(1)

Directiva 83/417/CEE a Consiliului (3) prevede apropierea legislațiilor statelor membre privind anumite lactoproteine (cazeină și cazeinați) destinate consumului uman. De la intrarea în vigoare a respectivei directive au avut loc o serie de modificări, în special elaborarea unui cadru juridic cuprinzător în domeniul legislației alimentare, precum și adoptarea de către Comisia Codex Alimentarius a unui standard internațional pentru produsele din cazeină comestibilă (denumit în continuare „standardul Codex pentru produsele din cazeină comestibilă”), care trebuie să fie luate în considerare.

(2)

Directiva 83/417/CEE conferă Comisiei competențe de punere în aplicare a unora dintre dispozițiile sale. Ca o consecință a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele respective trebuie să se alinieze la articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”).

(3)

Așadar, din motive de claritate, Directiva 83/417/CEE ar trebui să fie abrogată și înlocuită cu o nouă directivă.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4) conține norme generale, orizontale și uniforme ale Uniunii privind adoptarea unor măsuri de urgență în ce privește alimentele și hrana pentru animale. Prin urmare, dispozițiile corespunzătoare ale Directivei 83/417/CEE nu mai sunt necesare.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5) conține norme generale, orizontale și uniforme ale Uniunii privind metodele de prelevare a probelor și de analiză a produselor alimentare. Prin urmare, dispozițiile corespunzătoare ale Directivei 83/417/CEE nu mai sunt necesare.

(6)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6), în cadrul relațiilor între întreprinderi ar trebui să se furnizeze suficiente informații pentru a se asigura consumatorului final disponibilitatea și exactitatea informațiilor privind produsele alimentare. Întrucât produsele reglementate prin prezenta directivă sunt destinate să fie vândute de la o întreprindere la alta pentru prepararea produselor alimentare, este necesar ca normele specifice deja incluse în Directiva 83/417/CEE să fie menținute și adaptate cadrului juridic actual și să fie simplificate. Aceste norme specifice ar trebui să prevadă informațiile privind produsele reglementate prin prezenta directivă, care trebuie să fie furnizate în cadrul relațiilor dintre întreprinderi, în scopul, pe de o parte, de a pune la dispoziția operatorilor economici din sectorul alimentar informațiile de care au nevoie în etichetarea produselor finale, de exemplu atunci când este vorba despre alergeni și, pe de altă parte, de a evita situațiile în care respectivele produse să fie confundate cu alte produse similare, care nu sunt destinate sau sunt improprii consumului uman.

(7)

Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (7) definește aditivii alimentari, precum și mijloacele auxiliare de prelucrare menționate ca adjuvanți tehnologici în Directiva 83/417/CEE. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să utilizeze termenii „aditivi alimentari” și „mijloace auxiliare de prelucrare” în loc de „adjuvanți tehnologici”. O astfel de utilizare a terminologiei ar fi în conformitate și cu standardul Codex pentru produsele din cazeină comestibilă.

(8)

Celelalte noțiuni și referințe utilizate în anexele la Directiva 83/417/CEE ar trebui să fie adaptate pentru a se ține seama de cele utilizate în Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și în Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.

(9)

Anexa I la Directiva 83/417/CEE stabilește nivelul maxim de umiditate al cazeinelor comestibile la 10 % și conținutul maxim de grăsime din lapte pentru cazeina acidă comestibilă la 2,25 %. Luând în considerare faptul că standardul Codex pentru produsele din cazeină comestibilă stabilește parametrii la 12 % și, respectiv, la 2 %, parametrii corespunzători ar trebui să fie stabiliți în conformitate cu acest standard, astfel încât să se evite denaturarea relațiilor comerciale.

(10)

În vederea adaptării sau actualizării rapide a elementelor tehnice conținute în anexele la prezenta directivă pentru a se ține seama de evoluția standardelor internaționale în domeniu sau de progresele tehnice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește standardele aplicabile cazeinelor comestibile și cazeinaților comestibili stabilite în anexele I și II. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia trebuie să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.

(11)

Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume de a facilita, prin intermediul aproprierii legislațiilor statelor membre, libera circulație a cazeinelor și cazeinaților destinați consumului uman asigurând totodată un nivel ridicat de protecție a sănătății și de a alinia prevederile existente la legislația generală a Uniunii privind produsele alimentare și la standardele internaționale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele lor, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate,

(a)

„cazeină acidă comestibilă” înseamnă un produs lactat obținut prin separarea, spălarea și uscarea coagulului acid precipitat din lapte degresat și/sau din alte produse obținute din lapte;

(b)

„cazeină cheag comestibilă” înseamnă un produs lactat obținut prin separarea, spălarea și uscarea coagulului din lapte degresat și/sau din alte produse obținute din lapte; coagulul se obține prin reacția cheagului sau a altor enzime de coagulare;

(c)

„cazeinați comestibili” înseamnă un produs lactat obținut prin reacția cazeinei comestibile sau a coagulului de cazeină comestibilă granulată cu agenți de neutralizare, urmată de uscare.

