22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/1

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1262/2012 al Consiliului din 20 decembrie 2012 de stabilire, pentru 2013 și 2014, a posibilităților de pescuit pentru navele din UE în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime (2) stabilește cote pentru 2013.

(2)

Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru au epuizat cota alocată pentru 2013.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc,

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/3

(1)

Prin Decizia 2012/734/UE, Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). În temeiul Deciziei 2012/734/UE, acordul se aplică cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia.

(2)

Anexa II la acord vizează definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă. Pentru un anumit număr de produse, apendicele 2A la anexa menționată prevede posibilitatea aplicării unor derogări de la regulile de origine prevăzute în apendicele 2 la anexa II în cadrul contingentelor anuale. Deoarece Uniunea a decis să utilizeze această posibilitate, este necesar să se prevadă condițiile de aplicare a respectivelor derogări pentru importurile din El Salvador.

(3)

Contingentele stabilite în apendicele 2A la anexa II ar trebui să fie gestionate pe principiul „primul venit, primul servit”, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (2).

(4)

Dreptul de a beneficia de concesiile tarifare ar trebui condiționat de prezentarea unei dovezi pertinente de origine autorităților vamale, în conformitate cu prevederile acordului.

(5)

Întrucât acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 1 octombrie 2013, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/13

(1)

Prin Decizia 2012/734/UE, Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). În temeiul Deciziei 2012/734/UE, acordul se aplică cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia.

(2)

Anexa II la acord vizează definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă. Pentru un anumit număr de produse, apendicele 2A la anexa menționată prevede posibilitatea aplicării unor derogări de la regulile de origine prevăzute în apendicele 2 la anexa II în cadrul contingentelor anuale. Deoarece Uniunea a decis să utilizeze această posibilitate, este necesar să se prevadă condițiile de aplicare a respectivelor derogări pentru importurile din Costa Rica.

(3)

Contingentele stabilite în apendicele 2A la anexa II ar trebui să fie gestionate pe principiul „primul venit, primul servit”, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (2).

(4)

Dreptul de a beneficia de concesiile tarifare ar trebui condiționat de prezentarea unei dovezi pertinente de origine autorităților vamale, în conformitate cu prevederile acordului.

(5)

Întrucât acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 1 octombrie 2013, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/22

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/24

(1)

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor disponibilizați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

(2)

Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 de milioane EUR.

(3)

La 5 noiembrie 2012, Italia a depus o cerere de mobilizare a FEG în ceea ce privește disponibilizările din întreprinderea De Tomaso Automobili S.p.A. și a completat-o cu informații suplimentare transmise până la 5 martie 2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea sumei de 2 594 672 EUR.

(4)

În consecință, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Italia,

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/25

(1)

La 25 octombrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/638/PESC (1).

(2)

Pe baza unei revizuiri a Deciziei 2010/638/PESC, măsurile restrictive ar trebui prelungite până la 27 octombrie 2014.

(3)

Decizia 2010/638/PESC ar trebui modificată în consecință,

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/26

(1)

Prin scrisoarea din 2 februarie 2007, Comisia i-a solicitat României să furnizeze informații privind scutirile de la plata datoriilor publice și reeșalonarea datoriilor publice pentru Petrotub Roman S.A. (denumită în continuare „Petrotub”), în contextul privatizării sale din 2003 (în urma privatizării, întreprinderea a fost redenumită Mittal Steel Roman, iar apoi ArcelorMittal Tubular Products Roman S.A. (2) - denumită în continuare „AM Roman”).

(2)

Prin scrisoarea din 25 septembrie 2007, Comisia a informat România că a decis inițierea procedurii stabilite la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (3) în legătură cu posibilul ajutor acordat în privatizarea Petrotub. Această decizie s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză.

(3)

România și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 26 noiembrie 2007, înregistrată în aceeași zi. Prin scrisorile din 28 ianuarie 2008, înregistrate la 29 ianuarie 2008, ArcelorMittal (întreprinderea mamă) și AM Roman (filiala în cauză) și-au prezentat observațiile, care au fost comunicate României la 12 februarie 2008. România a răspuns prin scrisoarea din 11 martie 2008, înregistrată în aceeași zi.

