|
ISSN 1977-0782 |
||
|
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278 |
|
|
||
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 58 |
|
Cuprins |
|
II Acte fără caracter legislativ |
Pagina |
|
|
|
REGULAMENTE |
|
|
|
* |
||
|
|
* |
||
|
|
* |
Regulamentul (UE) 2015/1905 al Comisiei din 22 octombrie 2015 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește testarea dioxinei în uleiuri, grăsimi și produse derivate ( 1 ) |
|
|
|
* |
Regulamentul (UE) 2015/1906 al Comisiei din 22 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 282/2008 privind materialele și obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare ( 1 ) |
|
|
|
|
||
|
|
|
DECIZII |
|
|
|
* |
||
|
|
|
ACTE ADOPTATE DE ORGANISME CREATE PRIN ACORDURI INTERNAŢIONALE |
|
|
|
* |
|
|
|
Rectificări |
|
|
|
* |
|
|
|
|
|
(1) Text cu relevanță pentru SEE |
|
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
REGULAMENTE
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2015/1903 AL COMISIEI
din 20 octombrie 2015
de interzicere a pescuitului de langustină în apele din zonele VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe de către navele care arborează pavilionul Belgiei
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 36 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015. |
|
(2) |
Conform informațiilor primite de Comisie, pentru capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament, efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru, a fost epuizată cota alocată pentru 2015. |
|
(3) |
Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Epuizarea cotei
Cota de pescuit alocată pentru 2015 statului membru menționat în anexa la prezentul regulament pentru stocul indicat în aceeași anexă se consideră epuizată de la data stabilită în respectiva anexă.
Articolul 2
Interdicții
Activitățile de pescuit care vizează stocul menționat în anexa la prezentul regulament, efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru, se interzic începând de la data stabilită în anexă. După această dată, se interzic în special păstrarea la bord, transferul, transbordarea sau debarcarea peștelui din stocul respectiv capturat de către navele în cauză.
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 octombrie 2015.
Pentru Comisie,
pentru președinte
João AGUIAR MACHADO
Director general pentru afaceri maritime și pescuit
(1) JO L 343, 22.12.2009, p. 1.
(2) Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului din 19 ianuarie 2015 de stabilire, pentru anul 2015, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 43/2014 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 779/2014 (JO L 22, 28.1.2015, p. 1).
ANEXĂ
|
Nr. |
51/TQ104 |
|
Stat membru |
Belgia |
|
Stoc |
NEP/8ABDE. |
|
Specie |
Langustină (Nephrops norvegicus) |
|
Zonă |
VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe |
|
Data încetării activităților |
19.9.2015 |
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/3 |
REGULAMENTUL (UE) 2015/1904 AL COMISIEI
din 20 octombrie 2015
de interzicere a pescuitului de specii de cardină în apele din zonele VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe de către navele care arborează pavilionul Belgiei
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 36 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015. |
|
(2) |
Conform informațiilor primite de Comisie, pentru capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament, efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru, a fost epuizată cota alocată pentru 2015. |
|
(3) |
Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Epuizarea cotei
Cota de pescuit alocată pentru 2015 statului membru menționat în anexa la prezentul regulament pentru stocul indicat în aceeași anexă se consideră epuizată de la data stabilită în respectiva anexă.
Articolul 2
Interdicții
Activitățile de pescuit care vizează stocul menționat în anexa la prezentul regulament, efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru, se interzic începând de la data stabilită în anexă. După această dată, se interzic în special păstrarea la bord, transferul, transbordarea sau debarcarea peștelui din stocul respectiv capturat de către navele în cauză.
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 octombrie 2015.
Pentru Comisie,
pentru președinte
João AGUIAR MACHADO
Director general pentru afaceri maritime și pescuit
(1) JO L 343, 22.12.2009, p. 1.
(2) Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului din 19 ianuarie 2015 de stabilire, pentru anul 2015, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 43/2014 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 779/2014 (JO L 22, 28.1.2015, p. 1).
ANEXĂ
|
Nr. |
50/TQ104 |
|
Stat membru |
Belgia |
|
Stoc |
LEZ/8ABDE. |
|
Specie |
Specii de cardină (Lepidorhombus spp.) |
|
Zonă |
VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe |
|
Data încetării activităților |
19.9.2015 |
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/5 |
REGULAMENTUL (UE) 2015/1905 AL COMISIEI
din 22 octombrie 2015
de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește testarea dioxinei în uleiuri, grăsimi și produse derivate
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerințelor privind igiena hranei pentru animale (1), în special articolul 27,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 183/2005 stabilește norme generale privind igiena hranei pentru animale, precum și condiții și proceduri care să asigure respectarea condițiilor de prelucrare pentru reducerea la minimum și combaterea pericolelor potențiale. De asemenea, regulamentul prevede ca întreprinderile din sectorul hranei pentru animale să fie înregistrate sau aprobate de autoritatea competentă. În plus, operatorii din sectorul hranei pentru animale situați mai în aval în cadrul lanțului alimentar animal au obligația să se aprovizioneze cu hrană pentru animale provenită numai de la unități înregistrate sau autorizate. |
|
(2) |
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 stabilește cerințele pentru întreprinderile din sectorul hranei pentru animale care nu desfășoară activități de producție primară. În special, aceasta prevede că cerințele de testare pentru dioxină stabilite în anexa respectivă vor fi revizuite până la 16 martie 2014. |
|
(3) |
Definiția produselor derivate din uleiuri vegetale care figurează în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 ar trebui să fie modificată, astfel încât să se clarifice faptul că produsele derivate din uleiuri rafinate și aditivii furajeri autorizați în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Council (2) nu sunt incluse în această definiție. |
|
(4) |
Definiția pentru amestecarea grăsimilor care figurează în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 ar trebui, de asemenea, modificată pentru a clarifica diferența între amestecarea grăsimilor și doar depozitarea loturilor consecutive de grăsimi și uleiuri fără amestecarea acestora. În plus, ar trebui să se clarifice cazurile în care amestecurile de grăsimi sunt considerate furaje combinate sau materii prime furajere. |
|
(5) |
Întrucât este prudent să se detecteze produsele care sunt în mod evident contaminate cu dioxină la punctul de intrare în lanțul alimentar animal, este necesar să se clarifice faptul că cerințele privind monitorizarea dioxinei prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 se aplică tuturor operatorilor din sectorul hranei pentru animale care introduc pe piață furaje, inclusiv importatorilor. |
|
(6) |
Pentru a asigura trasabilitatea și informarea adecvată cu privire la hrana pentru animale, ar trebui evidențiate conformitatea cu cerințele de etichetare stabilite în Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și, în special, denumirile, specificațiile și cifrele din Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei (4). |
|
(7) |
Este necesar ca cerința privind o analiză reprezentativă pentru fiecare cantitate mare să fie efectuată pe baza unui eșantion reprezentativ. Prin urmare, este oportun ca probele increment care constituie proba agregat să fie prelevate la intervale regulate, de exemplu, cel puțin o probă increment la fiecare 50 de tone, în conformitate cu dispozițiile privind eșantionarea, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (5). |
|
(8) |
Rezultatele testării dioxinei stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 183/2005, rapoartele (6) de audit ale Oficiului Alimentar și Veterinar al Comisiei și faptul că nicio probă neconformă de produse derivate din uleiuri vegetale, cu excepția distilaților de acizi grași rezultați din rafinare fizică și a deodistilaților, nu a fost notificată către Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (7) arată că aceste produse nu prezintă un risc ridicat de contaminare cu dioxine. Prin urmare, este oportun să se reducă cerințele în ceea ce privește 100 % testare a dioxinei pentru aceste produse stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005. |
|
(9) |
Pentru a clarifica responsabilitatea testării dioxinei pentru produsele importate, o dispoziție specifică ar trebui să fie stabilită în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005. Aceasta ar trebui să asigure, de asemenea, că produsele importate au același nivel de siguranță cu cele produse în Uniune. |
|
(10) |
Sistemul stabilit prin anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 cu scopul de a dovedi printr-un certificat că a fost efectuată analiza obligatorie a unui lot specific ar trebui modificat prin introducerea unor specificații referitoare la sarcinile diferiților operatori din sectorul hranei pentru animale, care să clarifice responsabilitățile diferiților actori din lanțul alimentar animal. |
|
(11) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Subpunctul 2 litera (h) de la punctul 3 litera (b) din anexa la prezentul regulament se aplică de la 23 aprilie 2016.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 octombrie 2015.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(2) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (JO L 268, 18.10.2003, p. 29).
