ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)
Cod NC	Codul țărilor terțe (1)	Valoare forfetară de import
0702 00 00	MK	41,0
	ZZ	41,0
0707 00 05	TR	141,2
	ZZ	141,2
0709 90 70	TR	126,2
	ZZ	126,2
0805 50 10	AR	107,0
	CL	159,0
	TR	153,5
	UY	75,6
	ZA	133,6
	ZZ	125,7
0806 10 10	BA	91,2
	EG	131,2
	IL	123,0
	TR	112,7
	ZA	147,0
	ZZ	121,0
0808 10 80	AR	92,9
	BR	69,6
	CL	103,2
	CN	65,6
	NZ	89,6
	US	95,6
	ZA	88,5
	ZZ	86,4
0808 20 50	AR	115,4
	CL	96,6
	CN	70,5
	TR	133,1
	ZA	100,4
	ZZ	103,2
0809 30	TR	143,9
	ZZ	143,9
0809 40 05	BA	53,2
	IL	161,0
	XS	52,3
	ZZ	88,8

---

(1)  Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ZZ” reprezintă „alte origini”.

ANEXA I

ANEXA II

ANEXĂ

ANEXĂ

CRITERII ȘI STANDARDE METODOLOGICE ADECVATE PRIVIND STAREA ECOLOGICĂ BUNĂ

PARTEA A

Condiții generale de aplicare a criteriilor privind starea ecologică bună

1.

Criteriile de evaluare a măsurii în care este realizată starea ecologică bună sunt specificate și numerotate în partea B, în legătură cu fiecare dintre cei unsprezece descriptori ai stării ecologice bune stabiliți în anexa I la Directiva 2008/56/CE. Criteriile sunt însoțite de o listă a indicatorilor asociați, pentru ca aceste criterii să devină operaționale și pentru a permite progrese ulterioare. În partea B, criteriile sunt însoțite de trimiteri la standardele metodologice aplicabile, în cazul în care acestea există. Pentru o serie de astfel de criterii și indicatori asociați s-a identificat necesitatea unei dezvoltări suplimentare, precum și a unor informații adiționale, necesitate care urmează să fie abordată în cadrul procesului de revizuire a prezentei decizii (1). Prezenta parte stabilește condițiile generale de aplicare a acestor criterii și a indicatorilor asociați.

2.

În cazul majorității criteriilor, evaluarea și metodologiile necesare trebuie să țină seama de și, acolo unde este cazul, să se bazeze pe cele aplicabile în temeiul legislației comunitare existente, în special Directiva 2000/60/CE, Directiva 2008/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), Directiva 92/43/CEE, Directiva 2009/147/CE și alte acte legislative pertinente ale Uniunii [inclusiv în temeiul politicii comune în domeniul pescuitului, de exemplu Regulamentul (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (3)], ținându-se cont, de asemenea, de rapoartele grupurilor de lucru instituite de Centrul Comun de Cercetare și de Consiliul Internațional pentru Explorarea Mărilor (4) și, în cazul în care sunt pertinente, de informațiile și cunoștințele acumulate și de abordările elaborate în cadrul convențiilor marine regionale.

3.

Pentru a avea o stare ecologică bună este necesar ca toate activitățile umane relevante să fie realizate în concordanță cu cerința de protecție și conservare a mediului marin și cu conceptul de utilizare durabilă a bunurilor și serviciilor marine de către generațiile prezente și cele viitoare, menționate la articolul 1 din Directiva 2008/56/CE. Criteriile de stare ecologică bună trebuie aplicate ținând seama de necesitatea de orientare corespunzătoare a evaluării și monitorizării și de stabilire a priorității acțiunilor în raport cu importanța impacturilor și amenințărilor la adresa ecosistemelor marine și a componentelor acestora. Cu toate acestea, este important ca evaluarea să țină seama de principalele efecte cumulative și sinergetice ale impacturilor asupra ecosistemului marin, menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Directiva 2008/56/CE.

4.

Într-un număr de cazuri, în special ținând seama de relația dintre nevoia de informații și întinderea geografică a apelor marine în cauză, poate fi mai oportun să se aplice, în primă instanță, anumite criterii și indicatorii asociați pentru examinarea globală a stării de mediu la o scară mai largă și abia apoi să se identifice cazurile și zonele specifice unde, ținând seama de importanța impacturilor și amenințărilor legate de caracteristicile de mediu și/sau de presiunile antropice, este necesară o evaluare mai detaliată implicând toți indicatorii relevanți legați de criterii.

5.

Amploarea temporală și spațială a impactului variază considerabil în funcție de tipul de presiune și de sensibilitatea componentelor ecosistemice afectate. Date fiind caracteristicile lor intrinsece, unele criterii și unii indicatori pot necesita aplicarea la scări de timp diferite pentru a acoperi o gamă de procese diferite. Atunci când evaluarea trebuie începută la o scară spațială relativ redusă pentru a avea semnificație din punct de vedere ecologic (de exemplu, din cauza faptului că presiunile sunt localizate), ar putea fi necesară extrapolarea evaluărilor la scări mai largi, cum ar fi la nivel de subdiviziune, subregiune sau regiune.

6.

