Raportor:

Stoyan TCHOUKANOV

Consilieră	Dr. Anne LAMP (pentru raportor)
Decizia Adunării Plenare	18.9.2025
Temei juridic	Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
Secțiunea competentă	Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului
Data adoptării în secțiune	16.4.2026
Data adoptării în sesiunea plenară	29.4.2026
Sesiunea plenară nr.	605
Rezultatul votului (pentru/împotrivă/abțineri)	211/0/3

1.   Concluzii și recomandări

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN (CESE)

1.1.

consideră că UE are în prezent o ocazie oportună de a accelera tranziția către o bioeconomie circulară, care să combine principiul circularității, reducerea materialelor în limitele planetei, utilizarea durabilă a biomasei și competitivitatea industrială. Pe baza actului legislativ privind economia circulară, care urmează să fie adoptat în curând, și a strategiei actualizate a UE în domeniul bioeconomiei, Comitetul solicită o punere în aplicare coerentă și ambițioasă, care să transpună impulsul politic în rezultate concrete pentru dezvoltarea industrială și regională;

1.2.

subliniază că utilizarea eficientă a resurselor de mediu necesită aplicarea ierarhiei deșeurilor în conformitate cu Directiva-cadru privind deșeurile, pe baza abordării bazate pe ciclul de viață și a celui mai bun rezultat global din punctul de vedere al mediului și, prin urmare, sprijină o abordare a circularității orientată spre rezultate și neutră din punct de vedere tehnologic, acordând totodată prioritate prevenirii generării de deșeuri, reutilizării și eficienței materialelor, care să recunoască atât ciclurile tehnice, cât și cele biologice și să garanteze că diversele aplicații pot urma căi de circularitate diferențiate;

1.3.

subliniază că materialele derivate din polimeri naturali nemodificați chimic, recunoscute legal drept materiale care nu conțin plastic în temeiul Directivei privind materialele plastice de unică folosință și aliniate la REACH, pot contribui la prevenirea poluării, printre altele prin reducerea dispersiei microplasticelor. Rolul lor ar trebui evaluat în conformitate cu abordarea „O singură sănătate”, recunoscând interconexiunile dintre integritatea ecologică, reziliența ecosistemelor și sănătatea oamenilor și a animalelor;

1.4.

subliniază potențialul acestor materiale de a consolida economiile rurale și costiere, pentru că permit valorificarea biomasei secundare agricole și marine, consolidează lanțurile valorice locale și regionale, sprijină reînnoirea generațiilor și crearea de locuri de muncă de înaltă calitate în agricultură și pescărie, contribuind astfel la coeziunea socială. Comitetul subliniază că trebuie să se acorde în continuare prioritate utilizărilor din domeniul alimentelor, al hranei pentru animale și al protecției solului, în această ordine;

1.5.

solicită o mai mare coerență în materie de reglementare în legislația UE privind produsele, deșeurile și industria, garantându-se punerea în aplicare consecventă a distincției stabilite legal între materialele plastice și polimerii naturali nemodificați. Legislația privind ambalajele ar trebui să evite barierele nedorite sau excluderea de facto de pe piață și ar trebui să reflecte atât circularitatea tehnică, cât și circularitatea biologică, acordând totodată prioritate difuzării unor informații clare și armonizate pentru consumatori și previzibilității pentru operatori și întreprinderile mici;

1.6.

subliniază că punerea în aplicare a Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje este o prioritate și avertizează că ambalajele fabricate din polimeri naturali nemodificați chimic ar putea fi excluse efectiv de pe piață dacă normele privind posibilitatea de reciclare permit doar reciclarea tehnică. Prin urmare, solicită Comisiei să se asigure că punerea în aplicare a Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje recunoaște în mod clar statutul de materiale care nu conțin plastic al polimerilor naturali nemodificați și permite ca ambalajele concepute pentru a fi eliminate pe cale biologică la încheierea ciclului de viață să îndeplinească cerințele de reciclabilitate în situațiile în care acest lucru oferă cele mai bune rezultate globale în privința mediului;

1.7.

subliniază că tranziția către o bioeconomie circulară trebuie însoțită de crearea unor capacități industriale adecvate în UE. Prin urmare, Comitetul solicită Comisiei să asigure acțiuni coordonate în cadrul politicilor de mediu, industriale și agricole pentru a permite extinderea materialelor sustenabile, a facilita utilizarea la nivel industrial, a consolida lanțurile valorice regionale și a asigura competitivitatea globală a Europei în ceea ce privește inovarea în domeniul materialelor durabile, sprijinind în același timp investițiile private și extinderea soluțiilor inovatoare.