(4)

Comisia a solicitat informații suplimentare prin scrisorile din 26 februarie 2009, 8 octombrie 2009 și 29 ianuarie 2010. România a răspuns prin scrisorile din 27 aprilie 2009, 19 octombrie 2009 și 3 februarie 2010, toate înregistrate la aceleași date.

(5)

AM Roman este un producător de țevi de oțel fără sudură, cu sediul la Roman, o regiune din România care beneficiază de asistență în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE (5). Înaintea privatizării din 2003, întreprinderea, denumită atunci Petrotub, era un producător de țevi de oțel fără sudură, a cărui producție consta în țevi de oțel laminate la cald și la rece cu diametre între 6 și 620 mm și cu grosimea peretelui între 0,5 și 70 mm. Aceste produse au diverse aplicații în industriile producătoare de energie (petrol, gaze, industria chimică, energie nucleară și convențională), în industria mecanică și în construcții. După privatizare, întreprinderea a continuat să fie activă pe aceeași piață de produse. În prezent, ArcelorMittal Tubular Products Holding B.V. Rotterdam NLD (din grupul ArcerlorMittal) deține o cotă de 69,76% din întreprindere (6).

(6)

La 23 iulie 2003, agenția română pentru privatizare APAPS (actuala AVAS) (7) și-a făcut publică intenția de a vinde cota sa de 70% din Petrotub. Privatizarea s-a efectuat prin licitație publică. La 28 octombrie 2003 s-a semnat un acord de vânzare cu LNM Holdings NV (actual ArcelorMittal), pentru un preț de cumpărare de 6 milioane USD (5,1 milioane EUR (8)).

(7)

În contextul privatizării, APAPS a fost de acord, în numele statului român, să anuleze o datorie publică în valoare de 22,5 milioane EUR și să reeșaloneze datoria publică restantă.

(8)

În 1998, Petrotub a contractat un împrumut comercial în valoare de [30-50] (9) milioane DEM [15-25 milioane EUR], cu o durată până în 2011, de la banca de dezvoltare germană Kreditanstalt für Wiederaufbau (denumită în continuare „KfW”), pentru achiziționarea unui nou laminor de la Mannesmann AG. Pachetul de finanțare KfW a fost asigurat, pe segmente diferite, cu garanții de stat acordate de Germania și Austria și cu o garanție bancară din partea Băncii Comerciale Române (BCR). Garanția statului german a fost contragarantată de statul român. Contragaranția română acoperea 85% din totalul împrumutului de la KfW, în valoare de [30-50] milioane DEM. România a perceput de la Petrotub un comision unic de [3%-7%].

(9)

În decizia de inițiere, Comisia a informat România că temeiul inițierii procedurii oficiale de investigare era anexa VII secțiunea B privind restructurarea sectorului siderurgic la protocolul la Tratatul de aderare a României (denumită în continuare „anexa VII”) și că, în lipsa unor dispoziții specifice în anexa VII cu privire la situația juridică a producătorilor români de țevi în momentul privatizării, Comisia va investiga existența ajutorului de stat acordat AM Roman și compatibilitatea acestui ajutor din perspectiva temeiului respectiv.

(10)

Comisia a remarcat că prețul de achiziție (5,1 milioane EUR) nu acoperea pierderea suferită de stat, sub forma unei scutiri de la plata datoriei publice în valoare de 22,5 milioane EUR, cu care agenția română de privatizare APAPS fusese de acord în contextul privatizării.

(11)

Înaintea inițierii procedurii oficiale de investigare, România a furnizat un raport elaborat de către un consultant extern (10) pentru a demonstra că, în condițiile date, privatizarea a reprezentat soluția cea mai avantajoasă pentru stat.

(12)

Raportul indica faptul că privatizarea conducea la situația cea mai favorabilă pentru statul român. Tabelul de mai jos compară sumele care se estima a fi obținute de către fiecare instituție publică creditoare în cadrul scenariului de privatizare și a celui de lichidare (11).

