ISSN 1977-0782

doi:10.3000/19770782.L_2013.042.ron

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 42

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 56
13 februarie 2013


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (UE) nr. 122/2013 al Comisiei din 12 februarie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1950/2006 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, a unei liste a substanțelor esențiale pentru tratamentul ecvideelor ( 1 )

1

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 123/2013 al Comisiei din 12 februarie 2013 de modificare pentru a 186-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida

18

 

 

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 124/2013 al Comisiei din 12 februarie 2013 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

20

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

13.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 42/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 122/2013 AL COMISIEI

din 12 februarie 2013

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1950/2006 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, a unei liste a substanțelor esențiale pentru tratamentul ecvideelor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (1), în special articolul 10 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 al Comisiei (2) stabilește o listă de substanțe esențiale pentru tratamentul ecvideelor care, în temeiul derogării de la articolul 11 din Directiva 2001/82/CE, pot fi administrate ecvideelor destinate abatorizării pentru consumul uman, sub rezerva unei perioade de retragere de cel puțin șase luni.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală (3) a modificat articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2001/82/CE pentru a include pe lista substanțelor menționate la articolul respectiv substanțele care prezintă un beneficiu clinic suplimentar în comparație cu alte opțiuni de tratament disponibile pentru ecvidee, denumite în continuare „substanțe care prezintă un beneficiu clinic suplimentar”, pe lângă substanțele esențiale.

(3)

O substanță ar trebui să fie inclusă în listă ca „substanță care prezintă un beneficiu clinic suplimentar” doar dacă prezintă un avantaj relevant din punct de vedere clinic, bazat pe o eficacitate și o siguranță sporite, sau o contribuție majoră la tratament. Beneficiul clinic suplimentar poate fi rezultatul, printre altele, a unor moduri diferite de acțiune, a unor profiluri farmacocinetice sau farmacodinamice diferite, a unor perioade de tratament diferite sau a unor căi diferite de administrare.

(4)

Substanțele enumerate în anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei din 22 decembrie 2009 privind substanțele active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală (4) nu ar trebui să apară pe lista de substanțe esențiale și substanțe care prezintă un beneficiu clinic suplimentar. Prin urmare, este necesar să se modifice lista prevăzută în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 pentru a elimina din respectiva listă substanțele enumerate în Regulamentul (UE) nr. 37/2010.

(5)

De asemenea, este adecvat să se elimine din lista prevăzută în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 mai multe substanțe identificate ca alternative la substanțele enumerate, care nu sunt disponibile pentru tratamentul cailor deoarece nu sunt menționate ca „substanțe esențiale” sau „substanțe care prezintă un beneficiu clinic suplimentar” în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 și nici nu sunt incluse în anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010.

(6)

Având în vedere schimbările intervenite în legislația Uniunii de la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1950/2006, trimiterile din regulamentul respectiv la legislația relevantă privind mecanismele de control pentru ecvidee și limitele maxime de reziduuri ar trebui să fie actualizate.

(7)

Lista modificată prevăzută în anexa la prezentul regulament a fost supusă unei evaluări științifice efectuate de Comitetul pentru medicamente de uz veterinar al Agenției Europene pentru Medicamente instituite prin Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(8)

Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 ar trebui să fie modificat în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru medicamente de uz veterinar,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul Regulamentului (CE) nr. 1950/2006 se înlocuiește cu următorul text:

2.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Lista substanțelor esențiale pentru tratamentul ecvideelor, denumite în continuare „substanțe esențiale”, și a substanțelor care prezintă un beneficiu clinic suplimentar în comparație cu alte opțiuni de tratament disponibile pentru ecvidee, denumite în continuare „substanțe care prezintă un beneficiu clinic suplimentar”, care se aplică în temeiul derogării de la articolul 11 din Directiva 2001/82/CE, este stabilită în anexa la prezentul regulament.”

3.

La articolul 2, paragraful al doilea se înlocuiește cu următorul text:

„Substanțele care prezintă un beneficiu clinic suplimentar pot fi utilizate pentru bolile, necesitățile de tratament sau scopurile zootehnice specifice menționate în anexă, dacă oferă un avantaj relevant din punct de vedere clinic bazat pe o eficacitate sau siguranță sporite sau pe o contribuție majoră la tratament în comparație cu medicamentele autorizate pentru ecvidee sau care sunt menționate la articolul 11 din Directiva 2001/82/CE.

În sensul primului și celui de-al doilea paragraf, se iau în considerare alternativele enumerate în anexă.”

4.

Articolele 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 3

(1)   Substanțele esențiale și substanțele care prezintă un beneficiu clinic suplimentar nu pot fi utilizate decât în condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2001/82/CE.

(2)   Modul de tratament cu substanțe esențiale trebuie înregistrat în conformitate cu instrucțiunile menționate în partea IX din documentul de identificare pentru ecvidee stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 504/2008 al Comisiei (6).

Articolul 4

Orice substanță inclusă într-una din listele din anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei (7) sau a cărei utilizare pentru ecvidee este interzisă de legislația Uniunii nu mai poate fi utilizată în sensul prezentului regulament.

5.

La articolul 5, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În cazul în care statele membre sau asociațiile profesionale veterinare solicită Comisiei modificarea listei din anexă, ele își justifică cererea și anexează toate datele științifice relevante disponibile.”

6.

Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1950/2006 se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 februarie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 311, 28.11.2001, p. 1.

(2)  JO L 367, 22.12.2006, p. 33.

(3)  JO L 152, 16.6.2009, p. 11.

(4)  JO L 15, 20.1.2010, p. 1.

(5)  JO L 136, 30.4.2004, p. 1.

(6)  JO L 149, 7.6.2008, p. 3.

(7)  JO L 15, 20.1.2010, p. 1.”


ANEXĂ

„ANEXĂ

Lista substanțelor esențiale pentru tratamentul ecvideelor și a substanțelor care prezintă un beneficiu clinic suplimentar în comparație cu alte opțiuni de tratament disponibile pentru ecvidee

Perioada de retragere pentru fiecare substanță din următoarea listă este de șase luni.

Indicație

Substanță activă

Justificare și utilizare

Anestezice, analgezice și substanțe utilizate în asociere cu anestezia

Sedare și premedicație

(și antagonism)

Acepromazină

Scop: premedicație înainte de anestezia generală, sedare ușoară.