(3) Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor (JO L 229, 1.9.2009, p. 1).
(4) Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei din 16 ianuarie 2013 privind Catalogul cu materii prime pentru furaje (JO L 29, 30.1.2013, p. 1).
(5) Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei din 27 ianuarie 2009 de stabilire a metodelor de eșantionare și analiză pentru controlul oficial al furajelor (JO L 54, 26.2.2009, p. 1).
(6) http://ec.europa.eu/food/fvo/audit_reports/index.cfm: Numere de audit 2013-6748, 2013-6749, 2013-6750, 2013-6751, 2013-6752, 2013-6753, 2014-7036, 2014-7037 și 2014-7038
(7) http://ec.europa.eu/food/safety/rasff/portal/index_en.htm
ANEXĂ
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 se modifică după cum urmează:
|
1. |
În secțiunea „DEFINIȚII”, literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următoarele litere (b) și (c) și se adaugă următoarea literă (d):
(*1) Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei din 16 ianuarie 2013 privind Catalogul cu materii prime pentru furaje (JO L 29, 30.1.2013, p. 1).” " |
|
2. |
În secțiunea „PRODUCȚIA”, punctul 8 se înlocuiește cu următorul text și se adaugă următorul punct 9:
(*2) Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor (JO L 229, 1.9.2009, p. 1).” " |
|
3. |
Secțiunea „MONITORIZAREA DIOXINEI” se modifică după cum urmează:
|
(*1) Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei din 16 ianuarie 2013 privind Catalogul cu materii prime pentru furaje (JO L 29, 30.1.2013, p. 1).”
(*2) Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor (JO L 229, 1.9.2009, p. 1).”
(*3) Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală) (JO L 300, 14.11.2009, p. 1).
(*4) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (JO L 139, 30.4.2004, p. 55).
(*5) Regulamentul (UE) 2015/786 al Comisiei din 19 mai 2015 de definire a criteriilor de acceptabilitate pentru procedeele de detoxifiere aplicate produselor destinate hranei pentru animale, astfel cum se prevede în Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 125, 21.5.2015, p. 10).” ”
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/11 |
REGULAMENTUL (UE) 2015/1906 AL COMISIEI
din 22 octombrie 2015
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 282/2008 privind materialele și obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de abrogare a Directivelor 80/590/CEE și 89/109/CEE (1), în special articolul 5 alineatul (1) litera (n),
întrucât:
|
(1) |
Considerentul 20 din Regulamentul (CE) nr. 282/2008 al Comisiei (2) prevede că deciziile de autorizare a unor procese de reciclare a plasticului ar trebui să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare descrisă la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. |
|
(2) |
Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 282/2008, care se referă la astfel de decizii, face trimitere la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. |
|
(3) |
Atunci când a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 282/2008, atât articolul 11 alineatul (3), cât și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 făceau trimitere la procedura de reglementare prevăzută la articolul 5 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului (3). |
|
(4) |
Articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 596/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) pentru a introduce procedura de reglementare cu control, stabilită la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE, făcând trimitere la alineatul (4) al articolului 23, nou inserat în Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. |
|
(5) |
Având în vedere faptul că autorizarea unui proces de reciclare a plasticului este un act cu caracter individual, menit să pună în aplicare articolul 5 alineatul (1) litera (n) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004, și că criteriile exacte care reglementează autorizarea sunt stabilite la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 282/2008, ar trebui să se aplice procedura descrisă la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. Cu toate acestea, procedura de reglementare nu mai există deoarece Decizia 1999/468/CE a fost înlocuită de Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5). În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011, procedura de examinare este procedura adecvată pentru autorizarea proceselor de reciclare a plasticului. |
|
(6) |
Trimiterea la procedura de adoptare din Regulamentul (CE) nr. 282/2008 ar trebui să fie adaptată. |
|
(7) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 282/2008 ar trebui modificat în consecință. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
La articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 282/2008, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Comisia adoptă o decizie adresată solicitantului, prin care acordă sau refuză autorizarea procesului de reciclare.
Se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (*1).
Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, instituit prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (*2). Comitetul este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(*1) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13)."
(*2) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1)”."
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 octombrie 2015.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 338, 13.11.2004, p. 4.
(2) Regulamentul (CE) nr. 282/2008 al Comisiei din 27 martie 2008 privind materialele și obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2023/2006 (JO L 86, 28.3.2008, p. 9).
(3) Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, 17.7.1999, p. 23).
(4) Regulamentul (CE) nr. 596/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat, în ceea ce privește procedura de reglementare cu control. Adaptare la procedura de reglementare cu control – Partea a patra (JO L 188, 18.7.2009, p. 14).
(5) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/13 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1907 AL COMISIEI
din 22 octombrie 2015
de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1),
având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate (2), în special articolul 136 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv. |
|
(2) |
Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 octombrie 2015.
Pentru Comisie,
pentru președinte
Jerzy PLEWA
Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală
ANEXĂ
Valorile forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume
|
(EUR/100 kg) |
||
|
Codul NC |
Codul țării terțe (1) |
Valoarea forfetară de import |
|
0702 00 00 |
AL |
53,3 |
|
MA |
101,4 |
|
|
MK |
50,7 |
|
|
TR |
95,4 |
|
|
ZZ |
75,2 |
|
|
0707 00 05 |
AL |
41,5 |
|
MK |
46,1 |
|
|
TR |
120,5 |
|
|
ZZ |
69,4 |
|
|
0709 93 10 |
MA |
107,9 |
|
TR |
143,5 |
|
|
ZZ |
125,7 |
|
|
0805 50 10 |
AR |
152,4 |
|
TR |
111,9 |
|
|
UY |
74,0 |
|
|
ZA |
148,6 |
|
|
ZZ |
121,7 |
|
|
0806 10 10 |
BR |
228,4 |
|
EG |
209,3 |
|
|
MK |
97,7 |
|
|
PE |
73,3 |
|
|
TR |
167,5 |
|
|
ZZ |
155,2 |
|
|
0808 10 80 |
AR |
124,2 |
|
CL |
106,7 |
|
|
NZ |
136,3 |
|
|
US |
120,3 |
|
|
ZA |
130,8 |
|
|
ZZ |
123,7 |
|
|
0808 30 90 |
TR |
132,1 |
|
XS |
96,6 |
|
|
ZZ |
114,4 |
|
(1) Nomenclatura țărilor stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 1106/2012 al Comisiei din 27 noiembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe, în ceea ce privește actualizarea nomenclatorului țărilor și teritoriilor (JO L 328, 28.11.2012, p. 7). Codul „ZZ” desemnează „alte origini”.
