14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/1

(1)

La 19 decembrie 2002, Consiliul a autorizat Președinția, asistată de Comisie, să inițieze negocieri cu Islanda și Norvegia în vederea aplicării anumitor dispoziții ale Convenției din 29 mai 2000 referitoare la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene și ale Protocolului din 2001 la aceasta (denumită în continuare „convenția”).

(2)

În conformitate cu Decizia 2004/79/CE (1), Acordul între Uniunea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind aplicarea anumitor dispoziții ale convenției (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 19 decembrie 2003, sub rezerva încheierii acestuia.

(3)

Până în prezent, acordul nu a fost încheiat. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, procedurile de urmat de către Uniune în vederea încheierii acordului sunt reglementate de articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(4)

Acordul ar trebui aprobat.

(5)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, aceste state membre și-au notificat intenția de a participa la adoptarea și aplicarea prezentei decizii.

(6)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,

14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/3

(1)

La 22 noiembrie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1446/2007 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Mozambic (1) („acordul”). La acord a fost anexat un protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de acordul respectiv (2). Protocolul menționat a expirat la 31 decembrie 2011.

(2)

Uniunea Europeană a negociat cu Republica Mozambic un nou protocol privind stabilirea posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Republica Mozambic („protocolul”), care oferă navelor din UE posibilitatea de a pescui în apele asupra cărora Mozambic deține suveranitatea sau jurisdicția în domeniul pescuitului.

(3)

Ca urmare a negocierilor menționate, protocolul a fost parafat la 2 iunie 2011.

(4)

În conformitate cu Decizia 2012/91/UE a Consiliului (3), protocolul a fost semnat și se aplică cu titlu provizoriu.

(5)

Protocolul ar trebui să fie încheiat,

14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/4

(1)

(2)

Germania a prezentat o declarație de opoziție cu privire la înregistrare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Declarația de opoziție a fost considerată admisibilă în temeiul articolului 7 alineatul (3) primul paragraf litera (c) din regulamentul respectiv.

(3)

Prin scrisoarea din data de 2 august 2011, Comisia a invitat părțile în cauză să încerce să ajungă la un acord.

(4)

Dat fiind că nu s-a ajuns la niciun acord oficial între Germania și China în conformitate cu termenul și formele prevăzute, Comisia trebuie să adopte o decizie în conformitate cu procedura menționată la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru indicațiile geografice și denumirile de origine protejate,

14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/8

(1)

Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a decis, în temeiul articolului 13 alineatul (3) și al articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, să desfășoare din proprie inițiativă o anchetă cu privire la eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite la importurile de anumite elemente de fixare din oțel inoxidabil, precum și de părți ale acestora originare din Republica Populară Chineză și să instituie obligativitatea înregistrării importurilor de anumite elemente de fixare din oțel inoxidabil, precum și de părți ale acestora expediate din Malaysia, Thailanda și Filipine, indiferent dacă acestea sunt declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, Thailanda și Filipine.

(2)

Produsul vizat de eventuala eludare este reprezentat de anumite dispozitive de fixare din oțel inoxidabil și componente ale acestora, originare din Republica Populară Chineză (denumite în continuare „produsul în cauză”), care se încadrează în prezent la codurile NC 7318 12 10, 7318 14 10, 7318 15 30, 7318 15 51, 7318 15 61 și 7318 15 70.

(3)

Produsul care face obiectul anchetei este același cu cel descris în considerentul anterior, însă expediat din Malaysia, Thailanda și Filipine, indiferent dacă este sau nu declarat ca fiind originar din Malaysia, Thailanda și Filipine, încadrat în prezent la aceleași coduri NC ca produsul în cauză (denumit în continuare „produsul care face obiectul anchetei”).

(4)

Măsurile aflate în vigoare în prezent și care au fost eventual eludate sunt măsuri antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2/2012 al Consiliului (2), în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor impuse prin Regulamentul (CE) nr. 1890/2005 (3).

(5)

Comisia are la dispoziție suficiente elemente de probă prima facie care indică faptul că măsurile antidumping aplicate importurilor de anumite dispozitive de fixare din oțel inoxidabil și componente ale acestora, originare din Republica Populară Chineză, sunt eludate prin transbordarea produsului în Malaysia, Thailanda și Filipine.

(6)

Elementele de probă prima facie aflate la dispoziția Comisiei sunt următoarele:

(7)

Ulterior instituirii măsurilor asupra produsului în cauză, a avut loc o modificare semnificativă în configurația schimburilor comerciale care presupuneau exporturi din Republica Populară Chineză, Malaysia, Thailanda și Filipine către Uniune, pentru această modificare neexistând nici motivare și nici justificare suficientă, alta decât instituirea taxei.

(8)

Această modificare în configurația schimburilor comerciale pare a rezulta din transbordarea, în Malaysia, Thailanda și Filipine, a anumitor dispozitive de fixare din oțel inoxidabil și componente ale acestora, originare din Republica Populară Chineză.

(9)

În plus, elementele de probă indică faptul că efectele corective ale măsurilor antidumping existente aplicate produsului în cauză sunt compromise, atât în ceea ce privește prețul, cât și cantitatea. Un volum semnificativ de importuri ale produsului care face obiectul anchetei pare să fi înlocuit unele importuri ale produsului în cauză. Mai mult, există suficiente dovezi care atestă că importurile produsului care face obiectul anchetei sunt efectuate la prețuri mult mai mici decât prețul neprejudiciabil stabilit în cadrul anchetei care a condus la măsurile existente, ajustat în funcție de creșterea costurilor cu materiile prime.

(10)

În cele din urmă, Comisia deține suficiente elemente de probă prima facie care indică faptul că prețurile produsului vizat de anchetă fac obiectul unui dumping în comparație cu valoarea normală stabilită anterior pentru produsul în cauză, ajustată în funcție de creșterea costurilor cu materiile prime.

(11)

În cazul în care, în cursul anchetei, sunt constatate practici de eludare via Malaysia, Thailanda și Filipine reglementate de articolul 13 din regulamentul de bază, altele decât transbordarea, acestea ar putea, de asemenea, să facă obiectul anchetei.

(12)

Având în vedere cele menționate mai sus, Comisia a ajuns la concluzia că există suficiente dovezi pentru a justifica deschiderea unei anchete în temeiul articolului 13 din regulamentul de bază și pentru a institui obligativitatea înregistrării importurilor produsului care face obiectul anchetei, indiferent dacă acesta este sau nu declarat ca fiind originar din Malaysia, Thailanda și Filipine, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(13)

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare în vederea anchetei, Comisia va trimite chestionare producătorilor-exportatori cunoscuți și asociațiilor de producători-exportatori cunoscute din Malaysia, Thailanda și Filipine, producătorilor-exportatori cunoscuți și asociațiilor de producători-exportatori cunoscute din Republica Populară Chineză, importatorilor cunoscuți și asociațiilor de importatori cunoscute din Uniune, precum și autorităților din Republica Populară Chineză, Malaysia, Thailanda și Filipine. Dacă este cazul, se pot solicita informații și industriei din Uniune.

(14)

În orice caz, toate părțile interesate ar trebui să ia legătura cu Comisia în acest sens, dar nu mai târziu de termenul stabilit la articolul 3 din prezentul regulament, și să solicite un chestionar în termenul stabilit la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament, având în vedere că termenul stabilit la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament se aplică tuturor părților interesate.

(15)

Autoritățile din Republica Populară Chineză, Malaysia, Thailanda și Filipine vor fi informate despre deschiderea anchetei.

(16)

Toate părțile interesate sunt invitate să-și prezinte în scris punctele de vedere și să aducă elemente de probă pentru susținerea acestora. În plus, Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca acestea să prezinte o cerere scrisă din care să reiasă că au motive speciale în baza cărora ar trebui să fie audiate.

(17)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, importurile produsului care face obiectul anchetei pot fi scutite de la înregistrare sau de la măsuri în cazul în care importul respectiv nu constituie o eludare.

(18)

Dat fiind faptul că eventuala eludare a măsurilor intervine în afara Uniunii, se pot acorda, în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, scutiri producătorilor de anumite dispozitive de fixare din oțel inoxidabil și componente ale acestora din Malaysia, Thailanda și Filipine, care pot dovedi că nu sunt afiliați (4) niciunui producător care face obiectul măsurilor (5) și despre care s-a constatat că nu sunt implicați în practicile de eludare definite la articolul 13 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază. Producătorii care doresc să beneficieze de o astfel de scutire ar trebui să prezinte o cerere în acest scop, însoțită în mod corespunzător de elemente de probă, în termenul stabilit la articolul 3 alineatul (3) din prezentul regulament.

(19)

În temeiul articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, importurile produsului care face obiectul anchetei trebuie supuse înregistrării pentru ca, în cazul în care ancheta ar stabili existența unei eludări, să se poată asigura posibilitatea perceperii unei taxe antidumping de o valoare corespunzătoare, cu efect retroactiv de la data înregistrării, pentru astfel de importuri expediate din Malaysia, Thailanda și Filipine.

(20)

În interesul unei bune administrări, ar trebui precizate termenele în care:

(21)

Trebuie remarcat faptul că exercitarea majorității drepturilor procedurale prevăzute în regulamentul de bază se poate desfășura numai dacă părțile s-au prezentat în termenul menționat la articolul 3 din prezentul regulament.

(22)

În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informații sau nu furnizează informațiile necesare în termenul prevăzut sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili concluzii pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

(23)

În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informație falsă sau înșelătoare, această informație nu se ia în considerare și se poate face uz de datele disponibile.

(24)

Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, concluziile sunt stabilite în baza probelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei poate fi mai puțin favorabil acelei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

(25)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din regulamentul de bază, ancheta se va încheia în termen de nouă luni de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(26)

Se menționează faptul că toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi utilizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (6).

