(1)   Prezentul regulament se aplică pentru pasagerii care călătoresc:

(2)   Prezentul regulament nu se aplică pentru pasagerii care călătoresc:

(3)   Statele membre pot, pentru o perioadă de doi ani de la 18 decembrie 2012, să scutească de la aplicarea prezentului regulament navele maritime cu un tonaj brut mai mic de 300 de tone care operează în transportul intern, cu condiția ca drepturile pasagerilor în temeiul prezentului regulament să fie asigurate în mod adecvat în temeiul legislației naționale.

(4)   Statele membre pot acorda o derogare de la aplicarea prezentului regulament pentru serviciile de transport de pasageri acoperite de obligațiile de serviciu public, de contractele de servicii publice sau de serviciile integrate, cu condiția ca drepturile pasagerilor în temeiul prezentului regulament să fie garantate în mod comparabil în temeiul legislației naționale.

(5)   Fără a aduce atingere dispozițiilor din Directiva 2006/87/CE și din Directiva 2009/45/CE, nicio dispoziție din prezentul regulament nu trebuie interpretată ca reprezentând cerințe tehnice care să oblige operatorii de transport, operatorii terminalelor sau alte entități să modifice sau să înlocuiască nave, infrastructuri, porturi sau terminale ale porturilor.

(1)   Operatorul de transport emite un bilet pasagerului, cu excepția cazului în care, în temeiul legislației naționale, dreptul la transport este conferit de alte documente. Un bilet poate fi emis în format electronic.

(2)   Fără a aduce atingere tarifelor sociale, condițiile contractuale și tarifele aplicate de operatori de transport sau de vânzătorii de bilete sunt oferite publicului larg fără vreo discriminare directă sau indirectă privind naționalitatea clientului final sau privind locul în care este stabilit operatorul de transport sau vânzătorul de bilete în cadrul Uniunii.

(1)   În cazul în care îndeplinirea obligațiilor operatorului de transport în temeiul prezentului regulament a fost încredințată unui operator de transport de fapt, vânzător de bilete sau oricărei alte persoane, operatorul de transport, agentul de voiaj, operatorul de turism sau operatorul terminalului care a încredințat aceste obligații este, cu toate acestea, răspunzător pentru actele și omisiunile respectivului operator de transport de fapt care a acționat în cadrul atribuțiilor sale de serviciu.

(2)   În plus față de alineatul (1), partea căreia i s-a încredințat îndeplinirea unei obligații de către operatorul de transport, agentul de voiaj, operatorul de turism sau operatorul terminalului intră, de asemenea, sub incidența dispozițiilor prezentului regulament, inclusiv sub incidența dispozițiilor privind răspunderea și mijloacele de apărare, în ceea ce privește obligația încredințată.

(1)   Operatorii de transport, agenții de voiaj și operatorii de turism nu pot refuza să accepte o rezervare, să emită sau să pună la dispoziție un bilet sau să îmbarce persoane pe motiv de handicap sau de mobilitate redusă ca atare.

(2)   Rezervările și biletele sunt puse la dispoziția persoanelor cu dizabilități și a persoanelor cu mobilitate redusă fără costuri suplimentare și în aceleași condiții ca și pentru ceilalți pasageri.

(1)   Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1), operatorii de transport, agenții de voiaj și operatorii de turism pot refuza să accepte o rezervare, să emită sau să pună la dispoziție în alt mod un bilet sau să îmbarce o persoană cu dizabilități sau o persoană cu mobilitate redusă:

(2)   În cazul refuzului de a accepta o rezervare sau de a emite sau de a pune la dispoziție în alt mod un bilet pentru unul dintre motivele prezentate la alineatul (1), operatorii de transport, agenții de voiaj și operatorii de turism depun toate eforturile rezonabile pentru a propune persoanei în cauză o soluție alternativă acceptabilă de transport cu un serviciu de pasageri sau o croazieră operate de operatorul de transport.

(3)   În cazul în care unei persoane cu dizabilități sau unei persoane cu mobilitate redusă, care deține o rezervare sau are un bilet și care a respectat cerințele de la articolul 11 alineatul (2), i se refuză în orice mod îmbarcarea în temeiul prezentului regulament, respectivei persoane și oricărui însoțitor al acesteia menționat la alineatul (4) din prezentul articol li se oferă posibilitatea de a alege între rambursarea costului biletului și redirecționare, după cum se prevede în anexa I. Dreptul de a alege rambursarea banilor sau redirecționarea este condiționat de îndeplinirea tuturor cerințelor în materie de siguranță.

(4)   În cazul în care este strict necesar și în aceleași condiții ca cele prevăzute la alineatul (1), operatorii de transport, agenții de voiaj și operatorii de turism pot solicita ca o persoană cu dizabilități sau o persoană cu mobilitate redusă să fie însoțită de o altă persoană care să poată oferi asistența de care persoana cu dizabilități sau persoana cu mobilitate redusă are nevoie. În ceea ce privește serviciile de pasageri, respectiva persoană însoțitoare beneficiază de transport gratuit.

(5)   În cazul în care operatorii de transport, agenții de voiaj și operatorii de turism recurg la alineatele (1) sau (4), aceștia informează imediat persoana cu dizabilități sau persoana cu mobilitate redusă cu privire la motivele specifice ale deciziei luate. La cerere, respectivele motive sunt notificate în scris persoanei cu dizabilități sau persoanei cu mobilitate redusă nu mai târziu de cinci zile lucrătoare de la data cererii. În cazul unui refuz în conformitate cu alineatul (1) litera (a), se face trimitere la cerințele de siguranță aplicabile.

(1)   În cooperare cu organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități sau ale persoanelor cu mobilitate redusă, operatorii de transport și operatorii terminalelor instituie sau pun în aplicare, acolo unde este cazul prin organizațiile lor, condiții de acces nediscriminatorii pentru transportul persoanelor cu dizabilități, al persoanelor cu mobilitate redusă și al însoțitorilor. La cerere, condițiile de acces se comunică organismelor naționale responsabile de punerea în aplicare.

(2)   Condițiile de acces prevăzute la alineatul (1) sunt puse la dispoziția publicului de către operatorii de transport și operatorii terminalelor în mod fizic sau on-line, în formate accesibile, la cerere, și în aceleași limbi în care informațiile sunt, în general, puse la dispoziția tuturor pasagerilor. Se acordă o atenție deosebită nevoilor persoanelor cu dizabilități și persoanelor cu mobilitate redusă.

(3)   Operatorii de turism pun la dispoziție condițiile de acces menționate la alineatul (1) care se aplică în cazul călătoriilor incluse în pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite pe care le organizează, le vând sau le oferă spre vânzare.

(4)   Operatorii de transport, agenții de voiaj și operatorii de turism se asigură că toate informațiile pertinente, inclusiv în ceea ce privește rezervarea și informațiile on-line, privind condițiile de transport, informațiile despre călătorie și condițiile de acces sunt disponibile în formate corespunzătoare și accesibile persoanelor cu dizabilități și persoanelor cu mobilitate redusă. Persoanele care au nevoie de asistență primesc confirmarea privind această asistență prin orice mijloace disponibile, inclusiv mijloace electronice sau prin serviciul de mesaje scurte (SMS).

(1)   În cadrul domeniilor lor de competență respective, operatorii de transport și operatorii terminalelor le oferă asistență persoanelor cu dizabilități și persoanelor cu mobilitate redusă, după cum se prevede la articolul 10, cu condiția ca:

(2)   În plus față de alineatul (1), persoanele cu dizabilități sau persoanele cu mobilitate redusă, în momentul rezervării sau al cumpărării în avans a biletului, notifică operatorului de transport necesitățile lor specifice legate de cazare, de locul pe scaun sau de serviciile necesare sau în ceea ce privește necesitatea de a aduce echipamente medicale, cu condiția ca necesitatea să fie cunoscută în respectivul moment.

(3)   O notificare efectuată în conformitate cu alineatul (1) litera (a) și cu alineatul (2) poate fi transmisă întotdeauna agentului de voiaj sau operatorului de turism de la care a fost achiziționat biletul. În cazul în care biletul permite mai multe călătorii, este suficientă o singură notificare, cu condiția să se ofere informațiile adecvate privind orarele următoarelor călătorii. Pasagerul primește o confirmare prin care se atestă notificarea nevoilor de asistență în conformitate cu alineatul (1) litera (a) și cu alineatul (2).

(4)   În cazul în care nu se face nicio notificare în conformitate cu alineatul (1) litera (a) și cu alineatul (2), operatorii de transport și operatorii terminalelor depun toate eforturile necesare pentru a se asigura că asistența este oferită astfel încât persoana cu dizabilități sau persoana cu mobilitate redusă să poată să se îmbarce, să debarce și să călătorească pe navă.

(5)   În cazul în care o persoană cu dizabilități sau o persoană cu mobilitate redusă este însoțită de un câine-însoțitor recunoscut, respectivul câine este acceptat împreună cu respectiva persoană, cu condiția ca operatorul de transport, agentul de voiaj sau operatorul de turism să fie informat în conformitate cu normele naționale aplicabile privind transportul câinilor-însoțitori recunoscuți la bordul navelor de pasageri, în cazul în care există asemenea norme.

(1)   Operatorii de transport, operatorii terminalelor, agenții de voiaj și operatorii de turism iau toate măsurile necesare pentru solicitarea notificărilor, precum și pentru primirea notificărilor efectuate în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) litera (a) și articolul 11 alineatul (2). Această obligație se aplică la toate punctele lor de vânzare, inclusiv în cazul vânzărilor prin telefon și on-line.

(2)   În cazul în care agenții de voiaj sau operatorii de turism primesc notificarea menționată la alineatul (1), aceștia, în cadrul orelor lor normale de birou, transferă fără întârziere informația către operatorul de transport sau către operatorul terminalului.

(3)   Operatorii de transport și operatorii terminalelor desemnează un punct în interiorul sau în afara terminalelor porturilor la care persoanele cu dizabilități sau persoanele cu mobilitate redusă își pot anunța sosirea și pot solicita asistență. Respectivul punct trebuie să fie clar semnalizat și să furnizeze, în formate accesibile, informații de bază referitoare la terminalul portului și la asistența oferită.

(1)   Operatorii terminalelor și operatorii de transport care exploatează terminale de porturi sau servicii de transport de pasageri care totalizează peste 100 000 de mișcări de pasageri comerciali pe parcursul anului calendaristic precedent stabilesc, în cadrul domeniilor lor de competență respective, standarde de calitate pentru asistența specificată în anexele II și III și determină, acolo unde este cazul prin organizațiile lor, cerințele privind resursele necesare pentru respectarea acestor standarde, în colaborare cu organizațiile reprezentative ale pasagerilor cu dizabilități sau ale pasagerilor cu mobilitate redusă.

(2)   La stabilirea standardelor privind calitatea se ține seama întru totul de politicile și codurile de conduită recunoscute pe plan internațional privind facilitarea transportului pentru persoanele cu dizabilități sau persoanele cu mobilitate redusă, în special de Recomandarea OMI privind proiectarea și funcționarea navelor de pasageri, pentru a satisface nevoile persoanelor în vârstă și ale persoanelor cu dizabilități.

(3)   Standardele de calitate prevăzute la alineatul (1) sunt puse la dispoziția publicului de către operatorii de transport și operatorii terminalelor în mod fizic sau on-line, în formate accesibile și în aceleași limbi în care informațiile sunt, în general, puse la dispoziția tuturor pasagerilor.

(1)   Operatorii de transport și operatorii terminalelor răspund pentru prejudiciile cauzate de pierderea sau avarierea echipamentului de mobilitate sau a altor echipamente specifice folosite de o persoană cu dizabilități sau o persoană cu mobilitate redusă, dacă incidentul care a cauzat pierderea s-a produs din vina sau neglijența operatorului de transport sau a operatorului terminalului. Vina sau neglijența operatorului de transport se prezumă în cazul unui prejudiciu cauzat de un incident maritim.

