|
ISSN 1977-0782 |
||
|
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 46 |
|
|
||
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 61 |
|
Cuprins |
|
II Acte fără caracter legislativ |
Pagina |
|
|
|
REGULAMENTE |
|
|
|
* |
||
|
|
|
DECIZII |
|
|
|
* |
|
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
REGULAMENTE
|
20.2.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 46/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/252 AL COMISIEI
din 19 februarie 2018
privind măsurile excepționale de sprijinire a pieței în sectorul cărnii de pasăre în Franța
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 220 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Între 1 decembrie 2016 și 30 iunie 2017, numeroase focare de gripă aviară înalt patogenă de subtipul H5 au fost confirmate și notificate de Franța. În total, 486 de focare au fost confirmate în Franța. Speciile afectate sunt rațele, gâștele, curcanii și curcile, bibilicile, prepelițele, păsările din specia Gallus domesticus, puii tineri, puii, cocoșeii, claponii, puicuțele, găinile tinere și găinile ouătoare. |
|
(2) |
Franța a luat imediat și în mod eficient toate măsurile veterinare și de sănătate animală necesare prevăzute în temeiul Directivei 2005/94/CE a Consiliului (2). |
|
(3) |
În special, Franța a adoptat măsuri de combatere, monitorizare și prevenire și a stabilit zone de protecție și de supraveghere (denumite în continuare „zonele reglementate”) în conformitate cu Deciziile de punere în aplicare (UE) 2017/247 (3), (UE) 2017/417 (4), (UE) 2017/554 (5), (UE) 2017/696 (6), (UE) 2017/780 (7) și (UE) 2017/1139 (8) ale Comisiei. În vederea combaterii și prevenirii răspândirii bolii, Franța a impus două seturi de măsuri, primul set fiind restricțiile privind deplasarea păsărilor, interdicția introducerii păsărilor în exploatații și perioadele prelungite de vid sanitar în exploatațiile avicole din zonele reglementate stabilite după o epidemie de gripă aviară înalt patogenă de subtipul H5, iar al doilea set fiind aplicarea, în fermele de rațe și gâște situate în zonele reglementate la 31 martie 2017, a unei extinderi suplimentare a perioadelor de vid sanitar și a unei interdicții de introducere a păsărilor în exploatații până la 28 mai 2017. |
|
(4) |
Prin aplicarea acestor măsuri, Franța a reușit limitarea și eradicarea răspândirii bolii. Măsurile veterinare și de sănătate animală la nivelul Uniunii și la nivel național au fost aplicate până la 29 septembrie 2017 în toate exploatațiile relevante. |
|
(5) |
Franța a informat Comisia că măsurile veterinare și de sănătate animală necesare care au fost aplicate pentru limitarea și eradicarea răspândirii bolii au afectat un număr foarte mare de operatori și că respectivii operatori au suferit pierderi de venituri care nu sunt eligibile pentru a beneficia de contribuție financiară din partea Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (9). |
|
(6) |
La 12 aprilie, 3 august și 13 noiembrie 2017, Comisia a primit cereri oficiale din partea Franței pentru cofinanțarea anumitor măsuri excepționale în conformitate cu articolul 220 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
|
(7) |
Drept rezultat al măsurilor veterinare și de sănătate animală aplicate, perioadele de vid sanitar au fost prelungite, introducerea păsărilor a fost interzisă, iar deplasările au fost limitate la exploatațiile de toate tipurile de păsări de curte din zonele reglementate stabilite în urma epidemiilor de gripă aviară înalt patogenă de subtipul H5. Acest lucru viza următoarele specii: rațele, gâștele, curcanii și curcile, bibilicile, prepelițele, păsările din specia Gallus domesticus, puii tineri, puii, cocoșeii, claponii, puicuțele, găinile tinere și găinile ouătoare. Acest fapt a dus la o pierdere de producție a păsărilor de curte în aceste exploatații. Este necesar, prin urmare, să se compenseze aceste pierderi. |
|
(8) |
Drept rezultat al măsurilor veterinare și de sănătate animală aplicate, a fost interzisă introducerea rațelor și a gâștelor în toate exploatațiile situate în zonele reglementate până la 28 mai 2017. Acest fapt a dus la o pierdere a producției de carne de pasăre în aceste exploatații de rațe și gâște. Este necesar, prin urmare, să se compenseze aceste pierderi. |
