19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/1

(1)

Articolul 10 alineatul (4) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) nu specifică modul în care urmează să fie distribuite volumele de cote de emisie de gaze cu efect de seră care urmează a fi licitate pe perioada de comercializare.

(2)

În scopul certitudinii juridice și pentru a asigura predictibilitatea pieței, ar trebui precizat faptul că, în circumstanțe excepționale, Comisia poate să adapteze calendarul licitațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) din Directiva 2003/87/CE, pentru a asigura buna funcționare a pieței.

(3)

Prin urmare, Directiva 2003/87/CE trebuie modificată în consecință,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/2

(1)

Prin Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului (1), în special articolul 15 alineatul (8) prima liniuță, articolul 16 alineatul (5) și articolul 18 alineatul (5), Comisia a fost autorizată să adopte norme detaliate privind cotizația la producția de bază și cotizația B care urmează să fie încasate de la deținătorii de cote care operează în cadrul organizării comune a piețelor în sectorul zahărului, coeficientul pentru calcularea cotizației suplimentare și rambursarea sau recuperarea parțială a cotizațiilor de la vânzătorii de sfeclă de zahăr.

(2)

Comisia a stabilit cotizațiile la producție pentru anii de comercializare 2001/2002 (2), 2002/2003 (3), 2003/2004 (4), 2004/2005 (5) și 2005/2006 (6).

(3)

Articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 prevedea că, atunci când cotizația la producția de bază este mai mică decât valoarea maximă menționată la articolul 15 alineatul (3) sau atunci când cotizația B menționată la același articol este mai mică decât valoarea maximă indicată la articolul 15 alineatul (4) din regulamentul respectiv, ajustată, după caz, în conformitate cu articolul 15 alineatul (5), producătorii de zahăr trebuiau să plătească vânzătorilor de sfeclă de zahăr 60 % din diferența dintre valoarea maximă a cotizației vizate și valoarea cotizației care trebuie încasată.

(4)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 314/2002 al Comisiei (7), sumele pe care producătorii de zahăr trebuiau să le plătească vânzătorilor de sfeclă de zahăr pentru diferența dintre valoarea maximă a cotizației la producția de bază și a cotizației B și valorile cotizațiilor care urmează să fie încasate au fost stabilite pentru anii de comercializare 2002/2003 (8), 2003/2004 (9) și 2005/2006 (10).

(5)

În cadrul reformei organizării comune a piețelor în sectorul zahărului, Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului (11) a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 începând cu anul de comercializare 2006/2007. Regulamentul (CE) nr. 318/2006, ulterior abrogat și încorporat în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (12), a înlocuit sistemul de cotizații variabile la producția de zahăr pentru autofinanțarea regimului de cote de producție cu o nouă taxă pe producție, menită să contribuie la finanțarea cheltuielilor din sectorul zahărului în cadrul organizării comune a piețelor pentru zahăr.

(6)

La 8 mai 2008, Curtea de Justiție a dispus, în cauzele conexate C-5/06 și C-23/06 – C-36/06, anularea Regulamentului (CE) nr. 1762/2003 al Comisiei (13) și a Regulamentului (CE) nr. 1775/2004 al Comisiei (14). În hotărârea sa, Curtea a dispus că toate cantitățile de zahăr din produsele exportate trebuie să fie luate în considerare la calcularea pierderii medii estimate pe tona de produs, indiferent dacă s-au făcut sau nu restituții la export efective.

(7)

De asemenea, Curtea a dispus, în cauzele conexate C-175/07 – C-184/07, și în cauzele C-466/06 și C-200/06, anularea Regulamentului (CE) nr. 1686/2005 al Comisiei (15).

(8)

Pentru a respecta hotărârile Curții, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1193/2009 (16).

(9)

La 29 septembrie 2011, Tribunalul a pronunțat hotărârea în cauza T-4/06, în care a declarat că nu există un temei juridic adecvat pentru stabilirea unui coeficient diferențiat pentru cotizația suplimentară în sectorul zahărului și a anulat articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1686/2005 astfel cum a fost modificat prin articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1193/2009.

(10)

La 27 septembrie 2012, Curtea a dispus, în cauzele conexate C-113/10, C-147/10 și C-234/10, anularea Regulamentului (CE) nr. 1193/2009, declarând că în scopul calculării pierderii medii estimate pe tonă de produs, articolul 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 se interpretează în sensul că valoarea totală a restituțiilor include valoarea totală a restituțiilor la export efectiv plătite.

(11)

Prin urmare, cotizațiile în sectorul zahărului ar trebui să fie stabilite la un nivel corespunzător. În cazul exporturilor definite în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 314/2002 al Comisiei, „pierderea medie”, în înțelesul articolului 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001, ar trebui să fie calculată prin împărțirea restituțiilor plătite efectiv pentru cantitățile exportate, indiferent dacă a fost plătită sau nu o restituție. „Excedentul exportabil”, în înțelesul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001, ar trebui să fie calculat, de asemenea, pe baza tuturor exporturilor, indiferent dacă a fost plătită o restituție.

(12)

Dat fiind că la calcularea cotizațiilor pentru anul de comercializare 2001/2002 s-a utilizat aceeași metodă ca și cea anulată de către Curte, cotizațiile la producție și coeficientul pentru cotizația suplimentară pentru anul de comercializare 2001/2002 ar trebui de asemenea corectate în mod corespunzător.

(13)

Conform hotărârii Curții, cotizațiile corectate ar trebui să se aplice de la aceleași date ca cele care au fost anulate.

(14)

Ca urmare a stabilirii cotizațiilor pentru zahăr în conformitate cu metoda menționată la considerentul 11, sumele pe care producătorii de zahăr trebuie să le plătească vânzătorilor de sfeclă în ceea ce privește diferența dintre valoarea maximă a cotizației și valoarea cotizațiilor încasate pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004 și 2005/2006 ar trebui să fie stabilite de asemenea din nou și ar trebui să se aplice cu efect retroactiv.

(15)

Pentru anul de comercializare 2001/2002, suma reprezentând pierderea totală neacoperită, recalculată conform metodei menționate la considerentul 11, este de 14 123 937 EUR. Coeficientul menționat la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 ar trebui stabilit în mod corespunzător și ar trebui să se aplice cu efect retroactiv pentru anul de comercializare respectiv.

(16)

Pentru anul de comercializare 2002/2003, în urma aplicării metodei menționate la considerentul 11 rezultă un procentaj de 2 % pentru cotizația la producția de bază și de 16,371 % pentru cotizația B, care ar trebui să se aplice cu efect retroactiv pentru anul de comercializare respectiv. Pierderea globală recalculată este acoperită integral din veniturile provenite din cotizația la producția de bază și din cotizația B. Prin urmare, nu este necesar să se calculeze coeficientul suplimentar menționat la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 pentru anul de comercializare respectiv.

(17)

Pentru anul de comercializare 2002/2003, Regulamentul (CE) nr. 1440/2002 al Comisiei (17) a stabilit valoarea maximă a cotizației B la 37,5 % din prețul de intervenție pentru zahărul alb. Cu toate acestea cotizația B revizuită în conformitate cu metoda menționată la considerentul 11, aplicabilă pentru anul de comercializare în cauză, este de 16,371 % din prețul de intervenție pentru zahărul alb. Din cauza diferenței, este necesar ca suma pe care producătorii de zahăr trebuie să o plătească vânzătorilor de sfeclă de zahăr să fie stabilită pe tonă de sfeclă de zahăr de calitate standard pentru anul de comercializare respectiv, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001.

(18)

Pentru anul de comercializare 2003/2004, în urma aplicării metodei menționate la considerentul 11 rezultă un procentaj de 2 % pentru cotizația la producția de bază și de 17,259 % pentru cotizația B. Pierderea globală recalculată se acoperă integral din veniturile provenite din cotizația la producția de bază și din cotizația B. Prin urmare, nu este necesar să se calculeze coeficientul suplimentar indicat la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 pentru anul de comercializare respectiv.

(19)

Pentru anul de comercializare 2003/2004, Regulamentul (CE) nr. 1440/2002 a stabilit valoarea maximă a cotizației B la 37,5 % din prețul de intervenție pentru zahărul alb. Cu toate acestea cotizația B revizuită în conformitate cu metod menționată la considerentul 11, aplicabilă pentru anul de comercializare respectiv, este de 17,259 % din prețul de intervenție pentru zahărul alb. Din cauza diferenței, este necesar ca suma pe care producătorii de zahăr trebuie să o plătească vânzătorilor de sfeclă de zahăr să fie stabilită pe tonă de sfeclă de zahăr de calitate standard pentru anul de comercializare respectiv, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001.

(20)

Pentru anul de comercializare 2004/2005, în urma aplicării metodei menționate la considerentul 11, cotizația la producția de bază și cotizația B nu au suferit modificări. Pentru anul de comercializare respectiv, suma reprezentând pierderea globală neacoperită evidențiată în conformitate cu metoda menționată la considerentul 11 s-a ridicat la 57 648 788 EUR. Prin urmare, ar trebui să se calculeze coeficientul indicat la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001. Conform hotărârii Curții menționate la considerentul 9, coeficientul ar trebui să fie uniform pentru statele membre ale Uniunii în componența acesteia de la 30 aprilie 2004 și pentru statele membre ale Uniunii în componența acesteia de la 1 mai 2004.

(21)

Pentru anul de comercializare 2005/2006, în urma aplicării metodei menționată la considerentul 11 rezultă un procentaj de 1,2335 % pentru cotizația la producția de bază, fără să mai fie necesară calcularea unei cotizații B. Pierderea globală recalculată este acoperită integral din veniturile provenite din cotizația la producția de bază și, prin urmare, nu este necesar să se calculeze coeficientul suplimentar indicat la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 pentru anul de comercializare respectiv.

(22)

Pentru anul de comercializare 2005/2006, Regulamentul (CE) nr. 1296/2005 al Comisiei (18) stabilea valoarea maximă a cotizației B la 37,5 % din prețul de intervenție pentru zahărul alb. Cotizația la producția de bază, revizuită conform metodei menționate la considerentul 11, aplicabilă pentru anul de comercializare în cauză, este de 1,2335 % din prețul de intervenție pentru zahărul alb și, prin urmare, nu este necesară calcularea unei cotizații B. Din cauza diferențelor, este necesar să se stabilească sumele pe care producătorii de zahăr trebuie să le plătească vânzătorilor de sfeclă de zahăr pe tona de sfeclă de zahăr de calitate standard pentru anul de comercializare respectiv, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001.

(23)

Din motive de securitate juridică și în vederea asigurării unui tratament uniform pentru agenții economici vizați din diferite state membre, este necesar să se fixeze o dată comună de aplicare a cotizațiilor stabilite în prezentul regulament, în sensul articolului 2 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului (19). Totuși, această dată de aplicare nu ar trebui să se aplice în cazul în care statele membre au obligația, conform legislațiilor lor naționale, să efectueze restituții operatorilor în cauză după respectiva dată de aplicare,

—

16 octombrie 2002 pentru anul de comercializare 2001/2002;

—

8 octombrie 2003 pentru anul de comercializare 2002/2003;

—

15 octombrie 2004 pentru anul de comercializare 2003/2004;

—

18 octombrie 2005 pentru anul de comercializare 2004/2005; și

—

23 februarie 2007 pentru anul de comercializare 2005/2006.

