26.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 139/1

(1)

În urma unei plângeri primite la 10 mai 2001, Comisia a trimis o solicitare scrisă Republicii Federale Germania la 9 noiembrie 2001. Măsura a fost notificată prin scrisoarea din 5 martie 2002, trimisă ca răspuns la această solicitare din partea Comisiei și primită la 8 martie 2002. Deoarece la momentul respectiv măsura fusese deja pusă în aplicare, aceasta a fost inclusă pe lista schemelor de ajutor care nu au fost notificate (ajutorul nr. NN 159/02).

(2)

Germania a trimis informații suplimentare prin scrisoarea din 20 noiembrie 2002, primită la 25 noiembrie 2002, prin scrisoarea din 28 aprilie 2003, primită la 2 mai 2003, prin scrisoarea din 27 mai 2003, primită la 28 mai 2003 și prin faxul din 2 octombrie 2003.

(3)

Prin scrisoarea din 19 februarie 2004, SG-Greffe (2004) D/200645, Comisia a informat Germania cu privire la decizia sa de a iniția, în ceea ce privește ajutorul, procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(4)

Decizia Comisiei de deschidere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (3). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutor.

(5)

Comisia nu a primit observații de la părțile interesate (4).

(6)

Germania și-a prezentat observațiile Comisiei în scrisoarea din 18 martie 2004, înregistrată de primire la data de 23 martie 2004. S-au trimis observații suplimentare prin scrisoarea din 10 ianuarie 2006, înregistrată la 10 ianuarie 2006 și prin scrisoarea din 13 iulie 2007, înregistrată la 16 iulie 2007.

(7)

Prin scrisoarea din 21 octombrie 2008, SG-Greffe (2008) D/206430, Comisia a informat Germania că a decis să extindă procedura inițiată în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE în ceea ce privește ajutorul.

(8)

Decizia Comisiei de extindere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (5). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutor.

(9)

Comisia nu a primit observații de la părțile interesate.

(10)

După o solicitare de prelungire a termenului, trimisă la 17 noiembrie 2008 și acceptată de Comisie la 21 noiembrie 2008), Germania a prezentat Comisiei observații prin scrisoarea din 23 decembrie 2008, înregistrată la 5 ianuarie 2009.

(11)

Kredit an die Gesellschaft für Weinabsatz mit nachfolgendem Forderungsverzicht [împrumut acordat Gesellschaft für Weinabsatz (Societate de comercializare a vinului) și renunțarea ulterioară la creanțe].

(12)

Măsura a fost pusă în aplicare pe baza unui acord contractual între Wiederaufbaukasse der rheinland-pfälzischen Weinbaugebiete (Fondul de reconstrucție pentru zonele viticole din Renania-Palatinat), denumită în continuare WAK și Gesellschaft für Weinabsatz Pfalz GmbH (Societate de comercializare a vinului din Palatinat, societate cu răspundere limitată), denumită în continuare GfW.

(13)

Obiectivul a fost acordarea unui împrumut către GfW pentru achiziția de must de la societățile viticole și comercianți. Activele gajate au fost convenite drept garanții. Aceste active făceau, de asemenea, obiectul unor drepturi de retenție cu diverse grade (Eigentumsvorbehalt) ale societăților viticole și ale comercianților (Weinbaugetriebe und Kommissionäre), sub forma unor drepturi de retenție simple, extinse sau prelungite. Renunțarea la creanțe s-a produs în momentul în care GfW a întâmpinat dificultăți financiare din cauza prăbușirii prețurilor de pe piață.

(14)

WAK este o persoană juridică de drept public din landul Renania-Palatinat, înregistrată la Mainz. Aceasta își desfășoară activitatea în domeniul viticol, într-o manieră asemănătoare unei bănci. Activitatea tipică a WAK constă în acordarea de împrumuturi pentru comasarea terenurilor (Flurbereinigung). WAK se finanțează din contribuții, taxe, împrumuturi și granturi [articolul 8 alineatul (1) din Weinbergsaufbaugesetz (legea privind dezvoltarea societăților viticole)].

(15)

Beneficiara măsurii a fost GfW, care a primit din partea WAK un împrumut ai cărui termeni nu erau conformi cu condițiile de pe piață.

(16)

GfW a fost o filială deținută integral de Bauern- und Winzerverband Rheinland-Pfalz Süd (asociația fermierilor viticoli și a societăților viticole din sudul landului Renania-Palatinat). Aceasta a fost înființată în 1984, cu scopul comercializării vinului, iar activitatea sa consta în producerea și comercializarea de vin spumant, suc de struguri, jeleu de struguri, rachiu și brandy din struguri. GfW presta, de asemenea, servicii destinate societăților viticole, legate de măsuri de distilare (Destillationsmaßnahmen). Aceste măsuri de distilare implicau măsurile care fac obiectul organizării comune a pieței (6) și distilări finanțate de stat, realizate în mod normal pe baza deciziilor Consiliului (7). Legat de acest aspect, GfW s-a ocupat cu consilierea micilor producători de vin și a organizat transportul vinului către distilerii.

(17)

Alți posibili beneficiari sunt societățile viticole și comercianții de la care GfW a ajuns, în urma împrumutului, în situația de a cumpăra must și care nu au renunțat la niciuna din creanțele lor față de GfW atunci când WAK a decis să procedeze în acest fel în momentul în care GfW a întâmpinat dificultăți financiare.

(18)

În 1999, folosind un împrumut de 15 302 696,25 EUR din partea WAK și resurse proprii, GfW a achiziționat 44 de milioane de litri de must. O proporție de 60 % din acest must avea cel puțin 60 de grade Oechsle și o medie de 81 de grade Oechsle. O proporție de 40 % din must era must pentru vin de masă obișnuit, cu minimum 44 de grade Oechsle, achiziționat pentru a beneficia de condițiile avantajoase de distilare preventivă. Pentru tot mustul achiziționat s-a plătit un preț mediu de 0,38 EUR pe litru. Nu s-a achiziționat vin finit. Achiziția s-a realizat pe baza drepturilor de retenție simple, extinse sau prelungite (einfache, erweiterte, verlängerte Eigentumsvorbehalte) ale societăților viticole și ale comercianților. În același timp, s-a convenit ca aceste active gajate să servească drept garanție pentru WAK.

(19)

Potrivit informațiilor furnizate de Germania, planul de afaceri al GfW era acela de a profita de oportunitățile de distilare oferite de Regulamentul (CEE) nr. 822/87 pentru 40 % din must și de a prelucra 60 % din must pentru a obține vin brut, destinat producerii de vin spumant, care urma să fie vândut producătorilor de vin spumant. În plus, GfW intenționa să stocheze 20 % din vinul brut timp de 9-12 luni, pentru a profita de subvențiile UE pentru stocarea vinului în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 822/87, înainte ca acesta să fie vândut pe piața vinului brut, pentru producerea de vin spumant.

(20)

La 11 noiembrie 1999, societățile viticole și comercianții au primit un acont în valoare de 80 % din prețul de vânzare. Acontul a fost, în medie, de 0,31 EUR pe litru.

(21)

În 1999, GfW și-a trimis 40 % din stocuri pentru distilare preventivă. Din cauza scăderii prețurilor de pe piața de vin brut de la sfârșitul anului 1999, GfW a hotărât să vândă vin brut în acel an și să aștepte restabilirea pieței în anul 2000.

(22)

În anul 2000, din cauza recoltelor relativ mari și a scăderii vânzărilor de vin spumant, piața de vinuri albe a suferit o cădere și mai accentuată (prețurile medii scăzând în anumite cazuri cu până la 0,20 EUR). O mare parte din vinul vărsat aflat încă în depozite a trebuit să fie trimis pentru o nouă rundă de distilare.

(23)

Ca urmare a unei modificări a organizării comune a pieței vitivinicole, adoptată în 1999 și intrată în vigoare la 1 august 2000, distilarea preventivă în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 822/87 a fost înlocuită cu distilarea pentru aprovizionarea pieței alcoolului alimentar în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1493/1999. Termenii erau mult mai puțin avantajoși, putându-se obține numai circa jumătate din prețul anterior pentru distilare preventivă, de 0,50-0,55 EUR pe litru.

(24)

În urma scăderii abrupte a prețurilor din anul 2000, a devenit imposibil pentru GfW să realizeze profiturile preconizate, atât pe piața vinului, cât și prin distilare pentru aprovizionarea pieței alcoolului alimentar. Drept urmare, valoarea contabilă a stocurilor GfW a trebuit redusă semnificativ, ceea ce a făcut ca pasivele GfW să depășească activele.

(25)

Având în vedere problemele comerciale descrise mai sus, s-a întocmit o situație contabilă intermediară pentru anul încheiat la 31 octombrie 2000, care a fost examinată de un auditor. La 31 octombrie 2000, pasivele GfW (15 670 155 EUR) erau mai mari decât activele curente (9 886 856 EUR) cu 5 783 299 EUR. Pasivele GfW sunt detaliate în tabelul de mai jos. Potrivit unui raport pregătit de Wirtschaftsprüfungsgesellschaft Falk & Co. GmbH, GfW urma să se confrunte în scurt timp cu o procedură de insolvență dacă nu se lua nicio măsură pentru evitarea acestui lucru, din cauză că pasivele aveau o valoare mai mare decât activele (Überschuldung).

(26)

Tabelul 1

(27)

În conformitate cu articolul 19 din Legea insolvenței din Germania (Insolvenzordnung), o situație în care pasivele depășesc ca valoare activele unei societăți reprezintă un motiv de deschidere a procedurii de insolvență. Din această cauză, în conformitate cu articolul 64 din Legea societăților comerciale în versiunea anterioară, coroborat cu articolul 19 din Legea insolvenței, comitetul executiv al GfW avea obligația de a solicita deschiderea procedurii de insolvență în termen de trei săptămâni de la apariția situației în care pasivele depășeau ca valoare activele (Überschuldung).

(28)

Ca urmare a insolvenței iminente, GfW a solicitat anumitor creditori (WAK, societățile viticole și circa 130 de comercianți implicați în achiziția descrisă la considerentul 18) să renunțe la o parte din creanțele lor neîncasate, pentru a permite societății să își continue activitatea comercială. În cazul societăților viticole și al comercianților, era vorba de renunțarea la 90 % din creanțele neîncasate, cu alte cuvinte aceștia urmau să primească în plus numai 2 % din prețul de vânzare convenit. Restul deficitului urma să fie eliminat prin subordonarea necesară a creanțelor și prin renunțarea la creanțe de către WAK.

(29)

În calitate de creditor principal (a se vedea tabelul 1), cu un rang mai mic al garanțiilor, WAK avea un interes considerabil în evitarea insolvenței iminente. Prin urmare, acesta a încercat să convingă societățile viticole și comercianții să fie de acord cu renunțarea la o parte din creanțele acestora. WAK a semnat, de asemenea, un acord scris cu GfW, datat 4 decembrie 2000, în care convine să își subordoneze o parte din creanțele neîncasate – corespunzând deficitului GfW – în favoarea celorlalți creditori. Valoarea finală a subordonării creanțelor urma să fie precizată numai după primirea declarațiilor de renunțare la creanțe din partea societăților viticole și a comercianților, pentru a se reduce la minim suma subordonată. S-a convenit, de asemenea, ca în cazul în care acest lucru s-ar dovedi necesar într-un stadiu ulterior pentru evitarea procedurii de insolvență, WAK va renunța la creanțe în sumă egală cu cele subordonate.

(30)

Un număr de 1 700 din cele 2 700 de societăți viticole și comercianți și-au declarat disponibilitatea de a renunța la 90 % din creanțele rămase, corespunzând unei proporții de circa 60 % din creanțele neachitate ale întregului grup. Cu toate acestea, restul societăților viticole și al comercianților fie au refuzat în mod explicit oferta, fie nu au răspuns solicitării. Era clar că o parte dintre ei au decis să nu renunțe la creanțe, din cauza rangului mai mare al garanțiilor pe care le dețineau – unii dintre aceștia beneficiau de drept de retenție prelungit și primiseră deja aconturi în valoare de 80 % din prețul convenit. Aceasta însemna că în cazul unei proceduri de insolvență, sumele încasate de aceștia ar fi fost mai mari decât oferta de 2 % din prețul de vânzare.

(31)

În plus, o serie de societăți viticole și comercianți înaintaseră plângeri împotriva GfW, în urma cărora instanța a propus acorduri de soluționare a litigiilor. Potrivit acordurilor de soluționare a litigiilor, GfW ar fi trebuit să plătească 70 % din creanțele rămase, iar la restul de 30 % ar fi trebuit să se renunțe. Instanța a stabilit, de asemenea, că GfW ar urma să suporte 80 % din cheltuielile de judecată. Alte instanțe au propus acorduri similare de soluționare a litigiilor și, având în vedere acest lucru, GfW nu se mai putea aștepta ca celelalte societăți viticole și ceilalți comercianți să fie de acord cu renunțarea la 90 % din creanțele rămase. În plus, mai multe societăți viticole și mai mulți comercianți au declarat în acest stadiu că vor solicita plata integrală a restului de 20 %.

(32)

Articolul 305a din Legea insolvenței din Germania prevede că soluționarea pe căi extrajudiciare pentru evitarea plății datoriilor eșuează dacă un creditor hotărăște să inițieze recuperarea creanțelor după începerea negocierilor pentru soluționarea pe căi extrajudiciare.

(33)

Prin urmare, GfW nu a mai fost în măsură să pună în aplicare planul inițial de a solicita societăților viticole și comercianților să renunțe la creanțele lor. În schimb, GfW a semnat un acord cu WAK, datat 21 februarie 2001, care preciza că WAK este de acord să acopere integral deficitul GfW din anul 2000, prin renunțarea la suma de 5 005 441,60 din creanțele sale. Pentru restul datoriei aferente perioadei 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2001, urma să nu se perceapă nicio dobândă. Acordul prevedea, de asemenea, că restul creanțelor societăților viticole și ale comercianților vor fi plătite integral. În acest fel se garanta siguranța creanțelor nesubordonate ale WAK, se rezolva problema deficitului, procedura de insolvență era deocamdată evitată, iar GfW își putea continua activitatea comercială.

(34)

În perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2000, GfW a rambursat WAK suma de 1 440 446,92 EUR din valoarea împrumutului. În perioada 2001-2005, GfW și-a continuat activitatea comercială și a efectuat rambursări regulate ale împrumutului către WAK, în valoare totală de 3 728 969,40 EUR. În plus, în cursul anului 2001, GfW a efectuat plăți aferente dobânzilor către WAK, în valoare totală de 149 757,16 EUR.

(35)

Din cauza unei scăderi a cifrei de afaceri în domeniile principale de activitate ale GfW, aceasta a hotărât la data de 31 decembrie 2004 să își înceteze toate activitățile și să intre în lichidare. Toate stocurile din domeniile de activitate rămase au fost vândute. Sumele obținute au fost utilizate integral pentru plata datoriilor către WAK. S-a convenit cu cumpărătorul (o persoană fizică) că valoarea tuturor stocurilor rămase potrivit inventarului de la 31 decembrie 2004 urma să fie transferată către WAK la sfârșitul anului 2005. Această valoare urma să fie valoarea de achiziție inițială, de 79 579,79 EUR.

(36)

GfW s-a dizolvat în cele din urmă la 1 iunie 2005 și a fost radiată din registrul comerțului în cursul anului 2006. Nu există succesori legali sau vreo altă entitate juridică de la care să se poată recupera ajutorul.

(37)

Până la 31 decembrie 2005, se rambursase suma de 9 897 154,65 EUR și se efectuaseră plăți aferente dobânzilor în valoare de 793 994,99 EUR. După lichidarea activelor rămase ale GfW (în valoare de 87 079,79 EUR), restul de creanțe neachitate ale WAK, în valoare de circa 313 000 EUR, au fost declarate irecuperabile și au fost anulate. Partea nerambursată din împrumut s-a ridicat, prin urmare, la 5 318 441,60 EUR (constând în declarația inițială de renunțare la creanțe în valoare de 5 005 441,60 plus creanțele neachitate în urma lichidării, în valoare de 313 000 EUR).

(38)

Împrumutul în valoare de 15 302 696,25 EUR al WAK către GfW a fost acordat în anul 1999 în mai multe tranșe, pe termen de 12-18 luni.

(39)

Ratele dobânzii au fost următoarele:

(40)

La 11 noiembrie 1999, furnizorii au primit un acont de 80 % din prețul convenit. În plus, ca urmare a dreptului de retenție prelungit acordat unora dintre furnizori, care nu ar lua sfârșit cu ocazia prelucrării sau a amestecării, o parte din acest stoc a fost utilizat drept garanție pentru creanțele rămase ale acestor furnizori (20 %). S-a convenit, de asemenea, ca aceste stocuri să reprezinte garanții pentru WAK. Cu toate acestea, din cauza dreptului de retenție, WAK a avut numai calitate de creditor secundar pentru o parte din stocuri, atâta timp cât nu au fost achitate creanțele cu drept de retenție prelungit. Prin urmare, partea mai mare a riscului unor fluctuații de prețuri era suportată de GfW și creditorii săi, dintre care WAK era creditorul principal.

(41)

Pentru împrumutul acordat de WAK către GfW s-a plătit numai o dobândă limitată: între 11 noiembrie 1999 și 31 decembrie 1999 (la o rată de 3,28 %), între 1 ianuarie 2000 și 31 decembrie 2000 (3,51 %-5,15 %) și între 1 ianuarie 2001 și 31 decembrie 2001 (4,55 %-5,25 %). După 31 decembrie 2001 nu s-a mai reclamat plata niciunei dobânzi.

(42)

Având în vedere riscul asumat de WAK la acordarea unui împrumut către GfW, ar fi trebuit percepută o primă de risc considerabilă, care să se adauge ratei obișnuite a dobânzii. Având în vedere lipsa unei astfel de prime de risc adăugate la rata dobânzii, a existat la momentul acordării împrumutului o componentă de ajutor. Această componentă de ajutor poate fi calculată ca diferență între rata percepută a dobânzii, pe de o parte, și rata dobânzii de pe piață plus prima de risc care ar fi trebuit percepută, pe de alta.

(43)

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind metoda de stabilire a ratelor de referință și de actualizare (8), modificată prin Comunicarea Comisiei privind adaptările tehnice ale metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (9), aplicabilă pentru perioada în cauză, rata de referință de bază pentru Germania se situa între 5,23 % și 6,33 %. Potrivit comunicării, rata de referință stabilită reprezintă un plafon minim care poate fi majorat în situații care implică riscuri speciale (de exemplu, o întreprindere în dificultate sau absența garanțiilor solicitate, în mod normal, de bănci). În asemenea situații, prima se poate ridica la 400 de puncte de bază sau mai mult în cazul în care nicio bancă privată nu ar accepta acordarea creditului respectiv.

(44)

Potrivit informațiilor comunicate de Germania, ratele dobânzilor percepute de băncile din Germania în aceeași perioadă pentru credite similare se situau între 5,25 % și 6,50 % (VR-Bank Südliche Winstrasse e.G.) și între 5,40 % și 6 % (Die Kreissparkasse Bad Dürkheim).

(45)

Măsură unică.

(46)

Comisia a inițiat procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE din cauză că a suspectat că subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe ar putea constitui ajutor de stat în înțelesul articolului 107 din TFUE.

(47)

În particular, pe baza informațiilor disponibile la momentul deschiderii inițiale a procedurii oficiale de investigare, Comisia a examinat dacă subordonarea și renunțarea la creanțe s-au efectuat după aplicarea testului creditorului privat.

(48)

Testul creditorului privat constă în verificarea măsurii în care un creditor privat ar fi acționat sau a acționat, în condiții de piață similare, în același fel cu creditorul public. În cazul în speță, creditorii privați dețineau creanțe față de GfW în sumă totală de 5,5 milioane EUR la 31 octombrie 2000, dar niciunul dintre aceștia nu a renunțat la creanțe. Raportul realizat de un auditor independent a părut, într-adevăr, să arate că subordonarea și renunțarea de către WAK la o parte din creanțe era o măsură rațională din punct de vedere economic, dar nu explica motivul pentru care niciunul dintre ceilalți creditori nu era gata să renunțe la propriile creanțe.

(49)

La deschiderea procedurii oficiale de investigare, Comisia a concluzionat că la momentul deschiderii procedurii, nu se putea exclude ipoteza că subordonarea și renunțarea la creanțe din partea WAK (creanțe corespunzând împrumutului acordat GfW și plăților viitoare de dobândă aferente) nu au fost conforme testului creditorului privat, întrucât acestea păreau mai ridicate decât strictul necesar și au favorizat excesiv nu numai GfW, dar și alți creditori (în principal societățile viticole și comercianții), ale căror creanțe au fost plătite integral.

(50)

Procedura oficială de investigare a fost ulterior extinsă pentru a include și acordarea împrumutului. Mai exact, s-au exprimat îndoieli în privința măsurii în care împrumutul a fost acordat în termenii pieței (nu s-a perceput nicio primă de risc) și cu garanții suficiente.

