30.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 112/1

(1)

În urma unei plângeri, Comisia a interogat autorităţile franceze, în legătură cu măsurile care fac obiectul prezentei decizii, prin scrisorile din 19 iulie 1999, 16 decembrie 1999, 24 august 2000 şi 9 decembrie 2000. Franţa a răspuns Comisiei prin scrisorile din 19 august 1999, 24 februarie 2000 şi 25 ianuarie 2001. Comisia a întâlnit autorităţile franceze la 26 ianuarie 2000 şi o delegaţie a Comitetului interprofesional al vinurilor dulci naturale (CIVDN) la 31 martie 2000.

(2)

Deoarece au fost puse în aplicare fără autorizaţia prealabilă a Comisiei, măsurile în cauză au fost înscrise în registrul ajutoarelor nenotificate, cu numărul NN 139/2002.

(3)

Prin scrisoarea din 21 ianuarie 2003, Comisia a informat Franţa cu privire la decizia sa de a deschide procedura prevăzută în articolul 88 alineatul (2) din tratat în ceea ce priveşte acest ajutor.

(4)

Decizia Comisiei de a deschide procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2). Comisia a invitat celelalte state membre şi părţi interesate să-şi prezinte observaţiile cu privire la ajutoarele în cauză.

(5)

Autorităţile franceze şi-au trimis comentariile prin scrisorile din 16 şi 18 iunie 2003. Comisia a primit observaţii de la reclamant, care au fost trimise autorităţilor franceze prin scrisoarea din 6 august 2004. Autorităţile franceze au răspuns, la rândul lor, prin scrisoarea din 10 septembrie 2004.

(6)

În 1996, CIVDN a decis introducerea unei acţiuni de reconversie viticolă vizând să înlocuiască, prin desţelenirea şi replantarea varietăţilor viticole de calitate, o parte din producţia de vinuri dulci naturale din departamentul Pirineii Orientali, pentru a remedia criza structurală prin care trecea această producţie şi care se manifesta printr-o scădere bruscă regulată a debuşeurilor. Ajutorul avea drept scop să finanţeze ameliorarea calitativă a repartiţiei soiurilor de viţă cultivate în această regiune. El a încetat, mai târziu, la 1 august 2000.

(7)

Pentru a duce la bun sfârşit acest plan de reconversie (cunoscut sub numele de „Planul Rivesaltes”) producătorii din regiune au avut acces la două tipuri de ajutoare:

(8)

Prin decizia 96-1 din 5 iulie 1996, CIVDN cu denumire de origine controlată (DOC), a instaurat o cotizaţie interprofesională pentru finanţarea planului de reconversie „Rivesaltes” şi „Grand Roussillon”.

(9)

Cotizaţia, care se ridica la 50 de franci francezi (FRF) (3) pe hectolitru produs în departamentul Pirineii Orientali, producătoare de vinuri dulci naturale vizate, era destinată să finanţeze plata unei prime („primă de scoatere temporară din circuitul agricol”) pentru orice parcelă care, producând „Rivesaltes” sau „Grand Roussillon” în 1995, ar produce, de la recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv, vin de masă sau „vins de pays”. Produsul perceperii cotizaţiei a fost alocat unui fond special.

(10)

Prima de scoatere temporară din circuitul agricol a fost acordată efectiv producătorilor care s-au angajat să nu revendice DOC „Rivesaltes” sau „Grand Roussillon” timp de cinci ani. Această primă viza astfel să compenseze pierderile de venituri, legate de impactul asupra preţului rezultând din încetarea utilizării celor două denumiri. Prima nu implica o stopare a producţiei sau o reducere a acesteia, ci numai o compensaţie pentru utilizarea producţiei în afara DOC. Obiectivul era, deci, reducerea rapidă a potenţialului de punere în vânzare a vinurilor sub DOC.

(11)

Valoarea totală a primei de scoatere temporară din circuitul agricol era de 5 000 FRF pe an la hectar scos temporar din circuitul agricol. Orice parcelă care beneficia de un ajutor înceta să beneficieze de primă în anul reconversiei sale.

(12)

Comisia nu a primit informaţii cu privire la valoarea globală a ajutoarelor plătite în cadrul acestei măsuri. Nu a fost furnizată nici o informaţie referitoare la valoarea veniturilor provenite din cotizaţia interprofesională creată, nici la numărul de hectare care au beneficiat de măsură.

(13)

Conform autorităţilor franceze, planul de reconversie a podgoriei DOC Rivesaltes, astfel cum a fost adoptat în 1996, avea drept obiect 3 250 hectare: 1 250 hectare pentru o producţie de „Muscat de Rivesaltes”; 1 000 hectare pentru o producţie de „Côtes du Roussillon” şi „Côtes du Roussillon Villages” (varietăţi Syrah, Mourvèdre, Roussanne, Marsanne şi Vermentino) şi 1 000 hectare pentru o producţie de „vins de pays” de soi (varietăţi Chardonnay, Cabernet, Merlot…).

(14)

În sprijinul acestui plan, autorităţile franceze acceptaseră să aducă o susţinere financiară de 111 milioane de FRF, repartizate astfel: 85 milioane de FRF prin intermediul Oficiului naţional interprofesional al vinurilor şi 26 milioane de FRF prin colectivităţile locale (Languedoc-Roussillon şi consiliul general al departamentului Pirineii Orientali).

(15)

Această susţinere prevedea un ajutor de 25 000 FRF/ha pentru reconversia în DOC „Muscat de Rivesaltes” şi un ajutor de 40 000 FRF/ha pentru reconversia în DOC „Côtes du Roussillon Villages” şi în „vins de pays”.

(16)

Conform autorităţilor franceze, costurile reale de reconversie în regiune puteau fi estimate la 110 000 FRF/ha. Autorităţile franceze au confirmat că planurile de reconversie au fost în mare măsură realizate (2 350 ha din cele 3 250 ha prevăzute).

(17)

Costul total al reconversiei realizate a fost, conform autorităţilor franceze, de 258,5 milioane de FRF (39,4 milioane de euro). În ceea ce priveşte autorităţile publice, acestea ar fi contribuit cu 75,250 milioane de FRF (11,01 milioane de euro) din cele 111 milioane de FRF (16,9 milioane de euro) prevăzute la început. Conform informaţiilor furnizate de autorităţile franceze, punând laolaltă toate finanţările, autorităţile publice ar fi contribuit cu 29,11 % la costurile reconversiei efectiv realizate.

(18)

Autorităţile franceze au amintit că transmit anual Oficiului statistic al Comunităţilor Europene, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 al Consiliului din 16 martie 1987 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole (4), lista suprafeţelor cultivate cu viţă de vie, clasificate pe departament şi pe tip de struguri produşi (struguri de vin din care vinuri de calitate produse în regiuni determinate (VQPRD), viţe de vie cu struguri de masă), precum şi lista desţelenirilor şi plantărilor de viţe de vie prezentată conform aceluiaşi mod de clasificare pe departament şi pe tip de struguri produşi. Autorităţile franceze au anexat copia tabelelor trimise pentru anul de comercializare 1997/1998.

(19)

Prin decizia 97-3 din 29 decembrie 1997, CIVDN a instituit, începând cu 1 ianuarie 1998, o cotizaţie interprofesională vizând finanţarea acţiunilor de publicitate-promovare şi de funcţionare în favoarea următoarelor DOC: „Rivesaltes”, „Grand Roussillon”, „Muscat de Rivesaltes” şi „Banyuls”.

(20)

Valoarea pe hectolitru, fără taxe, a fost stabilită după cum urmează: „Banyuls şi Banyuls Grand Cru”, 25 FRF/hl; „Grand Roussillon”, 30 FRF/hl; „Muscat de Rivesaltes”, 50 FRF/hl; „Rivesaltes”, 30 FRF/hl.

(21)

Aceste cotizaţii au fost alocate în modul următor: „Rivesaltes”, 25 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Grand Roussillon”, 45 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Banyuls”, 20 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare.

(22)

Prin decizia 98-1 din 10 iulie 1998, CIVDN a instituit, începând cu 1 septembrie 1998, o cotizaţie interprofesională vizând finanţarea acţiunilor de publicitate-promovare şi de funcţionare în favoarea următoarelor DOC: „Rivesaltes”, „Grand Roussillon” şi „Maury”.

(23)

Valorile cotizaţiei pe hectolitru, fără taxe, au fost fixate după cum urmează: „Grand Roussillon”, 25 FRF/hl; „Maury”, 5 FRF/hl; „Rivesaltes”, 35 FRF/hl.

(24)

Aceste cotizaţii au fost alocate în modul următor: „Rivesaltes”, 30 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Grand Roussillon”, 20 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Maury”, 5 FRF/hl pentru funcţionare.

(25)

Cele două cotizaţii precedente au fost abrogate prin decizia 99-1 din 17 decembrie 1999, prin care CIVDN a instituit o cotizaţie interprofesională vizând finanţarea acţiunilor de publicitate-promovare şi de funcţionare în favoarea următoarelor DOC: „Banyuls”, „Banyuls Grand Cru”, „Muscat de Rivesaltes”, „Rivesaltes”, „Grand Roussillon” şi „Maury”.

(26)

Valorile pe hectolitru, fără taxe, au fost fixate după cum urmează: „Grand Roussillon”, 25 FRF/hl; „Rivesaltes”, 35 FRF/hl; „Banyuls” şi „Banyuls Grand Cru”, 25 FRF/hl; „Muscat de Rivesaltes”, 55 FRF/hl; „Maury”, 0 FRF/hl.

(27)

Aceste cotizaţii au fost alocate în modul următor: „Rivesaltes”, 30 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Grand Roussillon”, 20 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Muscat de Rivesaltes”, 50 FRF/hl pentru publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare; „Banyuls şi Banyuls Grand Cru”, 20 FRF/hl publicitate-promovare şi 5 FRF/hl pentru funcţionare.

(28)

Această cotizaţie a continuat, cu uşoare modificări, prin decizia 00-1. Comisia nu dispunea, în momentul deschiderii procedurii de examinare, de informaţii referitoare la durata acestui ultim sistem sau la eventuala continuare a acestuia.

(29)

Comisia a notat, în ceea ce priveşte în primul rând natura cotizaţiilor în speţă, că acestea au fost aprobate direct de Guvernul francez conform procedurii prevăzute de legea nr. 200 din 2 aprilie 1943 privind crearea unui comitet interprofesional al vinurilor dulci naturale şi al vinurilor licoroase cu denumiri controlate. Prin urmare, aprobarea guvernului constituie o condiţie prealabilă pentru adoptarea unor astfel de cotizaţii. Legea nr. 200 prevede în special obligativitatea cotizaţiilor pentru toţi membrii profesiilor interesate chiar din momentul aprobării de către guvern sau, în cazul de faţă, de către Comisar. Prin urmare, acest tip de cotizaţii necesită un act al autorităţii publice pentru a produce toate efectele. De aceea, Comisia a considerat, în stadiul procedurii de examinare, că era vorba de taxe parafiscale, adică de resurse publice.

(30)

În ceea ce priveşte „prima de scoatere temporară din circuitul agricol” prevăzută de sistemul de ajutor francez, astfel de prime nu erau prevăzute de organizarea comună a pieţelor (OCM) şi, mai concret, de Regulamentul (CEE) nr. 456/80 al Consiliului din 18 februarie 1980 privind acordarea primelor de abandonare temporară şi definitivă a anumitor suprafeţe cultivate cu viţă de vie, precum şi a primelor de renunţare la replantare (5). Acest regulament prevedea doar o primă pentru abandonarea temporară sau definitivă a producţiei, plătibilă atunci când un producător decidea să contribuie la diminuarea potenţialului viticol comunitar, mai ales prin desţelenirea viţelor de vie. Deoarece nu a intervenit nicio diminuare a potenţialului şi nu a fost finanţată cu primă nicio acţiune de abandonare, măsura nu părea, în stadiul deschiderii procedurii de examinare, să intre în domeniul de aplicare al vechii OCM vitivinicole, prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 822/87.

(31)

Ajutorul ar fi avut drept scop să uşureze, din punct de vedere financiar, producătorii care, în calitate de antreprenori, ar fi decis în mod liber să se angajeze într-un demers pur comercial, ale cărui taxe par să constituie cheltuieli legate de exercitarea activităţii economice. Conform practicii constante aplicabile a Comisiei şi conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (6), ajutoarele la funcţionare sunt cele care vizează scutirea unei întreprinderi de costurile pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le suporte în cadrul gestiunii sale curente sau al activităţilor sale obişnuite. Această idee este reluată la punctul 3.5 din orientările comunitare referitoare la ajutoarele de stat în sectorul agricol (7) (denumite în continuare „orientările agricole”), conform căruia este vorba, intrinsec, de ajutoare susceptibile să interfereze cu mecanismele care guvernează OCM.

(32)

Comisia a constatat în acest punct că ajutorul a fost acordat la hectar pe an şi că este, deci, strâns legat de cantitatea de vin produsă. Comisia a reamintit că nu poate în niciun caz să aprobe un ajutor care ar fi incompatibil cu dispoziţiile care reglementează o OCM sau care ar contracara buna funcţionare a OCM avută în vedere. În stadiul de deschidere a procedurii de examinare, Comisia a considerat că prima de scoatere temporară din circuitul agricol pare să constituie un ajutor la funcţionare, susceptibil să interfereze cu mecanismele care guvernează OCM vitivinicolă şi că, din acest motiv, ar putea fi incompatibilă cu regulile de piaţă şi de concurenţă aplicabile.

(33)

În ceea ce priveşte costurile de reconversie, articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 prevedea că orice ajutor naţional pentru plantarea de viţă de vie ar fi interzis începând cu 1 septembrie 1988, cu excepţia cazurilor în care o astfel de plantare îndeplinea criteriile referitoare, în special, la atingerea obiectivului de reducere a producţiei sau de ameliorare calitativă, fără a antrena creşterea producţiei. Astfel, ar fi admise numai varietăţile de viţă de vie care ar aduce o îmbunătăţire şi care nu aveau o productivitate ridicată pe suprafaţa cultivată în cauză.

(34)

Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 al Comisiei din 11 septembrie 1989, care fixează criteriile de reţinut în cadrul articolului 14 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 al Consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele naţionale la plantarea suprafeţelor viticole (8), stabileşte criteriile de la care se porneşte în examinarea proiectelor de ajutoare naţionale la plantarea suprafeţelor viticole admisibile în numele articolelor 87, 88 şi 89 din Tratat. Articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 prevede că proiectele de ajutoare naţionale trebuie să demonstreze de manieră satisfăcătoare respectarea obiectivului de diminuare a cantităţii producţiei sau de ameliorare calitativă fără a antrena creşterea producţiei.

(35)

Articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 prevedea că valoarea ajutorului atribuit la hectar de viţă de vie plantată nu putea să depăşească 30 % din costurile reale de desţelenire şi de plantare. Conform autorităţilor franceze, din moment ce costul total al reconversiei realizate ar fi fost de 258 500 000 FRF şi autorităţile publice ar fi contribuit cu 75 250 000 FRF, se poate concluziona că, punând laolaltă toate finanţările, autorităţile publice ar fi contribuit cu 29,11 % din costurile reconversiei efectiv realizate. Or, articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 prevedea că elementul pertinent pentru calcularea costurilor de reconversie era ajutorul efectiv atribuit la hectar de viţă de vie plantată. În stadiul procedurii de examinare, această logică părea să excludă calculele globale la nivelul exerciţiului de reconversie luat în totalitatea sa şi, în consecinţă, calculele bazate pe media la hectar a costurilor totale. În plus, autorităţile franceze calculau această medie în raport cu acţiuni de reconversie diferenţiate.

(36)

În stadiul procedurii de examinare, Comisia a considerat, că ţinând seama de costurile la hectar avansate de autorităţile franceze (110 000 FRF/ha), ajutoarele acordate în acest caz ar fi trebuit să fie limitate la 33 000 FRF/ha şi la 30 % din costurile reale suportate de producători la nivel individual. Prin urmare, orice depăşire a acestui plafon, respectiv orice depăşire a valorii de 30 % din costurile reale la nivel individual, ar putea constitui un ajutor incompatibil cu normele aplicabile.

(37)

În virtutea drepturilor de care dispune în baza articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (9), Comisia a solicitat autorităţilor franceze să îi trimită toate informaţiile necesare referitoare la cele două reconversii efectuate. Acestea trebuiau să conţină în special: informaţiile privind numărul de viticultori care au beneficiat de ajutoare naţionale la plantarea suprafeţelor viticole; suprafaţa vizată, clasificată pe categorie de sol; partea din această suprafaţă în care plantarea a fost precedată de o desţelenire; partea din această suprafaţă recunoscută ca fiind adecvată pentru producţia de VQPRD; destinaţia suprafeţelor plantate (struguri de vin, struguri de masă, struguri pentru uscat, pepinieră sau viţă de portaltoi etc.); varietăţile utilizate; dovada autorizaţiei prealabile a autorităţilor franceze pentru utilizarea varietăţilor menţionate; evoluţia potenţialului de producţie; orice informaţie oportună referitoare la nivelul ajutorului.

(38)

În ceea ce priveşte ajutoarele pentru publicitate-promovare instituite de anumite DOC, autorităţile franceze au semnalat că sistemul de reglementare relativ la taxa parafiscală destinată finanţării CIVDN a făcut obiectul unor notificări regulate şi fusese deja examinat şi aprobat de către Comisie. Într-adevăr, Comisia aprobase în final, în cadrul ajutorului de stat nr. N 184/97 (10) („Ajutoare şi taxe parafiscale în favoarea CIVDN”) şi pentru o perioadă până la sfârşitul lui 2002, un ajutor de stat finanţat printr-o taxă parafiscală pentru a acoperi, între altele, acţiuni de publicitate-promoţionale şi de funcţionare în favoarea CIVDN. Or, conform informaţiilor primite, cotizaţiile în acest caz sunt percepute de către CIVDN în plus faţă de taxa parafiscală destinată acţiunilor de comunicare şi de promovare deja autorizate de Comisie. De aceea, Comisia a considerat, în stadiul procedurii de examinare, că autorizaţia acordată anterior nu constituia o autorizaţie implicită pentru orice modificare sau orice altă măsură adăugată ajutorului autorizat anterior.

(39)

Comisia a solicitat autorităţilor franceze să îi trimită informaţiile necesare referitoare la aceste sisteme de ajutor, inclusiv sistemele nemenţionate şi nenotificate, care pot fi în prezent în vigoare, pentru a-i permite să aprecieze compatibilitatea lor în special cu criteriile negative şi pozitive aplicabile în materie de publicitate şi de promovare şi nivelul maxim de ajutor care poate fi autorizat. Aceste informaţii ar trebui, de asemenea, să permită estimarea repercusiunilor unui eventual cumul de ajutoare între sistemul autorizat anterior şi sistemele nenotificate care fac obiectul prezentei decizii.

(40)

Comisia a constatat, de asemenea, că taxele parafiscale în cazul de faţă erau, în ceea ce priveşte mecanismele lor, foarte asemănătoare cu taxa deja autorizată de Comisie. Din mai multe texte care instituie taxele din cazul de faţă, rezultă că acestea afectau numai producţia viticolă dintr-o regiune determinată. Prin urmare, s-a putut concluziona, în stadiul procedurii de examinare, că niciun produs importat nu era supus, respectiv nu a fost supus, taxelor parafiscale vizate în acest caz.

(41)

Reclamantul a prezentat comentariile care urmează, solicitând confidenţialitatea identităţii sale. După ce a examinat motivele invocate, Comisia consideră oportună respectarea voinţei sale.

(42)

În opinia reclamantului, prima de scoatere temporară din circuitul agricol şi ajutorul la reconversie nu ar fi decât două componente ale unui sistem unic de ajutoare care vizează reducerea comercializării unice a unei producţii specifice. Ajutoarele acordate pentru scoaterea temporară din circuitul agricol a parcelelor şi cele acordate pentru reconversie ar trebui să fie cumulate pentru a evalua conformitatea lor cu dreptul comunitar.

(43)

Reclamantul consideră că gestionarea financiară autonomă a Planului Rivesaltes prevăzută în decizia CIVDN 96-1 din 5 iulie 1996 nu ar fi fost respectată, deoarece prima de scoatere temporară din circuitul agricol ar fi fost finanţată din fonduri care nu proveneau numai din cotizaţia interprofesională instituită în 1996. Prin urmare, prima de scoatere temporară din circuitul agricol ar fi fost finanţată, cu peste 11 milioane de FRF, din fondurile proprii ale CIVDN. În afară de aceasta, o parte a fondurilor obţinute prin cotizaţia de publicitate-promovare ar fi fost utilizată pentru a finanţa planul, în special prima de scoatere temporară din circuitul agricol.

(44)

Conform reclamantului, consiliul general al departamentului Pirineii Orientali ar fi acordat CIVDN 2 milioane de FRF la începutul exerciţiului financiar 2000, destinate să finanţeze prima de scoatere temporară din circuitul agricol. În plus, consiliul general amintit ar fi pretins, în revista sa „L’accent Catalan” din luna martie 2003, faptul de a fi plătit direct viticultorilor, pe lângă ajutoarele acordate pentru prima de scoatere temporară din circuitul agricol şi pentru reconversie, un ajutor la hectar în valoare totală de 761 euro, ulterior de 1 293 euro, în cadrul Planului Rivesaltes. Acest ajutor nu ar fi fost notificat Comisiei.

(45)

În ceea ce priveşte ajutoarele pentru publicitate-promovare, reclamantul consideră că venitul din taxele parafiscale aferente în favoarea CIVDN ar fi fost utilizate pentru finanţarea campaniilor de promovare a propriilor produse, adică a anumitor întreprinderi, şi nu pentru finanţarea campaniilor de promovare a diferitelor categorii de DOC în general. Aceste practici ar fi aplicate încă în prezent de către comitetul interprofesional al vinurilor din Roussillon (CIVR), entitate care a luat locul CIVDN, aflat în lichidare. Aceste ajutoare ar fi fost contrare dispoziţiilor comunitare, neavând un obiectiv de interes general.

(46)

În opinia reclamantului, în decursul anilor 2001 şi 2002, CIVDN ar fi continuat să pretindă comercianţilor să plătească taxe parafiscale, chiar dacă organizaţia care i-a succedat, CIVR, începea, de asemenea, să factureze cotizaţii, ceea ce ar constitui o ilegalitate în raport cu legislaţia internă.

(47)

Prin scrisoarea din 16 iunie 2003, autorităţile franceze şi-au prezentat observaţiile cu privire la decizia Comisiei de a deschide procedura prevăzută în articolul 88 alineatul (2) din tratat împotriva ajutorului notificat.

(48)

Iniţial, autorităţile franceze au confirmat că sistemele în cauză nu au continuat să funcţioneze după perioada stabilită iniţial, şi anume cinci ani de la anul de comercializare 1996/1997. În orice caz, prin scrisorile din 14 decembrie 2000 şi 6 decembrie 2001, Comisia fusese informată cu privire la dizolvarea CIVDN. CIVR care a înlocuit CIVDN nu a luat nici o măsură de acelaşi tip.

(49)

Autorităţile franceze explică că măsura nu avea ca obiectiv diminuarea potenţialului viticol, deoarece angajamentul beneficiarilor consta în a accepta să comercializeze producţia parcelelor scoase temporar din circuitul agricol în vin de masă sau „vins de pays” şi nu în DOC. În plus, această primă nu ar putea fi asimilată, cum susţine Comisia, unui simplu ajutor la funcţionare care ar fi constituit o uşurare necuvenită a bugetului.

(50)

Într-adevăr, prima avea drept obiectiv să asigure beneficiarilor o compensaţie pentru angajamentul de a nu comercializa sub formă de DOC producţia parcelelor scoase temporar din circuitul agricol. Prin urmare, aceasta nu antrena, pentru beneficiari, nicio completare a venitului, ci o simplă compensaţie a unui deficit la venit.

(51)

Astfel, în momentul aplicării măsurii, un hectar de viţă de vie DOC Rivesaltes ar genera, pe baza randamentului maxim autorizat de 40 hl, o producţie repartizată în 25 hl de vinuri dulci naturale la 1 140 FRF/hl şi 15 hl de vinuri de masă sau „vins de pays” la 350 FRF/hl, dând o cifră de afaceri cuprinsă între 32 250 FRF şi 33 000 FRF/ha. După retragerea din circuitul agricol, hectarul de viţă de vie a putut produce 50 hl în vin de masă sau „vins de pays” (medie agronomică departamentală), adică o cifră de afaceri cuprinsă între 12 500 FRF şi 17 500 FRF/ha.

(52)

Diferenţa medie după scoaterea temporară din circuitul agricol (deficitul la venit pentru producători) se situa deci la aproximativ 15 000 FRF/ha, din care, trebuie, pentru acurateţe, să se deducă costul alcoolului utilizat la producerea vinurilor dulci naturale (VDN), adică 2 000 FRF pentru 25 hl, ceea ce aduce diferenţa netă la 13 000 FRF/ha.

(53)

Chiar dacă se ţine seama de faptul că, din 1999, din cauza diminuării preţului la producţia de VDN (900 FRF/hl), diferenţa s-a redus, aceasta se ridica în toate cazurile la 6 500 FRF/ha [26 000 FRF (cifră de afaceri/ha DOC) -17 500 FRF (cifră de afaceri/ha în vin de masă sau „vins de pays”) -2 000 FRF (costul alcoolului pentru producerea VDN)].

(54)

În aceste condiţii, autorităţile franceze consideră că prima de scoatere temporară din circuitul agricol nu a putut în niciun fel să constituie un ajutor la funcţionare care să constituie pentru beneficiari o completare necuvenită a venitului sau o uşurare a bugetului.

(55)

În plus, autorităţile franceze subliniază că prima de scoatere temporară din circuitul agricol nu a afectat mecanismele OCM vitivinicole prin eventualele perturbări pe care le-ar fi putut antrena pe piaţă. Astfel, în departamentul Pirineii Orientali, pentru anii de comercializare 1996/1997-1999/2000, nu a fost distilat nici un volum în cadrul distilării obligatorii. Pe de altă parte, volumele la care s-a făcut distilare preventivă pentru anii de comercializare avuţi în vedere indică o funcţionare normală a pieţei de vinuri de masă şi „vins de pays”.

(56)

Cu titlu subsidiar, autorităţile franceze insistă asupra caracterului solidar al acestei măsuri, care nu ar fi fost finanţată prin credite de la bugetul de stat, ci printr-o cotizaţie interprofesională achitată chiar de producători.

(57)

Potrivit autorităţilor franceze, această măsură constituia o completare excepţională a ajutorului naţional acordat pentru reînnoirea viţei de vie, care a fost instituit în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 2741/89.

(58)

Autorităţile franceze amintesc că ajutorul pentru ameliorarea soiurilor de viţă cultivate este un dispozitiv a cărui primă notificare datează din 1993 (ajutor nr. N 769/93) şi care a făcut obiectul unei fişe (FR/XXX/05.00/017) în inventarele succesive ale ajutoarelor naţionale. În ceea ce priveşte raportul anual, autorităţile franceze explică că trimiterea menţionată la articolul 8 din Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 poate fi făcută „în cadrul comunicării anuale făcute de statele membre în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87”. Or, articolul 9 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 prevede că „în fiecare an înainte de 1 septembrie statele membre adresează Comisiei… o comunicare privind evoluţia potenţialului viticol care conţine o listă a suprafeţelor cultivate cu viţă de vie pe teritoriul lor”, precum şi „înainte de 1 decembrie… un raport privind evoluţia potenţialului viticol”.

(59)

Autorităţile franceze reamintesc că transmit anual Oficiului statistic al Comunităţilor Europene, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87, lista suprafeţelor cultivate cu viţă de vie, clasificate pe departament şi pe tip de struguri produşi (struguri de vin din care VQPRD, viţe de vie cu struguri de masă), precum şi lista desţelenirilor şi plantărilor de viţă de vie potrivit aceluiaşi mod de clasificare pe departament şi pe tip de struguri produşi. Autorităţile franceze au anexat o copie a tabelelor trimise pentru anul de comercializare 1997/1998. În aceste condiţii, autorităţile franceze consideră că nu li se poate reproşa că s-ar fi sustras obligaţiilor care decurg din Regulamentul (CEE) nr. 822/87.

(60)

Pentru a stabili un bilanţ exact şi exhaustiv al ajutorului la reconversie „Planul Rivesaltes”, se cuvine, potrivit autorităţilor franceze, să se ia în calcul faptul că suprafeţele în Muscat de Rivesaltes fuseseră excluse din completarea la ajutorul pentru reînnoirea prevăzută de plan. Ele au beneficiat doar de ajutorul la reînnoire cu o dobândă corespunzând baremului naţional. Cu toate acestea, suma totală de 85 milioane de FRF de care autorităţile franceze au ţinut seama în notele lor precedente include 31 milioane de FRF de ajutor naţional la reînnoirea viţei de vie corespunzând suprafeţelor în Muscat.

(61)

La final, bilanţul ajutorului la reconversie, în cadrul Planului Rivesaltes, pentru suprafeţele cu „vins de pays” de soi şi pentru Côtes du Roussillon villages, se stabileşte în felul următor:

(62)

În ansamblu, în cadrul planului, o sumă totală de 36,623 milioane de FRF a fost vărsată pentru reînnoirea viţei de vie pe o suprafaţă de 1 238 ha şi la 875 de producători.

(63)

Numărul cazurilor depăşind 33 000 FRF/ha este de 221, priveşte o suprafaţă de 166 ha şi corespunde unei sume totale de 0,883 milioane de FRF.

(64)

Autorităţile franceze au trimis lista varietăţilor utilizate în reconversii, precum şi diferitele decizii care fixează anual dobânda ajutorului.

(65)

Autorităţile franceze precizează, întâi de toate, că aceste acţiuni nu au fost continuate după 31 decembrie 2000.

(66)

Fiind vorba despre acţiuni de publicitate-promovare finanţate din încasările provenite din cotizaţia voluntară obligatorie (CVO), ele au fost de aceeaşi natură ca cele finanţate din venitul provenit taxa parafiscală, notificată şi aprobată de Comisie (ajutoare nr. N 230/90 (11) şi N 184/97).

(67)

Creditele generate de perceperea CVO au permis, deci, realizarea acţiunilor finanţate din taxa parafiscală. De fapt, s-a dovedit necesară accentuarea promovării acestor vinuri, pentru a dezvolta pieţe de desfacere pentru acestea, dacă se ţine seama de situaţia pieţei care avea efecte grave asupra economiei viticole locale.

(68)

În această privinţă, autorităţile franceze notează că, fiind vorba de ajutoare pentru promovare, finanţarea acestora este autorizată până la 100 %. În cazul ajutoarelor pentru publicitate, autorităţile franceze subliniază faptul că a fost vorba de campanii în favoarea produselor sub DOC, finanţate prin colectarea de taxe parafiscale şi de contribuţii voluntare.

(69)

Ca răspuns la solicitarea Comisiei, autorităţile franceze au trimis exemple din materialul publicitar-promoţional folosit.

(70)

Prin scrisoarea din 10 septembrie 2004, autorităţile franceze au răspuns observaţiilor depuse de terţi. Ele explică, că s-a făcut aluzie, în special, la faptul că ajutoarele ar fi fost deturnate de la obiectivul lor iniţial în profitul unei societăţi concurente a terţilor interesaţi. Autorităţile franceze şi-au manifestat dezaprobarea cu privire la astfel de acuzaţii, care ar incrimina direct probitatea diferitelor administraţii implicate şi, prin urmare, au invitat Comisia să nu ţină seama de astfel de argumente.

(71)

În conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat, „cu excepţia derogărilor prevăzute de prezentul tratat [menţionat], sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.”

(72)

Articolul 76 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87, aplicabil în momentul acordării ajutoarelor, prevedea că, exceptând dispoziţiile contrare din regulamentul menţionat, articolele 92, 93 şi 94 din tratat (devenite articolele 87, 88 şi 89) erau aplicabile producţiei şi comerţului cu produse viticole.

(73)

Sunt considerate ajutoare acele intervenţii care, sub orice formă ar fi, sunt susceptibile să favorizeze direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l-ar fi obţinut în condiţii normale de piaţă.

(74)

În ceea ce priveşte natura cotizaţiilor în cazul de faţă, Comisia notează că acestea au necesitat adoptarea unui act al autorităţii publice pentru a-şi produce toate efectele şi că resursele astfel produse au servit ca instrument pentru stabilirea unei politici sprijinite de stat. În plus, nu s-a stabilit că beneficiarii ajutoarelor sunt încă supuşi plătirii taxelor corespunzătoare. Din aceste motive, ele nu îndeplinesc criteriile propuse de Curtea de Justiţie în jurisprudenţa sa, pentru a nu cădea sub incidenţa articolului 87 alineatul (1) din tratat (12). De aceea, Comisia consideră că este vorba, în acest caz, de taxe parafiscale, adică de resurse publice.

(75)

În plus, conform jurisprudenţei Curţii, sunt considerate ajutoare acele intervenţii care, sub diverse forme, reduc taxele incluse în mod normal în bugetul unei întreprinderi şi care, astfel, fără a fi subvenţii în sensul strict al cuvântului, sunt de aceeaşi natură şi au efecte identice (13).

(76)

În ceea ce priveşte existenţa, respectiv natura ajutorului, acesta trebuie să fie stabilit la nivelul beneficiarilor potenţiali ai Planului Rivesaltes, ca şi cotizaţiile interprofesionale pentru publicitate-promovare şi funcţionarea anumitor DOC şi a finanţării lor. În cazul de faţă, sprijinul acordat a favorizat anumite întreprinderi din moment ce ajutorul a fost acordat numai producătorilor DOC care operează în anumite regiuni stabilite.

(77)

Pentru a stabili dacă ajutorul intră în domeniul de aplicare a articolului 87 alineatul (1) din tratat, trebuie stabilit dacă acesta este susceptibil să afecteze schimburile comerciale între statele membre.

(78)

Curtea a constatat că, atunci când un avantaj acordat de un stat membru consolidează poziţia unei categorii de întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în schimburile comerciale intracomunitare, acestea din urmă trebuie să fie considerate ca fiind influenţate de acest avantaj (14).

(79)

Faptul că există schimburi între statele membre în sectorul vitivinicol pare să fie bine demonstrat de existenţa unei OCM în sectorul respectiv.

(80)

Tabelul următor indică, cu titlu exemplificativ, nivelul schimburilor comerciale de produse viticole între Franţa şi celelalte state membre în decursul ultimilor doi ani ai reconversiilor menţionate în Franţa.

(81)

Prin urmare, ajutoarele acordate pot afecta schimburile comerciale între statele membre şi pot denatura sau pot ameninţa să denatureze concurenţa în măsura în care ele favorizează anumite producţii viticole naţionale în detrimentul producţiei altor state membre. Într-adevăr, sectorul viticol este extrem de deschis concurenţei la nivel comunitar şi, prin urmare, foarte sensibil la orice măsură în favoarea producţiei într-unul sau altul dintre statele membre.

(82)

Comisia consideră, având în vedere explicaţiile de mai sus, că măsurile în favoarea întreprinderilor producătoare de DOC care funcţionează în anumite regiuni specifice constituie un avantaj finanţat din resurse publice, care le este conferit şi de care alţi operatori nu pot beneficia, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa, favorizând anumite întreprinderi şi sectoare de producţie, din moment ce este susceptibil să afecteze schimburile comerciale între statele membre. Prin urmare măsura constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat.

(83)

Articolul 87 din tratat cunoaşte, totuşi, excepţii de la principiul general de incompatibilitate a ajutoarelor de stat cu tratatul, deşi unele dintre ele nu sunt aplicabile în cazul de faţă în mod evident, în special cele prevăzute la alineatul (2) din articolul menţionat. Acestea nu au fost invocate de către autorităţile franceze.

