28.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 198/1

(1)

Uniunea este hotărâtă să construiască o uniune energetică cu o politică în materie de schimbări climatice orientată spre viitor. Eficiența energetică este un element crucial al Cadrului de politici privind clima și energia pentru 2030 al Uniunii și este esențială pentru moderarea cererii de energie.

(2)

Etichetarea energetică le permite clienților să facă alegeri în cunoștință de cauză bazate pe consumul de energie al produselor cu impact energetic. Informațiile cu privire la produse cu impact energetic eficiente și durabile aduc o contribuție semnificativă la economiile de energie și la reducerea facturilor la energie, promovând în același timp inovarea și investițiile în producerea de produse mai eficiente din punct de vedere energetic. Îmbunătățirea eficienței produselor cu impact energetic prin alegeri în cunoștință de cauză ale clienților și prin armonizarea cerințelor aferente la nivelul Uniunii este benefică, de asemenea, pentru producători, pentru industrie și pentru economia din Uniune în ansamblu.

(3)

Comisia a analizat Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) din perspectiva eficacității acesteia și a identificat nevoia de a actualiza cadrul privind etichetarea energetică pentru a-i îmbunătăți eficacitatea.

(4)

Este necesară înlocuirea Directivei 2010/30/UE printr-un regulament care păstrează în esență același domeniu de aplicare, dar care modifică și îmbunătățește unele dispoziții pentru a le clarifica și a le actualiza conținutul, ținând seama de progresele tehnologice obținute în ultimii ani în materie de eficiență energetică a produselor. Deoarece consumul de energie al mijloacelor de transport de persoane sau mărfuri este reglementat direct și indirect prin alte acte legislative și politici ale Uniunii, este necesar să continue excluderea acestora din domeniul de aplicare al prezentului regulament, inclusiv mijloacele de transport al căror motor rămâne pe loc în timpul funcționării, precum ascensoarele, scările rulante și benzile transportoare.

(5)

Este oportun să se clarifice că toate produsele introduse pe piața Uniunii pentru prima dată, inclusiv produsele de ocazie importate, ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Cu toate acestea, produsele care sunt puse la dispoziție pe piața Uniunii pentru a doua oară sau pentru o perioadă suplimentară nu ar trebui să fie incluse.

(6)

Regulamentul este instrumentul juridic adecvat, întrucât impune norme clare și detaliate care împiedică transpunerea divergentă de către statele membre și asigură astfel un grad înalt de armonizare în întreaga Uniune. Un cadru de reglementare armonizat la nivelul Uniunii, mai curând decât la nivelul statelor membre, reduce costurile pentru producători și asigură condiții de concurență echitabile și libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței interne.

(7)

Moderarea cererii de energie este recunoscută drept o acțiune-cheie în strategia europeană pentru securitate energetică prezentată în Comunicarea Comisiei din 28 mai 2014. De asemenea, strategia-cadru pentru o uniune energetică prezentată în Comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 a evidențiat eficiența energetică drept principiu de bază, precum și necesitatea punerii în aplicare pe deplin a dreptului Uniunii în domeniul energiei. Foaia de parcurs pentru strategia-cadru pentru o uniune energetică prezentată în comunicarea menționată a prevăzut o revizuire a cadrului privind eficiența energetică a produselor în 2015. Prezentul regulament îmbunătățește cadrul legislativ și de asigurare a respectării normelor în ceea ce privește etichetarea energetică.

(8)

Îmbunătățirea eficienței produselor cu impact energetic prin alegeri în cunoștință de cauză ale clienților este benefică pentru economia Uniunii, reduce cererea de energie și realizează economii la facturile de energie ale clienților, contribuie la inovare și la investiții în eficiența energetică și permite industriilor care dezvoltă și produc cele mai eficiente produse din punct de vedere energetic să obțină un avantaj competitiv. Aceasta contribuie totodată la realizarea obiectivelor Uniunii pentru 2020 și 2030 în materie de eficiență energetică, precum și a obiectivelor Uniunii în materie de mediu și schimbări climatice. De asemenea, aceasta urmărește să aibă un impact pozitiv asupra performanței de mediu a produselor cu impact energetic și a componentelor lor, inclusiv asupra utilizării de alte resurse decât cele energetice.

(9)

Prezentul regulament contribuie la dezvoltarea, recunoașterea de către clienți și integrarea pe piață a produselor inteligente din punct de vedere energetic, care pot fi activate pentru a interacționa cu alte aparate și sisteme, inclusiv cu rețeaua energetică însăși, pentru a îmbunătăți eficiența energetică sau integrarea surselor regenerabile de energie, a reduce consumul de energie și a stimula inovarea în industria din Uniune.

(10)

Furnizarea de informații exacte, relevante și comparabile cu privire la consumul specific de energie al produselor cu impact energetic facilitează alegerile clienților în favoarea produselor care consumă mai puțină energie sau alte resurse esențiale în faza de utilizare. O etichetă standardizată obligatorie pentru produsele cu impact energetic este un mijloc eficace de a le furniza potențialilor clienți informații comparabile cu privire la eficiența energetică a produselor cu impact energetic. Eticheta ar trebui însoțită de o fișă cu informații despre produs. Eticheta ar trebui să fie ușor de recunoscut, simplă și concisă. În acest scop, scara actuală de la verde închis la roșu a etichetei ar trebui păstrată ca bază pentru a informa clienții în legătură cu eficiența energetică a produselor. Pentru ca eticheta să fie cu adevărat utilă pentru clienții care doresc economii de energie și de costuri, nivelurile scării de pe etichetă ar trebui să corespundă economiilor de energie și de costuri semnificative pentru consumatori. Pentru majoritatea grupurilor de produse, eticheta ar trebui, după caz, să indice de asemenea consumul absolut de energie, în plus față de scară, pentru a le permite clienților să prevadă impactul direct al alegerilor lor asupra facturilor lor la energie. Cu toate acestea, este imposibil să se furnizeze aceleași informații pentru produsele cu impact energetic care nu sunt ele însele consumatoare de energie.

(11)

Clasificarea care utilizează litere de la A la G s-a dovedit eficace pentru clienți din punctul de vedere al costurilor. Se intenționează ca aplicarea uniformă a acesteia la toate grupurile de produse să sporească transparența și inteligibilitatea pentru clienți. În situațiile în care, ca urmare a unor măsuri în materie de proiectare ecologică luate în temeiul Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), produsele nu se mai pot încadra în clasa E, F sau G, aceste clase ar trebui totuși să figureze cu culoarea gri pe etichetă. În cazuri excepționale și justificate în mod corespunzător, precum realizarea de economii insuficiente pe întregul spectru al celor șapte clase, eticheta ar putea conține mai puține clase decât o scară obișnuită de la A la G. În aceste cazuri, scara de la verde închis la roșu a etichetei ar trebui păstrată pentru restul de clase și ar trebui aplicată exclusiv noilor produse introduse pe piață sau puse în funcțiune.

(12)

Atunci când un furnizor introduce un produs pe piață, fiecare unitate de produs ar trebui însoțită de o etichetă pe suport de hârtie care respectă cerințele actului delegat relevant. Actul delegat relevant ar trebui să stabilească cea mai eficace modalitate de afișare a etichetelor, ținând cont de implicațiile pentru clienți, furnizori și comercianți și ar putea dispune ca eticheta să fie imprimată pe ambalajul produsului. Comerciantul ar trebui să afișeze eticheta furnizată împreună cu unitatea de produs în poziția cerută de actul delegat relevant. Eticheta afișată ar trebui să fie vizibilă și identificabilă în mod clar ca aparținând produsului în cauză, clientul nefiind nevoit să citească pe etichetă marca comercială și numărul modelului, și ar trebui să atragă atenția clientului care privește produsul expus.

(13)

Fără a afecta obligația furnizorului de a furniza o etichetă imprimată cu fiecare unitate de produs, progresele tehnologiei digitale ar putea să permită utilizarea etichetelor electronice alături de etichetele energetice imprimate. Comerciantul ar trebui să poată descărca fișa cu informații despre produs din baza de date cu produse.

(14)

În cazul în care afișarea etichetei energetice nu este fezabilă, de exemplu în unele forme de vânzare la distanță, în materiale publicitare și în materiale tehnice promoționale, clienților potențiali ar trebui să li se comunice cel puțin clasa energetică a produsului și gama claselor de eficiență disponibilă pe etichetă.

