(1)

Condițiile privind participarea statelor terțe la operațiile de gestionare a crizelor desfășurate de Uniunea Europeană ar trebui mai degrabă prevăzute într-un acord de stabilire a cadrului unei astfel de eventuale participări viitoare, și nu definite de la caz la caz pentru fiecare operație în cauză.

(2)

În urma adoptării de către Consiliu, la 26 aprilie 2010, a unei decizii de autorizare a începerii negocierilor, ÎR a negociat un acord între Uniunea Europeană și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei de stabilire a unui cadru pentru participarea fostei Republici iugoslave a Macedoniei la operațiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor (denumit în continuare „acordul”).

(3)

Acordul ar trebui să fie aprobat,

(1)

Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei din 14 ianuarie 2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (2) stabilește o listă a Uniunii cu monomeri, alte materii prime și aditivi care pot fi utilizați în fabricarea materialelor și obiectelor din plastic. Recent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a emis avize științifice favorabile pentru alte substanțe, care ar trebui adăugate la lista actuală.

(2)

Pentru anumite alte substanțe, restricțiile și/sau specificațiile stabilite deja la nivelul UE ar trebui modificate pe baza unui nou aviz științific favorabil emis de autoritate.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 ar trebui modificată în consecință.

(4)

Substanța cu numărul MCA 257 și denumirea dipropilenglicol este autorizată pentru a fi utilizată ca aditiv în materiale plastice în tabelul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 și este menționată cu nr. CAS 0000110-98-5. În Directiva 2002/72/CE a Comisiei din 6 august 2002 privind materialele și obiectele din material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (3), această substanță a fost menționată cu nr. CAS 0025265-71-8. Trimiterea respectivă a fost eliminată la data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011, care înlocuiește Directiva 2002/72/CE, deoarece a fost considerată inutilă. Cu toate acestea, ținând seama de faptul că nr. CAS 0025265-71-8 se referă la amestecul de izomeri utilizat în comerț și nu la substanța pură, acesta ar trebui să fie reintrodus în Regulamentul (UE) nr. 10/2011. Nr. CAS 0000110-98-5 ar trebui să rămână în tabelul 1.

(5)

Conformitatea cu observația nr. 4 din tabelul 3 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 oferă o trimitere ambiguă la simulantul D, deși se intenționează trimiterea la simulantul D2. Prin urmare, observația nr. 4 ar trebui să se refere la simulantul D2.

(6)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 ar trebui rectificată în consecință.

(7)

În vederea limitării sarcinilor administrative care revin operatorilor economici, materialele și obiectele din plastic care au fost introduse pe piață în mod legal pe baza cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 10/2011 și care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament ar trebui să poată fi introduse pe piață până la un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Ele ar trebui să poată să rămână pe piață până la epuizarea stocurilor.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

(1)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf și în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a examinat cererea Spaniei de aprobare a modificărilor elementelor din caietul de sarcini al indicației geografice protejate „Cecina de León”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/96 al Comisiei (2).

(2)

Deoarece modificările respective nu sunt minore în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul respectiv (3). Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, modificările trebuie aprobate,

(1)

În temeiul articolului 118y alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, etichetarea și prezentarea vinului spumant, al vinului spumos, al vinului spumant de calitate sau al vinului spumant de calitate de tip aromat trebuie să conțină indicarea numelui producătorului sau al vânzătorului. Articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 607/2009 al Comisiei (2) prevede că această indicare se completează cu mențiunile „producător” sau „produs de” și, respectiv, „vânzător” sau „vândut de” sau cu mențiuni echivalente. La același alineat se prevede, de asemenea, că statele membre pot decide ca indicarea producătorului să devină obligatorie și că, în acest caz, pot permite înlocuirea mențiunilor „producător” sau „produs de” cu o altă mențiune. În măsura în care, pentru etichetarea vinurilor spumante, anumite mențiuni sunt recunoscute și utilizate în mod tradițional în statele membre, este necesar ca, atunci când acestea decid ca indicarea producătorului să devină obligatorie și permit înlocuirea mențiunilor „producător” sau „produs de” cu alte mențiuni, mențiunile respective să fie cele utilizate în mod tradițional în sector. Mai mult, pentru a informa consumatorii în privința terminologiei utilizate în domeniu, este oportun să se precizeze care sunt termenii care pot fi autorizați în diferitele limbi din Uniune.

