|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2026/2830 |
26.5.2026 |
Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind revizuirea Planului de lucru pentru Strategia UE pentru tineret pe perioada 2025-2027
(C/2026/2830)
CONSILIUL ȘI REPREZENTANȚII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE, REUNIȚI ÎN CADRUL CONSILIULUI,
AMINTIND CĂ:
|
1. |
Strategia Uniunii Europene pentru tineret pe perioada 2019-2027 (1) invită statele membre și Comisia Europeană, în limita domeniilor lor de competență respective, să pună în aplicare în mod efectiv Strategia UE pentru tineret în întreaga UE și în statele membre prin intermediul unor instrumente specifice, printre care se numără Planurile de lucru pentru Strategia UE pentru tineret. |
|
2. |
Punerea în aplicare a Strategiei UE pentru tineret se bazează pe perioade de lucru de trei ani, fiecare dintre acestea acoperind două triouri de președinții. Prioritățile și acțiunile pentru respectivele perioade de lucru sunt prezentate în Planurile de lucru pentru Strategia UE pentru tineret. Respectivele planuri ar trebui să se bazeze pe principiile directoare și pe prioritățile Strategiei UE pentru tineret, abordând totodată și chestiunile legate de tineret discutate în alte formațiuni ale Consiliului, precum și în grupurile de pregătire ale acestora din domeniile de politică relevante. |
|
3. |
Planurile de lucru pentru Strategia UE pentru tineret sunt instrumente menite să ghideze statele membre, Comisia și toate părțile interesate în direcția realizării, în conformitate cu principiul subsidiarității, a obiectivelor Strategiei UE pentru tineret, inclusiv a dialogului UE cu tinerii și a obiectivelor europene pentru tineret, care fac parte integrantă din Strategia UE pentru tineret. |
IAU ACT DE FAPTUL CĂ:
|
4. |
Consiliul elaborează actualul Plan de lucru pentru Strategia UE pentru tineret (2025-2027) pe baza informațiilor primite de la actualul trio de președinții: Polonia, Danemarca și Cipru și de la următorul trio, Irlanda, Lituania și Grecia. |
|
5. |
Prioritățile și acțiunile prezentate în această versiune revizuită a Planului de lucru pentru Strategia UE pentru tineret pe o perioadă de trei ani reflectă activitatea actualului trio de președinții (Polonia, Danemarca și Cipru) și activitatea următorului trio de președinții (Irlanda, Lituania și Grecia). Acest plan de lucru acoperă restul etapei de punere în aplicare a Strategiei UE pentru tineret 2019-2027. |
|
6. |
Comunicarea Comisiei privind moștenirea Anului european al tineretului 2022 (2), alături de concluziile Consiliului (3) adoptate ca răspuns la comunicarea respectivă, precum și Raportul Comisiei (4) privind evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE pentru tineret 2019-2027 au contribuit la consolidarea punerii în aplicare a Strategiei UE pentru tineret, în special prin accelerarea suplimentară a lucrărilor vizând realizarea obiectivelor de integrare a aspectelor legate de tineret și participarea tinerilor, inclusiv prin intermediul dialogului UE cu tinerii și prin punerea în aplicare a verificării din perspectiva impactului asupra tinerilor la nivel european. |
|
7. |
Evaluarea finală a programului Erasmus+ 2014-2020 și evaluarea intermediară a programului Erasmus+ 2021-2027 (5) evidențiază rezultatele bune ale programului în sectorul tineretului, în cadrul căruia programul a contribuit la dezvoltarea competențelor sociale, civice și antreprenoriale ale participanților și a oferit sprijin specific tinerilor participanți și organizațiilor de tineret, datorită unei strategii dedicate de incluziune derulate în perioada 2014-2020 și cadrului său de măsuri de incluziune corespunzător perioadei 2021-2027. |
|
8. |
