2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/1

(1)

Prin scrisoarea din 13 septembrie 2005 (2), Danemarca a informat Comisia cu privire la o modificare a sistemului danez de impozitare pe tonaj, inițial autorizat prin decizia din 12 martie 2002 (3) (cazul N 563/01).

(2)

Această modificare a fost înregistrată ca ajutor notificat sub numărul N 469/05. Modificarea notificată a fost introdusă prin Legea nr. 408 din 1 iunie 2005.

(3)

Prin scrisorile din 28 octombrie 2005, 19 mai și 29 august 2006 (4), Comisia a solicitat autorităților daneze să furnizeze informații suplimentare, informații care au fost transmise în răspunsurile acestora din 22 noiembrie 2005, 30 iunie 2006 și 29 septembrie 2006 (5).

(4)

Prin decizia din 7 februarie 2007, Comisia a hotărât să inițieze procedura oficială de investigare (denumită în continuare „decizia de deschidere”), în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (6) (denumit în continuare „regulamentul privind procedura în materie de ajutor de stat”). Prin decizia din 4 aprilie 2007, la cererea autorităților daneze, Comisia a adoptat o decizie rectificativă de modificare a deciziei de deschidere. Un rezumat al deciziei și conținutul integral al scrisorii în limba oficială – și în varianta sa corectată – au fost publicate în JO C 135 din 19 iunie 2007  (7).

(5)

Prin scrisoarea din 7 martie 2007 (8), Danemarca a prezentat observațiile sale cu privire la decizia de deschidere. Doar o singură parte interesată a comunicat observații, prin adresa din 19 iulie 2007 (9).

(6)

Măsura notificată a fost descrisă în decizia de deschidere și va fi reamintită în prezenta secțiune.

(7)

Tranzacțiile comerciale între două companii aparținând aceluiași grup trebuie să aibă loc pe baza principiului deplinei concurențe. Potrivit acestui principiu, trebuie să se efectueze o verificare a consecvenței prețurilor din tranzacțiile dintre filialele care aparțin aceluiași grup de companii cu prețurile de pe piață. Pentru a permite administrației fiscale să verifice dacă acest principiu este respectat, companiile trebuie să furnizeze toate informațiile necesare privind tranzacțiile lor comerciale cu filiale aparținând aceluiași grup.

(8)

Legea nr. 408 din 1 iunie 2005 scutește companiile maritime daneze supuse impozitării conform sistemului danez de impozitare pe tonaj (10) de la obligația de a furniza autorităților fiscale toate informațiile necesare privind tranzacțiile lor financiare cu companii străine care aparțin aceluiași grup.

(9)

Mai exact, articolul 1 alineatul (9) din legea menționată prevede că „alineatele (1)-(8) nu se aplică nici companiilor etc. care își declară veniturile în conformitate cu legea privind impozitarea pe tonaj, în ceea ce privește tranzacțiile controlate cu persoane juridice străine sau care sunt stabilite permanent [a se vedea alineatul (1) punctele 2-4], caz în care venitul înregistrat din aceste tranzacții va fi alocat veniturilor supuse impozitului pe tonaj.” Alineatele (1)-(8) la care se face trimitere în articol sunt conținute în articolul 3B alineatul (9) din Legea privind gestionarea impozitelor (Legea consolidată nr. 869 din 12 august 2004, astfel cum a fost modificată ultima oară prin articolul 1 din Legea nr. 1441 din 22 decembrie 2004). Aceste alineate se referă la două obligații majore impuse tuturor companiilor daneze care își desfășoară activitatea în Danemarca, respectiv:

(10)

Într-adevăr, modificările notificate prevăd scutirea companiilor supuse impozitării de tonaj de la ambele obligații în ceea ce privește tranzacțiile lor transfrontaliere, în timp ce aceste obligații rămân valabile pentru companiile supuse impozitării pe tonaj în ceea ce privește tranzacțiile între filialele de pe teritoriul Danemarcei.

(11)

Măsura notificată va avea, prin urmare, un impact asupra principiului „deplinei concurențe” („arm’s length principle”) menționat în secțiunea 2.11.1 din decizia inițială din 12 martie 2002 de aprobare a sistemului danez de impozitare pe tonaj (11), deoarece va modifica obligația de a furniza informații și evidențe impusă companiilor care beneficiază de impozitul pe tonaj în ceea ce privește tranzacțiile lor transfrontaliere.

(12)

Scutirea de la obligația de a furniza informații și evidențe este specifică pentru companiile supuse impozitării pe tonaj.

(13)

Sistemul de impozitare pe tonaj este descris în deciziile Comisiei din 12 martie 2002 în cazul N 563/01 și din 7 februarie 2007 în cazul N 469/05. Principalele caracteristici ale sistemului vor fi reamintite în continuare, în prezenta secțiune.

(14)

Venitul aferent tuturor operațiunilor eligibile și impozabile în baza sistemului de impozitare pe tonaj reprezintă o sumă forfetară care corespunde sumei valorilor fixe stabilite pentru fiecare navă în funcție de tonaj, indiferent de profitul real înregistrat de compania maritimă, după cum urmează:

(15)

Venitul calculat astfel este impozitat la cota normală a impozitului pe profit.

(16)

Pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2001, acest sistem este deschis companiilor care fac obiectul impozitului/impozabile în Danemarca (cele care au un punct de lucru stabil în Danemarca) și care furnizează servicii de transport maritim. De asemenea, sistemul este deschis companiilor străine care se înregistrează în Danemarca prin mutarea sediului lor administrativ în această țară. Doar veniturile provenind din operațiuni de transport maritim pot fi incluse în acest sistem.

(17)

Companiile maritime sunt libere să opteze pentru acest sistem sau nu. Opțiunea trebuie exercitată cel târziu în momentul depunerii declarației de impozit aferente anului în care impozitarea pe tonaj se utilizează pentru prima oară. Decizia de a beneficia sau nu de impozitarea pe tonaj are caracter obligatoriu pe o perioadă de 10 ani. În Danemarca, toate companiile maritime care aparțin aceluiași grup de companii trebuie să facă aceeași alegere cu privire la impozitarea pe tonaj. Atunci când o companie maritimă optează pentru sistemul de impozitare pe tonaj, toate navele și operațiunile sale care îndeplinesc condițiile intră sub incidența acestui regim fiscal.

(18)

Potrivit informațiilor deținute de Comisie, Danemarca aplică în prezent doar un singur alt sistem în favoarea operatorilor de transport maritim, în plus față de sistemul de impozitare pe tonaj: acela care scutește armatorii de la plata impozitului pe venit și a contribuției la asigurările sociale pentru navigatorii lor care lucrează la bordul navelor eligibile (așa-numitul sistem DIS) (12).

(19)

Astfel cum s-a reamintit în decizia din 7 februarie 2007, autoritățile daneze s-au angajat, prin scrisoarea din 14 februarie 2006, să notifice încă o dată, în termen de 10 ani, modificarea notificată. Prin urmare, se consideră că măsura examinată expiră la sfârșitul anului 2015.

(20)

Astfel cum s-a reamintit în decizia din 7 februarie 2007, autoritățile daneze au arătat că această modificare nu ar trebui să aibă vreun impact bugetar asupra sistemului existent. Ajutoarele individuale nu vor fi modificate prin schimbarea propusă.

(21)

În decizia sa de deschidere, Comisia a exprimat două preocupări majore cu privire la măsura notificată.