DECIZII
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/15 |
DECIZIA (PESC) 2015/1908 A CONSILIULUI
din 22 octombrie 2015
în sprijinul unui mecanism global de raportare privind armele de calibru mic și armamentul ușor și alte arme și muniții convenționale ilicite pentru a reduce riscul comerțului ilicit cu acestea („iTrace II”)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 26 alineatul (2) și articolul 31 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 13 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat strategia europeană de securitate care identifică cinci provocări majore cu care se confruntă Uniunea: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, eșecul statal și criminalitatea organizată. Consecințele fabricării, transferului și circulației ilicite de arme convenționale, inclusiv arme de calibru mic și armament ușor („SALW”), precum și acumularea excesivă și proliferarea necontrolată a acestora sunt esențiale pentru patru dintre aceste cinci provocări. Acestea alimentează insecuritatea în Africa Subsahariană, Orientul Mijlociu și multe alte regiuni din lume, exacerbând conflictele și subminând consolidarea păcii în urma conflictelor, reprezentând astfel o amenințare gravă la adresa păcii și securității. |
|
(2) |
La 15 și 16 decembrie 2005, Consiliul a adoptat Strategia UE de combatere a acumulării ilicite și a traficului ilicit de SALW și de muniție aferentă („Strategia UE privind SALW”), care stabilește liniile directoare pentru acțiunea UE în domeniul SALW. Strategia UE privind SALW subliniază faptul că SALW contribuie la agravarea terorismului și a criminalității organizate și că sunt un factor major în producerea și propagarea conflictelor, precum și al colapsului structurilor statului. |
|
(3) |
Strategia UE privind SALW prevede, de asemenea, că Uniunea ar trebui să consolideze și să sprijine mecanismele pentru monitorizarea sancțiunilor și să sprijine consolidarea controlului exporturilor, precum și promovarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului (1), printre altele prin promovarea de măsuri pentru îmbunătățirea transparenței. |
|
(4) |
Odată cu Programul de acțiune al Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu SALW sub toate aspectele sale („Programul de acțiune al ONU”), adoptat la 20 iulie 2001, toate statele membre ale ONU s-au angajat să prevină traficul ilicit de SALW, inclusiv deturnarea acestora către beneficiari neautorizați și, în special, să țină seama de riscul deturnării de SALW către comerțul ilegal atunci când evaluează cereri de autorizații pentru export. |
|
(5) |
La 8 decembrie 2005, Adunarea generală a ONU a adoptat un instrument internațional care permite statelor să identifice și să urmărească SALW ilicite, în mod rapid și fiabil. |
|
(6) |
Cu ocazia celei de a doua Conferințe de revizuire din 2012 privind Programul de acțiune al ONU, toate statele membre ale ONU și-au reafirmat angajamentul de a preveni traficul ilicit de SALW, inclusiv deturnarea acestora către beneficiari neautorizați, precum și angajamentele cuprinse în Programul de acțiune al ONU referitor la evaluarea cererilor de autorizații pentru export. |
|
(7) |
La 2 aprilie 2013, Adunarea generală a ONU a adoptat textul Tratatului privind comerțul cu arme („TCA”). Obiectul TCA constă în instituirea de standarde internaționale comune la cel mai înalt nivel posibil pentru reglementarea sau pentru ameliorarea reglementării comerțului internațional cu arme convenționale, în prevenirea și eradicarea comerțului ilicit cu arme convenționale și în prevenirea deturnării armelor convenționale. Uniunea ar trebui să sprijine toate statele membre ale ONU să pună în aplicare controale eficace ale transferurilor de arme pentru a se asigura că TCA este cât mai eficace posibil, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 11din respectivul tratat. |
|
(8) |
Uniunea a sprijinit anterior Conflict Armament Research Ltd. (CAR) prin Decizia 2013/698/PESC a Consiliului (2). |
|
(9) |
Uniunea dorește să finanțeze a doua etapă a unui mecanism global de raportare privind SALW și alte arme și muniții convenționale ilicite pentru a reduce riscul comerțului ilicit cu acestea și pentru a contribui la realizarea obiectivelor menționate mai sus, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În vederea punerii în aplicare a Strategiei UE privind SALW și a promovării păcii și securității, activitățile de proiect care urmează a fi sprijinite de Uniune au următoarele obiective specifice:
|
— |
întreținerea și consolidarea în continuare a unui sistem global de gestionare a informațiilor accesibil și ușor de utilizat privind SALW deturnate sau traficate și alte arme și muniții convenționale deturnate sau traficate („iTrace”) pentru a furniza informații relevante factorilor de decizie, experților în materie de control al armelor convenționale și agenților cu atribuții de control al exporturilor de arme convenționale, în vederea dezvoltării unor strategii și proiecte eficace bazate pe elemente concrete pentru a combate proliferarea ilicită a SALW și a altor arme și muniții convenționale; |
|
— |
desfășurarea de activități de cercetare pe teren privind SALW și alte arme și muniții convenționale care circulă în zonele de conflict, încărcarea tuturor elementelor probante colectate în sistemul de gestionare a informațiilor, trimiterea unor solicitări formale de urmărire către guvernele naționale, după caz, și publicarea informațiilor, atunci când sunt verificate (inclusiv prin urmărire formală), în sistemul iTrace; |
|
— |
centralizarea în sistemul global de gestionare a informațiilor a documentației existente relevante pentru politică privind transferurile de SALW și de alte arme și muniții convenționale, inclusiv rapoarte naționale privind exportul de arme, rapoarte de țară către Registrul ONU al armelor convenționale și Programul de acțiune al ONU privind comerțul ilicit de SALW, textele instrumentelor naționale, regionale și internaționale și rapoartele verificate ale transferurilor de SALW ilicite și de alte arme și muniții convenționale ilicite elaborate de grupuri ale ONU de monitorizare a sancțiunilor, organizații ale societății civile și mass-media internațională de știri; |
|
— |
sporirea sensibilizării prin acțiuni de informare privind rezultatele proiectului, promovarea obiectivului și funcțiilor disponibile ale iTrace pentru factorii de decizie de la nivel național și internațional, experții în materie de control al armelor convenționale și autoritățile de acordare a licențelor pentru exportul de arme și sporirea capacității internaționale de a monitoriza proliferarea ilicită a SALW și a altor arme și muniții convenționale, precum și de a oferi sprijin factorilor de decizie în identificarea domeniilor prioritare de asistență și cooperare internațională și de a reduce riscul deturnării de SALW și de alte arme și muniții convenționale. Inițiativele de informare vor fi, de asemenea, concepute pentru a coordona schimbul de informații și a construi parteneriate durabile cu persoanele și organizațiile capabile să genereze informații care pot fi încărcate în sistemul iTrace; |
|
— |
furnizarea de rapoarte axate pe probleme majore de politică, derivate din datele generate de investigații pe teren și prezentate în sistemul iTrace, cu privire la domenii specifice care merită o atenție internațională, inclusiv privind modele majore de trafic de SALW și de alte arme și muniții convenționale și distribuția regională a armelor și munițiilor traficate. |
Uniunea finanțează acest proiect, a cărui descriere detaliată se regăsește în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
(1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate („ÎR”) este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii.