(13)

Raportul se baza pe presupunerea că, în cazul lichidării, ar fi fost declanșată garanția din 1998, iar statul (prin intermediul Ministerului Finanțelor), ar fi devenit responsabil pentru suma restantă din împrumutul luat de Petrotub în 1998 de la KfW, adică pentru [15-25] milioane EUR. Cu alte cuvinte, în cadrul scenariului lichidării, statul ar fi obținut în cele din urmă numai [2-9] milioane EUR, mai puțin în comparație cu totalul de [4-9] milioane EUR obținute prin privatizare.

(14)

În cadrul deciziei de inițiere, Comisia întreba dacă rezultatele scenariilor privatizării și lichidării ar fi trebuit estimate ca un întreg pentru stat, astfel cum sugerează raportul experților, sau separat, pentru fiecare creditor public, în conformitate cu jurisprudența HAMSA  (12).

(15)

Printre altele, Comisia avea îndoieli și cu privire la faptul că pierderea a [15-25] milioane EUR ca rezultat al declanșării garanției din 1998 putea fi luată în considerare în estimarea rezultatelor lichidării. În conformitate cu jurisprudența HYTASA (13) și Gröditzer (14), ar trebui făcută diferența între obligațiile pe care statul trebuie să și le asume în calitate de acționar al întreprinderii și obligațiile pe care trebuie să și le asume în calitate de autoritate publică. Rezultă că nu se pot lua în considerare costurile presupuse în legătură cu o acțiune a unei autorități publice în scopul estimării costurilor pe care un acționar privat ar fi putut și ar fi fost disponibil să și le asume. Comisia consideră că emiterea, în 1998, a unei garanții suverane pentru Petrotub de către Ministerul Finanțelor din România demonstrează faptul că un acționar privat nu ar fi putut emite o astfel de garanție. Un alt indiciu în acest sens este faptul că garanția din 1998 a fost acordată în condiții pe care un operator privat e posibil să nu le fi acceptat.

(16)

În observațiile sale prezentate la 27 noiembrie 2007, argumentul principal al României a fost că privatizarea Petrotub în octombrie 2003 nu a implicat un avantaj pentru Petrotub sau pentru cumpărător și că, prin urmare, operațiunea nu implica un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(17)

În primul rând, România a subliniat că Petrotub a fost vândută printr-o procedură de licitație deschisă, transparentă și necondiționată, ceea ce, în opinia autorităților române, arată că Petrotub a fost vândută la prețul pieței, iar cumpărătorul nu a beneficiat de niciun avantaj în urma achiziției. În al doilea rând, România consideră că a acționat în același mod în care ar fi făcut-o orice vânzător privat: alegând între scenariul privatizării și cel al lichidării, statul a optat pentru scenariul cel mai avantajos exclusiv din punct de vedere financiar, fără a ține seama de considerații fără caracter comercial sau de politică de genul celor care, prin natura lor, caracterizează exercitarea autorității publice.

(18)

În legătură cu acest al doilea argument, România a arătat că, în temeiul legislației naționale, agenția de privatizare AVAS are răspunderea și competența de a estima și compara rezultatele globale ale privatizării și lichidării în raport cu bugetul de stat ca întreg. Cu alte cuvinte, agenția de privatizare alege scenariul care este cel mai avantajos pentru bugetul de stat ca întreg, la fel cum ar face un holding de mari dimensiuni cu mai mulți creditori. Din această perspectivă, contrar opiniei Comisiei, statul nu putea estima și nu a trebuit să estimeze rezultatele privatizării și lichidării pentru fiecare organism public în cauză.

(19)

În plus, atunci când a estimat rezultatele lichidării, statul era îndreptățit să ia în considerare pierderea rezultată din declanșarea garanției din 1998, deoarece și un investitor privat ar fi acordat pentru Petrotub o astfel de garanție, în condițiile date. Întreprinderea nu se afla în dificultate în momentul acordării garanției, iar prima de risc aplicată Petrotub pentru garanție constituia o remunerație adecvată pentru o garanție a unui acționar emisă în favoarea unei întreprinderi care, la momentul respectiv, se afla într-o stare bună.

