(1)

Prin scrisoarea din 27 aprilie 2006, întreprinderile Céntrica plc și Céntrica Energía S.L.U. (denumite în continuare în mod colectiv „Céntrica”) au depus o plângere la Comisie cu privire la sistemul de tarife reglementate la energia electrică pus în aplicare în Spania în 2005.

(2)

Prin scrisoarea din 27 iulie 2006, Comisia a solicitat autorităților spaniole să furnizeze informații cu privire la măsura sus-menționată. Comisia a primit informațiile prin scrisoarea din 22 august 2006.

(3)

La 12 octombrie 2006, cazul a fost înregistrat ca ajutor nenotificat (cazul NN 66/2006).

(4)

Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2006, Comisia a solicitat autorităților spaniole clarificări suplimentare cu privire la măsura în cauză. Autoritățile spaniole au răspuns prin scrisoarea din 12 decembrie 2006.

(5)

Prin scrisoarea din 24 ianuarie 2007, Comisia a informat autoritățile spaniole că a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în legătură cu măsura în cauză.

(6)

Decizia Comisiei a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză.

(7)

Autoritățile spaniole și-au prezentat observațiile prin scrisoarea din 26 februarie 2007.

(8)

Comisia a primit observații de la următoarele părți interesate: Guvernul regional al Galiciei (Xunta de Galicia) (scrisoarea din 23 martie 2007), Céntrica (scrisorile din 26 martie 2007 și 3 iulie 2007), ACIE — Asociația furnizorilor independenți de energie (scrisoarea din 26 martie 2007), Guvernul din Asturias (scrisoarea din 27 martie 2007), AEGE — Asociația utilizatorilor mari consumatori de energie (scrisoarea din 2 aprilie 2007, completată de scrisoarea din 21 noiembrie 2011), Asturiana de Zinc — AZSA (scrisoarea din 3 aprilie 2007), Ferroatlántica — un producător de metale (scrisoarea din 3 aprilie 2007), Alcoa (scrisoarea din 3 aprilie 2007), UNESA — Asociația spaniolă a societăților din industria energiei electrice (scrisoarea din 25 aprilie 2007), ENEL Viesgo (scrisoarea din 26 aprilie 2007), Iberdrola (scrisoarea din 26 aprilie 2007), Union Fenosa Distribución (scrisoarea din 27 aprilie 2007), Hidrocantábrico Distribución Electrica (scrisoarea din 27 aprilie 2007), Endesa Distribución Electrica (scrisoarea din 27 aprilie 2007).

(9)

Prin scrisorile din 15 mai 2007 și 6 iulie 2007, Comisia a transmis observațiile părților interesate autorităților spaniole, care au avut posibilitatea să reacționeze; observațiile acestora au fost primite prin scrisoarea din 2 august 2007.

(10)

Informații suplimentare au fost transmise de Céntrica prin scrisorile din 1 iunie 2007, 28 august 2007, 4 februarie 2008 și 1 martie 2008, de AEGE prin scrisoarea din 21 noiembrie 2011 și de Ferroatlántica prin scrisoarea din 5 decembrie 2011.

(11)

Prin scrisorile din 30 iulie 2009, 19 martie 2010, 6 octombrie 2011, 12 aprilie 2012, 31 august 2012, 4 februarie 2013 și 17 iulie 2013, Comisia a solicitat autorităților spaniole să furnizeze clarificări suplimentare cu privire la măsura în cauză. Autoritățile au răspuns prin scrisorile din 5 octombrie 2009, 26 aprilie 2010, 7 decembrie 2011, 12 iunie 2012, 18 octombrie 2012, 11 februarie 2013 și 4 octombrie 2013.

(12)

La 19 aprilie 2013, dosarul a fost disjuns în două părți: cazul de față, și anume, cazul SA.21817 (C 3/07, ex NN 66/06), care vizează ajutoarele pentru utilizatorii finali de energie electrică, și cazul SA.36559 (C 3a/07, ex NN 66/06), care vizează ajutoarele pentru distribuitorii de energie electrică. Prezenta decizie se referă exclusiv la un posibil ajutor în favoarea utilizatorilor finali de energie electrică incluși în domeniul de aplicare a procedurii, ceea ce înseamnă că se exclud gospodăriile și întreprinderile mici.

(13)

În cadrul legislativ instituit prin Legea nr. 54/1997 din 27 noiembrie 1997 (Ley del Sector Eléctrico, denumită în continuare „LSE”), aplicabil în 2005, furnizarea de energie electrică utilizatorilor finali la tarife reglementate a fost clasificată drept o activitate reglementată. Conform legii, această sarcină le revine distribuitorilor.

(14)

În 2005, toți utilizatorii finali de energie electrică de pe piața spaniolă au putut alege între negocierea unor contracte de furnizare de energie electrică cu furnizorii independenți și furnizarea de energie electrică la tarifele reglementate stabilite de către stat. Pe piața reglementată, fiecare utilizator final care a solicitat acest lucru a avut dreptul să i se furnizeze energie din partea distribuitorului său local la tariful reglementat total (preț global) având în vedere profilul consumului și volumul de consum al acestuia. Pe piața liberă, clienții au plătit o taxă de acces la rețea, care, de asemenea, a fost reglementată și, în plus, au trebuit să suporte costurile aprovizionării cu energie. Începând cu finalizarea reformei sectorului energiei electrice în 2009, distribuitorii nu mai furnizează energie electrică la tarife totale reglementate.

(15)

Tarifele totale reglementate și taxele reglementate de acces la rețea au fost aprobate ex ante pentru întregul an, în mod normal înainte de sfârșitul anului N – 1, putând fi însă ajustate în cursul anului (3). Cu toate acestea, majorările tarifare anuale au fost supuse unei limite maxime (4). În principiu, tarifele și taxele au fost stabilite, pe baza previziunilor, în scopul de a se asigura că veniturile reglementate care rezultă din aplicarea acestora sunt suficiente pentru a se acoperi costurile totale reglementate ale sistemului de energie electrică. Costurile reglementate ale sistemului au cuprins, în 2005, costurile aprovizionării cu energie la tarifele totale, costurile legate de achiziționarea de energie de la regimuri speciale (surse regenerabile, cogenerare etc.), costurile de transport și de distribuție, măsurile de gestionare a cererii, alte costuri de producere a energiei în insulele spaniole, sprijinul pentru cărbune, deficitele anilor precedenți etc. Nu există norme privind alocarea unei anumite categorii de venituri sau a unei părți din aceasta pentru o anumită categorie de costuri sau o parte din aceasta. În consecință, veniturile provenite din taxele de acces la rețea, de exemplu, nu au fost alocate în totalitate sau în parte pentru a se finanța, de exemplu, subvenții pentru energia din surse regenerabile sau energia electrică produsă în insulele spaniole.

(16)

În 2005 au existat nu mai puțin de 25 de tarife reglementate pentru utilizatorii finali, în funcție de nivelul de consum, profilul consumului, consumatorul vizat și tensiunea de branșare la rețea. În același timp, alte nouă taxe reglementate de acces la rețea au fost aplicate utilizatorilor finali de pe piața liberă, fiind bazate, de asemenea, pe tensiunea la branșare și pe o serie de alte caracteristici.

(17)

La 30 decembrie 2004, autoritățile spaniole au stabilit tarifele la energie electrică aplicabile în 2005 (5), care corespund următoarelor categorii de utilizatori:

TARIFE TOTALE

Joasă tensiune

Înaltă tensiune

Tarife generale

Utilizare pe termen scurt

Utilizare pe termen mediu

Utilizare pe termen lung

Tarife de tracțiune („tarifas de tracción”)

Irigații agricole

G.   Tarif pentru consumatorii mari (G4)

Tarife pentru vânzări către distribuitori

TARIFE DE ACCES

Joasă tensiune

Înaltă tensiune

(18)

Tarifele totale reglementate ar putea fi repartizate pe o componentă concepută să acopere costurile de transport, de distribuție și cele ale sistemului general (taxa de acces la rețea) și pe o componentă care să reflecte costul de achiziție a energiei electrice pe piața cu ridicata (componenta energetică). De asemenea, un sistem de reduceri privind tarifele totale a fost aplicat serviciilor de gestionare a cererii (de exemplu, întreruperile acceptate în alimentarea cu energie electrică în cazul comunicării sau consumul concentrat în afara orelor de vârf). Din 2005, Spania a introdus modificări în sistemul de tarife reglementate. Ultima dintre acestea a fost realizată în 2013, când Spania a adoptat un nou cadru legislativ pentru sectorul energiei electrice (Legea nr. 24/13), care a inclus, printre alte măsuri, reforma de reglementare a prețurilor pieței cu amănuntul. Spania a anunțat că noua lege și dispozițiile de punere în aplicare a acesteia vor fi redactate în 2014. În continuare sunt prezentate unele dintre tarifele totale de bază pentru cel mai mic nivel tarifar al categoriilor menționate mai sus (și anume, mai mică sau egală cu 145kV) aplicabil începând cu 1 ianuarie 2005:

Tabelul 1

Cuantumul de bază al tarifelor totale reglementate în 2005

(19)

Comisia națională de energie din Spania (Comisión Nacional de Energía, CNE), autoritatea de reglementare spaniolă, a afirmat că, în medie, în 2005, tarifele totale nu au reflectat toate costurile de aprovizionare, în special în ceea ce privește costul de achiziționare a energiei electrice pe piața cu ridicata. În special, astfel cum se arată în graficul de mai jos, numai în cele cinci luni din perioada ianuarie-februarie 2005, iar ulterior din nou în perioada aprilie-iunie 2005, prețurile incluse în tarifele totale medii reglementate au fost sub prețurile medii pe piața energiei electrice cu ridicata. În schimb, în perioada octombrie 2006-decembrie 2007, s-a înregistrat tendința inversă: în cursul perioadei respective de 14 luni, prețurile medii cu ridicata au scăzut brusc sub prețurile energiei incluse în tarifele totale medii reglementate, cu mult peste diferența constatată în cele șapte luni din 2005 când prețurile cu ridicata au fost mai mari decât cele incluse în tarifele totale.

Graficul 1

Prețul cu ridicata mediu ponderat/prețul energiei inclus în tariful total

Precio medio ponderado final mercado mayorista

Precio de la energía implícito en tarifa integral

Sursa: CNE — Raport privind dezvoltarea concurenței pe piețele de gaze și energie electrică. Perioada 20052007, p. 84.

(20)

Conturile sistemului de energie electrică au fost decontate o dată pe an pe baza costurilor și veniturilor reale reglementate. În 2005, nivelul la care au fost stabilite tarifele reglementate și taxele de acces la rețea nu a generat suficiente venituri pentru a permite sistemului să recupereze toate costurile reglementate, documentate ex post pentru întregul an. Procesul de decontare final pentru 2005, efectuat de CNE la încheierea exercițiului, a stabilit un deficit de 3,811 miliarde EUR. Aceasta nu a fost prima dată când procesul de decontare a condus la deficit, deși mărimea deficitului pe 2005 a fost fără precedent. În 2000, 2001 și 2002 s-au înregistrat deficite mai mici.

(21)

În special, guvernul a subestimat costurile efective ale aprovizionării cu energie electrică. În timp ce consumul de energie electrică la nivelul utilizatorilor finali de pe piața reglementată și de pe piața liberă a evoluat în 2005, în linii mari, conform previziunilor din decembrie 2004, o serie de creșteri neprevăzute ale prețurilor în cursul anului au condus la prețuri cu ridicata de 62,4 EUR/MWh în 2005, în comparație cu 35,61 EUR/MWh în 2004, prețul mediu cu ridicata ajungând la 59,47 EUR/MWh în 2005. Cauzele acestei creșteri includ un an neobișnuit de secetos, care a redus producția de energie hidroelectrică cu 55 %, creșterea prețurilor la petrol, impactul asupra prețului curent al certificatelor de emisii de CO2 primite cu titlu gratuit în cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii, precum și o creștere a cererii de energie mai mare decât creșterea PIB-ului.

(22)

Un alt factor important care a contribuit la creșterea costurilor generale ale sistemului a fost nivelul ridicat al ajutorului acordat pentru producția de energie din surse regenerabile. În special, producătorii de energie din surse regenerabile au avut posibilitatea de a alege între participarea directă la piața cu ridicata a energiei electrice sau la un grup de furnizori (pool). În 2005, această opțiune a fost deosebit de atractivă și, prin urmare, la acest grup de furnizori au participat mai mulți producători de energie din surse regenerabile decât se preconizase, ceea ce a determinat costuri mai mari pentru sistem. De asemenea, ajutorul direct acordat cheltuielilor cu energia electrică în cadrul regimului special (energie din surse regenerabile, cogenerare), care au fost înscrise în evidența contabilă drept cheltuieli reglementate, s-a ridicat la 2,701 miliarde EUR în 2005. Cu titlu indicativ, cheltuielile sistemului cu transportul și distribuția s-au ridicat la 4,410 miliarde EUR în 2005.

(23)

Creșterea deficitului nu a trecut neobservată. Încă din martie 2005, când a devenit clar că începea să se producă un deficit tarifar, prin articolul 24 din Decretul-lege nr. 5/2005 (6), autoritățile spaniole au precizat că fondurile necesare pentru a acoperi diferența dintre cheltuielile și veniturile aferente sistemului de energie electrică vor fi furnizate de primii cinci „furnizori de energie electrică beneficiari” din Spania, care aveau dreptul să primească o compensație pentru costurile irecuperabile (7), pe baza următoarelor procentaje:

(24)

Decretul-lege nr. 5/2005 a stabilit ca viitorul deficit să fie atribuit celor cinci întreprinderi menționate mai sus, ca sold negativ într-un cont de depozit existent, folosit de CNE pentru a achita întreprinderilor respective costurile irecuperabile. În fapt, acest lucru înseamnă că cele cinci întreprinderi trebuiau să avanseze fonduri. Soldul negativ în contul costurilor irecuperabile ar conduce la drepturi de colectare, care constau în dreptul furnizorilor ca, pe viitor, să efectueze încasări de la consumatorii de energie electrică. Aceste drepturi pot fi securitizate și vândute pe piață de către furnizori. Drepturile de colectare alocate furnizorilor au condus la o rată minimă a dobânzii (Euribor la 3 luni, calculată ca media ratelor Euribor pentru luna noiembrie a anului precedent, fără nicio diferență).

(25)

În iunie 2006, autoritățile spaniole au luat o decizie cu privire la modalitățile de recuperare a deficitului pe 2005 de la consumatorii de energie electrică, prin intermediul tarifelor reglementate. Prin Decretul-lege nr. 809/2006 (8), autoritățile spaniole au prevăzut că deficitul pe 2005 (sau, mai precis, drepturile de colectare atribuite furnizorilor) ar putea fi rambursat de către consumatori în termen de paisprezece ani și jumătate cu ajutorul unei suprataxe speciale aplicate atât tarifelor totale, cât și celor de acces. Suprataxa, calculată ca suma anuală necesară pentru a recupera linear valoarea actualizată netă a deficitului pe 2005 în termen de 14,5 ani, a fost stabilită la 1,378 % din tariful total și la 3,975 % din tariful de acces pentru 2006. Rata dobânzii aplicabilă a fost Euribor la 3 luni.

(26)

Suprataxa a fost considerată o „contribuție alocată în mod specific” (cuota con Destino específico). Autoritățile spaniole au stabilit că veniturile provenite din contribuția de finanțare a deficitului pe 2005 s-ar acumula în contul de depozit administrat de CNE. CNE ar transfera ulterior fondurile către proprietarii drepturilor de colectare, și anume, producătorii care au finanțat deficitul sau entitățile care au cumpărat ulterior drepturile de colectare de la aceștia, în conformitate cu ponderea deficitului finanțat de fiecare dintre aceștia.

(27)

În 2005, 37,49 % din cererea de energie electrică din Spania a fost achiziționată de pe piața liberă. Acest procentaj corespunde unui număr relativ mic de consumatori: doar 8,5 % din consumatori au achiziționat energie de pe piața liberă, în timp ce 91,5 % au folosit în continuare tarifele reglementate (în scădere de la 97 % în 2004). Clienții de înaltă tensiune (în special clienții industriali) au reprezentat principala categorie prezentă pe piața liberă: 38,9 % din aceștia și-au exercitat opțiunile, iar achizițiile lor au reprezentat 29 % din consumul total de energie electrică în Spania continentală în 2005. Marea majoritate a gospodăriilor și a consumatorilor de joasă tensiune, care puteau opta pentru piața liberă începând cu 2003 (9), foloseau în continuare tarife reglementate, însă, în 2005, un procentaj semnificativ din aceștia a optat, de asemenea, pentru piața liberă. La 31 decembrie 2005, existau peste 2 milioane de consumatori pe piața liberă (în comparație cu 1,3 milioane în 2004).

(28)

Cu toate acestea, avantajul de preț oferit, în medie, de tarifele reglementate în 2005 ar trebui să fie luat în considerare în paralel cu revenirea consumatorilor la piața reglementată, deși cu o anumită întârziere. Astfel cum se arată în tabelul 2 de mai jos, numărul consumatorilor aprovizionați cu energie electrică de pe piața liberă a crescut în cursul anului 2005, dar a scăzut în 2006, atingând același procentaj cu cel obținut în prima jumătate a anului 2005, și anume 8,15 %. De asemenea, reducerea cantității de energie furnizate utilizatorilor finali de pe piața liberă, care a fost evidentă în luna decembrie 2004, a continuat și în primul trimestru din 2005. Deși stopată semnificativ în perioada iunie-septembrie 2005, reducerea a continuat în decembrie 2005 și pe parcursul anului 2006.

