24.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/1

(1)

Prin Regulamentul (CEE) nr. 2737/90 (2), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă de 33 % la importurile de carbură de tungsten și carbură de tungsten topită originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”). Prin Decizia 90/480/CEE (3), Comisia a acceptat angajamentele luate de doi mari exportatori cu privire la produsul care face obiectul măsurilor.

(2)

Ca urmare a retragerii angajamentelor de către doi exportatori chinezi în cauză, Comisia a instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2286/94 (4) o taxă antidumping provizorie la importurile produsului în cauză.

(3)

Prin Regulamentul (CE) nr. 610/95 (5), Consiliul a modificat Regulamentul (CEE) nr. 2737/90 și a instituit o taxă definitivă de 33 % la importurile de carbură de tungsten și de carbură de tungsten topită. Ca urmare a unei reexaminări care a fost inițiată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază (denumită în continuare „ancheta de reexaminare anterioară”), aceste măsuri au fost extinse pe o perioadă de încă cinci ani prin Regulamentul (CE) nr. 771/98 al Consiliului (6).

(4)

Prin Regulamentul (CE) nr. 2268/2004 (7) ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă de 33 % la importurile de carbură de tungsten și carbură de tungsten topită originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”).

(5)

Prin Regulamentul (CE) nr. 1275/2005 (8), Consiliul a modificat definiția produsului pentru a include și carbura de tungsten amestecată simplu cu pudră metalică.

(6)

Ca urmare a publicării unui aviz de expirare iminentă (9) a măsurilor antidumping definitive în vigoare, Comisia a primit, la 30 septembrie 2009, o cerere de inițiere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării acestor măsuri, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. Cererea a fost depusă de către Asociația Europeană a Metalelor (Eurometaux) (denumită în continuare „solicitantul”) în numele unor producători din Uniune care reprezintă o proporție majoră, în acest caz de peste 85 %, din producția totală a Uniunii de carbură de tungsten, carbură de tungsten amestecată simplu cu pudră metalică și carbură de tungsten topită.

(7)

Cererea s-a bazat pe faptul că expirarea măsurilor ar avea ca rezultat probabil continuarea sau reapariția dumpingului și reapariția prejudiciului pentru industria din Uniune.

(8)

Stabilind, în urma consultării Comitetului consultativ, existența unor elemente de probă suficiente pentru deschiderea unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, Comisia a anunțat la 30 decembrie 2009, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (10) (denumit în continuare „aviz de deschidere”), deschiderea unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

(9)

Ancheta privind continuarea sau reapariția dumpingului a vizat perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2009 (denumită în continuare „perioada anchetei de reexaminare” sau „PAR”). Analiza tendințelor relevante pentru evaluarea probabilității unei reapariții a prejudiciului a vizat perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2006 și sfârșitul PAR (denumită în continuare „perioada examinată”).

(10)

Comisia a informat în mod oficial solicitantul, alți producători cunoscuți din Uniune, producătorii-exportatori, importatorii, utilizatorii cunoscuți a fi interesați, producătorii din țara analoagă și reprezentanții RPC cu privire la deschiderea reexaminării efectuate în perspectiva expirării măsurilor. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscute, în scris, punctele de vedere și de a solicita o audiere în termenul stabilit în avizul de deschidere.

(11)

Au fost audiate toate părțile interesate care au solicitat acest lucru și care au demonstrat că există motive speciale pentru a fi audiate.

(12)

Comisia a trimis chestionare tuturor părților cunoscute ca fiind interesate și celor care s-au făcut cunoscute în termenul stabilit în avizul de deschidere. Au fost primite răspunsuri din partea a șapte producători din Uniune, din partea unui producător-exportator din RPC, a unui producător-exportator din țara analoagă și din partea a trei utilizatori.

(13)

Niciunul dintre importatori nu a răspuns la exercițiul de eșantionare, nu a furnizat Comisiei alte informații și nici nu s-a făcut cunoscut în cursul anchetei. Deoarece numai un producător-exportator din RPC a furnizat informațiile solicitate, nu a fost necesară selectarea unui eșantion.

(14)

Comisia a căutat și a verificat toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru a determina probabilitatea continuării sau a reapariției dumpingului și a prejudiciului subsecvent și de interes pentru Uniune. S-au efectuat vizite de verificare în spațiile de lucru ale următoarelor societăți:

(15)

Produsele care fac obiectul prezentei reexaminări sunt carbura de tungsten, carbura de tungsten amestecată simplu cu pudră metalică și carbura de tungsten topită originare din RPC și încadrate în prezent la codurile NC 2849 90 30 și ex 3824 30 00.

(16)

Carbura de tungsten, carbura de tungsten amestecată simplu cu pudră metalică și carbura de tungsten topită sunt compuși de carbon și tungsten obținuți prin tratament termic (prin carburare, în primul caz, prin fuziune, în cel de-al treilea caz). Aceste produse sunt produse intermediare utilizate ca materii prime în fabricarea de componente de metale dure, cum ar fi sculele de așchiere cu carbură metalică și piesele cu rezistență mare la uzură, învelitorile antiabrazive, garniturile de foraj și abataj, precum și sculele de etirare și forjare a metalelor.

(17)

Prezenta anchetă a confirmat faptul că produsul în cauză, fabricat și vândut de producătorul-exportator către Uniune, prezintă aceleași caracteristici fizice și chimice și este destinat acelorași utilizări ca și produsul fabricat de către producătorii din Uniune și vândut pe piața Uniunii sau ca cel fabricat și vândut în țara analoagă și este, prin urmare, considerat a fi produs similar în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(18)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, s-a examinat dacă în prezent există dumping și, în caz afirmativ, dacă expirarea măsurilor riscă sau nu să ducă la continuarea sau reapariția dumpingului. Se amintește faptul că în contextul anchetei întreprinse în temeiul acestui articol, tratamentul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „TEP”) nu face obiectul niciunei reexaminări.

(19)

Așa cum se explică mai sus, eșantionarea nu a fost necesară pentru producătorii-exportatori din RPC.

(20)

În etapa de eșantionare, a reieșit că unicul producător-exportator chinez cooperant reprezintă mai puțin de 5 % din exporturile chinezești totale către Uniune. Autoritățile chineze și celelalte părți interesate au fost notificate cu privire la posibilitatea aplicării articolului 18 din regulamentul de bază, din cauza nivelului scăzut de cooperare a producătorilor-exportatori. Comisia nu a primit niciun răspuns la această comunicare.

(21)

Cu toate acestea, în continuarea anchetei, producătorul-exportator cooperant a corectat, în răspunsul la chestionar, eroarea survenită în raportarea vânzărilor sale la export către Uniune și a revizuit cantitățile exportate către Uniune în sensul unei majorări. În paralel, volumele produsului în cauză exportat către Uniune din RPC au fost analizate mai aprofundat pe baza cifrelor Eurostat. Ca urmare, și după verificarea răspunsului la chestionar, s-a stabilit că volumul exporturilor producătorului-exportator cooperant era foarte mare (11). Pe baza acestor constatări, s-a concluzionat că nivelul de cooperare era ridicat.

(22)

Deoarece niciunui producător-exportator din RPC nu i-a fost acordat TEP în cadrul anchetelor anterioare, valoarea normală pentru China a fost stabilită în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază.

(23)

În avizul de deschidere, SUA au fost propuse ca țară analoagă corespunzătoare în sensul stabilirii valorii normale pentru RPC. Părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile cu privire la oportunitatea acestei alegeri. Niciuna dintre părți nu a formulat observații sau obiecții în această privință. SUA au fost astfel utilizate ca țară analoagă în ancheta inițială și nu au existat sau nu au fost comunicate Comisiei circumstanțe noi sau modificate care ar justifica o schimbare. S-a considerat că SUA sunt reprezentative ca țară de referință, în special având în vedere deschiderea și competitivitatea pieței interne a Statelor Unite. În plus, un producător din SUA a fost de acord să coopereze în cadrul prezentei reexaminări.

(24)

În consecință, SUA au fost utilizate ca țară cu economie de piață analoagă în scopul prezentei reexaminări.

(25)

În temeiul articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, valoarea normală s-a stabilit pe baza informațiilor verificate primite de la producătorul american cooperant din țara analoagă, și anume pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite pe piața internă a SUA pentru tipurile de produse despre care s-a constatat că sunt vândute în cadrul operațiunilor comerciale normale.

(26)

Ca urmare, valoarea normală a fost stabilită ca fiind prețul de vânzare mediu ponderat practicat pe piața internă de producătorul cooperant din SUA în raport cu clienții independenți.

(27)

S-a verificat mai întâi dacă vânzările interne totale ale produsului similar către clienți independenți ai producătorului cooperant din SUA erau reprezentative în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, și anume dacă vânzările respective reprezentau cel puțin 5 % din volumul total al vânzărilor produsului în cauză exportat în Uniune. Vânzările interne ale producătorului cooperant din SUA au fost considerate suficient de reprezentative în cursul perioadei anchetei de reexaminare.

(28)

Ulterior, s-a analizat dacă vânzările interne ale produsului similar puteau fi considerate efectuate în cursul normal al unor operațiuni comerciale, conform articolului 2 alineatul (4) din regulamentul de bază. Acest lucru s-a efectuat prin stabilirea pentru produsul similar vândut pe piața din SUA a proporției de vânzări interne profitabile către clienți independenți în cursul PAR.

(29)

Deoarece volumul vânzărilor profitabile pentru produsul similar reprezenta mai puțin de 80 % din volumul total al vânzărilor produsului similar, valoarea normală s-a bazat pe prețul intern efectiv, calculat ca medie ponderată a vânzărilor profitabile.

(30)

Așa cum s-a explicat mai sus, având în vedere faptul că producătorul-exportator cooperant a reprezentat mai mult de 90 % din importurile chinezești totale către Uniune, prețul de export a fost analizat pe baza datelor furnizate de acel producător-exportator, și anume prețul real al produsului plătit sau care urmează să fie plătit pentru produsul în cauză atunci când este vândut la export către Uniune.

(31)

Pentru fiecare tip de produs în cauză, valoarea normală medie ponderată și prețul mediu de export ponderat au fost comparate la nivelul franco fabrică, în aceeași etapă de comercializare și la același nivel de taxare. În conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază și în scopul asigurării unei comparații corecte, au fost luate în considerare diferențele constatate în privința factorilor despre care s-a pretins și s-a demonstrat că afectează prețurile și comparabilitatea acestora. S-au operat ajustări pentru costul transportului terestru și maritim, costul asigurării, cheltuielile cu serviciile bancare și costul ambalării. În plus, a fost operată o ajustare de 5 % a prețului de export pentru taxa de export, precum și ajustarea pentru taxa pe valoarea adăugată (TVA) la valoarea normală.

(32)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, marja de dumping a fost stabilită per tip de produs pe baza unei comparații între valoarea normală medie ponderată și media ponderată a prețului de export, în aceeași etapă de comercializare. Această comparație a evidențiat existența unui dumping în cursul PAR, care reprezintă mai mult de 80 % și este, prin urmare, la un nivel considerabil mai mare decât cel constatat în cadrul ultimei anchete de reexaminare (31 %). Marja de dumping exactă nu poate fi dezvăluită din motive de confidențialitate. Calculele s-au bazat pe datele puse la dispoziție de un producător-exportator din RPC și de un producător din țara analoagă. Dezvăluirea marjei de dumping ar permite atât producătorului-exportator cooperant din RPC, cât și producătorului din țara analoagă să deducă valoarea normală și prețul de export al celuilalt, ceea ce ar reprezenta o încălcare evidentă a dreptului la confidențialitate al ambelor părți.

(33)

Informațiile incluse în această secțiune au fost obținute prin analizarea datelor puse la dispoziție de producătorul-exportator cooperant, de Eurostat și furnizate în cererea de reexaminare.

(34)

Datele cu privire la capacitățile neutilizate puse la dispoziție de producătorul-exportator cooperant chinez au fost prezentate cu o creștere sau reducere de 20 % pentru a respecta confidențialitatea. Capacitatea de producție în RPC a fost de aproximativ 21 000 de tone în 2006 și 2007 și a crescut substanțial la aproximativ 35 000 de tone în 2008 și în PAR, o creștere de mai mult de 80 % în cursul perioadei examinate. Aceste cifre pot fi considerate ca fiind neexagerate, deoarece cererea de reexaminare a raportat o capacitate de producție de aproape 50 000 de tone.

(35)

În plus, producătorul-exportator cooperant a raportat o creștere substanțială a capacității în cursul perioadei examinate.

(36)

Pe baza informațiilor colectate în timpul anchetei, capacitatea totală de producție a Chinei a depășit considerabil actuala producție a Chinei (cu cel puțin mai mult de 20 000 de tone în 2008 și în cursul PAR).

(37)

În PAR, RPC a avut o capacitate neutilizată reprezentând de șase ori consumul din Uniune (25 000 de tone în comparație cu 3 800 de tone de consum în Uniune).

(38)

Ținând cont de cele expuse anterior, este evident că o mare parte din capacitatea neutilizată din RPC ar putea fi folosită pentru creșterea exporturilor către Uniune în absența măsurilor antidumping.

(39)

Mai mult, informațiile transmise în timpul anchetei au indicat o distorsiune importantă pe piața materiilor prime utilizate pentru fabricarea produsului în cauză. În primul rând, materiile prime fac obiectul cotelor acordate de către autoritățile chineze. În al doilea rând, autoritățile chineze limitează accesul la materiile prime prin instituirea de taxe de export și prin politici de reducere a TVA-ului, ceea ce, așa cum se arată în considerentul 31, s-a aplicat și produsului în cauză. Acești factori constituie elemente suplimentare care indică probabilitatea continuării dumpingului în cazul de față.

