(1)

În 1994, United Parcel Service (denumită în continuare „UPS”) a depus o plângere cu privire la acordarea unui ajutor de stat ilegal în favoarea Deutsche Bundespost Postdienst (denumită în continuare „Postdienst”).

(2)

După inițierea procedurii la data de 23 octombrie 1999 (denumită în continuare „decizia de inițiere a procedurii din 1999”), Germania a transmis observații la 16 septembrie 1999. În urma publicării deciziei de inițiere a procedurii, Comisia a primit observații din partea a 14 părți interesate, care au fost transmise în mod corespunzător guvernului german prin scrisoarea din data de 15 decembrie 1999, oferindu-i acestuia posibilitatea de a-și prezenta propriile observații. Autoritățile germane au răspuns prin scrisoarea din 1 februarie 2000, înregistrată ca fiind primită la 2 februarie 2000.

(3)

Comisia a adoptat o decizie finală de respingere (3) la 19 iunie 2002 (denumită în continuare „decizia din 2002”), prin care constata că Postdienst și succesoarea sa, Deutsche Post AG (denumită în continuare „DPAG”; Postdienst și DPAG vor fi menționate în mod solidar ca „Deutsche Post”) au perceput tarife pentru serviciul de coletărie rapidă inferioare costurilor incrementale, această politică agresivă de tarifare nefăcând parte din obligația de serviciu universal a Deutsche Post. În cele din urmă, pierderile rezultate în valoare de 572 milioane EUR au fost finanțate, cu încălcarea articolelor 106 și 107 din TFUE, prin resurse de stat acordate în favoarea Deutsche Post prin diverse forme (de exemplu, plăți compensatorii de stat de la filiala Deutsche Bundespost Telekom, denumită în continuare „Telekom”, garanții de stat pentru împrumuturi și subvenții de stat pentru finanțarea pensiilor funcționarilor publici ai companiei de poștă).

(4)

La solicitarea Comisiei, Germania a recuperat de la DPAG ajutorul de stat incompatibil în valoare de 572 milioane EUR. Deutsche Post a contestat decizia înaintea instanțelor Uniunii.

(5)

În hotărârea sa din 2008 (4), Tribunalul de Primă Instanță („Tribunalul”) a anulat decizia de respingere a Comisiei din 2002, deoarece aceasta nu a efectuat o analiză cuprinzătoare a tuturor veniturilor și costurilor aferente serviciilor universale pentru a stabili dacă Deutsche Post a fost subcompensată sau supracompensată.

(6)

Ulterior, Germania a rambursat ajutorul de stat recuperat în sumă de 572 milioane EUR, plus dobânzile acumulate, de la Deutsche Post.

(7)

La data de 2 septembrie 2010, Curtea de Justiție a respins apelul Comisiei împotriva deciziei Tribunalului (5).

(8)

La 13 mai 2004, UPS a prezentat o nouă plângere privind ajutorul de stat ilegal acordat în favoarea Deutsche Post în urma deciziei de respingere din 2002. Conform UPS, decizia de respingere din 2002 nu a luat în considerare toate măsurile enumerate în plângerea inițială din 1994, iar Deutsche Post a beneficiat de avantaje financiare semnificativ mai mari decât ajutorul incompatibil în valoare de 572 milioane EUR. În plus, UPS este de părere că Deutsche Post a utilizat resurse de stat pentru a-și extinde serviciile de coletărie (de exemplu, pentru achiziționarea unor alte societăți) și a vinde servicii la prețuri de transfer nejustificat de reduse către filialele sale Postbank AG și Deutsche Post Euro Express GmbH & Co OHG (denumită în continuare „DPEED”), care își desfășoară activitatea în domeniile serviciilor bancare, respectiv a distribuției de colete comerciale sub marca DHL.

(9)

Comisia a transmis solicitări de informații Germaniei la 9 noiembrie 2004 și 1 aprilie 2005. Răspunsurile Germaniei au fost transmise la 2 decembrie 2004, respectiv 3 iunie 2005.

(10)

La 16 iulie 2004, TNT Post AG & Co KG (denumită în continuare „TNT”) a depus o plângere prin care susținea, de asemenea, că Deutsche Post a vândut servicii către Postbank AG la prețuri de transfer nejustificat de reduse. Aceasta a susținut că, întrucât Postbank AG plătea doar costurile variabile pentru serviciile furnizate, Deutsche Post finanța costurile fixe comune ale rețelei de distribuție exclusiv din veniturile realizate din monopolul livrării de corespondență.

(11)

Comisia a transmis solicitări de informații Germaniei la 11 noiembrie 2004 și 25 aprilie 2005. Răspunsurile Germaniei au fost transmise la 17 decembrie 2004 și 23 iunie 2005.

(12)

În urma unor noi plângeri, Comisia a informat Germania, prin scrisoarea din 12 septembrie 2007 (6) (denumită în continuare „decizia de extindere din 2007”), în privința deciziei sale de a extinde sfera procedurii inițiate în anul 1999. Obiectivul deciziei de extindere din 2007 a fost acela de a include noile informații prezentate și de a analiza toate posibilele denaturări ale concurenței rezultate din măsurile publice acordate în favoarea Deutsche Post (a se vedea secțiunea I.1.14 pentru detalii suplimentare privind compensațiile plătite de stat, garanțiile de stat, subvențiile pentru pensii și licența exclusivă pentru furnizare de servicii de livrare a corespondenței).

(13)

Comisia a considerat că este necesar să reconstituie în detaliu situațiile financiare ale Deutsche Post din perioada 1990-2007, pentru a obține astfel clarificări privind impactul ajutorului de stat asupra veniturilor și costurilor diferitelor servicii furnizate de Deutsche Post.

(14)

Germania și-a prezentat observațiile la data de 14 decembrie 2007, iar Deutsche Post a contestat decizia de extindere din 2007 (a se vedea, de asemenea, secțiunea I.3.1).

(15)

UPS și TNT și-au prezentat observațiile la data de 16 noiembrie 2007.

(16)

În urma solicitării unei prelungiri a termenului limită la 20 decembrie 2007, Germania a răspuns la observațiile TNT și UPS la data de 12 martie 2008.

(17)

La data de 23 ianuarie 2008, Comisia a publicat o invitație de participare la o licitație pentru o expertiză prin care Comisia să poată stabili dacă Deutsche Post a beneficiat de o supracompensare pentru obligațiile sale de serviciu universal din perioada 1990-2007 (7).

(18)

La data de 18 iunie 2008, Comisia a încheiat un contract cu societatea WIK Consult GmbH, specializată în contabilitate analitică în sectorul poștal.

(19)

Prin scrisorile din 10 și 18 iunie 2008, Germania și-a manifestat dezacordul cu privire la durata prevăzută a perioadei de investigare (1990-2007) și a afirmat că ar fi suficient ca aceasta să fie limitată la perioada cuprinsă între 1990 și 1994, când au fost acordate plățile compensatorii de stat, deoarece pierderile din această perioadă au fost mai ridicate decât plățile compensatorii de stat, astfel încât Deutsche Post nu a beneficiat de nicio supracompensare. Conform Cadrului comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public (denumit în continuare „cadrul din 2005”) (8), care limitează perioada de calcul al supracompensării la patru ani, furnizarea de informații contabile pentru perioada ulterioară anului 1994 ar fi disproporționată.

(20)

La 27 iunie 2008, Germania a prezentat o expertiză privind obligația Comisiei de a investiga separat plățile compensatorii de stat, garanțiile de stat și subvenția pentru pensii (9). Mai mult, Germania a susținut că evaluarea garanțiilor de stat și a subvenției pentru pensii nu necesita o examinare a datelor contabile.

(21)

Autoritățile germane au reiterat aceeași poziție în cadrul reuniunilor cu departamentele Comisiei din 29 mai și 15 iulie 2008.

(22)

La 17 iulie 2008, Comisia a transmis Germaniei o solicitare de informații cu privire la toate măsurile de ajutor de stat care fac obiectul investigației, inclusiv un chestionar privind veniturile și costurile Deutsche Post în perioada 1990-2007. Solicitarea de informații a fost elaborată în colaborare cu WIK Consult. La data de 5 august 2008, Germania a solicitat o prelungire a termenului pe durată nedeterminată, pentru a identifica mai întâi disponibilitatea anumitor date.

(23)

La 12 august 2008, Comisia a explicat de ce examinarea costurilor și veniturilor Deutsche Post trebuie să acopere perioada 1990-2007 și a insistat asupra transmiterii informațiilor solicitate.

(24)

În comunicarea sa din 14 august 2008, Germania a susținut că nu exista niciun motiv să se examineze veniturile și pierderile Deutsche Post pentru perioada ulterioară anului 1994. La data de 22 august 2008, Comisia și-a rezervat dreptul de a adopta un ordin de furnizare a informațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (10) în cazul în care Germania nu furniza informațiile solicitate.

(25)

În comunicarea sa din 29 septembrie 2008, Germania a prezentat rezultatele unei expertize suplimentare – prezentată la 2 octombrie 2008 – în sprijinul poziției sale potrivit căreia o analiză contabilă după anul 1994 nu era necesară și că perioada necesară de investigare trebuia să acopere intervalul 1990-1994 (11).

(26)

La data de 28 octombrie 2008, Germania a transmis informații cu privire la garanția de stat și subvenția pentru pensii.

(27)

Comisia nu a acceptat argumentele Germaniei și a insistat că o analiză până în anul 2007 era necesară pentru a evalua pe deplin efectele concurențiale ale măsurilor de ajutor de stat acordate. Ulterior celor două solicitări de informații din 12 și 22 august 2008, Comisia a emis un ordin de furnizare a informațiilor la 30 octombrie 2008, prin care solicita Germaniei să transmită toate informațiile contabile necesare pentru întreaga perioadă 1990-2007.

(28)

Germania și Deutsche Post au contestat valabilitatea ordinului de furnizare a informațiilor (a se vedea secțiunea I.3.2).

(29)

La 27 noiembrie 2008, Germania a transmis informațiile contabile solicitate pentru perioada 1990-1994. La 5 și 16 decembrie 2008, Germania a actualizat informațiile contabile care fuseseră transmise la data de 27 noiembrie 2008.

(30)

În urma unei reuniuni din 6 februarie 2009 între domnul Pfaffenbach, secretarul de stat german, domnul Appel, președintele executiv DPAG, și comisarul responsabil pentru politica în domeniul concurenței, Germania și Deutsche Post au fost de acord să furnizeze informații contabile pentru perioada ulterioară anului 1994.

(31)

La 3 martie 2009, Germania a prezentat un prim set de informații contabile pentru întreaga perioadă de investigare 1990-2007.

(32)

Reuniuni între Deutsche Post și departamentele Comisiei au avut loc la 3 martie 2009 în Bruxelles și la 12 martie, 2 aprilie, 28 mai, 23 iunie și 18 septembrie 2009, la Bonn. Germania a transmis declarațiile respective ale Deutsche Post la 26 martie, 7 mai, 22 iunie 2009.

(33)

În urma acestor reuniuni și a două liste de întrebări pe care Comisia le-a prezentat Deutsche Post la 4 iunie și 30 iulie 2009, Germania a furnizat informații contabile actualizate și clarificări suplimentare la 9 iulie, 31 iulie, 17 august, 8 septembrie, 10 septembrie și 15 octombrie 2009.

(34)

La 16 și 24 septembrie 2009, serviciile Comisiei au prezentat întrebări suplimentare, la care Germania a răspuns la data de 14 octombrie 2009.

(35)

Ca urmare a întârzierii transmiterii datelor contabile, contractul cu WIK Consult a trebuit prelungit de mai multe ori. În cele din urmă, expertiza WIK Consult (denumită în continuare „studiul WIK”) a fost prezentată la data de 9 noiembrie 2009.

(36)

La 14 și 21 ianuarie 2010, Germania a prezentat observații cu privire la studiul WIK. La 11 februarie 2010, Germania a prezentat o expertiză aparținând KPMG (denumită în continuare „studiul KPMG”) privind caracterul juridic al plăților de transfer (12) (Ablieferungen) pe care Deutsche Post trebuia să le efectueze către bugetul național până în anul 1995, precum și o expertiză Deloitte (13) (denumită în continuare „studiul Deloitte-I) privind nivelul de referință al profitului aplicat în cadrul studiului WIK.

(37)

La data de 23 aprilie 2010, Germania a prezentat un nou studiu realizat de Deloitte (denumit în continuare „studiul Deloitte-II”) referitor la nivelul de profit rezonabil aplicabil pentru serviciile universale ale Deutsche Post.

(38)

La data de 9 august 2010, Germania a transmis observații suplimentare privind calculul supracompensării și aplicarea principiului investitorului în economia de piață în cazul evaluării plăților compensatorii publice.

(39)

La 5 noiembrie 2010, Germania a prezentat o expertiză suplimentară privind semnificația hotărârii în Cauza C-399/08 Comisia/Deutsche Post (a se vedea secțiunea I.3.5) pentru investigația în curs (14).

(40)

Prin scrisoarea din 10 mai 2011, Comisia comunica Germaniei decizia sa de a extinde sfera procedurii inițiate în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE, deschisă inițial în 1999 și prelungită în 2007, în scopul de a efectua o investigație aprofundată privind subvenția pentru pensii de care Deutsche Post a beneficiat începând din anul 1995 (denumită în continuare „decizia de extindere din 2011”).

(41)

După o primă solicitare de prelungire a termenului limită la 23 mai 2011, Germania și-a prezentat observațiile la 29 iulie 2011, împreună cu noi expertize privind necesitatea unui calcul al supracompensării pentru a demonstra existența presupusei subvenționări încrucișate (15), privind o comparație între costurile de asigurări sociale plătite de Deutsche Post și media costurilor de asigurări sociale practicate pe piață (16), precum și referitor la cuantumul costurilor suplimentare de asigurări sociale suportate de Deutsche Post (17).

(42)

La 4 octombrie 2011 UPS și-a prezentat observațiile. Acestea au fost urmate de observațiile prezentate de Free and Fair Postal Initiative (Inițiativa pentru servicii poștale libere și echitabile, denumită în continuare „FFIP”) la 5 octombrie 2011 și de observațiile prezentate de Bundesverband Internationaler Express und Kurierdienste (denumit în continuare „BIEK”) la 7 octombrie 2011. La data de 13 octombrie 2011, Comisia a comunicat Germaniei observațiile prezentate de părțile interesate.

(43)

La data de 14 noiembrie 2011, Germania și-a prezentat răspunsurile cu privire la observațiile părților terțe.

(44)

La data de 18 noiembrie 2011 Comisia a trimis o solicitare de informații suplimentară privind detaliile finanțării pensiilor pentru perioada ulterioară anului 2007. Germania a transmis răspunsuri în datele de 2 și 19 ianuarie 2012. La 16 decembrie 2011, Comisia a transmis Germaniei o expertiză efectuată de Charles River Associates referitoare la nivelul de referință al profitului (18) (denumită în continuare „studiul CRA”) pentru observații, la care Germania a răspuns la 16 ianuarie 2012.

(45)

Pe baza plângerii UPS din 1994, Comisia a constatat că Deutsche Post a încălcat articolul 102 din TFUE prin practicarea unei politici de tarifare agresive pentru serviciul de coletărie de la producător la consumator în perioada 1990-1995. Deutsche Post a fost amendată cu suma de 24 milioane EUR (19).

(46)

La data de 22 aprilie 2004, UPS a depus o nouă plângere privind abuzul de poziție dominantă al Deutsche Post în temeiul articolului 102 din TFUE. UPS a susținut că Deutsche Post a practicat prețuri excesive la timbre pentru serviciile sale poștale reglementate.

(47)

În cursul investigației, Comisia a primit, la 5 noiembrie 2004, documente referitoare la decizia autorității de reglementare din sectorul poștal din Germania (denumită în continuare „autoritatea de reglementare din sectorul poștal”) cu privire la plafonarea prețurilor Deutsche Post pentru serviciile poștale reglementate după data de 1 ianuarie 2003 (denumită în continuare „decizia de plafonare a prețurilor din 2002”). Prin scrisoarea din 13 iunie 2007, Germania a acceptat că aceste documente puteau fi utilizate și în cadrul procedurii privind ajutorul de stat.

(48)

La data de 25 martie 2008, Comisia a decis încheierea investigației antitrust ca urmare a posibilității limitate de a stabili o astfel de încălcare în temeiul articolului 102 din TFUE (20).

(49)

Deutsche Post a contestat validitatea deciziei de extindere din 2007, susținând că decizia de respingere din 2002 a creat o așteptare legitimă în faptul că Comisia nu își va relua investigațiile.

(50)

La data de 8 decembrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a respins această contestație ca fiind inadmisibilă (21).

(51)

Germania și Deutsche Post au contestat validitatea ordinului Comisiei de furnizare a informațiilor din 30 octombrie 2008, deoarece consideră că prin acest ordin s-au solicitat informații irelevante și s-a creat o sarcină disproporționată asupra Deutsche Post.

(52)

La data de 16 iulie 2010, Tribunalul a declarat ambele acțiuni inadmisibile, considerând că nici drepturile procedurale ale Deutsche Post, nici cele ale Germaniei nu au fost încălcate prin emiterea ordinului de furnizare a informațiilor.

(53)

La data de 27 septembrie 2010, Deutsche Post și Germania au atacat hotărârea Tribunalului, susținând că ordinul de furnizare a informațiilor le-a încălcat drepturile. La 13 octombrie 2011, Curtea de Justiție a respins hotărârea Tribunalului din 16 iulie 2010 (22). Prin urmare, cazul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului și se află în continuare pe rol.

(54)

La data de 20 august 2010, UPS a depus o cerere pe lângă Tribunal, prin care reclamă o omisiune ilegală din partea Comisiei de a adopta o decizie cu privire la investigația privind ajutorul de stat din 2007. Având în vedere că trecuseră aproape trei ani de la decizia de extindere din 2007, UPS a considerat că Comisia a avut numeroase oportunități de a investiga măsurile în cauză și de a evalua situația de fapt și de drept pentru a adopta o decizie finală și a închide procedura de investigare. Cauza este în continuare pendinte.

(55)

La data de 22 iulie 2011, Deutsche Post a contestat validitatea deciziei de extindere din 2011, considerând că Comisia a făcut o eroare evidentă în evaluarea sa preliminară a subvenției pentru pensii drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE și ajutor nou în sensul articolului 108 alineatul (1) din TFUE. Cauza este în continuare pendinte.

(56)

Începând cu anul 1989, Deutsche Post a beneficiat de sprijin din partea statului sub forma mai multor măsuri diferite:

(57)

Începând cu anul 1995, subvenția pentru pensii a finanțat o parte importantă a pensiilor funcționarilor publici pensionați ai Deutsche Post. Pentru a înțelege pe deplin efectele subvenției pentru pensii asupra evaluării, următoarele secțiuni descriu în detaliu prestațiile sociale și contribuțiile de asigurări sociale ale funcționarilor publici comparativ cu schemele de asigurări sociale obligatorii pentru angajații cu contracte de drept privat (denumiți în continuare „angajați privați”).

(58)

Funcționarii publici au dreptul la pensii pentru limită de vârstă, îngrijire medicală și îngrijire personală. Prestațiile acordate funcționarilor publici Deutsche Post sunt identice cu cele de care beneficiază toți funcționarii publici:

(59)

După prima reformă poștală din 1989, în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din PostVerfG 1989, Postdienst, Telekom și Postbank au fost nevoite să finanțeze integral plata pensiilor și costurile medicale ale funcționarilor publici pensionați, care au fost alocate respectivelor divizii pe baza activităților lor anterioare. Conform dispoziției respective, deși funcționarii publici își mențin revendicarea împotriva statului, statul are dreptul să pretindă rambursarea întregii sume de la Postdienst, Telekom și Postbank.

(60)

În urma celei de-a doua reforme poștale din 1994, funcționarii publici care au lucrat pentru Postdienst au fost transferați la DPAG în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din PostPersRG 1994. Conform articolului 2 alineatul (3) din PostPersRG, funcționarii publici și-au menținut statutul juridic existent. În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din PostPersRG 1994, DPAG a preluat toate drepturile și obligațiile angajatorului de la statul federal și, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din PostPersRG 1994, a preluat toate creanțele pecuniare ale funcționarilor publici.

(61)

În temeiul articolului 15 din PostPersRG 1994, plata costurilor de pensii și de sănătate pentru funcționarii publici pensionați a fost preluată de fondul de pensii recent constituit pentru funcționarii publici Deutsche Post. La data de 1 iulie 2001, fondurile de pensii ale Deutsche Post, Deutsche Telekom AG și Postbank AG au fuzionat, constituind Fondul de pensii pentru funcționarii publici din sectorul poștal (Postbeamtenversorgungskasse) (denumit în continuare în mod solidar „Fondul de pensii” pentru întreaga perioadă după 1 ianuarie 1995).

(62)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din PostPersRG 1994, Deutsche Post a fost obligată să achite o contribuție anuală de 2,045 de miliarde EUR la Fondul de pensii pentru perioada 1995-1999, în sumă totală de 10,225 de miliarde EUR. Începând cu anul 2000, în temeiul articolului 16 alineatul (2) din PostPersRG 1994, Deutsche Post a trebuit să achite către Fondul de pensii o contribuție financiară anuală de 33 % din valoarea totală a salariilor funcționarilor publici (de exemplu, de la 735 milioane EUR în anul 2000 la 540 milioane EUR în 2010).

(63)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din PostPersRG 1994, subvenția pentru pensii acoperă deficitul rămas (reprezentând diferența între pensiile funcționarilor publici pensionați și contribuția Deutsche Post la Fondul de pensii). Subvenția pentru pensii a crescut de la 151 milioane EUR în 1995 la 3,203 miliarde EUR în 2010, însumând 37,121 miliarde EUR pentru perioada cuprinsă între 1995 și 2010.

Figura 1

Finanțarea Fondului de pensii (milioane EUR)

Finanțarea Fondului de pensii (milioane EUR)

Contribuția DEUTSCHE POST Subvenția pentru pensii

(64)

Angajații privați trebuie să contribuie la patru fonduri de asigurări sociale: fondul de pensii, fondul de șomaj, fondul de asigurări de sănătate și fondul de îngrijire medicală (28). În comparație cu schema pentru funcționari publici, schemele de asigurări sociale obligatorii oferă un nivel de acoperire diferit pentru schemele de asigurări de pensii și de sănătate:

(65)

Există, de asemenea, diferențe considerabile în ceea ce privește finanțarea prestațiilor sociale în comparație cu cele ale funcționarilor publici. Schemele de asigurări sociale obligatorii pentru angajați privați sunt finanțate prin contribuțiile comune ale angajatului și angajatorului pe întreaga durată de viață activă a angajatului (denumite în continuare „contribuții obligatorii de asigurări sociale”). Rata totală a contribuției de asigurări sociale este divizată în mod formal în contribuția angajatului și contribuția angajatorului, ambele acoperind aproximativ jumătate din contribuția totală. Cu toate acestea, angajatorul are obligația formală de a achita întreaga contribuție la fondul de asigurări sociale.

Figura 2

Ratele contribuțiilor obligatorii la fondul de asigurări sociale exprimate ca procent reținut din salariul brut al angajaților privați (a se vedea și anexa)

95

96

97

98

99

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09

10

■ Asigurări de pensii

18,60 %

19,20 %

20,30 %

20,30 %

19,70 %

19,30 %

19,10 %

19,10 %

19,50 %

19,50 %

19,50 %

19,50 %

19,90 %

19,90 %

19,90 %

19,90 %

■ Asigurări de șomaj

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

6,50 %

4,20 %

3,30 %

2,80 %

2,80 %

■ Asigurări de îngrijire

0,50 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,70 %

1,83 %

1,95 %

1,95 %

■ Asigurări de sănătate

13,15 %

13,48 %

13,58 %

13,62 %

13,60 %

13,54 %

13,58 %

13,98 %

14,31 %

14,22 %

13,73 %

13,31 %

13,90 %

13,90 %

14,60 %

14,90 %

Ratele contribuțiilor sociale obligatorii

45,00 %

40,00 %

35,00 %

30,00 %

25,00 %

20,00 %

15,00 %

10,00 %

5,00 %

0,00 %

ca procent din salariul brut al angajaților privați

(66)

Conform figurii 2, ratele contribuțiilor la fondul de asigurări sociale obligatorii începând din anul 1995 s-au situat între 38 % și 42 % din salariul brut (= salariul net + contribuția angajatului). Ratele contribuțiilor angajatorului și angajatului pentru fondul de asigurări sociale au variat de la 19 % la 21 % din salariul brut (a se vedea anexa pentru o serie cronologică mai detaliată).

(67)

Angajații privați ai Deutsche Post au beneficiat nu doar de schemele de asigurări sociale obligatorii, ci și de o asigurare pentru pensie suplimentară. Angajaților privați care și-au început activitatea înainte de 1997 li s-a oferit o asigurare pentru pensie suplimentară care le permitea să primească o pensie similară cu cea a funcționarilor publici. Asigurarea pentru pensie suplimentară acoperea diferența între pensia obligatorie a angajaților privați la fondul de asigurări sociale – egală cu un anumit procent din salariul mediu pe întreaga perioadă activă – și pensia funcționarilor publici, egală cu un anumit procent din salariul final. Normele detaliate sunt prevăzute în Carta Fondului de pensii al Poștei federale germane (Versorgungsanstalt der deutschen Bundespost – VAP) (29).

