ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 016I

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 61
22 ianuarie 2018

Cuprins

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

REGULAMENTE

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/87 al Consiliului din 22 ianuarie 2018 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

1

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/88 al Consiliului din 22 ianuarie 2018 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2063 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

6

DECIZII

*

Decizia (PESC) 2018/89 a Consiliului din 22 ianuarie 2018 de modificare a Deciziei (PESC) 2016/849 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

9

*

Decizia (PESC) 2018/90 a Consiliului din 22 ianuarie 2018 de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2074 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

14

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.

II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

22.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 16/1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/87 AL CONSILIULUI

din 22 ianuarie 2018

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007 (1), în special articolul 47 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 30 august 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/1509.

(2)

Având în vedere continuarea și accelerarea programelor nuclear și balistic ale Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), care încalcă obligațiile care revin RPDC conform celor stabilite în mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, după cum o demonstrează cea mai recentă lansare a unei rachete balistice de către RPDC la 28 noiembrie 2017, șaptesprezece persoane ar trebui adăugate pe lista persoanelor din anexa XVI la Regulamentul (UE) 2017/1509.

(3)

Prin urmare, anexa XVI la Regulamentul (UE) 2017/1509 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa XVI la Regulamentul (UE) 2017/1509 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 ianuarie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 224, 31.8.2017, p. 1.

ANEXĂ

Persoanele enumerate în continuare se adaugă pe lista persoanelor prevăzută în anexa XVI la Regulamentul (UE) 2017/1509 la rubrica „(a) persoanele fizice”:

Nume

Informații de identificare

Data desemnării

Motive

„2.

CHOE Chan Il

22.1.2018

Director al biroului din Dandong al Korea Heungjin Trading Company, o entitate desemnată de ONU. Korea Heungjin este utilizată de KOMID, o altă entitate desemnată de ONU, în scopuri comerciale. KOMID a fost desemnată de către Comitetului pentru sancțiuni al ONU în aprilie 2009 și este principalul traficant de armament și exportator de produse și echipamente aferente rachetelor balistice și armelor convenționale din RPDC.

3.

KIM Chol Nam

22.1.2018

Director al sucursalei din Dandong a Sobaeksu United Corp, care a fost desemnată de către Uniune. Reprezentant al sucursalei din Beijing a Korea Changgwang Trading Corporation, care a fost identificată de Grupul de experți al ONU drept un alias al KOMID. KOMID a fost desemnată de către Comitetul pentru sancțiuni în aprilie 2009 și este principalul traficant de armament și exportator de produse și echipamente aferente rachetelor balistice și armelor convenționale din RPDC.

4.

JON Chol Young

Pașaport nr.: 563410192

Diplomat al ambasadei RPDC în Angola

Data nașterii: 30.4.1975

22.1.2018

Reprezentantul în Angola al Green Pine Associated Corporation și diplomat al RPDC acreditat în Angola.

Green Pine a fost desemnată de ONU pentru activități care includ încălcarea embargoului ONU privind armele. Green Pine a negociat de asemenea contracte pentru recondiționarea navelor angoleze cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

5.

AN Jong Hyuk

Alias: An Jong Hyok

Diplomat al ambasadei RPDC în Egipt

Data nașterii: 14.3.1970

Pașaport nr.: 563410155

22.1.2018

Reprezentantul Saeng Pil Trading Corporation, un alias al Green Pine Associated Corporation și diplomat al RPDC în Egipt.

Green Pine a fost desemnată de ONU pentru activități care includ încălcarea embargoului ONU asupra armelor.

An Jong Hyuk a fost autorizat să desfășoare toate tipurile de activități în numele Saeng Pil, inclusiv semnarea și punerea în aplicare a contractelor și activităților bancare. Întreprinderea este specializată în construcția de nave și proiectarea, fabricarea și instalarea de echipamente de comunicații electronice și de navigație maritimă.

6.

CHOL Yun

Secretar III, Ambasada RPDC în China

22.1.2018

CHOL Yun a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind persoana de contact a întreprinderii de metale prețioase din RPDC (General Precious Metal), implicată în vânzarea de litiu-6, element cu caracter nuclear interzis de ONU, și diplomat al RPDC.

General Precious Metal a fost identificată de Uniune ca fiind un alias al entității desemnate de ONU, Green Pine.

7.

CHOE Kwang Hyok

22.1.2018

Choe Kwang Hyok a ocupat funcția de reprezentant al Green Pine Associated Corporation, o entitate desemnată de ONU.