Evaluarea la jumătatea perioadei a programului „Corpul european de solidaritate 2021-2027” (6) subliniază impactul puternic al acestuia în ceea ce privește promovarea incluziunii, în special pentru tinerii cu mai puține oportunități, a diversității și a participării democratice și consolidarea valorilor europene și a sentimentului de identitate europeană. |
|
9. |
Constatările sus-menționate ale evaluării la jumătatea perioadei a celor două programe au contribuit la pregătirile pentru propunerea privind Erasmus+ 2028-2034. |
|
10. |
Comisia poate sprijini și completa acțiunile statelor membre prevăzute în acest Plan de lucru pentru Strategia UE pentru tineret prin:
|
|
11. |
Este necesar ca dialogul UE cu tinerii să evolueze și să crească în continuare, în concordanță cu Rezoluția Consiliului privind guvernanța dialogului UE cu tinerii (10), cu evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE pentru tineret și cu propunerile din partea conferințelor UE pentru tineret, în special prin:
|
|
12. |
În 2025 și 2026, Comisia desfășoară un proces de ascultare și cocreare cu toate părțile interesate din domeniul tineretului pentru pregătirea Strategiei UE pentru tineret după 2027, inclusiv o revizuire a obiectivelor europene pentru tineret. Acest proces va implica mobilizarea Grupului părților interesate din UE din domeniul tineretului și a altor grupuri, reuniuni și evenimente, cum ar fi Săptămâna europeană a tineretului 2026 și o consultare publică online, precum și consultările din cadrul celui de al 11-lea ciclu al dialogului UE cu tinerii și al celui de al 11-lea și al 12-lea ciclu ale conferințelor UE pentru tineret. |
|
13. |
Rezultatele celei de a 4-a Convenții europene privind activitățile pentru tineret (11), găzduită în mai 2025 de Guvernul Maltei – Aġenzija Żgħażagħ (agenția națională pentru tineret a Maltei) – și de Agenția pentru Programe a Uniunii Europene (EUPA) pentru Malta, împreună cu Parteneriatul pentru tineret UE-Consiliul Europei, subliniază valoarea și eficacitatea activităților pentru tineret și le recunosc ca fiind un pilon esențial pentru viitorul Strategiei UE pentru tineret. |
INVITĂ PREȘEDINȚIILE CONSILIULUI PENTRU CEL DE AL 11-LEA ȘI AL 12-LEA CICLU ALE DIALOGULUI UE CU TINERII:
|
14. |
Să ofere statelor membre și părților interesate din domeniul tineretului oportunități de a discuta viitorul cooperării europene în domeniul tineretului după 2027, inclusiv prin intermediul dialogului UE cu tinerii și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a permite cele mai bune sinergii posibile cu noua generație de programe și pentru a îndeplini obiectivele duble de participare semnificativă a tinerilor și de integrare a aspectelor legate de tineret. |
|
15. |
Pe baza structurilor și a cunoștințelor de specialitate existente, să ofere sprijin pentru o Strategie a UE pentru tineret care să fie simplă, specifică și cuprinzătoare pentru toate ministerele și părțile interesate relevante, inclusiv pentru tineri, asigurând eficacitatea în plan transversal și ancorând-o ferm în principiile accesibilității, respectării diversității, incluziunii, participării la viața democratică și angajamentului civic. |
INVITĂ STATELE MEMBRE ȘI COMISIA EUROPEANĂ CA, ÎN CONFORMITATE CU PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂȚII ȘI ÎN LIMITA DOMENIILOR LOR DE COMPETENȚĂ:
|
16. |
Să asigure consultarea transsectorială, acolo unde este posibil, în etapa inițială a elaborării următoarei Strategii a UE pentru tineret și a obiectivelor europene pentru tineret, pentru a sprijini în continuare obiectivul integrării aspectelor legate de tineret în toate domeniile de politică ca pilon esențial al viitoarei Strategii a UE pentru tineret. |
|
Revizuirea Planului de lucru pentru Strategia UE pentru tineret pe perioada 2025-2027 (1) |
|||||
|
Data |
Metodă de lucru/instrument |
Obiectiv orientativ și rezultat |