|
(9) |
În conformitate cu articolul 220 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cofinanțarea din partea Uniunii trebuie să fie echivalentă cu 50 % din cheltuielile suportate de Franța pentru măsurile excepționale de sprijinire a pieței. Cantitățile maxime eligibile pentru finanțare în cadrul fiecărei măsuri excepționale de sprijinire a pieței ar trebui să fie stabilite de Comisie după examinarea cererii primite din partea Franței. |
|
(10) |
Pentru a se evita orice risc de supracompensare, suma forfetară a cofinanțării ar trebui să se bazeze pe studii tehnice și economice sau pe documente contabile și ar trebui să fie fixată la un nivel corespunzător pentru fiecare animal și produs în funcție de categoriile de animale produse în ceea ce privește speciile, dar și în funcție de metoda de producție, și anume producție standard, producție care implică creșterea păsărilor în aer liber, producție certificată în conformitate cu sisteme naționale, producție certificată în cadrul sistemului de producție „Label Rouge”, producție care face obiectul unei indicații geografice protejate (IGP) și, în cele din urmă, în funcție de lungimea lanțului de aprovizionare, și anume lanțul lung de aprovizionare pentru producătorii de păsări de curte care produc doar animale vii, lanțul scurt de aprovizionare pentru producătorii de păsări de curte care produc animale vii și le transformă în produse prelucrate. |
|
(11) |
Pentru a evita orice risc de dublă finanțare, pierderile suferite ar trebui să nu fi fost compensate prin ajutoare de stat sau asigurări, iar cofinanțarea din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament ar trebui să se limiteze la animalele și produsele eligibile pentru care nu s-a primit nicio contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) nr. 652/2014. |
|
(12) |
Amploarea și durata măsurilor excepționale de sprijinire a pieței prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru sprijinirea pieței. În special, măsurile excepționale de sprijinire a pieței ar trebui să se aplice numai producției de păsări de curte din exploatațiile situate în zonele reglementate și pe durata măsurilor veterinare și de sănătate animală stabilite în dreptul Uniunii și în legislația franceză relevante pentru cele 486 de focare de gripă aviară înalt patogenă confirmate între 1 decembrie 2016 și 30 iunie 2017 și pentru zonele reglementate la 31 martie 2017. |
|
(13) |
Pentru a se asigura flexibilitatea în cazul în care numerele de animale care nu sunt produse și sunt eligibile pentru compensare diferă de numerele maxime stabilite în prezentul regulament care se bazează pe estimări, compensația poate fi ajustată în cadrul anumitor limite, atât timp cât suma maximă a cheltuielilor cofinanțate de Uniune este respectată. |
|
(14) |
Pentru a se asigura o bună gestiune financiară a acestor măsuri excepționale de sprijinire a pieței, doar plățile efectuate de Franța către beneficiari până la 30 septembrie 2018 cel târziu ar trebui să fie eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii. Nu ar trebui să se aplice articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei (10). |
|
(15) |
Pentru a se asigura eligibilitatea și corectitudinea plăților, Franța ar trebui să efectueze verificări ex ante. |
|
(16) |
Pentru a permite Uniunii să își exercite controlul financiar, Franța ar trebui să comunice Comisiei rezultatele verificării plăților. |
|
(17) |
Pentru a se garanta punerea în aplicare imediată în aplicare de către Franța a măsurilor stabilite în prezentul regulament, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
|
(18) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Uniunea asigură o cofinanțare echivalentă cu 50 % din cheltuielile suportate de Franța pentru a sprijini piața cărnii de pasăre grav afectată de 486 de focare de gripă aviară înalt patogenă de subtipul H5 care au fost identificate și notificate de Franța între 1 decembrie 2016 și 30 iunie 2017.
