei, a Letoniei, a Lituaniei și a Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Uzbekistan a condus la concluzia că Austria, Luxemburgul și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Uzbekistanului în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(14)

Prin urmare, Austria, Luxemburgul și România ar trebui autorizate să depună declarațiile lor de acceptare a aderării Belarusului și a Uzbekistanului la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Belarusului și a Uzbekistanului la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(15)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(16)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

(1)

Articolul 193 din Directiva 2006/112/CE prevede că persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii are în general obligația de a plăti taxa pe valoarea adăugată (TVA) către autoritățile fiscale.

(2)

Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la data de 16 octombrie 2018, Lituania a solicitat autorizarea de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE în vederea aplicării mecanismului de taxare inversă pentru livrările de unități de hard disk (denumită în continuare „măsura specială”).

(3)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre cu privire la cererea Lituaniei, prin scrisorile din data de 19 noiembrie 2018. Prin scrisoarea din 20 noiembrie 2018, Comisia a notificat Lituaniei că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(4)

Lituania a descoperit fraude cu firme fantomă în comerțul intracomunitar în ceea ce privește livrările de bunuri electronice, cum ar fi laptopuri, telefoane mobile, tablete și unități de hard disk. Amploarea și domeniul de aplicare a acestei practici au un impact direct și foarte negativ asupra bugetului de stat.

(5)

Lituania a întreprins o serie de măsuri pentru a aborda și a preveni acest tip de fraudă în materie de TVA. Potrivit Lituaniei, măsurile respective nu sunt suficiente pentru a preveni frauda în materie de TVA în cazul furnizării de produse electronice.

(6)

Lituania intenționează să introducă mecanismul de taxare inversă pentru produsele electronice în temeiul articolului 199a din Directiva 2006/112/CE. Cu toate acestea, unitățile de hard disk nu intră în domeniul de aplicare al articolului respectiv.

(7)

Pentru a prevedea o formă mai cuprinzătoare a mecanismului de taxare inversă care s-ar aplica nu numai produselor electronice, astfel cum este prevăzut deja la articolul 199a din Directiva 2006/112/CE, ci și unităților de hard disk, Lituania solicită să fie autorizată să introducă măsura specială.

(8)

Având în vedere potențialul impact pozitiv al măsurii speciale în combaterea fraudei în materie de TVA descoperite de Lituania, ar trebui acordată o derogare pentru o perioadă limitată, de la 1 martie 2019 până la 28 februarie 2022.

(9)

În general, derogările se autorizează pe o perioadă limitată, pentru a se putea evalua dacă măsurile speciale sunt adecvate și eficace. Derogările acordă statelor membre timpul necesar pentru a introduce alte măsuri convenționale pentru combaterea problemei specifice până la expirarea măsurilor speciale, ceea ce ar face ca o prelungire a derogării să fie inutilă. Derogările care permit utilizarea mecanismului de taxare inversă sunt acordate numai în mod excepțional pentru anumite domenii în care se observă fraude și constituie un mijloc de ultimă instanță. Prin urmare, Lituania ar trebui să pună în aplicare alte măsuri convenționale pentru combaterea și prevenirea fraudei în materie de TVA în ceea ce privește comerțul cu unități de hard disk până la expirarea măsurii speciale și, în consecință, nu ar trebui să mai fie necesară derogarea de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește astfel de livrări.

(10)

Măsura specială nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii provenite din TVA,

(1)

Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 15 mai 2018, Polonia a solicitat o autorizație de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 226 din Directiva 2006/112/CE pentru a aplica un mecanism de plată defalcată (denumită în continuare „măsura specială”). Măsura specială ar trebui să impună includerea unei declarații speciale potrivit căreia taxa pe valoarea adăugată (TVA) trebuie plătită în contul blocat de TVA al furnizorului pentru facturile emise în legătură cu livrarea de bunuri și prestarea de servicii care prezintă risc de fraudă și care, în general, cad sub incidența mecanismului de taxare inversă și a răspunderii solidare în Polonia. Polonia a solicitat măsura specială pentru o perioadă de trei ani, de la 1 ianuarie 2019 până la 31 decembrie 2021.

