8.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 147/1

(1)

La 11 mai 2004, societatea Centro Europa 7 s.r.l. (denumită în continuare „Europa 7”) a înaintat o reclamaţie privind ajutorul de stat acordat în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Legea nr. 350 din 24 decembrie 2003 (Legea finanţelor pe 2004). Prin scrisoarea din 10 februarie 2005, reclamantul a furnizat mai multe informaţii şi observaţii, conform cărora Guvernul italian a refinanţat măsura în temeiul articolului 1 alineatul (211) din Legea nr. 311/2004 (Legea finanţelor pe 2005). Reclamanta a solicitat Comisiei să deschidă o procedură de investigaţie formală. La 3 mai 2005, societatea Sky Italia s.r.l. (denumită în continuare „Sky Italia”) a prezentat, de asemenea, o reclamaţie referitor la cele două articole menţionate anterior. La 22 iunie 2005, a avut loc o reuniune între serviciile Comisiei şi Sky Italia. La 31 august 2005, Sky Italia a prezentat informaţii suplimentare cu privire la modificările Legii din 3 mai 2004 denumită „Norme şi principii care guvernează organizarea sistemului de radiodifuziune şi al RAI-Radiotelevisione Italiana S.p.a., care autorizează Guvernul să emită un act consolidat pentru radiodifuziune” (cunoscută sub numele de legea Gasparri) şi care reglementează sectorul de televiziune din Italia. În fine, la 31 octombrie 2005, Sky Italia s-a adresat Comisiei pentru ca – în aşteptarea unei decizii – să ceară Guvernului italian suspendarea măsurii în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 din Tratatul CE (2).

(2)

Prin scrisorile din 13 octombrie 2004, 21 aprilie 2005 şi 15 iulie 2005, Comisia a solicitat informaţii Guvernului italian. Informaţiile au fost furnizate la 5 noiembrie 2004, la 13 mai 2005 şi la 12 septembrie 2005, în urma unei scurte prelungiri a termenului limită. La 6 iunie 2005, a avut loc o reuniune între serviciile Comisiei şi Italia.

(3)

Prin scrisorile din 20 septembrie 2005 şi 16 noiembrie 2005, Italia a informat Comisia despre intenţia sa de a nu proroga sistemul în aceeaşi formă.

(4)

Prin scrisoarea din 21 decembrie 2005, Comisia a informat Italia cu privire la decizia sa de a deschide procedura de investigaţie formală prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE privind ajutorul în cauză (denumită în continuare „decizie de deschidere a procedurii”). Decizia Comisiei de deschidere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene  (3). Comisia a invitat părţile interesate să prezinte observaţiile privind măsurile în cauză.

(5)

Ca urmare a prelungirii termenului limită, prin scrisoarea din 13 februarie 2006, Italia a răspuns solicitării de a prezenta observaţii din cadrul deciziei de deschidere a procedurii. Comisia a primit observaţii şi de la următoarele părţi interesate: Federaţia Naţională a Întreprinderilor din Domeniul Electronic şi Electrotehnic (ANIE) prin scrisoarea din 19 iunie 2006, Europa 7 prin scrisoarea din 19 iunie 2006, European Satellite Operator Association (ESOA) prin scrisoarea din 20 iunie 2006, Mediaset S.p.A. prin scrisoarea din 20 iunie 2006, RAI-Radiotelevisione Italiana prin scrisoarea din 23 iunie 2006 şi Sky Italia prin scrisoarea din 26 iunie 2006. Prin scrisoarea din 12 iulie 2006, Comisia a înaintat aceste observaţii Italiei. Italia nu a formulat nici un comentariu referitor la aceste observaţii.

(6)

Procedura de investigaţie formală are ca obiect articolul 4 alineatul (1) din Legea nr. 350/2003 (Legea finanţelor pe 2004), Decretul interministerial din 30 decembrie 2003 privind subvenţia pentru televiziunea digitală terestră şi accesul la internet în bandă largă în temeiul articolului 4 alineatele (1) şi (2) din Legea nr. 350 din 24 decembrie 2003 şi alineatul 211 din Legea nr. 311/2004 (Legea finanţelor pe 2005).

(7)

Articolul 4 alineatul (1) din Legea finanţelor pe 2004 prevede acordarea unei subvenţii de stat în valoare de 150 EUR pentru utilizatorii care achiziţionează sau închiriază un „set up box” sau decodor (denumit în continuare „decodor”) care permite recepţionarea de semnale TV transmise folosind tehnologia digitală terestră şi serviciile interactive asociate şi alocă un buget total de 110 milioane EUR în acest sens

Trebuie menţionat că decodoarele care nu recepţionează semnale digitale terestre nu beneficiază de subvenţie chiar dacă permit recepţia şi utilizarea serviciilor interactive. Articolul în cauză stipulează următoarele:

„În anul 2004, orice utilizator de servicii de radiodifuziune care şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a taxei de abonament corespunzătoare pentru anul în curs şi care achiziţionează sau închiriază un dispozitiv ce permite recepţia, cu acces liber şi gratuit pentru utilizator sau furnizor, a semnalelor de televiziune transmise cu ajutorul tehnologiei digitale terestre (T-DVB/C-DVB) şi a serviciilor interactive aferente are dreptul la o subvenţie de stat în valoare de 150 EUR. Acordarea subvenţiei se realizează în limita bugetului de 110 milioane EUR”.

(8)

Articolul 4 alineatul (4) menţionează că: „subvenţia pentru cumpărarea sau închirierea dispozitivelor care utilizează tehnologia C-DVB se acordă numai în condiţiile în care oferta comercială specifică în mod clar utilizatorului, furnizorii de conţinut cu care deţinătorii platformei de televiziune prin cablu au un contract încheiat şi condiţiile de retransmisiune a semnalului de cablu utilizând tehnologia digitală terestră.”

(9)

Conform Italiei, subvenţia se acordă consumatorilor pentru achiziţionarea sau închirierea unui decodor care permite recepţia unui semnal digital necodat fără taxă din partea consumatorului sau furnizorului de conţinut. De asemenea, conform opiniei Italiei, recepţia semnalului digital necodat denotă capacitatea decodorului de a executa servicii interactive furnizate de orice radiodifuzor. Aşadar, acest lucru înseamnă că decodorul trebuie să permită funcţii interactive necodate (de exemplu, trebuie să fie nu doar interactiv, ci şi să permită interoperabilitatea). Este cazul decodoarelor cu standard deschis pentru interfaţa de programare a aplicaţiei (API), iar Multimedia Home Platform (MHP) este aproape singurul exemplu.

(10)

Alineatul 211 din Legea finanţelor pe 2005 prevede refinanţarea măsurii în aceeaşi limită de buget de 110 milioane EUR, dar cu o subvenţie pe decodor de 70 EUR. Sistemul în cauză a încetat să se mai aplice la 1 decembrie 2005.

(11)

Măsura a avut succes din două motive. Aparent, aproximativ 2 milioane de cetăţeni din Italia au cumpărat un decodor subvenţionat. Cifra reprezintă 50 % din decodoarele vândute până în luna noiembrie 2005. Restul de 50 % au fost cumpărate de consumatori care nu au recurs la subvenţie chiar dacă decodoarele se încadrau în tipul eligibil pentru aceasta. Datorită economiilor de scară din producţie rezultate din această creştere a cererii, preţul de consum al decodoarelor interactive a scăzut, de asemenea, de la 300/350 EUR la aproximativ 150 EUR.

(12)

În anul 2006, cele două măsuri în cauză au fost urmate de o măsură similară în temeiul articolului 1 alineatul (572) din Legea nr. 266/2005 din 23 decembrie 2005 (Legea finanţelor pe 2006). Aceasta prevede o subvenţie de 90 EUR pentru fiecare decodor achiziţionat de către utilizatorii din Sardinia şi Valle d'Aosta între 1 decembrie şi 31 decembrie 2005 şi de 70 EUR pentru fiecare decodor (4) achiziţionat începând cu 1 ianuarie 2006.

(13)

În comparaţie cu măsurile din 2004/2005, Legea finanţelor pe 2006 stabileşte o legătură directă între subvenţie şi interoperabilitatea decodoarelor fără a exclude a priori decodoarele analogice.

(14)

Prin decizia din 11 mai 2006, Autoritatea de Concurenţă din Italia, AGCM, a respins (5) o reclamaţie împotriva dispoziţiilor articolului 1 alineatul (572) din Legea finanţelor pe 2006. În reclamaţie se pretindea că măsura favoriza societăţile afiliate familiei domnului Berlusconi. Procedura era fundamentată pe Legea nr. 215 din 20 iulie 2004 privind conflictul de interese.

(15)

Europa 7 este o societate din Italia care deţine o licenţă de radiodifuziune analogică din anul 1999. Cu toate acestea, până în prezent nu a putut opera pe piaţa radiodifuziunii analogice, se pare datorită comportamentului autorităţilor naţionale, care nu au alocat încă frecvenţele de care Europa 7 are nevoie pentru a transmite.

(16)

Sky Italia este o societate de televiziune cu plată care transmite prin satelit, deţinută de News Corporation. Societatea s-a constituit în urma preluării de către News Corporation a Telepiù S.p.A şi Stream S.p.A în anul 2003, fuziune care a fost aprobată sub rezerva anumitor angajamente (cauza nr. COMP/M.2876 Newscorp/Telepiù). Ca urmare a angajamentelor asumate, societăţii Sky Italia i s-a cerut să renunţe la activităţile sale cu platformă terestră. Aceasta nu poate funcţiona în Italia ca operator de reţele terestre sau ca operator de televiziune terestră cu plată.

(17)

Măsura în cauză trebuie privită pe fundalul procesului de digitalizare a transmisiei, care are impact asupra tuturor platformelor de transmisie disponibile în prezent, şi anume platforme pentru cablu, satelit şi terestre. Transmisiunea video-digitală se poate realiza printr-o reţea terestră (DVB-T) sau prin satelit (DVB-S) ori prin cablu (DVB-C). Principalul avantaj al digitalizării este sporirea capacităţii de transmisie pe toate platformele ca rezultat al utilizării mult mai eficiente a spectrului de frecvenţe radio (6), în comparaţie cu transmisia analogică. Acest lucru este relevant în special pentru televiziunea terestră în sensul disponibilităţii limitate a spectrului de frecvenţe. Între anii 2002 şi 2005, Comisia şi-a exprimat activ sprijinul pentru digitalizarea transmisiei, prin adoptarea unor comunicări pe această temă (7). Prin aceste comunicări Comisia a sprijinit, de asemenea, răspândirea aşa-numitelor tehnologii digitale bazate pe „standarde deschise”, adică tehnologiile care permit interacţiunea cu consumatorii finali şi interoperabilitatea prin aplicaţiile API deschise, mai exact, posibilitatea ca diferiţi producători şi consumatori să fie conectaţi printr-o singură tehnologie care poate fi utilizată în mod liber de orice operator de pe piaţă.

(18)

Vizionarea programelor digitale cu ajutorul televizoarelor cel mai des utilizate presupune utilizarea unui decodor (deşi unele televizoare mai moderne au decodor integrat). Există diferite tipuri de decodoare digitale pe piaţă, care pot fi clasificate, în principal, după caracteristici şi funcţii: (a) decodare simplă a programelor digitale, pe platformă terestră sau de satelit; (b) interactivitate (posibilitatea transmiterii de informaţii către operatorii de radiodifuziune); (c) acces condiţionat (posibilitatea decodării serviciilor de televiziune cu plată): (d) interoperabilitate (posibilitatea utilizării aceloraşi decodoare pentru a recepţiona programe de la diferiţi operatori de radiodifuziune de pe aceeaşi platformă). Interoperabilitatea poate fi obţinută cu uşurinţă prin adoptarea standardelor deschise de către radiodifuziuni şi prin utilizarea interfeţelor deschise corespunzătoare decodoarelor. În mod alternativ, interoperabilitatea presupune ca deţinătorii de tehnologii brevetate care nu sunt deschise accesului public să fie de acord cu punerea la dispoziţie a specificaţiilor tehnice. În principiu, decodoarele pot avea diferite combinaţii din trăsăturile de mai sus; în practică totuşi, cele mai răspândite categorii de decodoare sunt: (a) zapper (doar funcţia de decodare); (b) decodoare Sky brevetate (interactive, cu acces condiţionat, însă nu deschise) şi (c) decodoare subvenţionate (interactive, cu acces condiţionat şi deschise).

(19)

În Italia există patru platforme de emisie TV: (i) prin satelit, pe care sunt disponibile principalele canale cu acces liber plus canalele Sky Italia, ale căror programe pot fi accesate prin abonament sau contracte de programe TV cu plată; (ii) prin transmisie TV în hertzian terestru (8), pe care funcţionau şase radiodifuziuni naţionale în decembrie 2005, mai exact: RAI (cu acces liber), Mediaset (9) (cu acces liber şi cu plată), Telecom Italia Media/La 7 (cu acces liber şi cu plată), Holland Coordinator & Service Company Italia (HCSC) care deţine Prima TV/DFree, Gruppo l'Espresso şi Television Broadcasting Systems (cu acces liber) (10). Pe lângă acestea mai există aproape 500 operatori locali cu transmisie terestră analogică şi 78 de operatori locali (11) de televiziune digitală; (iii) prin cablu, prin care funcţionează Fastweb (acces liber şi cu plată); şi (iv) prin X-DSL, prin care funcţionează Fastweb şi Rosso Alice al Telecom Italia (acces liber şi cu plată).

(20)

Sky Italia este o televiziune cu plată prin satelit şi deţine o poziţie cvasi-monopolistă pe piaţa transmisiunilor TV prin satelit cu plată din Italia, dar aşa cum s-a evidenţiat deja, nu poate funcţiona în Italia ca operator de reţele terestre sau ca operator de televiziune terestră cu plată.

(21)

În Italia serviciile de televiziune prin cablu abia dacă mai există, deşi Fastweb, care deţine o reţea de televiziune prin cablu şi este un operator de televiziune cu plată prezent în unele oraşe din Italia, a câştigat aproximativ 140 000 clienţi de televiziune până în martie 2004 utilizând fibre şi infrastructură DSL.

(22)

Principalul mod de recepţie televizivă în Italia continuă să fie cel terestru, cu o cotă de piaţă de aproximativ 19 milioane de familii dintr-un total de 22 milioane. Principalii actori sunt organismele de radiodifuziune publică (RAI) cu trei canale şi radiodifuziunea comercială Mediaset, care are tot trei canale. Cei doi operatori acoperă aproximativ 85 % din audienţa TV din Italia. Într-o decizie din 11 martie 2005, Autoritatea italiană de reglementare a comunicării (AGCOM) a analizat piaţa televiziunii în temeiul legii nr. 112/2004 şi a concluzionat că cei doi operatori deţin o poziţie dominantă colectivă pe această piaţă (12) şi a impus diverse obligaţii (13) pentru cei doi operatori în scopul conservării pluralismului pe piaţă. Mai mult, la 27 iunie 2006, AGCOM a notificat Comisia cu privire la definirea pieţelor relevante de pe piaţa televiziunii analogice terestre şi cu privire la evaluarea puterii de piaţă semnificative, concluzionând că RAI şi Mediaset deţin o poziţie dominantă colectivă. Cu toate acestea, AGCOM nu a propus nicio măsură pentru a remedia această situaţie. La 27 iulie 2006, Comisia a transmis AGCOM observaţiile sale în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice (directivă-cadru) (14). Comisia a fost de acord în linii mari cu concluziile AGCOM, dar a solicitat o analiză mai detaliată şi a invitat AGCOM să comunice măsurile corective cât de curând posibil. Mai mult, Comisia analizează în prezent o reclamaţie care pretinde că Legea nr. 112/04 care reglementează tranziţia de la tehnologia de transmisie analogică la cea digitală terestră impune bariere de acces pentru noii veniţi pe piaţa serviciilor de radiodifuziune şi publicitate TV. După ce a solicitat Italiei să prezinte comentariile referitoare la reclamaţie şi a cerut informaţii atât Italiei, cât şi întreprinderilor afectate de măsură, Comisia a trimis Italiei o scrisoare formală de notificare în data de 19 iulie 2006 referitoare la încălcarea Directivei 2002/21/CE menţionată anterior şi a Directivei 2002/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice (Directiva privind autorizarea) (15) şi Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurenţa pe pieţele de reţele şi servicii de comunicaţii electronice (16). Italia a răspuns la 15 septembrie 2006. Comisia a primit ulterior o copie a proiectului de reformă a legislaţiei italiene privind radiodifuziunea în vederea abordării problemei ridicate în scrisoarea formală de notificare. În prezent, Comisia examinează acest proiect de lege.

(23)

În iunie 2005, rata de extindere globală a televiziunii digitale era de 34,5 % în cazul gospodăriilor, cu un total de7,3 milioane de telespectatori. Aceste cifre includ telespectatorii televiziunii terestre digitale, prin satelit şi prin cablu/ADSL. 10 % din gospodării reprezentau telespectatori ai televiziunii terestre digitale şi mai mult de o treime din aceştia (0,8 milioane) erau telespectatori ai televiziunii cu plată (17). Cu toate acestea, până la data publicării acestei decizii, se preconizează că cele două tipuri de oferte TV digitale – terestră şi prin satelit – vor deţine un număr aproximativ egal de telespectatori (5 milioane de telespectatori pentru televiziunea prin satelit şi 4 milioane de telespectatori pentru televiziunea terestră digitală).

(24)

Extinderea televiziunii prin satelit este limitată – în jur de 16 % din gospodării (4,8 milioane) aveau antenă parabolică în iunie 2005. Aproximativ patru cincimi din acestea sunt abonate la platforma Sky Italia DTH (prin satelit) care a raportat circa 3,3 milioane de clienţi în iunie 2005 şi a estimat 3,9 milioane de clienţi până la sfârşitul anului în cauză. Prin urmare, Sky Italia este al treilea operator de televiziune din Italia (18).

(25)

Pentru a combate pirateria, la sfârşitul anului 2004 Sky a început să-şi codifice semnalul prin aşa numita tehnologie brevetată NDS. Deţinătorul acestei tehnologii pe piaţa din Italia este o filială a grupului Newscorp, mai exact societatea mamă a Sky. Tipul tehnologiei este una brevetată, închisă accesului public, deoarece spre deosebire de decodoarele pentru interfaţa comună deschisă, accesul la decodoarele NDS presupune dispoziţii de acces la tehnologie sau la anumite componente ale decodoarelor. Sky închiriază decodoare care utilizează această tehnologie închisă accesului public pentru abonaţii săi. Când s-a decis tranziţia la tehnologia NDS, Sky a înlocuit toate decodoarele abonaţilor săi.

(26)

Cu toate acestea, radiodifuziunile terestre digitale folosesc în prezent o aşa numită tehnologie deschisă, adică o tehnologie care foloseşte standarde deschise pentru interactivitate. În prezent, aceasta este singura tehnologie care permite recepţia simultană a tuturor canalelor de televiziune terestră digitală cu un singur decodor – reproducând astfel situaţia curentă în modul analogic – plus proprietăţile de interactivitate şi acces condiţionat care permit utilizarea cardurilor pre-plătite pentru televiziunea cu plată.

(27)

Măsura de ajutor în cauză este destinată decodoarelor care permit recepţia transmisiunilor terestre digitale acolo unde se furnizează servicii interactive. Modul digital poate cuprinde mai multe canale de televiziune decât modul analogic pe aceeaşi frecvenţă. Avantajele utilizării interfeţelor deschise sunt explicate mai sus.

(28)

Italia a început procesul de digitalizare prin Legea nr. 66/2001 din 20 martie 2001, care prevede finalizarea tranziţiei la modul digital şi deconectarea modului analogic până în decembrie 2006. Începând cu finele anului 2003, transmisiunile digitale (T-DVB) au emis în paralel cu cele analogice (aşa numita fază de transmisie simultană). Decretul nr. 273 din 22 decembrie 2005 a amânat termenul limită pentru deconectare până în anul 2008 şi, la 30 august 2006, ministrul comunicaţiilor, domnul Gentiloni, a declarat că data deconectării va fi amânată din nou până la 30 noiembrie 2012 (19).

(29)

Între timp, în conformitate cu Legea nr. 112/2004 care reglementează sectoarele din Italia, doar radiodifuziunile care transmit deja prin tehnologia analogică pot solicita obţinerea autorizaţiilor digitale experimentale şi/sau a licenţelor digitale. Nu există o obligaţie formală pentru operatorii analogi de a elibera frecvenţele – care nu au fost niciodată alocate sau fac obiectul unei vânzări reglementate de către Italia – folosite pentru transmisii în format analog după tranziţia la transmisiuni digitale. Noii-veniţi pot accede pe piaţă doar prin achiziţionarea frecvenţelor de la operatorii existenţi deja pe piaţă. Până în decembrie 2005, 7 multiplexuri (blocuri de frecvenţă care conţin unul sau mai multe programe) pentru transmisiuni terestre digitale au obţinut licenţa în Italia. RAI şi Mediaset deţin două multiplexuri, în timp ce Telecom Italia/TV International, D-Free şi Gruppo l'Espresso deţin câte un multiplex fiecare. În temeiul regimului de reglementare din Italia, operatorii de reţea care deţin mai mult de o licenţă digitală trebuie să acorde acces de până la 40 % pe lăţimea lor de bandă furnizorilor de conţinut independenţi. În anul 2006, după achiziţionarea infrastructurii şi a licenţei de la operatorii analogi locali şi regionali, Telecom Italia şi operatorul mobil H3G au intrat pe piaţa terestră digitală şi au început să pună bazele a două noi multiplexuri prin digitalizarea reţelelor achiziţionate.

