23.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 48/1

(1)

Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale (3) urmează să facă obiectul mai multor modificări substanțiale. Din motive de claritate și de coerență, ar trebui să se procedeze la reformarea dispozițiilor respective.

(2)

Majoritatea mărfurilor și serviciilor sunt furnizate în cadrul pieței interne de către operatori economici către alți operatori economici și către autorități publice pe baza unei plăți reportate, prin care furnizorul, de comun acord cu clientul său, acordă acestuia din urmă un termen pentru achitarea facturii, care este fie menționat în factura furnizorului, fie stabilit prin lege.

(3)

În cadrul tranzacțiilor comerciale între operatori economici sau între operatori economici și autorități publice, numeroase plăți sunt efectuate mai târziu decât a fost stabilit în contract sau menționat în condițiile comerciale generale. Deși mărfurile sunt livrate sau serviciile sunt prestate, numeroase facturi corespunzătoare acestora sunt achitate mult după scadență. Astfel de întârzieri în efectuarea plăților afectează lichiditățile întreprinderilor și complică situația financiară a acestora. Acestea afectează, de asemenea, competitivitatea și rentabilitatea întreprinderilor, odată ce creditorul trebuie să obțină finanțări externe din cauza efectuării cu întârziere a plăților. Riscul apariției acestor efecte negative crește în mod considerabil în perioadele de încetinire a creșterii economice, când accesul la finanțare este mai dificil.

(4)

Acțiunile judiciare legate de efectuarea cu întârziere a plăților sunt deja facilitate de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (4), Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate (5), Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată (6) și Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (7). Cu toate acestea, se impune stabilirea unor măsuri complementare pentru a descuraja efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale.

(5)

Întreprinderile ar trebui să poată efectua tranzacții pe tot cuprinsul pieței interne în condiții care să garanteze că operațiunile transfrontaliere nu prezintă riscuri mai mari decât vânzările interne. În cazul în care s-ar aplica norme substanțial diferite pentru operațiunile interne și transfrontaliere, ar putea avea loc denaturări ale concurenței.

(6)

În Comunicarea sa din 25 iunie 2008, intitulată „Gândiți mai întâi la scară mică – Un «Small Business Act» pentru Europa”, Comisia a subliniat faptul că ar trebui să fie facilitat accesul la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și că ar trebui dezvoltat un mediu juridic și de afaceri sănătos și favorabil efectuării la timp a plăților. Ar trebui menționat faptul că autorităților publice le revine o responsabilitate deosebită în acest sens. Criteriile de definire a IMM-urilor sunt prevăzute în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (8).

(7)

Una dintre acțiunile prioritare cuprinse în Comunicarea Comisiei din 26 noiembrie 2008, intitulată „Planul european de redresare economică”, o reprezintă reducerea sarcinilor administrative și promovarea spiritului antreprenorial, în principiu prin garantarea, între altele, a achitării în termen de o lună a facturilor pentru furnituri și servicii, inclusiv către IMM-uri, cu scopul de a reduce problemele de trezorerie.

(8)

Domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui să se limiteze la plățile efectuate ca remunerație pentru tranzacții comerciale. Prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze tranzacțiile cu consumatorii, dobânda pentru alte plăți, de exemplu plăți efectuate în conformitate cu legislația privind cecurile și cambiile, plăți reprezentând compensații pentru daune, inclusiv plăți efectuate de societățile de asigurare. De asemenea, statele membre ar trebui să fie în măsură să excludă datoriile care fac obiectul unor proceduri de insolvență, inclusiv al unor proceduri de reeșalonare a datoriei.

(9)

Prezenta directivă ar trebui să reglementeze toate tranzacțiile comerciale, indiferent dacă sunt realizate între întreprinderi private și publice sau între întreprinderi și autorități publice, având în vedere faptul că autoritățile publice efectuează un volum considerabil de plăți către întreprinderi. Prezenta directivă ar trebui, în consecință, să reglementeze tranzacțiile comerciale între contractanții principali și furnizorii și subcontractanții acestora.

(10)

Faptul că profesiile liberale intră sub incidența prezentei directive nu ar trebui să oblige statele membre să le trateze ca întreprinderi sau comercianți în scopuri care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(11)

Furnizarea de bunuri și prestarea de servicii contra cost care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să includă, de asemenea, proiectarea și execuția lucrărilor publice, a clădirilor și a lucrărilor de construcții civile.