(a)

produsele lactate definite la articolul 2 pot fi comercializate sub denumirile menționate la articolul respectiv numai dacă respectă normele stabilite de prezenta directivă și standardele stabilite în anexele I și II; și

(b)

cazeinele și cazeinații care nu respectă standardele stabilite în anexa I secțiunea I literele (b) și (c), în anexa I secțiunea II literele (b) și (c) sau în anexa II literele (b) și (c) nu sunt folosite la prepararea alimentelor și, atunci când sunt comercializate în mod legal cu altă destinație, sunt denumite și etichetate astfel încât cumpărătorul să nu fie indus în eroare privind natura, calitatea sau destinația prevăzută pentru utilizarea lor.

(1)

La 23 martie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului.

(2)

Prin hotărârea sa din 18 septembrie 2015 în cauza T-121/13, Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia Consiliului de a include Compania de investiții pentru fondurile de pensii din industria petrolieră a Iranului (OPIC) pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012.

(3)

OPIC ar trebui inclusă din nou pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, pe baza unei noi expuneri de motive.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 267/2012 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (ESMA) a fost informată cu privire la clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii pe care anumite contrapărți centrale (CPC) au fost autorizate să le compenseze. Pentru fiecare dintre aceste clase, ESMA a evaluat criteriile care sunt esențiale pentru ca acestea să facă obiectul obligației de compensare, inclusiv nivelul de standardizare, volumul și lichiditatea, precum și disponibilitatea informațiilor privind prețurile. Urmărind obiectivul general de a reduce riscul sistemic, ESMA a stabilit clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii care ar trebui să facă obiectul obligației de compensare în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(2)

Contractele derivate extrabursiere pe rata dobânzii pot avea o valoare noțională constantă, o valoare noțională variabilă sau o valoare noțională condiționată. Contractele cu o valoare noțională constantă au o valoare noțională care nu variază pe durata de viață a contractului. Contractele cu o valoare noțională variabilă au o valoare noțională care variază pe durata de viață a contractului într-un mod previzibil. Contractele cu o valoare noțională condiționată au o valoare noțională care variază pe durata de viață a contractului într-un mod imprevizibil. Valorile noționale condiționate sporesc complexitatea procesului de stabilire a prețurilor și de gestionare a riscurilor asociate contractelor derivate extrabursiere pe rata dobânzii și, prin urmare, îngreunează capacitatea CPC de a le compensa. Ar trebui să se țină seama de această caracteristică atunci când se stabilesc clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii care urmează să fie supuse obligației de compensare.

(3)

Pentru a determina clasele de contracte derivate extrabursiere care urmează să fie supuse obligației de compensare, ar trebui să se țină seama de natura specifică a contractelor derivate extrabursiere care sunt încheiate cu emitenți de obligațiuni garantate sau cu coșuri de garanții pentru obligațiunile garantate. În acest sens, clasele de instrumente derivate extrabursiere pe rata dobânzii care fac obiectul obligației de compensare în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să includă contractele încheiate cu emitenți de obligațiuni garantate sau cu coșuri de garanții pentru obligațiunile garantate, în măsura în care acestea îndeplinesc anumite condiții.

(4)

Diferitele contrapărți au nevoie de perioade de timp diferite pentru a introduce mecanismele necesare pentru a compensa instrumentele financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii care fac obiectul obligației de compensare. Pentru a se asigura punerea în aplicare rapidă și corectă a acestei obligații, contrapărțile ar trebui să fie clasificate în categorii în cadrul cărora contrapărțile cu caracteristici suficient de asemănătoare sunt supuse obligației de compensare începând de la aceeași dată.

(5)

O primă categorie ar trebui să includă atât contrapărțile financiare, cât și contrapărțile nefinanciare care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, sunt membri compensatori ai cel puțin uneia dintre CPC relevante și pentru cel puțin una dintre clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii care fac obiectul obligației de compensare, întrucât aceste contrapărți au deja experiență în ceea ce privește compensarea voluntară și au stabilit deja legături cu CPC respective pentru a compensa cel puțin una dintre aceste clase. Contrapărțile nefinanciare care sunt membri compensatori ar trebui, de asemenea, să fie incluse în această primă categorie, întrucât experiența și pregătirea lor în vederea compensării centrale sunt comparabile cu cele ale contrapărților financiare incluse în această categorie.