(30)

Diferenţa dintre radiodifuziuni şi operatorii de reţea nu este atât de importantă pentru principalii emiţători italieni din sectorul televiziunii terestre deoarece RAI, Mediaset, La7 şi D-Free au propriile lor filiale pentru transmisiune terestră. Trebuie menţionat că piaţa televiziunii din Italia se caracterizează printr-o puternică integrare pe verticală între operatorii de reţea şi cei de radiodifuziune. Obligativitatea separării juridice între primele două tipuri de societăţi a fost introdusă recent de către AGCOM prin Decizia 435/01/CONS din 2001 şi se referă doar la televiziunea digitală. Cu toate acestea, operatorii de reţea din sectorul de televiziune prin satelit nu se integrează cu radiodifuziunile.

(31)

În ceea ce priveşte acoperirea din punct de vedere al T-DVB – conform AGCOM (20) – în anul 2004 mai mult de 50 % din populaţie era acoperită de cel puţin două multiplexuri şi 60 % era probabil acoperită de trei multiplexuri. Tendinţa pieţei sugerează că gradul de acoperire va creşte considerabil. În conformitate cu cele declarate de Italia, 85 % dintre gospodării ar putea fi acoperite de cel puţin 2 multiplexuri după tranziţia la transmisiunea terestră digitală. Pe de altă parte, transmisiunea prin satelit poate acoperi virtual 100 % din populaţie.

(32)

În ceea ce priveşte programele, în conformitate cu cele declarate de Italia, în iunie 2005 canalele naţionale şi 250 programe locale erau transmise cu acces liber pe frecvenţe terestre digitale. Zece dintre aceste canale naţionale erau emise prin transmisiune simultană prin televiziune terestră analogică (transmisiune simultană digitală şi analogică). S-au creat patru programe în mod special pentru transmisiunea digitală; restul canalelor fiind difuzate prin transmisie simultană prin satelit.

(33)

Conform celor afirmate deja, piaţa televiziunii se caracteriza prin telespectatori în masă ai televiziunii cu acces liber terestre analogice şi prin oferte de televiziune cu plată prin satelit. Introducerea televiziunii terestre digitale şi evoluţia televiziunii prin internet şi cablu modifică acest tipar. De exemplu, în ianuarie 2005 Mediaset şi Telecom Italia (prin LA7) au lansat prin T-DVB un serviciu de televiziune cu plată pentru meciurile de fotbal din liga întâi bazat pe un sistem de carduri pre-plătite. În acelaşi timp, TF1 – partener cu 49 % la operatorul de radiodifuziune D-Free – declara că ar putea fi interesat de lansarea unor canale cu plată pe multiplexul său T-DVB. Serviciile TV cu plată sunt posibile, au ajutorul sistemului cu card pre-plătit, prin tehnologia digitală interactivă care implică utilizarea decodoarelor subvenţionate prin măsura în cauză.

(34)

Veniturile totale de pe piaţa televiziunii în 2005 s-au ridicat la 6 851 milioane EUR, din care 57 % (3 885 milioane EUR) au provenit din publicitate şi 21 % din taxa de licenţă achitată către RAI şi cea pentru televiziunea cu plată (1 483 milioane EUR şi respectiv 1 437 milioane EUR). Veniturile televiziunii cu plată s-au ridicat la 1 199 milioane EUR din taxele de abonament (cu o creştere de 26,4 % cu începere din 2004) şi 238 milioane EUR din televiziunea cu plată (cu o creştere de 65 % ci începere din 2004), din care o parte considerabilă (45 milioane EUR) a provenit din serviciile de televiziune digitală terestră.

(35)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia remarcă în primul rând că măsura descrisă pare să îndeplinească toate criteriile articolului 87 alineatul (1) şi se poate considera, prin urmare, ajutor de stat. În special, ajutorul de stat face obiectul unei discriminări între radiodifuziunile terestre şi operatorii de reţea prin cablu existenţi deja pe piaţă, pe de o parte, şi între operatorii prin satelit şi alte radiodifuziuni terestre care nu pot funcţiona în acelaşi timp, pe de altă parte. Comisia a remarcat că beneficiarii deţin un avantaj indirect şi a solicitat părţilor interesate să propună metode pentru cuantificarea cu exactitate a acestui avantaj.

(36)

Comisia şi-a exprimat îndoielile în ceea ce priveşte compatibilitatea ajutorului cu Tratatul CE. Cauza în discuţie nu pare să îndeplinească nici excepţiile din interdicţiile generale privind ajutorul enumerate în articolul 87 alineatul (2), nici excepţia de la articolul 87 alineatul (3) din Tratatul CE. Problematic în mod special în viziunea Comisiei este faptul că obiectivul urmărit de Italia – adică, răspândirea standardelor deschise pentru televiziunea digitală – a fost atins prin provocarea denaturării disproporţionate a concurenţei şi încălcarea inutilă a principiului neutralităţii tehnologice.

(37)

În cele din urmă, Comisia a deschis procedura de investigaţie formală pentru a oferi Guvernului italian şi părţilor interesate oportunitatea de a-şi prezenta observaţiile privind evaluarea provizorie a măsurii descrise şi de a furniza Comisiei informaţii relevante.

(38)

În sens larg, atât Italia, cât şi Mediaset au susţinut în observaţiile lor că măsura nu reprezintă un ajutor şi că dacă ar fi fost un ajutor, ar fi fost compatibilă. RAI afirmă că a fost forţată să opereze în limitele impuse de obligaţiile sale legale şi că, prin urmare, nu a putut beneficia de pe urma măsurii. Reclamanţii şi ESOA, din contră, susţin că măsura constituie un ajutor ilegal.

(39)

Mai întâi, Italia şi Mediaset fac referiri la decizia AGCOM (21) care respinge reclamaţia împotriva dispoziţiilor articolului 1 alineatul (572) din Legea finanţelor pe 2006, mai exact împotriva măsurii care înlocuieşte măsura în cauză. Reclamantul pretinde că articolul 1 alineatul (572) din Legea finanţelor pe 2006 a favorizat decodoarele distribuite de societăţile deţinute de familia domnului Berlusconi. Procedura s-a bazat pe legea privind conflictul de interese care implică membrii guvernului (22).

(40)

Observaţiile din partea Italiei legate mai strâns de conţinutul deciziei de deschidere a procedurii susţin că măsura nu constituie ajutor deoarece (a) beneficiarii nu obţin niciun avantaj şi (b) nu există o denaturare a concurenţei. Chiar dacă ar constitui un ajutor, măsura ar fi compatibilă în temeiul excepţiilor din articolul 87 alineatul (2) litera (a) şi articolul 87 alineatul (3) literele (b), (c) şi (d) din Tratatul CE. Autorităţile italiene consideră că nu constituie ajutor pentru producătorii de decodoare şi că operatorii de reţea şi radiodifuziunile trebuie să fie considerate egale. Mediaset ridică probleme similare, deşi uneori foloseşte argumente diferite.

(41)

Italia argumentează că nu există o certitudine rezonabilă conform căreia beneficiarii ar suporta cheltuielile subvenţionate de stat prin măsura în cauză deoarece nu există nicio dovadă că beneficiarii au subvenţionat achiziţia decodoarelor de către consumatori. Italia argumentează că, în contradicţie cu hotărârea judecătorească în cauza Ţările de Jos c. Comisiei (23) citată la punctul 30 al deciziei de deschidere a procedurii, beneficiarii nu au beneficiat de nici un stimulent economic pentru a subvenţiona consumatorii deoarece (a) sunt deja prezenţi pe piaţă şi nu au nici un interes în a definitiva tranziţia la tehnologii digitale pentru că s-ar confrunta cu o concurenţă mai mare deoarece consumatorii tehnologiei digitale vor avea acces la mult mai mulţi concurenţi; (b) mărimea pieţei televiziunii cu plată era prea mică pentru a compensa o posibilă pierdere a acestui tip şi nu poate constitui principalul motiv pentru subvenţionarea achiziţiei de decodoare de către consumatori dat fiind rata veniturilor din televiziunea cu plată în 2004 şi 2005; (c) termenul limită stabilit pentru transfer nu a fost suficient de realist, dat fiind faptul că fără o anumită masă de consumatori, nu poate avea loc nici un transfer.

(42)

În plus, este imposibil să se determine valoarea resurselor publice transferate către aceşti beneficiari. În cauza C-25/2004 privind ajutorul de stat, care a constituit obiectul Deciziei 2006/513/CE (24), Comisia a exclus T-System din rândul beneficiarilor deoarece nu a fost posibilă stabilirea existenţei şi a valorii unui transfer de resurse în favoarea sa.

(43)

În al doilea rând, Mediaset susţine că emiţătorii tereştrii şi prin satelit nu sunt societăţi care pot fi comparate, deoarece operatorii de televiziune terestră digitală trebuie doar să obţină digitalizarea şi să încurajeze tranziţia la digital în etape gradate (prin transmisie simultană şi deconectare) şi prin urmare, emiţătorii tereştrii se află sub rezerva anumitor obligaţii de servicii publice – în scopul garantării disponibilităţii transmisiei terestre pe teritoriul Italiei – şi a utilizării de tehnologii deschise. În conformitate cu Mediaset, scopul sistemului a fost de a facilita tranziţia de la tehnologiile analogice la tehnologiile digitale şi de a promova evoluţia standardelor deschise într-un context în care exista un termen limită legal stabilit pentru tranziţia obligatorie de la analogic la digital – aşa-numitul transfer digital – impunând costuri oneroase specifice pentru operatorii de televiziune terestră digitală (costul de infrastructură pentru Mediaset a fost foarte ridicat). În plus, Mediaset argumentează că în pofida a ceea ce se afirmă în decizia de deschidere a procedurii, nu există nicio protecţie împotriva pătrunderii pe piaţă a noilor veniţi prin achiziţionarea infrastructurii radiodifuziunilor (Mediaset citează exemplul H3G care a pătruns pe piaţă prin achiziţionarea unei radiodifuziuni locale) şi că noii veniţi nu trebuie să suporte costurile transmisiei simultane.

(44)

În mod similar, RAI susţine că poziţia Comisiei nu ia în considerare obligaţiile RAI în calitate de organism de televiziune publică, ceea ce ar reduce la zero avantajele pretinse. Acest lucru se datorează faptului că (i) RAI (dat fiind că este o societate de servicii publice) poate realiza tranziţia către digital doar dacă rata pătrunderii televiziunii terestre digitale este egală cu cea a televiziunii analogice; şi (ii) RAI a trebuit să-şi aleagă investiţiile în sectorul televiziunii terestre digitale în funcţie de obligaţiile legale şi fără a ţine cont de criteriile de piaţă, deoarece a fost obligată să deţină 2 multiplexuri care să acopere cel puţin 70 % din populaţie până la 1 ianuarie 2005, în scopul digitalizării rapide, fiind ajutată în acest sens de filialele de decodoare. Costurile totale s-au ridicat la 150 milioane EUR. Ţinându-se seama de temporizarea transferului, de faptul că RAI transmite doar programe cu acces liber, de numărul foarte mic de telespectatori şi de ne-includerea costului de digitalizare în taxa de licenţă anuală pentru 2004, 2005 şi 2006, singurele costuri suportate de RAI sunt costurile tehnologice (frecvenţe şi infrastructură), costuri pe care RAI le-ar suporta şi fără subvenţia în cauză, în timp ce accelerarea digitalizării nu garantează venituri suplimentare.

(45)

În primul rând, Italia susţine că operatorii tereştrii şi prin satelit nu concurează pe aceeaşi piaţă de televiziune cu plată deoarece acoperă segmente diferite de piaţă, şi anume cu acces liber şi televiziune cu plată. În plus, ofertele cu plată au fost lansate abia în a doua jumătate a anului 2005. Separarea celor două pieţe depinde şi de operatorii de reţea aşa cum s-a confirmat de către AGCOM într-una din deciziile sale (25), alături de decizia RAI/Rami d'azienda  (26) şi de studiul Autorităţii de Concurenţă în sectorul televiziunii (27).

(46)

În plus, costul decodorului are doar un impact marginal asupra alegerii consumatorului între cele două platforme diferite. Absenţa denaturării concurenţei este confirmată de faptul că în primul semestru al anului 2005 abonamentele la Sky au crescut cu 7,4 %.

(47)

Mediaset aduce argumente similare, susţinând că măsura nu este selectivă deoarece ajutorul se acordă consumatorilor şi că selectivitatea derivă din alegerea comercială a Sky de a utiliza tehnologia NDS. Acest lucru generează discriminare şi permite societăţii Sky să perceapă o taxă de abonament pentru a-şi recupera costul decodoarelor. Toţi operatorii pot utiliza tehnologia care le dă dreptul la subvenţiile în cauză, dacă îşi doresc acest lucru.

(48)

Ca observaţie generală, Italia evidenţiază recunoaşterea de către Comisie a beneficiilor interoperabilităţii şi a faptului că motivul excluderii decodoarelor prin satelit din rândul beneficiilor este lipsa unor decodoare prin satelit care să ofere interoperabilitate în momentul introducerii măsurii de ajutor. Mai mult, ca urmare a Legii finanţelor pe 2006, care include decodoarele prin satelit, Sky nu a modificat caracteristicile decodoarelor sale pentru a beneficia de subvenţie.

(49)

Italia argumentează că procentul de 50 % din gospodăriile cu decodoare la sfârşitul anului 2006 sau 2008 dat de AGCOM şi citat de Comisie la punctul 55 din decizia de deschidere a procedurii (28) este scăzut, în special dat fiind faptul că scopul este excluderea decodoarelor interactive mai scumpe. Reducerea de preţ datorată economiilor de scară rezultate din subvenţii ar însemna faptul că şi gospodăriile mai sărace şi-ar permite să cumpere decodorul.

(50)

Măsura va dezvolta un proiect de interes european comun – transferul – care face parte dintr-un program transnaţional sprijinit de diferite state membre, alături de jurisprudenţa în vigoare (C-62/87 şi C-72/87, alineatul 22). Excluderea decodoarelor prin satelit a fost explicată în observaţia generală de mai sus.

(51)

Simpla existenţă a unui termen limită legal nu este suficientă pentru a garanta deconectarea, cu excepţia cazurilor în care se stimulează cererea. Consumatorii nu sunt dispuşi să facă schimbarea dat fiind faptul că radiodifuziunile terestre deja existente nu au nici un interes să subvenţioneze achiziţionarea decodoarelor în situaţia în care majoritatea consumatorilor utilizează televiziunea analogică terestră.

(52)

Subvenţionarea consumatorilor pentru servicii digitale terestre este justificată prin faptul că aceştia nu suportă costuri suplimentare pentru a viziona programele cu acces liber, spre deosebire de cazul televiziunii prin satelit, care impune consumatorilor cumpărarea de antene prin satelit şi plata unei taxe pentru serviciul de televiziune cu plată. În cazul cablului, în ciuda costurilor suplimentare, Italia a justificat subvenţionarea decodoarelor prin faptul că aceste costuri nu sunt legate în mod direct de serviciile de televiziune şi deoarece, în general, Italia îşi doreşte să promoveze dezvoltarea benzilor largi.

(53)

Italia nu este de acord cu Comisia în ceea ce priveşte faptul că măsurile în cauză au un impact asupra competiţiei dintre platforme, dar consideră că în cele din urmă noua platformă digitală va spori competiţia dintre diferitele segmente ale pieţei televiziunii în beneficiul consumatorilor.

(54)

Argumentul Comisiei conform căruia radiodifuziunile prezente pe piaţă primesc deja o compensaţie pentru transfer deoarece tehnologia digitală permite o capacitate mai bună de transmisie la un cost mai scăzut nu ia în considerare costurile/beneficiile reale ale transferului, dat fiind faptul că operatorii de reţea deja existenţi, care deţin mai mult de o licenţă digitală, trebuie să permită accesul furnizorilor, cu care nu au relaţii de parteneriat, la 40 % din lăţimea benzii lor.

(55)

Principalii beneficiari ai transferului (noii veniţi) nu sunt cei care suportă costurile transferului (consumatorii şi, înainte de toţi, operatorii deja existenţi). Operatorii deja existenţi nu sunt despăgubiţi pentru concurenţa sporită printr-o reducere de costuri şi, prin urmare, nu sunt stimulaţi să efectueze transferul. Într-adevăr, în cazul în care există un avantaj real, acesta ar fi compensaţia costurilor suportate de operatorii existenţi. Mediaset a înaintat acelaşi argument.

(56)

Mediaset a argumentat, de asemenea, faptul că forţarea operatorilor tereştri să suporte costurile decodoarelor, pe lângă celelalte costuri legate de transfer, nu ar permite atingerea unei acoperiri suficiente şi Mediaset ar fi parazitată de către alte societăţi, deoarece consumatorii ar putea utiliza decodoarele cu tehnologie deschisă pentru a viziona canalele concurente.

(57)

Atunci când măsura a fost impusă, interactivitatea decodoarelor prin satelit era foarte limitată datorită utilizării unei tehnologii brevetate fără standarde API deschise. Italia argumentează că până în prezent nu au existat pe piaţă decodoare prin satelit interoperabile, chiar şi după modificarea Legii finanţelor pe 2006. Necesitatea promovării disponibilităţii serviciilor interactive este subliniată şi de Mediaset.

(58)

Italia subliniază faptul că piaţa televiziunii cu plată este diferită de piaţa televiziunii prin satelit pentru că cele două produse nu sunt la fel. În orice caz, ajutorul în cauză sprijină noii veniţi să pătrundă pe piaţa televiziunii cu plată, lucru ce ar trebui să aducă beneficii sporite consumatorilor.

(59)

Mediaset susţine că nu au existat denaturări inutile ale concurenţei deoarece (i) discriminarea este simplul rezultat al alegerilor comerciale făcute de Sky; (ii) televiziunea terestră acoperă programele locale, în timp ce 80 % din programele locale nu sunt acoperite de televiziunea prin satelit deoarece veniturile canalelor locale nu sunt suficiente pentru a suporta costurile transmisiei (emisia prin satelit nu este comparabilă cu emisia cu acces liber); şi (iii) eşecul de piaţă poate apărea numai în cazul decodoarelor de televiziune terestră digitală, nu şi al decodoarelor prin satelit. Acest lucru se datorează faptului că cele prin satelit se bazează pe un sistem de taxe de abonament şi poate recupera costurile de furnizare a decodoarelor către proprii săi consumatori şi deoarece Sky, în calitate de monopolist, nu este supus problemei parazitismului.

(60)

În Decizia 2006/513/CE (29), Comisia declara că ajutorul nu este compatibil în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera(d) din Tratatul CE deoarece nu este legat de un anumit conţinut cultural, nici nu ţinteşte micii operatori locali care ar absenta altfel de pe platforma terestră. În Italia există multe radiodifuziuni locale terestre care transmit un produs cultural clar identificat pe care Italia vrea să-l protejeze. Dat fiind faptul că satelitul nu este potrivit pentru furnizarea serviciilor locale – părere împărtăşită şi de experţi care lucrează pentru Comisie – decodoarele prin satelit nu avea dreptul la subvenţie.

(61)

Comisia nu ar trebui să impună recuperarea ajutorului dacă acest lucru contravine unui principiu general din dreptul comunitar. În acest caz este clar de la început că recuperarea este imposibilă (30). În cazul de faţă, este imposibil să se determine ce operatori de radiodifuziune au beneficiat de un transfer de resurse de stat şi în ce măsură, astfel încât Comisia să nu solicite recuperarea ajutorului. Italia argumentează şi faptul că radiodifuziunile nu au avut mijloacele necesare pentru a se opune subvenţiei astfel încât, chiar dacă beneficiarii ar fi avut un comportament activ, nu ar fi putut să o refuze. Acest tip de raţionament a fost adoptat de Comisie în Decizia 2006/513/CE (31).

(62)

Sky Italia, ESOA şi Europa 7 sunt de acord cu Comisia în ceea ce priveşte faptul că măsura constituie ajutor pentru operatorii de televiziune terestră digitală. Mai mult, ei nu contestă concluzia preliminară conform căreia măsura nu constituie ajutor pentru producătorii de decodoare. Cei doi reclamanţi, nu dezaprobă în mod special această concluzie, chiar dacă Sky Italia a declarat opusul în reclamaţiile sale.