(2) Implementarea din punct de vedere tehnic a proiectului menționat la articolul 1 este efectuată de Conflict Armament Research Ltd. („CAR”).
(3) CAR își îndeplinește atribuțiile sub responsabilitatea ÎR. În acest scop, ÎR încheie acordurile necesare cu CAR.
Articolul 3
(1) Valoarea de referință financiară pentru implementarea proiectului menționat la articolul 1 este de 2 530 684 EUR. Bugetul total estimat al întregului proiect este de 3 020 000 EUR, sumă furnizată prin cofinanțare de către CAR și Ministerul de Externe al Germaniei.
(2) Cheltuielile finanțate din suma prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.
(3) Comisia supraveghează gestionarea corespunzătoare a valorii de referință financiare menționate la alineatul (1). În acest sens, aceasta încheie acordul necesar cu CAR. Acordul stipulează că CAR trebuie să asigure vizibilitatea contribuției Uniunii în raport cu mărimea acestei contribuții.
(4) Comisia depune eforturi în vederea încheierii acordului menționat la alineatul (3) în cel mai scurt timp posibil după intrarea în vigoare a prezentei decizii. Comisia informează Consiliul cu privire la orice dificultate în cadrul respectivului proces și cu privire la data încheierii acordului.
Articolul 4
(1) ÎR raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii, pe baza unor rapoarte descriptive trimestriale pregătite de CAR. Aceste rapoarte stau la baza evaluării efectuate de Consiliu. Pentru a oferi asistență Consiliului în procesul de evaluare a rezultatelor prezentei decizii, o entitate externă efectuează o evaluare a proiectului.
(2) Comisia raportează cu privire la aspectele financiare ale proiectului menționat la articolul 1.
Articolul 5
(1) Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
(2) Prezenta decizie expiră după 24 de luni de la data încheierii acordului menționat la articolul 3 alineatul (3). Totuși, aceasta expiră după șase luni de la data intrării sale în vigoare în situația în care niciun acord nu a fost încheiat în acel interval.
Adoptată la Luxemburg, 22 octombrie 2015.
Pentru Consiliu
Președintele
F. ETGEN
(1) Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar (JO L 335, 13.12.2008, p. 99).
(2) Decizia 2013/698/PESC a Consiliului din 25 noiembrie 2013 în sprijinul unui mecanism global de raportare privind armele de calibru mic și armamentul ușor și alte arme și muniții convenționale ilicite pentru a reduce riscul comerțului ilicit cu acestea (JO L 320, 30.11.2013, p. 34).
ANEXĂ
Sistemul global de raportare iTrace privind SALW și alte arme și muniții convenționale
1. Context și justificare pentru sprijinul Politicii externe și de securitate comune (PESC)
1.1. Prezenta decizie se bazează pe decizii succesive ale Consiliului privind combaterea impactului destabilizator al deturnării și traficului de SALW și de alte arme convenționale, în special Decizia 2013/698/PESC a Consiliului (1), prin care s-a stabilit mecanismul global de raportare privind SALW și alte arme și muniții convenționale ilicite, iTrace.
Proliferarea ilicită a SALW și a altor arme și muniții convenționale este un factor major de subminare a stabilității statale și de exacerbare a conflictelor, reprezentând o amenințare gravă la adresa păcii și securității. Astfel cum se menționează în Strategia UE privind SALW, armele și munițiile ilicite contribuie la agravarea terorismului și a criminalității organizate și sunt un factor major în producerea și propagarea conflictelor, precum și al colapsului structurilor statului.
Activitățile desfășurate în temeiul Deciziei 2013/698/PESC au sporit în mod semnificativ capacitatea de monitorizare și de diagnostic a comunității internaționale în domeniul combaterii proliferării SALW ilicite și a altor arme convenționale ilicite. În cadrul Deciziei 2013/698/PESC, iTrace a documentat peste 200 000 de arme și muniții convenționale și materiale aferente, inclusiv dispozitive explozive improvizate (IED). Aceasta depășește cu mult toate eforturile anterioare combinate în materie de cartografiere a amplasării armelor ilicite. Investigațiile pe teren din cadrul iTrace s-au desfășurat în Republica Centrafricană, Ciad, Republica Democrată Congo, Côte d'Ivoire, Egipt, Irak, Iordania, Liban, Mali, Mauritania, Myanmar, Nepal, Somalia, Somaliland, Sudanul de Sud, Siria, Emiratele Arabe Unite și Uganda. De asemenea, iTrace a acordat un sprijin tehnic important grupurilor de sancțiuni ale Consiliului de Securitate al ONU și misiunilor ONU (MINUSCA, MINUSMA, MONUSCO, UNMISS, UNOCI și UNSOM), precum și mai multor guverne care au solicitat sprijinul iTrace pentru investigații.
Întrucât sfera de aplicare și amploarea investigațiilor s-au intensificat, iTrace a devenit treptat un instrument vital pentru: (a) generarea unor informații operative de politică cu privire la transferurile de arme ilicite în regiunile de conflict, în special în anumite regiuni care constituie o preocupare pentru statele membre ale UE; (b) permiterea unei înțelegeri în timp util a comerțului global ilicit cu arme; (c) stabilirea de profiluri privind deturnările pentru a consolida capacitatea autorităților de control al exporturilor ale UE de a evalua riscurile de deturnare înainte de export; și (d) facilitarea schimbului de informații între ONU, organele internaționale, regionale și naționale, între care exista altfel o comunicare slabă.
1.2. Prin urmare, prezenta decizie urmărește să continue activitatea proiectului-pilot instituit în temeiul Deciziei 2013/698/PESC, furnizând în continuare factorilor de decizie, experților în materie de control al armelor convenționale și agenților cu atribuții de control al exporturilor de arme informații relevante elaborate sistematic, care le vor permite să dezvolte strategii eficace de combatere a proliferării, bazate pe elemente concrete, împotriva proliferării ilicite a armelor convenționale și a munițiilor aferente, pentru a îmbunătăți securitatea la nivel internațional și regional. Prin urmare, aceasta va continua să îi sprijine în combinarea unei strategii de reacție reușite cu acțiuni adecvate de prevenire pentru a combate cererea și oferta ilicite și pentru a asigura un control eficace al armelor convenționale în țările terțe.
1.3. Prezenta decizie prevede întreținerea și consolidarea în continuare a sistemului online cu acces public iTrace, care urmărește SALW ilicite și alte arme și muniții convenționale ilicite, vizând tipuri specifice de arme, furnizori, vectori de transfer și beneficiari iliciți. Axat pe regiunile afectate de conflict, iTrace servește drept mecanism global de raportare care permite guvernelor naționale să monitorizeze traficul de SALW și de alte arme și muniții convenționale și să diagnosticheze cazuri de deturnare.
