ISSN 1830-3625 doi:10.3000/18303625.L_2011.153.ron |
||
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153 |
|
Ediţia în limba română |
Legislaţie |
Anul 54 |
|
|
|
(1) Text cu relevanță pentru SEE |
RO |
Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată. Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc. |
II Acte fără caracter legislativ
REGULAMENTE
11.6.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 540/2011 AL COMISIEI
din 25 mai 2011
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 78 alineatul (3),
după consultarea Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (2) se consideră autorizate în temeiul respectivului regulament. |
(2) |
Prin urmare, pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, este necesară adoptarea unui regulament cuprinzând lista substanțelor active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE la data adoptării prezentului regulamentul, |
(3) |
În acest context, trebuie păstrat în vedere că, drept urmare a prevederilor articolului 83 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 care a abrogat Directiva 91/414/CEE, directivele care au inclus substanțele active din anexa I la Directiva 91/414/CEE au devenit caduce în măsura în care modifică directiva respectivă. Cu toate acestea, dispozițiile autonome ale acestor directive continuă să se aplice, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Sustanțele active menționate în anexa la prezentul regulament se consideră autorizate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la 14 iunie 2011.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 25 mai 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(2) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
ANEXĂ
SUBSTANȚELE ACTIVE AUTORIZATE PENTRU UTILIZARE ÎN PRODUSELE DE PROTECȚIE A PLANTELOR
Dispoziții generale valabile pentru toate substanțele prezentate în lista din prezenta anexă:
— |
pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 referitoare la fiecare substanță, se ține seama de concluziile raportului de examinare privind fiecare substanță, în special de apendicele I și II la acesta; |
— |
Statele membre pun la dispoziția tuturor celor interesați sau, la cerere, oferă pentru consultare toate rapoartele de examinare [cu excepția informațiilor confidențiale în sensul articolului 63 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009]. |
Număr |
Denumire comună, numere de identificare |
Denumire IUPAC |
Puritate (1) |
Data autorizării |
Expirarea autorizării |
Dispoziții specifice |
||||||||||||||||||||||||||||||
1 |
Imazalil Nr. CAS 73790-28-0, 35554-44-0 Nr. CIPAC 335 |
(±)-1-(β-aliloxi-2,4-diclorofeniletil)imidazol sau (+)-alil 1-(2,4-diclorofenil)-2-imidazol-1-iletil eter |
975 g/kg |
1 ianuarie 1999 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru următoarele utilizări, se aplică următoarele condiții speciale:
Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 11 iulie 1997. |
||||||||||||||||||||||||||||||
2 |
Azoxistrobin Nr. CAS 131860-33-8 Nr. CIPAC 571 |
Metil (E)-2-{2[6-(2-cianofenoxi)pirimidin-4-iloxi] fenil-3-metoxiacrilat |
930 g/kg (Z isomer max. 25 g/kg) |
1 iulie 1998 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, trebuie acordată o atenție deosebită impactului asupra organismelor acvatice. Condițiile de autorizare trebuie să includă măsuri corespunzătoare de reducere a riscurilor. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 22 aprilie 1998. |
||||||||||||||||||||||||||||||
3 |
Kresoxim-metil Nr. CAS 143390-89-0 Nr. CIPAC 568 |
Metil (E)-2-metoximino-2-[2-(o-toliloximetil) fenil]acetat |
910 g/kg |
1 februarie 1999 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre acordă o atenție deosebită protecției pânzei freatice în condiții vulnerabile. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 16 octombrie 1998. |
||||||||||||||||||||||||||||||
4 |
Spiroxamin Nr. CAS 1181134-30-8 Nr. CIPAC 572 |
(8-terț-butil-1,4-dioxa-spiro [4.5] decan-2-ilmetil)-etil-propil-amină |
940 g/kg (diastereomers A și B combinat) |
1 septembrie 1999 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre:
Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 12 mai 1999. |
||||||||||||||||||||||||||||||
5 |
Azimsulfuron Nr. CAS 120162-55-2 Nr. CIPAC 584 |
1-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il)-3-[1-metil-4-(2-metil-2H-tetrazol-5-il)-pirazol-5-ilsulfonil]-uree |
980 g/kg |
1 octombrie 1999 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Dispersarea pe cale aeriană nu poate fi autorizată. În luarea deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită impactului asupra organismelor acvatice și plantelor terestre nevizate și trebuie să se asigure că în condițiile necesare sunt incluse, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor (de exemplu, în cultivarea orezului, perioade minime de reținere a apei înainte de eliminare). Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 2 iulie 1999. |
||||||||||||||||||||||||||||||
6 |
Fluroxipir Nr. CAS 69377-81-7 Nr. CIPAC 431 |
acid 4-amino-3,5-dicloro-6-fluoro-2-piridiloxiacetic |
950 g/kg |
1 decembrie 2000 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre:
Statele membre trebuie să informeze Comisia dacă testele și informațiile suplimentare solicitate conform punctului 7 din raportul de analiză nu au fost depuse până la data de 1 decembrie 2000. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 30 noiembrie 1999. |
||||||||||||||||||||||||||||||
7 |
Metsulfuron-metil Nr. CAS 74223-64-6 |
Metil-2-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-ilcarbamoilsulfamoil)benzoat |
960 g/kg |
1 iulie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme menționate la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre:
Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 16 iunie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
8 |
Prohexadion calciu Nr. CAS 127277-53-6 Nr. CIPAC 567 |
Calciu 3,5-dioxo-4-propionilciclohexanecarboxilat |
890 g/kg |
1 octombrie 2000 |
31 decembrie 2011 |
Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 16 iunie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
9 |
Triasulfuron Nr. CAS 82097-50-5 Nr. CIPAC 480 |
1-[2-(2-cloroetoxi) fenilsulfonil]-3-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-il)uree |
940 g/kg |
1 august 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre:
Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 13 iulie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
10 |
Esfenvalerat Nr. CAS 66230-04-4 Nr. CIPAC 481 |
(S)-α-ciano-3-fenoxi-benzil-(S)-2-(4-cloro-fenil)-3-metilbutirat |
830 g/kg |
1 august 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre:
Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 13 iulie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
11 |
Bentazon Nr. CAS 25057-89-0 Nr. CIPAC 366 |
3-izopropil-(1H)-2,1,3-benzotiadiazin-4-(3H)-onă-2,2-dioxid |
960 g/kg |
1 august 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției pânzei freatice. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 13 iulie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
12 |
Lambda-cihalotrin Nr. CAS 91465-08-6 Nr. CIPAC 463 |
Amestec 1:1 de:
|
810 g/kg |
1 ianuarie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre:
Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 19 octombrie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
13 |
Fenhexamid Nr. CAS 126833-17-8 Nr. CIPAC 603 |
N-(2,3-diclor-4-hidroxifenil)-1- metilciclohexancarboxamidă |
≥ 950 g/kg |
1 iunie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid. La luarea deciziilor în conformitate cu principiile uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită impactului posibil asupra organismelor acvatice și trebuie să asigure includerea măsurilor de atenuare a riscurilor în condițiile de autorizare, după caz. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 19 octombrie 2000. |
||||||||||||||||||||||||||||||
14 |
Amitrol Nr. CAS 61-82-5 Nr. CIPAC 90 |
H-[1,2,4]-triazol-3-ilamină |
900 g/kg |
1 ianuarie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru amitrol, în special de apendicele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la 12 decembrie 2000. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
15 |
Diquat Nr. CAS: 2764-72-9 (ion), 85-00-7 (dibromură) Nr. CIPAC 55 |
9,10-dihidro-8a,10a-diazoniafenantren ion (dibromid) |
950 g/kg |
1 ianuarie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Pe baza informațiile disponibile în prezent, se pot autoriza numai utilizările ca erbicid și desicant terestru. Utilizarea în combaterea buruienilor acvatice nu se autorizează. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la diquat, în special de cele din apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 12 decembrie 2000. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
16 |
Piridat Nr. CAS: 55512-33.9 Nr. CIPAC 447 |
6-clor-3-fenilpiridazin-4-il S-octil tiocarbonat |
900 g/kg |
1 ianuarie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză cu privire la piridat, în special de cele din apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 12 decembrie 2000. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
17 |
Tiabendazol Nr. CAS 148-79-8 Nr. CIPAC 323 |
2-tiazol-4-il-1H-benzimidazol |
985 g/kg |
1 ianuarie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pulverizarea pe frunze nu se autorizează. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la tiabendazol, în special de cele din apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 12 decembrie 2000. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Pentru a proteja apele de suprafață de niveluri inacceptabile de contaminare cauzate de apele reziduale e necesar să se instituie măsuri adecvate de reducere a riscurilor (de exemplu, depurare cu diatomit sau cu cărbune activat). |
||||||||||||||||||||||||||||||
18 |
Paecilomyces fumosoroseus (Tulpina Apopka 97, PFR 97 sau CG 170, ATCC20874) |
Nu se aplică |
Absența metaboliților secundari se verifică în fiecare mediu de fermentare prin HPLC. |
1 iulie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Fiecare mediu de fermentare se verifică prin HPLC pentru a se asigura absența oricărui metabolit secundar. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 27 aprilie 2001. |
||||||||||||||||||||||||||||||
19 |
DPX KE 459 (flupirsulfuron-metil) Nr. CAS 144740-54-5 Nr. CIPAC 577 |
Sare monosodică de 2-(4,6-dimetoxipirimidin-2-ilcarbamoilsulfamoil)-6-trifluormetilnicotinat |
903 g/kg |
1 iulie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției apei freatice. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 27 aprilie 2001. |
||||||||||||||||||||||||||||||
20 |
Acibenzolar-S-metil Nr. CAS 135158-54-2 Nr. CIPAC 597 |
Esterul S-metilic al acidului benzo[1,2,3]tiadiazol-7-carbotioic |
970 g/kg |
1 noiembrie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca activator al plantelor. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 29 iunie 2001 |
||||||||||||||||||||||||||||||
21 |
Ciclanilidă Nr. CAS 113136-77-9 Nr. CIPAC 586 |
Nu este disponibil |
960 g/kg |
1 noiembrie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca regulator de creștere a plantelor. Conținutul maxim de impuritate 2,4-dicloroanilină (2,4-DCA) în substanța activă rezultată din producție ar trebui să fie 1 g/kg. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 29 iunie 2001. |
||||||||||||||||||||||||||||||
22 |
Fosfat feric Nr. CAS 10045-86-0 Nr. CIPAC 629 |
Fosfat feric |
990 g/kg |
1 noiembrie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca moluscocid. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 29 iunie 2001. |
||||||||||||||||||||||||||||||
23 |
Pimetrozină Nr. CAS 123312-89-0 Nr. CIPAC 593 |
(E)-6-metil-4-[(piridin-3-ilmetilen)amino]-4,5-dihidro-2H-[1,2,4]-triazin-3 onă |
950 g/kg |
1 noiembrie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 29 iunie 2001. |
||||||||||||||||||||||||||||||
24 |
Piraflufen-etil Nr. CAS 129630-19-9 Nr. CIPAC 605 |
Etil -2-clor-5-(4-clor-5-difluormetoxi-1-mipirazol -3-il)-4-fluorfenoxiacetat |
956 g/kg |
1 noiembrie 2001 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În procesul de luare a deciziilor conform principiilor uniforme, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției algelor și plantelor acvatice și ar trebui să aplice, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. Data la care Comitetul fitosanitar permanent a finalizat raportul de evaluare: 29 iunie 2001. |
||||||||||||||||||||||||||||||
25 |
Glifosat Nr. CAS 1071-83-6 Nr. CIPAC 284 |
N-(fosfonometil)-glicină |
950 g/kg |
1 iulie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la glifosat, în special de cele din apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 29 iunie 2001. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
26 |
Tifensulfuron-metil Nr. CAS 79277-27-3 Nr. CIPAC 452 |
Metil 3-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-ilcarbamoil-sulfamoil)tiofen-2-carboxilat |
960 g/kg |
1 iulie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la tifensulfuron-metil, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 29 iunie 2001. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
27 |
2,4-D Nr. CAS 94-75-7 Nr. CIPAC 1 |
Acid (2,4-diclorfenoxi) acetic |
960 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la 2,4-D, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 2 octombrie 2001. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
28 |
Izoproturon Nr. CAS 34123-59-6 Nr. CIPAC 336 |
3-(4-izopropilfenil)-1,1-dimetiluree |
970 g/kg |
1 ianuarie 2003 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la izoproturon, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 7 decembrie 2001. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
29 |
Etofumesat Nr. CAS 26225-79-6 Nr. CICAP 223 |
(±)-2-etoxi-2,3-dihidro-3,3-dimetilbenzofuran-5-ilmetansulfonat |
960 g/kg |
1 martie 2003 |
28 februarie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru etofumesat, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 26 februarie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției apelor subterane, atunci când substanța activă este utilizată în regiuni cu sol vulnerabil și/sau condiții climatice speciale și, dacă este necesar, trebuie să aplice măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
30 |
Iprovalicarb Nr. CAS 140923-17-7 Nr. CICAP 620 |
izopropilester al acidului {2-metil-1-[1-(4-metilfenil)etilcarbonil]propil}-carbamic |
950 g/kg (specificație provizorie) |
1 iulie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la iprovalicarb, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 26 februarie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
31 |
Prosulfuron Nr. CAS 94125-34-5 Nr. CICAP 579 |
1-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-il)-3-[2-(3,3,3-trifluorpropil)-fenilsulfonil]-uree |
950 g/kg |
1 iulie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la prosulfuron, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 26 februarie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
32 |
Sulfosulfuron Nr. CAS 141776-32-1 Nr. CICAP 601 |
1-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il)-3-[2-etansulfonil-imidazo[1,2-a]piridin) sulfonil]uree |
980 g/kg |
1 iulie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la sulfosulfuron, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul fitosanitar permanent la data de 26 februarie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
33 |
Cinidon-etil Nr. CAS 142891-20-1 Nr. CIPAC 598 |
(Z)-etil 2-clor-3-[2-clor-5-(ciclohex-1-enă-1,2-dicarboximid)fenil]acrilat |
940 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind substanța cinidon-etil, în special din anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 19 aprilie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscului. |
||||||||||||||||||||||||||||||
34 |
Cihalofop-butil Nr. CAS 122008-85-9 Nr. CIPAC 596 |
Butil-(R)-2-[4(4-cian-2-fluorfenoxi) fenoxi]propionat |
950 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind substanța cihalofop butil, în special din anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 19 aprilie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
35 |
Famoxadon Nr. CAS 131807-57-3 Nr. CIPAC 594 |
3-anilin-5-metil-5-(4-fenoxifenil)-1,3-oxazolidin-2,4-dionă |
960 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind substanța famoxadon, în special din anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 19 aprilie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
36 |
Florasulam Nr. CAS 145701-23-1 Nr. CIPAC 616 |
2′, 6′, 8-trifluor-5-metoxi-[1,2,4]-triazol [1,5-c] primidin-2-sulfonanilidă |
970 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la florasulam, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 19 aprilie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
37 |
Metalaxil-M Nr. CAS 70630-17-0 Nr. CIPAC 580 |
Metil (R)-2-{[(2,6-dimetilfenil)-metoxiacetil] amino }propionat |
910 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la metalaxil-M, în special de cele din apendicele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 19 aprilie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
38 |
Picolinafen Nr. CAS 137641-05-5 Nr. CIPAC 639 |
4′-fluor-6-[(α,α,α-trifluor-m-tolil)oxi]picolinanilidă |
970 g/kg |
1 octombrie 2002 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind substanța picolinafen, în special din anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 19 aprilie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
39 |
Flumioxazin Nr. CAS 103361-09-7 Nr. CICAP 578 |
N-(7-fluor-3,4-dihidro-3-oxo-4-prop-2-inil-2H-1,4-benzoxazin-6-il)ciclohex-1-enă-1,2-dicarboximidă |
960 g/kg |
1 ianuarie 2003 |
31 decembrie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind flumioxazin, în special de anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 iunie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
40 |
Deltametrin Nr. CAS 52918-63-5 Nr. CIPAC 333 |
(S)-α-ciano-3-fenoxibenzil (1R, 3R)-3-(2,2-dibromovinil)-2,2-dimetilciclopropancarboxilat |
980 g/kg |
1 noiembrie 2003 |
31 octombrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru deltametrin, în special de apendicele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului fitosanitar permanent la 18 octombrie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
41 |
Imazamox Nr. CAS 114311-32-9 Nr. CIPAC 619 |
Acid (+)-2-(4-izopropil-4-metil-5-oxo-2-imidazolin-2-il)-5-(metoximetil) nicotinic |
950 g/kg |
1 iulie 2003 |
30 iunie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru imazamox și în special anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătate animală la data de 3 decembrie 2002. În cadrul evaluării generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită posibilității contaminării pânzei freatice, în cazul în care substanța activă se folosește în regiuni sensibile din punct de vedere al solului și/sau al condițiilor climaterice. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
42 |
Oxasulfuron Nr. CAS 144651-06-9 Nr. CIPAC 626 |
Oxetan-3-il 2 [(4,6-dimetilpirimidin-2-il) carbomil-sulfamoil] benzoat |
930 g/kg |
1 iulie 2003 |
30 iunie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru oxasulfuron, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 3 decembrie 2002. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită posibilității contaminării pânzei freatice, în cazul în care substanța activă se folosește în regiuni sensibile din punct de vedere al solului și/sau al condițiilor climaterice. După caz, trebuie adoptate măsuri în vederea reducerii riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
43 |
Etoxisulfuron Nr. CAS 126801-58-9 Nr. CIPAC 591 |
3-(4,6-dimetoxpirimidin-2-il)-1-(2-etoxifenoxi-sulfonil) uree |
950 g/kg |
1 iulie 2003 |
30 iunie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru etoxisulfuron și în special anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătate animală la data de 3 decembrie 2002. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției plantelor acvatice și algelor nețintă din canalele de scurgere. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
44 |
Foramsulfuron Nr. CAS 173159-57-4 Nr. CIPAC 659 |
1-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il)-3-(2-dimetilcarbamoil-5-formamidofenilsulfonil)uree |
940 g/kg |
1 iulie 2003 |
30 iunie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru foramsulfuron și în special anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătate animală la data de 3 decembrie 2002. În cadrul evaluării generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției plantelor acvatice. După caz, trebuie adoptate măsuri în vederea reducerii riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
45 |
Oxadiargil Nr. CAS 39807-15-3 Nr. CIPAC 604 |
5-terț-butil-3-(2, 4-dicloro-5-propargiloxifenil)-1, 3, 4 oxadiazol-2-(3H) onă |
980 g/kg |
1 iulie 2003 |
30 iunie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru oxadiargil, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 3 decembrie 2002. În cadrul evaluării generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției algelor și plantelor acvatice. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
46 |
Ciazofamid Nr. CAS 120116-88-3 Nr. CIPAC 653 |
4-cloro-2-ciano-N, N-dimetil-5-P-tolilimidazol-1-sulfonamidă |
935 g/kg |
1 iulie 2003 |
30 iunie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru ciazofamid și în special anexele I și II, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătate animală la data de 3 decembrie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
După caz, trebuie luate măsuri de atenuare a riscurilor sau de restricționare a utilizării. |
||||||||||||||||||||||||||||||
47 |
2,4-DB Nr. CAS 94-82-6 Nr. CIPAC 83 |
Acid 4-(2,4-diclorofenoxi) butiric |
940 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se autorizează numai utilizarea ca erbicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra 2,4-DB, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 decembrie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
48 |
Beta-ciflutrin Nr. CAS 68359-37-5 (stereochimie nedefinită) Nr. CIPAC 482 |
Acid (1RS, 3RS; 1RS, 3RS)-3-(2,2-diclorovinil)-2,2-dimetilciclopropan carboxilic (SR)-α-ciano-(4-fluoro-3-fenoxi-fenil) metil ester |
965 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se autorizează numai utilizarea ca insecticid. Alte utilizări decât pentru plante ornamentale de seră sau pentru tratarea semințelor nu sunt încă suficient de bine documentate și nu sunt, prin urmare, acceptabile ținând seama de criteriile prevăzute de articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Pentru a putea fi emise autorizații pentru acele utilizări, trebuie să se obțină și să se transmită statelor membre date și informații care să demonstreze că sunt acceptabile pentru consumul uman și pentru mediu. Aceste date sunt în special date care să permită evaluarea detaliată a riscurilor la utilizarea pentru tratamente foliare în aer liber și riscurile alimentare ale tratamentelor foliare aplicate culturilor comestibile. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru beta-ciflutrin, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 decembrie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
49 |
Ciflutrin Nr. CAS 68359-37-5 (stereochimie nedefinită) Nr. CIPAC 385 |
(RS),-α-ciano-(4-fluoro-3-fenoxi-benzil)-[(1RS, 3RS; 1RS, 3RS)-3-(2,2-diclorovinil)-2,2-dimetilciclopropan carboxilat |
920 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se autorizează numai utilizarea ca insecticid. Alte utilizări decât pentru plante ornamentale de seră sau pentru tratarea semințelor nu sunt încă suficient de bine documentate și nu sunt, prin urmare, acceptabile ținând seama de criteriile prevăzute de articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Pentru a putea fi emise autorizații pentru acele utilizări, trebuie să se obțină și să se transmită statelor membre date și informații care să demonstreze că sunt acceptabile pentru consumul uman și pentru mediu. Aceste date sunt în special date care să permită evaluarea detaliată a riscurilor la utilizarea pentru tratamente foliare în aer liber și riscurile alimentare ale tratamentelor foliare aplicate culturilor comestibile. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru ciflutrin, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 3 decembrie 2002. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
50 |
Iprodion Nr. CAS 36734-19-7 Nr. CIPAC 278 |
3-(3,5-diclorofenil)-Nisopropil-2,4-dioxo-imidazolidin-1-carboximidă |
960 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid și ca nematocid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de analiză a iprodionei, în special de anexele I și II la acesta, finalizate la 3 decembrie 2002 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, statele membre trebuie:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
51 |
Linuron Nr. CAS 330-55-2 Nr. CIPAC 76 |
3-(3,4-diclorofenil)-1-metoxi-1-metiluree |
900 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se autorizează numai utilizarea ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru linuron, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 3 decembrie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
52 |
Hidrazidă maleică Nr. CAS 123-33-1 Nr. CIPAC 310 |
6-hidroxi-2H-piridazin-3-onă |
940 g/kg. |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se autorizează numai utilizarea ca regulator de creștere. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra hidrazidei maleice, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 decembrie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
53 |
Pendimetalin Nr. CAS 40487-42-1 Nr. CIPAC 357 |
N-(1-etilpropil)-2,6-dinitro-3,4-xilidenă |
900 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se autorizează numai utilizarea ca erbicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra pendimetalinului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 decembrie 2002. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
54 |
Propineb Nr. CAS 12071-83-9 (monomer), 9016-72-2 (homopolimer) Nr. CIPAC 177 |
Zinc 1,2-propilen-bis (ditiocarbamat) polimeric |
Substanța tehnică activă trebuie să fie conformă cu specificația FAO |
1 aprilie 2004 |
31 martie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra propinebului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 26 februarie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
55 |
Propizamid Nr. CAS 23950-58-5 Nr. CIPAC 315 |
3,5-dicloro-N-(1,1-dimetil-prop-2-inil) benzamidă |
920 g/kg |
1 aprilie 2004 |
31 martie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra propizamidului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 26 februarie 2003. În cursul evaluării generale, statele membre trebuie:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
56 |
Mecoprop Nr. CAS 7085-19-0 Nr. CIPAC 51 |
Acid (RS)-2-(4-cloro-o-toliloxi)-propionic |
930 g/kg |
1 iunie 2004 |
31 mai 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru mecoprop, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
57 |
Mecoprop-P Nr. CAS 16484-77-8 Nr. CIPAC 475 |
Acid (R)-2-(4-cloro-o-toliloxi)-propionic |
860 g/kg |
1 iunie 2004 |
31 mai 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de evaluare a substanței mecoprop-p, în special de anexele I și II la acesta, finalizatela 15 aprilie 2003 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
58 |
Propiconazol Nr. CAS 60207-90-1 Nr. CIPAC 408 |
(±)-1-[2-(2,4-diclorofenil)-4-propil-1,3-dioxolan-2-il metil]-1H-1,2,4-triazol |
920 g/kg |
1 iunie 2004 |
31 mai 2014 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra propiconazolului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
59 |
Trifloxistrobin Nr. CAS 141517-21-7 Nr. CIPAC 617 |
Metil (E)-metoxiimino-{(E)-a-[1-a-(a,a,a-trifluoro-m-tolil)etiliden aminooxil]-o-tolil}acetat |
960 g/kg |
1 octombrie 2003 |
30 septembrie 2013 |
Pot fi autorizate numai utilizările ca fungicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra trifloxostrobinului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
După caz, se pot adopta măsuri în vederea reducerii riscurilor sau se pot pune în aplicare programe de monitorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
60 |
Carfentrazon etil nr. CAS: 128639-02.1 Nr. CIPAC 587 |
Etil (RS)-2-cloro-3-[2-cloro-5-(4-difluorometil-4,5-dihidro-3-metil-5oxo-1H 1,2,4-triazol-1-il)-4-fluorofenil] propionat |
900 g/kg |
1 octombrie 2003 |
30 septembrie 2013 |
Numai utilizările ca erbicid sunt autorizate. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra carfentrazon-etilului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
61 |
Mezotrion nr. CAS: 104206-8 Nr. CIPAC 625 |
2-(4-mesil-2-nitrobenzoil) ciclohexan -1,3-dionă |
920 g/kg 1-ciano-6-(metilsulfonil)-7-nitro-9H-xanthen-9-ona (impuritate rezultată din procesul de producție) poate constitui o problemă toxicologică și trebuie să fie sub 0,0002 % (w/w) din produsul tehnic. |
1 octombrie 2003 |
30 septembrie 2013 |
Numai utilizările ca erbicid sunt autorizate. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru mezotrion, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. |
||||||||||||||||||||||||||||||
62 |
