1.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 167/1

(1)

România a notificat Comisiei, prin scrisoarea din 1 aprilie 2008, un ajutor individual ad hoc pentru formare în valoare de 57 de milioane EUR în favoarea societății producătoare de automobile Ford Romania SA, cu sediul la Craiova.

(2)

Prin scrisoarea din 10 septembrie 2008, Comisia a adus la cunoștința României decizia sa de inițiere a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE [în prezent articolul 108 alineatul (2) din TFUE (2)] cu privire la ajutorul notificat și a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile (3).

(3)

România și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 7 noiembrie 2008. În zilele de 18 și 19 noiembrie 2008, Comisia s-a întâlnit cu autoritățile române și cu reprezentanții Ford la sediul uzinei de la Craiova.

(4)

Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2008, Comisia a aprobat cererea beneficiarului de prelungire a termenului de prezentare a observațiilor. Ford și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 18 decembrie 2008. Aceste observații au fost transmise României prin scrisoarea din 9 martie 2009.

(5)

Comisia a solicitat informații suplimentare prin scrisorile din 6 martie 2009 și 23 iunie 2009. Autoritățile române au răspuns la 2 aprilie 2009 și, respectiv, la 22 iulie 2009.

(6)

Comisia nu a primit observații din partea altor părți terțe interesate.

(7)

Beneficiarul ajutorului este Ford Romania SA, filială a Ford Motor Company, care a achiziționat la 12 septembrie 2007 de la agenția română pentru privatizare AVAS uzina de automobile și activitatea economică, gestionate anterior în Craiova de SC Automobile Craiova SA și de SC Daewoo Automobile SA (denumită în continuare „Ford Craiova”).

(8)

Prin decizia din 27 februarie 2008, Comisia a constatat că acordul de privatizare a condus la acordarea de ajutoare incompatibile și a dispus recuperarea a 27 de milioane EUR (4). Suma a fost rambursată cu dobândă la 27 iunie 2008.

(9)

Ford a achiziționat uzina de automobile de la Craiova pentru începerea producției a două noi tipuri de automobile începând cu anul 2009 (B-MAV, un model mic multifuncțional, și ISV, un automobil ușor destinat transportului de mărfuri și/sau pasageri) și a unei noi generații de motoare cu nivel scăzut de emisii de CO2 începând cu 2011. Acest proiect va determina înființarea a două noi linii de producție, investiția totală ridicându-se la o valoare estimată de 675 de milioane EUR. În temeiul acordului de privatizare, Ford s-a angajat să păstreze cei 3 900 de angajați existenți și să creeze noi locuri de muncă, ajungând la un total de 9 000 de angajați până la sfârșitul anului 2012.

(10)

Uzina de la Craiova este situată într-o regiune defavorizată care poate beneficia de ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE. Prin decizia din 30 aprilie 2008, Comisia a aprobat un ajutor regional în valoare de 143 de milioane EUR în favoarea Ford Craiova, ce corespunde intensității maxime permise pentru un proiect major de investiții de o astfel de amploare, într-o regiune eligibilă, pentru o intensitate maximă de bază a ajutorului de 50 % din costurile eligibile de investiții (5).

(11)

Ajutorul notificat sprijină un program cuprinzător de formare derulat pe o perioadă de 5 ani, pe care Ford intenționează să îl asigure atât forței de muncă existente (3 900 de angajați), cât și viitorilor angajați ai uzinei de automobile de la Craiova, până la un total de 9 000 de angajați. Costurile totale ale programului de formare sunt estimate la 185,5 milioane EUR (6), din care 128,5 milioane EUR reprezintă contribuția Ford, 57 de milioane EUR fiind furnizate de România sub forma unui ajutor pentru formare.

(12)

Structura programului de formare este bidimensională.

(13)

În plan vertical, programul este alcătuit din mai multe etape. Prima etapă include formarea care este fie obligatorie prin legislația europeană/românească, și/fie este necesară în vederea funcționării eficiente a uzinei – care ar putea fi definită ca „formare specifică societății”. Această etapă de formare nu poate beneficia de ajutor. Costurile sale estimate la aproximativ 29,7 milioane EUR sunt suportate integral de către Ford. Etapele suplimentare includ: formarea care ar fi asigurată doar parțial în lipsa ajutorului (și anume, până la 40 % din conținutul cursului complet), formarea care nu ar fi asigurată deloc în lipsa ajutorului și formarea legată de selectarea categoriilor de angajați.

(14)

În plan orizontal, programul asigură 269 de cursuri, grupate în 4 tematici/module principale de formare:

(15)

Partea specifică societății din programul de formare care urmează a fi finanțată integral de Ford este estimată la 29,73 milioane EUR (13). Pentru formarea suplimentară care este declarată eligibilă pentru a beneficia de ajutor, distribuția costurilor eligibile între modulele programului de formare și contribuția proprie a Ford este prezentată în tabelul de mai jos (în milioane EUR).

Suma totală a ajutorului și contribuția Ford prezentate în tabelul de mai sus sunt indicate la valoare nominală. România și Ford subliniază că societatea a decis să limiteze valoarea totală a ajutorului la 57 de milioane EUR. Diferența dintre ajutorul total de care ar putea beneficia programul și suma de 57 de milioane EUR solicitată este acoperită de societate cu titlul de contribuție proprie, sporită astfel la 98,8 milioane EUR.

(16)

Numărul total de ore de formare care urmează a fi asigurate în cadrul formării specifice societății, care nu este eligibilă pentru ajutor, este de aproximativ 200 000 pe o perioadă de cinci ani, iar numărul total de zile de formare care urmează a fi asigurate în cadrul părții eligibile a programului este de aproximativ 800 000 pe o perioadă de cinci ani. În consecință, fiecare din cei 9 000 de angajați ar trebui să beneficieze, în medie, în total, de aproximativ 111 zile de formare, distribuite pe o perioadă de cinci ani. România și Ford au adus dovezi, de asemenea, pentru a demonstra că majoritatea formatorilor implicați în program (până la 90 %) vor fi recrutați din centre externe de formare specializată și că o mare parte din formare va fi oferită în locații din afara incintei uzinei (a se vedea, de asemenea, în acest sens, considerentul 18 de mai jos, unde se indică costurile eligibile privind transportul, atât pentru cursanți, cât și pentru formatori).

(17)

Costurile programului de formare au fost estimate pornind de la costurile similare suportate de către Ford pentru formarea asigurată angajaților uzinei sale din Dagenham (Regatul Unit) și adaptate la nivelurile costurilor din România, pe baza unor previzionări inițiale (datele din 2008 au fost adaptate la ratele inflației previzionate pentru anii următori). În consecință, următoarele costuri au fost estimate pe zi de formare și pentru fiecare cursant (fără a include salariile cursanților):

(18)

Costurile eligibile pretinse pentru acest program (care acoperă un total de 9 000 de angajați și care urmează a fi asigurat pe o perioadă de 4 ani) sunt indicate mai jos (valori nominale, în milioane EUR):

(19)

Ajutorul constă într-o subvenție directă în favoarea Ford Craiova în valoare de 57 de milioane EUR pentru o perioadă de cinci ani. Ajutorul este propus pentru sprijinirea unui proiect de formare ale cărui costuri totale sunt estimate la 185,5 milioane EUR (valoare nominală), din care 155,8 milioane EUR reprezintă costuri eligibile pentru ajutorul pentru formare. Mare parte a cheltuielilor eligibile, respectiv 153,93 milioane EUR, sunt asociate formării generale. Doar 1,88 milioane EUR din costurile eligibile sunt asociate formării specifice. Pentru acest proiect, România a aplicat o intensitate a ajutorului de 50 % pentru măsurile de formare generală și de 25 % pentru măsurile de formare specifică. Prin urmare, proiectul se califică pentru un ajutor pentru formare generală în valoare de 76,96 milioane EUR și pentru un ajutor pentru formare specifică în valoare de 0,47 milioane EUR – care însumează un ajutor de 77,44 milioane EUR. Cu toate acestea, beneficiarul a optat pentru limitarea sprijinului din partea statului la 57 de milioane EUR (a se vedea, de asemenea, considerentul 15 de mai sus).

(20)

România susține că, întrucât ar fi nerealist să estimeze ex ante costurile exacte pentru fiecare curs de formare ale unui program derulat pe o perioadă de cinci ani, este necesar să se acorde beneficiarului ajutorului o anume libertate în ceea ce privește redistribuirea ajutorului între diferitele costuri eligibile, în cazul în care costurile efective suportate ar varia față de costurile standard estimate. Această flexibilitate ar trebui să permită beneficiarului optimizarea din mers a programului de formare, respectându-se în același timp conținutul formării, volumul și intensitățile totale ale ajutorului.

(21)

În documentele depuse în iulie 2009, România a propus, de asemenea, ca ajutorul să fie plătit beneficiarului în avans, la intervale care urmează a fi stabilite de comun acord cu acesta din urmă (de exemplu, trimestrial), pe baza costurilor standard solicitate. Cheltuielile suportate efectiv pe parcursul fiecărui exercițiu financiar ar trebui, ulterior, auditate de către auditorii interni ai beneficiarului, iar plățile ajutorului ar trebui adaptate anual la plafoanele intensității aplicabile. Normele și condițiile pentru plata ajutorului ar trebui stipulate într-un act normativ român specific.

(22)

În decizia de inițiere a investigării oficiale din 10 septembrie 2008, Comisia și-a exprimat rezerva în ceea ce privește următoarele aspecte: justificarea ajutorului, efectul stimulativ/necesitatea ajutorului, cumularea ajutorului regional și a ajutorului pentru formare și conformitatea cu așa-numitul „Principiu Deggendorf” (toate aceste aspecte sunt discutate în continuare).

(23)

În mod special, problemele ridicate de către Comisie au fost: (i) dacă societatea Ford nu ar fi nevoită oricum să asigure o parte a formării declarate eligibile pentru ajutor, cel puțin pentru forța de muncă existentă, pentru a putea exploata o uzină care introduce tehnologie de producție de ultimă generație; și (ii) dacă societatea nu era, de fapt, obligată prin reglementările europene/românești privind securitatea să asigure părți din formarea din cadrul modulului Securitate. În acest caz, ajutorul nu ar fi compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE întrucât ar subvenționa o formare care ar fi oricum efectuată și, prin urmare, nu ar „facilita dezvoltarea anumitor activități economice”.

(24)

Comisia și-a pus problema justificării anumitor părți ale formării propuse pentru viitorii angajați, din moment ce Ford a avut posibilitatea de a recruta noi angajați calificați.

(25)

Decizia de inițiere a ridicat problema referitoare la măsura în care părți din formarea propusă nu ar remedia dezavantajele regionale intangibile, manifestate ca deficit de competențe ale forței de muncă existente, deja compensate prin ajutorul regional pentru investiții acordat societății în 2008 (15).

(26)

În conformitate cu jurisprudența consacrată (16), un nou ajutor nu poate fi plătit înainte de recuperarea integrală a ajutorului incompatibil acordat anterior. La data inițierii investigării oficiale, autoritățile române nu au putut face dovada recuperării integrale a ajutorului acordat pentru privatizarea uzinei Craiova și declarat incompatibil cu Tratatul CE (în prezent TFUE) de către Comisie la data de 27 februarie 2008 (17).

(27)

În urma inițierii procedurii de investigare, România a prezentat observații legate de: (i) temeiul juridic pentru evaluarea compatibilității ajutorului cu tratatul; (ii) efectul stimulativ al ajutorului; și (iii) conformitatea cu așa-numitul principiu Deggendorf.

(28)

România susține că, în conformitate cu principiul securității juridice, ajutorul ar trebui evaluat în temeiul criteriilor valabile la data notificării (aprilie 2008). La momentul respectiv, Regulamentul (CE) nr. 68/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoarele pentru formare (18) încă era aplicabil, iar Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare (19) (denumit în continuare „RGECA”) a fost publicat la 9 august 2008 și a intrat în vigoare după 20 de zile de la publicare.

(29)

România consideră că respectivele criterii de evaluare care decurg din RGECA diferă parțial de cele care decurg din Regulamentul (CE) nr. 68/2001. De asemenea, aceasta subliniază că, în scopul notificării, a ținut seama de intensitățile maxime ale ajutorului de 50 % pentru ajutorul general și de 25 % pentru ajutorul specific care decurg din Regulamentul (CE) nr. 68/2001, și nu de cele prevăzute în RGECA, de 60 % pentru formare generală și de 25 % pentru formare specifică.

(30)

De asemenea, România este de părere că, pornind de la deciziile sale privind Ford Genk  (20) și GM Antwerp  (21), Comisia a adoptat o abordare rigidă în evaluarea ajutorului pentru formare în temeiul criteriului efectului stimulativ, care nu este în conformitate cu abordarea generală a Comisiei privind ajutorul pentru formare și cu obiectivele Agendei de la Lisabona.

(31)

Necesitate. În principal, România susține că, în absența ajutorului, societatea ar asigura un program de formare mai puțin ambițios, optând, în schimb, să asigure angajaților săi numai formarea necesară exploatării uzinei (care reprezintă aproximativ 17 % din programul propus, iar costurile acesteia sunt suportate integral de societate) și mai puțin din formarea suplimentară.

(32)

S-a afirmat că Ford ar putea exploata uzina de la Craiova fără a asigura formarea suplimentară considerată ca fiind eligibilă pentru ajutor, deoarece forța de muncă existentă are experiență în producția de automobile, iar noua tehnologie care urmează a fi utilizată în uzină face posibilă învățarea prin practică, proces verificat și în alte locații Ford unde, într-adevăr, această formare suplimentară nu a fost asigurată.

(33)

România oferă, în plus, explicații detaliate referitoare la diferența dintre cursurile necesare exploatării uzinei (care vor fi finanțate integral de societate) și cursurile suplimentare („utile, dar nu indispensabile”) pentru fiecare modul de formare.

(34)

Securitate: majoritatea cursurilor puse la dispoziție în cadrul celor 4 subteme propuse (Formare de bază privind securitatea la locul de muncă, Utilizarea în condiții de siguranță a utilajelor și a echipamentelor individuale de protecție, Siguranța pietonilor și Identificarea și prevenirea pericolelor și a riscurilor) sunt considerate necesare transmiterii unei culturi privind securitatea la locul de muncă. Unele dintre aceste cursuri sunt asigurate pentru respectarea obligațiilor care decurg din reglementările europene și românești privind securitatea, altele axându-se pe atingerea standardelor interne de securitate în cadrul uzinei Ford. În ceea ce privește Ford, România explică faptul că aceasta aplică la nivel intern standarde de securitate care depășesc cerințele minime prevăzute de legislație. În orice caz, atât cursurile de securitate impuse de lege, cât și cele care corespund politicii de securitate internă a societății, nu sunt considerate eligibile pentru ajutor. Costul acestora va fi suportat integral de societate. Formarea suplimentară privind securitatea, pentru care se solicită un ajutor de 3,2 milioane EUR, constă în instruire individuală pentru sprijinirea în continuare a sensibilizării și a schimbării comportamentului și formare personalizată pentru angajații „model” selectați. Aceste tipuri de formare aprofundată sunt utile angajaților, însă nu sunt indispensabile societății.

(35)

Competențe fundamentale: acest modul de formare vizează susținerea dezvoltării personale a indivizilor și este asociat într-o foarte mică măsură desfășurării efective a activității. O bună parte a formării asigurate în cadrul acestui modul se referă la competențe informatice generale, competențe de cunoaștere a limbii engleze, competențe lingvistice și numerice etc. De exemplu, formarea lingvistică și numerică are drept obiectiv completarea lacunelor constatate la adulții care își desfășoară activitatea în sectoarele industriale din întreaga lume, indiferent de nivelul de pregătire. Formarea lingvistică și numerică nu este necesară desfășurării activității, deoarece tehnologia utilizată de uzină se bazează pe sisteme Visual Factory (Uzina vizuală) care oferă instrucțiuni vizuale simplificate de lucru. Formarea lingvistică și numerică este destinată să perfecționeze capacitatea angajaților de a formula idei/concepte și de a le comunica fluent, precum și de a interpreta schimbările din mediul înconjurător din punct de vedere cantitativ. În mod similar, acest modul include formare ce transmite competențe de conducere de bază angajaților de la toate nivelurile. Din perspectiva României, aceste competențe sunt benefice tuturor categoriilor de angajați, indiferent de nivelul lor de studii. Acest gen de formare este benefică în special angajaților, îmbunătățește calitatea vieții acestora și generează efecte pozitive pentru regiune și societate în ansamblu.

(36)

Baze în afaceri: obiectivul general al acestui modul de formare îl reprezintă transmiterea de expertiză generală, aprofundată, în domeniul operațional și de gestionare. Trei domenii de formare asigură competențe de conducere specifice societății (Sisteme IT specifice Ford, Procese operaționale Ford, Procese interne de control Ford), iar costurile acestora sunt suportate integral de către Ford. Formarea suplimentară asigură acumularea unor competențe în mare măsură transferabile altor societăți sau sectoare industriale în domenii generale cum ar fi Competențe privind managementul de proiect, Resurse umane, Achiziții, Finanțe, Programul 6 Sigma (metodologie privind reducerea erorilor în procesele repetate aplicată în numeroase sectoare industriale) și formare personalizată pentru angajații „model”, care este, fără îndoială, și în beneficiul societății, având în vedere că îmbunătățește mediul de lucru prin contribuirea la uniformizarea ierarhiilor, însă favorizează, în principal, cursanții prin sporirea atractivității acestora pe piața forței de muncă. Pentru acest modul de formare se solicită un ajutor în valoare de până la 4,33 milioane EUR.

(37)

Competențe industriale: și acest modul include o formare care depășește nivelul de pregătire necesar desfășurării activității. Cursurile necesare îndeplinirii obligațiilor normale din cadrul producției, respectiv Lansare, Întreținere și Motostivuitoare, robotică și automatizare, sunt finanțate integral de societate. Formarea suplimentară este asigurată în două domenii generale: îmbunătățirea competențelor în ceea ce privește ocupațiile de electrician/mecanic (care crește șansele de angajare a lucrătorilor, însă nu este necesară desfășurării activității) și întreținere, automatică și robotică sporite (aprofundate). În ambele cazuri, angajații învață să utilizeze diferite utilaje de înaltă tehnologie, altele decât cele pe care le operează la locul de muncă actual. Acest modul de formare este declarat eligibil pentru a beneficia de ajutor de până la 18,9 milioane EUR.

(38)

Mai mult decât atât, România consideră că efectul stimulativ al ajutorului propus trebuie evaluat pentru programul de formare în ansamblu, și nu separat pentru fiecare tematică de formare sau curs individual. Evaluarea individuală a tematicilor de formare și/sau a cursurilor, în afara contextului general, poate duce la obținerea unor rezultate denaturate. O astfel de evaluare individuală nu ar ține seama de valoarea adăugată a programului de formare în ansamblul său, care reprezintă mai mult decât simpla însumare a beneficiilor care derivă din formarea privind tematici specifice.

(39)

Justificare. În ceea ce privește justificarea formării care urmează a fi asigurată angajaților recrutați recent, România delimitează chestiunea capacității (necontestate) a societății de a recruta noi angajați calificați de chestiunea dacă formarea suplimentară este justificată în cazul lor. Formarea suplimentară transmite competențe generale care nu sunt necesare desfășurării activității, fiind, astfel, justificată și benefică tuturor categoriilor de angajați, indiferent de studii.

(40)

Dezavantaje regionale intangibile. În ceea ce privește măsura în care ajutorul pentru formare propus compensează dezavantajele regionale intangibile, manifestate ca deficit de competențe, deja compensate prin ajutor regional, România susține că măsurile de ajutor regional pentru investiții și pentru formare au obiective diferite (și, astfel, se concentrează asupra unor probleme diferite) și acoperă costuri eligibile distincte. Obiectivul ajutorului regional pentru investiții este acela de a sprijini investițiile făcute în regiunile defavorizate ale UE, în timp ce scopul ajutorului pentru formare este de a remedia problema investițiilor insuficiente în formare, un fenomen observat la nivelul întregii Uniuni. Mai mult decât atât, „distribuția” beneficiilor ajutorului regional este inversă față de cea a beneficiilor ajutorului pentru formare: în timp ce primele sunt în principal în favoarea investitorului, cele din urmă îi favorizează mai ales pe angajați.

(41)

De asemenea, România subliniază faptul că dezavantajul regional „intangibil” care rezultă din deficitul local de competențe nu reprezintă unul dintre criteriile de selecție a regiunilor defavorizate din UE – criteriile incluzând nivelul PIB-ului pe cap de locuitor, rata șomajului, densitatea populației etc. Mai mult, Comisia a aprobat, în trecut, ajutoare pentru formare, inter alia, pe baza argumentului potrivit căruia acestea ar juca un rol în depășirea dezavantajului competitiv care rezultă din calificarea slabă a forței de muncă locale [(Webasto  (22), Vauxhall Motors  (23)].

(42)

De asemenea, raționamentul conform căruia proiectele care au beneficiat de ajutor regional pentru investiții nu ar trebui să beneficieze și de ajutor pentru formare ar dezavantaja implicit regiunile defavorizate ale Uniunii prin excluderea posibilității acestora de a sprijini proiecte de formare.

(43)

România a prezentat documentația care făcea dovada rambursării de către Ford Motor Company a ajutorului incompatibil pentru privatizare de 27 de milioane EUR (24) și a dobânzii aferente la data de 27 iunie 2008. În consecință, România consideră că ajutorul notificat este în conformitate cu așa-numitul principiu Deggendorf.

(44)

Ford și-a prezentat observațiile la 18 decembrie 2008, sprijinind faptele și argumentele prezentate de România și adăugând argumente suplimentare privind efectul stimulativ al ajutorului propus.

(45)

Ford subliniază faptul că o parte considerabilă a acestui program cuprinzător de formare este finanțat din resurse proprii – până la 128,5 milioane EUR din costul total estimat la 185,5 milioane EUR pentru întregul proiect. Mai mult, formarea care este fie obligatorie prin lege, și/fie necesară exploatării uzinei, nu a fost declarată ca fiind eligibilă pentru ajutor, urmând a fi finanțată integral de către societate. Partea formării specifică societății, estimată la aproximativ 29,7 milioane EUR, a început deja să fie asigurată forței de muncă existente în 2009.

(46)

În ceea ce privește posibilele efecte denaturante ale ajutorului, Ford subliniază faptul că programul presupune, în general, o formare generală, de care beneficiază în principal angajații, iar societatea numai indirect. În consecință, efectele denaturante ale ajutorului pentru formare ar trebui să fie doar secundare și indirecte. Ford consideră, prin urmare, că respectivele considerente legate de impactul ajutorului din perspectiva „structurii piețelor relevante” și „a caracteristicilor sectorului și industriei” nu sunt pertinente pentru formare generală, întrucât producția proiectată și capacitățile tehnice propriu-zise nu se modifică. În schimb, formarea specifică poate îmbunătăți direct productivitatea societății și, astfel, îi poate afecta poziția pe piață. Cu toate acestea, formarea specifică reprezintă doar o mică parte din formarea suplimentară propusă.