Articolul 2
Cheltuielile suportate de Franța sunt eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii numai:
|
(a) |
pe durata aplicării măsurilor veterinare și de sănătate animală menționate în dreptul Uniunii și în legislația franceză enumerate în anexă; și |
|
(b) |
pentru acele exploatații avicole care au făcut obiectul unor măsuri veterinare și de sănătate animală și sunt situate în zonele menționate în dreptul Uniunii și în legislația franceză enumerate în anexă („zonele reglementate”); și |
|
(c) |
dacă au fost plătite de Franța către beneficiari până la 30 septembrie 2018 cel târziu. Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 nu se aplică; precum și |
|
(d) |
dacă, pentru perioada menționată la litera (a), animalul sau produsul nu a beneficiat de vreo compensație din ajutoare de stat sau de asigurări și nu a fost primită, pentru animalul sau produsul în cauză, nicio contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) nr. 652/2014. |
Articolul 3
(1) Nivelul maxim al cofinanțării din partea Uniunii este de 32 500 000 EUR, detaliat după cum urmează:
|
(a) |
pentru pierderile de producție de gâște și rațe situate în zonele reglementate se aplică următoarele rate forfetare per animal:
|
|
(b) |
pentru pierderile de producție de păsări de curte altele decât rațe și gâște situate în zonele reglementate, se aplică următoarele rate forfetare per animal și pe zi:
|
(2) În cazul în care numărul de animale care nu au fost produse și nu sunt eligibile pentru compensare depășește numărul maxim de animale per post stabilit la alineatul (1), cheltuielile eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii pot fi ajustate per post și pot depăși sumele obținute prin aplicarea numerelor maxime de animale per post, cu condiția ca totalul ajustărilor să rămână sub 10 % din nivelul maxim al cheltuielilor cofinanțate de Uniune menționat la articolul 3 alineatul (1).
Articolul 4
Franța efectuează controale administrative și fizice în conformitate cu articolele 58 și 59 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11).
Franța verifică îndeosebi:
|
(a) |
eligibilitatea solicitantului care depune cererea de sprijin; |
|
(b) |
pentru fiecare solicitant eligibil: eligibilitatea, cantitatea și valoarea pierderii reale de producție; |
|
(c) |
faptul că niciun solicitant eligibil nu a primit finanțare din nicio altă sursă pentru a compensa pierderile menționate la articolul 2. |
Pentru solicitanții eligibili pentru care controalele administrative sunt finalizate, ajutorul poate fi plătit fără a se aștepta efectuarea tuturor controalelor, în special a celor privind solicitanții selectați pentru controale la fața locului.
În cazul în care eligibilitatea unui solicitant nu a fost confirmată, ajutorul se recuperează și se aplică sancțiuni.
Articolul 5
Franța transmite Comisiei rezultatele verificării plăților.
Articolul 6
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 februarie 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 671.
(2) Directiva 2005/94/CE a Consiliului din 20 decembrie 2005 privind măsurile comunitare de combatere a influenței aviare și de abrogare a Directivei 92/40/CEE (JO L 10, 14.1.2006, p. 16).
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a Comisiei din 9 februarie 2017 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 36, 11.2.2017, p. 62).
(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/417 a Comisiei din 7 martie 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 63, 9.3.2017, p. 177).
(5) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/554 a Comisiei din 23 martie 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 79, 24.3.2017, p. 15).
(6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/696 a Comisiei din 11 aprilie 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 101, 13.4.2017, p. 80).
(7) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/780 a Comisiei din 3 mai 2017 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 116, 5.5.2017, p. 30).
(8) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1139 a Comisiei din 23 iunie 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 164, 27.6.2017, p. 59).
(9) Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de stabilire a unor dispoziții pentru gestionarea cheltuielilor privind lanțul alimentar, sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și sănătatea plantelor și materialul de reproducere a plantelor, de modificare a Directivelor 98/56/CE, 2000/29/CE și 2008/90/CE ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 178/2002, (CE) nr. 882/2004 și (CE) nr. 396/2005 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Deciziilor 66/399/CEE, 76/894/CEE și 2009/470/CE ale Consiliului (JO L 189, 27.6.2014, p. 1).
(10) Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro (JO L 255, 28.8.2014, p. 18).
(11) Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).