(68)

Până în anul 1997, Deutsche Post a finanțat prestațiile pentru pensia suplimentară ale angajaților privați pensionați printr-o contribuție de aproximativ [5-10 %] (*1) din salariul brut al angajaților privați activi. Începând din 1997, Deutsche Post a constituit un provizion pentru obligațiile restante ale VAP (a se vedea, de asemenea, descrierea sarcinii 4 de la secțiunea II.3.1.3).

(69)

După anul 1997, noilor angajați privați li s-a oferit o asigurare pentru pensie suplimentară semnificativ mai redusă, pentru care Deutsche Post plătea o contribuție cuprinsă între [0 și 5 %] din salariul brut în perioada 1997-2007.

(70)

Înainte de 1998, articolul 2 din PostG 1989 acorda Deutsche Post dreptul exclusiv de a stabili și menține facilități pentru transportul corespondenței. Alte servicii poștale – transportul de colete, ziare sau periodice – nu erau rezervate Deutsche Post, ci deschise concurenței. Conform articolului 37 din PostverfG 1989, profiturile acumulate din serviciile poștale rezervate trebuie utilizate pentru finanțarea pierderilor din serviciile universale care au fost oferite pe piețele deschise concurenței. În conformitate cu articolul 4 din Legea privind reglementarea telecomunicațiilor și serviciilor poștale – PTRegG 1994 (30), ministerul federal al poștei și telecomunicațiilor avea obligația de a aproba prețurile pentru serviciile poștale rezervate.

(71)

Începând cu intrarea în vigoare a PostG 1997 în anul 1998, domeniul de aplicare al serviciilor rezervate pentru Deutsche Post a fost redus progresiv. Conform articolului 51 din PostG 1997, dreptul exclusiv acoperea transportul corespondenței și cataloagelor adresate cu o greutate sub 200 de grame în 1997, însă restricția de greutate a fost redusă succesiv, ajungând la 50 de grame în 2006. Dreptul exclusiv a expirat ulterior la data de 31 decembrie 2007.

(72)

Obligația de serviciu universal a Deutsche Post a fost stabilită prin două mandate oficiale:

(73)

Articolul 11 din PostG 1997 definea serviciul universal ca un set de bază de servicii poștale furnizate la nivel național, la prețuri accesibile. Aceste servicii cuprind transportul de scrisori, colete adresate în greutate de maximum 20 kg, cărți, cataloage, ziare și reviste (denumite în continuare „servicii universale”.

(74)

Regulamentul privind serviciul universal din 1999 stabilește cerințele minime de calitate ale serviciului universal:

(75)

Articolul 52 din PostG 1997 a menținut mandatul DPAG de furnizare a serviciilor universale până la 31 decembrie 2007, adică data de expirare a dreptului său exclusiv de a furniza servicii de livrare a corespondenței. De la data expirării dreptului exclusiv, niciunui operator poștal din Germania nu i s-a încredințat obligația de serviciu universal, ceea ce înseamnă că toți furnizorii de servicii poștale sunt invitați să furnizeze servicii poștale universale („forțele pieței”). Atunci când se constată sau există motive să se considere că un serviciu universal nu este furnizat în mod corespunzător sau adecvat, PostG 1997 stabilește instrumente legislative care garantează furnizarea acestor servicii.

(76)

Conform studiului WIK (a se vedea figura 3), serviciile universale reprezentau aproximativ 88 % din veniturile totale din perioada 1990-2007. Majoritatea serviciilor universale de livrare a corespondenței au fost supuse unei reglementări a prețurilor ca urmare a poziției dominante a Deutsche Post pe aceste piețe (a se vedea secțiunea II.2.1). În afară de aceste servicii cu prețuri reglementate care formau aproximativ 62 % din veniturile totale, Deutsche Post furniza servicii de coletărie universale (aproximativ 15 % din veniturile totale) și alte servicii universale de livrare a corespondenței nereglementate (aproximativ 11 % din veniturile totale) în concurență cu alți operatori.

(77)

În plus, Deutsche Post oferea, de asemenea, servicii comerciale (de exemplu, servicii bancare pentru persoane fizice pentru Postbank, servicii de vânzări pentru Telekom, livrarea articolelor de corespondență fără destinatar etc.). În total, valoarea serviciilor comerciale s-a ridicat la 12 % din veniturile Deutsche Post pentru perioada 1990-2007.

(78)

Încă de la înființarea sa în 1950, Deutsche Bundesposten a fost una dintre cele mai importante active ale guvernului federal (denumit în continuare Sondervermögen). Conform dreptului administrativ german, Sondervermögen nu are personalitate juridică independentă de stat, însă dispune de un buget propriu și nu este răspunzător pentru datoriile generale ale statului.

(79)

Prima reformă poștală din anul 1989 a stabilit că Sondervermögen urma să aibă trei divizii diferite – Postdienst, Postbank și Telekom – care au fost clasificate ca fiind „întreprinderi publice”, dar care nu aveau încă personalitate juridică independentă de stat.

(80)

Conform articolului 37 alineatele (2) și (3) din PostVerFG 1989, deși fiecare serviciu din cele trei divizii ar fi trebuit să se autofinanțeze, finanțarea încrucișată între cele trei divizii era permisă în măsura în care rezultau pierderi din obligațiile de serviciu universal. Pe această bază, între 1990 și 1993 Postdienst a primit transferuri în valoare de 2,844 miliarde EUR din partea Telekom pentru a-și acoperi pierderile.

(81)

În cursul celei de a doua reforme poștale, aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 1995, cele trei divizii ale Sondervermögen au fost transformate în societăți comerciale publice cu răspundere limitată: Postdienst a devenit DPAG, Postbank a devenit Postbank AG, iar Telekom a devenit Telekom AG. În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din PostUmwG 1994, Telekom AG și-a asumat toate angajamentele care decurg din împrumuturile atribuite Sondervermögen în ansamblu, dar și-a păstrat dreptul de a pretinde fonduri de la DPAG și Postbank AG, în măsura în care respectivele angajamente de împrumuturi puteau fi atribuite predecesorilor legali ai acestora.

(82)

Cu toate acestea, în temeiul articolului 7 din PostUmwG 1994, dreptul Telekom AG [care decurge din articolul 2 alineatul (2) din PostUmwG 1994] de a pretinde de la DPAG pierderile acumulate de Postdienst a expirat la 31 decembrie 1994. Acest lucru a avut ca rezultat un transfer de active în valoare de 2,822 miliarde EUR de la Telekom AG la DPAG. Conform Germaniei, acest transfer de la Telekom AG a fost – ca în cazul transferurilor anterioare în temeiul articolului 37 alineatul (3) din PostVerfG 1989 – indispensabil pentru ca DPAG să își îndeplinească obligațiile de serviciu universal.

(83)

Între 1990 și 1994, Postdienst primit o sumă totală de 5,666 miliarde EUR cu titlu de compensație pentru obligația sa de serviciu universal.

(84)

Începând cu anul 1953, articolul 22 alineatul (4) din PostVwG 1953 (33) prevedea că titlurile de creanță emise de Deutsche Bundespost aveau aceeași valoare juridică ca titlurile de creanță emise de Republica Federală Germania. Atunci când PostVwG 1953 a fost abrogată prin PostVerfG 1989, această dispoziție a fost inclusă în articolul 40 din PostVerfG 1989.

(85)

După înființarea celor trei divizii în 1989, nu Postdienst a emis titlurile de creanță; Postbank a administrat aceste tranzacții pentru toate diviziile Deutsche Post. Titlurile de creanță au fost apoi alocate Postdienst, Telekom și Postbank, conform necesităților financiare ale fiecăreia.

(86)

După anul 1995, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din PostUmwG 1994, Germania a rămas răspunzătoare pentru toate titlurile de creanță contractate de Deutsche Bundespost înainte de 1995 și alocate ulterior Postdienst, Telekom și Postbank. Cu toate acestea, Germania nu avea obligații în ceea ce privește titlurile de creanță emise ulterior de DPAG.

(87)

PostG 1997 a instituit, de asemenea, Bundesnetzagentur (denumită în continuare „autoritatea de reglementare din sectorul poștal”) pentru supravegherea piețelor de livrare a corespondenței rezervate și liberalizate. Conform articolului 19 din PostG 1997, autoritatea de reglementare din sectorul poștal deține autoritatea de a reglementa tarifele Deutsche Post pe piețele poștale în care Deutsche Post se bucură de o poziție dominantă. Deutsche Post ocupa o poziție dominantă atât cu privire la serviciile rezervate – în conformitate cu articolul 51 din PostG 1997 – cât și cu aproape toate celelalte servicii de corespondență care fuseseră deja deschise concurenței. Reglementarea tarifelor poate lua forma unui plafon de preț ex ante sau a unui control ex post al prețurilor.

(88)

În conformitate cu studiile de piață efectuate de autoritatea de reglementare din sectorul poștal, Deutsche Post deținea o cotă medie de piață de 90-97 % pe piețele poștale cu prețuri reglementate. În cel mai recent raport, autoritatea de reglementare din sectorul poștal deplânge faptul că deschiderea progresivă a pieței începând cu anul 1997 nu a avut ca rezultat o concurență autentică pe piața germană a livrării de corespondență (34).

(89)

Serviciile poștale cu prețuri reglementate reprezintă majoritatea veniturilor totale ale Deutsche Post (de exemplu, aproximativ 62 % din veniturile totale ale Deutsche Post din perioada 1990-2007 (a se vedea figura 3) și aproximativ 56 % din veniturile realizate în perioada 2008-2010).

(90)

Toate celelalte servicii universale și comerciale care nu fac obiectul reglementării prețurilor în conformitate cu articolele 19-27 din PostG 1997 (35) vor fi menționate ca servicii cu prețuri nereglementate.

(91)

În ceea ce privește serviciile de livrare a corespondenței cu prețuri reglementate, articolul 20 alineatele (1) și (2) din PostG 1997 prevede că prețurile trebuie să reflecte costurile furnizării eficiente a serviciilor. Cu toate acestea, în cazurile justificate în mod obiectiv, autoritatea de reglementare din sectorul poștal ar trebui să țină seama în mod corespunzător, între altele, de:

(92)

Articolul 57 din PostG 1997 și un decret ministerial din 27 martie 2000 al Ministrului federal al Economiei și Tehnologiei au menținut prețurile reglementate la nivelul anului 1997 până la 31 decembrie 2002.

(93)

Prima decizie a autorității de reglementare din sectorul poștal privind plafonarea prețurilor reglementate pentru serviciile de livrare a corespondenței a fost adoptată abia în anul 2002, aceasta vizând perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2007 (denumită în continuare „decizia de plafonare a prețurilor din 2002”). Plafonarea prețurilor reprezintă un sistem de reglementare a tarifelor pentru un pachet de servicii, potrivit căruia tariful individual al fiecărui serviciu nu este controlat, însă nu trebuie să depășească media ponderată a tuturor tarifelor din pachet. Conform articolului 19 din PostG 1997, plafonarea ex ante a prețurilor acoperea toate serviciile poștale în privința cărora Deutsche Post deținea o poziție dominantă.

(94)

În sensul deciziei de plafonare a prețurilor din 2002, Deutsche Post a prezentat autorității de reglementare din sectorul poștal, pentru prima dată, situații financiare privind veniturile și costurile (denumite în continuare „situațiile financiare din 2002”) referitoare la perioada cuprinsă între 1998 și 2006. Situațiile financiare se bazau pe rezultatele până în 2001 și pe previziunile pentru anii următori.

(95)

În anul 2002, Deutsche Post a invocat „dificultăți financiare” în furnizarea serviciului universal și în ocuparea funcționarilor publici și a angajaților privați care fuseseră transferați de la Postdienst. Aceste dificultăți constau în costurile pe care se presupune că Deutsche Post nu le-ar fi suportat în lipsa obligației de serviciu universal și a transferului angajaților și infrastructurii Postdienst (a se vedea lista detaliată din tabelul 1).

Tabelul 1

Sarcini aprobate prin decizia din 2002 privind plafonarea prețurilor (milioane EUR, valori nominale)

(96)

Autoritatea de reglementare din sectorul poștal a acceptat, în cele din urmă, argumentul Deutsche Post potrivit căruia nu ar fi suportat respectivele sarcini dacă nu ar fi fost supusă obligației de serviciu universal (sarcinile 3 și 5 pentru costurile serviciului universal) și obligației de a integra funcționarii publici și angajații privați ai Postdienst (sarcinile 1, 2, 4, 6, 7 și 8). Prin urmare, autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat creșterea prețurilor reglementate de livrare a corespondenței pentru a finanța costurile medii anuale în valoare de […] miliarde EUR aferente perioadei 2002-2006 din veniturile obținute din serviciile reglementate de livrare a corespondenței. Conform deciziei de plafonare a prețurilor, din 2002, sarcinile sunt alocate în proporție de 100 % în prețurile care fac obiectul plafonării ex ante a prețurilor.

(97)

Sarcina 1 evidențiază costurile cu salariile pretinse suplimentare ale lucrătorilor poștali, peste media respectivului sector economic. Deutsche Post a utilizat ca punct de referință „competitiv” salariile personalului recent angajat după 2002 care fuseseră stipulate în cadrul unui contract colectiv de muncă (Entgelttarifvertrag) încheiat cu sindicatele (denumite în continuare „salariile ETV”). Totuși, în cazul calculării sarcinii 1, valoarea de referință respectivă era aplicată întregului personal. În plus, în situațiile financiare prezentate, aceasta era aplicată retroactiv până în 1998.

(98)

Autoritatea de reglementare din sectorul poștal a acceptat, de asemenea, argumentul Deutsche Post potrivit căruia aceasta a fost nevoită să suporte, pentru angajații privați și funcționarii săi publici, contribuții de asigurări sociale mai ridicate decât cele care ar fi trebuit plătite, în mod normal, pentru angajații privați ai concurenților săi.

(99)

Calculele Deutsche Post se bazează pe o rată a contribuțiilor de asigurări sociale pe care o consideră „competitivă” (denumită în continuare „rata de contribuție legală”), atât pentru funcționarii publici, cât și pentru angajații privați. Această rată legală este definită ca fiind suma dintre:

(100)

Veniturile reglementate finanțează toate contribuțiile la asigurările sociale în plus față de rata de contribuție legală (denumite în continuare „contribuții suplimentare de asigurări sociale”). Luând ca exemplu calculele contribuțiilor suplimentare de asigurări sociale pentru funcționari publici din 2001, tabelul 2 arată că contribuțiile reale de asigurări sociale pentru funcționari publici sunt aproape duble față de contribuțiile de asigurări sociale „competitive” bazate pe rata de contribuție legală.

Tabelul 2

Calculul costurilor de asigurări sociale suplimentare pentru funcționari publici din 2001 pe baza situațiilor financiare din 2002 (milioane EUR)

(101)

Contribuțiile reale de asigurări sociale includ vărsarea de către Deutsche Post în fondul de pensii a unei cote de 33 % din salariile reale ale funcționarilor publici (o plată forfetară unică anuală, a cărei valoare acumulată a fost de 2,045 miliarde EUR între 1995 și 1999), precum și contribuții la costurile de asigurare medicală ale funcționarilor publici. În total, contribuțiile reale la fondul de asigurări sociale s-au ridicat la [40-45 %] din salariile reale ale funcționarilor publici în 2001.

(102)

Deși rata contribuției la fondul de asigurări sociale se stabilește ca procent din salariile brute ale angajaților privați (salariul net + contribuția angajatului la fondul de asigurări sociale), Deutsche Post calculează valoarea de referință legală prin înmulțirea ratei de contribuție legală de [20-25 %] cu salariile reale ale funcționarilor publici.

(103)

Sarcina 4 este destinată să compenseze provizionul acumulat pentru pasivele anterioare anului 1997 din schema de asigurări de pensie suplimentară VAP pentru angajații privați Deutsche Post.

(104)

Astfel cum se arată în secțiunea II.1.4, salariaților privați Deutsche Post angajați înainte de 1997 li s-a oferit o asigurare de pensie suplimentară care să le garanteze o pensie similară celei a funcționarilor publici. Cu toate acestea, Postdienst nu a acumulat un provizion corespunzător pentru viitoarele plăți ale pensiilor. În bilanț au apărut provizioane în valoare de 8,153 miliarde EUR numai după constituirea DPAG.

(105)

Sarcina 6 include contribuția Deutsche Post la Oficiul Federal al Poștelor și Telecomunicațiilor (Bundesanstalt für Post und Telekommunikation – BanstPT), care oferă anumite beneficii sociale (de exemplu, locuințe sociale) pentru funcționarii publici și angajații privați care au fost transferați de la Postdienst. Sarcina 7 include contribuțiile Deutsche Post destinate să acopere deficitul fondului de asigurări de sănătate al funcționarilor publici. Sarcina 8 privind restructurarea personalului vizează atât funcționarii publici, cât și angajații privați.

(106)

Aceste sarcini demonstrează economiile de costuri pe care Deutsche Post le putea obține dacă ar fi putut să instituie o rețea de oficii poștale și coletărie bazată exclusiv pe considerente de ordin comercial. Economiile de costuri sunt calculate, de exemplu, pe baza numărului ipotetic de oficii poștale pe care Deutsche Post ar putea să le exploateze în lipsa obligației de serviciu universal.

(107)

La 7 noiembrie 2007, autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat plafonarea prețurilor pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 și 31 decembrie 2011 (denumită în continuare „decizia de plafonare a prețurilor din 2007”). La 14 noiembrie 2011, autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat plafonarea prețurilor pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2013 (denumită în continuare „decizia de plafonare a prețurilor din 2011”).

(108)

Ulterior deciziei de plafonare a prețurilor din 2007, tarifele de expediere a unui număr de peste 50 de scrisori nu mai sunt controlate ex ante, ci fac obiectul unui control ex post al prețurilor, în conformitate cu articolul 25 din PostG 1997 (36). Tarifele pentru toate celelalte servicii poștale în privința cărora Deutsche Post deține o poziție dominantă continuă să fie aprobate ex ante, în temeiul articolului 19 din PostG 1997.

(109)

În cuprinsul prezentei decizii, Comisia va face referire la „prețurile reglementate pentru servicii” ca reprezentând servicii în privința cărora Deutsche Post deține o poziție dominantă pe piață și care fac obiectul fie controalelor ex ante în temeiul articolului 19 din PostG 1997, fie controalelor ex post în temeiul articolului 25 din PostG 1997. Toate celelalte servicii pentru care Deutsche Post nu deține o poziție dominantă și care nu sunt supuse controlului prețurilor vor fi menționate ca „servicii cu prețuri nereglementate”.

(110)

Deutsche Post a continuat să acuze sarcinile pentru salariile și asigurările sociale suplimentare impuse de transferul angajaților de la Postdienst (de exemplu, sarcina medie 2 referitoare la contribuții de asigurări sociale suplimentare în valoare de […] milioane EUR începând cu anul 2008), precum și o serie de sarcini impuse de obligația de serviciu universal. Ca și în cazul deciziei de plafonare a prețurilor din 2002, autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat finanțarea acestor costuri din veniturile obținute din prețurile reglementate și a stabilit plafonul tarifar la un nivel superior adecvat. Astfel, recunoașterea de către autoritatea de reglementare din sectorul poștal a acestor sarcini în deciziile de plafonare a prețurilor din 2002, 2007 și 2009 a rămas nemodificată în ceea ce privește serviciile cu prețuri nereglementate.

(111)

Rezultatele financiare ale DPAG pentru perioada 1995-2006 sunt prezentate în figura 2 din decizia de extindere din 2007. În timp ce rezultatele din perioada 1995-1999 au fost mixte (unii ani au înregistrat profit, alții pierderi), DPAG a realizat în mod constant un profit brut situat între 1 și 2 miliarde EUR în perioada 2000-2006.

(112)

Între 2007 și 2010, DPAG a realizat următoarele profituri nete: 1,8 miliarde EUR (2007); – 2 miliarde EUR (2008); 0,7 miliarde EUR (2009); 2,6 miliarde EUR (2010).

(113)

Situațiile financiare publicate ale DPAG nu permit identificarea profiturilor corespunzătoare diferitelor servicii. Prin urmare, situațiile financiare publicate nu permit să se constate dacă serviciile universale cu prețuri reglementate au înregistrat profituri sau pierderi per ansamblu.

(114)

Tribunalul a confirmat, prin hotărârea pronunțată în Cauza T-421/07 (37), că toate măsurile supuse investigării au făcut parte din procedură începând cu decizia de inițiere a procedurii din 1999, care a fost continuată prin decizia de extindere din 2007.

(115)

Decizia de extindere din 2011 a stabilit că subvenția pentru pensii a constituit o măsură de ajutor nouă deoarece, înainte de reforma pensiilor din 1995, Deutsche Post a fost pe deplin responsabilă pentru finanțarea, din resurse proprii, a costurilor pentru asigurările de pensii. În plus, decizia de extindere din 2011 a respins declarația Germaniei, bazată pe hotărârea Combus (38), conform căreia subvenția pentru pensii nu constituia ajutor.

(116)

Pentru evaluarea compatibilității subvenției pentru pensii ca o compensație pentru costurile pensiilor „moștenite” (de exemplu, în conformitate cu decizia Comisiei privind La Poste din Franța) (denumită în continuare „decizia La Poste”) (39), decizia de extindere din 2011 a luat în considerare compensarea costurilor de asigurări sociale suplimentare nu doar prin subvenția pentru pensii, ci și prin veniturile obținute din prețurile reglementate (de exemplu, sarcina 2 privind contribuțiile de asigurări sociale suplimentare).

(117)

Calculele din decizia de extindere din 2011, care luau în considerare ambele surse de compensare, au demonstrat că Deutsche Post a reușit să aplice în mod efectiv rate ale contribuțiilor de asigurări sociale cu 10 până la 14 puncte sub ratele totale ale contribuției obligatorii la fondul de asigurări sociale (cota angajatorului și a angajatului) pe care ar fi trebuit să le suporte concurenții privați.

(118)

Prin urmare, în decizia de extindere din 2011 au fost exprimate rezerve în ceea ce privește compatibilitatea subvenției pentru pensii ca măsură de compensație pentru costurile pensiilor „moștenite”, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(119)

Germania s-a bazat pe articolul 106 alineatul (2) din TFUE drept justificare pentru compatibilitatea plăților compensatorii de stat și a garanțiilor de stat ca măsură de compensație pentru obligația de serviciu universal.

(120)

În decizia de extindere din 2007, Comisia a considerat, pe baza hotărârii Altmark (40), că plățile compensatorii de stat și garanția de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(121)

În decizia de extindere din 2007, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că plățile compensatorii de stat și garanția de stat erau necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu universal și proporționale cu acest scop. În special, Comisia a considerat necesar să revizuiască alocarea cheltuielilor între serviciile universale și cele comerciale, în conformitate cu principiile stabilite în cadrul din 2005. De asemenea, aceasta și-a exprimat îndoiala cu privire la stabilirea unui profit rezonabil, care trebuia să ia în calcul media profitabilității sectorului și poziția de risc a Deutsche Post.

(122)

Studiul WIK a fost comandat pentru a sprijini Comisia în procesul de revizuire a situației financiare a Deutsche Post pentru perioada 1990-2007, cu scopul de a stabili dacă Deutsche Post a beneficiat de o supracompensare pentru obligațiile sale de serviciu universal. Mai exact, WIK Consult GmbH avea următoarele sarcini:

(123)

În urma adoptării de către Comisie a ordinului de furnizare a informațiilor din 30 octombrie 2008, Germania a prezentat în cele din urmă în 2009 un set complet de situații financiare pentru perioada 1990-2007 (denumite în continuare „situațiile financiare din 2009”).

(124)

Veniturile Deutsche Post pot fi clasificate în trei categorii principale:

Figura 3

Cotele medii ale veniturilor în perioada 1990-2007 (bazate pe valori nominale)

Veniturilor Deutsche Post în perioada 1990-2007 (total 256 mld. EUR)

Servicii comerciale de vănzări 6 %

Servicii comerciale diverse 2 %

Servicii poștale universale reglementate 62 %

Servicii comerciale de coletărie 1 %

Servicii poștale comerciale 3%

Servicii de coletărie universale 15 %

Servicii poștale universale ne reglementate 11 %

(125)

Studiul WIK vizează numai serviciile comerciale care erau furnizate împreună cu serviciile universale de societatea DPAG și predecesoarea sa, Postdienst. Serviciile comerciale (de exemplu, rețeaua mondială de curierat DHL) furnizate de diferitele entități juridice subordonate Deutsche Post World Net (denumită în continuare „DPWN”) nu au fost investigate.

(126)

Spre deosebire de situațiile financiare pe care Deutsche Post le-a transmis autorității de reglementare din sectorul poștal în scopul deciziilor de plafonare a prețurilor din 2002, 2007 și 2011, situațiile financiare din 2009 – care nu au fost prezentate niciodată autorității de reglementare – conțin un număr semnificativ mai ridicat de sarcini pe care Deutsche Post le alocă serviciilor cu prețuri reglementate.