O evaluare combinată a amplorii, distribuției și intensității presiunilor și a întinderii, vulnerabilității și rezistenței diferitelor componente ecosistemice, inclusiv, acolo unde este posibil, cartografierea acestora, permite identificarea zonelor în care ecosistemele marine au fost sau este posibil să fi fost afectate. De asemenea, constituie o bază utilă pentru evaluarea amplorii impacturilor reale sau potențiale asupra ecosistemelor marine. Această abordare, care ține seama de considerații referitoare la riscuri, permite de asemenea alegerea celor mai adecvați indicatori asociați criteriilor pentru evaluarea progresului către o stare ecologică bună. De asemenea, facilitează dezvoltarea de instrumente specifice capabile să sprijine o abordare ecosistemică a managementului activităților umane, necesară pentru a atinge o stare ecologică bună, prin identificarea surselor presiunilor și impacturilor, inclusiv a efectelor cumulative și sinergetice ale acestora. Printre aceste instrumente se numără măsuri de protecție adoptate la scară spațială și măsurile din lista cuprinsă în anexa VI la Directiva 2008/56/CE, în special măsuri de control a distribuției spațiale și temporale, precum planificarea spațiului maritim.

7.

Condițiile de mediu ale mediului marin și activitățile umane cu impact asupra acestuia sunt diferite. În special, există diversitate între regiuni și chiar în cadrul regiunilor, subregiunilor și subdiviziunilor marine. Din acest motiv, pentru determinarea aplicabilității indicatorilor specifici asociați acestor criterii poate fi necesară analizarea din punct de vedere ecologic a acestora pentru fiecare situație supusă evaluării.

8.

Statele membre trebuie să analizeze fiecare criteriu și indicatorii asociați enumerați în prezenta anexă pentru a identifica pe cei care trebuie utilizați la determinarea stării ecologice bune. Pe baza evaluării inițiale, atunci când un stat membru consideră că nu este adecvat să folosească unul sau mai multe criterii, statul membru în cauză trebuie să prezinte Comisiei o justificare în cadrul notificării făcute în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Directiva 2008/56/CE, atunci când este relevant pentru coerența și comparația între regiuni și subregiuni. În acest context, statele membre sunt supuse obligației de cooperare regională prevăzută de articolele 5 și 6 din Directiva 2008/56/CE, în special a cerinței de a se asigura că diferitele elemente ale strategiilor marine sunt coerente și coordonate la nivelul regiunii sau subregiunii marine în cauză.

9.

Este important ca aplicarea criteriilor să țină seama de rezultatele evaluării inițiale, impusă în temeiul articolului 8 și al anexei III la Directiva 2008/56/CE, și ca acestea să nu se realizeze izolat. Evaluarea inițială este principalul proces prin care se identifică trăsăturile și caracteristicile esențiale, precum și presiunile și impacturile asupra mediului marin și este supusă unor actualizări regulate și unor programe de monitorizare. Această primă evaluare trebuie finalizată până la data specificată la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2008/56/CE, pe baza listelor orientative de elemente cuprinse în anexa III la directiva respectivă și ținând seama de datele existente, dacă acestea sunt disponibile. Trebuie să se ia în considerare faptul că unele criterii și indicatorii asociați sunt recunoscuți ca fiind încă în curs de dezvoltare pe parcursul acestei perioade inițiale.

10.

Evoluția către o stare ecologică bună are loc în contextul unor schimbări continue și de amploare mai largă din mediul marin. Schimbările climatice afectează deja mediul marin, inclusiv procesele și funcțiile ecosistemice. În cadrul elaborării strategiilor lor marine respective, statele membre trebuie să includă, acolo unde este cazul, orice dovadă de impact al schimbărilor climatice. Managementul adaptiv pe baza unei abordări ecosistemice include actualizarea regulată a determinării stării ecologice bune.

PARTEA B

Criterii privind determinarea stării ecologice bune corespunzătoare pentru descriptorii din anexa I la Directiva 2008/56/CE

Descriptorul 1:   Se menține diversitatea biologică. Calitatea și incidența habitatelor, precum și distribuția și abundența speciilor sunt în concordanță cu condițiile fiziografice, geografice și climatice predominante.

Evaluarea trebuie realizată la mai multe niveluri ecologice: ecosisteme, habitate (inclusiv comunitățile asociate ale acestora, adică biotopii) și specii, care se reflectă în structura prezentei secțiuni, ținând seama de punctul 2 din partea A. Anumite aspecte ale acestui descriptor necesită un sprijin științific și tehnic suplimentar (5). Pentru a aborda sfera largă a descriptorului, este necesar să se stabilească, ținând seama de anexa III la Directiva 2008/56/CE, o ordine prioritară a caracteristicilor de biodiversitate la nivelul speciilor, habitatelor și ecosistemelor. Aceasta permite identificarea acelor caracteristici de biodiversitate și a acelor zone în care apar amenințări și impacturi și, de asemenea, ajută la identificarea de indicatori corespunzători în rândul criteriilor selectate, potriviți zonelor și caracteristicilor în cauză (6). Obligația de cooperare regională cuprinsă la articolele 5 și 6 din Directiva 2008/56/CE este direct relevantă pentru procesul de selectare a caracteristicilor de biodiversitate în cadrul regiunilor, subregiunilor și subdiviziunilor, inclusiv pentru stabilirea, acolo unde este cazul, de condiții de referință în temeiul anexei IV la Directiva 2008/56/CE. Modelarea prin folosirea unei platforme de sistem de informații geografice poate oferi o bază utilă pentru cartografierea unui set de caracteristici de biodiversitate și activități umane, inclusiv presiunile aferente, cu condiția ca orice erori apărute să fie evaluate și descrise în mod corespunzător în momentul aplicării rezultatelor. Acest tip de date constituie o condiție prealabilă pentru managementul activităților umane bazat pe noțiunea de ecosistem și pentru crearea de instrumente spațiale asociate (7).