—

16 octombrie 2002 pentru anul de comercializare 2001/2002; și

—

18 octombrie 2005 pentru anul de comercializare 2004/2005.

—

8 octombrie 2003 pentru anul de comercializare 2002/2003;

—

15 octombrie 2004 pentru anul de comercializare 2003/2004; și

—

23 februarie 2007 pentru anul de comercializare 2005/2006.

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/7

(1)

La 23 martie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 267/2012.

(2)

Ca urmare a hotărârii din 28 noiembrie 2013 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-280/12 P, Fereydoun MAHMOUDIAN și Fulmen nu sunt incluse pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive, prevăzută în anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (2).

(3)

Fereydoun MAHMOUDIAN și Fulmen ar trebui să fie eliminate de pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive, prevăzută în anexa IX la Regulamentul (UE) nr. 267/2012,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/9

(1)

Nota complementară 6 litera (a) din capitolul 2 din Nomenclatura combinată anexată la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 definește „carnea nepreparată termic și condimentată” drept „carnea nepreparată termic, a cărei condimentare este efectuată în profunzime sau pe toată suprafața produsului și este perceptibilă cu ochiul liber ori în mod evident perceptibilă la gust”.

(2)

Pentru a garanta că autoritățile vamale aplică o abordare uniformă în scopul clasificării vamale, este necesar să se prevadă metode prin care să se stabilească dacă carnea de pasăre nepreparată termic este sau nu condimentată în sensul notei complementare 6 litera (a) din capitolul 2 din Nomenclatura combinată.

(3)

În lumina studiilor efectuate de grupul laboratoarelor vamale europene, metodele prin care se verifică dacă carnea de pasăre nepreparată termic este sau nu condimentată ar trebui să constea mai întâi într-o examinare vizuală, iar apoi în degustarea unui eșantion.

(4)

Metoda care constă în degustarea unui eșantion ar trebui să se aplice numai în cazul în care examinarea vizuală nu conduce la rezultate concludente.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/26

(1)

Articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede că toate ingredientele alimentare prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor alimentare, pentru a asigura informarea consumatorilor. În plus, denumirile ingredientelor alimentare prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie să fie urmate de cuvântul „nano” între paranteze. În consecință, Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede o definiție a „nanomaterialelor fabricate”.

(2)

Articolul 18 alineatul (5) din acest regulament împuternicește Comisia să ajusteze și să adapteze definiția „nanomaterialelor fabricate” menționată la articolul respectiv în funcție de progresele tehnice și științifice sau de definițiile convenite la nivel internațional, prin intermediul actelor delegate, în scopul atingerii obiectivelor regulamentului în cauză.

(3)

Recomandarea 2011/696/UE a Comisiei (2) a fost adoptată, la 18 octombrie 2011, pentru a răspunde, printre altele, la o cerere din partea Parlamentului European în vederea introducerii în legislația Uniunii a unei definiții cuprinzătoare și științifice a nanomaterialelor. Definiția stabilită în respectiva recomandare se bazează numai pe dimensiunea particulelor care intră în componența unui material și include materialele naturale, secundare sau fabricate. Ea ține cont, printre altele, de raportul de referință al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene „Considerations on a Definition of Nanomaterial for Regulatory purposes” („Considerații privind definirea nanomaterialelor în scopuri de reglementare”) (3), de avizul Comitetului științific pentru riscuri sanitare emergente și noi (CSRSEN) privind „Scientific basis for the definition of the term «Nanomaterial»” („Bazele științifice pentru definirea termenului de «nanomaterial»”) (4) și de definiția „nanomaterialelor” elaborată de Organizația Internațională de Standardizare (ISO) (5).

(4)

În conformitate cu Recomandarea 2011/696/UE a Comisiei, definiția „nanomaterialelor” prevăzută în această recomandare nu prejudiciază și nici nu reflectă domeniul de aplicare al actelor legislative ale Uniunii.

(5)

Într-o comunicare către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European privind „A doua revizuire a cadrului de reglementare a nanomaterialelor” (6), Comisia și-a exprimat intenția de a aplica definiția „nanomaterialelor” din Recomandarea 2011/696/UE în actele legislative ale Uniunii. În cazul în care în legislația UE sunt utilizate alte definiții, dispozițiile vor fi adaptate în scopul de a asigura o abordare coerentă, deși soluțiile specifice sectorului pot rămâne în continuare necesare.

(6)

Prin urmare, este necesar să se adapteze definiția „nanomaterialelor fabricate” prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 la cea prevăzută în Recomandarea 2011/696/UE, care reflectă progresele tehnice și științifice de până acum.

(7)

Întrucât definiția prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 se referă la „nanomateriale fabricate” și nu la „nanomateriale” în general, ar trebui ca definiția să includă nanomaterialele naturale și secundare.

(8)

În plus, este necesar să se stabilească o legătură între definiția „nanomaterialelor fabricate” și materialele produse în mod intenționat, care ar trebui să fie definite în mod explicit. Această definiție ar trebui să țină seama de definiția adoptată de ISO, conform căreia „nanomaterialele fabricate” sunt „nanomateriale concepute pentru un anumit scop sau o anumită funcție” (7).

(9)

În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (8), numai aditivii alimentari autorizați incluși în listele Uniunii pot fi comercializați ca atare și utilizați în alimente, în aditivii alimentari, în enzimele alimentare și în aromele alimentare, în condițiile de utilizare specificate de aceste liste și în urma unei evaluări a siguranței.

(10)

Aceste liste ale Uniunii au fost stabilite prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 (9) și (UE) nr. 1130/2011 (10) ale Comisiei. Listele astfel stabilite cuprind aditivii alimentari care au fost autorizați pentru utilizare înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1333/2008, după examinarea conformității acestora cu dispozițiile regulamentului menționat. Toți acești aditivi alimentari autorizați fac în prezent obiectul unui program de reevaluare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 257/2010 al Comisiei (11). Reevaluarea aditivilor alimentari se efectuează în conformitate cu prioritățile prevăzute în regulamentul respectiv și pe grupe de aditivi alimentari în funcție de clasa funcțională principală de care aparțin. Reevaluarea acoperă, de asemenea, toate aspectele legate de nanotehnologii care pot fi abordate în cadrul unei revizuiri a condițiilor de utilizare, după caz. Prin urmare, 30 de coloranți alimentari au fost deja evaluați. Niciunul dintre coloranți nu este produs sub formă nano. Pentru carbonatul de calciu (E 170) și carbonul vegetal (E 153), autoritatea a recomandat stabilirea în specificații a distribuției granulometrice. Alți aditivi care ar putea fi produși sub formă nano vor fi evaluați până la:

(11)

Anumiți aditivi alimentari incluși în listele Uniunii stabilite prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 și (UE) nr. 1130/2011 ar putea să fie conținuți sub formă de „nanomateriale fabricate” în produsele alimentare finale. Cu toate acestea, indicarea unor astfel de aditivi alimentari în lista ingredientelor, adăugând în urma lor a cuvântului „nano” între paranteze, poate genera confuzie în rândul consumatorilor, deoarece s-ar putea înțelege că acești aditivi sunt noi, deși, în realitate, ei au fost utilizați de decenii în produse alimentare sub această formă.

(12)

Prin urmare, aditivii alimentari incluși în listele Uniunii prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 și (UE) nr. 1130/2011 ale Comisiei nu ar trebui să fie însoțiți [în mod obligatoriu] de calificativul „nano” în lista ingredientelor și ar trebui să nu fie acoperiți de definiția nanomaterialelor fabricate. Necesitatea stabilirii unor cerințe de etichetare specifice legate de nanomateriale în ceea ce privește aditivii respectivi ar trebui să fie abordată în contextul programului de reevaluare, prin modificarea, dacă este necesar, a condițiilor de utilizare din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 și a specificațiilor acestor aditivi alimentari, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (12). Această excepție nu ar trebui să se aplice în cazul aditivilor alimentari introduși în listele respective la o dată ulterioară, incluzând noile înregistrări în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.

(13)

În viitor, limita de 50 % aplicabilă distribuției dimensionale după număr ar trebui revizuită pentru a evalua dacă ar trebui înlocuită cu o limită cuprinsă între 1 % și 50 %, în funcție de evoluțiile tehnologice cu privire la metodele de detectare și de cuantificare și în cazul în care considerații legate de sănătate și de siguranță justifică acest lucru.

(14)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 ar trebui să fie modificat în consecință,

„(t)

„nanomaterial fabricat” înseamnă orice material fabricat în mod intenționat care conține particule, fie în stare liberă, fie formând agregate sau aglomerate, atunci când una sau mai multe dimensiuni externe a cel puțin 50 % din particule calculate folosind distribuția dimensională după număr se încadrează în intervalul de mărime 1 nm-100 nm.

(a)

aditivii alimentari acoperiți de definiția stabilită la primul alineat nu se consideră nanomateriale fabricate în cazul în care au fost incluși în listele Uniunii menționate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, prin Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 (13) și (UE) nr. 1130/2011 (14) ale Comisiei;

(b)

se consideră nanomateriale fabricate fullerenele, fulgii de grafen și nanotuburile de carbon cu un singur perete care au una sau mai multe dimensiuni externe mai mici de 1 nm.

În sensul definiției prevăzute la primul alineat:

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/29

(1)

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 stabilește cerințele de bază pentru producția ecologică de alge marine și de animale de acvacultură. Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei stabilește norme de aplicare a acestor cerințe (2).

(2)

În perioada cuprinsă între noiembrie 2012 și aprilie 2013, anumite state membre au depus cereri de revizuire a normelor privind produsele, a substanțelor și a tehnicilor care pot fi utilizate în producția acvicolă ecologică. Aceste cereri urmează să fie evaluate de grupul de experți pentru consultanță tehnică în domeniul producției ecologice, instituit prin Decizia (CE) nr. 2009/427 a Comisiei (3). Pe baza acestei evaluări, Comisia va concluziona dacă este necesar să se revizuiască normele respective în 2014.

(3)

În unele dintre aceste cereri se afirmă că pe piață nu există suficient puiet și ouă de moluște ecologice pentru a asigura conformitatea cu condițiile prevăzute la articolele 25e și 25o din Regulamentul (CE) nr. 889/2008.

(4)

Deoarece puietul și ouăle de moluște ecologice nu sunt încă disponibile în cantități suficiente, pentru a permite continuitatea, pentru a se evita perturbarea producției acvicole ecologice în Uniune și pentru a se acorda timpul necesar dezvoltării pieței puietului și ouălor de moluște ecologice, este justificat, până la primirea avizului din partea experților, să se amâne cu un an, până la 31 decembrie 2014, aplicarea procentului de 50 % prevăzut la articolul 25e alineatul (3) și la articolul 25o alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 889/2008.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 889/2008 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare pentru producția ecologică,

1.

La articolul 25e, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„3.   Procentul maxim de animale de acvacultură tinere neecologice introduse în crescătorie este de: 80 % la 31 decembrie 2011, 50 % la 31 decembrie 2014 și 0 % la 31 decembrie 2015.”