(27)

De asemenea, trebuie menționat faptul că, în cazul în care părțile interesate consideră că întâmpină dificultăți în exercitarea dreptului la apărare, acestea pot solicita intervenția consilierului-auditor din cadrul Direcției Generale Comerț. Acesta acționează în calitate de intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei, oferind, acolo unde este necesar, mediere privind aspectele de procedură care aduc atingere apărării intereselor părților respective în cadrul prezentei proceduri, în special cu privire la aspecte legate de accesul la dosar, confidențialitate, prelungirea termenelor și examinarea opiniilor exprimate în scris și/sau oral. Pentru mai multe informații și detalii de contact, părțile interesate sunt rugate să consulte paginile de internet de pe site-ul Direcției Generale Comerț dedicate consilierului-auditor (http://ec.europa.eu/trade/tackling-unfair-trade/hearing-officer/index_en.htm),

European Commission

Directorate-General for Trade

Directorate H

Office: N105 4/92

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/12

(1)

Regulamentul (UE) nr. 44/2012 al Consiliului din 17 ianuarie 2012 de stabilire, pentru 2012, a posibilităților de pescuit disponibile în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește care fac obiectul unor negocieri sau acorduri internaționale (2) stabilește cantitatea de ton roșu care poate fi pescuită în 2012 de navele de pescuit ale Uniunii Europene în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 302/2009 al Consiliului din 6 aprilie 2009 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 43/2009 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1559/2007 (3) impune statelor membre să informeze Comisia cu privire la cotele individuale alocate navelor lor care au o lungime de peste 24 de metri.

(3)

Rolul politicii comune în domeniul pescuitului este acela de a asigura viabilitatea pe termen lung a sectorului piscicol printr-o exploatare sustenabilă a resurselor acvatice vii, pe baza principiului precauției.

(4)

În conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în cazul în care Comisia consideră, pe baza informațiilor furnizate de statele membre sau a altor informații aflate la dispoziția sa, că posibilitățile de pescuit disponibile aferente unei unelte/flote sau mai multor unelte/flote, pentru Uniunea Europeană, un stat membru sau un grup de state membre s-au epuizat, Comisia informează statele membre în cauză cu privire la acest lucru și interzice activitățile de pescuit în zona respectivă, cu uneltele de pescuit respective, pentru stocul de pește sau grupul de stocuri de pește vizat sau pentru flota implicată în respectivele activități de pescuit.

(5)

Informațiile deținute de Comisie arată că posibilitățile de pescuit pentru ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană alocate navelor cu plasă-pungă care arborează pavilionul Greciei sau al Italiei sau sunt înmatriculate în Grecia sau Italia au fost epuizate la 7 iunie 2012.

(6)

În data de 8 iunie, Grecia a comunicat Comisiei că a impus, începând cu data de 8 iunie 2012, ora 8.00, încetarea activităților de pescuit pentru 2012 ale navelor sale cu plasă-pungă care pescuiesc ton roșu.

(7)

La 3, 5 și 8 iunie 2012, Italia a informat Comisia cu privire la faptul că a impus încetarea activităților de pescuit ale celor 12 nave cu plasă-pungă ale sale, active în 2012 în domeniul pescuitul de ton roșu, începând cu 3 iunie pentru 4 nave, începând cu 5 iunie pentru alte 4 și începând cu 8 iunie pentru celelalte 4, ceea ce a condus la interzicerea tuturor activităților de la 8 iunie 2012, ora 11.30.

(8)

Fără a aduce atingere acțiunilor întreprinse de Grecia și Italia menționate anterior, este necesară interzicerea de către Comisie, cu începere de la 8 iunie 2012, a pescuitului de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele cu plasă-pungă care arborează pavilionul Greciei sau al Italiei sau sunt înmatriculate în Grecia sau Italia,

14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/14

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

14.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 153/16

(1)

După ce au primit informații potrivit cărora s-ar fi acordat ajutoare în 1993 și în cursul anilor următori unor întreprinderi din departamentele Kastoria și Eubea, în cadrul unei operațiuni de renegociere a datoriilor, prin scrisoarea din 27 mai 2003, Comisia a solicitat autorităților elene să îi comunice în termen de patru săptămâni textul temeiului juridic al operațiunii în cauză, precum și orice altă informație necesară în vederea unei examinări în temeiul articolelor 87 și 88 din tratat (3).

(2)

Prin scrisoarea din 10 iulie 2003, înregistrată la 17 iulie 2003, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei o notă a autorităților elene prin care acestea din urmă solicitau prelungirea cu o lună a termenului menționat la considerentul 1.

(3)

Prin scrisoarea din 4 august 2003, înregistrată la 6 august 2003, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei informațiile solicitate în scrisoarea din 27 mai 2003.

(4)

După examinarea informațiilor, s-a constatat că ajutoarele fuseseră acordate fără aprobarea Comisiei. În consecință, Comisia a hotărât să inițieze procedura oficială de investigare privind un ajutor nenotificat, înregistrat cu numărul NN 153/03.

(5)

Prin scrisoarea din 21 iunie 2004 (4), Comisia a informat Grecia cu privire la decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE (C 23/04) (denumită în continuare „prima inițiere a procedurii”).

(6)

Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (5). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutoarele în cauză.

(7)

Comisia nu a primit nicio observație de la părțile terțe interesate.

(8)

Prin scrisoarea din 13 iulie 2004, înregistrată la 19 iulie 2004, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a solicitat Comisiei prelungirea cu o lună a termenului acordat autorităților elene pentru a comunica răspunsul la prima inițiere a procedurii.

(9)

Prin faxul din 6 august 2004, Comisia a acordat prelungirea solicitată a termenului.

(10)

Prin scrisoarea din 9 august 2004, înregistrată la 10 august 2004, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei răspunsul autorităților elene la prima inițiere a procedurii.

(11)

Cu ocazia examinării informațiilor comunicate de către autoritățile elene prin scrisoarea din 4 august 2003, s-a constatat că ajutoarele în cauză nu priveau numai departamentele Kastoria și Eubea, ci și departamentele Florina și Kilkis. În consecință, Comisia a solicitat autorităților elene informații suplimentare cu privire la ajutoarele respective, prin faxul din 22 aprilie 2004.

(12)

Prin scrisoarea din 26 mai 2004, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a solicitat Comisiei prelungirea cu o lună a termenului acordat autorităților elene pentru a comunica informațiile suplimentare menționate anterior.

(13)

Prin faxul din 7 iunie 2004, Comisia a acordat prelungirea solicitată a termenului.

(14)

Prin scrisoarea din 1 iulie 2004, înregistrată în aceeași zi, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei informațiile solicitate prin faxul din 22 aprilie 2004.

(15)

După examinarea informațiilor, s-a constatat că s-au acordat ajutoare fără aprobarea Comisiei. În consecință, serviciile Comisiei au decis să înceapă procedura oficială de investigare privind un ajutor nenotificat, înregistrat cu numărul NN 70/04.

(16)

Prin scrisoarea din 9 iunie 2005 (7), Comisia a informat Grecia cu privire la decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE privind ajutoarele acordate în departamentele Florina și Kilkis (C 20/05) (denumită în continuare „a doua inițiere a procedurii”).

(17)

Decizia de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (8). Comisia a invitat părțile interesate să prezinte observații cu privire la ajutoarele în cauză.

(18)

Comisia nu a primit nicio observație de la părțile terțe interesate.

(19)

Prin scrisoarea din 24 iunie 2005, înregistrată la 28 iunie 2005, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a solicitat Comisiei prelungirea cu două luni a termenului acordat autorităților elene pentru a comunica răspunsul la cea de a doua inițiere a procedurii.

(20)

Prin faxul din 13 iulie 2005, Comisia a acordat prelungirea solicitată a termenului.

(21)

Prin scrisoarea din 18 august 2005, înregistrată la 24 august 2005, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei răspunsul autorităților elene la cea de a doua inițiere a procedurii.

(22)

După examinarea informațiilor comunicate de autoritățile elene în scrisoarea din 1 iulie 2004, s-a constatat că au fost acordate ajutoare și în alte departamente decât cele vizate de primele două inițieri ale procedurii. În consecință, Comisia a solicitat autorităților elene informații suplimentare cu privire la ajutoarele respective, prin faxul din 12 noiembrie 2004.

(23)

Prin scrisoarea din 13 decembrie 2004, înregistrată la 15 decembrie 2004, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a solicitat Comisiei prelungirea cu o lună a termenului acordat autorităților elene pentru a comunica informațiile suplimentare menționate anterior.

(24)

Prin faxul din 6 ianuarie 2005, Comisia a acordat prelungirea solicitată a termenului.

(25)

Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2005, înregistrată la 1 februarie 2005, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei informațiile suplimentare solicitate în faxul din 12 noiembrie 2004.

(26)

După examinarea informațiilor, s-a constatat că s-au acordat ajutoare fără aprobarea Comisiei. În consecință, Comisia a decis să înceapă procedura oficială de investigare privind un ajutor nenotificat, înregistrat cu numărul NN 20/05.

(27)

Prin scrisoarea din 22 decembrie 2005 (10), Comisia a informat Grecia cu privire la decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE privind ajutoarele acordate în departamentele Rhodope, Evros, Xanthi și Dodecanez, precum și în insulele Lesbos, Samos și Chios (C 50/05) (denumită în continuare „a treia inițiere a procedurii”).

(28)

Decizia de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (11). Comisia a invitat părțile interesate să prezinte observații cu privire la ajutoarele în cauză.

(29)

Comisia nu a primit nicio observație de la părțile terțe interesate.

(30)

Prin scrisoarea din 23 ianuarie 2006, înregistrată la 25 ianuarie 2006, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a solicitat Comisiei prelungirea cu trei luni a termenului acordat autorităților elene pentru a comunica răspunsul lor la cea de a treia inițiere a procedurii.

(31)

Prin faxul din 3 februarie 2006, Comisia a acordat prelungirea solicitată a termenului.