(15)

Producătorii reacționează la eticheta energetică prin dezvoltarea și introducerea pe piață de produse tot mai eficiente. În paralel, aceștia tind spre întreruperea producției de produse mai puțin eficiente, stimulați fiind în acest sens de legislația Uniunii privind proiectarea ecologică. Această evoluție tehnologică duce la situația în care majoritatea modelelor de produse se încadrează în cele mai înalte clase de pe eticheta energetică. O mai bună diferențiere a produselor poate fi necesară pentru a le permite clienților să compare în mod adecvat produsele, ceea ce duce la necesitatea reclasificării etichetelor. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să indice mecanisme detaliate de reclasificare pentru a maximiza securitatea juridică pentru furnizori și comercianți.

(16)

În cazul mai multor etichete stabilite prin acte delegate adoptate în temeiul Directivei 2010/30/UE, produsele sunt disponibile exclusiv sau în cea mai mare parte în clasele superioare. Aceasta reduce eficacitatea etichetelor. În funcție de grupul de produse, clasele de pe etichetele existente au scări diferite, în care prima clasă poate varia de la A până la A+++. Drept rezultat, atunci când compară etichetele între diferite grupuri de produse, clienții pot fi îndemnați să creadă că, pentru o anumită etichetă, există clase energetice și mai înalte decât cele afișate. Pentru a evita astfel de potențiale confuzii, este necesară efectuarea în prima etapă a unei reclasificări inițiale a etichetelor existente, pentru a asigura o scară de la A la G omogenă pentru trei categorii de produse în conformitate cu prezentul regulament.

(17)

Etichetarea energetică a produselor de încălzire a spațiului și a apei a fost introdusă abia recent, iar ritmul progresului tehnologic în aceste grupuri de produse este relativ lent. Schema actuală de etichetare face o distincție clară între tehnologiile pe bază de combustibili fosili convenționali, care se încadrează în cel mai bun caz la clasa A, și tehnologiile care utilizează energie din surse regenerabile, care sunt deseori cu mult mai scumpe, pentru care sunt rezervate clasele A+, A++ și A+++. Se pot realiza deja economii substanțiale de energie cu ajutorul celor mai eficiente tehnologii pe bază de combustibili fosili și, prin urmare, ar fi adecvată promovarea lor în continuare ca fiind de clasa A. Întrucât piața produselor de încălzire a spațiului și a apei pare să se orienteze ușor către mai multe tehnologii în domeniul surselor regenerabile de energie, este adecvată o reclasificare a etichetelor energetice pentru produsele respective.

(18)

În urma reclasificării inițiale, frecvența reclasificărilor ulterioare ar trebui să fie determinată prin raportare la procentajul produselor vândute din clasele superioare. Reclasificările ulterioare ar trebui să țină seama de rapiditatea progreselor tehnologice și de nevoia de a evita împovărarea excesivă a furnizorilor și a comercianților, în special a întreprinderilor mici. Prin urmare, ar fi de dorit un interval de aproximativ 10 ani pentru frecvența reclasificărilor. O etichetă nou-reclasificată ar trebui să lase liberă clasa superioară pentru a încuraja progresul tehnologic, a asigura stabilitatea în materie de reglementare, a limita frecvența reclasificărilor și a permite dezvoltarea și recunoașterea unor produse tot mai eficiente. În cazuri excepționale, atunci când este de așteptat ca tehnologia să se dezvolte mai rapid, ar trebui ca niciun produs să nu se încadreze în primele două clase superioare în momentul introducerii etichetei nou-reclasificate.

(19)

Înaintea reclasificării, Comisia ar trebui să realizeze un studiu pregătitor adecvat.

(20)

În cazul în care se reclasifică eticheta pentru un grup de produse, ar trebui evitată confuzia în rândul clienților prin înlocuirea într-un termen scurt a etichetelor pe produsele vizate afișate în magazine, precum și prin organizarea de campanii adecvate de informare a consumatorilor, care să indice în mod clar faptul că a fost introdusă o nouă versiune a etichetei.

(21)

În cazul etichetei reclasificate, furnizorii ar trebui să le ofere comercianților, pe o anumită perioadă, atât eticheta actuală, cât și cea reclasificată. Înlocuirea etichetelor existente pe produsele expuse, inclusiv pe internet, cu etichetele reclasificate ar trebui să aibă loc cât mai rapid după data de înlocuire specificată în actul delegat privind eticheta reclasificată. Comercianții ar trebui să nu afișeze etichetele reclasificate înainte de data de înlocuire.

(22)

Este necesar să se prevadă o distribuire clară și proporțională a obligațiilor corespunzătoare rolului fiecărui operator în procesul de aprovizionare și de distribuție. Operatorii economici ar trebui să fie răspunzători pentru îndeplinirea rolurilor care le revin în cadrul lanțului de aprovizionare și ar trebui să se asigure că pun la dispoziție pe piață numai produse care respectă prezentul regulament și actele delegate adoptate în temeiul acestuia.

(23)

Pentru ca clienții să-și păstreze încrederea în eticheta energetică, utilizarea altor etichete care imită eticheta energetică nu ar trebui permisă pentru produsele cu impact energetic și pentru cele fără impact energetic. Atunci când produsele cu impact energetic nu sunt reglementate prin acte delegate, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a păstra sau de a introduce noi scheme naționale de etichetare a acestor produse. Din același motiv, nu ar trebui permise etichete suplimentare, marcaje, simboluri sau inscripționări care ar putea induce în eroare sau crea confuzie în rândul clienților în ceea ce privește consumul de energie al produsului în cauză. Etichetele prevăzute în temeiul dreptului Uniunii, precum etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența utilizării combustibilului și alți parametri de mediu, precum și alte etichete cum ar fi Energy Star UE și eticheta ecologică a UE nu ar trebui să fie considerate înșelătoare sau generatoare de confuzie.

(24)

Clienților li se oferă din ce în ce mai des actualizări ale software-ului sau firmware-ului produselor lor după ce acestea au fost introduse pe piață și date în folosință. Deși, de regulă, sunt menite să îmbunătățească performanța produsului, aceste actualizări pot avea de asemenea un impact asupra eficienței energetice și a altor parametri de produs indicați pe eticheta energetică. În cazul în care modificările în cauză sunt în detrimentul a ceea ce se indică pe etichetă, clienții ar trebui să fie informați cu privire la acestea și să ar trebui li se ofere opțiunea de a accepta sau de a refuza actualizarea.

(25)

Pentru a asigura securitatea juridică, este necesar să se clarifice faptul că normele privind supravegherea pieței Uniunii și controlul produselor care intră pe piața Uniunii prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5) se aplică și produselor cu impact energetic. Ținând seama de principiul liberei circulații a mărfurilor, este imperativ necesar ca autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre să coopereze efectiv între ele. Această cooperare în ceea ce privește etichetarea energetică ar trebui consolidată prin acordarea de sprijin de către Comisie experților din cadrul Grupurilor de cooperare administrativă (AdCos) privind proiectarea ecologică și privind etichetarea energetică.

(26)

Propunerea Comisiei pentru un nou regulament privind supravegherea pe piață a produselor integrează dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 765/2008, ale Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) și ale mai multor acte sectoriale din actele legislative de armonizare ale Uniunii. Această propunere cuprinde dispoziții privind clauzele de salvgardare prevăzute în Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), care ar urma să se aplice întregii legislații de armonizare a Uniunii. Atât timp cât noul regulament este încă în curs de examinare de către colegiuitori, este necesar să se facă trimitere la Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și să se includă clauze de salvgardare în prezentul regulament.

(27)

Activitățile de supraveghere a pieței reglementate de Regulamentul (CE) nr. 765/2008 nu sunt îndreptate exclusiv către protejarea sănătății și a siguranței, ci se aplică și pentru asigurarea respectării dreptului Uniunii care vizează salvgardarea altor interese publice, inclusiv eficiența energetică. În conformitate cu Comunicarea Comisiei intitulată „20 de acțiuni pentru produse mai sigure și conforme în Europa: un plan de acțiune multianual pentru supravegherea produselor în UE” din 13 februarie 2013, metodologia generală a Uniunii de evaluare a riscurilor a fost actualizată astfel încât să acopere toate riscurile, inclusiv cele aferente etichetării energetice.