Obiective pentru tineret conexe |
Legătura cu cadrul pentru instituirea unui program european pentru activitățile pentru tineret (2) |
La propunerea |
|
PL, DK, CY Tema generală: Conectarea UE cu tinerii Obiectivul european pentru tineret nr. 1 |
|||||
|
2025 (prima jumătate) |
Concluziile Consiliului privind o comunitate de tineri din Europa bazată pe valori europene, pentru o Europă comună și sigură |
Aprobare de către Consiliu |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
Printre altele: § 2, § 4, § 5 |
PL |
|
2025 (prima jumătate) |
Rezoluția Consiliului de revizuire a orientărilor privind guvernanța dialogului UE cu tinerii |
Aprobare de către Consiliu |
Toate obiectivele europene pentru tineret |
|
PL |
|
2025 (prima jumătate) |
Conferința UE pentru tineret (Lublin, 2-5 martie 2025) |
Consolidarea identității europene în rândul tinerilor europeni pe baza valorilor tratatului, desfășurarea procesului de consultare al dialogului UE cu tinerii, precum și promovarea recomandărilor din partea delegaților tinerilor |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
|
PL |
|
2025 (prima jumătate) |
Reuniunea DG Tineret (Lublin, 5-6 martie 2025) |
Discuții privind viitorul programelor UE pentru tineret, și anume Erasmus+ și CES; revizuirea Strategiei UE pentru tineret 2019-2027; integrarea perspectivelor tinerilor în procesul de elaborare a politicilor la nivel local, național și european |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
|
PL |
|
27-28 martie 2025, Bruxelles |
Prima reuniune a Grupului părților interesate din UE din domeniul tineretului |
Facilitarea schimburilor și a consultărilor cu tinerii cu privire la viitoarele inițiative de politică. În cursul primei reuniuni de două zile, participanții au fost informați cu privire la principalele inițiative în materie de tineret și de competențe ale tinerilor, au făcut schimb de bune practici și au contribuit la elaborarea viitoarei Strategii pentru echitatea între generații și la viitorul Strategiei UE pentru tineret. |
Toate obiectivele europene pentru tineret Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
|
COM |
|
2025 (prima jumătate) |
Adoptarea raportului UE privind tineretul |
|
|
§ 35 |
COM |
|
2025 (prima jumătate) |
Activitate de învățare reciprocă privind integrarea aspectelor legate de tineret |
Sensibilizarea și schimbul de experiență cu privire la abordările și mecanismele de integrare a aspectelor legate de tineret, precum și legătura cu un dialog consolidat al UE cu tinerii |
|
§ 28 |
COM |
|
2025 (prima jumătate) |
A patra Convenție europeană privind activitățile pentru tineret „Youthwork Xcelerate” (Malta, 28-30 mai 2025) |
Lucrări în vederea unei propuneri privind un cadru strategic european pentru punerea în aplicare a politicii privind activitățile pentru tineret și recunoașterea practicilor de înaltă calitate privind activitățile pentru tineret |
|
§ 31 |
MT, Parteneriatul pentru tineret UE-Consiliul Europei, COM |
|
2025 (a doua jumătate) |
Seminar/atelier/webinar privind raportul UE privind tineretul |
Sensibilizarea cu privire la informații-cheie privind progresele înregistrate de Strategia UE pentru tineret și situația tinerilor |
|
§ 35 |
COM |
|
8 iulie 2025, online |
Cea de a doua reuniune a Grupului părților interesate din UE din domeniul tineretului |
Cea de a doua reuniune a oferit informații actualizate cu privire la inițiativele UE pentru tineret, inclusiv dialogul UE cu tinerii, verificarea din perspectiva impactului asupra tinerilor efectuată de Comisie, dialogurile în materie de politici pentru tineret și Consiliul consultativ al tinerilor pe lângă președinte, colectând în același timp contribuții cu privire la Planul de acțiune pentru Pilonul european al drepturilor sociale și la Strategia UE privind societatea civilă. |