Identificarea alternativelor: detomidină, romifidină, xilazină, diazepam, midazolam.

Avantaje specifice: s-a observat în mod consecvent că acepromazina reduce riscul de deces în urma anesteziei. Modul de acțiune (asupra sistemului limbic) și calitatea unică a sedării nu pot fi produse prin sedativele alfa-2 agoniste (detomidină, romifidină și xilazină) sau prin benzodiazepină (diazepam, midazolam).

Atipamezol

Scop: antagonist al adrenoreceptorilor α-2 utilizat pentru inversarea agoniștilor α-2.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: singurul tratament pentru animalele hipersensibile și în caz de supradoză. Medicament de urgență. Utilizat în mod special în cazurile de depresie respiratorie.

Diazepam

Scop: premedicație și inducția anesteziilor. Tranchilizare ușoară (benzodiazepină) cu efecte secundare circulatorii și respiratorii minime. Anticonvulsiv, esențial pentru tratamentul atacurilor.

Identificarea alternativelor: acepromazină, detomidină, romifidină, xilazină, midazolam, primidonă, fenitoină.

Avantaje specifice: în medicina modernă, este un element esențial al protocoalelor de inducție anestezică pentru care există o experiență considerabilă privind utilizarea la ecvidee. Atunci când este utilizat cu ketamină pentru inducția anesteziei, produce o relaxare esențială care permite o inducție și o intubare ușoare. Modul de acțiune (asupra receptorului GABA) și tranchilizarea unică fără depresie cardiorespiratorie nu pot fi obținute prin sedativele α-2 agoniste (detomidină, romifidină și xilazină) sau prin acepromazină.

Flumazenil

Scop: antagonist intravenos pentru benzodiazepine. Anulează efectul benzodiazepinei în faza de recuperare după aplicarea tehnicilor de anestezie intravenoasă totală (AIT)

Identificarea alternativelor: sarmazenil

Avantaje specifice: mod diferit de acțiune față de sarmazenil, oferind mijloace suplimentare de inversare a efectului benzodiazepinei după efectuarea tehnicilor de anestezie intravenoasă totală. Sarmazenilul este un agonist invers parțial al receptorilor benzodiazepinei, în timp ce flumazenilul este un antagonist competitiv care inhibă locul de fixare al benzodiazepinei la nivelul receptorului GABA.

Midazolam

Scop: premedicație și inducția anesteziilor. Tranchilizare ușoară (benzodiazepină) cu efecte secundare circulatorii și respiratorii minime. Anticonvulsiv pentru tratamentul crizelor, în special la caii adulți atinși de tetanos.

Identificarea alternativelor: acepromazină, detomidină, romifidină, xilazină, diazepam, primidonă, fenitoină.

Avantaje specifice: asemănător cu diazepamul, dar solubil în apă, se recomandă pentru injectarea intravenoasă și este esențial pentru injectarea intravenoasă în combinație cu anestezice. Acțiune cu durată mai scurtă decât diazepamul. Mai bun decât diazepamul pentru mânji.

Anticonvulsiv, pentru tratamentul crizelor, în special la caii adulți atinși de tetanos – preferabil diazepamului pentru o utilizare de mai multe zile datorită solubilității în apă.

Atunci când este utilizat cu ketamină pentru inducerea anesteziei, produce o relaxare esențială care permite o inducere și o intubare ușoare.

Modul de acțiune (asupra receptorului GABA) și tranchilizarea unică fără depresie cardiorespiratorie nu pot fi obținute prin sedativele α-2 agoniste (detomidină, romifidină și xilazină) sau prin acepromazină.

Naloxon

Obiectiv: antidot pentru opiacee, medicament de urgență.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Propofol

Obiectiv: anestezic intravenos. Inducerea anesteziei la mânji.

Identificarea alternativelor: sevofluran sau izofluran.

Avantaje specifice: anestezic injectabil cu eliminare rapidă. Unele rapoarte recente demonstrează o ameliorare considerabilă a stabilității circulatorii și a calității recuperării în raport cu anestezicele prin inhalare.

Sarmazenil

Scop: antagonist al benzodiazepinei.

Identificarea alternativelor: flumazenil.

Avantaje specifice: reversie curată a sedării cu benzodiazepină necesară după injecție în timpul anesteziei intravenoase totale. Experiență clinică considerabilă cu sarmazenil în comparație cu alți candidați potențiali pentru substanțe esențiale.

Tiletamină

Scop: anestezic disociativ similar cu ketamina, utilizat în special pentru anestezia pe teren. Folosit în combinație cu zolezepamul.

Identificarea alternativelor: ketamină.

Avantaje specifice: utilizarea în combinație cu zolazepam este esențială în cazurile în care nu este posibilă anestezia prin inhalare, în special în cazul anesteziei pe teren. Combinația este, de asemenea, esențială atunci când anestezia produsă în combinație cu ketamină este de durată prea mică. Aplicațiile tipice sunt: castrarea, laringotomia, deperiostarea, excizarea chisturilor și a nodulilor, repararea fracturilor faciale, aplicarea ghipsului și repararea herniilor ombilicale.

Zolazepam

Scop: tranchilizant cu benzodiazepină utilizat în special pentru anestezia pe teren în combinație cu tiletamina.

Identificarea alternativelor: Diazepam sau midazolam.

Avantaje specifice: tranchilizant cu benzodiazepină, cu acțiune de durată mai lungă decât diazepamul sau midazolamul. Utilizarea în combinație cu tiletamina este esențialăîn cazul în care nu este posibilă anestezia prin inhalare, mai ales în cazul anesteziei pe teren. Combinația este esențială atunci când anestezia produsă în combinație cu ketamină este prea scurtă. Aplicațiile tipice sunt: castrarea, laringotomia, deperiostarea, excizarea chisturilor și a nodulilor, repararea fracturilor faciale, aplicarea ghipsului și repararea herniilor ombilicale.

Hipotensiunea sau stimularea respiratorie în timpul anesteziei

Dobutamină

Scop: tratamentul hipotensiunii în timpul anesteziei.

Identificarea alternativelor: dopamină.