(28)

O activitate coerentă, eficientă din punctul de vedere al costurilor, de supraveghere a pieței în întreaga Uniune necesită, de asemenea, o arhivare și o distribuire ample și bine structurate între statele membre ale tuturor informațiilor pertinente referitoare la activitățile naționale în acest context, inclusiv o trimitere la notificările impuse prin prezentul regulament. Baza de date intitulată „Sistemul de informare și de comunicare pentru supravegherea pieței” (ICSMS), creată de Comisie, este foarte adecvată pentru alcătuirea unei baze de date complete cu informații privind supravegherea pieței și, prin urmare, utilizarea sa ar trebui puternic încurajată.

(29)

Pentru a crea un instrument util pentru consumatori, a asigura comercianților modalități alternative de obținere a fișelor cu informații despre produs, a facilita monitorizarea conformității și a furniza date de piață actualizate pentru procesul de reglementare cu privire la revizuirea etichetelor și a fișelor cu informații aferente produselor, Comisia ar trebui să instituie și să întrețină o bază de date cu produse, care să cuprindă o secțiune publică și una privind conformitatea și care să fie accesibilă printr-un portal online.

(30)

Fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind supravegherea pieței și obligațiilor furnizorilor de a verifica conformitatea produsului, furnizorii ar trebui să pună la dispoziție în baza de date cu produse, în format electronic, informațiile solicitate privind conformitatea produsului. Informațiile relevante pentru consumatori și comercianți ar trebui puse la dispoziția publicului în secțiunea publică a bazei de date cu produse. Aceste informații ar trebui să fie puse la dispoziție ca date deschise, pentru a le oferi dezvoltatorilor de aplicații mobile și altor instrumente de comparare posibilitatea de a le utiliza. Accesul ușor și direct la secțiunea publică a bazei de date cu produse ar trebui asigurat prin instrumente axate pe utilizator, cum ar fi un cod dinamic de răspuns rapid (cod QR) inclus pe eticheta imprimată.

(31)

Secțiunea privind conformitatea din baza de date cu produse ar trebui să facă obiectul unor norme stricte de protecție a datelor. Părțile specifice solicitate ale documentației tehnice din această secțiune ar trebui să fie puse la dispoziția atât a autorităților de supraveghere a pieței, cât și a Comisiei. În cazul în care anumite informații tehnice sunt atât de sensibile încât nu ar fi adecvată includerea lor în categoria documentației tehnice, astfel cum se detaliază în actele delegate adoptate în temeiul prezentului regulament, autoritățile de supraveghere a pieței ar trebui să își mențină capacitatea de a accesa aceste informații atunci când este necesar, în conformitate cu obligația de cooperare privind furnizorii sau prin intermediul părților suplimentare ale documentației tehnice încărcate voluntar în baza de date cu produse de către furnizori.

(32)

Pentru ca baza de date cu produse să poată fi folosită cât mai curând posibil, înregistrarea ar trebui să fie obligatorie pentru toate modelele ale căror unități sunt introduse pe piață începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament. Pentru modelele ale căror unități au fost introduse pe piață înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament și care nu mai sunt comercializate, înregistrarea ar trebui să fie opțională. Ar trebui acordată o perioadă de tranziție corespunzătoare pentru dezvoltarea bazei de date și pentru a permite furnizorilor să își respecte obligația de înregistrare. Atunci când unui produs aflat deja pe piață i se aduc modificări care au relevanță pentru etichetă și pentru fișa cu informații despre produs, acesta ar trebui să fie considerat drept un nou model, iar furnizorul ar trebui să îl înregistreze în baza de date cu produse. Comisia, în cooperare cu autoritățile de supraveghere a pieței și cu furnizorii, ar trebui să acorde o atenție specială procesului de tranziție, până la implementarea integrală a secțiunii publice și a secțiunii privind conformitatea ale bazei de date cu produse.

(33)

Sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și a actelor delegate adoptate în temeiul său ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

(34)

Pentru a promova eficiența energetică, atenuarea schimbărilor climatice și protecția mediului, statele membre ar trebui să poată elabora măsuri de stimulare a folosirii produselor eficiente din punct de vedere energetic. Statele membre sunt libere să hotărască natura unor astfel de măsuri de stimulare. Acestea ar trebui să respecte normele Uniunii privind ajutoarele de stat și nu ar trebui să constituie bariere nejustificate în cadrul pieței. Prezentul regulament nu aduce atingere rezultatelor niciunei proceduri viitoare în materie de ajutoare de stat care ar putea fi întreprinsă în conformitate cu articolele 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în legătură cu asemenea măsuri de stimulare.

(35)

Consumul de energie, performanța și alte informații privind produsele care intră sub incidența cerințelor specifice produselor în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie măsurate prin metode fiabile, precise și reproductibile, care să țină seama de măsurătorile și metodele de calcul cele mai moderne general recunoscute. În interesul bunei funcționări a pieței interne, standardele ar trebui să fie armonizate la nivelul Uniunii. Astfel de metode și standarde ar trebui să țină seama, pe cât posibil, de modul de utilizare a unui anumit produs în viața reală, să reflecte comportamentul consumatorului mediu și să fie solide, pentru a descuraja eludarea intenționată sau neintenționată. Etichetele energetice ar trebui să reflecte rezultatele comparative ale utilizării efective a produselor, în limitele constrângerilor datorate necesității de a efectua teste de laborator fiabile și reproductibile. Prin urmare, furnizorii nu ar trebui să fie autorizați să includă software sau hardware care modifică în mod automat performanța produsului în condiții de încercare. În absența unor standarde publicate în momentul aplicării cerințelor specifice produselor, Comisia ar trebui să publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene măsurătorile și metodele de calcul tranzitorii aferente cerințelor respective. După publicarea unei trimiteri la un astfel de standard, conformitatea cu standardul ar trebui să confere prezumția de conformitate cu metodele de măsurare aferente cerințelor specifice produsului care au fost adoptate în temeiul prezentului regulament.

(36)

Comisia ar trebui să ofere un plan de lucru pe termen lung pentru revizuirea etichetelor pentru anumite produse cu impact energetic, inclusiv o listă orientativă a altor produse cu impact energetic pentru care s-ar putea introduce o etichetă energetică. Punerea în practică a planului de lucru ar trebui să înceapă cu o analiză tehnică, de mediu și economică a grupurilor de produse vizate. Analiza menționată ar trebui să examineze, de asemenea, informațiile suplimentare, inclusiv posibilitatea și costul furnizării către consumatori a anumitor informații privind performanța unui produs cu impact energetic, cum ar fi consumul său de energie, durabilitatea sa sau performanța sa de mediu, în concordanță cu obiectivul promovării unei economii circulare. Astfel de informații suplimentare ar trebui să îmbunătățească inteligibilitatea și eficacitatea etichetelor pentru consumatori și nu ar trebui să aibă niciun fel de impact negativ asupra acestora din urmă.

(37)

Furnizorii de produse comercializate în conformitate cu Directiva 2010/30/UE înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament ar trebui să respecte în continuare obligația de a pune la dispoziție, la cererea autorităților de supraveghere a pieței, o versiune electronică a documentației tehnice a produselor în cauză. În această privință, securitatea juridică și continuitatea ar trebui să fie asigurate prin dispoziții tranzitorii adecvate.

(38)

În plus, pentru a asigura o tranziție ușoară către prezentul regulament, cerințele existente din actele delegate adoptate în temeiul articolului 10 din Directiva 2010/30/UE și din Directiva 96/60/CE a Comisiei (8) ar trebui să se aplice în continuare grupurilor de produse relevante până când sunt abrogate sau înlocuite prin acte delegate adoptate în temeiul prezentului regulament. Aplicarea cerințelor existente menționate nu aduce atingere aplicării obligațiilor în temeiul prezentului regulament.

(39)

Pentru a institui grupuri specifice de produse cu impact energetic în conformitate cu un set de criterii specifice, precum și etichete și fișe cu informații aferente produselor, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE. Este deosebit de important ca, în decursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces în mod sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(40)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a stabili, în conformitate cu procedura de salvgardare a Uniunii, dacă o măsură națională este sau nu justificată și pentru a stabili cerințe detaliate privind detaliile operaționale legate de baza de date cu produse. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(41)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume de a oferi clienților posibilitatea de a alege produse mai eficiente prin furnizarea de informații relevante, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, prin dezvoltarea în continuare a cadrului de reglementare armonizat și prin asigurarea unor condiții echitabile de concurență pentru producători, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(42)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și data aplicării Directivei 2010/30/UE.