(2)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 607/2009 trebuie modificat în consecință.

(3)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

1.

La articolul 56 alineatul (3) al doilea paragraf, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

2.

Se inserează anexa Xa, al cărei text este prevăzut în anexa la prezentul regulament.

(1)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 470/2009, ar trebui stabilită limita maximă de reziduuri (denumită în continuare „LMR”) pentru substanțele farmacologic active destinate utilizării în Uniune în medicamente de uz veterinar pentru animalele de la care se obțin alimente sau în produse biocide folosite la creșterea animalelor.

(2)

Substanțele farmacologic active și clasificarea acestora în funcție de limitele maxime de reziduuri din produsele alimentare de origine animală sunt prevăzute în anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei din 22 decembrie 2009 privind substanțele active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală (2).

(3)

Foximul este inclus în prezent în tabelul 1 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010 ca substanță permisă pentru mușchii, țesutul adipos și rinichii ovinelor, pentru mușchii, pielea și țesutul adipos, ficatul și rinichii porcinelor, pentru mușchii, pielea și țesutul adipos, ficatul, rinichii și ouăle puilor de pasăre, cu excepția animalelor care produc lapte destinat consumului uman.

(4)

A fost înaintată Agenției Europene pentru Medicamente o cerere de extindere a rubricii actuale în ceea ce privește foximul, pentru a include bovinele.

(5)

În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 470/2009, Agenția Europeană pentru Medicamente trebuie să ia în considerare posibilitatea de a utiliza limitele maxime de reziduuri stabilite pentru o substanță farmacologic activă într-un anumit produs alimentar pentru alte alimente derivate din aceeași specie sau limitele maxime de reziduuri stabilite pentru o substanță farmacologic activă într-una sau mai multe specii, pentru alte specii. Comitetul pentru medicamente de uz veterinar a recomandat să se stabilească o limită maximă de reziduuri de foxim pentru mușchii, țesutul adipos, ficatul și rinichii bovinelor, cu excepția animalelor care produc lapte destinat consumului uman, și ca limitele maxime de reziduuri de foxim stabilite pentru ovine, bovine, porcine și pui de pasăre, cu excepția animalelor care produc lapte destinat consumului uman, să fie extrapolate la toate speciile de la care se obțin alimente, cu excepția peștilor, în ceea ce privește mușchii, țesutul adipos, ficatul, rinichii și ouăle.

(6)

Prin urmare, rubrica pentru foxim din tabelul 1 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010 ar trebui modificată pentru a include toate speciile de la care se obțin alimente, cu excepția peștelui.

(7)

Este oportun să se stabilească un termen rezonabil care să permită părților interesate în cauză să adopte eventuale măsuri necesare pentru a se conforma limitelor maxime de reziduuri nou stabilite.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru medicamente de uz veterinar,

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în temeiul regulamentului respectiv.

(2)

La 5 decembrie 2012, Comitetul pentru sancțiuni din cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o entitate pe lista sa de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.

(3)

Adresa Comisiei Europene ar trebui actualizată.

(4)

Prin urmare, anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizate în consecință.

(5)

Pentru a asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

(1)

Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

(2)

Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

(1)

Prin scrisoarea înregistrată de Secretariatul General al Comisiei în data de 12 aprilie 2012, Polonia a solicitat autorizația de a prelungi aplicarea unei măsuri de derogare de la punctul 14 din articolul 287 din Directiva 2006/112/CE, pentru a continua scutirea de plata TVA a persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 30 000 EUR la cursul de schimb de la data aderării Poloniei la Uniune. Prin această măsură, persoanele impozabile respective ar continua să fie scutite parțial sau total de obligațiile în materie de TVA menționate în titlul XI capitolele 2-6 din Directiva 2006/112/CE.

