|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2026/4125 |
2.9.2026 |
Publicarea comunicării unei modificări standard aprobate a caietului de sarcini al unei indicații geografice, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2025/27 al Comisiei (1)
(C/2026/4125)
COMUNICAREA APROBĂRII UNEI MODIFICĂRI STANDARD
[Articolul 24 din Regulamentul (UE) 2024/1143]
„Pecorino Romano”
Numărul de referință UE: PDO-IT-0017-AM01 – 3.8.2026
1. Denumirea produsului
„Pecorino Romano”
2. Tipul indicației geografice
|
☑ |
DOP |
|
☐ |
IGP |
3. Sectorul
|
☑ |
Produse agricole |
|
☐ |
Vinuri |
|
☐ |
Băuturi spirtoase |
4. Țara căreia îi aparține aria geografică
Italia
5. Autoritatea din statul membru care comunică modificarea standard
Nume
MASAF (Ministerul Agriculturii, Suveranității Alimentare și Pădurilor)
6. Calificarea drept modificare standard
Modificările se încadrează în definiția modificărilor standard, deoarece nu includ o modificare a denumirii sau a utilizării denumirii, nu riscă să anuleze legătura și nu presupun restricții suplimentare asupra comercializării produsului.
7. Descrierea modificării (modificărilor) standard aprobate
Titlu
Considerente preliminare privind structura caietului de sarcini
Descriere
DOP „Pecorino Romano” a fost înregistrată prin Regulamentul (CE) nr. 1107/96 al Comisiei din 12 iunie 1996. Singura modificare adusă caietului de sarcini s-a referit la etichetare. Modificarea respectivă a fost aprobată ca modificare minoră prin Regulamentul (CE) nr. 1030/2009 al Comisiei.
Prezenta modificare implică și schimbări editoriale aduse caietului de sarcini, subdivizându-l pe articole pentru a-l alinia la normele UE. Prin urmare, numărul articolelor din caietul de sarcini a crescut de la trei la nouă.
În plus, se adaugă informații care nu figurau în caietul de sarcini și în rezumatul publicate anterior.
|
☑ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificarea vizează adăugarea articolului 1 din caietul de sarcini privind denumirea produsului.
Descriere
|
— |
A devenit un articol specific referitor la denumire. |
|
☐ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificare a articolului 2 din caietul de sarcini al produsului și a punctului 4.2 din documentul unic, cu privire la descrierea produsului
Descriere
|
— |
Descrierea culorii se modifică ușor, adăugându-se cuvintele „de intensitate variabilă” la trimiterea la culoarea galben-pai. |
|
— |
Se furnizează detalii suplimentare despre mijloacele de acoperire a crustei. |
|
— |
Se prevede posibilitatea utilizării de ambalaje alimentare pentru a înveli marginea exterioară a brânzei. |
|
— |
Se menționează explicit opțiunea de a utiliza conservanți pe crustă. |
|
— |
Se adaugă tipul „Riserva” pentru „Pecorino Romano” maturat timp de cel puțin 18 luni, produs între lunile decembrie și martie ale anului de producție a laptelui și cu un conținut de clorură de sodiu de cel mult 4 %. |
|
— |
Se face trimitere în mod explicit la utilizarea DOP ca ingredient în preparatele alimentare. |
|
☑ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificare a articolului 5 din caietul de sarcini al produsului și a punctului 4.3 din documentul unic, în ceea ce privește materiile prime utilizate.
Descriere
|
— |
Se precizează că perioada de producție este de doi ani, din octombrie până în iulie. |
|
— |
Se specifică mai clar importanța enzimelor lactice autohtone, precum și modul în care acestea pot fi completate cu tulpini identificate ca provenind din aria geografică delimitată. |
|
— |
Se precizează locul în care se păstrează cartografierea genetică a enzimelor selecționate. |
|
— |
Se precizează că această cartografiere poate fi actualizată periodic de către grupul de producători. |
|
— |
Se precizează că originea cheagului de miel utilizat pentru coagulare este de la animale crescute și sacrificate în aria geografică delimitată. |
|
☑ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificare a articolului 5 din caietul de sarcini al produsului, în ceea ce privește metoda de obținere
Descriere
|
— |
Temperatura maximă pentru fierberea coagulului se mărește puțin. |
|
— |
Utilizarea învelișului protector se menționează explicit pentru a se asigura igiena, precum și o crustă în continuare comestibilă. |
|
— |
Se prevede că resturile rezultate din porționarea brânzeturilor pot fi utilizate în preparatele alimentare. |
|
☐ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificare a articolului 5 din caietul de sarcini în ceea ce privește brânza „Pecorino Romano” rasă.