(12)

Întârzierea în efectuarea plăților constituie o încălcare a contractului care, în majoritatea statelor membre, a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori, datorită dobânzilor mici sau inexistente aplicate pentru întârzierea în efectuarea plăților și/sau a procedurilor greoaie de acțiune. Pentru a inversa această tendință și pentru a descuraja întârzierile în efectuarea plăților, se impune o schimbare decisivă în direcția creării unei culturi a efectuării prompte a plăților, inclusiv aceea în care ar trebui să fie considerat, în toate situațiile, drept clauză sau practică contractuală inechitabilă orice caz de excludere a dreptului de a percepe dobânzi. Această schimbare ar trebui să includă, de asemenea, introducerea unor dispoziții specifice referitoare la termenele de plată și la despăgubirea creditorilor pentru cheltuielile suportate și, printre altele, dispoziții care să constate caracterul vădit inechitabil al excluderii dreptului la despăgubire pentru cheltuielile suportate în vederea recuperării fondurilor.

(13)

În consecință, în contractele între întreprinderi ar trebui să se prevadă termene de plată limitate, ca regulă generală, la 60 de zile calendaristice. Totuși, pot exista situații în care întreprinderile necesită termene de plată mai lungi, de exemplu atunci când acestea doresc să acorde credite comerciale clienților lor. Ar trebui, prin urmare, să fie în continuare posibil ca părțile contractante să poată conveni asupra unor termene de plată specifice, mai lungi de 60 de zile calendaristice, cu condiția totuși ca o astfel de prelungire să nu fie vădit inechitabilă pentru creditor.

(14)

Din motive de coerență a legislației Uniunii, în sensul prezentei directive ar trebui să se aplice definiția termenului de „autorități contractante” din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (9), precum și din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (10).

(15)

Dobânzile legale datorate ca urmare a întârzierii în efectuarea plăților sunt calculate pe zile, sub formă de dobânzi simple, în conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor (11).

(16)

Prezenta directivă nu ar trebui să creeze pentru creditori obligația de a percepe dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăților. În cazul întârzierii în efectuarea plăților, prezenta directivă ar trebui să permită unui creditor să perceapă dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăților fără a fi necesară o notificare prealabilă referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale sau o altă notificare similară care să reamintească debitorului obligația sa de a efectua plata.

(17)

Efectuarea plății de către debitor ar trebui să fie considerată întârziată, în scopul stabilirii dreptului de a percepe dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăților, în cazul în care creditorul nu are la dispoziție suma datorată la scadență, cu condiția să-și fi îndeplinit obligațiile contractuale și legale.

(18)

Facturile reprezintă temeiul cererilor de plată și sunt documente importante în lanțul valoric al tranzacțiilor pentru furnizarea de bunuri și servicii, printre altele pentru stabilirea termenului de plată. În sensul prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze sisteme care asigură securitatea juridică în ceea ce privește data exactă de primire a facturilor de către debitori, inclusiv în domeniul facturării electronice, caz în care primirea facturilor poate constitui mijloc de probă electronică și care este parțial reglementată de dispozițiile în domeniul facturării cuprinse în Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (12).

(19)

Este necesară despăgubirea echitabilă a creditorilor pentru cheltuielile de recuperare în cazul efectuării cu întârziere a plăților, astfel încât să fie descurajată efectuarea cu întârziere a plăților. Cheltuielile de recuperare ar trebui să includă, de asemenea, recuperarea costurilor administrative și compensarea costurilor interne suportate din cauza efectuării cu întârziere a plăților, pentru care prezenta directivă ar trebui să stabilească o sumă fixă minimă care să poată fi cumulată cu dobânda pentru întârzierea efectuării plăților. Acordarea de despăgubiri sub forma unei sume fixe ar trebui să aibă drept scop limitarea costurilor administrative și interne legate de recuperare. Despăgubirile pentru cheltuielile de recuperare ar trebui să fie stabilite fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern conform cărora o instanță națională ar putea acorda despăgubiri creditorului pentru orice prejudiciu suplimentar legat de efectuarea cu întârziere a plății de către debitor.

(20)

Pe lângă dreptul la plata unei sume fixe pentru acoperirea cheltuielilor de recuperare interne, creditorii ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul la rambursarea celorlalte cheltuieli de recuperare pe care trebuie să le suporte din cauza efectuării cu întârziere a plăților de către un debitor. Asemenea cheltuieli ar trebui să includă, în special, cheltuielile suportate de creditori în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.