Choe Kwang Hyok a fost identificat de către Grupul de experți al ONU ca fiind directorul executiv al Beijing King Helong International Trading Ltd, un alias al Green Pine. Acesta a fost identificat, de asemenea, de către Grupul de experți al ONU ca fiind directorul Hong Kong King Helong Int'l Trading Ltd și operator al entității RPDC denumită reprezentanța din Beijing a Korea Unhasu Trading Company, care sunt, de asemenea, aliasuri ale Green Pine.

8.

KIM Chang Hyok

Alias: James Jin sau James Kim

Data nașterii: 29.4.1963

Locul nașterii: Provincia Hamgyong de Nord

Pașaport nr.: 472130058

22.1.2018

Kim Chang Hyok a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind reprezentantul Pan Systems Pyongyang în Malaysia. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

A deschis mai multe conturi în Malaezia în numele firmelor-paravan ale «Glocomo», ea însăși o firmă-paravan pentru entitatea desemnată Pan Systems Pyongyang.

9.

PARK Young Han

22.1.2018

Director al Beijing New Technology, care a fost identificată de Grupul de experți al ONU ca firmă-paravan a KOMID. KOMID a fost desemnată de către Comitetul pentru sancțiuni în aprilie 2009 și este principalul traficant de armament și exportator de produse și echipamente aferente rachetelor balistice și armelor convenționale din RPDC.

Reprezentant legal al Guancaiweixing Trading Co., Ltd, care a fost identificată de Grupul de experți al ONU ca expeditorul unui transport interceptat de elemente cu caracter militar către Eritreea în august 2012.

10.

RYANG Su Nyo

Data nașterii: 11.8.1959

Locul nașterii: Japonia

22.1.2018

Director al Pan Systems Pyongyang. PAN Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

11.

PYON Won Gun

Data nașterii: 13.3.1968

Locul nașterii: Provincia Phyongan de Sud

Pașaport de serviciu numărul: 836220035

Pașaport nr.: 290220142

22.1.2018

Directorul Glocom, o firmă-paravan a Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

Glocom promovează echipamente de comunicații radio pentru organizații militare și paramilitare.

Pyon Won Gun a fost identificat, de asemenea, de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang.

12.

PAE Won Chol

Data nașterii: 30.8.1969

Locul nașterii: Phenian

Pașaport diplomatic numărul: 654310150

22.1.2018

Pae Won Chol a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

13.

RI Sin Song

22.1.2018

Ri Sin Song a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

14.

KIM Sung Su

22.1.2018

Kim Sung Su a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca reprezentant al Pan Systems Pyongyang în China. PAN Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

15.

KIM Pyong Chol

22.1.2018

Kim Pyong Chol a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

16.

CHOE Kwang Su

Secretar III, Ambasada RPDC în Africa de Sud

Data nașterii: 20.4.1955

Pașaport nr.: 381210143 (data expirării: 03.6.2016)

22.1.2018

Choe Kwang Su a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind reprezentant al Haegeumgang Trading Company. În această calitate, Choe Kwang Su a semnat un contract de cooperare militară RPDC-Mozambic cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Contractul în cauză se referă la furnizarea de armament și materiale conexe pentru Monte Binga, o întreprindere controlată de guvernul Mozambicului.

17.

PAK In Su

Alias: Daniel Pak

Data nașterii: 22.5.1957.

Locul nașterii: Provincia Hamgyong de Nord

Pașaport diplomatic numărul: 290221242

22.1.2018

Pak In Su a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind implicat în activități legate de vânzarea de cărbune din RPDC în Malaysia cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.

18.

SON Young-Nam

Secretar I, Ambasada RPDC în Bangladesh

22.1.2018

Son Young-Nam a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind implicat în traficul cu aur și alte elemente către RPDC cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.”

22.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 16/6

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/88 AL CONSILIULUI

din 22 ianuarie 2018

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2063 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/2063 al Consiliului din 13 noiembrie 2017 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (1), în special articolul 17 alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 13 noiembrie 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/2063.

(2)

La 13 noiembrie 2017, Consiliul a adoptat concluzii cu privire la Venezuela, reafirmând faptul că dialogul constructiv și negocierile reprezintă singurul mod viabil de a aborda criza actuală și de a răspunde nevoilor urgente ale poporului venezuelean.

(3)

Consiliul, subliniind îngrijorările sale cu privire la situația din această țară, a adoptat măsuri restrictive și a declarat că respectivele măsuri ar urma să fie aplicate treptat și într-un mod flexibil și ar putea fi extinse, prin vizarea persoanelor implicate în nerespectarea principiilor democratice sau a statului de drept și în încălcarea drepturilor omului.