(2)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea Poloniei celorlalte state membre, prin scrisorile din data de 3 septembrie 2018. Prin scrisoarea din 4 septembrie 2018, Comisia a informat Polonia că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(3)

Polonia a adoptat deja numeroase măsuri pentru combaterea fraudei. Aceasta a introdus mecanismul de taxare inversă și răspunderea solidară a furnizorului și a clientului, fișierul standard de audit, norme mai stricte pentru înregistrarea în scopuri de TVA și radierea persoanelor impozabile, creșterea numărului de audituri, printre altele. Cu toate acestea, Polonia consideră că măsurile respective sunt insuficiente pentru a preveni frauda în materie de TVA.

(4)

Polonia este de părere că aplicarea măsurii speciale va elimina frauda în materie de TVA. Dat fiind faptul că, potrivit mecanismului de plată defalcată, valoarea TVA-ului depus într-un cont separat de TVA al unui furnizor (persoană impozabilă) poate fi utilizată exclusiv în scopuri restrânse, și anume pentru plata TVA-ului datorat autorităților fiscale sau plata TVA-ului corespunzător facturilor primite de la furnizori, acest sistem este o garanție mai bună că autoritățile fiscale vor încasa întreaga valoare a TVA-ului care ar trebui transferată de persoana impozabilă către Trezoreria Statului din Polonia.

(5)

Polonia a introdus mecanismul voluntar de plată defalcată la 1 iulie 2018. Polonia consideră că, în domeniile expuse în mod deosebit fraudei în materie de TVA, ar trebui introdusă măsura specială. Respectivele domenii sunt reprezentate de sectoare economice precum oțelul, deșeurile metalice, echipamentele electronice, aurul, metalele neferoase, carburanții și materialele plastice. Respectivele domenii sunt, în general, supuse mecanismului de taxare inversă și răspunderii solidare a furnizorului și a clientului în Polonia.

(6)

Măsura specială se va aplica în legătură cu livrările de bunuri și prestările de servicii enumerate în anexă, efectuate între întreprinderi (B2B), și va viza exclusiv transferurile bancare electronice.

(7)

În cazul excedentului de taxă aferentă intrărilor în raport cu taxa aferentă ieșirilor, care este recunoscut de furnizor în declarația de TVA ca sumă rambursabilă, plata unei astfel de rambursări este în mod normal efectuată în termen de 60 de zile în contul curent al furnizorului. Cu toate acestea, Polonia a informat Comisia că, în cazul tranzacțiilor care fac obiectul măsurii speciale, la cererea unui furnizor care deține un cont blocat de TVA, rambursarea urmează să aibă loc în termen de 25 de zile.

(8)

Furnizorii nu suportă costuri de deschidere și de operare a contului bancar de TVA, deoarece nu sunt pot fi percepute comisioane sau taxe de către bancă în ceea ce privește contul de TVA.

(9)

Măsura specială urmează să fie aplicată tuturor furnizorilor, inclusiv furnizorilor care nu sunt stabiliți în Polonia, deoarece aceștia au obligația de a deține un cont bancar operat în conformitate cu legislația bancară din Polonia. În acest sens, Polonia a confirmat faptul că, în ceea ce privește furnizorii, aceștia nu vor suporta costuri suplimentare în legătură cu obligația deschiderii unui cont bancar în Polonia, deoarece respectivii furnizori vor putea deschide și deține un cont bancar pentru plata TVA-ului în Polonia cu titlu gratuit.

(10)

Măsura specială, astfel cum este prevăzută de Polonia, va impune modificări majore în ceea ce privește furnizorii. Sistemul este deja operațional din 1 iulie 2018, pe bază voluntară și persoanele impozabile au avut ocazia de a se familiariza cu acest sistem.

(11)

Comisia este de părere că măsura specială în legătură cu livrările de bunuri și prestările de servicii care prezintă risc de fraudă poate genera rezultate concrete în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale în materie de TVA. De obicei, derogările se acordă pentru o perioadă limitată de timp. Prin urmare, măsura specială ar trebui autorizată de la 1 martie 2019 până la 28 februarie 2022.