(43)

Prin urmare, Directiva 2010/30/UE ar trebui abrogată,

(a)

produselor de ocazie, cu excepția produselor de ocazie importate dintr-o țară terță;

(b)

mijloacelor de transport de persoane sau mărfuri.

1.

„produs cu impact energetic” sau „produs” înseamnă un bun sau sistem cu impact asupra consumului de energie în timpul utilizării care este introdus pe piață sau pus în funcțiune, inclusiv părți cu impact asupra consumului de energie în timpul utilizării, care sunt introduse pe piață sau puse în funcțiune pentru clienți și care sunt destinate încorporării în produse;

2.

„grup de produse” înseamnă un grup de produse cu aceeași funcționalitate principală;

3.

„sistem” înseamnă o combinație de mai multe bunuri care, atunci când sunt unite, îndeplinesc o funcție specifică într-un mediu preconizat și a căror eficiență energetică poate fi determinată ca pentru o entitate unică;

4.

„model” înseamnă o versiune a unui produs în cazul căruia toate unitățile au aceleași caracteristici tehnice relevante pentru etichetă și pentru fișa cu informații despre produs, precum și același identificator de model;

5.

„identificator de model” înseamnă codul, de obicei alfanumeric, prin care se distinge un model specific de produs de alte modele cu aceeași marcă comercială sau cu aceeași denumire a furnizorului;

6.

„model echivalent” înseamnă un model care are aceleași caracteristici tehnice relevante pentru etichetă și aceeași fișă cu informații despre produs, dar care este introdus pe piață sau pus în funcțiune de același furnizor drept un alt model cu un identificator de model diferit;

7.

„punere la dispoziție pe piață” înseamnă furnizarea unui produs pentru distribuție sau utilizare pe piața Uniunii în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

8.

„introducere pe piață” înseamnă prima punere la dispoziție a unui produs pe piața Uniunii;

9.

„punere în funcțiune” înseamnă prima utilizare pe piața Uniunii a unui produs în scopul său prevăzut;

10.

„producător” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care produce un produs sau dispune proiectarea sau fabricarea unui produs și îl comercializează sub numele său sau sub marca sa;

11.

„reprezentant autorizat” înseamnă orice persoană fizică sau juridică cu sediul în Uniune care a primit un mandat scris din partea producătorului pentru a acționa în numele acestuia în legătură cu sarcini specifice;

12.

„importator” înseamnă o persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune, care introduce pe piața Uniunii un produs dintr-o țară terță;

13.

„comerciant” înseamnă un vânzător cu amănuntul sau o altă persoană fizică sau juridică care oferă spre vânzare, închiriere sau cumpărare în rate ori expune produse clienților sau instalatorilor în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

14.

„furnizor” înseamnă un producător stabilit în Uniune, reprezentantul autorizat al unui producător cu sediul în afara Uniunii sau importatorul care introduce un produs pe piața Uniunii;

15.

„vânzare la distanță” înseamnă oferirea spre vânzare, închiriere sau vânzare în rate prin corespondență, pe baza unui catalog de vânzări, prin internet, prin telemarketing sau prin orice altă metodă prin care se presupune că clientul potențial nu poate să vadă produsele expuse;

16.

„client” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care achiziționează, închiriază sau primește un produs pentru uz propriu, indiferent dacă astfel acționează sau nu în afara activității sale comerciale, a afacerii, meseriei sau profesiei sale;

17.

„eficiență energetică” înseamnă raportul dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop;

18.

„standard armonizat” înseamnă un standard european conform definiției de la articolul 2 punctul 1 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (11);

19.

„etichetă” înseamnă o diagramă grafică, fie imprimată, fie sub formă electronică, care include o scară închisă cuprinzând doar literele de la A la G, fiecare literă reprezentând o clasă și fiecare clasă corespunzând unui nivel de economisire a energiei, în șapte culori diferite de la verde închis la roșu, pentru a informa clienții cu privire la eficiența energetică și la consumul de energie; aceasta include etichetele reclasificate și etichetele cu mai puține clase și culori, în conformitate cu articolul 11 alineatele (10) și (11);

20.

„reclasificare” înseamnă o acțiune menită să facă mai stricte cerințele pentru încadrarea unui anumit grup de produse într-o clasă energetică pe o etichetă;

21.

„etichetă reclasificată” înseamnă o etichetă pentru un anumit grup de produse, care a fost supus unei reclasificări și care se distinge de etichetele de dinainte de reclasificare, păstrându-se în același timp coerența vizuală și perceptivă a tuturor etichetelor;

22.

„fișă cu informații despre produs” înseamnă un document standard cu informații referitoare la un produs, imprimat sau sub formă electronică;

23.

„documentație tehnică” înseamnă documentație suficientă pentru a permite autorităților de supraveghere a pieței să evalueze exactitatea etichetei și a fișei cu informații despre un produs, inclusiv rapoarte de încercare sau probe tehnice similare;

24.

„informații suplimentare” înseamnă informații, astfel cum sunt specificate într-un act delegat relevant, referitoare la performanța funcțională și de mediu a unui produs;

25.

„bază de date cu produse” înseamnă un set de date referitoare la produse care este structurat în mod sistematic și constă într-o secțiune publică axată pe consumator, în care informațiile referitoare la parametrii produselor individuale sunt accesibile prin mijloace electronice, într-un portal online pentru accesibilitate și într-o secțiune privind conformitatea, cu cerințe de accesibilitate și de securitate specificate în mod clar;

26.

„toleranța verificării” înseamnă deviația maximă admisibilă a măsurătorii și a rezultatelor calculului pentru testele de verificare executate de autoritățile de supraveghere a pieței sau în numele acestora, în comparație cu valorile parametrilor declarați sau publicați, reflectând deviațiile datorate variației între laboratoare.

(a)

afișează în mod vizibil, inclusiv pentru vânzarea online la distanță, eticheta oferită de furnizor sau pusă la dispoziție în conformitate cu alineatul (2) pentru unitățile unui model reglementat prin actul delegat relevant;

(b)

pune la dispoziția clienților fișa cu informații despre produs, inclusiv, la cerere, în formă fizică la punctul de vânzare.

(a)

fac trimitere la clasa de eficiență energetică a produsului și la gama claselor de eficiență disponibile pe etichetă în materiale publicitare vizuale sau materiale tehnice promoționale pentru un anumit model, în conformitate cu actul delegat relevant;

(b)

cooperează cu autoritățile de supraveghere a pieței și iau măsuri prompte pentru a remedia orice situație de neconformitate cu cerințele prevăzute în prezentul regulament și în actele sale delegate relevante, care intră în responsabilitatea lor, din proprie inițiativă sau atunci când li se solicită acest lucru de către autoritățile de supraveghere a pieței;

(c)

în ceea ce privește produsele reglementate de acte delegate, nu atribuie și nu afișează alte etichete, marcaje, simboluri sau inscripții care nu respectă cerințele prezentului regulament și ale actelor delegate relevante, dacă există probabilitatea inducerii în eroare a clienților sau a creării de confuzii în rândul acestora în ceea ce privește consumul de energie sau de alte resurse în timpul utilizării;

(d)

pentru produsele care nu sunt reglementate prin acte delegate, nu furnizează și nu afișează etichete care imită etichetele prevăzute în prezentul regulament și în actele delegate relevante;

(e)

pentru produsele fără impact energetic, nu furnizează și nu afișează etichete care imită etichetele prevăzute în prezentul regulament sau în actele delegate.

(a)

datele necesare pentru a identifica produsul neconform;

(b)

originea produsului;

(c)

natura neconformității invocate și a riscului implicat;

(d)

natura și durata măsurilor naționale adoptate, precum și punctul de vedere al furnizorului sau, după caz, al comerciantului.

(a)

prezintă revizuiri pentru grupurile de produse vizate de Regulamentele delegate (UE) nr. 811/2013, (UE) nr. 812/2013 și (UE) 2015/1187 până la 2 august 2025, cu scopul de a le reclasifica, și, după caz, adoptă, până la 2 august 2026, acte delegate în conformitate cu articolul 16 din prezentul regulament pentru a completa prezentul regulament prin introducerea unor etichete reclasificate de la A la G.