(40)

Informațiile referitoare la preț puse la dispoziție de către exportatorul cooperant, care nu pot fi dezvăluite din motive de confidențialitate, arată că Uniunea constituie într-adevăr o piață interesantă pentru producătorii exportatori chinezi. În cursul perioadei examinate, prețurile obținute pe piețele din alte țări terțe au fost sub (cu excepția anului 2007) cele percepute Uniunii (aproximativ între 10 și 20 % mai mici în diferiți ani pe parcursul perioadei examinate).

(41)

Din aceste motive, se poate concluziona că, în ceea ce privește prețurile care pot fi obținute, piața UE este cu siguranță o alternativă atractivă pentru exportatorii chinezi.

(42)

Pe baza aceasta, producătorii-exportatori chinezi sunt stimulați să direcționeze exporturile lor către piața Uniunii, în cazul în care măsurile ar expira. Prețurile mari, predominante pe piața Uniunii, ar permite producătorilor-exportatori chinezi să obțină marje de profit mai bune.

(43)

În 2005, măsurile au fost extinse la un nou cod NC, deoarece s-a constatat că exportatorii chinezi eludau măsurile prin adăugarea unor cantități mici de altă pudră metalică (în cele mai multe cazuri cobalt) pudrei de carbură de tungsten (12). Acest fapt a confirmat că practica eludării este un alt element care duce la concluzia probabilității de continuare a dumpingului și constituie o dovadă evidentă că piața europeană continuă să fie atractivă pentru producătorii-exportatori chinezi care ar direcționa cantități mai mari de carbură de tungsten spre UE în absența măsurilor antidumping.

(44)

Prezenta analiză demonstrează că importurile chineze au continuat să intre pe piața Uniunii la prețuri de dumping cu o marjă foarte mare de dumping. Luând în considerare în special analiza nivelurilor prețurilor pe piețele din UE și din alte țări terțe, precum și capacitățile neutilizate din RPC, se poate concluziona că există probabilitatea continuării dumpingului în cazul în care măsurile ar expira.

(45)

În cadrul Uniunii, produsul similar este fabricat de șapte societăți sau grupuri de societăți.

(46)

Prin urmare, se consideră că acestea constituie industria din Uniune în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază și vor fi denumite în continuare „industria din Uniune”.

(47)

Datele referitoare la importurile produsului în cauză originar din RPC în Uniune au trebuit indexate pentru a păstra confidențialitatea în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază.

(48)

În ceea ce privește volumul importurilor în cadrul codului TARIC 3824300010, din cauza includerii unor produse diferite de produsul în cauză în datele referitoare la importuri disponibile la nivelul codului NC obținute de la Eurostat (cod NC 3824 30 00), analiza următoare a fost efectuată pe baza datelor referitoare la importuri la nivelul codului TARIC, completate cu informațiile obținute din datele colectate în conformitate cu articolul 14 alineatul (6) din regulamentul de bază. Datele TARIC sunt considerate confidențiale, deoarece oferă un nivel de detaliu care permite identificarea părților. Din acest motiv, anumite informații au fost prezentate în etape.

(49)

Datele referitoare la industria din Uniune au fost obținute din răspunsurile la chestionar oferite de cei șapte producători din Uniune.

(50)

Consumul Uniunii s-a stabilit pe baza volumului vânzărilor industriei din Uniune pe piața Uniunii și pe baza datelor referitoare la importuri, furnizate de Eurostat.

(51)

Între 2006 și PAR, consumul Uniunii a scăzut cu 62 %, scăderea cea mai importantă având loc între 2008 și PAR. În cursul PAR, producția a scăzut cu 63 % comparativ cu anul 2008.

Tabelul 1

Consumul

(52)

Volumele, cotele de piață și prețurile medii ale importurilor care fac obiectului unui dumping originare din RPC au evoluat, așa cum se poate vedea mai jos. Următoarele tendințe în materie de cantitate și preț se bazează pe datele Eurostat.

Tabelul 2

Importurile din RPC

(53)

Volumul importurilor care fac obiectul unui dumping ale produsului în cauză originar din RPC a scăzut cu 89 % în cursul perioadei examinate și a atins un nivel de aproximativ 80 de tone în cursul PAR. Cota lor de piață a scăzut, de asemenea, de la 7,1 % în anul 2006 la 2,1 % în cursul PAR.

(54)

O explicație posibilă pentru această scădere o constituie creșterea substanțială a consumului intern în RPC în cursul perioadei examinate. În plus, printr-un sistem de contingente la export și tarife de export, autoritățile chineze par să adopte o politică de conservare a resurselor de tungsten ale RPC.

(55)

Prețurile importurilor din China au scăzut cu 14 % în perioada examinată. Această evoluție reflectă tendința generală, observată, de asemenea, cu privire la prețurile industriei din Uniune.

(56)

Comparația a demonstrat și că importurile din RPC au subcotat prețurile industriei din Uniune cu mai mult de 10 % după deducerea taxei antidumping în vigoare. Aceste rezultate sunt aceleași cu cele din ultima anchetă de reexaminare (13).

(57)

Volumul importurilor din alte țări în cursul perioadei examinate este prezentat în tabelul de mai jos. Tendințele în materie de cantitate și preț se bazează pe datele Eurostat.

Tabelul 3

Importurile din alte țări

(58)

Importurile din țări terțe au scăzut cu 36 % pe parcursul perioadei examinate. Acestea au urmat o tendință generală a pieței determinată de consumul în scădere (o diminuare cu 62 %), dar nu în același ritm. Astfel, cota de piață a acestor importuri a crescut de la 10,5 % la 17,9 %. Cu toate acestea, impactul importurilor respective asupra industriei Uniunii nu poate fi considerat negativ, după cum se demonstrează în considerentele 85-88 de mai jos.

(59)

Trebuie remarcată dublarea în cursul perioadei examinate a cotei de piață a Republicii Coreea (denumită în continuare „Coreea”) care a ajuns la 4,4 %. Prețurile coreene medii de import au scăzut în cursul perioadei examinate, cu toate acestea au rămas considerabil mai ridicate decât prețurile de vânzare medii ale vânzărilor chinezești la export.

(60)

În temeiul articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, Comisia a examinat toți factorii și indicatorii economici relevanți care influențează situația industriei din Uniune.

(61)

Producția industriei din Uniune a crescut pentru prima dată cu 5,8 % în 2007 și cu 11,6 % în 2008, comparativ cu 2006, apoi a scăzut semnificativ în cursul PAR, cu 56 % comparativ cu 2008.

Tabelul 4

Producția totală a Uniunii

(62)

Capacitatea de producție a crescut cu 10,8 % între 2006 și PAR. Deoarece producția a scăzut, în special în cursul PAR, utilizarea capacității rezultată a arătat o scădere generală de 57 % între 2006 și PAR, atingând o capacitate de utilizare de 39 % în cursul PAR.

Tabelul 5

Capacitatea de producție și utilizarea capacității

(63)

Nivelul stocurilor finale ale industriei Uniunii a crescut cu 20 % în 2008 în comparație cu 2006, iar apoi a scăzut cu 26 % în cursul PAR.

Tabelul 6

Stocurile

(64)

Vânzările industriei din Uniune pe piața Uniunii către clienți independenți au crescut ușor între 2006 și 2008, iar apoi au scăzut cu 61 % între 2008 și PAR. Volumul vânzărilor a crescut în 2007 și 2008, dar a scăzut semnificativ în cursul PAR. Această evoluție este în conformitate cu tendința generală de scădere a consumului pe piața Uniunii.

Tabelul 7

Vânzările către clienți independenți

(65)

Cota de piață deținută de industria din Uniune a rămas stabilă între 2006 și 2008, dar a crescut apoi cu 4 puncte procentuale între 2008 și PAR. În general, a existat o creștere cu 5 puncte procentuale în cursul perioadei examinate.

Tabelul 8

Cota de piață în UE

(66)

Deoarece scăderea vânzărilor a fost puțin mai mică decât scăderea consumului, industria din Uniune a câștigat o anumită cotă de piață.

(67)

Nivelul de ocupare a forței de muncă pentru industria din Uniune a scăzut cu 17 % între 2006 și PAR. Ocuparea forței de muncă a scăzut, de asemenea, în perioada 2006-2008, când producția a crescut ușor, arătând eforturile depuse de industria din Uniune de a-și îmbunătăți productivitatea. Totuși, în cursul PAR, scăderea substanțială a producției a dus la o deteriorare puternică a ocupării forței de muncă.

Tabelul 9

Ocuparea forței de muncă

(68)

Productivitatea forței de muncă din industria UE, măsurată ca producție per persoană angajată per an, a crescut în 2007 și 2008 cu 7 %, respectiv 15 % în comparație cu 2006, apoi a scăzut cu 49 % între 2008 și PAR.

Tabelul 10

Productivitatea

(69)

Prețul de vânzare mediu franco fabrică al industriei din Uniune către clienți independenți pe piața Uniunii a urmat o tendință descrescătoare pe parcursul perioadei examinate. În general, industria din Uniune a fost nevoită să scadă prețurile cu 15,4 % între 2006 și PAR.

(70)

Așa cum se explică în considerentele 55 și 56, prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping provenind din RPC au urmat o tendință similară celor ale industriei din Uniune, dar au fost în mod constant inferioare prețurilor industriei din Uniune. În cursul PAR, prețurile din RPC au fost cu mai mult de 10 % mai mici decât prețurile industriei din Uniune.

Tabelul 11

Prețul unitar pe piața UE

(71)

Între 2006 și PAR, salariul mediu per angajat a crescut cu 4,8 %.

Tabelul 12

Costul forței de muncă

(72)

Între 2006 și 2008, fluxul anual al investițiilor privind produsul în cauză realizate de industria din Uniune a crescut cu 18 %. Între 2007 și 2008, investițiile au crescut cu 103 %. Cu toate acestea, în cursul PAR investițiile au scăzut cu 65 % comparativ cu anul 2008.

(73)

Investițiile au fost făcute în mare parte în construcția de noi instalații pentru fabricarea de materiale din tungsten din materiale folosite și resturi. Investițiile au trebuit reduse din cauza: (i) scăderii nivelului general de producție de pe piața Uniunii, (ii) distorsiunii materiilor prime (a se vedea considerentul 39), (iii) crizei economice.

(74)

În cursul PAR nu s-au realizat investiții semnificative. Acest fapt poate avea ca explicație în mare parte criza economică care a început în 2008 și care a atins punctul culminant în cursul PAR, când accesul la capitalul nou a fost chiar mai dificil.

Tabelul 13

Investițiile

(75)

Datorită, pe de o parte, măsurilor antidumping în vigoare și, pe de altă parte, eforturilor depuse de industria din Uniune de a diversifica sursele de materii prime, între 2006 și 2008 industria din Uniune a putut să mențină un nivel pozitiv de rentabilitate, chiar dacă în general acesta a scăzut cu 26 % în cursul acestei perioade. Totuși, în cursul PAR, industria din Uniune a avut un rezultat mult mai puțin favorabil, indicând o anumită fragilitate din acest punct de vedere.

(76)

Randamentul investițiilor (denumit în continuare „RI”) a urmat în linii mari tendința de rentabilitate pe tot parcursul perioadei examinate.

Tabelul 14

Rentabilitatea și RI

(77)

Tendința fluxului de lichidități, care reprezintă capacitatea industriei de a-și autofinanța activitățile, a rămas pozitivă pe parcursul perioadei examinate. Cu toate acestea, între 2006 și PAR, a scăzut cu aproximativ 35 %.

Tabelul 15

Fluxul de lichidități

(78)

Dumpingul din RPC a continuat pe parcursul PAR la un nivel semnificativ mai mare decât actualul nivel al măsurilor. Mai mult, luând în considerare distorsiunile privind materiile prime, capacitatea neutilizată și prețurile importurilor provenind din RPC, impactul marjelor de dumping efective asupra industriei din Uniune nu poate fi considerat neglijabil.

(79)

S-a analizat dacă industria din Uniune s-a redresat în urma efectelor practicilor de dumping anterioare. S-a concluzionat că a reușit să se redreseze în mare măsură în urma unor astfel de efecte, dat fiind faptul că măsurile antidumping în vigoare s-au dovedit a fi eficiente. Cu toate acestea, criza economică a oprit procesul respectiv și a accentuat dificultățile industriei din Uniune.

(80)

În paralel cu scăderea consumului în Uniune, cota de piață a importurilor chinezești a scăzut de la 7,1 % la 2,1 % (a se vedea considerentul 52). Informațiile disponibile arată că aceste importuri au fost efectuate la prețuri mai mici decât cele ale industriei din Uniune și decât prețurile importurilor originare din alte țări terțe. După cum se menționează în considerentul 56 de mai sus, pe baza unui calcul care exclude taxa antidumping, importurile chinezești au subcotat prețurile industriei din Uniune cu 10,7 % pe parcursul PAR. Se amintește că rata taxei este de 33 %. În consecință, nivelul subcotării demonstrează, pe de o parte, eficacitatea taxelor în vigoare, iar, pe de altă parte, necesitatea continuării măsurilor. Această concluzie este consolidată de faptul că subcotarea constatată a fost la același nivel ca în ultima anchetă de reexaminare. Prin urmare, impactul în ceea ce privește prețul al importurilor care fac obiectul unui dumping din RPC asupra industriei din Uniune a rămas neschimbat și, în absența vreunui element de probă care să demonstreze contrariul, este probabil să continue.

(81)

Din cauza condițiilor economice foarte negative predominante în cursul PAR în sectorul inferior al tungstenului, în special în sectorul oțelului și al carburilor cimentate, care reprezintă majoritatea consumului de tungsten din Uniune, industria din Uniune a redus considerabil producția și vânzările produsului în cauză.

(82)

Anterior crizei, societățile care operează în sectorul inferior aveau niveluri ridicate de stocuri de tungsten care nu au fost realizate în cursul PAR, afectând în continuare nivelul de producție al industriei din Uniune.

(83)

Deoarece producția a scăzut și deoarece industria din Uniune este o industrie cu utilizare intensivă de capital, care are nevoie să producă anumite cantități pentru a păstra scăzut costul unitar fixat, rentabilitatea a fost afectată în mod serios.

(84)

Cu toate acestea, analiza industriei din Uniune, înaintea crizei, dovedește eficacitatea măsurilor antidumping în vigoare. Ancheta a indicat că cei mai mari producători din Uniune au făcut investiții importante pentru a evita distorsiunile privind materiile prime, fiind în același timp capabili de a concura pe piață păstrând o poziție bună.

(85)

Conform estimărilor, volumul importurilor provenind din alte țări terțe a scăzut cu 36 %, de la aproximativ 1 500 de tone în 2006 la aproximativ 675 de tone în cursul PAR. Cota de piață a importurilor provenind din alte țări a crescut de la 10,5 % în 2006 la 17,9 % în cursul PAR. Prețul mediu de import a scăzut cu 8,9 % între 2006 și PAR. Principalele țări importatoare au fost Coreea de Sud și SUA.

(86)

Cota de piață a importurilor din Coreea de Sud s-a dublat în perioada examinată (de la 2,2 % la 4,4 %). Cu toate acestea, informațiile disponibile arată că, în cursul PAR, aceste importuri au fost efectuate la prețuri ușor mai mici decât cele ale industriei din Uniune (cu 6,6 %), dar mai mari (cu 9,8 %) decât prețurile importurilor originare din RPC.

(87)

Cota de piață a importurilor din SUA a scăzut cu 15,1 puncte procentuale în cursul perioadei examinate (de la 4,2 % la 3,6 %). Informațiile disponibile arată că, în cursul PAR, aceste importuri au fost efectuate la prețuri superioare celor ale industriei din Uniune și, astfel, semnificativ mai mari (cu 31 %) decât prețurile importurilor originare din RPC.

(88)

În concluzie, printre cei mai mari importatori de carbură de tungsten în UE, importurile Coreei de Sud și ale SUA nu pot avea un impact negativ asupra situației industriei din Uniune, în special datorită nivelurilor prețurilor lor (similare sau chiar mai mari decât prețurile industriei din Uniune) și, în cazul SUA, de asemenea datorită cotei de piață în scădere.

(89)

Datorită taxelor antidumping în vigoare, industria din Uniune a putut să se redreseze într-o anumită măsură după efectele dumpingului prejudiciabil anterior.

(90)

Cu toate acestea, nu se poate concluziona că situația industriei din Uniune este sigură. Deși aproape toți indicatorii de prejudiciu legați de performanța financiară a producătorilor din Uniune – precum profitabilitatea, randamentul investițiilor și fluxul de lichidități – s-au îmbunătățit în cursul primilor ani din perioada examinată, ancheta a arătat, de asemenea, că, în cursul PAR, toți indicatorii de prejudiciu s-au deteriorat.

(91)

În ciuda faptului că scăderea cererii în cursul PAR ar putea fi parțial atribuită crizei economice, ancheta a analizat atent impactul exporturilor care fac obiectul unui dumping la prețuri mici din RPC asupra situației industriei din Uniune.

(92)

Așa cum se arată în considerentul 52, volumele importurilor din RPC au scăzut într-adevăr între 2006 și PAR. Prețurile respectivelor importuri au scăzut cu 14 % în cursul aceleiași perioade care, analizată din punctul de vedere al perioadei de patru ani examinate, reflectă evoluția prețurilor industriei din Uniune. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că scăderea substanțială a prețurilor importurilor chinezești care fac obiectul unui dumping a avut loc între 2006 și 2007 (cu 15 %), respectiv cu mult timp înainte de criza economică, în perioada în care industria din Uniune era în proces de redresare. Prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping din RPC s-au stabilizat apoi, iar scăderea provocată de criza financiară pare să fie limitată. Situarea în timp a scăderii substanțiale a prețurilor din partea exportatorilor chinezi (înaintea crizei) poate indica faptul că aceștia stabileau strategii mai concentrate și mai puternice privind prețurile, în scopul subcotării prețurilor industriei Uniunii. Într-adevăr, diferența de preț între prețurile de export ale Chinei și cele ale industriei din Uniune a fost de 27 % și 22,8 % în 2007 și, respectiv, în 2008.

(93)

În 2008, prețurile exporturilor din China au fost cu 22,8 % mai mici decât cele ale industriei din Uniune. În cursul PAR, diferența a scăzut la 15,7 %. Din cauza declinului puternic în ceea ce privește consumul, producătorii din Uniune au fost nevoiți să își reducă prețurile pentru a putea menține cota de piață.

(94)

Așa cum se arată în considerentul 57, volumul importurilor din alte țări terțe a scăzut cu 36 % în conformitate cu scăderea consumului. În ciuda unei creșteri a cotei de piață, impactul acelor importuri asupra situației industriei din Uniune nu poate fi considerat negativ, așa cum este demonstrat în considerentul 88 de mai sus.

(95)

Cu privire la viabilitatea industriei din Uniune, trebuie remarcat faptul că elementele de probă colectate în cursul anchetei arată că industria din Uniune a putut să concureze, în condiții de piață normale, împotriva importurilor din țări terțe și, chiar și atunci când prețurile au fost mai mici decât cele ale producătorilor din Uniune, diferența nu a fost atât de mare ca în cazul prețurilor din China, așa cum se demonstrează în considerentele 85-88 de mai sus.

(96)

Ca rezultat al ameliorării situației industriei din Uniune în anii precedenți PAR, industria a investit în tehnologie nouă de vârf pentru fabricarea din resturi a produsului în cauză și pentru a eluda parțial distorsiunile existente privind materiile prime.

(97)

Luând în considerare situația generală a industriei din Uniune, precum și importurile din RPC din perioada cuprinsă între 2006 și PAR, în concluzie, având în vedere evoluțiile pozitive ale unor indicatori aparținând industriei din Uniune, se consideră că industria din Uniune nu a suferit un prejudiciu important în cursul perioadei examinate. Prin urmare, s-a examinat dacă există probabilitatea reapariției prejudiciului, în eventualitatea expirării măsurilor.

(98)

Așa cum este descris în considerentele 89-97, instituirea de măsuri antidumping a permis industriei din Uniune să se redreseze în urma prejudiciului suferit, dar numai într-o anumită măsură. Într-adevăr, atunci când nivelurile excepționale de consum pe care Uniunea le-a cunoscut în cea mai mare parte din perioada examinată au scăzut semnificativ în cursul PAR, industria din Uniune s-a aflat într-o situație fragilă și vulnerabilă și a rămas expusă efectului prejudiciabil al importurilor care fac obiectul unui dumping provenite din RPC.

(99)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, importurile din țările în cauză au fost evaluate pentru a stabili dacă există probabilitatea reapariției prejudiciului.

(100)

S-a constatat că prețurile la export ale vânzărilor chinezești pe piețele altor țări terțe au fost, de asemenea, mai mici decât cele percepute UE (mai mici cu aproximativ 10 și 20 % în diferiți ani pe parcursul perioadei examinate, cu excepția anului 2007). Vânzările exportatorului chinez pe piețele țărilor care nu fac parte din UE erau efectuate în cantități importante, reprezentând peste 80 % din totalul vânzărilor la export ale acestuia. Prin urmare, s-a considerat că, în cazul abrogării măsurilor, producătorii-exportatori chinezi ar fi stimulați să transfere cantități importante de exporturi din alte țări terțe către piața mai atractivă a Uniunii.

(101)

Așa cum este descris în considerentele 34-42, datele colectate în cursul anchetei arată că există o capacitate importantă neutilizată disponibilă în RPC. Există indicații clare care duc la concluzia că o mare parte a acestei capacități neutilizate ar putea fi folosită pentru a spori exporturile către Uniune în absența măsurilor antidumping. Acest fapt este confirmat, în special, deoarece nu există indicații că piețele țărilor terțe sau piața internă ar putea absorbi o producție suplimentară în RPC.

(102)

Industria din Uniune a suferit de pe urma efectelor importurilor din China care fac obiectul unui dumping pe parcursul mai multor ani și, în prezent, continuă să se afle într-o situație economică precară.

(103)

Așa cum se arată mai sus, industria din Uniune s-a redresat în urma practicilor chinezești de dumping datorită măsurilor antidumping în vigoare. Cu toate acestea, în cursul PAR, s-a aflat într-o situație economică dificilă, în special din cauza crizei economice. În acest context, expunerea industriei din Uniune la volume crescute de importuri la prețuri mici care fac obiectul unui dumping din țara în cauză ar putea avea ca rezultat o continuă deteriorare a vânzărilor, a cotei de piață, a prețurilor de vânzare, precum și o deteriorare a situației financiare a acesteia.

(104)

În plus, după cum se afirmă în considerentul 56 de mai sus, s-a constatat că faptul că prețul de vânzare al producătorilor chinezi a subcotat prețurile industriei din Uniune în medie cu aproximativ 11 % pare să indice că, în absența măsurilor, este probabil ca producătorii-exportatori chinezi să exporte produsul în cauză către piața Uniunii la prețuri considerabil mai mici decât cele ale industriei din Uniune.

(105)

Având în vedere constatările făcute în timpul anchetei, și anume capacitatea neutilizată din RPC, distorsiunile de pe piața materiilor prime, potențialul producătorilor-exportatori din țara în cauză de a crește și/sau redirecționa volumele lor exportate către piața Uniunii, comportamentul în materie de prețuri al Chinei în alte țări terțe și atractivitatea pieței mai profitabile a Uniunii, orice abrogare a măsurilor ar duce la o probabilitate de reapariție a prejudiciului. Prejudiciul ar fi chiar mai serios, luând în considerare actuala criză economică.

(106)

În conformitate cu articolul 21 din regulamentul de bază, s-a analizat dacă menținerea măsurilor antidumping existente ar fi împotriva interesului Uniunii în ansamblu. Determinarea interesului Uniunii s-a bazat pe evaluarea diferitelor interese în cauză, și anume cele ale industriei din Uniune, ale importatorilor și ale utilizatorilor.

(107)

Este necesar să se amintească faptul că s-a considerat, în anchetele anterioare, că adoptarea de măsuri nu era împotriva intereselor Uniunii. În plus, faptul că prezenta anchetă este o reexaminare, prin care se analizează o situație în care măsuri antidumping sunt deja în vigoare, permite evaluarea oricărui impact negativ necorespunzător asupra părților vizate de măsurile antidumping în vigoare.

(108)

Pe această bază, s-a examinat dacă, contrar concluziilor privind probabilitatea unei continuări a dumpingului și a reapariției prejudiciului, există motive imperioase pentru a se concluziona că menținerea măsurilor în acest caz particular nu este în interesul Uniunii.

(109)

Având în vedere concluziile privind situația industriei din Uniune stabilite în considerentele 89-97 de mai sus și în conformitate cu argumentele referitoare la analiza privind probabilitatea reapariției prejudiciului, după cum s-a explicat în considerentele 102-105, se poate considera, de asemenea, că ar fi probabil ca industria din Uniune să sufere o deteriorare gravă a situației sale financiare în cazul în care s-ar permite expirarea taxelor antidumping.

(110)

Se consideră că menținerea măsurilor ar aduce beneficii industriei din Uniune care ar trebui, atunci, să fie în măsură a-și spori volumul vânzărilor și, poate, prețurile de vânzare, generând astfel nivelul de profit necesar care să-i permită să continue să investească în tehnologie nouă pentru instalațiile sale de producție. În schimb, suprimarea măsurilor ar întrerupe redresarea industriei din Uniune, ar constitui o amenințare serioasă la viabilitatea acesteia și, în consecință, ar reprezenta un risc pentru existența acesteia, reducând astfel aprovizionarea și competiția de pe piață.

(111)

Un utilizator s-a făcut cunoscut și a răspuns la chestionar. Utilizatorul cooperant a susținut că o continuare a măsurilor nu ar avea un impact negativ asupra competiției pe piața Uniunii, ci, din contră, ar permite industriei în aval să aibă o gamă mai largă de furnizori aflați în concurență la prețurile pieței.

(112)

Se reamintește faptul că ancheta anterioară a concluzionat că impactul instituirii măsurilor nu ar fi semnificativ pentru utilizatori (14). Cu toate că măsurile există, importatorii/utilizatorii din Uniune au avut posibilitatea de a continua să se aprovizioneze, printre altele, din RPC. Nimic nu indică faptul că ar fi întâmpinat dificultăți în găsirea altor furnizori. Se concluzionează, prin urmare, că este puțin probabil ca menținerea măsurilor antidumping să aibă un impact semnificativ asupra importatorilor/utilizatorilor din Uniune.

(113)

Se poate estima că efectele continuării măsurilor sprijină industria din Uniune, cu efecte pozitive consecutive asupra condițiilor de concurență pe piața Uniunii și cu diminuarea pericolului de închidere a societăților și de reducere a locurilor de muncă.

(114)

Mai mult, se estimează că utilizatorii/importatorii pot obține beneficii din continuarea măsurilor prin păstrarea unei game largi de furnizori pe piața Uniunii.

(115)

Luând în considerare analiza de mai sus, se concluzionează că o continuare a măsurilor nu este împotriva interesului Uniunii.

(116)

Toate părțile au fost informate cu privire la faptele și la considerentele esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande menținerea măsurilor în vigoare. Părților li s-a acordat, de asemenea, un termen pentru a-și prezenta observațiile în urma respectivei comunicări. Declarațiile și observațiile au fost luate în considerare în mod corespunzător atunci când erau întemeiate.

(117)

Din cele de mai sus rezultă că, astfel cum se prevede la articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, măsurile antidumping aplicabile importurilor de carbură de tungsten, carbură de tungsten amestecată simplu cu pudră metalică și de carbură de tungsten topită originare din RPC ar trebui menținute. Se reamintește faptul că aceste măsuri constau în taxe ad valorem,

24.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/13

(1)

La 2 martie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 204/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia.

(2)

La 17 martie 2011, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția RCSONU 1973 (2011) care a extins domeniul de aplicare a măsurilor restrictive impuse prin Rezoluția RCSONU 1970 (2011) și a introdus măsuri restrictive suplimentare împotriva Libiei.

(3)

Listele persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, astfel cum figurează în anexele II și III la Regulamentul (UE) nr. 204/2011, ar trebui modificate în consecință,

24.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/21

(1)

Versiunea în limba maghiară a Regulamentului (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei (2) conține două erori care trebuie rectificate începând cu data punerii în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1272/2009.

(2)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

24.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/22

24.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/24

(1)

La 28 februarie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/137/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (1), prin care se pune în aplicare Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (RCSONU) 1970 (2011).

(2)

La 17 martie 2011, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat RCSONU 1973 (2011) care a extins domeniul de aplicare a măsurilor restrictive impuse prin RCSONU 1970 (2011) și a introdus măsuri restrictive suplimentare împotriva Libiei.

(3)

Decizia 2011/137/PESC ar trebui modificată în consecință.

(4)

Este necesar ca Uniunea să continue să acționeze pentru a pune în aplicare anumite măsuri,

1.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 3a

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni zboruri ale aeronavelor aflate sub jurisdicția lor în spațiul aerian al Libiei, având în vedere nevoia de a contribui la protejarea civililor.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică zborurilor efectuate exclusiv în scopuri umanitare, precum furnizarea sau facilitarea furnizării de asistență, inclusiv de materiale medicale, alimente, lucrători umanitari și asistență aferentă, sau evacuarea cetățenilor străini din Libia. De asemenea, acesta nu se aplică zborurilor autorizate în temeiul punctelor 4 și 8 din RCSONU 1973 (2011) și nici altor zboruri pe care statele membre, acționând în temeiul autorizației conferite la punctul 8 din RCSONU 1973 (2011), le consideră necesare în beneficiul poporului libian.”

2.

Articolul 4 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre, în acord cu autoritățile naționale și în conformitate cu legislația internă și cu dreptul internațional, în special cu dreptul mării și cu acordurile relevante privind aviația civilă internațională, controlează navele și aeronavele cu destinația Libia sau provenite din această țară, pe teritoriul acestora, inclusiv în porturile și pe aeroporturile lor, și în marea liberă, în cazul în care dețin informații care furnizează motive întemeiate de a presupune că încărcătura unor astfel de nave și aeronave conține mărfuri a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei decizii.”

3.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 4a

(1)   Statele membre refuză decolarea de pe teritoriul lor, aterizarea pe acesta sau survolarea acestuia de către aeronavele înregistrate în Libia sau deținute sau operate de resortisanți sau societăți libiene, cu excepția cazului în care respectivul zbor a fost autorizat în prealabil de Comitetul de sancțiuni sau în cazul unei aterizări de urgență.

(2)   Statele membre refuză decolarea de pe teritoriul lor și aterizarea pe acesta sau survolarea acestuia de către o aeronavă, în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că aeronava conține mărfuri a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei decizii, inclusiv furnizarea de personal înarmat mercenar, cu excepția aterizărilor de urgență.”

4.

Articolul 5 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau trecerea în tranzit pe teritoriul lor:

5.

Articolul 6 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Toate fondurile, alte active financiare și resurse economice care, în mod direct sau indirect, se află în proprietatea sau sunt controlate:

sunt înghețate.”

6.

La articolul 6 se adaugă următorul alineat:

„(4a)   În ceea ce privește persoanele și entitățile care figurează pe lista din anexa IV la prezenta decizie, pot fi acordate derogări pentru fondurile și resursele economice necesare în scopuri umanitare, precum furnizarea sau facilitarea furnizării de asistență, inclusiv de materiale medicale, alimente, furnizarea electricității, lucrători umanitari și asistență aferentă sau evacuarea cetățenilor străini din Libia.”

7.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 6a

Statele membre solicită resortisanților lor, persoanelor care se află sub jurisdicția lor și firmelor constituite pe teritoriul lor sau supuse jurisdicției lor să dea dovadă de vigilență atunci când desfășoară afaceri cu entități constituite în Libia sau supuse jurisdicției libiene și cu orice persoane și entități care acționează în numele lor sau sub conducerea lor și cu entități deținute sau controlate de acestea, în vederea prevenirii afacerilor care ar putea contribui la violență și utilizarea forței împotriva civililor.”

24.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/37

(1)

Printr-o hotărâre din 15 aprilie 2008 (3) (denumită în continuare „hotărârea Tribunalului”), Tribunalul Uniunii Europene a anulat Decizia 2005/262/CE a Comisiei din 20 aprilie 2004 privind ajutorul acordat de Franța în favoarea Coopérative d’exportation du livre français („CELF”) (4)  (5).

(2)

Ca urmare a hotărârii Tribunalului, Comisia trebuie să adopte o nouă decizie.

(3)

Hotărârea menționată anterior reprezintă finalizarea unei proceduri, principalele etape ale acesteia fiind menționate în continuare.

(4)

Prin scrisoarea din 20 martie 1992, Société internationale de diffusion et d’édition („SIDE”) a atras atenția Comisiei cu privire la anumite ajutoare pentru promovare, transport și comercializare, acordate de către autoritățile franceze CELF, ajutoare care nu ar fi făcut obiectul unei notificări prealabile a serviciilor Comisiei.

(5)

Prin scrisoarea din 2 aprilie 1992, Comisia, după ce a adus din nou la cunoștința autorităților franceze că orice proiect care vizează instituirea sau modificarea ajutoarelor trebuia să facă obiectul unei notificări prealabile a serviciilor Comisiei, a solicitat autorităților menționate să o informeze cu privire la natura și obiectul ajutoarelor menționate de SIDE.

(6)

Prin scrisoarea din 29 iunie 1992, autoritățile franceze au confirmat Comisiei existența subvențiilor în beneficiul CELF. Autoritățile franceze precizează că aceste măsuri vizau promovarea literaturii și limbii franceze în țările nefrancofone și că CELF i s-a încredințat, printre altele, gestionarea a trei sisteme de ajutoare punctuale care vizau, de asemenea, facilitarea accesului la cărțile în limba franceză al cititorilor aflați la distanță.

(7)

Prin scrisoarea din 7 august 1992, Comisia confirma SIDE existența ajutoarelor în beneficiul CELF, preciza obiectul acestora și o informa că măsurile în cauză nu fuseseră notificate. Cu toate acestea, Comisia preciza că ajutoarele contestate nu păreau a fi de natură să perturbe schimburile dintre statele membre. În aceste condiții, SIDE era invitată să își prezinte observațiile.

(8)

Prin scrisoarea din 7 septembrie 1992, SIDE informa Comisia că intenționa să denunțe caracterul discriminatoriu al măsurilor și consecințele acestora asupra comerțului intracomunitar, fără să conteste totuși obiectivul cultural vizat de Ministerul Culturii, ale cărui acțiuni aveau drept scop să asigure promovarea limbii și literaturii franceze.

(9)

Prin decizia din data de 18 mai 1993 (6), Comisia a considerat că, având în vedere situația specială a concurenței în sectorul cărții, precum și obiectivul cultural vizat de schemele de ajutor în cauză, se aplică derogarea prevăzută la fostul articol 92 alineatul (3) litera (c) din tratat.

(10)

Prin cererea din 2 august 1993, SIDE a formulat acțiune în anulare împotriva deciziei menționate. Prin hotărârea din 18 septembrie 1995 (7), Tribunalul a admis parțial acțiunea formulată de SIDE și a pronunțat anularea deciziei Comisiei din 18 mai 1993, însă numai cu privire la măsurile adoptate în favoarea CELF referitoare la comenzile de valori reduse.

(11)

Tribunalul a considerat că se putea adopta de către Comisie o decizie în sprijinul celor trei scheme de ajutor gestionate de CELF în numele statului, și anume:

(12)

Conform estimării Tribunalului, Comisia obținuse informații suficiente cu privire la aceste trei scheme de ajutor, astfel încât era întemeiată constatarea că impactul acestora asupra concurenței era neglijabil. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că „în ceea ce privește obiectivul cultural căruia le erau destinate ajutoarele contestate, părțile au convenit asupra faptului că obiectivul urmărit de guvernul francez este promovarea limbii și literaturii franceze”. Tribunalul a reținut că evaluarea obiectivului cultural vizat de ajutoarele contestate nu punea dificultăți deosebite pentru Comisie și că nu era necesar să obțină alte informații pentru a recunoaște caracterul cultural al obiectivului respectiv.

(13)

În schimb, Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește compensațiile acordate în exclusivitate CELF pentru comenzile cu valoare redusă, Comisia ar fi trebuit să întreprindă o investigare aprofundată a condițiilor concurențiale în sectorul vizat, înainte de a se pronunța asupra compatibilității măsurilor cu piața internă.

(14)

Prin urmare, conform concluziei Tribunalului (punctul 76 din hotărâre), Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura prevăzută la fostul articol 93 alineatul (2) din Tratatul CE [în prezent, articolul 108 alineatul (2) din TFUE]. În consecință, trebuia anulată decizia Comisiei din 18 mai 1993, în măsura în care aceasta avea drept obiect subvenția acordată în exclusivitate CELF pentru compensarea supracosturilor legate de gestionarea comenzilor cu valoare redusă de cărți în limba franceză destinate librăriilor cu sediul în străinătate.

(15)

În conformitate cu hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1995, Comisia a stabilit, prin decizia din 30 iulie 1996, să inițieze procedura oficială de investigare. Părțile interesate care au fost invitate de Comisie să își prezinte observațiile au transmis Comisiei aceste observații în special în luna decembrie 1996 și în luna ianuarie 1997.

(16)

După încheierea etapei de investigare, Comisia a adoptat, la 10 iunie 1998, Decizia 1999/133/CE (9). Comisia a confirmat obiectivul cultural vizat de ajutoarele destinate comenzilor cu valoare redusă și a considerat, în temeiul fostului articol 87 alineatul (3) litera (d) din tratat, că ajutoarele menționate nu erau de natură să modifice condițiile schimburilor comerciale și ale concurenței în Uniunea Europeană într-o măsură care să contravină interesului comun pe piața exportului de carte în limba franceză.

(17)

Prin hotărârea din 28 februarie 2002 (10), Tribunalul a pronunțat anularea articolului 1 ultima teză din decizia menționată. Conform Tribunalului, Comisia ar fi trebuit să întreprindă verificările necesare pentru a colecta date pertinente pe baza cărora să facă deosebirea între piața intermediarilor la exportul de carte și piața exportului de carte în limba franceză, în general.

(18)

Conform estimării Tribunalului, Comisia nu a întreprins verificarea menționată, prin urmare a comis o eroare vădită de apreciere considerând că piața exportului de carte în limba franceză, în general, reprezintă o piață de referință, deși se stabilise că ajutorul contestat era destinat numai intermediarilor la exportul de carte.

(19)

Pe de altă parte, în hotărârea sa din 22 iunie 2000 (11), fără să intre pe fondul cauzei, Curtea de Justiție a respins acțiunea autorităților franceze împotriva deciziei Comisiei din 10 iunie 1998 și a confirmat că, indiferent dacă un ajutor ar putea fi considerat compatibil cu piața comună, acest lucru nu ar impieta asupra obligației de notificare, iar obligația de notificare prealabilă implica obligația de suspendare a ajutorului.

(20)

Ca urmare a anulării parțiale a deciziei din 10 iunie 1998, Comisia a solicitat autorităților franceze și SIDE, prin corespondența din 14 iunie 2002, să îi transmită observațiile lor cu privire la motivele pentru care a fost anulată decizia și, în special, cu privire la elementele referitoare la piața în cauză.

(21)

Autoritățile franceze erau invitate să comenteze îndeosebi particularitățile ofertei CELF în raport cu ofertele celorlalți actori de pe piață, printre care SIDE. SIDE era invitată să comenteze cu precădere noțiunea de comenzi cu valoare redusă și să menționeze eventuala particularitate a ofertei comparativ cu oferta CELF și cu a altor actori de pe piață.

(22)

SIDE a transmis răspunsul său Comisiei prin scrisoarea din 12 august 2002. Autoritățile franceze și-au prezentat observațiile la data de 17 septembrie 2002.

(23)

După ce a solicitat SIDE, prin scrisoarea din 19 septembrie 2002, să menționeze dacă răspunsul acesteia includea informații confidențiale și după ce a obținut un răspuns negativ la 30 septembrie 2002, Comisia a transmis autorităților franceze pentru observații, prin scrisoarea din 17 octombrie 2002, răspunsul SIDE împreună cu anexele acestuia. De asemenea, cu această ocazie Comisia le-a adresat o nouă serie de întrebări suplimentare.