La nivel de specie

Pentru fiecare regiune, subregiune sau subdiviziune este necesar ca, luând în considerare diferitele specii și comunități (de exemplu, pentru fitoplancton și zooplancton) cuprinse în lista orientativă din tabelul 1 din anexa III la Directiva 2008/56/CE, să se identifice un set de grupuri funcționale și de specii relevante, ținând seama de punctul 2 din partea A. Cele trei criterii pentru evaluarea oricărei specii sunt distribuția speciei, dimensiunea populației și starea populației. În privința ultimului criteriu, există cazuri în care aceasta presupune și o înțelegere a stării de sănătate a populației, precum și a relațiilor inter- și intraspecifice. De asemenea, este necesar să se evalueze separat subspeciile și populațiile în cazul în care evaluarea inițială sau noi informații disponibile identifică impacturi și posibile amenințări la adresa situației unora dintre ele. Evaluarea speciilor necesită, de asemenea, o abordare integrată a distribuției, răspândirii și stării habitatelor lor, în concordanță cu cerințele stabilite în Directiva 92/43/CEE (8) și în Directiva 2009/147/CE, pentru a se asigura faptul că există un habitat suficient de mare pentru menținerea populației sale, luând în considerare orice amenințare cu privire la deteriorarea sau pierderea acestor habitate. În legătură cu biodiversitatea, la nivelul speciilor, cele trei criterii pentru evaluarea progresului către starea ecologică bună, precum și indicatorii respectivi asociați acestora sunt după cum urmează:

1.1.   Distribuția speciilor

—	Aria de distribuție (1.1.1)

—	Modelul de distribuție în cadrul ariei respective, dacă este cazul (1.1.2)

—	Aria acoperită de specie (pentru speciile sesile/bentonice) (1.1.3)

1.2.   Dimensiunea populației

—	Abundența și/sau biomasa populației, după caz (1.2.1)

1.3.   Starea populației

—	Caracteristicile demografice ale populației (de exemplu, structura în funcție de dimensiunea corporală sau de categorii de vârstă, raportul sexelor, rata de reproducere, ratele de supraviețuire/mortalitate) (1.3.1)

—	Structura genetică a populației, acolo unde este cazul (1.3.2)

La nivel de habitat

În scopul Directivei 2008/56/CE, termenul „habitat” cuprinde atât caracteristicile abiotice, cât și comunitatea biologică asociată, tratând ambele elemente împreună în sensul noțiunii de „biotop”. Pentru fiecare regiune, subregiune sau subdiviziune trebuie elaborat un set de tipuri de habitate, luând în considerare diferitele habitate cuprinse în lista orientativă din tabelul 1 din anexa III și ținând seama de instrumentele menționate la punctul 2 din partea A. Aceste instrumente se referă, de asemenea, la o serie de complexe de habitate (ceea ce înseamnă evaluarea, atunci când este cazul, a compoziției, întinderii și proporțiilor relative ale habitatelor din cadrul acestor complexe) și la habitate funcționale (precum zone de depunere a icrelor, de reproducere și de hrănire și rute de migrație). Pentru evaluarea la nivel de habitat este esențial să se depună eforturi suplimentare pentru clasificarea coerentă a habitatelor marine, cu ajutorul unei cartografieri adecvate, ținând seama și de variațiile în funcție de gradientul distanței de la mal și adâncimii (de exemplu, ape costiere, platou continental și ape de adâncime). Cele trei criterii pentru evaluarea habitatelor sunt distribuția, întinderea și starea acestora (pentru criteriul din urmă, în special starea speciilor și a comunităților tipice), însoțite de indicatorii respectivi asociați lor. Evaluarea stării habitatului necesită o înțelegere integrată a situației comunităților și speciilor asociate, în concordanță cu cerințele stabilite în Directiva 92/43/CEE (9) și în Directiva 2009/147/CE, inclusiv, acolo unde este cazul, o evaluare a trăsăturilor lor funcționale.

1.4.   Distribuția habitatelor

—	Aria de distribuție (1.4.1)

—	Modelul de distribuție (1.4.2)

1.5.   Gradul de extindere a habitatelor

—	Mărimea habitatului (1.5.1)

—	Volumul habitatului, dacă este cazul (1.5.2)

1.6.   Starea habitatelor

—	Starea speciilor și comunităților caracteristice (1.6.1)

—	Biomasa și/sau abundența relativă, după caz (1.6.2)

—	Condițiile fizice, hidrologice și chimice (1.6.3)

La nivel de ecosistem

1.7.   Structura ecosistemului

—	Compunerea și proporțiile relative ale componentelor ecosistemului (habitate și specii) (1.7.1)

În plus, interacțiunile dintre componentele structurale ale ecosistemului sunt fundamentale pentru evaluarea proceselor și funcțiilor ecosistemului în vederea determinării la nivel general a stării ecologice bune, ținând seama, între altele, de articolul 1, de articolul 3 alineatul (5) și de articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2008/56/CE. Alte aspecte funcționale abordate prin intermediul altor descriptori ai stării ecologice bune (de exemplu, descriptorii 4 și 6), precum și considerațiile legate de conectivitate și reziliență sunt de asemenea importante pentru tratarea proceselor și funcțiilor unui ecosistem.

Descriptorul 2:   Nivelul speciilor alogene introduse în urma activităților umane nu modifică în mod negativ ecosistemul.

Identificarea și evaluarea căilor și vectorilor de răspândire a speciilor alogene în urma activităților umane este o condiție prealabilă pentru a preveni ca introducerea de astfel de specii în urma activităților umane să atingă niveluri care afectează negativ ecosistemele și pentru a atenua orice impact. Evaluarea inițială trebuie să țină cont de faptul că unele introduceri datorate activităților umane sunt deja reglementate la nivelul Uniunii (10) în scopul evaluării și reducerii la minimum a posibilului impact asupra ecosistemelor acvatice, precum și faptul că unele specii alogene au fost utilizate multă vreme în acvacultură în mod obișnuit și fac deja obiectul unor autorizări specifice prevăzute de reglementările existente (11). Cunoștințele existente privind efectele speciilor alogene asupra mediului sunt încă limitate. Sunt necesare studii științifice și tehnice suplimentare pentru elaborarea unor indicatori care ar putea fi utili (12), în special cu privire la impactul speciilor alogene invazive (precum indici de poluare biologică), și care rămân principala preocupare pentru realizarea stării ecologice bune. Prioritatea în ceea ce privește evaluarea și monitorizarea (13) este caracterizarea situației – o condiție prealabilă pentru evaluarea magnitudinii impacturilor, dar care nu determină în sine atingerea stării ecologice bune pentru acest descriptor.