(21)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a prevedea aplicarea unor sume fixe superioare în cazul compensării cheltuielilor de recuperare și, prin urmare, mai favorabile creditorului sau de a majora respectivele sume, cu scopul de a ține seama de efectele inflației, printre altele.

(22)

Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice plățile în rate sau plățile eșalonate. Cu toate acestea, fiecare rată sau plată ar trebui să fie plătită la termenele convenite și ar trebui să se supună normelor privind efectuarea cu întârziere a plăților prevăzute în prezenta directivă.

(23)

În general, autoritățile publice beneficiază de venituri mai sigure, mai previzibile și mai continue decât întreprinderile. În plus, multe autorități publice pot obține finanțare în condiții mai avantajoase decât întreprinderile. În același timp, în comparație cu întreprinderile, autoritățile publice depind mai puțin de edificarea unor relații comerciale stabile pentru a-și realiza obiectivele. Termenele de plată lungi și efectuarea cu întârziere a plăților de către autoritățile publice pentru bunuri și servicii generează costuri nejustificate pentru întreprinderi. Prin urmare, ar trebui să se prevadă norme specifice în ceea ce privește tranzacțiile comerciale pentru furnizarea de bunuri sau servicii de către întreprinderi către autoritățile publice, norme care să stabilească, în special, termene de plată care să nu depășească în mod normal 30 de zile calendaristice, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziții contrare, care trebuie să fie justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, dar care să nu depășească, în orice caz, 60 de zile calendaristice.

(24)

Cu toate acestea, ar trebui să se țină cont de situația specifică a autorităților publice care desfășoară activități economice de natură industrială sau comercială oferind bunuri sau servicii pe piață în calitate de întreprindere publică. În acest scop, ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiții, să extindă termenul legal de plată până la maximum 60 de zile calendaristice.

(25)

Un motiv special de îngrijorare în ceea ce privește efectuarea cu întârziere a plăților îl constituie situația serviciilor de sănătate într-un număr mare de state membre. Sistemele de sănătate, ca parte fundamentală a infrastructurii sociale a Europei, sunt adesea nevoite să reconcilieze nevoile individuale cu finanțele disponibile, în condițiile în care populația Europei îmbătrânește, speranța de viață crește și medicina avansează. Toate sistemele trebuie să ia în calcul provocarea pe care o reprezintă acordarea unui statut prioritar asistenței medicale, într-un mod care să permită echilibrarea nevoilor pacienților individuali cu resursele financiare disponibile. Statele membre ar trebui, prin urmare, să fie în măsură să permită o anumită flexibilitate entităților publice care furnizează servicii de asistență medicală în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor lor. În acest scop, ar trebui să se permită statelor membre, în anumite condiții, să extindă termenul legal de plată până la maximum 60 de zile calendaristice. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura că plățile în sectorul sanitar sunt efectuate în termenele de plată legale.

(26)

Pentru a nu pune în pericol îndeplinirea obiectivului prezentei directive, statele membre ar trebui să garanteze că în cadrul tranzacțiilor comerciale durata maximă a unei proceduri de recepție sau de verificare nu depășește, ca regulă generală, 30 de zile calendaristice. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil ca o procedură de verificare să depășească 30 de zile calendaristice, spre exemplu în cazul contractelor deosebit de complexe, atunci când acest lucru este prevăzut în mod expres în contract și în orice documente de licitație și cu condiția ca acest lucru să nu fie vădit inechitabil pentru creditor.

(27)

Instituțiile Uniunii se află într-o situație comparabilă cu cea a autorităților publice din statele membre în ceea ce privește finanțarea și relațiile comerciale ale acestora. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (13) prevede că lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor de către instituțiile Uniunii trebuie efectuate în termenele stabilite în normele de aplicare ale acestuia. Respectivele norme de aplicare sunt în prezent stipulate în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (14) și prevăd circumstanțele în care creditorii cărora li s-au plătit cu întârziere sumele datorate sunt îndreptățiți să perceapă dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăților. În contextul revizuirii în curs a respectivelor regulamente, ar trebui garantat faptul că termenele de plată maxime pe care trebuie să le respecte instituțiile Uniunii sunt aliniate cu termenele legale aplicabile autorităților publice în conformitate cu prezenta directivă.