(51)

În prelungirea procedurii oficiale de investigare au apărut din nou suspiciuni în privința unui posibil ajutor acordat societăților viticole și comercianților. Informațiile disponibile la momentul respectiv păreau să indice că prețul plătit pentru must era mai mare decât prețul de piață relevant, iar scopul tranzacției nu era maximizarea profitului, ci sprijinirea pieței de vin și must, iar rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților prin contractul de vânzare a fost mai avantajos decât ar fi fost în condiții normale.

(52)

Suspiciunile privitoare la preț au fost accentuate de documentele puse la dispoziție de Germania după prima deschidere a procedurii, care arătau fluctuații ale prețului unui litru de vin de masă (fără TVA) în 1999 în regiunea Pfalz-Rheinhessen, mergând de la o valoare minimă de 0,26 EUR (octombrie-noiembrie) la 0,30 EUR (iunie-septembrie) și 0,35 EUR (aprilie), cu o valoare maximă de 1,10 EUR (februarie, iunie, noiembrie-decembrie). Prin urmare, prețul minim al pieței care putea fi atins pentru vinul de masă la momentul acordării împrumutului a fost de 0,26 EUR pe litru.

(53)

Prin urmare, prețul mediu de cumpărare, de 0,38 EUR pe litru, părea mai mare decât prețul minim de pe piață, de circa 0,26 EUR pe litru.

(54)

Comisia a primit informații potrivit cărora renunțarea la creanțe menționată mai sus a fost finanțată cu fonduri ale WAK. Se pare că landul Renania-Palatinat, în calitate de autoritate publică responsabilă cu finanțarea WAK, a examinat o posibilă injecție de capital din cauza nivelului redus de capital propriu al WAK, dar în cele din urmă a hotărât să nu desfășoare această operație.

(55)

Comisia a primit o plângere privind presupusul ajutor de stat implicat în renunțarea la creanțe de către WAK. Plângerea menționa faptul că GfW era un actor pe piața distilatelor din vin și că, în urma renunțării la creanțe în favoarea acestei societăți, concurenții acesteia ar fi avut probleme considerabile în a-și vinde propriile produse. Reclamantul a prezentat câteva articole de ziar care conțineau informații privind renunțarea la creanțe de către WAK în favoarea GfW.

(56)

Același reclamant a prezentat, de asemenea, o scrisoare primită din partea biroului procuraturii din Kaiserslautern (biroul central de investigare a criminalității economice) ca răspuns la o scrisoare expediată de acesta. Scrisoarea din partea biroului procuraturii publice din Kaiserslautern rezumă informațiile primite de la reclamant sub forma unor articole de ziar și a unor declarații și îl informează pe acesta că pe baza informațiilor primite nu se justifică deschiderea unor proceduri de cercetare penală (strafrechtliches Ermittlungsverfahren einzuleiten).

(57)

Comisia nu a primit observații în cadrul procedurii oficiale de investigare.

(58)

Scrisorile primite în mod repetat de la reclamant după deschiderea inițială a procedurii nu au adus informații factuale sau argumente noi.

(59)

Germania a pus la dispoziție informații cuprinzătoare privind condițiile împrumutului acordat de WAK către GfW, care au fost incluse în descrierea măsurii din secțiunea II.

(60)

În observațiile sale, Germania este de acord că rata dobânzii percepute de WAK pentru împrumutul acordat GfW a fost mai mică decât rata pieței. Germania recunoaște că diferența dintre rata pieței și rata percepută a dobânzii reprezintă ajutor acordat GfW în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(61)

Germania a prezentat, de asemenea, dovezi privind lichidarea și dizolvarea GfW începând cu data de 1 iunie 2005. Toate stocurile din domeniile de activitate rămase au fost vândute. Sumele obținute au fost utilizate integral pentru plata datoriilor către WAK. S-a convenit cu cumpărătorul (o persoană fizică) că valoarea tuturor stocurilor rămase potrivit inventarului de la 31 decembrie 2004 urma să fie transferată către WAK la sfârșitul lui 2005. Această valoare urma să fie valoarea inițială de achiziționare, de 79 579,79 EUR. GfW a fost radiată din registrul comerțului în cursul anului 2006 și nu există un succesor legal sau o altă entitate juridică de la care să se poată recupera ajutorul. Prin urmare în conformitate cu jurisprudența constantă (10), recuperarea este, potrivit Germaniei, imposibilă.

(62)

Germania a dat asigurări că acordarea de către GfW a unor drepturi de retenție simple, extinse sau prelungite societăților viticole și comercianților în legătură cu vânzarea de must a fost conformă cu practicile comerciale uzuale. Germania a dat, de asemenea, asigurări că acceptarea activelor gajate drept garanție în pofida drepturilor de retenție, cum a procedat WAK în cazul împrumutului acordat GfW, este de asemenea conformă cu practicile comerciale uzuale.

(63)

În plus, Germania afirmă că achiziția efectuată de GfW în toamna lui 1999 s-a realizat la prețul pieței, deoarece 60 % din mustul achiziționat era must de calitate (minimum 60 de grade Oechsle), nu must pentru vin de masă obișnuit, cum s-a presupus la deschiderea procedurii. Potrivit autorităților din Germania, cerințele de calitate pentru producerea de vin spumant sunt mai ridicate decât cele pentru vinul de masă (minimum 60, respectiv 44 de grade Oechsle). Restul de 40 % era must pentru vin de masă obișnuit, care a fost achiziționat pentru a profita de condițiile avantajoase ale distilării preventive.

(64)

În observațiile sale, Germania a subliniat că strategia de marketing a GfW în ceea ce privește 60 % din stocurile în cauză implica achiziția de must de calitate în cantități mari și prelucrarea ulterioară a acestuia pentru obținerea de loturi omogene de vin brut destinat producerii de vin spumant (Sektgrundwein). Vinul brut destinat producerii de vin spumant necesită un nivel scăzut de SO2 și niveluri ridicate de acizi fructici. Acestea se pot obține numai dacă mustul a fost achiziționat în perioada de toamnă și prin prelucrarea mustului de către GfW pentru obținerea de vin brut.

(65)

Din informațiile puse la dispoziție de Germania rezultă că prețul de bază al unui litru de must de 60 de grade Oechsle, pe piața vinului brut destinat producerii de vin spumant, a fost de 0,312 EUR pe litru. Pentru fiecare grad Oechsle suplimentar (până la un nivel maxim de 80 de grade Oechsle) s-au plătit 0,005 EUR pe litru. Mustul de calitate furnizat de societățile viticole și comercianți, reprezentând 60 % din mustul cumpărat, a fost plătit în conformitate cu acest principiu.

(66)

În acest context, Germania face trimitere la piața relevantă. În opinia sa, prețul pieței pentru vinul de masă obișnuit nu poate fi utilizat ca nivel de referință pentru această parte de 60 % din stocuri, întrucât piața relevantă pentru GfW nu era reprezentată de vinul de masă obișnuit, ci de vinul brut de calitate mai ridicată, destinat producerii de vin spumant. Germania a făcut, de asemenea, trimitere la teoria substituirii cererii, care arată că două produse nu sunt comercializate pe aceeași piață dacă unul dintre ele nu poate fi înlocuit de celălalt chiar dacă prețul unuia dintre ele se modifică. În cazul în speță, cerințele specifice pentru mustul și vinul brut destinat producerii de vin spumant fac imposibilă înlocuirea acestuia cu must pentru vin obișnuit de masă sau cu vin de masă, chiar dacă prețul vinului de masă ar scădea semnificativ. Prin urmare, o scădere a prețului vinului de masă nu va influența prețul mustului destinat producerii de vin spumant, întrucât acestea nu sunt interschimbabile.

(67)

Potrivit statisticilor privind importurile ale Asociației viticultorilor din Germania (Deutsche Weinbauverband) pentru anii 1998-2001, prețul vinului alb importat – adecvat pentru producția de vin spumant datorită calității sale ridicate – a fost de 0,38 EUR pe litru, semnificativ mai ridicat decât valoarea de 0,26 EUR pe litru citată pentru vinul de masă. În observațiile sale, Germania concluzionează că există două piețe separate, una pentru vinul de masă obișnuit și mustul pentru vin de masă, iar alta pentru vinul brut de calitate și mustul de calitate, destinat producerii de vin spumant.

(68)

Prin urmare, potrivit autorităților din Germania trebuie concluzionat că piața relevantă pentru vinul care nu se trimite la distilare este cea a vinului brut de calitate destinat producerii de vin spumant, pe care se pot atinge prețuri mult mai ridicate (0,38 EUR pe litru), nu piața vinului de masă obișnuit (cu prețuri de 0,26 EUR pe litru). Prin urmare, argumentul Germaniei este că prețul plătit de GfW pentru must a fost conform prețului pieței de pe piața relevantă, incluzând o marjă normală de profit.

(69)

În plus, GfW avea intenția de a participa la programele de stocare și distilare ale UE (GfW oferise deja în trecut astfel de servicii viticultorilor). În cadrul programului de stocare, s-au plătit 0,06 EUR pe litru pentru 20 % din stocurile care ar fi trebuit să fie ulterior vândute ca vin brut destinat producerii de vin spumant. În cadrul programului de distilare, s-au plătit 0,50-0,55 EUR pe litru pentru 40 % din stocul trimis la distilare.

(70)

În opinia autorităților din Germania, la momentul în care WAK a acordat un împrumut GfW era posibilă realizarea unui profit din aceste activități. Pe de o parte, GfW intenționa să utilizeze 40 % din achizițiile de must pentru distilare preventivă în decembrie 1999, la un preț de distilare considerabil mai ridicat decât prețul de achiziție (0,50-0,55 EUR pe litru). Pe de altă parte, s-a anticipat că producătorii de vin spumant vor plăti prețuri relativ ridicate (între 0,36 și 0,41 EUR pe litru) pentru loturi mari de vin brut cu calitate uniformă și garantată. Germania aduce argumentul că GfW ar fi putut obține din vânzări între 0,44 și 0,46 EUR pe litru, cu mult peste media de 0,38 EUR pe litru plătită societăților viticole și comercianților.

(71)

Previziunile s-au bazat pe următoarele ipoteze privind prețurile țintă:

(72)

Pe baza acestor ipoteze, s-a preconizat obținerea unui preț mediu de vânzare de 0,44-0,46 EUR/litru.

(73)

Previziunile de vânzări de mai sus au condus la următoarele calcule privind profitul:

(74)

Pe baza unui volum total de circa 44 de milioane de litri, s-a preconizat un profit total de 2,64-3,96 milioane EUR.

(75)

Germania face, de asemenea, trimitere la faptul că prețul pieței pentru vin de masă citat de Comisia Europeană în deciziile de deschidere (0,26 EUR pe litru) este cel mai scăzut preț al vinului de masă pentru luna noiembrie 1999. În luna noiembrie 1999, prețul vinului de masă a variat între 0,26 și 0,56 EUR pe litru. În plus, aceasta a fost plaja completă de prețuri pentru tot anul 1999. În 2000, plaja de prețuri s-a situat între 0,20 și 0,41 EUR pe litru. Germania mai subliniază că 60 % din mustul achiziționat de GfW avea în medie 81 de grade Oechsle, ceea ce reprezintă o valoare mult mai ridicată decât cea necesară pentru vinul de masă (44), iar acest lucru s-a reflectat în prețul plătit de GfW pentru must.

(76)

Potrivit autorităților din Germania, în urma unei situații contabile intermediare întocmite în noiembrie 2000 s-a stabilit că GfW se confrunta cu o situație de insolvență. La momentul respectiv, GfW avea un deficit contabil de circa 6 milioane EUR, care s-a confirmat cu ocazia întocmirii situației contabile pentru anul 2000. Motivul acestui deficit a fost scăderea valorii stocurilor aflate încă în posesia GfW, în urma unei prăbușiri a prețurilor de pe piață, ceea ce însemna că GfW ar fi putut să își vândă stocurile numai la un preț mai mic decât cel preconizat inițial.

(77)

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Germania, la data de 31 octombrie 2000 WAK avea încă creanțe în valoare de circa 10 milioane de EUR față de GfW. Garanția pentru WAK era reprezentată de activele gajate ale GfW, care la momentul respectiv valorau 5,7 milioane EUR. Acestea făceau obiectul unor drepturi de retenție (simple, extinse sau prelungite) ale societăților viticole și a comercianților, ceea ce le-ar fi dat prioritate în caz de insolvență, potrivit legislației germane. Prin urmare, potrivit autorităților din Germania, în cazul unei proceduri de insolvență GfW ar fi trebuit să își achite datoriile către societățile viticole și către comercianți, în valoare de circa 3,5 milioane EUR, înainte să se poată efectua plăți către orice alt creditor.

(78)

Pentru remedierea în timp util a situației de deficit și pentru evitarea deschiderii unei proceduri de insolvență în conformitate cu articolul 64 din Legea societăților comerciale în versiunea anterioară, coroborat cu articolul 19 din Legea insolvenței, erau necesare măsuri urgente.

(79)

Germania subliniază că, în calitate de creditor principal, cu un rang al garanțiilor mai mic, WAK avea un interes considerabil în evitarea insolvenței iminente. Prin urmare, acesta a încercat să convingă societățile viticole și comercianții să renunțe la o parte din creanțele acestora, iar la data de 4 decembrie 2000 a convenit următoarele cu GfW:

(80)

În pofida unui început reușit al negocierilor cu majoritatea societăților viticole și a comercianților, care au fost de acord să renunțe la propriile creanțe, GfW a eșuat în cele din urmă în demersurile sale, din cauza acțiunilor concertate ale unor societăți viticole și ale unor comercianți, împreună cu avocații acestora. Aceștia nu erau dispuși să renunțe la creanțe, din cauza rangului preferențial al garanțiilor deținute, rezultat în urma dreptului de retenție extins sau prelungit, și au formulat plângeri în instanță. Aceste plângeri au fost judecate de instanța care a propus acorduri de soluționare a litigiilor. Potrivit acordurilor de soluționare a litigiilor, GfW trebuia să plătească 70 % din creanțele rămase, iar la restul de 30 % trebuia să se renunțe. Instanța a stabilit, de asemenea, că GfW urma să suporte 80 % din cheltuielile de judecată. Alte instanțe au propus acorduri de soluționare similare. Având în vedere acest lucru, GfW nu se mai putea aștepta ca societățile viticole și comercianții să fie de acord cu renunțarea la 90 % din creanțele rămase. În plus, mai multe societăți viticole și mai mulți comercianți au declarat în acest stadiu că vor solicita plata integrală a restului de 20 %. Faptul că un număr de 1 700 din cele 2 700 de societăți viticole și de comercianți își indicaseră deja disponibilitatea de a renunța la o parte din creanțe nu mai era relevant, întrucât articolul 305a din Legea insolvenței din Germania prevede că o soluționare pe căi extrajudiciare pentru evitarea procedurilor de insolvență eșuează dacă un creditor hotărăște să inițieze recuperarea creanțelor după începerea negocierilor pentru soluționarea pe căi extrajudiciare.

(81)

Prin urmare, la 21 februarie 2001 WAK a convenit cu GfW să acopere deficitul anului 2000 prin renunțarea la suma de 5 005 441,60 EUR din creanțele sale, precum și faptul că nu se percepe nicio dobândă pentru datoria rămasă aferentă perioadei 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2001 și că creanțele societăților viticole și ale comercianților vor fi plătite integral. Se garanta siguranța creanțelor nesubordonate. Se rezolva problema deficitului GfW, se evitau procedurile de insolvență, iar GfW își putea continua activitatea comercială.

(82)

Germania susține că subordonarea și renunțarea la creanțe au fost conforme cu testul creditorului privat. În sprijinul acestei teze, Germania face trimitere la jurisprudența relevantă.

(83)

Renunțarea la o parte din creanțe poate fi necesară în vederea majorării sumei recuperate efectiv (11). Un creditor privat ar acționa pentru a își minimiza pierderile. În cazul în care o creanță are garanții insuficiente, acceptarea amânării plății ar crește șansele rambursării fără pierderi, deoarece debitorul ar avea șansa să depășească criza și să își amelioreze situația (12). În sentința dată de TPI în cauza HAMSA, curtea a respins practica anterioară a Comisiei prin care se solicita ca renunțarea la creanțe din partea creditorilor privați și a celor publici să se facă în proporții egale raportat la părțile lor din datoria debitorului. Curtea a hotărât, dimpotrivă, că testul creditorului privat poate fi aplicat și atunci când relația dintre renunțarea la creanțe a diferiților creditori este asimetrică. TPI subliniază faptul că rangul garanțiilor deținute de diverșii creditori (corespunzând unor creanțe asigurate, preferențiale sau obișnuite) este decisiv. TPI a hotărât că un creditor public acționează ca un creditor privat atunci când decide să renunțe la o parte din creanțele sale în urma unei evaluări cuprinzătoare și raționale a sumei pe care ar putea-o recupera, a riscului de lichidare și a șanselor ca firma să redevină viabilă (13). În fine, Germania face trimitere la hotărârea Comisiei în cazul Huta Cynku, în care Comisia a hotărât că nu există niciun avantaj și prin urmare nu există ajutor de stat, atunci când restructurarea aduce mai multe venituri decât lichidarea (14).

(84)

Din aceste motive, Germania susține că, având în vedere postura de creditor principal a WAK, precum și garanțiile sale inferioare ca rang celor deținute de societățile viticole și comercianți, atât subordonarea, cât și renunțarea la creanțe au fost conforme testului creditorului privat și nu reprezintă ajutoare de stat. Printr-o procedură de insolvență, WAK ar fi pierdut cel puțin aceeași sumă și cel mai probabil o sumă mult mai mare din creanțele rămase.

(85)

Numai prin evitarea insolvenței GfW și prin achitarea creanțelor rămase ale societăților viticole și ale comercianților ar fi avut WAK drepturi de garanție depline asupra stocului rămas și ar fi putut obține o plată în proporție mai mare a creanțelor rămase decât cea care s-ar fi obținut în caz de insolvență.

(86)

Judecând cu datele de la acel moment, comportamentul WAK a fost, potrivit autorităților din Germania, corect, întrucât s-a reușit garantarea plății în proporție mai mare prin transformarea garanțiilor de rang inferior în garanții prioritare și s-a evitat insolvența iminentă a GfW. Potrivit autorităților din Germania, orice bancă privată ar fi acționat în același fel în situația respectivă.

(87)

Potrivit autorităților din Germania, o evaluare preliminară a conturilor GfW ar fi estimat că, prin continuarea activității GfW, WAK ar fi fost în măsură să încaseze creanțe în valoare de 5 112 918,81 EUR. Pe de altă parte, dacă GfW ar fi intrat în procedura de insolvență, WAK ar fi încasat maximum 2,4 milioane EUR. Diferența este de cel puțin 2,7 milioane EUR.

(88)

Aceste elemente sunt confirmate de un raport din 3 februarie 2003, pregătit de un auditor independent (15), comandat de WAK și prezentat de autoritățile din Germania. Raportul concluzionează că subordonarea creanțelor, renunțarea la o parte din creanțele menționate mai sus și renunțarea la plata dobânzii în viitor au reprezentat o decizie rațională din punct de vedere economic pentru WAK. Motivația acestei concluzii, prezentată de Germania, este următoarea:

(89)

Germania subliniază că o evaluare ex post arată că varianta subordonării creanțelor și a renunțării la acestea a fost mai rațională din punct de vedere economic, întrucât rambursările obținute prin evitarea insolvenței GfW s-au ridicat la 4 670 517,65 EUR, o sumă mai mare decât suma maximă de 2,4 milioane EUR care ar fi putut fi obținută în cadrul procedurii de insolvență.

(90)

Germania concluzionează că, întrucât subordonarea creanțelor și renunțarea la acestea au fost conforme testului creditorului privat, nu s-au acordat ajutoare societăților viticole și comercianților la momentul subordonării creanțelor și al renunțării la acestea de către WAK.

(91)

Până la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (16), viticultura și prelucrarea vinului erau reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1493/1999. Conform articolului 71 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, pentru producerea și comercializarea produselor care fac obiectul acestui regulament se aplică articolele 87, 88 și 89 din Tratat (în prezent articolele 107, 108 și 109 din TFUE). Înainte de 31 iulie 2000, viticultura și prelucrarea vinului erau reglementate de Regulamentul (CEE) nr. 822/87. Conform articolului 76 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87, pentru producerea și comercializarea produselor enumerate la articolul 1 din regulament se aplică articolele 92, 93 și 94 din Tratat (în prezent articolele 107, 108 și 109 din TFUE). Prin urmare, măsurile avute în vedere vor fi analizate ținând seama de regulile privind ajutoarele de stat.

(92)

Conform articolului 107 alineatul (1) din TFUE, sunt interzise ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(93)

WAK este persoană juridică de drept public, finanțată parțial din fonduri ale landului Renania-Palatinat și parțial din taxe parafiscale. Prin urmare, măsura este finanțată din fonduri de stat.