2.   Observații generale

2.1.

Europa se confruntă cu o presiune tot mai mare asupra resurselor naturale, a sistemelor de gestionare a deșeurilor și a ecosistemelor, determinată de creșterea cererii de materiale și de modelele liniare de producție. Deși reciclarea și reutilizarea se extind, cantitatea totală de materiale creste în continuu, contribuind la epuizarea resurselor, la poluare și la pierderea biodiversității. În acest context, Comitetul subliniază că, în conformitate cu articolul 4 din Directiva-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) (1), ierarhia deșeurilor trebuie aplicată pe baza unei viziuni care ține cont de întregul ciclu de viață și în vederea obținerii celor mai bune rezultate globale în privința mediului.

2.2.

Obiectivele UE privind neutralitatea climatică și competitivitatea industrială, consolidate prin inițiative recente, printre care viitorul act legislativ privind economia circulară, necesită cadre de politică care să sprijine utilizarea eficientă a resurselor, să reducă dependența de factorii de producție pe bază de combustibili fosili și să permită extinderea soluțiilor industriale durabile.

2.3.

Strategia actualizată a UE în domeniul bioeconomiei (2) identifică bioeconomia ca factor strategic al creșterii durabile, al utilizării la nivel industrial și al dezvoltării regionale. Ea pune accent pe trecerea de la cercetare la adoptarea pe piață și pe crearea de piețe de referință pentru materiale și tehnologii din bioresurse într-un context de piață favorabil, reafirmând, în același timp, că utilizarea asociată alimentelor și hranei pentru animale și securitatea rămân o prioritate în utilizarea durabilă a biomasei. Raportul Draghi (3) subliniază necesitatea industrializării tehnologiilor curate și a transpunerii inovării în soluții de piață competitive.

2.4.

Comitetul consideră că este un moment potrivit pentru a examina contribuția pe care materialele naturale biodegradabile le pot avea la îndeplinirea obiectivelor UE în materie de economie circulară și bioeconomie, consolidând în același timp sectoarele agroalimentar, forestier și al pescăriei. Dezvoltarea acestora ridică semne de întrebare mai mari despre modul în care circularitatea este definită și pusă în aplicare în politica UE, despre modul în care ciclurile biologice și tehnice se pot completa reciproc, despre modul în care cadrele de reglementare pot sprijini mai bine inovarea, oferind în același timp beneficii pentru mediu, și despre modul în care reziduurile și subprodusele agricole, forestiere și de pescărie pot fi valorificate mai eficient în cadrul lanțurilor valorice regionale.

3.   Materialele naturale biodegradabile în peisajul politicilor UE

3.1.

În sensul prezentului aviz, termenii „materiale naturale biodegradabile”, „polimeri naturali” și „polimeri naturali nemodificați chimic” se referă la materialele derivate din polimeri care se găsesc în natură, în care structura chimică a polimerului rămâne nemodificată pe parcursul întregului ciclu de viață al materialului, inclusiv în procesele de fabricare de produse care le utilizează. Termenul „materiale naturale biodegradabile” nu este definit în prezent ca o categorie de materiale armonizată în legislația UE și, prin urmare, poate fi utilizat în contexte mai largi, dar prezentul aviz se axează în mod specific pe polimerii naturali nemodificați chimic ca un subansamblu clar definit în acest domeniu conceptual mai vast. Sursa: Reprezentare proprie bazată pe fișa informativă European Bioplastics , 2020 și pe raportul Market Development Update, 2024.

3.2.

Biodegradabilitatea este capacitatea unui material de a fi descompus prin intermediul microorganismelor în substanțe naturale (de exemplu, CO2, apă, biomasă) în anumite condiții. Testele standardizate (de exemplu, EN 13432, ISO 14855) oferă criterii de evaluare a acestui proces, în timp ce legislația UE privind substanțele chimice și produsele garantează că nu rămân reziduuri nocive. Dovezile arată că materialele biodegradabile bazate pe natură, cum ar fi polimerii naturali nemodificați chimic, prezintă adesea o biodegradare puternică și o toxicitate scăzută. Cu toate acestea, beneficiile lor pentru mediu în cadrul sistemelor de gestionare a deșeurilor depind de condiții de tratare adecvate.