(127)

Pe baza situațiilor financiare din 2009, Deutsche Post invocă o sarcină medie de […] miliarde EUR pentru perioada cuprinsă între 1998 și 2006, comparativ cu […] miliarde EUR calculată pe baza situațiilor financiare din 2002.

Figura 4

Comparație între costurile invocate ale serviciului universal, bazate pe situațiile financiare din 2009, și costurile aprobate pe baza deciziei de plafonare a prețurilor din 2002 (medie anuală, valoare nominală exprimată în miliarde EUR)

[…]

(128)

În timp ce sarcina 2 (costuri suplimentare cu asigurările sociale) și sarcina 4 (asigurare de pensie suplimentară) nu diferă semnificativ între situațiile financiare din 2002 și din 2009, sarcina 1 (salarii suplimentare) se ridică la aproximativ […]. Spre deosebire de situația financiară din 2002, în prezent, Deutsche Post nu mai utilizează salariile ETV ca punct de referință „competitiv” privind salariile. În schimb, aceasta utilizează salariul minim pentru sectorul poștal, în temeiul unui regulament al Ministerului Federal al Muncii din 2007 (denumit în continuare „salariul minim”). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că acest regulament a fost, în cele din urmă, declarat ilegal de către instanța administrativă federală și nu a devenit niciodată efectiv din punct de vedere juridic.

(129)

Mai mult, în situațiile financiare din 2009, Deutsche Post invocă o nouă sarcină de „infrastructură poștală”, care acoperă costurile incrementale ale celei de a șasea zi de livrări (în medie, […] milioane EUR pe an). Calculul se bazează pe scenariul ipotetic conform căruia, în lipsa obligației de serviciu universal, Deutsche Post ar fi livrat corespondență doar cinci zile, în loc de șase zile pe săptămână.

(130)

Sarcina de infrastructură 3 (rețeaua de oficii poștale) se calculează într-un mod diferit de cel prevăzut în situația financiară din 2002. În prezent, aceasta include presupusele economii de costuri care puteau fi realizate dacă toate oficiile poștale ar fi fost operate ca agenții începând din 1990. Aceasta este calculată pe baza remunerării pe care Deutsche Post a plătit-o terților pentru servicii de vânzare în 2007.

(131)

Alocarea costurilor către serviciile universale de livrare a corespondenței cu prețuri reglementate reduce în mod semnificativ presiunea pe care unele costuri, precum salariile și contribuțiile de asigurări sociale, o exercită asupra serviciilor cu prețuri nereglementate. Această realocare conduce la creșterea semnificativă a marjelor de profit, cu [15-25 %] în cazul vânzării de servicii comerciale, și la pierderi de aproape [0-10 %] în cazul vânzării de servicii de livrare a corespondenței cu prețuri reglementate.

(132)

Deși Deutsche Post raportează, în situațiile sale financiare anuale, profituri foarte ridicate pentru divizia sa de corespondență (a se vedea, de asemenea, secțiunea V.3), aceste profituri sunt mai mult decât absorbite de sarcinile care au fost transferate de la serviciile cu prețuri nereglementate la cele cu prețuri reglementate.

Figura 5

Venituri medii realizate din vânzări, pe baza situațiilor financiare din 2009

[…]

(133)

O analiză a lanțului valoric și a riscurilor comerciale aferente este indispensabilă în procesul de identificare a nivelului de referință a profitului și de evaluare a alocării costurilor. Căutarea unui set de companii „comparabile” și calcularea unui nivel de referință al profitului rezonabil pe care îl anticipează Deutsche Post sunt posibile doar în cazul în care funcția și caracteristicile de risc sunt cunoscute.

(134)

Lanțul valoric al Deutsche Post poate fi divizat în două funcții principale:

(135)

Logistica unei rețele de coletărie și corespondență constă într-o activitate comercială cu nivel redus de tehnologizare, care nu necesită eforturi majore de cercetare sau dezvoltare. Prin urmare, toți ceilalți operatori din industrie lucrează într-o manieră similară și standardizată. Astfel de activități sunt, așadar, clasificate frecvent ca „funcții” de rutină. Gradul ridicat de externalizare la care Deutsche Post se obligă față de terți confirmă încă o dată caracterul de rutină al acestora. Același lucru este valabil și pentru serviciile de vânzări desfășurate prin intermediul rețelei naționale de oficii poștale, caracterizate, de asemenea, printr-un nivel tot mai ridicat de externalizare.

(136)

Pe lângă aceste funcții de rutină, principalele active necorporale ale Deutsche Post constau în baza sa de clienți, denumirea mărcii și poziția solidă pe piață, în special în ceea ce privește piețele de livrare a corespondenței. Cu toate acestea, studiul WIK consideră că, în esență, aceste active necorporale nu sunt rezultatul eforturilor sau investițiilor proprii ale Deutsche Post, ci, mai degrabă, ale drepturilor sale exclusive istorice. Deutsche Post nu a fost nevoită să investească masiv în funcții de comercializare. Dimpotrivă, s-a bazat, până în anul 2007, pe poziția sa de piață garantată prin lege. Prin urmare, Deutsche Post nu ar trebui să fie remunerată pentru aceste active necorporale.

(137)

Deutsche Post au fost expusă la riscuri mai reduse decât concurenții săi, atât în privința serviciilor reglementate, cât și a celor nereglementate, din mai multe motive.

(138)

În primul rând, până în anul 2007, Deutsche Post a fost protejată de un monopol legal pentru serviciile sale de livrare a corespondenței. De asemenea, în sfera serviciilor de corespondență reglementate, Deutsche Post a beneficiat de o cotă de piață de 90 % și de un nivel redus sau inexistent de concurență. Serviciile cu prețuri reglementate au reprezentat aproape două treimi din veniturile Deutsche Post.

(139)

În al doilea rând, autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat un plafon tarifar pentru serviciile reglementate de livrare a corespondenței. Plafonul a fost stabilit peste costurile unei întreprinderi eficiente din punct de vedere economic, pentru a permite, între altele, compensarea presupuselor costuri suplimentare asociate serviciilor cu prețuri nereglementate. Niciunul dintre concurenții DPAG nu beneficia de un drept exclusiv sau de o poziție dominantă care i-ar fi permis o subvenționare încrucișată a costurilor de asigurări sociale. Prin urmare, dreptul exclusiv și poziția dominantă au condus la o reducere semnificativă a riscurilor comerciale, atât în privința serviciilor reglementate, cât și a serviciilor universale cu prețuri nereglementate și a serviciilor comerciale.

(140)

În al treilea rând, riscurile inerente serviciilor universale și comerciale au fost reduse și prin alte măsuri de stat. Plățile compensatorii de stat au absorbit pierderile de la începutul anilor 1990, iar garanția de stat a permis Deutsche Post să se împrumute la rata suverană până în 1995, în pofida situației financiare dificile în care se afla la începutul anilor 1990.

(141)

În ansamblu, Deutsche Post a suportat riscuri de piață și de costuri mult mai reduse decât concurenții săi, deoarece nu a fost nevoită să își formeze o bază de clienți și avea posibilitatea să transmită creșterile de costuri prin creșterea prețurilor reglementate. Pe baza acestui raționament, studiul WIK concluzionează că cei mai potriviți concurenți comparabili sunt companiile poștale care exercită doar funcții de rutină (de exemplu, nu investesc masiv în marketing și denumiri de marcă) și nu sunt expuse unui nivel de risc ridicat (de exemplu, se pot baza pe contracte pe termen lung).

(142)

În funcție de rezultatele analizei funcției și riscurilor, studiul WIK realizează o analiză a bazei de date financiare (de exemplu, folosind baza de date ORBIS, care conține aproximativ 10 milioane de companii din întreaga lume), prin care caută companii poștale comparabile. Etapele de selecție cantitativă și calitativă controlată identifică setul de companii comparabile care furnizează servicii poștale pe piețe competitive.

(143)

Studiul WIK selectează un grup de referință format din 26 de companii poștale, care furnizează, în principal, servicii de coletărie și desfășoară activitățile de rutină tipice operatorilor poștali. Toți concurenții comparabili provin din sectorul „Servicii de poștă și de curier” (cod NACE (42) 641).

(144)

Este important de remarcat faptul că numărul de concurenți comparabili este limitat, deoarece, până în prezent, societățile private au furnizat rareori servicii de corespondență pe scară largă, ca urmare a includerii în dreptul exclusiv al operatorului poștal tradițional a unei părți importante a serviciilor de livrare a corespondenței. În plus, studiul WIK nu include în comparație operatorii poștali tradiționali din alte țări, deoarece aceștia – asemenea Deutsche Post – au fost protejați de drepturi exclusive și nu operează preponderent pe piețe concurențiale.

(145)

Pentru a măsura profitul „rezonabil”, studiul WIK utilizează marja rentabilității vânzărilor (ROS), care reprezintă profitul contabil [profitul înainte de deducerea dobânzilor și a impozitului (EBIT)] împărțit la venituri. În plus, studiul WIK calculează marja randamentului activelor (ROA), de exemplu, EBIT, exprimat ca procent din capitalul total, ca profit de referință bazat pe capital.

Tabelul 3

Nivelurile de referință ROS și ROA prevăzute de studiul WIK

(146)

În eșantionul selectat, rata medie a ROS în partea competitivă a sectorului poștal a fost de 3,48 % pentru perioada 1998-2007. Cu toate acestea, studiul WIK prezintă nu doar rentabilitatea medie, ci și o limită superioară de profit rezonabil, constând în cea de a treia cuartilă a profitului concurenților comparabili, egală cu o ROS de 6,77 %. Cu alte cuvinte, 75 % dintre concurenții comparabili realizează un profit inferior unei rentabilități a vânzărilor de 6,77 % (43).

(147)

În ceea ce privește randamentul activelor, studiul WIK indică o rată medie a ROA de 7,33 % și o limită superioară de 13,41 %.

(148)

Deoarece Deutsche Post este expusă la riscuri considerabil mai reduse decât societățile comparabile, care operează pe piețe cu grad ridicat de competitivitate (de exemplu, piața de coletărie expres), studiul WIK a considerat că ROS medie de 3,48 % reprezintă un nivel de referință prudent și conservator al profitului Deutsche Post. Studiul nu recomandă utilizarea unei rate mai ridicate, situată în intervalul până la a treia cuartilă a ROS (6,77 %). Poate fi justificat chiar un nivel de referință inferior, deoarece valoarea medie a ROS de 3,48 % este echivalentă cu o ROA de 7,33 %, care se situează mult peste rata dobânzii fără risc.

(149)

Studiul WIK critică modul de alocare a sarcinilor din situațiile financiare din 2009, deoarece marjele ROS ale serviciilor comerciale, situate între [15-25 %], depășesc semnificativ media sectorului (44). Întrucât concurenții privați sunt profitabili în pofida marjelor de profit mult mai reduse, studiul WIK concluzionează că serviciilor comerciale ale Deutsche Post trebuie să li se aloce o pondere mai mare a costurilor, ceea ce va reduce sarcinile pentru serviciile cu prețuri reglementate.

(150)

Conform studiului WIK, toate serviciile comerciale, în ciuda ponderii costurilor, continuă să prezinte profit în conformitate cu valoarea medie ROS de 3,48 % a concurenților. Prin urmare, raportul reprezintă baza reducerii sarcinii medii anuale a serviciilor cu prețuri reglementate cu […] milioane EUR pentru întreaga perioadă 1990-2007.

(151)

Deoarece o mare parte a serviciilor comerciale de vânzări au fost furnizate întreprinderilor afiliate Postbank și Telekom, studiul WIK analizează, de asemenea, dacă tarifele finale percepute acestora pot fi considerate tranzacții neprivilegiate și dacă, astfel, reprezintă un nivel de referință adecvat pentru costurile care ar trebui suportate de serviciile comerciale de vânzări. Pe baza datelor disponibile, studiul WIK consideră că contractele încheiate între Deutsche Post și întreprinderile afiliate reflectă condiții care ar fi putut fi acceptate și de terți independenți. Întrucât nici Postbank, nici Telekom nu aveau posibilități reale de a utiliza rețele externe de distribuție la începutul anilor 1990, acestea au convenit să împartă costurile suportate. Cu toate acestea, ulterior, pe măsură ce Postbank și Telekom reușeau să găsească mai ușor alte rețele de distribuție, iar costurile rețelei de serviciu universal scădeau, contractul a fost înlocuit cu un comision calculat pe baza veniturilor, ceea ce reprezenta o soluție mai adecvată contractelor tipice de servicii de vânzări (45).

(152)

Studiul WIK aduce câteva modificări situațiilor financiare din 2009, prin următoarea metodă:

Tabelul 4

Metoda de calcul al rezultatului anual excedentar, pe baza situațiilor financiare din 2009 și a studiului WIK

(153)

Deutsche Post a vândut o mare parte din proprietățile sale imobiliare (de exemplu, proprietățile care și-au pierdut utilitatea ca urmare a restructurării operațiunilor poștale). Veniturile obținute din aceste vânzări ar trebui alocate serviciului universal, principalul utilizator al activelor respective, care le închiria serviciilor comerciale.

(154)

Ajustarea corespunzătoare conduce la o creștere anuală medie de […] milioane EUR, reprezentând venituri din serviciul universal pentru întreaga perioadă 1990-2007.

(155)

Situațiile financiare din 2009 nu prezintă o defalcare corectă a prețurilor de transfer intern. Profitul total generat de serviciile universale nu este prezentat deoarece profiturile care provin din anumite funcții (de exemplu, oficiile poștale) nu sunt defalcate în servicii universale și servicii comerciale (de exemplu, costurile suportate pentru serviciile individuale), dar sunt grupate și raportate ca profituri comerciale. Prin urmare, Deutsche Post nu a putut prezenta situații separate, astfel cm se impune prin Directiva 2006/111/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind transparența relațiilor financiare dintre statele membre și întreprinderile publice, precum și transparența relațiilor financiare din cadrul anumitor întreprinderi (46).

(156)

Deși Deutsche Post a prezentat o defalcare aproximativă a costurilor interne pentru perioada anterioară anului 1997, studiul WIK a trebuit să ajusteze situațiile financiare pentru perioada ulterioară anului 1997. Costurile contabilizate incorect au fost transferate din contul serviciului universal în contul serviciului comercial.

(157)

Ajustarea corespunzătoare determină o scădere a costurilor anuale de serviciu universal cu o medie de […] milioane EUR pentru perioada 1998-2007.

(158)

Astfel cum s-a explicat mai sus, studiul WIK nu ajustează fiecare cost separat. În schimb, acesta își bazează recalcularea pe tarifele finale ale serviciilor comerciale care au fost considerate ca reprezentând niveluri de referință fiabile pentru costurile medii ale industriei. În consecință, toate profiturile suplimentare obținute din serviciile comerciale (47) sunt utilizate pentru a finanța costurile declarate inițial. Scăderea medie anuală a costurilor este de […] milioane EUR pentru întreaga perioadă 1990-2007.

(159)

Prin sarcina 4 (asigurare de pensie suplimentară), Deutsche Post a adăugat costuri care nu sunt evidențiate în situațiile sale financiare anuale. Deoarece ROS de referință este calculată pe baza declarațiilor obligatorii ale concurenților comparabili, pot fi incluse doar costurile care sunt admise și în conformitate cu standardele naționale de contabilitate sau standardul internațional de contabilitate (IAS). Prin urmare, niciun cost suplimentar – care nu este inclus în mod normal în conturile IAS – nu poate fi acceptat ca element de cost, trebuind să fie finanțat din marja de profit (de referință).

(160)

Ajustarea corespunzătoare determină o reducere anuală medie de […] milioane EUR a sarcinii 4 (asigurare de pensie suplimentară) pentru întreaga perioadă 1990-2007.

(161)

Deutsche Post a imputat costuri de capital în situațiile financiare din 2009 care nu au fost inițial incluse în declarațiile obligatorii: de exemplu, costuri de […] și de […]. Studiul WIK elimină ambele costuri […], precum și […], și le înlocuiește cu nivelul de referință pentru profitul rezonabil.

(162)

Profitul rezonabil este calculat pe baza veniturilor ajustate generate de serviciile universale și ROS de referință de 3,48 %, din care rezultă o medie anuală a profitului rezonabil de […] milioane EUR. Costurile de capital medii anuale în valoare de […] milioane EUR (costurile dobânzii în valoare de […] milioane EUR și creșterea amortizării obligatorii, în valoare de peste […] milioane EUR) sunt eliminate din situațiile financiare din 2009.

(163)

Este important de observat faptul că, în comparație cu situațiile financiare din 2009, ROS de referință de 3,48 % generează un profit rezonabil, care este mai mare, în termeni absoluți, decât costurile de capital declarate de Deutsche Post (de exemplu, costurile cu dobânda calculate pe baza unei rentabilități interne de aproximativ […] a capitalului investit și creșterea amortizării pe baza valorii de piață).

(164)

În conformitate cu articolul 63 alineatul (1) din PostVerfG, până în 1995, Deutsche Post avea obligația de a achita statului federal plăți de transfer (48) în valoare de 5,838 miliarde EUR sau aproximativ 8 % din vânzări. În schimb, însă, articolul 63 alineatul (4) din PostVerfG excepta Deutsche Post de la obligația de a plăti dividende în plus față de plățile de transfer.

(165)

Prin urmare, studiul WIK refuză să adauge un „profit rezonabil” pentru perioada anterioară anului 1995, deoarece plățile de transfer acopereau deja integral costurile de capital ale Deutsche Post. În consecință, costurile de capital medii anuale ale Deutsche Post în valoare de […] milioane EUR (costurile dobânzii în valoare de […] milioane EUR și creșterea amortizării obligatorii în valoare de […] milioane EUR) sunt eliminate din situațiile financiare din 2009, iar costurile de serviciu universal sunt reduse în mod proporțional.

(166)

Situațiile financiare din 2009 și studiul WIK demonstrează că, până în anul 1996, veniturile realizate din serviciile universale au fost insuficiente pentru a acoperi costurile acestora. Cu toate acestea, deși Deutsche Post acumulat deficit chiar și după luarea în calcul a plăților compensatorii de stat în situațiile financiare din 2009, studiul WIK concluzionează că plățile compensatorii au fost suficiente pentru a permite Deutsche Post să atingă pragul de rentabilitate în 1997.

(167)

Situațiile financiare din 2009 nu arată aproape nicio ameliorare a profitabilității serviciilor universale până în 1999. Veniturile din serviciul universal încep să acopere costurile, în medie, abia începând cu anul 2000. În schimb, studiul WIK menționează profituri semnificative pentru serviciile universale după anul 2000, superioare valorii medii ROS de 3,48 %, în ciuda faptului că serviciile universale de coletărie au înregistrat doar o rentabilitate a vânzărilor sub medie de […] (a se vedea figura 6).

Figura 6

Comparația rezultatelor excedentare anuale din servicii universale pentru perioada 1990-2007 (milioane EUR, valori nominale anuale)

Rezultatelor excedentare Comparația între studiul WIK și situațiile financiare din 2009 […]

WIK-GUTACHTEN REK 2009

(168)

Părțile interesate au prezentat observații cu privire la decizia de inițiere a procedurii din 1999, decizia de extindere din 2007 și decizia de extindere din 2011. Cele mai importante observații privind toate cele trei decizii sunt sintetizate în prezenta secțiune.

(169)

TNT pune la îndoială dacă Deutsche Post a plătit un comision pentru dreptul exclusiv de a utiliza timbre poștale emise de Ministerul Federal de Finanțe. Conform articolului 43 din PostG 1997, autorizația de a emite timbre marcate cu textul „Germania” este rezervată Ministerului Federal de Finanțe. Un operator poștal care depune o cerere de utilizare a acestor timbre se obligă la plata unei taxe și la acoperirea costurilor aferente. În conformitate cu articolul 54 din PostG, până la 31 decembrie 2007, Deutsche Post a deținut dreptul exclusiv de a utiliza timbre poștale emise de Ministerul Federal de Finanțe.

(170)

TNT susține că, în cazul în care Deutsche Post utiliza, de fapt, timbrele emise de Ministerul Federal de Finanțe cu titlu gratuit, aceasta ar constitui ajutor de stat ilegal.

(171)

Comisia ar trebui să observe că această măsură nu a fost analizată în decizia de inițiere a procedurii din 1999 și în deciziile de extindere din 2007 și 2011. Prin urmare, aceasta nu intră în domeniul de aplicare al prezentei decizii.

(172)

Conform UPS, Deutsche Post a beneficiat de un avantaj deoarece a fost parțial exonerată de obligația de plată pe care o avea înainte de 1995. Deoarece operatorii normali trebuie să suporte propriile costuri de pensii, Deutsche Post s-a aflat într-o poziție mai avantajoasă decât concurenții săi. În plus, UPS este de acord cu raționamentul Comisiei conform căruia ajutorul în cauză nu poate fi considerat ajutor existent, având în vedere schimbările fundamentale de poziție ale Deutsche Post și introducerea unei legislații noi prin care obligațiile Deutsche Post de a suporta costurile de pensii ale funcționarilor săi publici erau parțial anulate. Conform UPS, o astfel de modificare majoră a unui sistem nu poate fi considerată un simplu amendament de natură strict formală sau administrativă.

(173)

UPS acceptă concluzia preliminară a Comisiei conform căreia subvențiile pentru pensie nu pot fi considerate compatibile în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Având în vedere nivelul de profitabilitate susținut și dreptul exclusiv al Deutsche Post, este justificată punerea sub semnul întrebării a necesității unui ajutor pentru costurile moștenite invocate. În plus, subvenția acordată nu este proporțională cu obiectivul de interes comun prezentat de Germania, în special deoarece costurile moștenite sunt compensate atât prin creșterea prețurilor pentru livrarea corespondenței, cât și prin subvenția pentru pensii. UPS subliniază că sarcina probei privind proporționalitatea măsurii revine Germaniei. Cu toate acestea, Germania nu a oferit până acum indicații precise cu privire la proporționalitatea beneficiilor obținute de Deutsche Post în urma măsurii.

(174)

Conform UPS, ajutorul primit de Deutsche Post a permis acesteia să obțină o poziție avantajoasă nu doar în Germania, ci și pe alte piețe europene unde concurează cu alți operatori poștali precum UPS. Deoarece subvenția pentru pensii a permis Deutsche Post să își consolideze poziția în sectorul comercial în detrimentul altor operatori, concurenții săi au suferit de pe urma unei denaturări a concurenței.

(175)

UPS solicită Comisiei să evalueze într-o manieră mai detaliată necesitatea și proporționalitatea pentru perioada 2007-2011 a subvențiilor pentru pensii descrise în decizia de extindere din 2011, precum și să examineze dacă Deutsche Post continuă să beneficieze de pe urma ajutorului de stat ilegal în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(176)

În sfârșit, UPS solicită Comisiei să furnizeze mai multe informații cu privire la modul în care aceasta a ajuns la concluzia că Deutsche Post a beneficiat de ajutor incompatibil. UPS solicită în special un exemplar al studiului WIK, pentru a obține clarificări privind măsura în care constatările studiului WIK au fost utilizate în evaluarea subvenției pentru pensii în cadrul deciziei de extindere din 2011.

(177)

UPS sprijină pe deplin investigația Comisiei și este întru totul de acord cu conținutul deciziei de extindere din 2007 privind evaluarea compensației pentru serviciul universal. În plus, UPS a transmis o versiune actualizată (49) a studiului Nera din octombrie 2006 (50), la care Comisia a făcut referire în considerentul 58 din decizia de extindere din 2007.

(178)

În timp ce studiul Nera din 2006 a estimat, în cazul diviziei de corespondență a DPWN, randamentul mediu al capitalului investit la peste 20 % în perioada după 1999 (51), studiul actualizat subliniază că randamentul capitalului investit în perioada 2000-2005 ar fi rămas chiar peste 50 %. Randamentul capitalului investit în perioada 2003-2005 a fost estimat la peste 100 %. UPS concluzionează că profiturile serviciilor reglementate de livrare a corespondenței extrem de rentabile ar fi fost mai mult decât suficiente pentru a acoperi pierderile generate ale serviciului universal.

(179)

Mai mult, UPS argumentează că datele contabilității analitice ale Deutsche Post nu oferă o bază optimă de analiză și înțelegere a rentabilității și sarcinilor caracteristice sectorului rezervat. Prin urmare, este necesar să se realizeze o analiză amănunțită a alocării costurilor între serviciile reglementate, universale și comerciale. Toate avantajele de care a beneficiat Deutsche Post pentru a-și acoperi costurile moștenite, precum contribuțiile de capital acordate de statul german în 1995, precum și activele sub formă de proprietăți imobiliare și infrastructură, trebuie incluse în procedura de stabilire a cuantumului ajutorului și a supracompensării.

(180)

În ceea ce privește prețurile de transfer intern, UPS susține necesitatea de a respecta principiul deplinei concurențe, în conformitate cu hotărârea Chronopost (52). Prin urmare, Comisia ar trebui să examineze condițiile contractuale care guvernează relația între Deutsche Post și DPEED, în special în ceea ce privește acordurile privind prețurile convenite între părți.