Tabelul 2

Cota siturilor de aprovizionare și a energiei pe piața liberă (ca procentaj din piața totală) 2004-2006

(29)

Cu toate că impactul pierderilor suportate de către furnizori a început să fie resimțit începând cu mijlocul anului 2005, când prețurile cu ridicata au început să crească considerabil, contractele de furnizare nu au putut fi reziliate imediat. Prin urmare, furnizorii de pe piața liberă, în special cei care nu aveau capacități de producție și erau nevoiți să achiziționeze energie electrică de pe piața cu ridicata, au fost obligați să depună oferte în condiții de piață liberă, care coincid cu tariful reglementat, în pofida posibilității de a suporta pierderi sau de a practica prețuri mai ridicate de natură să reflecte cheltuielile reale de achiziționare și, prin urmare, au pierdut din cota de piață.

(30)

Decizia Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare a comparat tarifele reglementate plătite de diferitele categorii de utilizatori finali cu prețurile estimate pe care aceștia ar fi trebuit să le plătească pe piața liberă în absența tarifelor respective. Estimările privind prețul pieței au fost calculate pe baza prețului energiei electrice pe piața cu ridicata, a tarifelor de acces la rețea și a unei marje de profit estimate la 10 EUR/MWh, astfel cum a fost prezentată de Céntrica.

Tabelul 3

Compararea prețurilor pe categorie de consumatori

(31)

Tabelul arată un avantaj semnificativ pentru primele două categorii (mari consumatori industriali). Pentru celelalte categorii de utilizatori finali, comparația este mai puțin concludentă, dar un mic avantaj poate fi totuși observat.

(32)

Decizia a stabilit că avantajul a fost acordat în mod selectiv, întrucât nivelul scăzut al prețurilor reglementate în mod artificial a favorizat întreprinderile care utilizează energie electrică mai degrabă decât, de exemplu, gazul, ca sursă de energie. De asemenea, s-a observat existența unei selectivități de jure și de facto, în sensul că avantajul a fost semnificativ mai mare pentru marii utilizatori finali industriali, care, în anumite cazuri, au beneficiat de prețuri globale care reprezentau mai puțin de jumătate din componenta energetică a prețurilor estimate pe piața liberă.

(33)

Decizia de inițiere a menționat faptul că, prin încurajarea utilizatorilor finali să revină la piața reglementată, sistemul ar fi putut, de asemenea, să aducă beneficii distribuitorilor, care par să fi beneficiat de o marjă de profit garantată privind activitățile lor reglementate.

(34)

De asemenea, decizia consideră că sistemul implică un transfer de resurse de stat, întrucât suprataxa aplicată prețului folosită pentru rambursarea deficitului constituie o taxă parafiscală, ale cărei încasări tranzitează autoritatea de reglementare publică spaniolă, CNE, înainte de a fi direcționate către beneficiarii finali. În decizie se concluzionează că, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție în materie, fondurile respective ar trebui considerate resurse de stat.

(35)

Având în vedere faptul că utilizatorii finali își desfășoară activitatea pe piețe care, în general, sunt accesibile concurenței și comerțului din cadrul UE, în decizia de inițiere Comisia a ajuns la concluzia că toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) au fost îndeplinite și că măsura a reprezentat ajutor de stat în favoarea utilizatorilor finali.

(36)

După ce a constatat că niciuna dintre derogările prevăzute la articolul 107 din TFUE nu pare aplicabilă, decizia de inițiere a examinat dacă furnizarea de energie electrică la tarife reglementate ar putea fi considerată drept serviciu de interes economic general (SIEG) și, prin urmare, beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 106 alineatul (2) din TFUE. Decizia menționează că, în sectorul energiei electrice, marja de apreciere de care dispun statele membre în stabilirea obligațiilor de serviciu public este limitată de dispozițiile Directivei 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (10) („Directiva privind energia electrică”). Directiva privind energia electrică prevede că statele membre trebuie să stabilească o obligație de serviciu universal (inclusiv, în special, dreptul de a li se furniza energie electrică la prețuri rezonabile) numai pentru consumatorii casnici și întreprinderile mici (11). Decizia concluzionează că, din perspectiva Directivei privind energia electrică, furnizarea de energie electrică la tarife reglementate întreprinderilor mijlocii sau mari nu ar putea fi considerată un serviciu de interes economic general în sensul strict al termenului.

(37)

Prin urmare, Comisia a exprimat îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea cu piața internă a elementelor ajutorului în ceea ce privește tarifele reglementate care au fost aplicate unor întreprinderi altele decât întreprinderile mici.

(38)

În decizia de inițiere s-a constatat, de asemenea, că este posibil ca distribuitorii de energie electrică să fi beneficiat de ajutor de stat. Această parte a cazului face obiectul unei decizii distincte (cazul C 3a/07).

(39)

Invitația Comisiei de a prezenta observații cu privire la decizia de inițiere a unei investigații aprofundate a atras numeroase observații din partea marilor consumatori industriali, a distribuitorilor, a furnizorilor independenți și a guvernelor comunităților autonome din Spania. În continuare vor fi prezentate în rezumat numai observațiile relevante pentru presupusul ajutor de stat în favoarea utilizatorilor finali de energie electrică.

(40)

Au fost primite observații din partea Céntrica și ACIE, Asociația furnizorilor independenți de energie. Argumentele și concluziile sunt în mare măsură echivalente.

(41)

Principalul subiect al observațiilor Céntrica îl reprezintă presupusul avantaj conferit distribuitorilor de energie electrică. Cu toate acestea, cifrele și argumentele prezentate de întreprindere sugerează prezența ajutorului de stat, de asemenea, pentru utilizatorii finali de energie electrică.

(42)

Potrivit Céntrica, coexistența dintre piața liberă și cea reglementată, în special în ceea ce privește posibilitatea ca utilizatorii finali să opteze liber între cele două, a însemnat că tarifele reglementate au funcționat ca preț de referință sau ca o limită de facto pentru prețurile pieței libere. Furnizorii nu au putut practica prețuri mai mari decât tarifele reglementate, în caz contrar riscând să eșueze în atragerea de noi clienți și să îi piardă pe cei existenți.

(43)

În mod normal, pe o piață liberă prețul plătit de utilizatorii finali de energie electrică include două componente: taxa de acces la rețea și o „componentă de aprovizionare”, care rezultă din mecanismele pieței și ajunge la furnizorul cu amănuntul. În ceea ce privește vânzarea de energie electrică cu amănuntul, profitabilitatea depinde de gradul de acoperire a costurilor furnizorului de energie de către componenta de aprovizionare plătită de consumatori (de exemplu, acoperirea cheltuielilor de achiziționare pe piața cu ridicata sau a propriilor costuri de producție în cazul unei întreprinderi integrate pe verticală) și de „marja de profit”, care include alte costuri de furnizare (costuri de comercializare, sistemele informatice, facturarea etc.) și remunerația pentru capitalul investit. Prin urmare, un furnizor de pe piața liberă ar putea opera în mod profitabil într-un anumit segment de piață numai în cazul în care ar exista o „marjă de profit pozitivă”, și anume, o diferență între costurile generale suportate de către furnizor pentru deservirea clienților și tarifele reglementate.

(44)

Céntrica a subliniat existența unui dezavantaj concurențial pentru furnizorii de pe piața liberă prin calcule care arată că nu au existat marje de profit în 2005 pentru nicio categorie de consumatori (12) (sau că, indiferent de marjele existente la începutul anului, acestea au fost erodate în cursul anului). Acest lucru a însemnat că tarifele reglementate au fost fixate la un nivel prea scăzut pentru ca furnizorii independenți să poată concura într-un mod profitabil. Potrivit Céntrica, concurarea pentru anumite categorii de utilizatori finali (în special pentru utilizatorii mari consumatori de energie electrică cu privire la tariful G4 și pentru alți mari utilizatori industriali) nu a fost posibilă nici înainte de apariția unui deficit tarifar, întrucât tarifele totale nu au permis niciodată o marjă pentru a concura. Dezavantajul concurențial presupus de Céntrica a apărut mai ales în categoria de utilizatori din care fac parte întreprinderile de servicii și industriile mici conectate la rețeaua de joasă tensiune, precum și în segmentul casnic.

(45)

Cifrele furnizate de Céntrica, în special comparația dintre tarifele reglementate și prețurile de piață estimate, sunt preluate în decizia de inițiere a Comisiei (a se vedea considerentul 30 și tabelul 3).

(46)

În opinia Céntrica, sistemul a încălcat Directiva privind energia electrică nu numai din cauza caracterului discriminatoriu al deficitului (care compensează pierderile distribuitorilor, dar nu și cele ale furnizorilor), ci și deoarece consumatorii nu au beneficiat de dreptul la prețuri și tarife transparente (13). Întrucât o parte din prețul energiei electrice datorate pentru 2005 a fost amânată pentru anii următori, tarifele finale percepute nu au fost transparente pentru consumatori.

(47)

De asemenea, Céntrica a afirmat că mecanismul de rambursare a deficitului nu a fost echilibrat din două motive principale: în primul rând, deficitul ar fi fost rambursat în cea mai mare parte de utilizatorii finali de joasă tensiune, chiar dacă utilizatorii care au contribuit în cea mai mare măsură la crearea sa erau utilizatorii finali de înaltă tensiune; în al doilea rând, utilizatorilor finali de pe piața liberă li s-a cerut să plătească pentru un deficit la care nu au contribuit.

(48)

Céntrica a susținut opinia preliminară a Comisiei potrivit căreia măsurile spaniole privind deficitul au implicat un transfer de resurse de stat. De asemenea, Céntrica a susținut că au fost implicate resurse de stat în decizia guvernului spaniol de a permite producătorilor să securitizeze drepturile lor de colectare.

(49)

ACIE, Asociația furnizorilor independenți de energie, estimează că costurile de achiziționare a energiei electrice, luate ca referință pentru tarifele reglementate în 2005, au fost cu 68 % mai mici decât costurile efective suportate de furnizori în momentul achiziționării de energie electrică de pe piața cu ridicata. ACIE a subliniat repercusiunile severe pe care deficitul tarifar pentru 2005 le-a avut asupra furnizorilor independenți. Potrivit ACIE, furnizorii de pe piața liberă s-au supus unor costuri de achiziționare similare cu cele ale distribuitorilor. De asemenea, aceștia au fost obligați de facto să se adapteze la nivelul tarifului total stabilit de guvern pentru fiecare categorie de clienți deoarece, în caz contrar, nu ar fi reușit să atragă noi clienți sau să îi păstreze pe cei existenți. ACIE subliniază, în special, faptul că, la începutul anului 2005, membrii săi au încheiat contracte pe baza previziunilor guvernului cu privire la prețurile cu ridicata și că, ulterior, aceștia au trebuit să onoreze contractele respective, inclusiv în cazul în care acestea s-au dovedit a fi neprofitabile. Ca urmare, furnizorii independenți au înregistrat pierderi. Céntrica estimează că, în 2005, a înregistrat pierderi de 10 milioane EUR. Potrivit ACIE, mai mulți furnizori, inclusiv Saltea Comercial, Electranorte, CYD Energia și RWE, au fost forțați să iasă de pe piață.

(50)

Utilizatorii mari consumatori de energie au participat la procedură prin intermediul asociației lor AEGE (Asociación de Empresas con Gran consumo de energia). Unii dintre aceștia (Asturiana de Zinc, Ferroatlántica și Alcoa) au participat, de asemenea, în mod individual. Alcoa este un producător de aluminiu care operează trei unități de producție din Spania, situate în San Ciprián, La Coruña și Avilés, care au beneficiat de tariful total G4 (tarif cu opțiunea de întrerupere a aprovizionării, rezervat utilizatorilor mari consumatori de energie) în 2005. Ferroatlántica este un producător de aluminiu și de aliaje de fier care a beneficiat de tariful 3.4 cu opțiunea de întrerupere a aprovizionării. Asturiana de Zinc este un producător de zinc care a beneficiat de tariful G4 pentru uzina sa din San Juan de Nieva.

(51)

În observațiile acestora, utilizatorii mari consumatori de energie contestă concluzia Comisiei potrivit căreia tarifele industriale (G4 și alte tarife cu opțiunea de întrerupere a aprovizionării) constituie ajutor de stat, argumentând că tarifele nu au conferit niciun avantaj economic, nu au implicat resurse de stat și nu au afectat concurența și schimburile comerciale dintre statele membre.

(52)

În opinia utilizatorilor mari consumatori de energie, criteriul de referință utilizat în decizia de inițiere pentru a se stabili existența unui avantaj este incorect. Comisia a comparat tarifele industriale cu media prețului de pe piața cu ridicata (prețul pool), care a fost considerat reprezentativă pentru costul pe care întreprinderile respective l-ar fi plătit pe piață în condiții normale. Întrucât tarifele industriale s-au dovedit a fi mai mici decât prețul pool, în decizia de inițiere s-a ajuns la concluzia că tarifele au conferit un avantaj economic beneficiarilor lor.

(53)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin că acest grup de furnizori (pool) reprezintă o piață la vedere în care energia electrică este comercializată în fiecare oră pentru ziua următoare. Potrivit utilizatorilor mari consumatori de energie, fondul suferă de anumite deficiențe care îi afectează eficiența și competitivitatea. În consecință, prețurile pool nu reflectă cu exactitate costurile de producție marginale și, prin urmare, nu reflectă o situație concurențială perfectă. Marii utilizatori finali, care consumă cantități mari de energie electrică și au un profil de consum constant, nu cumpără de la o un grup de furnizori (pool) de energie electrică, ci, de regulă, încheie contracte bilaterale cu furnizorii de energie electrică. Acest lucru este confirmat de raportul OMEL pe 2005, care arată că doar șapte dintre utilizatorii eligibili, reprezentând 5 % din energia electrică comercializată, au achiziționat energie electrică direct de la un grup de furnizori (pool).

(54)

În orice caz, chiar presupunând că prețurile înregistrate în cadrul unui grup de furnizori ar putea fi considerate un reper valabil, nu ar fi corect să se utilizeze prețul mediu cu ridicata în 2005, astfel cum a făcut Comisia, dat fiind că prețul mediu reflectă cererea de energie electrică a furnizorilor care au deservit un portofoliu variat de utilizatori finali, inclusiv gospodării și întreprinderi mici. Potrivit AEGE, Ferroatlántica și Asturiana de Zinc, o valoare de referință adecvată ar fi prețul minim înregistrat de un grup de furnizori în 2005, și anume 18,36 EUR/MWh, deoarece acest preț ar reflecta condițiile de piață cele mai competitive în cadrul grupului de furnizori respectiv (atunci când producătorii oferă energie electrică la un preț echivalent cu costurile lor marginale). Marii consumatori industriali nu se află într-o situație comparabilă cu cea a altor utilizatori finali, în special cu cea a gospodăriilor. Prin urmare, media prețului pool nu ar fi valoarea de referință corespunzătoare. Potrivit Alcoa, Comisia ar trebui, în schimb, să compare tarifele contestate cu prețurile contractate bilateral de către marii utilizatori finali.

(55)

Alcoa a furnizat un exemplu de preț de piață bilateral și a indicat că cele trei uzine de aluminiu au beneficiat întotdeauna de tariful G4. Cu toate acestea, Alcoa deține, de asemenea, o uzină de bauxită (Alúmina Española), pentru care un contract bilateral a fost încheiat cu un furnizor la sfârșitul anului 2004. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an. Cele trei uzine de aluminiu au aceleași profil de consum constant ca uzinele de bauxită. Cu toate acestea, acestea din urmă consumă semnificativ mai puțin curent electric (0,35 TWh față de 1,3 TWh la uzinele din Avilés și La Coruña, și 3,4 TWh la uzina din San Ciprián). Prețul mediu convenit în baza contractului era de 34,45 EUR/MWh (inclusiv costul moratoriului nuclear, cheltuielile de acces la rețea și alte cheltuieli accesorii). Prețul a fost obținut pe baza unei oferte concurențiale, ofertele furnizorilor situându-se într-un interval de cinci euro unele față de altele.

(56)

Potrivit Alcoa, diferența dintre acest preț bilateral (34,45 EUR/MWh) și tariful G4 (23,9 EUR/MWh) poate fi explicată prin factori obiectivi. În special, utilizatorii tarifului G4 fac obiectul unor restricții normative care nu se aplică contractelor bilaterale, cum ar fi obligația de a utiliza toată puterea contractată în cadrul tarifului G4 (făcând obiectul unor sancțiuni), cerința de a deține echipament de control al tensiunii, precum și cerința de a plăti în termen de 20 de zile (în timp ce contractele bilaterale au condiții mai bune de plată).

(57)

Prin urmare, Alcoa concluzionează că un preț de piață ipotetic aplicabil celor trei uzine de aluminiu ar fi cu mult sub valoarea de 34,45 EUR/MWh din cauza nivelului de consum mai ridicat al uzinelor respective. De asemenea, dacă se consideră o marjă de profit medie de 10 EUR/MWh, costul net al furnizării de energie electrică pentru uzina de bauxită ar fi de 24,25 EUR/MWh, ceea ce este foarte apropiat de tariful total G4.

(58)

Ferroatlántica a subliniat că decizia de inițiere a prezentat în mod eronat tariful reglementat 3.4 utilizat în 2005, incluzând în mod eronat reduceri în tariful de bază și comparându-l cu o taxă de acces de zece ori mai mare decât cea aplicabilă (și decât cea a consumatorilor foarte mari). De asemenea, Ferroatlántica a furnizat dovezi cu privire la faptul că, în timp ce prețul de piață mediu lunar în 2004 pentru contracte forward pentru furnizarea de energie electrică în 2005 a fost de 31,68 EUR/MWh, acest preț a fost de 31,05 EUR/MWh în decembrie 2004. Aceasta ar însemna că o întreprindere ar fi obținut furnizarea de energie electrică de bază în 2005 la prețul respectiv în momentul în care au fost stabilite tarifele reglementate. După adăugarea „serviciilor suplimentare” (3,92 EUR/MWh) și a tarifului de acces relevant (1,70 EUR/MWh), un utilizator industrial ar fi obținut un preț de piață de 36,67 EUR/MWh, care este inferior sumei de 56,11 EUR/MWh a tarifului 3.4 aplicabil marilor utilizatori consumatori de energie.