În orice caz, actele delegate de introducere a unor etichete reclasificate de la A la G se adoptă cel târziu la 2 august 2030;

(b)

adoptă, până la 2 noiembrie 2018, actele delegate în conformitate cu articolul 16 din prezentul regulament pentru a completa prezentul regulament prin introducerea unor etichete reclasificate de la A la G pentru grupurile de produse vizate de Directiva 96/60/CE și de Regulamentele delegate (UE) nr. 1059/2010 (15), (UE) nr. 1060/2010 (16), (UE) nr. 1061/2010 (17), (UE) nr. 1062/2010 (18) și (UE) nr. 874/2012 (19) ale Comisiei, cu scopul de a afișa eticheta reclasificată atât în magazine, cât și online, timp de 12 luni de la data intrării lor în vigoare.

(a)

30 % dintre unitățile de modele care aparțin unui grup de produse vândute pe piața Uniunii se încadrează în cea mai înaltă clasă de eficiență energetică A și se pot preconiza dezvoltări tehnologice ulterioare; sau

(b)

50 % dintre unitățile de modele care aparțin unui grup de produse vândute pe piața Uniunii se încadrează în primele două clase de eficiență energetică A și B și se pot preconiza dezvoltări tehnologice ulterioare.

(a)

furnizorul, atunci când introduc un produs pe piață, pune la dispoziția comerciantului atât etichetele actuale, cât și pe cele reclasificate, precum și fișele cu informații despre produs pe o perioadă care începe cu patru luni înainte de data prevăzută în actul delegat relevant pentru începerea afișării etichetei reclasificate.

Prin derogare de la primul paragraf al prezentei litere, în cazul în care eticheta actuală și cea reclasificată necesită modalități diferite de testare a modelului, furnizorul poate alege să nu pună la dispoziție eticheta actuală împreună cu unitățile din modelele introduse pe piață sau puse în funcțiune în perioada de patru luni anterioară datei prevăzute în actul delegat relevant pentru începerea afișării etichetei reclasificate, în cazul în care nu există unități aparținând aceluiași model sau unor modele echivalente care au fost introduse pe piață sau puse în funcțiune înainte de începerea perioadei de patru luni. În acest caz, comerciantul nu pune în vânzare unitățile respective înainte de data menționată. Furnizorul informează comerciantul în cauză despre această consecință cât mai curând posibil, inclusiv atunci când include astfel de unități în ofertele sale către comercianți;

(b)

pentru produsele introduse pe piață sau puse în funcțiune înainte de perioada de patru luni, furnizorul pun la dispoziția comerciantului eticheta reclasificată la cererea acestuia, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2), de la începutul perioadei respective. Pentru aceste produse, comerciantul obține o etichetă reclasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2).

Prin derogare de la primul paragraf al prezentei litere:

(c)

comerciantul înlocuiește etichetele existente pe produsele expuse atât în magazine, cât și online, cu etichetele reclasificate, în termen de 14 zile lucrătoare de la data menționată în actul delegat relevant pentru începerea afișării etichetei reclasificate. Comerciantul nu afișează etichetele reclasificate înainte de data respectivă.

(a)

să sprijine autoritățile de supraveghere a pieței în îndeplinirea atribuțiilor care le revin în temeiul prezentului regulament și al actelor delegate relevante, inclusiv asigurarea respectării acestora;

(b)

să furnizeze publicului informații despre produsele introduse pe piață și despre etichetele lor energetice, precum și despre fișele cu informații despre produs;

(c)

să furnizeze Comisiei informații actualizate în ceea ce privește eficiența energetică a produselor, în vederea revizuirii etichetelor energetice.

(a)

o descriere generală a modelului, care să permită identificarea cu ușurință și fără echivoc a acestuia;

(b)

trimiterea la standardele armonizate aplicate sau la alte standarde de măsurare utilizate;

(c)

precauții speciale care trebuie luate în momentul asamblării, instalării, întreținerii sau testării modelului;

(d)

parametrii tehnici măsurați ai modelului;

(e)

calculele efectuate cu parametrii măsurați;

(f)

condițiile de testare, în cazul în care nu sunt descrise suficient la litera (b).

(a)

reducerea la minimum a sarcinii administrative pentru furnizor și alți utilizatori ai bazei de date;

(b)

accesibilitatea și eficacitatea din punctul de vedere al costurilor; și

(c)

evitarea automată a înregistrării redundante.

(a)

protecția împotriva utilizării neintenționate și salvgardarea informațiilor confidențiale prin intermediul unor măsuri stricte de securitate;

(b)

drepturi de acces pe baza principiului necesității de a cunoaște;

(c)

prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și cu Directiva 95/46/CE, după caz;

(d)

limitarea accesului la date pentru a preveni copierea unor cantități mari de date;

(e)

trasabilitatea accesului la date pentru furnizor în ceea ce privește documentația sa tehnică.

(a)

în conformitate cu cele mai recente cifre disponibile și ținând seama de cantitățile introduse pe piața Uniunii, grupul de produse are un potențial semnificativ de economisire de energie și, după caz, de alte resurse;

(b)

în cadrul unui grup de produse, modelele cu funcționalitate echivalentă diferă semnificativ în ceea ce privește nivelurile de performanță relevante;

(c)

nu există niciun impact negativ semnificativ în ceea ce privește prețul accesibil și costurile legate de ciclul de viață al grupului de produse;

(d)

introducerea unor cerințe de etichetare energetică pentru un grup de produse nu are un impact negativ semnificativ asupra funcționalității produsului în timpul utilizării.

(a)

definiția grupului specific de produse care se încadrează în definiția „produsului cu impact energetic” prevăzută la articolul 2 punctul 1 și care urmează să fie reglementat prin cerințele detaliate de etichetare;

(b)

formatul și conținutul etichetei inclusiv o scară care să redea consumul de energie de la A la G, având, pe cât posibil, caracteristici uniforme din punctul de vedere al designului pentru toate grupurile de produse și fiind în orice caz clar vizibilă și lizibilă. Diviziunile de la A la G ale clasificării corespund unor economii semnificative de energie și de costuri și unei diferențieri adecvate a produselor din punctul de vedere al clientului. Se indică, de asemenea, modul în care diviziunile de la A la G ale clasificării și, după caz, consumul de energie sunt afișate într-un loc vizibil pe etichetă;

(c)

după caz, utilizarea altor resurse și informații suplimentare privind produsul, caz în care eticheta evidențiază eficiența energetică a produsului. Informațiile suplimentare sunt lipsite de ambiguitate și nu au niciun efect negativ asupra inteligibilității și a eficacității etichetei în ansamblu pentru clienți. Acestea se bazează pe date legate de caracteristicile fizice ale produsului care sunt măsurabile și ușor de verificat de către autoritățile de supraveghere a pieței;

(d)

după caz, includerea pe etichetă a unei mențiuni care să le permită clienților să identifice produsele care sunt inteligente din punct de vedere energetic, și anume pe cele care sunt capabile să își modifice și să își optimizeze în mod automat tiparele de consum ca reacție la stimuli externi (cum ar fi semnale venite dinspre sau printr-un sistem central de gestionare a energiei utilizate în locuințe, semnale referitoare la prețuri, semnale de control direct, măsurători locale) sau sunt capabile să furnizeze alte servicii care generează o creștere a eficienței energetice și a utilizării surselor regenerabile de energie, cu scopul de a îmbunătăți impactul asupra mediului al consumului de energie pe parcursul întregului sistem energetic;

(e)

locurile în care se afișează eticheta – lipită pe unitatea de produs astfel încât să nu fie deteriorată, imprimată pe ambalaj, furnizată în format electronic sau afișată online – ținând cont de cerințele de la articolul 3 alineatul (1) și de implicațiile pentru clienți, furnizori și comercianți;

(f)

după caz, mijloacele electronice pentru etichetarea produselor;

(g)

modalitatea în care eticheta și fișa cu informații despre produs urmează să fie furnizate în cazul vânzării la distanță;

(h)

conținutul impus și, dacă este cazul, formatul și alte detalii în legătură cu fișa cu informații despre produs și cu documentația tehnică, inclusiv posibilitatea introducerii parametrilor din fișa cu informații despre produs în baza de date în conformitate cu articolul 3 alineatul (1);

(i)

toleranțele în materie de verificare care urmează să fie utilizate de statele membre la verificarea respectării cerințelor;

(j)

modul în care clasa energetică și gama claselor de eficiență disponibile pe etichetă se include în anunțurile publicitare vizuale și în materialele tehnice promoționale, inclusiv lizibilitatea și vizibilitatea;