(28)

Prezenta directivă ar trebui să interzică abuzul în materie de libertate contractuală în dezavantajul creditorilor. Prin urmare, în cazul în care o clauză contractuală sau o practică referitoare la scadența sau la termenul de plată, rata dobânzii pentru întârzierea efectuării plăților sau compensația pentru costurile de recuperare nu este justificată pe baza termenelor acordate debitorului sau în cazul în care aceasta are drept scop principal furnizarea de active lichide debitorului, pe cheltuiala creditorului, aceasta poate fi considerată drept un astfel de abuz. În acest sens și în conformitate cu „proiectul de cadru comun de referință”, elaborat la nivel academic, orice clauză contractuală sau practică care se abate grav de la bunele practici comerciale și este contrară bunei-credințe și corectitudinii ar trebui considerată inechitabilă pentru creditor. În special, excluderea absolută a dreptului de a percepe dobânzi ar trebui să fie considerată întotdeauna drept vădit inechitabilă, în timp ce, în cazul excluderii dreptului la despăgubiri pentru cheltuielile de recuperare, ar trebui să se presupună că aceasta este vădit inechitabilă. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind modul în care contractele sunt încheiate sau valabilitatea clauzelor contractuale inechitabile față de debitor.

(29)

În contextul intensificării eforturilor de prevenire a abuzului de libertate contractuală în detrimentul creditorilor, organizațiile recunoscute în mod oficial ca întreprinderi și organizațiile care au un interes legitim de a reprezenta întreprinderi ar trebui să se poată adresa instanțelor naționale sau organelor administrative competente, pentru a împiedica aplicarea unor clauze contractuale sau practici care sunt vădit inechitabile pentru creditor.

(30)

Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze difuzarea bunelor practici, inclusiv prin publicarea unei liste de buni platnici.

(31)

Ar trebui să se asigure tuturor creditorilor posibilitatea de a exercita rezerva dreptului de proprietate pe bază nediscriminatorie în cadrul Uniunii, dacă rezerva dreptului de proprietate este recunoscută de legea aplicabilă determinată potrivit normelor de drept internațional privat.

(32)

Prezenta directivă definește doar noțiunea de „titlu executoriu”, dar nu ar trebui să reglementeze diversele proceduri ale executării silite a unui astfel de titlu sau condițiile în care executarea silită a unui astfel de titlu poate fi sistată sau suspendată.

(33)

Consecințele efectuării cu întârziere a plăților pot fi descurajante numai dacă sunt însoțite de proceduri de acțiune rapide și eficiente pentru creditor. În conformitate cu principiul nediscriminării prevăzut la articolul 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, respectivele proceduri trebuie să fie disponibile tuturor creditorilor stabiliți în Uniune.

(34)

Pentru a facilita respectarea dispozițiilor prezentei directive, statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea medierii sau a altor mijloace de soluționare alternativă a litigiilor. Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială (15) stabilește deja un cadru pentru sistemele de mediere la nivelul Uniunii, în special pentru litigiile transfrontaliere, ceea ce nu aduce atingere aplicării sale în cazul sistemelor de mediere naționale. Statele membre ar trebui, de asemenea, să încurajeze părțile interesate să elaboreze coduri voluntare de conduită, având drept scop principal să contribuie la punerea în aplicare a prezentei directive.

(35)

Se impune garantarea finalizării în termen scurt a procedurilor de recuperare a creanțelor necontestate legate de efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale, inclusiv prin intermediul unei proceduri de urgență și indiferent de suma datorată.

(36)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume combaterea întârzierii în efectuarea plăților pe piața internă, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(37)

Obligația transpunerii prezentei directive în legislația națională ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reprezintă o modificare substanțială față de Directiva 2000/35/CE. Obligația de a transpune dispozițiile nemodificate decurge din respectiva directivă.

(38)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor care revin statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în legislația națională și aplicarea Directivei 2000/35/CE.

(39)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (16), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Uniunii, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, concordanța dintre prezenta directivă și măsurile lor de transpunere și să le facă publice,

1.

„tranzacții comerciale” înseamnă tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost;

2.

„autoritate publică” înseamnă orice autoritate contractantă, conform definiției prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/17/CE și la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE, indiferent de obiectul sau valoarea contractului;

3.