(22)

Comisia a reamintit că măsurile de asigurare sunt esențiale pentru garantarea caracterului „impermeabil” al sistemelor de impozitare pe tonaj.

(23)

În special, fără o punere eficientă în aplicare a măsurii de asigurare în cauză, alte sectoare în afara transportul maritim, indiferent dacă sunt din statul membru respectiv sau din alte țări, pot beneficia de posibilitatea de a se sustrage de la plata impozitului pe profit prin tranzacții comerciale cu o filială impozitată în baza sistemului de impozitare pe tonaj al statului membru în cauză.

(24)

Comisia și-a exprimat, de asemenea, preocuparea că modificarea măsurii de asigurare care face obiectul notificării va conduce la o situație în care activitățile care sunt impozabile în alte țări și care, prin urmare, nu sunt supuse sistemului de impozitare pe tonaj din Danemarca vor beneficia în mod necorespunzător de acesta din urmă prin intermediul unor tranzacții la prețuri inechitabile cu filiale având sediul în Danemarca și fiind supuse taxei daneze pe tonaj.

(25)

Comisia a remarcat faptul că autoritățile fiscale daneze mențin, totuși, posibilitatea efectuării unor verificări ex post cu privire la tranzacțiile intragrup care implică doar companii supuse taxei daneze pe tonaj.

(26)

Prin scrisoarea din 15 martie 2007 (14), autoritățile daneze au reacționat la decizia de deschidere, arătând că nu au alte observații și că, prin urmare, fac referire la răspunsurile pe care le-au comunicat anterior, prin scrisorile din 22 noiembrie 2005, 30 iunie 2006 și 29 septembrie 2006.

(27)

Scrisoarea din 22 noiembrie 2005 menționează următoarele: „Sistemul notificat nu va implica niciun transfer de resurse ale statului către companiile beneficiare. Este o reducere a cerinței privind raportarea și documentarea, care nu are nicio valoare economică în sine. Sistemul notificat nu implică, așadar, niciun avantaj suplimentar financiar sau fiscal etc., în comparație cu sistemele aprobate anterior de Comisie. Companiile maritime care fac obiectul taxei pe tonaj trebuie să respecte principiul deplinei concurențe pentru toate tranzacțiile lor controlate. Sistemul notificat nu schimbă acest lucru. Sistemul cuprinde doar o reducere a cerinței privind documentarea conformității cu principiul deplinei concurențe, pentru anumite tranzacții controlate.”

(28)

În scrisoarea din 30 iunie 2006, autoritățile daneze au indicat că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 408 din 1 iunie 2005, obligația de a furniza informații și evidențe se aplica doar în cazul tranzacțiilor transfrontaliere între filiale. Legea respectivă extinde această obligație la tranzacțiile între o companie supusă taxei daneze pe tonaj și o filială care nu este supusă acestei impozitări, dar care este impozabilă în Danemarca.

(29)

În scrisoarea din 29 septembrie 2006, autoritățile daneze arată că, în ceea ce privește necesitatea ca țările străine, inclusiv alte state membre decât Danemarca, să poarte sarcina controlării tuturor tranzacțiilor transfrontaliere cu companiile impozitate în baza taxei daneze pe tonaj:

„Autoritățile fiscale ale unei țări au sarcina de a verifica declarațiile de venituri ale societăților și persoanelor fizice impozabile din țara respectivă. În baza angajamentelor internaționale, este posibil să fie necesar ca aceste informații să fie transmise altor țării – fie din proprie inițiativă, fie la cerere.

Autoritatea fiscală a statului membru este cea care trebuie să decidă modul în care își duce la îndeplinire sarcinile de control. Pentru autoritățile fiscale daneze este extrem de importantă garantarea veniturilor fiscale, ținând seama de resursele disponibile. Aceasta înseamnă că activitățile de control ale acestora se vor concentra, în mod normal, pe entitățile impozabile care au fost evaluate din punct de vedere al riscurilor și în privința cărora s-a constatat necesitatea unei monitorizări atente.

Modificarea propusă a sistemului danez de impozitare pe tonaj nu modifică această stare de fapt. În schimb, poate afecta oportunitățile autorităților fiscale daneze de a respecta solicitările de informații provenite de la autoritățile fiscale din alte țări.

În ceea ce privește, în special, prețul de transfer, acesta poate fi dificil de obținut după dovezile necesare privind efectuarea tranzacțiilor în interiorul grupului în conformitate cu principiul deplinei concurențe. De multe ori, baza pentru realizarea unei comparații care să fie utilizată pentru evaluare este incompletă. Prin urmare, este mult mai ușor să se obțină evidențele necesare în momentul efectuării tranzacției intragrup. Obligația de a furniza evidențe constituie un stimulent clar și permanent pentru asigurarea materialelor care susțin concluzia că tranzacțiile interne au fost efectuate în conformitate cu principiul deplinei concurențe.

Semnificația modificării notificate este aceea că entitățile supuse taxei pe tonaj sunt scutite de obligația de a furniza evidențe dacă tranzacțiile vizează companii străine din grup. Fiind scutite, aceste entități nu vor face obiectul aceleiași cerințe de asigurare a materialelor în mod permanent sau, într-adevăr, nu vor mai fi deloc obligate să justifice concluzia că tranzacțiile cu acele companii din grup au fost efectuate în conformitate cu principiul deplinei concurențe. O solicitare din partea altei țări de a furniza informații poate fi respectată dacă există materialele, de exemplu conturi ale companiei cu documente justificative. Totuși, autoritățile fiscale daneze nu vor putea solicita întocmirea unor noi materiale doar pentru a fi utilizate de autoritățile fiscale ale altei țări. Dacă o entitate impozabilă nu este supusă obligației de a furniza înregistrări, nu va fi, de exemplu, posibil să se solicite ca acea entitate să întocmească o analiză comparativă în beneficiul altei țări. În acest sens, scutirea poate fi păgubitoare pentru alte țări.”

(30)

Aceeași scrisoare din 29 septembrie 2006 menționează următoarele, referitor la faptul dacă, după introducerea măsurii notificate, asigurarea acesteia ar reprezenta o garanție împotriva oricărei tentative de evaziune fiscală din partea filialelor străine ale companiilor maritime care plătesc taxa daneză pe tonaj:

„Pentru ca o astfel de asigurare să fie posibilă, ar fi necesar ca cel puțin în fiecare an toate entitățile supuse taxei pe tonaj cu companii străine din grup să fie verificate și ca toate tranzacțiile între cele două părți să fie controlate în această privință. Totuși, o astfel de măsură ar fi complet nerealistă. Autoritățile fiscale daneze trebuie să stabilească o prioritate a resurselor și să încerce să își optimizeze activitățile de control.

Normele aplicabile sunt o expresie a faptului că s-a încercat crearea celei mai bune asigurări împotriva evaziunii fiscale. Modificarea notificată – scutirea de la obligația de a furniza informații și registre – va diminua puțin ca efect această limitare. De aici notificarea către Comisie.”

(31)

Prin scrisoarea menționată anterior, autoritățile daneze au anunțat că modificarea va submina puțin măsura de limitare, specificând însă că „puțin înseamnă efectiv puțin”. Potrivit autorităților daneze, „în cazul în care celălalt stat membru vizat de o tranzacție transfrontalieră are, de asemenea, un sistem de impozitare pe tonaj, modificarea nu are nicio importanță. Probleme pot apărea numai la țările care nu au pus în aplicare un astfel de sistem de impozitare pe tonaj. Totuși, în acest caz va fi important dacă țara respectivă a introdus ea însăși obligația de furnizare a evidențelor sau nu a considerat necesar să impună această obligație pentru contribuabilii săi.”