(12)

Având în vedere caracterul inedit și domeniul larg de aplicare al măsurii speciale, este important să se asigure urmărirea necesară. În special, este nevoie ca această urmărire să se concentreze pe impactul măsurii speciale asupra nivelului fraudei în materie de TVA și asupra persoanelor impozabile în ceea ce privește rambursările de TVA, sarcina administrativă, costurile ce revin persoanelor impozabile, printre altele. Prin urmare, Polonia trebuie să prezinte un raport privind impactul măsurii speciale în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a măsurii speciale pe teritoriul său.

(13)

Măsura specială nu va afecta negativ cuantumul global al încasărilor din impozitele colectate în etapa de consum final și nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA,

(1)

La 18 septembrie 2015 și la 1 octombrie 2015, Consiliul a adoptat Deciziile (UE, Euratom) 2015/1600 (1) și (UE, Euratom) 2015/1790 (2) de numire a membrilor în cadrul Comitetului Economic și Social European pentru perioada 21 septembrie 2015-20 septembrie 2020. La 16 februarie 2016, prin Decizia (UE) 2016/229 a Consiliului (3), doamna Marie-Louise KNUPPERT a fost înlocuită de domnul Arne GREVSEN în calitatea de membru.

(2)

Un loc de membru în cadrul Comitetului Economic și Social European a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului domnului Bernt FALLENKAMP.

(3)

Un loc de membru în cadrul Comitetului Economic și Social European a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului domnului Arne GREVSEN,

—

doamna Dorthe ANDERSEN, Head of Danish Trade Union EU Office;

—

doamna Bente SORGENFREY, 1. vice president FH – Danish Trade Union Confederation.

(1)

La 15 aprilie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/219/PESC (1) privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali).

(2)

La 11 ianuarie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/50 (2), prin care s-a prelungit EUCAP Sahel Mali până la 14 ianuarie 2019. La 7 decembrie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2264 (3), prin care s-a stabilit o valoare de referință financiară pentru EUCAP Sahel Mali până la 14 ianuarie 2019.

(3)

La 25 iunie 2018, în concluziile sale privind Sahel/Mali, Consiliul a subliniat importanța regionalizării PSAC în Sahel, cu scopul de a consolida, după caz, sprijinul civil și militar acordat cooperării transfrontaliere, structurile de cooperare regionale, în special cele ale G5 Sahel, precum și capacitatea și asumarea responsabilității din partea țărilor din G5 Sahel în ceea ce privește abordarea provocărilor în materie de securitate din regiune.

(4)

La 25 octombrie 2018, în urma revizuirii strategice a EUCAP Sahel Mali, Comitetul politic și de securitate a recomandat prelungirea mandatului EUCAP Sahel Mali până la 14 ianuarie 2021.

(5)

La 17 decembrie 2018, sub rezerva aprobării de către Consiliu a documentelor de planificare privind regionalizarea referitoare la Sahel, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/2008 (4), prin care s-a prelungit EUCAP Sahel Mali până la 28 februarie 2019 și a stabilit pentru aceasta o valoare de referință financiară până la aceeași dată.

(6)

Prin urmare, Decizia 2014/219/PESC ar trebui, prin urmare, să fie prelungită până la 14 ianuarie 2021.

(7)

EUCAP Sahel Mali se va desfășura în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica îndeplinirea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

1.

La articolul 14 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUCAP Sahel Mali în perioada 1 martie 2019-14 ianuarie 2021 este de 66 930 000 EUR.”

2.

La articolul 18, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„Decizia se aplică până la 14 ianuarie 2021.”

(1)

La 14 mai 2018, furnizorul SEG Automotive Germany GmbH a depus o cerere de aprobare ca ecoinovație a starter-alternatorului de 48 V de înalt randament (BRM) împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC pentru vehicule din categoria N1. Cererea a fost evaluată în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 al Comisiei (2).