(84)

În ceea ce priveşte derogările prevăzute la articolul 87 alineatul (3) din tratat, ele trebuie să fie interpretate strict în timpul examinării oricărui program de ajutor cu finalitate regională sau sectorială sau în orice caz individual de aplicare a sistemelor de ajutoare generale. Ele nu pot, în special, să fie acordate decât în cazul în care Comisia ar putea să stabilească faptul că ajutorul este necesar pentru realizarea unuia dintre obiectivele în cauză. Acordarea beneficiului derogărilor amintite cu ajutoare care nu implică o astfel de compensaţie ar însemna să se permită prejudicii aduse schimburilor comerciale între statele membre şi denaturări nejustificate ale concurenţei faţă de interesul comunitar şi, prin urmare, avantaje necorespunzătoare pentru operatorii din anumite state membre.

(85)

Comisia consideră că ajutoarele în cauză nu sunt destinate să favorizeze dezvoltarea economică a unei regiuni în care nivelul de viaţă este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (a) din tratat. Ele nu sunt destinate nici să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (b) din tratat. Ajutoarele nu sunt destinate să promoveze cultura sau conservarea patrimoniului în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (d) din tratat.

(86)

Articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat prevede că pot fi considerate ca fiind compatibile cu piaţa comună ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu aduc modificări condiţiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Pentru a putea beneficia de derogarea vizată în punctul amintit, ajutoarele trebuie să contribuie la dezvoltarea sectorului în discuţie.

(87)

Comisia remarcă faptul că autorităţile franceze nu au notificat Comisiei proiectele care au instituit ajutoarele din cazul de faţă, aşa cum prevede articolul 88 alineatul (3) din tratat. Articolul 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 defineşte ajutorul ilegal ca pe un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condiţiilor prevăzute la articolul 93 alineatul (3) din tratat. Obligaţia de notificare a ajutoarelor de stat a fost consacrată articolului 1 litera (c), din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 (15).

(88)

Dat fiind faptul că măsurile puse în aplicare de către Franţa conţin elemente de ajutor de stat, rezultă că este vorba despre ajutoare noi, nenotificate Comisiei şi, prin urmare, ilegale în sensul tratatului.

(89)

Conform punctului 23.3 din liniile directoare agricole şi comunicării Comisiei privind stabilirea normelor aplicabile evaluării ajutoarelor de stat ilegale (16), orice ajutor ilegal în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 trebuie să fie evaluat conform normelor şi orientărilor în vigoare în momentul acordării ajutorului.

(90)

Orientările agricole se aplică de la 1 ianuarie 2000. Prin urmare, orice ajutor acordat după această dată va trebui să fie analizat pe baza orientărilor menţionate. În schimb, orice ajutor acordat înainte de această dată va trebui, după caz, să fie analizat pe baza dispoziţiilor şi practicii aplicabile înainte de 1 ianuarie 2000.

(91)

Punctul 3.2 din orientările agricole prevede că, deşi articolele 87, 88 şi 89 din tratat sunt pe deplin aplicabile sectoarelor acoperite de OCM, aplicarea lor rămâne, totuşi, supusă dispoziţiilor stabilite de regulamentele vizate. Altfel spus, recurgerea de către un stat membru la dispoziţiile articolelor 87, 88 şi 89 din tratat nu poate prevala asupra aplicării dispoziţiilor din regulamentul care reglementează OCM în cauză (17). De asemenea, Comisia trebuie să examineze dacă un ajutor nu ar fi contrar bunei funcţionări a pieţelor avute în vedere şi nu ar fi, în consecinţă, incompatibil cu piaţa comună.

(92)

În ceea ce priveşte ajutoarele prevăzute de Planul Rivesaltes, acestea au fost acordate între 1 ianuarie 1997 şi 31 iulie 2000, adică înainte de intrarea în vigoare, la 1 august 2000, a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole. Din moment ce este vorba despre măsuri intră în domeniul de aplicare a OCM vitivinicole, ele trebuie să fie examinate pe baza legislaţiei în vigoare la momentul respectiv, adică Regulamentul (CEE) nr. 822/87.

(93)

În ceea ce priveşte ajutoarele pentru publicitate-promovare utilizate pentru anumite DOC, care, potrivit autorităţilor franceze, nu au fost continuate după 31 decembrie 2000, compatibilitatea ajutoarelor acordate trebuie să fie verificată pe baza orientărilor aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitatea produselor care figurează în anexa I la tratatul CE şi pentru anumite produse care nu figurează în anexa I (18), care, la punctul 70, prevede că orice ajutor ilegal în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 este evaluat în conformitate cu normele şi orientările aplicabile în momentul în care este acordat ajutorul.

(94)

În ceea ce priveşte ajutoarele de stat finanţate printr-o taxă parafiscală, acţiunile finanţate de ajutoare, precum şi normele însele de finanţare ale ajutoarelor, trebuie să facă obiectul unei examinări a Comisiei.

(95)

Prima de scoatere temporară din circuitul agricol a fost finanţată printr-o cotizaţie interprofesională, obligatorie conform autorităţilor publice, pentru reconversia viticolă. Prima avea drept scop să indemnizeze producătorii pentru pierderile de venituri antrenate de angajamentul lor de a nu mai revendica DOC „Rivesaltes” şi de a-şi reorienta producţia spre vinuri de masă şi „vins de pays”.

(96)

Or, primele de scoatere temporară din circuitul agricol precum cele prevăzute de sistemul de ajutor france nu erau prevăzute de OCM şi, mai concret, de Regulamentul (CEE) nr. 456/80. Acest regulament prevedea doar o primă la abandonarea temporară sau definitivă a producţiei, plătibilă atunci când un producător decidea să contribuie la diminuarea potenţialului viticol comunitar îndeosebi prin desţelenirea viţelor de vie.

(97)

Comisia remarcă faptul că măsura franceză nu avea ca obiect diminuarea producţiei de vin, ci numai nerevendicarea DOC Rivesaltes. Astfel, din moment ce nu a intervenit nicio diminuare a potenţialului viticol şi nicio acţiune de abandonare nu a fost finanţată de primă, măsura nu intră în domeniul de aplicare a vechii OCM vitivinicole.

(98)

Deşi aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 456/80 pare să fie exclusă din moment ce nu există o abandonare a producţiei, măsura trebuie examinată pe baza altor dispoziţii orizontale în materie de ajutoare de stat. Într-adevăr, articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 456/80 preciza că dispoziţiile din regulamentul menţionat nu reprezentau un obstacol pentru acordarea de ajutoare prevăzute de reglementările interne, destinate îndeplinirii unor obiective analoage obiectivelor urmărite de acest regulament, sub rezerva unei examinări în temeiul articolelor 92, 93 şi 94 din tratat (devenite articolele 87, 88 şi 89).

(99)

Măsura din cazul de faţă nu prevedea abandonarea producţiei. Prin urmare, ea nu poate fi asimilată unei măsuri destinate îndeplinirii unor obiective analoage obiectivelor urmărite de Regulamentul (CEE) nr. 456/80, altfel spus diminuarea potenţialului viticol.

(100)

Autorităţile franceze au explicat ele însele că măsura nu urmărea diminuarea potenţialului viticol, deoarece angajamentul beneficiarilor consta în a accepta să comercializeze producţia parcelelor scoase temporar din circuitul agricol în vin de masă sau „vin de pays”, şi nu în DOC.

(101)

Autorităţile franceze precizează că prima avea ca obiectiv să asigure beneficiarilor o compensaţie a angajamentului lor de a nu comercializa în DOC producţia parcelelor scoase temporar din circuitul agricol. Astfel, potrivit acestor autorităţi, ea nu antrena, deci, pentru beneficiari nici o completare a venitului, ci o simplă compensaţie a unei pierderi la venit. De aceea, această primă nu ar putea fi asimilată unui simplu ajutor de funcţionare care, în mod necorespunzător, ar fi constituit o uşurare a bugetului.

(102)

Or, contrar preconizărilor autorităţilor franceze, Comisia consideră că ajutorul naţional a avut drept scop să uşureze financiar producătorii care, în calitate de antreprenori, ar fi decis liber să se angajeze într-un demers pur comercial, ale cărui taxe care derivau de aici constituiau cheltuieli legate de exercitarea activităţii economice. Într-adevăr, compensarea de către stat a unui deficit la venit liber asumat de către operatorii economici constituie un ajutor public care are drept consecinţă atenuarea repercusiunilor economice ale unui astfel de demers.

(103)

Conform practicii constante a Comisiei, aplicabile înainte de adoptarea orientărilor agricole la 1 ianuarie 2000 şi conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie (19), ajutoarele la funcţionare sunt cele care vizează să elibereze o întreprindere de costurile pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le suporte ea însăşi, în cadrul gestiunii sale curente sau a activităţilor sale normale. Tribunalul reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa constantă, ajutoarele la funcţionare nu pot în nici un caz să fie declarate compatibile cu piaţa comună, în aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, în măsura în care ele riscă, prin chiar natura lor, să modifice condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun.

(104)

Această idee este reluată la punctul 3.5 din orientările agricole, care prevede că ajutoarele de stat unilaterale, destinate doar ameliorării situaţiei financiare a producătorilor, dar care nu contribuie în nici un fel la dezvoltarea sectorului, în special cele acordate doar pe baza a preţului, a cantităţii, a unităţii de producţie sau a unităţii mijloacelor de producţie sunt asimilate ajutoarelor la funcţionare, incompatibile cu piaţa comună. Punctul 3.5 menţionat adaugă faptul că este vorba, în mod intrinsec, despre ajutoare susceptibile să interfereze cu mecanismele care guvernează OCM.

(105)

Comisia notează că ajutorul a fost acordat la hectar pe an pe baza unei continuări a producţiei şi că era, prin urmare, strâns legat de cantitatea de vin produsă.

(106)

Comisia consideră, astfel, că prima de scoatere temporară din circuitul agricol constituie un ajutor la funcţionare susceptibil să interfereze cu mecanismele care guvernează OCM vitivinicolă şi că, din acest motiv, ea este incompatibilă cu regulile de piaţă şi de concurenţă aplicabile.

(107)

Articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87 prevedea că orice ajutor naţional pentru plantaţiile de viţă de vie ar fi interzis începând cu 1 septembrie 1988, cu excepţia ajutoarelor care răspund criteriilor care permit atingerea obiectivului de diminuare a cantităţii producţiei sau de ameliorare calitativă fără a antrena creşterea producţiei.

(108)

Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 stabileşte criteriile pornind de la care sunt examinate proiectele de ajutoare naţionale acordate la plantarea de suprafeţe viticole admisibile în temeiul articolelor 92, 93 şi 94 din tratat (devenite articolele 87, 88 şi 89).

(109)

Articolul 2 din regulamentul menţionat prevede că proiectele de ajutoare naţionale trebuie să demonstreze, într-o manieră satisfăcătoare, respectarea obiectivului menţionat la articolul 14 alineatul (2) a doua liniuţă din Regulamentul (CEE) nr. 822/87, de diminuare a cantităţii producţiei sau de ameliorare calitativă fără a antrena creşterea producţiei.

(110)

Articolul 3 din regulamentul menţionat prevede că plantarea trebuie să fie făcută cu o varietate care, pe suprafaţa vizată, nu este considerată ca având o productivitate ridicată, este recunoscută ca fiind amelioratoare şi este în mod specific autorizată de către autorităţile naţionale în cadrul proiectului de ajutor în cauză.

(111)

Autorităţile franceze au reamintit că ele transmit anual Oficiului statistic al Comunităţilor Europene, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CEE) nr. 822/87, lista suprafeţelor cultivate cu viţă de vie, clasificate pe departament şi pe tip de struguri produşi (struguri de vin din care VQPRD, viţe de vie cu struguri de masă), precum şi lista desţelenirilor şi plantărilor de viţelor de vie prezentată conform aceluiaşi mod de clasificare pe zonă şi pe tip de struguri produşi. Autorităţile franceze au anexat copia tabelelor trimise pentru anul de comercializare 1997/1998.

(112)

Într-adevăr, Comisia a primit din partea autorităţilor franceze informaţii privind varietăţile utilizate în reconversii, care îi permit să constate respectarea condiţiilor reamintite la considerentele 107-110. Aceste informaţii au permis deja Comisiei, în trecut, să constate că aceste varietăţi corespund caracteristicilor impuse de reglementarea comunitară aplicabilă în momentul acordării ajutoarelor.

(113)

Articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 prevedea că valoarea totală a ajutorului atribuit la hectar de viţă de vie plantată nu putea să depăşească 30 % din costurile reale de desţelenire şi plantare. Costurile care trebuiau luate în considerare la acordarea ajutorului puteau fi determinate în mod forfetar în fiecare regiune, în special în funcţie de caracteristicile geomorfologice.

(114)

Potrivit primelor informaţii furnizate de către autorităţile franceze, punând laolaltă toate finanţările, autorităţile publice ar fi contribuit cu 29,11 % din costurile reconversiei efectiv realizate. Astfel, autorităţile franceze concluzionează că valoarea totală a ajutorului nu a depăşit plafonul de 30 % prevăzut de legislaţia comunitară.

(115)

Articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2741/89 prevedea că elementul pertinent pentru calcularea costurilor de reconversie era ajutorul acordat efectiv la hectar de viţă de vie plantată. Această logică exclude calculele globale la nivelul exercitării reconversiei luată în totalitatea sa şi, în consecinţă, calculele bazate pe media la hectar a costurilor totale.

(116)

Comisia consideră că, ţinând seama de costurile la hectar prezentate de autorităţile franceze (110 000 FRF/ha), ajutoarele acordate în cazul de faţă ar fi trebuit să fie limitate la 33 000 FRF/ha şi la 30 % din costurile reale suportate producători la nivel individual.

(117)

Noile informaţii furnizate de către autorităţile franceze explică faptul că, în ansamblu, în cadrul planului, o sumă totală de 36,623 milioane de FRF ar fi fost plătită pentru reînnoirea viţei de vie pe o suprafaţă de 1 238 ha şi la 875 de producători. Numărul cazurilor depăşind 33 000 FRF/ha ar fi fost de 221 şi privea o suprafaţă de 166 ha corespunzând unei sume totale de 883 000 FRF.

(118)

Comisia concluzionează că orice depăşire de 30 % a costurilor reale şi/sau a plafonului de 33 000 FRF/ha, în cazuri individuale, constituie un ajutor de stat incompatibil cu normele aplicabile.

(119)

Comisia a aprobat în final, în cadrul ajutorului de stat nr. N 184/97 şi pentru o perioadă până la sfârşitul anului 2002, un ajutor de stat finanţat printr-o taxă parafiscală pentru a acoperi, între altele, acţiuni de publicitate-promovare şi de funcţionare în folosul CIVDN. Sistemul iniţial fusese aprobat de către Comisie în 1990, în cadrul ajutorului de stat nr. N 230/90. Comisia concluzionase în acel moment că ajutoarele pentru promovarea colectivă vizând ameliorarea şi consolidarea imaginii de marcă a vinurilor dulci naturale în faţa consumatorului şi dezvoltarea vânzărilor erau acordate în conformitate cu dispoziţiile de încadrare a ajutoarelor naţionale pentru publicitatea produselor agricole şi a anumitor produse care nu figurează în anexa II la Tratatul CEE, dar cu excepţia produselor de pescuit (20), aplicabilă acestui tip de ajutoare. În plus, Comisia a considerat că sumele legate de cheltuielile administrative ale CIVDN nu trebuiau să fie considerate ajutoare ca atare.

(120)

Comisia consideră că autorizaţia acordată în cadrul ajutorului de stat nr. N 184/97 nu constituie o autorizaţie implicită pentru orice modificare, respectiv pentru orice altă măsură, precum cea din cazul de faţă, care s-ar adăuga ajutorului autorizat anterior.

(121)

Or, autorităţile franceze au confirmat că acţiunile de publicitate-promovare finanţate din încasările provenind din CVO au fost de aceeaşi natură ca cele finanţate din venitul provenit din taxa parafiscală notificată şi aprobată de Comisie. Potrivit autorităţilor franceze, era vorba doar de o creştere a bugetului global al măsurii.

(122)

Având în vedere că aceleaşi condiţii ar fi fost aplicate în acordarea acestor ajutoare, Comisia, referindu-se la decizia sa din cadrul ajutorului de stat nr. N 184/97, este deci în măsură să concluzioneze că ajutoarele pentru publicitate-promovare şi de funcţionare ale DOC finanţate prin noile cotizaţii sunt compatibile cu normele aplicabile privind concurenţa.

(123)

Comisia ia notă de comentariile terţului, potrivit cărora acţiunile finanţate ar fi încălcat normele privind concurenţa aplicabile ajutoarelor pentru publicitatea produselor agricole, deoarece ar fi fost plătite întreprinderilor particulare. Or, elementele prezentate în sprijinul acestei afirmaţii subliniază mai degrabă că acţiunile menţionate sunt măsuri de promovare asimilabile acţiunilor de asistenţă tehnică, ai căror beneficiari pot foarte bine să fie viticultorii.

(124)

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie (21), Comisia consideră normal că finanţarea unui ajutor de stat prin taxele obligatorii poate afecta ajutorul, având un efect protector care depăşeşte ajutorul propriu-zis. Cotizaţiile în cauză constituie, într-adevăr, taxe obligatorii. În conformitate cu aceeaşi jurisprudenţă, Comisia consideră că un ajutor nu poate fi finanţat prin taxe parafiscale care grevează, de asemenea, produse importate de alte state membre.

(125)

Comisia a concluzionat deja, în special în cadrul ajutorului de stat nr. N 184/97, că sistemul instituit de autorităţile franceze nu avea efect asupra produselor importate.

(126)

Din textele care instituie taxele parafiscale din cazul de faţă rezultă că acestea afectează numai producţia de vinuri dulci naturale DOC din regiunea Pirineii Orientali. În ceea ce priveşte prima de scoatere temporară din circuitul agricol, aceasta a fost finanţată printr-o cotizaţie având efect numai asupra producţiei regionale de vinuri vizate de măsură, prin urmare excluzând orice produs importat.

(127)

Prin urmare, se poate concluziona că niciun produs importat nu este supus, respectiv nu a fost supus, taxelor parafiscale vizate în cazul de faţă.

(128)

Ajutorul de stat pe care Franţa l-a pus în aplicare sub formă de primă de scoatere temporară din circuitul agricol acordat producătorilor viticoli francezi care se angajează să nu revendice DOC „Rivesaltes” sau „Grand Roussillon” începând cu recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv, este incompatibil cu piaţa comună.

(129)

Ajutorul de stat pe care Franţa l-a pus în aplicare sub formă de plan de reconversie a podgoriei DOC Rivesaltes, începând cu recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv, acordat prin depăşirea a 30 % din costurile reale şi/sau a plafonului de 5 030,82 euro/ha (33 000 FRF/ha) în cazuri individuale, este incompatibil cu piaţa comună.

(130)

Ajutorul de stat pe care Franţa l-a pus în aplicare în perioada 1 ianuarie 1998–31 decembrie 2000, sub formă de acţiuni de publicitate-promovare şi funcţionare în favoarea DOC „Rivesaltes”, „Grand Roussillon”, „Muscat de Rivesaltes” şi „Banyuls” este compatibil cu piaţa comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat.

(131)

Măsurile în cauză nu au fost notificate Comisiei în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat şi constituie, în consecinţă, ajutoare ilegale în sensul articolului 1 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

(132)

Comisia regretă că Franţa a pus în aplicare ajutoarele menţionate, încălcând articolul 88 alineatul (3) din tratat.

(133)

Fiind vorba despre ajutoare puse în aplicare fără a aştepta decizia finală a Comisiei, trebuie subliniat faptul că, dat fiind caracterul imperativ al normelor de procedură definite la articolul 88 alineatul (3) din tratat, norme cărora Curtea de Justiţie le-a recunoscut efectul direct în hotărârile sale din 19 iunie 1973 în cauza 77/72, Carmine Capolongo împotriva Azienda Agricola Maya (22), 11 decembrie 1973 în cauza 120/73, Gebrueder Lorenz GmbH împotriva Germaniei (23) şi 22 martie 1977 în cauza 78/76, Steinicke şi Weinlig împotriva Germaniei (24), nu se poate remedia a posteriori ilegalitatea ajutorului vizat (hotărâre din 21 noiembrie 1991 în cauza C-354/90, Federaţia naţională a comerţului exterior de produselor alimentare şi altele împotriva Franţei) (25).

(134)

Curtea de Justiţie a reamintit că, atunci când o măsură de ajutor al cărui mod de finanţare este parte integrantă din aceasta a fost pusă în aplicare nerespectându-se obligaţia de notificare, autorităţile judiciare naţionale sunt obligate, în principiu, să ordone rambursarea taxelor sau a cotizaţiilor percepute în mod specific pentru finanţarea ajutorului respectiv. Ea reaminteşte, de asemenea, că autorităţile judiciare naţionale trebuie să protejeze drepturile justiţiabililor în faţa unei eventuale nerespectări, din partea autorităţilor naţionale, a interdicţiei de punere în aplicare a ajutoarelor, menţionată la articolul 88 alineatul (3) ultima teză din tratat şi care are un efect direct. O astfel de nerespectare, invocată de către justiţiabilii care pot să se prevaleze de aceasta şi constatată de către autorităţile judiciare naţionale, trebuie să le conducă pe acestea să tragă toate consecinţele, în conformitate cu legislaţia lor internă, în ceea ce priveşte atât validitatea actelor care comportă punerea în aplicare a măsurilor de ajutor vizate, cât şi recuperarea ajutoarelor financiare acordate (26).

(135)

În caz de incompatibilitate a ajutoarelor ilegale cu piaţa comună, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că Comisia decide ca statul membru vizat să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiarul său. Această rambursare este necesară în vederea restabilirii situaţiei anterioare, suprimând toate avantajele financiare de care beneficiarul ajutorului acordat în mod ilegal a putut beneficia în mod necorespunzător de la data acordării acestui ajutor.

(136)

Articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 prevede că recuperarea include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixate de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziţia beneficiarului.

(137)

Ajutoarele trebuie să fie rambursate în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia franceză. Sumele totale includ dobânzile datorate de la data la care ajutorul a fost plătit până la data recuperării sale efective. Ele sunt calculate pe baza ratei de referinţă a Comisiei, prevăzută prin metoda de fixare a ratelor de referinţă şi de actualizare (27).

(138)

Comisia nu dispune de informaţii privind valoarea totală a ajutoarelor acordate în cadrul „primei de scoatere temporară din circuitul agricol”, din cauza necunoaşterii valorii veniturilor, precum şi a numărului de hectare care au beneficiat de ajutoare. Precizând că acestea nu modifică cu nimic concluziile Comisiei, Comisia ia notă de comentariile terţilor potrivit cărora prima de scoatere temporară din circuitul agricol ar fi făcut obiectul unei finanţări şi al unor ajutoare publice complementare nedeclarate de autorităţile franceze. Potrivit informaţiilor de care dispune Comisia, valoarea ajutoarelor publice destinate să finanţeze „ajutorul la reconversie” a fost de 11,01 milioane de euro.

(139)

Prezenta decizie nu aduce atingere concluziilor pe care le va trage Comisia, după caz, în ceea ce priveşte finanţarea politice agricole comune prin Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA),

30.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 112/14

(1)

Prin scrisoarea din 15 octombrie 2004, înregistrată la data de 25 octombrie 2004, Comisia a primit o plângere privind un ajutor de stat presupus ilegal acordat Frucona Košice a.s.. Reclamantul a trimis informaţii complementare la data de 3 februarie 2005. O şedinţă cu reclamantul a avut loc la data de 24 mai 2005.

(2)

Pe baza datelor oferite de reclamant, Comisia a invitat Slovacia, printr-o scrisoare din 6 decembrie 2004, să îi ofere informaţii privind măsura în cauză. Slovacia a răspuns printr-o scrisoare din data de 4 ianuarie 2005 şi înregistrată la data de 17 ianuarie 2005, în care a informat Comisia cu privire la existenţa unui posibil ajutor ilegal în favoarea Frucona Košice a.s. şi i-a cerut să autorizeze acest ajutor ca ajutor pentru salvare acordat unei întreprinderi aflate în dificultate financiară. Slovacia a adus o completare a informaţiilor printr-o scrisoare din 24 ianuarie 2005, înregistrată la data de 28 ianuarie 2005. Printr-o scrisoare din 9 februarie 2005, Comisia a solicitat informaţii suplimentare, care i-au fost oferite printr-o scrisoare din 4 martie 2005, înregistrată la data de 10 martie 2005. O întâlnire cu autorităţile slovace a avut loc la data de 12 mai 2005.

(3)

Printr-o scrisoare din 5 iulie 2005, Comisia a notificat Slovacia cu privire la decizia sa de a deschide procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE privind ajutorul menţionat mai sus.

(4)

Decizia Comisiei de a deschide sus-numita procedură a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2). Comisia i-a invitat pe cei interesaţi să îşi prezinte observaţiile cu privire la măsura în cauză.

(5)

Autorităţile slovace şi-au prezentat observaţiile printr-o scrisoare din 10 octombrie 2005, înregistrată la data de 17 octombrie 2005. Comisia a primit observaţiile unei părţi interesate (beneficiarul) printr-o scrisoare din 24 octombrie 2005, înregistrată la data de 25 octombrie 2005 şi le-a transmis Slovaciei, care a avut posibilitatea să reacţioneze; observaţiile Slovaciei au fost primite printr-o scrisoare din data de 16 decembrie 2005 şi înregistrată la data de 20 decembrie 2005. O întâlnire cu beneficiarul, în timpul căreia acesta a avut posibilitatea să îşi apere punctul de vedere, a avut loc pe 28 martie 2006. Slovacia a adus o completare a informaţiilor printr-o scrisoare din 5 mai 2006, înregistrată la data de 8 mai 2006.

(6)

Beneficiarul ajutorului financiar este societatea Frucona Košice a.s. (denumită în continuare „beneficiarul”), care opera în momentul examinării faptelor în sectorul producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase, de băuturi fără alcool, de conserve de fructe şi de legume şi de oţet. La ora actuală, beneficiarul nu mai produce băuturi alcoolice şi spirtoase, dar este activ în comerţul angro cu băuturi alcoolice şi spirtoase. Întreprinderea este situată într-o regiune eligibilă pentru obţinerea de ajutoare regionale conform articolului 87 alineatul (3) litera (a) din Tratatul CE.

(7)

În momentul examinării faptelor, beneficiarul avea aproximativ 200 de angajaţi. În observaţiile cu privire la decizia de deschidere a procedurii formale de investigaţie, beneficiarul a transmis Comisiei o serie de date privind cifra sa de afaceri (inclusiv accize şi TVA), care sunt precizate în tabelul de mai jos.

Tabelul 1:

Cifra de afaceri (accize şi TVA incluse) în diferitele segmente de producţie [SKK]

(8)

Aceste date sunt sensibil diferite de cele care au fost comunicate Comisiei de către autorităţile competente şi care figurează în decizia de deschidere a procedurii formale de examinare (5). În reacţia lor la observaţiile beneficiarului după deschiderea procedurii formale de examinare, autorităţile slovace nu au contestat exactitatea cifrelor menţionate mai sus. Potrivit autorităţilor slovace, beneficiarul îndeplineşte criteriile care definesc o întreprindere mijlocie.

(9)

Măsura în cauză constă în anularea unei datorii fiscale de către Biroul Impozite local Košice IV (denumit în cele ce urmează „Biroul Impozite”) în cadrul a ceea ce se numeşte un concordat cu creditorii. Această procedură este reglementată de Legea nr. 328/91 privind falimentul şi concordatele (denumită în continuare „Legea falimentului”).

(10)

Concordatul cu creditorii (denumit în cele ce urmează „concordat” sau „procedura concordatului”) este o procedură aflată sub controlul unui tribunal şi care urmăreşte, la fel ca şi procedura falimentului, să reglementeze situaţia financiară a societăţilor îndatorate (6). În urma procedurii falimentului, societatea dispare; activele respectivei societăţi sunt vândute unui nou proprietar sau societatea este lichidată. În schimb, prin procedura concordatului, societatea îndatorată îşi continuă activitatea fără să aibă loc o schimbare de proprietar.

(11)

Procedura concordatului este angajată de către societatea îndatorată. Obiectivul este acela de a ajunge la un acord cu creditorii (denumit în continuare „concordat”) prin care societatea îndatorată rambursează o parte a datoriilor sale în schimbul unei anulări a soldului. Acest acord trebuie să fie aprobat de tribunalul care îşi exercită controlul asupra respectivului domeniu.

(12)

Creditorii ale căror creanţe sunt garantate, de exemplu printr-un drept de gaj, acţionează în calitate de creditori garantaţi. Pentru ca propunerea de concordat să fie acceptată, este necesar ca toţi creditorii garantaţi să voteze în favoarea ei, în timp ce pentru ceilalţi creditori este suficientă o majoritate calificată. Creditorii garantaţi votează separat şi au drept de veto asupra respectivei propuneri.

(13)

În plus, creditorii garantaţi ocupă o poziţie privilegiată în cadrul procedurii de faliment. Produsul vânzării activelor garantate în procedura de faliment ar trebui să servească în mod exclusiv rambursării creanţelor către creditorii garantaţi. Dacă această vânzare nu permite onorarea tuturor creanţelor creditorilor garantaţi, valorile restante sunt incluse într-o a doua grupă cu creanţele celorlalţi creditori. În a doua grupă, creanţele sunt acoperite în mod proporţional.

(14)

Conform Legii falimentului, societatea care solicită concordatul trebuie să prezinte tribunalului o listă de măsuri privind reorganizarea sa şi continuarea finanţării activităţilor proprii după concordat.

(15)

În temeiul Legii nr. 511/92 privind administrarea impozitelor şi taxelor şi modificarea sistemului autorităţilor financiare teritoriale (denumită în continuare „Legea Administraţiei Fiscale”), o societate are posibilitatea de a solicita autorităţilor financiare o amânare a plăţii impozitelor. Sumele reportate au dobândă, iar datoria amânată trebuie să fie garantată.

(16)

Legea Administraţiei Fiscale reglementează şi executarea silită, care urmăreşte obţinerea rambursării creanţelor fiscale ale statului prin vânzarea bunurilor imobiliare sau mobiliare sau a întreprinderii în ansamblul său.

(17)

Din noiembrie 2002 până în noiembrie 2003, beneficiarul a făcut uz de posibilitatea oferită de Legea Administraţiei Fiscale de a-şi amâna obligaţia de plată a accizelor pe alcool (7). Datoria amânată se ridica, în total, la 477 015 759 SKK (12,6 milioane EUR). Înainte de a accepta amânarea acestor plăţi, Biroul Impozite a garantat, conform legii, toate creanţele sale prin activele beneficiarului. Autorităţile slovace arată că valoarea acestor garanţii, pe baza contabilităţii beneficiarului, era de 397 476 726 SKK (10,5 milioane EUR). În schimb, beneficiarul afirmă că valoarea acestor garanţii, aşa cum a fost estimată de experţi la finele anului 2003, era de 193 940 000 SKK (5 milioane EUR). Aceasta este, după părerea beneficiarului, valoarea activelor garantate (bunuri mobile, bunuri imobile şi creanţe), exprimată în „preţul de expert”.

(18)

În temeiul Legii Administraţiei Fiscale, modificată şi completată, posibilitatea de a solicita o amânare a plăţii impozitului a fost limitată, începând cu 1 ianuarie 2004, la o data pe an. Beneficiarul a făcut uz de această posibilitate pentru accizele din decembrie 2003, plătibile în ianuarie 2004. În schimb, acesta nu a fost în măsură să achite accizele pe ianuarie 2004, exigibile la data de 25 februarie 2004, nici să amâne plata lor. În consecinţă, beneficiarul a devenit societate îndatorată în sensul Legii falimentului şi, în plus, a pierdut licenţa pentru producerea şi prelucrarea alcoolului.

(19)

La data de 8 martie 2004, beneficiarul a prezentat o propunere de concordat în faţa tribunalului regional competent. Tribunalul regional a autorizat deschiderea procedurii concordatului prin decizia din 29 aprilie 2004, după ce s-a asigurat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale necesare. Cu ocazia şedinţei din 9 iulie 2004, creditorii au votat în favoarea concordatului propus de beneficiar. Concordatul a fost confirmat la data de 14 iulie 2004, prin decizia tribunalului regional competent.

(20)

În august 2004, Biroul Impozite a făcut apel la această decizie confirmativă a tribunalului. Prin decizia din 25 octombrie 2004, Curtea Supremă a hotărât respingerea apelului şi a declarat că decizia tribunalului regional de confirmare a concordatului era valabilă şi executorie începând cu 23 iulie 2004. Procurorul general a introdus apoi o cerere de deschidere a procedurii de apel extraordinare împotriva deciziei tribunalului regional. Această procedură este în continuare pendinte în faţa Curţii Supreme.

(21)

Creditorii, inclusiv Biroul Impozite, au convenit cu beneficiarul în privinţa modalităţilor următoare de reglare a datoriei: beneficiarul ar rambursa 35 % din datorie în termen de o lună de la data intrării în vigoare a acordului cu creditorii, iar aceştia din urmă ar renunţa la cele 65 % restante. Toţi creditorii au fost, în concluzie, trataţi în acelaşi fel. Valorile efective per creditor sunt indicate în tabelul de mai jos.

Tabelul 2:

Situaţia datoriilor beneficiarului înainte şi după procedura concordatului [SKK]

(22)

Creanţele Biroului Impozite înglobate în procedura concordatului se ridicau la 640 793 831 SKK (16,86 milioane EUR) şi cuprindeau accizele neplătite pentru perioada mai 2003-martie 2004, TVA-ul pentru perioada ianuarie-aprilie 2004 şi penalităţile şi dobânzile acumulate. Creanţele la care Biroul Impozite a renunţat erau în valoare de 416 515 990 SKK (11 milioane EUR). Concordatul i-a permis acestuia să recupereze 224 277 841 SKK (5,86 milioane EUR).

(23)

Biroul Impozite a acţionat în calitate de creditor garantat în procedura de concordat şi, prin urmare, a votat separat în favoarea concordatului. Poziţia sa privilegiată se datora faptului că anumite creanţe pe care acesta le deţinea şi care erau incluse în procedura concordatului erau garantate în urma reportului datoriei fiscale a beneficiarului din 2002 şi 2003 (a se vedea punctul 17). Toţi ceilalţi creditori au votat în favoarea concordatului propus. Creanţele lor erau creanţe comerciale obişnuite, negarantate.

(24)

În conformitate cu exigenţele Legii falimentului, beneficiarul a expus, în propunerea de concordat, unele măsuri de reorganizare privind producţia, distribuţia şi mâna de lucru (inclusiv concedierea salariaţilor excedentari).

(25)

Pe planul organizării şi forţei de muncă, măsurile prevăzute de către beneficiar erau următoarele: crearea unei celule universale de producţie pentru toate activităţile de producţie, reorganizarea infrastructurii de transport prin scoaterea din uz a vehiculelor cu valoarea reziduală cea mai mică şi reorganizarea activităţilor comerciale. Aceste măsuri trebuiau să fie însoţite de concedierea a 50 de salariaţi între martie şi mai 2004. În plus, era prevăzut ca, în cursul aceleiaşi perioade, alţi 50 de salariaţi să lucreze pentru o remuneraţie lunară redusă la 60 %.

(26)

În domeniul producţiei şi la nivel tehnic, beneficiarul a arătat că, în măsura în care societatea pierduse licenţa pentru producerea de alcool, va da în locaţie instalaţiile de producţie corespunzătoare începând cu aprilie 2004. Beneficiarul prevedea reducerea sau încetarea producţiei pentru câteva băuturi fără alcool nerentabile şi a arătat că orice introducere a unui nou produs în această categorie va fi precedată de o analiză care va urmări garantarea rentabilităţii producerii acestuia.

(27)

Beneficiarul menţionează, de asemenea, următoarele măsuri: restructurarea costurilor ca efect al diminuării costurilor de producţie, în urma încetării producţiei de alcool şi a dispariţiei unei părţi din transporturile societăţii; vânzarea vechilor instalaţii la fier vechi.

(28)

Beneficiarul prevedea, în plus, vânzarea unui imobil administrativ, a unui magazin şi a unei case de agrement şi a menţionat posibilitatea de a vinde sau de a închiria instalaţiile de producere a oţetului. În observaţiile privind decizia de a deschide procedura formală de examinare, autorităţile slovace au confirmat faptul că vânzarea imobilului administrativ, a magazinului şi a casei de agrement nu se realizase.

(29)

Beneficiarul prevedea, de asemenea, o vânzare intensivă a stocurilor sale de produse finite (10).

(30)

Propunerea prevedea ca beneficiarul să finanţeze concordatul prin resurse proprii (vânzarea stocurilor) la nivelul a [mai puţin de 150] milioane de coroane slovace şi prin intermediul unei finanţări externe, sub forma unui credit contractat de la o bancă comercială, cu o valoare de 100 de milioane de coroane slovace. Conform informaţiilor comunicate de către beneficiar în urma deschiderii procedurii formale de examinare, datoria rambursabilă a fost acoperită, în final, prin veniturile provenind din emiterea de noi acţiuni (21 milioane SKK; 0,56 milioane EUR), prin produsul vânzării stocurilor ([mai puţin de 150] milioane SKK; [mai puţin de 3,9] milioane EUR) şi datorită unui credit furnizor acordat de societatea Old Herold s.r.o. ([70-130] milioane SKK; [1,8-3,4] milioane EUR). Scadenţa facturilor emise de Old Herold s.r.o. era la 40 de zile, ceea ce reprezenta, după părerea beneficiarului, o lungă perioadă de timp consimţită, dată fiind situaţia financiară precară în care se afla acesta din urmă. Acest termen prelungit i-a permis beneficiarului să adune fondurile necesare.

(31)

Autorităţile slovace au informat Comisia, după deschiderea procedurii formale de examinare, că datoria nerambursată a beneficiarului către Biroul Finanţe, cu o valoare de 224 277 841 SKK, fusese vărsată la data de 17 decembrie 2004. Autorităţile slovace au confirmat că au suspendat remiterea datoriei convenite în cadrul procedurii concordatului până la finalizarea procedurii deschise de către Comisia Europeană.

(32)

Comisia, prin decizia de a deschide procedura formală de examinare, a arătat că nu este convinsă că remiterea fiscală în cauză nu reprezintă un ajutor de stat. Ea a ajuns la concluzia că modul în care acţionase Biroul Impozite în cadrul procedurii concordatului nu îndeplinea criteriul de creditor în economia de piaţă. Comisia a considerat, în special, că Biroul Impozite se găsea într-o situaţie diferită, din punct de vedere juridic, de cea a celorlalţi creditori, dat fiind faptul că acesta deţinea creanţe garantate şi avea posibilitatea de a angaja o procedură de executare silită. Ea a declarat că se îndoieşte că procedura concordatului va conduce la cel mai bun rezultat pentru stat, în comparaţie cu procedura de faliment sau de executare silită.

(33)

Comisia şi-a manifestat apoi îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piaţa comună. Mai întâi, ea a pus la îndoială posibilitatea de a considera respectivul ajutor compatibil ca ajutor pentru salvare, aşa cum subliniaseră autorităţile slovace. Ajutoarele pentru salvare pot consta doar în ajutoare de trezorerie sub formă de garanţii pentru credite sau de credite. Or, măsura în cauză este o remitere a datoriei, ceea ce corespunde unei subvenţii nerambursabile. În plus, această măsură a fost executată fără a pleca de la ipoteza că beneficiarul, în termen de şase luni de la data autorizării măsurii de salvare, va prezenta un plan de restructurare sau un plan de lichidare sau va rambursa integral ajutorul acordat.

(34)

Comisia a analizat şi compatibilitatea măsurii în cauză ca ajutor pentru restructurare şi a pus la îndoială respectarea a două condiţii esenţiale: în primul rând, existenţa unui plan de restructurare care să permită restabilirea, într-un timp rezonabil, a viabilităţii pe termen lung a întreprinderii şi, în al doilea rând, limitarea ajutorului la strictul minim.

(35)

Pe lângă informaţiile privind starea de fapt menţionate în partea a II-a, beneficiarul a prezentat observaţiile de mai jos.

(36)

Beneficiarul afirmă că dificultăţile sale financiare, la începutul anului 2004, au fost cauzate de modificarea Legii Administraţiei Fiscale, care a limitat la o singură dată pe an posibilitatea de a solicita o amânare a plăţii impozitului. Acest lucru a reprezentat o schimbare notabilă pentru beneficiar, dat fiind faptul că acesta din urmă, după spusele sale, contase pe această posibilitate în anii precedenţi.

(37)

Referindu-se la cauza propriu-zisă, beneficiarul a subliniat, mai întâi, că nu este de competenţa Comisiei să examineze măsura în cauză, deoarece respectiva măsură a fost pusă în executare înainte de data aderării şi nu este aplicabilă după aderare. Potrivit beneficiarului, măsura a fost pusă în executare înainte de aderare, dat fiind că procedura concordatului a fost demarată pe data de 8 martie 2004 şi a fost aprobată de tribunal în ziua de 29 aprilie 2004, adică înainte de aderarea Republicii Slovace la Uniunea Europeană. În plus, organele fiscale ar fi arătat, în cadrul discuţiilor care au premers deschiderea procedurii concordatului, că sunt de acord cu concordatul propus. O şedinţă cu Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace a avut loc în decembrie 2003, iar Biroul Impozite i-a expediat beneficiarului, pe 3 februarie 2004, o scrisoare în care ar fi confirmat posibilitatea de a acţiona pe calea concordatului.

(38)

Beneficiarul a arătat apoi că, în cazul în care Comisia va apăra poziţia conform căreia este de competenţa ei să acţioneze, măsura în cauză nu reprezintă un ajutor de stat, din moment ce este respectat criteriul creditorului în economia de piaţă.

(39)

În primul rând, beneficiarul afirmă că este fals să se compare procedura concordatului cu procedura executării fiscale, dat fiind că deschiderea primei o exclude sau o suspendă pe cea de a doua. Biroul Impozite nu putea, în concluzie, să opteze pentru executarea silită. În plus, după părerea beneficiarului, dacă el nu ar fi pornit de bună voie o procedură de concordat, ar fi avut, câteva săptămâni sau luni mai târziu, obligaţia legală de a angaja o procedură de faliment sau de concordat, conform dispoziţiilor legislative în vigoare în domeniul insolvenţei.

(40)

În al doilea rând, beneficiarul susţine că decizia statului de a evita falimentul şi, în locul acestuia, de a căuta o soluţie prin procedura concordatului atestă faptul că este îndeplinit principiul de creditor în economia de piaţă. Drept probă, beneficiarul prezintă certificatele întocmite de doi auditori şi un administrator judiciar, conform cărora Biroul Impozite ar obţine o valoare mai mare, într-un termen mai scurt, printr-o procedură de concordat decât printr-o procedură de faliment. Beneficiarul aduce şi alte dovezi şi statistici pentru a demonstra că procedura de faliment durează, în medie, de la trei la şapte ani în Slovacia şi nu dă naştere decât unui venit foarte limitat, obţinut din vânzarea activelor (11).

(41)

Beneficiarul îşi bazează analiza, în principal, pe un raport întocmit de societatea de audit EKORDA şi datat 7 iulie 2004, pe care Biroul Impozite l-ar fi avut în posesie înainte de votul creditorilor de pe 9 iulie 2004. Nicio probă care să susţină această afirmaţie nu a fost, totuşi, prezentată.

(42)

Conform raportului societăţii EKORDA, produsul vânzării activelor în caz de faliment s-ar ridica la cel mult 204 milioane SKK (5,3 milioane EUR) şi, după deducerea unor taxe însumând 45 milioane SKK, la numai 159 milioane SKK (4,2 milioane EUR). Beneficiarul însuşi a rectificat valoarea taxelor care ar fi trebuit deduse (36 milioane SKK) şi a ajuns la o valoare de 168 milioane SKK (4,4 milioane EUR). Chiar dacă Biroul Impozite, în calitate de creditor garantat unic şi de cel mai important creditor, ar primi cea mai mare parte a acestor venituri, această sumă ar rămâne inferioară celei pe care Biroul Impozite a obţinut-o în urma procedurii concordatului.

(43)

Societatea EKORDA a luat ca bază pentru raportul său valoarea contabilă – la 31 martie 2004 – a mijloacelor fixe, a stocurilor, a disponibilităţilor şi a creanţelor pe termen scurt, organizate în funcţie de gradul lor de recuperabilitate şi de valoarea lor minimă. Ea a ajustat valoarea nominală a activelor beneficiarului, aplicând un „coeficient de lichidare” fiecărei componente a activelor în cazul vânzării în cadrul procedurii de faliment (45 % pentru mijloacele fixe, 20 % pentru stocuri şi creanţele pe termen scurt şi 100 % pentru disponibilităţi).

(44)

Societatea EKORDA menţionează viitoarele venituri fiscale obţinute din activitatea beneficiarului (12), dar şi dezvoltarea ocupării forţei de muncă în regiune şi progresul industriei alimentare în Slovacia ca factori foarte importanţi care influenţează decizia de a-l menţine pe beneficiar în activitate.

(45)

Beneficiarul menţionează şi alte două rapoarte. Marta Kochová, auditor, a ajuns la concluzia că veniturile maxime obţinute prin vânzarea activelor, care nu au fost, totuşi, evaluate, s-ar ridica la 100 milioane SKK (2,6 milioane EUR), ceea ce ar echivala, după deducerea taxelor, cu o valoare de 22 milioane SKK, cu doar 78 milioane SKK (2 milioane EUR). Nicio altă informaţie privind acest raport nu a fost oferită. Dna. Holovačová, administrator judiciar, ar fi arătat că, după părerea acesteia, procedura concordatului este, în linii mari, mai avantajoasă pentru creditori decât falimentul. Unul dintre aspectele citate este faptul că orice creditor are interes ca debitorul să-şi continue activitatea economică (viitoare venituri comerciale şi fiscale).

(46)

În al treilea rând, beneficiarul invocă necesitatea de a lua în considerare unele aspecte pe termen lung, cum ar fi viitoarele venituri fiscale. Acesta subliniază că jurisprudenţa care exclude orice consideraţie sociopolitică în aplicarea criteriului creditorului în economia de piaţă (13) nu este valabilă dacă autoritatea publică se raportează la calculul viitoarelor venituri fiscale. Beneficiarul consideră că situaţia autorităţii publice, în cazul de faţă, este echivalentă cu cea a unui creditor în economia de piaţă, care este furnizor şi care are un interes în supravieţuirea clientului său. Beneficiarul face apoi trimitere la jurisprudenţa care tratează principiul investitorului în economia de piaţă.

(47)

Beneficiarul ajunge la concluzia că este satisfăcut criteriul de creditor în economia de piaţă şi că măsura în cauză nu constituie ajutor de stat.

(48)

În cazul în care Comisia ar ajunge la o altă concluzie, beneficiarul subliniază că respectiva măsură este compatibilă ca ajutor pentru restructurare şi afirmă că Biroul Impozite, înainte de a-şi da acordul în privinţa concordatului, s-a asigurat că planul de afaceri al beneficiarului făcea posibilă restabilirea viabilităţii sale pe termen lung. După spusele beneficiarului, lipsa unui plan de restructurare formal nu este pertinentă în cazul în care Comisia se apleacă asupra problemei ex-post, din moment ce ea este atunci în măsură să constate dacă beneficiarul a devenit viabil în mod real. Beneficiarul consideră, totuşi, că un plan de restructurare detaliat este absolut necesar în cazul evaluării ex-ante. Acesta expune apoi pe scurt măsurile de restructurare adoptate: majorarea capitalului propriu, concedierea salariaţilor, lichidarea stocurilor. Beneficiarul apără ideea potrivit căreia încetarea producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase şi închirierea activelor de producţie societăţii Old Herold s.r.o. reprezintă, într-adevăr, o măsură de restructurare. Deşi încetarea producţiei a fost impusă, la început, de pierderea licenţei, beneficiarul nu a solicitat o nouă licenţă la sfârşitul concordatului.

(49)

După părerea beneficiarului, condiţia potrivit căreia el trebuie să contribuie în mod substanţial la restructurare este, de asemenea, îndeplinită.

(50)

În sfârşit, beneficiarul arată că faptul că îşi desfăşoară activitatea într-o regiune asistată şi că este unul dintre cei mai importanţi angajatori din regiune ar trebui să fie luat în seamă în momentul punerii în aplicare a liniilor directoare privind acordarea de ajutoare pentru restructurare.

(51)

În reacţia lor la deschiderea procedurii formale de examinare, autorităţile slovace au formulat un anumit număr de observaţii privind starea de fapt, care au fost deja menţionate în partea a II-a.

(52)

Autorităţile slovace au confirmat faptul că Biroul Impozite, în momentul votării procedurii de concordat, nu luase în calcul aspectul „ajutor de stat”. Biroul Impozite nu a considerat procedura o formă de ajutor de stat, acesta fiind motivul pentru care beneficiarul nu a fost invitat să prezinte un plan de restructurare, diferit de planul de afaceri prezentat la tribunal în conformitate cu dispoziţiile legislative în vigoare în domeniul insolvenţei.

(53)

În reacţia lor la observaţiile prezentate de către beneficiar, autorităţile slovace au formulat următoarele observaţii.

(54)

Autorităţile slovace consideră că observaţiile beneficiarului în ceea ce priveşte durata medie a unei proceduri de faliment şi venitul mediu obţinut din vânzarea activelor în cadrul procedurii de faliment nu sunt pertinente în cazul de faţă. După părerea lor, având în vedere numărul mic de creditori şi existenţa unor active cu o valoare de lichidare pozitivă, superioară sumei vărsate la bugetul statului după concordat, procedura de faliment s-ar fi finalizat într-un termen mai mic decât media, iar venitul Biroului Impozite ar fi fost superior celui obţinut în urma concordatului. Administraţia Fiscală din Slovacia a efectuat o inspecţie la sediul societăţii pe 21 iunie 2004 şi a constatat că, la data de 17 iunie 2004, beneficiarul deţinea disponibilităţi la nivelul a 161,3 milioane SKK, creanţe cu o valoare de 62,8 milioane SKK, stocuri de băuturi alcoolice şi spirtoase (84 milioane SKK) şi mijloace fixe cu o valoare contabilă de 200 milioane SKK.

(55)

Autorităţile slovace consideră că procedura de executare silită reprezenta o alternativă reală pentru Biroul Impozite. Ele confirmă că acesta din urmă avea posibilitatea de a angaja o asemenea procedură înainte de a deschide procedura concordatului, la fel cum ar fi putut să o facă în cazul în care tribunalul ar fi refuzat să valideze concordatul (deoarece Biroul Impozite, în calitate de creditor garantat, nu ar fi votat în favoarea sa).

(56)

Autorităţile slovace resping afirmaţia beneficiarului potrivit căreia dificultăţile sale financiare au fost provocate de modificarea Legii Administraţiei Fiscale. După părerea lor, dificultăţile financiare ale beneficiarului au fost cauzate de o strategie financiară de utilizare a impozitelor indirecte pentru realizarea activităţilor întreprinderii. În loc să facă acest lucru, beneficiarul ar fi trebuit pur şi simplu să perceapă impozitele de la clienţii săi şi să le verse la bugetul statului.

(57)

Autorităţile slovace contestă faptul că întâlnirea cu Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace, care a avut loc în decembrie 2003 constituie o probă a acordului prealabil al Biroului Impozite în ceea ce priveşte concordatul. Ele au prezentat o scrisoare din data de 6 iulie 2004, adresată de către Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace Biroului Impozite local, aflat sub autoritatea sa, în care îi dădea instrucţiuni să nu accepte concordatul propus de beneficiar, deoarece acesta nu era favorabil pentru stat. Această scrisoare făcea referire la o altă scrisoare cu caracter mai general, datată 15 ianuarie 2004 şi adresată de către Ministrul de Finanţe Direcţiei Generale de Impozite din Republica Slovacă, aflată sub autoritatea sa, în care îi dădea instrucţiuni să nu accepte propunerile de concordat cu creditori care ar implica anularea creanţelor fiscale de către Administraţia Fiscală. În plus, autorităţile slovace au interpretat scrisoarea din 3 februarie 2004, la care beneficiarul a făcut referire (a se vedea punctul 37), ca un dezacord explicit cu concordatul care prevedea rambursarea datoriei la nivelul a 35 %.

(58)

Autorităţile Slovace arată că beneficiarul nu s-a achitat de plata accizelor în perioada de report stabilită, între ianuarie 2001 şi martie 2004, şi şi-a amânat în mod regulat obligaţiile fiscale.

(59)

Potrivit autorităţilor slovace, diferenţele notabile dintre estimările prezentate de rapoartele celor doi auditori (a se vedea punctele 41 şi 45) duc la punerea la îndoială a credibilităţii celor două rapoarte. Ele îşi manifestă îndoiala, în special, în ceea ce priveşte coeficientul de lichidare atribuit activelor circulante de către societatea EKORDA. Acest coeficient ar trebui să fie mai mare de 20 %.

(60)

În fine, autorităţile slovace consideră că beneficiarul nu a întocmit un plan de restructurare viabil, iar măsurile propuse în cadrul procedurii concordatului nu pot fi considerate măsuri de restructurare.

(61)

Dat fiind că o parte a faptelor pertinente în speţă a avut loc înainte de aderarea Republicii Slovace la Uniunea Europeană, la data de 1 mai 2004, Comisia a trebuit, mai întâi, să stabilească dacă era de competenţa ei să acţioneze în legătură cu măsura în cauză.

(62)

Măsurile care au fost puse în aplicare înainte de aderare şi care nu mai sunt aplicabile după aderare nu pot fi examinate de către Comisie nici pe baza „dispoziţiilor temporare” prevăzute în anexa IV, punctul 3) din Tratatul de aderare, nici în temeiul procedurilor definite în articolul 88 al Tratatului CE. Nici Tratatul de aderare, nici Tratatul CE nu îi impun Comisiei să examineze respectivele măsuri şi nici nu o abilitează să o facă.

(63)

În schimb, măsurile puse în aplicare după aderare ţin în mod evident de competenţa Comisiei, în conformitate cu Tratatul CE. Criteriul pertinent de stabilire a momentului în care o măsură dată este pusă în aplicare îl reprezintă actul obligatoriu din punct de vedere juridic prin care autoritatea naţională competentă se angajează să acorde ajutorul (14).

(64)

În cazul de faţă, beneficiarul a subliniat că măsura în cauză a fost pusă în aplicare înainte de aderare şi nu era aplicabilă după aceasta (a se vedea punctul 37).

(65)

Comisia nu poate accepta argumentele aduse de către beneficiar. Propunerea de a angaja o procedură de concordat nu reprezintă un act pe care să-l facă autoritatea care acordă ajutorul, ci un act care ţine de beneficiar. La fel, decizia tribunalului de autorizare a procedurii concordatului nu este un act care să ţină de autoritatea care acordă ajutorul. Această decizie doar le permitea beneficiarului şi creditorilor să continue discuţiile cu privire la concordat, însă, în orice caz, nu însemna acordarea ajutorului propriu-zis. Nu există nicio probă că Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace şi-a dat acordul în ceea ce priveşte măsura în cauză cu ocazia întâlnirii din decembrie 2003. Din contră, autorităţile slovace au dezminţit orice acord prealabil de această natură. Scrisoarea din 3 februarie 2004 exprimă deschis refuzul de a accepta o procedură de concordat cu o rambursare a datoriei la nivelul a 35 %.

(66)

Decizia autorităţii competente de a anula o parte a creanţelor a fost luată pe 9 iulie 2004, atunci când Biroul Impozite şi-a dat acordul pentru concordatul propus de către beneficiar.

(67)

În consecinţă, problema de a afla dacă măsura era aplicabilă după aderare este fără obiect.

(68)

Comisia conchide că este de competenţa ei să evalueze măsura în cauză, în temeiul articolului 88 al Tratatului CE.

(69)

Articolul 87 alineatul (1) al Tratatului CE prevede că orice ajutor acordat de state sau prin intermediul resurselor de stat, indiferent de forma lui, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa, favorizându-se anumite întreprinderi sau producţia unor mărfuri, este incompatibil cu piaţa comună, în măsura în care afectează comerţul între statele membre.

(70)

Anularea unei datorii către o autoritate publică, de exemplu Biroul Impozite, reprezintă o formă de utilizare a resurselor de stat. O măsură care să favorizeze o singură întreprindere este selectivă.

(71)

Până la evenimentele care au avut ca rezultat deschiderea procedurii de insolvenţă, beneficiarul îşi desfăşura activitatea în sectorul producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase, de băuturi fără alcool, de conserve de fructe şi de legume. După pierderea licenţei pentru producerea de băuturi alcoolice şi spirtoase în martie 2004, beneficiarul este activ în comerţul angro cu băuturi alcoolice şi spirtoase produse de o altă societate – Old Herold s.r.o. – prin intermediul instalaţiilor de producţie ale beneficiarului, care le închiriază acestei societăţi. Toate sectoarele în care beneficiarul îşi exercita activitatea înainte de procedura concordatului şi în care operează în momentul de faţă se înscriu în schimburile comerciale dintre statele membre.

(72)

În decizia de a deschide procedura formală de examinare, Comisia şi-a exprimat îndoielile în ceea ce priveşte faptul că măsura în cauză nu a distorsionat sau nu a ameninţat să distorsioneze concurenţa, oferindu-i beneficiarului un avantaj pe care acesta din urmă nu ar fi fost capabil să-l obţină în condiţii normale de piaţă. Altfel spus, Comisia se îndoieşte că statul s-a comportat faţă de beneficiar ca un creditor în economia de piaţă.

(73)

S-a stabilit că procedura concordatului implica unele condiţii de reglare a datoriei identice atât pentru creditorii privaţi, cât şi pentru Biroul Impozite. Acordul prevedea că beneficiarul va rambursa 35 % din datorie creditorilor într-un termen dat, ceea ce el a şi făcut. Cele 65 % restante au făcut obiectul unei remiteri.

(74)

Cu toate acestea, Biroul Impozite se afla, înainte de concordat, într-o situaţie juridică şi economică mai avantajoasă decât creditorii privaţi. În consecinţă, este necesar să se analizeze dacă Biroul Impozite a utilizat toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie pentru a obţine cea mai ridicată rată de recuperare a creanţelor sale, aşa cum ar face orice creditor în economia de piaţă.

(75)

Pentru a determina dacă principiul de creditor în economia de piaţă a fost respectat, Comisia trebuie să stabilească dacă Biroul Impozite a obţinut mai mult acceptând condiţiile concordatului propus de către beneficiar decât ar fi putut să câştige în urma procedurii de faliment sau de executare silită.

(76)

În rezumat, Republica Slovacă arată că, după părerea sa, măsura în cauză constituie un ajutor de stat. Ea recunoaşte că, în momentul concordatului, varianta ajutorului de stat pur şi simplu nu a fost luată în considerare. În schimb, beneficiarul afirmă că măsura nu este un ajutor şi aduce drept dovadă documentele menţionate mai sus, în special rapoartele auditorilor.

(77)

Pe baza informaţiilor prezentate în paralel de către beneficiar şi autorităţile slovace, Comisia a stabilit următoarele elemente privind situaţia financiară a beneficiarului în anul examinat, în măsura necesară aplicării criteriului de creditor în economia de piaţă. Comisia nu este în măsură să verifice în contabilitatea beneficiarului situaţia la data de 31 martie 2004, oferită de acesta din urmă, nici situaţia la data de 17 iunie 2004, pusă la dispoziţie de autorităţile slovace. Ea nu are, totuşi, niciun motiv să pună la îndoială veridicitatea acestor date.

Tabelul 3:

Situaţia financiară a beneficiarului în cursul perioadei 2003-2004 [milioane SKK]

(78)

Comisia va examina mai întâi probele aduse de către beneficiar în sprijinul punctului său de vedere, potrivit căruia procedura de faliment ar fi adus mai puţin Biroului Impozite decât procedura concordatului. Dat fiind faptul că nici autorităţile slovace, nici beneficiarul nu au prezentat un calcul privind executarea silită, Comisia va studia ce ar fi putut obţine Biroul Impozite prin această procedură. Ea va examina apoi probele indirecte produse de autorităţile slovace şi beneficiar.

(79)

Comisia consideră că raportul societăţii EKORDA nu constituie o bază fiabilă pentru a putea compara concordatul propus cu o eventuală procedură de faliment. Autorităţile slovace împărtăşesc aceste îndoieli.

(80)

Mai întâi, Comisia constată că, în raportul din 7 iulie 2004 (altfel spus, cu numai două zile înainte de şedinţa creditorilor), societatea EKORDA a folosit în calculele sale situaţia activelor beneficiarului la 31 martie 2004. Din tabelul 3 reiese clar că nivelul diferitelor active a evoluat în mod considerabil după 31 martie 2004. O mare parte a stocurilor, în special, a fost vândută, ceea ce a dus la o majorare a disponibilităţilor. Aceste schimbări au o foarte mare incidenţă în momentul aplicării coeficienţilor de lichidare stabiliţi de societatea EKORDA, care variază între 20 % pentru stocuri şi creanţele pe termen scurt şi 100 % pentru disponibilităţi. Admiţând că respectivii coeficienţi de lichidare stabiliţi de societatea EKORDA ar fi corecţi şi aplicând metoda utilizată de aceasta, tabelul următor arată cât de diferite sunt rezultatele calculelor dacă luăm ca bază situaţia financiară din 28 aprilie 2004 şi pe cea din 17 iunie 2004, adică – în ambele cazuri – înainte de şedinţa creditorilor de pe 9 iulie 2004. Din aceleaşi date reiese şi că respectivii coeficienţi de lichidare propuşi de societatea EKORDA nu sunt realişti.

Tabelul 4:

Compararea venitului probabil obţinut în urma vânzării activelor beneficiarului în cadrul unei proceduri de faliment [în milioane SKK]

(81)

Se cuvine să notăm că planul de afaceri transmis tribunalului de către beneficiar prevedea vânzarea stocurilor pentru [mai puţin de 150] milioane SKK în cursul perioadei martie-mai 2004. Societatea EKORDA trebuia, deci, să ştie că activele beneficiarului vor cunoaşte importante schimbări după 31 martie 2004, însă nu a ţinut seama de acest fapt.

(82)

Dacă EKORDA ar fi luat în considerare valoarea contabilă a activelor beneficiarului la 28 aprilie 2004, ar fi ajuns la concluzia că venitul obţinut printr-o procedură de faliment ar fi fost mai mare (238 milioane SKK; 6,3 milioane EUR) decât suma propusă de beneficiar în cadrul concordatului (225 milioane SKK; 5,93 milioane EUR (26)). Această concluzie ar fi fost şi mai evidentă dacă analiza ar fi fost realizată în iunie 2004 (275 milioane SKK; 7,2 milioane EUR), adică îndeajuns de devreme pentru ca Biroul Impozite să-şi exercite dreptul de veto şi să refuze propunerea, ceea ce ar fi însemnat sfârşitul procedurii concordatului. Este necesar să reamintim că aceste rezultate au fost obţinute folosind estimările şi metodologia societăţii EKORDA.

(83)

Comisia nu poate, totuşi, să accepte metodologia utilizată de societatea EKORDA şi să considere credibile ipotezele care stau la baza analizei acesteia din urmă. Această concluzie este confirmată şi de îndoielile exprimate de către autorităţile slovace şi expuse la punctele 55 şi 60.

(84)

Înainte de toate, societatea EKORDA nu explică în raportul său cum a stabilit cei trei coeficienţi de lichidare. Potrivit autorităţilor slovace, coeficientul de lichidare pentru stocuri trebuia să fie mai mare de 20 %.

(85)

Comisia a constatat că beneficiarul a putut, în 2004, să obţină [mai puţin de 150] milioane SKK din vânzarea stocurilor sale (a se vedea punctul 30), adică o sumă superioară celor [40-50] % din valoarea contabilă a stocurilor pe care societatea EKORDA şi-a bazat evaluarea. Acest lucru confirmă pe deplin ideea potrivit căreia coeficientul de lichidare de 20 % era prea scăzut. Evoluţia bilanţului contabil în 2004, în ceea ce priveşte stocurile, confirmă această concluzie. În plus, însuşi beneficiarul, în planul său de afaceri, estima produsul obţinut din vânzarea stocurilor în perioada martie-mai 2004 la [mai puţin de 110] milioane SKK (a se vedea punctul 30). Societatea EKORDA a ignorat această estimare. În fine, dată fiind activitatea beneficiarului, putem presupune că stocurile erau constituite din produse finite – care ar fi putut fi vândute cu uşurinţă către distribuitori sau consumatori – şi nu din produse semifinite care ar avea nevoie de o prelucrare ulterioară.

(86)

Pe de altă parte, societatea EKORDA a aplicat o dublă ajustare creanţelor comerciale pe termen scurt. Într-o primă fază, ea a ajustat valoarea contabilă cu 40 % (valoarea contabilă era de 166 milioane SKK, iar valoarea utilizată de către EKORDA în calculele sale de 98 milioane SKK), după care a aplicat coeficientul scăzut de lichidare de 20 %. Această metodologie este discutabilă. Putem admite o ajustare a valorii contabile a creanţelor pentru a reflecta valoarea lor reală la un moment dat. Cu toate acestea, societatea EKORDA nu explică în niciun fel de ce venitul obţinut în cazul unui faliment/unei lichidări ar reprezenta doar o cincime (20 milioane SKK) din valoarea pe care însuşi beneficiarul crede că o va putea obţine de la debitorii săi (98 milioane SKK).

(87)

Coeficientul de lichidare de 45 % pentru mijloacele fixe pare, de asemenea, prea mic. Potrivit beneficiarului, valoarea activelor date în garanţie Biroului Impozite era de 194 milioane SKK (27). Această valoare este, tot după părerea beneficiarului, exprimată în preţurile estimate de către experţi independenţi spre sfârşitul anului 2003/începutul anului 2004. După părerea Comisiei, un asemenea „preţ de expert” ar trebui, în mod normal, să reflecte preţul general al activelor, care corespunde preţului cu care activele pot fi vândute la un moment dat. Societatea EKORDA nu explică în niciun fel de ce venitul obţinut din vânzarea mijloacelor fixe în cadrul falimentului nu ar reprezenta decât 45 % din valoarea lor contabilă (205 milioane SKK (28), din moment ce însuşi beneficiarul a estimat aceste active la o valoarea considerabil superioară.

(88)

În ceea ce priveşte afirmaţia beneficiarului, potrivit căreia ar fi fost dificil să găsească un cumpărător, deoarece majoritatea maşinilor şi echipamentelor reprezentând garanţia era destinată exclusiv producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase, de băuturi fără alcool sau de conserve, Comisia ţine să facă următoarele două remarci. În primul rând, se cuvine să notăm că „preţul de expert” al bunurilor imobile date în garanţie era de 105 milioane SKK, ceea ce este în sine o sumă mai mare decât produsul total reţinut de EKORDA (92 milioane SKK). În al doilea rând, din evoluţia ulterioară a situaţiei întreprinderii reiese că unele dintre activele sale de producţie şi-au găsit repede un client – Old Herold s.r.o, în cazul de faţă, – o dată ce beneficiarul şi-a văzut retrasă licenţa pentru fabricarea băuturilor alcoolice şi spirtoase. Se pare, deci, că exista pentru aceste active de producţie un interes imediat din partea unui concurent.

(89)

În plus, credibilitatea raportului societăţii EKORDA este afectată şi de metoda de calcul a diferitelor taxe legate de procedura falimentului care trebuie deduse din venitul obţinut din vânzarea activelor. În timp ce societatea EKORDA a dedus 45 milioane SKK pentru aceste taxe, beneficiarul a menţionat o valoare de 36 milioane SKK în documentele pe care le-a transmis, iar estimarea auditorului, Dna. Kochová, este de maxim 22 milioane SKK. Aceste diferenţe dau naştere la dubii vizavi de exactitatea estimărilor societăţii EKORDA în ceea ce priveşte valoarea taxelor şi, prin urmare, în ceea ce priveşte nivelul veniturilor ce pot fi obţinute în cadrul falimentului. Se cuvine, totuşi, să amintim că, având în vedere situaţia beneficiarului la 17 iunie 2004, chiar şi cu taxe însumând 36 milioane SKK, venitul obţinut printr-o procedură de faliment ar fi fost mai mare decât suma propusă în cadrul concordatului.

(90)

În sfârşit, Comisia observă că autorităţile slovace nu confirmă afirmaţia beneficiarului potrivit căreia Biroul Impozite dispunea de raportul societăţii EKORDA înainte de şedinţa creditorilor din 9 iulie 2004.

(91)

Cât despre raportul Dnei. Kochová, Comisia nu îl poate evalua, deoarece nu este în posesia lui. Informaţiile transmise nu arată în mod clar în ce moment şi cu ce scop a fost întocmit acest raport şi pe ce ipoteze şi date se bazează. Comisia notează, totuşi, că rezultatele acestui auditor sunt total diferite de concluziile societăţii EKORDA. Raportul administratorului judiciar, Dna. Holovačová, constată doar în mod general că procedura concordatului este mai avantajoasă pentru creditori decât falimentul. Comisia nu poate accepta niciunul din cele două rapoarte ca probă confirmând sau infirmând afirmaţia beneficiarului potrivit căreia criteriul creditorului în economia de piaţă a fost respectat.

(92)

Pe baza documentelor disponibile, Comisia conchide că vânzarea activelor într-o procedură de faliment ar fi adus foarte probabil un venit mai mare pentru creditorii beneficiarului. Dat fiind faptul că Biroul Impozite ar fi fost satisfăcut în cadrul primei grupe în calitate de creditor garantat şi, în plus, ar fi obţinut cea mai mare parte din venitul distribuit în a doua grupă (datorită amplorii creanţelor sale în comparaţie cu cele ale celorlalţi creditori), Comisia consideră că, în cazul unei proceduri de faliment, cvasi-totalitatea venitului obţinut ar fi mers la Biroul Impozite.

(93)

Spre deosebire de creditorii privaţi, Biroul Impozite era abilitat să pornească, din proprie iniţiativă, o procedură de executare silită prin vânzarea bunurilor imobile, a maşinilor şi echipamentelor sau a societăţii în ansamblul său. Comisia consideră, în concluzie, non pertinent argumentul beneficiarului potrivit căruia procedura concordatului ar proteja societatea de o executare silită. Aşa cum au confirmat şi autorităţile slovace, executarea silită constituia o opţiune reală pentru Biroul Impozite, înainte de deschiderea procedurii concordatului sau după veto-ul exprimat de către Biroul Impozite vizavi de concordatul propus. Se cuvine, în consecinţă, să avem în vedere această posibilitate în momentul aplicării criteriului creditorului în economia de piaţă. Beneficiarul nu compară concordatul propus cu rezultatul eventual al unei executări silite.

(94)

În analiza sa, Comisia se bazează pe datele comunicate de către beneficiar şi autorităţile slovace. Este necesar să notăm, în această privinţă, că acestea din urmă au confirmat că garanţia acordată Administraţiei Fiscale se ridica la 397 milioane SKK, aşa cum se arată în decizia de deschidere a procedurii formale de examinare. Această valoare ar fi fost obţinută în urma studierii documentelor contabile ale beneficiarului. În ceea ce îl priveşte, beneficiarul afirmă că valoarea activelor date în garanţie, exprimată în „preţul de expert” este de 194 milioane SKK (a se vedea punctul 17). Chiar fără a căuta să afle care informaţie este corectă, Comisia poate trage următoarele concluzii.