(181)

FFPI sprijină fără rezerve decizia de extindere din 2011. FFPI prevede că modificările legislative și administrative care conduc la creșterea costurilor de pensii reprezintă un risc comercial normal, care poate avea un impact asupra rentabilității economice. Deoarece întreprinderile care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață trebuie să suporte aceste costuri suplimentare din resurse proprii, Deutsche Post nu ar fi trebuit să beneficieze de subvenții pentru pensii din partea statului german.

(182)

În plus, FFPI atrage atenția că Deutsche Post a subliniat importanța reformei pensiilor în Raportul său anual din 2000, susținând că reducerea contribuțiilor la Fondul de pensii pentru funcționari publici a constituit principalul motiv al creșterii EBITA cu 98,6 % în divizia de livrare a corespondenței pentru întreprinderi. Prin urmare, reforma sistemului de pensii nu ar trebui considerată ca fiind de importanță minoră sau având un caracter predominat administrativ.

(183)

Conform unui studiu realizat de FFPI în perioada 2001-2008, prețurile la timbre poștale practicate în 2009 pentru scrisorile prioritare standard cu o greutate până la 20 g erau printre cele mai ridicate din Germania. Pe de altă parte, prețul de expediere a unui colet prioritar cu o greutate de până la 500 g era relativ scăzut, ceea ce indică existența unei subvenționări încrucișate.

(184)

FFPI este convinsă de faptul că ajutorul acordat Deutsche Post nu a avut ca scop stimularea dezvoltării pieței germane a serviciilor poștale sau a anumitor servicii poștale. În perioada supusă investigării, Deutsche Post era o societate rentabilă, care reușise să își consolideze poziția de lider pe piața germană, să își sporească eficiența și să își extindă activitatea. Prin urmare, subvențiile pentru pensii nu ar trebui considerate compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(185)

BIEK este de părere că alți furnizori de servicii poștale au suferit prejudicii ca urmare a practicii Deutsche Post de a-și utiliza poziția dominantă pe anumite piețe de servicii de livrare a corespondenței pentru a subvenționa încrucișat costurile serviciilor de corespondență și coletărie furnizate pe mai multe piețe competitive. În special, deoarece Deutsche Post își poate majora prețurile pe piețele în care a deținut un drept exclusiv și continuă să aibă o cotă de piață de peste 90 %, are posibilitatea să subvenționeze încrucișat costurile serviciilor pe mai multe piețe competitive.

(186)

Mai mult decât atât, BIEK susține că, în pofida presupuselor costuri moștenite, Deutsche Post este mult mai rentabilă decât societățile similare din alte țări europene, astfel cum arată marja ROS de 10-20 % pentru divizia sa de servicii poștale interne. Această marjă de profit poate fi chiar denaturată în minus, deoarece divizia de servicii poștale interne include, de asemenea, servicii de coletărie internă, ale căror marje sunt, în medie, mai reduse decât ale serviciilor de corespondență.

(187)

În ceea ce privește sarcina rezultată din creșterea costurilor salariale invocată de Deutsche Post, BIEK subliniază că Deutsche Post a utilizat salariile medii din sectorul transporturilor ca referință pentru a calcula diferențele între costurile sale salariale și cele ale concurenților săi. Deși Comisia a adoptat aceste date în decizia de extindere din 2011 ca referință pentru calculele sale, BIEK susține că salariile plătite de concurenții Deutsche Post sunt cu cel puțin 15 % mai mari decât salariile medii menționate. În consecință, presupusele salarii excesive suportate de Deutsche Post sunt semnificativ mai mici decât susține aceasta. BIEK argumentează că diferența dintre costurile salariale nu rezultă din costurile moștenite, ci decurge din dimensiunea și poziția dominantă pe piață a Deutsche Post.

(188)

În concluzie, conform BIEK, costurile moștenite ale Deutsche Post, inclusiv costurile de pensii, au fost mai mult decât compensate prin creșterea prețurilor pentru serviciile de corespondență reglementate. Măsura de ajutor evaluată de Comisie a determinat absența concurenței pentru serviciile de corespondență și a denaturat grav concurența pentru serviciile de coletărie.

(189)

Germania, bazându-se pe hotărârea Combus (53), este de părere că, în contextul privatizării foștilor furnizori de servicii universale deținuți de stat, compensația publică pentru costurile de pensii – care depășește nivelul asumat în mod normal de concurenții privați – nu constituie ajutor de stat.

(190)

Germania împărtășește opinia Comisiei conform căreia este necesar să se compare costurile de asigurări sociale plătite de Deutsche Post și costurile de asigurări sociale ale concurenților săi. Totuși, această comparație ar trebui să fie deja efectuată în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, și nu ulterior, în etapa de evaluare a compatibilității în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(191)

Germania este de părere că subvenția pentru pensii nu a exonerat Deutsche Post de la costurile pe care aceasta ar fi trebuit să le suporte, în mod normal, din resurse proprii. Astfel, Deutsche Post nu a beneficiat de un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Conform informațiilor furnizate de Germania, Deutsche Post nu avea obligația legală sau capacitatea financiară de a plăti pensiile funcționarilor publici înainte și după 1995.

(192)

În primul rând, Germania susține că, în conformitate cu articolul 46 din PostverfG 1989, funcționarii publici care au fost transferați la Deutsche Post în 1989 au rămas în serviciul guvernului federal. După cea de a doua reformă poștală din 1995, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din PostPersRG 1994 și articolul 143b din Constituție, funcționarii publici ai Deutsche Post au rămas în continuare în serviciul guvernului federal.

(193)

Prin urmare, deoarece guvernul federal a fost întotdeauna unicul debitor pentru pensiile funcționarilor publici, Deutsche Post nu a avut nicio obligație legală de a utiliza propriile resurse.

(194)

Deși Deutsche Post a fost obligată, în temeiul articolului 54 alineatul (2) din PostVerfG 1989, să finanțeze costurile de pensii pentru funcționari publici, Germania susține că această dispoziție reprezenta un acord intern privind mobilizarea de fonduri pentru bugetul public (asemenea obligației de a achita plățile de transfer în conformitate cu articolul 63 din PostVerfG 1989). Aceasta nu a instituit nicio obligație pentru Deutsche Post față de funcționarii publici.

(195)

După cea de a doua reformă poștală din 1995, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din PostPersG 1994 și articolele 14 și 16 din PostPersRG 1994, guvernul federal a rămas din nou unicul debitor față de funcționarii publici care au dreptul la pensie. Prin urmare, similar obligațiilor în temeiul articolului 54 alineatul (2) din PostVerfG 1989, obligația Deutsche Post de a contribui la Fondul de pensii, astfel cum este prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din PostPersRG, contribuie la reducerea sarcinii asupra bugetului public. Această obligație nu modifică răspunderea exclusivă a guvernului federal în ceea ce privește pensiile funcționarilor publici.

(196)

De asemenea, guvernul federal nu ar fi avut nici posibilitatea să își transfere obligațiile privind pensiile funcționarilor publici către DPAG, înființată în 1995. Conform principiilor generale de drept privat, chiar dacă obligațiile de pensii existente sunt transferate către o filială independentă din punct de vedere juridic, societatea-mamă rămâne, totuși, responsabilă pentru plata creanțelor pecuniare ale terților.

(197)

În al doilea rând, Germania susține că Deutsche Post nu a avut niciodată resurse proprii suficiente pentru a finanța costurile pensiilor. Înainte de 1995, Postdienst a înregistrat întotdeauna pierderi, care au trebuit finanțate prin transferuri publice în valoare de 5,6 miliarde EUR. Atunci când Postdienst a devenit DPAG, în 1995, creanțele acumulate privind pensiile funcționarilor publici s-au ridicat la aproximativ […] miliarde EUR. DPAG nu putea fi instituită sub forma unei societăți de drept privat în al cărui bilanț să figureze aceste obligații, deoarece guvernul federal nu a furnizat un capital suficient pentru a face DPAG viabilă din punct de vedere economic.

(198)

Germania este de părere că, în cazul în care subvenția pentru pensii ar fi clasificată drept ajutor de stat, aceasta ar trebui considerată ajutor existent în sensul articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, deoarece statul a fost singurul debitor și responsabil pentru finanțarea pensiilor funcționarilor publici după intrarea în vigoare a dispozițiilor relevante ale legii fundamentale germane din 1953. Germania susține că nici prima reformă poștală din 1989, nici a doua reformă poștală din 1995 nu au modificat obligația statului de a finanța pensiile. Germania susține că Deutsche Post nu avea nici obligația legală, nici capacitatea financiară de a plăti pensiile funcționarilor publici înainte sau după 1995.

(199)

Mai mult, Germania face referire la o declarație a Comisiei în fața Tribunalului, în Cauza T-266/02. Conform Germaniei, alineatul (54) al hotărârii indică în mod clar faptul că Comisia „ar fi considerat, în sensul deciziei atacate, că numai plățile de transfer efectuate de DB-Telekom i-ar fi conferit un avantaj” (54).

(200)

Conform Germaniei, prin această declarație, Comisia a afirmat deja că subvenția pentru pensii nu a conferit niciun avantaj financiar în favoarea Deutsche Post. Astfel, a adoptat, practic, o „decizie de a nu ridica obiecții” în sensul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Mai mult, în conformitate cu articolul 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, această decizie pozitivă ar însemna că subvenția pentru pensii a fost clasificată ca ajutor existent.

(201)

În lumina raționamentului Comisiei în decizia La Poste, Germania este de părere că subvenția pentru pensii constituie ajutor compatibil în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, din următoarele motive:

(202)

Mai mult, Germania subliniază că, în decizia sa de inițiere a procedurii privind Royal Mail din 2007 (55), Comisia a subliniat importanța evaluării costurilor de pensii ale fostelor întreprinderi publice folosind criterii consecvente, în interesul asigurării unei practici decizionale constante. În consecință, Comisia ar trebui să ia în considerare decizia La Poste și propria evaluare preliminară în cazul Royal Mail. În cel de-al doilea caz, Comisia nu a ridicat obiecții privind compensarea deficitelor de pensii, deși raportul Hooper din 2008 arată că cheltuielile cu pensiile ale Royal Mail au fost acoperite parțial prin creșterea prețurilor serviciilor reglementate de corespondență.

(203)

Pe baza expertizei profesorului Ehlermann din 19 iulie 2011 (56), Germania acuză Comisia că a comis două erori în calculul nivelului de referință pentru costurile de asigurări sociale ale Deutsche Post.

(204)

Contribuția angajatului nu ar trebui să fie inclusă în referință deoarece un angajator din sectorul privat nu este răspunzător din punct de vedere juridic pentru plata acesteia. Angajatorul plătește întreaga contribuție de asigurări sociale doar din rațiuni administrative, însă aceasta nu îi creează o obligație juridică în acest sens. În plus, includerea contribuției angajatului în referință ar contrazice, de asemenea, practica decizională anterioară (a se vedea decizia La Poste).

(205)

Calculul nivelului de referință al costurilor de asigurări sociale ar trebui să se bazeze pe nivelul de referință al salariului „competitiv” (57), deoarece salariile funcționarilor publici au fost semnificativ mai mari decât media de piață.

(206)

În primul rând, Germania subliniază că acoperirea integrală a sarcinii 2 din veniturile realizate din prețurile reglementate este pur ipotetică, deoarece nu se poate stabili dacă prețurile reglementate au fost majorate pentru a compensa costurile suplimentare de asigurări sociale. Decizia de plafonare a prețurilor din 2002 nu specifică dacă și în ce măsură autoritatea de reglementare din sectorul poștal a luat în considerare sarcinile declarate ale costurilor suplimentare de asigurări sociale. Până în 2002, prețurile au fost menținute la nivelul anului 1997, nefiind posibil să se stabilească dacă aceste prețuri includeau compensația pentru costurile suplimentare de asigurări sociale aferente serviciilor nereglementate.

(207)

Conform autorităților germane, nu este suficient să se demonstreze că serviciile fără prețuri reglementate au beneficiat de contribuții de asigurări sociale mai reduse decât cele ale concurenților. Trebuie examinat, de asemenea, dacă serviciile cu prețuri nereglementate aveau, în realitate, capacitatea să finanțeze din venituri proprii sarcinile costurilor suplimentare ale asigurărilor sociale, astfel cum au fost declarate.

(208)

Deutsche Post poate obține un avantaj financiar din compensația costurilor sale suplimentare de asigurări sociale numai atunci când compensația acordată ar fi mai ridicată decât costurile suplimentare de securitate socială suportate de Deutsche Post pentru funcționarii săi publici.

(209)

În consecință, Germania regretă lipsa unui calcul detaliat prin care să se stabilească dacă Deutsche Post a fost supracompensată sau subcompensată pentru costurile suplimentare de asigurări sociale ale funcționarilor publici. Germania subliniază necesitatea unui astfel de calcul pentru a stabili existența unui avantaj financiar în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(210)

Pentru a remedia această deficiență, Germania a prezentat expertiza profesorului Weber (58) pentru a stabili prejudiciul financiar adus Deutsche Post în ceea ce privește costurile de asigurări sociale ce decurg din încadrarea în muncă a funcționarilor publici. În primul rând, expertiza stabilește măsura în care costurile de asigurări sociale suportate de Deutsche Post pentru funcționarii săi publici depășește costurile similare ale unui angajator privat pentru salariații săi (menționate în expertiză ca reprezentând „costurile suplimentare de asigurări sociale ale DPAG” sau „dezavantajul structural”). În al doilea rând, expertiza compară aceste costuri de asigurări sociale suplimentare cu compensarea pentru sarcina 2.

(211)

Astfel cum se indică în tabelul 5, expertiza include următoarele elemente în costurile de asigurări sociale suportate ca urmare a angajării funcționarilor publici: contribuția Deutsche Post la Fondul de pensii și alte costuri de asigurări sociale, cum ar fi contribuția Deutsche Post la costul asigurărilor de sănătate, asigurarea împotriva accidentelor și asigurări diverse.

(212)

Expertiza definește cheltuielile cu asigurările sociale care decurg din încadrarea în muncă a angajaților privați, cum ar fi: contribuția angajatorului la Fondul de pensii obligatorii, șomaj, sănătate și îngrijire medicală, înmulțită cu salariile „competitive” (de exemplu, salariul minim din 2007 al majorității funcționarilor publici).

(213)

Costurile suplimentare de asigurări sociale reprezintă costurile suportate de Deutsche Post pentru asigurările sociale ale funcționarilor publici care depășesc nivelul de referință definit al costurilor de asigurări sociale, pe baza contribuției angajatorului la asigurările sociale ale angajaților privați.

Tabelul 5

Calculul rezultatului net conform expertizei Germaniei

(214)

Conform calculelor privind perioada 1995-2007, sarcina 2 era insuficientă pentru a acoperi costurile suplimentare de asigurări sociale. Expertul susține că, de fapt, Deutsche Post a fost subcompensată cu […] miliarde EUR. Expertul concluzionează că, și în cazul în care veniturile obținute din prețurile reglementate includeau deja sarcina 2, Deutsche Post ar fi insuficient compensată pentru costurile suplimentare de asigurări sociale.

(215)

Germania argumentează că, în măsura în care serviciile cu prețuri reglementate suportă pierderi care sunt mai mari decât costurile suplimentare de asigurări sociale, nu se poate stabili că veniturile reglementate au reușit să compenseze aceste costuri. În acest context, Germania a prezentat o expertiză bazată pe situațiile financiare din 2009 (59), prin care arată că pierderile suportate de serviciile cu prețuri reglementate au fost întotdeauna mai mari decât costurile suplimentare de asigurări sociale.

(216)

Calculele se bazează pe situațiile financiare din 2009 și presupun că serviciile cu prețuri reglementate ar trebui să genereze un profit rezonabil de 7 % ROS (conform studiului Deloitte-II, prezentat în detaliu în secțiunea.VI.3.2 După scăderea profitului rezonabil, serviciile cu prețuri reglementate arată o pierdere […] miliarde EUR, care este mai mare decât costurile suplimentare de asigurări sociale declarate pentru perioada 1995-2007. Veniturile realizate din prețurile reglementate au fost, așadar, insuficiente pentru a acoperi costurile suplimentare de asigurări sociale declarate.

(217)

Germania argumentează că plățile compensatorii de stat nu oferă niciun avantaj financiar Deutsche Post, deoarece aceste plăți, în valoare de 5 666 miliarde EUR, compensau doar plățile de transfer în valoare de 5,838 miliarde EUR, pe care Deutsche Post trebuia să le achite până în anul 1995.

(218)

După cum s-a arătat în decizia de extindere din 2007, plățile de transfer erau o obligație a fostei administrații poștale, care trebuia să transfere aproximativ 10 % din veniturile sale anuale din exploatare către bugetul de stat. Între 1989 și 1995, plățile de transfer au fost eliminate progresiv, în conformitate cu articolul 63 alineatul (1) din PostVerfG 1989. Până în anul 1993, Deutsche Post a trebuit să plătească 10 % din veniturile sale din exploatare. Începând cu anul 1993, plățile de transfer au fost reduse progresiv, de exemplu, la 10 % din venitul din exploatare minus 153 milioane EUR în 1993. În anul 1994, plățile de transfer au scăzut cu 70 % comparativ cu 1993. În anul 1995, Deutsche Post a plătit 50 % din cuantumul din 1993. În total, în perioada 1990-1995, Deutsche Post plătit 5,838 miliarde EUR.

(219)

Articolul 63 alineatul (4) din PostVerfG 1989 prevedea că orice dividende achitate trebuiau scăzute din plățile de transfer. Pe baza acestei dispoziții și a exceptării de la plata oricăror impozite directe sau indirecte, în decizia de extindere din 2007, Comisia a susținut că plățile de transfer trebuiau să fie considerate ca un substitut pentru scutirea de la plata impozitelor directe și indirecte, precum și remunerație datorată statului pentru capitalul furnizat de acesta în calitatea sa de acționar.

(220)

Germania a răspuns la acest argument prin prezentarea studiului KPMG, care concluzionează că plățile de transfer nu puteau fi considerate un substitut pentru taxe sau dividende din mai multe motive.

(221)

Conform studiului KPMG, plățile de transfer nu pot fi considerate impozit pe profit deoarece au fost calculate ca procent din veniturile din exploatare realizate începând din 1931. Prin urmare, acestea trebuiau achitate chiar și în anii în care Deutsche Post suporta pierderi. În schimb, impozitul pe profit se calculează în funcție de profitul anual efectiv. Clasificarea plăților de transfer ca impozit pe profit încalcă, de asemenea, prevederea de drept constituțional conform căreia un impozit pe profit trebuie să se bazeze pe capacitatea de plată.

(222)

Mai mult decât atât, studiul consideră că plățile de transfer nu pot fi comparate cu taxa pe valoarea adăugată. Deoarece nu exista posibilitatea de a scădea taxa pe valoarea adăugată din contribuțiile cu titlu de plăți de transfer, calculul acestora era substanțial diferit de calculul datoriilor cu taxa pe valoarea adăugată ale unei întreprinderi.

(223)

În al doilea rând, Germania susține că plățile de transfer nu pot fi clasificate drept dividende. Repartizarea dividendelor se calculează în funcție de profiturile realizate în exercițiul sau exercițiile financiare anterioare. Cu toate acestea, deși nu a înregistrat profituri între 1990 și 1995, Deutsche Post a continuat să achite plățile de transfer. Prin urmare, plățile de transfer nu pot fi considerate dividende.

(224)

Studiul KPMG concluzionează că plățile de transfer nu pot fi clasificate ca taxe sau dividende, ci ar trebui considerate o taxă sui generis, pe care exclusiv Deutsche Bundespost și succesorii acesteia erau obligate să o achite.

(225)

Pe baza studiului KPMG, Germania respinge ipoteza Comisiei potrivit căreia plățile de transfer trebuie considerate drept un substitut pentru taxe și dividende. Germania susține că, pentru Deutsche Post, plățile de transfer constituiau o sarcină care nu putea fi justificată din motive obiective sau rațiuni economice. Deoarece plățile compensatorii de stat au exonerat Deutsche Post doar de la achitarea plăților de transfer, acestea nu au conferit niciun avantaj economic și, prin urmare, nu constituie ajutor de stat.

(226)

În subsidiar, Germania prezintă două justificări suplimentare privind motivul pentru care plățile compensatorii de stat nu constituie ajutor. În primul rând, acestea ar fi conforme cu principiul investitorului în economia de piață, având în vedere randamentul substanțial al investiției din anii ulteriori și veniturile ridicate obținute prin listarea la bursă a Deutsche Post. În al doilea rând, nu constituie ajutor deoarece atât situațiile financiare din 2009, cât și studiul WIK arată că pierderile acumulate de serviciul universal în perioada 1990-1994 erau mai mari decât plățile compensatorii de stat. Prin urmare, Deutsche Post a fost subcompensată pentru obligația sa de serviciu universal.

(227)

Germania susține că garanția de stat continuă, prevăzută de articolul 2 alineatul (4) din PostUmwG 1994, pentru titluri de creanță emise înainte de 1995 nu a oferit niciun avantaj selectiv Deutsche Post după 1995 din mai multe motive.

(228)

Mai întâi, orice societate privată care cedează o filială continuă să fie responsabilă pentru datoriile contractate de respectiva filială. O societate privată rămâne răspunzătoare pentru datoriile sale neachitate chiar și după vânzarea acestora către un terț. În plus, trebuie remarcat că prima garanție de stat pentru titlurile de creanță a fost necesară exclusiv deoarece Postdienst nu avea personalitate juridică distinctă. Articolul 40 din PostVerfG 1989, care stabilea că titlurile de creanță emise de Deutsche Bundespost aveau aceeași valoare juridică ca titlurile de creanță emise de Germania, avea așadar doar un efect declarativ.

(229)

În al doilea rând, DPAG nu ar fi obținut avantaje de pe urma preluării titlurilor de creanță ale Postdienst, deoarece, în 1995, s-ar fi putut refinanța la rate ale dobânzii mai reduse. La 1 ianuarie 1995, titlurile de creanță ale Postdienst aveau o valoare de 931 milioane EUR, la o dobândă medie de 7,17 % și scadență de 8,8 ani. Deoarece rata dobânzii pe termen scurt era cuprinsă între 5,0 și 5,5 % la 1 ianuarie 1995, DPAG a suferit un dezavantaj în materie de costuri de 1,7 %, echivalent cu creșterea costurilor anuale cu rata dobânzii la aproximativ 15,3 milioane EUR.

(230)

În al treilea rând, Germania consideră că, dacă se compară ratele medii ale dobânzilor de pe piață pentru titlurile de creanță emise de societăți private cu ratele dobânzii pentru titlurile de creanță Postdienst la data primei emiteri a titlurilor, se constată că Postdienst s-a împrumutat la dobânzi mai mari decât media de piață. Germania nu a efectuat o investigație cuprinzătoare, ci doar a comparat ratele dobânzii pentru anumite titluri de creanță ale Postdienst cu o medie de piață agregată.

(231)

Pe de altă parte, Germania argumentează că garanțiile de stat constituie ajutor existent în temeiul articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Deoarece Deutsche Bundespost a făcut parte din administrația publică până la sfârșitul anului 1994, titlurile de creanță au fost echivalente cu o datorie publică, Deutsche Post fiind înființată în anul 1950. Dacă garanția de stat ar fi oferit avantaje Deutsche Post în ceea ce privește ratele dobânzii, acestea ar trebui să fie clasificate drept ajutor existent. Germania face referire, de asemenea, la decizia Comisiei privind EDF (60), unde o garanție similară a fost evaluată ca ajutor existent.

(232)

Germania susține că, în lumina hotărârii Preussen Elektra (61), veniturile reglementate din livrarea corespondenței nu reprezintă resurse de stat.

(233)

Prin urmare, deoarece veniturile reglementate din livrarea corespondenței nu sunt resurse de stat, orice acuzații privind tarifarea excesivă pot fi supuse doar procedurii prevăzute de articolul 102 din TFUE.

(234)

Indiferent de obiecțiile privind metodologia, Germania consideră că studiul WIK îi confirmă argumentul potrivit căruia plățile compensatorii de stat erau necesare pentru a compensa pierderile înregistrate de serviciile universale ale Deutsche Post în perioada 1990-1995.

(235)

Profiturile suplimentare ulterioare anului 1995 nu trebuie luate în considerare, deoarece plățile compensatorii de stat au fost absorbite de costurile nete ale obligațiilor de serviciu universal pe care Deutsche Post le-a suportat până în anul 1995. Anularea de către Tribunal a deciziei de respingere din 2002 confirmă faptul că sumele absorbite o dată nu pot fi absorbite și a doua oară. Deoarece plățile compensatorii de stat au fost preluate în contul pierderilor generate de serviciul universal până în 1995, acestea nu puteau finanța profituri suplimentare ulterioare.