(94)

Se consideră că ajutoarele acordate unei întreprinderi afectează schimburile comerciale între statele membre atunci când întreprinderea respectivă funcționează pe o piață deschisă comerțului în interiorul Uniunii (17). Schimburile comerciale de produse agricole în interiorul Uniunii Europene sunt substanțiale. Prin urmare, ajutoarele în cauză sunt susceptibile de a afecta schimburile comerciale între statele membre (18).

(95)

Curtea a hotărât că pentru a stabili dacă o măsură de stat constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, este, de asemenea, necesar să se stabilească dacă întreprinderea primește un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață (19) și/sau dacă măsura a permis întreprinderii să evite suportarea unor costuri pe care în mod normal ar fi trebuit să le suporte din resurse proprii (20). Aceste elemente ar fi, într-adevăr, suficiente pentru a indica denaturări potențiale ale concurenței (21).

(96)

WAK a acordat împrumutul în valoare de 15 302 696,25 EUR în toamna anului 1999. Rata dobânzii percepută GfW a variat între 3,28 % și 5,25 % pe perioada împrumutului. Nu s-a perceput nicio primă de risc. Rata de referință pentru perioada respectivă în Germania s-a situat între 5,23 % și 6,33 %.

(97)

Germania a fost de acord cu opinia Comisiei, potrivit căreia împrumutul nu a fost acordat în condițiile pieței. Dacă împrumutul ar fi fost acordat în condițiile pieței, ar fi trebuit percepută o rată de bază a dobânzii mai ridicată, la care ar fi trebuit să se adauge o primă de risc, dată fiind siguranța limitată pe care o ofereau garanțiile împrumutului.

(98)

Se poate concluziona că împrumutul acordat GfW conținea o componentă de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, întrucât GfW a beneficiat de un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață. Componenta de ajutor se calculează ca diferență între dobânda percepută și rata de referință plus o primă de risc adecvată.

(99)

Posibilitatea transferării ajutorului către succesorii legali

(100)

Potrivit autorităților din Germania, GfW a fost lichidată și dizolvată la 1 iunie 2005. Toate stocurile din domeniile de activitate rămase au fost vândute. Sumele obținute au fost utilizate integral pentru plata datoriilor către WAK. S-a convenit cu cumpărătorul (o persoană fizică) că valoarea tuturor stocurilor rămase potrivit inventarului de la 31 decembrie 2004 urma să fie transferată către WAK la sfârșitul anului 2005. Această valoare urma să fie valoarea de vânzare originară, de 79 579,79 EUR. GfW a fost radiată din registrul comerțului în cursul anului 2006 și nu există un succesor legal sau o altă entitate juridică de la care să se poată recupera ajutorul. Prin urmare în conformitate cu jurisprudența constantă (22), recuperarea este, potrivit Germaniei, imposibilă.

(101)

Întrucât activele rămase ale GfW au fost vândute, este posibil ca persoana care le-a cumpărat să fi beneficiat de ajutorul acordat GfW. Cu toate acestea, întrucât cumpărătorul a plătit prețul inițial de achiziție, iar piața a suferit o cădere în ultimii ani, este clar că prețul plătit de acesta este cel puțin egal cu prețul pieței. Prin urmare, Comisia concluzionează că nu i-a fost transferat niciun ajutor cumpărătorului stocurilor rămase ale GfW. În același timp, GfW și-a încetat existența și, prin urmare, nu mai există ajutoare care să fie recuperate.

(102)

Subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe și la plata dobânzii au fost finanțate din resursele proprii ale WAK și printr-un împrumut contractat în acest scop de WAK, considerându-se, prin urmare, că au fost finanțate din resurse ale statului.

(103)

Pentru a stabili dacă subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe și la plata dobânzii constituie ajutor de stat către GfW în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, este, de asemenea, necesar să se stabilească dacă GfW a primit un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață și/sau dacă măsura a permis GfW să evite suportarea unor costuri pe care în mod normal ar fi trebuit să le suporte din resurse proprii. Această evaluare trebuie realizată cu ajutorul testului creditorului privat. Testul creditorului privat constă în verificarea măsurii în care un creditor privat ar fi acționat sau a acționat, în condiții de piață similare, în același fel cu creditorul public.

(104)

Potrivit jurisprudenței constante, renunțarea la o parte din creanțe poate fi necesară în vederea majorării sumei recuperate efectiv. Un creditor privat ar acționa pentru a-și minimiza pierderile (23). În cazul în care o creanță are garanții insuficiente, acceptarea amânării plății ar crește șansele rambursării fără pierderi, deoarece debitorul ar avea șansa să depășească criza și să își amelioreze situația (24).

(105)

În hotărârea HAMSA (25) a TPI, Curtea a respins practica anterioară a Comisiei prin care se solicita ca renunțarea la creanțe din partea creditorilor privați și a celor publici să se facă în proporții egale raportat la părțile lor din datoria debitorului. Curtea a hotărât, dimpotrivă, că testul creditorului privat poate fi aplicat și atunci când relația dintre renunțarea la creanțe a diferiților creditori este asimetrică. Punctele 168 și 169 din decizia curții:

(106)

În plus, în cauza HAMSA (26), TPI a hotărât că un creditor public acționează ca un creditor privat atunci când decide să renunțe la o parte din creanțele sale în urma unei evaluări cuprinzătoare și raționale a sumei pe care ar putea-o recupera, a riscului de lichidare și a șanselor ca firma să redevină viabilă. În fine, în cazul Huta Cynku (27), Comisia a decis că nu există niciun avantaj și, prin urmare, nu există ajutor de stat atunci când restructurarea aduce mai multe venituri decât lichidarea.

(107)

Având în vedere jurisprudența citată mai sus, pentru a evalua dacă un creditor privat ar fi acționat sau nu la fel ca WAK, este necesară examinarea opțiunilor pe care le avea la dispoziție WAK în momentul când a concluzionat că GfW era amenințată de insolvență și care erau implicațiile economice ale acestor opțiuni. În a doua etapă, este necesar să se întreprindă aceeași examinare și în cazul societăților viticole și al comercianților, iar apoi să se evalueze dacă situația cu care se confrunta WAK poate fi comparată cu cea a societăților viticole și a comercianților și dacă poate fi evaluată pe baza acestora.

(108)

Atunci când a fost informat că GfW era amenințată de insolvență, WAK avea două opțiuni. Putea fie să permită deschiderea procedurii de insolvență, fie să încerce evitarea acestui lucru prin ajungerea la un acord cu GfW care să îi permită acesteia să își continue activitatea comercială. Pe baza informațiilor prezentate de Germania și sprijinite de un raport din 3 februarie 2003, alcătuit de un auditor independent (a se vedea considerentul 88), implicațiile economice ale acestor două opțiuni sunt, potrivit autorităților din Germania, următoarele. Cu datele din acel moment, WAK ar fi putut, în cazul unei proceduri de insolvență, să recupereze o sumă maximă de aproximativ 2,4 milioane EUR din creanțele sale. În cazul în care WAK semna un acord cu GfW, renunțând la o parte din creanțe și permițând astfel GfW să își continue activitatea comercială, WAK ar fi putut, cu datele din acel moment, să spere că își va recupera 5,1 milioane EUR din creanțe. Rezultă, astfel, o diferență de 2,7 milioane EUR în favoarea ideii de a sprijini GfW să evite procedura de insolvență. Disponibilitatea societăților viticole și a comercianți de a proceda la fel avea numai un impact redus asupra calculelor privind recuperarea datoriilor, dar nu schimba rezultatul comparației dintre cele două alternative.

(109)

Estimarea ratei de recuperare de 2,4 milioane EUR în cazul insolvenței, prezentă în raport, se bazează pe o ipoteză a autorităților din Germania, aceea că datoriile față de societățile viticole și comercianți, în sumă de 4,4 milioane EUR, ar fi trebuit achitate înainte celor ale WAK. Cu toate acestea, potrivit Comisiei Europene, Legea insolvenței din Germania prevede că numai datoriile către societățile viticole și comercianții beneficiari ai unor drepturi de retenție prelungite ar fi trebuit achitate înaintea datoriilor către WAK. Restul datoriilor ar fi avut același rang cu datoriile către WAK. Propriile calcule ale Comisiei arată însă că, chiar și în cazul în care toate creanțele WAK, ale societăților viticole și ale comercianților ar fi avut același statut, WAK se putea aștepta să recupereze maximum 4,7 milioane EUR în caz de insolvență (pe baza unei valori totale rambursate în caz de insolvență de 6,8 milioane EUR și pe principiul că WAK și societățile viticole ar fi fost rambursate proporțional cu sumele datorate către ele – 10 milioane EUR, respectiv 4,4 milioane EUR). Prin urmare, se poate concluziona că opțiunea ex ante cea mai favorabilă pentru WAK ar fi fost să ajute GfW la evitarea insolvenței.

(110)

De cealaltă parte, calculele realizate de societățile viticole și de comercianți erau foarte diferite. În primul rând, aceștia primiseră deja 80 % din sumele datorate pentru produsele livrate. În al doilea rând, potrivit ofertei făcute GfW, aceștia ar primi numai 10 % din procentul de 20 % din creanțe neachitat încă. În practică, aceasta însemna că dacă semnau contractul ar fi primit în plus numai 2 % din prețul de achiziție convenit. Această sumă reprezintă, cu siguranță, mai puțin decât cea pe care se puteau aștepta să o primească în urma unei proceduri de insolvență, indiferent de rangul garanțiilor lor (drept de retenție simplu, extins sau prelungit). În medie, se puteau aștepta să primească 48 % din creanțele neachitate (2,1 milioane EUR din totalul de 4,4 milioane datorate lor). Prin urmare, nu este deloc surprinzător că o parte din societățile viticole și din comercianți au refuzat oferta GfW. În al treilea rând, a fost probabil evident că ar fi fost în interesul WAK să renunțe la o parte din creanțe și să evite insolvența chiar dacă societățile viticole și comercianții nu procedau la fel, ceea ce ar fi permis de asemenea societăților viticole și comercianților să obțină plata unei părți mai mari din creanțele neachitate decât procentul de 10 % oferit. În al patrulea rând, o parte dintre aceștia acționaseră deja GfW în instanța, iar instanța hotărâse în favoarea lor, obligând GfW la plata a 80 % din creanțele rămase.

(111)

Se poate concluziona că, în pofida faptului că societățile viticole, comercianții și WAK erau împreună creditori ai GfW, opțiunile și rezultatul exercitării acestor opțiuni în cazul WAK și în cel al societăților viticole și al comercianților erau atât de diferite, încât nu sunt comparabile. Faptul că societățile viticole și comercianții au ales să nu renunțe la creanțele lor nu ar trebui să fie un contraargument atunci când se evaluează dacă WAK a acționat în conformitate cu testul creditorului privat.

(112)

Comparând între ele diversele opțiuni pe care le avea la dispoziție WAK, Comisia a concluzionat că subordonarea și renunțarea parțială la creanțe din 4 decembrie 2000 și din 21 februarie 2001, în sumă totală de 5 005 441,60 EUR, precum și renunțarea la plata dobânzilor de la 31 decembrie 2000 au reprezentat opțiunea cea mai favorabilă pentru WAK, fiind, prin urmare, conforme cu testul creditorului privat. Subordonarea și renunțarea la creanțe conduc la o amânare a datoriei, care este mai avantajoasă pentru creditor decât lichidarea. În conformitate cu jurisprudența constantă (28), un creditor public pune în balanță suma care îi este oferită în cadrul unui plan de restructurare și suma pe care ar putea să o recupereze prin lichidarea firmei. Prin urmare, GfW nu a primit niciun avantaj de care nu ar fi beneficiat în condițiile normale ale pieței, ceea ce înseamnă că GfW nu a primit ajutoare de stat în urma deciziei WAK de subordonare și renunțare la o parte din creanțele sale.

(113)

La deschiderea procedurii, s-au exprimat îndoieli privitoare la măsura în care WAK s-a limitat la strictul necesar în privința subordonării și renunțării la creanțe. Cu toate acestea, potrivit observațiilor trimise de Germania, WAK a renunțat la acea parte din creanțele sale de care era nevoie pentru acoperirea deficitului GfW pe anul 2000, ceea ce, potrivit Legii insolvenței din Germania (a se vedea considerentul 25) era necesar pentru evitarea procedurii de insolvență și pentru a permite GfW să își continue activitatea comercială. În primul contract (semnat la 4 decembrie 2000) dintre GfW și WAK, acesta din urmă este de acord, pentru a evita insolvența GfW, cu subordonarea unor creanțe egale ca valoare cu deficitul GfW după ce societățile viticole și comercianții fuseseră de acord să renunțe la 90 % din creanțele rămase și, dacă este necesar, să renunțe la creanțele pe care fuseseră de acord să le subordoneze (a se vedea considerentele 79 și 80). Motivul pentru care renunțarea a avut o valoare mai mare decât se preconiza inițial a fost acela că, în pofida eforturilor WAK și ale GfW de a convinge societățile viticole și comercianții să ia parte la efortul de sprijinire a GfW pentru evitarea insolvenței (a se vedea considerentele 79 și 80 din observațiile Germaniei), societățile viticole și comercianții au hotărât să nu renunțe la creanțele lor, din motivele precizate în considerentul 110 de mai sus. După cum s-a menționat la considerentul 108, decizia societăților viticole și a comercianților de a nu renunța la o parte din creanțele neachitate a avut numai un impact limitat asupra evaluării economice realizate de WAK și nu a modificat rezultatul acestei evaluări, și anume concluzia că era preferabil din punct de vedere economic pentru WAK să ajute GfW la evitarea procedurii de insolvență.

(114)

Prin urmare, Comisia concluzionează că subordonarea parțială de către WAK și renunțarea la creanțe reprezenta varianta cea mai favorabilă pentru WAK, fiind ca atare conformă cu testul creditorului privat și neputând fi considerată ajutor de stat către GfW în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(115)

La deschiderea și în prelungirea ulterioară a procedurii oficiale de investigare s-au ridicat întrebări în privința unui posibil ajutor acordat societăților viticole și comercianților. În primul rând, rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților de către GfW la momentul achiziției a părut relativ ridicat și au apărut dubii în privința conformității cu practicile comerciale obișnuite a acordării unui asemenea rang al garanțiilor. În al doilea rând, s-a estimat că prețul plătit pentru mustul achiziționat era superior prețului pieței. În al treilea rând, decizia societăților viticole și a comercianților de a nu renunța la creanțele lor în momentul în care GfW s-a confruntat cu o situație de insolvență a fost examinată împreună cu decizia WAK de a subordona și apoi de a renunța la o parte din creanțe, în pofida faptului că societățile viticole și comercianții au decis să nu renunțe la 90 % din creanțele rămase (20 % din valoarea stocurilor).

(116)

În observațiile lor, autoritățile din Germania au dat asigurări că acordarea de către GfW a unor drepturi de retenție simple, extinse sau prelungite societăților viticole și comercianților în legătură cu vânzarea de must a fost conformă cu practicile comerciale uzuale. Aceasta înseamnă că, deși societățile viticole și comercianții primeau un rang al garanțiilor relativ ridicat, în special în cazurile în care s-a acordat drept de retenție prelungit, acest lucru era conform practicilor comerciale uzuale și nu conferea o poziție mai puternică decât dacă relația ar fi implicat un cumpărător privat.

(117)

Comisia face trimitere la recomandările (29) înregistrate de Federația întreprinderilor viticole și a comercianților cu amănuntul de vin din Germania, Trier, de Federația comercianților de vin din Germania, Mainz și de Asociația viticultorilor din Germania, Bonn (Der Bundesverband der Deutschen Weinkellereien und des Weinfachhandels e.V., Trier, der Bundesverband der Deutschen Weinkommissionäre e.V., Mainz und der Deutsche Weinbauverband e.V., Bonn) la autoritățile responsabile cu concurența din Germania (Bundeskartellamt) în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) punctul 2 din Legea împotriva limitării concurenței (des Gesetzes gegen Wettbewerbsbeschränkungen) (30). Prima versiune a recomandărilor a fost înregistrată în 1990, iar versiunea actuală în 2005. Aceste recomandări precizează clar că în cazurile în care nu se plătește întregul preț de vânzare la momentul transferului mărfii, vânzătorul trebuie să își păstreze titlul de proprietate până la achitarea integrală a prețului. Rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților în cazul în speță a fost variat. Numai cele cu drept de retenție prelungit beneficiau de garantarea integrală a plății. Aceasta înseamnă că rangul garanțiilor acordate societăților viticole și comercianților era, în medie, mai mic decât cel sugerat în recomandările menționate mai sus. Prin urmare, Comisia acceptă, cu referire la recomandări și la rangul efectiv al garanțiilor acordate, asigurările date de Germania, potrivit cărora acordarea unui rang al garanțiilor de tipul celui de care au beneficiat societățile viticole și comercianții în acest caz constituie o practică comercială normală, iar rangul garanțiilor acordate nu a fost mai mare decât ar fi fost în cazul unui contract normal dintre doi actori privați și, prin urmare, nu a reprezentat ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(118)

În deschiderea procedurii, s-a afirmat că prețul plătit de GfW pentru mustul achiziționat era mai mare decât prețul pieței. S-a utilizat drept preț al pieței prețul vinului de masă, menționându-se prețul de referință de 0,26 EUR pe litru. În observațiile sale, Germania a prezentat informații substanțiale privind strategia de afaceri a GfW, care arată că piața vinului de masă obișnuit nu este una relevantă și că strategia GfW avea trei componente. Mai întâi, achiziționarea mustului pentru vin de masă cu care să participe la programul de distilare al UE (40 % din stoc). În al doilea rând, achiziția de must de calitate cu intenția de a-l vinde pe piața vinului brut de calitate, pentru a fi utilizat la producerea de vin spumant (60 % din stoc). În al treilea rând, participarea la programul de stocare al UE cu 20 % din stocuri înainte de vânzarea acestora pentru producerea de vin spumant. În încercarea de a stabili dacă aceste două produse aparțin aceleiași piețe, Comisia a recurs la Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței  (31). Potrivit punctului 7 din comunicare, „o piață relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate”.

(119)

Piața pentru mustul achiziționat pentru a profita de programul de distilare al UE este, bineînțeles, cea a vinului obișnuit de masă. Cu toate acestea, prețul relevant trebuie să fie cel plătit pentru vinul trimis la distilare.

(120)

La fel ca în cazul tuturor măsurilor tradiționale de intervenție asupra piețelor agricole, distilarea preventivă a vinului în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CEE) 822/87 are drept scop principal eliminarea ofertei excedentare de pe piața vinului, astfel încât prețul pentru această distilare benevolă trebuia să fie suficient de ridicat încât să îi motiveze pe producători să trimită vinul la distilare. Prețul anual efectiv pentru măsura de distilare a fost definit de Consiliu drept 65 % din așa-numitul preț orientativ.

(121)

Prețul orientativ este decis de Consiliu o dată pe an, iar valoarea acestuia este stabilită cu scopul expres de sprijinire a pieței. Pentru a putea îndeplini acest scop, valoarea trebuie să fie, în mod evident, suficient de ridicată. Regulamentul (CE) 1676/1999 al Consiliului din 19 iulie 1999 de stabilire a prețului orientativ pentru anul viticol 1999/2000 (32) a stabilit prețurile orientative pentru diversele categorii de vin. Prețul pentru categoria AII (vin alb de masă din soiurile de tip Sylvaner sau Müller-Thurgau) a fost stabilit la valoarea de 82,81 EUR pe hectolitru, iar cel pentru categoria AIII (vin alb de masă din soiurile de tip Riesling) la valoarea de 94,57 EUR pe hectolitru. În conformitate cu anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1681/1999 al Comisiei din 26 iulie 1999 de stabilire a prețurilor de achiziție, a ajutoarelor și a anumitor alte sume aplicabile pentru anul viticol 1999/2000 la măsurile de intervenție în sectorul vinicol (33), suma exactă plătită pentru distilare depinde de gradul alcoolic al vinului livrat, deoarece prețul pentru distilarea preventivă (65 % din prețul orientativ) a fost calculat de Comisie nu pe hectolitru, ci în funcție de gradul alcoolic pe hectolitru în anul respectiv.

(122)

Rolul principal al Comisiei în ceea ce privește distilarea vinului a fost acela de a evalua situația efectivă de pe piață și de a stabili în funcție de aceasta cantitățile acceptate pentru distilare preventivă în fiecare an și în fiecare stat membru. Regulamentul (CE) nr. 2367/1999 al Comisiei din 5 noiembrie 1999 de introducere a distilării preventive conform dispozițiilor de la articolul 38 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 al Consiliului pentru anul viticol 1999/2000 (34) a alocat 148 000 de hectolitri pieței din Germania pentru anul viticol 1999-2000. Regulamentul (CE) nr. 546/2000 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2367/1999 de introducere a distilării preventive conform dispozițiilor de la articolul 38 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 al Consiliului pentru anul viticol 1999/2000 (35) a majorat această valoare la 468 000 de hectolitri. Regulamentul (CE) nr. 2367/1999 a limitat cantitatea de vin trimis la distilare la 40 % din producție. Potrivit evidențelor Comisiei, producătorii din Germania au distilat circa 400 000 de hectolitri în cadrul acestei scheme.