(32)

Prin scrisoarea din 10 mai 2006, înregistrată la 11 mai 2006, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei răspunsul autorităților elene la cea de a treia inițiere a procedurii.

(33)

După reexaminarea tuturor temeiurilor juridice comunicate, prin faxul din 12 ianuarie 2011, Comisia a solicitat autorităților elene ca, în termen de o lună, să furnizeze precizări cu privire la ajutoarele în cauză.

(34)

Prin e-mailul din 7 februarie 2011, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a solicitat Comisiei prelungirea cu patruzeci de zile lucrătoare a termenului menționat anterior.

(35)

Prin faxul din 17 februarie 2011, Comisia a acordat o prelungire a termenului de douăzeci de zile lucrătoare.

(36)

Prin e-mailurile din 15 martie 2011 și din 29 martie 2011, Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă Uniunea Europeană a comunicat Comisiei precizările menționate anterior.

(37)

Decretul nr. 69836/B1461 din 30 septembrie 1993 prevede conversia datoriilor restante sau nu la 30 iunie 1993, rezultate din împrumuturi de orice natură (fond de rulment și investiție) în drahme sau în valută, acordate întreprinderilor industriale sau celor de tip meșteșugăresc stabilite și care operează, indiferent unde își au sediul, în departamentele Kastoria și Eubea, precum și din garanții bancare în drahme sau în valută dobândite în detrimentul întreprinderilor respective, într-un nou împrumut pe zece ani rambursabil în tranșe semestriale constante de amortizare și dobânzi sau în tranșe semestriale cu valoare egală și calculul dobânzilor în fiecare semestru la rata practicată la acel moment pentru reeșalonare (rata care se aplică împrumutului este cea practicată la douăsprezece luni pentru bonurile de tezaur în momentul emisiei care precede debutul fiecărei perioade de calcul al dobânzilor împrumutului, majorată cu două unități), cu acordarea unei bonificații de interes de 10 puncte procentuale în primii cinci ani, din contul în temeiul Legii nr. 128/75 (12).

(38)

Alternativ, întreprinderile menționate mai sus pot beneficia timp de cinci ani de o bonificație de interes de 10 puncte procentuale pentru datoriile în drahme sau în valută aflate în curs la data de 30 iunie 1993 și legate de investiții în active sau în fonduri de rulment.

(39)

Întreprinderile trebuie să fie viabile după reeșalonare (ceea ce implică o stare de dificultate), acest criteriu fiind verificat de către bănci.

(40)

Decretele nr. 2035824/5887 din 1 iunie 1994, 2045909/7431/0025 din 26 august 1994, 2071670/11297 din 9 noiembrie 1994 și 72742/B1723 din 8 decembrie 1994 adaptează perioadele de grație și bonificațiile de interes legate de noile împrumuturi și le acoperă pe acestea din urmă prin garanția de stat.

(41)

Decretul nr. 66336/B1398 din 14 septembrie 1993 prevede aceleași măsuri și condiții de ajutor ca și cele descrise la considerentul 37. De asemenea, acesta prevede acordarea garanției de stat la principalul și dobânzile datoriilor reeșalonate ale întreprinderilor industriale și ale celor de tip meșteșugăresc din departamentele Florina și Kilkis, precum și plata de către stat a dobânzilor de întârziere aplicabile la 31 decembrie 1992 la împrumuturile acordate pentru fondurile de rulment sau de investiții ale acelorași întreprinderi, în limitele bugetului Legii nr. 128/75.

(42)

Decretul nr. 66336/B1398 din 14 septembrie 1993 a fost modificat prin Decretul nr. 30755/B1199 din 21 iulie 1994, Decretul nr. 60029/B1541 din 23 septembrie 1994, Decretul nr. 72742/B1723 din 8 decembrie 1994, Decretul nr. 236/B22 din 4 ianuarie 1995, Decretul nr. 8014/B285 din 28 februarie 1995, Decretul nr. 44678/B1145 din 3 iulie 1995, Decretul nr. 44446/B1613 din 24 decembrie 1996, Decretul nr. 40410/B1678 din 9 decembrie 1997, Decretul nr. 10995/B546 din 24 martie 1999, Decretul nr. 12169/B736 din 22 martie 2000 și Decretul nr. 35913/B2043 din 24 octombrie 2000. Aceste diverse decrete adaptează durata împrumuturilor, perioadele de grație și bonificațiile de interes legate de noile împrumuturi și, de asemenea, prelungesc perioada după care tranșele neplătite devin exigibile.

(43)

Întreprinderile trebuie să fie viabile după reeșalonare (ceea ce implică o stare de dificultate), acest criteriu fiind verificat de către bănci.

(44)

Decretul nr. 1648/B.22/13.1.1994 prevede următoarele:

(45)

Întreprinderile trebuie să fie viabile după reeșalonare (ceea ce implică o stare de dificultate), acest criteriu fiind verificat de către bănci.

(46)

Decretul nr. 1648/B.22/13.1.1994 a suferit o serie de modificări introduse prin Decretele nr. 14237/B.664/6.4.1994, 235/B.21/4.1.1995, 44678/B.1145/3.7.1995, 14946/B.566/30.4.1996, 44446/B.1613/24.12.1996, 32576/B.1282/9.10.1997 (13), 11362/B.472/7.4.1997, 40412/B.1677/9.12.1997 (14), 42998/B.2026/15.12.1998, 19954/B.957/7.6.1999, 10123/B.507/17.3.1999, 6244/B.270/18.2.2000 și 35913/B.2043/24.10.2000 (15). Toate aceste texte adaptează parametrii tehnici cum ar fi bonificațiile de interes, perioadele de grație, durata împrumuturilor și cea a perioadelor începând cu care ratele neplătite devin exigibile.

(47)

Decretul nr. 2003341/683/0025/17.2.94 asigură garanția de stat pentru împrumuturile pentru fondul de rulment acordate, începând de la 1 aprilie 1993, întreprinderilor industriale, celor de tip meșteșugăresc și miniere, exploatațiilor de tip industrial de creștere a animalelor, întreprinderilor hoteliere și întreprinderilor navale stabilite, indiferent de sediu, în departamentele Xanthi, Rhodope și Evros, până la o valoare totală de 100 000 000 GRD (293 470 EUR) pe întreprindere, precum și pentru datoriile (în capital și dobânzi) care rezultă din reeșalonarea, la 31 decembrie 1993, a datoriilor rezultate din împrumuturi mai vechi acordate conform dispozițiilor Decretului comun nr. 1648/G.G.54/B.22/13.1.94.

(48)

Decretul nr. 2003341/683/0025/17.2.94 a suferit o serie de modificări introduse prin Decretele nr. 2022973/3968/0025/18.5.94, 2043231/6673/0025/11.7.95, 2030175/4446/0025/10.6.1996, 2087184/49/0025/11.7.97, 2016123/2133/0025/6.3.1998, 2090373/11216/0025/1.6.98 (16), 2/21857/0025/7.10.1999, 2/14774/0025/31.5.2000, 2/82257/0025/18.12.2000, 2/7555/0025/25.5.2001, 2/61352/0025/31.1.2002 și 2/64046/0025/2003/28.1.2004. Toate aceste texte acordă garanția de stat în momentul aplicării măsurilor prevăzute de diversele decrete de modificare a Decretului nr. 1648/B.22/13.1.1994 (a se vedea considerentul 46).

(49)

În lista menționată anterior, Decretul nr. 2/82257/0025/18.12.2000 precizează că, pentru a putea beneficia de dispozițiile acestuia, întreprinderile trebuie să fie viabile în mod absolut (și nu după reeșalonare, precum în cazul celorlalte decrete evocate în prezenta decizie), ceea ce implică absența unei stări de dificultate.

(50)

Decretul nr. 2041901/16.5.1989 acordă o bonificație de interes de trei puncte procentuale la dobânzi, din contul comun al Legii nr. 128/75, la soldurile restante din împrumuturile pentru fondul de rulment acordate, începând cu 1 aprilie 1989, întreprinderilor comerciale și celor de tip meșteșugăresc care își au sediul în departamentele Evros, Lesbos, Samos, Chios și Dodecanez.

(51)

Decretul nr. 2078809/10.10.1989 prevede o bonificație de interes de trei puncte procentuale (3 %) la dobânzi, din contul comun al Legii nr. 128/75, la soldurile restante din împrumuturile pentru fondul de rulment acordate începând cu 1 aprilie 1989 întreprinderilor comerciale și celor de tip meșteșugăresc care își au sediul în departamentele Rhodope, Xanthi și Samos.

(52)

Decretele nr. 9034/B.289/10.2.2003 și 37497/B.1232/2.6.2003 completează decretele menționate la considerentele 50 și 51, precizând domeniul de aplicare și anumiți parametri tehnici ai bonificațiilor de interes prevăzute.

(53)

În cazul celor trei scheme de ajutor în cauză, Comisia a exprimat îndoieli cu privire nu numai la absența ajutoarelor de stat, ci și la compatibilitatea cu piața internă ajutoarelor pe care le considera ca fiind existente.

(54)

Prima procedură a fost inițiată din următoarele motive cumulative:

(55)

A doua procedură a fost inițiată din următoarele motive cumulative:

(56)

A treia procedură a fost inițiată din următoarele motive cumulative:

(57)

În scrisoarea din 9 august 2004, autoritățile elene au arătat următoarele:

(58)

În scrisoarea din 18 august 2005, autoritățile elene au furnizat următoarele argumente, majoritatea formulate deja în răspunsul lor la prima inițiere a procedurii (a se vedea considerentul precedent):

(59)

În scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene au furnizat următoarele argumente:

(60)

În scrisorile din 15 și 29 martie 2011, autoritățile elene au precizat, mai întâi, datele de expirare a decretelor inițiale care reglementează schemele de ajutor în cauză. Datele sunt următoarele:

(61)

Apoi, autoritățile elene au precizat că criteriul de viabilitate a întreprinderilor după reeșalonarea datoriilor nu însemna luarea în considerare exclusiv a viabilității întreprinderilor după reeșalonarea datoriilor, ci mai degrabă o evaluare globală a viabilității întreprinderilor înainte și după reeșalonare.