(32)

La întrebarea cum se poate justifica un tratament inegal, în ceea ce privește obligația de a furniza informații și evidențe, între companiile care plătesc taxa daneză pe tonaj și cele care nu o plătesc (dar care fac obiectul impozitului danez pe profit), autoritățile daneze au răspuns că declarația specială de venit, inclusiv lipsa deducerilor, înseamnă că obligația de a furniza informații și evidențe este mai puțin relevantă pentru persoanele care trebuie să plătească taxa pe tonaj.

(33)

Doar o singură parte interesată, Asociația Armatorilor din Danemarca, Danmarks Rederiforening, a reacționat la publicarea în JO a anunțului de prezentare a deciziei de deschidere.

(34)

Prin scrisoarea din 19 iulie 2007 (15), Asociația Armatorilor din Danemarca reamintește că o companie maritimă daneză trebuie, ca și înainte, să acționeze în condițiile deplinei concurențe, atât pe plan intern, între activitatea impozitată pe tonaj și activitatea generală, cât și pe plan extern, în relație cu companii din grupuri străine. De asemenea, compania trebuie să fie în continuare capabilă să prezinte dovezi pentru prețurile utilizate.

(35)

Asociația Armatorilor din Danemarca subliniază că, prin măsura notificată, companiile nu trebuie să furnizeze în avans informații cu privire la tranzacțiile comerciale cu filiale străine, ci numai la cerere.

(36)

În ceea ce privește legitimitatea aplicării unui tratament diferit companiilor în legătură cu procedurile administrative, Asociația Armatorilor din Danemarca subliniază că, desigur, opinia Comisiei nu poate fi aceea că anumitor companii ar trebui să li se impună sarcini administrative inutile doar pentru a fi tratate în mod egal din punctul de vedere al concurenței cu alte companii pentru care autoritățile consideră că procedurile în cauză sunt necesare.

(37)

Danemarca nu a transmis comentarii la observațiile prezentate de Asociația Armatorilor din Danemarca.

(38)

În temeiul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE, orice ajutor acordat de un stat membru sau prin resurse de stat, în orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența, favorizând anumite întreprinderi sau producția de anumite bunuri, este considerat, în măsura în care afectează schimburile comerciale între statele membre, ca fiind incompatibil cu piața comună.

(39)

Prin sistemul impozitului pe tonaj autoritățile daneze acordă un avantaj, prin reducerea impozitului pe profit pe care acest sector ar trebui altminteri să-l plătească, prin resurse de stat, favorizând astfel anumite întreprinderi, deoarece măsura este specifică sectorului de transport maritim internațional. Aceste subvenții amenință să denatureze concurența și ar putea afecta schimburile comerciale între statele membre, atât timp cât aceste activități de transport maritim se desfășoară, în esență, pe o piață globală.

(40)

Comisia consideră că măsura notificată nu afectează calificarea sistemului ca ajutor de stat în înțelesul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE.

(41)

În acest context, principalul aspect care trebuie stabilit este dacă măsura intenționată ar modifica evaluarea din decizia Comisiei din 12 martie 2002 (16) cu privire la compatibilitatea generală a sistemului cu piața comună.

(42)

În temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, ajutorul acordat pentru facilitarea dezvoltării anumitor activități economice poate fi considerat compatibil cu piața comună dacă acest ajutor nu afectează în mod negativ condițiile de realizare a schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun, asigurând astfel o posibilă bază pentru o scutire de la interdicția generală privind acordarea ajutoarelor de stat. În cazul de față, Comisia consideră că măsura notificată ar trebui examinată în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE.

(43)

În mod special, ajutorul în favoarea sectorului maritim ar trebui examinat în lumina orientărilor comunitare din 2004 privind ajutorul de stat pentru transportul maritim (17) (denumite în continuare „orientările”).

(44)

Astfel cum s-a reamintit în decizia de deschidere, una dintre principalele condiții pentru compatibilitatea cu piața comună a sistemelor de impozitare pe tonaj este punerea în aplicare a unor măsuri de asigurare aferente acestor sisteme. În special, această condiție este reflectată în secțiunea 3.1 ultimul paragraf din orientări, care arată că „în cazurile în care o companie de navigație este implicată, de asemenea, în alte activități comerciale, se solicită conducerea unei contabilități transparente pentru a preveni «interferarea» cu activitățile care nu intră în sfera activităților de navigație”.

(45)

Măsurile de asigurare care fac parte integrantă din sistem au ca scop să garanteze că nicio activitate, alta decât transportul maritim, în statul membru în cauză sau în orice alt stat membru sau țară terță nu poate beneficia în mod indirect de sistem. În cazul în care sistemul de taxare pe tonaj, astfel cum a fost modificat, ar putea avea ca potențial rezultat faptul că o activitate care nu se înscrie în sfera activităților de navigație ar beneficia de sistemul danez de impozitare pe tonaj, compatibilitatea acestuia din urmă ar putea fi pusă în discuție.

(46)

Una dintre principalele măsuri de asigurare este verificarea – pe baza principiului deplinei concurențe – a tranzacțiilor comerciale între companiile impozitate cu taxa pe tonaj și eventualele filiale ale acestora (sau partea companiilor în cauză care este supusă impozitului normal pe profit), indiferent dacă aceste filiale sunt întreprinderi naționale sau străine.

(47)

Într-adevăr, chiar dacă autoritățile daneze consideră că o cerință privind raportarea și documentarea nu are, în sine, nicio valoare economică, aceasta se referă de fapt la tranzacțiile financiare care au caracter economic intrinsec; fără punerea în aplicare, în mod eficient, a măsurii de asigurare în ceea ce privește tranzacțiile comerciale, alte sectoare decât cel al transportului maritim, fie din statul membru în cauză sau din alte țări, pot beneficia de posibilitatea de a evita impozitul pe profit prin tranzacțiile comerciale cu o filială care plătește taxa pe tonaj stabilită de statul membru respectiv, fără ca acest lucru să fie justificat de vreun obiectiv legitim de interes comun.

(48)

În plus, în cazul în care măsurile de asigurare se dovedesc ineficiente sau este probabil să fie ineficiente, chiar și numai parțial, Comisia consideră că sistemul impozitării pe tonaj poate crea posibilitatea evaziunii fiscale în dauna altor state membre sau țări SEE.

(49)

Reiese deja din aceste motive că relaxarea măsurilor de asigurare trebuie privită ca având un impact negativ asupra condițiilor de desfășurare a schimburilor comerciale, într-o măsură în care contravine interesului comun. Sistemul, în aceste condiții, ar fi incompatibil cu piața comună.

(50)

În plus, Comisia înțelege că autoritățile daneze intenționează să verifice în continuare – în aplicarea măsurii de restricționare bazate pe principiul deplinei concurențe – tranzacțiile între două companii afiliate, în care una dintre ele beneficiază de taxa pe tonaj, ca și înainte, dar numai dacă ambele sunt impozabile în Danemarca.

(51)

În consecință, în timp ce verificarea tranzacțiilor infranaționale cu o companie supusă taxei pe tonaj ar rămâne sub supravegherea și în responsabilitatea autorităților fiscale daneze, verificarea tranzacțiilor transfrontaliere între o companie supusă taxei de tonaj în Danemarca și o filială străină ar rămâne în responsabilitatea țării străine în cauză, ceea ce ar conduce la o lipsă de monitorizare și supraveghere a tranzacțiilor financiare internaționale.

(52)

Rezultatul este că măsura notificată modifică sistemul danez de impozitare pe tonaj, aprobat de Comisie în anul 2002 (18), deoarece va scuti companiile supuse impozitării pe tonaj de la îndeplinirea cerințelor care erau în vigoare în 2002. Celelalte activități, în afara transportului maritim, desfășurate într-un alt stat membru sau într-o țară din SEE, de către o filială a unei întreprinderi supuse impozitării pe tonaj în Danemarca, ar putea beneficia mai ușor de taxa daneză pe tonaj și ar putea fi scutite de impozitul normal pe profit în statul membru sau în țara din SEE în cauză. Acest lucru este recunoscut de Danemarca atunci când declară că măsura de asigurare respectivă va fi „puțin” diminuată ca efect. Totuși, ar trebui să fie aplicate principiile nediscriminării și tratamentului egal pentru toate companiile din sector; autoritățile daneze pornesc de la premisa că frauda și evaziunea fiscală în tranzacțiile comerciale sunt neobișnuite, însă, chiar dacă așa ar sta lucrurile, controlul pare a fi necesar, în scopul asigurării exactității în tranzacțiile internaționale.

(53)

Comisia consideră că măsura de asigurare în ceea ce privește tranzacțiile intragrup trebuie să protejeze împotriva denaturărilor pieței comune apărute, de asemenea, și din avantajele acordate companiilor afiliate în statul membru în cauză și în celelalte state membre. Altfel, consecințele evaziunii fiscale prin intermediul unei companii care face obiectul impozitării pe tonaj ar avea un impact grav asupra funcționării pieței comune.

(54)

În consecință, Comisia consideră că statul membru care a introdus un sistem de impozitare pe tonaj trebuie să trateze tranzacțiile transfrontaliere intragrup (tranzacțiile transfrontaliere de care ar putea beneficia companiile afiliate din oricare alt stat membru sau dintr-o țară din SEE) ca și cum de aceste tranzacții ar fi beneficiat companiile de pe teritoriul său. Cu alte cuvinte, un stat membru, în scopul punerii în aplicare a măsurii de asigurare privind tranzacțiile intragrup, trebuie să aplice tranzacțiilor unei companii supuse impozitării pe tonaj cu o filială străină aceleași standarde ca acelea pe care le aplică tranzacțiilor cu o filială națională care nu face obiectul impozitării pe tonaj.

(55)

În conformitate cu principiile nediscriminării și tratamentului egal, statul membru care aplică taxa pe tonaj trebuie să impună aceeași obligație de a furniza informații și registre, prin măsura de asigurare în cauză, atât pentru tranzacțiile infranaționale (care pot fi în detrimentul statului membru respectiv), cât și pentru tranzacțiile transfrontaliere (care pot fi în detrimentul altor state membre sau țări SEE). Aceste informații sunt, într-adevăr, esențiale pentru controlul prețului de transfer din cadrul unui grup de companii.

(56)

Prin limitarea verificărilor pe care autoritățile daneze trebuie să le efectueze în ceea ce privește tranzacțiile dintre o companie care se supune sistemului danez de impozitare pe tonaj și oricare dintre filialele sale, Danemarca nu respectă principiile nediscriminării și tratamentului egal. Procedând astfel, Danemarca ar transfera cel puțin parțial sarcina verificării respectării obiectivelor sistemului, precum și posibila denaturare rezultată a pieței comune, celuilalt stat membru sau țării SEE în care este impozitată filiala în cauză care nu este supusă taxei pe tonaj și care este implicată în tranzacție.

(57)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura notificată va avea ca rezultat diminuarea semnificativă ca efect a măsurii de asigurare dintr-un alt stat membru sau țară SEE.

(58)

În plus, Comisia consideră nejustificat tratamentul inegal în ceea ce privește obligația de a furniza informații și evidențe, între beneficiarii care au doar filiale naționale neeligibile pentru taxa pe tonaj și beneficiarii care au și filiale în străinătate. Măsura ar crea, astfel, o denaturare nejustificată a concurenței între companiile care au filiale străine și cele care nu au.

(59)

Ca rezultat, efectele măsurii notificate sunt de natură să afecteze condițiile de desfășurare a schimburilor comerciale într-un mod care contravine interesului comun, în înțelesul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, și nu corespund cerinței enunțate în secțiunea 3.1 ultimul paragraf din orientări. Prin urmare, măsura în cauză trebuie declarată incompatibilă cu piața comună, în înțelesul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE.

(60)

În concluzie, Comisia este de părere că măsura notificată ar conduce la denaturări contrare interesului comun, în înțelesul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, și astfel ar face ca sistemul danez de impozitare pe tonaj să fie incompatibil cu piața comună, în înțelesul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/8

(1)

Directiva 2003/85/CE stabilește măsurile minime de combatere care trebuie aplicate în cazul apariției unui focar de febră aftoasă și anumite măsuri preventive destinate unei mai bune conștientizări și pregătiri a autorităților competente și a comunității agricole cu privire la această boală.

(2)

Articolul 65 din Directiva 2003/85/CE prevede că statele membre trebuie să se asigure că manipularea virusului viu al febrei aftoase în contextul activităților de cercetare, diagnostic sau fabricare este efectuată numai în laboratoare autorizate, specificate în lista din anexa IX, funcționând în conformitate cel puțin cu normele de biosecuritate stabilite în anexa XII la directiva respectivă.

(3)

Partea A a anexei XI la Directiva 2003/85/CE cuprinde lista laboratoarelor naționale autorizate să manipuleze virusul viu al febrei aftoase în scop de cercetare și diagnostic. Partea B a anexei respective cuprinde lista laboratoarelor care manipulează antigenul viral în timpul fabricării vaccinurilor.

(4)

Franța a informat oficial Comisia că unul dintre laboratoarele sale naționale de referință și un laborator care fabrică vaccinul nu mai sunt considerate ca îndeplinind normele de biosecuritate prevăzute la articolul 65 litera (d) din Directiva 2003/85/CE.

(5)

Țările de Jos au informat oficial Comisia cu privire la o nouă schimbare a numelui laboratorului lor național de diagnosticare autorizat să manipuleze virusul viu al febrei aftoase și cu privire la preluarea de către societatea privată „Lelystad Biologicals BV, Lelystad” a acelei părți a fostului Institut central pentru combaterea bolilor animalelor (Central Institute for Animal Disease Control – CIDC, Lelystad) autorizat să manipuleze virusul viu al febrei aftoase pentru fabricarea de vaccinuri.

(6)

Prin urmare, este necesar să se modifice listele laboratoarelor autorizate să manipuleze virusul viu al febrei aftoase, stabilite în anexa XI la Directiva 2003/85/CE.

(7)

Punctul 1 din anexa XII la Directiva 2003/85/CE stabilește norme de biosecuritate pentru laboratoarele care manipulează virusul viu al febrei aftoase. El prevede că aceste laboratoare trebuie să respecte sau să depășească cerințele minime specificate în „Normele minime pentru laboratoarele care lucrează cu virusul febrei aftoase in vitro și in vivo”, stabilite de Comisia Europeană pentru combaterea febrei aftoase cu ocazia celei de a 26-a sesiuni, care a avut loc la Roma în aprilie 1985, și modificate în 1993.

(8)

Punctul 1 din anexa XV la Directiva 2003/85/CE prevede că toate laboratoarele naționale care manipulează virusul viu al febrei aftoase trebuie să funcționeze în condițiile de strictă securitate specificate în „Normele minime pentru laboratoarele care lucrează cu virusul febrei aftoase in vitro și in vivo”, stabilite de Comisia Europeană pentru combaterea febrei aftoase cu ocazia celei de a 26-a sesiuni, care a avut loc la Roma în 1985, și modificate de punctul (ii) din apendicele 6 la raportul celei de a 30-a sesiuni a aceleiași comisii, care s-a reunit la Roma în 1993.

(9)

În plus, punctul 7 din anexa XVI la Directiva 2003/85/CE prevede că laboratorul comunitar de referință trebuie să funcționeze în condițiile recunoscute de strictă securitate specificate în „Normele minime pentru laboratoarele care lucrează cu virusul febrei aftoase in vitro și in vivo”, stabilite de Comisia Europeană pentru combaterea febrei aftoase cu ocazia celei de a 26-a sesiuni, care a avut loc la Roma în aprilie 1985, și modificate de punctul (ii) din apendicele 6 la raportul celei de a 30-a sesiuni a aceleiași comisii, care s-a reunit la Roma în 1993, prevăzute în anexa XII la respectiva directivă.

(10)

În urma apariției unui focar de febră aftoasă în 2007 într-un stat membru, legat de faptul că virusul viu al febrei aftoase a scăpat dintr-un laborator, respectivele „Norme minime pentru laboratoarele care lucrează cu virusul febrei aftoase in vitro și in vivo” („norme de biosecuritate”) au fost modificate. În urma discuțiilor cu statele membre privind normele de biosecuritate, în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, cu ocazia celei de a 38-a sesiuni generale a Comisiei Europene pentru combaterea febrei aftoase din 29 aprilie 2009 (2), a fost adoptată versiunea modificată a normelor respective, făcând parte din raportul celei de a 38-a sesiuni generale a aceleiași comisii, care s-a reunit la Roma, în perioada 28-30 aprilie 2009 („raportul”). Versiunea înlocuiește normele de biosecuritate stabilite în 1985, astfel cum au fost modificate în 1993. Prin urmare, anexele XII, XV și XVI la Directiva 2003/85/CE ar trebui modificate în consecință.

(11)

Directiva 2003/85/CE ar trebui modificată în consecință.

(12)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/11

(1)

Decizia 2009/821/CE a Comisiei din 28 septembrie 2009 de stabilire a unei liste de puncte de control la frontieră, de fixare a anumitor reguli privind controalele efectuate de către experții veterinari ai Comisiei și de determinare a unităților veterinare în cadrul sistemului TRACES (3) stabilește o listă a punctelor de control la frontieră autorizate în conformitate cu Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE. Lista respectivă figurează în anexa I la decizia menționată anterior.

(2)

Serviciul de inspecție al Comisiei, Oficiul Alimentar și Veterinar (OAV), a efectuat o inspecție a punctului de control la frontieră din aeroportul Copenhaga, în Danemarca. Rezultatele inspecției au fost satisfăcătoare. Prin urmare, ar trebui adăugat un centru de inspecție suplimentar pentru postul de control la frontieră respectiv în lista care figurează în anexa I la Decizia 2009/821/CE.

(3)

Ca urmare a unor comunicări din partea Danemarcei, Franței, Italiei și Portugaliei, anumite categorii de animale sau produse de origine animală care pot fi controlate la anumite puncte de control la frontieră deja aprobate în conformitate cu Decizia 2009/821/CE ar trebui adăugate în lista punctelor de control la frontieră pentru statele membre respective care figurează în anexa I la decizia respectivă.

(4)

Ca urmare a rezultatelor inspecțiilor OAV, în conformitate cu Decizia 2009/821/CE și cu comunicările din partea Franței, Irlandei și Italiei, anumite categorii de animale și produse de origine animală care pot fi controlate la anumite puncte de control la frontieră deja aprobate în conformitate cu Decizia 2009/821/CE ar trebui scoase din lista punctelor de control la frontieră pentru statele membre respective care figurează în anexa I la decizia respectivă.

(5)

Ca urmare a unei comunicări din partea Letoniei, lista punctelor de control la frontieră pentru statul membru respectiv ar trebui să fie modificată pentru a se ține cont de suspendarea unuia dintre posturile sale de control la frontieră.

(6)

Ca urmare a unor comunicări din partea Belgiei, Germaniei și Franței, anumite puncte de control la frontieră ale statelor membre respective ar trebui șterse din lista punctelor de control la frontieră care figurează în anexa I la Decizia 2009/821/CE.

(7)

Ca urmare a unei comunicări din partea Italiei, lista punctelor de control la frontieră pentru statul membru respectiv ar trebui să fie modificată pentru a se ține cont de schimbarea numelui unuia dintre posturile sale de control la frontieră.

(8)

În plus, Belgia a comunicat că instalația OCHZ de la punctul de control la frontieră din Zeebrugge a fost închisă și că a fost înlocuită cu o nouă instalație de inspecție.

(9)

Prin urmare, Decizia 2009/821/CE ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/15

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 stabilește obiectivele și principiile fundamentale ale asistenței pentru preaderare acordată țărilor candidate și potențial candidate pentru perioada 2007-2013 și conferă Comisiei responsabilitatea implementării acesteia.

(2)

Articolele 11, 12, 13, 14, 18 și 186 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007 oferă Comisiei posibilitatea de a delega competențe de gestionare către țara beneficiară și definește cerințele unei astfel de delegări referitoare la componenta V – Agricultură și dezvoltare rurală – a Instrumentului de asistență pentru preaderare.

(3)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007, Comisia și țara beneficiară încheie un acord-cadru pentru a stabili și a conveni asupra regulilor de cooperare privind asistența financiară acordată de CE țării beneficiare. După caz, acordul-cadru poate fi completat printr-un acord sectorial sau prin mai multe acorduri sectoriale conținând dispoziții specifice privind anumite componente.

(4)

Pentru delegarea competențelor de gestionare către țara beneficiară trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 53c și la articolul 56 alineatul (2) din regulamentul financiar, precum și cele prevăzute la articolul 35 din normele de aplicare.

(5)

Acordul-cadru privind normele de cooperare referitoare la asistența financiară comunitară acordată Republicii Croația în cadrul implementării asistenței acordate în temeiul instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA) dintre Guvernul Republicii Croația și Comisia Comunităților Europene a fost încheiat la data de 17 decembrie 2007.

(6)

Programul pentru agricultură și dezvoltare rurală al Republicii Croația din cadrul IPA (denumit în continuare „programul IPARD”), aprobat prin Decizia C(2008) 690 a Comisiei din 25 februarie 2008 în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 și cu articolul 184 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007, a inclus atât un plan pentru contribuțiile anuale ale Comunității, cât și acordul financiar.

(7)

Acordul sectorial încheiat la 12 ianuarie 2009 între Comisia Comunităților Europene, acționând pentru și în numele Comunității Europene, și Guvernul Republicii Croația, acționând în numele Republicii Croația, completează prevederile acordului-cadru, stabilind prevederile specifice aplicabile implementării și executării programului IPARD pentru agricultură și dezvoltare rurală al Republicii Croația din cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA).

(8)

Programul IPARD a fost modificat ultima dată la 10 septembrie 2009 prin Decizia C(2009) 6770 a Comisiei.

