25.3.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 79/13

DECIZIA COMISIEI

din 15 decembrie 2009

privind ajutoarele de stat acordate de Germania în legătură cu anumite activități ale Tiergesundheitsdienst Bayern (Serviciul veterinar al Landului Bavaria) [C 24/06 (ex NN 75/2000)]

[notificată cu numărul C(2009) 9954]

(Numai textul în limba germană este autentic)

(2010/178/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,

după solicitarea părților interesate de a-și prezenta observațiile în conformitate cu articolul menționat anterior și având în vedere observațiile acestora,

întrucât:

I. PROCEDURA

(1)

Prin scrisoarea din 21 februarie 2000, la Comisie s-a depus o reclamație referitoare la măsurile întreprinse de Serviciul veterinar al Landului Bavaria [Tiergesundheitsdienst Bayern („TGD”)]. Ulterior, același reclamant a mai transmis și alte scrisori în legătură cu aceeași reclamație. Cazul a fost înregistrat sub numărul NN 75/2000.

(2)

Comisia a adresat Germaniei mai multe scrisori în legătură cu această reclamație. Ca răspuns la aceste scrisori, Germania a oferit informații prin scrisorile din 4 iulie 2000, 22 decembrie 2000, 22 noiembrie 2002, 10 aprilie 2003, 1 decembrie 2003 și 27 iunie 2005. La 17 iulie 2003, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Germaniei.

(3)	Măsura a fost luată în anul 1974. Notificarea măsurii nu a putut fi demonstrată în ciuda cererii adresate. Din acest motiv, ajutorul de stat a fost înregistrat în lista ajutoarelor de stat care nu au fost notificate.

(4)	Prin scrisoarea din 7 iulie 2006, Comisia a comunicat Germaniei decizia sa de a iniția, cu privire la ajutorul de stat în cauză, procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE (1).

(5)	Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2). Comisia a solicitat părțile interesate să-și prezinte observațiile.

(6)	Prin scrisorile din 30 octombrie 2006, 2 noiembrie 2006 și 7 noiembrie 2006, au fost înaintate Comisiei observațiile părților interesate.

(7)	Germania și-a prezentat poziția prin scrisorile din 6 noiembrie 2006, 22 ianuarie 2007, 25 iulie 2008 și 9 februarie 2009.

II. DESCRIERE

(8)	Măsura se aplică în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Legea privind promovarea agriculturii bavareze [Gesetz zur Förderung der bayerischen Landwirtschaft („LwFöG”)].

(9)	Scopul măsurii este asigurarea și îmbunătățirea nivelului de igienă a alimentelor de origine animală.

(10)	Beneficiarii măsurii sunt fermierii și pescarii (în cele ce urmează, ambele grupe vor fi denumite împreună „fermieri”).

(11)	De asemenea, beneficiarul măsurii este Serviciul veterinar al Landului Bavaria [Tiergesundheitsdienst Bayern („TGD”)].

(12)	Măsura este finanțată din fondurile Landului Bavaria și din Fondul bavarez pentru combaterea epizootiilor [Bayerische Tierseuchenkasse („BTSK”)].

(13)

Chiar dacă măsurile în favoarea fermierilor sunt denumite „măsuri globale”, este vorba despre măsuri care se aplică numai fermierilor rezidenți în Bavaria. În plus, conform informațiilor oferite de Germania, este vorba despre măsuri foarte specifice cu caracter strict preventiv privind producția de lapte și carne, creșterea porcinelor, avicultura, creșterea ovinelor, precum și piscicultura. Șeptelul este verificat după un program prestabilit, care ține seama de riscurile deosebite ale maladiilor animalelor respectiv de criteriile pentru prevenirea și combaterea acestor maladii. De asemenea, Germania a declarat că sprijinul este acordat numai pentru măsuri globale de interes general, care depășesc cadrul dispozițiilor juridice obișnuite aplicabile crescătorilor de animale individuali (scrisoarea din 6 noiembrie 2006, p. 4).

(14)

În exploatațiile agricole se vor întreprinde următoarele tipuri de măsuri: supraveghere permanentă pe bază de teste și, respectiv, de analize preventive, de anchete și controale de laborator sau de serie), de consiliere veterinară, elaborare de planuri de profilaxie, respectiv planuri de igienizare, precum și dezvoltare de programe de vaccinare.

(15)

Conform afirmațiilor Germaniei, activitățile enumerate la considerentul (14) constituie baza pentru consilierea fermierilor cu privire la măsurile adecvate preventive și curative. Cu toate acestea, în conformitate cu datele furnizate de Germania, serviciile oferite în mod obișnuit de medicii veterinari stabiliți pe plan local (de exemplu, tratamente medicamentoase sau vaccinări preventive) nu constituie parte integrantă a acestor „măsuri globale”.

(16)	Fermierii beneficiază gratuit de „măsurile globale”. Dar aceștia nu pot solicita ei înșiși aplicarea acestor măsuri, însă TGD, autorizat în acest sens, le întreprinde din proprie inițiativă.

(17)	Landul Bavaria rambursează către TGD cheltuielile aferente acestor măsuri. În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) a doua liniuță din LwFöG, „alocațiile de stat se acordă în proporție de 50 % din valoarea cheltuielilor necesare”.

(18)	Un alt procent din cheltuielile de personal și cu materialele ale TGD este rambursată din alte fonduri publice, mai exact ale BTSK (a se vedea cazurile NN 23/07, N 426/03 și N 81/04). În total, rezultă o rambursare a cheltuielilor de până la 100 %.

(19)	În favoarea TGD se efectuează următoarele plăți.

(20)	În conformitate cu LwFöG, către TGD se rambursează numai jumătate din „cheltuielile necesare” din fonduri publice. Însă conform informațiilor oferite de Germania, se poate ajunge în realitate la o rambursare de până la 100 %.

(21)

Ajutorul de stat se acordă TGD din anul 1974. În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (3), prerogativele Comisiei de recuperare a ajutoarelor sunt supuse unui termen de prescripție de 10 ani. Procedura de investigare a Comisiei a fost inițiată în anul 2000. Astfel, termenul de prescripție de 10 ani prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 ajunge până în anul 1990. Din acest motiv, ajutoarele plătite anterior acestei date nu vor mai fi investigate.

(22)	Informațiile bugetare furnizate de Germania și prezentate în Anexă se referă, prin urmare, la plățile efectuate către TGD pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în intervalul 1990-2008.

(23)	În urma unei prime verificări nu a rezultat clar dacă plățile din bugetul public și plățile BTSK către TGD îi creează acestuia un avantaj concurențial.

(24)	În plus, reclamantul a afirmat că anumite servicii clinice de diagnosticare și tratament (servicii curative) prestate de medicii veterinari angajați ai TGD sunt oferite cu până la 90 % mai ieftin decât prețul de cost. Acesta este domeniul în care activează TGD din punct de vedere productiv.

(25)

În opinia reclamantului, acest fapt este posibil deoarece TGD beneficiază de subvenții pentru „măsurile globale”, fiind astfel în situația de a oferi servicii clinice de diagnosticare și tratament mult mai ieftine decât ar putea oferi medicii veterinari liber profesioniști care trebuie să se descurce fără subvenții. De asemenea, reclamantul face referire la oportunitățile avantajoase de a încheia contracte și la eliminarea cheltuielilor de transport pentru medicii veterinari ai TGD care lucrează deja la fața locului.

(26)

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind stabilirea normelor aplicabile pentru evaluarea ajutorului de stat ilegal (4), Comisia evaluează întotdeauna compatibilitatea ajutoarelor de stat ilegale cu piața comună pe baza criteriilor stabilite conform dispozițiilor în vigoare la data acordării ajutoarelor. La data inițierii procedurii, Comisia nu a dispus de informații suficiente pentru a se convinge că ajutoarele oferite fermierilor respectau dispozițiile în vigoare ale Uniunii Europene, mai exact Liniile directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agrar și Liniile directoare pentru investigarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii. De aceea, Comisia a solicitat Germaniei să furnizeze informațiile necesare.

(27)

Prin scrisoarea din 12 decembrie 2008, Comisia a solicitat Germaniei să confirme dacă ajutoarele supuse investigației au fost acordate ulterior datei de 1 ianuarie 2008 și în caz afirmativ, să transmită documentele necesare pentru examinarea compatibilității ajutoarelor cu Regulamentul-cadru comunitar privind ajutoarele de stat în sectorul agrar și forestier pentru perioada 2007-2013 (5) (denumit în continuare: regulamentul-cadru), care a înlocuit cadrul comunitar de la 1 februarie 2000 privind ajutoarele de stat în sectorul agrar (6) (denumit în continuare: Cadrul comunitar), intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, și cu Liniile directoare pentru investigarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii (7) (denumite în cele ce urmează: Liniile directoare din 2008). Prin scrisoarea din 9 februarie 2009, Germania a comunicat că ajutoarele în sectorul agrar au fost acordate ulterior anului 2008 și a transmis informațiile solicitate.

III. OBSERVAȚIILE PREZENTATE DE GERMANIA

(28)

Germania a declarat că în cazul plăților acordare de Landul Bavaria și de BTSK pentru executarea măsurilor globale este vorba despre plăți compensatorii pentru prestarea de servicii publice de interes general. Germania a făcut referire la jurisprudența conform căreia plățile compensatorii de la stat acordate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public nu reprezintă, în anumite condiții, ajutoare de stat. Prin urmare, în opinia Germaniei, măsurile nu trebuie considerate ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(29)	Germania a exprimat opinia conform căreia măsurile globale erau destinate sănătății și asigurării condițiilor de bunăstare a animalelor, precum și protecției consumatorilor și a animalelor. Prin urmare, aplicarea măsurilor globale s-ar face în special în interesul general.

(30)

Conform declarațiilor Germaniei, în cadrul executării măsurilor globale se acumulează cunoștințe substanțiale care sunt făcute ulterior disponibile în țară și în străinătate în numeroase publicații de specialitate și lucrări științifice. Astfel, o parte importantă din rezultatele obținute ca urmare a măsurilor globale sunt puse la dispoziția experților din Uniunea Europeană.

(31)

Conform argumentelor prezentate de Germania, în cadrul programului de măsuri globale nu au fost prestate servicii curative, mai exact servicii care sunt oferite în mod normal de medicii veterinari care activează în regiune (de exemplu, tratamente medicamentoase sau vaccinări preventive). Pe lângă acest program promovat, TGD a desfășurat și unele activități lucrative (servicii curative). Acestea au reprezentat însă mai puțin de 5 % din totalul activităților veterinare. Activitățile lucrative ale TGD au avut o pondere anuală de 2,6-2,85 % din totalul cifrei sale de afaceri.

(32)

Ca urmare a delimitării clare și comprehensibile a domeniilor de activitate „măsuri globale” și „activități lucrative”, a putut fi exclusă posibilitatea unei subvenționări încrucișate. Acest fapt a fost garantat cu ajutorul unui model contabil extrem de elaborat și detaliat, cât și a unor controale ample.

IV. OBSERVAȚIILE PREZENTATE DE PĂRȚILE INTERESATE

(33)	Părțile interesate au repetat afirmațiile conform cărora TGD derulează nu numai măsuri preventive prin intermediul medicilor veterinari angajați, ci prestează și servicii curative.

(34)	Părțile interesate nu au susținut că pentru aceste servicii curative s-ar acorda un sprijin financiar în mod direct, însă au subliniat că TGD pot oferi servicii comparabile în condiții substanțial mai avantajoase decât cele pe care le pot oferi medicii veterinari liber profesioniști.

(35)	Nu a fost reținut argumentul conform căruia ajutoarele în favoarea fermierilor contravin Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agrar sau dispozițiilor legale în vigoare și nici nu au existat obiecții nici cu privire la oferirea mijloacelor de finanțare.

V. EVALUAREA MĂSURII

(36)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, sunt incompatibile cu piața comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a anumitor ramuri de producție, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(37)

Cu privire la chestiunea dacă o măsură de stat reprezintă un ajutor în sensul articolului 107 din TFUE, Curtea de Justiție a hotărât că este necesar să se stabilească dacă întreprinderea favorizată beneficiază de un avantaj economic de care nu ar fi beneficiat în condiții normale de piață (8) sau dacă întreprinderea este astfel scutită de cheltuieli pe care în mod normal ar fi trebuit să le suporte din fonduri proprii (9).

(38)	La prima vedere, aceste condiții par să fie îndeplinite.

(39)

Măsura este finanțată din fonduri de stat. Aceasta vine în beneficiul anumitor întreprinderi, mai exact a fermierilor bavarezi, care beneficiază în mod gratuit de serviciile subvenționate. Având în vedere că aceste întreprinderi activează pe o piață dominată de o puternică presiune concurențială la nivel internațional, măsura denaturează sau amenință să denatureze concurența (10); mai mult, acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre (11).

(40)

Din aceste motive, în cazul măsurii este vorba de un ajutor și se aplică articolul 107 alineatul (1) din TFUE. În consecință, trebui să se analizeze dacă se poate face o excepție de la principiul general al compatibilității ajutoarelor de stat cu piața comună prin derogare de la articolul 107 alineatul (1) din TFUE.

(41)

„Măsurile globale” pentru fermieri (începând cu 1990) și plățile compensatorii către TGD pentru întreprinderea „măsurilor globale” în intervalul 1990-2004 au fost acordate fără a fi notificate Comisiei. Acestea sunt ilegale, deoarece acordarea lor s-a făcut cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE.

(42)	Interdicția de a acorda ajutoare de stat în conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE nu se aplică totuși fără excepții. Comisia a examinat dacă se aplică oricare dintre excepțiile la interdicția de principiu a ajutoarelor în conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE.

(43)

Excepțiile prevăzute la articolul 107 alineatul (2) din TFUE referitoare la ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, ajutoarele destinate remedierii daunelor provocate de catastrofe naturale sau de alte evenimente excepționale și ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni din Republica Federală Germania sunt irelevante în contextul de față.

(44)

Comisia consideră că excepțiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE cu privire la dezvoltarea anumitor regiuni nu se aplică schemei de ajutoare în cauză, deoarece măsura nu cuprinde ajutoare pentru promovarea dezvoltării economice a unor regiuni în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de redus.

(45)

În ceea ce privește excepția prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE, este suficient să se observe că ajutorul în cauză nu reprezintă nici un proiect important de interes european comun, nici nu vizează remedierea unor perturbări grave ale economiei Germaniei. De asemenea, ajutorul nu este destinat să promoveze cultura și conservarea patrimoniului cultural în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE.

(46)	Pe parcursul procedurii de investigare, nici Germania, nici alte părți interesate nu au făcut referire la excepțiile menționate.

(47)

Prin urmare, singura excepție care ar putea fi luată în considerare este articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE; în baza acestei dispoziții, un ajutor poate fi considerat compatibil cu piața comună dacă acesta servește promovării dezvoltării anumitor ramuri ale economiei sau anumitor domenii economice, în măsura în care ajutorul nu afectează condițiile comerciale într-un mod care contravine interesului comun.

(48)

Având în vedere că este vorba despre un ajutor acordat fermierilor, se aplică Cadrul comunitar privind ajutoarele de stat în sectorul agrar și forestier și Liniile directoare privind investigarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii. Astfel cum s-a menționat la considerentul (26), având în vedere că aceste măsuri reprezintă ajutoare de stat ilegale, Comisia examinează compatibilitatea acestora cu piața comună pe baza criteriilor stabilite conform dispozițiilor în vigoare la data acordării ajutoarelor.

(49)

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind stabilirea normelor aplicabile evaluării ajutoarelor de stat ilegale, pentru măsurile în cauză se aplică Cadrul comunitar, în timp ce ajutoarele acordate anterior intrării în vigoare a acestui Cadru comunitar (mai exact, anterior datei de 1 ianuarie 2000) trebuie evaluate pe baza documentului de lucru al Comisiei din 10 noiembrie 1986 (12).

(50)	Punctul 11.4.1 al Cadrului comunitar prevede: „Dacă un fermier suferă pierderi ale șeptelului în urma unei epizootii sau culturile sale sunt afectate de o boală a plantelor, aceste cazuri nu reprezintă de regulă o catastrofă naturală sau un eveniment extraordinar în sensul Tratatului CE.”

(51)

În astfel de cazuri, Comisia poate aproba ajutoare sub formă de compensare pentru pierderile survenite și ajutoare pentru prevenirea pierderilor viitoare numai în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, care prevede că ajutoarele pentru promovarea dezvoltării anumitor ramuri ale economiei sau anumitor regiuni economice sunt compatibile cu piața comună, în măsura în care ajutoarele nu afectează condițiile comerciale într-un mod care contravine interesului comun.

(52)

Pentru ajutorul în cauză acordat fermierilor se aplică punctul 11 al Cadrului comunitar, deoarece măsurile sunt destinate prevenirii și combaterii epizootiilor. În evaluarea ajutoarelor pentru prevenirea și combaterea epizootiilor, Comisia se bazează pe punctul 11.4 din Cadrul comunitar. Astfel de ajutoare sunt considerate compatibile cu articolele 107 și 108 din TFUE, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții.

(53)

Măsura trebuie să facă parte dintr-un program de prevenire, combatere sau eradicare a epidemiei sau bolii derulat la nivelul Uniunii Europene sau la nivel național sau regional (punctul 11.4.2 din Cadrul comunitar). În conformitate cu punctul 11.4.2 din Cadrul comunitar, trebuie introdus un sistem de alertă, dacă este cazul, corelat cu ajutoarele, care să-i mobilizeze pe cei vizați să ia parte benevol la măsurile preventive. În consecință, pot constitui obiectul măsurilor de ajutor numai bolile respectiv epidemiile a căror combatere este în interesul autorităților, nu și măsurile pentru care fermierii trebuie, în mod rezonabil, să-și asume ei înșiși răspunderea.

(54)	Măsurile de ajutor ar trebui fie să vizeze prevenirea, fie să acorde o compensare sau să îmbine prevenirea cu compensarea (punctul 11.4.3 din Cadrul comunitar).

(55)	Ajutoarele ar trebui să fie compatibile cu dispozițiile specifice ale legislației veterinare și fitosanitare a Uniunii Europene (punctul 11.4.4 din Cadrul comunitar).

(56)	Ajutoarele se pot acorda în procent de până la 100 % din costuri (punctul 11.4.5 din Cadrul comunitar). Nu se pot acorda ajutoare dacă legislația comunitară prevede că fermierii trebuie să suporte ei înșiși cheltuielile aferente măsurilor.

(57)	Aceste condiții sunt îndeplinite în modul următor.

(58)

Măsurile fac parte dintr-un program derulat la nivel regional (Bavaria). Scopul programului este prevenirea și combaterea epizootiilor. Acesta rezultă din obiectivul prevăzut în mod expres în LwFöG („asigurarea și îmbunătățirea nivelului de igienă a alimentelor de origine animală”) și din „măsurile globale” puse în aplicare. Măsurile analizate servesc la combaterea epizootiilor, inclusiv a îmbolnăvirilor factoriale și a zoonozelor. Mai mult, acestea trebuie să îmbunătățească și să reducă utilizarea medicamentelor. Principalele îmbolnăviri prezente la anumite grupe de animale sunt: la bovine și ovine: zoonozele, febra Q, paratuberculoza, encefalopatia spongiformă transmisibilă și mastita; la porcine și păsări de curte: zoonozele, salmonela, bacteria Escherichia coli și enterita. În plus, se dezvoltă și se testează metode și procedee de identificare și diagnosticare a infecțiilor virale.

(59)	Măsurile globale contribuie la obiectivul Uniunii Europene de a asigura un nivel înalt de sănătate animală. Comisia nu deține date conform cărora aceste măsuri ar putea veni în contradicție cu legislația sanitar-veterinară în vigoare a Uniunii Europene.

(60)	Programul prevede o intensitate a ajutorului de până la 100 %. Programul nu prevede ajutoare pentru cazurile în care, conform dreptului comunitar, cheltuielile trebuie suportate de fermieri.

(61)

50 % din cheltuielile aferente măsurilor globale destinate sectorului agrar și sectorului piscicol sunt suportate de Landul Bavaria. În cadrul observațiilor sale transmise ca urmare a inițierii procedurii, Germania a comunicat Comisiei că o altă parte a cheltuielilor va fi suportată de BTSK. BTSK este o instituție publică finanțată din taxe parafiscale. Finanțarea comună a ajutorului din fondurile Landului Bavaria și din fondurile BTSK este limitată la 100 %, în practică aceasta situându-se chiar sub această valoare. În trecut, Comisia a aprobat de mai multe ori finanțarea BTSK din taxe parafiscale (13). Din acest considerent, Comisia nu are niciun motiv să dispună din nou verificarea detaliată a acestor taxe parafiscale. Nici reclamantul, nici alte părți interesate nu au contestat modelul de finanțare al BTSK (mai exact, această parte din finanțarea ajutorului).

(62)

Cadrul comunitar are la bază aceleași principii ca și documentul de lucru al Comisiei din 10 noiembrie 1986. Prin urmare, aceeași evaluare se aplică și ajutoarelor acordate fermierilor din 1990 până în 1999, care trebuie considerate, de asemenea, compatibile cu aceste principii. De aceea, ajutoarele de stat pot fi considerate compatibile cu piața comună.

(63)

În ceea ce privește situația ulterioară anului 2007, la punctul 133 din cadrul comunitar se prevede că ajutoarele de stat pentru combaterea bolilor animalelor sau ale plantelor sunt declarate de Comisie ca fiind compatibile cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 (14). În acest context, trebuie luate în considerare numai măsurile de prevenire a bolilor, deoarece nu se acordă ajutoare pentru măsuri curative sau plăți compensatoare pentru pierderi.

(64)

Dacă ajutorul acordat fermierilor acoperă cheltuieli de consiliere, în acest caz este vorba despre acordarea de asistență tehnică în sensul punctului 103 din cadrul comunitar. Ca urmare, Comisia declară ajutoarele de stat pentru acordarea de asistență tehnică ca fiind compatibile cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006.

(65)	În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006, ajutoarele sunt admisibile în următoarele cazuri.

(66)

Ajutoarele destinate despăgubirii fermierilor pentru costurile aferente controalelor sanitare, analizelor și altor măsuri de depistare, achiziționării și administrării de vaccinuri, de medicamente și de produse fitosanitare, sacrificării și eliminării animalelor moarte, precum și distrugerii culturilor, în cadrul prevenirii și combaterii bolilor animalelor și plantelor sau a infestărilor parazitare sunt compatibile cu piața comună. Ajutorul trebuie să se acorde sub formă de servicii subvenționate în proporție de până la 100 % și nu trebuie să implice plăți directe în numerar către producători [articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006].

(67)	Orice sumă primită în cadrul unui program de asigurare ca urmare a izbucnirii unei epidemii respectiv boli, precum și costurile neeligibile trebuie să se scadă din costurile sau pierderile eligibile pentru ajutor [articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006].

(68)

Plățile trebuie efectuate pentru epizootii, boli ale plantelor sau pentru infestări parazitare pentru care există dispoziții comunitare sau naționale, stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative. Astfel, plățile trebuie efectuate ca parte a unui program public la nivel comunitar, național sau regional pentru prevenirea, combaterea sau eradicarea epizootiei, bolii sau infestării parazitare în cauză. Epidemia, boala sau infestarea parazitară trebuie definite în mod clar în cadrul programului, care trebuie să conțină, de asemenea, o descriere a măsurilor corespunzătoare [articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006].

(69)

Ajutorul nu trebuie să se raporteze la epizootii sau boli ale plantelor pentru care legislația comunitară prevede obligativitatea suportării costului respectivelor măsuri de către exploatația agricolă, cu excepția cazului în care costul măsurilor de ajutor în cauză este compensat integral de redevențele pe care fermierii sunt obligați să le achite [articolul 10 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006].

(70)

În ceea ce privește ajutoarele pentru epizootii, respectiva boală animală trebuie să figureze pe lista bolilor alcătuită de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor și/sau în anexa la Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar (15) [articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006].

(71)	Schemele de ajutoare trebuie introduse în termen de trei ani de la realizarea cheltuielilor sau de la pierdere. Ajutoarele trebuie plătite în termen de patru ani de la realizarea cheltuielilor sau de la pierdere [articolul 10 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006].

(72)	Aceste condiții sunt îndeplinite în modul următor:

(73)

După cum s-a menționat la considerentul (14), ajutorul cuprinde diverse măsuri [supraveghere permanentă, anchete și controale (de laborator/de serie), consiliere veterinară, elaborarea de planuri de profilaxie respectiv planuri de igienizare și dezvoltarea de programe de vaccinare] al căror scop direct este prevenirea maladiilor. Prin scrisoarea din 9 februarie 2009, Germania a confirmat că ajutorul se acordă sub formă de servicii subvenționate. Prin urmare, ajutoarele pentru astfel de cheltuieli sunt admisibile în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006.

(74)	Prin scrisoarea din 9 februarie 2009, Germania a confirmat că, în cazul proiectelor legate de epizootii, bolile respective figurează pe lista bolilor alcătuită de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor și/sau în anexa la Decizia 90/424/CEE.

(75)	Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006 nu se aplică, deoarece se acordă numai ajutoare pentru măsuri preventive.

(76)

Dacă este vorba despre plăți aferente anumitor îmbolnăviri, ajutoarele fac parte dintr-un program regional, în cadrul căruia epidemia respectiv boala respectivă și măsura corespunzătoare sunt menționate în mod clar. Prin urmare, se respectă articolul 10 alineatul (4) din regulamentul (CE) nr. 1857/2006.

(77)	Nu sunt subvenționate cheltuielile care, în conformitate cu dreptul comunitar, trebuie suportate de producători. Prin urmare, se respectă articolul 10 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006.

(78)	Cheltuielile efectuate anterior prestării serviciilor nu sunt eligibile. Prin urmare, se respectă articolul 10 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006.

(79)

Germania nu a exclus posibilitatea ca măsurile menționate la considerentul (14) să aibă legătură și cu alte aspecte ale sănătății animalelor decât epidemiile, bolile sau infestările parazitare speciale și clar menționate (de exemplu, igiena producției). Astfel măsurile ar putea include servicii de consultanță, în cadrul cărora recomandările și planurile sunt adaptate la situația anumitor fermieri sau grupuri de fermieri.

(80)

În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006, sunt eligibile ajutoare pentru acoperirea onorariilor serviciilor de consultanță prestate de terți, dacă aceste servicii de consultanță nu constituie o activitate continuă sau periodică – precum consultanța fiscală sau juridică de rutină sau cea în domeniul publicității – sau nu fac parte din cheltuielile de exploatare normale. Articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006 prevede că ajutorul poate acoperi integral aceste cheltuieli și că ajutorul trebuie acordat sub formă de servicii subvenționate.

(81)	Aceste condiții sunt îndeplinite după cum urmează:

(82)

Din documentele puse la dispoziție de Germania [a se vedea considerentul (14)] reiese că serviciile de consultanță subvenționate au fost oferite sub formă de proiecte privind aspectele speciale și punctuale de sănătate a animalelor care prezintă interes general. Cu toate că pentru anumite măsuri poate fi necesară supraveghere permanentă sau efectuarea de teste periodice, acestea par a fi subordonate proiectului respectiv și nu reprezintă controale veterinare sau de calitate a șeptelului care au loc în mod curent. Nici cheltuielile aferente acestor măsuri nu pot fi considerate cheltuieli de exploatare obișnuite în sensul articolului 15 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006, deoarece cheltuielile pentru vizitele de rutină ale medicilor veterinari în scopuri profilactice sau de tratament nu sunt eligibile. Întregul ajutor se acordă sub formă de servicii subvenționate și poate fi în proporție de maximum 100 % din costurile eligibile. De aceea, ajutoarele de stat pot fi considerate compatibile cu piața comună.

(83)

Măsurile au fost puse în aplicare, de asemenea, și în domeniul pisciculturii. În Liniile directoare pentru investigarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii din anii 1988, 1992, 1994, 1997 și 2001, care respectă cadrul comunitar, sunt stabilite următoarele criterii pentru compatibilitatea ajutoarelor de stat cu piața comună în domeniul veterinar și sanitar (16): o autoritate publică trebuie să acționeze împotriva unei boli, astfel încât să se asigure că nu se acționează numai într-un interes particular, ci în interesul general. Scopurile măsurilor de ajutor trebuie să fie orientate fie către prevenire, fie către compensare sau către o combinație între cele două. Landul Bavaria a însărcinat TGD cu punerea în aplicare a acestor măsuri pe care le realizează în mod autonom, astfel cum s-a menționat deja la considerentul (16) într-un alt context. Aceste măsuri au scop preventiv. Din acest motiv, ajutoarele de stat pot fi considerate compatibile cu piața comună.

(84)

Ajutoarele de stat acordate între 1 noiembrie 2004 și 31 martie 2008 sunt analizate individual în conformitate cu punctul 3.10 din Liniile directoare pentru investigarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii (17) (denumite în cele de urmează: Liniile directoare din 2004), care fac trimitere la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1595/2004 al Comisiei (18), care, la rândul său, face trimitere la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 al Consiliului din 17 decembrie 1999 de definire a modalităților și condițiilor acțiunilor structurale în sectorul pescuitului (19). Aceste ajutoare de stat sunt compatibile cu piața comună în conformitate cu punctul 3.1 al doilea paragraf din Liniile directoare din 2004 și sunt conforme cu obiectivele politicii comune în domeniul concurenței și ale politicii comune în domeniul pescuitului în sensul Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 (20) și (CE) nr. 2792/1999: în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999, pot fi sprijinite măsurile de interes general care depășesc cadrul normal al unei întreprinderi private. Exemple de astfel de măsuri sunt prezentate la articolul 15 alineatul (3) literele (e) și (l). În primul rând, Comisia reține că scopul „măsurilor globale” corespunde cu obiectivele acestor exemple. În al doilea rând, TGD desfășoară aceste activități din proprie inițiativă, nu la cererea fermierilor. De asemenea, în condiții normale de piață, măsurile nu ar fi neapărat puse în aplicare de către fermieri – a se vedea punctul 3.4 din Liniile directoare din 2004. În final, în conformitate cu punctul 3.5 din Liniile directoare din 2004, aceste măsuri conduc la îmbunătățiri durabile în sectorul vizat.

(85)

Prin scrisoarea din 9 februarie 2009, Germania a confirmat că se acordă în continuare ajutoare în sectorul agrar și a prezentat exemple de proiecte tipice. Printre aceste exemple nu sau regăsit proiecte din sectorul pescuitului. Având însă în vedere că nu este exclus ca ulterior datei de 1 aprilie 2008 să se acorde ajutoare pentru sectorul piscicol, trebuie să se analizeze dacă aceste ajutoare ar fi compatibile cu dispozițiile din sectorul agrar și din sectorul pescuitului în vigoare ulterior acestei date. În ceea ce privește ajutoarele care fac parte din domeniul de aplicare al altor dispoziții, punctul 4.2 din Liniile directoare din 2008 face trimitere la condițiile acestor dispoziții, în cazul de față la condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 736/2008 al Comisiei din 22 iulie 2008 privind punerea în aplicare a articolelor 87 și 88 din tratat în ceea ce privește ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii active în producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești (21). La ajutoarele pentru măsuri sanitar-veterinare se aplică articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 736/2008. În conformitate cu acest articol, ajutoarele pentru măsurile sanitar-veterinare sunt compatibile cu piața comună, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 28 și 32 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului (22), cât și la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei (23). În ceea ce privește ajutoarele în cauză, condițiile acestor regulamente și principiile generale de la punctul 3 din Liniile directoare din 2008 și-au păstrat același conținut ca și dispozițiile aplicabile ajutoarelor acordate anterior datei de 1 aprilie 2008. De aceea, evaluarea efectuată pentru aceste ajutoare poate fi aplicată și pentru ajutoarele acordate ulterior datei de 1 aprilie 2008. Având în vedere că ajutoarele acordate anterior datei de 1 aprilie 2008 sunt compatibile cu dispozițiile în vigoare și că ajutoarele și modul în care acestea au fost acordate ulterior datei de 1 aprilie 2008 au rămas neschimbate, Comisia conchide că ajutoarele îndeplinesc condițiile dispozițiilor în vigoare în sectorul pescuitului și în sectorul acvaculturii.

(86)

Având în vedere cele menționate anterior, ajutoarele de stat acordate fermierilor în cadrul măsurii supuse investigației îndeplinesc condițiile stabilite în dispozițiile aplicabile ale Uniunii Europene privind sectorul agrar și sectorul pescuitului. În acest context, Comisia reține că nici reclamanții, nici alte părți interesate nu au încălcat dispozițiile în vigoare ale Uniunii Europene. De aceea, ajutoarele de stat pot fi considerate compatibile cu piața comună.

(87)	Pentru a fi vorba despre un ajutor de stat, o măsură trebuie să ofere beneficiarului un avantaj.

(88)

Din jurisprudența Curții de Justiție reiese că acea compensare acordată pentru furnizarea serviciilor publice nu reprezintă ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, dacă sunt îndeplinite anumite condiții (24). Dacă nu sunt respectate aceste condiții, însă sunt îndeplinite criteriile generale de aplicabilitate a articolului 107 alineatul (1) din TFUE, o astfel de compensare reprezintă un ajutor de stat.

(89)

În Hotărârea Altmark, Curtea de Justiție a prezentat în ce condiții compensarea acordată pentru furnizarea serviciilor publice nu reprezintă ajutor de stat (punctul 3 din sumar):

„(a)	În primul rând, întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată efectiv cu executarea unor obligații de serviciu public, obligații care trebuie definite în mod clar.

(b)	În al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensarea trebuie stabiliți anterior de o manieră obiectivă și transparentă.

(c)	«În al treilea rând, compensarea nu trebuie să depășească suma necesară acoperirii totale sau parțiale a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, luându-se în considerare veniturile aferente și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații.»

(d)

În al patrulea rând, în cazul în care alegerea întreprinderii care să fie însărcinată cu executarea obligațiilor de serviciu public, într-un caz concret, nu se realizează prin intermediul unei proceduri de achiziții publice, care face posibilă alegerea acelui candidat care poate furniza aceste servicii de interes general la costurile cele mai scăzute, valoarea compensării necesare trebuie stabilită pe baza unei analize a costurilor, pe care o întreprindere medie, bine gestionată și deținând echipamentele adecvate pentru a putea îndeplini cerințele de serviciu public necesare, le-ar fi efectuat pentru executarea acestor obligații și ținând cont de veniturile asociate, precum și de un beneficiu acceptabil pentru executarea acestora.”

(90)

Dacă sunt îndeplinite aceste patru condiții, compensarea acordată pentru furnizarea de servicii publice nu reprezintă ajutor de stat, astfel încât nu se aplică articolele 107 alineatul (1) și 108 din TFUE. În cazul în care statele membre nu respectă aceste condiții și sunt îndeplinite criteriile generale pentru aplicabilitatea articolului 107 alineatul (1) din TFUE, compensarea acordată pentru furnizarea de servicii publice reprezintă ajutor de stat, care trebuie notificat Comisiei în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(91)	La inițierea procedurii, au existat îndoieli în special cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la literele (c) și (d).

(92)

În ceea ce privește condiția prevăzută la litera (a), Comisia atrage atenția că articolul 14 alineatul (1) din LwFöG prevede o obligație de serviciu public, stabilind un obiectiv clar (alimentația sănătoasă) și indicând posibilitățile (produse agricole și forestiere de calitate superioară) de a îndeplini acest obiectiv cu ajutorul unei serii de măsuri [a se vedea considerentul (14)]. Conform statutului său, TGD acționează în promovarea și asigurarea sănătății animale, în special în interesul producerii de alimente de origine animală ireproșabile sub aspectul sănătății și al protecției consumatorilor și animalelor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, asociația lucrează cu propriul personal și cu propriile dotări. Măsurile executate de TGD sunt reglementate în Acordul nr. R1-4010/1393 din anul 1974 și în Acordul-cadru nr. T-7482-100 din 13 iulie 1993, încheiate între Landul liber Bavaria și TGD Bayern. Detaliile se stabilesc în fiecare an pe baza acordurilor și a hotărârilor administrative anuale.

(93)

În ceea ce privește condiția prevăzută la litera (b), trebuie menționat că fiecare activitate în parte a fost definită în prealabil, iar compensarea financiară a fost calculată cu ajutorul unui sistem de puncte pe baza timpului și a costurilor aferente previzionate. În mod similar s-a procedat noile servicii adăugate în anii următori. În acest context, trebuie menționat că activitatea TGD a fost auditată și aprobată de Curtea superioară de conturi a Landului Bavaria. În plus, pentru perioada care face obiectul prezentei decizii, societăți independente de audit au efectuat verificări ale conturilor.

(94)

În ceea ce privește condiția prevăzută la litera (c), Germania a prezentat informații din care reiese că respectiva compensare nu a depășit cheltuielile aferente îndeplinirii obligațiilor de interes public (a se vedea anexa). Într-adevăr, cifrele arată că TGD nu a obținut profituri în anii 1990-2004. Cheltuielile aferente măsurilor globale sunt calculate pe baza unui sistem de puncte, în cadrul căruia un punct corespunde unei anumite valori în EURO. Această metodă de calcul a fost elaborată la inițiativa Curții de Conturi a Landului Bavaria. Metoda este similară metodei de facturare a serviciilor din domeniul medicii umane. Germania a comunicat că metoda de calcul aplicată începând cu anul 2002 îndeplinește cerințele Directivei 2005/52/CE a Comisiei (25).

(95)

În ceea ce privește condiția prevăzută la litera (d), la 1 ianuarie 2005, Landul Bavaria a însărcinat TGD cu îndeplinirea obligației de serviciu public pe baza unei proceduri deschise de atribuire a contractelor de achiziții publice. În urma discuțiilor cu Comisia, în iunie 2004, Landul Bavaria a lansat procedura de achiziții publice la nivel comunitar privind „Măsurile proiectate în domeniul sănătății animalelor din sectorul zootehnic în Bavaria”. Cheltuielile aferente măsurilor globale au fost estimate la 8 MEUR pe an pe o perioadă de cinci ani. Licitația a fost publicată în Suplimentul la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (Seria S) (26) și în Monitorul Oficial al Landului Bavaria. La licitație au participat trei competitori. Contractul pe perioada de cinci ani a fost atribuit TGD, deoarece TGD putea furniza serviciile solicitate la prețul cel mai avantajos. În anul 2009, a fost lansată o nouă procedură de licitație.

(96)	În ceea ce privește cea de a doua alternativă prevăzută la condiția de la litera (d), Germania a admis că pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, este imposibil să fie identificată o altă întreprindere obișnuită, în totalitate comparabilă cu TGD.

(97)

Astfel, Germania nu a demonstrat că respectiva compensare plătită TGD în intervalul 1990-2004 a fost stabilită pe baza unei analize a costurilor, care ar fi revenit unei întreprinderi medii, bine gestionate pentru executarea obligațiilor respective. Prin urmare, se poate porni de la premisa că măsura în cauză a oferit TGD un avantaj economic până la 31 decembrie 2004 în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(98)

Compensarea acordată anual TGD în intervalul 1990-2004 reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în timp ce compensarea anuală începând cu 1 ianuarie 2005, care s-a acordat pe baza unei proceduri deschise de atribuire a contractelor de achiziții publice, îndeplinește toate condițiile enumerate în Hotărârea Altmark, nereprezentând prin urmare un ajutor de stat acordat în favoarea TGD. În acest context, Comisia ia la cunoștință că din documentele furnizate de Germania reiese că plățile efectuate către TGD de la 1 ianuarie 2005 până la sfârșitul anului 2008 nu acopereau toate cheltuielile aferente măsurilor globale.

(99)	Nu există o reclamație specială sau opinii exprimate de alte părți interesate cu privire la îndeplinirea condițiilor enumerate în Hotărârea Altmark.

(100)

La evaluarea compatibilității cu TFUE a compensării acordate TGD pentru îndeplinirea obligațiilor de interes public trebuie să se țină seama de dispozițiile în vigoare la data acordării ajutorului.

(101)

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind serviciile de interes general în Europa (27) (denumită în cele ce urmează: comunicarea), care, conform punctului 26 litera (b) din Cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat, se acordă drept compensare pentru furnizarea serviciilor de interes public (28), această comunicare aplicându-se ajutoarelor nenotificate, chestiunea privind plățile compensatoare de la stat trebuie analizată având în vedere următoarele trei principii:

—	neutralitatea privind regimul proprietății publice sau private a întreprinderilor;

—	libertatea statelor membre de stabili definiția a serviciilor de interes public;

—	proporționalitatea, care impune ca restricțiile de concurență și limitările libertăților pieței unice să nu depășească nivelul necesar pentru garantarea îndeplinirii eficiente a misiunii de interes public.

(102)

Primul principiu, cel al neutralității, prevede absența indicațiilor din partea Comisiei cu privire la furnizarea serviciilor de interes public de către întreprinderi publice sau private. Respectarea acestui principiu nu este pus sub semnul întrebării în cazul în speță.

(103)

Prin libertatea statelor membre se înțelege că pentru stabilirea definiției unui serviciu de interes economic general, pornind de la caracteristicile specifice ale unei anumite activități, sunt responsabile cu precădere statele membre. În ceea ce privește această definiție, Comisia intervine numai în cazurile de utilizare abuzivă sau de erori evidente. Excepțiile prevăzute la articolul 106 alineatul (2) din TFUE pot fi însă aplicate în cazuri individuale, numai atunci când obligația de serviciu public a fost clar definită și acordată în mod expres prin document oficial (inclusiv contracte). De asemenea, acest lucru este indispensabil și necesar din motive de certitudine juridică și transparență față de opinia publică, astfel încât Comisia să poată verifica proporționalitatea măsurii.

(104)

Măsurile globale transmise spre executare TGD pot fi și au fost încadrate ca servicii de interes economic general, și au fost, astfel cum s-a menționat la considerentul (92), clar definite și acordate TGD.

(105)

În conformitate cu principiul proporționalității, articolul 106 alineatul (2) din TFUE trebuie interpretat în sensul că mijloacele utilizate pentru executarea obligației de serviciu public nu trebuie să producă denaturări inutile ale schimburilor comerciale și să nu depășească volumul necesar pentru executarea propriu-zisă a obligației. În conformitate cu punctul 26 al comunicării și cu jurisprudența Curții de Justiție de la acea dată, compensarea nu trebuie să depășească costurile nete suplimentare aferente misiunii acordate. Furnizarea serviciilor de interes general trebuie garantată, iar întreprinderile însărcinate cu furnizarea acestora trebuie să fie capabile să suporte cheltuielile suplimentare aferente îndeplinirii misiunii.

(106)

Prin urmare, în cazul în speță este necesar să se calculeze costurile suplimentare nete ale TGD aferente furnizării serviciilor de interes public (măsurilor globale) pe baza ambelor acorduri, iar ulterior rezultatul să fie comparat cu ajutoarele de stat. În cazul în care compensarea acordată TGD nu este mai mare decât cheltuielile suplimentare aferente obligației de serviciu public, se poate considera că principiul proporționalității a fost respectat.

(107)

În intervalul relevant în speță, cuprins între 1990 și 2004, costurile suplimentare aferente măsurilor globale au depășit ajutoarele acordate TGD, astfel cum reiese din anexa la prezenta decizie.

(108)

În urma acestei situații, plățile acordate TGD pentru măsurile globale care constituie obiectul acestei decizii nu au beneficiat de nicio supracompensare a costurilor suplimentare suportate de TGD cu ocazia furnizării serviciilor.

(109)

Din cele de mai sus rezultă că respectiva compensare acordată TGD în intervalul 1990-2004 pentru executarea serviciilor de interes public reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1), care este compatibil cu articolul 106 alineatul (2) din TFUE.

(110)

În acest context, Comisia reține că nu este evident cum ar fi putut fi utilizată compensarea de la stat pentru subvenționarea activității lucrative a TGD, astfel cum susține reclamantul, dacă aceasta nu acoperea nici măcar totalul costurilor suplimentare aferente furnizării serviciilor de interes public. În plus, afirmația reclamantului conform căreia medicii veterinari angajați la TGD ar fi desfășurat anumite activități clinice, de diagnosticare și terapeutice cu până la 90 % sub prețul de cost, nu a fost probată nici de reclamant, nici de alte părți interesate.

(111)

În urma acestei afirmații, Germania a supus TGD unei anchete speciale. În cadrul acestei anchete, nu s-au descoperit indicii care să confirme afirmația. Germania a solicitat să fie informată pentru a putea investiga fiecare caz în parte, în eventualitatea în care apar informații concrete în această privință.

(112)

De asemenea, Comisia reține că activitatea TGD, inclusiv activitatea sa lucrativă, este susținută de Colegiul medicilor veterinari din Landul Bavaria și de Asociația federală a medicilor veterinari practicanți — Filiala Bavaria.

VI. CONCLUZII

(113)

Comisia constată că Germania a acordat ajutorul în cauză cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE.

(114)

Pe baza evaluării, Comisia conchide totuși că ajutorul de stat menționat la considerentele (13) și (14) sub formă de „măsuri globale” acordat în favoarea fermierilor (începând cu anul 1990) și compensarea de stat menționată la considerentele (17) și (18) acordată în favoarea TGD pentru furnizarea serviciilor de interes public în intervalul 1990-2004 sunt compatibile cu TFUE. Astfel cum s-a menționat anterior, acestea nu reprezintă de fapt ajutoare de stat. Compensarea anuală menționată la considerentele (17) și (18), care se acordă TGD de la 1 ianuarie 2005 pentru furnizarea serviciilor de interes public, îndeplinește toate condițiile menționate în Hotărârea Altmark, nereprezentând prin urmare un ajutor de stat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Ajutorul acordat de Germania sub formă de măsuri globale în favoarea fermierilor și pescarilor este compatibil cu piața comună.

Ajutorul acordat de Germania în favoarea Tiergesundheitsdienst în intervalul 1990-2004 sub formă de compensare pentru executarea „măsurilor globale” de către Tiergesundheitsdienst este compatibil cu piața comună.

Compensarea pentru executarea „măsurilor globale” acordată Tiergesundheitsdienst începând cu 1 ianuarie 2005 nu reprezintă ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei

(1) La 1 decembrie 2009, articolele 87 și 88 din Tratatul CE au fost înlocuite cu articolele 107 și 108 din TFUE. În esență, articolele 87 și 88 din Tratatul CE și articolele 107 și 108 din TFUE sunt identice. În cadrul prezentei decizii, referirile la articolele 107 și 108 din TFUE vor fi interpretate ca referiri la articolele 87 și 88 din Tratatul CE, dacă este cazul.

(2) JO C 244, 11.10.2006, p. 15.

(3) JO L 83, 27.3.1999, p. 1.

(4) JO C 119, 22.5.2002, p. 22.

(5) JO C 319, 27.12.2006, p. 1.

(6) JO C 28, 1.2.2000, p. 2.

(7) JO C 84, 3.4.2008, p. 10.

(8) Hotărârea din 11 iulie 1996, SFEI, C-39/94, Rec., p. I-3547, punctul 60.

(9) Hotărârea din 14 februarie 1990, Franța/Comisia, C-301/87, Rec., p. I-307, punctul 41.

(10) Conform jurisprudenței Curții de Justiție, consolidarea poziției unei întreprinderi față de alți concurenți în urma acordării unui ajutor financiar din partea unui stat membru indică, în general, o denaturare a concurenței (Hotărârea din 17 septembrie 1980, Philip Moris/Comisia, C-730/79, Rec., p. 2671, punctele 11 și 12).

(11) În anul 2007, Germania a înregistrat 45 327 MEUR (importuri), respectiv 37 514 MEUR (exporturi) din comerțul intracomunitar cu produse agricole (Sursă: Eurostat).

(12) Documentul de lucru al Comisiei nr. VI/5934/86 din 10 noiembrie 1986.

(13) A se vedea cazurile NN 23/97, N 426/03 și N 81/04 (încă în vigoare).

(14) JO L 358, 16.12.2006, p. 3.

(15) JO L 224, 18.8.1990, p. 19.

(16) A se vedea litera (e) din Liniile directoare pentru investigarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii din anul 1988 (JO C 313, 8.12.1988, p. 21); punctul 2.5 din Liniile directoare din anul 1992 (JO C 152, 17.6.1992, p. 2); punctul 2.9 din Liniile directoare din anul 1994 (JO C 260, 17.9.1994, p. 3); punctul 2.9 din Liniile directoare din anul 1997 (JO C 100, 27.3.1997, p. 12); punctul 2.8 din Liniile directoare din anul 2001 (JO C 19, 20.1.2001, p. 7).

(17) JO C 229, 14.9.2004, p. 5.

(18) JO L 291, 14.9.2004, p. 3.

(19) JO L 337, 30.12.1999, p. 10.

(20) JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(21) JO L 201, 30.7.2008, p. 16.

(22) JO L 223, 15.8.2006, p. 1.

(23) JO L 120, 10.5.2007, p. 1.

(24) Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark, C-280/00, Rec., p. I-7747 și Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Enirisorse, cauze asociate C-34/01 până la C-38/01, Rec., p. I-14243.

(25) JO L 234, 10.9.2005, p. 9.

(26) 2004/p. 112-09421.

(27) JO C 17, 19.1.2001, p. 4.

(28) JO C 297, 29.11.2005, p. 4.

ANEXĂ

An	Costurile aferente măsurilor globale	Plățile efectuate de Landul liber Bavaria (LwFöG)	Plățile efectuate de Bayerische Tierseuchenkasse (Fondul bavarez pentru combaterea epizootiilor)	Plățile efectuate de Landul liber Bavaria și Bayerische Tierseuchenkasse	Cota plăților din totalul costurilor aferente măsurilor globale în %
1990	7 676,94	3 059,57	4 588,84	7 648,42	99,63
1991	6 992,48	3 127,06	3 711,98	6 839,04	97,81
1992	8 953,42	3 203,55	4 588,84	7 792,40	87,03
1993	9 063,52	3 361,03	4 679,34	8 040,37	88,71
1994	9 547,05	3 496,01	4 588,84	8 084,85	84,68
1995	8 392,14	3 554,50	4 588,84	8 143,35	97,04
1996	8 336,35	3 599,49	4 588,84	8 188,34	98,22
1997	8 620,18	3 361,23	4 486,59	7 847,82	91,04
1998	8 613,61	3 310,10	4 397,11	7 707,21	89,48
1999	8 280,91	3 419,52	4 397,11	7 816,63	94,39
2000	9 267,13	3 419,52	4 453,35	7 872,87	84,95
2001	8 471,71	3 419,52	4 448,24	7 867,76	92,87
2002	10 002,90	3 890,00	4 453,35	8 343,35	83,41
2003	9 953,20	3 722,00	4 614,73	8 336,73	83,78
2004	8 415,84	2 807,47	4 496,00	7 303,47	86,78
2005	9 439,37	3 200,00	4 021,00	7 221,00	76,50
2006	8 608,75	2 730,00	4 021,00	6 751,00	78,42
2007	9 084,88	3 130,00	4 021,00	7 151,00	78,71
2008	9 047,96	3 080,00	4 086,00	7 166,00	79,20

IV Acte adoptate înainte de 1 decembrie 2009, în temeiul Tratatului CE, al Tratatului UE și al Tratatului Euratom

25.3.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 79/25

DECIZIA AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE A AELS

NR. 329/08/COL

din 28 mai 2008

privind ajutorul acordat în favoarea întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. (Islanda)

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE A AELS (1),

AVÂND ÎN VEDERE Acordul privind Spațiul Economic European (2), în special articolele 61-63 și Protocolul 26 la acesta,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție (3), în special articolul 24,

AVÂND ÎN VEDERE articolul 1 alineatul (2) din partea I și articolul 4 alineatul (4), articolul 6, articolul 7 alineatul (5) și articolul 14 din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție (4),

AVÂND ÎN VEDERE Orientările (5) Autorității privind aplicarea și interpretarea articolelor 61 și 62 din Acordul SEE, în special capitolul privind ajutorul pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate,

AVÂND ÎN VEDERE Decizia Autorității din 14 iulie 2004 privind măsurile de punere în aplicare menționate la articolul 27 din partea a II-a a Protocolului 3 (6),

DUPĂ CE A SOLICITAT părților interesate să își prezinte observațiile, în temeiul dispozițiilor menționate (7), și având în vedere observațiile acestora,

întrucât:

I. DATE FACTUALE

1. PROCEDURĂ

În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3, autoritățile islandeze au notificat vânzarea acțiunilor statului deținute la Sementsverksmiðjan hf. prin scrisoarea din data de 19 august 2003 din partea Misiunii Islandei pe lângă Uniunea Europeană, prin care se transmitea o scrisoare a Ministerului de Finanțe din 19 august 2003 (documentul nr. 03-5685 A).

La 17 decembrie 2003, întreprinderea Aalborg Portland Íslandi ehf. a înaintat o plângere pe lângă Autoritate cu privire la termenii și condițiile de vânzare de către statul islandez a acțiunilor sale deținute la Sementsverksmiðjan hf. Autoritatea a primit și a înregistrat scrisoarea la 23 decembrie 2003 (documentul nr. 03-9059 A). Reclamantul a solicitat ca plângerea să fie examinată simultan cu notificarea de vânzare a întreprinderii prezentată de guvern.

În urma diferitelor schimburi de corespondență (8), prin scrisoarea din data de 21 decembrie 2004 Autoritatea a informat autoritățile islandeze cu privire la decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din partea I a Protocolului 3 cu privire la vânzarea de către statul islandez a acțiunilor sale deținute la Sementsverksmiðjan hf. (evenimentul nr. 296878). Autoritatea și-a exprimat îndoielile cu privire la valoarea de piață a Sementsverksmiðjan hf. la momentul vânzării acțiunilor statului, valoarea de piață a activelor răscumpărate de către stat, dreptul întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. de a utiliza fără nicio plată unele din activele localizate în Reykjavik vândute Trezoreriei Statului, precum și dreptul acesteia de a redobândi anumite proprietăți și drepturi funciare în Reykjavik, la un preț prestabilit.

Decizia Autorității nr. 421/04/COL de inițiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE al acestuia (9). Autoritatea a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la aceasta. Autoritățile islandeze au transmis observații cu privire la decizie prin scrisoarea din data de 24 februarie 2005 (evenimentul nr. 311243). La 20 iunie 2005, Autoritatea a primit observații din partea Íslenskt sement ehf., cumpărătorul acțiunilor statului deținute la Sementsverksmiðjan hf. (evenimentul nr. 323552). La 2 septembrie 2005, Aalborg Portland Íslandi ehf. a transmis observații suplimentare (evenimentul nr. 333018).

Prin scrisoarea din data de 17 februarie 2006 (evenimentul nr. 363608), autoritățile islandeze au transmis Autorității o copie în limba engleză a unui acord între Sementsverksmiðjan hf. și Ministerul Industriei, care reprezenta Guvernul Islandei, în baza căruia întreprinderii îi era retrasă posibilitatea de a răscumpăra anumite active în Reykjavik. Mai mult, conform articolului 2 din acord, întreprinderea a închiriat activele pe care le-a utilizat începând cu 1 ianuarie 2004 pentru o perioadă nedeterminată, urmând să plătească o chirie lunară stabilită în conformitate cu prețurile pieței.

În lumina observațiilor făcute de către reclamant și în baza informațiilor și a clarificărilor suplimentare aduse de către autoritățile islandeze în cursul procedurii formale de investigație, Autoritatea a considerat necesară extinderea procedurii formale de investigație pentru a include preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii care reveneau întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. Prin urmare, aceasta a adoptat Decizia nr. 367/06/COL din 29 noiembrie 2006 privind preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf. Prin scrisoarea din data de 29 noiembrie 2006 (evenimentul nr. 399095), Autoritatea a informat autoritățile islandeze că a decis extinderea procedurii formale de investigație cu privire la această măsură. Autoritățile islandeze nu au transmis observații referitoare la decizia Autorității.

La aceeași dată, 29 noiembrie 2006, Autoritatea a închis procedura formală de investigație privind măsurile de ajutor în favoarea Íslenskt Sement ehf., grupul de investitori care au achiziționat acțiunile statului deținute la Sementsverksmiðjan hf. Autoritatea a ajuns la concluzia că în tranzacție nu fusese implicat niciun ajutor.

Decizia nr. 367/06/COL a Autorității a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE al acestuia (10). Autoritatea a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la aceasta. Autoritatea a primit observații din partea Íslenskt sement ehf. la 7 mai 2007 (evenimentul nr. 420691). Prin scrisoarea din data de 14 mai 2007 (evenimentul nr. 421504), Autoritatea a transmis observațiile în cauză autorităților islandeze, cărora li s-a oferit oportunitatea de a răspunde acestor observații. Autoritățile islandeze au dat un răspuns la data de 18 aprilie 2008 (evenimentul nr. 474416).

2. CONTEXT

2.1. PROCESUL DE VÂNZARE AL SEMENTSVERKSMIÐJAN HF.

Până în anul 2000, când un importator de ciment din Danemarca a intrat pe piața islandeză, Sementsverksmiðjan hf. s-a bucurat de un monopol de facto pe piața de ciment. Ca urmare a noii situații competitive, Sementsverksmiðjan hf. a întâmpinat dificultăți economice și a început să acumuleze pierderi. Prin urmare, în martie 2003, statul a decis să vândă întreprinderea și a anunțat o licitație pentru cumpărarea a 100 % din acțiunile acestuia deținute la Sementsverksmiðjan hf. (11).

Procedura de licitație a condus la selecția unui grup de investitori (12), care au creat Íslenkst Sement ehf. în scopul cumpărării acțiunilor statului. Guvernul a inițiat negocieri pentru vânzarea acțiunilor statului deținute la Sementsverksmiðjan hf. cu investitorii în cauză. Rezultatul negocierilor dintre guvern și Íslenkst Sement ehf. a fost acela că întreprinderea a fost vândută în principal în conformitate cu acordurile descrise în cele ce urmează.

La 2 octombrie 2003, Ministerul Industriei, în numele Guvernului Islandei, a semnat cu Íslenskt Sement ehf un acord de cumpărare de acțiuni. În baza acestui acord, statul, proprietarul a 100 % din acțiunile întreprinderii Sementsverksmiðjan hf., cu o valoare nominală de 450 de milioane ISK, le-a vândut întreprinderii Íslenskt Sement ehf. la un preț de 68 de milioane ISK.

În conformitate cu articolul 4 din Acordul de cumpărare de acțiuni, Guvernul Islandei a preluat datoriile și obligațiile de pensii ale Sementsverksmiðjan hf. De asemenea, acesta a preluat toate obligațiile existente și viitoare privind plățile compensatorii anuale ale persoanelor care contribuie la secțiunea B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari pe perioada cât aceștia sunt angajați ai Sementsverksmiðjan hf.

În numele Trezoreriei Statului, Ministerul de Finanțe a preluat restul obligațiunilor emise pentru plata obligațiilor acumulate ale Sementsverksmiðjan hf. astfel cum a fost stabilit în acordul din 1997, precum și obligațiile existente și viitoare ale angajaților actuali ai întreprinderii afiliați la secțiunea B, printr-un acord semnat la 23 octombrie 2003 cu Fondul de pensii pentru angajații bugetari. Astfel, guvernul și-a îndeplinit obligația prevăzută la articolul 4 din Acordul de cumpărare de acțiuni dintre Ministerul Industriei și Íslenskt sement ehf.

Conform articolului 5 din Acordul de cumpărare de acțiuni, Guvernul Islandei urma să cumpere unele active de la Sementsverksmiðjan hf. printr-un acord separat. Astfel cum este indicat în secțiunea 3 a articolului 5, prețul de cumpărare pentru aceste active a fost de 450 de milioane ISK.

La aceeași dată, 2 octombrie 2003, Sementsverksmiðjan hf. și Trezoreria Statului din Islanda au semnat un contract de cumpărare în baza căruia Trezoreria a achiziționat proprietățile și activele întreprinderii din Reykjavík, sediul întreprinderii din Akranes cu excepția unui etaj și jumătate, precum și acțiunile și obligațiunile deținute de Sementsverksmiðjan hf. la alte întreprinderi, la prețul de 450 de milioane ISK. Astfel cum este menționat la articolul 5 din contractul de cumpărare, întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. i s-a permis să păstreze o parte din proprietățile vândute din Reykjavik (13), să le folosească în scopul propriilor operațiuni industriale și să le returneze Trezoreriei Statului până la cel târziu 31 decembrie 2011. Sementsverksmiðjan hf. urma să plătească pentru toată întreținerea și îmbunătățirile acestor proprietăți, dar fără a efectua vreo plată compensatorie pentru acest drept de folosință. Conform articolului 6 din contractul de cumpărare, până la 31 decembrie 2009, Sementsverksmiðjan hf. a avut dreptul de a răscumpăra proprietățile vândute din Reykjavik menționate anterior, la un preț total de 95 de milioane ISK cu o dobândă anuală fixă de 7 %, începând cu 1 august 2003.

Contractul de cumpărare a fost modificat la 16 februarie 2006 printr-un acord încheiat între Sementsverksmiðjan hf., Ministerul Industriei în numele Guvernul Islandei și Íslenskt sement ehf. Părțile la acord au convenit să considere ca punct de plecare secțiunea 5.4 cu privire la posibilitatea de răscumpărare a anumitor active din Acordul de cumpărare de acțiuni, secțiunea 6 din contractul de cumpărare și să o înlocuiască cu o dispoziție de închiriere privind anumite active (14). Chiria lunară a fost stabilită la […] ISK și urma să fie ajustată în funcție de indicele prețurilor construcțiilor. În ceea ce privește perioada de livrare a activelor vândute către Trezoreria Statului, părțile au convenit înlocuirea datei de 31 decembrie 2011 cu 1 ianuarie 2004.

2.2. DATORIILE ÎNTREPRINDERII SEMENTSVERKSMIÐJAN HF. LA FONDUL DE PENSII DE STAT

2.2.1. Funcționarea Fondului de pensii pentru angajații bugetari

Fondul de pensii pentru angajații bugetari a fost inițial reglementat de dispozițiile Legii nr. 29/1963. În anul 1990, primele la Fondul de pensii pentru angajații bugetari au părut insuficiente pentru a acoperi plata pensiilor de către acesta. Pe această bază, statul a decis reformarea sistemului și a adoptat Legea nr. 1/1997, „Legea privind fondul de pensii pentru funcționari”. Fondul de pensii pentru angajații bugetari a fost împărțit în două secțiuni: a fost creată o nouă secțiune A, iar fondul de pensii existent a fost transformat în secțiunea B. Toți angajații noi urmau să adere la secțiunea A, în timp ce angajații existenți aveau posibilitatea de a alege între a fi membru în secțiunea A sau de a-și păstra dreptul de membru în secțiunea B, închisă din acel moment noilor membri. Potrivit autorităților islandeze, odată cu divizarea fostului Fond de pensii pentru angajații bugetari în secțiunile A și B, fondul era transformat într-unul autonom care nu ar mai fi acumulat un bilanț negativ între prime și angajamentele care urmau să fie preluate în cele din urmă de către Trezoreria Statului (15).

În schimb, ca urmare a dispozițiilor pentru secțiunea B, există în mod normal un deficit care trebuie acoperit periodic. Dispozițiile pentru secțiunea B prevăd plata primelor către secțiunea B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari doar în baza salariului de bază al angajaților afiliați, nu în baza salariului total al acestora. Angajații afiliați dobândesc dreptul de a primi un anumit procentaj din salariul de bază pentru postul de pe care ies la pensie. Prin urmare, pensia este corelată cu creșterea medie a salariului funcționarilor. Conform articolului 33 din Legea nr. 1/1997, angajatorul membrilor din secțiunea B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari este cel care trebuie să acopere această diferență. Cu toate acestea, în caz de neplată din partea angajatorului, în temeiul articolului 32 din Legea nr. 1/1997, Trezoreria garantează plata unei pensii către angajat conform legii.

2.2.2. Stabilirea unei datorii a Sementsverksmiðjan hf. la Fondul de pensii pentru angajații bugetari

Odată cu reforma derulată în 1996, a fost introdusă o nouă dispoziție în legea care reglementează Fondul de pensii pentru angajații bugetari prin care se solicită angajatorilor să ramburseze creșterea din plata pensiilor.

Articolul 33 din Legea nr. 1/1997 prevede că „în cazul în care o pensie stabilită anterior […] crește ca urmare a unei creșteri generale a salariilor funcționarilor, Trezoreria și alți angajatori care își asigură angajații la Fond rambursează (16) creșterea operată astfel în plata pensiilor. […]”.

La 8 octombrie 1997, Ministerul de Finanțe a semnat un acord cu Fondul de pensii pentru funcționari publici privind plata obligațiilor Trezoreriei Statului, în conformitate cu articolul 33 din Legea nr. 1/1997 privind Fondul de pensii pentru funcționari publici cu privire la angajații întreprinderii Iceland State Cement Works, până la sfârșitul anului 1996. Aceste obligații au corespuns obligațiilor mari de pensii acumulate pentru angajații întreprinderii Sementsverksmiðjan hf., minus partea întreprinderii la activele Fondului.

Articolul 3 din acordul în cauză prevede: „Utilizând o rată a dobânzii imputată de 3,5 %, valoarea actuală a obligațiilor acumulate ale LSR (17) cu privire la angajații întreprinderii Iceland State Cement Works la sfârșitul anului 1996 a fost evaluată la 494 816 380 ISK. Activele LSR pentru plata obligațiilor sunt considerate ca fiind 19 % din obligațiile variabile acumulate ale Fondului. Valoarea obligațiilor statului în numele Sementsverksmiðjan hf. Ltd. este, prin urmare, de 400 801 268 ISK.”

Noul articol 33 din Legea nr. 1/1997 prevede posibilitatea de plată cu obligațiuni.

„Consiliul Fondului poate […] accepta o obligațiune ca plată a unor angajamente acumulate. […] Angajamentul achitat astfel se bazează pe o evaluare actuarială la data achitării. Un angajator care și-a onorat angajamentul prin emiterea unei obligațiuni în conformitate cu prezentul alineat nu mai are nicio responsabilitate în ceea ce privește angajamentele Fondului […] referitoare la perioada și la angajații pentru care se aplică achitarea.”

Conform articolului 4 din același acord, „Trezoreria Statului plătește obligația sa către LSR în conformitate cu articolul 2 prin prezentarea acesteia împreună cu obligațiunile întreprinderii Iceland Cement Ltd. la o valoare totală de 326 488 714 ISK […]. Obligațiunile sunt indexate în funcție de inflație cu Indicele prețurilor de consum (IPC) pornindu-se de la indicele de bază de 178,6. Dobânda anuală este de 5,5 % (2,75 % pentru o jumătate de an) și se calculează cu începere de la 1 ianuarie 1997. Dobânda pentru perioada 1 ianuarie 1997 - 30 august 1997 se plătește separat la data de 1 noiembrie 1997. Valoarea actuală a obligațiunilor începând de la 1 septembrie 1997, la o rată a dobânzii imputată de 3,5 %, este de 400 801 268 ISK. Trezoreria Statului va garanta plata tranșelor și a dobânzii aferente acestor obligațiuni către LSR. Cu aceste obligațiuni Trezoreria Statului își achită complet către LSR obligațiile cu privire la plățile suplimentare la pensii, în conformitate cu articolul 33 din Legea nr. 1/1997 privind Fondul de pensii pentru funcționari publici, care decurg din calitatea de membru al LSR a angajaților întreprinderii Iceland State Cement Works, până la sfârșitul anului 1996”.

În consecință, ca urmare a aplicării articolului 33 ultimul alineat din Legea nr. 1/1997, odată ce Sementsverksmiðjan hf. și-a achitat angajamentul prin emiterea de obligațiuni pentru suma stabilită în acordul din 8 octombrie 1997, întreprinderea nu mai avea nicio altă responsabilitate în ceea ce privește angajamentele Fondului de a plăti pensii către foștii săi angajați pentru perioada de până la sfârșitul anului 1996 pentru care s-a aplicat achitarea. Aceste obligațiuni sunt prin urmare o simplă amânare a plății datoriei.

La 30 martie 1999, Sementsverksmiðjan hf. și Fondul de pensii pentru angajații bugetari au semnat un al doilea acord în conformitate cu articolul 33 din Legea nr. 1/1997. În baza acordului, Fondul urma să evalueze anual obligația de pensii acumulată, rezultată în cursul anului respectiv, cu privire la angajații întreprinderii afiliați secțiunii B a Fondului, încă activi în cadrul întreprinderii. Întreprinderea urma să achite aceste obligații, după deducerea tuturor contribuțiilor deja plătite de către angajați și de către întreprindere, cu privire la drepturile câștigate în cursul anului. Conform informațiilor furnizate de către autoritățile islandeze, în 2003, cinci angajați ai Sementsverksmiðjan hf. erau încă afiliați la secțiunea B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari.

2.2.3. Preluarea de către stat a obligațiilor de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf.

Prin acordul din data de 23 octombrie 2003 dintre Ministerul de Finanțe și Fondul de pensii pentru angajații bugetari, în numele Trezoreriei Statului, Ministerul de Finanțe a preluat restul obligațiunilor emise de Sementsverksmiðjan hf. pentru a plăti obligațiile acumulate ale întreprinderii, astfel cum fusese stabilit în acordul din 1997. Guvernul a preluat, de asemenea, obligațiile Sementsverksmiðjan hf. față de Fondul de pensii pentru angajații bugetari de a plăti și achita anual plățile compensatorii pentru angajații întreprinderii afiliați secțiunii B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari (astfel cum a fost stabilit prin acordul dintre Fondul de pensii pentru angajații bugetari și Sementsverksmiðjan hf. din data de 30 martie 1999).

Prin acest acord, Ministerul de Finanțe și-a îndeplinit obligația asumată în conformitate cu articolul 4 din Acordul de cumpărare de acțiuni semnat la 2 octombrie 2003 cu grupul de investitori, Íslenskt sement ehf. Conform dispoziției respective, „Vânzătorul preia datoriile și obligațiile de pensii ale întreprinderii, care sunt garantate de guvern și care au fost preluate de către întreprindere în 1997 printr-un acord special. Vânzătorul preia, de asemenea, toate obligațiile existente și viitoare cu privire la achitarea plăților compensatorii anuale pentru persoanele care contribuie în prezent la secțiunea B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari pe perioada cât sunt angajați ai întreprinderii”.

Chiar dacă Ministerul de Finanțe a decis să preia aceste datorii și obligații provenind de la Sementsverksmiðjan hf. prin Acordul de cumpărare de acțiuni încheiat cu grupul de investitori Íslenskt sement ehf., Sementsverksmiðjan hf a fost scutită de obligațiile în cauză în baza unui act juridic distinct și anume acordul dintre Ministerul de Finanțe și Fondul de pensii pentru angajații bugetari din 23 octombrie 2003.

Conform informațiilor furnizate de către autoritățile islandeze (18), obligațiile de pensii pentru angajații deja pensionați au fost estimate la 412 milioane ISK în 2003. În ceea ce privește obligațiile viitoare pentru angajații întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. încă afiliați secțiunii B din Fondul de pensii pentru angajații bugetari, acestea au fost estimate la 10-15 milioane ISK, în funcție de perioada de activitate a angajaților în cadrul întreprinderii.

3. MĂSURILE CARE FAC OBIECTUL UNEI EVALUĂRI ÎN CADRUL PREZENTEI DECIZII

Astfel cum s-a menționat deja, procedura formală de investigație inițiată prin Decizia nr. 421/04/COL a fost extinsă pentru a include preluarea de către stat a obligațiilor de pensii ale întreprinderii, prin Decizia nr. 367/06/COL.

La aceeași dată, 29 noiembrie 2006, Autoritatea a adoptat Decizia nr. 368/06/COL de închidere a procedurii formale de investigație referitoare la vânzarea acțiunilor statului deținute la Sementsverksmiðjan hf. către Íslenskt sement ehf. la data de 29 noiembrie 2006, la prețul de 68 milioane ISK și a concluzionat că vânzarea nu implica ajutor de stat.

În prezenta decizie, Autoritatea va evalua posibila existență și compatibilitate a ajutorului de stat acordat în favoarea întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. pentru următoarele măsuri pentru care nu a fost adoptată o decizie de către Autoritate până în prezent:

Cumpărarea de către stat de proprietăți, active, acțiuni și obligațiuni deținute de Sementsverksmiðjan hf.

În Decizia nr. 421/04/COL, Autoritatea a ridicat problema unei posibile implicări a ajutorului de stat în achiziționarea de către Trezoreria Statului din Islanda de active aparținând întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. (19) la prețul de 450 milioane ISK, în cazul în care prețul nu a corespuns valorii de piață a acestora.

Dreptul Sementsverksmiðjan hf. de a păstra o parte din active și de a le răscumpăra la un preț fix

Prin Decizia nr. 421/04/COL, Autoritatea a deschis, de asemenea, procedura formală de investigație cu privire la posibilitatea ca Sementsverksmiðjan hf. să păstreze o parte din proprietățile vândute din Reykjavik (20), să le folosească în scopul propriilor operațiuni industriale și să le returneze Trezoreriei Statului nu mai târziu de 31 decembrie 2011. Sementsverksmiðjan hf. trebuia să plătească pentru toată întreținerea și îmbunătățirile aduse acestor proprietăți, fără însă a achita nicio compensație pentru acest drept de folosință. Mai mult, conform articolului 6 din Contractul de cumpărare, până la data de 31 decembrie 2009, Sementsverksmiðjan hf. beneficia de dreptul de a răscumpăra proprietățile vândute din Reykjavik, menționate anterior, la un preț total de 95 milioane ISK, cu o dobândă anuală fixă de 7 %, cu începere de la 1 august 2003.

În Decizia nr. 421/04/COL, Autoritatea inițial a considerat lipsa remunerației pentru utilizarea activelor localizate în Reykjavik și care erau vândute Trezoreriei ca fiind ajutor de stat. Autoritatea a considerat că, în cazul în care Sementsverksmiðjan hf. ar profita de prețul de răscumpărare menționat anterior, statul ar putea pierde venit dacă ar vinde activele la un preț sub valoarea de piață a acestora.

Preluarea de către Trezoreria Statului a obligațiilor de pensii ale întreprinderii Sementsverksmiðjan hf.

În Decizia nr. 367/06/COL, Autoritatea a concluzionat inițial că preluarea de către stat a obligațiilor de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf. a constituit ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE. Autoritatea și-a exprimat îndoielile cu privire la faptul că s-ar fi putut aplica vreuna dintre excepțiile de la interdicția generală a ajutorului de stat prevăzute la articolul 61 alineatul (2) sau (3) din Acordul SEE. În cazul în care ar fi fost implicat ajutor de stat, Autoritatea și-a exprimat îndoielile cu privire la faptul că acesta ar fi putut fi declarat compatibil cu funcționarea Acordului SEE. Mai exact, Autoritatea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ajutorul ar fi putut fi considerat compatibil în temeiul dispozițiilor din Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvare și restructurare.

4. OBSERVAȚIILE AUTORITĂȚILOR ISLANDEZE

Prin scrisoarea din 23 februarie 2005, autoritățile islandeze au prezentat observații cu privire la îndoielile exprimate de către Autoritate în Decizia nr. 421/04/COL. Autoritățile islandeze au explicat faptul că răscumpărarea activelor de la Sementsverksmiðjan hf. a avut loc ca parte a procesului de restructurare: „Statul urmează să cumpere de la întreprindere toate activele care nu sunt esențiale pentru procesul de producție și de funcționare, pentru a ușura costurile operaționale și pentru a face viabilă funcționarea întreprinderii.”

În ceea ce privește valoarea corectă a activelor răscumpărate, autoritățile islandeze au susținut că evaluarea cea mai corectă este cea efectuată de experții firmelor AV și VSO Ráðgjöf în septembrie 2003. Experții au evaluat proprietatea din Reykjavík la 276 milioane ISK, iar sediul din Akranes, la 74,4 milioane ISK. Autoritățile islandeze au considerat că evaluarea activelor din Reykjavik era foarte favorabilă pentru stat din moment ce acestea aveau o valoare strategică, bazată pe o valoare viitoare proiectată, „deoarece la momentul vânzării se elaborau planuri pentru un proiect de pod mare închizând portul întreprinderii de la Saeverhöfdi în Reykjavik și făcând astfel inutile facilitățile pentru operațiile întreprinderii. Podul va determina, oricum, modificarea planificării urbane pentru zona în cauză și se așteaptă ca terenul să fie rezervat pentru o zonă rezidențială, valoarea acestuia crescând astfel considerabil”.

În ceea ce privește dreptul de răscumpărare a anumitor active prevăzut la articolul 6 din Acordul de cumpărare din 2 octombrie 2003, autoritățile islandeze au indicat în scrisoarea respectivă intenția acestora de a modifica acordul și de a înlocui opțiunea în cauză cu un drept de preemțiune pentru valoarea de piață.

În sfârșit, autoritățile islandeze au adus argumente pentru a justifica faptul că, dacă ar fi fost implicat ajutor de stat în procesul de vânzare a întreprinderii Sementsverksmiðjan hf., acest ajutor ar putea fi considerat compatibil în temeiul Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvare și restructurare. În acest sens, acestea au anexat un plan de restructurare pentru Sementsverksmiðjan hf.

Autoritățile islandeze nu au făcut observații cu privire la Decizia Autorității nr. 367/06/COL privind preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf.

5. OBSERVAȚIILE ÎNTREPRINDERII ÍSLENSKT SEMENT EHF.

Íslenskt sement ehf. a furnizat observații privind Decizia Autorității nr. 421/04/COL la data de 20 iunie 2005 (evenimentul nr. 323552). În scrisoare, întreprinderea a susținut că activele răscumpărate de către stat de la Sementsverksmiðjan hf. nu au fost vândute individual ci legat de vânzarea acțiunilor. Vânzarea respectivă constituia, prin urmare, o parte integrală a acordului global de cumpărare privind vânzarea acțiunilor deținute la Sementsverksmiðjan hf. în ansamblu. Mai mult, Íslenskt sement ehf. a considerat drepturile Sementsverksmiðjan hf. de a utiliza unele dintre activele răscumpărate ca fiind parte integrantă a procesului de privatizare a întreprinderii, acestea fiind luate în considerare la momentul negocierii prețului total de cumpărare. Cu toate acestea, în opinia Íslenskt sement ehf., valoarea de piață obiectivă a dreptului de folosință a acestor active ar fi neglijabilă „dacă nu complet fără valoare” deoarece acestea nu puteau fi folosite decât de Sementsverksmiðjan hf. în calitate de producător unic de ciment în Islanda. În sfârșit, Íslenskt sement ehf. a contestat faptul că dreptul întreprinderii de a reachiziționa activele pe care le poate utiliza pentru un preț total de 95 milioane ISK implică ajutor de stat deoarece aceste instalații specializate pentru producția de ciment aveau o valoare de piață mică.

Într-o scrisoare din data de 7 mai 2007 (evenimentul nr. 421504), Íslenskt sement ehf. și-a exprimat în primul rând opiniile cu privire la abordarea adoptată de Autoritate de a diviza cazul în două părți: vânzarea acțiunilor și celelalte măsuri. În opinia întreprinderii, diferitele tranzacții trebuiau considerate împreună. „A fost o precondiție, atât în numele vânzătorului (Guvernul islandez), cât și al cumpărătorului (Íslenskt sement ehf.), ca acordurile încheiate în aceeași zi să constituie o singură tranzacție care nu poate fi divizată. Unul sau mai multe dintre acorduri nu ar fi fost, prin urmare, încheiate fără ca celelalte să fie încheiate în același timp și corelate unele cu celelalte.”

În al doilea rând, Íslenskt sement ehf. a furnizat argumente pentru a demonstra faptul că nu a fost implicat ajutor de stat în preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf. Íslenskt sement ehf. a explicat că obligațiile de pensii nu erau incluse în bilanțul conturilor anuale pentru anul 1996 ci doar notate ca obligații potențiale în afara bilanțului. În 1997, obligațiile de pensii ale întreprinderii au fost eliberate prin emiterea de obligațiuni. Acest lucru înseamnă că acestea erau finanțate prin intermediul unei datorii (obligațiuni) către Fondul de pensii pentru angajații bugetari, situație care a fost înregistrată ca o obligație pe termen lung în bilanțul conturilor anuale pentru anul 1997 și anii următori. Íslenskt sement ehf. a mai explicat în continuare că, legat de vânzarea acțiunilor sale deținute la Sementsverksmiðjan hf., statul a preluat datoria pe care întreprinderea o avea la Fondul de pensii pentru angajații bugetari în 2003. Astfel, în conturile anuale pentru 2003 suma de 388 028 317 ISK a fost dedusă din obligații în bilanț concomitent cu creșterea cu aceeași sumă a rezultatelor reportate ale întreprinderii.

În al treilea rând, Íslenskt sement ehf. a făcut referire la vânzarea de active de la Sementsverksmiðjan hf. către stat pentru o sumă de cumpărare de 450 milioane ISK, abordată în cadrul Deciziei nr. 421/04/COL a Autorității. Toate acțiunile și obligațiunile au fost vândute către stat la valoarea lor de piață (21). Proprietatea Saevarhófdi din Reykjavík și partea din sediul din Akranes au fost evaluate la 276 milioane ISK și, respectiv, 74,4 milioane ISK și vândute către stat pentru 280 milioane ISK și 72,5 milioane ISK.

Íslenskt sement ehf. a făcut, de asemenea, referire la costurile de lichidare a întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. astfel cum au fost stabilite de către MP Investment Bank Ltd. în 2003, reafirmând faptul că acest cost de lichidare a fost calculat la 506 498 730 ISK, iar acesta include și curățarea terenului din Akranes.

Íslenskt sement ehf. a concluzionat că „aplicând metoda stabilită de CEJ, spre exemplu în Gröditzer Stahlwerke GmbH, întrebarea ridicată în acest caz este dacă costurile totale de lichidare suportate de stat pentru întreprindere ar depăși costul suportat de stat prin preluarea datoriilor și vânzarea acțiunilor deținute la întreprindere. Dacă răspunsul la această întrebare este afirmativ, trebuie considerat că statul a acționat în conformitate cu principiul investitorului din economia de piață, din moment ce un investitor privat ar fi preluat datoria și ar fi vândut acțiunile deținute la întreprindere în baza unui raționament economic corect”. Prin urmare, Íslenskt sement ehf. a considerat că „costurile de lichidare totale depășeau costul total asociat vânzării întreprinderii cu 70 376 683 ISK (22) și astfel, statul a acționat în conformitate cu principiul investitorului din economia de piață. Prin urmare, nu poate fi implicat ajutor de stat în preluarea de către stat a datoriei întreprinderii la Fondul de pensii în legătură cu vânzarea de către stat a acțiunilor deținute la întreprindere”.

6. OBSERVAȚIILE ÎNTREPRINDERII AALBORG PORTLAND ÍSLANDI EHF.

Prin scrisoarea din data de 2 septembrie 2005, reclamantul Aalborg Portland Íslandi ehf. a prezentat observații la Decizia Autorității nr. 421/04/COL. Acesta și-a exprimat acordul cu preocupările Autorității, dar a subliniat că preluarea obligațiilor de pensii ale Sementsverksmiðjan hf. nu a fost abordată în decizia de deschidere a procedurii. Cu toate acestea, Aalborg Portland Íslandi ehf. nu a prezentat observații privind Decizia Autorității nr. 367/06/COL de extindere a deschiderii procedurii pentru a include preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii ale întreprinderii Sementsverksmiðjan hf.

7. ALTE OBSERVAȚII DIN PARTEA ISLANDEI

În scrisoarea din data de 8 aprilie 2008, autoritățile islandeze au prezentat informații suplimentare privind un plan de restructurare furnizat anterior și au inclus un studiu de piață care nu fusese încă prezentat Autorității.

II. EVALUARE

1. PREZENȚA AJUTORULUI DE STAT

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul SEE prevede următoarele:

„Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul acord, orice ajutor acordat de statele membre ale CE, de statele AELS sau din resurse de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție, în măsura în care afectează schimbul între părțile contractante, este incompatibil cu funcționarea prezentului acord.”

1.1. CUMPĂRAREA DE PROPRIETĂȚI, ACTIVE ACȚIUNI ȘI OBLIGAȚIUNI

În baza contractului de achiziționare, Trezoreria Statului din Islanda a cumpărat proprietățile și activele întreprinderii din Reykjavík, sediul întreprinderii din Akranes cu excepția unui etaj și jumătate și acțiunile și obligațiunile deținute de Sementsverksmiðjan hf. la alte întreprinderi, pentru prețul de 450 milioane ISK.

Următorul tabel oferă o comparație între valoarea de piață a proprietăților și activelor Sementsverksmiðjan hf. din Reykjavik și Akranes, precum și a acțiunilor și obligațiunilor astfel cum a fost stabilită de către experți independenți (23) și prețul plătit de către Trezoreria Statului pentru acestea:

(milioane ISK)
	Evaluare efectuată de către experți independenți	Preț plătit de către Trezoreria Statului din Islanda
Teren, imobile și echipament la Saeverhöfdi 31 din Reykjavik	276	280
Sediu din Akranes (minus un etaj și jumătate)	74,4	72,5
Acțiuni la Geca	46,5	46,5
Acțiuni la Spölur	40	40
Obligațiuni la Spölur	11	11
Total	447,9	450

Există, prin urmare, o diferență de 2,1 milioane ISK (echivalentul a 21 214 EUR) pe care Trezoreria Statului a plătit-o peste valoarea de piață a activelor cumpărate așa cum a fost estimată de către experți independenți. Diferența este legată de vânzarea proprietăților din Reykjavik, care au fost vândute cu 4 milioane ISK mai mult decât evaluarea lor, sediul din Akranes fiind vândut cu 1,9 milioane mai puțin decât evaluarea acestuia.

Conform jurisprudenței, Autoritatea nu poate să fixeze în mod arbitrar un preț de piață în cadrul prezentei decizii doar în baza unei evaluări a experților (24). Mai curând, la momentul determinării prețului de piață al terenului și al clădirilor, Autoritatea „trebuie să ia în considerare incertitudinea unei astfel de determinări, care este prin natura ei retrospectivă, a unor astfel de prețuri de piață” (25). Rareori se poate concluziona că o singură estimare reprezintă prin definiție valoarea de piață pe care un cumpărător ar fi pregătit să o accepte. O valoare de piață acceptabilă, după testarea pieței, ar putea mai curând să fie constatată cu o marjă rezonabilă. În opinia Autorității, nu există un răspuns evident la cât de mare ar trebui să fie o astfel de marjă. Aceasta ar putea diferi de la un caz la altul.

În opinia Autorității, această diferență de 2,1 milioane ISK preț net dintre estimările efectuate de către expertul independent și prețul plătit în final de către Trezoreria Statului este atât de mică încât nu oferă nicio dovadă a faptului că prețul de cumpărare nu a reflectat condițiile de piață. Prețul stabilit de către expertul independent poate fi considerat orientativ. Abateri mari de la această estimare ar putea indica existența ajutorului de stat. Cu toate acestea, în opinia Autorității (26), o diferență atât de mică precum cea din cazul de față nu este suficientă pentru a stabili existența ajutorului de stat în favoarea Sementsverksmiðjan hf. Mai curând, aceasta indică faptul că plata a constituit un preț de piață corect. Prin urmare, Autoritatea consideră că Sementsverksmiðjan hf. nu a primit ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE prin vânzarea de proprietăți, active, acțiuni și obligațiuni către Trezoreria Statului din Islanda.

1.2. DREPTUL DE A PĂSTRA O PARTE DIN ACTIVE ȘI DE A LE RĂSCUMPĂRA LA UN PREȚ FIX

Articolul 5 din contractul de achiziționare a oferit întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. posibilitatea de a păstra părți din proprietățile vândute din Reykjavik (27), de a le folosi în scopul propriilor operațiuni industriale și de a le returna Trezoreriei Statului nu mai târziu de 31 decembrie 2011. Sementsverksmiðjan hf. trebuia să plătească toate operațiunile de întreținere și îmbunătățirile aduse acestor proprietăți, fără să achite însă nicio compensație pentru acest drept de folosință. Mai mult, conform articolului 6 din contractul de achiziționare, până la data de 31 decembrie 2009 Sementsverksmiðjan hf. avea dreptul de a răscumpăra proprietățile vândute din Reykjavik, menționate anterior, la un preț total de 95 milioane ISK, cu dobânzi acumulate calculate în baza unei dobânzi anuale fixe de 7 % cu începere de la 1 august 2003.

Prin scrisoarea din data de 17 februarie 2006 (evenimentul nr. 363608), autoritățile islandeze au trimis Autorității o copie în limba engleză a unui acord dintre Sementsverksmiðjan hf. și Ministerul Industriilor în numele Guvernului Islandei. În baza acordului, posibilitatea întreprinderii de a răscumpăra anumite active din Reykjavik a fost retrasă. Activele vândute Trezoreriei au fost predate acesteia cu efect de la 1 ianuarie 2004. Cu începere de la această dată, conform articolului 2 din acord, întreprinderea a închiriat activele, pe care le-a folosit pentru o perioadă de timp nedeterminată. Chiria lunară pentru active (28) este de […] ISK. Chiria este ajustată o dată pe an în funcție de indicele costurilor construcțiilor. Autoritățile islandeze au explicat că valoarea chiriei a fost calculată utilizându-se rata normală pentru piața imobiliară islandeză.

Autoritatea nu are niciun motiv să se îndoiască de veridicitatea și exactitatea informațiilor furnizate de autoritățile islandeze, potrivit cărora Sementsverksmiðjan hf. plătește un preț de piață pentru închirierea activelor în cauză (29). În consecință, în urma modificărilor aduse acordului, menționate anterior, Autoritatea consideră că nu este implicat ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

1.3. PRELUAREA OBLIGAȚIILOR DE PENSII

Printr-un acord semnat la data de 23 octombrie 2003 între Ministerul de Finanțe și Fondul de pensii pentru angajații bugetari, Ministerul de Finanțe, în numele Trezoreriei Statului a preluat restul obligațiunilor emise pentru a plăti obligațiile acumulate ale Sementsverksmiðjan hf. astfel cum fusese stabilit în acordul din 1997. Mai mult, în temeiul aceluiași acord, Trezoreria Statului a preluat obligațiile Sementsverksmiðjan hf. privind angajații încă activi în companie. Aceste obligații trebuiau plătite și stabilite anual.

1.3.1. Prezența resurselor de stat

Pentru a constitui ajutor de stat, măsura de ajutor trebuie în primul rând să fie acordată de către stat sau prin resurse de stat. În baza Acordului dintre Ministerul de Finanțe și Fondul de pensii pentru angajații bugetari semnat în octombrie 2003, Trezoreria plătește Fondului de pensii, în numele Sementsverksmiðjan hf., sumele datorate de către întreprindere. La momentul semnării acordului, obligațiile Sementsverksmiðjan hf. către Fondul de pensii pentru plata pensiilor către angajații deja pensionați au fost estimate la 412 milioane ISK. Mai mult, obligațiile viitoare pentru angajații rămași ai întreprinderii, afiliați secțiunii B a Fondului de pensii, încă activi, au fost estimate la o valoare între 10 și 15 milioane ISK. Preluarea obligațiilor de pensii și plata acestora de către Trezorerie implică ajutor de stat.

1.3.2. Favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție

În al doilea rând, măsura de ajutor trebuie să confere beneficiarului avantaje care îl scutesc de plata unor taxe suportate în mod normal din bugetul propriu.

Statul a preluat datoria pe care Sementsverksmiðjan hf. o avea la Fondul de pensii pentru angajații bugetari pentru plata pensiilor propriilor angajați. Sementsverksmiðjan hf. fusese înființată în 1955 ca parte a administrației publice. Angajații producătorului de ciment, denumit la vremea respectivă Iceland State Cement Works, erau afiliați la Fondul de pensii pentru angajații bugetari la fel ca oricare alți angajați din administrația publică.

În 1997, statul a reformat Fondul de pensii pentru angajații bugetari. Fondul de pensii pentru angajații bugetari a efectuat o evaluare auctorială a obligațiilor pe care le avea către afiliații săi în plăți viitoare de pensii. Rezultatul evaluării a fost apoi comparat cu activele Fondului și partea de obligații printre diferiții angajatori cu angajați afiliați. Obligațiile Fondului de pensii pentru angajații bugetari pentru angajații deja pensionați ai întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. la sfârșitul anului 1996 au corespuns sumei de 400 milioane ISK (30).

Trezoreria a plătit această obligație către Fondul de pensii pentru angajații bugetari prin obligațiuni ale întreprinderii. Obligația a fost înregistrată în conturile întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. până în 23 octombrie 2003, când statul a preluat o datorie a întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. către Fondul de pensii. Această datorie a vizat, pe de o parte, plata pensiilor către angajații întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. deja pensionați la momentul constituirii datoriei în 1997. Pe de altă parte, datoria viza, de asemenea, plata estimată a pensiilor către 5 angajați activi, la vremea respectivă, în cadrul întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. și care erau încă afiliați la secțiunea B a Fondului de pensii pentru angajații bugetari (31).

În măsura în care plata obligațiilor de pensii aparține costurilor normale pe care trebuie să le suporte o întreprindere în cursul desfășurării activității sale, preluarea de către stat a acestor plăți a scutit Sementsverksmiðjan hf. de un cost operațional. Procedând astfel, statul a acordat un avantaj selectiv întreprinderii în cauză deoarece alte întreprinderi trebuie să suporte toate costurile de pensii pentru proprii angajați.

1.3.3. Denaturarea concurenței și afectarea schimburilor comerciale între părțile contractante

În al treilea rând, măsura de ajutor trebuie să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale între părțile contractante.

Întreprinderile care beneficiază de un avantaj economic acordat de către stat care reduce povara normală a costurilor sunt plasate pe o poziție competitivă mai bună decât întreprinderile care nu se bucură de avantajul respectiv. Există concurență pe piața cimentului în cadrul SEE. În prezent pe piața cimentului din Islanda sunt active două întreprinderi: Sementsverksmiðjan hf. și Aalborg Portland Íslandi ehf. Orice avantaj acordat întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. care reduce costurile pe care aceasta ar trebui să le suporte în mod normal, plasează întreprinderea pe o poziție competitivă mai bună vis à vis de alți actori de piață actuali sau potențiali pe piața islandeză a cimentului care nu beneficiază de acest avantaj. Prin urmare, sprijinul acordat de către stat în favoarea întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. are drept efect denaturarea concurenței.

În al patrulea rând, pentru ca articolul 61 alineatul (1) din Acordul SEE să fie aplicabil, măsura notificată trebuie să aibă un efect asupra schimburilor comerciale dintre părțile contractante la Acordul SEE.

Competitorul direct al întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. pe piața islandeză este o sucursală a unei întreprinderi localizate într-un alt stat parte la Acordul SEE care nu produce ciment în Islanda, dar îl importă din alte state SEE în Islanda. Din acest motiv, măsura afectează schimburile comerciale dintre părțile contractante la Acordul SEE, în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

1.3.4. Concluzie

Din motivele menționate anterior, Autoritatea consideră că statul a acordat ajutor de stat întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. prin preluarea obligațiilor de pensii prin acordul semnat în octombrie 2003 între Ministerul de Finanțe și Fondul de pensii de stat.

2. CERINȚE PROCEDURALE

În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, Autoritatea de Supraveghere a AELS este informată, în timp suficient pentru a-i permite acesteia să prezinte observații, cu privire la orice planuri de acordare sau de modificare de ajutor. […] Statul în cauză nu va pune în aplicare măsurile propuse până la adoptarea unei decizii finale în cadrul procedurii.

Deși autoritățile islandeze au transmis o notificare, prin scrisoarea din data de 29 august 2003, cu privire la vânzarea planificată a acțiunilor statului deținute la Sementsverksmiðjan hf., semnarea acordurilor menționate anterior de către autoritățile islandeze au pus în aplicare orice măsură de ajutor de stat posibilă acordată în baza acestor acorduri înainte ca Autoritatea să adopte o decizie finală privind notificarea. Din acest motiv, ajutorul de stat acordat în cadrul tranzacției în cauză constituie ajutor de stat ilegal în sensul articolului 1 alineatul (f) din partea II a Protocolului 3, și anume ajutor nou pus în aplicare prin încălcarea articolului 1 alineatul (3) din partea I a aceluiași protocol.

3. COMPATIBILITATEA AJUTORULUI

Conform articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul SEE, ajutorul acordat pentru facilitarea dezvoltării anumitor activități economice sau a anumitor domenii economice, poate fi considerat compatibil cu Acordul SEE, atunci când un astfel de ajutor nu afectează negativ condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care să contravină interesului comun. Ajutorul de restructurare este evaluat conform orientărilor Autorității privind ajutoarele pentru salvare și restructurare (denumite în continuare Orientările S & R).

În Decizia nr. 421/04/COL, Autoritatea a evidențiat faptul că autoritățile islandeze nu au furnizat niciun argument sau documentele justificative relevante pentru a se evalua compatibilitatea ajutorului cu Orientările S & R. Autoritățile islandeze au transmis un plan de restructurare pentru Sementsverksmiðjan hf. printr-o scrisoare din februarie 2005. Mai mult, în februarie 2008, autoritățile islandeze au prezentat informații suplimentare privind planul de restructurare. În cele ce urmează, Autoritatea va evalua dacă aceste noi informații fac posibilă concluzia că ajutorul îndeplinește cerințele Orientărilor S & R (32).

3.1. ORIENTĂRI APLICABILE

Ajutorul a fost acordat în octombrie 2003, când statul a scutit întreprinderea Sementsverksmiðjan hf. de obligațiile sale de pensii. Evaluarea compatibilității acestei măsuri de ajutor se va baza pe Orientările S & R din 1999 (33), aplicabile la momentul acordării ajutorului.

3.2. ÎNTREPRINDERE AFLATĂ ÎN DIFICULTATE

Conform secțiunii 16.2.1 din Orientările S & R, în orice situație și indiferent de mărime, o societate pe acțiuni este considerată o întreprindere aflată în dificultate în sensul orientărilor în cazul în care capitalul social al acesteia a scăzut cu mai mult de jumătate, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni. Indiferent de tipul societății comerciale în cauză, Orientările S & R consideră o întreprindere ca fiind în dificultate în sensul orientărilor, în cazul în care aceasta îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru a face obiectul unor proceduri colective de insolvență. Simptomele obișnuite ale unei întreprinderi aflate în dificultate sunt creșterea pierderilor, scăderea cifrei de afaceri, creșterea inventarelor pe stocuri, supracapacitate, flux de capital în declin, îndatorare crescută, creșterea comisioanelor financiare și scăderea sau dispariția valorii activului net.

Capitalul social al Sementsverksmiðjan hf. a scăzut de la 1 096 milioane ISK în 2000 la 458 milioane ISK în 2003. Cifra de afaceri a întreprinderii a scăzut de la 1,06 miliarde ISK în 2000 la 863 milioane ISK în 2001 și la 598 milioane ISK în 2002. Vânzările întreprinderii au scăzut de la […] în 2000 la […] în 2001 și la […] în 2002. În consecință, producția a scăzut cu peste […] %. Rezultatele operaționale s-au înrăutățit rapid în decursul aceleiași perioade. Sementsverksmiðjan hf. a avut un profit de 70 milioane ISK în 2000 dar a suferit pierderi de 230 milioane ISK în 2001. Pierderile întreprinderii pentru anul 2002 a fost de 220 milioane ISK. În perioada 2000-2002, datoria totală a Sementsverksmiðjan hf. a crescut de la 733 milioane ISK la 1 157 milioane ISK. Activele actuale au scăzut de la 750 milioane ISK la 640 milioane ISK.

În conturile anuale ale Sementsverksmiðjan hf. pentru anul 2002, contabilii au exprimat îngrijorarea cu privire la situația financiară a întreprinderii. Pierderile acumulate și probabilitatea înaltă de continuare a pierderilor operaționale în anul 2003 au condus la concluzia că posibilitatea continuării funcționării întreprinderii este discutabilă.

Potrivit explicațiilor și informațiilor furnizate de către autoritățile islandeze, Sementsverksmiðjan hf. se afla în pragul falimentului și nu se putea redresa prin resurse proprii.

Prin urmare, Autoritatea consideră că Sementsverksmiðjan hf. era o întreprindere în dificultate în sensul Orientărilor S & R la momentul acordării ajutorului.

3.3. DEFINIREA AJUTORULUI DE RESTRUCTURARE

Ajutorul de restructurare se bazează pe un plan fezabil, coerent și de perspectivă urmărind restabilirea viabilității pe termen lung a întreprinderii. Conform secțiunii 16.2.2 din Orientările S & R, ajutorul de restructurare implică de obicei unul sau multe din următoarele elemente: reorganizarea și raționalizarea activităților întreprinderii pe baze mai eficiente, în general implicând retragerea din activitățile producătoare de pierderi, restructurarea acelor activități existente care pot fi din nou competitive și, dacă este posibil, diversificarea în direcția unor activități noi și viabile. Restructurarea financiară (injecțiile de capital, reducerea datoriilor) trebuie, de obicei, să însoțească restructurarea industrială. Dispozițiile Orientărilor S & R subliniază faptul că operațiunile de restructurare nu se pot totuși limita la ajutorul financiar destinat să compenseze pierderile din trecut, fără a se aborda motivele respectivelor pierderi.

Planul de restructurare pentru Sementsverksmiðjan hf. a constat într-o gamă largă de măsuri. Acesta a acoperit restructurarea financiară a întreprinderii, restructurarea forței de muncă și a costurilor de producție și introducerea de surse de venit alternative. Astfel, în lumina Orientărilor S & R, planul de restructurare nu s-a limitat la restructurarea financiară ci a abordat multe alte aspecte ale restructurării întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. Prin urmare, în această etapă, ajutorul se încadrează în tipul de ajutor evaluat conform Orientărilor S & R.

3.4. CONDIȚII PENTRU AUTORIZAREA AJUTORULUI DE RESTRUCTURARE

Ajutorul de stat pentru sprijinirea restructurării întreprinderilor aflate în dificultate poate fi considerat ca fiind legitim doar în anumite condiții. Acesta poate fi justificat, de exemplu, de considerente de politică socială sau regională, de necesitatea de a se lua în considerare rolul benefic jucat de întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în economie sau de intenția de a se menține o structură de piață competitivă în cazul în care dispariția întreprinderilor ar putea conduce la poziții de monopol sau de oligopol strâns.

3.4.1. Restabilirea viabilității

Conform secțiunii 16.3.2.2(b) din Orientările S & R, acordarea ajutorului trebuie să fie condiționată de punerea în aplicare a planului de restructurare care trebuie aprobat de către Autoritate. Planul de restructurare, a cărui durată trebuie să fie cât mai mică posibil, trebuie să restabilească viabilitatea pe termen lung a întreprinderii într-o perioadă de timp rezonabilă și pe baza unor presupuneri realiste privind condițiile viitoare de funcționare. Ajutorul de restructurare trebuie să fie legat de un plan de restructurare viabil, față de care se angajează statul membru AELS însuși. Planul trebuie prezentat Comisiei cu toate detaliile pertinente și trebuie să cuprindă, în special, un studiu de piață.

Îmbunătățirea viabilității trebuie să rezulte, în principal, din măsurile interne cuprinse în planul de restructurare și se poate baza pe factori externi, cum ar fi variații ale prețurilor și ale cererii față de care influența societății comerciale este foarte redusă, dar numai dacă supozițiile despre piață sunt în general acceptate. Restructurarea trebuie să implice renunțarea la activități care ar rămâne structural generatoare de pierderi chiar și după restructurare.

Dispozițiile din secțiunea 16.3.2.2(b) din Orientările S & R cer ca planul de restructurare să descrie circumstanțele care au condus la dificultățile întreprinderii, asigurând astfel o bază de evaluare pentru a se vedea dacă măsurile propuse sunt adecvate. Trebuie să țină seama, inter alia, de situația actuală și de perspectivele viitoare ale cererii și ofertei de pe piața produsului respectiv, cu scenarii care să prevadă cazul cel mai optimist, cel mai pesimist și ipotezele intermediare, precum și punctele tari și punctele slabe specifice ale întreprinderii. Acesta trebuie să îi permită întreprinderii să avanseze spre o nouă structură care să îi ofere perspective de viabilitate pe termen lung și să îi permită să se autosusțină.

Planul trebuie să asigure o schimbare de direcție care îi va permite întreprinderii, după încheierea restructurării, să își acopere toate costurile, inclusiv amortizarea și taxele financiare. Conform Orientărilor S & R rentabilitatea estimată a capitalului trebuie să fie suficientă pentru a permite întreprinderii restructurate să concureze pe piață prin forțe proprii.

Planul de restructurare a Sementsverksmiðjan hf. a constat în patru măsuri diferite:

—	restructurare financiară;

—	restructurarea forței de muncă;

—	restructurarea costurilor de producție;

—	surse alternative de venit.

Autoritățile islandeze au explicat că una dintre măsurile cheie ale restructurării a fost de a reduce datoriile prin vânzarea de active. În cursul toamnei 2003, Sementsverksmiðjan hf. și-a lichidat toate activele nelegate direct de producția și de livrarea de ciment pe piața islandeză. Cu banii obținuți din această vânzare, întreprinderea și-a putut reduce datoriile existente și a avut cel puțin posibilitatea de a reduce pierderile operaționale. Veniturile totale din vânzarea de active au fost de 580 milioane ISK și au fost utilizate pentru a reduce datoriile pe termen lung și pe termen scurt. Obiectivul principal al întreprinderii a fost acela de a reduce la minim cheltuielile de capital în timpul perioadei de restructurare. Toate datoriile pe termen lung rămase au fost ulterior renegociate astfel încât întreprinderea să nu reducă principalul împrumutului pentru o perioadă de doi ani de la data vânzării.

Potrivit informațiilor furnizate, cea mai dificilă parte a restructurării pentru întreprindere a fost renegocierea datoriilor cu creditorii. Se pare că întreprinderea își mărise considerabil împrumuturile pe termen scurt și lung în cursul ultimilor trei ani anteriori vânzării, ca urmare a pierderilor suferite. Întreprinderea semnase acorduri de împrumut cu diferite instituții. Instituțiile creditoare au considerat aceste împrumuturi cu Sementsverksmiðjan hf. ca fiind împrumuturi contractate de către stat și nu au mai fost dispuse să acorde credite întreprinderii odată ce aceasta a fost privatizată decât dacă împrumuturile erau rambursate. Prin urmare, nivelul datoriilor trebuia să fie redus în mod semnificativ, fapt care a fost realizat prin vânzarea de active care nu erau necesare în producția și/sau distribuția de ciment.

Autoritățile islandeze au indicat faptul că „reprezenta un factor critic în cadrul negocierilor [financiare] ca datoria de pensii să fie eliminată din bilanțul întreprinderii, astfel încât aceasta să furnizeze un calendar de rambursare viabil și plauzibil. Este evident, și această opinie a fost împărtășită de către cumpărători și de către creditori, că întreprinderea nu ar fi putut să facă față atât datoriei de pensii, cât și altor împrumuturi pe termen scurt și lung, precum și să mențină în același timp un nivel critic al investițiilor în active fixe pentru a menține întreprinderea funcțională”.

Excluderea datoriei de pensii odată cu rambursarea parțială a altor datorii reprezentau un element esențial în obținerea aprobării pentru restructurarea financiară.

La momentul vânzării, 63 de angajați lucrau pentru Sementsverksmiðjan hf. O analiză a caracteristicilor economice ale întreprinderii și ale pieței pe care aceasta activa a arătat că forța de muncă trebuia redusă cu cel puțin 20 de angajați. Pentru funcționarea fabricii erau necesari minimum 41 de angajați. Contractele cu personalul în plus au fost încetate, dar, datorită activității profesionale îndelungate a câtorva dintre acești angajați, costurile asociate disponibilizărilor au fost ridicate.

În al doilea rând, întreprinderea a operat un sistem de bonusuri asociat producției pentru majoritatea angajaților săi. Suma ce urma să fie distribuită angajaților era stabilită astfel încât costurile pentru bonusurile de producție să rămână aceleași pentru întreprindere, indiferent de numărul de angajați. A fost inițiată o negociere cu sindicatul pentru aplicarea acestui bonus de producție pe angajat astfel ca reducerea la nivelul totalului de personal să corespundă unei reduceri la nivelul sumei totale a bonusului de producție plătit.

Conform autorităților islandeze, măsura cea mai importantă a fost renegocierea prețurilor materiilor prime. Mai mult, compoziția cimentului a fost schimbată pentru a se reduce costurile energetice pentru producție.

Referitor la renegocierea prețurilor pentru materiile prime, o parte semnificativă a costurilor operaționale variabile ale Sementsverksmiðjan hf. era legată de prețurile de piață internaționale/naționale și nu putea fi modificată. Acesta era cazul pentru cărbune, electricitate, praf de silice și alte materii prime. Cu toate acestea, prețul pentru furnizarea nisipului de scoică, singura materie primă locală foarte importantă, a putut fi redus cu […] %. Prețul pentru alte materii prime locale a putut fi, de asemenea, negociat.

Mai mult, Sementsverksmiðjan hf. începuse să ardă fluide reziduale ca sursă alternativă de venit și ca modalitate de reducere a costurilor totale de combustibil.

În baza măsurilor descrise anterior, Autoritatea constată că planul de restructurare pentru Sementsverksmiðjan hf. respectă cerințele prevăzute în Orientările S & R. Planul de restructurare a descris circumstanțele care au condus la dificultățile Sementsverksmiðjan hf.’. Sementsverksmiðjan hf. nu se afla într-o situație în care să poată face față competiției și slăbiciunilor economice ale sectorului construcțiilor la începutul anilor 2000. Planul a cuprins o restructurare financiară profundă constând în renegocierea datoriilor cu creditorii și preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii către Fondul de pensii de stat. Restructurarea financiară a fost însoțită de măsuri de restructurare industrială inclusiv restructurarea forței de muncă (încetarea de contracte cu angajații, renegocierea avantajelor pentru angajați) și, în special, restructurarea costurilor de producție, cea mai costisitoare parte a planului de restructurare. Costurile de producție au fost reduse, compoziția cimentului a fost schimbată, contractele cu furnizorii au fost renegociate, au fost debutate inițiative de piață pentru creșterea veniturilor. Planul de restructurare al Sementsverksmiðjan hf. a prevăzut revenirea la viabilitate într-un termen scurt de doi ani, care pare o perioadă de timp rezonabilă. Planul este în prezent integral pus în aplicare și i-a permis întreprinderii să concureze pe piață prin forțe proprii. Din aceste motive, în baza informațiilor furnizate de autoritățile islandeze, Autoritatea consideră că planul de restructurare în favoarea Sementsverksmiðjan hf. respectă cerințele prevăzute în secțiunea 16.3.2.2(b) din Orientările S & R.

3.4.2. Evitarea unor denaturări excesive ale concurenței

Secțiunea 16.3.2.2(c) din Orientările S & R solicită adoptarea de măsuri pentru reducerea la minimum a oricăror efecte negative ale ajutorului asupra competitorilor. Altfel, ajutorul ar trebui considerat contravenind interesului comun și, în consecință, incompatibil cu funcționarea Acordului SEE. Această condiție îmbracă, de obicei, forma unei limitări a prezenței de care întreprinderea poate beneficia pe piața pe care activează după perioada de restructurare. În cazul în care mărimea pieței relevante este neglijabilă la nivelul SEE sau partea întreprinderii pe piața respectivă este neglijabilă, ar trebui să se considere că nu există o denaturare excesivă a concurenței.

Conform dispozițiilor din secțiunea 16.3.2.2(c) din Orientările S & R, Autoritatea va determina sfera limitării sau a reducerii necesare pentru a se asigura că nu există o denaturare excesivă a concurenței, în baza studiului de piață anexat la planul de restructurare și, în cazul în care procedura a fost inițiată, în baza informațiilor furnizate de către părțile interesate.

În acest caz, Autoritatea a deschis procedura formală de investigație în decembrie 2004 și a extins-o în noiembrie 2006. Cu toate acestea, nu au existat observații de la părțile interesate care să ofere informații cu privire la necesitatea de a impune măsuri compensatorii și sfera de extindere a acestora.

Orientările S & R sunt mai favorabile pentru acele întreprinderi la care continuarea funcționării nu este susceptibilă să antreneze efecte semnificative asupra situației concurențiale din SEE. Autoritățile islandeze au furnizat un studiu de piață privind Sementsverksmiðjan hf. și piața islandeză a cimentului, singura piață pe care este activă întreprinderea. Conform studiului, piața totală a cimentului din Islanda este limitată din cauza populației mici a țării. Există două întreprinderi active pe piața cimentului în Islanda: Sementsverksmiðjan hf. și Aalborg Portland Ísland hf. În timp ce prima dintre acestea produce și comercializează ciment și ciment de zgură, cea de-a doua importă ciment din Danemarca și îl comercializează în Islanda. În 2002, consumul de ciment în Islanda s-a ridicat la 122 899 tone (34). În 2002, consumul de ciment în UE s-a ridicat la 217,6 milioane. Prin urmare, se poate considera că ponderea Islandei pe piața cimentului din SEE este neglijabilă.

Mai mult, conform dispozițiilor din secțiunea 16.1.(3) din Orientările S & R, ajutorul de restructurare poate fi considerat justificat nu doar din considerente de politică socială sau regională, dar și de dorința de a se menține o structură de piață competitivă în situația în care dispariția unor întreprinderi ar conduce la o situație de monopol sau de oligopol strâns. Acesta ar fi cazul în Islanda dacă Sementsverksmiðjan hf. ar dispărea de pe piață, care ar deveni cel mai probabil o piață a cimentului monopolizată, depinzând de importurile unicului competitor de pe piața cimentului din Islanda. Faptul că piața cimentului din Islanda a fost caracterizată fie de monopolul, fie de oligopolul strâns al celor doi jucători de pe piață arată că posibilitatea sau atractivitatea acestei piețe pentru alți actori este foarte limitată ca urmare a sferei reduse a pieței și a posibilităților sale de dezvoltare (se face trimitere în acest sens la constatările studiului de piață menționat anterior).

Autoritatea nu consideră necesar, prin urmare, să solicite măsuri suplimentare pentru a limita prezența întreprinderii pe piață.

3.4.3. Ajutor limitat la minimum

În conformitate cu dispozițiile din secțiunea 16.3.2.2(d) din Orientările S & R, valoarea și intensitatea ajutorului trebuie să fie limitate la strictul minim necesar pentru ca restructurarea să se poată realiza, în funcție de resursele financiare existente ale întreprinderii, ale acționarilor sau ale grupului de întreprinderi din care face parte. Este de așteptat ca beneficiarii ajutorului să contribuie semnificativ la planul de restructurare prin resursele proprii, inclusiv prin vânzarea de active care nu sunt esențiale pentru supraviețuirea întreprinderii sau prin finanțări externe în condiții de piață. Pentru a se limita efectul de denaturare, dispozițiile din secțiunea 16.3.2.2(d) din Orientările S & R impun ca valoarea ajutorului sau forma de acordare a acestuia să fie astfel încât să se evite furnizarea către întreprindere de numerar în surplus care ar putea fi folosit pentru activități agresive, de denaturare a pieței și care nu sunt legate de procesul de restructurare.

În conformitate cu Orientările S & R, Autoritatea va examina nivelul obligațiilor întreprinderii după restructurare, inclusiv situația de după orice amânare sau reducere a datoriilor. Autoritatea va examina, de asemenea, dacă vreo parte a ajutorului este utilizată pentru finanțarea de noi investiții care nu sunt esențiale pentru restabilirea viabilității întreprinderii. În orice caz, trebuie demonstrat faptul că ajutorul va fi utilizat doar în scopul restabilirii viabilității întreprinderii și că acesta nu îi va permite beneficiarului să își extindă capacitatea de producție în cursul punerii în aplicare a planului de restructurare, în afară de cazul în care acest lucru este esențial pentru restabilirea viabilității, fără a denatura în mod excesiv concurența prin aceasta.

O parte fundamentală a restructurării Sementsverksmiðjan hf. a constat în vânzarea de active care nu erau esențiale pentru supraviețuirea întreprinderii, cum ar fi teren și clădiri, precum și de acțiuni și obligațiuni deținute la alte întreprinderi de care întreprinderea în cauză putea dispune pentru a obține bani cu scopul de a-și plăti datoriile. Mai mult, datoriile întreprinderii au fost plătite în măsura în care a fost posibil și renegociate pentru a facilita rambursarea acestora, pentru continuarea funcționării întreprinderii. Forța de muncă și costurile și structurile de producție au fost restructurate în consecință și finanțate prin mijloacele proprii ale întreprinderii. Singura intervenție din partea statului a constat în preluarea obligațiilor legate de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf. care se ridică la o sumă de aproximativ 425 milioane ISK. Aceasta a fost considerată de către creditorii întreprinderii o condiție sine qua non pentru a face fezabilă restructurarea acesteia. Prin urmare, Autoritatea concluzionează că ajutorul acordat de către Trezorerie s-a limitat la minimul necesar deoarece a vizat doar preluarea de către statul islandez a datoriei întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. la Fondul de pensii pentru angajații bugetari.

Costurile de restructurare pot fi rezumate după cum urmează:

(a)	renegocieri cu creditori

10 811 853 ISK

2 648 904 ISK (taxă pentru derularea restructurării financiare)

(b)	restructurarea forței de muncă

19 098 479 ISK

2 702 963 ISK (taxă pentru derularea restructurării forței de muncă)

(c)	restructurarea costurilor de producție și surse alternative de venit

1 018 200 000 ISK

(d)	reevaluarea activelor

511 856 488 ISK

Autoritatea consideră că participarea statului islandez la restructurarea întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. prin preluarea obligațiilor de pensii ale întreprinderii către Fondul de pensii pentru angajații bugetari, constituie un element fundamental pentru îndeplinirea restructurării întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. Preluarea de către stat a obligațiilor de pensii a fost considerată de către creditorii întreprinderii ca o condiție preliminară pentru renegocierea oricăror alte datorii și obligații. Acest ajutor acordat de către stat a permis întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. să obțină resursele necesare pentru finanțarea măsurilor strict legate de restructurare.

Deși preluarea obligațiilor de pensii nu a constituit un cost pentru stat nu pentru Sementsverksmiðjan hf., aceasta ar trebui inclusă în evaluarea totală a restructurării întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. Ajutorul a fost necesar pentru inițierea diferitelor măsuri de restructurare. Luând în considerare acestea și având în vedere valoarea cheltuielilor necesare pentru revenirea la starea de viabilitate a întreprinderii Sementsverksmiðjan hf., Autoritatea consideră că valoarea ajutorului implicat în această restructurare s-a limitat la minimul necesar.

3.4.4. Ajutorul de restructurare în zonele asistate

În conformitate cu secțiunea 16.3.2.5 din Orientările S & R, Autoritatea va lua în considerare necesitățile dezvoltării regionale la momentul evaluării ajutorului de restructurare în zonele asistate. În zonele asistate, condițiile pentru autorizarea ajutorului pot fi mai puțin stricte în ceea ce privește, în special, punerea în aplicare a măsurilor compensatorii. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că Autoritatea va adopta o abordare permisivă cu privire la ajutorul pentru restructurarea întreprinderilor în dificultate localizate în zone asistate, pentru a ajuta o regiune să sprijine în mod artificial întreprinderi. Dimpotrivă, este în interesul regiunii să își dezvolte cât mai repede posibil activități alternative viabile și durabile.

Fabrica întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. este situată în Akranes, în regiunea central-vestică a Islandei. Această zonă figurează pe harta ajutoarelor regionale a Islandei astfel cum a fost aprobată de către Autoritate în Decizia nr. 253/01/COL din 8 august 2001. Zona este caracterizată de o rată a șomajului peste media națională și depopulare. Fabrica de ciment a existat în Akranes din anul 1958 și a constituit un element important în viața economică a zonei. Într-un oraș cu o populație de aproximativ 5 500 de locuitori închiderea acestei fabrici ar avea un efect extrem de dăunător, cumulându-se cu depopularea în curs și cu declinul social și economic general.

3.4.5. Punerea integrală în aplicare a planului de restructurare

În conformitate cu dispozițiile Orientărilor S & R, întreprinderea trebuie să pună integral în aplicare planul de restructurare care a fost acceptat de către Autoritate și trebuie să execute celelalte obligații prevăzute în decizia Autorității (35). Autoritatea va considera orice netranspunere a planului sau neîndeplinire a celorlalte obligații ca o utilizare ilegală a ajutorului.

Acesta este calendarul prevăzut pentru planul de restructurare:

Măsură	Debutul restructurării	Finalizarea restructurării
Măsuri de restructurare financiară (negocierea și plata datoriilor către instituțiile creditoare, preluarea de către stat a obligațiilor de pensii)	Septembrie 2003	Octombrie 2003
Restructurarea forței de muncă (concediere de angajați, renegocieri cu sindicatele)	Octombrie 2003	Aprilie 2004
Restructurarea costurilor de producție (renegocierea prețurilor cu furnizorii, venituri alternative și reducerea costurilor)	Octombrie 2003	Decembrie 2004

Planul de restructurare a prevăzut generarea de profit ca urmare a restructurării întreprinderii în iulie 2005. Autoritățile islandeze au informat Autoritatea că Sementsverksmiðjan hf. a finalizat planul de restructurare și era capabilă să atingă pragul de rentabilitate încă din 2005. Din iunie 2003 până în mai 2004, Sementsverksmiðjan hf. a generat pierderi de 83 milioane ISK, comparativ cu pierderile de 250 milioane ISK în 2002. Din iunie 2004 până în mai 2005, întreprinderea a generat un profit de 22 milioane ISK.

În baza acestor informații, se pare că planul de restructurare pentru Sementsverksmiðjan hf. a avut cea mai scurtă durată posibilă, a reușit să restabilească viabilitatea întreprinderii într-o perioadă de timp rezonabilă și s-a bazat, prin urmare, pe presupuneri realiste cu privire la condițiile viitoare de funcționare.

3.4.6. Monitorizarea și raportul anual

Autoritatea trebuie să poată fi în măsură să se asigure că planul de restructurare este pus în aplicare în mod corespunzător. Acest lucru este, în mod normal, realizat prin rapoarte regulate și detaliate transmise de către statul AELS în cauză Autorității. În acest caz însă, restructurarea s-a finalizat deja odată cu restabilirea viabilității întreprinderii. Nu mai există măsuri de restructurare în curs, toate fiind finalizate cu succes. Prin urmare, nu mai este necesar să se raporteze cu privire la punerea în aplicare a planului de restructurare.

3.5. CONDIȚIA „PRIMA ȘI ULTIMA DATĂ”

Pentru a se evita ca întreprinderile să fie asistate ilegal, ajutorul de restructurare trebuie să fie acordat o singură dată. În momentul în care ajutorul de restructurare este notificat către Autoritate, conform secțiunii 16.3.2.3. din Orientările S & R statul AELS trebuie să precizeze dacă întreprinderea în cauză a mai primit ajutor de restructurare în trecut, inclusiv ajutor acordat înainte de intrarea în vigoare a Orientărilor S & R și orice alt ajutor care nu a fost notificat.

Autoritățile islandeze au declarat că este îndeplinită condiția „prima și ultima dată”. Acestea au mai afirmat că întreprinderea nu a mai primit anterior niciun ajutor și că nu există planuri de acordare de ajutor în favoarea acesteia în viitor.

4. CONCLUZIE

Din motivele menționate mai sus, Autoritatea consideră că ajutorul acordat întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. în legătură cu preluarea de către statul islandez a obligațiilor de pensii ale întreprinderii constituie ajutor de restructurare și este compatibil cu funcționarea Acordului SEE în baza dispozițiilor Orientărilor privind ajutoarele pentru salvare și restructurare aplicabile la momentul acordării ajutorului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Preluarea de către stat a obligațiilor de pensii provenind de la Sementsverksmiðjan hf. către Fondul de pensii pentru angajații bugetari constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

Articolul 2

Ajutorul menționat la articolul 1 este compatibil cu funcționarea Acordului SEE în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul SEE și Orientările privind ajutoarele de salvare și de restructurare adoptate de către Autoritate în 1999.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Islanda.

Articolul 4

Numai versiunea în limba engleză este autentică.

Adoptată la Bruxelles, 28 mai 2008.

Pentru Autoritatea de Supraveghere a AELS

Per SANDERUD

Președinte

Kristján Andri STEFÁNSSON

Membru al Colegiului

(1) Denumită în continuare „Autoritatea”.

(2) Denumit în continuare „Acordul SEE”.

(3) Denumit în continuare „Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție”.

(4) Denumit în continuare „Protocolul 3”.

(5) Orientări privind aplicarea și interpretarea articolelor 61 și 62 din Acordul SEE și a articolului 1 din Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, adoptate și emise de Autoritatea de Supraveghere a AELS la 19 ianuarie 1994, publicate în JO L 231, 3.9.1994, p. 1 și în Suplimentul SEE nr. 32, 3.9.1994. Orientările au fost modificate ultima dată la 19 decembrie 2007. Denumite în continuare „Orientările privind ajutorul de stat”. O versiune actualizată a Orientărilor privind ajutorul de stat este disponibilă pe site-ul internet al Autorității: http://www.eftasurv.int/fieldsofwork/fieldstateaid/guidelines/

(6) Publicată în JO L 139, 25.5.2005, p. 37.

(7) Decizia Autorității nr. 421/04/COL a fost publicată în JO C 117, 19.5.2005, p. 17 și în Suplimentul SEE nr. 24, 19.5.2005. Decizia Autorității nr. 368/06/COL a fost publicată în JO C 77, 5.4.2007, p. 21 și în Suplimentul SEE nr. 17, 5.4.2007, p. 1.

(8) Pentru mai multe informații privind diferitele schimburi de corespondență dintre Autoritate și autoritățile islandeze, se face trimitere la Decizia Autorității de deschidere a procedurii formale de investigație, Decizia nr. 421/04/COL.

(9) A se vedea nota de subsol 7.

(10) A se vedea nota de subsol 7.

(11) Pentru mai multe informații cu privire la procesul de vânzare, se face trimitere la Decizia nr. 421/04/COL a Autorității.

(12) Grupul de investiție a fost format din Framtak fjárfestingarbanki hf, Björgun ehf., BM Vallá ehf. și inițial Steypustöðin, care a fost ulterior înlocuit de către întreprinderea norvegiană Norcem AS.

(13) Două tancuri de depozitare a cimentului, construcție pentru livrarea/ambalarea cimentului, scări și hol, conducte de cimentare, gard și poartă, silozuri de oțel cu echipamentul aferent, compresoare de aer, uscător și echipament electric într-o hală de depozitare lângă platforma de încărcare, macara de chei, tubulatură pentru conducte de cimentare, pod basculă de vehicule și echipamentul informatic aferent.

(14) Cameră de presiune, două silozuri, echipament de livrare a cimentului, magazie pompe, echipament de cântărire pentru mașini și echipament informatic atașat în sala de livrare, macara, conducte și siloz de oțel cu echipament atașat, utilaje și toalete, stații de transformare, scări și hol.

(15) Primele către secțiunea A a Fondului de pensii pentru angajații bugetari se plătesc în baza venitului total al angajaților afiliați care dobândesc drepturi de pensionare în baza numărului total de prime plătite. Astfel cum este cazul cu majoritatea fondurilor de pensifvi profesionale obligatorii, drepturile de pensie din secțiunea A sunt legate de indicele prețurilor de consum. Drepturile angajaților afiliați la pensie sunt obligatorii prin lege iar angajatorii trebuie să ajusteze periodic primele acestora pentru a garanta că venitul de prime al Fondului corespunde angajamentelor sale.

(16) Sublinierea aparține Autorității.

(17) Acronim în islandeză pentru Fondul de pensii pentru angajații bugetari.

(18) Autoritățile islandeze au furnizat informații privind afilierea angajaților întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. în cadrul diferitelor scrisori. Acestea au furnizat aceste cifre estimative într-o scrisoare din data de 12 noiembrie 2003. Într-o scrisoare din data de 18 aprilie 2006, autoritățile islandeze au mai explicat faptul că la momentul încorporării întreprinderii în 1993, 6 angajați erau afiliați la Fondul de pensii pentru angajații bugetari și 93 la fonduri de pensii private. Conform explicațiilor autorităților islandeze, funcționarii angajați ai întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. au avut acces la Fondul de pensii pentru angajații bugetari, în timp ce muncitorii angajați erau afiliați la sistemul de fonduri de pensii private, adică fondurile de pensii ale sindicatelor acestora. După încorporarea întreprinderii în 1993, noii angajați funcționari aveau încă posibilitatea de a se afilia la Fondul de pensii de stat. După vânzarea acțiunilor statului deținute la Sementsverksmiðjan hf., efectuată în 2003, toți noii angajați trebuie să se afilieze la un fond de pensii privat.

(19) Activele vizate sunt proprietățile și activele întreprinderii din Reykjavík, sediul întreprinderii din Akranes cu excepția unui etaj și jumătate și acțiunile și obligațiunile deținute de Sementsverksmiðjan hf. la alte întreprinderi.

(20) Două tancuri de depozitare a cimentului, construcție pentru livrarea/ambalarea cimentului, scări și hol, conducte de cimentare, gard și poartă, silozuri de oțel cu echipamentul aferent, compresoare de aer, uscător și echipament electric într-o hală de depozitare lângă platforma de încărcare, macara de chei, tubulatură pentru conducte de cimentare pod basculă de vehicule și echipamentul informatic aferent.

(21) Acțiunile deținute la întreprinderea Geca au fost evaluate la 46,5 milioane ISK, acțiunile la întreprinderea Spölur, la 40 milioane ISK, iar obligațiunile emise de Spölur, la 11 milioane ISK.

(22) Islenskt Sement explică faptul că costurile totale de lichidare pentru întreprindere au fost de 390,4 milioane ISK, inclusiv sumele de cumpărare plătite de către stat pentru terenul din Reykjavik și Akranes. În cazul în care statul ar fi decis să închidă întreprinderea, costul de lichidare s-ar fi ridicat la valoarea de lichidare a activelor fixe, 69,9 milioane ISK mai puțin obligația contractuală de a curăța terenul pe care a funcționat întreprinderea rezultând un cost total de lichidare a întreprinderii care se ridică la 390,4 milioane ISK. Decizia statului de a prelua datoria pe care întreprinderea o avea la Fondul de pensii pentru angajații bugetari care se ridică la 388 028 317 ISK și de a vinde acțiunile deținute la întreprindere către Islenskt Sement pentru 68 milioane ISK a rezultat într-un cost net care se ridică la 320 028 317 ISK. Astfel, costurile de lichidare au depășit costul total de vânzare a întreprinderii cu 70 376 683 ISK.

(23) Almenna Verkfræðistofan (AV) a efectuat o evaluare parțială a proprietăților întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. din Reykjavik în februarie 2003 și o evaluare completă în noiembrie 2003. Valoarea obligațiunilor și a acțiunilor a fost stabilită de către MP Verðbref la momentul stabilirii valorii de lichidare a întreprinderii anterior vânzării acțiunilor statului. Domnul Daníel Rúnar Elíasson, agent imobiliar autorizat al Agenției imobiliare Hákot, a evaluat clădirea din Akranes în august 2003.

(24) Cauzele conexate T-127/99, T-129/99 și T-148/99, Diputación Foral de Alava și alții/Comisia, Rec., 2002, p. II-1275, punctul 71.

(25) Cauza T-366/00, Scott SA c. Comisia, Rec., 2007, p. II-797, punctul 93.

(26) Conform jurisprudenței Curții, Autorității „nu i se poate reproșa faptul că evaluarea acesteia este aproximativă” deoarece prin natura ei, o astfel de evaluare este aproximativă, cf. cauza T-366/00, Scott SA/Comisia, citată anterior, punctul 96.

(27) Două tancuri de depozitare a cimentului, construcții de livrare/ambalare a cimentului, scări și hol, conducte de cimentare gard și poartă, silozuri de oțel cu echipamentul aferent, compresoare de aer, uscător și echipament electric într-un depozit pe chei, macara de chei, tubulatură pentru conducte de cimentare, pod basculă de vehicule și echipamentul informatic aferent.

(28) Activele închiriate sunt o cameră de presiune, două silozuri și hală pentru livrarea de ciment și pentru pompe care acoperă o suprafață de 290 m2. Mai mult, echipamentul de măsurare pentru mașini, lot, macara, conducte și siloz de oțel, utilaje și toalete, stație de transformare, scări și hol sunt, de asemenea, închiriate.

(29) Autoritățile islandeze au informat autoritatea că utilizarea celei mai mari părți a terenului de la Sævarhöfði din Reykjavik, deținut anterior de Sementsverksmiðjan hf., a fost închiriat către Jarðboranir hf. la un preț de […] ISK pe metru pătrat. Prețul de închiriere solicitat de la Sementsverksmiðjan hf. a fost de […] ISK. Autoritățile islandeze au explicat, de asemenea, că închirierea terenului de la Sævarhöfði a fost mediatizată în ziarul Morgunblaðið la sfârșitul anului 2003 și că cea mai avantajoasă ofertă a fost făcută de Jarðboranir hf. pentru prețul menționat anterior. Din aceste motive, autoritățile islandeze au susținut că prețul chiriei a corespuns prețurilor de piață din Islanda.

(30) Conform articolului 3 din Acordul dintre Fondul de pensii pentru funcționarii publici și Ministerul de Finanțe privind plata obligațiilor Trezoreriei Statului, conform cu articolul 33 din Legea nr. 1/1997, privind Fondul de pensii pentru funcționari publici, cu privire la angajații Iceland State Cement Works la sfârșitul anului 1996, obligațiile în numele Iceland Cement Ltd. erau de 400 801 268 ISK.

(31) Obligațiile de pensii privind angajații deja pensionați s-au ridicat la 412 milioane ISK până în octombrie 2003. La aceeași dată, datoria corespunzătoare obligațiilor viitoare pentru angajații actuali a fost estimată ca ridicându-se la aproximativ 10-15 milioane ISK.

(32) Cauza T-157/01, Danske Busvognmænd/Comisia, Rec., 2004, p. II-917, punctul 116.

(33) Publicate în JO L 274, 26.10.2000, p. 1 și în Suplimentul SEE nr. 48, 26.10.2000.

(34) 38,215 tone de ciment au fost importate în Islanda și 84,684 tone au fost produse în țară.

(35) În principiu, planul de restructurare trebuia să fie prezentat în versiunea integrală cu notificarea înainte de acordarea ajutorului. În acest caz, planul nu a fost prezentat în prealabil, dar elementele principale ale planului de restructurare au fost prevăzute înainte de derularea restructurării. Prin urmare, Autoritatea consideră că acesta poate fi aprobat în conformitate cu Orientările S & R.

25.3.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 79/40

DECIZIAAUTORITĂȚII AELS DE SUPRAVEGHERE

nr. 405/08/COL

din 27 iunie 2008

de încheiere a procedurii de investigație formală cu privire la Fondul islandez de finanțare a locuințelor

(Islanda)

AUTORITATEA AELS DE SUPRAVEGHERE (1),

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European (2), în special articolul 59 alineatul (2), articolele 61-63 și Protocolul 26 la acesta,

având în vedere Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție (3), în special articolul 24,

având în vedere articolul 1 alineatul (2) din partea I și articolul 4 alineatul (4) și articolul 6 din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție (4),

având în vedere Orientările Autorității (5) privind aplicarea și interpretarea articolelor 61 și 62 din Acordul privind SEE,

având în vedere Decizia Autorității nr. 195/04/COL privind dispozițiile de punere în aplicare la care se face referire la articolul 27 din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție (6),

având în vedere hotărârea Curții AELS în cauza E-9/04 privind o cerere de anulare a Deciziei nr. 213/04/COL privind Fondul islandez de finanțare a locuințelor (7),

având în vedere Decizia Autorității nr. 185/06/COL de inițiere a procedurii de investigație formală cu privire la Fondul islandez de finanțare a locuințelor (8),

solicitând părților interesate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile menționate și având în vedere observațiile acestora,

întrucât:

I. DATE FACTUALE

1. PROCEDURĂ

Prin scrisoarea din 20 noiembrie 2003 din partea Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană, care transmitea o scrisoare din partea Ministerului islandez de Finanțe din aceeași dată, ambele primite și înregistrate de către Autoritate la data de 25 noiembrie 2003 (Doc. nr.: 03-8227 A, numărul de referință actual: 255584), autoritățile islandeze au notificat, în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, o creștere a nivelului maxim al împrumuturilor acordate de către Fondul islandez de finanțare a locuințelor (denumit în continuare „HFF”) de până la 90 % din prețul de cumpărare a locuințelor.

La 11 august 2004, Autoritatea a adoptat Decizia nr. 213/04/COL. În decizie, Autoritatea a constatat, fără a iniția procedura formală de investigație, că legislația islandeză privind HFF implica ajutor către HFF, dar că ajutorul în cauză era compatibil cu normele privind ajutoarele de stat coroborate cu articolul 59 alineatul (2) din Acordul privind SEE.

Decizia a fost contestată înaintea Curții AELS printr-o cerere a Asociației băncilor și agenților de titluri de valori din Islanda, o asociație care a fuzionat de atunci cu alte asociații financiare și de asigurări și este activă în prezent sub denumirea de Asociația islandeză de servicii financiare (denumită în continuare „SFF”). Prin hotărârea din 7 aprilie 2006 în cauza E-9/04, Curtea AELS a susținut cererea și a anulat Decizia nr. 213/04/COL a Autorității.

Deoarece Autoritatea, pe baza informațiilor aflate la dispoziția sa, a ajuns la concluzia preliminară potrivit căreia măsurile de ajutor contestate au constituit ajutor nou, aceasta a adoptat la 21 iunie 2006 Decizia nr. 185/06/COL de inițiere a procedurii de investigație formală cu privire la sistemul HFF. Autoritatea a transmis această decizie autorităților islandeze prin scrisoarea din data de 21 iunie 2006 (numărul de referință 377864).

Decizia nr. 185/06/COL a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE la acesta (9). Autoritatea a invitat părțile interesate să-și prezinte observațiile cu privire la decizie.

Prin scrisoarea din partea Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană din data de 20 noiembrie 2006, primită și înregistrată de către Autoritate la 21 noiembrie 2006, Autoritatea a primit observații privind decizia în cauză din partea autorităților islandeze (numărul de referință 399173).

Prin intermediul scrisorii din data de 24 noiembrie 2006 (numărul de referință 399801), Autoritatea a transmis observațiile prezentate de autoritățile islandeze către SFF și a invitat SFF să prezinte observații cu privire la comunicarea transmisă.

Autoritatea a primit observații suplimentare din partea autorităților islandeze printr-o scrisoare a Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană din data de 3 ianuarie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 4 ianuarie 2007 (numărul de referință 405009).

Prin scrisoarea din data de 31 ianuarie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 2 februarie 2007 (numărul de referință 408361), SFF a răspuns scrisorii Autorității din data de 24 noiembrie 2006, răspunsul fiind transmis autorităților islandeze la 5 februarie 2007 (numărul de referință 408509).

Prin scrisoarea din data de 28 februarie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 1 martie 2007 (numărul de referință 411962), SFF a prezentat observații cu privire la Decizia Autorității nr. 185/06/COL. Autoritatea a transmis comunicarea în cauză autorităților islandeze în vederea prezentării de observații printr-o scrisoare datată 5 martie 2007 (numărul de referință 412290).

Prin scrisoarea Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană din data de 5 martie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 9 martie 2007 (numărul de referință 412950), autoritățile islandeze au răspuns la observațiile prezentate de SFF la 31 ianuarie 2007.

Prin scrisoarea din data de 4 aprilie 2007 (numărul de referință 415881), Autoritatea a solicitat anumite clarificări din partea autorităților islandeze.

Prin scrisoarea Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană din data de 30 aprilie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 30 aprilie 2007 (numărul de referință 419451), autoritățile islandeze au răspuns scrisorii Autorității din data de 5 martie 2007.

Prin scrisoarea Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană din data de 14 iunie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 14 iunie 2007 (numărul de referință 425255), autoritățile islandeze au răspuns scrisorii Autorității din data de 4 aprilie 2007.

Au fost furnizate informații suplimentare de către reprezentanții autorităților islandeze prin intermediul mesajului electronic din data de 21 august 2007 (numărul de referință 435379).

Prin scrisoarea din data de 28 septembrie 2007 (numărul de referință 442805), Autoritatea a solicitat informații suplimentare din partea autorităților islandeze privind garanțiile de stat conform legislației islandeze. Prin scrisoarea Misiunii Islandeze pe lângă Uniunea Europeană din data de 24 octombrie 2007, primită și înregistrată de către Autoritate la 25 octombrie 2007 (numărul de referință 448739), autoritățile islandeze au răspuns solicitării respective.

Cazul a făcut în continuare obiectul unor discuții suplimentare între reprezentanții Autorității și Guvernul islandez în cadrul mai multor reuniuni, ultima dintre acestea fiind reuniunea „pachet” din data de 29 octombrie 2007 din Reykjavik.

Prin intermediul mesajului electronic din data de 27 noiembrie 2007, reprezentanții legali ai SFF au prezentat informații suplimentare cu privire la investigația HFF (numărul de referință 454226).

Cazul a fost discutat cu reclamantul în reuniunea din data de 6 martie 2008, în urma căreia reclamantul a prezentat o comunicare suplimentară la 28 martie 2008 (numărul de referință 471552).

Guvernul islandez și-a prezentat observațiile cu privire la această ultimă comunicare a reclamantului prin scrisoarea din 15 aprilie 2008 (numărul de referință 473576).

2. CADRUL LEGISLATIV ISLANDEZ PRIVIND SECTORUL LOCUINȚELOR

2.1. INTRODUCERE

În secțiunea care urmează Autoritatea va descrie cadrul legislativ islandez privind sistemul locuințelor. Descrierea va acoperi legislația astfel cum se prezenta aceasta la momentul intrării în vigoare a Acordului privind SEE și va sublinia modificările legislative în cazul în care acestea au fost adoptate ulterior.

În secțiunea 3 se va face o descriere a temeiului juridic conform legislației islandeze pentru fiecare dintre elementele de ajutor de stat potențial identificate în Decizia nr. 185/06/COL de inițiere a procedurii de investigație formală. Vor fi discutate dispozițiile legale aflate în vigoare la momentul intrării în vigoare a Acordului privind SEE, precum și modificările legislative.

2.2. SISTEMUL LOCUINȚELOR

2.2.1. Introducere

În ultimii 50 de ani, intervenția publică pe piața islandeză a locuințelor a urmărit încurajarea proprietății private de locuințe. În 1955, s-a instituit baza pentru o implicare sistematică a statului atât în ceea ce privește elaborarea de politici în domeniul locuințelor, cât și în ceea ce privește acordarea de împrumuturi pentru locuințe private. Agenția de stat pentru locuințe (Húsnæðisstofnun ríkisins) a fost instituită prin Legea nr. 51/1980 și a acordat, între altele, împrumuturi în condiții preferențiale cumpărătorilor de locuințe private.

În 1986 sistemul de împrumuturi pentru locuințe a suportat anumite modificări care au impus, printre altele, ca fondurile de pensii să asigure o finanțare parțială a sistemului. Băncile islandeze nu au oferit, în general, finanțare pentru locuințele private. Deoarece Agenția de stat pentru locuințe a acordat împrumuturi pentru locuințe sub ratele de pe piață, rezultatul a constat într-o creștere semnificativă a cererii care, la rândul său, a forțat resursele fondurilor de pensii peste limitele acestora. În vederea remedierii situației și pentru a genera mai multe resurse financiare pentru finanțarea locuințelor, a fost introdus un sistem de obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe în 1989, care va fi descris în detaliu în cele ce urmează.

2.2.2. Legea nr. 97/1993 privind Agenția de stat pentru locuințe

2.2.2.1. Introducere

La momentul intrării în vigoare a Acordului privind SEE la 1 ianuarie 1994, Agenția de stat pentru locuințe era reglementată de Legea nr. 97/1993 (lög nr. 97/1993, um Húsnæðisstofnun ríkisins). Legea era, în fapt, o versiune consolidată a Legii nr. 86/1988 cu același nume care făcuse obiectul a numeroase modificări (10).

Conform articolului 1 din Legea nr. 97/1993, scopul acestuia era de a promova securitatea islandezilor în ceea ce privește achiziționarea de locuințe prin acordarea de împrumuturi și prin organizarea aspectelor referitoare la locuințe și la construcția de locuințe. În plus, acesta trebuia să promoveze drepturi egale cu privire la achiziționarea de locuințe prin furnizarea de fonduri cu scopul specific de creștere a șanselor persoanelor de a achiziționa sau de a închiria locuințe în condiții acceptabile.

În conformitate cu Legea nr. 97/1993, patru organisme publice diferite au fost active în sistemul de locuințe, și anume: Agenția de stat pentru locuințe, Consiliul de stat pentru locuințe, Fondul de stat pentru construcții și Fondul pentru locuințe pentru lucrători.

2.2.2.2. Agenția de stat pentru locuințe și Consiliul de stat pentru locuințe

Temeiul juridic pentru Agenția de stat pentru locuințe a fost prevăzut la articolul 2 din legea sus-menționată. Conform dispoziției în cauză, agenția era o instituție de stat supusă unui consiliu de directori separat (Consiliul de stat pentru locuințe) aflat în sfera de competență a ministrului afacerilor sociale, care deținea răspunderea deplină asupra aspectelor referitoare la locuințe. Agenția urma să gestioneze și să pună în aplicare funcțiile referitoare la locuințe încredințate prin lege autorităților publice.

Ministrului afacerilor sociale i s-a permis să emită un regulament pentru a decide în detaliu cu privire la structura agenției, în conformitate cu articolul 3 din lege. Ministrul a fost, de asemenea, autorizat să fuzioneze gestiunea globală, operațiile și resursele umane a două sau mai multor divizii, departamente și fonduri prevăzute în lege. Costurile de funcționare ale Agenției de stat pentru locuințe urmau să fie divizate între fondurile gestionate de către agenție, luându-se în considerare sfera operării acestora și activele nerambursate la încheierea anului fiscal.

Agenția de stat pentru locuințe era administrată de Consiliul de stat pentru locuințe („Consiliul”), care era format din șapte membri aleși de către Parlament după alegerile parlamentare, în conformitate cu articolul 4 din lege. Conform articolului 5 din lege, Consiliul urma să gestioneze finanțele, operațiunile și alte activități ale Agenției de stat pentru locuințe, ale Fondului de stat pentru construcții și ale Fondului pentru locuințe pentru lucrători. Acesta trebuia, de asemenea, să garanteze că agenția își desfășoară activitățile în conformitate cu legislația și cu dispozițiile administrative în vigoare. În plus, Consiliului i s-a acordat, între altele, responsabilitatea de a aloca dezvoltatorilor fonduri pentru locuințe sociale.

Consiliul de stat pentru locuințe a fost, de asemenea, împuternicit, sub rezerva aprobării de către ministrul afacerilor sociale, să instituie noi categorii de împrumuturi, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2). Specificații suplimentare privind împrumuturile au fost prevăzute la articolele 12-15 din lege.

2.2.2.3. Fondul de stat pentru construcții

Rolul și misiunea Fondului de stat pentru construcții au fost prevăzute la articolul 8 din Legea nr. 97/1993. Conform dispoziției în cauză, fondul urma să se angajeze în activități de creditare și în tranzacții cu obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe în conformitate cu dispozițiile legii și cu regulamentele stabilite în conformitate cu acesta. Fondul era, de asemenea, responsabil pentru operațiunile de împrumut sau de creditare care fuseseră efectuate cu privire la fond sau care ar fi putut fi efectuate în viitor. Articolul 9 din lege prevedea modalitatea de finanțare a Fondului de stat pentru construcții după cum urmează:

„1.	Din veniturile rezultate din capitalul propriu al fondului, și anume rate, dobânzi și plăți de indexare a prețurilor aferente împrumuturilor acordate.

2.	Prin contribuțiile anuale ale Trezoreriei de stat, astfel cum este prevăzut în legea bugetului.

Prin vânzarea de obligațiuni către Fondul de asigurări de șomaj, către fondurile de pensii, astfel cum a fost convenit cu Agenția de stat pentru locuințe și fonduri, precum și prin orice alte împrumuturi care ar putea fi hotărâte în detaliu în planul de investiții și creditare aplicabil în orice moment.”

Articolul 11 din lege a permis Fondului de stat pentru construcții să acorde împrumuturi în cadrul următoarelor categorii, cu condiția alocării finanțării în bugetul acestuia pentru anul respectiv:

„1.	Împrumuturi pentru construirea de locuințe pentru persoanele în vârstă și pentru construirea de instituții de îngrijire pe timp de zi pentru copii și persoane în vârstă.

2.	Împrumuturi speciale pentru persoanele cu nevoi speciale.

3.	Împrumuturi sau subvenții pentru inovații tehnice și alte reforme în industria construcțiilor.”

Toate împrumuturile din Fondul de stat pentru construcții urmau să fie complet indexate, în conformitate cu articolul 16 din lege. Fiecare împrumut trebuia garantat printr-o ipotecă de gradul 1 sau 2 pe locuința pentru care se acorda împrumutul. Mai mult, era permisă solicitarea ca împrumutul acordat și ipoteca să nu depășească un anumit procent din prețul de cumpărare, evaluarea imobiliară sau evaluarea de asigurare împotriva incendiilor.

2.2.2.4. Obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe

Astfel cum s-a menționat anterior, așa-numitul sistem de obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe a fost înființat în 1989. Prin urmare, articolul 18 din Legea nr. 97/1993 a autorizat Fondul de stat pentru locuințe să pună în funcțiune o Divizie de obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe, separată, ale cărei finanțe urmau să fie ținute separat de celelalte activități ale fondului. Conform articolului 19 din lege, rolul diviziilor de obligațiuni era:

„(a)	emiterea de categorii de obligațiuni vandabile în numele Fondului de stat pentru construcții, denumite în continuare obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe, supuse termenilor și condițiilor prevăzute în prezenta lege sau prin regulament;

(b)	schimbarea titlurilor de creanță transferabile garantate prin ipotecă pe locuințele rezidențiale, emise în legătură cu cumpărarea proprietății imobiliare, construirea de noi locuințe sau extinderi, îmbunătățiri sau renovarea locuințelor rezidențiale utilizate […];

(c)	promovarea valorificării obligațiunilor pentru finanțarea construcției de locuințe pe piață în orice moment.”

Sistemul de obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe nu era un sistem tradițional de împrumuturi ipotecare, ci un sistem de schimb de obligațiuni, aceasta însemnând că cumpărătorii de locuințe solicitau Diviziei de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe să emită o obligațiune ipotecară care era garantată cu proprietatea care urma să fie cumpărată. Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe cumpăra apoi obligațiunea de la cumpărătorul de locuință, plătind-o prin emiterea de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe către vânzător. Obligațiunile privind finanțarea construcției de locuințe puteau apoi să fie comercializate liber pe piața titlurilor de valori. Vânzătorul putea vinde obligațiunile pe piața titlurilor de valori, le putea folosi ca mijloc de plată sau le putea păstra.

În conformitate cu articolul 21 din lege, Diviziei de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe i s-a permis să solicite o marjă a dobânzii pentru a-și acoperi cheltuielile operaționale și pierderile estimate din împrumuturile nerambursate. Ministrul afacerilor sociale urma să stabilească nivelul marjei dobânzii la propunerea Consiliului de stat pentru locuințe.

Instrumentele ipotecare cumpărate de Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe urmau să fie emise pentru o perioadă maximă a împrumutului de 25 de ani, în conformitate cu articolul 26 din lege. Conform articolului 27, instrumentele ipotecare în cauză puteau fi schimbate pe obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe ridicându-se la maximum 75 % din prețul rezonabil evaluat al proprietății. Ministrul afacerilor sociale a fost împuternicit să decidă procentajul maxim printr-un regulament prin care putea stabili un procentaj mai mare pentru construcții noi și pentru prima achiziționare a unei locuințe rezidențiale. Conform articolului 29 din lege, Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe trebuia să promoveze valorificarea pe piață a obligațiunilor privind finanțarea construcției de locuințe. În acest scop divizia urma să încheie colaborări cu bănci, fonduri de pensii și alte entități de pe piața financiară. Mai mult, Fondului de stat pentru construcții i s-a permis să dispună de o parte din fondurile sale pentru tranzacții în obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe, pentru promovarea echilibrului pe piață.

Legea în sine nu a conținut dispoziții cu privire la persoanele eligibile pentru împrumuturi în cadrul sistemului de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe. În schimb, astfel de norme au fost prevăzute prin Regulamentul nr. 467/1991 cu privire la Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe și tranzacțiile cu acest tip de obligațiuni (um húsbréfadeild og húsbréfaviðskipti). În ceea ce privește creditele acordate întreprinderilor, regulamentul a prevăzut faptul că antreprenorii în construcții erau eligibili pentru împrumuturi în cadrul sistemului. Un antreprenor în construcții era definit ca orice entitate recunoscută care construiește și comercializează apartamente finisate în conformitate cu standardele industriale relevante, în conformitate cu articolul 1 din regulament. Normele privind împrumuturile pentru clădiri noi au fost prevăzute la articolul 10 din regulament, iar articolul 25 a impus o cerință specială privind antreprenorii conform căreia aceștia trebuiau să prezinte o garanție din partea unei instituții financiare sau a municipalității.

2.2.2.5. Fondul pentru locuințe pentru lucrători

Rolul Fondului pentru locuințe al lucrătorilor a fost de a administra acordarea de împrumuturi pentru locuințe sociale cu scopul de a soluționa necesitățile locative ale celor care necesită asistență specială în materie, în conformitate cu articolul 47 din lege. Articolul 48 a vizat finanțarea Fondului pentru locuințe pentru lucrători, care a fost realizată după cum urmează:

„(a)	prin profitul capitalului propriu al fondului, și anume rate, dobânzi și plăți de indexare a prețurilor aferente împrumuturilor acordate;

(b)	prin contribuțiile anuale ale Trezoreriei de stat, astfel cum este prevăzut ocazional în legea privind bugetul;

(c)	prin împrumuturi de la municipalități către Agenția de stat pentru locuințe, în conformitate cu articolul 42;

(d)	prin vânzarea de obligațiuni către fondurile de pensii, în conformitate cu acordurile încheiate între Agenția de stat pentru locuințe și fondurile de pensii;

(e)	prin împrumuturi speciale, hotărâte ocazional în planurile de investiții și de credit în cazul în care fondurile disponibile conform literelor (a)-(d) nu sunt suficiente pentru dezvoltările planificate.”