2. Obiective globale
Acțiunea descrisă în cele ce urmează va sprijini în continuare comunitatea internațională în combaterea impactului destabilizator al deturnării și traficului de SALW și de alte arme și muniții convenționale. Aceasta va continua să furnizeze factorilor de decizie, experților în materie de control al armelor și agenților cu atribuții de control al exporturilor de arme informații relevante, care le vor permite să dezvolte strategii eficace de combatere a proliferării, bazate pe elemente concrete, împotriva proliferării ilicite a SALW și a altor arme și muniții convenționale, pentru a îmbunătăți securitatea la nivel internațional și în regiune. În mod specific, acțiunea va furniza:
|
(a) |
informații concrete privind traficul de SALW și de alte arme convenționale necesare pentru a monitoriza într-un mod mai eficace punerea în aplicare a Programului de acțiune al ONU privind comerțul ilicit cu SALW; |
|
(b) |
informații concrete pentru a consolida punerea în aplicare a Instrumentului internațional de urmărire; |
|
(c) |
informații concrete pentru a urmări rutele majore și entitățile implicate în furnizarea de arme și muniții convenționale în regiunile afectate de conflict sau către organizații teroriste internaționale și pentru a furniza elemente probante privind grupurile și persoanele angajate în comerțul ilicit, în sprijinul procedurilor judiciare naționale; |
|
(d) |
cooperare consolidată între organele relevante ale ONU, misiuni și alte organizații internaționale, în domeniul urmăririi SALW și a altor arme convenționale și al furnizării de informații în mod direct în sprijinul mecanismelor de monitorizare existente, inclusiv registrul de arme ilicite și sistemul de gestionare a urmăririi ale Interpol (iARMS), care sunt complementare iTrace și cu care se va asigura o coordonare continuă; |
|
(e) |
informații relevante pentru a identifica domenii prioritare de cooperare și asistență internațională pentru a combate în mod eficace deturnarea și traficul de SALW și de alte arme și muniții convenționale, cum ar fi finanțarea pentru proiecte cu privire la securitatea depozitelor și/sau gestionarea frontierelor; |
|
(f) |
un mecanism de asistență în monitorizarea punerii în aplicare a TCA, în mod specific pentru a detecta deturnarea armelor convenționale transferate, precum și pentru a oferi guvernelor asistență în evaluarea riscului de deturnare înaintea exportului de arme convenționale, în special riscul deturnării în țara cumpărătorului sau reexportul în condiții nedezirabile. |
3. Sustenabilitatea și rezultatele proiectului pe termen lung
Acțiunea va consolida un cadru durabil pentru monitorizarea susținută a proliferării ilicite a SALW și a altor arme și muniții convenționale. Se preconizează că aceasta va spori în mod substanțial informațiile existente referitoare la arme și va sprijini în mod considerabil dezvoltarea specifică de politici eficace în materie de control al armelor convenționale și de control al exporturilor de arme. În mod specific, proiectul:
|
(a) |
va dezvolta în continuare un sistem de gestionare a informațiilor care va asigura colectarea pe termen lung și analiza datelor privind armele convenționale ilicite; |
|
(b) |
va furniza factorilor de decizie și experților în materie de control al armelor convenționale un instrument pentru a defini strategii mai eficace și domenii prioritare de asistență și cooperare (de exemplu, prin identificarea unor mecanisme regionale sau subregionale de cooperare, coordonare și schimb de informații care trebuie instituite sau consolidate; prin identificarea stocurilor naționale nesecurizate, a gestionării inadecvate a inventarului, a rutelor de transfer ilicit, a controalelor slabe la frontiere și a capacităților de asigurare a aplicării legii insuficiente); |
|
(c) |
va avea flexibilitatea intrinsecă de a genera informații relevante pentru politici, indiferent de cerințele în materie de politică aflate în schimbare rapidă; |
|
(d) |
va spori în mod semnificativ eficacitatea organizațiilor și a persoanelor care monitorizează armele la nivel internațional prin furnizarea unui mecanism de schimb al informațiilor cu o sferă în expansiune continuă. |
4. Descrierea acțiunii
4.1. Proiectul nr. 1: Consolidarea sistemului global de gestionare a informațiilor privind urmărirea armelor și a portalului de cartografiere online, iTrace
4.1.1.
Proiectul va consolida software-ul iTrace, pe care CAR l-a dezvoltat inițial pentru proiectul implementat în temeiul Deciziei 2013/698/PESC, și va spori ușurința de utilizare a sistemului. Consolidările includ: îmbunătățirea analizei de date; dezvoltarea unei „serii de funcții pentru utilizatori”, care va oferi grupurilor specifice de utilizatori instrucțiuni clare privind modul în care sistemul poate furniza cele mai bune rezultate; introducerea de date de mare viteză (inclusiv prin streaming satelit); actualizarea în timp real a documentelor de politică; o aplicație mobilă iTrace care va funcționa pe dispozitive iOS® și Android®; și ajustarea bazei de date pentru a cuprinde o varietate din ce în ce mai mare de arme și componente.
4.1.2.
În cadrul acestui proiect vor fi întreprinse următoarele activități:
|
(a) |
Sistemul va fi consolidat pentru a permite generarea de analize sofisticate și pe mai mulți ani ale tendințelor traficului de arme. Îmbunătățirile vor include capacități de căutare și de vizualizare a datelor, care vor permite utilizatorilor să analizeze relațiile complexe dintre seturi mari de date. |
|
(b) |
Dezvoltarea unei suite de funcții pentru utilizatori, care va furniza o interfață explicativă între pagina de conectare a iTrace și portalul însuși. Această suită va fi organizată pe teme și va prezenta instrucțiuni video care vizează anumite grupuri de utilizatori (de exemplu, factorii de decizie în materie de control al armelor sau oficialitățile însărcinate cu eliberarea licențelor de export), va prezenta funcțiile specifice sistemului (de exemplu, generarea de statistici privind deturnarea sau elaborarea profilului de țară) și va furniza orientări cu privire la căutările avansate și utilizarea datelor. Această suită va cuprinde, de asemenea, o funcție de asistență interactivă, organizată în conformitate cu întrebările frecvente. |
|
(c) |
Sistemul va fi modificat pentru a permite actualizarea în timp real cu informații specifice fiecărei țări (inclusiv rapoarte și legislații naționale și instrumente de control al armelor). Sistemul va extrage informații, în timp real, dintr-o serie de baze de date existente, permițând căutarea și găsirea rapidă de documente de politică pe aplicația mobilă [a se vedea punctul 4.1.2 litera (e) de mai jos]. |
|
(d) |
Sistemul va fi reconfigurat pentru a permite introducerea de date din MS Excel® și din alte aplicații bazate pe foi de calcul prin intermediul legăturii prin satelit. Este de așteptat ca această dezvoltare să crească de cinci ori viteza de introducere a datelor. Pentru colectarea datelor de mare volum (în special în Irak și Siria) această dezvoltare este imperativă. |
|
(e) |
Ca răspuns la cererea utilizatorilor, proiectul va elabora o versiune simplificată a iTrace, care este proiectată să funcționeze pe dispozitive iOS® șiAndroid®. Scopul acestei aplicații este de a garanta accesul factorilor de decizie la cartografierea geospațială, la monitorizarea în materie de deturnare și la documentele de țară care figurează în iTrace pe orice platformă sau forum. |
|
(f) |
Sistemul va fi modificat pentru a încorpora noi baze de date, pentru a reflecta o gamă mai largă de arme, muniții, componente și vehicule militare, identificate în timpul operațiunilor extinse ale CAR din perioada 2013-2015. |
4.1.3.