|
|
COM |
|
2025 (a doua jumătate) |
Conferința UE pentru tineret, axată pe programul Erasmus+ pentru perioada 2028-2034 și pe participarea tinerilor la democrație (Copenhaga, 21-23 septembrie 2025) |
Creșterea participării tinerilor la democrație |
Obiectivul european pentru tineret nr. 9: Spațiu și participare pentru toți Obiectivul european pentru tineret nr. 11: Organizații de tineret și programe europene de tineret |
§ 33 |
DK |
|
2025 (a doua jumătate) |
Reuniunea DG Tineret, axată pe următorul program Erasmus+ (2028-2034) și pe participarea tinerilor la democrație (Copenhaga, 22-23 septembrie 2025) |
Creșterea participării tinerilor la democrație |
Obiectivul european pentru tineret nr. 9: Spațiu și participare pentru toți Obiectivul european pentru tineret nr. 11: Organizații de tineret și programe europene de tineret |
|
DK |
|
2025 (a doua jumătate) |
Crearea unui grup operativ condus de tineri pentru revizuirea obiectivelor europene pentru tineret |
Asigurarea faptului că procesul de revizuire a obiectivelor europene pentru tineret este condus de tineri în toate etapele, incluzând atât etapa de elaborare, cât și pe cea de luare a deciziilor privind metodologia. Grupul operativ a fost creat prin intermediul unei cereri deschise de propuneri, care a fost gestionată de Forumul European de Tineret. Comisia furnizează finanțare și sprijin logistic. Prima reuniune a avut loc în decembrie 2025. |
Toate obiectivele pentru tineret Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
§ 29, § 36 |
COM |
|
6 noiembrie 2025, online |
Cea de a treia reuniune a Grupului părților interesate din UE din domeniul tineretului |
Consultarea în cadrul procesului de cocreare cu toate părțile interesate pentru pregătirea următoarei Strategii a UE pentru tineret. În cadrul celei de a treia reuniuni au fost analizate progresele înregistrate în ceea ce privește inițiativele majore ale UE în domeniul tineretului și prioritățile viitoare, inclusiv pregătirile pentru Strategia UE pentru tineret post-2027. Părțile interesate au fost informate cu privire la procesul decizional al UE și au fost consultate cu privire la inițiativa privind portabilitatea competențelor, care face obiectul procesului de verificare din perspectiva impactului asupra tinerilor. |
|
|
COM |
|
2026 (prima jumătate) Aprilie |
Săptămâna europeană a tineretului 2026 |
Comisia Europeană organizează evenimentul Săptămâna europeană a tineretului o dată la doi ani pentru a sărbători și a promova implicarea, participarea și cetățenia activă a tinerilor. Acest eveniment va include și o reuniune cu prezență fizică a grupurilor de lucru naționale pentru dialogul UE cu tinerii. |
Toate obiectivele europene pentru tineret |
§ 28 |
COM |
|
2026 (prima jumătate) |
Rezoluția privind Planul de lucru pentru Strategia UE pentru tineret pe perioada 2025-2027 (revizuire) |
Aprobare de către Consiliu |
Toate obiectivele europene pentru tineret |
§ 36 |
CY |
|
2026 (prima jumătate) |
Rezoluția privind rezultatele celui de al 11-lea ciclu al dialogului UE cu tinerii |
Aprobare de către Consiliu |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
§ 13a, § 14, § 29, § 36 |
CY |
|
2026 |
Reuniunea Grupului părților interesate din UE din domeniul tineretului (cel puțin o reuniune pe an) |
Facilitarea schimburilor și a consultărilor cu tinerii cu privire la viitoarele inițiative de politică |
Toate obiectivele europene pentru tineret Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
|
COM |
|
2026 (prima jumătate) |
Dialogul în materie de politici pentru tineret „Voci tinere pentru oceane” (Ayia Napa, 19 martie 2026) |
Dialogul în materie de politici pentru tineret „Voci tinere pentru oceane” cu comisarii Kadis și Micallef în cadrul Conferinței UE pentru tineret |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
|
COM |
|
2026 (prima jumătate) |
Conferința UE pentru tineret (Nicosia, 17-20 martie 2026 și online) |
Încheierea celui de al 11-lea ciclu al dialogului UE cu tinerii; discutarea priorității CY (și anume asigurarea faptului că politicile sunt favorabile tinerilor) și a viitorului Strategiei UE pentru tineret. Participarea comisarilor Kadis și Micallef reflectă elementele obiectivului pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii. |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
§ 10d, § 26 |
CY |
|
2026 (prima jumătate) |
Reuniunea DG Tineret (Nicosia, 19-20 martie 2026 și online) |
Discuții privind obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii și, în primul rând, în ceea ce privește modul de asigurare a faptului că politicile sunt favorabile tinerilor la nivel național și la nivelul UE, precum și viitorul Strategiei UE pentru tineret |
Obiectivul european pentru tineret nr. 1: Conectarea UE cu tinerii |
|
CY |
|
2026 (prima-a doua jumătate) |
Consultări cu tinerii cu privire la următoarea strategie a UE pentru tineret |
În perioada martie-octombrie 2026 sunt planificate mai multe consultări cu tinerii pentru a contribui la lucrările vizând Comunicarea Comisiei privind Strategia UE pentru tineret post-2027, utilizând, de asemenea, procesul dialogului UE cu tinerii. |
|
§ 36 |
COM |
|
IE, LT, EL Tema generală: Informare și dialog constructiv Obiectivul european pentru tineret nr. 4 |
|||||
|
2026 (a doua jumătate) |
Concluzii ale Consiliului privind capacitarea tinerilor pentru a naviga și a prospera într-un mediu saturat cu informații, aflat în continuă evoluție și plin de provocări |
Aprobare de către Consiliu |
Obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv |
§ 29 |
IE |
|
2026 (a doua jumătate) |
Concluzii ale Consiliului privind asigurarea faptului că tinerii din Europa dispun de spații sigure și accesibile pentru a se reuni, a interacționa și a se conecta |
Aprobare de către Consiliu |
Obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv |
§ 29 |
IE |
|
2026 (a doua jumătate) |
Conferința UE pentru tineret 27-30 septembrie 2026 |
Conferința UE pentru tineret și reuniunea DG (posibil) Recomandări de politici Schimb de bune practici |
Toate obiectivele europene pentru tineret |
§ 26, § 28, § 34 |
IE, Comisia |
|
2026 (a doua jumătate) |
Activitate de învățare reciprocă privind politica locală pentru tineret |
Sensibilizarea și schimbul de experiență și de bune practici cu privire la politica locală pentru tineret |
Obiectivul european pentru tineret nr. 3: Societăți incluzive |
§ 28 |
BG |
|
2027 (prima jumătate) |
Concluzii ale Consiliului privind capacitarea tinerilor în era digitală: construirea rezilienței psihologice, civice și democratice în Europa |
Aprobare de către Consiliu |
Obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv |
§ 6, § 34 |
LT |
|
2027 (prima jumătate) |
Conferință pe tema asigurării rezilienței tinerilor în contextul digitalizării. |
Conferința UE pentru tineret și reuniunea DG (posibil) Recomandări de politici Schimb de bune practici |
Obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv |
§ 6, § 34 |
LT |
|
2027 |
Reuniunea Grupului părților interesate din UE din domeniul tineretului (cel puțin o reuniune pe an) |
|
|
|
COM |
|
2027 (prima jumătate) |
Comunicare a Comisiei privind Strategia UE pentru tineret după 2027 |
|
|
§ 11, § 13(a), § 15, § 26, § 36 |
COM |
|
2027 |
Activitate de învățare reciprocă (tema urmează să fie definită) |
|
|
§ 29 |
COM |
|
2027 (a doua jumătate) |
(posibil) Rezoluție a Consiliului privind cel de al 12-lea ciclu al dialogului UE cu tinerii |
Aprobare de către Consiliu |
Obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv Obiective secundare care urmează să fie stabilite de Grupul de coordonare european (GCE) în cadrul celui de al 12-lea ciclu |