Fenamidon Nr. CAS 161326-34-7 Nr. CIPAC 650 |
(S)-5-metil-2-metiltio-5-fenil-3-fenilamino-3,5-dihidroimidazol-4-onă |
975 g/kg |
1 octombrie 2003 |
30 septembrie 2013 |
Pot fi autorizate numai utilizările ca fungicid. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra fenamidonului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
63 |
Izoxaflutol Nr. CAS 141112-29-0 Nr. CIPAC 575 |
5-ciclopropil-4-(2-metilsulfonil-4-trifluorometilbenzoil) izoxazol |
950 g/kg |
1 octombrie 2003 |
30 septembrie 2013 |
Numai utilizările ca erbicid sunt autorizate. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză asupra izoxaflutolului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
64 |
Flurtamonă Nr. CAS 96525-23-4 |
(RS)-5-metilamino-2-fenil-4-(a,a,a-trifluoro-m-tolil) furan-3 (2H)-onă |
960 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru flurtamon, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
65 |
Flufenacet Nr. CAS 142459-58-3 Nr. CIPAC 588 |
4′-fluoro-N-izopropil-2-[5-(trifluorometil)-1,3,4-tiadiazol-2-iloxi]acetanilidă |
950 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru flufenacet, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
66 |
Iodosulfuron Număr CAS: 185119-76-0 (substanța mamă) 144550-36-7 (iodosulfuron-metil-sodiu) Număr CIPAC: 634 (substanța mamă) 634 501 (iodosulfuron-metil-sodiu) |
4-iodo-2-[3-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-il)-ureidosulfonil]benzoat |
910 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra iodosulfuronului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
67 |
p-dimetenamidă Nr. CAS 163515-14-8 Nr. CIPAC 638 |
S-2-cloro-N-(2,4-dimetil-3-tienil)-N-(2-metoxi-1-metiletil)-acetamidă |
890 g/kg (valoare preliminară determinată pe baza unei uzine pilot) |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra p-dimetenamidei, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
68 |
Picoxistrobină Nr. CAS 117428-22-5 Nr. CIPAC 628 |
Metil (E)-3-metoxi-2-{2-[6-(trifluorometil) -2- piridiloximetil]fenil} acrilat |
950 g/kg (valoare preliminară determinată pe baza unei uzine pilot) |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra picoxistrobinei, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
69 |
Fostiazat Nr. CAS 98886-44-3 Nr. CIPAC 585 |
(RS)-S-sec-butil O-etil 2-oxo-1,3-tiazolidin-3-ilfosfonotioat |
930 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Pot fi autorizate numai utilizările ca insecticid sau nematicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru fostiazat, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. Pentru a reduce riscul potențial privind păsările mici, autorizațiile pentru produse trebuie să impună realizarea unui nivel foarte ridicat de încorporare a granulelor în sol. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
70 |
Siltiofam Nr. CAS 175217-20-6 Nr. CIPAC 635 |
N-alil-4,5-dimetil-2-(trimetilsilil)tiofen-3-carboxamidă |
950 g/kg |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Utilizările altele decât la tratarea semințelor nu sunt în acest moment suficient susținute de date. Pentru obținerea de autorizații în vederea unor astfel de utilizări, trebuie obținute și prezentate statelor membre date și informații care să dovedească faptul că substanța prezintă riscuri acceptabile pentru consumatori, operatori și mediu. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru siltiofam, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cadrul acestei evaluări de ansamblu, statele membre trebuie să acorde în mod special atenție protejării operatorilor. După caz, trebuie aplicate măsuri pentru reducerea riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
71 |
Coniothyrium minitans Sușă CON/M/91-08 (DSM 9660) Nr. CIPAC 614 |
Nu se aplică |
Pentru mai multe precizări privind puritatea și controlul producției, vezi raportul de revizuire |
1 ianuarie 2004 |
31 decembrie 2013 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. La acordarea autorizațiilor se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra Coniothyrium minitans, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
72 |
Molinat Nr. CAS 2212-67-1 Nr. CIPAC 235 |
|
950 g/kg |
1 august 2004 |
31 iulie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru molinat, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
73 |
Tiram Nr. CAS 137-26-8 Nr. CIPAC 24 |
|
960 g/kg |
1 august 2004 |
31 iulie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid sau repelent. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru tiram, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
74 |
Ziram Nr. CAS 137-30-4 Nr. CIPAC 31 |
Bis (dimetilditiocarbamat) de zinc |
950 g/kg (specificație FAO)
|
1 august 2004 |
31 iulie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid sau repelent. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru ziram, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
75 |
Mezosulfuron Nr. CAS 400852-66-6 Nr. CIPAC 441 |
Acid 2-[(4,6-dimetoxipirimidin-2-il carbamoil) sulfamoil]-α-(metan-sulfonamido)-p-toluic |
930 g/kg |
1 aprilie 2004 |
31 martie 2014 |
Numai utilizările ca erbicid sunt autorizate. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra mezosulfuronului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 octombrie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
76 |
Propoxicarbazon Nr. CAS 145026-81-9 Nr. CIPAC 655 |
Acid 2-(4,5-dihidro-4-metil-5-oxo-3-propoxi-1H-1,2,4-triazol-1-il)carboxamido sulfonil benzoic-metil ester |
≥ 950 g/kg (sub formă de propoxi-carbazon de sodiu) |
1 aprilie 2004 |
31 martie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de raportul de examinare privind propoxicarbazonul, în special de anexele I și II, astfel cum au fost întocmite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 octombrie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
77 |
Zoxamid Nr. CAS 156052-68-5 Nr. CIPAC 640 |
(RS)-3,5-dicloro-N-(3-cloro-1-etil-1-metilacetonil)-p-toluamidă |
950 g/kg |
1 aprilie 2004 |
31 martie 2014 |
Pot fi autorizate numai utilizările ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru zoxamidă, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 octombrie 2003. |
||||||||||||||||||||||||||||||
78 |
Clorprofam Nr. CAS 101-21-3 Nr. CIPAC 43 |
3-clorofenilcarbamat de etil |
975 g/kg |
1 februarie 2005 |
31 ianuarie 2015 |
Se poate autoriza numai utilizarea ca ierbicid și substanță pentru stoparea încolțirii. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză cu privire la clorprofam și în special de apendicele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 noiembrie 2003. În cadrul acestei evaluări globale, statele membre ar trebui să acorde o atenție specială protecției operatorilor, consumatorilor și artropodelor nevizate. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
79 |
Acid benzoic Nr. CAS 65-85-0 Nr. CIPAC 622 |
Acid benzoic |
990 g/kg |
1 iunie 2004 |
31 mai 2014 |
Doar utilizările ca dezinfectant pot fi autorizate. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de revizuire a acidului benzoic, în special de anexele I și II la acesta la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 noiembrie 2003. |
||||||||||||||||||||||||||||||
80 |
Flazasulfuron Nr. CAS 104040-78-0 Nr. CIPAC 595 |
1-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il)3-(3-trifluorometil-2-piridil-sulfonil)uree |
940 g/kg |
1 iunie 2004 |
31 mai 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de revizuire a flazasulfuronului, în special de anexele I și II la acesta la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 noiembrie 2003. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
81 |
Piraclostrobin Nr. CAS 175013-18-0 Nr. CIPAC 657 |
Metil N-(2-{[1-(4-clorofenil)-1H-pirazol-3-il]oximetil}fenil) N-metoxi carbamat |
975 g/kg Dimetilsulfatul (DMS), impuritatea rezultată din procesul de fabricație, este considerat a fi toxic și nu trebuie să depășească o concentrație de 0,0001 % în produsul tehnic. |
1 iunie 2004 |
31 mai 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid sau ca regulator de creștere a plantelor. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare privind piraclostrobinul, în special de anexele I și II la acesta, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 28 noiembrie 2003. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
82 |
Quinoxifen Nr. CAS 124495-18-7 Nr. CIPAC 566 |
5,7-dicloro-4(ρ-fluorofenoxi) quinolină |
970 g/kg |
1 septembrie 2004 |
31 august 2014 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind quinoxifenul și în special de anexele I și II la aceasta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 noiembrie 2003. Statele membre acordă o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Se aplică măsuri de diminuare a riscurilor, iar în zonele vulnerabile se inițiază programe de monitorizare, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
83 |
Alfa-cipermetrin Nr. CAS 67375-30-8 Nr. CIPAC |
Racemat conținând
|
930 g/kg CIS-2 |
1 martie 2005 |
28 februarie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de examinare a alfa-cipermetrinului, în special anexele I și II la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 februarie 2004. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
84 |
Benalaxil Nr. CAS 71626-11-4 Nr. CIPAC 416 |
N-fenilacetil-N-2,6-xilil-DL-alanină |
960 g/kg |
1 martie 2005 |
28 februarie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de examinare a benalaxilului, în special anexele I și II la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 februarie 2004. În această evaluare generală, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită posibilității de contaminare a apei freatice, în cazul în care substanța activă se aplică în regiuni cu sol și/sau condiții climaterice vulnerabile. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
85 |
Bromoxinil Nr. CAS 1689-84-5 Nr. CIPAC 87 |
3,5-dibromo4-hidroxibenzonitril |
970 g/kg |
1 martie 2005 |
28 februarie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de examinare a bromoxinilului, în special anexele I și II la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 februarie 2004. În această evaluare generală, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor și a mamiferelor sălbatice, în special în cazul în care substanța se aplică iarna și la organismele acvatice. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
86 |
Desmedifam Nr. CAS 13684-56-5 Nr. CIPAC 477 |
|
Min. 970 g/kg |
1 martie 2005 |
28 februarie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de examinare a desmedifamului, în special anexele I și II la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 februarie 2004. În această evaluare generală, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice și a râmelor. Ar trebui să se aplice măsuri de diminuare a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
87 |
Ioxinil Nr. CAS 13684-83-4 Nr. CIPAC 86 |
4-hidroxi-3,5-di-iodobenzonitril |
960 g/kg |
1 martie 2005 |
28 februarie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de examinare a ioxinilului, în special anexele I și II la acesta, finalizat în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 februarie 2004. În această evaluare generală, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor și a mamiferelor sălbatice, în special în cazul în care substanța se aplică iarna și la organismele acvatice. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
88 |
Fenmedifam Nr. CAS 13684-63-4 Nr. CIPAC 77 |
|
Min. 970 g/kg |
1 martie 2005 |
28 februarie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de examinare a fenmedifamului, în special anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 13 februarie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
89 |
Pseudomonas chlororaphis Sușă: MA 342 Nr. CIPAC 574 |
Nu se aplică |
Cantitatea de metabolit secundar 2,3-deepoxi-2,3-didehidro-rizoxin (DDR) din fermentat la centrul de preparare a produsului nu trebuie să depășească limita de cuantificare (LOQ de 2 mg/l). |
1 octombrie 2004 |
30 septembrie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările în calitate de fungicid în procesul de tratare a semințelor în mașini de tratare închise. La acordarea unei autorizații, se iau în considerare concluziile raportului de examinare a Pseudomonas chlororaphis, în special anexele I și II la acesta, elaborate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 30 martie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită securității utilizatorilor și lucrătorilor. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
90 |
Mepanipirim Nr. CAS 110235-47-7 Nr. CIPAC 611 |
N-(4-metil-6-prop-1-inil-pirimidin-2-il)anilină |
960 g/kg |
1 octombrie 2004 |
30 septembrie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare privind mepanipirima și, în special, de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătătea animală la 30 martie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
91 |
Acetamiprid Nr. CAS 160430-64-8 Nr. CIPAC neatribuit încă |
(E)-N1-[(6-cloro-3-piridil)metil]-N2-ciano-N1-metilacetamidină |
≥ 990 g/kg |
1 ianuarie 2005 |
31 decembrie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare privind acetamipridul, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 29 iunie 2004. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
92 |
Tiacloprid Nr. CAS 111988-49-9 Nr. CIPAC 631 |
(Z)-N-{3-[(6-cloro-3-piridinil)metil]-1,3-tiazolan-2-iliden} cianamidă |
≥ 975 g/kg |
1 ianuarie 2005 |
31 decembrie 2014 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare privind tiaclopridul, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 29 iunie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
93 |
Ampelomyces quisqualis Sușă: AQ 10 Colecția de culturi nr. CNCM I-807 Nr. CIPAC: Nealocat |
Nu se aplică |
|
1 aprilie 2005 |
31 martie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. În momentul acordării autorizațiilor, se va ține seama de concluziile raportului de examinare pentru Ampelomyces quisqualis și în special de anexele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 8 octombrie 2004. |
||||||||||||||||||||||||||||||
94 |
Imazosulfuron Nr. CAS 122548-33-8 Nr. CIPAC 590 |
1-(2-clorimidazo [1,2-α] piridin-3-ilsulfonil)-3-(4,6-dimetoxipirimidin-2-il) uree |
≥ 980 g/kg |
1 aprilie 2005 |
31 martie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru imazosulfuron, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 8 octombrie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție specială protecției plantelor acvatice și terestre care nu sunt vizate. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
95 |
Laminarin Nr. CAS 9008-22-4 Nr. CIPAC 671 |
(1→3)-β-D-glucan (potrivit comisiei comune UICPA-UIB pentru nomenclatura biochimică) |
≥ 860 g/kg de materie uscată |
1 aprilie 2005 |
31 martie 2015 |
Pot fi autorizate numai utilizările ca generator de mecanisme naturale de apărare ale culturii. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru laminarină, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 8 octombrie 2004. |
||||||||||||||||||||||||||||||
96 |
Metoxifenozid Nr. CAS 161050-58-4 Nr. CIPAC 656 |
N-terț-butil-N′-(3-metoxi-o-toluoil)-3,5-xilohidrazidă |
≥ 970 g/kg |
1 aprilie 2005 |
31 martie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru metoxifenozidă, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 8 octombrie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție specială protecției artropodelor terestre și acvatice care nu sunt vizate. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
97 |
S-metolaclor Nr. CAS 87392-12-9 (izomerul Z) 178961-20-1 (izomerul R) Nr. CIPAC 607 |
Amestec:
|
≥ 960 g/kg |
1 aprilie 2005 |
31 martie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru S-metolaclor, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 8 octombrie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
98 |
Gliocladium catenulatum Sușă: J 1446 Colecția de culturi nr. DSM 9212 Nr. CIPAC: Nealocat |
Nu se aplică |
|
1 aprilie 2005 |
31 martie 2015 |
Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. În momentul acordării autorizațiilor, se va ține seama de concluziile raportului de examinare pentru Gliocladium catenulatum și în special de anexele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 30 martie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție specială protecției utilizatorilor și muncitorilor. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
99 |
Etoxazol Nr. CAS 153233-91-1 Nr. CIPAC 623 |
(RS)-5-terț-butil-2-[2-(2,6-difluorofenil)-4,5-dihidro-1,3-oxazol-4-il] fenetol |
≥ 948 g/kg |
1 iunie 2005 |
31 mai 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra etoxazolului, în special de anexele I și II la acesta, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 decembrie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
100 |
Tepraloxidim Nr. CAS 149979-41-9 Nr. CIPAC 608 |
(EZ)-(RS)-2-{1-[(2E)-3-cloroaliloxiimino]propil}-3-hidroxi-5-perhidropiran-4-ilciclohex-2-en-1-onă |
≥ 920 g/kg |
1 iunie 2005 |
31 mai 2015 |
Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra tepraloxidimului, în special de anexele I și II la acesta, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 decembrie 2004. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției atropodelor terestre nevizate. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
101 |
Clorotalonil Nr. CAS 1897-45-6 Nr. CIPAC 228 |
Tetracloroisoftalonitril |
985 g/kg
|
1 martie 2006 |
28 februarie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra clorotalonilului, în special de anexele I și II la acesta, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 februarie 2005. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției:
Condițiile de utilizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
102 |
Clortoluron (stereochimie nespecificată) Nr. CAS 15545-48-9 Nr. CIPAC 217 |
3-(3-clor-p-tolil)-1,1-dimetil uree |
975 g/kg |
1 martie 2006 |
28 februarie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare privind clortoluronul, în special apendicele I și II, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 februarie 2005. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției apelor subterane, atunci când substanța activă este utilizată în regiuni cu sol și/sau condiții climatice vulnerabile. Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
103 |
Cipermetrină Nr. CAS 52315-07-8 Nr. CIPAC 332 |
(RS)-α-ciano-3 fenoxibenzil-(1RS)-cis, trans-3-(2,2-diclorovinil)-2,2-dimetilciclopropan carboxilat (4 perechi de izomeri: cis-1, cis-2, trans-3, trans-4) |
900 g/kg |
1 martie 2006 |
28 februarie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare privind cipermetrinul, în special apendicele I și II, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 februarie 2005. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
104 |
Daminozid Nr. CAS 1596-84-5 Nr. CIPAC 330 |
Acid N-dimetilaminosuccinamic |
990 g/kg Impurități:
|
1 martie 2006 |
28 februarie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca regulator de creștere la culturi necomestibile. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare privind daminozidul, în special apendicele I și II, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 februarie 2005. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită siguranței operatorilor și muncitorilor după revenirea în spațiul tratat. Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri deprotecție. |
||||||||||||||||||||||||||||||
105 |
Tiofanat-metil (stereochimie nespecificată) Nr. CAS 23564-05-8 Nr. CIPAC 262 |
Dimetil 4,4′-(ofenilen)bis(3-tioalofanat) |
950 g/kg |
1 martie 2006 |
28 februarie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare privind tiofanat-metilul, în special apendicele I și II, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 februarie 2005. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice, râmelor și a altor macro-organisme din sol. Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
106 |
Tribenuron Nr. CAS 106040-48-6 (tribenuron) Nr. CIPAC 546 |
Acid 2- [4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-il (metil)carbamoilsulfamoil]benzoic |
950 g/kg (exprimat în tribenuron metil) |
1 martie 2006 |
28 februarie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare privind tribenuronul, în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 februarie 2005. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției plantelor terestre care nevizate, a plantelor acvatice superioare și a apelor subterane în situații vulnerabile. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
107 |
MCPA Nr. CAS 94-74-6 Nr. CIPAC 2 |
Acid 4-clor-o-toliloxiacetic |
≥ 930 g/kg |
1 mai 2006 |
30 aprilie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru MCPA, în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită posibilității de contaminare a apelor subterane, atunci când substanța activă se aplică în regiuni cu sol și/sau condiții climatice vulnerabile. Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice și să se asigure că, după caz, condițiile de autorizare includ măsuri de reducere a riscurilor, precum instituirea unor zone-tampon. |
||||||||||||||||||||||||||||||
108 |
MCPB Nr. CAS 94-81-5 Nr. CIPAC 50 |
Acid 4-(4-cloro-o-toliloxi)butiric |
≥ 920 g/kg |
1 mai 2006 |
30 aprilie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru MCPB, în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 aprilie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită posibilității de contaminare a apelor subterane, atunci când substanța activă se aplică în regiuni cu sol și/sau condiții climatice vulnerabile. Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice și să se asigure că, după caz, condițiile de autorizare includ măsuri de reducere a riscurilor, precum instituirea unor zone-tampon. |
||||||||||||||||||||||||||||||
109 |
Bifenazat Nr. CAS 149877-41-8 Nr. CIPAC 736 |
Izopropil 2-(4-metoxibifenil-3-il)hidrazino-format |
≥ 950 g/kg |
1 decembrie 2005 |
30 noiembrie 2015 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid. PARTEA B La evaluarea cererilor de autorizare pentru produsele fitofarmaceutice care conțin bifenazat pentru alte utilizări decât cele pentru plantele ornamentale în sere, statele membre vor acorda o atenție deosebită criteriilor menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se vor asigura că obțin toate datele și informațiile necesare înainte de a acorda o astfel de autorizație. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare pentru bifenazat, în special apendicele I și II, stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. |
||||||||||||||||||||||||||||||
110 |
Milbemectină Milbemectina este un amestec de M.A3 și M.A4 Nr. CAS
Nr. CIPAC 660 |
|
≥ 950 g/kg |
1 decembrie 2005 |
30 noiembrie 2015 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid sau insecticid. PARTEA B Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare pentru milbemectină, în special apendicele I și II, stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
111 |
Clorpirifos Nr. CAS 2921-88-2 Nr. CIPAC 221 |
Tiofosfat de O,O-dietil-O-3,5,6-tricloro-2-piridil |
≥ 970 g/kg Impuritatea O,O,O,O-tetraetil ditiopirofosfat (sulfotep) poate prezenta probleme toxicologice, iar conținutul maxim se stabilește la 3 g/kg |
1 iulie 2006 |
30 iunie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare pentru clorpirifos, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor, mamiferelor, organismelor acvatice, albinelor și a artropodelor nevizate, precum și să garanteze că, după caz, condițiile de autorizare includ măsuri de reducere a riscurilor, precum zonele-tampon. Statele membre solicită realizarea unor studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru păsări și mamifere. Ele se asigură că autorii notificărilor la solicitarea cărora clorpirifosul a fost inclus în prezenta anexă prezintă aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
112 |
Clorpirifos-metil Nr. CAS 5598-13-0 Nr. CIPAC 486 |
Tiofosfat de O,O-dimetil și de O-3,5,6-tricloro-2-piridil |
≥ 960 g/kg Impuritățile O,O,O,O-tetrametil ditiopirofosfat (sulfotemp) și O,O,O-trimetil-O-(3,5,6-tricloro-2-piridinil) ditiopirofosfat (sulfotemp-ester) pot prezenta probleme toxicologice, iar conținutul maxim pentru fiecare impuritate se stabilește la 5 g/kg. |
1 iulie 2006 |
30 iunie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare pentru clorpirifos-metil, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor, mamiferelor, organismelor acvatice, albinelor și a artropodelor nevizate, precum și să garanteze că, după caz, condițiile de autorizare includ măsuri de reducere a riscurilor, precum zonele-tampon. Statele membre solicită realizarea unor studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru păsări și mamifere, în cazul utilizării în exterior. Ele se asigură că autorii notificărilor la solicitarea cărora clorpirifos-metilul a fost inclus în prezenta anexă prezintă aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
113 |
Maneb Nr. CAS 12427-38-2 Nr. CIPAC 61 |
Etilenbi(ditiocarbamat) de mangan (polimeric) |
≥ 860 g/kg Etilentioureea (impuritate rezultată din procesul de fabricație) poate constitui o problemă toxicologică și nu poate depăși 0,5 % din conținutul în maneb |
1 iulie 2006 |
30 iunie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru maneb, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de contaminare a apelor subterane atunci când substanța activă se aplică în regiuni cu sol și/sau condiții climatice extreme vulnerabile. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită reziduurilor prezente în produsele alimentare și să evalueze expunerea alimentară a consumatorilor. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor, mamiferelor, organismelor acvatice și a artropodelor nevizate, precum și să garanteze că în condițiile de autorizare sunt incluse măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre solicită realizarea unor studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru păsări și mamifere și a riscurilor de toxicitate pentru dezvoltare. Ele se asigură că autorii notificărilor la solicitarea cărora manebul a fost inclus în prezenta anexă prezintă aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
114 |
Mancozeb Nr. CAS 8018-01-7 (anterior 8065-67-5) Nr. CIPAC 34 |
Mangan etilenbis (ditiocarbamat) (polimer) complex cu sare de zinc |
≥ 800 g/kg Etilentioureea (impuritate rezultată din procesul de fabricație) poate constitui o problemă toxicologică și nu poate depăși 0,5 % din conținutul în mancozeb |
1 iulie 2006 |
30 iunie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru mancozeb, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de contaminare a apelor subterane atunci când substanța activă se aplică în regiuni cu sol și/sau condiții climatice extreme vulnerabile. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită reziduurilor prezente în produsele alimentare și să evalueze expunerea alimentară a consumatorilor. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor, mamiferelor, organismelor acvatice și a artropodelor nevizate, precum și să garanteze că în condițiile de autorizare sunt incluse măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre solicită realizarea unor studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru păsări și mamifere și a riscurilor de toxicitate pentru dezvoltare. Ele se asigură că autorii notificărilor la solicitarea cărora mancozebul a fost inclus în prezenta anexă prezintă aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
115 |
Metiram Nr. CAS 9006-42-2 Nr. CIPAC 478 |
Etilenbis ditiocarbamat – poli [etilenbis(tiuram disulfură)] de zinc amoniu |
≥ 840 g/kg Etilentioureea (impuritate rezultată din procesul de fabricație) poate constitui o problemă toxicologică și nu poate depăși 0,5 % din conținutul în metiram |
1 iulie 2006 |
30 iunie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru metiram, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 3 iunie 2005. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de contaminare a apelor subterane atunci când substanța activă se aplică în regiuni cu sol și/sau condiții climatice extreme vulnerabile. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită reziduurilor prezente în produsele alimentare și să evalueze expunerea alimentară a consumatorilor. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției păsărilor, mamiferelor, organismelor acvatice și a artropodelor nevizate, precum și să garanteze că în condițiile de autorizare sunt incluse măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre solicită realizarea unor studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru păsări și mamifere. Ele se asigură că autorii notificărilor la solicitarea cărora metiramul a fost inclus în prezenta anexă prezintă aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
116 |
Oxamil Nr. CAS 23135-22-0 Nr. CIPAC 342 |
N,N-dimetil-2-metilcarbamoiloximino -2-(metiltio) acetamidă |
970 g/kg |
1 august 2006 |
31 iulie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca nematicid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de revizuire privind oxamilul, în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 iulie 2005. În cadrul acestei evaluări generale:
Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor.