(236)

Făcând referire la studiile Deloitte, principala obiecție a Germaniei este aceea că stabilirea nivelului de referință din studiul WIK ia în calcul prea multe societăți de mici dimensiuni. Setul de societăți comparabile ar trebui să vizeze mai multe societăți mari de coletărie și logistică, ale căror rețele sunt comparabile ca dimensiune și complexitate cu cele ale Deutsche Post (62):

(237)

Studiul Deloitte-II pornește de la premisa că Deutsche Post trebuie să fie comparată cu societăți poștale și de coletărie care dețin rețele mari și complexe de colectare și livrare. Importanța economiilor de scară și sfera și densitatea caracteristice rețelelor poștale presupun că societățile mari vor reprezenta repere mai relevante decât societățile mici. De asemenea, societățile de transport de mărfuri și logistică reprezintă – într-o măsură limitată – întreprinderi comparabile adecvate deoarece utilizează active similare.

(238)

Studiul Deloitte-II admite numai operatori poștali cu venituri anuale de peste 100 milioane EUR. Astfel, rezultă un set de șase societăți de referință, care include marii operatori multinaționali de pe piața serviciilor de coletărie expres (UPS, FedEx și TNT Express), precum și alți operatori poștali (în principal din Statele Unite și Regatul Unit).

(239)

Acest set de referință are o ROS medie de 7,4 % în perioada 1998-2007 și o ROS la a treia cuartilă de 12 % ca limită superioară a profitului rezonabil. Un set de referință de dimensiuni mai mari, care include 18 societăți de logistică și 19 societăți de transport de mărfuri, are ca rezultat o ROS medie între 4,6 și 5,7 %, deși studiul Deloitte-II pune la îndoială similitudinile dintre aceste societăți și Deutsche Post.

(240)

Pe baza datelor pentru ambele seturi de referință, studiul Deloitte-II recomandă un interval al ROS între 6,1 % și 7,11 % ca referință pentru un profit rezonabil.

(241)

În ceea ce privește determinarea marjei de profit corespunzătoare pe baza setului de referință, studiul Deloitte-II observă că utilizarea unei ROS simple multianuale ca referință a profitului rezonabil subestimează profitul rezonabil deoarece (i) pot apărea abateri semnificative și sistematice de la un an la altul și (ii) pot apărea, de asemenea, diferențe semnificative între profitabilitatea societăților din același sector. Utilizarea unei referințe excesiv de reduse a profitului rezonabil poate risca să descurajeze investițiile eficiente.

(242)

Mai mult, așa cum se subliniază în studiul Deloitte-I, utilizarea ca referință de către studiul WIK a profitului mediu al întreprinderilor comparabile ignoră complet creșterile de eficiență pe care Deutsche Post a reușit să le realizeze în principal după anul 1990. În conformitate cu alineatele (14) și 18 din Cadrul din 2005, profitul rezonabil ar trebui totuși să introducă unele „criterii de stimulare legate, între altele, de calitatea serviciului prestat și de creșterea eficienței productivității”.

(243)

În consecință, profitul de referință adecvat ar trebui să se bazeze pe un interval anual. Profiturile aflate la limita superioară a profitului rezonabil sau care depășesc această limită pot reflecta performanțe superioare ale societății medii, datorate unor condiții avantajoase de funcționare sau unor performanțe comerciale superioare. Autoritățile de reglementare ar trebui să permită aceste profituri pentru a menține stimulentele pentru eficiență.

(244)

În concluzie, Germania subliniază că nivelul profitului rezonabil ar trebui să fie în conformitate cu deciziile anterioare ale Comisiei, prin care aceasta a aprobat o ROS între 7 și 8 % pentru societățile feroviare și de transport rutier de călători (63).

(245)

Germania reamintește faptul că orice transfer al sarcinilor de serviciu universal către serviciile comerciale este inacceptabil din punct de vedere obiectiv și juridic. În conformitate cu articolul 7 din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a consiliului din 15 decembrie 1998 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (64), orice costuri nete suplimentare care decurg din obligația de serviciu universal trebuie finanțate din veniturile monopolului de livrare a corespondenței, nu din servicii comerciale.

(246)

În al doilea rând, Germania consideră că studiul WIK subevaluează unele dintre costurile Deutsche Post:

(247)

Germania amintește faptul că, în anul 1995, Deutsche Post nu avea obligația legală sau capacitatea financiară de a prelua costurile pentru pensiile funcționarilor publici. Prin urmare, costurile pensiilor constituie o datorie publică în sensul deciziei Comisiei în cazul Poste Italiane (65). Subvențiile pentru pensii nu au conferit un avantaj financiar Deutsche Post.

(248)

Deși UPS subliniază că un operator normal trebuie să suporte propriile costuri de pensii, Germania susține că obligațiile de pensii pentru funcționari publici reprezintă costuri excepționale, care nu pot fi comparate cu contribuțiile de asigurări sociale achitate de concurenții Deutsche Post pentru angajații lor privați. Aceștia din urmă plătesc doar cota angajatorului din contribuția totală la fondul de asigurări sociale, fără a fi nevoiți să suporte costuri moștenite legate de plata pensiilor.

(249)

Germania subliniază necesitatea calculării supracompensării, deoarece observațiile prezentate de UPS și FFIP pornesc de la premisa că Comisia a realizat un astfel de calcul pentru a dovedi că Deutsche Post a făcut obiectul unei supracompensări.

(250)

Făcând referire la studiul NERA 2006, Germania subliniază că însăși Comisia a considerat, în cazul COMP/37.821, că randamentul capitalului investit de DPWN în divizia sa de corespondență, astfel cum a fost estimat în studiul NERA din 2006, a fost insuficient pentru a dovedi existența unei tarifări excesive în sensul articolului 102 din TFUE.

(251)

La nivel mai general, Germania consideră că randamentul capitalului investit nu este cea mai adecvată metodă de determinare a profiturilor excedentare. Aceasta explică faptul că, în condițiile unei intensități reduse a capitalului, un randament ridicat al capitalului investit poate fi asociat cu o rentabilitate redusă a vânzărilor. Deoarece majoritatea riscurilor sunt legate de venituri și costuri, rentabilitatea vânzărilor reprezintă cea mai adecvată metodă de stabilire a profiturilor excedentare, în special în cazul societăților cu o intensitate redusă a capitalului. În măsura în care studiile NERA utilizează, alternativ, rentabilitatea vânzărilor ca profit de referință, aceasta demonstrează că Deutsche Post a înregistrat o rentabilitate a vânzărilor mai mare decât Royal Mail, dar semnificativ mai redusă decât TNT. Rentabilitatea vânzărilor pentru divizia de corespondență a DPWN, astfel cum a fost estimată în studiile NERA, a rămas, prin urmare, semnificativ mai redusă decât nivelul de referință pentru profituri excedentare.

(252)

Astfel, Germania susține că nici studiul NERA din 2006, nici versiunea actualizată a acestuia nu sunt relevante pentru investigarea ajutorului de stat și nu oferă suficiente dovezi privind profiturile excedentare.

(253)

În ceea ce privește afirmația UPS potrivit căreia datele Deutsche Post privind contabilitatea analitică nu reprezintă o bază optimă pentru analiza veniturilor și sarcinilor de serviciu universal, Germania răspunde că evidențele contabile analitice au fost verificate și aprobate atât de auditori, cât și de autoritatea de reglementare din sectorul poștal. Autoritățile germane adaugă că acestea sunt în conformitate cu dispozițiile Directivei 97/67/CE.

(254)

În ceea ce privește acordurile dintre Deutsche Post și DPEED privind prețurile de transfer, Germania subliniază că aceste acorduri îndeplinesc cerințele stabilite prin decizia antitrust din 2001. Deutsche Post prezintă Comisiei rapoarte periodice cu privire la îndeplinirea acestora. Până în prezent, Comisia nu a transmis nicio obiecție.

(255)

În sfârșit, Germania obiectează cu privire la includerea în calculul privind supracompensarea a contribuțiilor de capital pe care Germania le-a acordat Deutsche Post în 1995 (de exemplu, active imobiliare și de infrastructură). Germania susține că a transmis deja informații relevante, alături de observațiile sale privind decizia de inițiere a procedurii din 1999. Întrucât Comisia nu a ridicat obiecții la măsurile respective în decizia privind ajutorul de stat din 2002 și nici nu le-a menționat în decizia de inițiere a procedurii din 2007, contribuțiile de capital nu pot face obiectul prezentei investigări.

(256)

Germania este de acord că salariile medii de pe piață ar trebui utilizate drept referință pentru calcularea ratelor de contribuție la fondul de asigurări sociale plătite de concurenții Deutsche Post. Cu toate acestea, conform autorităților germane, un astfel de nivel de referință încalcă prevederile deciziei de extindere din 2011, deoarece Comisia calculează valoarea contribuțiilor de asigurări sociale ale concurenților Deutsche Post pe baza salariilor brute ajustate ale funcționarilor publici, și nu pe baza salariilor medii de pe piață. Conform expertizei profesorului Weber, salariile medii de pe piață reprezintă doar aproximativ […] % din salariul brut al funcționarilor publici. Ca atare, este incorectă utilizarea salariilor brute ajustate ale funcționarilor publici ca referință pentru calcularea ratei contribuțiilor la fondul de asigurări sociale.

(257)

Conform Germaniei, ipoteza BIEK că Deutsche Post utilizează salariile negociate din sectorul transporturilor ca referință pentru calculul diferențelor de costuri salariale pe care le suportă comparativ cu concurenții săi este nefondată. Expertiza profesorului Weber arată că Deutsche Post calculează salariile medii de pe piață în funcție de salariile reale plătite de concurenții săi.

(258)

Articolul 107 alineatul (1) TFUE stipulează că „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. Pentru a stabili dacă o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, Comisia trebuie să aplice următoarele criterii: măsura trebuie imputată statului și să utilizeze resurse de stat; măsura trebuie să confere un avantaj anumitor întreprinderi sau sectoare care denaturează concurența și să afecteze schimburile comerciale între statele membre.

(259)

Deoarece subvenția pentru pensii se bazează pe articolul 16 din PostPersG 1994 și beneficiază de finanțare de la bugetul public, aceasta este imputabilă statului și utilizează resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În plus, deoarece subvenția pentru pensii a fost acordată exclusiv Fondului de pensii în scopul de a reduce costurile Deutsche Post privind pensiile funcționarilor publici și, prin urmare, avantajează în final Deutsche Post, măsura are un caracter selectiv.

(260)

Făcând referire la hotărârea Combus, Germania susține că subvenția pentru pensii nu conferă niciun avantaj financiar prin faptul că scutește Deutsche Post de la plata costurilor suplimentare de asigurări sociale.

(261)

Pentru a stabili dacă subvenția pentru pensii a conferit un avantaj financiar selectiv, trebuie să se examineze dacă aceasta a permis Deutsche Post să evite costuri care ar fi trebuit în mod normal suportate de o întreprindere, împiedicând astfel funcționarea normală a pieței (66).

(262)

Comisia nu poate accepta afirmația Germaniei bazată pe jurisprudența Combus. Trebuie reamintit faptul că hotărârea Combus nu a fost confirmată de Curtea de Justiție. Există mai multe hotărâri ale Curții care contrazic ipoteza potrivit căreia măsurile de compensare a unui dezavantaj structural nu trebuie considerate ajutor. În acest sens, Curtea de Justiție a susținut, în mod constant, că existența unui ajutor ar trebui evaluată în funcție de efectele și nu de cauzele sau obiectivele intervențiilor statului (67). Curtea a susținut, de asemenea, că noțiunea de ajutor acoperă avantajele acordate de autoritățile publice care, sub diverse forme, reduc costurile incluse în mod normal în bugetul unei întreprinderi (68). De asemenea, Curtea de Justiție a stabilit, în mod clar, că costurile legate de remunerația angajaților grevează, prin natura lor, bugetul întreprinderilor, indiferent dacă aceste costuri decurg sau nu din obligații legale sau din acorduri colective (69). În acest context, Curtea de Justiție a considerat că obiectivul măsurilor de stat de compensare a costurilor suplimentare nu poate să constituie un motiv pentru a nu le clasifică drept ajutoare (70).

(263)

Conform Comisiei, costurile pe care o întreprindere le suportă în temeiul obligațiilor financiare care decurg din legislația muncii sau din acordurile colective cu sindicatele, precum costurile de pensii, fac parte din costurile normale ale unei întreprinderi pe care aceasta trebuie să le asigure din resurse proprii (71). Aceste costuri sunt inerente activității economice a unei întreprinderi (72). În acest context, nu contează dacă întreprinderea suportă costurile pensiilor prin finanțarea directă a pensiilor foștilor angajați (acesta este cazul funcționarilor publici angajați de Deutsche Post) sau prin plata unei contribuții la fondul de pensii al angajaților privați, care, la rândul său, utilizează contribuțiile colectate pentru a finanța pensiile tuturor angajaților privați. Elementul decisiv este că, într-un fel sau altul, întreprinderile trebuie să suporte integral costurile de pensii.

(264)

În plus, Comisia constată că, la înființarea sa în 1950, Deutsche Bundespost avea statutul juridic de Sondervermögen. Deși o Sondervermögen nu beneficiază de personalitate juridică independentă, aceasta trebuie să își stabilească propriul buget și propriul sistem contabil [articolul 3 din PostVwG 1953 și articolul 48 din HGrG (73)]. Conform legislației aplicabile entităților publice, bugetul acestora trebuie să acopere costurile de personal, care include costurile de pensii pentru funcționarii publici pensionați care au fost angajați anterior de respectiva entitate publică (articolul 10 din HGrG). Astfel, începând din anul 1950, Deutsche Post a finanțat aceste costuri din propriile venituri. Articolul 15 din PostVwG 1953 interzice în mod expres orice subvenționare a Deutsche Budespost de la bugetul federal. Această reglementare a fost inclusă în articolul 37 alineatul (1) din PostVerfG 1989.

(265)

PostVerfG 1989 reamintește această obligație în capitolul privind costurile de personal și de asigurări sociale. În conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din PostVerfG 1989, Deutsche Post avea obligația de a-și finanța toate costurile din resurse proprii, inclusiv pensiile funcționarilor publici.

(266)

După cea de a doua reformă poștală din 1995, Deutsche Post a continuat să poarte responsabilitatea finanțării tuturor creanțelor pecuniare ale funcționarilor publici, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din PostPersRG 1994, însă a fost scutită parțial de la plata costurilor de pensii pentru funcționarii publici. În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din PostPersRG 1994, Deutsche Post a plătit o sumă forfetară anuală de 2,045 miliarde EUR către Fondul de pensii pentru perioada 1995-1999. Conform articolului 16 alineatul (2) din PostPersRG 1994, plățile forfetare anuale au fost înlocuite, începând din anul 2000, de o contribuție de 33 % din salariile totale ale funcționarilor publici. Mai mult, articolul 16 alineatul (2) din PostPersRG 1994 prevede că, începând din anul 1995, diferența de costuri de pensii urma să fie suportată de la bugetul federal. Figura 1 indică plățile anuale de la bugetul federal pentru fiecare an începând din 1995, când prima contribuție s-a ridicat la 151 milioane EUR.

(267)

Rezultă că argumentele prezentate de Germania, menite să demonstreze că DPAG a trebuit să suporte costuri de pensii mai mari decât concurenții săi privați, nu sunt relevante pentru a stabili că subvenția pentru pensii constituie sau nu ajutor, însă vor fi analizate în contextul analizării compatibilității măsurii respective.

(268)

Germania a argumentat că, pentru a evalua dacă Deutsche Post obținut un avantaj de pe urma subvenției pentru pensii, contribuția plătită de Deutsche Post la Fondul de pensii ar trebui comparată cu contribuția angajatorilor privați la acest fond, fără a lua în calcul contribuția angajaților. Acest argument se referă la compatibilitatea măsurii cu piața internă, însă, din motive de integralitate, trebuie remarcat, pe de o parte, că angajatorul are obligația de a plăti valoarea totală a contribuției la sistemele de asigurări sociale în numele angajatului, din salariul brut al acestuia. Pe de altă parte, și mai concret, atunci când un stat membru exonerează angajații unei anumite întreprinderi de o sarcină în mod normal exigibilă, acest lucru este echivalent cu un avantaj pentru angajator, deoarece o astfel de măsură reduce diferența dintre salariul brut și salariul net. Astfel, angajatorul are posibilitatea să angajeze sau să mențină angajați prin plata unui salariu brut mai redus. Prin urmare, avantajul privind cota angajatului la contribuțiile de asigurări sociale constituie, de asemenea, un avantaj pentru angajator.

(269)

Germania a mai susținut că o compensare a costurilor suplimentare de asigurări sociale ale Deutsche Post ar conferi un avantaj financiar acesteia numai atunci când compensația acordată este mai mare decât costurile totale de asigurări sociale suplimentare pe care Deutsche Post a trebuit să le suporte pentru funcționarii publici care lucrează în sectorul cu prețuri reglementate și în cel cu prețuri nereglementate. Comisia dorește să sublinieze, prin referire la considerentul 260, că o măsură compensatorie nu exclude clasificarea acesteia ca ajutor de stat.

(270)

În plus, Germania susține că, de fapt, drepturile de pensii ale funcționarilor publici au reprezentat întotdeauna o obligație financiară a guvernului federal. Prin urmare, deoarece reforma pensiilor din 1995 nu a modificat obligația guvernului federal față de funcționarii publici, subvenția pentru pensii nu conferă niciun avantaj financiar Deutsche Post.

(271)

Nu se contestă faptul că guvernul federal a fost principalul garant al pensiilor funcționarilor publici înainte și după 1995, chiar dacă Comisia poate observa că articolul 3 din PostVwG 1953 și articolul 2 din PostVerfG 1989 indică în mod clar că responsabilitatea datoriilor Sondervermögen revine exclusiv acesteia, nu statului federal. Cu toate acestea, până în anul 1995, conform legislației poștale și generale, plățile pensiilor erau incluse în bugetul Sondervermögen Deutsche Bundespost. Plățile respective trebuiau acoperite integral de veniturile generate de Sondervermögen. Factorul decisiv al evaluării ajutorului de stat nu este garantul principal al pensiilor funcționarilor publici. Întrebarea cheie este cine, în conformitate cu legislația aplicabilă, avea obligația să finanțeze pensiile în mod normal. PostVwG 1953, HGrG și PostVerfG 1989 stabilesc în mod clar că această obligație revine integral Deutsche Post.

(272)

În plus, finanțarea costurilor de pensii reprezintă un cost operațional normal pentru orice întreprindere publică sau privată, cu sau fără personalitate juridică distinctă. Atât între state membre, cât și în interiorul acestora s-a dezvoltat o gamă largă de mecanisme de finanțare a pensiilor. Adeseori sunt aplicate sisteme diferite, în funcție de momentul angajării. Prin urmare, Deutsche Post trebuie să suporte costurile pentru asigurările de pensii ale propriilor angajați, inclusiv ale funcționarilor publici, asemenea oricărei alte întreprinderi. Faptul că metoda de finanțare a pensiilor funcționarilor publici este diferită de metoda de finanțare a pensiilor angajaților privați nu influențează obligația Deutsche Post de a include finanțarea costurilor proprii de pensii în cheltuielile de exploatare normale. Dacă argumentul Germaniei ar fi acceptat, acesta ar echivala cu o măsură prin care statul exonerează întreprinderile publice de la un element major de cost inerent operațiunilor normale ale acestora.

(273)

În final, atunci când Germania susține că Deutsche Post nu a dispus niciodată de suficiente resurse proprii pentru a finanța obligațiile de pensii pentru funcționarii publici, acest argument omite faptul că evaluarea unui avantaj financiar este independentă de capacitatea economică a unei întreprinderi.

(274)

Întrucât reforma pensiilor din 1995 a exonerat parțial Deutsche Post de la obligația de finanțare a costurilor de pensii ale funcționarilor săi publici, subvenția pentru pensii a conferit un avantaj Deutsche Post.

(275)

Atunci când ajutorul acordat de un stat membru consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor intracomunitare, acestea din urmă sunt afectate de ajutorul respectiv. Conform jurisprudenței constante (74), pentru ca o măsură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, este suficient ca beneficiarul ajutorului să concureze cu alte întreprinderi pe piețe deschise concurenței.

(276)

În Germania, piețele de coletărie, ziare și periodice au fost întotdeauna deschise concurenței. Pe aceste piețe, Postdienst a concurat întotdeauna cu alte societăți, inclusiv întreprinderi din alte state membre (cum ar fi UPS, FedEx, TNT Express, GLS sau DPD). În perioada 1998-2007, DPAG și-a pierdut treptat dreptul exclusiv pentru servicii de livrare a corespondenței. Noi întreprinderi au intrat pe piață pe măsură ce aceasta devenea accesibilă concurenței. Prin urmare, ajutorul afectează schimburile comerciale între statele membre și este susceptibil să denatureze concurența.

(277)

Mai mult, Comisia observă în această privință că, în anul 1997, Deutsche Post și DPWN, holdingul său, au început să achiziționeze operatori de servicii de coletărie de pe piețele europene și internaționale. În 1999, DPWN era deja lider pe piața europeană a serviciilor de curierat și de coletărie, înregistrând venituri anuale de aproximativ 4,6 miliarde EUR. Prin achiziționarea DHL în 1998, DPWN intrat pe piața asiatică și pe cea nord-americană. Achiziția ulterioară a unor societăți de logistică (de exemplu, Danzas, Nedlloyd, ASG, Air Express International) au transformat DPWN într-unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de transport aerian, maritim și de servicii logistice globale. DPWN a devenit activă pe piețele de corespondență din afara Germaniei (de exemplu, achiziția Unipost în Spania și Williams Lee în Regatul Unit). Între 1998 și 2007, DPWN a achiziționat societăți cu o valoare totală de aproximativ 21 de miliarde EUR (75).

(278)

Prin urmare, Comisia constată că subvenția pentru pensii constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(279)

Germania este de părere că, în cazul în care subvenția pentru pensii ar fi considerată ajutor de stat, aceasta ar trebui clasificată ca ajutor existent în sensul articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Aceasta argumentează că statul a fost principalul debitor și responsabil pentru finanțarea pensiilor funcționarilor publici după intrarea în vigoare a dispozițiilor relevante ale legii fundamentale germane din 1953. Conform Germaniei, constituirea Fondului de pensii nu a modificat această obligație.

(280)

Conform articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, conceptul de ajutor existent cuprinde orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a tratatului în aceste state membre, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare anterior și care se aplică și ulterior intrării în vigoare a tratatului.

(281)

În conformitate cu legislația poștală și generală în vigoare, până în 1995, plățile pentru pensii erau incluse în bugetul Sondervermögen Deutsche Bundespost și trebuiau acoperite integral din veniturile generate de Sondervermögen (a se vedea evaluarea detaliată a legislației la considerentele 262 și 263 de mai sus). Înainte de a doua reformă poștală din 1995, Deutsche Post a fost, prin urmare, obligată să finanțează pensiile funcționarilor publici din resurse proprii și nu a beneficiat de niciun fel de ajutor destinat să o exonereze de la plata costurilor de pensii.

(282)

Crearea DPAG și a Fondului de pensii din sectorul poștal în 1995 a determinat o reformă completă a finanțării pensiilor pentru funcționarii publici. Ulterior celei de a doua reforme poștale din 1995, Deutsche Post a preluat obligația principală de a plăti și finanța toate creanțele pecuniare ale funcționarilor publici, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din PostPersRG 1994, dar a fost scutită parțial de la plata costurilor de pensii pentru funcționari publici. În conformitate cu articolul 16 alineatele (1) și (2) din PostPersRG 1994, Deutsche Post nu mai avea obligația să finanțeze costurile de pensii peste plățile forfetare (în perioada 1995-1999) sau contribuțiile definite (după anul 2000). Deficitul a fost acoperit ulterior de subvenția pentru pensii.

(283)

Prin urmare, subvenția pentru pensii constituie ajutor nou, deoarece a fost introdusă în anul 1995.

(284)

În ceea ce privește referința Germaniei la declarația Comisiei în Cauza T-266/02, Comisia dorește să precizeze mai întâi că, la alineatul (54) din hotărâre, Tribunalul descrie poziția Germaniei (și nu pe cea a Comisiei, așa cum susține Germania). Alineatul (54) al hotărârii demonstrează că decizia de respingere din 2002 nu a evaluat subvențiile pentru pensii, această opinie fiind împărtășită și de Germania. Alineatul (61) din hotărâre descrie poziția Comisiei:

„În primul rând, în replică, Comisia arată că, în măsura în care a constatat în cadrul deciziei atacate că numai transferurile efectuate de DB-Telekom prezentau relevanță…”.

(285)

Prin urmare, hotărârea nu confirmă punctul de vedere al Germaniei conform căruia declarația reprezentantului Comisiei autoriza în mod implicit subvenția pentru pensii. În orice caz, este evident că o astfel de declarație nu putea avea acest efect.

(286)

În plus, în Cauza T-421/07 (76), Tribunalul constată că decizia de inițiere a procedurii din 1999 făcea, de asemenea, referire la subvenția pentru pensii, și că procedura privind această măsură nu a fost încheiată prin decizia de respingere din 2002.

(287)

În concluzie, întrucât Comisia nu a adoptat niciodată o decizie prin care să declare că subvenția pentru pensii nu reprezenta ajutor sau constituia ajutor compatibil, Comisia concluzionează că subvenția pentru pensii reprezintă o măsură de ajutor nou.