(2)   Despăgubirea menționată la alineatul (1) corespunde valorii de înlocuire a echipamentului în cauză sau, dacă este cazul, costurilor pentru reparații.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul în care se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a operatorilor de transport de persoane pe mare (10).

(4)   De asemenea, se depun toate eforturile pentru a se furniza rapid un echipament înlocuitor temporar, care să reprezinte o alternativă adecvată.

(1)   În cazul unei anulări sau al unei întârzieri a plecării unui serviciu de transport de pasageri sau a unei croaziere, pasagerii care pleacă din terminalele porturilor sau, dacă este posibil, pasagerii care pleacă din porturi sunt informați de către operatorul de transport sau, după caz, de către operatorul terminalului în legătură cu situația, cât mai curând posibil și, în orice caz, nu mai târziu de 30 de minute după ora planificată pentru plecare, și în legătură cu ora de plecare estimată și ora de sosire estimată, de îndată ce această informație este disponibilă.

(2)   Dacă pasagerii pierd un serviciu de transport de legătură din cauza unei anulări sau a unei întârzieri, operatorul de transport și, după caz, operatorul terminalului fac eforturi rezonabile pentru a informa pasagerii respectivi despre legăturile alternative.

(3)   Operatorul de transport sau, după caz, operatorul terminalului se asigură că persoanele cu dizabilități sau persoanele cu mobilitate redusă primesc informațiile necesare în temeiul alineatelor (1) și (2) în formate accesibile.

(1)   În cazul în care un operator de transport estimează în mod rezonabil că plecarea unui serviciu de transport de pasageri sau a unei croaziere va fi anulată sau va avea o întârziere mai mare de 90 de minute de la ora stabilită pentru plecare, pasagerilor care pleacă de la terminalele porturilor li se oferă, gratuit, gustări, mese sau băuturi răcoritoare, în funcție de durata așteptării, cu condiția ca acestea să fie disponibile sau să poată fi livrate în mod rezonabil.

(2)   În cazul în care, din cauza unei anulări sau a unei întârzieri a unei plecări, devine necesară șederea pentru o noapte sau mai multe sau o ședere suplimentară față de cea dorită de pasageri, operatorul de transport, unde și atunci când este fizic posibil, le oferă în mod gratuit pasagerilor care pleacă din terminalele porturilor cazare adecvată la bord sau pe uscat, precum și transportul între terminalul portului și locul de cazare, pe lângă gustările, mesele sau băuturile răcoritoare menționate la alineatul (1). Pentru fiecare pasager, operatorul de transport poate limita costul total al cazării pe uscat la 80 EUR pe noapte pentru maximum trei nopți, sumă care nu include transportul de la terminalul portului până la locul de cazare și invers.

(3)   În aplicarea dispozițiilor de la alineatele (1) și (2), operatorul de transport acordă o atenție specială nevoilor persoanelor cu dizabilități și persoanelor cu mobilitate redusă și ale oricăror persoane însoțitoare ale acestora.

(1)   În cazul în care un operator de transport estimează, în mod rezonabil, că plecarea unui transport de pasageri de la un terminal al portului va fi anulată sau întârziată cu peste 90 de minute, pasagerilor li se oferă imediat alegerea între:

(2)   În cazul în care plecarea dintr-un port a unui transport de pasageri este anulată sau are o întârziere mai mare de 90 de minute, pasagerii au dreptul la o astfel de redirecționare sau la rambursarea prețului biletului de către operatorul de transport.

(3)   Rambursarea prețului biletului, prevăzută la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (2), se efectuează în termen de șapte zile, în numerar, prin virament bancar electronic, ordin de plată sau cec bancar, la prețul plătit la cumpărarea biletului, pentru partea sau părțile neefectuate din călătorie și pentru partea sau părțile de călătorie deja efectuate, în cazul în care călătoria nu mai servește scopului inițial stabilit de pasager. Cu acordul pasagerului, rambursarea prețului integral al biletului poate lua și forma unor bonuri valorice și/sau a altor servicii având aceeași valoare cu prețul de cumpărare a biletului, cu condiția ca termenii să fie flexibili, în special în ceea ce privește perioada de valabilitate și destinația.

(1)   Fără a-și pierde dreptul la transport, pasagerii pot solicita despăgubiri de la operatorul de transport dacă sunt confruntați cu o întârziere la destinația finală, astfel cum este prevăzut în contractul de transport. Nivelul minim al despăgubirii este de 25 % din prețul biletului pentru o întârziere de cel puțin:

În cazul în care întârzierea depășește de peste două ori durata prevăzută la literele (a)-(d), despăgubirea este de 50 % din prețul biletului.

(2)   Călătorii care dețin un permis de călătorie sau un abonament și care se confruntă cu întârzieri repetate la sosire pe perioada de valabilitate a abonamentului sau a permisului lor pot solicita o despăgubire adecvată în conformitate cu condițiile privind despăgubirile ale operatorului de transport. Aceste condiții cuprind criteriile de stabilire a existenței unei întârzieri la sosire și de calcul al despăgubirilor.

(3)   Valoarea despăgubirii se calculează în funcție de prețul pe care călătorul l-a plătit efectiv pentru serviciul de transport de pasageri aflat în întârziere.

(4)   În cazul în care transportul se referă la o călătorie dus-întors, valoarea despăgubirii pentru întârzierea la sosire fie la dus, fie la întors se calculează în raport cu jumătate din prețul plătit pentru transport de către serviciul respectiv de transport de pasageri.

(5)   Despăgubirile se achită în termen de o lună de la data depunerii cererii de despăgubire. Despăgubirile pot fi achitate sub formă de bonuri și/sau alte servicii, cu condiția ca termenii să fie flexibili, în special în ceea ce privește perioada de valabilitate și destinația. Despăgubirile vor fi achitate în numerar, la solicitarea pasagerilor.

(6)   Din despăgubirea reprezentând prețul biletului nu se scad costurile ocazionate de tranzacția financiară precum taxele, cheltuielile telefonice sau timbrele poștale. Operatorii de transport pot introduce un prag minim sub care nu se plătesc despăgubiri. Acest prag nu poate fi mai mare de 6 EUR.

(1)   Articolele 17, 18 și 19 nu se aplică pasagerilor care dețin bilete deschise atât timp cât ora plecării nu este precizată, cu excepția pasagerilor care dețin un permis de călătorie sau un abonament.

(2)   Articolele 17 și 19 nu se aplică în cazul în care pasagerul este informat cu privire la anulare sau la întârziere înaintea cumpărării biletului sau dacă anularea sau întârzierea se produc din vina pasagerului.

(3)   Articolul 17 alineatul (2) nu se aplică atunci când operatorul de transport dovedește că anularea sau întârzierea sunt cauzate de condiții meteorologice care pun în pericol operarea în siguranță a navei.

(4)   Articolul 19 nu se aplică în cazul în care operatorul de transport dovedește că anularea sau întârzierea este generată de condiții meteorologice care pun în pericol operarea în siguranță a navei sau de circumstanțe extraordinare care împiedică derularea serviciului de transport de pasageri, care nu ar fi putut fi evitate chiar dacă ar fi fost luate toate măsurile rezonabile.

(1)   Operatorii de transport, operatorii terminalelor și, după caz, autoritățile portuare se asigură că, în cadrul domeniilor lor de competență respective, informațiile privind drepturile pasagerilor în temeiul prezentului regulament sunt puse la dispoziția publicului la bordul navelor, în porturi, dacă este posibil, și în terminalele porturilor. Informațiile sunt oferite, pe cât posibil, în formate accesibile și în aceleași limbi în care informațiile sunt, în general, puse la dispoziția tuturor pasagerilor. Atunci când se oferă aceste informații, se acordă o atenție specială nevoilor persoanelor cu dizabilități și ale persoanelor cu mobilitate redusă.

(2)   Pentru a respecta această cerință de informare menționată la alineatul (1), operatorii de transport, operatorii terminalelor și, dacă este cazul, autoritățile portuare pot utiliza un rezumat al dispozițiilor prezentului regulament pregătit de Comisie în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene și pus la dispoziția acestora.

(3)   La bordul navelor, în porturi, dacă este cazul, și în terminalele porturilor, operatorii de transport, operatorii terminalelor și, dacă este cazul, autoritățile portuare informează călătorii în mod corespunzător cu privire la datele de contact ale organismului responsabil de asigurarea aplicării desemnat de statul membru în conformitate cu articolul 25 alineatul (1).

(1)   Operatorii de transport și operatorii terminalelor pun la punct sau dispun de un mecanism accesibil pentru soluționarea plângerilor legate de drepturile și obligațiile reglementate de prezentul regulament.

(2)   În cazul în care un pasager căruia i se aplică prezentul regulament dorește să adreseze operatorului de transport sau operatorului terminalului o plângere, pasagerul o adresează în termen de două luni de la data prestării serviciului sau de la data la care ar fi trebuit să aibă loc prestarea serviciului. În termen de o lună de la data primirii plângerii, operatorul de transport sau operatorul terminalului notifică pasagerului dacă plângerea sa este considerată întemeiată, respinsă sau este încă analizată. Intervalul de timp pentru trimiterea răspunsului final nu trebuie să depășească două luni de la data primirii plângerii.

(1)   Fiecare stat membru numește un organism sau organisme, noi sau existente, care să răspundă de asigurarea aplicării prezentului regulament în ceea ce privește serviciile de transport de pasageri și croazierele din porturile situate pe teritoriul său și serviciile de transport de pasageri dintr-o țară terță către respectivele porturi. Fiecare organism adoptă măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

Fiecare organism este independent de interese comerciale în ce privește organizarea sa, deciziile sale de finanțare, structura sa juridică și mecanismul său de luare a deciziilor.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la organismul sau organismele desemnate în conformitate cu prezentul articol.

(3)   Orice pasager poate adresa, în conformitate cu legislația națională, o plângere organismului competent desemnat în temeiul alineatului (1) sau oricărui alt organism competent desemnat de către un stat membru, în legătură cu o presupusă nerespectare a prezentului regulament. Organismul competent oferă pasagerilor un răspuns bine argumentat la plângerea lor, într-un termen rezonabil.

Un stat membru poate decide că:

(4)   Statele membre care au ales să scutească anumite servicii în temeiul articolului 2 alineatul (4) se asigură că există un mecanism comparabil de asigurare a respectării drepturilor pasagerilor.

(1)   Prezenta directivă se aplică activităților industriale care generează poluare, menționate în capitolele II-VI.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică activităților de cercetare și dezvoltare sau testării de noi produse și procese.

(1)   Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație sau instalație de ardere, instalație de incinerare a deșeurilor sau instalație de coincinerare a deșeurilor nu este exploatată fără autorizație.

Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot stabili o procedură de înregistrare a instalațiilor care intră numai sub incidența capitolului V.

Procedura de înregistrare este definită într-un act cu caracter obligatoriu și include cel puțin o notificare către autoritatea competentă a intenției operatorului de a pune în funcțiune o instalație.

(2)   Statele membre pot alege să dispună ca o autorizație să vizeze două sau mai multe instalații sau părți ale instalațiilor exploatate de către același operator pe același amplasament.

În cazul în care o autorizație vizează două sau mai multe instalații, aceasta prevede condiții care să asigure că fiecare instalație îndeplinește cerințele prezentei directive.

(3)   Statele membre pot alege să dispună ca o autorizație să vizeze mai multe părți ale unei instalații exploatate de operatori diferiți. În astfel de cazuri, autorizația specifică responsabilitățile fiecărui operator.

(1)   Fără a aduce atingere altor cerințe ale dreptului național sau ale dreptului Uniunii, autoritatea competentă acordă o autorizație în cazul în care instalația îndeplinește cerințele prezentei directive.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că procedurile și condițiile de acordare a autorizației sunt pe deplin coordonate în cazul în care sunt implicate mai multe autorități competente sau mai mulți operatori sau, dacă se acordă mai mult de o autorizație, pentru a se garanta o abordare integrată eficientă de către toate autoritățile competente implicate în această procedură.