(62)

Cele două scrisori conțin, de asemenea, tabele care indică echivalentul-subvenție al ajutoarelor în cauză percepute de fiecare întreprindere beneficiară, obiectivul acestora fiind de a evidenția procentul de întreprinderi pentru care ajutoarele s-ar putea încadra într-un sistem de minimis. Autoritățile elene arată totuși că, pentru ajutoarele acordate în temeiul Decretelor nr. 2041901/16-5-1989 (departamentele Xanthi, Rhodope și Evros, Samos, Lesbos, Chios și Dodecanez) și 1648/B.22/13.1.94 (Xanthi, Rhodope și Evros), datele disponibile nu acoperă decât perioada 2004-2007. Datele furnizate pentru ajutoarele acordate în temeiul Decretului nr. 69836/B1461 (departamentele Kastoria și Eubea) acoperă perioada 1993-1998, iar cele pentru ajutoarele acordate în temeiul Decretului nr. 66336/B/398/14-9-1993 (departamentele Florina și Kilkis), perioada 1993-2001. Datele au fost colectate de la bănci, însă nu toate băncile au răspuns. Cu toate acestea, autoritățile elene consideră că cifrele sunt apropiate de valoarea totală a ajutoarelor acordate, dat fiind faptul că băncile care au răspuns sunt principalii furnizori de credite ai departamentelor în cauză. Potrivit acestora, analiza datelor arată că ajutoarele se încadrează în plafonul de minimis în 73,55 % până la 99,46 % din cazuri, în funcție de perioada și decretul avute în vedere.

(63)

În sfârșit, autoritățile elene au precizat că întreprinderile de producție, prelucrare și comercializare a produselor agricole nu erau eligibile pentru ajutoare, iar expresia „întreprinderi miniere” desemnează, de fapt, întreprinderile de extracție a marmurei și pietrei.

(64)

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Teoretic, ajutoarele în cauză corespund acestei definiții în sensul că sunt finanțate de stat sau din resurse ale statului, vizează anumite întreprinderi (întreprinderile din sectoarele agricol, meșteșugăresc, industrial, hotelier, extractiv – a se vedea considerentul 63 – și naval, în departamentele menționate), favorizându-le prin măsuri cum ar fi o reeșalonare a împrumuturilor, o diminuare a tranșelor generate de etalarea lor în timp, bonificații de interes sau chiar acordarea de garanții, și pot afecta schimburile comerciale (23) și denatura concurența (24).

(65)

Desigur, autoritățile elene au încercat să demonstreze că ajutoarele în cauză se puteau încadra într-un sistem de minimis și, prin urmare, nu constituiau ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Cu toate acestea, în afara faptului că regula de minimis nu a fost întotdeauna aplicabilă în toate sectoarele avute în vedere în cursul perioadei de validitate a decretelor care constituiau temeiul juridic al schemelor în cauză (de altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care au fost inițiate procedurile), datele furnizate sunt incomplete, după cum mărturisesc înseși autoritățile menționate (a se vedea considerentul 62). În plus, valorile ajutoarelor de minimis variază de la un sector la altul (nu sunt aceleași în sectorul industrial și în cel agricol), iar tabelele furnizate sugerează că autoritățile elene nu au perceput bine această diferență. În sfârșit, Comisia notează că, în ciuda indicațiilor autorităților elene, potrivit cărora întreprinderile de producție, prelucrare și comercializare a produselor agricole nu erau eligibile pentru schemele de ajutor în cauză, tabelele menționate anterior arată clar că anumite întreprinderi care aparțin acestor ramuri de activitate au beneficiat efectiv de ajutoare și că acestea din urmă sunt considerate ca încadrându-se într-un sistem de minimis, deși depășesc în mod evident plafonul admisibil.

(66)

Comisia amintește că se consideră că orice ajutor individual acordat în temeiul unei scheme de ajutor care îndeplinește, în momentul acordării, condițiile enunțate de un regulament de minimis aplicabil nu constituie un ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

(67)

În sectorul agricol, atunci când autoritățile elene au început să acorde ajutoarele în cauză, nu existau încă dispoziții ale Uniunii care să reglementeze ajutoarele de minimis.

(68)

Primele dispoziții comunitare adoptate în acest sens au fost cele din Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 (25).

(69)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1860/2004, care acoperă atât producția agricolă primară, cât și prelucrarea și comercializarea de produse agricole, ajutoarele care nu depășesc 3 000 EUR per beneficiar pe parcursul unei perioade de trei ani nu afectează schimburile comerciale între statele membre, nu denaturează sau nu amenință să denatureze concurența și, în consecință, nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(70)

În aplicarea articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1860/2004, același lucru se aplică în cazul ajutoarelor acordate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat, dacă acestea îndeplinesc toate condițiile stabilite la articolele 1 și 3 din regulamentul respectiv.

(71)

La 1 ianuarie 2008, Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 a fost înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 1535/2007 al Comisiei din 20 decembrie 2007 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producției de produse agricole (26), care crește valoarea ajutorului de minimis la 7 500 EUR per beneficiar pe parcursul unei perioade de trei exerciții fiscale, indiferent de forma sau obiectivul ajutoarelor, în limitele sumei maxime per stat membru, corespunzând unui procent de 0,75 % din valoarea producției anuale.

(72)

Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1535/2007 prevede că regulamentul „se aplică ajutoarelor acordate anterior datei de 1 ianuarie 2008 în favoarea întreprinderilor din sectorul producției agricole, cu condiția ca respectivele ajutoare să îndeplinească toate condițiile stabilite la articolele 1-4, cu excepția solicitării unei referințe explicite la prezentul regulament prevăzute la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf”. Cu toate acestea, regulamentul nu se aplică decât producției agricole primare.

(73)

În domeniul prelucrării și comercializării de produse agricole, regula de minimis aplicabilă de la 1 ianuarie 2007 este enunțată în Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de minimis  (27).

(74)

Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 stabilește la 200 000 EUR per beneficiar pe parcursul unei perioade de trei exerciții fiscale valoarea până la care ajutoarele nu afectează schimburile comerciale între statele membre, nu denaturează sau nu amenință să denatureze concurența și, în consecință, nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(75)

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 stipulează că regulamentul „se aplică ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transformării și al comercializării produselor agricole, în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condițiile prevăzute la articolele 1 și 2…”.

(76)

În acest context, Comisia nu va considera drept ajutoare de stat ajutoarele acordate în temeiul decretelor analizate care nu depășesc, per beneficiar:

(77)

Cu toate acestea, Comisia subliniază că întreprinderile în dificultate nu pot beneficia de dispozițiile Regulamentelor (CE) nr. 1998/2006 și (CE) nr. 1535/2007.

(78)

În alte sectoare decât agricultura (și anume, în speță, diferitele sectoare evocate în prezenta decizie, cu excepția sectorului construcției navale, care va fi tratat la considerentele 80 și 81 de mai jos (28)), regula de minimis enunțată în Comunicarea Comisiei din 20 mai 1992 – Orientări comunitare privind ajutoarele de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (29) (denumită în continuare „orientările din 1992”) era aplicabilă în momentul în care au fost acordate ajutoarele în cauză. Aceasta prevedea că „[…] plățile de ajutoare ad hoc care nu depășesc 50 000 de ecu pentru un tip dat de cheltuieli și schemele de ajutor în temeiul cărora valoarea ajutorului pe care o întreprindere dată îl poate primi pentru un tip dat de cheltuieli pe o perioadă de trei ani este limitată la această cifră nu vor mai trebui să fie notificate în temeiul articolului 93 alineatul (3) [din Tratatul CE] (30), cu condiția ca acordarea ajutorului sau modalitățile schemei de ajutoare să cuprindă o condiție expresă care să prevadă că un ajutor suplimentar acordat aceleiași întreprinderi pentru același tip de cheltuieli din alte surse de finanțare sau în cadrul altor scheme nu trebuie să ducă la creșterea valorii totale a ajutorului de care beneficiază întreprinderea peste limita de 50 000 de ecu. …”. Această regulă a fost ulterior redefinită în Comunicarea Comisiei privind ajutoarele de minimis din 1996 (31) (denumită în continuare „comunicarea din 1996”), care a stabilit valoarea ajutorului de minimis la 100 000 de ecu pentru aceeași perioadă, și ulterior în Regulamentul (CE) nr. 69/2001, care a stabilit valoarea ajutorului de minimis la 100 000 EUR pentru aceeași perioadă.

(79)

Ținând cont de datele de expirare ale schemelor analizate (ultima fiind 31 decembrie 2005) și de imposibilitatea de a aplica retroactiv reglementările în ceea ce privește sectoarele menționate la considerentul 78, Comisia nu va considera drept ajutoare de stat ajutoarele acordate în temeiul decretelor analizate care nu depășesc, per beneficiar:

(80)

În sfârșit, în sectorul construcției navale, regula de minimis nu este aplicabilă decât de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 69/2001.

(81)

În consecință, Comisia nu va considera drept ajutoare de stat ajutoarele acordate în temeiul decretelor analizate care nu depășesc 100 000 EUR per beneficiar și per perioadă de trei ani în cursul perioadei 2 februarie 2001-30 iunie 2007, dacă, în momentul acordării lor, acestea erau în conformitate cu dispozițiile relevante ale Regulamentului (CE) nr. 69/2001.