(59)

De fapt, alte reduceri ale tarifului au remunerat capacitatea de a oferi servicii de gestionare a cererii și acceptarea acestor servicii în beneficiul sistemului. În acest sens, Ferroatlántica adaugă faptul că reducerea tarifară reflectă diferite servicii prestate, și anume, discriminarea orară (consumul de noapte și de weekend), întreruptibilitatea (acceptarea întreruperii furnizării la cererea operatorului de rețea), sezonalitatea (concentrarea furnizării în lunile cu cerere scăzută) și gestionarea energiei reactive. Numai aceste reduceri, care erau variabile și stabilite prin reglementări din 1995, iar nu nivelul de tarif reglementat, explică și, în opinia Ferroatlántica, justifică scăderea prețului la energie electrică plătit în 2005.

(60)

Utilizatorii mari consumatori de energie contestă afirmația din decizia de inițiere potrivit căreia avantajul nu este proporțional cu volumele consumate și are tendința de a crește pentru marii consumatori de energie. În această privință, utilizatorii mari consumatori de energie afirmă, de exemplu, că s-a confirmat de către CNE că nivelul tarifului G4 ar fi trebuit să fie și mai scăzut. Utilizatorii mari consumatori de energie iau act de faptul că, în cadrul tarifului G4 sau 3.4, consumatorii mari au consumat de câteva mii de ori mai multă energie electrică decât consumatorii medii de înaltă tensiune, plătind, în același timp, de trei ori mai puțin decât aceștia.

(61)

De asemenea, ar fi normal ca marii consumatori de energie să obțină o reducere unitară mai mare cu privire la preț. În acest sens, utilizatorii mari consumatori de energie electrică afirmă că este discutabilă concluzia potrivit căreia tarifele industriale au implicat un avantaj. Aceștia subliniază faptul că, în orice caz, Comisiei îi revine sarcina de a furniza dovezi concludente cu privire la existența unui astfel de avantaj.

(62)

De asemenea, Alcoa a indicat că prețul plătit de Alcoa în Spania a fost aproape identic cu prețul mediu ponderat plătit de uzinele de aluminiu din UE și a fost chiar mai mare decât prețul mediu ponderat plătit în SEE.

(63)

Utilizatorii mari consumatori de energie afirmă că ei sunt cei care au plătit tarife industriale direct către distribuitori, fără ca fondurile să fie sub controlul statului și, prin urmare, în conformitate cu jurisprudența PreussenElektra, o astfel de măsură nu ar implica resurse de stat.

(64)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin că a existat un interval de timp între stabilirea tarifelor, care a avut loc la sfârșitul anului 2004, și adoptarea mecanismului de recuperare a deficitului din partea consumatorilor, care nu a avut loc până în iunie 2006. În decizia de inițiere, Comisia a susținut că au fost implicate resurse de stat din cauza introducerii suprataxei în facturile utilizatorilor, aceasta fiind calificată drept taxă parafiscală. Marii utilizatori consumatori de energie susțin că, în cazul în care această ipoteză este acceptată, o măsură care nu a constituit un ajutor în 2005 ar deveni ajutor (ex post) în 2006. Aceasta ar contraveni principiilor fundamentale ale legislației UE, cum ar fi securitatea juridică și încrederea legitimă. Utilizatorii mari consumatori de energie subliniază faptul că încadrarea unei măsuri drept ajutor depinde doar de circumstanțele existente la momentul adoptării sale și nu poate depinde de evenimente viitoare, în special în cazul în care acestea nu sunt, în mod rezonabil, previzibile. Aceștia citează concluziile avocatului general Jacobs în cauza van Calster  (14): „situația ar trebui să fie evaluată la data inițială de introducere a taxelor, neputându-se efectua o modificare în mod retroactiv”.

(65)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin că tarifele reglementate în 2005 nu au constituit ajutor de stat în 2005. Întreprinderile în cauză subliniază faptul că, în aceste condiții, analiza mecanismului de finanțare nu este relevantă, întrucât acesta nu a fost introdus până în 2006. Evaluarea modului de finanțare ar fi relevantă doar dacă măsura ar reprezenta ajutor de stat încă de la început. Întrucât tarifele nu au inclus un ajutor, marii utilizatori consumatori de energie consideră că nu se poate invoca de către Comisie suprataxa pentru a ajunge la concluzia contrară.

(66)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin, de asemenea, că, în cazul unor taxe parafiscale, modul de finanțare al unei măsuri este relevant, în orice caz, numai pentru evaluarea ajutoarelor de stat, atunci când taxa aferentă este "destinată ajutorului", și anume, în cazul în care există o legătură directă și imediată între măsură și finanțarea sa (15). Marii utilizatori consumatori de energie neagă existența unei astfel de legături, întrucât suprataxa a fost concepută pentru a acoperi un deficit care a apărut în timpul decontării activităților reglementate, care se referea nu numai la furnizarea de energie electrică la tarife reglementate, ci și la alte costuri ale sistemului. Prin urmare, suprataxa nu a fost alocată pentru a acoperi pierderile cauzate de furnizarea la tarife reglementate. În al doilea rând, nu a existat nicio legătură directă sau indirectă între nivelul tarifelor și suprataxa aplicată, întrucât tariful stabilit în 2004 a fost necondiționat (nefăcând obiectul unor ajustări suplimentare în anii următori).

(67)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin, de asemenea, că suprataxa nu a constituit o taxă parafiscală sau o taxă deoarece aceasta nu era de natură fiscală în conformitate cu legislația spaniolă. Măsurile fiscale sunt utilizate pentru a finanța cheltuielile publice, în timp ce, în cazul de față, obiectivul suprataxei era de a recupera un deficit care fusese suportat de către operatorii (distribuitorii) privați care desfășoară activități reglementate în cadrul sistemului de energie electrică. În conformitate cu Constituția spaniolă, o nouă măsură fiscală poate fi introdusă numai printr-o lege (și nu printr-un decret-lege). De asemenea, statul nu deține, nici nu are puterea de a dispune de încasările din suprataxă, astfel de fonduri fiind transferate către un cont de depozit administrat de CNE și neputând fi însușite de stat. Procesul de decontare este complet automat, iar CNE nu dispune de nicio marjă de apreciere, autonomie sau control asupra destinației sau asupra valorii fondurilor care trebuie decontate pentru diferiții actori.

(68)

Potrivit utilizatorilor mari consumatori de energie, acest lucru a fost confirmat de Comisie în decizia sa privind costurile irecuperabile spaniole (16), care precizează că „transferul sumelor prin intermediul CNE este, în esență, în scopuri contabile” și nu concluzionează că măsura implică resurse de stat.

(69)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin că această situație este identică cu scenariul „costurilor irecuperabile” deoarece, în ambele cazuri, guvernul a introdus o suprataxă care vizează compensarea costurilor permanente ale sistemului. Această linie a fost confirmată, de asemenea, într-unul din cazurile care implică Regatul Unit (17).

(70)

Asturiana de Zinc și Alcoa susțin că, având în vedere caracteristicile specifice ale piețelor de aluminiu și de zinc, o măsură privind prețul energiei electrice utilizate în producerea acestor metale poate să nu aibă niciun impact asupra comerțului la nivelul UE, întrucât metalele reprezintă mărfuri, iar prețurile acestora sunt stabilite la nivel mondial pe Bursa de metale din Londra (London Metal Exchange). În aceste circumstanțe, variațiile costurilor de producție locală nu au ca rezultat diferențe în prețurile de pe piața mondială.

(71)

Cele două întreprinderi susțin că există un deficit de producție în creștere în Uniunea Europeană pentru aluminiu și zinc, cererea fiind satisfăcută din ce în ce mai mult de exporturile din alte state din afara UE.

(72)

Dacă industriile de aluminiu și de zinc ar dispărea din Spania, niciun nou operator din cadrul UE nu ar interveni, întrucât uzinele (de aluminiu) din UE funcționează deja la capacitate maximă și niciun producător existent sau nou intrat pe piață nu ar fi stimulat să sporească capacitatea, dat fiind că perspectivele pe termen lung sunt incerte în ceea ce privește disponibilitatea viitoare de energie convenabilă. Prin urmare, deficitul ar fi acoperit exclusiv din importuri.

(73)

De asemenea, Alcoa afirmă că interesele altor producători europeni nu sunt amenințate de tarife, întrucât aceștia dispun de energie electrică la un preț care este identic cu prețul mediu plătit de alți producători de aluminiu în UE-25.

(74)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin că tarifele contestate existau deja înainte de aderarea Spaniei la UE.

(75)

Deși denumirea „tarif G4” a fost introdusă în mod oficial prin Ordinul ministerial din 6 martie 1986, acesta exista deja de facto înainte de 1 ianuarie 1986, data aderării Spaniei la UE, corespunzând fostului „tarif industrial cu utilizare prelungită I” instituit prin Ordinul ministerial din 14 octombrie 1983, și anume, înainte de aderarea Spaniei. Toți utilizatorii finali de energie electrică care beneficiază de tariful industrial I sunt comutați automat către tariful G4, care este, de facto, același tarif, dar sub o altă denumire.

(76)

Celelalte tarife întreruptibile sunt prevăzute, de asemenea, în mod explicit în Ordinul ministerial din 1983.

(77)

De asemenea, potrivit utilizatorilor mari consumatori de energie, măsura ar constitui ajutor existent în temeiul articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (18), ca urmare a expirării termenului de prescripție de 10 ani.

(78)

Utilizatorii mari consumatori de energie susțin că, inclusiv presupunând că tarifele nu ar putea fi considerate ajutoare existente, recuperarea ar fi împiedicată de principiul încrederii legitime. Pe parcursul anului 2005, tarifele au reprezentat o plată directă între operatorii privați. Utilizatorii nu ar fi putut anticipa că tarifele stabilite în decembrie 2004 ar deveni ajutor în temeiul unei măsuri guvernamentale adoptate în iunie 2006. Niciun operator economic, oricât de prudent, nu s-ar fi putut aștepta la o astfel de schimbare în situația sa juridică. Prin urmare, utilizatorii au încredere legitimă în faptul că tarifele nu implică ajutor de stat.

(79)

În ceea ce privește eventualele ajutoare pentru utilizatorii mari consumatori de energie, guvernul regional din Galicia susține că s-a greșit în utilizarea de către Comisie a prețului pool ca substitut pentru prețul de piață, întrucât, în mod normal, utilizatorii mari consumatori de energie încheie contracte pe termen lung în condiții mult mai bune.

(80)

Dat fiind că liberalizarea pieței spaniole nu a fost încă finalizată și având în vedere, în special, absența unor contracte bilaterale între producători și marii consumatori de energie, guvernul regional din Galicia consideră că ar fi corect să se utilizeze ca referință costurile reale plătite de producători pentru a furniza energie clienților respectivi. O alternativă ar fi să se obțină un preț de referință pe baza literaturii tehnice [Wilson, 1993 (19) și Castro-Rodriguez (20), 1999], ținând seama fie de costul celei mai eficiente tehnologii care corespunde nevoilor specifice ale marilor utilizatori de energie, fie de costul mediu al energiei electrice în timpul diferitelor ore din zi. Diferența dintre un preț de referință astfel obținut și tarifele reglementate plătite în 2005 ar fi mult mai mică. De asemenea, guvernul regional din Galicia susține că, în orice caz, toți utilizatorii spanioli, inclusiv utilizatorii mari consumatori de energie, vor rambursa, în timp, deficitul cauzat de scăderea tarifelor aplicată în 2005.

(81)

De asemenea, potrivit guvernului regional din Galicia, sistemul tarifar, astfel cum se prezenta în 2005, nu era selectiv din punct de vedere legal, deoarece statul nu a intenționat să confere un avantaj asupra utilizatorilor finali, ci a făcut previziuni eronate privind tendințele pieței și prețurile atunci când a stabilit tarifele în 2004. Guvernul regional din Galicia contestă, de asemenea, concluzia potrivit căreia sistemul a avut un impact asupra comerțului din interiorul UE.

(82)

Observațiile guvernului regional din Asturias sunt similare celor prezentate de guvernul spaniol, la care fac trimitere.

(83)

Spania susține că sistemul de tarife reglementate din 2005 nu implică ajutor de stat, nici pentru utilizatorii finali, nici pentru distribuitori.

(84)

Spania susține că deficitul nu poate fi imputat statului deoarece acesta a fost cauzat de circumstanțe externe imprevizibile, și nu de către intenția statului de a subvenționa anumite activități.

(85)

Spania susține că furnizarea la tarifele reglementate stabilite de către stat nu era interzisă de legislația UE în 2005. Prin urmare, intervenția de reglementare din partea statului este valabilă din punct de vedere legal, fiind exprimarea suveranității naționale. Una dintre aceste prerogative suverane constă în stabilirea tarifelor, astfel încât costurile preconizate să facă față cererii preconizate.

(86)

Spania susține că deficitul pe 2005 a fost cauzat de o neconcordanță între previziunile guvernului pentru prețurile la energia electrică cu ridicata și prețurile efective înregistrate de grupul furnizorilor de energie electrică. Prețurile extrem de ridicate din 2005 au fost influențate de cauze imprevizibile considerate forță majoră.

(87)

Întrucât evenimentul care a generat presupusul ajutor a fost o creștere a prețurilor cu ridicata care a depășit previziunile, presupusul avantaj nu poate fi atribuit niciunui act juridic. Chiar presupunând că avantajul ar fi existat (ceea ce nu este cazul), acesta ar fi fost cauzat de circumstanțe care nu au legătură cu intențiile statului. Potrivit Spaniei, existența forței majore rupe legătura de cauzalitate dintre decizia administrativă de stabilire a nivelului tarifelor și avantajul concurențial care implică un ajutor de stat. Chiar presupunând (ceea ce nu este cazul) că este îndeplinită condiția obiectivă privind legătura de cauzalitate, condiția subiectivă de intenționalitate (imputabilitatea) din partea statului ar fi absentă.

(88)

Spania afirmă că tarifele nu implică fonduri publice. În primul rând, Spania susține, în această privință, că suprataxa în cauză nu este o „taxă” în sensul jurisprudenței Curții de Justiție privind taxele parafiscale deoarece nu este percepută de stat și nu corespunde unei taxe fiscale. Potrivit Spaniei, suprataxa este parte integrantă din tarif și este similară unui tarif în natură. Tariful este, prin urmare, un preț privat.

(89)

În al doilea rând, fondurile în cauză nu sunt percepute de către stat și nu sunt plătite într-un fond desemnat de stat. Tarifele sunt colectate de către distribuitori, nu de către stat și, prin urmare, acestea sunt prețuri private care asigură o remunerație echitabilă a actorilor (astfel cum este specificat în LSE). Acestea nu sunt nici impozite, nici prețuri publice. Statul nu remunerează nimic, sistemul fiind cel care asigură remunerarea pe baza forțelor pieței pentru activitățile nereglementate și în temeiul tarifelor de acces stabilite de stat în ceea ce privește activitățile reglementate. Având în vedere faptul că un astfel de sistem nu reprezintă o sarcină pentru stat, nu vor fi implicate resurse de stat, conform jurisprudenței Sloman Neptun  (21). De asemenea, fondurile respective nu se varsă niciodată în bugetul de stat, nu sunt menționate în domeniul bugetar, nu sunt supuse verificării de către Curtea de Conturi și nu pot fi recuperate de la debitori prin intermediul unor proceduri administrative de recuperare. Datoriile față de sistemul de energie electrică nu sunt supuse ratei dobânzii aplicabile datoriilor către stat.

(90)

Spania reiterează faptul că fondurile în cauză sunt gestionate de autoritatea de reglementare spaniolă, CNE, care acționează ca un simplu intermediar contabil. Spania subliniază faptul că, în decizia sa din 2011 privind costurile irecuperabile spaniole (SA NN 49/99), Comisia a stabilit deja că „tranzitul de fonduri prin CNE este în mod esențial de natură contabilă. Fondurile transferate în contul deschis pe numele CNE nu au devenit niciodată proprietatea acestui organism, fiind imediat plătite beneficiarilor, în conformitate cu o valoare prestabilită pe care CNE nu o poate modifica în niciun fel”. Pe baza acestor considerente, Comisia a ajuns la concluzia că „aceasta nu [a fost] în măsură să stabilească dacă veniturile din taxele stabilite în cadrul sistemului de costuri irecuperabile reprezintă resurse de stat”.

(91)

Spania nu este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia tarifele reglementate conferă un avantaj economic asupra utilizatorilor finali (sau distribuitorilor).

(92)

În ceea ce privește utilizatorii finali, după reiterarea faptului că deficitul reprezintă rezultatul unor circumstanțe de forță majoră, Spania susține că deficitul nu a adus beneficii marilor consumatori deoarece a fost transferat asupra tarifelor pentru anii următori, cu dobândă. Prin urmare, presupusul avantaj economic care rezultă din reducerea prețului la energia electrică este numai aparent, întrucât diferența în raport cu prețurile pieței libere este plătită cu dobândă de către consumatori.

(93)

Spania susține că, în 2005, existența unor tarife reglementate nu a fost contrară dreptului UE, dat fiind că termenul pentru deschiderea pieței tuturor consumatorilor, inclusiv gospodăriilor, a fost 1 iulie 2007.