(4)

În contextul deteriorării continue a situației din Venezuela, șapte persoane ar trebui incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive din anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063.

(5)

Prin urmare, anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 ianuarie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 295, 14.11.2017, p. 21.

ANEXĂ

Persoanele enumerate în continuare se adaugă pe lista persoanelor și entităților prevăzută în anexa IV la Regulamentul (UE) 2017/2063:

Numele

Informații de identificare

Expunere de motive

Data includerii pe listă

„1.

Néstor Luis Reverol Torres

Data nașterii: 28 octombrie 1964

Ministrul Afacerilor Interne, Justiției și Păcii, fost comandant general al Gărzii Naționale Bolivariene. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului și de reprimarea opoziției democratice din Venezuela, inclusiv interzicerea și reprimarea demonstrațiilor politice.

22.1.2018

2.

Gustavo Enrique González López

Data nașterii: 2 noiembrie 1960

Șef al Serviciului Bolivarian de Informații (SEBIN). Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului (inclusiv detenție arbitrară, tratament inuman și degradant și tortură) și de reprimarea societății civile și a opoziției democratice din Venezuela.

22.1.2018

3.

Tibisay Lucena Ramírez

Data nașterii: 26 aprilie 1959

Președintele Consiliului Național Electoral (Consejo Nacional Electoral – CNE). Acțiunile și politicile sale au subminat democrația și statul de drept în Venezuela, inclusiv prin facilitarea instituirii Adunării Constituante având în vedere că nu a garantat menținerea independenței și a imparțialității instituției CNE, în conformitate cu constituția Venezuelei.

22.1.2018

4.

Antonio José Benavides Torres

Data nașterii: 13 iunie 1961

Șeful guvernului districtului capitalei (Distrito Capital). Comandant general al Gărzii Naționale Bolivariene până la 21 iunie 2017. Implicat în reprimarea societății civile și a opoziției democratice din Venezuela și responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului comise de Garda Națională Bolivariană sub conducerea sa. Acțiunile și politicile sale în calitate de comandant general al Gărzii Naționale Bolivariene, inclusiv rolul de lider asumat de Garda Națională Bolivariană în activitățile polițienești în cadrul demonstrațiilor cetățenilor și susținerea publică a faptului că instanțele militare ar trebui să aibă jurisdicție asupra civililor, au subminat statul de drept în Venezuela.

22.1.2018

5.

Maikel José Moreno Pérez

Data nașterii: 12 decembrie 1965

Președinte și fost vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție din Venezuela (Tribunal Supremo de Justicia). În aceste funcții, a sprijinit și facilitat acțiunile și politicile guvernului, care au subminat democrația și statul de drept în Venezuela, și este responsabil de acțiuni și declarații care au uzurpat autoritatea Adunării Naționale.

22.1.2018

6.

Tarek William Saab Halabi

Data nașterii: 10 septembrie 1963

Procurorul general al Venezuelei numit de Adunarea Constituantă. În această funcție și în funcții precedente de avocat al poporului și de președinte al Consiliului Moral Republican, acesta a subminat democrația și statul de drept în Venezuela, sprijinind în mod public acțiuni împotriva opozanților guvernului și retragerea de competențe ale Adunării Naționale.

22.1.2018

7.

Diosdado Cabello Rondón

Data nașterii: 15 aprilie 1963

Membru al Adunării Constituante și prim-vicepreședinte al Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV). Implicat în acțiuni care subminează democrația și statul de drept în Venezuela, inclusiv prin folosirea mass-mediei pentru a ataca și amenința în mod public opoziția politică, alte canale media și societatea civilă.

22.1.2018”.

DECIZII

22.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 16/9

DECIZIA (PESC) 2018/89 A CONSILIULUI

din 22 ianuarie 2018

de modificare a Deciziei (PESC) 2016/849 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere Decizia (PESC) 2016/849 a Consiliului din 27 mai 2016 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene și de abrogare a Deciziei 2013/183/PESC (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 27 mai 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/849.

(2)

Având în vedere continuarea și accelerarea programelor nuclear și balistic ale Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), care încalcă obligațiile care revin RPDC conform celor stabilite în mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, după cum o demonstrează cea mai recentă lansare a unei rachete balistice de către RPDC la 28 noiembrie 2017, șaptesprezece persoane ar trebui adăugate pe lista persoanelor și entităților din anexa III la Decizia (PESC) 2016/849.