(24)

Prin scrisoarea din 30 octombrie 2002, Comisia a adresat SIDE o serie de întrebări suplimentare la care aceasta a răspuns prin scrisorile din 31 octombrie 2002 și 9 decembrie 2002. Prin scrisoarea din 23 decembrie 2002, ca urmare a solicitării primite din partea Comisiei în data de 16 decembrie 2002, SIDE a informat Comisia că răspunsurile trimise nu conțineau nicio informație confidențială și că puteau fi trimise pentru observații autorităților franceze.

(25)

Având în vedere că autoritățile franceze nu au răspuns în termenele stabilite, Comisia a fost nevoită să le adreseze o nouă solicitare prin scrisoarea din data de 27 noiembrie 2002. Prin scrisoarea din 19 decembrie 2002, autoritățile franceze au solicitat Comisiei o nouă amânare a termenului.

(26)

La 9 ianuarie 2003, Comisia a adresat autorităților franceze pentru observații răspunsul SIDE din 23 decembrie 2002. Prin scrisoarea din 17 ianuarie 2003, autoritățile franceze au răspuns întrebărilor Comisiei din 17 octombrie 2002.

(27)

Prin scrisoarea din 4 februarie 2003, autoritățile franceze au solicitat Comisiei o nouă amânare a termenului privind solicitarea de a trimite observații la cel de al doilea răspuns al SIDE din 23 decembrie 2002. Prin scrisoarea din 11 februarie 2003, Comisia a acordat în parte termenele solicitate. Autoritățile franceze au răspuns Comisiei prin scrisoarea din 11 martie 2003.

(28)

Pe de altă parte, SIDE, la cererea sa, a fost primită de serviciile Comisiei și astfel a reușit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauză încă de la începuturile ei, în cadrul unei reuniuni care a avut loc în data de 4 martie 2003.

(29)

După încheierea acestei proceduri, Comisia Europeană a adoptat Decizia 2005/262/CE, considerând că ajutorul contestat este compatibil, în temeiul fostului articol 87 alineatul (3) litera (d) din tratat, după ce a stabilit, în special, faptul că ajutoarele nu erau de natură să compenseze în exces costurile ocazionate de gestionarea comenzilor cu valoare redusă.

(30)

Prin hotărârea sa din 15 aprilie 2008, Tribunalul a anulat decizia Comisiei din 20 aprilie 2004.

(31)

Conform Tribunalului, Comisia a comis, în ceea ce privește partea de ajutor vărsată în contul CELF înainte de 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, o eroare de jure, considerând că ajutorul contestat era compatibil cu piața comună în temeiul fostului articol 87 alineatul (3) litera (d), întrucât ar fi trebuit să aplice normele de fond care erau în vigoare înainte de 1 noiembrie 1993. Tribunalul a ținut seama, în special, de faptul că Tratatul UE nu prevedea dispoziții tranzitorii privind aplicarea fostului articol 87 alineatul (3) litera (d) și că principiul securității juridice se opune, în afara cazului în care se prevăd excepții, ca data de la care începe aplicarea în timp a unui act comunitar să fie stabilită la o dată anterioară datei publicării.

(32)

În plus, conform Tribunalului, Comisia a comis o eroare vădită de apreciere la examinarea compatibilității ajutorului contestat, întrucât a supraevaluat costurile de gestionare a comenzilor cu valoare redusă care erau suportate efectiv de către CELF. Într-adevăr, în decizia sa din 20 aprilie 2004, Comisia nu a luat în calcul costurile efective legate de gestionarea comenzilor cu valoare redusă, dar a efectuat o estimare a costurilor respective pe baza costurilor totale suportate de către CELF (alocarea pentru gestionarea comenzilor cu valoare redusă a unei părți din costurile totale, prin aplicarea unei chei de repartiție diferite pentru fiecare categorie de costuri). Au fost aplicați factori de multiplicare pentru anumite categorii de costuri, ținând seama de dificultățile suplimentare pe care le-ar presupune gestionarea comenzilor cu valoare redusă, comparativ cu celelalte activități ale CELF. Tribunalul a considerat însă că aceste dificultăți puteau fi rezolvate prin teletransmisie pentru două treimi din comenzile cu valoare redusă. Prin urmare, conform Tribunalului, Comisia a comis o eroare de apreciere prin faptul că a aplicat, în cazul anumitor costuri, coeficienți de multiplicare (și, în orice caz, comenzilor teletransmise) și a conchis că, în absența acestor coeficienți, costurile aferente gestionării comenzilor cu valoare redusă ar fi fost mai scăzute, iar rezultatul exploatării activității referitoare la comenzile cu valoare redusă ar fi fost pozitiv (600 000 FRF sau 91 469 EUR). Prin urmare, conform Tribunalului, Comisia nu a demonstrat că nu există o supracompensare.

(33)

Ca urmare a hotărârii Tribunalului din 15 aprilie 2008, procedura de investigare inițiată prin decizia Comisiei din 30 iulie 1996 rămâne deschisă, astfel încât Comisia trebuie să adopte o nouă decizie.

(34)

Având în vedere motivarea hotărârii Tribunalului din 15 aprilie 2008 și ținând seama de faptul că decizia de inițiere datează din 30 iulie 1996, Comisia a dorit să invite din nou autoritățile franceze și părțile interesate să își prezinte observațiile.

(35)

Prin urmare, Comisia a adoptat la 8 aprilie 2009 (12) o decizie de extindere a procedurii [Decizia C(2009) 2481, „decizia de extindere a procedurii”]. Această decizie de extindere prevede un nou termen pentru prezentarea observațiilor și completează astfel decizia de inițiere din 30 iulie 1996. În decizie se arată că cele două decizii trebuie considerate ca făcând parte dintr-un ansamblu indisociabil, că vor da naștere unei singure proceduri oficiale de investigare și că, în măsura în care descrierea de facto și de jure sau evaluarea preliminară a Comisiei în decizia de extindere a procedurii s-ar abate de la decizia de inițiere din 30 iulie 1996, ar trebui să se țină seama numai de decizia de extindere a procedurii.

(36)

Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile în legătură cu măsura în cauză.

(37)

Comisia a primit observații din partea autorităților franceze la data de 9 iunie 2009, precum și observațiile SIDE, la data de 23 iulie 2009. La 24 august 2009, Comisia a transmis autorităților franceze observațiile primite de la SIDE și le-a oferit posibilitatea de a le comenta, iar observațiile acestora au fost primite de Comisie la data de 24 septembrie 2009.

(38)

Cu toate acestea, autoritățile franceze nu au furnizat elementele detaliate solicitate de Comisie în decizia sa de extindere a procedurii și s-au mulțumit să facă trimitere, în ceea ce privește proporționalitatea ajutorului, la elementele furnizate deja la data de 17 septembrie 2002, 17 ianuarie 2003 și 11 martie 2003, pe care Comisia nu le putea exploata ca atare, ținând seama de hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008.

(39)

Prin urmare, prin scrisoarea din 8 octombrie 2009, serviciile Comisiei au reamintit autorităților franceze solicitarea de a se transmite informații cu privire la aspectele punctuale menționate, arătând în același timp că, în cazul în care nu se primeau aceste informații în termen de zece zile lucrătoare, Comisia trebuia să adopte o decizie finală pe baza informațiilor de care dispunea, conform dispozițiilor articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de procedură, ulterior emiterii, după caz, a unui ordin de furnizare de informații, în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (13).

(40)

Prin scrisoarea din 21 octombrie 2009, autoritățile franceze au informat Comisia că CELF a intrat în lichidare judiciară prin hotărârea Tribunalului Comercial din Paris din data de 9 septembrie 2009, încetându-și activitatea. Pe de altă parte, în ceea ce privește informațiile solicitate în scrisoarea Comisiei din 8 octombrie 2009, autoritățile franceze au învederat că nu au informații suplimentare pe care să le prezinte și au făcut trimitere la observațiile pe care le-au trimis la 9 iunie 2009.

(41)

Prin decizia din 20 noiembrie 2009 [Decizia C(2009) 9256, „decizia privind ordinul de furnizare de informații”], Comisia decis, prin urmare, să ceară Franței să prezinte informațiile solicitate, având în vedere că acestea nu fuseseră trimise, în pofida solicitărilor repetate.

(42)

Prin scrisoarea din 2 decembrie 2002, autoritățile franceze au arătat că nu aveau informații suplimentare pe care să le prezinte Comisiei și făceau trimitere la observațiile transmise în data de 9 iunie 2009.

(43)

Trebuie luat notă de faptul că, la data de 2 decembrie 2009, autoritățile franceze au transmis, de asemenea, o scrisoare privind schema de ajutoare denumită „Programme de Livres Universitaires et Scientifiques” (Program pentru cărți universitare și științifice), denumit „Programme Plus” (Programul Plus). Această schemă de ajutor nu face obiectul prezentei decizii.

(44)

Prin scrisoarea din 22 decembrie 2009, Comisia a solicitat autorităților franceze informații privind situația CELF și procedura de lichidare aplicată CELF. Autoritățile franceze au răspuns la 27 ianuarie 2010. De asemenea, la 9 martie 2010 și, respectiv, 26 noiembrie 2010 au fost aduse precizări.

(45)

Pe de altă parte, trebuie menționat că în Franța sunt în desfășurare proceduri în fața instanțelor naționale, efectul acestora fiind sesizarea Curții de Justiție în temeiul articolului 267 din TFUE (fostul articol 234 din tratatul CE). În continuare sunt prezentate succint principalele etape ale acestor proceduri.

(46)

SIDE a sesizat instanțele franceze prin efectul direct al fostului articol 88 alineatul (3) din Tratatul CE. Prin hotărârea din 5 octombrie 2004, care confirmă hotărârea din 26 aprilie 2001 a Tribunalului Administrativ din Paris, Curtea Administrativă de Apel din Paris a dispus ca statul francez să procedeze la recuperarea ajutoarelor alocate CELF.

(47)

Consiliul de Stat, sesizat în cadrul unei acțiuni de recurs, a confirmat, prin decizia din 29 martie 2006, faptul că anumite aspecte ale hotărârii pronunțate de Curtea Administrativă de Apel, în special faptul că ajutoarele în cauză nu aveau un caracter pur compensatoriu în baza obligației de serviciu public (14), nu puteau fi considerate de către instanța națională drept ajutoare existente și că CELF nu se putea prevala de o încredere legitimă.

(48)

Cu toate acestea, în hotărârea sa din 29 martie 2006, Consiliul de Stat a decis, de asemenea, să suspende judecarea recursului până la data la care Curtea de Justiție se va pronunța asupra întrebărilor preliminare pe care i le adresa cu privire la obligațiile instanței naționale în cazul unui ajutor de stat nenotificat, însă declarat ulterior ca fiind compatibil cu piața comună, prin decizie a Comisiei.

(49)

În hotărârea sa din 12 februarie 2008 (15), Curtea de Justiție a hotărât:

„Articolul 88 alineatul (3) ultima teză din Tratatul CE trebuie interpretat în sensul că instanța națională nu este obligată să dispună recuperarea unui ajutor pus în aplicare cu încălcarea acestei dispoziții atunci când Comisia Comunităților Europene a adoptat o decizie finală prin care a constatat compatibilitatea ajutorului menționat cu piața comună, în sensul articolului 87 CE. În aplicarea dreptului comunitar, aceasta trebuie să îl oblige pe beneficiarul ajutorului la plata de dobânzi aferente duratei nelegalității. În cadrul ordinii juridice naționale, aceasta poate să dispună în plus, dacă este cazul, recuperarea ajutorului ilegal, fără a aduce atingere dreptului statului membru de a-l pune ulterior din nou în aplicare. De asemenea, instanța națională poate să admită cereri de reparare a prejudiciilor cauzate ca urmare a caracterului nelegal al ajutorului.

Într-o situație procedurală precum cea din acțiunea principală, obligația care rezultă din articolul 88 alineatul (3) ultima teză CE de a remedia efectele nelegalității unui ajutor se extinde, în scopul calculării sumelor care trebuie achitate de către beneficiar și în afara unor împrejurări excepționale, și la perioada cuprinsă între o decizie a Comisiei Comunităților Europene prin care s-a constatat compatibilitatea acestui ajutor cu piața comună și anularea deciziei menționate de către instanța comunitară.”

(50)

Ca urmare a hotărârii Curții de Justiție din 12 februarie 2008, precum și a hotărârii din 15 aprilie 2008 a Tribunalului, Consiliul de Stat a anulat, prin hotărârea sa din 19 decembrie 2008, articolele 2, 3 și 4 din hotărârea din 5 octombrie 2004 a Curții Administrative de Apel din Paris și a hotărât după cum urmează.

(51)

În primul rând, se dispune ca ministrul culturii și comunicațiilor să ia măsuri pentru recuperarea dobânzilor aferente ajutorului de stat alocat CELF din 1980 până la data la care a fost pronunțată hotărârea Consiliului de Stat, calculate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (16). De asemenea, se dispune ca ministrul culturii și comunicațiilor să procedeze ulterior la recuperarea dobânzilor datorate între data la care s-a pronunțat hotărârea Consiliului de Stat și data la care fie că s-a constatat prin hotărâre definitivă compatibilitatea ajutorului cu piața comună, fie că s-a procedat, în baza unei hotărâri definitive, la restituirea ajutorului.