Categoriile de împrumuturi ale Fondului pentru locuințe al lucrătorilor au fost enumerate la articolul 50 din lege, fiind după cum urmează:

„1.	Împrumuturi pentru închiriere-cumpărare de locuințe sociale (pentru 90 % din prețul de cumpărare).

2.	Împrumuturi pentru locuințe sociale proprietate personală (pentru 90 % din prețul de cumpărare).

3.	Împrumuturi pentru locuințe sociale închiriate (pentru 90 % din prețul de cumpărare).

4.	Împrumuturi pentru închirierea-cumpărarea de locuințe în general (pentru 70 % și 20 % din prețul de cumpărare). […]”

Împrumuturile pentru locuințele sociale au fost acordate de către Consiliul de stat pentru locuințe din Fondul pentru locuințe pentru lucrători, în conformitate cu articolul 52 din lege. Împrumutul se putea ridica până la 90 % din costul de construcție sau din prețul de cumpărare, fără însă să depășească 90 % din baza de costuri aprobată de către Consiliul de stat pentru locuințe, minus o contribuție specială de 3,5 % a municipalităților pentru fiecare apartament social, în conformitate cu articolul 42 alineatul (2) din lege (11). Cu privire la dreptul la asistență socială, articolul 64 din lege a prevăzut că dreptul de împrumut pentru locuințe sociale proprietate personală era limitat la persoanele care îndeplineau următoarele condiții:

„(a)	nu dețin o altă locuință sau un bun comparabil sub o altă formă;

(b)	au avut un venit mediu în ultimii trei ani anteriori alocării care nu depășește […]. Limitele venitului sunt stabilite de către Consiliul de stat pentru locuințe la începutul fiecărui an […];

(c)	demonstrează capacitate de plată, care este evaluată de către comitetul pentru locuințe al municipalității […].”

Articolul 65 a prevăzut faptul că persoanele care solicitau locuințe în regim de închiriere trebuiau să îndeplinească condițiile de la literele (a) și (b).

Proprietarul unui apartament social care intenționa să vândă apartamentul respectiv trebuia să notifice comitetul pentru locuințe sau alt dezvoltator imobiliar cu privire la o astfel de intenție, în conformitate cu articolul 85 din lege. Dezvoltatorul imobiliar trebuia să cumpere apartamentul și să îl revândă în conformitate cu legea și cu regulamentele stabilite în temeiul legii. La cumpărarea unui apartament, vânzătorului acestuia trebuia să i se ramburseze contribuția pe care a adus-o la achiziționarea locuinței și ratele pe care acesta le-a plătit pentru împrumutul de la Fondul pentru locuințe pentru lucrători din momentul intrării în vigoare a acordului de cumpărare. Articolul 86 a încredințat municipalităților misiunea de a calcula prețurile de vânzare ale locuințelor sociale.

2.2.3. Legea nr. 44/1998 privind locuințele

2.2.3.1. Introducere – principalele modificări

Legea nr. 44/1998 privind locuințele a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. Prin aceasta a fost înființat Fondul de finanțare a locuințelor. În același timp, legea menționată anterior nr. 97/1993 privind Agenția de stat pentru locuințe a fost abrogată. Conform articolului 1 din Legea privind locuințele, scopul acestuia este de a promova securitatea și drepturi egale în ceea ce privește asigurarea de locuințe pentru islandezi prin acordarea de împrumuturi și prin organizarea aspectelor legate de locuințe, iar acordarea de fonduri se face cu scopul specific de a mări șansele persoanelor de a achiziționa sau închiria o locuință în condiții acceptabile. Cu alte cuvinte, scopul legii corespunde pe deplin celor stabilite la articolul 1 menționat anterior din fosta Lege nr. 97/1993.

În proiectul de lege care a devenit ulterior Legea privind locuințele, modificările principale au fost descrise în următorii termeni:

„Modificările principale conținute în proiectul de lege vizează sistemul de locuințe sociale. Principala modificare propusă este să fie încetată construirea și cumpărarea de apartamente sociale proprietate personală și, în schimb, să fie instituit un nou sistem social de creditare. Dispozițiile actuale privind construirea de apartamente de închiriat rămân în vigoare, dar se propune ca articolele privind închirierea-cumpărarea să fie eliminate. Pe lângă cele menționate anterior, un proiect de lege separat va viza cooperativele de construcții și de locuințe.

În celelalte privințe, modificările principale din proiectul de lege pot fi rezumate la trei aspecte. În primul rând, acestea vizează asistența socială. În al doilea rând, participarea municipalităților la o astfel de asistență și, în al treilea rând, modificări privind structura organizațională a aspectelor legate de locuințe.” (12)

La momentul prezentării proiectului de lege în Parlament de către ministrul afacerilor sociale, acesta a explicat principalele modificări de ordin legislativ prevăzute în cadrul noului proiect de lege astfel:

„Principalele elemente sunt după cum urmează:

Agenția de stat pentru locuințe se desființează.

Fondul de stat pentru construcții și Fondul pentru locuințe pentru lucrători fuzionează pentru a forma Fondul de finanțare a locuințelor, iar activele Agenției de stat pentru locuințe devin, de asemenea, parte a acestui fond. […]

Sistemul de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe rămâne nemodificat în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare pe piața generală. Fondul de finanțare a locuințelor va deveni în timp autonom. Un element în acest sens este presupunerea faptului că împrumuturile mai vechi contractate de către fond vor fi restructurate. Odată cu restructurarea va fi posibilă atingerea unor rate semnificativ mai bune decât cele de care se bucură în prezent fondurile pentru construcții. Noul fond va fi foarte puternic. Acesta va avea un capital de 26 miliarde ISK și va avea acces la cele mai bune rate de împrumut.” (13)

2.2.3.2. Structura instituțională

Fondul de finanțare a locuințelor este o instituție independentă aflată în proprietatea statului condusă de un consiliu de directori separat, în sfera de competență a ministrului afacerilor sociale, în conformitate cu articolul 4 din Legea privind locuințele. Fondul a înlocuit fosta Agenție de stat pentru locuințe. Conform articolului 7, ministrul numește cei cinci membri ai consiliului de directori al fondului pentru un mandat de patru ani. Articolul 8 prevede angajarea de către consiliu a unui director general care să fie responsabil pentru funcționarea zilnică a fondului, angajarea personalului etc.

Astfel cum a fost subliniat anterior, Legea privind locuințele a desființat atât Fondul de stat pentru construcții, cât și Fondul pentru locuințe pentru lucrători. Fondurile urmau să fie fuzionate și eliminate odată cu intrarea în vigoare a legii. De la aceeași dată, Fondul de finanțare a locuințelor a preluat funcțiile, drepturile, activele, pasivele și obligațiile ambelor fonduri, în conformitate cu articolul 53 din lege. Drepturile și privilegiile acordate acestora prin lege au revenit Fondului de finanțare a locuințelor. Fondul de finanțare a locuințelor a preluat în mod similar toate drepturile și sarcinile referitoare la certificatele de datorii deținute de Fondul de stat pentru construcții și de Fondul pentru locuințe pentru lucrători și urma să preia locul acestora în cadrul oricărui litigiu desfășurat împotriva sau în numele acestora.

Sarcinile încredințate prin lege Fondului de finanțare a locuințelor sunt enumerate la articolul 9 din Legea privind locuințele și includ:

„1.	Creditarea și administrarea tranzacțiilor cu obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

2.	Creditarea municipalităților, întreprinderilor și asociațiilor pentru construirea sau cumpărarea de locuințe rezidențiale. […]”

Astfel cum a fost cazul pentru Fondul de stat pentru locuințe și pentru Fondul pentru locuințe pentru lucrători în conformitate cu fosta Lege nr. 97/1993, Fondul de finanțare a locuințelor este, de asemenea, finanțat prin 1. profit din capitalul propriu și 2. prin emiterea și vânzarea de obligațiuni, în conformitate cu articolul 10 din Legea privind locuințele. Cu toate acestea, spre deosebire de sistemul instituit prin Legea nr. 97/1993, în ceea ce privește finanțarea prin intermediul contribuțiilor directe de la Trezorerie, aceasta nu a fost continuată în Legea privind locuințele.

Conform articolului 11 din Legea privind locuințele, Fondul de finanțare a locuințelor va menține și va obține profit din mijloacele financiare aflate în răspunderea sa. După obținerea aprobării din partea ministrului afacerilor sociale, fondul poate decide încredințarea păstrării în siguranță a activelor sale, parțial sau total, către alții. Se va asigura faptul că fondul deține, în orice moment, lichidități adecvate pentru a-și onora obligațiile.

2.2.3.3. Categorii de împrumuturi

2.2.3.3.1. Cele trei tipuri de împrumuturi

Articolul 15 din Legea privind locuințele a prevăzut cele trei categorii de împrumuturi extinse prin Fondul de finanțare a locuințelor (14). Aceste categorii erau:

—	împrumuturi generale, conform capitolului VI din lege, pentru construcția și cumpărarea de locuințe rezidențiale;

—	împrumuturi adiționale pentru persoane fizice, conform capitolului VII din lege, pentru construcția și cumpărarea de locuințe rezidențiale;

—	împrumuturi pentru locuințe de închiriat către municipalități, asociații și întreprinderi, conform capitolului VIII din lege, pentru construcția sau cumpărarea de locuințe rezidențiale ce urmează să fie închiriate.

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1), fondului i s-a permis să creeze noi categorii de împrumuturi, supuse aprobării ministrului afacerilor sociale.

2.2.3.3.2. Împrumuturi generale

Legea privind locuințele a continuat sistemul de împrumuturi generale pentru locuințe care fusese introdus prin sistemul de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe din 1989 și care s-a aplicat, de asemenea, și în temeiul Legii nr. 97/1993. Noua lege nu a introdus modificări privind această categorie de împrumuturi. În vederea administrării împrumuturilor generale, Fondul de finanțare a locuințelor urma să pună în funcțiune o divizie de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe, similară celei instituite anterior de către Agenția de stat pentru locuințe, ale cărei finanțe urmau să fie ținute separat de alte activități ale funcționării fondului, în conformitate cu articolul 17 din Legea privind locuințele (15).

Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe trebuia:

„1.	să emită categorii de obligațiuni vandabile privind finanțarea construcției de locuințe în numele Fondului de finanțare a locuințelor supuse termenilor și condițiilor prevăzute în prezenta lege sau prin regulament;

2.	să schimbe titluri de creanță transferabile garantate prin ipotecă și obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe;

3.	să promoveze valorificarea obligațiunilor privind finanțarea construcției de locuințe pe piață […].”

O obligațiune ipotecară trebuia să fie asociată indexului și să comporte aceiași termeni de creditare ca și obligațiunile privind finanțarea construcției de locuințe, schimbate pe obligațiunea ipotecară, în plus față de marja dobânzii, în conformitate cu articolul 19 din lege. Marja putea fi stabilită astfel încât să acopere cheltuielile operaționale ale Diviziei de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe și pierderile estimate din împrumuturile nerambursate, în conformitate cu articolul 28 din lege. Ministrul afacerilor sociale urma să stabilească nivelul marjei dobânzii pe baza unei propuneri din partea Consiliului Fondului de finanțare a locuințelor.

Instrumentele ipotecare și obligațiunile privind finanțarea construcției de locuințe puteau fi schimbate pentru o sumă care nu putea depăși 70 % din valoarea estimată a proprietății, în cazul în care proprietarul a construit sau și-a cumpărat prima locuință rezidențială, și 65 % din valoare în toate celelalte cazuri, în conformitate cu articolul 19 din lege; cu alte cuvinte o reducere a fostului plafon de 75 % din prețul evaluat prevăzut la articolul 27 menționat mai sus din fosta Lege nr. 97/1993. Ministrului afacerilor sociale i s-a permis să stabilească printr-un regulament numărul maxim de instrumente ipotecare cumpărate de către Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe pentru fiecare proprietate. Conform articolului 21 din lege, perioada maximă a împrumutului pentru instrumentele ipotecare cumpărate de către Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe era de 40 de ani. Reguli suplimentare pentru obligațiunile privind finanțarea construcției de locuințe au fost prevăzute în Regulamentul nr. 7/1999 cu privire la Divizia de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe și tranzacții cu acest tip de obligațiuni (um húsbréfadeild og húsbréfaviðskipti).

În ceea ce privește creditarea antreprenorilor în construcții, normele din regulamentul respectiv le-au reflectat pe cele prevăzute în Regulamentul nr. 467/1991 cu același nume, anterior, aplicabil în temeiul fostei legi (16).

Astfel cum se poate observa din cele de mai sus, sistemul de schimburi de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe a rămas același după intrarea în vigoare a Legii privind locuințele. Diviziei de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe a Fondului de finanțare a locuințelor i s-au încredințat aceleași funcții ca cele îndeplinite de către aceeași divizie în cadrul Agenției de stat pentru locuințe, în conformitate cu articolul 19 din Legea nr. 97/1993 și articolul 17 din Legea privind locuințele, ambele citate anterior. Acest fapt este, de asemenea, confirmat de observațiile cu privire la capitolul VI din proiectul de lege care a devenit Legea privind locuințele, potrivit cărora capitolul conținea prevederi corespunzătoare în fond celor din capitolul IV din Legea nr. 97/1993 (17).

2.2.3.3.3. Împrumuturi adiționale

Odată cu Legea privind locuințele a fost adăugată sistemului de locuințe o nouă categorie de împrumuturi, denumită împrumuturi adiționale, pentru persoanele cu venituri mai mici. Împrumuturile în cauză puteau fi acordate pe lângă împrumuturile generale, înlocuind o serie de împrumuturi sociale acordate în temeiul Legii nr. 97/1993, dar au fost abrogate ulterior. (18) Conform articolului 30, ca urmare a unei solicitări a unui comitet municipal pentru locuințe, Fondul de finanțare a locuințelor putea acorda persoanelor fizice care aveau dreptul la un împrumut general pentru cumpărarea unui apartament împrumuturi adiționale care puteau acoperi 25 % din valoarea estimată a apartamentului. Astfel cum a fost cazul pentru împrumuturile sociale în cadrul sistemului anterior din Legea nr. 97/1993, înainte de înființarea Fondului de finanțare a locuințelor, creditarea totală din Fondul de finanțare a locuințelor (împrumut general și împrumut adițional) nu putea în niciun caz să depășească 90 % din valoarea estimată a apartamentului.

Ministrul afacerilor sociale trebuia să stabilească un regulament care să prevadă în detaliu cerințele pentru acordarea împrumuturilor adiționale. Următoarele criterii trebuiau luate în considerare pentru acordarea împrumuturilor respective: mărimea familiei, bunuri, venit, mărimea apartamentului și tipul locuinței. Ministrul afacerilor sociale a adoptat Regulamentul nr. 783/1998 privind împrumuturile adiționale, care a prevăzut în detaliu condițiile pe care solicitanții trebuiau să le îndeplinească pentru a fi eligibili pentru împrumuturi adiționale. Articolele 5 și 6 din regulament prevedeau faptul că solicitantul nu putea depăși anumite praguri în ceea ce privește venitul și bunurile pentru a putea fi eligibil pentru un împrumut adițional (19). Articolul 18 a prevăzut că solicitantul trebuia să treacă o evaluare a capacității de plată. La articolul 4 era prevăzut faptul că municipalităților li se permitea să instituie orientări suplimentare care să fie luate în considerare de către comitetele pentru locuințe. Aceste aspecte puteau include situația locativă la momentul respectiv; situația și tipul locuinței la momentul respectiv și mărimea familiei și starea sănătății (20). Prin urmare, principalele criterii pentru stabilirea dacă o persoană era eligibilă pentru împrumuturi „sociale” continuau să fie lipsa bunurilor și veniturile mici, la fel ca în cazul regulilor în vigoare înainte de adoptarea Legii privind locuințele.

Spre deosebire de regulile anterioare din Legea nr. 97/1993, Legea privind locuințele nu conținea dispoziții privind așa-numitele locuințe sociale închiriere-cumpărare. Mai mult, Legea privind locuințele nu conținea nicio dispoziție referitoare la vânzarea locuințelor sociale, deoarece acestea puteau fi vândute pe piața generală în condițiile prevăzute la articolul 32 din Legea privind locuințele.

2.2.3.3.4. Apartamentele pentru închiriat

Cea de-a treia categorie de împrumuturi, împrumuturi pentru apartamente pentru închiriat, este reglementată de capitolul VIII din Legea privind locuințele. Conform articolului 33, Fondul de finanțare a locuințelor poate extinde împrumuturile pentru construcția sau cumpărarea de locuințe destinate închirierii, pentru municipalități, asociații sau întreprinderi care au drept obiectiv construirea, deținerea și gestionarea de astfel de locuințe. Împrumuturile puteau fi acordate pentru sume de până la 90 % din costul de construcție sau din prețul de cumpărare, dar fără să depășească 90 % din costul de bază aprobat de către consiliul fondului, în conformitate cu articolul 36 din lege. Conform articolului 37 din lege, dreptul la o locuință cu chirie depinde de circumstanțele sociale ale solicitantului și de faptul dacă venitul și bunurile acestuia se încadrează în limitele prevăzute în detaliu într-un regulament emis de către ministrul afacerilor sociale.

În observațiile generale care însoțesc capitolul VIII din proiectul de lege pentru Legea privind locuințele s-a afirmat că, în ceea ce privește acest tip de împrumuturi, vor continua să se aplice în mare parte aceleași reguli ca și în cadrul Legii anterioare nr. 97/1993 (21). Prin urmare, această categorie de împrumut este în esență aceeași cu cea prevăzută anterior în regulile privind Fondul pentru locuințe pentru lucrători. Împrumutul maxim pentru această categorie de împrumut era de 90 % din costul de construcție sau din prețul de cumpărare, ambele conform termenilor prevăzuți în Legea privind locuințele și în Legea nr. 97/1993. În mod similar, dreptul la astfel de apartamente de închiriat era bazat pe criterii de nevoi sociale, cum ar fi de exemplu lipsa bunurilor și veniturile mici.

2.2.3.4. Modificări aduse în 2004

2.2.3.4.1. Legea nr. 57/2004

În 2004, au fost adoptate două legi de modificare a Legii privind locuințele, Legea nr. 57/2004 și Legea nr. 120/2004. Legea nr. 57/2004, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2004, a eliminat sistemul de schimburi de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe. În schimb, împrumuturile generale acordate de Fondul de finanțare a locuințelor erau plătite în numerar. Obiectivul principal al modificărilor a fost descris în următorii termeni în proiectul de lege:

„Proiectul de lege prezentat aici are ca scop asigurarea, pentru islandezi, de împrumuturi mai favorabile pentru locuințe, prin Fondul de finanțare a locuințelor, printr-o finanțare mai ieftină pe piața generală a împrumuturilor. Acest obiectiv este atins prin reorganizarea emiterii de obligațiuni de către Fondul de finanțare a locuințelor, fapt care va mări eficiența finanțării și care va stopa deficiențele majore asociate sistemului actual de emitere […].” (22)

În urma modificărilor, articolul 19 din Legea privind locuințele prevedea:

„Împrumuturile extinse prin Fondul de finanțare a locuințelor sunt plătite în numerar. Anterior plății împrumutului, persoana creditată emite un instrument ipotecar pentru persoana creditată pe care îl înregistrează în mod oficial. Fiecare ipotecă a persoanei creditate este indexată pe baza indicelui prețurilor de consum, conform Legii privind indicele prețurilor de consum, și va comporta o dobândă, astfel cum este prevăzut la articolul 21.”

Paragrafele al doilea și al treilea de la articolul 10 din lege, privind finanțarea fondului, au fost modificate pentru a ține seama de eliminarea sistemului de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe:

„Fondul de finanțare a locuințelor finanțează misiunile stabilite prin prezenta lege după cum urmează:

1.	prin profitul capitalului propriu al fondului, adică rate, dobânzi și plăți de indexare a prețurilor aferente împrumuturilor extinse;

2.	prin emiterea și vânzarea de obligațiuni HFF și prin împrumuturi, astfel cum ar putea fi prevăzut în orice moment în Legea privind bugetul;

3.	prin taxe aferente serviciilor, astfel cum este prevăzut la articolul 49.”

Chiar dacă taxele aferente serviciilor nu au fost anterior enumerate la articolul 10 ca modalitate de finanțare, articolul 49 menționat anterior era parte a legii de la intrarea în vigoare a acesteia și nu fusese schimbat. Prin articolul 5 din Legea nr. 57/2004, au mai fost adăugate două alineate noi la articolul 11 din Legea privind locuințele, care se referă la gestionarea activelor și pasivelor:

„Fondul de finanțare a locuințelor menține un echilibru între veniturile și cheltuielile sale și elaborează planuri în avans în acest sens. Fondul stabilește un sistem de gestionare a riscului în acest scop.

Fondul de finanțare a locuințelor poate efectua schimburi cu propriile obligațiuni de finanțare și alte titluri de valoare. După obținerea avizului consiliului fondului și al Autorității de supraveghere financiară, ministrul, în temeiul regulamentului, emite dispoziții privind criteriile de risc ale fondului, gestionarea riscului, controlul intern și schimburile de titluri de valoare.”

Au fost aduse alte câteva modificări prin Legea nr. 57/2004. Acestea au fost în cea mai mare parte referitoare la aspecte care ar putea fi denumite modificări tehnice legate de eliminarea sistemului de schimburi de obligațiuni, în conformitate cu articolele 9-20 din legea modificată. Legea nu a adus nicio modificare de fond în ceea ce privește împrumuturile generale sau cine era eligibil pentru a le primi.

2.2.3.4.2. Legea nr. 120/2004

Prin Legea nr. 120/2004, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2004, limita împrumuturilor generale acordate de către Fondul de finanțare a locuințelor a fost ridicată, de la valoarea maximă anterioară de 70 %, la 90 % din valoarea estimată a proprietății, iar ministrului afacerilor sociale i s-a conferit puterea de a modifica suma respectivă prin intermediul unui regulament administrativ, în conformitate cu articolul 19 din Legea privind locuințele. În plus, ca rezultat al creșterii limitei pentru împrumuturile generale, capitolul VII din lege cu privire la împrumuturile adiționale a fost eliminat. În observațiile la articolul 4 din proiectul de lege, care a eliminat capitolul VII privind împrumuturile adiționale din Legea privind locuințele, au fost, printre altele, furnizate următoarele explicații:

„În cazul în care proiectul de lege este aprobat, toți cumpărătorii de proprietăți au posibilitatea obținerii de împrumuturi în valoare de 90 % și, prin urmare, nu va mai exista necesitatea unor împrumuturi adiționale. Ratele dobânzii pentru împrumuturile adiționale au fost, în prima parte a anului 2004, de 5,3 % sau considerabil mai mari decât rata pentru împrumuturile generale ulterior modificărilor aduse emiterii de obligațiuni de către Fondul de finanțare a locuințelor care au intrat în vigoare la 1 iulie 2004. Începând cu luna septembrie, împrumuturile adiționale au avut aceeași rată a dobânzii ca și împrumuturile generale. Această modificare a avut drept consecință termeni considerabil mai favorabili pentru cumpărătorii cu bunuri puține și venituri mici. Prin urmare, în circumstanțele actuale nu există niciun motiv pentru a prevedea o categorie separată de împrumuturi pentru grupul în cauză.” (23)

Ministrul afacerilor sociale a făcut uz de competența acordată prin legea menționată anterior. Limita maximă a fost scăzută la 80 % și mărită din nou la 90 %, dar apoi a fost scăzută din nou la 80 %, limita actuală (24).

3. TEMEIUL JURIDIC, ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAȚIA ISLANDEZĂ, PENTRU POSIBILE ELEMENTE DE AJUTOR DE STAT

În decizia sa de inițiere a procedurii de investigație formală, Autoritatea a identificat următoarele cinci posibile măsuri de ajutor de stat:

—	garanția de stat;

—	scutire de la plata impozitului pe venit și pe proprietate;

—	subvenții la dobândă;

—	lipsa plății dividendelor;

—	faptul că HFF nu era supus cerințelor de adecvare a capitalului și normelor privind ratele minime de solvabilitate.

3.1. GARANȚIA DE STAT

Fondul de finanțare a locuințelor este o instituție de stat de drept public, în conformitate cu articolul 4 din Legea nr. 44/1998 privind locuințele și articolul 2 din Legea anterioară nr. 97/1993. Ca atare, conform normelor generale nescrise ale dreptului public islandez aplicabil tuturor instituțiilor de stat, acesta se bucură de o garanție de stat pentru toate obligațiile sale.

Principiul nescris menționat anterior al legislației islandeze datează încă de dinaintea intrării în vigoare a Acordului privind SEE. În observațiile generale la proiectul de lege care a devenit Legea nr. 121/1997 privind garanțiile de stat (lög um ríkisábyrgðir) s-au menționat următoarele: „Acest lucru se bazează pe regula neechivocă a dreptului islandez conform căreia statul este responsabil pentru obligațiunile instituțiilor și întreprinderilor sale, cu excepția cazului în care garanția este limitată printr-o dispoziție juridică explicită […] sau în cazul în care responsabilitatea statului într-o societate comercială cu răspundere limitată este limitată la contribuția la capitalul social.” (25). Garanția este aplicabilă tuturor instituțiilor de stat, indiferent de momentul înființării acestora sau de activitățile sau de modificările aduse activităților acestora. Prin urmare, aceasta s-a aplicat, de asemenea, fostei Agenții de stat pentru locuințe și celorlalte trei organisme care au desfășurat activități de finanțare a locuințelor înainte de intrarea în vigoare a Legii privind locuințele.

3.2. SCUTIRE DE LA PLATA IMPOZITULUI PE VENIT ȘI PE PROPRIETATE

În decizia de inițiere, Autoritatea a identificat ca o a doua măsură potențială de ajutor de stat scutirea de care se bucură HFF de la plata impozitului pe venit și pe proprietate.

Trezoreria de stat, toate instituțiile de stat și toate întreprinderile de stat pentru care statul poartă răspundere nelimitată sunt scutite de la plata impozitului pe venit și pe proprietate cu mult înainte de intrarea în vigoare a Acordului SEE, în conformitate cu noul alineat (1) de la articolul 4 din Legea nr. 90/2003 privind impozitul pe venit. Scutirea generală de la plata impozitelor se aplică Fondului de finanțare a locuințelor în virtutea faptului că este o instituție de stat.

Temeiul juridic pentru scutirea fiscală era, la momentul intrării în vigoare a Acordului privind SEE, prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din Legea nr. 75/1981 privind impozitul pe venit și proprietăți. Legea privind impozitul pe venit actual este o versiune consolidată a Legii nr. 75/1981 privind impozitul pe venit și pe proprietate. Prin urmare, predecesorii Fondului de finanțare a locuințelor s-au încadrat, de asemenea, la această scutire de la plata impozitelor.

Cu privire la impozitul pe proprietate, acesta a fost eliminat, erga omnes, prin Legea nr. 129/2004 și a fost perceput pentru ultima dată pe active, la sfârșitul anului 2005. Până la adoptarea Legii nr. 129/2004, articolul 4 alineatul (1) din Legea nr. 90/2003 scutea, de asemenea, și instituțiile menționate anterior de la plata impozitului pe proprietate. Prin urmare, predecesorii Fondului de finanțare a locuințelor s-au încadrat, de asemenea, la această scutire fiscală.

3.3. SUBVENȚII LA DOBÂNDĂ

În decizia de inițiere, Autoritatea a identificat ca o a treia măsură potențială de ajutor de stat subvențiile la dobândă, care corespund de fapt contribuțiilor bugetare directe către HFF pentru acoperirea obligațiilor rezultate din creditarea sub ratele de piață pentru construcția de locuințe sociale pentru închiriere.

Una dintre categoriile de împrumut ale Fondului pentru locuințe al lucrătorilor a fost cea a împrumuturilor pentru locuințe sociale închiriate, în conformitate cu articolul 50 din Legea nr. 97/1993, citată mai sus. Capitolul VIII din Legea privind locuințele prevede regulile actuale privind împrumuturile pentru apartamente sociale de închiriat și, astfel cum a fost precizat anterior, acestea sunt în cea mai mare parte aceleași ca cele aplicabile anterior. În consecință, atât Agenției de stat pentru locuințe, prin Fondul pentru locuințe pentru lucrători, cât și, respectiv, HFF, le-a revenit misiunea de a furniza această categorie de împrumuturi.

Astfel cum a fost menționat mai sus, una dintre modalitățile de finanțare pentru Fondul pentru locuințe pentru lucrători au fost contribuțiile bugetare directe, în conformitate cu articolul 48 din Legea nr. 97/1993. Contribuțiile respective trebuiau să acopere parțial costurile operaționale ale fondului, inclusiv cele legate de locuințele sociale de închiriat. Rata dobânzii pentru această categorie de împrumuturi a fost decisă anual de către guvern, conform articolului 52 din lege.

În ceea ce privește situația după intrarea în vigoare a Legii privind locuințele, articolul IX provizoriu din Legea privind locuințele, astfel cum a fost adoptat în 1998, a prevăzut că, până la sfârșitul anului 2000, împrumuturile pentru apartamentele sociale de închiriat continuă să fie acordate la aceleași rate aplicabile la momentul respectiv.

La 21 august 2001, ministrul afacerilor sociale și ministrul de finanțe au încheiat un acord special care prevedea o rată subvenționată a dobânzii pentru această categorie de împrumuturi pentru până la 400 de apartamente de închiriat în fiecare an (26). La 26 septembrie 2005, miniștrii au încheiat un nou acord, ajustând contribuția la HFF în vederea scăderii ratelor dobânzii și a creșterii contribuției maxime pentru fiecare apartament. Conform acordurilor respective, HFF trebuia să primească o contribuție bugetară pentru pierderile suferite asociate acestei categorii de împrumuturi în măsura prevăzută în acordurile în cauză.

3.4. LIPSA PLĂȚII DIVIDENDELOR

În decizia de inițiere, Autoritatea a identificat ca o a patra măsură potențială de ajutor de stat faptul că nu i se solicita HFF să plătească niciun fel de dividende către stat. Aceasta rezultă din principiile generale ale dreptului public islandez care nu solicită instituțiilor de stat, organizate precum HFF, să plătească dividende (27). Ca atare, acest principiu datează de dinaintea intrării în vigoare a Acordului privind SEE, iar situația pentru predecesorii HFF a fost, prin urmare, aceeași.

Acest principiu general este, inter alia, o reflectare a faptului că obiectivul acestor instituții nu este de a face profit, ci de a presta servicii cu privire la care Parlamentul a decis că trebuie efectuate de către stat. Conform dreptului public islandez, o instituție de stat necesită o bază juridică pentru a solicita tarifarea serviciilor sale, iar tariful nu poate depăși costul prestării acestora (28). În cazul în care unei instituții de stat i se permite prin lege să solicite un tarif mai mare decât costurile sau, astfel cum este cazul pentru HFF, să obțină un profit pentru fondurile pe care le deține, în conformitate cu articolul 11 din Legea privind locuințele, se solicită un temei juridic separat pentru ca instituția să plătească dividende către statul islandez.