2.1.   Abundența și caracterizarea stării speciilor alogene, în special a speciilor invazive

—	Tendințe privind abundența, incidența temporală și distribuția spațială în mediul natural a speciilor alogene, în special a speciilor alogene cu caracter invaziv, mai ales în zone de risc, în raport cu principalii vectori și principalele căi de răspândire a acestor specii (2.1.1)

2.2.   Impactul speciilor alogene invazive asupra mediului

—

Raportul dintre speciile alogene invazive și speciile indigene din unele grupuri taxonomice care fac obiectul unor studii aprofundate (de exemplu, pești, macroalge și moluște), care ar putea oferi informații despre schimbările produse în compoziția speciilor (de exemplu, ca rezultat al deplasării speciilor indigene) (2.2.1)

—	Impactul speciilor alogene invazive la nivel de specie, habitat și ecosistem, acolo unde este cazul (2.2.2)

Descriptorul 3:   Toate populațiile de pești și crustacee care fac obiectul unei exploatări comerciale se află în limite biologice sigure, prezentând o distribuție pe vârste și dimensiuni care indică o stare de sănătate bună a stocului.

Prezenta secțiune se aplică tuturor stocurilor care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 199/2008 (în sfera geografică a Directivei 2008/56/CE) și a obligațiilor similare în temeiul politicii comune în domeniul pescuitului. Pentru acestea și pentru alte stocuri, aplicarea sa depinde de datele disponibile [ținând seama de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 199/2008 referitoare la colectarea datelor], pe baza cărora se vor determina indicatorii cei mai potriviți pentru a fi utilizați. Pentru acest descriptor, cele trei criterii pentru evaluarea progresului către starea ecologică bună, precum și indicatorii respectivi asociați acestora sunt după cum urmează:

3.1.   Nivelul presiunii exercitate de activitatea de pescuit

Indicator primar. Indicatorul primar pentru nivelul presiunii exercitate de activitatea de pescuit este: — Mortalitatea cauzată de pescuit (F – Fishing mortality) (3.1.1). Pentru realizarea sau menținerea unei stări ecologice bune, valorile F trebuie să fie egale cu valoarea FMSY (nivelul care poate genera un randament maxim durabil – Maximum Sustainable Yield) sau mai mici decât aceasta. Aceasta înseamnă că, în pescăriile mixte și acolo unde interacțiunile ecosistemice sunt importante, planurile de management pe termen lung ar putea duce la exploatarea unor stocuri în mai mică măsură decât nivelurile FMSY, pentru a nu prejudicia exploatarea la nivelurile FMSY a altor specii (14). F este estimat printr-o evaluare analitică adecvată bazată pe analiza capturilor (considerate ca fiind cantitățile scoase din stoc, inclusiv capturile aruncate și capturile necontabilizate) în funcție de vârstă sau lungime și pe baza unor informații complementare. În cazul în care cunoștințele cu privire la dinamica populațiilor din stoc nu permit realizarea de simulări, poate fi folosit un raționament științific asupra valorilor F asociate cu curba randamentului pe recrutare (Y/R), împreună cu alte informații privind performanța istorică a pescăriei sau dinamica populației unor stocuri similare.

Indicatori secundari (dacă nu sunt disponibile pentru F valori de randament bazate pe evaluări analitice): — Raportul dintre captură și un indice de biomasă (denumit în continuare „raportul captură/biomasă”) (3.1.2). Valoarea indicatorului care reflectă FMSY trebuie determinată prin raționament științific în urma unei analize a tendințelor istorice observate ale indicatorului, împreună cu alte informații privind performanța istorică a pescăriei. Acolo unde sunt disponibile evaluări bazate pe producția stocului, raportul captură/biomasă care generează randamentul maxim durabil (MSY) poate fi luat ca referință orientativă. Ca alternativă la raportul captură/biomasă se pot elabora indicatori secundari pe baza oricărui alt înlocuitor corespunzător al mortalității cauzate de pescuit, justificat în mod adecvat.

3.2.   Capacitatea de reproducere a stocului

Indicator primar. Indicatorul primar pentru capacitatea de reproducere a stocului este: — Biomasa stocului reproducător (SBB – Spawning Stock Biomass) (3.2.1). Acesta se estimează printr-o evaluare analitică adecvată bazată pe analiza capturilor în funcție de vârstă sau lungime și pe informații complementare. În cazul în care o evaluare analitică permite estimarea SSB, valoarea de referință care reflectă capacitatea reproducătoare deplină este SSBMSY, adică biomasa stocului reproducător care ar atinge MSY în contextul unei mortalități cauzate de pescuit egale cu FMSY. Se consideră că orice valoare SSB observată care este mai mare sau egală cu SSBMSY îndeplinește acest criteriu. Sunt necesare cercetări suplimentare care să analizeze posibilitatea de a nu se atinge simultan pentru toate stocurile o SSB care să corespundă MSY, din cauza posibilelor interacțiuni dintre stocuri. În cazul în care modelele de simulare nu permit estimarea unei valori fiabile pentru SSBMSY, atunci referința care trebuie utilizată pentru acest criteriu este SSBpa, care reprezintă valoarea SSB minimă pentru care există o probabilitate ridicată ca stocul să se poată regenera în contextul condițiilor de exploatare prevalente.