(3)   În cazul unei instalații noi sau a unei modificări substanțiale când se aplică articolul 4 din Directiva 85/337/CEE, pentru acordarea autorizației se examinează și se utilizează toate informațiile relevante sau toate concluziile obținute în temeiul articolelor 5, 6, 7 și 9 din respectiva directivă.

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de autorizare.

(2)   În cazul unei încălcări a condițiilor de autorizare, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că:

În cazul în care încălcarea condițiilor de autorizare reprezintă un pericol imediat pentru sănătatea umană sau amenință să aibă un efect nefavorabil semnificativ imediat asupra mediului și atâta timp cât conformitatea nu este restabilită în conformitate cu primul paragraf literele (b) și (c), funcționarea instalației, a instalației de ardere, a instalației de incinerare a deșeurilor, a instalației de coincinerare a deșeurilor sau a unor părți ale acestora este suspendată.

(1)   În cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră dintr-o instalație sunt specificate în anexa I la Directiva 2003/87/CE în legătură cu o activitate desfășurată în instalația respectivă, autorizația include o valoare limită pentru emisiile directe de astfel de gaze numai în cazul în care este necesar să se garanteze că nu este provocată o poluare locală semnificativă.

(2)   Pentru activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, statele membre pot opta să nu impună cerințele privind eficiența energetică pentru unitățile de ardere sau pentru alte unități care emit dioxid de carbon pe amplasament.

(3)   După caz, autoritățile competente modifică autorizația după caz.

(4)   Alineatele (1)-(3) nu se aplică instalațiilor care sunt excluse temporar din sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2003/87/CE.

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că solicitările de autorizare cuprind o descriere a următoarelor:

O solicitare de autorizare cuprinde și un rezumat netehnic al informațiilor menționate la primul paragraf.

(2)   În cazul în care informațiile furnizate în conformitate cu cerințele prevăzute de Directiva 85/337/CEE sau în care un raport asupra siguranței realizat în conformitate cu Directiva 96/82/CE sau alte informații furnizate în conformitate cu cerințele cuprinse în alte acte legislative îndeplinesc oricare dintre cerințele de la alineatul (1), informațiile respective pot fi incluse în solicitarea de autorizare sau anexate la aceasta.

(1)   În scopul elaborării, al revizuirii și, acolo unde este necesar, al actualizării documentelor de referință BAT, Comisia organizează un schimb de informații între statele membre, industriile implicate, organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și Comisie.

(2)   Schimbul de informații vizează în special:

(3)   Comisia instituie și convoacă în mod periodic un forum alcătuit din reprezentanții statelor membre, industriile implicate și organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului.

Comisia trebuie să obțină avizul forumului cu privire la modalitățile practice pentru schimbul de informații și, în special, cu privire la:

Ghidurile menționate la al doilea paragraf literele (c) și (d) țin seama de avizul forumului și sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2).

(4)   Comisia trebuie să obțină și să pună la dispoziția publicului avizul forumului cu privire la conținutul propus al documentelor de referință BAT și ține seama de acesta în cadrul procedurilor prevăzute la alineatul (5).

(5)   Decizii privind concluziile BAT se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2).

(6)   După adoptarea unei decizii în conformitate cu alineatul (5), Comisia pune la dispoziția publicului fără întârziere documentul de referință BAT și asigură disponibilitatea concluziilor privind BAT în toate limbile oficiale ale UE.

(7)   Până la adoptarea unei decizii relevante în conformitate cu alineatul (5), concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile din documentele de referință BAT adoptate de Comisie anterior datei prevăzute la articolul 83 se aplică în calitate de concluzii BAT în sensul prezentului capitol, cu excepția articolului 15 alineatele (3) și (4).

(1)   Statele membre se asigură că autorizația cuprinde toate măsurile necesare pentru îndeplinirea cerințelor de la articolele 11 și 18.

Aceste măsuri includ cel puțin următoarele:

(2)   În sensul alineatului (1) litera (a), valorile limită de emisie pot fi suplimentate sau înlocuite cu parametri sau cu măsuri tehnice echivalente care asigură un nivel echivalent de protecție a mediului.

(3)   Concluziile BAT servesc drept referință pentru stabilirea condițiilor de autorizare.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 18, autoritatea competentă poate stabili condiții mai stricte de autorizare decât cele rezultate din utilizarea celor mai bune tehnici disponibile, astfel cum sunt descrise în concluziile BAT. Statele membre pot stabili reguli în temeiul cărora autoritatea competentă poate institui astfel de condiții mai stricte.

(5)   În cazul în care autoritatea competentă stabilește condițiile de autorizare pe baza uneia din cele mai bune tehnici disponibile care nu este descrisă în niciuna dintre concluziile BAT relevante, aceasta se asigură că:

În cazul în care concluziile BAT prevăzute la primul paragraf nu includ nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă se asigură că tehnica menționată la primul paragraf garantează un nivel de protecție a mediului echivalent cu cel asigurat de cele mai bune tehnici disponibile prevăzute în concluziile BAT.

(6)   În cazul în care o activitate sau un tip de proces de producție desfășurat în interiorul unei instalații nu este acoperit de niciuna dintre concluziile BAT sau dacă aceste concluzii nu iau în considerare toate efectele potențiale ale activității sau ale procesului asupra mediului, autoritatea competentă prevede, după consultarea prealabilă a operatorului, condițiile de autorizare pe baza celor mai bune tehnici disponibile pe care le-a stabilit pentru activitățile sau pentru procesele în cauză, acordând o atenție deosebită criteriilor enumerate în anexa III.

(7)   Pentru instalațiile menționate la punctul 6.6 din anexa I, alineatele (1)-(6) din prezentul articol se aplică fără a aduce atingere legislației referitoare la bunăstarea animalelor.

(1)   Valorile limită de emisie pentru substanțe poluante se determină în punctul în care emisiile părăsesc instalația și la determinarea acestor valori nu se ia în considerare nicio diluare care intervine înainte de acest punct.

În ceea ce privește evacuările indirecte de substanțe poluante în apă, se poate lua în considerare efectul unei instalații de epurare a apei la determinarea valorilor limită de emisie ale instalației în cauză, cu condiția să fie asigurat un nivel echivalent de protecție a mediului în ansamblul său și acest fapt să nu conducă la niveluri mai ridicate de poluare a mediului.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 18, valorile limită de emisie și parametrii și măsurile tehnice echivalente menționate la articolul 14 alineatele (1) și (2) se vor baza pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a se impune utilizarea unei anumite tehnici sau tehnologii.

(3)   Autoritatea competentă stabilește valori limită de emisie care asigură că, în condiții normale de funcționare, emisiile nu depășesc nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile, astfel cum sunt prevăzute în deciziile privind concluziile BAT menționate la articolul 13 alineatul (5), prin:

În cazul în care se aplică litera (b), autoritatea competentă evaluează rezultatele monitorizării emisiilor cel puțin o dată pe an, pentru a se asigura că emisiile evacuate în condiții normale de funcționare nu au depășit nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile.

(4)   Prin derogare de la alineatul (3) și fără a aduce atingere articolului 18, autoritatea competentă poate stabili, în cazuri specifice, valori limită de emisie mai puțin riguroase. O astfel de derogare poate fi aplicată numai în cazul în care o evaluare demonstrează că atingerea nivelurilor de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile ar conduce la costuri disproporționat de mari în comparație cu beneficiile pentru mediu din cauza:

Autoritatea competentă precizează în anexa la condițiile de autorizare motivele aplicării primului paragraf, incluzând rezultatul evaluării și justificarea condițiilor impuse.

Valorile limită de emisie stabilite în conformitate cu dispozițiile primului paragraf nu depășesc însă valorile limită de emisie stabilite în anexele la prezenta directivă, după caz.

În orice caz, autoritatea competentă se asigură că nu se produce nicio poluare semnificativă și se atinge un nivel ridicat de protecție a mediului în ansamblul său.

În temeiul informațiilor furnizate de statele membre în conformitate cu articolul 72 alineatul (1), în special în ceea ce privește aplicarea prezentului alineat, Comisia poate evalua și clarifica mai exact, dacă este cazul, prin ghiduri, criteriile care trebuie luate în considerare pentru aplicarea prezentului alineat.

Autoritatea competentă reevaluează aplicarea primului paragraf în cadrul reanalizării condițiilor de autorizare în temeiul articolului 21.

(5)   Autoritatea competentă poate acorda derogări temporare de la cerințele alineatelor (2) și (3) din prezentul articol și de la articolul 11 literele (a) și (b) pentru testarea și utilizarea unor tehnici emergente, pentru o perioadă totală de cel mult nouă luni cu condiția ca, la expirarea perioadei prevăzute, tehnica respectivă să fie întreruptă sau emisiile generate de activitatea în cauză să respecte cel puțin nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile.

(1)   Cerințele de monitorizare menționate la articolul 14 alineatul (1) litera (c) se bazează, dacă este cazul, pe concluziile privind monitorizarea descrise în concluziile BAT.

(2)   Frecvența monitorizării periodice menționate la articolul 14 alineatul (1) litera (e) se stabilește de către autoritatea competentă în autorizația acordată fiecărei instalații sau prin reguli generale obligatorii.

Fără a aduce atingere primului paragraf, se efectuează o monitorizare periodică cel puțin o dată la cinci ani pentru apele subterane și cel puțin o dată la zece ani pentru sol, cu excepția cazului în care această monitorizare se bazează pe o evaluare sistematică a riscului de contaminare.

(1)   La adoptarea regulilor generale obligatorii, statele membre asigură o abordare integrată și un nivel ridicat de protecție a mediului, echivalent celui care poate fi atins prin condiții individuale ale autorizației.

(2)   Regulile generale obligatorii se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a recomanda utilizarea unei tehnici sau a unei tehnologii specifice, pentru a asigura conformitatea cu articolele 14 și 15.

(3)   Statele membre se asigură că regulile generale obligatorii sunt actualizate pentru a lua în considerare evoluția celor mai bune tehnici disponibile și pentru a asigura conformitatea cu articolul 21.

(4)   Regulile generale obligatorii adoptate în conformitate cu alineatele (1)-(3) cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale.

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că operatorul informează autoritatea competentă cu privire la orice modificări planificate în ceea ce privește caracteristicile sau funcționarea sau o extindere a instalației, care pot avea consecințe asupra mediului. După caz, autoritatea competentă actualizează autorizația.

(2)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că nicio modificare substanțială planificată de către operator nu este efectuată fără acordarea unei autorizații în conformitate cu prezenta directivă.

Solicitarea de autorizare și decizia luată de către autoritatea competentă acoperă acele părți ale instalației și acele detalii menționate la articolul 12 care pot fi afectate de modificarea substanțială.

(3)   Orice modificare în ceea ce privește caracteristicile sau funcționarea sau o extindere a unei instalații este considerată substanțială atunci când o astfel de modificare sau extindere conduce la atingerea pragurilor de capacitate prevăzute în anexa I.

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritatea competentă reexaminează periodic, în conformitate cu alineatele (2)-(5), toate condițiile de autorizare și le actualizează, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura conformarea cu prezenta directivă.

(2)   La cererea autorității competente, operatorul prezintă toate informațiile necesare în scopul reexaminării condițiilor de autorizare, inclusiv, în special, rezultatele monitorizării emisiilor și alte date care permit efectuarea unei comparații a funcționării instalației cu cele mai bune tehnici disponibile descrise în concluziile BAT aplicabile și cu nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile.

La reexaminarea condițiilor de autorizare, autoritatea competentă utilizează toate informațiile obținute în urma monitorizării sau a inspecțiilor.