(95)

În primul rând, garanţia reprezenta datoria fiscală amânată a beneficiarului, prevăzută de Legea Administraţiei Fiscale. Dacă valoarea activelor beneficiarului se ridica, de fapt, la numai jumătate din valoarea garanţiei, aşa cum o arată avizul expertului prezentat de acesta din urmă, înseamnă că garanţiile cerute de stat pentru aceste reporturi nu erau suficiente. Deci, în aceste condiţii, reporturile plăţii impozitului, acordate de Biroul Impozite între noiembrie 2002 şi noiembrie 2003, cu o valoare totală de 477 milioane SKK, nu au respectat, după toate probabilităţile, criteriul creditorului în economia de piaţă. Dat fiind că aceste reporturi ale impozitului au avut loc înainte de data aderării şi nu mai erau aplicabile după această dată, Comisia nu este competentă să hotărască în privinţa compatibilităţii acestor măsuri cu piaţa comună. În acest caz, Comisia nu mai trebuie nici să stabilească dacă aceste măsuri constituiau un ajutor de stat. Totuşi, dacă sus-numitele reporturi reprezentau deja un ajutor de stat, nu mai este posibil să facem referire la principiul creditorului în economia de piaţă, din moment ce datoria reportată este pe urmă (parţial) anulată.

(96)

În al doilea rând, chiar dacă valoarea inferioară comunicată de către beneficiar fusese utilizată pentru calculul veniturilor în cadrul executării silite, creditorul în economia de piaţă, dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi favorizat această procedură în detrimentul concordatului.

(97)

În cadrul unei proceduri de executare silită, Biroul Impozite poate vinde în mod direct activele debitorului (creanţe şi alte active circulante, bunuri mobile şi imobile). În momentul în care Biroul Impozite a optat în favoarea unei proceduri de concordat, beneficiarul deţinea stocuri cu o valoare de 84 milioane SKK, creanţe curente cu o valoare de 63 milioane SKK şi disponibilităţi care se ridicau la 161 milioane SKK (a se vedea punctul 54). Se cuvine să notăm că numai valoarea activelor circulante (308 milioane SKK; 8,1 milioane EUR) ar fi mai mare decât venitul obţinut în cadrul unui concordat (225 milioane SKK; 5,93 milioane EUR). Mai mult, chiar dacă toate creanţele ar fi deduse (29), valoarea celorlalte active circulante (245 milioane SKK; 6,4 milioane EUR) ar fi fost, doar ea, mai ridicată decât venitul obţinut într-o procedură de concordat. În plus, beneficiarul deţinea şi alte mijloace fixe, a căror valoare se ridica la 194 milioane SKK.

(98)

Pe de altă parte, o procedură de executare silită nu ar fi implicat cheltuieli administrative, aşa cum se întâmplă în cazul unui faliment. Este vorba, într-adevăr, de o procedură angajată şi administrată chiar de Biroul Impozite: putem, deci, presupune că ea ar fi fost rapid finalizată.

(99)

Comisia a ajuns la concluzia că o executare silită vizând activele beneficiarului ar fi dus la obţinerea unui venit mai ridicat decât concordatul.

(100)

Comisia ţine seama, în special, de corespondenţa transmisă de autorităţile slovace, corespondenţă adresată de către directorul Direcţiei Generale de Impozite a Republicii Slovacia subalternului său, directorul Biroului Impozite competent (a se vedea punctul 57). Această corespondenţă constituie o probă evidentă că Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace (care avusese anterior contacte directe cu beneficiarul) se opusese concordatului propus şi îi recomandase în mod clar Biroului Impozite local să nu se pronunţe în favoarea acestui concordat. Motivul invocat în scrisoare era acela că propunerea de concordat „nu era favorabilă” pentru stat.

(101)

Autorităţile slovace au demonstrat, de asemenea, că exista o circulară clară, publicată la începutul lui 2004 de către Ministerul Finanţelor pentru Birourile Impozite, în care le recomanda acestora să nu accepte concordate care propun anularea creanţelor Administraţiei fiscale (30). Această circulară a fost dată în cadrul modificării Legii Administraţiei Fiscale din 1 ianuarie 2004, în vederea consolidării disciplinei în domeniul perceperii taxelor şi impozitelor.

(102)

În plus, Comisia observă că însuşi Biroul Impozite local a făcut apel la procedura concordatului chiar pe 2 august 2004, adică la mai puţin de o lună după ce şi-a dat acordul cu privire la acest concordat.

(103)

Beneficiarul a indicat că Biroul Impozite îşi anunţase acordul în privinţa concordatului, înainte chiar ca beneficiarul să angajeze procedura. Comisia consideră că dovezile prezentate de către beneficiar arată exact contrariul. Într-o scrisoare adresată beneficiarului pe 3 februarie 2003, directorul Biroului Impozite local notează că, deşi, în principiu, nu ar fi împotriva unei proceduri de concordat, nu este de acord cu propunerea beneficiarului care prevede un concordat cu o rambursare a datoriei la nivelul a 35 %.

(104)

Pe baza acestor dovezi, Comisia nu poate decât să conchidă că autorităţile slovace se opuseseră concordatului propus de beneficiar şi că se opuseseră acestuia înainte de deschiderea procedurii concordatului pe 8 martie 2004, înainte de votul creditorilor de pe 9 iulie 2004, dar şi după aprobarea concordatului de către tribunal.

(105)

Beneficiarul a arătat că se cuvine să se aibă în vedere aspectele pe termen lung, cum ar fi păstrarea veniturilor fiscale în folosul statului (a se vedea punctul 46).

(106)

În primul rând, este necesar să subliniem că principiul creditorului în economia de piaţă este diferit de principiul investitorului în economia de piaţă. În timp ce investitorul în economia de piaţă se află în poziţia de a hotărî dacă va intra într-o relaţie cu societatea în cauză şi va fi ghidat de perspectiva strategică pe termen lung de a obţine un profit corespunzător din investiţia sa (31), „creditorul în economia de piaţă”, care se află deja într-un raport comercial sau de drept public cu o societate în situaţie de insolvabilitate, se va strădui să obţină rambursarea sumelor datorate (32), în cele mai avantajoase condiţii în ceea ce priveşte nivelul şi termenul rambursării. Motivaţia unui creditor ipotetic în economia de piaţă şi a unui investitor în economia de piaţă este, deci, diferită. Acesta este motivul pentru care jurisprudenţa a definit criterii distincte pentru aceste două situaţii.

(107)

În al doilea rând, în ceea ce priveşte analogia cu creditorul-furnizor, este important să arătăm că natura creanţelor unui astfel de creditor este foarte diferită de cea a creanţelor statului. Dat fiind că raporturile furnizorului cu societatea insolvabilă sunt pur contractuale, furnizorul ar putea, într-adevăr, să aibă de suferit de pe urma pierderii unui partener comercial. Dacă societatea insolvabilă este lichidată sau vândută, furnizorul va trebui să caute un nou client sau să încheie un contract cu noul proprietar. Riscul este şi mai mare dacă dependenţa sa de societatea aflată în situaţie de insolvabilitate este semnificativă. Acest creditor va trebui, într-adevăr, să se gândească la propriul viitor. Raporturile societăţii insolvabile cu statul ţin, din contră, de dreptul public şi nu sunt, prin urmare, tributare voinţei părţilor. Orice proprietar nou care preia activele unei societăţi lichidate va trebui să plătească, în mod automat, impozitele şi taxele. În plus, statul nu depinde niciodată de un singur contribuabil. În concluzie, argumentul esenţial este că statul, atunci când percepe impozitele şi taxele, nu este ghidat de ideea de profit şi nu acţionează în mod comercial sau din motive comerciale. Deci analogia evocată nu se justifică.

(108)

Comisia consideră că situaţia statului în prezentul caz nu este comparabilă nici cu situaţia unui investitor ipotetic în economia de piaţă, nici cu cea a unui creditor ipotetic dependent în economia de piaţă. Pierderea viitoarelor taxe şi impozite nu poate fi, în concluzie, luată în calcul în momentul aplicării principiului creditorului în economia de piaţă.

(109)

Din bilanţul recapitulativ pus la dispoziţie de către beneficiar reiese că taxele şi impozitele plătite începând cu anul 1995 erau, în marea lor majoritate, impozite indirecte (accize şi TVA). Aceste taxe fiind plătite de consumatorii finali, lichidarea beneficiarului nu ar fi dus la perceperea lor, deoarece consumatorii ar fi continuat să cumpere respectivele produse (în cazul de faţă, în special băuturi alcoolice şi spirtoase) de la alţi producători. Argumentul beneficiarului privind viitoarele pierderi importante în ceea ce priveşte veniturile fiscale nu este, deci, credibil.

(110)

Pe baza dovezilor sus-menţionate, Comisia este de părere că, în cazul de faţă, criteriul creditorului în economia de piaţă nu a fost satisfăcut şi că statul i-a oferit beneficiarului un avantaj pe care acesta din urmă nu ar fi putut să-l obţină în condiţii normale de piaţă.

(111)

Comisia consideră, în consecinţă, că măsura în cauză reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) al Tratatului CE.

(112)

Ajutorul de stat acordat beneficiarului este egal cu valoarea datoriei anulate de către Biroul Impozite în cadrul procedurii de concordat şi anume 416 515 990 coroane slovace.

(113)

Obiectivul primordial al măsurii este de a ajuta o întreprindere aflată în dificultate. În cazul de faţă, este posibil să aplicăm derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) a Tratatului CE, care permite autorizarea ajutoarelor de stat destinate facilitării dezvoltării anumitor activităţi, atunci când acestea nu deteriorează condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun şi respectă condiţiile în vigoare.

(114)

Ţinând seama de portofoliul de produse al beneficiarului, Comisia a stabilit dacă regulile în vigoare pentru sectorul agricol se aplică în speţă. Pe baza informaţiilor privind cifra de afaceri a beneficiarului, informaţii oferite de către autorităţile slovace, Comisia a concluzionat în decizia sa de deschidere a procedurii formale de examinare că majoritatea produselor beneficiarului nu sunt produse menţionate în anexa I a Tratatului CE şi că, prin urmare, se supun regulilor generale în materie de ajutoare de stat.

(115)

În observaţiile sale referitoare la decizia de deschidere a procedurii formale de examinare, beneficiarul a contestat datele privind cifra sa de afaceri transmise precedent de autorităţile slovace (a se vedea tabelul 1), fără a combate decizia Comisiei de a efectua examinarea pe baza regulilor generale în materie de ajutoare de stat. Fără a intenţiona măcar să afle dacă datele puse la dispoziţie de beneficiar sunt exacte (33), Comisia a verificat dacă precedenta sa concluzie avea în vedere inclusiv aceste noi date. Comisia a ajuns la concluzia că cifra de afaceri a beneficiarului este generată de produse care nu ţin de anexa I a Tratatului CE şi că acestora li se aplică regulile generale şi nu cele sectoriale cu privire la ajutoarele de stat.

(116)

Ajutoarele pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate sunt reglementate în prezent de Liniile Directoare Comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate (34) (denumite în continuare „noile linii directoare”), care înlocuiesc versiunea precedentă, adoptată în 1999 (35) (denumită în continuare „liniile directoare din 1999”).

(117)

În dispoziţiile tranzitorii ale noilor linii directoare este prevăzut că acestea se aplică examinării oricărui ajutor pentru salvare sau restructurare acordat fără autorizarea Comisiei (ajutor ilegal), dacă ajutorul sau o parte a acestuia a fost acordat după 1 octombrie 2004, adică după publicarea noilor linii directoare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (punctul 104). Dacă ajutorul ilegal a fost acordat înainte de 1 octombrie 2004, atunci examinarea este realizată pe baza liniilor directoare aplicabile în momentul acordării ajutorului (punctul 104).

(118)

Comisia observă că aprobarea concordatului de către Biroul Impozite a fost publicată la data de 9 iulie 2004 şi a intrat în vigoare pe 23 iulie 2004. În concluzie, ajutorul a fost acordat în mod ilegal înainte de 1 octombrie 2004. Liniile directoare din 1999, în vigoare în momentul acordării ajutorului, se aplică, deci, în speţă.

(119)

Comisia conchide că beneficiarul reprezintă o întreprindere mijlocie în sensul Regulamentului (CE) nr. 70/2001 al Comisiei privind aplicarea articolelor 87 şi 88 ale Tratatului CE ajutoarelor de stat acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (36).

(120)

Potrivit punctului 5 litera (c) al liniilor directoare din 1999, o întreprindere este considerată în dificultate atunci când îndeplineşte, în conformitate cu legislaţia ţării respective, condiţiile pentru a fi supusă unei proceduri colective, bazată pe insolvabilitatea sa.

(121)

Beneficiarul făcea obiectul unei proceduri de concordat, care, conform definiţiei Legii falimentului, poate fi aplicată societăţilor insolvabile. În consecinţă, acesta poate beneficia de un ajutor pentru salvare şi de un ajutor pentru restructurare.

(122)

Măsura în cauză a fost iniţial descrisă de autorităţile slovace ca un ajutor pentru salvare. În conformitate cu liniile directoare din 1999, Comisia şi-a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului ca ajutor pentru salvare, din motivele expuse în partea a III-a.

(123)

Nici autorităţile slovace, nici beneficiarul nu au făcut nicio observaţie vizavi de aceste îndoieli şi nicio dovadă nouă nu i-a fost prezentată Comisiei în această privinţă.

(124)

Dat fiind că îndoielile sus-menţionate nu au fost înlăturate, Comisia trage concluzia că ajutorul nu este compatibil ca ajutor pentru salvare în sensul liniilor directoare din 1999.

(125)

Comisia şi-a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului ca ajutor pentru restructurare în sensul liniilor directoare din 1999, din motivele expuse în partea a III-a.

(126)

Comisia notează că autorităţile slovace, de datoria cărora era să demonstreze că ajutorul de stat este compatibil cu piaţa comună, nu au adus nicio dovadă nouă în sprijinul acestei concluzii. Comisia a ţinut seama cum se cuvine de observaţiile prezentate de către beneficiar.

(127)

Potrivit liniilor directoare din 1999, acordarea ajutorului pentru restructurare trebuie să fie condiţionată şi legată de implementarea unui plan de restructurare realizabil şi coerent, care să permită restabilirea viabilităţii pe termen lung a întreprinderii. Statul membru demarează acest plan care trebuie să fie validat de Comisie. Incapacitatea întreprinderii de a implementa respectivul plan este considerată un abuz de ajutor.

(128)

Planul de restructurare trebuie să-i permită beneficiarului să restabilească viabilitatea pe termen lung a întreprinderii într-un termen rezonabil şi pe baza unor ipoteze realiste privind condiţiile de exploatare viitoare. Acest plan ar trebui să descrie circumstanţele care au dus la dificultăţile întreprinderii şi să identifice măsurile corespunzătoare pentru a depăşi aceste dificultăţi. Operaţiunile de restructurare nu se pot limita la un ajutor financiar menit a compensa datoriile şi pierderile anterioare, fără a ataca motivele care au dus la aceste dificultăţi.

(129)

Pentru societăţile stabilite în regiunile asistate şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, liniile directoare din 1999 prevăd condiţii de autorizare a ajutorului mai puţin exigente în ceea ce priveşte obţinerea de contrapartide şi conţinutul rapoartelor de monitorizare. Aceste elemente nu scutesc, totuşi, societăţile de elaborarea unui plan de restructurare şi statele membre de respectarea angajamentului lor, care este acela de a acorda un ajutor pentru restructurare doar dacă planul de restructurare este bine implementat.

(130)

După deschiderea procedurii formale de examinare, autorităţile slovace au confirmat că planul de afaceri pe care beneficiarul a trebuit să-l întocmească (condiţie prealabilă lansării procedurii concordatului) a fost examinat doar de tribunalul competent – şi nu de autoritatea care acordă ajutorul – şi că nici tribunalul, nici Biroul Impozite nu au controlat implementarea acestuia.

(131)

Beneficiarul a afirmat, dimpotrivă, că Biroul Impozite examinase capacitatea planului de afaceri care urmărea restabilirea viabilităţii pe termen lung exact înainte de aprobarea concordatului, însă nu a adus nicio dovadă care să susţină această afirmaţie.

(132)

Beneficiarul a menţionat, în plus, că lipsa unui plan de restructurare nu este pertinentă în cazul unei evaluări ex post a ajutorului de către Comisie, deoarece aceasta din urmă este în măsură să constate în acel moment dacă beneficiarul a devenit în mod efectiv viabil. După părerea beneficiarului, un plan de restructurare formal nu este necesar decât în cazul unei evaluări ex ante şi numai acest tip de evaluare este acoperit de liniile directoare din 1999.

(133)

Această argumentaţie nu este corectă. Liniile directoare din 1999 fac referire la examinarea compatibilităţii ajutoarelor notificate ca ajutoare ilegale. În momentul examinării se aplică întotdeauna condiţia potrivit căreia ajutorul pentru restructurare trebuie să fie legat de un plan de restructurare fezabil. Comisia trebuie să procedeze la examinare pe baza informaţiilor disponibile în momentul acordării ajutorului.

(134)

Putem, deci, să deducem de aici că Biroul Impozite, în calitate de autoritate care acordă ajutorul, nu a avut ocazia să evalueze planul de restructurare şi să condiţioneze anularea creanţelor sale de implementarea unui plan care ar fi fost controlat în mod corespunzător. Rezultă că prima condiţie formală, care se aplică la fel de bine şi evaluării ex post, nu a fost respectată.

(135)

În ceea ce priveşte conţinutul planului de afaceri, autorităţile slovace nu au oferit nicio informaţie care să înlăture îndoielile Comisiei cu privire la faptul că, potrivit prevederilor liniilor directoare din 1999, planul reprezintă un adevărat plan de restructurare.

(136)

Comisia nu poate decât să confirme concluzia deja expusă în decizia de deschidere a procedurii formale de examinare. Planul de afaceri prezentat este un plan care abordează exclusiv problema neliniştitoare a creşterii datoriei beneficiarului către stat. Acest plan nu analizează deloc circumstanţele care au dus la dificultăţile beneficiarului, nici situaţia sau perspectivele financiare ale întreprinderii la acea dată. Ca urmare a lipsei unei astfel de analize, beneficiarul nu a propus nicio soluţie concretă la diferitele cauze care se află la originea dificultăţilor sale. Singura măsură descrisă în detaliu o reprezintă restructurarea financiară propusă în cadrul concordatului.

(137)

În acest plan nu este făcută absolut nicio menţiune cu privire la majorarea capitalului propriu, pe care beneficiarul a indicat-o ca fiind una dintre măsurile de restructurare. Niciuna dintre dovezile care figurează în acest document nu lasă să se înţeleagă că majorarea capitalului, efectuată de către societatea Hydree Slovakia, ar putea fi considerată drept o măsură care să garanteze că, pe termen lung, beneficiarul nu va repeta strategia sa de finanţare a producţiei printr-o datorie constituită din TVA şi accize – cauză aflată la originea dificultăţilor întâmpinate mai târziu. Autorităţile slovace au confirmat că majorarea capitalului nu reduce în niciun fel riscul apariţiei unor noi probleme financiare. Aceste îndoieli sunt şi mai mari dacă avem în vedere faptul că majorarea capitalului se ridica la 21 milioane SKK, iar datoria restructurată la 644 milioane SKK.

(138)

Majorarea capitalului nu este, în sine, o dovadă a încrederii pieţei în restabilirea viabilităţii pe termen lung a beneficiarului. Comisia observă că, în ciuda eforturilor depuse, beneficiarul nu a reuşit să obţină un împrumut de la o bancă privată.

(139)

Comisia notează, în plus, că închirierea instalaţiilor de producţie unui concurent al beneficiarului, societatea Old Herold s.r.o., a fost motivată, în mod evident, de faptul că beneficiarul şi-a pierdut licenţa pentru fabricarea de băuturi alcoolice şi spirtoase şi nu de faptul că producţia ar fi fost deficitară sau ar fi necesitat o restructurare. Este adevărat că beneficiarul ar fi putut chiar el să solicite o acordarea unei noi licenţe cu ocazia procedurii concordatului, însă nu a făcut-o. Comisia observă, totuşi, că beneficiarul a vândut în continuare produsele fabricate de societatea Old Herold cu instalaţiile sale şi sub marca sa, ba chiar a planificat să crească vânzările, aşa cum o arată raportul anual pentru perioada 29 aprilie-30 decembrie 2004. Închirierea acestor instalaţii de producţie nu poate fi, în concluzie, considerată o măsură de restructurare, deoarece reiese din toate documentele disponibile că restructurarea acestei părţi a producţiei nu era necesară.

(140)

În ceea ce priveşte celelalte măsuri propuse în planul de afaceri, îndoielile Comisiei nu au fost înlăturate. Aceste măsuri sunt pur şi simplu activităţi care se desfăşoară în cadrul afacerilor curente şi nu constituie măsuri de raţionalizare (vânzarea echipamentelor vechi sau a vehiculelor). Cele două măsuri structurale propuse (oprirea producţiei de băuturi fără alcool nerentabile şi vânzarea unor bunuri imobile) au fost expuse foarte vag, fără a se indica produsele concrete sau o planificare. Autorităţile slovace au confirmat că bunurile imobile destinate vânzării (un imobil administrativ, un magazin de desfacere şi o casă de agrement) nu fuseseră vândute la data de 10 octombrie 2005, deci această măsură planificată nu fusese pusă în aplicare aşa cum era prevăzut.

(141)

Lipsa unui plan formal de restructurare şi a unei analize reale a dificultăţilor, a măsurilor necesare rezolvării acestor dificultăţi şi a condiţiilor şi perspectivelor pieţei determină Comisia să conchidă că planul de afaceri prezentat de către beneficiar nu este un plan de restructurare real, aşa cum este prevăzut în liniile directoare din 1999 (37). Îndoielile Comisiei cu privire la restabilirea viabilităţii pe termen lung a beneficiarului nu au fost, deci, înlăturate.

(142)

Concluzia Comisiei, în care se arată că, în lipsa unui plan de restructurare real, îndoielile sale se menţin în ceea ce priveşte viabilitatea pe termen lung a beneficiarului, este suficientă în sine pentru a concluziona că ajutorul în cauză nu este compatibil cu piaţa comună. Cu toate acestea, Comisia va examina şi cel de al doilea criteriu fundamental prevăzut de liniile directoare din 1999 şi anume limitarea ajutorului la strictul minim.

(143)

În temeiul punctului 40 al liniilor directoare, valoarea şi intensitatea ajutorului trebuie să se limiteze la strictul minim necesar pentru a face posibilă restructurarea, în funcţie de disponibilităţile financiare ale beneficiarului. Acesta trebuie să contribuie în mod considerabil la planul de restructurare cu propriile sale resurse.

(144)

Costurile restructurării s-au ridicat la 644 591 440 SKK (16,96 milioane EUR), sumă ce corespunde valorii totale a datoriilor restructurate în cadrul concordatului. Beneficiarul a plătit 35 % din această sumă, adică 225 607 028 SKK (5,93 milioane EUR).

(145)

Autorităţile slovace nu au oferit nicio explicaţie ca răspuns la îndoielile exprimate de Comisie în această privinţă. Beneficiarul a explicat cum a finanţat plata datoriei restante după concordat (a se vedea punctul 30). După părerea acestuia, contribuţia sa s-a ridicat la [mai puţin de 300] milioane SKK ([mai puţin de 7,9] milioane EUR).

(146)

Mai întâi, Comisia observă că resursele care se află la dispoziţia beneficiarului sunt mai mari decât valoarea datoriei restante după concordat, ceea ce pare să indice că ajutorul nu a fost limitat la strictul necesar.

(147)

Ca o dovadă mai importantă, Comisia conchide că, în ceea priveşte creditul oferit de societatea Old Herold, acesta nu respectă condiţiile contribuţiei proprii a beneficiarului, aşa cum sunt definite în liniile directoare din 1999. Datoriile constituie o sursă permanentă de finanţare a activităţilor întreprinderii. Este vorba de împrumuturi pe termen scurt care trebuie, totuşi, să fie rambursate. Societatea dispune de resursele suplimentare necesare unei restructurări doar dacă furnizorii acceptă să reporteze scadenţa datoriei dincolo de termenul normal. Această amânare a plăţii este semnul că piaţa crede în fezabilitatea unei reveniri la viabilitate.

(148)

Beneficiarul nu a demonstrat în niciun fel că reportul plăţii acordat de societatea Old Herold mergea în mod considerabil dincolo de practica comercială curentă dintre beneficiar şi furnizorii săi. Scadenţa la 40 de zile poate fi considerată o practică curentă, mai ales dacă ţinem seama de faptul că ea i-a fost acordată beneficiarului după procedura concordatului. Beneficiarul nu se mai afla, deci, în impas financiar. Principalul obiectiv al concordatului era exact acela de a-l ajuta pe beneficiar să scape de problemele financiare.

(149)

Comisia conchide, în consecinţă, că această amânare a scadenţei nu poate fi considerată o contribuţie la restructurare provenind din resurse externe.

(150)

Fără acest report, contribuţia proprie a beneficiarului, în sensul liniilor directoare din 1999 se ridică la [mai puţin de 170] milioane SKK ([mai puţin de 4,5] milioane EUR), ceea ce este echivalent cu [mai puţin de 27] % din costurile de restructurare.

(151)

Liniile directoare din 1999 nu prevăd niciun prag începând cu care contribuţia proprie a beneficiarului este considerată importantă.

(152)

Ţinând seama de practica Comisiei în ceea ce priveşte aplicarea liniilor directoare din 1999 şi de evoluţia politicii sale vizavi de acest criteriu care a dus la introducerea de praguri în noile linii directoare (38), Comisia consideră contribuţia beneficiarului, echivalentă cu [mai puţin de 27] %, relativ scăzută. Această contribuţie ar putea fi acceptabilă, în conformitate cu liniile directoare din 1999, doar dacă toate celelalte condiţii necesare aprobării ajutorului ar fi îndeplinite. Comisia ar lua atunci în considerare, de exemplu, dacă beneficiarul este situat într-o regiune asistată sau în ce măsură sursele de finanţare reflectă încrederea pieţei – cu excepţia beneficiarului şi a acţionarilor – într-o viabilitate pe termen lung a societăţii sau s-ar baza şi pe alte caracteristici, în funcţie de caz.

(153)

În lumina considerentelor de mai sus, Comisia nu poate admite, în speţă, că participarea beneficiarului era semnificativă. Comisia concluzionează că îndoielile sale cu privire la importanţa contribuţiei beneficiarului şi la limitarea ajutorului la strictul minim nu au fost înlăturate.

(154)

Comisia conchide că ajutorul nu este compatibil cu piaţa comună, nici ca ajutor pentru salvare, nici ca ajutor pentru restructurare. În plus, niciuna dintre derogările prevăzute în tratatul CE nu se aplică prezentului caz.

(155)

Comisia conchide că Republica Slovacă a acordat în mod ilegal o anulare a datoriei fiscale în favoarea societăţii Frucona Košice a.s., cu violarea articolului 88 alineatul (3) al Tratatului CE. Acest ajutor nu este compatibil cu piaţa comună în temeiul niciunei derogări prevăzute de Tratatul CE.

(156)

Chiar dacă punerea în aplicarea a anulării de către Biroul Impozite a fost suspendată până la finalizarea prezentei proceduri în faţa Comisiei, aceasta din urmă conchide că, pentru beneficiar, avantajul a apărut în momentul în care Biroul Impozite a hotărât să renunţe la o parte din creanţele sale şi a acordat, astfel, un ajutor beneficiarului. Acest moment îl reprezintă intrarea în vigoare a acordului cu creditorii, pe 23 iulie 2004. Avantajul beneficiarului vizavi de concurenţii săi a constat în faptul că Biroul Impozite nu a solicitat din partea lui plata datoriilor sale fiscale.

(157)

Pentru a restabili situaţia ex ante, ajutorul de stat trebuie să fie recuperat,

30.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 112/32

(1)

Conform articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE, precum și dispozițiile-cadru privind ajutoarele de stat în domeniul construcțiilor navale (1) (denumite în continuare, „dispozițiile-cadru”), Germania a comunicat, prin scrisoarea din 19 octombrie 2005 (înregistrată de Comisie în aceeași zi), Comisiei intenția sa de a acorda un ajutor de stat regional societății Detlef Hegemann Rolandwerft GmbH & Co. KG (denumită în continuare „șantierul naval Roland”). Prin scrisoarea din 16 noiembrie 2005, Comisia a solicitat mai multe informații, pe care Germania le-a transmis prin scrisoarea din 23 decembrie 2005 (înregistrată la aceeași dată). Prin scrisoarea din 18 ianuarie 2006 (înregistrată la aceeași dată), Germania a adus modificări ajutorului de stat notificat inițial.

(2)

Comisia a adus la cunoștință Germaniei prin scrisoarea din 22 februarie 2006 decizia sa de a începe, în ceea ce privește acest ajutor de stat, procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE. Decizia Comisiei privind începerea procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia a invitat Germania și celelalte părți interesate să-și prezinte observațiile. Asociația Verband für Schiffbau und Meerestechnik și-a exprimat observațiile prin scrisoarea din 28 iunie 2006 (înregistrată la aceeași dată). Beneficiarul și-a exprimat observațiile prin scrisoarea din 30 iunie 2006 (înregistrată la data de 7 iulie 2006).

(3)

Observațiile au fost transmise Germaniei prin scrisoarea din 17 iulie 2006. Germania a răspuns acestor observații prin scrisoarea din 11 august 2006 (înregistrată în aceeași zi).

(4)

Germania a transmis răspunsul său privind începerea procedurii formale de investigare prin scrisoarea din 6 aprilie 2006 (înregistrată la data de 12 aprilie 2006). Printr-o scrisoare din 11 aprilie 2006 (primită și înregistrată la data de 12 aprilie 2006) au fost transmise anumite anexe. Comisia a cerut la data de 17 august 2006 mai multe informații, pe care Germania le-a transmis prin scrisoarea din 14 septembrie 2006 (înregistrată la data de 15 septembrie 2006). Germania a transmis Comisiei informații suplimentare prin scrisoarea din 20 noiembrie 2006 (înregistrată de Comisie la aceeași dată), iar la 22 noiembrie 2006 a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Germaniei și ai șantierului naval, în urma căreia Germania a transmis Comisiei și alte informații, prin scrisoarea din 24 noiembrie 2006 (înregistrată de Comisie la aceeași dată).

(5)

Beneficiarul ajutorului de stat este șantierul naval Roland. Șantierul este situat în Berne în regiunea Wesermarsch din landul Saxonia de Jos (Germania), o regiune de dezvoltare conform articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE. Șantierul naval se află pe malul râului Weser, râu ce se varsă în Marea Nordului. Șantierul naval aparține Grupului Hegemann. Acesta reprezintă o întreprindere importantă, care nu corespunde definiției privind întreprinderile mici și mijlocii enunțate de Comisie în Recomandarea sa privind întreprinderile mici și mijlocii (2).

(6)

Șantierul naval Roland construiește nave maritime. Obiectul său principal de activitate se concentrează pe construcția navelor Feeder, reprezentând cea mai mică subcategorie a navelor container. În afara de acestea, șantierul naval mai construiește și vase speciale precum RoRo/LoLo sau auto-transportatoare. În 1999, șantierul naval Roland s-a adaptat schimbării tendințelor cererii pe piață și a început să construiască nave mai mari, cu o lungime de până la […] (3) m, un tonaj de până la […] t și o capacitate de sarcină de până la 850 TEU. Pentru a putea fabrica aceste nave mari, a trebuit să fie elaborat un program de investiții pentru adaptarea șantierului, acesta având ca obiect printre altele și extinderea lifturilor pentru nave. Era, de asemenea planificată, prelungirea cheiului de construcție, dar din motive economice a trebuit să fie amânată. Șantierul naval Roland se ocupă, de asemenea, de repararea navelor. Lucrările de reparație sunt efectuate atât pe uscat, cât și pe apă.

(7)

Navele sunt asamblate mai întâi pe secțiuni în hala 3 și montate în module mai mari în zona exterioară de asamblare. Aceste părți sunt împinse pe suprafața exterioară de asamblare și duse în hala de montare nave 1, unde sunt asamblate propriu-zis navele. Acestea sunt împinse apoi către lift și lăsate la apă. Echiparea ulterioară are loc pe un chei de construcție, potrivit pentru nave de până la 140 m lungime. Ridicarea echipamentelor are loc cu ajutorul unei macarale de chei de 50 de tone și a unei macarale de construcție de 8 tone, ambele circulând pe șina pentru macarale de chei.

(8)

De la începutul anilor ’90, șantierul naval Roland poate echipa simultan două nave (cu excepția momentelor în care cererea este limitată). La cheiul inițial, aceste nave puteau fi asamblate direct (fiind mai scurte în acea vreme). După ce șantierul naval Roland a început în 1999 construcția unor nave mai mari, cheiul a devenit prea scurt. Din motive financiare, șantierul naval Roland nu a prelungit imediat cheiul, ci a început să asambleze al doilea vas, ca soluție intermediară, în paralel cu vasul care stătea direct ancorat la chei („ancorare paralelă a vasului”). Pentru fiecare vas echipat în paralel, șantierul naval Roland avea nevoie să închirieze de […] ori pe durata de […] o macara auto suplimentară și de […] ori pe durate de […] o macara mai mică plutitoare.

(9)

Echiparea și repararea vasului în paralel s-a dovedit a fi laborioasă, costisitoare și ineficientă economic. În afara de aceasta, există un mare risc de accidentare.

(10)

Scopul ajutorului de stat este de a promova investițiile în cinci domenii diferite ale activităților șantierului naval, și anume halele 1 și 3, instalația chei 1, mașinile automate de sudură și construcția unui chei suplimentar. Majoritatea investițiilor au fost deja finanțate. Ajutorul de stat a fost solicitat înainte de începerea investițiilor.

(11)

Conform datelor furnizate de Germania, investițiile vor duce la crearea a 35 de noi locuri de muncă la șantierul naval Roland. O parte din lucrările de asamblare erau subcontractate unei societăți siderurgice în […], care producea secțiunile din față ale vaselor pentru șantierul naval Roland. Investițiile vor permite șantierului naval Roland să realizeze el însuși aceste secțiuni.

(12)

Cu ajutorul investițiilor, hala 1 trebuie să fie mărită cu 55 m. Astfel cum a fost informată și Comisia, în momentul de față, o mare parte a lucrărilor de asamblare are loc în aer liber. După realizarea proiectelor de investiții, aproape toate lucrările vor avea loc în hală.

(13)

În hala 3 sunt depozitate instalațiile pentru construcția secțiunilor. Poarta halei avea inițial o lărgime de 17,4 m, în timp ce navele construite de șantierul naval Roland au în mod normal o lățime de 22,2 m. Ca urmare, secțiunile nu puteau fi pregătite în poziția necesară pentru montaj, ci trebuiau realizate transversal în hală pentru a putea fi scoase pe poartă. În cele din urmă, secțiunile erau rotate cu ajutorul macaralei auto la 90o pentru a putea fi montate la celelalte componente. Această procedură lua mult timp și era foarte costisitoare. Din cauza porții prea strâmte a halei, a fost limitată și adâncimea secțiunilor, șantierul naval Roland fiind obligat să producă un număr mai mare de secțiuni decât era necesar. Pentru a corecta această situație, poarta halei a trebuit să fie lărgită. Această parte a planului a fost realizată în 2004.

(14)

O altă parte a proiectului de investiții, realizată în 2004, a fost prelungirea halei în direcție nord-vest. În această parte a halei erau sudate secțiunile pentru a le transforma în module. Prin prelungirea halei, aceste lucrări de sudură pot avea acum loc în hală, adică independent de condițiile meteo. Șinele de macara sunt prelungite în partea cea nouă a halei de construcție a secțiunilor.

(15)

Secțiunile individuale sunt construite pe suporturile blocului chilă, cu care sunt transportate și secțiunile. Întrucât șantierul naval Roland a început să construiască nave mai mari după investițiile din 1999, vechiul sistem suporți bloc chilă nu mai corespundea cerințelor, conform celor declarate de Germania. Înaintea realizării investițiilor, pentru poziționarea secțiunilor era folosită o macara auto, ceea ce presupunea un proces îndelungat și costisitor. De aceea, în 2004, șantierul naval a investit în suporți moderni, hidraulici pentru blocul chilă, ceea ce a dus la o semnificativă ușurare a producerii secțiunilor.

(16)

Un alt proiect de investiții, început în august 2005, viza prelungirea halei 3 în direcția sud-est, servind în principal obiectivului de a nu mai efectua operațiuni în aer liber.

