17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/1

(1)

La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

(2)

O persoană și două entități nu ar trebui să mai fie păstrate pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 36/2012 ar trebui modificat în consecință,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/3

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului menționat.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(5)

Comitetul Codului vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/7

(1)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, furnizorii naționali nu ar trebui să perceapă nicio suprataxă, în plus față de prețul cu amănuntul de pe piața națională pentru clienții serviciilor de roaming din orice stat membru, pentru niciun apel în roaming reglementat primit, în limitele permise de politica unei utilizări rezonabile. Această dispoziție se aplică de la 15 iunie 2017, cu condiția ca actul legislativ care urmează să fie adoptat în urma propunerii privind piața cu ridicata pentru servicii de roaming, menționată la articolul 19 alineatul (2) din respectivul regulament, să fi devenit aplicabil începând cu acea dată.

(2)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, furnizorii naționali pot aplica o suprataxă, în plus față de prețul cu amănuntul pe piața națională pentru utilizarea serviciilor de roaming cu amănuntul reglementate, pe parcursul unei perioade de tranziție începând de la 30 aprilie 2016 până la data la care actul legislativ avut în vedere la articolul 19 alineatul (2) din regulamentul respectiv devine aplicabil.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 531/2012 permite furnizorilor naționali să aplice, după încheierea perioadei de tranziție, o suprataxă, în plus față de prețul cu amănuntul pe piața națională pentru utilizarea de servicii de roaming cu amănuntul reglementate care depășesc orice limită stabilită în conformitate cu o politică de utilizare rezonabilă.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 531/2012 limitează orice suprataxă aplicată pentru primirea de apeluri în roaming reglementate la media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune.

(5)

Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice a furnizat Comisiei informațiile colectate de autoritățile naționale de reglementare ale statelor membre referitoare la: (i) nivelul maxim al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile pe care le-au aplicat, în conformitate cu articolele 7 și 16 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) („Directiva-cadru”) și cu articolul 13 din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) („Directiva privind accesul”), pe fiecare piață națională cu ridicata pentru terminarea apelurilor de voce în rețelele individuale de telefonie mobilă; și (ii) numărul total de abonați din statele membre.

(6)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 531/2012, Comisia a calculat media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor în rețelele mobile din întreaga Uniune prin: (i) înmulțirea tarifului maxim de terminare a apelurilor mobile permis într-un anumit stat membru cu numărul total al abonaților din acel stat membru; (ii) adunarea rezultatelor obținute din această înmulțire pentru toate statele membre; și prin (iii) împărțirea totalului obținut la numărul total de abonați din toate statele membre.

(7)

Valorile datelor utilizate pentru a calcula media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune sunt cele aplicate la 1 iulie 2015. Pentru țările care nu fac parte din zona euro, cursul de schimb relevant este media Q2 2015 obținută conform bazei de date a Băncii Centrale Europene.

(8)

În temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/2012, Comisia trebuie să revizuiască anual media ponderată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor mobile din întreaga Uniune.

(9)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comunicații,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/9

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/11

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit drept unul dintre obiective promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite sunt parte esențială a politicii respective.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea garantării returnării imediate a copilului în statul reședinței sale obișnuite, precum și garantarea protecției drepturilor de vizitare și de încredințare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”) care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește garantarea returnării imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină aplicarea corectă a Convenției de la Haga din 1980, participând între altele, alături de statele membre, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 dispune că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care au declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională precum Uniunea să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția menționată și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În conformitate cu Avizul 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare în temeiul Convenției de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 27 mai 2008, Seychelles a depus instrumentul său de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în cazul Seychelles la 1 august 2008.

(11)

Mai multe state membre au acceptat deja aderarea Seychellesla Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Seychellesa condus la concluzia că acele state membre care încă nu au acceptat aderarea Seychelles sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Seychellesîn conformitate cu Convenția de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Seychelles ar trebui să fie autorizate să depună declarația de acceptare a aderării Seychelles, în interesul Uniunii, în conformitate cu prezenta decizie. Regatul Belgiei, Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Ungaria, Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei, care au acceptat deja aderarea Seychelles la Convenția de la Haga din 1980, nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/14

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit drept unul dintre obiective promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite sunt parte esențială a politicii respective.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea garantării returnării imediate a copilului în statul reședinței sale obișnuite, precum și garantarea protecției drepturilor de vizitare și de încredințare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”) care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește garantarea returnării imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină aplicarea corectă a Convenției de la Haga din 1980, participând între altele, alături de statele membre, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 dispune că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care au declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională precum Uniunea să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția menționată și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În conformitate cu Avizul 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare în temeiul Convenției de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 28 iulie 2011, Federația Rusă a depus instrumentul său de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în cazul Federației Ruse la 1 octombrie 2011.