„întreprindere” înseamnă orice organizație, alta decât o autoritate publică, care desfășoară o activitate economică sau profesională independentă, chiar dacă respectiva activitate este desfășurată de o singură persoană;

4.

„întârziere în efectuarea plăților” înseamnă neefectuarea plăților în termenul contractual sau legal de plată, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) sau la articolul 4 alineatul (1);

5.

„dobândă pentru întârziere în efectuarea plăților” înseamnă dobândă legală pentru întârzierea în efectuarea plăților sau dobândă la o rată stabilită de comun acord între întreprinderi, în conformitate cu articolul 7;

6.

„dobândă legală pentru întârzierea efectuării plăților” înseamnă dobândă simplă pentru întârzierea în efectuarea plăților într-un cuantum care reprezintă valoarea ratei de referință, plus cel puțin opt puncte procentuale;

7.

„rată de referință” înseamnă una dintre următoarele:

8.

„sumă datorată” înseamnă suma principală care ar fi trebuit plătită în termenul contractual sau legal de plată, inclusiv taxele, impunerile, prelevările sau impozitele aplicabile care sunt menționate în factură sau în cererea echivalentă de plată;

9.

„rezerva dreptului de proprietate” înseamnă clauza contractuală prin care vânzătorul își rezervă proprietatea asupra bunurilor până la plata integrală a prețului;

10.

„titlu executoriu” înseamnă orice decizie, hotărâre judecătorească sau dispoziție de plată emisă de o instanță de judecată sau de altă autoritate competentă, inclusiv cele executabile provizoriu, fie pentru plata imediată, fie pentru plata în rate, care permite creditorului să recupereze creanțele de la debitor prin mijloace de executare silită.

(a)

creditorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale și legale; și

(b)

creditorul nu a primit suma datorată la scadență, cu excepția cazului în care debitorul nu este responsabil de întârziere.

(a)

pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;

(b)

pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.

(a)

creditorul este îndreptățit să perceapă dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăților din ziua următoare scadenței sau a expirării termenului de plată stabilite în contract;

(b)

dacă scadența sau termenul de plată nu sunt stabilite în contract, creditorul este îndreptățit să perceapă dobândă pentru efectuarea cu întârziere a plăților la expirarea oricăruia dintre următoarele termene:

(a)

creditorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale și legale; și

(b)

creditorul nu a primit suma datorată la scadență, cu excepția cazului în care debitorul nu este responsabil de întârziere.

(a)

pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;

(b)

pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.

(a)

termenul de plată nu depășește vreunul dintre următoarele termene:

(b)

data primirii facturii nu face obiectul unei clauze contractuale între debitor și creditor.

(a)

oricărei autorități publice care realizează activități economice de natură industrială sau comercială, furnizând bunuri sau servicii pe piață și care, ca întreprindere publică, trebuie să se conformeze cerințelor de transparență prevăzute în Directiva 2006/111/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2006 privind transparența relațiilor financiare dintre statele membre și întreprinderile publice, precum și transparența relațiilor financiare din cadrul anumitor întreprinderi (17);

(b)

entităților publice care furnizează îngrijiri medicale și care sunt certificate în acest sens.

(a)

toate abaterile grave de la practicile și uzanțele comerciale, contrare bunei-credințe și corectitudinii;

(b)

natura produselor sau a serviciilor; precum și

(c)

dacă debitorul are motive obiective de derogare de la rata dobânzii legale sau de la termenul de plată așa cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (5), articolul 4 alineatul (3) litera (a), articolul 4 alineatul (4) și articolul 4 alineatul (6) sau de la suma fixă menționată la articolul 6 alineatul (1).

(a)

perioada necesară pentru procesarea documentelor;

(b)

orice întârzieri cauzate de creditori, cum ar fi termenele necesare rectificării cererilor.

23.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 48/11

(1)

O cotă de pescuit pentru macrou în zona VIIIc, IX și X; apele UE din zona CECAF 34.1.1 a fost alocată Spaniei pentru anul 2010 prin Regulamentul (UE) nr. 53/2010 al Consiliului (2) și pentru anul 2011 prin Regulamentul (UE) nr. 57/2011 al Consiliului (3).

(2)

Cota de pescuit macrou pentru 2010 s-a redus ca urmare a schimburilor făcute de Spania cu Franța și Portugalia, în temeiul articolului 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (4).