(9)

În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007 al Comisiei, țara beneficiară trebuie să desemneze organisme și autorități responsabile cu implementarea programului IPARD: responsabilul competent în materie de acreditare, responsabilul național cu autorizarea finanțării, fondul național, autoritatea de gestionare, agenția IPARD și autoritatea de audit.

(10)

Guvernul Croației a desemnat Sectorul fondului național, unitate organizațională a Trezoreriei de stat din cadrul Ministerului de Finanțe, să acționeze ca fond național, care va exercita funcțiile și responsabilitățile definite în anexa I la acordul sectorial.

(11)

Guvernul Croației a desemnat Direcția pentru piață și sprijin structural în agricultură, unitate organizațională a Ministerului Agriculturii, Pescuitului și Dezvoltării Rurale, să acționeze ca agenție IPARD, care va exercita funcțiile și responsabilitățile definite în anexa I la acordul sectorial.

(12)

Guvernul Croației a desemnat Direcția pentru dezvoltare rurală, Autoritatea de gestionare a programului Sapard/IPARD din cadrul Ministerului Agriculturii, Pescuitului și Dezvoltării Rurale să acționeze ca autoritate de gestionare, care va exercita funcțiile și responsabilitățile definite în anexa I la acordul sectorial.

(13)

Responsabilul competent în materie de acreditare a notificat Comisia Europeană la 12 noiembrie 2008 în legătură cu acreditarea responsabilului național cu autorizarea finanțării și a fondului național în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 718/2007.

(14)

Responsabilul național cu autorizarea finanțării a notificat Comisia Europeană la 12 noiembrie 2008 în legătură cu acreditarea structurii operaționale responsabile cu gestionarea și implementarea componentei V a IPA – Dezvoltare rurală, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 718/2007.

(15)

Direcția pentru piață și sprijin structural în agricultură, acționând ca agenție IPARD, și Direcția pentru dezvoltare rurală, Autoritatea de gestionare a programului Sapard/IPARD, acționând ca autoritate de gestionare, vor fi responsabile cu implementarea a trei măsuri acreditate de responsabilul național cu autorizarea finanțării din cele șapte măsuri ale programului IPARD: 101 „Investiții în exploatații agricole în vederea restructurării și alinierii acestora la standardele comunitare”, 103 „Investiții în prelucrarea și comercializarea produselor agricole și de pescuit în vederea restructurării și alinierii acestor activități la standardele comunitare” și 301 „Ameliorarea și dezvoltarea infrastructurii rurale”, astfel cum sunt definite în program.

(16)

La 16 martie 2009, autoritățile croate au trimis Comisiei lista cu cheltuielile eligibile în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din acordul sectorial. Comisia a aprobat lista respectivă la 8 aprilie 2009.

(17)

Pentru a ține cont de cerințele articolului 19 alineatul (1) din acordul-cadru, cheltuielile în temeiul prezentei decizii sunt eligibile pentru cofinanțare comunitară numai dacă nu sunt efectuate înainte de data deciziei de delegare, cu excepția costurilor generale menționate la articolul 172 alineatul (3c) din Regulamentul (CE) nr. 718/2007. Cheltuielile sunt eligibile dacă respectă principiile bunei gestiuni financiare și, în special, principiul economiei și al rentabilității.

(18)

Regulamentul (CE) nr. 718/2007 prevede posibilitatea de renunțare la cerința de aprobare ex ante, prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 718/2007, pe baza unei analize caz cu caz a funcționării eficiente a sistemului de gestionare și control în cauză, precum și norme pentru efectuarea analizei menționate.

(19)

În conformitate cu articolele 14 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007, au fost revizuite acreditările menționate la articolele 11, 12 și 13 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007, iar procedurile și structurile organismelor și autorităților în cauză, menționate în cererea trimisă de responsabilul național cu autorizarea finanțării, au fost examinate, inclusiv prin verificări la fața locului.

(20)

Cu toate acestea, verificările efectuate de Comisie pentru măsura 101 „Investiții în exploatații agricole în vederea restructurării și alinierii acestora la standardele comunitare” și pentru măsura 103 „Investiții în prelucrarea și comercializarea produselor agricole și de pescuit în vederea restructurării și alinierii acestor activități la standardele comunitare” se bazează pe un sistem care este operațional, dar care încă nu operează în ceea ce privește toate elementele relevante.

(21)

Deși autoritatea de audit nu este vizată de prezenta decizie, nivelul de disponibilitate al acesteia de a opera ca un organism de audit independent din punct de vedere funcțional la momentul trimiterii către Comisie a pachetului de acreditare pentru delegarea gestionării a fost evaluat prin verificări la fața locului.

(22)

Respectarea de către Croația a cerințelor articolului 56 alineatul (2) din regulamentul financiar și ale articolelor 11, 12 și 13 din Regulamentul (CE) nr. 718/2007 a fost evaluată prin verificări la fața locului.

(23)

Evaluarea a arătat respectarea de către Croația a cerințelor pentru măsurile 101 și 103. Cu toate acestea, Direcția pentru piață și sprijin structural în agricultură, acționând ca agenție IPARD, nu a implementat încă în mod corespunzător criteriile de acreditare pentru funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească în cadrul implementării măsurii 301 din programul pentru Croația.

(24)

Prin urmare, este necesară renunțarea la cerințele de aprobare ex ante prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 718/2007 și la articolul 165 din regulamentul financiar și delegarea competențelor de gestionare referitoare la măsurile 101 și 103 ale programului pentru Croația către responsabilul național cu autorizarea finanțării, către fondul național, către agenția IPARD și către autoritatea de gestionare, în mod descentralizat,

(a)

responsabilul național cu autorizarea finanțării;

(b)

fondul național;

(c)

structura operațională a IPA – componenta V:

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/18

(1)

Cartea albă a Comisiei intitulată „Împreună pentru sănătate: O abordare strategică pentru UE 2008-2013” (1) adoptată de Comisie la 23 octombrie 2007, prin care se dezvoltă strategia UE în domeniul sănătății, a identificat bolile rare ca o prioritate de acțiune.

(2)

În paralel, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Decizia nr. 1350/2007/CE din 23 octombrie 2007 de instituire a unui Al doilea program de acțiune comunitară în domeniul sănătății (2008-2013) (2). În conformitate cu articolul 7 alineatul (2), precum și cu anexa la decizia menționată, acțiunile din domeniul generării și diseminării de cunoștințe și informații privind sănătatea se implementează în strânsă cooperare cu statele membre, dezvoltând mecanisme de consultare și procese participative.

(3)

La 11 noiembrie 2008, Comisia Europeană a adoptat „Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind bolile rare: o provocare pentru Europa” (3) (denumită în continuare „comunicarea Comisiei”), iar la 8 iunie 2009, Consiliul a adoptat o recomandare privind o acțiune în domeniul bolilor rare (4) (denumită în continuare „recomandarea Consiliului”).

(4)

Pregătirea și punerea în aplicare a activităților Comunității din domeniul bolilor rare necesită o strânsă cooperare cu organismele specializate din statele membre și cu părțile interesate.

(5)

În consecință, este nevoie de un cadru în vederea consultărilor regulate cu organismele în cauză, cu administratorii proiectelor sprijinite de Comisia Europeană în domeniul cercetării și al acțiunilor de sănătate publică și cu alte părți interesate care acționează în acest domeniu.

(6)

Această necesitate de a dispune de un cadru s-a reflectat în Comunicarea COM(2008) 679 final privind bolile rare. Punctul 7 din comunicare recomanda ca un comitet consultativ al UE privind bolile rare să sprijine Comisia.

(7)

Comitetul nu acționează în calitate de comitet în sensul Deciziei 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5),

(a)

sprijină Comisia în monitorizarea, evaluarea și diseminarea rezultatelor acțiunilor întreprinse la nivel comunitar și național în domeniul bolilor rare;

(b)

contribuie la punerea în aplicare a acțiunilor comunitare în domeniu, în special prin analizarea rezultatelor și prin propunerea de îmbunătățiri ale măsurilor luate;

(c)

contribuie la pregătirea rapoartelor Comisiei privind punerea în aplicare a comunicării Comisiei și a recomandării Consiliului;

(d)

emite avize, recomandări sau adresează rapoarte Comisiei, fie la cererea acesteia, fie din proprie inițiativă;

(e)

sprijină Comisia în cadrul cooperării internaționale privind aspecte legate de bolile rare;

(f)

sprijină Comisia la redactarea de orientări, recomandări și a oricăror alte acțiuni definite în comunicarea Comisiei și în recomandarea Consiliului;

(g)

prezintă Comisiei un raport anual al activităților sale.

(a)

un reprezentant pentru fiecare stat membru din partea ministerelor sau agențiilor guvernamentale responsabile în domeniul bolilor rare; reprezentantul este numit de guvernul fiecărui stat membru;

(b)

patru reprezentanți ai organizațiilor de pacienți;

(c)

patru reprezentanți ai industriei farmaceutice;

(d)

nouă reprezentanți ai proiectelor comunitare în curs și/sau anterioare din domeniul bolilor rare finanțate prin programe de acțiune comunitară în domeniul sănătății (8), inclusiv trei membri ai rețelelor europene de referință în materie de boli rare;

(e)

șase reprezentanți ai proiectelor în curs și/sau anterioare din domeniul bolilor rare finanțate prin Programele-cadru comunitare pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (9);

(f)

un reprezentant al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), al cărui mandat, acordat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 de creare a unui Centru European de prevenire și control al bolilor (10) include activități privind bolile infecțioase rare nou apărute.

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/22

(1)

Directiva 89/556/CEE stabilește condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importul de embrioni proaspeți și congelați de animale domestice din specia bovină provenind din țări terțe.

(2)

Decizia 2006/168/CE a Comisiei din 4 ianuarie 2006 de stabilire a condițiilor de sănătate animală și a certificării sanitar-veterinare privind importul în Comunitate de embrioni de animale din specia bovină (2) prevede că statele membre autorizează importurile de embrioni de animale domestice din specia bovină colectați sau produși într-o țară terță menționată în anexa I la decizia respectivă de echipe autorizate de colectare și de producție de embrioni care figurează în anexa la Decizia 92/452/CEE a Comisiei din 30 iulie 1992 privind stabilirea listei echipelor de recoltare de embrioni autorizate, în țările terțe, pentru exportul de embrioni de animale din specia bovină spre Comunitate (3).

(3)

Decizia 2008/155/CE a Comisiei din 14 februarie 2008 de stabilire a unei liste de echipe de colectare și de producție de embrioni în țări terțe, autorizate pentru importurile în Comunitate de embrioni bovini (4) a abrogat și a înlocuit Decizia 92/452/CEE. Decizia 2008/155/CE prevede că statele membre pot importa embrioni din țările terțe numai dacă aceștia au fost colectați, prelucrați și depozitați de echipe de colectare și de producție de embrioni care figurează în anexa la decizia menționată anterior.

(4)

Directiva 2008/73/CE a Consiliului din 15 iulie 2008 de simplificare a procedurilor de întocmire a listelor și publicare a informațiilor în domeniul veterinar și zootehnic și de modificare a Directivelor 64/432/CEE, 77/504/CEE, 88/407/CEE, 88/661/CEE, 89/361/CEE, 89/556/CEE, 90/426/CEE, 90/427/CEE, 90/428/CEE, 90/429/CEE, 90/539/CEE, 91/68/CEE, 91/496/CEE, 92/35/CEE, 92/65/CEE, 92/66/CEE, 92/119/CEE, 94/28/CE, 2000/75/CE, a Deciziei 2000/258/CE și a Directivelor 2001/89/CE, 2002/60/CE și 2005/94/CE (5) a modificat Directiva 89/556/CEE și a introdus o procedură simplificată de întocmire și publicare a listelor cu echipele de colectare și de producție de embrioni din țările terțe, autorizate pentru importul în Comunitate de embrioni bovini. Conform noii proceduri, care se aplică de la 1 ianuarie 2010, stabilirea listelor nu va mai fi de competența Comisiei. Lista cu echipele de colectare și de producție de embrioni autorizate de autoritățile competente din țările terțe în conformitate cu condițiile prevăzute în Directiva 89/556/CEE și care pot expedia embrioni în Comunitate va trebui să fie numai comunicată Comisiei, care o va pune la dispoziția publicului pentru informare.

(5)

Ca o consecință a noii proceduri introduse de Directiva 2008/73/CE, Decizia 2008/155/CE se aplică până la 31 decembrie 2009.

(6)

Prin urmare, Decizia 2006/168/CE ar trebui modificată în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/24

(1)

Directiva 2003/23/CE a Comisiei (2) conține o eroare în ceea ce privește puritatea minimă a substanței active oxasulfuron. Eroarea respectivă trebuie corectată.

(2)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/25

(1)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 689/2008, Comisia trebuie să decidă, în numele Comunității, dacă autorizează sau nu, pentru fiecare în parte, importul în Comunitate al produselor chimice supuse procedurii de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză (PIC).

(2)

Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) au fost desemnate pentru a asigura servicii de secretariat în vederea aplicării procedurii stabilite prin Convenția de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide periculoase care fac obiectul comerțului internațional, denumită în continuare „Convenția de la Rotterdam”, aprobată de Comunitate prin Decizia 2006/730/CE a Consiliului (3).

(3)

Comisia, acționând în calitate de autoritate desemnată comună, trebuie să transmită deciziile de import privind produsele chimice supuse procedurii PIC Secretariatului Convenției de la Rotterdam, în numele Comunității și al statelor membre.

(4)

Grupa de produse chimice formată din compușii tributilstaniului a fost adăugată la procedura PIC, ca pesticide, prin Decizia RC.4/5 a celei de-a patra reuniuni a Conferinței părților, pentru care Comisia a primit informații din partea Secretariatului Convenției de la Rotterdam sub forma unui document de orientare privind adoptarea de decizii. Compușii tributilstaniului se înscriu în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 și fac parte din compușii organostanici a căror utilizare ca substanțe și constituenți în cadrul unor preparate care acționează ca biocide este sever restricționată.

(5)

De asemenea, substanța activă oxid de di(tributilstaniu) se înscrie în domeniul de aplicare al Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (4). Oxidul de di(tributistaniu) face parte din grupul compușilor tributilstaniului și era utilizat ca produs de conservare a lemnului până în momentul în care și această ultimă utilizare a fost interzisă prin Regulamentul (CE) nr. 1048/2005 al Comisiei din 13 iunie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2032/2003 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide (5).

(6)

În consecință, trebuie să se ia o decizie definitivă privind importul de compuși ai tributilstaniului,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/30

(1)

Decizia 2004/512/CE a Consiliului din 8 iunie 2004 de instituire a Sistemului de Informații privind Vizele (VIS) (2) a creat VIS ca un sistem de schimb de date privind vizele între statele membre și a mandatat Comisia pentru dezvoltarea acestuia.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 767/2008 definește obiectivul, funcționalitățile și responsabilitățile VIS și stabilește condițiile și procedurile pentru schimbul de date privind vizele între statele membre, în scopul facilitării examinării cererilor de viză și a deciziilor aferente.