Statele membre solicită efectuarea unor studii suplimentare în vederea confirmării evaluării riscurilor pentru contaminarea apelor subterane în solurile acide, pentru păsări, mamifere și râme. Statele membre se asigură că autorii notificărilor la solicitarea cărora oxamilul a fost inclus în prezenta anexă furnizează Comisiei aceste studii termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
117 |
1-metilciclopropenă (nu se preconizează să se dea acestei substanțe active o denumire comună ISO) Nr. CAS 3100-04-7 Nr. CIPAC neatribuit |
1-metilciclopropenă |
≥ 960 g/kg 1-cloro-2-metilpropenă și 3-cloro-2-metilpropenă (impuritățile rezultate din procesul de producție) pot constitui o problemă toxicologică și concentrația fiecăreia dintre ele nu trebuie să depășească 0,5 g/kg în substanța activă tehnică. |
1 aprilie 2006 |
31 martie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca regulator de creștere, pentru produsele depozitate după recoltare într-un antrepozit cu închidere ermetică. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de revizuire privind 1-metilciclopropena în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 septembrie 2005. |
||||||||||||||||||||||||||||||
118 |
Forclorfenuron Nr. CAS 68157-60-8 Nr. CIPAC 633 |
1-(2-cloro-4-piridinil)-3-feniluree |
≥ 978 g/kg |
1 aprilie 2006 |
31 martie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Statele membre evaluează cererile de autorizare a utilizării produselor fitofarmaceutice care conțin forclorfenuron pentru plante, altele decât kiwi, acordând o atenție deosebită condițiilor stabilite la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că s-au transmis toate datele și informațiile necesare, înainte de a acorda o autorizație. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de revizuire a forclorfenuronului, în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 septembrie 2005. Statele membre trebuie să procedeze la această evaluare generală acordând o atenție deosebită posibilității contaminării apelor subterane atunci când se aplică substanța activă în regiunile cu sol și/sau condiții climatice vulnerabile. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
119 |
Indoxacarb Nr. CAS 173584-44-6 Nr. CIPAC 612 |
Metil (S)-N-[7-cloro-2,3,4a,5-tetrahidro-4a-(metoxicarbonil)indeno[1,2-e][1,3,4]oxadiazin-2-ilcarbonil]-4′-(trifluorometoxi)carbanilat |
MT (material tehnic): ≥ 628 g/kg indoxacarb |
1 aprilie 2006 |
31 martie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare a indoxacarbului, în special anexele I și II, astfel cum au fost stabilite de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 septembrie 2005. Statele membre trebuie să procedeze la această evaluare generală acordând o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Condițiile de utilizare trebuie să cuprindă, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
120 |
Warfarină Nr. CAS 81-81-2 Nr. CIPAC 70 |
(RS)-4-hidroxi-3-(3-oxo-1-fenilbutil)cumarină 3-(α-acetonil-benzil)-4-(hidroxicumarină) |
≥ 990 g/kg |
1 octombrie 2006 |
30 septembrie 2013 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca rodenticid sub formă de momeli preparate în avans, plasate, la nevoie, în tremii construite în acest scop. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de revizuire privind warfarina, în special apendicele I și II, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 septembrie 2005. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției operatorilor, a păsărilor și a mamiferelor nevizate. Dacă este necesar, trebuie aplicate măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
121 |
Clotianidin Nr. CAS 210880-92-5 Nr. CIPAC 738 |
(E)-1-(2-cloro-1,3-tiazol-5-ilmetil)-3-metil-2-nitroguanidin |
≥ 960 g/kg |
1 august 2006 |
31 iulie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru a proteja organismele nevizate, în special albinele melifere, pentru utilizările ca tratament al semințelor:
Statele membre se asigură că:
PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind clotianidinul, în special de anexele sale I și II, astfel cum au fost întocmite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. |
||||||||||||||||||||||||||||||
122 |
Petoxamid Nr. CAS 106700-29-2 Nr. CIPAC 655 |
2-Cloro-N-(2-etoxietil)-N-(2-metil-1-fenilprop-1-enil) acetamid |
≥ 940 g/kg |
1 august 2006 |
31 iulie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca ierbicid PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind petoxamidul, în special de anexele sale I și II, astfel cum au fost întocmite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
123 |
Clodinafop Nr. CAS 114420-56-3 Nr. CIPAC 683 |
Acid (R)-2-[4-(5-cloro-3-fluoro-2 piridiloxi)-fenoxi]- propionic |
950 g/kg (cantități de clodinafop-propargil) |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de examinare privind clodinafopul și, în special, de anexele sale I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. |
||||||||||||||||||||||||||||||
124 |
Pirimicarb Nr. CAS 23103-98-2 Nr. CIPAC 231 |
2-dimetilamino-5,6-dimetilpirimidin-4-il dimetilcarbamat |
≥ 950 g/kg |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de examinare privind pirimicarbul și, în special, de anexele sale I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită siguranței operatorilor și să vegheze ca instrucțiunile de folosire să prescrie utilizarea unor echipamente corespunzătoare de protecție personală. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției organismelor acvatice și să vegheze ca cerințele de autorizare să conțină, după caz, măsuri de atenuare a riscurilor, precum cele puse în aplicare în zonele tampon. Statele membre în cauză trebuie să solicite studii complementare care să confirme evaluarea riscurilor pe termen lung legate, în special, de metabolitul R35140 pentru păsări și în materie de poluare eventuală a apelor subterane. Trebuie să vegheze, de asemenea, ca autorii notificărilor, la cererea cărora a fost inclus pirimicarbul în prezenta anexă, să furnizeze Comisiei respectivele studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
125 |
Rimsulfuron Nr. CAS 122931-48-0 (rimsulfuron) Nr. CIPAC 716 |
1-(4-6 dimetoxipirimidin-2-il)-3-(3-etilsulfonil-2-piridilsulfonil) uree |
≥ 960 g/kg (cantități de rimsulfuron) |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de examinare privind rimsulfuronul și, în special, de anexele sale I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită protecției plantelor nevizate și a apelor subterane care se găsesc în situație de vulnerabilitate. Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
126 |
Tolclofos-metil Nr. CAS 57018-04-9 Nr. CIPAC 479 |
|
≥ 960 g/kg |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare pentru produse fitosanitare care conțin tolclofos-metil pentru alte utilizări decât tratarea înainte de plantare a tuberculilor (semințelor) și tratarea solurilor de plantare a lăptucii în seră, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să vegheze la obținerea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de examinare privind tolclofos-metilul și, în special, de anexele sale I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. |
||||||||||||||||||||||||||||||
127 |
Triticonazol Nr. CAS 131983-72-7 Nr. CIPAC 652 |
(±)-(E)-5-(4-clorobenziliden)-2,2-dimetil-1-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil) ciclopentanol |
≥ 950 g/kg |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare pentru produse fitosanitare care conțin triticonazol pentru alte utilizări decât tratarea semințelor, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să vegheze la obținerea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de examinare privind triticonazolul și, în special, de anexele sale I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 27 ianuarie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre în cauză trebuie să solicite studii complementare care să confirme evaluarea riscurilor pentru păsările granivore. Trebuie să vegheze, de asemenea, ca autorii notificărilor, la cererea cărora a fost inclus triticonazolul în prezenta anexă, să furnizeze Comisiei studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
128 |
Dimoxistrobin Nr. CAS 149961-52-4 Nr. CIPAC 739 |
(E)-o-(2,5-dimetil-fenoximetil)-2-metoximino-N-metilfenilacetamidă |
≥ 980 g/kg |
1 octombrie 2006 |
30 septembrie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor fitosanitare care conțin dimoxistrobină și care sunt destinate a fi utilizate în interior, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că obțin toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare asupra dimoxistrobinei, în special de anexele I și II la acesta, astfel cum au fost stabilite de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 27 ianuarie 2006. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită realizarea:
Acestea se asigură că autorii notificărilor la cererea cărora dimoxistrobina a fost înscrisă în prezenta anexă transmit aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
129 |
Clopiralid Nr. CAS 1702-17-6 Nr. CIPAC 455 |
Acid 3,6-diclorpiridin-2-carboxilic |
≥ 950 g/kg |
1 mai 2007 |
30 aprilie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizație pentru produse fitosanitare care conțin clopiralid pentru alte utilizări decât tratamentele de primăvară, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor enunțate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură să obțină toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind clopiralidul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 4 aprilie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită studii suplimentare care vizează confirmarea rezultatelor privind metabolismul animalelor. Acestea se asigură că autorii notificărilor la a căror cerere clopiralidul a fost inclus în prezenta anexă furnizează aceste studii Comisiei în următorii doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
130 |
Ciprodinil Nr. CAS 121522-61-2 Nr. CIPAC 511 |
(4-ciclopropil-6-metil-pirimidin-2-il)-fenilamină |
≥ 980 g/kg |
1 mai 2007 |
30 aprilie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind ciprodinilul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 4 aprilie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită studii suplimentare care vizează confirmarea evaluării riscurilor pentru păsări și mamifere și care verifică eventuala prezență a metabolitului CGA 304075 în produsele alimentare de origine animală. Acestea se asigură că autorii notificărilor la a căror solicitare ciprodinilul a fost introdus în prezenta anexă prezintă Comisiei aceste studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
131 |
Fosetil Nr. CAS 15845-66-6 Nr. CIPAC 384 |
Etil hidrogen fosfonat |
≥ 960 g/kg (exprimat în fosetil-Al) |
1 mai 2007 |
30 aprilie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind fosetilul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 4 aprilie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Condițiile de autorizare trebuie, după caz, să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor, precum și zone-tampon. Statele membre în cauză solicită studii suplimentare care vizează confirmarea evaluării riscurilor pentru artropodele nevizate, în special în ceea ce privește recuperarea în câmp, și pentru mamiferele erbivore. Acestea se asigură că autorii notificărilor la a căror solicitare fosetilul a fost inclus în prezenta anexă prezintă aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
132 |
Trinexapac Nr. CAS 104273-73-6 Nr. CIPAC 732 |
4-(ciclopropil-hidroximetilenă)-3,5-acid dioxo-ciclohexanecarboxilic |
≥ 940 g/kg (exprimat în trinexapac-etil) |
1 mai 2007 |
30 aprilie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind trinexapacul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 4 aprilie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
133 |
Diclorprop-P Nr. CAS 15165-67-0 Nr. CIPAC 476 |
Acid (R)-2-(2,4-diclorofenoxi) propanoic |
≥ 900 g/kg |
1 iunie 2007 |
31 mai 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare pentru diclorprop-P și, în special, de anexele I și II la acesta, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 mai 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre interesate solicită prezentarea unor studii complementare pentru a confirma rezultatele privind metabolismul animalelor și evaluarea riscurilor privind expunerea acută și de scurtă durată pentru păsări și expunerea acută pentru mamiferele erbivore. Statele membre se asigură că autorii notificărilor la cererea cărora diclorprop-P-ul a fost înscris în prezenta anexă transmit aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
134 |
Metconazol Nr. CAS 125116-23-6 (stereochimie nedefinită) Nr. CIPAC 706 |
(1RS,5RS:1RS,5SR)-5-(4-clorobenzil)-2,2-dimetil-1-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil) ciclopentanol |
≥ 940 g/kg (suma izomerilor cis și trans) |
1 iunie 2007 |
31 mai 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid și regulator de creștere a plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare pentru metconazol, în special de anexele I și II la acesta, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 mai 2006. În cadrul acestei evaluări generale:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
135 |
Pirimetanil Nr. CAS 53112-28-0 Nr. CIPAC neatribuit |
N-(4,6-dimetilpirimidin-2-il)anilină |
≥ 975 g/kg [cianamida (impuritatea generată în cadrul procesului de fabricație) poate reprezenta o problemă toxicologică, iar concentrația sa în produsul tehnic nu poate depăși 0,5 g/kg] |
1 iunie 2007 |
31 mai 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare pentru pirimetanil, în special de anexele I și II la acesta, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 mai 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii complementare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru pești. Ele se asigură că autorii notificărilor la cererea cărora pirimetanilul a fost înscris în prezenta anexă transmit aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
136 |
Triclopir Nr. CAS 055335-06-3 Nr. CIPAC 376 |
Acid [(3,5,6-tricloro-2-piridinil)oxi] acetic |
≥ 960 g/kg (sub formă de [(3,5,6-tricloro-2-piridinil)oxi] acetat de 2-butoxiacetil |
1 iunie 2007 |
31 mai 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B În cazul evaluării cererilor de autorizare pentru produsele fitosanitare care conțin triclopir, pentru utilizări altele decât aplicările pe pășuni și pajiști primăvara, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că obțin toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare pentru triclopir, în special de anexele I și II la acesta, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 mai 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre interesate solicită prezentarea unor studii complementare pentru a confirma evaluarea riscului acut și a riscului pe termen lung pentru păsări și mamifere, precum și a riscurilor pentru organismele acvatice generate de expunerea la metabolitul 6-cloro-2-piridinol. Ele se asigură că autorii notificărilor la cererea cărora triclopirul a fost înscris în prezenta anexă transmit aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
137 |
Metrafenon Nr. CAS 220899-03-6 Nr. CIPAC 752 |
3′-bromo-2,3,4,6′-tetra metoxil-2′,6-dimetil benzofenon |
≥ 940 g/kg |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză cu privire la metrafenon și în special apendicele I și II în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 14 iulie 2006. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, privind specificația materialului tehnic astfel cum a fost fabricat comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
138 |
Bacillus subtilis (Cohn 1872) Tulpina QST 713, identică cu tulpina AQ 713 Colecția de culturi: NRRL B -21661 Nr. CIPAC neatribuit |
Nu se aplică |
|
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniformeprevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză cu privire la Bacillus subtilis și în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 14 iulie 2006. |
||||||||||||||||||||||||||||||
139 |
Spinosad nr. CAS: 131929-60-7 (Spinosin A) 131929-63-0 (Spinosin D) Nr. CIPAC 636 |
Spinosad este un amestec de 50-95 % spinosin A și 5-50 % spinosin D |
≥ 850 g/kg |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportul de analiză cu privire la spinosad și în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 14 iulie 2006. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. |
||||||||||||||||||||||||||||||
140 |
Tiametoxam Nr. CAS 153719-23-4 Nr. CIPAC 637 |
(E,Z)-3-(2-cloro-tiazol-5-ilmetil)-5-metil-[1,3,5]oxadiazinan-4-iliden-N-nitroamin |
≥ 980 g/kg |
1 februarie 2007 |
31 ianuarie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru a proteja organismele nevizate, în special albinele melifere, pentru utilizările ca tratament al semințelor:
Statele membre se asigură că:
PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză cu privire la thiamethoxam și în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală în 14 iulie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. |
||||||||||||||||||||||||||||||
141 |
Fenamifos Nr. CAS 22224-92-6 Nr. CIPAC 692 |
(RS)-isopropilfosforamidat de etil și de 4-metiltio-m-tolil |
≥ 940 g/kg |
1 august 2007 |
31 iulie 2017 |
PARTEA A Nu pot fi autorizate decât utilizările ca nematicid aplicate prin irigare picătură cu picătură în serele cu structură permanentă. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de examinare privind fenamifosul, în special de anexele I și II ale acestuia, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 14 iulie 2006. În cadrul acestei evaluări generale:
Condițiile de autorizare cuprind măsuri de atenuare a riscurilor, iar în zonele vulnerabile este necesar să se pună în aplicare programe de supraveghere, după caz, cu scopul de a depista o eventuală contaminare a apelor subterane. |
||||||||||||||||||||||||||||||
142 |
Etefon Nr. CAS 16672-87-0 Nr. CIPAC 373 |
Acid 2-cloroetilfosfonic |
≥ 910 g/kg (produs tehnic - TC) MEPHA (acid mono 2-cloroetil ester, 2-cloroetilfosfonic) și 1,2-dicloroetan (impurități care rezultă din procesul de producție) pot să constituie o problemă toxicologică, iar concentrația lor în produsul tehnic nu poate depăși, respectiv, 20 g/kg și 0,5 g/kg. |
1 august 2007 |
31 iulie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de examinare privind etefonul, în special de anexele I și II ale acestuia, în versiunea finală elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 14 iulie 2006. |
||||||||||||||||||||||||||||||
143 |
Flusilazol (2) Nr. CAS 85509-19-9 Nr. CIPAC 435 |
Bis(4-fluorofenil)(metil) (1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil) silan |
925 g/kg |
1 ianuarie 2007 |
30 iunie 2008 (2) |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările ca fungicid pentru următoarele culturi:
în procente care nu depășesc 200 g de substanță activă pe hectar și pe aplicare. Următoarele utilizări nu pot fi autorizate:
Statele membre se asigură că sunt aplicate toate măsurile corespunzătoare de reducere a riscului. Trebuie acordată o atenție specială protecției:
PARTEA B În vederea aplicării principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind flusilazolul, în special apendicele I și II. Statele membre trebuie să se asigure că titularii autorizațiilor semnalează, până la 31 decembrie a fiecărui an, impactul asupra sănătății operatorilor. Statele membre pot solicita ca elemente precum date despre vânzare și o anchetă despre modul de utilizare să fie furnizate pentru a avea o imagine realistă a condițiilor de utilizare și a eventualului impact toxicologic al flusilazolului. Statele membre solicită prezentarea altor studii privind proprietățile potențial generatoare de tulburări endocrine ale flusilazolului în termen de doi ani de la adoptarea liniilor directoare privind studiile despre tulburările endocrine de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Acestea se asigură că autorul notificării, la cererea căruia flusilazolul a fost înscris în prezenta anexă, furnizează aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la adoptarea liniilor directoare menționate mai sus. |
||||||||||||||||||||||||||||||
144 |
Carbendazim (stereochimie nedefinită) Nr. CAS 10605-21-7 Nr. CIPAC 263 |
Metil benzimidazol-2-il carbamat |
980 g/kg |
1 ianuarie 2007 |
13 iunie 2011 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările ca fungicid pentru următoarele culturi:
în cantități care nu depășesc:
Următoarele utilizări nu pot fi autorizate:
Statele membre se asigură că sunt aplicate toate măsurile corespunzătoare de reducere a riscului. Trebuie acordată o atenție specială protecției:
PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor avea în vedere concluziile raportului de examinare privind carbendazimul, în special apendicele I și II. Statele membre trebuie să se asigure că titularii autorizațiilor semnalează, până la 31 decembrie a fiecărui an, impactul asupra sănătății operatorilor. Statele membre pot solicita ca elemente precum datele despre vânzare și o anchetă despre modul de utilizare să fie furnizate pentru a avea o imagine realistă a condițiilor de utilizare și a eventualului impact toxicologic al carbendazimului. |
||||||||||||||||||||||||||||||
145 |
Captan Nr. CAS 133-06-02 Nr. CIPAC 40 |
N-(triclorometiltio)ciclohex-4-en-1,2-dicarboximid |
≥ 910 g/kg Impurități:
|
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicide. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru utilizarea produselor fitosanitare care conțin captan în alte cazuri decât pentru protecția tomatelor, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură de furnizarea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de emiterea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză a captanului și în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 29 septembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză vor solicita înaintarea de studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscului pe termen lung pentru păsări și mamifere, precum și evaluarea toxicologică a metaboliților care pot exista în pânza freatică în condiții vulnerabile. Acestea trebuie să se asigure că notificatorii, la a căror solicitare s-a inclus captanul în prezenta anexă, pun la dispoziția Comisiei asemenea studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
146 |
Folpet Nr. CAS 133-07-3 Nr. CIPAC 75 |
N-(triclorometiltio)ftalimidă |
≥ 940 g/kg Impurități:
|
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicide. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru utilizarea produselor fitosanitare care conțin folpet în alte cazuri decât pentru protecția grâului de toamnă, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură de furnizarea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de emiterea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză a folpetului și în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 29 septembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză vor solicita înaintarea de studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscului pe termen lung pentru păsări, mamifere și râme. Acestea trebuie să se asigure că notificatorii, la a căror solicitare s-a inclus folpetul în prezenta anexă, pun la dispoziția Comisiei astfel de studii în termen de 2 ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
147 |
Formetanat Nr. CAS 23422-53-9 Nr. CIPAC 697 |
3-dimetilaminometil neaminopenil metilcarbamat |
≥ 910 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru utilizarea produselor fitosanitare care conțin formetanat în alte cazuri decât pentru tomatele de câmp și arbuștii ornamentali, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură de furnizarea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de emiterea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză a formetanatului și în special apendicele I și II la acesta, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 29 septembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită înaintarea de studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscului pe termen lung pentru păsări, mamifere și artropode nespecificate. Acestea trebuie să se asigure că notificatorul, la a cărui solicitare s-a inclus formetanatul în prezenta anexă, pune la dispoziția Comisiei astfel de studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
148 |
Metiocarb Nr. CAS 2032-65-7 Nr. CIPAC 165 |
4-metiltio-3,5-xilil metilcarbamat |
≥ 980 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca agenți de protecție în tratarea semințelor, insecticide și moluscide. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru utilizarea produselor fitosanitare care conțin metiocarb în alte cazuri decât pentru tratarea semințelor de porumb, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor din articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură de furnizarea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de emiterea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de analiză a metiocarbului și în special apendicele I și II la acesta, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 29 septembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită trimiterea unor studii suplimentare pentru confirmarea evaluării riscului pentru păsări, mamifere și artropodele nețintă, precum și pentru confirmarea evaluării toxicologice privind metaboliții care pot fi prezenți în recolte. Acestea trebuie să se asigure că notificatorul, la a cărui solicitare s-a inclus metiocarbul în prezenta anexă, pune la dispoziția Comisiei astfel de studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
149 |
Dimetoat Nr. CAS 60-51-5 Nr. CIPAC 59 |
O,O-dimetil-S-(N-metil carbamoil metil) fosforoditioat; 2-dimetoxi-fosfinotioiltio-N-metilacetamidă |
≥ 950 g/kg Impurități:
|
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de evaluare cu privire la dimetoat, în special apendicele I și II la acesta, așa cum au fost finalizate în Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 24 noiembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită trimiterea unor studii suplimentare pentru confirmarea evaluării riscului pentru păsări, mamifere și artropodele nețintă, precum și pentru confirmarea evaluării toxicologice privind metaboliții care pot fi prezenți în recolte. Ele asigură faptul că notificatorul la cererea căruia dimetoatul a fost inclus în această anexă trimite astfel de studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
150 |
Dimetomorf Nr. CAS 110488-70-5 Nr. CIPAC 483 |
(E,Z) 4-[3-(4-clorofenil)-3-(3,4-dimetoxifenil)acriloil]morfolină |
≥ 965 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la dimetomorf, în special apendicele I și II la acesta, așa cum au fost finalizate în Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 24 noiembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
151 |
Glufosinat Nr. CAS 77182-82-2 Nr. CIPAC 437.007 |
Amoniu (DL)-homoalanin-4-il(metil)fosfinat |
950 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B La evaluarea cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin glufosinat, pentru alte utilizări decât în livezile de meri, statele membre acordă o atenție deosebită, în mod special în ceea ce privește expunerea operatorului și a consumatorului, criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și asigură faptul că toate datele și informațiile necesare sunt furnizate înainte de acordarea autorizației. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de evaluare cu privire la glufosinat, în special apendicele I și II la acesta, așa cum au fost finalizate în Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 24 noiembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre în cauză solicită trimiterea unor studii suplimentare pentru confirmarea evaluării riscului pentru mamiferele și artropodele nețintă în livezile de meri. Statele membre asigură faptul că notificatorul la cererea căruia glufosinatul a fost inclus în această anexă trimite astfel de studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
152 |
Metribuzin Nr. CAS 21087-64-9 Nr. CIPAC 283 |
4-amino-6-terț-butil-3-metiltio-1,2,4-triazin-5(4H)-onă |