(52)

În plus, Consiliul de Stat a hotărât să suspende judecarea cauzei până la data la care Curtea de Justiție se va pronunța asupra următoarelor întrebări preliminare:

(53)

La 11 martie 2010 (17), Curtea s-a pronunțat cu privire la chestiunile preliminare menționate și a hotărât următoarele:

(54)

Autoritățile franceze au informat Comisia că Ministerul Culturii a decis, în 1980, în conformitate cu orientările de politică generală ale guvernului francez privind promovarea cărții și literaturii în limba franceză, să acorde ajutoare unor intermediari la export care ar accepta orice tipuri de comenzi, indiferent de valoarea acestora și de rentabilitate. Aceste măsuri ar fi fost puse în aplicare pentru a se compensa o piață deficitară și pentru a se promova menținerea unei activități legate de comenzile cu valoare redusă, nerentabile, în cadrul pieței de intermediere la export.

(55)

Conform autorităților franceze, librăriile mici, amplasate în principal în zone nefrancofone, la care accesul era uneori dificil și/sau se aflau la distanțe mari, se confruntau cu dificultăți serioase în ceea ce privește aprovizionarea, astfel încât comenzile lor nu puteau fi onorate de circuitele de distribuție tradiționale, atunci când volumul de lucrări comandate era insuficient sau atunci când prețul unitar al cărților comandate nu era destul de mare pentru ca prestarea serviciului să fie rentabilă.

(56)

Potrivit autorităților franceze, obiectivul ajutoarelor în cauză era de a permite intermediarilor de export să onoreze toate comenzile provenite de la librăriile din străinătate amplasate, în principal, în zone nefrancofone, indiferent de valoarea, rentabilitatea și destinația comenzilor. Obiectivul era să se poată asigura, în cadrul politicii Franței de susținere a diversității culturale, o distribuție optimă a cărților în limba franceză și, în acest fel, să fie favorizată difuzarea literaturii francofone în întreaga lume.

(57)

Mecanismul de ajutoare ales de autoritățile franceze, denumit „Programme petites commandes” („Program pentru comenzile cu valoare redusă”), consta într-o subvenție prin care se urmărea compensarea supracosturilor de gestionare a comenzilor cu valoare redusă, stabilite de către autoritățile franceze ca fiind comenzi cu valoare egală sau mai mică de 500 FRF (aproximativ 76 EUR).

(58)

Conform autorităților franceze, întreprinderea beneficiară a subvențiilor trebuia să comunice Direcției pentru carte și lectură a Ministerului Culturii ansamblul informațiilor referitoare la activitatea generală a întreprinderii (cifra de afaceri globală, conturile financiare, proiectele de bugete, copiile deciziilor prin care au fost validate aceste date, dacă este necesar, inclusiv raportul auditorului și grila de salarii), precum și orice documente privind activitatea care trebuie subvenționată, în special modul de utilizare a subvențiilor, care să justifice prestarea serviciilor pentru care se alocase o subvenție în anul precedent.

(59)

În realitate, o singură întreprindere a beneficiat de programul pentru comenzile cu valoare redusă, și anume CELF. Conform autorităților franceze, pentru a-și susține cererea de subvenție pentru anul următor, întreprinderea trebuia să justifice în fiecare an supracosturile rezultate din serviciile aferente comenzilor cu valoare redusă. Concret, un sfert din subvenția acordată în cursul anului precedent era vărsată la începutul anului, iar soldul era atribuit în toamnă, după verificarea de către autoritățile publice a proiectului de buget al întreprinderii beneficiare și a fluctuațiilor înregistrate în cursul primei părți din exercițiul bugetar. S-a stabilit că, în cazul în care suma reprezentând ajutorul nu era utilizată în integralitatea ei, sumele restante urmau să fie deduse din subvențiile prevăzute pentru anul următor. În plus, Ministerul Culturii participa în calitate de observator invitat la reuniunile consiliului de administrație și la adunările generale ale CELF.

(60)

Trebuie precizat că, începând din 1997, ajutorul în cauză a fost diminuat constant, iar în 2002 a fost suprimat. Prin urmare, începând cu 1980 și până la sfârșitul anului 2001, CELF a primit în fiecare an un ajutor care viza, conform autorităților franceze, reducerea costului de prelucrare a comenzilor cu valoare redusă primite din străinătate pentru cărți scrise în limba franceză. În total, în perioada 1980-2001, CELF a primit aproximativ 4,8 milioane EUR sub formă de ajutor.

Tabel

Valoarea ajutoarelor alocate CELF începând din 1980 pentru prelucrarea comenzilor cu valoare redusă

Informații furnizate de autoritățile franceze

(sumele au fost rotunjite și exprimate în EUR)

(61)

În răspunsul lor din 9 iunie 2009 la decizia de extindere a procedurii, autoritățile franceze au formulat, în principal, următoarele observații.

(62)

În primul rând au menționat că împărtășeau analiza Comisiei conform căreia ajutorul acordat CELF constituia ajutor de stat și că derogările prevăzute la articolul 107 alineatul (2) și alineatul (3) literele (a) și (b) din TFUE nu erau aplicabile.

(63)

În cadrul evaluării ajutoarelor din perspectiva articolului 107 alineatul (3) literele (c) și (d) din TFUE, autoritățile franceze nu au oferit informații noi privind proporționalitatea ajutoarelor.

(64)

Pe de altă parte, autoritățile franceze au arătat că, din punctul lor de vedere, misiunea atribuită CELF reprezenta un serviciu de interes general în sensul articolului 106 alineatul (2) din TFUE.

(65)

În fine, autoritățile franceze au pledat mai ales pentru existența unor împrejurări excepționale, motiv pentru care Comisia nu ar trebui să pretindă recuperarea ajutorului.

(66)

După cum s-a arătat anterior, autoritățile franceze nu au furnizat informațiile detaliate solicitate de Comisie în decizia sa de extindere a procedurii și s-au mulțumit să facă trimitere, în ceea ce privește proporționalitatea ajutorului, la informațiile furnizate deja în 2002 și 2003, pe care Comisia nu le putea exploata ca atare, ținând seama de hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008. După noua solicitare formulată prin scrisoarea din 8 octombrie 2009, Comisia a decis, la 20 noiembrie 2009, să oblige autoritățile franceze să prezinte informațiile solicitate în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Prin scrisoarea din data de 2 decembrie 2009, autoritățile franceze au răspuns că nu au informații suplimentare pe care să le prezinte Comisiei.

(67)

În observațiile sale din 23 iulie 2009, SIDE a formulat în special următoarele observații.

(68)

SIDE a reamintit că numai CELF a beneficiat de ajutor deși, în opinia sa, activitatea CELF nu este specifică CELF, întrucât faptul de a onora comenzi de orice valoare, chiar minimă, provenite de la librării dispersate din punct de vedere geografic, pentru a fi regrupate în vederea trimiterii unor comenzi mai mari către editori, ar fi, conform SIDE, definiția însăși a activității de intermediere la export. De asemenea, SIDE a arătat că motivul pentru care i s-a refuzat acordarea unui ajutor nu a fost o pretinsă lipsă de transparență, ci faptul că este o întreprindere privată, nu un grup de edituri.

(69)

Pe de altă parte, SIDE a contestat în detaliu faptul că ajutoarele ar fi fost necesare. În acest context, SIDE a considerat, în special, că noțiunea de comenzi cu valoare redusă era arbitrară și a contestat cifrele prezentate de autoritățile franceze.

(70)

În plus, SIDE a estimat că ajutorul nu se putea justifica în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE, bazându-se, în principal, pe hotărârile instanțelor naționale referitoare la activitatea CELF.

(71)

În fine, SIDE a arătat că, în opinia sa, nu exista în acest caz nicio împrejurare excepțională pe baza căreia să se poată limita obligația de recuperare.

(72)

Trebuie stabilit dacă măsura în cauză constituie ajutor de stat și dacă, după caz, poate fi considerată a fi compatibilă cu piața internă. În cadrul evaluării pe care o efectuează, Comisia trebuie să țină seama, în principal, de hotărârea din 15 aprilie 2008 a Tribunalului.

(73)

Articolul 107 alineatul (1) din TFUE prevede astfel: „cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(74)

Cu titlu introductiv, după cum s-a arătat deja în decizia de extindere a procedurii, Comisia reamintește că respectiva concluzie a Comisiei conform căreia măsura în cauză constituie un ajutor de stat în sensul tratatului nu a fost niciodată contestată în diferitele etape ale procedurii în fața Comisiei ori în fața instanțelor Uniunii Europene (18) și, de altfel, nici în instanțele naționale (19). Prin urmare, în răspunsul lor din 9 iunie 2009 la decizia de extindere a procedurii, autoritățile franceze au arătat că împărtășeau analiza Comisiei conform căreia ajutorul acordat CELF constituia ajutor de stat.

(75)

Comisia consideră că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE [fostul articol 87 alineatul (1) din Tratatul CE] din motivele prezentate în continuare.

(76)

În primul rând, măsura oferă un avantaj CELF, întrucât îi permite să diminueze costurile comenzilor sale cu valoare redusă. Măsura este selectivă, întrucât în fapt, singurul beneficiar a fost CELF.

(77)

Pe de altă parte, măsura este finanțată din resursele bugetare ale statului francez, prin urmare din resurse de stat. Punerea în aplicare a măsurii s-a făcut prin decizia Ministerului Culturii, prin urmare măsura aparține autorităților franceze.

(78)

În plus, măsura este de natură să afecteze schimburile economice între statele membre și să denatureze concurența. Într-adevăr, ajutorul este atribuit intermediarilor francezi (în fapt, este atribuit CELF) care exportă cărți în limba franceză, în principal către țări nefrancofone. Prin urmare, intermediarii de carte din Franța sunt în concurență, cel puțin potențial, cu alți intermediari la exportul de carte în limba franceză cu sediul în diferite țări francofone ale Uniunii Europene (Belgia și Luxemburg). Faptul că incidența asupra schimburilor economice și perturbarea concurenței cauzată de măsură par să fie moderate nu este de natură să modifice această concluzie. În fapt, conform jurisprudenței consacrate a Curții de Justiție, Comisia nu are obligația de a stabili impactul real asupra schimburilor economice dintre statele membre și perturbarea efectivă a concurenței, fiind suficient ca ajutorul să fie de natură a afecta schimburile economice și a denatura concurența.

(79)

În fine, Comisia consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a jurisprudenței în cazul Altmark. În hotărârea sa din 24 iulie 2003 (20), Curtea de Justiție a precizat condițiile în care o subvenție acordată unei întreprinderi mandatată să gestioneze un serviciu de interes economic general nu constituie ajutor de stat: „În primul rând, întreprinderea beneficiară a fost mandatată efectiv să îndeplinească obligații de serviciu public, aceste obligații fiind clar stabilite; în al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația au fost stabiliți în prealabil, în mod obiectiv și transparent; în al treilea rând, valoarea compensației nu depășește necesarul pentru acoperirea integrală sau parțială a costurilor determinate ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, fiind luate în considerare veniturile aferente, precum și un profit rezonabil pentru îndeplinirea obligațiilor respective; în al patrulea rând, atunci când alegerea întreprinderii care va fi mandatată să îndeplinească obligațiile de serviciu public nu s-a efectuat printr-o procedură de achiziții publice, nivelul compensației necesare a fost stabilit pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată și dotată în mod corespunzător cu mijloace de transport care să îi permită respectarea obligațiilor de serviciu public le-ar fi suportat în vederea îndeplinirii acestor obligații, luând în calcul veniturile aferente, precum și un profit rezonabil pentru îndeplinirea acestor obligații.”

(80)

Mai precis și fără să fie necesar să se dezvolte fiecare dintre condiții, întrucât acestea sunt cumulative, Comisia constată că alegerea CELF nu a avut loc în cadrul unei proceduri de achiziții publice și că nivelul compensației nu a fost stabilit în temeiul unei analize a costurilor suportate de o întreprindere medie, bine administrată și dotată în mod corespunzător cu mijloace de producție.

(81)

În aceste condiții, ajutorul acordat CELF constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, întrucât sunt întrunite toate elementele constitutive ale noțiunii de ajutor de stat.

(82)

Or, măsura în cauză nu a fost notificată Comisiei de către autoritățile franceze. Prin urmare, ajutorul a fost acordat cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, conform căruia Comisia trebuie informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. Prin urmare, ajutorul a fost acordat în mod ilegal.

(83)

Având în vedere că măsura în cauză constituie ajutor de stat, trebuie analizată compatibilitatea acesteia cu piața internă.

(84)

Comisia consideră că în acest caz nu se aplică derogările prevăzute la articolul 107 alineatul (2) din TFUE, întrucât era evident că aceste măsuri nu vizau îndeplinirea obiectivelor stabilite în aceste măsuri.

(85)

De asemenea, ajutorul nu întrunește condițiile stabilite prin derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, în măsura în care ajutorul nu era menit să favorizeze dezvoltarea acelor regiuni care puteau beneficia de dispoziția în cauză. De asemenea, în acest caz nu se aplică nici derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (b) cu privire la promovarea realizării unui proiect important de interes european comun, întrucât măsura respectivă nu viza promovarea unui astfel de proiect. Având în vedere că ajutorul nu viza remedierea unei perturbări grave a economiei franceze, în acest caz nu se aplică nici derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) al doilea paragraf litera (b).

(86)

Prin urmare, Comisia trebuie să analizeze aplicabilitatea articolului 107 alineatul (3) literele (c) și (d) din TFUE [fostul articol 87 alineatul (3) literele (c) și (d) din Tratatul CE].

(87)

Având în vedere hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008, trebuie să se facă deosebirea între ajutoarele alocate după intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană (1 noiembrie 1993) și ajutoarele alocate anterior acestei date de intrare în vigoare și cărora trebuie să li se aplice normele de fond care erau în vigoare în perioada respectivă.