(3)   În termen de patru ani de la publicarea deciziilor privind concluziile BAT adoptate în conformitate cu articolul 13 alineatul (5), referitor la activitatea principală a unei instalații, autoritatea competentă se asigură că:

În vederea reexaminării, se iau în considerare toate concluziile BAT noi sau actualizate, aplicabile instalației și adoptate în conformitate cu articolul 13 alineatul (5) de la data acordării autorizației sau a ultimei reexaminări a acesteia.

(4)   În cazul în care o instalație nu este vizată în niciuna dintre concluziile BAT, condițiile de autorizare sunt reexaminate și, dacă este necesar, actualizate acolo unde evoluția celor mai bune tehnici disponibile permite reducerea considerabilă a emisiilor;

(5)   Condițiile de autorizare sunt reexaminate și, acolo unde este necesar, actualizate cel puțin în următoarele cazuri:

(1)   Fără a aduce atingere Directivei 2000/60/CE, Directivei 2004/35/CE, Directivei 2006/118/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării (31) și dreptului relevant al Uniunii privind protecția solului, autoritatea competentă stabilește condițiile de autorizare pentru a asigura respectarea alineatelor (3) și (4) din prezentul articol în momentul încetării definitive a activității.

(2)   În cazul în care activitatea implică utilizarea, producerea sau emisia de substanțe periculoase relevante și ținând seama de posibilitatea de contaminare a solului și a apelor subterane pe amplasamentul instalației, operatorul întocmește și prezintă autorității competente un raport privind situația de referință înainte de punerea în funcțiune a instalației sau înainte de actualizarea autorizației acordate unei instalații pentru prima dată ulterior datei de 7 ianuarie 2013.

Raportul privind situația de referință conține informațiile necesare pentru stabilirea stării de contaminare a solului și a apelor subterane, astfel încât să se poată face o comparație cuantificată cu starea în momentul încetării definitive a activității prevăzută la alineatul (3).

Raportul privind situația de referință conține cel puțin următoarele informații:

În cazul în care informațiile obținute în temeiul altor norme naționale sau ale Uniunii îndeplinesc cerințele prezentului alineat, informațiile respective pot fi incluse sau anexate la raportul privind situația de referință.

Comisia stabilește ghiduri referitoare la conținutul raportului privind situația de referință.

(3)   La încetarea definitivă a activității, operatorul evaluează starea de contaminare a solului și a apelor subterane cu substanțe periculoase relevante utilizate, produse sau emise de instalație. În cazul în care instalația a provocat o poluare semnificativă a solului sau a apelor subterane cu substanțe periculoase relevante în raport cu starea prezentată în raportul privind situația de referință menționat la alineatul (2), operatorul ia măsurile necesare privind poluarea astfel încât să readucă amplasamentul în respectiva stare. În acest scop, se poate ține seama de fezabilitatea tehnică a unor astfel de măsuri.

Fără a aduce atingere primului paragraf, în momentul încetării definitive a activităților și în cazul în care contaminarea solului și a apelor subterane pe amplasament prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană sau pentru mediu ca rezultat al activităților autorizate desfășurate de către operator înainte de prima actualizare a autorizației după 7 ianuarie 2013 și ținând seama de condițiile amplasamentului instalației stabilite în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (d), operatorul ia măsurile necesare în vederea îndepărtării, controlului, limitării sau reducerii substanțelor periculoase relevante, astfel încât amplasamentul, ținând seama de utilizarea sa actuală sau de utilizările viitoare aprobate, să nu mai prezinte un astfel de risc.

(4)   Dacă operatorul nu are obligația de a întocmi raportul privind situația de referință menționat la alineatul (2), în momentul încetării definitive a activităților acesta ia măsurile necesare în vederea îndepărtării, controlului, limitării sau reducerii substanțelor periculoase relevante, astfel încât amplasamentul, ținând seama de utilizarea sa actuală sau de utilizările viitoare aprobate, să nu mai prezinte niciun risc semnificativ pentru sănătatea umană sau pentru mediu din cauza contaminării solului și a apelor subterane ca rezultat al activităților permise și ținând seama de condițiile amplasamentului instalației stabilite în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (d).

(1)   Statele membre instituie un sistem de inspecții de mediu ale instalațiilor care să vizeze examinarea întregii game de efecte relevante asupra mediului produse de instalațiile în cauză.

Statele membre se asigură că operatorii acordă autorităților competente întreaga asistență necesară pentru a le da posibilitatea realizării vizitelor la fața locului, pentru a preleva probe și pentru a obține orice informații necesare pentru îndeplinirea obligațiilor ce decurg din prezenta directivă.

(2)   Statele membre se asigură că toate instalațiile fac obiectul unui plan de inspecții de mediu la nivel național, regional sau local și că acest plan este revizuit și, după caz, actualizat în mod periodic.

(3)   Fiecare plan de inspecții de mediu include următoarele elemente:

(4)   Pe baza planului de inspecții, autoritatea competentă întocmește în mod regulat programe pentru inspecții de mediu de rutină inclusiv frecvența vizitelor la fața locului pentru diversele tipuri de instalații.

Intervalul de timp dintre două vizite la fața locului se stabilește pe baza unei evaluări sistematice a riscurilor pentru mediu asociate instalațiilor în cauză și nu depășește un an pentru instalațiile care prezintă cele mai mari riscuri și trei ani pentru instalațiile care prezintă cele mai reduse riscuri.

Dacă în urma unei inspecții s-a constatat nerespectarea condițiilor de autorizare, se efectuează o vizită suplimentară la fața locului în termen de șase luni de la respectiva inspecție.

Evaluarea sistematică a riscurilor pentru mediu se realizează cel puțin pe baza următoarelor criterii:

Comisia poate adopta ghiduri privind criteriile referitoare la evaluarea riscurilor pentru mediu.

(5)   Inspecțiile de mediu care nu sunt de rutină se desfășoară cu scopul de a investiga, în cel mai scurt timp posibil și, dacă este cazul, înainte de acordarea, reexaminarea sau actualizarea unei autorizații, plângeri pertinente în materie de mediu, accidente ecologice grave, incidente grave și cazuri grave de neconformare.

(6)   După fiecare vizită la fața locului, autoritatea competentă întocmește un raport în care sunt prezentate constatările relevante cu privire la nivelul de conformare a instalației la condițiile de autorizare și concluziile privind eventuala necesitate a unei acțiuni ulterioare.

Raportul este notificat operatorului în cauză în termen de două luni de la efectuarea vizitei la fața locului. Autoritatea competentă pune raportul la dispoziția publicului, în conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu (33), în termen de patru luni de la efectuarea vizitei la fața locului.

Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (2), autoritatea competentă se asigură că operatorul ia toate măsurile necesare identificate în raport într-un interval de timp rezonabil.

(1)   Statele membre se asigură că publicul interesat beneficiază din timp și în mod efectiv de posibilitatea de a participa la următoarele proceduri:

Procedura prevăzută în anexa IV se aplică unor astfel de participări.

(2)   După luarea unei decizii privind acordarea, reexaminarea sau actualizarea unei autorizații, autoritatea competentă pune la dispoziția publicului, inclusiv prin intermediul internetului în ceea ce privește literele (a), (b) și (f), următoarele informații:

(3)   Autoritatea competentă pune, de asemenea, la dispoziția publicului, inclusiv prin intermediul internetului, cel puțin în ceea ce privește litera (a), următoarele:

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) din prezentul articol se aplică sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/4/CE.

(1)   Statele membre se asigură, în conformitate cu sistemul legislativ intern aplicabil, că membri ai publicului interesat au acces la o cale de atac în fața unei instanțe sau a unui alt organism independent și imparțial instituit în conformitate cu legea, prin care este contestată legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența articolului 24, atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(2)   Statele membre stabilesc momentul în care pot fi contestate deciziile, acțiunile sau omisiunile.

(3)   Statele membre stabilesc ce înseamnă interes suficient și încălcarea unui drept în conformitate cu obiectivul de a acorda publicului interesat un acces larg la justiție.

În acest sens, interesul oricărei organizații neguvernamentale care promovează protecția mediului și îndeplinește cerințele dreptului național este considerat suficient în sensul alineatului (1) litera (a).

Se consideră că aceste organizații au drepturi care pot fi încălcate în sensul alineatului (1) litera (b).

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) nu exclud posibilitatea unei căi de atac prealabile în fața unei autorități administrative și nu aduc atingere obligației de a epuiza toate căile de atac administrative înainte de a iniția o cale de atac judiciară, atunci când legislația internă prevede această obligație.

Orice astfel de procedură trebuie să fie corectă, echitabilă, rapidă și cu un cost care să nu fie prohibitiv.

(5)   Statele membre se asigură că informațiile practice privind accesul la căile de atac administrative și judiciare sunt puse la dispoziția publicului.

(1)   În cazul în care un stat membru are cunoștință de faptul că este posibil ca funcționarea unei instalații să aibă efecte negative semnificative asupra mediului din alt stat membru sau în cazul în care un stat membru care este posibil să fie afectat în mod semnificativ solicită acest lucru, statul membru pe al cărui teritoriu a fost depusă solicitarea de acordare a autorizației în conformitate cu articolul 4 sau cu articolul 20 alineatul (2) transmite celuilalt stat membru orice informații care trebuie furnizate sau puse la dispoziție în conformitate cu anexa IV în același timp în care acestea sunt puse la dispoziția publicului.

Aceste informații servesc drept bază a oricărei consultări necesare în cadrul relațiilor bilaterale dintre cele două state membre în condiții de reciprocitate și echivalență.

(2)   În cadrul relațiilor bilaterale, statele membre se asigură că, în cazurile menționate la alineatul (1), solicitările sunt puse la dispoziția publicului din statul membru care ar putea fi afectat cu suficient timp înainte, astfel încât acesta să poată face observații înainte ca autoritatea competentă să adopte decizia.

(3)   Rezultatele oricăror consultări în conformitate cu alineatele (1) și (2) sunt luate în considerare de către autoritatea competentă la luarea unei decizii cu privire la solicitarea de autorizare.

(4)   Autoritatea competentă informează orice stat membru care a fost consultat în conformitate cu alineatul (1) asupra deciziei adoptate cu privire la solicitarea de autorizare și îi transmite informațiile menționate la articolul 24 alineatul (2). Statul membru în cauză ia măsurile necesare pentru a asigura punerea informațiilor respective la dispoziția publicului interesat de pe teritoriul său.

(1)   După caz, statele membre încurajează dezvoltarea și aplicarea tehnicilor emergente, în special a acelor tehnici emergente identificate în documentele de referință BAT.

(2)   Comisia stabilește ghiduri care să sprijine statele membre în încurajarea dezvoltării și aplicării tehnicilor emergente menționate la alineatul (1).

(1)   În cazul în care gazele reziduale de la două sau mai multe instalații de ardere sunt evacuate printr-un coș comun, ansamblul format de aceste instalații se consideră drept o singură instalație de ardere, iar pentru calcularea puterii termice instalate totale capacitățile acestora se însumează.

(2)   În cazul în care două sau mai multe instalații de ardere care au fost autorizate pentru prima oară la 1 iulie 1987 sau după această dată, sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare la data respectivă sau ulterior sunt dispuse astfel încât, având în vedere factorii de ordin tehnic și economic, gazele reziduale produse de acestea pot fi, conform opiniei autorității competente, evacuate printr-un coș comun, ansamblul format de aceste instalații se consideră ca o singură instalație de ardere, iar capacitățile acestora se însumează pentru calcularea puterii termice instalate totale.

(3)   Pentru calcularea puterii termice instalate totale a unei combinații de instalații de ardere menționate la alineatele (1) și (2), instalațiile de ardere individuale cu o putere termică instalată mai mică de 15 MW nu sunt luate în considerare.

(1)   Gazele reziduale din instalațiile de ardere se evacuează în mod controlat printr-un coș care conține una sau mai multe evacuări și a cărui înălțime este calculată astfel încât să se protejeze sănătatea umană și mediul.