(k)

metodele de măsurare și de calcul menționate la articolul 13, utilizate pentru a se determina informațiile de pe etichetă și din fișa cu informații despre produs, inclusiv definiția indicelui de eficiență energetică (IEE) sau a unui parametru echivalent;

(l)

dacă pentru aparatele electrocasnice mai mari este necesar un nivel superior de eficiență energetică pentru a atinge o anumită clasă energetică;

(m)

formatul oricăror referințe suplimentare de pe etichetă, care să permită clienților să aibă acces prin mijloace electronice la informații mai detaliate privind performanța produsului inclusă în fișa cu informații despre produs. Formatul acestor referințe poate lua forma unei adrese de internet, a unui cod de răspuns rapid (cod QR) dinamic, a unui link pe etichetele online sau a oricărui alt mijloc adecvat orientat către consumator;

(n)

dacă este cazul, modul în care ar trebui să fie afișate pe afișajul interactiv al produsului clasele energetice care descriu consumul de energie al produsului în faza de utilizare;

(o)

data evaluării și a eventualei revizuiri în consecință a actului delegat;

(p)

după caz, diferențele de performanță energetică în diferite regiuni climatice;

(q)

în ceea ce privește obligația de a păstra informațiile în secțiunea privind conformitatea a bazei de date de la articolul 4 alineatul (6), o perioadă de păstrare mai scurtă de 15 ani, după caz în funcție de durata medie de viață a produsului.

28.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 198/24

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului (2) a instituit un model uniform de viză.

(2)

Modelul comun al autocolantului de viză, aflat în circulație de 20 de ani, este considerat ca fiind compromis, având în vedere incidentele grave de contrafacere și fraudă.

(3)

În consecință, ar trebui să se introducă un nou model comun, prevăzut cu elemente de securitate mai moderne, pentru a spori gradul de securitate al autocolantului de viză și a preveni contrafacerea.

(4)

La solicitarea Irlandei sau a Regatului Unit, Comisia ar trebui să încheie acorduri corespunzătoare cu statul membru solicitant pentru a face schimb de informații tehnice cu statul membru respectiv în legătură cu eliberarea vizelor naționale de către statul membru solicitant.

(5)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(6)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (3); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.

(7)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (4); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.

(8)

Prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011.

(9)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5), care intră sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (6).

(10)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care intră sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (8).

(11)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care intră sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (10).

(12)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1683/95 ar trebui să fie modificat în mod corespunzător,

1.

La articolul 7, se adaugă următoarele paragrafe:

„La solicitarea Irlandei sau a Regatului Unit, Comisia încheie acorduri corespunzătoare cu statul membru solicitant pentru a face schimb de informații tehnice menționate la articolul 2, în scopul emiterii de vize naționale de către statul membru solicitant.

Cheltuielile la care Irlanda și Regatul Unit nu contribuie, în conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, sunt suportate de Irlanda sau, respectiv, de Regatul Unit, în cazul în care prezintă o astfel de solicitare.”

2.

Anexa se înlocuiește cu imaginea și textul prevăzute în anexa la prezentul regulament.

28.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 198/29

(1)

Protecția intereselor financiare ale Uniunii privește nu numai gestionarea creditelor bugetare, ci și toate măsurile care afectează sau care riscă să aibă un efect negativ asupra activelor sale și ale statelor membre, în măsura în care măsurile respective sunt relevante pentru politicile Uniunii.

(2)

Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995 (3), inclusiv Protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996 (4), din 29 noiembrie 1996 (5), respectiv din 19 iunie 1997 (6) (denumită în continuare „convenția”), instituie norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domeniul fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Statele membre au redactat convenția, constatând că, în multe cazuri, fraudele care afectau veniturile și cheltuielile Uniunii nu se limitau la o singură țară și erau deseori comise de rețele infracționale organizate. Pe această bază, s-a admis deja în cadrul convenției că protejarea intereselor financiare ale Uniunii necesită urmărirea penală a comportamentului fraudulos care aduce atingere intereselor respective. În paralel, a fost adoptat Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (7). Regulamentul respectiv instituie norme generale privind controalele uniforme și măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul Uniunii, menționând totodată normele sectoriale din acest domeniu, comportamentele frauduloase, așa cum sunt ele definite în convenție, și aplicarea dreptului penal și a procedurilor penale ale statelor membre.

(3)

Politica Uniunii în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii a făcut deja obiectul măsurilor de armonizare, precum Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95. În vederea asigurării punerii în aplicare a politicii Uniunii în acest domeniu, este esențial să continue apropierea dreptului penal al statelor membre prin completarea protecției intereselor financiare ale Uniunii prin dreptul administrativ și civil în cazul celor mai grave tipuri de comportament din categoria fraudei în acest domeniu, evitându-se, în același timp, incoerențele atât în cadrul fiecăruia dintre aceste domenii ale dreptului, cât și între acestea.

(4)

Protecția intereselor financiare ale Uniunii necesită o definiție comună a fraudei inclusă în domeniul de aplicare al prezentei directive, care să cuprindă comportamentul fraudulos în ceea ce privește veniturile, cheltuielile și activele, pe seama bugetului general al Uniunii Europene (denumit în continuare „bugetul Uniunii”), inclusiv operațiunile financiare, cum ar fi activitățile de împrumut și de creditare. Noțiunea de infracțiuni grave împotriva sistemului comun privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), astfel cum a fost instituit de Directiva 2006/112/CE a Consiliului (8) (denumit în continuare „sistemul comun privind TVA”), se referă la cele mai grave forme de fraudă în materie de TVA, în special frauda de tip carusel, frauda în materie de TVA prin intermediul firmelor-fantomă și frauda în materie de TVA săvârșită în cadrul unei organizații criminale, care creează amenințări grave la adresa sistemului comun privind TVA și, prin urmare, la adresa bugetul Uniunii. Infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA ar trebui considerate grave atunci când sunt legate de teritoriul a două sau mai multe state membre, rezultă dintr-o schemă frauduloasă prin care infracțiunile respective sunt comise într-un mod structurat cu scopul de a obține avantaje necuvenite de pe urma sistemului comun privind TVA, iar prejudiciu total cauzat de infracțiuni este de cel puțin 10 000 000 EUR. Noțiunea de prejudiciu total se referă la prejudiciul estimat care rezultă din întreaga schemă frauduloasă, atât pentru interesele financiare ale statelor membre în cauză, cât și pentru Uniune, excluzând dobânzi și penalități. Prezenta directivă urmărește să contribuie la eforturile de combatere a acestor fenomene infracționale.

(5)

Atunci când Comisia execută bugetul Uniunii în cadrul gestiunii indirecte sau partajate, aceasta poate să delege sarcini de execuție bugetară statelor membre sau să le încredințeze organelor, oficiilor sau agențiilor instituite în temeiul tratatelor sau altor entități ori persoane. În cazul unei astfel de gestiuni indirecte sau partajate, interesele financiare ale Uniunii ar trebui să beneficieze de același nivel de protecție de care beneficiază în cadrul gestiunii directe de către Comisie.

(6)

În sensul prezentei directive, cheltuielile aferente achizițiilor publice reprezintă orice cheltuieli legate de contractele de achiziții publice definite la articolul 101 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

(7)

Dreptul Uniunii în domeniul spălării banilor este pe deplin aplicabil spălării banilor în care sunt implicate bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni reglementate de prezenta directivă. Prin trimiterea la dreptul Uniunii în domeniul spălării banilor ar trebui să se asigure că regimul sancțiunilor introdus prin prezenta directivă se aplică în toate cazurile grave de infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii.

(8)

Corupția constituie o amenințare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii, putând fi, în multe cazuri, de asemenea legată de comportamentul fraudulos. Întrucât orice funcționar public are datoria să exercite puterea de decizie sau puterea de apreciere în mod imparțial, darea de mită pentru a influența puterea de decizie sau puterea de apreciere a funcționarului public și luarea de mită ar trebui să fie incluse în definiția corupției indiferent de actele cu putere de lege sau normele administrative aplicabile în țara sau organizației internaționale a funcționarului în cauză.

(9)

Interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate în mod negativ de anumite tipuri de comportament ale unui funcționar public căruia i se încredințează gestionarea de fonduri sau de active, indiferent dacă acesta este responsabil în mod direct sau acționează într-o funcție de supraveghere, iar tipurile de comportament urmăresc deturnarea unor fonduri sau active contrar scopului preconizat, și prin aceasta interesele financiare ale Uniunii sunt prejudiciate. Prin urmare, este necesar să se introducă o definiție exactă a infracțiunilor care presupun un astfel de comportament.