(6)

A doua și a treia categorie ar trebui să cuprindă contrapărțile financiare care nu sunt incluse în prima categorie, grupate în funcție de nivelul lor de capacitate legală și operațională în ceea ce privește instrumentele financiare derivate extrabursiere. Nivelul de activitate cu instrumente financiare derivate extrabursiere ar trebui să reprezinte baza pentru stabilirea diferențelor în ceea ce privește gradul de capacitate legală și operațională a contrapărților financiare și, prin urmare, ar trebui să se definească un prag cantitativ care să separe categoria a doua de categoria a treia pe baza mediei de sfârșit de lună a valorii noționale agregate a instrumentelor financiare derivate care nu sunt compensate la nivel central. Pragul respectiv ar trebui să fie stabilit la un nivel adecvat pentru a distinge participanții mai mici de pe piață, incluzând totodată un nivel de risc semnificativ în a doua categorie. Ar trebui, de asemenea, ca pragul să fie aliniat cu pragul convenit la nivel internațional în ceea ce privește cerințele de marjă pentru instrumentele financiare derivate care nu sunt compensate la nivel central, pentru a spori convergența în materie de reglementare și pentru a limita costurile de conformitate pentru contrapărți. Ca și în standardele internaționale respective, deși pragul se aplică, în general, la nivel de grup, având în vedere riscurile potențiale comune în cadrul grupului, pentru fondurile de investiții, acest prag ar trebui să se aplice separat pentru fiecare fond, întrucât datoriile unui fond nu sunt de obicei afectate de datoriile altor fonduri sau ale managerului lor de investiții. Prin urmare, acest prag ar trebui să se aplice separat pentru fiecare fond atât timp cât, în caz de insolvență sau faliment, fiecare fond de investiții reprezintă un grup de active complet separat și dedicat care nu este garantat sau sprijinit de alte fonduri de investiții sau de managerul de investiții.

(7)

Anumite fonduri de investiții alternative („FIA”) nu sunt incluse în definiția contrapărților financiare prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, deși acestea au un grad de capacitate operațională în ceea ce privește contractele derivate extrabursiere similar cu cel al FIA care sunt incluse în această definiție. Prin urmare, FIA clasificate drept contrapărți nefinanciare ar trebui să fie incluse în aceeași categorie de contrapărți ca și FIA clasificate drept contrapărți financiare.

(8)

O a patra categorie ar trebui să includă contrapărțile nefinanciare care nu sunt incluse în alte categorii, dat fiind că experiența lor în ceea ce privește instrumentele financiare derivate extrabursiere și compensarea centrală și capacitatea lor operațională în acest domeniu sunt mai limitate decât ale celorlalte categorii de contrapărți.

(9)

Data de la care obligația de compensare produce efecte pentru contrapărțile din prima categorie ar trebui să țină cont de faptul că s-ar putea ca acestea să nu dispună de legăturile preexistente necesare cu CPC pentru toate clasele care fac obiectul obligației de compensare. În plus, contrapărțile din această categorie constituie punctul de acces la compensare pentru contrapărțile care nu sunt membri compensatori și se preconizează creșterea substanțială a compensării clienților și a clienților indirecți ca urmare a intrării în vigoare a obligației de compensare. În cele din urmă, această primă categorie de contrapărți reprezintă o parte importantă din volumul de instrumente financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii deja compensate, iar volumul de tranzacții care trebuie compensate va crește în mod semnificativ de la data de la care produce efecte obligația de compensare stabilită în prezentul regulament. Prin urmare, pentru a permite contrapărților din prima categorie să se pregătească pentru compensarea unor clase suplimentare, să facă față creșterii compensării clienților și a clienților indirecți și să se adapteze la creșterea volumului de tranzacții care trebuie compensate, ar trebui să se stabilească termenul rezonabil de șase luni.

(10)

Data de la care obligația de compensare produce efecte pentru contrapărțile din a doua și a treia categorie ar trebui să țină cont de faptul că cele mai multe dintre acestea vor avea acces la o CPC devenind client sau client indirect al unui membru compensator. Acest proces poate dura între 12 și 18 luni, în funcție de capacitatea legală și operațională a contrapărților și de nivelul lor de pregătire în ceea ce privește stabilirea acordurilor cu membrii compensatori care sunt necesare pentru compensarea contractelor.

(11)

Data de la care obligația de compensare produce efecte pentru contrapărțile din a patra categorie ar trebui să țină cont de capacitatea lor legală și operațională, precum și de faptul că experiența acestora în ceea ce privește instrumentele financiare derivate extrabursiere și compensarea centrală este mai limitată decât cea a altor categorii de contrapărți.