(3)

Prin urmare, anexa III la Decizia (PESC) 2016/849 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa III la Decizia (PESC) 2016/849 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 22 ianuarie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 141, 28.5.2016, p. 79.

ANEXĂ

În anexa III la Decizia (PESC) 2016/849, la rubrica „Lista persoanelor menționate la articolul 23 alineatul (1) litera (c) și la articolul 27 alineatul (1) litera (c)”, subrubrica „A. Persoane”, se adaugă următoarele mențiuni:

Nume

Informații de identificare

Data desemnării

Motive

„2.

CHOE Chan Il

22.1.2018

Director al biroului din Dandong al Korea Heungjin Trading Company, o entitate desemnată de ONU. Korea Heungjin este utilizată de KOMID, o altă entitate desemnată de ONU, în scopuri comerciale. KOMID a fost desemnată de către Comitetului pentru sancțiuni al ONU în aprilie 2009 și este principalul traficant de armament și exportator de produse și echipamente aferente rachetelor balistice și armelor convenționale din RPDC.

3.

KIM Chol Nam

22.1.2018

Director al sucursalei din Dandong a Sobaeksu United Corp, care a fost desemnată de către Uniune. Reprezentant al sucursalei din Beijing a Korea Changgwang Trading Corporation, care a fost identificată de Grupul de experți al ONU drept un alias al KOMID. KOMID a fost desemnată de către Comitetul pentru sancțiuni în aprilie 2009 și este principalul traficant de armament și exportator de produse și echipamente aferente rachetelor balistice și armelor convenționale din RPDC.

4.

JON Chol Young

Pașaport nr.: 563410192

Diplomat al ambasadei RPDC în Angola

Data nașterii: 30.4.1975

22.1.2018

Reprezentantul în Angola al Green Pine Associated Corporation și diplomat al RPDC acreditat în Angola.

Green Pine a fost desemnată de ONU pentru activități care includ încălcarea embargoului ONU privind armele. Green Pine a negociat de asemenea contracte pentru recondiționarea navelor angoleze cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

5.

AN Jong Hyuk

Alias: An Jong Hyok

Diplomat al ambasadei RPDC în Egipt

Data nașterii: 14.3.1970

Pașaport nr.: 563410155

22.1.2018

Reprezentantul Saeng Pil Trading Corporation, un alias al Green Pine Associated Corporation și diplomat al RPDC în Egipt.

Green Pine a fost desemnată de ONU pentru activități care includ încălcarea embargoului ONU asupra armelor.

An Jong Hyuk a fost autorizat să desfășoare toate tipurile de activități în numele Saeng Pil, inclusiv semnarea și punerea în aplicare a contractelor și activităților bancare. Întreprinderea este specializată în construcția de nave și proiectarea, fabricarea și instalarea de echipamente de comunicații electronice și de navigație maritimă.

6.

CHOL Yun

Secretar III, Ambasada RPDC în China

22.1.2018

CHOL Yun a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind persoana de contact a întreprinderii de metale prețioase din RPDC (General Precious Metal), implicată în vânzarea de litiu-6, element cu caracter nuclear interzis de ONU, și diplomat al RPDC.

General Precious Metal a fost identificată de Uniune ca fiind un alias al entității desemnate de ONU, Green Pine.

7.

CHOE Kwang Hyok

22.1.2018

Choe Kwang Hyok a ocupat funcția de reprezentant al Green Pine Associated Corporation, o entitate desemnată de ONU.

Choe Kwang Hyok a fost identificat de către Grupul de experți al ONU ca fiind directorul executiv al Beijing King Helong International Trading Ltd, un alias al Green Pine. Acesta a fost identificat, de asemenea, de către Grupul de experți al ONU ca fiind directorul Hong Kong King Helong Int'l Trading Ltd și operator al entității RPDC denumită reprezentanța din Beijing a Korea Unhasu Trading Company, care sunt, de asemenea, aliasuri ale Green Pine.

8.

KIM Chang Hyok

Alias: James Jin sau James Kim

Data nașterii: 29.4.1963

Locul nașterii: Provincia Hamgyong de Nord

Pașaport nr.: 472130058

22.1.2018

Kim Chang Hyok a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind reprezentantul Pan Systems Pyongyang în Malaysia. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

A deschis mai multe conturi în Malaezia în numele firmelor-paravan ale «Glocomo», ea însăși o firmă-paravan pentru entitatea desemnată Pan Systems Pyongyang.

9.