(288)

În mod evident, derogările prevăzute la articolele 107 alineatul (2) și 107 alineatul (3) literele (a) și (b) din TFUE nu se aplică.

(289)

În decizia de extindere din 2007, Comisia a avut în vedere posibilitatea ca subvenția pentru pensii să fie cel puțin parțial compatibilă cu piața internă, sub formă de compensație de serviciu public în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE. În răspunsul său la decizia de extindere din 2007, Germania a insistat că, în cazul în care era ajutor, subvenția pentru pensii trebuia evaluată în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, și nu pe baza articolului 106 alineatul (2) din TFUE. În decizia de extindere din 2011, Comisia a detaliat o metodă de evaluare a compatibilității subvenției pentru pensii în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, iar Germania a prezentat observații în această privință.

(290)

Conform jurisprudenței Curții de Justiție (77), este de competența statului membru să invoce eventualele motive care ar justifica această compatibilitate și să facă dovada îndeplinirii condițiilor pentru o astfel de compatibilitate. Din această jurisprudență rezultă, a fortiori, că, în acest caz, Comisia nu are obligația de a evalua compatibilitatea subvenției pentru pensii în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din TFUE, în situația în care statul membru și beneficiarul resping în mod explicit posibila evaluare a compatibilității pe această bază.

(291)

Prin urmare, Comisia va evalua dacă subvenția pentru pensii constituie ajutor compatibil în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Conform acestei dispoziții, ajutorul destinat să faciliteze dezvoltarea anumitor activități comerciale sau a anumitor regiuni economice poate fi declarat compatibil cu piața internă atunci când acesta nu afectează schimburile comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.

(292)

Conform jurisprudenței, Comisia poate declara ajutorul de stat ca fiind compatibil cu piața internă atunci când acesta contribuie la atingerea unui obiectiv de interes comun (78), este necesar pentru atingerea obiectivului în cauză (79) și nu afectează condițiile comerciale într-o măsură contrară interesului comun (proporționalitate).

(293)

Serviciile poștale contribuie la coeziunea socială, economică și teritorială a Uniunii. Deschiderea pieței serviciilor poștale pentru concurență, care a început la nivelul UE în 1998, a atras după sine o calitate sporită, o mai mare eficiență și o mai bună promptitudine a serviciilor pentru utilizatori (80). Deschiderea pieței a permis crearea unei piețe interne pentru servicii poștale. Astfel, aceasta contribuie la obiectivul creării pieței interne, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (3) din TUE.

(294)

Deutsche Post nu a recrutat funcționari publici după ce a devenit societate pe acțiuni în 1995. Prin urmare, obligațiile privind prestațiile sociale ale funcționarilor publici își au originea în perioada anterioară deschiderii pieței poștale pentru concurență. Acestea sunt comparabile costurilor irecuperabile. Aceste costuri provin din angajamentele contractate înainte de începerea deschiderii pieței și care nu mai pot fi onorate în aceleași condiții pe o piață concurențială, deoarece operatorul tradițional nu mai este în măsură să transfere costurile aferente către consumatori. Dacă Deutsche Post nu ar fi fost exonerată măcar parțial de aceste costuri „moștenite”, ar fi fost nevoită să se retragă de pe piață.

(295)

Comisia a recunoscut faptul că tranziția treptată de la o situație de concurență preponderent limitată la una de concurență reală la nivelul Uniunii trebuie să aibă loc în condiții economice acceptabile (81). Prin urmare, în mai multe decizii, Comisia a acceptat ca statele membre să acorde ajutoare de stat pentru a degreva operatorii tradiționali de o parte din obligațiile lor „moștenite” privind pensiile (82).

(296)

În practica sa decizională, Comisia a considerat că reducerea costurilor de pensii trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a uniformiza rata contribuțiilor la asigurările sociale pe care operatorul tradițional le suportă drept cost cu rata contribuțiilor la asigurările sociale suportate de concurenții săi (83).

(297)

În cazul în speță, Comisia recunoaște că, în lipsa unei intervenții prin care statul exonerează Deutsche Post de o parte din obligațiile de pensii pentru funcționarii săi publici, Deutsche Post nu ar fi în măsură să reziste la presiunea concurenților. Contribuțiile de asigurări sociale moștenite din trecut, pe care concurenții săi nu sunt nevoiți să le suporte, ar fi obligat-o să se retragă din sectoarele competitive ale pieței pentru servicii poștale.

(298)

În decizia La Poste, Comisia a evaluat, pentru prima dată, necesitatea și proporționalitatea unei măsuri de ajutor care reducea costurile de pensii pentru funcționarii publici angajați anterior deschiderii pieței. În decizia respectivă, Comisia a analizat dacă subvenția pentru pensii uniformizează nivelul contribuțiilor legale de asigurări sociale plătite de operatorul tradițional și de alte întreprinderi din sectorul de corespondență/coletărie (84).

(299)

Comisia va aplica aceeași abordare în prezenta decizie. Comisia va efectua analiza în trei etape:

(300)

Nivelul contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariu este determinat de doi factori: rata contribuției și salariul de bază la care se aplică.

(301)

Concurenții privați au obligația de a finanța din venituri proprii atât contribuția angajatorului, cât și contribuția angajaților. După cum se arată în figura 2, rata contribuției totale din 1995 s-a situat între 38 % și 42 % din salariul brut al angajatului privat (= salariu net + cota angajatului). Ratele contribuțiilor angajatorului și angajatului la fondul de asigurări sociale au variat între 19 % și 21 % din salariul brut (a se vedea anexa pentru mai multe serii cronologice).

(302)

Spre deosebire de cota angajaților privați la contribuțiile de asigurări sociale, cota funcționarilor publici include doar între 30 și 50 % din costurile de asigurări medicale, fără a mai conține alte contribuții la costurile de pensii, sănătate sau de îngrijire medicală. Prin urmare, contribuția Deutsche Post depășește cota unui angajator privat și include întregul cost al pensiei, precum și restul costurilor de sănătate și îngrijire medicală.

(303)

Astfel, pentru a determina un nivel de referință echivalent pentru Deutsche Post, trebuie luat în considerare faptul că valoarea contribuției funcționarilor publici este mai redusă decât cea a angajaților privați.

(304)

Se poate presupune că procentul de 30-50 % al contribuției funcționarilor publici la propriile costuri de sănătate și îngrijire medicală corespunde în mare parte, în ceea ce privește efectele economice, contribuției angajaților privați la asigurările obligatorii de sănătate și îngrijire medicală (de exemplu, în 2006, aceasta era 8,50 % din salariul brut al angajaților privați).

(305)

Întrucât funcționarii publici nu plătesc contribuții la asigurările obligatorii de pensii și șomaj, Deutsche Post trebuie să suporte un cuantum echivalent pentru a asigura un nivel al contribuțiilor de asigurări sociale egal cu contribuțiile obligatorii de asigurări sociale pe care o întreprindere privată trebuie să le finanțeze din venituri proprii.

(306)

Rata de referință pentru contribuțiile de asigurări sociale ale Deutsche Post calculate în funcție de salariu (denumită în continuare „rata de referință”), trebuie să includă, prin urmare, contribuția totală (= cota angajatorului + cota angajatului) la fondurile de asigurări de pensii și de șomaj, precum și cota angajatorului din contribuțiile la asigurările de sănătate și îngrijire medicală, astfel cum se arată în tabelul de mai jos:

Figura 7

Stabilirea ratei de referință pentru contribuțiile de asigurări sociale ale Deutsche Post

Contribuțiile obligatorii la asigurări sociale ale concurenților privați

Stabilirea ratei de referință pentru Deutsche Post

Angajator

Angajat

Contribuția angajatorului la fondul de pensii

Contribuția angajatorului la asigurarea de șomaj

Contribuția angajatorului la asigurarea de sănătate

Contribuția angajatorului la asigurarea de îngrijire medicală

Contribuția angajatului la fondul de pensii

Contribuția angajatului la asigurarea de șomaj

Contribuția angajatului la asigurarea de sănătate

Contribuția angajatului la asigurarea de îngrijire medicală

Contribuția angajatorului la fondul de pensii

Contribuția angajatorului la asigurarea de șomaj

Contribuția angajatorului la asigurarea de sănătate

Contribuția angajatorului la asigurarea de îngrijire medicală

Contribuția angajatului la fondul de pensii

Contribuția angajatului la asigurarea de șomaj

Funcționarii publici suportă din fonduri proprii contribuția la cheltuielile de asistență medicală (estimată la 50%)

Deutsche Post

(307)

După cum se arată în figura 7, în perioada 2003-2010, rata de referință s-a situat între 30 % și 34,1 % din salariul brut al angajaților privați (85).

(308)

Germania nu este de acord că orice nivel de referință care depășește cota angajatorului la contribuțiile de asigurări sociale ar defavoriza Deutsche Post față de concurenții săi, care trebuie să plătească doar cota angajatorului. Cu toate acestea, astfel cum arată următorul exemplu simplificat (bazat pe ratele contribuțiilor din 2006), Deutsche Post ar beneficia de un avantaj clar în comparație cu concurenții privați în cazul în care nivelul de referință ar fi egal numai cu cota angajatorului din contribuțiile de asigurări sociale:

(309)

Deși Deutsche Post și concurentul privat plătesc același salariu net, Deutsche Post ar trebui să suporte costuri de asigurări sociale care reprezintă doar aproximativ 62 % din contribuțiile de asigurări sociale obligatorii ale unui angajat din sectorul privat, în cazul în care cota angajatului la contribuțiile de asigurări sociale obligatorii este inclusă în referință.

(310)

Mai mult, trebuie menționat faptul că procentul din contribuția angajatorului la fondul de asigurări sociale (situat între 19 % și 21 % după 1995) a fost, de asemenea, semnificativ mai redus decât rata de 33 % din salariul real al funcționarilor publici stabilită prin Legea pensiilor din 1995 ca referință pentru contribuția Deutsche Post la Fondul de pensii. Prin urmare, organul legislativ german nu dorea ca Deutsche Post să finanțeze doar contribuția angajatorului, ci obliga Deutsche Post să plătească o contribuție mult mai mare la costurile de pensii pentru funcționari publici și să își asume restul costurilor de asigurări sociale (de exemplu, contribuția la asigurările medicale ale funcționarilor publici).

(311)

În consecință, Comisia respinge utilizarea ca rată de referință a contribuției angajatorului la fondul de asigurări sociale, deoarece funcționarii publici – spre deosebire de angajații din sectorul privat – nu sunt obligați să contribuie la fondurile de asigurări de pensii și șomaj. Aceste contribuții trebuie, prin urmare, să fie incluse în rata de referință, pentru a garanta că atât Deutsche Post, cât și concurenții privați suportă, direct sau indirect, niveluri de contribuții echivalente.

(312)

Întrucât nivelul contribuțiilor la asigurările sociale pe care Deutsche Post le suportă pentru funcționarii publici ar trebui aliniat la nivelul contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii suportate de concurenții privați, este important nu doar ca Deutsche Post să fie supusă aceleiași rate, ci și ca rata să fie aplicată la un salariu de bază echivalent. Astfel cum se indică în exemplul de mai sus, calculul cotei angajatorului de 20,5 % din salariul real al funcționarilor publici conduce la o contribuție de 17,8 EUR, în timp ce concurentul privat trebuie să plătească 20,5 EUR (de exemplu, 20,5 % în cazul unui salariu brut de 100 EUR).

(313)

Prin urmare, este necesar să se stabilească un salariu brut pentru funcționarii publici (denumit în continuare „salariul brut al funcționarilor publici”) care reprezintă un salariu de bază echivalent cu salariul brut al angajaților din sectorul privat. Se presupune că procentul contribuției funcționarilor publici la costurile asigurărilor de sănătate este egal cu contribuția angajaților din sectorul privat la asigurările de sănătate și îngrijire medicală. Diferența între salariul brut și salariul real este egală, așadar, cu cota angajatului la contribuțiile de asigurări de pensii și șomaj. Următoarea formulă transformă salariile reale într-un salariu brut, echivalent cu salariul brut al angajaților din sectorul privat:

Tabelul 6

Calculul salariului brut al funcționarilor publici (pe baza ratelor contribuției din 2006)

Salariul brut al funcționarilor publici =

(314)

De exemplu, în cazul ratelor contribuțiilor din 2006, salariul brut al funcționarilor publici este cu 15 % mai ridicat decât salariul real al acestora. Prin urmare, acest procent cuantifică eroarea care poate apărea când salariul real este utilizat în locul salariului brut pentru a compara contribuțiile Deutsche Post la asigurările sociale cu contribuțiile la asigurările sociale obligatorii ale concurenților privați. Exemplul dat la considerentul 308 ilustrează acest argument, deoarece cota angajatorului de 20,5 EUR, calculată corect pe baza salariului brut, este cu 15 % mai mare decât o cotă a angajatorului de 17,8 EUR care poate rezulta prin utilizarea unei baze incorecte a salariului real.

(315)

Prin urmare, Comisia constată că rata de referință pentru contribuțiile de asigurări sociale ale Deutsche Post trebuie calculată pe baza contribuției angajatorilor și angajaților la fondurile de pensii și de șomaj și a contribuției angajatorilor la fondurile de asigurări de sănătate și îngrijire medicală. Rata de referință trebuie aplicată la salariul brut al funcționarilor publici (definit în tabelul 6).

(316)

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din PostPersRG 1994, Deutsche Post avea obligația să achite o contribuție anuală de 2,045 miliarde EUR la Fondul de pensii în perioada 1995-1999, în sumă totală de 10,225 miliarde EUR. În conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din PostPersRG 1994, Deutsche Post a plătit, începând cu anul 2000, o rată de 33 %. Această rată se aplică salariului real al funcționarilor publici.

(317)

Cu toate acestea, evaluarea necesității și proporționalității ajutorului trebuie, de asemenea, să ia în considerare faptul că, din punct de vedere economic, Deutsche Post nu trebuie să suporte întreaga contribuție de 2,045 de miliarde EUR către Fondul de pensii, care corespunde procentului de 33 % din salariile reale. În această privință, Comisia consideră că este necesar să se facă o distincție între perioada 1995-2002 și perioada 2003-prezent.

(318)

Germania susține că Deutsche Post a plătit contribuții la asigurările sociale mai mari decât obligațiile de plată similare ale concurenților săi, în special dacă se iau în calcul plățile forfetare anuale către Fondul de pensii, în valoare de 2,045 miliarde EUR, din perioada 1995-1999. Prin urmare, în perioada anterioară anului 1999, dar și pe întreaga perioadă supusă investigării, Deutsche Post a plătit contribuții cel puțin egale sau chiar mai mari decât întreprinderile private. În consecință, nu se poate stabili că subvenția pentru pensii a situat Deutsche Post într-o poziție mai favorabilă decât a concurenților săi. Comisia trebuie să respingă acest argument, întrucât nu ia în considerare cadrul de reglementare specific adoptat de autoritățile germane cu privire la acoperirea costurilor serviciilor cu prețuri nereglementate.

(319)

Comisia constată, în prezenta decizie, că Deutsche Post a beneficiat de o poziție mai favorabilă decât concurenții săi pe piețele cu prețuri nereglementate, deoarece o parte din valoarea reală a costurilor de asigurări sociale pentru funcționarii publici care lucrează în aceste servicii nu a fost suportată de serviciile respective. În schimb, cota-parte a costurilor de asigurări sociale reale a fost adăugată serviciilor cu prețuri reglementate, ale căror venituri au fost menținute la un nivel suficient de ridicat pentru a permite finanțarea costurilor care se adăugau costurilor suportate pentru serviciile cu prețuri reglementate.

(320)

În fapt, conturile de gestionare ale Deutsche Post arată, după 1995, că aceasta a transferat către serviciile sale cu prețuri nereglementate doar contribuții de asigurări sociale calculate la rata contribuției legale. Situațiile financiare din 2002 și ulterioare confirmă această practică. Avantajul economic de care au beneficiat serviciile cu prețuri nereglementate a existat, așadar, și înainte și după 1999, deoarece serviciile respective erau în mod clar degrevate de costuri.

(321)

Afirmația Germaniei potrivit căreia Deutsche Post a avut de suferit de pe urma unui dezavantaj comparativ pe piețele cu prețuri reglementate deoarece a fost nevoită să finanțeze costuri de asigurări sociale mai mari, prin sumele forfetare plătite în perioada 1995-1999, nu este susținută prin probe. Mai întâi, Deutsche Post încă beneficia de dreptul exclusiv pentru majoritatea serviciilor reglementate. În al doilea rând, un aspect și mai important, prețurile pentru serviciile care intrau sub incidența dreptului exclusiv au fost stabilite la un nivel suficient de ridicat, care făcea posibilă acoperirea acestor costuri pe seama consumatorilor captivi.

(322)

Pentru perioada anterioară anului 1995, reglementarea prețurilor s-a bazat pe Regulamentul privind serviciile poștale (Postdienstverordnung) (86) din 24 iunie 1991, care prevedea că tarifele monopolului trebuiau să fie echilibrate. Conform practicii administrative, această prevedere includea costurile de pensii. Reglementarea prețurilor din perioada 1995-1997 a avut la bază Legea privind reglementarea telecomunicațiilor și a sistemului poștal din 14 septembrie 1994 (Gesetz über die Regulierung der Telekommunikation und des Postwesens, BGBl. I, pp. 2325, 2371). Articolul 4 coroborat cu articolul 2 și articolul 7 au permis ca veniturile din serviciile cu prețuri reglementate să acopere nu doar costurile serviciilor reglementate, inclusiv contribuțiile la Fondul de pensii, ci și să finanțeze costurile serviciilor cu prețuri nereglementate.

(323)

Conform situațiilor anuale ale Deutsche Post, în momentul reformei pensiilor din 1995, prețurile reglementate au fost menținute la același nivel aplicat atunci când Deutsche Post avea încă obligația să suporte integral costurile de pensii. Deși costurile pensiilor au fost ulterior plafonate la nivelul sumei forfetare (între 1995 și 1999) sau fixate la 33 % din salariul total al funcționarilor publici (începând din anul 2000), procent care a scăzut apoi în fiecare an, prețurile reglementate nu au fost reduse în mod corespunzător pentru a acoperi doar contribuțiile de asigurări sociale echivalente contribuțiilor obligatorii plătite de concurenți. Deoarece contribuțiile fixe către Fondul de pensii până în 1999 (2,045 miliarde pe an) au rămas aproximativ egale cu costurile pensiilor din 1994, situația economică a Deutsche Post în ceea ce privește acoperirea costurilor de pensii din veniturile realizate din serviciile cu prețuri reglementate nu s-a modificat. Atât nivelul veniturilor Deutsche Post, cât și contribuțiile sale la Fondul de pensii au rămas echilibrate.

(324)

PostG 1997 prevede în mod clar că prețurile reglementate ar trebui să acopere nu numai costurile furnizării eficiente a unor servicii, ci și sarcini precum costurile de asigurări sociale ale funcționarilor publici. Astfel, PostG 1997 recunoștea în mod explicit că veniturile din prețurile reglementate trebuiau să fie stabilite astfel încât să acopere integral sumele forfetare. Deoarece organul legislativ german a părut să considere că nivelul de atunci al prețurilor reglementate îndeplinea cerințele PostG 1997, a decis că nivelul acestora trebuia menținut până în 1999 la prețul din 1997. Ulterior, Ministrul Economiei și Tehnologiei a decis, la 27 martie 2000, că tarifele aprobate la 1 septembrie 1997 trebuie să rămână valabile până la 31 decembrie 2002.

(325)

Astfel, prețurile reglementate au fost menținute la cel mai ridicat nivel istoric și nu au fost reduse până la o valoare care să genereze un dezavantaj competitiv pentru Deutsche Post.

(326)

Începând din anul 2000, Deutsche Post s-a aflat într-o poziție și mai avantajoasă decât concurenții săi, contribuțiile fixe la Fondul de pensii fiind reduse la 33 % din salariile reale ale funcționarilor publici. În termeni absoluți, nivelul respectiv determină o reducere a costurilor de la 2,045 miliarde EUR la 735 milioane EUR (chiar sub această sumă în anii următori, pe măsură ce numărul de funcționari publici scădea, această tendință fiind compensată doar parțial de creșterea salariilor). Deoarece prețurile reglementate au fost menținute la nivelul istoric maxim, începând din anul 2000, Deutsche Post a început să realizeze profituri importante din serviciile cu prețuri reglementate.

(327)

Analizând profitabilitatea Deutsche Post din serviciile cu prețuri reglementate în perioada 1995-2002, studiul WIK concluzionează că Deutsche Post nu a suferit niciun fel de pierderi din serviciile cu prețuri reglementate, adică până în 1999, în pofida plăților forfetare către Fondul de pensii. Mai mult, studiul WIK menționează randamente pozitive începând din anul 2000.

(328)

Prin urmare, Comisia trebuie să respingă afirmația Germaniei conform căreia Deutsche Post se afla într-o poziție defavorabilă comparativ cu concurenții săi în ceea ce privește acoperirea contribuțiilor de asigurări sociale din serviciile cu prețuri reglementate și că subvenția pentru pensii era necesară și proporțională înainte de 2002.

(329)

Fără a aduce atingere celor de mai sus, Comisia recunoaște că, în acest caz, nu există probe suficiente pentru a determina nivelul exact al contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariu pe care Deutsche Post le-a plătit în perioada 1995-2002. Aceasta consideră că o asemenea cuantificare nu poate fi întemeiată pe constatări ex post conform cărora un anumit procent din costurile de asigurări sociale ale serviciilor cu prețuri nereglementate a fost transferat pentru a fi finanțat din venituri realizate din tarifele reglementate, și că Deutsche Post nu a fost defavorizată, în termeni generali, de sistemul de contribuții la fondul de pensii, deoarece veniturile realizate din tarifele reglementate au fost stabilite de facto la un nivel suficient pentru a acoperi contribuțiile la Fondul de pensii, inclusiv costurile transferate. Nu este posibilă, de asemenea, nici stabilirea unei metode prin care statele membre să calculeze cuantumul contribuțiilor pentru perioada respectivă. Comisia constată, după evaluarea temeiului juridic privind prețurile reglementate din perioada 1995-2002, că modul în care autoritățile competente au decis componența prețurilor reglementate pe bază ex ante nu poate fi dedus cu certitudine pe baza dispozițiilor legislative. În special, nu se poate dovedi cu certitudine în acest caz că, atunci când autoritățile competente au stabilit prețurile reglementate au stabilit la un nivel care acoperea de facto costurile transferate, ar fi alocat în mod neechivoc, prin deciziile lor, o cotă din prețul reglementat pentru a acoperi cuantumul sarcinilor declarate ale serviciilor cu prețuri nereglementate.

(330)

Spre deosebire de deciziile de plafonare din 2002, 2007 și 2011, în care aceste sarcini au fost recunoscute în mod explicit și aprobate de autoritatea de reglementare din sectorul poștal, acoperirea anterioară de facto ar fi putut fi legată de considerente ale autorităților competente de reglementare a prețurilor în legătură cu evoluția altor componente de costuri sau a tendinței altor variabile ale activității economice. În acest caz, prin urmare, acoperirea anterioară de facto nu este suficientă pentru a cuantifica în mod precis și cu certitudine măsura în care autoritățile competente au majorat prețurile reglementate pentru a compensa sarcinile declarate ale serviciilor cu prețuri nereglementate.

(331)

Pe de altă parte, pentru perioada începând de la 1 ianuarie 2003, modul în care autoritatea de reglementare a stabilit componența prețurilor reglementate poate fi stabilit cu certitudine, pe baza deciziilor de plafonare a tarifelor din 2002, 2007 și 2011. Este cert că acestea au fost stabilite în mod clar la un nivel mai ridicat, pentru a acoperi costurile serviciilor cu prețuri nereglementate din veniturile din prețurile reglementate.

(332)

PostG 1997 permite Deutsche Post să solicite autorității de reglementare din sectorul poștal, atunci când stabilește nivelul de venituri din dreptul exclusiv și veniturile reglementate, să includă în costurile de recuperat de la consumatori, între altele, „costurile sociale suplimentare” și costurile de furnizare eficientă a serviciului universal. Autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aplicat pentru prima dată această metodă prin decizia de plafonare a prețurilor din 2002. De asemenea, autoritatea de reglementare a aprobat costul din contribuția suplimentară la asigurările sociale, prin deciziile de plafonare a prețurilor din 2007 și 2011. Faptul că doar o parte din serviciile cu prețuri reglementate este supusă controlului ex ante al prețurilor nu modifică evaluarea Comisiei. Deutsche Post era încă autorizată să recupereze întregul cost prin utilizarea poziției sale dominante. În această privință, nu este relevant dacă autoritatea de reglementare își exercită controlul ex ante sau ex post.