(12)

Pentru contractele derivate extrabursiere încheiate de o contraparte stabilită într-o țară terță și de o altă contraparte stabilită în Uniune care aparțin aceluiași grup și care sunt incluse integral în aceeași consolidare și fac obiectul unor proceduri centralizate adecvate de evaluare, măsurare și control al riscurilor, ar trebui să se prevadă amânarea datei de la care se aplică obligația de compensare. Amânarea datei de aplicare ar trebui să asigure că aceste contracte nu fac obiectul obligației de compensare pentru o perioadă de timp limitată, în absența unor acte de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 care se referă la contractele derivate extrabursiere menționate în anexa la prezentul regulament și la jurisdicția în care este stabilită contrapartea din afara Uniunii. Autoritățile competente ar trebui să poată verifica în prealabil dacă contrapărțile care încheie aceste contracte aparțin aceluiași grup și îndeplinesc celelalte condiții aplicabile tranzacțiilor intragrup în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(13)

Spre deosebire de instrumentele financiare derivate extrabursiere ale căror contrapărți sunt contrapărți nefinanciare, în cazul în care contrapărțile la contractele derivate extrabursiere sunt contrapărți financiare, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 impune aplicarea obligației de compensare pentru contractele încheiate după notificarea ESMA în urma autorizării unei CPC să compenseze o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere, dar înainte de data de la care obligația de compensare produce efecte, cu condiția ca scadența reziduală a acestor contracte la data de la care obligația produce efecte să justifice acest lucru. Aplicarea obligației de compensare pentru contractele respective ar trebui să urmărească obiectivul de a asigura aplicarea uniformă și coerentă a Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Prin această obligație, se urmărește stabilitatea financiară și reducerea riscului sistemic, precum și asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru participanții de pe piață atunci când se stabilește că o clasă de contracte derivate extrabursiere face obiectul obligației de compensare. Prin urmare, scadența reziduală minimă ar trebui stabilită la un nivel care să asigure realizarea acestor obiective.

(14)

Înainte de intrarea în vigoare a standardelor tehnice de reglementare adoptate în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, contrapărțile nu pot prevedea dacă contractele derivate extrabursiere pe care le încheie ar face obiectul obligației de compensare la data la care această obligație produce efecte. Această incertitudine are un impact semnificativ asupra capacității participanților de pe piață de a stabili cu exactitate prețurile contractelor derivate extrabursiere pe care le încheie, întrucât contractele compensate la nivel central sunt supuse unui regim de garanție diferit față de contractele care nu sunt compensate la nivel central. Impunerea compensării anticipate a contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, indiferent de scadența lor reziduală la data de la care obligația de compensare produce efecte, ar putea limita capacitatea contrapărților de a-și acoperi riscurile de piață în mod adecvat, fie afectând funcționarea pieței și stabilitatea financiară, fie împiedicându-le să își exercite activitățile obișnuite prin acoperirea împotriva riscurilor acestora prin alte mijloace adecvate.

(15)

În plus, contractele derivate extrabursiere încheiate după intrarea în vigoare a prezentului regulament și înainte de data de la care obligația de compensare produce efecte nu ar trebui să facă obiectul obligației de compensare până când contrapărțile la contractele respective pot determina categoria în care sunt incluse și dacă fac obiectul obligației de compensare pentru un anumit contract, inclusiv pentru tranzacțiile lor intragrup, și nici înainte ca acestea să poată pune în aplicare măsurile necesare pentru a încheia contractele respective ținând seama de obligația de compensare. Prin urmare, pentru a menține buna funcționare și stabilitatea pieței, precum și condiții de concurență echitabile între contrapărți, este adecvat să se considere că aceste contracte nu ar trebui să facă obiectul obligației de compensare, indiferent de scadența lor reziduală.

(16)

Contractele derivate extrabursiere încheiate după notificarea ESMA în urma autorizării unei CPC să compenseze o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere, dar înainte de data de la care obligația de compensare produce efecte nu ar trebui să facă obiectul obligației de compensare atunci când nu au o relevanță semnificativă pentru riscul sistemic sau atunci când supunerea acestor contracte la obligația de compensare ar putea afecta în orice alt mod aplicarea uniformă și coerentă a Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Riscul de credit al contrapărții asociat contractelor derivate extrabursiere pe rata dobânzii cu scadențe mai lungi persistă pe piață pentru o perioadă mai lungă decât riscul asociat instrumentelor financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii cu o scadență reziduală scurtă. Impunerea obligației de compensare pentru contractele cu scadențe reziduale scurte ar presupune o sarcină disproporționată asupra contrapărților în comparație cu nivelul riscului diminuat. În plus, instrumentele financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii cu scadențe reziduale scurte reprezintă o parte relativ mică din totalul pieței, având, astfel, o pondere relativ redusă din riscul sistemic total asociat acestei piețe. Prin urmare, scadențele reziduale minime ar trebui să fie stabilite la un nivel care să garanteze că contractele cu scadențe reziduale care nu depășesc câteva luni nu fac obiectul obligației de compensare.