Avantaje specifice: terapie inotropă pozitivă, probabil mai utilizat decât dopamina, dar preferințele diferă. Caii dezvoltă, în general, hipotensiune în timpul anesteziei și s-a demonstrat că menținerea tensiunii arteriale la valori normale reduce incidența unei rabdomiolize postoperatorii grave. Dobutamina este foarte utilă în anestezia volatilă la cai.

Dopamină

Scop: tratamentul hipotensiunii în timpul anesteziei.

Identificarea alternativelor: dobutamină.

Avantaje specifice: dopamina este necesară la caii care nu răspund la tratamentul cu dobutamină. La mânji, se utilizează de preferință dopamină în loc de dobutamină. Este necesară, de asemenea, pentru tratamentul bradiaritmiilor rezistente la atropină care apar în cursul operațiilor.

Efedrină

Scop: tratamentul hipotensiunii în timpul anesteziei.

Identificarea alternativelor: dopamină, dobutamină.

Avantaje specifice: necesară atunci când dopamina sau dobutamina sunt ineficiente. Agent simpatomimetic care este similar, din punct de vedere structural, cu adrenalina. Este imposibil să se utilizeze acțiunea catecolaminelor asupra receptorilor specifici din corp, în beneficiul cailor tratați, fără a recurge la un anumit număr de catecolamine care acționează fiecare asupra unui profil de receptor diferit. Prin urmare, efedrina, care provoacă eliberarea de noradrenalină la nivelul terminațiilor nervoase și crește astfel contractilitatea cardiacă și controlează hipotensiunea, este utilizată atunci când dobutamina și dopamina sunt ineficiente. Efectul efedrinei durează de la câteva minute la câteva ore și se face simțit după o singură injecție intravenoasă, în timp ce dobutamina și dopamina nu au efect decât timp de câteva secunde până la câteva minute și trebuie administrate prin injectare.

Glicopirolat

Scop: prevenirea bradicardiei. Anticolinergic. Anticolinergicele constituie un tratament esențial pentru prevenirea efectelor parasimpatice, precum bradicardia, și sunt folosite în mod obișnuit în chirurgia ochilor și a căilor respiratorii.

Identificarea alternativelor: atropină.

Avantaje specifice: glicopirolatul are un efect central limitat și este mai potrivit pentru caii conștienți (înainte și după anestezie) decât atropina.

Noradrenalină (norepinefrină)

Scop: insuficiență cardiovasculară. Injecție pentru tratamentul insuficienței cardiovasculare la mânji.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: profilul receptor pentru catecolamină al animalului răspunde cu precizie la medicamentele care acționează în diferite locuri. Prin urmare, pentru a produce un efect precis, se utilizează o serie de catecolamine care acționează mai mult sau mai puțin exclusivasupra unor tipuri diferite de receptori adrenergici. Noradrenalina acționează în special la nivelul receptorilor alfa-1 și are un efect vasoconstrictor asupra arteriolelor, ceea ce mărește tensiunea arterială și menține circulația centrală. La mânji, noradrenalina este, în general, singura catecolamină eficientă în tratamentul hipotensiunii.

Analgezie

Buprenorfină

Scop: analgezie, utilizată cu sedative pentru imobilizare.

Identificarea alternativelor: butorfanol, fentanil, morfină și petidină.

Avantaje specifice: analgezic opioid, agonist parțial al receptorului μ. Acțiunea la nivelul receptorului μ produce o mai bună analgezie decât opioidele agoniste ale receptorului κ, precum butorfanolul. Analgezic cu acțiune de lungă durată. Datorită caracterului agonist parțial, are proprietăți limitate de dependență și de depresor respirator. Opioidele cu acțiune lungă și cu acțiune scurtă au indicații diferite, de aceea este necesar să existe posibilitatea alegerii mai multor substanțe alternative.

Fentanil

Scop: analgezie.

Identificarea alternativelor: butorfanol, buprenorfină, morfină și petidină.

Avantaje specifice: Opiod agonist al receptorului μ, acțiunea la nivelul receptorului μ produce o mai bună analgezie decât opioidele agoniste ale receptorului κ, precum butorfanolul. Acțiune de foarte scurtă durată datorită metabolismului și excreției rapide. Fentanilul este singurul opioid utilizat la cai care este potrivit pentru administrarea prin injectare și prin plasture cutanat. Foarte eficient pentru calmarea durerii.

Morfină

Scop: analgezie.

Identificarea alternativelor: butorfanol, buprenorfină, petidină și fentanil.

Avantaje specifice: analgezic opioid, agonist complet al receptorului μ. Acțiunea la nivelul receptorului μ produce cea mai bună analgezie. Utilizată cu sedative pentru imobilizare, utilizată pentru anestezie epidurală. Analgezic cu durată de acțiune medie. Morfina este agonistul opioid al receptorului μ cu cele mai bune caracteristici de solubilitate pentru administrarea epidurală. Produce o analgezie de lungă durată cu puține efecte sistemice pe această cale. Această tehnică este larg folosită în medicina veterinară modernă pentru tratamentul durerilor perioperatorii sau cronice severe.

Petidină

Scop: analgezie.

Identificarea alternativelor: butorfanol, buprenorfină, morfină și fentanil.

Avantaje specifice: analgezic opioid agonist al receptorului μ, aproape de 10 ori mai slab decât morfina. Opioid cu acțiune de scurtă durată care s-a dovedit eficient pentru tratamentul colicii spasmodice la cal. Singurul opioid care are proprietăți spasmolitice. Sedare mai puternică și potențial de excitare la cal mai redus în raport cu alte opioide.

Relaxante musculare și substanțe asociate

Atracurium

Scop: relaxare musculară în timpul anesteziei.

Identificarea alternativelor: guaifenezină.

Avantaje specifice: agent de blocare neuromuscular nepolarizant. Agenții blocanți neuromusculari se folosesc în special în chirurgia ochilor și chirurgia abdominală profundă. Pentru reversie este necesar edrofoniu. Atracuriumul și edrofoniul au datele clinice cele mai complete.

Edrofoniu

Scop: inversarea relaxării musculare cu atracurium.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: inhibitor al colinesterazei, esențial pentru inversarea blocajului neuromuscular. Edrofoniul este inhibitorul colinesterazei care are cele mai puține efecte secundare la cal.

Guaifenezină

Scop: relaxare musculară în timpul anesteziei.

Identificarea alternativelor: atracurium.