PARK Young Han

22.1.2018

Director al Beijing New Technology, care a fost identificată de Grupul de experți al ONU ca firmă-paravan a KOMID. KOMID a fost desemnată de către Comitetul pentru sancțiuni în aprilie 2009 și este principalul traficant de armament și exportator de produse și echipamente aferente rachetelor balistice și armelor convenționale din RPDC.

Reprezentant legal al Guancaiweixing Trading Co., Ltd, care a fost identificată de Grupul de experți al ONU ca expeditorul unui transport interceptat de elemente cu caracter militar către Eritreea în august 2012.

10.

RYANG Su Nyo

Data nașterii: 11.8.1959

Locul nașterii: Japonia

22.1.2018

Director al Pan Systems Pyongyang. PAN Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

11.

PYON Won Gun

Data nașterii: 13.3.1968

Locul nașterii: Provincia Phyongan de Sud

Pașaport de serviciu numărul: 836220035

Pașaport nr.: 290220142

22.1.2018

Directorul Glocom, o firmă-paravan a Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

Glocom promovează echipamente de comunicații radio pentru organizații militare și paramilitare.

Pyon Won Gun a fost identificat, de asemenea, de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang.

12.

PAE Won Chol

Data nașterii: 30.8.1969

Locul nașterii: Phenian

Pașaport diplomatic numărul: 654310150

22.1.2018

Pae Won Chol a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

13.

RI Sin Song

22.1.2018

Ri Sin Song a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

14.

KIM Sung Su

22.1.2018

Kim Sung Su a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca reprezentant al Pan Systems Pyongyang în China. PAN Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

15.

KIM Pyong Chol

22.1.2018

Kim Pyong Chol a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind cetățean RPDC care conduce Pan Systems Pyongyang. Pan Systems Pyongyang a fost desemnată de Uniune pentru contribuția la eludarea sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU, prin tentativa de vânzare de arme și materiale conexe către Eritreea. Pan Systems este, de asemenea, controlată de, și lucrează în numele, Reconnaissance General Bureau, entitate desemnată de Organizația Națiunilor Unite.

16.

CHOE Kwang Su

Secretar III, Ambasada RPDC în Africa de Sud

Data nașterii: 20.4.1955

Pașaport nr.: 381210143 (data expirării: 3.6.2016)

22.1.2018

Choe Kwang Su a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind reprezentant al Haegeumgang Trading Company. În această calitate, Choe Kwang Su a semnat un contract de cooperare militară RPDC-Mozambic cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Contractul în cauză se referă la furnizarea de armament și materiale conexe pentru Monte Binga, o întreprindere controlată de guvernul Mozambicului.

17.

PAK In Su

Alias: Daniel Pak

Data nașterii: 22.5.1957.

Locul nașterii: Provincia Hamgyong de Nord

Pașaport diplomatic numărul: 290221242

22.1.2018

Pak In Su a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind implicat în activități legate de vânzarea de cărbune din RPDC în Malaysia cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.

18.

SON Young-Nam

Secretar I, Ambasada RPDC în Bangladesh

22.1.2018

Son Young-Nam a fost identificat de Grupul de experți al ONU ca fiind implicat în traficul cu aur și alte elemente către RPDC cu încălcarea interdicțiilor impuse de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.”

22.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 16/14

DECIZIA (PESC) 2018/90 A CONSILIULUI

din 22 ianuarie 2018

de modificare a Deciziei (PESC) 2017/2074 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere Decizia (PESC) 2017/2074 a Consiliului din 13 noiembrie 2017 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 13 noiembrie 2017 Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2074.

(2)

La 13 noiembrie 2017, Consiliul a adoptat concluzii privind Venezuela reafirmând faptul că dialogul constructiv și negocierile reprezintă singurul mod viabil de a aborda criza actuală și de a răspunde nevoilor urgente ale poporului venezuelean.

(3)

Subliniind îngrijorările sale cu privire la situația din această țară, Consiliul a adoptat măsuri restrictive și a declarat că respectivele măsuri ar urma să fie aplicate treptat și într-un mod flexibil și ar putea fi extinse, prin vizarea persoanele implicate în nerespectarea principiilor democratice sau a statului de drept și în încălcarea drepturilor omului.

(4)

În contextul deteriorării continue a situației din Venezuela, șapte persoane ar trebui incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive din anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074.

(5)

Prin urmare, anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 22 ianuarie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 295, 14.11.2017, p. 60.

ANEXĂ

Persoanele enumerate în continuare se adaugă pe lista persoanelor și entităților prevăzută în anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074: