24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/1

DECIZIA CONSILIULUI

din 14 februarie 2012

cu privire la încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Indonezia privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene

(2012/113/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

întrucât:

(1)	Prin decizia sa din 5 iunie 2003, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu țări terțe în vederea înlocuirii anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord la nivel de Uniune.

(2)	În conformitate cu Decizia 2011/663/UE a Consiliului (1), a fost semnat Acordul între Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Indonezia privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (2) și se aplică cu titlu provizoriu, sub rezerva încheierii sale.

(3)	Acordul ar trebui să fie aprobat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin prezenta se aprobă, în numele Uniunii, Acordul între Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Indonezia privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene („acordul”) (3).

Articolul 2

Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din acord.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 14 februarie 2012.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LIDEGAARD

(1) JO L 264, 8.10.2011, p. 1.

(2) JO L 264, 8.10.2011, p. 2.

(3) Acordul a fost publicat în JO L 264, 8.10.2011, p. 2, împreună cu decizia privind semnarea.

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/2

DECIZIA CONSILIULUI

din 14 februarie 2012

privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului privind cererea de derogare de la normele OMC cu privire la preferințele comerciale autonome suplimentare acordate de Uniunea Europeană Pakistanului

(2012/114/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Uniunea lucrează, în prezent, la adoptarea unei legislații pentru acordarea unor preferințe comerciale autonome suplimentare Pakistanului. În absența unei derogări de la obligațiile Uniunii în temeiul articolului I alineatul (1) și al articolului XIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT 1994), în măsura în care este necesar, aplicarea regimului acordat prin intermediul respectivelor preferințe comerciale autonome suplimentare ar trebui extinsă la toți membrii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Prin urmare, este oportun să se solicite o derogare de la articolul I alineatul (1) și de la articolul XIII din GATT 1994, în măsura în care este necesar, în temeiul articolului IX alineatul (3) din Acordul de la Marrakesh de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului.

(2)	Uniunea a prezentat o astfel de cerere la 18 noiembrie 2010, pe care a modificat-o ulterior, la 26 octombrie 2011 și la 19 ianuarie 2012, Consiliul general al OMC urmând să se pronunțe cu privire la aceasta.

(3)	Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul Consiliului General al OMC cu privire la respectiva cerere,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului este de aprobare a cererii de derogare de la normele OMC cu privire la preferințele comerciale autonome suplimentare acordate de Uniunea Europeană Pakistanului.

Această poziție este exprimată de Comisie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 14 februarie 2012.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LIDEGAARD

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/3

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 160/2012 AL COMISIEI

din 23 februarie 2012

de stabilire în avans, pentru 2012, a valorii ajutorului pentru depozitarea privată a untului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1), în special articolul 43 literele (a) și (d) coroborat cu articolul 4,

întrucât:

(1)	Articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a untului.

(2)	Evoluția prețurilor și a stocurilor de unt indică un dezechilibru al pieței care poate fi eliminat sau redus prin depozitare sezonieră. Având în vedere actuala situație a pieței, este oportun să se acorde ajutor pentru depozitarea privată a untului începând de la 1 martie 2012.

(3)	Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole (2) a stabilit norme comune pentru implementarea unei scheme de ajutoare pentru depozitarea privată.

(4)	În temeiul articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, un ajutor stabilit în avans trebuie acordat în conformitate cu normele și condițiile detaliate prevăzute în capitolul III din regulamentul respectiv.

(5)	În conformitate cu articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, valoarea ajutorului se stabilește având în vedere cheltuielile de depozitare și evoluția previzibilă a prețurilor pentru untul proaspăt și pentru untul depozitat.

(6)	Este oportun să se stabilească un ajutor pentru costurile de intrare și de ieșire a produselor în cauză, precum și pentru costurile zilnice de depozitare la rece și costurile financiare.

(7)

Pentru a facilita implementarea prezentei măsuri luând în considerare practicile existente în statele membre, ajutorul trebuie să se refere numai la produsele care au fost depozitate în întregime. În consecință, trebuie să se prevadă o derogare de la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008.

(8)

Din motive de eficiență și simplificare administrativă, în cazul în care informațiile cerute în legătură cu detaliile depozitării sunt deja incluse în cererea de ajutor, este oportun să se renunțe, după încheierea contractului, la solicitarea de notificare a acelorași informații, prevăzută la articolul 20 primul paragraf litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008.

(9)	Din motive de simplificare și de eficiență logistică, trebuie să li se permită statelor membre să renunțe la obligația de a indica numărul de contract pe fiecare unitate depozitată în cazul în care numărul de contract este înscris în registrul depozitului.

(10)

Din motive de eficiență și de simplificare administrativă, ținând seama de situația specială a depozitării untului, controalele prevăzute la articolul 36 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 trebuie efectuate în cazul a cel puțin jumătate din numărul de contracte. În consecință, trebuie prevăzută o derogare de la respectivul articol.

(11)

Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei din 31 august 2009 de stabilire a normelor detaliate pentru comunicarea Comisiei de către statele membre a informațiilor și documentelor cu privire la implementarea organizării comune a piețelor, la sistemul de plăți directe, la promovarea produselor agricole și la regimul aplicabil regiunilor ultraperiferice și insulelor mici din Marea Egee (3) stabilește normele comune pentru notificarea către Comisie a informațiilor și a documentelor de către autoritățile competente din statele membre. Normele respective includ, în special, obligația statelor membre de a utiliza sistemele de informare puse la dispoziție de către Comisie, precum și validarea drepturilor de acces ale autorităților sau ale persoanelor autorizate să trimită notificări. În plus, regulamentul respectiv stabilește principii comune aplicabile sistemelor de informare, astfel încât să se garanteze autenticitatea, integritatea și lizibilitatea în timp a documentelor. De asemenea, aceasta prevede protecția datelor personale.

(12)	În temeiul Regulamentului (CE) nr. 792/2009, obligația de a utiliza sistemele de informare în conformitate cu regulamentul respectiv trebuie să fie prevăzută în regulamentele care stabilesc o obligație specifică de notificare.

(13)	Comisia a elaborat un sistem de informare care permite gestionarea electronică a documentelor și a procedurilor în cadrul propriilor proceduri de lucru interne și al propriilor relații cu autoritățile implicate în politica agricolă comună.

(14)	Se consideră că obligațiile de notificare pentru depozitarea privată a untului pot fi îndeplinite prin acest sistem în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 792/2009, în special cele prevăzute la articolul 35 din Regulamentul (CE) nr. 826/2008.

(15)	Din motive de claritate, prezentul regulament trebuie să expire la data limită prevăzută pentru finalul perioadei de depozitare contractuală.

(16)	Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1) Prezentul regulament prevede acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului sărat și nesărat, menționat la articolul 28 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, în cazul contractelor încheiate începând cu 1 martie 2012.

(2) Se aplică dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 826/2008, cu excepția cazului în care prezentul regulament conține dispoziții contrare.

Articolul 2

Unitatea de măsură menționată la articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 este „lotul de depozitare”, care corespunde unei cantități din produsele la care se referă prezentul regulament, cu greutatea de cel puțin o tonă și cu compoziția și calitatea omogene, produsă în aceeași fabrică și depozitată în aceeași zi în același depozit.

Articolul 3

(1) Prin derogare de la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, cererile se referă numai la produsele care au fost depozitate în întregime.

(2) Articolul 20 primul paragraf litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 nu se aplică.

(3) Statele membre pot renunța la obligația de a indica numărul de contract, menționată la articolul 22 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, cu condiția ca șeful depozitului să își ia angajamentul de a înscrie numărul de contract în registrul menționat la punctul III din anexa I la regulamentul respectiv.

(4) Prin derogare de la articolul 36 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, la finalul perioadei de depozitare contractuală, autoritatea de control verifică prin eșantionare, pe parcursul întregii perioade de retragere cuprinsă între august 2012 și februarie 2013, greutatea și identificarea untului din depozit în cazul a cel puțin jumătate din numărul de contracte.

Articolul 4

(1) Valoarea ajutorului pentru produsele menționate la articolul 1 este de:

—	14,88 EUR pe tonă de produs depozitat pentru costurile de depozitare fixe;

—	0,26 EUR pe tonă pe zi de depozitare contractuală.

(2) Intrarea în depozitare contractuală are loc în perioada 1 martie-15 august 2012. Retragerea din depozit poate avea loc numai începând cu 16 august 2012. Depozitarea contractuală se încheie în ziua precedentă datei retragerii din depozit sau cel târziu în ultima zi a lunii februarie din anul următor anului de intrare în depozitare.

(3) Ajutorul se poate acorda numai dacă perioada de depozitare contractuală este cuprinsă între 90 și 210 zile.

Articolul 5

(1) Statele membre notifică Comisiei:

(a)

până în fiecare zi de marți pentru săptămâna precedentă, cantitățile pentru care au fost încheiate contracte, precum și cantitățile de produse pentru care au fost depuse cereri pentru încheierea contractelor, în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008;

(b)	nu mai târziu de sfârșitul fiecărei luni pentru luna precedentă, informațiile cu privire la stocurile necesare în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008.

(2) Notificările menționate la alineatul (1) se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 792/2009.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Expiră la 28 februarie 2013.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 februarie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO

(1) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2) JO L 223, 21.8.2008, p. 3.

(3) JO L 228, 1.9.2009, p. 3.

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/6

REGULAMENTUL (UE) NR. 161/2012 AL COMISIEI

din 23 februarie 2012

privind măsurile de urgență pentru protejarea stocurilor de eglefin în apele situate la vest de Scoția

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 7,

întrucât:

(1)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, politica comună în domeniul pescuitului trebuie să prevadă măsuri coerente privind conservarea, gestionarea și exploatarea resurselor acvatice vii, inclusiv măsuri specifice de reducere a impactului activităților de pescuit asupra ecosistemelor marine și a speciilor nevizate.