(17)

Contrapărțile din a treia categorie suportă o parte relativ limitată din riscul sistemic global și dispun de un grad mai redus de capacitate legală și operațională în ceea ce privește instrumentele derivate extrabursiere decât contrapărțile din prima și a doua categorie. Elementele esențiale ale contractelor derivate extrabursiere, inclusiv stabilirea prețurilor instrumentelor financiare derivate extrabursiere pe rata dobânzii care fac obiectul obligației de compensare și care sunt încheiate înainte ca această obligație să producă efecte, vor trebui adaptate în scurt timp pentru a ține seama de compensarea care nu va avea loc decât după câteva luni de la încheierea contractului. Acest proces de compensare anticipată implică adaptări importante ale modelului de stabilire a prețurilor și modificări ale documentației aferente acestor contracte derivate extrabursiere. Contrapărțile din a treia categorie dispun de o capacitate foarte limitată de a încorpora compensarea anticipată în cadrul contractelor lor derivate extrabursiere. Astfel, impunerea obligației de compensare a contractelor derivate extrabursiere încheiate înainte de data de la care obligația de compensare produce efecte pentru contrapărțile respective ar putea limita capacitatea acestora de a-și acoperi riscurile în mod adecvat, fie afectând funcționarea și stabilitatea pieței, fie împiedicându-le să își exercite activitățile obișnuite dacă nu pot continua să se acopere împotriva riscurilor. Prin urmare, contractele derivate extrabursiere încheiate de contrapărțile din a treia categorie înainte de data de la care obligația de compensare produce efecte nu ar trebui să fie supuse obligației de compensare.

(18)

În plus, contractele derivate extrabursiere încheiate între contrapărțile care aparțin aceluiași grup pot fi exceptate de la obligația de compensare dacă sunt îndeplinite anumite condiții, pentru a se evita limitarea eficienței proceselor de gestionare a riscurilor intragrup și, prin urmare, pentru a nu compromite realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, tranzacțiile intragrup care îndeplinesc anumite condiții și care sunt încheiate înainte de data de la care obligația de compensare produce efecte pentru tranzacțiile respective nu ar trebui să fie supuse obligației de compensare.

(19)

Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de ESMA.

(20)

Comisia a informat ESMA cu privire la intenția sa de a aproba cu modificări proiectele de standarde tehnice de reglementare propuse de ESMA, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10 alineatul (1) paragraful al cincilea și paragraful al șaselea din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2). ESMA a adoptat un aviz oficial cu privire la modificările respective pe care l-a prezentat Comisiei.

(21)

ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente, a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor înființat în temeiul articolului 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 și a consultat Comitetul european pentru risc sistemic,

(1)

În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 al Comisiei (2), președintele Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante („oficiul”) poate autoriza alte modalități de plată a taxelor și suprataxelor, inclusiv prin trimitere sau remitere de cecuri certificate. Cu toate acestea, metoda de plată prin cecuri certificate se consideră a fi prea greoaie pentru titulari. În plus, este necesar să se asigure plăți prin mijloace electronice.

(2)

În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95, persoana care efectuează plata unei taxe sau suprataxe trebuie să specifice numele ei și scopul plății. Dat fiind că este posibil ca pentru o plată care ajunge la oficiu să nu se poată stabili identitatea persoanei care a efectuat-o, iar plata să nu-i poată fi rambursată persoanei în cauză, ar fi oportun ca banii respectivi să fie reținuți de către oficiu ca alte venituri.

(3)

Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 stabilește dispoziții privind nivelul taxei de cerere datorate oficiului pentru prelucrarea cererilor de acordare a protecției comunitare a soiurilor de plante. Pentru a asigura o examinare eficientă și rapidă a cererilor, este important să se încurajeze depunerea electronică a acestora, printr-un formular online. Din acest motiv, ar fi oportună reducerea taxei de prelucrare a cererii, în cazul completării și depunerii unei cereri prin mijloace electronice.

(4)

Formularea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 cu privire la desemnarea și mandatarea serviciilor și agențiilor naționale trebuie aliniată cu regulamentul de bază.

(5)

Articolul 7 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 reglementează rambursarea taxelor de cerere pentru cererile care nu sunt valabile în sensul articolului 50 din regulamentul de bază. Pe baza experienței dobândite de către oficiu cu privire la costurile legate de prelucrarea cererilor de acordare a protecției comunitare a soiurilor de plante care nu sunt valabile, este oportună reducerea cuantumului taxei de cerere reținute de oficiu.

(6)

Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 se referă la taxele de examinare tehnică a unui soi. În cazul unui raport de examinare privind rezultatul examinării tehnice care a fost deja realizată de către oficiul de examinare căruia i-a fost încredințată înaintea datei la care s-a solicitat acordarea protecției comunitare pentru soiurile de plante la care se face referire la articolul 8 alineatul (5), este oportun să se specifice faptul că taxa ar trebui stabilită de către președintele oficiului, după consultarea consiliului de administrație a oficiului.

(7)

În temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1238/95, președintele oficiului stabilește taxele pentru Buletinul Oficial al Oficiului. Publicația periodică Buletinul Oficial al Oficiului nu se mai găsește în versiunea tipărită, ci doar în format electronic, și reflectă conținutul bazelor de date ale oficiului. O astfel de publicație nu necesită resurse suplimentare speciale și, ca atare, ar trebui eliminată taxa specifică.