(3)

Comisia a detectat neconcordanțe ale datelor spaniole referitoare la pescuitul macroului în 2010 prin confruntarea datelor astfel cum au fost înregistrate și raportate în diferitele etape ale lanțului valoric, de la captură la prima vânzare. Aceste neconcordanțe au fost în continuare coroborate cu efectuarea în Spania a mai multor audituri, misiuni de verificare și inspecții, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. Dovezile colectate în cursul anchetei permit Comisiei să stabilească o depășire cu 19 621 de tone a cotei de macrou din anul 2010 de către acest stat membru.

(4)

În conformitate cu articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, atunci când Comisia a stabilit că un stat membru a depășit cotele de pescuit care i-au fost alocate, Comisia operează deduceri din viitoarele cote de pescuit ale statului membru respectiv.

(5)

Articolul 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 prevede că deducerile din cotele de pescuit trebuie operate, în următorul an sau în următorii ani, aplicând anumiți factori de multiplicare stabiliți la alineatul respectiv.

(6)

Deducerile aplicabile Spaniei pentru depășirea cotelor de pescuit în 2010 sunt mai mari decât cota alocată Spaniei în 2011 pentru stocul în cauză.

(7)

Stocul de macrou respectiv se încadrează în prezent în limite biologice de siguranță, iar avizele științifice arată că este probabil ca această situație să se mențină și în viitorul apropiat. O aplicare imediată și totală a deducerii din cota spaniolă de macrou pentru 2011 ar duce la încetarea completă a activităților de pescuit pentru această specie în 2011. Date fiind circumstanțele specifice ale acestui caz, este probabil ca o astfel de încetare completă a activităților să prezinte riscuri majore, având consecințe socio-economice disproporționate, atât pentru respectivul sector al pescuitului, cât și pentru industria de prelucrare aferentă. În schimb, ținând cont de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului, în acest caz particular se consideră oportun să se opereze deducerile necesare pentru restituirea cantităților pescuite în exces într-o perioadă de 5 ani, din 2011 până în 2015, urmând ca, dacă este necesar, deducerile restante să se opereze din cota de macrou alocată în anii imediat următori.

23.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 48/14

23.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 48/16

(1)

Regulamentul (UE) nr. 691/2010 al Comisiei din 29 iulie 2010 de stabilire a unui sistem de performanță pentru serviciile de navigație aeriană și pentru funcțiile de rețea și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2096/2005 de stabilire a unor cerințe comune pentru furnizarea de servicii de navigație aeriană (2) prevede adoptarea de către Comisie a unor obiective de performanță la nivelul Uniunii Europene.

(2)

La 27 mai 2010, Comisia a organizat o consultare cu privire la abordarea și procesele necesare pentru stabilirea unor obiective de performanță la nivelul UE, incluzând toate părțile interesate enumerate la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 549/2004.

(3)

La 29 iulie 2010, Comisia a desemnat un organism de evaluare a performanțelor în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) nr. 691/2010, care să o asiste la implementarea sistemului de performanță.

(4)

Organismul de evaluare a performanțelor a elaborat, în colaborare cu AESA, propuneri de obiective de performanță la nivelul UE, care au fost transmise la 2 august 2010 spre consultarea cu părțile interesate, conform dispozițiilor de la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 691/2010.

(5)

Obiectivele de performanță la nivelul UE propuse de organismul de evaluare a performanțelor în ceea ce privește mediul, capacitatea și rentabilitatea au fost verificate împreună cu AESA din punctul de vedere al coerenței cu obiectivele prioritare în materie de siguranță.

(6)

La 27 septembrie 2010, organismul de evaluare a performanțelor a prezentat Comisiei recomandările sale în privința unor obiective de performanță la nivelul Uniunii Europene pentru perioada 2012-2014 în cadrul unui raport care argumentează fiecare dintre recomandări prin furnizarea unei descrieri a ipotezelor și a logicii de la baza stabilirii obiectivelor; raportul cuprinde în anexe un document de consultare care rezumă procesul de consultare și un document de răspuns la observații care prezintă modul în care s-au luat în considerare observațiile la elaborarea recomandărilor adresate Comisiei.