(2)   Toate autorizațiile acordate instalațiilor care cuprind instalații de ardere cărora li s-a acordat o autorizație înainte de 7 ianuarie 2013 sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare înainte de data respectivă, cu condiția ca astfel de instalații să fie puse în funcțiune cel târziu la 7 ianuarie 2014, includ condiții care au drept obiectiv garantarea faptului că emisiile în aer provenind de la aceste instalații nu depășesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 1.

Toate autorizațiile acordate instalațiilor care cuprind instalații de ardere cărora li s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2001/80/CE și care sunt puse în funcțiune după 1 ianuarie 2016, includ condiții care să garanteze faptul că emisiile în aer provenind de la aceste instalații nu depășesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2.

(3)   Toate autorizațiile acordate instalațiilor care cuprind instalații de ardere care nu intră sub incidența alineatului (2) includ condiții prin care să se asigure că emisiile în aer provenind de la aceste instalații nu depășesc valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2.

(4)   Valorile limită de emisie prevăzute în anexa V părțile 1 și 2, precum și ratele minime de desulfurare prevăzute în partea 5 din respectiva anexă, se aplică emisiilor fiecărui coș comun în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În cazul în care anexa V prevede că valorile limită de emisie se pot aplica unei părți a instalației de ardere care are un număr limitat de ore de funcționare, valorile limită respective se aplică emisiilor părții respective a instalației, dar sunt stabilite în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

(5)   Autoritatea competentă poate acorda o derogare, pentru o durată de maximum șase luni, de la obligația de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la alineatele (2) și (3) pentru dioxidul de sulf în cazul unei instalații de ardere care folosește de obicei combustibil cu conținut redus de sulf în acest scop, dacă operatorul nu poate să respecte acele valori limită de emisie din cauza unei întreruperi a aprovizionării cu combustibil cu conținut redus de sulf ca urmare a unei penurii considerabile.

Statele membre informează de îndată Comisia în legătură cu orice derogare acordată în conformitate cu primul paragraf.

(6)   Autoritatea competentă poate acorda o derogare de la obligația de a respecta valorile limită de emisie prevăzute la alineatele (2) și (3) în cazurile în care o instalație de ardere care folosește numai combustibil gazos trebuie să recurgă, în mod excepțional, la utilizarea altor combustibili din cauza unei întreruperi neașteptate a aprovizionării cu gaz și, prin urmare, ar trebui să fie dotată cu un sistem de purificare a gazelor reziduale. Perioada pentru care se acordă o astfel de derogare nu poate depăși zece zile, cu excepția cazului în care există o necesitate imperioasă de a menține alimentarea cu energie.

Operatorul informează de îndată autoritatea competentă cu privire la fiecare caz specific menționat la primul paragraf.

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la orice derogare acordată în conformitate cu primul paragraf.

(7)   Atunci când o instalație de ardere este extinsă, valorile limită de emisie, specificate în anexa V partea 2, se aplică părții extinse a instalației afectate de modificare și este stabilită în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere. În cazul modificării unei instalații de ardere, modificare care poate avea consecințe asupra mediului și care afectează o parte a instalației cu o putere termică instalată de cel puțin 50 MW, valorile limită de emisie prevăzute în anexa V partea 2 se aplică părții instalației care a fost modificată, în funcție de puterea termică instalată totală a întregii instalații de ardere.

(8)   Valorile limită de emisie prevăzute în anexa V părțile 1 și 2 nu se aplică următoarelor instalații de ardere:

(9)   Pe baza celor mai bune tehnici disponibile, Comisia reanalizează necesitatea stabilirii unor valori limită de emisie la nivelul Uniunii, precum și a modificării valorilor limită de emisie prevăzute în anexa V, pentru următoarele instalații de ardere:

Până la 31 decembrie 2013, Comisia raportează rezultatele acestei revizuiri Parlamentului European și Consiliului împreună cu o propunere legislativă, dacă este cazul.

(1)   În cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibil solid indigen și care nu pot respecta valorile limită de emisie în ceea ce privește dioxidul de sulf prevăzute la articolul 30 alineatele (2) și (3) din cauza caracteristicilor acestui combustibil, statele membre pot aplica, în locul respectivelor valori limită de emisie, ratele minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, în conformitate cu normele de conformitate prevăzute în partea 6 a anexei respective și în urma validării de către autoritatea competentă a raportului tehnic menționat la articolul 72 alineatul (4) litera (a).

(2)   În cazul instalațiilor de ardere care utilizează combustibil solid indigen, care coincinerează deșeuri și care nu pot respecta valorile Cprocedeu în ceea ce privește dioxidul de sulf prevăzute în anexa VI partea 4 punctul 3.1 sau 3.2 din cauza caracteristicilor combustibilului solid indigen, statele membre pot aplica, alternativ, ratele minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, în conformitate cu normele de conformitate prevăzute în partea 6 a anexei respective. În cazul în care statele membre aleg să aplice prezentul paragraf, valoarea Cdeșeuri menționată în anexa VI partea 4 punctul 1 este egală cu 0 mg/Nm3.

(3)   Până la 31 decembrie 2019, Comisia evaluează posibilitatea aplicării ratelor minime de desulfurare prevăzute în anexa V partea 5, ținând seama în mod deosebit de cele mai bune tehnici disponibile și de beneficiile generate de reducerea emisiilor de SO2.

(1)   În perioada 1 ianuarie 2016-30 iunie 2020, statele membre pot elabora și pune în aplicare un plan național de tranziție aplicabil instalațiilor de ardere cărora li s-a acordat prima autorizație înainte de 27 noiembrie 2002, sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiția ca instalația să fi intrat în exploatare cel târziu la 27 noiembrie 2003. Pentru fiecare instalație de ardere care face obiectul planului național, acesta precizează emisiile pentru cel puțin unul dintre următorii poluanți: oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi. Pentru turbinele cu gaz, planul precizează numai emisiile de oxizi de azot.

Planul național de tranziție nu include niciuna din următoarele instalații de ardere:

(2)   Instalațiile de ardere care fac obiectul planului pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) pentru poluanții care fac obiectul planului sau, după caz, a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31.

Valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi prevăzute în autorizația instalației de ardere, aplicabile la 31 decembrie 2015, în temeiul îndeosebi al dispozițiilor Directivelor 2001/80/CE și 2008/1/CE, sunt cel puțin menținute.

Instalațiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizație după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1.

(3)   Pentru fiecare poluant pe care îl reglementează, planul național de tranziție stabilește un plafon care definește totalul maxim anual al emisiilor pentru toate instalațiile care fac obiectul planului pe baza puterii termice instalate totale a fiecărei instalații la 31 decembrie 2010, a numărului anual real de ore de funcționare și a combustibilului utilizat de aceasta, pentru care se va face o medie pe ultimii zece ani de funcționare, și anume până în 2010 inclusiv.

Plafonul pentru anul 2016 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexele III-VII la Directiva 2001/80/CE sau după caz, pe baza ratelor de desulfurare prevăzute în anexa III la Directiva 2001/80/CE. În cazul turbinelor cu gaz, se utilizează valorile limită de emisie pentru oxizi de azot stabilite pentru astfel de instalații în anexa VI partea B la Directiva 2001/80/CE. Plafoanele pentru anii 2019 și 2020 se calculează pe baza valorilor limită de emisie relevante prevăzute în anexa V partea 1 din prezenta directivă sau, după caz, a ratelor de desulfurare relevante prevăzute în anexa V partea 5 din prezenta directivă. Plafoanele pentru anii 2017 și 2018 se stabilesc astfel încât să se asigure o descreștere liniară a plafoanelor între anii 2016 și 2019.

Situația în care o instalație inclusă în planul național de tranziție își încetează activitatea sau nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al capitolului III nu are drept rezultat o creștere a emisiilor anuale totale pentru celelalte instalații care fac în continuare obiectul planului național.

(4)   Planul național de tranziție prevede, de asemenea, dispoziții privind monitorizarea și raportarea, care respectă măsurile de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolul 41 litera (b), precum și măsurile prevăzute pentru fiecare instalație pentru a asigura respectarea la timp a valorilor limită de emisie care se vor aplica după 1 iulie 2020.

(5)   Statele membre transmit Comisiei, până la 1 ianuarie 2013, planurile lor naționale de tranziție.

Comisia evaluează planurile și în cazul în care Comisia nu ridică nicio obiecție în termen de 12 luni de la data primirii unui plan, statul membru în cauză consideră că acesta a fost acceptat.

În cazul în care Comisia consideră că un plan nu este în conformitate cu măsurile de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolul 41 litera (b), aceasta informează statul membru în cauză cu privire la faptul că planul său național nu poate fi acceptat. Pentru evaluarea unei noi versiuni a unui plan pe care un stat membru îl comunică Comisiei, perioada de timp menționată la paragraful al doilea este de șase luni.

(6)   Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare ale planului național.

(1)   În perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2023, instalațiile de ardere pot fi scutite de respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) și a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31, după caz, precum și de obligația includerii acestora în planul național de tranziție menționat la articolul 32, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(2)   Statele membre transmit Comisiei, până cel târziu la 1 ianuarie 2016, o listă a tuturor instalațiilor de ardere care intră sub incidența alineatului (1), inclusiv puterea lor instalată totală, tipurile de combustibil utilizat și valorile limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi. În ceea ce privește instalațiile care intră sub incidența alineatului (1), statele membre transmit anual Comisiei o evidență a numărului de ore de funcționare înregistrate începând cu 1 ianuarie 2016.

(3)   În cazul unei instalații de ardere care, la 6 ianuarie 2011, face parte dintr-un sistem izolat mic și produce, la data respectivă, cel puțin 35 % din energia electrică furnizată în cadrul rețelei în cauză și care, din cauza caracteristicilor sale tehnice, nu este în măsură să respecte valorile limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2), numărul de ore de funcționare prevăzut la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol este de 18 000, începând cu 1 ianuarie 2020 și până la 31 decembrie 2023, iar data prevăzută la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (2) din prezentul articol este 1 ianuarie 2020.

(4)   În cazul unei instalații de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 1 500 MW care a fost pusă în funcțiune înainte de 31 decembrie 1986 și care utilizează combustibili solizi indigeni cu o putere calorifică netă de cel mult 5 800 kJ/kg, cu o umiditate mai mare de 45 % în greutate, cu un conținut combinat de umiditate și cenușă mai mare de 60 % în greutate și cu un conținut de oxid de calciu în cenușă mai mare de 10 %, numărul de ore de funcționare prevăzut la alineatul (1) litera (a) este de 32 000.

(1)   Până la 31 decembrie 2019, instalațiile de ardere care la 6 ianuarie 2011 făceau parte din sisteme izolate mici, pot fi exceptate de la respectarea valorilor limită de emisie prevăzute la articolul 30 alineatul (2) și a ratelor de desulfurare prevăzute la articolul 31, după caz. Până la 31 decembrie 2019, rămân aplicabile cel puțin valorile limită de emisie prevăzute în autorizațiile acestor instalații de ardere, în special în temeiul dispozițiilor Directivelor 2001/80/CE și 2008/1/CE.

(2)   Instalațiile de ardere cu o putere termică instalată totală de peste 500 MW care utilizează combustibili solizi, cărora li s-a acordat prima autorizație după 1 iulie 1987, respectă valorile limită de emisie pentru oxizi de azot prevăzute în anexa V partea 1.

(3)   În cazul în care un stat membru are pe teritoriul său instalații de ardere care intră sub incidența prezentului capitol și care fac parte dintr-un sistem izolat mic, statul membru respectiv comunică Comisiei înainte de 7 ianuarie 2013 o listă a instalațiilor de ardere respective, consumul total anual de energie al sistemului izolat mic și cantitatea de energie obținută prin interconectarea cu alte sisteme.