(2)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, prin scrisori datate 17 și 18 iulie 2012, cu privire la cererea înaintată de Polonia. Printr-o scrisoare datată 19 iulie 2012, Comisia a informat Polonia că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza solicitarea.

(3)

În conformitate cu articolul 287 punctul 14 din Directiva 2006/112/CE, Polonia poate acorda o scutire de la plata TVA persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională a 10 000 EUR la cursul de schimb din ziua aderării sale la Uniune.

(4)

Prin Decizia 2009/790/CE a Consiliului din 20 octombrie 2009 de autorizare a Republicii Polone de a aplica o măsură derogatorie de la dispozițiile articolului 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2), Polonia a fost autorizată, până la data de 31 decembrie 2012 și ca măsură de derogare, să scutească de plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională a 30 000 EUR la cursul de schimb din ziua aderării sale la Uniune. Dat fiind că acest prag mai ridicat a avut ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA ale celor mai mici întreprinderi, care pot opta în continuare pentru regimul normal de TVA în conformitate cu articolul 290 din Directiva 2006/112/CE, Polonia ar trebui să fie autorizată să aplice măsura pentru o nouă perioadă limitată.

(5)

În propunerea sa din 29 octombrie 2004 de Directivă a Consiliului de modificare a Directivei 77/388/CEE, în prezent Directiva 2006/112/CE, în vederea simplificării obligațiilor privind taxa pe valoarea adăugată, Comisia a inclus dispoziții al căror scop este de a permite statelor membre să fixeze plafonul cifrei de afaceri anuale aferent regimului de scutire de TVA la cel mult 100 000 EUR sau echivalentul în moneda națională, cu posibilitatea actualizării acestei valori în fiecare an. Cererea de prelungire depusă de Polonia este conformă cu această propunere.

(6)

Din informațiile furnizate de Polonia, măsura a condus la o reducere estimată de aproximativ 0,14 % a valorii totale a veniturilor bugetare din TVA.

(7)

Măsura de derogare nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA.

(8)

Prin urmare, Decizia 2009/790/CE ar trebui modificată în consecință,

(1)

Comisia este obligată, în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, să confirme în fiecare an emisiile specifice medii de CO2 și obiectivul privind emisiile specifice pentru fiecare producător de autoturisme din Uniune, precum și pentru fiecare asociație de producători constituită în conformitate cu articolul 7 alineatul (7) din regulamentul respectiv. Pe baza acestei confirmări, Comisia trebuie să stabilească dacă producătorii și asociațiile de producători au respectat cerințele prevăzute la articolul 4 din regulamentul menționat. În cazul în care este evident că un producător sau o asociație de producători nu a reușit să își îndeplinească obiectivul privind emisiile specifice, Comisia este obligată, începând cu 2013, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din regulamentul respectiv, să stabilească prime pentru emisiile suplimentare prin intermediul unor decizii individuale adresate producătorilor sau administratorilor asociațiilor în cauză.

(2)

În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009, obiectivele sunt obligatorii pentru producători și asociații începând cu 2012. Cu toate acestea, pentru anii calendaristici 2010 și 2011, Comisia trebuie să calculeze obiective indicative și, în conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din regulamentul în cauză, să informeze producătorii și asociațiile ale căror emisii specifice medii de CO2 depășesc nivelul acestor obiective indicative. Dat fiind că obiectivele pentru 2010 și 2011 vor servi drept indicatori pentru producători cu privire la eforturile necesare pentru a atinge obiectivul obligatoriu în 2012, se cuvine să se determine emisiile specifice medii ale producătorilor pentru 2010 și 2011 în conformitate cu articolul 4 al doilea paragraf din regulamentul în cauză și să se ia în considerare numai 65 % dintre vehiculele cu cel mai mic nivel de emisii ale fiecărui producător.