Avantaje specifice: alternativă esențială la tratamentele cu α-2/ketamină la caii pentru care sunt contraindicați agenții α-2 și ketamina, de exemplu caii care nu reacționează la acești agenți sau caii care au prezentat efecte adverse la o administrare precedentă. Foarte importantă, în combinație cu ketamina și agenții α-2, pentru efectuarea unei anestezii pe teren extrem de sigure pentru care nu s-a pus la punct nicio altă tehnică intravenoasă alternativă eficientă.

Anestezice prin inhalare

Sevofluran

Scop: anestezie prin inhalare la caii care prezintă fracturi de membre sau alte leziuni ortopedice și inducere a anesteziei folosind mască, la mânji.

Identificarea alternativelor: izofluran

Avantaje specifice: sevofluranul este un anestezic volatil cu metabolism minor și excreție rapidă. În cazul în care în UE există o LMR pentru izofluran, acesta nu este indicat pentru toate cazurile de anestezie ecvină din cauza caracteristicilor sale de recuperare, excitația putând face ca animalul să își rupă un picior. Sevofluranul este esențial în anumite operații chirurgicale ecvine în cazul cărora o recuperare liniștită este vitală, deoarece s-a demonstrat că produce o recuperare mai ușoară și mai bine controlată la cai. În consecință, este preferat izofluranului la caii care au un membru fracturat sau prezintă alte leziuni ortopedice. De asemenea, sevofluranul este esențial pentru inducția anesteziei cu ajutorul măștii la mînji, dat fiind că nu este deloc iritant, spre deosebire de izofluran, care este iritant, cauzează tuse și apnee.

Anestezici locali

Bupivacaină

Scop: anestezie locală.

Identificarea alternativelor: lidocaină.

Avantaje specifice: anestezic local cu durată lungă de acțiune. Durata lungă de acțiune este necesară pentru analgeziile perioperatorii și tratamentul durerii cronice severe, de exemplu, în caz de laminită. Bupivacaina este un anestezic local cu acțiune mai lungă decât lidocaina, folosită de obicei. Singură, lidocaina asigură aproximativ o oră de anestezie locală. Adăugarea de adrenalină poate prelungi efectul la două ore, dar generează riscul de întrerupere a irigării sanguine locale, prin urmare această combinație este nepotrivită pentru anumite boli. Bupivacaina asigură 4-6 ore de anestezie locală și este deci mult mai potrivită pentru analgezia postoperatorie și pentru gestionarea laminitei, deoarece adesea este suficientă o singură injecție; din motive de bunăstare a animalelor, este preferabilă injecțiilor repetate cu lidocaină la fiecare oră. În consecință, anestezicele locale cu acțiune mai scurtă nu sunt recomandate în acest caz, deoarece necesită injecții frecvente și repetate care generează un risc ridicat de reacții adverse față de îngrijitor și nu sunt acceptabile din motive de bunăstare a animalului.

Oxibuprocaină

Scop: anestezie locală cu aplicare în ochi.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: experiență clinică considerabilă cu oxibuprocaina în raport cu alți potențiali candidați pentru substanțele esențiale.

Prilocaină

Scop: anestezie locală înainte de efectuarea unui cateterism intravenos.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: în preparate specifice (amestec eutectic de anestezice locale) pentru aplicare locală pe piele și absorbție intradermică în patruzeci de minute. Utilizat pentru a facilita cateterizarea intravenoasă, în special la mânji.

Substanțe cu acțiune antiinflamatorie

Corticosteroizi

Triamcinolon acetonid

Scop: Medicament pentru uz intraarticular pentru boli degenerative ale articulațiilor și osteoartrite.

Identificarea alternativelor: metilprednisolon

Avantaje specifice: efecte celulare și biosintetice diferite față de metilprednisolon, corticosteroidul alternativ folosit ca tratament intraarticular; triamcinolonul are efect condroprotector și stimulează repararea cartilajului. Mai eficient decât tratamentele sistemice (AINS și sulfat de condroitină), și alte tratamente intraarticulare (necorticosteroide) pentru controlul inflamației articulațiilor, a durerii și a șchiopătatului în bolile acute și cronice ale articulațiilor, în special în cazul bolilor degenerative ale articulațiilor și osteoartritelor. Singurul tratament eficient nechirurgical pentru chisturile osoase subcondrale.

Flumetazon

Scop: Tratament sistemic cu corticosteroizi de scurtă durată, inclusiv tratament de șoc, antiinflamator sau antialergic.

Identificarea alternativelor: dexametazonă, prednisolon.

Avantaje specifice: Efect clinic diferit față de alternative, cu o instalare mai rapidă a efectului, o durată mai lungă și o mai mare eficiență. Mod de acțiune diferit față de alternative (fără activitate mineralocorticoidă deosebită).

Antiendotoxine

Pentoxifilină

Scop: tratament sistemic și oral al endotoxemiei. laminită.

Identificarea alternativelor: flunixin, acepromazină.

Avantaje specifice:

Endotoxemia: mod de acțiune diferit (derivat metilat al xantinei inhibitor al fosfodiesterazei) și efecte clinice diferite față de alternative (flunixin). Scade secreția de citokine și leucotriene proinflamatorii, mediate de endotoxine, produse de macrofage și neutrofile, reduce răspunsul sistemic la endotoxine.

Laminită: mod de acțiune pentru îmbunătățirea fluxului sangvin către copită diferit față de cel al alternativei (acepromazină); reduce viscozitatea sângelui și îmbunătățește fluxul sanguin către copită.

Polimixină B

Scop: tratament sistemic pentru endotoxemie asociată cu colică severă și alte boli gastrointestinale.

Identificarea alternativelor: flunixin, subsalicilatul de bismut.

Avantaje specifice: Mod de acțiune diferit (agent de legare pentru endotoxină) față de alternativa sistemică (flunixin), acționează mai devreme în cascada produsă de endotoxine. Mecanism diferit de legare, cale diferită de administrare și loc diferit de acțiune față de alternativa orală reprezentată de bismut. Ajută la prevenirea cascadei inflamatorii produse prin legarea endotoxinei și previne legarea de receptorii de tip Toll.

Medicamente cardiovasculare

 

Amiodaronă

Scop: antiaritmic. Tratament sistemic și oral al fibrilației atriale, al tahicardiei supraventriculare și ventriculare.