(1)   Până la 31 decembrie 2022, o instalație de ardere poate fi exceptată de la respectarea valorilor limită de emisie menționate la articolul 30 alineatul (2) și a ratelor de desulfurare menționate la articolul 31, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(2)   Fiecare stat membru comunică Comisiei, cel târziu la 1 ianuarie 2016, o listă a tuturor instalațiilor de ardere cărora li se aplică alineatul (1), inclusiv puterea termică instalată totală, tipurile de combustibil utilizat și valorile limită de emisie aplicabile pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi. În plus, pentru fiecare instalație de ardere căreia i se aplică alineatul (1) și pe parcursul perioadei menționate la alineatul respectiv, statele membre informează anual Comisia cu privire la proporția energiei termice utile produsă de fiecare instalație, distribuită sub formă de aburi sau apă caldă unei rețele publice de încălzire urbană, exprimată ca medie mobilă aferentă ultimilor cinci ani.

(1)   Statele membre se asigură că operatorii tuturor instalațiilor de ardere cu o putere electrică nominală de cel puțin 300 megawați pentru care autorizația inițială de construcție sau, în absența unei astfel de proceduri, autorizația inițială de funcționare a fost acordată după intrarea în vigoare a Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon (34), au evaluat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(2)   Dacă condițiile prevăzute la alineatul (1) sunt îndeplinite, autoritatea competentă se asigură că este rezervat un spațiu adecvat pe amplasamentul instalației pentru echipamentul necesar captării și comprimării dioxidului de carbon. Autoritatea competentă stabilește dacă condițiile sunt îndeplinite, pe baza evaluării menționate la alineatul (1) și pe baza altor informații disponibile, îndeosebi în ceea ce privește protecția mediului și sănătatea umană.

(1)   Statele membre se asigură că autorizațiile prevăd procedurile referitoare la funcționarea necorespunzătoare sau la defecțiuni ale echipamentului de reducere a emisiilor.

(2)   În cazul unei defecțiuni, autoritatea competentă îi solicită operatorului să reducă sau să oprească funcționarea, dacă nu poate fi reluată funcționarea normală în termen de 24 de ore, sau să exploateze instalația folosind combustibili puțin poluanți.

Operatorul înștiințează autoritatea competentă în termen de 48 de ore de la funcționarea necorespunzătoare sau de la defectarea echipamentului de reducere a emisiilor.

Durata cumulată a funcționării fără echipament de reducere a emisiilor nu poate depăși 120 de ore pe parcursul oricărei perioade de 12 luni.

Autoritatea competentă poate acorda o derogare de la termenele limită prevăzute la primul și la al treilea paragraf în unul dintre cazurile următoare:

(1)   Statele membre se asigură că monitorizarea substanțelor poluante din atmosferă se desfășoară în conformitate cu anexa V partea 3.

(2)   Instalarea și funcționarea echipamentului automatizat de monitorizare fac obiectul controlului și testelor anuale de supraveghere prevăzute în anexa V partea 3.

(3)   Autoritatea competentă stabilește localizarea punctelor de prelevare sau măsurare care trebuie utilizate pentru monitorizarea emisiilor.

(4)   Toate rezultatele monitorizării sunt înregistrate, procesate și prezentate astfel încât să permită autorității competente să verifice dacă sunt respectate condițiile de funcționare și valorile limită de emisie incluse în autorizație.

(1)   În cazul unei instalații de ardere cu combustibil multiplu, care utilizează simultan două sau mai multe tipuri de combustibil, autoritățile competente stabilesc valorile limită de emisie respectând etapele următoare:

(2)   În cazul instalațiilor de ardere cu combustibil multiplu care fac obiectul articolului 30 alineatul (2) care utilizează reziduurile de distilare și conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili, pot fi aplicate următoarele valori limită de emisie în locul valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu alineatul (1):

(3)   În cazul instalațiilor de ardere cu combustibil multiplu care fac obiectul articolului 30 alineatul (2) care utilizează reziduurile de distilare și conversie de la rafinarea țițeiului brut pentru propriul consum, independent sau împreună cu alți combustibili, valorile limită de emisie medii pentru dioxid de sulf prevăzute în anexa V partea 7 pot fi aplicate în locul valorilor limită de emisie stabilite în conformitate cu alineatele (1) sau (2) din prezentul articol.

(1)   Prezentul capitol se aplică instalațiilor de incinerare a deșeurilor și instalațiilor de coincinerare a deșeurilor care incinerează sau coincinerează deșeuri solide sau lichide.

Prezentul capitol nu se aplică instalațiilor de gazeificare sau piroliză, dacă gazele rezultate în urma acestui tratament termic al deșeurilor sunt purificate în asemenea măsură încât nu mai constituie deșeuri înainte de incinerare și nu mai pot genera emisii mai ridicate decât cele care rezultă din arderea gazului natural.

În sensul prezentului capitol, instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor includ toate liniile de incinerare sau de coincinerare, instalațiile de recepție, de stocare și de tratare prealabilă a deșeurilor existente pe amplasament; sistemele de alimentare cu deșeuri, combustibil și aer; cazanele; instalațiile de tratare a gazelor reziduale; instalațiile de tratare sau de stocare pe amplasament a reziduurilor și a apelor uzate; coșurile de fum; aparatele și sistemele de comandă a operațiunilor de incinerare sau coincinerare, de înregistrare și monitorizare a condițiilor de incinerare sau coincinerare.

Dacă pentru tratamentul termic al deșeurilor se aplică alte procese decât oxidarea, cum ar fi piroliza, gazeificarea sau procesul cu plasmă, instalația de incinerare a deșeurilor sau instalația de coincinerare a deșeurilor include atât procesul de tratament termic, cât și procesul de incinerare ulterior.

În cazul în care coincinerarea deșeurilor are loc astfel încât obiectivul esențial al instalației nu este producerea de energie sau de produse materiale, ci mai degrabă aplicarea tratarea termică a deșeurilor, instalația trebuie considerată ca o instalație de incinerare a deșeurilor.

(2)   Acest capitol nu se aplică următoarelor instalații:

(1)   Autorizația include următoarele:

(2)   În plus față de cerințele prevăzute la alineatul (1), autorizația acordată pentru o instalație de incinerare a deșeurilor sau o instalație de coincinerare a deșeurilor care utilizează deșeuri periculoase include următoarele:

(3)   Statele membre pot stabili categoriile de deșeuri care se includ în autorizație și care pot fi coincinerate în anumite categorii de instalații de coincinerare a deșeurilor.

(4)   Autoritatea competentă revizuiește periodic și actualizează, după caz, condițiile de autorizare.

(1)   Gazele reziduale provenind de la instalațiile de incinerare a deșeurilor și de la instalațiile de coincinerare a deșeurilor trebuie evacuate în mod controlat, printr-un coș de fum a cărui înălțime este calculată astfel încât să protejeze sănătatea umană și mediul.

(2)   Emisiile în aer provenind de la instalațiile de incinerare a deșeurilor și de la instalațiile de coincinerare a deșeurilor nu trebuie să depășească valorile limită de emisie prevăzute în anexa VI părțile 3 și 4 sau valorile determinate în conformitate cu partea 4 din anexa respectivă.

În cazul în care într-o instalație de coincinerare a deșeurilor mai mult de 40 % din degajările de căldură produsă provin de la deșeuri periculoase sau dacă instalația coincinerează deșeuri municipale în amestec netratate, se aplică valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 3.

(3)   Evacuarea în mediul acvatic a apelor uzate rezultate din epurarea gazelor reziduale se limitează în măsura posibilului, iar concentrațiile de substanțe poluante nu depășesc valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 5.

(4)   Valorile limită de emisie se aplică în punctul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt evacuate din instalația de incinerare a deșeurilor sau din instalația de coincinerare a deșeurilor.

În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate în afara instalației de incinerare a deșeurilor sau a instalației de coincinerare a deșeurilor, într-o instalație de tratare destinată exclusiv epurării acestui tip de ape uzate, valorile limită de emisie prevăzute în anexa VI partea 5 trebuie aplicate în punctul în care apele uzate ies din instalația de tratare. În cazul în care apele uzate provenite din epurarea gazelor reziduale sunt tratate împreună cu alte surse de ape uzate, pe amplasamentul instalației sau în afara acestuia, operatorul trebuie să efectueze calculele corespunzătoare de bilanț masic, utilizând rezultatele măsurătorilor prevăzute în anexa VI partea 6 punctul 2, pentru a determina care sunt nivelurile de emisie care, în punctul de deversare finală a apelor uzate, pot fi atribuite apelor uzate provenite din epurarea gazelor reziduale.

În nici un caz nu se efectuează o diluare a apelor uzate pentru respectarea valorilor limită de emisie indicate în anexa VI partea 5.

(5)   Amplasamentele instalațiilor de incinerare a deșeurilor și ale instalațiilor de coincinerare a deșeurilor, inclusiv zonele asociate de stocare a deșeurilor, trebuie concepute și exploatate astfel încât să prevină deversările neautorizate și accidentale de orice substanțe poluante în sol, în apele de suprafață și în apele subterane.

Trebuie prevăzut un colector pentru apa de ploaie contaminată care se scurge din amplasamentul instalației de incinerare a deșeurilor sau al instalației de coincinerare a deșeurilor, precum și pentru apa contaminată provenită din scurgeri sau din măsurile de intervenții contra incendiilor. Capacitatea de stocare a acestui colector trebuie să fie suficientă pentru ca aceste ape să poată fi analizate și tratate, dacă este nevoie, înainte de deversare.

(6)   Fără a aduce atingere articolului 50 alineatul (4) litera (c), instalația de incinerare a deșeurilor sau de coincinerare a deșeurilor sau cuptoarele individuale care compun o instalație de incinerare a deșeurilor sau de coincinerare a deșeurilor nu trebuie în niciun caz să continue să incinereze deșeuri pe o perioadă mai mare de patru ore fără întrerupere în cazul depășirii valorilor limită de emisie.

Durata cumulată de funcționare pe an în asemenea condiții trebuie să fie mai mică de șaizeci de ore.

Durata prevăzută la al doilea paragraf se aplică cuptoarelor care sunt conectate la un singur sistem de epurare a gazelor reziduale.

(1)   Statele membre se asigură că monitorizarea emisiilor se desfășoară în conformitate cu anexa VI părțile 6 și 7.

(2)   Instalarea și funcționarea sistemelor automatizate de măsurare sunt supuse anual unui control și unor teste de verificare conform dispozițiilor din anexa VI partea 6 punctul 1.

(3)   Autoritatea competentă stabilește localizarea punctelor de prelevare a probelor sau de măsurare în care trebuie monitorizate emisiile.

(4)   Toate rezultatele monitorizării sunt înregistrate, procesate și prezentate astfel încât să permită autorității competente să verifice dacă sunt respectate condițiile de funcționare și valorile limită de emisie incluse în autorizație.

(5)   De îndată ce tehnicile de măsurare corespunzătoare vor fi disponibile în Uniune, Comisia stabilește, prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 76 și în condițiile prevăzute la articolele 77 și 78, data de la care se efectuează măsurarea continuă a emisiilor în aer de metale grele, dioxine și furani.

(1)   Instalațiile de incinerare a deșeurilor se exploatează astfel încât să se atingă un nivel de incinerare la care conținutul de carbon organic total al zgurii și al cenușii să fie mai mic de 3 % din greutatea în stare uscată a acestora sau la care pierderea lor la aprindere să fie mai mică de 5 % din greutatea în stare uscată a acestora. Dacă este necesar, se utilizează tehnici de pretratare a deșeurilor.

(2)   Instalațiile de incinerare a deșeurilor sunt concepute, echipate, construite și exploatate astfel încât, chiar în condițiile cele mai nefavorabile, după ultima admisie de aer de combustie, gazele rezultate din incinerarea deșeurilor să fie aduse, în mod controlat și omogen, la o temperatură de cel puțin 850 °C, timp de cel puțin două secunde.

Instalațiile de coincinerare a deșeurilor sunt concepute, echipate, construite și exploatate astfel încât, chiar în condițiile cele mai nefavorabile, gazele rezultate din coincinerarea deșeurilor să fie aduse, în mod controlat și omogen, la o temperatură de cel puțin 850 °C, timp de cel puțin două secunde.