(123)

Potrivit autorităților din Germania, prețul plătit pentru vinul trimis spre distilare a fost de 0,50-0,55 EUR pe litru. Având în vedere metoda de calcul de mai sus, Comisia consideră că prețul menționat de Germania este realist.

(124)

Comisia concluzionează că intervenția pe piață a UE în cazul unei proporții semnificative din vin a creat două piețe separate. Una în care prețul de referință era cel plătit pentru vinul trimis spre distilare, în acest caz 0,50-0,55 EUR pe litru, și alta în care prețul de referință era cel al pieței. Prin urmare, valoarea de 0,26 EUR pe litru menționată în decizia de deschidere a procedurii nu poate fi considerată prețul de referință relevant pentru mustul achiziționat pentru a fi trimis spre distilare.

(125)

Pentru a stabili care era piața relevantă pentru mustul achiziționat în vederea transformării în vin brut pentru producția de vin spumant, este mai întâi necesar să se evalueze dacă existau piețe separate pentru vin și dacă mustul achiziționat de GfW aparține aceleiași piețe ca vinul de masă sau nu. Va fi, de asemenea, necesar să se stabilească dacă pentru vinul de calitate s-ar putea obține prețuri mai mari. În statisticile sale, Comisia face întotdeauna referință la diversele prețuri în funcție de calitatea vinului. Potrivit experților în materie de vin din cadrul Comisiei, prețul vinului nu este același pentru fiecare lot, iar statisticile disponibile prezintă numai prețurile medii pentru diverse niveluri de calitate a vinului. Prețul efectiv este influențat de mai multe elemente. Principalele elemente sunt calitatea, vârsta, reputația, cererea și gradul alcoolic sau gradele Oechsle. Gradele Oechsle indică gradul de coacere și nivelul de zahăr prezent în struguri. Acest element este important întrucât determină gradul alcoolic natural final al unui vin. Potrivit Deutsches Weininstitute (Institutul german pentru vinuri), producerea de vin spumant necesită vin brut cu un conținut mai ridicat de alcool (36).

(126)

Aceasta vine în sprijinul afirmațiilor autorităților din Germania, potrivit cărora mustul trebuie să aibă mai multe grade Oechsle dacă produsul finit este reprezentat de vinul spumant decât în cazul vinului de masă, ceea ce a impus plata unei prime pentru mustul cu mai multe grade Oechsle. Prin urmare, Comisia acceptă argumentația Germaniei, potrivit căreia există piețe separate, iar prețul trebuie să fie mai ridicat pentru mustul destinat producerii de vin spumant comparativ, cu cel pentru producerea de vin de masă. Drept urmare, Comisia acceptă, de asemenea, că prețul plătit de GfW la momentul achiziției nu poate fi comparat cu prețul pentru vinul de masă – 0,26 EUR pe litru – cum s-a procedat în deschiderea procedurii.

(127)

Germania continuă prezentarea de informații privind prețul care poate fi atins pe piața relevantă, și anume piața pentru must de calitate destinat producerii de vin spumant. Potrivit acestor informații, prețul de bază al unui litru de must de 60 de grade Oechsle pe piața vinului brut destinat producerii de vin spumant a fost de 0,312 EUR pe litru. Pentru fiecare grad Oechsle suplimentar (până la un nivel maxim de 80 de grade Oechsle) s-au plătit 0,005 EUR pe litru. Mustul de calitate furnizat de societățile viticole și comercianți, reprezentând 60 % din mustul cumpărat, a fost plătit în conformitate cu acest principiu. De asemenea, potrivit statisticilor privind importurile ale Asociației viticultorilor din Germania (Deutsche Weinbauverband) pentru anii 1998-2001, prezentate de Germania, prețul vinului alb vrac importat – adecvat pentru producția de vin spumant datorită calității sale ridicate – a fost de 0,38 EUR pe litru.

(128)

Comisia este dispusă să accepte argumentele Germaniei în favoarea unui preț relevant al pieței de circa 0,38 EUR pe litru, pe baza informațiilor privind determinarea prețului la vin provenite de la experții interni, a informațiilor provenite de la Deutsches Weininstitute menționate mai sus și a calculării profitului din planul de afaceri al GfW.

(129)

Planul de afaceri al GfW, prezentat de Germania, arată că la momentul achiziției mustului, GfW preconiza să poată trimite 40 % din stocuri spre distilare preventivă, la un preț de 0,50-0,55 EUR pe litru, să vândă 60 % din stocuri la un preț de 0,375 EUR pe litru, iar pentru 20 % din stocuri să primească o subvenție suplimentară din partea UE pentru stocarea vinului, în valoare de 0,06 EUR pe litru, înainte de a vinde cantitatea respectivă la prețul de 0,375 EUR pe litru un an mai târziu. În total, firma preconiza să vândă stocurile la un preț mediu de 0,44-0,46 EUR și să realizeze un profit de 0,06-0,09 EUR pe litru. Ar fi rezultat un profit total de 2,64-3,96 milioane EUR.

(130)

În 1999, GfW a trimis 40 % din stocuri spre distilare preventivă și a primit un preț de 0,50-0,55 EUR pe litru. Având în vedere scăderea prețurilor pe piața vinului la sfârșitul anului 1999 – la care GfW nu se așteptase, ținând cont de prețurile mai ridicate din anul precedent – GfW a hotărât să nu vândă stocurile rămase în acel an, ci să le păstreze și să le vândă în 2000 sau, dacă prețurile pieței aveau să rămână scăzute, să beneficieze de a doua rundă de distilare preventivă. Decizia s-a bazat pe ipoteza că distilarea preventivă va continua. Cu toate acestea, Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole a desființat distilarea preventivă. În locul acesteia, s-a introdus opțiunea distilării benevole pentru a aproviziona piața alcoolului alimentar. Noua măsură de distilare în caz de criză poate fi utilizată numai în cazuri excepționale de perturbare a pieței. Considerentul 35 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 se referă în mod explicit la eliminarea sistemului de distilare ca debușeu artificial în caz de producție excedentară. Noul regulament a intrat în vigoare la 31 iulie 2000.

(131)

Pentru GfW, aceasta însemna că măsurile de distilare din anul viticol 2000/2001 erau semnificativ mai puțin favorabile decât cele din anii anteriori. Prin distilare pentru aprovizionarea pieței de alcool alimentar se putea obține numai aproximativ jumătate din prețul mediu atins anterior, de 0,50-0,55 EUR pe litru.

(132)

După părerea autorităților din Germania, această evoluție nu putea fi anticipată la momentul în care GfW a hotărât să depoziteze în continuare vinul. Comisia, pe de altă parte, consideră că această evoluție era previzibilă. Noua organizare a pieței vitivinicole își propunea în mod explicit eliminarea sistemului de distilare. Astfel, ar fi trebuit să fie clar pentru GfW, în momentul în care s-a decis încercarea unei a doua runde de distilare, că măsurile de distilare din a doua jumătate a anului 2000 și ulterioare acestei perioade nu vor mai oferi compensări pentru scăderea prețurilor de pe piața vinului.

(133)

Cu toate acestea, argumentele pro și contra ideii că GfW ar fi trebuit să fie la curent cu modificarea nu sunt relevante. Planul de afaceri la momentul achiziției, în raport cu care trebuie evaluat comportamentul GfW în calitate de investitor privat, includea numai o primă rundă de distilare preventivă, care a avut loc și pentru care GfW a încasat 0,50-0,55 EUR pe litru. Planul de afaceri nu includea o a doua rundă de distilare preventivă și, prin urmare, profitul preconizat în urma unei astfel de operațiuni nu făcea parte din calculul global al profitului la momentul achiziției. Această a doua rundă nu făcea parte din planul de afaceri și, deși decizia GfW de a încerca o a doua rundă de distilare într-un moment când prețul pieței era în scădere a fost fără îndoială greșită, nu se poate considera că aceasta a reprezentat ajutor de stat către societățile viticole și comercianți la momentul achiziției.

(134)

Pe baza elementelor de mai sus, Comisia concluzionează că GfW a plătit prețul pieței pentru mustul achiziționat în toamna lui 1999 și că, prin urmare, societățile viticole și comercianții nu au primit ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(135)

La considerentul 114 s-a concluzionat că subordonarea și renunțarea la creanțe de către WAK s-a realizat exclusiv în interes propriu și în conformitate cu testul creditorului privat, prin urmare neexistând un ajutor de stat către GfW. Faptul că decizia WAK a favorizat societățile viticole și comercianții nu are nicio relevanță, întrucât acest lucru nu a fost intenționat, ci numai o consecință a faptului că WAK a încercat să recupereze o sumă cât mai mare din propriile fonduri.

(136)

Comisia concluzionează că prin subordonarea și renunțarea la creanțe, WAK nu a acordat un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE societăților viticole și comercianților.

(137)

Deoarece componenta de ajutor a împrumutului primit de GfW de la WAK a fost acordată și plătită fără notificarea în prealabil a Comisiei, este vorba despre un ajutor ilegal în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 privind normele de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (37).

(138)

Prin urmare, trebuie examinat dacă se aplică vreuna din derogările privind interzicerea ajutoarelor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1).

(139)

Din punctul de vedere actual, derogările prevăzute la articolul 107 alineatul (2) și la articolul 107 alineatul (3) literele (a), (b) și (d) nu se aplică, întrucât ajutorul în chestiune nu se încadrează în niciuna din următoarele categorii:

(140)

Prin urmare, articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE este singura derogare care s-ar putea aplica.

(141)

La momentul acordării ajutorului, ajutorul pentru producătorii primari era evaluat sub directa incidență a articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. În conformitate cu practicile din momentul respectiv, ajutoarele pentru investiții, credite, sectorul creșterii animalelor, organizații de producători, publicitate și promovare, despăgubiri pentru daune provocate de boli, prime de asigurare și asistență tehnică ar putea fi considerate compatibile cu piața internă, cu condiția îndeplinirii anumitor criterii. Cu toate acestea, niciuna din formele de ajutor compatibile cu piața internă menționate mai sus nu poate fi folosită pentru obținerea unei derogări pentru ajutorul în cauză.

(142)

În plus, în efortul de a explora toate căile posibile, Comisia a analizat dacă orientările privind salvarea și restructurarea firmelor aflate în dificultate nu ar putea fi aplicate cazului în speță. Prima condiție care trebuie îndeplinită de o întreprindere pentru a beneficia de ajutoare pentru salvare sau restructurare este aceea de a fi considerată în dificultate în înțelesul Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea firmelor aflate în dificultate (38). Informațiile deținute de Comisie nu conțin nicio indicație că întreprinderea ar fi fost în dificultate în sensul orientărilor sus-menționate la momentul acordării ajutorului. GfW s-a aflat în dificultate numai un an mai târziu, din cauza scăderii accentuate a prețurilor.

(143)

În orice caz, Comisia dorește să sublinieze că este datoria statului membru în cauză să coopereze cu Comisia prin furnizarea tuturor elementelor necesare pentru ca aceasta din urmă să poată verifica dacă s-au îndeplinit toate condițiile pentru acordarea derogării de care statul în cauză dorește să beneficieze (39). În cazul în speță, Germania nu a pus la dispoziție suficiente informații care să permită Comisiei să evalueze datele în lumina acestor orientări sau o documentație care să permită Comisiei să evalueze ajutorul în lumina altor forme de ajutoare compatibile menționate la considerentul 126, în pofida informațiilor puse la dispoziție de Comisie la punctul 44 al deciziei de deschidere a procedurii de investigare.

(144)

Evaluarea directă a măsurilor de ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE trebuie efectuată în mod restrictiv. Trebuie demonstrat în mod clar că efectele pozitive ale măsurii de ajutor depășesc efectele negative pe care l-ar putea avea ajutorul asupra concurenței și asupra funcționării corespunzătoare a pieței interne. Măsurile unilaterale de ajutor de stat care sunt destinate doar îmbunătățirii situației financiare a producătorului, dar nu contribuie în niciun fel la dezvoltarea sectorului nu sunt considerate conforme acestor criterii și prin urmare reprezintă ajutor de funcționare care nu este compatibil cu piața comună.

(145)

Din motivele menționate mai sus, ajutorul acordat GfW ca parte a împrumutului nu îndeplinește condițiile pentru acordarea vreuneia din derogările posibile de la articolul 107 alineatul (3). Prin urmare, acesta reprezintă un ajutor incompatibil cu piața internă.

(146)

Nu este aplicabilă nicio altă derogare în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(147)

Din motivele menționate mai sus, Comisia consideră că împrumutul acordat GfW nu poate fi considerat compatibil cu piața internă. Comisia consideră, de asemenea, că punerea în aplicare a măsurii de către Germania a fost ilegală.

(148)

Din motivele menționate mai sus, Comisia consideră că subordonarea creanțelor și renunțarea la creanțe și la plata viitoare a dobânzii, survenite ulterior, nu reprezintă ajutor de stat în favoarea GfW, nici în favoarea societăților viticole și a comercianților.

(149)

Din motivele menționate mai sus, Comisia consideră că achiziția mustului s-a realizat la prețul pieței și în conformitate cu practicile de afaceri uzuale și, prin urmare, nu reprezintă ajutor de stat către societățile viticole și comercianți.

(150)

În cazul în care se constată că ajutorul de stat acordat în mod ilegal este incompatibil cu piața internă, consecința naturală este aceea că ajutorul în cauză trebuie recuperat, pentru a se restabili – în măsura posibilului – poziția concurențială existentă înaintea acordării ajutorului.

(151)

Întrucât GfW nu are niciun succesor legal, recuperarea nu este posibilă în conformitate cu jurisprudența constantă (40),

26.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 139/18

(1)

Prin Decizia din 14 ianuarie 2009, Comisia a aprobat temporar o recapitalizare a Anglo Irish Bank (denumită în continuare „Anglo”) (2). Având în vedere că nu s-a pus în aplicare recapitalizarea întrucât Irlanda a decis, în schimb, să naționalizeze Anglo. Prin Decizia din 16 februarie 2009, Comisia a concluzionat că naționalizarea nu a implicat un ajutor de stat (3).

(2)

Prin decizia din 26 iunie 2009, Comisia a autorizat un ajutor de urgență în favoarea Anglo sub forma unei injecții de capital în valoare de 4 miliarde EUR (4 000 de milioane) în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (b) din Tratatul de instituire a Comunității Europene pentru o perioadă de șase luni și Comisia a luat notă de angajamentul Irlandei de a comunica un plan de restructurare Comisiei până la sfârșitul lunii noiembrie 2009 (4).

(3)

La 30 noiembrie 2009, Irlanda a notificat un plan de restructurare Comisiei (5) (denumit în continuare „planul inițial de restructurare a Anglo”) elaborat de Anglo. La 24 noiembrie și 18 decembrie 2009, Comisia a transmis Irlandei solicitări de informații în ceea ce privește planul inițial de restructurare Anglo.

(4)

La 17 februarie 2010, Irlanda a notificat Comisia cu privire la intenția sa de a injecta în Anglo un capital suplimentar de până la 10,44 miliarde EUR (denumită în continuare „a doua recapitalizare”).

(5)

Prin Decizia din 31 martie 2010 (6), Comisia a aprobat temporar cea de a doua recapitalizare până la decizia sa finală privind planul de restructurare a Anglo. Comisia a decis, de asemenea, prin decizia respectivă, să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „tratatul”) privind planul inițial de restructurare Anglo și măsurile asociate de ajutor ale Irlandei (denumită în continuare „decizia de inițiere”). Decizia de inițiere a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 7 august 2010. Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutor. Țările terțe nu au furnizat niciun fel de observații.

(6)

La 31 mai 2010, Irlanda a prezentat un plan revizuit de restructurare a societății Anglo Irish Bank (denumit în continuare „al doilea plan de restructurare Anglo”).

(7)

La 2 iunie 2010, Comisia a transmis o solicitare de informații Irlandei cu privire la cel de al doilea plan de restructurare Anglo. Aceste întrebări au fost discutate în cadrul unei reuniuni organizate la 24 iunie 2010 între funcționarii Comisiei, autoritățile irlandeze și reprezentanții Anglo. De asemenea, autoritățile irlandeze au răspuns în scris la aceste întrebări în datele de 9 și 12 iulie 2010.

(8)

La 28 iunie 2010, Irlanda a notificat Comisia cu privire la o altă injecție de capital de până la 10 054 milioane EUR în favoarea Anglo (denumită în continuare „a treia recapitalizare”) (7).

(9)

Prin Decizia din 10 august 2010 (8), Comisia a aprobat temporar cea de a treia recapitalizarea până la decizia sa finală privind planul final de restructurare Anglo.

(10)

La 31 august 2010, Irlanda a prezentat Comisiei o nouă propunere de restructurare a Anglo, care prevedea separarea și lichidarea progresivă a băncii pe o perioadă de 10 ani.

(11)

În lumina unei evaluări detaliate a perspectivelor Anglo, ministrul irlandez de finanțe a anunțat la 30 septembrie 2010 că rezoluția Anglo va necesita în total o injecție de capital cumulat de 29,3 miliarde EUR, conform proiecțiilor de bază, și alte 5 miliarde EUR în cadrul unui scenariu de criză.

(12)

La 26 octombrie 2010, Irlanda a prezentat un plan de lucru pentru Anglo (denumit în continuare „al treilea plan de restructurare Anglo”), care explică în detaliu modul în care va implementa activitatea entității prezentată pentru prima dată în documentele sale transmise la 31 august 2010.

(13)

În săptămânile următoare, serviciile Comisiei au solicitat unele clarificări, precum și informații suplimentare la 29 octombrie 2010. Autoritățile irlandeze au răspuns printr-un schimb de e-mailuri și apeluri în conferință.

(14)

La 8 decembrie 2010, Irlanda a notificat Comisiei o recapitalizare suplimentară de 4 946 milioane EUR (denumită în continuare „a patra recapitalizare”), precum și garanții de stat în ceea ce privește anumite pasive în favoarea Anglo.

(15)

Prin Decizia din 21 decembrie 2010 (9), Comisia a aprobat temporar a patra recapitalizare și garanțiile privind anumite pasive în favoarea Anglo până la aprobarea planului final de restructurare Anglo.

(16)

Prin Decizia din 30 martie 2010, Comisia a aprobat temporar o recapitalizare în valoare de 2,7 miliarde EUR a societății Irish Nationwide Building Society (denumită în continuare „INBS”) pentru o perioadă de șase luni de la data punerii în aplicare a recapitalizării (22 decembrie 2009) sau, în cazul în care Irlanda prezenta un plan de restructurare anterior acestei date, până când Comisia adoptă o decizie finală privind planul de restructurare INBS (denumită în continuare „prima recapitalizare a INBS”) (10).

(17)

În plus, la 30 martie 2010, ministrul irlandez de finanțe a anunțat că, având în vedere reducerea bilanțului INBS care rezultă din transferurile către Agenția națională de management al activelor (denumită în continuare „NAMA”), instituția respectivă nu avea un viitor ca entitate independentă autonomă.

(18)

La 22 iunie 2010, Irlanda a comunicat Comisiei un plan de restructurare pentru INBS (denumit în continuare „planul de restructurare INBS”). Acest plan prevede gestionarea permanentă a societății în temeiul principiului continuității activității în așteptarea unei vânzări către un comerciant.

(19)

În săptămânile următoare, Irlanda a informat neoficial Comisia că evaluează și alte opțiuni pentru viitorul INBS. Mai precis, Irlanda intenționa să testeze apetitul pieței pentru achiziția unor părți din INBS.

(20)

La 30 septembrie 2010, ministrul irlandez de finanțe a făcut o declarație publică privind situația sectorului bancar irlandez și a anunțat că INBS are nevoie de o recapitalizare suplimentară în valoare de 2,7 miliarde EUR (conducând la o recapitalizare totală de 5,4 miliarde EUR). Această injecție de capital (denumită în continuare „a doua recapitalizare a INBS”) a fost notificată Comisiei la 12 octombrie 2010.

(21)

Prin Decizia din 21 decembrie 2010, Comisia a aprobat temporar cea de a doua recapitalizare a INBS pentru o perioadă de șase luni sau, în cazul în care Irlanda a prezentat un plan de restructurare înainte de 31 ianuarie 2011, până când Comisia adoptă o decizie finală privind planul de restructurare a băncii respective (11).