(20)

Mai mult, garanția din 1998 trebuie evaluată din perspectiva normelor relevante privind ajutoarele de stat din acea perioadă. Comunicarea Comisiei privind garanțiile pentru creditele la export pe termen scurt aplicabilă la momentul respectiv excludea garanțiile pentru creditele la export pe termen lung din domeniul de investigare al articolului 107 alineatul (1) din TFUE [atunci articolul 87 alineatul (1) din Tratatul CE] (15). România a subliniat, de asemenea, că în 1998, când s-a acordat garanția, Petrotub era producător de țevi, iar în această calitate nu i se aplica definiția oțelului CECO și nici dispozițiile protocolului 2 privind oțelul CECO din Acordul european.

(21)

AM Roman și ArcelorMittal, întreprinderea mamă, au susținut integral argumentația României. De asemenea, întreprinderile au subliniat că, în temeiul legislației române aplicabile în acel moment și în temeiul normelor privind ajutoarele de stat din Acordul european, garanția de stat emisă în favoarea Petrotub în 1998 nu implica ajutor de stat. Mai mult, garanția din 1998 constituia o obligație comercială clară cu titlu executoriu asumată de stat în calitatea sa de acționar majoritar al întreprinderii, care prin urmare poate fi inclusă în estimarea costurilor lichidării. De asemenea, ArcelorMittal a subliniat faptul că a plătit prețul pieței pentru achiziționarea Petrotub și că, prin urmare, orice posibil avantaj rezultat din privatizare, quod non, i-ar fi revenit în orice caz statului, în calitate de vânzător.

(22)

Prezenta procedură se referă la evenimente care au avut loc înainte de aderarea României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Petrotub a fost privatizată în octombrie 2003. De asemenea, în 1998, statul român a emis o garanție în favoarea Petrotub în legătură cu un împrumut de [30-50] milioane DEM de la KfW, pentru achiziționarea unui laminor. Garanția din 1998 este legată de privatizarea din 2003 în măsura în care România a susținut că, în evaluarea operațiunii de privatizare potrivit testului operatorului în cadrul economiei de piață, trebuie luate în considerare costurile sale în caz de lichidare.

(23)

Ca regulă generală, articolele 107-108 TFUE nu se aplică măsurilor acordate înainte de aderare, care nu mai sunt aplicabile după aceasta (16). Prin derogare de la această regulă generală, așadar în mod excepțional, Comisia are competența de a revizui ajutorul de stat acordat de România pentru restructurarea industriei sale siderurgice înainte de aderare pe baza anexei VII la Tratatul de aderare a României (17).

(24)

Anexa VII cuprinde dispoziții care îi permit României să încheie restructurarea industriei sale siderurgice astfel cum a fost inițiată înainte de aderare. Restructurarea industriei siderurgice române de dinainte de aderare a fost efectuată pe baza protocolului 2 privind oțelul CECO anexat la Acordul european (denumit în continuare „protocolul 2”), astfel cum a fost extins prin protocolul adițional semnat la 23 octombrie 2002 (denumit în continuare „protocolul adițional”).

(25)

Protocolul 2 îi acorda României o „perioadă de grație” de 5 ani, din 1993 până la sfârșitul anului 1998, pentru restructurarea industriei sale siderurgice CECO în vederea aderării. Această „perioadă de grație” a fost prelungită până la sfârșitul anului 2004 printr-un protocol adițional, aprobat prin Decizia Consiliului din 29 iulie 2002 și semnat la 23 octombrie 2002. În timpul „perioadei de grație” totale rezultate, adică din 1993 până la sfârșitul anului 2004, României i s-a permis să acorde ajutor de restructurare sectorului siderurgic în condițiile stabilite în protocolul 2 (astfel cum a fost extins prin protocolul adițional) și pe baza Programului național de restructurare (denumit în continuare „PNR”) convenit cu Comunitatea. PNR din România a fost aprobat de Consiliu la 18 iulie 2005 (18).