Identificarea alternativelor: sulfat de chinidină, procainamidă, propranolol.

Avantaje specifice: mod de acțiune diferit față de alternative (antiaritmic clasa III). Există noi dovezi că amiodarona este un tratament eficace și sigur pentru fibrilația atrială și mai bun decât alternativa reprezentată de sulfatul de chinidină; eficace pentru diferite tipuri de aritmie, inclusiv aritmiile ventriculare.

Alopurinol

Scop: tratarea leziunilor de ischemie-reperfuzie neonatală.

Identificarea alternativelor: vitamina E

Avantaje specifice: mod de acțiune diferit față de alternativa pentru leziunile de reperfuzie; alopurinolul este un inhibitor al xantin-oxidazei care inhibă producția de radicali liberi în cursul reperfuziei de după ischemie.

Vasopresină

Scop: tratarea colapsului circulator la mânji și animale adulte.

Identificarea alternativelor: Dopamină/dobutamină. Epinefrina

Avantaje specifice: Agonist specific acționând prin receptorii V1. Are un mod diferit de acțiune față de celelalte substanțe autorizate pentru reglarea tensiunii arteriale: epinefrina (un agonist al receptorului adrenergic) și dopamina/dobutamina (receptorii d1-5 care reglează debitul cardiac și tonusul vaselor de sânge). Utilizat în situațiile în care dopamina/dobutamina și epinefrina nu au avut rezultatul scontat și este nevoie de o abordare farmacologică alternativă.

Digoxină

Scop: tratamentul insuficienței cardiace.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: de asemenea, digoxina este singurul tratament pentru efectele secundare produse de tratamentul cu chinidină.

Sulfat de chinidină și gluconat de chinidină

Scop: tratamentul aritmiilor cardiace.

Identificarea alternativelor: procainamidă și propanolol.

Avantaje specifice: agent antiaritmic. Se utilizează rar, dar alegerea terapeutică este importantă, fiind necesare diferite moduri de acțiune pentru diferite tipuri de aritmie. Tratament standard pentru fibrilația atrială.

Procainamidă

Scop: tratamentul aritmiilor cardiace.

Identificarea alternativelor: sulfat de chinidină și gluconat de chinidină, propanolol.

Avantaje specifice: agent antiaritmic. Se utilizează rar, dar alegerea terapeutică este importantă, fiind necesare diferite moduri de acțiune pentru diferite tipuri de aritmie.

Propranolol

Scop: tratamentul aritmiilor cardiace.

Identificarea alternativelor: sulfat de chinidină și gluconat de chinidină, procainamidă.

Avantaje specifice: Antihipertensiv utilizat pentru că are și acțiune antiaritmică. Se utilizează rar, dar alegerea terapeutică este importantă. Dată fiind patofiziologia diferităa aritmiilor, este esențial să existe o varietate de medicamente care acționează diferit pentru a putea trata cazuri specifice. Aceste medicamente nu sunt în general utilizate decât o singură dată pentru revenirea la ritmul normal; nu se repetă administrarea lor decât în cazuri rare.

Convulsii

 

Fenitoină

Scop: terapie anticonvulsivă la mânji. Tratamentul rabdomiolizei. Tratamentul contracțiilor membrelor posterioare.

Identificarea alternativelor: diazepam, primidonă, dantrolen sare de sodiu (pentru rabdomioliză).

Avantaje specifice: anticonvulsiv esențial pentru mânji. Fenitoina se adaugă, în general, la tratamentul atacurilor în cazul în care primidona/fenobarbitalul nu pot controla atacurile. Fenitoina este un agent blocant al canalelor de calciu utilizat pentru tratamentul formelor recurente de rabdomioliză.

Primidonă

Scop: tratament anticonvulsiv la mânji.

Identificarea alternativelor: diazepam, fenitoină.

Avantaje specifice: primidona este indicată în continuarea tratamentului cu diazepam sau ca alternativă.

Agenți gastrointestinali

 

Betanecol

Scop: tratamentul ileusului, tratamentul stricturii gastroduodenale la mânji, tratamentul ocluziilor recurente ale colonului descendent la adulți.

Identificarea alternativelor: metoclopramid, eritromicină.

Avantaje specifice: betanecolul este un agonist colinergic muscarinic care stimulează receptorii acetilcolinei de pe mușchii netezi gastrointestinali și provoacă contracția acestora. S-a demonstrat că mărește rata de golire gastrică și cecală. Betanecolul și metoclopramidul s-au dovedit amândouă benefice pentru tratamentul postoperatoriu al ileusului.

Codeină

Scop: Tratamentul diareei.

Identificarea alternativelor: Subsalicilat de bismut.

Avantaje specifice: mod de acțiune diferit față de subsalicilatul de bismut. Modulator opioid al motilității, acționând asupra receptorilor μ din intestin, care oferă un tratament simptomatic eficient pentru diareea noninfecțioasă, în special la mânji. Folosită frecvent în combinație cu loperamida. Modul de acțiune asemănător cu cel al loperamidei produce o acțiune sinergică.

Loperamidă

Scop: Tratamentul diareei la mânji.

Identificarea alternativelor: subsalicilat de bismut.

Avantaje specifice: mod de acțiune diferit față de subsalicilatul de bismut. Modulator opioid al motilității, acționând asupra receptorilor μ din intestin, care oferă un tratament simptomatic mai eficient decât alte substanțe pentru diareea noninfecțioasă la mânji. Folosită frecvent în combinație cu codeina. Modul de acțiune asemănător cu cel al codeinei produce o acțiune sinergică.

Metoclopramid

Scop: tratamentul postoperatoriu al ileusului.

Identificarea alternativelor: betanecol, eritromicină.

Avantaje specifice: metoclopramidul este o benzamidă substituită care are mai multe mecanisme de acțiune: (1) este un antagonist al receptorilor dopaminei; (2) crește eliberarea de acetilcolină de către neuronii colinergici intrinseci și (3) are o acțiune de blocare adrenergică. Este eficient pentru restabilirea coordonării gastrointestinale după o operație și scade volumul total, rata și durata refluxului gastric. Metoclopramidul este un medicament prochinetic, care acționează mai mult în tractul intestinal proximal. Betanecolul și metoclopramidul s-au dovedit amândouă benefice pentru tratamentul postoperatoriu al ileusului.