(2)

Pentru a proteja speciile de cod, eglefin și merlan, punctul 6.1 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 43/2009 al Consiliului (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1288/2009 (3) și Regulamentul (UE) nr. 579/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4), stabilește în diviziunea ICES VI o zonă în care activitățile de pescuit sunt interzise (denumită în continuare „apele situate la vest de Scoția”).

(3)

Prin derogare de la această interdicție, punctele 6.5 și 6.6 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 43/2009 permit pescuitul de langustine și, respectiv, pescuitul cu traule, năvoade de fund sau alte unelte similare, cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe, în special a cerinței ca orice amestec de cod, eglefin și/sau merlan să nu reprezinte mai mult de un anumit procent din captura reținută.

(4)	Scopul cerinței respective a fost acela de a reduce mortalitatea cauzată de pescuit în cazul celor trei stocuri în zona lor de distribuție, prin evitarea pescuitului direcționat.

(5)

Dovezile și recomandările primite de Comisie din partea Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) și din partea Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) au subliniat că aruncarea înapoi în mare a capturilor are loc ca urmare a impunerii regulilor privind compoziția capturii în diviziunea ICES VIa.

(6)	ICES constată că stocul de eglefin în diviziunea ICES VIa este sub limitele biologice de siguranță, însă face observația că recrutarea recentă, mult mai mare decât media, va contribui la o creștere a biomasei stocului de reproducere.

(7)

Creșterea continuă a claselor de vârstă respective înseamnă că acești pești pătrund în prezent în zona de pescuit. Înainte de a contribui la reproducerea viitoare, impunerea regulilor privind compoziția capturii va duce la creșterea aruncărilor înapoi în mare a capturilor din acest stoc pentru a îndeplini cerințele de debarcare. Eliminarea biomasei de reproducere pentru un stoc care se află sub limitele biologice de siguranță reprezintă o amenințare gravă la adresa redresării pe termen lung și a durabilității stocului respectiv. Aplicarea în continuare a regulilor privind compoziția capturii permite controlarea debarcărilor, și nu a capturilor. Indiferent de eventualele schimbări în ceea ce privește cotele, actuala abundență crescândă a stocului de eglefin va duce la creșterea nivelurilor de aruncări înapoi în mare induse de reglementare.

(8)

Sporirea posibilităților de pescuit pentru stocul de eglefin în diviziunea ICES VIa, începând cu februarie 2012, va duce la o creștere a presiunii exercitate de pescuit. Eforturile de utilizare a posibilităților de pescuit pentru anul 2012 vor conduce la o mortalitate sporită pentru orice stoc capturat împreună cu stocul de eglefin, în special pentru stocurile de merlan și cod.

(9)	Deoarece pescuitul de eglefin se desfășoară în principal începând cu luna februarie, este necesar să se introducă modificări pentru a preveni de urgență aruncările înapoi în mare excesive.

(10)

Menținerea și creșterea numărului de aruncări înapoi în mare a capturilor din stocul de eglefin vor afecta recuperarea și producția viitoare. Maximizarea posibilităților de pescuit amenință durabilitatea altor stocuri. Există pericolul de a se produce și alte prăbușiri ale acestor stocuri ca urmare a mortalității ridicate cauzate de pescuit.

(11)

Neconcordanța dintre cerințele de debarcare și capturile inevitabile de eglefin va crește considerabil în 2012. Prin urmare, este necesar să se suspende neîntârziat regulile privind compoziția capturii referitoare la eglefin, pentru a preveni amenințările grave la adresa recuperării speciei respective în apele situate la vest de Scoția și pentru a preveni presiunea suplimentară exercitată de pescuit asupra altor stocuri, permițând în același timp utilizarea rațională a posibilităților de pescuit pentru 2012,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În cursul perioadei de aplicare a prezentului regulament, procentajele reprezentând compoziția capturii prevăzute în partea A punctul 6.5 subpunctul (iii) și punctul 6.6 subpunctul (ii) din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 43/2009 nu se aplică în ceea ce privește eglefinul.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică până la 25 august 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 februarie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO

(1) JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(2) JO L 22, 26.1.2009, p. 1.

(3) JO L 347, 24.12.2009, p. 6.

(4) JO L 165, 24.6.2011, p. 1.

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/8

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 162/2012 AL COMISIEI

din 23 februarie 2012

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul fructelor și legumelor procesate (2), în special articolul 136 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 februarie 2012.

Pentru Comisie, pentru președinte

José Manuel SILVA RODRÍGUEZ

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală

(1) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2) JO L 157, 15.6.2011, p. 1.

ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)
Codul NC	Codul țării terțe (1)	Valoarea forfetară de import
0702 00 00	IL	107,2
	JO	75,8
	MA	79,0
	TN	93,9
	TR	95,1
	ZZ	90,2
0707 00 05	JO	134,1
	MA	94,2
	TR	156,1
	ZZ	128,1
0709 93 10	MA	66,1
	TR	138,4
	ZZ	102,3
0805 10 20	EG	50,2
	IL	74,0
	MA	52,2
	TN	48,6
	TR	72,2
	ZZ	59,4
0805 20 10	IL	128,4
	MA	88,3
	ZZ	108,4
0805 20 30, 0805 20 50, 0805 20 70, 0805 20 90	EG	83,5
	IL	111,6
	MA	102,7
	TR	62,7
	ZZ	90,1
0805 50 10	EG	74,4
	TR	57,7
	ZZ	66,1
0808 10 80	CA	136,5
	CL	98,4
	CN	90,6
	MK	29,3
	US	146,9
	ZZ	100,3
0808 30 90	AR	108,4
	CL	96,2
	CN	48,2
	US	127,1
	ZA	87,7
	ZZ	93,5

(1) Nomenclatura țărilor stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” desemnează „alte origini”.

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/10

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 163/2012 AL COMISIEI

din 23 februarie 2012

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1484/95 în ceea ce privește prețurile reprezentative în sectorul cărnii de pasăre și în cel al ouălor și pentru ovalbumină

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 614/2009 al Consiliului din 7 iulie 2009 privind regimul comun de comercializare a ovalbuminei și lactalbuminei (2), în special articolul 3 alineatul (4),

întrucât:

(1)	Regulamentul (CE) nr. 1484/95 al Comisiei (3) a stabilit normele de aplicare a sistemului de taxe de import suplimentare, precum și prețurile reprezentative în sectoarele cărnii de pasăre și ouălor și pentru ovalbumină.

(2)

Din controlul regulat al datelor pe baza cărora se determină prețurile reprezentative pentru produsele din sectorul cărnii de pasăre și din cel al ouălor și pentru ovalbumină rezultă că este necesară modificarea prețurilor reprezentative pentru importurile anumitor produse, ținând seama de variațiile prețurilor în funcție de origine.

(3)	Regulamentul (CE) nr. 1484/95 trebuie modificat în consecință.

(4)	Deoarece este necesar să se asigure aplicarea măsurii respective cât mai rapid posibil după ce devin disponibile datele actualizate, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării sale.

(5)	Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1484/95 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 februarie 2012.

Pentru Comisie, pentru președinte

José Manuel SILVA RODRÍGUEZ

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală

(1) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2) JO L 181, 14.7.2009, p. 8.

(3) JO L 145, 29.6.1995, p. 47.

ANEXĂ

„ANEXA I

Cod NC	Descrierea mărfurilor	Preț reprezentativ (în EUR/100 kg)	Garanția vizată la articolul 3 alineatul (3) (în EUR/100 kg)	Origine (1)
0207 12 10	Carcase de pui congelate, denumite «pui 70%»	124,1	0	AR
0207 12 90	Carcase de pui congelate, denumite «pui 65%»	140,1	0	AR
0207 12 90	Carcase de pui congelate, denumite «pui 65%»	133,6	0	BR
0207 14 10	Bucăți dezosate, congelate, de cocoși și de găini	285,6	4	AR
		223,3	23	BR
		322,7	0	CL
0207 14 50	Piepturi de pui congelate	222,0	0	BR
0207 27 10	Bucăți dezosate, congelate, de curcani și de curci	315,3	0	BR
0207 27 10	Bucăți dezosate, congelate, de curcani și de curci	415,6	0	CL
0408 11 80	Gălbenușuri de ou uscate	314,4	0	AR
0408 91 80	Ouă fără coajă, uscate	337,5	0	AR
1602 32 11	Preparate nefierte din cocoși și găini	306,1	0	BR
1602 32 11	Preparate nefierte din cocoși și găini	353,6	0	CL
3502 11 90	Ovalbumine uscate	522,3	0	AR

(1) Nomenclatura țărilor stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul «ZZ» reprezintă «alte origini».”

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/12

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 10 februarie 2012

de stabilire a normelor referitoare la planurile naționale de tranziție menționate în Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind emisiile industriale

[notificată cu numărul C(2012) 612]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2012/115/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (1), în special articolul 41 litera (b),

întrucât:

(1)

Articolul 32 din Directiva 2010/75/UE prevede că, în perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2020, statele membre pot să elaboreze și să pună în aplicare un plan național de tranziție în care să fie incluse anumite instalații de ardere pentru care planul trebuie să precizeze emisiile pentru cel puțin unul dintre următorii poluanți: oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi. Pentru turbinele cu gaze, planul vizează numai emisiile de oxizi de azot.

(2)

Instalațiile de ardere incluse în planul național de tranziție pot fi scutite de respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) din Directiva 2010/75/UE pentru poluanții care fac obiectul planului sau, după caz, a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31 din Directiva 2010/75/UE.

(3)	Pentru a se asigura punerea în aplicare uniformă a articolului 32 din Directiva 2010/75/UE, este necesară adoptarea unor norme de punere în aplicare.