Descriere
|
— |
Se stabilesc norme privind răzuirea. |
|
☐ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificare a articolului 5 din caietul de sarcini în ceea ce privește utilizarea resturilor de „Pecorino Romano”.
Descriere
|
— |
Se clarifică faptul că resturile rezultate din porționarea brânzei de masă „Pecorino Romano” sau din răzuire pot fi utilizate ca ingredient pentru preparatele alimentare. |
|
☐ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificare a articolului 8 din caietul de sarcini al produsului și a punctului 4.6 din documentul unic
Descriere
|
— |
Se precizează că, pentru produsul „Pecorino Romano” pus la dispoziție pentru consum în stare preambalată, porționată sau rasă, pe etichete trebuie să figureze marca distinctivă a DOP. |
|
— |
Se stabilește că, în cazul în care produsul este destinat preparatelor alimentare și produselor prelucrate, etichetele trebuie să conțină următoarea mențiune suplimentară: „Pecorino Romano, pentru preparate alimentare și produse alimentare”. Astfel de produse nu pot fi destinate vânzării directe către consumatorul final. |
|
☑ |
Modificarea vizează documentul unic. |
Titlu
Modificarea vizează articolul 8 din caietul de sarcini și punctul 4.6 din documentul unic în ceea ce privește etichetarea produsului
Descriere
|
— |
Se furnizează o descriere a etichetării produsului în stare preambalată, porționată și rasă. |
|
— |
Se stabilește o metodă de etichetare pentru produsul destinat utilizării în preparatele alimentare. |
|
☑ |
Modificarea vizează documentul unic. |
DOCUMENT UNIC
Denumirile de origine și indicațiile geografice ale produselor agricole
„Pecorino Romano”
Numărul de referință UE: PDO-IT-0017-AM01 – 3.8.2026
1. Denumirea (denumirile)
„Pecorino Romano”
2. Tipul indicației geografice
|
☑ |
DOP |
|
☐ |
IGP |
3. Țara căreia îi aparține arealul geografic delimitat
Italia
4. Descrierea produsului agricol
4.1. Clasificarea produsului agricol prin poziția și codul din Nomenclatura combinată, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1143
0406 – Brânză și caș
4.2. Descrierea produsului agricol căruia i se aplică denumirea înregistrată
„Pecorino Romano” este o brânză cu pastă tare, fiartă. Este preparată exclusiv din lapte integral proaspăt de oaie. Laptele provine de la exploatații situate în aria menționată la articolul 3 și este obținut în conformitate cu cerințele specifice ale procesului de producție.
La momentul punerii în consum, brânza „Pecorino Romano” se prezintă sub formă de roți cu fețe plane. Dimensiunile sunt următoarele: diametru cuprins între 25 și 35 cm; înălțime a marginii exterioare cuprinsă între 25 și 40 cm; greutate cuprinsă între 20 și 35 kg.
Aspect exterior: crustă moale, cu o culoare fildeșie sau galben-pai naturală, de intensitate variabilă. Crusta poate fi acoperită cu substanțe protectoare de uz alimentar de culoare neutră, neagră sau maro. Este permisă, de asemenea, opțiunea de a utiliza ambalaje alimentare și conservanți pe crustă, cu respectarea normelor de igienă.
Structura pastei este compactă sau cu mici găuri. La tăiere, culoarea variază de la alb la galben-pai, de intensitate variabilă, în funcție de condițiile tehnice de producție.
Brânza are o aromă caracteristică, conferită de anumite proceduri de producție.
Gustul este aromat, ușor picant în cazul brânzei de masă; picant, intens și plăcut în cazul brânzei supuse unei maturări semnificative.