(3)

Datele ce trebuie utilizate pentru calcularea emisiilor specifice medii și a obiectivelor privind emisiile specifice sunt prevăzute în partea C din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 443/2009 și se bazează pe înmatriculările de autoturisme noi efectuate de statele membre pe parcursul anului calendaristic precedent. Datele sunt preluate din certificatele de conformitate emise de producători sau din documentele care furnizează informații echivalente în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010 din 10 noiembrie 2010 privind monitorizarea și raportarea datelor referitoare la înmatricularea autoturismelor noi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

(4)

Datele pentru 2011 au fost transmise Comisiei de către majoritatea statelor membre până la data de 28 februarie 2012 menționată la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009. Din cauza întârzierilor în ceea ce privește furnizarea datelor de către trei state membre, întregul set de date a fost totuși disponibil pentru Comisie abia la sfârșitul lunii mai.

(5)

În cazul în care, ca urmare a verificării datelor de către Comisie, era evident că anumite date lipseau sau că erau vădit incorecte, Comisia a contactat statele membre în cauză și, cu acordul lor, a ajustat sau a completat datele în consecință. În cazul în care nu s-a putut ajunge la un acord, datele provizorii ale statului membru respectiv nu au fost ajustate.

(6)

În septembrie 2012, Germania a informat Comisia că aproximativ 200 000 de înregistrări pentru 2011 au fost omise din setul de date transmis Comisiei în februarie 2012. Având în vedere calendarul strict pentru confirmarea datelor, Comisia nu a avut la dispoziție timpul suficient pentru a permite fabricanților să verifice respectivele înmatriculări lipsă. În consecință, înregistrările privind înmatriculările respective nu pot fi incluse în setul final de date și nu pot fi luate în considerare pentru calcularea emisiilor specifice medii ale producătorilor implicați sau a obiectivelor specifice ale acestora privind emisiile.

(7)

La 20 iunie 2012, Comisia a publicat datele provizorii și a informat 84 de producători cu privire la calculele provizorii privind emisiile lor specifice de CO2 medii în 2011 și la obiectivele lor privind emisiile specifice, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 443/2009. Producătorii au fost rugați să verifice datele și să notifice Comisiei eventualele erori în termen de trei luni de la primirea notificării, în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul în cauză.

(8)

38 de producători au prezentat notificări ale unor erori în termenul stabilit de trei luni. Doi producători au informat Comisia că au existat erori în seturile de date dar nu au notificat corecțiile în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010.

(9)

În cazul a 46 de producători care nu au notificat nicio eroare în seturile de date sau nu au notificat corecțiile în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010, datele și calculele provizorii referitoare la emisiile specifice medii și la obiectivele privind emisiile specifice trebuie confirmate fără ajustări.

(10)

Comisia a verificat corecțiile notificate de către producători, precum și justificările corespunzătoare, astfel cum sunt exprimate prin codurile de eroare menționate la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010, iar setul de date a fost ajustat în mod corespunzător.

(11)

În cazul înregistrărilor care au fost identificate de către producători cu codul de eroare B, astfel cum este prevăzut la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1014/2010, este necesar să se ia în considerare faptul că producătorii nu pot verifica sau corecta aceste înregistrări în mod corespunzător, datorită lipsei unor parametri de identificare sau unor parametri de identificare incorecți. În consecință, o marjă de eroare ar trebui să fie aplicată valorilor privind emisiile de CO2 și masa care figurează în aceste înregistrări.