(17)

Proiectele de investiții cuprind și prelungirea șinei macara la cheiul inițial, cu 96 m. Acest chei are o lungime de 200 m. Înainte de prelungire, doar aproximativ jumătate din vapor putea fi echipat cu macaraua. Pentru cealaltă jumătate, șantierul naval Roland trebuia să folosească […] macarale auto. Șina macaralei a fost prelungită astfel încât navele pot fi deservite pe toată lungimea lor de către macara. Această investiție a avut loc în 2004.

(18)

În 2004, s-a investit și în mașini automate moderne de sudură, cu care lucrările de sudură au putut fi efectuate automat și mai repede.

(19)

Programul de investiții pentru 2005 și 2006 a cuprins construcția unui chei suplimentar de montare; în acest scop, cheiul inițial trebuie mărit cu aproximativ 180 m. Pentru construcția cheiului de montare sunt necesare, printre altele, și următoarele măsuri: săparea terenului pe partea cu râul, umplerea terenului pe partea cu solul și conectarea la rețeaua stradală și de drumuri. În afara de aceasta, șina macaralei trebuie să fie extinsă cu 150, trebuie realizată și instalată o macara suplimentară de 3 tone, iar alimentarea mediilor trebuie asigurată. Lucrările în aceste scopuri au demarat în august 2005.

(20)

Decizia de a construi vase mai mari din 1999 a fost elementul declanșator pentru aceste proiecte de investiții. Șantierul naval investea până atunci în refacerea lifturilor pentru nave, pentru a ajusta instalațiile acestora. Conform celor spuse de beneficiar, au existat două motive pentru amânarea investițiilor la chei: mai întâi, mijloacele financiare existente erau stringent necesare pentru șantierul Peene naval, parte a grupului Hegemann, aflat în acel moment într-o amplă restructurare. Din cauza modificării pieței, care dura deja de ceva ani, nu mai existau mijloace disponibile pentru a lua măsuri de investiție în șantierul naval Roland. În al doilea rând, aceste investiții au fost amânate pentru că echiparea și repararea a două vase unul lângă altul erau posibile din punct de vedere tehnic (și era mai puțin din punct de vedere economic).

(21)

Un alt avantaj al proiectelor de investiții este faptul că noul chei va permite în viitor șantierul naval să participe la licitații pentru construcția și repararea de vase maritime. Din cauza riscurilor care pot apărea în cursul lucrărilor simultane la două vase aflate unul lângă celălalt, șantierul naval Roland nu a putut până acum să efectueze lucrări de construcție și reparație pentru marina germană. Din cauza riscurilor, marina germană s-a ferit să aloce contracte șantierul naval Roland, chiar dacă șantierul naval Roland aparținea cercului de șantiere care putea prelua astfel de contracte.

(22)

Costurile pentru proiecte se ridică în total la 13 milioane de euro, repartizate după cum urmează – tabel:

(23)

Germania are intenția de a acorda șantierului naval un ajutor de stat în valoare de 1,56 milioane euro. Costurile eligibile corespund celor 13 milioane euro pentru proiect; intensitatea ajutorului de stat reprezintă, așadar, 12 %. Ajutorul de stat este acordat pe baza unei reglementări aprobate pentru ajutoarele de stat regionale (4). Ajutorul de stat a fost acordat înainte de începerea proiectelor de investiții.

(24)

Ajutorul de stat este acordat de către landul Saxonia de Jos prin intermediul NBank Hanovra.

(25)

Procedura formală de investigare a fost începută din cauza îndoielilor Comisiei privind compatibilitatea ajutorului de stat cu dispozițiile-cadru. Comisia se îndoia asupra faptului că investițiile în noul chei de montare ar putea fi considerate investiții în instalații existente.

(26)

Mai mult, Comisia se temea că investițiile în șantierul naval Roland ar putea duce la o extindere a capacității de producție a acestuia, extindere care ar fi incompatibilă cu dispozițiile-cadru și cu piața comună.

(27)

Comisia a luat act atât de observațiile beneficiarului, șantierul naval Roland, cât și de observațiile Asociației Verband für Schiffbau und Meerestechnik.

(28)

Conform declarației beneficiarului, capacitatea de construcție nave a șantierului nu va crește ca urmare a proiectelor de investiții. Beneficiarul afirmă că fiecare creștere a productivității are ca și consecință o creștere a capacității respectivei instalații. Dar acest lucru nu însemna neapărat o creștere per ansamblu a capacității șantierului naval. În cazul șantierului naval Roland, investițiile au dus la o creștere a productivității, ceea ce însă nu a avut ca și consecință o creștere a capacității șantierului per ansamblu. Din contră, creșterea productivității a fost absorbită de o capacitate de producție crescută, care ar fi fost pornită mai devreme. Ca urmare, volumul de producție în CGT (compensated gross tonnes) nu a crescut.

(29)

Beneficiarul a prezentat un rezumat al navelor realizate în ultimii ani, precum și registrele șantierului naval. În 2004, pe șantierul naval Roland s-au realizat […], ceea ce corespunde aproximativ la […] CGT. Pentru 2006, este planificată construcția a […] nave cu o capacitate de […] CGT. Pentru 2007 și 2008, volumul anual de producție va fi de […] CGT.

(30)

Beneficiarul a explicat că șantierul naval a cumpărat în trecut ocazional secțiuni sau carcase întregi de la societăți terțe. Volumele de producție ale șantierului naval Roland nu puteau crește prin achiziționarea de cască și de secțiuni de la furnizori, pentru că echipamentele navelor necesită un anumit timp, iar instalațiile disponibile nu permit o echipare eficace a unui număr mare de nave. Astfel, în halele de construcție disponibile, de exemplu, este posibilă montarea doar a unui vas. Pentru asamblarea navei în hala de montaj nr. 1 sunt necesare în jur de […] săptămâni pentru fiecare navă.

(31)

Beneficiarul a prezentat informații despre activitatea de producție pe șantier. De aici rezultă că șantierul este utilizat la capacitate maximă și nu mai există nicio posibilitate de a construi mai multe nave după efectuarea planurilor de investiții. Instalația șantierului naval este limitată la o capacitate totală de aproximativ […] – […] CGT, care a fost deja atinsă înainte de realizarea proiectelor de investiții prin externalizare unei părți din lucrări.

(32)

Beneficiarul a arătat că șantierul naval ar putea, prin planurile de investiții, să participe la licitațiile pentru lucrări de construcție nave, reparație și demontare pentru vasele marinei. Până acum, șantierul naval nu a avut această posibilitate, pentru că lucrările ar fi trebuit efectuate în paralel la două nave. Volumele de producție în CGT ar descrește în comparație cu nivelul actual, pentru că vasele marinei nu sunt considerate vase comerciale. În cele din urmă, beneficiarul a conchis că, deși Comisia nu împărtășește opinia Germaniei că dispozițiile-cadru nu interzic ajutoarele de stat pentru investiții pentru proiecte legate de o creștere a productivității, acest lucru nu este oricum relevant pentru evaluarea compatibilității ajutoarelor de stat la șantierul naval Roland cu piața comună, pentru că aici nu este vorba despre o creștere a capacității.

(33)

Beneficiarul explică mai departe că investițiile privesc exclusiv instalațiile existente. Mai ales în ceea ce privește investițiile pentru extinderea cheiului, pentru a putea echipa ambele nave direct la instalația de la chei, nu este vorba despre crearea unei noi instalații. Șantierul naval avea deja locuri de așezare în paralel pentru echiparea navelor. Beneficiarul subliniază că poziționarea în paralel ar reprezenta un pericol crescut și că de aceea marina ezita să aloce contracte șantierului naval Roland. Investiția planificată presupunea modificarea cheiului existent pentru a crește productivitatea acestuia. Beneficiarul a adus informații despre câte săptămâni pe an era folosită localizarea în paralel și cum putea fi folosită în viitor.

(34)

Beneficiarul a mai arătat că prelungirea șinei macaralei și instalarea unei macarale în conexiune cu prelungirea cheiului ar servi la înlocuirea macaralelor auto și plutitoare costisitoare și ineficiente, utilizate în prezent pentru echiparea vaselor în poziționare paralelă. Echiparea celui de-al doilea vas realizată direct de pe chei, făcută posibilă prin proiectele de investiții, ar determina o creștere a eficienței costurilor și a productivității.

(35)

Asociația germană pentru construcția de vase și tehnica maritimă (mai jos, Asociația) este de părere că grijile pe care și le face Comisia în privința unei posibile extinderi de capacitate nu pot fi derivate din dispozițiile-cadru și nici nu pot fi justificate de situația prezentă de pe piață, întrucât ajutorul de stat planificat nu duce la alterarea concurenței.

(36)

Asociația susține că orientarea politicii comunitare privind ajutoarele de la stat pentru construcțiile navale s-a schimbat în ultimii ani. Dispozițiile-cadru nu mai conțin clauze care să interzică acordarea de ajutoare de stat pentru investiții în vederea extinderii capacităților. Asociația pornește de la ideea că astfel de clauze nu mai sunt considerate a fi potrivite. Mai departe, Asociația arată că reglementările specifice pentru fiecare sector conținute odinioară în dispozițiile-cadru au fost abandonate pe cât posibil. Chestiunea capacității ar fi menționată doar în ceea ce privește ajutoarele de stat pentru închidere. Alte tipuri de ajutoare de stat cum ar fi cele de restructurare cad sub incidența prevederilor generale pentru ajutoarele din partea statului.

(37)

Asociația susține mai departe că o interpretare prea îngustă ar fi contrară prevederilor inițiativei LeaderSHIP 2015, parte a implementării strategiei Lisabona. Competitivitatea și productivitatea economiei europene trebuie să crească prin investiții în cercetare, dezvoltare și inovație, ceea ce face necesare investițiile în instalații moderne de producție. Faptul că ajutoarele de stat pentru investiții nu pot fi asociate cu dezvoltarea capacității este împotriva obiectivelor inițiativei LeaderSHIP 2015, mai ales al aceluia de a asigura și a construi poziția pe anumite segmente de piață, unul dintre ele fiind navele container mici și medii, segment pe care Europa încă devansează China și Coreea.

(38)

Asociația este de părere că investițiile planificate nu alterează concurența. Nu există în momentul de față capacități excedentare pentru că piața internațională de construcții de nave a cunoscut o anumită resuscitare. Cererea a fost constant pozitive, în timp ce pentru anul 2008/2009 se așteaptă o mică scădere. Ca urmare a creșterii comerțului mondial, a crescut și traficul maritim, mai ales pentru transportul bunurilor industriale, prin intermediul navelor container. Cererea de nave mari de 5 000 până la 8 000 TEU, care nu puteau intra în porturile mai mici, a crescut. Acest lucru a dus la o mai mare cerere de vase mici Feeder pentru distribuirea conexă a containerului. Șantierul naval Roland putut fabrica nave de dimensiuni până la 900 TEU.

(39)

Conform declarației Uniunii, navele Feeder reprezintă un segment important în afacerile șantierelor germane navale. Competitorii principali sunt șantierele navale chinezești, lideri clari de piață cu un procent de 42,5 % la nivel internațional. Germania se află pe locul doi cu 26,8 %.

(40)

Pe segmentul navelor de până la 900 TEU, există, conform declarațiilor Uniunii, doar foarte puțini competitori europeni, localizați, majoritatea în Germania și Olanda. Asociația vede pe acest segment un uriaș potențial de creștere. Întrucât șantierele navale chinezești oferă navele la un preț mai mic, șantierele navale germane și europene își pot menține poziția pe piață numai prin calitate și productivitate în continuă creștere.

(41)

Asociația subliniază că Vietnam și China vor continua să își dezvolte capacitățile de construcție de nave, ceea ce va duce la o creștere a cotei lor de piață. Astfel, concurența în construcția de nave are loc în prezent mai mult la nivel global decât european.

(42)

În luarea sa de poziție privind începerea procedurii formale de investigare, Germania susține că paragraful 26 din dispozițiile-cadru nu conține nicio referire la capacitate. De asemenea, în paragraful 26 nu există nicio reglementare conform căreia ajutoarele de stat pentru investiții pentru proiecte, care ar putea duce la extinderea capacităților în conexiune cu o creștere a productivității, nu sunt acceptabile. Germania susține, de asemenea, faptul că o creștere a productivității industriei constructoare de nave este un obiectiv important al politicii comunitare în acest sector economic. Inițiativa LeaderSHIP 2015 are ca scop îmbunătățirea poziției șantierelor navale europene față de competitori, precum și contracararea dezavantajelor create industriei europene de construcție de nave de către subvenționarea acestui domeniu în Asia. Acest obiectiv poate fi atins numai prin creșterea productivității, consideră Germania.

(43)

Mai departe, Germania susține că paragraful 3 din dispozițiile-cadru nu presupune că efectele unui plan de investiții asupra capacităților trebuie luate în calcul la evaluarea compatibilității cu piața comună. Sectorul construcției de nave nu mai este definit de criteriile de la paragraful 3 din condițiile cadru, ci se va caracteriza de aici încolo mai mult printr-o bună situație a ordinelor, prețuri mari și capacități gâtuite.

(44)

Germania insistă asupra faptului că partea de piață a industriei constructoare de nave a scăzut în ultimele decenii, în timp ce Japonia, Coreea și China și-au crescut cotele de piață prin intermediul ajutoarelor de stat. Aceste ajutoare de stat trebuie luate în considerare ca unul dintre factorii menționați la paragraful 3 litera (c) din dispozițiile-cadru. Șantierele navale europene trebuie să facă toate eforturile pentru a-și crește productivitatea.

(45)

Conform Germaniei, orice creștere a productivității duce automat la un rezultat productiv și mai mare al instalației. O creștere a productivității conform prevederilor-cadru nu ar putea însemna că aceeași cantitate este produsă cu alimentare mai mică, adică mai puține cheltuieli. Germania subliniază în încheiere obiectivul ajutoarelor de stat regionale, care ar trebui să contribuie la dezvoltarea regiunii și la crearea de locuri de muncă. O creștere a productivității nu ar trebui să ducă în acest sens la blocarea

(46)

În ceea ce privește situația pieței, Germania arată că serviciile de transport au crescut, iar pe segmentul navelor container a putut fi observată o tendință pentru nave mai mari. Chiar și în prezent există nave cu o capacitate de încărcare de 500TEU, iar noile prognoze menționează nave cu o capacitate de încărcare de 8 000 TEU. Pentru că aceste nave pot intra numai în anumite porturi, vor fi necesare nave mai mici care să distribuie încărcătura. Astfel, cererea de nave Feeder, cu 850 TEU, cum fabrică șantierul naval Roland, nu va scădea.

(47)

Germania detaliază proiectele de investiții și anexează fotografii pentru exemplificarea măsurilor și situația șantierului naval.

(48)

Prin prelungirea halei 1, șantierul naval ar putea asambla un vapor complet în hala de montaj, ceea ce nu este posibil în momentul de față. Prin acoperirea zonelor de construcție existente, lucrările ar deveni mai productive și mai eficiente.

(49)

Germania explică mai departe că un vas care se află la cheiul 1 cuprinde doar două treimi din acesta. Partea de sud a cheiului nefolosit va fi prelungită. Aceasta nu ar însemna construcția „unei noi instalații” în sensul prevederilor-cadru. Odată prelungit, cheiul va fi dotat cu o macara, care ar înlocui-o pe cea de a doua.

(50)

Germania arată că așezarea în paralel a navelor din 2003 până în 2005, a fost folosită de […] pe an (inclusiv livrările). Germania a subliniat din nou că această așezare în paralel ar putea fi transferată la noul chei, care ar putea fi folosit în tot cursul anului, așa cum a fost folosită în ultima vreme poziționarea în paralel. Mai departe, Germania explică riscul mare pe care îl presupune echiparea unui vapor așezat în paralel cu cel de la chei, pentru că macaralele plutitoare trebuie să fie plasate în mijlocul râului Weser. De aceea ar fi înțelept ca niciun vapor să nu mai fie încărcat în paralel cu cel aflat la cheiul 1.

(51)

Conform punctului de vedere prezentat de Germania, prelungirea cheiului de echipare, care ar facilita echiparea celui de-al doilea vapor tot la chei, nu trebuie asimilată cu o construcție a unei noi instalații. Este vorba doar despre o prelungire nesemnificativă a cheiului existent. Chiar și fără proiectele de investiții, cheiul ar fi deja mai lung decât o navă Feeder, astfel încât șantierul naval ar putea deja echipa două nave în același timp.

(52)

Germania argumentează că șantierul naval Roland ar avea deja la dispoziție două locuri pentru echipare, chiar dacă unul dintre ele se află într-un așa-numit „al doilea rând”. Întrucât cel de-al doilea vapor nu se află în raza de acoperire a macaralei de chei, trebuie utilizate macarale auto și plutitoare. După prelungirea cheiului, activitatea va fi mai eficientă, pentru că nava va putea fi echipată direct la chei. Mai departe, Germania susține că marina germană s-a ferit să aloce contracte șantierului naval Roland din cauza metodei pe care o practica acest șantier de a încărca două nave așezate în paralel.

(53)

Germania argumentează că transferarea celui de al doilea loc de poziționare la un chei deja existent, nu reprezintă o nouă instalație, ci mai degrabă o măsură de creștere a productivității ambelor locuri de poziționare, care nu vor mai fi așezate, ci unul după altul. Noua macara, ce va fi instalată pe noul chei, va înlocui macaraua auto și pe cea plutitoare folosite în acest moment. Activitatea va deveni mai productivă prin utilizarea unei noi macarale.

(54)

Germania insistă asupra necesității măsurii pentru că echiparea unui vapor aflat în al doilea rând este ineficientă din punctul de vedere al timpului. Mai mult, acest proiect i-ar da șantierului naval Roland posibilitatea de a participa la licitațiile pentru construcția și reparațiile de nave ale marinei germane.

(55)

Germania explică mai departe că mai demult șantierul naval Roland construia nave mai mici Feeder, care puteau fi echipate simultan la chei. Cererea de pe piață s-a concentrat din ce în ce mai mult pentru nave Feeder mai largi și mai lungi, astfel încât două astfel de nave nu mai aveau loc una în spatele celeilalte la chei. Șantierul naval a început atunci să așeze cel de al doilea vas paralel la cel care se afla la chei, atât pentru echipare, cât și pentru reparații. Prelungirea cheiului ar însemna, astfel, o ajustare a instalației de echipare la navele mai mari.

(56)

Germania argumentează că șantierul naval Roland a lucrat în trecut cu șantierul naval Peene și utilizat carcase de nave prefabricate de la acest șantier. În ultima vreme, șantierul naval Roland a produs numai nave care erau în totalitate construite în locațiile sale. Germania arată că nu se poate extinde capacitatea de reparații atâta vreme cât volumele de construcții noi vor fi păstrate aș cum sunt în prezent. O parte din lucrările de reparații sunt efectuate pe pământ. Pentru aceasta, ar fi necesară suprafața exterioară de construcții, utilizată deja pentru producerea noilor nave.

(57)

Germania continuă, susținând că noua macara nu va fi utilizată numai la noul chei, ci și pentru optimizarea activității la cheiul inițial, crescând capacitatea acestuia de tracțiune.

(58)

Germania arată că asociația susține punctul său de vedere. Germania este de părere că poziția Uniunii este semnificativă pentru că reprezintă interesele politice și economice ale economiei germane de transport maritim, ale șantierelor navale germane, precum și ale furnizorilor lor. Mai mult, Asociația este depozitara celor mai noi informații de pe piață, în calitatea sa de reprezentant al unor grupuri de interese diferite. Dacă Asociația trage concluzia că ajutoarele de stat planificate pentru șantierul naval Roland nu sunt în dezavantajul industriei constructoare de nave din Germania, Comisia ar trebui să țină cont de acest punct de vedere. Germania argumentează în continuare că niciun punct de vedere negativ, împotriva ajutoarelor de stat nu a fost primit de către Comisie.

(59)

În ceea ce privește punctul de vedere al beneficiarului însuși, Germania insistă asupra faptului că șantierul naval Roland a susținut că proiectele de investiții nu ar duce la o extindere a capacității. Germania întărește faptul că nu consideră relevantă această chestiune pentru evaluarea compatibilității ajutoarelor de stat.

(60)

Conform articolului 87 din Tratatul CE, ajutoarele de stat acordate din mijloace statale sau extrastatale, de orice tip, care ar putea altera sau amenința cu alterarea concurenței dacă ar fi acordate unei anumite întreprinderi sau ramuri de producție, sunt incompatibile cu piața comună, dacă privesc comerțul între statele membre. Conform jurisprudenței Curţii de Justiţie și Tribunalului de Primă Instanță ale Comunităților Europene, criteriul prejudicierii comerțului este îndeplinit atunci când societatea beneficiară obține o capacitate economică ce face obiectul comerțului între statele membre.

(61)

Ajutorul de stat este acordat de landul Saxonia de Jos, fiind astfel imputabilă statului. Acesta oferă șantierului naval Roland un avantaj, pe care nu l-ar fi obținut pe piață. Șantierul naval Roland activează în domeniul construcțiilor de nave maritime. Întrucât aceasta reprezintă o activitate comercială, măsura amenință să altereze concurența și afectează comerțul între statele membre. Ca urmare, ajutorul de stat reprezintă o subvenție în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE și trebuie evaluată în consecință.

(62)

Articolul 87 alineatele (2) și (3) din Tratatul CE prezintă excepțiile de la interdicția generală de subvenționare conform articolului 1.

(63)

Pentru evaluarea ajutoarelor de stat în domeniul construcțiilor navale, Comisia a realizat dispozițiile-cadru. Acestea conțin dispoziții speciale pentru ajutoare de stat în favoarea industriei constructoare de nave, atunci când și în măsura în care caracteristicile acestui sector necesită o abordare specială. În sensul acestor dispoziții-cadru, expresia „construcție de nave” exprimă construcția în interiorul Comunității a navelor comerciale maritime automate. „Repararea vaselor” reprezintă repararea sau pornirea executată în cadrul Comunității a navelor maritime automate. Activitatea comercială a șantierului naval Roland cade sub incidența acestei definiții, astfel încât ajutorul de stat discutabil trebuie evaluat prin prisma dispozițiilor-cadru. Șantierul naval nu realizează vehicule de pescuit pentru Comunitate. Conform liniilor directoare pentru verificarea ajutoarelor de stat în sectorul de pescuit și acvacultură (5), ajutoarele acordate șantierelor navale pentru construcția de autovehicule de pescuit ale Comunității nu sunt acceptabile.

(64)

La paragraful 26 din dispozițiile-cadru, se spune că „ajutoarele de stat regionale pentru construcția, repararea sau transformarea de nave... numai dacă pot fi considerate compatibile cu piața comună, acordate pentru investiții pentru renovarea sau modernizarea șantierelor navale existente, fără legătură restructurarea financiară, pentru a crește productivitatea instalațiilor existente”.

(65)

Cuantumul ajutoarelor de stat nu poate fi mai mare de 12,5 % sau nu poate depăși limita maximă aplicabilă pentru ajutoarele de stat regionale conform articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, valoarea minimă fiind standard. În cazul de față, limita maximă utilizabilă este de 12,5 %. Mai mult, ajutorul de stat pentru cheltuielile eligibile conform definiției din liniile directoare pentru ajutoarele de stat trebuie limitată la obiectivele regionale (6).

(66)

Aceste investiții servesc raționalizării proceselor de producție ale șantierului naval Roland prin refacerea instalațiilor și acoperirea zonei de lucru aflată în aer liber. Aceste măsuri pot fi considerate investiții în modernizarea sau renovarea unui șantier naval existent.

(67)

O parte a proiectului implică extinderea halei 1, precum și a halei 3 către nord-vest și sud-est. Comisia este de părere că aceste extinderi privesc instalațiile existente ale halelor. Proiectul nu duce de facto la construirea unei hale suplimentare. Extinderea are ca scop introducerea capacităților de construcție a navelor, aflate până acum în aer liber, în hală.

(68)

Celelalte investiții în hala 3 pentru extinderea șinei macaralei și lărgirea porții halei, precum și modernizarea suportului chilei trebuie considerate ca investiții în instalații existente. Comisia consideră că în ceea ce privește extinderea șinei de macara pe cheiul 1 și investițiile în mașini automate de sudură moderne este vorba, de asemenea, despre investiții în instalații existente. Acest punct de vedere a fost susținut de Comisie și în concluzia sa pentru începerea procedurii formale de investigare.

(69)

Comisia pornește de la ideea că investițiile sunt îndreptate spre creșterea productivității instalațiilor existente. Extinderea halelor va duce la o creștere a productivității, pentru că acum lucrările pot fi efectuate indiferent de vreme. Extinderea porții halei 3 va duce la o scădere semnificativă a costurilor pentru că segmentele nu mai trebuie întoarse, putând fi realizate secțiuni mai adânci. Același lucru se aplică și extinderii șinei de macara în hala 3 și la cheiul 1, prin care nu va mai fi necesară utilizarea macaralelor auto […], achiziționării suportului hidraulic pentru chilă, prin care acționarea manuală a secțiunilor cu ajutorul macaralelor auto nu va mai fi necesară, precum și achiziționării mașinilor automate de sudură, care vor reduce timpul și costurile față de sudurile manuale.

(70)

În timp ce proiectul de investiții va influența clar productivitatea, efectele sale asupra capacității rămân reduse, pentru că nu apare nicio nouă instalație și pentru că orice extindere de capacitate ar fi o consecință a creșterii productivității instalațiilor existente. Beneficiarul arată că această creștere a productivității nu atrage după sine o extindere a capacității șantierului naval în CGT, pentru că ea va fi absorbită de instalații printr-o producție proprie crescută, ca o consecință a includerii lucrărilor care erau până acum externalizate. Comisia este de părere că nu există nicio extindere a capacității disproporțională.

(71)

Astfel, Comisia ajunge la concluzia că măsurile 1-6 din tabelul la considerentul 22 pot fi considerate ca investiții în modernizarea și renovarea unui șantier naval existent pentru creșterea productivității instalațiilor disponibile. Costurile în valoare de 8 360 000 euro sunt considerate costuri eligibile.

(72)

Măsurile 7 și 8 din tabelul de la considerentul 22 privesc construirea unui chei suplimentar și achiziționarea unei macarale noi. Comisia este de părere că aceste investiții pot fi considerate ca măsuri de renovare sau modernizare din două motive. Pe de-o parte, chiar înainte de proiectul de investiții, șantierul naval Roland echipa și repara două nave în același timp, așezându-l pe cel de al doilea paralel la cel care se afla paralel la chei. Această procedură era ineficientă și foarte costisitoare. Prin investiții, pe șantierul naval Roland se pot așeza simultan două vase la chei, echiparea lor putând să aibă loc în condiții mai bune. Pe de altă parte, este vorba despre ultimele investiții dintr-o serie de investiții începute în 1999, pentru a echipa șantierul pentru construirea unor nave mai mari. Șantierul vamal și-a reorganizat producția pentru că cererea s-a mutat de la navele Feeder mai mici către navele Feeder construite în prezent de către șantierul naval Roland. Comisia este de părere că adaptarea producției la cererea de pe piață poate fi considerată ca modernizare.

(73)

Un alt obiectiv este creșterea productivității instalațiilor existente. Echiparea navelor la cheiul inițial devine mai economică pentru navele nu mai stau unul lângă altul, iar vasul care stă ancorat la chei nu mai trebuie traversat. Deși se poate presupune că în cazul noului chei nu este vorba despre extinderea unei instalații deja existente, Comisia consideră că productivitatea cheiului inițial va crește prin construirea noului chei pentru echipare.

(74)

Și a doua macara, instalată pe cheiul extins, va duce tot la o creștere a productivității cheiului inițial. Capacitatea de tracțiune a ambelor macarale împreună este de 85 tone, asemănătoare cu tracțiunea maximă anterioară de 50 tone. Astfel, macaralele de chei pot ridica sarcini pentru care anterior era necesară o macara plutitoare. Ca urmare a investițiilor, va fi necesară o macara plutitoare pentru introducerea motorului. Toate celelalte operațiuni de ridicare pot fi realizate cu cele două macarale aflate la cheiul extins. În al doilea rând, macaraua inițială este utilizată adesea pentru lucrări într-o zonă de lucru în aer liber mai mică, aflată direct în spatele cheiului. După investiții, a doua macara poate fi utilizată atunci când prima este necesară pentru activități în spațiul exterior de lucru. Astfel, lucrările de echipare nu vor trebuie întrerupte în aceste faze.

(75)

Comisia a ajuns la concluzia că obiectivul investițiilor este creșterea productivității instalațiilor existente pe șantierul naval.

(76)

Mai departe, Comisia este de părere că investițiile nu conduc la o extindere disproporționată a capacității.

(77)

Pentru început, Comisia notează că de peste 15 ani, pe șantierul naval Roland erau echipate două nave simultan. Echiparea navelor din rândul al doilea a fost gândită ca o soluție tranzitorie până când se făceau investiții la chei. Conform informațiilor oferite de Germania, această soluție tranzitorie a fost menținută atât de mult timp din cauza situației speciale pe piață și a condițiilor excepționale de pe șantierul naval. Grupul Hegemann, în calitate de proprietar al șantierul, a decis să investească mijloacele disponibile în șantierul Peene. După încheierea proiectului de restructurare pentru șantierul Peene în anul 2005 și ca urmare a revitalizării pieței, grupul Hegemann a putut să finalizeze proiectul de modernizare a șantierului Roland. Datorită faptului că șantierul naval a echipat în mod regulat, în ultimii 15 ani (cu excepția perioadelor de cerere limitată), două nave în același timp, Comisia nu vede niciun fapt care să arate că șantierul naval Roland ar fi avut capacitatea de a echipa o singură navă, înainte de investiții.

(78)

Din punct de vedere tehnic, gâtuirile la etapele de lucru în amonte, adică în halele de construcție a navelor și pe spațiul exterior de lucru, vor împiedica șantierul naval Roland să își mărească numărul de nave nou construite, precum și capacitatea de reparație. Halele și spațiul exterior de lucru sunt încărcate la maximum, ceea ce obstrucționează potențiala creștere a producției. În ceea ce privește capacitatea de reparație a șantierului naval, Germania a explicat că în jur de 50 % dintr-un proces de reparație trebuie efectuat pe pământ, așadar pe spațiul exterior de lucru, capacitatea acestuia fiind ocupată deja complet de lucrările la navele cele noi. Lucrările adiționale de reparație sunt posibile numai dacă înlocuiesc lucrări de construcție nave noi, dar în niciun caz în completarea lor. Aceleași argumente se aplică refacerii navelor. Întrucât investițiile nu privesc gâtuirile, capacitatea de construcție nave noi, reparații și refaceri nu poate crește. Mai departe trebuie accentuat gâtuiri specifice instalațiilor nu pot fi remediate fără cheltuieli mari, pentru că întregul proces de producție ar trebuie duplicat.

(79)

Comisia a cercetat mai departe dacă noul chei ar putea determina o extindere a capacității șantierului naval în ceea ce privește echiparea carcaselor prefabricate. Și aici se află gâtuiri în halele de construcție nave. În timpul lucrărilor de producere de nave noi în halele de pe șantierul Roland, carcasele sunt goale, necesitând lucrări complexe de echipament și pregătire. Pentru a pregăti carcasele, anumite instalații tehnice sunt necesare pe chei, care în mod normal ar trebui utilizate în halele pentru construcția de nave noi. Când halele de construcție nave și instalațiile adiacente sunt suprasolicitate, instalațiile nu pot fi folosite simultan pentru echiparea carcaselor. În consecință, nu este posibil ca șantierul naval Roland să desfășoare activități de echipare a carcaselor prefabricare, păstrând, totodată, nivelul actual ridicat de producție de vase noi și reparații.

(80)

Mai departe, Germania a explicat că echiparea carcaselor nici nu are loc în momentul de față și nici nu este planificată pentru viitor. Nu se prevedere creșterea cererii pentru o astfel de activitate, pentru că potențialii furnizori de carcase sunt rezervați pe ani de zile în avans, iar șantierul naval Roland nu poate comercializa nicio carcasă la nivelul de calitate cerut. Această specificație a fost confirmată de activitatea economică a șantierului naval Roland din ultimii ani în care nu a livrat nicio carcasă prefabricată, deși acest lucru ar fi fost teoretic posibil și prin poziționarea în paralel a două vase la chei. Germania a arătat, de asemenea, că în cazul unei regresii a pieței în urma căreia furnizorii ar avea din nou capacități libere, ceea ce ar permite existența pe piață a unor carcase libere, s-ar putea presupune că situația comenzilor la șantierul naval Roland ar scădea. În acest caz, șantierul ar utiliza propriile sale capacități pentru construcția corpurilor de navă, din motive de eficiență economică, pentru a echipa carcasele prefabricate. Chiar și echiparea carcaselor prefabricate este efectuată în locul construcției de noi nave și nu în completarea acestei activități.

(81)

Comisia stabilește că și în situația în care, în mod ipotetic, prin investiții, s-ar ajunge la o ușoară extindere a capacității de echipare a carcaselor prefabricate, aceasta nu ar putea fi decât minimă din cauza motivelor tehnice enumerate. Întrucât creșterea productivității obținute mai ales în urma economiilor realizate prin renunțarea la macaraua închiriată, este semnificativă, extinderea limitată a capacităților datorită echipării ocazionale a carcaselor nu trebuie considerată ca fiind disproporționată.

(82)

Comisia stabilește, de asemenea, că șantierul naval Roland s-a oferit să nu extindă utilizarea noului chei pe o perioadă de cinci ani pentru a susține afirmația sa că nu este intenționată nicio extindere a capacității. Această obligație propusă chiar de Germania prevede ca șantierul naval să limiteze la […] pe an activitățile sale pe noul chei în ceea ce privește construcțiile noi, echiparea carcaselor prefabricate, precum și reparațiile și transformările, timp de cinci ani după încheierea investițiilor în cheiul cel nou. Utilizarea noului chei în cursul a […] corespunde planificării de activități ale șantierului naval pentru următorii ani, așa cum i-a fost prezentat Comisiei. Mai mult, șantierul naval și-a luat angajamentul de a nu mai construi pe un al doilea rând în respectivul interval de timp. Comisia a stabilit că aceste obligații nu pot fi considerate dovezi că investițiile nu determină o extindere a capacităților. Ea consideră aceste obligații ca o dovadă că argumentele tehnice, practice și economice ale beneficiarului sunt fundamentate și că obiectivul investițiilor nu este extinderea capacității, ci creșterea productivității.

(83)

Comisia este de părere că în cazul acestor investiții în noul chei și în achiziționarea noii macarale este vorba despre renovarea sau modernizarea unui șantier naval existent în scopul de a crește productivitatea instalațiilor existente. Investițiile nu duc la o extindere disproporționată a capacității. Comisia este de părere că atât construcția unui nou chei, cât și achiziționarea unei noi macarale respectă dispozițiile cuprinse în dispozițiile-cadru pentru ajutoarele de stat regionale pentru investiții. În consecință, investițiile în valoare de 4 640 000 euro sunt eligibile.

(84)

Comisia conchide că ajutoarele de stat regionale planificate pentru șantierul naval Roland, respectiv 12 % din 13 000 000 euro, adică 1 560 000 euro, respectă dispozițiile cuprinse în dispozițiile-cadru pentru ajutoarele de stat regionale pentru investiții. Ajutoarele de stat planificate respectă toate prevederile necesare pentru a putea fi considerate compatibile cu piața comună.

30.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 112/41

(1)

Prin scrisoarea din 19 februarie 2004 (D/51178), Comisia a adresat autorităţilor franceze o cerere de informare referitoare la acordul privind leasingul financiar în favoarea anumitor întreprinderi aprobate de către Ministrul Finanţelor pus în aplicare prin articolul 77 din Legea nr. 98-546 din 2 iulie 1998 privind diverse norme de ordin economic şi financiar (2). Prin scrisoarea din 18 martie 2004, autorităţile franceze au cerut o prelungire a termenului care le fusese alocat pentru a furniza informaţiile cerute. Prin scrisoarea din 3 mai 2004 (A/33117), Comisia a primit de la autorităţile franceze informaţiile cerute. Prin scrisoarea din 6 iulie 2004 (D/54933), Comisia a cerut autorităţilor franceze să prezinte informaţii suplimentare, care i-au fost transmise la data de 2 august 2004 (A/36007).