(47)

În ceea ce privește măsura în care este posibil ca părți din formarea notificată drept eligibilă pentru ajutor să nu trebuiască să fie oferite pentru asigurarea conformității cu standardele interne ale societății privind securitatea, Ford subliniază că acest raționament ar determina denaturări normative de uniformizare în sens defavorabil: în cazul în care numai societățile cu standarde interne scăzute de securitate pot beneficia de ajutorul pentru formare, societățile ar fi, în final, descurajate de la a-și ridica propriile standarde interne de securitate. În consecință, Ford se întreabă dacă ajutorul propus pentru formare care va trebui, oricum, acordat beneficiarului nu trebuie stabilit conform unor criterii obiective, aplicabile tuturor societăților dintr-un sector, și nu în conformitate cu standardele interne ale societății. Mai mult, prin acest proiect de investiții Ford va deveni până în anul 2012 cel mai mare angajator industrial din România. Investițiile de acest gen joacă rolul de „far” în economie, iar guvernul român susține planurile Ford de a transforma uzina Craiova într-un model pentru alți angajatori și noi investitori.

(48)

De asemenea, Ford ține să sublinieze că, la nivel mai general, formarea suplimentară declarată eligibilă pentru ajutor nu este necesară exploatării uzinei, având în vedere sistemul de „producție cu costuri reduse și cu creșteri de eficiență” aplicabil în prezent în cadrul grupului Ford. Producătorii de automobile au migrat în timp de la „producția de serie” spre „producția cu costuri reduse”, o evoluție care presupune mai ales o schimbare comportamentală, în sensul sporirii abilitării la toate nivelurile organizației interne. Partea neeligibilă a programului de formare ar fi suficientă pentru a induce această schimbare comportamentală.

(49)

Ford susține argumentele înaintate de România împotriva ideii unei posibile suprapuneri a ajutorului regional pentru investiții și a ajutorului pentru formare în ceea ce privește dezavantajele regionale intangibile sub formă de competențe scăzute, fiind, de asemenea, de părere că nivelul competențelor și studiilor într-o regiune ar trebui luat în considerare în momentul evaluării efectelor externe pozitive ale unei măsuri propuse de ajutor pentru formare.

(50)

Ford prezintă o comparație între programul de formare pe care l-a asigurat în cadrul uzinei sale din Sankt Petersburg și programul propus pentru a fi asigurat la uzina Craiova. Obiectivul comparației este acela de a dovedi faptul că o uzină Ford poate fi administrată printr-un program de formare mai puțin ambițios decât cel propus pentru uzina Craiova și, prin urmare, că ajutorul pentru formarea suplimentară asigurată la uzina Craiova are un efect stimulativ.

(51)

Ford consideră că este pertinentă comparația dintre cele două proiecte de formare, din următoarele motive:

(52)

Structura programului de formare asigurat la uzina Sankt Petersburg a fost similară celei propuse pentru uzina Craiova. Cu toate acestea, la uzina Sankt Petersburg, Ford a asigurat numai formarea minimă necesară, iar membrii personalului cu funcții de conducere au beneficiat de mai multe cursuri de formare decât lucrătorii fără calificări superioare. Producția a fost lansată în 2002 numai cu nivelul minim de formare necesar îndeplinirii cerințelor de calitate și securitate Ford.

(53)

Ford a simulat programul de formare de la Sankt Petersburg, aplicându-l celor 9 000 de angajați ai uzinei Craiova. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că un program de formare de tipul celui de la Sankt Petersburg s-ar ridica, per total, la un procent aproximativ de doar 26 % din formarea propusă a fi asigurată la uzina Craiova. Mai precis, acest program ar asigura numai 57 % din modulul de formare Securitate, 2 % din modulul Competențe fundamentale, 30 % din modulul Baze în afaceri și 47 % din modulul Competențe industriale propuse pentru uzina Craiova.

(54)

Măsura notificată de România în favoarea Ford Craiova îndeplinește condițiile cumulative pentru a constitui ajutor de stat în înțelesul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Măsura constă într-o subvenție directă acordată de statul român din resurse publice. De asemenea, măsura este selectivă, întrucât implică sprijin financiar individual acordat ad hoc unui singur beneficiar, Ford Craiova. Beneficiarul va fi avantajat de măsură, deoarece va fi scutit de o parte din costurile programului de formare propus. Măsura denaturează concurența prin favorizarea societății beneficiare în raport cu concurenții care nu beneficiază de ajutor în scopuri similare. În final, schimburile dintre statele membre sunt afectate deoarece beneficiarul și concurenții săi își comercializează produsele în principal pe piața din UE, dar și pe piața SEE și pe cea mondială.

(55)

România solicită aprobarea ajutorului în temeiul normelor aplicabile la data notificării (aprilie 2008). În special, România susține următoarele: (i) compatibilitatea ajutorului propus cu tratatul trebuie evaluată în temeiul criteriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 68/2001 (25), aplicabil la data notificării; (ii) Comisia nu ar trebui să aplice retroactiv Regulamentul general de exceptare pe categorii (RGECA) (publicat la 9 august 2008 și intrat în vigoare 20 de zile mai târziu) (26); și, la nivel mai general, că (iii) aplicarea prea strictă a criteriului efectului stimulativ pornind de la decizii precum Ford Genk  (27) și GM Antwerp  (28) nu este în conformitate cu abordarea generală a Comisiei în ceea ce privește ajutorul pentru formare.

(56)

În hotărârea pronunțată în cauza Freistaat Sachsen/Comisia (29), CEJ a clarificat problemele legate de aplicarea rationae temporis a normelor privind ajutorul de stat în scopul evaluării compatibilității măsurilor de ajutor notificate. Curtea a stabilit că, pentru evaluarea compatibilității, Comisia trebuie să aplice normele, principiile și criteriile în vigoare la data emiterii deciziei, care se adaptează mai bine la contextul concurențial (30). În acest sens, Curtea adaugă, „[…] notificarea de către un stat membru a unui ajutor sau a unei scheme de ajutor preconizate nu creează o situație juridică definitivă care ar presupune aplicarea de către Comisie a normelor în vigoare la data la care a avut loc notificarea respectivă atunci când se pronunță asupra compatibilității acestora cu piața internă. Dimpotrivă, este de competența Comisiei să aplice normele în vigoare la momentul în care se pronunță, acestea fiind singurele norme în funcție de care trebuie să fie apreciată legalitatea deciziei pe care o adoptă în această privință” (31).

(57)

Curtea afirmă, de asemenea, că, în cazul în care evaluarea compatibilității este efectuată în temeiul unor norme noi, Comisia trebuie să ofere părților interesate posibilitatea de a-și prezenta observațiile cu privire la compatibilitatea ajutorului cu acestea din urmă. Este interesant de menționat faptul că această obligație procedurală nu se impune în cazul în care noile norme nu conțin modificări semnificative față de normele anterioare (32).

(58)

Din cele de mai sus reiese că evaluarea compatibilității ajutorului cu TFUE trebuie realizată de către Comisie în temeiul normelor și criteriilor aplicabile la data formulării deciziei. Ajutorul individual pentru formare care nu îndeplinește condițiile de scutire trebuie evaluat direct în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, care stipulează faptul că „ajutorul pentru facilitarea dezvoltării anumitor activități economice sau a anumitor domenii economice, atunci când acest ajutor nu afectează negativ condițiile comerciale într-o măsură contrară interesului comun” poate fi considerat compatibil cu TFUE. Regulamentul (CE) nr. 68/2001 privind ajutorul pentru formare (33) a fost înlocuit cu RGECA (34) la douăzeci de zile după publicarea sa la 9 august 2009. În conformitate cu punctele 29 și 32 și cu articolul 6 alineatul (1) litera (g) din RGECA, ajutorul individual pentru formare care depășește 2 milioane EUR pentru un proiect, indiferent dacă este acordat ad hoc sau în temeiul unei scheme, ar trebui evaluat individual de către Comisie, conform criteriilor care rezultă din instrumentele aplicabile ale Uniunii. În acest sens, Comisia trebuie să se bazeze pe Comunicarea (35) privind stabilirea criteriilor de evaluare a ajutoarelor pentru formare supuse notificării individuale (denumită în continuare „Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009”), care a fost publicată la 11 august 2009 și a intrat în vigoare în a douăzecea zi de după publicare.

(59)

În concluzie, în conformitate cu principiile Freistaat Sachsen, Comisia trebuie să evalueze compatibilitatea ajutorului notificat în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, în contextul RGECA și pe baza criteriilor de evaluare individuală prevăzute de Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009.

(60)

Comisia consideră că evaluarea ajutorului notificat în conformitate cu normele și criteriile care decurg din RGECA și Comunicarea privind ajutoarele de stat din 2009 nu încalcă drepturile procedurale ale părților interesate (a se vedea considerentul 57 de mai sus). În conformitate cu hotărârea Freistaat Sachsen, Comisia trebuie să ofere părților interesate posibilitatea de a prezenta observații cu privire la aplicarea noilor norme pentru ajutorul notificat numai în măsura în care noile norme introduc modificări substanțiale față de cele anterioare.

(61)

În acest sens, Comisia subliniază faptul că, în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare din septembrie 2008, a precizat faptul că ajutorul va fi evaluat în temeiul RGECA. Părților interesate le-a fost oferită, astfel, posibilitatea de a-și prezenta observațiile cu privire la evaluarea ajutorului notificat în temeiul RGECA. Într-adevăr, în observațiile prezentate în luna noiembrie 2008, România a invocat argumente împotriva aplicării RGECA în cazul de față. România a susținut în special faptul că respectivele criterii de evaluare care decurg din RGECA sunt parțial diferite față de cele aplicabile anterior în temeiul Regulamentului (CE) nr. 68/2001, în special în ceea ce privește intensitatea maximă permisă a ajutorului pentru ajutor general, care a crescut de la 50 % din costurile eligibile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 68/2001 la 60 % din costurile eligibile în temeiul RGECA (36).

(62)

De asemenea, Comisia consideră că prin Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009 nu se aduc modificări substanțiale privind evaluarea ajutorului de tipul celor prevăzute în hotărârea Freistaat Sachsen  (37). Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009 codifică și consolidează principiile și criteriile consacrate ale controlului UE privind ajutorul de stat, cum ar fi analiza rațională a disfuncționalității pieței/efectelor externe pozitive, distincția dintre formarea generală și formarea specifică, caracterul adecvat al ajutorului ca instrument de politică, criteriul efectului stimulativ, principiul proporționalității, analiza potențialului denaturant al ajutorului.

(63)

România și beneficiarul par a fi preocupați în special de pretinsa interpretare și aplicare prea strictă a așa-numitului criteriu stimulativ de evaluare a ajutorului pentru formare. Comisia consideră, cu toate acestea, că specificarea acestui criteriu din Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009 nu poate fi calificată ca fiind o modificare substanțială a normelor de evaluare. Deciziile în cazurile Ford Genk  (38) și GM Antwerp  (39), pe care România le oferă ca exemplu de interpretare excesiv de strictă a criteriului efectului stimulativ, sunt, de fapt, anterioare datei notificării. Criteriul efectului stimulativ nu a fost prevăzut explicit în Regulamentul (CE) nr. 68/2001, deși logica acestuia este inerentă evaluării privind compatibilitatea oricărei măsuri de ajutor în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE și era implicită în raționamentul privind rolul potențial al ajutorului în remedierea disfuncționalităților pieței de la considerentele 10 și 11. Cadrul anterior privind ajutoarele pentru formare (40) din 1998 confirmase deja criteriul efectului stimulativ ca fiind unul dintre principalii piloni pe care se baza evaluarea compatibilității pentru acest tip de ajutor (41). Mai mult, pe parcursul investigației, România și beneficiarul au furnizat explicații detaliate cu privire la efectul stimulativ, necesitatea și adecvarea ajutorului propus, la diferența dintre partea generală și partea specifică a formării „eligibile” propuse și la potențialul (așa-zis limitat) al ajutorului de a denatura concurența.

(64)

În lumina acestor considerații, Comisia concluzionează că sunt îndeplinite condițiile pentru evaluarea ajutorului în temeiul criteriilor care decurg din Comunicare privind ajutoarele pentru formare din 2009 și din RGECA, drepturile procedurale ale părților interesate fiind, totodată, protejate. Comisia remarcă, de asemenea, faptul că pe parcursul procedurii oficiale de investigare aceasta nu a primit observații din partea altor părți terțe (concurenți ai beneficiarului etc.).

(65)

Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009 stabilește criteriile de evaluare a compatibilității cu TFUE a ajutorului pentru formare care depășește 2 milioane EUR, indiferent dacă este acordat ad hoc sau în temeiul unei scheme, care urmează a fi acordat societăților individuale. Evaluarea compatibilității acestor măsuri presupune compararea efectelor pozitive ale ajutorului propus față de consecințele negative ale acestuia, în vederea evaluării măsurii în care efectele pozitive cântăresc mai mult decât cele negative.

(66)

Efectele pozitive ale ajutorului propus sunt evaluate din perspectiva: (i) potențialului ajutorului propus de a remedia anumite disfuncționalități ale pieței și de a genera efecte externe pozitive (justificare); (ii) caracterului adecvat al ajutorului ca instrument de politică; (iii) efectului stimulativ și necesității ajutorului; și (iv) măsurii în care suma ajutorului este menținută la nivelul minim necesar realizării obiectivului său (proporționalitate). Efectele negative ale ajutorului sunt evaluate din perspectiva potențialului acestuia de a denatura concurența și schimburile din interiorul Uniunii, în funcție de caracteristicile ajutorului și ale pieței (piețelor) relevante.

(67)

În conformitate cu punctele 5-11 din Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009, ajutorul este considerat justificat în cazul în care statul membru face dovada contribuției sale la remedierea problemei investițiilor insuficiente în formare – o disfuncționalitate a pieței ce poate fi observată pe întreg teritoriul UE. De multe ori, societățile nu doresc să investească în formarea angajaților lor dacă aceasta nu atrage beneficii palpabile și imediate pentru societate în sine sau dacă formarea nu este oricum necesară funcționării eficiente a societății. Cu toate acestea, formarea poate aduce beneficii pentru economie și societate în ansamblu, în special în cazul în care competențele dobândite de către angajați sunt transferabile altor locuri de muncă sau produc efecte pozitive pentru societate. În principiu, societățile vor fi mai puțin predispuse să investească în formare atunci când beneficiile imediate ale acestei formări pentru societate nu depășesc efectele pozitive. Pe scurt, ajutorul se justifică prin potențialul său de a redresa o anumită disfuncționalitate a pieței, și anume investițiile insuficiente în formare, care se leagă și de efectele externe pozitive ale formării.

(68)

Pentru a stabili dacă ajutorul este justificat de potențialul său de a redresa investițiile insuficiente în formare, Comisia analizează mai întâi natura formării propuse, respectiv caracterul său general sau specific în sensul articolului 38 din RGECA, sau o combinație între cele două. Diferența dintre formarea generală și formarea specifică este importantă, deoarece se consideră că formarea generală poate produce mai multe efecte externe pozitive decât formarea specifică, ceea ce este în primul rând în beneficiul societății. Prin urmare, ajutorul acordat pentru formare generală este considerat ca fiind mai justificat în ceea ce privește determinarea societăților de a efectua o astfel de investiție decât ajutorul pentru formare specifică.

(69)

Articolul 38 alineatul (1) din RGECA definește formarea specifică prin faptul că „înseamnă formare cu un conținut aplicabil direct și principal postului actual sau viitor al angajatului în întreprindere și care oferă calificări ce nu pot fi transferate către alte întreprinderi sau alte domenii de activitate sau care pot fi transferate numai într-o măsură limitată”. Formarea generală este definită la articolul 38 alineatul (2) din RGECA ca „însemnând formare cu un conținut care nu este aplicabil exclusiv sau preponderent postului actual sau viitor al angajatului în întreprindere, însă care oferă calificări ce pot fi transferate într-o mare măsură către alte întreprinderi sau alte domenii de activitate”. Deși ambele tipuri de formare aduc, într-o anumită măsură, beneficii societății, care va avea oricum de câștigat de pe urma unei forțe de muncă cu calificări superioare, diferența esențială dintre formarea generală și cea specifică stă în gradul de „transferabilitate” a competențelor dobândite prin formare.

(70)

Articolul 38 alineatul (2) literele (a) și (b) din RGECA și, respectiv, punctul 9.2 din Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009, enumeră factorii care ar putea fi luați în considerare pentru stabilirea caracterului general al formării. Aceștia includ: (i) formarea este organizată în comun de societăți diferite sau în proiectul de formare se pot înscrie angajați ai unor societăți diferite; (ii) formarea este certificată, în urma formării se obține o diplomă recunoscută, sau este validată de autoritățile publice; (iii) formarea este asigurată unor categorii de angajați ce se caracterizează printr-un grad ridicat de rotație în cadrul societății și sectorului în cauză; (iv) formarea ar putea fi utilă angajaților și în alte posturi (locuri de muncă viitoare într-o altă întreprindere, viața socială, bunăstare etc.).

(71)

Comisia remarcă mai întâi că România și Ford au dovedit în mod convingător al patrulea indicator de la punctul 9.2 din Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009, și anume că formarea suplimentară „eligibilă pentru ajutor” care urmează a fi asigurată va fi utilă angajaților și în posturi viitoare. În special, România și Ford au dovedit că formarea suplimentară care urmează a fi asigurată oferă competențe transferabile care se dovedesc utile angajaților și în afara locului de muncă, contribuie la bunăstarea acestora, îmbunătățesc calitatea vieții, sporesc șansele de a ocupa un loc de muncă și în cadrul altor societăți/sectoare și, nu în ultimul rând, generează efecte pozitive pentru economie și societate în ansamblu și, în principal, la nivelul unei regiuni defavorizate asistate în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE.

(72)

Astfel, România a propus un ajutor în sprijinul unui proiect de formare pentru care cea mai mare parte a cheltuielilor eligibile pretinse este asociată formării generale. Din totalul costurilor de 185,5 milioane EUR prevăzute în buget pentru întregul proiect de formare, 113,7 milioane EUR sunt declarate ca fiind costuri eligibile pentru formare generală (excluzând compensațiile salariale) și doar 1,5 milioane EUR sunt considerate costuri eligibile pentru formare specifică (excluzând compensațiile salariale) (a se vedea considerentul 15 de mai sus). Mai exact, formarea suplimentară „specifică” care urmează a fi asigurată în cadrul modulelor Securitate, Baze în afaceri și Competențe industriale are un caracter aproape exclusiv general, în timp ce formarea suplimentară asigurată în cadrul modulului Competențe fundamentale este exclusiv generală (a se vedea considerentul 14, dar și considerentele 34-37 de mai sus).

(73)

Comisia consideră că România și Ford au demonstrat în mod satisfăcător diferența dintre partea generală și cea specifică a programului de formare propus. În special, România și Ford au dovedit că prin formarea generală suplimentară „eligibilă” care urmează a fi asigurată în cadrul fiecăruia dintre cele patru module principale de formare se transmit competențe care vor fi utile angajaților și în alte posturi decât cel de la uzina Craiova, competențe „transferabile” în sensul Comunicării privind ajutoarele pentru formare din 2009 și RGECA. România dovedește că formarea suplimentară care urmează a fi asigurată în cadrul modulului Competențe fundamentale vizează sprijinirea dezvoltării personale a indivizilor și corespunde într-o foarte mică măsură desfășurării efective a activității (a se vedea considerentul 35 de mai sus). Formarea din cadrul acestui modul asigură cunoștințe generale (de exemplu, competențe informatice, cunoștințe de limba engleză, competențe lingvistice și numerice) benefice tuturor categoriilor de angajați, indiferent de pregătirea profesională. Formarea lingvistică și numerică personalizată, spre exemplu, va îmbunătăți capacitatea angajaților cu pregătiri profesionale diferite de a comunica și de a transmite concepte și idei, precum și capacitatea de a interpreta din punct de vedere cantitativ modificările din mediul înconjurător. În mod similar, modulul include o formare personalizată axată pe capacitatea de conducere asigurată angajaților din toate categoriile. Aceste competențe sunt în principal în beneficiul angajaților, îmbunătățindu-le calitatea vieții și generând efecte externe pozitive pentru economie și societate în ansamblu. Aceste efecte externe pozitive se vor resimți mai ales la nivelul regiunii în care este situată uzina Craiova, regiune a Uniunii defavorizată asistată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE.

(74)

Prin formarea generală suplimentară care urmează a fi asigurată în cadrul modulului Baze în afaceri se vor transmite competențe generale în mare parte transferabile altor societății sau sectoare industriale, în domenii vaste cum ar fi Competențe privind managementul de proiect, Resurse umane, Achiziții, Finanțe, Programul 6 Sigma (reducerea erorilor în procesele repetate, o metodologie aplicabilă în diferite sectoare industriale) (a se vedea considerentul 36 de mai sus). Aceste competențe generale pot determina creșterea atractivității angajaților pe piața locurilor de muncă. Similar, formarea generală suplimentară asigurată în cadrul modulului Competențe industriale va acoperi două mari domenii: îmbunătățirea competențelor în ceea ce privește ocupația de electrician/mecanic, care sporește șansele de angajare a lucrătorilor și formarea (aprofundată) extinsă privind întreținerea, automatica și robotica. În ambele cazuri, angajații învață să utilizeze diferite tipuri de utilaje altele decât cele cu care operează la locul de muncă și, ca atare, competențele dobândite sunt transferabile.

(75)

În ceea ce privește modulul de formare privind securitatea (a se vedea considerentul 34 de mai sus), formarea suplimentară eligibilă care urmează a fi asigurată, ce implică parțial formare generală și parțial formare specifică, constă în îndrumare individualizată în vederea încurajării creșterii conștientizării în ceea ce privește securitatea și a unei schimbări comportamentale privind securitatea. Având în vedere că partea generală a formării suplimentare privind securitatea asigură competențe utile angajaților și în afara cadrului reprezentat de obligațiile obișnuite de serviciu, de care se pot folosi și la un alt loc de muncă și chiar în viața privată, se poate afirma că această formare generează o serie de efecte externe pozitive asociate formării generale.

(76)

Prin urmare, Comisia concluzionează că România și Ford au dovedit în mod satisfăcător faptul că angajații ar trebui să beneficieze de competențele dobândite în urma formării generale suplimentare și în alte posturi pe care le vor deține în viitor, în viața lor socială sau pentru asigurarea bunăstării – în sensul punctului 9.2 litera (d) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009. Această concluzie este consolidată de dovezile prezentate de Ford și România (a se vedea considerentul 16 de mai sus) în sensul că majoritatea formatorilor implicați în program (până la 90 %) vor fi recrutați din centre externe de formare specializată și că o mare parte din formare va fi oferită în locații din afara incintei uzinei (a se vedea, de asemenea, în acest sens, considerentul 18 din decizie, unde se indică costurile eligibile privind transportul, atât pentru cursanți, cât și pentru formatori).

(77)

Totodată, Comisia trebuie să observe faptul că ceilalți indicatori de „transferabilitate” enumerați în scop de exemplificare la articolul 38 alineatul (2) literele (a) și (b) din RGECA și la punctul 9.2 literele (a), (b) și (c) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009 nu par a fi îndepliniți în cazul de față. În special, proiectul de formare este organizat de o singură societate și nu este permisă participarea angajaților din alte societăți. România și Ford nu au prezentat informații cu privire la măsura în care formarea va fi certificată. Având în vedere că mare parte a formării este posibil să fie desfășurată cu formatori selectați din cadrul unor societăți private, este puțin probabil ca angajații cursanți să obțină diplome/certificate recunoscute sau validate de autoritățile publice. Părțile interesate nu au prezentat informații cu privire la gradul de mobilitate a angajaților spre alte societăți și/sau sectoare. Prin urmare, Comisia consideră că transferabilitatea competențelor dobândite ar trebui consolidată prin emiterea de certificate de participare cursanților. Cu toate că această condiție nu este suficientă în sine pentru îndeplinirea cerințelor de la punctul 9.2 litera (b) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009, ar consolida totuși respectarea cerinței privind transferabilitatea în stadiul de punere în aplicare. Acest aspect este abordat în articolul 2 alineatul (5) din prezenta decizie. Comisia consideră că cel de-al patrulea indicator de la punctul 9.2 litera (b) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009 este dovedit. În lumina tuturor considerațiilor anterioare, Comisia concluzionează că cerința privind transferabilitatea în ceea ce privește formarea generală suplimentară propusă este îndeplinită.