(82)

Celelalte argumente avansate de autoritățile elene pentru a justifica inexistența ajutoarelor de stat nu pot fi reținute de Comisie din următoarele motive, valabile în fiecare caz în care au fost invocate:

(83)

Ținând cont de toate aceste elemente, Comisia nu poate decât să concluzioneze că ajutoarele care nu se încadrează în limitele și condițiile pentru acordarea de ajutoare de minimis definite la considerentele 68-81 intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(84)

Cu toate acestea, în cazurile prevăzute la articolul 107 alineatele (2) și (3) din TFUE, unele ajutoare pot, prin derogare, să fie considerate compatibile cu piața internă.

(85)

În speță, este necesar să se analizeze, în cadrul fiecăreia dintre procedurile inițiate, derogarea care s-ar putea aplica în funcție de sectorul avut în vedere (efectuând o distincție între sectorul agricol și celelalte sectoare).

(86)

Ținând cont de natura ajutoarelor acordate, unica derogare care poate fi invocată pentru a justifica compatibilitatea acestora cu piața internă este derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, conform căreia pot fi considerate compatibile cu piața internă ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea anumitor activități sau regiuni economice, în cazul în care un astfel de ajutor nu afectează condițiile în care se desfășoară schimburile comerciale într-o măsură care să contravină interesului comun.

(87)

Întrucât ajutoarele în cauză sunt ajutoare nenotificate, pentru ca derogarea să fie aplicabilă, trebuie ca acestea să fie în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat în vigoare în momentul acordării lor. Potrivit indicațiilor furnizate de autoritățile elene, schema în cauză a durat de la 30 iunie 1993 până la 30 iunie 2003. Prin urmare, compatibilitatea schemei cu piața internă va fi analizată în lumina normelor privind ajutoarele de stat aplicabile în cursul acestei perioade.

(88)

Unul dintre motivele pentru care Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE este că ajutoarele păreau să fi fost prevăzute pentru întreprinderi aflate în dificultate. În această privință, autoritățile elene au arătat, în scrisoarea din 9 august 2004, că criteriul „viabilității după reeșalonare” nu influența cu nimic evaluarea globală a viabilității întreprinderii efectuată de instituția de credit, dat fiind că eligibilitatea pentru reeșalonare era decisă imediat după studiul de viabilitate. Acest argument a fost reiterat în scrisorile din 15 și 29 martie 2011 (a se vedea considerentul 61).

(89)

Comisia consideră că această explicație nu permite formularea unei concluzii cu privire la neacordarea de ajutoare unor întreprinderi aflate în dificultate, întrucât, chiar dacă, astfel cum afirmă autoritățile elene, eligibilitatea pentru reeșalonare a fost decisă imediat după studiul de viabilitate, studiul propriu-zis a fost axat pe perspectivele de viabilitate ale beneficiarilor după efectuarea reeșalonării, ceea ce implică faptul că beneficiarii puteau să fie în dificultate în momentul studiului, dar să fie totuși admiși pentru a beneficia de schema de ajutoare, deoarece instituția care a efectuat studiul întrevedea posibilități pentru revenirea la viabilitate după reeșalonarea datoriilor [de altfel, Comisia subliniase acest element la punctul 23 din decizia de inițiere a procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, dat fiind că preambulul Decretului nr. 2045909/7931/0025 menționa necesitatea de a sprijini întreprinderile din departamentele Kastoria și Eubea, confruntate cu probleme de lichiditate].

(90)

Ajutoarele pentru întreprinderile aflate în dificultate sunt supuse unui anumit număr de reguli. În momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 69836/B1461, politica Comisiei era de a considera că, în ceea ce privește sectorul agricol, astfel de ajutoare constituiau ajutoare pentru funcționare care nu puteau fi declarate compatibile cu piața internă decât dacă erau îndeplinite următoarele trei condiții:

(91)

În scrisoarea din 9 august 2004, autoritățile elene au arătat că Decretul nr. 69836/B1451 și modificările acestuia aveau în vedere întreprinderile de prelucrare în general și nu menționau în mod specific întreprinderile de prelucrare din sectorul agricol care intră sub incidența Regulamentelor (CEE) nr. 866/90, (CE) nr. 951/97 și (CE) nr. 1257/1999, că întreaga țară era cuprinsă în obiectivul 1 și că întreprinderile care au realizat investiții și care, în acest sens, au primit un ajutor de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării și Alimentației nu au putut beneficia de reeșalonarea datoriilor, dat fiind că acest lucru nu era prevăzut. În plus, autoritățile elene adaugă că, în ceea ce privește echivalentul-subvenție global al reeșalonării, marea majoritate a ajutoarelor aveau o valoare scăzută, iar reeșalonarea vizează împrumuturi vechi și, prin urmare, investiții deja realizate.

(92)

Înainte de toate, precizările aduse de autoritățile elene nu îi permit Comisiei să excludă faptul că unele întreprinderi de prelucrare din sectorul agricol ar fi putut beneficia de ajutor în temeiul Decretului nr. 69836/B1451 și al modificărilor acestuia, întrucât faptul că întreprinderile nu sunt menționate în particular nu implică în mod automat neapartenența acestora la categoria generică a întreprinderilor de prelucrare (întreprinderi industriale), care se încadrează în domeniul de aplicare al decretului.

(93)

În privința respectării condițiilor evocate la considerentul 90, Comisia constată că Decretul nr. 69836/B1451 și modificările acestuia acopereau reeșalonarea unor împrumuturi care puteau viza fie investiții, fie fonduri de rulment.

(94)

În ceea ce privește reeșalonarea împrumuturilor legate de investiții, precizările furnizate de autoritățile elene îi permit Comisiei să constate că condiția enunțată la considerentul 90 litera (a) este îndeplinită, deoarece împrumuturile aveau în vedere investiții deja realizate.

(95)

De asemenea, Comisia poate considera că a doua alternativă a condiției evocate la considerentul 90 litera (c) este îndeplinită, deoarece întreprinderile beneficiare trebuie să fie viabile după reeșalonare, pe baza unei evaluări făcute de instituțiile financiare.

(96)

În schimb, pe baza informațiilor de care dispune, Comisia nu poate concluziona că condiția enunțată la considerentul 90 litera (b) este respectată fără niciun dubiu, deoarece autoritățile elene au precizat în scrisoarea din 9 august 2004 că întreprinderile de prelucrare și de comercializare a produselor agricole intrau sub incidența, printre altele, a dispozițiilor Regulamentelor (CEE) nr. 866/90 și (CE) nr. 951/97, iar regulamentele respective au fost aplicate respectând dispozițiile acestora, ceea ce implică faptul că s-au putut acorda deja ajutoare la nivelul intensității maxime prevăzute în regulamentele menționate (75 % pentru regiunile cuprinse în obiectivul 1, din care făcea parte Grecia), iar aplicarea schemei în cauză a putut să antreneze o depășire a acestei intensități, din cauza cumulului de ajutoare.

(97)

În ceea ce privește reeșalonarea împrumuturilor legate de constituirea capitalului de lucru, aplicarea schemei în cauză nu s-a putut realiza cu respectarea tuturor condițiilor enunțate la considerentul 90, dat fiind că prima dintre condițiile enunțate [litera (a)] prevede explicit că împrumuturile trebuie să fie legate de investiții.

(98)

În 1997, condițiile enunțate la considerentul 90 au fost înlocuite de dispozițiile Comunicării Comisiei – Orientări comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (denumite în continuare „orientările din 1997”) (37). La punctul 4.4 din orientările menționate se stipulează că „în ceea ce privește sectorul agricol, [acestea sunt] aplicabile la 1 ianuarie 1998 pentru noile ajutoare de stat și, pentru ajutoarele deja existente, la aceeași dată sau, în cazul în care Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 93 alineatul (2) din Tratatul [CE] privind unul sau mai multe state membre în acest context, atunci când Comisia va fi adoptat o decizie finală față de statul membru sau statele membre în cauză, pe baza articolului 93 alineatul (2) din Tratatul [CE]”.

(99)

Orientările din 1997, cu totul noi pentru sectorul agricol, prevedeau, între altele:

(100)

Statele membre puteau să solicite aplicarea acestor dispoziții agricole în locul celor prevăzute de orientările din 1997 pentru alte sectoare decât cel agricol care se încadrează în domeniul de aplicare al acestora [în aceste alte sectoare se aplicau criterii foarte stricte, în special în ceea ce privește planul de restructurare și contribuția beneficiarului la restructurare – a se vedea, mai jos, capitolul (b) „sectorul neagricol”, considerentele 109-121].

(101)

În scrisoarea din 9 august 2004, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație care să permită Comisiei să constate că s-a realizat adaptarea schemei de ajutoare la aceste dispoziții și că, în consecință, ajutoarele acordate în cursul perioadei avute în vedere au fost acordate respectând condițiile relevante prevăzute de orientările din 1997, și anume fie condițiile descrise la considerentul 99 litera (b) de mai sus, fie condițiile prevăzute pentru alte sectoare decât cel agricol (prezentarea unui plan de restructurare cu perspectivele unei reveniri la viabilitate pe baza unor ipoteze realiste într-un termen rezonabil, cu atenuarea efectelor ajutoarelor asupra concurenților, respectând principiul ajutorului unic, cu reducerea capacității în cazul unei supracapacități structurale în sector, asigurând proporționalitatea între ajutor și costurile și avantajele restructurării și cu acoperirea costurilor sociale ale restructurării).

(102)

Orientările din 1997 au fost înlocuite la 9 octombrie 1999 cu Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (denumite în continuare „orientările din 1999”) (38). La punctul 6.3 din orientările din 1999, se arată că „statele membre trebuie să își adapteze schemele existente de ajutoare pentru salvare și restructurare care vor fi în vigoare după 30 iunie 2000 pentru a le face compatibile cu... orientările... ulterior acestei date”. În plus, „pentru a permite Comisiei să controleze această adaptare, statele membre [trebuie să îi transmită], anterior datei de 31 decembrie 1999, o listă a tuturor acestor scheme. Ulterior, și în orice caz anterior datei de 30 iunie 2000, acestea trebuie să transmită informații suficiente pentru a permite Comisiei să verifice dacă schemele au fost modificate în conformitate cu... orientările”.