2.

La articolul 25o alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Cu toate acestea, în unitățile de producție ecologice se poate introduce material de reproducere provenind de la instalațiile de reproducere artificială și de incubare pentru moluște bivalve neecologice, respectându-se următoarele procente maxime: 80 % la 31 decembrie 2011, 50 % la 31 decembrie 2014 și 0 % la 31 decembrie 2015.”

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/31

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a unei noi utilizări a unui preparat de alfa-galactozidază produsă de Saccharomyces cerevisiae (CBS 615.94) și de endo-1,4-beta-glucanază produsă de Aspergillus niger (CBS 120604). Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea se referă la autorizarea unei noi utilizări a unui preparat de alfa-galactozidază produsă de Saccharomyces cerevisiae (CBS 615.94) și de endo-1,4-beta-glucanază produsă de Aspergillus niger (CBS 120604) ca aditiv în hrana speciilor minore de păsări de curte pentru îngrășat și a puicuțelor pentru ouat, care urmează să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

Utilizarea preparatului respectiv a fost autorizată pentru 10 ani pentru puii pentru îngrășat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 237/2012 al Comisiei (2).

(5)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a concluzionat în avizul ei din 18 iunie 2013 (3) că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de alfa-galactozidază produsă de Saccharomyces cerevisiae (CBS 615.94) și de endo-1,4-beta-glucanază produsă de Aspergillus niger (CBS 120604) nu are un efect advers asupra sănătății animale, umane sau asupra mediului și are potențialul de a fi eficace în cazul puicuțelor pentru ouat, iar acest efect poate fi extrapolat la speciile minore de păsări de curte pentru îngrășat. Autoritatea nu consideră că există necesitatea unor cerințe specifice privind monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului furajer în furaje, transmis de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea preparatului de alfa-galactozidază produsă de Saccharomyces cerevisiae (CBS 615.94) și de endo-1,4-beta-glucanază produsă de Aspergillus niger (CBS 120604) indică faptul că sunt îndeplinite condițiile de autorizare, astfel cum sunt precizate la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/34

(1)

Prin Decizia 2012/734/UE, Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). În temeiul Deciziei 2012/734/UE, acordul se aplică cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia.

(2)

Anexa II la acord vizează definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă. Pentru un anumit număr de produse, apendicele 2A la anexa menționată prevede posibilitatea aplicării unor derogări de la regulile de origine prevăzute în apendicele 2 la anexa II în cadrul contingentelor anuale. Deoarece Uniunea a decis să utilizeze această posibilitate, este necesar să se prevadă condițiile de aplicare a respectivelor derogări pentru importurile din Guatemala.

(3)

Contingentele stabilite în apendicele 2A la anexa II ar trebui să fie gestionate pe principiul „primul venit, primul servit”, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (2).

(4)

Dreptul de a beneficia de concesiile tarifare ar trebui condiționat de prezentarea unei dovezi pertinente de origine autorităților vamale, în conformitate cu prevederile acordului.

(5)

Întrucât acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 1 decembrie 2013, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu aceeași dată.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/38

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/40

(1)

Mandatele dlui Gijs DE VRIES, dlui Henri GRETHEN, dlui Michel CRETIN, dlui Ioannis SARMAS și dlui David BOSTOCK urmează să se încheie la 31 decembrie 2013.

(2)

Ar trebui, prin urmare, să fie numiți noi membri,

—

dl Alex BRENNINKMEIJER,

—

dl Henri GRETHEN,

—

dna Danièle LAMARQUE,

—

dl Nikolaos MILIONIS,

—

dl Phil WYNN OWEN.

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/41

(1)

La 22 decembrie 2009 și la 18 ianuarie 2010, Consiliul a adoptat Deciziile 2009/1014/UE (1) și 2010/29/UE (2) de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada cuprinsă între 26 ianuarie 2010 și 25 ianuarie 2015.

(2)

Un loc de membru în cadrul Comitetului Regiunilor va deveni vacant ca urmare a încheierii mandatului dnei Emilia MÜLLER,

—

Dr. Beate MERK, Bayerische Staatsministerin für Europaangelegenheiten und regionale Beziehungen.

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/42

(1)

Anexa I la Directiva 98/8/CE conține lista substanțelor active aprobate la nivelul Uniunii pentru includerea în categoria produselor biocide. Directiva 2009/92/CE a Comisiei (2) a adăugat substanța activă bromodiolonă pentru utilizarea în produse aparținând tipului de produs 14, rodenticide, astfel cum este definit în anexa V la Directiva 98/8/CE.

(2)

Bromodiolona este un rodenticid anticoagulant cunoscut ca prezentând riscuri de accidente în care sunt implicați copii, precum și riscuri pentru animalele nevizate și pentru mediu. Aceasta a fost identificată ca având un caracter potențial persistent, capacitate de bioacumulare și toxicitate („PBT”) sau un caracter foarte persistent și capacitate semnificativă de bioacumulare („vPvB”).

(3)

Din motive de sănătate publică și igienă, s-a considerat totuși că este justificată includerea bromodiolonei și a altor rodenticide anticoagulante în anexa I la Directiva 98/8/CE, permițând astfel statelor membre să autorizeze produse ce au la bază bromodiolona. Cu toate acestea, statele membre au obligația de a se asigura, atunci când autorizează produse care conțin bromodiolonă, că sunt reduse la minimum atât expunerea primară, cât și expunerea secundară a persoanelor, a animalelor nevizate și a mediului, prin luarea în considerare și aplicarea tuturor măsurilor adecvate și disponibile de reducere a riscurilor. Prin urmare, măsurile de reducere a riscurilor menționate în Directiva 2009/92/CE includ, printre altele, limitarea utilizării la scopuri exclusiv profesionale.

(4)

În conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/8/CE, societatea Belgagri SA („solicitantul”) a depus o cerere în Irlanda pentru autorizarea a patru rodenticide care conțin bromodiolonă („produsul”).

(5)

Irlanda a acordat autorizațiile pentru produse la 30 septembrie 2012. Produsele au fost autorizate cu restricții, pentru a se garanta că au fost îndeplinite în Irlanda condițiile prevăzute la articolul 5 din Directiva 98/8/CE. Restricțiile respective nu au inclus limitarea la utilizarea de către utilizatori profesioniști formați sau deținători ai unei licențe în acest sens.

(6)

La 5 februarie 2013, solicitantul a depus o cerere completă în Germania pentru recunoașterea reciprocă a primelor autorizații pentru produse.

(7)

La 17 aprilie 2013, Germania a notificat Comisiei, celorlalte state membre și solicitantului propunerea sa de restricționare a primelor autorizații în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 98/8/CE. Germania a propus impunerea unei restricții asupra produselor, astfel încât acestea să fie utilizate doar de profesioniști formați sau de deținători ai unei licențe în acest sens.

(8)

Comisia a invitat celelalte state membre și solicitantul să prezinte în scris observații cu privire la notificare în termen de 90 de zile, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE. Nu au fost prezentate observații în acest termen. Notificarea a făcut, de asemenea, obiectul unei discuții între Comisie și autoritățile competente în materie de produse biocide din statele membre, în cadrul reuniunii din 14 mai 2013 a Grupului de facilitare a autorizării și a recunoașterii reciproce a produselor.

(9)

În conformitate cu Directiva 98/8/CE, autorizațiile pentru produsele biocide care conțin bromodiolonă trebuie condiționate de luarea tuturor măsurilor adecvate și disponibile de reducere a riscurilor, inclusiv de limitarea utilizării la scopuri exclusiv profesionale. Concluzia evaluării științifice care a condus la includerea bromodiolonei în Directiva 98/8/CE a fost că doar utilizatorii profesioniști ar fi în măsură să urmeze instrucțiunile prin care se reduce la minimum riscul de otrăvire secundară a animalelor nevizate și să utilizeze produsele într-un mod care împiedică selecția și răspândirea rezistenței. Prin urmare, în principiu, o restricționare la utilizatorii profesioniști ar trebui să fie considerată drept o măsură adecvată de reducere a riscurilor, în special în statele membre în care se înregistrează o rezistență la bromodiolonă.

(10)

Prin urmare, în absența oricărei indicații contrare, restricționarea la utilizatorii profesioniști este o măsură adecvată și disponibilă de reducere a riscurilor în cazul autorizării în Germania a produselor care conțin bromodiolonă. Această concluzie este susținută de argumentele prezentate de Germania, potrivit cărora în această țară s-a constatat existența și tendința de răspândire a rezistenței șobolanilor la bromodiolonă. În plus, Germania dispune de o infrastructură funcțională de operatori formați pentru controlul dăunătorilor și de profesioniști deținători ai unei licențe în acest sens, precum fermieri, grădinari și pădurari, care au beneficiat de formare profesională, ceea ce înseamnă că restricționarea propusă nu împiedică prevenirea infecțiilor.

(11)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/44

(1)

Gripa aviară este o boală infecțioasă virală a păsărilor de curte și a altor păsări aflate în captivitate care are un impact grav asupra rentabilității fermelor avicole, ceea ce perturbă comerțul în cadrul Uniunii, precum și exportul către țări terțe.

(2)

În cazul apariției unui focar de gripă aviară, există riscul ca agentul infecțios să se răspândească la alte ferme avicole din statul membru respectiv, precum și în alte state membre și în țări terțe ca urmare a comerțului cu păsări de curte vii sau cu produse provenite de la acestea.

(3)

Directiva 2005/94/CE a Consiliului (2) de introducere a unor măsuri comunitare de combatere a gripei aviare stabilește măsuri care trebuie puse în aplicare imediat de statele membre, în regim de urgență, în cazul apariției unui focar, în scopul de a preveni răspândirea virusului.

(4)

În conformitate cu articolul 84 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3), angajarea cheltuielilor de la bugetul Uniunii este precedată de o decizie de finanțare care stabilește elementele esențiale ale acțiunii care implică cheltuielile și care este adoptată de către instituția competentă sau de către autoritățile împuternicite de aceasta.

(5)

Decizia 2009/470/CE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară a Uniunii la măsuri veterinare specifice, inclusiv la măsuri de urgență. În temeiul articolului 4 alineatul (2) din decizia menționată anterior, statele membre obțin o contribuție financiară pentru cheltuielile aferente anumitor măsuri de eradicare a gripei aviare.

(6)

Articolul 4 alineatul (3) prima și a doua liniuță din Decizia 2009/470/CE stabilește norme privind procentajul cheltuielilor suportate de statul membru care poate fi acoperit de contribuția financiară din partea Uniunii.

(7)

Plata unei contribuții financiare din partea Uniunii pentru măsurile de urgență luate pentru eradicarea gripei aviare face obiectul normelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului (4).

(8)

S-au înregistrat focare de gripă aviară în Germania, Italia și Țările de Jos în 2012 și 2013 și în Danemarca și Spania în 2013. Germania, Italia, Țările de Jos, Danemarca și Spania au luat măsuri pentru combaterea acestor focare, în conformitate cu Directiva 2003/85/CE a Consiliului (5).