(78)

În decizia de inițiere a procedurii de investigare, Comisia s-a întrebat dacă anumite părți din formarea suplimentară „eligibilă” sunt într-adevăr necesare viitorilor angajați, în special având în vedere faptul că beneficiarul a avut posibilitatea de a recruta personal cu calificări superioare. Această rezervă a fost înlăturată prin referirile anterioare făcute cu privire la transferabilitatea formării generale suplimentare propuse a fi asigurată și potențialul acesteia de a genera efecte externe pozitive într-o regiune asistată și pentru economie și societate în ansamblu.

(79)

În lumina considerațiilor de mai sus, criteriul justificării este considerat a fi îndeplinit.

(80)

În conformitate cu punctele 10-11 din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009, Comisia trebuie să evalueze dacă ajutorul de stat este cel mai adecvat instrument de politică pentru încurajarea tipului de formare propusă. În acest sens, Comisia trebuie să țină seama de alternativele la furnizarea ajutorului prevăzute de România, cum ar fi sprijinirea formării prin învățământul regional sau sprijinirea angajaților în urmarea formării într-un alt context, în afara societății.

(81)

România a susținut că proiectul de formare se va baza aproape exclusiv pe formatori externi, care urmează a fi recrutați cu ajutorul unei societăți specializate din cadrul unor companii private specializate regionale sau străine. Comisia consideră că alternativa de a asigura (cel puțin parțial) formarea propusă prin referire la instituțiile de învățământ publice locale nu a fost explorată satisfăcător. În ciuda acestui fapt, Comisia acceptă argumentul României potrivit căruia un program cuprinzător de formare de genul celui propus pentru uzina Craiova derivă valoare adăugată din sinergiile care se vor crea între diferitele tipuri de formare asigurate, ceea ce depășește suma valorilor cursurilor individuale de formare în domenii specifice.

(82)

În consecință, s-a ajuns la concluzia că și criteriul caracterului adecvat este îndeplinit.

(83)

În conformitate cu punctul 12 din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009, se consideră că ajutorul propus are un efect stimulativ atunci când se dovedește că determină schimbarea comportamentului beneficiarului în direcția asigurării unei formări mai complete și/sau mai bune decât în absența ajutorului. Conformitatea cu criteriul efectului stimulativ reprezintă o condiție sine qua non pentru aprobarea ajutorului (considerentul 28 din RGECA).

(84)

Efectul stimulativ al ajutorului este identificat prin analiză comparativă, și anume prin compararea nivelului formării ce urmează a fi asigurată cu ajutor și, respectiv, a nivelului formării în absența ajutorului (punctul 13 din Orientările privind ajutoarele pentru formare din 2009).

(85)

Pentru a dovedi efectul stimulativ al ajutorului propus, Ford a prezentat o comparație între programul pentru formare pe care l-a asigurat angajaților de la uzina sa de automobile din Sankt Petersburg și cel propus pentru uzina Craiova. Pentru programul de formare de la Sankt Petersburg, societatea nu a beneficiat de ajutor. Structura programului de formare asigurat a fost similară celei a proiectului de formare propus pentru uzina Craiova, deși sfera de aplicare a programului și gradul de dezvoltare a conținutului au fost diferite. În Sankt Petersburg, societatea a asigurat doar formarea minimă necesară îndeplinirii cerințelor de securitate și nivelurile de calitate a producției Ford. Ford susține că, prin comparație, programul de la uzina Sankt Petersburg a oferit numai 57 % din modulul Securitate, 2 % din modulul Competențe fundamentale, 30 % din modulul Baze în afaceri și 47 % din modulul Competențe industriale în cadrul formării propuse pentru a fi asigurată la uzina Craiova.

(86)

Comisia este de părere că analiza comparativă a programului de formare de la Sankt Petersburg și a programului de formare de la Craiova nu este pe deplin convingătoare. Condițiile inițiale și caracteristicile producției în cazul celor două uzine nu pot fi comparate. La Sankt Petersburg, Ford a preluat o uzină care anterior producea motoare mari pentru industria navală și pentru industria de apărare, în timp ce la uzina Craiova se produceau automobile. În cazul uzinei Sankt Petersburg, Ford nu a trebuit să păstreze forța de muncă existentă. Prin urmare, a putut recruta angajați mai tineri, cu calificări superioare, dar cu mai puțină experiență. Uzina Sankt Petersburg are o producție mai scăzută decât producția planificată pentru uzina Craiova. În Sankt Petersburg, Ford produce numai automobile (din 2002, uzina produce modelele Ford Focus II și Ford Mondeo), în timp ce la uzina Craiova se vor produce atât automobile (modelele multifuncționale B-MAV și ISV), cât și motoare. La uzina Sankt Petersburg nu există un atelier de presare, așa cum este cazul uzinei Craiova. În consecință, necesitățile de formare ale societății în vederea funcționării eficiente a uzinei și a îndeplinirii standardelor (posibil diferite) legislative și a celor de securitate internă și calitate ar trebui să fie diferite.

(87)

În ciuda acestui fapt, Comisia consideră că analiza comparativă cu uzina Sankt Petersburg constituie, în orice caz, dovada faptului că o uzină de automobile Ford poate funcționa eficient și poate îndeplini standardele de calitate și securitate internă ale societății cu mult mai puțină formare decât se propune pentru uzina Craiova. Această constatare susține argumentul României potrivit căruia, în absența ajutorului, societatea s-ar limita să asigure la uzina Craiova doar puțin peste formarea necesară funcționării uzinei (și anume așa-numita formare specifică societății, pentru care beneficiarul a alocat 29,7 milioane EUR din fonduri proprii). Într-adevăr, Ford precizează că, în absența ajutorului, ar asigura numai formarea specifică societății (și anume formarea necesară în vederea utilizării noii tehnologii în uzină și a îndeplinirii standardelor de securitate internă și calitate, care nu a fost declarată eligibilă pentru ajutor și ale cărei costuri le va suporta integral) și numai până la 40 % din anumite cursuri de formare suplimentară (astfel cum se menționează în documentația depusă cu privire la proiectul de formare). În plus, Ford a prezentat în detaliu estimări privind costurile de formare, bugete, participanți, conținutul și intervalul orar pentru programul de formare propus la uzina din Craiova, precum și informații suficiente echivalente cu privire la programul de formare profesională care a fost oferit la uzina din Sankt Petersburg – elemente care trebuie să fie verificate de către Comisie în conformitate cu punctul 15 litera (a) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009. De asemenea, societatea a prezentat dovezi ample care să permită să se facă distincție între cursurile obligatorii în conformitate cu reglementările UE și/sau românești existente – în sensul punctului 15 litera (b) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009. Costurile înscrise în buget pentru partea privind costurile suplimentare, „eligibile” din programul de formare sunt credibile în comparație cu costurile alocate pentru partea specifică societății (neeligibilă) a programului de formare, care a fost deja a începută în vara anului 2009. Astfel, criteriul prevăzut la punctul 15 litera (c) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009 se consideră, de asemenea, a fi îndeplinit.

(88)

În decizia de inițiere a procedurii de investigare, Comisia s-a întrebat dacă anumite părți din programul de formare notificat ca fiind eligibil pentru ajutor nu sunt, de fapt, necesare utilizării noii tehnologii introduce la uzina Craiova. În acest caz, efectul ajutorului ar fi doar acela de a acoperi costurile de funcționare ale societății, respectiv costurile pe care societatea ar fi trebuit să le suporte oricum și, ca atare, ajutorul nu ar avea efect stimulativ. Această situație ar fi similară celor din Ford Genk  (42), GM Antwerp  (43) și DHL Leipzig  (44), în cazul cărora Comisia a considerat ajutorul incompatibil cu piața internă pentru acele părți din programul de formare legate, spre exemplu, de restructurare, lansarea de noi produse sau pentru formarea cu caracter obligatoriu în temeiul reglementărilor privind securitatea. Comisia a constatat că, în cazul în care ajutorul este destinat finanțării operațiilor normale pe care societățile trebuie să le achite oricum, ajutorul nu are un efect stimulativ real, ci, pur și simplu subvenționează costurile de funcționare ale beneficiarului prin scutirea acestuia de la plata costurilor pe care ar fi trebuit să le suporte în mod normal.

(89)

România și Ford subliniază faptul că formarea necesară utilizării noii tehnologii a fost delimitată în mod clar de formarea generală suplimentară, care nu este necesară desfășurării activității. În cadrul modulului Baze în afaceri, societatea va finanța în întregime cursurile de formare specifică societății asigurate în următoarele domenii: Sisteme IT specifice Ford, Procese operaționale Ford și Proceduri de control intern Ford. Similar, în cadrul modulului Competențe industriale societatea va finanța în întregime cursurile necesare îndeplinirii obligațiilor de serviciu, cum ar fi Lansare, Întreținere și Motostivuitoare, Robotică și Automatică. Nici formarea generală suplimentară asigurată în cadrul modulului Competențe fundamentale nu este necesară desfășurării activității sau chiar pentru a putea urma părțile mai specializate ale programului de formare, deoarece noua tehnologie utilizată în uzină se bazează pe instrucțiuni vizuale ușor de urmat și poate fi asimilată prim metoda învățării prin practică. Comisia acceptă aceste argumente, care sunt în conformitate cu observația potrivit căreia mare parte din formarea suplimentară „eligibilă” propusă asigură competențe generale și transferabile care nu sunt asociate direct desfășurării activității. În acest sens, Comisia constată, de asemenea, că relația dintre formarea suplimentară care urmează să fie oferită și activitățile economice ale beneficiarului (adică producția de vehicule și motoare) este mai puțin strânsă în cazul modulelor Siguranță, Competențe fundamentale și Baze în afaceri (a se vedea, de asemenea, considerentele 35-36 de mai sus) decât în cazul modulului Competențe industriale (a se vedea, de asemenea, considerentul 37 de mai sus). Cu toate acestea, considerațiile de mai sus cu privire la necesitatea formării oferite în cadrul acestui modul pentru beneficiar atenuează această preocupare și permit să se concluzioneze că relația dintre formarea Competențe industriale și activitatea beneficiarului nu este de natură a indica lipsa efectului stimulativ în sensul punctului 15 litera (d) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009. Această constatare este întărită de faptul că România și Ford au furnizat dovezi care indică faptul că o bună parte din formare va fi oferită în afara incintei uzinei și de către formatori externi recrutați din centre externe de formare de specialitate (a se vedea considerentele 16 și 76 de mai sus). Aceasta este o indicație suplimentară a faptului că relația dintre formarea oferită și activitățile beneficiarului este mai puțin strânsă în înțelesul punctului 15 litera (d) din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009.

(90)

În același timp, Comisia constată că România și beneficiarul nu au prezentat dovezi pentru a susține că beneficiarul nu va include în costurile eligibile acele costuri care ar putea fi recuperate în cele din urmă de către beneficiar, ca o consecință a faptului că va beneficia de competențele dobândite de către angajați în urma formării – astfel cum prevede punctul 16 ultimul paragraf (împreună cu nota de subsol nr. 1) din Orientările privind ajutoarele pentru formare din 2009. Cu toate acestea, Comisia recunoaște că astfel de efecte ar putea fi dificil de cuantificat și de demonstrat ex ante, în împrejurările speciale ale programului de formare propus în acest caz, în care o mare parte din formarea suplimentară propusă este de natură generală, care, în principiu, nu aduce beneficii decât în mod indirect beneficiarului, iar natura în sine și conținutul formării propuse exclud ipoteza potrivit căreia aceasta ar putea fi urmată în contextul sarcinilor actuale sau a activității efectuate de către angajați. Cu toate acestea, Comisia consideră necesar să solicite beneficiarului să ia un angajament privind excluderea cheltuielilor din costurile eligibile pretinse în cursul punerii în aplicare a programului – a se vedea în acest sens, articolul 2 alineatul (6) din prezenta decizie.

(91)

În decizia de inițiere a procedurii de investigare, Comisia s-a întrebat și dacă părți din formarea în domeniul securității declarate ca fiind eligibile pentru ajutor nu trebuie, de fapt, asigurate de societate, astfel cum se impune în reglementările europene și/sau românești privind securitatea sau cum reiese din standardele de securitate internă ale societății. România și Ford au depus o documentație care să dovedească faptul că formarea în domeniul securității impusă prin regulament va fi asigurată în întregime pe cheltuiala societății, în cadrul părții neeligibile, specifice societății, din programul de formare. De asemenea, Ford susține că efectul stimulativ al ajutorului nu ar trebui evaluat în temeiul standardelor interne ale societății – în cazul de față, standardele de securitate internă – deoarece această abordare ar avea un efect denaturant prin obligarea societăților să își coboare (sau să mențină la un nivel scăzut) standardele interne pentru a putea fi considerate eligibile pentru ajutor. Comisia conchide că și la această întrebare s-a răspuns în mod satisfăcător.

(92)

În conformitate cu punctul 16 din Orientările privind ajutoarele pentru formare din 2009, Comisia trebuie să verifice faptul că valoarea ajutorului este limitată la minimul necesar atingerii obiectivului ajutorului. În acest sens, Comisia analizează conformitatea calculării costurilor eligibile pretinse cu dispozițiile articolului 39 alineatul (4) din RGECA, limitarea acestora la costurile rezultate din formarea care nu ar fi fost oferită în absența ajutorului, precum și respectarea intensităților maxime ale ajutorului stabilite prin articolul 39 alineatul (2) din RGECA.

(93)

Categoriile de costuri eligibile pretinse de România pentru partea suplimentară „eligibilă” din programul de formare (a se vedea considerentul 18 de mai sus) îndeplinesc dispozițiile articolului 39 alineatul (4) din RGECA și prin urmare și condițiile punctului 16 din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009. În special, România și beneficiarul au prezentat estimări separate ale costurilor atât pentru partea generală și specifică, „eligibilă”, cât și pentru partea specifică societății (neeligibilă) din programul de formare, făcând diferența, în primul caz, între următoarele categorii: costurile de personal ale formatorului; cheltuielile de deplasare ale formatorilor și ale cursanților (inclusiv cazarea); deprecierea instrumentelor și echipamentelor utilizate exclusiv pentru proiectul de formare; orientare și consultanță pentru proiectul de formare; și compensațiile salariale ale cursanților limitate la orele/zilele de formare prevăzute a fi urmate. Mai mult decât atât, România și Ford au furnizat explicații detaliate cu privire la ipotezele și previziunile privind costurile pe care se bazează pretențiile pentru fiecare categorie de cheltuieli eligibile, atât pentru partea generală, cât și pentru cea specifică a formării suplimentare. Comisia remarcă faptul că au fost prezentate explicații detaliate și în ceea ce privește numărul aproximativ de angajați pentru care se adresează fiecare curs de formare specifică (făcând diferența între angajații actuali și angajații viitori și oferind estimări separate pentru fiecare an de punere în aplicare a programului), și în strânsă legătură, numărul estimativ de zile/ore de formare care urmează a fi asigurate pentru fiecare curs de formare, pentru fiecare modul de formare și pentru fiecare an de punere în aplicare a programului. România precizează, de asemenea, că, în scopul prezentului proiect, s-au aplicat intensitățile maxime ale ajutorului de 50 % pentru formare generală și, respectiv, 25 % pentru formare specifică. Astfel, intensitatea maximă a ajutorului aplicată în raport cu formarea generală eligibilă este mai scăzută decât cea prevăzută la articolul 39 alineatul (2) litera (a) din RGECA. De asemenea, România arată că valoarea ajutorului a fost, de fapt, limitată la 57 de milioane EUR de către beneficiar, deși, chiar și prin aplicarea intensităților maxime ale ajutorului mai puțin permisive prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 68/2001 pentru costurile eligibile estimate, proiectul s-ar fi calificat pentru a beneficia de un ajutor pentru formare generală în valoare de 76,96 milioane EUR și de un ajutor pentru formare specifică în valoare de 0,47 milioane EUR.

(94)

În decizia de inițiere a procedurii de investigare, Comisia s-a întrebat dacă (cel puțin parțial) ajutorul pentru formare propus nu ar compensa de fapt dezavantajele regionale intangibil, manifestate ca deficit de competențe, deja compensate prin ajutorul regional în valoare de 143 de milioane EUR aprobat de Comisie în aprilie 2008 pentru investițiile în uzina Ford de la Craiova (45).

(95)

Această întrebare se leagă de problema conformității cu normele de cumulare prevăzute la articolul 7 din RGECA. În conformitate cu alineatul (3) al acestui articol, ajutorul pentru formare nu ar trebui cumulat cu niciun alt ajutor asociat acelorași costuri eligibile – suprapuse parțial sau total – în cazul în care această cumulare ar determina depășirea plafonului intensității maxime a ajutorului aplicabil în temeiul articolului 39 din RGECA.

(96)

România a arătat că ajutorul pentru formare notificat și ajutorul regional acordat anterior nu acoperă costuri eligibile care se suprapun. Ajutorul regional aprobat în aprilie 2008 se referă la cheltuieli inițiale eligibile pentru investiții (utilaje, uzină, clădiri) în conformitate cu punctul 4.2 din Orientările privind ajutoarele regionale din 2006 (46). În cazul de față, cheltuielile eligibile notificate acoperă integral diferite categorii de cheltuieli: costurile de personal ale formatorului, cheltuielile de deplasare ale formatorului și ale cursanților, materiale și provizii, deprecierea materialelor și instrumentelor utilizate pentru formare, orientare și consultanță, compensații salariale pentru cursanți legate exclusiv de timpul petrecut pentru formare. Comisia constată că România a dovedit diferența dintre costurile eligibile acoperite de ajutorul regional acordat și ajutorul pentru formare propus pentru uzina Craiova.

(97)

Pe de altă parte, se ridică problema dacă ajutorul pentru formare este justificat ca atare având în vedere că ar urma să compenseze un dezavantaj regional intangibil deja compensat prin ajutorul regional. România răspunde la această întrebare subliniind faptul că măsurile de ajutor regional și de ajutor pentru formare au obiective diferite și acoperă costuri eligibile diferite. Obiectivul ajutorului regional este stimularea investițiilor în regiunile defavorizare ale Uniunii, în timp ce ajutorul pentru formare vizează remedierea problemei legate de investițiile insuficiente în formare. De ajutorul regional beneficiază în primul rând societatea în sine, în timp ce ajutorul pentru formare, în special atunci când este asociat formării generale, vine în primul rând în beneficiul angajaților și doar în al doilea rând în beneficiul societății. România subliniază, de asemenea, faptul că normele europene privind ajutorul de stat nu interzic cumularea ajutorului regional cu ajutorul pentru formare în cazul aceleiași societăți. Mai mult decât atât, potrivit observației îndreptățite a României, în cazul în care societățile care au beneficiat de ajutor regional nu ar avea dreptul să primească și ajutor pentru formare, cele mai defavorizate regiuni ale Uniunii ar fi discriminate de facto, prin eliminarea posibilității de a beneficia de ajutor pentru formare.

(98)

Având în vedere observațiile de la considerentul 94, Comisia concluzionează că, pe baza informațiilor prezentate, condițiile privind proporționalitatea care decurg din articolul 39 alineatul (2) din RGECA (stabilirea intensităților aplicabile ajutorului), din articolul 39 alineatul (4) din RGECA (definirea categoriilor de costuri eligibile care pot fi luate în calcul) și din punctul 16 din Comunicare privind ajutorul pentru formare din 2009 pot fi considerate ca fiind îndeplinite. În special, în ceea ce privește costurile salariale ale cursanților, au fost luate în calcul doar acele costuri legate de perioada petrecută la cursurile de formare, respectându-se condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (4) din RGECA.

(99)

Cu toate acestea, Comisia trebuie să remarce faptul că dovezile prezentate în acest caz privind proporționalitatea, care asigură limitarea ajutorului la minimul necesar, constau aproape exclusiv în estimări ale costurilor viitoare și previzionări ale acțiunilor viitoare. Acesta este cazul, spre exemplu, al numărului total de angajați care urmează a fi incluși în proiectul de formare propus, care estimează o forță de muncă totală de 9 000 de angajați până în 2012. Un raționament similar se aplică estimărilor costurilor eligibile pentru fiecare categorie de cheltuieli în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) din RGECA. Comisia recunoaște că este justificat să accepte, în scopul unui proiect de formare de amploarea celui de față, care vizează 9 000 de lucrători, acoperind peste 269 de cursuri diferite și destinat a fi aplicat pe o perioadă de cinci ani, costurile eligibile care sunt considerate ca fiind necesare pot fi doar estimări, derivate din cheltuielile similare suportate în trecut (în legătură cu proiecte de formare asigurate la alte locații ale societății) și care țin seama de proiecții și previzionări de costuri realiste pentru România (a se vedea considerentul 20 de mai sus). Cu toate acestea, nu se poate exclude a priori faptul că aceste costuri care vor fi suportate efectiv ar putea fi în cele din urmă mai scăzute decât cele prevăzute. Prin urmare, este necesar să se introducă garanții suplimentare pentru a asigura conformitatea cu principiul proporționalității pe parcursul aplicării proiectului. Această problemă este abordată avându-se în vedere condițiile privind punerea în aplicare a proiectului, prevăzute la articolul 2 din prezenta decizie.

(100)

În conformitate cu punctul 17 din Comunicarea privind ajutoarele pentru formare din 2009, Comisia ar trebui să evalueze în detaliu efectele potențial denaturante ale ajutorului în acele cazuri în care ajutorul propus ar putea determina o modificare semnificativă a comportamentului beneficiarului în măsură să denatureze concurența. Potențialul denaturant al ajutorului poate varia în funcție de caracteristicile ajutorului și de piața (piețele) afectate.

(101)

Comisia remarcă faptul că ajutorul propus este aproape exclusiv de formare generală, care, prin caracterul său, se consideră a fi în primul rând în beneficiul angajaților și doar în al doilea rând în avantajul beneficiarului (deși acesta din urmă va beneficia de avantajele asociate unei forțe de muncă cu calificări superioare). Astfel, se poate afirma că ajutorul nu are un impact semnificativ din perspectiva calității, cantității și din perspectiva producției sau a prețului – efecte de genul acesta favorizând beneficiarul în detrimentul concurenților săi. Mai mult decât atât, conformitatea cu principiul proporționalității ar trebui, de asemenea, să limiteze efectele denaturante ale ajutorului.

(102)

Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 18 din Comunicarea privind ajutorul pentru formare din 2009, selectivitatea ajutorului, dimensiunea ajutorului și durata programului care a beneficiat de ajutor indică probabilitatea și gradul de denaturare a concurenței. Ajutorul propus este selectiv (presupune acordarea unui sprijin ad hoc individual unei societăți mari), valoarea ajutorului este neobișnuit de ridicată (57 de milioane EUR), iar programul de formare care a beneficiat de ajutor se întinde pe o perioadă de cinci ani (care, mai mult, coincide cu perioada de lansare a două noi proiecte de producție).