3.3.

La nivelul UE, distincția dintre polimerii naturali nemodificați chimic și polimerii sintetici se reflectă în legislația existentă. În special, Directiva privind materialele plastice de unică folosință [Directiva (UE) 2019/904] (4) și orientările sale de punere în aplicare exclud în mod explicit polimerii naturali din definiția plasticului. Restricția privind microplasticele din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH) (5) exclude polimerii naturali care nu au fost modificați chimic, recunoscând caracteristicile lor materiale distincte și statutul lor de materiale care nu conțin plastic.

3.4.

Deși este stabilit prin lege, acest statut de material care nu conține plastic nu este încă reflectat în mod uniform în legislația UE privind produsele, deșeurile, economia circulară și ambalajele. Lipsa unor categorii standardizate operaționale de materiale și a unor cerințe de reglementare adaptate creează insecuritate juridică pentru inovatori și investitori și slăbește capacitatea UE de a concura la nivel mondial în domeniul materialelor inovatoare care contribuie la obiectivele bioeconomiei circulare.

3.5.

Prin urmare, principala provocare în materie de reglementare nu constă în definirea acestor materiale, ci în garantarea faptului că statutul lor recunoscut legal este reflectat în mod uniform în legislația UE, inclusiv în Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Polimerii naturali nu sunt în prezent abordați în mod explicit în cadrul de clasificare a materialelor al acestui regulament; prin urmare, există riscul unei excluderi de facto de pe piață în temeiul cerințelor de reciclabilitate prevăzute în Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, în special având în vedere obiectivele pentru 2035.

3.6.

Criteriile de reciclabilitate nu ar trebui să se axeze exclusiv pe reciclarea tehnică în cazul în care aceasta nu generează cele mai bune rezultate în privința mediului. În conformitate cu ierarhia deșeurilor și cu principiile evaluării ciclului de viață, punerea în aplicare a reglementărilor ar trebui să recunoască atât circularitatea tehnică, cât și pe cea biologică, după caz. Actul delegat prevăzut la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje oferă posibilitatea de a stabili criterii de reciclabilitate adecvate scopului pentru ambalajele fabricate din polimeri naturali nemodificați, asigurând astfel securitate juridică și evitând barierele neintenționate pentru materialele concepute să urmeze căi biologice de eliminare la încheierea ciclului de viață. Punerea în aplicare a Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje ar trebui să se alinieze la cadrul REACH și al Directivei privind materialele plastice de unică folosință.

3.7.

Deși materialele derivate din polimeri naturali provin din surse regenerabile, utilizarea lor în condiții de siguranță trebuie asigurată pe parcursul întregului lor ciclu de viață. Comitetul subliniază că astfel de materiale ar trebui să respecte legislația aplicabilă privind siguranța și substanțele chimice, inclusiv cerințele privind ecotoxicitatea și substanțele adăugate neintenționat, pentru a preveni reziduurile dăunătoare din mediu. În acest context, polimerii naturali pot contribui la soluții materiale sigure și durabile.

4.   Contribuția la circularitate și la utilizarea eficientă a resurselor

4.1.

Polimerii naturali pot contribui la circularitate și la utilizarea eficientă a resurselor ca o completare a sistemelor de reutilizare și reciclare. Ei nu sunt destinați să înlocuiască soluțiile circulare consacrate, ci să abordeze aplicații specifice în care circularitatea tehnică se confruntă cu limite practice sau de mediu, cum ar fi formatele foarte mici, ambalajele multistrat sau compozite și utilizările cu durată scurtă de viață, în cazul cărora reutilizarea sau reciclarea tehnică de înaltă calitate nu este fezabilă. Articolele cu format mic (de exemplu, plicuri, folii și etichete) sunt adesea slab captate de sistemele de sortare din cauza volumului mic și a costurilor ridicate de sortare, ceea ce face ca reciclarea să nu fie viabilă economic. La fel, procesul de separare se confruntă cu dificultăți tehnice în cazul ambalajelor multistrat sau contaminate (de exemplu, ambalajele pentru sosuri, ambalajele pentru produse de cofetărie, ambalajele din bare de cereale și anumite ambalaje de produse luate la pachet). Pentru aceste utilizări, soluțiile alternative bazate pe circularitate pot oferi rezultate economice și de mediu mai bune.