≥ 910 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru autorizarea produselor fitosanitare care conțin metribuzin pentru alte utilizări decât ca erbicid selectiv cu aplicare postemergentă pentru cartofi, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și asigură faptul că toate datele și informațiile necesare sunt furnizate înainte de acordarea autorizației. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la metribuzin, în special apendicele I și II la acesta, așa cum au fost finalizate în Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 24 noiembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită trimiterea unor date suplimentare pentru confirmarea evaluării riscului privind apa freatică. Acestea trebuie să se asigure că notificatorii, la a căror solicitare s-a inclus metribuzinul în prezenta anexă, pun la dispoziția Comisiei astfel de studii în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
153 |
Fosmet Nr. CAS 732-11-6 Nr. CIPAC 318 |
O,O-dimetil S-ftalimidometil fosforoditioat; N-(dimetoxifosfinotioil tiometil) ftalimidă |
≥ 950 g/kg Impurități:
|
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de evaluare cu privire la fosmet, în special apendicele I și II la acesta, așa cum au fost finalizate în Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 24 noiembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Statele membre în cauză solicită trimiterea unor studii suplimentare pentru confirmarea evaluării riscului privind păsările (risc acut) și mamiferele erbivore (risc pe termen lung). Statele membre asigură faptul că notificatorul la cererea căruia fosmetul a fost inclus în această anexă trimite astfel de studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
154 |
Propamocarb Nr. CAS 24579-73-5 Nr. CIPAC 399 |
Propil 3-(dimetilamino)propil carbamat |
≥ 920 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B La evaluarea cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin propamocarb, pentru alte utilizări decât tratamente foliare, statele membre acordă o deosebită atenție criteriilor, în mod deosebit în ceea ce privește expunerea lucrătorului, de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și asigură faptul că toate datele și informațiile necesare sunt furnizate înainte de acordarea autorizației. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare cu privire la propamocarb, în special apendicele I și II la acesta, așa cum au fost finalizate în Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 24 noiembrie 2006. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
155 |
Etoprofos Nr. CAS 13194-48-4 Nr. CIPAC 218 |
O-etil S,S-dipropil fosforoditioat |
> 940 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările ca insecticid sau nematocid prin aplicare în sol. Autorizațiile ar trebui limitate la utilizatorii profesioniști. PARTEA B Pentru a evalua cererile de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin etoprofos pentru alte utilizări decât tratarea cartofilor care nu sunt destinați consumului uman sau animal, statele membre vor acorda o atenție specială criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se vor asigura că toate datele și informațiile necesare sunt furnizate înainte de eliberarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a etoprofosului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 16 martie 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită efectuarea de studii suplimentare în vederea confirmării evaluării riscurilor pe termen lung pentru păsări și pentru mamiferele care se hrănesc cu râme. Acestea se asigură că notificatorii la cererea cărora etoprofosul a fost inclus în prezenta anexă furnizează aceste studii Comisiei în termen de doi ani de la data autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
156 |
Pirimifos-metil Nr. CAS 29232-93-7 Nr. CIPAC 239 |
|
> 880 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările ca insecticid pentru depozitarea după recoltare. Aplicările cu echipamente de mână nu se autorizează. PARTEA B Pentru a evalua cererile de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin pirimifos-metil pentru alte utilizări decât aplicarea prin sisteme automatizate în depozite de cereale goale, statele membre vor acorda o atenție specială criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se vor asigura că toate datele și informațiile necesare sunt furnizate înainte de eliberarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare privind pirimifos-metilul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 martie 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
157 |
Fipronil Nr. CAS 120068-37-3 Nr. CIPAC 581 |
(±)-5-amino-1-(2,6-dicloro-α,α,α-trifluoro-para-tolil)-4-trifluorometilsulfinil-pirazol-3-carbonitril |
≥ 950 g/kg |
1 octombrie 2007 |
30 septembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid pentru tratarea semințelor. Pentru a proteja organismele nevizate, în special albinele melifere:
Statele membre se asigură că:
PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportul de examinare a fipronilului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 16 martie 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre în cauză solicită studii suplimentare pentru a confirma evaluarea riscului pentru păsări granivore și mamifere, respectiv albine și în special larve de albine. Acestea se asigură că notificatorii la cererea cărora fipronilul a fost inclus în prezenta anexă furnizează aceste studii Comisiei în termen de un an de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
158 |
Beflubutamid Nr. CAS 113614-08-7 Nr. CIPAC 662 |
(RS)-N-benzil-2-(4-fluoro-3-trifluoro-metil-fenoxil) butanamidă |
≥ 970 g/kg |
1 decembrie 2007 |
30 noiembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare a beflubutamidului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 mai 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
159 |
Virusul poliedrozei nucleare Spodoptera exigua Nr. CIPAC: Nealocat |
Nu se aplică |
|
1 decembrie 2007 |
30 noiembrie 2017 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare a Spodoptera exigua NPV, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 15 mai 2007. |
||||||||||||||||||||||||||||||
160 |
Prosulfocarb Nr. CAS 52888-80-9 Nr. CIPAC 539 |
S-benzil dipropil(tiocarbamat) |
970 g/kg |
1 noiembrie 2008 |
31 octombrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a prosulfocarbului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 9 octombrie 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
161 |
Fludioxonil Nr. CAS 131341-86-1 Nr. CIPAC 522 |
4-(2,2-difluor-1,3-benzodioxol-4-il)-1H-pirol-3-carbonitril |
950 g/kg |
1 noiembrie 2008 |
31 octombrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare pentru produse de protecție a plantelor care conțin fludioxonil pentru alte utilizări decât tratarea semințelor, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să vegheze la obținerea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații și:
Condițiile de autorizare trebuie să includă, dacă este necesar, măsuri de reducere a riscurilor. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a fludioxonilului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 9 octombrie 2007. |
||||||||||||||||||||||||||||||
162 |
Clomazon Nr. CAS 81777-89-1 Nr. CIPAC 509 |
2-(2-clorbenzil)-4,4-dimetil-1,2-oxazolidin-3-onă |
960 g/kg |
1 noiembrie 2008 |
31 octombrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a clomazonului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 9 octombrie 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
163 |
Bentiavalicarb Nr. CAS 413615-35-7 Nr. CIPAC 744 |
Acid [(S)-1-{[(R)-1-(6-fluoro-1,3-benzotiazol-2-il)etil]carbamoil}-2-metilpropil]carbamic |
≥ 910 g/kg Următoarele impurități de fabricație au o importanță toxicologică și fiecare dintre ele nu trebuie să depășească un anumit nivel în materialul tehnic:
|
1 august 2008 |
31 iulie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a bentiavalicarbului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ, acolo unde este cazul, măsuri adecvate de atenuare a riscurilor. În cursul evaluării cererilor de autorizație pentru produsele de protecție a plantelor care conțin bentiavalicarb pentru alte utilizări decât în sere, statele membre vor acorda o atenție deosebită criteriilor enunțate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se vor asigura de obținerea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, cu privire la specificațiile materialului tehnic astfel cum a fost produs în scopuri comerciale. |
||||||||||||||||||||||||||||||
164 |
Boscalid Nr. CAS 188425-85-6 Nr. CIPAC 673 |
2-cloro-N-(4′-clorobifenil-2-il)nicotinamidă |
≥ 960 g/kg |
1 august 2008 |
31 iulie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a boscalidului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de atenuare a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
165 |
Carvonă Nr. CAS 99-49-0 (d/l amestec) Nr. CIPAC 602 |
5-isopropenil-2-metilciclohex-2-en-1-onă |
≥ 930 g/kg cu un raport d/l de cel puțin 100: 1 |
1 august 2008 |
31 iulie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a carvonei, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cadrul acestei evaluări de ansamblu, statele membre trebuie să acorde o atenție specială riscului prezentat pentru operatori. Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
166 |
Fluoxastrobin Nr. CAS 361377-29-9 Nr. CIPAC 746 |
(E)-{2-[6-(2-clorofenoxi)-5-fluoropirimidin-4-iloxi]fenil}(5,6-dihidro-1,4,2-dioxazin-3-il)metanonă O-metiloximă |
≥ 940 g/kg |
1 august 2008 |
31 iulie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a fluoxastrobinului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre vizate vor solicita prezentarea următoarelor:
Acestea trebuie să se asigure că notificatorul la cererea căruia fluoxastrobinul a fost inclus în prezenta anexă furnizează aceste studii Comisiei în termen de 2 ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
167 |
Paecilomyces lilacinus (Thom) Samson 1974 tulpina 251 (AGAL: Nr. 89/030550) Nr. CIPAC 753 |
Nu se aplică |
|
1 august 2008 |
31 iulie 2018 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările ca nematocid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare pentru Paecilomyces lilacinus, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
168 |
Protioconazol Nr. CAS 178928-70-6 Nr. CIPAC 745 |
(RS)-2-[2-(1-clorociclopropil)-3-(2-clorofenil)-2-hidroxipropil]-2,4-dihidro-1,2,4-triazol-3-tionă |
≥ 970 g/kg Următoarele impurități de fabricație au o importanță toxicologică și fiecare dintre ele nu trebuie să depășească un anumit nivel în materialul tehnic:
|
1 august 2008 |
31 iulie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a protioconazolului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre vizate vor solicita prezentarea următoarelor:
Acestea trebuie să se asigure că notificatorul la cererea căruia protioconazolul a fost inclus în prezenta anexă furnizează aceste studii Comisiei în termen de 2 ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
169 |
Amidosulfuron Nr. CAS 120923-37-7 Nr. CIPAC 515 |
|
≥ 970 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B În momentul evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin amidosulfuron pentru alte destinații decât pajiștile și pășunile, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că orice date sau informații necesare sunt luate în considerare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a amidosulfuronului, în special cele din apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Referitor la aceste riscuri identificate, acolo unde este cazul, trebuie aplicate măsuri de diminuare a riscului, cum ar fi zonele-tampon. |
||||||||||||||||||||||||||||||
170 |
Nicosulfuron Nr. CAS 111991-09-4 Nr. CIPAC 709 |
|
≥ 910 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de analiză a nicosulfuronului, în special cele din apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 22 ianuarie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
171 |
Clofentezin Nr. CAS 74115-24-5 Nr. CIPAC 418 |
3,6-bis(2-clorofenil)-1,2,4,5-tetrazină |
≥ 980 g/kg (materie uscată) |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de revizuire a substanței clofentezin, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză se asigură că notificatorul prezintă Comisiei până la 31 iulie 2011 un program de monitorizare pentru evaluarea potențialului răspândirii substanței clofentezin la mare distanță pe calea aerului și a riscurilor consecutive pentru mediu. Rezultatele respectivului program de monitorizare se transmit statului membru raportor și Comisiei, până la 31 iulie 2013, sub forma unui raport de monitorizare. Statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei, până la 30 iunie 2012, studiile de confirmare cu privire la riscurile toxicologice și de mediu ale metaboliților substanței clofentezin. |
||||||||||||||||||||||||||||||
172 |
Dicamba Nr. CAS 1918-00-9 Nr. CIPAC 85 |
Acid 3,6-diclor-2-metoxibenzoic |
≥ 850 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de evaluare a dicamba, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. |
||||||||||||||||||||||||||||||
173 |
Difenoconazol Nr. CAS 119446-68-3 Nr. CIPAC 687 |
3-clor-4-[(2RS,4RS;2RS,4SR)-4-metil-2-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)-1,3-dioxolan-2il]fenil 4- clorfenil eter |
≥ 940 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de evaluare a difenoconazol, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de atenuare a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
174 |
Diflubenzuron Nr. CAS 35367-38-5 Nr. CIPAC 339 |
1-(4-clorfenil)-3-(2,6-difluorbenzoil)uree |
≥ 950 g/kg impurități: max. 0,03 g/kg 4-cloranilină |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de revizuire a substanței diflubenzuron, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ, acolo unde este cazul, măsuri adecvate de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei, până la 30 iunie 2011, studii suplimentare care să abordeze relevanța toxicologică potențială a impurității și a metabolitului 4-cloranilină (PCA). |
||||||||||||||||||||||||||||||
175 |
Imazaquin Nr. CAS 81335-37-7 Nr. CIPAC 699 |
Acid 2-[(RS)-4-izopropil-4-metil-5-oxo-2-imidazolin-2-il]quinolin-3-carboxilic |
≥ 960 g/kg (amestec racemic) |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de evaluare a imazaquin, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. |
||||||||||||||||||||||||||||||
176 |
Lenacil Nr. CAS 01.08.2164 Nr. CIPAC 163 |
3-ciclohexil-1,5,6,7-tetrahidrociclopentapirimidin-2,4(3H)-dionă |
≥ 975 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de revizuire a substanței lenacil, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei informații de confirmare referitoare la identitatea și caracteristicile metaboliților din sol Polar B și Polars și a metaboliților M1, M2 și M3, care au apărut în studiile de lizimetrie, precum și date de confirmare privind culturile rotate succesiv, incluzând posibilele efecte fitotoxice. Statele membre se asigură că notificatorii transmit aceste informații Comisiei până la 30 iunie 2012. Dacă o decizie privind clasificarea substanței lenacil în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (3) identifică necesitatea unor informații suplimentare cu privire la relevanța metaboliților IN-KE 121, IN-KF 313, M1, M2, M3, Polar B și Polars, statele membre în cauză solicită transmiterea unor astfel de informații. Ele se asigură că notificatorul furnizează Comisiei informațiile respective în termen de șase luni de la notificarea unei astfel de decizii de clasificare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
177 |
Oxadiazon Nr. CAS 19666-30-9 Nr. CIPAC 213 |
5-terț-butil-3-(2,4-dicloro-5-izopropoxifenil)-1,3,4-oxadiazol-2(3H)-onă |
≥ 940 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de revizuire a substanței oxadiazon, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 30 iunie 2012. |
||||||||||||||||||||||||||||||
178 |
Picloram Nr. CAS 01.02.1918 Nr. CIPAC 174 |
Acid 4-amino-3,5,6-triclorpiridin-2-carboxilic |
≥ 920 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de revizuire a substanței picloram, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În evaluarea generală, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 30 iunie 2012. |
||||||||||||||||||||||||||||||
179 |
Piriproxifen Nr. CAS 95737-68-1 Nr. CIPAC 715 |
4-fenoxifenil (RS)-2-(2-piridiloxi)propil eter |
≥ 970 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține cont de concluziile raportului de revizuire a substanței piriproxifen, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În evaluarea generală, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare care să confirme evaluarea riscului în raport cu două aspecte și anume: riscul pentru insectele acvatice generat de piriproxifen și de metabolitul DPH-pir și riscul pentru polenizatori generat de piriproxifen. Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 30 iunie 2012. |
||||||||||||||||||||||||||||||
180 |
Bifenox Nr. CAS 42576-02-3 Nr. CIPAC 413 |
Metil 5-(2,4-diclorfenoxi)-2-nitrobenzoat |
≥ 970 g/kg impurități:
|
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a bifenoxului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 14 martie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea următoarelor informații:
Acestea se asigură că notificatorul furnizează astfel de date și informații de confirmare Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
181 |
Diflufenican Nr. CAS 83164-33-4 Nr. CIPAC 462 |
2′,4′-difluor-2-(α,α,α-trifluor-m-toliloxi) nicotinanilidă |
≥ 970 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, iau în considerare concluziile din raportul de analiză a diflufenicanului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 14 martie 2008 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
182 |
Fenoxaprop-P Nr. CAS 113158-40-0 Nr. CIPAC 484 |
Acid (R)-2[4-[(6-cloro-2-benzoxazolil)oxi]-fenoxi]-propanoic |
≥ 920 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a substanței fenoxaprop-P, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 14 martie 2008 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
183 |
Fenpropidin Nr. CAS 67306-00-7 Nr. CIPAC 520 |
(R,S)-1-[3-(4-terț-butilfenil)-2-metilpropil]-piperidină |
≥ 960 g/kg (racemat) |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a fenpropidinului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 14 martie 2008 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea următoarelor informații:
Acestea se asigură că notificatorul furnizează astfel de date și informații de confirmare Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
184 |
Chinoclamină Nr. CAS 2797-51-5 Nr. CIPAC 648 |
2-amino-3-clor-1,4-naftochinonă |
≥ 965 g/kg impurități: dichlon (2,3-diclor-1,4-naftochinonă) max. 15 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor care conțin chinoclamină în alte cazuri decât pentru protecția plantelor ornamentale și de pepinieră, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că au fost furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de eliberarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a chinoclaminei, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 14 martie 2008 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de atenuare a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
185 |
Cloridazon Nr. CAS 1698-60-8 Nr. CIPAC 111 |
5-amino-4-cloro-2-fenilpiridazin-3(2H)-onă |
920 g/kg Impuritatea 4-amino-5-cloro-izomer, rezultată din procesul de fabricație, poate constitui o problemă toxicologică, iar nivelul maxim al acesteia nu poate depăși 60 g/kg |
1 ianuarie 2009 |
31 decembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid, în doze de aplicare de maximum 2,6 kg/ha, numai o dată la trei ani pe același teren. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind cloridazonul, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 4 decembrie 2007. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor și, după caz, trebuie demarate programe de monitorizare destinate să verifice o potențială contaminare a apelor subterane cu metaboliți B și B1, în zonele vulnerabile. |
||||||||||||||||||||||||||||||
186 |
Tritosulfuron Nr. CAS 142469-14-5 Nr. CIPAC 735 |
1-(4-metoxi-6-trifluormetil-1,3-5-triazin-2-il)-3-(2-trifluormetil-benzensulfonil) uree |
≥ 960 g/kg Următoarea impuritate de fabricație are o importanță toxicologică și nu trebuie să depășească un anumit nivel în materialul tehnic: 2-amino-4-metoxi-6-(trifluormetil)-1,3,5-triazină: < 0,2 g/kg |
1 decembrie 2008 |
30 noiembrie 2018 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a tritosulfuronului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 20 mai 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
187 |
Flutolanil Nr. CAS 66332-96-5 Nr. CIPAC 524 |
α,α,α-trifluor-3′-izopropoxi-o-toluanilidă |
≥ 975 g/kg |
1 martie 2009 |
28 februarie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin flutolanil în vederea altor utilizări decât tratarea tuberculilor de cartofi, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a flutolanilului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 20 mai 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
188 |
Benfluralin Nr. CAS 1861-40-1 Nr. CIPAC 285 |
N-butil-N-etil-α,α,α-trifluor-2,6-dinitro-p-toluidină |
≥ 960 g/kg Impurități:
|
1 martie 2009 |
28 februarie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin benfluralin în vederea altor utilizări decât cele referitoare la salată și andive, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a benfluralinului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 20 mai 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii suplimentare privind metabolismul în rotația culturilor și confirmarea evaluării riscurilor pentru metabolitul B12 și pentru organismele acvatice. Acestea se asigură că notificatorii la cererea cărora benfluralinul a fost inclus în anexă transmit astfel de studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
189 |
Fluazinam Nr. CAS 79622-59-6 Nr. CIPAC 521 |
3-clor-N-(3-clor-5-trifluormetil-2-piridil)-α,α,α-trifluor-2,6-dinitro-p-toluidină |
≥ 960 g/kg Impurități: 5-clor-N-(3-clor-5-trifluormetil-2-piridil)-α,α,α-trifluor-4,6-dinitro-o-toluidină:
|
1 martie 2009 |
28 februarie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin fluazinam în vederea altor utilizări decât cele referitoare la cartofi, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a fluazinamului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 20 mai 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii suplimentare pentru confirmarea evaluării riscurilor pentru organismele acvatice și macroorganismele din sol. Acestea se asigură că notificatorii la cererea cărora fluazinamul a fost inclus în anexă transmit astfel de studii Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
190 |
Fuberidazol Nr. CAS 3878-19-1 Nr. CIPAC 525 |
2-(2′-furil)benzimidazol |
≥ 970 g/kg |
1 martie 2009 |
28 februarie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare pentru produse de protecție a plantelor care conțin fuberidazol în vederea altor utilizări decât tratarea semințelor, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a fuberidazolului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 20 mai 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de atenuare a riscurilor, după caz. |
||||||||||||||||||||||||||||||
191 |
Mepiquat Nr. CAS 15302-91-7 Nr. CIPAC 440 |
clorură de 1,1-dimetilpiperidiniu (clorură de mepiquat) |
≥ 990 g/kg |
1 martie 2009 |
28 februarie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin mepiquat în vederea altor utilizări decât cele referitoare la orz, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a mepiquatului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 20 mai 2008. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită reziduurilor din alimentele pe bază de plante și animale și să evalueze gradul de expunere alimentară a consumatorilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
192 |
Diuron Nr. CAS 330-54-1 Nr. CIPAC 100 |
3-(3,4-diclorfenil)-1,1-dimetiluree |
≥ 930 g/kg |
1 octombrie 2008 |
30 septembrie 2018 |
PARTEA A Nu poate fi utilizat decât în calitate de erbicid în cantități care nu depășesc 0,5 kg/ha (medie pe suprafață). PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de reexaminare referitor la diuron, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 iulie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare cuprind, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
193 |
Bacillus thuringiensis subsp. Aizawai SUȘA: ABTS -1857 Colecția de culturi: nr. SD-1372 SUȘA: GC-91 Colecția de culturi: nr. NCTC 11821 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Bacillus thuringiensis subsp. Aizawai ABTS-1857 (SANCO/1539/2008) și GC-91 (SANCO/1538/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
194 |
Bacillus thuringiensis subsp. israeliensis (serotipul H-14) SUȘA: AM65-52 Colecția de culturi: nr. ATCC -1276 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Bacillus thuringiensis subsp. israeliensis (serotipul H-14) AM65-52 (SANCO/1540/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
195 |
Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki
|
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Bacillus thuringiensis subsp kurstaki ABTS 351 (SANCO/1541/2008), PB 54 (SANCO/1542/2008), SA 11, SA 12 și EG 2348 (SANCO/1543/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
196 |
Bacillus thuringiensis subsp. Tenebrionis SUȘA: NB 176 (TM 14 1) Colecția de culturi: nr. SD-5428 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Bacillus thuringiensis subsp. tenebrionis NB 176 (SANCO/1545/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
197 |
Beauveria bassiana
|
Nu se aplică |
Nivelul maxim de beauvericină: 5 mg/kg |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Beauveria bassiana ATCC 74040 (SANCO/1546/2008) și GHA (SANCO/1547/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
198 |
Cydia pomonella Granulovirus (CpGV) |
Nu se aplică |
Microorganisme contaminante (Bacillus cereus) < 1 × 106 CFU/g |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Cydia pomonella Granulovirus (CpGV) (SANCO/1548/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
199 |
Lecanicillium muscarium (anterior Verticilium lecanii) SUȘA: Ve 6 Colecția de culturi: nr. CABI (=IMI) 268317, CBS 102071, ARSEF 5128 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Lecanicillium muscarium (anterior Verticilium lecanii) Ve 6 (SANCO/1861/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
200 |
Metarhizium anisopliae var. anisopliae (anterior Metarhizium anisopliae) SUȘA: BIPESCO 5/F52 Colecția de culturi: nr. M.a. 43; nr. 275-86 (acronime V275 sau KVL 275); nr. KVL 99-112 (Ma 275 sau V 275); nr. DSM 3884; nr. ATCC 90448; nr. ARSEF 1095 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Metarhizium anisopliae var. anisopliae (anterior Metarhizium anisopliae) BIPESCO 5 și F52 (SANCO/1862/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
201 |
Phlebiopsis gigantea
|
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Phlebiopsis gigantea (SANCO/1863/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
202 |
Pythium oligandrum SUȘELE: M1 Colecția de culturi nr. ATCC 38472 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Pythium oligandrum M1 (SANCO/1864/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
203 |
Streptomyces K61 (anterior S. griseoviridis) SUȘA: K61 Colecția de culturi: nr. DSM 7206 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Streptomyces (anterior Streptomyces griseoviridis) K61 (SANCO/1865/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
204 |
Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum)
|
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din rapoartele de reexaminare cu privire la Trichoderma atroviride (anterior T. harzianum) IMI 206040 (SANCO/1866/2008) și, respectiv, T-11 (SANCO/1841/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
205 |