(63)

În analiza sa, Sky Italia se concentrează pe pretinsele efecte pozitive în favoarea operatorilor de televiziune terestră digitală, în principal Mediaset şi Telecom Italia. Conform Sky, la momentul fuziunii dintre Telepiù/Newscorp, Comisia a enumerat diferite bariere împotriva pătrunderii şi răspândirii operatorilor de televiziune terestră digitală, care necesitau soluţii (32). Contrar ipotezelor Comisiei, ca rezultat al subvenţiilor, noi veniţii – care existau deja pe piaţa de televiziune analogică – au determinat o răspândire rapidă în televiziunea terestră digitală.

(64)

Subvenţiile în cauză au furnizat un avantaj întreit pentru Mediaset şi Telecom Italia: în primul rând, deoarece accesul la decodoarele de televiziune terestră digitală şi accesul la radiodifuzoarele de televiziune terestră digitală este complementar, preţul scăzut al decodoarelor a dus la cerere sporită pentru ambele tipuri de decodoare şi operatori de radiodifuziune – într-adevăr se preconizează că operatorii de televiziune terestră digitală vor instala o bază pentru platforma lor, asemenea societăţii Sky, suportând costuri pe care nu şi le-au recuperat încă –, iar subvenţiile au ajutat operatorii de televiziune terestră digitală să convingă consumatorii să adopte noua ofertă de televiziune. Măsura a ajutat şi la rezolvarea problemei parazitismului prin crearea unei baze de clienţi.

(65)

În al doilea rând, conform unui studiu al Global Equity Division al Deutsche Bank (33), subvenţiile vor permite pătrunderea Mediaset pe piaţa de televiziune cu plată la costuri şi riscuri scăzute. Subvenţiile au redus costurile de finanţare pentru Mediaset şi Telecom Italia: (a) în mod direct, deoarece pentru a obţine acelaşi efect ca cel obţinut prin subvenţii, societăţile de televiziune terestră digitală ar fi trebuit să investească 100 milioane EUR, adică jumătate din costul total al investiţiei în infrastructură suportat de Mediaset până în ianuarie 2005; şi (b) în mod indirect, deoarece implică incertitudini legate de succesul tranziţiei la modul digital.

(66)

În cele din urmă, dată fiind „dualitatea” pieţei, o baza vastă de consumatori, care să permită un conţinut atractiv la un preţ redus, oferă de asemenea un avantaj pe piaţa publicitară.

(67)

Sky argumentează că aceste avantaje sunt selective prin faptul că libertatea comercială a societăţii Sky a fost limitată deoarece rata de creştere a fost scăzută şi, în consecinţă, costurile sale de capital au crescut. Sky furnizează cifre pentru a sprijini argumentul conform căruia creşterea vânzărilor pentru decodoare de televiziune terestră digitală – vânzări subvenţionate de stat – a avut un impact negativ asupra vânzărilor pachetului „Premium Sports”.

(68)

În mod similar, Europa 7 susţine că a existat un avantaj pentru radiodifuziuni şi alţi operatori din sectorul de televiziune terestră digitală. Europa 7 citează pe AGCM, care a recunoscut că măsura a avut următoarele efecte asupra pieţei: jumătate dintre decodoare au fost cumpărate cu subvenţie; extinderea televiziunii terestre digitale s-a dublat în prima jumătate a anului 2005 datorită televiziunii cu plată terestre digitale, în timp ce televiziunea cu plată prin satelit a crescut doar cu un procent.

(69)

Avantajul este selectiv prin faptul că subvenţia nu a favorizat extinderea pe piaţă a Europa 7, căreia nu i-au fost încă alocate frecvenţele de emisie, dar a permis ca Mediaset şi RAI să satureze cererea şi investiţia şi să-şi extindă puterea de piaţă în sectorul televiziunii digitale.

(70)

În al doilea rând, Europa 7 susţine că nu există motive de interes general care să justifice măsura, deoarece (i) stimulentele pentru consumatori în scopul achiziţionării de decodoare de televiziune terestră digitală sunt legate de accesul la activităţile comerciale; (ii) transferul a fost deja amânat şi (iii) deşi măsura favorizează competiţia în sensul că limitează puterea de piaţă a Sky, ajută totuşi operatorii oligopolişti existenţi pe piaţa de televiziune analogică, care au obţinut licenţe.

(71)

În cele din urmă, Europa 7 evidenţiază faptul că recuperarea reprezintă consecinţa logică a eliminării ajutorului şi că dificultăţile de cuantificare a ajutorului nu justifică absenţa recuperării. Dacă s-ar demonstra că este imposibil de cuantificat valoarea exactă a ajutorului, Italia ar putea plăti compensaţii concurenţilor.

(72)

ESOA susţine că platforma de satelit a fost dezavantajată – chiar dacă se situează pe o poziţie mai bună în ceea ce priveşte utilizarea spectrului de frecvenţe pentru transmisiunea TV – şi că operatorii prin satelit au suportat costul total al introducerii transmisiei digitale. Prin urmare, ESOA consideră că subvenţiile în cauză, care în cele din urmă favorizează televiziunea terestră digitală, constituie un ajutor ilegal, disproporţionat în raport cu eşecul de piaţă pe care susţine că îl remediază.

(73)

ANIE nu a făcut observaţii specifice la măsura în cauză, dar a prezentat textul unei reclamaţii pe care ANIE a trimis-o la AGCM împotriva Sky Italia pentru abuz de poziţie dominantă. AGCM nu a luat încă o hotărâre.

(74)

Se pretinde că anumiţi producători de decodoare au solicitat ca Sky să emită licenţe pentru anumite aspecte ale tehnologiei NDS pentru codarea semnalelor prin satelit, al căror unic proprietar şi utilizator în Italia este Sky. Licenţele sunt esenţiale pentru fabricarea de decodoare cu o aşa-numită „interfaţă comună”, care pot decoda atât semnale digitale terestre, cât şi semnale digitale prin satelit dacă se utilizează tehnologia NDS.

(75)

În anul 2005 Sky a început să-şi codifice semnalul exclusiv cu sistemul NDS. Deţinătorul acestei tehnologii pe piaţa italiană este o filială a grupului Newscorp, mai exact societatea mamă a Sky. Conform Sky, scopul trecerii la NDS este acela de a combate pirateria. Tipul de tehnologie este una brevetată, închisă accesului public, deoarece spre deosebire de decodoarele pentru interfaţa comună, accesul la decodoarele NDS presupune dispoziţii de acces la tehnologie sau la anumite componente ale decodoarelor.

(76)

Sky închiriază decodoare care implică această tehnologie închisă abonaţilor săi. Când s-a decis tranziţia la tehnologia NDS, Sky a înlocuit toate decodoarele abonaţilor săi.

(77)

Sky refuză să împartă tehnologia sa cu producătorii de decodoare cu interfeţe comune pe motiv că aranjamentul final nu ar fi o dovadă suficientă de piraterie. Conform ANIE, reclamaţiile venite din partea Sky, despre posibila piraterie, sunt nefondate şi motivul pentru care foloseşte decodoare brevetate este acela de a-şi proteja poziţia monopolistă pe piaţa televiziunii cu plată. ANIE susţine că în urma alegerii sale, Sky îi poate capta clienţii şi în acelaşi timp poate limita posibilităţile pe piaţă pentru producătorii de decodoare şi, în consecinţă, poate stânjeni evoluţia tehnologică în acest sector (34).

(78)

Italia nu a făcut comentarii pe marginea celor înaintate de terţi.

(79)

Comisia a analizat gradul în care măsura în cauză poate fi caracterizată drept ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE, care prevede următoarele condiţii pentru existenţa ajutorului de stat. În primul rând, trebuie să existe o intervenţie din partea statului sau prin resurse de stat. În al doilea rând, trebuie să ofere un avantaj economic beneficiarului. În al treilea rând, trebuie să denatureze sau să ameninţe că va denatura competiţia. În al patrulea rând, intervenţia trebuie să afecteze relaţiile comerciale între statele membre.

(80)

Măsura în cauză este cuprinsă în Legea finanţelor pe 2004 şi pe 2005 şi este finanţată din bugetul de stat. Este, prin urmare, imputabilă statului şi presupune utilizarea resurselor de stat, aşa cum s-a afirmat deja în decizia de deschidere a procedurii. Prin urmare Comisia confirmă evaluarea sa anterioară conform căreia criteriul resurselor de stat este respectat. Nici Italia, nici părţile terţe nu au contestat această concluzie.

(81)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia susţine că, indiferent dacă beneficiarii direcţi ai subvenţiei sunt consumatorii finali, măsura poate constitui un avantaj indirect pentru (i) organismele de televiziune care operează pe platforme digitale terestre şi de cablu; (ii) operatorii de reţele care transmit semnalul; şi (iii) producătorii de decodoare.

(82)

În decizia de deschidere a procedurii Comisia a stabilit că în câmpul de acţiune al articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE poate intra un avantaj indirect şi, în acest sens, a făcut referiri la jurisprudenţă (35). În ceea ce priveşte radiodifuziunile care utilizează T-DVB/C-DVB, Comisia a considerat că măsura în cauză le ajută pe aceste radiodifuziuni să-şi creeze şi să-şi extindă audienţa, eliberându-le de un cost pe care ar fi trebuit în mod normal să-l suporte dacă ar fi dorit să-şi extindă audienţa generală în aceeaşi manieră şi reduce, de asemenea, şi costul pe care radiodifuziunile care transmit simultan trebuie să-l suporte în mod normal. În cazul operatorilor de reţea, avantajul consta în sporirea potenţială a cererii care poate fi generată de radiodifuziuni folosind platforma „privilegiată”. În cele din urmă, Comisia, după ce a recunoscut faptul că avantajul selectiv nu poate fi măsurat cu uşurinţă, a solicitat tuturor părţilor să prezinte observaţii referitoare la posibila cuantificare sau metodologie pentru estimarea avantajului în favoarea diferiţilor beneficiari indirecţi ai măsurii.

(83)

După ce a primit observaţiile părţilor interesate, Comisia, din motivele enumerate mai sus, rămâne la părerea că măsura cuprinde un avantaj selectiv în favoarea operatorilor de televiziune terestră şi televiziune cu plată prin cablu.

(84)

În cazul radiodifuziunilor, acest avantaj implică în principal posibilitatea dezvoltării unei audienţe, în special în vederea extinderii activităţilor de televiziune cu plată. Fără această măsură, audienţa digitală nu s-ar fi dezvoltat în acelaşi ritm, doar dacă emiţătorii ar fi finanţat singuri costurile de recepţie ale propriilor telespectatori potenţiali. Dezvoltarea unei audienţe reprezintă o parte esenţială în activitatea comercială a unei societăţi de televiziune cu plată sau a unei radiodifuziuni care doreşte să-şi dezvolte serviciile de televiziune cu plată, deoarece numărul de clienţi este crucial pentru obţinerea de venituri şi pentru stabilirea de preţuri scăzute la ofertele de televiziune cu plată. Acest lucru poate fi observat şi din costurile suportate de operatorii prin satelit pentru crearea acestei baze de clienţi şi, după tranziţia la tehnologia digitală, din costurile suplimentare suportate pentru menţinerea acestei baze (36).De exemplu, unul dintre reclamanţi – Sky Italia – susţine că a pus la dispoziţia abonaţilor săi un decodor gratuit şi antene de satelit.

(85)

Trebuie menţionat, de asemenea, că principalul efect al măsurii a fost de a reduce preţul decodoarelor care oferă interactivitate, aliniindu-l la preţul aşa-numitelor „zappere”. Tipul de decodor subvenţionat prin prezenta permite consumatorilor să profite de oferta standard de canale cu acces liber disponibile în prezent în modul analogic şi de oferta de televiziune cu plată şi servicii interactive ale unei întregi game de operatori de radiodifuziune şi furnizori de conţinut. Serviciile interactive pot include servicii e-government accesibile prin intermediul unui „smart-card” (37). Prin urmare, subvenţia permite consumatorilor să se bucure de o ofertă mai vastă la acelaşi preţ la care puteau achiziţiona anterior decodoare mult mai simple, care ofereau acces la un număr mult mai redus de servicii.

(86)

În consecinţă, măsura a creat un stimulent pentru a determina consumatorii să treacă de la modul terestru analogic la cel digital. Acest lucru a constituit un avantaj pentru radiodifuziuni, în special în ceea ce priveşte serviciile care nu erau disponibile în modul analogic. Cu alte cuvinte, subvenţia guvernului a permis radiodifuziunilor T-DVB să evite costului unei practici comerciale (subvenţionarea decodoarelor) care este extinsă pe piaţă şi reprezintă un instrument în dezvoltarea audienţei.

(87)

Documentul aparţinând Deutsche Bank (38), care indică investitorilor oportunităţile de profit derivate din cumpărarea acţiunilor Mediaset, confirmă în mod indirect relevanţa acestui argument. Departamentul de cercetări al Deutsche Bank demonstrează în scris faptul că datorită poziţiei sale speciale, a condiţiilor de piaţă favorabile, a strategiei de piaţă şi a subvenţiilor pentru consumatori, Mediaset poate dezvolta televiziunea terestră digitală ca modalitate cu risc scăzut/preţ redus de a pătrunde pe piaţa televiziunii cu plată.

(88)

Un alt avantaj pentru operatorii tereştri deja existenţi este faptul că măsura le permite să-şi consolideze prezenţa timpurie pe platforma terestră digitală în ceea ce priveşte imaginea de marcă şi păstrarea clienţilor. Acest avantaj se referă la noile servicii – în special servicii de televiziune cu plată – oferite pe platforma digitală. Prin urmare, măsura în cauză poate consolida efectele legislaţiei în vigoare, anume faptul că principalele radiodifuziuni care controlează operatorii de reţea şi că o licenţă digitală poate fi obţinută doar în legătură cu o licenţă analogică deja existentă. Operatorii deja existenţi îşi pot transforma cu uşurinţă licenţele analogice în licenţe digitale, în timp ce noii veniţi trebuie să-şi achiziţioneze licenţe analogice pe piaţă înainte de a putea transmite digital. Dezavantajul temporal suferit de noii veniţi se poate agrava mai departe prin măsuri, precum cea în cauză, care sporesc audienţa operatorilor deja existenţi.

(89)

Argumentele de mai sus nu se aplică serviciilor deja furnizate pe platforma analogică şi cu care consumatorii s-au familiarizat. Mai mult, este puţin probabil ca tranziţia timpurie către platforma digitală să fi sporit într-o măsură semnificativă numărul total de telespectatori (pe analogic şi digital) pentru respectivele programe/servicii.

(90)

Argumentele prezentate de Italia şi Mediaset, conform cărora nu există nici un avantaj deoarece fără subvenţia de stat beneficiarii nu ar fi subvenţionat achiziţia decodoarelor de către consumatori, nu sunt convingătoare. În cazul în care consumatorii nu ar fi fost dispuşi să achiziţioneze decodoare deschise fără subvenţiile în cauză sau dimensiunile pieţei de televiziune cu plată ar fi prea mici, efectul acordării subvenţiei este tocmai acela de a crea o bază de clienţi pentru radiodifuziunile terestre care altfel nu s-ar fi dezvoltat. În cazul în care radiodifuziunile terestre nu ar fi subvenţionat achiziţia decodoarelor interoperabile – singurele decodoare care permit în momentul de faţă recepţia programelor de televiziune cu plată prin intermediul modalităţii pay-per-view cu sistemul de carduri preplătite – de teama parazitismului practicat de alte radiodifuziuni, acest lucru ar fi întârziat lansarea serviciilor de televiziune cu plată. Prin urmare, măsura a ajutat radiodifuziunile terestre să depăşească această externalitate şi să-şi creeze o oportunitate comercială.

(91)

În continuare, Comisia dezaprobă afirmaţia conform căreia disponibilitatea sau interesul beneficiarilor pentru reproducerea efectelor ajutorului, chiar şi fără acesta, sunt criterii relevante pentru a decide dacă măsura conferă sau nu un avantaj. De fapt, în cazul de faţă, avantajul radiodifuziunilor terestre este pur şi simplu rezultatul unui efect al măsurii. Imediat după introducerea măsurii, comportamentul beneficiarilor trebuie să ţintească maximizarea profitului în situaţia astfel creată, prin extinderea activităţii comerciale, lucru ce nu ar fi fost posibil fără subvenţie. Mai mult, acesta este în mod clar cazul în care, în conformitate cu Raportul Anual al AGCOM (39) sporirea veniturilor din ofertele de televiziune cu plată în 2005, în special cele digitale terestre prin intermediul modalităţii pay-per-view, a fost foarte ridicat, deşi încă la un nivel scăzut în termeni absoluţi.

(92)

În conformitate cu jurisdicţia stabilită, efectele măsurii sunt decisive şi relevante pentru determinarea existenţei unui avantaj şi, în cazul beneficiarilor indirecţi, acest lucru a fost confirmat de Curtea de Justiţie prin hotărârea din cauza Germania c. Comisiei (40).

(93)

Comisia dezaprobă şi alte argumente prezentate de Italia şi celelalte părţi conform cărora nu există nici un avantaj. În primul rând, Comisia dezaprobă argumentul Italiei conform căruia nu există nici un avantaj deoarece este imposibil să se determine valoarea resurselor publice transferate beneficiarilor. În Decizia 2006/513/CE (41) citată de Italia, Comisia nu neagă existenţa unui avantaj indirect în favoarea anumitor beneficiari (operatorii de reţea), ci îi exclude pur şi simplu de la obligaţia de recuperare deoarece nu a fost posibilă stabilirea faptului că a existat un transfer de resurse de stat.

(94)

Comisia dezaprobă şi argumentele prezentate de Mediaset şi RAI care susţin că radiodifuziunile terestre şi cele prin satelit nu se află în situaţii similare deoarece operatorii tereştrii trebuie efectueze digitalizarea într-un termen legal limită şi trebuie să suporte costurile transmisiei simultane – prin urmare măsura în cauză nu conferă un avantaj selectiv.

(95)

Principalul motiv pentru impunerea digitalizării asupra operatorilor tereştri este acela că transmisiunea terestră ocupă o porţiune foarte valoroasă din spectrul de frecvenţe (42). În esenţă, cantitatea mare de frecvenţă necesară pentru transmisiunea analogică a creat o barieră tehnică pentru pătrunderea noilor concurenţi pe piaţa de transmisiune terestră, lucru care a ajutat la menţinerea duopolului dintre RAI şi Mediaset. Utilizarea intensivă a resurselor limitate – spectrul de frecvenţe – de către operatorii tereştri justifică diferenţa dintre obligaţiile ce le-au fost impuse în comparaţie cu cele ale operatorilor de pe alte platforme. Radiodifuziunile nu au dreptul să utilizeze frecvenţele, dar autorităţile naţionale de reglementare trebuie să aloce şi să atribuie frecvenţe radio pe criterii obiective, transparenţe, nediscriminatorii şi proporţionale (43). În cele din urmă, măsura nu este proiectată pentru a fi proporţională cu costurile transferului. În primul rând, Comisia nu consideră că o subvenţie pentru consumatori poate fi uşor concepută pentru a fi proporţională cu posibilele costuri contractate de societăţi în procesul de transfer. În al doilea rând, sarcina justificării proporţionalităţii măsurii revine statului membru. Cu toate acestea, Italia nu a furnizat o estimare clară a costurilor transferului şi nici nu a dat indicaţii precise cu privire la proporţionalitatea beneficiilor radiodifuziunilor de pe urma măsurii.

(96)

În măsura în care emisia presupune utilizarea serviciilor de transmisiune puse la dispoziţie de operatorii de reţea, dezvoltarea televiziunii terestre digitale ar putea conferi, de asemenea, un avantaj pentru operatori de reţea. Se poate considera că, disponibilitatea unui emiţător de a plăti pentru serviciile de transmisiune depinde, inter alia, de venitul suplimentar ce poate fi obţinut prin prezenţa acestuia pe o anumită platformă, care depinde, în schimb, de numărul de telespectatori de pe respectiva platformă. Din moment ce măsura are efect asupra numărului de consumatori pentru serviciile de televiziune terestră digitală, ar putea exista şi un impact pozitiv asupra operatorilor de reţea.

(97)

Nu există totuşi certitudinea că măsura a influenţat deja alegerea radiodifuziunilor în ceea ce priveşte prezenţa lor pe diferite platforme de transmisiune sau posibilitatea cuantificării preţului pe care radiodifuziunile ar fi fost dispuse să-l plătească în lipsa ajutorului. Mai mult, legăturile de proprietate între radiodifuziuni şi operatorii de reţea pe platforma terestră digitală conduc la ideea că distincţia dintre cele două tipuri de beneficiari este mai puţin importantă – punct cu care şi Italia este de acord. Cu toate acestea, dacă măsura în cauză s-ar repeta în timp şi ar favoriza în mod constant transferul telespectatorilor analogici existenţi la platforma terestră digitală, ar afecta dimensiunea audienţei pe diferite platforme până într-un punct în care ar influenţa şi alegerea radiodifuziunilor în ceea ce priveşte prezenţa acestora pe o platformă dată. Prin urmare, o posibilă repetare a măsurii ar conferi operatorilor de reţea terestră digitală un avantaj faţă de operatorii de reţea prin satelit.

(98)

În cele din urmă, există operatori de reţea care nu doar vând servicii de transmisiune către radiodifuziuni, dar şi facilitează furnizarea serviciilor de televiziune direct către public. Acesta este cazul, de exemplu, al operatorului prin cablu „triple play” (44) Fastweb, care este şi un furnizor de servicii de televiziune cu plată. În acest caz, operatorul de reţea beneficiază de un avantaj similar cu cel al radiodifuziunilor, aşa cum s-a arătat la punctele 84-88.

(99)

Aşa cum s-a arătat deja în decizia de deschidere a procedurii, avantajul indirect pentru producătorii de decodoare îl reprezintă posibilitatea de a vinde o cantitate mai mare de decodoare decât ar fi vândut fără această măsură. Efectul subvenţiei este în esenţă de a face decodoarele vizate de această măsură mai ieftine pentru consumatori. Acest lucru permite producătorilor fie să sporească vânzările fără a scădea preţul produsului, fie să crească preţul fără a pierde clienţii.

(100)

Avantajul pe care măsura îl conferă radiodifuziunilor terestre şi operatorilor de televiziune cu plată prin cablu este selectiv. Nu toţi emiţătorii pot profita în mod indirect de pe urma măsurii. Există emiţători care sunt prezenţi doar pe platforma prin satelit, care nu vor putea profita de numărul sporit al telespectatorilor de televiziune digitală determinat de subvenţie.

(101)

Va exista un avantaj selectiv şi pentru sectorul de producere a decodoarelor.

(102)

Radiodifuziuni

(103)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a stabilit ca avantajul acordat radiodifuziunilor şi operatorilor de reţele terestre să fie în detrimentul radiodifuziunilor care folosesc platforme diferite sau radiodifuziunilor care nu pot transmite la momentul respectiv.

(104)

Transmisiunea de televiziune terestră digitală nu concurează doar cu alte oferte de transmisiune analogică cu acces liber, dar şi cu televiziunea cu plată: ajutorul permite operatorilor T-DVB şi C-DVB să pătrundă pe pieţele de televiziune cu plată la un preţ mai scăzut şi să concureze cu operatorii existenţi (ca de exemplu Sky Italia). Acest fapt este confirmat de concluziile Raportului AGCOM (45), conform căruia subvenţia are un rol decisiv în dezvoltarea audienţei radiodifuziunilor prin utilizarea T-DVB, precum şi de ancheta AGCM care subliniază importanţa principiului neutralităţii tehnologice (46).

(105)

După primirea observaţiilor din partea Italiei şi a părţilor interesate, Comisia îşi susţine opinia conform căreia avantajele selective conferite de subvenţie pot denatura concurenţa. În primul rând, argumentele conform cărora operatorii prin satelit şi cei tereştri nu concurează pe aceeaşi piaţă de televiziune cu plată şi preţul decodorului are doar un impact marginal asupra alegerii consumatorului între două platforme diferite sunt discutabile. Prin urmare, concluzia indusă de aceste argumente, şi anume faptul că măsura nu denaturează concurenţa, trebuie respinsă.

(106)

În aplicarea articolului 87 alineatul (1) este suficient ca ajutorul să ameninţe cu denaturarea concurenţei prin conferirea unui avantaj selectiv. Chiar dacă pentru moment oferta de televiziune cu plată terestră digitală nu se poate compara cu oferta de televiziune cu plată prin satelit, din punct de vedere al tipului de serviciu (pay-per-view vs. abonament lunar) sau din punct de vedere al dimensiunii economice (televiziunea prin satelit a colectat aproape 95 % din veniturile de la abonaţi în 2005), există un anumit grad de substituire între cele două. De îndată ce platforma terestră digitală va lansa cu succes şi va stabili pe piaţă servicii de televiziune cu plată – şi datorită decodoarelor subvenţionate – aceasta va putea concura cu servicii similare furnizate pe platforme alternative.

(107)

Acest lucru se confirmă prin dezvoltările înregistrate în alte state membre. De exemplu, în Marea Britanie, în ancheta BskyB citată mai sus, Office of Fair Trading (OFT) a ajuns la concluzia că meciurile de fotbal transmise în direct ale Asociaţiei de Fotbal din Liga Întâi reprezentau o singură piaţă relevantă pentru toate platformele de televiziune. Prin urmare, este clar că în funcţie de stadiul dezvoltării pieţelor de televiziune cu plată, oferta de televiziune de pe platforma terestră digitală poate reprezenta un concurent pentru cea prin satelit.

(108)

În plus, subvenţiile au venit la un punct critic în timp, anume când mulţi telespectatori de televiziune terestră analogică se confruntă cu tranziţia spre televiziune digitală şi trebuie să aleagă între a investi în echipament pentru a recepţiona transmisiile prin satelit sau terestre. Prin reducerea costului investiţiei în echipament pentru televiziune terestră (decodorul), subvenţiile au un impact evident asupra acestei alegeri. Având în vedere costurile de schimbare între cele platforme după ce se face o alegere, subvenţiile ar putea avea un efect de denaturare mai degrabă prelungit.

(109)

Ar trebui reamintit şi faptul că în măsura AGCOM (47) în care s-a constat existenţa unui posibil conflict de interese, pentru a decide dacă subvenţia pentru decodoarele în cauză a provocat un conflict de interese în favoarea societăţilor deţinute de primul ministru, s-a examinat piaţa televiziunii cu plată mai degrabă decât s-a evidenţiat separarea dintre televiziunea terestră şi prin satelit La punctul 52, afirmă că Mediaset, Telecom, Italia, Sky şi Fastweb ar putea fi consideraţi posibili concurenţi pe piaţa de televiziune cu plată, în ciuda tipului diferit de ofertă a televiziunii cu plată.

(110)

Argumentul prezentat de Italia şi Mediaset conform căruia natura selectivă şi efectul de denaturare a concurenţei al măsurii nu este rezultatul alegerii comerciale a societăţii Sky de a utiliza tehnologia NDS, deoarece litera legii exclude decodoarele prin satelit din cadrul măsurii, chiar dacă operatorii prin satelit şi-ar fi dorit să utilizeze decodoare cu o tehnologie relativ deschisă. Nu este relevant nici că, după modificările aduse Legii finanţelor pe 2006 pentru a permite subvenţionarea tuturor decodoarelor „interoperabile” indiferent de platformă, Sky Italia nu a trecut de la decodoare de tehnologie închisă accesului public la decodoare ce pot fi subvenţionate. De fapt, această strategie depinde de mulţi factori, ca de exemplu investiţii anterioare ale societăţii sau opţiunea de a aştepta decizia Comisiei privind compatibilitatea acestei măsuri noi.

(111)

O confirmare indirectă a faptului că accesul pe piaţa de televiziune cu plată la un preţ redus denaturează concurenţa este dată de cercetarea Deutsche Bank (p. 18 şi următoarele), care analizează scenariile finale pentru Mediaset ce rezultă din dezvoltarea transmisiunilor de meciuri de fotbal prin televiziune pay-per-view ca o funcţie a clientelei neachiziţionate de Sky Italia afectând ratele de creştere ale televiziunii cu plată DTH. Mai mult, cifrele puse la dispoziţie de Sky Italia – menite să indice faptul că sporirea ratei de abonaţi Sky Italia este influenţată de vânzarea decodoarelor subvenţionate – tind să sprijine punctul de vedere conform căruia există un grad de concurenţă în cadrul pieţei televiziunii cu plată.

(112)

Denaturarea concurenţei nu apare doar la nivelul emiţătorilor, ci e posibil să apară şi la nivelul operatorilor de reţea. În luna decembrie 2005, existau aproximativ 4,8 milioane de telespectatori de televiziune prin satelit în Italia, dar doar 3,5 milioane erau abonaţi Sky. Prin urmare, restul de 1,3 milioane de telespectatori erau interesaţi de o ofertă cu acces liber disponibilă prin satelit. Acest lucru indică faptul că, pentru consumatori, televiziunea prin satelit cu acces liber poate fi o alternativă la televiziunea terestră digitală şi prin cablu şi poate deservi în aceeaşi măsură scopul de a facilita tranziţia la televiziune digitală. Prin excluderea platformei de satelit din cadrul subvenţiilor în cauză şi prin orientarea acestora în mod selectiv către decodoarele terestre digitale şi prin cablu, măsura ar putea foarte bine să împingă telespectatorii spre radiodifuziuni care utilizează operatori de reţea terestră şi prin cablu şi nu spre cei ce utilizează operatori prin satelit.

(113)

Pieţele de emisie şi de servicii de reţea sunt deschise către concurenţa internaţională. Prin favorizarea selectivă a anumitor radiodifuziuni sau operatori de reţea, se denaturează concurenţa în defavoarea agenţilor economici, care ar putea proveni din alte state membre. Exemplele operatorilor prin satelit sau al unuia dintre reclamanţi, Sky TV, sunt foarte elocvente în această privinţă. Prin urmare, măsura în cauză favorizează anumite societăţi faţă de concurenţii de pe piaţa comună.

(114)

Concluzia Comisiei conform căreia denaturarea concurenţei dintre operatorii de televiziune şi dintre operatorii de reţea poate afecta comerţul dintre statele membre, nu a fost contestată de nici una din părţile interesate. Prin urmare, Comisia confirmă concluzia deciziei de deschidere a procedurii şi anume că măsura afectează comerţul dintre statele membre.

(115)

Pe scurt, deşi principalii beneficiari obţin doar un avantaj indirect de pe urma măsurii în cauză, Comisia consideră că măsura constituie ajutor de stat pentru operatorii de televiziune cu plată care utilizează T-DVB, care le permite, mai presus de toate, să creeze o bază de clienţi şi astfel să furnizeze servicii noi şi să pătrundă pe piaţa televiziunii cu plată la costuri reduse. Acest lucru se aplică şi operatorilor care furnizează servicii de televiziune cu plată şi sunt aşadar operatori de televiziune cu plată.

(116)

Comisia consideră că măsura în cauză constituie ajutor indirect deoarece principalul efect al sistemului de ajutor a fost acela de a conferi un avantaj indirect beneficiarilor indicaţi, în ciuda faptului că aceştia nu au avut o legătură directă cu societăţile producătoare de bunuri subvenţionate.

(117)

Existenţa ajutorului de stat în cauza de faţă nu e pusă la îndoială de posibila aplicare a hotărârii judecătoreşti Altmark (48) referitoare la o posibilă compensaţie pentru costurile serviciilor publice. Nu se satisface nici unul din cele patru criterii (definirea şi repartizarea serviciului de interes economic general, determinarea ex-ante a parametrilor pentru compensaţie, nicio compensaţie excedentară şi alegerea unui furnizor eficient prin licitaţie sau estimarea costurilor suplimentare nete ale unei întreprinderi mijlocii bine-gestionate).

(118)

Prin urmare, observaţia venită din partea RAI conform căreia măsura nu constituie ajutor pentru RAI deoarece a fost obligată să facă anumite investiţii în televiziunea digitală datorită mandatul său pentru servicii publice, nu poate fi acceptată.

(119)

În ceea ce priveşte operatorii de reţea digitală terestră, Comisia – deşi consideră că măsura în cauză denaturează concurenţa în favoarea lor – nu se află în postura de a afirma cu certitudine că avantajul exista deja în perioada de punere în aplicare a măsurii. Prin urmare concluzionează că aceşti operatori nu sunt beneficiarii ajutorului de stat în temeiul articolului 87 alineatul (1) CE.

(120)

În cele din urmă, Comisia observă că în cadrul deciziei de deschidere a procedurii se defineşte o a treia categorie de posibili beneficiari indirecţi ai măsurii pe lângă operatorii de televiziune şi operatorii de reţea şi anume producătorii de decodoare.

(121)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia îşi exprima îndoiala că măsura constituie ajutor pentru producătorii de decodoare, din moment ce subvenţia se acordă pentru decodoarele care au standardul MHP încorporat, adică un API deschis care este disponibil gratuit pentru orice producător. Ajutorul este destinat consumatorilor care pot alege dintre decodoarelor tuturor producătorilor; aşadar se pare că ajutorul nu a favorizat selectiv orice tip de producător de decodoare pe baza locului de producţie. Nici nu se pare că au existat producători specializaţi în producţia de decodoare subvenţionate, care ar fi putut fi favorizaţi faţă de producătorii altor modele. Mai mult, se pare că producătorii de decodoare nu concurează cu operatorii din alte sectoare care nu pot beneficia de măsură. În cele din urmă, măsura în cauză nu pare să caute, prin intermediul scopului său sau a structurii generale, să creeze un avantaj pentru producătorii de decodoare.

(122)

Pe de altă parte, Comisia observă că producătorii de decodoare beneficiază de un avantaj sectorial de care nu pot beneficia şi alte sectoare din economie şi care creează o denaturare în alocarea resurselor în economie. Deşi nici una din observaţiile primite în contextul deciziei de deschidere a procedurii nu sugerează existenţa ajutorului în favoarea producătorilor de decodoare, Comisia consideră că nu se poate exclude pe deplin existenţa denaturării concurenţei la nivelul lor.

(123)

Cu toate acestea, Comisia mai consideră că, în acest caz, nu este necesar să se determine dacă măsura constituie sau nu ajutor pentru producătorii de decodoare în temeiul articolului 87 alineatul (1) CE. Efectul indirect al măsurii, în ceea ce priveşte sporirea vânzărilor de decodoare, este inerent oricărei iniţiative pe care autorităţile publice se decid să o ia în favoarea dezvoltării televiziunii digitale, chiar şi cea mai neutră din punct de vedere tehnic. Aşa cum explică în secţiunea IV.B de mai jos, dacă ajutorul pentru producătorii de decodoare ar exista, Comisia l-ar considera compatibil în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

(124)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia si-a exprimat rezervele conform cărora măsura respectivă nu reprezintă o măsura de ajutor compatibilă cu piaţa unică pe baza articolului 87 alineatul (2) litera (a), articolului 86 alineatul (2) şi articolul 86 alineatul (3) litera (c), după eliminarea aplicării celor trei excepţii de la articolul 87 din Tratatul CE pentru cazul respectiv. Cu toate acestea, în observaţiile lor, Italia şi Mediaset au înaintat argumente pentru a contracara argumentele Comisiei referitoare la decizia de deschidere a procedurii, declarând ca măsura este compatibilă pe baza articolului 87 alineatul (2) litera (a) si articolului 87 alineatul (3) litera (c), iar Italia a evidenţiat faptul că, din punctul său de vedere, excepţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (b) si la articolul 87 alineatul (3) litera (d) se aplică în cazul de faţă. După înaintarea observaţiilor de către Italia şi părţile interesate, Comisia îşi menţine părerea conform căreia ajutorul în cauza nu este compatibil cu piaţa comună, pentru motivele stabilite mai jos în prezenta decizie.

(125)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a susţinut faptul că termenul „caracter social” trebuie interpretat în sens restrâns şi, prin urmare, conform practicilor Comisiei, acest termen face referire la ajutorul acordat pentru nevoile grupurilor de populaţie defavorizată şi a făcut trimitere la exemplul Orientărilor privind ajutorul de stat din sectorul aviaţiei (49), secţiunea III.3, în care ajutorul cu caracter social trebuie să vizeze în principiu numai anumite categorii de pasageri. Comisia a argumentat faptul că în cazul acestei măsuri, legislaţia nu conţine nicio trimitere la statutul economic sau social al beneficiarului. A făcut referire la ancheta AGCOM privind disponibilitatea pe piaţă a decodoarelor la un preţ redus, ceea ce pare să sugereze faptul că nu întreaga populaţie are nevoie de ajutor pentru a trece la televiziunea digitală – conform tendinţei de piaţă, în cel mai bun caz, mai mult de 50 % din gospodării vor avea un decodor până în anul 2006, iar în cel mai rău caz până la începutul anului 2008 (50).

(126)

Argumentul adus de Italia, conform căruia cifra prezentată de AGCOM, de 50 % din totalul de gospodării vor avea un decodor până la sfârşitul lui 2006 sau 2008 este mică având în vedere costul ridicat al decodoarelor interoperabile, nu schimbă evaluarea Comisiei, întrucât Italia nu a prezentat niciun argument pentru a demonstra faptul că ajutorul este destinat numai grupurilor de populaţie care au nevoie de acesta şi nici nu a demonstrat că întreaga populaţie are nevoie de ajutorul respectiv.

(127)

De asemenea, argumentul conform căruia măsura va avea un efect indirect asupra gospodăriilor sărace drept rezultat al economiilor de scară induse de o reducere a preţurilor nu poate fi acceptată de Comisie din două motive. În primul rând, excepţiile de la norma generală de incompatibilitate a ajutorului cu piaţa comună trebuie să fie interpretate în sens restrâns. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noţiunea de ajutor cu caracter social, care trebuie interpretată ca ajutor numai cu privire la secţiunile dezavantajate ale populaţiei. În al doilea rând, acceptarea argumentului propus de Italia ar însemna acceptarea argumentului conform căruia ajutorul acordat întregii populaţii are caracter social, deoarece ar ajuta grupurile de populaţie care au nevoie de ajutor. Adoptarea acestei abordări ar implica acceptarea faptului că toate ajutoarele indirecte furnizate prin intermediul consumatorilor sau investitorilor reprezintă ajutor compatibil, eludând astfel natura restrictivă a excepţiilor de la interdicţia generală a ajutorului de stat.

(128)

Pe scurt, măsura nu are caracter social, iar excepţia bazată pe articolul 87 alineatul (2) litera (a) CE nu este aplicabilă.

(129)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a considerat că excepţia prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (b) nu se aplică ajutorului în cauză. Cu toate acestea, în documentele predate, Italia argumentează că, deoarece transferul este un proiect de interes comun european care face parte din programul transnaţional susţinut de diverse state membre, renunţarea din articolul 87 alineatul (b) litera (3) trebuie să fie aplicată în conformitate cu decizia Curţii de Justiţie în ceea ce priveşte Exécutif régional wallon şi SA Glaverbel c. Comisia  (51).

(130)

În aceste două cazuri, guvernul regional al Valoniei a susţinut Glaverbel, o societate care investeşte în sectoare de înaltă tehnologie, precum dezvoltarea de celule fotovoltaice în strat subţire, care făcea parte din Programul european pentru cercetare şi dezvoltare în tehnologia informaţiei (ESPRIT). Pe această bază, guvernul regional din Valonia a declarat că ajutorul a fost compatibil cu excepţia prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (b). Programul ESPRIT a fost lansat de Comunitatea Europeană. Curtea a stipulat că astfel Comisia şi-a exercitat puterea discreţionară în această privinţă şi că părţile nu au demonstrat faptul că măsura a contribuit la realizarea unui proiect de interes comun european.

(131)

În acest caz, Comisia nu ia în considerare faptul că măsurile luate de Italia pentru a promova vânzarea decodoarelor se califică pentru excepţia menţionată la articolul 87 alineatul (3) litera (b). Măsura reprezintă iniţiativa individuală a unui stat membru care, conform explicaţiilor ulterioare din prezenta decizie, cauzează o denaturare nenecesară a concurenţei. Nu poate fi considerată parte integrală a unui proiect bine definit, convenit sau coordonat cu alte state membre, astfel încât să excludă efectele adverse asupra comerţului şi concurenţei şi să asigure un interes comun european. În ceea ce priveşte comentariul Italiei conform căruia încheierea transferului este în interesul Comunităţii şi că un număr crescător de state membre susţin acest scop, respectiva argumentaţie va fi susţinută în secţiunea următoare, care pune în discuţie posibilele baze de compatibilitate menţionate la articolul 87 alineatul (3) litera (c).

(132)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a declarat că nu a fost convinsă de faptul că ajutorul acordat radiodifuziunilor poate fi considerat compatibil în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. Comisia îşi menţine părerea chiar şi după efectuarea observaţiilor înaintate de către părţile interesate.

(133)

Pentru ca ajutorul să fie compatibil în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c), trebuie să urmărească un obiectiv de interes comun printr-o metodă necesară şi proporţională. În special, măsura trebuie evaluată prin prisma următoarelor întrebări:

(134)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia şi-a menţinut părerea conform căreia tranziţia la digital presupune mari avantaje – o utilizare mai eficientă a spectrului de frecvenţe şi posibilităţi mărite de transmisie – ducând la servicii noi de o calitate mai bună şi la o posibilitate mai mare de alegere a consumatorilor. În consecinţă, în decizia de deschidere a procedurii, Comisia a considerat faptul că tranziţia de la transmisiunea analogică la cea digitală şi răspândirea standardelor deschise pentru interactivitate trebuie considerate obiective de interes comun. Italia a convenit împreună cu Comisia asupra depunerii sale. Cu toate acestea, Europa7 a repetat observaţiile efectuate de Sky Italia în cadrul reclamaţiilor sale şi a evidenţiat faptul că la mijloc nu se află niciun interes general deoarece, la momentul respectiv, achiziţionarea de decodoare digitale era legată numai de activităţi comerciale, iar beneficierea de transfer a fost deja amânată până în 2012.

(135)

Comisia nu este de acord cu Europa7. În primul rând, conform celor menţionate în decizia de deschidere a procedurii, Comisia susţine în mod activ tranziţia la digital şi a evidenţiat aceste avantaje în Panul de acţiune al eEurope pe 2005, în cele două comunicări privind tranziţia la digital (52) şi comunicarea sa „e2010 – Societate informaţională europeană pentru dezvoltare şi ocuparea forţei de muncă”  (53). Regulamentul nu trebuie să impună şi nici să facă discriminări în favoarea utilizării unei platforme digitale specifice – de exemplu, trebuie să respecte aşa-numitul principiu al „neutralităţii tehnologice”, dar, conform Directivei 2002/21/CE (54), poate fi preconizată o intervenţie a cărui scop este corectarea eşecurilor de piaţă specifice unei platforme. În cele din urmă, trebuie să prevaleze platformele care oferă cele mai semnificative beneficii consumatorilor.

(136)

În comunicarea privind interoperabilitatea serviciilor de televiziune digitală interactivă (55), Comisia subliniază de asemenea relevanţa „interactivităţii” şi „interoperabilităţii”. Comunicarea precizează următoarele: „Comisia urmăreşte să asigure faptul că cetăţenii europeni beneficiază de o gamă crescândă de servicii interactive ale televiziunii digitale, disponibile pe un număr mereu crescător de platforme de transmisiune”. Într-adevăr, televiziunea interactivă adaugă un strat suplimentar funcţionalităţii televiziunii digitale (DTV) în afara imaginilor video care ar putea fi exploatate în viitor numai în scopuri comerciale, dar pentru a pune de asemenea în aplicare funcţiile de e-government pentru partea populaţiei cu cele mai multe dificultăţi în domeniul informaticii.

(137)

În comunicări Comisia a subliniat de asemenea faptul că lipsa de interoperabilitate (care vizează atât interoperabilitatea tehnică şi problemele de acces) şi posibilele constrângeri privind alegerea consumatorilor pot influenţa întotdeauna fluxul liber al informaţiilor, pluralismul media şi diversitatea culturală. Aceste preocupări pot fi rezumate astfel. Consumatorii nu ar putea cumpăra un aparat de recepţie standardizat, universal, capabil să recepţioneze toate serviciile interactive cu acces liber şi de televiziune cu plată şi ar fi constrânşi să folosească aparate de recepţie mai scumpe care conţin interfeţe de programare a aplicaţiilor. Radiodifuziunile ar întâmpina obstacole în dezvoltarea şi livrarea serviciilor interactive deoarece ar trebui să negocieze cu operatorii de reţele integrate vertical, care controlează tehnologiile interfeţelor de programare a aplicaţiilor. Interfeţele deschise de programare a aplicaţiilor facilitează interoperabilitatea, de exemplu portabilitatea conţinutului interactiv între mecanismele de livrare cu funcţionalitate deplină a conţinutului. Comisia evidenţiază de asemenea faptul că standardul MHP (platformă multimedia internă) este la momentul actual cel mai avansat standard deschis de interfaţă de programare a aplicaţiilor din Europa şi că va lua măsuri suplimentare pentru a promova adoptarea voluntară a acestui standard. Una din metodele de reducere a costurilor suplimentare pentru consumatorii care utilizează echipamente ce includ motoare standard, precum MHP, este subvenţionarea achiziţiilor la nivelul consumatorilor. Prin urmare, se conchide că statele membre pot oferi subvenţii pentru consumatori.

(138)

În al doilea rând, chiar dacă aceste avantaje – în special avantajele care nu au legătură cu activităţile comerciale – vor avea efecte în viitor, aceasta nu reprezintă un motiv de a crede că măsura nu va contribui la atingerea unui obiectiv de interes comun. Comisia nu crede că, datorită faptului că singurele beneficii care pot fi observate sunt legate în prezent de activităţi comerciale, implică faptul că nu există niciun obiectiv de interes comun. Într-adevăr, avantajele consumatorilor nu reprezintă numai o parte esenţială a oricărei politici privind concurenţa, dar şi consecinţa pozitivă a intervenţiei guvernamentale şi bunăstarea crescătoare a consumatorilor pot fi de asemenea incluse în definiţia interesului comun.

(139)

Astfel Comisia îşi menţine părerea conform căreia măsura urmăreşte un obiectiv bine definit de interes comun.

(140)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a recunoscut faptul că transferul poate fi împiedicat de anumite eşecuri de piaţă şi probleme de coeziune socială astfel încât, în principiu, subvenţiile pentru consumator reprezintă o metodă acceptabilă de promovare a transferului, cu condiţia respectării principiului neutralităţii tehnologice.

(141)

Comisia şi-a exprimat părerea preliminară privind măsura în cauză în ceea ce priveşte posibilele tipuri (56) de eşec de piaţă sau probleme sociale şi de asemenea, în special, pieţele aferente radiodifuziunilor, precum:

(142)

În ceea ce priveşte aceste puncte, în primul rând trebuie să se stabilească dacă aceste eşecuri reprezintă eşecuri de piaţă care împiedică atingerea eficienţei economice. În al doilea rând, trebuie să se determine dacă ajutorul de stat este măsura corectivă adecvată şi, în al treilea rând, dacă ajutorul acordat este minimul necesar pentru atingerea obiectivului.

(143)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a recunoscut faptul că problema de coordonare dintre jucătorii de piaţă poate reprezenta în principiu „un eşec de piaţă” deoarece emiţătorii trebuie să convină asupra unor date comune pentru realizarea transferului în vederea minimalizării costurilor transmisiunii paralele, în special deoarece spectrul de frecvenţe nu este suficient pentru a transmite semnale pentru televiziunea analogică şi cea digitală în paralel (aşa numita fază de transmisiune simultană). Consumatorii pot să nu dorească să efectueze transferul la televiziunea digitală până când aceasta nu va beneficia de un număr mare de radiodifuziuni. În consecinţă, este posibil ca radiodifuziunile să dorească să aştepte alţi operatori înainte de a se transfera la o altă platformă digitală. Fără coordonare între operatori, această abordare poate întârzia transferul. Prin urmare se doreşte limitarea lungimii fazei de transmisiune simultană şi obţinerea transferului simultan al radiodifuziunilor.

(144)

Cu toate acestea, Comisia consideră că măsura nu este instrumentul adecvat pentru a viza un astfel de eşec de piaţă. Într-adevăr, existenţa unui termen obligatoriu pentru transfer – 31 decembrie 2006 la momentul punerii în aplicare a măsurii – pare deja suficient pentru a ajuta radiodifuziunile să planifice o trecere coordonată către noua platformă şi adaptarea consumatorilor la noua tehnologie de transmisiune. Subvenţiile pentru consumatori pot spori cererea de servicii de televiziune digitală terestră, dar nu se adresează în mod special problemei de coordonare dintre jucătorii de piaţă.

(145)

În privinţa primului aspect, Italia a comentat faptul că existenţa unui termen obligatoriu nu este suficientă pentru a asigura deconectarea în absenţa unei cereri; de fapt, consumatorii care nu sunt interesaţi de televiziunea cu plată nu sunt pregătiţi, dat fiind faptul că radiodifuzorii tereştri nu sunt interesaţi să subvenţioneze achiziţionarea de către consumatori a decodorului în acest context. În consecinţă, dată fiind situaţia competitivă dintre operatorii deja existenţi din cadrul sectorului de televiziune terestră analogică şi faptul că cei mai mulţi consumatori folosesc televiziunea terestră analogică, niciun operator nu era stimulat să înceapă procesul de digitalizare.

(146)

Comisia îşi menţine opinia conform căreia existenţa unui termen legislativ reprezintă un instrument suficient pentru rezolvarea eşecului de piaţă datorită nevoii de coordonare. Deoarece autorităţile din Italia au luat decizia de a începe procesul de transfer şi au stabilit un termen statutar pentru deconectarea modului analogic, radiodifuziunile deja existente au trebuit să ia acest lucru ca atare şi, în consecinţă, au trebuit să elaboreze noi strategii comerciale. Eventualele dificultăţi datorate cererii reduse trebuie să fie evaluate sub forma unei probleme separate şi nu trebuie să fie legate de nevoia de coordonare între jucătorii de piaţă.

(147)

În fiecare caz, Comisia consideră că, dată fiind dimensiunea mare a pieţei de televiziune terestră din Italia, riscul ca o masă critică de consumatori să nu fie atinsă – suficientă pentru a justifica investiţia în televiziunea digitală terestră – nu este atât de ridicată încât operatorii comerciali să nu poată face faţă situaţiei.

(148)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a susţinut că acordarea de compensaţii consumatorilor care trebuie să îşi actualizeze echipamentul analogic reprezintă un pas necesar pentru un proces de transfer fără probleme. Deşi acest argument justifică ajutorul acordat consumatorilor, nu justifică discriminarea dintre platformele terestre şi de satelit deoarece ghidarea consumatorilor către o platformă digitală anume nu este necesară, ca în cazul acestei măsuri.

(149)

În cadrul documentelor depuse, Italia a repetat argumentul anterior, potrivit căruia măsura conţine cerinţa ca decodoarele să permită recepţia televiziunii cu acces liber fără ca utilizatorul să trebuiască să plătească, ceea ce exclude deja platforma de satelit din avantajele măsurii deoarece operatorul principal prin satelit, Sky Italia, solicită un onorariu pentru a accesa programele.

(150)

Cu toate acestea, Comisia observă faptul că satelitul prezintă o ofertă de televiziune cu acces liber disponibilă consumatorilor care nu sunt abonaţi la Sky. În plus, nu par să existe motive pentru a refuza subvenţia consumatorilor care aleg să se transfere la serviciile digitale oferite pe bază de abonament. Într-adevăr, Italia acceptă această abordare în momentul în care acordă subvenţia consumatorilor din cadrul platformei de cablu, care au nevoie de un abonament.

(151)

În cazul în care condiţia fără plată trebuie să fie interpretată sub forma unui cost suplimentar necesar pentru recepţionarea canalelor fără plată în comparaţie cu costurile deja plătite de consumator pentru recepţionarea altor servicii furnizate de către emiţător, abonaţii televiziunii prin satelit nu suportă costuri suplimentare pentru a viziona televiziunea cu acces liber. Pe de altă parte, dacă dispoziţia solicită ca un consumator să nu suporte niciun cost pentru a recepţiona canale cu acces liber, nu este clar de ce subvenţia este acordată pentru decodoare aparţinând de alte platforme care necesită plata unui comision de subvenţie pentru anumite servicii de telecomunicaţii şi internet.

(152)

Italia consideră că tratamentul diferenţial dintre S-DVB şi C-DVB poate fi justificat prin intermediul politicii curente de încurajare a răspândirii benzii largi. Comisia nu poate accepta acest argument deoarece asistenţa acordată pentru banda largă nu poate justifica denaturarea concurenţei dintre radiodifuziuni, iar orice eventual ajutor acordat pentru bandă largă trebuie să fie luat în considerare în mod corespunzător şi evaluat în mod autonom.

(153)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a amintit faptul că ajutorul nu este un instrument adecvat pentru a urmări lipsa concurenţei şi că punerea la dispoziţie a unei măsuri de ajutor tehnologiei terestre nu reprezintă un argument valid pentru compatibilitate, deoarece Sky Italia se bucură de o poziţie de monopol pe piaţa de difuzare prin satelit şi pe piaţa televiziunii cu plată.

(154)

Comisia subliniază faptul că angajamentele necesare în contextul obţinerii controlului de către News Corporation asupra Telepiù şi Stream ridică deja întrebări referitoare la concurenţă. Într-adevăr, faptul că este imposibil, în special pentru Sky, să achiziţioneze drepturile asupra tuturor platformelor de transmisiune a meciurilor de fotbal desfăşurate în direct favorizează, în mod clar, ceilalţi operatori de televiziune cu plată, inclusiv emiţătorii de televiziune digitală terestră.

(155)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a declarat faptul să radiodifuziunile analogice deja existente erau deja favorizate în cadrul procesului de transfer deoarece licenţele digitale au fost acordate în mod automat şi fără nicio compensare din partea statului faţă de operatorii de reţea conectaţi la radiodifuziuni. Cu toate că aceştia au trebuit să pună o parte a frecvenţelor lor radio la dispoziţia unor terţe părţi, radiodifuziunilor le-au fost garantate 60 % din capacităţile de transmisiune. Mai mult, tehnologia digitală permite radiodifuziunilor o capacitate mai mare de transmisiune la costuri mai reduse. Aceste elemente au părut suficiente pentru a compensa radiodifuziunile pentru costurile transferului digital.

(156)

Italia şi Mediaset declară că acest argument nu ia în considerare costurile reale/avantajele transferului, considerând că beneficiarii principali ai transferului (concurenţi) diferă de cei care suportă costul transferului (consumatori şi, în mod special, operatorii deja existenţi). Reducerea costurilor nu compensează operatorii deja existenţi pentru concurenţa ridicată pe care sunt obligaţi să lanseze 40 % din calitatea lor de producători independenţi. Prin urmare, operatorii deja existenţi nu dispun de stimulente pentru deconectare şi, dacă radiodifuziunile analogice beneficiază de orice fel de avantaj, acest lucru trebuie considerat drept o compensare a costurilor acumulate de operatorii deja existenţi.

(157)

Comisia consideră că argumentul prezentat mai sus se bazează pe o ipoteză incorectă, anume că pierderile pe care operatorii deja existenţi, cu putere de piaţă, le pot suferi în urma concurenţei ridicate de pe piaţă trebuie să fie compensate. Un transfer obligatoriu sau o realocare a frecvenţelor care pun la dispoziţie spaţiu pentru noi concurenţi este o intervenţie legală legitimă care nu necesită compensări, luând în considerare, în special, faptul că licenţele anterioare au fost acordate fără a se organiza o licitaţie sau a se da un termen limită. În consecinţă, pierderile de venit suferite de către radiodifuziunile deja existente nu trebuie luate în considerare atunci când se stabilesc costurile transferului.

(158)

Un alt argument înaintat de Mediaset susţine că, dacă ar trebui să finanţeze personal costul decodoarelor de tehnologie deschisă, acestea ar face obiectul parazitismului concurenţei, deoarece consumatorii privesc de asemenea alte canale prin intermediul decodoarelor finanţate de Mediaset.

(159)

Comisia nu respinge în totalitate acest argument, cu toate că aceasta consideră că radiodifuziunile ar putea avea un interes în punerea la dispoziţie a unei oferte mai largi telespectatorilor – incluzând de asemenea şi canalele concurenţei. Acest lucru este adevărat în special în cazul pieţei din Italia, unde consumatorii sunt obişnuiţi să vizioneze televiziunea cu acces liber şi unde, cu ajutorul decodoarelor deschise subvenţionate, este posibilă reproducerea folosind noua tehnologie digitală, cadrul existent în prezent pentru tehnologia analogică (cu adăugarea televiziunii cu plată). În acest context este de aşteptat ca principalele radiodifuziuni să suporte costul de subvenţionare a achiziţiei decodoarelor şi să se supună „parazitismului” (57).

(160)

În orice caz, Comisia acceptă că statul poate interveni pentru a stimula cererea şi a ajuta radiodifuziunile să suporte costurile transferului, prin prisma externalităţilor implicate şi eventualelor probleme legate de parazitism. Cu toate acestea, consideră că aceste argumente nu justifică faptul că ajutorul este menit în principal televiziunii terestre şi exclude platforma de satelit concurentă.

(161)

În cadrul documentului depus înaintea deciziei de deschidere a procedurii, Italia a declarat că tehnologia digitală va servi la promovarea inovaţiei prin oferirea interactivităţii (posibilitatea utilizatorului de a „dialoga” cu sistemul) şi interoperabilităţii (posibilitatea utilizatorului de a accesa toate radiodifuziunile prin intermediul unui singur decodor).

(162)

În decizia de deschidere a procedurii, Comisia a recunoscut faptul că măsura a aliniat preţul decodoarelor interactive cu cel al modelelor mai puţin sofisticate care nu beneficiază de servicii interactive (zappere).

(163)

Cu toate acestea, în observaţiile sale privind decizia de deschidere a procedurii, Italia nu a pus la dispoziţie motive valide pentru excluderea din măsură a modului prin satelit, ci a repetat pur şi simplu faptul că în momentul punerii în aplicare a măsurii, interactivitatea decodoarelor prin satelit a fost foarte limitată datorită utilizării unei tehnologii proprii, fără standardele deschise ale interfeţelor de programare a informaţiilor.

(164)

Comisia consideră că aceste argumente nu reprezintă un motiv valid pentru a lua în considerare faptul că ajutorul acordat operatorilor de televiziune terestră digitală care oferă servicii de televiziune cu plată şi operatorilor de televiziune cu plată prin cablu este compatibil din următoarele motive. În primul rând, din punct de vedere tehnic era posibilă punerea în circulaţie a decodoarelor cu capacităţi interactive avansate pentru telespectatorii televiziunii cu acces liber prin satelit. Prin excluderea a priori a decodoarelor prin satelit, măsura a limitat probabil difuzarea decodoarelor prin satelit de calitate superioară. În al doilea rând, Sky Italia a lansat transferul său prin intermediul unei tehnologii cu standarde închise în timpul lui 2004 şi până la începutul lui 2005. Nu se exclude faptul că Sky Italia ar fi luat o decizie diferită dacă măsura de ajutor ar fi inclus de asemenea şi satelitul.

(165)

Astfel, Comisia rămâne la opinia că excluderea platformei de satelit, bazată pe argumentul conform căruia la momentul adoptării primei măsuri satelitul folosea numai decodoare „non-interoperabile”, nu pare să ia în considerare faptul că operatorii prin satelit ar fi fost dispuşi şi capabili să pună la dispoziţie „interoperabilitatea” pentru a beneficia de această măsură.

(166)

În timp ce intervenţia publică ar putea fi justificată prin prisma existenţei anumitor eşecuri de piaţă şi eventuale probleme de coeziune, Comisia îşi menţine opinia conform căreia măsura dă naştere anumitor denaturări inutile ale concurenţei.

(167)

Comisia a explicat în cadrul secţiunii IV.A.3 „Denaturarea concurenţei” motivul pentru care crede că această denaturare există, contrar reclamaţiilor efectuate de Italia şi Mediaset. Mai mult, conform celor stipulate în decizia de deschidere a procedurii, excluderea operatorilor prin satelit în mod explicit din măsura de ajutor este inutilă. Are de asemenea efectul de denaturare a concurenţei pe piaţa televiziunii cu plată unde anumiţi beneficiari sunt operatori deja existenţi pe piaţa foarte concentrată a televiziunii analogice terestre şi se pot baza pe audienţe foarte mari.

(168)

Cu toate acestea, în cazul producătorilor de decodoare, nu există o denaturare inutilă a concurenţei. Măsura promovează dezvoltarea tehnologică sub formă de decodoare de înaltă performanţă cu standarde disponibile tuturor producătorilor. Orice producător de decodoare dispus să se angajeze la o astfel de producţie poate câştiga din aceste avantaj, inclusiv producătorii localizaţi în alte state membre. Cu toate că este adevărat că măsura va modifica alocarea normală a resurselor de pe piaţă prin stimularea cererii de decodoare, acesta este un efect inerent şi inevitabil al oricărei politici publice în favoarea digitizării – chiar şi a celei mai neutre din punct de vedere tehnologic. Prin urmare nu se poate spune că măsura introduce denaturări inutile ale concurenţei din punctul de vedere al producătorilor de decodoare.

(169)

Articolul 87 alineatul (3) litera (c) impune un echilibru între evoluţiile pozitive permise de o măsură anume şi efectele negative ale acesteia asupra concurenţei. În contextul prezent, se pare că tranziţia la digital şi interoperabilitatea reprezintă obiective de interes comun, care, în prezenţa externalităţilor cauzate de transfer şi a problemelor de coeziune legate de obligaţia impusă consumatorilor de a se transfera la televiziunea digitală, poate, în principiu, justifica ajutorul sub forma unei subvenţii acordate consumatorului.

(170)

Cu toate acestea, măsura prezintă anumite caracteristici care nu sunt nici necesare şi nici proporţionale şi care creează o denaturare inutilă în favoarea operatorilor tereştri de televiziune deja existenţi pe o piaţă caracterizată printr-un oligopol strict, în care aceste denaturări pot avea un impact considerabil asupra concurenţei.

(171)

În consecinţă, Comisia consideră că ajutorul acordat radiodifuziunilor terestre digitale care oferă servicii de televiziune cu plată şi operatorilor de televiziune cu plată prin cablu nu pot fi consideraţi compatibili în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE. Comisia consideră de asemenea că măsura în favoarea producătorilor de decodoare, dacă ar reprezenta într-adevăr un ajutor, ar fi compatibilă în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE.

(172)

Italia declară că, dată fiind prezenţa a multor radiodifuziuni locale terestre pe care guvernul din Italia doreşte să le protejeze, măsura este compatibilă în baza excepţiei menţionate la articolul 87 alineatul (3) litera (d) din Tratatul CE datorită efectelor pozitive ale acesteia asupra diversităţii culturale. Având în vedere faptul că satelitul nu este adecvat furnizării de servicii locale, decodoarele prin satelit nu ar trebui să facă obiectul subvenţiei.

(173)

Comisia consideră că argumentul prezentat de Italia nu poate fi acceptat. Măsura nu are în mod special scop de promovare a obiectivelor culturale şi nici de îmbogăţire a diversităţii culturale prin favorizarea exclusivă a operatorilor locali care, fără acest ajutor, nu ar fi prezenţi pe piaţă. Măsura este gândită în favoarea radiodifuziunilor terestre şi operatorilor de televiziune cu plată prin cablu în general. Prin urmare, dată fiind aplicabilitatea restrictivă a excepţiilor, Comisia nu poate accepta ca o măsură pe scară largă cu impact semnificativ să poată fi justificată prin efectele pozitive asupra radiodifuziunilor locale.

(174)

Comisia consideră că excepţia menţionată la articolul 86 alineatul (2), care se poate aplica compensărilor de stat pentru costurile de furnizare a serviciilor publice, nu poate fi invocată în cazul de faţă. Statul membru nu a definit în mod clar şi nu a impus obligaţii serviciului public pentru care măsura ar constitui o compensare proporţională. De fapt, măsura este, de asemenea, în avantajul activităţilor comerciale normale ale diverşilor operatori care nu pun la dispoziţie servicii publice.

(175)

Chiar şi în cazul organismului public de radiodifuziune RAI, dacă ar exista obligaţii ale serviciilor publice legate de investiţiile în televiziunea digitală, costul acestor investiţii ar fi trebuit identificat în mod clar astfel încât să permită un nivel adecvat de compensare.

(176)

Se stabileşte că ajutorul acordat operatorilor de televiziune terestră digitală care oferă servicii de televiziune cu plată şi de televiziune cu plată operatorilor prin cablu nu se califică pentru niciuna din excepţiile prevăzute în Tratat şi prin urmare nu este compatibil cu piaţa comună.

(177)

Comisia conchide că subvenţia acordată de Italia operatorilor de televiziune terestră digitală care oferă servicii de televiziune cu plată şi operatorilor de televiziune cu plată prin cablu pentru achiziţionarea decodoarelor capabile să recepţioneze programe care emit folosind tehnologia terestră digitală constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Ajutorul nu este compatibil cu piaţa comună. Situaţia nu a fost adusă la cunoştinţa Comisiei de către statele membre în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din Tratatul CE şi a fost pus în aplicare în mod ilegal, fără autorizaţia Comisiei. Prin urmare trebuie recuperat de la operatorii de televiziune terestră digitală care oferă servicii de televiziune cu plată şi de la operatorii de televiziune cu plată prin cablu implicaţi.

(178)

Comisia conchide asemenea că nu trebuie recuperat niciun ajutor de la producătorii de decodoare.

(179)

În conformitate cu precedentele juridice stabilite de Curtea de Justiţie, Comisia are competenţa de a decide dacă statul în cauză trebuie să elimine sau să modifice ajutorul (58) atunci când descoperă că acesta este incompatibil cu piaţa comună. Curtea a susţinut de asemenea că obligaţia unui stat de a elimina ajutorul privit de Comisie ca incompatibil cu piaţa comună este concepută astfel încât să restabilească situaţia precedentă (59). În acest context, Curtea a stabilit faptul că obiectivul este atins de îndată ce destinatarul a rambursat sumele acordate prin intermediul unui ajutor ilegal, pierzând prin urmare avantajul de care se bucurase faţă de concurenţi săi de pe piaţă, iar situaţia anterioară plăţii ajutorului este restabilită (60).

(180)

În baza precedentul juridic respectiv, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/99 (61) prevede următoarele: „Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar [...]. Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar.”

(181)

În documentul depus, Italia a argumentat lipsa necesităţii impunerii de către Comisie a recuperării, deoarece acest lucru ar fi împotriva principiului general de drept:

(182)

În cazul de faţă Comisia consideră că recuperarea nu este împiedicată de niciun principiu general din dreptul comunitar. În special, ca şi în cazul încrederii legitime, Curtea de Justiţie a declarat că: „datorită naturii obligatorii a supravegherii ajutorului de stat de către Comisie în temeiul articolului 87 din Tratat, întreprinderile cărora le-au fost acordate ajutoare nu pot, în principiu, susţine o încredere legitimă conform căreia ajutorul este legal cu condiţia să fi fost acordat în conformitate cu procedura stabilită în respectivul articol. Un operator activ ar trebui în mod normal să poată stabili dacă procedura respectivă a fost respectată” (64). Numai în cazurile în care destinatarul se poate baza pe „circumstanţe excepţionale pe baza cărora a presupus pe bună dreptate că ajutorul este legal” poate refuza returnarea ajutorului (65).

(183)

Ajutorul în cauză a fost acordat fără o notificare prealabilă. În plus, existenţa circumstanţelor excepţionale nu poate fi stabilită în acest caz deoarece nu există niciun element care să determine societatea destinatară să creadă că era îndreptăţită să presupună, pe baza faptelor specifice sau asigurărilor Comisiei, că un avantaj acordat de autorităţile publice nu trebuie considerat ajutor.

(184)

În ceea ce priveşte imposibilitatea beneficiarilor de a „refuza” ajutorul, Comisia observă că, în cazul în care un astfel de argument va fi acceptat, statele membre vor putea acorda ajutor indirect prin intermediul consumatorilor, fără a fi posibilă restabilirea de către Comisie a condiţiilor normale de concurenţă. Comisia evidenţiază de asemenea faptul că referinţa la Decizia 2006/513/CE (66) nu este relevantă deoarece în acest caz Comisia a decis anularea măsurii prin recuperarea întregului ajutor de la beneficiarii direcţi, decizie aplicată întocmai. Nu a fost ridicată problema dacă ajutorul poate fi „refuzat”. În plus, trebuie observat faptul că în cauza Germania c. Comisie  (67), Comisia a ordonat recuperarea ajutorului plătit investitorilor care achiziţionaseră acţiuni la societăţile localizate în noul Länder al Germaniei şi în Berlinul de Vest, iar acest ordin de recuperare a fost confirmat de Curte.

(185)

Italia a argumentat de asemenea că recuperarea este imposibilă din moment ce nu se poate stabili ce radiodifuziune a beneficiat de un transfer al resurselor de stat şi la ce sumă s-a ridicat transferul.

(186)

Este corect că în acest caz Comisia nu poate impune o obligaţie a cărei punere în aplicare ar fi imposibilă în termeni obiectivi şi absoluţi. Comisia recunoaşte că datorită datelor acestui caz, stabilirea sumelor din resursele de stat care au ajuns cu adevărat la destinatarii ajutorului poate fi mai dificilă decât în alte cazuri. Cu toate acestea, Comisia consideră că respectiva cuantificare a avantajului acordat destinatarilor ajutorului nu este imposibilă.

(187)

Prin urmare Comisia este de părere că nu există suficiente baze pentru a scuti statul membru de obligaţia sa de a elimina măsura şi de a restabili condiţiile concurenţei.

(188)

În cazul de faţă, statul a plătit o subvenţie persoanelor fizice pentru achiziţionarea anumitor decodoare. Cu toate acestea, nu se poate considera că producătorii de decodoare sau consumatorii au beneficiat de ajutorul de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE. Conform explicaţiilor Curţii, recuperarea ajutorului trebuie să fie efectuată de la destinatarii reali – în acest caz de la operatorii de televiziune terestră digitală care oferă servicii de televiziune cu plată şi de la operatorii de televiziune cu plată prin cablu (68).

(189)

În urma observaţiilor efectuate în secţiunile IV.A.2 şi IV.A.3 privind evaluarea existenţei unui avantaj de selecţie şi denaturare a concurenţei, Comisia este de părere că principalele avantaje ale măsurii sunt crearea unei baze a consumatorilor pentru introducerea de noi servicii digitale, în special a activităţilor de program TV cu plată şi creşterea numărului de consumatori ai operatorilor de cablu.

(190)

Prin urmare Comisia solicită recuperarea ajutorului de la operatorii de televiziune terestră digitală care oferă servicii de televiziune cu plată şi de la operatorii de televiziune cu plată prin cablu.

(191)

În ceea ce priveşte stabilirea a ceea ce trebuie recuperat de la radiodifuziuni, Comisia recunoaşte că procesul de calculare exactă a sumei din resursele de stat de care destinatarii au beneficiat cu adevărat este foarte complex. Acest lucru nu se datorează numai acordării indirecte a ajutorului, prin intermediul consumatorilor, dar este de asemenea legat mai mult de echipamentul necesar pentru recepţionarea serviciilor radiodifuziunilor decât de serviciile în sine.

(192)

Cu toate acestea, în conformitate cu precedentele juridice ale Curţii de Justiţie, nicio dispoziţie a dreptului comunitar nu solicită Comisiei, în cazul ordonării recuperării ajutorului declarat incompatibil cu piaţa comună, să stabilească suma exactă a ajutorului ce urmează a fi recuperat. Este de ajuns ca decizia Comisiei să includă informaţii care permit destinatarului să calculeze personal, fără prea multă dificultate, suma (69).

(193)

Prin urmare Comisia consideră că trebuie stabilite o serie de orientări privind modul de calcul al avantajului. Din punctul său de vedere, datorită caracteristicilor speciale ale acestui caz, o metodă adecvată ar fi stabilirea sumei profiturilor suplimentare derivate din noile servicii digitale şi din ofertele de televiziune cu plată sau de program TV cu plată, drept rezultat al măsurii în cauză.

(194)

Se aminteşte faptul că în decizia de deschidere a procedurii, Comisia a invitat părţile interesate să pună la dispoziţie o estimare a dimensiunii avantajului sau cel puţin să pună la dispoziţie o metodă pe care Comisia să o poată parcurge în vederea calculării precise a avantajului de care s-au bucurat destinatarii. Cu toate acestea, nu au fost efectuate alte observaţii şi numai Sky Italia a pus la dispoziţie o listă a eventualelor efecte ale ajutorului, dar nu şi o metodă exactă de calculare a sumei ce urmează a fi recuperată.

(195)

Comisia consideră că profiturile suplimentare pot fi estimate sub forma unei cote de profituri derivate din numărul de telespectatori suplimentari ai ofertei de program TV cu plată şi ai noilor canale digitale care au rezultat din adoptarea măsurii ajutorului de stat.

(196)

Ca un prim pas, este necesară prin urmare o estimare a numărului de telespectatori suplimentari care urmăresc televiziunea cu plată terestră şi cea prin cablu. Din moment ce un procent semnificativ de consumatori eligibili nu a profitat de subvenţie şi din moment ce cei care au profitat au fost influenţaţi de alte consideraţii decât de subvenţie, numărul telespectatorilor ale căror decizii au fost afectate de subvenţie nu este egal cu numărul total al telespectatorilor care au achiziţionat un decodor cu ajutorul subvenţiei.

(197)

Stabilirea modului în care comportamentul telespectatorului a fost afectat de subvenţie necesită un model de cerere a consumatorului şi o estimare a importanţei relative a diverselor motoare ale acestei cereri. Influenţa preţului plătit pentru serviciile oferite de televiziunea cu plată (inclusiv echipamentul) privind alegerea telespectatorului va pune la dispoziţie o menţiune a efectului subvenţiei.

(198)

Primul pas al analizei este definirea modelelor de alegere a consumatorilor din principalele alternative disponibile. Consumatorii din Italia de televiziune terestră digitală, în 2004 şi 2005, au avut ocazia de a alege una din următoarele patru opţiuni:

(199)

Televiziunea cu plată pe platformele terestre, prin cablu şi prin satelit reprezintă opţiuni de plată care pun la dispoziţia telespectatorilor un pachet de calitate superioară. Consumatorii care nu sunt interesaţi de televiziunea cu plată se transferă la televiziunea digitală în principal din motive tehnice din moment ce în 2004 şi 2005 oferta pentru televiziunea cu acces liber este mai bogată în modul digital decât în cel analogic, dar nu este diferită în mod substanţial. Alegerea acestor consumatori nu este afectată de subvenţie şi, în consecinţă, aceştia ar trebui excluşi din calcule.

(200)

Cu toate acestea a existat un număr de consumatori interesat de pachetul de calitate superioară (televiziunea cu plată) şi care a trebuit să aleagă între cei doi furnizori de televiziune terestră digitală (Mediaset, Telecom Italia), furnizorul prin satelit şi Fastweb. În cazul acestor consumatori, este posibil ca subvenţia să fi avut un anume impact asupra alegerii lor.

(201)

Comisia consideră că diferenţa dintre ofertele puse la dispoziţie de Fastweb, un terţ operator, şi ceilalţi furnizori de televiziune cu plată va trebui luată în considerare pentru a estima numărul de consumatori care a ales Fastweb numai datorită subvenţiei.

(202)

Un alt grup de consumatori care este posibil să fi fost afectaţi de subvenţie este grupul consumatorilor marginali de televiziune cu plată, şi anume persoanele cu o uşoară preferinţă spre pachetul de calitate superioară şi care ar fi putut fi convinşi să achiziţioneze acest pachet prin promoţii şi oferte speciale. Este posibil ca subvenţia să fi sporit accesul furnizorilor de televiziune terestră digitală la această cerere.

(203)

De exemplu, un model discret de solicitare a opţiunii (70) ar putea estima impactul diverşilor factori, precum conţinutul programului şi preţul aferent alegerilor efectuate de diferite tipuri de consumatori. Comisia va avea nevoie de ajutorul Italiei pentru a stabili un model exact deoarece un model depinde numai de disponibilitatea şi caracteristicile datelor. Prin estimarea impactului diverşilor factori, precum conţinutul programului şi preţul aferent alegerilor diverselor tipuri de consumatori, modelul discret de solicitare a opţiunii ar putea fi folosit pentru a estima numărul de telespectatori suplimentari care aleg programul TV cu plată numai datorită subvenţiei şi care exclud astfel din calcul cealaltă parte a consumatorilor care justifică noua cerere din 2004-2005.

(204)

De îndată ce a fost efectuată o estimare a numărului de utilizatori suplimentari ai televiziunii terestre cu plată sau ai ofertelor de program TV cu plată, al doilea pas este estimarea venitului mediu pe utilizator (ARPU) pentru 2004 şi 2005. Acest lucru necesită o estimare a numărului total de utilizatori de servicii de televiziune cu plată sau program TV cu plată. Prin împărţirea veniturilor totale derivate din serviciile televiziunii cu plată la numărul total de utilizatori se obţine venitul mediu pe utilizator.

(205)

Prin înmulţirea venitului mediu pe utilizator cu numărul estimat al utilizatorilor suplimentari se obţin veniturile suplimentare derivate din măsura de ajutor. Costurile suplimentare de furnizare a serviciilor către aceşti utilizatori (71) trebuie să fie deduse din acest număr pentru a se obţine suma ce urmează a fi recuperată. Comisia se aşteaptă la o scădere a costurilor suplimentare, dat fiind faptul că respectivele costuri treptate de transmisiune sunt neglijabile şi că aceste costurile fixe nu ar trebui luate în calcul.

(206)

În conformitate cu cele declarate de Curtea Europeană de Justiţie, un stat membru care întâmpină dificultăţi neprevăzute sau care observă consecinţe trecute cu vederea de Comisie poate semnala aceste probleme Comisiei, împreună cu propunerile de modificare adecvate. În acest caz, Comisia şi statul membru în cauză trebuie să lucreze îndeaproape cu bună credinţă în vederea depăşirii dificultăţilor, respectând în acelaşi timp dispoziţiile din Tratatul CE (72).

(207)

Prin urmare Comisia invită Italia să prezinte Comisiei spre analiză orice problemă întâmpinată în punerea în aplicare a prezentei decizii.

(208)

Prin urmare Comisia:

8.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 147/29

(1)

Impozitarea uleiurilor minerale a fost supusă armonizării la nivel comunitar de la intrarea în vigoare a Directivei 92/81/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor pentru uleiurile minerale (2). Folosirea uleiurilor minerale pentru producţia de alumină nu a fost exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 92/81/CEE, dar nici nu a făcut obiectul unei scutiri obligatorii sau opţionale în conformitate cu articolul 8 din această directivă. Articolul 6 din Directiva 92/82/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind apropierea cotelor accizelor pentru uleiurile minerale (3) a stabilit o rată minimă a accizelor pentru păcura grea, pe care statele membre trebuiau să o aplice începând cu 1 ianuarie 1993. Totuşi, prin diferite decizii, Consiliul a autorizat Franţa, Irlanda şi Italia să scutească de la plata accizelor uleiurile minerale folosite pentru producţia de alumină în Gardanne, în regiunea Shannon şi, respectiv, Sardinia, care ar fi fost altfel aplicată. Cea mai recentă decizie este Decizia 2001/224/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind cotele reduse ale accizelor şi scutirile de la aceste accize pentru unele uleiuri minerale utilizate în anumite scopuri (4), care autorizează scutirile până la data de 31 decembrie 2006.

(2)

Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii (5) a abrogat Directiva 92/82/CEE începând cu 31 decembrie 2003. În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96/CE directiva nu se aplică unor tipuri de utilizări ale energiei, incluzând folosirea duală a produselor energetice. A doua liniuţă din articolul 2 alineatul (4) litera (b) stipulează că utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică şi în procese electrolitice şi metalurgice este considerată utilizare duală. Utilizarea păcurei grele pentru producţia de alumină intră sub incidenţa acestei categorii. Aşadar, începând cu data de 31 decembrie 2003, accizele minime pentru păcura grea nu sunt valabile pentru combustibilul folosit pentru producţia de alumină. Derogările din Decizia 2001/224/CE şi alte derogări similare au fost incluse în anexa II la Directiva 2003/96/CE.

(3)

Prin deciziile C(2001) 3296, C(2001) 3300 şi C(2001) 3295 din 30 octombrie 2001 (6), Comisia a iniţiat procedura prevăzută în articolul 88 alineatul (2) din tratat cu privire la scutiri. Prin Decizia 2006/323/CE a Comisiei (7) din 7 decembrie 2005 [notificată sub numărul C(2005) 4436], Comisia a încheiat procedura în ceea ce priveşte ajutorul acordat până la data de 31 decembrie 2003, declarând o parte din ajutor incompatibil cu piaţa comună. În ceea ce priveşte perioada începând cu 1 ianuarie 2004, procedura a fost prelungită. Considerentele 6-15 din Decizia 2006/323/CE furnizează o descriere detaliată a corespondenţei dintre Comisie, statele membre implicate, beneficiarii ajutorului şi Asociaţia Europeană a Aluminiului (denumită în continuare „EAA”) înainte de decembrie 2005.

(4)

Decizia 2006/323/CE a fost transmisă Franţei, Irlandei şi Italiei prin scrisorile din 8 decembrie 2005 (D/206670, D/206671, D/206673). Decizia a fost transmisă beneficiarilor în cauză şi EAA prin scrisorile din 23 ianuarie 2006 (D/50525, D/50526, D/50527 şi D/50528). Cele trei state membre şi cei trei beneficiari au contestat decizia (8). Beneficiarul irlandez, Aughinish Alumina Ltd (denumit în continuare „Aughinish”) a cerut, de asemenea, suspendarea aplicării deciziei. Această cerere a fost înregistrată drept cazul nr. T-69/06R. Prin ordinul din 2 august 2006 (9), Tribunalul de Primă Instanţă a respins cererea pentru măsuri provizorii.

(5)

Decizia 2006/323/CE a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 4 mai 2006, iar părţile terţe au fost invitate să prezinte observaţii printr-o comunicare publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 9 mai 2006 (10). Comisia a primit observaţii de la Aughinish în scrisoarea din data de 9 iunie 2006 (înregistrată în aceeaşi zi cu numărul A/3440) şi de la beneficiarul italian, Eurallumina SpA (denumit în continuare „Eurallumina”), într-o scrisoare din data de 24 iulie 2006 (înregistrată la 25 iulie 2006 cu numărul A/35967). Aceasta din urmă a fost trimisă şi primită numai după intervalul de o lună stabilit în invitaţia la observaţii publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi astfel Comisia nu este în principiu obligată să ia în considerare observaţiile în cadrul acestei proceduri. Comisia a informat Eurallumina în această privinţă prin scrisoarea datată 2 august 2006 (D/56648). Eurallumina a răspuns prin scrisoarea din data de 3 august 2006 (înregistrată la 4 august 2006 cu numărul A/36269). Totuşi Comisia constată că observaţiile formulate de Eurallumina repetă multe dintre observaţiile pe care Comisia le primise deja în contextul deciziei anterioare şi că sunt similare cu observaţiile primite în termen, la care se face referire în această decizie.

(6)

Observaţiile primite de la Aughinish au fost trimise mai departe Franţei, Irlandei şi Italiei prin scrisorile din data de 20 iunie 2006 (D/55106, D/55107 şi D/55109).

(7)

Franţa şi Irlanda au solicitat o prelungire a termenului limită de răspuns la Decizia 2006/323/CE, care a fost acordată de Comisie. Comisia a amintit Irlandei şi Italiei de invitaţia la observaţii prin scrisorile datate 9 martie 2006 (D/52054 şi D/52055). Franţa, Irlanda şi Italia au efectuat observaţii la decizia Comisiei prin scrisorile datate 14 februarie 2006 (înregistrată la data de 15 februarie 2006 cu umărul A/31248), 12 aprilie 2006 (înregistrată la data de 18 aprilie 2006 cu numărul A/32940) şi, respectiv, 17 mai 2006 (înregistrată la data de 18 mai 2006 cu numărul A/33852).

(8)

Franţa a făcut observaţii cu privire la observaţiile companiei Aughinish în scrisoarea datată 27 iulie 2006 (înregistrată la data de 28 iulie 2006 cu numărul A/35952). Prin e-mailul din 24 iulie 2006, Italia a informat Comisia că nu mai are alte observaţii de făcut.

(9)

Măsurile constau în scutiri totale de la plata accizei pentru uleiul industrial greu, utilizat în producţia de alumină. Beneficiarii scutirilor franceze, irlandeze şi italiene sunt Alcan, Aughinish şi, respectiv, Eurallumina (11).

(10)

Scutirea companiei irlandeze este cuprinsă în secţiunea 100 alineatul (1) litera (e) din Legea irlandeză a finanţelor, care oferă scutirea de la plata taxei pe uleiul mineral pentru „uleiul combustibil folosit în scopul, sau care are legătură cu, producţia de alumină sau care este folosit pentru întreţinerea fabricii unde se realizează producţia respectivă”. Expunerea de motive din Legea finanţelor furnizează explicaţia că „secţiunea 100 oferă scutirea de la taxa pe uleiul mineral în cazul uleiului folosit în scopuri şi în situaţii specifice. Acestea includ folosirea în alte scopuri decât drept carburant şi combustibil pentru încălzire, exporturile, uleiul combustibil folosit în producţia de alumină, uleiul folosit în navigaţia maritimă, uleiul greu folosit în aviaţia comercială şi uleiul reciclat”. Scutirea pentru uleiurile minerale folosite în producţia de alumină funcţionează în Irlanda din 1983. În timp ce actul iniţial cu putere de lege care oferă scutirea a fost revocat în 1999, scutirea a fost păstrată în cadrul Legii finanţelor din 1999.

(11)

Scutirea de la plata accizei din Italia se aplică tuturor întreprinderilor care folosesc uleiuri minerale pentru producţia de alumină în sensul punctului 14 din tabelul A din Textul Unic privind accizele. Scutirea a fost stabilită de Legea nr. 331 din 12 noiembrie 1990, care pune în aplicare Decretul-lege nr. 261 din 15 septembrie 1990, articolul 8 alineatul (5). Acest text a fost reprodus în textele legislative ulterioare în cauză, inclusiv în măsurile naţionale care transpun Directiva 92/81/CEE şi ulteriorul „Text Unic privind accizele”.

(12)

Scutirea franceză îşi are originea legală în Legea Financiară de rectificare din 1997 („Loi de finances rectificative pour 1997”). Aceasta stipulează în articolul 6 că „livrările de ulei greu având o concentraţie de sulf sub 2 % incluse în indexul de identificare 28 bis din tabelul B de la articolul 265 alineatul (1) din Codul Vamal sunt eligibile pentru scutirea de la taxa de Consum Intern pentru produsele petroliere atunci când acestea sunt destinate folosirii drept combustibil pentru producţia de alumină”. Articolul 265 bis din Codul Vamal se referă la produsele destinate altor utilizări decât drept carburant sau combustibil pentru încălzire dar nu conţine, de exemplu, prevederi similare privind folosirea uleiurilor minerale în alte sectoare industriale.

(13)

Considerentele 16-23 din Decizia 2006/323/CE furnizează o descriere mai detaliată a măsurilor şi beneficiarilor în cauză. Statele membre în cauză nu au specificat dacă vor continua să aplice scutirile după 2006 şi nici nu au informat Comisia în privinţa vreunei modificări a legislaţiei aplicabile, în special schimbări datorate transpunerii Directivei 2003/96 care ar putea afecta evaluarea Comisiei.

(14)

Ratele de impozit relevante s-au schimbat de la iniţierea procedurii. La data de 1 iulie 2006, ratele de impozit aplicabile pentru uleiul combustibil greu pentru utilizarea în întreprinderi în Franţa şi Irlanda se ridicau la 18,50 EUR şi 15,00 EUR. La aceeaşi dată ratele aplicabile se ridicau în Italia la 63,75 EUR per tonă de ulei combustibil greu, având o concentraţie de sulf de peste 1 % şi 31,39 EUR per tonă de ulei combustibil greu cu o concentraţie de sulf sub 1 %.

(15)

În deciziile sale din 30 octombrie 2001 de începere a procedurii prevăzute în articolul 88 alineatul (2) din tratat, Comisia şi-a exprimat îndoielile în ceea ce priveşte compatibilitatea ajutorului cu îndrumările comunitare privind ajutorul naţional regional (12) şi în special în contextul regulamentului privind ajutorul de operare conţinut în aceste îndrumări. Comisia a ridicat de asemenea îndoieli în ceea ce priveşte compatibilitatea ajutorului cu îndrumările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului din 1994 (13) şi cele din 2001 (14) (în continuare „îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului”).

(16)

În Decizia 2006/323/CE, Comisia a explicat că îşi menţine îndoieli similare şi în ceea ce priveşte perioada începând cu 1 ianuarie 2004. Având în vedere că statele membre şi părţile interesate nu au avut posibilitatea să îşi prezinte observaţiile în legătură cu situaţia legală creată de Directiva 2003/96/CE, Comisia a considerat potrivită prelungirea procedurii de investigaţie formală.

(17)

Statele membre şi beneficiarii îşi menţin în general observaţiile formulate anterior, rezumate în considerentele 25-56 din Decizia 2006/323/CE. Unele argumente au fost dezvoltate mai pe larg. Suplimentar, acestea formulează următoarele observaţii.

(18)

Măsurile nu reprezintă ajutor de stat şi acest lucru este confirmat de Directiva 2003/96/CE. Acestea intră sub incidenţa respectivelor sisteme de impozitare. Dacă acestea ar reprezenta ajutor de stat, Directiva 2003/86/CE ar permite în mod explicit ajutorul, cel puţin pentru perioada de până la 31 decembrie 2006. Oricum, această directivă a creat aşteptări legitime din partea beneficiarilor. Solicitarea rambursării ajutorului încalcă de asemenea principiul administraţiei corecte, având în vedere contradicţiile cu deciziile Consiliului care aveau la bază propunerile Comisiei, intervalul considerabil şi maniera în care Comisia a abordat investigaţia. Beneficiarii au întreprins investiţii de capital pe termen lung bazându-se pe deciziile Consiliului şi pe directiva respectivă. Comisia va fi aşadar împiedicată să adopte un act care ar fi evident contrar atitudinii sale pe o perioadă îndelungată de timp.

(19)

Normele din Directiva 2003/96/CE prevalează asupra regulilor privind ajutorul de stat. Comisia poate doar contesta valabilitatea măsurilor conform articolului 18 alineatul (1) din Directiva 2003/2006/CE şi nu conform regulilor privind ajutorul de stat. Aplicarea regulilor privind ajutorul de stat ar încălca principiul de „effet utile”.

(20)

Irlanda şi Aughinish susţin că măsura irlandeză reprezintă ajutor existent şi că interpretarea de către Comisie a articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999, care stabileşte norme detaliate privind aplicarea articolului 93 din Tratatul CE (15), este greşită: după expirarea perioadei de restricţie de 10 ani, scrisoarea Comisiei din 17 iulie 2000 ar putea să nu reprezinte un act care să întrerupă perioada de restricţie, iar măsura ar constitui ajutor existent şi pentru perioada de după 17 iulie 1990. Aceştia susţin de asemenea că evaluarea Comisiei în ceea ce priveşte natura acordurilor dintre Aughinish şi autorităţile irlandeze din 1970 este deficitară: angajamentele obligatorii au intrat în vigoare înainte de aderarea Irlandei la Comunităţi.

(21)

Italia susţine că măsura este strâns legată de realizarea obiectivelor în domeniul mediului în legătură cu problemele ridicate de producţia de alumină. Aughinish susţine că scutirea se încadrează cel puţin în spiritul îndrumărilor privind ajutorul pentru protecţia mediului şi că „în ciuda faptului că nu plăteşte «o parte semnificativă a taxei», a oferit stimulente mai mult decât suficiente pentru a îmbunătăţi protecţia mediului”.

(22)

Irlanda susţine că ar fi putut fi puse în aplicare măsuri alternative începând cu 1 ianuarie 2004 dacă s-ar fi ştiut că scutirea era susceptibilă de incompatibilitate cu piaţa comună. Irlanda face referire la posibilitatea extinderii acestei scutiri astfel încât să cuprindă uleiul combustibil greu pentru folosirea duală sau, mai mult, să cuprindă produsele energetice destinate folosirii duale în general. Astfel, conform Irlandei, scutirea ar fi putut fi transformată într-o măsură generală sau într-un ajutor de stat acceptabil, de exemplu, în cadrul îndrumărilor privind ajutorul pentru protecţia mediului. În vederea acestor posibilităţi, o recuperare retrospectivă ar fi peste aşteptări. Irlanda subliniază, mai mult, că Aughinish a efectuat diferite investiţii aşteptându-se în mod rezonabil că scutirile vor continua cel puţin până în decembrie 2006.

(23)

Comisia ar trebui să permită ajutorul în funcţie de o evaluare economică a efectelor pieţelor aluminei şi a structurii lor concurenţiale. Comisia ar trebui să ia în considerare aspectele externe ale concurenţei în evaluarea ajutorului de stat, aşa cum s-a propus în planul de acţiune privind ajutorul de stat. Au fost furnizate informaţii detaliate asupra pieţelor.

(24)

Comisia ar trebui să întrerupă procedura de investigaţie formală până când Curtea de Justiţie va identifica problemele care fac obiectul contestaţiilor actuale la Decizia 2006/323/CE. Aughinish susţine în plus că decizia Comisiei de a prelungi procedura de la articolul 88 alineatul (2) printr-un considerent la Decizia 2006/323/CE nu este potrivită. Comisia ar fi trebuit să ia o decizie separată.

(25)

EAA nu a prezentat nici o observaţie suplimentară la punctele ridicate anterior care sunt rezumate în cadrul considerentului 50 din Decizia 2006/323/CE.

(26)

Observaţiile din partea statelor membre şi a beneficiarilor coincid în mare măsură cu cerinţele acestora în faţa Curţii de Justiţie în cadrul contestaţiilor în curs la Decizia 2006/323/CE (16).

(27)

Comisia ar trebui, după cum susţin părţile, să întrerupă procedura de investigaţie formală până când Curtea va determina problemele care fac obiectul contestaţiilor la Decizia 2006/323/CE (17). Totuşi, această decizie se referă la perioada de până la 31 decembrie 2003, în timp ce prezenta decizie se referă la perioada începând cu ianuarie 2004. În plus, prezenta decizie este considerată valabilă doar dacă nu este anulată de Tribunalul de Primă Instanţă. Aşadar, având în vedere şi alterarea continuă a concurenţei pe care o determină ajutorul de stat, Comisia nu consideră motivată suspendarea concluziei procedurii.

(28)

Comisia nu a luat decizia de a prelungi procedura din articolul 88 alineatul (2) referindu-se la aceasta doar într-un considerent. A fost atrasă atenţia special asupra prelungirii în concluzia din preambulul Deciziei 2006/323/CE. Decizia de a iniţia procedura de investigaţie în cadrul articolului 88 alineatul (2) din Tratat ia forma unei scrisori către statele membre şi astfel nu necesită structura unei decizii normative, cu parte operativă şi articole numerotate. Mai mult, în urma contestaţiilor făcute la Decizia 2006/323/CE şi a observaţiilor primite în ceea ce priveşte prelungirea procedurii, este evident că părţile interesate au avut posibilitatea să se informeze asupra tuturor aspectelor conţinutului acelei decizii.

(29)

Articolul 87 alineatul (1) din tratat prevede că „orice ajutor acordat de un stat membru sau prin resurse de stat sub absolut orice formă, care alterează sau ameninţă să altereze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producţia anumitor bunuri, este, atât timp cât afectează comerţul între statele membre, incompatibil cu piaţa comună”.

(30)

Este evident că scutirile sunt finanţate prin resurse de stat deoarece statul renunţă la o anumită sumă de bani pe care ar încasa-o în alte împrejurări.

(31)

Aşa cum este prevăzut în considerentele 60, 61 şi 62 din Decizia 2006/323/CE, măsurile conferă un avantaj beneficiarilor şi sunt susceptibile de a afecta comerţul intracomunitar şi de a altera sau ameninţa cu alterarea concurenţei. Scutirile de la plata accizei reduc costul unui aport important şi conferă astfel un avantaj beneficiarilor, care sunt plasaţi într-o poziţie financiară mai favorabilă decât alte întreprinderi care folosesc uleiurile minerale în alte industrii sau regiuni. Faptul că în alte state membre concurenţii din industria aluminei nu sunt supuşi deloc unor taxe similare şi că beneficiarii au efectuat cheltuieli pentru a atenua impactul producţiei lor asupra mediului nu afectează această evaluare.

(32)

Măsurile favorizează anumite întreprinderi întrucât acestea se aplică companiilor care utilizează combustibil greu în producţia de alumină şi, practic, în fiecare stat membru există doar o singură companie care beneficiază de scutire: Aughinish în regiunea Shannon, Eurallumina în Sardinia şi Alcan în Gardanne. Din motivele stabilite în considerentele 33-40, acestea nu pot fi considerate ca justificate de natura şi mecanismul general al sistemelor de impozitare în cauză.

(33)

Utilizările duale, utilizările energiei în alte scopuri decât drept combustibil şi în procesele mineralogice nu intră sub incidenţa Directivei 2003/96/CE, iar, începând cu 1 ianuarie 2004, statele membre au putut decide dacă să taxeze sau nu astfel de utilizări. Într-adevăr, o scutire pentru astfel de utilizări ale energiei poate constitui o măsură generală care nu implică ajutor de stat dacă se integrează în natura şi logica sistemului de impozitare local. Considerentul 22 din preambulul la Directiva 2003/96/CE afirmă că „produsele energetice ar trebui să fie supuse cadrului comunitar atunci când sunt folosite drept combustibil pentru încălzire sau carburant. În această măsură, ţine de natura şi logica sistemului de impozitare ca utilizările duale ale energiei şi cele pentru alt scop decât drept combustibil, precum şi în procesele mineralogice să fie excluse din cadru”.

(34)

În plus, la adoptarea Directivei 2003/96/CE, Consiliul şi Comisia au declarat împreună (18): „Produsele energetice ar trebui să fie supuse în principal cadrului comunitar atunci când sunt folosite drept combustibil pentru încălzire sau drept carburant. Se poate considera că este în natura şi în logica sistemului de impozitare ca utilizările duale ale energiei şi cele pentru alt scop decât drept combustibil, precum şi în procesele mineralogice să fie excluse din aria de acoperire a cadrului. Statele membre ar avea astfel posibilitatea să impoziteze sau să nu impoziteze ori să aplice impozitarea totală sau parţială pentru fiecare dintre utilizări. Electricitatea folosită în scopuri similare ar trebui tratată pe picior de egalitate. Astfel de excepţii de la sistemul general sau diferenţieri în cadrul sistemului respectiv, justificate de natura sau mecanismul general al sistemului de impozitare, nu se referă la ajutoarele de stat.”

(35)

Consiliul a declarat de asemenea că „Consiliul declară, mai mult, că înţelege situaţia legală generată în urma adoptării acestei directive în legătură cu normele tratatului privind ajutorul de stat, în acelaşi fel cum a fost stabilită de Comisie la reuniunea Comisiei de anchetă privind chestiunile referitoare la impozitare din 14 noiembrie 2002”. În Documentul de lucru al personalului, care a fost discutat în cadrul acestei reuniuni (19), Comisia a explicat noţiunea de măsuri generale, şi anume că situaţia din fiecare stat membru trebuie analizată pentru a defini sistemul general de accizare aplicabil la nivel naţional şi a declarat de asemenea că „proiectul de directivă privind impozitarea energiei conţine numeroase opţiuni, devenind astfel imposibil de a determina în prealabil dacă felul în care sunt puse în aplicare de către statele membre va genera sau nu ajutor de stat în sensul articolului 87”. În consecinţă, considerentul 32 din preambul şi articolul 26 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE amintesc statelor membre de obligaţia prevăzută în articolul 88 alineatul (3) din tratat de a notifica ajutorul de stat.

(36)

În acest caz particular, nici Franţa, Irlanda sau Italia şi nici unul dintre beneficiari nu au demonstrat că scutirile se integrează în natura şi logica sistemului local. Nici una dintre acestea nu a clarificat, de exemplu, dacă utilizarea duală a produselor energetice în alte procese de producţie a fost scutită şi, în cazul în care nu a fost astfel, motivele principale. Acestea nu au explicat nici modul în care scutirile se raportează la taxele naţionale pentru electricitatea folosită în principal în scopul reducerii chimice, în procese electrolitice şi metalurgice şi pentru folosirea energiei în procese mineralogice, acestea fiind alte utilizări ale energiei, care nu intră sub incidenţa Directivei 2003/96/CE în baza articolului 2 alineatul (4) litera (b).

(37)

Italia a explicat că, în cazul în care un alt operator industrial ar fi solicitat acelaşi beneficiu, nu s-ar fi confruntat cu nici un obstacol în calea accesului către piaţa relevantă. Nu este totuşi clar ce s-a vrut să se spună prin această declaraţie sau dacă acest lucru înseamnă că acelaşi beneficiu ar fi putut fi acordat oricărei altei industrii înafara industriei aluminei. Oricum, beneficiul nu ar fi fost acordat automat, ca în cazul aluminei. În ceea ce priveşte motivele scutirii, Italia a făcut referire, de exemplu, în scrisoarea sa din 7 decembrie 2000 la „recunoaşterea insulei [Sardinia] ca fiind o zonă puternic dezavantajată şi posibilele efecte negative asupra nivelului de angajare” („reconoscimento dell'isola [Sardegna] quale area fortemente disagiata, ed i possibili effetti negative sull'occupazione”).

(38)

În ceea ce priveşte scutirea irlandeză, articolul 100 din Legea finanţelor din 1999 conţine câteva alte scutiri particulare, dar acest lucru nu înseamnă că scutirea pentru producerea de alumină se integrează în logica sistemului în ansamblu. Acest lucru demonstrează mai degrabă că scutirea pentru alumină reprezintă o scutire specifică, alături de alte scutiri specifice, cum se confirmă de altfel în preambulul Legii (20). În plus, legea irlandeză nu prevede ca potenţialii noi operatori intraţi pe piaţă să fie scutiţi de la plata impozitului atunci când folosirea duală a energiei priveşte alte procese de producţie. Cu privire la situaţia irlandeză, Aughinish acceptă că „nu crede în existenţa altor astfel de industrii [care beneficiază de o reducere a accizei precum industria aluminei]”şi că „nu ştie de existenţa niciunei reclamaţii privind discriminarea”.

(39)

În scrisoarea din 7 august 1998, autorităţile franceze explică faptul că au solicitat derogarea de la Directiva 92/81 în scopul „stabilirii unui regim care nu penalizează sectorul” („pour pouvoir instaurer un regime d'accise non pénalisant pour le secteur”) (subliniind acest lucru). Scutirea ar fi limitată la restabilirea condiţiilor concurenţiale între Péchiney, care a fost preluat de Alcan, şi ceilalţi producători din Comunitate. Articolul 265a din Codul Vamal nu conţine prevederi similare pentru utilizarea energiei în alte sectoare.

(40)

De fapt, statele membre şi beneficiarii nu au reuşit să identifice o logică generală a sistemelor lor de impozitare. Având la bază informaţiile disponibile Comisiei, este evident că motivele pentru acordarea ajutorului derivă mai degrabă din împrejurările producerii de alumină în regiunile particulare în cauză. Aceste argumente nu îşi au originea în natura şi logica sistemelor de impozitare locale respective. Aşadar, Comisia concluzionează că scutirile rămân extrem de selective, favorizând producţia unui anumit produs şi, de facto, a unei anumitor întreprinderi şi nu pot fi justificate în cadrul logicii sistemului de impozitare local.

(41)

În consecinţă, scutirile în cauză reprezintă ajutor de stat.