Conținutul de grăsimi raportat la conținutul de substanță uscată trebuie să depășească 36 %.
Brânza „Pecorino Romano” poate fi maturată timp de cel puțin cinci luni în cazul tipului de masă și al preparatelor alimentare și timp de cel puțin opt luni în cazul brânzei „Pecorino Romano” rase.
După o maturare de cel puțin 18 luni, brânza cu DOP „Pecorino Romano” poate fi introdusă pe piață cu mențiunea suplimentară „Riserva”, cu condiția respectării următoarelor proceduri suplimentare în procesul de producție:
|
(a) |
producția poate avea loc numai în perioada decembrie-martie a anului de producție a laptelui; |
|
(b) |
conținutul de clorură de sodiu nu trebuie să depășească 4 % din brânză în raport cu substanța umedă după o maturare de 18 luni; |
|
(c) |
în timpul perioadei de maturare menționate mai sus, este permisă utilizarea unui înveliș protector pentru a se asigura o crustă în continuare comestibilă. |
4.3. Derogări de la aprovizionarea cu hrană pentru animale (doar în cazul produselor de origine animală care poartă o denumire de origine protejată) și restricții privind aprovizionarea cu materii prime (doar în cazul produselor prelucrate care poartă o indicație geografică protejată)
Pentru prelucrarea brânzei „Pecorino Romano” se poate utiliza lapte integral proaspăt de oaie, cu condiția ca, în fiecare an, substanța uscată din hrana oilor în lactație să provină în proporție de minimum 50 % din aria geografică delimitată.
Proveniența hranei pentru animale, proaspete sau pe bază de fân, a fost influențată în ultimii ani de schimbările climatice bruște, care au condus atât la precipitații excesive în perioadele de uscare, având drept consecință pierderea fânului, cât și la căldură excesivă, antrenând o reducere a producției de furaje proaspete sau pe bază de fân.
Laptele poate fi supus unui tratament termic și eventual inoculat cu culturi de fermenți lactici autohtoni și naturali. Acestea pot fi combinate cu tulpini identificate pe specii și tulpini prin analiză genetică, cu condiția să provină din aria de producție.
4.4. Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată
Următoarele etape trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată: producerea și prelucrarea laptelui și maturarea brânzei cu DOP „Pecorino Romano”.
4.5. Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc. ale produsului agricol la care se referă denumirea înregistrată
Brânza „Pecorino Romano” este pusă la dispoziție pentru consum sub formă de roți întregi și, de asemenea, rasă și/sau porționată, cu sau fără crustă.
4.6. Norme specifice privind etichetarea produsului agricol la care se referă denumirea înregistrată
Brânza „Pecorino Romano” este pusă la dispoziție pentru consum sub formă de roți întregi și, de asemenea, rasă și/sau porționată, cu sau fără crustă. Atunci când brânza este pusă la dispoziție pentru consum în stare preambalată, porționată sau rasă, pe etichetă trebuie să figureze marca distinctivă oficială.
În cazul în care brânza este utilizată ca ingredient și este destinată preparatelor alimentare și produselor prelucrate, pe etichete trebuie să figureze marca distinctivă oficială de identificare a „Pecorino Romano”, împreună cu informațiile obligatorii; în plus, trebuie să figureze mențiunea „Pecorino Romano DOP pentru preparate alimentare și produse prelucrate”. Astfel de produse nu pot fi destinate vânzării directe către consumatorul final.
Pe lângă marca distinctivă oficială de pe eticheta de identificare a brânzei „Pecorino Romano”, este permisă utilizarea unei mărci suplimentare care să distingă teritoriul. Acest lucru este posibil cu condiția ca întregul ciclu de producție să aibă loc în regiunea sau provincia menționată. Ciclul de producție include creșterea animalelor, producția de lapte și etapele tehnologice de prelucrare, sărare și maturare. Poate fi utilizat unul dintre marcajele teritoriale distinctive enumerate mai jos.