(94)

În special, potrivit autorităților spaniole, aprovizionarea cu energie electrică este un serviciu de interes general, iar statul trebuie să intervină pentru a se evita abuzurile de poziție dominantă care decurg din existența unei rețele unice (monopol natural).

(95)

Parametrii pentru stabilirea tarifelor au fost stabiliți în mod obiectiv și transparent. Cadrul de reglementare complex pentru stabilirea tarifelor și a procedurii de decontare demonstrează, în opinia Spaniei, că sistemul tarifar se bazează pe o analiză detaliată a cheltuielilor și veniturilor sistemului, precum și pe o analiză a cererii de energie electrică.

(96)

Astfel cum s-a menționat la considerentele 25 și 26, deficitul generat în 2005 este plătit în tranșe anuale, care conduc la o rată a dobânzii stabilită la rata Euribor, fără nicio diferență. Fără a aduce atingere observațiilor sale, Spania s-a angajat să crească rata dobânzii percepută retroactiv pentru utilizatorii din mediul de afaceri cu conexiuni mai mari de 1 kV. Creșterea va fi determinată în funcție de contribuția la deficitul pe 2005 a utilizatorilor comerciali care fac obiectul procedurilor actuale și care au beneficiat de furnizarea de energie electrică la tarifele totale reglementate. Creșterea va rezulta din aplicarea unei marje de 65 de puncte de bază față de referința Euribor, aliniindu-se astfel, în linii mari, cu rata aplicată deficitului în anii următori.

(97)

Suma corespunzătoare va fi imputată utilizatorilor comerciali după cum urmează: în ceea ce privește tranșele anuale din partea deficitului pe 2005 care a fost deja rambursat, se aplică o creștere unică a tarifelor de acces; în ceea ce privește sumele care urmează să fie rambursate, se va aplica cea mai mare rată a dobânzii direct fiecărei sume anuale, din nou sub forma unor tarife de acces mai mari.

(98)

O măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: măsura (a) conferă un avantaj economic beneficiarului; (b) este acordată de stat sau prin resurse de stat; (c) este selectivă; (d) are un impact asupra comerțului intracomunitar și poate denatura concurența în cadrul UE. Întrucât toate aceste condiții trebuie îndeplinite, Comisia își va limita aprecierea la existența unui avantaj economic conferit beneficiarilor.

(99)

Întreprinderile sunt favorizate în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE în cazul în care acestea obțin un avantaj economic pe care nu l-ar obține în condiții normale de piață. În cazul de față, evaluarea trebuie să stabilească, având în vedere, de asemenea, rambursarea deficitului sistemului de energie electrică pe 2005, dacă există vreo diferență pozitivă între tarifele reglementate stabilite în 2005 și prețurile de piață pe care potențialii beneficiari ar trebui să le plătească pentru energia electrică achiziționată și serviciile furnizate în cadrul regimului tarifar. Orice avantaj referitor la condițiile de piață trebuie să fie stabilit prin raportare la prețurile efective ale pieței. Ambele aspecte, și anume, existența sau lipsa unor diferențe pozitive între prețurile de pool ale energiei electrice, prețurile pieței și tarifele reglementate, precum și rambursarea deficitului, sunt examinate pe rând în continuare.

(100)

Prețurile medii practicate de grupul furnizorilor de energie electrică furnizează o indicație a nivelurilor generale ale prețurilor pe piața cu ridicata. Prețul de referință mediu a fost de 59,47 EUR/MWh în 2005, pentru întregul an. Astfel cum s-a menționat, de asemenea, la considerentul 19 (graficul 1), în 2005, în șapte luni neconsecutive, prețurile cu ridicata medii au fost superioare prețurilor la energie electrică incluse în tarifele totale reglementate aplicate tuturor utilizatorilor finali. Prin urmare, nivelul tarifar mediu stabilit de Decretul nr. 2392/2004 pare să fi condus la o diferență pozitivă în favoarea tuturor utilizatorilor finali care au optat pentru tarife reglementate, cel puțin pentru majoritatea lunilor din 2005.

(101)

Cu toate acestea, în perioadele lunare mai mici de un an, această diferență nu apare în cele cinci luni dintre ianuarie și mai 2005. În consecință, nu a existat niciun avantaj pentru întregul sistem de tarifare reglementat. De asemenea, dacă se face o comparație între perioadele mai mari de un an, de exemplu, până la 30 decembrie 2007, avantajul posibil acumulat din iunie 2005 este mai mult decât contracarat prin scăderea prețurilor pool medii, care s-au redus semnificativ, ajungând la 37 EUR/MWh în martie 2007, în timp ce prețurile incluse în tarifele totale reglementate au fost de aproximativ 68 EUR/MWh în cursul aceleiași perioade. De fapt, din octombrie 2006, prețurile energiei electrice incluse în tarifele totale au fost mult mai mari decât prețurile de furnizare cu ridicata (a se vedea graficul 1). Prin urmare, beneficiile și avantajele economice pentru consumatorii care au fost aprovizionați cu energie la tarife reglementate, în cazul în care prețurile pool au fost mai mari decât costul implicit la energia electrică din tarifele reglementate, pot fi anulate în cazul în care prețurile pool sunt mai mici decât costul implicit al energiei electrice.

(102)

Rezultă că, atât în perioadele lunare de mai puțin de un an, în 2005, cât și în perioadele de doi ani care includ o perioadă din 2005, prețurile la energia electrică incluse în tarifele reglementate aplicabile în 2005 nu par să fi furnizat un avantaj pentru grupul de consumatori care beneficiază de energie electrică la tarife reglementate, în comparație cu prețurile cu ridicata ale grupului furnizorilor de energie electrică. Cu toate acestea, veniturile obținute din taxele de acces și din tarifele reglementate achitate pentru întregul sistem de energie electrică nu au fost suficiente pentru a se acoperi costurile reglementate ale sistemului în 2005. Prin urmare, trebuie să se analizeze dacă mecanismul în vigoare este suficient pentru a se garanta rambursarea deficitului.

(103)

Astfel cum s-a descris la considerentele 15 și 20-22 de mai sus, conturile sistemului de energie electrică în 2005 au cuprins toate costurile și veniturile reglementate ale sistemului, fără atribuirea de venituri specifice unor costuri specifice. De exemplu, costurile de transport și de distribuție (4,410 miliarde EUR) sau cogenerarea, precum și costurile de sprijin în domeniul energiei din surse regenerabile (2,701 miliarde EUR) nu au fost repartizate între veniturile reglementate provenite din tarifele totale de pe piața reglementată și/sau veniturile provenite din costurile de acces reglementate pe piața liberă și nu au fost finanțate distingându-se între cele două tipuri de venituri. De fapt, toți utilizatorii sistemului primesc un profit și ar trebui să acopere costurile de sprijin pentru formele eficiente de cogenerare și energia din surse regenerabile, sau serviciile de transport sau de distribuție. În acest sistem de costuri necumulative pentru fiecare tarif, este imposibilă, din punct de vedere obiectiv, o atribuire ex post a repartizării costurilor pentru utilizatorii de pe piața liberă și pentru utilizatorii de tarife reglementate și, în ultima categorie, pentru cele 25 de tipuri diferite de tarife aplicabile în 2005. Rezultă că este oportună examinarea existenței sau a lipsei posibilelor avantaje în ceea ce privește deficitul pe 2005 pentru sistemul de energie electrică în ansamblu.

(104)

În acest sens, Spania a instituit un mecanism de recuperare a întregului deficit pe 2005. Acest lucru este în concordanță cu universalitatea conturilor sistemului aplicat în perioada respectivă. Deficitul de venituri reglementate ale sistemului de energie electrică pentru acoperirea costurilor sistemului a fost acoperit prin injectarea resurselor colectate prin intermediul „contribuției alocate în mod specific”, prevăzută prin Decretul-lege nr. 809/2006. De la jumătatea anului 2006, recuperarea a început prin aplicarea unei suprataxe asupra valorii de 1,378 % din tarifele totale reglementate și de 3,975 % asupra taxelor de acces și, ulterior, asupra taxelor necesare pentru a se asigura că în cursul unei perioade mai mari de 14,5 ani, dar până în 2020, vor fi recuperate 3,8 miliarde EUR plus dobândă (a se vedea considerentele 25 și 26 de mai sus).

(105)

Rezultă că veniturile provenite din contribuția specială alocată pentru finanțarea deficitului pe 2005 permit utilizatorilor sistemului să plătească facturi la energia electrică, cu creșterea necesară pentru echilibrarea conturilor sistemului din 2005 ex post, cu un decalaj de timp considerabil.

(106)

În aceste condiții, singurul aspect discutabil al metodei alese în 2006 pentru a se rambursa deficitul sistemului de energie electrică pe 2005 și pentru a se echilibra conturile ar fi nivelul scăzut al dobânzii aplicate inițial rambursărilor anuale, și anume, rata de referință Euribor fără nicio diferență. Astfel cum se prezintă în detaliu la considerentele 96 și 97, Spania s-a angajat să crească rata dobânzii aplicabile utilizatorilor comerciali care fac obiectul prezentei proceduri. Spania se angajează să aplice o marjă de 65 de puncte de bază peste rata de referință a dobânzii.

(107)

Aplicarea acestei modificări la măsura aplicată inițial de rambursare a deficitului pe 2005, care exclude gospodăriile și micile întreprinderi care au plătit cele mai mari tarife reglementate în temeiul mecanismului de corecție, anulează orice avantaj ipotetic pe care întreprinderile l-ar fi putut obținute din amânarea plăților din 2006. De asemenea, aplicarea unei suprataxe asupra tarifului înseamnă că suma totală recuperată este, pentru fiecare întreprindere, direct proporțională cu consumul său de energie electrică. Cu cât consumul de energie electrică este mai mare, cu atât este mai mare suprataxa.

(108)

În al doilea rând, astfel cum au observat unele părți interesate, prețurile înregistrate în grupul furnizorilor de energie electrică nu sunt referințe adecvate pentru compararea prețurilor la energia electrică plătite de către marii consumatori în temeiul tarifelor reglementate cu prețurile pieței. Într-adevăr, pe baza dovezilor din raportul pe 2005 al operatorului pieței de energie electrică, OMEL, numai șapte utilizatori finali, reprezentând 5 % din cerere, au fost aprovizionați cu energie electrică direct de către grupul de furnizori, față de sutele de mari utilizatori comerciali și utilizatori industriali. Consumatorii industriali și alți mari consumatori, în special marii consumatori de energie pentru care energia reprezintă o proporție considerabilă din costurile lor de producție (de regulă, 30-40 % pentru producția de aluminiu) solicită și obțin condiții de preț și de aprovizionare previzibile. Aceste condiții sunt stabilite în contracte cu termene mai lungi decât pentru ziua următoare. Prețurile cotate pe o piață orară pentru ziua următoare, cum ar fi grupul furnizorilor de energie electrică, sunt ilustrative pentru prețurile medii practicate pe piață pentru furnizorii care deservesc un portofoliu variat de clienți, inclusiv gospodăriile. Acestea nu sunt însă prețuri de referință adecvate pentru fixarea prețurilor pe care utilizatorii mari consumatori de energie ar trebui să le plătească pe piața liberă în baza unor contracte cu termene mai lungi decât pentru ziua următoare. Contrar opiniei prezentate în decizia de inițiere, ancheta a arătat că tarifele reglementate mai mici decât prețurile pool medii nu implică în mod necesar un avantaj față de condițiile de piață pentru utilizatorii industriali, întrucât prețurile pool nu sunt prețurile pieței pentru majoritatea utilizatorilor respectivi. Aceasta înlătură îndoielile exprimate în acest sens.

(109)

De asemenea, în Spania, opțiunea de a trece la piața liberă nu era ireversibilă în 2005. Consumatorii au avut în permanență posibilitatea de a alege între mai multe oferte atractive de pe piețele reglementate și libere, ceea ce a condus la o oarecare convergență a prețurilor. Reversibilitatea opțiunilor de furnizare tinde să provoace scăderea prețurilor de pe piața cu amănuntul în situațiile de creștere semnificativă a prețurilor cu ridicata, similare celor din Spania din aprilie 2005, în timp ce stimulentul opus de a crește prețurile pe piața liberă pentru a le apropia de cele mai înalte niveluri tarifare reglementate apare atunci când situația se inversează.

(110)

Astfel cum a fost confirmat de către Asociația de furnizori independenți (considerentele 42-49), în 2005, furnizorii de pe piața liberă au fost obligați să își onoreze contractele sau să le denunțe unilateral, în cazul în care acest lucru era posibil, sau să își renegocieze prețurile și să le ajusteze în sens ascendent, asumându-și riscul ca unii dintre clienții lor să treacă la piața reglementată. Pierderile de exploatare pe care furnizorii de pe piața liberă susțin că le-au suportat indică faptul că prețurile pe piața liberă în 2005, în special în ceea ce privește contractele de un an care au fost onorate, au rămas aproape de tarifele reglementate respective și indică, în consecință, că tarifele reglementate nu au conferit de fapt niciun avantaj economic față de prețurile reale de pe piața liberă.

(111)

Prin urmare, aceasta înseamnă că doi posibili utilizatori industriali aflați în concurență, unul care își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de furnizare a energiei electrice bazat pe piața liberă în perioada ianuarie-decembrie 2005 și celălalt care este aprovizionat cu energie electrică la tarife reglementate în aceeași perioadă, se confruntă, toate celelalte aspecte fiind identice, cu costuri similare la energia electrică. De fapt, singurul efect pe care nivelul de tarife reglementate îl are asupra prețurilor de pe piața liberă în 2005 este de a conferi utilizatorilor de piața liberă beneficiul indirect de a limita creșterea prețurilor, chiar presupunând că astfel de creșteri au fost posibile din punct de vedere contractual în cursul anului sau, pe termen lung, în întregul an 2005. Concurența efectivă sau potențială dintre utilizatorii industriali care obțin energie electrică pe piața liberă și cea reglementată nu ar putea denatura tarifele reglementate.

(112)

În al treilea rând, în decizia sa de inițiere, Comisia a menționat, în special, nivelurile scăzute ale tarifelor reglementate de 23,9 EUR/MWh și 27,0 EUR/MWh, aplicate în 2005 marilor consumatori industriali (tariful G4) și, respectiv, marilor consumatori industriali cu aprovizionare întreruptibilă (de exemplu, tariful 3.4), astfel cum se arată în tabelul 3 din considerentul 30 de mai sus. Astfel cum a fost evidențiat de unele terțe părți, nivelurile tarifelor reglementate pentru care s-au prezentat obiecții în decizia de inițiere nu sunt tarife, ci prețuri medii după aplicarea reducerilor. Fără reduceri, nivelul tarifului de bază efectiv prevăzut în Decretul-lege nr. 2392/2004 și prezentat în tabelul 1 a fost de 56,12 EUR/MWh (tarif 3.4) și, respectiv, 25,44 EUR/MWh (tariful G4).

(113)

În această privință, investigația oficială a furnizat dovezi cu privire la faptul că tarifele reglementate aplicabile utilizatorilor industriali menționați în decizia de inițiere se refereau la nivelul prețurilor de piață aplicabile pentru întreaga perioada dintre ianuarie și decembrie 2005, astfel cum se arată mai jos:

(114)

În primul rând, au fost furnizate dovezi cu privire la faptul că există prețuri de piață bilaterale de 34,45 EUR/MWh care au fost aplicate utilizatorilor mari consumatori de energie de pe piața liberă în 2005 (a se vedea considerentele 55-57). Cu o marjă de profit mai mică decât marja medie de 10 EUR adăugată în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare, prețul de piață indică un cost de aprovizionare aproape de 25,44 EUR/MWh, cel mai mic tarif reglementat (G4) (23,9 EUR/MWh din prețul mediu ex post). Atunci când se ține seama de diferențele obiective privind furnizarea sub tarifele reglementate, precum volumul furnizat de 9,7 ori mai mare, investițiile în echipamente de control și termenele de plată, faptul că tarifele reglementate au fost mai mici nu pare să fi conferit niciun avantaj economic necuvenit beneficiarilor.

(115)

În al doilea rând, elementele de probă disponibile arată că, în decembrie 2004, au putut fi încheiate contracte de un an privind aprovizionarea de bază, pe baza prețurilor la termen de pe piață de 31,05 EUR/MWh, pentru furnizarea de energie în perioada ianuarie-decembrie 2005. Un preț final al pieței (cu servicii suplimentare și tarif de acces) de 36,67 EUR/MWh, care este mai mic decât tariful de bază relevant (tariful 3.4), este disponibil pentru utilizatorii industriali întreruptibili cu o puternică modulare a sarcinii (a se vedea considerentele 16, 18 și 58 de mai sus).

(116)

Reducerile suplimentare disponibile în temeiul tarifelor reglementate pentru gestionarea cererii (de exemplu, modularea sarcinii, întreruptibilitatea) au permis prețuri medii mai mici pe piața reglementată pentru utilizatorii care furnizează astfel de servicii (22). Reducerile, care nu au fost abordate în mod specific în decizia de inițiere, au remunerat serviciile valoroase pe partea de cerere la rețea, care au implicat ajustări, investiții sau restricții aplicate în procesele comerciale sau industriale. Modularea sarcinii necesită efectuarea unor procese industriale sau comerciale mari consumatoare de energie mai degrabă în afara orelor de vârf decât în perioadele de vârf, pentru a reduce consumul de energie și tensiunea în rețeaua de energie electrică. În același mod, serviciile de întreruptibilitate furnizate în rețea sunt utile din punct de vedere economic deoarece constau, pentru utilizatorul industrial în cauză, în acordarea permisiunii ca operatorul de sistem să întrerupă aprovizionarea în termen scurt (de la câteva secunde la două ore) și pentru o perioadă lungă (de la una la zece ore), astfel cum a fost cazul tarifelor reglementate din Spania.