(103)

Orientările din 1999 cuprindeau și un capitol specific privind restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate în sectorul agricol. Față de orientările din 1997, acest capitol definea supracapacitatea structurală a sectorului, limita derogarea menționată la considerentul 99 litera (b) la întreprinderile din sectorul primar (ceea ce implică faptul că subsectorul prelucrării și comercializării produselor agricole era supus, în mod automat, cerinței de reducere a capacității) și făcea aplicabil principiul ajutorului unic, potrivit căruia ajutoarele pentru restructurare nu pot fi acordate decât o singură dată.

(104)

În scrisoarea din 9 august 2004, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație care să îi permită Comisiei să constate că s-a efectuat adaptarea schemei de ajutoare la aceste dispoziții și, în consecință, ajutoarele acordate în cursul perioadei avute în vedere au fost acordate respectând condițiile relevante din orientările din 1999, și anume după prezentarea unui plan de restructurare care prevedea, în special, o suprimare a capacității în caz de supracapacitate structurală, eventual cu derogarea menționată la considerentul 103, precum și pe baza principiului ajutorului unic.

(105)

Un alt punct pentru care Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE este problema compatibilității ajutoarelor acordate sub formă de garanții. Autoritățile elene au formulat o serie de observații în scrisoarea din 9 august 2004 [a se vedea considerentul 57 literele (c) și (g)]. Cu toate acestea, Comisia consideră că observațiile respective impun următoarele comentarii:

(106)

În aceste condiții, Comisia consideră mai degrabă că garanțiile constituiau, pe durata schemei în cauză, un element dintr-un ansamblu de instrumente de acordare de ajutoare unor întreprinderi aflate în dificultate și că, în consecință, compatibilitatea lor este legată de cea a întregului proces de restructurare, pentru care, după cum bine arată analiza de la considerentele 94-104, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație care să permită Comisiei să elimine îndoielile pe care le exprimase la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE (aceste considerații cu privire la garanții sunt valabile pentru cele trei proceduri evocate în prezenta decizie și pentru toate sectoarele menționate, cu excepția cazului garanțiilor prevăzute în Decretul 2/82257/0025/18.12.2000, care, ținând cont de criteriul de viabilitate utilizat – viabilitate înainte de reeșalonare – vor face obiectul unei examinări separate).

(107)

Celelalte argumente dezvoltate de autoritățile elene în scrisoarea din 9 august 2004 (rata dobânzii aplicată, problema existenței sau inexistenței unor cheltuieli suplimentare determinate de decrete care fac parte integrantă din temeiul juridic al schemei, periodicitatea dobânzilor) nu aduc niciun element susceptibil de a modifica poziția Comisiei expusă mai sus.

(108)

Dat fiind că informațiile furnizate de autoritățile elene nu permit eliminarea îndoielilor exprimate la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, Comisia nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutor în cauză este incompatibilă cu piața comună.

(109)

La fel ca în cazul sectorului agricol, Comisia trebuie să analizeze ajutoarele în cauză în lumina normelor aplicabile în cazul ajutorului de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(110)

La momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 69836/B1461, și anume la 1 octombrie 1993, normele respective erau enunțate în cel de-al optulea raport privind politica în domeniul concurenței, în special la punctele 177, 227 și 228 din acesta.

(111)

Punctul 177 din raport arată că, deși este posibil să se dovedească necesară luarea unor măsuri de salvare pentru a obține un răgaz în timpul căruia vor fi puse în aplicare soluțiile pe termen lung pentru dificultățile unei întreprinderi, ele nu trebuie utilizate pentru a împiedica reducerile indispensabile ale capacității și, în consecință, nu trebuie utilizate decât în cazurile în care se impun pentru a rezolva probleme sociale acute.

(112)

Punctul 227 din raport precizează că ajutoarele pentru salvare se pot justifica în lumina tratatului atunci când sunt legate de o restructurare care vizează refacerea durabilă a situației întreprinderilor aflate în dificultate și/sau a regiunilor în cauză și atunci când posedă o specificitate regională sau sectorială suficientă pentru a permite aprecierea efectelor acestora.

(113)

Punctul 228 din raport face precizări suplimentare privind poziția Comisiei în ceea ce privește ajutoarele pentru salvare și definește ceea ce trebuie să fie „ajutoarele suplimentare”.

(114)

Ajutoarele pentru salvare trebuie:

(115)

Ajutoarele suplimentare trebuie să fie strâns subordonate realizării unui program de restructurare/reconversie bine articulat, capabil să restabilească efectiv, pe termen lung, competitivitatea producției în cauză, să aibă o intensitate și o valoare limitate la strictul necesar pentru a asigura echilibrul întreprinderii în perioada de tranziție inevitabilă înainte ca un astfel de program să dea roade, ceea ce implică o durată destul de limitată și o degresiune suficientă.

(116)

Aceste condiții au fost înlocuite de Orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate din 1994 (40), intrate în vigoare la 23 decembrie 1994 (denumite în continuare „orientările din 1994”), apoi de orientările din 1997, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1998, și de orientările din 1999, aplicabile începând cu 1 iulie 2000, ținând cont de perioada de adaptare a schemelor de ajutoare acordată statelor membre (a se vedea considerentele 98 și 102).

(117)

Orientările din 1994 confirmă politica Comisiei în materie de ajutoare pentru salvare (a se vedea considerentul 114) și definesc mai precis conținutul și implicațiile planurilor de restructurare care trebuie prezentate (perspectivele unei reveniri la viabilitate pe baza unor ipoteze realiste într-un interval rezonabil, atenuarea efectelor ajutoarelor asupra concurenților, principiul ajutorului unic, reducerea capacității în caz de supracapacitate structurală a sectorului în cauză, proporționalitate între ajutor și costurile și avantajele restructurării, acoperirea costurilor sociale ale restructurării).

(118)

În sectorul neagricol, orientările din 1997, care sunt rezultatul unei reexaminări regulate a politicii Comisiei în materie de salvare și de restructurare a întreprinderilor aflate în dificultate, confirmă conținutul orientărilor din 1994.

(119)

Orientările din 1999 înăspresc condițiile de acordare a ajutoarelor pentru salvare introducând un termen precis pentru prezentarea planului de restructurare. În ceea ce privește restructurarea, acestea sunt mai restrictive în special în cazul IMM-urilor și prevăd posibilitatea de a solicita o reducere a capacității chiar dacă nu există supracapacitate structurală în sector.

(120)

Dat fiind că explicațiile furnizate de autoritățile elene în scrisoarea din 9 august 2004 sunt valabile, în același timp, pentru sectorul agricol și pentru sectorul neagricol, Comisia nu poate decât să observe, cum a făcut deja pentru sectorul agricol, că niciuna dintre informațiile furnizate de autoritățile elene nu permite să se constate că s-au respectat diferitele condiții stabilite în orientările din 1994, 1997 și 1999 (pentru a nu cita decât un exemplu, nimic nu indică faptul că întreprinderile beneficiare au prezentat un plan de restructurare care conține contrapărțile necesare). Această constatare este valabilă, de asemenea, pentru respectarea dispozițiilor descrise în cel de-al optulea raport privind politica în domeniul concurenței.

(121)

În lipsa unor elemente care să ateste respectarea dispozițiilor menționate anterior, Comisia nu este în măsură să constate că ajutoarele au fost acordate ca urmare a prezentării unui plan de restructurare care prezintă toate caracteristicile definite în diversele reglementări evocate mai sus (în special, perspectivele unei reveniri la viabilitate pe baza unor ipoteze realiste într-un interval rezonabil, atenuarea efectelor ajutoarelor asupra concurenților, respectarea principiului ajutorului unic, reducerea capacității, proporționalitatea între ajutor și costurile și avantajele restructurării și acoperirea costurilor sociale ale restructurării). Prin urmare, Comisia nu poate elimina îndoielile pe care le-a exprimat la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și nu poate concluziona că schema de ajutoare în cauză este compatibilă cu piața comună.

(122)

În scrisoarea din 18 august 2005, autoritățile elene au arătat că decretul de bază care reglementa acordarea ajutoarelor (Decretul nr. 66336/B.1398/1993) făcea referire la întreprinderile industriale și de tip meșteșugăresc și că nicio întreprindere agricolă nu ar fi intrat sub incidența dispozițiilor acestuia.

(123)

Comisia ia notă de aceste precizări și, în consecință, consideră că nu trebuie să analizeze schema în cauză în lumina normelor privind ajutoarele de stat aplicabile în sectorul agricol la momentul în care au fost acordate ajutoarele.

(124)

Comisia, care considerase în momentul inițierii procedurii că schema era prevăzută pentru întreprinderi aflate în dificultate deoarece Decretul nr. 66336/B.1398/1993 stipula că întreprinderile trebuie să fie viabile după restructurare (ceea ce nu permitea excluderea unei stări de dificultate în momentul admiterii pentru a beneficia de ajutoare), are obligația de a examina compatibilitatea ajutoarelor în cauză în lumina regulilor care erau aplicabile ajutoarelor pentru salvarea și pentru restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate la momentul acordării.

(125)

Regulile aplicabile salvării și restructurării întreprinderilor aflate în dificultate la momentul acordării ajutoarelor în cauză au fost inițial, în ordine, dispozițiile de la punctele 177, 227 și 228 din al optulea raport privind politica în domeniul concurenței, orientările din 1994 și orientările din 1997.