Indicatori secundari (dacă nu sunt disponibile pentru SSB valori de randament bazate pe evaluări analitice): — Indici de biomasă (3.2.2). Se poate utiliza dacă acești indici pot fi obținuți pentru fracțiunea de populație matură din punct de vedere sexual. În asemenea cazuri, acești indici trebuie utilizați atunci când raționamentul științific poate determina, prin analiza detaliată a tendințelor istorice ale indicatorului, împreună cu alte informații privind productivitatea istorică a pescuitului, că există o probabilitate ridicată ca stocul să se poată regenera în contextul condițiilor de exploatare curente.

3.3.   Distribuția populației în funcție de vârstă și de dimensiune

Indicatori primari. Stocurile sănătoase sunt caracterizate de o proporție ridicată a exemplarelor în vârstă de dimensiuni mari. Indicatorii bazați pe abundența relativă a peștilor de talie mare sunt: — Proporția de pești mai mari decât dimensiunea medie la momentul primei maturizări sexuale (3.3.1) — Media lungimii maxime la nivelul tuturor speciilor găsite în studiile efectuate de navele de cercetare (3.3.2) — Un procent de 95 % din distribuția în funcție de lungime a peștilor observată în studiile efectuate de navele de cercetare (3.3.3)

Indicator secundar: — Dimensiunea la momentul primei maturizări sexuale, care poate reflecta măsura în care exploatarea are efecte nedorite din punct de vedere genetic (3.3.4). Pentru primele două seturi de indicatori (proporția de pești în vârstă și dimensiunea la momentul primei maturizări sexuale), este necesar avizul experților pentru a se determina dacă există o probabilitate ridicată ca diversitatea genetică intrinsecă a stocului să nu fie subminată. Avizul experților trebuie formulat în urma unei analize a seriilor temporale disponibile pentru indicatorul respectiv, împreună cu orice alte informații cu privire la biologia speciilor.

Descriptorul 4:   Toate elementele rețelelor trofice marine, în măsura în care sunt cunoscute, prezintă o abundență, o diversitate și niveluri capabile să asigure abundența pe termen lung a speciilor și păstrarea întregii capacități reproducătoare a acestora.

Acest descriptor privește importante aspecte funcționale, precum fluxurile energetice și structura rețelelor trofice (dimensiune și abundență). În acest stadiu, pentru elaborarea de criterii suplimentare și de indicatori suplimentari care ar putea fi utili la tratarea relațiilor din cadrul rețelei trofice este necesar un sprijin științific și tehnic suplimentar (15).

4.1.   Productivitate (producția pe unitate de biomasă) a speciilor sau grupurilor trofice importante

Pentru a trata aspectul fluxurilor energetice din cadrul rețelelor trofice, trebuie elaborați indicatori adecvați care să contribuie la evaluarea randamentului principalelor procese prădător-pradă ce reflectă viabilitatea pe termen lung a componentelor în partea de lanț trofic de care aparțin, pe baza experienței din unele subregiuni în selectarea speciilor corespunzătoare (de exemplu, mamifere, păsări marine).

—	Productivitatea principalelor specii de prădători, utilizând producția acestora pe unitate de biomasă (productivitate) (4.1.1)

4.2.   Proporția de specii selectate la vârful lanțurilor trofice

Pentru a trata structura lanțurilor trofice, dimensiunea și abundența componentelor, trebuie evaluată proporția de specii selectate care se află la vârful lanțului trofic. Indicatorii trebuie dezvoltați în continuare, pe baza experienței din unele subregiuni. Pentru peștii de dimensiuni mari sunt disponibile date din studiile de monitorizare a peștilor.

—	Pești de dimensiuni mari (greutate) (4.2.1)

4.3.   Abundența/distribuția grupurilor trofice/speciilor importante

—	Tendințe privind abundența grupurilor/speciilor selectate importante din punct de vedere funcțional (4.3.1)

Este necesar să se identifice schimbările în starea populației, care ar putea afecta structura lanțului trofic. Trebuie specificați în continuare indicatori detaliați, ținând cont de importanța lor pentru lanțurile trofice, pe baza unor grupuri/specii caracteristice dintr-o regiune, subregiune sau subdiviziune, incluzând, după caz:

—	grupuri cu rate de creștere rapide (de exemplu, fitoplancton, zooplancton, meduze, moluște bivalve, pești pelagici cu durată scurtă de viață) care vor răspunde repede la schimbarea ecosistemică și sunt utile ca indicatori de avertizare rapidă;

—	grupuri/specii care sunt ținta activităților umane sau sunt afectate indirect de acestea (în special capturile accidentale și capturile aruncate);

—	grupuri/specii specifice pentru habitat;

—	grupuri/specii care se află în vârful lanțului trofic;

—	specii anadrome și catadrome care migrează pe distanțe lungi;

—	grupuri/specii care sunt strâns legate de anumite grupuri/specii de la alt nivel trofic.

Descriptorul 5:   Eutrofizarea datorată activităților umane este redusă la minimum, în special efectele adverse ale acesteia, precum pierderea biodiversității, degradarea ecosistemelor, înflorirea nocivă a algelor și dezoxigenarea apelor de fund.