(2)

Prin scrisoarea din 14 decembrie 2004 (D/205909), Comisia a notificat autorităţilor franceze decizia de iniţiere a procedurii formale de investigare prin aplicarea articolului 88 alineatul (2) din tratat. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (3). În această decizie, Comisia invita Franţa şi părţile interesate să îşi prezinte observaţiile într-un termen stabilit.

(3)

Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2005 (A/30266), apoi cea din 4 februarie 2005, autorităţile franceze au cerut prelungirea acestui termen, prelungirea a fost acordată de către Comisie prin scrisorile din 11 ianuarie 2005 (D/50220), respectiv din 16 februarie 2005 (D/51190).

(4)

La 15 martie 2005 (A/32251), Comisia a primit observaţiile autorităţilor franceze. De asemenea, a primit, în termenul alocat, observaţiile a 16 părţi interesate, care au fost transmise autorităţilor franceze la 9 iunie 2005 (D/54454).

(5)

Prin scrisoarea din 7 iulie 2005 (A/35587), autorităţile franceze au cerut Comisiei prelungirea termenului care le fusese stabilit pentru a comenta observaţiile părţilor interesate. Comisia a acordat această prelungire, iar autorităţile franceze i-au transmis în final observaţiile prin scrisoarea din 20 iulie 2005 (A/35981).

(6)

Prin e-mailul din 2 martie 2006 (A/31655), autorităţile franceze au transmis Comisiei, printre altele, observaţiile suplimentare privind sistemul în cauză.

(7)

În conformitate cu articolului 39 C alineatul (1) din Codul general al impozitelor (CGI), amortizarea bunurilor date în locaţie sau puse la dispoziţie sub orice altă formă este repartizată pe durata normală de utilizare.

(8)

Articolul 77 din Legea nr. 98-546 introduce două prevederi în CGI care vizează lupta împotriva evaziunii fiscale în operaţiunile de finanţare a bunurilor mobiliare de către societăţi în nume colectiv sau de către grupuri de interes economic (GIE) (4).

(9)

Articolul 39 C alineatul (2) din CGI prevede astfel că amortizarea deductibilă pe cale fiscală a unui bun închiriat de către un GIE nu poate depăşi suma totală a chiriei percepute de către acesta, diminuat de alte cheltuieli aferente bunului menţionat.

(10)

Într-adevăr, având în vedere amortizările degresive şi cheltuielile financiare care, prin definiţie, sunt concentrate pe primii ani de utilizare a bunului, rezultatele GIE sunt extrem de deficitare în cursul acestor ani şi devin beneficiare în timpul celei de-a doua perioade, când suma chiriilor percepute depăşeşte totalul cheltuielilor constatate (amortizări şi cheltuieli financiare incluse). Întrucât GIE le este aplicabil regimul societăţilor în nume colectiv, deficitele pe care le înregistrează pe parcursul primilor ani de activitate pot fi deduse, în consecinţă, din beneficiile impozabile realizate de către membrii săi având în vedere activităţile lor curente. În concluzie, plafonul amortizării prevăzut la articolul 39 C alineatul (2) din CGI urmăreşte să lupte împotriva unei recurgeri abuzive la acest tip de finanţare în scopul optimizării fiscale.

(11)

Totuşi, în CGI a fost introdusă o derogare de la această limitare, care a introdus un sistem de amortizare favorabil profitului anumitor întreprinderi. Astfel, articolul 39 C din CGI dispune că plafonul prevăzut la articolul 39 C alineatul (2) din CGI nu se aplică finanţării, de către GIE, de bunuri mobiliare amortizabile potrivit modului regresiv pe o perioadă de cel puţin 8 ani (5), din moment ce această operaţiune a primit aprobarea prealabilă a ministrului finanţelor.

(12)

Această aprobare este subordonată mai multor condiţii. Acestea sunt, în principal, următoarele:

(13)

În general, GIE – constituit, în principiu, din instituţii financiare – primeşte bunul care urmează a fi finanţat la preţul pieţei şi îl dă în concesiune utilizatorului său. Chiriile plătite de către utilizator şi preţul de percepere a impozitelor a opţiunii de cumpărare la finalul contractului permit GIE să îşi acopere propria finanţare, inclusiv dobânzile şi capitalul.

(14)

Dincolo de eliminarea plafonului de depreciere (6), acordarea aprobării ministeriale permite majorarea cu un punct a coeficientului de amortizare degresiv aplicabil în mod normal bunului analizat. În plus, revinderea bunului de către GIE utilizatorului său în momentul în care, de exemplu, s-au scurs cele 2/3 din durata normală de utilizare a bunului, face obiectul unei exonerări a câştigurilor suplimentare obţinute din închiriere.

(15)

În ceea ce priveşte condiţia care se referă la existenţa unui interes economic şi social semnificativ (7), autorităţile franceze au indicat faptul că nu există linii directoare în vederea evaluării acestui interes şi că examinarea este efectuată, de exemplu, pe de o parte, în lumina direcţionării indirecte a investiţiei către piaţa forţei de muncă, privind condiţiile de concurenţă şi dezvoltare a activităţii în zona economică vizată, dintre care mai exact contribuţia la dezvoltarea sau la crearea unui centru de producţie, de gestiune sau de decizie, dar şi, pe de altă parte, în ceea ce priveşte contribuţia acestei investiţii în materie de îmbunătăţire a securităţii şi a protecţiei mediului înconjurător.

(16)

În ceea ce priveşte retrocedarea către utilizatorul bunului a cel puţin 2/3 din avantajul fiscal pe care îl reţine GIE din obţinerea aprobării (8), din articolul 39 CA din CGI reiese că aceasta intervine sub formă de diminuare a sumei totale a chiriei sau a sumei reprezentând opţiunea de cumpărare. În plus, întrucât suma exactă a avantajului trebuie să fie restituită utilizatorului de către GIE, aceasta trebuie să fie hotărâtă încă de la eliberarea aprobării.

(17)

La cererea Comisiei, autorităţile franceze au furnizat o defalcare, pe sectoare de activitate, a tuturor celor care cer aprobarea, dar şi a beneficiarilor efectivi ai sistemului în cauză

(18)

În acest context, autorităţile franceze au indicat faptul că dintre cele 56 cereri care nu au făcut obiectul unei decizii de aprobare, 21 de cereri au făcut obiectul unei renunţări, 13 cereri au fost clasate fără consecinţă şi 22 de cereri au făcut obiectul unui refuz. Fiind vorba de 22 de cereri care au făcut obiectul unui refuz, autorităţile franceze au precizat faptul că 15 dintre ele priveau o operaţiune de finanţare a unui bun provenind din domeniul transportului maritim, iar celelalte 7 vizau finanţarea unui bun din domeniul transportului aerian.

(19)

De asemenea, autorităţile franceze au indicat faptul că au fost suspendate procedurile de aprobare conform articolului 39 CA din CGI încă de la 14 decembrie 2004, dată la care le-a fost făcută cunoscută decizia de începere a procedurii formale de investigare.

(20)

În decizia sa din 14 decembrie 2004, Comisia aprecia că un avantaj pare să fie acordat, conform articolului 39, investitorilor, membrilor GIE fiscale şi utilizatorilor de bunuri finanţate de GIE. Fiind vorba de selectivitatea măsurii în cauză, Comisia arăta, pe de o parte, că ministrul finanţelor pare să dispună de o putere discreţionară în aprecierea condiţiilor de acordare a aprobării şi care îi permite să selecţioneze, potrivit criteriilor subiective, beneficiarii sistemului în cauză. Pe de altă parte, reieşea că regimul fiscal de la articolul 39 CA din CGI constituie o măsură de ajutor în beneficiul sectorului de transport, în principal. În acest context, Comisia aprecia faptul că măsura în cauză nu pare să poată fi justificată de natura sau de regimul general al sistemului fiscal francez. Potrivit acesteia, avantajele în cauză antrenau şi o utilizare a resurselor de stat precum şi o distorsionare a concurenţei şi o afectare a schimburilor intracomunitare.

(21)

Pe de altă parte, fiind vorba de examinarea compatibilităţii sistemului în cauză cu piaţa comună, Comisia aprecia, în acest stadiu, că în prezentul context nu era pertinentă niciuna dintre derogările prevăzute la articolul 87 alineatele (2) şi (3), din tratat. Regimul fiscal citat nu părea să îndeplinească condiţiile liniilor directoare, ale cadrelor şi ale orientărilor comunitare adoptate în sectorul ajutoarelor de stat. Acesta apărea deci ca fiind incompatibil cu piaţa comună.

(22)

În consecinţă, Comisia a decis să înceapă procedura formală de investigare pentru a înlătura îndoielile în ceea ce priveşte calificarea naturii ajutorului de stat a sistemului în cauză şi în ceea ce priveşte compatibilitatea sa cu piaţa comună.

(23)

În cadrul observaţiilor lor, autorităţile franceze susţin, în primul rând, că sistemul prevăzut de articolul 39 CA din CGI nu constituie un ajutor de stat. De fapt, ar fi doar o modalitate tehnică de aplicare a dreptului comun care să permită plasarea sub supravegherea puterilor publice a modului de finanţare vizat şi nu o derogare de la dreptul comun. Limitarea amortizării deductibile de la articolul 39 C alineatul (2) din CGI ar viza, instituind o prezumţie de evaziune fiscală, să împiedice recurgerea la acest mecanism de finanţare în scopul optimizării fiscale. Regimul articolului 39 CA din CGI ar viza şi lupta împotriva evaziunii fiscale. Mijloacele de producţie (echipamente grele) vizate de această dispoziţie prezentând totuşi un randament al investiţiilor relativ de lungă durată, recurgerea la leasing financiar ar corespunde, în această ipoteză, nu doar unei încercării de optimizare fiscală, ci şi unei necesităţi economice.

(24)

În acest context, autorităţile franceze sunt de părere că totalitatea condiţiilor care trebuie îndeplinite în scopul acordării aprobării ar permite efectuarea unui control, a priori, al operaţiunilor de finanţare pentru mijloace de producţie (echipament) prin intermediul închirierii cu opţiunea de cumpărare şi excluderea de la beneficiul regimului fiscal în cauză a tuturor finanţărilor motivate în principal de consideraţii de optimizare fiscală.

(25)

Acesta ar fi, în special, cazul condiţiei potrivit căreia investiţia trebuie să prezinte un interes economic şi social important, în special în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, condiţie a cărei îndeplinire presupune ca cererea de aprobare să fie armonizată cu angajamente în domeniul angajării. În această privinţă, autorităţile franceze precizează faptul că locurile de muncă create trebuie să fie menţinute pe perioada minimală de exploatare a bunului, adică durata contractului de locaţie sau de punere la dispoziţie, adică minimum 8 ani. Potrivit acestora, locurile de muncă create trebuie să permită o creştere netă a numărului de salariaţi în societatea care solicită aprobarea, iar aceştia trebuie să fie legaţi în mod direct de investiţie.

(26)

Din acest punct de vedere, autorităţile franceze precizează că anumite cereri de aprobare au făcut obiectul unui refuz pe motivul absenţei unui interes economic şi social important al proiectului de finanţare prezentat. Două tipuri de situaţii ar fi caracterizat absenţa unui asemenea interes. În primul rând, absenţa angajării sau a unei recrutări suficiente, atât în ceea ce priveşte cantitatea cât şi calitatea, care să consolideze sau să permită înfiinţarea unui centru de decizie şi de gestiune. În al doilea rând, ipoteza în care situaţia financiară a solicitantului i-ar fi permis să recurgă la alte mijloace de finanţare care nu au caracter motivant.

(27)

Condiţia legată de retrocedarea către utilizator a celei mai mari părţi a avantajului fiscal de care beneficiază membrii GIE conform articolului 39 CA din CGI ar permite şi să se lupte împotriva optimizării fiscale, excluzând din acest dispozitiv operaţiunile care nu ar fi destinate decât generării de câştiguri de trezorerie.

(28)

Pe de altă parte, autorităţile franceze susţin că sistemul de control astfel creat nu ar avea caracter discreţionar. În acest sens, fac referire la jurisprudenţa Consiliului Constituţional francez în virtutea căreia o aprobare, precum cea prevăzută la articolul 39 CA din CGI, nu ar fi de natură discreţionară, ci ar conferi doar ministrului de finanţe puterea de a se asigura că operaţiunea în cauză îndeplineşte condiţiile stabilite de lege (9).

(29)

În orice caz, avantajul fiscal ataşat deducerii sumei de amortizare nu ar avea puncte comune cu o pierdere de venituri fiscale, ci cu o repartizare diferită, în timp, a bazei de calcul impozabile. Mai mult, stabilirea părţii precise a avantajului păstrată de către investitori, membri ai GIE, ar avea puncte comune cu o remunerare a cărei sumă ar rezulta din condiţiile pieţei şi dintr-o negociere comercială clasică.

(30)

Ca răspuns la afirmaţia Comisiei cu privire la presupusa selectivitate a sistemului fiscal în cauză, autorităţile franceze invocă mai multe argumente.

(31)

Mai întâi, sistemul menţionat ar constitui o măsură de ordin general susceptibilă să vizeze în acelaşi timp sectorul industrial şi sectorul transporturilor. De exemplu, autorităţile franceze se referă la materialul de transformare a pastei de hârtie, la cuvele de stocare a hidrocarburilor, la presele de tipografie şi la grupurile frigorifice care ar fi bunuri industriale care pot fi amortizate urmând procedeul degresiv pe o durată de cel puţin opt ani. În plus, autorităţile franceze semnalează faptul că anumite mijloace de transport sunt excluse din sectorul dispoziţiilor, precum camioanele şi autobuzele, datorită duratei inferioare de amortizare. Durata de amortizare în cauză s-ar aplica deci tuturor bunurilor a căror compensare pe investiţie cere o perioadă destul de mare.

(32)

În al doilea rând, concentrarea beneficiului sistemului în cauză pe profitul materialului de transport ar rezulta, în realitate, din evoluţii independente de voinţa autorităţilor publice franceze şi anume, pe de o parte, din evoluţia situaţiei financiare a societăţilor industriale şi, pe de altă parte, din atragerea investitorilor pentru materialul de transport. De fapt, acesta din urmă ar conţine active foarte atractive în ochii investitorilor care, pentru a-şi limita riscurile, ar alege bunuri uşor negociabile în ipoteza în care operatorul ar întâlni dificultăţi.

(33)

În al treilea rând, sistemul în cauză nu ar favoriza întreprinderile franceze în măsura în care naţionalitatea nu ar fi un factor pertinent pentru a deveni membru GIE. Un investitor străin, în special o instituţie financiară, ar putea astfel să beneficieze de sistemul menţionat şi de câştigul de la trezorerie care rezultă de aici, indiferent de locul sediului său fiscal.

(34)

În orice caz, presupunând că sistemul prevăzut de articolul 39 CA din CGI constituie o derogare de la dreptul comun, acesta ar avea un domeniu de aplicare nelimitat, o durată de aplicare nelimitată şi ar fi fondat pe criterii obiective şi orizontale de luptă împotriva evaziunii fiscale. În consecinţă, s-ar sustrage calificării de ajutor de stat, ca şi sistemul de ajutoare în cauză din Decizia 96/369/CE a Comisiei din 13 martie 1996 privind un ajutor fiscal în materie de amortizare în favoarea companiilor aeriene germane (10).

(35)

Pe de altă parte, fiind vorba de câştiguri suplimentare provenite din transferarea titlului asupra bunului, autorităţile franceze indică faptul că avantajul pe care membrii GIE îl au din această exonerare trebuie, de asemenea, să fie cedat utilizatorului final al bunului în proporţie de cel puţin 2/3. Autorităţile susţin faptul că această exonerare, supusă unor condiţii, este justificată de natura şi de structura generală a sistemului fiscal francez. În cazul cedării anticipate, ar deveni necesară pentru a garanta menţinerea avantajului fiscal care rezultă din deducerea amortizării în condiţiile dreptului comun. În plus, autorităţile franceze susţin că această exonerare va corespunde dreptului comun, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Într-adevăr, de la această dată, câştigurile suplimentare provenite din transferarea titlurilor de participare deţinute de mai mult de doi ani ar fi exonerate, cu excepţia unei cote-părţi a cheltuielilor şi a sarcinilor, egală cu 5 % din rezultatul net al câştigurilor suplimentare provenite din transfer luate în calcul pentru stabilirea rezultatului impozabil. Ţinând cont de data de finalizare a contractelor de punere la dispoziţie a bunurilor încheiate între GIE şi utilizatori, data la care transferul anticipat al acestor bunuri ar fi posibil va fi ulterioară datei de 1 ianuarie 2007, această cedare putând interveni doar la scadenţa celor 2/3 din executarea contractelor menţionate. În consecinţă, membrii GIE ar beneficia de această exonerare prin aplicarea dreptului comun.

(36)

De asemenea, autorităţile franceze remarcă faptul că exonerarea plusvalorii de transfer nu este automată. Una dintre condiţiile la această exonerare ar fi ca utilizatorul efectiv al bunului să demonstreze că, ţinând cont de costul acestuia, nu este în măsură să îl achiziţioneze în mod direct fără a compromite echilibrul său financiar. Or, potrivit raportului expertului Comisiei de finanţe din Adunarea Naţională din 25 martie 1998, această condiţie s-ar înscrie, printre altele, în perspectiva punerii în aplicare a mecanismelor alternative deducerii fiscale pentru subscrierea părţilor de coproprietari ai navelor, anulată de legea finanţelor pentru anul 1998 (numită în continuare „regimul proprietăţilor comune”).

(37)

Fiind vorba de compatibilitatea cu piaţa comună a regimului fiscal citat, autorităţile franceze susţin că, presupunând că acest regim constituie un ajutor de stat, este conform cu articolul 87 alineatul (3) din tratat întrucât facilitează dezvoltarea anumitor activităţi, fără ca condiţiile schimburilor să fie atinse într-o măsură contrarie interesului comun. Într-adevăr, dispoziţia articolului 39 CA din CGI nu i-ar avantaja pe operatorii economici naţionali în detrimentul operatorilor din celelalte state membre şi nu ar fi mai avantajoasă decât regimurile existente în celelalte state membre.

(38)

În acest sens, autorităţile se referă la situaţia particulară a transportului maritim, unde operatorii sunt principalii utilizatori ai regimului citat. În această privinţă, ele constată că acest regim este o măsură de efect echivalent cu regimul proprietăţilor comune – regim privitor la finanţarea de nave înmatriculate în Franţa – care fusese anterior notificat şi aprobat de către Comisie pe baza articolului 87 alineatul (3) din tratat (11). Regimul proprietăţilor comune ar fi fost abrogat în 1998 datorită costului său bugetar excesiv. Autorităţile indică şi faptul că legislatorul a decis să adapteze concesiunea fiscală într-un context marcat de stagnarea numărului de nave comerciale înmatriculate în Franţa şi de voinţa de a reduce cheltuiala fiscală. Intrarea în vigoare a articolului 39 CA din CGI nu ar fi determinat dezvoltarea sectorului maritim francez, ci o consolidare şi o întinerire a flotei sub pavilion francez. Or, în aceeaşi perioadă, flotele altor state membre ar fi crescut, atât în număr de unităţi cât şi ca tonaj. În concluzie, intrarea în vigoare a regimului menţionat nu ar fi prejudiciat dezvoltarea sectorului maritim al celorlalte state membre.

(39)

Mai mult, regimul articolului 39 CA din CGI s-ar înscrie perfect în cadrul orientărilor comunitare referitoare la ajutoarele de stat pentru transportul maritim (numite în continuare „orientările comunitare din 1997”) şi în cadrul comunicatului C al Comisiei (2004)43 – Orientări comunitare privind ajutoarele de stat pentru transportul maritim (numite în continuare „orientările comunitare din 2004”) (12). În mod special, regimul ar contribui la promovarea competitivităţii flotelor comunitare pe piaţa mondială a transporturilor maritime, la salvgardarea angajării comunitare atât pe apă cât şi pe uscat, la apărarea îndemânării maritime a Comunităţii şi la dezvoltarea aptitudinilor maritime (punctul 2.2 din orientările comunitare menţionate). Mai mult, ar contribui într-un mod eficient la ameliorarea securităţii şi a protecţiei mediului permiţând reînnoirea flotei. Mai exact, fiind vorba de menţinerea forţei de muncă de înaltă calitate a naviganţilor şi a forţei de muncă de pe uscat, autorităţile franceze amintesc că, printre contrapartidele cerute în vederea eliberării aprobării, figurează necesitatea de a dispune, pe teritoriul Uniunii, de un centru de decizie strategic privind gestionarea activităţilor maritime şi gestionarea navelor. Locurile de muncă legate de gestionarea directă a transportului maritim, dar şi cele legate de activităţile conexe, precum asigurarea, brockerajul şi finanţările, ar beneficia astfel indirect de regimul fiscal citat.

(40)

Cu toate acestea, remarcă faptul că nici orientările comunitare din 1997 (13), nici cele din 2004 (14) nu stabilesc o strânsă legătură între ajutoarele necesare menţinerii şi dezvoltării transportului maritim şi nivelul locurilor de muncă create. În plus, ar reieşi din orientările comunitare din 2004 că „în starea actuală de lucruri nimic nu indică că ar exista distorsiuni de concurenţă între statele membre într-o măsură opusă interesului comun” şi că „măsurile luate s-au dovedit a fi pozitive pentru a salva locurile de muncă de înaltă calitate […]” (punctul 3.1).

(41)

În concluzie, fiind vorba de aplicarea principiului încrederii legitime, autorităţile franceze fac referire la Decizia 2002/15/CE a Comisiei din 8 mai 2001, privind ajutorul de stat pus în aplicare de Franţa în favoarea societăţii „Bretagne Angleterre Irlande” („BAI” sau „Brittany Ferries”) (15), în care ar fi fost examinat regimul în cauză.

(42)

Autorităţile franceze fac referire şi la scrisoarea lor din 17 martie 1998 adresată Comisiei (A/32232) ţinând cont de introducerea articolului 39 C alineatul (2) şi a articolului 39 CA din CGI. Acestea consideră că, în pofida acestei scrisori, dar şi a diferitelor afaceri examinate de către Comisie (16) în cadrul cărora a fost menţionat articolul 39 din CGI, nu a fost angajată nicio procedură referitoare la acest regim pe durata celor 6 ani care au urmat intrării sale în vigoare.

(43)

În aceste împrejurări, tăcerea Comisiei ar fi creat o încredere legitimă în compatibilitatea articolului 39 CA din CGI cu piaţa comună, care ar fi opusă oricărei eventuale cereri de recuperare de pe lângă întreprinderile vizate.

(44)

Șaisprezece părţi interesate au transmis Comisiei observaţiile lor, conform articolului 88 alineatul (2) din tratat, în termenul care le fusese stabilit. Lista acestor părţi interesate este anexată la prezenta decizie.

(45)

Fiind vorba, în primul rând, de chestiunea calificării de ajutor a regimului în cauză, majoritatea părţilor interesate se opun poziţiei Comisiei în această privinţă.

(46)

Astfel, îndeosebi potrivit Casei Naţionale a Caselor de Economie şi de Prevedere (CNCE), Calyon Corporate and Investment Bank (numită în continuare „Calyon”) şi BNP Paribas (numită în continuare „BNP”), dispoziţia articolului 39 CA din CGI nu constituie un ajutor de stat, ci creează un regim de control al aplicării dreptului comun privitor la amortizările anumitor active. Combinaţia articolelor 39 C, alineatul (2) şi 39 CA din CGI ar avea ca obiectiv lupta împotriva pierderilor excesive de venituri fiscale, după cum stau mărturie lucrările parlamentare prealabile adoptării legii nr. 98-546 (raportul Comisiei de finanţe în Adunarea Naţională din 25 martie 1998).

(47)

Societatea Generală (SG), BNP şi Britanny Ferries remarcă, în ceea ce le priveşte, că articolul 39 CA din CGI nu creează un perimetru fiscal derogatoriu dreptului comun, ci constituie o revenire la dreptul comun în materie de amortizare. În acest caz, ar fi vorba de un regim de natură generală. Potrivit SG, avantajul economic care rezultă din amânarea de impozit conform articolului 39 CA din CGI trebuie să fie comparat cu dreptul comun al amortizărilor şi nu cu regimul restrictiv derogatoriu de la articolul 39 C alineatul (2) din CGI. Mai mult, sistemul în cauză ar fi deschis tuturor actorilor economici care operează pe teritoriul francez, iar articolul 39 CA din CGI nu ar face referire, de altfel, la niciun bun sau sector economic particular. Acordarea de avantaje care rezultă din aplicarea acestui articol nu ar fi astfel rezervată nici flotei comerciale maritime franceze nici instituţiilor bancare franceze.

(48)

De altfel, identitatea membrilor GIE nu ar constitui un criteriu de acordare a aprobării, iar sistemul în cauză nu ar conţine nicio restricţie privitoare la membrii GIE, depunători de capacitate fiscală. Potrivit acestor părţi interesate, nu poate fi deci considerat rezonabil ca dispoziţiile combinate ale articolelor 39 C şi 39 CA din CGI să confere un avantaj fiscal selectiv membrilor GIE.

(49)

Pe de altă parte, aprobarea prevăzută la articolul 39 CA din CGI nu ar fi acordată în mod discreţionar. Din contra, potrivit Gaz de France şi BNP, acordarea aprobării ministeriale este supusă unor condiţii obiective şi nu discriminatorii. BNP aminteşte, în acest sens, că, potrivit jurisprudenţei Curţii (17), Comisiei îi revine sarcina de a demonstra tratamentul discreţionar al actorilor economici în cadrul măsurilor individuale. Într-adevăr, existenţa unei marje de apreciere conferită administraţiei ar putea conduce la declararea naturii selective a unei măsuri doar atunci când este în cauză o măsură individuală şi nu regimul general pe care se bazează această măsură. În acest sens, ar trebui reamintit faptul că administraţia fiscală nu poate impune condiţii care nu sunt prevăzute de lege. Or, în speţă, legea prevede explicit care sunt criteriile aplicabile scopurilor de a aprecia existenţa unui „interes economic şi social semnificativ”. BNP, CNCE şi Calyon se referă, în acest context, la decizia Consiliului Constituţional (18) invocată de către autorităţile franceze. În orice caz, orice decizie de refuz de aprobare ar putea face obiectul unui recurs pentru excesul de putere în faţa judecătorului administrativ, care s-ar pronunţa în cazul motivaţiei aduse acestui refuz.

(50)

Potrivit, printre altele, Calyon şi BNP, selectivitatea regimului citat rezultă din practica pieţei şi din particularităţile activelor de transport (anumite garanţii de valorizare şi de lichiditate pe termen lung) şi nu în temeiul articolului 39 CA din CGI. Într-adevăr, bunurile de transport ar prezenta particularităţi care permit punerea în aplicare de finanţări pe termen lung. De altfel, chiar presupunând că articolul 39 CA din CGI nu cere o aprobare prealabilă a ministrului de finanţe, beneficiarii acestui dispozitiv ar fi aceiaşi ca şi în prezent.

(51)

Mai mult, potrivit BNP, condiţiile de aplicare a dispoziţiilor articolului 39 CA din CGI sunt justificate de natura şi economia sistemului fiscal francez, anumite sectoare având nevoie de investiţii considerabile.

(52)

De asemenea, CNCE susţine că avantajele financiare similare celor care rezultă din aplicarea articolului 39 CA din CGI pot fi obţinute prin punerea în aplicare a dispoziţiilor de drept comun. Într-adevăr, specificul articolului 39 CA din CGI nu ar crea o diferenţiere reală cu dreptul comun al amortizărilor din punctul de vedere al cuantumului consecinţelor fiscale. Potrivit CNCE, aceste trăsături specifice sunt, pe de o parte, beneficiul majorării cu un punct a coeficientului degresiv de amortizare, iar, pe de altă parte, sunt posibilitatea de a beneficia de exonerarea plus – valorii de transfer. Totuşi, BNP admite că statul calculează costul bugetar conform articolului 39 CA şi luând ca referinţă articolul 39 C alineatul (2) din CGI.

(53)

În ceea ce priveşte majorarea cu un punct a coeficientului de amortizare, avantajul ar fi compensat de faptul că deficitele înregistrate nu sunt deductibile, conform articolului 39 CA din CGI, decât la 1/4 din beneficiile impozabile cu caracter de impozit pe societăţile de drept comun pe care fiecare membru al GIE îl retrage din activităţile sale. În plus, acest avantaj fiscal ar viza compensarea constrângerilor sau restricţiilor specifice impozitate la finele acordării aprobării. În acest sens, BNP precizează că beneficiul pe care îl are GIE din majorarea cu un punct a coeficientului de amortizare este supus unei condiţii şi este relativ modest. În orice caz, nu ar putea induce un oarecare avantaj concurenţial. În acest context Air France indică că o finanţare realizată prin aplicarea regimului în cauză determină, comparat cu o finanţare realizată printr-un împrumut direct, o economie cuprinsă între 6 şi 10 % din preţul aeronavei. Susţine şi faptul că economia realizată de către locatar este comparabilă cu câştigul financiar care poate rezulta din recurgerea la alte montaje fiscale.

(54)

În ceea ce priveşte exonerarea plus-valorii de cesiune, CNCE observă că posibilitatea de a o cere rezultă din economia sistemului fiscal francez şi, prin urmare, nu ar putea fi calificată drept ajutor de stat. Organizarea sa ştiinţifică ar face-o necesară sau funcţională în raport cu eficienţa sistemului. Într-adevăr, exonerarea plus-valorii de cesiune ar fi justificată de necesitatea menţinerii avantajului de trezorerie care rezultă din primul grup al dispoziţiilor de la articolul 39 CA din CGI. Potrivit Calyon, în cazul particular al navelor, exonerarea permite ca armatorul să fie pus într-o situaţie comparabilă cu a sa dacă ar fi cumpărat nava direct şi dacă ar fi avut capacitatea financiară suficientă de a deduce amortizările pe cale fiscală. Potrivit BNP, exonerarea plusvalorii are drept obiect nepunerea în cauză a avantajului legat de amânarea de impozitare în caz de exercitare anticipată a opţiunii de cumpărare de către utilizator. În ceea ce o priveşte, SG indică faptul că exonerarea plus-valorii de transfer este doar contrapartida de constrângeri specifice legate de dispoziţiile fiscale în cauză, ca de exemplu, printre altele, interdicţia de a ceda părţile furnizorului, fără o cerere expresă în acest sens depusă în original de către utilizator. Or, sarcinile de exploatare majorate pentru utilizator ar compensa această exonerare.

(55)

În plus, potrivit Britanny Ferries, exonerarea plus-valorii prevăzută la articolul 39 CA din CGI nu este mai favorabilă decât cea care va rezulta din dispoziţiile de drept comun (sub rezerva unei cote – părţi de cheltuieli şi îndatoriri de 5 %) aplicabile începând cu anul 2007.

(56)

Air France remarcă faptul că economiile care rezultă din acest dispozitiv fiscal sunt comparabile cu cele realizate prin intermediul altor modalităţi de finanţare cu pârghii fiscale existente în lume. În plus, operaţiile finanţate conform articolului 39 CA din CGI ar fi potrivite cu contrapartidele de natură să relativizeze avantajele acestui dispozitiv. De altfel, Air France semnalează că, în anumite cazuri, GIE poate repercuta prin contract asupra locatarului riscurile fiscale şi cheltuielile anexe, ceea ce ar avea drept consecinţă reducerea în mod sensibil a economiei care poate fi realizată de către utilizatori.

(57)

În concluzie, mai multe părţi interesate, printre care Compania Meridională de Navigaţie, susţin că sistemul în cauză introduce, pentru armatori, numeroase constrângeri care constituie tot atâtea contrapartide cerute de către stat în vederea acordării aprobării. Astfel, avantajele care rezultă din acest regim fiscal ar compensa costurile suplimentare ale gestionării navelor sub pavilion francez, care este în principal datorat costului echipajului francez care rămâne unul dintre cele mai ridicate din Europa. În acest sens, Fouquet Sacop subliniază că regimul l-a determinat să facă alegerea unei dezvoltări accelerate sub pavilion francez, constrângerile şi supracosturile legate de acest pavilion fiind compensate de regimul fiscal în cauză. CMA CGM, Broström Tankers, Pétro Marine şi Louis Dreyfus Armateurs remarcă faptul că, în ceea ce le priveşte, fără beneficiul regimului menţionat, nu ar fi fost în măsură să îşi asigure investiţiile sub pavilion francez şi, astfel, să participe la dezvoltarea flotei comunitare. Bourbon Maritime semnalează că, în ceea ce o priveşte, dispoziţiile articolului 39 CA din CGI permit menţinerea slujbelor de înaltă calitate legate de gestionarea directă a transportului maritim, precum şi cele legate de activităţile sale conexe şi contribuie în mod eficient la ameliorarea securităţii şi a protecţiei mediului.

(58)

În al doilea rând, fiind vorba de clauza articolului 87 alineatul (1) din tratat, referitoare la afectarea schimburilor dintre statele membre, mai multe părţi interesate remarcă faptul că membrii GIE şi utilizatorii bunurilor vizate pot fi operatori străini sau filialele lor franceze. Mai mult, sistemul în cauză nu ar fi mai favorabil decât cele care există deja în celelalte state membre. În acest sens, SG precizează că clienţii săi vizaţi de aprobări sunt minoritar francezi.

(59)

În al treilea rând, în ceea ce priveşte compatibilitatea regimului în cauză cu piaţa comună, CNCE remarcă faptul că aprobările acordate operatorilor maritimi se înscriu în spiritul orientărilor comunitare din 1997 şi 2004 (19). Măsura în cauză ar fi astfel compatibilă cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, interpretat în lumina principiilor enunţate în orientările comunitare menţionate.

(60)

Brittany Ferries susţine că regimul articolului 39 CA din CGI este compatibil cu piaţa comună, în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, în măsura în care această dispoziţie vizează doar măsurarea provizorie a „slăbiciunilor pieţei” în materie de finanţare a investiţiilor de bunuri grele de echipament. În plus, majoritatea părţilor interesate subliniază că celelalte state membre au reacţionat în consecinţă instituind dispoziţii similare.

(61)

În al patrulea rând, fiind vorba, în speţă, de aplicarea principiului încrederii legitime, majoritatea părţilor interesate – beneficiare ai regimului – susţin că au fost mereu convinse că măsura în cauză nu este un ajutor de stat conform articolului 87 alineatul (1) din tratat. În concluzie, aplicarea, în speţă, a principiului anterior menţionat, s-ar opune acestei recuperări.

(62)

Din acest punct de vedere, SG indică faptul că, în baza regimului anterior celui în cauză, deficitele societăţilor în nume colectiv determinate de amortizări erau imputabile în totalitate rezultatelor fiscale ale asociaţilor acestor societăţi. Or, Comisia nu ar fi considerat niciodată că acest regim de drept comun ar fi putut constitui un ajutor de stat.

(63)

De asemenea, se susţine că Comisia s-a abţinut să intervină timp de şase ani. Potrivit Calyon, Comisia pare să fi trebuit să cunoască mai multe operaţiuni de finanţare de active în temeiul articolului 39 CA din CGI fără a fi ridicat vreodată problema validităţii lor în conformitate cu articolul 87 din tratat (20). În acest sens, CNCE susţine că termenul care s-a scurs de la data la care Comisia a trebuit să cunoască ajutorul până la data iniţierii procedurii formale de examinare este prea lung, iar Calyon califică acest termen ca fiind nesăbuit. De altfel, Comisia ar fi stabilit deja în mod excepţional existenţa unei încrederi legitime a beneficiarului care se opune rambursării ajutorului în momentul în care a trecut termenul de aproximativ trei ani de la luarea la cunoştinţă a măsurii de către Comisie şi până la adoptarea deciziei finale (21).