(12)

Marja de eroare trebuie calculată ca diferența dintre ecartul față de obiectivul privind emisiile specifice (exprimată ca media emisiilor scăzută din obiectivele privind emisiile specifice) calculat ținând seama de înmatriculările care nu pot fi verificate de producători și ecartul față de obiectivul privind emisiile specifice calculat fără a ține seama de aceste înmatriculări. Indiferent dacă diferența este pozitivă sau negativă, marja de eroare trebuie să îmbunătățească întotdeauna ecartul față de obiectivul producătorului.

(13)

Emisiile specifice medii de CO2 generate de autoturismele noi înmatriculate în 2011, obiectivele privind emisiile specifice și diferența dintre aceste două valori trebuie confirmate în consecință,

(a)

obiectivul privind emisiile specifice;

(b)

emisiile specifice medii de CO2, ajustate, după caz, prin aplicarea marjei de eroare corespunzătoare;

(c)

diferența dintre valorile menționate la literele (a) și (b);

(d)

emisiile specifice medii de CO2 pentru toate autoturismele noi în Uniune;

(e)

masa medie pentru toate autoturismele noi din Uniune.

(1)

Într-un context internațional, existența unor legislații diferite în domeniul fiscal este în general acceptată ca o consecință a suveranității fiscale. În acest context, unele țări terțe, de obicei mici și având necesități financiare limitate, au optat pentru un nivel scăzut al impozitului pe venit, care se aplică în general atât persoanelor particulare, cât și companiilor, sau chiar pentru absența totală a oricărui impozit pe venit. Astfel de politici fiscale nu sunt neapărat indezirabile în sine, câtă vreme statul participă la cooperarea internațională pentru a permite altor state să își consolideze politica fiscală.

(2)

Cu toate acestea, politicile care au ca efect un nivel scăzut al impozitului pe venit sau absența totală a impozitului respectiv merg adesea mână în mână cu lipsa transparenței sau a schimbului de informații cu alte state. Statele vizate atrag investiții prin faptul că le oferă nerezidenților un refugiu pentru anumite tipuri de venit sau de capital mobil și le permit acestora să ascundă administrației fiscale a statului lor de reședință existența veniturilor sau a capitalului respectiv.

(3)

În cadrul unor foruri internaționale, precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică sau G20, au fost luate diverse inițiative pentru a răspunde acestor preocupări. Mai mult, Forumul mondial privind transparența și schimburile de informații în scopuri fiscale (denumit în continuare „Forumul mondial”) a elaborat standarde privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale. În 2009, Forumul mondial a convenit să reexamineze implementarea standardelor respective, angajându-se într-un proces exhaustiv de evaluare inter pares, multe jurisdicții în care presiunea fiscală era, în mod tradițional, scăzută fiind de acord să încheie acorduri bilaterale privind schimbul de informații în domeniul fiscal.

(4)

În Uniune, aspectele legate de transparență și de schimbul de informații sunt abordate în Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (1). Mai mult decât atât, întrucât în Uniune există un consens, formulat în Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, menționat în anexa I la Concluziile reuniunii Consiliului ECOFIN din 1 decembrie 1997 privind politica fiscală (2), cu privire la inacceptabilitatea măsurilor fiscale dăunătoare, statelor membre le este greu să mențină sau să introducă astfel de măsuri. În plus, o serie de măsuri care ar putea cădea sub incidența Codului de conduită sunt supuse examinării în temeiul normelor privind ajutoarele de stat prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(5)

În relațiile sale cu țări terțe, Uniunea a încercat să le convingă pe acestea să adere la principiile Uniunii privind transparența și schimbul de informații (similare cu standardele internaționale general acceptate privind transparența și schimbul de informații) și să elimine măsurile fiscale dăunătoare, astfel cum sunt descrise în Comunicarea Comisiei privind promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale (3) și în Comunicarea Comisiei privind cooperarea cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale (4).