|
EL |
|
2027 (a doua jumătate) |
Conferința privind capacitarea tinerilor pentru a fi utilizatori și producători de informații critici și responsabili (tema conferinței urmează să fie stabilită în funcție de obiectivele secundare care urmează să fie alese în colaborare cu GCE din cel de al 12-lea ciclu) |
Recomandări de politici Schimb de bune practici |
Obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv Obiective secundare care urmează să fie stabilite de GCE în cadrul celui de al 12-lea ciclu |
§ 6, § 10(a), § 21 |
EL |
|
2027 (a doua jumătate) |
Conferință ministerială informală sau reuniune la nivel înalt sau reuniune a DG Tineret |
Schimb de idei între direcțiile generale cu privire la prioritățile EL |
Tema reuniunii DG urmează să fie stabilită în funcție de prioritățile președinției elene și de obiectivul european pentru tineret nr. 4: Informare și dialog constructiv (al 12-lea ciclu) |
|
EL |
|
2027 (a doua jumătate) |
(posibil) Rezoluție a Consiliului privind Strategia UE pentru tineret după 2027 |
Aprobare de către Consiliu |
Toate obiectivele europene pentru tineret |
§ 6, § 10(a), § 11, § 13(a), § 15, § 21,§ 26, § 36 |
EL |
|
(1) Elaborat de președinția CY pe baza informațiilor actualizate primite de la Comisie și de la triourile de președinții PL-DK-CY și IE-LT-EL. (2) A se vedea Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului privind cadrul pentru instituirea unui program european pentru activitățile pentru tineret (JO C 415, 1.12.2020, p. 1). |
|||||
(1) Rezoluția Consiliului Uniunii Europene și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind un cadru pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului: Strategia Uniunii Europene pentru tineret pe perioada 2019-2027 (JO C 456, 18.12.2018, p. 1).
(2) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Anul european al tineretului 2022, COM(2024) 1 final.
(3) Concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind moștenirea Anului european al tineretului 2022 (JO C, C/2024/3543, 31.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/3543/oj).
(4) Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE pentru tineret 2019-2027, COM(2024) 162 final.
(5) Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind evaluarea intermediară a programului Erasmus+ 2021-2027 și evaluarea finală a programului Erasmus+ 2014-2020, COM(2025) 395 final; Document de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește raportul Comisiei privind evaluarea intermediară a programului Erasmus+ 2021-2027 și evaluarea finală a programului Erasmus+ 2014-2020, SWD(2025) 186 final.
(6) Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind evaluarea la jumătatea perioadei a programului „Corpul european de solidaritate 2021-2027” și evaluarea finală a programului „Corpul european de solidaritate 2018-2020”, COM/2025/144 final.
(7) Grupul părților interesate din UE din domeniul tineretului – Portalul european pentru tineret – https://youth.europa.eu/strategy/euyouthstakeholdersgroup_ro
(8) Consiliul consultativ al tinerilor pe lângă președinte – Portalul european pentru tineret – https://youth.europa.eu/strategy/pyab_ro
(9) Eurostat, Copiii și tineretul, tabloul de bord al indicatorilor pentru tineret al UE.
(10) Rezoluția Consiliului și a reprezentanților statelor membre reuniți în cadrul Consiliului de revizuire a orientărilor privind guvernanța dialogului UE cu tinerii (JO C, C/2025/3130, 2.6.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/rd/C/2025/3130/oj).
(11) https://pjp-eu.coe.int/en/web/youth-partnership/4th-european-youth-work-convention-
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/2830/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)