(103)

Comisia își exprimă îngrijorarea în special în ceea ce privește impactul sumei totale neobișnuit de ridicate a ajutorului propus, respectiv 57 de milioane EUR. Ajutorul de o asemenea valoare, mai ales dacă întreaga sumă ar urma să fie achitată beneficiarului într-o singură tranșă, ar avea efecte denaturante similare celor resimțite în cazul unei subvenții în numerar achitate într-o singură tranșă. În această situație, beneficiarul ar putea dispune de sumă, cel puțin în etapele inițiale ale aplicării programului, și pentru alte scopuri operaționale în afara celor care acoperă costurile unui program de formare în derulare.

(104)

O altă preocupare o reprezintă posibilul avantaj financiar care ar putea fi derivat de beneficiar din faptul că ajutorul pentru formare ar acoperi parțial compensațiile salariale pentru angajați în raport cu timpul petrecut pentru a urma partea suplimentară „eligibilă” a formării. În conformitate cu informațiile prezentate de România și de Ford, proiectul de formare propus ar determina per ansamblu o medie totală de 111 zile de formare pentru un angajat (adică o medie de 22,2 zile de formare pe an), care să includă atât partea programului de formare (neeligibilă) specifică societății, cât și partea „eligibilă” suplimentară a programului.

(105)

Pentru a evalua potențialul denaturant al ajutorului propus, Comisia trebuie să țină seama și de caracteristicile sectorului și de structura pieței (piețelor) relevante pentru proiectul de formare care beneficiază de ajutor. În vederea analizării acestor aspecte, Comisia face referire la analiza privind piața relevantă a produsului, piața geografică relevantă și cota de piață elaborată de Comisie în 2008 pentru evaluarea ajutorului regional acordat în favoarea Ford Craiova (47), ale cărei concluzii sunt comparate cu datele vânzărilor recente de automobile ale companiei de consultanță Global Insight (48) și interpretate în contextul informațiilor recente referitoare la rata utilizării capacității de producție în industrie.

(106)

Beneficiarul ajutorului pentru formare este o societate mare din sectorul producției de autovehicule. Ford va produce la uzina Craiova două noi tipuri de autovehicule: B-MAV, un vehicul mic, multifuncțional, construit pe o platformă clasificată de Ford ca aparținând segmentului B de autovehicule de pasageri, și ISV, un vehicul utilitar de mici dimensiuni care poate fi utilizat atât pentru transportul de pasageri, cât și pentru transportul de mărfuri, construit pe o platformă clasificată de Ford ca aparținând segmentului C de autovehicule de pasageri. Începând cu 2011, uzina Craiova va produce și o nouă linie de motoare cu nivel scăzut de emisii de CO2, care urmează a fi încorporate aproape exclusiv pe vehiculele marca Ford.

(107)

În decizia privind ajutorul regional din luna aprilie 2008, Comisia a concluzionat că, în măsura în care motoarele sunt produse intermediare care urmează a fi încorporate pe vehicule marca Ford, piața relevantă a produsului și piața geografică relevantă pentru motoare coincid cu cele stabilite pentru produsele finite (vehiculele). În ceea ce privește piața relevantă a produsului și piața geografică relevantă pentru vehiculele B-MAV și IVS, din cauza faptului că există sisteme diferite de clasificare a segmentelor de autovehicule relevante, Comisia a luat în considerație diferite definiții alternative ale pieței produsului. Vehiculele produse la uzina Craiova vor fi vândute în principal pe piețele din UE și SEE, însă societatea intenționează, de asemenea, să exporte treptat și către alte destinații internaționale. Comisia a estimat cotele relevante de piață pe perioada 2007-2012 la nivelul SEE și la nivel mondial și a concluzionat că cea mai ridicată cotă de piață relevantă atinsă de Ford a fost de 16,8 % la nivelul SEE în anul 2007, manifestând o ușoară tendință regresivă în timp până în 2013. Societățile producătoare de autovehicule cu caracteristici foarte asemănătoare celor ale vehiculelor B-MAV și IVS sunt Renault și Opel și, respectiv, Renault, Citroen, Fiat și Volkswagen.

(108)

Per ansamblu, sectorul european al automobilelor se caracterizează prin supracapacitate de producție – spre exemplu, în 2007, un an bun pentru vânzările de mașini în Europa, producătorii au introdus pe piață cu 4 milioane de mașini mai mult decât o impunea puterea de cumpărare a pieței (49). ACEA (Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile) raportează că înmatriculările de vehicule comerciale ușoare noi până la 3,5 t au scăzut cu 31,4 % în Europa în perioada iulie 2008-iulie 2009 (50).

(109)

Comisia este de părere că trăsăturile caracteristice ale sectorului (supracapacitatea în special) și ale piețelor relevante (competiția strânsă dintre puțini producători mari) indică faptul că ajutorul poate denatura în mod clar concurența. Cu toate acestea, aceste considerente trebuie puse în balanță cu necesitatea încurajării investițiilor viitoare pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a sectorului European al automobilelor în ansamblu. În Comunicarea sa privind „Răspunsul la criza din industria europeană a automobilelor” (51), Comisia a identificat o gamă largă de măsuri de ajutor pentru asistarea industriei în contextul crizei actuale, inclusiv ajutor pentru formare. Mai mult decât atât, trebuie reamintit faptul că, în timp ce ajutorul este consistent în termeni absoluți, acesta reprezintă numai aproximativ o treime din angajamentul financiar global de formare a angajaților de la uzina Craiova. În consecință, aceste preocupări nu constituie în sine motive suficiente pentru a refuza ajutorul. Cu toate aceste, preocupările sugerează necesitatea impunerii anumitor condiții în ceea ce privește plata ajutorului pentru ca Ford să nu dispună de lichidități excesive pe termen scurt. Această problemă este, de asemenea, abordată prin intermediul condițiilor privind implementarea programului, prevăzute la articolul 2 din secțiunea finală a prezentei decizii.

(110)

Comisia a concluzionat că efectele pozitive ale ajutorului propus, în ceea ce privește (i) convingerea beneficiarului de a asigura un tip de formare generală suplimentară care poate genera efecte pozitive pentru economie și societate și, în special, la nivelul unei regiuni asistate în baza articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, (ii) caracterul adecvat al ajutorului ca instrument de politică și (iii) efectul stimulativ al acestuia, au fost dovedite în mod satisfăcător. Comisia păstrează o anumită rezervă cu privire la proporționalitatea ajutorului propus pe baza estimărilor costurilor viitoare și a previziunilor acțiunilor viitoare, însă conchide, cu toate acestea, că dovezile ex ante privind proporționalitatea prezentate în cazul de față pot fi acceptate. În ceea ce privește efectele negative ale ajutorului, asociate potențialului său de a denatura concurența, Comisia își exprimă rezerva în special în ceea ce privește impactul ajutorului individual de o asemenea valoare, inter alia, analizând caracteristicile sectorului și ale piețelor relevante. Comisia consideră, totuși, că aceste rezerve legate de proporționalitate și de efectele denaturante pot fi înlăturate prin respectarea anumitor condiții privind aplicarea programului care beneficiază de ajutor, menite să asigure faptul că ajutorul este plătit numai în tranșe periodice aplicate retroactiv, ulterior prezentării de către Ford a dovezilor privind costurile efective suportate. În felul acesta, Comisia concluzionează că efectele pozitive ale ajutorului propus depășesc potențialele efecte negative cauzate de acesta. Această balanță per ansamblu pozitivă justifică reținerea ajutorului drept compatibil cu TFUE în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c).

(111)

Această problemă a fost tratată în considerentele 96-97 din decizie. Comisia a concluzionat că ajutorul propus îndeplinește cerințele referitoare la cumularea ajutorului care decurg din articolul 7 din RGECA.

(112)

În lumina documentației prezentate de România pentru a dovedi rambursarea de către Ford a ajutorului pentru privatizare incompatibil în valoare de 27 de milioane EUR și a dobânzii acumulate la data de 27 iunie 2008, Comisia concluzionează că ajutorul propus îndeplinește așa-numitul principiu Deggendorf.

(113)

Comisia constată că măsura de ajutor pentru formare notificată de România în favoarea Ford Romania SA, cu sediul la Craiova, și constând într-un ajutor în valoare totală de 57 de milioane EUR pentru sprijinirea unui program de formare pe o perioadă de cinci ani care include în total până la 9 000 de angajați de la uzina Craiova, este compatibilă cu piața internă în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(114)

În lumina preocupărilor referitoare la proporționalitate și la efectele potențial denaturante ale ajutorului prezentat la considerentele 99, 109 și 110 din prezenta decizie, Comisia consideră ca fiind necesară și justificată adoptarea unei decizii pozitive cu condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din regulamentul de procedură (52). Aceste condiții sunt menite să asigure proporționalitatea pe parcursul aplicării proiectului prin asigurarea faptului că suma ajutorului se limitează strict la acoperirea cheltuielilor eligibile suportate efectiv, în vederea limitării potențialului denaturant al unei plăți unice a întregului ajutor și în vederea întăririi transferabilității competențelor dobândite de angajați în cadrul formării primite.

(115)

Mai mult decât atât, la propunerea României inclusă în documentele prezentate la 9 iulie 2009 (53), normele și condițiile de plată a ajutorului ar trebui stipulate într-un act normativ specific adoptat de autoritățile române.

(116)

Pe baza acestor considerații, Comisia,

1.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 167/21

(1)

Prin scrisoarea din 29 august 2005, înregistrată ca fiind primită la data de 1 septembrie 2005, Germania a comunicat Comisiei ajutorul care urmează a fi acordat sub forma unui bonus pentru IMM-uri în beneficiul societății EverQ GmbH [în continuare Sovello (2)]. Prin scrisorile din 28 octombrie 2005, 24 ianuarie 2006 și 4 aprilie 2006, înregistrate ca fiind primite în aceeași zi, Germania a pus la dispoziția Comisiei informații suplimentare.

(2)

La 7 iunie 2006, Comisia a aprobat, cu numărul de referință C(2006) 2092 final, bonusul pentru IMM-uri în beneficiul societății comerciale Sovello [cazul privind ajutorul de stat N 426/05 (3)].

(3)

Pe parcursul examinării unei alte măsuri de ajutor notificate pentru Sovello [cazul privind ajutorul de stat C 21/08 (4) – ex N 864/06], Comisia a descoperit probe potrivit cărora este posibil ca decizia privind cazul de ajutor de stat N 426/05 să se fi bazat pe informații incomplete/eronate prezentate în timpul procedurii de notificare.

(4)

Prin scrisoarea din data de 17 martie 2008, Comisia a oferit Germaniei posibilitatea de a prezenta observații cu privire la intenția Comisiei de a iniția procedura oficială de investigare înaintea unei posibile revocări a deciziei sale din 7 iunie 2006, în conformitate cu articolul 9 al Regulamentului (CE) nr. 659/1999 din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (5). Germania și-a prezentat observațiile prin scrisorile din data de 15 aprilie 2008, înregistrate la 15 și, respectiv, 16 aprilie.

(5)

Prin scrisoarea din 17 iunie 2008 C(2008) 2669 final, Comisia a adus la cunoștința Germaniei decizia de inițiere a procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE cu privire la bonusul pentru IMM-uri acordat societății comerciale Sovello.

(6)

Decizia Comisiei de inițiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (6). Comisia a invitat părțile interesate să-și prezinte observațiile.

(7)

Germania și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 10 septembrie 2008, înregistrată în aceeași zi. Germania a furnizat observații suplimentare prin scrisorile din 20 martie, 13 mai și 16 noiembrie 2009, înregistrate ca fiind primite în ziua expedierii. Reuniunile între serviciile Comisiei și autoritățile germane au avut loc la 2 aprilie și 13 octombrie 2009.

(8)

Comisia nu a primit observații de la părți terțe.

(9)

Scopul proiectului de ajutor (ajutor regional acordat în temeiul schemelor de ajutoare autorizate plus bonusul notificat pentru IMM-uri) era acela de a construi o nouă instalație de 30 MWp (Sovello1) de fabricare a modulelor solare care utilizează tehnologia String-Ribbon (7). Noua instalație a fost primul sediu de producție al întreprinderii Sovello. Construcția a început în decembrie 2004. Fabrica urma să dispună de o capacitate nominală de producție de maxim 30 de megawați-peak (8) și să fie funcțională din 31 decembrie 2007. Sovello1 și-a început producția în aprilie 2006.

(10)

Beneficiarul ajutorului notificat este Sovello. Sovello a fost înființată în decembrie 2004 ca întreprindere comună, în cadrul căreia Q-Cells SE (9) (în continuare Q-Cells) deținea o participație de 24,9 %, iar societatea comercială americană Evergreen Solar Inc. (în continuare „Evergreen”) deținea o participație de 75,1 %. Această situație este descrisă în contractul inițial de întreprindere comună (10) din data de 14 ianuarie 2005 (în continuare ACAP1) dintre Evergreen și Q-Cells. După cum se arată în ACAP1, anterior datei acestui acord, Q-Cells a achiziționat Topas 107 V.V GmbH, o societate fictivă pe care Q-Cells urma să o fuzioneze cu Sovello (la acea dată EverQ). Numele societății fictive a fost modificat în EverQ la data de 11 februarie 2005.

(11)

Evergreen este producător de module solare și deține un brevet de invenție pentru tehnologia String-Ribbon. Q-Cells este unul dintre cei mai mari producători de celule solare la nivel mondial. Scopul întreprinderii comune era acela de a testa, mai întâi, viabilitatea economică a producției de module solare, bazată pe tehnologia String-Ribbon introdusă de Evergreen, și pe know-how-ul în domeniul producției de celule și experiența Q-Cells pe piața germană – și de a permite, într-o etapă ulterioară, producția la scară industrială a modulelor String-Ribbon.

(12)

În noiembrie 2005, societatea comercială Renewable Energy Corporation ASA (din Norvegia, denumită în continuare REC) a dobândit o participație de 15 % în întreprinderea comună (în baza unui contract de livrare de siliciu către Sovello), în timp ce participațiile deținute de Evergreen și Q-Cells s-au redus la 64 %, respectiv 21 %. Această situație este descrisă în cel de al doilea contract-cadru de întreprindere comună din data de 25 noiembrie 2005 (în continuare ACAP2), dintre Evergreen, Q-Cells și REC. REC se numără printre cei mai mari producători mondiali de materiale din siliciu pentru industria fotovoltaică.

(13)

La data notificării, Q-Cells și REC aveau un acționar comun, societatea cu capital de risc Good Energies Investment BV (în continuare Good Energies). Această societate deținea 16 % din acțiunile Q-Cells și 39 % din cele ale REC (situație valabilă la data de 7 martie 2006). Autoritățile germane au declarat că nu a mai existat, de atunci, nicio legătură între Q-Cells, REC și Evergreen, alta decât cea determinată de deținerea de acțiuni în cadrul Sovello.

(14)

Începând cu 19 decembrie 2006, partenerii Evergreen, Q-Cells și REC dispun fiecare de o cotă de 33,3 % în societatea Sovello (modificare adusă ACAP2 la 29 septembrie 2006).

(15)

La 5 februarie 2007, Q-Cells și-a anunțat intenția de a prelua 17,9 % din REC. La aceeași dată, Good Energies a anunțat, printr-un comunicat de presă, că urmează să-și vândă participația din cadrul REC către Q-Cells și Orkla ASA (26 februarie 2007).

(16)

Structura actuală a acționariatului societății Sovello este reprezentată în schema de mai jos (situația în cel de-al treilea trimestru al anului 2009):

(17)

Diferite documente ale societății și decizii ale acționarilor ilustrează dezvoltarea Sovello. Documentul intitulat „Proiectul Sovello: acord-cadru” (în continuare acord-cadru) a fost semnat de către directorii executivi ai Evergreen și Q-Cells anterior ACAP1. Acest acord descrie o posibilă tranzacție între cele două societăți vizând înființarea și administrarea unei societăți mixte în scopul dezvoltării, producției și vânzării de produse solare bazate pe tehnologia String-Ribbon. În text se prevede faptul că partenerii înțeleg că, pentru a îndeplini condițiile de acordare a unor subvenții din partea guvernului german, Q-Cells trebuie să dețină mai puțin de 25 % din acțiunile Sovello. De asemenea, textul urmărește să garanteze că ambii parteneri au un cuvânt de spus în luarea deciziilor importante pentru societate și include dispoziții referitoare la rolul esențial al Q-Cells în ceea ce privește operabilitatea întreprinderii comune.

(18)

Actul constitutiv al Sovello conferă, de asemenea, societății Q-Cells drepturi decizionale substanțiale (consiliul de supraveghere este format din două persoane numite de către Evergreen și una de către Q-Cells, dar, din diverse motive strategice, este necesar acordul a cel puțin unuia dintre reprezentanții fiecărui partener).

(19)

ACAP1 stabilește participația Evergreen în cadrul Sovello la 75,1 % și pe cea a Q-Cells la 24,9 %. Acesta oferă, totuși, Q-Cells posibilitatea de a-și crește cota la 50 %, cu condiția de a nu determina o scădere a subvențiilor pentru investiții. ACAP1 oferă, de asemenea, posibilitatea încheierii altor acorduri între parteneri (vizând serviciile, tehnologia și marketingul). În practică, modulele fabricate de către Sovello erau distribuite de Evergreen sub marca Evergreen (până la începutul lui 2009).

(20)

ACAP2 stabilește următoarea structură a acționariatului: Evergreen 64 %, Q-Cells 21 % și REC 15 %. Acesta confirmă posibilitatea pentru Q-Cells de a-și crește cota parte la același nivel cu cea a Evergreen, în timp ce posibilitatea pentru REC de a-și crește cota parte la 21 % și 33,3 % este determinată de viitoarele contracte de aprovizionare cu siliciu.

(21)

Tabelul I de mai jos prezintă cronologia evoluției Sovello pe baza documentelor importante și a deciziilor societății.

Tabelul I

Evoluția Sovello

(22)

Proiectul presupune costuri totale de investiții cu valoarea nominală de 65 699 302 EUR, din care 60 873 300 EUR sunt eligibile pentru acordarea unui ajutor regional. Tabelul II de mai jos detaliază costurile totale de investiție pentru proiectul notificat.

Tabelul II

Detalierea costurilor proiectului (valori nominale)

(23)

Pe lângă ajutorul solicitat, proiectul a fost finanțat din resurse proprii și credite bancare. Tabelul III de mai jos oferă o privire de ansamblu asupra finanțării proiectului notificat.

Tabelul III

Finanțarea proiectului (valori nominale)

(24)

Investiția este situată în Thalheim (districtul administrativ Bitterfeld, landul Sachsen-Anhalt, Germania), o regiune asistată în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, cu o intensitate maximă a ajutorului de 35 % din echivalentul-subvenție brut (ESB) conform Orientărilor privind ajutoarele regionale (12) (în continuare OAR 1998) și hărții germane a ajutoarelor regionale în vigoare până la sfârșitul anului 2006 (13).

(25)

Ajutorul în discuție vizează un bonus pentru IMM-uri de 15 puncte procentuale notificat cu numărul N 426/05, așa cum este solicitat în decizia de aprobare în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (denumit în continuare Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor) (14). Aceste ajutoare ar urma să fie adăugate ajutoarelor regionale acordate Sovello în baza schemelor existente de ajutoare regionale, a Programului comun al guvernului federal/Länder (Gemeinschaftsaufgabe) pentru îmbunătățirea structurilor economice regionale [ajutor de stat N 642/02 (15)] și a Legii privind primele pentru investiții 2005 [ajutor de stat N 142a/04 (16)]. Bonusul pentru IMM-uri corespunde unui ajutor în valoare de 9 130 995 EUR.

(26)

În cazul IMM-urilor, OAR 1998 permite suplimentarea ajutorului regional pentru investiții cu un bonus pentru IMM-uri (17). Bonusul pentru IMM-uri primit de Sovello s-a adăugat ajutorului de stat acordat în mod legal în cadrul Programului comun al guvernului federal (Gemeinschaftsaufgabe).

(27)

Pentru a stabili dacă o firmă este sau nu un IMM, Comisia aplică Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 cu privire la definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (18) (în continuare: Recomandarea privind IMM-urile). Mai concret, analizează dacă firma în cauză atinge anumite praguri (număr de angajați, cifră de afaceri, bilanț total). În cadrul acestor teste, datele corespunzătoare societăților afiliate (cele cu influență dominantă, în special prin deținerea majorității drepturilor de vot) sunt luate în considerare integral, în timp ce datele pentru întreprinderile partenere (acelea care dețin minim 25 % din acțiuni sau din drepturile de vot) sunt luate în considerare proporțional cu participațiile lor din cadrul întreprinderii vizate.

(28)

În Decizia sa N 426/05 (a se vedea considerentul 2 de mai sus), Comisia a inclus în calculul acesteia datele relevante pentru Sovello și Evergreen, însă nu și cele pentru Q-Cells și REC, având în vedere că, la momentul notificării și până la adoptarea deciziei de aprobare de către Comisie, au deținut mai puțin de 25 % din acțiuni sau din drepturile de vot. În acest sens, Comisia a concluzionat că Sovello este un IMM și a aprobat ajutorul notificat.

(29)

Noile informații descoperite de către Comisie în timpul evaluării unei alte măsuri de ajutor notificate pentru Sovello privesc ACAP1 dintre Evergreen și Q-Cells cu privire la înființarea Sovello, care nu a fost prezentat Comisiei pe parcursul investigației preliminare în cazul N 426/05. Aceste informații au ridicat semne de întrebare cu privire la faptul că partenerii întreprinderii comune au menținut artificial participația Q-Cells sub 25 % (inițial la 24,9 %) cu scopul de a obține sume mai mari din ajutoarele de stat (inclusiv un bonus pentru IMM-uri), chiar dacă Q-Cells a fost reprezentată în cadrul consiliului societății mixte de unul dintre cei trei directori, cu drept de veto asupra deciziilor importante. Pe baza acestor considerente, Comisia a invitat Germania să își prezinte observațiile cu privire la intenția de a iniția procedura oficială de investigare înainte de o posibilă revocare a deciziei inițiale din 7 iunie 2006 (a se vedea capitolul 2), în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(30)

Prin scrisoarea din 15 aprilie 2008, Germania a prezentat copii ale actului constitutiv al Sovello și ale acordului-cadru, precum și copii legalizate ale ACAP1, ACAP2 și ACAP2 modificat. În această scrisoare, Germania și-a exprimat opinia potrivit căreia, în cazul Sovello, criteriile oficiale referitoare la pragurile prevăzute în Recomandarea Comisiei nu au fost îndeplinite la momentul notificării și că, în Recomandarea privind IMM-urile, nu sunt formulate alte criterii clar definite și cu destinație practică. Germania a susținut că aceste criterii formale pentru determinarea statutului de IMM ar trebui să fie concludente pentru a garanta securitate juridică și predictibilitatea politicii Comisiei privind monitorizarea ajutoarelor de stat. În cazul în care Comisia consideră că respectivele criterii oficiale nu mai sunt pertinente, aceasta ar trebui să aibă în vedere modificarea normelor aplicabile și nu modificarea practicii sale în contextul unor cazuri individuale.

(31)

Germania a mai adăugat că, la data notificării, nu a ascuns sau omis informații în mod deliberat și cotele de participare inițiale ale acționarilor (75,1 % pentru Evergreen și 24,9 % pentru Q-Cells) au avut la bază motive economice. Germania a remarcat, de asemenea, că participațiunile Q-Cells în cadrul întreprinderii comune nu au scutit Sovello de dificultățile specifice pe care le întâmpină IMM-urile nou-înființate.