(2)

Starter-alternatorul de 48 V este o mașină reversibilă care poate funcționa fie ca motor electric, convertind energia electrică în energie mecanică, fie ca generator, convertind energia mecanică în energie electrică, asemenea unui alternator standard. Cererea prezentată a pus accentul pe funcția de generator a dispozitivului.

(3)

Solicitantul a propus două metodologii diferite de determinare a randamentului total al sistemului, combinând randamentul starter-alternatorului de 48 V cu randamentul convertorului de 48 V/12 V DC/DC. Prima metodă are scopul de a calcula separat randamentul starter-alternatorului de 48 V și cel al convertorului său de 48 V/12 V DC/DC, iar a doua metodă are scopul de a calcula randamentul starter-alternatorului de 48 V împreună cu convertorul său de 48 V/12 V DC/DC (metoda combinată). Ambele proceduri de testare sunt conforme cu Orientările tehnice pentru elaborarea cererilor de aprobare a tehnologiilor inovatoare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 510/2011.

(4)

Informațiile furnizate în cerere demonstrează că în cele două studii de caz propuse au fost îndeplinite condițiile și criteriile menționate la articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 și la articolele 2 și 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014. În consecință, starter-alternatorul de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH plus convertorul de 48 V/12 V DC/DC, utilizate la vehiculele din categoria N1, ar trebui aprobate ca ecoinovație.

(5)

Este oportun să se aprobe metodologiile de testare pentru determinarea reducerii emisiilor de CO2 obținute prin utilizarea starter-alternatorului de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC. Numai reducerea emisiilor certificată pe baza uneia din cele două metodologii de testare stabilite în prezenta decizie poate fi luată în considerare pentru determinarea performanței producătorului în materie de emisii specifice în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 510/2011.

(6)

Pentru a determina reducerea emisiilor de CO2 obținută prin utilizarea starter-alternatorului de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC este necesar să se stabilească tehnologia de referință în raport cu care ar trebui evaluat randamentul funcției de generator. Ținând seama de opinia experților, este oportun să se ia în considerare un alternator cu randamentul de 67 % ca tehnologie de referință pentru determinarea reducerii emisiilor de CO2 în sensul prezentei decizii.

(7)

În ceea ce privește vehiculele hibride din categoria N1, metodologiile de testare se bazează pe anumite condiții care sunt valabile numai pentru vehiculele în cazul cărora este permisă utilizarea de măsurători necorectate, cum ar fi consumul de combustibil sau emisiile de CO2 măsurate în cursul testului de tip 1 specificat în anexa 8 la Regulamentul CEE-ONU nr. 101. Din acest motiv, prezenta decizie se aplică tuturor vehiculelor din categoria N1 cu motor cu ardere internă, dar numai anumitor vehicule hibride din categoria N1.

(8)

Reducerea emisiilor obținută prin utilizarea starter-alternatorului de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC poate fi demonstrată parțial cu ajutorul testului menționat în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (3). Prin urmare, este necesar să se asigure faptul că această acoperire parțială este luată în considerare de metodologia de testare pentru determinarea reducerii emisiilor de CO2 obținute prin utilizarea starter-alternatorului.

(9)

Dacă autoritatea de omologare de tip constată că starter-alternatorul de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH plus convertorul de 48 V/12 V DC/DC nu îndeplinesc condițiile de certificare, cererea de certificare a reducerii emisiilor ar trebui respinsă.

(10)

Prezenta decizie ar trebui să se aplice până în anul 2020 inclusiv, în corelare cu procedura de testare menționată în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008. Începând cu 1 ianuarie 2021, tehnologiile inovatoare trebuie evaluate utilizând procedura de testare prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (4).

(11)

Pentru stabilirea codului general al ecoinovației care trebuie utilizat în documentația relevantă de omologare de tip în conformitate cu anexele I, VIII și IX la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), ar trebui să se specifice codul individual care trebuie utilizat pentru starter-alternatorul de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH plus convertorul de 48 V/12 V DC/DC,

(1)

La 14 mai 2018, furnizorul SEG Automotive Germany GmbH a depus o cerere de aprobare ca ecoinovație a starter-alternatorului de 48 V de înalt randament (BRM) împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC pentru vehicule din categoria M1. Cererea a fost evaluată în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 și în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011 al Comisiei (2).