(22)

La 28 noiembrie 2010, s-a încheiat un acord între Irlanda, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană (denumită în continuare „BCE”) și Fondul Monetar Internațional privind un program de sprijin pentru Irlanda (denumit în continuare „Programul de sprijin”). În cadrul programului de sprijin, Irlanda a convenit să ia anumite măsuri de recapitalizare și reorganizare a băncii în cadrul unui program de redresare a sistemului bancar (denumit în continuare „Programul privind sistemul bancar”). În cadrul programului privind sistemul bancar, Memorandumul cu privire la politicile economice și financiare (denumit în continuare „MPEF”) stabilește măsurile necesare pentru reabilitarea sectorului financiar din Irlanda (12). Punctul 10 din MPEF prevede următoarele: „se vor adopta măsuri rapide și decisive pentru identificarea unei soluții privind statutul Anglo Irish Bank (Anglo) și al Irish Nationwide Building Society (INBS) într-o manieră care să protejeze deponenții și să consolideze sistemul bancar. În acest sens, până la sfârșitul lunii ianuarie 2011, vom prezenta Comisiei Europene o propunere revizuită elaborată în colaborare cu FMI privind soluția identificată pentru Anglo și INBS” (13).

(23)

La 12 ianuarie 2011, Irlanda a furnizat Comisiei informații cu privire la planul de vânzare a depozitelor de către Anglo și INBS. La 2 februarie 2011 și 21 februarie 2011 au fost prezentate informații suplimentare referitoare la procesul de vânzare.

(24)

La 16 ianuarie 2011, Irlanda a prezentat Comisiei informații cu privire la soluția avută în vedere privind activitățile Anglo și INBS. La 31 ianuarie 2011, Irlanda a comunicat Comisiei o restructurare comună și un plan de lucru pentru Anglo și INBS (denumit în continuare „planul comun de restructurare”).

(25)

La 5 aprilie 2011, Irlanda a actualizat planul comun de restructurare prin includerea impactului depozitelor și transferurilor de obligațiuni NAMA care au avut loc între timp și prin înlocuirea rezultatelor previziunilor și bilanțurilor Anglo și INBS pentru anul 2010 cu cele reale, devenite, între timp, cunoscute. La 21 aprilie 2010, s-a primit o nouă actualizare.

(26)

După cum se poate constata din amploarea bilanțului, Anglo este una dintre cele mai mari bănci care operează în Irlanda. Începând cu 31 decembrie 2010, bilanțul acesteia s-a ridicat la 72,2 miliarde EUR (14), iar portofoliul de credite la […] (15) miliarde EUR. În ceea ce privește modelul său de afaceri, Anglo era o bancă de tip „monoline” specializată în credite imobiliare comerciale pe trei piețe principale: Irlanda, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. De la declanșarea crizei financiare, Anglo a înregistrat pierderi masive datorate, în principal, comisioanelor pentru depreciere privind portofoliul său de credite comerciale. Anglo a fost naționalizată de Irlanda la […] 2009.

(27)

O descriere detaliată a Anglo și a dificultăților sale a fost furnizată în secțiunile 2.2 și 2.3 din decizia de inițiere din 31 martie 2010.

(28)

Modelul de afaceri Anglo s-a dovedit a fi lipsit de durabilitate și a condus la dificultăți și pierderi financiare fără precedent în contextul crizei financiare globale. Modelul financiar Anglo s-a concentrat excesiv asupra creditelor imobiliare comerciale și a determinat expuneri excesive pentru sectorul economic respectiv, deosebit de afectat în timpul crizei financiare: prețurile la bunurile imobiliare comerciale s-au prăbușit cu peste 62 % în Irlanda, 37 % în Regatul Unit și 45 % în Statele Unite ale Americii (16). În plus, creditele Anglo au fost finanțate parțial prin finanțări interbancare, o sursă de finanțare care s-a epuizat ca urmare a crizei financiare.

(29)

Gestionarea riscurilor în cadrul Anglo nu a fost suficient dezvoltată, permițând o creștere necontrolată a bilanțului, combinată cu practici de creditare riscante (cum ar fi o rată ridicată de creditare raportată la valoarea garanției și creditarea bazată exclusiv pe dobândă), în special în anii de boom imobiliar din Irlanda. Între 1984 și 2008, bilanțul băncii a crescut la o rată compusă de creștere de aproximativ 30 % pe an, ajungând la un bilanț de […] miliarde EUR în 2008. Raportul împrumuturi/depozite (denumit în continuare „LtD”) a crescut de la 100 % înainte de 1990, la o medie de 217 % în perioada 2008-2009.

(30)

Anglo a beneficiat de patru recapitalizări, o măsură de salvare a activelor care i-a permis să transfere aproximativ 35 de miliarde EUR în împrumuturi depreciate către NAMA și garanții de stat pentru majoritatea pasivelor sale (a se vedea considerentul 66).

(31)

În secțiunea 2.1 din Decizia Comisiei din 30 martie 2010 privind prima recapitalizare a INBS, s-a prezentat o descriere detaliată a INBS. Prin urmare, în prezenta secțiune este inclus un rezumat succint.

(32)

INBS este o societate de construcții care, la 31 decembrie 2010, a înregistrat un bilanț total de 12,1 miliarde EUR. Înainte de criza financiară, ocupa poziția a șasea în topul celor mai mari instituții financiare din Irlanda în termeni de mărime a bilanțului. Aceasta oferea membrilor săi produse bancare tradiționale pentru persoane fizice (și anume, economii și credite ipotecare). În anii care au precedat criza financiară, INBS și-a intensificat în mod agresiv activitățile prin acordarea de credite imobiliare comerciale riscante, aceasta devenind principala sa activitate. INBS și-a desfășurat activitatea în principal în Irlanda, unde avea o rețea de 50 de sucursale și 40 de agenți de sucursale, și în Regatul Unit, unde nu avea nicio sucursală.

(33)

Portofoliul de credite al INBS la 31 decembrie 2010 se ridica la 1,9 miliarde EUR în urma transferului de credite în valoare de 8,5 miliarde EUR către NAMA (17). Depozitele persoanelor fizice însumau 3,9 miliarde EUR la 31 decembrie 2010. INBS a înregistrat o pierdere de 3,3 miliarde EUR în 2009.

(34)

Dificultățile INBS au fost cauzate de supraexpunerea sa la credite imobiliare comerciale irlandeze insuficient subscrise (aproximativ 80 % din totalul portofoliului de credite INBS). În consecință, atunci când criza financiară a lovit, iar prețurile imobiliare, în special cele la proprietățile comerciale, au scăzut dramatic atât în Irlanda, cât și în Regatul Unit, INBS era deosebit de expusă la pierderi în portofoliul său de credite. Aceste pierderi au forțat-o să acumuleze deprecieri semnificative în 2009 și 2010.

(35)

INBS a beneficiat de două recapitalizări, de o măsură de salvare a activelor, care a făcut posibil un transfer de aproximativ 8,9 miliarde EUR reprezentând credite imobiliare comerciale depreciate către NAMA și garanții de stat pentru majoritatea pasivelor sale (a se vedea considerentul 67).

(36)

Înainte de prima recapitalizare de către Irlanda, INBS era deținută de membrii săi. Ca urmare a primei recapitalizări a INBS, statul a preluat controlul deplin al băncii. Astfel, membrii au pierdut controlul INBS, precum și toate drepturile de proprietate economică.

(37)

Planul inițial de restructurare Anglo a fost notificat Comisiei la data de 30 noiembrie 2009. Descrierea completă a planului inițial de restructurare Anglo este disponibilă la secțiunea 2.4 din decizia de inițiere, în care Comisia a exprimat o serie de rezerve legate de conformitatea planului cu condițiile prevăzute în Comunicarea privind restructurarea (18). În special, Comisia a pus sub semnul întrebării dacă planul va determina reabilitarea pe termen lung a Anglo, va reduce la minim costurile de restructurare și va limita denaturările concurenței. Prin urmare, Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratat în ceea ce privește acest plan. În același timp, Comisia a solicitat prezentarea unui plan de restructurare revizuit până la 31 mai 2010.

(38)

La 31 mai 2010, Irlanda a prezentat un plan revizuit de restructurare, care stabilește o abordare semnificativ revizuită a restructurării Anglo.

(39)

După cum s-a solicitat în decizia de inițiere, al doilea plan de restructurare Anglo a prezentat o serie de scenarii posibile de restructurare: (i) lichidarea Anglo în proporție de 100 % într-o perioadă de 12 luni; (ii) lichidarea treptată a Anglo în proporție de 100 % într-o perioadă de 10 ani; (iii) lichidarea treptată a Anglo în proporție de 100 % într-o perioadă de 20 de ani; (iv) stabilizarea Anglo în ansamblul său și continuitatea activității; și (v) o separare care să includă lichidarea treptată a 80 % din Anglo prin înființarea unei societăți de administrare a activelor, restul continuându-și activitatea (o bancă bună).

(40)

Scenariul separării, la care se face referire la punctul (v) din considerentul 39, a fost prezentat ca fiind opțiunea preferată de autoritățile irlandeze. În cadrul acestui scenariu, societatea de administrare a activelor ar deține „active de calitate inferioară”, care nu ar fi transferate NAMA sau băncii bune (portofoliu de 13,6 miliarde EUR în momentul separării), și ar fi gestionată să maximizeze valorile de recuperare a activelor, reducând, totodată, la minim finanțarea din partea statului. Societatea de administrare a activelor nu ar desfășura nicio activitate nouă și ar fi lichidată în 2020.

(41)

Banca bună ar deveni o bancă comercială deținută de stat de dimensiuni mult mai mici, care ar putea asigura viabilitatea pe termen lung printr-un bilanț redus drastic cu profil de risc mai scăzut. Era preconizată privatizarea băncii bune în termen de cinci ani, oferind statutului o parte din randamentul investiției sale în Anglo.

(42)

La 26 octombrie 2010, dezvoltându-și comunicarea din 31 august 2010, Irlanda a prezentat o propunere revizuită substanțial privind restructurarea Anglo. Al treilea plan de restructurare Anglo stabilește liniile generale ale divizării Anglo în două entități aflate în proprietatea statului și independente din punct de vedere juridic, și anume, o bancă de finanțare și o bancă de recuperare, care ar determina lichidarea treptată a Anglo pe o perioadă de aproximativ 10 ani. Ar fi necesare ajutoare de stat suplimentare sub formă de injecții de capital, o finanțare persistentă din partea Băncii Centrale, precum și o structură complexă de garanții de stat pe durata de viață a celor două bănci. Planul prevedea o cerință de capital de 29,3 miliarde EUR în cazul de bază și de 34 de miliarde EUR în cazul de criză.

(43)

Irlanda a arătat că noua abordare a restructurării Anglo, care prevede că aceasta ar înceta să acționeze drept creditor, a fost declanșată de deteriorarea condițiilor de piață. Aceasta a susținut că se înrăutățiseră condițiile de finanțare pentru Anglo și sentimentul față de stat (suveran) după prezentarea celui de al doilea plan de restructurare a Anglo, deși reducerile la creditele transferate către NAMA și pierderile din portofoliul de credite non-NAMA au fost mai ridicate decât se preconizase.

(44)

Planul de restructurare a INBS a fost prezentat Comisiei la 22 iunie 2010. În conformitate cu solicitările din prima decizie de recapitalizare a INBS, planul de restructurare a INBS a explorat mai multe opțiuni pentru bancă: (i) restructurare și continuarea activității cu scopul de a o vinde în jurul anului 2013; (ii) lichidare imediată; sau (iii) lichidare treptată care să se finalizeze până în 2020. Vânzarea a impus un sprijin minim din partea statului, în plus față de cele 2,7 miliarde EUR deja acordate de stat la data prezentării planului.

(45)

În pregătirea pentru vânzare, INBS trebuia să devină o mică instituție de economii și împrumut. Aceasta ar transfera o parte importantă a portofoliului său existent de credite comerciale către NAMA și ar înceta acordarea de credite comerciale, oferind clienților săi numai credite ipotecare pentru locuințe și conturi de economii.

(46)

Planul de restructurare INBS nu a prevăzut măsuri speciale axate pe limitarea denaturării concurenței create de ajutor.

(47)

La 31 ianuarie 2011, Irlanda a prezentat Comisiei planul comun de restructurare și de lucru privind Anglo și INBS. Planul comun de restructurare prevede fuziunea Anglo și INBS, după vânzarea portofoliilor lor de depozite, într-o singură entitate (denumită în continuare „entitatea rezultată în urma concentrării”) care va fi autorizată, pe deplin reglementată și 100 % în proprietatea statului. Bilanțul comun de deschidere ulterior fuziunii va fi de [60-70] miliarde EUR.

(48)

Entitatea rezultată în urma concentrării: (i) va gestiona portofoliul moștenit de credite comerciale al Anglo pe o perioadă de 10 ani prin răscumpărări și vânzări; (ii) va gestiona portofoliul de credite ipotecare retail INBS pe o perioadă de […] ani […]; și (iii) se va baza pe […]. Banca rezultată în urma concentrării se va ocupa doar de un număr mic de depozite și nu se va angaja în noi activități de creditare sau de altă natură.

(49)

Entitatea rezultată în urma concentrării va deține diversele bilete la ordin utilizate pentru recapitalizarea Anglo, precum și INBS. Toate biletele la ordin vor fi soluționate în conformitate cu schema lor de plată (19). […]. Entitatea rezultată în urma concentrării prezintă, de asemenea, o cantitate mică de datorii subordonate, care va corespunde cuantumului pe care nu va reuși să îl răscumpere în cadrul exercițiilor succesive de administrare a pasivelor.

(50)

Obiectivul planului comun de restructurare propus este de a se evita riscul unor pierderi suplimentare de noi credite, de a gestiona eficient portofoliile de credite și de a menține cerințele privind ajutoarele de stat la un nivel minim. Gestionarea celor două portofolii de credite în cadrul unei entități unice rezultate în urma concentrării face posibile sinergii în ceea ce privește capacitățile, infrastructura și procesele.

(51)

În conformitate cu Programul de sprijin, Irlanda s-a angajat să transfere, înainte de fuziune, depozitele (înregistrate în partea de pasive a bilanțului) și obligațiunile NAMA (înregistrate în partea de active a bilanțului) aparținând Anglo și INBS către instituții viabile printr-un proces deschis. Au fost solicitate oferte privind pachetul de obligațiuni și depozite NAMA. Vânzarea de depozite în valoare de circa 12,2 miliarde EUR și de obligațiuni NAMA în valoare de circa 15,9 miliarde EUR de la ambele entități a fost finalizată (20) la 24 februarie 2011.

(52)

Spre deosebire de versiunile anterioare ale planurilor de restructurare a Anglo, entitatea fuzionat nu va deține, în principiu, depozite pentru finanțarea activelor sale, însă va ieși, în schimb, de pe piața depozitelor.

(53)

Cu toate acestea, în conformitate cu angajamentele sale (a se vedea secțiunea 2.2.5.1), entității fuzionate i se va permite să păstreze o cantitate mică de depozite ale persoanelor juridice, deținute ca garanție pentru creditele acordate mai multor instituții corporative (patrimoniu asigurat sau depozite legate de conturile debitorului). Planul comun de restructurare presupune existența unei sume maxime de 1 miliard EUR în depozite la momentul fuziunii.

(54)

Planul comun de restructurare se bazează pe următoarele prezumții:

(55)

Entitatea rezultată în urma concentrării necesită un set complet de garanții de stat (a se vedea, de asemenea, considerentul 69), care să acopere următoarele expuneri:

(56)

În cadrul planului comun de restructurare, entitatea rezultată în urma concentrării nu va plăti pentru garanțiile de stat, cu excepția garanțiilor la depozite (50 puncte de bază) pe durata schemei ELG și la obligațiuni deja garantate, dar neachitate (pentru care se va achita un comision cuprins între 95 și 125 de puncte de bază pe durata schemei ELG până ajung la maturitate).

(57)

În cazul de bază, planul comun de restructurare prevede că nu va fi necesar un capital suplimentar în afara celui injectat efectiv până în prezent, respectiv 34,7 miliarde EUR (29,3 miliarde EUR pentru Anglo și 5,4 miliarde EUR pentru INBS) (22). Aceste cuantumuri corespund sumelor deja autorizate în cadrul celor patru decizii de salvare a Anglo și a celor două decizii de salvare a INBS (23). Planul comun de restructurare indică faptul că, într-un scenariu de criză (care implică, în special, deprecieri și pierderi mai mari în ceea ce privește cesiunile de credite), cerințele de capital ar crește până la 38 de miliarde EUR, ceea ce înseamnă un capital suplimentar de 3,3 miliarde EUR […] în perioada planului (și anume 10 ani). Pe lângă riscul unor deprecieri și pierderi mai mari în ceea ce privește cesiunile de credite, planul comun de restructurare identifică, de asemenea, mai multe riscuri suplimentare care ar putea determina entitatea rezultată în urma concentrării să recurgă la […] 3,3 miliarde EUR capital într-un caz de criză.

(58)

În primul rând, planul comun de restructurare identifică riscul unei creșteri a costului finanțării și un risc asociat cursului de schimb. […] (24). În total, entitatea rezultată în urma concentrării va trebui să acceseze aproximativ […] din finanțarea Băncii Centrale în momentul fuziunii. Această necesitate de finanțare va scădea treptat până la […]. În cazul în care dependența de finanțarea din partea Băncii Centrale nu este realizabilă în măsura și pe durata proiectată (25), entitatea rezultată în urma concentrării va trebui să se bazeze pe alte surse de finanțare, dacă acestea există, care ar putea fi mai scumpe.

(59)

Mai mult decât atât, unele dintre activele entității rezultate în urma concentrării sunt active pe termen lung cu o rată fixă a dobânzii (de regulă, bilete la ordin), finanțate pe termen foarte scurt […].

(60)

[…].

(61)

În plus, planul comun de restructurare evidențiază riscurile ce pot apărea ca urmare a dificultăților cu care se va confrunta entitatea creată prin fuzionare în ceea ce privește desfășurarea activității în baza principiului privind continuitatea activității atât timp cât se află în modul de soluționare. […]. În fine, procesul de fuziune ar putea determina o creștere a riscurilor operaționale, care, la rândul lor, ar putea necesita capital suplimentar.

(62)

Probabilitatea materializării unor astfel de riscuri este dificil de evaluat. Aceste riscuri si incertitudini nu au fost incluse în nevoile de capital preconizate în cazul scenariului de criză.

(63)

Irlanda a prezentat o serie de angajamente referitoare la entitatea rezultată în urma concentrării pentru a limita în mod specific denaturarea concurenței care rezultă din sprijinul de stat primit de Anglo și INBS. Aceste angajamente sunt anexate integral la prezenta decizie, în anexa I. În sensul prezentei decizii, Comisia a furnizat un rezumat neexhaustiv la considerentele 63-66.

(64)

Irlanda va garanta respectarea de către entitatea rezultată în urma concentrării a angajamentelor prevăzute la anexa I. Irlanda va raporta periodic cu privire la măsurile adoptate în vederea respectării angajamentelor respective. Primul raport va fi transmis Comisiei cel târziu după șase luni de la data notificării prezentei decizii și, ulterior, la intervale de șase luni.

(65)

Atât Anglo, cât și INBS au beneficiat de un ajutor de stat substanțial. În urma concentrării, entitatea rezultată va beneficia, de asemenea, de mai multe măsuri de stat, prezentate în această secțiune (a se vedea, de asemenea, Tabelul 1).

(66)

Pe parcursul perioadei de salvare, Anglo a beneficiat de mai multe măsuri de ajutor de stat aprobate de Comisie în diferitele decizii referitoare la prezentul caz (27), la care se face referire la literele (a)-(v) din acest considerent și la considerentele 67, 68 și 69:

(67)

INBS, în cursul perioadei de salvare, a primit următoarele măsuri enumerate la literele (j)-(o), care au fost aprobate de Comisie:

(68)

În plus față de măsurile de ajutor de stat de la literele (a)-(o) la care se face referire la considerentele 66 și 67, Anglo și INBS au beneficiat anterior fuziunii și de alte măsuri de ajutor, prezentate la literele (p) și (q):

(69)

În urma concentrării, entitatea rezultată din concentrare va beneficia de următoarele măsuri (r)-(v):

(70)

În ceea ce privește măsurile menționate la literele (a)-(o) la care se face referire la considerentele 66 și 67, acestea au fost deja evaluate de către Comisie în contextul deciziilor anterioare privind Anglo și INBS și calificate drept ajutor de salvare. În plus față de măsurile de salvare, Irlanda a notificat Comisia cu privire la măsurile suplimentare menite să permită rezoluția Anglo și INBS, măsurile (p)-(v) la care se face referire la considerentele 68 și 69.

(71)

În ceea ce privește măsurile deja aprobate de către Comisie [și anume, măsurile (a)-(o) la care se face referire la considerentele 66 și 67], trebuie subliniat faptul că schema garanției CIFS nu mai este în vigoare de la 30 septembrie 2010 [măsurile (a)-(j) la care se face referire la considerentele 66 și 67] și a fost înlocuită cu schema ELG și reaplicarea schemei ELG la pasivele pe termen scurt [măsurile (c), (g), (l) și (n) la care se face referire la considerentele 66 și 67]. În urma concentrării, aceste scheme vor fi înlocuite prin garanții de stat individuale [măsurile (r) și (v) la care se face referire la considerentul 69], odată ce schema ELG nu mai este în vigoare, a se vedea considerentele 77 și 81.