(10)

În ceea ce privește infracțiunile de corupție pasivă și de deturnare de fonduri, este necesar să se introducă o definiție a funcționarilor publici în care să fie cuprinși toți funcționarii relevanți, indiferent dacă dețin o funcție oficială în Uniune, în statele membre sau în țările terțe. Persoanele fizice sunt din ce în ce mai implicate în gestionarea fondurilor Uniunii. Pentru a proteja în mod adecvat fondurile Uniunii împotriva corupției și deturnării de fonduri, este necesar ca definiția „funcționarului public” să includă persoanele care nu dețin o funcție oficială, dar cărora li s-a încredințat și care exercită, într-un mod similar, o funcție de serviciu public în ceea ce privește fondurile Uniunii, cum ar fi contractanții implicați în gestionarea acestor fonduri.

(11)

În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de prezenta directivă, noțiunea de intenție trebuie să se aplice tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor respective. Caracterul intenționat al unei acțiuni sau al unei inacțiuni poate fi dedus din circumstanțe obiective, de fapt. Infracțiunile care nu presupun intenția nu fac obiectul prezentei directive.

(12)

Prezenta directivă nu impune statelor membre să prevadă sancțiuni care constau în pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea infracțiunilor care nu au un caracter grav, în cazurile în care intenția este prezumată în temeiul dreptului intern.

(13)

În practică, unele dintre infracțiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii sunt deseori strâns legate de infracțiunile care fac obiectul articolului 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și al actelor legislative ale Uniunii întemeiate pe dispoziția respectivă. Prin urmare, ar trebui asigurată coerența între actele legislative respective și redactarea prezentei directive.

(14)

În măsura în care interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate sau amenințate de comportamentul atribuibil persoanelor juridice, acestea ar trebui să răspundă pentru infracțiunile definite în prezenta directivă, care sunt comise în numele lor.

(15)

În vederea asigurării unei protecții echivalente a intereselor financiare ale Uniunii la nivelul întregii Uniuni prin intermediul unor măsuri cu efect de descurajare, statele membre ar trebui să prevadă anumite tipuri și niveluri de sancțiuni aplicabile în cazul săvârșirii infracțiunilor definite în prezenta directivă. Nivelul sancțiunilor nu ar trebui să depășească ceea ce este proporțional pentru infracțiunile respective.

(16)

Având în vedere că faptul prezenta directivă prevede norme minime, statele membre pot adopta sau menține măsuri mai stricte referitoare la infracțiunile care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

(17)

Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării corecte și eficace a unor măsurilor disciplinare sau a sancțiunilor de altă natură decât cea penală. Sancțiunile care nu pot fi echivalate cu sancțiunile penale, care sunt impuse aceleiași persoane pentru același comportament, ar trebui luate în considerare în momentul condamnării persoanei respective pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile definite în prezenta directivă. În cazul altor sancțiuni, ar trebui să fie respectat pe deplin principiul interzicerii de a fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune (non bis in idem). Prezenta directivă nu incriminează acțiunile care nu fac și obiectul unor sancțiuni disciplinare sau al altor măsuri aplicabile încălcării sarcinilor de serviciu, în cazurile în care astfel de sancțiuni disciplinare sau alte măsuri pot fi aplicate persoanelor în cauză.

(18)

În anumite cazuri, sancțiunile prevăzute pentru persoane fizice ar trebui să prevadă pedepse maxime cu închisoarea de cel puțin patru ani. Astfel de cazuri ar trebui să includă cel puțin cele care implică un nivel semnificativ de prejudicii produse sau de avantaje dobândite, context în care prejudiciile sau avantajele ar trebui să fie considerate semnificative atunci când implică o valoare de peste 100 000 EUR. Atunci când dreptul unui stat membru nu prevede un prag explicit pentru prejudicii sau avantaje semnificative ca temei pentru pedeapsa maximă, statul membru ar trebui să se asigure că valoarea prejudiciului sau a avantajului este luată în considerare de către instanțe la stabilirea sancțiunilor pentru fraudă și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Prezenta directivă nu împiedică statele membre să prevadă alte elemente care ar indica natura gravă a unei infracțiuni, de exemplu atunci când prejudiciul sau avantajul este potențial, dar de o natură semnificativă. Cu toate acestea, pentru infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA, pragul referitor la care prejudiciul sau avantajul ar trebui să fie considerat ca fiind semnificativ este, în conformitate cu prezenta directivă, 10 000 000 EUR. Introducerea unor niveluri minime ale pedepselor maxime cu închisoarea este necesară pentru a se asigura o protecție echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii la nivelul întregii Uniuni. Se intenționează ca sancțiunile să aibă un puternic efect de descurajare a potențialilor infractori, cu efect în toată Uniunea.

(19)

Statele membre ar trebui să se asigure că faptul că o infracțiune este săvârșită în cadrul unei organizații criminale, astfel cum este definită în Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (10) este considerat drept o circumstanță agravantă, în conformitate cu normele aplicabile stabilite de sistemele lor juridice. Statele membre ar trebui să se asigure că circumstanța agravantă este pusă la dispoziția judecătorilor pentru a fi luată în considerare la condamnarea infractorilor, deși nu există nicio obligație pentru judecători să ia în considerare circumstanța agravantă în pronunțarea hotărârii lor. Statele membre nu sunt obligate să prevadă circumstanța agravantă în cazul în care dreptul intern prevede că infracțiunile definite în Decizia-cadru 2008/841/JAI sunt pedepsite ca infracțiuni separate și pot atrage sancțiuni mai severe.

(20)

Având în vedere mai ales mobilitatea autorilor și a produselor provenite din săvârșirea unor activități ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii, precum și complexitatea investigațiilor transfrontaliere pe care aceste activități le implică, ar trebui ca fiecare stat membru să își stabilească competența pentru a putea să combată astfel de activități. Fiecare stat membru ar trebui, prin urmare, să se asigure că competența sa cuprinde infracțiunile care sunt săvârșite utilizând mijloace de tehnologia informației și comunicațiilor accesate de pe teritoriul său.

(21)

Având în vedere posibilitatea ca jurisdicții multiple pentru infracțiunile transfrontaliere să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că principiul non bis in idem este pe deplin respectat în aplicarea dreptului intern care transpune prezenta directivă.

(22)

Statele membre ar trebui să stabilească norme referitoare la termenele de prescripție necesare pentru a le permite să combată activitățile ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii. În cazurile de infracțiuni pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, termenul de prescripție ar trebui să fie de cel puțin cinci ani de la data săvârșirii infracțiunii. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere statelor membre care nu stabilesc termene de prescripție pentru investigare, urmărire penală și executare.

(23)

Fără a se aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră și asistența judiciară reciprocă în materie penală și altor norme din dreptul Uniunii, în special cele din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11), este necesar să se stabilească dispoziții corespunzătoare pentru cooperare, pentru a asigura desfășurarea unor acțiuni eficace împotriva infracțiunilor definite în prezenta directivă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv schimbul de informații între statele membre și Comisie, precum și asistența tehnică și operațională oferită de Comisie autorităților naționale competente, în funcție de nevoile acestora, pentru a facilita coordonarea investigațiilor lor. O astfel de asistență nu ar trebui să presupună participarea Comisiei la procedurile de investigare sau de urmărire penală a cazurilor penale individuale, desfășurate de autoritățile naționale. Curtea de Conturi și auditorii responsabili pentru auditarea bugetelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii ar trebui să prezinte Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și altor autorități competente orice fapt care ar putea fi calificat drept infracțiune în temeiul prezentei directive, iar statele membre ar trebui să se asigure că organismele naționale de audit în înțelesul articolului 59 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 fac același lucru, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013.

(24)

Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la măsurile adoptate de statele membre pentru a se conforma prezentei directive. Raportul poate fi însoțit, dacă este necesar, de propuneri care să țină seama de eventualele evoluții, în special în ceea ce privește finanțarea bugetului Uniunii.

(25)

Convenția ar trebui înlocuită cu prezenta directivă în ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul acesteia.