(11)

Mai multe state membre au acceptat deja aderarea Federației Ruse la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Federația Rusă a condus la concluzia că acele state membre care încă nu au acceptat aderarea Federației Ruse sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Federației Ruse în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Federației Ruse ar trebui să fie autorizate să depună declarația de acceptare a aderării Federației Ruse, în interesul Uniunii, în conformitate cu prezenta decizie. Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Croația, Republica Lituania, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă și Republica Finlanda, care au acceptat deja aderarea Federației Ruse la Convenția de la Haga din 1980, nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/17

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit drept unul dintre obiective promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite sunt parte esențială a politicii respective.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea garantării returnării imediate a copilului în statul reședinței sale obișnuite, precum și garantarea protecției drepturilor de vizitare și de încredințare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”) care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește garantarea returnării imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină aplicarea corectă a Convenției de la Haga din 1980, participând între altele, alături de statele membre, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 dispune că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care au declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională precum Uniunea să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția menționată și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În conformitate cu Avizul 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare în temeiul Convenției de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 4 mai 2007, Albania a depus instrumentul său de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în cazul Albaniei la 1 august 2007.

(11)

Mai multe state membre au acceptat deja aderarea Albaniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Albania a condus la concluzia că acele state membre care încă nu au acceptat aderarea Albaniei sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Albaniei în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Albaniei ar trebui să fie autorizate să depună declarația de acceptare a aderării Albaniei, în interesul Uniunii, în conformitate cu prezenta decizie. Regatul Belgiei, Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Ungaria, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei, care au acceptat deja aderarea Albaniei la Convenția de la Haga din 1980, nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/20

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit drept unul dintre obiective promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite sunt parte esențială a politicii respective.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea garantării returnării imediate a copilului în statul reședinței sale obișnuite, precum și garantarea protecției drepturilor de vizitare și de încredințare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește garantarea returnării imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină aplicarea corectă a Convenției de la Haga din 1980, participând între altele, alături de statele membre, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 dispune că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care au declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională precum Uniunea să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția menționată și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În conformitate cu Avizul 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare în temeiul Convenției de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 9 martie 2010, Maroc a depus instrumentul său de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în cazul Marocului la 1 iunie 2010.

(11)

Mai multe state membre au acceptat deja aderarea Marocului la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Maroc a condus la concluzia că acele state membre care încă nu au acceptat aderarea Marocului sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Marocului în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Marocului ar trebui să fie autorizate să depună declarația de acceptare a aderării Marocului, în interesul Uniunii, în conformitate cu prezenta decizie. Regatul Belgiei, Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Ungaria, Malta, Regatul Țărilor de Jos, România, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei, care au acceptat deja aderarea Marocului la Convenția de la Haga din 1980, nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/23

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit drept unul dintre obiective promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite sunt parte esențială a politicii respective.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea garantării returnării imediate a copilului în statul reședinței sale obișnuite, precum și garantarea protecției drepturilor de vizitare și de încredințare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește garantarea returnării imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină aplicarea corectă a Convenției de la Haga din 1980, participând între altele, alături de statele membre, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 dispune că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care au declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională precum Uniunea să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția menționată și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În conformitate cu Avizul 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare în temeiul Convenției de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 1 martie 2007, Armenia a depus instrumentul său de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în cazul Armeniei la 1 iunie 2007.

(11)

Mai multe state membre au acceptat deja aderarea Armeniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Armenia a condus la concluzia că acele state membre care încă nu au acceptat aderarea Armeniei sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Armeniei în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Armeniei ar trebui să fie autorizate să depună declarația de acceptare a aderării Armeniei, în interesul Uniunii, în conformitate cu prezenta decizie. Regatul Belgiei, Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Ungaria, Malta, Republica Polonă, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda și Regatul Suediei, care au acceptat deja aderarea Armeniei la Convenția de la Haga din 1980, nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatul Unit și Irlanda au obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, care nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/26

(1)

La 31 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/255/PESC

(2)

O persoană și două entități nu ar trebui să mai fie menținute pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa I la Decizia 2013/255/PESC.

(3)

Decizia 2013/255/PESC ar trebui modificată în consecință,

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/28

(1)

La 26 ianuarie, la 5 februarie și la 23 iunie 2015, Consiliul a adoptat Deciziile (UE) 2015/116 (1), (UE) 2015/190 (2) și (UE) 2015/994 (3) de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada cuprinsă între 26 ianuarie 2015 și 25 ianuarie 2020.