(32)

Cu toate acestea, Comisia a constatat că, deși Sovello a îndeplinit criteriile oficiale din definiția IMM-ului, au existat indicii clare conform cărora acest lucru s-a întâmplat numai deoarece cota participațiunilor Q-Cells în cadrul Sovello a fost menținută artificial sub 25 % cu scopul de a obține un bonus pentru IMM-uri, în timp ce influența efectivă a Q-Cells asupra Sovello a fost mai puternică. Prin urmare, Comisia a concluzionat că trebuie să ia serios în considerare posibilitatea ca structura acționariatului societății beneficiare să fi fost modificată cu scopul de a evita restricțiile definiției IMM-ului.

(33)

Astfel, noile informații au determinat Comisia să pună la îndoială faptul că Sovello ar fi înființat într-adevăr un IMM în sensul Recomandării privind IMM-urile. În sens contrar, bonusul pentru IMM-uri notificat și aprobat ar fi incompatibil cu TFUE.

(34)

Înainte de revocarea deciziei inițiale din 7 iunie 2006, care ar fi putut avea la bază informații incomplete/eronate, și înainte de adoptarea unei noi decizii, Comisia inițiază o procedură oficială de investigare în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, care prevede următoarele: „Comisia poate revoca o decizie … după ce a acordat statului membru în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile, în cazul în care decizia respectivă s-a bazat pe informații eronate furnizate în cursul procedurii, determinante în adoptarea deciziei. Înainte de revocarea unei decizii și de adoptarea unei noi decizii, Comisia inițiază o procedură oficială de investigare în temeiul articolului 4 alineatul (4). […]”.

(35)

Comisia nu a primit observații de la părțile interesate.

(36)

Germania își exprimă opinia potrivit căreia condițiile prealabile pentru revocarea Deciziei N 426/05 – în baza presupuselor informații noi – nu există. Germania susține că informațiile puse la dispoziția Comisiei în contextul notificării cazului N 426/05 nu au fost nici incomplete, nici eronate și, prin urmare, articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 nu este aplicabil. Germania susține punctul de vedere potrivit căruia Comisia a fost informată cu privire la faptul că Sovello este o societate tehnologică nou-înființată din industria solară – creată sub forma unei întreprinderi comune între Evergreen și Q-Cells – care nu a depășit limitele prevăzute în definiția IMM-ului și care a fost expusă dificultăților specifice unui IMM. Germania adaugă că nici ACAP1, nici acordul-cadru nu conțin informații noi care ar putea justifica revocarea Deciziei N 426/05.

(37)

Germania declară că, la cererea Comisiei (scrisoarea din data de 30 decembrie 2005, D/57570), a pus la dispoziția Sovello modelul de declarație anexat la Comunicarea Comisiei „Model de declarație privind informațiile referitoare la statutul de IMM al unei întreprinderi” (19) (în continuare Comunicarea Comisiei privind modelul de declarație), în contextul notificării, afirmând că Evergreen este o societate afiliată Sovello și că Sovello este independentă de Q-Cells. Germania a prezentat și o declarație sub jurământ aparținând Q-Cells care atestă că aceasta nu este nici partener al societății Sovello, nici societate afiliată acesteia.

(38)

Germania susține că nici autoritățile germane, nici Sovello nu au observat nicio indicație în Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor, în Comunicarea Comisiei privind modelul de declarație, în modelul de declarație sau în solicitările de informații din partea Comisiei potrivit căreia ar fi trebuit să prezinte contractul de întreprindere comună în cursul procesului de notificare. Prin urmare, Germania consideră că informațiile pe care le-a pus la dispoziție la acea dată au fost complete.

(39)

Germania observă că, deși recomandarea anterioară privind IMM-urile din 1996 (20) definește IMM-urile cu referire atât la praguri, cât și la un „criteriu de independență”, definiția actuală a IMM-ului face deosebire doar între societățile autonome, partenere și afiliate. Germania susține că actualul Regulament de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor, coroborat cu definiția IMM-ului, este obligatoriu pentru Comisie și, cu siguranță, nu poate fi redus prin adăugarea unor criterii neprecizate în scris. Nici Curtea de Justiție, nici Tribunalul de Primă Instanță nu au luat în considerare asemenea criterii nescrise în hotărârile pronunțate în cauze care aveau la bază noua definiție a IMM-ului.

(40)

Germania nu este de acord cu faptul că criteriile de independență stabilite de Curtea de Justiție în hotărârea pronunțată în cauza C 91/01 Italia/Comisia (21) (în continuare cauza Solar Tech), având la bază recomandarea anterioară privind IMM-urile din 1996, rămân valabile pentru cazurile care urmează a fi evaluate în temeiul noii definiții a IMM-ului. Potrivit Germaniei, evaluarea bazată pe asemenea criterii nescrise ar fi incompatibilă cu obiectivul revizuirii definiției IMM-ului, așa cum este precizat în considerentul 8 al Regulamentului de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor: „Pentru a elimina orice diferență care poate determina denaturări ale concurenței, pentru a facilita coordonarea între diferitele inițiative comunitare și naționale privind întreprinderile mici și mijlocii și din motive de claritate administrativă și de securitate juridică, …”.

(41)

Germania susține că, din motive de securitate juridică și tratament egal, Comisia ar trebui să publice posibilele modificări aduse definiției IMM-ului (includerea noilor criterii adiționale) înainte de a le aplica unor cazuri individuale. De asemenea, dacă legiuitorul european ar fi dorit să ia în considerare criteriul „dificultăților specifice unui IMM”, ar fi introdus acest criteriu în noua definiție a IMM-ului. Pentru a verifica măsura în care o societate întâmpină sau nu dificultăți specifice unui IMM, ar trebui utilizate doar criteriile oficiale pentru IMM-uri. Germania adaugă că stabilirea unui prag de 25 % pentru întreprinderile partenere ar fi inutilă dacă, în practică, acest prag nu ar fi aplicat ca un criteriu.

(42)

Germania observă că scopul noii definiții a IMM-ului era acela de a permite acordarea de asistență IMM-urilor în mod uniform și sub supravegherea autorităților și instanțelor naționale, în baza unor definiții clare și neechivoce. Aceasta deduce că, astfel, noua definiție a IMM-ului nu permite exercitarea unei puteri discreționare sau existența unor condiții nescrise.

(43)

Germania susține, de asemenea, că nici structura acționariatului și nici situația economică a societăților la care se face referire în cauza Solar Tech și Pollmeier Malchow GmbH & Co. KG/Comisia  (22), hotărâri care au avut la bază recomandarea anterioară privind IMM-urile din 1996, nu pot fi comparate cu situația Sovello.

(44)

În cauza Solar Tech, o întreprindere mare (grupul Permasteelisa) deținea doar 24 % din acțiunile beneficiarului, însă fondatorul și acționarul majoritar al acelui grup, în același timp și administrator al Solar Tech, deținea 46 % din capital, în timp ce președintele grupului și unul dintre membrii Consiliului de administrație Permasteelisa deținea fiecare 15 % din capital. Având în vedere această interdependență financiară, posibila influență a acționarilor Permasteelisa și relațiile economice și organizaționale cu Permasteelisa, Comisia a concluzionat că Solar Tech nu a întâmpinat nicio dificultate specifică IMM-urilor și, deci, nu a îndeplinit criteriul de independență. Cu toate acestea, Germania amintește că cei doi acționari ai întreprinderii comune Sovello – Evergreen și Q-Cells – erau independenți unul de celălalt, iar acționarul minoritar Q-Cells nu a exercitat o influență mai mare asupra Sovello decât un acționar care deține 24,9 % (a se vedea, de asemenea, secțiunea 5.3 de mai jos).

(45)

În cauza Pollmeier, beneficiarul, Pollmeier, era deținut în întregime de o persoană fizică printr-o societate intermediară. Toate celelalte societăți controlate de această persoană fizică își desfășurau activitatea în același sector sau în sectoare economice paralele. Comisia a considerat societățile deținute de către persoana fizică în cauză ca fiind o singură entitate economică și a cumulat datele financiare și numărul de angajați care au depășit, astfel, pragurile pentru un IMM. Germania a amintit că, la data înființării Sovello, cei doi acționari erau independenți unul de celălalt și aveau obiective diferite (cercetare și dezvoltarea tehnologiei solare în cazul Evergreen și producția de celule solare în cazul Q-Cells). În consecință, dificultățile specifice IMM-urilor întâmpinate de Sovello nu puteau fi compensate prin integrarea într-un grup de întreprinderi mari.

(46)

Germania susține că, în decizia de inițiere din 17 iunie 2008 (a se vedea considerentul 5), Comisia și-a depășit atribuțiile deoarece se pare că pornește de la ideea că un beneficiar trebuie tratat automat ca o singură entitate economică împreună cu partenerii întreprinderii comune și că, în consecință, toate datele financiare și numărul total de angajați ai tuturor partenerilor întreprinderii comune trebuie întotdeauna cumulate pentru a calcula pragurile pentru IMM-uri.

(47)

Germania declară că, astfel, Comisia și-a revendicat autoritatea de a exclude un întreg grup de societăți (mai exact întreprinderile comune) din definiția IMM-ului, obligatorie din punct de vedere juridic, și de a utiliza criterii pentru IMM-uri specifice acestui grup de societăți. Germania contestă faptul că o asemenea capacitate poate rezulta din jurisprudența instanțelor europene pe baza recomandării anterioare privind IMM-urile din 1996 sau din practica anterioară a Comisiei.

(48)

Germania susține că, la data notificării, având un număr limitat de angajați și resurse financiare limitate, Sovello a întâmpinat dificultăți specifice IMM-urilor, în ceea ce privește finanțarea proiectului său de investiții, comercializarea producției și organizarea comercială și operațională. Germania recunoaște efectele sinergice ale cooperării cu Evergreen și Q-Cells, dar nu este de acord cu faptul că această situație ar putea compensa dificultățile specifice IMM-urilor întâmpinate de Sovello.

(49)

Germania susține că, fără sprijin public, Sovello nu ar fi obținut finanțarea externă pentru proiectul său de investiții din Thalheim. Aceasta declară că proporția investiției externe în proiectul Sovello (8 milioane EUR, adică 13 % din investiția totală) este specifică pentru IMM-uri. Germania adaugă că doar […] dintre cele […] bănci contactate au fost interesate să finanțeze proiectul, dintre care una era dispusă să acorde un împrumut de doar […] EUR drept capital circulant și un credit de sudură de până la 50 % din sprijinul public. Această situație este considerată tipică pentru IMM-uri, nu pentru întreprinderi mari.

(50)

Potrivit declarației Germaniei, contractul de împrumut pentru finanțare externă a fost încheiat abia la data de […] noiembrie 2005. Negocierea unor condiții favorabile de creditare nu a fost posibilă din cauza punctajului de credit […] al Sovello și a participării financiare […] a acționarilor (precum și din cauza situației financiare […] a Sovello). Sovello a întâmpinat dificultăți în a oferi o garanție suficientă pentru credit (societatea nu era încă proprietarul terenului, utilajele și instalațiile nu fuseseră încă livrate, clădirile erau încă în construcție, iar stocul era inexistent). Acționarii nu au putut oferi garanții […].

(51)

Germania afirmă că resursele proprii puse la dispoziție de acționari au fost limitate. Până în 2006, doar Evergreen a oferit o finanțare care depășea capitalul social și rezervele sale de capital. Q-Cells […] resurse financiare suplimentare deoarece resursele sale […] erau absorbite […] de proiectele proprii de investiții.

(52)

Germania susține că proiectul de investiții nu ar fi putut fi derulat în lipsa unui ajutor de stat, inclusiv a unui bonus pentru IMM-uri.

(53)

Germania susține, în continuare, că Sovello s-a confruntat cu un risc comercial substanțial deoarece mai trebuia să demonstreze că tehnologia String-Ribbon ar putea conduce la produse vandabile. Faptul că Sovello a încheiat un contract de vânzare cu Evergreen nu a putut reduce, cu adevărat, riscurile deoarece Evergreen era ea însăși un IMM și nu cunoștea piața germană. Celălalt acționar, Q-Cells nu avea experiență în domeniul vânzării de module solare, deoarece producea doar celule solare. Pe de altă parte, Q-Cells era, de asemenea, un IMM (23) și trebuia să se concentreze pe vânzarea propriei sale producții.

(54)

Potrivit declarațiilor Germaniei, costurile determinate de organizarea comercială și operațională a Sovello au fost mai ridicate decât cele ale întreprinderilor mari. De exemplu, Sovello a trebuit să […].

(55)

Germania neagă faptul că, la momentul notificării, potențiala influență a Q-Cells asupra Sovello ar fi fost mai mare decât cea normală a unui acționar care deține 24,9 % din Sovello. Aceasta susține că un asemenea procent de participație nu este neobișnuit pentru proiecte similare ale unor întreprinderi nou-înființate din sectorul înaltei tehnologii.

(56)

Conform explicațiilor oferite de Germania, Evergreen a avut inițiativa proiectului. În 10 ani, Evergreen a cheltuit peste […] de milioane USD pentru a dezvolta tehnologia String-Ribbon fără, însă, a reuși să obțină profit de pe urma acesteia. Prețul acțiunilor a scăzut de la aproximativ 20 USD în 2000 la aproximativ 2 USD în 2003-2004. Evergreen a fost nevoită să păstreze un control maxim asupra proiectului de investiții pentru a asigura o rentabilitate maximă pentru acționarii săi, în caz de reușită, dar nu a putut mobiliza suficient capital fără participarea financiară a unui partener de afaceri. Q-Cells era un candidat viabil deoarece, în plus față de finanțare, acesta putea să pună la dispoziție experiența sa în construcția de instalații industriale în sectorul fotovoltaic și cunoștințele sale din domeniul tehnologiei celulelor solare. Din aceste motive, Evergreen a decis să aleagă societatea Q-Cells drept partener în întreprinderea comună și nu societatea […], mai puternică din punct de vedere financiar, dar care își dorea mai multă influență.

(57)

La data încheierii ACAP1 cu Evergreen, Q-Cells investise deja într-un proiect amplu de producție de celule solare convenționale. În consecință, societatea avea la dispoziție doar resurse limitate pentru investiții în alte proiecte. Potrivit Germaniei, scopul deținerii cotei de participare a Q-Cells în cadrul Sovello era acela de a dobândi cunoștințe în domeniul noilor tehnologii de producție de plachete, celule și module solare, precum și de a profita de experiența sa în dezvoltarea instalațiilor cu celule solare.

(58)

Din motivele susmenționate, Q-Cells a acceptat o cotă de participare minoritară de 24,9 %. Germania menționează că, aplicând același raționament, Q-Cells a preluat o cotă minoritară de participare similară (21,19 %) în cadrul CSG Solar AG (24), o societate producătoare de module solare pe baza tehnologiei „thin-film”. Cota de participare are la bază nu doar posibila contribuție financiară, ci și contribuția tehnologică.

(59)

Germania subliniază că nivelul cotelor de participare ale acționarilor la capitalul social Sovello reflectă, pe deplin, intențiile reale și influența ambilor parteneri din întreprinderea comună și că drepturile de vot au fost repartizate corespunzător. Practic, acest lucru însemna că Evergreen putea să adopte decizii importante pe cont propriu în plan intern, în timp ce Q-Cells nu avea această posibilitate.

(60)

Germania declară că o potențială viitoare creștere a cotei de participare a Q-Cells a fost aprobată, dar a fost supusă unor condiții și contribuției cu un capital suplimentar corespunzător. Una dintre condițiile menționate în ACAP1 a fost cea conform căreia o asemenea creștere nu ar trebui să pună în pericol ajutorul acordat Sovello. Germania subliniază că măsura de ajutor a determinat plasarea proiectului de investiții în Germania și nu în SUA și că lucrul acesta nu contravine normelor privind ajutoarele de stat. Germania adaugă faptul că Q-Cells nu a influențat această decizie și că, în cazul în care partenerii întreprinderii comune ar încerca să garanteze finanțarea Sovello, acest lucru nu ar constitui un refuz sau o încălcare a normelor privind ajutoarele de stat.

(61)

În opinia Germaniei, există o diferență între influența existentă la un moment dat și o potențială influență în viitor, determinată de o posibilă creștere a numărului de acțiuni deținute de Q-Cells. Germania subliniază că această creștere era total incertă și că ambii parteneri știau că se va produce rapid și cu siguranță nu anterior încercării și testării noii tehnologii. De fapt, creșterea propusă de până la 50 % menționată în ACAP1 nu s-a realizat niciodată. Din contră, pe baza celui de al doilea acord (ACAP2) din data de 22 noiembrie 2005, cota de participare a Q-Cells a fost redusă la 21 %. Potrivit Germaniei, aceasta dovedește clar că nu există niciun „mecanism automat” care să justifice concluzia stabilită de la bun început conform căreia Q-Cells ar deține peste 24,9 % din acțiunile Sovello.

(62)

Germania afirmă în continuare că delegarea de către Q-Cells a unui director executiv pentru Sovello nu a fost decât o măsură provizorie (din decembrie 2004 până în aprilie 2005), care nu a redus influența Evergreen, care a delegat, la rândul său, un director executiv de la debutul întreprinderii comune. De asemenea, dată fiind majoritatea sa în cadrul consiliului de supraveghere, Evergreen a deținut autoritatea de a numi sau destitui pe oricare dintre directorii executivi.

(63)

Germania neagă faptul că prin formularea folosită în acordul-cadru – prin care participația Q-Cells în cadrul Sovello trebuia să fie mai mică de 25 % pentru a fi eligibilă pentru anumite subvenții acordate de guvernul german – se înțelegea că Q-Cells ar fi avut o influență mai mare decât cea garantată de cota sa de participare de 24,9 %. Germania explică faptul că formularea reflectă doar o informație care a fost, mai apoi, reluată în ACAP1, și anume intenția ambilor parteneri de a nu încălca niciuna dintre condițiile de acordare a ajutoarelor guvernamentale. Germania atrage, de asemenea, atenția asupra unui alt paragraf din acordul-cadru care precizează că, de vreme ce operațiunile Sovello vor solicita o mare parte din capacitatea de producție Evergreen, ar fi necesar ca Evergreen să dețină o participație majoritară în capitalul Sovello pe termen scurt. În sfârșit, Germania observă că acordul-cadru reprezintă doar o bază de lucru între parteneri, care nu era obligatorie din punct de vedere juridic.

(64)

Germania neagă faptul că acordurile cu Sovello demonstrează că influența Q-Cells a depășit cota sa de participare de 29,4 %, subliniind că toate acordurile de acest tip au fost încheiate în condițiile pieței și că între Sovello și Q-Cells nu a mai existat nicio altă relație economică, financiară, organizațională sau de altă natură.

(65)

Germania concluzionează că modificările aduse distribuirii acțiunilor după înființarea Sovello nu au la bază ACAP1 inițial, dar sunt legate de aderarea societății REC la întreprinderea comună, după acordul acesteia din urmă de a furniza cantități mari de siliciu societății Sovello în schimbul unei cote de participare de 15 % în cadrul întreprinderii comune (așa cum s-a convenit în ACAP2). După aderarea REC, Evergreen și-a redus cota de participare cu 11,1 %, iar Q-Cells cu 3,9 %. Conform Germaniei, această situație demonstrează intenția Q-Cells de a rămâne acționar minoritar. Doar ulterior, atunci când REC a fost de acord să furnizeze o cantitate suplimentară de siliciu și după ce succesul tehnologic al Sovello1 a fost dovedit, cota de participare a celor trei acționari a fost adusă la 33,3 % (modificarea ACAP2 din 29 septembrie 2006, intrată în vigoare la 19 decembrie 2006).

(66)

Germania susține că drepturile decizionale conferite Q-Cells în cadrul întreprinderii comune nu sunt neobișnuite în cazul întreprinderilor comune recent înființate precum Sovello și pot fi comparate cu cele acordate investitorilor în capital de risc care dețin cote de participare minoritare. Q-Cells nu are o influență mai mare decât cea a unui acționar minoritar. A contribuit cu 24,9 % din capital, dar și cu know-how-ul privind producția de celule și, în consecință, și-a dorit o anumită influență asupra deciziilor legate de contractele de cooperare în cadrul întreprinderii comune. Conform argumentelor Germaniei, aceste drepturi de a influența anumite decizii erau necesare pentru a proteja Q-Cells. Altfel, nu ar fi putut fi exclusă ipoteza conform căreia Evergreen și-ar fi putut folosi influența asupra administrării Sovello în favoarea intereselor proprii. Germania adaugă faptul că este o practică curentă ca acționarul minoritar să aibă dreptul să numească un reprezentant în cadrul consiliului de supraveghere.

(67)

Pentru a susține argumentul conform căruia cota de participare de 24,9 % a Q-Cells nu a fost stabilită de intenția de a obține un bonus pentru IMM-uri, Germania face referire, de asemenea, la dreptul comercial german. În primul rând, influența Q-Cells este în conformitate cu normele privind protecția acționarilor minoritari. În acest context, Germania face referire la articolele 50, 61 și 66 ale legii privind societățile cu răspundere limitată (GmbH) de drept german, care definesc anumite drepturi ale acționarilor minoritari într-o societate cu răspundere limitată de drept german (GmbH) (deținând cel puțin 10 % din acțiuni), cum ar fi dreptul de a solicita o ședință a asociaților, dreptul de a include puncte pe ordinea de zi a ședinței, dreptul de a iniția lichidarea întreprinderii etc. Potrivit Germaniei, influența Q-Cells nu o depășește pe cea a unui acționar minoritar care deține cel puțin 10 % din capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată în temeiul dreptului comercial german. Germania face referire la un alt motiv pentru acordarea unor drepturi decizionale mai extinse Q-Cells, și anume faptul că participarea sa de doar 24,9 % s-a situat sub limita de 25 % impusă de lege pentru a constitui o minoritate de blocare. Prin urmare, lipsa protecției juridice pentru Q-Cells a fost, în consecință, compensată prin acordarea unor drepturi decizionale corespunzătoare în baza acordurilor.

(68)

Germania contestă temeiul juridic pe baza căruia Comisia a inițiat procedura, motivând că la momentul notificării aceasta prezentase informații complete și corecte și că, prin urmare, articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 nu se aplică. Germania declară, de asemenea, că evaluarea de către Comisie a statului de IMM al unei întreprinderi ar trebui să se bazeze doar pe îndeplinirea criteriilor oficiale (număr de angajați și plafoane financiare) cuprinse în definiția IMM-ului și să nu adauge „criterii nescrise” pentru a verifica dacă o societate întâmpină sau nu dificultăți specifice IMM-urilor. Germania contestă faptul că bonusul pentru IMM-uri a fost obținut de Sovello prin încălcarea normelor privind ajutoarele de stat și consideră că acuzațiile Comisiei cu privire la o posibilă manipulare nu sunt valide.

(69)

Germania declară că, la momentul notificării, Sovello a îndeplinit toate condițiile prevăzute de definiția IMM-ului: Q-Cells a avut doar o cotă de participare minoritară de 24,9 % în cadrul Sovello și nu era nici partener, nici societate afiliată Sovello în sensul definiției IMM-ului. Așadar, niciun fel de informații cu privire la Q-Cells nu ar trebui luate în considerare pentru a calcula pragurile pentru IMM-uri. Germania neagă faptul că influența Q-Cells asupra Sovello, la momentul notificării, a fost mai mare decât cea a unui investitor cu o cotă de participare de 24,9 %. De altfel, Germania este de părere că Sovello a întâmpinat, într-adevăr, dificultăți specifice IMM-urilor și că, în lipsa ajutorului de stat, inclusiv a unui bonus pentru IMM-uri, proiectul de investiții nu ar fi fost realizat.