(3)

Articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 prevede că măsurile necesare aplicării tehnice a VIS central, a interfețelor naționale și a infrastructurii de comunicații între VIS central și interfețele naționale se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 49 alineatul (2).

(4)

Decizia 2009/377/CE a Comisiei (3) stabilește măsurile de punere în aplicare a mecanismului de consultare și a altor proceduri menționate la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008. Decizia 2009/756/CE a Comisiei (4) stabilește specificațiile privind rezoluția și utilizarea amprentelor digitale pentru identificarea și verificarea biometrică în cadrul VIS.

(5)

În temeiul articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008, ar trebui să se adopte măsurile necesare aplicării tehnice a VIS, în ceea ce privește procedurile pentru introducerea datelor și corelarea cererilor, pentru accesarea datelor, pentru modificarea, ștergerea și ștergerea anticipată a datelor, precum și pentru ținerea și accesarea evidențelor referitoare la operațiuni de prelucrare a datelor.

(6)

Ar trebui să se adopte un concept tehnic de proprietate pentru a se asigura că datele din VIS pot fi gestionate doar de către autoritățile responsabile în domeniul vizelor ale statelor membre care sunt însărcinate cu introducerea datelor în VIS.

(7)

Măsurile stabilite prin prezenta decizie pentru aplicarea tehnică a VIS ar trebui să fie completate de specificații tehnice detaliate și de documentul de control al interfeței VIS.

(8)

În conformitate cu articolul 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu a participat la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 767/2008, care nu este obligatoriu pentru aceasta și nu i se aplică. Cu toate acestea, având în vedere faptul că Regulamentul (CE) nr. 767/2008 se bazează pe acquis-ul Schengen, în temeiul dispozițiilor titlului IV din partea a treia a Tratatului de instituire a Comunității Europene, Danemarca a notificat, prin scrisoarea din 13 octombrie 2008, transpunerea acquis-ului respectiv în dreptul intern, în conformitate cu articolul 5 din protocolul în cauză. Prin urmare, Danemarca este obligată, în temeiul dreptului internațional, să pună în aplicare prezenta decizie.

(9)

În conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (5), Regatul Unit nu a luat parte la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 767/2008, care nu este obligatoriu pentru acesta și nu i se aplică, deoarece constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen. Prin urmare, prezenta decizie nu se adresează Regatului Unit.

(10)

În conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (6), Irlanda nu a luat parte la adoptarea Regulamentului (CE) nr. 767/2008, care nu este obligatoriu pentru aceasta și nu i se aplică, deoarece constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen. Prin urmare, prezenta decizie nu se adresează Irlandei.

(11)

Prezenta decizie reprezintă un act întemeiat pe acquis-ul Schengen sau care are legătură în alt mod cu acesta în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003 și al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005.

(12)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care intră sub incidența domeniului menționat la articolul 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (8).

(13)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care intră sub incidența domeniului menționat la articolul 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (9) privind încheierea acordului respectiv în numele Comunității Europene.

(14)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein cu privire la aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care intră sub incidența domeniului menționat la articolul 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/261/CE a Consiliului (10) privind semnarea, în numele Comunităților Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale protocolului respectiv.

(15)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (11),

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/35

(1)

La 2 iunie 2008, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 1816 (2008) care solicită tuturor statelor să coopereze în vederea determinării jurisdicției, precum și a cercetării și urmăririi penale a persoanelor cărora le revine răspunderea pentru săvârșirea unor acte de piraterie și de jaf armat în largul coastelor Somaliei. Dispozițiile respective se regăsesc, de asemenea, în Rezoluția 1846 (2008) a CSONU, adoptată la 2 decembrie 2008.

(2)

La 10 noiembrie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/851/PESC privind operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (1) (operația „Atalanta”).

(3)

Articolul 12 din Acțiunea comună 2008/851/PESC prevede că persoanele care au săvârșit sau sunt suspectate de a fi săvârșit acte de piraterie sau de jaf armat în apele teritoriale ale Somaliei, arestate și reținute în vederea urmăririi penale, precum și bunurile care au servit la săvârșirea acestor acte pot fi transferate unui stat terț care dorește să își exercite competențele jurisdicționale asupra persoanelor sau bunurilor menționate, cu condiția să fi fost stabilite cu respectivul stat terț condițiile acestui transfer într-un mod conform cu dreptul internațional aplicabil, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului, în vederea garantării în special a faptului că nicio persoană nu va fi supusă pedepsei cu moartea, torturii sau oricărui alt tratament inuman, degradant sau care denotă cruzime.

(4)

În conformitate cu articolul 24 din tratat, Președinția, asistată de Secretarul General/Înaltul Reprezentant (SG/ÎR), a negociat un schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Guvernul Seychelles privind condițiile și modalitățile transferului persoanelor suspectate de piraterie și de jaf armat de la EUNAVFOR către Republica Seychelles, precum și privind tratamentul acestora ulterior unui astfel de transfer.

(5)

Schimbul de scrisori ar trebui semnat și aplicat cu titlu provizoriu, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/44

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/46

(1)

Articolul 4 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii prevede că, până la intrarea în vigoare a Deciziei Consiliului European menționate la articolul 16 alineatul (6) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la lista formațiunilor Consiliului, lista acestor formațiuni, altele decât cea Afaceri Generale și cea Afaceri Externe, ar trebui stabilită de Consiliul Afaceri Generale, hotărând cu majoritate simplă.

(2)

Lista formațiunilor Consiliului a fost stabilită de Consiliu (Afaceri Generale) la 22 iulie 2002, ca parte a anexei I la Regulamentul de procedură al Consiliului și ca urmare a listei convenite în cadrul reuniunii Consiliului European de la Sevilia din 21-22 iulie 2002.

(3)

Pentru a se conforma dispozițiilor tratatelor, este oportun să se adapteze această listă, care urmează să fie introdusă în Regulamentul de procedură al Consiliului,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/48

(1)

Tratatul de la Lisabona instituie noua funcție de președinte al Consiliului European.

(2)

Președintele Consiliului European ar trebui ales,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/49

(1)

Tratatul de la Lisabona instituie noua funcție de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

(2)

În conformitate cu articolul 5 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii și astfel cum se prevede în Declarația (nr. 12) anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate numit în timpul unui mandat al Comisiei ar trebui să devină membru al Comisiei pentru durata rămasă a mandatului acesteia.

(3)

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate ar trebui să fie numit,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/50

(1)

Declarația (nr. 9) anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona prevede că, în ziua intrării în vigoare a tratatului, Consiliul European adoptă decizia al cărei text este consemnat în declarația menționată.

(2)

Prin urmare, este oportun să se adopte prezenta decizie,

2.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/51

(1)

Tratatul de la Lisabona transformă Consiliul European într-o instituție a Uniunii Europene.

(2)

Consiliul European ar trebui, prin urmare, să adopte regulamentul său de procedură.

(3)

Pentru a permite adoptarea imediată a regulamentului de procedură la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ar trebui să se prevadă, în cadrul prezentei decizii, posibilitatea Consiliului European de a recurge la procedura scrisă, prevăzută la articolul 7 din regulamentul său de procedură, în vederea adoptării regulamentului în cauză,