(8)

Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 se referă la suprataxe. Experiența a arătat că activitățile suplimentare ale oficiului, menționate la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 13 alineatul (2) litera (b), în materie de denumiri de soiuri, desfășurate din cauza neconformității inițiale a acestora cu cerințele sau ca urmare a modificărilor în cazul în care există un drept anterior opozabil al unei terțe persoane, sunt practici obișnuite și nu necesită resurse suplimentare. Prin urmare, nicio suprataxă pentru aceste activități suplimentare nu este justificată.

(9)

În temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (a), oficiul poate percepe o suprataxă în plus față de taxa anuală dacă titularul nu și-a plătit taxa anuală. În astfel de cazuri, oficiul poate iniția o procedură de anulare a protecției. Experiența a arătat că oficiul nu percepe o suprataxă dacă nu se plătește taxa anuală și, prin urmare, această dispoziție ar trebui eliminată.

(10)

Articolul 93 alineatul (3) și articolul 94 din Regulamentul (CE) nr. 1239/95 al Comisiei (3) nu au fost preluate în Regulamentul (CE) nr. 874/2009 al Comisiei (4). Prin urmare, alineatele (3) și (4) de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1238/95 care se referă la respectivele dispoziții ar trebui eliminate.

(11)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1238/95 ar trebui modificat în consecință.

(12)

Pentru alinierea cu noul exercițiu financiar al oficiului, ar fi oportun ca modificările propuse să se aplice începând din 1 ianuarie 2016.

(13)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru protecția comunitară a soiurilor de plante,

(a)

La articolul 3, alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(b)

La articolul 5 se adaugă următorul alineat (3):

(c)

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

(d)

La articolul 8 alineatul (5) se adaugă următoarea frază:

„Cuantumul respectivei taxe se stabilește de către președintele oficiului, după consultarea consiliului de administrație a oficiului, și se publică în Buletinul Oficial al Oficiului.”

(e)

La articolul 12 alineatul (1), litera (c) se elimină.

(f)

Articolul 13 se elimină.

(g)

La articolul 14, alineatele (3) și (4) se elimină.

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

(1)

La 7 august 2015, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate Rezoluția (RCSONU) 2235 (2015), în care condamnă orice utilizare a substanțelor chimice toxice, cum ar fi clorul, ca armă chimică în Republica Arabă Siriană și își exprimă hotărârea de a identifica persoanele care se fac responsabile de astfel de fapte. În acest scop, Consiliul de Securitate al ONU a instituit, pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea unei prelungiri, dacă se consideră necesar, un mecanism de anchetă comun (Joint Investigative Mechanism – JIM) pentru a identifica, în cea mai mare măsură fezabilă, persoanele, entitățile, grupurile sau guvernele care au fost autorii, organizatorii, sponsorii sau care au fost în alt mod implicate în utilizarea substanțelor chimice ca arme, inclusiv clor sau orice altă substanță chimică toxică, în Republica Arabă Siriană, în cazurile în care misiunea de stabilire a faptelor (Fact Finding Mission – FFM) a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) stabilește sau a stabilit că un anumit incident din Republica Arabă Siriană a implicat sau este susceptibil să fi implicat utilizarea substanțelor chimice ca arme, inclusiv clor sau orice altă substanță chimică toxică.

(2)

La 10 septembrie 2015, Consiliul de Securitate al ONU a autorizat recomandările, incluzând elemente ale mandatului referitor la JIM OIAC-ONU instituit prin RCSONU 2235 (2015), prezentate de Secretarul General al ONU în scrisorile adresate Președintelui Consiliului de Securitate al ONU din 27 august 2015 și 9 septembrie 2015.

(3)

Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (denumită în continuare „strategia”) evidențiază rolul crucial al Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora (CWC) și al OIAC în crearea unei lumi fără arme chimice.

(4)

Uniunea acționează în prezent în mod activ pentru punerea în aplicare a strategiei și pune în practică măsurile enumerate în capitolul III din respectiva strategie, în special prin furnizarea de resurse financiare destinate sprijinirii unor proiecte specifice desfășurate de instituții multilaterale, cum ar fi OIAC. În consecință, la 9 decembrie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/726/PESC (1) în sprijinul activităților OIAC în cadrul punerii în aplicare a RCSONU 2118 (2013), a deciziei Consiliului executiv al OIAC din 27 septembrie 2013 privind distrugerea armelor chimice siriene și a rezoluțiilor și deciziilor ulterioare și conexe. În plus, la 17 februarie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/259 (2) privind sprijinul acordat activităților OIAC în cadrul punerii în aplicare a strategiei.

(5)

La 23 septembrie 2015, directorul general al OIAC a adresat o scrisoare Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”), în care solicită o contribuție financiară din partea Uniunii la un fond fiduciar pentru misiuni ale OIAC în Republica Arabă Siriană, inclusiv activități legate de FFM a OIAC, în sprijinul JIM privind analiza acuzațiilor legate de utilizarea armelor chimice, inclusiv clor sau orice altă substanță chimică toxică.