(117)

Beneficiile oferite de astfel de servicii în ceea ce privește garantarea continuității aprovizionării cu energie electrică sunt recunoscute în legislația UE. Directiva 2005/89/CE a parlamentului European și a Consiliului din 18 ianuarie 2006 privind măsurile menite să garanteze siguranța aprovizionării cu energie electrică și investițiile în infrastructuri (23) solicită statelor membre să ia în considerare tehnologiile de gestionare a cererii și să ia măsurile necesare pentru a elimina obstacolele care împiedică utilizarea contractelor întreruptibile pentru a menține un echilibru între cerere și ofertă. Aceste servicii completează și pot chiar înlocui alte mijloace de reglementare folosite de operatorul de rețea pentru a garanta că cererea pentru energia electrică din rețea este în concordanță cu oferta, ceea ce evită întreruperea și căderile de tensiune, care sunt costisitoare din punct de vedere economic și social și ar putea conduce la sancțiuni sau datorii.

(118)

În special în cazul Spaniei, lipsa unei capacități de interconectare semnificativă cu alte state membre și o penetrare semnificativă a furnizării intermitente de energie electrică provenită din surse regenerabile de energie în 2005 fac ca astfel de servicii să devină extrem de prețioase. Măsura valorii lor economice și costurile care ar putea fi evitate în sistemul de energie electrică pot fi ilustrate în ceea ce privește costurile suportate de operatorul de rețea spaniol Red. Eléctrica de España în achiziționarea de servicii de echilibrare. În 2005, Red. Eléctrica de España a plătit, în medie, 65 EUR/MWh pentru serviciile de reglementare secundare pentru creșterea de energie (adăugarea de energie suplimentară pe linie pe o perioadă cuprinsă între 15 secunde și 15 minute pentru a echilibra rețeaua); în ceea ce privește reglementarea terțiară a creșterii de energie (adăugarea de energie suplimentară pe linie pe o perioadă cuprinsă între 15 minute și 2 ore pentru a restabili rezerva de energie de reglementare secundară), prețul mediu în 2005 a fost de 78 EUR/MWh, crescând până la 600 EUR/MWh (24). Prin aplatizarea cererii și eliminarea acesteia din perioadele de vârf (modularea sarcinii) sau prin oferirea capacității de reducere a acesteia în situații critice (servicii întreruptibile), reducerile la tarifele reglementate relevante (de exemplu, în jur de 32 EUR/MWh pentru tariful 3.4) par să se justifice din punct de vedere economic.

(119)

În absența unor astfel de reduceri pentru măsurile de gestionare a cererii, tarifele reglementate pentru utilizatorii conectați la rețeaua de înaltă tensiune (tarifele 1.4 și 2.4) s-au menținut la un nivel mult mai mare, între 58 EUR și 61 EUR/MWh pentru tariful de bază și 76,2 EUR/MWh pentru prețurile reale medii. Comparativ cu prețurile la termen de pe piață, de 31,05 EUR/MWh, disponibile pentru perioada ianuarie-decembrie 2005, nu se poate considera că prețurile de pe piață sunt mai mari decât tarifele reglementate aplicabile marii majorități a utilizatorilor industriali și comerciali cu consum ridicat.

(120)

Rezultă că, deși prețurile energiei electrice înregistrate la nivelul grupului furnizorilor de energie electrică nu reprezintă o valoare de referință adecvată pentru compararea prețurilor la energia electrică plătite de marii utilizatori industriali și comerciali, prețurile reale ale pieței, aplicabile furnizării de energie electrică către utilizatorii finali care au fost aprovizionați cu energie electrică la tarife reglementate în 2005, au fost în conformitate cu nivelurile respective ale tarifelor reglementate.

(121)

Având în vedere considerentele de mai sus, Comisia consideră că s-a demonstrat faptul că, în primul rând, întreprinderile care au primit energie electrică la tarife totale reglementate nu au obținut beneficii din nivelul tarifelor respective și, în al doilea rând, ținând seama de angajamentul Spaniei de a modifica măsura, faptul că se va percepe dobândă la o rată adecvată pentru întârzierea de către anumite întreprinderi a plății unei părți din factura de energie în 2005.

(122)

Prin urmare, măsura în cauză nu presupune niciun avantaj economic în favoarea utilizatorilor comerciali. Întrucât criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE sunt cumulative, nu este necesară analiza îndeplinirii celorlalte criterii.

(123)

În consecință, Comisia concluzionează că, având în vedere măsurile puse în aplicare de Spania pentru a recupera datoria utilizatorilor finali față de sistemul de energie electrică, sistemul de tarife reglementate puse în aplicare în 2005 nu a implicat ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Această concluzie se referă la situația și la perioada de timp vizate de plângere, fără a se aduce atingere niciunei evaluări pe care Comisia ar putea să o efectueze cu privire la măsurile adoptate de Spania după 2005,

(1)

Prin scrisoarea din 27 aprilie 2006, întreprinderile Céntrica plc și Céntrica Energía S.L.U. (denumite în continuare în mod colectiv „Céntrica”) au depus o plângere la Comisie cu privire la sistemul de tarife reglementate pentru energia electrică pus în aplicare în Spania în 2005.

(2)

Prin scrisoarea din 27 iulie 2006, Comisia a solicitat autorităților spaniole să furnizeze informații cu privire la măsura sus-menționată. Comisia a primit informațiile prin scrisoarea din 22 august 2006.

(3)

La 12 octombrie 2006, cazul a fost înregistrat ca ajutor nenotificat (cazul NN 66/06).

(4)

Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2006, Comisia a solicitat autorităților spaniole clarificări suplimentare cu privire la măsura în cauză. Autoritățile spaniole au răspuns prin scrisoarea din 12 decembrie 2006.

(5)

Prin scrisoarea din 24 ianuarie 2007, Comisia a informat autoritățile spaniole că a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) cu privire la măsura în cauză.

(6)

Decizia Comisiei a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză.

(7)

Spania și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 26 februarie 2007.

(8)

Comisia a primit observații de la următoarele părți interesate: guvernul regional din Galicia (scrisoarea din 23 martie 2007), Céntrica (scrisorile din 26 martie 2007 și 3 iulie 2007), ACIE — Asociația furnizorilor independenți de energie (scrisoarea din 26 martie 2007), Guvernul din Asturias (scrisoarea din 27 martie 2007), AEGE — Asociația utilizatorilor mari consumatori de energie (scrisoarea din 2 aprilie 2007), Asturiana de Zinc — AZSA (scrisoarea din 3 aprilie 2007), Ferroatlántica — un producător de metale (scrisoarea din 3 aprilie 2007), Alcoa (scrisoarea din 3 aprilie 2007), UNESA — Asociația spaniolă a întreprinderilor din industria energiei electrice (scrisoarea din 25 aprilie 2007), ENEL Viesgo (scrisoarea din 26 aprilie 2007), Iberdrola (scrisoarea din 26 aprilie 2007), Union Fenosa Distribución (scrisoarea din 27 aprilie 2007), Hidrocantábrico Distribución Electrica (scrisoarea din 27 aprilie 2007), Endesa Distribución Electrica (scrisoarea din 27 aprilie 2007).

(9)

Prin scrisorile din 15 mai și 6 iulie 2007, Comisia a transmis observațiile părților interesate autorităților spaniole, care au avut posibilitatea să reacționeze; comentariile acestora au fost primite în scrisoarea din 2 august 2007.

(10)

Informații suplimentare au fost transmise de Céntrica prin scrisorile din 1 iunie 2007, 28 august 2007, 4 februarie 2008 și 1 martie 2008.

(11)

Prin scrisorile din 30 iulie 2009, 19 martie 2010, 6 octombrie 2011, 12 aprilie 2012, 31 august 2012, 4 februarie 2013 și 17 iulie 2013, Comisia a solicitat autorităților spaniole să furnizeze clarificări suplimentare cu privire la măsura în cauză. Autoritățile au răspuns prin scrisorile din 5 octombrie 2009, 26 aprilie 2010, 7 decembrie 2011, 12 iunie 2012, 18 octombrie 2012, 11 februarie 2013 și 4 octombrie 2013.

(12)

La 19 aprilie 2013, cazul a fost disjuns în două părți: cazul SA.21817 (C 3/07 ex NN 66/06), care vizează ajutoarele pentru utilizatorii finali de energie electrică, și cazul SA.36559 (C 3/07 ex NN 66/06), care vizează ajutoarele pentru distribuitorii de energie electrică. Prezenta decizie se referă exclusiv la ajutorul acordat distribuitorilor de energie electrică.

(13)

În cadrul legislativ instituit prin Legea nr. 54/1997 din 27 noiembrie 1997 (Ley del Sector eléctrico — LSE), care reprezintă piatra de temelie a sistemului spaniol de energie electrică, se face o distincție fundamentală între activitățile reglementate și cele liberalizate.

(14)

Producerea, importul, exportul și vânzarea cu amănuntul de energie electrică sunt activități liberalizate, și anume, activități care pot fi exercitate în mod liber de către operatorii economici în condițiile pieței și asupra cărora statul nu exercită un control de reglementare strict, de exemplu, prin controlarea prețurilor și a condițiilor de aprovizionare.

(15)

Dimpotrivă, distribuția, transportul și activitățile desfășurate de participantul pe piață (3) și de operatorul de sistem (4) sunt reglementate pe deplin de către stat. În general, aceste activități sunt reglementate de stat în toate sistemele de energie electrică deoarece operatorii care le realizează dețin monopoluri de facto sau de jure și, în caz contrar, nu s-ar confrunta cu restricții în încălcarea normelor de concurență și ar putea să perceapă prețuri de monopol mai mari decât prețul normal al pieței.

(16)

În 2005, distribuția acoperea trei tipuri de activități reglementate în rețeaua spaniolă de energie electrică. Prima era distribuția simplă, care constă în transmiterea de energie electrică la punctele de consum prin rețelele de distribuție, fiind un monopol în absența unor rețele alternative. A doua activitate includea anumite activități de administrare comercială, strâns legate de distribuție, cum ar fi citirea contoarelor, încheierea contractelor, facturarea, furnizarea de servicii pentru clienți etc. Cea de a treia activitate reglementată în 2005 a fost furnizarea la tarife reglementate, aceasta fiind atribuită prin lege distribuitorilor, în plus față de principalele lor sarcini statutare (gestionarea și furnizarea accesului la rețelele de distribuție a energiei electrice) (5). După finalizarea reformei în 2009, distribuitorii nu mai furnizează energie electrică la tarife reglementate.

(17)

Distribuitorii au fost obligați prin lege să achiziționeze energia electrică necesară pentru a furniza energie electrică clienților reglementați de pe piața cu ridicata organizată („pool” — grup de furnizori de energie electrică) la prețul zilnic (prețul marginal al sistemului sau „prețul pool”) sau direct de la producătorii de energie regenerabilă (6), pentru ca apoi să revândă energia electrică pentru consumatorii finali, la tariful reglementat aplicabil.

(18)

În 2005, existau nu mai puțin de 25 de tarife reglementate diferite pentru utilizatorii finali, în funcție de nivelul de consum, profilul consumului și/sau utilizarea consumului și tensiunea de branșare la rețea. În același timp, alte nouă taxe reglementate de acces la rețea se aplicau utilizatorilor finali de pe piața liberă, bazate, de asemenea, pe tensiunea de branșare și pe o serie de alte caracteristici (7). Pe piața liberă, taxele de acces la rețea erau plătite de către utilizatorii finali, care le-au transferat către distribuitori. Pe piața reglementată, taxele de acces la rețea erau incluse în tarifele globale reglementate plătite de către utilizatorii finali distribuitorilor (acestea erau implicite). Din 2005, Spania a introdus modificări la sistemul de tarife reglementate. Cea mai recentă modificare a fost efectuată în 2013, când Spania a adoptat un nou cadru legislativ pentru sectorul energiei electrice (Legea nr. 24/13), care include, printre alte măsuri, reforma de reglementare a prețurilor pieței cu amănuntul. Spania a anunțat că noua lege și dispozițiile de punere în aplicare a acesteia se vor aplica în cursul anului 2014.

(19)

Nivelurile tarifelor totale reglementate și ale taxelor reglementate de acces la rețea au fost stabilite ex ante o singură dată pentru întregul an, în mod normal înainte de sfârșitul anului N-1, putând fi ajustate în cursul anului (8). Cu toate acestea, majorările tarifare anuale au fost supuse unei limite maxime (9). În principiu, au fost stabilite toate nivelurile taxelor și tarifelor, pe baza previziunilor, astfel încât să se asigure că veniturile reglementate care rezultă din aplicarea acestora sunt suficiente pentru a se acoperi costurile totale reglementate ale sistemului de energie electrică. Costurile reglementate ale sistemului au cuprins, în 2005, costurile de aprovizionare cu energie pentru tarifele totale, costurile achiziționării de energie din schemele de sprijin speciale (surse regenerabile, cogenerare etc.), costurile de transport și de distribuție, măsurile de gestionare a cererii, alte costuri de generare a energiei electrice în insulele spaniole, sprijinul pentru cărbune, deficitele anilor precedenți etc.

(20)

În cadrul de reglementare instituit în Spania, distribuitorii au fost (și sunt în continuare) principalii intermediari financiari ai sistemului. Distribuitorii au gestionat toate veniturile provenite din sistemul tarifar reglementat, și anume, taxele de acces la rețea și veniturile generate de tarifele totale. Veniturile respective, denumite colectiv „venituri de plătit” (Ingresos liquidables), au fost utilizate pentru a acoperi toate costurile reglementate ale sistemului. Nu există norme privind alocarea unei anumite categorii de venituri sau a unei părți din aceasta pentru o anumită categorie de costuri sau o parte din aceasta. În consecință, veniturile din taxele de acces la rețea nu au fost alocate în totalitate sau în parte pentru a finanța costurile mai ridicate de sprijin pentru energia electrică din surse regenerabile de energie sau costurile de producție în insulele spaniole.

(21)

Procedura de închidere a conturilor a avut loc în cadrul unui proces de decontare efectuat sub controlul direct al autorității de reglementare spaniole, Comisión Nacional de Energía (denumită în continuare „CNE”). Remunerarea distribuitorilor (pentru activitățile legate de simpla distribuție) a fost reținută, de asemenea, din veniturile de plătit, după deducerea tuturor celorlalte costuri.

(22)

Prin urmare, în 2005, două categorii distincte de operatori erau active pe piața cu amănuntul a energiei electrice în Spania: distribuitorii, care au fost obligați să vândă la tarife reglementate, și furnizorii, care au vândut în condiții negociate liber. Din motive istorice, distribuitorii din Spania fac parte din grupuri integrate pe verticală (operatori tradiționali), care, în mod tradițional, operează rețelele de distribuție din anumite zone geografice și care s-au schimbat numai ca urmare a fuziunilor anterioare și consolidărilor. Pe piața reglementată, distribuitorii au perceput tarife totale care nu au făcut deosebirea între costurile de achiziție a energiei electrice și costurile de acces la rețea.

(23)

Furnizorii pot aparține unor grupuri integrate pe verticală (care, de regulă, au divizii separate de producție, distribuție și furnizare) sau pot fi nou intrați pe piață. De multe ori, furnizorii nou intrați nu dețin nicio capacitate de producție și sunt activi doar pe piața cu amănuntul. Céntrica este un astfel de nou operator. Pe piața liberă, furnizorii au practicat prețuri care trebuiau să acopere taxe de acces la rețea (de plătit către distribuitori), cheltuielile de achiziționare a energiei (costurile de achiziționare a energiei pe piața cu ridicata sau costurile proprii de producție în cazul unei întreprinderi integrate pe verticală) și o „marjă de comercializare”, care acoperă alte costuri (costurile de comercializare, sistemele informatice, facturarea etc.), precum și o rentabilitate a capitalului investit.

(24)

În 2005, coexistența dintre piața liberă și piața reglementată, în special în ceea ce privește posibilitatea ca utilizatorii finali să opteze liber între cele două, a însemnat că tarifele reglementate au funcționat ca preț de referință sau ca o limită de facto cu privire la prețurile pieței libere. Prin urmare, un furnizor putea funcționa în mod profitabil într-un anumit segment de piață numai în cazul în care exista o marjă pozitivă de comercializare, și anume, o oarecare diferență între prețul de vânzare cu amănuntul, însemnând, în acest caz, tariful reglementat la care clientul are dreptul, și costurile globale suportate în furnizarea de energie electrică clienților.

(25)

În 2005, nivelul la care au fost stabilite tarifele reglementate și taxele de acces la rețea nu a generat suficiente venituri pentru a permite sistemului să recupereze toate costurile documentate ex post pentru întregul an. Procesul de decontare final pentru 2005, efectuat de CNE la încheierea exercițiului, a stabilit un deficit de 3,811 miliarde EUR. Aceasta nu a fost prima dată când procesul de decontare a condus la deficit, deși mărimea deficitului din 2005 a fost fără precedent. Deficite mai mici fuseseră înregistrate deja în 2000, 2001 și 2002.

(26)

Printre altele, guvernul a subestimat costurile achizițiilor reale de energie electrică. În timp ce, în termeni generali, consumul de energie electrică la nivelul utilizatorilor finali de pe piața reglementată și de pe cea liberă a evoluat în 2005 aproximativ conform previziunilor din decembrie 2004, creșterile neprevăzute de prețuri în cursul anului au stabilit prețurile cu ridicata la 62,4 EUR/MWh în 2005, în comparație cu 35,61 EUR/MWh în 2004, prețul mediu cu ridicata în 2005 ajungând la 59,47 EUR/MWh. Cauzele creșterii includ un an neobișnuit de secetos, care a redus producția de energie hidroelectrică cu 55 %, o creștere a prețurilor la petrol, impactul prețului curent al certificatelor de emisii de CO2 primite cu titlu gratuit în cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii, precum și o creștere a cererii de energie mai mare decât creșterea PIB-ului.