(4)	Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 75 alineatul (1) din Directiva 2010/75/UE,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Instalațiile de ardere care se includ în planurile naționale de tranziție

În conformitate cu dispozițiile detaliate prevăzute la punctul 1 din anexa la prezenta decizie, un plan național de tranziție include exclusiv instalațiile de ardere care fac în întregime obiectul capitolului III din Directiva 2010/75/UE, ținând seama de dispozițiile articolului 32 alineatul (1) și de regulile de agregare prevăzute la articolul 29 din Directiva 2010/75/UE.

Articolul 2

Conținutul planurilor naționale de tranziție

(1) Fiecare plan național de tranziție trebuie să includă următoarele informații în conformitate cu punctul 2 din anexa la prezenta decizie:

(a)	o listă a tuturor instalațiilor de ardere incluse în plan, inclusiv toate informațiile relevante privind caracteristicile lor operaționale;

(b)	contribuția calculată a fiecărei instalații de ardere la plafoanele de emisie pentru 2016 și 2019;

(c)	un tabel al plafoanelor de emisie pentru fiecare poluant vizat de plan pentru anii 2016, 2017, 2018, 2019 și pentru primul semestru al anului 2020;

(d)	detaliile privind calcularea respectivelor plafoane de emisie.

În plus, planul național de tranziție cuprinde următoarele informații:

(a)	o descriere a modului în care punerea în aplicare a planului trebuie monitorizată și raportată Comisiei;

(b)	o listă a măsurilor care trebuie luate pentru a asigura respectarea, de către toate instalațiile de ardere care sunt incluse în plan, până cel târziu la 1 iulie 2020, a valorilor limită de emisie aplicabile prevăzute în anexa V la Directiva 2010/75/UE.

(2) În sensul alineatului (1) primul paragraf litera (a), statele membre trebuie să utilizeze modelul prevăzut în tabelul A.1 din apendicele A al anexei la prezenta decizie.

În sensul alineatului (1) primul paragraf litera (c), statele membre trebuie să utilizeze modelul prevăzut în tabelul B.3 din apendicele B al anexei la prezenta decizie.

Articolul 3

Stabilirea plafoanelor de emisie în cadrul planurilor naționale de tranziție

(1) În sensul articolului 32 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE, plafoanele de emisie se calculează în conformitate cu metodele stabilite la punctul 3 din anexa la prezenta decizie.

(2) Statele membre utilizează modelul prevăzut în tabelul B.1 din apendicele B al anexei la prezenta decizie pentru a indica valorile limită de emisie relevante și ratele minime de desulfurare, contribuțiile calculate ale fiecărei instalații de ardere la plafoanele de emisie pentru 2016 și valoarea totală a plafoanelor de emisie pentru 2016.

În următoarele cazuri, statele membre furnizează, în coloana „observații” din model, informații suplimentare cu privire la valorile limită de emisie utilizate la efectuarea calculului:

(a)	dacă valorile limită de emisie menționate în notele la tabelele C.1 și C.2 din apendicele C al anexei la prezenta decizie au fost aplicate;

(b)	dacă instalațiile utilizează mai multe tipuri de combustibil sau dacă sunt o combinație de mai multe tipuri de instalații.

(3) Statele membre utilizează modelul prevăzut în tabelul B.2 din apendicele B al anexei la prezenta decizie pentru a indica valorile limită de emisie relevante și ratele minime de desulfurare, contribuțiile calculate ale fiecărei instalații de ardere la plafoanele de emisie pentru 2019 și valoarea totală a plafoanelor de emisie pentru 2019.

În următoarele cazuri, statele membre furnizează, în coloana „observații” din model, informații suplimentare cu privire la valorile limită de emisie utilizate la efectuarea calculului:

(a)	dacă valorile limită de emisie menționate în notele la tabelele D.1 și D.2 din apendicele D al anexei la prezenta decizie au fost aplicate;

(b)	dacă instalațiile utilizează mai multe tipuri de combustibil sau dacă sunt o combinație de mai multe tipuri de instalații.

Articolul 4

Punerea în aplicare a planurilor naționale de tranziție

În conformitate cu articolul 32 alineatul (5) al doilea și al treilea paragraf din Directiva 2010/75/UE, un stat membru poate să pună în aplicare planul său național de tranziție numai după primirea acceptului din partea Comisiei.

Articolul 5

Modificările ulterioare aduse planului național de tranziție

(1) Statele membre instituie un mecanism ce permite identificarea oricăror modificări relevante aduse instalațiilor de ardere incluse în planul național de tranziție, care pot afecta plafoanele de emisie aplicabile.

(2) În sensul articolului 32 alineatul (6) din Directiva 2010/75/UE, statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare aduse planului care afectează plafoanele de emisie aplicabile, în conformitate cu punctul 4 din anexa la prezenta decizie.

Articolul 6

Monitorizarea conformității, măsuri de remediere și raportarea către Comisie

(1) În sensul articolului 32 alineatul (4) din Directiva 2010/75/UE, autoritățile competente monitorizează emisiile de oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi provenind de la fiecare instalație de ardere inclusă în planul național de tranziție, prin verificarea datelor privind monitorizarea sau a calculelor transmise de operatorii instalațiilor de ardere.

(2) Statele membre se asigură că emisiile de oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi provenind de la instalațiile de ardere incluse în planul național de tranziție sunt limitate la un nivel care să permită respectarea plafoanelor de emisie. În cazul în care există riscul ca plafoanele de emisie să nu fie respectate, statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni orice emisii care depășesc plafoanele respective.

(3) Statele membre care pun în aplicare un plan național de tranziție transmit Comisiei, în fiecare an, în termen de 12 luni, datele per instalație enumerate la articolul 72 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE, pentru toate instalațiile de ardere incluse în plan.

Articolul 7

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 februarie 2012.

Pentru Comisie

Janez POTOČNIK

Membru al Comisiei

(1) JO L 334, 17.12.2010, p. 17.

ANEXĂ

1. Instalațiile de ardere care se includ în planurile naționale de tranziție

Părți din instalațiile de ardere [de exemplu, una sau mai multe unități de ardere individuale care au un coș de fum comun cu alte unități sau care se află în situația descrisă la articolul 29 alineatul (2) din Directiva 2010/75/UE] nu se includ într-un plan național de tranziție (1).

În sensul articolului 32 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b) din Directiva 2010/75/UE, instalațiile de ardere care intră sub incidența acestei dispoziții includ, de asemenea, instalații care nu sunt operate de un operator al rafinăriei, dar care sunt situate în perimetrul rafinăriei și care utilizează combustibilii menționați la litera respectivă.

Instalațiile de ardere care vor face obiectul dispozițiilor capitolului IV din Directiva 2010/75/UE privind instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor, în orice moment pe perioada punerii în aplicare a planului național de tranziție, nu se includ în planul național de tranziție.

2. Datele privind instalațiile de ardere care se includ în planul național de tranziție

Planul național de tranziție cuprinde o listă a tuturor instalațiilor de ardere pe care le include, precum și toate datele privind aceste instalații care au fost utilizate la calcularea plafoanelor de emisie.

Datele per instalație care se includ în plan se referă la puterea termică nominală totală, la combustibilii utilizați și la caracteristicile de operare ale fiecărei instalații de ardere în cursul perioadei de punere în aplicare a planului național de tranziție.

Cel puțin următoarele date trebuie incluse în planul național de tranziție pentru fiecare instalație de ardere care face obiectul planului respectiv:

1.	denumirea și amplasarea instalației de ardere (2);

2.	data la care a fost acordată prima autorizație pentru instalația de ardere;

data la care cererea privind prima autorizație pentru instalația de ardere a fost prezentată, alături de data primei puneri în funcțiune a instalației de ardere.

Notă:

Aceste informații sunt necesare numai în cazul în care instalației de ardere i-a fost acordată prima autorizație după 27 noiembrie 2002, dar a fost pusă în funcțiune cel târziu la 27 noiembrie 2003;

4.	orice majorare cu cel puțin 50 MW a puterii termice nominale totale a instalației de ardere, care a avut loc între 27 noiembrie 2002 și 31 decembrie 2010 (indicând capacitatea adăugată în MW) (3);

5.	puterea termică nominală totală (MW) a fiecărei instalații de ardere la 31 decembrie 2010;

media numărului anual de ore de funcționare (4) pentru fiecare instalație de ardere, calculată pentru perioada 2001-2010.

Notă:

Aceste informații sunt necesare numai în cazul în care anumite valori limită de emisie pentru instalațiile de ardere care funcționează mai puțin de 1 500 de ore pe an sunt utilizate pentru a calcula contribuția instalației de ardere la plafonul (plafoanele) de emisie;

7.	poluanții pentru care instalația de ardere în cauză nu face obiectul planului național de tranziție (în cazul în care acesta există) (5);

8.	cantitatea medie anuală de combustibil utilizat (TJ/an), pentru perioada 2001-2010, defalcată în funcție de cele 6 tipuri de combustibil: cărbune sărac în gaze, lignit, biomasă, alți combustibili solizi, combustibili lichizi, combustibili gazoși (6);

debitul mediu anual al gazelor reziduale (Nm3/an) pentru perioada 2001-2010 (7).

Nota 1:

În cazul instalațiilor de ardere care ard mai multe tipuri de combustibil și/sau care constau în mai multe tipuri de instalații, debitul gazelor reziduale trebuie furnizat separat pentru fiecare dintre tipurile de combustibil și/sau pentru fiecare tip de instalație de ardere (8).