(6)

La 24 septembrie 2015, șeful JIM al OIAC-ONU a adresat o scrisoare Înaltului Reprezentant, solicitând sprijin financiar acordat JIM prin intermediul unui fond fiduciar.

(7)

În urma aderării Republicii Arabe Siriene la CWC, care a produs efecte de la 14 octombrie 2013, OIAC este responsabilă de verificarea respectării de către Republica Arabă Siriană a CWC și a condițiilor prevăzute de orice decizie relevantă a Consiliului executiv al OIAC și să raporteze, în coordonare cu Secretarul General al ONU, după caz, Consiliului de Securitate al ONU cu privire la nerespectarea RCSONU 2118 (2013).

(8)

Punerea în aplicare la nivel tehnic a prezentei decizii ar trebui încredințată OIAC și Biroului pentru probleme de dezarmare al ONU (ODA al ONU), în calitate de birou de executare a fondului fiduciar al JIM. Proiectele, astfel cum sunt sprijinite de Uniune, pot fi finanțate numai prin contribuții voluntare la fondurile fiduciare ale OIAC și, respectiv, JIM. Aceste contribuții care urmează a fi furnizate de Uniune vor fi esențiale pentru a permite OIAC și JIM să își îndeplinească atribuțiile astfel cum se indică în RCSONU 2235 (2015).

(9)

Comisiei i se încredințează supravegherea executării corespunzătoare a contribuției financiare a Uniunii,

(1)

La 26 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului.

(2)

Prin hotărârea sa din 18 septembrie 2015 în cauza T-121/13, Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia Consiliului de a include Compania de investiții pentru fondurile de pensii din industria petrolieră a Iranului (OPIC) pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa II la Decizia 2010/413/PESC.

(3)

OPIC ar trebui inclusă din nou pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, pe baza unei noi expuneri de motive.

(4)

Decizia 2010/413/PESC ar trebui modificată în consecință,

(1)

Directiva 91/496/CEE stabilește principiile controalelor veterinare vizând animalele care intră în Uniune din țări terțe. Ea stabilește măsurile care pot fi adoptate de Comisie în cazul în care o boală care poate reprezenta o amenințare gravă pentru sănătatea animalelor sau pentru sănătatea publică apare sau se răspândește pe teritoriul unei țări terțe.

(2)

Directiva 97/78/CE stabilește principiile controalelor veterinare vizând produsele care intră în Uniune din țări terțe. Ea stabilește măsurile care pot fi adoptate de Comisie în cazul în care o boală care poate reprezenta o amenințare gravă pentru sănătatea animalelor sau pentru sănătatea publică apare sau se răspândește pe teritoriul unei țări terțe.

(3)

Febra aftoasă este una dintre cele mai contagioase boli ale bovinelor, ovinelor, caprinelor și porcinelor. Virusul care cauzează boala are potențialul de a se răspândi rapid, în special prin intermediul produselor obținute de la animale infectate și al obiectelor neanimate contaminate, inclusiv al mijloacelor de transport, cum ar fi vehiculele cu care se transportă animale vii. De asemenea, în funcție de temperatură, virusul poate persista în afara animalului-gazdă, într-un mediu contaminat, timp de mai multe săptămâni.

(4)

În urma apariției în 2014 a unor focare de febră aftoasă în Algeria, Libia și Tunisia, prin Decizia de punere în aplicare 2014/689/UE a Comisiei (3) s-au adoptat măsuri de protecție pentru a evita introducerea în Uniune a bolii respective.

(5)

În particular, prin Decizia de punere în aplicare 2014/689/UE au fost stabilite măsuri privind curățarea și dezinfectarea vehiculelor și a navelor cu care se transportă animale vii din Algeria, Libia și Tunisia. Întrucât Marocul este o țară prin care pot tranzita vehicule cu care se transportă animale vii și care se întorc din Algeria, Libia și Tunisia în Uniune, măsurile respective se aplică și vehiculelor și navelor din țara respectivă. Respectiva decizie era aplicabilă până la data de 1 octombrie 2015.

(6)

La data de 2 noiembrie 2015, Marocul a notificat Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (denumită în continuare „OIE”) confirmarea unui focar de febră aftoasă de serotip O în partea de vest a teritoriului său.

(7)

Prezența febrei aftoase în Maroc poate constitui un risc grav pentru efectivele de animale din Uniune.

(8)

Situația în ceea ce privește febra aftoasă în Libia rămâne incertă, iar un număr semnificativ de transporturi de bovine vii sunt exportate din statele membre ale UE în țara respectivă.

(9)

În plus, Libia și Maroc sunt țări prin care pot tranzita vehicule cu care se transportă animale vii și care se întorc din alte țări africane în Uniune.

(10)

Prin urmare, situația febrei aftoase din Libia și Maroc necesită adoptarea la nivelul Uniunii a unor măsuri de protecție care să țină cont de supraviețuirea virusului febrei aftoase în mediu și de posibilele căi de transmitere a acestui virus.