(9)

Autoritățile din Germania, Italia, Țările de Jos, Danemarca și Spania au informat Comisia și celelalte state membre, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, cu privire la măsurile aplicate în conformitate cu legislația Uniunii privind notificarea și eradicarea bolii și cu privire la rezultatele acestora.

(10)

Prin urmare, autoritățile din Germania, Italia, Țările de Jos, Danemarca și Spania și-au îndeplinit obligațiile tehnice și administrative cu privire la măsurile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE și la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.

(11)

În acest stadiu, valoarea exactă a contribuției financiare din partea Uniunii nu poate fi determinată, întrucât informațiile furnizate cu privire la cheltuielile legate de compensare și la cheltuielile operaționale sunt estimative.

(12)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/46

(1)

Regulamentul (CE) nr. 58/2003 abilitează Comisia să delege competențe agențiilor executive pentru a implementa, integral sau parțial, programe sau proiecte ale Uniunii în numele și pe răspunderea sa, în conformitate cu regulamentul respectiv.

(2)

Scopul încredințării către agenții executive a sarcinilor de gestionare a programelor este acela de a permite Comisiei să se concentreze asupra activităților și funcțiilor sale prioritare care nu pot fi externalizate, fără a renunța la controlul și la responsabilitatea finală asupra activităților gestionate de agențiile executive respective.

(3)

Delegarea sarcinilor de implementare a programelor către o agenție executivă necesită o separare clară între etapele de programare care implică un nivel înalt de discreție în luarea de decizii determinate de considerente de politică, aceasta fiind realizată de Comisie, și implementarea programelor, care ar trebui să fie încredințată agenției executive.

(4)

Prin Decizia 2005/56/CE (2), Comisia a înființat Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (denumită în continuare „agenția”), căreia i-a încredințat gestionarea acțiunilor comunitare în domeniul educației, al audiovizualului și al culturii.

(5)

Comisia a modificat mandatul agenției de mai multe ori, extinzându-l la gestionarea de noi proiecte și programe în domeniul educației, al audiovizualului, al cetățeniei și al tineretului și, ulterior, a înlocuit Decizia 2005/56/CE cu Decizia 2009/336/CE a Comisiei (3).

(6)

În comunicarea sa din 29 iunie 2011 intitulată „Un buget pentru Europa 2020” (4), Comisia a propus utilizarea opțiunii de a recurge pe scară mai largă la agențiile executive existente pentru implementarea programelor Uniunii în următorul cadru financiar multianual.

(7)

Agenția a demonstrat un nivel înalt de expertiză tehnică și financiară în gestionarea programelor Uniunii. Studiile privind satisfacția desfășurate în cadrul primei și al celei de a doua evaluări intermediare ale EACEA (2009 și 2013) arată că beneficiarii și alte părți interesate consideră că EACEA prestează servicii de o mai bună calitate în comparație cu modalitățile anterioare (biroul de asistență tehnică). EACEA este în măsură să atragă și să păstreze personal cu înaltă calificare, ceea ce asigură stabilitatea resurselor umane. Agenția își optimizează în mod continuu operațiunile interne pentru a-și îmbunătăți eficiența și caută să-și standardizeze metodele de lucru în cadrul diverselor programe. Ea beneficiază de statutul ei de organism public creat în mod specific pentru a gestiona programe în domeniul educației, al audiovizualului și al culturii, această concentrare sporind vizibilitatea programelor UE în rândul părților interesate și al publicului larg. Existența unei entități unice care gestionează câteva programe complementare generează efecte de sinergie în ceea ce privește vizibilitatea acțiunilor UE, în beneficiul reciproc al tuturor programelor. Ratele de eroare constatate prin controalele ex post sunt mici pentru EACEA, fiind cu mult sub limita de 2 %. A doua evaluare intermediară constată o ameliorare constantă a expertizei tehnice și financiare a EACEA, care se reflectă, la rândul ei, într-o ameliorare generală a performanței agenției, astfel cum se observă din analiza indicatorilor-cheie ai performanței.

(8)

În ceea ce privește comparația costurilor cu opțiunea gestionării în intern, prin analiza costuri-beneficii realizată în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 s-a constatat că gestionarea sarcinilor de către Comisie ar fi mai costisitoare cu 23 % în termeni de valoare actualizată netă. Noile programe preconizate a fi delegate către EACEA sunt în conformitate cu mandatul și cu misiunea actuale ale agenției și reprezintă o continuare a activităților existente. Agenția a acumulat competențe, cunoștințe și capacități în gestionarea acestor programe de-a lungul anilor. Prin urmare, noile programe ar beneficia de experiența și de expertiza acumulate de EACEA în gestionarea programelor, precum și de câștigurile în productivitate rezultante. Trecerea la gestionarea în intern ar avea un efect perturbator, dat fiind că majoritatea programelor nu au fost niciodată gestionate în intern de către DG-urile responsabile, care nu dispun de capacitatea de a gestiona programe în intern. Așadar, delegarea gestionării unor programe către EACEA ar asigura astfel continuitatea activităților pentru beneficiarii programelor și părțile interesate. De asemenea, delegarea către EACEA va continua să permită Comisiei să se concentreze mai mult pe sarcinile sale instituționale.

(9)

Pentru a conferi agențiilor executive o identitate coerentă, atunci când le-a stabilit noile mandate, Comisia, în măsura posibilului, a grupat activitățile în funcție de tematicile domeniilor de politici.

(10)

Agenția ar trebui să fie responsabilă de implementarea unor părți din următoarele noi programe și acțiuni ale Uniunii:

(11)

Agenția ar trebui să fie în continuare responsabilă de implementarea următoarelor programe și acțiuni existente ale Uniunii:

(12)

Gestionarea respectivelor părți ale acestor programe și acțiuni implică implementarea unor proiecte tehnice care nu necesită luarea unor decizii politice, în schimb necesită un nivel înalt de expertiză tehnică și financiară pe întreaga durată de desfășurare a proiectului.

(13)

Pentru a asigura o implementare coerentă în timp a prezentei decizii și a programelor în cauză, este necesar să se asigure faptul că agenția își realizează sarcinile legate de implementarea respectivelor programe de la data intrării lor în vigoare, dacă acesta va fi cazul.

(14)

Ar trebui înființată Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură. Ea ar trebui să înlocuiască și să succeadă Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură înființate prin Decizia 2009/336/CE. Ea ar trebuie să funcționeze în conformitate cu statutul general prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 58/2003.

(15)

Decizia 2009/336/CE de înființare a agenției executive ar trebui abrogată și ar trebui să fie prevăzute dispoziții tranzitorii.

(16)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru agenții executive,

(a)

Erasmus+;

(b)

programul „Europa creativă”;

(c)

programul „Europa pentru cetățeni”;

(d)

programul „Corp voluntar european de ajutor umanitar”;

(e)

proiecte în domeniul învățământului superior, în cadrul următoarelor instrumente de cooperare externă:

(a)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor privind ajutorul economic către anumite țări din Europa Centrală și de Est (Phare), astfel cum prevede Regulamentul (CEE) nr. 3906/89;

(b)

programul de încurajare a dezvoltării și a distribuirii operelor audiovizuale europene (MEDIA II – Dezvoltare și distribuire) (1996-2000), înființat prin Decizia 95/563/CE;

(c)

programul de formare profesională pentru profesioniștii din industria europeană a programelor audiovizuale (MEDIA II – Formare profesională) (1996-2000), aprobat prin Decizia 95/564/CE;

(d)

a doua fază a programului de acțiune comunitară în domeniul educației „Socrates” (2000-2006), aprobată prin Decizia nr. 253/2000/CE;

(e)

a doua fază a programului de acțiune comunitară în domeniul formării profesionale „Leonardo da Vinci” (2000-2006), aprobată prin Decizia 1999/382/CE;

(f)

programul de acțiune comunitară „Tineret” (2000-2006), aprobat prin Decizia nr. 1031/2000/CE;

(g)

programul „Cultura 2000” (2000-2006), aprobat prin Decizia nr. 508/2000/CE;

(h)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor privind asistența acordată statelor partenere din Europa de Est și din Asia Centrală (2000-2006), astfel cum prevede Regulamentul (CE, Euratom) nr. 99/2000;

(i)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor privind ajutorul acordat pentru Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia și provincia Kosovo (UNSCR 1244) (2000-2006), aprobate prin Regulamentul (CE) nr. 2666/2000;

(j)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor privind măsurile financiare și tehnice care însoțesc reforma structurilor economice și sociale în cadrul parteneriatului euro-mediteraneean (MEDA), aprobate prin Regulamentul (CE) nr. 2698/2000;

(k)

a treia fază a programului de cooperare transeuropeană în învățământul superior (Tempus III) (2000-2006), aprobată prin Decizia 1999/311/CE;

(l)

proiecte care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor acordului încheiat între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii de reînnoire a unui program de cooperare în domeniul învățământului superior și al învățământului și formării profesionale (2001-2005), aprobat prin Decizia 2001/196/CE;

(m)

proiecte care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor acordului încheiat între Comunitatea Europeană și Guvernul Canadei de reînnoire a unui program de cooperare în domeniul învățământului superior și al învățământului și formării profesionale (2001-2005), aprobat prin Decizia 2001/197/CE;

(n)

programul de încurajare a dezvoltării operelor audiovizuale europene (MEDIA Plus – Dezvoltare, Distribuire și Promovare) (2001-2006), aprobat prin Decizia 2000/821/CE;

(o)

programul de formare profesională pentru profesioniștii din industria europeană a programelor audiovizuale (MEDIA – Formare profesională) (2001-2006), aprobat prin Decizia nr. 163/2001/CE;

(p)

programul multianual pentru integrarea eficientă a tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) în sistemele de educație și de formare profesională din Europa („învățământ online”/„e-learning”) (2004-2006), aprobat prin Decizia nr. 2318/2003/CE;

(q)

programul de acțiune comunitară pentru promovarea cetățeniei europene active (participare civică) (2004-2006), aprobat prin Decizia 2004/100/CE;

(r)

programul de acțiune comunitară pentru promovarea organismelor active la nivel european în domeniul tineretului (2004-2006), aprobat prin Decizia nr. 790/2004/CE;

(s)

programul de acțiune comunitară pentru promovarea organismelor active la nivel european și sprijinirea activităților specifice în domeniul educației și al formării profesionale (2004-2006), aprobat prin Decizia nr. 791/2004/CE;

(t)

programul de acțiune comunitară pentru promovarea organismelor active la nivel european în domeniul culturii (2004-2006), aprobat prin Decizia nr. 792/2004/CE;

(u)

programul pentru îmbunătățirea calității învățământului superior și promovarea înțelegerii interculturale prin cooperare cu țările terțe (Erasmus Mundus) (2004-2008), aprobat prin Decizia nr. 2317/2003/CE;

(v)

proiecte care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor acordului încheiat între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii de reînnoire a programului de cooperare în domeniul învățământului superior și al învățământului și formării profesionale (2006-2013), aprobat prin Decizia 2006/910/CE;

(w)

proiecte care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor acordului încheiat între Comunitatea Europeană și Guvernul Canadei de stabilire a unui cadru de cooperare în domeniul învățământului superior, al formării profesionale și al tineretului (2006-2013), aprobat prin Decizia 2006/964/CE;