Proiectul:
|
(a) |
va permite oricărui utilizator online să consulte un amplasament, o țară, o regiune sau un continent anume din lume; |
|
(b) |
va identifica și va furniza elemente probante vizuale privind SALW și alte arme și muniții convenționale deturnate sau traficate din amplasamentul, țara, regiunea sau continentul în cauză; |
|
(c) |
va reprezenta grafic, pe o hartă online a lumii, datele transferurilor, rutele de aprovizionare ilicită și traficanții implicați pentru orice articol (din mii) de SALW sau de alte arme și muniții convenționale traficate; |
|
(d) |
va regăsi automat cazurile similare (SALW sau alte arme sau muniții convenționale de același tip, țara de fabricație sau seria de fabricație) și va reprezenta grafic aceste articole și amplasarea lor pe o hartă online a lumii; |
|
(e) |
va identifica și va cartografia conexiunile dintre tipurile de SALW sau de alte arme și muniții convenționale deturnate sau traficate sau părți la traficul internațional; |
|
(f) |
va genera rapoarte globale (de exemplu, amploarea deturnării dintr-o anumită țară sau originea armelor convenționale deturnate), care vor putea fi descărcate în format PDF; |
|
(g) |
va găzdui, la nivel de țară și la nivel global, documentația existentă relevantă pentru politică privind transferurile de SALW și de alte arme și muniții convenționale, inclusiv rapoarte naționale privind exportul de arme, rapoarte de țară către Registrul ONU al armelor convenționale și Programul de acțiune al ONU privind comerțul ilicit de SALW, textul instrumentelor naționale, regionale și internaționale relevante și rapoartele verificate ale transferurilor ilicite de SALW și de alte arme și muniții convenționale elaborate de grupuri ale ONU de monitorizare a sancțiunilor, organizații ale societății civile și mass-media internațională de știri; |
|
(h) |
va transmite date compatibile cu sistemul iARMS al Interpol, ceea ce va permite Interpol să realizeze o comparație încrucișată între armele crimelor care figurează în iARMS și informațiile generate de iTrace privind armele ilicite; |
|
(i) |
va elabora statistici privind deturnarea pentru a sprijini experții în materie de control al armelor convenționale să identifice domeniile prioritare în vederea îmbunătățirii, asistenței și cooperării și pentru a sprijini autoritățile naționale de acordare a licențelor pentru exportul de arme în recunoașterea riscurilor concrete de deturnare. |
4.1.4.
Proiectul va continua să întrețină și să consolideze un sistem de cartografiere online liber, accesibil publicului și fără restricții în privința potențialilor beneficiari.
4.1.5.
iTrace va continua să furnizeze informații din ce în ce mai ample destinate în mod explicit: factorilor naționali de decizie în materie de control al armelor, agențiilor de acordare a licențelor pentru exportul armelor, organizațiilor regionale și internaționale (inclusiv grupurile ONU de monitorizare a sancțiunilor, misiunile ONU de menținere a păcii, UNODC, UNODA și Interpol), organizațiilor neguvernamentale de cercetare [inclusiv Centrul Internațional pentru Conversie de la Bonn (BICC), Grupul pentru cercetare și informare privind pacea (GRIP), Institutul Internațional pentru Cercetare în domeniul Păcii din Stockholm (SIPRI) și Small Arms Survey], organizațiilor militante (inclusiv Amnesty International și Human Rights Watch) și mass-mediei internaționale de știri, fără a se limita însă la acestea.
4.2. Proiectul nr. 2: Investigații pe teren necesare în vederea alimentării în continuare a sistemului iTrace cu elemente documentare probante în timp real privind deturnarea și traficul de SALW și de alte arme și muniții convenționale și alte informații relevante
4.2.1.
În cadrul proiectului se vor desfășura cercetări pe teren legate de SALW și de alte arme și muniții convenționale aflate în circulație în zonele afectate de conflicte. Proiectul își va extinde în mod continuu domeniul geografic de aplicare și va acorda prioritate mai multor țări care prezintă un interes deosebit pentru statele membre ale UE, inclusiv, printre altele, Republica Centrafricană, Irak, Libia, Mali, Sudanul de Sud, Somalia și Siria. Stabilirea unor acorduri oficiale privind schimbul de informații cu o serie de organizații, inclusiv cu misiunile ONU, precum și trimiterea selectivă a unor solicitări formale de urmărire către guvernele naționale vor facilita proiectul.
În plus, proiectul va continua să efectueze cercetări documentare (inclusiv prin intermediul investigațiilor de pe teren) cu privire la informațiile existente despre transferurile relevante, colectate de la alte organizații decât CAR, pentru introducerea acestora în sistemul iTrace, precum și să verifice informațiile respective.
4.2.2.
În cadrul acestui proiect vor fi întreprinse următoarele activități:
|
(a) |
desfășurarea experților în materie de arme calificați în vederea efectuării unei analize pe teren a SALW și a altor arme și muniții convenționale ilicite, precum și a materialelor aferente recuperate din state afectate de conflicte; |
|
(b) |
analiza, revizuirea și verificarea elementelor probante documentate privind SALW și alte arme și muniții convenționale ilicite și utilizatorii acestora, inclusiv, printre altele: fotografii ale armelor, ale părților componente și ale marcajelor interioare și exterioare ale acestora, modul de ambalare, documentația de expediere asociată și rezultatele investigațiilor pe teren (utilizatori, stocuri și rute de transfer); |
|
(c) |
revizuirea și verificarea elementelor probante recente suplimentare privind transferurile relevante de SALW și de alte arme și muniții convenționale colectate de organizații altele decât CAR, inclusiv rapoarte din partea grupurilor ONU de monitorizare a sancțiunilor, organizațiilor societății civile și mass-mediei internaționale de știri; |
|
(d) |
încărcarea tuturor elementelor probante colectate și revizuite în sistemul de gestionare a informațiilor și portalul de cartografiere online iTrace; |
|
(e) |
identificarea și susținerea partenerilor locali pentru asigura colectarea durabilă a datelor în sprijinul iTrace pe toată durata acțiunii propuse și după încheierea acesteia; |
|
(f) |
continuarea legăturii cu guvernele UE în vederea predefinirii punctelor de contact naționale și a unui mecanism de coordonare, pentru a clarifica domeniul de aplicare a investigațiilor CAR și a reduce potențialele conflicte de interese anterior derulării investigațiilor sale. |
Proiectul va fi implementat treptat în cursul întregii perioade de doi ani a proiectului iTrace.
4.2.3.
Proiectul:
|
(a) |
va documenta, in situ, elementele probante fizice ale armelor și munițiilor convenționale deturnate sau traficate în regiunile afectate de conflicte; |
|
(b) |
va verifica și va dezvolta cazuri de trafic ilicit pe baza elementelor probante colectate de CAR, de organizații care au stabilit acorduri permanente de schimb de informații cu CAR, și, după caz, de alte organizații, cu privire la armele și munițiile convenționale deturnate sau traficate pe teritoriul tuturor regiunilor; |
|
(c) |
va furniza elemente probante vizuale concrete privind armele și munițiile convenționale deturnate sau traficate, inclusiv fotografii ale articolelor, numere de serie, marcaje de fabricație, cutii, liste de colisaj, documente de expediere și certificarea utilizatorului final; |
|
(d) |
va genera relatări textuale ale activității licite, incluzând rutele de trafic, actorii implicați în deturnare sau în transferul ilicit și evaluări ale factorilor determinanți (inclusiv gestionarea și securitatea deficitare ale stocurilor și rețelele de aprovizionare ilicite deliberate, orchestrate de state); |
|
(e) |
va încărca elementele probante sus-menționate în sistemul de gestionare a informațiilor și portalul de cartografiere online iTrace, în vederea diseminării publice integrale. |
4.2.4.