(11)

Vehiculele și navele cu care se transportă animale vii în Libia și Maroc pot fi contaminate cu virusul febrei aftoase în respectivele țări și, prin urmare, constituie un risc de introducere a bolii la întoarcerea lor în Uniune.

(12)

Curățarea și dezinfectarea adecvată a vehiculelor și a navelor cu care se transportă animale vii reprezintă cea mai adecvată modalitate de reducere a riscului de transmitere rapidă a virusului pe distanțe mari.

(13)

Prin urmare, este adecvat să se asigure că toate vehiculele și navele cu care au fost transportate animale vii la destinații din Libia și Maroc sunt curățate și dezinfectate în mod adecvat și că aceste operațiuni de curățare și de dezinfectare sunt documentate în mod corespunzător într-o declarație care trebuie să fie transmisă de operator sau de conducător autorității competente de la punctul de intrare în Uniune.

(14)

Operatorul sau conducătorul ar trebui să se asigure că, pentru fiecare vehicul și pentru fiecare navă cu care au fost transportate animale vii la destinații din Libia și Maroc, certificatul de curățare și dezinfectare se păstrează timp de cel puțin trei ani.

(15)

Statele membre ar trebui să aibă și posibilitatea de a supune vehiculele, cu care se transportă hrană pentru animale provenită din țările în care se înregistrează infecții sau cu care s-a transportat hrană pentru animale către aceste țări și în cazul cărora nu se poate exclude un risc semnificativ de introducere a febrei aftoase pe teritoriul Uniunii, dezinfectării la fața locului a roților sau a oricărei alte părți a vehiculului considerată ca fiind necesară, în vederea atenuării riscului respectiv.

(16)

În plus, deși importurile de animale vii din specii receptive la febra aftoasă nu sunt autorizate din nicio țară din Africa, importurile de anumite categorii de ecvidee sunt autorizate din Maroc în conformitate cu Directiva 2009/156/CE a Consiliului (4), iar ecvideele din respectiva țară terță pot să tranziteze Uniunea spre o altă țară terță în conformitate cu Decizia 2010/57/UE a Comisiei (5). Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a supune vehiculele, cu care se transportă ecvidee provenind din țara terță respectivă, dezinfectării la fața locului a roților sau a oricărei alte părți a vehiculului considerată ca fiind necesară în vederea atenuării riscului de introducere a febrei aftoase pe teritoriul Uniunii.

(17)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie ar trebui să se aplice pentru o perioadă de timp care să permită o evaluare completă a evoluției febrei aftoase în zonele afectate.

(18)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

(1)

În cadrul mecanismului instituit prin articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, Banca Centrală Europeană (BCE) are competența exclusivă de a exercita atribuțiile care îi sunt conferite la articolul 4 din acel regulament în ceea ce privește instituțiile de credit cu sediul în statele membre participante sau sucursalele înființate într-un stat membru participant de către instituții de credit cu sediul într-un stat membru neparticipant.

(2)

În scopul îndeplinirii obiectivelor uniunii bancare și având în vedere concluzia Consiliului European din 19 octombrie 2012, conform căreia procesul spre o uniune economică și monetară profundă ar trebui să se bazeze pe cadrul instituțional și legal al Uniunii, ar trebui instituit un cadru juridic armonizat în cadrul Mecanismului unic de supraveghere.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/17) (2) instituie cadrul de cooperare la nivelul Mecanismului unic de supraveghere între Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate. În special, titlul 2 din partea 3 cuprinde dispozițiile generale privind procesul echitabil pentru adoptarea deciziilor BCE în materie de supraveghere.

(4)

Cadrul pentru supravegherea prudențială instituit prin Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) prevede ca instituțiile să identifice toți membrii personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției. Orice criterii folosite în acest scop trebuie să asigure faptul că identificarea membrilor personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției reflectă nivelul de risc al diferitelor activități din cadrul instituției.

(5)

BCE are răspunderea de a asigura, în cadrul instituit prin Regulamentul delegat (UE) nr. 604/2014 al Comisiei (4), faptul că entitățile aflate sub supravegherea directă a acesteia aplică normele privind identificarea membrilor personalului cu un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției într-o manieră coerentă care asigură corectitudinea oricărei astfel de identificări. Prin urmare, prezenta decizie prevede procedura pentru aplicarea criteriilor cantitative prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) nr. 604/2014,

1.

„instituție de credit supravegheată” înseamnă o entitate supravegheată semnificativă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17) sau un grup supravegheat semnificativ astfel cum este definit la articolul 2 punctul 22 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17);

2.

„decizie a BCE în materie de supraveghere” are sensul stabilit la articolul 2 punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17);

3.

„membri identificați ai personalului” înseamnă membrii personalului unei instituții de credit supravegheate ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 604/2014 pe bază individuală, consolidată sau subconsolidată, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctele 48 și 49 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).