(72)

În ceea ce privește măsurile (d) și (m) la care se face referire la considerentele 66 și 67, transferul de […] credite către NAMA a fost finalizat în noiembrie 2010 la o marjă medie de depreciere de 62 % pentru Anglo și de 64 % pentru INBS.

(73)

Odată cu cea de a patra recapitalizare, Anglo a primit și o garanție de stat pentru tranzacțiile sale extrabilanțiere [măsura (i) la care se face referire la considerentul 66]. Această garanție, pentru care Anglo nu achită comision, asigură, în esență, partenerii contractuali Anglo în tranzacțiile privind instrumente derivate (în mare parte, contracte de acoperire) și mecanismele de compensare.

(74)

Atât Anglo, cât și INBS, au beneficiat de măsuri suplimentare de salvare înainte de fuziune și, astfel, înainte de restructurarea efectivă [măsurile (p) și (q) la care se face referire la considerentul 68]. Din martie 2009 și până la data concentrării, Anglo primise deja un ELA de la CBI, parțial garantată de stat [măsura (p)]. Partea garantată de stat a ELA a variat, de la […] miliarde EUR în luna septembrie 2010 la […] miliarde EUR în martie 2011. Anglo achită CBI o rată a dobânzii compusă din rata de bază a BCE (în prezent, 125 de puncte de bază) plus […] puncte de bază (denumite în continuare „bps”) pentru ELA, însă nu plătește comision pentru garanție.

(75)

INBS a primit, de asemenea, o garanție de stat pentru o parte din ELA acordată de CBI [măsura (q) la care se face referire la considerentul 68]. În total, INBS a beneficiat de o garanție de stat pentru ELA în valoare de […] miliarde EUR, de la 24 februarie 2011 până la fuziunea cu Anglo. De asemenea, INBS achită CBI o rată a dobânzii compusă din rata de bază a BCE (în prezent, 125 bps) plus […] bps pentru ELA, însă nu plătește comision pentru garanția de stat.

(76)

Entitatea rezultată în urma concentrării […] din mai multe garanții de stat și o injecție de capital în valoare de 3,3 miliarde EUR în caz de criză [măsurile (r)-(v) la care se face referire la considerentul 69].

(77)

Entitatea rezultată în urma concentrării va beneficia de o garanție de stat pentru depozitele care îi vor fi transferate atât de la Anglo, cât și de la INBS [măsura (r) la care se face referire la considerentul 69]. Valoarea maximă a acestor depozite va fi de 1,05 miliarde EUR. Acestea sunt alcătuite, în special, din depozite, care sunt fie garantate, fie conectate la contul unui debitor care este transferat entității rezultate în urma concentrării și, prin urmare, nu au fost transferate de la Anglo și INBS. Entitatea rezultată în urma concentrării va achita un comision forfetar de 50 bps pe durata schemei ELG și nimic ulterior.

(78)

Entitatea rezultată în urma concentrării va beneficia, de asemenea, de o măsură acordată Anglo înainte de fuziune, și anume, continuarea garanției de stat privind tranzacțiile extrabilanțiere pentru o sumă estimată la aproximativ […] miliarde EUR (47) [măsura (s) la care se face referire la considerentul 69]. Entitatea rezultată în urma concentrării nu va achita comision pentru această garanție.

(79)

În vederea finanțării reorganizării Anglo și INBS, planul comun de restructurare prevede că entitatea rezultată în urma concentrării va beneficia de o garanție de stat pentru o parte din ELA pe care o va primi [măsura (t) la care se face referire la considerentul 69]. În total, entitatea rezultată în urma concentrării va avea acces la o ELA de până la […] miliarde EUR la începutul concentrării, aceasta reducându-se, ulterior, […]. Entitatea rezultată în urma concentrării va achita CBI o rată a dobânzii de […] bps pentru finanțarea în monedă euro și […] bps pentru finanțarea în valută străină, însă nu va plăti niciun comision pentru garanția de stat.

(80)

În conformitate cu planul comun de restructurare, […] în cazul unei deteriorări ulterioare a poziției sale financiare [cazul de criză – măsura (u) la care se face referire la considerentul 69]. În acest caz, […] până la 3,3 miliarde EUR capital […]. Această abordare va garanta că entitatea rezultată în urma concentrării îndeplinește cerințele minime de capital obligatoriu relevante stabilite de Financial Regulator din Irlanda (organismul de reglementare financiară) (în prezent, o cotă de 8 % din capitalul total).

(81)

În final, entitatea rezultată în urma concentrării va beneficia de o garanție de stat privind finanțarea interbancară existentă de aproximativ 3 miliarde EUR care va fi transferată de la Anglo la entitatea rezultată în urma concentrării [măsura (v) la care se face referire la considerentul 69]. Entitatea rezultată în urma concentrării va achita un comision cuprins între 95 și 125 bps pe durata ELG și niciun alt comision ulterior.

(82)

La 31 martie 2010, Comisia a inițiat procedura oficială de investigare în ceea ce privește planul inițial de restructurare a Anglo prin adoptarea deciziei de aviz. De atunci, Irlanda a adus de mai multe ori modificări fundamentale planului de restructurare a Anglo, înainte de a prezenta planul comun de restructurare a Anglo și a INBS, la 31 ianuarie 2011. Majoritatea rezervelor exprimate în decizia de inițiere [a se vedea secțiunea 4.3.1 din decizia respectivă (54)] erau specifice planului inițial de restructurare Anglo, care a pornit de la premisa că Anglo ar fi separată într-o bancă bună și o bancă rea. Prin urmare, aceste rezerve nu mai sunt relevante, întrucât Anglo va înceta să întreprindă activități noi și, în schimb, va fuziona cu INBS și se va concentra asupra gestionării în timp a portofoliului său de credite.

(83)

Cu toate acestea, din motive de exhaustivitate, la secțiunea 3.1 este prezentat un rezumat al rezervelor exprimate de Comisie în decizia sa de inițiere.

(84)

În ceea ce privește reabilitarea băncii bune (în decizia de inițiere denumită și „NewCo”) și lichidarea ordonată a băncii rele (în decizia de inițiere denumită și „Old Anglo”), Comisia a exprimat o serie de rezerve, deoarece, la data acestei decizii, nu existau suficiente informații cu privire la planurile de afaceri ale celor două entități. De asemenea, Comisia nu avea convingerea că era suficientă estimarea deprecierilor privind atât împrumuturile transferate la NAMA, cât și împrumuturile non-NAMA. În plus, previziunile macroeconomice furnizate în planul inițial de restructurare a Anglo păreau a fi incomplete, ridicând astfel îndoieli în ceea ce privește caracterul lor rezonabil. De asemenea, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la anumite activități noi pe care banca bună le-ar întreprinde în domeniile în care nu avea nicio experiență anterioară. De asemenea, Comisia a pus sub semnul întrebării dacă necesitățile de finanțare și de lichidități ale băncii bune ar putea fi îndeplinite pe baza planului.

(85)

În ceea privește repartizarea sarcinilor și contribuția proprie a Anglo, Comisia a pus sub semnul întrebării dacă era suficientă contribuția proprie a Anglo la restructurare, având în vedere că banca bună urma să se extindă prin activități noi, ceea ce ar necesita investiții semnificative. În plus, Comisia a subliniat că autoritățile irlandeze nu exploraseră în planul inițial de restructurare a Anglo dacă aceasta ar putea contribui la restructurarea sa prin vânzarea de active sau prin alte mijloace.

(86)

În ceea ce privește măsurile de limitare a denaturării concurenței cauzate de ajutorul masiv de stat acordat Anglo, Comisia a precizat că se îndoiește că măsurile prezentate în plan sunt suficiente pentru a compensa efectele de denaturare ale ajutorului acordat Anglo.

(87)

Comisia nu a primit observații de la părțile interesate în urma publicării deciziei de inițiere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(88)

Irlanda nu a prezentat observații la decizia de inițiere, însă a prezentat al doilea plan de restructurare a Anglo și, ulterior, la 26 octombrie 2010, al treilea plan de restructurare a Anglo.

(89)

Al treilea plan de restructurare este înlocuit acum de planul comun de restructurare prezentat la 31 ianuarie 2011 de către Irlanda.

(90)

Este necesar să se evalueze dacă măsurile incluse în planul comun de restructurare constituie ajutor de stat. Articolul 107 alineatul (1) din Tratat prevede că este incompatibil cu piața internă orice ajutor acordat de către un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției anumitor bunuri, în măsura în care afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(91)

În ceea ce privește măsurile pe care Comisia le-a aprobat deja temporar ca ajutoare de salvare în deciziile sale anterioare referitoare la Anglo și INBS [și anume, măsurile (a)-(o) prevăzute la considerentele 66 și 67], Comisia a concluzionat că aceste măsuri constituie ajutor de stat în favoarea Anglo și INBS. În consecință, nu este necesar să se reevalueze în prezenta decizie dacă acestea constituie ajutor de stat.

(92)

Măsurile care trebuie evaluate în prezenta decizie pentru a se stabili dacă acestea constituie ajutor de stat au fost deja descrise la considerentele 68 și 69. Măsurile relevante sunt: pentru Anglo, măsura (p), pentru INBS, măsura (q) și pentru entitatea rezultată în urma concentrării, măsurile (r)-(v). În acest context, trebuie remarcat că Irlanda acceptă faptul că măsurile constituie ajutor de stat.

(93)

Măsurile (p)-(v) la care se face referire la considerentele 68 și 69 sunt finanțate prin resurse de stat, întrucât sunt alcătuite din garanții de stat și subvenții directe finanțate de stat și, prin urmare, trebuie considerate drept ajutoare de stat.

(94)

De asemenea, este necesar să se evalueze dacă măsurile menționate la considerentele 66-69 conferă un avantaj selectiv beneficiarului sau beneficiarilor ajutorului de stat. Măsurile în cauză sunt selective, întrucât de ele beneficiază numai Anglo, INBS și entitatea rezultată în urma concentrării.

(95)

Măsurile menționate la considerentele 66-69 conferă un avantaj activității economice Anglo și INBS desfășurate de acestea până la fuziune și, ulterior, activității succesoarei acestora, entitatea rezultată în urma concentrării.

(96)

Anglo beneficiază de o garanție de stat care acoperă […] miliarde EUR din ELA, pe care o primește de la CBI [măsura (p) la care se face referire la considerentul 68], și care permite Anglo să își finanțeze activele. Această garanție reprezintă un avantaj pentru Anglo, deoarece nu ar fi disponibilă pe piață și […]. În plus, garanția de stat asupra ELA este acordată fără a fi nevoie ca Anglo să plătească o remunerație pentru aceasta. Faptul că nu există o remunerație reprezintă un avantaj suplimentar pentru Anglo, deoarece evită costurile aferente garanției.

(97)

Din aceleași motive, garanția de stat pentru ELA primită de INBS începând de la 24 februarie 2011 pentru suma de […] miliarde EUR oferă un avantaj INBS [măsura (q) la care se face referire la considerentul 68].

(98)

În ceea ce privește măsurile în favoarea entității rezultate în urma concentrării, această entitate va beneficia de o continuare a mai multor garanții de stat, și anume, pentru depozitele rămase [măsura (r) la care se face referire la considerentul 68], tranzacțiile extrabilanțiere [măsura (s) la care se face referire la considerentul 69 ], ELA [măsura (t) la care se face referire la considerentul 69] și pentru finanțarea interbancară existentă [măsura (v) la care se face referire la considerentul 69 ]. Entitatea rezultată în urma concentrării plătește un comision numai pentru garanția […], depozitele și finanțarea interbancară pe durata schemei ELG (nu se va plăti niciun comision ulterior), însă nu plătește comision pentru celelalte garanții. Acestea oferă un avantaj entității rezultate în urma concentrării, contribuind la asigurarea faptului că entitatea nu se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor sale. Într-adevăr, fără finanțarea necesară prin ELA garantată, depozitele și finanțarea interbancară rămase și fără garanția asupra pasivelor sale extrabilanțiere, o reorganizare ordonată nu este posibilă. În plus, faptul că entitatea rezultată în urma concentrării nu trebuie să achite comision pentru mai multe dintre aceste garanții îi oferă un avantaj suplimentar, întrucât se evită costuri mai ridicate de finanțare și, deci, mai multe pierderi.

(99)

În final, […] 3,3 miliarde EUR într-un scenariu de criză pentru a acoperi pierderile suplimentare ca urmare a gestionării portofoliului său de credite. […] Recapitalizarea […] constituie un avantaj pentru entitatea rezultată în urma concentrării, întrucât se asigură că aceasta îndeplinește cerințele privind capitalul obligatoriu în cursul perioadei de reorganizare. […].

(100)

Trebuie concluzionat că măsurile (p)-(v) la care se face referire la considerentele 66 și 67 sunt în măsură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(101)

După cum se indică la secțiunea 6.1.4, în lipsa măsurilor de ajutor de stat, atât Anglo cât și INBS ar fi dat faliment și ar fi ieșit complet de pe piețele în care erau active. Ca urmare a cuantumului substanțial al ajutorului de stat, acestea au rămas active pe piața depozitelor (până la transferul depozitelor lor către Allied Irish Bank și Irish Life & Permanent în februarie 2011) și într-o măsură foarte limitată pe piața creditelor imobiliare comerciale și pe piața creditelor ipotecare (întreținând creditele existente). Prin urmare, ajutorul de stat a denaturant concurența. Pe acele piețe, Anglo și INBS concurau nu doar cu bănci irlandeze, ci și cu jucători străini care își desfășoară activitatea în Irlanda. Anglo era, de asemenea, activă (atât pentru depozite, cât și pentru credite comerciale) în Regatul Unit și, astfel, concura cu jucători autohtoni din Regatul Unit, precum și cu jucători din alte state membre activi pe piața respectivă. Trebuie remarcat, totuși, că activitatea celor două entități a fost din ce în ce mai limitată în ultimii câțiva ani, reducându-se astfel efectul negativ asupra concurenței și schimburilor comerciale.

(102)

În ceea ce privește entitatea rezultată în urma concentrării, aceasta va desfășura un număr limitat de activități economice pe o piață în care rămân active atât bănci irlandeze, cât și bănci străine. Mai precis, acesteia i se va permite să rețină o cantitate mică de depozite și să acorde credite clienților săi existenți în vederea creșterii VAN a împrumuturilor în cauză, în conformitate cu angajamentele asumate de Irlanda (a se vedea secțiunea 2.3.2). În lipsa măsurilor de ajutor de stat, ea nu ar fi fost în măsură să desfășoare aceste activități. Trebuie menționat că, întrucât bilanțul entității rezultate în urma concentrării va fi redus ca urmare a reorganizării sale, denaturarea concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale vor fi substanțial reduse datorită operațiunilor foarte limitate pe care entitatea va continua să le desfășoare pe piețe concurențiale.

(103)

În final, principiul investitorului privat în economia de piață nu se aplică măsurilor menționate la considerentele 66-69, deoarece acestea fac parte dintr-un pachet substanțial de măsuri de salvare în favoarea Anglo și INBS. În plus, chiar dacă s-ar aplica, aceste măsuri nu sunt în conformitate cu conduita normală pe piață. Niciun investitor în economia de piață nu ar implementa toate aceste măsuri pentru a salva Anglo și INBS și apoi a le fuziona în scopul gestionării portofoliului de credite, întrucât șansele de a-și recupera investițiile (recapitalizările totale acordate Anglo și INBS se ridică, în total, la 34,7 miliarde EUR în cazul de bază) sunt neglijabile. Niciun operator în economia de piață aflat într-o situație similară cu cea a statului nu ar fi putut oferi capitalul și finanțarea necesare facilitării reorganizării Anglo și INBS. Luând în considerare situația de pe piețe și interesul pentru activele și pasivele irlandeze, un operator din piață nu ar putea obține o astfel de finanțare.

(104)

Irlanda intenționează să introducă noi măsuri de ajutor [măsurile (r)-(v) la care se face referire la considerentul 69] pentru a facilita soluționarea Anglo și INBS. Acestea vor permite fuzionarea Anglo și INBS într-o entitate juridică unică. Obiectivul principal al entității astfel fuzionate îl reprezintă gestionarea portofoliilor de credite Anglo și INBS cu scopul de a maximiza rentabilitatea și de a reduce costul pentru contribuabilul irlandez.

(105)

În cadrul planului comun de restructurare, entitatea rezultată în urma concentrării va efectua doar activități limitate de creditare impuse de obligațiile contractuale existente și, ulterior, doar pentru a garanta că păstrarea VAN pentru portofoliul de credite, reducând, astfel, la minim situațiile în care este în competiție cu alte bănci. Entitatea rezultată în urma concentrării, conform Irlandei, își va realiza activele pe măsură ce ajung la scadență sau prin vânzarea lor pe piață. Aceasta va utiliza veniturile realizate din aceste vânzări pentru rambursarea creanțelor sale scadente și pentru finanțarea costurilor operaționale continue, precum și a oricăror pasive istorice reținute. Prin urmare, ar trebui concluzionat că entitatea rezultată în urma concentrării va continua să desfășoare o serie de activități economice limitate ulterior fuziunii și, astfel, ar trebui considerată drept beneficiara măsurilor de ajutor de stat.

(106)

În ceea ce privește Anglo și INBS, înainte de fuziunea intenționată, ambele au fost în măsură să continue să funcționeze ajutate prin garanții de stat asupra pasivelor lor, recapitalizări și o măsură de salvare a activelor [măsurile (a)-(o) menționate în considerentele 67 și 68]. Anglo și INBS sunt, prin urmare, beneficiarele acestor măsuri.

(107)

Pe baza celor de mai sus, trebuie concluzionat că măsurile (a)-(v) la care se face referire la considerentele 68 și 69 constituie ajutor de stat.

(108)

Atât Anglo cât și INBS au beneficiat de ajutor individual de stat sub forma mai multor recapitalizări. Anglo a beneficiat în total de 29,3 miliarde EUR prin patru injecții de capital (55). INBS a beneficiat în total de 5,4 miliarde EUR prin două injecții de capital.

(109)

Atât Anglo, cât și INBS au participat la NAMA [măsurile (d) și (m) menționate în considerentele 66 și 67]. În ceea ce privește cuantumul ajutorului inclus în măsura activelor depreciate, și anume, transferul de active către NAMA, trebuie remarcat faptul că nota de subsol 2 la alineatul (20) litera (a) din Comunicarea privind activele depreciate (denumită în continuare „IAC”) (56) definește cuantumul ajutorului în cadrul unei măsuri de salvare a activelor ca fiind diferența dintre valoarea de transfer a activelor și prețul pieței. Cu toate acestea, este foarte dificil de estimat valoarea de piață a activelor acoperite, întrucât majoritatea lor sunt împrumuturi netranzacționate. În plus, cuantumul efectiv al ajutorului poate fi determinat numai după finalizarea evaluării de către Irlanda a activelor care i-au fost transferate în conformitate cu Decizia Comisiei în cazul N 725/09 (57), care va conduce la concluzii finale cu privire la cuantumul ajutorului în cauză. În acest context, au fost puse la dispoziția Comisiei informații cu privire la cuantumul ajutorului asociat cu prima și a doua tranșă de împrumuturi transferate către NAMA, în timp ce informațiile privind tranșele finale sunt încă așteptate.

(110)

Pot fi formulate o serie de concluzii bazate pe informații disponibile pentru prima și a doua tranșă transferată către NAMA. În primul rând, prima tranșă din împrumuturile imobiliare comerciale pe care Anglo le-a transferat la NAMA a avut o valoare nominală de 9 251 de milioane EUR. Acel transfer a conținut un ajutor în cuantum de 870 de milioane EUR, ceea ce reprezintă 9,4 % din soldurile împrumuturilor nominale transferate. În al doilea rând, în cea de a doua tranșă, Anglo a transferat către NAMA împrumuturi cu o valoare nominală de 6 747 milioane EUR. Acest transfer conținea un ajutor în valoare de 427 de milioane EUR, ceea ce reprezintă 6,3 % din soldurile împrumuturilor nominale transferate. În consecință, procentajul mediu al ajutorului din soldurile împrumuturilor nominale pentru cele două tranșe este de 7,9 %. Atunci când se aplică acest procentaj mediu la tranșele încă neachitate (19 miliarde EUR), valoarea ajutorului pentru aceste tranșe ar fi de aproximativ 1,5 miliarde EUR. În total, cuantumul ajutorului de stat asociat transferului împrumuturilor imobiliare comerciale și de dezvoltare Anglo și împrumuturilor asociate la NAMA poate fi estimat, prin urmare, la aproximativ 2 797 de milioane EUR (58).