(64)

Unele părţi interesate subliniază şi faptul că anterior Comisia a aprobat regimul proprietăţilor comune – regim mai favorabil din punct de vedere fiscal decât sistemul în cauză în speţă – şi că această împrejurare ar fi constituit încrederea lor legitimă în legalitatea regimului citat. De altfel, potrivit CNCE, naşterea unei încrederi legitime a beneficiarilor nu ar presupune faptul ca Comisia să se fi pronunţat asupra regimului identic. Acceptarea unui regim similar ar putea da naştere unei asemenea încrederi. Astfel, în decizia sa din 8 mai 2001 (22), Comisia ar fi acceptat un regim similar. CNCE şi SG se referă şi la mai multe regimuri asemănătoare aprobate de către Comisie (23) precum şi la decizia Curţii RSV/Comisie (24).

(65)

Mai exact, Brittany Ferries consideră că Decizia Comisiei din 8 mai 2001 (25) a dat naştere unei încrederi legitime în ceea ce priveşte faptul că sistemul în cauză nu conţine ajutoare de stat.

(66)

De asemenea, CNCE subliniază că Franţa a adoptat legea nr. 98-546 la aproximativ trei luni după ce a informat Comisia, conform articolului 88 alineatul (3) din tratat. Întrucât Comisia s-a abţinut să răspundă la această notificare în următoarele două luni, măsura în cauză ar remarca regimul ajutoarelor existente în sensul jurisprudenţei Lorenz (26).

(67)

Pe de altă parte, cele două părţi interesate au supus Comisiei observaţii în cadrul procedurii formale de examinare, cerând ca identitatea să nu le fie dezvăluită.

(68)

În observaţiile pe care le-a transmis Comisiei în termenul impus, prima parte susţine că sistemul în cauză este ilegal. Ea cere Comisiei să extindă domeniul prezentei proceduri administrative la regimul proprietăţilor comune. După exemplul Comisiei în decizia sa de iniţiere a procedurii formale de examinare, această parte estimează, pe de o parte, că sistemul în cauză este selectiv în sensul că favorizează armatorii francezi, iar pe de altă parte, că afectează schimburile între statele membre, în special pe piaţa Trans – Marea Mânecii. În acest sens, remarcă faptul că regimul în cauză în speţă, ulterior regimului proprietăţilor comune, a fost introdus pentru a mulţumi industria maritimă franceză, după cum rezultă din raportul Comisiei de finanţe din 25 martie 1998.

(69)

Mai mult, favorizându-i pe operatorii francezi, dispoziţiile fiscale citate ar contribui la creşterea supracapacităţii pe piaţa Trans-Marea Mânecii permiţând achiziţionarea de noi nave de către operatorii din sector care nu au mijloace financiare. În plus, răsucirea concurenţei care rezultă din aplicarea acestui regim ar fi ilustrată de achiziţiile de nave, prin acest mecanism fiscal, de către companiile Seafrance şi Brittany Ferries. Aceste companii şi-ar fi văzut astfel crescută capacitatea în mod considerabil ca urmare a achiziţionării de noi nave.

(70)

Cea de-a doua parte interesată, care a cerut ca identitatea să nu îi fie dezvăluită, face referire, în cadrul observaţiilor sale, la poziţia concurenţială preferenţială de care beneficiază operatorii francezi, în fruntea cărora figurează Brittany Ferries, având în vedere finanţarea navelor sale datorită regimului citat. În acest sens, aceasta face referire la menţinerea Brittany Ferries pe liniile Trans – Marea Mânecii şi pe linia Franţa/Irlanda, în ciuda condiţiilor defavorabile de concurenţă care se bazează pe aceste linii care au condus de altfel la dispariţia P&O de pe piaţă.

(71)

Potrivit autorităţilor franceze, observaţiile majorităţii terţilor interesaţi confirmă poziţia lor în ceea ce priveşte aprecierea regimului citat, adică, printre altele:

(72)

În ceea ce priveşte observaţiile supuse de către cele două părţi interesate a căror identitate a fost păstrată confidenţială, autorităţile franceze remarcă că acestea se bazează pe date inexacte sau imprecise.

(73)

Fiind vorba de argumentul potrivit căruia beneficiul, acordat societăţii Brittany Ferries, regimului GIE fiscal ar fi condus în mod indirect la retragerea P&O de pe Marea Mânecii partea de vest şi centrală, autorităţile franceze au replicat că doar două nave de la Brittany Ferries au beneficiat de ajutor, iar finanţarea navei sale „Mont St. Michel” prin intermediul acestui mecanism a fost aprobată prin Decizia Comisiei din 8 mai 2001 (27).

(74)

În acest sens, ar fi fost dusă o anchetă aprofundată de către autorităţile britanice ale concurenţei cu ocazia retragerii de pe piaţă a operatorului menţionat mai sus. Or, concluziile nu ar evoca drept cauza retragerii acestui operator o eventuală distorsiune a concurenţei. În plus, scăderea cifrei de afaceri a anumitor operatori ar rezulta din creşterea constantă a concurenţei companiilor aeriene cu preţuri scăzute şi nu din punerea în serviciu de către alţi armatori a navelor recente.

(75)

Fiind vorba de voinţa uneia dintre aceste părţi interesate de a vedea Comisia extinzându-şi sectorul de examinare la regimul proprietăţilor comune, autorităţile franceze amintesc faptul că acest regim a fost declarat compatibil cu regulile tratatului în decizia sa din 3 mai 1996.

(76)

În final, creşterea capacităţii Trans – Marea Mânecii nu ar fi datorată companiilor care au beneficiat de regimul GIE fiscale. În acest sens, ar trebui luate în considerare noile materii prime pe liniile pe care operau anterior operatorii istorici. De asemenea, autorităţile franceze semnalează, în acest context, că Eurotunelul a dublat capacitatea de transport a serviciului naval între 2000 şi 2003 şi că P&O a recumpărat părţile de la operatorul Stena – Line şi şi-a modernizat flota.

(77)

În urma procedurii formale de examinare iniţiată pe baza articolului 88 alineatul (2) din tratat şi ţinând cont de argumentele prezentate în acest context de către autorităţile franceze şi de către părţile interesate, Comisia apreciază că regimul fiscal de la articolul 39 CA din CGI constituie un ajutor de stat conform articolului 87 alineatul (1) din tratat.

(78)

În conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat, sunt „incompatibile cu piaţa comună, în măsura în care afectează schimburile între statele membre, ajutoarele acordate de către state sau cu ajutorul resurselor de stat, sub orice formă ar fi, care încalcă sau ameninţă să încalce concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a anumitor producţii”.

(79)

Calificarea unei măsuri de stat drept ajutor de stat presupune să fie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: 1. măsura în cauză conferă un avantaj cu ajutorul resurselor de stat, 2. acest avantaj este selectiv şi 3. măsura în cauză încalcă sau ameninţă să încalce concurenţa şi este susceptibilă de afectarea schimburilor între statele membre (28).

(80)

Se cuvine să fie expuse motivele care permit să fie luat în considerare faptul că regimul articolului 39 CA din CGI, descris anterior, îndeplineşte aceste condiţii cumulative.

(81)

Este cazul să se amintească că, în temeiul articolului 39 C, alineatul (1), din CGI, amortizarea bunurilor date în locaţie sau puse la dispoziţie sub orice altă formă este repartizată pe durata normală de utilizare.

(82)

Articolul 39 C, alineatul (2), şi articolul 39 CA din CGI privesc regulile de amortizare aplicabile finanţării de bunuri închiriate sau puse la dispoziţie, în special de către GIE. Potrivit autorităţilor franceze, aceste două dispoziţii au fost introduse în vederea luptei împotriva unei recurgeri abuzive la această modalitate de finanţare.

(83)

Atât autorităţile franceze cât şi părţile interesate remarcă faptul că regimul articolului 39 CA din CGI corespunde unei reveniri la dreptul comun în materie de deducere a amortizărilor, adică la dispoziţiile articolului 39 alineatul (1) paragraful al doilea şi la dispoziţiile articolului 39 C alineatul (1) din codul menţionat şi, deci, nu constituie un ajutor de stat. Articolul 39 C alineatul (2), din CGI ar constitui o derogare de la dispoziţiile acestor articole.

(84)

Potrivit unei jurisprudenţe constante, aplicarea articolului 87 alineatul (1) din tratat impune doar să se stabilească dacă, în cadrul unui regim juridic dat, o măsură de stat este de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau anumite producţii” în raport cu altele, care s-ar găsi, în comparaţie cu obiectivul urmărit de către regimul menţionat, într-o situaţie factuală şi juridică comparabilă (29).

(85)

În consecinţă, pentru a identifica ceea ce constituie un avantaj, potrivit jurisprudenţei privitoare la noţiunea de ajutor de stat, este imperativ să fie determinată regula de referinţă sau regimul comun aplicabil, în cadrul unui regim juridic dat, cu ajutorul căruia va fi comparat acest avantaj (30). În acest sens, Curtea a judecat de altfel că hotărârea cadrului de referinţă are o importanţă deosebită în cazul măsurilor fiscale din moment ce existenţa însăşi a unui avantaj nu poate fi stabilită decât în raport cu o impozitare numită „normală”, şi anume procentul de impozitare în vigoare în zona geografică de referinţă (31).

(86)

Or, în speţă, pentru a stabili această regulă de referinţă în cadrul regimului de amortizare a bunurilor închiriate sau puse la dispoziţie, trebuie ţinut seama doar de dispoziţiile care au legătură cu finanţarea unor astfel de bunuri de către societăţi în nume colectiv, precum GIE. În lipsă, situaţia factuală şi cea juridică luate în consideraţie în vederea stabilirii avantajului nu ar fi comparabile, nici din punctul de vedere al membrilor GIE nici din cel al utilizatorilor bunurilor în cauză.

(87)

Astfel, regula de referinţă aplicabilă în speţă care priveşte stabilirea amortizării deductibile este limitarea de principiu a acestei amortizări pentru bunuri finanţate de către GIE, prevăzută la articolul 39 C, alineatul (2), din CGI (32). Nu ar putea fi vorba de articolul 39 C, alineatul (1), din CGI, această dispoziţie nefiind aplicabilă unei operaţiuni de finanţare de către GIE, adică de structuri care regrupează mai multe entităţi juridice, în general instituţii financiare, care împart astfel între ele riscurile inerente operaţiunii, în opoziţie cu o operaţiune de finanţare realizată de o singură instituţie financiară care suportă singură riscurile analizate. În acest sens, trebuie menţionat că, contrar modalităţilor de finanţare care nu fac apel la un GIE, o operaţiune de finanţare printr-o astfel de structură transparentă din punct de vedere fiscal permite o optimizare fiscală, rezultatele deficitare înregistrate de către GIE în cursul primilor săi ani de activităţi venind în deducerea beneficiilor impozabile realizate de către membrii săi datorită activităţilor lor curente.

(88)

În concluzie, Comisia apreciază că autorităţile franceze şi anumite părţi interesate nu sunt justificate să susţină că regimul articolului 39 CA din CGI constituie o revenire la dreptul comun al amortizărilor, iar articolul 39 C, alineatul (2), din codul menţionat constituie regimul de referinţă pe baza căruia trebuie evaluat avantajul fiscal care rezultă din aplicarea articolului 39 CA. De altfel, este adecvat să se sublinieze că articolul 39 CA din CGI prevede în mod expres că avantajul fiscal vizat este calculat plecând de la soldul valorilor actualizate pozitive sau negative aferente, respectiv al reducerilor sau cotizărilor suplimentare de impozit, în comparaţie cu cele care ar rezulta din aplicarea dispoziţiilor alineatului (2) din acest articol.

(89)

Fiind vorba de avantajul care rezultă din aplicarea articolului 39 CA din CGI, trebuie observat că doar membrii GIE (33), finanţând bunuri mobile a căror durată de amortizare este de cel puţin 8 ani, sunt susceptibili să beneficieze de avantaje fiscale care rezultă din aplicarea articolului 39 CA din CGI, adică: 1. de o derogare de la plafonul de principiu al amortizării deductibile, 2. de majorarea cu un punct a coeficientului de amortizare şi 3. de eventuala exonerare a plusvalorii de cesiune.

(90)

Pe de o parte, fiind vorba de deplafonarea amortizării deductibile potrivit articolului 39 CA din CGI, este cazul să amintim că fiecare dintre membrii GIE este în măsură, pe perioada de depreciere a bunului în care rezultatele GIE sunt deficitare, să impute deficitele GIE, pro rata drepturilor pe care le deţine, asupra propriilor beneficii impozabile. În acest context, nu se ţine cont de plafonul amortizării de la articolul 39 C alineatul (2) din CGI.

(91)

În consecinţă, aplicarea derogării prevăzute la articolul 39 CA din CGI permite, în faza deficitară, o reducere, pe fiecare membru al GIE, a bazei care ar fi impozabilă în mod normal în conformitate cu articolul 39 C alineatul (2) din CGI. Într-adevăr, faptul că suma totală a amortizării nu este limitată la suma totală a chiriei încasate, diminuată de celelalte obligaţii aferente bunului închiriat, permite o creştere a sumei totale a amortizării în timpul primelor exerciţii care sunt deficitare. În acest sens, circumstanţa că, potrivit articolului 39 CA din CGI, aceste deficite nu sunt deductibile decât în proporţie de 1/4 din beneficiile impozabile procentului de impozitare pe societăţile de drept comun pe care fiecare membru al GIE îl scoate din restul activităţilor sale, poate, cu siguranţă, să limiteze, dar nu să readucă în cauză existenţa acestui avantaj.

(92)

În acest context, autorităţile franceze remarcă faptul că economiile de impozit astfel obţinute în timpul primilor ani ai operaţiunii de finanţare sunt neutralizate de suplimentele de impozit care sunt constatate încă de când GIE începe să realizeze beneficii, chiriile datorate depăşind anuităţile de amortizare. Totuşi, Comisia apreciază că avantajul procurat constă în reportul plăţii impozitului şi corespunde soldului valorilor actualizate ale impozitelor vărsate în perioada totală de amortizare ţinând cont de taxele de interese aplicate.

(93)

De altfel, raportul Senatului nr. 413 (34) confirmă această analiză întrucât este menţionat că „[] economiile de impozit astfel obţinute de către asociaţi în timpul primilor ani de exploatare sunt compensate de suplimente de impozit care apar după aceea, în momentul în care structura de finanţare realizează beneficii”. Totuşi, acest decalaj în timp permite, potrivit acestui raport, să degajeze un câştig la trezorerie care corespunde diferenţei dintre valorile actualizate ale economiilor de impozit ale primelor exerciţii şi ale cotizaţiilor suplimentare de impozit din ultimele exerciţii. De asemenea, Comisia remarcă faptul că este indicat, în instruirea fiscală nr. 120 din 17 iunie 1999 (35) că avantajul fiscal care rezultă din aplicarea articolului 39 CA din CGI permite realizarea de economii de impozite.

(94)

În concluzie, reiese că regimul instaurat de articolul 39 CA din CGI vizează să permită membrilor GIE să beneficieze de un avantaj sub formă de amânare de impozitare.

(95)

În acest sens, nu ar putea să fie admis argumentul potrivit căruia utilizatorii de la care GIE nu obţine aprobarea prevăzută la articolul 39 CA din CGI au recurs la alte modalităţi de finanţare pentru a se sustrage de la plafonarea amortizării deductibile pe cale fiscală de la articolul 39 C, alineatul (2), din codul menţionat, şi deci nu sunt dezavantajaţi în raport cu cei cu care GIE este aprobat. Într-adevăr, mai întâi trebuie amintit că, fiind vorba de un regim de ajutoare, Comisia poate să se limiteze la studierea caracteristicilor generale ale regimului citat, fără a fi obligată să examineze fiecare caz particular de aplicare (36). Apoi, un asemenea argument duce la luarea în considerare a situaţiilor individuale distincte dintr-un punct de vedere factual şi juridic (37) şi, în plus, ipotetice.

(96)

În concluzie, nu ar fi exclus ca utilizatori care nu pot beneficia de dispoziţiile articolului 39 CA din CGI să se găsească în incapacitatea de a recurge la o modalitate de finanţare alternativă. De exemplu, acesta ar putea fi cazul dacă un organism bancar ar decide, în ceea ce priveşte situaţia financiară a întreprinderii vizate, să nu îşi asume singur riscurile inerente operaţiunii de finanţare (concesiune în proprietate particulară) sau dacă, din motive care ţin de structura bilanţului sau de capacitatea de finanţare a utilizatorilor, alte modalităţi de finanţare (investiţie directă recurgând la împrumut sau cu fonduri proprii) se dovedesc imposibile. În orice caz, presupunând chiar că aceşti utilizatori sunt efectiv în măsură să recurgă la o modalitate de finanţare alternativă şi îşi văd, în acest context, amortizarea deplafonată, nu este mai puţin adevărat că soluţia cea mai avantajoasă aleasă la început ar trebui să fie abandonată în profitul unei a doua alegeri în mod necesar mai puţin favorabilă şi ei nu ar beneficia de fiscalitatea specifică a concesiunii prin GIE (datorită obligaţiei de retrocedare publicată la articolul 39 CA din CGI).

(97)

Pe de altă parte, pe lângă deplafonarea sumei totale a amortizării deductibile, membrii GIE beneficiază de o majorare cu un punct a coeficientului de amortizare degresivă, iar în ipoteza unui transfer anticipat al bunului către utilizator şi în momentul în care sunt îndeplinite anumite condiţii, beneficiază şi de o exonerare a plus – valorii (38).

(98)

Acest coeficient majorat şi această eventuală exonerare a plus – valorilor de transfer constituie avantaje de care beneficiază membrii GIE prin aplicarea articolului 39 CA din CGI, dar de care nu ar beneficia prin aplicarea cadrului fiscal de referinţă, şi anume articolul 39 C alineatul (2) din codul menţionat. În orice caz, aplicarea articolului 39 CA din CGI în ceea ce priveşte aceste două avantaje nu ar constitui o revenire la dreptul comun al amortizărilor, după cum este invocat de către autorităţile franceze, articolul 39 C alineatul (1) din codul menţionat neprevăzând deloc asemenea avantaje fiscale.

(99)

În acest context, fiind vorba de argumentul potrivit căruia, începând cu anul 2007, exonerarea plus – valorii de transfer va fi de drept comun, trebuie constatat că acesta este, în orice caz, lipsit de pertinenţă, existenţa acestui avantaj trebuind să fie apreciată în comparaţie cu cadrul juridic în vigoare şi nu în raport cu o situaţie juridică viitoare (39). De altfel, nu este stabilit de către părţi ca o modificare a cadrului juridic aplicabil să ducă la dispariţia avantajului acordat anterior.

(100)

În ceea ce priveşte originea de stat a avantajelor care rezultă din aplicarea regimului în cauză, trebuie amintit că noţiunea de ajutor este mai generală decât cea de subvenţie deoarece cuprinde nu doar prestaţiile pozitive, precum subvenţiile însele, ci şi intervenţiile care, sub diverse forme, uşurează sarcinile care în mod normal grevează bugetul unei întreprinderi şi care, astfel, fără a fi subvenţii în sensul strict al cuvântului, sunt de aceeaşi natură şi au efecte identice (40). De aici rezultă că o măsură prin care autorităţile publice acordă anumitor întreprinderi o exonerare, o reducere sau un report de la plata impozitului datorat în mod normal care, deşi nu conţine un transfer de resurse de stat, plasează beneficiarii într-o situaţie financiară mai favorabilă decât alţi contribuabili, constituie un ajutor de stat în conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat (41). În consecinţă, în speţă, deşi măsurile care rezultă din articolul 39 CA din CGI nu constituie transferuri de resurse de stat, nu s-ar putea nega faptul că acestea antrenează o pierdere de resurse fiscale şi constituie, prin acest fapt, o finanţare de stat.

(101)

În aceste împrejurări, Comisia apreciază că membrii GIE beneficiază de avantaje, sub forma economiilor de impozite (deplafonare şi majorare a coeficientului de amortizare) şi, în ipoteza unui transfer anticipat al bunului realizat în anumite condiţii, de o exonerare de impozit, care reprezintă o cheltuială pentru bugetul statului francez.

(102)

În concluzie, fiind vorba de membrii GIE şi apreciindu-se că aceştia trebuie să retrocedeze utilizatorului bunului în cauză măcar cele 2/3 din avantajul fiscal global care rezultă din aplicarea articolului 39 CA din CGI, Comisia apreciază că avantajul de care aceştia beneficiază este, cel mult, de 1/3 din acest avantaj global. În acest context, Comisia aminteşte că membrii GIE sunt în principal instituţii financiare.

(103)

Fiind vorba de utilizatori de bunuri apreciate, retrocedarea unei părţi din avantajul fiscal global de care beneficiază membrii GIE se concretizează, potrivit dispoziţiei în litigiu, sub forma unei diminuări a sumei totale a chiriei lor sau sub forma unei micşorări a sumei totale a opţiunii de cumpărare. Acest avantaj transferat către utilizatori reduce, prin acest fapt, sarcinile care le grevează în mod normal bugetul în cadrul operaţiunilor de concesiune. Întrucât retrocedarea reprezintă cel puţin 2/3 din avantajul acordat membrilor GIE prin resurse de stat, trebuie observat că utilizatorii beneficiază, în această măsură, de un avantaj de stat în conformitate cu articolul 87 din tratat care se ridică la cel puţin 2/3 din avantajul global.

(104)

Totuşi autorităţile franceze precum şi anumite părţi interesate susţin că regimul fiscal instituit la articolul 39 CA din CGI constituie o măsură generală a dreptului fiscal francez. În concluzie, trebuie examinat dacă avantajul global de care beneficiază membrii GIE şi utilizatorii prezintă un caracter selectiv.

(105)

Trebuie amintit, cu titlu liminar, că specificul unei măsuri de stat, şi anume caracterul său selectiv, constituie una dintre caracteristicile noţiunii de ajutor de stat în conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat. Din acest motiv, trebuie verificat dacă regimul fiscal în cauză antrenează sau nu avantaje în beneficiul exclusiv al anumitor întreprinderi sau al anumitor sectoare de activitate (42).

(106)

În principiu, o măsură fiscală susceptibilă de a fi calificată drept ajutor de stat se distinge de o măsură fiscală generală prin caracterul limitat, în drept sau în fapt, al numărului beneficiarilor săi. Astfel, pentru ca o măsură să fie susceptibilă de a fi calificată drept ajutor de stat, întreprinderile beneficiare trebuie să aparţină unei categorii bine determinate prin aplicarea, în drept sau în fapt, a criteriului stabilit prin măsura în cauză (43).

(107)

În speţă, articolul 39 CA din CGI nu se aplică decât bunurilor mobile amortizabile potrivit unui mod degresiv pe o perioadă de cel puţin 8 ani şi achiziţionat de nou, cu excepţia navelor care pot fi de ocazie. De altfel, în raportul Senatului nr. 413 (44) este indicat că „[…] dispoziţiile au în mod clar ca obiect încurajarea investiţiilor grele datorită unei pârghii fiscale foarte incitative”.

(108)

În concluzie, de reducerea fiscală care rezultă din aplicarea acestei dispoziţii beneficiază, de drept, doar membrii GIE care finanţează asemenea bunuri (45) şi utilizatorii acestor bunuri datorită obligaţiei de retrocedare a cel puţin 2/3 din avantajul fiscal global de care beneficiază membrii GIE. Investitorii – membri ai GIE – nefinanţând bunurile vizate la articolul 39 CA din CGI şi utilizatorii de bunuri care au o durată de amortizare mai mică de 8 ani nu pot, dimpotrivă, să năzuiască la beneficiul acestui avantaj fiscal.

(109)

În acest sens, presupunând chiar că utilizatorii de bunuri care nu pot beneficia de regimul articolului 39 CA din CGI sunt interesaţi să încerce să recurgă la o formă de finanţare alternativă a GIE fiscal, aceştia se găsesc, la minimum, privaţi de acest mod de finanţare.

(110)

În plus, având în vedere durata de amortizare a bunurilor în cauză, prevăzută la articolul 39 CA din CGI, această dispoziţie aduce venit, de facto, în principal, întreprinderilor care operează în sectorul transportului, îndeosebi maritim şi aerian dar şi în GIE care finanţează bunuri provenind din acest sector.

(111)

Din acest punct de vedere, pe de o parte, reies informaţii furnizate de către autorităţile franceze potrivit cărora 182 din 189 cereri de aprobare depuse în conformitate cu articolul 39 CA din CGI priveau sectorul transportului. În plus, potrivit acestor date, sectorul maritim reprezintă, el singur, 75 % din cererile de aprobare depuse şi 82 % din aprobările acordate (în această privinţă, a se vedea tabelul de la considerentul 17).

(112)

Pe de altă parte, instaurarea acestui regim derogatoriu pentru plafonarea amortizării bunurilor finanţate de GIE a fost motivată, în principal, de voinţa legislatorului de a favoriza sectorul transportului, şi, mai exact, pe cel al transportului maritim.

(113)

Această stare de fapt depinde de mai multe elemente.

(114)

În primul rând, printre bunurile eligibile în conformitate cu articolul 39 CA din CGI, doar navele sunt vizate în mod expres de instruirea fiscală nr. 120 (46). Astfel, este prevăzut că singurele bunuri de ocazie susceptibile de a beneficia de regimul fiscal de la articolul 39 CA din CGI sunt navele. În ceea ce priveşte procedura de eliberare a aprobării, este, de asemenea, prevăzut, în cazul navelor, că cererile de aprobare care le vizează trebuie să intervină înaintea comenzii lor, din momentul în care sunt amortizate începând de la aşezarea lor pe cală (47).

(115)

În al doilea rând, rezultă lucrări de pregătire pentru adoptarea legii nr. 98-546 şi, mai cu seamă, pentru raportul Senatului nr. 413 (48) că dispoziţiile fiscale anterioare se aplicau tuturor sectoarelor economice în timp ce articolul 39 CA din CGI se aplică „doar bunurilor grele de echipament (avioane, TGV, nave…)”. Fiind vorba, mai exact, de sectorul maritim, raportul menţionat denunţă caracterul insuficient favorabil regimului citat în raport cu regimul proprietăţilor comune pentru a dinamiza investiţia în acest sector. De asemenea, este menţionat faptul că introducerea, în articolul 39 CA din CGI, a unei dispoziţii care prevede exonerarea plus – valorii în caz de transfer anticipat al bunului către utilizator, a fost motivată de caracterul mai puţin favorabil regimului în cauză pentru investiţia maritimă. În această privinţă, autorităţile franceze remarcă, în acelaşi mod, în cadrul observaţiilor lor din 3 mai 2004, că într-un context marcat de grija pentru a înfrâna stagnarea numărului de nave comerciale înmatriculate în Franţa şi prin voinţa de a reduce cheltuiala fiscală, în întregirea amânării de impozitare legată de amortizare, a fost prevăzut ca GIE să poată beneficia, în anumite condiţii, de o exonerare a plusvalorii de transfer al bunului.

(116)

În al treilea rând, raportul general nr. 66 privind proiectul de lege al finanţelor 1999 (49), afirmă că „legea nr. 98-546 […] a permis crearea unui nou dispozitiv fiscal în favoarea investiţiei maritime.” De asemenea, este menţionat faptul că, deşi regimul privilegiat de finanţare prin concesiune instaurat de articolul 39 CA din CGI nu se aplică doar navelor, în realitate, a fost conceput în principal pentru acestea.

(117)

Referitor la totalitatea consideraţiilor precedente, Comisia apreciază că regimul articolului 39 CA din CGI prezintă un caracter selectiv, întrucât favorizează anumiţi operatori economici activi în sectorul transportului precum şi în sectorul financiar. Deoarece acest regim nu se aplică tuturor operatorilor economici, nu ar putea fi considerat drept o măsură generală de politică fiscală.

(118)

Această apreciere nu ar putea fi pusă în cauză prin argumentele invocate de către autorităţile franceze.

(119)

Astfel, în primul rând, nu ar putea avea succes argumentul autorităţilor franceze scos din mulţimea de sectoare care pot fi vizate de măsura fiscală în cauză. Într-adevăr, în afară de faptul că doar anumite bunuri sunt vizate de regimul fiscal citat, nu s-ar putea analiza faptul ca numărul foarte marginal de cereri de aprobare pentru finanţarea de bunuri din alte sectoare decât cel al transportului (50) să fie capabil să incrimineze din nou specificul regimului citat. În această privinţă, s-a considerat că împrejurarea în care numărul de întreprinderi care pot pretinde să beneficieze de o măsură să fie foarte important sau ca aceste întreprinderi să aparţină unor sectoare de activităţi diverse, nu ar fi suficient pentru a incrimina caracterul său selectiv (51).

(120)

În al doilea rând, contrar a ceea ce invocă autorităţile franceze, argumentul potrivit căruia există măsuri fiscale echivalente în celelalte state membre este lipsit de pertinenţă pentru a justifica existenţa regimului articolului 39 CA din CGI. Într-adevăr, nu s-ar putea trece la o examinare comparativă a regulilor fiscale aplicabile în ansamblul statelor membre, respectiv în anumite state, fără a denatura vocaţia dispoziţiilor referitoare la controlul ajutoarelor de stat. În absenţa armonizării la nivel comunitar a dispoziţiilor fiscale din statele membre, această examinare ar compara din nou situaţii factuale şi juridice diferite care rezultă din discrepanţele legislative sau de reglementare dintre statele membre (52). De altfel, s-a considerat că circumstanţa în care un stat membru caută să apropie, prin măsuri unilaterale, condiţiile de concurenţă existente într-un anumit sector economic cu cele din alte state membre nu ar putea să ridice caracterul de ajutoare la aceste măsuri (53). În mod similar, faptul că concurenţi din alte state membre beneficiază de măsuri fiscale comparabile, chiar dacă sunt ilegale, este fără incidenţă asupra caracterului de ajutor al regimului citat (54).

(121)

În al treilea rând, Franţa şi părţile interesate invocă faptul că caracterul non-selectiv al regimului citat este stabilit din cauza lipsei de putere discreţionară de care ar dispune autorităţile franceze în scopul acordării aprobării în cauză.

(122)

Comisia aminteşte că, potrivit jurisprudenţei, chiar şi intervenţii care, la prima vedere, sunt aplicabile generalităţii întreprinderilor, pot prezenta o anumită selectivitate şi, aşadar, pot fi considerate drept măsuri destinate favorizării anumitor întreprinderi sau anumitor producţii. Acesta este cazul în care administraţia, chemată să aplice regula generală, dispune de o anumită putere discreţionară în ceea ce priveşte aplicarea actului (55).

(123)

În speţă, trebuie, dintr-o dată, amintit că, întrucât de dispoziţia fiscală în cauză nu pot beneficia decât utilizatorii de anumite bunuri şi membrii GIE care îi finanţează şi nu pot beneficia în principal, de facto, decât sectoarele de transport şi financiar, condiţia de specificitate este chiar de pe acum îndeplinită. Într-adevăr, alte proiecte de finanţare, privitoare la bunurile din alte sectoare decât transportul şi/sau prezentând o durată de amortizare de mai puţin de opt ani, ar putea prezenta garanţii de natură să excludă orice dorinţă de optimizare fiscală. În consecinţă, ţinând seama de aplicarea limitată a acestui dispozitiv fiscal, nu este necesar, în scopul stabilirii caracterului selectiv al măsurii în litigiu, să se stabilească faptul că autorităţile naţionale competente dispun de o putere discreţionară în aplicarea măsurii menţionate (56).

(124)

În orice caz, întrebate asupra distanţei de verificare la care se consideră ţinute când este vorba de condiţia pe care o prezintă investiţia în cauză, din punctul de vedere al interesului general şi în special în materie de ocupare a forţei de muncă, un interes economic şi social semnificativ (57), autorităţile franceze au indicat că acest interes se evalua urmând 6 criterii, dintre care cel care iese din „efectele investiţiei asupra mediului economic din zona în care va fi realizat şi în care evoluează utilizatorul”. Or, Comisia apreciază că îndeplinirea acestei condiţii le rezervă neapărat autorităţilor naţionale o marjă de apreciere discreţionară.

(125)

De altfel, în ciuda caracterului legitim al unui asemenea obiectiv, trebuie subliniată lipsa de legătură între această condiţie legată de existenţa unui interes economic al investiţiei şi finalitatea studiată de către legislator impunând acordarea prealabilă a unei aprobări ministeriale pentru realizarea investiţiei. Într-adevăr, condiţiile de acordare a aprobării trebuie să permită să se stabilească că recurgerea la modalitatea de finanţare de către GIE nu are drept obiectiv o optimizare fiscală. Or, condiţia legată de interesul economic al investiţiei nu este de natură să împiedice o asemenea optimizare. Astfel de operaţiuni de finanţare, în ciuda duratei de amortizare a bunurilor în cauză, ar putea să nu aibă drept obiectiv o optimizare fiscală fără a prezenta un interes economic şi social semnificativ, în principal în termeni de ocupare a forţei de muncă.

(126)

În acest context, trebuie din nou să se facă referire la raportul Senatului nr. 413 (58) de unde reiese că condiţia legată de existenţa unui interes economic şi social semnificativ este „un mijloc de a favoriza bunurile fabricate pe teritoriul naţional sau finanţările realizate pentru profitul utilizatorului francez”. Mai general, în acelaşi raport este de altfel indicat şi faptul că procedura de aprobare lasă administraţiei o prea mare marjă de evaluare.

(127)

În concluzie, inadecvarea condiţiei legate de interesul economic al investiţiei privitor la obiectivul urmărit consolidează, potrivit Comisiei, marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale în aplicarea sa.

(128)

Fiind vorba tot de marja de apreciere de care dispun autorităţile franceze în vederea acordării aprobării, trebuie constatat faptul că decizia Consiliului Constituţional din 30 decembrie 1987 (59), invocată de autorităţile franceze şi anumite părţi interesate, este lipsită de pertinenţă în prezentul context. În această afacere, era în cauză un dispozitiv fiscal care prevedea posibilitatea pentru o persoană morală nou ieşită din fuziunea a două societăţi de a relua pentru o perioadă limitată totul sau o parte din deficitul societăţilor fuzionate şi care permitea, la aprobarea ministrului însărcinat cu bugetul şi în limita acestei aprobări, în caz de contribuţie parţială de active la o societate a grupului, reportul deficitelor nededuse încă anterior la fuziunea asupra beneficiilor ulterioare. Consiliul Constituţional a fost chemat să se pronunţe asupra conformităţii acestei proceduri de aprobare la articolul 34 din Constituţie, care încredinţează legislatorului hotărârea câmpului de aplicare a unui avantaj fiscal. În acest context, a considerat că dispoziţia în cauză nu permitea legislatorului să subdelege puterea sa fiscală ministrului şi că acesta din urmă nu putea conferi decât puterea de a se asigura, în conformitate cu obiectivul legislatorului de a evita ca impozitul să nu fie ocolit, de respectarea condiţiilor fixate prin lege. În această decizie, Consiliul Constituţional a fost chemat să se pronunţe asupra respectării competenţelor respective ale puterilor legislativă şi de reglementare în materie fiscală, dar nicidecum asupra existenţei în puterea ministrului a unei capacităţi de apreciere în adoptarea de măsuri individuale necesare în aplicarea legii.

(129)

În orice caz, Comisia apreciază că condiţiile de la articolul 87 alineatul (1) din tratat nu ar putea fi reincriminate prin jurisprudenţa jurisdicţiilor naţionale.