(2)

Starter-alternatorul de 48 V este o mașină reversibilă care poate funcționa fie ca motor electric, convertind energia electrică în energie mecanică, fie ca generator, convertind energia mecanică în energie electrică, asemenea unui alternator standard. Cererea prezentată a pus accentul pe funcția de generator a dispozitivului.

(3)

Solicitantul a propus două metodologii diferite de determinare a randamentului total al sistemului, combinând randamentul starter-alternatorului de 48 V cu randamentul convertorului de 48 V/12 V DC/DC. Prima metodă are scopul de a calcula separat randamentul starter-alternatorului de 48 V și cel al convertorului său de 48 V/12 V DC/DC, iar a doua metodă are scopul de a calcula randamentul starter-alternatorului de 48 V împreună cu convertorul său de 48 V/12 V DC/DC (metoda combinată). Ambele proceduri de testare sunt conforme cu Orientările tehnice pentru elaborarea cererilor de aprobare a tehnologiilor inovatoare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 443/2009. În comparație cu metodologia de testare definită în Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/785 a Comisiei (3) privind aprobarea starter-alternatoarelor de 12 V de înalt randament, metodologiile de testare pentru starter-alternatoarele de 48 V implică tensiuni de testare diferite și curenți de testare diferiți, pentru a ține seama de caracteristicile specifice ale starter-alternatorului de 48 V.

(4)

Informațiile furnizate în cerere demonstrează că în cele două studii de caz propuse au fost îndeplinite condițiile și criteriile menționate la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 și la articolele 2 și 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011. În consecință, starter-alternatorul de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH plus convertorul de 48 V/12 V DC/DC, utilizate la vehiculele din categoria M1, ar trebui aprobate ca ecoinovație.

(5)

Este oportun să se aprobe metodologiile de testare pentru determinarea reducerii emisiilor de CO2 obținute prin utilizarea starter-alternatorului de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC. Numai reducerea emisiilor certificată pe baza uneia din cele două metodologii de testare stabilite în prezenta decizie poate fi luată în considerare pentru determinarea performanței producătorului în materie de emisii specifice în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 443/2009.

(6)

Pentru a determina reducerea emisiilor de CO2 obținută prin utilizarea starter-alternatorului de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC, este necesar să se stabilească tehnologia de referință în raport cu care ar trebui evaluat randamentul funcției de generator. Ținând seama de opinia experților, este oportun să se ia în considerare un alternator cu randamentul de 67 % ca tehnologie de referință pentru determinarea reducerii emisiilor de CO2 în sensul prezentei decizii.

(7)

În ceea ce privește vehiculele hibride din categoria M1, metodologiile de testare se bazează pe anumite condiții care sunt valabile numai pentru vehiculele în cazul cărora este permisă utilizarea de măsurători necorectate, cum ar fi consumul de combustibil sau emisiile de CO2 măsurate în cursul testului de tip 1 specificat în anexa 8 la Regulamentul CEE-ONU nr. 101. Din acest motiv, prezenta decizie se aplică tuturor vehiculelor din categoria M1 cu motor cu ardere internă, dar numai anumitor vehicule hibride din categoria M1.

(8)

Reducerea emisiilor obținută prin utilizarea starter-alternatorului de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH împreună cu convertorul de 48 V/12 V DC/DC poate fi demonstrată parțial cu ajutorul testului menționat în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (4). Prin urmare, este necesar să se asigure faptul că această acoperire parțială este luată în considerare de metodologia de testare pentru determinarea reducerii emisiilor de CO2 obținute prin utilizarea starter-alternatorului.

(9)

Dacă autoritatea de omologare de tip constată că starter-alternatorul de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH plus convertorul de 48 V/12 V DC/DC nu îndeplinesc condițiile de certificare, cererea de certificare a reducerii emisiilor ar trebui respinsă.