(6)

Statele membre a căror bază impozabilă a fost afectată negativ de lipsa transparenței sau de măsuri fiscale dăunătoare din partea unor țări terțe au luat măsuri pentru remedierea situației respective. Cu toate acestea, contribuabilii reacționează la aceste măsuri prin direcționarea afacerilor sau a tranzacțiilor printr-o altă jurisdicție cu un nivel mai redus de protecție. Acest risc este important mai ales în Uniune, dată fiind libertatea operatorilor economici de a face afaceri oriunde în Uniune. În consecință, nivelul de protecție disponibil în Uniune împotriva acestei eroziuni a bazei impozabile corespunde, în general, celui mai redus nivel de protecție oferit de un stat membru.

(7)

Denaturările care apar în Uniune din cauza acestei situații pot determina fluxuri de capital și mișcări ale contribuabililor artificiale în cadrul pieței interne, periclitând astfel buna funcționare a acesteia și erodând bazele impozabile ale statelor membre. Aceste denaturări ar trebui remediate printr-o abordare comună a tuturor statelor membre.

(8)

Prin urmare, este necesar să se definească cu claritate standardele minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale, atât în ceea ce privește transparența și schimbul de informații, cât și măsurile fiscale dăunătoare, și să se ia măsuri în ceea ce privește țările terțe, pentru a le încuraja pe acestea să respecte standardele respective.

(9)

Referitor la transparență și la schimbul de informații, un standard recunoscut la nivel internațional a fost stabilit în mandatul aprobat de Forumul mondial în 2009. Prin urmare, mandatul respectiv ar trebui să stea la baza prezentei recomandări. În ceea ce privește măsurile fiscale dăunătoare, Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor s-a dovedit a fi un element de referință pertinent în Uniune. Statele membre s-au angajat să promoveze principiile codului respectiv în țările terțe. Prin urmare, în sensul prezentei recomandări, este oportun să se facă trimitere la criteriile din codul respectiv. În această privință, este, de asemenea, oportun să se facă trimitere la activitatea Grupului de lucru pentru codul de conduită (impozitarea companiilor), înființat în cadrul Consiliului pentru a evalua măsurile fiscale care pot intra sub incidența Codului de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor (5). Cazurile evaluate de acest grup pot fi utile atunci când vine vorba să se examineze dacă o anumită măsură trebuie considerată dăunătoare sau nu.

(10)

Prezenta recomandare ar trebui să indice un set de măsuri care urmează să fie aplicate în legătură cu țările terțe care nu îndeplinesc standardele minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale. Aplicând împreună aceste măsuri, statele membre ar spori considerabil eficacitatea globală a măsurilor luate de fiecare dintre ele. Prin urmare, s-ar putea reduce, pe de o parte, pierderile de venituri fiscale și costurile administrative suportate de administrațiile fiscale, iar pe de altă parte, constrângerile aferente respectării legislației impuse contribuabililor.

(11)

Pentru a promova aplicarea standardelor minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale, este necesar, de asemenea, să se propună măsuri pozitive pentru încurajarea țărilor terțe care respectă aceste standarde sau care s-au angajat să le respecte, dar care au nevoie de ajutor în acest sens.

(12)

Măsurile propuse în prezenta recomandare și aplicate de statele membre trebuie să fie compatibile cu dreptul Uniunii, în special cu libertățile fundamentale prevăzute de TFUE,

(1)

Țările din întreaga lume au considerat dintotdeauna planificarea fiscală drept o practică legitimă. Cu timpul, însă, structurile de planificare fiscală au devenit din ce în ce mai sofisticate. Ele se întind pe mai multe jurisdicții și se traduc în practică prin transferul profiturilor impozabile către state cu regimuri fiscale favorabile. O caracteristică principală a practicilor în cauză este că ele reduc obligațiile fiscale prin mijloace cât se poate de legale care vin totuși în contradicție cu spiritul legii.