(70)

La 7 iunie 2006, Comisia a aprobat un bonus pentru IMM-uri de 15 % în echivalent-subvenție brută (acordat pe lângă ajutorul regional) în beneficiul Sovello. Ulterior, Comisia a descoperit dovezi conform cărora decizia inițială ar fi fost adoptată în baza unor informații eronate puse la dispoziție împreună cu notificarea inițială; întrucât informațiile respective ar fi putut constitui un factor determinant în luarea deciziei, Comisia a hotărât, la 17 iunie 2008, inițierea procedurii prevăzute la articolul 108 litera (b) din TFUE în ceea ce privește ajutorul în cauză în scopul revocării Deciziei N 426/05 și adoptării unei noi decizii.

(71)

Germania a notificat acordarea bonusului pentru IMM-uri în beneficiul Sovello prin scrisoarea din data de 29 august 2005, înregistrată ca fiind primită la data de 1 septembrie 2005.

(72)

Bonusul pentru IMM-uri acordat Sovello a fost acordat la data de 21 aprilie 2005 (sub rezerva aprobării Comisiei), în plus față de ajutorul regional acordat în mod legal în conformitate cu Programul comun al guvernului federal/Länder. Acest program conține o dispoziție specifică (25) prin care Germaniei i se solicită să notifice, în mod individual, fiecare bonus pentru IMM-uri acordat care depășește pragul individual de notificare menționat în Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor. Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor, în vigoare la momentul notificării, permite acordarea unui ajutor pentru investiții în beneficiul IMM-urilor la o intensitate de 7,5 % în echivalent-subvenție netă (ESN) pentru întreprinderi mijlocii și de 15 % în ESN pentru întreprinderile mici de pe întreg teritoriul UE. Dacă ajutorul este acordat într-o zonă asistată, în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor, sunt exceptate, de asemenea, ajutoarele care nu depășesc suma prevăzută de OAR 1998, plus bonusul suplimentar pentru IMM-uri. Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor nu scutește, totuși, ajutorul acordat unor proiecte care presupun cheltuieli eligibile de peste 25 de milioane EUR sau oricărui proiect care beneficiază de un ajutor brut mai mare cu 15 milioane EUR. Acest ajutor trebuie notificat individual.

(73)

Pentru a stabili dacă o societate este IMM, Comisia aplică Recomandarea privind IMM-urile.

(74)

Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că „Comisia poate revoca o decizie … după ce a acordat statului membru în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile, în cazul în care decizia respectivă s-a bazat pe informații eronate furnizate în cursul procedurii, determinante în adoptarea deciziei. Înainte de revocarea unei decizii și de adoptarea unei noi decizii, Comisia inițiază o procedură oficială de investigare în temeiul articolului 4 alineatul (4). […]”.

(75)

Germania neagă furnizarea unor informații eronate sau chiar incomplete în oricare dintre etapele investigației preliminare, deoarece (a) a prezentat toate informațiile solicitate în Comunicarea Comisiei privind modelul de declarație și (b) niciunul dintre testele sau dispozițiile relevante incluse în Recomandarea Comisiei nu au impus prezentarea unor informații suplimentare cu privire la formarea întreprinderii comune și/sau la actul constitutiv al unei societăți.

(76)

Cu toate acestea, Comunicarea Comisiei privind modelul de declarație prevede că utilizarea declarației nu este obligatorie, aceasta constituind doar un posibil exemplu, și că asemenea declarații nu aduc atingere verificărilor și investigațiilor prevăzute de reglementările naționale sau ale UE. În decursul investigației preliminare, Comisia a solicitat Germaniei fie să prezinte o declarație sub jurământ din partea Q-Cells precizând că acționarul în cauză nu a îndeplinit niciuna dintre condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (3) literele (a)-(d) (26) din anexa la Recomandarea privind IMM-urile, fie, dacă acest lucru nu era posibil, să pună la dispoziție o copie a actului constitutiv al Sovello. La 28 octombrie 2005, autoritățile germane au prezentat o declarație sub jurământ din partea Q-Cells. Având în vedere că structura acționariatului societății Sovello s-a modificat prin acceptarea unui al treilea partener (REC) la întreprinderea comună în cursul investigației preliminare a ajutorului notificat, autoritățile germane au prezentat, de asemenea, o declarație sub jurământ din partea noului acționar. Decizia N 426/05 a fost luată în urma unei investigații preliminare bazate pe informațiile puse la dispoziție de Germania.

(77)

Comisia trebuia să analizeze dacă societatea beneficiară era sau nu un IMM. Dacă în perioada investigației preliminare, existau documente care să prevadă explicit în scris că structura unei întreprinderi comune este concepută astfel încât să fie în conformitate cu definiția IMM-ului sau că există o intenție clară de a modifica structura societății imediat după garantarea acordării unui bonus pentru IMM-uri, nu poate fi contestat faptul că asemenea informații sunt cel puțin relevante în analizarea statutului de IMM al întreprinderii comune în cauză și că reprezintă un factor determinant al deciziei Comisiei.

(78)

Așadar, având în vedere că niciunul dintre aceste documente nu a fost pus la dispoziția Comisiei (acordul-cadru, actul constitutiv, ACAP1 și ACAP2), aceasta a avut o perspectivă incompletă asupra situației de fapt de la momentul respectiv și, prin urmare, a adoptat o decizie inițială pozitivă în ceea ce privește acordarea unui bonus pentru IMM-uri în beneficiul Sovello pe baza unor informații incomplete și, prin urmare, eronate.

(79)

Comisia consideră că Germania avea obligația de a prezenta toate informațiile disponibile la acea dată și relevante pentru Decizia N 426/05. Prin urmare, Comisia conchide că informațiile puse la dispoziție de Germania erau incomplete și eronate. Așadar, se aplică articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, care prevede o procedură obiectivă care să permită Comisiei să retragă deciziile eronate.

(80)

În temeiul dreptului german, Germania era obligată să verifice dacă există vreo eludare a definiției IMM-ului. Textul schemei germane (27) pe baza căruia a fost acordat bonusul pentru IMM-uri precizează, în mod explicit, că statutul de IMM este exclus – chiar dacă sunt îndeplinite criteriile oficiale din definiția IMM-ului – în cazurile în care întreprinderile mari dețin controlul de fapt sau în cazul entităților economice care, din punct de vedere economic, nu pot fi considerate IMM-uri.

(81)

Germania susține că, de vreme ce niciun alt criteriu, cu excepția celui oficial cu privire la praguri, nu este clar definit în Recomandarea privind IMM-urile, aceste criterii oficiale pentru determinarea statutului de IMM al unei societăți nu ar trebui să fie hotărâtoare pentru a garanta securitatea juridică și predictibilitatea politicii Comisiei în domeniul ajutoarelor de stat. Germania adaugă că pot fi preconizate posibile criterii suplimentare doar în contextul unei revizuiri a definiției IMM-ului și nu în contextul unor cazuri individuale.

(82)

În definiția întreprinderilor partenere, Recomandarea Comisiei nu oferă, de fapt, niciun criteriu în afară de cel privind pragul de 25 % din acțiuni sau din drepturile de vot. Aceasta nu conține nicio clauză specifică antieludare. Totuși, Comisia se bucură de o oarecare putere discreționară în domeniul ajutoarelor de stat în vederea protejării pieței interne împotriva denaturării nejustificate a concurenței.

(83)

Comisia recunoaște lipsa securității juridice și a transparenței în aplicarea normelor privind ajutoarele de stat. Prin urmare, evaluarea care depășește limitele aplicării criteriilor oficiale ar trebui, în orice caz, limitată la situații excepționale care pot fi, în mod clar, calificate drept eludări.

(84)

Cu toate acestea, Comisia nu adaugă niciun „criteriu suplimentar” la definiția IMM-ului, ci, pur și simplu, depășește limitele unei analize oficiale. Acest lucru trebuie să fie posibil în cazul în care Comisia adoptă o decizie individuală în baza articolului 6 din Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil IMM-urilor. Astfel, Comisia se asigură că bonusul pentru IMM-uri este acordat doar IMM-urilor veritabile, pentru care dimensiunea reprezintă într-adevăr un neajuns, și nu întreprinderilor care, prin intermediul altor societăți, afiliate și/sau partenere, pot accesa fonduri și beneficia de asistență la care întreprinderile concurente de aceeași dimensiune nu au acces. Pentru a garanta că doar IMM-urile veritabile sunt incluse, trebuie să existe o metodă de eliminare a artificiilor juridice prin care definiția IMM-ului este eludată. O asemenea abordare este în conformitate cu hotărârile pronunțate în cauzele Solar Tech și Pollmeier (a se vedea notele de subsol 20 și 21) în care instanțele Uniunii Europene au acceptat respingerea de către Comisie a bonusului pentru IMM-uri atunci când acesta determină o eludare. Definiția IMM-ului precizează, în mod implicit, că nu se aplică în cazurile în care există un asemenea risc, iar criteriile sunt respectate doar din punct de vedere formal.

(85)

Argumentul Germaniei conform căruia situația Sovello este diferită de cea a Solar Tech și Pollmeier și că acele hotărâri au avut la bază Recomandarea privind IMM-urile din 1996 și, prin urmare, nu sunt aplicabile definiției actuale a IMM-ului, nu este relevant. Criteriile-cheie prevăzute în Recomandarea privind IMM-urile din 1996 pentru a stabili ceea ce reprezintă o întreprindere parteneră (cel puțin 25 % din capital sau din drepturile de vot) au fost reluate în Recomandarea privind IMM-urile 2003/361/CE și, pur și simplu, mai bine definite. Cu toate acestea, având în vedere că și cele mai cuprinzătoare și detaliate criterii pot fi eludate, trebuie să existe, totuși, o posibilitate de a contracara orice încercare de eludare a definiției aplicabile a IMM-ului. Într-adevăr, instanțele aplică un principiu foarte general în acest sens – nicio eludare.

(86)

Există dovezi clare în documentele societății (acordul-cadru, actul constitutiv al Sovello din data de 13 ianuarie 2005 și ACAP1) care atestă că arhitectura inițială a societății a fost gândită cu scopul de a obține un bonus pentru IMM-uri. Punctul 5 din acordul-cadrul este cel mai explicit în ceea ce privește această situație:

„Părțile înțeleg că, pentru a se califica pentru subvenții maxime, este în interesul JVCo ca Q să-și restrângă capitalul deținut în cadrul JVCo până când fie E, fie JVCo nu mai sunt considerate «întreprinderi mici sau mijlocii» în conformitate cu normele pentru alocații nerambursabile pentru investiții etc., sau până când această restricție devine nulă și neavenită. Ca atare, ”. [subliniere adăugată  (28)]

(87)

Această intenție clară este confirmată prin articolul 2 alineatul (5) litera (c) din ACAP1:

„Părțile vor depune toate eforturile în cel mai scurt timp posibil după data limită, ; și pentru obținerea fondurilor necesare finanțării VentureCo cu sumele specificate în secțiunea 2.4 litera (b) și 2.4 litera (c) la data scadenței.”(subliniere adăugată)

(88)

O serie de elemente sugerează că, încă de la început, intenția Evergreen și Q-Cells a fost aceea de a acorda drepturi egale ambilor parteneri de îndată ce bonusul pentru IMM-uri era garantat:

(89)

Comisia consideră că prevederile actului constitutiv, ale acordului-cadru și ale ACAP1 asigură Q-Cells un grad de influență asupra deciziilor Sovello în afaceri care depășește capacitățile unui acționar minoritar cu o participație de 24,9 %, în temeiul dreptului comercial (deși, într-o întreprindere comună acest lucru nu reprezintă neapărat ceva neobișnuit). Acordul-cadru prevede următoarele:

„Maniera de conducere a JVCo va fi, în general, structurată și echilibrată astfel încât să țină seama de interesul economic al fiecăreia dintre părți și de faptul că este necesar ca, la început, E să dețină un grad de control mai mare asupra JVCo, ca o consecință a importanței operațiunilor JVCo în comparație cu operațiunile E pe o bază consolidată. În același timp, structura guvernanței JVCo va include dispoziții care .”(subliniere adăugată)

(90)

În plus, acordul-cadru prevede că partenerii vor conveni asupra identificării anumitor decizii majore ale corporației care necesită consimțământul ambelor părți, într-o manieră reciproc acceptată.

(91)

Într-adevăr, actul constitutiv inițial al Sovello prevedea următoarele:

(92)

Faptul că Q-Cells are drepturi decizionale substanțiale subminează argumentul Germaniei potrivit căruia Evergreen are nevoie de o participație care să depășească 75 % pentru a-și proteja interesele (aceasta deși participația de 24,9 % a Q-Cells se justifică prin considerente altele decât eludarea). Comisia observă că, de fapt, Evergreen a dorit o participație majoritară în cadrul Sovello (așa cum se arată la punctul 5 din acordul-cadru: „E va trebui să dețină participația majoritară la capitalul JVCo într-un orizont scurt de timp”), dar o astfel de participație majoritară poate fi obținută și printr-o cotă diferită a participației (între 51 % și 75 %).

(93)

Influența Q-Cells asupra deciziilor strategice este confirmată de raportul anual Evergreen pentru anul 2004, în care se arată că:

„parteneriatul strategic se bazează ”(subliniere adăugată)

și că:

„deși inițial un acționar minoritar în parteneriatul strategic, ; ca urmare, este posibil să nu putem da curs unor acțiuni pe care le considerăm în interesul nostru, ceea ce, dată fiind importanța preconizată a parteneriatul strategic pentru operațiunile noastre mixte, poate dăuna semnificativ societății noastre; mai mult, putem fi făcuți responsabili în raport cu terții pentru deciziile și acțiunile importante ale Q-Cells în cadrul parteneriatului strategic, acțiuni care pot dăuna parteneriatului strategic și societății noastre”(subliniere adăugată).

(94)

Următoarele extrase din acordul-cadru dovedesc faptul că rolul Q-Cells în cadrul Sovello era esențial pentru funcționarea societății mixte:

(95)

ACAP1 enumeră și o întreagă gamă de servicii care pot fi oferite societății Sovello (de către ambii parteneri, Q-Cells și Evergreen): consultanță generală pe probleme de administrație, asistență în înaintarea cererilor de acordare a ajutoarelor guvernamentale pentru investiții, asistență în înaintarea cererilor de obținere a autorizației din partea Germaniei, asistență în procesul de selecție și recrutare a personalului administrativ german, asistență în probleme fiscale, consultanță privind structura corporativă și organizațională, consultanță și sprijin în activități de finanțare, prestația furnizorilor partenerilor, consultanță în legătură cu transferul tehnologiei partenerilor, suport tehnologic, achiziția de elemente de infrastructură locală, asistență în domeniul resurselor umane și al recrutării [articolul 9 alineatul (9) din ACAP1]. Deși documentele prevăd că aceste servicii vor fi furnizate la cursul pieței sau conform metodei cost-plus, toate acestea dovedesc existența unor relații strânse între Sovello și Q-Cells.

(96)

Un comunicat de presă emis de către parteneri la data de 24 ianuarie 2005 precizează faptul că „Unitatea propusă urmează a fi construită pe o proprietate situată în apropiere de fabricile existente de celule solare ale Q-Cells și, de aceea, ar trebui să stabilească sinergii importante cu amplasamentele Q-Cells.”

(97)

Mai mult, Q-Cells a achiziționat societatea fără activitate pentru crearea Sovello, iar directorii administrativi ai acestei societăți erau directorul executiv și directorul financiar ai Q-Cells, în timp ce directorul de operațiuni al Q-Cells avea drept de semnătură.

(98)

Q-Cells a numit un director administrativ în cadrul Sovello și, chiar dacă Germania susține că aceasta era doar o măsură provizorie și că Evergreen a numit, la rândul său, un director executiv, acest lucru arată, totuși, că relațiile între Q-Cells și Sovello erau foarte strânse, cel puțin la momentul înființării societății mixte.

(99)

Germania afirmă că Evergreen negociase cu alți posibili parteneri într-o societate mixtă o participație de peste 75 %, dar nu a prezentat probe scrise ale existenței unor astfel de negocieri. Germania s-a oferit să prezinte declarații sub jurământ ale unor reprezentați ai Evergreen și Q-Cells cu privire la considerentele care stau la baza procentului de 24,9 % din acțiuni, dar, până la final, nu le-a prezentat.

(100)

Din aceste motive, Comisia nu poate accepta argumentul potrivit căruia participația Q-Cells de 24,9 % decurge neapărat din prevederile dreptului comercial din Germania și nu este determinată de intenția de a obține un bonus pentru IMM-uri.

(101)

Comisia nu este convinsă de argumentul Germaniei că posibilitatea, prevăzută de ACAP1, ca Q-Cells să-și majoreze participația la 50 % a fost condiționată nu doar de menținerea subvenției de stat, ci și de o decizie a ambilor parteneri de a extinde capacitatea de producție pe baza succesului economic al Sovello1, având în vedere prevederile articolului 3 alineatul (6) litera (c) din ACAP1 care arată că:

„Finanțare suplimentară. Dacă, , VentureCo solicită în scris finanțare suplimentară atât de la E, cât și de la Q, pe lângă finanțarea totală prin emisiune de capital propriu sau finanțarea alternativă (o «finanțare suplimentară»), iar acționarii aprobă majorarea de capital corespunzătoare, în conformitate cu actul constitutiv (o «solicitare de finanțare suplimentară»), se aplică următoarele:

(102)

În urma unei analize atente a diferitelor documente ale societății, Comisia concluzionează că, la momentul notificării inițiale, structura oficială a acționariatului și structura decizională a Sovello, incluzând atât cota de 24,9 % deținută de Q-Cells, cât și influența substanțială a Q-Cells asupra procesului decizional din cadrul Sovello, au fost, într-adevăr, intenționat și special concepute pentru a îi permite societății Sovello obținerea unui bonus pentru IMM-uri, cei doi parteneri strategici având, totodată, drept obiectiv permanent stabilirea unui parteneriat în condiții de egalitate, de îndată ce bonusul pentru IMM-uri era obținut.

(103)

De asemenea, Germania susține că participația Q-Cells are la bază dreptul comercial german. Aceasta a afirmat, în special, că reușita dezvoltării societății mixte Sovello a avut un asemenea impact asupra succesului economic al Evergreen, încât Evergreen a dorit să-și păstreze cât mai multe drepturi decizionale și o cât mai mare influență asupra Sovello și, de aceea, nu a acceptat, pentru prima etapă de dezvoltare a Sovello, să dețină acțiuni și drepturi de vot sub un procent de 75 %. Acest argument poate însemna doar că Evergreen nu era pregătită să cedeze acțiuni și drepturi de vot către Q-Cells, care ar fi depășit 25 %.

(104)

Pentru a înțelege și evalua credibilitatea acestei argumentații, Comisia a verificat prevederile legii germane privind societățile cu răspundere limitată, aplicabilă la nivel național, având în vedere că Sovello AG era, la acel moment, EverQ GmbH și se afla sub incidența acesteia.

(105)

Legea germană privind societățile cu răspundere limitată creează anumite drepturi legale ale minorității, în special la articolele 50, 61, 66 și 53. Drepturile minorității prevăzute la articolele 50, 61 și 66 se referă la drepturile acționarilor care dețin o cotă de peste 10 % din voturi și, prin urmare, nu prezintă relevanță pentru această evaluare, deoarece Q-Cells deține un astfel de procent. Numai articolul 53 din legea privind societățile cu răspundere limitată prevede un drept al minorității pe care Q-Cells nu îl poate deține prin lege în virtutea procentului său de 24,9 %. Conform articolului 53, un acționar minoritar care deține peste 25 % din drepturile de vot poate bloca o modificare a actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată. Astfel, Evergreen, ca acționar majoritar cu drepturi de vot care depășesc 75 %, avea, conform legii, capacitatea de a lua toate deciziile importante, inclusiv pe acelea legate de modificarea actului constitutiv. Dacă prevederile actului constitutiv și cele ale ACAP privind drepturile decizionale nu ofereau drepturi suplimentare pentru Q-Cells, argumentul Germaniei conform căruia Evergreen avea nevoie de o cotă de peste 75 % din acțiuni, ar fi credibil, iar procentul Q-Cells de 24,9 % din acțiuni ar putea fi justificat ca o consecință a aplicării stricte a drepturilor legale și, de aceea, nu se poate presupune că reflectă o arhitectură corporativă artificial menită să eludeze definiția IMM-ului.

(106)

Cu toate acestea, în temeiul dreptului comercial german și fără a aduce atingere respectării prevederilor legale, se aplică libertatea contractuală, iar actul constitutiv al societății poate conține prevederi care să ofere o protecție superioară celei oferite de lege.

(107)

Exact aceasta este situația Sovello, în care partenerii au prevăzut în actul constitutiv că ambele părți trebuie să convină asupra tuturor deciziilor importante, în special asupra modificării respectivului act. Dacă – la fel ca în cazul de față – se obține unanimitatea, regula menționată mai sus nu se mai aplică, deoarece ar proteja doar drepturile unui acționar minoritar, fără a le limita. Pe de altă parte, cu siguranță că nimic nu i-ar fi împiedicat pe parteneri să introducă aceeași clauză în actul constitutiv, dacă ar fi căzut de acord asupra unui procent diferit de 24,9 % pentru Q-Cells. De aceea, în cazul de față, argumentul referitor la drepturile de blocare deținute de acționarii minoritari nu este relevant. Prin urmare, declarațiile Germaniei sunt contradictorii; drepturile legale ale acționarului majoritar, cu o majoritate de peste 75 %, reprezintă un argument irelevant atunci când drepturile decizionale substanțiale date de acea majoritate sunt limitate prin contract. Din perspectiva celor de mai sus, Comisia concluzionează că, în temeiul dreptului comercial german, nu există niciun motiv pentru alegerea unui procent de 24,9 %. Reducerea temporară a numărului de acțiuni al Q-Cells în urma acceptării REC în cadrul întreprinderii comune, care a durat doar trei luni după aprobarea inițială a bonusului pentru IMM-uri de către Comisie, nu modifică prezenta analiză.

(108)

Germania afirmă că, în noiembrie 2005, (la data achiziției de către REC a unui procent de 15 % din acțiuni) și, astfel, înaintea adoptării Deciziei N 426/05 privind bonusul pentru IMM-uri de către Comisie, 1. ACAP1 a fost abrogat și înlocuit cu ACAP2, iar 2. participația Q-Cells a fost redusă la 21 %.

(109)

În general, Comisia analizează un caz pornind de la fapte, așa cum se prezintă ele la momentul notificării, cu excepția cazului în care statul membru modifică notificarea în mod explicit. Cu toate acestea, în cazul în care o societate nu este deja un IMM (chiar dacă pragurile pentru IMM-uri au fost oficial respectate) la momentul notificării inițiale și în contextul unei posibile eludări a definiției IMM-ului, Comisia acordă o atenție deosebită verificării modificărilor ulterioare care îi sunt comunicate după notificarea inițială. În cazul de față, modificările structurii acționariatului transmise Comisiei după notificarea inițială nu pot schimba evaluarea juridică. Presupusa intenție de a menține artificial participația Q-Cells sub 25 % nu a fost modificată de schimbările survenite ulterior în structura societății (anterior Deciziei N 426/05 privind bonusul pentru IMM-uri), iar influența considerabilă a Q-Cells asupra Sovello se menține prin ACAP2.

(110)

Faptul că influența Q-Cells în cadrul întreprinderii comune inițiale a depășit cota sa de 24,9 % este confirmat și de ACAP2 care prevede că, în cazul în care este necesară rambursarea parțială a ajutoarelor, cei trei parteneri vor împrumuta suma care trebuie restituită Sovello în următoarele condiții: REC va face un împrumut proporțional cu cota sa de participare, iar restul împrumutului se va împărți în mod egal între Evergreen și Q-Cells.