(x)

programul de acțiune în domeniul învățării pe tot parcursul vieții (2007-2013), aprobat prin Decizia nr. 1720/2006/CE;

(y)

programul „Cultura” (2007-2013), aprobat prin Decizia nr. 1855/2006/CE;

(z)

programul „Europa pentru cetățeni”, care are ca scop promovarea cetățeniei europene active (2007-2013), aprobat prin Decizia nr. 1904/2006/CE;

(aa)

programul „Tineretul în acțiune” (2007-2013), aprobat prin Decizia nr. 1719/2006/CE;

(bb)

programul de sprijin pentru sectorul audiovizual european (MEDIA 2007) (2007-2013), aprobat prin Decizia nr. 1718/2006/CE;

(cc)

programul de acțiune Erasmus Mundus (II) 2009-2013 destinat îmbunătățirii calității învățământului superior și promovării înțelegerii interculturale prin cooperare cu țări terțe, aprobat prin Decizia nr. 1298/2008/CE;

(dd)

programul de cooperare în domeniul audiovizualului cu profesioniști din țări terțe (MEDIA Mundus) (2011-2013), înființat prin Decizia nr. 1041/2009/CE;

(ee)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor privind ajutorul pentru cooperarea economică cu țările în curs de dezvoltare din Asia, aprobate prin Regulamentul (CEE) nr. 443/92;

(ff)

proiecte din domeniul învățământului superior și al tineretului care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA), instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1085/2006;

(gg)

proiecte din domeniul învățământului primar, secundar și superior și din domeniul tineretului care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor Instrumentului european de vecinătate și de parteneriat, instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1638/2006;

(hh)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor Instrumentului de finanțare a cooperării pentru dezvoltare, instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1905/2006;

(ii)

proiecte din domeniul învățământului superior și al tineretului care pot fi finanțate în temeiul dispozițiilor Instrumentului financiar pentru cooperare cu țările industrializate și cu alte țări și teritorii cu venituri mari, instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1934/2006;

(jj)

proiecte din domeniul învățământului superior care pot fi finanțate din Fondul european de dezvoltare, în temeiul Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (Decizia 2003/159/CE), astfel cum a fost modificat prin acordul semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005 (Decizia 2005/599/CE).

(a)

gestionarea tuturor etapelor de implementare a programelor și a tuturor fazelor duratei de desfășurare a proiectelor specifice pe baza programelor de lucru relevante adoptate de Comisie, în cazul în care Comisia a împuternicit agenția în acest sens prin actul de delegare;

(b)

adoptarea instrumentelor de execuție bugetară pentru venituri și cheltuieli și efectuarea tuturor operațiunilor necesare pentru gestionarea programelor, în cazul în care Comisia a împuternicit agenția în acest sens prin actul de delegare;

(c)

acordarea de sprijin în implementarea programelor în cazul în care Comisia a împuternicit agenția în acest sens prin actul de delegare, inclusiv sprijin în activitățile de diseminare, acolo unde este relevant, în cooperare cu agenții naționale;

(d)

implementarea, la nivelul Uniunii, a rețelei de informare privind educația în Europa (Eurydice) și a activităților destinate îmbunătățirii înțelegerii și cunoașterii în domeniul tineretului;

(e)

implementarea, la nivelul Uniunii, a activităților destinate îmbunătățirii înțelegerii și cunoașterii în domeniul educației și formării profesionale.

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/54

19.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/63

(1)

Prin scrisoarea din 7 ianuarie 2009, împotriva municipalității Narvik (denumită în continuare „Narvik”) a fost depusă o plângere având ca obiect vânzarea către întreprinderea Narvik Energi AS (denumită în continuare „NEAS”) a drepturilor la energia electrică din concesiune deținute de Narvik. Scrisoarea a fost primită și înregistrată de Autoritate la 14 ianuarie 2009 (2). Prin scrisoarea din 16 iulie 2009 (3), Autoritatea a solicitat informații suplimentare din partea autorităților norvegiene. Prin scrisoarea din 2 octombrie 2009 (4), autoritățile norvegiene au răspuns la solicitarea de informații.

(2)

La 14 decembrie 2011, Autoritatea a inițiat procedura prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, prin adoptarea Deciziei nr. 393/11/COL (denumită în continuare „Decizia 393/11/COL”). Prin scrisoarea din 23 februarie 2012 (5), autoritățile norvegiene au furnizat observații privind decizia.

(3)

La 26 aprilie 2012, Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE la acesta (6). Prin e-mailul din 25 mai 2012 (7), Autoritatea a primit observații de la o parte interesată. Prin e-mailul din 28 iunie 2012 (8), Autoritatea a înaintat observațiile respective autorităților norvegiene. Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2012 (9), autoritățile norvegiene au prezentat informații suplimentare.

(4)

Reclamantul susține că Narvik, prin încheierea unui contract cu NEAS pentru vânzarea anuală a 128 GWh de energie electrică din concesiune pe o perioadă de 50,5 ani, și-a vândut drepturile de cumpărare a energiei electrice din concesiune la un preț semnificativ inferior prețului de piață, acordând astfel întreprinderii NEAS ajutor de stat ilegal.

(5)

De asemenea, reclamantul afirmă că decizia de a încheia contractul a fost adoptată de consiliul municipal Narvik pe baza unor informații incorecte și/sau incomplete. Se afirmă că rapoartele experților care critică durata contractului și dificultățile inerente în stabilirea unui preț de piață pentru energia electrică nu au fost comunicate consiliului municipal înainte de adoptarea deciziei de încheiere a contractului.

(6)

În Norvegia, în general, pentru exploatarea hidrocentralelor mai mari este necesară o concesiune. Centralele care dețin concesiuni pentru exploatarea cascadelor au obligația de a vinde un anumit volum din producția lor anuală municipalității pe raza căreia sunt situate. Volumul de energie electrică pe care are dreptul să îl cumpere municipalitatea este denumit energie electrică din concesiune. Sistemul energiei electrice din concesiune este prevăzut în secțiunea 2 punctul 12 din Legea privind acordarea licențelor industriale (10) și în secțiunea 12 punctul 15 din Legea privind reglementarea cascadelor (11).

(7)

Argumentul legislativ este că ar trebui să se asigure alimentarea suficientă a municipalităților cu energie electrică la un preț echitabil; astfel, volumul de energie electrică din concesiune este determinat pe baza necesităților generale de alimentare cu energie electrică ale fiecărei municipalități (12) și poate atinge zece la sută din producția anuală a unei centrale. Cu toate acestea, nu există restricții impuse exploatării energiei electrice din concesiune de către municipalități. Prin urmare, municipalitățile pot utiliza, vinde sau distribui energia, după cum consideră adecvat.

(8)

Drepturile la energia electrică din concesiune nu presupun că municipalitățile au obligația de a cumpăra energia electrică din concesiune. În general, pentru concesiunile anterioare anului 1983, se aplică avertismentul conform căruia, atunci când decide să nu își exercite dreptul la energia electrică din concesiune, municipalitatea pierde acest drept pe viitor.

(9)

Legislația definește două regimuri de stabilire a prețurilor pentru energia electrică din concesiune; primul se aplică pentru concesiunile acordate înainte de 10 aprilie 1959, iar al doilea pentru concesiunile acordate la 10 aprilie 1959 sau mai târziu.

(10)

Pentru concesiunile acordate înainte de 10 aprilie 1959, prețul energiei electrice din concesiune se calculează ca funcție a prețului de cost caracteristic fiecărei centrale electrice, la care se adaugă o primă de 20 %. Acest model încă se aplică concesiunilor acordate înainte de 10 aprilie 1959 și este denumit în continuare modelul „prețului de cost”. Energia electrică din concesiune vândută în conformitate cu acest model de stabilire a prețurilor este denumită în continuare „energia electrică din concesiune vândută la prețul de cost”.

(11)

Pentru concesiunile acordate după 10 aprilie 1959, prețul de concesiune este stabilit de Ministerul Energiei și Petrolului pe baza costului mediu pentru un eșantion reprezentativ de hidrocentrale din întreaga țară. Această metodă de stabilire a prețurilor este denumită în continuare metoda „prețului stabilit de minister”. Energia electrică din concesiune vândută în conformitate cu acest model de stabilire a prețurilor este denumită în continuare „energia electrică din concesiune vândută la prețul stabilit de minister”.

(12)

Legea privind acordarea licențelor industriale prevede că drepturile municipalităților la energia electrică din concesiune pot fi aduse în atenția Direcției pentru Resurse de Apă și Energie din Norvegia („NVE”) pentru a fi reevaluate după o perioadă de 20 de ani de la acordarea concesiunii (13). Autoritățile norvegiene au explicat că, deși procesul de reevaluare poate conduce la o ajustare de către NVE a volumului de energie electrică din concesiune, acesta nu poate determina modificări substanțiale ale drepturilor municipalităților la energia electrică din concesiune. Termenul de reevaluare pentru majoritatea drepturilor la energia electrică din concesiune deținute de municipalitatea Narvik este anul 2019.

(13)

Municipalitățile suportă costurile de alimentare a rețelei cu energia electrică din concesiune.

(14)

Anual, Narvik are dreptul la o cantitate totală de energie electrică din concesiune de aproximativ 128 GWh, din care aproximativ 116,3 GWh este evaluată conform metodei prețului stabilit de minister, iar restul de aproximativ 11,7 GWh este evaluată conform metodei prețului de cost. Autoritățile norvegiene au explicat că, în 2000, prețul stabilit de minister a fost de aproximativ 0,10 NOK, iar prețul de cost relevant pentru Håkvik și Nygård în același an s-a situat în intervalul 0,14 – 0,178 NOK.

(15)

NEAS este situată în municipalitatea Narvik din districtul Nordland și este o întreprindere care produce și comercializează energie electrică. Până în 2001, NEAS a fost deținută în proporție de 100 % de către municipalitatea Narvik. În 2001, Narvik a vândut un procent de 49,99 % din acțiunile sale către două întreprinderi care furnizează energie electrică, Vesterålskraft AS și Hålogalandskraft AS.

(16)

Ca urmare a fuziunii din 2006 și a schimbării denumirii din 2009, în prezent, NEAS face parte din întreprinderea Nordkraft AS („Nordkraft”).

(17)

Până la sfârșitul anului 1998, Narvik a vândut întreprinderii NEAS dreptul său anual la o cantitate aproximativă de 128 GWh de energie electrică din concesiune în temeiul contractelor pe termen scurt sau pe termen lung. Cu toate acestea, la începutul anului 1999, deoarece nu a ajuns la un acord cu NEAS, Narvik și-a vândut energia electrică din concesiune la bursa de energie electrică la prețul pe piața la vedere.

(18)

În martie 1999, municipalitatea a organizat o procedură de licitație pentru vânzarea energiei sale electrice din concesiune pentru perioada rămasă din 1999. La 30 martie 1999, Narvik a încheiat un contract cu ofertantul care a oferit cel mai mare preț, Kraftinor AS. Prețul a fost de 109,50 NOK/MWh. Având în vedere că a plătit 111,10 NOK/MWh plus costuri de alimentare de 20 NOK/MWh pentru energia electrică din concesiune, Narvik a înregistrat pierderi de aproximativ 2,3 milioane de NOK în temeiul contractului respectiv. Inițial, Narvik preconizase un excedent de 3,5 milioane NOK.