(27)

Autoritatea de reglementare spaniolă, CNE, a subliniat faptul că, în 2005, în medie, tarifele totale nu au reflectat toate costurile de aprovizionare și, în special, costurile legate de achiziționarea de energie de pe piața cu ridicata. În special, astfel cum se arată în graficul de mai jos, numai în cinci luni, în perioada ianuarie-februarie 2005, iar ulterior din nou în perioada aprilie-iunie 2005, prețurile la energie incluse în tarifele totale medii reglementate au fost mai mici decât prețurile medii ale pieței de energie electrică cu ridicata. Cu toate acestea, în perioada octombrie 2006-decembrie 2007 se observă tendința inversă: în cursul perioadei respective de 14 luni, prețurile cu ridicata medii au scăzut brusc sub prețurile medii la energie incluse în tarifele totale medii reglementate, cu mult peste diferența constatată în cele șapte luni din 2005, când prețurile cu ridicata au fost mai mari decât cele incluse în tarifele totale.

Graficul 1

Prețul cu ridicata mediu ponderat/prețul energiei inclus în tariful total

Precio de la energía implícito en tarifa integral

Precio medio ponderado final mercado mayorista

Sursa: CNE — Informe sobre la evolución de la competencia en los mercados de gaz y electricidad. Perioada 2005-2007, p. 84.

(28)

De asemenea, un alt factor important care a contribuit la creșterea costurilor generale ale sistemului a fost nivelul ridicat de sprijin acordat pentru producția de energie din surse regenerabile. În special, producătorii de energie din surse regenerabile au putut opta pentru participarea directă la grupul furnizorilor de energie electrică — „pool”. În 2005, această opțiune a fost deosebit de atractivă și, prin urmare, mai mulți producători de energie din surse regenerabile decât se preconizase au făcut parte din acest grup, ceea ce a determinat costuri mai mari pentru sistem. De asemenea, sprijinul direct acordat cheltuielilor cu energia electrică în cadrul regimului special (energie din surse regenerabile, cogenerare) nevândută grupului, înscrise în evidența contabilă drept cheltuieli reglementate, s-a ridicat la 2,701 miliarde EUR în 2005, în creștere cu 5,75 % față de 2004. Cu titlu indicativ, cheltuielile cu transportul și cu distribuția ale sistemului s-au ridicat la 4, 142 miliarde EUR în 2004, la 4,410 miliarde EUR în 2005 și la 4,567 miliarde EUR în 2006.

(29)

Creșterea deficitului nu a trecut neobservată. Încă din martie 2005, când a devenit clar că se începea să se producă un deficit tarifar, prin articolul 24 din Decretul-lege nr. 5/2005 (10), autoritățile spaniole au precizat că fondurile necesare pentru a se acoperi diferența dintre cheltuielile și veniturile aferente sistemului de energie electrică vor fi furnizate de primii cinci „furnizori de energie electrică beneficiari” din Spania, care erau îndreptățiți să primească o compensație pentru costurile irecuperabile (11), pe baza următoarelor procentaje:

(30)

Soldul negativ cu privire la contul costurilor irecuperabile ar conduce la drepturi de colectare, care constau în dreptul întreprinderilor de a încasa în viitor veniturile de la consumatorii de energie electrică. Întreprinderile ar putea securitiza aceste drepturi și le-ar putea vinde pe piață. Întreprinderile în cauză, cu excepția Elcogás S.A., sunt întreprinderile-mamă ale grupurilor integrate pe verticală care, de regulă, își desfășoară activitatea în sectorul de producție a energiei electrice și în sectorul de distribuție, prin intermediul diviziilor de distribuție. Conform articolului 24 din Decretul-lege nr. 5/2005, motivele și criteriile care stau la baza desemnării celor cinci întreprinderi în scopul prefinanțării deficitului tarifar pe 2005, și nu a altor întreprinderi care își desfășoară activitatea pe piața energiei electrice din Spania, par să fie dreptul acestora de a primi compensații pentru costurile irecuperabile și nu, de exemplu, pentru activitatea lor în sectorul distribuției. Elcogás S.A. a fost și este în continuare o întreprindere activă doar în domeniul producției de energie electrică (12). În același mod, în scopul prefinanțării deficitului din sistemul de energie electrică în ultimii ani, Spania a desemnat fie întreprinderea-mamă a grupului (de exemplu, Endesa S.A., Iberdrola S.A.), fie divizia sa de producție (Endesa Generación S.A., Iberdrola Generación S.A. prin Decretul-lege nr. 6/2009), dar niciodată divizia de distribuție (și anume, Endesa Distribución Eléctrica S.L., o filială deținută integral, responsabilă cu distribuția energiei electrice în cadrul sistemului de tarife reglementate în 2005).

(31)

În iunie 2006, autoritățile spaniole au luat o decizie cu privire la modalitățile de recuperare a deficitului pe 2005 de la consumatorii de energie electrică prin intermediul tarifelor reglementate. Prin Decretul-lege nr. 809/2006 (13), autoritățile spaniole au prevăzut că deficitul pe 2005 (sau, mai precis, drepturile de colectare acordate celor cinci furnizori selectați) va fi rambursat de către consumatori în termen de 14,5 ani prin intermediul unei suprataxe speciale, aplicată atât tarifelor totale, cât și celor de acces. Suprataxa, calculată ca suma anuală necesară pentru a se recupera linear valoarea actualizată netă a deficitului pe 2005 în termen de 14,5 ani, a fost stabilită la 1,378 % din tariful total și la 3,975 % din tariful de acces pentru 2006. Rata dobânzii aplicabilă a fost EURIBOR la 3 luni.

(32)

Suprataxa a fost considerată o „contribuție alocată în mod specific” (cuota con destino espécifico). Autoritățile spaniole au stabilit că veniturile provenite din contribuția de finanțare a deficitului pe 2005 se vor acumula în contul de depozit administrat de CNE. Ulterior, CNE va transfera fondurile către proprietarii drepturilor de colectare, și anume, furnizorii care au finanțat deficitul sau entitățile care au cumpărat ulterior drepturile de colectare de la aceștia, în conformitate cu ponderea deficitului finanțat de fiecare dintre acestea.

(33)

În 2005, 37,49 % din cererea de energie electrică din Spania a fost achiziționată de pe piața liberă. Procentajul corespunde unui număr relativ mic de consumatori: doar 8,5 % din consumatori au achiziționat energie de pe piața liberă, în timp ce 91,5 % au folosit în continuare tarifele reglementate (în scădere de la 97 % în 2004). Clienții de înaltă tensiune (mai ales clienții industriali) reprezintă principala categorie prezentă pe piața liberă: 38,9 % din aceștia și-au exercitat opțiunea, iar achizițiile lor au reprezentat 29 % din totalul consumului de energie electrică în Spania continentală în 2005. Marea majoritate a gospodăriilor și a consumatorilor de joasă tensiune care puteau opta pentru piața liberă începând din 2003 (14) recurgeau în continuare la tarife reglementate, însă, în 2005, o mare parte dintre aceștia au optat, de asemenea, pentru piața liberă. La 31 decembrie 2005, existau peste 2 milioane de consumatori pe piața liberă (în comparație cu 1,3 milioane în 2004).

(34)

Cu toate acestea, avantajul de preț oferit, în medie, de tarifele reglementate în 2005 ar trebui luat în considerare în paralel cu revenirea consumatorilor la piața reglementată, deși cu o anumită întârziere. Astfel cum se arată în tabelul 2 de mai jos, numărul consumatorilor aprovizionați cu energie electrică de pe piața liberă a crescut în cursul anului 2005, dar a scăzut în 2006, atingând același procentaj obținut în prima jumătate a anului 2005, și anume, 8,15 %. De asemenea, reducerea cantității de energie furnizată utilizatorilor finali pe piața liberă, care a fost evidentă în luna decembrie 2004, a continuat și în prima jumătate din 2005. Deși stopată semnificativ în perioada iunie-septembrie 2005, reducerea a continuat în decembrie 2005 și pe parcursul anului 2006.

Tabelul 2

Cota siturilor de aprovizionare și a energiei pe piața liberă (ca procentaj din totalul pieței) 2004-2006

(35)

Cu toate că impactul pierderilor suportate de către furnizori a început să fie resimțit cu începere de la mijlocul anului 2005, când prețurile cu ridicata au început să crească considerabil, contractele de furnizare nu au putut fi reziliate imediat. Prin urmare, furnizorii de pe piața liberă, în special cei care nu aveau capacitate de producție, dar care trebuiau să achiziționeze energie electrică de pe piața cu ridicata, au fost nevoiți să depună oferte în condiții de piață liberă, care au coincis cu tariful reglementat, în pofida posibilității de a suporta pierderi sau de a practica prețuri mai ridicate care să reflecte cheltuielile reale de achiziționare, pierzând astfel din cota de piață.

(36)

Decizia Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare se bazează pe următoarele motive:

(37)

Decizia a comparat tarifele reglementate plătite de diferitele categorii de utilizatori finali cu prețurile estimate pe care aceștia ar fi trebuit să le plătească pe piața liberă în absența tarifelor și a constatat că nu există niciun avantaj în favoarea majorității categoriilor de utilizatori. Presupusul ajutor în favoarea utilizatorilor finali face obiectul unei decizii separate în cazul SA. 21817 — Tarifele reglementate la energie electrică în Spania: consumatorii.

(38)

În ceea ce privește distribuitorii, în decizia de inițiere s-a menționat faptul că, prin încurajarea utilizatorilor finali să revină la piața reglementată, sistemul ar fi putut aduce beneficii distribuitorilor, care par să fi beneficiat de o marjă de profit garantată privind activitățile lor reglementate. Avantajul părea să fi fost aprobat în mod selectiv pentru distribuitori, întrucât aceștia erau singurii operatori pe piață care puteau vinde energie electrică la tarife reglementate.

(39)

De asemenea, în decizie s-a constatat că sistemul a implicat un transfer de resurse de stat, întrucât suprataxa aplicată prețului, folosită pentru rambursarea deficitului, constituie o taxă parafiscală, ale cărei încasări tranzitează autoritatea publică de reglementare CNE înainte de a fi direcționate către beneficiarii finali. În decizie s-a concluzionat că, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție în materie, fondurile respective ar trebui considerate resurse de stat.

(40)

Având în vedere faptul că atât marii utilizatori finali, cât și distribuitorii își desfășoară activitatea pe piețe care, în general, sunt accesibile concurenței și comerțului din cadrul UE, în decizia de inițiere Comisia a ajuns la concluzia că toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE au fost îndeplinite și că măsura a reprezentat ajutor de stat în favoarea utilizatorilor finali și a distribuitorilor.

(41)

După ce a constatat că niciuna dintre derogările prevăzute la articolul 107 din TFUE nu pare aplicabilă, decizia de inițiere a examinat dacă furnizarea de energie electrică la tarife reglementate ar putea fi considerată drept serviciu de interes economic general (SIEG) și, prin urmare, dacă aceasta beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 106 alineatul (2) din TFUE. În decizia de inițiere se menționează că, în sectorul energiei electrice, marja de apreciere a statelor membre în stabilirea obligațiilor serviciului public este limitată de dispozițiile Directivei 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (15) („Directiva privind energia electrică”). Directiva privind energia electrică prevede că statele membre trebuie să stabilească o obligație de serviciu universal (inclusiv, în special, dreptul de a li se furniza energie electrică la prețuri rezonabile) numai pentru consumatorii casnici și întreprinderile mici (16). Decizia concluzionează că, având în vedere directiva menționată anterior, furnizarea de energie electrică la tarife reglementate pentru întreprinderile mijlocii și mari, spre deosebire de gospodării și de întreprinderile mici, nu ar putea fi considerată un serviciu de interes economic general în sensul strict al termenului.

(42)

Prin urmare, Comisia a exprimat îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea cu piața internă a elementelor ajutorului în ceea ce privește tarifele reglementate care au fost aplicate altor întreprinderi decât întreprinderile mici și distribuitorilor.

(43)

Invitația Comisiei de a prezenta observații cu privire la decizia de a iniția o investigație aprofundată a atras numeroase observații din partea marilor consumatori industriali, a distribuitorilor, a furnizorilor independenți și a guvernelor comunităților autonome din Spania. În continuare vor fi analizate numai observațiile relevante pentru poziția distribuitorilor.

(44)

Au fost primite observații din partea Céntrica și ACIE, Asociația furnizorilor independenți de energie. Argumentele și concluziile acestora sunt în mare parte echivalente și vor fi tratate împreună.

(45)

Principalul subiect al observațiilor prezentate de Céntrica este presupusul ajutor de stat acordat distribuitorilor de energie electrică. Céntrica subliniază faptul că, în 2005, costul mediu de cumpărare a energiei electrice pe piața cu ridicata a fost cu aproape 70 % mai mare decât costul mediu previzional de achiziționare inclus în tarifele totale stabilite de guvern prin Decretul-lege nr. 2329/2004.

(46)

Ca urmare a acestei discrepanțe dintre previziuni și costurile reale, veniturile din sistem au fost insuficiente pentru a se acoperi costurile, în principal din cauza faptului că prețul plătit de către distribuitori pentru achiziționarea energiei electrice a fost mai mare decât prețul reglementat la care aceștia au fost obligați să o vândă. Prin urmare, distribuitorii au înregistrat un deficit în conturile lor. Cu toate acestea, ca urmare a mecanismului adoptat de către autoritățile spaniole pentru a compensa lipsa de venituri (care a constat în solicitarea ca producătorii eligibili să prefinanțeze deficitul în baza unei cereri pentru rambursări ulterioare), conturile distribuitorilor au rămas echilibrate, iar pierderile suferite au fost compensate de facto de către stat.

(47)

Un tratament diferit a fost rezervat furnizorilor de pe piața liberă, în pofida faptului că aceștia au suferit, de asemenea, pierderi similare. Potrivit Céntrica și ACIE, furnizorii de pe piața liberă s-au supus acelorași costuri de achiziționare în calitate de distribuitori (17). De asemenea, aceștia au fost obligați de facto de nivelul tarifului total stabilit de guvern pentru fiecare categorie de clienți deoarece, în caz contrar, ar fi fost foarte puțin probabil ca aceștia să atragă noi clienți sau să își mențină clienții existenți. ACIE subliniază, în special, faptul că la începutul anului 2005, membrii săi au încheiat contracte pe baza previziunilor guvernului cu privire la prețurile cu ridicata și că, ulterior, aceștia au fost obligați să onoreze contractele respective, inclusiv în cazul în care acestea s-au dovedit neprofitabile. Ca urmare, furnizorii independenți au suferit pierderi. Cu toate acestea, spre deosebire de distribuitori, pierderile furnizorilor independenți nu au fost compensate de către stat. Céntrica estimează că, în 2005, a înregistrat pierderi de 10 milioane EUR. Potrivit ACIE, mai mulți furnizori, inclusiv Saltea Comercial, Electranorte, CYD Energia și RWE, au fost forțați să părăsească piața.

(48)

Potrivit ACIE și Céntrica, compensarea pierderilor suferite de distribuitori a denaturat concurența, a creat o discriminare față de furnizorii independenți și ar trebui să fie considerată ajutor de stat. În afară de susținerea faptului că această compensare a pierderilor constituie un avantaj în sine, Céntrica a susținut că jucătorii tradiționali de pe piață (întreprinderile integrate pe verticală) puteau să își mențină cota de piață și să evite pierderile încurajându-i pe clienți să treacă de la diviziile de furnizare deficitare la diviziile lor de distribuție, care ar primi compensații, după caz.

(49)

Potrivit ACIE și Céntrica, avantajul pentru întreprinderile tradiționale a fost „specific”, adică selectiv, deoarece finanțarea și mecanismul de compensare au adus beneficii specifice distribuitorilor prin oferirea unui avantaj financiar și concurențial față de furnizorii de pe piața liberă. Céntrica a susținut că distincția între distribuitori și furnizorii de pe piața liberă a fost pur formală, deoarece ambele categorii au concurat pe aceeași piață (vânzarea cu amănuntul a energiei electrice), ambele au fost afectate de tarifele totale (fie pentru că au fost obligate prin lege, fie pentru că acestea au acționat de facto ca un plafon pentru prețurile de pe piață) și ambele au achiziționat energie electrică la același preț și au suferit aceleași pierderi.

(50)

În opinia Céntrica, tratamentul preferențial acordat distribuitorilor nu era justificat de niciun motiv în ceea ce privește logica și structura sistemului de energie electrică, nici nu a putut fi considerat drept o compensație pentru un serviciu de interes economic general. Céntrica susține că sistemul a încălcat Directiva privind energia electrică, nu numai din cauza caracterului discriminatoriu al măsurilor adoptate privind deficitul, ci și din cauza faptului că, în acest fel, consumatorii au fost privați de dreptul la prețuri și tarife transparente (18). Având în vedere că o parte din prețul energiei electrice datorat pentru 2005 a fost amânată pentru anii următori, tarifele finale percepute nu au fost clare pentru consumatori.

(51)

Céntrica consideră că avantajul selectiv acordat prin măsurile adoptate privind deficitul a adus beneficii nu doar distribuitorilor, ci și întreprinderilor integrate pe verticală cărora aceștia le aparțineau. Potrivit Céntrica, un grup integrat pe verticală ar trebui să fie considerat o întreprindere în sensul aplicării normelor în materie de ajutoare de stat. Céntrica susține că sistemul spaniol a permis întreprinderilor de producție să mărească prețurile pe piața cu ridicata și să continue să realizeze profit. În aceste condiții, grupurile au acordat un interes deosebit menținerii cotei de piață pe care se bazează diviziile lor de distribuție. Prin urmare, grupurile integrate pe verticală ar trebui, de asemenea, să fie considerate beneficiari ai ajutorului de stat.