În plus, este permisă utilizarea de mărci, nume și denumiri comerciale pe etichete, cu condiția ca acestea să nu aibă un caracter înșelător sau laudativ și, prin urmare, să nu existe riscul de a induce în eroare consumatorul. În plus, se interzice ca etichetele, ambalajele, învelișurile sau materialele publicitare să includă orice alte informații care pot fi false sau înșelătoare cu privire la natura, proveniența, originea, caracteristicile și calitățile esențiale ale brânzei „Pecorino Romano”.
Marca distinctivă oficială care identifică „Pecorino Romano” garantează conformitatea produsului cu dispozițiile caietului de sarcini. Este compusă dintr-un romb, trasat cu o linie continuă sau punctată, cu colțuri rotunjite, care conține un cap stilizat de oaie și, dedesubt, denumirea „Pecorino Romano”.
Semne distinctive:
Denumirea „Pecorino Romano” este aplicată pe toată marginea exterioară a brânzei întregi la locul de origine, cu ajutorul șablonului de marcare adecvat al consorțiului, împreună cu marca distinctivă oficială. Acestea sunt însoțite de un pătrat care conține literele care indică provincia de origine, codul producătorului de lactate și anul și luna producției. Este responsabilitatea producătorului să se asigure că ziua de producție, echivalentă cu lotul zilnic, este declarată pentru a se asigura trasabilitatea.
Mențiunea „Lazio”, „Sardegna” sau „Grossetto” poate fi inclusă pe șablonul utilizat pentru aplicarea denumirii „Pecorino Romano”, în căsuța care conține întreprinderea și provincia de origine. Acest lucru este posibil cu condiția ca întregul ciclu de producție să aibă loc în regiunea sau provincia menționată.
Pe etichetă [1], lângă marca distinctivă oficială de identificare a brânzei „Pecorino Romano”, este permisă utilizarea unei mărci de identificare a teritoriului. Acest lucru este posibil cu condiția ca întregul ciclu de producție să aibă loc în regiunea sau provincia menționată. În acest scop, pot fi utilizate următoarele marcaje teritoriale distinctive, sub rezerva cerințelor menționate:
|
(a) |
„Pecorino Romano” din Lazio
|
|
(b) |
„Pecorino Romano” produs în Sardinia
|
|
(c) |
„Pecorino Romano” produs în Grosseto
|
5. Delimitarea concisă a ariei geografice
Tot teritoriul Sardiniei, al regiunii Lazio și al provinciei Grosseto.
6. Legătura cu aria geografică
Rezumatul legăturii
Brânza „Pecorino Romano” este produsă într-o arie în care tradiția pășunatului animalelor pentru obținerea laptelui este cunoscută dincolo de țărmurile mediteraneene încă de pe vremea Romei antice. Scriitorii latini, printre care Columella, Virgiliu, Varro și Pliniu cel Bătrân, au oferit descrieri utile ale DOP „Pecorino Romano” originale. Dintre factorii naturali, se evidențiază condițiile pedoclimatice speciale. Acestea au permis dezvoltarea pășunatului, care a supraviețuit prin utilizarea a doi factori naturali: pajiștile și ovinele, prezente în întreaga arie încă din vremuri preistorice. Legătura geografică se referă la condițiile pedoclimatice deosebite și la creșterea animalelor. Aceasta încă se desfășoară în mare parte pe pajiști, însă se utilizează tehnici științifice, asigurându-se un echilibru mai bun între agricultură și silvicultură în procesul de pășunat. Prezența istorică a activităților de pășunat și răspândirea acestora în aria de origine reprezintă dovezi ale factorilor umani, care au modelat mediul din punct de vedere geografic, social și peisagistic. Astfel de activități au devenit principala resursă economică și principalul model pentru o industrie prelucrătoare ecologică.
Trimitere electronică (URL) la publicarea caietului de sarcini
https://www.masaf.gov.it/flex/cm/pages/ServeBLOB.php/L/IT/IDPagina/3340
(1) Regulamentul delegat (UE) 2025/27 al Comisiei din 30 octombrie 2024 de completare a Regulamentului (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind înregistrarea și protecția indicațiilor geografice, a specialităților tradiționale garantate și a mențiunilor facultative de calitate, precum și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) nr. 664/2014 (JO L, 2025/27, 15.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2025/27/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/4125/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)