(19)

La 19 octombrie 1999, comitetului executiv al consiliului municipal („comitetul executiv”) a recomandat consiliului municipal ca obiectivul general pentru manipularea energiei electrice din concesiune deținute de municipalitate să fie maximizarea randamentului pe termen lung pentru a obține un orizont de planificare stabil. Strategia propusă pentru realizarea acestui obiectiv a cuprins patru elemente:

(20)

Consiliul municipal a confirmat recomandarea comitetului executiv, cu o singură ajustare, sugerată de primar și confirmată printr-o modificare a strategiei: în loc ca primarul să fie împuternicit în mod explicit „să încheie acorduri în conformitate cu strategia stabilită de consiliul municipal”, decizia finală prevede că „într-o primă etapă în realizarea acestei strategii, întreprinderea NEAS este invitată să discute interesul său în acest aspect, astfel cum a fost evidențiat în scrisoarea sa din 9 noiembrie adresată municipalității.”

(21)

Scrisoarea din partea NEAS din 9 noiembrie 1999 a pus sub semnul întrebării strategia propusă de a vinde energia electrică din concesiune în temeiul a diferite contracte încheiate pe diferite perioade contractuale pentru diversificarea riscului. În schimb, NEAS a sugerat încheierea unui contract pe termen lung („de exemplu, pe o perioadă de 50 de ani”) și a fost dispusă să includă o clauză de ajustare a prețurilor în contractul cu Narvik.

(22)

De asemenea, în scrisoarea din 15 aprilie 1999, NEAS și-a exprimat interesul pentru încheierea unui contract pe termen lung în ceea ce privește energia electrică din concesiune, în primul rând, prin intermediul unei achiziții cu plata în avans a unei sume forfetare, sau, alternativ, prin intermediul unei închirieri pe termen lung – inițial, sugerată pe o perioadă de 60 de ani – cu plăți anuale către Narvik.

(23)

În afară de problema energiei electrice din concesiune, au existat, de asemenea, dezbateri privind viitorul rol al întreprinderii NEAS pe piață și rolul municipalității Narvik în calitate de proprietar al NEAS.

(24)

Potrivit autorităților norvegiene, la momentul respectiv, NEAS supraveghea consolidarea extinsă la nivel regional în rândul întreprinderilor care furnizează energie electrică și intrarea operatorilor naționali/internaționali pe piețele locale. NEAS avea nevoie să își consolideze baza de capitaluri proprii pentru a achiziționa acțiuni în cadrul altor întreprinderi furnizoare de energie electrică, în special în cadrul Nordkraft AS. De asemenea, NEAS semnase scrisori de intenție cu Hålogaland Kraft AS și cu Vesterålskraft AS în vederea înființării unei întreprinderi regionale de producere a energiei electrice și a unei întreprinderi regionale de transport a energiei. Schimbările au fost planificate să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2001. Pentru ca NEAS să fie în măsură să finalizeze tranzacțiile utilizând o combinație de capital propriu și capital împrumutat, Narvik – proprietarul unic al NEAS – urma să injecteze capital propriu suplimentar în NEAS.

(25)

În cadrul unei reuniuni a consiliului municipal din 16 decembrie 1999, s-a decis că participația municipalității în cadrul NEAS, necesitățile de capital ale întreprinderii și manipularea energiei electrice din concesiune ar trebui să fie evaluate în comun de către o echipă de negociere formată din primar, viceprimar, liderul opoziției, precum și directorul, directorul adjunct și directorul departamentului de achiziții al administrației municipalității („echipa de negociere”).

(26)

NEAS a comandat două rapoarte din partea întreprinderilor Arthur Andersen („AA”) și Deloitte & Touche („DT”) pentru a determina valoarea energiei electrice din concesiune vândută la prețul stabilit de minister. Raportul întocmit de AA aplică o metodologie bazată pe valoarea actualizată netă („VAN”), dar nu descrie foarte detaliat ipotezele subiacente. Raportul elaborat de DT utilizează, de asemenea, o metodologie bazată pe VAN, însă depășește raportul AA în ceea ce privește nivelul de explicații oferite în privința ipotezelor și a calculelor relevante. De exemplu, raportul DT explică detaliat modul în care este determinat randamentul necesar pe baza modelului de stabilire a valorii activelor de capital („CAPM”) și modul în care este determinat costul mediu ponderat al capitalului („WACC”). De asemenea, analiza conține o descriere detaliată a modalității de calcul al prețului de concesiune și include o analiză a sensibilității bazată pe schimbările treptate atât ale prețului energiei electrice, cât și ale WACC.

(27)

Narvik a comandat două rapoarte din partea Danske Securities („DS1” și „DS2”). Primul raport, DS1, a fost comandat întreprinderii Danske Securities pentru a evalua dacă municipalitatea ar trebui sau nu să își vândă drepturile la energia electrică din concesiune pe piață sau să le transfere întreprinderii NEAS. În DS1, Danske Securities a furnizat, din proprie inițiativă, o estimare a valorii drepturilor la energia electrică din concesiune pe o perioadă de 50 de ani. În afară de prezentarea ipotezelor formulate pentru evoluțiile viitoare ale prețurilor la energia electrică, Danske Securities a oferit orientări limitate privind modalitatea de calcul a valorii drepturilor la energia electrică din concesiune.

(28)

În DS2, Danske Securities a solicitat așteptările în materie de prețuri și de costuri din partea a 3 operatori de piață: CBF Kraftmegling AS („CBF”), Norwegian Energy Brokers AS („NEB”) și Statkraft SF („Statskraft”). Pe baza așteptărilor, Danske Securities a calculat o valoare de piață estimată a drepturilor la energia electrică din concesiune. Așteptările formulate de CBF au avut drept rezultat o estimare a scenariului de bază de 127 de milioane NOK. Așteptările formulate de NEB au avut drept rezultat o estimare a scenariului de bază de 75 de milioane NOK. Având în vedere faptul că NEB nu își adaptase la inflație așteptările în materie de prețuri și de costuri, Danske Securities a subliniat că nu consideră credibile așteptările prezentate de NEB. Așteptările formulate de Statkraft au avut drept rezultat o estimare situată în intervalul 115-140 de milioane NOK. Pe baza celor trei evaluări ale valorii, Danske Securities a concluzionat că VAN estimată a drepturilor la energia electrică din concesiune va fi cuprinsă între 100 și 140 de milioane NOK.

(29)

Cele patru rapoarte sunt prezentate sintetic în tabelul de mai jos. În cele ce urmează, rapoartele sunt denumite în mod colectiv „cele patru rapoarte”.

(30)

În plus față de consultanța externă, directorul departamentului de achiziții al municipalității Narvik a efectuat propriile evaluări.

(31)

În prima evaluare prezentată comitetului executiv în octombrie 1999, acesta a concluzionat că exista un risc global ridicat pentru municipalitate în cazul contractelor pe termen lung definite pe o perioadă contractuală cuprinsă între 10 și 40 de ani.

(32)

În a doua evaluare, prezentată echipei de negociere la 16 martie 2000, au fost discutate diferite opțiuni pentru manipularea energiei electrice din concesiune. Cu toate acestea, până la data respectivă, echipa de negociere își restrânsese deja domeniul de aplicare a mandatului, astfel încât să evalueze numai riscurile, momentul de decontare, implicațiile fiscale și maximizarea profitului pentru trei scenarii (toate implicând transferarea către NEAS a dreptului la energia electrică din concesiune deținut de Narvik pe o perioadă de 50 de ani și reducerea participației municipalității în cadrul NEAS). Fără a aduce atingere acestui aspect, în cea de-a doua evaluare a sa, directorul departamentului de achiziții a continuat să se axeze pe importanța perioadei contractuale. Evaluarea sa privind valoarea marginală în timp a dreptului la energia electrică din concesiune prevedea că „…încheierea unui contract pe o perioadă foarte lungă de timp, cum ar fi 50 de ani, oferă o valoare adăugată foarte scăzută pentru noi, în calitate de vânzători, în comparație cu un contract cu o perioadă contractuală mai scurtă (de exemplu, 20 de ani cu 83 de milioane NOK).”

(33)

În urma discuțiilor la nivel intern privind avantajele și dezavantajele unui contract pe termen lung, echipa de negociere a formulat recomandarea adresată Consiliului municipal, în cadrul căreia a recomandat un contract cu o durată de 50,5 ani ca fiind adecvat pentru a reduce riscul municipalității și pentru a oferi un orizont de planificare pe termen lung.

(34)

NEAS a încercat să achiziționeze numai 116,3 GWh din energia electrică din concesiune vândută la prețul stabilit de minister. Cu toate acestea, în cadrul negocierilor purtate cu întreprinderea, Narvik a insistat ca drepturile sale la energia electrică din concesiune să fie cumpărate în totalitate, prin urmare, cantitatea de 11,7 GWh de energie electrică din concesiune vândută la prețul de cost să fie vândută împreună cu energia electrică din concesiune vândută la prețul stabilit de minister.

(35)

În mai 2000, părțile au fost de acord în cele din urmă să încheie acordul pentru întreaga cantitate de 128 GWh de energie electrică din concesiune, iar NEAS să plătească 120 de milioane NOK pentru energia electrică din concesiune vândută la prețul stabilit de minister și 6 milioane de NOK pentru energia electrică din concesiune vândută la prețul de cost.

(36)

La 25 mai 2000, Consiliul municipal a hotărât în mod oficial că municipalitatea ar trebui să vândă întreprinderii NEAS dreptul său anual la 128 GWh din energia electrică din concesiune pe o perioadă de 50,5 ani pentru suma de 126 de milioane NOK.

(37)

La 16 octombrie 2000, Narvik și NEAS au formalizat acordul prin semnarea contractului prin care Narvik a vândut dreptul la energia electrică din concesiune în condițiile descrise mai sus. În contract nu a fost inclus niciun mecanism de ajustare a prețului, iar suma de bani urma să fie plătită în avans, sub forma unei sume forfetare.

(38)

La 29 noiembrie 2000, Narvik și NEAS au semnat un acord suplimentar prin care NEAS, pentru achiziționarea dreptului la energia electrică din concesiune, s-a angajat să plătească municipalității Narvik 60 de milioane NOK în numerar, iar restul de 66 de milioane NOK sub formă de contribuție în natură la capitalul propriu injectat în NEAS (la momentul respectiv, deținută în proporție de 100 % de către municipalitate).

(39)

În 2001, Narvik a cesionat 49,99 % din acțiunile sale din cadrul NEAS întreprinderilor Vesterålskraft AS și Hålogalandskraft AS.