4.2.

Polimerii naturali nemodificați chimic pot reduce costurile de gestionare a deșeurilor, pot evita procesele de reciclare ineficiente și pot atenua riscurile persistente de poluare, în special în cazul în care riscul e mare ca articolele să scape din sistemele de colectare. Prin urmare, Comitetul subliniază importanța armonizării la nivelul UE pentru a evita fragmentarea pieței unice din cauza abordărilor naționale divergente în ceea ce privește clasificarea materialelor și gestionarea deșeurilor. Acest demers ar sprijini implementarea unor soluții adecvate scopului urmărit, aliniind în același timp performanța economică și de mediu.

4.3.

În acest context, circularitatea biologică poate juca un rol valoros alături de ciclurile materialelor tehnice. Prin revenirea în siguranță la sistemele naturale la sfârșitul ciclului de viață, materialele naturale biodegradabile pot contribui la reducerea riscurilor persistente de poluare și la susținerea utilizării eficiente a resurselor, în cazurile în care opțiunile alternative oferă beneficii limitate pentru mediu.

4.4.

Astfel de materiale pot contribui, de asemenea, la reducerea dispersiei microplasticelor și a expunerii la substanțe periculoase, sprijinind astfel obiectivele de protecție a mediului și de sănătate publică, în conformitate cu abordarea „O singură sănătate” (6), care recunoaște interconexiunea dintre integritatea ecologică, reziliența ecosistemelor și sănătatea umană.

4.5.

Compostarea și reciclarea organică pot fi căi adecvate la sfârșitul ciclului de viață pentru anumite utilizări clar definite, pe baza evaluării ciclului de viață (ECV) și a celui mai bun rezultat din punctul de vedere al mediului. Prin urmare, metodologiile de evaluare a ciclului de viață ar trebui să joace un rol central în evaluarea performanței de mediu comparative a căilor de circularitate tehnică și biologică. Materialele naturale biodegradabile din polimeri naturali nemodificați chimic sunt inerent biodegradabile și adecvate pentru compostarea la domiciliu, permițând degradarea în condiții naturale, fără a lăsa reziduuri persistente, ceea ce sprijină prevenirea poluării.

4.6.

Evaluările ar trebui să ia, de asemenea, în considerare disponibilitatea și maturitatea infrastructurii de gestionare a deșeurilor. În cazul în care sistemele sunt limitate, de exemplu, în zonele rurale, soluțiile biologice la sfârșitul ciclului de viață se pot dovedi mai practice și mai ecologice decât o reciclare tehnică complexă. Având în vedere diversitatea și complexitatea sistemelor de gestionare a deșeurilor menajere, este esențial să existe orientări clare privind etichetarea și eliminarea pentru a sprijini comportamentul corect al consumatorilor. O comunicare clară și transparentă cu privire la rutele prevăzute pentru sfârșitul ciclului de viață va fi esențială pentru a garanta beneficii pentru mediu.

4.7.

Această abordare se aliniază la viziunea mai amplă asupra economiei circulare, care recunoaște că materialele și aplicațiile diferite necesită strategii circulare diferențiate. Astfel cum s-a subliniat în avizele anterioare (7), reintroducerea materiei organice în sistemele naturale reprezintă o formă de recuperare a valorii, contribuind la sănătatea solului și închizând ciclurile biologice, după caz.

5.   Contribuția la sectorul agroalimentar și la lanțurile valorice ale biomasei

5.1.

Materialele naturale biodegradabile pot sprijini sectoarele agroalimentar, forestier și al pescăriei, permițând valorificarea reziduurilor și a subproduselor din aceste sectoare ca materii prime industriale, inclusiv a reziduurilor de prelucrare, a fluxurilor secundare agricole, cum ar fi paiele, și a fluxurilor secundare de biomasă marină. Utilizarea materialelor ar trebui să se concentreze asupra deșeurilor organice, a subproduselor și a materiilor prime de a doua generație, evitându-se astfel concurența cu producția de alimente și de hrană pentru animale și utilizarea terenurilor agricole primare în scopuri nealimentare.

5.2.