(333)

Autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat în mod constant cererea Deutsche Post de a refinanța sarcina 2 (costurile de asigurări sociale reale care depășesc rata contribuției legale) din veniturile obținute din prețurile reglementate. Pentru a determina costurile de asigurări sociale suplimentare (sarcina 2) din 2001, contribuțiile reale de asigurări sociale pentru funcționarii publici ai Deutsche Post, în cuantum de [40-45 %] din salariile reale (87), au fost comparate cu nivelul de referință reglementat. Acest nivel de referință este format din cota angajatorilor la contribuțiile de asigurări sociale, împotriva accidentelor și de pensie suplimentară, care totalizează, împreună, [20-25 %] din salariile reale.

(334)

Diferența dintre cele două rate de [20-15 %] din salariul real al funcționarilor publici a fost inclusă în sarcina 2 și acoperită din veniturile obținute din prețurile reglementate (a se vedea tabelul 2).

(335)

Așadar, din punct de vedere economic, Deutsche Post nu suportă contribuții de asigurări sociale în procent de 33 % din salariile reale, ci doar de 20-25 %. Începând din 2003, restul costurilor au fost suportate de consumatorii captivi, care plătesc tarife calculate astfel încât să acopere costurile de asigurări sociale ale serviciilor pentru care Deutsche Post a deținut un drept exclusiv până în 2007, precum și pentru serviciile universale în cazul cărora Deutsche Post beneficiază de o poziție dominantă.

(336)

Pentru a compara rata aplicată a salariilor reale cu nivelul contribuțiilor de asigurări sociale ale unui concurent, salariul real trebuie să fie transformat în salariul brut al funcționarilor publici.

(337)

Salariul real corespunde unui procent între [85 % și 90 %] din salariul brut al funcționarilor publici (88). Pe această bază, [20-25 %] din salariile reale corespund unui procent de [17,5-22,5 %] din salariul brut.

(338)

Ca urmare a limitării la 33 % a contribuției Deutsche Post la Fondul de pensii și a aprobării sarcinii 2 de către autoritatea de reglementare din sectorul poștal, Deutsche Post plătește contribuții de asigurări sociale de [17,5-22,5 %] din salariul brut al funcționarilor publici.

(339)

În perioada 1995-2002, veniturile obținute din prețurile aplicate de Deutsche Post în sectorul rezervat au redus în mod considerabil sarcina economică reală a contribuției sale pentru acoperirea costurilor cu asigurările sociale. Cu toate acestea, în lipsa unui element de preț alocat, Comisia poate să stabilească doar faptul că nivelul contribuției Deutsche Post a rămas sub rata de referință. Comisia nu este în măsură să calculeze diferența exactă între cele două niveluri sau să elaboreze o metodă care să permită statului membru să facă acest calcul.

(340)

Pentru a compara rata contribuției legale cu rata de referință, trebuie observat că rata contribuției legale este calculată în funcție de salariile reale ale funcționarilor publici, al căror nivel de bază este prea redus comparativ cu salariul brut al angajaților din sectorul privat. Prin urmare, rata contribuției legale trebuie recalculată ca procent din salariul brut al funcționarilor publici.

(341)

Comparația pentru 2006 arată că serviciile cu prețuri nereglementate au suportat contribuții de asigurări sociale de [17,5-22,5 %] din salariile brute ale funcționarilor publici ([20-25 %] din salariile reale ale funcționarilor publici), față de rata de referință de 33,5 %. În ceea ce privește ratele contribuțiilor de asigurări sociale, Deutsche Post a beneficiat, în 2006, de un avantaj comparativ de [10-15 %] din salariile brute ale funcționarilor publici.

Tabelul 7

Comparație între rata contribuției legale și rata de referință pentru contribuțiile de asigurări sociale ale Deutsche Post din 2006

(342)

Tabelul 7 arată că nivelul de referință pentru Deutsche Post reprezintă 33,5 % din salariul brut al funcționarilor publici și este cu [10-15] % mai mare decât nivelul suportat în mod real de Deutsche Post.

(343)

Diferența de [10-15] puncte procentuale pentru 2006 este mai mare decât diferența nominală de [8-13 %] % dintre rata de referință de 33,5 % și rata contribuției legale de [20-25] %. Diferența include un adaos de [2-3] puncte procentuale, care ia în considerare faptul că rata nominală a contribuției legale de [20-25] % este incorect calculată pe baza salariului real al funcționarilor publici, în loc de salariul brut al acestora, care este echivalent cu salariul brut al angajaților din sectorul privat.

(344)

Subvenția pentru pensii, care acoperă necesitățile de finanțare ale Fondului de pensii ce depășesc contribuția de 33 % din salariile reale ale funcționarilor publici Deutsche Post, nu este nici necesară, nici proporțională, din următoarele motive:

(345)

Diferența dintre ratele ulterioare anului 2003 este rezultatul a doi factori:

(346)

Pentru perioada 1995-2002 este imposibil să se determine proporția exactă a scutirii care depășește nivelul acceptabil ca necesar și proporțional. Începând din 2003, această proporție corespunde unui procent de [10-15] % din salariul brut.

(347)

Evaluarea necesității și proporționalității subvenției pentru pensii trebuie, cu toate acestea, să țină seama de cadrul competitiv și de reglementare.

(348)

Așa cum s-a explicat în secțiunea II.2.1, până la 31 decembrie 2007, Deutsche Post a beneficiat de un drept exclusiv pentru anumite servicii de corespondență. Acesteia i-a fost încredințată până la acea dată, în temeiul articolului 52 din PostG 1997, obligația de serviciu universal prevăzută la capitolul 2 din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului (89) și articolul 11 din PostG 1997. Începând cu 1 ianuarie 2008, aceasta a furnizat servicii universale în mod voluntar.

(349)

Atât timp cât Deutsche Post a beneficiat de un drept exclusiv pentru anumite servicii de corespondență, concurenții săi nu și-au putut oferi serviciile în sectorul respectiv al pieței poștale. Faptul că autoritatea de reglementare din sectorul poștal a permis Deutsche Post să își refinanțeze integral, prin majorarea prețurilor reglementate, acea parte din costurile de asigurări sociale ale funcționarilor publici care decurg din furnizarea serviciilor rezervate, peste nivelul contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariu ale concurenților săi, era puțin probabil să afecteze schimburile comerciale într-o măsură contrară interesului comun.

(350)

Rațiunea existenței obligației de serviciu universal este aceea că, pe o piață concurențială, operatorii poștali nu vor oferi anumite servicii în zone rurale și izolate sau le vor oferi numai la tarife inaccesibile. Prin urmare, articolul 4 din Directiva 97/67/CE impune statelor membre să se asigure că utilizatorii beneficiază de dreptul la un serviciu universal care implică prestarea permanentă a unui serviciu poștal de o calitate determinată în toate punctele de pe teritoriul lor, la prețuri accesibile pentru toți utilizatorii.

(351)

În această privință, dreptul național german prevede o obligație specială pentru orice furnizor de servicii poștale care ocupă o poziție dominantă pe o piață care intră sub incidența obligației de serviciu universal. Conform articolului 2 din PDLV (90), acești furnizori trebuie să ofere, pe piața respectivă, servicii în aceleași condiții pentru toți utilizatorii. Până în prezent, numai Deutsche Post a beneficiat de o astfel de poziție dominantă și s-a supus acestei obligații.

(352)

În urma privatizării, Deutsche Post nu a beneficiat de niciun ajutor de stat sub formă de compensație pentru furnizarea serviciilor universale. Cu toate acestea, Deutsche Post beneficiază de o compensație pentru costurile care decurg din serviciul universal garantat, pe care o primește din veniturile realizate din serviciile cu prețuri reglementate în privința cărora deține o poziție dominantă. În momentul evaluării proporționalității și necesității subvenției pentru pensii, Comisia consideră oportun să țină seama de acest aspect.

(353)

Astfel, Comisia concluzionează că, în cazul costurilor de asigurări sociale ale funcționarilor publici care sunt suportate în scopul furnizării serviciilor cu prețuri reglementate care intră sub incidența obligației de serviciu universal și în privința cărora Deutsche Post a beneficiat de o poziție dominantă, faptul că autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat finanțarea integrală a respectivelor costuri de asigurări sociale prin creșterea prețurilor reglementate – chiar dacă acele costuri de asigurări sociale depășesc nivelul suportat, în mod normal, de concurenți – nu afectează schimburile comerciale într-o măsură contrară interesului comun. Această concluzie se bazează pe mediul concurențial și de reglementare specific în care sunt furnizate aceste servicii. Prin urmare, acesta nu poate fi extins și la alte sectoare.

(354)

Se poate concluziona, așadar, că, începând din 2003, Deutsche Post a plătit, pentru funcționarii publici care lucrează în serviciile cu prețuri nereglementate, un nivel al contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariu cu 11-14 puncte procentuale mai mic decât ratele de contribuție ale concurenților săi.

Figura 8

Avantajul comparativ în ceea ce privește rata contribuției la asigurările sociale în raport cu serviciile cu prețuri nereglementate (ratele contribuției sunt exprimate ca procent din salariul brut al funcționarilor publici)

[…]

(355)

Reducerea contribuțiilor de asigurări sociale nu este nici necesară, nici proporțională pentru îndeplinirea obiectivului de deschidere progresivă a pieței serviciilor poștale. Pe piețele în cauză, Deutsche Post este în concurență acerbă cu alte întreprinderi. Prin urmare, Comisia consideră că nivelul mai scăzut al contribuțiilor afectează schimburile comerciale într-o măsură care contravine interesului comun și acestea nu pot fi declarate compatibile cu piața internă.

(356)

Componenta incompatibilă a subvenției pentru pensii aferentă perioadei începând cu 1 ianuarie 2003 se calculează ca diferență între rata de referință și rata contribuției legale, înmulțită cu totalul salariilor brute ale funcționari publici care lucrează în serviciile cu prețuri nereglementate, conform formulei de mai jos:

Tabelul 8

Formula de calcul al ajutorului incompatibil pentru perioada începând cu 1 ianuarie 2003

(357)

Utilizând datele disponibile, avantajul comparativ rezultat este de [500-1 000] milioane EUR pentru perioada 2003-2010 (a se vedea anexa). În această perioadă, cuantumul anual al ajutorului incompatibil a scăzut de la […] milioane EUR în 2003 la […] milioane EUR în 2010, ca urmare a diminuării numărului de funcționari publici.

(358)

În decizia de extindere din 2011 au fost exprimate rezerve în ceea ce privește necesitatea și proporționalitatea subvenției pentru pensii, deoarece contribuțiile la asigurările sociale plătite pentru serviciile cu prețuri nereglementate au fost cu 11-14 % mai reduse decât cele ale concurenților privați. Decizia de extindere din 2011 a cuantificat avantajul anual rezultat ca fiind situat între 100 și 200 milioane EUR.

(359)

În răspunsul la decizia de extindere din 2011, Germania a prezentat două obiecții principale:

(360)

Germania argumentează că orice nivel de referință care depășește contribuția angajatorului la fondul de asigurări sociale ar defavoriza Deutsche Post în raport cu concurenții săi, care se obligă doar la plata contribuției angajatorului.

(361)

În ceea ce privește primul argument, Comisia dorește să precizeze că funcționarii publici – spre deosebire de angajații privați – nu sunt obligați să contribuie la fondurile de asigurări de pensii și de șomaj. Prin urmare, respectivele contribuții trebuie neapărat incluse în rata de referință, pentru ca atât Deutsche Post, cât și concurenții privați să suporte același cuantum de contribuții directe și indirecte.

(362)

Germania susține, de asemenea, că rata de referință nu este aplicată nici salariilor brute ale funcționarilor publici, nici salariilor reale, ci doar salariilor „competitive”. În situațiile financiare din 2002, 2007 și 2011, Deutsche Post consideră că „salariul competitiv” ar trebuie să se bazeze pe salariul ETV sau pe contractele colective de muncă din sectorul poștal încheiate începând din anul 2003.

(363)

În situația financiară din 2009, salariul „competitiv” este definit ca fiind salariul minim pe anul 2007, care este mai mic chiar și decât salariul ETV.

(364)

Germania susține că modul de calcul bazat pe salarii „competitive” este necesar pentru a așeza costurile de asigurări sociale ale Deutsche Post pe același nivel cu cele ale concurenților săi.

(365)

Comisia nu poate accepta acest argument, deoarece ajutorul trebuie să se limiteze la nivelul minim necesar care să garanteze că tranziția progresivă de la o situație concurențială preponderent limitată la o situație de concurență veritabilă la nivelul Uniunii are loc în condiții economice acceptabile.

(366)

Ar fi disproporționat ca ajutorul să fie crescut în așa măsură încât, începând din anul 1995, Deutsche Post să trebuiască să finanțeze doar contribuțiile de asigurări sociale pe baza salariilor „competitive”, care nu reflectă condițiile de pe piața muncii din anii anteriori. Diferențele de salarizare a personalului angajat în diverse perioade de operatorii tradiționali și operatorii noi reprezintă o realitate economică normală.

(367)

În cazul privind ajutorul acordat France Telecom (91), Comisia a respins, de asemenea, argumentul prezentat de Franța conform căruia nivelul contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariu ar trebui să țină seama de faptul că funcționarii publici primesc salarii mai mari decât angajații concurenților. În acest context, Comisia a precizat că, datorită funcționarilor publici, operatorul tradițional avea, în momentul deschiderii pieței, personal înalt calificat și competent fără de care nu ar fi reușit să își mențină poziția pe piață. În orice caz, ar fi complet neavenit să fie acuzate dezavantaje specifice ale operatorului poștal tradițional și să fie ignorate avantajele considerabile privind cota de piață, recunoașterea mărcii și baza de clienți.

(368)

În sfârșit, calculele Deutsche Post nu pot stabili, în mod credibil că, în lipsa obligației de a angaja funcționari publici, ar fi reușit să obțină economiile calculate de costuri salariale. Chiar presupunând că, în 1995, funcționarii publici ar fi devenit angajați privați, nu s-a stabilit nici numărul funcționarilor publici care ar fi fost înlocuiți de angajați privați în 1995, nici nivelul salariului acestora. Numărul mare al funcționarilor publici Deutsche Post din 1995 (92) este suficient pentru a invalida ipoteza că ar fi fost posibil, din punct de vedere legal și economic, ca toți funcționarii publici să fi fost înlocuiți, începând din 1995, de angajați privați cu aceeași productivitate, dar cu salarii mai reduse.

(369)

Prin urmare, Comisia respinge obiecțiile Germaniei în ceea ce privește rata de referință și salariile.

(370)

Conform autorităților germane, Comisia a evaluat doar nivelul contribuțiilor de asigurări sociale stabilite în funcție de salariu pentru serviciile cu prețuri nereglementate, fără a verifica dacă profiturile obținute din serviciile universale cu prețuri reglementate erau suficiente pentru a finanța sarcinile declarate.

(371)

Germania prezintă două argumente. În primul rând, afirmă că Comisia nu a dovedit că autoritatea națională de reglementare din sectorul poștal ar fi aprobat sarcinile declarate de Deutsche Post. În al doilea rând, Germania susține că, și în cazul în care autoritatea ar fi aprobat aceste sarcini, profiturile obținute din serviciile universale cu prețuri reglementate erau insuficiente pentru a le finanța. Germania a prezentat două expertize realizate de profesorul Weber și de Ctcon pentru a demonstra că serviciile cu prețuri reglementate erau insuficiente pentru a acoperi sarcinile declarate pentru contribuțiile suplimentare de asigurări sociale, ceea ce înseamnă că Deutsche Post a fost subcompensată pentru costurile sale suplimentare de asigurări sociale.

(372)

Există probe documentare care atestă că, după decizia de plafonare a prețurilor din 2002, autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat costurile Deutsche Post și a stabilit prețuri reglementate calculate astfel încât să le acopere. Deciziile de plafonare a prețurilor din 2007 și 2011 confirmă, de asemenea, faptul că autoritatea de reglementare din sectorul poștal a acceptat costurile declarate de Deutsche Post și a aprobat finanțarea costurilor suplimentare de asigurări sociale declarate din veniturile obținute din prețurile reglementate.

(373)

Studiul profesorului Weber acoperă perioada 1995-2010 și precizează că Deutsche Post a beneficiat nu doar de subvenția pentru pensii, ci și de acoperirea integrală a sarcinii 2 din veniturile obținute din prețuri reglementate (a se vedea secțiunea VI.1.4.2(a) pentru o descriere detaliată a studiului).

(374)

Pentru a evalua expertiza, este util să se reamintească mai întâi regula de stabilire a prețurilor prevăzută de articolul 20 alineatul (2) din PostG 1997. Aceasta impune ca plafonul de tarifare să țină seama, în mod corespunzător, de costurile furnizării serviciului universal și de costurile aferente transferului costurilor de pensii pentru angajați care au rezultat de la succesorului legal către Deutsche Bundespost.

Tabelul 9

Regula de stabilire a prețurilor prevăzută de articolul 20 alineatul (2) din PostG 1997

(375)

Autoritatea de reglementare trebuie să stabilească prețurile reglementate care să acopere costurile „furnizării eficiente” ale serviciilor cu prețuri reglementate și costurile aprobate. Cu alte cuvinte, prețurile reglementate finanțează integral nu doar costurile totale ale serviciilor reglementate – indiferent dacă acestea sunt clasificate drept „sarcini” sau „costuri de furnizare eficientă a serviciilor” – ci și cota sarcinii aferente serviciilor cu prețuri nereglementate. Articolul 20 alineatul (2) din PostG 1997 garantează astfel că sarcinile aprobate sunt acoperite integral din veniturile realizate din tarifele reglementate. Prin urmare, contrar afirmațiilor Germaniei, legea cere ca serviciile cu prețuri reglementate să nu fie subcompensate prin transferul costurilor suplimentare de asigurări sociale pentru angajații din serviciile cu prețuri nereglementate.

(376)

În prima etapă, expertiza definește costurile suplimentare de asigurări sociale pentru funcționarii publici ca fiind egale cu diferența dintre totalul costurilor de asigurări sociale suportate de Deutsche Post pentru funcționarii săi publici (contribuția la Fondul de pensii, costurile de sănătate, asigurarea împotriva accidentelor, costuri de asigurări diverse) și contribuțiile angajatorilor la asigurările de pensie, sănătate și îngrijire medicală calculate pe baza salariului minim din 2007. În a doua etapă, Comisia compară această diferență cu sarcina 2.

(377)

Expertiza profesorului Weber este marcată de două mari deficiențe. În primul rând, aceasta exagerează nivelul costurilor suplimentare de asigurări sociale. În al doilea rând, ignoră faptul că, în urma acestei exagerări, costurile suplimentare de asigurări sociale ajung să includă elemente de cost pentru care Deutsche Post a primit plăți compensatorii care nu sunt alocate sarcinii 2, ci altor rubrici de cheltuieli. În detaliu, Comisia ar dori să semnaleze următoarele deficiențe.

(378)

Mai întâi, expertiza calculează costurile suplimentare de asigurări sociale pe baza cotei angajatorului din contribuțiile de asigurări sociale. Cu toate acestea, sarcina 2 se calculează pe baza ratei contribuției legale. Deoarece ultimul cost este mai mare decât cota angajatorului din contribuțiile de asigurări sociale, costurile suplimentare de asigurări sociale calculate în expertiză depășesc sarcina 2. Prin urmare, expertiza include costurile suplimentare de asigurări sociale pe care autoritatea de reglementare din sectorul poștal le consideră drept costuri de „furnizare eficientă”.

(379)

În al doilea rând, expertiza nu ține cont de faptul că sarcina 1 (salarii suplimentare) acoperă, de asemenea, o parte din costurile suplimentare de asigurări sociale (de exemplu, ca urmare a diferenței între salariile reale și nivelul de referință al salariului „competitiv”) și că aceste costuri sunt, prin urmare, finanțate prin sarcina 1. Alte costuri de asigurări sociale pe care expertiza le ia în considerare sunt incluse în sarcini separate (de exemplu, plățile către BAnstPT sunt acoperite prin sarcina 6) și, prin urmare, sunt compensate. Deși costurile totale de asigurări sociale ale funcționarilor publici sunt evidențiate, nu se menționează faptul că sumele suplimentare ale costurilor de asigurări sociale sunt acoperite și prin sarcini, altele decât sarcina 2.

(380)

În al treilea rând, sarcina 2 conține costurile suplimentare de asigurări sociale atât ale funcționarilor publici, cât și ale angajaților privați. Contribuțiile de asigurări sociale ale angajaților privați au fost mai mari decât nivelul de referință anterior anului 2003, deoarece în acele costuri au fost incluse, de asemenea, cheltuieli cu dobânzile de aproximativ […] milioane EUR legate de asigurările de pensii suplimentare ale angajaților privați. Începând din 2003, aceste dobânzi au fost alocate către costurile financiare, iar costurile de asigurări sociale suportate pentru angajații privați s-au situat sub nivelul de referință prevăzut de lege.

(381)

Deoarece expertiza clasifică sarcina totală 2 drept compensare pentru costurile suplimentare de asigurări sociale ale funcționarilor publici, costurile de asigurări sociale ale funcționarilor publici au fost finanțate excesiv înainte de 2003 și insuficient după 2003. Pentru a calcula compensarea corespunzătoare pe care sarcina 2 a asigurat-o pentru costurile de asigurări sociale suplimentare ale funcționarilor publici, sarcina 2 trebuie separată între funcționarii publici și angajații privați.

(382)

În consecință, sub-compensarea identificată în studiu induce în eroare, deoarece studiul omite faptul că sumele suplimentare declarate ale contribuțiilor de asigurări sociale sunt acoperite nu numai prin sarcina 2 și că autoritatea de reglementare din sectorul poștal a considerat o pondere mai mare a costurilor de asigurări sociale ca fiind costuri ale „furnizării eficiente”. O corecție adecvată a erorilor din expertiză privind compensarea egalează sarcinile și costurile suplimentare ale asigurărilor sociale, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din PostG 1997

(383)

Obiecția Germaniei conform căreia, în decizia de extindere din 2011, Comisia ar fi comis o eroare atunci când a calculat avantajul comparativ al serviciilor cu prețuri nereglementate trebuie respinsă deoarece, conform articolului 20 alineatul (2) din PostG 1997, autoritatea de reglementare din sectorul poștal trebuie să stabilească plafonul tarifar astfel încât veniturile realizate din tarifele reglementate să acopere costurile furnizării eficiente a serviciilor cu prețuri reglementate și costurile aprobate.

(384)

Făcând referire la situațiile financiare din 2009, Germania susține că Deutsche Post a suferit, după 1990, pierderi semnificative cu serviciile sale cu prețuri reglementate, deoarece veniturile reglementate au fost absorbite de costurile serviciilor cu prețuri reglementate, precum și de costurile nete ale îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal (93). Prin urmare, Germania respinge argumentul Comisiei conform căruia profiturile realizate din serviciile cu prețuri reglementate ar fi fost suficiente pentru a finanța orice costuri suplimentare de asigurări sociale din serviciile cu prețuri nereglementate.

(385)

Mai întâi, Comisia observă că, în conformitate cu deciziile autorității de reglementare din sectorul poștal după 2003, este evident că aceasta a alocat o parte din veniturile obținute din prețurile reglementate pentru compensarea sarcinii 2. Prin urmare, existența contribuției din veniturile realizate din tarifele nereglementate este stabilită în mod neechivoc în deciziile autorității de reglementare din sectorul poștal.

(386)

În al doilea rând, studiul WIK arată, spre deosebire de situațiile financiare din 2009, că serviciile cu prețuri reglementate au generat marje de profit suficient de ridicate, de peste [6,5-8,5] %.

Figura 9

Calculul ROS pentru serviciile cu prețuri reglementate pe baza studiului WIK

[…]

(387)

Profiturile mai mari realizate ulterior anului 2000 sunt direct legate de reducerea contribuțiilor de pensii fixe prevăzute de Legea pensiilor din 1995. Întrucât, în 1999, Deutsche Post a efectuat o plată anuală forfetară de 2,045 miliarde EUR, suma corespunzătoare din 2000 era de doar aproximativ 735 milioane EUR (33 % din salariile reale ale funcționarilor publici). Deoarece autoritatea de reglementare din sectorul poștal nu a redus, în 2000, prețurile reglementate proporțional cu reducerea contribuțiilor de pensii, profiturile Deutsche Post au crescut în mod semnificativ. Chiar și după decizia de plafonare a prețurilor din 2002, profitul realizat a rămas la un nivel ridicat deoarece prețurile reglementate nu au fost reduse suficient pentru a corespunde costurilor serviciilor cu prețuri reglementate.

(388)

Cu privire la criticile aduse de Germania studiului WIK, Comisia consideră că, în comparație cu situațiile financiare din 2009, acesta oferă o descriere mai adecvată a situației economice generale a Deutsche Post, și în special a profiturilor realizate din serviciile cu prețuri reglementate. Motivele sunt următoarele:

(389)

Conform hotărârii Chronopost, serviciile comerciale trebuie să suporte propriile costuri directe și să asigure o contribuție adecvată la cheltuielile generale. Alocarea corespunzătoare a costurilor între diferite servicii poate fi dovedită fie prin niveluri de referință externe (de exemplu, prețurile de piață), fie prin datele interne privind costurile (94).