(7)

Obiectivele de performanță la nivelul Uniunii Europene se bazează pe informațiile aflate la dispoziția Comisiei și a organismului de evaluare a performanțelor până la 24 noiembrie 2010. Conform previziunilor transmise de statele membre Comisiei și Eurocontrol în temeiul dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1794/2006 al Comisiei (3), tariful unitar determinat în medie la nivelul UE pentru serviciile de navigație aeriană de rută va fi de 55,91 EUR în 2014 (exprimat în termeni reali, la valoarea euro din 2009), iar valorile anuale intermediare vor fi de 58,38 EUR în 2012 și de 56,95 EUR în 2013. Aceste valori țin cont de cele mai recente costuri prevăzute de Agenția Eurocontrol, precum și, pentru statele membre ale UE, de o reducere punctuală de 0,69 EUR pe unitate de serviciu de rută în 2011. Ținând seama de raportul organismului de evaluare a performanțelor și de îmbunătățirile la nivelul eficienței care ar putea avea loc în urma implementării treptate și coordonate a tuturor elementelor celui de-al doilea pachet privind cerul unic european, Comisia consideră că obiectivul rentabilității stabilit la nivelul UE poate fi fixat la un nivel inferior celui prevăzut în ultimele planuri consolidate ale statelor membre.

(8)

Planul general european de management al traficului aerian, un document în continuă evoluție care reprezintă foaia de rută convenită pentru dezvoltarea și implementarea SESAR, a fost aprobată de Consiliu la 30 martie 2009 (4). Acest plan cuprinde viziunea politică și obiectivul ambițios pe care le are Comisia pentru cerul unic european, precum și pilonul tehnologic al acestuia în domeniile principale de performanță: siguranță, mediu, capacitate și rentabilitate, iar stabilirea de obiective de performanță la nivelul Uniunii Europene trebuie considerată ca făcând parte dintr-un proces care urmărește atingerea acestor ținte.

(9)

În cursul primei perioade de referință a sistemului de performanță, Comisia, asistată de AESA, trebuie să evalueze și să valideze indicatorii principali de performanță în materie de siguranță, spre a se asigura că riscul pentru siguranță este identificat, atenuat și gestionat în mod corect. Statele membre trebuie să monitorizeze și să publice acești indicatori principali de performanță, putând stabili obiective corespunzătoare.

(10)

În aplicarea considerentului 18, a articolelor 10 și 13, a punctului 1.2 din anexa II și a punctului 1 din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 691/2010, obiectivele de performanță la nivel național sau la nivel de bloc funcțional de spațiu aerian nu trebuie să fie în mod necesar echivalente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii Europene, ci trebuie să fie coerente cu aceste obiective de performanță la nivelul UE. Această coerență trebuie să se reflecte și în planurile de performanță naționale sau ale blocurilor funcționale de spațiu aerian.

(11)

Evaluarea planurilor și obiectivelor de performanță naționale sau ale blocurilor funcționale de spațiu aerian efectuată de către Comisie trebuie să fie globală, să compare în mod echilibrat fiecare obiectiv cu restul obiectivelor, să țină cont de cum se compensează în mod justificat diferitele domenii de performanță și să aibă în vedere obiectivele prioritare de siguranță. Această evaluare trebuie să țină seama de contextul local, în special în cazul statelor cu tarife unitare mici sau al celor incluse în „mecanismul european de sprijin”, precum măsurile de reducere a costurilor deja luate, costurile prevăzute pentru programe specifice în vederea îmbunătățirii performanței în anumite domenii de performanță dedicate. Evaluarea trebuie să aibă în vedere și particularitățile, inclusiv reușitele și eșecurile. În aplicarea articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 691/2010, evaluarea trebuie să țină cont în mod corespunzător de modul în care putea să se fi schimbat contextul între data adoptării obiectivelor de performanță la nivelul Uniunii Europene și data evaluării. De asemenea, evaluarea trebuie să ia în considerare progresele înregistrate deja de statele membre de la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1070/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) în diferitele domenii principale de performanță și mai ales în privința rentabilității.

(12)

În scopul aplicării dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1794/2006, statelor membre trebuie să li se permită reportarea profiturilor sau a pierderilor pe care le-au înregistrat până în anul 2011, inclusiv.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru „cerul unic european”,

1.

traficul prevăzut la nivelul Uniunii Europene, exprimat în unități de servicii de rută: 108 776 000 în 2012, 111 605 000 în 2013 și 114 610 000 în 2014;

2.

costurile determinate de referință prevăzute la nivelul Uniunii Europene (exprimate în termeni reali, în euro, la valoarea din 2009): 6 296 000 000 în 2012, 6 234 000 000 în 2013 și 6 179 000 000 în 2014.