Fenoxibenzamină

Scop: tratamentul diareei; colită.

Identificarea alternativelor: subsalicilat de bismut. flunixin.

Avantaje specifice: Are un mod de acțiune diferit (antagonist alpha-1 și agent antisecretor) față de alte tratamente autorizate și de codeină. Oferă un tratament simptomatic util pentru diaree și colită.

Bromură de propantelină

Scop: antiperistaltic.

Identificarea alternativelor: atropină, lidocaină administrată diluat intrarectal sub formă de clismă.

Avantaje specifice: bromura de propantelină este un anticolinergic de amoniu cuaternar sintetic care inhibă motilitatea gastrointestinală și spasmele și diminuează secreția de acid gastric. De asemenea, inhibă acțiunea acetilcolinei la nivelul terminațiilor nervoase postganglionare ale sistemului nervos parasimpatic. Efectele sale sunt similare cu cele ale atropinei, deși durează mai mult timp (șase ore). Bromura de propantelină este o alegere importantă pentru diminuarea peristaltismului și evitarea rupturii rectale în timpul palpării rectale sau pentru a explora și trata o posibilă ruptură rectală atunci când este dificil să se obțină efectul dorit printr-o clismă cu lidocaină.

Ranitidină

Scop: profilaxia ulcerului gastric la mânjii nou-născuți.

Identificarea alternativelor: omeprazol

Avantaje specifice: Mod de acțiune diferit față de omeprazol. Calea de administrare (intravenoasă) aduce un beneficiu suplimentar în comparație cu toate celelalte medicamente antiulcer, dat fiind că acestea sunt administrate oral. Preparatul de ranitidină intravenoasă este esențial pentru mânjii fără motilitate gastrointestinală, acesta fiind grupul care prezintă un risc ridicat de ulcere.

Sucralfat

Scop: profilaxia ulcerului gastric la mânjii nou-născuți.

Identificarea alternativelor: omeprazol

Avantaje specifice: Mod de acțiune diferit față de omeprazol și profilaxie complementară eficientă a ulcerului gastric. Modul unic de acțiune (aderent pe mucoase) asigură stabilizarea leziunilor fizice.

Rabdomioliză

 

Dantrolen sare de sodiu

Scop: tratamentul rabdomiolizei. Tratamentul hipertermiei maligne în timpul anesteziilor.

Identificarea alternativelor: fenitoină.

Avantaje specifice: dantrolenul produce relaxare musculară acționând direct asupra mușchiului, deoarece inhibă eliberarea de calciu din reticulul sarcoplasmic și generează astfel o disociere a cuplării excitație-contracție. Atât fenitoina, cât și dantrolenul sare de sodiu s-au dovedit utile pentru tratamentul formelor recurente de rabdomioliză.

Antimicrobieni

Infecții cu Klebsiella spp.

Ticarcilină

Scop: tratamentul infecțiilor cu Klebsiella spp.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: antibiotic specific pentru infecțiile cu Klebsiella spp.

Infecții cu Rhodococcus equi

Azitromicină

Scop: tratamentul infecțiilor cu Rhodococcus equi.

Identificarea alternativelor: eritromicină.

Avantaje specifice: tratament standard în combinație cu rifampicina, mai bine tolerată de mânji decât eritromicina.

Rifampicină

Scop: tratamentul infecțiilor cu Rhodococcus equi.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: tratamentul infecției cu Rhodococcus equi în combinație cu eritromicina sau azitromicina. Tratament preferat.

Artrită septică

Amikacină

Scop: tratamentul artritei septice.

Identificarea alternativelor: gentamicină sau alte aminoglicozide.

Avantaje specifice: mai bine tolerată la mânji decât gentamicina sau alte aminoglicozide.

Medicamente pentru boli respiratorii

 

Ambroxol

Scop: stimularea surfactantului la mânzul prematur.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Budesonidă

Scop: corticosteroid administrat prin inhalare pentru controlul bolilor pulmonare alergice.

Identificarea alternativelor: beclometazonă.

Avantaje specifice: Tratamentul cu corticosteroizi administrați prin inhalare cauzează o supresie adrenocorticală mai redusă, cu o revenire mai rapidă la funcționarea normală la sfârșitul tratamentului și efecte secundare sistemice mai puține decât tratamentul sistemic cu corticosteroizi, dată fiind absorbția sistemică limitată. Inhalarea permite folosirea unor doze reduse și administrarea locală a unor concentrații ridicate de substanță activă și, prin urmare, o mai mare eficacitate. Deosebit de utilă pentru controlul afecțiunilor ușoare și moderate și pentru tratamentul de întreținere pe termen lung. Pentru a titra doza pe baza răspunsului clinic și pentru a permite controlul optim al bolii sunt necesare substanțe suplimentare cu acțiune mai puternică și durate diferite ale efectului în comparație cu beclometazona. Budesonida are o acțiune intermediară, între beclometazonă și fluticazonă.

Fluticazonă

Scop: corticosteroid administrat prin inhalare pentru controlul bolilor pulmonare alergice.

Identificarea alternativelor: beclometazonă.

Avantaje specifice: tratamentul cu corticosteroizi administrați prin inhalare cauzează o supresie adrenocorticală mai redusă, cu o refacere rapidă la sfârșitul tratamentului și mai puține efecte secundare sistemice decât tratamentul sistemic cu corticosteroizi, dată fiind absorbția sistemică limitată. Inhalarea permite administrarea locală a unor concentrații ridicate de substanță activă și, prin urmare, o mai mare eficacitate. Deosebit de utilă pentru controlul afecțiunilor ușoare și moderate și pentru tratamentul deîntreținere pe termen lung. Pentru a titra doza pe baza răspunsului clinic și pentru a permite controlul optim al bolii sunt necesare substanțe suplimentare cu acțiune mai puternică și durate diferite ale efectului în comparație cu beclometazona. Fluticazona este cu 50 % mai puternică decât beclometazona și are un timp de înjumătățire mai lung (6 ore față de 2,8 ore), oferind un beneficiu suplimentar pentru cazuri mai grave sau refractare.

Bromură de ipratropiu

Scop: bronhodilatare.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: acțiune anticolinergică. Necesară ca variantă terapeutică deoarece, în unele cazuri, este mai eficientă decât β-agoniștii.