Trichoderma polysporum SUȘA: Trichoderma polysporum IMI 206039 Colecția de culturi: nr. IMI 206039, ATCC 20475 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Trichoderma polysporum IMI 206039 (SANCO/1867/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
206 |
Trichoderma harzianum Rifai
|
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, iau în considerare concluziile din rapoartele de reexaminare cu privire la Trichoderma harzianum T-22 (SANCO/1839/2008) și, respectiv, ITEM 908 (SANCO/1840/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
207 |
Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum)
|
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din rapoartele de reexaminare cu privire la Trichoderma asperellum (anterior T. harzianum) ICC012 (SANCO/1842/2008) și Trichoderma asperellum (anterior T. viride T25 și TV1) T11 și TV1 (SANCO/1868/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
208 |
Trichoderma gamsii (anterior T. viride) SUȘELE: ICC080 Colecția de culturi: nr. IMI CC Numărul 392151 CABI |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Trichoderma viride (SANCO/1868/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
209 |
Verticillium albo-atrum (anterior Verticillium dahliae) SUȘA: Verticillium albo-atrum izolat WCS850 Colecția de culturi nr. CBS 276,92 |
Nu se aplică |
Nicio impuritate relevantă |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Verticillium albo-atrum (anterior Verticillium dahliae) WCS850 (SANCO/1870/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
210 |
|
|
≥ 850 g/kg |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Utilizat numai ca insecticid, acaricid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin abamectin în vederea altor utilizări decât cele pentru citrice, salată și tomate, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare privind substanța abamectin, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 11 iulie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea următoarelor informații:
Statele membre se asigură că notificatorii prezintă aceste studii Comisiei, în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
211 |
Epoxiconazol Nr. CAS 135319-73-2 (anterior 106325-08-0) Nr. CIPAC 609 |
(2RS, 3SR)-1-[3-(2-clorofenil)-2,3-epoxi-2-(4-fluorofenil)propil]-1H-1,20,4-triazol |
≥ 920 g/kg |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare privind substanța epoxiconazol, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 11 iulie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre respective se asigură că notificatorul transmite Comisiei studii suplimentare privind proprietățile substanței epoxiconazol care pot provoca tulburări ale sistemului endocrin, într-un interval de doi ani de la adoptarea orientărilor OCDE pentru testele privind tulburările sistemului endocrin sau a orientărilor convenite la nivel comunitar în materie de teste. Statele membre respective se asigură că notificatorul prezintă Comisiei, nu mai târziu de 30 iunie 2009, un program de monitorizare pentru evaluarea răspândirii substanței epoxiconazol la mare distanță pe calea aerului și a riscurilor conexe pentru mediul înconjurător. Rezultatele acestei monitorizări vor fi transmise Comisiei, sub forma unui raport de monitorizare, până la 31 decembrie 2011, cel târziu. Statele membre respective se asigură că notificatorul transmite, cel târziu în termen de doi ani de la autorizare, informații privind reziduurile de metaboliți ai substanței epoxiconazol în culturile principale, culturile în sistem de rotație și în produsele de origine animală, precum și informații pentru a evalua în detaliu riscurile pe termen lung pentru păsările și mamiferele erbivore. |
||||||||||||||||||||||||||||||
212 |
Fenpropimorf Nr. CAS 67564-91-4 Nr. CIPAC 427 |
(RS)-cis-4-[3-(4-terț-butilfenil)-2-metilpropil]-2,6-dimetilmorfolin |
≥ 930 g/kg |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de reexaminare privind substanța fenpropimorf, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 11 iulie 2008, în cadrul Comitetului. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii suplimentare pentru a confirma mobilitatea metabolitului BF-421-7 în sol. Acestea se asigură că notificatorii la cererea cărora fenpropimorful a fost inclus în prezenta anexă transmit aceste studii Comisiei, în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
213 |
Fenpiroximat Nr. CAS 134098-61-6 Nr. CIPAC 695 |
Terț-butil (E)-alfa-(1,3-dimetil-5-fenoxipirazol-4-ilmetileneamino-oxi)-p-toluat |
> 960 g/kg |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid. Următoarele utilizări nu pot fi autorizate:
PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de reexaminare privind substanța fenpiroximat, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 11 iulie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații pentru a evalua în detaliu următoarele:
Statele membre se asigură că notificatorii la cererea cărora substanța fenpiroximat a fost inclusă în prezenta anexă transmit aceste informații Comisiei, în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
214 |
Tralkoxidim Nr. CAS 87820-88-0 Nr. CIPAC 544 |
(RS)-2-[(EZ)-1-(etoxiimino)propil]-3-hidroxi-5-mesitilciclohex-2-en-1-onă |
≥ 960 g/kg |
1 mai 2009 |
30 aprilie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de reexaminare privind substanța tralkoxidim, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 11 iulie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită prezentarea următoarelor informații:
Statele membre se asigură că notificatorii la cererea cărora substanța tralkoxidim a fost inclusă în prezenta anexă transmit aceste informații Comisiei, în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
215 |
Aclonifen Nr. CAS 74070-46-5 Nr. CIPAC 498 |
2-cloro-6-nitro-3-fenoxianilină |
≥ 970 g/kg Impuritatea fenol poate constitui o problemă toxicologică, iar nivelul maxim stabilit este de 5 g/kg. |
1 august 2009 |
31 iulie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin aclonifen în vederea altor utilizări decât cele referitoare la floarea soarelui, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de reexaminare privind aclonifenul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 26 septembrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea de studii suplimentare privind reziduurile din rotațiile culturilor și informații relevante pentru a confirma evaluarea riscului pentru păsări, mamifere, organismele acvatice și plantele nevizate. Acestea se asigură că notificatorul furnizează astfel de date și informații de confirmare Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
216 |
Imidacloprid Nr. CAS 138261-41-3 Nr. CIPAC 582 |
(E)-1-(6-cloro-3-piridinilmetil)-N-nitroimidazolidin-2-ilideneamină |
≥ 970 g/kg |
1 august 2009 |
31 iulie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Pentru a proteja organismele nevizate, în special albinele melifere și păsările, pentru utilizările ca tratament al semințelor:
Statele membre se asigură că:
PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizație pentru produsele de protecție a plantelor care conțin imidacloprid pentru alte utilizări decât pentru roșiile cultivate în sere, statele membre vor acorda o atenție deosebită criteriilor enunțate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se vor asigura de obținerea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de reexaminare privind imidaclopridul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 26 septembrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea următoarelor informații:
Acestea se asigură că notificatorul furnizează astfel de date și informații de confirmare Comisiei în termen de doi ani de la autorizare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
217 |
Metazaclor Nr. CAS 67129-08-2 Nr. CIPAC 411 |
2-cloro-N-(pirazol-1-ilmetil)acet-2′,6′-xilididă |
≥ 940 g/kg Toluenul (impuritate rezultată din procesul de fabricație) poate constitui o problemă toxicologică, iar nivelul maxim stabilit este de 0,05 %. |
1 august 2009 |
31 iulie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid; aplicarea maximă este de 1,0 kg/ha, realizată doar o dată la trei ani pe același teren. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de reexaminare privind metazaclorul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 26 septembrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de atenuare a riscurilor și, după caz, trebuie demarate programe de monitorizare destinate să verifice o potențială contaminare a apelor subterane cu metaboliți 479M04, 479M08, 479M09, 479M11 și 479M12, în zonele vulnerabile. În cazul în care metazaclorul este clasificat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 ca „susceptibil de a provoca cancer”, statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare cu privire la relevanța metaboliților 479M04, 479M08, 479M09, 479M11 și 479M12 în ceea ce privește cancerul. Ele se asigură că notificatorii furnizează aceste informații Comisiei în termen de șase luni de la notificarea unei astfel de decizii de clasificare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
218 |
Acid acetic Nr. CAS 64-19-7 Număr CIPAC neatribuit |
Acid acetic |
≥ 980 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare cu privire la acidul acetic (SANCO/2602/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
219 |
Sulfat de amoniu și aluminiu Nr. CAS 7784-26-1 Număr CIPAC neatribuit |
Sulfat de amoniu și aluminiu |
≥ 960 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor unitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la sulfatul de amoniu și aluminiu (SANCO/2985/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
220 |
Silicat de aluminiu Nr. CAS 1332-58-7 Număr CIPAC neatribuit |
Nu este disponibil Denumire chimică: caolin |
≥ 999,8 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la silicatul de aluminiu (SANCO/2603/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
221 |
Acetat de amoniu Nr. CAS 631-61-8 Număr CIPAC neatribuit |
Acetat de amoniu. |
≥ 970 g/kg Impuritate relevantă: metale grele ca Pb maxim 10 ppm |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la acetatul de amoniu (SANCO/2986/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
222 |
Făină de sânge Număr CAS neatribuit Număr CIPAC neatribuit |
Nu este disponibil |
≥ 990 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. Făina de sânge trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la acidul acetic (SANCO/2604/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
223 |
Carbură de calciu Nr. CAS 75-20-7 Număr CIPAC neatribuit |
|
≥ 765 g/kg Conținând 0,08-0,52 g/kg fosfură de calciu |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la carbura de calciu (SANCO/2605/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
224 |
Carbonat de calciu Nr. CAS 471-34-1 Număr CIPAC neatribuit |
Carbonat de calciu |
≥ 995 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la carbonatul de calciu (SANCO/2606/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
225 |
Dioxid carbon Nr. CAS 124-38-9 |
Dioxid carbon |
≥ 99,9 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Doar utilizările ca fumigant pot fi autorizate. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la dioxidul de carbon (SANCO/2987/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
226 |
Benzoat de denatoniu Nr. CAS 3734-33-6 Număr CIPAC neatribuit |
Benzoat benzildietil[(2,6-xililcarbometil)metil] de amoniu |
≥ 995 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la benzoat de denatoniu (SANCO/2607/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
227 |
Etilenă Nr. CAS 74-85-1 Număr CIPAC neatribuit |
Etenă |
≥ 99 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la etilenă (SANCO/2608/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
228 |
Extract de arbore de ceai Nr. CAS: ulei de arbore de ceai 68647-73-4 Componente principale:
Număr CIPAC neatribuit |
Uleiul de arbore de ceai este un amestec complex de substanțe chimice |
Componente principale:
|
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor unitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la extractul de arbore de ceai (SANCO/2609/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
229 |
Reziduuri de la distilarea grăsimilor Număr CAS neatribuit Număr CIPAC neatribuit |
Nu este disponibil |
≥ 40 % acizi grași fracționați Impuritate relevantă: Ni, maxim 200 mg/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. Reziduurile de la distilarea grăsimilor de origine animală trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la reziduurile de la distilarea grăsimilor (SANCO/2610/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
230 |
Acizi grași C7-C20 Nr. CAS: 112-05-0 (acid pelargonic)
Număr CIPAC neatribuit |
|
|
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid, acaricid și erbicid și ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor unitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la acizii grași (SANCO/2610/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
231 |
Extract de usturoi Nr. CAS 8008-99-9 Număr CIPAC neatribuit |
Concentrat de suc de usturoi de calitate alimentară |
≥ 99,9 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug, insecticid și nematicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la extractul de usturoi (SANCO/2612/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
232 |
Acid giberelic Nr. CAS 05.06.1977 Nr. CIPAC 307 |
|
≥ 850 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la acidul giberelic (SANCO/2613/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
233 |
Gibereline
Număr CIPAC neatribuit |
|
Raport de examinare (SANCO/2614/2008). |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la gibereline (SANCO/2614/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
234 |
Proteine hidrolizate Număr CAS neatribuit Număr CIPAC neatribuit |
Nu este disponibil |
Raport de reexaminare (SANCO/2615/2008) |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. Proteinele hidrolizate de origine animală trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la proteinele hidrolizate (SANCO/2615/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
235 |
Sulfat de fier
Număr CIPAC neatribuit |
Sulfat de fier (II) |
|
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la sulfatul de fier (SANCO/2616/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
236 |
Kieselgur (diatomit) Nr. CAS 61790-53-2 Nr. CIPAC 647 |
Kieselgur (diatomit) |
920 ± 20 g SiO2/kg DE Maxim 0,1 % particule de siliciu cristalin (cu un diametru mai mic de 50 μm) |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la kieselgur (SANCO/2617/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
237 |
Calcar Nr. CAS 1317-65-3 Număr CIPAC neatribuit |
indisponibil |
≥ 980 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la calcar (SANCO/2618/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
238 |
Metil-nonil-cetonă Nr. CAS 112-12-9 Număr CIPAC neatribuit |
Undecan-2-one |
≥ 975g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la metil-nonil-cetonă (SANCO/2619/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
239 |
Piper Număr CAS neatribuit Număr CIPAC neatribuit |
Piper negru — Piper nigrum |
Este un amestec complex de substanțe chimice, componenta piperină ca marker ar trebui să fie de cel puțin 4 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la piper (SANCO/2620/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
240 |
Uleiuri vegetale/Ulei de lămâiță Nr. CAS 8000-29-1 Număr CIPAC neatribuit |
Uleiul de lămâiță este un amestec complex de substanțe chimice. Principalele componente sunt următoarele:
|
Impurități relevante metil eugenol și metil-isoeugenol maxim 0,1 %. |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la uleiul de lămâiță (SANCO/2621/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
241 |
Uleiuri vegetale/Ulei de cuișoare Nr. CAS: 94961-50-2 (ulei de cuișoare) 97-53-0 (componentă principală – eugenol) Număr CIPAC neatribuit |
Uleiul de cuișoare este un amestec complex de substanțe chimice. Principala componentă este eugenolul. |
≥ 800 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid și bactericid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la uleiul de cuișoare (SANCO/2622/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
242 |
Uleiuri vegetale/Ulei de rapiță Nr. CAS 8002-13-9 Număr CIPAC neatribuit |
Ulei de rapiță |
Uleiul de rapiță este un amestec complex de acizi grași |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la uleiul de rapiță (SANCO/2623/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
243 |
Uleiuri vegetale/Ulei de mentă verde Nr. CAS 8008-79-5 Număr CIPAC neatribuit |
Ulei de mentă verde |
≥ 550 g/kg ca L-Carvonă |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la uleiul de mentă verde (SANCO/2624/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
244 |
Hidrogenocarbonat de potasiu Nr. CAS 298-14-6 Număr CIPAC neatribuit |
Hidrogenocarbonat de potasiu |
≥ 99,5 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la hidrogenocarbonatul de potasiu (SANCO/2625/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
245 |
Putrescin (1,4-Diaminobutan) Nr. CAS 110-60-1 Număr CIPAC neatribuit |
Butan-1,4-diamină |
≥ 990 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la putrescin (SANCO/2626/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
246 |
Piretrine Nr. CAS: (A) și (B) Piretrine: 8003-34-7
Nr. CIPAC 32 |
Piretrinele sunt un amestec complex de substanțe chimice. |
|
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la piretrine (SANCO/2627/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
247 |
Nisip de cuarț Nr. CAS 14808-60-7 Număr CIPAC neatribuit |
Quarz, quartz, dioxid de siliciu, siliciu, dioxid de silicon, SiO2 |
≥ 915 g/kg Maxim 0,1 % particule de siliciu cristalin (cu un diametru mai mic de 50 μm) |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la nisipul de cuarț (SANCO/2628/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
248 |
Insectifug după miros de origine animală sau vegetală/ulei de pește Nr. CAS 100085-40-3 Număr CIPAC neatribuit |
Ulei de pește |
≥ 99 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. Uleiul de pește trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la uleiul de pește (SANCO/2629/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
249 |
Insectifug după miros de origine animală sau vegetală/grăsime de oaie Nr. CAS 98999-15-6 Număr CIPAC neatribuit |
Grăsime de oaie |
Grăsime de oaie pură cu un conținut de apă de maxim 0,18 % w/w/. |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. Grăsimea de oaie trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la grăsimea de oaie (SANCO/2630/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
250 |
Insectifug după miros de origine animală sau vegetală/ulei brut de tal Nr. CAS: 8002-26-4 Număr CIPAC neatribuit |
Ulei de tal brut |
Uleiul de tal brut este un amestec complex de colofoniu de tal și acizi grași |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la ulei brut de tal (SANCO/2631/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
251 |
Insectifug după miros de origine animală sau vegetală/smoală ulei de tal Nr. CAS: 8016-81-7 Număr CIPAC neatribuit |
Smoală de ulei de tal |
Amestec complex de esteri de acizi grași, colofoniu și cantități mici de dimeri și trimeri de acizi rezinici și acizi grași. |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la smoala de ulei de tal (SANCO/2632/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
252 |
Extract de alge marine (fostul „extract de alege marine și alge”) Număr CAS neatribuit Număr CIPAC neatribuit |
Extract de alge marine |
Extractul de alge marine este un amestec complex. Componente principale ca markeri: manitol, fucoidan și alginat. Raport de examinare SANCO/2634/2008. |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la extractul de alge marine (SANCO/2634/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
253 |
Silicat de aluminiu și calciu Nr. CAS 1344-00-9 Număr CIPAC neatribuit |
Silicat de aluminiu și calciu: Nax[(AlO2)x(SiO2)y] × zH2O |
1 000 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insectifug. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la silicatul de aluminiu și sodiu (SANCO/2635/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
254 |
Hipoclorit de sodiu Nr. CAS 7681-52-9 Număr CIPAC neatribuit |
Hipoclorit de sodiu |
10 % (w/w) exprimat în clor |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Doar utilizările ca dezinfectant pot fi autorizate. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare cu privire la hipocloritul de sodiu (SANCO/2988/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
255 |
Feromoni de lepidoptere cu catenă liniară |
Grupul acetați: |
Raport de reexaminare (SANCO/2633/2008) |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la feromoni de lepidoptere cu catenă liniară (SANCO/2633/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
(E)-5-Acetat de decen-1-il Nr. CAS 38421-90-8 Număr CIPAC neatribuit |
(E)-5-Acetat de decen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E)-8-Acetat de dodecen-1-il Nr. CAS 38363-29-0 Nr. CIPAC nealocat |
(E)-8-Acetat de dodecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E/Z)-8-Acetat de dodecen-1-il Nr. CAS: indisponibil Număr CIPAC: indisponibil |
(E/Z)-8-Acetat de dodecen-1-il ca izomeri individuali |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-8-Acetat de dodecen-1-il Nr. CAS 28079-04-1 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-8-Acetat de dodecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-9-Acetat de dodecen-1-il Nr. CAS 16974-11-1 Nr. CIPAC 422 |
(Z)-9-Acetat de dodecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E,Z)-7,9-acetat de hexadecen-1-il Nr. CAS 54364-62-4 Număr CIPAC neatribuit |
(E,Z)-7,9-acetat de hexadecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E)-11-Acetat de tetradecen-1-il Nr. CAS 33189-72-9 Număr CIPAC neatribuit |
(E)-11-Acetat de tetradecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-9-acetat de tetradecen-1-il Nr. CAS 16725-53-4 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-9-acetat de tetradecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-11-acetat de tetradecen-1-il Nr. CAS 20711-10-8 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-11-acetat de tetradecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z,E)-9, 12-Acetat de tetradecen-1-il Nr. CAS 31654-77-0 Număr CIPAC neatribuit |
(Z,E)-9, 12-Acetat de tetradecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-11-acetat de hexadecen-1-il Nr. CAS 34010-21-4 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-11-acetat de hexadecen-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z,E)-7, 11-Acetat de hexadecadien-1-il Nr. CAS 51606-94-4 Număr CIPAC neatribuit |
(Z,E)-7, 11-Acetat de hexadecadien-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E,Z)-2, 13-Acetat de octadecadien-1-il Nr. CAS 86252-65-5 Număr CIPAC neatribuit |
(E,Z)-2, 13-Acetat de octadecadien-1-il |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul alcool: |
Grupul alcool: |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E)-5-decen-1-ol Nr. CAS 56578-18-8 Număr CIPAC neatribuit |
(E)-5-decen-1-ol |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-8-dodecen-1-ol Nr. CAS 40642-40-8 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-8-dodecen-1-ol |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(E,E)-8,10-dodecadien-1-ol Nr. CAS 33956-49-9 Număr CIPAC neatribuit |
(E,E)-8,10-dodecadien-1-ol |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
tetradecan-1-ol Nr. CAS 112-72-1 Număr CIPAC neatribuit |
tetradecan-1-ol |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-11-hexadecen-1-ol Nr. CAS 56683-54-6 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-11-hexadecen-1-ol |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
Grupul alheide: |
Grupul alheide: |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-7-tetradecenal Nr. CAS 65128-96-3 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-7-tetradecenal |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-9-hexadecenal Nr. CAS 56219-04-6 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-9-hexadecenal |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-11-hexadecenal Nr. CAS 53939-28-9 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-11-hexadecenal |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
(Z)-13-octadecenal Nr. CAS 58594-45-9 Număr CIPAC neatribuit |
(Z)-13-octadecenal |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
Amestecuri acetați: |
Amestecuri acetați: |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
Amestecuri de alheide: |
Amestecuri de alheide: |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
Amestecuri mixturi: |
Amestecuri mixturi: |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||
256 |
Clorhidrat de trimetil-amină Nr. CAS 593-81-7 Număr CIPAC neatribuit |
Clorhidrat de trimetil-amină |
≥ 988 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la clorhidrat de trimetil-amină (SANCO/2636/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
257 |
Uree Nr. CAS 57-13-6 Nr. CIPAC 8352 |
Uree |
≥ 98 % w/w |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca momeală și fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la uree (SANCO/2637/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
258 |
Z-13-acetat de hexadecen-11-in-1-il Nr. CAS 78617-58-0 CIPAC: nealocat |
Z-13-acetat de hexadecen-11-in-1-il |
≥ 75 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Z-13-acetat de hexadecen-11-in-1-il (SANCO/2649/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
259 |
Z,Z,Z,Z-7,13,16,19-izobutirat de docosatetraen-1-il Nr. CAS 135459-81-3 CIPAC: nealocat |
Z,Z,Z,Z-7,13,16,19-izobutirat de docosatetraen-1-il |
≥ 90 % |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca momeală. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor unitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de reexaminare cu privire la Z,Z,Z,Z-7,13,16,19-izobutirat de docosatetraen-1-il (SANCO/2650/2008), în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
260 |
Fosfură de aluminiu Nr. CAS 20859-73-8 Nr. CIPAC 227 |
Fosfură de aluminiu |
≥ 830 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările în calitate de insecticid, rodenticid, talpicid și leporicid sub formă de produse gata preparate care conțin fosfură de aluminiu. Se pot autoriza numai utilizările exterioare în calitate de rodenticid, talpicid și leporicid. Autorizațiile ar trebui limitate la utilizatorii profesioniști. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind fosfura de aluminiu, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
261 |
Fosfură de calciu Nr. CAS 1305-99-3 Nr. CIPAC 505 |
Fosfură de calciu |
≥ 160 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările exterioare în calitate de rodenticid și talpicid, sub formă de produse gata preparate care conțin fosfură de calciu. Autorizațiile ar trebui limitate la utilizatorii profesioniști. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind fosfura de calciu, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
262 |
Fosfură de magneziu Nr. CAS 12057-74-8 Nr. CIPAC 228 |
Fosfură de magneziu |
≥ 880 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările în calitate de insecticid, rodenticid, talpicid și leporicid sub formă de produse gata preparate care conțin fosfură de magneziu. Se pot autoriza numai utilizările exterioare în calitate de rodenticid, talpicid și leporicid. Autorizațiile ar trebui limitate la utilizatorii profesioniști. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind fosfura de magneziu, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
263 |
Cimoxanil Nr. CAS 57966-95-7 Nr. CIPAC 419 |
1-[(E/Z)-2-ciano-2-metoximinoacetil]-3-etiluree |
≥ 970 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind cimoxanilul, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
264 |
Dodemorf Nr. CAS 1593-77-7 Nr. CIPAC 300 |
cis/trans-[4-ciclododecil]-2,6-dimetilmorfolină |
≥ 950 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările în calitate de fungicid pentru plantele ornamentale cultivate în seră. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind dodemorful, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