(88)

În acest sens, Comisia ia notă de faptul că un sfert din subvenția acordată în cursul anului precedent era vărsată CELF la începutul anului, iar soldul era atribuit în toamnă, după verificarea de către autoritățile publice a proiectului de buget al întreprinderii beneficiare și a fluctuațiilor înregistrate în cursul primei părți a exercițiului bugetar. În cazul în care suma reprezentând ajutorul nu era utilizată în integralitatea ei, sumele restante erau deduse din subvențiile prevăzute pentru anul următor. Prin urmare, subvenția vărsată pentru anul 1993 s-a făcut parțial la începutul anului 1993, iar soldul a fost atribuit în toamna anului 1993. Decizia de acordare a ajutorului aferent anului 1993 a fost adoptată de autoritățile franceze la sfârșitul anului 1992 sau la începutul anului 1993 și, în orice caz, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană. Astfel, Comisia estimează că trebuie evaluat ajutorul vărsat pentru anul 1993, în funcție de normele juridice aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană.

(89)

Articolul 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE [fostul articol 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE] prevede faptul că sunt compatibile cu piața internă „[…] ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun”.

(90)

Prin urmare, trebuie să se verifice dacă ajutoarele atribuite CELF între 1994 și sfârșitul anului 2001 aveau într-adevăr un obiectiv cultural și dacă modificau sau nu condițiile schimburilor economice și ale concurenței în Uniunea Europeană într-o măsură contrară interesului comun.

(91)

Cu titlu introductiv, Comisia reiterează că obiectivul cultural vizat de ajutoarele alocate CELF a fost reținut de către Tribunal prin hotărârea din 18 septembrie 1995, menționată anterior. Astfel, la punctul 62 din hotărârea sa, Tribunalul a arătat că „în ceea ce privește obiectivul cultural vizat de ajutoarele contestate, părțile au convenit asupra faptului că obiectivul urmărit de guvernul francez este promovarea limbii și literaturii franceze. În acest sens, Tribunalul constată, de asemenea, că informațiile de care dispunea Comisia la adoptarea deciziei, inclusiv informațiile conținute în scrisoarea consilierului solicitantului din 7 septembrie 1992, erau de natură să susțină evaluarea sa cu privire la situația concretă și legitimitatea acestui obiectiv. În acest context, trebuie conchis că evaluarea obiectivului vizat de ajutoarele contestate nu punea dificultăți deosebite pentru Comisie și că nu era necesar să obțină alte informații suplimentare pentru a recunoaște caracterul cultural vizat de obiectivul respectiv.”

(92)

În fapt, autoritățile franceze au arătat că ajutoarele în cauză urmăreau un obiectiv cultural care consta în favorizarea difuzarea lucrărilor în limba franceză în țările nefrancofone. Prin urmare, s-a dus o politică voluntaristă menită să conserve și să încurajeze diversitatea culturală la nivel național.

(93)

Or, conservarea și promovarea diversității culturale figurează printre principiile fondatoare ale modelului european. Acestea sunt consemnate la articolul 167 alineatul (1) din TFUE [fostul articol 151 alineatul (1) din Tratatul CE]: „Uniunea Europeană contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională a acestora și punând în evidență, în același timp, moștenirea culturală comună”, precum și la articolul 167 alineatul (4), care prevede că „în acțiunile întreprinse în temeiul celorlalte dispoziții ale tratatelor, Uniunea ține seama de aspectele culturale, în special pentru a respecta și a promova diversitatea culturilor sale”.

(94)

Prin urmare, Comisia consideră că ajutoarele care au fost atribuite CELF de către autoritățile franceze în scopul de a se asigura difuzarea lucrărilor în limba franceză urmăreau în mod real un obiectiv cultural.

(95)

Comisia trebuie să verifice dacă măsurile în cauză erau cu adevărat necesare și proporționale în raport cu obiectivul politicii culturale urmărit de autoritățile franceze.

(96)

Cu titlu introductiv, trebuie reamintit că, în conformitate cu hotărârea Tribunalului din 28 februarie 2002 menționată anterior, măsurile în cauză trebuie evaluate pe piața intermedierii la export a cărților în limbă franceză.

(97)

În primul rând, trebuie analizată necesitatea ajutorului.

(98)

Conform autorităților franceze, măsurile au fost elaborate în 1980 de către Ministerul Culturii, într-un moment în care anumiți actori din acest domeniu economic (grupul Hachette și Messageries du Livre) doreau să renunțe la piața intermedierii la export. Conform autorităților franceze, mecanismul contestat a fost instituit în așa fel încât să încurajeze operatorii să intervină pe piață pentru a putea onora toate comenzile de cărți în limba franceză, provenite de la librăriile situate în zone nefrancofone. Acest mecanism garanta că toate librăriile primeau cărțile comandate, inclusiv cele mai mici librării din țări aflate la mare distanță, chiar și în ipoteza în care aveau nevoie de un număr redus de cărți care, de altfel, erau frecvent publicate de diferiți editori.

(99)

La rândul său, SIDE a arătat, în special în cadrul observațiilor pe care le-a trimis ca urmare a deciziei de extindere a procedurii, că ajutorul respectiv nu era necesar. Astfel, dacă este adevărat că anumiți actori abandonaseră în 1980 activitatea de intermediere, SIDE reamintește faptul că ea însăși a fost înființată exact în perioada respectivă în scopul de a interveni pe piață. Pe de altă parte, SIDE contestă faptul că CELF ar avea o activitate specifică de gestionare a comenzilor cu valoare redusă. SIDE contestă în special cifrele furnizate de autoritățile franceze și consideră că datele referitoare la CELF și la SIDE privind proporția, din punct de vedere al cifrelor de afaceri ale fiecărei întreprinderi, al numărului de facturi și al numărului de rubrici de comenzi, sunt în fapt destul de asemănătoare. La o scară mai amplă, SIDE contestă noțiunea de „comenzi cu valoare redusă”, astfel cum este definită de autoritățile franceze. Conform SIDE, această noțiune este arbitrară, întrucât costul gestionării unei comenzi nu ar depinde de valoarea ei, ci de numărul de rubrici.

(100)

Comisia estimează că nu este necesar să se pronunțe definitiv asupra chestiunii privind necesitatea ajutorului, întrucât condițiile legate de necesitate și proporționalitate sunt cumulative și la considerentul 121 se va concluziona că nu s-a demonstrat îndeplinirea condiției de proporționalitate.

(101)

În al doilea rând, Comisia consideră că incidența asupra schimburilor comerciale în interiorul Uniunii Europene și denaturarea concurenței cauzată de măsură sunt foarte reduse, având în vedere, în special, sumele prevăzute de măsură, nivelul foarte scăzut de substituire între cărțile în limbă franceză și cele în altă limbă, precum și decalajul considerabil care există între volumul de cărți francofone exportate în țări nefrancofone din Franța, pe de o parte, și din Belgia și Luxemburg, pe de altă parte.

(102)

Mai precis, în ceea ce privește piața intermedierii la exportul de cărți în limbă franceză, Comisia arată că CELF și SIDE distribuie cărți în țări și teritorii nefrancofone, în cadrul activității de intermediere la export pe care o desfășoară. În fapt, în țările francofone, piața locală este acoperită de către marii editori datorită filialelor sau reprezentanților acestora. Prin urmare, intermedierea la export are numai un rol marginal pe piețele francofone care totuși constituie principalele piețe de desfacere pentru cărțile de limbă franceză.

(103)

Pe piața națională a intermedierii la exportul de carte în limba franceză sunt prezenți intermediari generaliști, cum sunt SIDE și CELF, și, într-o mai mică măsură, intermediari specializați care, de asemenea, vând în mod marginal direct către utilizatorii finali și ar putea fi în concurență, în mod marginal, cu cei doi intermediari generaliști, precum și cu un anumit număr de librării care deservesc, chiar dacă o fac cu titlu ocazional, comenzi către librării din străinătate și librăriile online a căror activitate era totuși destul de redusă la momentul măsurilor în cauză.

(104)

Prin urmare, pe piața în cauză, reclamantul este cel care a fost principalul operator afectat de măsurile contestate. Pe de o parte, autoritățile franceze afirmă că programul privind comenzile cu valoare redusă era accesibil, în principiu, oricărei întreprinderi care ar fi solicitat acest lucru, după ce va fi acceptat condițiile privind atribuirea ajutoarelor. Autoritățile franceze arată că refuzul din partea Ministerului Culturii privind SIDE în 1991 ar fi fost justificat de refuzul SIDE de a se supune obligației de a respecta transparența necesară pentru a beneficia de ajutoarele respective. Pe de altă parte, SIDE a arătat că refuzul autorităților franceze era legat de faptul că SIDE era o întreprindere privată, și nu un grup de edituri. Pe de altă parte, în anul 1996, ca urmare a deciziei Comisiei din 18 mai 1993, Ministerul Culturii, preocupat de a pune capăt procedurii, a reamintit SIDE că regimul ajutoarelor cu valoare redusă nu era, prin natura sa, rezervat CELF. Prin scrisoarea din 3 septembrie 1996, Ministerul Culturii a invitat SIDE la o întrevedere pentru a se analiza dacă aceasta avea capacitatea de a presta, în condiții de transparență identice, aceleași servicii ca și cele prestate de CELF. Cu ocazia unei întrevederi care a avut loc la data de 26 septembrie 1996, factorii de conducere ai SIDE au adus la cunoștința Ministerului Culturii că vor refuza să beneficieze de un program a cărui compatibilitate cu dreptul comunitar putea fi pusă la îndoială de către Comisie.

(105)

În orice caz, elementele menționate anterior la considerentul 101 și la cele următoare par să indice că modificarea condițiilor schimburilor comerciale și ale concurenței în Uniunea Europeană ca efect al măsurii în cauză a fost relativ redusă.

(106)

Cu toate acestea, pentru a stabili dacă măsura este proporțională, Comisia trebuie să compare, în al treilea rând, suma reprezentând ajutoarele primite cu suma reprezentând costurile suportate de CELF pentru a atinge obiectivul urmărit de autoritățile franceze.

(107)

În acest scop, trebuie să precizăm diferitele etape ale procesului de prelucrare a comenzilor, agreate de părți:

(108)

Conform autorităților franceze, CELF suporta anumite costuri legate de prelucrarea comenzilor cu valoare redusă. Autoritățile franceze estimează că anumite comenzi de pe piața intermedierii la export dau naștere la supracosturi, astfel încât acest serviciu nu poate fi rentabil. Autoritățile franceze au arătat că au reținut pragul de 500 FRF (76,22 EUR) pentru a defini noțiunea de comandă cu valoare redusă și că acest prag a fost stabilit în mod empiric. Autoritățile franceze au precizat că anumite comenzi cu valoarea sub 500 FRF puteau fi rentabile, în timp ce alte comenzi, cu valori mai mari, nu erau rentabile. Obiectivul era de a se identifica o metodă acceptabilă din punct de vedere economic pentru ca CELF să preia comenzile cu valoare redusă, chiar dacă nu sunt suficient de rentabile.

(109)

După cum a arătat Comisia în decizia sa de extindere a procedurii, autoritățile franceze au responsabilitatea de a stabili, în cazul analizei privind compatibilitatea, valoarea și realitatea costurilor suportate de CELF.

(110)

În acest sens, în decizia sa de extindere a procedurii, Comisia solicitase autorităților franceze să îi furnizeze câteva elemente necesare pentru a trage concluzii din hotărârea Tribunalului și pentru a putea să se pronunțe cu privire la proporționalitatea ajutorului. Comisia solicitase, în special, să i se furnizeze următoarele elemente:

(111)

În special, după cum a arătat deja în decizia sa de extindere a procedurii, în absența unei explicații complementare și a actualizării datelor de către autoritățile franceze, Comisia nu este în măsură să exploateze conturile de întrebuințare a programului de prelucrare a comenzilor cu valoare redusă furnizate de autoritățile franceze pentru perioada 1994-2001 prin scrisoarea acestora din 17 ianuarie 2003, nici explicațiile referitoare la desfășurarea analizei de contabilitate analitică furnizate prin scrisoarea din 5 martie 1998.

(112)

Cu toate acestea, autoritățile franceze nu au furnizat informațiile detaliate solicitate de Comisie în decizia sa de extindere a procedurii și s-au mulțumit să facă trimitere, în ceea ce privește proporționalitatea ajutorului, la informațiile furnizate deja la data de 17 septembrie 2002, 17 ianuarie 2003 și 11 martie 2003, pe care Comisia nu le putea exploata ca atare, ținând seama de hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008.

(113)

Prin scrisoarea din 8 octombrie 2009, serviciile Comisiei au reamintit astfel autorităților franceze solicitarea lor de a se transmite informații cu privire la aspectele punctuale menționate, arătând în același timp că, în cazul în care nu primea aceste informații în termen de zece zile lucrătoare, Comisia trebuia să adopte o decizie finală pe baza informațiilor de care dispunea, conform dispozițiilor articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de procedură după ce a emis, dacă a fost cazul, un ordin de furnizare de informații, în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(114)

Prin scrisoarea din 21 octombrie 2009, autoritățile franceze au precizat că nu aveau informații suplimentare de prezentat și au făcut trimitere la observațiile pe care le-au transmis în data de 9 iunie 2009.

(115)

Prin decizia din 20 noiembrie 2009„decizia privind ordinul de furnizare de informații”, Comisia a decis, prin urmare, să oblige Franța să prezinte informațiile solicitate, având în vedere că acestea nu fuseseră trimise, în pofida solicitărilor repetate.