(111)

INBS a transferat solduri ale împrumuturilor cu o valoare nominală de 669 de milioane EUR în prima tranșă. Acel transfer conținea un ajutor în valoare de 70 milioane EUR, ceea ce reprezintă 10,5 % din soldurile împrumuturilor nominale transferate. În cadrul celei de-a doua tranșe, INBS a transferat solduri de împrumut cu o valoare nominală de 591 de milioane EUR. Acest transfer a avut drept rezultat un ajutor în valoare de 43,7 milioane EUR, ceea ce reprezintă 7,4 % din soldurile împrumuturilor nominale transferate. În consecință, procentajul mediu al ajutorului din soldurile împrumuturilor nominale pentru cele două tranșe este de 9 %. Atunci când se aplică acel procentaj mediu la tranșele încă neachitate (7,7 miliarde EUR), cuantumul ajutorului asociat poate fi estimat, prin urmare, la aproximativ 693 de milioane EUR. În total, cuantumul ajutorului de stat asociat transferului împrumuturilor imobiliare comerciale și de dezvoltare INBS și împrumuturilor asociate la NAMA poate fi estimat, prin urmare, la aproximativ 806 milioane EUR (59).

(112)

Deși cuantumul exact al ajutorului de stat pentru tranșele încă neachitate va fi verificat într-o etapă ulterioară, nu este necesar să se cunoască valoarea exactă a ajutorului conținut în acele ultime tranșe pentru a se evalua compatibilitatea planului comun de restructurare cu Tratatul deoarece: (i) modul în care va fi determinat prețul de transfer a fost acceptat deja de Comisie în Decizia sa privind NAMA (60); (ii) orice eventuală modificare a cuantumului ajutorului nu va afecta evaluarea Comisiei privind autorul din prezenta decizie, având în vedere sumele considerabile deja implicate și faptul că Anglo și INBS vor ieși complet de pe piață; și (iii) în special, un ajutor majorat nu ar intensifica denaturarea concurenței create prin soluționarea entității rezultate în urma concentrării, deoarece nu ar însemna că aceasta ar desfășura mai multe activități concurențiale.

(113)

Anglo și INBS au participat, de asemenea, la sistemele de garanții CIFS și ELG [măsurile (a), (c), (g), (j), (l) și (n) menționate în considerentele 66 și 67]. Valoarea datoriilor acoperite pentru fiecare instituție în ambele scheme a fluctuat de-a lungul timpului. De exemplu, în cazul Anglo, creanțele acoperite în schema CIFS au atins vârful de […] miliarde EUR în septembrie 2008, scăzând la […] miliarde EUR la 30 iunie 2010, parțial ca urmare a introducerii ELG. În plus, creanțele Anglo acoperite de ELG, au scăzut la […] miliarde EUR la 31 martie 2011 de la o valoare de vârf de […] miliarde EUR la 30 iunie 2010 ca urmare a transferului depozitelor sale la Allied Irish Banks. Pentru INBS, poate fi observată aceeași tendință.

(114)

În plus, atât Anglo cât și INBS au primit garanții de stat privind pasivele pe termen scurt și ELA, în timp ce Anglo a primit, de asemenea, o garanție de stat de […] la pasivele sale extrabilanțiere.

(115)

Trebuie remarcat că, în ceea ce privește societățile aflate în dificultate financiară, în cazul în care o bancă nu este în măsură să adune o creanță suficientă negarantată pentru acoperirea tuturor necesităților sale de finanțare, elementul de ajutor al unei astfel de garanții ar putea ajunge până la nivelul valorii lor nominale. Aceasta a fost, în mod evident, cazul când Anglo și INBS au început să folosească CIFS în 2008 și ELG, garanția pasivelor pe termen scurt în 2010 și garanția pentru ELA, în timp ce Anglo a primit, de asemenea, o garanție de stat pentru pasivele sale extrabilanțiere. În acest context, a existat o suprapunere semnificativă între diferitele garanții, mai precis, schema CIFS și ELG, care ar putea duce la contabilizare dublă. În același timp, sumele acoperite de diferitele garanții au fluctuat de-a lungul timpului (schema CIFS, ELG și ELA). Trebuie reamintit, de asemenea, faptul că participarea celor două bănci la schemele de garanții de stat nu este luată în considerare pentru calcularea cuantumului ajutorului în raport cu activele lor ponderate la risc (denumite în continuare APR) pentru a se stabili dacă este necesară o restructurare în profunzime. Pe de altă parte, va fi luat în considerare elementul de ajutor din garanții în contextul restructurării. Din aceste motive, Comisia nu a calculat cuantumul ajutorului asociat acestor garanții de stat.

(116)

Entitatea rezultată în urma concentrării […] un capital suplimentar de 3,3 miliarde EUR în cazul în care scenariul de criză se concretizează.

(117)

Entitatea rezultată în urma concentrării beneficiază, de asemenea, de garanții de stat la depozitele sale rămase, care se situează la un maximum de 1 miliard EUR, la tranzacțiile sale extrabilanțiere care sunt estimate la un cuantum maxim brut de […], și o continuare a garanției de stat pentru ELA sau pentru altă facilitate similară pe care o primește, care este estimată a se ridica la […] la începutul fuziunii. Pentru calcularea cuantumului ajutorului de stat, Comisia constată că în ceea ce privește garanțiile oferite entității fuzionate, se aplică raționamentul de la considerentul 115.

(118)

Pe baza celor de mai sus, ar trebui să se concluzioneze că Anglo a primit ajutor de stat sub formă de recapitalizări și măsuri de salvare a activelor în cuantum de cel puțin 32 de miliarde EUR (43,9 % din RWA). INBS a primit ajutor de stat sub formă de recapitalizări și măsuri de salvare a activelor în cuantum de cel puțin 6,2 miliarde EUR (59 % din RWA). Aceste niveluri sunt substanțial peste pragul de 2 % indicat în Comunicarea privind recapitalizarea (61) și în IAC.

(119)

În final, ar trebui concluzionat că cuantumul total al ajutorului de stat în cauză, atunci când se adaugă cifrele pentru recapitalizări și pentru măsura de salvare a activelor în favoarea Anglo și INBS, precum și recapitalizarea entității rezultate în urma concentrării într-un scenariu de criză, poate fi estimat la cel puțin 41,5 miliarde EUR (62).

(120)

În evaluarea compatibilității planului comun de restructurare pentru Anglo și INBS, trebuie să se evalueze mai întâi aplicabilitatea articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratat înainte de se a evalua dacă planul comun de restructurare îndeplinește cerințele Comunicării privind recapitalizarea și ale Comunicării privind restructurarea.

(121)

Articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratat permite Comisiei să declare ajutorul compatibil cu piața internă în cazul în care acesta este destinat „să remedieze perturbări grave ale economiei unui Stat Membru”. În această privință, condițiile de piață au fost dificile la nivel mondial începând din ultimul trimestru al anului 2008. Irlanda, în special, a fost grav afectată de criza financiară. Recesiunea economică combinată cu scăderea prețurilor proprietății și expunerea băncilor irlandeze la creditele pentru dezvoltare funciară și imobiliară au condus la deprecieri semnificative pentru băncile irlandeze. Acestea se confruntă, de asemenea, cu dificultăți persistente în obținerea de finanțări și de capital de pe piețe din cauza incertitudinii asociate cu piața imobiliară din Irlanda. Ca urmare, statul irlandez (suveran) este, de asemenea, supus presiunilor, în cele din urmă ducând la Programul de Sprijin.

(122)

Comisia a recunoscut că criza financiară mondială poate crea o perturbare gravă a economiei unui stat membru și că măsurile de sprijin pentru bănci pot remedia această perturbare; acest punct de vedere a fost confirmat în Comunicarea privind sectorul bancar (63), Comunicarea privind recapitalizarea, IAC și Comunicarea privind restructurarea. În ceea ce privește economia irlandeză, s-a confirmat în diverse decizii ale Comisiei aprobarea măsurilor întreprinse de Irlanda pentru combaterea crizei financiare (64).

(123)

Având în vedere circumstanțele specifice din Irlanda, combinate cu situația sa îmbunătățită, dar încă nestabilizată, pe piețele financiare, Comisia consideră că măsurile pot fi examinate în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratat.

(124)

Anglo, INBS și entitatea rezultată în urma concentrării au beneficiat și vor beneficia de mai multe măsuri de ajutor de stat a căror compatibilitate nu a fost anterior evaluată de Comisie. Acestea includ garanția de stat privind ELA atât pentru Anglo, cât și pentru INBS [măsurile (p) și (q) la care se face referire la considerentul 68], precum și garanțiile de stat și recapitalizarea în cazul simulării de criză[…] [măsurile (r)-(v) la care se face referire la considerentul 69]. Mai mult decât atât, Anglo și INBS au primit măsurile care au fost considerate compatibile de către Comisie ca ajutor de salvare [măsurile (a)-(o) la care se face referire la considerentele 66 și 67], dar care acum vor trebui evaluate pentru a stabili compatibilitatea acestora ca ajutor de restructurare. Este necesar să se evalueze compatibilitatea acestor măsuri, precum și planul comun de restructurare în contextul Comunicărilor privind sectorul bancar, privind recapitalizarea și privind restructurarea.

(125)

Deși Anglo și INBS au beneficiat de măsuri de salvare a activelor în timpul transferului activelor la NAMA, reorganizarea Anglo și INBS în sine nu dă naștere unui ajutor de stat sub forma unei măsuri de salvare a activelor. Toate activele și pasivele Anglo și INBS vor fuziona într-o singură entitate exclusiv pentru soluționarea lor în totalitate. Prin urmare, nu este necesar să se evalueze fuziunea și reorganizarea activelor în temeiul IAC.

(126)

În conformitate cu punctul 15 din Comunicarea privind sectorul bancar, pentru ca un ajutor sau o schemă de ajutoare să fie compatibil(ă) în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratat, trebuie să respecte criteriile generale de compatibilitate în temeiul articolului 107 alineatul (3) din Tratat, care implică îndeplinirea următoarelor condiții:

(127)

Aceste criterii generale se aplică atât pentru recapitalizările, cât și pentru garanții. Comunicarea privind recapitalizarea dezvoltă în continuare cele trei principii ale Comunicării privind sectorul bancar și afirmă că recapitalizările pot contribui la restabilirea stabilității financiare. În special, Comunicarea privind recapitalizarea stipulează la punctul 6 că recapitalizările ar putea fi un răspuns adecvat la problemele instituțiilor financiare care se confruntă cu insolvența.

(128)

Recapitalizarea entității rezultate în urma concentrării, în cazul simulării de criză [măsura (u) la care se face referire la considerentul 69], are drept scop asigurarea faptului că dispune de capital suficient pentru a respecta cerințele privind capitalul obligatoriu în timpul lichidării portofoliilor de credite Anglo și INBS. O injecție de capital este măsura cea mai directă și eficientă pentru a face față potențialului deficit de capital care ar putea apărea în cazul simulării de criză, deoarece aceasta îmbunătățește în mod direct cota capitalului total al entității rezultate în urma concentrării.

(129)

[…].

(130)

Garanțiile de stat acordate Anglo și INBS pentru ELA pe care o primesc [măsurile (p) și (q) la care se face referire la considerentul 68] și entității rezultate în urma concentrării pentru restul depozitelor sale [măsura (r) la care se face referire la considerentul 69], finanțarea sa interbancară [măsura (v) la care se face referire la considerentul 69], garanția de stat pentru ELA pe care o primește [măsura (t) la care se face referire la considerentul 69] și pasivele extrabilanțiere [măsura (s) la care se face referire la considerentul 69] urmăresc să asigure că finanțarea pe care o primește entitatea rezultată în urma concentrării este sigură și că aceasta nu va falimenta. Această finanțare este necesară pentru a se asigura că Anglo și INBS au fonduri suficiente pentru a-și acoperi activele, în timp ce finanțarea pe care o primește entitatea rezultată în urma concentrării îi va permite să gestioneze în timp portofoliile de credite ale Anglo și INBS. […].

(131)

Recapitalizarea entității rezultate în urma concentrării într-un caz de simulare de criză este oportună, deoarece își îndeplinește în mod eficient obiectivul de a asigura că entitatea rezultată în urma concentrării este în conformitate cu cerințele privind capitalul obligatoriu. Prin urmare, măsura atinge efectiv obiectivul de prevenire a falimentului entității rezultate în urma concentrării.

(132)

Măsurile de garanție sunt oportune, deoarece asigură că fuziunea prealabilă a Anglo și INBS și fuziunea ulterioară a entității rezultate în urma concentrării dispun de fonduri suficiente pentru a-și îndeplini sarcinile și împiedică un potențial faliment al entității rezultate în urma concentrării.

(133)

Mai mult decât atât, diferitele măsuri de ajutor de stat asigură menținerea stabilității financiare în Irlanda.

(134)

În conformitate cu Comunicarea privind sectorul bancar, măsura de ajutor trebuie, în suma și în forma sa, să fie necesară îndeplinirii obiectivului ajutorului. Această cerință înseamnă că injecția de capital și garanțiile trebuie să fie din suma minimă necesară pentru atingerea obiectivului. În acest context, se poate observa că injecția de capital se va produce numai în cazul simulării de criză și este limitată la o sumă de 3,3 miliarde EUR. Recapitalizarea va asigura că entitatea rezultată în urma concentrării va îndeplini cerințele relevante privind capitalul obligatoriu. În ceea ce privește garanțiile de stat, acestea vor asigura că există fonduri disponibile pentru entitatea rezultată în urma concentrării, astfel încât să își îndeplinească obligațiile conform principiului continuității activității.

(135)

În ceea ce privește remunerația pe care entitatea rezultată în urma concentrării trebuie să o plătească pentru recapitalizare, statul nu va primi nicio remunerație fixă pentru recapitalizare. De asemenea, Anglo, INBS și entitatea rezultată în urma concentrării nu plătesc comision la garanția pentru ELA, iar entitatea rezultată în urma concentrării nu plătește comision pentru garanția privind pasivele extrabilanțiere. În plus, entitatea rezultată în urma concentrării va înceta să plătească comisionul pentru garanția privind depozitele și finanțarea interbancară odată ce schema ELG a expirat.

(136)

În ceea ce privește recapitalizarea, punctele 15 și 44 din Comunicarea privind recapitalizarea explică faptul că, în cazuri justificate corespunzător, poate fi acceptată o remunerație mai mică pe termen scurt pentru băncile aflate în dificultate, cu condiția ca lipsa remunerației să se reflecte în planul de restructurare. Entitatea rezultată în urma concentrării este, în esență, un vehicul de soluționare care va facilita reorganizarea Anglo și INBS. Aceasta nu va efectua alte activități economice în afară de cele necesare pentru a pune la punct portofoliul de credite. Irlanda a oferit angajamentele necesare în acest sens (a se vedea secțiunea 2.3.2). Anglo și INBS vor dispărea de pe piețele irlandeze de creditare și depozitare. Se poate concluziona că restructurarea în această formă compensează lipsa remunerației. În cele din urmă, Anglo și INBS au fost naționalizate complet și acționarii lor și-au pierdut drepturile și interesele în cadrul ambelor instituții. În consecință, orice venituri potențiale realizate la finalizarea procesului de reorganizare a entității rezultate în urma concentrării vor aparține în întregime statului.

(137)

Comunicarea privind sectorul bancar presupune la punctul 26 că, pentru schemele de garantare, trebuie plătit un comision adecvat, care trebuie stabilit cât mai aproape posibil de ceea ce se consideră a fi prețul pieței, însă luând în considerare potențialele dificultăți pentru beneficiari de a suporta sumele care ar putea fi percepute în mod corespunzător. Astfel cum se precizează la considerentul 135, trebuie să se constate că entitatea rezultată în urma concentrării va fi însărcinată cu reorganizarea Anglo și INBS. Având în vedere aceste circumstanțe, trebuie concluzionat că se justifică faptul că entitatea rezultată în urma concentrării nu a plătit un comision pentru garanție.

(138)

Trebuie să se concluzioneze că recapitalizarea entității rezultate în urma concentrării într-un caz de simulare de criză, precum și garanțiile de stat pentru Anglo, INBS și entitatea rezultată în urma concentrării sunt necesare pentru a asigura adecvarea capitalului celei din urmă și pentru a asigura disponibilitatea de fonduri suficiente, reducând, totodată, riscul potențial de faliment al entității rezultate în urma concentrării. În ceea ce privește remunerarea măsurilor de ajutor pentru a menține ajutorul la minim, neachitarea unei remunerații este justificată, având în vedere reorganizarea Anglo și INBS de către entitatea rezultată în urma concentrării.

(139)

Entitatea rezultată în urma concentrării va asigura reorganizarea Anglo și INBS și, în consecință, cele două instituții vor ieși de pe piețele irlandeze de depozitare și creditare. Astfel cum s-a stabilit la considerentul 105, entitatea rezultată în urma concentrării va desfășura un număr limitat de activități economice în vederea gestionării portofoliilor de credite Anglo și INBS. Comisia constată în mod pozitiv faptul că Irlanda a oferit angajamentele necesare pentru a asigura că activitățile economice desfășurate de entitatea rezultată în urma concentrării vor fi limitate la minim. Împrumuturile acordate de entitatea rezultată în urma concentrării vor fi în contextul unic al gestionării portofoliilor de credite moștenite de la Anglo și INBS (restructurarea creditelor, menținerea valorii garanției) și vor fi supuse unor restricții stricte. Entitatea rezultată în urma concentrării nu va colecta nici depozite și nici nu se va angaja în activități noi. Prin urmare, denaturarea concurenței cauzată de ajutorul masiv acordat Anglo, INBS și entității rezultate în urma concentrării va fi limitată.

(140)

Trebuie să se concluzioneze că: (i) recapitalizarea entității rezultate în urma concentrării într-un caz de simulare de criză și garanțiile sunt oportune pentru a asigura reorganizarea Anglo și INBS; (ii) Anglo și INBS vor ieși de pe piețele irlandeze de depozitare și creditare; (iii) faptul că investițiile în Anglo, INBS și entitatea rezultată în urma concentrării nu vor oferi nicio remunerație sau bilanț pozitiv se justifică în circumstanțele cauzei; și (iv) există suficiente măsuri de limitare a efectelor colaterale negative pentru alți concurenți.

(141)

Comunicarea privind restructurarea stabilește normele privind ajutoarele de stat aplicabile restructurării instituțiilor financiare în contextul crizei financiare actuale. În conformitate cu Comunicarea privind restructurarea, pentru a fi compatibilă cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratat, restructurarea unei instituții financiare în contextul crizei financiare actuale trebuie:

(142)

Planul comun de restructurare are în vedere o reorganizare corectă a Anglo și INBS de către entitatea rezultată în urma concentrării. Prin urmare, nu este necesară evaluarea viabilității entității rezultate în urma concentrării.

(143)

Planul comun de restructurare prezintă o reorganizare corectă a Anglo și INBS pe baza ajutoarelor de stat. Portofoliile de credite moștenire de la ambele bănci vor fi gestionate pe o perioadă de 10 ani. Irlanda a estimat injecții de capital necesare în […] pentru a proteja entitatea rezultată în urma concentrării împotriva oricărui risc de faliment. În plus, entitatea rezultată în urma concentrării va beneficia de garanții de stat pentru a continua operațiunile necesare gestionării activelor Anglo și INBS.

(144)

În consecință, se pun în aplicare în mod corect condițiile de gestionare a activelor entității rezultate în urma concentrării.

(145)

Comunicarea privind restructurarea arată că este necesară o contribuție adecvată din partea beneficiarului pentru limitarea ajutorului la minim și abordarea denaturărilor concurenței și a hazardului moral. În acest scop: (a) trebuie limitate atât costurile de restructurare, cât și cuantumul ajutorului și (b) este necesară o contribuție proprie semnificativă.

(146)

Principiile Comunicării privind restructurarea impun ca valoarea totală a ajutorului să fie limitată la minim și ca băncile să își utilizeze mai întâi propriile resurse pentru finanțarea restructurării.

(147)

Irlanda a decis că Anglo și INBS nu ar trebui să își continue activitatea, având în vedere pierderile masive suferite de ambele instituții și incertitudinea pe care continuarea activităților lor ar transmite-o pieței. În special, statul ar fi supus riscului de a fi nevoit să injecteze în permanență capital în Anglo și INBS, atâta timp cât ambele bănci sunt active, pentru a acoperi pierderile și pentru a asigura că ambele instituții îndeplinesc noile cerințe de capital stabilite de Financial Regulator (organismul de reglementare financiară). Prin alegerea reorganizării ambelor bănci, Irlanda a pus capăt speculațiilor pieței privind Anglo și INBS și a clarificat costul ajutorului de stat pentru acestea.

(148)

Această decizie a Irlandei, împreună cu angajamentele prezentate la secțiunea 2.3.2, vor garanta că ajutorul nu este utilizat pentru dezvoltarea de noi activități, care ar necesita capital și finanțare, contribuind, astfel, la limitarea cuantumului ajutorului la minim. În special, entitatea rezultată în urma concentrării nu se va angaja în noi creditări și își va limita activitățile la gestionarea portofoliului de credite moștenite de la Anglo și INBS, conform unor restricții stricte.