Această interpretare a legislației islandeze este confirmată în scrisoarea Guvernului islandez din data de 15 aprilie 2008, în care sunt menționate următoarele: „În conformitate cu Legea privind raportarea financiară a guvernului, nr. 88/1997, practica generală este aceea că entităților publice li se solicită să obțină profit doar dacă sunt obligate la acest lucru prin lege. În plus, este necesar un temei juridic dacă unei entități publice i se solicită să plătească dividende. În cazul în care o entitate publică generează profit, aceasta restituie o parte normală din profit ca dividende către Trezorerie, astfel cum este prevăzut la articolul 42 din Legea nr. 88/1997. Entitățile publice care plătesc dividende, cum ar fi Landsvirkjun, au o obligație legală specială de a face acest lucru. Se poate face trimitere la articolul 4 din Legea nr. 42/1983 privind Landsvirkjun. Prin urmare, nu există nicio dispoziție legală generală care să solicite entităților publice să plătească dividende.”

Nici Legea privind locuințele, nici Legea nr. 97/1993 nu au conținut nicio dispoziție juridică prin care să se solicite HFF sau predecesorilor acestuia să plătească dividende. Prin urmare, HFF a fost mereu, în această privință, guvernat de principiul general, menționat anterior, din dreptul public islandez.

3.5. HFF NU FACE OBIECTUL CERINȚELOR DE ADECVARE A CAPITALULUI ȘI NORMELOR PRIVIND RATELE MINIME DE SOLVABILITATE

Legea menționată la punctul 14 din capitolul II din anexa IX la Acordul privind SEE [Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și desfășurarea activităților instituțiilor de credit (29), astfel cum a fost modificată, denumită în continuare „directiva bancară”] stabilește cerințele pentru adecvarea capitalului și normele privind o rată minimă de solvabilitate aplicabile instituțiilor de credit din UE și din statele membre ale AELS. Articolul 2 alineatul (3) din directivă cuprinde un catalog al instituțiilor scutite de la aplicarea dispozițiilor directivei bancare. În decizia Comitetului mixt al SEE, această listă a fost extinsă, inter alia, prin adăugarea „Byggingarsjóðir ríkisins” în Islanda [tradus literal „Fondurile de stat pentru construcții” (30)]. Acest termen a inclus Fondul de stat pentru construcții și Fondul pentru locuințe pentru lucrători, care, astfel cum a fost descris mai sus, au fuzionat și au fost preluate de către HFF, în conformitate cu articolul 53 din Legea privind locuințele. Prin urmare, articolul 116 din Legea nr. 161/2002 privind instituțiile financiare (lög um fjármálafyrirtæki) scutește HFF de la aplicarea acestei legi, fapt care se numără printre măsurile de punere în aplicare a directivei în legislația islandeză.

4. OBSERVAȚII DIN PARTEA AUTORITĂȚILOR ISLANDEZE

În scrisorile sale din 20 noiembrie 2006 și 15 aprilie 2008, Guvernul islandez a susținut că sistemul HFF trebuia considerat drept un ajutor existent. În primul rând, caracteristicile principale ale sistemului datau de dinainte de intrarea în vigoare a Acordului privind SEE și nu au fost modificate prin adoptarea Legii privind locuințele. Modificările aduse sistemului de locuințe, la vremea respectivă, au fost destinate exclusiv sistemului de locuințe sociale și nu erau modificări de fond. În al doilea rând, elementele de ajutor de stat identificate în decizia de inițiere a Autorității erau măsuri generale care au rămas nemodificate prin adoptarea Legii privind locuințele. Prin urmare, de exemplu, garanția de stat implicită a fost aceeași atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Acordului privind SEE. În acest sens, Guvernul islandez a susținut că rezultă din hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Namur-Les Assurances du Crédit că doar modificările legislative de fond sunt apte să modifice clasificarea ajutorului (31). În al treilea rând, nu a existat nicio modificare făcută în 1999, odată cu introducerea Legii privind locuințele, susceptibilă să modifice evaluarea compatibilității sistemului cu regulile privind ajutorul de stat. În al patrulea rând și alternativ, modificările aduse sistemului de locuințe sociale referitoare la, de exemplu, așa-numitele împrumuturi adiționale sunt disociabile de sistemul general de creditare.

5. OBSERVAȚII DIN PARTEA TERȚILOR

SFF a susținut că modificările aduse de Legea privind locuințele fac ca sistemul să fie clasificat drept ajutor nou deoarece modificările au sugerat faptul că sistemul de locuințe nu a rămas în vigoare mai mult sau mai puțin neschimbat până în prezent. În scrisoarea sa din data de 31 ianuarie 2007, SFF a făcut referire, inter alia, la:

—	existența unei noi legi, adică faptul că Legea privind locuințele a înlocuit Legea privind Agenția de stat pentru locuințe;

—	crearea unei noi entități juridice, Fondul de finanțare a locuințelor, care a înlocuit Consiliul de stat pentru locuințe/Agenția de stat pentru locuințe și care a preluat activele și obligațiile Fondului de stat pentru construcții și ale Fondului pentru locuințe pentru lucrători;

—

introducerea de noi instrumente de creditare, cu împrumuturi în numerar în loc de obligațiuni privind finanțarea construcției de locuințe și asistență socială redusă cu privire la aspecte locative, modificarea nivelului maxim de finanțare a cumpărării, ridicarea restricțiilor impuse vânzărilor de locuințe sociale ocupate de proprietari, eliminarea dreptului de prioritate și modificările cu privire la natura entităților eligibile pentru împrumuturi;

—	modificarea referitoare la sursele de finanțare: în conformitate cu Legea privind locuințele, Fondul de finanțare a locuințelor, spre deosebire de predecesorii săi, nu primește nicio contribuție directă de la stat.

În scrisoarea sa din 28 martie 2008, SFF a susținut că testul juridic relevant ar trebui să consiste într-o evaluare cuprinzătoare a sistemului HFF mai curând decât într-o analiză individuală a posibilelor măsuri de ajutor identificate. În opinia SFF, componentele individuale ale sistemului sunt atât de strâns legate între ele încât s-ar crea o divizare artificială nejustificată prin încercarea de a le separa pentru evaluarea faptului dacă măsurile au sau nu caracter de măsuri noi sau existente. O astfel de abordare nu ar fi compatibilă, în opinia SFF, cu practica Comisiei Europene în cazuri similare. În sfârșit, SFF invită Autoritatea să ia în considerare evoluția factuală cu privire la valoarea împrumuturilor acordate de către HFF și cota de piață a acesteia comparativ cu cea a băncilor private.

II. EVALUARE

1. FAPTUL CĂ HFF NU ESTE SUPUSĂ CERINȚELOR DE ADECVARE A CAPITALULUI ȘI NORMELOR PRIVIND RATA MINIMĂ DE SOLVABILITATE NU CONSTITUIE AJUTOR DE STAT

Autoritatea a considerat utilă inițierea evaluării sale cu întrebarea dacă faptul că HFF nu este supusă cerințelor de adecvare a capitalului și normelor privind rata minimă de solvabilitate constituie ajutor de stat.

Astfel cum s-a precizat deja, directiva bancară stabilește cerințele pentru adecvarea capitalului și normele privind rata minimă de solvabilitate aplicabilă instituțiilor de credit în cadrul SEE. În decizia de inițiere, Autoritatea a adoptat un punct de vedere preliminar potrivit căruia exceptarea de care beneficia HFF de la directiva bancară nu a constituit ajutor de stat. Cu toate acestea, aceasta a constatat că întrebarea în cauză ridica asemenea îndoieli încât era utilă evaluarea acestui aspect în cadrul procedurii de investigație formală. Evaluarea în cauză a condus la confirmarea de către Autoritate a punctului său de vedere preliminar din următoarele motive:

În primul rând, astfel cum a fost indicat și în decizia de inițiere, HFF nu reprezintă o instituție de credit care face obiectul directivei bancare, deoarece acesteia nu i se permite să primească depozite sau alte fonduri rambursabile de la public.

În al doilea rând, articolul 2 alineatul (3) din directiva bancară conține un catalog al instituțiilor scutite de la aplicarea dispozițiilor directivei. Decizia Comitetului mixt al SEE a inclus „Byggingarsjóðir ríkisins” pe lista respectivă. Termenul a fost, în mod tradițional, utilizat pentru fondurile care sunt în prezent preluate de către HFF. Prin urmare, indiferent dacă dispoziția respectivă este constitutivă sau doar reiterează ceea ce rezultă deja din normele curente ale directivei, directiva bancară astfel cum este aceasta adaptată la SEE este aceea care exclude HFF din domeniul său de aplicare, deci de la cerințele de adecvare a capitalului și de la rata minimă de solvabilitate prevăzute în aceasta. Chiar dacă se presupune că scutirea de la aplicarea directivei ar însemna acordarea unui avantaj către HFF, măsura nu ar fi imputabilă statului islandez, ci Comitetului mixt al SEE și, prin urmare, nu ar constitui ajutor de stat (32).

În al treilea rând, chiar dacă HFF ar fi făcut obiectul directivei bancare, nu orice scutire ar fi impus un transfer de resurse de stat, deoarece statul nu s-ar aștepta la niciun venit într-o astfel de situație.

2. CONSIDERAȚII COMUNE PRIVIND GARANȚIA DE STAT, SUBVENȚIILE LA DOBÂNDĂ, SCUTIREA DE LA PLATA IMPOZITULUI PE VENIT ȘI PE PROPRIETATE ȘI LIPSA PLĂȚII DE DIVIDENDE

2.1. PROCEDURI DIFERITE PENTRU AJUTORUL NOU ȘI CEL EXISTENT

Procedura pentru ajutorul nou este prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 SCA [corespunzând articolului 88 alineatul (3) CE]. În cazul în care Autoritatea are îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de măsuri de ajutor, aceasta va iniția procedura formală de investigație prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din partea II a Protocolului 3 SCA [corespunzând articolului 88 alineatul (2) CE] și la articolul 4 alineatul (4) din partea II a Protocolului 3 SCA.

Procedura pentru ajutor existent este diferită de cea pentru ajutor nou și este prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din partea I a Protocolului 3 SCA. Conform dispoziției în cauză, Autoritatea, în colaborare cu statele AELS, revizuiește în mod constant toate sistemele de ajutor existente în statele respective. Aceasta le va propune toate măsurile adecvate cerute de evoluția progresivă sau de către funcționarea Acordului privind SEE.

Potrivit Curții Europene de Justiție:

„[…] în momentul în care Comisia examinează măsurile de ajutor în temeiul articolului 87 CE pentru a determina dacă acestea sunt compatibile cu piața comună, acesteia i se solicită să inițieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE în cazul în care, după examinarea preliminară, aceasta nu a putut depăși toate dificultățile legate de stabilirea compatibilității măsurilor în cauză cu piața comună […]. Aceleași principii trebuie să se aplice în mod natural și în cazul în care Comisia își pune întrebări de asemenea cu privire la clasificarea efectivă ca ajutor, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, a măsurii examinate. Comisia nu poate, prin urmare, să fie criticată pentru inițierea procedurii chiar și în cazul în care, în decizia adoptată în acest scop, aceasta își exprimă îndoielile cu privire la statutul de ajutor, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, al măsurilor care fac obiectul acesteia.

[…] Comisia trebuie să inițieze o examinare adecvată […] în baza informațiilor deja comunicate acesteia până în acest stadiu de către statul membru, chiar dacă rezultatul examinării este o clasificare nedefinitivă a măsurilor examinate. […] În cazul în care informațiile respective îndreptățesc, în scopul unei evaluări provizorii, susținerea faptului că măsurile în cauză constituie probabil în fapt ajutor existent, Comisia trebuie apoi să le soluționeze în cadrul procedural prevăzut la articolul 88 alineatele (1) și (2) CE. Pe de altă parte, în cazul în care informațiile furnizate de către statul membru nu sunt de natură să justifice concluzia provizorie respectivă sau dacă statul membru nu oferă informații cu privire la acest aspect, Comisia trebuie să analizeze măsurile în cauză în cadrul procedural prevăzut la articolul 88 alineatele (3) și (2).” (33)

Cu alte cuvinte, orice evaluare efectuată în vederea unei decizii de inițiere a procedurii de investigație formală cu privire la faptul dacă o potențială măsură de ajutor constituie ajutor nou sau existent este în mod necesar de natură preliminară. Prin urmare, rezultă din jurisprudență că, chiar dacă Autoritatea, într-o decizie de deschidere, a considerat inițial că măsura în cauză a constituit ajutor nou, aceasta poate încă, în decizia de încheiere a procedurii respective, să constate că măsura constituie de fapt ajutor existent sau că aceasta nu se clasifică deloc ca ajutor. În cazul în care este implicat ajutor existent, Autoritatea trebuie să urmeze procedura pentru ajutor existent (34). Prin urmare, într-un astfel de caz Autoritatea ar trebui să închidă procedura formală de investigație și să deschidă o procedură diferită pentru ajutor existent, prevăzută la articolele 17-19 din partea II a Protocolului 3 SCA (35). Conform acestei proceduri și doar în cadrul acesteia, Autoritatea evaluează dacă o măsură de ajutor existent este compatibilă cu funcționarea Acordului privind SEE.

Informațiile prezentate Autorității la momentul când aceasta a decis să inițieze procedura formală de investigație „nu au fost de natură să justifice” concluzia provizorie referitoare la existența ajutorului și, prin urmare, Autoritatea a analizat măsurile în cauză în cadrul normelor privind ajutorul nou. Cu toate acestea, deoarece acest punct de vedere inițial a fost contestat de către Guvernul islandez, Autoritatea va analiza în continuare întrebarea ridicată în lumina materialelor prezentate în acest moment de către Guvern și de către SFF.

Astfel cum s-a precizat deja, Autoritatea va concluziona cu privire la existența și compatibilitatea măsurilor de ajutor nou în cadrul procedurii de investigație formală. Dar, în cazul în care instrumentele în cauză nu constituie ajutor nou, Autoritatea nu poate în cadrul acestei proceduri să efectueze o evaluare obligatorie referitoare la faptul dacă acestea constituie în schimb ajutor existent în sensul articolului 61 alineatul (1) SEE. Autoritatea nu poate nici să efectueze o evaluare obligatorie referitoare la faptul dacă astfel de măsuri de ajutor existente ar fi compatibile cu acordul. Prin urmare, înainte de a concluziona cu privire la aspectul nou sau existent al măsurilor, Autoritatea se va baza în cele ce urmează pe presupunerea că următoarele măsuri constituie ajutor de stat: garanția de stat, scutirea de la plata impozitelor, subvențiile la dobândă și lipsa plății dividendelor.

2.2. TESTUL JURIDIC

Articolul 4 din Decizia nr. 195/04/COL a Autorității prevede că o modificare adusă la ajutorul existent înseamnă orice schimbare, alta decât modificările de natură pur formală sau administrativă, care nu poate afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața comună. În plus, în ceea ce privește evaluarea juridică a faptului dacă ajutorul este nou sau existent, Curtea de Justiție a afirmat, în cauza Namur-Les Assurances du Crédit, că:

„[…] în cazul în care ajutorul este oferit conform unor dispoziții legale anterioare, care au rămas nemodificate, apariția unui ajutor nou sau modificarea ajutorului existent nu pot fi evaluate în funcție de intensitatea ajutorului sau, în special, de valoarea acestuia în termeni financiari la orice moment din viața întreprinderii. .

Decizia care a intrat în vigoare la 1 februarie 1989 nu a modificat legislația care a acordat întreprinderii OND avantajele de care s-a bucurat fie în ceea ce privește natura avantajelor respective, fie chiar cu privire la activitățile instituției publice pentru care s-au aplicat, din moment ce Legea din 31 august 1939 i-a stabilit instituției respective un obiectiv foarte general de reducere a riscurilor de furnizare de credite pentru exporturi. Prin urmare, aceasta nu afectează .” (36)

Curtea a concluzionat apoi că o extindere factuală a activităților întreprinderii nu ar fi suficientă pentru a modifica clasificarea unei măsuri de ajutor:

„A adopta un punct de vedere contrar ar echivala de fapt cu a solicita statului membru în cauză să notifice Comisiei și să prezinte pentru controlul preventiv al acesteia nu doar ajutorul nou sau modificările propriu-zise ale ajutoarelor acordate unei întreprinderi care beneficiază de ajutor existent, ci și toate măsurile care afectează activitatea întreprinderii și care ar putea avea un impact asupra funcționării pieței comune, asupra concurenței sau pur și simplu asupra valorii respective, pe o anumită perioadă de timp, a ajutorului care este disponibil în principiu, dar care variază în mod necesar în ceea ce privește suma în funcție de cifra de afaceri a întreprinderii.

În cele din urmă, în cazul unei întreprinderi publice cum este OND, fiecare nouă operațiune de asigurare care, conform informațiilor furnizate în cursul audierii de către guvernul belgian, trebuie prezentată autorităților de supraveghere, ar putea fi astfel considerată o măsură pentru care se aplică procedura prevăzută la articolul 93 alineatul (3) din tratat.

O astfel de interpretare, care nu corespunde nici literei, nici scopului articolului 93 alineatul (3) și nici împărțirii responsabilității pe care acesta o instituie între Comisie și statele membre, ar da naștere la nesiguranță juridică pentru întreprinderi și statele membre, care ar fi astfel obligate să notifice în avans măsuri foarte diferite, care nu ar putea apoi să fie puse în aplicare în ciuda îndoielilor cu privire la clasificarea acestora ca ajutor nou. […]” (37)

În cauza Guvernul Gibraltarului/Comisia, Tribunalul de Primă Instanță a considerat că

„doar în cazul în care modificarea [din legislația națională] afectează fondul sistemului inițial, acesta din urmă este transformat într-o nou sistem de ajutor. Nu poate fi adusă în discuție o astfel de modificare de fond în cazul în care noul element este în mod clar disociabil de sistemul inițial.” (38)

În cadrul evaluării referitoare la faptul dacă o modificare adusă unei măsuri de ajutor are drept efect transformarea ajutorului existent respectiv într-un ajutor nou, Comisia a examinat dacă modificarea este una de fond (39). În acest sens, Comisia a luat în considerare natura avantajului, scopul urmărit prin acordarea avantajului, temeiul în care a fost acordat avantajul, persoanele și organismele afectate de acesta și sursele relevante de finanțare. În schimb, Comisia nu a avut în vedere modificările de natură juridică care nu fac parte din măsura de ajutor în cauză.

În legătură cu măsurile de ajutor individuale cum ar fi taxele de licență pentru un organism public de radiodifuziune, această abordare a determinat Comisia să examineze condițiile în baza cărora taxa relevantă este folosită, motivul fiind acela că aceste condiții formează o parte integrală a măsurii de ajutor în cauză (40).

În cazul în care măsura de ajutor în cauză a constat într-un sistem de ajutor care nu a fost acordat pentru o activitate anume, de exemplu întreprinderile publice care beneficiază de o garanție de stat doar în virtutea faptului că întreprinderea este organizată ca parte a statului, Comisia a urmărit dacă măsura de ajutor în sine (sistemul constând într-o garanție de stat pentru orice astfel de întreprindere) a făcut obiectul unor modificări de fond. Deoarece, în această din urmă situație, regulile privind fiecare beneficiar de ajutor nu fac parte din măsura de ajutor, Comisia nu a analizat regulile specifice care reglementează activitățile fiecăruia dintre beneficiarii de ajutor. Cu alte cuvinte, Comisia nu a constatat că modificările aduse regulilor privind beneficiarii individuali ar putea avea drept rezultat transformarea sistemului de ajutor în ajutor nou, indiferent că acestea au avut efect pentru sistemul ca atare sau doar pentru întreprinderea care a făcut obiectul modificărilor legislative (41). Într-adevăr, acest lucru ar fi presupus ca o măsură cu caracter de schemă să fie transformată din ajutor existent în ajutor nou pentru câțiva dintre beneficiari, dar nu și pentru ceilalți, doar pentru că regulile privind prima categorie de beneficiari, dar nu și cele privind cealaltă categorie de beneficiari, s-au modificat. Un astfel de rezultat ar fi incompatibil cu faptul că măsura consta dintr-o singură măsură.

Prin urmare, înainte de identificarea modificărilor legislative relevante pentru evaluarea faptului dacă o măsură de ajutor este nouă sau existentă, trebuie determinat mai întâi dacă regulile privind unul sau mai mulți beneficiari ai ajutorului fac parte sau nu din măsura de ajutor. În plus, în cazul în care întreprinderea în cauză primește ajutor din mai multe măsuri ce au scopuri și temeiuri legale diferite, adoptate la momente diferite și unele fiind individuale, iar altele având caracter de scheme, diferitele măsuri de ajutor ar trebui evaluate individual, și nu colectiv, în cadrul unei singure evaluări globale doar pentru că total sau parțial măsurile respective au același beneficiar (42).

2.3. CLASIFICAREA DIFERITELOR MĂSURI DE AJUTOR CA AJUTOR NOU SAU EXISTENT

2.3.1. Garanția de stat

Garanția de stat acordată tuturor instituțiilor de stat pentru toate obligațiile acestora rezultă din normele nescrise ale dreptului public islandez care datează de dinaintea intrării în vigoare a Acordului privind SEE. Garanția este aplicabilă tuturor instituțiilor de stat, indiferent de momentul înființării acestora, de activitățile acestora sau de modificările aduse acestor activități. Această posibilă măsură de ajutor trebuie considerată ca o schemă care se încadrează la definiția de la articolul 1 litera (d) din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție. Presupunând din nou că este vorba de un ajutor, schema trebuie, de la bun început, să fie considerată ca ajutor existent, deoarece a existat anterior intrării în vigoare a Acordului privind SEE, în conformitate cu articolul 1 litera (b) din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție.

De la intrarea în vigoare a Acordului privind SEE nu au existat modificări de fond și nici de altă natură privind domeniul de aplicare și funcția garanției ca atare. Legea nr. 121/1997 privind garanțiile de stat, cu modificările ulterioare, a introdus o primă de garanție mai mică la o rată de 0,00625 % pe trimestru (0,00375 % pe trimestru pentru angajamentele interne până în anul 2001). Cu toate acestea, această primă reduce doar ajutorul care decurge din sistemul inițial de garanții de stat care datează de dinaintea Acordului privind SEE. Schema inițială nu poate, prin urmare, să fie clasificată drept ajutor nou, indiferent de avantajele asociate acesteia (43).

În plus, niciuna dintre modificările aduse funcționării HFF descrise mai sus în secțiunea I.2 nu a implicat o asemenea modificare. Natura avantajului a fost aceeași și același a fost și temeiul legal pentru acordarea ajutorului. Nici scopul acestei măsuri neindividuale, care depășește cu mult particularitățile sistemului de împrumuturi pentru locuințe și care se aplică în mod general tuturor instituțiilor de stat, nu s-a schimbat ca o consecință a modificărilor aduse la sistemul de împrumuturi pentru locuințe aduse de Legea privind locuințele (44). Cu alte cuvinte, modificările legislative în cauză erau nu doar separabile de această posibilă măsură de ajutor, ci complet fără nicio legătură cu aceasta. Prin urmare, sistemul de garanții nu poate constitui o măsură de ajutor nou care poate fi evaluată în cadrul actualei proceduri formale de investigație.

2.3.2. Scutirea de impozitul pe venit și pe proprietate

Trezoreria de stat, toate instituțiile de stat și toate întreprinderile de stat pentru care statul are responsabilitate nelimitată au fost scutite de la plata impozitului pe venit și pe proprietate cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a Acordului privind SEE.

Impozitul pe venit este, în prezent, prevăzut la alineatul (1) de la articolul 4 din Legea nr. 90/2003 privind impozitul pe venit, care este o versiune consolidată a Legii nr. 75/1981 privind impozitul pe venit și pe proprietate. Presupunând că scutirea de la plata impozitelor constituie ajutor, aceasta trebuie considerată de la bun început ca o schemă generală care se încadrează la definiția de la articolul 1 litera (d) din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție. De la momentul intrării în vigoare a Acordului privind SEE nu au fost aduse modificări de fond sau de altă natură la domeniul de aplicare, finanțarea sau funcționarea schemei. Nimic nu a fost schimbat în dispozițiile fiscale generale, indiferent dacă acestea sunt referitoare la HFF sau la oricare alți beneficiari ai scutirii ca urmare a modificărilor aduse la sistemul de împrumuturi pentru locuințe după 1 ianuarie 1994. În plus, modificările aduse la sistemul de împrumuturi pentru locuințe nu au afectat această schemă nici intrinsec, nici de la distanță. Într-adevăr, legea privind locuințele nu a adus nicio modificare la scopul și natura scutirii de la plata impozitelor. Acesta nu a modificat nici sursa de finanțare, nici temeiul legal pentru scutirea de la plata impozitelor. Scutirea de la plata impozitelor nu poate constitui, prin urmare, o măsură de ajutor nou care să poată fi evaluată în cadrul procedurii de investigație formală.

Până la adoptarea Legii nr. 129/2004 de eliminare a impozitului pe proprietate, alineatul (1) de la articolul 4 din Legea nr. 90/2003 privind impozitul pe venit și pe proprietate scutea instituțiile menționate anterior și de la plata acestui impozit. De asemenea, cu privire la impozitul pe proprietate, legea în cauză doar a consolidat regulile deja prevăzute în Legea nr. 75/1981 privind impozitul pe venit și pe proprietate, menționată anterior. Impozitul pe proprietate este, în prezent, eliminat. Până la eliminarea acestuia în 2004, scutirile de la plata impozitului pentru instituțiile în cauză trebuie, în cazul în care acestea constituie ajutor, să fie evaluate ca scheme care se încadrează la definiția de la articolul 1 litera (d) din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție. În perioada dintre intrarea în vigoare a Acordului privind SEE și eliminarea generală a impozitului pe proprietate nu au fost aduse modificări de fond sau chiar de altă natură la domeniul de aplicare, finanțarea sau funcționarea scutirii de la plata impozitului, iar modificările aduse la sistemul de împrumuturi pentru locuințe nu au afectat nici natura, scopul, funcționarea sau finanțarea scutirii de la plata impozitului. Prin urmare, scutirea de la plata impozitului pe proprietate nu poate constitui o măsură de ajutor nou care ar fi putut să fie evaluată în cadrul actualei proceduri de investigație formală.

2.3.3. Subvenții la dobândă

Astfel cum s-a menționat anterior, Fondul pentru locuințe pentru lucrători a furnizat împrumuturi pentru locuințe sociale de închiriat cu rate mici ale dobânzii stabilite de către guvern. Fondul a primit contribuții bugetare directe, printre altele, pentru a-și acoperi cheltuielile asociate acestor împrumuturi. Deoarece Fondul pentru locuințe pentru lucrători era o instituție publică, statul islandez era în ultimă instanță responsabil pentru pierderile asociate acestei categorii de împrumuturi, în cazul în care contribuțiile directe nu erau suficiente pentru a acoperi pierderile fondului.

Categoria de împrumuturi, locuințe sociale de închiriat, a rămas în mare măsură nemodificată prin Legea privind locuințele, iar HFF trebuia să acorde aceste împrumuturi, inițial cu aceeași rată ca cea aplicată anterior, conform articolului IX provizoriu din lege. Articolul respectiv a prevăzut, de asemenea, că statul va furniza contribuții de la buget pentru a compensa pierderile suferite de HFF. Aceste aspecte au fost ulterior reglementate prin acorduri între ministrul afacerilor sociale și ministrul de finanțe, conform secțiunii I.3.3 de mai sus.

Cu privire la modificarea instituțională, practica constantă a Comisiei demonstrează că organismele care beneficiază de ajutor își pot schimba personalitatea juridică, prin fuziune, scindare sau din alte motive, fără ca acest lucru să afecteze clasificarea ajutorului. Acest lucru este valabil atât în cazul în care modificarea produsă în personalitatea juridică este efectuată prin intermediul unei măsuri de drept privat, cât și în cazul în care acesta este prevăzută într-o lege sau o altă măsură de drept public (45). Într-adevăr, modificarea de la cele patru organisme publice operată în temeiul Legii nr. 97/1993, comparativ cu Legea privind locuințele, nu poate în sine să comporte niciun efect asupra evaluării compatibilității măsurilor relevante. Trebui amintit faptul că Fondul de finanțare a locuințelor a preluat toate activele, drepturile și obligațiile de la predecesorii săi și a continuat misiunea acestora, demonstrând faptul că reforma a urmărit menținerea continuității între aceste organizații (46).

În consecință, atât Fondului pentru locuințe pentru lucrători, cât și HFF le-a revenit misiunea de a furniza împrumuturi sociale pentru apartamente de închiriat cu o rată a dobânzii stabilită de către guvern, care oferea fonduri pe baza Legii privind bugetul, întrucât ratele dobânzii erau prea mici pentru a acoperi costurile de creditare. Diferența dintre cele două este aceea că contribuția către HFF vizează această categorie specială de împrumuturi, în timp ce Fondul pentru locuințe pentru lucrători a primit aceleași contribuții bugetare pentru toate categoriile sale de împrumuturi sociale. Această diferență rezultă din faptul că Legea privind locuințele a eliminat celelalte categorii de împrumuturi sociale ale Fondului pentru locuințe pentru lucrători și că împrumuturile adiționale, principala categorie de împrumuturi sociale conform Legii privind locuințele, în forma sa inițială, nu erau finanțate prin contribuții bugetare către HFF.

Prin urmare, modificările aduse de Legea privind locuințele nu au modificat misiunea de a furniza împrumuturi pentru locuințe sociale de închiriat; cu alte cuvinte, scopul măsurii a rămas neschimbat (47). În plus, faptul că, în prezent, contribuțiile bugetare vizează doar aceste împrumuturi este un rezultat al eliminării contribuțiilor directe ale statului pentru alte împrumuturi sociale. Eliminarea contribuțiilor directe ale statului pentru anumite activități nu constituie o modificare în ceea ce privește finanțarea unei altei măsuri. Prin urmare, o astfel de eliminare nu poate avea un impact asupra clasificării caracterului măsurii rămase. Mai curând, aceasta constituie eliminarea unei măsuri de sprijin separate (48).

SFF a făcut referire la mai multe modificări aduse de Legea privind locuințele și a susținut că acestea ar trebui să conducă la clasificarea ajutorului acordat HFF ca ajutor nou. Indiferent de natura modificărilor, acestea nu au vizat măsura de ajutor în cauză, care prevede doar pierderile suferite de fond în legătură cu împrumuturile pentru locuințe sociale de închiriat. Într-adevăr, mărirea plafonului pentru împrumuturi generale nu a fost legată de această categorie de împrumuturi. În mod similar, modificările aduse de Legea nr. 57/2004, prin care sistemul de obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe a fost eliminat și înlocuit cu împrumuturi în numerar, nu au vizat categoria de împrumuturi în cauză. Cerința prevăzută la articolul 11 din Legea nr. 97/1993 cu efectul ca împrumuturile să fie garantate printr-o primă sau o a doua ipotecă nu s-a aplicat acestei categorii de împrumuturi, ci doar anumitor împrumuturi de la Fondul de stat pentru construcții. Prin urmare, faptul că dispoziția respectivă nu a fost reportată în Legea privind locuințele nu comportă semnificație pentru împrumuturile în cauză.

În concluzie, Autoritatea consideră că avantajul care decurge din subvenția la dobândă nu poate constitui un ajutor nou care să poată fi examinat în cadrul actualei proceduri de investigație formală.