Oximetazolină

Scop: tratamentul edemelor nazale.

Identificarea alternativelor: fenilefrina.

Avantaje specifice: agonist al α-adrenoreceptorilor cu puternice proprietăți vasoconstrictoare, utilizat, de preferință, în locul fenilefrinei deoarece durata de acțiune este mai mare.

Agenți antiprotozoare

 

Izometamidium

Scop: tratamentul encefalomielitei protozoice ecvine.

Identificarea alternativelor: pirimetamină.

Avantaje specifice: boală uneori refractară la tratamentul cu pirimetamină; prin urmare, este necesară o alternativă.

Ponazuril

Scop: tratamentul encefalomielitei protozoice ecvine (Sarcocystis neurona)

Identificarea alternativelor: izometamidium, pirimetamină.

Avantaje specifice: mod de acțiune diferit în comparație cu alte substanțe autorizate, util ca tratament alternativ în cazul în care boala este refractară la alte tratamente. Incidență redusă a efectelor secundare (diaree) în comparație cu tratamentele cu pirimetamină/sulfanomidă; eficacitate clinică sporită față de izometamidium și pirimetamină.

Pirimetamină

Scop: tratamentul encefalomielitei protozoice ecvine.

Identificarea alternativelor: izometamidium.

Avantaje specifice: rată de succes de cel puțin 75 % atunci când este utilizată în combinație cu sulfadiazina-sulfonamida.

Medicamente oftalmologice

Ulcere oculare

Aciclovir

Scop: tratamentul ulcerelor oculare (medicament antiviral). Uz local.

Identificarea alternativelor: idoxuridină.

Avantaje specifice: aciclovirul și idoxuridina s-au dovedit a fi la fel de eficiente în tratamentul cheratitei herpetice ulceroase.

Idoxuridină

Scop: tratamentul ulcerelor oculare (medicament antiviral). Uz local.

Identificarea alternativelor: aciclovir.

Avantaje specifice: aciclovirul și idoxuridina s-au dovedit a fi la fel de eficiente în tratamentul cheratitei herpetice ulceroase.

Glaucom

Fenilefrină

Scop: tratamentul glaucomului, al epiforei, al edemului nazal și al sechestrării splenice.

Identificarea alternativelor: tropicamida (pentru glaucom). Nu a fost identificată nicio altă alternativă.

Avantaje specifice: fenilefrina și tropicamida s-au dovedit a fi la fel de eficiente în tratamentul glaucomului.

Tropicamidă

Scop: tratamentul glaucomului. Uz local.

Identificarea alternativelor: fenilefrina.

Avantaje specifice: fenilefrina și tropicamida s-au dovedit a fi la fel de eficiente în tratamentul glaucomului.

Dorzolamidă

Scop: tratamentul glaucomului. Uz local.

Identificarea alternativelor: latanoprost, timolol maleat.

Avantaje specifice: mod de acțiune specific ca inhibitor al anhidrazei carbonice. Alegere terapeutică importantă.

Latanoprost

Scop: tratamentul glaucomului. Uz local.

Identificarea alternativelor: dorzolamidă, timolol maleat.

Avantaje specifice: mod de acțiune specific ca analog de prostaglandină F2α. Alegere terapeutică importantă.

Timolol maleat

Scop: tratamentul glaucomului. Uz local.

Identificarea alternativelor: dorzolamidă, latanoprost

Avantaje specifice: mod de acțiune specific ca agent blocant neselectiv al receptorilor beta-adrenergici, care generează o vasoconstricție ce produce la rândul ei o diminuare a umorii apoase. Alegere terapeutică importantă.

Ciclosporină A

Scop: imunosupresiv utilizat în tratamentul bolilor autoimune ale ochiului.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Ketorolac

Scop: tratamentul durerii și inflamației oculare, medicament antiinflamator nesteroidian, picături oculare, uz local.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: amplă experiență clinică cu ketorolac în raport cu alți candidați potențiali pentru substanțele esențiale.

Ofloxacină

Scop: tratamentul infecțiilor oculare rezistente la tratamentele cu antibiotice oftalmologice utilizate de obicei.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: amplă experiență clinică cu ofloxacină în raport cu alți candidați potențiali pentru substanțele esențiale. În raport cu tratamentele cu antibiotice oftalmologice utilizate de obicei, ofloxacina nu ar trebui folosită decât ca antibiotic de rezervă în cazuri individuale.

Fluoresceină

Scop: mijloc de diagnosticare pentru ulcerația corneeană, uz local.

Identificarea alternativelor: roz bengal.

Avantaje specifice: rozul bengal are o anumită activitate antivirală, în timp ce fluoresceina nu are efect semnificativ asupra replicației virusului. Astfel, utilizarea rozului bengal pentru diagnosticarea prealabilă a culturii virale poate exclude un rezultat pozitiv. Prin urmare, mijlocul de diagnosticare preferat este fluoresceina, atunci când este prevăzută o cultură virală.

Roz bengal

Scop: mijloc de diagnosticare pentru depistarea leziunilor corneene timpurii, uz local.

Identificarea alternativelor: fluoresceină.

Avantaje specifice: rozul bengal este mijlocul de diagnosticare preferat pentru depistarea leziunilor corneene timpurii.

Hiperlipemie

 

Insulină

Scop: tratamentul hiperlipemiei, utilizat în combinație cu tratamentul cu glucoză, diagnosticarea tulburărilor metabolice.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Infecții micotice

 

Griseofulvină

Scop: utilizare antimicotică sistemică. Tratamentul dermatomicozei.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: griseofulvina pe cale orală este eficientă împotriva tricofitonului, microsporumului și epidermofitonului.

Ketoconazol

Scop: utilizare antimicotică sistemică. Tratamentul pneumoniei micotice și al micozei sacului gutural.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: amplă experiență clinică cu ketoconazol în raport cu alți candidați potențiali pentru substanțele esențiale.

Miconazol

Scop: tratamentul infecțiilor micotice ale ochiului.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: uz local la ochiul infectat, acțiune antimicotică mai largă și/sau mai puțin iritantă decât alți agenți antimicotici.

Nistatină

Scop: tratamentul candidozelor ochiului și ale tractului genital.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: activitate specifică împotriva candidozelor.