(42)

Aşa cum se explică în considerentele 65-70 din Decizia 2006/323/CE, ajutorul acordat începând cu 1 ianuarie 2004 nu reprezintă ajutor existent în sensul articolului 1 alineatul (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(43)

Afirmaţia Irlandei şi a companiei Aughinish că scutirile reprezintă ajutor de preaderare este în contradicţie cu scrisoarea din mai 1983, prin care Irlanda a acceptat ca ajutorul să fie notificabil în sensul articolului 88 alineatul (3) din tratat. În plus, un angajament de a realiza prevederi pentru scutire nu este acelaşi lucru cu a acorda practic ajutorul înaintea aderării. În cele din urmă, legislaţia respectivă a fost semnificativ modificată după aderare.

(44)

Aşa cum se explică în considerentul 70 din Decizia 2006/323/CE, ajutorul acordat de Irlanda până la data de 17 iulie 1990 reprezintă ajutor existent în virtutea perioadei de restricţie prevăzută în articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Expirarea perioadei de restricţie de 10 ani nu demonstrează că orice ajutor acordat după expirarea acestei perioade reprezintă de asemenea ajutor existent. Ajutorul nu a fost acordat companiei Aughinish în 1983 o dată pentru totdeauna. Actul cu putere de lege adoptat de Irlanda pentru acordarea scutirii este exprimat în termeni generali ca fiind o scutire pentru producţia de alumină şi, după cum spune legislaţia, scutirea ar fi valabilă şi pentru oricare alt producător de alumină care ar începe să producă în Irlanda. Mai mult, scutirea în ceea ce priveşte compania Aughinish nu a fost definită în momentul când a fost adoptat actul cu putere de lege, iar valoarea lui nu a putut fi evaluată la acel moment: nici evoluţia ratelor la accize de care Aughinish a fost exonerată, nici durata acestei exonerări nu au fost definite în actul cu putere de lege. Scutirea intră aşadar sub incidenţa definiţiei sistemului de ajutor de la articolul 1 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, fiind „un act pe baza căruia, fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor definite în cadrul actului într-o manieră generală şi abstractă”. Aşadar, ajutorul constă într-o serie de indemnizaţii acordate de fiecare dată când Aughinish ar îndeplini o procedură vamală care, în lipsa scutirii, ar fi atras după sine susceptibilitatea de accizare. Ajutorul acordat începând cu 17 iulie 1990 nu reprezintă aşadar ajutor existent în baza articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(45)

Comisia a analizat dacă ajutorul acordat de Franţa, Irlanda şi Italia începând cu 1 ianuarie 2004 se califică pentru scutirea de la interzicerea ajutorului de stat conţinută în articolul 87 alineatul (1) din tratat. Ajutorul constă într-o scutire de la impozitul pe energie, iar astfel de impozite au rolul nu numai de a se concretiza în finanţări pentru autorităţi, dar şi de a reduce consumul de energie şi astfel de a proteja mediul. Îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului din 2001 cuprind norme pentru scutiri de la plata impozitelor privind mediul. Din motive care ţin de tratamentul nepărtinitor, transparenţa şi securitatea juridică, aceste norme sunt, conform Comisiei, obligatorii.

(46)

În ceea ce priveşte perioada începând cu 1 ianuarie 2004, secţiunea E.3.2 considerentele 47-52 din îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului stabileşte norme aplicabile pentru orice ajutor de operare, sub forma unor reduceri de impozite sau scutiri. Aşa cum se explică în considerentele 73 şi 74 din Decizia 2006/323/CE, accizele pentru uleiurile minerale pot fi considerate drept taxe pentru protecţia mediului, trebuie considerate taxe existente în sensul punctului 51.2 din îndrumări şi exercită un impact pozitiv considerabil în ceea ce priveşte protecţia mediului în sensul punctului 51.2 litera (a), putându-se considera că au fost hotărâte în momentul când a fost adoptată acciza. În concluzie, în conformitate cu punctul 51.2 din îndrumări, pot fi aplicate prevederile de la punctul 51.1.

(47)

Conform punctului 51.1, pot fi autorizate scutiri de taxe pe o perioadă de 10 ani. După expirarea acestei perioade şi în conformitate cu punctul 23 din îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului, statele membre pot să notifice Comisiei o prelungire a măsurilor în cauză, iar Comisia poate adopta în analiza sa aceeaşi abordare ca cea prevăzută la acest punct, în acelaşi timp luând în considerare rezultatele pozitive obţinute în domeniul protecţiei mediului prin stipularea de taxe. În acest caz, scutirile irlandeză şi italiană au fost acordate din 1997, acest lucru însemnând că măsurile au fost în vigoare pentru mai mult de 10 ani.

(48)

Niciunul dintre statele membre nu a confirmat sau negat faptul dacă scutirile vor continua să fie aplicate după 31 decembrie 2006. Niciunul dintre state nu a indicat existenţa unei alte perioade limită pentru scutirile care se aplică în prezent decât cea până la 31 decembrie 2006, care, conform legii comunitare privind impozitarea, nu reprezintă o constrângere obligatorie, întrucât scutirile nu intră sub incidenţa Directivei 2003/96/CE. De asemenea, nici un stat membru nu a notificat o prelungire a măsurii în cauză în conformitate cu îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului. De asemenea, se pare că prevederile legislaţiei privind impozitarea din statele membre respective nu conţin, nici acestea, astfel de limite. Comisia consideră că, în acest caz, circumstanţele la care s-a făcut referire la punctul 23 din îndrumări sunt încă existente. Aşadar, în temeiul punctului 51.1 din îndrumări, Comisia ar putea autoriza ajutorul suplimentar, dar numai în condiţiile unei perioade limită de maximum 10 ani.

(49)

Aşa cum s-a explicat la considerentul 75 din Decizia 2006/323/CE, condiţiile pentru aplicarea punctului 51.1 litera (a) din îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului nu sunt îndeplinite şi astfel doar dispoziţiile de la punctul 51.1 litera (b) pot fi aplicate în cazul de faţă.

(50)

Începând cu 1 ianuarie 2004, impozitarea uleiurilor minerale destinate utilizărilor duale, utilizărilor în alte scopuri decât drept combustibil şi în procesele mineralogice nu intră sub incidenţa măsurilor comunitare armonizate şi astfel, începând de la acea dată, scutirile privesc taxele locale impuse în lipsa unei taxe comunitare în sensul punctului 51 litera (b) a doua liniuţă din îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului. Această prevedere solicită companiilor care beneficiază de scutiri să plătească „o parte semnificativă” din taxa naţională. Scopul acesteia este oferirea unui stimulent pentru îmbunătăţirea performanţei privind protecţia mediului. Acest lucru reiese din formularea de la punctul 51.1 litera (b) prima liniuţă din îndrumări, care permite reducerea taxei dintr-o taxă armonizată dacă beneficiarii plătesc mai mult decât ratele minime comunitare „cu scopul de a oferi companiilor un stimulent pentru îmbunătăţirea protecţiei mediului”. Acest lucru se aplică în cazul în care taxa naţională este semnificativ mai mare decât taxele similare din (câteva) din alte state membre, cum a fost cazul Italiei. În cadrul practicii Comisiei (21), a devenit evident faptul că în general 20 % din taxa locală sau minimul comunitar care se aplică altor utilizări ale energiei care intră sub incidenţa Directivei 2003/96/CE (15 EUR per tonă) poate fi privită ca o proporţie semnificativă, deşi minimul comunitar nu se aplică utilizării energiei la îndemână. Aşadar, Comisia consideră că doar scutirea de peste 20 % din taxa locală sau de peste 15 EUR per tonă, indiferent care este mai mică din acestea, poate fi considerată compatibilă cu piaţa comună; scutirea de până la nivelul de 20 % sau de până la 15 EUR per tonă constituie ajutor incompatibil.

(51)

Din motivele explicate la considerentele 78-81 şi 82-86 din Decizia 2006/323/CE, ajutorul nu poate fi considerat compatibil cu piaţa comună în sensul articolului 87 alineatul (3) litera (a) din tratat, nici nu poate face obiectul scutirilor prevăzute la articolul 87 alineatele (2) şi (3) din tratat.

(52)

A avea ca fundament evaluarea din secţiunea E.3.2. din îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului este un lucru adecvat întrucât normele din această secţiune iau în considerare factorii economici, în special riscul pierderii concurenţei internaţionale datorită absenţei unei armonizări a taxelor şi permit chiar scutiri totale pentru anumite companii, cu condiţia ca acestea să încheie acorduri cu statul membru respectiv pentru îmbunătăţirea performanţei în domeniul protecţiei mediului. Totuşi, în cazurile de faţă nu au fost încheiate astfel de acorduri şi astfel nu poate fi justificată o scutire totală conform punctului 51.1 litera (a) din îndrumările privind protecţia mediului. Cu toate acestea, informaţiile furnizate Comisiei cu privire la pieţele aluminei confirmă că autorizarea unei părţi majore din ajutor este potrivită şi, după cum s-a concluzionat mai sus, poate fi justificată în cadrul punctului 51 alineatul (1) litera (b) din îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului prin rezultatele generale pozitive obţinute în domeniul mediului prin adoptarea taxelor. Această autorizaţie se aplică totuşi beneficiarilor care plătesc mai mult decât ratele minime comunitare sau o proporţie semnificativă din taxa locală care este considerată necesară pentru oferirea unui stimulent companiilor pentru a îmbunătăţi protecţia mediului. Nu există alte temeiuri pentru a se baza pe alte dispoziţii din alte comunicări ale Comisiei cu privire la partea de ajutor care nu poate fi considerată compatibilă în cadrul îndrumărilor privind ajutorul pentru protecţia mediului.

(53)

Întrucât nu mai există alte motive pentru a califica ajutorul compatibil cu piaţa comună, singurul ajutor care poate fi declarat compatibil este partea ajutorului care respectă îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului aşa cum se specifică în considerentul 50.

(54)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, atunci când se iau decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia trebuie să hotărască dacă statul membru respectiv trebuie să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar.

(55)

Considerentele 95-100 din Decizia 2006/323/CE explică de ce principiile aşteptărilor legitime şi a certitudinii legale, sau oricare alt principiu general al dreptului comunitar, împiedică recuperarea de la beneficiari a ajutorului ilegal şi incompatibil acordat până la data de 2 februarie 2002. Totuşi, considerentele 101 şi 102 ale deciziei explică de ce aceste principii nu împiedică recuperarea ajutorului ilegal şi incompatibil acordat începând cu 1 februarie 2002 până la 31 decembrie 2003. Argumentele conţinute în aceste din urmă considerente sunt aplicabile în egală măsură în ceea ce priveşte ajutorul acordat începând cu 1 ianuarie 2004.

(56)

În plus, nu este posibil ca pregătirea şi adoptarea Directivei 2003/96/CE să fi generat aşteptări legitime din partea beneficiarilor şi nici recuperarea nu este împiedicată de principiul securităţii juridice. Considerentul 32 din preambulul directivei face referire la obligaţia prevăzută în articolul 88 alineatul (3) din tratat ca statele membre să notifice ajutorul de stat şi stipulează în mod explicit că directiva „nu aduce prejudicii rezultatelor niciunei dintre procedurile viitoare privind ajutorul de stat care poate fi întreprinsă în conformitate cu articolele 87 şi 88 din tratat”. Referirea la orice procedură viitoare din acel considerent nu trebuie înţeleasă ca o autorizare a ajutorului în condiţiile unei proceduri care începuse deja când a fost adoptată directiva. De fapt, aceeaşi formulare exista deja în considerentul 6 din preambulul Deciziei 2001/224/CE, care prelungea derogările până la sfârşitul anului 2006. Expunerea de motive care însoţeşte propunerea Comisiei pentru această decizie (22) stipulează următoarele: „Comisia propune (…) prelungirea cu o perioadă de doi ani (…) a derogărilor care necesită o analiză detaliată, în special în contextul regulilor ajutorului de stat (…). Cu toate acestea, nimic din această decizie nu prevalează asupra obligaţiei statelor membre să notifice Comisiei exemple de potenţial ajutor de stat, în conformitate cu articolul 88 din tratat. Astfel de notificări vor fi analizate în conformitate cu articolul 87 din tratat”. În plus, în primăvara anului 2000, Comisia deja solicitase statelor membre să notifice măsurile în cauză.

(57)

Considerentul 22 din preambulul la Directiva 2003/96/CE afirmă că: „produsele energetice ar trebui să fie în principal supuse unui cadru comunitar atunci când sunt utilizate drept combustibil pentru încălzire sau carburant. În această măsură, este în natura şi în logica sistemului de impozitare ca utilizările duale şi utilizările produselor energetice în alte scopuri decât drept combustibil, precum şi procesele mineralogice să fie excluse din aria cadrului. […]” Acest considerent, deşi nu se referă la articolele 87 şi 88 din tratat, nu poate fi perceput ca o măsură care îngrădeşte conceptul de ajutor de stat aşa cum este prevăzut în articolul 87 alineatul (1) din tratat. Comisia a explicat noţiunea de măsuri generale într-un document de lucru al personalului care explica: „În cadrul acestei probleme, trebuie analizată situaţia din fiecare stat membru în parte pentru a defini sistemul general de accizare aplicabil la nivel naţional  (23).” Acest document a fost dezbătut în cadrul Consiliului Comisiei de anchetă din 14 noiembrie 2002. Documentul continuă cu o explicare a condiţiilor în care ajutorul sub forma măsurilor de impozitare poate fi declarat compatibil cu piaţa comună. Procesul-verbal al reuniunii Consiliului din 27 octombrie 2003, la adoptarea Directivei 2003/96/CE, face referire în mod expres la explicaţiile date pe parcursul reuniunii Consiliului Comisiei de anchetă din 14 noiembrie 2002.

(58)

Deşi „utilizarea duală a energiei” nu intră sub incidenţa Directivei 2003/96/CE, articolul 18 din directivă autorizează statele membre să continue aplicarea scutirilor enumerate în anexa II din aceasta. Această anexă cuprinde cele trei exonerări la care se referă această decizie, pentru perioada preconizată în ultima prelungire din 2001, adică până la 31 decembrie 2006. Autorizaţia nu este totuşi o autorizare în baza regulilor privind ajutorul de stat asupra cărora Comisia are competenţa de executare. În mod contrar, acest lucru demonstrează tocmai relevanţa potenţială a considerentului 32. Argumentul prezentat de statele membre şi de beneficiari cum că autorizaţia Consiliului prevalează asupra procedurilor privind ajutorul de stat este incorect.

(59)

La adoptarea Directivei 2003/96/CE, Comisia şi Consiliul au declarat în comun că „Comisia ar trebui să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că măsurile luate de statele membre în conformitate cu scutirile şi reducerile de taxe prevăzute în directivă vor fi considerate compatibile cu normele privind ajutorul de stat”. Desigur, Comisia trebuie să acţioneze în cadrul normelor aplicabile privind ajutorul de stat, în acest caz fiind vorba în special de îndrumările privind ajutorul pentru protecţia mediului. Oricum, această declaraţie nu este valabilă pentru scutirile la care se referă această decizie, întrucât acestea nu intră sub incidenţa directivei.

(60)

Directiva 2003/96/CE, Documentul de lucru al personalului şi declaraţia comună a Comisiei şi Consiliului la care s-a făcut referire mai sus nu au confirmat niciodată absenţa ajutorului de stat incompatibil. Ar trebui amintit că procedura prevăzută în articolul 88 alineatul (2) fusese iniţiată de Comisie şi orice parte interesată ar fi putut solicita Comisiei să adopte o decizie finală. Iniţierea unei proceduri în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) a împiedicat existenţa în continuare a aşteptărilor legitime (în cazul în care există) în ceea ce priveşte absenţa ajutorului incompatibil.

(61)

Decizia 2001/224/CE şi deciziile mai vechi ale Consiliului privind exonerările nu au fost decizii privind ajutorul de stat. De fapt, Comisia şi-a exprimat îndelung îndoielile în ceea ce priveşte compatibilitatea scutirilor cu normele privind ajutorul de stat.

(62)

În ceea ce priveşte durata investigaţiei în acest caz, Comisia a considerat necesar să aştepte adoptarea Directivei 2003/96/CE şi să prelungească procedura prin Decizia 2006/323/CE pentru a examina opiniile statelor membre asupra situaţiei din fiecare stat membru determinată de transpunerea Directivei 2003/96/CE care a permis un număr de efecte posibile. Oricum, un „om de afaceri prudent” ar trebui să fie conştient că odată ce investigaţia începe cu ajutorul ilegal, dacă ulterior investigaţia stabileşte că ajutorul este incompatibil cu tratatul, consecinţa aproape inevitabilă este ordinul Comisiei ca ajutorul să fie restituit. Statele membre şi beneficiarii ar fi putut solicita Comisiei să finalizeze procedura mai devreme dacă ar fi avut în vedere investiţii alternative sau măsuri alternative pentru a se alinia îndrumărilor privind ajutorul pentru protecţia mediului.

(63)

Din aceste motive, beneficiarii nu pot avea aşteptări legitime care să împiedice recuperarea ajutorului incompatibil după 31 decembrie 2003, iar recuperarea nu poate fi împiedicată în baza principiului securităţii juridice.

(64)

În hotărârea sa din cadrul cauzei C-355/95P, Textilwerke Deggendorf GmbH (TWD) v. Commission, Curtea de Justiţie a declarat că „atunci când Comisia analizează compatibilitatea ajutorului de stat cu piaţa comună, trebuie să ia în considerare toţi factorii relevanţi, inclusiv, acolo unde este cazul, circumstanţele tratate deja într-o decizie anterioară şi obligaţiile pe care acea decizie se poate să le fi impus unui stat membru”. Conform Curţii de Justiţie, compatibilitatea unui ajutor nou poate depinde de existenţa unui ajutor ilegal anterior care nu a fost restituit, întrucât efectul cumulativ al ajutoarelor ar putea altera într-o mare măsură concurenţa în cadrul pieţei comune. Aşadar, atunci când analizează compatibilitatea unui ajutor de stat cu piaţa comună, Comisia poate lua în considerare atât efectul cumulativ al acestui ajutor împreună cu unul anterior, cât şi faptul că un astfel de ajutor anterior nu a fost răscumpărat (24).

(65)

Aşadar, în aplicarea acestei jurisprudenţe, atunci când Comisia evaluează o nouă măsură de ajutor, va lua în considerare faptul că beneficiarii ar putea să nu fi respectat deciziile mai vechi ale Comisiei care le solicitau rambursarea ajutorului ilegal şi incompatibil anterior. În astfel de cazuri, Comisia analizează efectele asupra beneficiarilor a combinaţiei de ajutor nou cu ajutorul incompatibil anterior care nu a fost încă rambursat.

(66)

Practic, Franţa, Irlanda şi Italia nu au recuperat încă ajutorul pe care Comisia l-a declarat incompatibil în Decizia 2006/323/CE (25). Sumele care trebuie recuperate se ridică, după calculul statelor membre şi fără dobândă, la 786 668 EUR şi, respectiv, 8 095 881,02 EUR. Mai mult, această decizie a identificat de asemenea un ajutor incompatibil acordat pentru o altă perioadă, care ar trebui de asemenea recuperat. Cumularea acestor ajutoare cu ajutorul compatibil ar continua să altereze concurenţa într-o măsură ce contravine interesului comun, iar argumente pentru a justifica o astfel de alterare nu au fost găsite. Astfel, orice plată a ajutorului compatibil descris la punctul 50 de mai sus ar trebui întreruptă pană când întregul ajutor incompatibil va fi recuperat de la beneficiari.

(67)

S-a ajuns la concluzia că scutirile de la plata accizei pentru uleiurile grele folosite drept combustibil în producţia de alumină acordate de Franţa, Irlanda şi Italia începând cu 1 ianuarie 2004 reprezintă ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat. Ajutorul este parţial incompatibil cu piaţa comună întrucât beneficiarii nu au plătit o parte semnificativă din taxă. Partea scutirii care depăşeşte rata de 20 % din nivelul taxei care ar fi trebuit în caz contrar plătită sau 15,00 EUR per 1 000 kg, indiferent care este mai mică, poate fi declarată compatibilă cu piaţa comună în condiţiile în care este acordată pentru o perioadă de maximum 10 ani, după care compatibilitatea ajutorului trebuie revizuită. Ajutorul rămas va fi declarat incompatibil cu piaţa comună.

(68)

Se va solicita Franţei, Irlandei şi Italiei să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului incompatibil de la beneficiari acordat începând cu 1 ianuarie 2004.

(69)

Se va solicita Franţei, Irlandei şi Italiei să întrerupă cererile pentru scutiri până în momentul în care vor recupera de la beneficiarii în cauză ajutorul declarat incompatibil cu piaţa comună în Decizia 2006/323/CE şi în prezenta decizie.

(70)

Autorităţile franceze, irlandeze şi italiene vor transmite cât mai curând beneficiarilor măsurilor o copie a acestei decizii,