Nota 2:

În cazul în care debitul gazelor reziduale se calculează plecând de la cantitatea de combustibil utilizat (și nu pe baza debitelor gazelor reziduale efective monitorizate), factorul (sau factorii, în cazul mai multor combustibili sau al mai multor tipuri de instalații de ardere) utilizat la efectuarea calcului (Nm3/GJ) trebuie raportat;

10.

cantitatea medie de sulf (tone de S/an) introdusă cu combustibilii solizi indigeni (9) utilizați, calculată pentru perioada 2001-2010.

Notă:

Aceste informații sunt necesare numai dacă instalația de ardere utilizează combustibili solizi indigeni și dacă, la calculul contribuției instalației de ardere la plafonul de emisie pentru dioxid de sulf (pentru 2016 și/sau 2019), se utilizează rata minimă de desulfurare.

În cazul în care instalațiile de ardere care fac obiectul planului național de tranziție sunt turbine cu gaze sau motoare cu gaze, planul național de tranziție trebuie să indice acest lucru în mod expres.

3. Stabilirea plafoanelor de emisie

3.1. Metoda de calcul pentru contribuțiile fiecărei instalații la plafoanele de emisie pentru 2016 și 2019

3.1.1. Caz general

În vederea stabilirii plafoanelor de emisie aplicabile pentru un poluant pentru anii 2016 și 2019, contribuția fiecărei instalații de ardere, exprimată în tone pe an (tpa) se calculează folosind următoarea ecuație:

Contribuție la plafon (tpa) = debit gaze reziduale (Nm3pa) × valoare limită de emisie (mg/ Nm3) × 1,0 × 10–9

unde:

—

„debitul gazelor reziduale” reprezintă media debitului volumetric al gazelor reziduale, exprimată în metri cubi pe an (Nm3pa), pentru perioada 2001-2010. Acest debit se exprimă în condiții de temperatură standard (273 K) și de presiune standard (101,3 kPa), ținând seama de conținutul de oxigen de referință relevant [același cu cel utilizat pentru valoarea limită de emisie (ELV)] și după corecția pentru conținutul de vapori de apă;

—

„ELV” reprezintă valoarea limită de emisie relevantă pentru poluantul în cauză, exprimată în mg/Nm3, presupunând un conținut de oxigen în gazele reziduale de 6 % procente de volum pentru combustibilii solizi, de 3 % pentru combustibilii lichizi și gazoși (pentru alte instalații de ardere decât turbinele cu gaze sau motoarele cu gaze) și, respectiv, de 15 % în cazul turbinelor cu gaze și al motoarelor cu gaze.

Mai multe detalii privind modul de stabilire a valorilor limită de emisie pentru calcularea plafoanelor de emisie pentru 2016 și 2019 se găsesc în secțiunile 3.2 și 3.3.

3.1.2. Cazul specific al instalațiilor care ard mai multe tipuri de combustibil și/sau care constau în mai multe tipuri de instalații

Ecuația menționată la punctul 3.1.1 nu poate fi utilizată pentru instalațiile de ardere care au ars mai multe tipuri de combustibil în perioada 2001-2010 (simultan sau nu) sau care constau în mai multe tipuri de instalații.

Respectivele instalații de ardere necesită aplicarea unor valori limită de emisie diferite și/sau a unor condiții de referință pentru calcularea contribuției lor la plafoanele de emisie. Prin urmare, se utilizează următoarea metodă:

Contribuție la plafon (tpa) = Σ [debit gaze reziduale (Nm3pa) × ELV (mg/Nm3) × 1,0 × 10–9]

Această ecuație implică faptul că, pentru fiecare tip de combustibil utilizat în perioada 2001-2010, media anuală a volumului de gaze reziduale (Nm3/an) se înmulțește cu valoarea limită de emisie relevantă (corespunzând puterii termice nominale totale a întregii instalații de ardere). Rezultatele acestor operațiuni de înmulțire se aplică ulterior tuturor tipurilor de combustibil utilizat.

Trebuie să se asigure că, pentru fiecare tip de combustibil, volumul gazelor reziduale și valoarea limită de emisie cu care este înmulțit se exprimă în raport cu același conținut de oxigen de referință.

Aceeași abordare se aplică și în cazul în care, în perioada 2001-2010, ținând seama de articolul 29 alineatele (1) și (2) din Directiva 2010/75/UE, o singură instalație de ardere a constat într-o combinație de diferite tipuri de instalații. Următoarele două exemple sunt ilustrative:

—	una sau mai multe turbine cu gaze asociate unuia sau mai multor alte tipuri de instalații de ardere;

—	unul sau mai multe motoare cu gaze asociate unuia sau mai multor alte tipuri de instalații de ardere.

3.1.3. Rata minimă de desulfurare (minimum rate of desulphurisation – MDR)

Ecuația menționată la punctul 3.1.1 nu poate fi utilizată pentru instalațiile de ardere care ard combustibili solizi indigeni (10) și care nu pot respecta valorile limită de emisie stabilite pentru dioxidul de sulf în Directiva 2010/75/UE, din cauza caracteristicilor acestui combustibil.

Pentru astfel de instalații, calculul contribuției lor la plafoanele de emisie aplicabile pentru dioxidul de sulf se poate baza pe aplicarea ratelor minime de desulfurare relevante (11), și nu pe valorile limită de emisie pentru dioxidul de sulf.

În acest caz, contribuția instalației de ardere la plafonul de emisie pentru dioxidul de sulf, exprimată în tone pe an (tpa), se calculează folosind următoarea ecuație:

Contribuție la plafonul pentru SO2 (tpa) = aport de sulf (tpa) × (1 – (MDR/100)) × 2

unde:

—	„aportul de sulf” reprezintă media conținutului anual de sulf (S) din combustibilul solid indigen care a fost utilizat în instalația de ardere, exprimată în tone pe an (tpa), pentru perioada 2001-2010;

—	„MDR” reprezintă rata minimă de desulfurare, exprimată în procente.

Mai multe detalii privind modul de stabilire a ratei minime de desulfurare relevante pentru calcularea plafoanelor de emisie pentru 2016 și 2019 se regăsesc în secțiunile 3.2 și 3.3.

3.2. Valorile limită de emisie și ratele minime de desulfurare relevante pentru calcularea plafoanelor de emisie pentru 2016

În conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE, plafonul (plafoanele) de emisie specificat(e) pentru anul 2016 se calculează pe baza valorilor de emisie relevante prevăzute în anexele III-VII la Directiva 2001/80/CE sau, după caz, pe baza ratei minime de desulfurare prevăzută în anexa III la Directiva 2001/80/CE. Astfel, calcularea plafoanelor de emisie pentru 2016 se bazează pe valorile limită de emisie și pe rata minimă de desulfurare relevante, care ar urma să fie aplicabile la 1 ianuarie 2016 instalației de ardere respective în temeiul Directivei 2001/80/CE, ținând seama de dispozițiile următoare (12).

Valorile limită de emisie și rata minimă de desulfurare trebuie stabilite în funcție de puterea termică nominală totală a întregii instalații de ardere la 31 decembrie 2010, de tipul (tipurile) de combustibil utilizat și de media numărului anual de ore de funcționare în perioada 2001-2010. În cazul în care puterea instalațiilor de ardere a fost majorată cu cel puțin 50 MW în perioada cuprinsă între 27 noiembrie 2002 și 31 decembrie 2010, se aplică normele pentru calcularea valorilor limită de emisie relevante prevăzute la articolul 10 din Directiva 2001/80/CE.

Pentru toate turbinele cu gaze incluse în planul național de tranziție, valoarea limită de emisie relevantă pentru oxizi de azot este cea prevăzută în partea B din anexa VI la Directiva 2001/80/CE, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (7) litera (j) din Directiva 2001/80/CE.

Deoarece Directiva 2001/80/CE nu prevede nicio valoare limită de emisie pentru motoarele cu gaze, valoarea limită de emisie relevantă pentru oxizii de azot este cea prevăzută în partea 1 din anexa V la Directiva 2010/75/UE.

În cazul instalațiilor de ardere care au utilizat diferite tipuri de combustibil în perioada 2001-2010, valorile limită de emisie relevante trebuie indicate pentru fiecare combustibil în parte. Punctul 3.1.2 oferă detalii cu privire la metoda care urmează a fi utilizată pentru a calcula contribuția fiecăreia dintre aceste instalații la plafoanele de emisie.

Directiva 2001/80/CE permite utilizarea anumitor instalații de ardere care funcționează mai puțin de 1 500 de ore (ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani) pentru a se conforma unor valori limită de emisie mai puțin stringente. Acestea din urmă pot fi utilizate pentru calcularea contribuției unei instalații individuale la plafonul de emisie pentru 2016, numai dacă media numărului de ore de funcționare a instalației în perioada 2001-2010 este mai mică de 1 500 de ore pe an.

În tabelele C.1, C.2 și C.3 din apendicele C la prezenta anexă (13) se regăsește o imagine de ansamblu a valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexele III-VII la Directiva 2001/80/CE și a ratei minime de desulfurare stabilite în anexa III la Directiva 2001/80/CE.

3.3. Valorile limită de emisie și ratele minime de desulfurare relevante pentru calcularea plafoanelor de emisie pentru 2019

În conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE, plafoanele de emisie pentru 2019 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în partea 1 din anexa V la Directiva 2010/75/UE sau, după caz, pe baza ratelor minime de desulfurare relevante prevăzute în partea 5 din anexa V la Directiva 2010/75/UE. Astfel, calcularea plafoanelor de emisie pentru 2019 se bazează pe valorile limită de emisie și pe ratele minime de desulfurare relevante, care ar urma să fie aplicabile, începând cu 1 ianuarie 2019, instalațiilor de ardere respective, în temeiul Directivei 2010/75/UE.