(130)

În al patrulea rând, fiind vorba de argumentul potrivit căruia autorităţile naţionale nu ar dispune de o putere arbitrară din moment ce decizia lor ar putea face obiectul unor recursuri în faţa jurisdicţiilor naţionale pentru a fi incriminate motivele care au justificat refuzul de aprobare, trebuie reamintit că nu este necesar, pentru a îndepărta caracteristica de măsură generală, să se verifice dacă comportamentul administraţiei fiscale are un caracter arbitrar. De fapt, este suficient să se constate că administraţia menţionată dispune de o putere de evaluare discreţionară care îi permite să moduleze condiţiile de acordare a avantajului fiscal în chestiune în funcţie de caracteristicile proiectelor de investiţii supuse evaluării sale (60). Mai mult, s-a considerat că repunerile în funcţiune a obligaţiilor acordate în cadrul unei proceduri judiciare şi în conformitate cu dreptul naţional aplicabil prezentau un caracter selectiv deoarece nu decurgeau în mod automat din aplicarea legii ci din alegerea discreţionară a organismelor publice în cauză. În acest context, judecătorul comunitar a amintit că articolul 87 alineatul (1) din tratat nu distinge în funcţie de cauzele sau de obiectivele intervenţiilor de stat, ci le defineşte în funcţie de efectele lor (61). Or, în speţă, a fortiori, circumstanţa că deciziile care refuză aprobarea pot face obiectul unui recurs în faţa unei jurisdicţii naţionale nu ar putea reincrimina existenţa unei marje de apreciere a autorităţilor naţionale în cadrul aplicării condiţiilor de acordare a aprobării ministeriale.

(131)

În ultimul rând, Comisia apreciază că invocarea autorităţilor franceze care reiese din lipsa de distincţie fondată pe naţionalitatea membrilor GIE şi a utilizatorilor nu ar putea pune mai mult în cauză caracterul selectiv al regimului articolului 39 din CGI (62), cu atât mai mult cu cât raportul Senatului nr. 413 (63) indică faptul că condiţia legată de existenţa unui interes economic şi social semnificativ al investiţiei este „un mijloc de favorizare a bunurilor fabricate pe teritoriul naţional sau finanţările realizate în profitul unui utilizator francez”.

(132)

Referitor la cele precedente, Comisia consideră că regimul articolului 39 CA din CGI prezintă un caracter selectiv.

(133)

Autorităţile franceze remarcă faptul că dispoziţiile combinate ale articolelor 39 C, alineatul (2), şi 39 CA din CGI constituie un mijloc de control a priori de care dispune administraţia fiscală pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale care rezultă dintr-o folosire abuzivă a operaţiunilor de finanţare de bunuri mobiliare de către structuri transparente din punct de vedere fiscal, precum GIE. Acestea consideră că regimul articolului 39 CA din CGI este, astfel, justificat de natura şi economia sistemului fiscal. În acest sens, precizează că regimul articolului 39 CA din CGI este „bazat pe criterii obiective şi orizontale de luptă împotriva evaziunii fiscale”.

(134)

Este adevărat că noţiunea de ajutor de stat nu vizează măsurile de stat care introduc o diferenţiere între întreprinderi atunci când această diferenţiere rezultă din natura şi economia sistemului de obligaţii în care ele se înscriu. Această justificare, bazată pe natura sau economia sistemului fiscal, face trimitere la coerenţa unei măsuri fiscale specifice cu logica internă a sistemului fiscal în general. Or, nu pot fi dictate diferenţieri fiscale de către finalităţile generale şi de către obiectivele pe care le urmăreşte statul prin adoptarea de măsuri în cauză (64).

(135)

În speţă, Comisia apreciază că articolul 39 C, alineatul (2), din CGI, prin limitarea sumei totale a amortizării deductibile, vizează efectiv lupta împotriva recurgerii abuzive la structuri transparente din punct de vedere fiscal în scopul realizării unui câştig fiscal în cadrul operaţiunilor de finanţare de bunuri aflate în locaţie sau puse la dispoziţie. Acest obiectiv apare ca fiind necesar şi raţional în scopul garantării eficienţei sistemului fiscal al amortizărilor de bunuri închiriate sau puse la dispoziţie şi trebuie, aşadar, să fie considerat ca inerent sistemului menţionat (65).

(136)

În schimb, regimul instaurat prin articolul 39 CA din CGI nu ar putea fi justificat de natura şi economia sistemului francez de amortizare a bunurilor date în locaţie sau puse la dispoziţie. Într-adevăr, deşi sunt admisibile derogările de la plafonul de principiu al amortizării prevăzut la articolul 39 C, alineatul (2), din CGI, aceste derogări ar trebui să fie bazate doar pe condiţiile a căror îndeplinire ar fi de natură să împiedice recurgerea, în scopul optimizării fiscale, la finanţarea bunurilor menţionate prin structuri transparente din punct de vedere fiscal precum GIE.

(137)

Or, pe de o parte, limitarea câmpului de aplicare a derogării în cauză de la finanţarea de bunuri amortizabile pe o durată cel puţin egală cu opt ani nu ar putea fi justificată, în ea însăşi sau în combinaţie cu celelalte condiţii de acordare a aprobării, în comparaţie cu obiectivul urmărit de către autorităţile franceze. De altfel, acestea din urmă nu au furnizat, în cadrul prezentei proceduri administrative, nicio explicaţie în ceea ce priveşte alegerea, în comparaţie cu obiectivul de luptă urmărit împotriva evaziunii fiscale, pentru a limita această derogare la bunurile care au o asemenea durată de amortizare.

(138)

Pe de altă parte, după cum s-a constatat anterior, printre condiţiile de acordare a aprobării ministeriale care ţin de existenţa unui interes economic şi social, în special în materie de ocupare a forţei de muncă, de operaţiune de finanţare, lasă autorităţilor naţionale o marjă de apreciere. De altfel, această condiţie este fără legătură cu scopul urmărit de Franţa, cel de a lupta împotriva evaziunii fiscale. În orice caz, un asemenea obiectiv social nu este de natură, singur, să facă regimul în cauză să scape de calificarea de ajutor în conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat, acest articol nefăcând distincţia în funcţie de cauzele sau de obiectivele intervenţiilor de stat, ci definindu-le funcţie de efectele lor (66). De altfel, s-a apreciat anterior că articolul 87 alineatul (1) din tratat ar fi privat de efectul util dacă motive privind crearea sau menţinerea de locuri de muncă ar face să se piardă măsuri specifice calificării de ajutor de stat, majoritatea ajutoarelor fiind acordate în vederea creării sau protecţiei locurilor de muncă (67).

(139)

În acest context, autorităţile franceze remarcă, de asemenea, că regimul fiscal de la articolul 39 CA din CGI a permis o înnoire şi o consolidare a flotei maritime. În mod similar, Air France menţionează că acest regim favorizează reînnoirea flotei sale, necesară datorită modificării normelor de mediu. Or, pe lângă faptul că asemenea afirmaţii necesită evaluarea Comisiei în ceea ce priveşte caracterul selectiv al regimului menţionat, nu se poate considera că urmărirea obiectivelor de politică economică sau industrială este de natură să piardă o măsură selectivă de la aplicarea articolului 87 alineatul (1) din tratat (68). Într-un context similar, s-a considerat, de altfel, că un regim care prevede o bonificaţie de interese pe creditele consfinţite pentru cumpărarea sau închirierea, cu opţiune de cumpărare, de vehicule în profitul persoanelor fizice, a IMM-urilor, a entităţilor publice teritoriale şi a entităţilor de prestări servicii publice locale era un ajutor şi nu putea fi justificată de împrejurarea pe care această măsură o viza, în preocuparea de protejare a mediului şi de securitate rutieră, pentru a permite reînnoirea parcului de vehicule industriale în Spania (69).

(140)

Totalitatea motivelor de interes general la care sistemul în cauză ar avea drept obiectiv contribuţia sau efectul, mai exact locul de muncă, reînnoirea sau consolidarea navelor sau a aeronavelor vizate, oricât de legitime ar fi, nu sunt justificate de natura şi de economia sistemului fiscal citat şi sunt chiar inoperante întrucât este vorba de calificarea unei măsuri de ajutor de stat în conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat.

(141)

De asemenea, Comisia consideră că este indiferent, în scopul aplicării articolului 87 alineatul (1) din tratat, ca regimul articolului 39 CA din CGI să fie mai puţin favorabil acestor beneficiari decât era regimul proprietăţilor comune, sistemul în cauză în speţă trebuind să fie apreciat de către Comisie în momentul punerii sale în aplicare (70).

(142)

Din cele anterioare rezultă faptul că Comisia apreciază că regimul articolului 39 CA din CGI nu este justificat prin natura şi economia sistemului fiscal citat, iar caracterul său selectiv nu ar putea, aşadar, să fie reincriminat.

(143)

După cum s-a constatat anterior, beneficiarii regimului fiscal de la articolul 39 CA din CGI sunt, pe de o parte, operatorii economici activi din sectoarele de transport şi industrie şi, pe de altă parte, membrii GIE care finanţează bunuri reieşind din aceste sectoare care sunt, în principal, instituţii financiare. Totalitatea acestor operatori sunt activi pe pieţele comunitare din sectoarele sus menţionate.

(144)

În acest context, trebuie amintit că ajutoarele care vizează să uşureze o întreprindere de costurile pe care ar fi trebuit să le suporte în mod normal în cadrul gestiunii sale curente sau în cadrul activităţilor sale normale forţează, în principiu, condiţiile de concurenţă (71). S-a crezut efectiv că această acordare de ajutoare unei întreprinderi care îşi exercită activităţile pe piaţa comunitară este susceptibilă să cauzeze distorsiuni de concurenţă şi să afecteze schimburile între statele membre (72).

(145)

Or, în speţă, ţinând cont de natura şi de dimensiunea internaţională a sectoarelor citate, Comisia apreciază că ajutorul citat consolidează poziţia operatorilor din aceste sectoare care participă la schimburi naţionale şi intracomunitare.

(146)

Astfel, beneficiarii regimului citat se află într-o poziţie privilegiată în raport atât cu concurenţii naţionali (73) cât şi cu concurenţii din alte state membre care nu pot beneficia de acest regim pe motivul că nu finanţează sau nu utilizează bunuri eligibile acestui regim sau că nu sunt supuşi impozitării în Franţa.

(147)

Referitor la acest ultim punct, dacă este adevărat că, dintr-un punct de vedere formal, niciun obstacol juridic nu împiedică operatorii economici din alte state membre decât Franţa să finanţeze sau să utilizeze bunurile vizate la articolul 39 CA din CGI, este incontestabil faptul că, în practică, sistemul în cauză favorizează operatorii cu domiciliul fiscal în Franţa. În acest sens, este pertinent să se constate că toate părţile interesate beneficiare ale regimului citat care au supus observaţii în cadrul procedurii formale de examinare sunt societăţi de drept francez. De asemenea, este oportun să se amintească că, întrucât este vorba de sectorul vizat în principal de dispozitivul fiscal în cauză, mai exact transportul maritim, autorităţile franceze au remarcat chiar ele că adoptarea acestui dispozitiv viza înfrânarea stagnării numărului de nave comerciale înmatriculate în Franţa şi reducerea cheltuielii fiscale. În concluzie, în prezentul context este pertinent să se amintească că raportul Senatului nr. 143 (74) indică faptul că acest regim este „un mijloc de favorizare a bunurilor fabricate pe teritoriul naţional sau finanţările realizate în profitul unui utilizator francez”.

(148)

În consecinţă, fără a se fi procedat la o analiză economică a situaţiei reale de pe pieţele vizate (75) şi ţinând cont de faptul că regimul fiscal instaurat de Franţa consolidează poziţia operatorilor economici care beneficiază de acesta în raport cu alţi operatori concurenţi din schimburile intracomunitare, Comisia apreciază că acest regim afectează schimburile între statele membre şi înfrânează concurenţa între aceşti operatori.

(149)

Ţinând seama de totalitatea consideraţiilor precedente, Comisia apreciază că regimul articolului 39 CA din CGI constituie un ajutor în conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat.

(150)

Anterior s-a constatat că avantajele fiscale care rezultă din aplicarea articolului 39 CA din CGI sunt, pe de o parte, deplafonarea amortizării deductibile, iar pe de altă parte, majorarea cu un punct a coeficientului de amortizare şi, în fine, eventuala exonerare a plus – valorii de transfer.

(151)

Pentru fiecare operaţiune de concesiune, suma totală a ajutorului corespunde diferenţei dintre valorile actualizate ale impozitelor vărsate pe perioada totală de amortizare, ţinând cont de majorarea cu un punct a coeficientului de amortizare, şi cele care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor articolului 39 C, alineatul (2), din CGI, diferenţă la care trebuie adăugată eventuala exonerare a plus – valorii de transfer (76). Pentru fiecare operaţiune de concesiune, această sumă totală este determinată, potrivit modalităţilor prevăzute la paragrafele 46 şi 47, de instruirea fiscală nr. 120 (77) în scopul retrocedării către utilizator a unei părţi a avantajului global.

(152)

Fiind vorba de repartizarea exactă a avantajului global perceput prin aplicarea articolului 39 CA din CGI, membrii unui GIE – beneficiari direcţi – trebuie să retrocedeze utilizatorului bunului considerat cel puţin 2/3 din acest avantaj. În cadrul fiecărei operaţiuni de concesiune, suma totală precisă a avantajului care trebuie retrocedată utilizatorului este totuşi stabilită, de la eliberarea aprobării, în conformitate cu dispoziţiile articolului 39 CA din CGI.

(153)

În conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat, statul membru trebuie să notifice orice proiect care tinde să instituie sau să modifice ajutoare. Statul membru interesat nu poate pune în aplicare măsurile proiectate înainte ca această procedură să fi ajuns la o decizie finală.

(154)

În speţă, prin scrisoarea din 17 martie 1998 (A/32232), autorităţile franceze au informat Comisia asupra introducerii dispozitivului care limitează amortizarea bunurilor date în locaţie pentru a lupta împotriva utilizării acestui mecanism doar în scopul optimizării fiscale şi prevăzând o excepţie de la această limitare. În această scrisoare, autorităţile franceze indică faptul că acest dispozitiv nu pare să constituie un ajutor de stat care trebuie să facă obiectul unei notificări prealabile la Comisie în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat.

(155)

Comisia apreciază că această scrisoare nu ar putea, în aceste împrejurări, să fie considerată drept o notificare în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat. Cu titlu excesiv, Comisia subliniază că scrisoarea în chestiune nu respecta regulile de formă menţionate în scrisoarea Comisiei către statele membre SG (81) 12740, din 2 octombrie 1981, în vigoare la vremea faptelor. În concluzie, Franţa a acţionat în mod ilegal punând în aplicare regimul de ajutor citat, încălcând articolul 88 alineatul (3) din tratat.

(156)

Întrucât regimul fiscal citat constituie un ajutor de stat în conformitate cu articolul 87 alineatul (1) din tratat, trebuie examinată eventuala sa compatibilitate la lumina derogărilor prevăzute la paragrafele 2 şi 3 din acest articol. În acest sens, trebuie amintit că beneficiarii efectivi ai regimului citat depind, potrivit informaţiilor transmise de autorităţile franceze, de sectoarele transportului maritim, aerian şi feroviar dar şi, secundar, de sectorul industrial (78). Aceşti beneficiari depind şi de sectorul financiar, membrii GIE fiind, în principal, instituţii financiare.

(157)

Fiind vorba de derogările prevăzute la articolul 87 alineatul (2) din tratat, referitoare la ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, la ajutoarele care vizează remedierea daunelor cauzate de calamităţi naturale şi de alte evenimente extraordinare, precum şi de ajutoarele acordate economiei din anumite regiuni ale Republicii Federale Germania, este suficient să se constate că sunt lipsite de orice pertinenţă în prezentul context, oricare ar fi identitatea beneficiarilor regimului citat.

(158)

În ceea ce priveşte derogarea de la articolul 87 alineatul (3) litera (b) din tratat, este suficient să se constate că regimul fiscal citat nu constituie un proiect important de interes european comun şi nu vizează remedierea unei perturbări grave a economiei franceze. Mai mult, nu vizează promovarea culturii şi a conservării patrimoniului în conformitate cu derogarea de la articolul 87 alineatul (3) litera (d) din tratat.

(159)

În acest sens, Comisia ţine să semnaleze faptul că nici autorităţile franceze nici părţile interesate nu au invocat derogările vizate anterior în procedura administrativă.

(160)

Examinarea derogărilor prevăzute la articolul 87 alineatul (3) literele (a) şi (c) din tratat cere o analiză pe sector vizat.

(161)

Fiind vorba de derogarea de la articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, care autorizează ajutoarele uşurând dezvoltarea anumitor activităţi atât cât să nu fie denaturate schimburile într-o măsură contrarie interesului comun, Comisia consideră că nimic nu permite să se menţioneze faptul că ajutoarele acordate sectorului transportului aerian în temeiul regimului citat sunt compatibile cu piaţa comună. Într-adevăr, în speţă, nu este aplicabilă niciuna dintre derogările prevăzute în acest sens de orientările Comisiei privitoare la aplicarea articolelor 92 şi 93 şi a articolului 61 din acordul SEE la ajutoarele de stat în sectorul aviaţiei (79).

(162)

Cu toate acestea, trebuie notat faptul că Comisia autorizează, în mod excepţional, anumite ajutoare în funcţiune în transportul aerian:

(163)

Ţinând cont de cele menţionate anterior, Comisia acceptă ca Franţa să nu includă în calculul ajutoarelor de încasat sumele totale de ajutoare aferente dacă este cazul:

(164)

În toate celelalte cazuri, ajutoarele acordate întreprinderilor de transport aerian în temeiul regimului citat sunt incompatibile cu tratatul.

(165)

În temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, orientările comunitare din 1997, apoi cele din 2004 (83) definesc regimurile de ajutoare de stat care pot fi autorizate în vederea susţinerii intereselor întreprinderilor comunitare din transportul maritim în faţa concurenţei ţărilor terţe, urmărind obiectivele generale precum:

(166)

Or, având în vedere obiectivele sus vizate, orientările comunitare din 1997 şi din 2004 autorizează anumite măsuri fiscale în favoarea companiilor maritime, în vederea ameliorării competitivităţii lor (punctul 3.1).

(167)

Se aminteşte astfel că, în cadrul politicii comune a transporturilor maritime, obiectivul ajutoarelor de stat este promovarea competitivităţii flotei comunitare pe piaţa mondială. În consecinţă, regimurile de reducere fiscală trebuie să impună, într-un mod general, existenţa unei legături cu pavilionul comunitar.

(168)

În plus, avantajele oferite de aceste regimuri trebuie să faciliteze dezvoltarea transportului maritim şi a forţei de muncă din acest sector în interesul Comunităţii. În consecinţă, avantajele fiscale citate anterior trebuie să fie limitate cu stricteţe la activităţile de transport maritim. Astfel, când o companie de transport maritim exercită şi alte activităţi comerciale, trebuie o etanşeitate contabilă între cele două activităţi pentru a împiedica orice „revărsare” spre activităţile care nu răspund la definiţia transportului maritim.

(169)

Nu ar putea fi contestat că sistemul în cauză vizează favorizarea finanţării de nave sub pavilion francez şi tinde spre dezvoltarea sectorului maritim şi a forţei sale de muncă.

(170)

În plus, ajutoarele acordate în temeiul regimului citat facilitează finanţarea de nave şi contribuie astfel la reînnoirea flotei comunitare. În acest sens, Comisia împărtăşeşte părerea autorităţilor franceze potrivit cărora ajutoarele în cauză contribuie la o consolidare a flotei sub pavilion naţional precum şi la întinerirea sa (84). Aceasta subscrie în mod special la argumentul potrivit căruia, datorită mecanismului aprobării care subordonează aplicarea regimului citat la obligarea de a dispune, pe teritoriul Comunităţii, de un centru strategic de decizii privitor la gestionarea activităţilor maritime şi la gestionarea navelor şi care ia în considerare observaţii legate de forţa de muncă, regimul menţionat contribuie la păstrarea locului de muncă comunitar maritim atât pe uscat cât şi pe apă (85). De altfel, aceste elemente sunt confirmate de mai mulţi armatori, părţi interesate, care subliniază importanţa regimului citat pentru a compensa supracostul echipajelor sub acest pavilion, pentru a asigura păstrarea locurilor de muncă de înaltă calitate în transportul maritim şi pentru a contribui la menţinerea, adică la dezvoltarea, unei flote sub pavilionul unui stat membru (86). Totuşi Comisia precizează că, în temeiul orientărilor comunitare din 2004, dacă navele sunt remorchere sau dragheri, ajutoarele acordate pot fi considerate ca fiind compatibile cu piaţa comună doar dacă cel puţin 50 % din activitatea lor anuală corespunde definiţiei transportului maritim (87).

(171)

Ţinând cont de cele anterioare, poate fi deci remarcat că regimul fiscal de la articolul 39 CA din CGI, care corespunde punctului 3.1 din orientările comunitare din 2004, este favorabil sectorului maritim şi este conform cu obiectivele definite de orientările comunitare aplicabile.

(172)

Totuşi, pentru a putea beneficia de derogarea de la articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, ajutoarele acordate în temeiul acestui regim trebuie să fie strict proporţionate cu obiectivul urmărit şi să nu denatureze condiţiile schimburilor într-o măsură opusă interesului comun.

(173)

În acest sens, atenţia autorităţilor franceze este atrasă de regula în materie de limitare a ajutoarelor stabilită la punctul 11 din orientările comunitare din 2004 şi potrivit căreia: „Nivelul de ajutor maximal acceptabil este anularea sarcinilor fiscale şi sociale aplicabile marinarilor, şi o reducere a taxei pe cifra de afaceri a companiilor maritime. Pentru a evita orice distorsiune a concurenţei, nu ar putea fi acordate avantaje mai mari de către alte sisteme de ajutor. În consecinţă, chiar dacă fiecare sistem de ajutor notificat de către un stat membru este examinat în funcţie de propriile sale merite, Comisia apreciază că suma totală a ajutorului sub forma depunerilor directe în conformitate cu punctele 3, 4, 5 şi 6 nu trebuie să depăşească suma totală a taxelor şi cotizaţiilor sociale luate din activităţile de transport maritim şi de la marinari”. Pentru punerea în aplicare a acestei dispoziţii, autorităţile franceze vor trebui să verifice ca ajutoarele anuale de care a beneficiat un armator dat în temeiul prezentului regim, cumulate cu cele acordate în temeiul tuturor regimurilor vizate de secţiunile 3-6 din orientările comunitare din 1997 şi din 2004, printre care, de exemplu, sistemul de taxare forfetară pe tonaj în favoarea companiilor de transport maritim (88) şi scutirile de obligaţii sociale şi de la plata părţii maritime a taxei profesionale, să nu depăşească, pentru acest armator, suma totală a impozitelor, taxelor şi cotizaţiilor sociale care ar fi trebuit în mod normal să fie luate din activităţile de transport maritim şi de la marinari. Orice parte care eventual depăşeşte suma anterior vizată este incompatibilă cu piaţa comună şi va trebui să fie recuperată.

(174)

În consecinţă, Comisia apreciază că ajutoarele acordate întreprinderilor din transportul maritim, în temeiul regimului pus în aplicare de articolul 39 CA din CGI, sunt compatibile cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat sub rezerva condiţiilor enunţate la considerentele 172 şi 173.

(175)

Comisia consideră că derogările prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (a) din tratat, în ceea ce priveşte dezvoltarea anumitor regiuni, nu sunt aplicabile regimului citat dacă vizează finanţarea de bunuri din sectorul transportului feroviar. În schimb, Comisia a examinat compatibilitatea regimului menţionat în măsura anterior vizată cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat.

(176)

Ţinând seama de situaţia istorică a întreprinderilor feroviare şi de diminuarea părţii de piaţă din transportul feroviar, este necesară accelerarea procesului de înlocuire a materialului rulant pentru a face faţă concurenţei cu alte modalităţi de transport. Pentru a evita o diminuare suplimentară a părţii de piaţă din transportul feroviar în raport cu alte modalităţi de transport mai puţin durabile şi mai dăunătoare mediului este necesar un efort mai serios şi mai rapid de modernizare şi/sau de reînnoire a materialului rulant.

(177)

Comisia consideră că înlocuirea materialului rulant este compatibilă cu politica comună de consolidare a interoperabilităţii. Mai mult, înlocuirea materialului rulant contribuie la securitatea şi la modernizarea serviciilor în condiţii de punctualitate, de fiabilitate şi de rapiditate. Întrucât înlocuirea materialului rulant este un element esenţial al politicii de consolidare a dezvoltării sectorului feroviar, Comisia consideră că măsurile propuse nu sunt împotriva interesului comun.

(178)

În consecinţă, Comisia apreciază că ajutoarele acordate întreprinderilor feroviare, în temeiul regimului pus în aplicare de articolul 39 CA din CGI, sunt compatibile cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat.

(179)

Fiind vorba de derogarea de la articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, care autorizează ajutoarele care facilitează dezvoltarea anumitor activităţi astfel încât schimburile să nu fie denaturate într-o măsură contrarie interesului comun, trebuie observat faptul că nicio caracteristică a acestui regim nu permite să se aprecieze că măsurile de ajutoare în sectorul industrial acordate în temeiul acestui regim ar fi compatibile cu piaţa comună.

(180)

Totuşi, Comisia nu ar putea exclude uşor ipoteza potrivit căreia anumite bunuri, provenind din sectorul industrial, finanţate în temeiul articolului 39 CA din CGI, au fost finanţate respectând condiţiile prescrise de orientările privind ajutoarele de stat cu finalitate regională (89), şi anume, de exemplu, că investiţia a fost realizată într-o regiune eligibilă potrivit articolului 88 alineatul (3) litera (a) sau (c) din tratat şi că aportul beneficiarilor destinat finanţării în cauză atinge minimum 25 %. În orice caz, plafoanele de intensitate de ajutoare regionale vor trebui respectate în ipoteza în care întreprinderea a beneficiat de cumulul de ajutoare în cauză şi de ajutoare cu finalitate regională aprobate.

(181)

Sub rezerva acestor condiţii, Comisia apreciază că măsurile de ajutor acordate astfel acestui sector sunt compatibile cu piaţa comună.

(182)

Fiind vorba de sectorul financiar, Comisia apreciază că derogările non sectoriale luate în considerare anterior sunt lipsite de pertinenţă în scopul aprecierii compatibilităţii cu piaţa comună a măsurilor de ajutor de care beneficiază membrii GIE.

(183)

Totuşi, ţinând cont de caracterul global al operaţiunii de finanţare prin concesiune, Comisia consideră că întrucât măsurile de sprijin pentru sectorul transporturilor maritim, aerian şi feroviar precum şi pentru sectorul industrial pot fi declarate compatibile cu piaţa comună, acestea vor fi compatibile nu doar în ceea ce priveşte utilizatorii bunurilor analizate, ci şi în ceea ce priveşte membrii GIE vizaţi. De fapt, este important să nu fie penalizaţi membrii GIE pe motivul că nu ar aparţine sectoarelor anterior vizate, din momentul în care intermedierea lor a fost indispensabilă realizării operaţiunilor de finanţare analizate, şi pentru a-i face pe utilizatori să beneficieze de derogările menţionate anterior. Comisia apreciază că această analiză este consolidată de faptul că partea precisă a avantajului global care trebuie retrocedată utilizatorului şi care reprezintă cel puţin 2/3 din avantajul global în conformitate cu articolul 39 CA din CGI rezultă dintr-o negociere comercială între membrii GIE şi utilizatori, după cum au remarcat autorităţile franceze. Această împrejurare atestă faptul că este păstrată de către membrii GIE doar partea din avantajul global indispensabilă realizării obiectivelor urmărite, în conformitate cu regulile privind evaluarea compatibilităţii măsurilor de ajutor vizate anterior.

(184)

Comisia reaminteşte că orice ajutor considerat ca fiind incompatibil cu piaţa comună şi acordat în conformitate cu sistemul în cauză trebuie să fie recuperat în temeiul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 referitor la modalităţile de aplicare a articolului 93 din tratat [devenit articolul 88 din tratat] (90).

(185)

Totuşi, în temeiul articolului menţionat 14 alineatul (1) „Comisia nu cere recuperarea ajutorului dacă, prin aceasta, era împotriva unui principiu general de drept comunitar”. În acest sens, s-a considerat că Comisia este obligată să ia în considerare din oficiu circumstanţele excepţionale care justifică, în conformitate cu articolul menţionat 14 alineatul (1) că ea renunţă să ordoneze recuperarea ajutoarelor acordate ilegal dacă această recuperare este opusă unui principiu general de drept comunitar (91).

(186)

În acest context, trebuie reamintit că exigenţa fundamentală de securitate juridică vizează garantarea previzibilităţii situaţiilor şi relaţiilor juridice aparţinând dreptului comunitar şi, prin urmare, se opune astfel încât Comisia poate întârzia la infinit exercitarea puterilor sale (92).

(187)

În speţă, deşi nu se poate considera că a fost încălcat principiul încrederii legitime (93), Comisia apreciază, în ceea ce priveşte circumstanţele foarte specifice ale speciei, că principiul de securitate juridică a fost contestat faţă de beneficiarii regimului fiscal citat.

(188)

Într-adevăr, Comisia apreciază că există un grup de indicii excepţionale care permit să se analizeze, pe de o parte, că Comisia a întârziat exercitarea puterilor sale în ceea ce priveşte examinarea regimului citat iar, pe de altă parte, că beneficiarii regimului menţionat au fost induşi în eroare în ceea ce priveşte regularitatea sa.

(189)

Trebuie amintit că prin scrisoarea lor din 17 martie 1998, autorităţile franceze au informat Comisia asupra existenţei mecanismului articolului 39 C alineatul (2) şi al articolului 39 CA din CGI. Este adevărat că această scrisoare nu constituie o notificare conform articolului 88 alineatul (3) din tratat (94) şi că lipsa reacţiei Comisiei la această scrisoare nu ar putea deci constitui, în sine şi doar pentru sine, o violare a principiului de securitate juridică, numai dacă privează dispoziţiile articolelor 87 şi 88 din tratat de orice efect util. La această dată, a fost atrasă atenţia Comisiei asupra regimului citat. (95)

(190)

În plus, în cadrul anchetei celor două plângeri introduse în faţa sa şi care denunţau măsuri de ajutor de care ar fi beneficiat companiile maritime Sea France respectiv BAI, Comisia a interogat, în două reprize, autorităţile franceze asupra subiectului modalităţii de finanţare a anumitor nave. Or, atât în răspunsul lor din 10 iulie 2000 cât şi în cel din 2 aprilie 2003, autorităţile franceze s-au bazat în mod clar pe regimul articolului 39 CA din CGI (96), expunând în mod net susţinerea.

(191)

În consecinţă, întrucât Comisia nu a dat curs acestor mesaje transmise de autorităţile franceze la cererea sa şi la termenele la care era descris regimul în cauză, trebuie apreciat că ea a întârziat exercitarea puterilor sale, deschiderea procedurii formale de examinare intervenind doar la 14 decembrie 2004 şi, concomitent, a lăsat să planeze îndoiala în ceea ce priveşte regularitatea regimului menţionat.

(192)

În ceea ce priveşte referinţa autorităţilor franceze la Decizia Comisiei din 8 mai 2001 privind ajutorul de stat pus în aplicare de către Franţa în favoarea Brittany Ferries (97), trebuie arătat faptul că Comisia a constatat că regimul care era atunci în cauză constituia o măsură generală întrucât era deschis tuturor sectoarelor economiei şi ţinea de dreptul comun. Dacă este adevărat că sistemul în cauză în această afacere era cel în vigoare înainte de 1998, totuşi trebuie constatat că acest fapt nu reieşea în mod clar din motivele acestei decizii şi că această circumstanţă a putut, prin aceasta, să contribuie la inducerea în eroare a beneficiarilor regimului citat.

(193)

Rezultă că combinaţia elementelor citate anterior este de natură să demonstreze caracterul excepţional al circumstanţelor citate în speţă şi justifică, în scopul respectării principiului de securitate juridică privitor la beneficiarii regimului citat, limitarea recuperării ajutoarelor, făcând distincţia în funcţie de data de acordare.

(194)

În concluzie, Comisia consideră că Franţa nu trebuie să recupereze ajutoarele incompatibile acordate în mod ilegal de la intrarea în vigoare, în 1998, a Legii nr. 98-546 în cadrul operaţiunilor de finanţare potrivit cărora autorităţile naţionale competente s-au angajat să acorde beneficiul regimului articolului 39 CA din CGI în virtutea unui act de constrângere din punct de vedere juridic (98) anterior publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la 13 aprilie 2005, a Deciziei Comisiei din 14 decembrie 2004 de iniţiere a procedurii formale de examinare în temeiul articolului 88 alineatul (2) din tratat.

(195)

În schimb, pentru fiecare dintre operaţiunile de finanţare potrivit cărora autorităţile naţionale competente s-au angajat să acorde beneficiul regimului articolului 39 CA din CGI doar în virtutea unui act de constrângere din punct de vedere juridic ulterior publicării sus menţionate, ajutorul incompatibil va fi recuperat de la beneficiari. În acest context, se va ţine cont de suma avantajului păstrat în final de către membrii GIE şi de suma retrocedată utilizatorului (99). În caz de compatibilitate parţială a ajutorului în ceea ce priveşte utilizatorul bunului în cauză, suma de recuperat de la membrii GIE va fi decisă în aceeaşi proporţie ca cea aplicată părţii avantajului retrocedat utilizatorului bunului.

(196)

În acest context, Comisia apreciază oportun să precizeze faptul că riscurile fiscale şi juridice ale membrilor GIE ar fi putut să fie, în anumite cazuri, repercutate, prin contract, asupra utilizatorilor bunurilor, nu ar contraveni principiului potrivit căruia obiectivul urmărit de către Comisie atunci când cere, dacă este cazul, recuperarea unui ajutor ilegal este de a-i face pe beneficiarii diferiţi să piardă avantajul de care au beneficiat pe piaţa lor în raport cu concurenţii lor şi să restabilească situaţia anterioară depunerii ajutorului menţionat. Această realizare nu ar depinde de stipulările contractuale convenite de către beneficiarii ajutorului nu mai mult cu cât îndeplinirea acestui obiectiv nu ar putea depinde de forma în care a fost acordat ajutorul (100).

(197)

Comisia constată că Franţa a pus în aplicare în mod ilegal regimul de ajutoare de la articolul 39 CA din CGI, încălcând articolul 88 alineatul (3) din tratat.

(198)

În consecinţă, Franţa trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a recupera aceste ajutoare, cu excepţia celor pe care autorităţile naţionale competente s-au angajat să le acorde în temeiul unui act juridic de constrângere anterior publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , la 13 aprilie 2005, a deciziei de iniţiere a procedurii formale de examinare, cu excepţia celor referitoare la bunurile din sectorul feroviar iar, pentru celelalte operaţiuni, după deducerea sumelor maximale de ajutor admisibile în temeiul regulilor sectoriale aplicabile în materie de ajutoare de stat şi ţinând cont de ajutoarele acordate deja cu alte titluri. Aceste reguli sectoriale sunt orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru transportul maritim din 1997 şi din 2004, orientările vizând ajutoarele de stat cu finalitate regională din 1998, modificate în 2000, şi orientările comunitare privind finanţarea aeroporturilor şi ajutoarele de stat la început de drum pentru companiile aeriene de pe aeroporturi regionale la început de drum din 2005 şi, în sfârşit, pentru finanţarea de bunuri care ţin de sectorul industrial, orientările privind ajutoarele de stat cu finalitate regională.

(199)

Trebuie să se treacă la recuperarea de la beneficiarii lor a bunurilor incompatibile citate anterior, pe care autorităţile naţionale competente s-au angajat să le acorde doar în temeiul unui act juridic de constrângere ulterior publicării sus menţionate, în conformitate cu considerentele 151, 152 şi 194-196.

(200)

În cazul acordării unor asemenea ajutoare, Comisia cere Franţei să i se transmită formularul anexat privind starea de avansare a procedurii de recuperare şi să alcătuiască o listă a beneficiarilor vizaţi de recuperare.

1.

în sectorul transportului maritim şi în sectorul transportului aerian, la concurenţa maximului de ajutor permis, în funcţie de caz, de orientările comunitare privind ajutoarele de stat în transportul maritim sau cele aplicabile în sectorul transportului aerian, şi ţinând cont de altfel de ajutoarele acordate deja pe perioada vizată;

2.

în sectorul feroviar şi

3.

în sectorul industrial, la concurenţa maximului de ajutor permis de orientările privind ajutoarele de stat cu finalitate regională.