(149)

În cadrul soluționării Anglo și INBS, Irlanda a decis să fuzioneze cele două entități în vederea gestionării unui singur vehicul de soluționare. Această soluție este de natură să creeze sinergii în ceea ce privește modul de gestionare a portofoliilor de credite, resursele umane și gestionarea finanțării. Deși limitate, aceste sinergii vor facilita modul de gestionare a activelor. […] Concentrarea celor două entități în acest caz specific limitează capitalul pe care Irlanda trebuie să îl injecteze în aceste bănci.

(150)

În general, fuzionarea celor două bănci va simplifica structura reorganizării, având potențialul de a reduce costurile structurale, deși într-o măsură limitată.

(151)

Alternativ, Irlanda ar putea lua în considerare o lichidare imediată a Anglo și INBS. Cu toate acestea, Comisia este de părere că o lichidare ar fi mai costisitoare decât o reorganizare ordonată și ar necesita mai multe ajutoare de stat. […].

(152)

În ceea ce privește împrumuturile comerciale transferate către entitatea rezultată în urma concentrării de la Anglo, planul comun de restructurare prevede deprecieri ale valorii nominale a […] (65). Având în vedere nivelurile de reducere estimate de consilierii de piață ai Anglo în mai 2010, vânzarea de urgență a împrumuturilor non-NAMA de la Anglo ar implica pierderi substanțial mai mari decât o gestionare ordonată a portofoliului de credite ([…]) (66). În concluzie, pierderile care ar fi suportate în cazul unei lichidări imediate a Anglo ar implica pierderi mai mari aferente creditelor dacă ar fi gestionate pe o perioadă îndelungată. Trebuie subliniat că, în special în ceea ce privește creditele irlandeze, nu a avut loc nicio tranzacție de amploarea celei prezentate aici. În consecință, toate cifrele sunt estimări bazate pe evaluarea efectuată de experți și, în cazul vânzării rapide, nu există certitudinea că ar putea fi găsit un cumpărător pentru acel volum enorm de active, chiar și la prețuri foarte mici.

(153)

Într-un proces de lichidare, veniturile realizate din vânzarea activelor ar fi distribuite pentru rambursarea deținătorilor de obligațiuni preferențiale, a deponenților și a finanțărilor BCE/CBI garantate de stat. […].

(154)

În Anglo, o creanță negarantată de aproximativ […] miliarde EUR nu este acoperită de garanția de stat (67). […]. Restul creanței negarantate în cadrul Anglo (aproximativ 3 miliarde EUR) este garantat de stat și titularii creanței respective ar fi plătiți la valoarea nominală de către stat. În total, în caz de lichidare, titularii de obligațiuni preferențiale negarantate ar contribui astfel la pierderi cu o sumă netă de cel mult […] miliarde EUR. Această sumă este depășită de pierderile suplimentare care ar rezulta din vânzarea activelor Anglo în regim de urgență.

(155)

În plus, în caz de lichidare, titularii creanței subordonate ar trebui să își asume pierderile. Cu toate acestea, întrucât creanțele subordonate au fost răscumpărate în ultimii ani, iar celelalte creanțe subordonate restante sunt mici, aceste pierderi nu ar compensa ajutorul de stat suplimentar necesar pentru rambursarea celorlalți titulari de creanțe mai preferențiale (68).

(156)

În concluzie, o lichidare rapidă a portofoliului de credite, presupunând că ar fi posibilă – lucru departe de a fi cert – ar presupune un cost pentru Irlanda mai mare decât cheltuielile suportate prin gestionarea timp de 10 ani a activelor Anglo și INBS, avută în vedere, caz în care activele mai ușor de vândut vor fi vândute primele, iar activele pentru care nu există o piață vor fi păstrate pentru mai mulți ani.

(157)

În ceea ce privește INBS, considerentele aplicate sunt similare celor pentru Anglo în ceea ce privește portofoliul moștenit de credite comerciale al băncii (transferat aproape integral către NAMA). Marea majoritate a pasivelor INBS sunt garantate, de asemenea, de Irlanda (69).

(158)

În ceea ce privește portofoliul de credite ipotecare moștenite al INBS, în planul de restructurare INBS, Irlanda a arătat că, pe baza calității portofoliului și a informațiilor de piață disponibile cu privire la tranzacțiile care implică active similare de calitate superioară în Irlanda și Regatul Unit, […], este rezonabil să se anticipeze o reducere importantă la orice tranzacții pe termen scurt în cadrul portofoliului de credite ipotecare al INBS.

(159)

Planul comun de restructurare prevede pierderi totale pentru portofoliul de credite ipotecare al INBS de aproximativ […], pe baza unor deprecieri de […]. În cazul în care portofoliul de credite ipotecare ar urma să fie vândut în 2011, […]. Beneficiul unei reorganizări ordonate a INBS ar putea fi redus în cazul în care s-ar oferi o reducere mai mare decât cea preconizată pentru portofoliul de credite ipotecare. Cu toate acestea, este probabil ca reducerea […].

(160)

Trebuie concluzionat că reorganizarea ordonată a Anglo și INBS prin intermediul unei entități rezultate în urma unei concentrări limitează costurile de restructurare și cuantumul ajutorului de stat la minimul necesar.

(161)

Principiile privind contribuția proprie a băncii beneficiare în faza de restructurare impun ca: (i) banca beneficiară să utilizeze, în măsura posibilului, resursele proprii pentru finanțarea restructurării, de exemplu, prin vânzarea de active; și (ii) costurile asociate restructurării să fie, de asemenea, suportate în mod adecvat de cei care au investit în bancă prin absorbția pierderilor cu capital disponibil și prin plata unei remunerații adecvate pentru intervențiile statului. Obiectivul de repartizare a sarcinilor este unul dublu: limitarea denaturării concurenței și abordarea hazardului moral (70).

(162)

În prezenta reorganizare a Anglo și INBS, contribuția proprie a ambelor instituții la restructurarea lor este maximizată, deoarece toate activele sunt identificate pentru vânzare și veniturile sunt alocate integral finanțării reorganizării. Cu toate acestea, valoarea activelor este atât de depreciată încât veniturile obținute din vânzarea acestora sunt foarte scăzute față de capitalul injectat în cele două bănci.

(163)

În plus, ambele bănci și-au vândut portofoliile de depozite.

(164)

În ceea ce privește repartizarea sarcinilor, Comunicarea privind restructurarea prevede că nu doar statul, ci și investitorii din trecut ai băncii și foștii acționari suportă costurile de restructurare.

(165)

În cazul special al Anglo, acționarii privați au fost complet „șterși”, iar banca a fost complet naționalizată.

(166)

În ceea ce privește INBS, înainte de recapitalizarea de către stat, INBS era deținută de către membrii săi. În special „membrii participanți” (persoane care au un cont de depozit la INBS) aveau dreptul la câștiguri din orice excedent de active realizat în caz de demutualizare (transformarea INBS într-o bancă obișnuită), lichidare sau dizolvare. Ca urmare a primei recapitalizări a INBS, statul a preluat controlul deplin al INBS prin emiterea de acțiuni speciale de investiții, în urma căreia membrii și-au pierdut toate drepturile la câștiguri din excedente activelor realizate în beneficiul statului (de exemplu, în cazul vânzării INBS). Prin urmare, drepturile economice ale membrilor participanți au fost complet „șterse”.

(167)

Atât acționarii Anglo, cât și membrii INBS au avut, astfel, o contribuție maximă prin transferul către stat al controlului și al dreptului de proprietate asupra instituțiilor.

(168)

Titularii creanțelor subordonate au contribuit, de asemenea, într-o măsură semnificativă la restructurare prin intermediul a două exerciții de gestionare a pasivelor (denumite în continuare „EGP”) în cadrul Anglo și INBS. Cele două exerciții de gestionare a pasivelor Anglo s-au desfășurat în august 2009 și, respectiv, decembrie 2010, au cristalizat pierderi importante pentru titularii de obligațiuni, au generat profituri înainte de impozitare de aproximativ 3,5 miliarde EUR și au furnizat băncii capital suplimentar de bază de rangul I (71). INBS a desfășurat un EGP în 2009, titularii de obligațiuni schimbându-și titlurile de valoare la o reducere de 42 % la valoarea nominală, eliberând astfel 112 milioane EUR de capital de bază de rangul I pentru instituție.

(169)

În total, entitatea rezultată în urma concentrării va deține 500 de milioane EUR din pasivele subordonate (la 31 decembrie 2010), semnificativ mai puțin decât creanța subordonată deținută de Anglo și INBS la 31 decembrie 2008 (respectiv 5 miliarde EUR și 300 de milioane EUR), ilustrând pierderile masive preluate de titularii obligațiunilor subordonate. În plus, Irlanda s-a angajat că entitatea rezultată în urma concentrării nu va plăti cupoane sau exercita apeluri privind instrumente de creanțe subordonate și instrumente hibrid de capital dacă nu este obligată prin lege să facă acest lucru.

(170)

Având în vedere cuantumul extraordinar de ridicat al ajutorului de stat primit de cele două instituții comparativ cu dimensiunea lor și cu costul corespunzător pentru stat, este justificat să se evalueze dacă repartizarea sarcinilor de către creditorii prioritari nu ar putea fi obținută. În acest context, în Irlanda, titularii de obligațiuni preferențiale se situează la același nivel de prioritate ca titularii de conturi de depozit.[…]. După cum s-a indicat deja, lichidarea băncilor ar avea drept rezultat o cerință de ajutor de stat substanțial mai ridicată și costuri potențiale pentru contribuabil. Până în prezent, Comisia nu a primit nicio propunere detaliată privind modul în care să determine creditorii prioritari să participe […] la repartizarea sarcinilor fără a crește costul reorganizării pentru stat.

(171)

În general, ar trebui să se concluzioneze că, în cadrul juridic actual, contribuția proprie a Anglo și INBS la reorganizarea ordonată a acestora respectă condițiile prevăzute în Comunicarea privind restructurarea.

(172)

Comunicarea privind restructurarea prevede că măsurile de limitare a denaturării trebuie să fie o funcție a cuantumului ajutorului și a prezenței pe piețe a instituției beneficiare a ajutorului în urma restructurării.

(173)

După cum s-a descris anterior în secțiunea 6.2.5, suma primită de Anglo, INBS și succesoarea lor, entitatea rezultată în urma concentrării, este foarte mare atât în sume absolute, cât și în comparație cu dimensiunea și RWA ale instituțiilor. Ea reflectă amploarea falimentului acestor instituții.

(174)

În același timp, denaturarea concurenței este limitată întrucât instituțiile vor ieși aproape complet de pe toate piețele pe care au fost prezente. Activitățile comerciale ale entității rezultate în urma concentrării vor fi limitate, în cea mai mare măsură, de angajamentele furnizate de Irlanda, astfel cum se descrie în secțiunea 2.3.2. Aceasta va lichida portofoliul de credite moștenite de la Anglo și INBS și nu va intra în activități noi. De asemenea, va înceta atragerea de depozite (72). Toate angajamentele furnizate de Irlanda vor rămâne în vigoare și se vor aplica până la încheierea procesului de gestionare a tuturor activelor.

(175)

Considerentele următoare explică motivul pentru care aceste angajamente asumate de Irlanda asigură reducerea la minim a denaturărilor concurenței.

(176)

Comisia constată în mod pozitiv faptul că Irlanda s-a angajat că entitatea rezultată în urma concentrării nu va dezvolta activități noi și nici nu va intra pe piețe noi. Entitatea rezultată în urma concentrării va gestiona exclusiv portofoliul de credite moștenite de la Anglo și INBS, aceasta fiind lichidată odată ce s-a încheiat procesul de gestionare a tuturor activelor moștenite.

(177)

În plus, entității rezultate în urma concentrării nu i se va permite să achiziționeze sau să dețină participații în cadrul altor firme, împiedicând-o să utilizeze resurse de stat pentru extinderea activităților sale.

(178)

Entitatea rezultată în urma concentrării nu va acorda împrumuturi clienților noi și va restricționa activitățile sale de creditare la gestionarea portofoliului de credite moștenite de la Anglo și INBS. Ca atare, entitatea rezultată în urma concentrării va gestiona în mod activ respectivul portofoliu de credite, astfel încât să maximizeze valoarea actualizată netă a activelor, care reprezintă o practică comercială normală pentru toate băncile care țin seama de principiul continuării activității.

(179)

În ceea ce privește portofoliul de credite comerciale, gestionarea activă poate implica și împrumuturi suplimentare limitate pentru un debitor în scopul finalizării sau îmbunătățirii unei proprietăți atunci când păstrează sau crește valoarea actualizată netă a activelor. Totuși, această gestionare activă este limitată, în sensul că portofoliul de credite comerciale ale entității rezultate în urma concentrării nu poate depăși previziunile planului comun de restructurare cu mai mult de […] în orice an din perioada de valabilitate a planului. Mai mult decât atât, această plafonare generală a creșterii portofoliului de credite comerciale este completată de mai multe plafoane suplimentare care se aplică unor debitori specifici, astfel cum se descrie în secțiunea 2.3.2.

(180)

Irlanda s-a angajat, în plus, că nu va fi acordat niciun credit ipotecar suplimentar în legătură cu portofoliul ipotecar moștenit de la INBS (cu excepția cazului în care banca este obligată prin contract să facă acest lucru). Portofoliul ipotecar va fi gestionat astfel încât să maximizeze valoarea sa actualizată netă, noile împrumuturi vor fi strict limitate, avansurile ipotecare ulterioare fiind plafonate la 20 de milioane EUR, pentru perioada 2011-2012, și la 5 milioane EUR pe an ulterior. Valoarea acestor plafoane (medie anuală de 10 milioane EUR în 2011 și 2012 și de 5 milioane EUR pe an ulterior) se ridică la sub 1 % din valoarea nominală a portofoliului ipotecar al entității rezultate în urma concentrării, împiedicând-o, astfel, să își extindă activitățile pe piața creditelor ipotecare.

(181)

Per ansamblu, plafonul portofoliului de credite și angajamentele asumate de Irlanda vor garanta că portofoliile de credite moștenite de la Anglo și INBS sunt gestionate într-un mod prudent vizând maximizarea rentabilității lor, și împiedicând entitatea rezultată în urma concentrării să se angajeze în activități de creditare complet noi împreună cu clienți noi sau existenți. Activitățile comerciale ale entității rezultate în urma concentrării vor fi, astfel, limitate la minimul necesar, iar angajamentele asumate de Irlanda vor garanta că activitățile entității rezultate în urma concentrării nu vor ridica probleme semnificative în ceea ce privește denaturarea concurenței.

(182)

În conformitate cu Programul de sprijin, vânzarea de depozite Anglo și INBS de circa 12,2 miliarde EUR și de obligațiuni NAMA de circa 15,9 miliarde EUR ale ambelor entități a fost finalizată la 24 februarie 2011 (a se vedea secțiunea 2.3.1.1).

(183)

Cu toate acestea, entitatea rezultată în urma concentrării a reținut depozite în valoare de până la 1 miliard EUR la data transferului depozitelor.

(184)

În special, unele dintre aceste depozite ale întreprinderilor sunt reținute ca garanție pentru împrumuturi acordate mai multor întreprinderi (conturi de transfer de venit). Reținerea acestor depozite face parte din acordurile de creditare între instituții și unii dintre clienții lor și, ca atare, face parte din soluționarea ordonată a portofoliilor de împrumuturi Anglo și INBS. Cu toate acestea, activitățile entității rezultate în urma concentrării vor fi limitate, aceasta neatrăgând depozite de la clienți noi, iar depozitele pe care va continua să le rețină vor fi treptat răscumpărate.

(185)

Entitatea rezultată în urma concentrării va reduce depozitele rămase în cadrul său aproape în același ritm cu lichidarea activelor aferente sau conectate ale acestora (sau, dacă nu există active aferente sau conectate, aproape în același ritm cu lichidarea portofoliului general de credite nete). În plus, Irlanda s-a angajat că portofoliul de depozite al entității rezultate în urma concentrării nu va depăși, în niciun moment, previziunile planului comun de restructurare cu mai mult de 200 de milioane EUR.

(186)

În concluzie, activitățile comerciale ale entității rezultate în urma concentrării pe piața depozitelor este substanțial redusă și limitată la minimul necesar pentru gestionarea în mod ordonat a portofoliilor de credite moștenite de la Anglo și INBS. Angajamentele asumate de Irlanda vor garanta, astfel, că activitățile de depunere ale entității rezultate în urma concentrării nu conduc la o denaturare semnificativă a concurenței pe piața irlandeză de depozite.

(187)

Ar trebui să se concluzioneze că cuantumurile extraordinar de ridicate ale ajutoarelor de stat nu determină o denaturare excesivă a concurenței, acestea fiind compensate printr-o reducere semnificativă corespunzătoare a prezenței pe piață. Măsurile care vizează denaturarea concurenței îndeplinesc cerințele din Comunicarea privind restructurarea, deoarece entitatea rezultată în urma concentrării nu va intra în activități noi și va înceta să atragă depozite, în timp ce activitățile sale de creditare se vor limita la gestionarea și soluționarea normală a portofoliului de credite moștenite de la Anglo și INBS. În cele din urmă, entitatea rezultată în urma concentrării va dispărea complet de pe piețele irlandeze de creditare și de depozitare și, prin urmare, nu va mai denatura concurența. În plus, entitatea rezultată în urma concentrării va aplica o interdicție asupra achizițiilor.

(188)

Punctul 46 din Comunicarea privind restructurarea arată că, pentru a verifica aplicarea corespunzătoare a planul de restructurare, sunt necesare rapoarte detaliate periodice din partea statului membru. În consecință, Irlanda trebuie să prezinte Comisiei astfel de rapoarte la fiecare șase luni, începând de la data notificării prezentei decizii.

(189)

În cazul restructurării Anglo și INBS, va fi desemnat, de asemenea, un administrator-supraveghetor, pentru o perioadă de trei ani, în vederea monitorizării punerii în aplicare a angajamentelor asumate de Irlanda. Acesta va răspunde de monitorizarea tuturor angajamentelor (a se vedea anexa II). În special, administratorul supraveghetor va desfășura cu regularitate o activitate de monitorizare pentru a constata dacă entitatea rezultată în urma concentrării gestionează portofoliile de credite moștenite de la Anglo și INBS în conformitate cu termenii angajamentelor și va asigura ca gestionarea portofoliilor de credite ale Anglo și INBS să nu producă denaturarea concurenței pe piață.

(190)

Ar trebui concluzionat că planul comun de restructurare Anglo și INBS îndeplinește cerințele prevăzute de Comunicarea privind restructurarea. Planul prevede o soluționare ordonată a activelor Anglo și INBS. Contribuția proprie a băncilor este suficientă, în timp ce repartizarea sarcinilor este substanțială, iar ajutorul de stat este limitat la minim. Măsurile care vizează denaturarea concurenței sunt adecvate și, în final, se va pune în aplicare o monitorizare corespunzătoare.

(191)

Măsurile (a)-(v) la care se face referire la considerentele 66-69 și enumerate în Tabelul 1 sunt considerate a fi ajutor pentru restructurare. În ceea ce privește măsurile de ajutor care fac obiectul deciziei de inițiere din 31 martie 2010, Comisia constată, conform articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilirea normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (73), că aceste măsuri sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE. În ceea ce privește celelalte măsuri care fac obiectul prezentei decizii, Comisia, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, nu ridică obiecții față de aceste măsuri, întrucât sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b),

(a)

[…] recapitalizări ale Anglo Irish Bank în valoare de 29,44 miliarde EUR;

(b)

implementarea unor recapitalizări ale Irish Nationwide Building Society în valoare de 5,4 miliarde EUR;

(c)

implementarea unor garanții de stat pentru Anglo Irish Bank, inclusiv Schema de garanții pentru instituțiile de credit (CIFS), Schema de garanții eligibile privind pasivele (ELG), Asistența de urgență privind lichiditățile (ELA) și garanții privind pasivele pe termen scurt și pasivele extrabilanțiere;

(d)

implementarea de garanții de stat pentru Irish Nationwide Building Society, inclusiv CIFS, ELG, ELA și garanții privind pasivele pe termen scurt;

(e)

implementarea unei măsuri de salvare a activelor pentru Anglo Irish Bank, și anume transferuri de împrumuturi eligibile către Agenția națională pentru gestionarea activelor (NAMA) în valoare de 35 de miliarde EUR;

(f)

implementarea unei măsuri de salvare a activelor pentru Irish Nationwide Building Society, și anume transferuri de împrumuturi eligibile către NAMA în valoare de 8,9 miliarde EUR;

(g)

[…] recapitalizarea entității rezultate în urma concentrării cu 3,3 miliarde EUR într-un caz de criză;

(h)

garanții planificate pentru entitatea rezultată în urma concentrării în ceea ce privește finanțarea sa interbancară, depozitele și pasivele extrabilanțiere.