(26)

Anexa VII este un „mecanism de siguranță” care îi permite Comisiei să monitorizeze, după 1 ianuarie 2007 (data aderării), ajutorul acordat de România sectorului siderurgic înainte de aderare, pe baza protocolului 2 (astfel cum a fost extins prin protocolul adițional) și pe baza PNR. Mai mult, anexa VII îi conferă Comisiei competența de a recupera ajutorul acordat cu încălcarea protocolului 2 și a PNR. Așadar, anexa VII este o lex specialis care permite, în mod excepțional și prin derogare de la regimul general, monitorizarea și revizuirea retroactivă a ajutorului de stat acordat de România industriei sale siderurgice înainte de aderare. În hotărâri recente referitoare la ajutoare de stat acordate înainte de aderare întreprinderilor siderurgice poloneze (19), Tribunalul a confirmat caracterul de lex specialis al protocolului 8 la Tratatul de aderare a Poloniei, care cuprinde dispoziții echivalente cu cele prevăzute în anexa VII.

(27)

În cadrul acestei proceduri, Comisia trebuie să evalueze dacă competența excepțională de control retroactiv descrisă la considerentele (23)-(26) de mai sus acoperă și măsurile acordate de România înainte de aderare producătorilor de țevi. În acest scop, temeiurile juridice aplicabile acestui caz, și anume anexa VII în coroborare cu protocolul 2 și protocolul adițional, trebuie interpretate pentru a determina dacă dispozițiile conținute de acestea acoperă măsurile acordate producătorilor români de țevi înainte de aderare.

(28)

Există un principiu de drept general recunoscut potrivit căruia dispozițiile unei lex specialis, care face o derogare de la regimul general, trebuie interpretate într-un sens strict. O interpretare strictă a temeiurilor juridice menționate anterior [a se vedea considerentele (29)-(43) de mai jos] duce la concluzia că competența excepțională de control retroactiv a Comisiei este limitată la (posibilul) ajutor acordat înainte de aderare producătorilor CECO, așadar care exclude (posibilul) ajutor acordat producătorilor de țevi.

(29)

Alineatele (12) și (17) din anexa VII stabilesc competențele de monitorizare și de control retroactiv ale Comisiei în ceea ce privește ajutorul de stat acordat înainte de aderare industriei siderurgice române. Alineatul (12) împuternicește Comisia și Consiliul să monitorizeze punerea în aplicare a PNR român înainte și după aderare, până în 2009. Alineatul (17) împuternicește Comisia să recupereze ajutorul de stat acordat cu încălcarea alineatelor (1)-(3) din anexa VII [după cum se indică la considerentele (30)-(32) de mai jos].

(30)

Alineatul (1) din anexa VII prevede că ajutorul de stat acordat de România pentru restructurarea unor „părți specificate ale industriei siderurgice românești” din 1993 până în 2004 este considerat a fi compatibil cu piața comună sub condiția ca: „[…] perioada prevăzută la articolul 9 alineatul (4) din protocolul 2 privind produsele CECO la Acordul european […] a fost extinsă până la 31 decembrie 2005”; condițiile stabilite în PNR sunt respectate; nu se acordă sau plătește, sub nici o formă, niciun ajutor de stat beneficiarilor PNR după 1 ianuarie 2005; și „[…] nu se plătește sectorului siderurgic românesc nici un ajutor de stat pentru restructurare după 31 decembrie 2004”. De asemenea, se prevede că: „În sensul prezentelor dispoziții și al apendicelui A, prin ajutor de stat pentru restructurare se înțelege orice măsură privind societățile siderurgice care constituie ajutor de stat în înțelesul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE și care nu poate fi considerat compatibil cu piața comună în conformitate cu normele obișnuite aplicate în Comunitate.”

(31)

Alineatul (2) din anexa VII prevede că numai societățile enumerate ca beneficiare ale PNR (enumerate și în apendicele A la anexa VII) sunt eligibile pentru a primi ajutor de stat în perioada 1993-2004.

(32)

Alineatul (6) din anexa VII prevede că societățile care nu sunt enumerate ca beneficiare ale PNR „nu beneficiază de ajutor de stat pentru restructurare sau de orice alt ajutor”, dar nici nu sunt obligate să reducă capacitatea.