(2)

La 10 decembrie 2015, un loc de membru din cadrul Comitetului Regiunilor a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului în temeiul căruia a fost propus domnul Dimitrios KALOGEROPOULOS (politically accountable to the Municipal Council of Maroussi).

(3)

Un loc de supleant din cadrul Comitetului Regiunilor a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului domnului Panagiotis KATSIVELAS,

(a)

în calitate de membru:

și

(b)

în calitate de supleant:

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/29

(1)

La 26 ianuarie, la 5 februarie și la 23 iunie 2015, Consiliul a adoptat Deciziile (UE) 2015/116 (1), (UE) 2015/190 (2) și (UE) 2015/994 (3) de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada cuprinsă între 26 ianuarie 2015 și 25 ianuarie 2020.

(2)

Un loc de membru în cadrul Comitetului Regiunilor a devenit vacant ca urmare a încheierii mandatului domnului Ignazio MARINO.

(3)

Un loc de supleant va deveni vacant ca urmare a numirii domnului Antonio DECARO în calitate de membru în cadrul Comitetului Regiunilor,

(a)

în calitate de membru:

precum și

(b)

în calitate de supleant:

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/30

(1)

O taxă antidumping (denumită în continuare „taxa extinsă”) se aplică în prezent importurilor în Uniunea Europeană de piese esențiale pentru biciclete originare din Republica Populară Chineză, ca urmare a extinderii, prin Regulamentul (CE) nr. 71/97 (denumit în continuare „regulamentul de extindere”), a taxei antidumping instituite asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „China”).

(2)

În temeiul articolului 3 din regulamentul de extindere, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) este împuternicită să adopte măsurile necesare pentru a autoriza scutirea importurilor de piese esențiale pentru biciclete care nu eludează taxa antidumping.

(3)

Respectivele măsuri de punere în aplicare sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 88/97 (denumit în continuare „regulamentul de scutire”) care stabilește sistemul specific de scutire.

(4)

Pe această bază, Comisia a scutit o serie de asamblori de biciclete (denumiți în continuare „părțile scutite”) de taxa extinsă.

(5)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din regulamentul de scutire, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene liste succesive cu părțile scutite (4).

(6)

Cea mai recentă decizie de punere în aplicare a Comisiei privind scutirile în temeiul regulamentului de scutire a fost adoptată la 16 aprilie 2014 (5).

(7)

În plus, în urma examinării inițiate prin Comunicarea Comisiei 2014/C-299/08 (6), Comisia a actualizat lista părților scutite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/831 al Comisiei (7).

(8)

Comisia a primit din partea părților enumerate în tabelele 1, 2 și 4 de mai jos cererile de scutire cu toate informațiile necesare pentru a se stabili dacă acestea sunt admisibile în temeiul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de scutire.

(9)

Aceste părți au avut posibilitatea de a prezenta observații privind concluziile Comisiei în ceea ce privește admisibilitatea cererilor lor.

(10)

În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din regulamentul de scutire, până la luarea unei decizii privind caracterul întemeiat al cererilor primite din partea acestor părți, plata taxei extinse pentru orice importuri de piese esențiale pentru biciclete declarate pentru a fi puse în liberă circulație de către aceste părți a fost suspendată începând cu data primirii de către Comisie a cererilor acestora.

(11)

Examinarea temeiniciei cererilor din partea părților enumerate în tabelul 1 a fost încheiată.

Tabelul 1

(12)

În cursul acestei examinări, Comisia a stabilit că valoarea pieselor originare din China a constituit mai puțin de 60 % din valoarea totală a pieselor utilizate în operațiunile de asamblare desfășurate de aceste părți.

(13)

Prin urmare, operațiunile lor de asamblare nu intră în domeniul de aplicare al articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009.

(14)

Din acest motiv și în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de scutire, părțile menționate în tabelul 1 ar trebui să fie scutite de taxa extinsă.

(15)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (2), scutirile lor ar trebui să intre în vigoare de la data primirii cererilor părților și, în plus, datoriile lor în materie de taxe vamale care decurg din taxa extinsă ar trebui să fie considerate drept nule de la aceeași dată.

(16)

Aceste părți au fost informate în legătură cu concluziile Comisiei cu privire la temeinicia cererilor lor și au avut posibilitatea de a prezenta observații cu privire la acest aspect.