(2)

Planificarea fiscală agresivă constă în a profita de detaliile tehnice ale unui sistem fiscal sau de neconcordanțele dintre două sau mai multe sisteme fiscale în scopul reducerii obligațiilor fiscale. Planificarea fiscală agresivă poate lua o multitudine de forme. Printre consecințele sale se numără deducerile duble (de exemplu, aceeași pierdere se deduce atât în statul sursă, cât și în statul de reședință) și dubla neimpozitare (de exemplu, venituri care nu sunt impozitate în statul sursă sunt scutite de impozit și în statul de reședință).

(3)

Statelor membre le este greu să își protejeze bazele de impozitare naționale împotriva eroziunii cauzate de planificarea fiscală agresivă, chiar dacă fac eforturi considerabile. Dispozițiile naționale în acest domeniu nu prezintă întotdeauna o eficacitate deplină, în special datorită dimensiunii transfrontaliere a multor structuri de planificare fiscală și datorită mobilității crescute a capitalurilor și a persoanelor.

(4)

Pentru a putea realiza o mai bună funcționare a pieței interne, este necesar ca toate statele membre să fie încurajate să adopte aceeași abordare generală față de planificarea fiscală agresivă, ceea ce ar contribui la diminuarea denaturărilor existente.

(5)

În acest scop, este necesar să se remedieze cazurile în care un contribuabil obține avantaje fiscale printr-o gestionare a afacerilor sale fiscale în așa fel încât venitul nu îi este impozitat de niciuna dintre jurisdicțiile fiscale implicate (dubla neimpozitare). Persistența unor astfel de situații poate duce la fluxuri de capital și mișcări ale contribuabililor artificiale în cadrul pieței interne, prejudiciindu-i astfel buna funcționare și erodând bazele fiscale ale statelor membre.

(6)

În 2012, Comisia a organizat o consultare publică referitoare la dubla neimpozitare în cadrul pieței interne. Deoarece nu este posibil să se găsească o soluție unică la toate aspectele urmărite în consultarea respectivă, este oportun să se abordeze, ca prim pas, chestiunea legată de anumite structuri de planificare fiscală frecvent utilizate care profită de neconcordanțele dintre două sau mai multe sisteme fiscale și conduc adesea la dubla neimpozitare.

(7)

Statele se angajează adesea, în convențiile lor privind evitarea dublei impuneri, să nu impoziteze anumite elemente de venit. Prevăzând un astfel de tratament, este posibil ca ele să nu țină cont de posibilitatea ca aceste elemente de venit să fie supuse sau nu impozitării în cealaltă parte la convenția în cauză, neținând, prin urmare, cont de riscul unei duble neimpozitări. Acest risc poate apărea și dacă statele membre aplică scutiri unilaterale elementelor de venit obținut în străinătate, indiferent dacă acestea sunt sau nu supuse impozitării în statul sursă. Este important ca ambele situații să fie abordate în prezenta recomandare.

(8)

Deoarece structurile de planificare fiscală sunt din ce în ce mai elaborate, iar legislatorii naționali au foarte frecvent un timp de reacție insuficient, măsurile specifice de combatere a abuzurilor se dovedesc a fi de multe ori inadecvate pentru a face față cu succes noilor structuri de planificare fiscală agresivă. Astfel de structuri pot fi dăunătoare veniturilor fiscale naționale și funcționării pieței interne. Prin urmare, este oportun să se recomande statelor membre adoptarea unei reguli generale comune antiabuz, care ar trebui, de asemenea, să evite complexitatea mai multor reguli diferite. În acest context, este nevoie să se țină seama de limitele impuse de legislația Uniunii în ceea ce privește regulile antiabuz.

(9)

Pentru a păstra funcționarea autonomă a actelor existente ale Uniunii în domeniul vizat, prezenta recomandare nu acoperă domeniul de aplicare al Directivei 2009/133/CE a Consiliului (1), al Directivei 2011/96/UE a Consiliului (2) și al Directivei 2003/49/CE a Consiliului (3). Comisia analizează în prezent posibilitatea unei revizuiri a acestor directive cu scopul de a pune în aplicare principiile care stau la baza prezentei recomandări,