În tabelele D.1, D.2 și D.3 din apendicele D la prezenta anexă se regăsește o imagine de ansamblu a valorilor limită de emisie relevante prevăzute în partea 1 din anexa V la Directiva 2010/75/UE și a ratei minime de desulfurare relevantă prevăzută în partea 5 din anexa V la Directiva 2010/75/UE.

Directiva 2010/75/CE permite utilizarea anumitor instalații de ardere care funcționează mai puțin de 1 500 de ore (ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani) pentru a se conforma unor valori limită de emisie mai puțin stringente. Acestea din urmă pot fi utilizate pentru calcularea contribuției unei instalații la plafonul de emisie pentru 2019, numai dacă media numărului de ore de funcționare a instalației în perioada 2001-2010 este mai mică de 1 500 de ore pe an.

3.4. Calcularea plafoanelor de emisie

3.4.1. Calcularea plafoanelor de emisie pentru 2016 și 2019

Pentru anii 2016 și 2019, valoarea totală a plafoanelor de emisie pentru fiecare poluant se calculează prin însumarea contribuțiilor fiecărei instalații individuale la respectivele plafoane de emisie:

plafon2016 (tpa) = Σ [contribuția instalației individuale la plafonul pentru 2016]

plafon2019 (tpa) = Σ [contribuția instalației individuale la plafonul pentru 2019]

3.4.2. Calcularea plafoanelor de emisie pentru 2017, 2018 și 2020

Plafoanele pentru 2017 (plafon2017) se calculează folosind următoarea ecuație:

Formula

Plafoanele pentru 2018 (plafon2018) se calculează folosind următoarea ecuație:

Formula

Plafoanele pentru primul semestru al anului 2020 (plafon2020) reprezintă jumătate din plafoanele pentru 2019:

Formula

4. Modificări ulterioare aduse planurilor naționale de tranziție

Statele membre informează Comisia cel puțin cu privire la:

(a)

instalațiile de ardere care optează pentru derogarea pentru durata de viață limitată în conformitate cu articolul 33 din Directiva 2010/75/UE.

Notă:

În timp ce statele membre comunică planurile lor naționale de tranziție Comisiei cel târziu la 1 ianuarie 2013, operatorii pot informa autoritatea competentă până la 1 ianuarie 2014 cu privire la decizia lor de a opta pentru derogarea pentru durata de viață limitată. Prin urmare, o instalație de ardere poate fi inclusă în planul național de tranziție prezentat Comisiei înainte de a face obiectul unei derogări pentru durata de viață limitată. Instalația de ardere trebuie ulterior eliminată din planul național de tranziție după ce autoritatea competentă a fost informată de către operatorul instalației de ardere cu privire la decizia de a opta pentru derogarea pentru durata de viață limitată. Contribuțiile la plafonul sau plafoanele de emisie aplicabile ale fiecărei instalații de ardere care intră sub incidența articolului 33 din Directiva 2010/75/UE trebuie să fie apoi scăzute din plafonul sau plafoanele de emisie, astfel cum au fost calculate în cea mai recentă versiune acceptată a planului național de tranziție sau, în cazul în care un astfel de plan nu a fost acceptat, astfel cum au fost calculate în cea mai recentă versiune a planului național de tranziție prezentat Comisiei;

(b)	instalațiile de ardere care sunt închise (respectiv, instalațiile care au încetat definitiv să funcționeze) sau a căror putere termică nominală totală a fost redusă la mai puțin de 50 MW;

(c)

instalațiile de ardere care încep să coincinereze deșeuri după data de 31 decembrie 2015 și care, prin urmare, ar intra sub incidența capitolului IV din Directiva 2010/75/UE.

Notă:

Conform articolului 32 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE, în cazul în care o instalație inclusă în planul național de tranziție este închisă sau nu intră în domeniul de aplicare al capitolului III din Directiva 2010/75/UE, acest fapt nu duce la o creștere a emisiilor anuale totale provenind de la instalațiile rămase, care sunt incluse în planul național de tranziție.

În sensul articolului 32 alineatul (6) din Directiva 2010/75/UE, statele membre nu au obligația de a comunica Comisiei următoarele informații, deoarece modificările ulterioare la care acestea se referă nu ar trebui să afecteze plafonul sau plafoanele de emisie specificate:

—	o reducere sau o majorare a puterii termice nominale totale după 31 decembrie 2010 (alta decât o reducere la mai puțin de 50 MW);

—	o reducere sau o creștere a numărului anual de ore de funcționare după 2010;

—	o schimbare în ceea ce privește utilizarea combustibilului (tipul, cantitatea) survenită după 2010 (alta decât o trecere la arderea de deșeuri, fapt care ar transforma instalația într-o instalație de coincinerare a deșeurilor, determinând excluderea sa din planul național de tranziție).

Modificările care afectează denumirea instalației (de exemplu, ca urmare a schimbării operatorului) trebuie raportate în cadrul inventarelor de emisie care urmează să fie furnizate de statele membre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din prezenta decizie și cu articolul 72 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE.

(1) Aceeași regulă este valabilă în ceea ce privește articolele 33, 34 și 35 din Directiva 2010/75/UE. În consecință, o parte a unei instalații de ardere nu poate face obiectul dispozițiilor articolelor 33, 34 sau 35, în timp ce o altă parte (sau alte părți) a (ale) instalației respective este (sunt) inclusă (incluse) în planul național de tranziție.

(2) Astfel cum au fost comunicate în inventarele de emisie elaborate în temeiul Directivei 2001/80/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari (JO L 309, 27.11.2001, p. 1).

(3) Aceste informații sunt necesare pentru a determina valorile limită de emisie relevante la 1 ianuarie 2016, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Directiva 2001/80/CE.

(4) „Ore de funcționare” înseamnă timpul, exprimat în ore, în care o instalație de ardere, în totalitatea sa sau parțial, funcționează și evacuează emisii în aer, cu excepția perioadelor de pornire și de oprire.

(5) De exemplu, turbinele cu gaze pot face obiectul planului național de tranziție doar în ceea ce privește emisiile de NOx. Alte instalații pot fi incluse în planul național de tranziție pentru unii poluanți, fiind totodată supuse valorilor limită de emisie din anexa V la Directiva 2010/75/UE pentru alți poluanți.

(6) Pentru instalațiile de ardere care, în orice moment al perioadei 2001-2010, au coincinerat deșeuri [altele decât deșeurile reprezentând „biomasă” în conformitate cu definiția de la articolul 3 alineatul (31) litera (b) din Directiva 2010/75/UE și au făcut prin urmare obiectul Directivei 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor (JO L 332, 28.12.2000, p. 91)), cantitatea de deșeuri incinerate în perioada respectivă nu trebuie inclusă la acest punct.

(7) A se vedea punctul 3.1.1 din prezenta anexă referitoare la condițiile de referință aplicabile.

(8) A se vedea punctul 3.1.2 din prezenta anexă.

(9) „Combustibil solid indigen” înseamnă un combustibil solid natural utilizat într-o instalație de ardere special proiectată pentru combustibilul respectiv și care este extras local.

(10) Acest lucru este valabil pentru instalațiile de ardere care au ars combustibili solizi indigeni în perioada 2001-2010.

(11) „Rata de desulfurare” înseamnă raportul, calculat pentru o anumită perioadă de timp, dintre cantitatea de sulf care nu este emisă în aer de către o instalație de ardere și cantitatea de sulf conținută în combustibilul solid care este introdus în instalația de ardere și care este utilizat în instalație în aceeași perioadă de timp.

(12) Valorile limită de emisie relevante pentru calcularea plafoanelor de emisie nu sunt afectate de includerea unei instalații în planul național de reducere a emisiilor în temeiul articolului 4 alineatul (6) din Directiva 2001/80/CE.

(13) Această imagine de ansamblu nu este exhaustivă. În speță, aceasta nu acoperă situațiile în care puterea unei instalații de ardere a fost majorată cu cel puțin 50 MW între 27 noiembrie 2002 și 31 decembrie 2010, caz în care și valorile limită de emisie enumerate în partea B din anexele III-VII la Directiva 2001/80/CE sunt relevante (conform articolului 10 din Directiva 2001/80/CE).

Apendicele A

Tabelul A.1

Model pentru lista instalațiilor de ardere care se includ în planul național de tranziție

Număr

Denumirea instalației

Amplasamentul instalației

(adresa)

Data la care cererea privind prima autorizație pentru instalație a fost înaintată și data primei puneri în funcțiune a acesteia

Data la care a fost acordată prima autorizație pentru instalație

Orice majorare cu cel puțin 50 MW a puterii termice nominale totale a instalației de ardere, care a avut loc între 27 noiembrie 2002 și 31 decembrie 2010

(majorare totală în MW)

Putere termică nominală totală la 31.12.2010

(MW)

Numărul anual de ore de funcționare

(media 2001-2010)

Poluant (poluanți) (SO2, NOx, pulberi) pentru care instalația în cauză nu face obiectul planului național de tranziție

A	I	J						K	L	M
Număr	A se indica dacă instalația este o turbină cu gaze sau un motor cu gaze	Cantitate anuală de combustibil utilizat (media 2001-2010)						Debit mediu anual al gazelor reziduale (media 2001-2010)	Cantitate anuală de S în combustibilii solizi indigeni utilizați care a fost introdusă în instalația de ardere (medie 2001-2010)	Factor(i) de conversie utilizat (utilizați) în cazul în care debitul gazelor reziduale a fost calculat pornind de la aportul de combustibil (per tip de combustibil)
Număr		(TJ/an)						(Nm3/a)	(tpa)	(Nm3/GJ)
		cărbune sărac în gaze	lignit	biomasă	alți combustibili solizi	combustibili lichizi	combustibili gazoși