Până la 30 de desfășurări pe teren (inclusiv desfășurări extinse, când este necesar) în timpul perioadei de doi ani, pentru a genera elemente probante care să fie încărcate în sistemul de gestionare a informațiilor și portalul de cartografiere online iTrace.
4.2.5.
Vă rugăm să consultați secțiunea 4.1.5 de mai sus pentru o listă completă a beneficiarilor, care este identică pentru toate proiectele enumerate în cadrul prezentei decizii.
4.3. Proiectul nr. 3: Informarea și coordonarea internațională a părților interesate
4.3.1.
Proiectul va evidenția beneficiile iTrace pentru factorii de decizie internaționali și naționali, experții în materie de control al armelor convenționale și autoritățile de acordare a licențelor pentru exportul de arme. Vor fi concepute, de asemenea, inițiative de informare pentru a coordona în continuare schimbul de informații și pentru a construi parteneriate durabile cu persoanele și organizațiile capabile să genereze informații care pot fi înregistrate în sistemul iTrace.
4.3.2.
În cadrul acestui proiect vor fi întreprinse următoarele activități:
|
(a) |
prezentări din partea personalului CAR la conferințe internaționale relevante care tratează problematica comerțului ilicit cu arme convenționale, în toate aspectele sale. Prezentările din partea personalului vor fi concepute cu scopul de a pune în valoare iTrace, punând accentul pe: 1. beneficiile sale concrete pentru sprijinirea monitorizării punerii în aplicare a Programului de acțiune al ONU, a TCA și a altor instrumente internaționale relevante; 2. utilitatea sa în desemnarea domeniilor prioritare de asistență și cooperare internațională; și 3. utilitatea sa ca mecanism de stabilire a profilurilor în evaluarea riscurilor, destinat autorităților de acordare a licențelor pentru exportul de arme; |
|
(b) |
prezentări din partea personalului CAR adresate guvernelor naționale și operațiilor de menținere a păcii. Prezentările personalului vor avea rolul de a pune în valoare iTrace pentru diferitele departamente ale misiunilor, de a încuraja și de a dezvolta acorduri oficiale privind schimbul de informații, capabile să genereze informații care pot fi încărcate în sistemul iTrace, precum și de a asista factorii de decizie în identificarea domeniilor prioritare pentru asistență și cooperare internațională. |
Proiectul va fi implementat în cursul întregii perioade de doi ani a proiectului iTrace.
4.3.3.
Proiectul:
|
(a) |
va demonstra utilitatea iTrace pentru factorii de decizie naționali și internaționali care acționează în direcția punerii în aplicare a acordurilor privind controlul armelor convenționale și controlul exportului de arme (Programul de acțiune al ONU, TCA și alte instrumente internaționale relevante) și va evalua punerea în aplicare a acestora; |
|
(b) |
va furniza informații relevante pentru a sprijini factorii de decizie și experții în materie de control al armelor convenționale în identificarea domeniilor prioritare pentru asistență și cooperare internațională și în elaborarea unor strategii eficace de combatere a proliferării; |
|
(c) |
va furniza autorităților de acordare a licențelor pentru exportul de arme informații aprofundate privind iTrace și utilitatea acestuia în evaluarea riscurilor, furnizând totodată o modalitate de feedback și de consolidare în continuare a sistemului; |
|
(d) |
va facilita schimbul de informații între guvernele naționale și operațiile ONU de menținere a păcii, inclusiv prelucrarea și analizarea datelor folosind sistemul iTrace; |
|
(e) |
va implica în rețea un grup tot mai mare de experți în materie de control al armelor convenționale implicați în desfășurarea unor investigații in situ privind deturnarea și traficul de arme și muniții convenționale; |
|
(f) |
va spori vizibilitatea pentru public a urmăririi armelor și munițiilor convenționale ca mod de a sprijini monitorizarea punerii în aplicare a Programului de acțiune al ONU, a TCA și a altor instrumente internaționale și regionale de control al armelor și de control al exporturilor de arme. |
4.3.4.
Până la 12 conferințe de informare la care participă personalul CAR. Toate conferințele vor include prezentări ale iTrace. Programele și rezumatele succinte ale conferințelor vor fi incluse în raportul final.
4.3.5.
Vă rugăm să consultați secțiunea 4.1.5 de mai sus pentru o listă completă a beneficiarilor, care este identică pentru toate proiectele enumerate în cadrul prezentei decizii.
4.4. Proiectul nr. 4: Rapoarte iTrace de politică
4.4.1.
Proiectul va pune la dispoziție rapoarte privind principalele probleme de politică, extrase din datele generate de investigațiile de pe teren și prezentate în sistemul iTrace. Rapoartele vor avea rolul de a evidenția anumite domenii de interes internațional, inclusiv principalele tipare de trafic de arme și muniții convenționale, distribuția regională a armelor și munițiilor traficate și domeniile prioritare care necesită atenție internațională.
4.4.2.
O analiză aprofundată, care să ducă la elaborarea, revizuirea, editarea și publicarea a cel mult zece rapoarte iTrace de politică.
4.4.3.
Proiectul:
|
(a) |
va genera cel mult zece rapoarte, fiecare prezentând profilul unei probleme distincte de interes internațional; |
|
(b) |
va asigura distribuția rapoartelor iTrace de politică către toate statele membre ale UE; |
|
(c) |
va desemna o strategie de informare cu scop precis, pentru a asigura acoperirea globală maximă; |
|
(d) |
va susține vizibilitatea acțiunii pe arena politică și în mass-media internațională de știri, printre altele prin prezentarea informațiilor de actualitate referitoare la armele ilicite, prin furnizarea unei analize de politică relevante în sprijinul proceselor în curs privind controlul armelor și prin adaptarea rapoartelor, pentru a suscita un interes maxim din partea mass-mediei internaționale de știri. |
4.4.4.
Cel mult zece rapoarte de politică online produse de iTrace pe durata acțiunii propuse și distribuite la nivel mondial.
4.4.5.
Vă rugăm să consultați secțiunea 4.1.5 de mai sus pentru o listă completă a beneficiarilor, care este identică pentru toate proiectele enumerate în cadrul prezentei decizii.
5. Locuri de desfășurare
Locul de desfășurare a proiectului nr. 1 va fi Regatul Unit. În cadrul proiectului se admite faptul că rezultatele necesare ale investigațiilor de pe teren nu pot fi reproduse la distanță, iar proiectul nr. 2 va necesita desfășurarea masivă pe teren a experților în materie de arme convenționale în regiunile afectate de conflicte. Aceste desfășurări vor fi examinate individual, ținându-se seama de securitate, acces și disponibilitatea informațiilor. CAR a stabilit deja contacte sau are proiecte în curs în multe dintre statele vizate. Proiectul nr. 3 se va desfășura în cadrul unor conferințe internaționale și în coordonare cu guvernele naționale și cu organizațiile relevante, la nivel mondial, pentru a asigura vizibilitatea maximă a proiectului. Proiectul nr. 4 va fi elaborat în Regatul Unit.