(52)

Au fost primite observații din partea UNESA (asociația care reprezintă distribuitorii), Iberdrola Distribución, Union Fenosa Distribución, Enel Viesgo Distribución și Endesa Distribución. Observațiile acestora se suprapun în mare măsură și vor fi tratate împreună.

(53)

Distribuitorii (reprezentați de UNESA) fac deosebirea între activitățile de simplă distribuție/administrare comercială, pe care le consideră un serviciu de interes economic general, și furnizarea de energie electrică la tarife reglementate, care, potrivit acestora, nu implică niciun ajutor de stat, deoarece nu oferă niciun avantaj financiar.

(54)

Distribuitorii amintesc faptul că furnizorii și distribuitorii și-au desfășurat activitățile într-un context juridic foarte diferit; distribuitorii au fost obligați să cumpere energie electrică la tarifele reglementate în moduri specifice (fie de la grupul de furnizori, fie de la producătorii din „regimul special”), în timp ce furnizorii au avut libertatea de a își negocia prețurile. Distribuitorii nu au putut refuza furnizarea de energie clienților reglementați și nu au putut atrage alți clienți în afara celor care optează pentru tarife reglementate. Distribuitorii nu au putut oferi servicii auxiliare, în timp ce furnizorii erau liberi să își stabilească propriile condiții de aprovizionare.

(55)

Tabelul de mai jos prezintă succint diferențele dintre furnizorii și distribuitorii de pe piața liberă în ceea ce privește vânzările cu amănuntul de energie electrică (19):

(56)

Prin urmare, distribuitorii concluzionează că, având în vedere contextul diferit atât de facto, cât și de jure, furnizorii de pe piața liberă nu au fost în concurență cu distribuitorii, ci mai degrabă cu tarifele reglementate, care au acționat ca preț de referință pe piață.

(57)

Distribuitorii susțin că activitatea de furnizare a energiei electrice la tariful respectiv nu le-a adus profituri, nici avantaje de nicio natură. În timp ce simpla distribuție și gestionarea comercială a remunerațiilor distribuitorilor au inclus o marjă de profit pentru remunerarea capitalului investit, în ceea ce privește tarifele reglementate, distribuitorii au obținut doar o rambursare a costurilor lor fără nicio marjă de profit. În special, costurile „recunoscute” ale unui distribuitor au avut la bază prețul mediu ponderat plătit la energia electrică în perioada de referință. În anumite condiții, costurile recunoscute puteau fi mai scăzute decât costurile totale efective suportate de un distribuitor. În cazul în care activitatea de vânzări reglementată a generat un excedent, fondurile respective nu au rămas la distribuitori, ci au fost alocate, pe parcursul procesului de decontare, finanțării altor cheltuieli generale ale sistemului. Valoarea recunoscută de stat este egală cu diferența dintre prețul mediu ponderat al achizițiilor de energie electrică, înmulțită cu cantitatea de energie electrică transportată de fiecare distribuitor, după corecția aplicată pierderilor standard.

(58)

De asemenea, distribuitorii susțin că nu au dobândit niciun avantaj financiar, direct sau indirect, de la clienții de pe piața liberă care trec înapoi la tarifele reglementate, întrucât remunerația pentru simpla distribuție și administrare comercială a fost în întregime independentă de numărul de clienți cu tarife reglementate sau de cantitatea de energie electrică vândută la tariful respectiv.

(59)

Prin urmare, distribuitorii concluzionează că orice „compensație” pe care au primit-o în ceea ce privește energia electrică furnizată la tarife reglementate ar trebui considerată mai degrabă o rambursare a sumelor pe care trebuiau să le avanseze în aplicarea legii sau o compensație pentru pierderi și daune.

(60)

Iberdrola susține în mod expres că, din punct de vedere juridic și economic, ar fi incorect ca deficitul să fie aplicat distribuitorilor. Costurile suportate în achiziționarea de energie electrică pentru piața reglementată erau imputabile sistemului de energie electrică, nu distribuitorilor, care nu au făcut decât să pună în aplicare dispozițiile legale. Încasările vânzărilor la prețuri reglementate nu au devenit niciodată proprietatea distribuitorilor, ci au aparținut sistemului de energie electrică în ansamblu. Prin urmare, sistemul ar trebui să fie considerat „vânzător” de energie electrică la prețuri reglementate. Potrivit Iberdrola, într-un sistem foarte bine reglementat precum cel spaniol, nu ar fi rezonabil să se aplice distribuitorilor dezechilibrele financiare cauzate de structura de reglementare sau de erorile din estimările costurilor viitoare la energia electrică.

(61)

De asemenea, Iberdrola subliniază faptul că distribuitorii nu rețin veniturile din suprataxă, care, fiind o „contribuție alocată în mod specific”, a fost transferată imediat în contul de depozit deschis de CNE și transferată producătorilor care au prefinanțat deficitul.

(62)

Observațiile prezentate de guvernul regional din Asturias sunt echivalente cu cele prezentate mai jos ale guvernului spaniol, la care se face trimitere.

(63)

Spania susține că sistemul de tarife reglementate din 2005 nu a implicat niciun ajutor de stat, nici pentru utilizatorii finali, nici pentru distribuitori. În special, în ceea ce privește distribuitorii, Spania consideră că respectiva compensație primită este în conformitate cu jurisprudența Altmark a Curții de Justiție și, prin urmare, nu constituie ajutor de stat.

(64)

Spania susține că deficitul nu este imputabil statului, deoarece acesta a fost cauzat de circumstanțe externe imprevizibile, și nu de către intenția statului de a subvenționa anumite activități.

(65)

Spania susține că furnizarea de energie electrică la tarifele reglementate stabilite de către stat nu era interzisă de legislația UE în 2005. Prin urmare, intervenția în materie de reglementare din partea statului este valabilă din punct de vedere juridic, fiind exprimarea suveranității naționale. Una dintre aceste prerogative suverane constă în stabilirea tarifelor, astfel încât costurile preconizate să facă față cererii preconizate.

(66)

Distribuitorii au colectat fonduri prin tarifele de acces și cele totale, iar apoi au transferat o parte din venituri în conturile dedicate (în conformitate cu procentajele stabilite în decretul privind tarifele anuale). Ulterior, au fost deduse achizițiile de energie electrică de la grupul de furnizori și de la producătorii în „regim special”. În cazul în care veniturile rezultate din tarifele totale și cele de acces nu acoperă costul activităților reglementate, rezultă un deficit tarifar.

(67)

Spania susține că deficitul pe 2005 a fost cauzat de o neconcordanță între previziunile guvernului privind prețurile energiei electrice cu ridicata și prețurile efective înregistrate în „pool”. Prețurile extrem de ridicate din 2005 au fost influențate de cauze imprevizibile de forță majoră (a se vedea considerentul 26).

(68)

Având în vedere că evenimentul care a generat presupusul ajutor de stat a fost o creștere mai mare decât cea anticipată a prețurilor cu ridicata, presupusul avantaj nu ar putea fi atribuit niciunui act juridic. Chiar presupunând că avantajul ar fi existat, acesta ar fi fost cauzat de circumstanțe care nu au legătură cu intențiile statului. Potrivit Spaniei, existența forței majore rupe legătura de cauzalitate dintre decizia administrativă de stabilire a nivelului tarifelor și avantajul concurențial care implică un ajutor de stat. Chiar presupunând că este îndeplinită condiția obiectivă privind legătura de cauzalitate, condiția subiectivă (imputabilitatea) din partea statului ar fi absentă.

(69)

Spania afirmă că tarifele nu implică fonduri publice. În primul rând, Spania susține, în această privință, că suprataxa nu este o „taxă” în sensul jurisprudenței Curții de Justiție privind taxele parafiscale, întrucât aceasta nu este percepută de stat și nu corespunde unei taxe fiscale. Potrivit Spaniei, suprataxa este parte integrantă din tarif și natura acesteia este similară unui tarif. În consecință, tariful este un preț privat.

(70)

În al doilea rând, fondurile nu au fost percepute de către stat și nu au fost plătite într-un fond desemnat de acesta. Tarifele au fost colectate de către distribuitori, nu de către stat și, prin urmare, au fost prețuri private care au asigurat o remunerație echitabilă a actorilor (astfel cum este specificat în LSE). Acestea nu au fost nici impozite, nici prețuri publice. Statul nu a remunerat nimic, sistemul fiind cel care asigura remunerarea pe baza forțelor pieței pentru activitățile nereglementate și în temeiul tarifelor de acces stabilite de stat în ceea ce privește activitățile reglementate. Având în vedere faptul că într-un astfel de sistem nu există nicio sarcină pentru stat, nu ar fi implicate resurse de stat, conform jurisprudenței Sloman Neptune (20). De asemenea, fondurile nu s-au vărsat niciodată în bugetul de stat, nu au fost menționate în legislația bugetară, nu au fost supuse verificării de către Curtea de Conturi și nu au putut fi recuperate de la debitori prin intermediul unor proceduri administrative de recuperare. Datoriile față de sistemul de energie electrică nu au fost supuse ratei dobânzii aplicabile datoriilor către stat.

(71)

Spania insistă asupra faptului că fondurile au fost administrate de către autoritatea spaniolă de reglementare, CNE, care a acționat ca simplu intermediar contabil. Autoritățile spaniole subliniază faptul că, în decizia sa din 2001 privind costurile irecuperabile spaniole (SA NN 49/99), Comisia a stabilit deja că „tranzitul de fonduri prin CNE este, în esență, de natură contabilă. Fondurile transferate în contul deschis pe numele CNE nu au devenit niciodată proprietatea acestui organism, fiind imediat plătite beneficiarilor, în conformitate cu o valoare prestabilită pe care CNE nu o poate modifica în niciun fel”. Pe baza acestor considerente, Comisia a ajuns la concluzia că „aceasta nu [a fost] în măsură să stabilească dacă încasările din taxele stabilite în cadrul sistemului de costuri irecuperabile reprezintă resurse de stat”.

(72)

În al treilea rând, Spania contestă concluzia Comisiei potrivit căreia vânzările reglementate de către distribuitori au fost finanțate prin intermediul unei „taxe speciale” plătite de toți utilizatorii finali spanioli de energie electrică. Potrivit Spaniei, distribuitorii nu au fost „finanțați de către stat”, ci au primit o remunerație rezonabilă și echitabilă pentru executarea unei sarcini legale pe care erau obligați să o efectueze.

(73)

De asemenea, prin vânzarea de energie electrică la tarife reglementate și prin achiziționarea acesteia din „pool” de la producători, distribuitorii au generat un deficit (care a fost acoperit de mecanismul de prefinanțare prevăzut în Decretul-lege nr. 5/2005), însă producătorii, iar nu distribuitorii, sunt cei care ar beneficia de veniturile rezultate din suprataxa adăugată la tarif.

(74)

Spania nu este de acord cu concluzia preliminară a Comisiei potrivit căreia tarifele reglementate au conferit un avantaj economic distribuitorilor.

(75)

În ceea ce privește distribuitorii, Spania contestă concluzia Comisiei potrivit căreia sistemele tarifare garantează distribuitorilor o marjă minimă de profit. Spania susține că furnizarea de către distribuitori a energiei electrice la tarifele reglementate a fost justificată de necesitatea de a garanta un serviciu de interes general și că remunerarea activităților reglementate a avut obiectivul exclusiv de a acoperi costurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor legate de aceste activități.

(76)

Potrivit autorităților spaniole, dispozițiile de reglementare aplicabile furnizării de energie electrică la tarife reglementate nu au limitat libertatea de stabilire a furnizorilor de energie electrică, neexistând niciun tratament preferențial față de furnizorii spanioli în raport cu furnizorii din alte state membre.

(77)

În 2005, în Peninsula Iberică, nivelul capacității de interconectare era atât de scăzut, încât nu exista nicio piață internă reală pentru energie. Autoritățile spaniole consideră că, având în vedere această situație de izolare, ar fi disproporționat să se concluzioneze, astfel cum face Comisia, că tariful a avut un impact asupra concurenței și comerțului dintre statele membre.

(78)

Autoritățile spaniole susțin că energia electrică nu a fost exportată în afara Spaniei și că distribuitorii care își desfășoară activitatea în Spania nu puteau vinde energie electrică spaniolă în afara teritoriului național. Dimpotrivă, orice întreprindere eligibilă poate participa la sectorul de distribuție în mod egal cu întreprinderile spaniole și se poate bucura de același tratament juridic și economic.

(79)

Spania consideră că, pe de o parte, furnizorii au exercitat o activitate liberă, nereglementată. Aceștia s-au confruntat cu riscurile și avantajele aferente. Riscurile respective au însemnat acceptarea faptului că, în anumite condiții imprevizibile, activitatea lor cu amănuntul ar putea să nu fie rentabilă. Cu toate acestea, rentabilitatea ar reveni imediat ce tarifele ar permite acest lucru sau în cazul în care circumstanțele excepționale ar înceta să existe.

(80)

Spania susține că, în 2005, existența tarifelor reglementate nu a fost contrară dreptului Uniunii, dat fiind că termenul pentru deschiderea pieței pentru toți consumatorii, inclusiv gospodăriile, a fost 1 iulie 2007.

(81)

Potrivit Spaniei, acoperirea costurilor suportate de distribuitori în ceea ce privește furnizarea de energie electrică la tarife reglementate a respectat cele patru criterii din jurisprudența Altmark și, prin urmare, intervenția nu intră în domeniul de aplicare a ajutorului de stat.

(82)

În primul rând, furnizarea de energie electrică este un serviciu de interes general, iar statul trebuie să intervină în vederea prevenirii abuzurilor de poziție dominantă care decurg din existența unei rețele unice (monopol natural). Prin urmare, întreprinderile care desfășoară activități reglementate îndeplinesc obligații de serviciu public.

(83)

În al doilea rând, parametrii pentru stabilirea tarifelor au fost stabiliți în mod obiectiv și transparent. Remunerarea activităților reglementate a fost obiectivă și transparentă. Alte întreprinderi din UE au fost, de asemenea, în măsură să intre pe piața de distribuție.

(84)

În al treilea rând, plățile pentru activitățile reglementate au acoperit doar costurile de îndeplinire a obligațiilor de serviciu public. Distribuitorii puteau obține rambursarea doar pentru costurile legate de activitățile reglementate.

(85)

În al patrulea rând, cadrul de reglementare complex pentru stabilirea tarifelor și a procedurii de decontare demonstrează că sistemul tarifar se bazează pe o analiză detaliată a cheltuielilor și veniturilor sistemului, precum și pe o analiză a cererii de energie electrică.

(86)

Pe această bază, Spania concluzionează că sistemul tarifar nu constituie ajutor de stat, întrucât acesta a respectat jurisprudența Altmark.

(87)

Domeniul de aplicare a prezentei decizii se limitează la furnizarea de energie electrică întreprinderilor mari și mijlocii de către distribuitori, la tarife reglementate, și nu cuprinde alte activități desfășurate de către distribuitori și legate de simpla distribuție. Acestea din urmă sunt complet independente, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere financiar, de activitatea de vânzare la tarife reglementate și, în orice caz, nu intră în domeniul de aplicare a deciziei de inițiere, care a exprimat îndoieli numai cu privire la compatibilitatea cu piața internă a presupusului avantaj acordat distribuitorilor ca urmare a nivelului scăzut al tarifelor reglementate și la măsurile luate în vederea compensării și rambursării deficitului pe 2005.

(88)

O măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos: măsura (a) conferă un avantaj economic beneficiarului; (b) este acordată de stat sau prin resurse de stat; (c) este selectivă; (d) are un impact asupra comerțului intracomunitar și poate denatura concurența în cadrul Uniunii. Întrucât toate aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, Comisia își va limita aprecierea la existența unui avantaj economic conferit beneficiarilor.

(89)

Întreprinderile sunt favorizate în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE în cazul în care acestea obțin un avantaj economic pe care nu l-ar obține în condiții normale de piață. În acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că, în anumite cazuri, tarifele pentru serviciile furnizate în schimbul unor obligații impuse de statele membre, care nu depășesc costurile anuale neacoperite și care sunt concepute pentru a se asigura că întreprinderile implicate nu înregistrează pierderi, nu constituie ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, ci mai degrabă o contravaloare pentru serviciile prestate de întreprinderile în cauză (21).

(90)

În special în sectorul energiei electrice, Comisia a considerat, în practica sa decizională extinsă de aplicare a articolului 107 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) din TFUE cu privire la obligațiile impuse distribuitorilor de a achiziționa energie electrică de la anumite surse de energie, la un preț mai mare decât prețul pieței, că o compensație care acoperă diferența dintre costurile de achiziționare și prețurile pieței nu conduce la un avantaj economic în beneficiul distribuitorilor. În astfel cazuri, operatorii în cauză au acționat în conformitate cu obligațiile de reglementare ca simpli intermediari în sistemul de energie electrică și au fost despăgubiți pentru costurile lor, fără ca această compensare să conducă la un avantaj economic, întrucât, în principiu, legislația ar fi putut impune doar o obligație de cumpărare, fără compensarea costurilor.

(91)

Același lucru este valabil, în special, în domeniul aprovizionării cu energie electrică la tarife reglementate în ceea ce privește compensațiile menite să finanțeze diferențele dintre veniturile și cheltuielile de achiziționare cu ridicata a energiei electrice la tarifele reglementate solicitate de consumatorii eligibili (22). Rezultă că o compensare a costurilor de achiziționare a energiei electrice ale distribuitorilor în sectorul energiei electrice nu implică în mod obligatoriu un avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Presupusa compensare pentru distribuitorii spanioli a costurilor de aprovizionare la tarife reglementate trebuie să fie examinată în perspectiva acestor precedente.