Dacă sunt incinerate sau coincinerate deșeuri periculoase, având un conținut de substanțe organice halogenate, exprimat în clor, mai mare de 1 %, temperatura necesară conformării cu primul și al doilea paragraf este de cel puțin 1 100 °C.

În instalațiile de incinerare a deșeurilor, temperaturile prevăzute la primul și al treilea paragraf trebuie măsurate în apropierea peretelui intern al camerei de combustie. Autoritatea competentă poate autoriza efectuarea măsurătorilor într-un alt punct reprezentativ al camerei de combustie.

(3)   Fiecare cameră de combustie a unei instalații de incinerare a deșeurilor este echipată cu cel puțin un arzător auxiliar. Acest arzător se pornește automat când temperatura gazelor de combustie scade mai jos de temperatura prevăzută la alineatul (2) după ultima admisie de aer de combustie. Aceste arzătoare sunt, de asemenea, utilizate și în fazele de pornire și de oprire cu scopul de a asigura în permanență temperaturile respective în timpul fazelor menționate și, de asemenea, în perioada în care deșeurile nearse se află în camera de combustie.

Arzătoarele auxiliare nu pot fi alimentate cu combustibili care ar putea genera emisii mai mari decât cele care ar rezulta în urma arderii benzinei definite la articolul 2 punctul 2 din Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind reducerea conținutului de sulf din anumiți combustibili lichizi (36), a gazului lichid sau a gazelor naturale.

(4)   Instalațiile de incinerare a deșeurilor și instalațiile de coincinerare a deșeurilor utilizează sisteme automate care împiedică alimentarea cu deșeuri în următoarele situații:

(5)   Căldura produsă de instalațiile de incinerare a deșeurilor sau de instalațiile de coincinerare a deșeurilor este valorificată în măsura posibilului.

(6)   Deșeurile provenite din activitățile medicale cu riscuri de infectare trebuie introduse direct în cuptor, fără a fi amestecate în prealabil cu alte categorii de deșeuri și fără a fi manipulate în mod direct.

(7)   Statele membre se asigură că instalația de incinerare a deșeurilor sau instalația de coincinerare a deșeurilor este exploatată și controlată de către o persoană fizică având competența necesară pentru acest tip de activitate.

(1)   Autoritatea competentă poate autoriza condiții diferite de cele prevăzute la articolul 50 alineatele (1), (2) și (3) și, în ceea ce privește temperatura, la alineatul (4) din articolul respectiv și înscrise în autorizație pentru anumite categorii de deșeuri sau pentru anumite tratamente termice, cu condiția respectării celorlalte cerințe ale prezentului capitol. Statele membre pot stabili normele care reglementează aceste autorizații.

(2)   În cazul instalațiilor de incinerare a deșeurilor, schimbarea condițiilor de funcționare nu poate cauza o producție mai mare de reziduuri sau o producție de reziduuri cu conținut mai mare de substanțe organice poluante decât reziduurile care ar fi fost obținute în condițiile prevăzute la articolul 50 alineatele (1), (2) și (3).

(3)   Emisiile de carbon organic total și monoxid de carbon ale instalațiilor de coincinerare a deșeurilor, pentru care s-a emis o autorizație de modificare a condițiilor de funcționare în conformitate cu alineatul (1), respectă, de asemenea valorile limită de emisie stabilite în anexa VI partea 3.

Emisiile de carbon organic total provenind de la cazanele pentru scoarță utilizate în industria celulozei pentru hârtie și a hârtiei, care coincinerează deșeuri la locul producerii acestora, aflate în activitate și pentru care a fost acordată o autorizație înainte de 28 decembrie 2002 și care sunt autorizate să își modifice condițiile de funcționare în conformitate cu alineatul (1) respectă de asemenea cel puțin valorile limită de emisie stabilite la anexa VI partea 3.

(4)   Statele membre comunică Comisiei toate condițiile de funcționare autorizate în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3) și rezultatele verificărilor efectuate, în cadrul informațiilor furnizate conform dispozițiilor de la articolul 72 privind întocmirea rapoartelor.

(1)   Operatorul instalației de incinerare a deșeurilor sau al instalației de coincinerare a deșeurilor ia toate măsurile de precauție necesare privind livrarea și recepția deșeurilor pentru a preveni sau a limita pe cât posibil poluarea aerului, a solului, a apelor de suprafață și a apelor subterane, precum și alte efecte negative asupra mediului, mirosurile, zgomotul și riscurile directe pentru sănătatea umană.

(2)   Operatorul determină masa fiecărui tip de deșeuri, dacă este posibil conform clasificării din lista europeană a deșeurilor instituită prin Decizia 2000/532/CE, înainte să accepte recepția deșeurilor în instalația de incinerare a deșeurilor sau în instalația de coincinerare a deșeurilor.

(3)   Înainte ca deșeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalație de incinerare a deșeurilor sau într-o instalație de coincinerare a deșeurilor, operatorul trebuie să colecteze informațiile disponibile privind deșeurile pentru a verifica conformitatea cu condițiile de autorizare precizate la articolul 45 alineatul (2).

Aceste informații cuprind următoarele:

(4)   Înainte ca deșeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalație de incinerare a deșeurilor sau într-o instalație de coincinerare a deșeurilor, operatorul efectuează cel puțin următoarele proceduri:

Probele menționate la litera (b) se păstrează cel puțin o lună după incinerarea sau coincinerarea deșeurilor în cauză.

(5)   Autoritatea competentă poate acorda derogări de la alineatele (2), (3) și (4) pentru instalațiile de incinerare a deșeurilor sau pentru instalațiile de coincinerare a deșeurilor care fac parte dintr-o instalație menționată la capitolul II și care incinerează sau coincinerează numai deșeuri produse în cadrul instalației respective.

(1)   Cantitatea și nocivitatea reziduurilor se reduc la minimum. Reziduurile se reciclează, după caz, direct în instalație sau în exterior.

(2)   Transportul și depozitarea intermediară ale reziduurilor uscate, sub formă de pulberi, se efectuează astfel încât să se evite dispersarea reziduurilor respective în mediu.

(3)   Înaintea stabilirii modurilor de eliminare sau de reciclare a reziduurilor, se efectuează teste corespunzătoare pentru a determina caracteristicile fizice și chimice, precum și potențialul de poluare al reziduurilor. Testele respective se efectuează asupra fracțiunii solubile totale și fracțiunii solubile de metale grele.

(1)   Solicitările de autorizații noi pentru instalații de incinerare a deșeurilor și pentru instalații de coincinerare a deșeurilor sunt puse la dispoziția publicului, cu suficient timp înainte, într-unul sau mai multe locuri, pentru ca publicul să poată face observații cu privire la aceste solicitări înainte ca autoritatea competentă să ia o decizie. Decizia respectivă, însoțită de cel puțin un exemplar al autorizației, și fiecare actualizare ulterioară se pun de asemenea la dispoziția publicului.

(2)   Pentru instalațiile de incinerare a deșeurilor sau pentru instalațiile de coincinerare a deșeurilor a căror capacitate nominală este mai mare sau egală cu două tone pe oră, raportul menționat la articolul 72 include informații privind funcționarea și monitorizarea instalației și prezintă derularea procesului de incinerare sau de coincinerare, precum și nivelul emisiilor în aer și în apă comparativ cu valorile limită de emisie. Aceste informații sunt puse la dispoziția publicului.

(3)   Autoritatea competentă întocmește lista instalațiilor de incinerare a deșeurilor sau a instalațiilor de coincinerare a deșeurilor a căror capacitate nominală este mai mică de două tone pe oră și o pune la dispoziția publicului.

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta faptul că fiecare instalație este conformă cu oricare dintre condițiile următoare:

Statele membre prezintă Comisiei, în conformitate cu articolul 72 alineatul (1), rapoarte privind progresele realizate în atingerea reducerii echivalente a emisiilor menționată la litera (b).

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), dacă operatorul demonstrează autorității competente că o instalație dată nu poate, din punct de vedere tehnic și economic, să respecte valoarea limită de emisie pentru emisiile fugitive, autoritatea competentă poate permite ca emisiile să depășească acea valoare limită de emisie, atâta timp cât nu se anticipează riscuri semnificative pentru sănătatea umană sau pentru mediu și dacă operatorul demonstrează autorității competente că se recurge la cele mai bune tehnici disponibile.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1), pentru activitățile de acoperire vizate la rubrica 8 din tabelul de la anexa VII partea 2, care nu pot fi efectuate în condiții controlate, autoritatea competentă poate permite ca emisiile din instalație să nu respecte cerințele prevăzute la alineatul respectiv, dacă operatorul demonstrează autorității competente că o astfel de conformare nu este viabilă din punct de vedere tehnic și financiar și că se recurge la cele mai bune tehnici disponibile.

(4)   Statele membre prezintă un raport la Comisie privind derogările prevăzute la alineatele (2) și (3) din prezentul articol în conformitate cu articolul 72 alineatul (2).

(5)   Emisiile de compuși organici volatili cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F sau emisiile de compuși organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351 sunt controlate în condiții verificate, în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, cu scopul de a proteja sănătatea publică și mediul și nu trebuie să depășească valorile limită de emisie relevante prevăzute în anexa VII partea 4.

(6)   Instalațiile în care se desfășoară două sau mai multe activități, fiecare depășind pragurile fixate în anexa VII partea 2:

(7)   În cursul operațiunilor de pornire și oprire trebuie luate toate măsurile de precauție corespunzătoare pentru a reduce la minim emisiile de compuși organici volatili.

(1)   O modificare a masei maxime, exprimată în medie pe zi, de solvenți organici utilizați într-o instalație existentă, atunci când aceasta funcționează în alte condiții decât cele privind operațiunile de pornire, oprire și de întreținere a echipamentelor, este considerată modificare substanțială dacă are ca efect o creștere a emisiei de compuși organici volatili de peste:

(2)   În cazul în care o instalație existentă suferă o modificare substanțială sau intră pentru prima dată în domeniului de aplicare al prezentei directive, în urma unei modificări substanțiale, acea parte a instalației care suferă o modificare substanțială este tratată fie ca o instalație nouă, fie ca o instalație existentă, cu condiția ca emisiile totale ale întregii instalații să nu depășească nivelul care ar fi fost atins în cazul în care partea modificată substanțial ar fi fost tratată ca o nouă instalație.

(3)   În cazul unei modificări substanțiale, autoritatea competentă verifică conformitatea instalației cu dispozițiile prezentei directive.

(1)   Decizia autorității competente, precum și o copie a autorizației și toate actualizările ulterioare, sunt puse la dispoziția publicului.

Normele generale obligatorii aplicabile instalațiilor și lista instalațiilor supuse procedurii de autorizare și de înregistrare sunt puse la dispoziția publicului.

(2)   Rezultatele monitorizării emisiilor, impuse în temeiul articolului 60 și deținute de autoritatea competentă, sunt puse la dispoziția publicului.

(3)   Alineatele (1) și (2) din prezentul articol se aplică sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/4/CE.

(1)   Se evită emisia de picături de acid provenind de la instalații.

(2)   Emisiile în aer provenind de la instalații nu depășesc valorile limită de emisie stabilite în anexa VIII partea 2.

(1)   Statele membre asigură monitorizarea emisiilor în apă pentru a permite autorității competente să verifice respectarea condițiilor de autorizare și a dispozițiilor articolului 68.

(2)   Statele membre asigură monitorizarea emisiilor în aer pentru a permite autorității competente să verifice respectarea condițiilor de autorizare și a dispozițiilor articolului 69. Această monitorizare include cel puțin o monitorizare a emisiilor în conformitate cu prevederile din anexa VIII partea 3.

(3)   Monitorizarea se desfășoară în conformitate cu standardele CEN sau, în lipsa standardelor CEN, cu standardele ISO, cu standardele naționale sau cu alte standarde internaționale care garantează obținerea de date de o calitate științifică echivalentă.