Evaluarea eutrofizării în apele marine trebuie să țină seama de evaluarea apelor costiere și de tranziție în temeiul Directivei 2000/60/CE (anexa V, punctele 1.2.3 și 1.2.4) și de îndrumările aferente (16), într-un mod care să asigure compatibilitatea, luând în considerare, de asemenea, informațiile și cunoștințele acumulate și abordările elaborate în cadrul convențiilor maritime regionale. Pe baza unei proceduri de examinare desfășurate în cadrul evaluării inițiale, pentru a se evalua în mod eficient eutrofizarea se poate ține seama de considerații referitoare la riscuri (17). Evaluarea trebuie să combine informații privind nivelurile de nutrienți și gama de efecte primare și secundare care sunt semnificative din punct de vedere ecologic (18), luând în considerare scara temporală corespunzătoare. Întrucât concentrația de nutrienți este legată de cantitățile de nutrienți aduse de râuri și fluvii din bazinul hidrografic respectiv, cooperarea cu statele membre fără ieșire la mare, pe baza structurilor de cooperare stabilite în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2008/56/CE, prezintă o importanță deosebită.

5.1.   Nivelurile de nutrienți

—	Concentrația de nutrienți în coloana de apă (5.1.1)

—	Proporțiile nutrienților (silice, azot și fosfor), dacă este cazul (5.1.2)

5.2.   Efectele directe ale îmbogățirii cu nutrienți

—	Concentrația de clorofilă în coloana de apă (5.2.1)

—	Transparența apei, legată de creșterea numărului de alge în suspensie, dacă este cazul (5.2.2)

—	Abundența algelor oportuniste (5.2.3)

—	Schimbări la nivelul speciilor în ceea ce privește compoziția florei, cum ar fi proporția dintre diatomee și flagelate, dintre bentonice și pelagice, precum și înflorirea speciilor de alge perturbatoare/toxice (de exemplu, cianobacteriile) cauzate de activități umane (5.2.4)

5.3.   Efectele indirecte ale îmbogățirii cu nutrienți

—	Abundența algelor și a ierburilor de mare perene (de exemplu, fucaceele, zosterele și iarba de mare) perturbate de scăderea transparenței apei (5.3.1)

—	Oxigenul dizolvat, adică schimbările datorate unui nivel sporit de descompunere a materiei organice, și dimensiunea zonei în cauză (5.3.2)

Descriptorul 6:   Integritatea fundului mării se află la un nivel care asigură protecția structurii și funcțiilor ecosistemelor și, în special, neafectarea ecosistemelor bentonice.

Obiectivul este ca presiunile antropice asupra fundului mării să nu împiedice componentele ecosistemice să își păstreze diversitatea naturală, productivitatea și procesele ecologice dinamice, ținând seama de reziliența ecosistemului. Anvergura evaluării pentru acest descriptor poate prezenta dificultăți deosebite din cauza diversității caracteristicilor anumitor ecosisteme bentonice și a unui anumit număr de presiuni antropice. Evaluarea și monitorizarea trebuie realizate în urma unei examinări inițiale a impacturilor și amenințărilor la adresa caracteristicilor de biodiversitate, și a presiunilor antropice, precum și în urma integrării rezultatelor evaluării de la scară mai mică la scară mai largă, acoperind, după caz, o subdiviziune, o subregiune sau o regiune (19).

6.1.   Deteriorări fizice, ținând seama de caracteristicile substratului

Principala preocupare din punct de vedere al managementului este amploarea impactului pe care îl au activitățile umane asupra substraturilor fundului de mare unde sunt structurate habitatele bentonice. Printre tipurile de substraturi, cele biogene, care sunt cele mai sensibile la perturbările de ordin fizic, oferă o serie de funcții care sprijină habitatele și comunitățile bentonice.

—	Tipul, abundența, biomasa și întinderea substratului biogen relevant (6.1.1)

—	Suprafața de fund de mare afectată în mod semnificativ de activitățile umane pentru diferitele tipuri de substraturi (6.1.2)

6.2.   Starea comunității bentonice

Caracteristicile comunității bentonice, precum compoziția pe specii, compoziția pe dimensiuni și trăsăturile funcționale, constituie o indicație importantă cu privire la potențialul ecosistemului de a funcționa bine. Informațiile privind dinamica și structura comunităților se obțin, după caz, prin măsurarea diversității speciilor, a productivității (abundență sau biomasă), a predominanței taxonilor sensibili și taxonilor toleranți și a compoziției comunității în funcție de dimensiune, reflectate de proporția exemplarelor de mici și de mari dimensiuni.

—	Prezența unor specii deosebit de sensibile și/sau tolerante (6.2.1)

—	Indici multimetrici de evaluare a stării și funcționalității comunității bentonice, precum diversitatea și bogăția de specii, proporția de specii oportuniste în raport cu speciile sensibile (6.2.2)

—	Proporția biomasei sau a numărului de exemplare din macrobentos care depășesc o anumită lungime/dimensiune dată (6.2.3)

—	Parametri care descriu caracteristicile (forma, panta continentală și fragmentarea) spectrului de dimensiuni al comunității bentonice (6.2.4)

Descriptorul 7:   Modificarea permanentă a condițiilor hidrografice nu afectează ecosistemele marine.

Modificările permanente ale condițiilor hidrografice ca rezultat al activităților umane pot consta, de exemplu, în schimbarea regimului mareelor, a transporturilor de sedimente și apă dulce, a acțiunii curenților sau valurilor, ducând la modificări ale caracteristicilor fizico-chimice stabilite în tabelul 1 din anexa III la Directiva 2008/56/CE. Aceste modificări pot fi deosebit de relevante atunci când au potențialul de a afecta ecosistemele marine la scară largă, iar evaluarea lor ar putea permite detectarea rapidă a posibilelor impacturi asupra ecosistemului. Pentru apele costiere, Directiva 2000/60/CE stabilește obiective hidromorfologice care trebuie abordate prin măsuri în contextul planurilor de management al bazinelor hidrografice. Pentru evaluarea impactului activităților este necesară o abordare de la caz la caz. Instrumente precum evaluarea impactului asupra mediului, evaluarea strategică de mediu și planificarea spațiului maritim pot contribui la evaluarea și aprecierea amplorii și aspectelor cumulative ale impacturilor generate de astfel de activități. Cu toate acestea, este important să se asigure că aceste instrumente oferă elemente adecvate pentru evaluarea impacturilor potențiale asupra mediului marin, inclusiv considerații de ordin transfrontier.