Comitetul subliniază că este important să se asigure implicarea activă a producătorilor agricoli și de alimente în aceste lanțuri valorice. În același timp, după ce sunt utilizate la protecția solului, întreținerea humusului și întrebuințări curente, cum ar fi furajele, așternutul pentru animale și producerea energiei, numai o proporție limitată de reziduuri agricole sunt disponibile, la drept vorbind, pentru alte utilizări. Estimările sugerează că, din aproximativ 390 de milioane de tone de reziduuri agricole teoretice generate în UE, aproximativ 107 milioane de tone pot fi mobilizate în mod durabil în scopuri bioeconomice. Această cifră corespunde unui procent de aproximativ 27 % din potențialul teoretic rămas disponibil după aplicarea constrângerilor ecologice și luarea în considerare a utilizărilor concurente (8). Această abordare este aliniată la principiul utilizării în cascadă și la concluziile Consiliului privind bioeconomia UE, care solicită utilizarea eficientă a biomasei din punctul de vedere al utilizării resurselor în toate lanțurile valorice, promovând în același timp utilizarea subproduselor, a deșeurilor biologice și a reziduurilor (9). Ea este, de asemenea, în concordanță cu viziunea pe termen lung a UE pentru zonele rurale, subliniind rolul lanțurilor valorice bioeconomice inovatoare în promovarea unor regiuni rurale reziliente și dinamice din punct de vedere economic (10).

5.3.

Aceste debușeuri suplimentare pentru fluxurile secundare de biomasă pot genera valoare adăugată dincolo de piețele tradiționale de alimente și furaje, pot diversifica veniturile comunităților rurale, pot sprijini reînnoirea generațiilor și pot consolida sustenabilitatea socială în regiunile rurale și costiere, în conformitate cu Viziunea pentru agricultură și sectorul alimentar. Această valoare adăugată poate rezulta atât din evitarea costurilor de eliminare sau tratare, cât și din crearea de noi surse de venituri prin transformarea reziduurilor în materii prime secundare pentru uz industrial. Utilizarea materialelor din reziduuri poate genera o valoare economică mai mare decât un nivel mai scăzut de eliminare sau de utilizare în vrac, deși amploarea acesteia depinde de nevoile în materie de logistică, de constrângerile în materie de pretratare și de aplicarea finală. În cazul aplicațiilor cu valoare ridicată, cum ar fi materialele, valoarea crește semnificativ (11). Capacitățile de implementare variază de la o regiune la alta și ar trebui sprijinite prin investiții specifice, schimburi de cunoștințe și de bune practici și prin dezvoltarea infrastructurii.

5.4.

Atunci când sunt integrate în lanțurile valorice locale și regionale bazate pe bioresurse, astfel de materiale pot consolida legăturile dintre producția primară și industrie, inclusiv IMM-urile, pot sprijini capacitățile locale de prelucrare și pot consolida coeziunea teritorială. Va fi esențial să se consolideze colaborarea dintre părțile interesate din domeniul cercetării, al industriei și al producției primare pentru extinderea acestor soluții și pentru facilitarea implementării lor în toate regiunile, de exemplu prin sprijinirea centrelor regionale de bioeconomie.

5.5.

Înlocuirea materialelor pe bază de combustibili fosili cu alternative bazate pe bioresurse derivate din biomasă secundară poate reduce dependența de resursele fosile importate, poate contribui la autonomia strategică și poate asigura competitivitatea globală a UE. Printr-o ancorare mai strânsă a creării de valoare industrială la disponibilitatea biomasei la nivel regional, astfel de abordări pot promova o dezvoltare teritorială mai echilibrată și o reziliență pe termen lung în regiunile rurale și costiere, precum și în alte regiuni de la nivel mondial cu sectoare agricole și piscicole puternice.

6.   Rolul în extinderea bioeconomiei UE și a inovării industriale curate

6.1.

Materialele naturale biodegradabile fac parte dintr-un set mai larg de inovații bazate pe bioresurse, care pot contribui la atenuarea schimbărilor climatice, la poziția de lider tehnologic și la competitivitatea industrială pe termen lung a Europei. Ca element al bioeconomiei circulare a Europei, ele ilustrează modul în care obiectivele de durabilitate ecologică, dezvoltare rurală și politică industrială se consolidează reciproc.

6.2.