265 |
Ester metilic al acidului 2,5-diclorbenzoic Nr. CAS 2905-69-3 Nr. CIPAC 686 |
2,5-diclorbenzoat de metil |
≥ 995 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările în interior, în calitate de agent de reglare a creșterii plantelor și de fungicid pentru altoirea viței de vie. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind esterul metilic al acidului 2,5-diclorbenzoic, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. |
||||||||||||||||||||||||||||||
266 |
Metamitron Nr. CAS 41394-05-2 Nr. CIPAC 381 |
4-amino-4,5-dihidro-3-metil-6-fenil-1,2,4-triazin-5-onă |
≥ 960 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Cu ocazia evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin metamitron în vederea altor utilizări decât cele referitoare la culturile de rădăcinoase, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și să se asigure că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind metamitronul, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre vizate solicită informații suplimentare în ceea ce privește impactul metabolitului M3, prezent în sol, asupra apelor subterane, a reziduurilor aflate în culturile în sistem de rotație, a riscului pe termen lung pentru păsările insectivore și a riscului specific pentru păsările și mamiferele care pot fi contaminate prin ingestia de apă încâmpuri. Statele membre se asigură că autorii notificărilor la cererea cărora substanța metamitron a fost inclusă în prezenta anexă transmit aceste informații Comisiei până la 31 august 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
267 |
Sulcotrion Nr. CAS 99105-77-8 Nr. CIPAC 723 |
2-(2-clor-4-mesilbenzoil)ciclohexan-1,3-dionă |
≥ 950 g/kg Impurități:
|
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind sulcotrionul, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre vizate solicită informații suplimentare privind degradarea în sol și în apă a fracțiunii de ciclohexanodionă și riscul pe termen lung pentru păsările insectivore. Statele membre se asigură că autorul notificării la cererea căruia substanța sulcotrion a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 31 august 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
268 |
Tebuconazol Nr. CAS 107534-96-3 Nr. CIPAC 494 |
(RS)-1-p-clorfenil-4,4-dimetil-3-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)-pentan-3-ol |
≥ 905 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind tebuconazolul, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetulpermanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită informații suplimentare pentru a confirma evaluarea riscurilor pentru păsări și mamifere. Statele membre se asigură că autorul notificării la cererea căruia substanța tebuconazol a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 31 august 2011, cel târziu. Statele membre vizate se asigură că autorul notificării transmite Comisiei informații suplimentare privind proprietățile substanței tebuconazol care pot provoca tulburări ale sistemului endocrin, într-un interval de doi ani de la adoptarea orientărilor OCDE pentru testele privind tulburările sistemului endocrin sau a orientărilor convenite la nivel comunitar în materie de teste. |
||||||||||||||||||||||||||||||
269 |
Triadimenol Nr. CAS 55219-65-3 Nr. CIPAC 398 |
(1RS,2RS;1RS,2SR)-1-(4-clorfenoxi)-3,3-dimetil-1-(1H-1,2,4-triazol-1-il)butan-2-ol |
≥ 920 g/kg izomer A (1RS,2SR), izomer B (1RS,2RS)
|
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare privind triadimenolul, în special de apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2008. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că autorul notificării la cererea căruia substanța triadimenol a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 31 august 2011, cel târziu. Statele membre vizate se asigură că autorul notificării transmite Comisiei informații suplimentare privind proprietățile substanței triadimenol care pot provoca tulburări ale sistemului endocrin, într-un interval de doi ani de la adoptarea orientărilor OCDE pentru testele privind tulburările sistemului endocrin sau a orientărilor convenite la nivel comunitar în materie de teste. |
||||||||||||||||||||||||||||||
270 |
Metomil Nr. CAS 16752-77-50 Nr. CIPAC 264 |
S-metil (EZ)-N-(metilcarbamoiloxi)tioacetimidat |
≥ 980 g/kg |
1 septembrie 2009 |
31 august 2019 |
PARTEA A Substanța poate fi utilizată ca insecticid pentru legume doar în doze care nu depășesc 0,25 kg de substanță activă per hectar per aplicare și pentru un număr maxim de 2 aplicări pe sezon. Autorizările se limitează la utilizatori profesioniști. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța metomil, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 12 iunie 2009. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre se asigură că preparatele pe bază de metomil conțin agenți repulsivi și/sau emetici eficienți. Condițiile de autorizare includ, după caz, măsuri suplimentare de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
271 |
Bensulfuron Nr. CAS 83055-99-6 Nr. CIPAC 502.201 |
|
≥ 975 g/kg |
1 noiembrie 2009 |
31 octombrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de analiză privind substanța bensulfuron, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 8 decembrie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că autorii notificării prezintă aceste studii Comisiei până la 31 octombrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
272 |
5-nitroguaiacolat de sodiu Nr. CAS 67233-85-6 Nr. CIPAC nealocat |
2-metoxi-5-nitrofenolat de sodiu |
≥ 980 g/kg |
1 noiembrie 2009 |
31 octombrie 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările în calitate de regulator de creștere. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de analiză privind substanța 5-nitroguaiacolat de sodiu, o-nitrofenolat de sodiu, p-nitrofenolat de sodiu, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 2 decembrie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animalăanimală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii suplimentare pentru a se putea urmări riscul asupra apei freatice. Statele membre se asigură că autorii notificării prezintă aceste studii Comisiei până la 31 octombrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
273 |
o-nitrofenolat de sodiu Nr. CAS 824-39-5 Nr. CIPAC nealocat |
2–nitrofenolat de sodiu; o-nitrofenolat de sodiu |
≥ 980 g/kg Următoarele impurități prezintă interes din punct de vedere toxicologic:
|
1 noiembrie 2009 |
31 octombrie 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările în calitate de regulator de creștere. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de analiză privind substanța 5-nitroguaiacolat de sodiu, o-nitrofenolat de sodiu, p-nitrofenolat de sodiu, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 2 decembrie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animalăanimală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii suplimentare pentru a se putea urmări riscul asupra apei freatice. Statele membre se asigură că autorii notificării prezintă aceste studii Comisiei până la 31 octombrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
274 |
p-nitrofenolat de sodiu Nr. CAS 824-78-2 Nr. CIPAC nealocat |
4–nitrofenolat de sodiu; p-nitrofenolat de sodiu |
≥ 998 g/kg Următoarele impurități prezintă interes din punct de vedere toxicologic:
|
1 noiembrie 2009 |
31 octombrie 2019 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările în calitate de regulator de creștere. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de analiză privind substanța 5-nitroguaiacolat de sodiu, o-nitrofenolat de sodiu, p-nitrofenolat de sodiu, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 2 decembrie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animalăanimală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea unor studii suplimentare pentru a se putea urmări riscul asupra apei freatice. Statele membre se asigură că autorii notificării prezintă aceste studii Comisiei până la 31 octombrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
275 |
Tebufenpirad Nr. CAS 119168-77-3 Nr. CIPAC 725 |
N-(4-terț-butilbenzil)-4-cloro-3-etil-1-metilpirazol-5-carboxamidă |
≥ 980 g/kg |
1 noiembrie 2009 |
31 octombrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid și acaricid. PARTEA B La analizarea cererilor de autorizare pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor care conțin tebufenpirad în altă prezentare decât pungi solubile în apă, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură de furnizarea tuturor datelor și informațiilor necesare înainte de emiterea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de analiză privind substanța tebufenpirad, în special apendicele I și II ale acestuia, în forma finalizată la 2 decembrie 2008, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 31 octombrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
276 |
Clormequat
|
|
≥ 636 g/kg Impurități
|
1 decembrie 2009 |
30 noiembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca regulator de creștere pentru cereale și culturi necomestibile. PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin clormequat în vederea altor utilizări decât pentru secară și triticală, în special în legătură cu expunerea consumatorilor, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că au fost furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare pentru clormequat, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 23 ianuarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare privind evoluția și comportamentul (studii privind absorbția care să se efectueze la 20 °C, recalcularea concentrațiilor estimate în apele subterane, în apele de suprafață și în sedimente), metodele de monitorizare pentru determinarea substanței în produsele de origine animală și în apă, precum și riscurile pentru organismele acvatice, păsări și mamifere. Statele membre se asigură că notificatorul la cererea căruia substanța clormequat a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
277 |
Compuși de cupru: |
|
|
1 decembrie 2009 |
30 noiembrie 2016 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca bactericid și fungicid. PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin cupru în vederea altor utilizări decât pentru roșiile cultivate în sere, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că au fost furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare pentru compușii de cupru, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 ianuarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații pentru a aborda ulterior următoarele:
Statele membre se asigură că notificatorul la cererea căruia compușii de cupru au fost incluși în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011, cel târziu. Statele membre inițiază programe de monitorizare în zonele vulnerabile, în care contaminarea solului cu cupru reprezintă o problemă, pentru a stabili, după caz, limite privind ratele maxime de aplicare. |
||||||||||||||||||||||||||||||
hidroxid de cupru Nr. CAS 20427-59-2 Nr. CIPAC 44.305 |
Hidroxid de cupru (II) |
≥ 573 g/kg |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
oxiclorură de cupru Nr. CAS 1332-65-6 sau 1332-40-7 Nr. CIPAC 44.602 |
Trihidroxiclorură dicuprică |
≥ 550 g/kg |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
Oxid de cupru Nr. CAS 1317-39-1 Nr. CIPAC 44.603 |
Oxid de cupru |
≥ 820 g/kg |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
amestec de Bordeaux Nr. CAS 8011-63-0 Nr. CIPAC 44.604 |
Nealocată |
≥ 245 g/kg |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
sulfat de cupru tribazic Nr. CAS 12527-76-3 Nr. CIPAC 44.306 |
Nealocată |
≥ 490 g/kg Următoarele impurități prezintă riscuri toxicologice și trebuie să nu depășească nivelurile de mai jos:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||
278 |
Propaquizafop Nr. CAS 111479-05-1 Nr. CIPAC 173 |
2-izopropiliden-amino-oxietil (R)-2-[4-(6-clor-quinoxalin-2-iloxi)fenoxi]propionat |
≥ 920 g/kg 5 g/kg |
1 decembrie 2009 |
30 noiembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare pentru propaquizafop, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 ianuarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
279 |
Quizalofop-P: |
|
|
1 decembrie 2009 |
30 noiembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare pentru quizalofop-P, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 ianuarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare privind riscurile pentru artropodele nevizate. Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
Quizalofop-P-etil Nr. CAS 100646-51-3 Nr. CIPAC 641.202 |
etil (R)-2-[4-(6-clorquinoxalin-2-iloxi)fenoxi] propionat |
≥ 950 g/kg |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
Quizalofop-P-tefuril Nr. CAS 119738-06-6 Nr. CIPAC 641.226 |
(RS)-tetrahidrofurfuril (R)-2-[4-(6-clorquinoxalin-2-iloxi)fenoxi] propionat |
≥ 795 g/kg |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
280 |
Teflubenzuron Nr. CAS 83121-18-0 Nr. CIPAC 450 |
1-(3,5-diclor-2,4-difluorfenil)-3-(2,6-difluorbenzoil)uree |
≥ 970 g/kg |
1 decembrie 2009 |
30 noiembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid în sere (sisteme cu substrat artificial sau sisteme hidroponice închise). PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin teflubenzuron în vederea altor utilizări decât pentru roșiile cultivate în sere, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că au fost furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare pentru teflubenzuron, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 ianuarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare cuprind, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
281 |
Zeta-cipermetrin Nr. CAS 52315-07-8 Nr. CIPAC 733 |
Amestec de stereoizomeri (S)-α-ciano-3-fenoxibenzil (1RS,3RS;1RS,3SR)-3-(2,2-diclorvinil)-2,2 dimetil-ciclopropan-carboxilat în care proporția între perechea izomerică (S);(1RS,3RS) și perechea izomerică (S);(1RS,3SR) se situează în intervalul de la 45-55 la 55-45 |
≥ 850 g/kg Impurități:
|
1 decembrie 2009 |
30 noiembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin zeta-cipermetrin în vederea altor utilizări decât pentru cereale, în special în legătură cu expunerea consumatorilor la meta-fenoxibenzaldehidă, un produs de degradare care s-ar putea forma în timpul prelucrării, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că au fost furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de reexaminare pentru zeta-cipermetrin, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 ianuarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare privind evoluția și comportamentul (degradarea aerobă în sol) și riscurile pe termen lung pentru păsări, organismele acvatice și artropodele nevizate. Statele membre se asigură că notificatorul la cererea căruia substanța zeta-cipermetrin a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
282 |
Clorsulfuron Nr. CAS 64902-72-3 Nr. CIPAC 391 |
1-(2-clorfenilsulfonil)-3-(4-metoxi-6-metil-1,3,5-triazin-2-il)uree |
≥ 950 g/kg Impurități:
|
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru clorsulfuron, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză
În cazul în care clorsulfuronul este clasificat în categoria de substanțe cancerigene 2, conform Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare privind implicațiile metaboliților IN-A4097, IN-A4098, IN-JJ998, IN-B5528 și IN-V7160 în ceea ce privește cancerul și se asigură că notificatorul prezintă Comisiei informațiile respective în termen de șase luni de la notificarea deciziei de clasificare cu privire la substanța menționată. |
||||||||||||||||||||||||||||||
283 |
Ciromazin Nr. CAS 66215-27-8 Nr. CIPAC 420 |
N-ciclopropil-1,3,5-triazin-2,4,6-triamină |
≥ 950 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid în sere. PARTEA B În cursul evaluării cererilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin ciromazin în vederea altor utilizări decât pentru roșii, în special în legătură cu expunerea consumatorilor, statele membre acordă o atenție deosebită criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că au fost furnizate toate datele și informațiile necesare înainte de acordarea unei astfel de autorizații. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru ciromazin, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare privind evoluția și comportamentul metabolitului NOA 435343 prezent în sol și privind riscurile pentru organismele acvatice. Statele membre se asigură că notificatorul la cererea căruia substanța ciromazin a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
284 |
Dimetaclor Nr. CAS 50563-36-5 Nr. CIPAC 688 |
2-clor-N-(2-metoxietil)acet-2′,6′-xilididă |
≥ 950 g/kg Impuritate 2,6-dimetilanilină: maximum 0,5 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid, în doze de aplicare de maximum 1,0 kg/ha, numai o dată la trei ani pe același teren. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru dimetaclor, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de reducere a riscului și trebuie inițiate programe de monitorizare pentru a verifica o potențială contaminare a apelor subterane cu metaboliți CGA 50266, CGA 354742, CGA 102935 și SYN 528702 în zonele vulnerabile, după caz. Statele membre în cauză
Dacă dimetaclorul este clasificat în categoria de substanțe cancerigene 2, conform Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare privind implicațiile metaboliților CGA 50266, CGA 354742, CGA 102935 și SYN 528702 în ceea ce privește cancerul și se asigură că notificatorul prezintă Comisiei informațiile respective în termen de șase luni de la notificarea deciziei de clasificare cu privire la substanța menționată. |
||||||||||||||||||||||||||||||
285 |
Etofenprox Nr. CAS 80844-07-1 Nr. CIPAC 471 |
|
≥ 980 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru etofenprox, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză
Statele membre se asigură că autorii notificării prezintă aceste studii Comisiei până la 31 decembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
286 |
Lufenuron Nr. CAS 103055-07-8 Nr. CIPAC 704 |
(RS)-1-[2,5-diclor-4-(1,1,2,3,3,3-hexafluor-propoxi)-fenil]-3-(2,6-difluorbenzoil)-uree |
≥ 970 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid în interior sau în momelile otrăvite în exterior. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru lufenuron, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză
|
||||||||||||||||||||||||||||||
287 |
Penconazol Nr. CAS 66246-88-6 Nr. CIPAC 446 |
(RS) 1-[2-(2,4-diclor-fenil)-pentil]-1H-[1,2,4] triazol |
≥ 950 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru penconazol, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare cu privire la evoluția și comportamentul metabolitului CGA179944 în soluri acide. Statele membre se asigură că notificatorul la cererea căruia substanța penconazol a fost inclusă în prezenta anexă transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
288 |
Trialat Nr. CAS 2303-17-5 Nr. CIPAC 97 |
S-2,3,3-tricloralil di-izopropil (tiocarbamat) |
≥ 940 g/kg NDIPA (nitrozo-diizopropilamină) max. 0,02 mg/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru trialat, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
289 |
Triflusulfuron Nr. CAS 126535-15-7 Nr. CIPAC 731 |
2-[4-dimetilamino-6-(2,2,2-trifluoretoxi)-1,3,5-triazin-2-ilcarbamoilsulfamoil]-acid m-toluic |
≥ 960 g/kg N,N-dimetil-6-(2,2,2-trifluoretoxi)-1,3,5-triazină-2,4-diamină Maximum 6 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid pentru sfecla de zahăr și sfecla furajeră, aplicat în doze maxime de 60 g/ha numai o dată la trei ani pe același teren. Frunzele culturilor tratate nu pot fi utilizate în hrana pentru animale. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru triflusulfuron, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Dacă trisulfuronul este clasificat în categoria de substanțe cancerigene 2, conform Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, statele membre în cauză solicită prezentarea de informații suplimentare privind implicațiile metaboliților IN-M7222, IN-D8526 și IN-E7710 în ceea ce privește cancerul. Statele membre și se asigură că notificatorul prezintă Comisiei informațiile respective în termen de șase luni de la notificarea deciziei de clasificare cu privire la substanța menționată. |
||||||||||||||||||||||||||||||
290 |
Difenacum Nr. CAS 56073-07-5 Nr. CIPAC 514 |
3-(1RS,3RS;1RS,3SR)-3-bifenil-4-il-1,2,3,4-tetrahidro-1-naftil]-4-hidroxicumarină |
≥ 905 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
30 decembrie 2019 |
PARTEA A Sunt autorizate numai utilizările ca rodenticide sub formă de momeli pregătite în avans, plasate în capcane special construite, inviolabile și bine închise. Concentrația nominală a substanței active în produse nu trebuie să depășească 50 mg/kg Autorizările se limitează la utilizatori profesioniști. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, trebuie luate în considerare concluziile raportului de revizuire privind difenacumul, în special apendicele I și II, în forma finalizată la 26 februarie 2009 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protejării păsărilor și mamiferelor nețintă de otrăvirea primară și secundară. Acolo unde este cazul, se vor aplica măsuri de reducere a riscului. Statele membre în cauză trebuie să se asigure că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare privind metodele de determinare a reziduurilor de difenacum în lichidele organice. Statele membre se asigură că notificatorii transmit aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011. Statele membre în cauză trebuie să se asigure că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare privind specificarea substanței active, astfel cum a fost produsă. Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2009. |
||||||||||||||||||||||||||||||
291 |
Clorură de didecildimetilamoniu CAS: nealocat CIPAC: nealocat |
Clorura de didecildimetilamoniu este un amestec de săruri de amoniu alchil-cuaternare cu lungimi normale ale lanțului alchilic de C8, C10 și C12, cu mai mult de 90 % din C10 |
≥ 70 % (concentrat tehnic) |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările în interior ca bactericid, fungicid, erbicid și algicid pentru plantele ornamentale. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, trebuie luate în considerare concluziile raportului de revizuire privind clorura de didecildimetilamoniu, în special apendicele I și II, în forma finalizată la 12 martie 2009 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză trebuie să se asigure că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare privind specificarea substanței active astfel cum a fost produsă până la 1 ianuarie 2010 și privind riscul pentru organismele acvatice până la 31 decembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
292 |
Sulf Nr. CAS 7704-34-9 Nr. CIPAC 18 |
Sulf |
≥ 990 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid și acaricid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, trebuie luate în considerare concluziile raportului de revizuire privind sulful, în special apendicele I și II, în forma finalizată la 12 martie 2009 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză trebuie să se asigure că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare pentru a confirma evaluarea riscului pentru păsări, mamifere, organisme care trăiesc în sedimente și artropode nețintă. Statele membre trebuie să se asigure că notificatorul la cererea căruia sulful a fost inclus în prezenta anexă transmite aceste date Comisiei până la 30 iunie 2011, cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
293 |
Tetraconazol Nr. CAS 112281-77-3 Nr. CIPAC 726 |
(RS)-2-(2,4-diclorfenil)-3-(1H-1,2,4-triazol-1-il)-propil-1,1,2,2-tetrafluoretil eter |
≥ 950 g/kg (amestec racemic) Toluen ca impuritate: maximum 13 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare pentru tetraconazol, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 26 februarie 2009. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
Statele membre în cauză solicită:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
294 |
Uleiuri parafinice
Nr. CIPAC n.d. |
ulei de parafină |
Farmacopeea europeană 6.0 |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare privind uleiurile parafinice CAS 64742-46-7, CAS 72623-86-0 și CAS 97862-82-3, în special apendicele I și II. Condițiile de autorizare includ, după caz, măsuri de limitare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită:
Statele membre se asigură că notificatorii transmit aceste informații Comisiei până la 30 iunie 2010. |
||||||||||||||||||||||||||||||
295 |
Ulei de parafină Nr. CAS 8042-47-5 Nr. CIPAC n.d. |
ulei de parafină |
Farmacopeea europeană 6.0 |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de evaluare privind uleiul de parafină 8042-47-5, în special apendicele I și II. Condițiile de autorizare includ, după caz, măsuri de limitare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
296 |
Ciflufenamid Nr. CAS 180409-60-3 Nr. CIPAC 759 |
(Z)-N-[α-(ciclopropilmetoxiimino)-2,3-difluoro-6-(trifluormetil)benzil]-2-fenilacetamid |
> 980 g/kg |
1 aprilie 2010 |
31 martie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor unitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a ciflufenamidului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 2 octombrie 2009 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită protecției apelor subterane, atunci când substanța activă este utilizată în regiuni cu sol vulnerabil și/sau condiții climatice speciale. Condițiile de autorizare cuprind, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
297 |
Fluopicolid Nr. CAS 239110-15-7 Nr. CIPAC 787 |
2,6-diclor-N-[3-clor-5-(trifluormetil)-2-piridilmetil]benzamidă |
≥ 970 g/kg Toluenul ca impuritate nu trebuie să depășească 3 g/kg din materialul tehnic. |
1 iunie 2010 |
31 mai 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor unitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de examinare a fluopicolidului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 27 noiembrie 2009 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare trebuie să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor și, acolo unde este cazul, trebuie demarate programe de monitorizare destinate să verifice o potențială acumulare și expunere în zonele vulnerabile. Statele membre în cauză trebuie să se asigure că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare privind relevanța metabolitului M15 pentru apele subterane până la 30 aprilie 2012 cel târziu. |
||||||||||||||||||||||||||||||
298 |
heptamaloxiloglucan Nr. CAS 870721-81-6 Nr. CIPAC: Nu este disponibil |
Denumire IUPAC integrală în nota de subsol (1)
|
≥ 780 g/kg Patulina ca impuritate nu trebuie să depășească 50 μg/kg din materialul tehnic. |
1 iunie 2010 |
31 mai 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de examinare a heptamaloxiloglucanului, în special apendicele I și II, în forma sa finalizată la 27 noiembrie 2009 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. |
||||||||||||||||||||||||||||||
299 |
2-fenil-fenol (inclusiv sărurile sale, cum ar fi sarea de sodiu) Nr. CAS 90-43-7 Nr. CIPAC 246 |
Bifenil-2-ol |
≥ 998 g/kg |
1 ianuarie 2010 |
31 decembrie 2019 |
PARTEA A Este autorizată numai utilizarea ca fungicid folosit după recoltare, în mediu închis, în interiorul camerei de stropire. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, sunt luate în considerare concluziile raportului de revizuire privind 2-fenil-fenolul, în special apendicele I și II, în forma finalizată la 27 noiembrie 2009, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală astfel cum au fost modificate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre vizate se asigură că notificatorul transmite Comisiei:
Statele membre se asigură că notificatorii transmit aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2011. În plus, statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare pentru a confirma nivelurile de reziduuri care se produc în urma tehnicilor de aplicare, altele decât aplicarea în interiorul camerei de stropire. Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2012. |