ANEXĂ
Zonele reglementate și perioadele menționate la articolul 2
Regiunile din Franța și perioadele stabilite în conformitate cu Directiva 2005/94/CE și definite în:
|
— |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 a Comisiei din 9 februarie 2017 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 36, 11.2.2017, p. 62). |
|
— |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/417 a Comisiei din 7 martie 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 63, 9.3.2017, p. 177). |
|
— |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/554 a Comisiei din 23 martie 2017 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 79, 24.3.2017, p. 15). |
|
— |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/696 a Comisiei din 11 aprilie 2017 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 101, 13.4.2017, p. 80). |
|
— |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/780 a Comisiei din 3 mai 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 116, 5.5.2017, p. 30). |
|
— |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1139 a Comisiei din 23 iunie 2017 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/247 privind măsurile de protecție vizând focarele de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L 164, 27.6.2017, p. 59). |
|
— |
Ordinul din 31 martie 2017 de stabilire a dispozițiilor suplimentare pentru prevenirea, supravegherea și combaterea gripei aviare înalt patogene în anumite regiuni de pe teritoriu (Jurnalul Oficial al Republicii Franceze din 2.4.2017, textul 24 din 71). |
|
— |
Ordinele prefectorale de declarare a infecțiilor ca urmare a epidemiilor de gripă aviară înalt patogenă confirmate între 1 decembrie 2016 și 30 iunie 2017. |
|
— |
Ordinele prefectorale de retragere a declarațiilor de infecție ca urmare a epidemiilor de gripă aviară înalt patogenă confirmate între 1 decembrie 2016 și 30 iunie 2017. |
DECIZII
|
20.2.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 46/9 |
DECIZIA (UE) 2018/253 A CONSILIULUI
din 15 februarie 2018
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt instituit prin Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, în legătură cu adoptarea unor decizii privind regulamentul de procedură al comitetului mixt și cu adoptarea mandatului subcomitetelor și grupurilor de lucru
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 37,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 și articolul 212 alineatul (1), coroborate cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la Bruxelles la 5 octombrie 2016 și se aplică în mod provizoriu din data de 12 ianuarie 2017. |
|
(2) |
Articolul 53 alineatul (1) din acord instituie un comitet mixt însărcinat cu facilitarea punerii în aplicare a acordului (denumit în continuare„comitetul mixt”). |
|
(3) |
Conform articolului 53 alineatul (4) din acord, comitetul mixt trebuie să își adopte regulamentul de procedură și poate înființa subcomitete și grupuri de lucru care să se ocupe de chestiuni specifice. |
|
(4) |
Conform articolului 53 alineatul (5) din acord, părțile coprezidează comitetul mixt. |
|
(5) |
Pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acordului, regulamentul de procedură al comitetului mixt și mandatul subcomitetelor și al grupurilor de lucru ar trebui adoptate cât mai curând posibil. |
|
(6) |
Poziția Uniunii în cadrul comitetului mixt ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe proiectele de decizii ale comitetului mixt atașate, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul primei reuniuni a comitetului mixt se bazează pe proiectele de decizii ale comitetului mixt atașate la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 15 februarie 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
K. VALCHEV
PROIECT
DECIZIA NR. 1/2018 A COMITETULUI MIXT UE-NOUA ZEELANDĂ
din …
privind adoptarea regulamentului de procedură
COMITETUL MIXT
având în vedere Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 53,
întrucât:
|
(1) |
Acordul se aplică parțial și cu titlu provizoriu din data de 12 ianuarie 2017. |
|
(2) |
Prin urmare, comitetul mixt ar trebui să își adopte regulamentul de procedură, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
|
1. |
Se adoptă regulamentul de procedură al comitetului mixt, astfel cum este prevăzut în anexa la prezenta decizie. |
|
2. |
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. |
Adoptată la …,
Pentru comitetul mixt
Copreședinții
ANEXA
Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte
Regulamentul de procedură al comitetului mixt
Atribuții și componență
|
1. |
Comitetul mixt îndeplinește sarcinile prevăzute la articolul 53 din Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). |
|
2. |
Comitetul mixt este alcătuit din reprezentanți ai părților, la nivelul corespunzător. |
Președintele
|
3. |
Comitetul mixt este coprezidat de cele două părți. |
Reuniuni
|
4. |
Comitetul mixt se întrunește în mod normal o dată pe an, cu excepția cazului în care părțile convin altfel. Reuniunile sunt convocate de copreședinți și au loc alternativ la Bruxelles și Wellington, la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord. Sesiuni extraordinare ale comitetului mixt pot avea loc la cererea fiecăreia dintre părți, dacă părțile convin astfel. |
|
5. |
Comitetul mixt se întrunește în mod normal la nivel de înalți funcționari, cu excepția cazului în care părțile convin altfel. |
Caracterul public al reuniunilor
|
6. |
Reuniunile comitetului mixt nu sunt publice, cu excepția cazului în care se decide altfel. |
Participanți
|
7. |
Înaintea fiecărei reuniuni, copreședinții sunt informați, prin intermediul secretarilor, cu privire la componența prevăzută a delegației părții lor. |
|
8. |
Atunci când este cazul și cu acordul ambelor părți, pot fi invitați să participe la reuniunile comitetului mixt experți sau reprezentanți ai altor organisme, în calitate de observatori sau pentru a oferi informații referitoare la un anumit subiect. |
Secretari
|
9. |
Un reprezentant al Serviciului European de Acțiune Externă și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului al Noii Zeelande exercită în comun funcțiile de secretari ai comitetului mixt. Toate comunicările către și dinspre copreședinții comitetului mixt se transmit secretarilor. |
Ordinea de zi a reuniunilor
|
10. |
Copreședinții stabilesc ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Aceasta este transmisă părților, împreună cu documentele relevante, cel târziu cu 15 zile înainte de începerea reuniunii. |
|
11. |
Ordinea de zi provizorie cuprinde punctele prezentate copreședinților cel mai târziu cu 21 de zile înainte de începerea reuniunii. |
|
12. |
Comitetul mixt adoptă varianta finală a ordinii de zi la începutul fiecărei reuniuni. Pe ordinea de zi se pot înscrie și alte puncte pe lângă cele de pe ordinea de zi provizorie, dacă părțile convin astfel. |
|
13. |
De comun acord cu părțile, copreședinții pot să reducă termenele indicate la punctele 11 și 12, după caz. |
Procese-verbale
|
14. |
Secretarii trebuie să elaboreze împreună un proiect de proces-verbal al fiecărei reuniuni, în mod normal în termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea reuniunii. Proiectul de proces-verbal se bazează pe un rezumat al concluziilor la care a ajuns comitetul mixt, întocmit de către copreședinți. |
|
15. |
Proiectul de proces-verbal se aprobă de ambele părți în termen de 45 de zile calendaristice de la încheierea reuniunii sau până la o altă dată convenită de părți. După ce se ajunge la un acord privind procesul-verbal, două exemplare originale sunt semnate de către copreședinți și de către cei doi secretari. Fiecare parte primește un exemplar original. |
Decizii și recomandări
|
16. |
Comitetul mixt poate conveni să adopte decizii sau recomandări. Acestea sunt intitulate „Decizia” sau „Recomandarea”, urmată de un număr de ordine, de data adoptării și de o descriere a obiectului lor. În fiecare decizie se specifică data intrării sale în vigoare. |
|
17. |
Comitetul mixt ia decizii și adoptă recomandări de comun acord între părți după încheierea procedurilor interne respective ale părților. |
|
18. |
Comitetul mixt poate adopta decizii sau recomandări printr-o procedură scrisă. În astfel de cazuri, părțile stabilesc de comun acord un termen-limită pentru durata procedurii. În cazul în care, la expirarea acestui termen-limită, nicio parte nu și-a exprimat opoziția față de propunerea de decizie sau de recomandare, copreședinții comitetului mixt declară că decizia sau recomandarea a fost adoptată de comun acord. |
|
19. |
Deciziile și recomandările adoptate de comitetul mixt se autentifică prin două copii originale semnate de către copreședinții comitetului mixt. |
|
20. |
Fiecare parte poate hotărî să publice deciziile și recomandările comitetului mixt în propria publicație oficială. |
Corespondență
|
21. |
Corespondența adresată comitetului mixt se trimite secretarului părții expeditoare, care, la rândul său, informează celălalt secretar. |