Astfel de materiale pot contribui la reducerea decalajului dintre cercetare și implementarea industrială, însă multe bioinovații întâmpină dificultăți în trecerea de la etapa demonstrativă la prima producție la scară industrială, denumită adesea „valea morții”. Prin urmare, este esențială facilitarea condițiilor de reglementare, financiare și de piață, inclusiv accesul la instrumente de partajare a riscurilor și sprijin pentru instalații de pionierat. Materialele naturale biodegradabile ar trebui recunoscute ca domeniu inovator prioritar, iar utilizarea pe scară mai largă va depinde de cadre de reglementare previzibile și de un sprijin specific pentru extinderea producției industriale. Măsurile axate pe cerere, printre care achizițiile publice și strategiile de substituire, pot stimula și mai mult pătrunderea pe piață și crearea de piețe-pilot.

6.3.

Recunoașterea normativă clară și coerentă la nivelul legislației UE privind produsele, deșeurile și economia circulară este o condiție prealabilă pentru a mobiliza investiții private și a garanta că materialele inovatoare pot trece de la etapa de proiect-pilot la utilizarea la nivel industrial. O astfel de coerență ar consolida bioeconomia circulară a Europei și ar spori competitivitatea acesteia în domeniul inovării durabile în materie de materiale. În plus, colectarea sistematică de date referitoare la performanța de mediu, impactul economic, comportamentul utilizatorilor și integrarea sistemelor, precum și schimbul de bune practici între statele membre și la nivel internațional sunt esențiale pentru a sprijini elaborarea de politici bazate pe date concrete și extinderea eficace a bioinovațiilor.

7.   Provocări în materie de reglementare și politici

7.1.

În pofida potențialului lor, materialele naturale biodegradabile se confruntă în continuare cu provocări de natură normativă și politică care limitează utilizarea lor.

7.2.

Abordările actuale în materie de reglementare rămân în mare măsură adaptate la ciclurile materialelor tehnice și se concentrează predominant asupra căilor de reciclare mecanică. Această abordare nu reflectă întotdeauna diversitatea proprietăților materialelor și a căilor de eliminare la încheierea ciclului de viață și nici nu ține cont în mod sistematic de performanța pe durata ciclului de viață în determinarea soluției celei mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor.

7.3.

Drept urmare, circularitatea biologică nu este încă suficient recunoscută în cerințele operaționale, ceea ce creează bariere neintenționate pentru materialele concepute să urmeze căi de eliminare biologică la încheierea ciclului de viață. Este necesară o mai mare coerență în legislația UE, în special între Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, în care cerințele actuale privind posibilitatea de reciclare riscă să excludă materialele concepute pentru filiere biologice de ieșire din uz, Directiva-cadru privind deșeurile, REACH și legislația sectorială privind produsele, pentru a garanta că statutul recunoscut legal al polimerilor naturali nemodificați este coerent reflectat în punerea în aplicare.

7.4.

O abordare bazată pe ciclul de viață, orientată spre rezultate, care recunoaște atât căile tehnice, cât și pe cele biologice către circularitate, ar consolida bioeconomia circulară a Europei, ar sprijini dezvoltarea regională, ar duce la crearea de locuri de muncă de înaltă calitate și ar spori competitivitatea UE în ceea ce privește inovarea în domeniul materialelor sustenabile.

---

(1)  Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2008/98/oj).

(2)   https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=celex%3A52025DC0960.

(3)   https://commission.europa.eu/topics/competitiveness/draghi-report_en.

(4)  Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului (JO L 155, 12.6.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2019/904/oj).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/1907/oj).

(6)   JO C, C/2026/16, 16.1.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/16/oj.

(7)   JO C, C/2025/4207, 20.8.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/4207/oj.

(8)  Assessment of agroforestry residue potentials for the bioeconomy in the European Union, https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5810460/.

(9)   https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2026/03/17/bioeconomy-council-backs-moving-bio-based-innovations-from-lab-to-production/?utm_source=brevo&utm_campaign=AUTOMATED%20-%20Alert%20-%20Newsletter&utm_medium=email&utm_id=3318.

(10)   https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52024DC0450.

(11)  Valorisation of organic residues for the production of added value chemicals: A contribution to the bio-based economy, https://research.manchester.ac.uk/en/publications/valorisation-of-organic-residues-for-the-production-of-added-valu/.