(40)

Autoritățile norvegiene sunt de părere că contractul cu NEAS a fost încheiat în condițiile pieței. În primul rând, acestea subliniază că acordul a fost încheiat deoarece situația financiară a municipalității Narvik era deosebit de tensionată și era nevoie de capital lichid. În al doilea rând, a fost necesară recapitalizarea NEAS pentru a restructura întreprinderea în vederea înființării unei întreprinderi regionale mai extinse. În sfârșit, la momentul încheierii contractului, municipalitatea înregistra pierderi în urma vânzării energiei electrice din concesiune, întrucât prețul energiei electrice din concesiune era mai mare decât prețul obținut pe piață. Cu titlu de exemplu, în perioada aprilie 1999 – decembrie 1999, Narvik a înregistrat pierderi în valoare de 2,3 milioane NOK din vânzarea energiei electrice din concesiune.

(41)

În ceea ce privește problema riscurilor de reglementare, autoritățile norvegiene au explicat că NEAS suportă toate riscurile. Acestea susțin că probabil va exista un risc de cantitate redusă mai degrabă decât unul de cantitate crescută de energie electrică din concesiune, care ar reduce probabilitatea ajutorului.

(42)

Autoritățile norvegiene declară că valoarea de referință a pieței adecvată pentru acordul pe o perioadă de 50,5 ani este vânzarea permanentă a unei centrale electrice și că, ajustate în funcție de diferențele relevante, prețurile obținute de NEAS au fost în conformitate cu nivelurile prețurilor pentru vânzarea de centrale electrice din aceeași perioadă.

(43)

Pentru datele privind prețurile de vânzare a centralelor electrice din anul 2000, autoritățile norvegiene fac referire la o așa-numită analiză în timp real a pieței de energie electrică pentru anul 2000 realizată prin Pareto („analiza Pareto”). Reiese din analiza respectivă că prețurile de piață pentru centralele electrice vândute în 2000 au variat între 1,64 NOK și 1,77 NOK per kWh din capacitatea anuală de producție. Vânzarea drepturilor la energia electrică din concesiune deținute de Narvik reprezintă echivalentul a aproximativ 1,00 NOK per kWh din capacitatea anuală de producție. Potrivit autorităților norvegiene, diferența dintre aceste cifre poate fi explicată de următorii factori.

(44)

În primul rând, în 2000, costurile tipice de exploatare, care includ reinvestirea continuă (fără depreciere), pentru o centrală electrică mai nouă erau de aproximativ 0,05 NOK per kWh pe an (plus costurile de alimentare). Plata continuă preconizată de către NEAS era dublă; aproximativ 0,10 NOK per kWh pe an (plus costurile de alimentare) pentru energia electrică din concesiune vândută la prețul stabilit de minister și între 0,14 NOK și 0,178 NOK per kWh (plus costurile de alimentare) pe an pentru energia electrică din concesiune acordată înainte de 10 aprilie 1959. În anul 2000, prețul de piață preconizat era de aproximativ 0,12 NOK per kWh. Prin urmare, scenariul din 2000 ar conduce la un profit net de 0,07 NOK per kWh pentru un proprietar de centrală, în comparație cu 0,02 NOK per kWh pentru energia electrică din concesiune. La momentul încheierii contractului, prețul estimat pentru anul 2010 era de 0,20 NOK. Pe baza estimării, scenariul pentru 2010 ar conduce la un profit net de 0,15 NOK per kWh pentru un proprietar de centrală, în comparație cu 0,10 NOK per kWh pentru energia electrică din concesiune.

(45)

În al doilea rând, autoritățile norvegiene susțin că prețurile pentru vânzarea celor cinci centrale electrice din analiza Pareto trebuie să fie reduse cu aproximativ 10-15 % atunci când se aplică o rată de capitalizare de 4 % pentru a compensa diferența dintre capitalizarea pe o durată de timp infinită (factor de capitalizare de 25) și capitalizarea pe o perioadă de 50 de ani (factor de capitalizare de 21,48).

(46)

În continuare, autoritățile norvegiene susțin că primii ani au cel mai mare impact asupra calculului VAN, iar costurile ridicate ale reinvestirii aferente proprietății survin, de regulă, într-o etapă ulterioară, influențând, prin urmare, foarte puțin reducerea VAN în calculul acesteia.

(47)

Ținând seama de acest aspect, autoritățile norvegiene afirmă că există o legătură strânsă între, pe de o parte, vânzările de centrale electrice la prețuri de aproximativ 1,64 – 1,77 NOK per kWh din capacitatea anuală de producție și, pe de altă parte, chiriile (plata pentru accesul la electricitate pe o perioadă de 50,5 ani) de aproximativ 1,00 NOK per kWh de energie electrică din concesiune.

(48)

Prin urmare, autoritățile norvegiene susțin că o comparație care face ajustări în funcție de acești factori demonstrează că prețul plătit de NEAS pentru energia electrică din concesiune era comparabil cu prețul corespunzător vânzării centralelor electrice din aceeași perioadă și adaugă faptul că concluzia privind nivelul prețurilor este susținută de raportul DT și de cele două rapoarte DS întocmite înainte de încheierea acordului privind energia electrică din concesiune pe o perioadă de 50,5 ani.

(49)

Făcând trimitere la Orientările Autorității pentru elementele ajutorului de stat în vânzările de terenuri și clădiri de către autoritățile publice („SOL”) (16), autoritățile norvegiene susțin că o procedură de licitație competitivă și necondiționată este doar una dintre metodele recunoscute de Autoritate pentru a determina prețurile de piață pentru vânzarea activelor publice. Autoritățile norvegiene subliniază că, în cadrul SOL, Autoritatea recunoaște, de asemenea, faptul că un preț de piață care nu implică niciun ajutor poate fi stabilit pe baza evaluării unui expert independent. Autoritățile norvegiene observă că raportul DT și cele două rapoarte DS au fost livrate înainte de încheierea contractului pentru perioada de 50,5 ani. Cel de-al doilea raport DS a determinat valoarea pe baza „cercetării directe a pieței”, care, potrivit autorităților norvegiene, a avut ca rezultat efectuarea unui test de piață similar cu cel al unei proceduri de licitație. De asemenea, autoritățile norvegiene constată faptul că prețul final s-a încadrat la nivelul superior al celor trei evaluări.

(50)

În continuare, autoritățile norvegiene susțin că decizia neincluderii unei clauze de ajustare a prețurilor a fost adecvată, întrucât prețul de achiziție a fost plătit sub formă de sumă forfetară, și nu în mod continuu. Autoritățile norvegiene susțin că, inițial, vânzarea a fost efectuată – parțial în numerar și parțial sub formă de contribuție în natură – într-o manieră similară cu vânzarea permanentă a unei centrale electrice, prin urmare, includerea unui mecanism de ajustare a prețului este „nefirească și foarte neobișnuită”. În plus, autoritățile norvegiene afirmă că, în temeiul modelului contribuției în natură, probabil că o ajustare ulterioară ar fi fost, de asemenea, ilegală în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Legea privind societățile cu răspundere limitată (17).

(51)

O singură parte terță, NEAS (în prezent Nordkraft), a prezentat observații privind Decizia 393/11/COL. Observațiile formulate de NEAS sunt, în esență, în concordanță cu opiniile autorităților norvegiene.

(52)

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE prevede următoarele:

„Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul acord, orice ajutor acordat de statele membre ale CE, statele AELS sau din resurse de stat, în orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției anumitor mărfuri este incompatibil cu funcționarea prezentului acord, în măsura în care afectează comerțul dintre părțile contractante.”

(53)

Rezultă din această dispoziție că, pentru ca ajutoarele de stat să fie prezente, măsura trebuie să confere un avantaj economic beneficiarului. În cele ce urmează, Autoritatea evaluează aspectele legate de existența unui astfel de avantaj economic în cazul de față.

(54)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a precizat că, pentru a confirma dacă o măsură de stat constituie ajutor, este necesar să se stabilească dacă întreprinderea beneficiară dispune de un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață (18). Pentru a evalua prezența unui avantaj economic, Autoritatea va aplica principiul investitorului (ipotetic) în economia de piață (19).

(55)

În cazul în care tranzacția în cauză a fost efectuată în conformitate cu principiul investitorului în economia de piață, și anume, în cazul în care municipalitatea a vândut drepturile la energia electrică din concesiune la valoarea de piață a acestora, iar prețul și condițiile tranzacției ar fi fost acceptabile pentru un investitor privat prudent care operează într-o economie de piață, tranzacția nu ar conferi NEAS un avantaj economic, prin urmare, nu ar implica acordarea unui ajutor de stat. Dimpotrivă, ajutorul de stat ar putea fi implicat în cazul în care tranzacția nu este realizată la prețul de piață.

(56)

În realizarea evaluării, Autoritatea nu poate substitui aprecierea comercială a municipalității Narvik cu cea proprie, ceea ce presupune că municipalitatea, în calitate de proprietar al drepturilor la energia electrică din concesiune, beneficiază de o marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea modului în care operează în condiții normale de concurență.

(57)

Evaluarea prețului și a condițiilor contractuale între municipalitate și NEAS ar trebui să se bazeze pe informațiile aflate la dispoziția Narvik la momentul încheierii contractului. În general, o evaluare ex ante în cunoștință de cauză ar fi suficientă pentru a exclude prezența ajutorului de stat, chiar dacă ipotezele utilizate în evaluare se dovedesc incorecte într-o interpretare retroactivă.

(58)

Prin urmare, în cele ce urmează, Autoritatea evaluează dacă Narvik a acționat asemenea unui investitor privat în economia de piață atunci când a încheiat contractul de vânzare a drepturilor sale la energia electrică din concesiune.

(59)

Autoritatea este preocupată de contextul în care fost încheiată tranzacția. Din informațiile furnizate de autoritățile norvegiene, Autoritatea înțelege că, la momentul încheierii contractului, municipalitatea se afla într-o situație în care necesita atât acces la lichidități (în vederea îndeplinirii obligațiilor sale de creditare), cât și capital pe care să îl injecteze în NEAS. În plus, se remarcă faptul că Legea privind societățile cu răspundere limitată a limitat posibilitatea de a include în contract un mecanism de ajustare a prețului atunci când se aduce o contribuție în natură. În 1999, înainte de încheierea acordului de vânzare din 2000, Narvik a înregistrat, de asemenea, pierderi rezultate din vânzarea de energie electrică din concesiune. Prin urmare, municipalitatea a decis să își vândă drepturile la energia electrică din concesiune pe un termen mai lung și, în același timp, să își respecte strategia exprimată de maximizare a randamentului energiei electrice din concesiune.

(60)

Autoritățile norvegiene au susținut că Autoritatea ar trebui să fie în măsură să excludă prezența unui avantaj prin aplicarea principiilor SOL în cazul de față. Autoritatea observă că, deși nu se aplică vânzării drepturilor de cumpărare a energiei electrice din concesiune, SOL prevede, într-adevăr, două metode prin care autoritățile publice pot, în mod normal, să obțină un preț de piață pentru vânzarea de terenuri și clădiri publice, prin urmare, să se asigure că vânzarea nu implică ajutor de stat. Prima metodă de excludere a unui element de ajutor este vânzarea printr-o procedură de licitație necondiționată. A doua este vânzarea la un preț stabilit printr-o evaluare a unui expert independent, realizată în conformitate cu standarde de evaluare general acceptate.