Apendicele B

Tabelul B.1

Model de calcul al plafoanelor de emisie pentru 2016

A	B	C	D	E	F	G	H	I	J	K
Număr	Denumirea	Conținut de oxigen de referință	ELV relevantă pentru SO2	Rata de desulfurare relevantă	Contribuția instalației la plafonul de SO2 pentru 2016	ELV relevantă pentru NOx	Contribuția instalației la plafonul de NOx pentru 2016	ELV relevantă pentru pulberi	Contribuția instalației la plafonul de pulberi pentru 2016	Observații
Număr	Denumirea	(%)	(mg/Nm3)	(dacă este cazul)	(tpa)	(mg/Nm3)	(tpa)	(mg/Nm3)	(tpa)	Observații
(date privind instalația individuală)
SUMĂ					TOTAL PLAFON SO2		TOTAL PLAFON NOx		TOTAL PLAFON PULBERI

Tabelul B.2

Model de calcul al plafoanelor de emisie pentru 2019

A	B	C	D	E	F	G	H	I	J	K
Număr	Denumire	Conținut de oxigen de referință	ELV relevantă pentru SO2	Rată de desulfurare relevantă	Contribuția instalației la plafonul de SO2 pentru 2019	ELV relevantă pentru NOx	Contribuția instalației la plafonul de NOx pentru 2019	ELV relevantă pentru pulberi	Contribuția instalației la plafonul de pulberi pentru 2019	Observații
Număr	Denumire	(%)	(mg/Nm3)	(dacă este cazul)	(tpa)	(mg/Nm3)	(tpa)	(mg/Nm3)	(tpa)	Observații
(date privind instalația individuală)
SUMĂ					TOTAL PLAFON SO2		TOTAL PLAFON NOx		TOTAL PLAFON PULBERI

Tabelul B.3

Imagine de ansamblu a plafoanelor de emisie

(în tone pe an)
	2016	2017	2018	2019	2020 (1 ianuarie-30 iunie)
SO2
NOx
Pulberi

Apendicele C

Tabelul C.1

Valorile limită de emisie relevante pentru calcularea contribuțiilor individuale la plafoanele de emisie pentru 2016 pentru instalațiile de ardere altele decât turbinele cu gaze și motoarele cu gaze

Poluant	Tip de combustibil	ELV (mg/Nm3)
		50-100 MW	> 100-300 MW	> 300-500 MW	> 500 MW
SO2	Solid	2 000	între 2 000 și 400 (scală lineară) (Nota 1)		400
	Lichid	1 700		între 1 700 și 400 (scală lineară)	400
	Gazos	35 în general 5 pentru gaz lichefiat 800 pentru gaz de cocserie și gaz de furnal
NOx (Nota 6)	Solid (Nota 2)	600			200 (Nota 3)
	Lichid	450			400
	Gazos	300			200
Pulberi	Solide	100			50 (Nota 4)
	Lichide	50 (Nota 5)
	Gazoase	5 în general 10 pentru gazul de furnal 50 pentru gazele din siderurgie care pot fi folosite în alte sectoare

Conținutul de oxigen de referință este de 6 % pentru combustibilii solizi și 3 % pentru combustibilii lichizi și gazoși.

Note:

1.	800 mg/Nm3 pentru instalațiile cu o putere termică nominală mai mare sau egală cu 400 MW, care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

2.	1 200 mg/Nm3 în cazul instalațiilor care, în perioada de 12 luni care s-a încheiat la 1 ianuarie 2001, funcționau, și continuă să funcționeze, cu combustibili solizi al căror conținut de substanțe volatile este < 10 %.

3.	450 mg/Nm3 pentru instalații care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

100 mg/Nm3 pentru instalații pentru care autorizația inițială de construcție sau, în absența unei astfel de proceduri, autorizația inițială de funcționare a fost acordată înainte de 1 iulie 1987 și care ard combustibil solid cu o putere calorică mai mică de 5 800 kJ/kg, un conținut de umiditate > 45 % în procente de greutate, un conținut combinat de umiditate și cenușă > 60 % în procente de greutate și cu un conținut de oxid de calciu > 10 %.

5.	100 mg/Nm3 pentru instalații cu o putere termică nominală mai mică de 500 MW și care ard combustibil lichid cu un conținut de cenușă > 0,06 %.

pentru instalațiile situate în departamentele franceze de peste mări, în Insulele Azore, Madeira sau în Insulele Canare, se aplică următoarele ELV: combustibili gazoși în general: 650 mg/Nm3; combustibili solizi cu un conținut de compuși volatili < 10 %: 1 300 mg/Nm3; combustibili lichizi: 450 mg/Nm3; combustibili gazoși: 350 mg/Nm3.

Tabelul C.2

Valorile limită de emisie relevante pentru calcularea contribuțiilor individuale la plafoanele de emisie de NOx pentru 2016 pentru turbinele cu gaze și motoarele cu gaze

	ELV pentru NOx (mg/Nm3)
Motoare cu gaze (care ard combustibili gazoși)	100
Turbine cu gaze (inclusiv CCGT) care ard următorii combustibili:
Gaz natural (Nota 1)	50 (Notele 2 și 3)
Combustibili gazoși (alții decât gazele naturale)	120
Distilate ușoare și medii	120

Conținutul de oxigen de referință este de 15 %.

Note:

1.	Metan prezent în stare naturală cu un conținut maxim de 20 % (în procente de volum) de materie inertă și alți compuși.

75 mg/Nm3 în următoarele cazuri (dacă randamentul turbinei cu gaze este determinat în condiții ISO de încărcare de bază):

—	turbine cu gaze, utilizate în sisteme combinate de producere a energiei termice și electrice, cu un randament total de peste 75 %;

—	turbine cu gaze, utilizate în instalații cu ciclu combinat cu un ramdament electric total mediu anual mai mare de 55 %;

—	turbine cu gaze pentru acționări mecanice.

Pentru turbinele cu gaze cu ciclu unic care nu fac obiectul niciuneia dintre categoriile menționate la nota 2, dar care au un randament de peste 35 % (în condiții ISO de încărcare de bază), valoarea limită de emisie este de 50 × η/35, unde η reprezintă randamentul turbinei cu gaze (în condiții ISO de încărcare de bază), exprimat ca procent.

Tabelul C.3

Ratele minime de desulfurare relevante pentru calcularea contribuțiilor individuale la plafoanele de emisie de SO2 pentru 2016 în cazul instalațiilor de ardere care ard combustibili solizi indigeni și care nu pot respecta valorile limită de emisie pentru SO2 menționate la articolul 30 alineatele (2) și (3) din Directiva 2010/75/UE din cauza caracteristicilor acestui combustibil

Putere termică nominală totală	Rată minimă de desulfurare
50-100 MW	60 %
> 100-300 MW	75 %
> 300-500 MW	90 %
> 500 MW	94 % în general 92 % pentru instalațiile pentru care s-a semnat un contract de instalare a unui echipament de desulfurare a gazelor de ardere (flue-gas desulfurization – FGD) sau a unui echipament de injectare de var înainte de 1 ianuarie 2001, iar activitatea privind instalarea acestuia a demarat înainte de această dată

Apendicele D

Tabelul D.1

Valorile limită de emisie relevante pentru calcularea contribuțiilor individuale la plafoanele de emisie pentru 2019 pentru instalațiile de ardere altele decât turbinele cu gaze și motoarele cu gaze

Poluant	Tip de combustibil	ELV (mg/Nm3)
		50-100 MW	> 100-300 MW	> 300-500 MW	> 500 MW
SO2	Cărbune, lignit și alți combustibili solizi (Nota 1)	400	250	200
	Biomasă (Nota 1)	200
	Turbă (Nota 1)	300		200
	Lichid	350 (Nota 2)	250 (Nota 2)	200 (Nota 3)
	Gazos	35 în general 5 pentru gaz lichefiat 400 pentru gaze de cocs cu putere calorică redusă 200 pentru gaze de furnal cu putere calorică redusă
NOx	Cărbune, lignit și alți combustibili solizi	300 (Notele 4 și 5)	200 (Nota 5)		200 (Nota 6)
	Biomasă și turbă	300 (Nota 5)	250 (Nota 5)	200 (Nota 5)	200 (Nota 6)
	Lichid	450	200 (Notele 5 și 7)	150 (Notele 5 și 7)	150 (Nota 3)
	Gaze naturale (nota 8)	100
	Alte gaze	300			200
Pulberi	Cărbune, lignit și alți combustibili solizi	30	25	20
	Biomasă și turbă	30	20
	Lichide	30	25	20
	Gazoase	5 în general 10 pentru gazul de furnal 30 pentru gazele din siderurgie care pot fi folosite în alte sectoare

Conținutul de oxigen de referință este de 6 % pentru combustibilii solizi și 3 % pentru combustibilii lichizi și gazoși.

Note:

1.	800 mg/Nm3 pentru instalațiile care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

2.	850 mg/Nm3 pentru instalațiile care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

3.	400 mg/Nm3 pentru instalațiile care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

4.	450 mg/Nm3 în cazul arderii lignitului pulverizat.

5.	450 mg/Nm3 pentru instalațiile care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

6.	450 mg/Nm3 pentru instalațiile care au fost autorizate înainte de 1 iulie 1987 și care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

7.	450 mg/Nm3 pentru instalațiile de ardere din cadrul instalațiilor chimice care folosesc reziduurile lichide rezultate din producție drept combustibil necomercial pentru consumul propriu.

8.	Metan prezent în stare naturală cu un conținut maxim de 20 % (în procente de volum) de materie inertă și alți compuși.

Tabelul D.2

Valorile limită de emisie relevante pentru calcularea contribuțiilor individuale la plafoanele de emisie de NOx pentru 2019 pentru turbinele cu gaze și motoarele cu gaze

	ELV pentru NOx (mg/Nm3)
Motoare cu gaze (care ard combustibili gazoși)	100
Turbine cu gaze (inclusiv CCGT) care ard următorii combustibili:
Gaz natural (Nota 1)	50 (Notele 2, 3 și 4)
Combustibili gazoși (alții decât gazele naturale)	120 (Nota 5)
Distilate ușoare și medii	90 (Nota 5)

Conținutul de oxigen de referință este de 15 %.