(111)

Reglementările ulterioare aderării REC la întreprinderea comună sunt stipulate în ACAP2. ACAP2 prevede că, în urma unei cereri suplimentare de finanțare, indiferent dacă aceasta este sau nu legată de extinderea capacității, Q-Cells poate să-și majoreze participația până la cota deținută de Evergreen [articolul 3 alineatul (5) litera (c)]. Sub rezerva unui contract ulterior de furnizare de siliciu, semnat anterior datei de […], REC își poate majora participația până la 21 %, obținând 6 % de la Evergreen [articolul 3 alineatul (4)]. În cazul unei cereri suplimentare de finanțare și, de asemenea, sub rezerva unui contract ulterior de furnizare de siliciu, REC își poate majora participația în cadrul Sovello la 33,3 % [articolul 3 alineatul (5) litera (d)], ajungând la aceeași cotă ca Evergreen și Q-Cells. Decizia internă a societății de extindere a capacității de producție a fost luată la sfârșitul lunii iunie 2006. S-a convenit asupra participării egale a celor trei parteneri la trei luni după aprobarea inițială a bonusului pentru IMM-uri de către Comisie, atunci când atât Q-Cells, cât și REC și-au mărit participația la 33,3 % (ACAP2 modificat).

(112)

Reglementările privind numirea directorilor și procedurile decizionale în cadrul consiliului de supraveghere au fost păstrate în cea mai mare parte: în temeiul ACAP2, atât Q-Cells, cât și REC au dreptul de a numi câte un administrator (sau doi odată ce participația lor depășește 30 %), iar deciziile se iau de către majoritatea administratorilor, cu precizarea că cel puțin două dintre cele trei firme proprietare trebuie să fie de acord. Încă o dată, această situație depășește așteptările în materie de puteri decizionale ale unui acționar minoritar din cadrul unei societăți aflate într-o situație obișnuită (deși acest lucru poate fi mai puțin neobișnuit într-o societate mixtă).

(113)

Mai mult decât atât, Q-Cells a fost cea care a adus REC în cadrul întreprinderii comune. Între Q-Cells, REC și filialele sale ScanModule AB, Glava, Suedia („ScanModule”), ScanCell AS, Narvik, Norvegia („ScanCell”), și ScanWafer ASA, Høvik, Glomfjord, Porsgrunn, Norvegia, s-au stabilit relații strânse client-furnizor. Într-adevăr, REC a furnizat siliciu și a fost principalul furnizor de plachete pentru Q-Cells, iar Q-Cells a vândut o parte importantă a producției sale de celule către ScanModule. Celulele produse de ScanCell au fost vândute pe piață de Q-Cells. În plus, în 2004, Q-Cells și REC au încheiat un acord verbal cu privire la serviciile de vânzări și de sprijin pentru comercializare din partea Q-Cells în Norvegia. În plus, există legături clare și prin intermediul domnului Brenninkmeijer, membru al consiliul de supraveghere atât la Q-Cells, cât și la REC și, de asemenea, director administrativ al Good Energies, societatea care deținea 16 % din acțiunile Q-Cells și 39 % din acțiunile REC (a se vedea secțiunea 2.2). O structură similară a fost creată pentru CSG Solar, în cadrul căreia Q-Cells și REC erau acționari minoritari, iar directorul executiv al Q-Cells și domnul Brenninkmeijer erau membri ai consiliului de supraveghere.

(114)

Având în vedere considerentele de mai sus, Comisia consideră că atât la momentul notificării, cât și la momentul adoptării Deciziei N 426/05, structura oficială a acționariatului și structura decizională a Sovello au fost intenționat concepute în vederea obținerii bonusului pentru IMM-uri (prin menținerea participației Q-Cells sub 25 %), cei doi, apoi trei parteneri strategici (REC asigurând disponibilitatea siliciului) având totodată drept obiectiv stabilirea parteneriatului în condiții de egalitate odată cu obținerea bonusului pentru IMM-uri. Într-adevăr, la trei luni după aprobarea de către Comisie a bonusului pentru IMM-uri, o modificare a ACAP2 a conferit celor trei parteneri participații egale (33,3 % fiecare).

(115)

Conform articolului 2 din anexa la Recomandarea privind IMM-urile, întreprinderile mici și mijlocii sunt societăți care

(116)

Calcularea acestor praguri depinde de structura societății în cauză (dacă este vorba despre o societate autonomă sau parteneră/afiliată în sensul articolului 3 din anexa la Recomandarea privind IMM-urile). În conformitate cu articolul 4 din anexa la Recomandarea privind IMM-urile, datele relevante privind numărul de angajați și pragurile financiare, în scopul determinării statutului de IMM al beneficiarului, sunt cele legate de ultimul exercițiu financiar încheiat și calculate anual. Conform articolului 6 din anexa la Recomandarea privind IMM-urile, datele provenite de la societățile afiliate/partenere trebuie să fie luate în considerare pentru a calcula pragurile pentru IMM-uri (100 % pentru societățile afiliate, iar pentru cele partenere un procent care să reflecte cota lor de participare, și anume, cel puțin 25 %).

(117)

Ca o consecință a considerentelor menționate mai sus, Comisia consideră că Q-Cells ar fi fost clasificată drept o societate parteneră a Sovello (de exemplu, deoarece deținea o participație de 25 %) în decizia inițială în cazul în care Comisia ar fi avut la dispoziție toate informațiile relevante. În acest sens, Comisia a recalculat pragurile pentru IMM-uri, în cazul societății Sovello, conform definiției din Recomandarea privind IMM-urile.

(118)

Pe baza cotei sale de participare majoritare, Evergreen era o întreprindere afiliată societății Sovello. Acest lucru însemna că 100 % din datele sale trebuiau luate în considerare pentru calcularea pragurilor pentru IMM-uri. Datele utilizate pentru Evergreen sunt valabile pentru anul 2004 (215 angajați, o cifră de afaceri anuală de 18,9 milioane EUR și un bilanț de 36,5 milioane EUR). În același an, Sovello nu avea niciun angajat, nu avea cifră de afaceri, iar bilanțul era de 0,025 milioane EUR. La sfârșitul anului 2004, Q-Cells avea 350 de angajați, o cifră de afaceri anuală de 128,7 milioane EUR și un bilanț total de 105,6 milioane EUR.

(119)

Comisia a recalculat pragurile pentru IMM-uri în cazul Sovello incluzând, în proporție de 100 %, numărul de angajați, cifra de afaceri și bilanțul total al societății Sovello (date prezentate concomitent cu notificarea), datele provenite de la Evergreen (societate afiliată, date valabile la finalul anului 2004, prezentate concomitent cu notificarea) în proporție de 100 % și, în proporție de 25 %, datele provenite de la Q-Cells. Pe baza acestor calcule, toate pragurile pentru IMM-uri sunt depășite și, în consecință, Sovello nu s-ar califica pentru statutul de IMM și, astfel, nu ar avea dreptul să primească un bonus pentru IMM-uri.

(120)

Conform argumentelor Germaniei, Comisia presupune că o întreprindere comună ar trebui tratată automat ca o singură entitate economică, împreună cu partenerii săi din întreprinderea comună, stabilind și aplicând, astfel, criterii specifice IMM-urilor întreprinderilor comune. Comisia constată că evaluarea cazului de față demonstrează că acest argument nu este valabil. Conform articolului 6 din Recomandarea privind IMM-urile, Comisia a luat în considerare doar datele Q-Cells pro rata (25 %) deoarece a considerat că nivelul cotei sale de participare a fost menținut în mod artificial sub acest prag.

(121)

Având în vedere că pragurile pentru IMM-uri sunt depășite, nu este necesară continuarea investigației pentru a afla dacă Sovello a întâmpinat dificultăți specifice IMM-urilor și dacă, pe baza acestora, era necesară acordarea unui bonus pentru IMM-uri. Cu toate acestea, Germania a enumerat câteva „dificultăți specifice IMM-urilor” pe care se presupune că le-ar fi întâmpinat Sovello (a se vedea secțiunea 5.2). În ceea ce privește accesul limitat la finanțare și argumentul Germaniei conform căruia, în lipsa unui bonus pentru IMM-uri, proiectul de investiții nu ar fi putut fi realizat, Comisia observă că ACAP1 prevede metode de a obține „finanțare alternativă” în cazul neacordării unor ajutoare guvernamentale. ACAP2 prevede compensarea obligațiilor de rambursare a ajutorului din partea celor trei parteneri ai întreprinderii comune (printr-un împrumut acordat societății Sovello, a se vedea considerentul 110). Prin urmare, Comisia nu este convinsă că investiția nu ar fi avut loc în lipsa unui bonus pentru IMM-uri. În ceea ce privește riscul comercial, Comisia consideră că acesta este compensat de posibilitatea societății Sovello de a se baza pe experiența cumulată a Evergreen (pentru distribuție și vânzări), Q-Cells (prezența pe piața germană) și REC (activă pe piața modulelor solare prin intermediul filialelor sale) (a se vedea considerentul 113). Comisia respinge argumentul Germaniei conform căruia Sovello a înregistrat costuri operaționale și comerciale mai mari decât întreprinderile mari deoarece a beneficiat de un sprijin substanțial din partea Q-Cells, așa cum este detaliat în considerentele 94 și 95, și a avut asigurat accesul la siliciu prin intermediul REC (în anul 2005, industria solară a suferit de pe urma unui blocaj al materiilor prime).

(122)

Comisia consideră că evaluarea bazată pe noile informații demonstrează că, prin intermediul partenerilor săi din cadrul întreprinderii comune care își desfășoară activitatea în același sector industrial, Sovello a putut avea acces la fonduri și asistență care nu erau disponibile concurenților de aceleași dimensiuni, care nu erau sprijiniți de societăți afiliate sau partenere. Contrar argumentelor Germaniei, Comisia concluzionează, în consecință, că bonusul pentru IMM-uri acordat Sovello nu era necesar în vederea finanțării investiției.

(123)

Drept consecință, Comisia consideră că societatea Sovello nu a fost eligibilă pentru bonusul pentru IMM-uri de 15 % și că bonusul pentru IMM-uri acordat este incompatibil cu piața internă.

(124)

Conform articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, Comisia are, în principiu, obligația de a solicita recuperarea acestui ajutor incompatibil de la beneficiar,

(a)

suma totală (principal plus dobândă) care urmează a fi recuperată de la beneficiar;

(b)

o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și prevăzute în vederea respectării prezentei decizii;

(c)

documente care să ateste că beneficiarul a fost somat să restituie ajutorul.

(a)

o societate are majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau membrilor unei alte societăți;

(b)

o societate are dreptul să numească sau să înlăture o majoritate a membrilor organismului administrativ, de conducere sau de supraveghere al unei alte societăți;

(c)

o societate are dreptul să exercite o influență dominantă asupra altei societăți, în conformitate cu un contract pe care îl are cu respectiva societate sau cu o prevedere din memorandumul de asociere sau actul constitutiv;

(d)

o societate, care este acționar sau membru la o altă societate, controlează singură în temeiul unui acord cu alți acționari sau membri ai acelei societăți, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau membrilor respectivei societăți.”

1.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 167/39

(1)

La 18 noiembrie 2005, Italia a adoptat un decret care prevedea acordarea unui ajutor pentru salvare în beneficiul întreprinderii Ixfin SpA (denumită în continuare „Ixfin” sau „întreprinderea”). În urma notificării de către autoritățile italiene la 23 februarie 2006, Comisia a înregistrat inițial acest caz cu numărul N 127/06. În urma constatării faptului că ajutorul fusese deja acordat din luna decembrie a anului 2005, cu încălcarea clauzei suspensive, cazul a fost înregistrat cu numărul NN 13/06.

(2)

Prin scrisoarea din data de 5 aprilie 2006, Comisia a solicitat Italiei informații suplimentare, pe care aceasta le-a furnizat prin scrisoarea înregistrată la 29 mai 2006. La 9 iunie 2006 a avut loc o întâlnire cu autoritățile italiene care, cu această ocazie, au comunicat Comisiei că urmau să prezinte un plan de restructurare.

(3)

Prin scrisoarea înregistrată la 13 iunie 2006, Italia a informat Comisia că, în urma unei solicitări primite de la întreprinderea Ixfin referitoare la majorarea ajutorului până la suma de 17,3 milioane de EUR, autoritățile italiene și-au exprimat acordul provizoriu, sub rezerva obținerii unui aviz favorabil din partea Comisiei. Prin scrisoarea din data de 19 iunie 2006, Comisia a solicitat informații suplimentare, pe care Italia le-a furnizat prin scrisoarea înregistrată la 26 iunie 2006.

(4)

La 5 iulie 2006, Comisia a transmis Italiei o nouă înștiințare cu privire la planul de restructurare anunțat.

(5)

Prin scrisoarea înregistrată la 9 august 2006, Italia a prezentat informații suplimentare care confirmau faptul că întreprinderea fusese declarată insolvabilă de către Tribunalul din Napoli (denumit în continuare „tribunalul”) la data de 5 iulie 2006. În urma unei solicitări din partea Comisiei, adresată în data de 29 noiembrie 2006 privind furnizarea de informații suplimentare, Italia a prezentat o parte din informațiile solicitate prin scrisoarea din 7 decembrie 2006. Comisia a transmis o nouă înștiințare la data de 22 decembrie 2006 prin care solicita Italiei să prezinte informațiile lipsă, specificând în același timp informațiile de care avea nevoie. În special, Comisia a dorit să știe dacă ar putea fi prevăzută lichidarea întreprinderii, inclusiv încetarea oricăror activități comerciale, după încheierea procedurii de insolvabilitate sau dacă exista posibilitatea ca activitățile comerciale ale întreprinderii să fie continuate sub orice formă, spre exemplu, prin vânzarea acesteia ca întreprindere în activă.

(6)

Prin scrisoarea din data de 14 martie 2007, Italia a răspuns confirmând încetarea tuturor activităților. Cu toate acestea, în aceeași scrisoare, Italia a explicat că, la acel moment, nu se putea preciza dacă activitățile comerciale ale întreprinderii ar putea fi continuate, din cauza dificultăților legate de colectarea informațiilor relevante. La 14 iunie 2007, Comisia a solicitat Italiei să o informeze cu privire la orice măsuri adoptate în cadrul procedurii de insolvabilitate, precizând totodată informațiile considerate esențiale.

(7)

În luna octombrie a anului 2007, Comisia a aflat din presă despre posibilitatea ca întreprinderea Ixfin să beneficieze de ajutor pentru restructurare.

(8)

La 11 decembrie 2007, Comisia a adoptat decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare (2) (denumită în continuare „decizia de inițiere”), solicitând totodată autorităților italiene să răspundă la o serie de întrebări în termen de o lună și invitând părțile terțe să își prezinte observațiile. La 7 ianuarie 2008, Italia a solicitat prelungirea termenului limită de prezentare a observațiilor cu privire la decizia de inițiere. În aceeași zi, termenul a fost prelungit până la data de 12 februarie 2008. Italia a furnizat doar informații parțiale prin mesajele electronice din 15 ianuarie 2008, 12 martie 2008 și 25 martie 2008.

(9)

La 25 martie 2008, Comisia a primit observațiile lichidatorului judiciar (denumit în continuare „lichidatorul”), care au fost înaintate Italiei la data de 18 aprilie 2008, împreună cu o solicitare de informații. La 24 aprilie 2008, Italia a răspuns acestei solicitări și a prezentat comentariile cu privire la observațiile părților terțe.

(10)

La 20 octombrie 2008, Comisia a solicitat informații suplimentare, pe care Italia le-a furnizat prin scrisoarea din 30 octombrie 2008. Autoritățile italiene au transmis lichidatorului judiciar solicitarea Comisiei. Acesta a prezentat informații suplimentare la 18 noiembrie 2008.

(11)

Ixfin este o întreprindere mare cu sediul în Marcianise (Caserta), în regiunea Campania.

(12)

Ixfin este o întreprindere înființată în temeiul dreptului italian, care își desfășoară activitatea în sectorul de producție pe bază de contract, fabricând și asamblând discuri și alte produse electronice, precum și în sectorul de call center și logistică.

(13)

Până în anul 1999, întreprinderea era filiala grupului Olivetti, producția sa fiind vândută sub marca Olivetti. În 1999, Olivetti a decis să își restrângă toate activitățile de producție, iar Ixfin a fost vândută Finmek SpA.

(14)

Din anul 2003, Ixfin a fost administrată de Maxfin Srl, care, la rândul său, era administrată de Pufin Srl. Pufin Srl, care își desfășoară activitatea în sectorul serviciilor destinate întreprinderilor (comerciale, administrative, logistice), este societatea-mamă a grupului Pufin, deținut de familia Pugliese.

(15)

Întreprinderea Ixfin controlează direct și indirect 4 alte întreprinderi, respectiv Nicofin Srl (99 %), Uni.com Partecipazioni Srl (100 %), Uni.com S.p.A. (100 %) și Uni.com Ricerche Srl (100 %).

(16)

Cauza dificultăților întreprinderii Ixfin stă, printre altele, în faptul că aceasta acționa în principal în calitate de subcontractant pentru părți terțe și, prin urmare, depindea de comenzile acestora. În ultimii 10 ani, piața de echipamente electronice a suferit o criză generală, pe care întreprinderile din acest segment de piață au depășit-o fie prin creșterea productivității prin economii de scară, fie prin deplasarea producției în țări cu forță de muncă ieftină.

(17)

Imediat ce Ixfin a început să se confrunte cu dificultăți majore, întreprinderea a fost vândută în martie 2004 unui investitor dispus să asigure resursele necesare relansării activităților întreprinderii. Cu toate acestea, planul investitorului nu a fost pus în aplicare, rezultatul fiind acela că, începând din luna septembrie a anului 2004, întreprinderea a întâmpinat probleme de solvabilitate. În decembrie 2004, întreprinderea, cu o pierdere suplimentară de 20 de milioane EUR, a fost revândută grupului Pufin. Tranzacția a fost efectuată cu un preț pur simbolic. În luna decembrie a anului 2004, întreprinderea și-a încetat activitatea.

(18)

Situația financiară a întreprinderii Ixfin la momentul acordării ajutorului este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabelul 1

(19)

La 18 noiembrie 2005, Ministerul Dezvoltării Economiei (denumit în continuare „ministerul”) a emis un decret care prevedea acordarea unui ajutor pentru salvare întreprinderii Ixfin, sub forma unei garanții. Finanțarea urma să fie asigurată din fonduri stabilite în temeiul Decretului-lege nr. 35 din 14 martie 2005 (5) (decreto competitività), modificat ulterior prin articolul 11 din Legea nr. 80 din 14 mai 2005 (6) și clarificat prin Decizia nr. 101 a Comitato Interministeriale per la Programmazione Economica (Comitetul Interministerial pentru Planificare Economică) din 29 iunie 2005, care prevede că orice astfel de sprijin se acordă numai prin intermediul unei garanții și în scopul salvării unei întreprinderi aflate în dificultate.

(20)

Garanția a fost acordată pentru acoperirea unui împrumut de la BancApulia (denumită în continuare „banca”) în valoare de 15 milioane de EUR, la o rată EURIBOR la 3 luni plus 1,25 puncte procentuale, respectiv o rată a dobânzii inițiale de 3,591 %. Durata împrumutului era de 6 luni, începând de la data de 30 decembrie 2005.

(21)

Ajutorul a fost utilizat în principal pentru a se achita o parte a datoriilor întreprinderii. Italia a susținut că aceste plăți erau urgente, întrucât unii creditori inițiaseră deja procedurile judiciare pentru executarea pretențiilor lor.

(22)

De asemenea, autoritățile italiene au informat Comisia cu privire la faptul că întreprinderea Ixfin solicitase majorarea sumei acoperite de garanție la 17,3 milioane de EUR.

(23)

La 5 iulie 2006, întreprinderea a fost declarată oficial insolvabilă și a fost inițiată procedura de lichidare (7) (denumită în continuare procedura de faliment sau falimentul).

(24)

În luna martie a anului 2007, ministerul, a cărui plângere a fost înregistrată în cadrul procedurii de faliment, a solicitat instanței competente modificarea procedurii de faliment în procedură judiciară la finele căreia ar fi putut fi menținută activitatea întreprinderii în cauză (denumită în continuare „administrare extraordinară”) (8), o măsură prevăzută de Decretul legislativ nr. 270 din 8 iulie 1999 (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 270/1999”).

(25)

De asemenea, înaintea inițierii procedurii oficiale de investigare, Comisia a aflat din presă că întreprinderea Ixfin putea face obiectul unei administrări extraordinare în temeiul unui acord privind reconversia industrială a regiunii Caserta (denumit în continuare „acord”). Acest acord, semnat de instituțiile italiene, de sindicate și de organizația patronală Confindustria, a autorizat, prin diverse măsuri, o investiție a cărei valoare se încadrează între 40 de milioane EUR și 60 de milioane de EUR. Conform informațiilor de care dispunea Comisia la acel moment, acest acord viza relansarea producției și menținerea locurilor de muncă pe platformele industriale din provincia Caserta.

(26)

În decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia și-a exprimat rezerva, pe baza informațiilor disponibile la acel moment, cu privire la compatibilitatea ajutorului pentru salvare cu orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (9) (denumite în continuare „orientări”).

(27)

Comisia a solicitat Italiei să furnizeze informații suplimentare prin care să demonstreze eligibilitatea întreprinderii Ixfin pentru ajutor, precum și bilanțurile întreprinderilor Pufin și Maxfin pentru a demonstra că dificultățile erau prea serioase pentru a fi soluționate la nivel de grup.

(28)

În ceea ce privește compatibilitatea ajutorului pentru salvare cu orientările, Comisia a adresat întrebări legate de măsura în care dispozițiile punctului 25 litera (d) din orientări erau respectate. Pentru a îndeplini această condiție, ajutorul pentru salvare trebuie limitat la suma minimă necesară menținerii în activitate a întreprinderii pe parcursul perioadei pentru care este autorizat ajutorul. În acest sens, Comisia a invitat Italia să furnizeze informații suplimentare legate de adecvarea sumei reprezentând ajutorul pentru salvare și, printre altele, confirmarea faptului că garanția a fost limitată la un împrumut în valoare de 15 milioane de EUR și că nu a fost majorată la 17,3 milioane de EUR, astfel cum a solicitat întreprinderea.

(29)

De asemenea, Comisia a subliniat faptul că ajutorul pentru salvare nu putea să vizeze în principal amânarea insolvenței, ci trebuia orientat către restructurare. Cu toate acestea, Comisia a considerat că obiectivul ajutorului pentru salvare părea să vizeze exclusiv reeșalonarea rambursării datoriei și, în felul acesta, salvarea întreprinderii de la insolvabilitate. Comisia a solicitat, printre altele, probe care să ateste că Ixfin încerca să întocmească în acea perioadă un plan de restructurare.

(30)

De asemenea, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la respectarea dispozițiilor punctului 25 litera (c) din orientări, care prevede că statul membru trebuie să comunice, în termen de 6 luni de la prima punere în aplicare a măsurii de ajutor pentru salvare, un plan de restructurare sau un plan de lichidare sau dovada că garanția a fost sistată.

(31)

În plus, Comisia și-a exprimat rezerve cu privire la respectarea principiului „pentru prima și ultima dată”, astfel cum se prevede la punctele 72 și urm. din orientări.