(61)

Autoritatea constată că, în mod normal, vânzarea unui activ printr-o procedură de licitație necondiționată va exclude prezența unui avantaj. Aceasta se întâmplă cel puțin în cadrul procedurilor cu adevărat deschise în care există mai mult de un singur ofertant (20). Cu toate acestea, drepturile deținute de municipalitatea Narvik la energia electrică din concesiune nu au fost vândute în baza unui proces de licitație necondiționată.

(62)

Pe de altă parte, atât Narvik, cât și NEAS, au comandat câte două evaluări din partea unor consultanți externi, astfel cum sunt descrise la considerentele (26)-(29) Cu toate acestea, nici DS1, nici DS2 și nici rapoartele AA nu au clarificat amănunțit metoda utilizată pentru a determina evaluările valorii. În absența unor clarificări suplimentare, Autoritatea nu se află în poziția de a analiza dacă evaluările valorii de piață au fost efectuate în conformitate cu indicatorii de piață și cu standardele de evaluare general acceptate. Prin urmare, opinia Autorității este că rapoartele DS1, DS2 și AA au o valoare limitată în evaluarea valorii drepturilor la energia electrică din concesiune. Pe de altă parte, raportul DT prezintă o explicație detaliată a evaluărilor sale. În consecință, rezultatele acestuia pot fi testate și verificate. Prin urmare, Autoritatea consideră că raportul DT este cel mai credibil raport. În opinia Autorității, faptul că toate cele patru rapoarte furnizează rezultate similare (21) consolidează totuși rezultatele raportului DT și, fără îndoială, ale celorlalte trei rapoarte.

(63)

Autoritatea constată că, deși, în mod normal, un preț stabilit de un evaluator independent de valori poate fi folosit pentru a exclude prezența unui avantaj în vânzarea de terenuri sau clădiri destinate utilizării cu caracter general, a căror valoare poate fi evaluată cu ușurință și care au făcut obiectul a numeroase tranzacții, acest lucru nu este valabil, de asemenea, pentru terenurile și clădirile caracterizate de mai multe atribute unice sau în cazul cărora împrejurările în care a avut loc vânzarea sunt de natură să pună sub semnul întrebării faptul dacă evaluarea expertului reflectă valoarea efectivă de piață a proprietății (22).

(64)

Astfel cum se explică în cele ce urmează, contractele de furnizare a energiei electrice la un preț fix, a căror durată contractuală depășește 6 ani, sunt neobișnuite și nu sunt observate în mod normal. Având în vedere absența unei piețe pe care să poată fi observate prețuri comparabile și, de asemenea, volatilitatea prețurilor la energia electrică, evaluarea efectuată de un expert este un instrument mai puțin adecvat pentru a determina prețul de piață al unui contract de furnizare a energiei electrice la un preț fix încheiat pe o perioadă de 50,5 ani (23).

(65)

În orice caz, Autoritatea reamintește că testul aplicabil pentru a evalua dacă un contract de furnizare a energiei electrice încheiat de o autoritate publică include un avantaj care „favorizează” o întreprindere este testul investitorului în economia de piață, și nu SOL, care se referă la vânzarea de terenuri și clădiri publice. Într-adevăr, Tribunalul a confirmat că principiul investitorului în economia de piață se aplică contractelor de furnizare a energiei electrice pe termen lung în cauza Budapesti Erőmű Zrt/Comisia, în care Tribunalul a aprobat abordarea adoptată de către Comisia Europeană („Comisia”) într-un caz privind contractele de furnizare a energiei electrice pe termen lung încheiate de autoritățile ungare (24).

(66)

În cazul respectiv, Comisia a definit principalele practici normative ale operatorilor comerciali de pe piețele de energie electrică din Europa care erau relevante pentru scopul analizei sale și a analizat dacă acordurile în cauză erau în conformitate cu practicile respective sau dacă contractele au fost încheiate în condiții care nu ar fi fost acceptabile pentru un operator care acționează doar pe baza considerentelor comerciale (25).

(67)

Comisia a constatat că contractele de furnizare a energiei electrice pe termen lung, cu o durată contractuală care depășește 6 ani, sunt rareori încheiate pe piața europeană (26). Informațiile de care dispune Autoritatea confirmă această constatare. Prin urmare, există puține contracte de furnizare a energiei electrice pe termen lung, sau chiar niciunul, cu care să se poată compara prețul energiei electrice vândute pe o perioadă de 50,5 ani în viitor.

(68)

Cu toate acestea, estimări pe termen lung ale prețurilor viitoare la energia electrică trebuie să fie realizate de către potențialii cumpărători și vânzători de centrale electrice. Pe această bază, autoritățile norvegiene au susținut că vânzarea drepturilor la energia electrică din concesiune deținute de municipalitatea Narvik ar trebui să fie comparată cu vânzarea unei hidrocentrale. Pentru a susține acest argument, autoritățile norvegiene au prezentat Autorității analiza Pareto, care oferă o imagine de ansamblu asupra a cinci hidrocentrale vândute în Norvegia în anul 2000.

(69)

Autoritățile norvegiene susțin că, atât în cazul vânzării unei hidrocentrale, cât și în cazul vânzării drepturilor la energia electrică din concesiune deținute de municipalitatea Narvik, prețurile de vânzare reprezintă VAN a fluxurilor de lichidități preconizate, aferente volumului producției. Prin urmare, asemenea municipalități Narvik și întreprinderii NEAS în cazul de față, orice cumpărător sau vânzător de hidrocentrale va trebui să evalueze valoarea centralei pe baza veniturilor preconizate din producție din care s-au scăzut costurile preconizate actualizate la o rată de actualizare relevantă, pe toată durata exploatării energiei hidroelectrice relevante de către noul proprietar.

(70)

Autoritățile norvegiene susțin că, luând în considerare anumiți factori relevanți, prețurile celor cinci hidrocentrale menționate în raportul Pareto sunt comparabile cu prețul obținut din vânzarea drepturilor la energia electrică din concesiune deținute de municipalitatea Narvik. În acest context, Autoritatea ia act de factorii de corecție menționați de către autoritățile norvegiene, astfel cum se explică în capitolul I.11 de mai sus.

(71)

Pentru cele cinci hidrocentrale, prețurile de vânzare per kWh de capacitate de producție s-au situat între 1,66 NOK și 1,74 NOK. Vânzarea permanentă a unui activ va crește VAN a activului în comparație cu vânzarea drepturilor de a achiziționa energia electrică din concesiune pe o perioadă de 50,5 ani, deoarece se consideră că activul va genera un flux pozitiv de numerar inclusiv după această perioadă. Pentru a compara vânzarea permanentă cu vânzarea limitată în timp a energiei electrice din concesiune, autoritățile norvegiene au presupus o rată de capitalizare de 4 %, care conduce la o scădere a prețului de vânzare cu aproximativ 10-15 % (27).

(72)

A doua diferență între vânzarea permanentă și vânzarea drepturilor de a achiziționa energia electrică din concesiune pe o perioadă de 50,5 ani se referă la baza de cost utilizată în modelul VAN — costurile totale de producție versus prețul de concesiune. Autoritățile norvegiene au afirmat că costurile tipice de exploatare, care includ reinvestirile, pentru o centrală electrică mai nouă, au fost de aproximativ 0,05 NOK per kWh, în timp ce prețul stabilit de minister la momentul respectiv era de aproximativ 0,10 NOK per kWh.

(73)

Pentru a evalua dacă prețurile pentru centralele electrice constituie substituenți corespunzători pentru prețul de piață al energiei electrice din concesiune în discuție, este necesară examinarea detaliată a fiecărui element al argumentului. Evaluarea Autorității se bazează pe informațiile furnizate de autoritățile norvegiene și pe alte informații disponibile publicului.

(74)

În următoarea analiză sunt utilizate valori nominale în toate calculele (28).

(75)

Pentru cele cinci hidrocentrale menționate în analiza Pareto, prețurile de vânzare per kWh de capacitate de producție s-au situat în intervalul 1,66 – 1,74 NOK. Într-un raport emis de către întreprinderea de consultanță economică Econ Pöyry, în cadrul căruia s-au analizat vânzările de centrale electrice din perioada 1996-2005, valoarea medie a tranzacției în anul 2000 pare relativ mai mare, fiind estimată la aproximativ 1,85 NOK. Conform aceluiași raport, același preț aproximativ a fost obținut în 1999. În consecință, intervalul comparativ de prețuri pare ușor mai ridicat decât cel utilizat în analiza Pareto. Având în vedere faptul că raportul ECON se referă la o valoare medie mai ridicată a tranzacției față de cea prevăzută de analiza Pareto, în analiza suplimentară, Autoritatea va utiliza intervalul 1,70-1,80 NOK.

(76)

Al doilea factor care trebuie luat în considerare este modalitatea de ajustare a nivelurilor prețurilor de la vânzarea permanentă la vânzarea limitată la perioada de 50,5 ani. Autoritățile norvegiene au susținut că factorul adecvat de ajustare este cuprins în intervalul 10-15 %, pe baza unei rate de capitalizare de 4 %. Autoritatea constată că alegerea ratei de capitalizare este strâns legată de alegerea ratei de actualizare din modelul VAN. Rata nominală de actualizare după impozitare utilizată în raportul DT a fost de 6,8 %, în timp ce în raportul AA s-a utilizat o valoare de 7 %. De asemenea, se observă că NVE a utilizat o rată de 6,5 % în evaluarea proiectelor de hidrocentrale noi (29). Modelul de calcul al prețului de cost utilizează o rată de 6 % (30). Pe baza aspectelor menționate mai sus, Autoritatea este de părere că rata adecvată de actualizare, prin urmare, rata adecvată de capitalizare, care trebuie aplicate atunci când se compară vânzarea permanentă cu vânzarea limitată în timp, se situează în intervalul nominal de 6-7 % după impozitare. Pe această bază, ajustarea corespunzătoare a valorii de la vânzarea permanentă la vânzarea pe o perioadă de 50,5 ani nu este de 10-15 %, astfel cum au susținut autoritățile norvegiene, ci, mai degrabă, se situează mai aproape de intervalul 4-5 %.

(77)

Al treilea factor care trebuie luat în considerare este viitorul preț de piață preconizat pentru energia electrică. Astfel cum s-a explicat mai sus, prognozarea viitoarelor prețuri la energia electrică pe o perioadă de minim 50 de ani este un exercițiu extrem de dificil. În rapoartele de evaluare descrise mai sus, în special în rapoartele AA și DT, se preconiza o creștere constantă a prețului de piață la energia electrică timp de 10-20 de ani, după care se preconiza că prețurile vor rămâne constante în termeni reali (și anume, vor crește doar cu inflația preconizată) (31). Aceasta sugerează că, la momentul respectiv, pe piață exista consensul că prețurile viitoare pe termen lung la energia electrică vor rămâne constante în termeni reali și nu vor continua să crească (32). Autoritatea presupune că toți participanții de pe piață împărtășeau aceleași incertitudini privind prețurile viitoare la energia electrică, inclusiv cei care cumpărau și vindeau centrale electrice în aceeași perioadă în care s-a realizat vânzarea drepturilor la energia electrică din concesiune. Ca atare, nu există niciun motiv pentru a presupune că diferiții participanți pe piață au acces la informații care diferă în mod semnificativ în ceea ce privește așteptările în materie de prețul de piață.