(92)

Concluzia preliminară a deciziei Comisiei de inițiere a procedurii oficiale de investigare a fost că există un avantaj economic peste condițiile de piață în favoarea distribuitorilor spanioli pe baza a două argumente. În primul rând, se pare că distribuitorii au obținut o marjă de profit garantată privind activitatea de furnizare de energie electrică la tariful reglementat. În al doilea rând, prin încurajarea utilizatorilor să opteze pentru piața reglementată deservită de distribuitori, tarifele ar fi sporit veniturile distribuitorilor. Cele două argumente pot fi integrate într-o singură afirmație potrivit căreia profitul distribuitorilor a crescut proporțional cu energia electrică furnizată la tarifele reglementate în 2005.

(93)

Descrierea disponibilă a sistemului spaniol de energie electrică și informațiile furnizate în cursul procedurii, care se reflectă în considerentele 16, 19, 20, 57 și 58, nu sprijină această afirmație. În timp ce, pentru simpla distribuție, remunerația primită de către distribuitori în 2005 a inclus o marjă de profit, pentru furnizarea de energie electrică la tarifele reglementate, distribuitorii au primit doar o rambursare („recunoaștere”) a costurilor, fără nicio marjă de profit. În mod similar, remunerarea distribuitorilor cu privire la activitățile lor de simplă distribuție a fost independentă de numărul de clienți privind tarifele reglementate și de cantitatea de energie electrică vândută la tariful respectiv, și, prin urmare, veniturile lor nu ar fi crescut dacă acestea ar fi deservit un număr mai mare de clienți privind tarifele reglementate.

(94)

Rezultă că informațiile colectate în cursul procedurii nu susțin afirmația potrivit căreia vânzările de energie electrică la tarife reglementate au mărit profiturile distribuitorilor spanioli în 2005 deoarece aceștia au beneficiat de o marjă de profit garantată.

(95)

În ceea ce privește întrebarea dacă recunoașterea costurilor de aprovizionare și de compensare le-a oferit distribuitorilor un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții de piață, trebuie subliniat faptul că recunoașterea costurilor suportate sub formă de drepturi de colectare acordate celor cinci întreprinderi desemnate prin articolul 24 din Decretul-lege nr. 5/2005, și anume, Iberdrola S.A., Unión Eléctrica Fenosa S.A., Hidroeléctrica del Cantábrico S.A., Endesa S.A. și Elcogás S.A., nu a constituit o remunerație pentru activitatea lor de distribuție. Astfel cum s-a explicat în considerentele 29 și 30, deși Elcogás S.A., care nu deținea nicio filială, nu a desfășurat activități în sectorul distribuției în 2005 (nici în anii următori), întreprinderile în cauză au fost desemnate în temeiul dreptului lor existent de a primi costurile irecuperabile, eventual luând în considerare activitatea lor de producție, dar nu și activitatea lor de distribuție la tarife reglementate.

(96)

În al doilea rând, chiar presupunând că drepturile de colectare care reflectă obligația celor cinci întreprinderi menționate mai sus de a prefinanța deficitul din sistemul de energie electrică pentru 2005 ar putea fi interpretate ca o compensație pentru costurile de distribuție pentru cele patru întreprinderi care își desfășoară activitatea în sectorul de distribuție la tarife reglementate, ar trebui să se țină cont de condițiile reale în care distribuitorii au fost obligați să desfășoare această activitate complet reglementată. Astfel cum s-a precizat la considerentele 54 și 55, distribuitorii nu au putut înregistra nici profituri, nici pierderi, nu au putut alege modalitatea de achiziționare a energiei electrice, nu și-au putut alege clienții, nu și-au putut stabili prețul de vânzare, nici oferi vreun serviciu suplimentar de natură să genereze o marjă de profit. Distribuitorii, precum și grupurile integrate pe verticală de care aparțineau aceștia, nu au avut niciun interes economic, direct sau indirect, în ceea ce privește cooperarea în domeniul furnizării de energie electrică la tarifele reglementate. Un grup integrat pe verticală ar avea mai degrabă un interes în deservirea utilizatorilor finali în condiții de piață liberă, întrucât divizia sa de aprovizionare ar fi făcut profit din astfel de vânzări, ceea ce nu ar fi cazul dacă utilizatorii ar fi beneficiat de energie electrică furnizată de distribuitorul grupului la tarife reglementate.

(97)

Rezultă că o comparație cu condițiile de aprovizionare în condiții de piață liberă ignoră situația diferită, atât de facto, cât și de jure, dintre furnizorii de pe piața liberă și distribuitorii care furnizează energie la tarife reglementate. Întrucât statul poate impune, în principiu, prețurile de achiziționare și de vânzare și alte condiții de tranzacționare privind distribuitorii din cadrul unui sistem de energie electrică, aceasta nu înseamnă că o compensare a costurilor suportate de către aceștia din urmă le conferă un avantaj economic pe care nu l-ar obține în condiții normale de piață. Într-adevăr, reglementarea tarifelor, dublată de obligația de a furniza energie electrică, nu permite luarea unei decizii cu privire la cei mai importanți factori ai aprovizionării, cum ar fi prețurile și producția. Distribuitorii ar putea percepe utilizatorilor finali tarife mult mai mari pentru a acoperi costurile nu numai în condiții de piață potențială, și anume, în absența constrângerilor de reglementare în ceea ce privește astfel de parametri fundamentali. De asemenea, și cel mai important, în sistemul electric spaniol din 2005, la fel precum în cazul oricărui sistem de energie electrică, distribuitorul sau operatorul rețelei de înaltă tensiune pentru marii consumatori de energie este doar un intermediar care conectează fizic utilizatorul la rețea, aceasta fiind o condiție necesară pentru furnizarea de energie electrică. Dată fiind absența unei rețele de distribuție alternativă potențială în Spania în 2005, distribuitorii în cauză au fost desemnați și au aprovizionat atât piața liberă, cât și piața reglementată. Distribuitorii joacă un rol esențial, deoarece fac posibilă furnizarea de energie electrică, indiferent de cadrul sau de politica de reglementare sau dacă la baza condițiilor concurențiale care reglementează aprovizionarea se află mecanisme de piață sau reglementări.

(98)

Într-un sistem de tarifare reglementat precum sistemul spaniol în 2005, în cursul activității uzuale, un deficit de resurse în conturile globale ale sistemului de un an ar fi recuperat, de regulă, în exercițiul următor prin tarife și/sau taxe de acces mai ridicate pentru utilizatorii finali, întrucât scăderea costurilor ar putea conduce la un excedent care ar permite, ulterior, tarife sau taxe mai scăzute. Cu toate acestea, în lipsa alocării unor categorii specifice de venituri costurilor, creșterea (reducerea) veniturilor și/sau a costurilor este posibil să nu conducă la un deficit sau surplus corespunzător care să aducă beneficii distribuitorilor. De exemplu, astfel cum se arată la considerentul 27 în graficul 1, în timp ce prețurile la energia electrică, incluse în tarifele reglementate, au fost, în general, mai mici decât prețurile de pe piața cu ridicata în majoritatea lunilor din 2005, tendința este inversă în perioada noiembrie 2006 — decembrie 2007, fără ca acest lucru să se reflecte în profituri mărite pentru activitatea distribuitorilor de furnizare la tarife reglementate. Acest lucru este în concordanță cu structura normativă a sistemului, prin care distribuitorii nu ar suporta costurile dezechilibrelor în materie de costuri și venituri ale sistemului în ansamblu sau în parte, la fel cum nu ar putea obține niciun profit în urma acestei activități, iar orice surplus care rezultă din vânzarea energiei electrice la tarife reglementate ar fi utilizat pentru a acoperi celelalte costuri ale sistemului.

(99)

Distribuitorii au acționat ca intermediari financiari ai sistemului de energie electrică, în sensul în care aceștia au centralizat toate fluxurile financiare, atât intrările (veniturile reglementate din tarife și taxele de acces), cât și ieșirile (toate costurile generale ale sistemului). Veniturile și costurile reglementate ale sistemului de energie electrică în 2005, conform celor descrise la considerentele 19, 20 și 28, includ o gamă variată de costuri reglementate influențate de piață și de politică, cum ar fi costurile de achiziționare a energiei electrice, inclusiv cea din surse regenerabile, costurile suplimentare de producție de energie electrică în insulele spaniole și costurile de transport și de distribuție etc., fără alocarea unor venituri specifice pentru anumite cheltuieli. Veniturile reglementate nu au devenit niciodată proprietatea distribuitorilor, cu excepția remunerației pentru simpla distribuție, care a fost reținută de aceștia după deducerea tuturor celorlalte costuri ale sistemului.

(100)

Prin urmare, orice deficit în conturi precum cel survenit în 2005, indiferent de cauzele acestuia, ar trebui să figureze în conturile distribuitorilor, fără nicio marjă de manevră pentru a se decide cu privire la nivelul de venituri și costuri reglementate sau la finanțarea unor costuri specifice cu anumite venituri. Într-adevăr, astfel cum reiese din cifrele menționate la considerentul 28, costurile de transport și de distribuție ale sistemului de energie electrică în 2005 s-au ridicat la 4,410 miliarde EUR, fiind coerente cu aceleași categorii de costuri din 2004 și, respectiv, 2006. Astfel, nivelul de costuri ale distribuitorilor nu are nicio legătură cu valoarea deficitului din 2005.

(101)

Prin urmare, clasificarea deficitului pe 2005 drept „pierderi ale distribuitorilor” nu pare justificată, întrucât deficitul nu este imputabil acțiunii din partea distribuitorilor, ci, mai degrabă, dispozițiilor de reglementare care instituie dreptul utilizatorilor finali de a li se furniza energie electrică la tarife reglementate și, într-o anumită măsură, alegerilor de reglementare și de politică făcute pentru a sprijini, de exemplu, producția de energie electrică din surse regenerabile și cogenerare. Rezultă că finanțarea deficitului în conturile sistemului de energie electrică prin mecanismele descrise la considerentele 29-32 nu este o modalitate de a absorbi pierderile specifice ale distribuitorilor, ci, mai degrabă, pierderile globale ale sistemului. Într-adevăr, fără recunoașterea deficitului de 3,811 miliarde EUR în 2005 și fără prefinanțarea acestuia de către cei cinci mari furnizori de energie electrică, nu ar fi fost posibilă achitarea costurilor de distribuție și de transport ale sistemului suportate în beneficiul tuturor utilizatorilor, indiferent dacă pe piața reglementată sau pe cea liberă.

(102)

Investigația oficială nu stabilește existența altor elemente de avantaj în favoarea distribuitorilor. Distribuitorii au transferat întregul beneficiu al tarifelor reglementate scăzute asupra utilizatorilor finali, nu au obținut niciun profit din vânzări și nu au obținut niciun beneficiu din partea utilizatorilor care se întorc la piața reglementată. Rezultă că, din punct de vedere financiar, poziția distribuitorilor în Spania este pe deplin comparabilă cu cea a unui intermediar de sistem. În acest sens, recunoașterea costurilor de furnizare la tarifele reglementate la energie electrică în sistemul spaniol de energie electrică în 2005 nu este diferită, în principiu, de compensarea costurilor de cumpărare a energiei electrice pe care Comisia nu a clasificat-o ca ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în ceea ce privește atât energia electrică provenită din anumite surse (considerentul 90), cât și energia electrică cu ridicata pentru aprovizionarea la tarife reglementate (considerentul 91).

(103)

Deși decizia de inițiere nu vizează entitățile integrate pe verticală de care aparțin distribuitorii, cu contabilitate și separare legală parțială, în vederea abordării afirmațiilor întreprinderii Céntrica, Comisia a evaluat, de asemenea, dacă este posibil ca entitățile respective să fi obținut avantaje indirecte susceptibile să constituie ajutoare de stat. Céntrica a susținut, în special, că entitățile integrate care desfășoară activități de vânzare cu amănuntul a energiei electrice pe piața liberă (prin intermediul diviziei de aprovizionare) au putut evita pierderile încurajându-i pe utilizatori să opteze pentru divizia lor de distribuție. De asemenea, Céntrica a susținut că a existat un stimulent pentru un producător care aparține unei entități integrate de a menține prețurile cu ridicata la un nivel ridicat, având în vedere că divizia de distribuție a entității integrate (vânzare la tarifele reglementate) ar fi protejată împotriva pierderilor.

(104)

Comisia nu a fost în măsură să stabilească existența unui avantaj economic care rezultă din alegerea mai degrabă a distribuitorilor decât a furnizorilor de către utilizatorii de energie electrică. Din punct de vedere economic, trecerea de la aprovizionare la distribuție nu a generat profit, ci doar a evitat pierderile pentru diviziile de aprovizionare ale celor patru grupuri integrate pe verticală, Iberdrola S.A., Unión Fenosa S.A., Eléctrica Hidroeléctrica del Cantábrico S.A. și Endesa, S.A. La rândul său, Elcogás a acționat numai în sectorul producerii de energie electrică. Totuși, acest lucru nu poate constitui un avantaj pentru celelalte patru întreprinderi în cauză deoarece diviziile de aprovizionare ar fi putut evita pierderile, în orice caz, doar prin rezilierea contractelor de furnizare. Prin urmare, pentru diviziile de aprovizionare, sistemul nu implică un avantaj, ci o sancțiune: acestea au pierdut clienți. De asemenea, sistemul a fost neutru din punct de vedere financiar pentru distribuitori (din motivele explicate mai sus). În ceea ce îi privește, producătorii ar fi vândut oricum energia electrică pe piața cu ridicata.

(105)

În ceea ce privește presupusul stimulent al producătorilor de a menține prețurile cu ridicata la un nivel ridicat, trebuie să se observe că, deși condițiile de piață create de autoritățile spaniole ar fi putut, fără îndoială, să creeze un stimulent pentru ca producătorii de energie electrică să crească prețurile, tarifele în sine nu au condus la un nivel mai ridicat al prețurilor cu ridicata. De fapt, creșterea prețurilor ar fi implicat strategii complexe și comportamente anticoncurențiale din partea producătorilor. Nu a fost stabilită nicio legătură cauzală și perceptibilă directă între tarife și o posibilă creștere artificială a prețurilor cu ridicata, acest lucru rămânând o ipoteză teoretică nedemonstrată.

(106)

De asemenea, Comisia a examinat posibilitatea ca sistemul, prin eliminarea concurenților de piață liberă de pe piața energiei electrice, să fi conferit un avantaj grupurilor tradiționale prin creșterea și „remodelarea” cotei lor de piață, astfel încât aceasta să tindă a coincide, în linii mari, cu mărimea rețelei de distribuție a fiecărui grup în cazul celor patru grupuri integrate pe verticală. Nici acest avantaj ipotetic nu a putut fi stabilit, din următoarele motive:

(107)

Pe baza celor de mai sus, Comisia a concluzionat că, în ceea ce privește aprovizionarea cu energie a utilizatorilor comerciali, sistemul de reglementare instituit de Spania în 2005 nu a conferit niciun avantaj economic, direct sau indirect, nici distribuitorilor, nici grupurilor integrate cărora le aparțineau aceștia.

(108)

În cele din urmă, în ceea ce privește afirmația întreprinderii Céntrica potrivit căreia sistemul distinge între distribuitori și furnizorii de pe piața liberă, Comisia subliniază faptul că discriminarea poate apărea în cazul în care persoanele care se află în aceeași situație de fapt și de drept sunt tratate în mod diferit sau, invers, în cazul în care același tratament se aplică persoanelor care se află într-o situație de fapt și de drept diferită.

(109)

În primul rând, afirmația este în mod clar lipsită de fundament pentru Elcogás S.A., căreia i-au fost acordate drepturi de colectare chiar dacă nu a operat în sectorul distribuției. În al doilea rând, nu s-a demonstrat că celelalte patru întreprinderi desemnate, Iberdrola S.A., Unión Eléctrica Fenosa S.A., Hidroeléctrica del Cantábrico S.A. și Endesa S.A., au făcut obiectul unor despăgubiri datorită activității lor ca distribuitori care furnizează energie electrică la tarife reglementate, astfel cum s-a arătat deja în considerentul 30. În al treilea rând și în orice caz, în sistemul spaniol de energie electrică, distribuitorii și furnizorii de pe piața liberă nu se aflau în aceeași situație de fapt și de drept. Obligația de a furniza energie electrică la tarife reglementate a fost îndeplinită în temeiul constrângerilor de reglementare care i-au făcut pe distribuitori să acționeze ca simpli intermediari financiari și de aprovizionare care au pus în aplicare dispozițiile legale, în timp ce aprovizionarea în condițiile pieței libere a fost o activitate complet liberalizată. Prin urmare, diferența de tratament contestată de Céntrica nu poate conduce la discriminare, în pofida faptului că nivelul tarifelor reglementate poate să fi fost în defavoarea procesului de liberalizare. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost consecința acordării de ajutoare de stat ilegale în favoarea distribuitorilor.

(110)

Îndoielile exprimate de Comisie în decizia sa de inițiere au fost risipite în cursul procedurii oficiale de investigare. Comisia constată faptul că recunoașterea de către Spania a costurilor suportate de distribuitorii de energie electrică în ceea ce privește activitatea acestora de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate întreprinderilor mijlocii și mari nu a conferit niciun avantaj economic distribuitorilor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(111)

Întrucât criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE sunt cumulative, nu este necesară analiza îndeplinirii celorlalte criterii. Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura nu constituie ajutor de stat în favoarea distribuitorilor de energie electrică. Această concluzie se referă la situația și perioada de timp vizate de plângere și nu aduce atingere posibilității Comisiei de a examina măsurile luate de Spania începând cu 2005,