(10)

Prezenta decizie ar trebui să se aplice până în anul 2020 inclusiv, în corelare cu procedura de testare menționată în anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008. Începând cu 1 ianuarie 2021, tehnologiile inovatoare trebuie evaluate utilizând procedura de testare prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (5).

(11)

Pentru stabilirea codului general al ecoinovației care trebuie utilizat în documentația relevantă de omologare de tip în conformitate cu anexele I, VIII și IX la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), ar trebui să se specifice codul individual care trebuie utilizat pentru tehnologia inovatoare folosită la starter-alternatorul de înalt randament de 48 V (BRM) de la SEG Automotive Germany GmbH plus convertorul de 48 V/12 V DC/DC,

(1)

Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a Comisiei (4) stabilește măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre în care au fost confirmate cazuri de respectiva boală la porci domestici sau sălbatici (statele membre în cauză). În părțile I-IV din anexa la decizia de punere în aplicare respectivă sunt menționate și delimitate anumite zone din statele membre în cauză, diferențiate în funcție de nivelul de risc, estimat pe baza situației epidemiologice a bolii respective. Anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE a fost modificată de mai multe ori pentru a se ține seama de evoluția situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește pesta porcină africană, evoluție care trebuie să fie reflectată în anexa respectivă.

(2)

Riscul de răspândire a pestei porcine africane în rândul faunei sălbatice este legat de răspândirea natural lentă a acestei boli în rândul efectivelor de porci sălbatici și, de asemenea, de activitatea umană, astfel cum a demonstrat recenta evoluție epidemiologică a acestei boli în Uniune și cum a fost documentat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în avizul științific al Grupului pentru sănătatea și bunăstarea animalelor, publicat la 14 iulie 2015; în raportul științific al EFSA privind analizele epidemiologice referitoare la pesta porcină africană în statele baltice și în Polonia, publicat la 23 martie 2017; în raportul științific al EFSA privind analizele epidemiologice referitoare la pesta porcină africană în statele baltice și în Polonia, publicat la 8 noiembrie 2017; și în raportul științific al EFSA privind analizele epidemiologice referitoare la pesta porcină africană în Uniunea Europeană, publicat la 29 noiembrie 2018 (5).

(3)

De la data adoptării celei mai recente modificări a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE au apărut noi cazuri de pestă porcină africană la porci sălbatici în Bulgaria și Belgia și la porci domestici în România, care trebuie să fie reflectate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.

(4)

În februarie 2019 a fost observat un caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic în regiunea Varna din Bulgaria în afara zonelor menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Acest caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc care ar trebui să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, această zonă din Bulgaria afectată de pesta porcină africană ar trebui inclusă în lista din partea II a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.

(5)

În februarie 2019 a fost observat un caz de pestă porcină africană la un porc sălbatic în regiunea Luxembourg din Belgia, într-o zonă inclusă în prezent în partea I a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Acest caz de pestă porcină africană apărută la un porc sălbatic constituie un nivel crescut de risc care ar trebui să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, această zonă din Belgia afectată de pesta porcină africană ar trebui inclusă în lista din partea II a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.

(6)

În februarie 2019 a fost observat un focar de pestă porcină africană la porci domestici în județul Botoșani din România, într-o zonă inclusă în prezent în partea II a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Acest focar de pestă porcină africană apărut la porci domestici constituie un nivel crescut de risc care ar trebui să fie reflectat în anexa respectivă. În consecință, această zonă din România afectată de pesta porcină africană ar trebui inclusă în lista din partea III a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE.

(7)

Pentru a se ține seama de recentele evoluții ale situației epidemiologice a pestei porcine africane în Uniune și pentru a combate într-un mod proactiv riscurile asociate răspândirii respectivei boli, ar trebui delimitate noi zone cu risc înalt, având o suprafață suficientă, în Bulgaria, Belgia și România, care ar trebui menționate în mod corespunzător în părțile I, II și III ale anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Prin urmare, anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE ar trebui modificată în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,