Note:

1.	Gazul natural este metanul prezent în stare naturală cu un conținut maxim de 20 % (în procente de volum) de materie inertă și alți compuși.

75 mg/Nm3 în cazurile următoare (dacă randamentul turbinei cu gaze este determinat în condiții ISO de încărcare de bază):

—	turbine cu gaze, utilizate în sisteme combinate de producere a energiei termice și electrice, cu un randament total mai mare de 75 %;

—	turbine cu gaze, utilizate în instalații cu ciclu combinat, cu un randament electric total mediu anual mai mare de 55 %;

—	turbine cu gaze pentru acționări mecanice.

4.	150 mg/Nm3 pentru instalații care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

5.	200 mg/Nm3 pentru instalații care nu funcționează mai mult de 1 500 ore pe an.

Tabelul D.3

Ratele minime de desulfurare relevante pentru calcularea contribuțiilor individuale la plafoanele de emisie de SO2 pentru 2019 în cazul instalațiilor de ardere care ard combustibili solizi indigeni și care nu pot respecta valorile limită de emisie pentru SO2 menționate la articolul 30 alineatele (2) și (3) din Directiva 2010/75/UE din cauza caracteristicilor acestui combustibil

Putere termică nominală totală	Rată minimă de desulfurare
50-100 MW	80 %
> 100-300 MW	90 %
> 300 MW	96 % în general 95 % pentru instalații care ard șist bituminos

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/26

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 22 februarie 2012

privind comercializarea temporară a semințelor din specia Triticum durum Desf. aparținând soiului Marialva, care nu îndeplinesc cerințele Directivei 66/402/CEE a Consiliului în ceea ce privește conținutul maxim de semințe de grâu (Triticum aestivum L.)

[notificată cu numărul C(2012) 1114]

(2012/116/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 66/402/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea semințelor de cereale (1), în special articolul 17 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În Portugalia, cantitatea disponibilă de semințe de grâu dur (Triticum durum Desf.) din categoria „semințe certificate” din a doua generație, din soiul Marialva, care este adecvat pentru condițiile de mediu naționale și care îndeplinește cerințele Directivei 66/402/CEE în ceea ce privește conținutul maxim de semințe de grâu (Triticum aestivum L.) este insuficientă și, prin urmare, nu poate răspunde necesităților statului membru în cauză.

(2)	Cererea de semințe de acest tip nu poate fi satisfăcută utilizând semințe provenite din alte state membre sau din țări terțe, care îndeplinesc toate cerințele stabilite în Directiva 66/402/CEE.

(3)

Prin urmare, Portugalia ar trebui autorizată să permită comercializarea semințelor din soiul respectiv în condiții mai puțin restrictive decât cele aplicabile semințelor certificate, de a doua generație, și anume pe o perioadă care expiră la 29 februarie 2012 și până la o cantitate de maximum 130 de tone.

(4)	În plus, alte state membre, care sunt în măsură să aprovizioneze Portugalia cu semințe din acest soi, indiferent dacă acestea au fost recoltate într-un stat membru sau într-o țară terță, ar trebui autorizate să permită comercializarea semințelor în cauză.

(5)	Este necesar ca Portugalia să îndeplinească rolul de coordonator, astfel încât cantitatea totală de semințe autorizate în conformitate cu prezenta decizie să nu fie mai mare decât cantitatea maximă prevăzută în aceasta.

(6)	Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire agricol, horticol și forestier,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1) Se permite comercializarea în Uniune de semințe de grâu dur (Triticum durum Desf.) din categoria „semințe certificate” din a doua generație, aparținând soiului Marialva și care nu satisfac cerințele prevăzute la punctul 2 litera A din anexa II la Directiva 66/402/CEE în ceea ce privește conținutul maxim de semințe de grâu (Triticum aestivum L.).

Cu toate acestea, conținutul maxim de semințe de grâu (Triticum aestivum L.) permis în semințele de grâu dur (Triticum durum Desf.) menționat în primul paragraf este de 45 de semințe într-un eșantion cu greutatea specificată în coloana 4 din anexa III la Directiva 66/402/CEE.

Această permisiune se acordă pentru o cantitate totală de până la 130 de tone și pe o perioadă care expiră la 29 februarie 2012.

(2) Eticheta oficială satisface dispozițiile referitoare la etichetare stabilite în Directiva 66/402/CEE și, în plus, indică faptul că semințele nu satisfac cerințele specificate la punctul 2 litera A din anexa II la directiva respectivă în ceea ce privește conținutul maxim de semințe de grâu (Triticum aestivum L.).

Articolul 2

(1) Orice furnizor care dorește să comercializeze semințele prevăzute la articolul 1 solicită autorizația statului membru în care își are sediul sau în care face importul. În cerere se precizează cantitatea de semințe pe care furnizorul dorește să o comercializeze.

(2) Statul membru în cauză autorizează furnizorul să comercializeze semințele, astfel cum se prevede la articolul 1, cu excepția cazului în care:

(a)	există probe suficiente pentru a pune la îndoială capacitatea furnizorului de a comercializa cantitatea de semințe pentru care a cerut autorizația;

(b)	având în vedere informațiile furnizate de statul membru coordonator menționat la articolul 3 al treilea paragraf, acordarea autorizației ar putea determina depășirea cantității maxime totale de semințe menționată la articolul 1 alineatul (1).

În ceea ce privește litera (b), în cazul în care cantitatea maximă totală ar permite doar autorizarea unei părți din cantitatea specificată în cerere, statul membru în cauză poate autoriza furnizorul să comercializeze această cantitate mai redusă.

Articolul 3

Statele membre își acordă reciproc asistență administrativă pentru aplicarea prezentei decizii.

În calitate de stat membru coordonator, Portugalia se asigură că întreaga cantitate de semințe autorizate pentru comercializare în Uniune de către statele membre în conformitate cu prezenta decizie nu depășește cantitatea totală maximă menționată la articolul 1 alineatul (1).

Orice stat membru care primește o cerere în temeiul articolului 2 notifică imediat statului membru coordonator cantitatea indicată în cerere. Acesta din urmă informează fără întârziere statul membru dacă autorizarea poate conduce la depășirea cantității maxime.

Articolul 4

Statele membre comunică fără întârziere Comisiei și celorlalte state membre cantitățile a căror comercializare au autorizat-o în conformitate cu prezenta decizie.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 februarie 2012.

Pentru Comisie

John DALLI

Membru al Comisiei

(1) JO 125, 11.7.1966, p. 2309/66.

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/28

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 23 februarie 2012

de stabilire a unei liste a punctelor de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo în ceea ce privește centrele și stațiile terestre care urmează a fi realizate în cadrul etapelor de dezvoltare și desfășurare a programului

(2012/117/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind punerea în aplicare în continuare a programelor europene de radionavigație prin satelit (EGNOS și Galileo) (1), în special articolul 12 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Cadrul financiar și juridic al programului Galileo a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 683/2008. Conform acestui regulament, Uniunea Europeană este proprietara tuturor activelor corporale sau necorporale constituite sau dezvoltate în cadrul programelor, iar sistemul rezultat din programul Galileo cuprinde o constelație de sateliți și o rețea globală de stații terestre.

(2)

Gestiunea integrată a riscurilor pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo implică luarea deciziilor determinante în timp util de către gestionarul programului, și anume a deciziilor care au un impact major asupra costurilor, a calendarului, a performanței și/sau a riscurilor, precum și întreprinderea de acțiuni în mod transparent de către acesta în ceea ce privește deciziile determinante care rămân de luat și punerea în aplicare a deciziilor respective. Printre aceste decizii se numără cele referitoare la Realizarea de infrastructuri terestre în cadrul etapei de dezvoltare și validare și al etapei de desfășurare a programului.

(3)	Rețeaua globală de stații terestre a sistemului rezultat din programul Galileo cuprinde, pe de o parte, șase centre și o stație și, pe de altă parte, patru serii de stații „la distanță”.

(4)

Stația și cele șase centre terestre cuprind: cele două centre, redundante între ele, care controlează funcționarea generală a sistemului (denumite în continuare „centre de control” sau „GCC”); centrul de securitate Galileo menționat la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 683/2008, care supraveghează securitatea sistemului și a serviciilor furnizate și care, din motive legate de continuitatea serviciului, a fost dublat (denumit în continuare „centrul de securitate Galileo” sau „GSMC”); centrul de servicii care asigură interfața între sistem, pe de o parte, și utilizatorii serviciului deschis, ai serviciului comercial și ai serviciului de salvgardare a vieții, pe de altă parte (denumit în continuare „centrul de servicii GNSS” sau „GSC”); centrul care controlează generarea informațiilor necesare pentru funcționarea serviciului de căutare și de salvare și care asigură interfața între sistem și organizația Cospas-Sarsat (denumit în continuare „centrul de servicii SAR”); centrul care, în numele gestionarului programului și în mod independent față de exploatator, evaluează calitatea serviciilor furnizate și comunică comunităților de utilizatori informații în materie de timp și geodezie (denumit în continuare „centrul de performanțe Galileo”); stația care permite verificarea calității semnalelor emise de sateliții de pe orbită imediat după lansarea acestora (denumită în continuare „stația de testare pe orbită”).

(5)

Locurile în care vor fi amplasate aceste centre și stații sunt alese în funcție de eventuala prezență a instalațiilor și echipamentelor preexistente adaptate sarcinilor alocate, de respectarea cerințelor de securitate ale fiecărui centru și ale fiecărei stații, de constrângerile tehnice și bugetare de funcționare, precum și de cerințele în materie de securitate națională ale fiecărui stat membru.