2.3.4. Lipsa plății dividendelor

Astfel cum a fost menționat în secțiunea 3.4 de mai sus, principiile generale ale dreptului public islandez prevăd faptul că instituțiilor de stat, organizate precum HFF, nu li se cere să plătească dividende. Principiu datează de dinaintea intrării în vigoare a Acordului privind SEE și este aplicabil tuturor instituțiilor de stat indiferent de momentul când acestea au fost înființate, de activitățile acestora sau de modificările aduse activităților acestora. De la intrarea în vigoare a Acordului privind SEE nu au fost aduse modificări de fond și nici de altă natură la acest principiu general. În plus, nici Legea privind locuințele și nici legile precedente nu au deviat vreodată de la acest principiu adoptând o dispoziție legală prin care să solicite HFF să plătească dividende. Prin urmare, natura oricărui avantaj și finanțări de stat derivând dintr-o non-obligație de a plăti dividende nu s-a modificat ca urmare a adoptării Legii privind locuințele sau a modificărilor aduse acestuia. Nici scopul principiului, care depășește cu mult particularitățile sistemului de împrumuturi pentru locuințe și care se aplică în general tuturor instituțiilor de stat, nu s-a schimbat ca rezultat al modificărilor aduse la sistemul de împrumuturi pentru locuințe. Cu alte cuvinte, modificările legislative respective nu doar erau separabile de această posibilă măsură de ajutor ci erau complet fără legătură cu aceasta. Prin urmare, în măsura în care neplata de dividende trebuie considerată ca o măsură de ajutor, măsura trebuie, prin urmare, să fie considerată drept o schemă de ajutor care se încadrează la definiția de la articolul 1 litera (d) din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție. În plus, schema ar constitui ajutor existent, deoarece exista anterior intrării în vigoare a Acordului privind SEE, în conformitate cu articolul 1 litera (b) din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție.

Doar în cazul în care s-ar constata că o scutire de la plata dividendelor nu ar putea fi derivată din principiile generale de drept public islandez, ci, mai curând, că aceasta ar decurge din Legea privind locuințele și legile care o precedă, condițiile conform cărora funcționau diferitele organisme pentru locuințe ar putea să devină parte a evaluării compatibilității privind ajutorul nou. Prin urmare, doar în această situație ipotetică, modificările aduse la sistemul de finanțare a locuințelor după 1 ianuarie 1994 ar putea să implice potențial că orice ajutor corelat cu neplata de dividende s-a transformat din ajutor existent în ajutor nou.

2.4. CONCLUZII CU PRIVIRE LA CARACTERUL EXISTENT VERSUS NOU AL CELOR PATRU POTENȚIALE MĂSURI DE AJUTOR

În baza evaluării de mai sus, Autoritatea consideră că următoarele măsuri: garanția de stat, subvențiile la dobândă, scutirea de la plata impozitelor și scutirea de la plata de dividende, identificate în decizia de inițiere, nu constituie măsuri de ajutor nou care pot fi evaluate în cadrul actualei proceduri de investigație formală.

Prin urmare, Autoritatea va închide procedura de investigație formală și va deschide procedura prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din partea I și la secțiunea V din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție care vizează ajutorul existent.

Din motive de exhaustivitate, Autoritatea ar dori să adauge că, chiar dacă s-ar fi adoptat abordarea sugerate de SFF și s-ar fi constatat că Legea privind locuințele cu modificările ulterioare era într-adevăr relevantă pentru evaluarea clasificării posibilelor măsuri de ajutor identificate mai sus, Autoritatea ar fi concluzionat la fel, că modificările concrete aduse sistemului de locuințe nu au fost de o asemenea amploare încât să determine o reclasificare de la ajutor existent la ajutor nou:

—

În primul rând, simplul fapt că Islanda a ales tehnica legislativă de a adopta o nouă lege în loc să modifice o lege deja existentă nu poate, în sine, să conducă la o reclasificare a unei măsuri de ajutor (49) existent, până la momentul respectiv. Ceea ce contează este doar dacă noua lege a presupus modificări de fond ale măsurilor de ajutor relevante astfel încât să influențeze evaluarea compatibilității măsurilor în cauză. În acest sens, Autoritatea consideră de o importanță deosebită faptul că Legea privind locuințele a fost, în ceea ce privește toate caracteristicile esențiale, o continuare a sistemului anterior cu același obiectiv de garantare de locuințe la prețuri modice pentru toți rezidenții din Islanda. Astfel cum a fost indicat mai sus în secțiunea 2.2.3.1, scopul Legii privind locuințele este același ca cel urmărit prin Legea nr. 97/1993.

—	În al doilea rând, astfel cum s-a menționat anterior, există o practică constantă a Comisiei conform căreia o modificare a personalității juridice a unui beneficiar de ajutor nu este relevantă pentru clasificarea ajutorului.

—	În al treilea rând, finanțarea potențialelor măsuri de ajutor în favoarea HFF, aflate în vigoare în prezent, nu s-a modificat ca urmare a adoptării Legii privind locuințele și a modificărilor ulterioare aduse acesteia.

—

În al patrulea rând, Legea privind locuințele nu a modificat nimic în ceea ce privește emiterea obligațiunilor pentru locuințe, principala categorie de împrumuturi. O nouă categorie de împrumuturi, așa-numita categorie de împrumuturi adiționale, a fost introdusă ca parte a reformei locuințelor sociale în cadrul Legii privind locuințele. Cu toate acestea, în fapt această categorie de împrumuturi a înlocuit categoriile de împrumuturi sociale care puteau fi acordate în conformitate cu Legea nr. 97/1993. Astfel cum s-a menționat în secțiunea I.2.2.3.3.3, procentajul maxim pentru aceste tipuri de împrumuturi și criteriile care reglementează acordarea acestora erau aproape identice. Astfel, principala diferență în regulile privind aceste tipuri de împrumuturi este aceea că Legea privind locuințele prevede faptul că apartamentele în cauză ar putea, în anumite condiții, să fie vândute pe piața generală la prețul pieței. Autoritatea consideră că aceste modificări legislative nici nu au modificat în fond cercul posibililor beneficiari de împrumuturi sociale, nici nu a extins activitățile HFF în acel domeniu comparativ cu predecesorii acestuia. În plus, eliminarea categoriilor de împrumuturi sociale, conform secțiunii I.2.2.3.3.3 de mai sus, nu poate determina clasificarea unei scheme de ajutor ca ajutor nou. Astfel de modificări ar putea, cel mult, să fie considerate drept eliminarea unui ajutor.

—

În al cincilea rând, Autoritatea nu poate fi de acord cu SFF în ceea ce privește faptul că Legea privind locuințele a impus o extindere substanțială a posibilității pentru HFF de a acorda împrumuturi întreprinderilor pentru construirea de locuințe de închiriat (50). Astfel cum s-a subliniat mai sus în secțiunea I.2.2.3.3.2, atât conform termenilor regulamentelor emise în baza Legii privind locuințele, cât și conform legii precedente, împrumuturile de la sistemele de obligațiuni pentru locuințe puteau fi acordate întreprinderilor implicate în construirea de apartamente.

—

În al șaselea rând, astfel cum s-a descris mai sus, sistemul de obligațiuni pentru finanțarea construcției de locuințe a fost eliminat prin Legea nr. 57/2004 și înlocuit prin împrumuturi directe în numerar acordate de HFF. SFF a susținut că această modificare conduce la calificarea drept ajutor nou. Cu toate acestea, legea nu a modificat nimic în ceea ce privește sfera potențialilor beneficiari și alții asemenea, nici nu a impus o modificare a scopului și finanțării oricărei posibile măsuri de ajutor către HFF. Prin urmare, Autoritatea consideră că modificările trebuie considerate modificări administrative și de natură tehnică mai curând decât modificări de fond.

—

În al șaptelea rând, prin Legea nr. 120/2004, limita pentru categoria împrumuturilor generale acordate de HFF a fost ridicată la 90 % din valoarea estimată a proprietății. Prin urmare, capitolul VII din Legea privind împrumuturile adiționale a fost eliminat. Legea nr. 120/2004 nu a modificat nimic în ceea ce privește activitățile de servicii publice ale sistemului HFF. Scopul Legii privind locuințele a rămas același, beneficiarul ajutorului era în continuare doar HFF, iar operațiunile acestuia au rămas în esență nemodificate. În plus, legea nu a modificat persoanele eligibile pentru împrumuturi de la HFF, ea a însemnat doar că plafonul maxim de 90 % era disponibil pentru toată lumea (51). Această situație poate fi comparată cu cauza Keller în care Tribunalul de Primă Instanță a hotărât că o creștere de la 7 miliarde ITL la 80 miliarde ITL în numărul maxim de active fixe pe care i se permitea unei întreprinderi să le dețină pentru a putea fi eligibilă pentru o schemă de ajutor aprobat a constituit o modificare de fond care ar fi trebuit notificată Comisiei. Curtea a afirmat că această modificare a determinat o creștere a numărului de beneficiari potențiali și că într-adevăr a deschis sistemul în cauză pentru candidați (52). Modificarea schemei de ajutor și mărirea, potențială, prin aceasta a numărului de beneficiari ai ajutorului reprezintă o modificare adusă uneia dintre caracteristicile fundamentale ale unei scheme capabilă să aibă un impact asupra compatibilității cu Tratatul CE. Cu toate acestea, în cazul de față, dacă împrumuturile generale reprezintă 70 % sau 90 % din valoarea estimată a unei proprietăți imobiliare nu este semnificativ pentru faptul dacă astfel de împrumuturi ar putea fi clasificate ca servicii publice în conformitate cu articolul 59 alineatul (2) din Acordul privind SEE,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Posibilele măsuri de ajutor sub formă de garanție de stat, subvenție la dobândă, scutiri fiscale și lipsa plății dividendelor în favoarea HFF constituie ajutor existent. Prin urmare, procedura de investigație formală aplicabilă pentru ajutor nou este închisă.

Articolul 2

Scutirea HFF de la aplicarea dispozițiilor legii menționate la punctul 14 din capitolul II din anexa IX la Acordul privind SEE nu constituie ajutor de stat.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Islanda.

Articolul 4

Numai versiunea în limba engleză este autentică.

Adoptată la Bruxelles, 27 iunie 2008.

Pentru Autoritatea AELS de Supraveghere

Per SANDERUD

Președinte

Kurt JAEGER

Membru al Colegiului

(1) Denumită în continuare „Autoritatea”.

(2) Denumit în continuare „Acordul SEE”.

(3) Denumit în continuare „Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție (SCA)”.

(4) Denumit în continuare „Protocolul 3”.

(5) Orientări privind aplicarea și interpretarea articolelor 61 și 62 din Acordul SEE și a articolului 1 din Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, adoptate și emise de către Autoritate la 19 ianuarie 1994, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare „JO”) L 231, 3.9.1994, p. 1 și în suplimentul SEE nr. 32 din 1994. Orientările au fost modificate ultima dată la 19 decembrie 2007. Denumite în continuare „Orientările privind ajutorul de stat”. Versiunea reactualizată a Orientărilor privind ajutorul de stat este publicată pe site-ul internet al Autorității: http://www.eftasurv.int/fieldsofwork/fieldstateaid/guidelines/

(6) Publicată în JO L 139, 25.5.2006, p. 37 și în suplimentul SEE nr. 26 din 2006.

(7) Hotărârea din 7 aprilie 2006, The Bankers’ and Securities’ Dealers Association of Iceland (Asociația băncilor și agenților de valori mobiliare din Islanda)/Autoritatea AELS de Supraveghere, E-9/04, Culegerea Curții AELS, p. 42.

(8) Decizia nr. 185/06/COL din 21 iunie 2006 de inițiere a procedurii de investigație formală cu privire la Fondul islandez de finanțare a locuințelor (JO C 314, 21.12.2006, p. 89, suplimentul SEE nr. 63).

(9) A se vedea nota de subsol 8.

(10) Consolidarea s-a efectuat în conformitate cu Legea nr. 61/1993 de modificare a Legii nr. 86/1988 și a intrat în vigoare la 12 august 1993.

(11) Capitolul VIII din Legea nr. 97/1993 a stabilit reguli privind cooperativele pentru locuințe. Regulile în cauză nu au fost reportate în Legea din 1998 privind locuințele. În prezent, cooperativele pentru locuințe sunt reglementate de o lege separată, Legea nr. 66/2003. În ceea ce privește dreptul cooperativelor în cauză la împrumuturi din Fondul de finanțare a locuințelor, acesta este guvernat de dispozițiile capitolului VIII din Legea privind locuințele, în conformitate cu articolul 5 litera (d) din Legea nr. 66/2003.

(12) Traducere neoficială a Autorității. Textul original islandez poate fi consultat la http://www.althingi.is/altext/122/s/0877.html

(13) Traducere neoficială a Autorității. Textul original islandez poate fi consultat la http://www.althingi.is/altext/122/03/r06115030.sgml

(14) Astfel cum va fi subliniat mai jos, una dintre categorii, împrumuturile adiționale, a fost eliminată prin Legea nr. 120/2004, cf. 2.2.3.4.2.

(15) Prin Legea nr. 57/2004, dispozițiile referitoare la obligațiunile privind finanțarea construcției de locuințe au fost eliminate, deoarece fondul a început să acorde împrumuturi în numerar, cf. 2.2.3.4.1.

(16) Cf. 2.2.2.4 de mai sus.

(17) http://www.althingi.is/altext/122/s/0877.html.

(18) Aceste împrumuturi adiționale au fost eliminate prin Legea nr. 120/2004, cf. secțiunea 2.2.3.4.2 de mai jos.

(19) O persoană fizică nu putea avea venituri mai mari de 1 620 000 ISK și nu putea deține bunuri cu o valoare de peste 1 900 000 ISK. Aceste cifre trebuiau ajustate anual.

(20) Cu privire la pierderile pe care Fondul de finanțare a locuințelor le-ar fi putut suferi prin acordarea acestor împrumuturi adiționale, articolul 43 din Legea privind locuințele prevedea că municipalitățile trebuiau să dețină și să opereze un așa-numit fond de rezervă administrat de către Fondul de finanțare a locuințelor. Conform articolului 44, fondul de rezervă compensează pierderile pe care Fondul de finanțare a locuințelor le înregistrează în legătură cu împrumuturile adiționale. Articolul 45 prevedea faptul că municipalitățile trebuiau să plătească inițial o contribuție de 5 % din fiecare împrumut adițional acordat în cadrul municipalității.

(21) http://www.althingi.is/altext/122/s/0877.html

(22) Traducerea neoficială a Autorității.

(23) Traducerea neoficială a Autorității. Textul islandez original poate fi consultat la: http://www.althingi.is/altext/131/s/0223.html

(24) A se vedea Regulamentul nr. 540/2006, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul 587/2007. Regulamentul prevede, de asemenea, un prag nominal de creditare care este în prezent de 18 milioane ISK.

(25) Traducerea neoficială a Autorității. Textul islandez original poate fi consultat la: http://www.althingi.is/altext/122/s/0099.html

(26) Scrisoarea Guvernului islandez din 3 ianuarie 2007, p. 10.

(27) Acest lucru este diferit în cazul în care statul deține întreprinderi care sunt organizate ca societăți comerciale pe acțiuni și care sunt reglementate de dreptul privat.

(28) Pentru o aplicare a acestui principiu, a se vedea, de exemplu, hotărârea Curții Supreme a Islandei din 5 noiembrie 1998 în cauza nr. 50/1998.

(29) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Legea a fost încorporată în Acordul privind SEE prin Decizia nr. 15/2001 a Comitetului mixt al SEE și a intrat în vigoare la 1 octombrie 2001.

(30) Traducerea a fost oferită de Guvernul islandez.

(31) Hotărârea din 9 august 1994, Namur-Les Assurances du Crédit, C-44/93, Rec., p. I-3829.

(32) Hotărârea din 5 aprilie 2006, Deutsche Bahn/Comisia, T-351/02, Rec., p. II-1047, punctele 100-103.

(33) Hotărârea din 10 mai 2005, Italia/Comisia, C-400/99, Rec., p. I-3657, punctele 47, 54 și 55.

(34) Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Regione Siciliana/Comisia, T-190/00, Rec., p. II-5015, punctul 48.

(35) Cauza C-312/90, Spania/Comisia, Rec., 1992, p. I-4117, punctele 14-17, cauza C-47/91, Italia/Comisia, Rec., 1992, p. I-4145, punctele 22-25, cauzele conexate T-195/01 și T-207/01, Guvernul Gibraltarului/Comisia, Rec., 2002, p. II-2309 și cauzele conexate T-297/01 și T-298/01, SIC II, Rec., 2004, p. II-743.

(36) Hotărârea citată anterior Namur-Les Assurances du Crédit, punctele 28 și 29 (sublinierea Autorității). A se vedea, de asemenea, punctul 23 din hotărâre, în care Curtea a făcut trimitere la modificările „care nu afectează fondul avantajelor respective”.

(37) Hotărârea citată anterior Namur-Les Assurances du Crédit, punctele 32 și 33.

(38) Hotărârea citată anterior Guvernul Gibraltarului/Comisia, punctul 111. A se vedea, similar, Avizul AG Fennelly în cauzele conexate C-15/98 și C-105/98, Italia și Sardegna Lines, Servizi Marittimi della Sardegna/Comisia, Rec., 2000, p. I-8855, punctul 64.

(39) Decizia Comisiei din 24 aprilie 2007 în cazul E 10/05 (ex C 60/99), considerentul 33, Decizia Comisiei din 4 aprilie 2007 în cazul E 7/05 privind sistemele de garanție finlandeze, considerentul 16, Decizia Comisiei din 20 aprilie 2005 în cazul E 8/05 în favoarea producătorului spaniol RTVE, considerentul 2.2, și Decizia Comisiei din 22 martie 2006 în cazul E 22/04 – Stimulente fiscale directe în favoarea activităților legate de export, considerentele 34 și 35.

(40) Decizia Comisiei din 24 aprilie 2007 în cazul privind ajutorul de stat E 3/05 – Finanțarea organismelor publice de radiodifuziune în Germania, considerentele 200-214, Decizia Comisiei din 22 martie 2006 în cazul E-14/05 – Portugalia, plăți compensatorii pentru organismul public de radiodifuziune RTP, considerentele 61-80.

(41) Decizia Comisiei din 24 aprilie 2007 în cazul privind ajutorul de stat E-3/05 – Finanțarea organismelor publice de radiodifuziune în Germania, considerentul 215. Ca rezultat al faptului că sunt instituții aflate în proprietate publică, băncile publice germane au beneficiat în mod tradițional de o garanție de stat implicită, așa-numita Anstaltslast. În cazul E-10/2000 privind banca germană Landesbanken, Comisia a concluzionat că Anstaltlast era o normă datând de dinaintea Tratatului CE. Ajutorul în favoarea băncilor care rezulta din această garanție era, prin urmare, existent și se aplica nu doar în cazul în care Anstaltslast doar decurgea dintr-un principiu general de drept, ci a și fost, mai târziu, introdus explicit în dispoziții juridice scrise, cf. scrisorii din partea Comisiei către Germania din 8 mai 2000 prin care se propuneau măsuri adecvate în cazul E 10/2000, punctul 7 primul paragraf. Conform informațiilor Autorității, băncile germane care beneficiază de Anstaltslast sunt, în mod normal, înființate în temeiul unei legi separate care reglementează înființarea și operarea băncii individuale. Mai multe dintre aceste bănci par să fi fost înființate după intrarea în vigoare a Tratatului CE. Au fost aduse frecvent modificări legislației care reglementează operarea băncilor publice. Înființarea de noi bănci prin lege, fuzionarea și scindarea de bănci publice și alte modificări în legislația care reglementează băncile publice pot să afecteze cu siguranță activitatea întreprinderii și pot avea un impact asupra funcționării pieței comune, asupra concurenței sau pur și simplu asupra valorii efective a ajutorului disponibil pentru întreprinderi. Cu toate acestea, Comisia nici nu a examinat momentul când diferitele bănci care beneficiază de garanție au fost înființate și nici nu a analizat modificările în operațiunile băncilor sau alte măsuri referitoare la băncile individuale înainte să concluzioneze că avantajul decurs din Anstaltslast constituia ajutor existent. A se vedea, similar, Decizia Comisiei din 16 octombrie 2002 în cazul C 68/02 – Franța, Electricité de France (EDF), considerentul 68, în care una dintre măsurile de ajutor către EDF, o garanție de stat, a decurs dintr-un principiu general din legislația franceză datând de dinaintea Tratatului CE. Funcționarea EDF s-a schimbat semnificativ de-a lungul anilor, iar întreprinderea s-a extins, de asemenea, și pe alte piețe. În ciuda acestui lucru, Comisia nu a considerat necesară examinarea modificărilor factuale și nici nu a analizat modificările aduse legislației privind EDF, ulterior intrării în vigoare a Tratatului CE, la momentul stabilirii faptului dacă măsura de ajutor a constituit ajutor nou sau existent, cf., de asemenea, în mod similar Deciziei Comisiei din 16 decembrie 2003 privind ajutoarele de stat acordate întreprinderii EDF și sectorului industriilor electrice și de gaz (JO L 49, 22.2.2005, p. 9, considerentul 59), și invitația Comisiei de a prezenta observații în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) CE în cazul E 3/02, EDF (JO C 164, 15.7.2003, p. 7, considerentele 53-55).

(42) Decizia Comisiei din 24 aprilie 2007 în cazul E 3/05 – Finanțarea organismelor publice de radiodifuziune în Germania, considerentele 192-216, Decizia Comisiei din 20 aprilie 2005 în cazul E 8/05 – Ajutor de stat acordat în favoarea organismului public național de radiodifuziune spaniol RTVE, punctul 2.2 și Decizia Comisiei din 20 aprilie 2005 în cazul E 9/05 – Italia, RAI, considerentele 25-48.

(43) O altă întrebare este aceea dacă scutirea HFF de la prima de garanții introdusă în 1998 ar constitui ajutor nou. Autoritatea a deschis în prezent, prin Decizia nr. 406/08/COL, procedurile formale de investigație privind scutirile de la primele de garanții prevăzute în Legea nr. 121/1997 privind garanțiile de stat.

(44) În acest sens, situația este asemănătoare cu cea din următoarele decizii ale Comisiei: Organisme de radiodifuziune germane, Poczta Polska, La Poste, EDF etc. În deciziile respective, Comisia a trebuit să evalueze dacă garanțiile de stat către întreprinderile publice se calificau ca ajutor nou sau existent. În toate deciziile Comisia a constatat că garanția fie nu fusese modificată, fie nu suferise modificări de fond. Comisia nu a riscat, în evaluarea sa a ajutorului decurs din garanție, o evaluare a faptului dacă întreprinderea în cauză și-a modificat operațiile, întrucât această întrebare nu viza măsura de ajutor ca atare, ci unul dintre beneficiarii unui sistem de ajutor definit în mod abstract.

(45) Decizia Comisiei din 29 noiembrie 2007, C(2007) 5778, ajutor de stat C 56/07 – Franța, Garanție nelimitată a statului în favoarea întreprinderii La Poste, considerentele 93-97; Decizia Comisiei E-14/05 – Portugalia, plăți compensatorii pentru organismul public de radiodifuziune RTP, considerentele 78-80; Decizia Comisiei din 20 aprilie 2005 în cazul privind ajutorul de stat E 10/05 (ex C 60/99) – Redevență radiodifuziune TF1, considerentul 33 și Scrisoarea din partea Comisiei către Germania din data de 8 mai 2000 prin care se propuneau măsuri adecvate în cauza E 10/2000, Landesbank, punctul 7 primul paragraf. În ceea ce privește scutirea de care se bucură HFF de la plata unei taxe de garanție conform Legii nr. 121/1997 privind garanțiile de stat, evaluarea preliminară a Autorității este că aceasta constituie ajutor nou și că măsura trebuie analizată separat; conform Deciziei nr. 406/08/COL a Autorității din 27 iunie 2008.

(46) Conform articolului 35 din Legea nr. 1/1997, Legea privind Fondul de pensii pentru funcționari, un membru al fondului poate opta pentru creșterea pensiei sale corespunzător creșterii salariale pentru ultimul post ocupat. Directorul Agenției de stat pentru locuințe a considerat că postul său era comparabil cu cel de director al HFF, fapt neconfirmat de către Fondul de pensii. Într-o hotărâre din 22 ianuarie 2004 în cauza nr. 344/2003, Curtea Supremă a Islandei a decis în favoarea directorului. În hotărâre, s-a afirmat, printre altele, că Fondul de finanțare a locuințelor avea în principal același rol ca și Agenția de stat pentru locuințe, acționând ca o instituție de credit ipotecar pentru cetățenii islandezi. Curtea a considerat că postul de director al agenției era comparabil cu cel de director al fondului în ceea ce privește natura sarcinilor, sfera acestora și responsabilitățile.

(47) În cazul Decizia E-14/2005 a Comisiei – Portugalia, plăți compensatorii pentru organismul public de radiodifuziune RTP, considerentele 63 și 74, Comisia a constatat că modificările aduse unei măsuri de ajutor portugheze nu au transformat măsura într-un ajutor, printre altele deoarece modificările aduse normei naționale nu au modificat scopul urmărit prin acordarea de subvenții.

(48) Decizia 2006/240/CE a Comisiei din 16 noiembrie 2004 privind ajutorul acordat de Germania producătorilor de alcool din cereale (Kormbranntwein) (JO L 88, 25.3.2006, p. 50, considerentele 83 și 84). A se vedea, de asemenea, articolul 17 alineatul (2) din scrisoarea Comisiei din data de 14 iulie 2005 în cazul E 2/2005 privind ajutorul olandez pentru sectorul locuințelor, în care Comisia a constatat că ajutorul era existent chiar dacă regimul de subvenții directe fusese înlocuit cu un regim de împrumuturi de stat și o scutire fiscală după intrarea în vigoare a Tratatului CE. Aceasta pentru că modificările, considerate laolaltă, au avut drept rezultat obstacole mai mici pentru concurență, conform paragrafelor 16-26 din scrisoare.

(49) Decizia Comisiei E 12/2005 – Polonia, garanție de stat nelimitată în favoarea operatorului Poctza Polska, considerentele 39-47.

(50) În acest sens, SFF a făcut referire la declarațiile făcute de președintele Comitetului parlamentar în momentul când termenul „individual” a fost șters de la alineatul (1) de la articolul 15, privind categoria împrumuturilor generale, din proiectul de lege care ulterior a devenit Legea privind locuințele. A se vedea punctul 7 din discurs, a se vedea http://www.althingi.is/altext/122/05/r13133243.sgml

(51) În decizia sa în cauza privind radiodifuziunea publică germană, Comisia a concluzionat că măririle în nivelul taxelor de licență nu ar trebui considerate ca fiind ajutor nou: „Mărirea reprezintă mai curând consecința unei necesități financiare crescute a organismelor publice de radiodifuziune în îndeplinirea misiunii lor de serviciu public. Prin urmare – și în conformitate cu practica anterioară a Comisiei – aceasta nu este disociabilă de sistemul de finanțare inițial și nu constituie o modificare de fond, cu condiția ca misiunea de serviciu public ca atare să nu fi fost modificată în mod substanțial.” Decizia Comisiei din 24 aprilie 2007, citată anterior, considerentul 206.

(52) Hotărârea din 30 ianuarie 2002, Keller/Comisia, T-35/1999, Rec., p. II-261, punctul 62.

		ISSN 1830-3625 doi:10.3000/18303625.L_2010.079.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		L 79

Ediţia în limba română	Legislaţie	Anul 53 25 martie 2010

Cuprins		II Acte fără caracter legislativ	Pagina
		REGULAMENTE
	*	Regulamentul (UE) nr. 248/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1484/95 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului de drepturi de import suplimentare și de fixare a prețurilor reprezentative în sectoarele cărnii de pasăre și ouălor și pentru albumina din ouă și a Regulamentului (CE) nr. 504/2007 de stabilire a normelor de aplicare a regimului privind aplicarea drepturilor suplimentare la import în sectorul laptelui și al produselor lactate	1
	*	Regulamentul (UE) nr. 249/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Chorizo Riojano (IGP)]	3
	*	Regulamentul (UE) nr. 250/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Farine de Petit Épeautre de Haute Provence (IGP)]	5
	*	Regulamentul (UE) nr. 251/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Yorkshire Forced Rhubarb (DOP)]	7
		Regulamentul (UE) nr. 252/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume	9
		Regulamentul (UE) nr. 253/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de modificare a prețurilor reprezentative și a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 877/2009 pentru anul de comercializare 2009/10	11
		DECIZII
		2010/178/UE
	*	Decizia Comisiei din 15 decembrie 2009 privind ajutoarele de stat acordate de Germania în legătură cu anumite activități ale Tiergesundheitsdienst Bayern (Serviciul veterinar al Landului Bavaria) [C 24/06 (ex NN 75/2000)] [notificată cu numărul C(2009) 9954]	13

(EUR/100 kg)
Cod NC	Codul țărilor terțe (1)	Valoare forfetară de import
0702 00 00	IL	74,8
	JO	59,4
	MA	95,7
	TN	128,2
	TR	97,7
	ZZ	91,2
0707 00 05	JO	68,6
	MA	74,6
	MK	124,9
	TR	123,4
	ZZ	97,9
0709 90 70	JO	97,9
	MA	147,9
	TR	103,1
	ZZ	116,3
0805 10 20	EG	40,2
	IL	59,5
	MA	43,6
	TN	55,8
	TR	62,6
	ZZ	52,3
0805 50 10	EG	66,4
	IL	91,6
	MA	49,1
	TR	63,1
	ZZ	67,6
0808 10 80	AR	89,0
	BR	89,0
	CA	99,1
	CL	85,2
	CN	74,1
	MK	24,7
	US	132,2
	UY	68,2
	ZA	107,6
	ZZ	85,5
0808 20 50	AR	79,6
	CL	69,2
	CN	94,1
	US	134,2
	UY	118,7
	ZA	94,0
	ZZ	98,3

(EUR)
Codul NC	Valoarea prețului reprezentativ la 100 kg net din produsul în cauză	Valoarea taxei suplimentare la 100 kg net din produsul în cauză
1701 11 10 (1)	33,42	1,26
1701 11 90 (1)	33,42	4,88
1701 12 10 (1)	33,42	1,13
1701 12 90 (1)	33,42	4,58
1701 91 00 (2)	35,05	7,71
1701 99 10 (2)	35,05	3,82
1701 99 90 (2)	35,05	3,82
1702 90 95 (3)	0,35	0,31

	IV Acte adoptate înainte de 1 decembrie 2009, în temeiul Tratatului CE, al Tratatului UE și al Tratatului Euratom
*	Decizia Autorității de Supraveghere a AELS nr. 329/08/COL din 28 mai 2008 privind ajutorul acordat în favoarea întreprinderii Sementsverksmiðjan hf. (Islanda)	25
*	Decizia Autorității AELS de Supraveghere nr. 405/08/COL din 27 iunie 2008 de încheiere a procedurii de investigație formală cu privire la Fondul islandez de finanțare a locuințelor (Islanda)	40