(1)   Statele membre se asigură că sunt puse la dispoziția Comisiei informații privind punerea în aplicare a prezentei directive, date reprezentative privind emisiile și alte forme de poluare, valorile limită de emisie, aplicarea celor mai bune tehnici disponibile în conformitate cu articolele 14 și 15, în special în ceea ce privește acordarea derogărilor în conformitate cu articolul 15 alineatul (4), precum și privind progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea și aplicarea tehnicilor emergente în conformitate cu articolul 27. Statele membre furnizează informațiile respective în format electronic.

(2)   Tipul, formatul și periodicitatea informațiilor care sunt furnizate în conformitate cu alineatul (1) se stabilesc în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 75 alineatul (2). Aceasta presupune stabilirea activităților specifice și a poluanților în privința cărora se pun la dispoziție datele prevăzute la alineatul (1).

(3)   Pentru toate instalațiile de ardere care fac obiectul capitolului III din prezenta directivă, începând cu 1 ianuarie 2016, statele membre realizează un inventar anual al emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi și al consumului de energie.

Ținând seama de regulile privind agregarea prevăzute la articolul 29, autoritatea competentă obține următoarele date pentru fiecare instalație de ardere:

Datele anuale cuprinse în aceste inventare pentru fiecare instalație în parte se pun la dispoziția Comisiei la solicitarea acesteia.

Un rezumat al acestor inventare se pune la dispoziția Comisiei la fiecare trei ani în termen de 12 luni de la sfârșitul perioadei de trei ani vizate. În acest rezumat, datele referitoare la instalațiile de ardere din cadrul rafinăriilor se includ separat.

În termen de 24 de luni de la sfârșitul perioadei de trei ani vizate, Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului larg un rezumat cuprinzând o comparație și o evaluare a inventarelor respective, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2003/4/CE.

(4)   Începând cu 1 ianuarie 2016, statele membre raportează anual Comisiei următoarele date:

(1)   Până la 7 ianuarie 2016 și, ulterior, la fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de reexaminare a punerii în aplicare a prezentei directive, pe baza informațiilor menționate la articolul 72.

Raportul respectiv conține o evaluare a necesității ca Uniunea să ia măsuri prin stabilirea sau actualizarea unor cerințe minime la nivelul Uniunii privind valorile limită de emisie și normele în materie de monitorizare și conformitate pentru activitățile care intră sub incidența concluziilor BAT adoptate în perioada de trei ani anterioară, pe baza următoarelor criterii:

Evaluarea ia în considerare opinia forumului la care se face referire la articolul 13 alineatul (4).

Capitolul III din prezenta directivă și anexa V la aceasta se consideră a reprezenta cerințele minime la nivelul Uniunii în cazul instalațiilor de ardere de dimensiuni mari.

Raportul este însoțit, după caz, de o propunere legislativă. În cazul în care evaluarea menționată la cel de-al doilea paragraf identifică o astfel de necesitate, propunerea legislativă include dispoziții prin care se stabilesc sau se actualizează cerințe minime la nivelul Uniunii privind valorile limită de emisie și normele în materie de monitorizare și conformitate pentru activitățile vizate.

(2)   Până la 31 decembrie 2012, Comisia reexaminează necesitatea monitorizării emisiilor provenite în urma:

Comisia raportează rezultatele reexaminării respective Parlamentului European și Consiliului, prezentând și o propunere legislativă aferentă, dacă este cazul.

(3)   Până la 31 decembrie 2011, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind stabilirea, în anexa I, a următoarelor:

Comisia raportează rezultatele acestei reexaminări Parlamentului European și Consiliului împreună cu o propunere legislativă, dacă este cazul.

(1)   Comisia este asistată de un comitet.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(1)   Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 48 alineatul (5) și la articolul 74 este conferită Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 6 ianuarie 2011. Comisia prezintă un raport privind competențele delegate cel târziu cu șase luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se reînnoiește automat pentru perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă, în conformitate cu articolul 77.

(2)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(3)   Competența de a adopta acte delegate conferită Comisiei este supusă condițiilor prevăzute la articolele 77 și 78.

(1)   Delegarea de competențe menționată la articolul 48 alineatul (5) și la articolul 74 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu.

(2)   Instituția care a inițiat o procedură internă pentru a decide dacă intenționează să revoce delegarea de competențe ia măsuri pentru a informa cealaltă instituție și Comisia într-un termen rezonabil înaintea adoptării unei decizii finale, indicând competențele delegate care ar putea face obiectul unei revocări, precum și motivele posibile ale acesteia.

(3)   Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, menționată în aceasta. Decizia nu aduce atingere actelor delegate deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(1)   Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecțiuni la un act delegat în termen de două luni de la data notificării.

La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu două luni.

(2)   În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în cuprinsul său.

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv dacă atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la faptul că nu intenționează să formuleze obiecțiuni.

(3)   În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul formulează obiecțiuni la un act delegat în termenul prevăzut la alineatul (1), acesta nu intră în vigoare. Instituția care formulează obiecțiuni își expune motivele care au stat la baza acestora.

(1)   Statele membre pun în aplicare până la 7 ianuarie 2013 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma cu articolul 2, articolul 3 punctele 8, 11, 15, 18-23, 26-30, 34-38 și 41, articolul 4 alineatele (2) și (3), articolul 7, articolele 8 și 10, articolul 11 literele (e) și (h), articolul 12 alineatul (1) literele (e) și (h), articolul 13 alineatul (7), articolul 14 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), articolul 14 alineatul (1) literele (d), (e), (f) și (h), articolul 14 alineatele (2)-(7), articolul 15 alineatele (2)-(5), articolele 16, 17 și 19, articolul 21 alineatele (2)-(5), articolele 22, 23, 24, 27, 28 și 29, articolul 30 alineatele (1), (2), (3), (4), (7) și (8), articolele 31, 32, 33, 34, 35, 36, 38 și 39, articolul 40 alineatele (2) și (3), articolele 42 și 43, articolul 45 alineatul (1), articolul 58, articolul 59 alineatul (5), articolul 63, articolul 65 alineatul (3), articolele 69, 70, 71, 72 și 79, precum și cu anexa I primul paragraf și punctele 1.1, 1.4, 2.5 litera (b), 3.1, 4, 5, 6.1 litera (c), 6.4 litera (b), 6.10 și 6.11, anexa II, anexa III punctul 12, anexa V, anexa VI partea 1 litera (b), partea 4 punctele 2.2, 2.4, 3.1 și 3.2, partea 6 punctele 2.5 și 2.6, partea 8 punctul 1.1 litera (d), anexa VII partea 4 punctul 2, partea 5 punctul 1, partea 7 punctul 3, anexa VIII partea 1 punctul 1 și punctul 2 litera (c), partea 2 punctele 2 și 3 și partea 3.

Statele membre aplică aceste măsuri începând cu aceeași dată.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Modalitatea de efectuare a acestei trimiteri este stabilită de statele membre.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(1)   Directivele 78/176/CEE, 82/883/CEE, 92/112/CEE, 1999/13/CE, 2000/76/CE și 2008/1/CE, astfel cum au fost modificate prin actele enumerate în anexa IX partea A, se abrogă de la 7 ianuarie 2014, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în legislația națională și de aplicare a directivelor menționate în anexa IX partea B.

(2)   Directiva 2001/80/CE, astfel cum a fost modificată prin actele enumerate în anexa IX partea A, se abrogă începând cu 1 ianuarie 2016, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în legislația națională și de aplicare a directivelor menționate în anexa IX partea B.

(3)   Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență prevăzut în anexa X.

(1)   În ceea ce privește instalațiile în cadrul cărora se desfășoară activitățile menționate la anexa I, punctul 1.1 pentru activitățile cu o putere termică instalată totală mai mare de 50 MW, punctele 1.2 și 1.3, punctul 1.4 litera (a), punctele 2.1-2.6, punctele 3.1-3.5, punctele 4.1-4.6 pentru activități privind producția prin procesare chimică, punctele 5.1 și 5.2 pentru activitățile reglementate de Directiva 2008/1/CE, punctul 5.3 litera (a) punctele (i) și (ii), punctul 5.4, punctul 6.1 literele (a) și (b), punctele 6.2 și 6.3, punctul 6.4 litera (a), punctul 6.4 litera (b) pentru activitățile reglementate de Directiva 2008/1/CE, punctul 6.4 litera (c) și punctele 6.5-6.9, care se află în funcțiune și dețin o autorizație înainte de 7 ianuarie 2013 sau ai căror operatori au prezentat o solicitare completă pentru acordarea unei autorizații înainte de data respectivă, cu condiția ca aceste instalații să fie puse în funcțiune până la 7 ianuarie 2014, statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu articolul 80 alineatul (1) începând cu 7 ianuarie 2014, cu excepția capitolelor III și IV și a anexelor V și VI.

(2)   În ceea ce privește instalațiile în cadrul cărora se desfășoară activitățile menționate la anexa I, punctul 1.1 pentru activitățile cu o putere termică instalată de 50 MW, punctul 1.4 litera (b), punctele 4.1-4.6 pentru activitățile privind producția prin procesare biologică, punctele 5.1 și 5.2 pentru activitățile care nu sunt reglementate de Directiva 2008/1/CE, punctul 5.3 litera (a) punctele (iii)-(v), punctul 5.3 litera (b), punctele 5.5 și 5.6, punctul 6.1 litera (c), punctul 6.4 litera (b) pentru activitățile care nu sunt reglementate de Directiva 2008/1/CE și punctele 6.10 și 6.11, care au intrat în funcțiune înainte de 7 ianuarie 2013, statele membre aplică actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă începând cu 7 iulie 2015, cu excepția capitolelor III și IV și a anexelor V și VI.

(3)   În ceea ce privește instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (2), statele membre aplică, începând cu 1 ianuarie 2016, actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în conformitate cu articolul 80 alineatul (1) în scopul conformării cu capitolul III și cu anexa V.

(4)   În ceea ce privește instalațiile de ardere menționate la articolul 30 alineatul (3), statele membre nu mai aplică Directiva 2001/80/CE ulterior datei de 7 ianuarie 2013.

(5)   În ceea ce privește instalațiile de ardere care coincinerează deșeuri, anexa VI partea 4 punctul 3.1 se aplică până la:

(6)   În ceea ce privește instalațiile de ardere care coincinerează deșeuri, se aplică anexa VI partea 4 punctul 3.2 începând cu:

(7)   Articolul 58 se aplică de la 1 iunie 2015. Până la data respectivă, substanțele sau amestecurile cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F, sau frazele de risc R45, R46, R49, R60 sau R61, din cauza conținutului lor în compuși organici volatili fiind clasificate ca substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sunt înlocuite, în măsura în care este posibil cu substanțe sau amestecuri mai puțin nocive în termenul cel mai scurt cu putință.

(8)   Articolul 59 alineatul (5) se aplică de la 1 iunie 2015. Până la data respectivă, emisiile, fie de compuși organici volatili cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F, sau frazele de risc R45, R46, R49, R60 sau R61, fie de compușii organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351 sau frazele de risc R40 sau R68 sunt controlate în condiții verificate, în măsura în care acest lucru este viabil din punct de vedere tehnic și economic, cu scopul de a proteja sănătatea publică și mediul și nu trebuie să depășească valorile limită de emisie relevante prevăzute în anexa VII partea 4.

(9)   Anexa VII partea 4 punctul 2 se aplică de la 1 iunie 2015. Până la data respectivă, pentru emisiile de compuși organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351 sau frazele de risc R40 sau R68, în cazul în care debitul masic al sumei compușilor care justifică frazele de pericol H341 sau H351 sau etichetarea R40 sau R68 este de minimum 100 g/h, se respectă o valoare limită de emisie de 20 mg/Nm3. Valoarea limită de emisie se raportează la suma masică a diferiților compuși.