||||||||||||||||||||||||||||||
300 |
Malation Nr. CAS 121-75-5 Nr. CIPAC 12 |
|
≥ 950 g/kg Impurități: Izomalation: maximum 2 g/kg |
1 mai 2010 |
30 aprilie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. Autorizările se limitează la utilizatori profesioniști. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 se iau în considerare doar concluziile raportului de revizuire cu privire la malation, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la data de 22 ianuarie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre se asigură că formulările care conțin malation sunt însoțite de instrucțiuni corespunzătoare, pentru a se evita orice risc de formare a izomalationului în exces față de cantitățile maxime permise, în timpul depozitării și al transportării. Dacă este cazul, condițiile de autorizare includ măsuri suplimentare de limitare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că notificatorul prezintă Comisiei:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
301 |
Penoxsulam Nr. CAS 219714-96-2 Nr. CIPAC 758 |
3-(2,2-difluoretoxi)-N-(5,8-dimetoxi[1,2,4]triazolo[1,5-c]pirimidin-2-il)-α,α,α-trifluortoluen-2-sulfonamidă |
> 980 g/kg Impuritatea Bis-CHYMP 2-clor-4-[2-(2-clor-5-metoxi-4-pirimidinil)hidrazin]-5-etoxipirimidin nu trebuie să depășească 0,1 g/kg din materialul tehnic |
1 august 2010 |
31 iulie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a penoxsulamului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că notificatorul transmite Comisiei informații suplimentare privind riscurile din afara zonei de tratament pentru plantele acvatice superioare. Statele membre se asigură că notificatorii transmit aceste informații Comisiei până la 31 iulie 2012. Statul membru raportor informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, cu privire la specificația materialului tehnic produs în scop comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
302 |
Proquinazid Nr. CAS 189278-12-4 Nr. CIPAC 764 |
6-iod-2-propoxi-3-propilquinazolin-4(3H)-onă |
> 950 g/kg |
1 august 2010 |
31 iulie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a proquinazidului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statul membru raportor informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, cu privire la specificația materialului tehnic produs în scop comercial. |
||||||||||||||||||||||||||||||
303 |
Spirodiclofen Nr. CAS 148477-71-8 Nr. CIPAC 737 |
3-(2,4-diclorofenil)-2-oxo-1-oxaspiro[4.5]dec-3-en-4-il 2,2-dimetilbutirat |
> 965 g/kg Următoarele impurități nu trebuie să depășească o anumită cantitate în materialul tehnic:
|
1 august 2010 |
31 iulie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid sau insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile din raportul de examinare a spirodiclofenului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 22 ianuarie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare cuprind, după caz, măsuri de reducere a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
304 |
Metalaxil Nr. CAS 57837-19-1 Nr. CIPAC 365 |
Metil N-(metoxiacetil)-N-(2,6-xilil)-DL-alaninat |
950 g/kg Impuritatea 2,6-dimetilanilină a fost considerată ca generând un risc toxicologic, stabilindu-se o concentrație maximă de 1 g/kg. |
1 iulie 2010 |
30 iunie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de revizuire a metalaxilului, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 12 martie 2010 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită potențialei contaminări a apei subterane cu substanța activă sau cu produșii ei de degradare CGA 62826 și CGA 108906 atunci când substanța activă este folosită în regiuni cu sol și/sau condiții climatice vulnerabile. La nevoie, ar trebui aplicate măsuri de limitare a riscurilor. |
||||||||||||||||||||||||||||||
305 |
Flonicamid (IKI-220) Nr. CAS 158062-67-0 Nr. CIPAC 763 |
N-cianometil-4-(trifluormetil)nicotinamidă |
≥ 960 g/kg Toluenul ca impuritate nu trebuie să depășească 3 g/kg din materialul tehnic. |
1 septembrie 2010 |
31 august 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind flonicamidul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 22 ianuarie 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, după caz, măsuri de reducere a riscului. Statele membre informează Comisia, în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, cu privire la specificațiile materialului tehnic astfel cum a fost produs în scopuri comerciale. |
||||||||||||||||||||||||||||||
306 |
Triflumizol Nr. CAS 99387-89-0 Nr. CIPAC 730 |
(E)-4-clor-α,α,α-trifluor-N-(1-imidazol-1-il-2-propoxietiliden)-o-toluidină |
≥ 980 g/kg Impurități: Toluen: maximum 1 g/kg |
1 iulie 2010 |
30 iunie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca fungicid în sere pe substraturi artificiale. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind triflumizolul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 12 martie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
307 |
Fluorură de sulfuril Nr. CAS 002699-79-8 Nr. CIPAC 757 |
Fluorură de sulfuril |
> 994 g/kg |
1 noiembrie 2010 |
31 octombrie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza doar utilizările ca insecticid/nematocid (fumigant), aplicată de profesioniști în structuri etanșabile
pot fi autorizate. PARTEA B Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 se va ține seama de concluziile raportului de revizuire privind fluorura de sulfuril, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 mai 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că notificatorii transmit Comisiei informații suplimentare și, în special, date de confirmare cu privire la:
Statele membre se asigură că notificatorul transmite aceste informații Comisiei până la 31 august 2012. |
||||||||||||||||||||||||||||||
308 |
FEN 560 (denumit, de asemenea, schinduf sau pudră din semințe de schinduf) Nr. CAS: Niciunul Nr. CIPAC: Niciunul. Substanța activă se prepară din pudră din semințe de Trigonella foenum-graecum L. (schinduf) |
Nu se aplică |
Pudră din semințe de schinduf 100 % fără aditivi și fără extracție; sămânța fiind de o calitate corespunzătoare pentru consumul uman. |
1 noiembrie 2010 |
31 octombrie 2020 |
PARTEA A Pot fi autorizate numai utilizările ca generator de mecanisme naturale de apărare ale culturii. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind FEN 560 (pudră din semințe de schinduf), în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 11 mai 2010. În cadrul acestei evaluări de ansamblu, statele membre trebuie să acorde o atenție specială riscului prezentat pentru operatori, lucrători și pentru persoanele expuse întâmplător. Condițiile de autorizare includ, după caz, măsuri de reducere a riscului. |
||||||||||||||||||||||||||||||
309 |
Haloxifop-P Nr. CAS: acid: 95977-29-0 Ester: 72619-32-0 Nr. CIPAC: acid: 526 Ester: 526.201 |
|
≥ 940 g/kg (Haloxifop-P-metil ester) |
1 ianuarie 2011 |
31 decembrie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile din raportul de evaluare a substanței haloxifop-P, în special de anexele I și II la acesta, finalizatela 28 octombrie 2010 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele Membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei, până, cel târziu, la 31 decembrie 2012, informații care să confirme evaluarea expunerii apei subterane în ceea ce privește substanța activă și metaboliții din sol DE-535 fenol, DE-535 piridinol și DE-535 piridinonă. |
||||||||||||||||||||||||||||||
310 |
Napropamid Nr. CAS: 15299-99-7 |
(RS)-N,N-dietil-2-(1-naftiloxi)propionamid |
≥ 930 g/kg (Amestec racemic) Impuritate relevantă Toluen: nu mai mult de 1,4 g/kg |
1 ianuarie 2011 |
31 decembrie 2020 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de revizuire privind napropamidul, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei, până la 31 decembrie 2012 cel târziu, informații care să confirme evaluarea expunerii suprafeței apei la metaboliții de fotoliză și la metabolitul NOPA și informații privind evaluarea riscului pentru plantele acvatice. |
||||||||||||||||||||||||||||||
311 |
Chinmerac Nr. CAS 90717-03-6 Nr. CIPAC 563 |
Acid 7-cloro-3-metilchinolin-8-carboxilic |
≥ 980 g/kg |
1 mai 2011 |
30 aprilie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de revizuire privind chinmeracul, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații privind:
Statele membre se asigură că solicitantul pune la dispoziție Comisiei astfel de date și informații de confirmare până la 30 aprilie 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
312 |
Metosulam Nr. CAS 139528-85-1 Nr. CIPAC 707 |
|
≥ 980 g/kg |
1 mai 2011 |
30 aprilie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de revizuire privind metosulamul, în special apendicele I și II, astfel cum au fost definitivate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză trebuie să se asigure că solicitantul transmite Comisiei, până la 30 octombrie 2011, informații suplimentare privind specificarea substanței active, astfel cum a fost produsă. Statele membre în cauză se asigură că solicitanții transmit Comisiei, până la 30 aprilie 2013, informații de confirmare privind:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
313 |
Piridaben Nr. CAS 96489-71-3 Nr. CIPAC 583 |
2-terț-butil-5-(4-terț-butilbenziltio)-4-cloropiridazin-3(2H)-onă |
> 980 g/kg |
1 mai 2011 |
30 aprilie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare a piridabenului, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare ar trebui să cuprindă măsuri de reducere a riscurilor și ar trebui demarate programe de monitorizare pentru a verifica expunerea reală a albinelor la piridaben în zone utilizate extensiv de astfel de albine culegătoare sau de apicultori, după caz. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre se asigură că solicitantul furnizează aceste informații de confirmare Comisiei până la 30 aprilie 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
314 |
Fosfură de zinc Nr. CAS 1314-84-7 Nr. CIPAC 69 |
Difosfură de trizinc |
≥ 800g/kg |
1 mai 2011 |
30 aprilie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca rodenticid sub formă de momeli gata de utilizat plasate în capcane sau în locații țintă. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de analiză a fosfurii de zinc, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
315 |
Fenbuconazol Nr. CAS 114369-43-6 Nr. CIPAC 694 |
(R,S) 4-(4-clorofenil)-2-fenil-2-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)butironitril |
≥ 965 g/kg |
1 mai 2011 |
30 aprilie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru fenbuconazol, în special anexele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 octombrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită prezentarea de date de confirmare cu privire la reziduurile de derivați metabolici ai triazolului în culturile primare, culturile în sistem de rotație și produsele de origine animală. Statele membre se asigură că solicitantul furnizează aceste studii Comisiei până la 30 aprilie 2013. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei informații suplimentare privind proprietățile substanței fenbuconazol care pot provoca tulburări ale sistemului endocrin, într-un interval de doi ani de la adoptarea orientărilor OCDE pentru testele privind tulburările sistemului endocrin sau a orientărilor convenite la nivel comunitar în materie de teste. |
||||||||||||||||||||||||||||||
316 |
Cicloxidim Nr. CAS 101205-02-1 Nr. CIPAC 510 |
(5RS)-2-[(EZ)-1-(etoximino)butil]-3-hidroxi-5-[(3RS)-tian-3-il]ciclohex-2-en-1-onă |
≥ 940 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind cicloxidimul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 23 noiembrie 2010. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție specială riscului prezentat pentru plantele nevizate. Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații suplimentare privind metodele de analizare a reziduurilor de cicloxidim în produsele de origine vegetală și animală. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații privind metodele de analizare Comisiei până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
317 |
6-benziladenină Nr. CAS 1214-39-7 Nr. CIPAC 829 |
N6-benziladenină |
≥ 973 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru 6-benzilaldenină, în special anexele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 noiembrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită protecției organismelor acvatice. Acolo unde este cazul se aplică măsuri de atenuare a riscurilor, cum ar fi zonele tampon. |
||||||||||||||||||||||||||||||
318 |
Bromuconazol Nr. CAS 116255-48-2 Nr. CIPAC 680 |
1-[(2RS,4RS:2RS,4SR)-4-bromo-2-(2,4-diclorofenil)tetrahidrofurfuril]-1H-1,2,4-triazol |
≥ 960 g/kg |
1 februarie 2011 |
31 ianuarie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru bromuconazol, în special anexele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 noiembrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei:
Statele membre se asigură că solicitantul la cererea căruia bromuconazolul a fost inclus în prezenta anexă transmite Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 ianuarie 2013, cel târziu. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei informații suplimentare privind proprietățile substanței bromuconazol care pot provoca tulburări ale sistemului endocrin, într-un interval de doi ani de la adoptarea orientărilor OCDE pentru testele privind tulburările sistemului endocrin sau a orientărilor convenite la nivel comunitar în materie de teste. |
||||||||||||||||||||||||||||||
319 |
Miclobutanil Nr. CAS 88671-89-0 Nr. CIPAC 442 |
RS)-2-(4-clorofenil)-2-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)hexanenitril |
≥ 925 g/kg Impuritatea 1- metilpirolidin-2-onei din materialul tehnic nu poate depăși 1 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 se ține seama de concluziile din raportul de reexaminare a miclobutanilului, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 noiembrie 2010. În cursul acestei evaluări generale, statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită siguranței operatorilor și să se asigure că în condițiile de utilizare este prevăzută, după caz, folosirea unor echipamente adecvate de protecție individuală. Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații de confirmare privind reziduurile de miclobutanil și metaboliții săi în următoarele perioade de vegetație, precum și informații care să confirme că datele disponibile privind reziduurile se referă la toate componentele definiției reziduurilor. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 ianuarie 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
320 |
Buprofezin Nr. CAS 953030-84-7 Nr. CIPAC 681 |
(Z)-2-terț-butilimino-3-izopropil-5-fenil-1,3,5-tiadiazinan-4-onă |
≥ 985 g/kg |
1 februarie 2011 |
31 ianuarie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru buprofezin, în special anexele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 noiembrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea unor informații de confirmare în ceea ce privește factorii de transformare și de conversie pentru evaluarea riscurilor pentru consumatori. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 ianuarie 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
321 |
Triflumuron Nr. CAS 64628-44-0 Nr. CIPAC: 548 |
1-(2-clorobenzoil-)-3-[4-trifluorometoxifenil]uree |
≥ 955 g/kg Impurități:
|
1 aprilie 2011 |
31 martie 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de analiză privind triflumuronul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informații de confirmare cu privire la riscul pe termen lung pentru păsări, riscul pentru nevertebratele acvatice și riscul pentru dezvoltarea larvelor de albine. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații Comisiei până la 31 martie 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
322 |
Himexazol Nr. CAS 10004-44-1 Nr. CIPAC 528 |
5-metilisoxazol-3-ol (sau 5-metil-1,2-oxazol-3-ol) |
≥ 985 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se poate autoriza numai utilizarea ca fungicid în scopul granulării semințelor de sfeclă de zahăr în cadrul infrastructurilor profesionale de tratare a semințelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru himexazol, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 noiembrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații de confirmare a naturii reziduurilor în culturi de rădăcinoase și a riscului pentru păsările și mamiferele granivore. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
323 |
Dodină Nr. CAS 03.10.2439 Nr. CIPAC 101 |
acetat de 1-dodecilguanidin |
≥ 950 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru dodină, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 23 noiembrie 2010. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
324 |
Dietofencarb Nr. CAS 87130-20-9 Nr. CIPAC 513 |
Izopropil 3,4-dietoxicarbanilat |
≥ 970 g/kg Impurități: Toluen: maximum 1 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru dietofencarb, în special anexele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cursul evaluării generale, este important ca statele membre să acorde o atenție specială riscului pentru organismele acvatice și artropodele care nu sunt vizate și să se asigure că condițiile de utilizare includ măsuri adecvate de reducere a riscului. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații Comisiei până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
325 |
Etridiazol Nr. CAS 2593-15-9 Nr. CIPAC 518 |
etil-3-triclormetil-1,2,4-tiadiazol-5-il eter |
≥ 970 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările în calitate de fungicid în sistemele de cultură fără pământ, în seră. PARTEA B Statele membre evaluează cererile de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin etridiazol pentru alte utilizări decât cele pe plantele ornamentale, acordând o atenție deosebită condițiilor stabilite la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se asigură că s-au transmis toate informațiile necesare înainte de a acorda o autorizație. Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de analiză privind substanța etridiazol, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În acest sens, statele membre:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile menționate la punctele (1), (2) și (3) până la 30 noiembrie 2011, iar informațiile menționate la punctele (4), (5) și (6) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
326 |
Acid indolil butiric Nr. CAS 133-32-4 Nr. CIPAC 830 |
acid 4-(1H-indol-3-il)butiric |
≥ 994 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor pentru plantele ornamentale. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind acidul indolil butiric, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări de ansamblu, statele membre acordă o atenție specială siguranței operatorilor și lucrătorilor. Condițiile de autorizare trebuie să includă folosirea de echipamente de protecție individuală corespunzătoare și măsuri de reducere a riscurilor, pentru a diminua expunerea. Statele membre vizate solicită prezentarea de informații suplimentare care să confirme:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
327 |
Orizalin Nr. CAS 19044-88-3 Nr. CIPAC 537 |
3,5-dinitro-N4,N4-dipropilsulfanilamidă |
≥ 960 g/kg N-nitrosodipropilamină:
|
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru orizalin, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre vizate pun la punct programe de monitorizare pentru a verifica potențialul de contaminare a apelor subterane de către metaboliții OR13 (4) și OR 15 (5), în zonele vulnerabile, după caz. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații de confirmare în ceea ce privește:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei informațiile specificate la punctele (1) și (2) până la 30 noiembrie 2011 și informațiile specificate la punctul (3) până la 31 mai 2013. Informațiile stabilite la punctul (4) sunt transmise în termen de șase luni de la notificarea unei decizii privind clasificarea orizalinului. |
||||||||||||||||||||||||||||||
328 |
Tau-fluvalinat Nr. CAS 102851-06-9 Nr. CIPAC 786 |
(RS)-α-ciano-3-fenoxibenzil N-(2-cloro- α,α α- trifluoro-p-tolil)-D-valinat (raport de izomeri 1:1) |
≥ 920 g/kg (raport 1:1 de izomeri R-α-ciano și S-α-ciano) Impurități: Toluen: maximum 5 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid și insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru tau-fluvalinat, în special apendicele I și II în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează informații de confirmare, la doi ani după adoptarea orientărilor specifice, privind:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
329 |
Cletodim Nr. CAS 99129-21-2 Nr. CIPAC 508 |
(5RS)-2-{(1EZ)-1-[(2E)-3-cloroaliloxiimino]propil}-5-[(2RS)-2-(etiltio)propil]-3-hidroxiciclohex-2-en-1-onă |
≥ 930 g/kg Impurități: toluen max. 4 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid pentru sfecla de zahăr. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză pentru cletodim, în special apendicele I și II, finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită protecției organismelor acvatice, păsărilor și mamiferelor și se asigură că în condițiile de utilizare este prevăzută aplicarea de măsuri adecvate de reducere a riscurilor. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații de confirmare, pe baza celor mai recente cunoștințe științifice, privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
330 |
Bupirimat Nr. CAS 41483-43-6 Nr. CIPAC 261 |
5-butil-2-etilamino-6-metilpirimidină-4-il-dimetilsulfamat |
≥ 945 g/kg Impurități:
|
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de analiză privind substanța bupirimat, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei datele de confirmare și informațiile specificate la punctele (1) și (2) până la 30 noiembrie 2011 și informațiile specificate la punctul (3) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
331 |
Oxid de fenbutatin Nr. CAS 13356-08-6 Nr. CIPAC 359 |
bi[tri(2-metil-2-fenilpropil)-tin]oxid |
≥ 970 g/kg Impurități: bi[hidroxibi(2-metil-2-fenilpropil)tin]oxid (SD 31723): maximum 3 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid în sere. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de analiză privind oxidul de fenbutatin, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită transmiterea unor informații care să confirme rezultatele evaluării riscului, pe baza celor mai recente cunoștințe științifice, în ceea ce privește impuritatea SD 31723. Aceste informații cuprind următoarele puncte:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
332 |
Fenoxicarb Nr. CAS 79127-80-3 Nr. CIPAC: 425 |
Etil 2-(4-fenoxifenoxi)etil carbamat |
≥ 970 g/kg Impurități: Toluen: max. 1 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de analiză privind fenoxicarbul, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 28 ianuarie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații care să confirme evaluarea de risc pentru artropode nevizate și larve de albine. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații Comisiei până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
333 |
1-decanol Nr. CAS 112-30-1 Nr. CIPAC 831 |
Decan-1-ol |
≥ 960g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se utilizează doar ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, sunt luate în considerare concluziile raportului de reexaminare privind 1-decanolul, în special apendicele I și II, în forma finalizată la 28 ianuarie 2009, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Acolo unde este cazul, se vor aplica măsuri de reducere a riscurilor. Statele membre în cauză solicită prezentarea de informații de confirmare în ceea ce privește riscul pentru organismele acvatice și de informații care să confirme evaluările privind expunerea apelor subterane, a apelor de suprafață și a sedimentelor. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul furnizează Comisiei aceste informații de confirmare până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
334 |
Isoxaben Nr. CAS 82558-50-7 Nr. CIPAC 701 |
N-[3-(1-etil-1-metilpropil )-1,2-oxazol-5-il]-2,6-dimetoxibenzamidă |
≥ 910 g/kg Toluen: ≤ 3g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de examinare pentru substanța isoxaben, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 28 iulie 2011. Cu ocazia acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită riscului pentru organismele acvatice, riscului pentru plantele terestre nevizate și scurgerii potențiale de metaboliți în apele terestre. Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei informațiile specificate la literele (a) și (b) până la 30 noiembrie 2011 și informațiile specificate la literele (c) și (d) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
335 |
Fluometuron Nr. CAS: 2164-17-2 Nr. CIPAC: 159 |
1,1-dimetil-3-(α,α,α -trifluoro-m-tolil)uree |
≥ 940 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid pentru bumbac. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru fluometuron, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În acest sens, statele membre:
Statele membre în cauză se asigură că solicitanții transmit Comisiei informații de confirmare privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile menționate la literele (a), (b) și (c) până la 31 martie 2013, iar informațiile menționate la litera (d) în termen de șase luni de la notificarea deciziei de clasificare a fluometuronului. |
||||||||||||||||||||||||||||||
336 |
Carbetamid Nr. CAS 16118-49-3 Nr. CIPAC 95 |
(R)-1-(Etilcarbamoil)etil carbanilat |
≥ 950 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind carbetamidul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 11 martie 2011 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. |
||||||||||||||||||||||||||||||
337 |
Carboxin Nr. CAS 5234-68-4 Nr. CIPAC 273 |
5,6-dihidro-2-metil-1,4-oxatiin-3-carboxanilidă |
≥ 970 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid pentru tratamentul semințelor. Statele membre garantează că autorizațiile prevăd că învelirea semințelor trebuie realizată exclusiv în cadrul infrastructurilor profesionale de tratare a semințelor și că aceste infrastructuri aplică cele mai bune tehnici disponibile pentru a exclude emiterea de praf pe perioada depozitării, a transportului și a aplicării. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța carboxină, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile prevăzute la literele (a), (b) și (c) până 30 noiembrie 2011, informațiile prevăzute la literele (d), (e), (f) și (g) până la 31 mai 2013 iar informațiile prevăzute la litera (h) la șase luni de la notificarea deciziei de clasificare a carboxinei. |
||||||||||||||||||||||||||||||
338 |
Ciproconazol Nr. CAS 94361-06-5 Nr. CIPAC 600 |
(2RS,3RS;2RS,3SR)-2-(4-clorofenil)-3-ciclopropil-1-(1H-1,2,4-triazol-1-il)butan-2-ol |
≥ 940 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru ciproconazol, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile prevăzute la litera (a) până la 30 noiembrie 2011, informațiile prevăzute la literele (b) și (c) și (d) până la 31 mai 2013, iar informațiile prevăzute la litera (e), la doi ani după adoptarea orientărilor specifice. |
||||||||||||||||||||||||||||||
339 |
Dazomet Nr. CAS 533-74-4 Nr. CIPAC 146 |
|
≥ 950 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca nematocid, fungicid, erbicid și insecticid. Se pot autoriza numai utilizările ca fumigant pentru sol. Utilizarea se va limita la o aplicare la trei ani. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru dazomet, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre vizate se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile de la literele (a), (b), (c) și (d) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
340 |
Metaldehidă Nr. CAS: 108-62-3 (tetramer) 9002-91-9 (homopolimer) Nr. CIPAC 62 |
r-2, c-4, c-6, c-8-tetrametil-1,3,5,7- tetroxocan |
≥ 985 g/kg acetaldehidă max. 1,5 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca moluscocid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru metaldehidă, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre se asigură că autorizațiile includ un agent eficient pentru îndepărtarea câinilor. Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. |