(33)

Alineatul (1) primul paragraf din anexa VII se referă în mod explicit la articolul 9 alineatul (4) din protocolul 2, astfel cum a fost extins prin protocolul adițional semnat la 23 octombrie 2002. Protocolul 2 se referea numai la oțelul CECO și enumera chiar produsele siderurgice CECO într-o anexă. Aceasta reproducea lista de produse CECO din anexa I la Tratatul CECO, în care definiția „oțelului CECO” excludea în mod specific țevile de oțel [„țevi (fără sudură sau sudate) […] bare calibrate și piese turnate din fontă (tuburi, țevi și armături și alte piese turnate din fontă”].

(34)

Tratatul CECO a expirat la data de 23 iulie 2002. De la data respectivă, ajutorul de stat pentru industria siderurgică a intrat în regimul general CE. Cu această ocazie, s-a decis extinderea definiției sectorului siderurgic european pentru a include producătorii de țevi. Acest lucru a fost codificat în articolul 27 și în anexa B la Cadrul multisectorial privind ajutorul regional pentru proiecte mari de investiții (20), care a definit sectorul siderurgic al UE astfel încât să includă țevile fără sudură și tuburile sudate de mari dimensiuni (cu un diametru de peste 406,4 mm). Definiția extinsă a sectorului siderurgic a fost ulterior reluată în anexa I la Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 (21) și la articolul 2 punctul 29 din Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare (22).

(35)

Cu toate acestea, nici protocolul 2, nici protocolul adițional nu au fost modificate în mod explicit pentru a include această definiție extinsă a sectorului siderurgic al UE care include producătorii de țevi. Protocolul 2 a expirat la 31 decembrie 1997. Protocolul adițional a extins valabilitatea protocolului 2 de la 1 ianuarie 1998 pentru încă 8 ani sau până la data aderării României (oricare dintre date care se producea mai întâi). Protocolul adițional se referă la „produse de oțel” în general, însă domeniul său de aplicare este, de asemenea, legat în mod specific de articolul 9 alineatul (4) din protocolul 2, care se referea numai la produsele CECO. În special, în temeiul articolului 2 din protocolul adițional, extinderea protocolului 2 avea drept condiție ca România să transmită Comisiei un PNR și planurile de restructurare pentru întreprinderi pentru beneficiarii acestuia, care să respecte, ambele, „cerințele articolului 9 alineatul (4) din protocolul 2 la Acordul european și care au fost evaluate și convenite de către propria autoritate națională pentru ajutoare de stat (Consiliul Concurenței)”.

(36)

Prin urmare, trebuie trasă concluzia că, alineatul (17), interpretat din perspectiva alineatelor (1)-(2) și (6) din anexa VII, împreună cu protocolul 2 și cu protocolul adițional, nu îi conferă Comisiei competența de a controla ajutoarele acordate producătorilor români de țevi înainte de aderare, și în special în perioada 1993-2004.

(37)

Pe lângă interpretarea juridică a domeniului de aplicare al temeiurilor juridice relevante [adică anexa VII, protocolul 2 și protocolul adițional – a se vedea considerentele (29)-(36) de mai sus], Comisia a analizat și întrebarea dacă normele de punere în aplicare a dispozițiilor privind ajutorul de stat din Acordul european și din protocolul 2, astfel cum au fost adoptate de Comunitate și România în 2001 (denumite în continuare „normele de punere în aplicare” (23)), au relevanță în determinarea domeniului de competență de control retroactiv al Comisiei în ceea ce privește (posibilul) ajutor acordat înainte de aderare producătorilor români de țevi.

(38)

Ca principiu general, normele de punere în aplicare cuprind norme de procedură, care trebuie distinse de dispozițiile de fond privind ajutorul de stat din Acordul european și din protocolul 2. Cu toate acestea, trebuie remarcat că normele de punere în aplicare cuprind și dispoziții specifice privind criteriile de evaluare a compatibilității ajutorului cu Acordul european și, respectiv, cu protocolul 2.