(6)

Cele patru serii de stații „la distanță” cuprind: stațiile de telecomandă și telemetrie care, datorită legăturilor „ascendente” și „descendente”, joacă un rol de releu între sateliți și cele două centre de control (denumite în continuare „stații TTC”); stațiile de măsurare Galileo care, pentru a permite furnizarea serviciilor, pe de o parte efectuează măsurători ale pseudodistanței și, pe de altă parte, colectează semnalele transmise de sateliți pentru a monitoriza calitatea acestora (denumite în continuare „stații GSS”); stațiile de încărcare a sateliților, care transmit sateliților datele necesare pentru furnizarea serviciilor (denumite în continuare „stații ULS”); stațiile care asigură culegerea datelor necesare pentru furnizarea serviciului de căutare și salvare (denumite în continuare „stații SaR”).

(7)

Locurile în care vor fi amplasate aceste stații la distanță și numărul acestora sunt alese în funcție de constrângerile geografice și tehnice asociate unei repartizări optime pe întreaga planetă, de eventuala prezență a instalațiilor și echipamentelor preexistente adaptate sarcinilor alocate, de respectarea cerințelor de securitate ale fiecărei stații, precum și de cerințele în materie de securitate ale fiecărui stat membru. Întrucât această alegere poate face obiectul unor modificări în funcție de progresele înregistrate de programe, de necesitățile acestora și de evoluția cerințelor politice sau a cerințelor în materie de logistică, numărul și localizarea stațiilor la distanță care urmează a fi realizate nu pot fi comunicate decât cu titlu indicativ.

(8)	În consecință, este necesară stabilirea punctelor de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a elementelor rețelei globale de stații terestre din cadrul sistemului rezultat din programul Galileo.

(9)	Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 683/2008,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Punctele de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo în ceea ce privește centrele și stațiile terestre care urmează a fi realizate în cadrul etapelor de dezvoltare și desfășurare a programului prevăzute la articolul 3 literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 683/2008 sunt menționate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 23 februarie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO

(1) JO L 196, 24.7.2008, p. 1.

ANEXĂ

Puncte de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo în ceea ce privește centrele și stațiile terestre care urmează a fi realizate în cadrul etapelor de dezvoltare și desfășurare a programului prevăzute la articolul 3 literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 683/2008

Data	Punct de decizie determinant	Măsuri
2009-2016	Realizarea de centre terestre
2009-2014	Realizarea a două centre de control (GCC)	Realizarea progresivă a unui centru de control la Oberpfaffenhoffen (Germania). Lucrările au început în 2009 și se vor încheia în 2014.
		Realizarea progresivă a unui centru de control la Fucino (Italia). Lucrările au început în 2009 și se vor încheia în 2014.
2013-2015	Realizarea unui centru de securitate Galileo (GSMC)	Centrul de securitate Galileo, dublat, ar trebui să fie realizat în mod progresiv în Franța și în Regatul Unit. Lucrările ar trebui să înceapă în 2013 și să se încheie în 2015. Realizarea acestui centru ar trebui să facă obiectul unor protocoale de acord cu Franța și Regatul Unit care urmează a fi semnate în anul 2012.
2011-2016	Realizarea unui centru de servicii GNSS (GSC)	Realizarea progresivă a centrului de servicii GNSS la Madrid (Spania). Lucrările au început în 2011 și ar trebui să se încheie în 2016. Realizarea acestui centru a făcut obiectul unui protocol de acord semnat cu Spania la 17 martie 2011.
2012-2014	Realizarea unui centru de servicii SaR	Centrul de servicii SaR ar trebui să fie realizat în mod progresiv la Toulouse (Franța). Lucrările ar trebui să înceapă în 2012 și să se încheie în 2014. Realizarea acestui centru ar trebui să facă obiectul unui protocol de acord semnat cu Franța.
2013-2014	Realizarea unui centru de performanțe Galileo	Centrul de performanțe Galileo ar trebui să fie realizat în mod progresiv într-un stat membru și într-un loc care încă nu a fost determinat. Lucrările ar trebui să înceapă în 2013 și să se încheie în 2014. Realizarea acestui centru ar trebui să facă obiectul unui protocol de acord cu statul membru respectiv.
2010	Realizarea unei stații de testare pe orbită	Stația de testare pe orbită a fost realizată în 2010 la Redu (Belgia). Realizarea acesteia face parte integrantă din contractul încheiat la 25 octombrie 2010 între Comisie și societatea Spaceopal în vederea furnizării lotului „Operațiuni” din cadrul lucrărilor pentru etapa de desfășurare a programului Galileo.
2009-2014	Realizarea de stații terestre la distanță
2010-2014	Realizarea de stații TTC	Realizarea unor stații TTC în 2010 și 2011 la Kiruna (Suedia) și Kourou (Franța). Între 2012 și 2014 ar trebui realizate stații TTC în Tahiti (Polinezia Franceză), Réunion (Franța), Nouméa (Noua Caledonie). Realizarea acestor stații TTC face obiectul unor contracte încheiate între Agenția Spațială Europeană și furnizori de servicii.
2009-2014	Realizarea de stații GSS	Între 2009 și 2011 au fost realizate stații GSS la Fucino (Italia), Svalbard (Norvegia), Redu (Belgia), în Réunion (Franța), la Kourou (Franța), Nouméa (Noua Caledonie), Troll (Norvegia), Papeete (Polinezia Franceză). Între 2012 și 2014 ar trebui realizate stații GSS la Kiruna (Suedia), Jan Mayen (Norvegia), în Insulele Azore (Portugalia), Insulele Canare (Spania), Madeira (Portugalia), Kerguelen, Terre Adélie, Saint Pierre et Miquelon, Wallis, Ascension, Diego Garcia și Insulele Falkland. Realizarea acestor stații GSS face obiectul unor contracte încheiate între Agenția Spațială Europeană și furnizori de servicii.
2009-2011	Realizarea de stații ULS	Între 2009 și 2011 au fost realizate stații ULS în Tahiti (Polinezia Franceză), Kourou (Franța), Réunion (Franța), Noua Caledonie, Svalbard (Norvegia). Realizarea acestor stații ULS face obiectul unor contracte încheiate între Agenția Spațială Europeană și furnizori de servicii.
2012-2013	Realizarea de stații SaR	În 2012 și 2013 ar trebui realizate stații SaR la Svalbard (Norvegia), Toulouse (Franța), Makarios (Cipru), Maspalomas (Spania). Realizarea acestor stații SaR va face obiectul unor contracte încheiate între Agenția Spațială Europeană și furnizori de servicii pentru stațiile de la Svalbard și Maspalomas, al unui protocol de acord între Comisie și Cipru pentru stația de la Makarios și al unui contract între Comisie și un furnizor de servicii pentru stația de la Toulouse.

24.2.2012

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 52/32

Rectificare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei din 27 septembrie 2011 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun

( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 282 din 28 octombrie 2011 )

La pagina 80, codul NC 0407 21 00, coloana 2:

se elimină trimiterea la nota de subsol (2).

La pagina 105, codul NC 1001 11 00, coloana 3:

se elimină trimiterea la nota de subsol (1).

La pagina 105, codul NC 1001 91 00, coloana 3:

se elimină trimiterile la notele de subsol (1) și (2).

La pagina 883, anexa 7, numărul de ordine 75, coloana 2:

se elimină codurile 1001 11 00 și 1001 91 90.

		ISSN 1977-0782 doi:10.3000/19770782.L_2012.052.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		L 52

Ediţia în limba română	Legislaţie	Anul 55 24 februarie 2012

Cuprins		II Acte fără caracter legislativ	Pagina
		ACORDURI INTERNAȚIONALE
		2012/113/UE
	*	Decizia Consiliului din 14 februarie 2012 cu privire la încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Indonezia privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene	1
		2012/114/UE
	*	Decizia Consiliului din 14 februarie 2012 privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului privind cererea de derogare de la normele OMC cu privire la preferințele comerciale autonome suplimentare acordate de Uniunea Europeană Pakistanului	2
		REGULAMENTE
	*	Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 160/2012 al Comisiei din 23 februarie 2012 de stabilire în avans, pentru 2012, a valorii ajutorului pentru depozitarea privată a untului	3
	*	Regulamentul (UE) nr. 161/2012 al Comisiei din 23 februarie 2012 privind măsurile de urgență pentru protejarea stocurilor de eglefin în apele situate la vest de Scoția	6
		Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 162/2012 al Comisiei din 23 februarie 2012 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume	8
		Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 163/2012 al Comisiei din 23 februarie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1484/95 în ceea ce privește prețurile reprezentative în sectorul cărnii de pasăre și în cel al ouălor și pentru ovalbumină	10
		DECIZII
		2012/115/UE
	*	Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 10 februarie 2012 de stabilire a normelor referitoare la planurile naționale de tranziție menționate în Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind emisiile industriale [notificată cu numărul C(2012) 612] ( 1 )	12
		2012/116/UE
	*	Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 22 februarie 2012 privind comercializarea temporară a semințelor din specia Triticum durum Desf. aparținând soiului Marialva, care nu îndeplinesc cerințele Directivei 66/402/CEE a Consiliului în ceea ce privește conținutul maxim de semințe de grâu (Triticum aestivum L.) [notificată cu numărul C(2012) 1114]	26
		2012/117/UE
	*	Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 23 februarie 2012 de stabilire a unei liste a punctelor de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo în ceea ce privește centrele și stațiile terestre care urmează a fi realizate în cadrul etapelor de dezvoltare și desfășurare a programului	28

		Rectificări
	*	Rectificare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei din 27 septembrie 2011 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 282, 28.10.2011)	32