|
22. |
Secretarii asigură transmiterea corespondenței adresate comitetului mixt către copreședinți și difuzarea sa, atunci când este cazul, în concordanță cu punctul 25. |
|
23. |
Secretarii trimit părților corespondența din partea copreședinților și, dacă este cazul, o difuzează ca documente menționate la punctul 25. |
|
24. |
Corespondența către sau dinspre copreședinți se poate face prin orice mijloc scris, inclusiv prin mesagerie electronică. |
Documente
|
25. |
Atunci când dezbaterile comitetului mixt se bazează pe documente, acestea se numerotează și se transmit participanților de către secretari. |
Cheltuieli
|
26. |
Fiecare parte suportă cheltuielile rezultate în urma participării la reuniunile comitetului mixt, în ceea ce privește cheltuielile cu personalul, cheltuielile de deplasare și diurnele, precum și cheltuielile poștale și de telecomunicații. |
|
27. |
Cheltuielile legate de organizarea reuniunilor și de reproducerea documentelor sunt suportate de partea care găzduiește reuniunea. |
Subcomitetele și grupurile de lucru
|
28. |
Comitetul mixt poate decide să înființeze subcomitete și grupuri de lucru, care să îl asiste în îndeplinirea sarcinilor sale. |
|
29. |
Comitetul mixt poate decide să desființeze orice subcomitet sau grup de lucru instituit sau să stabilească ori să modifice mandatul acestuia. |
|
30. |
Subcomitetele și grupurile de lucru prezintă un raport comitetului mixt după fiecare reuniune. |
|
31. |
Grupurile de lucru nu au putere de decizie, dar pot prezenta recomandări comitetului mixt. |
Modificarea regulamentului de procedură
|
32. |
Părțile pot conveni să modifice prezentul regulament de procedură, în conformitate cu punctele 16-20. |
PROIECT
DECIZIA NR. 2/2018 A COMITETULUI MIXT UE-NOUA ZEELANDĂ
din …
referitoare la adoptarea mandatului subcomitetelor și grupurilor de lucru
COMITETUL MIXT
având în vedere Acordul de parteneriat privind relațiile și cooperarea dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 53 din acord și punctele 28-31 din regulamentul de procedură al comitetului mixt,
întrucât:
În temeiul punctelor 28 și 29 din regulamentul său de procedură, comitetul mixt poate institui subcomitete și grupuri de lucru care să îi acorde asistență în îndeplinirea sarcinilor sale și poate stabili mandatul acestora,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
|
1. |
Mandatul subcomitetelor și grupurilor de lucru ale comitetului mixt este prevăzut în anexa la prezenta decizie. |
|
2. |
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. |
Adoptată la …,
Pentru comitetul mixt
Copreședinții
ANEXA
Mandatul subcomitetelor și al grupurilor de lucru
|
1. |
Subcomitetele și grupurile de lucru examinează punerea în aplicare a acordului în domeniile lor de competență, astfel cum s-a stabilit de către comitetul mixt. Acestea pot discuta, de asemenea, subiecte sau proiecte specifice legate de domeniul de colaborare bilaterală relevant. |
|
2. |
Subcomitetele și grupurile de lucru își desfășoară activitatea sub autoritatea comitetului mixt. Acestea își transmit procesele-verbale și recomandările în atenția comitetului mixt în termenele specificate de către comitetul mixt. |
|
3. |
Subcomitetele și grupurile de lucru sunt alcătuite din reprezentanți ai părților. |
|
4. |
Subcomitetele și grupurile de lucru pot invita experți la reuniunile lor și îi pot consulta în ceea ce privește anumite puncte de pe ordinea de zi. |
|
5. |
Subcomitetele și grupurile de lucru sunt coprezidate de cele două părți. |
|
6. |
Reprezentanți ai fiecărei părți (câte unul pentru fiecare parte) exercită în comun funcțiile de secretari ai fiecărui subcomitet și grup de lucru. Secretarii au aceleași funcții ca secretarii comitetului mixt. |
|
7. |
Subcomitetele și grupurile de lucru se reunesc cel puțin cu frecvența impusă de comitetul mixt. Sesiuni extraordinare pot avea loc la cererea oricăreia dintre părți, dacă părțile convin astfel. Locul și data fiecărei reuniuni se stabilesc de comun acord de către cele două părți. |
|
8. |
Subcomitetele și grupurile de lucru acționează în conformitate cu regulamentul de procedură al comitetului mixt în ceea ce privește ordinile de zi, procesele verbale, recomandările, corespondența, documentele și cheltuielile, cu excepția cazului în care se specifică altfel de către comitetul mixt. |
|
9. |
Cu excepția cazului în care părțile decid altfel, reuniunile nu sunt publice. |