(39)

Articolul 2 alineatul (1) prima frază din normele de punere în aplicare prevede: „Compatibilitatea ajutoarelor și programelor individuale cu Acordul european, astfel cum se prevede la articolul 1 din prezentele norme de punere în aplicare, este evaluată pe baza criteriilor care rezultă din aplicarea normelor de la articolul 87 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, inclusiv legislația secundară prezentă și viitoare, cadrele, orientările și alte acte administrative relevante în vigoare în Comunitate, precum și jurisprudența Tribunalului de Primă Instanță și a Curții de Justiție a Comunităților Europene și orice decizie luată de Consiliul de asociere în conformitate cu articolul 4 alineatul (3).” Această frază prevede principiul general potrivit căruia criteriile de fond de evaluare a compatibilității ajutorului de stat în general cu Acordul european sunt „evolutive”, în sensul că încorporează pe parcurs modificările/evoluțiile din legislația și jurisprudența UE.

(40)

Articolul 2 alineatul (1) a doua frază se referă în special la criteriile de compatibilitate în temeiul protocolului 2: „În măsura în care programele de ajutor sau ajutoarele individuale sunt destinate produselor reglementate de protocolul 2 la Acordul european, prima frază din prezentul alineat se aplică pe deplin, cu excepția că evaluarea nu se efectuează pe baza criteriilor care rezultă din aplicarea normelor de la articolul 87 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ci pe baza criteriilor care rezultă din aplicarea normelor privind ajutoarele de stat din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului”. Trebuie notat că formularea acestei fraze indică în mod clar că, spre deosebire de situația ajutorului general, reglementat de articolul 2 alineatul (1) prima frază [a se vedea considerentul (41) de mai sus], în ceea ce privește ajutorul reglementat de protocolul 2, criteriile de compatibilitate evoluează în comparație cu Tratatul CECO. Nu există indicații specifice cu privire la evoluția criteriilor de compatibilitate după expirarea Tratatului CECO în 2002.

(41)

Articolul 2 alineatele (2) și (3) din normele de punere în aplicare instituie mecanismul prin care modificările criteriilor de compatibilitate ale UE trebuie încorporate de către România. În special, România este informată de orice modificare a criteriilor comunitare de compatibilitate care nu sunt publicate și, „în cazul în care astfel de modificări nu întâmpină obiecții din partea României în termen de trei luni de la data la care a primit înștiințarea oficială cu privire la acestea, modificările devin criteriile de compatibilitate, astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol. În cazul în care astfel de modificări întâmpină obiecții din partea României și având în vedere apropierea legislativă prevăzută de Acordul european, au loc consultări, în conformitate cu articolele 7 și 8 din prezentele norme de punere în aplicare.”

(42)

Chiar dacă România nu a prezentat obiecțiuni în termen de trei luni de la modificarea în 2002 a definiției comunitare a industriei siderurgice pentru a include și producătorii de țevi, aceste modificări în legislația comunitară nu puteau să devină aplicabile măsurilor care nu intrau sub incidența Acordului european, și anume celor care nu erau reglementate de Tratatul CECO. În plus, având în vedere că anexa VII este o lex specialis, în determinarea domeniului său de aplicare, Comisia nu se poate baza pe extinderea definiției oțelului UE după expirarea Tratatului CECO. Prin urmare, trebuie concluzionat că este necesară o distincție clară între, pe de o parte, natura „evolutivă” a legislației aplicabile ajutorului de stat pentru sectorul siderurgic din România, înainte de aderare în temeiul Acordului european și, pe de altă parte, interpretarea necesar strictă a domeniului de competență de control retroactiv al Comisiei, astfel cum rezultă din anexa VII, protocolul 2 și protocolul adițional.

(43)

Pe baza considerațiilor anterioare [a se vedea în special considerentele (36) și (42) de mai sus], Comisia concluzionează că nu deține competența de a revizui măsurile în favoarea producătorilor români de țevi înainte de aderare, în special în perioada 1993-2004, pe baza anexei VII. Prezenta procedură este închisă, luând notă de faptul că, pentru evaluarea faptelor în cauză, Comisia nu dispune de această competență.

22.10.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 280/32