Imagistică pentru diagnosticare

 

Radiofarmaceutic Tc99m

Scop: scintigrafie.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: cea mai performantă metodă imagistică de diagnosticare a patologiilor osoase și a fracturilor precoce - mai performantă decât radiografia. Permite cuantificarea și investigarea imagistică a regiunilor care nu pot fi radiografiate. Tehnică imagistică esențială care permite menținerea stării de sănătate a cailor de performanță prin detectarea timpurie a rănilor și prevenirea fracturilor grave. Timpul de înjumătățire de scurtă durată (6,01 ore) al Tc99m permite eliminarea rapidă a radioactivității detectabile la cai (< 72 ore).

Diverse

 

Carbamazepină

Scop: headshaking syndrome (sindromul scuturării capului).

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: carbamazepina acționează ca anticonvulsiv cu efect de blocare a canalelor de sodiu. Utilizată în principal pentru tratamentul și confirmarea diagnosticului de nevralgie trigeminală (sindromul scuturării capului).

Ciproheptadina

Scop: headshaking syndrome (sindromul scuturării capului).

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: caii care prezintă sindromul scuturării capului din cauza sensibilității la lumină răspund favorabil la tratamentul cu medicamentul antihistaminic ciproheptadină. Pe lângă acțiunea sa antihistaminică, ciproheptadina are acțiune anticolinergică și este un antagonist pentru 5-hidroxitriptamină (serotonină). Se observă o ameliorare a simptomelor în termen de 24 de ore de la începerea tratamentului cu ciproheptadină. Adeseori tulburările reapar la 24 de ore după întreruperea tratamentului. Celelalte antihistaminice nu sunt eficiente împotriva sindromului scuturării capului.

Domperidonă

Scop: agalactia iepelor.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: antagonist al dopaminei care stimulează și producția de prolactină.

Oxitocina nu este o alternativă corespunzătoare pentru că produce ejecția laptelui și nu duce la o creștere a producției de lapte, așa cum se intenționa prin tratamentul cu domperidonă. În plus, oxitocina poate provoca dureri abdominale dacă este folosită în doze mari.

Gabapentină

Scop: Durerea neuropatică.

Identificarea alternativelor: buprenorfină, fentanil, morfină, petidină.

Avantaje specifice: mod și loc diferit de acțiune față de alte substanțe autorizate alternative. Analog GABA care blochează canalele de calciu și împiedică formarea de noi sinapse. Tratament nou pentru durerea neuropatică cu un beneficiu clinic suplimentar dovedit pentru tratamentul durerilor neuropatice, de exemplu durerea de picior, laminită și durerea abdominală.

Hidroxietil-amidon

Scop: substituția volumului coloidal.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: alternativă practică și ușor accesibilă pentru sânge sau plasmă.

Imipramină

Scop: ejaculare indusă prin tratament farmacologic la armăsarii care prezintă tulburări de ejaculare.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Hormon de eliberare a tirotropinei

Scop: diagnostic utilizat pentru confirmarea tulburărilor tiroidei și hipofizei.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Sulfat de bariu

Scop: agent de contrast radiografic utilizat pentru examinările de contrast esofagiene și gastrointestinale.

Identificarea alternativelor: nicio alternativă identificată.

Avantaje specifice: nicio alternativă disponibilă.

Iohexol

Scop: agent de contrast radiografic utilizat pentru examinările părții inferioare a tractului urinar, artrografie, mielografie, sino- sau fistulografie și dacriocistografie.

Identificarea alternativelor: iopamidol.

Avantaje specifice: agent de contrast neionic cu osmolaritate mică. Iohexolul și iopamidolul sunt două opțiuni acceptabile în aceeași măsură.

Iopamidol

Scop: agent de contrast radiografic utilizat pentru examinările părții inferioare a tractului urinar, artrografie, mielografie, sino- sau fistulografie și dacriocistografie.

Identificarea alternativelor: iohexol.

Avantaje specifice: agent de contrast neionic cu osmolaritate mică. Iohexolul și iopamidolul sunt două opțiuni acceptabile în aceeași măsură.”


13.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 42/18


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 123/2013 AL COMISIEI

din 12 februarie 2013

de modificare pentru a 186-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (1),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în temeiul regulamentului respectiv.

(2)

La 5 februarie 2013, Comitetul pentru sancțiuni din cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o persoană fizică pe lista sa de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință.

(4)

Pentru a asigura eficacitatea măsurilor stabilite în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 februarie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Șef al Serviciului Instrumente de Politică Externă


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:

La rubrica „Persoane fizice” se adaugă următoarea mențiune:

„Djamel Akkacha [alias (a) Yahia Abou el Hoummam, (b) Yahia Abou el Hammam]. Data nașterii: 9.5.1978. Locul nașterii: Rouiba, Alger, Algeria. Naționalitate: algeriană. Adresa: Mali. Alte informații: numele tatălui este Slimane. Numele mamei este Akrouf Khadidja. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 5.2.2013.”


13.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 42/20


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 124/2013 AL COMISIEI

din 12 februarie 2013

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul fructelor și legumelor procesate (2), în special articolul 136 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 februarie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

José Manuel SILVA RODRÍGUEZ

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 157, 15.6.2011, p. 1.


ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

Codul NC

Codul țării terțe (1)

Valoarea forfetară de import

0702 00 00

IL

110,0

MA

51,1

TN

58,3

TR

108,8

ZZ

82,1

0707 00 05

EG

200,0

MA

176,1

TR

166,5

ZZ

180,9

0709 91 00

EG

238,2

ZZ

238,2

0709 93 10

MA

50,1

TR

124,8

ZZ

87,5

0805 10 20

EG

53,1

MA

54,4

TN

52,3

TR

61,9

ZZ

55,4

0805 20 10

MA

105,8

ZZ

105,8

0805 20 30, 0805 20 50, 0805 20 70, 0805 20 90

IL

129,5

KR

137,0

MA

127,1

TR

75,4

ZZ

117,3

0805 50 10

EG

83,9

MA

60,5

TR

67,8

ZZ

70,7

0808 10 80

CN

99,8

MK

35,4

US

197,3

ZZ

110,8

0808 30 90

AR

150,6

CL

218,0

CN

72,1

TR

176,8

US

140,7

ZA

119,5

ZZ

146,3


(1)  Nomenclatura țărilor stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” desemnează „alte origini”.