(126)

În ceea ce privește respectarea dispozițiilor de la punctele 177, 227 și 228 din cel de-al optulea raport privind politica în domeniul concurenței, precum și a orientărilor din 1994, 1997 și 1999, autoritățile elene au furnizat, în scrisoarea din 18 august 2005, explicații identice cu cele furnizate pentru a justifica acordarea de ajutoare în departamentele Kastoria și Eubea [argumentele autorităților elene expuse la considerentul 57 literele (a)-(f) figurează deja la considerentul 56 literele (a)-(e)]. Prin urmare, analiza efectuată de către Comisie la considerentele 110-121 rămâne valabilă în speță, ceea ce implică faptul că Comisia nu este în măsură să elimine îndoielile pe care le-a exprimat la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și că nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutor în cauză este incompatibilă cu piața comună.

(127)

În scrisoarea din 18 august 2005, autoritățile elene au încercat, de asemenea, să justifice ajutoarele în cauză prin faptul că departamentele Florina și Kilkis se învecinează cu fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, iar întreprinderile locale au suferit mult în urma instabilității și a stării de război din regiune.

(128)

Această referire la evenimente extraordinare ar fi putut face aplicabilă derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, în temeiul căreia ajutoarele destinate să remedieze pagubele cauzate de calamitățile naturale sau de alte evenimente extraordinare sunt compatibile cu piața internă. Cu toate acestea, autoritățile elene nu au furnizat niciun element de analiză care să demonstreze dificultățile evocate pentru întreprinderile din cele două departamente și legătura de cauzalitate cu instabilitatea din regiune, datorată evenimentelor din Iugoslavia. În plus, Comisia nu dispune nici de informații susceptibile să ateste că evenimentele invocate de autoritățile elene ar fi putut produce efecte pe toată durata schemei de ajutoare. În sfârșit, Comisia se întreabă de ce schema nu avea în vedere decât anumite sectoare ale economiei din cele două departamente, în timp ce evenimentele invocate ar fi trebuit, în mod logic, să afecteze totalitatea întreprinderilor locale, din toate sectoarele.

(129)

Ținând cont de aceste elemente, Comisia nu înțelege nici modul în care schema de ajutoare în cauză ar putea fi admisă pentru a beneficia de derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE. Prin urmare, Comisia nu poate decât să concluzioneze din nou că schema în cauză este incompatibilă cu piața comună.

(130)

Dat fiind că, în decizia sa de inițiere a procedurii și pe baza informațiilor de care dispunea, Comisia semnalase că nu putea să determine dacă cele două decrete din 1989 și cele care au urmat, menționate la considerentele 50-52 de mai sus, constituiau o schemă de ajutor independentă sau o parte integrantă din întregul sistem analizat în cadrul diferitelor proceduri inițiate și că, în scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene nu au adus nicio explicație în acest sens, compatibilitatea cu piața internă a ajutoarelor prevăzute de decretele în cauză va fi examinată separat. Garanțiile prevăzute de Decretul nr. 2/82257/0025/18.12.2000 (a se vedea considerentul 49) vor face, la rândul lor, obiectul unei analize separate, întrucât decretul respectiv prevede că întreprinderile beneficiare trebuie să fie viabile în mod obligatoriu, iar nu viabile după reeșalonare, ca în celelalte cazuri evocate în speță.

(131)

În ceea ce privește decretele evocate la considerentele 44-52, analiza va cuprinde două mari secțiuni, și anume o secțiune agricolă și o secțiune neagricolă, precum în cazul schemelor vizate de primele două inițieri ale procedurii, dar secțiunea neagricolă va fi divizată în mai multe părți: sectorul industrial, hotelier și meșteșugăresc, pe de o parte, și sectorul naval, pe de altă parte. Sectorul huilei, care fusese vizat și de inițierea procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, nu va mai fi tratat aici, deoarece, în scrisorile din 15 și 29 martie 2011, autoritățile elene au arătat că activitățile de extracție vizate erau cele ale marmurei și pietrei, ceea ce face ca întreprinderile respective să intre în cadrul analizei privind ajutoarele pentru sectorul industrial.

(132)

Comisia trebuie să analizeze schema în cauză în lumina regulilor aplicabile în cazul ajutoarelor de stat pentru salvarea și pentru restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate la momentul acordării ajutoarelor.

(133)

În sectorul agricol, regulile în cauză au fost deja descrise la considerentele 90 și 98-103. Dat fiind că, în speță, schema a expirat la 31 decembrie 2005, trebuie adăugate la lista reglementărilor aplicabile Orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate din 2004 (41) (denumite în continuare „orientările din 2004”), intrate în vigoare la 10 octombrie 2004 și care înăspresc condițiile orientărilor din 1999 (în special reafirmând că contrapartida beneficiarului la restructurare trebuie să fie reală și scutită de ajutor). În plus, ținând cont de natura beneficiarilor (exploatații industriale de creștere a animalelor și ferme producătoare de lapte), trebuie să se considere că schema putea acoperi, în același timp, întreprinderi de producție primară (activitate exclusiv de creștere a animalelor) și de prelucrare/comercializare (de exemplu, exploatații de creștere a animalelor care cuprind un lanț de prelucrare la fața locului).

(134)

În ceea ce privește respectarea propriu-zisă a normelor, Comisia constată că Decretul nr. 1648/B22/13.1.1994 și modificările acestuia se refereau la reeșalonarea unor împrumuturi care puteau să aibă în vedere fie investiții, fie fonduri de rulment.

(135)

În ceea ce privește reeșalonarea împrumuturilor legate de investiții, autoritățile elene nu au furnizat, în scrisoarea din 10 mai 2006, nicio informație care să îi permită Comisiei să constate că împrumuturile care au făcut obiectul reeșalonării erau legate efectiv de niște investiții deja realizate. Prin urmare, Comisia nu poate să concluzioneze că este îndeplinită condiția enunțată la considerentul 90 litera (a).

(136)

Pe baza informațiilor de care dispune, Comisia nu poate nici să concluzioneze că s-a respectat strict condiția enunțată la considerentul 90 litera (b) deoarece autoritățile elene nu au furnizat nicio precizare în acest sens în scrisoarea din 10 mai 2006.

(137)

În ceea ce privește condiția evocată la considerentul 90 litera (c), Comisia poate considera că a doua alternativă este îndeplinită, deoarece întreprinderile beneficiare trebuie să fie viabile după reeșalonare, pe baza unei evaluări făcute de bănci.

(138)

În ceea ce privește reeșalonarea împrumuturilor legate de constituirea fondului de rulment, nici în acest caz aplicarea schemei în cauză nu a putut să se facă respectând toate condițiile enunțate la considerentul 90, dat fiind că prima dintre condițiile enunțate [considerentul 90 litera (a) prevede explicit că împrumuturile trebuie să fie legate de investiții].

(139)

Pentru ajutoarele acordate începând cu 1 ianuarie 1998 și până la data de aplicabilitate a orientărilor din 2004, analiza efectuată la considerentele 98-104 este valabilă și în ceea ce privește fondul în speță, deoarece, în scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație care să îi permită Comisiei să constate că a fost prezentat un plan de restructurare care să prevadă contrapartidele solicitate în vederea obținerii ajutoarelor în cauză.

(140)

În sfârșit, în ceea ce privește ajutoarele acordate începând cu data de aplicabilitate a orientărilor din 2004, Comisia nu poate decât să constate că, în scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație care să îi permită Comisiei să constate că a fost prezentat un plan de restructurare care să prevadă contrapartidele solicitate în vederea obținerii ajutoarelor în cauză. Prin urmare, Comisia nu este în măsură să elimine îndoielile pe care le exprimase la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(141)

În scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene au încercat să justifice ajutoarele în cauză prin războiul din unele regiuni învecinate. Potrivit acestora, contextul ar face ajutoarele eligibile pentru derogarea prevăzută la articolul 107 alineatele (3) literele (a) și (c) din TFUE [a se vedea considerentul 59 litera (a)].

(142)

Comisia nu poate accepta acest argument din mai multe motive:

(143)

Comisia nu poate nici să concluzioneze că în cazul în speță se aplică articolul 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, din motivele următoare:

(144)

În ceea ce privește celelalte observații formulate de autoritățile elene în scrisoarea din 10 mai 2006, Comisia subliniază următoarele [aceste observații, cu excepția celor de la litera (b), sunt valabile, de asemenea, pentru toate celelalte sectoare vizate de inițierea procedurii]:

(145)

Ținând cont de toate aceste considerații, Comisia nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(146)

Comisia trebuie să examineze schema de ajutoare în cauză în lumina regulilor care reglementează ajutoarele pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(147)

Precum în cazul ajutoarelor vizate de primele două inițieri ale procedurii, regulile aplicabile pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate în momentul acordării ajutoarelor în cauză au fost, în ordine, punctele 177, 227 și 228 din cel de-al optulea raport privind politica în domeniul concurenței, orientările din 1994, orientările din 1997 și orientările din 1999. În speță, dat fiind că schema de ajutoare a expirat la 31 decembrie 2005 în anumite departamente, la această listă trebuie adăugate și orientările din 2004.

(148)

Informațiile furnizate de autoritățile elene în scrisoarea din 10 mai 2006 și reproduse la considerentul 59 de mai sus nu conțin niciun element referitor la respectarea regulilor care reglementează salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. Prin urmare, Comisia nu este în măsură să verifice dacă au fost respectate punctele 177, 227 și 228 din cel de-al optulea raport privind politica în domeniul concurenței, precum și orientările din 1994, 1997, 1999 și 2004.

(149)

În consecință, Comisia nu este în măsură să elimine îndoielile pe care le-a exprimat la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(150)

Compatibilitatea schemei de ajutoare în cauză cu piața internă trebuie analizată din două perspective, după cum expresia „sector naval” desemnează construcțiile navale sau transportul naval.