(116)

Prin scrisoarea din 2 decembrie 2009, autoritățile franceze au arătat că nu aveau informații suplimentare pe care să le prezinte Comisiei și făceau trimitere la observațiile transmise în data de 9 iunie 2009.

(117)

Or, articolul 13 din regulamentul de procedură prevede că „Examinarea unui eventual ajutor ilegal se finalizează cu adoptarea unei decizii (…). În cazul în care un stat membru nu respectă un ordin de furnizare a informațiilor, decizia se adoptă pe baza informațiilor disponibile.”

(118)

După cum s-a arătat mai sus, autoritățile franceze nu au furnizat Comisiei informațiile pe care aceasta le solicitase în mai multe rânduri, ultima dată prin decizia sa din 20 noiembrie 2009 privind ordinul de furnizare de informații.

(119)

Prin urmare, conform articolului 13 din regulamentul de procedură, Comisia adoptă decizia pe baza informațiilor de care dispune, amintind totuși că sarcina de a demonstra compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă, deci proporționalitatea ajutorului, revine autorităților franceze.

(120)

În lumina hotărârii Tribunalului din 15 aprilie 2008 și a informațiilor de care dispune Comisia, nu rezultă, în primul rând, că este posibil să se întemeieze pe o extrapolare a costurilor estimate aferente prelucrării comenzilor cu valoare redusă din anul 1994. În special, nu pare să fie posibilă nici utilizarea cheilor de repartiție a costurilor nejustificate și întemeierea pe date la care s-au aplicat coeficienții multiplicatori nejustificați, în special în cazul comenzilor teletransmise. În ceea ce privește calculul costurilor aferente prelucrării comenzilor cu valoare redusă prevăzute de hotărârea Tribunalului și în contextul în care autoritățile franceze nu au furnizat Comisiei informațiile pe baza cărora să poată elucida îndoielile exprimate, Comisia nu a stabilit, în decizia sa privind extinderea procedurii și proporționalitatea ajutorului, caracterul deficitar al activității de gestionare a comenzilor cu valoare redusă.

(121)

În consecință, Comisia consideră că nu a fost demonstrat faptul că ajutoarele alocate în perioada 1994-2001 respectă criteriul proporționalității.

(122)

Prin urmare, aceste ajutoare nu sunt compatibile în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE.

(123)

Articolul 107 alineatul (3) litera (c) [fostul articol 87 alineatul (3) litera (c)] din TFUE prevede că „Pot fi considerate compatibile cu piața internă […] ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun”.

(124)

În conformitate cu hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2008, derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (d) [fostul articol 87 alineatul (3) litera (c)] din TFUE nu poate fi aplicată ajutoarelor alocate CELF în perioada 1980-1993. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă în cazul acestor ajutoare ar putea fi aplicată derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (c) [fostul articol 87 alineatul (3) litera (c)] din TFUE.

(125)

Ar trebui să se facă același lucru în cazul ajutoarelor alocate în perioada 1994-sfârșitul anului 2001, pentru care Comisia a conchis anterior, la considerentul 122, că nu putea fi aplicată derogarea prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (d) [fostul articol 87 alineatul (3) litera (d)] din TFUE.

(126)

Pentru a se stabili dacă articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE ar putea servi drept temei pentru compatibilitate, Comisia trebuie să verifice dacă ajutoarele în cauză urmăresc cu adevărat un obiectiv de interes comun și dacă nu modifică schimburile comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.

(127)

Comisia consideră că ajutoarele urmăreau în mod real un interes comun, astfel cum a fost identificat anterior. În acest sens, trebuie reamintit că introducerea în Tratatul privind Uniunea Europeană a derogării prevăzute la fostul articol 87 alineatul (3) litera (d) din Tratatul CE [în prezent, articolul 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE] confirmă politica urmărită de Comisie în temeiul fostului articol 92 alineatul (3) litera (c), înainte de intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană. Într-adevăr, Comisia autorizase în trecut, în temeiul acestui articol, ajutoare care aveau drept destinație obiective culturale. Această practică a fost confirmată de instanțele Uniunii Europene, de exemplu, în hotărârea menționată anterior din 18 septembrie 1995 a Tribunalului, în care acesta a considerat, pe drept temei, că, în temeiul fostului articol 92 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, Comisia avea capacitatea de a adopta o decizie favorabilă cu privire la trei scheme de ajutoare gestionate de CELF (ajutoarele pentru transporturile aeriene, programul „Page à Page” și Programul „Plus”).

(128)

Comisia consideră însă că nu s-a demonstrat faptul că ajutoarele ar fi fost proporționale cu obiectivul urmărit.

(129)

În decizia sa de extindere a procedurii, precum și ulterior în decizia sa privind ordinul de furnizare de informații, Comisia solicitase autorităților franceze să își prezinte observațiile privind proporționalitatea ajutoarelor, în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(130)

După cum s-a arătat mai sus, autoritățile franceze nu au furnizat Comisiei informațiile pe baza cărora să se poată demonstra proporționalitatea ajutoarelor alocate începând din 1980, informații pe care Comisia le solicitase autorităților franceze în special ultima dată prin decizia sa din 20 noiembrie 2009 privind ordinul de furnizare de informații.

(131)

Prin urmare, conform articolului 13 din regulamentul de procedură, Comisia adoptă decizia pe baza informațiilor de care dispune, amintind totuși că sarcina de a demonstra compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă, cu alte cuvinte proporționalitatea ajutorului, revine autorităților franceze.

(132)

Mutatis mutandis, în acest caz se poate transpune raționamentul prezentat anterior cu privire la proporționalitatea ajutorului în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE.

(133)

În consecință, Comisia consideră că nu a fost demonstrat faptul că ajutoarele alocate respectă criteriul proporționalității.

(134)

Prin urmare, Comisia consideră că măsura în cauză nu este compatibilă cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(135)

Autoritățile franceze au susținut în repetate rânduri că CELF era învestit cu misiunea de serviciu public și că măsurile contestate trebuiau evaluate prin prisma dispozițiilor articolului 106 alineatul (2) din TFUE [fostul articol 86 alineatul (2) din Tratatul CE].

(136)

Acest articol prevede că „Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor și, în special, regulilor de concurență, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredințată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine intereselor Uniunii.”

(137)

Mai întâi, trebuie să ne întrebăm dacă există un serviciu de interes economic general. Din jurisprudența Curții de Justiție rezultă că, exceptând sectoarele în care această chestiune face deja obiectul unei reglementări a uniunii Europene, statele membre beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește natura serviciilor care ar putea fi clasificate drept servicii de interes economic general. Prin urmare, sarcina Comisiei este de a asigura utilizarea acestei marje de apreciere fără nicio eroare vădită în ceea ce privește definirea serviciilor de interes economic general.

(138)

În speță, autoritățile franceze au arătat în repetate rânduri că CELF era învestit cu o misiune specifică de serviciu public de natură culturală, care consta în onorarea oricărei comenzi de lucrare francofonă provenite de la librari din străinătate, oricare ar fi fost volumul și natura comenzii. Comisia estimează că această misiune ar putea constitui, într-adevăr, un serviciu de interes economic general.

(139)

În al doilea rând, trebuie să se verifice dacă CELF a fost mandatat efectiv să îndeplinească acest serviciu de interes economic general. Într-adevăr, în conformitate cu jurisprudența Uniunii Europene, întreprinderile în cauză trebuiau să fie mandatate de stat să gestioneze serviciul respectiv, pe baza unui act oficial sau a mai multor asemenea acte, a căror formă poate fi stabilită de fiecare stat membru.

(140)

În speță, autoritățile franceze au invocat mai multe convenții încheiate între CELF și Ministerul Culturii, care ar demonstra, conform acestor autorități, că CELF a fost mandatat în mod real să gestioneze acest serviciu de interes economic general. Conform autorităților franceze, Direcția pentru carte și lectură a încheiat cu CELF convenții anuale până în 2001.

(141)

Cu toate acestea, în pofida solicitărilor trimise de Comisie, inclusiv prin decizia sa privind ordinul de furnizare de informații, autoritățile franceze nu au prezentat o copie a convențiilor de serviciu public pentru fiecare an din perioada în cauză.

(142)

În plus, în convențiile de care dispune Comisia nu este definită natura exactă a obligațiilor de serviciu public (astfel, în convenție nu se precizează sumele în baza cărora comenzile sunt considerate comenzi cu valoare redusă). De aici rezultă că nu există nici un act, chiar și în cazul anilor respectivi, care să menționeze cu destulă precizie obligațiile de serviciu public care revin CELF.

(143)

În consecință, Comisia consideră că nu s-a demonstrat faptul că CELF a fost mandatat cu adevărat, printr-un act oficial, pentru fiecare dintre anii luați în considerare, să gestioneze serviciul public în cauză.

(144)

În fine, fără a fi necesar să se conchidă cu privire la condiția de necesitate întrucât condițiile sunt cumulative, Comisia consideră că nu este îndeplinită nici condiția privind proporționalitatea.

(145)

Într-adevăr, în convențiile de care dispune Comisia nu există nicio explicație privind modul în care a fost calculată suma reprezentând ajutorul. Pe de altă parte, obligația impusă CELF privind furnizarea conturilor de întrebuințare a subvenției nu este însoțită de o definiție precisă a parametrilor de calcul și control al costului activității de serviciu public care ar permite să se verifice că nu există o supracompensare. În afară de asta, convențiile prevedeau într-adevăr o reportare de la un an la altul în cazul în care o parte a subvenției nu ar fi fost utilizată, însă nu conțin nicio precizare privind funcționarea acestui mecanism, care, de altfel, nu pare să fi fost pus în aplicare. În fine, într-un mod mai general și astfel cum se precizează în cadrul analizei criteriului de proporționalitate în sensul articolului 107 alineatul (3) din TFUE, autoritățile franceze nu au furnizat date care să demonstreze proporționalitatea ajutoarelor, ținând seama de diferitele aspecte din hotărârea Tribunalului.

(146)

Astfel, autoritățile franceze nu au furnizat Comisiei informațiile pe baza cărora să se poată demonstra proporționalitatea ajutoarelor în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE, informații pe care Comisia le solicitase autorităților franceze în special ultima dată prin decizia sa din 20 noiembrie 2009 privind ordinul de furnizare de informații.

(147)

Prin urmare, conform articolului 13 din regulamentul de procedură, Comisia adoptă decizia pe baza informațiilor de care dispune, amintind totuși că sarcina de a demonstra compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă, cu alte cuvinte proporționalitatea ajutorului, revine autorităților franceze.

(148)

Din aceleași motive ca cele menționate în cadrul analizei proporționalității ajutorului în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE, Comisia consideră, în consecință, că nu s-a demonstrat faptul că ajutoarele alocate răspund criteriului proporționalității.

(149)

Prin urmare, Comisia consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 106 alineatul (2) din TFUE.

(150)

În concluzie, Comisia consideră că mecanismul ajutoarelor, denumit „Programul privind comenzile cu valoare redusă”, pus în aplicare de Franța în favoarea CELF în perioada 1980-sfârșitul anului 2001 constituie un ajutor incompatibil cu piața internă.

(151)

În ipoteza unui ajutor de stat ilegal și incompatibil, în principiu Comisia trebuie să oblige statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că, „în cazul unei decizii negative cu privire la un ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar”.

(152)

Cu toate acestea, Comisia trebuie să țină seama de elementele prezentate în continuare.

(153)

Mai întâi, articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că prerogativele Comisiei în ceea ce privește recuperarea ajutorului sunt supuse unui termen de prescripție de zece ani. Termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal a fost acordat beneficiarului, iar termenul de prescripție este suspendat ca urmare a unei măsuri luate de Comisie ori de un stat membru, care acționează la solicitarea Comisiei, cu privire la ajutorul ilegal.

(154)

După cum a precizat deja în decizia sa de extindere a procedurii, fără a primi observații specifice cu privire la acest aspect de la părțile interesate, Comisia consideră că, în acest caz, se aplică norma privind prescripția menționată la considerentul precedent. În hotărârea sa din 5 octombrie 2006 privind cauza Transalpine (21), Curtea de Justiție a considerat, într-adevăr, că în măsura în care Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede norme de natură procedurală, acestea se aplică tuturor procedurilor administrative în domeniul ajutoarelor de stat pendinte la Comisie la data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, și anume 16 aprilie 1999. Or, prezenta cauză se înscrie în procedura oficială de examinare inițiată la 30 iunie 1996.

(155)

În cazul menționat, având în vedere că ajutoarele fuseseră acordate în fiecare an începând din 1980, iar Comisia trimisese autorităților franceze în aprilie 1992 o solicitare de furnizare de informații, rezultă că ajutoarele alocate CELF în 1980 și 1981 nu pot fi recuperate, întrucât termenul de prescripție a expirat.

(156)

În al doilea rând, Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii Europene. Într-adevăr, în conformitate cu jurisprudența Uniunii Europene, Comisia trebuie să ia în considerare împrejurările excepționale care justifică faptul că aceasta renunță să mai dispună recuperarea ajutoarelor acordate ilegal, atunci când recuperarea contravine unui principiu general de drept al Uniunii Europene.

(157)

În acest context, în decizia sa de extindere a procedurii, Comisia invitase autoritățile franceze, beneficiarul ajutorului și orice altă parte interesată să îi prezinte observațiile lor cu privire la aplicarea în acest caz a principiului încrederii legitime, a principiului securității juridice sau a oricărui alt principiu care ar putea determina Comisia să nu dispună recuperarea ajutorului.