(17)

Având în vedere că scutirile se vor aplica doar părților menționate în mod specific în tabelul 1 cu denumirile și adresele lor, părțile scutite ar trebui să informeze de îndată Comisia (8) cu privire la orice modificări aduse acestora (de exemplu, ca urmare a unei modificări a denumirii, a formei juridice sau a adresei sau în urma înființării unor noi entități de asamblare).

(18)

În acest caz, partea ar trebui să furnizeze toate informațiile relevante, în special privind orice modificare a activităților sale legate de operațiunile de asamblare. După caz, Comisia va actualiza trimiterile la partea respectivă.

(19)

Examinarea temeiniciei cererii din partea părții menționate în tabelul 2 a fost încheiată.

Tabelul 2

(20)

În cursul examinării acestui caz, Comisia a stabilit că valoarea pieselor pentru biciclete originare din China au reprezentat mai mult de 60 % din valoarea totală a pieselor utilizate în cadrul operațiunilor de asamblare desfășurate de această parte, în timp ce partea nu a demonstrat că valoarea adăugată a pieselor utilizate în cursul operațiunii de asamblare a fost mai mare de 25 % din costul de fabricație.

(21)

În consecință, operațiunile de asamblare desfășurate de această parte intră în domeniul de aplicare al articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, iar criteriile de scutire nu sunt îndeplinite.

(22)

Din aceste motive și în temeiul articolului 7 alineatul (3) din regulamentul de scutire, Comisia trebuie să respingă cererea acestei părți și să ridice suspendarea plății taxei extinse menționate la articolul 5 din regulamentul de scutire.

(23)

Prin urmare, taxa extinsă ar trebui să fie percepută de la data primirii cererii de scutire prezentate de această parte, adică de la data la care suspendarea a intrat în vigoare.

(24)

Această parte a fost informată în legătură cu concluziile Comisiei cu privire la temeinicia cererii și a avut posibilitatea de a prezenta observații cu privire la acest aspect. Nu au fost prezentate observații în termenul prevăzut.

(25)

Considerentele de mai sus nu exclud aplicarea unei scutiri care face obiectul controlului utilizării finale în conformitate cu articolul 14 din regulamentul de scutire.

(26)

Partea scutită menționată în tabelul 3 a intervenit și a informat Comisia că și-a schimbat denumirea și forma juridică. În urma examinării informațiilor prezentate, Comisia a concluzionat că schimbările respective nu afectează în niciun fel operațiunile de asamblare în ceea ce privește condițiile de scutire prevăzute în regulamentul de scutire.

(27)

Deși scutirea acestei părți de la taxa extinsă autorizată în temeiul articolului 7 alineatul (1) din regulamentul de scutire rămâne neafectată, trimiterile la această parte ar trebui să fie actualizate.

Tabelul 3

(28)

Examinarea temeiniciei cererii din partea părților menționate în tabelul 4 este în curs de desfășurare. Până la luarea unei decizii privind caracterul întemeiat al cererilor acestor părți, plata taxei extinse de către părțile în cauză se suspendă.

(29)

Având în vedere că suspendările se vor aplica doar părților menționate în mod specific în tabelul 4 cu denumirile și adresele lor, aceste părți ar trebui să notifice de îndată Comisiei (9) orice modificări aduse acestora (de exemplu, ca urmare a unei modificări a denumirii, a formei juridice sau a adresei sau în urma înființării unor noi entități de asamblare).

(30)

În acest caz, partea ar trebui să furnizeze toate informațiile relevante, în special privind orice modificare a activităților sale legate de operațiunile de asamblare. După caz, Comisia va actualiza trimiterile la partea respectivă.

Tabelul 4

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/37

(1)

Articolul 11 alineatul (2) din Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Principatul Monaco („acordul monetar”) prevede că Principatul Monaco trebuie să aplice aceleași dispoziții ca cele adoptate de Republica Franceză pentru transpunerea actelor juridice ale Uniunii referitoare la activitatea și controlul prudențial al instituțiilor de credit și la prevenirea riscurilor sistemice în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, care figurează în anexa A la acordul monetar.

(2)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din acordul monetar, lista care figurează în anexa A la acord trebuie modificată de Comisie ori de câte ori apare o modificare a textelor în cauză și de fiecare dată când un text nou este adoptat de Uniunea Europeană.

(3)

Uniunea a adoptat douăzeci și patru de acte normative referitoare la activitatea și controlul prudențial al instituțiilor de credit și la prevenirea riscurilor sistemice în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, acte care trebuie așadar adăugate la lista care figurează în anexa A la acordul monetar:

(4)

Anexa A la acordul monetar ar trebui modificată în consecință,