7.1.   Caracterizarea spațială a modificărilor permanente

—	Întinderea zonei afectate de modificări permanente (7.1.1)

7.2.   Impactul modificărilor hidrografice permanente

—	Întinderea în spațiu a habitatelor afectate de modificarea permanentă (7.2.1)

—	Schimbările la nivel de habitat, în special în ceea ce privește funcțiile oferite (de exemplu, zone de depunere a icrelor, de reproducere, de hrănire și rutele de migrație ale peștilor, păsărilor sau mamiferelor), cauzate de modificarea condițiilor hidrografice (7.2.2)

Descriptorul 8:   Concentrațiile de contaminanți sunt la un nivel la care nu induc efecte poluante.

Concentrația de contaminanți în mediul marin și efectele acestora trebuie evaluate ținându-se seama de impacturile și amenințările la adresa ecosistemului (20). Pentru a se asigura o coordonare corespunzătoare a implementării celor două cadre legale, trebuie să se țină seama de prevederile corespunzătoare ale Directivei 2000/60/CE cu privire la apele teritoriale și/sau costiere, luând în considerare, de asemenea, informațiile și cunoștințele acumulate și abordările elaborate în cadrul convențiilor marine regionale. Acolo unde este relevant pentru mediul marin, statele membre trebuie să aibă în vedere substanțele sau grupele de substanțe care:

(i)

depășesc standardele de calitate a mediului relevante stabilite în temeiul articolului 2 alineatul (35) și al anexei V la Directiva 2000/60/CE cu privire la apele costiere sau teritoriale adiacente regiunii sau subregiunii marine, indiferent dacă se găsesc în apă, în sedimente sau în biocenoză; și/sau

(ii)	sunt incluse ca substanțe prioritare în lista din anexa X la Directiva 2000/60/CE, fiind de asemenea reglementate și de Directiva 2008/105/CE, și care sunt evacuate în regiunea, subregiunea sau subdiviziunea marină în cauză; și/sau

(iii)

sunt contaminanți și ale căror eliberări totale (inclusiv pierderile, evacuările sau emisiile) pot comporta riscuri semnificative pentru mediul marin în urma poluării din trecut sau din prezent din regiunea, subregiunea sau subdiviziunea marină în cauză, inclusiv ca o consecință a poluării grave în urma unor incidente implicând, de exemplu, substanțe periculoase și substanțe nocive.

Progresul către realizarea unei stări ecologice bune va depinde de eliminarea treptată a poluării, adică prezența contaminanților în mediul marin și efectele biologice ale acestora trebuie menținute în limite acceptabile, astfel încât să se asigure că nu există impacturi semnificative sau riscuri pentru mediul marin.

8.1.   Concentrația de contaminanți

—	Concentrația contaminanților menționați mai sus, măsurată în matricea corespunzătoare (biocenoză, sedimente, apă) într-un mod care să asigure comparabilitatea cu evaluările realizate în temeiul Directivei 2000/60/CE (8.1.1)

8.2.   Efecte ale contaminanților

—	Nivelurile efectelor poluării asupra componentelor ecosistemice în cauză, ținând seama de procesele biologice și de grupele taxonomice selectate în cazul în care s-a stabilit o relație cauză/efect care trebuie monitorizată (8.2.1)

—	Incidența, originea (dacă este posibil), amploarea incidentelor semnificative de poluare gravă (de exemplu, scurgerile de petrol și produse petroliere în apă) și impactul acestora asupra biocenozelor afectate fizic de poluarea respectivă (8.2.2)

Descriptorul 9:   Contaminanții din pești și alte fructe de mare destinate consumului uman nu depășesc nivelurile stabilite de legislația comunitară sau de alte standarde relevante.

În diferitele regiuni sau subregiuni, statele membre trebuie să monitorizeze posibila prezență în țesuturile comestibile (mușchi, ficat, icre, părți moi, după caz) ale peștilor, crustaceelor, moluștelor și echinodermelor, precum și în alge, culese sau capturate în mediul natural, a substanțelor pentru care există concentrații maxime stabilite la nivel european, de regiune sau de țară pentru produsele destinate consumului uman.

9.1.   Concentrațiile, numărul și frecvența contaminanților

—	Concentrațiile reale de contaminanți care au fost detectate și numărul contaminanților la care s-au depășit concentrațiile maxime regulamentare (9.1.1)

—	Frecvența cu care sunt depășite concentrațiile regulamentare (9.1.2)

Descriptorul 10:   Proprietățile și cantitățile deșeurilor din mediul marin nu dăunează mediului marin și apelor costiere.

Distribuția deșeurilor prezintă variații mari, care trebuie luate în considerare în cadrul programelor de monitorizare. Este necesar să se identifice activitatea de care sunt legate, inclusiv, acolo unde este posibil, originea lor. Există câțiva indicatori care mai trebuie încă dezvoltați în continuare, în special cei legați de impacturile biologice și de microparticule, fiind necesară și evaluarea detaliată a toxicității lor potențiale (21).