(32)

De asemenea, în decizia de inițiere, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la măsura în care întreprinderea Ixfin a beneficiat de ajutor suplimentar (a se vedea considerentul 25 din prezenta decizie) pentru facilitarea procedurii de faliment. Comisia a remarcat că, în pofida faptului că ajutorul ar fi fost acordat în temeiul Legii nr. 181 din 1989 (sau al prorogărilor succesive), acesta nu ar fi fost compatibil, în conformitate cu Decizia Comisiei în cazul N 214/03, întrucât, conform celor invocate, autorizarea se baza pe excluderea în temeiul articolului 9 a întreprinderilor aflate în dificultate. Cu toate acestea, Ixfin este în mod evident o întreprindere aflată în dificultate în temeiul punctului 10 litera (c) din orientări, întrucât face obiectul procedurii de faliment. În consecință, Comisia a observat că un astfel de sprijin poate fi considerat compatibil sub formă de ajutor pentru restructurare numai în cazul în care îndeplinește condițiile prevăzute la punctele 31-51 din orientări.

(33)

Cu toate acestea, Comisia nu a primit nicio notificare privind ajutorul pentru restructurare și nici nu a fost informată cu privire la vreun plan de restructurare, care ar fi permis ajutorului să îndeplinească cerințele de bază impuse pentru autorizarea ca ajutor pentru restructurare în temeiul orientărilor. În special, Comisia avea îndoieli cu privire la capacitatea planului de restructurare, în cazul în care acesta ar fi existat, de a restabili viabilitatea operațională și financiară a întreprinderii.

(34)

La 15 ianuarie 2008, Comisia a primit procesul-verbal al reuniunii privind întreprinderea Ixfin, organizată la sediul ministerului la 9 ianuarie 2008, din care rezultă că ministerul a decis să atace decizia tribunalului de a respinge administrarea extraordinară a Ixfin.

(35)

La 12 martie 2008, autoritățile italiene au informat Comisia prin curier electronic că au întâmpinat dificultăți în obținerea informațiilor cerute și au solicitat o soluție provizorie. La 25 martie 2008, autoritățile italiene au confirmat faptul că Ixfin nu primise pretinsul ajutor pentru restructurare, în valoare de 40 de milioane de EUR.

(36)

Prin scrisoarea din data de 27 martie 2008, Comisia a primit observațiile lichidatorului întreprinderii Ixfin.

(37)

În ceea ce privește insolvabilitatea întreprinderii Ixfin, lichidatorul a explicat că, la acel moment, întreprinderea Ixfin încă făcea obiectul procedurii de faliment. Conversia procedurii de faliment în administrare extraordinară făcea obiectul unor cerințe de procedură și de fond. Prin hotărârea sa din 4 ianuarie 2008, tribunalul a decis că nu erau întrunite condițiile necesare pentru restabilirea echilibrului economic al întreprinderii și că, din această cauză, procedura de faliment nu putea fi înlocuită de procedura de administrare extraordinară. Această hotărâre a fost contestată de minister la Curtea de Apel din Napoli (denumită în continuare „Curtea de Apel”).

(38)

De asemenea, lichidatorul a subliniat că, întrucât întreprinderea se afla în continuare în stare de faliment, aceasta își încetase activitatea economică.

(39)

În ceea ce privește acordul, lichidatorul a subliniat că acordul în cauză a fost adoptat de Președinția Consiliului de miniștri la 20 iunie 2007. La 25 octombrie 2007 s-a întrunit un grup de coordonare care trebuia să elaboreze un program de investiții detaliat. Cu toate acestea, din observațiile lichidatorului și, în special, din hotărârea tribunalului, rezultă că nu s-a dat curs în mod efectiv programului de investiții, care a rămas un document abstract care nu menționa proiectele care trebuiau sprijinite și nici eventualele resurse fond care puteau fi utilizate. În plus, lichidatorul a subliniat faptul că, în afara ajutorului pentru restructurare, nu s-au acordat alte resurse publice pentru salvarea și/sau restructurarea întreprinderii Ixfin.

(40)

De asemenea, lichidatorul a precizat că, la 23 iunie 2006, întreprinderea Ixfin a prezentat un proiect de plan de restructurare întreprinderii Sviluppo Italia SpA, care nu a avut niciun efect, având în vedere falimentul întreprinderii. Lichidatorul a transmis Comisiei o copie a proiectului de plan de restructurare, întocmit de un consultant.

(41)

În ceea ce privește adecvarea sumei ajutorului pentru salvare, lichidatorul a transmis Comisiei cererile privind acordarea ajutorului pentru salvare prezentate de Ixfin întreprinderii Sviluppo Italia SpA la 30 septembrie 2005 și 11 noiembrie 2005.

(42)

Întrucât Comisia a solicitat bilanțurile întreprinderilor Pufin și Maxfin pentru anii 2004, 2005 și 2006, lichidatorul a prezentat copii ale acestora.

(43)

În ceea ce privește executarea garanției de stat, lichidatorul a afirmat că la 3 iulie 2006 banca a solicitat ministerului rambursarea împrumutului garantat.

(44)

Autoritățile italiene au prezentat comentarii cu privire la observațiile părților terțe. Acestea au afirmat, printre altele, că, la acel moment, se aflau într-o situație mai favorabilă și puteau răspunde acuzațiilor conținute în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare.

(45)

În ceea ce privește garanția de stat pentru împrumutul de 15 milioane de EUR acordat de Bancă, autoritățile italiene au clarificat următoarele aspecte.

(46)

În primul rând, autoritățile italiene au confirmat că suma garantată era limitată la un împrumut în valoare de 15 milioane de EUR și, prin urmare, aceasta nu a fost majorată la 17,3 milioane de EUR. De asemenea, autoritățile au subliniat faptul că suma ajutorului pentru salvare a fost calculată în conformitate cu formula prevăzută în anexa la orientări.

(47)

În al doilea rând, prin scrisorile din 21 aprilie 2008 și 30 octombrie 2008, ministerul a adus la cunoștința Comisiei faptul că banca a executat garanția pentru împrumutul de 15 milioane de EUR plus dobânda aferentă, în total 15 154 457,72 EUR, la data de 3 iulie 2006. De asemenea, autoritățile italiene au transmis scrisoarea din 20 septembrie 2006, pe baza căreia Ministerul Economiei și Finanțelor a efectuat plata către Bancă la 27 septembrie 2006. Prin această plată, ministerul a obținut dreptul de creditor al întreprinderii Ixfin pentru suma respectivă.

(48)

În al treilea rând, autoritățile italiene au prezentat o copie a scrisorii din 30 noiembrie 2006 prin care ministerul a solicitat autorităților competente (și anume Avvocatura Distrettuale din Napoli) să depună o cerere pentru includerea creanței în pasiv, în conformitate cu articolul 93 din Decretul legislativ nr. 270/1999.

(49)

În ceea ce privește procedura de faliment în cazul Ixfin, autoritățile italiene au afirmat că, de la declararea falimentului la data de 5 iulie 2006, întreprinderea se află în continuare în stare de faliment și au confirmat informațiile prezentate de lichidator în acest sens. În plus, autoritățile italiene au confirmat faptul că recursul formulat împotriva hotărârii tribunalului se afla încă pe rol.

(50)

În ceea ce privește acordul, autoritățile italiene au anexat o copie a acestuia, afirmând că nu prevede niciun ajutor pentru întreprinderea Ixfin.

(51)

De asemenea, autoritățile italiene au transmis Comisiei o copie a proiectului de notificare a planului de restructurare, care însă nu a fost înaintată ulterior Comisiei, potrivit declarațiilor acestora, deoarece tribunalul declarase deja oficial întreprinderea Ixfin ca fiind insolvabilă.

(52)

Autoritățile italiene au prezentat, de asemenea, o copie a acordului de împrumut încheiat între Bancă și întreprinderea Ixfin din care reiese că împrumutul a fost acordat la 30 decembrie 2005 la o rată a dobânzii de 3,591 % (a se vedea considerentul 20 din prezenta decizie), și nu de 3,752 %, astfel cum se precizează la punctul 15 din decizia de inițiere, pe baza informațiilor disponibile inițial.

(53)

Prin ordinul său din 4 iunie 2008, notificat la 15 iulie 2008, Curtea de Apel a confirmat hotărârea tribunalului și, prin urmare, faptul că nu existau condiții de fond pentru conversia procedurii de faliment în administrare extraordinară. Ministerul a introdus recurs împotriva hotărârii la Curtea Supremă de Casație, care încă nu s-a pronunțat.

(54)

În acest sens, Comisia observă că, în temeiul punctelor 66-68 din Comunicarea Comisiei intitulată „Pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal și incompatibil” (10), autoritățile naționale pot să sprijine continuarea activității economice a beneficiarului numai în măsura în care acest lucru permite recuperarea imediată și efectivă a ajutorului.

(55)

Articolul 87 alineatul (1) din Tratatul CE prevede că orice ajutor acordat de un stat membru sau prin resurse de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției de anumite bunuri este incompatibil cu piața comună în măsura în care afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(56)

Garanția pentru întreprinderea Ixfin a fost acordată de statul italian din fonduri de stat, întrucât întreprinderea Ixfin nu a achitat nicio primă pentru aceasta. Astfel, Ixfin a obținut un împrumut pe care, având în vedere dificultățile financiare majore ale întreprinderii, nu l-ar fi putut obține fără garanția statului. Prin urmare, prin acordarea unei garanții pentru împrumut, întreprinderii Ixfin i s-a oferit un avantaj prin resurse de stat.

(57)

Ajutorul pentru salvare și ajutorul pentru restructurare sunt considerate a fi unul dintre cele mai denaturante tipuri de ajutor de stat, întrucât oferă posibilitatea sprijinirii unei întreprinderi care, în lipsa intervenției statului, ar ieși de pe piață. Obiectul de activitate al întreprinderii Ixfin îl reprezenta producția și distribuția de componente electronice atât pentru sectorul automobilelor, cât și pentru cel al telecomunicațiilor. Aceste produse fac obiectul schimburilor comunitare, piața relevantă fiind supranațională, astfel cum se subliniază în decizia autorității italiene din domeniul concurenței (11). De asemenea, la data primirii ajutorului, Ixfin plănuia să își reia activitatea de producție. Astfel, avantajul obținut prin intermediul garanței i-a permis să adopte măsuri în vederea salvării întreprinderii și, în cele din urmă, continuarea activității economice pentru o anumită perioadă. Prin urmare, se poate concluziona că ajutorul în cauză denaturează sau este de natură să denatureze concurența și să afecteze schimburile dintre statele membre prin favorizarea anumitor întreprinderi.

(58)

De asemenea, punctul 3.2 litera (a) din Comunicarea cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (12) (denumită în continuare „comunicarea”) stabilește o serie de cerințe pentru excluderea oricărui element de ajutor de stat dintr-o garanție publică: beneficiarul nu trebuie să se confrunte cu dificultăți financiare, garanția nu trebuie să acopere mai mult de 80 % din împrumutul datorat și trebuie să se plătească o primă conformă cu prețul pieței. În cazul de față, garanția acoperă valoarea totală a împrumutului, nu s-a achitat nicio primă și, așa cum se va arăta mai jos, în secțiunea VIII.2.1, beneficiarul este o întreprindere aflată în dificultate.

(59)

Prin urmare, măsura constituie ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE.

(60)

Exceptările prevăzute la articolul 87 alineatul (2) din Tratatul CE nu se aplică în cazul de față. În ceea ce privește exceptările prevăzute la articolul 87 alineatul (3) din Tratatul CE, întrucât obiectivul principal al ajutorului îl reprezintă restabilirea viabilității pe termen lung a întreprinderii, se pot aplica doar exceptările prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, care fac posibilă acordarea ajutorului de stat cu scopul de a facilita dezvoltarea anumitor activități economice sau a anumitor domenii economice, atunci când acest ajutor nu afectează condițiile comerciale într-o măsură contrară interesului comun. Ajutorul poate fi considerat compatibil cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE numai în cazul în care sunt respectate condițiile stabilite în orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(61)

În conformitate cu punctul 9 din orientări, Comisia consideră că o întreprindere se află în dificultate atunci când aceasta nu este capabilă, prin resurse proprii sau prin fondurile pe care le poate primi de la proprietar/acționari sau creditori, să stopeze pierderile care, în lipsa unei intervenții externe a autorităților publice, vor cauza cu certitudine ieșirea acesteia de pe piață pe termen scurt sau mediu. Punctul 11 din orientări prevede că simptomele caracteristice ale unei întreprinderi aflate în dificultate sunt creșterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, creșterea stocurilor, supracapacitatea, diminuarea fluxului de numerar, creșterea gradului de îndatorare și a cheltuielilor cu rata dobânzii, precum și scăderea sau dispariția valorii activului net. Tabelul 1 arată că datoriile erau în creștere, fluxul de numerar era în scădere, iar cifra de afaceri scăzuse de la 104 milioane EUR la 3 milioane EUR în doar 17 luni.

(62)

În conformitate cu punctul 10 litera (c) din orientări, o întreprindere este considerată ca fiind în dificultate în cazul în care îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvabilitate. În cazul de față, semnele insolvabilității, și anume incapacitatea întreprinderii de a-și îndeplini obligațiile la timp, au apărut încă din luna septembrie a anului 2004. De asemenea, Italia a susținut că a acordat ajutorul pentru salvare anterior notificării, din cauza necesităților urgente de lichidități ale întreprinderii. În final, instanța competentă a declarat falimentul întreprinderii Ixfin la 5 iulie 2006.

(63)

Pe baza celor de mai sus, Comisia consideră că Ixfin este o întreprindere aflată în dificultate în sensul punctelor 10 și 11 din orientări.

(64)

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu punctul 13 din orientări, întreprinderile care fac parte dintr-un grup nu sunt, în mod normal, eligibile pentru a beneficia de ajutor pentru restructurare, cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii sunt intrinsece și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și că dificultățile sunt prea grave pentru a fi rezolvate de către grup.

(65)

Întreprinderea Ixfin face parte din grupul Pufin. În primul rând, trebuie remarcat faptul că Ixfin are datorii de 3,7 milioane de EUR față de societatea-mamă, Maxfin. În al doilea rând, ulterior inițierii procedurii oficiale de investigare, autoritățile italiene au prezentat Comisiei bilanțurile Maxfin din 30 aprilie 2005, 30 aprilie 2006 și 30 iunie 2006, precum și bilanțurile grupului Pufin din 30 iunie 2004, 30 iunie 2005 și 30 iunie 2006. Rezultatele financiare ale Pufin și Maxfin din perioada 2003-2005 sunt prezentate în tabelul 2. Acest tabel dovedește că nici situația financiară a întreprinderii Maxfin și nici cea a grupului Pufin nu permiteau acestora să acorde întreprinderii Ixfin resursele necesare la o scară comparabilă ajutorului pentru salvare acordat de Italia. În al treilea rând, mijloacele financiare ale filialelor Ixfin nu au permis acestora să pună la dispoziție resursele necesare salvării Ixfin. Astfel, se poate concluziona că nici grupul Pufin, nici Maxfin și nici filialele Ixfin nu erau în măsură să finanțeze salvarea întreprinderii Ixfin și că, astfel, dificultățile întreprinderii Ixfin erau prea grave pentru a fi rezolvate de grup.

Tabelul 2

(66)

Pentru a risipi îndoielile Comisiei referitoare la faptul că dificultățile întreprinderii erau intrinsece și că nu au fost rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului, autoritățile italiene au furnizat inițial informații conform cărora dificultățile întreprinderii se datorau mai multor factori: scăderea numărului de comenzi, în special comenzile clienților principali, și creșterea datoriilor, în special după ce întreprinderea a fost gestionată de către investitor în perioada martie-decembrie 2004 (astfel cum se arată la considerentul 17 din prezenta decizie). În al doilea rând, autoritățile italiene au subliniat faptul că societatea-mamă, după răscumpărarea întreprinderii Ixfin, nu a efectuat nicio tranzacție care să însemne o alocare arbitrară a costurilor în cadrul grupului.

(67)

Prin urmare, Comisia, pe baza informațiilor de care dispune, consideră că întreprinderea Ixfin îndeplinește condițiile prevăzute la punctul 13 din orientări.

(68)

Ajutorul pentru salvare trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la punctul 25 din orientări pentru a fi compatibil cu piața comună.

(69)

În conformitate cu punctul 25 litera (a) din orientări, ajutorul pentru salvare trebuie să constea în sprijin cu lichidități sub forma unor garanții pentru împrumuturi sau credite; în ambele cazuri, împrumutul trebuie să fie acordat cu o rată a dobânzii cel puțin comparabilă cu ratele dobânzii percepute la împrumuturile acordate întreprinderilor viabile.

(70)

În primul rând, în cazul de față, ajutorul pentru salvare constă în sprijin cu lichidități (a se vedea considerentul 20 din prezenta decizie). În ceea ce privește rata dobânzii, Comisia trebuie să revină asupra concluziei preliminare potrivit căreia aceasta părea să corespundă ratei aplicate în mod normal întreprinderilor viabile. În realitate, întrucât rata dobânzii aplicată efectiv împrumutului garantat era de 3,591 %, comparativ cu rata de referință a Comisiei pentru Italia de 4,08 %, Comisia concluzionează că aceasta nu este comparabilă cu cea aplicată în mod normal întreprinderilor viabile. Prin urmare, Comisia consideră că ajutorul pentru salvare acordat întreprinderii Ixfin nu îndeplinește criteriile prevăzute la punctul 25 litera (a) din orientări.

(71)

În ceea ce privește condițiile prevăzute la punctul 25 litera (b) din orientări, în cazul de față Comisia consideră că acestea au fost îndeplinite, întrucât ajutorul pentru salvare vizează atenuarea dificultăților sociale majore și nu are efecte negative nedorite asupra altor state membre.

(72)

În conformitate cu punctul 25 litera (d) din orientări, ajutorul pentru salvare trebuie limitat la suma necesară menținerii în activitate a întreprinderii pe perioada în care este autorizat ajutorul; suma necesară ar trebui să se bazeze pe necesitățile de lichidități ale întreprinderii care rezultă din pierderi. Comisia remarcă faptul că, deși suma ajutorului a fost calculată cu respectarea formulei prevăzute în anexa la orientări pentru stabilirea necesităților de lichidități ale întreprinderii, aceasta se ridică la peste 10 milioane de EUR, iar autoritățile italiene nu au furnizat suficiente informații pentru a explica motivul pentru care această sumă corespunde celei solicitate în mod specific de Ixfin pentru a rămâne pe linia de plutire. Prin urmare, Comisia consideră că nu s-au prezentat suficiente dovezi care să ateste că ajutorul primit constituie minimul necesar menținerii în activitate a întreprinderii pe perioada de salvare, astfel cum se prevede la punctul 25 litera (d) din orientări.

(73)

În conformitate cu punctul 25 litera (e) din orientări, ajutorul trebuie să fie acordat în conformitate cu principiul „pentru prima și ultima dată” prevăzut la punctele 72 și urm. din orientări. Autoritățile italiene au afirmat că a fost respectat principiul „pentru prima și ultima dată”, și anume că întreprinderea nu a beneficiat de niciun ajutor pentru salvare sau pentru restructurare în ultimii 10 ani. Prin urmare, pe baza informațiilor de care dispune, Comisia consideră că a fost îndeplinit criteriul de la punctul 25 litera (e) din orientări.

(74)

În cazul de față, perioada de 6 luni pe parcursul căreia ajutorul pentru salvare poate fi acordat în temeiul punctului 25 litera (c) din orientări a început la 30 decembrie 2005 și a expirat la 30 iunie 2006. În conformitate cu ultima clauză de la punctul 25 litera (a) din orientări, orice împrumut trebuie rambursat și orice garanție trebuie să înceteze într-o perioadă de cel mult 6 luni de la transferul primei tranșe către întreprindere. De asemenea, ultima clauză a punctului 25 litera (c) prevede că „în cazul unui ajutor nenotificat, statul membru trebuie să comunice în termen de cel mult 6 luni după prima punere în aplicare a măsurii de ajutor pentru salvare un plan de restructurare sau un plan de lichidare sau o dovadă că împrumutul a fost rambursat integral și/sau că garanția a fost sistată”. Punctul 26 din orientări prevede o excepție de la regula privind termenul de 6 luni în cazul în care statul membru prezintă un plan de restructurare sau un plan de lichidare în interiorul acestui termen de 6 luni. Comisiei nu i s-a prezentat nici un plan de restructurare, nici un plan de lichidare în perioada menționată anterior. În plus, garanția a fost solicitată la 3 iulie 2006, iar întreprinderea Ixfin nu a rambursat nicio parte a împrumutului. În consecință, ajutorul pentru salvare acordat întreprinderii Ixfin trebuie considerat incompatibil cu piața comună.

(75)

Comisia nu poate considera ajutorul pentru salvare ca fiind o măsură de restructurare. În primul rând, Comisiei nu i s-a prezentat niciun plan de restructurare. În al doilea rând, ajutorul pentru salvare nu îndeplinește cerințele prevăzute la punctele 31 și urm. din orientările care stabilesc condițiile de compatibilitate ale măsurii de restructurare cu piața comună. În consecință, Comisia nu deține alte elemente care să îi permită să considere că ajutorul pentru salvare este compatibil cu o măsură de restructurare.

(76)

În ceea ce privește presupusa acordare a ajutorului pentru restructurare, pe baza informațiilor prezentate Comisiei pe parcursul procedurii oficiale de investigare au fost eliminate îndoielile cu privire la faptul că întreprinderii Ixfin i s-a acordat un ajutor pentru restructurare (a se vedea considerentul 32 din prezenta decizie). Prin urmare, întrucât existența ajutorului pentru restructurare nu a fost confirmată, evaluarea compatibilității acestuia cu piața comună a devenit irelevantă.

(77)

Comisia încheie procedura oficială de investigare inițiată prin decizia din 11 decembrie 2007 privind ajutorul pentru salvare acordat ilegal și presupusa măsură de ajutor pentru restructurare.

(78)

Comisia concluzionează că ajutorul de stat sub forma unei garanții la un împrumut în valoare de 15 milioane de EUR acordată ilegal de către Italia întreprinderii Ixfin SpA, cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE, este incompatibil cu piața comună. Italia are obligația de a recupera de la beneficiar ajutorul incompatibil cu piața comună.

(79)

Pentru cuantificarea sumei ajutorului, Comisia face referire la punctul 4.1 litera (a) din Comunicare, conform căruia „pentru întreprinderile aflate în dificultate, un garant de pe piață, dacă există, ar percepe o primă substanțială la momentul acordării garanției, dat fiind riscul incapacității de plată. În cazul în care probabilitatea ca persoana creditată să nu poată achita împrumutul este foarte mare, se poate întâmpla să nu existe o rată a pieței și, în situații excepționale, elementul de ajutor de stat din garanție se poate dovedi la un nivel tot atât de ridicat ca și suma acoperită efectiv de garanție.”

(80)

Având în vedere dificultățile financiare majore ale întreprinderii Ixfin la data acordării garanției, Comisia consideră că era puțin probabil ca întreprinderea să poată obține un împrumut bancar pe piață fără intervenția statului; prin urmare, Comisia concluzionează că valoarea ajutorului corespunde valorii totale a împrumutului.

(81)

Investigarea oficială cu privire la presupusul ajutor pentru restructurare este încheiată, întrucât, pe parcursul acesteia, nu a fost confirmată acordarea unui ajutor pentru restructurare întreprinderii Ixfin,

(a)

suma totală (principal și dobânzi) care urmează a fi recuperată de la beneficiar;

(b)

descrierea detaliată a măsurilor deja adoptate și menite a se conforma prezentei decizii;

(c)

documentele care atestă faptul că beneficiarul a fost somat să restituie ajutorul.