(151)

Comisia trebuie să analizeze schema de ajutoare în cauză în lumina regulilor care reglementează ajutoarele pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(152)

În ceea ce privește construcția navală, normele aplicabile pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate de la intrarea în vigoare a Decretului nr. 1648/B.22/13.1.94 au fost și sunt următoarele:

(153)

În scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație susceptibilă de a permite Comisiei să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză a fost aplicată respectând regulile aplicabile salvării și restructurării întreprinderilor aflate în dificultate în sectorul respectiv. Prin urmare, Comisia nu este în măsură să elimine îndoielile pe care le-a exprimat în momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(154)

De asemenea, în sectorul transportului maritim, Comisia trebuie să analizeze schema de ajutoare în cauză în lumina regulilor care reglementează ajutoarele pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(155)

De la intrarea în vigoare a Decretului nr. 1648/B.22/13.1.94, regulile aplicabile salvării și restructurării întreprinderilor aflate în dificultate în sectorul maritim au fost/sunt enunțate în textele următoare:

(156)

Din nou, în scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație susceptibilă de a permite Comisiei să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză a fost aplicată respectând regulile aplicabile salvării și restructurării întreprinderilor aflate în dificultate în sectorul respectiv. Prin urmare, Comisia nu este în măsură să elimine îndoielile pe care le-a exprimat la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din Tratat și nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(157)

În cadrul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, pentru că nu dispunea de informații suficiente, Comisia a avut în vedere două ipoteze:

(158)

În scrisoarea din 10 mai 2006, autoritățile elene au arătat că cele două decrete din 1989 prevedeau că întreprinderile trebuie să fie viabile înainte și după reeșalonarea datoriilor. Comisia nu se poate mulțumi cu această precizare deoarece, după reexaminare, s-a dovedit că niciunul dintre cele două decrete în cauză nu arată că întreprinderile trebuiau să fie viabile înainte și după reeșalonarea datoriilor. În consecință, Comisia trebuie să analizeze compatibilitatea ajutoarelor avute în vedere de cele două decrete și de modificările acestora, nu doar bazându-se pe cele două ipoteze de la considerentul 157, ci și fără a exclude, în cazul celei de a doua ipoteze, faptul că au putut fi acordate ajutoare întreprinderilor aflate în dificultate.

(159)

În ceea ce privește prima ipoteză evocată la considerentul 157, Comisia nu poate decât să constate că, dacă cele două decrete din 1989 și modificările acestora se înscriu în același cadru ca și cel stabilit de decretele descrise la considerentele 44-48, analiza efectuată la considerentele 146-149 rămâne valabilă, că explicațiile furnizate de autoritățile elene în scrisoarea din 10 mai 2006 nu permit eliminarea îndoielilor exprimate la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE și, prin urmare, Comisia nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(160)

În ceea ce privește cea de a doua ipoteză, trebuie avute în vedere două scenarii: cel al acordării de ajutoare întreprinderilor aflate în dificultate și cel al acordării de ajutoare întreprinderilor viabile.

(161)

În primul scenariu, analiza efectuată la considerentele 146-149 rămâne valabilă, iar explicațiile furnizate de autoritățile elene în scrisoarea din 10 mai 2006 nu permit să se elimine îndoielile exprimate la momentul inițierii procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE, prin urmare Comisia nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(162)

În cel de-al doilea scenariu, Comisia constată, de asemenea, că explicațiile furnizate de autoritățile elene în scrisorile din 10 mai 2006, 15 martie 2011 și 29 martie 2011 nu permit să se determine dacă fondurile de rulment constituit cu ajutorul împrumuturilor subvenționate a servit la finanțarea unor investiții eligibile în sensul normelor comunitare privind ajutoarele cu finalitate regională [de la intrarea în vigoare a Decretului nr. 2041901/16.5.1989, normele aplicabile au fost Comunicarea Comisiei privind aplicarea articolului 92 alineatul (3) literele (a) și (c) ajutoarelor regionale (50), apoi Orientările privind ajutoarele de stat cu finalitate regională din 1998 (51)]. Comisia nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(163)

În cazul în care respectivele fonduri de rulment nu ar fi servit la finanțarea investițiilor eligibile în sensul normelor Uniunii în materie de ajutoare de stat cu finalitate regională, Comisia trebuie, în sfârșit, să verifice dacă ajutoarele acordate pentru constituirea acestora, care dobândesc, în acest caz, statutul de ajutoare pentru funcționare, pot fi declarate compatibile în lumina dispozițiilor relevante din legislația Uniunii privind ajutoarele de stat cu finalitate regională. În acest context, Comisia ține să sublinieze că sarcina de a furniza toate elementele de natură să îi permită să verifice compatibilitatea ajutoarelor îi revine statului membru în cauză, pentru a-și îndeplini astfel obligația de cooperare față de Comisie (52). Dat fiind că informațiile furnizate de autoritățile elene în diferitele scrisori trimise nu permit să se verifice dacă s-au respectat dispozițiile reglementărilor comunitare în ceea ce privește ajutoarele de stat cu finalitate regională, Comisia nu poate decât să concluzioneze că schema de ajutoare în cauză este incompatibilă cu piața internă.

(164)

Garanția acordată în temeiul Decretului nr. 2/82257/0025/18.12.2000 nu trebuie să fie considerată drept un instrument care intervine în cadrul unui proces de restructurare a întreprinderilor aflate în dificultate, cum este cea prevăzută de celelalte decrete menționate în prezenta decizie, deoarece decretul prevede că garanția respectivă nu poate fi acordată decât unor întreprinderi viabile în absolut, iar nu unor întreprinderi viabile după reeșalonarea datoriilor. Prin urmare, este necesar ca aceasta să fie analizată în lumina normelor privind ajutoarele de stat care i se aplică.

(165)

De la intrarea în vigoare a Decretului nr. 2/82257/0025/18.12.2000 și până la 31 decembrie 2005 (data ultimă de expirare a schemei de ajutoare), garanțiile au fost reglementate de comunicarea din 2000.

(166)

Comunicarea din 2000 precizează că Comisia trebuie să evalueze compatibilitatea ajutorului legat de acordarea unei garanții conform normelor aplicate în cazul altor forme de ajutor și precizate în diversele cadre și orientări aplicabile în sectoarele de activitate în cauză. În plus, garanția nu poate fi acceptată decât dacă mobilizarea acesteia este legată de condiții specifice care pot merge până la declararea obligatorie a falimentului întreprinderii beneficiare sau o procedură analogă.

(167)

În speță, autoritățile elene nu au furnizat nicio informație cu privire la elementul de ajutor al garanțiilor acordate. Prin urmare, Comisia nu este în măsură să îl evalueze în legătură cu diversele reglementări aplicabile în funcție de sectoare și să determine dacă elementul de ajutor poate antrena o depășire a intensităților maxime ale ajutoarelor, aplicabile, după caz, întreprinderilor care nu sunt în dificultate (de altfel, autoritățile elene nu au furnizat indicații cu privire la respectarea diferitelor reglementări în răspunsul lor la cea de a treia inițiere a procedurii).

(168)

Într-un astfel de context, Comisia nu este în măsură să concluzioneze că ajutoarele acordate sub formă de garanții prin Decretul nr. 2/82257/0025/18.12.2000 sunt compatibile cu piața internă.

(169)

Comisia constată că Grecia a pus în aplicare în mod ilegal ajutoarele în cauză, încălcând dispozițiile articolului 108 alineatul (3) din TFUE. Analiza efectuată mai sus arată că ajutoarele în cauză nu pot fi declarate compatibile cu piața internă, întrucât autoritățile elene nu au furnizat informații care să demonstreze că au fost respectate diversele reglementări evocate și, prin urmare, Comisia nu este în măsură să elimine îndoielile pe care le-a exprimat în diferitele inițieri ale procedurii. În acest sens, Comisia reamintește că sarcina de a furniza toate elementele de natură să îi permită să verifice compatibilitatea ajutoarelor îi revine statului membru în cauză, pentru a-și îndeplini astfel obligația de cooperare față de Comisie.

(170)

În temeiul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (53), atunci când adoptă decizii negative în cazul unui ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru a recupera ajutorul de la beneficiar (în cazul în speță, toți cei care au beneficiat de dispozițiile decretelor analizate). Prin urmare, Grecia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiarii săi ajutorul incompatibil acordat. În conformitate cu dispozițiile de la punctul 42 din Comunicarea Comisiei „Pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal și incompatibil” (54), Grecia dispune de un termen de patru luni de la notificarea prezentei decizii pentru a realiza aceasta. Ajutorul care trebuie recuperat este majorat cu dobânda acumulată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (55).

(171)

Prezenta decizie trebuie să fie pusă în aplicare imediat, mai ales în ceea ce privește recuperarea tuturor ajutoarelor individuale acordate în cadrul schemei de ajutoare, cu excepția celor acordate unor proiecte specifice care, la momentul acordării ajutoarelor, îndeplineau toate condițiile stabilite în regulamentul de minimis sau de exceptare aplicabil în temeiul articolelor 1 și 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor 92 și 93 din Tratatul de instituire a Comunității Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (56), sau într-o schemă de ajutoare aprobată de Comisie.

(172)

Cu toate acestea, articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescripție de zece ani. Termenul de prescripție începe din ziua în care ajutorul de stat ilegal este acordat beneficiarului fie ca ajutor individual, fie în cadrul unei scheme de ajutoare. Or, orice măsură adoptată de Comisie sau de un stat membru care acționează la solicitarea Comisiei cu privire la ajutorul ilegal întrerupe termenul de prescripție, fiecare întrerupere făcând ca termenul să curgă din nou de la capăt.

(173)

În speță, datele limită la care Comisia se poate raporta în scopul recuperării sunt următoarele:

(a)

lista beneficiarilor care au primit ajutor în cadrul schemelor vizate la articolul 1 și suma totală primită de fiecare dintre aceștia în cadrul schemei care îl vizează;

(b)

valoarea totală (cuantumul principal și dobânzile aferente) a sumei care trebuie recuperată de la fiecare beneficiar ale cărui ajutoare nu se încadrează în regula de minimis;

(c)

o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea respectării prezentei decizii;

(d)

documente care să ateste că beneficiarii au fost somați să ramburseze ajutorul.