6. Durată
Durata totală estimată a proiectelor combinate este de 24 de luni.
7. Entitatea de punere în aplicare și vizibilitatea UE
Punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a prezentei decizii va fi încredințată CAR. CAR își va îndeplini atribuțiile sub responsabilitatea ÎR.
CAR a apărut dintr-o rețea în expansiune, formată din investigatori în domeniul armelor, care a desfășurat o activitate de pionierat în domeniul identificării și urmăririi armelor și munițiilor convenționale începând din anul 2006. CAR se axează exclusiv pe identificarea și urmărirea armelor pe teren. Această abordare bazată pe studii de caz individuale, precum și capacitatea tehnică necesară punerii sale în aplicare sunt esențiale pentru cartografierea exhaustivă a deturnării armelor convenționale spre și dinspre țările aflate în conflict, insuficient monitorizată în prezent de comunitatea internațională. Pentru a realiza acest lucru, CAR trimite echipe mici de investigatori, cu minimum 10 ani de experiență specifică în domeniul armelor în zonele afectate de conflicte, pentru a examina și a documenta armele ilicite in situ.
Începând cu mai 2013, CAR a desfășurat personal pentru operații de teren în 18 regiuni afectate de conflicte, a sprijinit direct șapte grupuri ONU de monitorizare a sancțiunilor, a încheiat acorduri oficiale privind schimbul de informații cu două misiuni ONU de menținere a păcii și a oferit asistență tehnică pentru două misiuni PSAC. De asemenea, CAR a furnizat sprijin tehnic periodic pentru șapte guverne naționale cu privire la identificarea și urmărirea armelor. CAR rămâne singura organizație, în afara sistemului ONU, dedicată exclusiv identificării și urmăririi pe teren a armelor convenționale, muniției și materialelor aferente, în conflictele armate contemporane.
La 25 noiembrie 2013, Decizia 2013/698/PESC a mandatat CAR să elaboreze și să pună în aplicare iTrace. iTrace este un mecanism global de raportare privind armele de calibru mic și armamentul ușor și alte arme și muniții convenționale ilicite. În etapa sa pilot (iTrace I), proiectul s-a axat în principal pe documentarea armelor ilicite în Africa Subsahariană, concentrându-se în plus asupra Orientului Mijlociu (Irak și Siria), și pe încărcarea rezultatelor în sistemul iTrace. Până în prezent, proiectul a documentat peste 200 000 de elemente, printre care arme, muniții și materiale aferente care circulă în regiunile afectate de conflicte.
CAR ia toate măsurile necesare pentru a aduce în atenția publicului faptul că Uniunea a finanțat acțiunea. Aceste măsuri respectă manualul privind comunicarea și vizibilitatea pentru acțiunile externe ale Uniunii Europene elaborat și publicat de Comisie.
Prin urmare, CAR va asigura vizibilitatea contribuției Uniunii printr-o strategie de marcă (branding) și publicitate adecvate, evidențiind rolul Uniunii, asigurând transparența acțiunilor sale și sensibilizarea publicului cu privire la motivele deciziei, precum și cu privire la sprijinul acordat de Uniune pentru decizie și rezultatele acestui sprijin. Materialele produse de acest proiect vor afișa în mod clar drapelul Uniunii, în conformitate cu orientările Uniunii privind utilizarea și reproducerea corespunzătoare a drapelului.
8. Raportare
CAR va pregăti rapoarte descriptive trimestriale.
(1) Decizia 2013/698/PESC a Consiliului din 25 noiembrie 2013 în sprijinul unui mecanism global de raportare privind armele de calibru mic și armamentul ușor și alte arme și muniții convenționale ilicite pentru a reduce riscul comerțului ilicit cu acestea (JO L 320, 30.11.2013, p. 34).
ACTE ADOPTATE DE ORGANISME CREATE PRIN ACORDURI INTERNAŢIONALE
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/26 |
DECIZIA NR. 1/2015 A COMITETULUI AMBASADORILOR ACP-UE
din 12 octombrie 2015
de numire a unui membru în cadrul Comitetului executiv al Centrului tehnic pentru cooperare agricolă și rurală (CTA) [2015/1909]
COMITETUL AMBASADORILOR ACP-UE,
având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (1), astfel cum a fost modificat pentru prima oară la Luxemburg la 25 iunie 2005 (2) și pentru a doua oară la Ouagadougou la 22 iunie 2010 (3), în special articolul 3 alineatul (5) din anexa III la acesta,
având în vedere Decizia nr. 5/2013 a Comitetului ambasadorilor ACP-UE din 7 noiembrie 2013 privind statutul Centrului tehnic pentru cooperare agricolă și rurală (CTA) (4), în special articolul 5 alineatul (4) din anexa la aceasta,
întrucât:
|
(1) |
Articolul 5 alineatul (4) din statutul CTA prevede că membrii Comitetului executiv al Centrului tehnic pentru cooperare agricolă și rurală (CTA) sunt numiți de Comitetul ambasadorilor în conformitate cu procedurile prevăzute de acesta, pentru o perioadă de până la cinci ani, la jumătatea căreia se efectuează o revizuire. |
|
(2) |
În conformitate cu Decizia nr. 4/2013 a Comitetului ambasadorilor ACP-UE din 7 noiembrie 2013 de numire a membrilor Comitetului executiv al Centrului tehnic pentru cooperare agricolă și rurală (CTA) (5), mandatul unui membru al Comitetului executiv va expira la 6 noiembrie 2015, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Durata mandatului Prof. Eric TOLLENS se prelungește pentru o perioadă de un an, care se încheie la 6 noiembrie 2016.
Prin urmare, Comitetul executiv al CTA are următoarea componență:
|
|
Prof. Eric TOLLENS, al cărui mandat expiră la 6 noiembrie 2016, și |
|
|
Prof. Baba Y. ABUBAKAR |
|
|
Prof. Augusto Manuel CORREIA |
|
|
Doamna Helena JOHANSSON |
|
|
Dr. Faustin R. KAMUZORA |
|
|
Prof. Clement K. SANKAT, al căror mandat expiră la 6 noiembrie 2018. |
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 12 octombrie 2015.
Pentru Comitetul ambasadorilor ACP-UE
Președintele
C. BRAUN
(1) JO L 317, 15.12.2000, p. 3.
(2) Acord de modificare a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (JO L 209, 11.8.2005, p. 27).
(3) Acord de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005 (JO L 287, 4.11.2010, p. 3).
Rectificări
|
23.10.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 278/28 |
Rectificare la informații privind semnarea Protocolului la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Tunisia, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Tunisia privind principiile generale de participare a Tunisiei la programele Uniunii
( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 104 din 23 aprilie 2015 )
La pagina 1:
în loc de:
„Protocolul sus-menționat între Uniunea Europeană și Tunisia a fost semnat la Luxemburg la 14 aprilie 2014.”,
se va citi:
„Protocolul sus-menționat între Uniunea Europeană și Tunisia a fost semnat la Bruxelles la 17 martie 2015.”