||||||||||||||||||||||||||||||
341 |
Sintofen Nr. CAS 130561-48-7 Nr. CIPAC 717 |
1-(4-clorofenil)-1,4-dihidro-5-(2-metoxietoxi)-4-oxocinolină-3- acid carboxilic |
≥ 980 g/kg Impurități:
|
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca regulator de creștere a plantelor pentru grâu destinat producției de semințe hibride care nu sunt destinate consumului uman. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de examinare pentru substanța sintofen, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 11 aprilie 2011. În această evaluare generală, statele membre acordă o atenție deosebită riscului pentru operatori și lucrători și se asigură că, în condițiile de utilizare este inclusă aplicarea unor măsuri adecvate de atenuare a riscurilor. Se vor asigura că grâul tratat cu sintofen nu intră în lanțul alimentar și furajer. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei: informațiile prezentate la punctele (1) (2) și (3) până la 30 noiembrie 2011 și informațiile prezentate la punctul (4) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
342 |
Fenazaquin Nr. CAS 120928-09-8 Nr. CIPAC 693 |
4-terț-butilfenetil chinazolin-4-il eter |
≥ 975 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid pentru plantele ornamentale de seră. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de reexaminare privind substanța fenazaquin, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În acest sens, statele membre:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
343 |
Azadiractină Nr. CAS 11141-17-6 (azadiractină A) Nr. CIPAC 627 (azadiractină A) |
Azadiractină A: dimetil (2aR,3S,4S,4aR,5S,7aS,8S,10R,10aS,10bR)-10-acetoxi-3,5-dihidroxi-4-[(1aR,2S,3aS,6aS,7S,7aS)-6a-hidroxi-7a-metil-3a,6a,7,7a-tetrahidro-2,7-metanofuro[2,3-b]oxireno[e]oxepin-1a(2H)-il]-4-metil-8-[(2E)-2-metilbut-2-enoil]oxi}octahidro-1H-nafto[1,8a-c:4,5-b′c′]difuran-5,10a(8H)-dicarboxilat. |
Exprimat ca azadiractină A: ≥ 111 g/kg Suma de aflatoxine B1, B2, G1, G2 nu trebuie să depășească 300 μg/kg din conținutul de azadiractină A. |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind azadiractina, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații Comisiei până la 31 decembrie 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
344 |
Diclofop
|
|
≥ 980 g/kg (exprimat ca diclofop-metil) |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca erbicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind diclofopul, în special apendicele I și II, în forma finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În acest sens, statele membre:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile menționate la litera (a) până la 31 mai 2013, iar informațiile menționate la litera (b) cel târziu la doi ani de la adoptarea unui document specific de orientare privind evaluarea amestecurilor de izomeri. |
||||||||||||||||||||||||||||||
345 |
Polisulfură de calciu Nr. CAS: 1344 - 81 - 6 Nr. CIPAC 17 |
Polisulfură de calciu |
≥ 290 g/Kg. |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză pentru polisulfură de calciu, în special apendicele I și II, astfel cum au fost finalizate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
|
||||||||||||||||||||||||||||||
346 |
Sulfat de aluminiu Nr. CAS 10043-01-3 Nr. CIPAC nedisponibil |
Sulfat de aluminiu |
970 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările în spații închise ca bactericid aplicat după recoltă pentru plante ornamentale. PARTEA B În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține cont de concluziile raportului de analiză privind sulfatul de aluminiu, în special apendicele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind specificația materialului tehnic, produs în scopuri comerciale, prin date analitice corespunzătoare. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații Comisiei până la 30 noiembrie 2011. |
||||||||||||||||||||||||||||||
347 |
Bromadiolon Nr. CAS 28772-56-7 Nr. CIPAC 371 |
3-(1RS,3RS;1RS,3SR)-3-(4′-bromo-4-bifenilil)-3-hidroxi-1-fenilpropil]-4-hidroxicumarină |
≥ 970g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca rodenticid sub formă de momeli gata preparate care sunt plasate în galeriile rozătoarelor. Concentrația nominală a substanței active în produse de protecție a plantelor nu trebuie să depășească 50 mg/kg. Autorizațiile se acordă pentru utilizări exclusiv de către utilizatori profesioniști. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind bromadiolonul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În acest sens, statele membre:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile menționate la literele (a), (b) și (c) până la 30 noiembrie 2011, iar informațiile menționate la literele (d) și (e) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
348 |
Paclobutrazol Nr. CAS 76738-62-0 Nr. CIPAC 445 |
(2RS,3RS)-1-(4-clorfenil)-4,4-dimetil-2-(1H-1,2,4-triazol-1-il)pentan-3-ol |
≥ 930 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca agent de reglare a creșterii plantelor. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind paclobutrazolul, în special de apendicele I și II, în forma lor finalizată la 11 martie 2011 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. În această evaluare generală, statele membre acordă o atenție deosebită riscurilor pentru plantele acvatice și se asigură că în condițiile de utilizare sunt incluse măsuri de diminuare a riscurilor, după caz. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile de la punctele (1) și (2) până la 30 noiembrie 2011, informațiile de la punctul (3) până la 31 mai 2013, informațiile de la punctul (4) în termen de doi ani de la adoptarea orientărilor OCDE pentru testele privind tulburările sistemului endocrin și informațiile de la punctul (5) în termen de doi ani de la adoptarea orientărilor specifice. |
||||||||||||||||||||||||||||||
349 |
Pencicuron Nr. CAS 66063-05-6 Nr. CIPAC 402 |
1-(4-clorobenzil)-1-ciclopentil-3-feniluree |
≥ 980 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind pencicuronul, în special anexele I și II, în versiunea definitivă elaborată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită protecției mamiferelor omnivore mari. Condițiile de utilizare includ măsuri de diminuare a riscului, atunci când este necesar. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre vizate se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile stabilite la punctele (1) (2) și (3) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
350 |
Tebufenozid Nr. CAS 112410-23-8 Nr. CIPAC 724 |
N-terț-butil-N′-(4-etilbenzoil)-3,5-dimetilbenzohidrazidă |
≥ 970 g/kg Impuritate relevantă t-butil hidrazină <0,001 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca insecticid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind tebufenozidul, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 11 martie 2011. În acest sens, statele membre:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile menționate la punctele (1) și (2) până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
351 |
Ditianon Nr. CAS 3347-22-6 Nr. CIPAC 153 |
5,10-dihidro-5,10-dioxonafto[2,3-b]-1,4-ditiin-2,3-dicarbonitril |
≥ 930 g/kg |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța ditianon, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 4 iulie 2003. În acest sens, statele membre:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite aceste informații Comisiei până la 31 mai 2013. |
||||||||||||||||||||||||||||||
352 |
Hexitiazox Nr. CAS 78587-05-0 Nr. CIPAC 439 |
(4RS,5RS)-5-(4-clorofenil)-N-ciclohexil-4-metil-2-oxo-1,3-tiazolidină-3-carboxamidă |
≥ 976 g/kg [amestec 1:1 de (4R, 5R) și (4S, 5S)] |
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizările ca acaricid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile raportului de examinare pentru substanța hexitiazox, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, la 11 martie 2011. În cadrul acestei evaluări generale, este important ca statele membre să acorde o atenție deosebită:
Statele membre în cauză solicită transmiterea de informații concludente privind:
Statele membre vizate se asigură că solicitantul transmite Comisiei informațiile menționate la literele (a), (b) și (c) până la 31 mai 2013, iar informațiile menționate la litera (d), la doi ani după adoptarea orientărilor specifice. |
||||||||||||||||||||||||||||||
353 |
Flutriafol Nr. CAS 76674-21-0 Nr. CIPAC 436 |
(RS)-2,4′-difluoro-α-(1H-1,2,4-triazol-1-ilmetil)benzhidril alcool |
≥ 920 g/kg (racemat) Impurități relevante:
|
1 iunie 2011 |
31 mai 2021 |
PARTEA A Se pot autoriza numai utilizări ca fungicid. PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța flutriafol, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală din 11 martie 2011. În acest sens, statele membre:
Condițiile de autorizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor. Statele membre în cauză se asigură că solicitantul transmite Comisiei informații de confirmare privind:
Statele membre în cauză se asigură că solicitantul prezintă Comisiei informațiile specificate la litera (a) până la 30 noiembrie 2011 și informațiile specificate la literele (b) și (c) până la 31 mai 2013. |
(1) Detalii suplimentare cu privire la identitatea și specificațiile substanțelor active sunt prezentate în rapoartele de evaluare respective.
(2) Suspendată prin hotărârea Tribunalului din 19 iulie 2007 în cazul T-31/07 R, Du Pont de Nemours (Franța) SAS și alții v Comisia, [2007] ECR II-2767.
(3) JO L 353, 31.12.2008, p. 1.
(4) 2-etil-7-nitro-1-propil-1H-benzimidazol-5-sulfonamidă.
(5) 2-etil-7-nitro-1H-benzimidazol-5-sulfonamidă.
(6) De-etil-bupirimat.
(7) 2-{[anilino(oxo)acetil]sulfanil}etil acetate.
(8) (2RS)-2-hidroxi-2-metil-N-fenil-1,4-oxatiană-3-carboxamidă 4-oxid.
(9) 2-metil-5,6-dihidro-1,4-oxatiină-3-carboxamidă 4-oxid.
(10) 2-metil-5,6-dihidro-1,4-oxatiină-3-carboxamidă 4,4-dioxid.
(11) 2-metil-5,6-dihidro-1,4-oxatiină-3-carboxamidă 4-oxid.
(12) 2-metil-5,6-dihidro-1,4-oxatiină-3-carboxamidă 4,4-dioxid.
(13) (2RS)-2-hidroxi-2-metil-N-fenil-1,4-oxatiană-3-carboxamidă 4-oxid.
(14) (4S,5S)-5-(4-clorofenil)-4-metil-1,3-tiazolidin-2-onă și (4R,5R)-5-(4-clorofenil)-4-metil-1,3-tiazolidin-2-onă.
11.6.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/187 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 541/2011 AL COMISIEI
din 1 iunie 2011
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 78 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Este necesar să se stabilească o listă a substanțelor active considerate a fi aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și a substanțelor active aprobate în temeiul regulamentului respectiv în părți separate ale anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2). |
(2) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificat în consecință. |
(3) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:
(1) |
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 Substanțele active care figurează în partea A a anexei sunt considerate a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009. Substanțele active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 sunt indicate în partea B a anexei.” |
(2) |
Anexa la Regulamentul (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 14 iunie 2011.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 1 iunie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(2) A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.
ANEXĂ
Anexa la Regulamentul (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:
(1) |
În titlul anexei, textul „SUBSTANȚE ACTIVE APROBATE PENTRU A FI UTILIZATE ÎN PRODUSELE DE PROTECȚIE A PLANTELOR” se înlocuiește cu următorul text: |
(2) |
Textul „Dispoziții generale valabile pentru toate substanțele prezentate în lista din prezenta anexă:” se înlocuiește cu textul „Dispoziții generale valabile pentru toate substanțele prezentate în lista din prezenta parte:” |
(3) |
Se adaugă Partea B, după cum urmează: „PARTEA B Substanțe active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 Dispoziții generale valabile pentru toate substanțele prezentate în lista din prezenta parte:
|
(1) Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.”
11.6.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/189 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 542/2011 AL COMISIEI
din 1 iunie 2011
de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate, pentru a ține cont de Directiva 2011/58/UE de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea reînnoirii includerii substanței active carbendazim
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 78 alineatul (3),
după consultarea Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
întrucât:
(1) |
Partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2) conține lista substanțelor active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE (3). |
(2) |
Anexa I la Directiva 91/414/CEE a fost modificată prin Directiva 2011/58/UE (4). |
(3) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 14 iunie 2011.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 1 iunie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(2) A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.
(3) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
(4) JO L 122, 11.5.2011, p. 71.
ANEXĂ
În partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, rândul 144 se înlocuiește cu următorul text:
Număr |
Denumire comună, numere de identificare |
Denumire IUPAC |
Puritate (1) |
Data aprobării |
Expirarea aprobării |
Dispoziții specifice |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
„144 |
Carbendazim Nr. CAS 10605-21-7 Nr. CIPAC 263 |
Metil benzimidazol-2-il carbamat |
≥ 980 g/kg Impurități relevante
|
1 iunie 2011 |
30 noiembrie 2014 |
PARTEA A Pot fi autorizate doar utilizările ca fungicid pentru următoarele culturi:
în cantități care nu depășesc:
Următoarele utilizări nu se autorizează:
Statele membre se asigură că sunt aplicate toate măsurile corespunzătoare de reducere a riscului. Trebuie acordată o atenție specială protecției:
PARTEA B Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme menționate la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța carbendazim, în special de apendicele I și II. Statele membre în cauză cer solicitantului să furnizeze Comisiei:
|
(1) Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.
DECIZII
11.6.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/192 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI
din 1 iunie 2011
privind neincluderea flurprimidolului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului
[notificată cu numărul C(2011) 3733]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2011/328/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (1), în special articolul 6 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Regulamentele (CE) nr. 451/2000 (2) și (CE) nr. 1490/2002 (3) ale Comisiei stabilesc normele detaliate de punere în aplicare a celei de-a doua și de-a treia etape a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, precum și o listă de substanțe active care trebuie evaluate în vederea eventualei lor includeri în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Pe această listă este inclus flurprimidolul. |
(2) |
Decizia 2009/28/CE a Comisiei din 13 ianuarie 2009 privind neincluderea flurprimidolului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță (4) a fost adoptată în conformitate cu articolul 11f din Regulamentul (CE) nr. 1490/2002, cu articolul 12 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 12 alineatul (2) litera (b) din regulamentul respectiv. |
(3) |
Notificatorul inițial (denumit în continuare „solicitantul”) a depus o nouă cerere în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, solicitând aplicarea procedurii accelerate, astfel cum se prevede la articolele 14-19 din Regulamentul (CE) nr. 33/2008 al Comisiei din 17 ianuarie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în privința unei proceduri ordinare și a unei proceduri accelerate de evaluare a substanțelor active prevăzute în programul de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din directiva respectivă, dar care nu au fost incluse în anexa I la aceasta (5). |
(4) |
Cererea a fost transmisă Finlandei, care a fost desemnată stat membru raportor prin Regulamentul (CE) nr. 1490/2002. Perioada de timp pentru procedura accelerată a fost respectată. Specificația substanței active și utilizările propuse sunt identice cu cele care au făcut obiectul Deciziei 2009/28/CE. Cererea respectivă este conformă, de asemenea, cu celelalte cerințe de fond și de procedură menționate la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 33/2008. |
(5) |
Finlanda a evaluat informațiile suplimentare transmise de către solicitant și a pregătit un raport suplimentar. Raportul a fost comunicat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „Autoritatea”) și Comisiei la 10 martie 2010. Autoritatea a comunicat raportul suplimentar celorlalte state membre și solicitantului pentru observații și a transmis Comisiei observațiile primite. În conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 33/2008 și la solicitarea Comisiei, Autoritatea a prezentat Comisiei concluzia sa referitoare la flurprimidol, la data de 16 decembrie 2010 (6). Proiectul de raport de evaluare, raportul suplimentar și concluzia Autorității au fost reexaminate de către statele membre și Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și au fost finalizate la 5 mai 2011, sub forma raportului Comisiei de reexaminare a substanței flurprimidol. |
(6) |
Raportul suplimentar elaborat de statul membru raportor și concluzia emisă de Autoritate se concentrează asupra aspectelor problematice care au condus la neincluderea substanței în anexă, și anume riscul pentru operatori și lucrători în toate scenariile și condițiile de utilizare evaluate, dat fiind că expunerea a depășit nivelul acceptabil de expunere a operatorului (NAEO), precum și lipsa de informații privind profilul impurității loturilor folosite în studiile toxicologice. |
(7) |
Solicitantul a depus informații suplimentate, în special cu privire la noile calcule pentru evaluarea riscului de expunere a operatorilor și lucrătorilor. Mai mult, pentru a reduce riscul pentru mediu, solicitantul sprijină doar utilizările limitate la sistemele de producție în sere de înaltă performanță, prevăzute cu sisteme de gestionare a irigațiilor/apei în exces care garantează că nu au loc scurgeri de apă contaminată în mediu. |
(8) |
Cu toate acestea, informațiile suplimentare furnizate de solicitant nu au permis eliminarea tuturor aspectelor problematice specifice ridicate de flurprimidol. |
(9) |
În special, pe baza informațiilor disponibile și calculată pe baza utilizărilor sprijinite de solicitant, expunerea estimată a lucrătorilor depășește în continuare NAEO, chiar și în cazul folosirii de echipament personal de protecție. Informațiile privind mediul nu au fost suficiente pentru a realiza o evaluare a riscurilor de mediu pentru scenarii și condiții de utilizare realiste. Utilizările în sere descrise, pentru care expunerea ar fi acceptabilă, nu reflectă practica normală în seră și, prin urmare, nu pot fi considerate reprezentative. |
(10) |
Comisia a invitat solicitantul să își prezinte observațiile privind concluzia Autorității. În plus, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 33/2008, Comisia a invitat solicitantul să prezinte observații privind proiectul de raport de reexaminare. Solicitantul și-a prezentat observațiile, acestea fiind examinate cu atenție. |
(11) |
Cu toate acestea, în ciuda argumentelor prezentate de solicitant, aspectele problematice identificate nu au putut fi înlăturate, iar evaluările efectuate pe baza informațiilor transmise și evaluate în cursul reuniunilor experților Autorității nu au demonstrat că poate fi de așteptat ca, în condițiile de utilizare propuse, produsele de protecție a plantelor care conțin flurprimidol să îndeplinească în general cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE. |
(12) |
Prin urmare, flurprimidolul nu ar trebui inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE. |
(13) |
Decizia 2009/28/CE ar trebui abrogată. |
(14) |
Prezenta decizie nu exclude depunerea unei alte cereri pentru flurprimidol în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE și al capitolului II din Regulamentul (CE) nr. 33/2008. |
(15) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Flurprimidolul nu este inclus ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
Articolul 2
Decizia 2009/28/CE se abrogă.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 1 iunie 2011.
Pentru Comisie
John DALLI
Membru al Comisiei
(1) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
(2) JO L 55, 29.2.2000, p. 25.
(3) JO L 224, 21.8.2002, p. 23.
(4) JO L 10, 15.1.2009, p. 25.
(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance flurprimidol (Concluzia reexaminării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active flurprimidol). EFSA Journal 2011;9(1):1962. [60 pp.] doi:10.2903/j.efsa.2011.1962. Document disponibil la adresa de Internet: www.efsa.europa.eu/efsajournal.htm.
11.6.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/194 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI
din 1 iunie 2011
privind neincluderea dicloranului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului
[notificată cu numărul C(2011) 3731]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2011/329/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (1), în special articolul 6 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Regulamentele (CE) nr. 451/2000 (2) și (CE) nr. 1490/2002 (3) ale Comisiei stabilesc normele detaliate de punere în aplicare a celei de-a doua și de-a treia etape a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, precum și o listă de substanțe active care trebuie evaluate în vederea eventualei lor includeri în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Lista respectivă includea și dicloranul. |
(2) |
Decizia 2008/744/CE a Comisiei din 18 septembrie 2008 privind neincluderea dicloranului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță (4) a fost adoptată în conformitate cu articolul 11f din Regulamentul (CE) nr. 1490/2002, cu articolul 12 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 12 alineatul (2) litera (b) din regulamentul respectiv. |
(3) |
Notificatorul inițial (denumit în continuare „solicitantul”) a depus o nouă cerere în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE solicitând aplicarea procedurii accelerate, astfel cum se prevede la articolele 14-19 din Regulamentul (CE) nr. 33/2008 al Comisiei din 17 ianuarie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în privința unei proceduri ordinare și a unei proceduri accelerate de evaluare a substanțelor active prevăzute în programul de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din directiva respectivă, dar care nu au fost incluse în anexa I la aceasta (5). |
(4) |
Cererea a fost transmisă Spaniei, care a fost desemnată stat membru raportor prin Regulamentul (CE) nr. 1490/2002. Perioada de timp pentru procedura accelerată a fost respectată. Specificația substanței active și utilizările propuse sunt identice cu cele care au făcut obiectul Deciziei 2008/744/CE. Cererea respectivă este conformă, de asemenea, cu celelalte cerințe de fond și de procedură menționate la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 33/2008. |
(5) |
Spania a evaluat informațiile suplimentare transmise de către solicitant și a pregătit un raport suplimentar. Raportul a fost comunicat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „Autoritatea”) și Comisiei la 6 octombrie 2009. Autoritatea a comunicat raportul suplimentar celorlalte state membre și solicitantului pentru observații și a transmis Comisiei observațiile primite. În conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 33/2008 și la solicitarea Comisiei, autoritatea a prezentat Comisiei concluzia sa referitoare la dicloran, la data de 21 iulie 2010 (6). Proiectul de raport de evaluare, raportul suplimentar și concluzia Autorității au fost reexaminate de către statele membre și Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și au fost finalizate la 5 mai 2011, sub forma raportului Comisiei de reexaminare a substanței dicloran. |
(6) |
Raportul suplimentar elaborat de statul membru raportor și concluzia emisă de autoritate se concentrează asupra aspectelor problematice care au condus la neincludere; în special, exista o preocupare legată de expunerea lucrătorilor. În raportul de reexaminare privind dicloranul au fost identificate mai multe aspecte problematice. |
(7) |
Informații suplimentare au fost prezentate de către solicitant, în special în ceea ce privește specificațiile materialului tehnic, echivalența materialelor testate utilizate în studiile privind toxicitatea și materialul tehnic astfel cum a fost produs în scopuri comerciale, toxicitatea pentru mamifere, expunerea operatorilor și a lucrătorilor și căile de degradare. |
(8) |
Cu toate acestea, informațiile suplimentare furnizate de solicitant nu au permis eliminarea tuturor aspectelor problematice specifice ridicate de dicloran. |
(9) |
În special, următoarele aspecte au fost considerate problematice. Nu a fost demonstrat faptul că specificațiile materialului tehnic astfel cum a fost produs în scopuri comerciale sunt echivalente cu cele ale materialelor testate utilizate în studiile privind toxicitatea și ecotoxicitatea. Datele disponibile nu erau suficiente pentru a formula concluzii în privința relevanței toxicologice a două impurități prezente în materialul tehnic denumite, din motive de confidențialitate, impuritățile 3 și 4. Au fost identificate efecte nocive asupra sănătății umane. În special, expunerea lucrătorilor s-a dovedit că depășește cu 100 % nivelul acceptabil de expunere a operatorului (AOEL). O evaluare a riscului pentru consumatori nu a putut fi finalizată datorită cantității nedeterminate de reziduuri conținute de culturile ulterioare. Informațiile privind riscurile pentru organismele acvatice prezentate de produse de degradare neidentificate rezultate din fotoliza apoasă și pentru macroorganismele din sol nevizate nu au fost suficiente. |
(10) |
Comisia a invitat solicitantul să își prezinte observațiile privind concluzia Autorității. În plus, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 33/2008, Comisia a invitat solicitantul să prezinte observații privind proiectul de raport de reexaminare. Solicitantul și-a prezentat observațiile, acestea fiind examinate cu atenție. |
(11) |
Cu toate acestea, în pofida argumentelor prezentate de solicitant, aspectele problematice identificate nu au putut fi înlăturate, iar evaluările efectuate pe baza informațiilor transmise și evaluate în cursul reuniunilor experților Autorității nu au demonstrat că poate fi de așteptat ca, în condițiile de utilizare propuse, produsele de protecție a plantelor care conțin dicloran să îndeplinească în general cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE. |
(12) |
În consecință, dicloranul nu ar trebui inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE. |
(13) |
Din motive de claritate, Decizia 2008/744/CE ar trebui abrogată. |
(14) |
Prezenta decizie nu exclude depunerea unei alte cereri pentru dicloran în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE și al capitolului II din Regulamentul (CE) nr. 33/2008. |
(15) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Dicloranul nu se include ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
Articolul 2
Decizia 2008/744/CE se abrogă.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 1 iunie 2011.
Pentru Comisie
John DALLI
Membru al Comisiei
(1) JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
(2) JO L 55, 29.2.2000, p. 25.
(3) JO L 224, 21.8.2002, p. 23.
(4) JO L 251, 19.9.2008, p. 43.
(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance dicloran (Concluzia reexaminării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active dicloran). EFSA Journal 2010;8(8):1698. [110 pp.]. doi:10.2903/j.efsa.2010.1698. Document disponibil la adresa de Internet: www.efsa.europa.eu/efsajournal.