10.1.   Caracteristicile deșeurilor din mediul marin și apele costiere

—	Tendințe privind volumul de deșeuri aduse de valuri la mal și/sau depozitate în zonele costiere, inclusiv analiza compoziției, distribuției spațiale și, acolo unde este posibil, a sursei acestora (10.1.1)

—	Tendințe privind volumul de deșeuri din coloana de apă (inclusiv cele care plutesc la suprafața apei) și depozitate pe fundul mării, inclusiv analiza compoziției, distribuției spațiale și, acolo unde este posibil, a sursei acestora (10.1.2)

—	Tendințe privind volumul, distribuția și, acolo unde este posibil, compoziția microparticulelor (în special a microplasticelor) (10.1.3)

10.2.   Impactul deșeurilor asupra vieții din mediul marin

—	Tendințe privind volumul și compoziția deșeurilor ingerate de animalele marine (de exemplu, analiza conținutului stomacal) (10.2.1)

Acest indicator trebuie dezvoltat în continuare, pe baza experienței acumulate în unele subregiuni (de exemplu, în Marea Nordului), și adaptat la alte regiuni.

Descriptorul 11:   Formele de energie introduse, inclusiv zgomotul subacvatic, sunt la niveluri care nu afectează mediul marin.

Împreună cu zgomotul subacvatic, a cărui importanță este subliniată în întreaga Directivă 2008/56/CE, există și alte forme de energie care pot afecta componentele ecosistemelor marine, precum energia termică, câmpurile electromagnetice și lumina. Mai sunt încă necesare progrese științifice și tehnice suplimentare pentru a sprijini elaborarea în continuare a criteriilor legate de acest descriptor (22), inclusiv în ceea ce privește impactul introducerii de energie asupra vieții din mediul marin, nivelurile pertinente de zgomot și de frecvență (care ar putea necesita ajustări, acolo unde este cazul, în funcție de cerința de cooperare regională). În stadiul actual, principalele orientări pentru măsurarea zgomotului subacvatic au fost identificate ca prioritatea numărul unu în raport cu evaluarea și monitorizarea (23), sub rezerva perfecționării ulterioare, inclusiv în ceea ce privește cartografierea. Sunetele din surse antropice pot fi de scurtă durată (de exemplu, sunete-impuls, ca cele din cadrul studiilor seismice și din cadrul lucrărilor la fundațiile platformelor și parcurilor eoliene, precum și exploziile) sau de lungă durată (de exemplu, sunete continue, precum cele generate de activitățile de dragare, de transport maritim și de instalațiile energetice), afectând organismele în mod diferit. Majoritatea activităților comerciale care presupun niveluri de zgomot ridicate ce afectează zone relativ mari sunt executate în condiții reglementate și fac obiectul unei licențe. Acest fapt creează oportunitatea de a coordona cerințe coerente privind măsurarea acestor sunete-impuls de mare intensitate.

11.1.   Distribuția temporală și spațială a sunetelor-impuls de înaltă frecvență, de frecvență medie și de frecvență joasă

—

Proporția de zile și repartizarea acestora în cadrul unui an calendaristic, în zone cu o suprafață determinată, precum și distribuția lor spațială, în care sursele antropice de sunet depășesc nivelurile care sunt susceptibile să genereze un impact semnificativ asupra animalelor marine, măsurate ca nivel de expunere la zgomot (în dB re 1μPa2.s) sau ca nivel de presiune acustică maximă (în dB re 1μPapeak) la un metru, măsurate în banda de frecvențe de 10 Hz-10 kHz (11.1.1)

11.2.   Sunetul continuu de joasă frecvență

—	Tendințele privind nivelurile de zgomot ambiental în benzile de o treime de octavă 63 și 125 Hz (frecvență centrală) (re 1μΡa RMS; nivelul mediu al zgomotului în aceste benzi de octavă în cursul unui an), măsurate de stații de observare și/sau, dacă este adecvat, cu ajutorul unor modele (11.2.1)

---

(1)  A se vedea considerentele 3 și 4.

(2)  JO L 348, 24.12.2008, p. 84.

(3)  JO L 60, 5.3.2008, p. 1.

(4)  A se vedea considerentul 2.

(5)  A se vedea considerentele 3 și 4.

(6)  A se vedea punctele 3-6 din partea A.

(7)  A se vedea punctul 6 din partea A.

(8)  Assessment, monitoring and reporting of conservation status – Preparing the 2001-2007 report under Article 17 of the Habitats Directive („Evaluarea, monitorizarea și raportarea stării de conservare – elaborarea raportului pentru 2001-2007 în temeiul articolului 17 din Directiva Habitate”), 15 martie 2005, acceptat de Comitetul pentru habitate la 20 aprilie 2005.

(9)  A se vedea nota de subsol 8.

(10)  Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului din 11 iunie 2007 privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice și a speciilor absente la nivel local (JO L 168, 28.6.2007, p. 1).

(11)  A se vedea anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 708/2007.

(12)  A se vedea considerentele 3 și 4.

(13)  A se vedea punctul 9 din partea A.

(14)  Comunicarea intitulată „Aplicarea principiului durabilității în activitățile de pescuit din UE prin intermediul randamentului maxim durabil” (Implementing sustainability in EU fisheries through maximum sustainable yield) [COM(2006) 360 final].

(15)  A se vedea considerentele 3 și 4.

(16)  Guidance Document on the Eutrophication Assessment in the Context of European Water Policies (Ghid pentru evaluarea eutrofizării în contextul politicilor europene în domeniul apelor), documentul nr. 23. Comisia Europeană (2009). A se vedea http://circa.europa.eu/Public/irc/env/wfd/library

(17)  A se vedea punctele 3-6 din partea A.

(18)  A se vedea punctul 7 din partea A.

(19)  A se vedea punctele 3-6 din partea A.

(20)  A se vedea punctele 3 și 4 din partea A.

(21)  A se vedea considerentele 3 și 4.

(22)  A se vedea considerentele 3 și 4.

(23)  A se vedea punctul 9 din partea A.