ISSN 1725-3625

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 14

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 50
20 ianuarie 2007


Cuprins

 

I   Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

 

Regulamentul (CE) nr. 45/2007 al Comisiei din 19 ianuarie 2007 de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

1

 

 

Regulamentul (CE) nr. 46/2007 al Comisiei din 19 ianuarie 2007 de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de import depuse la 16 ianuarie 2007 în cadrul contingentului tarifar comunitar deschis de Regulamentul (CE) nr. 2402/96 pentru feculele de manioc

3

 

 

Regulamentul (CE) nr. 47/2007 al Comisiei din 19 ianuarie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 34/2007 de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor pentru licențe de import pentru banane originare din țările ACP, pentru perioada până la 31 decembrie 2007

4

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

REGULAMENTE

20.1.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 14/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 45/2007 AL COMISIEI

din 19 ianuarie 2007

de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3223/94 al Comisiei din 21 decembrie 1994 de stabilire a normelor de aplicare a regimului de import pentru fructe și legume (1), în special articolul 4 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 3223/94 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a sumelor forfetare la import din țările terțe, pentru produsele și termenele menționate în anexa acestuia.

(2)

În conformitate cu criteriile menționate anterior, sumele forfetare la import trebuie stabilite la nivelurile prevăzute în anexa la prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Sumele forfetare la import prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3223/94 sunt stabilite așa cum este indicat în tabelul din anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 20 ianuarie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 ianuarie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)   JO L 337, 24.12.1994, p. 66. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 386/2005 (JO L 62, 9.3.2005, p. 3).


ANEXĂ

la Regulamentul Comisiei din 19 ianuarie 2007 de stabilire a sumelor forfetare la import pentru determinarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

(Cod NC)

Codul țărilor terțe (1)

Suma forfetară la import

0702 00 00

IL

55,3

MA

77,5

TN

148,3

TR

147,2

ZZ

107,1

0707 00 05

JO

166,3

MA

87,1

TR

139,3

ZZ

130,9

0709 90 70

MA

83,1

TR

131,7

ZZ

107,4

0709 90 80

EG

40,8

ZZ

40,8

0805 10 20

EG

52,4

IL

49,1

MA

59,3

TN

57,0

TR

57,6

ZZ

55,1

0805 20 10

MA

79,0

TR

73,2

ZZ

76,1

0805 20 30 , 0805 20 50 , 0805 20 70 , 0805 20 90

CN

82,9

IL

67,7

MA

59,6

TR

66,2

ZZ

69,1

0805 50 10

AR

67,1

TR

61,9

ZZ

64,5

0808 10 80

CA

100,0

CN

74,7

US

122,4

ZZ

99,0

0808 20 50

CN

64,3

US

81,8

ZA

81,1

ZZ

75,7


(1)  Nomenclatorul țărilor, astfel cum este stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 19). Codul „ ZZ ” reprezintă „alte origini”.


20.1.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 14/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 46/2007 AL COMISIEI

din 19 ianuarie 2007

de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de import depuse la 16 ianuarie 2007 în cadrul contingentului tarifar comunitar deschis de Regulamentul (CE) nr. 2402/96 pentru feculele de manioc

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cerealelor (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2402/96 al Comisiei (3) deschide un contingent tarifar anual de import de 10 000 de tone și un contingent tarifar anual suplimentar și autonom de 500 de tone de feculele de manioc (număr de ordine 09.4064).

(2)

Din comunicarea efectuată în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 2402/96 rezultă că cererile depuse la 16 ianuarie 2007, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, în conformitate cu articolul 9 din regulamentul menționat anterior, vizează cantități superioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate.

(3)

De asemenea, este necesar să nu se mai elibereze licențe de import în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2402/96 pentru perioada în curs din cadrul contingentului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

1.   Fiecare cerere de licență de import de feculele de manioc din cadrul contingentului menționat de Regulamentul (CE) nr. 2402/96 depusă la 16 ianuarie 2007, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, are ca rezultat eliberarea unei licențe pentru cantitățile solicitate cărora li se aplică un coeficient de atribuire de 78,635324 %.

2.   Eliberarea de licențe de import pentru cantitățile solicitate începând cu 16 ianuarie 2007, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, se suspendă pentru perioada în curs din cadrul contingentului.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 ianuarie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)   JO L 270, 21.10.2003, p. 78. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1154/2005 al Comisiei (JO L 187, 19.7.2005, p. 11).

(2)   JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)   JO L 327, 18.12.1996, p. 14. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1884/2006 (JO L 364, 20.12.2006, p. 44).


20.1.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 14/4


REGULAMENTUL (CE) NR. 47/2007 AL COMISIEI

din 19 ianuarie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 34/2007 de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor pentru licențe de import pentru banane originare din țările ACP, pentru perioada până la 31 decembrie 2007

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1964/2005 al Consiliului din 29 noiembrie 2005 privind taxele vamale aplicate bananelor (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1789/2006 al Comisiei din 5 decembrie 2006 privind deschiderea și administrarea contingentului tarifar pentru importul de banane având codul NC 0803 00 19 , originare din țările ACP, pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2007 (2), în special articolul 5 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Cererile pentru licențe de import introduse în statele membre în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1789/2006 și trimise Comisiei în conformitate cu articolul 5 din regulamentul menționat anterior depășesc cantitățile disponibile stabilite la articolul 2 litera (a), adică 146 848 tone pentru operatorii menționați în capitolul II.

(2)

Prin Regulamentul (CE) nr. 34/2007 (3), Comisia a stabilit un coeficient de atribuire care urmează să fie aplicat fiecărei cereri.

(3)

În urma unei erori administrative a organismelor naționale competente, survenite în momentul notificării cantității prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1789/2006, acest coeficient a fost stabilit la un nivel prea scăzut. Se impune modificarea Regulamentului (CE) nr. 34/2007 în consecință.

(4)

Se impune, prin urmare, modificarea coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat fiecărei cereri,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 34/2007 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Se aplică un coeficient de atribuire de 91,209128 % fiecărei cereri de licență de import introdusă de operatorii menționați în capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 1789/2006, în cadrul subcontingentului tarifar de 146 848 tone.“

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 ianuarie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)   JO L 316, 2.12.2005, p. 1.

(2)   JO L 339, 6.12.2006, p. 3.

(3)   JO L 10, 17.1.2007, p. 9.