(26)

Pentru aplicarea articolului 3 alineatul (4) litera (d) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (12), trimiterea la fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1) din convenție, ar trebui să fie interpretată ca fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum este definită la articolul 3 și la articolul 7 alineatul (3) din prezenta directivă sau, în ceea ce privește infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (2) din prezenta directivă.

(27)

Punerea adecvată în aplicare a prezentei directive de către statele membre include prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile naționale competente, precum și schimbul acestor date între statele membre, pe de o parte, și între organismele competente ale Uniunii, pe de altă parte. Prelucrarea datelor cu caracter personal la nivel național de către autoritățile naționale competente ar trebui să fie reglementată de aquis-ul Uniunii. Schimbul de date cu caracter personal între statele membre ar trebui să fie efectuat în conformitate cu Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (13). În măsura în care instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii prelucrează date cu caracter personal,ar trebui să se aplice Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (14) sau, după caz, alte acte legislative ale Uniunii, care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele, oficiile și agențiile respective, precum și normele aplicabile în ceea ce privește confidențialitatea anchetelor judiciare.

(28)

Efectul de descurajare urmărit prin aplicarea sancțiunilor penale necesită o atenție deosebită în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale. Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), cu precădere dreptul la libertate și securitate, protecția datelor cu caracter personal, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, precum și principiul non bis in idem. Prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a acestor drepturi și principii și trebuie pusă în aplicare în mod corespunzător.

(29)

Fără a aduce atingere normelor sectoriale relevante ale Uniunii privind corecțiile financiare și recuperarea sumelor cheltuite în mod necuvenit, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura recuperarea promptă a acestor sume și transferul lor la bugetul Uniunii.

(30)

Măsurile și sancțiunile administrative joacă un rol important în protecția intereselor financiare ale Uniunii. Prezenta directivă nu exonerează statele membre de obligația de a aplica și de a executa măsuri și sancțiuni administrative ale Uniunii în înțelesul articolelor 4 și 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95.

(31)

Prezenta directivă ar trebui să oblige statele membre să prevadă în legislația lor națională sancțiuni penale pentru actele de fraudă și infracțiunile conexe fraudei care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii în cazul cărora se aplică prezenta directivă. Prezenta directivă nu ar trebui să creeze obligații privind aplicarea în cazuri individuale a unor astfel de sancțiuni sau a oricărui alt sistem disponibil de asigurare a respectării legii. Statele membre pot, în principiu, continua să aplice măsuri și sancțiuni administrative în paralel în domeniul reglementat de prezenta directivă. În aplicarea dreptului intern care transpune prezenta directivă, statele membre ar trebui totuși să se asigure că impunerea de sancțiuni penale pentru infracțiuni, în conformitate cu prezenta directivă, și de măsuri și sancțiuni administrative nu duce la o încălcare a cartei.

(32)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere competențelor statelor membre de a structura și organiza administrația lor fiscală după cum consideră de cuviință pentru a asigura determinarea corectă, evaluarea și colectarea taxei pe valoarea adăugată, precum și punerea în aplicare efectivă a legislației în materie de TVA.

(33)

Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la ridicarea imunităților, cuprinse în TFUE, în Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și în Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, anexate la TFUE și la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), și în textele de punere în aplicare a acestora sau în dispozițiile similare încorporate în dreptul intern. În transpunerea prezentei directive în dreptul intern, precum și în aplicarea dreptului intern care transpune prezenta directivă, se iau pe deplin în considerare aceste privilegii și imunități, inclusiv respectarea libertății mandatului membrilor.

(34)

Prezenta directivă nu aduce atingere normelor și principiilor generale din dreptul penal intern privind aplicarea și executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu circumstanțele concrete în fiecare caz în parte.

(35)

Întrucât obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere anvergura și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(36)

În conformitate cu articolul 3 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.

(37)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

(38)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

(39)

Curtea de Conturi Europeană a fost consultată și a emis un aviz (15),

(a)

„interesele financiare ale Uniunii” înseamnă toate veniturile, cheltuielile și activele care sunt cuprinse în, sunt colectate în sau sunt datorate la:

(b)

„persoană juridică” înseamnă orice entitate care are personalitate juridică în temeiul dreptului aplicabil, cu excepția statelor sau a organismelor publice în exercitarea prerogativelor lor de autoritate publică și a organizațiilor internaționale de drept public.

(a)

în legătură cu cheltuielile care nu sunt aferente achizițiilor, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

(b)

în legătură cu cheltuielile aferente achizițiilor, cel puțin dacă este săvârșită pentru a obține un profit ilegal pentru autor sau pentru altă persoană, prin cauzarea unei pierderi în ceea ce privește interesele financiare ale Uniunii, orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

(c)

în legătură cu alte venituri decât cele obținute din propriile resurse de TVA menționate la litera (d), orice acțiune sau inacțiune cu privire la:

(d)

în ceea ce privește veniturile obținute din propriile resurse de TVA, orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier în ceea ce privește:

(a)

În sensul prezentei directive, „corupție pasivă” înseamnă acțiunea unui funcționar public care, în mod direct sau printr-un intermediar, solicită sau primește avantaje de orice fel, pentru sine sau pentru o terță parte, ori acceptă o promisiune referitoare la un astfel de avantaj pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în conformitate cu sarcinile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale, într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

(b)

În sensul prezentei directive, „corupție activă” înseamnă acțiunea unei persoane care, în mod direct sau printr-un intermediar, promite, oferă sau acordă avantaje de orice fel unui funcționar public, pentru sine sau pentru o terță parte, pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în conformitate cu sarcinile sale sau în exercitarea atribuțiilor sale, într-un mod care prejudiciază sau este susceptibil să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii.

(a)

funcționar al Uniunii sau funcționar național, inclusiv orice funcționar național al altui stat membru și orice funcționar național al unei țări terțe;

Cu toate acestea, în cazul procedurilor care implică un funcționar național al unui stat membru sau un funcționar național al unei țări terțe și sunt inițiate de un alt stat membru, acesta din urmă nu este obligat să aplice definiția „funcționarului național” decât în măsura în care definiția respectivă este compatibilă cu dreptul intern.

Termenul de „funcționar național” include orice persoană care deține o funcție executivă, administrativă sau judecătorească la nivel național, regional sau local. Orice persoană care deține o funcție legislativă la nivel național, regional sau local este asimilată unui funcționar național;

(b)

orice altă persoană căreia i s-a încredințat și exercită o funcție de serviciu public care implică gestionarea intereselor financiare ale Uniunii în state membre sau în țări terțe sau luarea de decizii referitoare la acestea.

(a)

unei împuterniciri din partea persoanei juridice respective;

(b)

unei competențe de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau

(c)

unei competențe de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice respective.

(a)

excluderea de la avantajele sau ajutoarele publice;

(b)

excluderea temporară sau permanentă din procedurile de licitație publică;

(c)

interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități comerciale;

(d)

plasarea sub supraveghere judiciară;

(e)

lichidarea judiciară;

(f)

închiderea temporară sau permanentă a unităților care au servit la săvârșirea infracțiunii.

(a)

infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau în parte, pe teritoriul său; sau

(b)

autorul infracțiunii este un resortisant al său.

(a)

autorul infracțiunii își are reședința obișnuită pe teritoriul său;

(b)

infracțiunea a fost săvârșită în beneficiul unei persoane juridice stabilite pe teritoriul său; sau

(c)

autorul infracțiunii este unul dintre funcționarii săi care acționează în exercitarea atribuțiilor oficiale.

(a)

unei pedepse cu închisoarea de peste un an sau, ca alternativă,

(b)

a unei pedepse cu închisoarea în cazul unei infracțiuni pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare,

1.

la nivelul Uniunii, a sumelor plătite în mod necuvenit în contextul săvârșirii infracțiunilor menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) ori la articolul 4 sau 5;

2.

la nivel național, a oricărei TVA neplătite în contextul săvârșirii infracțiunilor menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (d) sau la articolul 4 sau 5.

(a)

numărul de proceduri penale inițiate, respinse, care au condus la o achitare, care au condus la o condamnare și care sunt în curs;

(b)

sumele recuperate în urma procedurilor penale și prejudiciul estimat.

(a)

dacă pragul indicat la articolul 2 alineatul (2) este adecvat;

(b)

dacă dispozițiile privind termenele de prescripție astfel cum se menționează la articolul 12 sunt suficient de eficace;

(c)

dacă prezenta directivă abordează în mod eficace cazurile de fraudă în materie de achiziții publice.

28.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 198/42