(390)

Situațiile financiare din 2009 se bazează pe principiul stabilit la articolul 20 alineatul (2) din PostG 1997, care prevede că serviciilor cu prețuri nereglementate ar trebui să li se aloce numai costurile legate de furnizarea eficientă a serviciilor, în timp ce toate costurile (de exemplu, costurile suplimentare generate de angajarea personalului Postdienst și costurile nete ale obligației de serviciu universal) trebuie finanțate din veniturile realizate din tarifele reglementate. Cu toate acestea, studiul de WIK, în analiza privind comparația situațiilor financiare din 2009 și a profitabilității concurenților privați, constata că Deutsche Post alocă un procent prea ridicat de costuri către serviciile cu prețuri reglementate și prea puține costuri către serviciile comerciale.

(391)

Constatările studiului WIK sunt confirmate de analiza nivelurilor de referință „competitive” declarate, pe care Deutsche Post le-a utilizat pentru a calcula sarcinile individuale. Astfel cum se arată mai sus, rata contribuției legale pentru calcularea sarcinii 2 (costuri suplimentare de asigurări sociale) reprezintă un nivel de referință prea scăzut comparativ cu rata contribuțiilor sociale obligatorii pe care trebuie să le plătească concurenții privați. În plus, dacă se iau în considerare, de exemplu, costurile de infrastructură ale rețelei poștale, acest nivel de referință este unul pur ipotetic, deoarece nu se poate stabili că, în lipsa obligației de serviciu universal, Deutsche Post nu ar fi exploatat oficii poștale proprii după 1990. În mod similar, nu se poate dovedi că Deutsche Post ar fi funcționat, începând din 1990, numai cu angajați cărora ar fi trebuit să le plătească salarii doar la nivelul salariului minim din 2007.

(392)

Prin urmare, Comisia concluzionează că studiul WIK oferă o bază mai adecvată de identificare a costurilor care trebuie alocate serviciilor comerciale.

(393)

În plus, costurile trebuie să fie stabilite în conformitate cu principiile generale de contabilitate, în temeiul Directivei 97/67/CE și a Directivei 2006/111/CE. Nici creșterea cheltuielilor de amortizare, nici costurile suplimentare de pensii nu sunt incluse în situațiile financiare ale Deutsche Post. În mod normal, aceste costuri sunt finanțate din profitul net al unei societăți, acest lucru fiind valabil atât pentru Deutsche Post, cât și pentru concurenții săi. Un cost revizuit în plus ar favoriza, așadar, Deutsche Post în comparație cu concurenții săi.

(394)

Profiturile realizate de Deutsche Post începând din anul 2000 au fost semnificativ mai mari decât valoarea medie ROS de 3,48 % indicată de studiul WIK, cât și peste limita inferioară a ROS de 6,1 % indicată de studiul Deloitte-II. Prin urmare, nu poate fi acceptată afirmația Germaniei potrivit căreia Deutsche Post a suferit pierderi atât de mari încât nu a reușit să acopere sarcinile din veniturile realizate din tarifele reglementate.

(395)

În plus, studiul Deloitte-II, care se bazează pe un set de referință format în principal din operatori multinaționali de coletărie expres (de exemplu, UPS, FedEx, TNT Express), trebuie analizat în mod critic. Recomandarea studiului Deloitte-II privind o marjă de profit rezonabilă care începe la o ROS de 6,1 % și o valoare medie a ROS de 7,4 % omite faptul că Deutsche Post desfășoară o activitate cu necesități mai reduse de capital și un nivel mai redus de risc:

(396)

Prin urmare, studiul WIK a aplicat în mod corect un nivel de referință al profitului sub intervalul prevăzut de studiul Deloitte-II, pentru a lua în calcul intensitatea mai redusă a capitalului Deutsche Post și riscurile comerciale mai mici decât ale operatorilor multinaționali de coletărie expres. Cu toate acestea, nu este necesar să se determine un nivel precis de referință a profitului, deoarece marjele ROS de 8,3 % obținute sunt deja mai mari decât limita inferioară a ROS de 6,1 % estimată de studiul Deloitte-II. Chiar dacă se utilizează propria expertiză a autorităților germane, nu se poate stabili că Deutsche Post a fost subcompensată începând din anul 2000.

(397)

În orice caz, criticile Germaniei privind studiul WIK sunt dificil de înțeles, deoarece valoarea medie de 3,48 % a ROS nu depășește profitul pe care autoritatea de reglementare din sectorul poștal și Deutsche Post l-au considerat rezonabil. Pe de o parte, astfel cum s-a arătat la secțiunea 160, ROS de referință de 3,48 % generează, în termeni absoluți, un profit care depășește costurile de capital (de exemplu […] și ([…]) (a se vedea secțiunea IV.4.3) prezentate de Deutsche Post în situațiile sale financiare și aprobate de autoritatea de reglementare. Pe de altă parte, ROA medie de 7,66 % indicată în studiul WIK este similară cu randamentul capitalului pe care Deutsche Post […].

(398)

Concluziile privind profitul de referință nu sunt afectate de trimiterea Germaniei la rate de profit rezonabile de 7-8 % din vânzările realizate în sectorul feroviar și al transportului rutier de pasageri. Aceste sectoare necesită mai multe resurse de capital și, prin urmare, trebuie să obțină o rentabilitate mai mare a vânzărilor pentru a acoperi costurile de capital. Aceste cifre confirmă că, dimpotrivă, nivelul de referință al profitului din studiul Deloitte-II corespunde într-o mai mare măsură unei ROS medii a unei industrii cu necesități sporite de capital, nu de forță de muncă.

(399)

Comisia trebuie să respingă argumentul Germaniei conform căruia veniturile realizate din tarifele reglementate au fost insuficiente pentru a acoperi sarcinile aferente costurilor suplimentare de asigurări sociale. Nici expertiza prezentată, nici situațiile financiare din 2009 nu sprijină punctul de vedere al Germaniei.

(400)

Dimpotrivă, deciziile de plafonare a prețurilor din 2002, 2007 și 2011 demonstrează că autoritatea de reglementare din sectorul poștal a aprobat în mod constant compensarea sarcinilor declarate din veniturile realizate din tarifele reglementate.

(401)

Conform jurisprudenței Curții de Justiție, Comisia are competența de a decide dacă statul membru în cauză trebuie să elimine sau să modifice ajutorul (99) atunci când constată că acest ajutor este incompatibil cu piața internă. Conform jurisprudenței constante a Curții, această obligație este concepută astfel încât să restabilească situația precedentă (100). În acest context, Curtea a stabilit că acest obiectiv este atins de îndată ce beneficiarul rambursează ajutorul ilegal, renunțând astfel la avantajul de care a beneficiat în comparație cu concurenți săi de pe piață, iar situația anterioară acordării ajutorului este restabilită (101).

(402)

În conformitate cu jurisprudența respectivă, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că „atunci când se iau decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar […]. Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar”.

(403)

Comisia a observat, de asemenea, că deciziile de extindere din 2007 și 2011 se referă la perioada 1990-2007. Cu toate acestea, subvenția pentru pensii reprezintă o schemă de ajutor continuu, care nu a fost întreruptă în 2007. În consecință, compensarea sarcinilor aferente veniturilor realizate din tarifele reglementate nu a fost suspendată în 2007. Într-adevăr, în declarația sa din 2 ianuarie 2012, Germania a furnizat date referitoare la subvenția pentru pensii și la veniturile realizate din tarifele reglementate, inclusiv pentru anul 2010. Prin urmare, Comisia concluzionează că recuperarea componentei incompatibile a subvenției pentru pensii nu trebuie să se oprească la anul 2007, ci ar trebui să continue până la data notificării prezentei decizii.

(404)

Pentru calcularea elementului de ajutor care a fost deja pus la dispoziția Deutsche Post, trebuie reamintit, de asemenea, că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, nicio dispoziție din dreptul Uniunii nu obligă Comisia, atunci când ordonă recuperarea ajutorului declarat incompatibil cu piața internă, să fixeze cuantumul exact al ajutorului ce urmează a fi recuperat. Este suficient ca decizia Comisiei să includă informații care să permită beneficiarului să calculeze personal suma, fără prea mari dificultăți (102).

(405)

Ajutorul incompatibil trebuie să fie calculat cu ajutorul formulei din tabelul 8, pe baza ratei de contribuție legale și a ratei de referință, astfel cum sunt definite în anexă și indicate tabelul 7, și a salariului brut al funcționarilor publici, astfel cum este definit în tabelul 6. Cuantumul ajutorului ilegal acordat în fiecare an va fi purtător de dobândă până la data recuperării. Dobânda trebuie stabilită în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (103).

(406)

Calculele prezentate în anexă, care estimează ajutorul ilegal acordat pe perioada 2003-2010, fără dobândă, se bazează pe ipoteza că funcționarii publici lucrează în proporție egală pentru serviciile cu prețuri reglementate și pentru cele cu prețuri nereglementate. Datele disponibile nu oferă informații privind numărul exact de funcționari publici care au lucrat pentru serviciile cu prețuri reglementate și nereglementate. Prin urmare, se presupune că veniturile realizate din serviciile cu prețuri reglementate și nereglementate oferă o primă estimare fiabilă a repartizării costurilor salariale.

(407)

Mai multe detalii pot permite, prin urmare, un calcul mai precis și modificarea rezultatelor. Germania a prezentat recent noi informații privind totalul salariilor funcționarilor publici în cadrul serviciilor cu prețuri nereglementate în perioada 1995-2007. Informațiile sugerează că cuantumul total al salariului funcționarilor publici trebuie estimat cu ajutorul unei defalcări bazate pe costurile de personal ale Deutsche Post indicate în situațiile financiare. O astfel de abordare ar putea conduce la un total al salariilor funcționarilor publici mai mic decât cel estimat de defalcarea bazată pe cotele de venituri. Germania a prezentat observații la 2 și 19 ianuarie 2012 prin care sugerează că, cel puțin în ceea ce privește decizia de plafonare a prețurilor din 2011, cota relativă a costurilor din cadrul serviciilor cu prețuri reglementate și, de asemenea, dintre serviciile cu prețuri reglementate și cele cu prețuri nereglementate s-a modificat. Aceste informații par să indice că, începând din 2008, serviciilor cu prețuri nereglementate le-a fost alocată o anumită proporție a sarcinilor. În punerea în aplicare a prezentei decizii, cuantumul exact al ajutorului ilegal va fi calculat în cooperare cu Germania, luând în considerare aceste elemente.

(408)

În ciuda tuturor eforturilor, Comisia nu a fost în măsură să prezinte date precise privind cuantumul ajutorului ilegal acordat între 1995 și 2002. De asemenea, nu pare a fi în măsură să stabilească, prin prezenta decizie, nici parametrii de calcul care să fie suficient de preciși pentru a permite statului membru (individual sau în cooperare cu Comisia) să realizeze calculul final în timpul etapei de aplicare a deciziei. În aceste condiții specifice, respectarea drepturilor statului membru la apărare și a principiului certitudinii juridice constituie obstacole în calea recuperării, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, care prevede că „Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar”.

(409)

Prin urmare, recuperarea ar trebui să înceapă pentru perioada începând de la 1 ianuarie 2003 și să continue până când încetează avantajul comparativ legat de serviciile cu prețuri nereglementate.

(410)

Pentru perioada începând de la data notificării prezentei decizii, trebuie să se garanteze că nivelul contribuțiilor de asigurări sociale calculate în funcție de salariile pe care Deutsche Post le plătește funcționarilor săi publici nu este sub nivelul plătit de concurenții acesteia pentru angajații din sectorul privat. Această comparație trebuie să ia în calcul orice compensație pe care Deutsche Post o primește în temeiul reglementării prețurilor prevăzute la articolul 20 din PostG.

(411)

Articolul 107 alineatul (1) TFUE stipulează că „sunt incompatibile cu piața comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. Pentru a stabili dacă o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, Comisia trebuie să aplice următoarele criterii: măsura trebuie să fie furnizată de stat și să utilizeze resurse de stat; măsura trebuie să confere un avantaj anumitor întreprinderi sau anumitor sectoare care să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(412)

Plățile compensatorii de stat constituie resurse de stat deoarece se bazează pe articolele 37 și 40 din PostVerfG 1989 și pe articolul 2 din PostUmwG 1994, și au fost finanțate din resursele societății de stat Telekom.

(413)

Germania susține că plățile compensatorii de stat ar fi compensat doar plățile de transfer, acestea fiind costuri pe care concurenții privați nu ar fi trebuit, în mod normal, să le finanțeze. Germania consideră plățile de transfer ca fiind taxe sui-generis care nu pot fi clasificate ca taxe sau dividende.

(414)

Deutsche Post avea obligația efectuării plăților de transfer, care variau între 6,6 % și 10 % din veniturile realizate în perioada 1924-1995. Conform raportului KPMG, Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht), în hotărârea sa din 22 martie 1984, nu a definit caracterul juridic exact al plăților de transfer, ci le-a caracterizat drept venituri la bugetul public (Erwerbseinkünfte). În plus, plățile de transfer au fost identificate ca fiind costuri (Kosten der Leistung) pe care Deutsche Post trebuia să le plătească pentru furnizarea serviciilor sale.

(415)

Deși Curtea Constituțională Federală nu a stabilit în mod precis măsura în care plățile de transfer ar fi trebuit considerate drept substitute pentru taxe sau dividende, este evident că acestea au generat venituri la bugetul public.

(416)

În primul rând, în trecut, numeroase state membre au utilizat veniturile monopolurilor poștale și de telecomunicații ca sursă de venituri la bugetul public. Întrucât, datorită statutului lor de drept public, Bundespost și predecesoarele sale au fost scutite de la plata impozitelor generale până în anul 1995, impunerea taxei sui generis a fost utilizată pentru a genera venituri la bugetul de stat din sectoarele respective. Mai mult, era rezonabil, din punct de vedere economic, să fie impuse taxe monopolurilor menționate. Consumatorii erau dispuși să accepte creșteri de preț fără a reduce considerabil utilizarea serviciilor, astfel încât să se genereze un nivel ridicat de venituri pentru bugetul de stat.

(417)

În al doilea rând, spre deosebire de întreprinderile private, Deutsche Post nu avea obligația de a plăti taxe directe sau indirecte sau dividende pe capital. Prin urmare, plățile de transfer erau singurul mijloc prin care guvernul federal – în calitatea sa de autoritate fiscală sau de acționar – putea încasa venituri de la Deutsche Post. În această privință, nu contează dacă plățile de transfer corespund integral definițiilor anumitor regimuri de impozitare sau de plată a dividendelor. În orice caz, plățile de transfer reprezentau plăți pe care Deutsche Post era obligată să le onoreze din anul 1924 și care generau venituri la bugetul de stat.

(418)

În ultimul rând, impunerea plăților de transfer era în conformitate cu obiectivul public privind generarea de venituri la bugetul de stat – fie sub formă de taxe, fie sub formă de dividende – din partea unui monopol. Plățile de transfer constituiau, așadar, un cost normal pe care Deutsche Post avea obligația să îl achite din resurse proprii.

(419)

Germania susține că a acționat parțial asemenea unui investitor privat atunci a acordat plățile compensatorii, deoarece transferurile publice finanțau investiții profitabile în rețeaua Deutsche Post.

(420)

Cu toate acestea, întrucât plățile compensatorii de stat au fost acordate pe baza pierderilor acumulate, nu a unor planuri de investiții, este evident că niciun investitor privat nu ar fi adoptat vreodată o astfel de strategie de investiții.

(421)

În consecință, plățile compensatorii de stat au conferit un avantaj financiar Deutsche Post.

(422)

Germania susține că plățile compensatorii de stat nu constituiau ajutor deoarece remunerau costurile nete ale obligației de serviciu universal.

(423)

În hotărârea Altmark (104), Curtea s-a pronunțat că o compensație de serviciu public nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din TFUE în cazul în care sunt îndeplinite patru criterii cumulative. În primul rând, întreprinderii beneficiare trebuie să i se fi încredințat în mod efectiv exercitarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite în mod clar. În al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie să fie stabiliți în prealabil, în mod obiectiv și transparent. În al treilea rând, compensația nu poate depăși necesarul pentru acoperirea integrală sau parțială a costurilor survenite în cursul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil. În al patrulea rând, în cazul în care întreprinderea care trebuie să îndeplinească obligații de serviciu public nu este selectată printr-o procedură de achiziții publice care să permită selectarea unui ofertant capabil să furnizeze aceste servicii la cel mai mic cost pentru comunitate, nivelul compensației necesare trebuie stabilit pe baza unei analize a costurilor care ar fi fost suportate de o întreprindere medie, bine gestionată și dotată în mod corespunzător cu mijloace de transport.

(424)

Deoarece Deutsche Post nu a fost selectată prin intermediul unei proceduri de achiziții publice, iar Germania nu a dovedit că Deutsche Post era o întreprindere bine gestionată, a patra condiție din hotărârea Altmark nu este îndeplinită.

(425)

Plățile compensatorii de stat au fost acordate din resurse de stat și au scutit Deutsche Post de costuri suportate, în mod normal, de întreprinderile private. Germania nu a fost în măsură să demonstreze că plățile compensatorii de stat îndeplineau criteriul Altmark, ceea ce ar anula clasificarea acestora ca ajutor.

(426)

Din motivele prezentate în secțiunea VII.1.2, plățile compensatorii de stat sunt susceptibile să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale.

(427)

Prin urmare, Comisia constată că plățile compensatorii de stat constituie ajutoare în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(428)

Plățile compensatorii de stat au fost introduse prin articolul 37 alineatele (2) și (3) din PostVerfG 1989 și, prin urmare, constituie o măsură de ajutor nou.

(429)

Articolul 106 alineatul (2) din TFUE prevede că întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor și, în special, regulilor de concurență. Cu toate acestea, se prevede o excepție de la normele tratatului, cu condiția îndeplinirii unui anumit număr de criterii. În primul rând, trebuie să existe un act oficial prin care statul să confere unei întreprinderi responsabilitatea pentru îndeplinirea unei anumite misiuni. În al doilea rând, acest mandat trebuie să se refere la un serviciu de interes economic general. În al treilea rând, exceptarea trebuie să fie necesară pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate și proporțională cu scopul acestora. În sfârșit, dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine intereselor Uniunii.

(430)

În comunicările sale din 1996 și 2001 (105), (106) precum și în Cadrul din 2005 privind serviciile de interes economic general, Comisia a explicat modul de aplicare a cerințelor privind necesitatea și proporționalitatea în cazul exceptării prevăzute la articolul 106 alineatul (2) din TFUE. Secțiunea 2.4 din Cadrul din 2005 reprezintă cea mai recentă codificare a sensului și domeniului de aplicare al acelor cerințe, care au fost aplicate în mod constant în trecut de Curtea de Justiție, Tribunal și Comisie.

(431)

În conformitate cu punctul 2.4 din Cadrul din 2005, necesitatea și proporționalitatea compensației acordate trebuie să respecte următoarele principii:

(432)

În practica decizională a Comisiei, plățile compensatorii de stat pentru serviciul universal au fost considerate (sau nu) ajutor compatibil, atât timp cât plățile erau mai reduse decât costurile nete reale ale serviciului universal (107).

(433)

Directivele poștale succesive și jurisprudența Curții de Justiție (108) au recunoscut întotdeauna furnizarea serviciilor poștale universale ca fiind un serviciu de interes economic general.

(434)

Deutsche Post i s-a încredințat furnizarea de servicii poștale universale până la 31 decembrie 2007 prin legi succesive din sectorul poștal.

(435)

Germania susține că plățile compensatorii de stat au reprezentat o măsură de compensație proporțională deoarece, conform situațiilor financiare din 2009, aveau o valoare mult mai redusă decât costurile reale nete ale obligațiilor de serviciu universal din perioada 1990-1995. Situațiile financiare din 2009 arată că, în 1995, în pofida plăților compensatorii de stat, Deutsche Post a fost subcompensată cu o sumă de […] miliarde EUR (valoarea reală în 1995) pentru costurile nete cumulate ale obligațiilor de serviciu universal din perioada 1990-1995.

(436)

După ajustarea alocării costurilor și a sistemelor de costuri în situațiile financiare din 2009, studiul WIK concluzionează că plățile compensatorii de stat au compensat costurile nete cumulate ale obligației de serviciu universal pentru perioada 1990-1995.

(437)

Calculul WIK arată că, în 1995, compensația a depășit costurile nete cumulate cu [0-20] milioane EUR. Cu toate acestea, Comisia recunoaște că datele privind contabilitatea analitică din această perioadă sunt de calitate scăzută. În plus, WIK a recunoscut numai plățile de transfer drept cost de capital și nu a permis niciun alt profit rezonabil.

(438)

Din aceste două motive, Comisia constată că studiul WIK nu poate fi utilizat ca bază pentru a respinge argumentul Germaniei potrivit căruia plățile compensatorii de stat au constituit o compensație adecvată pentru costurile de servicii universale ale Deutsche Post.

Tabelul 10

Calculul costurilor nete cumulate ale obligației de serviciu universal și al plăților compensatorii de stat (valoarea reală din 1995)

(439)

Plățile compensatorii de stat sunt, prin urmare, compatibile în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din TFUE, deoarece nu au depășit costurile nete pe care Deutsche Post le-a suportat ca urmare a obligațiilor sale de servicii universale.

(440)

Comisia observă că normele privind garanția de stat pentru titlurile de creanță au fost introdus în 1953 prin articolul 22 alineatul (4) din PostVwG 1953. Atunci când PostVwG 1953 a fost abrogată și înlocuită de PostVerfG 1989, această dispoziție a fost inclusă în articolul 40 din PostVerfG 1989 fără nicio modificare.

(441)

Deoarece garanția de stat pentru titlurile de creanță a fost introdus în 1953 și, prin urmare, anterior intrării în vigoare a Tratatului CEE din 1958, aceasta constituie ajutor existent în temeiul articolului 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(442)

Articolul 2 alineatul (4) din PostUmwG 1995 a desființat acest ajutor. Faptul că statul a rămas garant pentru titlurile de creanță emise înainte de privatizarea Deutsche Post nu constituie ajutor nou, deoarece avantajul pentru Deutsche Post a fost acordat la data emiterii titlurilor de creanță.

(443)

Comisia constată că subvenția pentru pensii și plățile compensatorii de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, deoarece au exonerat Deutsche Post AG de costuri suportate, în mod normal, de întreprinderi.

(444)

În plus, Comisia constată că Germania a pus în aplicare în mod ilegal subvenția pentru pensii și plățile compensatorii de stat, prin încălcarea articolului 108 alineatul (2) din TFUE. Garanția de stat pentru titlurile de creanță emise de Deutsche Post înainte de privatizare constituie ajutor existent, care a încetat în anul 1995.

(445)

Subvenția pentru pensii este incompatibilă cu piața internă în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, deoarece a conferit un avantaj comparativ pentru serviciile cu prețuri nereglementate, în contextul în care finanțarea sarcinilor din veniturile realizate din tarifele reglementate a fost aprobată de autoritatea de reglementare din sectorul poștal. Germania a exonerat în mod disproporționat Deutsche Post AG de la plata contribuțiilor de asigurări sociale deoarece, în cadrul măsurilor de reducere a costurilor de pensii, a acordat subvenția pentru pensii și a permis Deutsche Post AG să transfere către clienții serviciilor cu prețuri reglementate o parte din costurile de asigurări sociale ale serviciilor cu prețuri nereglementate, pe care Deutsche Post AG ar fi trebuit să le suporte din fonduri proprii, asemenea concurenților săi din sectorul privat.

(446)

Prin urmare, măsurile de reducere a costurilor de pensii au plasat Deutsche Post AG într-o poziție avantajoasă față de concurenții privați, deoarece Deutsche Post AG trebuia să suporte, pentru serviciile sale cu prețuri nereglementate, un cost al contribuțiilor de asigurări sociale mai mic decât costurile legale obligatorii pentru concurenții privați.

(447)

În consecință, ajutorul incompatibil ar trebui calculat ca fiind diferența dintre rata de referință, care aliniază contribuțiile de asigurări sociale pentru serviciile cu prețuri nereglementate ale Deutsche Post AG la cele ale concurenților săi, și rata de contribuție legală suportată efectiv de Deutsche Post AG pentru serviciile sale cu prețuri nereglementate, înmulțită cu salariile brute totale ale funcționarilor publici din serviciile cu prețuri nereglementate. În special, ajutorul incompatibil trebuie să fie calculat cu ajutorul formulei din tabelul 8, pe baza definițiilor ratei de contribuție legale și a ratei de referință legale menționate în tabelul 7 și în anexă, și a salariului brut al funcționarilor publici, astfel cum este menționat în tabelul 6.

(448)

Ajutorului incompatibil aflat la dispoziția Deutsche Post începând cu 1 ianuarie 2003 trebuie recuperat începând de la această dată și până în momentul în care avantajul comparativ a încetat. În plus, Germania trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a aduce modificări componentei de reducere a costurilor de pensii bazate pe subvenția pentru pensii și reglementarea prețurilor, în vederea anulării avantajului comparativ.

(449)

Comisia constată că plățile compensatorii de stat constituie o măsură de ajutor compatibil în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din TFUE, deoarece au compensat costurile nete cumulate ale Deutsche Post care decurg din obligația de serviciu universal,